Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

Facultatea de Istorie

România în secolul XX.

Politică și societate

Referat:

Momentul 23 august 1944

Avram Ana - Maria

Grupa H211

„Guvernul sovietic declară că nu urmărește să anexeze vreo porțiune oarecare din teritoriul

românesc la Uniunea Sovietică și nici să modifice în vreun fel stările sociale existente

actualmente în România.”

Declarația lui Viaceslav Molotov, în fața reprezentanților

presei sovietice și străine la Moscova, 2 aprilie 1944

„Sunt sigur că D-ta vei fi tot atât de îngrijorat ca și mine, de recentele evenimente din

România. Rușii au reușit prin forță și înșelăciune să instaleze cârmuirea unei minorități

comuniste...”

Premierul Marii Britanii Winston Churchill către Președintele S.U.A.

Franklin Delano Roosvelt, la 8 martie 1945, despre impunerea

de către U.R.S.S. a guvernului prezidat de Dr. Petru Groza

„În războiul acesta nu este la fel ca în cel trecut, ci cel care ocupă un teritoriu își impune și

sistemul său social. Fiecare își impune sistemul său acolo unde ajunge armata sa. Altfel nici

nu poate fi”

Iosif Vissarionovoci Stalin către Milovan Djilas, în aprilie 1945

1

Negocieri pentru scoaterea României din război și constituirea Blocului Național Democrat

După retragerea Marii Britanii din Europa în mai 1940, Churchill hotărăște înființarea

în august a organizației numite Serviciul de Operațiuni Speciale (SOE). Aceasta a fost creată

cu scopul apărării țărilor ocupate de germani, unde aceștia își puteau trimite luptători de

rezistență. Din partea României, Iuliu Maniu încheie un acord în 1940 în urma Dictatului de la

Viena, iar activitatea sa în cadrul SOE crește, ajungând spre finalul anului 1943 să comunice

prin radio și curieri la cartierul general al Serviciului de Operațiuni Speciale de la Cairo. Se

credea totuși că Churchill nu va abandona estul Europei și că la finalul războiului, țările vor fi

ajutate să revină la democrație, inclusiv România.1

În toamna anului 1942 Mihai Antonescu a abordat Italia în vederea semnării păcii

deparate. Acesta a insistat pe lângă ministrul italian Bova Scoppa în vederea formării unei

„Antante Mediteraneene”. Aceasta reprezenta în vederea sa, un mijloc de impunere a unei

independențe față de Germania. Mussolini s-a arătat interesat de o pace separată cu Marea

Britanie și Statele Unite, însă după îndepărtarea acestuia la 25 iulie, noul guvern italian va

acționa singur și va încheia armistițiu cu Aliații la 3 septembrie.2

Între vara anului 1943 și primăvara anului 1944 România este implicată în apărarea

Crimeii, iar ca urmare, linia frontului ajunge pe teritoriul românesc, trupele sovietice trecând

Prutul în luna aprilie. În urma acestei acțiuni, începând din primăvara anului 1944, în

România încep să se implice tot mai mulți factori politici în vederea scoaterii țării din război.

Cel mai important reprezentant al negocierilor este Iuliu Maniu, care începe

negocierile încă din noiembrie 1942 - martie 1943.3 La finalul anului 1943, Iuliu Maniu

anunță Cartierul General Britanic de faptul că dorește să trimită la Cairo un emisar pentru a

negocia în secret un armistițiu cu Aliații.4 Acesta, prin scrisorile trimise reprezentanților Marii

Britanii explică faptul că opinia publică din România se împotrivise continuării războiului

împotriva Uniunii Sovietice dincolo de Nistru și ceea ce conta cel mai mult acum era apărarea

integrității teritoriale a României. Pentru început, Iuliu Maniu respinge propunerile de acțiune

1 Ivor Porter, Mihai I al României. Regele și țara, Traducere de Gabriel Tudor, revizuită de Christian Mititelu, Editura Alfa, 2007, p. 85 - 86.2 Keith Hitchins, România 1866 - 1947, Ediția a 3-a revăzută și adăugită, Traducere din engleză de George G. Potra și Delia Răzdolescu, Editura Humanitas, București, 2003, p. 559. 3 Ibidem, p. 560.4 Ivor Porter, op.cit., p. 86.

2

militară împotriva Axei deoarece germanii aveau puterea militară de a răsturna guverul și

impune unul legionar. Cu toate acestea, exista o voință generală de a acționa în favoarea

Aliaților, însă existau rețineri atât timp cât guvernele britanic și american nu ar fi garantat

integritatea teritorială.5 Planurile au fost ca în România să se desfășoare o lovitură de stat

(înainte de debarcarea din Normandia) și în același timp și o ofensivă sovietică, ceea ce ar fi

provocat Germaniei probleme.6 În ianuarie 1943 răspunsul britanic a consimțit faptul că

frontierele vor fi trasate în conformitate cu Carta Atlanticului, însă vor fi respectate și

interesele de securitate ale URSS. Acest lucru însemna că România trebuia să cadă la

înțelegere și cu sovieticii. De asemenea, în același răspuns s-a specificat și faptul că Dictatul

de la Viena va fi anulat, iar României îi va reveni Transilvania. În această situație, Iuliu

Maniu nu s-a arătat interesat de situația cu Uniunea Sovietică, cel puțin până nu primea

garanții de la Aliați că România nu va cădea în sfera sovietică.7 În România au fost trimiși

delegați pentru a discuta cu Maniu opiniile Aliaților, însă s-a evidențiat faptul că România

devenise de competența Uniunii Sovietice și că delegatul român ar fi trebuit să discute cu

reprezentanți sovietici, nu britanici așa cum dorise Maniu.8

În ceea ce privește atitudinea lui Antonescu, acesta a permis desfășurarea discuțiilor de

la Cairo. De altfel, Mareșalul permisese ministrului de externe să poarte discuții în vederea

scoaterii României din război. Își exprimase clar intențiile de a nu capitula necondiționat, însă

în cazul unui debarcări în Balcani, era dispus să trimită ajutor consistent.9

Inițial, la negocierile de la Cairo trebuia trimis Constantin Vișoianu, desemnat de Iuliu

Maniu. Acesta însă nu i-a părut mareșalului o soluție foarte bună, in locul său fiind trimis

Barbu Știrbey, cu care fusese de acord și Iuliu Maniu. La Cairo, Barbu Știrbey era într-o

situație dificilă: britanicii nu doreau să se implice în problema României, deoarece se

considera că situația în cazul României trebuia abordată de Rusia.10 La 17 martie 1944, Barbu

Știrbey se întâlnește cu reprezentanții celor trei aliați și explică faptul că toți factorii din

România (Guvern, Rege, Opoziție) doreau schimbarea. El era sigur că acest lucru se putea

întâmpla, deoarece Antonescu știa că războiul era pierdut, condiție în care putea lua această

5 Keith Hitchins, op.cit., p. 560.6 Ivor Porter, op.cit., p. 86.7 Keith Hitchins, op.cit., p. 561.8 Ivor Porter, op.cit., p. 86.9 Ibidem, p. 87.10 Ivor Porter, op. cit., p. 87.

3

măsură, iar în același timp, Maniu putea organiza o lovitură de stat la dorința Aliaților, cu

condiția să fie respectate îndependența și drepturile teritoriale ale țării.11

În condițiile ocupării Ungariei de către armata germană pe 19 martie, Mihai Antonescu

îi scrie lui Barbu Știrbey la Cairo pentru a afla reacția Aliaților față de evenimentele din

Ungaria. De asemenea, a mai vrut să afle dacă România se poate baza pe strijinul acestora în

cazul unei acțiuni similare asupra României. Pe 22 martie 1944 generalul Henry Wilson

răspunde acestei scrisori, cerând guvernului român să capituleze necondiționat și să nu opună

rezistență trupelor sovietice în înaintare și specifică faptul că acesta ar fi fost un prilej de a

contribui la înfrângerea Germaniei.12

Pe 2 aprilie, Molotov afirma că Guvernul sovietic nu dorea anexarea vreunui teritoriu

românesc și nici schimbarea sistemului politic și social al României. Declarația ministrului rus

i-a dat încredere regelui Mihai că în urma loviturii de stat, România se va întoarce la un regin

democratic, parlamanetar. În aceeași noapte, britanicii și americanii au bombardat țara. Pe 8

aprilie apare textul armistițiului, fiind acceptat imediat la Londra și Washington și apoi trimis

în România. Armistițiul prevedea ca România să rupă alianța cu Germania și să desfășoare

operațiuni militare împreună cu Armata Roșie cu scopul redobândirii independenței și

suveranității. De asemenea, mai prevedea ca Basarabia și nordul Bucovinei să rămână Uniunii

Sovietice, România urma să plătească despăgubiri de război și să înapoieze prizonierii aliați,

iar Dictatul de la Viena era considerat nul și Transilvania revenea țării noastre. Nu în ultimul

rând, mai prevedea libertate de acțiune a trupelor sovietice pe teritoriul României dacă va fi

nevoie. Deoarece Antonescu a considerat că URSS dorește ocuparea României ca urmare a

„libertății de acțiune” exprimată în armistițiu, mareșalul a ordonat armatei să lupte în

continuare alături de germani.13

Fiind presați de timp, s-a hotărât trimiterea unei telegrame pe 20 aprilie la Cairo prin

care reprezentanții români erau gata să negocieze un armistițiu. Răspunsul a venit la finalul

lunii sub forma ultimatumului care nu prevedea negocieri, singurele opțiuni pe care le aveau

reprezentanții români fiind de a accepta, ori de a respinge armistițiul. Pe 30 aprilie, într-o

întâlnire pe care Iuliu Maniu și Brătianu o au cu regele se hotărăște ca în cazul în care

Antonescu nu era de acord cu armistițiul sau nu era dispus să lase în locul său pe cineva

dispus să o facă, trebuia arestat.

11 Keith Hitchins, op. cit., p. 563. 12 Ibidem, p. 563 - 564.13 Ivor Porter, op. cit., p. 92.

4

Tot în cadrul acestei întâlniri s-a discutat formarea unui Bloc Național Democrat, un

front politic unit față de Antonescu și Germania. Occidentalii au făcut presiuni ca în această

alianță să intre și Partidul Social - Democrat condus de Titel Petrescu, dar și Partidul

Comunist. După 1943, comuniștii au încercat o colaborare cu partidele tradiționale (PNL și

PNȚ), în frunte cu Lucrețiu Pătrășcanu. Deși la început Iuliu Maniu a respins negocierile cu

acesta, s-a considerat important constituirea unui bloc unit, pentru ca lovitura de stat să fie

sprijinită de cei trei Aliați.14

Astfel, la 20 iunie se constituie Blocul Național - Democrat, având în componență

Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănesc, Partidul Social - Democrat și Partidul

Comunist. 15 Obiectivele acestuia erau de a încheia armistițiul imediat cu Aliații, dar și

răsturnarea dictaturii lui Antonescu și înlocuirea ei cu un regim democratic. Membrii Blocului

Național - Democrat au fost de acord să acționeze împreună pentru atingerea obiectivelor

imediate și intenționau să-și mențină identitatea ideologică și politică. Formarea Blocului

Național - Democrat a fost anunțată la Cairo și de asemenea, a fost făcută cunoscută intenția

Blocului de a răsturna dictatura lui Antonescu și de a forma un guvern a cărui sarcină

imediată va fi să declare armistițiul și să ducă la îndeplinire condițiile aliate. 16

Fusese stabilit ca lovitura de stat din România să se petreacă înaintea debarcării din

Normandia. Cum aceasta fusese amânată până pe 6 iunie, iar în România nu fusese pregătită

încă lovitura de stat, delegatul britanic de la Cairo a primit instrucțiuni dă lase inițiativa în

privința României pe seama sovieticilor. Deoarece emisarul sovietic Novikov era temător să

ia decizii fără acordul Moscovei, iar americanii nu aveau inițiative în zona balcanică,

comunicarea între București și Cairo a încetat. De asemenea, exista o diferență între ceea ce se

știa în țară și ce se întâmplase la Cairo. În România exista convingerea că dacă va lupta în

continuare cu Germania nu va fi primită la tratativele de pace și că dacă schimbarea de regim

nu se va produce, nu va mai putea fi salvat nimic din România de dinainte de război.17

14Ibidem, p. 93.15 Ibidem, p. 91 - 93.16 Keith Hitchins, op. cit., 2003, p. 567. 17 Ivor Porter, op. cit., p. 94.

5

Pregătirea loviturii de stat și arestarea mareșalului Ion Antonescu

Despre lovitura de stat, regele afirmă într-un interviu acordat lui Mircea Ciobanu

faptul că trebuia pus în practică un plan realist și că trebuiau să fie prudenți pentru a nu pune

în dificultate relațiile lui Antonescu cu germanii.18

Pe 21 iunie 1944 a fost trimisă o telegramă la Cairo care propunea ca după schimbarea

de guvern, trupele românești vor primi ordinul de a permite tranzitarea rușilor și de a lupta

împotriva Germaniei. În acest sens românii cer trei brigăzi aeropurtate, forța suplimentară a

2000 parașutiști și bombardarea masivă a căilor de coumincare România - Ungaria și

România - Bulgaria. Guvernul britanic nu a reacționat la cererile romanești, iar ambasadorul

american a propus o întâlnire tripartită pentru a rezolva situația. Delegația britanică a lăsat

inițiativa în privința României în seama reprezentanților sovietici, ca urmare telegrama de la

București din 21 iunie a rămas fără răspuns.19 Planificarea militară a regelui se afla efectiv în

mâinile generalilor Sănătescu, Aurel Aldea, Mihail (Șeful Marelui Stat Major pe timpul lui

Carol) și a colonelului Dămăceanu (care avea misiunea de a imobiliza trupele germane din

București, imediat după declanșarea acțiunii militare). La începutul lunii iulie, planurile

militare erau definitivate. Emil Bodnăraș, unul din pionii importanți ai PCR, este prezentat

regelui de către Lucrețiu Pătrășcanu. Acesta s-a alăturat grupării lui Dămăceanu, cu

angajamentul că va recruta muncitori pentru a apăra puncte cheie ale Capitalei. Ideea însă nu

i-a surâs lui Iuliu Maniu care nu a avut încredere că cei 2000 de voluntari ai lui Bodnăraș îl

pot aresta pe Antonescu, ceea ce l-a determinat să renunțe la ea. Trebuia însă găsit un plan

prin care armata română să primească ordinul de a înceta lupta cu sovieticii. Pentru a ușura

această acțiune, un ofițer român urma să fie atașat Statului Major al Armatei Roșii. Deși

această idee a fost găsită încă din 25 mai, nu a putut fi pusă în aplicare. Generalul Aldea era

cel care urma să aibă această misiune. Pe 21 august era înaintată cererea către sovietici, iar

două zile mai târziu este aprobată. Cu toate că cererea de ajutor militar de pe 21 iulie nu a fost

acceptată, conspiratorii au decis să solicite sprijin aerian din partea Aliaților în ziua loviturii

de stat.

S-a convenit ca Antonescu să fie arestat doar dacă ar fi refuzat negocierea unui

armistițiu, sau să cedeze puterea cuiva care ar fi vrut s-o facă și numai în prezența celor patru

18 Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Ediția a treia, Editura Humanitas, București, p. 1919 Ivor Porter, op. cit., p. 95.

6

lideri politici. De asemenea, regele solicită liderilor de partide să realizeze o listă cu numele

celor care urmau să fie membrii guvernului ce va prelua puterea. Era foarte important ca țara

să nu rămână mult timp fără guvern. În ceea ce privește menținerea ordinii în timpul loviturii

de stat s-ă hotărât ca armata să nu-și ia rolul polițienesc. În același timp, s-a stbilit ca fiecare

partid politic să ofere voluntari pentru ținerea în custodie a lui Antonescu: Bodnăraș (PCR) a

promis muncitori, I. Maniu (PNȚ) a pus la dispoziție o formațiune de partizani ardeleni, iar

Brătianu (PNL) și Titel Petrescu (social - democrați) nu au avut ce să ofere. 20

La 2 august Stalin semnase directiva privind operațiunea Iași - Chișinău menită să

zdrobească forțele româno - germane din nordul Moldovei și să ajungă pe aliniamentul Bacău

- Vaslui - Huși - Leova - Tarutino - Moldavca. Cu o zi înainte de începerea ofensivei

sovietice, pe 19 august, mareșalul Ion Antonescu își explimă iritarea într-o discuție purtată cu

C. Clodius, diplomat german la București: „dacă nu va fi adusă neîntârziat cel puțin o divizie

germană - pe cât posibil o divizie blindată - atunci el își va rezerva libertatea de acțiune. 21 Pe

5 august Antonescu merge la Hitler, unde îi expune situația din România: Armata Roșie

pregătea o ofensivă majoră pe frontul românesc. Așadar, Antonescu a propus retragerea

trupelor pe aliniamentul Focșani - Nămoloasa - Brăila (FNB), care a fost aprobat de Hitler

abia pe 21 - 22 august, când trupele românești deja se retrăgeau în dezordine.

Deoarece nu mai veneau vești de la Cairo, iar regele nu primise răspuns la telegrama

din 21 iunie, acesta ezita în declanșarea loviturii de stat. Aflând mai târziu de la Știrbey și

Vișoianu că rușii urmau să realizeze o cucerire în forță a României, regele s-a văzut constrâns

să declanșeze lovitura de stat fără ajutor aliat. 22

Marea ofensivă sovietică pe frontul românesc a început la 20 august. Armata Roșie a

străpuns ofensivele românești în mai multe locuri, iar în jurul Iașiului situația devenise critică.

În această situație, rezistența trupelor germane se dovedise mai puternică decât a celor

românești, dintre care multe s-au și destrămat.23 Se preconiza o înaintare a armatei ruse de 200

km, care va ajunge la București și Ploiești. Așa cum prevăzuse Antonescu, atacul inițial al

rușilor se concentrase pe dispozitivele de apărare românești și obligase astfel forțele germane,

situate pe falcuri, să se retragă, spre a nu cădea în încercuire.24

20Ibidem, p. 97 - 98.21 Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997, p. 434 - 43522 Ivor Porter, op. cit., p. 99. 23 Keith Hitchins, op. cit., p. 569.24 Ivor Porter, op. cit., p. 99.

7

Deși s-au purtat discuții în cadrul Blocului Național Democrat până la 20 august cu

privire la componența unui nou guvern și la aspectele militare aferente loviturii de stat, nu se

stabilise totuși data pentru răsturnarea lui Antonescu. Ofensiva rapidă a sovieticilor i-a

determinat pe aceștia sa urgenteze luarea unei decizii. 25

Anunțat de ofensiva rușilor pe 20 august la prânz, regele pleacă împreună cu generalul

Mihail de la Sinaia spre București, pentru a convoca în acea seară o întrunire a conspiratorilor.

La întrunire au participat Sănătescu, Styrcea, Niculescu - Buzești, Ionnițiu, generalii Mihail și

Aldea și colonelul Dămăceanu. În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia ca pe 26 august

mareșalul si Mihai Antonescu să fie chemați la Palat, deoarece 5 zile îi erau de ajuns

colonelului Dămăceanu să ocupe capitala. Odată ajunși la Palat, regele avea să discute cu

Antonescu necesitatea urgentă a încheierii unui armistițiu, iar dacă mareșalul refuza să

promită acest lucru, sau să delege conducerea tării altei persoane dispuse să o facă, regele îl

va demite, îl va aresta și va numi un guvern pe baza listei la care încă lucrau partidele. Noul

guvern va cere germanilor să părăsească teritoriul românesc, va anunța încetarea ostilităților

cu URSS și va trimite reprezentanților români de la Cairo împuterniciri necesare semnării

armistițiului în termenii conveniți. Regele urma să îl informeze pe generalul Wilson

(comandantul trupelor aliate din Orientul Mijlociu), iar în telegrama adresată acestuia, regele

Mihai va cere sprijin aerian: pe 26 august raid aerian asupra cazarmelor germane din vest,

nord și nord - vest de Băneasa și altul deasupra Otopeniului, iar pe 27 august, bombardamente

asupra nodurilor feroviare de la frontierele României cu Bulgaria, Ungaria și Iugoslavia, toate

pentru a împiedica pătrunderea trupelor germane în țară. Suportul aerian a fost acceptat, iar in

seara de 21 august, cei patru lideri politici s-au întâlinit la Casa Nouă (din spatele Palatului) și

au aprobat planul regelui, împreună cu proiectele de telegrame adresate lui Știrbey și

generalului Wilson. De asemenea, Iuliu Maniu și Lucrețiu Pătrășcanu sunt rugați de rege să-i

aducă acestuia o listă cu membrii noului guvern până pe 23 august la prânz. S-a mai stabilit ca

până pe 26 august, liderii politici să acționeze prudent, pentru a nu atrage atenția. 26

Plecat la Snagov, Ionel Styrcea află că Antonescu urma să-ți schimbe cartierul general

în Transilvania, lucru pe care regele nu-l știa. De asemenea, Styrcea a mai aflat că Antonescu

se va întoarce la București, pe 23 august urma să plece iar pe front, iar de acolo direct in

Transilvania. Știrea a dat peste cap toate planurile. Când a aflat că Antonescu nu va fi în țară

pe 26 august, regele a convocat o întrunire pentru a revizui planurile. Deoarece nu mai avea

25 Keith Hitchins, op. cit., p. 569.26 Ivor Porter, op .cit., p. 99 - 101.

8

timp să-i consulte și pe liderii politici, regele și-a asumat toată responsabilitatea pentru

schimbarea drastică ce se impunea. Audiența trebuia stabilită pentru a doua zi, înainte ca

Antonescu să plece pe front. Iuliu Maniu și Brătianu au trimis delegați la mareșal pentru a-l

convinge să nu plece pe front până nu-l informează pe rege de intențiile sale.27 „Regele a

înțeles atunci că timpul discuțiilor trecuse și că doar o acțiune rapidă și hotărâtă putea salva ce

mai era de salvat”28

La ultima întâlnire a mareșalului cu regele Mihai, Antonescu se arată a fi de acord cu

semnarea armistițiului, însă numai după ce ar fi ajuns deja la o înțelegere cu germanii.29 Pe 22

august se întâlnește cu diplomatul german Clodius, pe care a încercat să-l convingă de faptul

că dacă Hitler nu-i va acorda sprijin, va fi forțat să iasă din război. Considerând că acest lucru

nu era foarte important, trimite o telegramă fără prioritate la Berlin, care va ajunge pe 24

august, când Antonescu deja fusese arestat.30 De asemenea, dacă germanii urmau să fie

anunțați că România ia în considerare semnarea armistițiului, Hitler i-ar fi înlăturat pe toți și

ar fi instalat în România un guvern legionar, decis să continue lupta, alături de Germania,

până la capăt.31

Când, în dimineața zilei de 23 august, Antonescu i-a spus lui Gh. Brătianu ca este

dispus să semneze armistițiul dacă liderii partidelor politice își vor exprima în scris acordul cu

încheierea armistițiului, în condițiile știute (pierderea Basarabiei, nordul Bucovinei, ținutul

Herța), Iuliu Maniu a refuzat să-și dea semnătura. 32

În aceeași zi, atât Mihai Antonescu, cât și soția mareșalului au încercat să-l determine

pe acesta să accepte un armistițiu. Cu toate că mareșalul încă ezita, Mihai Antonescu a

programat o audiența la Palat pentru cei doi. Faptul că Antonescu dorea să discute cu regele a

fost interpretat ca o dorință a lui Antonescu de a accepta armistițiul sau de a demisiona. În

acest fel, arestarea sa putea fi evitată. Totuși, Antonescu nu avea nicio intenție de a-l vedea pe

rege și cel mai probabil urma să plece pe front, sau în cartierul său din Transilvania. De

asemenea, Antonescu era hotărât să discute situația armistițiului cu germanii, lucru care ar fi

pus în pericol întreaga țară deoarece Hitler ar fi aplicat metode brutale pentru a împiedica

semnarea armistițiului.

27 Ibidem, p. 99 - 101.28 Apud, Mircea Ionnițiu, Amintiri și reflecțiuni Editura Enciclopedică, 1993, p. 4329 Florin Constantiniu, op. cit., p. 437. 30 Ivor Porter, op. cit., p. 102. 31 Florin Constantiniu, op. cit., p. 438.32Ibidem, p. 437.

9

Absența liderilor politici de la Palat și faptul că încă nu fusese întocmită o listă cu

membrii guvernului l-a determinat pe rege să preia întreaga responsabilitate. Armistițiul

trebuia semnat imediat, iar germanii nu trebuiau preveniți de acest lucru. 33

La ora trei după - amiază, Ion și Mihai Antonescu au ajuns la Palat unde au discutat

situația de pe front, mareșalul învinuind armata și liderii politici pentru eșec. El însă nu se

considera deloc vinovat. În acest context, regele a apelat din nou la încheierea armistițiului,

însă Antonescu nu era dispus să facă acest lucru până nu discuta cu germanii și nu primea

garanții de la Aliați că țara nu va fi ocupată, iar frontierele României stabilite la o conferință

de pace. Fără aceste garanții, Antonescu ar fi continuat să lupte alături de germani. Refuzând

să lase locul altei persoane dispuse să încheie armistițiul, Antonescu se arată hotărât să

continue lupta alături de germani pe linia Focșani - Oancea - Bolgrad, iar atunci când aceasta

ar fi cedat, lupta ar fi continuat pe linia Carpaților. Confruntat cu atitudinea categorică a

mareșalului, regele îl demite. 34

O dovadă de netăgăduit a voinței lui Hitler de a păstra sub control spațiul românesc l-

au constituit directivele sale din noaptea de 23 - 24 august și din 26 august. Prima directivă

ordonă arestarea regelui, iar în cazul în care Antonescu nu mai era „disponibil”, să fie

constituit un nou guvern, condus de un general filogerman.35

Conform prerogativelor constituționale, Regele îl numește prim - ministru pe generalul

Constantin Sănătescu, unul dintre comandanții armatei care sprijinise planul Blocului

Național Democratic de răsturnare a lui Antonescu. Acesta a numit la rândul său membrii

guvernului, compus în principal din militari.36 Această situație a fost creată ca urmare a

faptului că liderii partidelor politice au lipsit de la numirea Guvernului, fiind găsiți abia seara

târziu când acesta deja fusese format. În schimb au fost numiți miniștri fără portofoliu Iuliu

Maniu, Constantin I. C. Brătianu, Constantin Titel Petrescu, conducătorul Partidului Social

Democrat și Lucrețiu Pătrășcanu, reprezentantul Partidului Comunist. Acesti reprezentanți

aveau sarcina de a asigura orientarea politică a noului guvern.37

Guvernul Sănătescu era o formulă intermediară între cabinetul de militari dorit de Iuliu

Maniu pentru a bloca ascensiunea spre putere a comuniștilor, un cabinet destinat să

33 Ivor Porter, op. cit., p. 102 - 104.34 Ibidem, p. 106.35 Florin Constantiniu, op. cit., p. 438.36 Keith Hitchins, op. cit., p. 569.37 Mircea Ciobanu, op. cit., p. 25.

10

cârmuiască până la încheierea păcii, adică în intervalul de timp cât problemele militare aveau

să fie pritoritare, și guvernul politic, cerut de suveran pentru a arăta că partidele cele mai

importante sprijină noua orientare a țării. 38

Imediat după arestarea lui Antonescu era importantă și arestarea colaboratorilor săi

principali. Acest lucru era considerat mai important chiar decât adunarea colaboratorilor

regelui. Cel mai important era Cristescu care refuzase să vină, deoarece simțise pericolul. Au

venit în schimb toți miniștrii și apropiații lui Antonescu, care au fost arestați pe rând. 39

Trupele germane de pe teritoriul României au fost luate prin surprindere de această

schimbare a evenimentelor. Deși Hans Friessner (comandantul armatelor germane pe frontul

românesc) a cerut insistent o evacuare a forțelor germane din România, spre teritoriul

controlat de trupele ungare, Hitler a ordonat să ocupe Bucureștiul și să instaleze un nou

guvern. Tentativa a eșuat. Puținele trupe germane din România au fost înfrânte la 28 august,

iar la 31 august forțele germane se aflau în retragere în toată țara. Tot în aceeași zi, Armata

Roșie ocupă Bucureștiul.40

Pe 24 august, ora 16:30, Guvernul român informează pe ministrul german la București

că „țara noastră dorește să-și lichideze prin bună înțelegere raporturile cu Germania și că

armata română, rămânând hotărâtă să se apere, nu va înterprinde nimic din proprie inițiativă,

niciun act ostil față de armata germană. Guvenul român a declarat că va permite retragerea în

ordine a trupelor germane ce vor părăsi de bunăvoie teritoriul nostru.”. Germania a răspuns

însă cu acțiuni agresive (atacuri împotriva unităților române, bombardarea Capitalei). „Prin

aceste acte de agresiune, care s-au produs simultan, în mai multe puncte ale țării, Germania s-

a pus în stare de război cu România”. Numai după acțiunile agresive așe Wehrmachtului,

guvenrul român a ordonat armatei „de a începe lupta împotriva tuturor forțelor militare

germane aflate pe teritoriul României pentru eliberarea țării de sub ocupațiunea germană.”. 41

Pe 23 august 1944 la ora 22:00 se radiodifuzează proclamația Regelui către Țară,

anunțând ruperea relațiilor diplomatice cu Germania și armistițiul cu Națiunile Unite. A

declarat că România s-a alăturat Aliaților, împotriva Axei și că-și va mobiliza forțele pentru

eliberarea nordului Transilvaniei.42 Proclamația regelui a fost ascultată chiar și la închisoarea

38 Florin Constantiniu, op. cit., p. 440.39 Mircea Ciobanu, op. cit., p. 25.40 Keith Hitchins, op. cit., p. 570.41 Florin Constantiniu, op. cit., p. 441.42 Keith Hitchins, op. cit., p. 570

11

Văcărești, acolo unde se afla închis și Nicolae Ceaușescu. Aici, bucuria a sosit în două

rânduri, deoarece prizonierii urmau să fie eliberați, iar în același timp aflaseră că Lucrețiu

Pătrășcanu, liderul lor, fusese numit ministru de justiție. Proclamația a fost recepționată și

transmisă și de BBC, reușind astfel într-o jumătate de oră să facă înconjurul lumii.43

Consecințele actului de la 23 august 1944

Istoricul englez John Erickson scrie că „23 august s-a dovedit a fi una din zilele

decisive ale războiului.” Publicistul german notează că „niciodată, printr-un singur eveniment,

nu s-au pierdut atât de mulți soldați și atât de mari teritorii (cum a pierdut Germania) ca în

urma radicalei schimbări de orientare a regelui Mihai”.

De asemenea, se consideră că desprinderea României de Germania a privat

Wehrmachtul de cele două aliniamente strategice (Carpați și Poarta Focșanilor) și de

aprovozionarea cu petrolul românesc, a deschis Armatei Roșii înaintarea pe două axe

strategice: Balcani și Europa Centrală și a provocat și prăbușirea întregului dispozitiv militar

german din sud - estul Europei, constrâns să evacueze Grecia, Albania și o parte a Iugoslaviei.

Principalul beneficial al actului de la 23 august 1944 a fost Uniunea Sovietică, ale

cărei trupe au putut înainta rapid și fără pierderi între 620 și 750 km în cele două direcții:

Balcani și, prin România și Ungaria, spre Viena și Praga.44

Bibliografie

Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic,

București, 1997.

Keith Hitchins, România 1866 - 1947, Ediția a 3-a revăzută și adăugită, Traducere din engleză

de George G. Potra și Delia Răzdolescu, Editura Humanitas, București, 2003.

Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Ediția a treia, Editura Humanitas,

București.

43 Ivor Porter, op. cit., p. 111.44 Florin Constantiniu, op. cit., p. 442.

12

Ivor Porter, Mihai I al României. Regele și țara, Traducere de Gabriel Tudor, revizuită de

Christian Mititelu, Editura Alfa, 2007.

13