Un alt mod de viata si cultura. "Primitivii" contemporani

Nicolae Achimescu Preot Prof. univ. dr., Decan al Facultatii de Teologie Ortodoxa, Universitatea "Al. I. Cuza" Iasi

1. Consideratii generale

Mai exista si astazi pe glob anumite regiuni populate cu oameni care, potrivit stadiului culturii

lor, sunt desemnati de unii cercetatori ca "primitivi" sau uneori - desi nejustificat - ca "popoare

naturale" ("Naturvolker"). Prin aceasta denumire, cercetatorii vor sa sublinieze, in primul rand,

marea lor apropiere de natura privind modul si formele de viata, comparativ cu popoarele

civilizate contemporane. Incepand cu secolul al XIX-lea, religiozitatea acestor populatii tribale a

starnit tot mai mult interesul etnologilor si istoricilor religiilor, mai ales datorita faptului ca se

presupunea si se spera ca, in cazul acestor populatii, am avea de-a face cu experiente si conceptii

religioase in starea lor primordiala, ca aceste triburi contemporane ar fi pastratoare ale religiei

primordiale.

In general, insa, contactul dintre lumea civilizata si religiile unor asemenea populatii "primitive"

este cu mult mai vechi. El incepuse, practic, chiar din Evul Mediu, odata cu descoperirea de catre

europeni a populatiilor bastinase din America, Africa si Asia. Fireste, la inceput, interesul pentru

aceste religii nu a fost asa de mare, ele fiind privite mai degraba ca o curiozitate. O cercetare a

acestora, dupa metodele stiintifice de rigoare, a inceput abia din momentul in care misionarii

crestini si anumiti cercetatori si-au indreptat mai serios preocuparile spre aceste popoare si

religia lor. Si acest lucru se intampla abia de cateva generatii. Interesul crescand al Bisericilor

crestine europene fata de misiune a contribuit decisiv in aceasta privinta.

In principiu, religiile acestor populatii - ca si culturile lor, de altfel - sunt astazi, intr-o mare

masura, religii muribunde. Astfel, multe dintre relatarile de odinioara ale primilor misionari

crestini si cercetatori nu mai corespund realitatii de astazi, ele sunt uneori inexacte si depasite,

iar, in parte, prezinta chiar un colorit crestin-european. Prin urmare, este nevoie de multa

prudenta privind teza asa-numitei "primordialitati" a acestei religiozitati, revendicata de multi

cercetatori de odinioara. Nu exista inca informatii suficient de exacte referitor la masura in care

aceasta spiritualitate s-a lasat influentata in decursul timpului de culturile si marile religii. Insa,

doar la putini "primitivi" contemporani se mai poate vorbi astazi de o izolare absoluta si de

absenta oricarui contact cu popoarele civilizate.

Dar tocmai in aceasta problema apare ceea ce este decisiv: religiozitatea populatiilor tribale

contemporane este, intr-adevar, "primitiva", in sensul de "necultivata", si este usor de observat ca

ea prezinta, realmente, forme elementare de viata si comportament religios. Totusi, aceste forme

elementare nu reprezinta neaparat religia primordiala, religia dintru inceput a omenirii, ci forme

degenerate ale acesteia, rezultat al caderii omului in pacat.

Viata spirituala a acestor populatii este greu de cunoscut: pe de o parte, din cauza limbilor si

dialectelor pe care le vorbesc si care, in parte, ne-au ramas inaccesibile, iar pe de alta parte, din

cauza neincrederii lor fata de aceia care vin sa-i cunoasca si sa-i cerceteze. Asa se si explica

drumul sinuos spre concluzii certe si definitive privind cultura si religia lor. De pilda, sociologul

si psihologul francez Lucien Levi-Bruhl ajunsese sa vorbeasca de o "mentalite primitive", de o

"mentalitate prelogica" la aceste populatii. Pornind de la ideea ca in asemenea comunitati

"primitive" influenta grupului, a colectivitatii, asupra gandirii individului este foarte mare, acest

cercetator tragea concluzia ca "primitivul" n-ar avea o gandire proprie, logica; nu ar avea

notiunile de cauza si efect si, in genere, nu ar avea nici un fel de idei, aria cunoasterii pierzandu-

se in cea afectiva, emotionala. Cu timpul, insa, L. Levy-Bruhl, ca si alti adepti ai teoriei sale, si-

au dat seama de netemeinicia acesteia, asa incat astazi nimeni nu mai atribuie acestor populatii o

"mentalitate prelogica". Gandirea si cultura "primitiva", falsa antinomie dintre "mentalitatea

logica" si cea "prelogica" aveau sa constituie, de fapt, una dintre preocuparile de baza ale

savantului francez Claude Levi-Strauss, profesor de religie comparata a populatiilor "primitive"

si sef al catedrei de antropologie sociala la Coll?ge de France, care avea sa elimine aceasta

confuzie.

De asemenea, trebuie amintit ca cercetarile mai recente au aratat ca nu exista, in fapt, nici o

populatie, oricat de inapoiata, care sa fie completamente lipsita de civilizatie pur si simplu, in

"stare de natura" ("Naturvolker"). Faptul ca anumite populatii tribale contemporane nu dispun de

o civilizatie asemanatoare sau apropiata de cea a noastra nu inseamna ca ele nu au sau n-au avut

niciodata o anume civilizatie. Dimpotriva, arheologii au descoperit numeroase vestigii ale

civilizatiei stravechi a unora dintre acesti "primitivi", pe care etnologii ii desemneaza sub numele

de "popoare fara scriere" ("peuples sans ecriture", "illiterate people", "schriftlose Volker").

2. Unde traiesc si care sunt "primitivii" de astazi?

Populatii "primitive" contemporane, adepte inca ale unor religii si practici traditionale sunt,

practic, prezente pe toate continentele lumii. O prezentare completa a acestora este, insa, dificila,

dat fiind, in primul rand, numarul lor mare sau chiar imposibilitatea de a le cunoaste pe toate. De

aceea, in cele ce urmeaza, vom aminti doar o parte dintre ele, in functie de ponderea si numarul

membrilor lor. Totusi, trebuie subliniat de la inceput ca cele mai multe asemenea populatii sunt

prezente in Africa.

Omul a aparut aici in urma cu cel putin 5 milioane de ani. In prezent, acest continent cuprinde

numeroase popoare care vorbesc peste 800 de limbi (dintre care doar 730 clasificate). In decursul

timpului, cercetatorii i-au impartit pe locuitorii Africii in "rase" si "arii culturale" (de exemplu:

cultura "popoarelor de laguna", cuprinzand populatiile care locuiesc in lagunele si padurile

tropicale, la est de Coasta de Fildes; cultura "Falii", cu populatiile din zonele muntoase, de la sud

de Lacul Ciad, in partea de nord-vest a Camerunului; cultura Tiv, cu populatia semibantusa de pe

malul stang al Raului Benue, afluent al Nigerului etc.), insa aceste doua criterii s-au dovedit, de

un sfert de veac incoace, insuficiente. Desi nici delimitarea limbilor nu pare a fi intrutotul exacta,

totusi clasificarea lingvistica in cele patru mari grupuri lingvistice, alcatuite, fiecare, din mai

multe familii (respectiv grupul Congo-Kordofan, acoperind centrul si sudul Africii, grupul nilo-

saharian, in Sudanul occidental si pe Nigerul mijlociu, grupul afro-asiatic, cuprinzand limbile

semitice - copta, berbera, limbile cusitice etc., in nordul si nord-estul Africii, si grupul khoisian,

avand ca principali vorbitori pe bosimani si hotentoti) este, categoric, preferabila altora.

Fireste, multe dintre populatiile actuale ale Africii sunt astazi adepte ale unor mari religii, cum ar

fi mai ales crestinismul sau islamul, dar, cu toate acestea, mai exista inca peste 120 de milioane

de adepti ai religiilor africane traditionale si primitive.

Astfel, in Africa occidentala, traiesc triburile yoruba, a caror religie este, probabil, religia

africana cu cel mai mare numar de credinciosi practicanti (peste 15 milioane), parte in Nigeria,

parte in tari limitrofe, ca Benin. In Africa centrala amintim, in primul rand, triburile bantu, care

numara aproape 10 milioane de membri si care traiesc in bazinul fluviului Congo, pe o suprafata

ce se intinde din Tanzania, la est, pana in Congo, la vest. Cel mai bine cunoscute sunt etniile

ndembu si lele, gratie mai ales studiilor lui Victor Turner si Mary Douglas. Deosebiti de acestia

sunt pigmeii din padurile tropicale, care formeaza trei grupuri principale, respectiv akaii, bakaii

si mbutii, de pe raul Ituri si in Zair, studiate in celebrele carti ale lui Colin Turnbull, ca si

hotentotii, care traiesc in sud-vestul Africii. Se pare ca acestia reprezinta reminiscente ale celei

mai vechi populatii autohtone a Africii.

In continuare, populatii "primitive" traiesc, de asemenea astazi, si in America de Nord. In acest

spatiu supravietuiesc inca descendenti ai "pieilor rosii", indienilor nord-americani, triburi de

iroqois, navajos, apoi in Canada sunt eschimosii, iar in statele din sud si Mexic, pueblos.

Referitor la originea indienilor americani, amintim ca aceasta a constituit obiectul unei

indelungate si controversate dezbateri. Traditia a consemnat cele mai diverse pareri in aceasta

privinta, ei fiind considerati a fi egipteni, troieni sau cartaginezi, dupa cum chiar ca ar proveni

din cele 10 triburi pierdute ale lui Israel. In realitate, insa, stramosii indienilor provin din Siberia.

Ei au traversat pe jos intinderea inghetata a Stramtorii Behring, in urmarirea vanatului. Acum

11000 de ani au ajuns pana la capatul meridional al Americii de Sud.

Trebuie subliniat faptul ca irochezii de astazi sunt descendentii acelor triburi iroqois de

odinioara, ale caror teritorii se intindeau, ca si cele ale indienilor sioux, la rasarit si miazazi de

Marile Lacuri, iar indienii navajos, asemenea apasilor, sunt indieni din familia athapascana, care

au emigrat din Canada spre sud, inainte de sosirea colonizatorilor spanioli. Pueblos sunt indieni

sedentari care locuiesc in catune (pueblos). Unele dintre aceste pueblos au fost locuite

neintrerupt, incepand din secolul al XII-lea si pana astazi.

Eschimosii, care se numesc pe ei insisi inuit ("oameni"), traiesc de-a lungul coastelor arctice ale

Asiei nord-orientale, dar si in Alaska, in Canada si in Groenlanda. Insulele Aleutine sunt si ele

locuite de o populatie inrudita cu eschimosii. Ca si populatiile nord-siberiene, eschimosii

americani isi centreaza viata lor religioasa pe samanism.

Dupa cum se cunoaste, America de Sud a reprezentat in secolul al XVI-lea locul de desfasurare a

marilor cuceriri spaniole si portugheze. La sosirea lor aici, cuceritorii au descoperit o populatie

destul de numeroasa, organizata in triburi care traiau din vanat, pescuit si culesul fructelor.

Cuceririle conchistadorilor au avut un caracter atat de agresiv, incat au condus, in majoritatea

cazurilor, la disparitia triburilor autohtone. Totusi, o parte dintre acestea au reusit sa se refugieze

din fata cuceritorilor, retragandu-se in padurile de nepatruns care acopera o mare parte a

continentului sud-american.

De asemenea, exista anumite triburi care au rezistat atacurilor spaniole, cum ar fi, de pilda,

indienii mapuche din Chile, care au fost invinsi abia in 1882. In prezent, ei traiesc in rezervatii,

unde numarul lor a crescut la 1,5 milioane. Misiunea crestina a esuat de fiecare data, ei

pastrandu-si inca vechile traditii, fiind organizati in familii bazate pe structuri patriliniare. Seful

rezervatiei este si conducatorul patriliniar suprem, detinator al functiilor rituale si bun cunoscator

al tuturor traditiilor tribului.

Imensa arie a junglei fluviilor Orinoco si Amazon, care cuprinde si regiunile muntoase ale

Guyanei, este si ea locuita de numeroase populatii tribale contemporane, apartinand familiilor

lingvistice arawak, caribe, pano, tukano si tupi. Desi fiecare grup are religia sa sau o varianta

proprie, exista totusi multe trasaturi comune, fie la nivelul mitologiei, asa cum a observat Claude

Levi-Strauss in celebrele sale Mythologiques, fie la nivelul ideilor, practicilor si institutiilor, asa

cum remarca, mai recent, Lawrence E. Sullivan.

Tot la fel, Gran Chaco ("Chaco", in limba quechua, inseamna "teren de vanatoare"), ocupand

centrul continentului sud-american, intre Mato Grosso si Pampasuri, este populat si el de mai

multe triburi apartinand mai multor familii lingvistice, intre care zamuco, tupiguarani,

matacosmakka etc. Toate aceste triburi impartasesc samanismul si credinta in diferite fiinte

supranaturale care populeaza universul invizibil.

Anumite populatii "primitive" pot fi gasite astazi si in nordul Australiei (Peninsula Arnhem),

dupa cum si in centrul acestui continent, unde religiile autohtone au rezistat aculturatiei,

prezentand, in general, numeroase trasaturi unitare. Aborigenii australieni sunt organizati in

grupuri de cate 30-40 de persoane, care pornesc in cautare de vanat si provizii. Aceste grupuri se

aduna la intervale mai mari de timp pentru a discuta, a sarbatori, a savarsi anumite ritualuri si

jertfe, a face comert sau pentru a-si rezolva impreuna tensiunile si nemultumirile. Ele au o

temelie tribala mai putin rigida, dar care tine seama de legi matrimoniale si totemice.

In ceea ce priveste Oceania, acest faramitat continent poate fi impartit, din punct de vedere

etnografic, in urmatoarele trei arii: Micronezia, Melanezia (cuprinzand Noua Guinee, Insulele

Solomon, Fiji, Noua Caledonie etc.) si Polinezia (Noua Zeelanda, Tahiti, Hawaii, Insula Pastelui

etc.). Distinctia care se face, de obicei, intre aceste arii este, insa, destul de artificiala, intrucat

numai Micronezia (cuprinzand Insulele Mariane, Caroline, Marshall si Gilbert) prezinta trasaturi

culturale si religioase specifice, datorata influentelor asiatice. Majoritatea limbilor locuitorilor

din Micronezia si din Polinezia apartin grupului austronezian, pe cand in Melanezia majoritatea

limbilor sunt neaustroneziene, inrudite cu acelea ale aborigenilor australieni. Aceste populatii

tribale din Oceania au ajuns insa astazi pe cale de disparitie, in urma contactului cu civilizatiile,

culturile si religiile superioare. Astfel, in Noua Zeelanda, de pilda, maorii, care in 1852 numarau

12.000 de suflete, astazi abia daca mai sunt o treime. Acelasi lucru s-a intamplat si in Polinezia,

respectiv in Hawaii, Tahiti etc., unde nu mai sunt decat resturi de bastinasi.

Si in Asia mai pot fi intalnite anumite populatii "primitive", cum ar fi, de pilda, in regiunea

polara a acesteia, in India si in unele tari din Asia de Sud-Est.

Astfel, in India, pe langa marile religii (jainism, budism, hinduism etc.), mai exista o serie de

religii si culturi "primitive", ai caror adepti, impartiti in triburi, numara aproximativ 40 milioane.

Aceste triburi au fost impartite dupa criteriul lingvistic. Grupul dravidian se afla raspandit in

India de sud. Grupul munda este un alt grup, ai carui membri pot fi intalniti in statele Madhya,

Pradesh, Bihar si Orissa. In partea nord-vestica a Indiei se afla, de asemenea, gruparea lingvistica

tibeto-birmana, raspandita in regiunile deluroase din Nagaland si in regiunea de granita cu

Tibetul.

In Asia sud-estica (Birmania, Thailanda, Cambodgia, Vietnam, Malaezia, Singapore, Indonezia

si Filipine) se afla cateva milioane de adepti ai religiilor primitive care, din punct de vedere

economic, traiesc inca la nivelul vanatului si agriculturii primitive. In ansamblu, exista cateva

sute de asemenea triburi, impartite in mai multe grupuri lingvistice, intre care amintim: australo-

asiatic sau monkhmer, austronezian sau malayo-polinezian, tai, maio-yao, karen si vietmuong.

In plus, chiar si la unele populatii din centrul Asiei, care in decursul istoriei au imbratisat

crestinismul, islamul, budismul sau alte religii, se mai pastreaza inca reminiscente din religiile

traditionale, cunoscute sub denumirea generala de "samanism".

3. Aspecte fundamentale ale culturii "primitive"

3.1. Natura

Intre "primitivul" contemporan si omul modern exista o indiscutabila deosebire privind conceptia

despre natura in general. Acest lucru exclude orice comuniune spirituala intre cei doi. Deosebirea

provine, in primul rand, din faptul ca gandirea si cultura "primitiva" au ca fundament relatia

omului cu natura. Daca omul modern traieste pe baza unei cunoasteri globale, generalizante

despre vertebrate si nevertebrate, "primitivul", in schimb, promoveaza o relatie intima, de

incredere si familiaritate, cu fiecare in parte dintre animale, plante si chiar pietre. Armele si

metodele utilizate de el pentru vanatoare releva faptul ca atat el cat si stramosii sai poseda

cunostinte psihologice temeinice cu privire la animale. Legile si reglementarile sale nescrise in

materie de vanatoare si de protectie a vanatului, deseori mai stricte decat orice reglementare

juridica si ecologica moderna pe aceasta linie, isi au temeiul in intelegerea intima si cunoasterea

profunda a marilor ritmuri ale vietii animale de care "primitivul" da dovada.

Maiestria "primitivului" in mimica animala pe care o exprima in dansurile sale dramatice

demonstreaza, in mod evident, cat de familiarizat este acesta cu comportamentul variat al

animalelor, in diferite momente. Chiar si poezia si arta sa de a povesti ne arata cata bogatie de

imagini precise poseda ochiul sau interior; de altfel, la omul "primitiv", imaginea exterioara isi

are intotdeauna obarsia in interiorul sau, interiorul este acela care contureaza imaginea. Exista o

legatura a experientelor care trece dincolo de particularitatile corporale si care implica atat

obiceiurile, cat si locul unde traieste. Pentru el, tot ceea ce traieste acolo are un mediu ce

constituie o parte a fiintei lui. Asa cum nordicul, de pilda, vedea in lup un "locuitor al padurii" si

un "pradator de cadavre", tot la fel aborigenul din Australia asociaza corbul cu muntele. In

caracterizarea corbului, un "poet" din tribul Aranda, din centrul Australiei, considera ca ceva

firesc asocierea la acesta si a imaginii "stancii abrupte".

Particularitatea acestei conceptii consta, deci, in faptul ca "primitivul" vede imagini, planuri care

contin, in fapt, cu mult mai mult decat ceea ce ofera o situatie momentana. Privirea sa nu

inregistreaza doar ceea ce i se ofera in fata intr-un anume moment, loc si situatie; ea vine din

interior, ea reprezinta rezultatul unei experiente interioare, acumulate in timp si care se manifesta

intr-o anume situatie, in contactul cu lumea exterioara.

Avand in vedere observatiile anterioare, se intelege, din capul locului, ca o asemenea viziune si

relatie cu natura este complet diferita de cea a omului modern, care isi supune natura, si anume

tocmai prin faptul ca recurge la clasificarea ei. Naturalistul modern se indeparteaza, astfel, de

natura, prin aceea ca insista mai mult asupra formei, in mod unilateral. Pentru omul "primitiv",

insa, dimpotriva, fiecare animal in parte traieste intr-un context general, intr-o sfera globala de

obiceiuri, deprinderi si particularitati de viata, care, in fapt, fac ca orice fiinta sa devina o

individualitate distincta.

Clasificarea in mamifere, pasari, reptile, nu joaca pentru "primitiv" nici un rol, daca ea chiar

exista. Daca pentru noi, de pilda, e dificil sa asociem lupul unui gandac, intrucat orice animal

apartine, in mod arbitrar, unei anume clase sau categorii, pentru omul "primitiv" in schimb,

acestea sunt pe cat de apropiate pe atat de indepartate, asa incat lui nu ii este deloc greu sa

vorbeasca chiar despre lup si stanca ca despre doi "frati" ai sai. Atunci cand el face corelatia intre

animale, corelatia sa se bazeaza pe faptul ca sferele lor de viata se intersecteaza intr-un larg

context. Astfel, pentru aborigenul contemporan din Australia, exista o inrudire apropiata intre

anumite soparle si pasari, deoarece acesti "prieteni" sunt vazuti de el totdeauna impreuna in

natura, dupa cum, tot la fel, intre anumite larve si pasari, fiindca acestea apar in acelasi loc si

timp intr-o anume regiune.

3.2. Omul

Conceptia "primitivului" despre om porneste, practic, de la aceleasi premise, ca si cea despre

natura; ea nu este altceva decat o extindere a viziunii sale despre animale la oameni. Astfel, el il

priveste pe aproapele sau ca pe o forma, un anume tip; el il percepe prin caldura trupului sau, il

sesizeaza prin cuvantul, faptele si impulsurile invizibile dar si inconfundabile prin care acesta se

manifesta. El recunoaste vointa semenului sau atat din activitatea pe care acesta o desfasoara si

care poarta pecetea mainii si iscusintei sale, cat si din uneltele cu care el isi duce la indeplinire

intentiile. El poseda un simt ascutit pentru particularitatile semenului sau, dar mai ales in ce

priveste aptitudinile si caracterul acestuia.

Prin urmare, in conceptia sa, nu exista o umanitate, constituita dintr-o multime de persoane

izolate care, in fiinta lor, au comun si identic ceea ce il defineste pe om si care se disting in tot

ceea ce este neesential. Pentru el, punctul de plecare il reprezinta o familie sau un clan, adica o

grupa de persoane asemanatoare, care au aceleasi sarcini si aceeasi raspundere, tovarasi care

rezista sau mor impreuna in lupta vietii, fie ca aceasta este indreptata impotriva greutatilor

naturii, fie impotriva dusmaniei oamenilor. In baza convietuirii apropiate din interiorul clanului,

exista o inrudire spirituala care se manifesta atat pe plan intim, cat si in exterior. Astfel, o familie

consta din fierari, o alta din tesatori, un clan se caracterizeaza prin faptul ca membrii sai au

picioarele lungi, un altul prin vocea puternica a acestora. Fiecare clan tine in mod instinctiv la

aptitudinile si deprinderile sale, asa incat caracterul sau specific devine, in cadrul comunitatii

"primitive", o dimensiune mai constanta decat in lumea moderna. Din acest motiv, omul luat ca

individ, asemenea animalului, devine o figura plastica care, prin trasaturile sale specifice, confera

unitate clanului din care face parte, dar in acelasi timp se si distinge de ceilalti indivizi.

3.3. Conceptia despre viata

Pentru populatiile tribale contemporane, viata reprezinta tocmai aceea ce il determina atat pe om

cat si pe animal ca fiinte proprii, distincte si complexe, ca ceea ce ele sunt. Astfel, atunci cand un

aborigen din Australia trebuie sa caracterizeze un cangur, el il descrie ca pe o fiinta cu doua

picioare lungi si doua scurte, cu un spate ce se ridica ascutit, cu o frunte alba si lunga etc. In ceea

ce-l priveste pe om, acesta este caracterizat dupa infatisarea sa, trasaturile sale de caracter,

aptitudinile sale, dupa amintirile sale din trecut, asa cum sunt ele imortalizate in cultul sau, dupa

averea si locuinta sa. Viata este, deci, o forta care contine tocmai aceste posibilitati, ce nu pot

avea un alt rezultat decat aceea ce reprezinta animalul sau omul respectiv.

Fireste, din perspectiva unei asemenea conceptii globale despre viata, trupul nu reprezinta

factorul sau componenta care sa le domine pe toate celelalte. Aceasta nu inseamna, in nici un

caz, ca "primitivul" ar considera materialul, trupescul, ca pe ceva accidental; el il socoteste,

totusi, doar ca pe o parte a naturii animalului si omului. Insa el nu ajunge nici la o supraevaluare

unilaterala a elementului spiritual, in sensul unei entitati pentru care trupul ar reprezenta doar un

invelis. Pentru "primitiv" nu exista, pur si simplu, nici un contrast intre suflet si trup, cum ar fi,

de pilda, la vechii greci si semiti.

In gandirea "primitiva", trupul tine de viata, am putea spune chiar ca el este o parte a sufletului.

De aceea, prin gustarea din carnea unui animal, nu se primeste doar o simpla hrana, ci se preia,

odata cu aceasta, si un alt principiu de viata in propriul organism. "Primitivul" poate trage, foarte

probabil, o linie de demarcatie intre forta care scapa unei anume "prinderi" cu mana si substanta

materiala in sine, care "atarna" greu; totusi, ambele sunt poli opusi ai uneia si aceleiasi existente.

Nu exista nici o demarcatie clara intre ele.

In baza unei asemenea conceptii, este limpede ca nu poate exista, de asemenea, nici un contrast

absolut intre intreg si parte, intre general si particular. Astfel, o urma de picior imprimata in

pamantul moale, de pilda, sau aparitia fugitiva a ceva ce se misca, aduce in prim plan pentru

"primitiv" intregul animal, intrucat urma contine fiinta si viata animalului. In penele vulturului

stau ascunse toate particularitatile acestei pasari, de la curajul si agerimea privirii sale, pana la

aparitia sa exterioara in zbor. Iar atunci cand consumam carnea unui animal de prada, trebuie sa

stim, la fel de bine, ca odata cu aceasta ne impropriem si curajul animalului, salbaticia si chiar

figura sa. Tot la fel, prin "dansul" ritualic, se intra in contact cu viata animalului imitat, practic se

evoca viata acestuia si nu trebuie sa fim surprinsi daca dupa aceea, in mod spontan, in dansator

sau in afara lui, se arata animalul respectiv.

In cadrul unei asemenea viziuni despre viata si existenta, antagonismele si contrastele dispar.

Aceeasi fiinta reprezinta aceeasi viata, ceea ce inseamna ca, intre indivizii de acelasi el, luati

separat, nu domneste doar o relatie de rudenie, ci una de identitate. La fel ca in basmele noastre,

in lumea "primitiva" nu exista, de pilda, lupul sau lupii ca individualitati, ci doar lupul sau lup ca

specie, pentru ca toti lupii sunt identici. Atunci cand imitam animalul prin mimica, ne punem

imediat in legatura cu intreaga specie, cu tipul respectiv de animale. Atunci cand consumam

carnea unui animal, mancam sau consumam "intreaga" specie.

Din aceste motive, "primitivul" contemporan priveste cu alti ochi, comparativ cu noi, varietatea

confuza din natura. Pentru noi, viata animalului ca individualitate arata ca o linie care se

continua neintrerupt, chiar daca, in cea mai mare parte a timpului, ea ne ramane ascunsa, iar

lumea animalelor devine pentru noi, in acest mod, un "haos" de linii ce se intersecteaza, care se

prelungesc din generatie in generatie. Pentru "primitiv", insa, aparitia animalului reprezinta

manifestarea - cand unilateral, cand diversificat - a unei forme perpetue de viata, iar "haosul" din

natura nu este altceva decat o "forfota" a multimii de puncte ce emana sau apar din tipurile

invizibile de viata.

In acelasi mod este privita si existenta astrilor si fenomenelor ceresti, si anume in sensul ca tipul

sau modelul respectiv este vesnic, nepieritor. Astfel, soarele si furtuna sunt "eterne"; dar, din

vesnicia lor, nu rezulta necesarmente faptul ca ele ar fi pentru mintea noastra una si aceeasi

entitate care revine zilnic. Furtuna "moare" prin ploaia torentiala declansata, pentru ca apoi sa

renasca in norii ce se ridica. Vechii greci si romani, de pilda, vedeau in fulger o personalitate de

sine, iar din locul din care acesta lovea, faceau un loc sacru de cult pentru fulgerul, pentru

fascicolul de lumina care, de acum inainte, salasluia in el, dar fara ca prin aceasta sa excluda

recunoasterea unui stapan si domn al furtunii, care nu era altul decat fulgerul in fiinta sa. Acelasi

lucru reiese si din faptul ca indienii din America, de pilda, vorbesc despre furtuna la plural.

Viata mereu reversibila a soarelui (rasare-apune-rasare) poate fi privita atat ca o revenire cu

caracter "personal", cat si ca o succesiune: el apare cand ca aceeasi "persoana" care reapare

dimineata, dupa ce a savurat linistea noptii, cand apare ca o succesiune a mai multor "surori"

care se substituie reciproc. Insa faptul ca aceeasi "persoana" revine, inseamna, de fapt, ca soarele

reprezinta o noua manifestare, el apare zilnic nou. Pentru indianul american, soarele de dimineata

apare in fiecare zi ca renascut; el se imbaiaza in primele lui raze, pentru a absorbi puterea

acestuia in toata plinatatea ei. Tot la fel, atunci cand, odinioara, vechii germani indicau un

termen spunand: "pana la al treilea soare" sau "pana la luna noua", si aceste expresii sunt

inspirate din vechea conceptie despre natura, care vedea in soare si luna manifestarea mereu

reversibila a unei naturi continuie. De asemenea, faptul ca luna "moare", reprezinta o conceptie

ce a apartinut nu numai vechilor germani, ci una prezenta si astazi la indienii Dakota si la

aborigenii australieni; totusi, aceasta "moarte" se deosebeste fiintial de moartea noastra, care

pune capat existentei noastre materiale trupesti.

In toate aparitiile succesive ale soarelui si lunii se manifesta o continuitate "personala" in genul

identitatii "personale" existente intre zapada cazuta in anul anterior si cea care cade in acest an.

Indianul din America se razbuna pe zapada prin aceea ca o "inchidea" intr-o carapace, pe care o

ascundea intr-o gaura, pana ce soarele de vara era suficient de puternic ca sa o topeasca; toamna

urmatoare, insa, el auzea un glas in padure spunandu-i: "In ultima vara m-ai pedepsit; cand va fi

iarna, insa, iti voi arata cat sunt de puternica".

Daca o comuniune spirituala intre omul modern si "primitiv" ne apare atat de dificila, acest lucru

se datoreaza faptului ca gandirea "primitiva" este total diferita de cea a noastra si, ca atare, se

misca in cu totul alte dimensiuni. Intrebarile pe care omul modern i le adreseaza acestuia pot

primi, in chip firesc, doar raspunsuri false, intrucat ele izvorasc din contraste inexistente pentru

omul "primitiv". Conceptia omului modern despre natura pune accentul pe o comunitate de viata

care leaga toate fiintele vii intr-un context genetic; ea problematizeaza diferenta intre ele.

"Primitivul" incepe, dimpotriva, cu facticul, asa incat cangurul, de pilda, nu e un strut.

"Primitivii" incearca permanent sa patrunda mai profund in ceea ce este specific, particular, si sa

caute temeiul tuturor trasaturilor de caracter, particularitatilor, in propria complexitate a vietii.

Astfel, atunci cand, de pilda, arta de a confectiona scuturi sau jgheaburi de lemn este ceva foarte

cunoscut si familiar intr-o anume regiune, acest lucru nu se datoreaza, in conceptia australienilor

Aranda, unei deprinderi intamplatoare, ci doar felului sufletului poporului care traieste acolo.

Pretutindeni unde descopera urme de oameni, "primitivul" se simte intr-un loc plin de suflete;

acest loc este plin de viata, insa aceasta viata reprezinta, totdeauna, o "personalitate" care, la

prima manifestare, va descoperi un anume tip, un anume model conturat. In tara sa exista locuri

de care trebuie sa te temi, fiindca sunt populate de o umanitate nedesavarsita, oarba si alterata.

Conceptia "primitiva" despre viata este, ca atare, atat de diferita de cea a noastra, incat nu putem

gasi o expresie mai exacta pentru ea decat cea de "existenta"; aceasta existenta, insa, are o

delimitare individuala care, in vechime, era exprimata prin cuvantul "idee" - o expresie care, in

realitate, isi are originile in gandirea "primitiva". De aici rezulta faptul ca orice specie de animale

si orice clan omenesc reprezinta o lume in sine si pentru sine, pe care le separa o prapastie de

netrecut.

"Ideea" sau mai bine zis viata inteleasa ca "idee" isi confirma existenta prin faptul ca scoate la

iveala, creeaza mereu noi reprezentanti; tine de insasi natura ei sa ia mereu forme noi si fara

aceasta manifestare ea nu are absolut nici un fel de existenta. Ea este identica cu indivizii, dar nu

se epuizeaza in manifestarile ei sporadice, dupa cum nu-si are nici centrul in ele. Dincolo de

figurile vizibile, dincolo de generatiile succesive, exista un fond de viata din care se alimenteaza

componentele izolate. Acest fond consta, de regula, in ceva neschimbabil. La oameni, acest fond

e legat de averea care se va mosteni din generatie in generatie si care constituie nucleul familiei:

luptatorii isi au centrul vietii lor in lance si scut, crescatorii de animale in turmele lor.

La anumiti aborigeni din Australia, viata se afla intr-un fel de obiecte mostenite, cu caracter

ideal, cultic, care la tribul Aranda, de pilda, sunt numite tjurunga (churinga) si care, de obicei,

consta din placi netede si lunguiete din piatra sau lemn, prevazute cu imagini ce fac referire la

istoria si specificul de viata al clanului. Alaturi de un asemenea obiect insufletit, mostenit, se afla

deseori un loc sacru unde vegheaza membrii clanului. Acelasi lucru se poate spune si despre

animale.

Membrii tribului Aranda cunosc mase din roca care contin canguri, dar nu spiritele acestora, ci

animale reale, cu trupuri, care patrund ca forta piatra, dar care pot fi constranse sa iasa la lumina

prin anumite ceremonii. Indianul din America, avand o conceptie mai mult cosmica, aseaza

centrul animalului intr-un loc din afara sferei umane, respectiv fie in cer, fie intr-un munte izolat.

Pentru el, acolo se afla prototipul animalului, respectiv intr-o figura de dimensiuni supranaturale,

ca o capetenie nemuritoare, din care se nasc indivizii in parte, pentru a vizita lumea omului si

pentru ca, apoi, sa se reintoarca.

3.4. Tipuri de cultura

Cultura omului "primitiv" este clar determinata de relatia sa cu lumea inconjuratoare, cu natura.

De aceea, armonia cosmica pe care el o traieste izvoraste totdeauna din aceasta relatie si este

determinata de specificul si particularitatile acestei relatii. Din aceasta perspectiva, cultura

"primitiva" capata accente diferite, in functie de specificul preocuparilor si indeletnicirilor

tribalului respectiv. Astfel, pentru crescatorul de vite, de pilda, cosmosul si relatia cu el

reprezinta altceva decat pentru vanator sau agricultor.

a) Crescatorul de animale

Viata spirituala si bunastarea sa sunt legate de turma de vite. Prin indignarea sa inversunata fata

de ideea ca vitele ar exista pentru a fi vandute, acesta a provocat deseori uimirea omului modern.

El sufera mai degraba de foame decat sa se desparta de turmele sale sau, in orice caz, de turma

sacra care constituie sursa averii sale. Consumul carnii reprezinta un act sacru, prin care el isi

reface forta spirituala si trupeasca. Cand moare, el este inmormantat in pielea unui bou care este

sacrificat pentru pomana de inmormantare. Lumea - cosmosul - coincide cu pasunile, iar centrul

lumii il reprezinta, deseori, grajdul sau locul unde stau vacile care este mai sacru decat locuintele

pentru oameni. Cea mai proeminenta figura o reprezinta, deseori, taurul, obarsia tuturor turmelor

de vite; in genealogii, el isi are locul sau, alaturi de stramosii oamenilor. Marile puteri sunt ploaia

si tunetul, impreuna cu iarba - cu un manunchi de iarba in mana, omul este o persoana sacra.

Viata care umple cosmosul si pe crescatorul de vite insusi este impregnata de puterea spirituala

caracteristica vacii; tocmai de aceea, figura boului se afla in spatele a tot ceea ce exista. Zeii

crescatorului de animale pot fi tauri si vaci, sufletul sau propriu poate imbraca chipul boului,

dupa cum chiar norii si ploaia pot fi turme care umbla pe cer.

b) Agricultorul

Pentru agricultor, cosmosul se rezuma la pamantul cultivat. Pentru el, ogorul reprezinta lumea,

acesta avand aceeasi importanta pentru el ca si turmele de vite pentru crescatorul de animale. In

lumea sa, insa, spatiul de sub ogor este la fel de important ca si cel de deasupra; acolo, sub

pamant, locuiesc puterile fertilitatii si ale rodniciei si tot acolo locuiesc mortii. Din acest motiv,

in cultura agricultorului, mortii ocupa, de obicei, un mult mai important loc decat in cea a

crescatorului de animale sau vanatorului, si anume asa de important incat sunt considerati a fi

identici cu puterea pamantului si chiar cu izvorul propriu-zis al binecuvantarii.

Astfel, pentru agricultor, lumea este constituita din doua, iar deseori din trei etaje: lumea

intunecoasa de sub pamant, lumea luminii si cerul. Pamantul sau, mai exact, ogorul reprezinta pe

cel care concepe, respectiv femeia, ca si in gandirea "preistorica". Marile evenimente din viata sa

dispar in timp, intrucat natura renaste si devine din nou rodnica. In drama ritualica, cu prilejul

unor sarbatori, el formeaza o unitate cu natura fecunda si cu marile ei procese de viata si

procreatie. Bocitul mortilor, impreuna cu bucuria invierii, care succede acestuia, unirea

barbatului cu femeia, reprezinta, practic, simboluri prin care agricultorul sarbatoreste biruinta

vietii pentru om si samanta.

c) Vanatorul

"Lumea" vanatorului are o dimensiune mai larga si un continut mai complex; in afara de soare,

luna si ploaie, ea cuprinde o fauna bogata constituita atat din animale comestibile si

necomestibile, cat si din unele "folositoare" sau "nefolositoare". Determinante pentru viata sa

ceremoniala nu sunt necesitatile sale pur materiale: cultul cuprinde tot ceea ce apartine lumii, in

sens cosmic. Prin dansul sau sacru, aborigenul australian se uneste atat cu cangurul gras, cat si cu

reptile, tantari sau alte creaturi pe care nici nu le-a folosit si nici nu se teme de ele din vreun

anume motiv; el cinsteste pietre si gropi cu apa, arbori care-i daruiesc fructe comestibile dar si

arbori care, din punct de vedere material, ii sunt nefolositori.

In cultura vanatorului exista, totusi, multe particularitati si aspecte care, desi au multe afinitati,

totusi, difera de la regiune la regiune. Sufletul aborigenului din Australia, de pilda, este extrem

de variat, o caracteristica ce se datoreste faptului ca acesta trebuie sa foloseasca totdeauna, dintre

multiplele posibilitati pe care acest continent le ofera, tot ceea ce-i este lui mai necesar pentru a

supravietui. Cosmosul indianului de prerie nu este, in sine si pentru sine, cu nimic mai sarac; el

are o multitudine de dansuri animale caracteristice, insotite de cantari cultuale care, privite din

exterior, au, intr-adevar, un caracter propriu, dar care, totusi, sunt inrudite cu dramele ritualice

prezente la aborigenul australian. Insa, cosmosul sau are un caracter mai inchis, iar un motiv mai

important, intre altele, il reprezinta rolul predominant pe care-l joaca pentru el bizonul.

Evenimentul cel mai semnificativ din viata sa il constituie marea sarbatoare populara a

bizonului; acesta incepe cu un bogat ceremonial si se incheie cu o sarbatoare cultuala

impunatoare.

Cu prilejul acestui ceremonial, poporul serbeaza si fortifica legatura reciproca intre membrii sai;

in cantarile cultuale semidramatice se povesteste viata bizonului de la inceputurile sale, din

epoca preistorica. Toate etapele de vanatoare sunt reproduse ritualic: turma se apropie, se

imprastie, fuge, nori de praf o invaluie, corbi zboara peste ea, batand din aripi, vanatorii o

inconjoara, iar la sfarsit se ridica fumul provocat de aprinderea focului sacru. In jurul acestei

drame ritualice care are un caracter central, se plaseaza ca o coroana celelalte dansuri ritualice,

cu caracter animal, ce confera lumii tribului profunzimea ei fireasca.

O asemenea viata cunostea odinioara o foarte mare parte a indienilor de prerie la venirea

europenilor. Pentru ei, cosmosul reprezenta si mai reprezinta inca, in primul rand, o lume in care

traiesc bizonul si castorul, lupul si ursul si, de aceea, in miturile cosmice se descopera puterea

spirituala a acestor animale. La fel cum pentru hindus norii poarta in sine puterea vacii, iar la

agricultorul preistoric si cel "primitiv" contemporan ogorul poseda un spirit feminin si se poate

manifesta sub chipul femeii, tot la fel pentru indianul vanator pamantul este purtatorul puterii

bizonului, iar in cultul sau bizonul reprezinta ceea ce - in lipsa unei notiuni mai exacte - s-ar

putea numi simbolul sau intruparea pamantului.

Bibliografie

[1]. Cazeneuve, J., La mentalite archa?que, Paris, 1961.

[2]. Dupre, W., Religion in primitive cultures. A study in ethno-philosophy, Den Haag, 1975.

[3]. Eliade, M., Le chamanisme et les techniques archaques de l'extase, Paris, 1968.

[4]. Evans-Pritchard, E.E., Theories of primitive religion, Oxford, 1965.

[5]. Findeisen, H., Der Schamanismus, Stuttgart, 1957.

[6]. Frazer, J.G., Creanga de aur (trad.rom.), I-V, Bucuresti, 1980.

[7]. Goode, W.J., Religion among the Primitives, New York, 1951.

[8]. Hermann, F., Symbolik in der Religionen der Naturvolker, Stuttgart, 1961.

[9]. Jensen, Ad.E., Mythos und Kult bei Naturvolkern, Wiesbaden, 1960.

[10]. Levy-Bruhl, L., Die geistige Welt der Primitiven, Dusseldorf/Koln, 1959.

[11]. Levy-Strauss, Cl., Gandirea salbateca. Totemismul azi (trad.rom.), Bucuresti, 1970.

[12]. Norbeck, Ed., Religion in Primitive Society, New York, 1961.

[13]. Radin, P., La religion primitive, Paris, 1941.

[14]. Ratschow, C.H., Magie und Religion, Gutersloh, 1947.

[15]. Rund, J., Taboo, Oslo, London, 1960.

[16]. Schmidt, W., Der Ursprung der Gottesidee, Bd. I-XII, Munster, 1912, 1926-1955.

[17]. Soderblom, N., Das Werden des Gottesglaubens, Leipzig, 1916.

[18]. Thiel, J.F., Religionsethonologie. Grundbegriffe der Religionen schriftloser Volker, Berlin,

1984.

[19]. Thurnwald, R., Des Menschengeistes Erwachen, Wachsen und Irren. Versuch einer

Palaontologie der Naturvolker, Berlin, 1951.

[20]. Webster, W., Le tabou. Etude sociologique, Paris, 1952.

[21]. Weiss, G., Elementarreligion. Einfuhrung in die Religionsethnologie, Wien, 1987.

[22]. Belcin, C., Popescu, A., Zulusii, Bucuresti, 1970.

[23]. Damman, E., Die Religionen Afrikas, Stuttgart, 1963.

[24]. Davidson, B., Redescoperirea Africii vechi (tr. rom.), Bucuresti, 1964.

[25]. Demaison, A., La vie des Noirs d'Afrique noire, Paris, 1965.

[26]. Evans-Pritchard, E.E., Nuer Religion, Oxford, 1956.

[27]. Froelich, J.C., Animismus. Les religions paennes de l'Afrique de l'Ouest, Paris, 1964.

[28]. Garnier, Ch., Fralon, J., Le fetichisme en Afrique noire, Paris, 1951.

[29]. Gulian C.I., Despre cultura spirituala a popoarelor africane, Bucuresti, 1964.

[30]. Holas, B., Religions du monde: l'Afrique noire, Paris, 1964.

[31]. Joos, L.C.D., Scurta istorie a Africii negre (tr. rom.), Bucuresti, 1966.

[32]. King, Noel Q., African Cosmos. An introduction to Religion in Africa, Belmont CA, 1986.

[33]. Mandics, G., Civilizatia si culturile Africii vechi, Bucuresti, 1983.

[34]. Maquet, J., Civilisations of Black Africa, New York etc., 1972.

[35]. Matei, Horia, Pigmeii, Bucuresti, 1965

[36] Mbiti, J., African Religions and Philosophy, London-New York, 1969.

[37]. Mbiti, J., Concepts of God in Africa, London-New York, 1970.

[38]. Ray, Benjamin C., African Religions: Symbol, Rituals and Community, Englewood Cliffs

N.J., 1976.

[39]. Smith, E., African Ideas of God, London, 1950.

[40]. Sundkler, Bengt G.M., Bantu prophets in South Africa, London, 1948.

[41]. Turnbull, Colin M., The Forest People. A Study of the Pygmies of the Congo, New York,

1962.

[42]. Vulcanescu, R., Bosimanii, Bucuresti, 1967.

[43]. Farb, P., Les Indiens. Essai sur l'evolution des societes humaines, Paris, 1972.

[44]. Hagan, W.T., American indians, Chicago, 1979.

[45]. Hultkrantz, A., Conceptions of the soul among North America indians, Stockholm, 1953.

[46]. Hultkrantz, A, Les religions des indiens primitifs de l'Amerique, Stockholm, 1963.

[47]. Hultkrantz, A, Belief and Worship in Native North America, Syracuse N.Y., 1981.

[48]. Hultkrantz, A, The Study of American Indian Religions, New York, 1983.

[49]. Jacquin, Ph., Histoire des indiens d'Amerique du Nord, Paris, 1976.

[50]. Karsten, R., The Civilisation of the South American Indians with special references to

magic and religion, London, 1968.

[51]. Levy-Strauss, Cl., Mythologiques, I-IV, Paris, 1964-1971.

[52]. Metraux, A., Religions et magies indiennes de l'Amerique du Sud, Paris, 1967.

[53]. Mooney, J., The Ghost-Dance Religion and the Sioux Outbreak of 1890, Chicago, 1965.

[54]. Radu, I.St., Patagonezii, Bucuresti, 1977.

[55]. Singl, M., Indienii Precolumbieni (tr.rom.), Bucuresti, 1979.

[56]. Sullivan, Lawrence E., Icanchu?s Drum. An Orientation to Meaning in South American

Religions, New York, 1988.

[57]. Bellwood, P., The Polynesiens: Prehistory of an Island People, London, 1987.

[58]. Durkheim, E., Formele elementare ale vietii religioase, trad.rom., Iasi, 1995.

[59]. Eliade, M., Religions australiennes, Paris, 1972.

[60]. Elkin, A.P., The Australian Aborigiens, Sydney, 1964.

[61]. Johansen, J. Prytz, The Maori and His Religion in its Non-Ritualistic Aspects, Kopenhagen,

1954.

[62]. Johansen, J. Prytz, Studies in Maori Rites and Myths, Kopenhagen, 1958.

[63]. Julien, Ch.A., Histoire de l'Oceanie, Paris, 1951.

[64]. Mituri ale maorilor, repovestite de A. Alpers, traducere de A. Teodorescu, Bucuresti, 1970.

[65]. Strehlow, T.G.H., Aranda Traditions, Melbourne, 1947.

[66]. Spencer, B., The Arunta, I-II, London, 1927.

[67]. Cuisinier, J., Sumangat. L'ame et son Culte en Indochine et en Indonesie, Paris, 1951.

[68]. Harva, V., Les representations religieuses des peuples altaques, Paris, 1959.

[69]. Hoffmann, H., Symbolik der tibetischen Religionen und des Schamanismus, Stuttgart,

1967.

[70]. Paulson, I., Die primitiven. Seelenvorstellungen der nord-eurasischen Volker, Stockholm,

1958.

[71]. Paulson, I., Schutzgeister und Gottheiten des Wildes, der Jagdtiere und Fische in

Nordeurasien, Uppsala, 1961.

[72]. Stohr, W., Die Religionen Indonesiens, Stuttgart, 1965.

[73]. Stohr, W, Das Totenritual der Dajak, Koln, 1959.

Resurse Internet

Johns Hopkins University - Bioethics Institute Information about the Bioethics Institute at Johns Hopkins University. General information with

links to research and academic programs.

www.hopkinsmedicine.org/bioethics/about.html

American Journal of Bioethics - Cloning Explore the social, legal, and ethical challenges posed by human and animal cloning, browse

news on the topic, and find links to related resources. www.bioethics.net/cloning.php

University College of the Cariboo - Resources for Bioethics provides a selection of Internet resources on a range of sources on the for biomedical ethics.

Compiled and maintained by Jeff McLaughlin.

www.cariboo.bc.ca/ae/php/phil/mclaughl/COURSES/ETHICS/BIOETH/BIOMARK.H...

Web Publishing - Peter Singer and Bioethics: Agencies of Anomie Provides criticism of the principles of bioethics as espoused by Singer.

www.literatus.net/essay/BioEthics.html

Center for Bioethics and Human Dignity Christian organization tackles issues including stem cell research, euthanasia, reproductive

issues, and genetics.

www.cbhd.org

bioethics.net - Bioethics for Beginners Introduces the topic and philosophy of bioethics. Lists related journals, institutes, and graduate

programs.

bioethics.net/beginners.php