248. d2p duminica sfantului ap. toma

7/30/2019 248. D2P Duminica Sfantului AP. Toma

http://slidepdf.com/reader/full/248-d2p-duminica-sfantului-ap-toma 1/4

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Str. Cărvunarilor nr. 2, sect. 6, Bucureşti e-mail: [email protected]

Cuvânt pen ru suflet Duminica a 2-a după Paşti

(a Sfântului Apostol Toma)

Sfânta Evanghelie după Ioan 20, 19-31

“Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate,unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“

Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat

ucenicii, văzând pe Domnul.Şi Iisus le-a zis iarăşi: „Pace

vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl,vă trimit şi Eu pe voi.“

Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.“

Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.

Deci au zis lui ceilalţi ucenici: “Am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.“

Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“

Apoi a zis lui Toma: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios.“

A răspuns Toma şi I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ Iisus i-a zis: „Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!“ Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în

cartea aceasta. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.”

Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

„Toma cu dreapta lui cea iubitoare de încredinţare,

a cercat coasta Ta cea de viaţă dătătoare, Hristoase Dumnezeule.Că dacă ai intrat uşile fiind încuiate, dimpreună cu ceilalţi Apostoli a strigat către Tine: Domnul meu eşti şi Dumnezeul meu!“

mailto:[email protected]

mailto:[email protected]



Domnul meu şi Dumnezeul meu!Hristos a înviat!

Toma reprezintă acele persoane care sunt dominate de raţionalitate, careau nevoie de dovezi. Nu sunt necredincioşi, dar pentru întărirea credinţei au nevoie dedovezi. În clipa când li s-a dat dovada, ei devin total dăruiţi şi credincioşi, mergând până lasacrificiul final, aşa cum a fost Sfântul Apostol Toma.

De ce Toma n-a fost cu ucenicii? Toţi ucenicii erau adunaţi grămadă în prima

duminică, a Învierii, în casă, de frica iudeilor, spune Evanghelistul. Numai Toma nu era cu ei.Probabil că Toma a fost cel mai curajos dintre dânşii. A ieşit afară fie ca să capete informaţii,cum se spune, adică să vadă ce se mai spune despre Iisus, fie era plecat să aducă hrană,pentru că ceilalţi n-aveau curajul să iasă. De aceea când a venit Iisus, el nu era acolo. Cândei i-au spus: “Am văzut pe Domnul!” , Toma a zis: “Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!” (Ioan 20,25).

Mântuitorul, Care ştia toate, a cunoscut îndoiala lui Toma şi a venit în modspecial pentru el. Hristos vine în lumea aceasta nu numai pentru cei credincioşisau numai pentru cei păcătoşi, ci vine şi pentru cei care trăiesc în îndoială.

Îndoiala este o acţiune demonică. Demonul caută totdeauna să insufle sufletuluinostru îndoiala. Bine, cred în Dumnezeu, cred că Iisus Hristos a venit în lume, a murit şi S-a

răstignit pentru a noastră mântuire, dar dacă n-a fost Fiul lui Dumnezeu? Cred că s-a făcutminunea cutare, dar dacă nu s-a făcut totuşi minunea? Aceasta este îndoiala, care e cea maitulburătoare şi mai distrugătoare boală a sufletului.

În Apocalipsă, Îngerul Domnului, adresându-se Bisericilor din Asia Mica, spune celeidin Laodiceea: “Pe tine te scuip din gura Mea pentru că nu eşti nici cald, nici fiebinte, nici rece, ci căldicică” . Dumnezeu nu iubeşte pe cei căldicei. Cel care este înfocat “împotrivă”,Dumnezeu ştie că poate fi întors. Sfântul Apostol Pavel a fost persecutorul creştinătăţii, darcând I s-a arătat Mântuitorul pe drum, s-a întors la credinţă şi a devenit cel mai mareapostol. Mai curând întorci la credinţă pe un adversar, decât pe un căldicel. Cel căldiceltrăieşte în apa lui căldicică: nici nu fierbe, nici nu îngheaţă, dar nici nu aduce nimic bun.

Toma nu era un om căldicel, avea credinţă, dar avea nevoie de dovezi.

Mântuitorul i S-a arătat şi i-a spus: “ Adu degetul încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios!” (Ioan 20, 27). Nu spuneEvanghelistul dacă Toma a pus mâna pe rănile Mântuitorului. Nu se spune nimic, dar ştim căToma a rostit: “Domnul Meu şi Dumnezeul Meu!” înainte de a pune mâna în coasta lui Iisussau în semnul cuielor, cum ceruse el. Pentru că L-a văzut pe Iisus şi a înţeles că dovada era în faţa lui. De ce dovadă mai avea nevoie, să pună mâna în coastă şi în cuie? Era acoloMântuitorul întreg, strălucind de lumina Învierii, pătrunzând prin uşile încuiate şi prin ziduri,un Dumnezeu strălucitor, Care aducea peste tot lumina Sa.

Dar Mântuitorul îi spune ceva, nu pentru el, ci pentru noi. Spune aşa:“Pentru că M-ai văzut, ai crezut ”. Nu spune: “Pentru că M-ai pipăit” , ci “Pentru că M-ai văzut!” … Dar “fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”. Această fericire este pentru toatăgeneraţia de creştini rugători. Această fericire e pentru noi, cei care venim în biserică şimărturisim că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, că a pătimit, S-a răstignit, a murit, a fost îngropat, a înviat a treia zi, după Scripturi şi S-a suit la Ceruri. Aceasta este temelia credinţeinoastre.

Învăţătura pe care o tragem din pericopa evanghelică de astăzi este căHristos a venit pentru toată lumea. N-a venit numai pentru cei care cred, sau numaipentru evrei, sau numai pentru credincioşi sau păcătoşi. A venit şi pentru cei căldicei, dacăei se încălzesc, se înfierbântă. Şi pentru îndoielnici a venit. Şi toţi suntem îndoielnici, toţiavem dubii… Ne îndoim pentru că o dată am cerut ceva de la Dumnezeu şi nu ne-a dat. Daro singură strigare la vreme de nevoie nu arată credinţa. Ea arată slăbiciune omenească.Trebuie să avem o credinţă puternică, statornică, care să nu fie îndoielnică. Şi toatăEvanghelia de astăzi este pentru cei care suntem îndoielnici.

Când S-a arătat Iisus, Toma, care se îndoise, L-a văzut şi a căzut la picioarele Lui şi aspus: “Domnul Meu şi Dumnezeul Meu!” . Şi noi să cădem la picioarele lui Iisus şi săstrigăm: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” . Amin.

Hristos a înviat!

(Părintele Gheorghe Calciu – “Cuvinte vii”)



†) Sfântul Mucenic Ioan Valahul (12 mai)

Acest binecuvântat vlăstar al ţării noastre s-a născut într-o familie de ţăranievlavioşi din Oltenia, pe timpul domniei lui Matei Basarab. Crescut de mic în dreaptacredinţă, iubea mult pe Dumnezeu, biserica, rugăciunea şi ascultarea de părinţi.

În toamna anului 1659, năvălind o ceată de turci pe ValeaOltului dinspre Ardeal, au făcut mari jafuri prin sate în drum spreDunăre şi au luat în robie mulţi tineri nevinovaţi. Printre cei robiţi a

fost şi tânărul Ioan, care ajunsese la vârsta de 15 ani, şi careprimise în dar de la Dumnezeu o nemaiîntâlnită frumuseţe achipului.

Trecând Dunărea, turcii şi-au împărţit robii, luând fiecare dupăvoie şi plăcere pe cine voia. Aşa a ajuns tânărul Ioan în stăpânirea unuiostaş turc rău şi desfrânat. Pe lângă drumul greu, pe lângă foame şiosteneală, sărmanii creştini luaţi în robie trebuiau să sufere şi sete şibătăi şi umilinţe de tot felul, iar la urmă să fie siliţi spre necuratelepofte ale desfrânării de către stăpânii lor păgâni şi tirani.

Văzându-se într-o zi silit spre necurata patimă de cătrestăpânul turc, Ioan l-a refuzat cu scârbă, mărturisind că estecreştin şi urăşte necuratele patimi păgâneşti. Atunci, mâniindu-se, tiranul voia să-l

silească, dar Sfântul, scârbindu-se în inima sa şi nevrând să fie ruşinat înaintea lui Dumnezeu, şi-a adus aminte de David, biruitorul lui Goliat, şi prinzând curaj, l-a ucis pe păgân.

Ceilalţi ostaşi l-au legat în lanţuri şi aşa, după câteva luni de chinuri şi de mers pe jos, auajuns la Constantinopol. Aici, a fost dus la judecată, unde a mărturisit adevărul, spunând căomorându-l pe păgân nu a făcut decât să-şi apere fiinţa lui de creştin adevărat. Vizirul,auzind acestea, l-a dat pe Ioan în stăpânirea femeii păgânului omorât, ca să facă cu el ce va voi.

Aceasta a fost îndată răpită de frumuseţea tânărului, şi l-a dus în casa ei, unde i-a promiscă dacă se va lepăda de credinţa sa şi va trece la aceeaşi lege cu a ei, îl va lua de bărbat, în loculcelui mort, făgăduindu-i bogăţii şi desfătări nenumărate. Aceste ispitiri au durat 2 ani şi jumătate.

Ioan însă s-a împotrivit şi, rugându-se mult lui Dumnezeu şi Maicii Domnuluisă-l întărească în mărturisirea dreptei credinţe şi să-l izbăvească de ispitadesfrânării, a spus cu îndrăzneală: "Cred în adevăratul Dumnezeu, Care S-a răstignit pe cruce pentru noi, şi doresc cu bucurie să-mi dau viaţa pentru Hristos, decât să mă turcesc şi să mă însoţesc cu tine!"

Femeia, văzând statornicia Sfântului, s-a înfuriat şi l-a dat pe Ioan eparhului cetăţii, carel-a aruncat în temniţă. Acolo mucenicul a fost supus la multe, cumplite şi înfricoşătoare chinuri.În acest timp, femeia vizita adesea pe Ioan, gândindu-se că tânărul îi va asculta cererile şi o valua de soţie. Ioan însă, asemenea unui diamant, a rămas statornic în credinţa sa,căutând numai spre Hristos de la Care primea putere şi înţelepciune.

Văzând toţi că nu este nici o cale de a îndupleca pe tânăr să se lepede de Hristos, au luathotărârea de a-l condamna la moarte prin spânzurare, şi aşa Sfântul Ioan Valahul şi-a dat viaţa în mâinile lui Hristos, la 12 mai 1662.

Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin.

Rugăciune către Sf. Mc. Ioan Valahul Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce primeşti cu bunătate şi

cu îndurare mijlocirile sfinţilor bine-plăcuti Ţie, pentru nevoile de tot chipul, duhovniceşti şi trupeşti,ale nevrednicilor fiilor Tăi, cei ce plutesc pe marea cea sărată şi de atâtea ori înviforată a acestei vieţivremelnice, pline de ispite şi de poveri nenumărate.

Însuţi dar, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu şicele ale Sfântului Mucenic Ioan Valahul, primeşte şi acum smeritele noastre cereri, şi neizbăveşte pe noi de toată întâmplarea cea rea, de năpastă, de prigoană, de uneltirile celui viclean,ocrotind viaţa noastră prin milostivirea Ta cea mare, şi nu pentru vrednicia noastră. Căci Tu ştii

neputinţa firii omeneşti şi cunoşti pe fiecare, cu casa, cu cererea şi trebuinţa lui.Primeşte, dar, Stăpâne, şi rugăciunile noastre, apărându-ne de tot răul şidăruindu-ne cele spre mântuire. Că pentru toate cele ce ne-ai dat şi ne dăruieşti nouă în toatezilele vieţii noastre, binecuvântat şi preaslăvit să fii, Părinte al luminilor şi izvorul bunătăţilor,dimpreună cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin



Pentru credinţa ta-n Hristos – de Traian Dorz

Pentru credinţa ta-n Hristos, vei fi salvat din moarte,dar pentru necredinţa ta, de Cer te vei desparte.

Pentru credinţa lor, cei buni vedea-vor Ţara Vie,dar pentru necredinţa lor, cei răi pier pe vecie.

Pentru credinţa lor, cei drepţi vor moşteni-n lumină,

dar pentru necredinţa lor, pier cei nedrepţi în vină.

Pentru credinţa ta-n Iisus, iertat poţi fi de toate,dar pentru necredinţă-n veci poţi rămânea-n păcate.

Pentru credinţa ta de azi, poţi fi cu Domnul mâne,dar pentru necredinţa ta, poţi cu satan rămâne.

Pentru credinţa ta-n Hristos, ai slava cea mai mare,dar pentru necredinţa ta, gheena-ngrozitoare.

O, nu mai fi necredincios,ci crede grabnic şi voios

şi te va mântui Hristos…

ÎncredereÎncrederea valorează mai mult decât capitalul, spune negustorul. Încrederea în

steaua polară valorează mai mult decât cunoaşterea drumului, spune navigatorul pe mare.Cu încredere îmi întinzi şi tu mâna, prietene, iar eu te conduc.

Însă la vremea lui, omul poate să moară, şi negustorul să fie păgubit.Steaua polarăpoate la o vreme să se ascundă în dosul norului negru şi navigatorul pe mare să serătăcească. Iar eu, prietene, sunt un pumn de praf pe care, la vremea lui, vântul morţii îlpoate împrăştia. Cine te va conduce însă mai departe de la mormântul meu? Cărui

conducător te vei încredinţa atunci?Dăruieşte-ţi încrederea, şi atunci ca şi acum, lui Iisus, care a împrăştiat moarteaca pe un pumn de praf . El este prietenul care nu moare şi asupra căruia nu se poate aşezanici un nor negru. Amin. (Sf. Nicolae Velimirovici - "Învățături despre Bine și Rău”)

Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut Ca şi alte momente de seamă ale Noului Testament, acela din duminica a doua după

Paşti pune problema credinţei, despre care se cuvine să ne reamintim că a crede nu seconfundă cu a vedea, a constata. Greşeala aceasta fundamentală au săvârşit-o fariseii,saducheii, bătrânii şi cărturarii care, pe Golgota, exclamau: „Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe Cruce, ca să vedem şi să credem” (Marcu 15, 32).

Dacă vezi, nu-ţi mai rămâne decât să înregistrezi, să constaţi şi să te supui. Darcredinţa tocmai aceasta nu e. Ci, dimpotrivă, „încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1). A crede înseamnă îndeosebi a crede de necrezutul .De aceea îi şi spune Domnul lui Toma: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”.

Credinţa stă dincolo de limitele minţii omeneşti şi implică o încredere totală acredinciosului în cele ce crede. Amin.

(Părintele Nicolae Steinhardt)

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Preot Paroh Liviu Popa – tel. 0722 280 003Contul bisericii: BCR, Sect. 4, PAROHIA BELVEDERE – RO41RNCB0069007665720001

248. d2p duminica sfantului ap. toma

Documents