Ataşamentul şi problemele copiilor în

depresia postnatală

Maria-Gabriela Melnic

Gabriela Bîrcă

Universitatea „Al.I.Cuza”, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei, Iaşi

Anul I, grupa I

Prof. Dr. Cramaruc

CUPRINS: Definiţie Cauzele depresiei postnatale Simptome Factori de risc Cauze care ţin de copil Stadiul actual, ipoteze Metodologia, materiale, proiectare şi procedura. Rezultate: Compararea mamelor depresive şi nedepresive Stilul de ataşament. Probleme infantile. Relaţia mamă-copil Concluzie Aplicaţie

INTRODUCERE:Ataşamentul şi problemele copiilor în depresia postnatală este un subiect contemporan şi

actual al zilelor noastre.Teoria ataşamentului descrie şi integrează ştiinţific nevoia fiinţelor umane de a forma şi

întreţine legături emoţionale. Cu atât mai mult, importanţa legăturii dintre mamă şi copil este una deosebit de importantă atât în perioada intrauterină cât şi în cea postnatală.

La început, studiile din psihologia dezvoltării care au avut în vedere relaţia mamă-copil (pentru a sublinia importanţa acesteia în dezvoltarea armonioasă, fizică şi psihică, a individului) stabileau originile acestei relaţii odată cu naşterea copilului. Astăzi, literatura de specialitate înregistrează, din fericire, o evoluţie, considerându-se că relaţia mamă-copil începe undeva în perioada prenatală. În ultimii ani, au început să se studieze competenţele şi abilităţile nou-născutului şi, de unde la început se considera că un nou-născut vine pe lume ca o tabula rasa, care poate fi modelat după dorinţele şi comportamentele părinţilor săi, pe măsură ce au avansat cercetările, această idee a fost abandonată, ba chiar s-au supraevaluat capacităţile şi abilităţile câştigate în perioada prenatală, avansându-se chiar ideea unor universităţi prenatale. De mai bine de treizeci de ani, copilul este privit ca persoană şi, în plus, prin dezvoltările psihologiei sistemice, diada mamă-copil a devenit triada: mamă-copil-tată.

Cele mai multe dintre observaţiile pe marginea acestui subiect sunt de origine analitică, etologică sau sistemică.

În perioada prenatală se poate vorbi despre ataşament în sensul bowlbian al termenului şi al lucrărilor clasice despre ataşament şi dacă putem vorbi documentat şi ştiinţific argumentat despre achiziţii psihice reale în perioada prenatală sau acestea sunt doar speculaţii lansate în literatură pentru spectaculozitatea lor. Capitolele se succedă în ordinea cronologică determinată de ontogeneza timpurie, avansând ideea că în toată această perioadă între mamă şi făt sau între mamă şi copil, există permanent o relaţie.

Depresia postpartum este o condiţie medicală severă ce poate apărea în primele luni dupănaştere. Fără tratament, depresia postpartum poate avea o evoluţie prelungită şi dizabilitantă. Această boală este foarte frecventă, afectând 1 din 8 femei în timpul primelor luni după naştere. Depresia postpartum poate apărea şi după avort spontan, naştere cu făt mort sau adopţie. În cazuri rare, o femeie cu depresie postpartum poate dezvolta simptome psihotice care o pot pune în pericol pe pacientă şi pe cei din jur (psihoza postpartum). Depresia postpartum pare să fie determinată de modificări hormonale bruşte care apar după naştere. Aceste modificări hormonale pot determina depresie postpartum când sunt asociate cu alţi factori de risc cum ar fi depresie anterioaraă (inclusiv tulburarea bipolară), absenţa sprijinului din partea partenerului, prietenilor şi al familiei sau un stres excesiv.

În cazuri rare, o femeie cu depresie postpartum poate dezvolta simptome psihotice care o pot pune în pericol pe pacientă şi pe cei din jur (psihoza postpartum).

Deși cercetarea a legat PND-ul și temperamentul copilului separat de dificultățile de

atașament mamă-copil, PND nu a fost investigat în ceea ce privește stilul de atașament matern. Clarificarea acestui factor important este crucial pentru a adăuga la înțelegerea noastră a naturii PND. Mai mult, pentru a îmbunătăți înțelegerea relației dintre PND și stilul de atașament matern, este important să se monitorizeze copilul și factorii relatiei părinte-copil în raport cu ambele variabile. Deși relaţia maritală a primit o atenție considerabilă în trecut, a fost inclusă în acest studiu pentru a asigura exhaustivitatea.

Rezultatele acestui studiu, sugerează că stilul de atașament este legat de PND, dar nu şi de percepțiile unei mame asupra copiilor ei sau de relaţia mamă – copil. Aceste descoperiri au fost surprinzătoare, dat fiind relațiile semnificative între PND și două percepții ale mamei despre copilul ei și relația mamă - copil. Rezultatele acestui studiu se adaugă la cultivarea corpului literaturii de specialitate în domeniile de PND și teoria atașamentului ; au evidențiat importanța luării în considerare a statutului de atașament al mamei, atunci când încercăm să prevenim sau tratăm PND. O serie de întrebări de cercetare apar, inclusiv dacă stilul de atașament matern va contribui la predicția PND-ului și dacă tratamentul PND ar fi variat în funcție la stilul de atașament matern. Cum sugerează (1984) modelul lui Belsky, tulburarea maternă a stării de spirit nu poate fi luată în considerare, separat de alte variabile ca familia şi copiii. Stilul de atașament matern pare să fie un factor care nu ar mai trebui să fie trecut cu vederea.

DEPRESIA:Depresia postpartum este o condiţie medicală severă ce poate apărea în primele luni după

naştere. Fără tratament, depresia postpartum poate avea o evoluţie prelungită şi dizabilitantă. Această boală este foarte frecventă, afectând 1 din 8 femei în timpul primelor luni după naştere. Depresia postpartum poate apărea şi după avort spontan, naştere cu făt mort sau adopţie. În cazuri rare, o femeie cu depresie postpartum poate dezvolta simptome psihotice care o pot pune în pericol pe pacientă şi pe cei din jur (psihoza postpartum).Depresia postpartum pare să fie determinată de modificări hormonale bruşte care apar după naştere. Aceste modificări hormonale pot determina depresie postpartum când sunt asociate cu alţi factori de risc cum ar fi depresie anterioară (inclusiv tulburarea bipolară), absenţa sprijinului din partea partenerului, prietenilor şi al familiei sau un stres excesiv.

În cazuri rare, o femeie cu depresie postpartum poate dezvolta simptome psihotice care o pot pune în pericol pe pacientă şi pe cei din jur (psihoza postpartum).

ATAŞAMENTUL:Teoria atașamentului descrie și integrează științific nevoia ființelor umane de a forma și întreține legături emoționale puternice față de alte ființe umane. Această teorie a fost formulată și consolidată de psihiatrul de copii britanic John Bowlby și de către psihologul canadiană Mary Ainsworth. Stilul de atașament matern nu a fost legat de caracteristicile percepute ale sugarilor sau de relatia mama-copil. Cu toate acestea, depresia postnatala a fost legată atat de caracteristicile percepute ale sugarilor cat si de relația mamă-copil. Deși depresia postnatala nu a fost legata in mod direct de calitatea maritala, o tendință a apărut între stilul de atașament și calitatea maritala. Aceste constatari sugereaza ca cercetarea de fata urmeaza sa clarifice relatia dintre stilul de atasament si depresia postnatala.

SIMPTOME:Tristeţea postpartum

Un anume grad de insomnie, iritabilitate, plâns, sentimente de copleşire şi modificări de dispoziţie sunt normale în primele zile după naştere. Aceste stări, de obicei ating un maxim în ziua a patra şi dispar în mai puţin de 2 săptămâni, când modificările hormonale se atenuează. Starea este comună, jumatate din femei au temporar depresie medie, alternând cu stări de fericire dupa naştere.

Depresia postpartum

Simptomele depresiei postpartum pot fi o continuare sau o agravare a tristeţii postpartum sau pot apărea mai târziu după naştere sau pierderea sarcinii. În unele cazuri, simptomele pot atinge un vârf după o creştere continuă de 3-4 luni. Posibilele simptome de depresie postpartum necesita o evaluare medicală. Depresia postpartum se caracterizează prin 5 sau mai multe simptome depresive, în majoritatea timpului în ultimele două săptămâni:

- dispoziţie depresivă, plâns facil, lipsă de speranţă, sentiment de gol interior, asociat sau nu cu anxietate severă;

- absenţa plăcerii din toate sau aproape toate activităţile zilnice;

- modificări în apetit sau greutate - de obicei o scăderea apetitului şi agreutăţii;

- probleme de somn–chiar şi atunci când copilul doarme;

- modificări în felul de a vorbi şi a merge - de obicei nelinişte, dar uneori şi încetineală;

- oboseală extremă sau pierdere a energiei;

- sentimente de vinovăţie, fără o cauză aparentă;

- dificultăţi în concentrarea atenţiei şi în luarea de decizii;

- gânduri despre moarte sau sinucidere. Unele femei cu depresie postpartum au gânduri înfricoşătoare că îşi vor răni bebeluşul; acestea par să fie mai degrabă temeri decât dorinţe de a face rău.

Psihoza postpartum

Această condiţie severă afectează în special femeile cu tulburare bipolară sau istoric de

postpartum. Simptomele, care de obicei se dezvoltă de-a lungul primelor 3 săptămâni după naştere (cel mai devreme la 1-2 zile după naştere), includ: - sentimentul de îndepărtare de copil, alţi oameni şi mediul înconjurator (depersonalizare);

- gândire confuză şi dezorganizată, care creşte riscul de autorănire, rănire a copilului sau a altor persoane;

- modificări drastice ale dispoziţiei şi comportament bizar;

- halucinaţii, care implică văzul, mirosul şi atingerea;

- gândire delirantă care nu se bazează pe realitate. Psihoza postpartum este considerată o urgenţă, necesitând tratament medical imediat. În cazul apariţiei simptomelor psihotice, este necesară intervenţia medicală de urgenţă. Până la iniţierea tratamentului există riscul să fie răniţi atât mama cât şi copilul.

“Baby blues” este întâlnită la aproximativ 50% dintre mame după naşterea copilului. Poate dura de la câteva ore la câteva zile, după care dispare de la sine. Se caracterizează printr-o indispoziţie psihică, stare afectivă labilă, instalându-se din a treia zi de la naştere, până la cea de-a zecea zi. Aceste stări sunt legate de actul naşterii care implică anumite schimbări în corpul mamei, cum ar fi tulburările hormonale. De asemenea, bebeluşii pot avea probleme de sănătate, precum icterul sau dificultăţile de hrănire, probleme cu care se confruntă mama şi care, cu toate că sunt des întâlnite, îi provoacă iritabilitate, hipersensibilitate, oboseală, anxietate. În această perioadă, un rol important îl are tatăl bebeluşului care trebuie să adopte un comportament suportiv. Tulburările emoţionale prin care trece mama pot fi îndepărtate dacă se implică încă de la început în creşterea şi îngrijirea copilului.

Mecanism fiziopatologic

Mai mult de jumătate din femei au simptome legate de dispoziţie în primele două săptămâni după naştere. în cazul majorităţii femeilor cu tristeţe postpartum, schimbările de dispoziţie, insomnia, sentimentul de copleşire şi agitaţia dispar în următoarele două săptămâni. Totuşi 1 din 8 femei dezvoltă depresie postpartum de lungă durată în săptămânile şi lunile de după naştere. Depresia postpartum face dificilă funcţionarea femeii, inclusiv afectează îngrijirea copilului şi formarea ataşmentului cu acesta. Bebeluşii mamelor depresive tind să fie puţin ataşaţi de mamele lor şi să fie mai înceţi în comportament, limbaj şi dezvoltarea mentală. Fără tratament, depresia postpartum poate dura aproximativ 7 luni şi poate continua peste un an. Tratamentul prompt este important atât pentru mamă cât şi pentru copil. Cu cât tratamentul este început mai devreme, cu atât recuperarea este mai rapidă, scăzând şansele de repetare a depresiei şi dezvoltarea copilului este mai puţin afectată de boala mamei.

Aceste simptome tind să fie mai severe decât cele ale psihozelor nelegate de naştere şi pot declanşa comportamente ameninţătoare de viaţă, imprevizibile. Psihoza postpartum afecteazămai frecvent femeile care suferă de tulburare bipolară sau care au antecedente de psihoză postpartum. Aceasta afecţiune este considerată o urgenţă şi necesită tratament medical imediat şi îngrijire continuă. Deseori, simptomele psihotice care au fost tratate cu succes sunt urmate de simptome ale depresiei postpartum care necesită tratament adiţional.

FACTORI DE RISC: Fiecare femeie are risc de tristeţe postpartum în primele două săptămâni după naştere, datorită modificărilor homonale bruşte şi a solicitării determinate de îngrijirea nou-născutului. În total, 20% din femeile cu tristeţe postpartum vor suferi de depresie postpartum. Totuşi, sunt cunoscuţi câţiva factori care cresc riscul de depresie pe termen lung după sarcină. Dacă femeia a avut depresie postpartum la o sarcină anterioară, există un risc crescut de a face din nou. Aproximativ 50% din femeile cu istoric de depresie postpartum vor avea această afecţiune şi după urmatoarea sarcină. Alţi factori de risc includ: - absenţa sprijinului din partea familiei, partenerului sau a prietenilor;

- stres adiţional cum ar fi probleme financiare, nou-născut bolnav sau probleme de familie;

- prima sarcină;

- depresia în timpul sarcinii actuale; 75% din femeile care sunt depresive în timpul sarcinii vor avea depresie postpartum;

- depresie înainte de sarcină; 25% din femeile care au avut un episod depresiv de-a lungul vieţii vor avea depresie postpartum;

- tulburarea bipolară, cunoscută şi ca boală maniaco-depresivă, poate de asemeni creşte riscul de comportament psihotic după naştere;

- istoric familial de depresie sau tulburare bipolară;

- tulburare disforică premenstruală anterioară sarcinii, tipul sever de sindrom premenstrual.

Factorii de risc pentru psihoza postpartum includ: - istoric personal sau familial de tulburare bipolară. Femeile cu acest factor de risc sunt de 3 ori mai predispuse la psihoza postpartum decât cele fără acest istoric;- psihoza postpartum în antecedente.

Cauze care ŢIN DE COPIL:

Factori precum: temperamentul, funcționarea motorie şi probleme cu somnul, au fost tot mai mult recunoscuţi ca parte a etiologiei pentru ecuația PND (Armstrong, van Haeringen, Dadds si Cash, 1997; Barnett et al, 1993;. Cooper, Hooper si Murray, în presă, Murray, Stanley, Dogar, King si Fiori-Cowley, 1996; Sewell, Oberklaid, Prior, Sanson, & 670 REVISTA DE FAMILIE PROBLEME / iulie 2003 Kyprios, 1988). De fapt, Cooper și Colab au remarcat că dificultățile pentru sugari pot tripla şansele de depresie materne. Cu toate acestea, atât elementele copilului în sine cât și percepția mamei asupra acestor factori trebuie luată în considerare. Având în vedere că persoanele depresive au o şansa mai mare de a vedea lumea mult mai negativ decât indivizii nedepresivei (Hammen, 1997), ne-am aștepta ca mamele depresive să perceapă mult mai negativ atât temperamentele copiilor lor cât și relația cu aceştia spre deosebire de alte mame. Mai mult, în cazul în care PND-ul și modelul de ataşament sunt legate, așa cum ne-am propus, o întrebare focal pentru acest articol este: dacă mamele ce prezintă un stil de atașament nesigur cu copiii lor vor raporta o relatie mai puţin pozitivă cu aceştia, alta decât în cazul mamelor sigure?

STADIUL ACTUAL:Deși cercetarea a legat PND-ul și temperamentul copilului separat de dificultățile de atașament mamă-copil, PND nu a fost investigat în ceea ce privește stilul de atașament matern.

Clarificarea acestui factor important este crucial pentru a adăuga la înțelegerea noastră a naturii PND. Mai mult, pentru a îmbunătăți înțelegerea relației dintre PND și stilul de atașament matern, este important să se monitorizeze copilul și factorii relatiei părinte-copil în raport cu ambele variabile. Deși relaţia maritală a primit o atenție considerabilă în trecut, a fost inclusă în acest studiu pentru a asigura exhaustivitatea

IPOTEZE:Studiul de față a fost conceput pentru a investigaurmătoarele șapteipoteze :

Ipoteza 1: Femeile identificate cu PND au o probabilitate mai mare de a afişa stiluri de ataşament nesigure.

Ipoteza 2a: Mamele ce prezintă PND vor percepe copiii lor ca fiind mai dificili decât mamele nedepresive.

Ipoteza 2b: Mamele ce prezintă PND vor raporta o relaţie părinte-copil mai problematică decât mamele nedepresive.

Ipoteza 2c: Mamele ce prezintă PND vor raporta relații mai puțin pozitive cu partenerii lor decât mame nedepresive.

Ipoteza 3a: Mamele care au raportat un stil de atașament nesigur vor percepe copiii lor ca fiind mai dificili decât vor raporta mamele cu un stil de atașament sigur(securizant).

Ipoteza 3b: Mamele care au raportat un stil de atașament nesigur vor raporta relații părinte-copil mai problematice decât vor raporta mamele cu un stil de atașament sigur(securizant).

Ipoteza 3c: Mamele care au raportat un stil de atașament nesigur vor raporta relații mai puțin pozitive cu partenerii lor decât vor raporta mamele cu un stil sigur(securizant) de atașament.

METODOLOGIA:PARTICIPANȚI:

Un eșantion total de 74 de mame a fost obținut. Participanţii au fost recrutaţi în două moduri: Unele mame au fost admise la un centru rezidențial în Brisbane din cauza preocupărilor legate de copii, inclusiv: alimentare, de dormit, și dificultăți comportamentale (N = 36) , în timp ce altele au răspuns la o promoţie din ziar sau de la radio pentru cuplurile care sunt la primul lor copil, sau au fost contactați prin intermediul clinicilor prenatale, şi apoi admise la o maternitate (N = 38) . Toate mamele s-au căsătorit cu tatăl copilului și au fost în general reprezentate de mame căsătorite în anii tinereţii (fertilităţii). Motivul pentru includerea mamelor la facilitatea rezidenţială a fost că ne-am aşteptat la nivele mai ridicate de PND în acest grup și această așteptare s-a dovedit a fi bine întemeiată. Cele două grupuri, diferă deoarece: au fost planificate mai puține sarcini din centrul rezidențial, mai puțini dintre sugari au fost întâiul născut, și mai multi sugari erau de sex masculin. Nu au fost diferenţe din punct de vedere al vârstelor sau al numărului de membrii ai familiei, venitul anual, anii de mariaj, sau antecedente ale depresiei materne. Din cauza datelor lipsă, doar 72 de mame au fost incluse în analizari majore, iar în unele cazuri au fost excluse în timpul analizarilor specifice. Folosind un scor de 12 pe scara Edinburgh Postnatal Depression Scale (EPDS) ca punct de a distinge mamele depresive de cele ne-depresive(Boyce, Stubbs si Todd, 1993), 5 din eşantionul din comunitate (13%) și 20 de mame de la instalaţia rezidențială (59%) au fost clasificate ca depresive. Celelalte 47 de mame au fost repartizate la grupul nedepresive pe aceeași bază.

MATERIALE:Toate mamele au completat un chestionar întocmit pentru proiect, care cuprinde o

secțiune privind datele demografice în funcţie de câteva scări prestabilite. EPDS (Cox, Holden şi Sargovsky, 1987) este o scară de auto-raport de 10-elemente, dezvoltat la ecran pentru PND-ul în comunitate. AEPD este larg acceptată ca o scară sensibilă, specifică, validă și de încredere pentru evaluarea depresiei în perioada puerperală (Cox et al. , 1987). Aceasta a fost concepută pentru a se evita întrebările legate de simptome somatice care pot fi prezente în perioada postnatală, din motive care nu au legătură cu depresia. Boyce și Colab. (1993) au constatat acceptabilitate excepțional de mare între un eșantion australian, cu 100% sensibilitate (capacitatea de a identifica cazurile reale) și 95, 7% specificitate (capacitatea de a identifica non-cazuri adevărate). Un scor EPDS mai sus de 12. 5 a depistat în repetate rânduri depresia nonpsychotic postnatală (Boyce și Colab. , 1993).

Chestionarul relaţiei (Bartholomew & Horowitz, 1991) este format atât din rapoarte continue cât şi din auto-rapoarte categorice și sunt folosite pentru a identifica un individ ca având un stil de ataşament sigur, preocupat, fricos – evitant sau evitant - desconsiderare. Măsura categorică este o alegere forțată formată din patru paragrafe, fiecare descriind un stil de atașament. Măsura continuă cere participanților pentru a evalua pe o scală cu 7 puncte, măsura în care se aseamănă cu fiecare stil de atașament. Acest chestionar a fost adaptat de la măsura de atașament dezvoltat de Hazan și Shaver (1987) și Bartholomew și Horowitz (1991). Indicele

calităţii căsătoriei (Norton, 1983) este o scară de auto- raport care utilizează șase elemente pentru a evalua calitatea relației ca întreg. Punctaje mici în comparație cu media sugerează o satisfacție maritală scăzută. Norton (1983) a constatat că cele șase elemente folosite împreună au furnizat o masură de încredere a calităţii maritale. Feeney, Noller și Callan (1994) au raportat o validitate ridicată (α = 0. 88) .

Chestionarul cu 28 de elemente despre caracteristicile copiilor (ICQ)(Bates, Freeland şi Lounsbury, 1979), este un dispozitiv de screening care consideră percepţiile părinţilor despre dificultăţile copiilor lor. Acesta cuprinde patru subscale: stare de nervozitate / capricios, inadaptabilitate, mat / inactivitate și imprevizibilitate. Elemente sunt evaluate pe scale de 7 puncte. Bates și Colab, (1979)au găsit acceptabil de fiabile testarea-retestarea, unor adevăruri externe, și un factor stabil interpretabil structurat. Ei au ajuns la concluzia că proprietățile psihometrice ICQ au fost adecvate pentru măsurarea conceptului de dificultate infantilă. În special, au ajuns la un acord de încredere statistic între părinți și rapoartele cercetătorilor / observatorilor. Chestionarul parental de acceptare - respingere (subscala mamei) (Rohner, 1990) testează atitudinea și tratamentul părinţilor asupra copiilor lor pe patru scale: căldura / afecţiune, ostilitate / agresivitate, indiferență /neglijare, respingere și nediferențiat. Pentru a facilita utilizarea în raport cu cei mici a studiul de față, 19 întrebări considerate inadecvate pentru aceasta probă au fost omise, lăsând un chestionar de 41 de elemente de auto-raport.

PROIECTARE ŞI PROCEDURĂ:Mamele care traiesc în comunitate au fost contactate prin telefon pentru a obține acordul

de a completa chestionarul. În acest moment, cercetarea a fost descrisă ca investigând factorii care afectează abilitatea de a face faţă unui nou copil. Mamele din centrul rezidențial au fost abordate în mod individual în timpul perioadei lor de sedere și au fost invitate să participe la proiect. Le-a fost explicat că cercetarea a fost condusă în colaborare cu pediatrul facilității, cu aceeași explicație a cercetării ca la mamele din comunitate. Chestionarele au fost date pentru

mame cu solicitarea ca acestea să fie completate şi predate într-o cutie specială pe secţia lor cu scopul de a fi colectate o săptămâna mai târziu.

REZULTATE:Compararea mamelor depresive şi nedepresive:

Mamele depresive și nedepresive au fost comparate cu ajutorul chi – pătratului și analiza univariată ANOVA, cu nedepresive / depresive ca variabilă de grupare.

Semnificativ, o majoritate din grupul depresiv au raportat o istorie de depresie, mai puține mame au planificat sarcina și mai puțini copii de mame depresive au fost întâiul născut. Sexul sugarilor " nu a afectat statistic depresia mamei ". De asemenea, venitul a separat grupul depresiv de cel nedepresive. Grupul depresiv a raportat că venitul lor e mai aproape de categoria 2 (Aus 20. 000 dolari la 40. 000 dolari USA pe an) , în timp ce grupul ne-depresiv a raportat venituri mai aproape de categoria 3 (Aus 40. 000 dolari la 60. 000 dolari USA pe an) , deși media pentru ambele grupuri a fost între categoriile 2 și 3. O analiză discriminantă cu grupurile depresive și nedepresive ca variabile de grupare și cinci variabile dependente : atitudinea mamei și tatălui față de sarcină, percepţia mamei în legătură cu dificultatea de a naște, a sarcinii și a sănătăţii copilului - au dat un rezultat semnificativ, Wilks lui Lambda = 0. 807, 2 (1, 68, N = 70)= 14. 03, p = 0. 015. Analiza univariată a arătat două variabile discriminatorii semnificative. Mamele din grupul depresiv au perceput soții lor ca fiind în mod semnificativ nefericiţi în legătură cu sarcina spre deosebire de cele din grupul nedepresive, iar sănătatea copilului a fost raportată ca fiind mult mai problematică pentru grupul depresiv decât pentru cel nedepresiv.

Depresie și stilul de atașament. Pentru a stabili legătura dintre stilul de atașament al mamei și nivelul ei de depresie, cum

se sugerează în Ipoteza 1, o analiză a discriminantului a fost efectuată cu prezența sau absența depresiei ca variabilă de grupare. Cele patru scale de fixare (sigur, preocupat, fricos și respingere)au format variabilele dependente. O funcție discriminantă foarte importantă a fost descoperită, Wilks’sLambda = 0. 722, 2 (1, 66, N = 68) = 20. 81, p <. 001, reprezentând 27, 8% din variația între grup. Clasificare exactă a avut loc în 69, 1% din cazuri.

Testele univariatei F au relevat rezultate semnificative atât pentru stilul de atașament preocupat și sigur, cu scara de teamă, aproape discriminând între grupuri (p =. 07) . Variabilele stilurilor sigur și preocupat încărcate mai mult de funcția discriminantă au reusit împreună să discrimineze cu success între mamele depresive și nedepresive (centroizi de grup - 0. 437 și 0. 854, respectiv) . Din cauza diferenței semnificative subliniate mai devreme dintre depresiv și grupurile nedepresive la naşterile planificate a copiilor, aceste analize au fost repetate cu doar copiii născuți. Rezultate similare au fost găsite. Pentru a investiga posibilele efecte ale veniturilor, scara “sigură” a fost considerată cu un model statistic care a inclus venituri şi depresie. Deși au existat diferențe semnificative între grupul depresiv și nedepresiv (p < 0. 01) ,

la nivelul de atașament “sigur”, efectele venitului în grupuri nu a fost semnificativă. Prin urmare, în continuare, analizele nu au fost ajustate pentru efectele veniturilor.

Depresia și caracteristicile sugarilor .

Folosind cele patru scale ale ICQ(agitat, plictisitoare, inadaptat și imprevizibil) , ca variabilele dependente, analiza discriminantă a fost efectuată cu prezența sau absența depresiei ca variabilă de grupare. Pentru a îmbunătăți dimensiunea eșantionului, valorile lipsă de pe fiecare din cele patru variabile dependente au fost substituite cu valori prezise prin regresie multiplă în trepte, folosind celelalte trei variabile ca predictori. Această analiză s-a adresat ipotezei 2a. Cele patru scale ale ICQ au discriminat între depresiv și grupurile de ne-depresivi pentru întregul grup, Wilks Lambda = 0. 695, 2 (1, 40, N = 42)= 22, 9, p <. 001. Aceste funcții au reprezentat 30, 5 % din variația între - grup și un total de 82, 1 % au fost clasificate în mod corect. Toate cele patru variabile au fost semnificative în analizele univariate Variabile “imprevizibile” şi “agitat” încărcate cel mai mare de pe această funcție discriminant și au discriminat cu succes ne-depresivii de grupurile depresive (centroizi de grup - 0. 49 și 0. 87 pentru intregul grup) .

Din cauza diferenței semnificative subliniate mai devreme între grupurile depresive şi nedepresivela naşterea planificată a copiilor, aceste analize au fost repetate cu copiii născuți primii. Din nou, cele patru scale au discriminat între grupurile depresive și nedepresive pentru întregul grup, Wilks lui Lambda = 0. 81, χ2 (1, 33, N = 35) = 10, 5, p = 0. 032, reprezentând pentru 13% din variația între grup, respectiv, cu un total de 81, 5% clasificate în mod corect. Deși scalele plictisit și inadaptat nu au reusit să atingă o valoare semnificativă pentru primele nașteri, modelele au fost similare și pentru întregul grup (centroizi de grup - 0. 31 și 0. 73). Astfel, grupul depresiv a raportat scoruri mai mari la scalele agitat și imprevizibile în raport cu grupul nedepresive.

Depresie si acceptare parentala - respingere.

Pentru a investiga legătura între relația mamei cu copilul și depresia ei, o analiză discriminantă a fost efectuată folosind prezența sau absența unei depresii semnificative ca variabilă de grupare (Ipoteza 2b) . Cele patru scale a chestionarului Depresiei şi acceptării parentale - căldură, respingere, neglijare și ostilitate - au fost folosite ca variabile dependente. Scala respingerii, ostilităţii și neglijării a fost alterată în mod pozitiv, în timp ce scara căldurii a fost modificată în mod negativ. Aceste scale au fost transformate cu ajutorul log transformare, cu scara de căldură reflectată în primul rând. Analize s-au efectuat atât cu originalul cât și cu variabilele transformate. Deși M Box a fost semnificativ pentru variabilele originale (p = 0. 002) , sugerând lipsa de omogenitate a matricei de varianță / covarianță, a fost nesemnificativă folosind variabilele transformate. Rezultatele analizarilor pentru ambele grupuri au fost în mare parte neschimbate. Următoarele informații se referă, prin urmare, pentru variabilele analizate iniţial dacă nu se indică altfel.

O funcție discriminantă semnificativă a fost găsită, Wilks’s Lambda = 0. 775, χ2 (1, 55, N = 57) = 14. 54, p = 0. 009 și a reprezentat 22, 6% din variație între grupurile depresiv și nedepresive. Un total de 70, 2% din cazuri au fost clasificate corect. Variabilele ce au corelat cel mai puternic cu această funcție discriminantă au respins variabilele agresiv / ostil, care separau în mod eficient grupul depresiv de grupul nedepresiv(centrii de greutate - 0. 331 - 0. 848), mamele depresive au înregistrat punctaje mai mari la analizele de respingere și agresiv / ostil decat omologii lor nedepresivi. Testele univariatei F au arătat de asemenea că respingerea, neglijent / indiferenți și variabila agresiv / ostil au atins semnificaţie, iar căldură aproape ajunge la semnificație, p = 0. 075. Folosind variabilele transformate, căldura a atins semnificaţie (p = 0. 042). Analizele folosind doar cele cu primul născut nu au relevat diferențe reale între aceste rezultate.

Depresie și calitatea maritala.

Contrar predicțiilor din Ipoteza 2c, o serie de analize de regresie, analiza discriminantă și o investigare ANOVA a relației dintre rezultatele Indicelui de calitate maritală și grupurile depresive și nedepresive nu au relevat rezultate semnificative. Rezultate similare s-au constatat, de asemenea, folosind aceste analize doar cu mamele aflate la prima naştere. Deoarece Indicele de calitate maritală a fost alterat negativ, a fost reflectată și transformată cu ajutorul jurnal, naperian log și transformări rădăcină pătrată. Reanalizând cu fiecare dintre aceste variabile, de asemenea, nu au reușit să producă o funcție discriminantă importantă. Astfel Ipoteza 2c nu a fost susținută.

Atașament și variabile pentru sugari.

Nu au existat dovezi sprijinind legăturile dintre stilul de atașament matern și rapoartele mamelor în legatură cu problemele copiilor, astfel, nereuşind să sprijine Ipoteza 3a. În plus, stilul de atașament matern nu a fost legat de calitatea relației mamă-copil, așa cum se sugerează în Ipoteza 3b.

Atașamentul și calitatea maritală.

O analiză de regresie a fost efectuată folosind calitatea maritală ca variabilă dependentă iar scorurile pe fiecare din cele patru scale de atașament ca predictori. Deși trei din scalele de atașament nu au reușit să prezică calitatea mariajului, scorurile scalei de preocupare s-au dovedit a fi semnificativ de predictive cu privire la calitatea maritală, F (1, 64) = 4. 583, p = 0. 036. Stilul preocupat a fost, de asemenea, în mod semnificativ corelat negativ cu o calitate maritale, r (df 65) = - 0. 258, p = 0. 018. astfel Ipoteza 3c a fost susținută.

Stilul de ataŞament, Probleme infantile:Relația mamă-copil:

Este important să rețineți că nu s-a identificat nicio relaţie importantă între stilul de atașament și relația mamă-copil sau între stilul de atașament și problemele copilului. În mod surprinzător, având în vedere legatura intre PND si stilul de atașament ipotezele 3a și 3b nu au

fost susținute, spre deosebire de literatură. Se poate ca, deși o perceptie negativă este legată de depresie, nu este la fel de puternic legată de stilul de ataşament. Persoanele cu un stil de ataşament preocupat(stilul cel mai strâns legate de PND)tind să aibă percepții pozitive ale altora și acest factor ar putea afecta felul cum îşi apreciază atât proprii copii cât şi relațiile cu aceştia. Lipsa de rezultate semnificative pot, cu toate acestea, să fie legate de dificultățile de putere, având în vedere numărul mic în unele celule, sugerând că această propunere justifică o examinare suplimentară cu dimensiuni mai mari de probă.

Eșantionul de față a fost elaborat din comunitate, precum și dintr-un centru residenţial matern și se recomandă prudență în aplicarea acestor constatări pentru populații mai mari. Ar putea fi avantajos să se caute o populaţie mai largă, reprezentativă și să ia în considerare mamele admise la un centru pentru scopul specific de tratament pentru PND (de exemplu, cei admişi la o psihiatrie setare). Femeile care nu au terminat chestionarul poate reprezenta o altă sursă de părtinire. De exemplu, femeile ce nu au putut completa chestionarul din cauza nivelului ridicat de depresie sau un nivel ridicat al problemelor copilului. Având în vedere populația, rata de returnare a fost neaşteptat de mare. Gradul de date lipsă, din nou, mai ales în eșantion rezidențial, este, de asemenea, mare și pot contribui la rezultate eronate.

Cauzalitatea, ca întotdeauna, rămâne dificil de stabilit, deși acest lucru a fost nu un scop al acestui articol. Viitoarea cercetare ar putea aborda problema de cauzalitate folosind un design longitudinal. Variabile suplimentare, cum ar fi izolare socială / de sprijin și statutul locului de munca al memei, ar putea fi, de asemenea, luate în considerare.

Este important să rețineți că depresia maternă nu este asociată întotdeauna cu un rezultat slab. Parker (1992) notează în special rolul de mediator al soțul în îmbunătățirea rezultatelor copiilor, de exemplu. Într-adevăr, caracteristicile paterne și rolul potenţial important de tată a fost prezentat în multe cercetări recente cu rezultate notabile. În mod ideal, cercetări suplimentare în acest domeniu ar putea lua în considerare impactul factorilor paterni și să caute rapoarte paterne ale aceluiași informații solicitate de la mame în acest studiu.

CONCLUZIE:Rezultatele acestui studiu, sugerează că stilul de atașament este legat de PND, dar nu şi

de percepțiile unei mame asupra copiilor ei sau de relaţia mamă – copil. Aceste descoperiri au fost surprinzătoare, dat fiind relațiile semnificative între PND și două percepții ale mamei despre copilul ei și relația mamă - copil. Rezultatele acestui studiu se adaugă la cultivarea corpului literaturii de specialitate în domeniile de PND și teoria atașamentului ; au evidențiat importanța luării în considerare a statutului de atașament al mamei, atunci când încercăm să prevenim sau tratăm PND. O serie de întrebări de cercetare apar, inclusiv dacă stilul de atașament matern va contribui la predicția PND-ului și dacă tratamentul PND ar fi variat în funcție la stilul de

atașament matern. Cum sugerează (1984) modelul lui Belsky, tulburarea maternă a stării de spirit nu poate fi luată în considerare, separat de alte variabile ca familia şi copiii. Stilul de atașament matern pare să fie un factor care nu ar mai trebui să fie trecut cu vederea.

BIBLIOGRAFIE:http://ro.scribd.com/doc/185700701/Ata%C5%9Famentul-%C5%9Fi-Dificultatea-infantil%C4%83-in-depresia-postnatal%C4%83

http://www.cognitrom.ro/prezentare_dass.html

http://www.consiliere-psihologica.ro/ro/depresia-post-natala.html

http://www.mamica.ro/depresia-postnatala/

http://www.helpnet.ro/depresia-post-natala.html