27 iulie 2009 CURSĂ FĂRĂ OPRIRE

Sculptorul Florin Codre creşte peste 200 de cai în patru ferme din Franţa, Germania şi România. Pentru prima dată, un român este pe cale să intre

în liga marilor crescători de cai din lume. De Magda Munteanu

58 F O R B E S 27 iulie 2009 27 iulie 2009 F O R B E S 59

Cuplul Codre-Tam Tam: sculptorul care creşte cai şi cel mai bun armăsar născut în România în ultimii 30 de ani

Apusul de soare învăluie castelul într-o lumină roşiatică. Turnurile sobre, din granit, veghează de peste trei sute de ani Le Desért, domeniul unde, la începutul secolului al XI-lea, trăia

Guillaume de Vieuxpont, tovarăşul de arme al marelui duce normand şi rege al Angliei, Wilhelm Cuceritorul. Miroase a flori de câmp şi a fân proaspăt cosit. Liniştea este întreruptă doar de ciripitul păsărilor şi de neche-zatul cailor.

Florin Codre se plimbă pe gazonul din faţa castelu-lui. A venit în nordul Franţei în 1997, când castelul era în ruină. L-a cumpărat cu o jumătate de milion de dolari de la o familie de ţărani normanzi, l-a renovat, a adus mobi-lă retro şi l-a înconjurat cu o grădină în stil normand. Pe cele 70 de hectare ale domeniului, îşi creşte o parte din cai. Sunt aproape 90, însă ştie povestea fiecăruia. Un mânz născut acum o lună vine spre el şi îl miroase curi-

os. Este vărul celei mai bune iepe din Franţa. Codre îl mângâie: „În tine îmi pun mari speranţe.“

A investit peste patru milioane de euro de-a lungul celor două decenii, de când creşte cai. Toţi banii câşti-gaţi din sculptură i-a folosit pentru a-şi împlini visul: să creeze o rasă de cal de sport românesc, cu care să con-cureze în marile concursuri de sărituri peste obstacole ale lumii. Acum este pe cale să reuşească. Caii lui, rezul-taţi în urma împerecherilor făcute de-a lungul anilor, încep să câştige competiţii internaţionale şi să fie cur-taţi de crescători de renume. Iar alţii, tineri, promit să vină din urmă. Hergheliile lui urmează să fie recunos-cute oficial de Federaţia Mondială a Crescătorilor de Cai de Sport (WBFSH), ceea ce-l va propulsa în liga profesi-onistă a crescătorilor de cai din lume.

La 66 de ani, Codre începe să culeagă roade-le unei munci de-o viaţă. A ajuns la nivelul în care nu mai este nevoit să sculpteze pentru a-şi întreţine caii. Concursurile internaţionale şi vânzările de cai pe care le are acum în plan sunt suficiente pentru a-l ajuta să se dezvolte. Dacă mânjii pe care i-a creat sunt atât de reu-şiţi precum speră, în următorii trei-patru ani Codre va deveni primul român care va câştiga milioane de euro de pe urma cailor.

ARTA SELECŢIEI. Îngrijitorul îl scoate pe Tam-Tam din grajd. Încordat, cu nările fremătânde, armăsarul de 25 de ani, care a stat la baza întregului concept de cal de sport românesc creat de Codre, emană forţă prin toţi porii. Este, poate, cel mai valoros cal născut în România în ulti-mii 30 de ani. Codre l-a cumpărat în 1990 de la herghe-lia de stat Jegălia cu 20.000 de lei (echivalentul a 1.500 de dolari). Trei ani mai târziu, acesta câştiga patru concur-suri internaţionale, iar în 1994 intra în echipa Franţei şi obţinea premii de 40.000 de euro în numai câteva luni.

Născut pe 18 aprilie, în aceeaşi zi cu Tam-Tam, Codre îi seamănă în multe privinţe: înalt, agitat, suspi-cios, plin de voinţă şi de profunzime. Cei doi se privesc ochi în ochi. Calul scurmă cu o copită. Codre zâmbeş-te. L-a adus în Franţa şi l-a declarat cal francez, pentru a putea fi agreat aici ca armăsar de montă. În ultimii cinci ani, l-a împerecheat cu diferite iepe şi de-abia anul tre-cut, după ce a observat că fiicele lui Tam-Tam au rezul-tate bune în concursuri, a început să facă monte între acestea şi campioni mondiali. Îşi pune mari speranţe în mânjii care s-au născut de curând şi care, la patru ani, vor intra în competiţiile internaţionale. Soarele este pe cale să apună. Codre mai aruncă o privire către

Tam-Tam înainte să se urce în Mercedes-ul negru, de teren, pe care l-a cumpărat anul tre-cut cu 106.000 euro. Are o vizită importantă de făcut. Trebuie să

Florin Codre: „Dacă acum cineva ar investi un milion de euro cu mine, în 5 ani am scoate de 10 ori mai mult“

60 F O R B E S 27 iulie 2009

27 iulie 2009 F O R B E S 61

discute cu Richard Levallois, unul dintre cei mai mari crescători de cai din Franţa. În încercarea de a îmbună-tăţi cât mai rapid calitatea cailor săi, în urmă cu aproa-pe patru ani a cumpărat cinci mânji de la el, cu 150.000 de euro. Acum unul singur valorează atât. „Eu am ştiut să-i aleg, dar meritul cel mare este al lui Levallois, pen-tru că i-a creat“, spune Codre.

Cei 150 de kilometri până la Couvains Stud, ferma unde familia Levallois creşte peste 150 de cai, străbat dealurile Normandiei, zonă cunoscută drept leagănul calului de sport francez. Fermele de cai te întâmpină la tot pasul. Sunt peste 1.000 de crescători în regiune, iar jumătate dintre cei aproximativ 900.000 de cai ai Franţei sunt crescuţi aici.

Este aproape nouă seara când Codre ajunge la Couvains, ferma unde toată familia este implicată, de generaţii, în creşterea şi comercializarea cailor: Richard Levallois şi tatăl lui sunt crescători, fratele său este călă-reţ, iar sora, comerciantă. Nu s-a întunecat de tot, iar Richard este la grajduri. Încă nu s-a împăcat cu ideea că Le Tot de Semilly, unul dintre cei mai buni cai din lume, care a stat la baza creării „dinastiei“ lor, de Semilly, dar şi a fermei, a murit la sfârşitul anului trecut. Avea 32 de ani. „Tata plânge de câte ori se uită la înregistrările cu Le Tot“, spune Richard.

Fiul lui Le Tot, Diamant de Semilly, a fost campion mondial în 2002, iar familia Levallois este permanent asaltată de crescătorii de cai, care vor să-şi împereche-ze iepele cu el, cu material genetic păstrat de la Le Tot,

sau cu ceilalţi 20 de armăsari din fermă. Aproximativ 600 de iepe vin aici pentru montă în sezonul de repro-ducere, care durează din martie până în august. O mon-tă cu Diamant costă 3.500 de euro şi este chiar mai bună decât cea a lui Le Tot. Până acum Diamant a însămân-ţat artificial mai mult de 2.000 de iepe şi acoperă, anual, 500 de iepe doar în Franţa. Pentru armăsarii tineri, pre-ţul scade însă până la 600 de euro. Ceea ce înseamnă că activitatea legată de montă a generat familiei Levallois peste 1,2 milioane de euro anul trecut. La care se adau-gă şi veniturile realizate din transferul de embrioni, prin care un ovul este preluat de la o iapă, fecundat şi inserat într-o altă iapă, care devine astfel purtătoare. Este un business care creşte de la an la an, căci dă posibilitatea iepelor de mare valoare să participe la concursuri, în timp ce altele le poartă mânjii.

Conturile Levallois se umplu constant şi din vânza-rea cailor. Anul trecut, de exemplu, familia a vândut o iapă fetei primarului din New York, Michael Bloomberg, cu 1,5 milioane de euro. A vândut şi 15 cai tineri, de trei ani, cu maximum 150.000 de euro fiecare. Dar cea mai profitabilă afacere rămâne, fără îndoială, inseminarea iepelor altor proprietari, care vin aici, la fermă.

Richard Levallois bea liniştit o bere în timp ce discu-tă cu Codre. Amândoi sunt de acord că cele mai impor-tante calităţi ale unui un cal sunt cele mentale. Forţa şi tehnica contează, dar marea artă este să găseşti acel cal care are curajul să înfrunte probele dificile şi care are dorinţa de a câştiga. „Codre este un mare cunoscător de

Pe cele 70 de hectare ale

domeniului său din Franţa, Codre

creşte 90 de cai destinaţi curselor

şi săriturilor peste obstacole

62 F O R B E S 27 iulie 2009

La licitaţie rişti ca orice mişcare mai bruscă a capului sau a mâinilor să te transforme în proprietar de cai

cai. I-aş da portofelul meu să-mi cumpere cai“, spune Levallois. Îşi aminteşte că prima dată când

s-au văzut, în urmă cu aproape patru ani, Codre i-a ales cei mai buni trei mânji. Dintr-o privire. Acum Right Now Semilly, fiul lui Diamant, cumpărat de Codre, s-a calificat în finala de la Fontainebleau şi în finala armăsa-rilor de patru ani de la Lyon. Dacă reuşeşte să iasă printre primii 20 din aproximativ 150 de cai din categoria lui de vârstă, valoarea îi va creşte la peste 300.000 de euro.

Este trecut de miezul nopţii când Codre ajunge îna-poi la castel. Soţia lui, Dora, care a fost căsătorită cu cele-brul poet Nichita Stănescu, îl aşteaptă cu o friptură de vacă la tavă şi curcan înnăbuşit în sos de vin. Mâine va fi o zi grea. Trebuie să ajungă în Italia, la peste 1.300 de kilometri distanţă, unde caii săi participă la un concurs internaţional de sărituri peste obstacole.

LICITAŢIE PE HIPODROM. Abia s-a luminat de ziuă şi pământul scoate încă aburi când Codre se aşază să-şi bea cafeaua sub frasinul plângător din faţa castelu-lui. Prima oprire o va face la Saint-Claud, unul dintre cele şase hipodromuri din Paris, unde are loc o licita-ţie de cai.

Sute de boxe stau aliniate de-a lungul aleilor, iar vocea conducătorului licitaţiei răzbate din microfoane în tot hipodromul. „Uite, Dora, s-au vândut doi armă-sari“, exclamă Codre de cum ajunge. Aproximativ opt

cai sunt plimbaţi afară, în cerc. Sunt următorii pe listă să fie incluşi la licitaţie. Discret, câteva zeci de crescători sau brokeri de cai îi analizează. Criza a lovit din plin şi industria de profil, bazată pe extravaganţă, lux şi capri-cii. Marii cumpărători nu şi-au schimbat obiceiurile, dar preţul cailor de valoare medie, cum sunt cei prezenţi astăzi la licitaţie, a scăzut cu 30-40% în ultimul an.

Lictaţia este în plină desfăşurare. Preţul de por-nire este de 48.000 de euro pentru Rameur, un cal de patru ani de origine franceză. Preţul creşte. 50.000 de euro. 53.000, licitează printr-un semn discret un bărbat cu părul grizonat şi câştigă licitaţia. În câteva minute actele de cumpărare sunt deja semnate. „Am venit din Irlanda special pentru calul ăsta. Aş fi dat şi mai mult pe el“, spune Paul Daly, care l-a cumpărat pe Rameur pentru curse.

Codre urmăreşte licitaţia, dar n-a venit aici pen-tru cai. Vrea să vorbească cu Patrick Barbe, unul dintre cei mai cunoscuţi courtieri (brokeri de cai) din Franţa şi preşedintele Asociaţiei Franceze de Courtieri pen-tru Caii de Galop. Este singurul courtier care vorbeşte japoneză, aşa că toate tranzacţiile cu Japonia, ţară afla-tă în plină expansiune în domeniul hipismului, trec pe la el. „Rolul meu este să descopăr cai buni, să-i cum-păr ieftin şi să-i vând foarte scump“, spune Barbe, care practică meseria de 35 de ani şi are maximum 15 cli-enţi, în principal din Japonia şi Brazilia. Intermedierile

Richard şi Germain Levallois cresc unii dintre cei mai valoroşi cai din lume

pe care le face sunt însă de minimum 500.000 de euro pentru un cal, iar comisionul lui este de 5% din valoa-rea tranzacţiei. Cum anul trecut a vândut aproximativ 60 de cai, a încasat peste 1,5 milioane de euro din comi-sioane. Acum doi ani, de exemplu, a cumpărat pentru un client o iapă cu 30.000 de euro, care a devenit ulte-rior campioana Angliei la vârsta de doi şi de trei ani şi a câştigat premii la curse în valoare de 1,5 milioane de euro. Ulterior a fost vândută unei familii arabe cu două milioane de dolari.

Cum descoperă caii? Mergând la foarte multe curse în toată lumea. Luna aceasta merge la o cursă în Anglia, apoi în Japonia şi la Washington. În august va veni la Deauville, în Franţa, unde va avea loc una dintre cele mai mari licitaţii din lume. Timp de patru zile se vor vinde 500 de cai de valoare. Barbe face însă cele mai mari tranzacţii cu cai care nu sunt pe piaţă şi care, ofici-al, nu sunt de vânzare. Acesta este motivul pentru care Codre a venit să se sfătuiască cu el. De curând a primit o ofertă din partea unor arabi, care vor să o cumpere pe Nestăvilita, o iapă de opt ani, una dintre fiicele lui Tam-Tam. Dilema lui Codre este dacă să o vândă acum, pen-tru 500.000 de euro, sau să o califice pentru Olimpiada din 2012, când valoarea ei ar ajunge la un milion de euro. „L-aş sfătui să o vândă. Acum ar putea obţine peste un milion de euro pe ea, mai mult decât peste un an“, spu-ne Barbe, pe motiv că este întotdeauna bine să vinzi calul înainte de competiţie decât după ce aceasta se ter-mină. Potrivit lui Barbe, nu există mulţi cai de calibrul Nestăvilitei, care în urmă cu o lună a câştigat trei locuri întâi la un concurs naţional în Germania. Iar dintre cei existenţi, puţini sunt de vânzare.

VÂNZĂRI SPECTACULOASE. Codre rămâne pe gân-duri. Cu banii luaţi din vânzarea Nestăvilitei ar putea să-şi cumpere o nouă fermă în SUA, în Texas sau în Florida, unde este o piaţă foarte bună pentru vânzarea cailor tineri. Iar cai tineri are din belşug. Ştie însă că, dacă vrea să crească prestigiul hergheliilor sale, trebuie să fie foarte atent cui vinde caii, indiferent de preţ. Dacă Nestăvilita ar obţine rezultate bune în mâna noului pro-prietar, ar îmbunătăţi automat imaginea şi, implicit, pre-ţul cailor lui Codre.

Licitaţia este în plină desfăşurare şi crainicul vor-beşte cu o repeziciune greu de urmărit. Rând pe rând, aproape 250 de armăsari şi iepe tinere trec prin faţa cunoscătorilor. „Codre e un geniu în materie de selec-ţie a cailor“, spune Barbe, în timp ce se uită cu atenţie la un armăsar de doi ani.

Deşi nu a renunţat la visul său de a crea o rasă de cal de sport românesc, în urmă cu câţiva ani Codre a decis că este timpul ca afacerile sale cu cai să devină şi renta-bile. Aşa că a început să-şi îndrepte atenţia şi către caii de

curse, unde riscul este mai scăzut decât la caii de sport, iar câştigurile sunt mai rapide şi mai mari. Dacă la con-cursurile de sport, de sărituri peste obstacole, premii-le sunt de câteva zeci de mii de euro, la curse premiile în Franţa sunt de minimum 300.000 de euro, culminând cu Arc de Triomphe, cursa unde premiile totale sunt de patru milioane de euro.

Fratele lui Codre, George, care creşte cai pursân-ge englez, a câştigat anul trecut premii de 600.000 de euro cu o singură iapă, Grivette, care a fost declarată cel mai bun exemplar din Normandia. Grivette este sora lui Jolie Gazele, o iapă pe care Codre a avut-o în graj-durile lui în 1986 şi a vândut-o în Maroc, unde a deve-nit campioană. A cumpărat-o 17 ani mai târziu, a împe- recheat-o cu un campion, iar acum are un mânz. „Sunt sigur că mânzul ăsta îmi va aduce două-trei milioane de euro“, spune Codre.

Jumătate din caii pe care îi deţine acum sunt des-tinaţi curselor. Dacă un cal de curse începe iniţierea la un an şi opt luni, iar la doi ani debutează deja, caii de obstacole încep lucrul la trei ani şi debutează de-abia la patru ani. Ca să nu mai vorbim de prima de crescă-tor care se aplică în cazul cailor de curse, potrivit căreia proprietarul iniţial al mânzului ia un procent de 10-21% din valoarea premiilor câştigate de calul respectiv de-a lungul vieţii, precum şi din vânzarea lui ulterioară. De exemplu, Codre a cumpărat la o licitaţie din Franţa o iapa gestantă, iar mânzul l-a vândut. Doi ani mai târ-ziu, în cont avea 5.000 de euro, bani veniţi în urma pre-miilor obţinute de mânzul respectiv.

O zonă importantă, generatoare de profit, este cea a montelor făcute de armăsarii care şi-au arătat deja valoa-rea în concursuri şi care au dovedit, de-a lungul timpu-lui, că transmit calităţile lor şi mânjilor. Datorită mon-

27 iulie 2009 F O R B E S 63

telor pe care le face, valoarea unui armăsar poate creşte foarte mult. De exemplu, Deep Impact, un cal japonez care a ajuns în Franţa prin 2005, a însămânţat în Japonia câte 200 de iepe în fiecare an, o montă costând 150.000 de dolari. Ceea ce înseamnă că a generat venituri de 30 de milioane de dolari pe an. Dacă un potenţial vânză-tor ia în calcul că Deep Impact mai poate monta încă trei ani de acum încolo, calul ar putea valora aproape 100 de milioane de euro.

Valoarea montelor diferă însă la caii de sport faţă de cei de curse. Cea mai scumpă montă pentru calul de sport este acum de 4.000 de euro, pentru Quidam de Revel, un armăsar de 27 de ani considerat cel mai bun şi mai scump cal de sărituri peste obstacole din lume, care a dat şi cei mai mulţi mânji de mare valoare. Dar şi dintr-o montă de valoare mai mică se pot face bani buni, cu singura con-diţie ca armăsarul să aibă un pedigree extrordinar. Este cazul unor investitori din Germania, care l-au cumpărat acum doi ani pe Diarado, fiul lui Diamand de Semille, cu un milion de euro. Având în vedere că la calul de sport este permisă inseminarea artificială, în următorul an au vândut peste 1.000 de doze pentru inseminare cu 1.500 de euro fiecare, ceea ce le-a generat un profit de 1,5 mili-oane de euro într-un singur an.

În cazul cailor pursânge englez, pentru curse, mon-ta trebuie să fie neapărat naturală, ceea ce înseamnă că, pe parcursul vieţii, un cal poate monta mult mai puţine iepe. Ceea ce creşte şi valoarea acesteia. Cea mai scumpă montă, de un milion de dolari, a avut loc în 1984 şi a fost cumpărată de un şeic. Acum însă preţul acesteia varia-ză între 2.000 de euro şi 150.000 de euro pentru armă-sarul Galileo din Marea Britanie.

SCULPTURA ŞI CAII. Este deja ora cinci după-amiază când Codre se urcă în maşină şi se pregăteşte pentru un drum de 1.000 de kilometri, până în Italia. Deschide un catalog de prezentare al celor mai buni cai din Japonia şi urmăreşte concentrat arborele genealogic al fiecăru-ia, atrăgându-i atenţia Dorei, din când în când, asupra unui armăsar excepţional. A plătit de curând 15.000 de euro pentru o montă cu Rail Link, un armăsar care în 1997 a câştigat Arc de Triomphe, iar mânzul tocmai i s-a născut. Este convins că cel puţin jumătate dintre caii săi sunt acum de maximă calitate, atât pentru sport, cât şi pentru curse. „Dacă acum cineva ar investi un milion de euro cu mine, în cinci ani am scoate de zece ori mai mult“, spune Codre, gândindu-se la cunoştinţele pe care

le are în selecţia cailor şi la nucleul de cai pe care l-a format deja.

Maşina înaintează cu 160 de kilometri la oră pe autostradă, dar Codre simte că nu merge suficient de repede şi îl îndeamnă pe şofer

Pregătirea cailor înainte de concurs este minuţioasă: coada este pieptănată, tendoanele-protejate şi coama-împletită

64 F O R B E S 27 iulie 2009

27 iulie 2009 F O R B E S 65

să calce pedala de acceleraţie. Pe măsură ce orele trec şi afară se întunecă, îşi lasă pentru scurt timp garda jos şi povesteşte despre anii în care şi-a făcut prima fermă. „Am fost omul cailor de când m-am născut“, îşi amin-teşte despre perioada în care tatăl său era căruţaş şi avea minimum 10 cai în jur, lipiţani şi semigrei. Pasiunea pentru cai era atât de puternică încât, în timpul facul-tăţii, când studia Artele Plastice, în special Pictura şi Sculptura, vizita pe rând toate hergheliile de stat şi dor-mea în fân, cât mai aproape cai, studiindu-i. „Aveam nevoie să văd caii. Era o necesitate“, afirmă Codre.

Sculptura a fost cea care i-a deschis porţile. La 33 de ani a câştigat concursul naţional pentru crearea monu-mentului Avram Iancu din Târgu-Mureş, pentru care a încasat două milioane de lei (echivalentul a 160.000 de dolari), în condiţiile în care salariul mediu lunar al unui inginer era de aproape 3.000 de lei. Când a avut primul milion de lei la C.E.C., autorităţile i-au dat voie să plece în Italia, unde fusese invitat să facă o expoziţie. A vân-dut atunci aproape 40 de lucrări cu 40.000 de dolari, majoritatea lui Enrico Berlinguer, secretarul naţional al Partidului Comunist Italian din acea vreme. „Cu aceşti bani nu am mai depins de nimeni“, spune Codre.

Cariera lui de artist a luat atunci avânt. A avut expo-ziţii în Franţa, Germania şi Italia şi, în câţiva ani, a câş-tigat aproape două milioane de dolari din sculptură. Numai creatorul de modă italian Nicola Trussardi i-a cumpărat lucrări de aproape un milion de dolari. Bani pe care i-a investit în cai. În 1984, a cumpărat prima fer-mă în Franţa cu 250.000 de franci: o casă cu 18 hecta-re de teren în Normadia, lângă oraşul Argentan, unde locuieşte în prezent fratele său. Acolo a sculptat. Într-o zi, un japonez îmbrăcat în pantaloni scurţi şi înconju-rat de 10 bodyguarzi a intrat la el în curte, s-a uitat la o sculptură şi a cumpărat-o cu 500.000 de dolari. Cu aceş-ti bani, a reuşit să-şi pună la punct ferma.

După 1991, când s-a întors în România, nu a mai făcut expoziţii. A simţit că nu mai are nimic nou de spus în sculptură. Este doar pe cale să finalizeze statu-ia lui Carol I, statuie ce urmează să fie aşezată în Piaţa Revoluţiei şi pentru care Primăria Bucureştiului i-a plă-tit 10,5 milioane de lei (aproape 2,5 milioane de euro). În paralel, lucrează la monumentul Marii Uniri de la Arad, o comandă de trei milioane de euro a Ministerului Culturii pe care a câştigat-o în urmă cu trei ani. Pentru monumentul de marmură lustruită, de 20 de metri înăl-ţime, lucrează însă cu 50 de muncitori aşa încât suma care-i va intra efectiv în buzunar lui Codre nu va fi mai mare de 300.000 de euro.

De curând Codre se simte din nou atras de sculptu-ră. Vrea ca Turnul Armoniei, pe care-l concepe acum, să fie lucrarea sa de referinţă. În doi ani vrea să facă şi o expoziţie foarte mare, în care să prezinte 60 de lucrări pe

care le-a creat în ultimul deceniu. „Codre este un sculptor important, care încă nu a spus tot ce are de spus. Aştept lucrări valoroase de la el“, comentează criticul de artă Pavel Şuşară. Este trecut de miezul nopţii şi maşina a ajuns de-abia în Elveţia. Mai sunt încă 400 de kilometri până la Cortina d’Ampezzo, celebra zonă de schi din Italia unde, în 1956, au fost organizate Jocurile Olimpice de Iarnă. Se hotă-răşte să doarmă la un hotel lângă Zürich, cu singura con-diţie ca la 6 dimineaţa să plece din nou, căci trebuie să străbată şi o parte din Austria. Vrea să ajungă la timp în Italia, să o vadă pe Nestăvilita în concurs.

ÎN ITALIA, LA CONCURS. Ploaia s-a oprit şi a ieşit un soare dogoritor. De la distanţă, zona de concurs sea-mănă cu un furnicar imens populat de cai, călăreţi şi câini, înconjurat din toate părţile de creste muntoase de peste 3.000 de metri. Aproape 250 de cai din toate ţările se luptă în cadrul acestei competiţii în care pre-miile pentru probele de sărituri la 1,50 metri şi la 1,60 metri sunt de câte 20.000 de euro, iar călăreţii acu-mulează puncte pentru lista mondială, care clasifi-că călăreţii şi caii. În grajduri e linişte. Nestăvilita este însă în alertă şi-l urmăreşte cu interes pe

Înainte de concurs, Codre o mângâie

pe Nestăvilita şi-i şopteşte:

„Să fie cu noroc“

66 F O R B E S 27 iulie 2009

Andy Candin, călăreţul cu care Codre lucrează de doi ani şi care coordonează antrenamentele

celor 27 de cai din baza sa din Germania, de lângă München. Ultimele pregătiri. Andy şterge hamurile, îi

împleteşte coama, îi aşază pe urechi capişonul cu culo-rile României şi îi fixează şaua. Îşi lustruieşte apoi ciz-mele negre, înalte, îşi aranjează cravata alba şi îşi aşază cascheta. Codre mângâie calul pe bot şi-i şopteşte: „Să fie cu noroc!“. Are emoţii, deşi încearcă să şi le ascundă. Îi urmăreşte de la distanţă încălzirea din manejul aco-perit, unde aproximativ 20 de cai se pregătesc să intre în concurs.

Dintre cei 44 de cai înscrişi la proba de 1,50 metri, Nestăvilita intră a 42-a. Dora are emoţii aşa de mari încât îi tremură camera de filmat. Nestăvilita a început bine. A trecut deja de jumătatea parcursului fără să dărâme nicio bară, iar timpul este bun. Dar necazul se întâmplă. Dărâmă o bară şi este eliminată din baraj. Deşi dezamă-

git, Codre încearcă să-l consoleze pe Andy: „Asta e, aşa e în sport“. Concursul s-a terminat. Aglomeraţie mare de cai. Unii sunt plimbaţi şi spălaţi, în timp ce alţii sunt pieptănaţi, li se curăţă copitele, care sunt apoi unse cu ulei. Câinii, pe care crescătorii de cai îi iau în mod tradi-ţional cu ei la toate competiţiile, aleargă printre picioa-rele cailor şi latră, cuprinşi de fortofa din jur. Soarele este pe cale să apună când Ovidiu, un îngrijitor român care lucrează aici de 10 ani, se uită la Nestăvilita, încân-tat că vede tricolorul pe capişonul ei. „Nu prea vedem cai româneşti în concursurile internaţionale“, remarcă el cu amărăciune.

Calitatea slabă a cailor de sport româneşti a fost, de altfel, motivul pentru care Codre s-a întors în România după 1990. Voia să facă nişte cai buni. S-a asociat cu her-gheliile de stat la Brodina, o pepinieră unde acum creşte 75 de cai, şi la Bucureşti, o bază de antrenament unde are 18 cai. De ani de zile se află însă în litigii cu autorităţile

Nestăvilita, iapa pe care Codre ar putea să o vândă cu un milion de euro

pentru aceste două locaţii, iar acum s-a ajuns la stadiul în care acestea vor să-l evacueze silit. „Dacă nu reuşesc în România, voi pleca. Va cădea însă şi planul meu legat de calul de sport românesc“, spune Codre. Căci mânjii care nu se nasc în România nu sunt români.

De curând, Codre a depus studbook-ul (registrul) cailor de sport româneşti născuţi în hergheliile sale la Federaţia Mondială a Crescătorilor de Cai de Sport (WBFSH), prin care demonstrează cum a selectat fieca-re cal din herghelia sa din 1990 şi până acum. Este posi-bil ca, până în toamnă, aceasta să-l accepte şi hergheliile Codre să devină membre ale Federaţiei. Atunci, după ce studbook-ul va fi înregistrat, calul de sport românesc va fi pentru prima dată recunoscut ca rasă şi va putea par-ticipa la concursuri internaţionale.

În afară de Codre, nici hergheliile de stat, nici alţi crescători privaţi nu au făcut vreun demers în acest sens. Motivul este unul singur: „Caii de sport din herghelii-le de stat sunt la pământ. Nu au rezultate“, spune Daniel Maricuţa, preşedintele Federaţiei Ecvestre Române, el însuşi crescător de cai.

Calitatea slabă a cailor din hergheliile de stat nu este însă o noutate, iar disputele dintre autorităţi şi crescă-torii particulari durează de aproape două decenii, fără nicio finalitate. Cert este că fondul genetic al calului de sport românesc este unul bun. „Calitatea cailor de la Jegălia a scăzut mult în ultimii zece ani, dar se poa-te remedia în 5-10 ani“, spune Ilie Georgescu, medicul veterinar care a creat la Jegălia calul de sport românesc, la începutul anilor ‘70, şi de atunci l-a urmărit perma-nent. El este, de altfel, şi „tatăl“ lui Tam-Tam, pe care l-a creat dintr-o combinaţie neobişnuită, între o iapă sport şi un armăsar Shagya Araber. „L-am văzut din prima zi că va fi un cal de mare valoare“, îşi aminteşte el. Era atent, circumspect şi foarte puternic.

ANTRENAMENT LA SALĂ. Este încă dimineaţă şi crestele munţilor sunt acoperite cu nori pufoşi. Pe tera-sa hotelului, Codre ia ultima gură de cafea şi se pre-găteşte iarăşi să plece. De această dată, destinaţia este Germania. Mai precis, localitatea Max Weiler, la 80 de kilometri de München. Aici se află baza olimpică în care Codre îşi ţine caii pe care vrea să-i antreneze pentru con-cursuri internaţionale. Imaginea este total diferită de cea din Franţa, unde iepele şi mânjii păşteau liberi pe păşuni. În Germania totul este strict şi perfect organizat. Cei trei călăreţi profesionişti – Andy Candin, o nemţoai-că şi o americancă – trebuie să scoată la antrenament, zilnic, cel puţin opt cai. „Avem mulţi cai buni. Din păca-te, sunt tineri, peste trei-patru ani vor începe să arate ce pot“, spune Candin. Pe termen mai scurt, Nestăvilita începe deja să devină o certitudine, iar Predestinata, o iapă de şase ani a lui Tam-Tam, vine puternic din spa-

te. Pentru Campionatele Europene din Anglia, care vor avea loc în august, Codre s-a calificat deja cu Remember şi are în vizor Campionatul Mondial din Kentuky, în 2010, şi Olimpiada din 2012. Ştie că doar aşa, partici-pând la concursuri şi câştigând trofee, poate creşte pre-stigiul hergheliilor sale.

În grajd, un armăsar tocmai îşi încheie exerciţiile la banda rulantă care arată exact ca cea pe care alergăm noi la sală, numai că de dimensiuni mult mai mari. Kam McDonald, călăreaţa americană care, din cei 34 de ani, 31 şi i-a petrecut călărind, îl duce în boxa lui. „Am vor-bit cu 12 ferme din Europa si SUA înainte de a veni aici. Financiar, am primit oferte mult mai bune“, spune Kam, care a decis să vină la Codre acum două luni, atrasă de calitatea cailor pe care urma să-i antreneze şi de oame-nii care iubeau atât de mult caii. „Aşa ceva e foarte greu de găsit“, spune ea. Codre se aşază pe verandă şi mănân-că ciorbă de perişoare şi sarmale, gătite special pentru el de mama lui Andy. Răsuflă uşurat. A fost un adevă-rat tur de forţă: a mers 1.800 de kilometri şi a străbătut cinci ţări, în cinci zile. Se uită la caii care, curioşi, au scos capul pe geamul boxei şi adulmecă aerul. Europa să se pregătească să vorbească despre caii mei româneşti în maximum doi-trei ani, îşi spune în gând. „Nimeni nu-şi imaginează ce cai pregătesc în fermele mele din Franţa şi Germania“, adaugă cu voce tare. F

Caii lui Codre s-au calificat

deja la Campionatele Europene din

Anglia

27 iulie 2009 F O R B E S 67