G.lonescu

TRATATDEPSIHOLOGIE MEDICALA

81,

PSIHOTERAPIE

EDITURA "ASKLEPIOS"

Bucure~ti1995

u!V/JI?~ CARTI DE PSIHOLOGIE MEDICAL\,

SI PSIHOTERAPIE,APARUTE IN ROMANIA

G.lonescu:

lntroducere fn Psihologia Medicalii. Editura ~tiintifica, Bucure~ti, 1973.

G.lonescu:

Psihosomatica. Editura Stiintifica si Enciclonedica, Bucuresti, 1975., t J"'- ,

v. Sahleanu:

t:1

f"

,

I. Vianu:

A. Athanasiu:

v. Valeanu, C. Daniel:

In:roducere fn Psihoterapie. Editura Dacia, Cluj, 1975.

Psihologia profesiunii medicale. Editura ~tiintifica, Bucure~ti, 1975.

i r.; :(~m< :r.ll t:) 0 :Q es l'il ~:S "" E--! ;

iwO."~,':~ w,E:; ~Q ctt ~~

"~E-

!f""",:;.'::: .L-~L:-:1,UNI\rERSITATEA SPffiU HARET

BILBLIOTECAMr. Inv. "." .. J0J::J .

o particularitate a relatiilor profesionale din domedile psihomedicale consti'i infaptul ca spre deosebire de relatii1e medicului cu a1ti speciali9ti ::mgajati In munen. deinvestigatie, rdatii mediate prin aparate ori prin produsele biologice recoltate, colaborareaell psihologul implica relatii directe, determinate de specificul abordarilor ~iactivitatilorsaic care sunt nemijlocite ~i interpersonale.

Complexitatea domeniului in care i~i dcsfil~oara activitatea, bogatir. ~i lloutateamijloacelor investigatorii, precum ~i caracterul incdit al fic~arui c~z examinat ccnfedipsihologului clinician 0 activitate privilegiata in ccrcetare, domcniu In care ~i-a asigurat

o veritabila consacrare. Aceasta se datore~te faptlilui ca spre deosebirc de aiti specia1i~ti,psihologul nu face propriu-zis un examen ~iniei nu intreprinde 0 invcstigatie, ci desfa~oarao explorare, ceea ce ii asigura un stah.~ pariicuhlr in eercctare.

Contributia psihologului clinician in domeniul eercetarii med.icale este regasiti in

toate ariile activitatii sale, de la campul vast al cauzelor tulburiirii psihice ~i somaticc, dela analiza faetorilor genetici, eredo-familiali ~i psihosociali, Ia studiul incidentei ~iprevalen~ei diverselor entit1'itinozografice, a1 reac;iilor insului b barcia, al terapiei eaproces ~i al evaluarii rezultatelor terapiei, pana In elaborarca cKamcndor psihoI1ictriec~ivalidarea instrumentelor investigatiei sale specifice .

.- In afara eontributiei sale la aprofundarca cnl10astcrii simvtomatologicl bolii si a, , .. Jconduitei insului in boala, psihologia medicaHi cste implicata in sustinerea tcnlpeutidi

~i de sanogeneza generaHi. 1ntrudit orice act tcrapeutic se desili~oara pe un fundalpsihologic, care-i confera ~ieonditioneaza valentcle sanogcnetice, este nelEdoiclnic faptulca interventiile terapeutice, indiferent de natura lor gilsesc resurs,= de valorificare in

domeniul psihologiei medicale. De fapt, orice :1Criune farmacodhl:1lnici1 ~iin generaluctivitatea farmacocinetica poate fi potentata sau dimhmata de factori subiectivi,evidentiati de investigapa psihologica.'

Pe langs. aceste aspecte psihologice, care acrcditeazii eficacitmea diferitelor actiuni

tcrapcutice, psihologia medicala ~i-a dezvoltat ffiijloace de tr iamcnt specifice, acaror expresie 0 constituie metodele ~iprocedeele psihGtuap~utic.A < h.'l " r.:~' A IN'f!!.U' , ~" ~vqA~ ~~~f~, ~ ~~ J. F\Il

bolnavului este intens invocat ~i general manifestat. Totodata, preocuparea medicilorpentru psihologie este dublata de 0 gandire psihologica izvoratil din practidi ~icontinuustimulata de activitatea clinid.

Prin problematic a sa generaUi psihologia medicaUi realizeaza 0 recvaluare a eticiipracticii medicale ~i 0 mai marc deschidere asupra relatiiIor profesionale. Sub acestaspect, al nonnelor morale medicale, psihologia medievaUi analizeaza in primul randrelatiile interpersonale dintre medic ~ibolnav, care insotesc ace~ti protagoni~ti ai actuluimedical de Ia initierea rclntiei anamncsticc pana la incheierea actiunii terapeutice.Fundamentata, stimulata ~i mode1ata de sistemul social, psihologia medicala contribuieIa crearea unui mediu mora! eu un inalt continut umanitar, in care nonnele etice sa

devina inerente valorilor profesionale, fiind tot atat de importante in cadrul activitatiiclinice ca si cunostintele stiintifice si deorinderile tehnice., "" t ..

Automl.

14

Capitolul I

PSIHOLOGIA MEDICALASFERA 81 CONTINUT, ,

Remarcabilele progrese medicale ca ~i recentele schimbari socia1e au ipostaziat inmedicina raporturi noi, particulare, concretizate prin trei axe directoare: bolnav-boala,bo1nav-medicina, bolnav-societate.

In analiza acestui complex rela1;iona1,bo1navu1 apare ca element esentia1 ce trebuiein1;e1esatat prin prisma suferintei ~i starii sale, cat ~i a situatiei lui deosebite, uneoriexceptiona1e; de aici decurge variabi1itatea infinita a comportamentului sau in situa1;iade boala ~i a aspectelor sale atitudinale.

Fara a cunoa~te progrese1e medicale ca atare, dar con~tient de existenta lor, bo1navu1are noi ~i inalte expectafii fata de medicina, [ata de institutia medicala, ca atare, ~i fatade medic, de la care a~teapta vindecarea; el considera interventia medicala ca un faptfiresc, iar boa1a ca pe un rau ce trebuie ~i poate fi inlaturat. Evo1utia favorabilaa bolii adevenit pentru bolnav un fapt scontat, iar procesu1 de vindecare, fiind inieles ca 0 etapafireasca in evo1utia afec1;iunii, nu mai pastreaza legiitura, univoca in trecut, cu ideea desa1vare. Agravarea, ca ~i cronicizarea, sunt apreciate ca eventualitati rare, improbabi1e,care nu sunt core1ate cu natura sau severitatea afeqiunii, ci cu competente profesionale

~i orientari terapeutice inadecvate sau neinspirate. In plus, asistenta medicala actual aeste marcata de 0 expectatie disproportionata a pacientului ~i a familiei sale rata deposibilitatile terapeutice, in sensu1 ca, in virtute a progreselor efective inregistrate inacest domeniu, s-au investit sperante exagerate care, in mod real, nu pot fi indeplinite.

Neconcordan1;a expectatiilor pacieniilor fat a de nivelul posibilitatilor actuale adeterminat 0 criza a medicinii pe care aceasta cauta sa 0 rezolve prin reanalizareaorientarilor si revalorizarea resurselor sanogenetice. Pe acest fundal, reconsiderarea

rela1;iilormedicinii cu psihologia apare nu numai ca necesara, ci ~i salutara, sinuoasa lorraportare regasindu-se actulamente pe un teren fertil de implicare.

1. Izvoare etimologice ~i acceptiuniale psihologiei eUnice

Situata la confluenta psihologiei cu medicina, psihologia clinica i~i afla sorginteain domeniul filozofiei, psihopedagogiei ~i sociologiei; totu~i, prin acest atribut adjecti-

15

val, de clinica, se dore~te sublinierea caracterului sau medical, avand ca element decontinua referinta omul bolnav sau aflat in stare de suferinta. Intr-adevar, spre deosebirede psihologia medicala, care cuprinde 0 problematica mai ampla ~i 0 arie mai extinsade preocupari, psihologia clinica are in vedere mai ales starea ~i situatia pacientuluiasupra caruia intrevine nemijloeit, ilustrandu-~i astfel caracterul sau pregnant aplicativ.

Subliniem insa faptul ea atributul de "clinica" nu mai pastreaza decat 0 slaba ~ipoate aparenta legatura eu sensul sau etimologic (groklinikos sau lat. clinicus, bolnav lapat) intalnit initialla Plinius eel Batran, care-l utiliza spre a desemna ingrijirile acordatebolnavului imobilizat.

Mentionam, toto data, faptul di in epoca Rena~terii, alaturi de aceasta aeceptiune,notiunea de "clinic" era folosita in sens pedagogic, instructiv, sprc a ilustra inva!amantulaplicativ desfa~urat in spital, Hinga patul bolnavului. Aceasta metoda adoptata informarea medieala a fost urmaU'i eu tot mai multa vigoare pana in zilelc noastre, candintreg invatamantul clinic se desIa~oara in spital, fiind ilustrat prin observatia, analiza ~idiscutia cazurilor clinice.

Pe lingii evolutia sa semantica din domeniul medical, notiunii de clinica ii putemdescifra ~i 0 sorginte filozofid. Astfel, constatam ca John Locke folosea notiunea de"clinica"in argumentarea sistemului sau filozofic ~i0 considera definitorie in exprimarea"experientei sensibile". Pomind de aici, orientarea clinica ce a determinat rcvolutionareacunoa~terii in medicina seeolului al 17-lea a avut la baza metoda empirica al careideziderat era observatia directa, imediata si nemiJolocita. In felul acesta, medieina, ,clinic a, prin orientarea sa pragmatic a, s-a afirmat in antiteza cu teoria, considerata cadesprinsa de individual ~i coneret ~i eali'iuzita de interpretarea scolastica.

Pe de alta parte, metoda clinica, in virtutea observatiei directe pe care 0preconizeaza, se opune metodei experimentale, ce are la baza cunoa~terea mijlocita,mediata.

Prin antiteza initial a fata de teorie, ca ~i fata de experiment, orientarea cliniea s-adovedit a fi deosebit de fecunda pentru cunoa~tere, ea impunandu-se atat in medicina cat~iin psihologie, subordonandu-~i actul mediat, investigator, tradus prin teste sau analizede laborator.

Medicina clinica s-a afirmat nu numai prin studiul direct, coneret ~i imediat alcazurilor patologice, ci ~iprin analiza lor individuaH'i, atat in situaiia prezenta, cat ~iinviziune 10ngitudinaUi. Aceasta accepiiune a notiunii de clinica a fost preconizata deLittre (1873), pentru a defini medicina care vizeaza studiul individual al bolnavilor.

Prin oportunitatea ~i utilitatea sa, noua metoda, de analiza individuala a cazurilor,a fost aplicata, inca de la inceputul secolului nostru ~i in domeniul psihologiei, atat ininvestigarea bolnavilor, cat ~i in afara ariilor patologiei, largirea sferei notiunii depsihologie clinica vizand astfel tendinta de "a conota extensiunea spiritului clinic ~i amctodei clinice asupra cazurilor individuale care nu sunt neaparat medicale" (DoLagache,1961, p. 1)

Pe de alta parte, constatam ca persista 0 anumita confuzie intre noiiunea de

16

psihologie dinica (cultivata in studiile anglo-saxone) ~i aceea de metoda cUnica (cevizeaza explorarea psihologidi directa ~iaprofundata a cazurilor individuale, nonnale ~ipatologice), initiata ~ipromovata prin excelenta de psihologia franceza. Dezvoltata ea 0replica fata de analiza teoretica, precum ~ifata de cercetarea experimentaHi ~ide evaluareastatistica, metoda cUnica nu are comun cu psihologia cUnica (In afara de simplaomonimie) dedit faptul ea ambele folosese analiza individuaHi a eazurilor, procedeucomun, dealtfel, intregii patologii. Faptul ca metoda eliniea vizeaza, in afara eazurilorpatologice, ~ipe cele considerate nonnale nu asigura insa psihologiei clinice 0 sfera mailarga dedit psihologiei medicale. Aeeasta eu atat mai mult eu cat, continutul unei notiuninu este tributar etimologiei sale, ci domeniului faptic pe care-l ilustreaza; astfel, psihologiaclinica nu poate fi restransa la analiza psihologica directa a pacientilor intemati, aria safiind extinsa ~i asupra problematicii medicale din afara stationarelor ~i din spitale. Inacest context subliniem distinctia intre metoda cUnica ~i psihologia clinica, pentru aputea fi evitata confuzia determinata de sinonimia termenilor.

Metoda clinka vizeaza studiul individual al cazurilor normale ~i patologice sauabordarea care permite intelegcrea aprofundata ~i intrinsec-comparativa a individualului,in raport cu conjunctura socioprofesionaHi ~i familial a, cu experienta de viat:i, Cllmotivatiile ~i expectatiile bolnavului; metoda clinica este deci orientata spre studiul"singularului ~i simptomaticului, ai diferentialului ~icomparativului" (P. Fedida, 1968,p. 911). In acest sens, metoda clinica este utilizata, nu numai in medicina uncle a fostconsacrata, ci ~i in psihologie, pedagogic ca ~i in domenii particulare de cunoa~tere ~iinvestigare, ca acelea ale pe;-sonologici, psiha.'1alizci, psihoterapiei, consilierii ~iorientarii~colare ~i profesionale.

Desigur, in tiirilc de limba engleza continutul notiunii de psihoiogie clinica a fostextins, dincol0 de ariile spitalului, asupra tuturor situatiilor patologice sau disfunctionale,suseeptibile de-a fi investigate prin metoda c1inica; in aceste tari, sfera notiunii depsihologie clinica "este cea mai vasta", iar "domeniul clinic inglobeaza toate institutiile~i eonsultatiile care se ocupa, in scop terapeutic sau profilactic, de subiecti bolnavi,fragili sau inadaptati" (W. J. Schraml, 1973, p. 91).

Psihologia clinidi este axata asupra "intelegerii cazului particular albolnavului, care-~i triiief?te boala eu temperamentul sau propriu, eu trecutul 9iistoria sa individuala, toate acestea conducand spre nuantarea unui diagnostic ~iinstituirea unui tratament" (J. Favez-Boutonier, 1961, p. 321).

Remarcandu-se prin cercetarea individualului ~i particularului, a uniciHitiiinsului in boaHi, psihologia clinica are in vedere, in egaHi masura, ~i situatia sareal a, aria contextuala in care el se dezvolta ~i care il determina. Tocmai deaceea, in afara "scopului 9tiintific" de a participa la stabilirea unui diagnostic,psihologia clinica este orientati'i ~i asupra "scopului practic, de a consilia, de avindeca, de a educa sau de a reeduca" (G. Chabalier, 1963, p. 496).

Psihologia clinica i~i inscrie deci, printre dezideratele sale, nu numai cunoa~tereainsului, confruntat eu 0 boala, aflat intr-o situatie unica ~i particulara ci ~i terapia

17

~.

necesara, intr-o evaluare individuala, ea ~i orintarea lui ulterioara, in ceea ce prive~tereintegrarea socioprofesionala. Considerata ca "ramura a psihologiei" ~i analizata dinaceasta perspectiva, psihologia clinidi "reprezinta un corp de cuno~tinte ~i abilitiiti,orientat spre ajutorarea persoanelor cu probleme medicale ~icomportamenta1e, in scopulre2.1birii unei adapUiri personate mai satisfaditoare, eu mai bune posibilitati deautoexprimare" (D. Shakow, 1980, p. 2990).

2. Psihologia clinici1: noliune controversatace cuprinde \) rl:a!itate general-acceptata

Studierea raporturilor dintre psihologb medicalli ~ipsihologia cIinica, dificila ~iintmcatva fastidioasa, nu a fos. inca realizata, sinonimia in care cele doua notiuni sllntutilizate flind in mod cOI";entional acceptaHi.

o analiza a rcvistei studiilor din acest domeniu releva faptul ca numero~i autori(in special de limba cngleza) folosesc in mod constant notiunea de psihologic c1inica, Intimp ce a1tii, 'in special de limba franceza, rusa ~igermana, prefcra notiunea de psihologiemedicala. Clinlcicnii din aceasta ultima categorie, acceptfu1d~idezvoltfrnd metoda cliniei.'.,au manifestat rezervc fata de "psihologie c1inidi", intrucat "in mod funciar sincretica,aceasta notiune poatc exprima (simultan, separat sau in mod contradictoriu) 0 atitudine

. A 1 ....~ ..;O; .. +:lrv"J' fi '-'t'-; rtt"o _; It . t" +;,'7.;:1 nM n.+:""\T"f Y'"\r:; "t"'n111tmCi.G\..UJ06.1\.:U.,v UIVL.O. Ie, 0 l.LoJtI~ru.\,l ..mal fiU sau mal pU,ln con ....I.U..~, _ .:, ............" .UU.4.1. .u.. ....."-" - ; n.;_ ~~-.. ~ .--~ '-;'-~ __ ~ ;h 1 ';" (R Z 19"~~ "14) T .,1" ; +;~~::>aUula1 DUCliil .Il

denumireade "psihologiedihiCa" exisUi riscul ca "obiectul psihologiei clinice sa setransf6fu1e chiarin obiectul metodei clinice" (J. Favez-Boutonier, 1968, p. 450).

3. Notiunile de psihologie" clinidi" ~ipsihologie "medicaHi". intrerigoa.rea semantidi ~iutilizarea operationaHt

...:in virtuteaconsiderentelormai sus amintite, numero~i c1inicieni prefera notiunea

depsiho1dgie medicaUi,devenita traditionaHi si in virtutea prestigiului stiintific alautoriJorcareaufolosit-(),imbogiiti~du-i c~ntinutul. Intr-adevar, la ~ons~crarea-- .. - , ,psihologid "medidlleit au coritribuit psihologi ~i medici de renume mondial, ca:H:L()tze(1~52),P. Janet (1926), E. Kretschmer (1956), A. Lamache (1960),

DlLa'gache (1961), J. Delay~iP. Pichot (1964), M. S. Lebedinski ~i V. Miasisccv(1966),P.B. Schneider (1969),P. Sivadon (1973) ~ia1tii.Ei au adus contributii esentialedomehiujui~i auimbogi'itit continutul notiunii de psihologie medicala care este astazi lafel cieraspandita~i de larg acceptata ca ~i notiunea de psihologie clinica.

Ih tcrrninologia curenta insa, cele doua notiuni sunt folosite prin analogie,ignorandu-se particularWitile continutului lor, distincpa neccsara dizolvandu-se insinonimie.

L)ecele mai multe ori se acorda notiunii de psihologie medicali'i 0 acceptiune mailarga decal acelcia de psihologic c!inid, inscriindu-se in stefa ei, in afam problematiciiclinice concrete a persoanei bolnave, ~i ansuffiblul datclor, obscl'v'utiilor ~i regulilordespnnse din activitatea practica. Astfel, se considerii d. "psihologia medicaHi studiazaprobIemele teoretice~i practice ale medicinei legate de psihologie, ca~i problemele

psihologicFale oamenilor bolnavi, care fac parte din sarcinile diagnosticului, tratamentului~t:profjhxiei bolilor" (M. S. tebedinski, V. N. Miasiscev, 1966, p. 5). Cele doua aspecte,teoretle~i aplicativ, sunt prezentate ~i in aIte definitii ale psihologiei medicale, care",aparecaun ansamblu de cuno$tinte ~i0 practica centrata asupra omului bolnav, asuprareactiilorsale la boala, ca ~iasupraomului bolnav in relatie psihologica cu medicul sault(P. B.Schneider, 1967, p. 2).

In aIte acceptiuni ale notiunii, se subliniaza importanta psihologiei medicale in

instruitea~i formarea medicilor, situatie in care ea "devine inainte de toate 0 disciplinadeiuvatamant care ofera medicului informatii ~i cuno~tinte suficiente, pentru ca el sapoata Ihtelege b()lnawl capersoaniiumana ce sufera de 0 boala ~ica sa-l poaHi ttata maibiije,d1.ipiida.tele ~tiintificeobi~nuite, dar tinand seama de aceasta cunoa~tere psihologidi"(P:B.Schneider,1969,p.19).

Pe langa aspectul teoretic-formativ, in aIte definitii apare rolul analizei ~icercetarii~tiintifice,psihologia medicaUi fiind privita ca "domeniu al psihologiei apticate, ata~atcolab6rariicu medicii inceea ce prive~te diagnosticul, tratamentul, reabilitarea ~i

prevenirea; cat~i cercetareaunor domenii ca psihofarmacologia, psihosomatica ~ireactiHeemotionale la boala"(R. M. Goldenson, 1970, p. 763).

19

Cu to ate acestea, notiunea de psihologie medicaHi a fost consideraUi canesatistacatoare, chiar de catre cei care 0 folosesc intrucat, fiind "vaga ~i vasta ...nudesemneaza 0 disciplina ~i nu define~te obiective, scopuri ~i metode specifice" (D.Lagachc, 1961, p. 1). Intr-adevar, la 0 analiza semantica se constata ca nici caracteruisau traditional ~i nici ampla sa utilizare nu au putut inlatura ambiguitatea termermlui depsihologie medicaB'i care, "de~i foarte vechi, nu corespunde actual mente unui domeniu,al carui continut ~i limite sa fie recunoscute 1ntr-o maniera univodl" (P. Pichot, 1969, p.234). Aceasta ambiguitate a notiunii de psihologie medical a are consecinte asupra .definitiei sale care "este tributara valorii acordate fiecaruia din cei doi termeni care 0

eonstituie ~i importantei relative care Ii se confera" (P. Marchais, 1969, p. 248).Sub alt unghi, trebuie remarcat faptul ca psihologia mcdicalli serve~te medicina

pentru ca aceasta sa-~i poaHi spori eficacitatca interv.entiilor sale; invirtutea acestui fapt,medicina constituie genul proxim, iar psihologia, diferenta specifica, fapt ce impunediscutici notiunea de medicina psihologica. Aceasta ar reprezenta medicina faptclorpsihicc spre deosebire de acceptiunea propriu-zisa a medicinii ca domeniu al faptelorsomatice. in acest caz Insa, no\iunea de medicina psihologica ar tindesprc sinonimie cu

notiunea de psihiatrie, ea ~i Cll aceea de psihopatologie, care au insa un continut multmai ferm statuat ~i mai net delimitat.

in aceca~i acceptiune in care folosim notiunca de medicina psihologica, se inscrie,prin semantica sa, ~i no\iunea de psihologie a medicinii (V. Sahleanu, A. Atbanasiu,1983, p. 10), care cuprinde problematica psihologica a persoanei bolnave, a actului medi-

,cal, ca ~i a medicului, cu rolul ~i statutul sau profcsional.Aceste doua notiuni, de medicina psihologica ~ide psihologie a medicinii, conduc,

prin continutul lor, la concluzia ca domeniul pe care-l ilustreaza ar constitui 0 ramura amedicinii, in timp ce psihologia medicaHi (ea dealtfel ~i psihologia clinica) este in modexplicit definita ca ramura aplicativa a psihologiei. Considerand capsihologia medicalaeste "0 parte a psihologiei, ~i nu 0 parte a medicinii" (CI. Veil, 1969, p. 255), a~a cumpreconizau E. Kretschmer (1956), M. S. Lebedinski si V. N. Miasiscev (1966),

mentionam ca in aria ei se inscriu amt problematica psihologicaa bolnavului, cat ~iatitudinea omului sanatos fata-de boala (din care decurge implicit psihologia medicului)~i aceea "ainstitutiilor ~i organismelor de ingrijire" (ibidem).

_ Acceptand ca incontestabil faptul ca psihologia medicala este in esenta ei 0psihologie clinic a, axata asupra relatiei medic-bolnav, putem incerca unele distinctii alecelor doua domenii, care, tara indoiala,pastreaza ample arii comune. Astfel, tara a cedasensului etimologic al psihologiei clinice, care-i restrange nepermis sfera, ~i inlaturfu1dsinonimia dintre aceasta ~i metoda clinica (ce i-ar extinde sfera dincolo de ariilepatologiei), consideram ca psihologia medicaH\:

- prezinta un domeniu mai vast decat psihologia clinica, prin cuprindereaproblematicii psihologice adiacente bolnavului: psihologia mediului terapeutic, psihologiamedicului ~i a personalului sanitar, psihologia relatiilor profesionale din institutii

medicale, formarea terapeutica, formarea psihologica ~i formarea etica ayersonalului20

,

medical etc.;prin aceasta,

- tara a renoo~a la caracterul aplicativ, psihologia medicaIa prezinta marl posibilitlitide escntializare ~iteoretizare a datelor, faptelor ~iobservatiilor izvorate din analiza clinicadirecta, concreta ~i imediaHi; din acest punct de vedere, se poate considera ca relatiiledintre psihologia medical1i ~i psihologia clinica sunt asemanatoare acelora dintrepsihopatologie ~ipsihiatrie, in care prima, distantata de faptul individual, generalizeazadatele concrete ale cazului particular, de care cea de-a doua se preocupa in mod esential;

- pastrand ca aspect fundamental elementul relational, interpersonal, psihologiamedical a depa~e~te aria observatiei imediate, directe ~i individuale, propriu-zis clinice,recurgand la observatii mediate, indirecte, ob~inute prin tehnici, teste ~i metode delaborator, care confera con~inut explodirii psihologice paraclinice; datorita acestui fapt,

- psihologia medical a pastreaza ample relatii. cu alte ramuri ale psihologiei, capsihologia expcrimcntala, psihofiziologia, psihodiagnoza etc., ea insa~i afirmandu-se caun domeniu aplicativ al psihologici, sprc deoscbire de psihologia clinica, disciplina care,fiind mai ferm axata asupra pacientului, pastreazu, prin aceasta, relatii mai stranse eupsihosomatica, psihoterapia ~i eu oriec domcniu clinic medical a carui problematicapsihologiea 0 abordcaza in mod primordial.

De~i clare in formulare, aceste distinciii nu pot fi considerate actual mente esentiale,domeniul psihologiei cHnice fiind In cea mai marc parte comun cu acela al psihologieimedicale si numai cercetari ulterioare Ie vor contura sferelc, Ie vor imbogati eontinutul,~i vor aduee delimitari fundamentale. Precizam, totodaUi, ca optiunea noastra pentrunotiunea de psihologie medicaHi nu este buzuUlpe supozitii metodologice, ea avand caunic scop sublinierea esentialului: cunoa~terea uprofundaHi a pacientului din perspectivaampla a fenomenalului.

4. Precizari asupra sferei~icontinutului psihologiei medicale

Para indoiala ca delimiUirile notionale, ea ~i definWile operaiionale, au conturat

sub anumite raporturi sfera ~i au sehitat continutul psihologiei medicale. Totu~i unelepreeizari soot neeesare, eu atat mai mult eu cat psihologia medicala, dupa aproximativun seeol de evolutie ~i dezvoltare, se afUi.intr-un proees de lenta cristalizare ~i continuadelimitare.

Una din cele mai complete aprecieri asupra sareinilor ~i continutului psihologieimedicale subliniaza ea aeeasta "are ea obieet studiul mecanisme lor mentale, in masura

in care soot susceptibile de a eontribui la mentinerea sau restabilirea sanatiitii umane"

CA. Lamache, A. Burloud, P. Davost, 1960, p. 42). ConsideraUi ca "0 diseiplinafundamentala", se subliniaza ca psihologia medieala "este In aeela~i timp eliniea ~i

experimentala, eolectivii ~i individualii, normaHi ~ipatologiea, profilactiea ~iterapeutiea"(ibidem).

21

~--~

Dupa cum se poate constata, psihologia medicala nu are inca un cadru biue delirnitatsiniei un continut fenn precizat ~iincontestabil statuat, fapt ce poate fi explicat prin

~paritia contiriua a unor noidomenii ale cunoa~terii antropologice, cu tot mai profundeirnpli~atii in datele ~i observatiile psihologice. Intr-adevar, in continutul psihologieimedicare se inscriu,intr-o amplaproblematidi, atat observatii empirice, cat ~i date ale

unor analize ~tiintifice, ca: "atitudini1ebo1navuluiln fata bolii ~iamoqii, relatiile dintrebolnav~i anturajul sau familial, fenomenele de transfer ~i contratransfer in relatiileterapeutice, jocul complex al cererilor, dorintelor, ofertelor, ca ~i beneficiul secundar,relatiile tlmanein spital, pattern-urile ~i rolurile profesionale ale echipeiterapeutice,aspeetele psihologice ale grefelor de organ ete." (Cl. Veil, 1969, p. 255).

La randulei, psihologia medicaHi gase~tein noiledomenii ale medicinii, ~i in

prirriul rand ale etiopatogeniei~i terapiei, noi valente susceptibilede a fi valorificate incadml unor probleme epistemologicc mcdicalcinca neelucidatc. Astfel, cutoaterernarcabilele progrese inregistratein cunoa~terea cauzdor bolilor, rolulexplica!iilor

psihologice inelucidarilc ctiologkc cstetot mal intcns invocat. Subacest uughi trcbuiemcntionat ca nu numai in aria vasta a maladiilor psihosomatice, ciar ~i in privintaiatrogcniilor ~iconvcrsiilor, elcmentul psihogen estc tot mai elocvent subliniat ~itot mai~tiintific analizat.

In afara contributiei psihologiei medicale indomeniul etiopatogcniei, rolul sau inasistenta medicaIa este unanim acceptat, inprimul rand datorita faptului ca arice boalaconstituie un prilej de interogatie ~i anxioasa expectatie, diruia psihologia mcdicala Iipoate raspunde prin demersurile. psihoterapeutice, ca ~iprinvocatie.Ea are aceast;:tdisponibilitate intrucat, in situatia de boaIa, particulara ~i in fapt singulara, pacicntulpatrunde Intr-o lume ~ seIr.u~e]orde Intrcbarc care cstc dctcrminata ~ilntrctinuta de faptulca insul devine obiect de analiza a propriului Eu. Acest proces de autoanaliza, trait pe

fundalul nesigurantei ~i deseori al ignorantei, este susceptibiLsa determineapariti

continutul psihologiei clinice ~i medicale cstc determinat "de bolnav ~iboala sa , pe deo parte, ~i de functia de ingrijire, pc de alta parte" (Ph. Jeammet, M. Reynaud,S. Consoli, 1980, p. 28).

Subliniind faptul dl fiecare act terapeutk se desfa~oara pc un fundal psihologiccare-i confera ~i condi~ioneaz.a valen!cle sanogcnice, precizam ca., in ansamblu,interventiile terapeutice, hldifercnt de natllIa lor, g~sesc resurse de valorificare in domeniulpsihologiei medicale. Orice actiune farmacodinamica ~i in general activitateafannacocinetica poate fi potentata sau diminuata de factori evidentiati de psihologiamedicala.

in afara acestor aspecte psihologicc cc acreditcaza cficacitatca diferitelor actiuni

terapeutice, psihologia mcdica!il ~i-a dezvoitat mijloace de tratament specifice, adiror expresie 0 constituie metodele psihoterapeutice ~idemersurile ~"cioterapeutice.Printr-o judicioasa selectie ~i aplicarc practica, aceste metode de tratnment psihologicpot completa ~i potenta efcctul actului tcrapeutic specific In orice domeniu clinic, de lapsihiatrie la chirurgie, de la endocrinologie la dermatologie. Prin aceste contributiiterapeutice specifice, cn ~i prin abordari1c sde psihodiagnostice, psihologia medicalaapare intr-adevar ca 0 ~tiinta "concrcta ~iaprcape de viata, care s-a dezvoltat din practica~i este destinam unor sarcini practice ale profesici medicale" (E. Kretschmer, 1956, p.1).

5. Asupra istoriei ~iorientarilorpsihologiei medicale

o viziune retrospectiva asupra psihologiei medicale ca domeniu de asistenta,de Inviitamant ~i cercetare constata frecvent aprccierea nefondata, de eele maimuIte ori eronaUi, asupra aparitiei ~i evolutiei aeesteia. Astfel, in ciudanumeroaselor date, explicite ~i detaliate asupra istoriei acestei ~tiinte, eei maimulti cercetatori, tara inform area nccesara, Ii pl~seaza originea in epoea no astra,nu rareori la data propriilor studii. Constatam astfel ca "psihologia medicalaeste 0 diseiplina relativ rcccnta" (P. M:::rchais,1969,p. 248), iar "ca disciplina ce sepoate Tnvata ~i ca domeniu de cercetare, psihclogia mcdicala este faarte tanara; ea nu are

decat 20-30 de ani de existentll" (P. B. Schneider, 1969, p. 24). Chiar ~ieereeHitorii careprefera notiunea de psihologie clinic3.ln loc'Jl ce1ei de psihologie medieala. scotomizeazaistori" domeniului afirmand ea "psihologia c1inica, ca disciplina ~tiintifica este reeenm",iar "ea profesie este foarte tanara" (Nina R. de Tnmbenberg, 1968, p. 1015), de~i estecunoscut faptul ca psihalogi cIinicieni existau inca de la s:ffiqitul secolului treeut.

Tot astfel, se afirma ca "notiunea de psihologie c1inica ~idomeniul de activitati pecare 11aeopera nu sunt cunoscute in Germania ~i In litcratura de limba germanii dedit deputin timp" (W. J. Schraml, 1973, p. 7), de~i sc ~tie ca la Universitatea din Berlin s-auprezentat cursuri de "psihologie medicala" inca din o.nd 1845.

l . 23 J

Inv(wilm aceste asertiuni surprinzatoare, expresie in primul iand a lipsei deinformare, nu numai din respect pentm datele ~tiintifice reale, ci ~ipentm ca prezu..rntiveleconsideratii prejudiciaza ~i Intarzie dezvoltarea acestei arii a cunoa~terii antropologicecare, de fapt, a fost conturata ~istatuata cu mult inaintea datelor prezentate de unii autoDcare se erijeaza in postura de promotori ai domeniului. Intr-adevar, supozitii confomlcarora psihologia medicala este "foarte tanara", "este recenta", sau ca cele dupa care"notiunea ea ~i domeniul" nu au fost dedt "de putin timp eunoscute" sunt folosite caargumente pentru limitarea sau ignorarea acestei ~tiinte de ditre cei care nu au incadeplina convingere asupra importantei pe care ea 0 reprezinta in medicina clinica.

Fara a mai mentiona datcle psihologice intalnite in studiile medicilorantichitatii elene ~i ramane, consideram ca istoria explicita ~i evident atestata a

psihologiei medicale poate fi remarce.t,a odata cu emanciparea ~tiintei medicaledin obscurantismul evului mediu ~i mai ales In secolul alI7-lea, cand Sydenham,acest "Hipocrate al Angliei", insista asupra etiologiei psihogene a diverselorafectiuni. Ideile sale au fost reluate ~i dezvoltate de ~coala mcdicala italiana,pentru a fi mai evident exprimate in prima jumatatc a secolului a119-1ca dc c~'itieHeinroth (1818) ~iJacobi (1822), care ~i-au cristalizat conceptiile psihologiceprivind natura bolilor prin termenii pe care i-au lansat, de tulburari cusorginte "psihosomatica" ~i respectiv "somatopsihica". Consideram d. inaceasUi perioada studiile de psihologie medicaIa au fost numeroase, fapt ce a determinatpe I. B. Friedreich (1833) sa publicc 0 revista a literaturii "asupra psihologiei mcdicalc~ijuridice".

In aceea~i perioada ideile psihologiei medicale au fost prom ovate de catre psihiatricarora, a~a cum subliniaza Lasegue (1844), "Ii se datoreaza introducerea sistematica apsihologiei in medicina". DeaItfel, incepand din 1845, Issensee, care era "profesor depato1ogie, terapeutica ~imedicina legalil" la Universitatea din Berlin, sustine un curs de"psihologie medicala", initiind prin aceasta formarea psihologica a viitorilor medici.

Interesul c1inicienilor pentru problematica psihologica a permis lui H. Lotze (1852)sa elaboreze prima lucrare ampla de psihologie medicala Die medizinische Psychologie

oder Psy~hoIogie der Seele, in care, pe langa aspecte clinice, analizeaza mai alesprobleme de psihofiziologie. Dupa aceasta datil preocupari1e de psihologie medical acunosc in Germania un declin datorita conceptiei lui Griesinger care a imprimat mediciniio orientare "somaticista".

Pe de aWl parte, cercetarile de psihologie medicala iau amploare 'in Ang1ia ~i maiales In Rusia, avand ca promotori pe cei mai renumiti psihiatri. Astfel, D. H. Tukepublica la Londra In 1870 lucrarea intitulati'i Medical Psychology, pentru ca ulterior saintreprinda 0 definire ~i explicitare a notiunilor din acest domeniu, in Dictionary ofPsychological Medicine (1892).

Tot spre sflir~itul secolului trecut, V. M. Behterev (1885) Infiinteaza la Facultateade Medicina a Universitatii din Kazan, ca ~i in cadrul Academiei de medicina militara,primele laboratoare de psihologie experimental a din Rusia. Laboratoare asemanatoare

24

au fost deschise apoi la Odesa, la Kiev ~i la Clinica "Korsakov" din Moscova. Totodata,un "curs special de psihologie pentru studentii medicini~ti" a fost inaugurat in 1895de c~itreA. A. Tokarski.

In aceea~i perioada, psihologia medicala este afirmata ~i in Franta, prin studiile luiTh. Ribot asupra destructudirilor memoriei ~i a tulburarilor afective: dealtfel din 1889el sustine un curs de "psihologie afectiva" in care sunt prezentate ample notiuni depsihologie medicaUL

Ca domeniu clinic aplicativ, psihologia i~i afla sorgintea in Statele Unite, unde L.Witmer (1896) a infiintat 0 "CUnica psihologica" in cadrul Universitatii din Pennsyl-vania. Avand 0 pregatire de baza medicala, fiind doctor in medicina al Universitatii dinLeipzig (1892), L. Witmer este considerat ca "fondator al psihologiei c1inice". La undeceniu dup~i'rttimirea sa ca director al Clinicii psihologice din Pennsylvania, L. Witmer(1907) publica lucrarea Psychological Clinic ~i revista cu acela~i nume, in care suntconsemnate obiectivele, principiile de functionare a clinidi, mctodele folosite, continutulactivitatii ~i rezultatele inregistrate in activitatea psihologica din acest domeniu medi-cal. Mentionam ca aid s-a aplicat pentru prima data metoda clinica in acceptiunea incare aceasta este folosita astazi, ~i anume aceea de studiu individual al cazului, mai alesasupra copiilor psihotici, cu deficiente mintale, psihomotorii ~itulburari de comportament.Subliniem, totodaUi, orientarea modema a activitatii de psihologie c1inica imprimata de

L. Witmer, care consta nu numai in examinarea c1inica ~i evaluarea psihometridi, ci ~iin aplicarea unor variate metodc psihagogice ~i rccuperatorii, precum ~i in efectuareacounseling-ului vocational. Aceasta activitate complexa se des:ta~ura in echipa, la care,aHituri de psihologi participau pedagogi ~i medici specializati in oftalmologie, O.R.L.,medicina intema ~i ortopedie.

Activitatea clinico-psihologica promovata de L. Witmer, orientata in special asupraaspectelor vocationale, educationale ~i recuperatorii din ansamblul domeniuluideficientelor mintale, a fost continuata de W. Healy, care s-a axat mai ales asupraproblemelor comportamentale. Spre deosebire de L. Witmer, care punea accentul pedeticientele intelectual-cognitive ~i pc recuperarea lor prin metode de training cudeschideri educative, W. Healy considera ca dizarmonia personalitatii are la baza tulburariafective a caror cunoa~tere presupune 0 aprofundare a mijloacelor de investigatie, dar ~io largire a ariei actiunilor recuperative; in acest scop, el a antrenat familiile pacientilor,~colile, ca ~i institutiile corectionale, realizand, in colaborare cu tribunalul pentru minoridin Chicago, 0 "c1inica comportamentisUi pentm studiul delincventilor", din care a luatna~tere ulterior "Institutul de dezvoltare juveniHi" ~i formele de Child Guidance.

In afara studiilor de evaluare a inteligentei, initiate ~idezvoltate in Franta la inceputulsecolului nostru de catre psihologul A. Binet ~imedicul T. Simon (1905), care au deschiscalea unei noiramuri a psihologiei denumita ulterior "Psihodiagnostic", mentionamaparitia in Rusia a primelor lucrari de investigatie c1inico-experimentala intitulate MetodeeUnice de cercetare psihologica a bolnavilor psihici (A. N. Bernstein, 1908) ~iAtlasulinvestigarii psihologice a personalitapi (V. Ribakov, 1911).

I ~ 25 _

PrimuI patrar al secolului nostru se incheie eu aparitia, in Franta ~i Gennania, adoua lucrari de referinta: La mCdecine psychologique (P. Janet, 1923) ~iMedizinischcPsychologie (P. Schilder, 1924), aceasta ultima 1ucrare fiind considerata ca "primultratat dedicat acestui domeniu" (p. Pichot, 1969, p. 235).

In a doua jumatate a seco1ului nostru, psiho1ogia medicala se afinna eu deosebitavigoare in principale1e tari europene, fiind i1ustrata prin lucrari de referinta. Astfel, dupastudiile lui A. Lamache ~i P. Dayost (1954) privind Situatia ~ivaloarea psihologiei inmedicina comunicate 1a Academia de Stiinte Morale si Politice din Franta, apar, " 1numeroase lucrari, printre care mentionam: Etudes de psychologie medicale (J. Delay,1959), Elements de l)sychologie mCdicalc (D. Lagache, 1961), Abrege de psychologie(J. Delay, P. Pichot, 1964 ~i 1967), Traite de psychologic medicale (P. Siva don, 1973),Psychologic Medicale (Ph. Jeammct, M. Reynaud ~i S. Consoli, 1980) etc.

Concomitcnt cu prima comunicarc de psiho1ogie mcdicaUi din Franta, a lui A.Lamachc ~iP. Davost, in Germania apare primul din cele trci volume ale Manualuluide psihologie clinica, elaborat dcE. Stern (1954), in care sc incearca 0 "adaptare"apsihologiei aplicate Ia domeniul medical. Celelalte doua volume, publicate de aeela~iautor In 1956 ~i 1958, cuprind "metodelc psihologice de diagnostic" ~i "procedee depsihoterapie". in aceea9i pcrioada, E. Kretschmer (1956) elaboreaza studiul monograficMedizinischc Psychologic, 1ucrarc de referintii, in 16 capitole, Intre care, alaturi detu1burarile functiiior psihice sunt prezcntate "reactiile personalita!ii" (cap. 14), "expertizapsihologicii" (cap. 15) 9i "metodele de psihotcrapie" (cap. 16)..

In Anglia dezvoltnrea psihologiei clinice este axata asupra relatiei medic-bolnav,

lucrarea Medicul, bolnavul sau ~iboala, elaboraUi de M. Balint (1956), fiind ilustrativain acest sens. De~i problematica rela!iei terapeutice constituie cheia de bolta a psihologieic1inice, unele studii ulterioare din Marea Britanie s-au indepartat In mod deliberat deacest deziderat, a~a cum se constata in lucrarea Psychology in relation to Medicine(1963) In care autorii, R. M. Mowbray 9i T. F. Rodger, tind spre 0 "abordare sinteticaa comportamentului uman, interpretat ea un. complement natural al studiilor privindstructura ~i functiile diferitelor organe ale corpului"; cu alte cuvinte, este yorba de 0deplasare a accentl11uide la psihologia persoanei bolnave la psihologia comportamentuluiuman In conditiile perturbarii fiziologice ~i ale destructurarilor anatomice.

o lucrare asemanatoare este realizata in Uniunea Sovietica de catre M. S.Lebedinski ~iV. N. Miasiscev care, in Vvedenie v medilinskuiu psyhologhiu (1966),pe !tioga numeroase capitole de neurofiziologie ~ipsihofiziologie, prezinta probleme depsihogenie ~i somatogenie (cap.15), relatiile medic-bolnav (cap. 16), investigatia clinicaa bolnavului (cap. 17), bazele psihologice ale psihoterapiei (cap.18), psihologia 9ifarmacologia (cap. 19) etc.

De dimensiuni mai reduse, Meditinskaia psihologhiia elaborata de V. M.Banscikov et al. (1967) prezinUi, In afara problematicii generale a psihologiei medicale,numeroase capitole de psihosomatica.

In aceea~i perioada se introduce invaiamantul Psihologiei Medicale!n iara no astra,26

titularul prjmului curs tinut la Sectia de Psihologie a UniversiHitii Bucurqtifiind George Ionescu. Acest curs, prezentat timp de un deceniu, din 1967 pana ladesfiintarea sectiei (1977) avea 0 orientare clinica ~iera axat asupra re1atiei medic-bolnavin diferite ipostaze nosografice ~i situatii c1inice. eu 0 durata de un an, cursul era dublatde "lucran practice" care se desIa~urau in Spitalul Dr. Gh. Marinescu sub forma "analizelor

de caz". In anii unniHori, astfel de cursuri au fost introduse ~ila Universitatile din Cluj ~iIa~i.

Tot atunci au aparut ~iprimele studii ~imonografii de Psihologie Medicala care aucontribuit Ia fundamentarea ~tiintifica a acestei 1?tiinteIn tara noastra: "Introducere inPsihologia MedicaHi" (G. Ionescu, Ed. Stiintifica, 1973), "Psihosomatica "(G. Ionescu,Ed. ~tiintifica ~i Encic1opedica, 1975), "Elcmcnte de Psihologic MedicaUi" (V.Sahlcanu, A. Athanasiu, Ed. Medicala, 1983), "Psihologie Clinicii" (G. Ionescu,coordonator, Ed. Academici, 1985), lucrare distinsa cu premiul Academiei Romane.

Dupa cum sc poate constata, cele mal rcprezentative lucriiri de psihologie medical acuprind, In masma variabila, datc, care actuulmente sunt Incorporate ~istatuate In domeniiadiacente acestcia cum sunt psihopato10gia, psihiatria, psihosomatica, psihoterapia,psihofannacologia, psiharlaliza, psihofizio1ogia, defcctologia etc. 0 analiza a raporturilordintre psiho1ogia medical a ~i uncle din accstc domenii ale cunoa~terii umane poatecontribui la 0 mai buna delimitare si 0 mai corecta evaluare a sferei si continutului lor., , ,Totodata, schitarea rc1atiilor traditionale dintre psihologie ~imcdicini1 ea ~ia eonexiunilor~i convergente1or dintre psihologie, pedagogic, sociologic ~i filozofie, poate reliefa maie10cvent sorainteapsiho1ogiei mt.:dicale, surseie de inSI)iratie si ariile sale de actiune sio . _ , , "interogatie.

6. Conexiuni ~iconvcrgente lutre psihoiogia medicaBi ~ipsihiatrie

Relatiilepsihologieimedicaleeu pswiatria sunt derivatedinraporturiletradi~ona1eale acesteidiscipline medica1eCll psihologia. Din fu-npla istoric a acestor rdatu re~nem m primul riindfaptuldi "ceamai veche legaturaa psihiauiei esteCll psihologia" (1. F.Poliakoy, 1971,p. 827).Implicareareciproca a celor doua domenii, ca ~iformularea explieita ~iinvocarea aeestor rela~i sunt regasitecu aproape un secolin unna,cand V. H. Kandinski (1890) considera di "datele generale ~iconcluziile psihologiei ~tiintificesunt obligatOliipentru psilriatrie,deoarecepsihicul, de~itulburat,nu mceteaza sa fiepsibic" (cf B. V. Zeigamili, 1963,p. 610). Argumentfuldm acel~i sens, S. S.Korsakov sublinia ca "pentru a afla ce se mtmnp1a cu omul bolnav trebuie sa studiem ce semt&'1lplacu omul sanatos, sa cuno~tem manifestarile normale ale vietu psihice" (ibidem).

Analiza raporturilor dintre psihologie ~ipsihiatrie confinna In mare masura faptulca in secolul nostru "evolutia acestor relatii a fast complexa ~i dramatica; ea a cunoscutmomente de apropiere, pana la confundare, ea ~i momente de indepartare, chiar pana laeompleta ignorare a psihologiei de ditre psihiatrie" (1. F. Poliakov, 1971, p. 822).Subliniind ca ignorarea relatiilor dintre psihologie ~i psihiatrie a fost "gre~iHi" ~i

27

"anormali1", autorul considera ell fund2.mentarea lor cuprinde trei aspecte, ~i anume: a)implicarea tcoriei psihologice In studiul general despre bolile psihice, b) dezvoltarea ~ivalorificarea studiilor experil1~entale (psihopatologice) :in cunoa9terea bolilor psihiceconcrete, c) participarea psihologilor la Indeplinirea sarcinilor practice ~ia deciziilor dincadrul clinicii psihiatrice. Prin acest llltim dezidc:'at abordam de fapt analiza relatiilordintre psihologia medicaUi ~iproblematic a psihologica din practica psihiatrlca.

Dintre toate domeniile medicale, psihologia medicaHi pastreaza cele mai multelegaturi eu clinica bolilor mintale 9i putem afirma ca rela~iile sale cu psihiatria sunt nunumai traditionale, ci ~i patemale. Intr-adcviir, a~a cum se poate constata din istoriapsihologiei medicale, aeeasta a api'irut ~i S-;l dczvoltat pc taramul psihiatriei, iar ceimai renumi!i reprczentanti ai psihologici mcdica!c :m fost mcdici psihiatri ~i aulucratefectiv in domeniul bomor psihicc.

La randul sau, acest domeniu alactivitatij concrete a oferit promotorilor psihologieimedicale multiple sistcme de rcf~rintii, intrucat psihiatria, univers deschis de 0exceptionaHi boglltie, "studiaza tuiburari pclimorfc care intcrfcrcaza diversclc aspccteale personaiitatii umanc, situfmdu-se ia conflucnta fcnomcnclor biologice, psihologice,sociale ~icu1turaic" (P. lVinrdiais, 1970, p. 1). Tocmai datorita accstui fapt, a1diversitiltiiextreme a domeniului de studiu, "din psihiatric au 'venit majoritatea informatii1or

psihologiei clinice" (P. B. Schneider, 1969, p. 23), psihiatrii fiind aceia care au realizatapropierea dintre medieina somatica ~imedicina fapte!or psihice care-~i poate gasi campferti! de dezvoltare pe terenul psiholagici n1cdica1e~in plus, prin 3.naliza principalclororicntari si curc:..tc din Dsiho!cgiu c!in.ic[i.a~tu~lrl sc const"ta ca uccstca "au clemente. .- ~comune in raporturi1e lor Cll psihiatria", iar "creatorii accstor curente sunt psihiatri" (P.Pichot, 1969, p. 236).

Fara IndoiaUi ca specificuI activitatii practice 2. creat aceasta situatie privilegiataa psihiatrilor in raport eu psihologia Infrucnt, prin insu~i continutullor, bolile psihiceiniormeaza ~i formeaza medicul psihiatru asupra probiematicii psihologiei umanein ansamblu, acreditandu-l, totodata, "apriori, Cll cea mai buna cunoa~tere a relatiilorpsihologice ale omului bolnav ~ia r.1odalitati1or evolutive ale rclatiei medic-bolnav" (P.B. Schneider, 1969, p. 236).

r -r

6.1. Caraeterul intcrdiscipHnar a! psihiatriei. reuneste cunostintele medicinii~ , "~i psihologiei.

Constituind un domeniu deschis, cu multiple sisteme de referinta, de la pav10vism

la structuralism, de la psihofarmaco1ogie la psihanaliza ~i de la biochimie la sociologie,psihiatria pastreaza primordiaie ~i profundc legaturi Cll psihologia, careia ii oferafapte clinice de generalizare, iar prin fenomene1e psihopato1ogice de dezorganizare,sugestii privind structurarea ~i functionarea normaUi a vietii psihice.

Din aceasta complexitate a domeniului psihiatriei decurge, in primu1 rand,dificultatea definirii sale. Astfel, de~i considcrata "ramura a medicinii", psihiatriei i se

28

confera 0 amtmiti'i particularitate care 0 define~te ca "acea ramura a mcdicinii care sc

ocupa eu bolile psihiee, boli a diror manifestarc este comportamcntala sau psihologidi"(H. I. Kaplan, B. J. Sadock, 1983, p. 1). De fapt, 0 caracteristiea a psihiatrici consta inaceea ca, fenomenele psihologice ~ipsihopatologice care 0 fundamenteaza se mallifesta

~i pot Ii :malizate lIltr-o tripIa ipostazii: de cauze, de simptome i de agen~i terapeutici.Obiectul de studiu al psihiatriei 11constituie tulburarea psihica eu intrcaga sa

infrastmcP...lrabiologica. Pomind de aici, unii clinicieni, bazati pe faptul ca 111 terapeuticabolilor psihice "se utilizeaza mai al~s tratamente chimice sau metode tizicc, considera

ca psihiatria cunoa~te 0 orientare mai ales fiziologica, atilt in modul de gfmdire, cat ~i i11teoria psihopatologidi" (M. Balint, 1966, p. 113).

eu toatc accstea, nUlllcrosi alti cercetatori subliniaza rclatiile Drimordiai nsihologice, , ' j. .ale psihiatriei. Astfel, se consideraca avand ca obiect de studiu "tulburarca functiilormentale", ea ~i"tulburarea comportamentelor sociale"~i fiind "oricntata sprc ftmqionarca

pcrsoanei globule", psi hiatria este strans asociata cu "disciplincle mcdicinii eUnice, pede 0 parte, ~i cu disciplinele psihologice, pe de aha parte" (N. Tallent, 1963, p. 16),

Sub unghiuri opcrationalc, psihiatriacstc insa dcfinitain mod difcrit, in fllnc~ic dedcplasarca acccntului de Ia perspcctiva etiopatogcnicala cca clinico-tcrapeutica.

Din perspcctiv3 etiopatogenidi, psihiatria arc in vcderc "elucidarea cauzclor

1ll1boinavirilor, cercctarea sindroamelor ~i simptomelor, a legilor aparitici ~idezvoltiirii

accsto.ra, a critcriilor evolutiei ~i prognozei tulburariior" (ll. V. Zclgarr.ik, 1971, p.~'1'}) 11..~"las; s"ns sa "~~e~I'aZa-ca-"pS:hla'rt" g"n"ral~ S'''Gl;,,~;;1"0-11., ''''''i"l'''''''''''llel.)-.Jk .~ .. ,,:.I....-\...1~, 1 '-'.1 , "" "'111 "" 1 L. ~ '" .... Co U. ~\.l :.L...:_U> 11.""'5 I.. ,l".uH .'" at,.l ..UL4.J.(d~

" ~

Aceste considcrente ilustreaza deschiderea psihiatriei catre psihologie 9i in primulrand catre personologie, care ii permite sa abordeze omul bolnav in universul suustructural, in rclatiilc sale, eu istoria si motivatiiIe personale, in accentiunea sa de, " .i.'"om total". Aceasta viziune personologica a permis psihiatriei sa constate ca in bolilepSI'hl'"''' "'XI'de; '" r"l"t'l'" dr""sa- ~Intr"e"OlUtl'apremorbl'C!."a per"onCllita-tl'i S1'"'e"f'ill"'''f']f'fTl''.l""'''' '" \"Jl,..(.~ v'"' . , ul..Ll,...I..l..i. "'.. , ';' ........ u ...""" ... , ... , 11 .I.............,1..1.'-'....0 '-'"clinidi a afeqiunii.

TotodaH'i, studiile de psihologie medicaUi au atras ateniia 9i au orientat observatia

psihiatridl asupra semnifica~mor personale ale unor aspecte ale mediului psihosociai,a factorilor psihostressanti, psihotraumatizanti ~i frustranti. Subliniem, de asemenea, ci'iin psihologia contemporana 9i mai ales in studiile anglo-saxone cstc tot mai frecventinvocata componenta exogena a psihozelor, considerate, in psihiatria traditionala, cafiind de natura "endogena".

Datorita particularitatilor sale, obiectul de studiu al psihiatriei (pcrsoana umana,omul bolnav psihic)este in acela9i timp 9i subiect, ceea ce face ca cercetarea, ca 9iactivitatca clinica obi~nuita, sa comportc exigentc dcosebitc, datorita naturii fenomenelor

studiatc. Prin accasta, studiul ~tiin~ific al psihiatriei contemporanc se ;1propic deaccln al psihoiogici medicale, ambcle implicfmd in demersul lor cpistcmologic"pmticuluritati ak psihologiei umane, a direr bogatie, originalitate ~isupletc scapa oricareisistematizari" (P. Marchais, 1970, p. 3).

Convcrg ..::ntele ~i conexiunile dintrc domeniile psihologici medicale ~i psihiatrieiactuale sunt ilustrate nu nurnai in planul cunoa9terii c!inice individuale, ci~i In ace1a a1investiga~iilor compiementare, in care "multe dintre tehnicile psihologicc ~idatde obtinuteprin acestea sunt de 0 importanta fundamentalii in psihiatrie" (W. Mayer-Gross, E.Slater, 1\'1.Roth, 1969, p. 9). eu toate ca aceste metode de abordare, ca ~iprocedeele deexaminare specifice psihologiei clinice, au depa9it ariile investigatiei psihiatrice, fiindaplicate 9i in aIte domenii ale medicinii clinice, "nu trebuie omis faptul ca 1a bazametodologica ~tiintifica a relatiilor dintre medicina ~ipsihologie 0 constituie, inainte detoate, psihiatria" (\'. N. Miasiscev, 1971, p. 802).

eu toaHi aceasta baza metodologica in mod real psihiatricii, psihologia medicalai~i extinde preocupari1e dinco1o de miile acesteia, asupra fiecarui domeniu clinic medi-cal, abordand persoana sub unghiu1psihologiei sale, in mod individual. Acest fapt a fostilustrat prin dezvoltarea ~i aplicarea terapiilor psihologice in majolitatea domeniilormedicinei clinice.

lnaime de tome insa, metodele de psihoterapie au reulizat cele mai ample

conexiuni dintre psihologie ~ipsihiatrie unde, alaturi de socioterapie 9i de alte mijloacede reintegrare, resocializare ~i reprofesionalizare, au contribuit in mod esential 1aumanizarea ansamblului terapeutic in general 9i a conditiilor spitalizarii in special. Inacest fel, influenta psihologiei medicale asupra asistentei psihiatrice a determinat"orientarile psiho10gice ale psihiatriei ce au dus la consecinte psihoterapeutice,socioterapeutice 9i reabilitative hotaratoare, care au influentat chiar structura organizariipsihiatriei" (K. Weise, 1971,p. 66). Intr-adevar, In ultimele decenii, ca urmare a

30

influentelor ~i implicatiilor psiho1ogice dar ~i a psihofammcologiei, s-a inregistrat 0schimbare fundamentala a pozitiilor psihiatrice, atftt in cadrul ~tiinte1or medica1e cat ~iin societate" (K. Wcisc, 1971, p. 59), a avut loc un amplu procesde transfonnare a caruiesenta consta in dezvoltarea psihiatriei sociale.

Influenta psihologici, atat de marcaHi actualmente asupra psihiatriei, se extinderapid ~i la alte domenii ale patologiei. Aceasta cxtensie cste determinata printre altele desituatia din medicina actuaHi, in care fenomeno!ogia clinica acnta, tot mai limitata,lasa loc patologiei de cronicizare,ce va solicita in tot mai larga masura aportulpsihologiei, considerat esential in demersurile de reabiIitare.

6.2. Psihologia medicala ~i psihiatria hiologica.

Faptul ea psihiatria este 0 ramura a medicinei arc un caracter postulativ de~i, subaspectul orientarilor, ea prezinta oscilatii inercntc intre medicina biologica ~i largaprob1ematica antropo1ogica, de1imitata actua1mcr.te prin a~a-numita "medicinapsihologica". Intr-adevar, rca1izand 0 disjunctie pc care 0 consideram fastidioasa, uniiclinicicni 'vorbcsc de 0 "mcdicin5. biologica" aHituri de 0 Itn1edicin~ psihologica", aledirci "noncongrucnW' ~i orientare "trebuic sa evolueze sprc complementaritate ~iintricare" (Lise Moor, 1972, p. 6).

Precizam insa di psihiatria, situata prin escn\a demersuriior sale, in aria medicineiarc nu numai 0 orientare biologica ci, a~a cum argumenteaza studiile genetice ~ibiochimice, 0 tot mai elocventa sorgintc bioiogica.

Dadila aceste date adaugam aporturiic psihofarmacologiei, i1ustrate sub aspectdoctrinar prin date farmacodinamice ~i fannacocinctice, putem afirma di psihiatria

actuaIa se afla pregnant ancoraHi in "organic", printr-un pivot etiopatogenic ~iprin altul terapeutic, psihofarmacologic. Studiile din aceste doua dorrienii, ceargumenteaza natura organica a proceselor psihotiee, au devenit tot mai eoncludente inuItimul sfert de secol, anu1and asertiunea Ullor clinicieni confonn eareia "in ultima sutade ani psihiatria este :;1 pericol de a-~i pierde cGncxiunilc eu corpul medieinei" (W.Mayer-Gross, E. Slater, M. Roth, 1969, p. 9). Cu toate accstea, nu trebuie ignorata"pozitia particulara" a psihiatriei, care, dupa opinia autorilor, estc situata intre fiziologie~i medicina,pe de 0 parte, ~i filozofie ~i psihologie, pe de aHa parte.

Consideram ca aceasta proximitate a psirJatriei a determillat diversitatea orientarilor

~i conceptiilor sale care se manifesta atat in explicatia fenomenului psihopatologic, cat~i in abordarea terapeutica a faptului psihiatric. Dadi insa teoriile etiopatogenice potconstitui intr-o anumita masura baza un or conceptii etiopatogenice explicative(argumentate, dar nu suficient de elocvent demonstrate), mijloacele terapeutice au fostmai net ~i mai convingator validate, ilustrand astfel natura biologidi a proceselorpsihopatologice. Din acest punct de vedere, cei 30 de ani de la aparitia psihofannacologieiau constituit 0 reconfirmare a valorii sale, ajunsa actualmente 1aun triumf necontestat,care a determinat 0 remedicalizare a psihiatriei.

31

r

7. Interferente ~i retatii intre psihologia medicaHi ~ipsihopatologie

o clarificare a continutului notiunii de psihopatologie, folosita intr-o ambiguasinonimie cu aceea de psihologie patologica sau patopsihologie, impune 0 aIlaliza araporturilor sale cu psihologia medicala. Pe de alta parte, numero~i autori, in specialsovietici, fac 0 distinctie intre psihopatologia generaHi ~i psihopatologia speciaHi,dupa cum se incearca 0 nuantare, care nefiind argumentaHi apare ca metaforica ~i vagfondata, intre "psihologia patologicului ~i patologia psihologicului" (E. Minkovski,1966, p. 25).

In linii generale "psihopatologia studiaza manifesmrile morbide ale vietii mentale"(ibidem, p. 3) sau "mecanismele ~i legile anomaliilor psihice" (J. Delay, P. Pichot,1967, p. 30). Totu~i, cea mai completa ~i autorizata definrtie, care de peste 0 jumatatc dt:secol servqte drept model de referinta ~i sursa de inspiratie, consemneaza faptul di"psihopatologia consU'i in cunoa~terea bolilor, a afectiunilor ~i infirmitatilor mintale,adica in descrierea grupurilor de simp tome sau sindroame ce caracterizeaza fiecare altcrarcmentala, in determinarea evolutiei pe care 0 urmeazi1, de la debut pan a la terminareabolii ~i, dad este posibil, in cunoa~terea cauzelor sale" (H. Wallon, 1926, p.)

o alta distinctie care se impune este aceea dintre psihoiogia patologid ~ipsihopatologie, notiuni folosite de cei mai multi clinicieni intr-o discutabila sinonimie.Totu~i, 0 analiza scrupuloasa ~i intrucatva fastidioasa, distinge prin psihopatologie "0patologie a ceea ce este psihic, deci a mentalului" (J. Favez Boutonier, 1968, p. 449),apropiind-o astfel de psihiatrie, in timp ce, psihologia patologica, se ocupa mai putin demaladia mintaHi, dedit de ceea ce este patologic in mental, domeniul sau fiind al"anomaliilor functiilor psihice" (ibidem) apropiindu-se astfel de psihologic. Sub ait unghi,distinctia tinde sa precizeze ca psihopatologia se ocupa cu studiul bolilor, in timp cepsihologia patologica are ca obiect de cercetare studiul functiilor psihice, prin observareaanomaliilor intalnite la pacientii psihiatrici.

Pe de alta parte, diferentierea dintre psihologia patologica ~i psihopatologie poatefi reluata ~iredata sub 0 noua terminologie, prin introducerea notiunilor de psihopatologiegeneraHi ~i psihopatologie speciaHi. In acest cadru, psihopatologia generaHi ar fisinonima eu psihologia patologica, in timp ce psihopatologia speciala ar pastraacceptiunea initial a a psihopatologiei. In aceasH'i perspectiva, se apreciaza ca"psihopatologia general a este ~tiinta care studiaza legile obiective de alterare a activitatiipsihice, legile imbolnavirii psihice a persoanei"; totodata, "psihopatologia general a seocupa, in afara de studiul analitic ~i sintetic al tulburarilor psihice ca atare ~i de studiulcauzelor ~imecarnsmelor generale ~i specifice, precum ~ide studiul consecintelor acestor

tuIbu:.ari, in planul psihologic ~i biologic al persoanei" (1. laneu, 1959, p. 100).Intr-o perspectiva mai amp la, "psihopatologia general a reprezinta una din

componentele patologiei generale, ... in sfera acesteia figurand studiul particular ~i gen-eral allegilor tulburarii activitii!ii psihice in diferite tipuri de boli" (I. F. Poliakov, 1971,

32

p. 822). In ace1a~itimp, mentionam insa ca "psihopatologia generala, de~i este 0 disciplinaCllcaracter pregnant teoretic, nll se limiteaza la studiul speculativ al unor date teoretice,baza faptica a psihopatologiei constituind-o domeniul clinic din fiecare sector al medicinei,care-i orera datele concrete, pe care, generalizandu-Ie, ajllta la randul ei clinica, inarmand-o cu noi cuno~tinte teoretice, comune domeniului respectiv al medicinei" (G. Ionescu,1971, p. 269).

Spre deosebire de notiunile mai sus amintite de psihopatologie (generalii ~ispecialii)~i de psihologie patologica, utilizate mai ales in studiile de limbii franceza ~i germanii,notiunea de patopsihologie este intalnita mai ales in cerceti1rile americane ~i ruse, cadesemnand "una din ramurile psihologiei care s-a format in ultimii 20 de ani, ca discip1ina~tiintifica, avand un obiect de studiu, un sistem de notiuni ~i meta de de cercetare" (I. F.Poliakov,-1971, p. 829). In acceptiunea cercetatorilor, patopsihologia i~i contureazadomeniulintre ncuropsihologie ~ipsihopatologia experimentaHi. In demersul ei dcductiv,patopsihologia pomc9te de la aspcctul fcnomenal, dutand sa raspunda intrebarii cum?estc tulburata 0 anum ita functie psihidi, pentru a sc apropia de esenta, prin raspunsullaintrcbarca de ce ? Este posibil ca notiunca dc patopsihologie sa fi fost aleasa intruciitexprima orientarea prcdilccta. a studiilor asupra aspectclor de patogencza a tulburarilor,asupra mccanismului de producere a accstora. Ca un argument al acestei supozitii,invocam faptul ca studiile de patopsihologie sunt axatc asupra tulburarilor psihicc

consecutive unci sufcrin!e cerebrale organice (traumatisme cranio-cerebrale, leziunivasculare, tumorale sau provcnite in urma ingestici de substante toxice sau droguri).Spre deosebire de patopsihologie care, dupa opinia Hoastra are 0 sfera mai restransa,obiectul sau de studiu fiind experimentul clinic natural, psihopatologia, eu 0 arie mailarga ~i0 problematica mai complexa, incearca sa raspunda la intrebarile "de ce a aparutunul sau altul dintre simptomele sau sindroamele psihopatologice, care pot fi consecinteleacestui fenomen asupra comportamentului ~ievolutiei bolnavului, cum pot fi indepartate,atenuate sau compensate aceste fenomene" (S. I. Rubinstein, 1965, p. 21).

Apreciind ca aceste clarificari notionale ~i delimiUiri erau necesare, intrucat "0frontiera se impune psihopatologiei" (K. Jaspers, 1928, p. 2), precizam di "scopulpsihopatologiei este de a invata sa cunoa~tem viata psihica anormala in realitatea sa,mijloacele sale de exprimare, raporturile sale de ansamblu ~i cauzele sale multiple, in-dependent de teoriile apriori" (K. Jaspers, 1928, p. 45).

Mentionam co.spre deosebire de psihologia clinica ce are in vedere analiza cazuluiconeret, a individualului ~i particularului, psihopatologia "nu analizeaza ~i nu descrieindividualul, ci generalul, tulburarile senzatiilor, perceptiilor, reprezenrnrilor etc ....urmarind ceea ce se lasa exprimat in concepte, ceea ce se poate exprima in reguli, cee

vorba de psihopatologia generala. Ei considera astfel ca "se desemneaza 0 psihopatologiegenerala, al direi rol este de a defini liniile generale ~i principiile unci 9tiintepsihopatologice. Campul de observatie al unei asemenea 9tiinte acopera diferitele aspect;~sub care se dezvaluie faptul psihiatrie: strueturi ale personalitatii marbide, lumile delirt.llui,relutia terapeutica" (M. L. Mondzain, A. Porot, 1965, p. 458). Prin aceasta, se cxtindefoarte mult sfera notiunii de psihopatologie, interferandu-se eu aceea de psihologie dirndi,

dar ~i de psihiatrie, Cll atat mai muIt cu cat "obiectul de studiu al psihopatologiei, faptulpsihiatric, nu poate fi separat de subiect, de bolnavul psihic" (ibidem). in aeeea9iaeeeptiune extensiva, eu vadite implicatii asupra psihologiei medicale, psihopatologiaeste definita ea "studiul 9tiintific a1 tu1buriiri1or de comportament, a1 con~tiintei 9i a1comuniearii cu eei dinjur; ea urmare~te sa Inte1eaga mai Intili faptu1 patologic printr-uncfort de patnmdere In universu1 morbid a1subieetului, sesizand semnificatia simptomuluipc care aeesta 11traiqte; In star~it, ea stabilc9te legi gencmIc rcferitoarc la procese1cmcntaIe" (N. SiHamy, 1965, p. 210).

In opozitie eu acest punct de vedere, care prive9tc psihopatologia !ntr-o larga ~idesigur vagii.acceptiune, definind-o prin e1emente interfcrentc cu acclca ale psihologieiclinicc sau ale psihiatrici, aI~iantori Ii restrang In mod exeesiv sfera, saracindu-i totodatacont,inutul. Astfel, sc considera ca psihopatologia "canstituie a parte a psihiatrici, care Iiutilizeaza datele In scopuri terapeutice" (H. Pieron, 1963, p. 320), sau ea psihopatologias-ar reduce la "studiul asupra schimbarilor patologice ale psihicuIui", fiind "un capitol alpsihiatriei" (M. S. Lcbedinski, V. N. Miasiscev, 1966, p. 8).

D~lC5.autoril mai sus lnentl0Ilati includ obiectuI psihopatclogici in dome~i111

considcrat mai vast al psihiatriei, altii indud ampla problematidi psihopatologica 'in.._...;h .....1 ......-;'" __ !:"t l; ......l~ A ....+.l".-.1 ,...1~

~i imprecise" (W. Mayer-Gross, E. Slater, M. Roth, 1969, p. 3).

8.1. Actul medical sub unghiul faptului social.

In conditiile actuale, cunoa~terea aspectelor psihosociologice ale medieinei devineeu atat mai necesara cu cat relatiile medicinei cu psihologia medicala ~i cu psihologiasociala se evidentiaza nu numai in planul teoretic, ce vizeaza caracterul social al medicinei,

ci ~iin demersu! practic, ~iin primul rand investigator-anamnestic. Astfe!, analiza istorieibolii ~ia vietii insului, specifica psihologiei medicale, este in acela~i timp analiza rc1atiilorsale ell altii, ell persoane semnificative sau cu gmpuri ambientale, familiale ~iprofesionale,inerenta psihologiei sociale.

Relatiile domeniilor amintite sunt evidente ~i sub aspect practic unde constatam diinvestigatiile de psihologie medicaHi folosesc atat mijloace de examinare individuala(teste ~itelmici), cat ~ichestionare ~iscale, specifice psihologiei sociale. In plus, examenulpsihologic individual, considerat ca fiind prin excelenta de psihologie medicala, implidio dimensiunc sociala, intrucat pacientul investigat apaI1;incunui grup, caracterizat prinstandardc, norme ~i modele. La randul sau, insti~i examinatorul apariine untii grup so-cial ~i profesionai ale carui reguli ~i standardc Ie rcspecU'i, carora el sc conformcaza ~icare, in uitima instanta, 11modeleaza.

Totu~i, spre deosebire de psihologia medical a, care inccarca sa cnnoasdi ~i saintcleagi1 bolnavul in mod individual, eu disfunctia, dezadaptarca sau sufcrinta sa,psihologia sociaHi i~i propunesa-l cunoasci'i in contcxtul sau social, in mcdiul sau

familial ~iprofesional, conturand astfel, chiar in conditiile bolii, cunoa~tcrea omuluitotal. Acest fapt are atat 0 valoare epistemologiea, intrucat imbogate~te cunoa~terea

etiopatogenica, precum ~i 0 valoare euristica, de relevanti terapeutic3, ~tiut fiind camuIte afectiuni sunt !!cnerate si intretinute de factori din mediul sociofamilial sau,

, 0;;..;> , ,

dimpotriva, sunt ameliorate ori vindecate, prin organizarea sanogenetica a acestuia.Totodaill, distantandu-se de psihologia medical a, care este orientata, printr-un efoft

de Intclegere ~i sprijin, spre 0 eomprehensiune angajata, psihologia sociaHi, printr-oatitudine constatativa, se mentine intr-o mentalitate deta~ata. Prin aceasUi disjunctie aprocedeelor tehnice ~i a demersurilor epistemice, se realizeaza 0 neccsara completare acunoa~terii, intrucat, spre deosebire de psihologia clinicil, orientata asupra individualului~ipartieularului, psihologia sociaHi are viziunea ansamblului, a generalului, prin aceastafiindu-i accesibiHi sesizarea esentialului.

8.2. Problematica sociaIa a unor situ alii psihologice personale~i extrapolarea lor in fapte medicale.

Analiza raporturilor dintre psihologia clinica ~i psihologia sociala aduce in modinerent in discutie problematica sociala a bolii, a sensurilor acesteia ~i a dimensiunilorpropriu-zis patologiee care-i sunt implicate, situand-o la distante variabile rata de stareade sanatate.

35

Eiril indoialii ca majoritatea bolilor psihice sau somatice se intalnesc, cu 0 incidentii.variabiIa, in toate culturiIe, dar ce anume se in1e1ege prin boala respectiva, gradul de lacare 0 anumita simptomatologie este apreciata ~iconsiderata ca boaia care trebuie tratata,difera de la un meridian la aitul ~i, in ultima instanta, depinde, in egala masura, deprocesul morbid, cat ~i de cultura data. Constatam astfel ca, dupa cum exista bolnavicare "se neglijeaza'" sau "se ignora", considerand ca afectiunea lor nu impune un tratamentspecific, tot astfel, existii culturi care ignora 0 boaUi sau alta, considerand-onesemmticativa sau minora. Acest fen omen este determinat de faptul ca una ~i aceea~ifenomenologie clinica este apreciata in mod diferit in culturi diferite sau ca se acorda 0acceptie diferiUi sintagmci nosografice care desemneaza 0 anumiHi boala.

Estc cunoscut faptu! di in intreaga patologie, dar mai ales in psihiatrie, acuzele saufenomenologia clinica, invocate ca exprimand 0 perturbare, pot fi inscrise pe 0 scala desemnificatie ~iscvcritate, diagnosticul de boala fiind situat, in functie de mediul socio-cultural, in mod diferit pe aceasta scala.

Astfel, prin tcrmenul de "cardiopatie ischemica" cstc desemmtu utat algiaprecordiala ce apare in mod spontan, intermitent, sau dupa efort, la 0 persoana de varstiimai avansata, dit ~isituatia in care fenomenologia precordiala, algica, ilustrata printr-omanifestarc specifica este insotiHi de confirmarea bioe1ectrica a sHirii de suferintamiocardica. Tot astfel, "deprcsia" desemneaza atat starea afectiva negativa, consecutivaunei pierderi (materiale, morale sau afective), unci situatii psihotraumatizantc,psihostressante ori frustrante, sau reactualizarii unor situatii penibile din antecedente,efn 9i starea de dczangajare, de total a renuntare, de nonparticipare, de dezinvcstirc, derepliere retrospectivii 9imminatie autopunitiva. Intre prima situatie, ce poate fi considcratacomuna oricarei persoane, ~iaceasta ultima manifestare a depresiei, diagnosticul cunoa~teatat criterii de ordin medical, ca.t ~i pattemuri statuate prin consens sociocultural.

Dealtfel, putem considera ca, in majoritatea afectiunilor, simptomatologia poate filnscrisa pe 0 scala cuprinsa intre problematiea ~ipreocuparea personal a fata de boala 9ifaptui clL.'1icce poarEi 0 semnificatie autentic-medicaUi. Pomind de la acest ampludiapazon al acceptiunii notiunii de boala, care in ultima instania ilustreaza semnificatiaei sociala, putem constata ea, In aria asistentei medicale tind sa-9i faca loe probleme ~isituatii adiacente medicinei, ele fiind In fond fenomene de viata personala.

Aceasta situatie este favorizata de faptul ca, intr-o epoca relativ scurta, pe masuraevolutiei sale, .societatea 9i-a asumat povara asistentei 9i ansamblului problematiciimedicale. Dar, preluand aceasta responsabi1itate fata de boala, societatea nu poate fimcuta responsabila ~ipentru situatii personale, de impas psihologic, ce nu au semnificatiemedicala. Astfel, printr-o extensie a "dreptului la sanatate", prin estomparea limitelorintre faptul personal, social, 9i eel medical, numeroase probleme individuale sau euimplicatii in domeniul psihologiei sociale sunt extrapolate In fapte "medicale"; in felulacesta, e~ecurile 9colare tind sa devina cazuri medicale, conflietele conjugale, eludandconsilierea psihologiea, pretind terapii maritale, maleza frizeaza nevroza, iar biitranetea,extrapolata in senescenta, impune medicinei asistenta. In fapt, are lo~ 0 translatie a\

36

,expectatiilor de la impasul individualla faptul medical a dimi satisfacere este invocaHicu insistenta, in virtutea dreptului socialla asistenta.

9 PSlholooie medl"ali"i p

numai in eadrul clinieii psihiatriee, ei ~i in alte domenii c1iniee, sunt suseeptibili de a fiin mod evident influentati prin procedee pedagogiee. Interventia acestor proeedee i~iilustreaza eficacitatea si in situatia unor factori de inalU'i relevanta in ansamblul, ,. ,elementelor acreditate sa asigure a buna eomplianta. Astfel, ~tiut fiind di durerea esteun clcment escntial in acccptarca ~ircspeetarca tratamcntului, s-a constatat ca chia. inafectiuni algice, ea artrita reumatoida, complianta poate sa scada de la 69 % la 20 %,cand sunt ignorate aspecte relationale, inscrise in ansamblu1 masurilor pedagogieimedicale.

9.2. Regresiile comportamcntalc sub unghiul pedagogici medicalc.

Influenta pedagogiei asupra psihologiei clinice se excrcita nu numai in privinta

problematicii medicale a copilului, a~a cum sc considcra In mod empiric, ci, in egalamasura, ~iin aceea a adultului bolnav, fapt rclevat In mod c10cvent de fcnomcnul regrcsieicomportamentale.Ilustrat printr-un ansamblu de manifest:lri atitudinale, in care suntprczcntatc dorintc1e, aspiratii1c ~i expJica~iiJe ca ~i labilitiltilc spccifice unor pcrioadedin copiIaria pacientului, fcnomcnuI de rcgrcslc cste intiUnit in ficcare boaHi, mndvariabil in functic de padent si de conditia mcdicuHi. Analiza accstor problemc nc-adezvaluit faptul' ca fenomem;l de regrc~ic psihica pe care-l denumim de rcgresiecomportamentala este in functie de structura psihidi a persoanei, de personalitateapremorbida, experienta de boaIa a pacientului, ca ~i de natura afcctiunii prezentate, degradul de severitate ~i de momentul evolutiv al acesteia. Desigur, 111 bolile psihice seconstata 0 regresie comportamentaUi mai puternica decat In bolile somatice, ceea cedetermina 0 dependenta mai acccntuata a pacicnti10r fata de terapeut, evolutia eiconstatandu-se, in grade ~isub forme variabiie, chiar ~i In perioada de remisiune.

Complexa fenomenologie transfcrenpaHi, prezenta In ficcare relutie interpersonaHi,se instituie de asemenea ca 0 problema de pedagogic medieaUi. Ansamblul atitudinilor~i sentimentelor terapeutului fata de pacient, ca ~i totalitatea aspiratiilor, expectatiilor ~iconvingerilor pacientului fata de tcrapeut, respectiv reactiile de transfer ~icontratransfer care influenteaza ~i chiar conditioneaza nu numai succesul oricareipsihoterapii ci insa~i actiunea falmacodinamic~ a medicamentelor, se Inscriu in Intregimein aria unei pedagogii medico-terapeutice.

De fapt, fenomenul placebo, aHit de evident constatat de c1inicieni si de elocventilustrat la unele persoane, mai ales In primele stadii ale aplicarii tratamentul~i, se datore~teinaltei investitii a pacientului asupra actiunii terapeutice, induse prin mecanismepedagogieeempirice.

Subliniem insa ca manuirea relatiilor transferentiale, a fenomenelor regresieicomportamentale, ca ~i asigurarea compliantei 1a terapie (care implica numeroasecuno~tinte de pedagogie), nu pot fi reduse 1aInsu~irea unor date ~i observatii empiricedesprinse din practica activitatii eUnice. Dimpotriva, aceste probleme se inscriu in

instructia explicita ~i deliberat-organizata a studentilor ~i medicilor, statuandu-se intr-o

38

,componenta irnportanta a formarii lor ciinice, bazata pc aatde unei pedagogii medicalestiintifice., ,

9.3. Pedagogia medicala in condiriile cronicizarii sti'irii de boalii.

Dqi tinae spre emancipare, bucurfmdu-se de 0 tot mai larga ~ijustificata acceptare,pedagogia medicala se ami in stransa interfcrenta nu numai Cllpsihologia clinica, ei ~ieu c1inica geriatrica, precum ~i Cll uite domenii adiacente ea pediatria, psihiatria,psihosociologia, etica etc. Ea se prezinta sub forma lmei "psihopedagogii medieo-sociale"conceputa "ca 0 sinteza simplificata a multiplelor cuno~tinte psihologice, pedagogice,medicale ~i sociologice, in aspecte1c lor dinamicc, ap1icate la totalitatea biopsihosocialacare constituie intreaga fiinta umana" (R. Lafon, 1963, p. 500)

Aceste aspecte, ce pot alcatui 0 veritabiHi antropologHnnedicala, devin ~i maievidcnte in situatia cronicizarii starii de boal,1.In plus, 0 boaUi care prczintii acest potentialpoate schimba viata pacicntului In mod radical, atfrt sub aspcctul r01ului, cat ~ial statutuluisau profesional.

In privinta continutului mf.surilor de asistcnta, mcntionam ca, daca in faza acuta abolii in prim-planul actiunilor figurau interventiile clinico-terapeutice, in stadiul decronicizare un rol esential revinc aspcctelor psihopedagogice; pacientul trebuie readaptat

~ieducat in vederea acceptilrii compromisului intre lTIcdurile de viata permise ~ilimitarileimpuse, intre posibiIiUitiie ~iexigentcle l10iisale situatii biopsihologice. In aceste conditiiaportul pedagogiei medicale f~idesvaluie virtuti esen~iale, comparabile eu cele constatateIa varsta de ~eolaritate, in cedrul procesului instructiv-cGucativ intrudit "comportamentuloamenilor cand cad in boala, ca :;;1modurile lor de a lupta impotriva bolii cronice, arputea furniza un materialia fel de bogat ea eel cules prin observarea evolutiei copiluluispre maturitate" (M. Balint, 1966, p. 257).

In fapt, boala determina 0 limitare a libert3.tii care, atunci cand se prelunge~te inmod cronic, implica 0 triiire psihica ee impune 0 atitudine terapeutica, in mod esentialpedagogica.

10. Educatia morali'i ~i psihologia medicali'i

Demersul practieii c1inice, de la observatie :;;iinvestigatie ~i pana la conduitaterapeuticil, este marc at de 0 componenta morala a carei dimensiune se inserie intr-unamplu evantai intre atitudinea naturala exemplara ~i reglementarea juridica.

Consideram ca prin intermediul psihologiei medicale se realizeaza 0 reevaluare aeticii practicii medieale ~i0 mai mare deschidere asupra complexelor probleme ale eticiiprofesionale. Aceasta este posibila 9i datorita faptului ca prin insa~i formarea, ca ~iprincontinutul aetivitatii sale, psihologul clinician este mai abilitat ~imai sensibilizat asupradatelor eticii decat medicul practician, apreciindu-se ca "activitatea profesionala a

39

psihologului din clinica este, in esenta ei, 0 problema etica" (N. Hobbs, 1973, p. 1513).Relatiile dintre cele doua domenii, etic 9i psihologic, pot fi analizate nu numai din

punctul de vedere al normelor 9i valorilor morale ce trebuie implementate in actele 9iconduitele medicale, ci 9i sub unghi opus, pornindu-se de la activitatea c1inica medicalala con9tiinta morala, cu atat mai mult eu cat sistemul regulilor de comportament almedicului, inscris in deontologie "este determinat de psihologie" (M. S. Lebedinski, V.N. Miasisccv, 1966, p. 16).

Subaspcctul normelor morale medicale sunt analizate in primul rand relatiileinterpersonale dintre medic 9i bolnav, care insotcsc pe cei doi protagoni9ti ai actuluimedical de la initierea relatiei anamncstice pana la incheierea actiunii terapeutice. incadrul acestora, expectatiilc pacientu]ui sunt in stri1nsa dependentil nu numai de valoareaprofesionaUi, ci 9ide tinuta moral a a tera~eutului, "increderea bolnavului fiind inseparabilade con9tiinta morala a medicului" (G. Heuycr, 1966, p. 291).

In afara aspectclor ctice ale rclatici tcrapeutice, in cadrul normclor morale sc inscriu

9i relatii1c cxtraprofcsiona1c (denumite, sub acest unghi, colegiale), care preconizeazaabtinerea c1inicianului de a minimaliza ori dcnigra pregatirea profcsionala sau orientarcaterapeutica a altuia sau de a dezvillui, in fata pacientului, 0 cventuaH'i croarc a colcgului,

9tiut fiind ca "accstc aspectc, rcfcritoare la ctid, amcninta in ultima instanta evolutiasUirii bolnavu]ui" (V. M. Banscikov, V. S. Gusikov, 1. F. Miagkov, 1967, p. 173).

Pentru a se evita astfcl de abateri de ]a normclc morale, in unele tari, eticn

profesionala cstc reglementata printr-un "cod de deontologie". Astfel, SocictateaFranceza de Psihologie a elaborat un cod deontologic, ale d'irui paragrafe cuprind regulidc conduita moral a a caror valoare poate fi considerata univcrsala. Acestca vizeaza:

- etica profesionala, in cadrui carcia se stipuleaza ca in "exercitarea profesiunii,psihologului ii este interzis orice act sau cuvant ce ar putea atinge dernnitatea fiinteiumane"; de asemenea, el"este con9tient de necesitatea de a fi obiectiv circumspect candactiunea sa implicit notiuni relative, ca: normal, anormal, adaptat, dezadaptat etc., carcSe cer aplicate persoanelor sau raporturilor dintre ele;

- secretul profesional, care se refera la "tot ceea ce psihologul a vazut, a auzit saua inteles in cursul practicii sale"; toto data, "in afara cazurilor de obligatie legal a, secretultrebuie pastrat in vorbe, ca ~i in conversatie 9i in difuzarea documentelor";

- respectul altuia, prin care "psihologul trebuie sa interzica orice act sau cuvautsusceptibil de a vatama persoane fizice sau morale de care se ocupa profesional"; inplus, psihologul "nu trebuie sa se foloseasca de mijloace profesionale pentru a se asigurade avantaje personale";

- informarea ~tiinlifica, in virtute a direia "lecare psiholog trebuie sa se inforrnezein mod constant asupra progreselor disciplinei sale", manifestand, in acela9i timp, "grijade a comunica ~tiintasa cat de complet posibil, intr-un spirit de exactitate 9i adevar";

- autonomia tehnica, prin care numai psihologul are "grija 9i responsabilitateaalegerii metodelor pe care Ie folosc~tc" 9i, in acela9i timp, "sa refuze orice angajament pecare starea prezenta a tchnicilor sale nu-i permite sa ~i-l asume";

40

- independcnta profesionala, conform dreia, psihologul clinician, de~i membrual echipei terapeutice, "nu trebuie sa accepte cOllditii ce ar putea sa atinga independentasa profesionala, adica I-ar impiedica sa aplice principii1e deontologice enuntate".

Dupa cum se poate constata, conduita morala a psiho1ogului in c1inica vizeazaansamblu1 aetivitatilor ~i re1atiilor sale, de la utilizarea mijloaeelor investigatorii laalegerea metodelor psihoterapeutice, de la modul de relationare eu pacientii la stilu! deraportare cu eolegii, de la datoria de informare ~tiintifica 1a devotamentul ilustrat inactivitatea clinica. Depaiind, dupa cum constatam din paragrafele codului deontologic,aspectele etice ale aplicarii psihoterapiei, "etica psihologului clinician este mai multdedt un simplu compendium de reguli pentm manevrarea contratransfemlui" (N. Hobbs,1973, p. 1507). Aeeasta eu atilt mai mu1t Cll cat prin inse~i dezideratele sale, psihologiamedicalaare in vedere 0 "abordare sinteticil a omului, inscriind individul in lumea valorilor

familiale, profesionale ~i sociale care-i i.:::teproprie" (A. Lamache, A. Burloud, P.Davost, 1960, p. 48).

In privinta invatamantului etieii, devine tot mai elocventa opinia di actualmenteetica medicala este tributara ~i depcndcnti'i de ctica "mozofid", in sensul di studiileexistente, bazate in exclusivitate pe clemente cognitive, ignorfmd componentele afective,au 0 orientare pro fund rationalism. Astfel, se considcra ca sub hegemonia ~colilorcognitiviste, in etica s-a urmat 0 conceptie baconian-carteziana in care cunoa~terea esteobtinuta in mod fragment'lr prin unWiti distincte ~iorganizata in categorii logice. Aeeastillinie de gilndire a fost reconfirmata ~iargumentata de I. Kant, in concepti a caruia, numaifacultatile rationale ale fiintci umane sunt rclevante pentru etidi. Din acestpunct devedere, ceea ce simte a persoana ar ti nesealnificativ sub aspectul moral al actului pecare aceasta 11intreprinde sau pentm alegerea care 0 face; astfel spus, sprijinul acordatdin dragoste sau compasiune nu are valoare moraHi.

In medicina insa, acest sistem etic este insuficient intrucat "pentru medic estenefolositor sa ~tie ce este bine daca nu il face" (R. C. Sider, C. Clement, 1982, p. 499).Din acest punet de vedere se considera ca din sistemul eticii medica1e nu trebuie eliminatfactorul afectiv; dimpotriva, sub influem;a psihologiei medicale, educatia etica ~ilnsu~ireadatelor eticii trebuie sa cuprinda stimularea imaginatiei morale ~i dezvoltareasentimentului de datorie moral a, evitandu-se "accentul pus pe rationament ~iargumentare... pe analiza critica ~i utilizarea metodelor rationale" (R. Macklin, 1980, p. 84).

Fundamentata, stimulata ~i modelata de sistemul social, etica medicala contribuie1a formarea unui mediu moral de inalt ni.vel umanitar in care normele morale sa devina

inerente valorilor profesionale, fiind tot atilt de importante in cadrul activitatii elinice,ca ~i cuno~tintele ~tiintifice ~i deprinderile tehnice.

41

BIBLIOGRAFIE

Balint, M., Le medecin, son malade et la maladie, Payot, Paris, 1966.Banscikov, V. M., Gusikov, V. S., Miagkov, 1. F., MediJinskaia psihologiia, Izd. Mediiina, Moskva,

1967.

Chabalier, G., Psychologie clinique, "Vocabulaire de psychopedagogie et de psychiatric" (red. R. Lafon),Press. Univ. France, Paris, 1963, p. 496.

Delay, J., Pichot, P., Abrege de psychologie, Masson, Paris, 1967.Favcz-Boutonier, 1., Psychologie clinique et psycllOlogie medicale, "Ann. med.-psycho!. ", 1961, 9-10,

321-325.

Favez-Boutonier, J., L 'objet de la psychologie clinique, "Bul!. psycho!.", 1968, 226, 21, 8, 449-451.Fedida, P., Perception et comprehension clinique en psychologie; instnanentalite et concepts, "Bul!.

psycho!.", 1968,270,21,908-929.Goldcnson, R. M., Medical psychology, The Encyclopedia of Human Behaviour. Psychology, Psychiatry

and Mental Health, Doubleday, New York, 1970.

Guillaumin, 1., La signification scientifiquc de la psychologie clinique, "Bul!. psycho!.", 1968, 270, 21,936-949.

Heuyer, G., Vingt le~olls de Psychologie Medicale, Press Univ. France, Paris, 1966.Hobbs, N., Ethics ill Clillical Psychology, Handbook of Clinical Psychology, (B. B. Wolman cd.), McGraw-

Hiil Book Company, New York, 1973, 1507-1514.

Iancu, 1., Unele probleme actuale ale psihopatologiei genera Ie $i sarcini/e dezvollc1rii acestci ~tiillJc inlara noastrd, "Revista de psihologie", 1959,3, p. 99-119.

Ionescu, G., Asupra accep!iunii nOfiUIli/or de psihologie medicala, psihologie clinicii, psihopatologie ~ipsih!atrie, "Ncurologia, Psihiatria, Neurochirurgia", 1971, 16,3, p. 265-272.

Ionescu, G., Introducere In psiho!ogia medicalii, Edit. ~tiiniifica, Bucure~ti, 1973

Jaspers, K., Psychopatologie generale (trad. d'apres la troisieme edition allemande par A. Kastler et 1.Medouse), F. Alcan, Paris, 1929 ..

Jeammet, Ph., Reynaud, M., Consoli, S., Psychologie medicale, Masson, Paris, 19l)O.

Kaplan, H. 1., Sadock, B. 1., Modern Synupsis of Comprehensive Tex:tbook of Psychiatry, III, WiliamsWilkins, Baltimore, London, 1983.

Kerbikov, 0., et a!., Psychiatrie, Ed. Mir, Moscou, 1972.Kretschmer, E., Medi;;f;;isch:: Psycho logie, G. Thieme, Stuttgart, 1956.Lafon, R., Vocabulaire de Psychopedagogie et de Psychiatrie de I'ellfanl, Press. Univ. France, Paris,

1963.

Lagache, D., Elements de psychologic medicale, "Encyclopedie medico-chirurgicale. Psychiatrie", 1961,3, 37030 A 10, p.I-2.

Lamache, A., Burioud, A., Davost, P. R., Preliminaires a une psychologie medicale, "L'expansionscientifique francaise", Paris, 1960.

Lebedinski, M. S., Miasiscev, V. N., Vvedenie v medi,tinskuiu psihologhiiu, Izd. Mcdiiina, Leningrad, 1966.

Macklin, R., Problems ill the teaching of ethics: pluralism and indoctrination, in Ethics Teaching in

Higher Education (D. Callahan, S. Box eds.), Plenum Press, New York, 1980.

Marchais, P.,Prospective des rapports entre la psychologiemedicale et la psychiatrie, "Ann. med.psycho!.," 1969, 127,2, p. 247253.

Marchais, P., Psychiatrie et methodologie, Masson, Paris, 1970.

Mayer-Gross, W., Slater, E., Roth, M., Clinical Psychiatry, Bailliere, Tindal-Cassel, London, 1969.Miasiscev, V. N., K Voprosu 0 znacenii psihologhii dlia medifill!, "Jumal nevropatologhii i psihiatrii

imcni S. S. Korsakova", 1971,71,6, p. 801-802.

Minkovski, E., Traite de psyhopathologie, Press-Univ. France, Paris, 1966.

42

,Moor, Lise., '"'Elements de psychologie medicale, "L'Expansion Scientifique Francaise", Paris, 1972.Mowbray, R. M., Rodger, T. F., Psychology in relation to medicine, E. S. Livingstone Ltd., Edinburgh,

London, 1963.

Pichot, P., Psychologie medicale et psychiatrie. "Ann. med. psycho!.", 1969, 127, II, 2, p. 233-249.Pieron, R., Psychologie clinique, "Vocabulaire de la psychologie", Press. Univ. France, Paris, 1963, p. 319.Poliakov, 1. F., Psihologhia ipsihiatria, "Juma! nevrcpatclcghii i psihiatrii imeni S. S. Korsakova", 1971,

71,6,821-830.

Porot, A., Psychopatologie, Manuel alphabetique de psychiatrie, Press. Univ. France, Paris, 1965.Predescu, V., Psihiatrie, Edit. medicala, Bucure~ti, 1976.

Rausch-Traubenberg, Nina, Images de psychologue clinicien, "Bul!. psycho!.", 1968,270,21, p. 1015-1019.

Rees, W. L. L., A Short Textbook of Psychiatry, Hodder and Stoughton, London, Sydney, Toronto, 1976.Rubinstein, S. L., Ispolzovanie eksperimentalllovo metoda dlia iZlIceniapsihapatologicesJ..ih iavlenii, "Voprosi

eksperimentalnoi patopsihologhii" Ministerstvo zdravohraneni

.-'

Capito/u/ II

CONDITIA PSIHOLOGICAA' ...IN MEDICINA CLINICA

1. Caracterul traditional al relafiilor dintre psihologiesi medicina cUnica ilustrat,prin unitatea somatopsihica

Ca ~tiinta a omului aflat in sufcrinta, mcdicina a prcconizat intotdcauna necesitateaabordarii individuale ~i comprchensibile a tiin~ci umane; privit initial ca un deziderat,acest mod de abordare, prin continua ~i constanta aplicare, a dcvcnit un postulat care a

ciilauzit gandirea clinidi ~ipractica medical a de-a lungul intregii sale istorii. Totu~i, de~iistoriografia moderna aduce date privind cunoa~terea corelatelor psihologice alemanifestarilor somatice inca din cele mai vechi timpuri, mai ales medicina Greciei anticeconfera unitatii somatopsihice a bolii ~icaracteruiui unitar al trairii suferintei, interpremri

~i acceptiuni care pot fi considerate ~tiintifice. Astfel, ~coala din Cos, ale carei operesunt atribuite lui Hipocrat, postuleaza faptul ca pentru a cunoa~te corpul omenesc ~itulburarile sale trebuie sa avem cuno~tinte desprc totalitatea cauzelor, iar in vederearealizarii unui bilant etiologic complet preconizeazii necesitatea cunoa~terii constitutieifizice, a organizarii psihice, precurn ~ia medi1.iluifizic ~isocial al bolnavului. Preconizando viziune de ansamblu, integratoare ~i dinamica asupra omului bolnav, sub unghiul

comprehensiunii sale unitare, ~coala din Cos se opunea conceptiei specifiste a abordariifragmentare promovata de Scoala din Cnidos.,

Aceasta opozitie in abordarea ~i intelegerea omului bolnav, intalnita la cele doua~coli medicale de prestigiu ale antichitatii, a fost perpetuata de-a lungul secolelor ~icristalizata in conceptii etiopatogenice ~i terapeutice diferite care se regasesc astazi intr-o unitate contradictorie a carei esenta dialectica 0 consideram pe deplin veridica. Astfel,conceptia comprehensiva ~i in fapt materialista a ~colii din Cos vizeaza modul deintelegere unitara a bolnavului ~i se manifesta in rationamentul clinicienilor, fiindexpresia convingerii lor doctrinare, in timp ce conceptia ~colii din Cnidos a cuprins

modul de abordare, de investigatie ~i cercetare care impune analiza, abstractizare,aprofundare.

La randul ei medicina antichitapi romane,