22015 a m a mu a ct u azl iitcaa t e l~ - ucmr.org.ro · atâtea motive de bucurie. avatarurile...

Serie nouãFEBRUARIE 2015

2(CLXIII)

36 pagini10 lei

D i n s u m a r:

Valenţele istorieiFestivalul MERIDIAN (II)Recital Ana TopaloviciRestituiri - BeatlesFeminaConvorbire cu Mircea Romcescu

REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR Ş I MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

MUZICAL~ACTUALITATEAAm

În imagine: A

na Topalovici

ACTUALITATEA MUZICALĂ l Nr. 2 l Februarie 2015 1

DIN CUPRINS

CONVORBIRILE A.M......................24-25

MERIDIAN 2014 (II)............................4-17

VALENȚELE ISTORIEI........................2-3

RESTITUIRI - BEATLES.................26-27

PUNCTUL PE J... AZZ.....................22-23

ANOTIMPURILE.....................................21

COMPETIȚII........................................18-19

RECITAL ANA TOPALOVICI...............20

ROD STEWARD - 70.............................28

Îngrijire șiîngrijorare

Liviu DĂNCEANU

Trăim într-o lume a imaginilor multiple şicontradictorii. Nu sorbim o anume realitate, ci doarpercepem inepuizabilele ei imagini. Însăşi inteligenţa nepermite să ridicăm punţi între lumi diferite şi să traducemrealitatea în limbaj ori limbajul în realitate. Dar, oricât dede-literaturizată ar fi o realitate oarecare, ea este totuşimediată, aşezată procustian într-o tipologie prestabilită şitrecută, inevitabil, printr-o conştiinţă. Procesul-verbal alunui fapt nu se află într-o stare de identitate cu faptulrespectiv, aşa cum un referat asupra unui opus muzical nueste nicidecum acelaşi lucru cu opusul în sine (la limită,poate fi chiar substanţial diferit). Epistemologia joacă astăzidin ce în ce mai tare cartea relativismului. De la ThomasKuhn (Logica revoluţiilor ştiinţifice), conform căruia„adevărul” se subordonează acelor modele globale pe carefiecare epocă le întemeiază, până la Paul Feyerabend(Contra metodei), rebel faţă de orice autoritate ori principii,epistemologii apreciază în marea lor majoritate că teoriileactuale au toate şansele să devină mâine false, că nimicnu poate fi confirmat definitiv, ci doar acceptat provizoriu.Ceea ce îi dă dreptate lui Gerald Holton (L’Imaginationscientifique) care, parafrazându-l pe Niels Bohr, afirma că„un adevăr profund presupune că şi contrariul său este numai puţin un adevăr profund”. Nu acelaşi lucru se petreceîn câmpul artei sunetelor, acolo unde compozitorul sauinterpretul caută „adevărul” absolut, esenţele unei anumerealităţi muzicale. Din această perspectivă, deosebiriledintre muzici nu trebuie supra-apreciate. Ele par marideoarece nu prea avem termeni de comparaţie. Chiar dacăam fi puşi în faţa unor muzici extraterestre, tot nu ampercepe semnificativ „rupturile”, căci, la urma urmei, oricemuzică e făcută din sunete, având o anume croialătemporală. Tiparul este cam acelaşi, conţinutul mereu altul.Caracteristicile fondului comun ţin de structurilepermanente, denumite de Platon sau Jung arhetipuri. Elese concretizează, se combină şi se recompun fărăîncetare, în ritmurile unei istorii caleidoscopice, dar fluide.Iată motivul pentru care imaginarul muzical este deopotrivăuniversal şi specific: universal în structurile lui arhetipale;specific în varietatea întrupărilor sale.

(Continuare în pag. 18)

BUCURIA CÂNTECULUI.....................29

FEMINA................................................30-31

POP-ROCK........................................32-33

AMINTIRI.............................................34-35

SPERANŢE - E. ZLATOV....................36

VALENȚELE ISTORIEI

ACTUALITATEA MUZICALĂ l Nr. 2 l Februarie 20152

150 de ani de la înființarea Conservatorului

de Muzică și DeclamațiuneCei 150 de ani de existenţă

de la înfiinţarea Conservatorului demuzică şi declamaţiune sunt totatâtea motive de bucurie. Avatarurileprin care a trecut sunt numeroase,desigur. Dar esenţa sa a rămasîntotdeauna aceeaşi: creativitatea,comuniunea şi patriotismul. Cufiecare an, instituţia în care ne aflăm,şi care ne adăposteşte cu drag,asemenea unei corăbii zvelte şi agile,ne poartă prin valurile şi vânturilevremii, ca să vorbesc în termeniiGlossei eminesciene, dar şi prin

ţinuturile mirifice, extatice ale muzicii– spre un Eldorado al Artei. Educaţiamuzicală, astfel cum au înţeles-oîntemeietorii, cum au aplicat-opăstrătorii şi o duc mai departeîngrijitorii, mateloţii de astăzi aiUniversităţii Naţionale de Muzică,deopotrivă profesori şi studenţi –educaţia muzicală, aşadar, este otaină, după cum şi muzica este una.

„Cântă-mi ceva, ca să-ţi spuncine eşti” ar putea constitui motto-ulnostru. Ca la spovedanie, sau lamedic - dacă vreţi -, şi în educaţiamuzicală rezolvările nu pot fi decâtindividuale. De aceea, taina noastrăse numeşte educaţie individuală. Escumpă, dar merită! E singura cale dea găsi cheia sufletului şi singura

posibilitate de a-l descătuşa, pentrua-şi lua zborul spre înălţimi. Educaţiaindividuală e singura care îl apropiepe discipol de maestru,transformându-i în ucenic şi mentor.Singura care poate transforma omidaîn fluture. Daţi-mi voie să apelez la unton evocator şi să vă spun o poveste,care deschide, asemenea poveştilorSeherezadei, uşa unei alte poveşti,mai cuprinzătoare, iar aceasta, larândul ei, deschide o altă uşă, şi aşamai departe.

Acum câtva timp, am văzut pestradă doi tineri care s-au întâlnit: ea– în blugi, cu o poşetă lucitoare şi rujsclipitor, el – cu picioare lungi şi pasmare, hotărât, într-o geacă de blugiprespălaţi, cu o vioară în spate. „Cefaci?”, a întrebat domnişoara. „Măduc la Cons’”, i-a răspuns grăbittinerelul, aruncându-i un pupicrăsunător din vârful buzelor şivăzându-şi mai departe de drum.M-am uitat la ceas: şi 5. Aha, mi-amspus, a întârziat la oră. De-aia segrăbea. Avea vreun curs cu un zbir deprofesor. Apoi mi-a picat fisa.

Studenţii aceştia aveaumaxim 20 de ani. Fac un calcul sumarşi ajung la concluzia că sunt sigurnăscuţi după revoluţie, prin anii ’90.

Dar de unde şi până unde „Mă duc laCons’”? Din anii ’90, Conservatorulde muzică „Ciprian Porumbescu”s-a numit Academia de Muzică, apoia devenit Universitatea de Muzică,apoi Universitatea Naţională deMuzică. Aşadar, continui să reflectez,nici una dintre aceste denumiri nu amarcat atât de tare esenţa instituţiei,precum a făcut-o Conservatorul, încâtsă se poată realiza comuniunea întrecal şi călăreţ, între instituţie şi om,între persoana juridică şi cea fizică.Nu Academie, nu Universitate, nicimăcar Uni’, cum spun central-europenii. Doar Cons’. Niciodenumire nu a accesat identitateanoastră mai mult decât a făcut-oprescurtarea inspirată, poreclacolocvială şi silaba definitorie: Cons’.Vădit lucru, mi-am spus, nu te poţibate cu istoria şi obişnuinţa. Orice aiface, se transmite din generaţie îngeneraţie, asemenea unui nume curezonanţă şi chemare. Asemeneaunui nume adevărat, care are sens şinoimă. Dar care e noima lui Cons’?

Cons’ vine de la Conservator,care vine de la a conserva.Conservare în limba latină înseamnăa păstra ceva, a menţine. Iniţial,conservatoarele s-au dezvoltat dinacele ospedale italiene, spitale alemilosteniei. Cuvântul spital vine de laoaspete şi ospitalitate şi erau instituţiide binefacere aflate sub oblăduireaBisericii. Ele ofereau temporaradăpost şi hrană – de aici vine aospăta – copiilor găsiţi şi orfanilor,foarte mulţi la acea vreme, din cauzarăzboaielor interminabile. Până înzilele noastre, unitatea de bază aorganizării spitalelor a rămas patul.Numărul de paturi dă importanţaspitalului. La limită, conservatorul dinEvul mediu şi Renaştere conservaviaţa celor lipsiţi de apărare. Aceastaa fost funcţia lui primară: de păstrareşi ocrotire a vieţii celor care sunt fărăapărare.


VALENȚELE ISTORIEIDar, pe lângă casă şi masă, spitalele devenite

conservatoare ofereau şi educaţie, şi în special educaţiemuzicală – pentru scena operei şi orchestre. Cu timpul,din acest trunchi comun s-au dezvoltat trei instituţiiseparate: spitalul a rămas pentru bolnavi, orfelinatelepentru copiii străzii şi orfani, conservatoarele pentrueducaţia muzicală. Un conservator putea funcţiona dacăavea doi directori, i maestri - maeştrii -, unul pentrucompoziţie, altul pentru canto, pe lângă câţiva profesoride instrument. Pe acele vremuri, instrumentele nu erauperfecţionate şi nici prea numeroase, ba chiar unele nufuseseră inventate, de pildă pianul modern.

Primul conservator atestat prin acte păstrate pânăîn ziua de azi datează din secolul al XVI-lea. Este vorbade Conservatorio di Santa Maria di Loretto, înfiinţat deGiovanni di Tappia, în 1537, la Napoli. Pe vremea aceea,muzica era o afacere italiană, iar şcolile care se băteaupentru supremaţie în Europa erau Napoli şi Veneţia. Unuldintre focarele vestite unde se învăţa muzică la Napoli afost Conservatorio di Sant’ Onofrio, unde erau profesoriAlessandro Scarlatti, Leonardo Leo, Angelo Durante şiNicola Porpora, compozitor de opere şi profesor debelcanto, dascălul lui Farinelli şi al lui Haydn. Acesteconservatoare primeau numai băieţi. În schimb, la Veneţia

erau patru conservatoare care primeau doar fete (printrecare se numărau vestitele Ospedale della Pietà,Ospedale degli Incurabili, unde preda Vivaldi). Vitregiileistoriei au făcut ca aceste instituţii să nu dureze prea mult,dar ele au fost mutate şi preschimbate în bine de cătreprincipi şi faimoşi muzicieni. În 1808 se înfiinţează unmare conservator la Milano, care deserveşte toată Italiade nord. Vechea Şcoală de Cânt şi Declamaţie din Paris(1784) este unită după Revoluţia franceză cu Şcoala de

muzică militară şise transformă în1795 - pe cândBeethoven avea25 de ani – înConservatoire deMusique. Suferămodificări mari pevremea domniei luiNapoleon, apoi,între 1820-1840,sub conducereacompozitoruluiLuigi Cherubini,devine farulprogresuluieducaţiei muzicaleeuropene. Acestrol îl va prelua apoiConservatorium Leipzig, fondat în 1843 şi condus de unalt mare muzician – Felix Mendelssohn. Atunci, la mijloculsecolului al XIX-lea, devine clară schimbarea de funcţiea Conservatorului: el devine locul de educaţie al celorcare doresc să atingă eminenţa artistică. Conservatorul,de-acum înainte, va fi păstrătorul unor chei, al unorsecrete ale meseriei, fără de care nu poţi deveniprofesionist, ci rămâi la stadiul de amator. Izbucneşteastfel o frenezie a înfiinţării conservatoarelor în toatăEuropa şi America: Praga (1810), Bruxelles (1833), Köln(1849), Iaşi (1860), Sankt Petersburg (1862), Bucureşti(1864), Moscova (1866), Boston (1867), New York (1885,unde Dvořak va fi un timp director).

De aceea, când spunem Cons’, asumăm oîntreagă istorie şi o demnitate de secole, pe care o avemnumai noi, muzicienii profesionişti. Cons’ e cuvântulnostru de ordine şi aşa trebuie să rămână. Nu trebuie săne ferim de el, căci el e mantra noastră de recunoaştere.Băiatul cu vioara în spate avea dreptate: „Mă duc laCons’!” e lucrul pe care cu toţii îl facem în fiecare zi. Neducem în locul care ne-a dat adăpost şi ne-a şcolit. Ne-aînvăţat ce este muzica adevărată.

„Mă duc la Cons’!” Cons’ nu e nici Conservator,care sună senza vibrato, nici Universitate, care sună cammolto vibrato. Cons’ e exact ceea ce trebuie, totodatăformulă de alint şi mângâiere, parolă şi cuvânt magic. Maimult, e asemenea unei rude, căreia nu-i spunem penume, ci alegem un derivat familiar. E din clasa lui Nelu,Fane, Gicu, Nae, Mitică, Lenuţa, Mişu, Adi, Costică, Tibi,Tavi, Gabi.

În acelaşi timp, Cons’ e locul tainic de întâlnire cucei vii, cu cei morţi şi cu cei nenăscuţi. Ne leagă oloialitate peste timp cu toţi cei care au cântat şi scris aici,cei care cântă şi scriu astăzi şi cei ce vor cânta şi vor scrieîn viitor: loialitatea talentului muzical.

În încheiere, propun o urare atât pentruactualitate, cât şi pentru viitor: Să conservămConservatorul, pentru că NOI DĂM TONUL!

prof. univ dr. Dan DEDIU

Dan Dediu

Mihail Jora


MERIDIAN 2014

„Panta rhei”Gânduri despre Festivalul

Internaţional „Meridian” 2014, la un deceniu de existenţă

Despina PETECEL THEODORU

Plasat în ultima lună a fiecărui an, FestivalulInternaţional „Meridian” constituie, începând din2005 când a fost iniţiat de către compozitorul SorinLerescu, o adevărată poartă de acces către celepatru „Puncte cardinale” ale actului de creaţiemuzicală. Ediţia din 2014, jubiliară, desfăşurată, din2013, sub directoratul artistic al compozitorului UlpiuVlad a reconfirmat adagiul heraclitean „panta rhei”(totul curge); cu alte cuvinte, limbaje, tehnici, atitudiniestetice şi stilistice, forme şi genuri vechi continuăsă „curgă”, împletindu-se, mereu mai strâns, cualtele noi, formând un „tot” interdisciplinar şihipertextual specific artelor zilelor noastre.

În ciuda faptului că noile tendinţe par să se fiepuizat, încă de la mijlocul secolului al XX-lea, atât

sursele de inspiraţie, cât şi mijloacele de expresie,imaginaţia creatorilor de pretutindeni se dovedeşte,de fiecare dată, mai aptă să transgreseze normeleclasice cunoscute, cucerind seducătoarea sferă a

transdisciplinarităţii. Fenomenul are darul de a nereaminti că, în illo tempore, graniţele dintre arte eraumai mult convenţionale, şi că, de fapt, muzica eracatalizatorul proceselor tuturor celorlalte, în alţitermeni, că „nimic nu e nou sub soare”. Doarviziunea individuală asupra aceloraşi repere, ca şiutilizarea intensă a nelimitatelor mijloace electro-acustice şi vizuale s-au schimbat, contribuind decisivla structurarea formală şi de fond a operei de artăfinite. De aici distincţiile între o partitură şi alta carefac loc acelui cuantum necesar de originalitate.

Opt au fost concertele din cadrul celei de-aX-a ediţii a Festivalului „Meridian” 2014, asupracărora mi-am propus să-mi îndrept atenţia.

* Cvartetul „Gaudeamus” (2 Decembrie, ora17,00, Aula Palatului Cantacuzino). Înfiinţat în 1987,din iniţiativa profesorului Dan Prelipcean -violoncelistul Cvartetului „Voces” - formaţiabraşoveană obţine Premiul I la Concursul pentrucvartete studenţeşti din cadrul celei de-a 19-a ediţiia Festivalului muzicii de cameră de la Braşov (1988).Evenimentul le facilitează membrilor săi – LuciaNeagoe – vioara I, Raluca Irimia – vioara a II-a,Leona Varvarichi – violă şi Sebastian Vârtosu –violoncel – participarea, după 1990, la cursurile demăiestrie din Marea Britanie şi Austria cu membriivestitelor ansambluri „Allegri”, „Alban Berg”,„Amadeus”, „Smetanta”. Calităţi precum „colosala

imaginaţie şi iniţiativă”, „seriozitatea şi abilităţiletehnice”, „tenacitatea, disciplina, exerciţiul susţinut”etc. relevate cu diferite ocazii, chiar de către uniidintre membrii cvartetelor sub tutela cărora şi-au

Cvartetul „Gaudeamus”


MERIDIAN 2014perfecţionat toate aceste abilităţi, s-au verificat şi înconcertul de la Bucureşti. Ascultându-i, în lucrări deAdrian Iorgulescu – Cvartetul de coarde nr. 3, UlpiuVlad – Flori pentru voi, Vladimir Beleaev – Cvartetulnr. 2 – am simţit constant bucuria pe care sunt meniţis-o dăruiască semenilor prin prezenţa lor pepodiumul concertistic: muzicalitate fină, dexteritate

virtuoză impresionantă, precizie şi profunzimeexpresivă, frazare logică, inteligibilă, înţelegere asubstratului spiritual al muzicilor interpretate.

Numitorul comun al partiturilor reunite înprogram a fost starea de visare. Cvartetul lui AdrianIorgulescu a îmbinat contrapunctul ritmic, cu iz de jocpopular, pigmentat cu arabescuri de mare fineţe, cutexturi eterofonice transparente, transformate înadevărate entităţi eterice, nu înainte de a fi fostdezagregate de intervenţia pasageră a unor vectorirepetitivi în ritm de marş, cu accente cazone. Sensibilla stimulii transcendenţei, Adrian Iorgulescu îşiîncheie lucrarea cu inflexiuni doinite, în flageoletefiligranate de o frumuseţe genuină. Petalele sonoreale „Florilor” dăruite de Ulpiu Vlad au emanat unparfum suav, cu tentă elegiacă şi tendinţa de rafinarecoloristică până la pragul dematerializării. Ca deobicei, compozitorul încearcă să treacă dincolo de

aparenţe, slujindu-se de o scriitură cu totulpersonală, care asociază sunete, ritmuri şi simbolurigrafice în configuraţii aproape esoterice. Ulpiu Vladvisează, în fapt, la florile arhetipale, într-o stare detransă, deopotrivă dătătoare de neliniştite şicontemplare, de înfiorare şi extaziere la contactul curealităţile extrasenzoriale pe care-i e hărăzit să le

descopere. Vioara solistă este cea care-lconduce acum, ca şi la început, precum un „firal Ariadnei”, în acel dincolo de materie şi fiinţă.

Apropiat ca atmosferă de ambele opus-uri care au precedat-o, deşi, mult mai înrudit cumuzica lui Adrian Iorgulescu, Cvartetul nr. 2 deVladimir Beleaev debutează cu un fel deacordaj general, ca un preludiu sau, maidegrabă, ca o suspensie de sens ce incităcuriozitatea auditoriului. Subit, pe acest fondaperceptiv, se interpun o serie de combinaţiiritmice cu amprentă folclorică, în crescendo-uriaccelerate, amplificând volumetria demersuluicomponistic şi îmbogăţindu-l cu pasaje decontrapunct modal, momente de unison şiconfiguraţii geometrice variate, dar şi cu traseemelodice de esenţă romantică. Intervenţiaflageoletelor fisurează materialitatea ritmurilor,reinstaurând consonanţa unisonului şi chiar aflageoletelor înseşi, în glissando, până ladisiparea lor în neant - totul, într-o „curgere”infinită, doar aparent lineară. Am plecat cusenzaţia că am revenit pe pământ dintr-ocălătorie imaginară în tărâmuri necunoscute,magice...

* Ansamblul „Traiect” (2 Decembrie, ora19,00, Studioul de Operă şi Multimedia alUNMB).

Dacă programul Cvartetului„Gaudeamus” a purtat pecetea transcendenţei, cel alansamblului „Traiect” a stat sub semnul dramaturgiei,al contrastelor puternice între ordine şi haos,cantabilitate şi armonii dintre cele mai caustice, întreduritate şi feerie. În Phonologos V pentru 7instrumentişti, Sorin Lerescu experimentează, ca înmulte alte partituri ale sale, în special în cele din ciclulPhonologos, efectele contrastelor dintre raporturidivergente, de tipul consonant-disonant, unu-multiplu, sunet determinat-sunet nedeterminat,continuitate-discontinuitate, sau ale coliziunii dintrezgomot şi sunet, dintre sunet şi limbaj. Din rumoareatimbrală iniţială, produsă de trombon, flaut, clarinet,vioară, violoncel, pian şi percuţie se nasc, periodic,secvenţe eterofonice intersectate de momente delirism, de linişte sau de stridenţe, de linearitate sauconglomerate ritmico-armonice, până când,epuizate, tensiunile sfârşesc prin a deveni

Ulpiu Vlad


MERIDIAN 2014complementare. Vioara solistă este cea careinstaurează primatul raţiunii, al logos-ului,transformând opacitatea demersului muzical într-unflux consonant, comprehensibil. Prin piesa intitulatăGesturile unei ere defuncte (p.a.a.) pentru clarinet şipian – interpreţi de o remarcabilă expresivitate şicreativitate, Răzvan Gachi şi Andrei Podlacha -compozitorul slovac Dušan Bavdek (n. 1971) îşiexprimă, într-un mod cu tentă ironică nostalgiapentru un trecut muzical în care amalgameazăritmuri repetitive percutante, extrovertite, cuascuţişuri sticloase, poate de provenienţă primitivă;configuraţii contrapunctice ludice; armonii acordicecu reminiscenţe impresioniste; contraste ritmico-melodice care sfârşesc însă în consonanţameditativă a ambelor instrumente. Iulia Cibişescu-Duran şi-a conceput lucrarea în primă audiţieabsolută, Conexiuni-H pentru ansamblu instrumental(vioară, violoncel, flaut,clarinet, trombon, pianşi percuţie), ca pe osuită de evenimente“înfăşurate”, aş spune,în jurul sunetului si (H)cu care începe şi sesfârşeşte partitura.Compoziţia are însă careper nu doar sunetulsi, ci şi compartimentulpercuţiei caredetermină, în egalămăsură, amploareasimfonică adesfăşurărilor sonore,densitatea saurarefierea structurilorritmico-timbrale, modal-polifonice şieterofonice, stabilindtotodată echilibrul întrestări afectivedivergente precum lirismul, dionisiacul, ludicul. Deşifoarte riguros construită, piesa nu e deloc lipsită decomponenta umoristică, iar dexteritatea,dezinvoltura şi dedicaţia membrilor ansamblului“Traiect” faţă de muzica nouă, i-au pus în evidenţăpolisemia cu precizie remarcabilă.

În Breakfest pentru violă solo, Adrian Enescune-a oferit un “mic dejun” frugal, început cu formuleritmice alerte, trecând printr-o secţiune cantabilă, casă ajungă într-o zonă a narativităţii elegiace.Interpretarea elevată, bogat nuanţată a CornelieiPetroiu a conferit muzicii nobleţe, profunzime şi

sens. Spirit contemplativ, atras de tainele Universuluişi ale naturii înconjurătoare - vezi titluri ca Sub soareşi stele (simfonie), Spatium sonans (Spaţiul răsună),Călătorie imaginară, Păsările şi apa etc. - GhenadieCiobanu (n. 1957, Republica Moldova) a fost prezentîn ediţia a X-a a Festivalului “Meridian” cu o lucrareintitulată Semne reflectate pe cer pentru ansambluinstrumental (vioară, violă, violoncel, flaut, clarinet,trombon, pian şi percuţie) - în fapt, o “pădure” desunete. La început cristaline, cu timbruri prelungi,misterioase, conturând o lume naturală fremătândă,multicoloră, aceste sunete se combină treptat înformule motivice concentrate, cu caracter minimalist,mozaicat. În programul concertului la care mă refera figurat şi o creaţie a compozitorului ungur CsanádKedves, Cohésion déséquilibrée (Coeziunedezechilibrată) dedicată formaţiei “Traiect”.Antinomia sintagmei din titlu e rezolvată de către

autor prin trasee intens fragmentate, dar menţinuteîntr-o stare difuză, creată de flageolete şi percuţiacristalină, infuzată cu o serie de pigmenţi cromatici(coloranţi) prin intermediul unor instrumente capiccola, vibrafonul, clarinetul, pianul. Amintind vagde maniera mahleriană de a sugera viaţa interioarăa Naturii, muzica lui Csanád Kedves planează ovreme în spaţiul-timp, într-o curgere lentă,impasibilă, pentru ca apoi să-şi transforme suneteleşi timbrurile în adevărate efemeridepierdute/absorbite în Cosmos. Promotoare afenomenului componistic inter- şi transdisciplinar,

Adrian Enescu


MERIDIAN 2014Maia Ciobanu ne-a propus o piesă cu un titlu cetrimite la formulele rădăcinilor pătrate sau la valorileconstantelor matematice de tipul lui π (pi) sau alnumărului de aur: Nr. 273, 16 [grade Kelvin] –Intersecţii, în fapt, echivalentul numeric pentru 0grade Celsius. Când se atinge acest prag numeric,„stările devin fluide, în permanentă reconfigurare dela solid la lichid şi (posibil) înapoi, iar drumul de la

imprecizie la exactitate şi de la exactitate laimprecizie se poate parcurge în cele mai feluritemoduri şi viteze”. Scrisă pentru saxofon, violă şimediu electronic, muzica se încheagă pe fondulelectronic asemenea unui zgomot de sorgintecosmică, ce se apropie şi se îndepărtează, înconformitate cu principiul matematic de la care apornit, desenând linii ondulate, sinuoase, înconcordanţă însă cu cele câteva dintre cugetărileabstract-filosofice care-i aparţin lui Tudor MihaiCazan, fiul compozitoarei. Ele sunt rostite de cătreviolista Cornelia Petroiu şi de Răzvan Gachi înpostura de saxofonist: “caut reguli într-o libertate fărăreper...”; “mă apropii, te măreşti, te îndepărtezi, temicşoreşti, te măreşti, te apropii...”. Fondul-pedalăşerpuit, derutant e intersectat şi de pasajele cu note

duble ale violei care introduce astfel ordinea şiconsonanţa în lipsa de repere a unei lumi aflată lalimita absurdului. La fel ca lucrările precedente, şiaceasta se încheie prin absorbţia în genune, aoricărui sunet, a oricărei armonii, ca pentru a refaceperfecţiunea muzicii sferelor. Concertul ansamblului“Traiect” s-a încheiat cu un nou opus al Laurei AnaMânzat: Graal pentru ansamblu instrumental şi

recitator (p.a.a.). Născută dinpasiunea tinerei compozitoarepentru arta trubadurilor franceziai sec. al XII-lea şi al XIII-lea –printre ei, Charles d´Orléans,Peire Cardenal, Hugues III,Seigneur d’Oisy, ale cărorversuri “sunt organizate într-unscenariu coerent şi atractiv” –piesa, construită din “20 descene muzicale, fiecare cutempo-ul şi desfăşurareaproprie”, înglobează“principalele elementemitologice ale vremii: zânalacului, calul fermecat Bayard,turnirul, iubirea cavalerească,nostalgia “Tărâmului dedincolo”. Ingenioasă, cu un simţdramaturgic dezvoltat, LauraMânzat “meştereşte” timbrul şiritmul instrumentelor,respectând specificul medievalal sonorităţilor repetitive,preponderent metalice, ca celedin timpul turnirurilor cavalereştimedievale, sau inventează “liniimelodice libere, uneoriromantice, alteori teatrale,

capricioase”, fastuoase ori de un lirism feeric, dar şicu accente ironic-caustice. Compozitoarea a maiasociat fiecărui personaj principal câte un instrumentşi „motive sonore descriptive: Cavalerul estereprezentat de violoncel, Rivalul său de flaut, Zânalacului de vioară” etc. Toate sunt adecvateconţinutului poetic al versurilor recitate/povestite cuaplomb şi candoare de către actorul Dan Bordeianu.Indiferent de stridenţele unora dintre sonorităţi,muzica îşi urmează cu fermitate drumul cătreatingerea pragului de sus al frumuseţii şi purităţiiabsolute (Graalul) care-i permite celui „rătăcit” să-şi„aleagă drumul”, să „nu urască”, să aibă “puterea dea uita”, pentru a „iubi pe cine-l iubeşte” şiextaziindu-se în faţa iubitei ideale exclamând: „O,Doamne, cât e de frumoasă!”.

Sorin Lerescu


MERIDIAN 2014* Trio „Aperto” (3 Decembrie, ora

19,00, Aula Palatului Cantacuzino).Programul acestui ansamblu alcătuit

din artişti de elită (Ladislau Csendes – vioaraI, Dolores Chelariu – pian, Dan Abramovici –clarinet) a conţinut doar două lucrări: Triopentru vioară, violoncel şi pian de Klaus Ager(invitată violoncelista Ella Bokor), şi o primăaudiţie absolută semnată Octavian Nemescu:ITintervallumBE oder vollumBEITinter (Casaintervalului sau Casa intervolumului) pentruora 5 după-amiază pentru vioară, clarinet,pian şi CD.

Preocupat de tehnicile electroacustice,dar şi de recursul la formele contrapunctuluide sorginte renascentistă, cu precădere dinepoca lui Gesualdo, pe care le combină învariate formule instrumentale şi vocal-instrumentale, compozitorul austriac (n. 1946)scrie o muzică pe care aş numi-ointelectualizată. Retorica bogată în figuri destil, ce trec de la exorduri ex abrupto laelocuţiuni şi digresiuni, din ale căror permutări– ilustrate de alternarea unor reţeleeterofonice multiple, cu altele, învolburate, şi,de asemenea, de amestecul culorilor deextracţie impresionistă, de la cele primare,mai reci, la cele calde, pastelate, diafane - senasc un fel de forme tridimensionale!Atmosfera generală rămâne însă una atransparenţei şi a poeticii timbrale.

Noua partitură a compozitorului OctavianNemescu ne atrage într-o altă „aventură” spiritualăapelând, la un alt joc de cuvinte, după cel din titlullucrării Beitintervallum (2000), care implică atâtsacrul – BEIT, casă în ebraică, dar şi rădăcinadenumirii Betlehem-ului, locul naşterii lui Iisus – câtşi profanul – interval/intervolum - două noţiunimatematico-muzicale. Întreaga tramă a lucrării ecircumscrisă şi se desfăşoară pe fondul sonorităţilorde clopote suprapuse, de diferite nuanţe şiintensităţi, dând impresia de stereofonie.Compozitorul jonglează şi aici cu intervalele primare,terţa, cvinta, octava şi cu acordurile major-minorepercepute la pian şi clarinet, în succesiuni acordicesau lineare, creând spaţii deschise, arhetipale.„Casa intervalelor” devine astfel Casa armonieiuniversale susţinută de mediul electronic în careconverg zgomote, sunete inteligibile şi rezonanţe degonguri demiurgice, sentenţioase, dar şipurificatoare, atunci când disonanţele tind să câştigeteren în defavoarea consonanţei. Ca de obicei,muzica lui Octavian Nemescu acaparează complet

fiinţa şi fiinţarea desprinzând-o, chiar dacă efemer,de lestul apăsător al materiei. Am asistat la o searămagică la care au contribuit din plin membrii Trio-ului„Aperto”. Instrumentele însele au părut că-şisublimaseră materialitatea integrându-se înconsonanţa iradiată dincolo de zidurile, virtualenumai, ale „Casei intervalelor”, ale Casei pâiniinoastre sfinte, cea de toate zilele (Bet lehem), adicăale armoniei din noi, cu noi înşine şi cu întregulUnivers.

* FRESCOMANIA. Variaţiuni contemporanepe o temă de Frescobaldi (3 Decembrie, ora 20,00,Aula Palatului Cantacuzino).

Fiecare concert susţinut de membriiansamblului SonoMania fondat de către tânăracompozitoare Diana Rotaru reprezintă încă un prilejde emulaţie creatoare, şi, totodată, o pledoarie înfavoarea puterii imaginaţiei, a iniţiativei exuberante,încrezătoare în puterea minţii şi a inteligenţei de atranscende graniţele stilistice şi spaţio-temporale, cuscopul recuperării şi redefinirii/refigurării totalităţiifiinţei. Un asemenea concert, „tutelat” de fanteziadebordantă, de „proliferarea estetică” şi „amestecul”

Ella Bokor


MERIDIAN 2014stilistic, cum ar spune Kaltenecker, a fost şi cel lacare mă refer, FRESCOMANIA – un titlupolisemantic: pasiunea (manía) pentru muzicapreclasicului florentin Girolamo Frescobaldi, dar şipasiunea pentru prospeţime, noutate (de la termenulitalian fresco). Concertul s-a construit în jurul ariei Sel´aura spira tutta vezzosa (Dacă zefirul adie cu toatăgingăşia) din Prima Carte de arii muzicale pentru a ficântate (1630) din creaţia frescobaldiană. Plasată entête, sub formă de citat, în aranjamentul inspirat alDoinei Rotaru, tema a reapărut de trei ori, înînvestmântări instrumentale diferite: la început, caarie tipic barocă pentru soprană şi acompaniamentde flaut, oboi, vioară, violoncel, pian; apoi, catriosonată pentru flaut, oboi, violă, şi, în fine, ca oreminiscenţă visătoare a motivului tematic iniţial,transfigurat, învăluit în vocalizele sopranei şi înflageoletele violei şi violoncelului. La realizareaacestui exerciţiu paratextual, de a „transpune citatulistoric într-un alt context, care se referă strict laprezent”, ca să reproduc cuvintele lui Klaus Huber,au contribuit nouă tineri compozitori, reprezentanţi ai„desantului” 2000să spunem:Gabriel Mălăncioiu(n. 1979), cu piesaintitulatăFrescobaldi´sWinterDream/Visul deiarnă (hibernal) allui Frescobaldi, „unjoc componistic”ingenios, pentrusoprană, flaut,oboi, vioară, violă,violoncel, unde,„discursul melodical lui Frescobaldi”care, deşi„respectat inte-gral”, e presărat cusonorităţi în derivăinserate într-un context plin de umor şi virtuozitate;Mihai Măniceanu (n. 1976), cu piesa Bicephalous,pentru flaut şi oboi, a treia lucrare din ciclulMecanisme inoxidabile, un fel de viziunefantasmatică a „creaturii cu două capete”, deşischiţată cu precizie matematică, în contrapunctimitativ, cu „tratare exclusiv izoritmică”. Axată pe„şirul numerelor prime, impare şi pe seria Fibonacci”multiplicată în mereu alte registre ale instrumentelor,cu mereu alte „replici”, piesa se termină pe o notă

liric-cantabilă ce înglobează reminiscenţe din ariabarocă a lui Frescobaldi; Vlad Răzvan Baciu (n.1986), cu lucrarea Hiperpolarizare pentru soprană,flaut, piccolă, blockflöte şi violoncel - o încercareinteresantă de „călătorie în timp, raportată lapotenţialul de acţiune al neuronilor”, ce pleacă din“contemporaneitate (depolarizare) înspre viitor(repolarizare), pentru a ne întoarce „către primelesunete percepute cândva de om, sunetele naturii(hiperpolarizare)”, şi ajunge „la muzica luiFrescobaldi”. Se pare că tânărul compozitorilustrează, sonor, “triplicitatea temporală”augustiniană, ce relativizează şi liniarizează timpul,prin combinarea limbajului contrapunctic baroc, alintarsiilor arhaice fruste, cu accente parodice şidezlănţuiri ritmice feroce, păstrând însăautenticitatea motivului generator. Pe lângă motivulfrescobaldian, muzica lui Vlad Răzvan Baciu,totodată dirijorul ansamblului SonoMania, s-a bazatşi pe unul dintre aforismele confucianiste:“Cercetează trecutul (Hiperpolarizare), dacă vrei săprezici viitorul”. Sabina Ulubeanu (n. 1979) a semnat

piesa Clustercantabile pentru soprană, flaut, oboi,vioară, violă, violoncel, o “structură de coral clusterce foloseşte toate sunetele din arie”. Autoarearecurge la secvenţe ample de unison, la suneteprelungi, cu inflexiuni de lamento, ce distorsioneazăaria, transformând-o într-un demers quasi funebru,loc de întretăiere a motiveleor baroce cu aluziile debocet autohton. Doar cadenţa sau întorsăturilevocale ale sopranei restabilesc caracterul baroc alsplendidei muzici. Înaintea piesei Adinei Sibianu,

SonoMania

Foto

: Cor

nel B

rad


MERIDIAN 2014InsPiral pentru violă, violoncel şi pian, s-a interpus,ca un Interludiu, sau ca “Plimbarea” printre Tablouriledintr-o expoziţie de Musorgski, transpunearea temeilui Frescobaldi de către Doina Rotaru, reamintindu-ne de originalul care a generat atâtea corespondenţeafective cu spiritul creator al zilelor noastre. AdinaSibianu (n. 1981) a avut în vedere două idei atuncicând a conceput partitura Inspiral: “tema lui GirolamoFrescobaldi, redusă la primele patru sunete şiaplicarea muzicală a principiului matematic derivatdin numărul Pi”. Şi în acest caz, titlul pare a fipolisemantic: la o primă lectură, el trimite la ideea deinspiraţie în spirală (de fapt, aflăm chiar de lacompozitoare că “forma lucrării are la bază ideea decerc şi spirală”), dar, la o analiză mai atentă, s-arputea ca el să conţină şi o referire subtilă la caleaspiralată prin care stelele binare se apropie unele dealtele, după ce şi-au pierdut energia. Se spune că,pentru a se apropia, stelele au nevoie de numai...câteva secunde! La fel se petrec lucrurile în planulcreaţiei: oricât de distanţată în timp ar fi o operă deartă de o alta, printr-un efort de imaginaţie, ele potdeveni contemporane, datorită “conştientizării”fenomenului de “simultaneitate a tradiţiilor/

limbajelor/ materialelor diferite” (Cf. AloisZimmermann). Adina apelează la sonorităţi fluide, cutentă impresionistă, dar şi la altele, viguroase, emisede pian, în contrast cu ritmurile modale din registrulacut ale corzilor, în care percepem, ca o părere,sunetele ariei-matcă. În Bird´s-Eye View ofFrescobaldi´s “Se l´aura spira...”/Privirea păsării

asupra ariei lui Frescobaldi, “Se l´aura ...”, pentrusoprană, flaut, oboi, violă, violoncel şi pian, CătălinCreţu (n. 1971) combină pasiunea pentru

simbolistica imaginilor filmice sau fotografice cuaceea pentru structurile muzicale clasice, “înspiritul...” cărora, sau “à la manière de...”, îi place săcompună. Se înţelege, aşadar, de ce a preferat“perspectiva asupra melodiei originale, nemodificatăde malaxorul timpului”, pe care o vede ca pe o “piesăde muzeu vechi, expusă într-o vitrină de sticlă şioţel”. Într-adevăr, Cătălin Creţu optează pentrueficienţa lecturii paralele: pe de o parte melodiabarocă, păstrată cu stricteţe prin vocea binetimbrată, penetrantă, maleabilă a sopranei VeronicaAnuşca, pe de altă parte efectele circumscrierii ei însfera contrapunctului, cu incizii onomatopeice,sugerând puritatea de cristal a glasului şi a priviriiunei păsări privite ca semn al elevaţiei sufletesc-spirituale. Compozitorul a probat odată în plusabilitatea de a asambla lumi muzicale pluraliste.

O partitură eminamente ludică, deşi construităcu certă virtuozitate, a fost cea intitulată Frescomeets Baldi/ Fresco îl întâlneşte pe Baldi pentruviolă şi violoncel de Sebastian Androne (n. 1989) –o supraetajare de ritmuri şi stiluri, de lacontrapuncturi repetitive la ragtime şi la glissando-uri în care sunt încifrate note din aria lui FrescoBaldi!A fost “coliziune, dilemă, revelaţie?”, “sculpturăpolifonică?”, sau...”esenţă frescobaldiană?” – seîntreabă foarte tânărul şi talentatul compozitor, şi noi,

Sabina Ulubeanu

Adina Sibianu


MERIDIAN 2014odată cu el! Din toate câte puţin, aş răspunde eu! Cusiguranţă însă a fost expresia unui meşteşugcomponistic solid, apt să reliefeze valenţelemetaforice ale limbajului “metastilistic” pe care-lsimte ca fiind definitoriu pentru gândirea sacomponistică.

La fel ca Sabina Ulubeanu, Alexandru Simafoloseşte şi el clusterele în care “topeşte melodiafrescobaldiană derivată din acestea”, întrucât titlul“reprezintă o trimitere la forme de relief scandinave”.Sunetele se înlănţuie în şiraguri plutitoare, într-oatmosferă meditativ-onirică sau, „ca nişte bucăţiciobite, rudimentare, groteşti”, dar care se retopesc,în final, în pasajele doinite, a jale, ale flautului şioboiului, pe fondul spectral creat de flageoleteleacute ale violei. A urmat lucrarea Dianei Rotaru, 2little whos/el şi ea pentru soprană, flaut, oboi, violăşi violoncel, inspirată de poemul cu acelaşi titlu al luiE. E. Cummings (1894-1962) – poetul american aliubirii şi al naturii, recunoscut pentru sintaxele cutentă dadaistă. Iată, de pildă, chiar prima strofă apoemului în cauză: „2 little whos / (he and she) /under are this / woderful tree...” (două mici fiinţe,/elşi ea/sub sunt/acest minunat copac...”.

Muzica Dianei are însă o dublă bazăreferenţială: pe de o parte poemul lui Cummings, pede altă parte aria lui Frescobaldi din care a reţinutun „citat modificat, din patru sunete”. În concepţia

sa, „el şi ea” constituie „cuplul arhetipal, situat chiarîn axis mundi” - pentru ilustrarea căreia a ales

„sunetul-pedală DO, obsesiv, în afara timpului şi aspaţiului, de o inocenţă miraculoasă”. Judecânddupă varietatea şi preponderenţa ritmurilor -repetitive, aksace, punctate, politempice - ce sesucced într-o dinamică ameţitoare, alternând cusecvenţele melodioase, nostalgice, senzuale, în stil„Broadway” din partitura sopranei, ne-am puteaimagina că autoarea şi-a elaborat setul principiilor

componistice luând în considerare imagineaincendiară din ultima strofă a poemului: „(2 little ams/and over them this / aflame with dreams / incredibleis) / (2 mici fiinţe / şi deasupra lor acest / în flăcări cuvise / incredibil). Şi, cele două mici fiinţe, se pierd saureintră în visul din care s-au născut...

Ultimele secvenţe sonore destinate, de cătreDoina Rotaru de data aceasta, vocii de soprană,flautului, violei şi violoncelului, au prelungit starea devisare din partitura anterioară, transformând motivulfrescobalidan în reminiscenţă ivită şi dispărutăsimultan în „lontaneitate”...

Întregul ansamblu, dirijat de către VladRăzvan Baciu, compus din artişti entuziaşti, inventivişi spontani, fantezişti, dar şi extrem de responsabilifaţă de sunete, fraze şi sensurile lor - sopranaVeronica Anuşca, flautistul Ştefan Diaconu, oboistulValentin Ghita, violista Tamara Dica, violoncelistulEugen-Bogdan Popa, pianista/percuţionista OlgaTănase Podobinschi, cărora li s-a adăugat violonistaRaluca Stratulat, în calitate de invitată specială - acontribuit în mod superlativ la revitalizarea, nu doara unei simple melodii, ci şi a patinei unei epoci care,oricât de îndepărtate în timp, continuă să existe în

Diana Rotaru

Veronica Anuşca


MERIDIAN 2014prezentul trecutului, prezentul viitorului, prezentulprezentului, adică „sub semnul Aceluiaşi”, ca nişte„variaţiuni imaginative”, ca să-l citez pe Paul Ricoeur.

* Atelierul de muzică contemporană„Archaeus” (4 decembrie, ora 17,00, CentrulNaţional de Artă „Tinerimea Română”)

„Archeii” au rămas consecvenţi în ideea de aasocia, în programele lor, creaţii de ultimă oră şicreaţii ale unor maeştri din ultimele decenii alesecolului al XX-lea. Concertul pe care-l recenzăm acuprins pagini de Costin Miereanu (n. 1943) –Elfenspiegel (Jocul Elfilor) pentru ansamblu; ElenaApostol (n. 1980) – Fabulă pentru ansamblu şirecitator; Jean Paul Dessy (n. 1963) – Amos-Soma,o primă audiţie absolută; George Balint (n. 1961) –Muzică pentru Archaeus; Ştefan Niculescu (1927-2008) – Sincronie I; Leonard Dumitriu (n. 1962) –

ORTER Trio (p.a.a.); Ivana Stefanovič (n. 1948) –Ordinary conversation pentru oboi şi vioară (p.a.r.) şiLiviu Dănceanu (n. 1954) – Panta rei.

Compozitorul român rezident la Paris, CostinMiereanu, ne-a bucurat atât cu prezenţa sa fizică laediţia jubiliară a Festivalului „Meridian”, cât şi cupiesa „Jocul Elfilor” a cărei partitură a fost lansată şicomentată de către Irina Hasnaş, chiar a doua zidupă concert, în sala „Dinu Lipatti” a Universităţii deMuzică, împreună cu alte câteva semnate de RaduPaladi, Cornel Ţăranu, Dan Dediu. Lucrarea i-a fostcomandată de către Muzeul „George Enescu”, a fostscrisă la Tescani, în 2009, şi a fost tipărită la Cluj-

Napoca, într-o ediţie îngrijită de Oana Andreica – ceacare a coordonat Proiectul Miereanu, care cuprindepromovarea muzicii sale, a cărţilor şi a site-ului săupersonalizat. Jocul Elfilor redă o altă faţetă acercetărilor antropomorfice întreprinse de cătrecompozitor în toate mitologiile lumii. Deşi cele 13secţiuni din care este alcătuită se succed într-oalternare de alb-negru, diurn-nocturn, volatil-exploziv, formele lor „accidentate” alcătuiesc, totuşi,o „structură monolitică”, unitară. Fiecare instrument,fiecare structură muzicală defineşte câte un personajanume ce populează pădurile, fântânile şi chiarsubteranele misterioase ale mitologiei scandinave.De aici, multitudinea şi diversitatea nuanţelorexpresive, de la plutiri diafane, vibratile, aeriene, laextrovertiri dionisiace paroxistice, pentru a reveni,ciclic, la acalmia sonorităţilor transfigurate deunisonuri şi cantabilitate. Instrumentiştii ansamblului„Archaeus” (Anca Vartolomei, violoncel, RodicaDănceanu, pian, Dorin Gliga, oboi, Ion Nedelciu,clarinet, Şerban Novac, fagot, Sorin Rotaru, percuţie,Marius Lăcraru, vioară), s-au transpus, pierzându-sepe sine în această lume miraculoasă pe care au„refigurat-o”, de aceea, cu un plus de autenticitate.A urmat o descindere în atmosfera plină de umor afabulei lui Grigore Alexandrescu, „Privighetaorea şimăgarul” pentru ansamblu şi recitator de ElenaApostol. Tânăra compozitoare şi-a asumat rolul derecitator, iar instrumentiştii, pe acela al diferitelornecuvântătoare, „prezentate” cu maximă seriozitateşi precizie prin sunete onomatopeice, politempiicontrapunctice şi ritmico-timbrale, de o foarteplastică şi ironică sugestivitate. Odată cu piesaAmos-Soma pentru violoncel solo (p.a.r.) de JeanPaul Dessy părăsim sfera fantasmelor şi a fabuleipentru a pătrunde în lumea abstractă, a unuia dintreconceptele antice greceşti, exprimat de cătrecompozitorul francez printr-o subtilă anagramare anumelui Profetului rănit de lipsa de responsabilitatea lumii, Amos ↔ Soma (corp - „în tradiţia atenianăsemnificând plenitudinea fizică şi frumuseţeaformală”). Din asocierea celor două denumiri rezultădualismul asceză-jubilaţie, incompatibile în realitate.Este şi motivul care l-a determinat pe Paul Dessy să-şi dedice partitura unui singur instrument care să-iconţină şi întruchipeze pe cei doi zei ai muzicii:Marsyas, zeu al dansului şi al exceselor şi Orpheu,zeu al contemplării şi interiorizării. „Amos/Soma - neatrage atenţia autorul - este în egală măsură cale deasceză şi bucurie, pace interioară şi jubilaţie sonoră”.Meritul de a fi reuşit să exprime, sonor, o asemeneadensitate ideatică i-a revenit violoncelistei AncaVartolomei. De la arioso-ul iniţial, îmbogăţit cu

Elena Apostol


MERIDIAN 2014formule ritmico-melodice repetitive, de esenţăclasică, Anca Vartolomei a trecut treptat către un felde sarabandă încheiată cu un coral de tip bachian,recules şi interiorizat, dând câştig de cauză somei,în accepţia de „licoare a Zeilor” din tradiţia vedică.Anca e mereu seducătoare, dăruită cu o putere depătrundere în sensurile adânci ale sunetelor, cântulei transformă orice text în temă de meditaţie, astfelîncât, orice creaţie pe care o interpretează dăimpresia că se naşte din propria ei interioritate.

Adept al construcţiilor muzicale dramatice/dramaturgice, cu contraste puternice întresereninătate-nelinişte, George Balint ne absoarbe,odată cu Muzică pentru Archaeus, îndimensiunea pur energetică a fiinţei,dominată de procese dinamice efervescenteşi culminaţii abrupte în care tensiunileinterioare capătă nu o dată o alură gravă,funebră, în pasajele clarinetului-bas, din carenu lipsesc inflexiunile modale cu caracter debocet emise de fagot.

Sincronie I de Ştefan Niculescu areadus în prim-plan sonorităţile luminoase,limpide, din urzeala eterofonică ainstrumentelor de suflat, amintind de tehnicafolosită de către compozitor în partituri caIson I, Ison II de pildă. Eterogeneitatea creatăde ritmurile sincopate şi pigmenţii timbrali,metamorfozate ulterior în unisonuri şicontinuum-uri sonore de mare rafinamentcoloristic se înlănţuie în acord cu gândireamuzicală a lui Ştefan Niculescu, axată pedouă principii esenţiale oricărui act de creaţie:Unu-Multiplu şi coincidentia oppositorum.

Compozitorul şi dirijorul ieşeanLeonard Dumitriu ne-a prezentat o piesă cutitlu, indescifrabil pentru mine, ORTER. Triopentru pian, clarinet şi fagot, bazat pe tehnicide contrapunct imitativ, pe linii consonantecantabile, cu parfum romanţios, cu vagiinfluenţe franceze, relevând predilecţia sapentru formele clasice, de la madrigal lapreludiu, canon, fugă, variaţiune, sonată.

O lucrare interesantă în privinţa arhitecturiiformale a fost cea semnată de către IvanaStefanovič, Conversaţie obişnuită pentru vioară şioboi. Pasionată de valenţele expresive ale vociiumane, compozitoarea sârbă le transferă în aproapetoate opus-urile sale, inclusiv în cele pentru diferitecategorii de instrumente, ca în cazul Conversaţiei.Alăturând cele două timbruri complet diferite, IvanaiStefanovič a surprins, diferenţiat, două caractereopuse iniţial, dar care, în ultimă instanţă, îşi

descoperă puncte de convergenţă care le apropie.În timpul audierii muzicii am depistat patru etape aleacestei conversaţii pe care a dorit-o una obişnuită –opţiunea pentru alcătuirea cvadripartită a lucrărilor,după modelul simfonic al clasicilor vienezi, fiind unadintre trăsăturile definitorii ale autoarei: a) contrastuldintre parcursul viguros, percutant al viorii şi celcontrapunctat, ceva mai... rezonabil, al oboiului, fărăa fi vorba însă de vreun conflict; b) linia ondulată,mai unitară, cu care debutează oboiul şi căreia i serăspunde în aceeaşi notă, discuţia devenind cevamai incisivă, mai înflăcărată; c) momentul în careambele instrumente ajung la un fel de numitor

comun, cantabil, completându-şi ori distanţându-şipunctele de vedere, într-un amestec amiabil de vocişi, d) după o serie de meandre, „ea” (vioara) şi „el”(oboiul) ajung să-şi însuşească modul de a gândi şisimţi, în acelaşi ritm, aceeaşi cadenţă, acelaşi sunetacut pe care se îşi savurează triumful empatiei.

Piesa lui Liviu Dănceanu, Panta rei, a încheiatprogramul ansamblului „Archaeus”, într-o cavalcadăritmică halucinantă care curge aidoma unui fluviutorenţial în care descoperim, printre „afluenţi”, ritmuride joc popular şi sonorităţi de tarafuri. Pe cât de

Ştefan Niculescu


MERIDIAN 2014scurtă ca durată, pe atât de consistentă şi sugestivăîn privinţa conceptului filosofic heraclitean. Ca deobicei, ansamblul a excelat în arta de a crea paletecoloristice policrome, cu efecte orchestrale, chiar şiatunci când e vorba despre lucrări pentru doarcâteva instrumente.

* Ansamblul de percuţie „Game” (5Decembrie, ora 19,00, Sala „George Enescu” aUniversităţii de Muzică).

Ce s-ar mai putea spune despre aceastăformaţie spectaculoasă, întotdeauna surprinzătoarenu numai datorită programelor, ci şi, mai ales,datorită dexterităţii, pasiunii, creativităţii, seriozităţii,sensibilităţii, perspicacităţii cu care se implică înprocesul intim al compoziţiilor interpretate? Doar căe minunată, împreună cu fondatorul şi dirijorul ei,Alexandru Matei, mereu în miezul actului creator, caun veritabil coagulant spiritual al tinerilor pe care-iîndrumă cu rară generozitate.

Prima piesă din programul percuţioniştilor afost Duhul pădurii de Vladimir Scolnic – o muzică încare instrumentul, sunetul, reverberaţiile de gong, detobe şi alte instrumente de percuţie sunt prelungiteprin gestualitatea interpreţilor – aici, Alexandru Mateişi Sorin Rotaru, alte două „duhuri” ale pădurilor desunet şi gând. În funcţie de schimbările formelor,culorilor, luminilor şi umbrelor pădurii în carehălăduieşte, „duhul” îşi modifică natura devenindcând asemenea unei stranii sălbăticiuni, cândaidoma unui fluid imponderabil, când ca un dragoncare-şi unduieşte coada puternică,lăsând în urma lui o trenă de zgomoteşi mugete ca cele ale creaturilormitologice şi apoi dispare în adânculpădurii ca o nălucă. Teluricul şifantasticul se opun la început, dar, înfinal, fantasma reuşeşte săîmblânzească fiara redându-iidentitatea imaterială de „duh alpădurii”. Vladimir Scolnic reuşeşteîntotdeauna să ajungă la esenţa unorfenomene abstracte, cum ar fi timpulşi spaţiul, memoria, proceselecognitive sau transformările genetice,pornind de la simple poveşti saulegende, ori de la simple sunete,game, intervale pe care le dezvoltă înstructuri complexe, adesea luxuriante.

Piesa Mosaique, în formă delied tripartit, A-B-A, de Anatol Vieruvine parcă să înnobileze dramatismullucrării precedente, prin etalarea uneigame foarte diverse de instrumente cu

efecte luminoase, transparente, cum sunt marimba,vibrafonul, clopotele cu reverberaţii delicate, boluriletibetane cu clinchete cristaline, chiar şi wood-blocks-urile, cu atingeri discrete, formând grupuri ritmiceeterogene şi ministructuri caleidoscopice. SecţiuneaB contrastează puternic cu secvenţa iniţială, prinexplozia bruscă a ritmurilor de tobe şi talgere.Efemeră, agresivitatea lor e anulată de revenireasecţiunii A, în sonorităţi de o puritate genuină,dublate de câteva silabe nesemantice rostitealternativ de cei trei percuţionişti – Alexandru Matei,Sorin Rotaru şi Alexandru Stroe, orientaţi cu precizie,în labirintul mozaicat imaginat de Anatol Vieru, decătre dirijorul Mircea Pădurariu..

Compoziţia Doinei Rotaru, Geyser, pentru unpercuţionist (aici Alexandru Matei) şi bandă neintroduce în zona fenomenelor fizice, hidrologice,cărora autoarea le conferă conotaţii pur spirituale.Fondul electronic are caracter de coral, sunetelefierăstrăului, care i se suprapun, au consistenţa fibreifin laminate, bolurile tibetane şi gongurile de templuîşi transmit ecourile cristaline departe, în eter,asemenea picăturilor din partea superioară a jeturilorde apă ce ţâşnesc din izvorul de apă termală, fiindtotodată comparabile cu jubilaţiile fiinţei spirituale încontact cu lumile suprasensibile. Elanurileextrasenzoriale sunt bruiate însă de intervenţiile unorritmuri repetate mecanic, mereu mai aspru, într-uncrescendo de la diafan/difuz, la concret/material,adică de sus în jos, de la transfigurare la partea

Alexandru Matei


MERIDIAN 2014compactă, mai dură, a bazei geiserului. În finaltriumfă însă puritatea, la fel ca în piesa lui AnatolVieru. Lucrarea Doinei îmi pare însă foarte apropiatăca alcătuire interioară de sensul devenirii şimetamorfozării „aripilor de lumină” (titlul uneia dintrepiesele sale), din faza telurică, în cea sublimată. Câtdespre Alexandru Matei, el este întruchipareabaghetei fermecate care face posibilă îndeplinireaoricărui gând creator.

O partitură în care clarinetul şi percuţia îşiunesc glasurile pentru a-şi spori energia, în scopulatingerii pragului superior al cunoaşterii, a fost ceaintitulată Talaz de Vasile Colţea. Dacă în cazulmuzicii Doinei Rotaru, geiserul desemna izbucnireaunui izvor cu ape termale, sub formă de mănunchiurisau perdele lăptoase, la temelie, şi diafane în parteasuperioară, în piesa lui Vasile Colţea, talazul arelegătură cu valurile stârnite de furtună pe mări şioceane. Felul în care clarinetul îşi mlădiază timbrulsugerează formele ondulatorii ale valurilor, iar fondulcontinuum-ului ritmic de toacă dă senzaţia uneiprotecţii astrale sacre. În mod straniu, înainte cavalurile să fie înghiţite subit de imensitateaoceanelui, percuţia iniţiază un ritm de joc – poate obătută - din care nu lipsesc figuraţiile ironice aleclarinetului. Concertul ansamblului „Game” s-aîncheiat cu lucrarea Spaţiu şi ritm pentru trei grupede percuţionişti, un opus mai vechi (1965) alcompozitorului Tiberiu Olah. Cu extraordinarăvigoare componistică şi spirit de pătrundere în fiinţamateriei, Tiberiu Olah plăsmuieşte spaţii, volume,suprafeţe temporale între un episod sonor şi altul,coagulând ori delimitând intervalele dintre ele prin

fragmentări şi/sau simultaneităţi ritmico-timbralesugestive. Clopote, tobe, gonguri, cow-bells-uri,marimba, xilofonul şi alte instrumente percusivepopulează spaţiul cu zvonuri de sunete şi ritmuri ceedifică şi susţin, laolaltă, armonia sculpturală aîntregului univers. Vigoare, fantezie, viziune – astfels-ar putea defini muzica lui Tiberiu Olah. Concertulansamblului „Game” dirijat în seara zilei de 5Decembrie 2014 de către Mircea Pădurariu a dat un

nou impuls Festivalului „Meridian”, înainteaultimelor două zile.

* Ansamblul AdHOC (6 Decembrie,ora 19,00, Aula Palatului Cantacuzino).

Reîntâlnirea cu acest ansamblu cu„geometrie variabilă”, născut cu şase ani înurmă în contextul celei de-a VIII-a ediţii aFestivalului Cluj-Modern, sub directoratulartistic al compozitorului Adrian Pop,avându-l la pupitru pe tânărul dirijor MateiPop, mi-a reconfirmat profesionalismul,maleabilitatea şi permeabilitatea membrilorsăi la diversitatea limbajelor componistice.Întâmplător sau nu, programul a conţinutpatru opus-uri complementare caatmosferă şi ideatică, fiecare dintre elevizând relaţia autorilor cu sferaimaginarului, populată de „voci în infinit”,„invocaţii”, „Spiriduşi”, „Umbre”. Concertuls-a deschis cu Ecou de colind pentru

cvintet cu pian, de Valentin Timaru. Interesulmuzicianului clujean pentru tehnicile contrapuncticeşi, deopotrivă, pentru cele modale, s-a evidenţiat şide data aceasta. Tema de colind, culeasă din ţinutulSucevei, a fost mai mult un pretext sau un paratextcare i-a permis să pună în ecuaţie atât forma defugă, chiar în debutul piesei, polifonia modală, cât şitema cu variaţiuni şi, nu în ultimul rând, scriituracvartetistică de sorginte clasică. Dintr-o astfel decombinaţie aparent eterogenă a rezultat o texturăextrem de solid închegată, cu extensii de anvergurăorchestrală şi relaxări cantabile infuzate cu lirismulspecific colindelor. Ecoul de colind a fost preluat şitransmis în eter cu frazări a căror claritate,substanţă, subtilitate expresivă au vorbit de la sinedespre claritatea şi precizia gândirii muzicale ainterpreţilor Radu Dunca – vioara I, Diana Man –vioara a II-a, Ovidiu Costea – violă, Vlad Raţiu –violoncel, Eva Butean la pian, sub bagheta sigură şieficientă a lui Matei Pop. Spiritul contrapunctic,dublat însă de scriitura eterofonică, s-a menţinut şiîn lucrarea lui Roman Vlad, Voci în infinit – Concertpentru clarinet şi cvartet de coarde. Concepută în treisecţiuni, lucrarea a evidenţiat faţeta ataşată de

Doina Rotaru


MERIDIAN 2014canoanele tradiţiei, a personalităţii tânăruluicompozitor. Cu vervă, dexteritate, ingeniozitate,ştiinţă componistică bine sedimentată, Roman Vladîşi clădeşte demersul cu rigoare, dar şi cu spirit ludic,improvizatoric. Instrumentele cu coarde învăluie cueterofoniile lor sunetul prelung, secant al clarinetului,îngemănându-şi şi despletindu-şi vocile fie înunisonuri tensionate, fie în reţele eterice,transsubstanţializate. În secvenţa următoare, corzileîşi asumă libertatea jocului, în formule alerte decontrapunct ritmic şi pizzicati, sau în combinaţiiritmico-melodice, basculândnonşalant între incisivitate şidelicateţe, materialitate şitransluciditate. Dinamicaacestui moment pregăteşte, defapt, trecerea la secţiuneafinală în care agogica seinversează: corzile sunt celecare visează în registrul acut,în timp ce clarinetul emitesunete răzleţe, punctate, pânărămâne singur, înaintând pe unteren accidentat, cu figuraţiiritmice şi sunete precipitate,groteşti, aruncate în infinitul îndirecţia căruia Aurelian Băcantrimite un urlet, la propriu.„Vocile” trec, aşadar, de laextaz la disperare, de la teluricla serafic, într-un soi deinvocare a instanţei supreme.Interesantă muzică,impecabilă interpretare.

Compozitorul britanicJeremy Thurlow a semnat untriptic din suita Ouija pentruvioară şi mediu electroacustic(2012): Invocaţie - Spiriduş (Zâna) – La umbraaripilor. Conform descrierii autorului, piesa „vorbeştedespre vocile necunoscute şi despre faptul de aasculta ceea ce pot ele să ne spună, şi este, de fapt,ceea ce se petrece cu însuşi violonistul”. Dând curssemnificaţiei termenului Ouija – „Placa Spiritelor”sau „Planşeta vorbitoare”, marcată cu literelealfabetului, cu numere de la 0 la 9 şi cuvintele DA şiNU, cunoscută şi utilizată încă în China anului 1100în şedinţele de spiritism – Jeremy Thurlow începeprin a invoca spiritul lui Paganini, ale căruiextravaganţe tehnice se aud imprimate în mediulelectroacustic. În paralel, Radu Dunca improvizeazăîn acelaşi spirit, cu uluitoare virtuozitate,rememorând parcă atât pasajele diabolic de dificile,cât şi pasajele cantabile sau melancolice, cu

accente uşor patetice pe alocuri. Pe măsură cemuzica avansează, banda devine tot mai prezentăestompându-l pe solist, până în punctul în carespiritul paganinian se confundă cu negativul lui depe bandă, cu imaginea sa în oglindă, în pasaje debravură, cu inserturi mai virtuoze sau mai romanticedin Capriciile pentru vioară solo. Radu Dunca îţi taierespiraţia cu agilitatea lui violonistică uimitoare. ÎnNoiembrie 2014, compozitorul englez afirma că abiaaşteaptă să vină în România la Festivalul „Meridian”pentru a lucra cu „fantasticul tânăr violonist Radu

Dunca. Radu cântă cuformidabilă virtuozitate,sensibilitate şi virtuozitate”.Ultima lucrare din programulAnsamblului AdHOC a fost Deumbris,/ Despre umbre deXavier Dayer, comandă aFundaţiei Pro Helvetia, pentruConcertele de cameră dinElveţia. Convins că nu doarobiectele, ci şi umbrele lor potdeveni la rândul lor sursa altorumbre, Xavier Dayerexperimentează, în Deumbris, tocmai ideea„multiplicării” lor, investindflautul cu rol de obiect, şicvartetul de coarde cu acelade reflectare a umbreiprodusă de acesta. Înconsecinţă, mai spune autorul,„pe măsură ce lucrareaavansează relaţia seinversează şi se estompează,flautul şi violoncelul formeazăun obiect dublu, şi nimeni numai poate distinge cine, a cui

umbră este”. Flautista Flavia Herdieska şi cvartetulalcătuit din Radu Dunca, Diana Man, Ovidiu Costeaşi Vlad Raţiu au redat cu mare fineţe, expresivitateşi înţelegere atmosfera ireală a muzicii, astfel încâtau reuşit ca, sub bagheta lui Matei Pop, să deaformă vagului întruchipat de jocul fluid al umbrelor.

* Ansamblul PROFIL (7 Decembrie, ora19,00, Aula Palatului Cantacuzino).

Cea de-a X-a ediţie a FestivaluluiInternaţional „Meridian”. Puncte cardinale, s-aîncheiat cu concertul susţinut de către ansamblulcare şi-a câştigat notorietatea încă de la înfiinţare,cu 12 ani în urmă, din iniţiativa compozitorului DanDediu.

Diana Moş – vioara I, Petre Nemţeanu –vioara a II-a, Marian Movileanu – violă, Mircea

Matei Pop


MERIDIAN 2014Marian – violoncel, Emil Vişenescu – clarinet,Adriana Maier - pian şi dirijorul Tiberiu Soareconstituie mănunchiul de artişti-instrumentişti careîncântă publicul cu fiecare apariţie pe podiumurile deconcert, reuşind să câştige tot mai mulţi adepţi aimuzicii contemporane. Întregul program a stat subsemnul consonanţei, al lirismului, al cantabilităţii şirafinamntelor sonore. Prima lucrare, Discussions #11pentru cvintet cu pian, i-a aparţinut compozitoruluiisraelian Menahem Zur - o muzică de factură post-expresionistă, cu inserturi polifonizate, momenteintens cantabile, de o puritate ce atinge limitaimaterialităţii, şi altele, cu reflexe modale, delicate,mai ales în partitura pianului. Aş spune că „Discuţiile”s-au purtat între cvartetul de coarde şi pian la unnivel spiritualizat, evitând complet locurile comune.Cvartetul de coarde nr. 3 – Ugarit de Thomas Beimelmi s-a părut comparabil cu un exerciţiu de memorieşi de imaginaţie al compozitorului belgian, în privinţavestigiilor arheologice şi culturale ale vestitului oraşulsirian de la Marea Mediterană. Acest tip de memorieafectivă şi emotivă, pe care aş numi-o indirectă, acărei expresie pare să şi-o fi însuşit în orele de studiucu Myriam Marbe, la Bucureşti, e reactivat prin

intermediul glissando-urilor şi repetarea obsesivă amotivelor ritmice principale, în diferite formule şitehnici componistice, de la contrapunctul încrucişat,la cezuri sau simultaneităţi temporale ce pun faţă-nfaţă concreteţea reminiscenţelor trecutului şireflectarea lui voalată în percepţia prezentului. Aşdefini Cvartetul de coarde al lui Cristian Lolea, ca peo structură polisecvenţială ce porneşte de laflageolete difuze cu implanturi oarecum agresive alepasajelor pizzicate din partitura violoncelului, treceprintr-o urzeală de glissando-uri contrapunctice,asemănătoare celei utilizate de Beimel, ajunge înspaţiul rezonanţei naturale pe o pedală de violoncelcare devine şi suportul ritmurilor repetitive alecelorlalte trei instrumente, şi, treptat, accede înlumea Ideilor, de unde începe forfota, un du-te-vino,ca pe scara imaginată de Bonaventura, pe careurcăm spre desăvârşire şi pe care descoperimurmele Divinităţii – materiale şi spirituale deopotrivă.Şi, ca să nu devină dramatic, compozitorul îşi încheierememorările cu un pasaj ludic, sprinţar, redat decorzi, în pizzicato, cu efect de chitară.

În fine, ajungem la Eseul despre Globul piratpentru clarinet, cvartet de coarde şi pian al lui DanDediu. Frenezia cu care Dan Dediu dislocămultiversurile lumii sonore guvernează şi acest opuscu titlu postmodern ingenios, aşa cum sunt toate celecare-i aparţin şi-i definesc creaţiile. Frenezia nu eînsă doar titlul unei alte partituri semnată de DanDediu; nu e doar expresia manierei în care-şiînlănţuie configuraţiile ritmice; frenezia a devenitprincipiul, motorul, elementul sine qua non alîntregului sistem componistic al lui Dan Dediu! Cutoate acestea, există momente în care izbuteşte săîntrerupă, chiar dacă efemer, fluxul acesta energeticinepuizabil, introducând periodic, algoritmic, frânturicantabile, eterofonii pline de farmec şi intenţii decoral desfăşurat pe sunete prelungi, diafane – ca înunele pasaje ale clarinetului – şi, de asemenea,consonanţe poetice, visătoare – ca în unisonul feerical corzilor... Frenezia triumfă însă, şi piesa se încheiecu un crescendo amplu, în arpegierile concertisticeale pianului. Calitatea opus-urilor din program a fostegalată de excepţionala interpretare a membriloransamblului „Profil” şi a dirijorului Tiberiu Soare,capabili să surprindă în profunzime şi în perspectivăsensul devenirii oricărui act creator.

A fost un final de festival cât se poate de tonic,de revigorant atât în direcţia stimulării creativităţii şicreaţiei contemporane, cât şi în aceea a câştigării denoi adepţi ai muzicii secolului nostru. Căci, nu-i aşa,de când e lumea, noul a fost dintotdeauna şi varămâne „o veche poveste!”.Emil Vişenescu


COMPETIȚII

CONCURSUL „PAUL CONSTANTINESCU”

ediţia a XX-a

Al. I. BĂDULESCU

Continuând o importantă tradiţie,înzilele de 12-15 decembrie 2014, în oraşulPloieşti a avut loc cea de-a XX-a ediţie aConcursului Naţional de Interpretare şiCreaţie Muzicală „PaulConstantinescu”, prestigioasămanifestare muzicală organizată de cătreMuzeul memorial „Paul Constantinescu” -Secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şiArheologie Prahova, împreună cuFilarmonica „Paul Constantinescu”, cusprijinul direct şi generos al MinisteruluiCulturii, Consiliului Judeţean Prahova,Prefecturii, Primăriei MunicipiuluiPloieşti,Direcţiei Judeţene pentru Cultură Prahova .

Deschiderea concursului a avut loc vineri, 12 decembrie, ora 10.00, în superba sală de concerte „Ion Baciu”a Filarmonici „Paul Constantinescu”.

În alocuţiunea sa, prof.dr. Al.I.Bădulescu-directorul concursului a prezentat asistenţei o interesantă istorie aacestei manifestări muzicale de referinţă ce poartă numele unui muzician de geniu Paul Constantinescu, de la a

Îngrijire și îngrijorare(Urmare din pag. 1)

Din păcate însă opusurileintră în lume fără un controlprealabil al calităţii. Când o lucrareîmi merge la suflet, măinteresează mai puţin dacă s-aurespectat sau nu indicatoriicalitativi. Ce te faci însă atuncicând opusul „muşcă” agresiv dinurechea cu care îl asculţi?Desigur, nu poţi interveni decâtpost-factum, prin ignorarea luiulterioară. Este unicul fel în careputem rezista la sminteala sonoră,la reiterarea rătăcirilor prinmuzică. Şi totuşi există un controlal calităţii: autocenzura,compozitorul aplicând dupăputinţă normele de „întrebuinţare”ale gândirii aplicate (asta pe lângăinvestiţia de talent, posibilă acolounde ea a fost prevăzută înbugetul personal de către

Divinitate). Îndeobşte, gândireaspecializată îşi revendică, nu fărăoarecare mândrie, apartenenţa lagândirea comună,recomandându-se tocmai încalitate de gândire care nu uită deunde a pornit. Gândirea comună,pe de altă parte, urmăreşte cuinteres şi aclimatizează cupropriile ei preocupări rezultatelegândirii specializate, atunci cândle apreciază ca edificatoare,destinale, în pas cu cerinţele uneianumite întreprinderi creatoare. Ate înfrupta din sursele ideatice fieale contemporanilor şi a obsesiiloracestora sau, dimpotrivă, a terefugia în trecut spre a-l reînvia orispre a-l îngropa încă o dată, amima specializarea actuluicomponistic sau a intra în oricealte relaţii, mai serioase, cu acesta– nu constituie demersuri înprivinţa cărora gândireaspecializată ori cea comună să îşidecline competenţa. Important e

ca autorul să fie îngrijorat de„apariţia” operei sale, chiar dacănu întotdeauna îngrijorarea estede cultivat, ci, mai degrabă,îngrijirea, căci, se ştie, prinpotenţare, îngrijorarea poateparaliza acţiunea. Datoriacompozitorului (sau ainterpretului) este de a acţiona: lacomandă sau din proprie iniţiativă– dar conform unor principii. Iaraceste principii nu cunosc niciîngrijorări, nici griji. În calitatea lorde formă reificată a gândiriispecializate, formă solidificată şiînculcată în sânul fiinţei creatoare,principiile nu trebuie să aibă învedere decât îngrijirea, adicăacele lumi sonore posibile caresunt compatibile atât cu grija cât şisiguranţa, cu îngrijorarea şinădejdea, dar sunt incompatibilecu delăsarea, mersul de la sine,rătăcirea, şovăiala, cu starea debateau ivre.

Mihai Cosma, Silvia Voinea și Maria Slătinaru


COMPETIȚIIcărui trecere - prematură şifulgerătoare în eternitate -se împlinesc 51 de ani la20 dec. 2014. Apoivorbitorul a prezentatîntregii asistenţe membriicelor cinci jurii naţionale aleconcursului, cu principaleledate ale vieţii şiexcepţionala lor activitate îndomeniul arteiinterpretative, activităţiiştiinţifice şi didacticeuniversitare, precum şi înuniversul creaţiei muzicale.

Concursul a fostdeschis celor mai talentaţielevi şi studenţi de la şcolilegimnaziale, liceele şifacultăţile de muzică din ţară şi Republica Moldova, carestudiază vioara, violoncelul, pianul, canto clasic şicompoziţia muzicală.

Juriile de specialitate din cadrul fiecărei secţii aconcursului au fost alcătuite din personalităţi marcanteale artei interpretative şi creaţiei muzicale româneşti,cadre didactice de la Universitatea Naţională de MuzicăBucureşti: pianista Ilinca Dumitrescu (preşedinte-Secţiapian), prof.univ.dr. Octavian Raţiu (preşedinte Secţiavioară), prof.univ.dr. Silvia Voinea, soprană (preşedinteSecţia canto), prof.univ.dr. Marin Cazacu (preşedinteSecţia violoncel), prof.univ.dr. Dan Buciu (preşedinteSecţia compoziţie). Din jurii au mai făcutparte:prof.univ.dr. Valeriu Maior şi lect.univ.dr.IoanaCroitoru (Secţia vioară), prof.univ.dr. Şerban DimitrieSoreanu, conf.univ dr. Carmen Manea şi lect.univ.dr.Sanda Hîrlav Maistorovici (Secţia pian), prof.univ. MariaSlătinaru Nistor-soprană şi prof.univ.dr. Mihai Cosma(Secţia canto), prof. Anca Vartolomei şi prof. AncaIarosevici (Secţia violoncel), prof.univ.dr. Dan Dediu şiprof.univ.dr. Doina Rotaru (Secţia compoziţie). Ca şi laediţiile precedente, Preşedintele de onoare al concursuluia fost prof.univ.dr. Dan Buciu-rectorul onorific alUniversităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, secretat alUCMR.

La concurs s-au înscris 97 de candidaţi dinprincipalele centre culturale ale ţării şi din RepublicaMoldova.

Repertoriul prevăzut în regulamentul concursuluimenţionează obligativitatea candidaţilor de a prezenta, încele două etape eliminatorii, câte o piesă din creaţianemuritorului compozitor Paul Constantinescu sau a altuimuzician român. Au fost prezentate lucrări de referinţăpentru vioară şi pian, pian solo, violoncel şi pian, arii şilieduri etc. semnate de aproape 30 de compozitori dinperioada clasică şi contemporană românească.

În urma unei atente jurizări, cei mai buni dintre ceibuni, au fost răsplătiţi cu 74 de premii din care: 19 PremiiI, 18 Premii II, 27 Premii III (corespunzător categoriilor

de vârstă). Deasemenea, au fost acordate 6 Menţiuni şi6 Premii speciale din partea Uniunii Criticilor Muzicali„Mihail Jora” , Ziarului „Ploieşti”, Fundaţia „Tinere talente”pentru „cea mai bună interpretare a unei lucrărisemnate de Paul Constantinescu s-au de un altmuzician român”.Marile Premii ale concursului au fost câştigate de către:

Secţia vioară: Bobeico Alexandra cls.a XII-a dela Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu”-Bucureşti, clasa prof. Elena Baltaga

Secţia canto - elevi: Popescu EcaterinaDaniela cls.aXI-a, Colegiul Naţional de Arte „DinuLipatti”-Bucureşti, clasa prof.Ionescu Georgeta şiMarinescu Andreea Gabriela cls.a XII-a, Liceul de Arte„C.Brăiloiu” Tg.Jiu, clasa prof. Balasoiu Olimpia

Secţia canto - studenți: Cristea DominicOctavian-anul II, U.N.M.B. clasa prof.univ.dr.CristinaSoreanu.

Secţia violoncel - Curcă Alexandra, cls. aXII-aC.N.M.„G.Enescu”- Bucureşti, clasa prof univ. AncaVartolomei.

Festivitatea de premiere a candidaţilor şi Galatinerilor laureaţi ai concursului a avut loc Duminică, 14decembrie la Filarmonica „Paul Constantinescu”. Şi-audat concursul câştigătorii Marelui premiu şi câştigătoriiPremiului I de la secţiile concursului (vioară, pian,violoncel, canto clasic)

Felicitând din toată inima pe tinerii concurenţi şipe profesorii lor îndrumători pentru rezultatele artisticeobţinute, suntem convinşi că şi la viitoarele ediţii aleacestui reprezentativ concurs naţional, prezenţacandidaţilor va fi mai numeroasă şi din ce în ce maiperformantă.

Calde mulţumiri se cuvin a fi adresate cudeosebire structurilor publice naționale și locale pentrufinanţare și pentru buna desfăşurare a concursului,precum şi unor oameni de mare suflet din unităţi cu profileconomic şi medical, care au sprijinit efectiv acestconcurs.

Premianții secției canto

Recitalul violoncelistei

Ana TopaloviciMircea ŞTEFĂNESCU

Marţi, 16 decembrie 2014, în Aula Palatului Can-tacuzino, apariţia în recital a violoncelistei Ana Topalovicis-a definit drept o manifestare de artă în linii admirabile.

Ana Topalovici s-a născut la Belgrad unde a în-ceput educaţia muzicală de la o vârstă fragedă.Dedicându-se violoncelului, solista a absolvit acestinstrument la Conservatorul din Viena, instituţieacademică de la care primeşte distincţia de Master ofArts în 2010. Evoluţia sa artistică s-a completat prin pre-mii câştigate la importante concursuri internaţionale deinterpretare muzicală, cât şi de prezenţe în mass-mediade recitaluri şi concerte cât şi de înregistrări, în principaldin Austria şi Germania.

Ana Topalovici dispune de o excelentă condiţieinterpretativă. Sunetul său este puternic şi echilibrat,jocul degetelor sale pe tastieră are precizie atât caacurateţe intonaţională cât şi ca trecere de la o poziţie laalta într-un mers fluid, la care se adaugă un vibrato pecare eu l-am văzut de la 10-15 la 20-25 pulsaţii pesecundă. Trăsătura sa de arcuş se profilează elegant şisigur, iar atacul şi contactul la coardă au efect de atributde gândire şi de comportament spectacular.

Prima piesă din program, Sonata pentru violoncelsolo de Anatol Vieru a fost interpretată de Ana Topalovicicu o abilitate notabilă. Această partitură a fost la timpulapariţiei ei, după cum este şi astăzi, momentul introduceriide noi tehnici şi de ivire a unui nou concept, atâtcompoziţional, cât şi instrumental.

Vers le ciel de Sabina Ulubeanu este auditiv,desigur, o condiţionare poematică, în anumite momenteingenios de subtilă. Tuşele de registre foarte înalte,alternând, în grav şi mediu, cu inflexiuni elocvente, fărăîndoială, se constituie într-o imagine de natura în inefabila metaforei.

On The Move de Dana Cristina Probst evocă olume validă şi în invazii de mecanisme, fiecare cu ritmuri,

cu elansări specifice, dar cu partea deumanitate deţinută în exclusivitate decompozitoare. Pentru Ana Topaloviciplasarea pe traiectoria acestei muzicis-a făcut prin implicarea în sensul vibra-tor şi în rezonanţa de ansamblu şi de cli-mat de tensiune care răzbat din paginileacestei lucrări.

Cu lucrarea sa Prin suneteleprivirii I, pentru violoncel şi bandămagnetică, Ulpiu Vlad înalţă otranspunere a realităţii într-un spaţiu derafinată şi irizată configurare. Dialogul in-strumentului solist cu sunetele care seauzeau din difuzoare are fior dramatic şifăcea să se resimtă luminozităţile unuianume triumf al ideii că este posibil ca şiîn zilele noastre să apară compoziţii pro-funde şi originale.

Gudrun pentru violoncel solo deAdrian Pop, desfăşoară o împletire dedouă părţi. Prima parte poartă expresiafulminantă de revoltă, de aversiune, deindignare, într-o gestualitate com-ponistică şi la instrument, a stăriizguduitoare de panică, aşa cum sunt

mintea şi intelectul în faţa enigmei, enigma dincolo decare nu poţi distinge nimic, nu poţi imagina nimic, nu poţicrede şi nu poţi motiva nimic. A doua parte este ocascadă de plânsuri, un şuvoi de hohote, o cataractă deicnite, şi dintre şi printre toate acestea, se aud, ca imnuri,melodii şi jocuri româneşti din Transilvania, ca un alterego al şi pentru paradisul muzical pierdut, sau care sepierde.

Umbre III pentru violoncel şi bandă electronicăde Doina Rotaru este o saga. Este o piesă muzicalăscrisă de o maestră a componisticii, o maestră care arecapacitatea şi disponibilitatea de a fi şi de a se depăşi caatare. Umbre III de Doina Rotaru se profilează în exotic,într-o fină straneitate, totul fiind înţesat de o nobilănelinişte. Aici eu am întrevăzut o saga, o istorie cu lumişi personaje pe care nu le putem descifra, umbre poatedin trecut, poate din prezent sau poate din viitor. Umbre.


EVENIMENT

“Anotimpurile” luiVivaldi şi Piazzolla

Oana GEORGESCU

Doi dintre cei mai îndrăgiţi şi talentaţi muzicienireprezentanţi ai tinerei generaţii, violonistul AlexandruTomescu şi dirijorul Tiberiu Soare, împreună cu Symphac-tory Orchestra au susţinut la început de an un concert deexcepţie. Organizat de Fundaţia ”Calea Victoriei”(preşedinte Sandra Ecobescu) şi găzduit de Sala Majestica Teatrului Odeon acest concert devenit tradiţie a îmbinatdouă stiluri muzicale diferite. Spectatorii care au umplut salapână la refuz au fost purtaţi într-o călătorie muzicală pe douăcontinente în acordurile ”Celor patru anotimpuri” de AntonioVivaldi (”Le quattro stagioni”) şi pe ritmurile pasionale ale”Los Cuatro Estaciones”, lucrare semnată de AstorPantaleón Piazzolla.

Tiberiu Soareeste unul dintre ceimai apreciaţi dirijoriromâni, atât în ţară,cât şi în străinătate.Fost dirijor al OpereiNaţionale Bucureşti(2005-2013), el estedirijor principal al For-maţiilor muzicaleRadio şi invitat să diri-jeze orchestre din An-glia (LondonPhilharmonic Orches-tra, Royal Philharmo-nic Orchestra), Franţa,Germania, Austria,Cehia, Suedia, Israelsau Rusia. Conducealături de Gabriel Be-beşelea, SymphactoryOrchestra, un ansam-blu de tineri şi talentaţiinstrumentişti care aususţinut concerte în cadrul Festivalului ”George Enescu”, laBucharest Music Film Festival, B-Fit in the Street, dar şi latradiţionalele concerte de Anul Nou de la Teatrul Odeon.Symphactory Orchestra a contribuit la aparitia cărţii “” sem-nată de Tiberiu Soare. “Anotimpurile… timpurile anului... În-totdeauna mi-a plăcut să caut sensul dincolo de suprafaţacuvintelor sau lucrurilor, interogându-le până la transpa-renţă” – spunea dirijorul despre lucrarea datorită căreia An-tonio Vivaldi rămâne şi astăzi unul dintre cei mai ascultaţi şiîndrăgiţi compozitori ai barocului veneţian.. ”Aşadar, timpul,această oglindă curgătoare a eternităţii, în două viziuni:şcoala veneţiană a barocului târziu de secol XIII - Vivaldi şiBuenos Aires-ul acelui straniu secol XX, atât de frumos des-cris de Borges - Piazzolla. Muzica fiind un exerciţiu al liber-tăţii, îmi este imposibil să evit asocierea cu vedutele lui

Francesco Guardi şi cu povestirile personajelor borgesiene.Imaginea şi cuvântul, cuprinse în sunet. Frumos, zic eu, me-rită încercat!”.

Alexandru Tomescu şi al său ”Stradivarius” au cu-cerit lumea de multă vreme. Au fascinat mereu publiculromân şi nu numai. Angajamentul pe care şi l-a asumat în2007 atunci când a primit vioara ”Stradivarius Elder-Voicu”a fost Acela de a familiariza un număr cât mai mare de ro-mâni cu sunetul minunatului instrument. Prin turneele salea demonstrat că ”muzica clasică este o fereastră spre ar-monia cu sine şi cu celălalt, o lume deschisă tuturor şi căfiecare merită şansa de a o explora”. A devenit protagonistulunor evenimente speciale derulate în spaţii neconvenţionaleîn scopuri caritabile: a cântat pe ”Stradivarius” într-o staţiede metrou, într-o pădure, dar şi în faţa unei case în ruine, acântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevă-zătorilor din România sau pentru copiii cu deficienţe de auz.Alexandru Tomescu se numără printre primii artişti careşi-a asumat misiunea de a purta mesajul muzicii clasice înoraşe în care nu există filarmonici. A susţinut recitaluri şi

concerte în Europa şi în întreaga lume, Théâtre des ChampsElysées (Paris), Carnegie Hall (New York) sau MetropolitanArts Centre (Tokio) fiind doar câteva dintre cele mai impor-tante scene ale lumii unde Alexandru Tomescu a concertatsub bagheta unor mari maeştri precum Valery Gergiev, KurtMasur sau Christoph Eschenbach.

Faptul că a fost primul eveniment de acest gen alanului, dar şi datorită echipei extraordinare, a organizării im-pecabile, a repertoriului ales şi numelor de excepţie, bileteles-au vândut într-un timp record încă de la sfârşitul anului2014. Au fost puse scaune suplimentare pentru melomaniicare au avut privilegiul să asiste la un astfel de concert acărui tradiţie va continua la fiecare început de an. (Foto:George Pruteanu)


PE SCENE


PUNCTUL PE J... AZZ

TVR JAZZ AND BLUES

Florian LUNGU

După aproape patru ani în care am realizatîmpreună cu partenerul meu Mike Godoroja un serialde weekend numit „Unora le place” (emisiunisăptămânale difuzate pe TVR 2 din anul 2009, gânditeca show-uri/ serate culturale propunând dezbateri cuinvitaţi de notorietate asupraunor varii domenii dereferinţă şi raportându-seprin întruchipări muzicalelive la compartimentele„jazz”, „blues” şi nu numai),au urmat, spre regretulnostru şi al melomanilor, doiani de întrerupere. Toateeforturile de a reinclude îngrilele postului public deteleviziune un număr deminute dedicate periodicjazz-ului şi blues-ului s-aulovit de un zid de indiferenţădin partea conducerii SRTV.De abia în toamna anuluitrecut, noul manageriatreprezentat de scriitorul şiomul de cultură Stelian Tănase a apreciat că ar fiefectiv legitimă prezenţa pe micul ecran a unei emisiunide profil menită să reflecte realităţile unor genurimuzicale culte (sau mai corect spus non-comerciale)care, deşi considerate „de nişă”, îşi află locul lor binedelimitat în peisajul artistic autohton. Ne referim lanenumăratele recitaluri, concerte, festivaluri de gen, laactivitatea cluburilor din multe oraşe ale ţării, la celepeste 35 de volume publicate la noi după anul 2000, lanumeroasele discuri editate, la clasele/ specializările/modulele de jazz existente în învăţământul superiormuzical din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi chiar şi înînvăţământul preuniversitar, la sutele de minutemuzicale difuzate în principal de Societatea Românăde Radiodifuziune...

În condiţiile în care funcţionează posturi privatece cultivă asiduu doar manele 24 de ore din 24, estelogic să estimăm că, prin contrast, a nu exista nici

măcar o emisiune de televiziune dedicată jazz-ului şiblues-ului pe întreaga reţea a micilor ecrane, ţine dedomeniul incredibilului, al aberaţiei. Dacă în cazulteleviziunilor comerciale lipsa unor atare emisiuni semai poate justifica prin nivelul mai scăzut al audienţei,la televiziunea publică nu rating-ul ar trebui să primezeca argument ci necesare comandamente culturale!

Cum spuneam, din toamna lui 2014, a fostacceptată propunerea unei emisiuni numită „Noapteindigo”, de jazz şi blues realizată într-o nouă formulă:cele 48 de minute disponibile au fost împărţite frăţeşteîn două episoade egale ca durată, juxtapuse, primulnumit „Să fie într-un JAZZ bun” (Florian Lungu) iar celde al doilea, „Blues Made in Romania” (MikeGodoroja). Difuzarea pe TVR 2, miercurea de la ora

23,00, a început la 15 octombrie şi a cuprins zece ediţiisăptămînale succesive.

În secţiunea de jazz s-au perindat numesonore ale genului în ipostaze de muzicieni practicanţişi / sau de interlocutori, plus comentatori invitaţi. Iatăcîţiva dintre aceştia: Petrică Andrei şi al său Trio,Marius Popp, Daniela Nicolae, Nicolas Simion înfruntea propriului Quartet de componenţăinternaţională, grupul „Jazzappella”, din contextulacestui grup – Zoltan Andras, Ana-Cristina Leonte(cântăreţi şi deopotrivă parteneri de discuţie), MirceaTiberian, Sorin Zlat – lider al formulelor de Trio şi deQuartet, Duo-ul reunindu-i pe „bossanoviştii” GabrielaCosta şi Alex Man, producătorul de discuri RomulusArhire, grupul „Nadia Trohin & Friends”, şeful de clubDan Hornoiu, grupul constănţean „Balkanamera”,Lilian Zamfiroiu – preşedintele Institutului CulturalRomân, Alex Pădureanu împreună cu Trio-ul său,

Florian Lungu și Mike Godoroja

solistul de romanţe Aurel Pădureanu, „Emil BîzgăTrio”, din nou Mircea Tiberian şi Ana-CristinaLeonte, de astă dată şi ca duo interpretativ.

În secţiunea de blues ne-am bucurat departiciparea unora dintre exponenţii cei mai pregnanţiai genului în context autohton, precum ghitaristul/vocalist/ lider Rareş Totu şi companionii săi, ghitaristul/vocalist Hanno Höfer, lider al grupului „Nightlosers”,ghitaristul / vocalist A. G. Weinberger, Trio-ulghitaristul şi vocalistului George Baicea, fiecare dintrecei citaţi apărând ca interpreţi şi convivi în câte douăediţii consecutive, poeţii Dan Mircea Cipariu şi FlorinIaru ca prezentatori sui generis ai unor secvenţeînregistrate cu „Mike Godoroja & The Blue Spirit”,amfitrionul însuşi recomandat drept activ comper,ofertant de secvenţe discografice şi entertainer înscurte dialoguri muzicale cu invitaţii săi. A adus cu sine„pete de culoare”, la propriu şi la figurat, graficianulCodrin Cârdu. Fiindcă emisiunile „Noapte Indigo” aufost adresate nu doar unor cercuri restrânse de iniţiaţi,ci au vizat atragerea de mai largi rânduri alemelomanilor, s-a intenţionat ocolirea cu bună ştiinţă apreţiozităţilor de limbaj şi a termenilor muzicologici destrictă specialitate, preferându-se exprimările verbalesimple, directe, deţinătoare ale unei cantităţisemnificative de informaţii utile.

În aceeaşi intenţie de accesibilizare acomunicării, de captare a unui sporit interes din parteatelespectatorilor, cei doi realizatori / co-prezentatoriînsoţiţi în demersul lor de Marina Constantinescu,apreciată comentatoare de artă teatrală, autoare ainspiratelor emisiuni numite „Nocturne”, au imaginatanume pentru seara zilei de 26 decembrie 2014, oemisiune de divertisment cultural şi muzică de calitatedin care nu au lipsit colindele de Crăciun, emisiune100% live intitulată „Vă rugăm să aveţi o viaţăfrumoasă” (conceptul fiind semnat de MikeGodoroja), în durată extinsă, de o sută de minute,difuzată cu începere de la ora 20,00. Avînd ca gazdăde prestigiu Big band-ul Radio dirijat de Ionel Tudor(TVR 2 a apelat cu acest prilej la un oportun parteneriatartistic cu Centrul Cultural Media de la RadioRomânia şi cu Direcţia Orchestrele şi CorurileRadio), menţionata ediţie specială a beneficiat decontribuţiile unei întregi pleiade de interpreţi notoriiaparţinând compartimentelor blues, jazz, rock, întrecare A. G. Weinberger, Nadia Trohin, Hanno Höferşi „Nightlosers”, „Marius Mihalache Back ToSwing”, grupul vocal „Jazzappella”, grupul „Song”condus de Daniel Jinga, Cristi Minculescu şi RareşTotu şi desigur, „Mike Godoroja & and The BlueSpirit”. Lor li s-a adăugat tandemul de comici muzicali

Radu Gheorghe şi Mihai Bisericanu. Nelipsit –graficianul Codrin Cârdu. Şi-a marcat aportul sine quanon la reuşita emisiunii (vizionată de un importantnumăr de telespectatori!), echipa de profesionişti aSRTV cu care cei doi realizatori conlucreazăpermanent, reunindu-i între alţii pe directorul deimagine Emil Stan, regizorii muzicali Liana şi LiviuElekeş, regizorul de emisie Dragoş Caloianu,organizatoarea de producţie Ioana Stan, producătorulCătălin Heson. Ritmul alert al montajului video-audio,ideea binevenită a insertului unor selecţiuni dinemisiunile „Noapte Indigo”, calitatea cadruluiscenografic şi al luminilor din platou – iată argumentevenind să confere un plus de fluenţă, de expresivitateşi diversificare derulării emisiunii.

În lunile ianuarie şi februarie ale anului 2015,ediţiile „Noapte Indigo” au fost reluate, în aşteptareadeciziilor ce vor fi transpuse în concret pe micul ecrandin martie, odată cu lansarea grilei de primăvară...

Vasile Mardare: “Anii cei mai frumoși”

A început să deprindă tainele chitarei încă de la cinciani, de la fratele său, obținând apoi premii la concursurileșcolare din Botoșani. Ulterior, devine un pion important alfolk-ului din Reșița, alături de Dinu Olărașu și Cristian Buică,

înființând și grupul Pro Folk la Sibiu. Este cooptat în cenaclul“Totuși iubirea” și se mută la Timișoara, lansând câteva dis-curi bine primite.

Şi acest ultim album îi certifică calităţile multiple desolist vocal, instrumentist, autor de muzică şi versuri, pe liniaunui folk bine construit, de tip “clasic”, cu nostalgice rever-beraţii sonore şi poetice.


PUNCTUL PE J... AZZ


CONVORBIRILE A.M.

Mircea Romcescu ne răspunde

Motto: Să nu dai niciodată falsitatea, nesinceritatea, semenilor tăi.

Cum vezi starea muzicii româneşti actuale - uşoară,pop, dance, etc?

Starea muzicii uşoare/ pop/dance româneşti estecea a copilului abandonat de părinţii săi, rămas singur,confuz şi apatic, cu sentimentul că e „greşit”, fiindcă lumeanu-l vrea, nu-l iubeşte... Dacă până şi la RRA procentul demuzică românească a ajuns la 10-15%, nu cred că mai enimic de comentat.

Ce părere ai despre concursurile muzicale TV?Lansează ele cu adevărat noi talente româneşti? Ce artrebui îmbunătăţit la ele?

Concursurile muzicale TV (Vocea României/ X-Factor etc.) sunt extraordinare pentru artiştii trusturilorrespective, pentru juraţii-vedete ai acestora şi aproape delocpentru noile talente. Remarca d-lui H. Brenciu dintr-uninterviu, referitoare la solicitarea de a veni ca jurat la„Vocea...” este edificatoare: „Când m-a sunat Mona Segal(producătorul show-ului) şi m-a chemat în juriu, am ştiut căviaţa mea se va schimba total!” Referitor la participanţi,încercaţi să va amintiţi numele câştigătorilor de la X-Factorsau Vocea... Destul de greu, nu? Unde sunt albumele lor,turneele lor prin ţară, afişele doar cu numele lor etc. S-arîmbunătăţi dacă accentul s-ar pune mai mult pe ei şi maipuţin pe vedetele trusturilor media.

Cum se prezintă difuzarea muzicii uşoare româneşti,la radio, TV, pe discuri?

Difuzarea muzicii româneşti la radio/ TV este cu-adevărat sublimă, dar lipseşte (aproape) cu desăvârşire! Înmomentul când primul artist a plătit pentru a fi difuzat la radiosau invitat la TV (şi ştiu că este aşa, „de la prima mână”),atunci totul s-a distorsionat iremediabil: de ce să mai chemeproducătorii radio/ TV un artist valoros, care nu numai că nuva plăti, dar va cere el să fie plătit – aşa cum e normaloriunde în lume – dacă pot să cheme un „no-name” care vaveni cu bani de-acasă (de la „sponsorul” cu 30 de ani mai„copt”) şi le va şi lauda emisiunea şi pe realizatori până lacer şi înapoi!?

De ce compozitorii importanţi ocolesc concursurilede creaţie gen Eurovision?

Eu nu cred ca autorii consacraţi ocolesc concursurilegen Eurovision, eu unul nu o fac, am participat de 4 ori înRomânia şi de 3 ori în Danamarca. Cred mai degrabă căjuriile de selecţie a pieselor îşi dau toata silinţa să respingăpiesele cu adevărat valoroase, ca să nu le concureze pe

celelalte care trebuie neapărat sa fie admise, că doar suntscrise de prietenii sau colaboratorii lor de la casa de discuri/producţie. Am exemple notorii, recente, în acest sens!

Ce ar trebui să întreprindă UCMR, cu prestigiul său,pentru a reda muzicii uşoare româneşti demnitatea meritată?

UCMR ar trebui să urce pe baricade şi să se ia latrântă cu toate instituţiile de resort: Ministerul Culturii,Comisia de Cultură din Parlament, TVR, SRR, CNA.Retineţi: nimic nu s-a obţinut în lume fără luptă! - nicidrepturile femeilor (vot, egalitate de drepturi), nici ale elevilor/studenţilor, nici ale minorităţilor (de toate felurile)! DacăUCMR va rămâne pasivă, inertă, cei din mass-media îşi vorface de cap în continuare, iar noi vom avea tot 90% muzicăstrăină la RRA !

Mergi în jurii la festivaluri? Care crezi că e rolul lor?Câteva dintre ele („George Grigoriu” - Brăila, „Dan Spătaru”- Medgidia, Amara) sunt televizate în direct, organizateprofesionist, cu participare internaţională, preluând cu


CONVORBIRILE A.M.succes rolul defunctelor Mamaia şi“Cerbul de aur”.

Aş merge la festivaluriimportante în juriu, dacă aş fi solicitat,dar se pare că faptul că sunt membruUCMR din oct. 1980 şi DJBFA(instituţia omonimă din Danemarca) dinmartie 1989, este mai degrabă unhandicap decât o competenţăprofesională! Gurile rele spun că defapt motivul e altul: cică mă ştie lumeadrept intransigent şi ne-manipulabil, şinu mă cheamă de teamă să nu le aflu/stric aranjamentele... Ce cârcotaşi! Înorice caz, se pare că la noi până şipentru a fi membru de juriu trebuie săfaci parte dintr-un „grup de interese”!Eu nu fac... Apropo de festivaluri genBrăila/ Medgidia, tare m-aş bucuradacă şi italienii sau elveţienii sauspaniolii ar face astfel de concursuri încare să meargă români talentaţi şi săse întoarcă în ţară cu câte unautoturism de 20.000 de euro, sau cupremii substanţiale. Chiar Titus Andreirecunoştea acum câteva luni, la RRA,

ca în ultimii 3-4 ani numai străinii auobţinut premiile importante, în timp ceromânii au trebuit să se mulţumeascădoar cu menţiuni... Oare cum s-or fisimţit, după ce au mai şi plătit taxa departicipare...

Care crezi că a fost cauzadispariţiei manifestărilor amintite?

Festivalurile Mamaia şi Cerbulde Aur s-au „stins” fiindcă organizatoriin-au dorit să le întinerească. Mi-aducaminte că, prin 2010-2011, îmipovestea Ştefan Naftanailă cum aîncercat să discute cu organizatoriiMamaiei şi le-a propus chiar să îiconsilieze gratuit – el fiind un adevăratexpert în Festivalul Sanremo – ca săaducă Mamaia la nivelul celui italian,însă nimeni nu a fost de acord să serenunţe la obiceiul de a-i obliga petinerii de la Interpretare să cânte numaipiese vechi, prăfuite... La Sanremo selansează numai piese noi, aşa cum eraşi la Mamaia pe vremuri – doar de-acolo s-a inspirat – însă compozitorii dela noi, care nu pot ţine pasul cu

vremurile, au insistat mereu ca tineriiinterpreţi să cânte melodiile lor, fiindcă,aşa cum mi s-a destăinuit un coleg degeneraţie, „dacă nu-i punem să necânte piesele la aceste festivaluri, undesuntem şi noi în juriu, atunci nu le maicântă niciodată”! No comment...

Proiectele personale pentruperioada următoare?

Proiectele mele muzicale seleagă de revenirea trupei mele -Academica - în prim-planul genuluirock/ pop-rock, printr-un nou album -după 40 de ani de la înfiinţare! Cusiguranţă vom face totul în regieproprie, fiindcă tot „ce face omul cumână lui e bun-făcut”. Piesele suntgata, inclusiv single-ul de „come-back”,acum trebuie să ne ocupăm de ceea cenu ne-a plăcut niciodată: strategie,management, promovare, etc... Fărăasta nu se poate, astăzi! În rest, ampregătit piese pentru Eurovision, dar şipentru alte festivaluri, acum aştept să...apară! (Red.)

Revelionulartiştilor

Dan CHIRIAC

Am semnalat în paginile noastre eforturile pe carele face asociaţia Ro Art din Bruxelles (prezidată de solistaMihaela Mona Trifu) de a aduce artişti români în faţaspectatorilor belgieni. În paralel, are şi o originală iniţiativăbucureşteană: a organizat pentru al treilea an Revelionul

Artiştilor, de data aceasta de o mai mare amploare, cu afişbogat, cu un bilet simbolic (10 lei), au fost prezenţi peste1500 de spectatori.

Au urcat pe scenă: Mircea Vintilă, Marius Baţu, IoanGyuri Pascu, Teo Boar, Vlady Cnejevici, Proconsul (acustic),Rock-Unplugged: Eugen Mihăescu (Krypton) - Paul Radu(Antract) - Costi Sandu (Voltaj 1991), Barock Group, Dan

Iliescu (Timpuri Noi), Marian Niculae, PhenomenOn, JulBaldovin, Marcian Petrescu, Mihai Imbarus (Belgia), MihaelaTrifu (Belgia), Marian Filip, Anastasia Suru, Cornel Bucşa(Germania), Dumi Dumitrache’s Band & Nicoleta, Alex Cery,Gabriel Manea, Navi, Andrei Manea, Aurel Moga, AlexandruCucu, Andreea Claudia Ioniţă – toţi evoluând fără onorariu.Prezentator - Gabi Jugaru (care a și cântat câteva piese).

O idee frumoasă, excelent finalizată.

Dan Iliescu

Beatles:legenda

continuă!Octavian URSULESCU

Nu credeam că o vom mai face, dar e cazulsă lăudăm TVR pentru difuzarea excepţionalului film-concert-document “Let It Be Beatles – Noaptea care

a schimbat America” (“The Beatles: The Night ThatChanged America – A Grammy Salute”). Este vorbade evenimentul special desfăşurat după decernareapremiilor Grammy, când câţiva valoroşi muzicienicontemporani au fost alături de supravieţuitoriilegendarei formaţii, Sir Paul McCartney şi RingoStarr (în ce formă fizică extraordinară se prezintă ceidoi, îndeosebi micuţul baterist!), într-un concertreactualizând o parte din zestrea muzicală unicălăsată nouă de cei “patru fabuloşi” din Liverpool.Evenimentul a fost ocazionat de împlinirea a 5decenii de la “invadarea” Americii de către cei patrubritanici geniali, mai precis de la prima lor apariţie înSUA, pe 9 februarie 1964, în spectacolul TV “The Ed

Sullivan Show”. Concertul omagial a fost filmat pe 27ianuarie 2014 la Los Angeles Convention Center’sWest Hall, la o zi după cea de-a 56-a ediţie afestivităţii decernării premiilor Grammy. Interesanteste faptul că Paul McCartney a avut ezitări dacă săse implice într-un asemenea proiect, gândindu-se căe ca şi cum s-ar omagia pe sine! Din fericire s-arăzgândit, aşa încât timp de mai bine de 2 ore amretrăit pagini de istorie alături de cea mai importantatitulatură de gen, fiindcă într-adevăr fără Beatlesnimic n-ar mai fi fost în muzica pop aşa cum este azi.Am revăzut filmările originale din 1964, evident live,precum şi un interviu cu Paul şi Ringo luat de DavidLetterman, vedeta TV de azi, chiar în Studio 50, laEd Sullivan Theater, unde ele au fost realizate,

atunci, în faţa unui public (în majoritate feminin)isterizat la modul propriu. Puţini ştiu însă, aşa cumscria John Malone, că Alan Livingstone, preşedinteleCapitol Records, casa de discuri care îi promova peBeatles, afirma înainte de debarcarea celor patru pepământ American: “Nu credem că vor reuşi peaceastă piaţă muzicală…”! Boss-ului de la Capitol îiplăcea muzica Beatles, dar era convins că tunsoareacu breton şi “curăţelele” lor costume negre nu vorprinde in SUA. Profeţia lui (datorită încasărilor uriaşea fost primul care s-a bucurat că se înşelase!) s-adovedit total neinspirată: din momentul când au ajunspe aeroportul Kennedy, pe 7 februarie 1964, a avutloc o isterie generală! Mai mult, adolescentele venite


RESTITUIRI

în număr mare (alte câteva suterămăseseră înafara studioului) laEd Sullivan Show ţipau atât detare încât abia se mai auzeamuzica, fapt rememorat cu umorde Paul şi Ringo. Primul concertBeatles în America a avut loc pe12 februarie 1964, la faimoasaCarnegie Hall, provocând oadevărată revoluţie pe strada 57din New York, fiind punctul deplecare al unui fenomennemaiîntâlnit în muzică. Cumsingurul album aflat pe piaţă înacel moment era “Meet theBeatles”, Capitol s-a grăbit sălanseze toate înregistrărileanterioare, ajungându-se ca înprima săptămână a lunii aprilie1964 grupul să ocupe primele 5locuri din America’s Top 10 cu, înordine, “Can’t Buy Me Love”,“Twist and Shout”, “She LovesYou”, “I Want to Hold Your Hand”(lansat în ianuarie) şi “PleasePlease Me”! În săptămânaurmătoare aveau nu mai puţin de14 titluri în clasamentul Hot 100,performanţă neatinsă de nimenipână atunci, dar nici după. Înaugust Beatles s-a întors în SUApentru un turneu triumfal de 36 dezile, cu un prim concert la SanFrancisco.

Omagiul unor artişti deprimă mărime de astăzi s-aconcretizat în interpretareaoriginală a unor piese clasiceBeatles. Este vorba de “All MyLoving”, “Ticket to Ride” (Maroon5), “We Can Work It Out” (StevieWonder), “Something” (Jeff Lynne,Joe Walsh şi Dhani Harrison, fiulautorului piesei, regretatul GeorgeHarrison), “In My Life” (EdSheeran), “Don’t Let me Down”(John Mayer, Keith Urban),“Yesterday” (Katy Perry),“Revolution” (Imagine Dragons),“Hey Bulldog” (Dave Grohl, JeffLynne), “The Fool on the Hill”(Eurythmics), “Let It Be” (JohnLegend, Alicia Keys), “Here

Comes the Sun” (Brad Paisley,Pharrell Williams), “While MyGuitar Gently Weeps” (Gary ClarkJr., Dave Grohl, Joe Walsh).Delirul a fost total in momentulcând pe scenă a urcat, alergândca un adolescent, Ringo Starr,admirat din primul rând de soţiasa, actriţa Barbara Bach; el acântat melodiile “Matchbox”,“Boys” şi “Yellow Submarine”,după care i-a făcut loc, pentru unrecital consistent (se ştie că eleste foarte activ în planconcertistic) lui Paul McCartney.Acesta a electrizat sala, publiculreluând în cor fiecare cuvânt din“Birthday”, “Get Back”, “I Saw HerStanding There”, “Magical MysteryTour” (ultima piesă neinclusă însăîn film). Evident, apoteoza a fostatinsă cu cei doi umâr lângă umăr,ca în vremurile bune, chiar fărăJohn Lennon şi George Harrisonalături, dar privindu-i afectuos dinCeruri, şi interpretând “With A LittleHelp From My Friends”, “Sgt.Pepper’s Lonely Hearts ClubBand” (îmi aduc aminte că m-amdus împreună cu fratele meutocmai în Polonia in 1968 pentru avedea filmul!) şi “Hey Jude” alăturide toată trupa “all-star”participantă la spectacol. Ce

magie, ce încântare, ce muzicăadevărată! În orchestră l-am zăritpe chitaristul Peter Frampton, larându-i vedetă cândva, iar înprimul rând pe Tom Hanks, OliviaHarrison, Sean Lennon şi, oroare,pe Yoko Ono, agitându-se în toatefelurile, dizgraţios, pentru a atrageatenţia, dar nimeni nu poate uitainfluenţa nefastă pe care a avut-oasupra lui John Lennon “văduvaneagră” care a distrus de faptBeatles! Momentele din spectacolau fost prezentate de LL Cool J,Johnny Depp, Eris Idle, KateBeckinsale, Anna Kendrick, JeffBridges, Sean Penn.

Pentru a-şi mai spăla dinnumeroasele păcate, am sugeraTVR să reia de câteva ori acestdocument unic, despre “noapteacare a schimbat America”, dar maiales care a schimbat ireversibilmuzica pop sau, cum i se spuneacândva, “beat”. Fiindcă după ElvisPresley, Beatles a fost al doileafenomen care a zguduit piaţamuzicală mondială: cei patrufabuloşi din Liverpool, cum li sespune, au reuşit acest lucru nunumai prin muzică, dar şi prinversurile curajoase, ancorate înrealitatea imediată, moderne,avangardiste, suprarealiste.


RESTITUIRI

Paul McCartney, Ringo Starr

Rod Stewart -70

Florin-Silviu URSULESCU

Încet, încet, starurile anilor ‘60 -’70 ne părăsescsau se apropie de vârste respectabile. Este şi cazullui Roderick David "Rod", al cincilea copil a familieiStewart, născut la Londra la 10 ianuarie 1945. Are62 singles de top în Anglia ("Sailing", "Passion","Forever Young", "Baby Jane", "Maggie May" şiatâtea altele) şi 6 albume consecutiv pe locul 1,având peste o sută de milioane de discuri vândute.

A cântat pe străzi la muzicuţă în Paris şiBarcelona, a făcut parte din formaţiile Jeff Beck şiFaces (printre altele), a imprimat discuri cu ooriginală fuziune rock, folk, soul, blues, dominate devocea sa inconfundabil - răguşită. Revista Billboardîl clasează pe locul 17 în "Hot 100 Top All-Time

Artists" iar revista Rolling Stone pe locul 59 în “100Greatest Singers of all Time”.

A cântat în faţa a 4,2 milioane de spectatori peplaja Copacabana din Rio (record Guinness Book),a cântat doi ani la Caesar’s Palace în Las Vegas,apoi s-a concentrat pe lansarea albumelor The GreatAmerican Songbook, cu cântece celebre din anii ‘30– ‘40. A editat şi un disc de Crăciun, „MerryChristmas, Baby”, iar în 2013 s-a întors la rock cualbumul „Time”. A cântat şi în România după 1990.

În 2001 a anunţat că o operaţie l-a scăpat decancerul la tiroidă cu care fusese diagnosticat. Estesuporter Glasgow Celtic (tatăl său fiind scoţian) şipasionat colecţionar de machete de trenuleţe. Aprimit Brit Award în 1993 şi distincţia CBE(Commander of the Order of the British Empire) inthe 2007 la Buckingham Palace, pentru Meritemuzicale remarcabile.

Stabilit la Los Angeles din pricina impozitelor,are o avere de 164 de milioane de lire sterline, careva merge la cei 8 copii de la 5 femei. Ar dori să i sescrie pe mormânt “Sunt celebru, scoateți-mă de aici”.


MAEȘTRII


SHOW

Bucuriacântecului

Genţiana OPREA

Adeseori auzim diverşi organizatori despectacole sau impresari cum că “nu mai merge nimic,lumea nu mai vine la concerte, e criză” şi multe alteleasemenea. Ceva adevăr există, în sensul că“manelizarea” pronunţată a emisiunilor de divertismentde la posturile TV comerciale şi inexistenţa unorprograme muzicale de calitate (de fapt, nu există denici un fel!) la TVR au deformat gustul publicului,derutat evident, nemaiştiind ce e bun şi ce nu. Apoi,dacă vede pe micul ecran aceleaşi şi aceleaşi figuri, iar

artiştii de vază n-au loc pe niciunde, spectatorul derând, neavizat, va alege afişele colorate strident şi nuconcertele de ţinută. Dar cine să le gândească peacestea din urmă? Din fericire, mai există promotoriinteligenţi, cu gust ales, care ştiu să alcătuiascădistribuţii echilibrate, de succes pentru toate gusturile.În această categorie intră, la loc de cinste, cunoscutulpromotor Dorin Irimia, care ne-a oferit de curând unregal de bun gust, fără a neglija atractivitatea. GrupulBreeze, condus de Florin Sâia, fondator al formaţieiMandinga, şi alcătuit din studenţi sau absolvenţi aiUNMB, a deschis “balul” cu un repertoriu rafinat, desorginte latino-americană (rumba, bossanova), avândîn Ioana Sâia o solistă vocală cuceritoare. Cei care n-o cunosc cu adevărat pe Miki (Mihaela Marinache,ex-Kpital) au fost poate surprinşi s-o urmărească într-un program impecabil de evergreens româneşti şi

străine, acompaniată de cunoscutul pianist de jazzPuiu Pascu, neştiind că Miki a fost de două ori finalistăde top la festivalul de la Mamaia. Evident, ea a oferit şiun recital pe coordonatele dance cunoscute (dar şi cusecvenţe etno), alături de dansatoarele sale. Cumevenimentul s-a chemat “Ianina”, cu trimitere lastrămoşii eleni ai promotorului, nu putea lipsiredutabilul tălmăcitor al cântecelor greceşti de la noi,Ionuţ Galani, împreună cu grupul său, Asteria. Undebut la acest nivel a fost cel al fostei eleve a luiDumitru Lupu, Nelly Cimpoca, în timp ce vedetele serii

au fost indiscutabil doi artişti ce domină, fiecare,segmentul muzical pe care-l reprezintă. GabrielDorobanţu a înfiorat şi de această dată publicul, mai

ales cel feminin, cu tulburătoarele sale cântece dedragoste, în frunte cu “Gara mică” sau “Să nu vii iar sămă cauţi”, în timp ce Mihai Mărgineanu, cu excelentasa formaţie orchestrală, ne-a purtat pe aripile refrenelorinterbelice, cu umoru-i cunoscut şi talentul actoricesc.Aşadar, un spectacol marca “Boeraşu”, cum estecunoscut Dorin Irimia în show bizz, o nouă lecţie deprofesionalism! (Foto: Dan Ivan)

Gabriel Dorobanţu

Mihai Mărgineanu

P. Pascu, Miki

Femina

M. ANTON

ALEXANDRA SHINE. Nume nou în topurilemuzicale, Alexandra Shine este una dintre apariţiilecele mai cuceritoare, îmbinând fericit înzestrărilevocale cu frumuseţea şitalentul coregrafic. Penumele real AlexandraGoremichina, artistaoriginară din RepublicaMoldova s-a dovedit dincopilărie o fire artistică,cântând, dansând şifăcând teatru depantomimă încă de la 7ani, când debuteazăscenic. La 16 ani estecooptată în celebrulansamblu de dans sportiv“Codreanca”, în cadrulcăruia are ocazia săcucerească numeroasemedalii la competiţiimondiale şi europene.Până într-o zi când estenevoită să renunţe lapartenerul de dans, zitotuşi fericită, fiindcăprimeşte imediat de larenumitul coregraf TeodorRădulescu oferta de aface parte dinbinecunoscutul “BaletTeodor”, ansamblu reputatîn domeniu. Aici areocazia să studieze noistiluri de dans, începe săpredea şi mai ales sărealizeze coregrafii, deoarece maestrul Rădulescuare încredere totală în calităţile ei. A fost o perioadăfericită şi fructuoasă, cu numeroase spectacole înfiecare an la cea mai mare sală din Chişinău, PalatulNaţional, cu participări la toate evenimenteleimportante şi cu apariţii în show-uri TV. Dar a venitfatidicul an 2009, când Alexandra suferă un gravaccident rutier: imobilizată la pat câteva luni, nu maipoate dansa, evident, dar din fericire era studentă la

Facultatea de canto – muzică uşoară, aşa încât în2010 debutează în ipostaza de solistă vocală.Acelaşi Teodor Rădulescu a avut ideea de a alcătuiun grup pop feminin, Hot Diamonds, cu mare accentpe show (muzică, voci, mişcare, costume), având-oca solistă pe Alexandra, debutul având loc înemisiunea “Happy Hour” de la ProTV, moderată deCătălin Măruţă. Chiar dacă întârziat din cauzaaccidentului amintit, proiectul inaugurării unei şcolide dans în Bucureşti a prins până la urmă contur; aşas-a născut, lângă Piaţa Obor, “Teodor Dance Studio”,despre care vom scrie, după care, neobosită,

Alexandra nu s-a mulţumitcu postura de profesoarăde dans şi s-a lansat subtitulatura Alexandra Shine,cucerind topurile. S-arputea, văzând fotografiile,să vă întrebaţi de unde ocunoaşteţi: ei bine, şi de laconcursul Master Chef,unde a ajuns până pelocul 6, fiindcă Alexandraeste şi o maestră a arteiculinare! Foarte talentatăşi imaginativă, eacolaborează cu unrestaurant din Bucureşti,pentru care realizeazăcine speciale cu tematicidiverse (va daţi seamă ceîncântare pe clienţi cândconstată cine le-aconceput rafinatele bucatedin farfurii!), având în planşi un proiect în domeniulalimentaţiei publice.Dansând, semnândcoregrafii şi reţeteculinare, dar mai alescântând, Alexandra Shineeste o prezenţă tonică,încântătoare. Urmăriţi-o înmelodiile sale de succes:“Play the Game”, “Just Let

It Go”, “Catch You”, “Dancing Home”, “It’s Gonna BeAllright” şi vă veţi convinge!

SANDRA N. revine cu o piesă în limbaromână, “Un străin”, după succesul înregistrat alăturide Adrian Sînă cu piesele “Boracay”, “Angel” şi “I’mSorry” - adevărate hituri internaţionale, dar şi cu“Liar”. Printre succesele Sandrei se număra şicolaborarea cu Marius Nedelcu, “Te joci cu minteamea”.


GRAŢII

A. Shine

NICOLE CHERRY a filmat un nou videoclip,pentru piesa “Fata naivă”, în regia lui Iulian Moga.

ANNA LESKO, divă retro într-un videoclipalb-negru, produs în studio-urile Fly Records, pentrusingle-ul “Foc şi scrum”.

unde nu a plecat fără un premiu important. BRIGHI: după ce a impresionat juriul emisiunii

concurs “Vocea României”, revine în atenţiapublicului cu noul single “TE JOCI CU FOCUL”.

ADRIANA RUSU: cunoscută în urmacolaborării cu Tataee de la BUG Mafia, alături de carea cântat piesa „Noi doi”, a revenit cu o schimbare destil şi două single-uri noi: “Arde” şi “Primul pas”,urmate de piesa “Moşule”. Videoclipul este regizat deCodrin Roibu, iar piesa este compusă de Vanotek,Sorin Seniuc, Mihaela Şeitan şi Anastasia Sandu.

ADDA, artista care a înregistrat succese cu“Îţi arăt că pot” şi “Sunt bine”, continuă cu oreadaptare pop a melodiei din folclor “Ană, zorile sevarsă”, pe versurile interpretului Ioan Bocşa, ocoproducţie Cat Music-DeMoga Music. “Am ascultatpiesa Addei şi am acceptat cu plăcere ideea preluăriifragmentului din piesa originală”, spune Ioan Bocşa.

BiBi: una dintre revelaţiile muzicale dinRomânia, la doar 12 ani, BiBi (Bianca Lixandru) a

lansat două videoclipuri, “Radio Song” şi “All mypeople”. Încă de la 6 ani, BiBi a devenit co-prezentatoare la emisiunea de la TVR2 “H…OraPrichindeilor” şi a continuat să fie prezentă lanumeroase festivaluri şi concursuri de muzică de

AMI a lansat un videoclip pentru piesa“Magical”, compusă de Adi Colceru (David Deejay),iar filmările au durat aproape 24 de ore, în regia luiMihai Militaru (Foto: Alexandru Chiţu).

ALEXANDRA STAN: după succesulinternaţional, în peste 20 de ţări, lansează un noualbum: „Unlocked” - o colecţie de 15 piese inspiratedin viaţa ei, o continuare a albumului de debut,„Saxobeats”, conţinând single-urile „Lollipop”, „Mr.Saxobeat”, „Million” şi „Lemonade”. Cu piese pop-dance precum „Dance”, „Cherry Pop” şi „Give MeYour Everything” albumul lansat în luna august înJaponia se află încă în topuri în Ţara SoareluiRăsare. Faţă de ediţia lansată în Japonia, noul albumconţine 3 piese noi: „Unlocked”, “Trumpet Blows” şi“Vanilla Chocolat”, un single pe care Alexandra Stanîl cântă în feat. cu Connect-R. În aşteptareavideoclipului oficial, artista a ales să facă un video-selfie inedit.


GRAŢII

Bibi

AMI

BucuriaUnirii

Cu ocazia Zilei Unirii, soliştiai Operei Comice pentru Copiialături de tinerii muzicieni MateiBucur Mihăescu (pianist şicompozitor) şi de OctavianIoan Pîrlea (violonist) aususţinut în Foaierul Alb unspectacol dedicat UniriiPrincipatelor. A fost unexcelent concert - lecţiepentru copii, dar şi pentrupărinţi, care a marcat astfelîmplinirea a 156 de ani de laUnirea Moldovei cu ŢaraRomânească. Programulconcertului extraordinar ainclus lucrări ale unor maricompozitori precum W. A.Mozart (Serenada din opera”Don Giovanni”, arii din opera”Nunta lui Figaro”), FrederichChopin (”Nocturnă” în do diezminor), Gaetano Donizetti(arie din opera ”ElixirulDragostei”), George Grigoriu (ariedin opereta ”Valurile Dunării”),Tiberiu Brediceanu (arie dinopereta ”La seceriș”), EmmerichKálmán (Csardas din opereta”Contesa Maritza”), Giacomo

Meyerbeer (arie din opera”Dinorah”), Ion Ivanovici (”ValurileDunării”).

Soliştii Operei Comicepentru Copii care au evoluat încadrul evenimentului au fostsopranele Ioana Bitere şi RalucaOprea, baritonul Vicenţiu Ţăranuşi tenorul Daniel Filipescu,acompaniaţi la pian de MădălinaFlorescu. Pianista Adela Lȍrincz

l-a acompaniat pe tânărul şitalentatul violonist din Braşov,Octavian Ioan Pîrlea, care ainterpretat ”Rondo Capricioso” deCamille Saint-Saëns. Și, tot la noulpian ”Kawai” al Operei Comice

pentru Copii, inaugurat cu aceastăocazie, tânărul Matei BucurMihăescu a interpretat şi ocompoziţie a sa, ”Concertul nr. 1”.Stagiunea 2015 a Operei Comicapentru Copii a început cumusicalul ”O noapte furtunoasă”în regia lui Mircea Diaconu. Anulacesta, Opera Comică pentruCopii pregătește trei noi producții:musicalul ”Peter Pan”, spectacolul

de operă ”Flautul fermecat” șispectacolul de balet ”Fetița cuchibrituri”.

Text și foto: Oana GEORGESCU


VARIA

FormaţiiFlorin-Silviu URSULESCU

Direcţia 5 . Băieţii de la direcţia 5 şi Lidia Bublene duc în jurul lumii în videoclipul “Forever Love”.Videoclipul este regizat de Dan Petcan, iar piesaeste compusă de Marian Ionescu, pe versuri deRaluca Diana David. Cum dragostea este mereu laînălţime, artiştii au urcat deasupra Bucureştiuluipentru a filma videoclipul piesei. Single-ul este extrasde pe albumul “Rock’n Roll, Baby”, pe care Direcţia5 l-a lansat pe 31 octombrie la Sala Palatului, înconcert, la care invitat special a fost Lidia Buble.

Albumul “Rock’n Roll, Baby!” este al 24-lea disclansat de Direcţia 5 în cei peste 21 de ani deactivitate muzicală. La doar 21 de ani, Lidia Buble aintrat în topuri cu single-ul “Noi simţim la fel”, feat-ulcu Adrian Sîna, iar la Romanian Music Awards aprimit premiul Best New Act.

Diesel. La scurt timp după părăsirea formaţieiViţa de Vie, pe care a înfiinţat-o în urmă cu 15 ani,Sorin Dănescu pune bazele formaţiei Diesel cu AlexLambrino – bass, Alex Georgescu – chitară şi GeaniMatei - tobe şi revine pe piaţa muzicală cu single-ul“Absolvent”, produs în studiourile HaHaHaProduction. Cântecul “Absolvent” îi este dedicat luiFlorian Pittiș: “In anii ‘80 eram un oaspete periodicîn casa lui şi vizionam casete video cu Woodstock.Era o oază de cultură rock în acea vreme”, a spus

Sorin Dănescu. La scurt timp după debutul oficial,formaţia a înregistrat mai multe piese pentru primulalbum, apoi a plecat în primul turneu.

byron. Pentru noul serial produs de HBO Europeîn România, Rămâi cu mine, formaţia byron, subcoordonarea producătorului muzical Adam Balazs, acompus peste zece piese originale, menite săînsoţească poveştile prezentate de-a lungul celor 13

episoade. Formaţia byron, de rock alternativ, cucomponenţa - Dan Byron (voce, chitară acustică,flaut), 6fingers (clape, chitarăacustică, voce), Laszlo Demeter(bass) şi Dan Georgescu (tobe)- a compus piese în limbaromână şi tranziţiile muzicalepentru serial. Pentru piesa degeneric, Melancolic, a fostrealizat şi un videoclip produsde Freealize (Ileana Cecanu).Înregistrările pieselor s-audesfăşurat în studioul RealSound & Vision, avându-l cainginer de sunet pe VictorPanfilov.

Proconsul. A lansat un nou single, “Din nou”,cântec compus de cei cinci membri ai formaţiei şi alecărei versuri au fost scrise de Adina Butar şi deBodo, solistul formaţiei. “Vrem să readucem înatenţie stilul Proconsul, pentru că ‘Din nou’ este obaladă şi noi ne pricepem să compunem baladefoarte frumoase”, a spus Dragoş Dincă, chitaristulgrupului. Proconsul pregăteşte deja alte două

melodii, interpretate cu alţi doi artişti români foartepopulari, ce vor fi lansate anul viitor. FormaţiaProconsul a fost înfiinţată în 1999 şi a cunoscutsuccesul odată cu super hitul “De la ruşi vine ploaia”.În 15 ani, trupa a lansat numeroase hituri, printrecare “Cerul”, “Mi-ai luat inima”, “Zbor”, “Despre tine”sau “Spune-mi despre noi” şi 10 albume, inclusivunul de Best of, cu cele mai îndrăgite piese ale lor.

Taxi. La Sala Palatului, Taxi a aniversat 15 ani,împreună cu 4000 de prieteni. Spectacolul a durat 4ore, fiind urmat de o sesiune de autografe de o oră.„Taxi – 15 ani” a fost un spectacol conceput de DanTeodorescu, în stilul binecunoscut: autoironie, umor,muzică, invitaţi de marcă. Seara a fost deschisă defanfara Brass Orchestra, urmată de invitaţii MaiaMorgenstern, Emilia Popescu, Dorina Chiriac(împreună cu grupul de copii „Do Re Mi”), CorneliaTihon, Marius Florea Vizante, Horaţiu Mălăele, VictorRebengiuc și Corul Naţional de Cameră Madrigal,Vicky Sava, Daria Corbu. Taxi (Mugurel Coman,Cantemir Neacșu, Kerezsi Csongor, Darius Neagu șiDan Teodorescu) a avut un repertoriu de 25 de piese,plus alte 5 la bis.

Kumm. După „Să nu spui nimănui”, o nouă piesăşi un nou clip: „One In a Million”, piesa prezentă şipe albumul de studio Kumm - „A Mysterious PlaceCalled Somewhere”. Clipul este regizat de VladGliga, avându-l ca director de imagine pe MariusIacob. Albumul conţine 12 piese şi a fost înregistratîn studiourile StartRec.

Cuantune. Grupul revine cu un nou single -Broke - o fuziune de elemente jazz swing şi soul.

Cruxfader şi Elizabeth sunt cei doi compozitori dinspatele Cuantune, avându-i alături în show-urile livepe Andreas Aron (contrabas) şi Alexandru Olteanu(pian). Primul album Cuantune - I Jazz Wanna BeWith You - a fost lansat exclusiv în mediul online.Descoperindu-şi pasiunea comună pentru muzică, înspecial pentru muzica de jazz, Cruxfader şi Elizabethau pus bazele proiectului Cuantune în primăvara lui2010.


ROCK

byron

Proconsul

Pompilia, “cantemirista”

Pe Pompilia Stoian n-am cunoscut-o înainte caea să plece din ţară; nici măcar nu trecusem pragulunei redacţii, nu mai vorbesc de contactul cu lumeamuzicii uşoare. Apoi, odată cu primele colaborări laradio, în anii ’70, auzeam rostit numele ei printreredactorii de acolo (ce amintiri minunate am cu

Cornel Chiriac,apoi cuAntoanetaBotez, OvidiuDumitru, ŞtefanIonescu, RomeoChelaru, EmilConta, SilviaVelicu, AdrianaMarian, LiviuTudor Samoilă,Sergiu Deleanuşi toată floareacea apusă amarelui,adevăratuluipost de radio

public!), dar fireşte melodiile nu i se difuzau: stabilităfiind în Occident, era interzisă pe post. O maidescopeream pe câte un vinil Electrecord, dar pentrumine era, în acei ani, doar o fostă glorie cu care nucredeam a ajunge a mă întâlni vreodată, mai ales cănu aveam viză pentru Vest.

Iată însă că în urmă cu un deceniu s-aorganizat la Sala Palatului marele spectacol“Remember Dan Spătaru”, la care a fost invitată devăduva artistului, venind special pentru asta dinGermania. Şi cum să nu fie aşa? Fusese foarte bunăprietenă cu Dan, debutaseră împreună la Casastudenţilor din Bucureşti... Am fost tare fericit s-oprezint în marele concert (neegalat încă, prinamploarea participării şi afluenţa de public) şi să staumai mult de vorbă cu ea la emisiunea de la DDTVmoderată de simpaticul Cristi Groza, frateleLoredanei. Au mai trecut anii, am ţinut legătura şi m-am bucurat când am putut-o recomanda primaruluide la Medgidia, Marian Iordache, şi directoruluiDaniel Gheorghe pentru festivalul internaţional “DanSpătaru”, unde a oferit un recital excepţional alăturide orchestra Ionel Tudor, dovedind că nu şi-a pierdut

nimic din forma de altădată. Vine destul de des laBucureşti, unde “trage” la vărul ei Dan, care oînsoţeşte pretutindeni la volanul automobilului său“vintage”. Acum trei ani, Pompilia m-a sunat şi m-ainvitat s-o însoţesc într-o vizită la marea noastrăcompozitoare Camelia Dăscălescu, care-i fuseseprofesoară. Au fost ore fabuloase la această maredoamnă a cântecului, neschimbată parcă, deşi avea90 de ani! Poveşti, amintiri, lacrimi, emoţii,promisiunea de a scrie cândva o carte despre dânsa(mi-o voi respecta vreodată?), ce mai, una din aceleîntâlniri pe care aş vrea să le am cât mai des,racordate la legenda muzicii uşoare româneşti.

La plecare, în drumul către casă, PompiliaStoian mi-a vorbit mândră de fiica sa, comentator detenis la un mare canal specializat din SUA şi, la unmoment dat, pe Şos. Ştefan cel Mare, în dreptulspitalului Colentina, îmi spune cu nostalgie: “Înspatele acestui bloc, pe str. Educaţiei, am locuit eu,acum casa nu mai este...”. “Păi în acest bloclocuieşte azi fratele meu Florin-Silviu, iar la capătulcelălalt strada Educaţiei “dă” în strada mea,incredibil!” - îi spun eu, pentru ca în clipa următoare,aflând că a copilărit în aceeaşi “mahala” cu mine,s-o întreb unde a făcut liceul. Aici s-a declanşatnebunia, aflând că a fost tot la Liceul nr. 11 “DimitrieCantemir”, unde am petrecut ani atât de frumoşi, capremiant, olimpic la matematică şi căpitan al echipeide baschet (ce dor mi-e de colegii mei! ). Chiar dacăne despărţeau nişte ani, am avut mulţi dascălicomuni, pe care i-am evocat cu tandreţe cu Pompilia,oprind maşina în colţ la Lizeanu: minunatul profesorde sport, antrenorul meu la baschet, Enric Klosowski,apoi Şerbănescu, de fizică (“Fonfi”), Dragomirescu,de română (“Escrocul”, de ce oare fusese poreclitaşa? Edita revista liceului, unde am publicat o groazăde poezii), Manolescu şi poetul Emil Giurgiuca(română), Doroftei (“Sticluţă”) şi Poenaru (sport),Petricu, Nuţu (ştiinţele naturii), Ion Fălculete(muzică), Angheluţă (latină), Marinescu (rusă),Iozefina Cernica (profesoara mea de matematică, ofemeie excepţională, care m-a inclus în volumul“Profesori şi elevi matematicieni ai Liceului“D. Cantemir”), pentru a ajunge, inevitabil, la muzică.Ei bine, amândoi îndrăgisem muzica graţiepasionatului dascăl Anton Scornea, o persoanăconsiderată de unii excentrică (ce mă mai chinuia cuparticiparea la cor!), dar care ulterior a ajunspreşedintele Sindicatului profesorilor de muzică;atunci trăia încă, peste a murit de curând, la 100 deani!! Ca la un semnal, eu şi Pompilia ne-am împletitglasurile, cântând imnul Liceului “Cantemir”, compusde Scornea pe versurile profesorului de franceză


AMINTIRI

Beliş: “Cantemir este numele şcolii/ Ai cărei elevi suntem noi / Susfruntea că ştim să fim solii /Progresului, vremilor noi!”.Trecuseră decenii de la absolvire,dar el tot rezona în inimile şi înmemoria noastră...

Te salut, cantemiristo!

Frumoasaverişoară

Cât este de greu să porţipovara unui nume faimos! DarDoina Spătaru şi-a construitsuccesul şi notorietatea exclusivprin forţe proprii – dincontră, numele Spătaru adezavantajat-o, de multe orinecunoscătorii recurgând lacomparaţii cu vărul ei Dan,devenit deja un idol alpublicului. Interesant estefaptul că Dan a reprezentatRomânia la prima ediţie a“Cerbului de aur”, în 1968,fără a intra în palmares, pecând Doina a cucerit omenţiune la o ediţie ulterioară!

Doina, interpretă frumoasăşi delicată, s-a impus printălmăcirea emoţionantă a unorcântece “de text”, vibrante,copleşitoare, între carecompoziţiile lui Alexandru Mandy,un poet al cântecului. S-a număratprintre primii câştigători aiconcursului “Steaua fără nume” dela TVR, care lansa într-adevărcântăreţi cu personalitate, nuimitatori talentaţi, precumcompetiţiile de azi. A fost mereu ofiinţă discretă, care s-a ţinutdeparte de “lumea dezlănţuită”,dar, paradoxal, cele două uriaşedrame din viaţa sa au spulberataceastă viaţă tihnită, retrasă, douătragedii petrecute în condiţiisimilare. Este vorba de moarteasoţului, actorul Boris Olinescu,

care locuia în blocul undemergeam adesea la prietenul şicolegul meu de la Radio, EmilConta (nepotul marelui dirijor IosifConta), în prezent un apreciatregizor muzical în Germania.

Fiind înainte de 1989,mass-media n-au răscolit durereadin inima Doinei, în schimb lamoartea delicatei Mălina Olinescu,fiica sa, a fost asediată, încolţită,neavând timp nici să-şi şteargălacrimile... O cunoscusem bine peMălina, am prezentat câtevaevenimente unde ea a evoluatalături de orchestra lui CălinGeambaşu, aşa încât am răspunscu drag invitaţiei acestuia, atuncicând a organizat un spectacolomagial la Teatrul de revistă “C.

Tănase” (unde Mălina jucase înmusical-ul lui Marius Ţeicu şiOctavian Sava, “Nota zero lapurtare”, alături de Adrian Enacheşi Aurelian Temişan). Au venitatunci mulţi dintre foştii săi colegide la “Şcoala vedetelor”, în fruntecu regretatul creator al acestuifenomen, Titus Munteanu, iarDoina a cântat, cu glas tremurat,una din melodiile preferate aleMălinei, din banda sonoră a uneitelenovele...

Numai o femeie puternicăputea rezista unor asemenealovituri ale sorţii, iar Doina Spătarus-a dovedit a fi un asemenea om,revenind cu durere în suflet, dar cuzâmbetul pe buze, pe scenă. De30 de ani este vedetaexcepţionalei orchestre condusede Petre Geambaşu, cu care a

colindat lumea şi alături de care astrălucit şi în cadrul concertului dela Sala Palatului prin care artistulşi-a sărbătorit cei 70 de ani, pecare nu-i arată nicidecum. Dealtfel, Doina Spătaru a fost colegăcu Petre Geambaşu la fostulteatru “Ion Vasilescu”, unde maicântau Dorina Drăghici, CornelConstantiniu, Lucky Marinescu,Dorin Anastasiu, Ion Ulmeanu,Rodica Paliu.

Despre toate astea am avutocazia să povestim pe larg acumcâţiva ani, în drum către Festivalulinternaţional “Dan Spătaru” de laMedgidia, unde eram invitaţi deprimarul Marian Iordache şi dedirectorul de festival DanielGheorghe. În maşină eram eu,Sida Spătaru, văduva lui Dan, şiDoina, care urma să susţină unrecital. Îmi pare rău acum că n-amînregistrat cele povestite peparcursul celor câteva ore, puteaieşi o adevărată carte! Dar o altăcarte ne aştepta la Medgidia, fiindvorba de “Dan Spătaru, regeleaplauzelor”, apărută (din păcatecu foarte multe greşeli) la EdituraMilitară (vorba ceea, “Treceafanfara militară”!), la lansare fiindşi sora artistului, Anca Nicola,căreia toată lumea îi spune“Puica” (respectată profesoară deromână în oraş), şi vărul său Doru(câte achiziţii “interzise” am făcuteu de la magazinul “Bucur Obor”,înainte de 1989, pe când el era şefacolo!)... Luaţi această carte şi veţifi impresionaţi de admiraţiasinceră, de respectul copleşitor cucare Doina Spătaru vorbeştedespre vărul ei mai mare, pe careîn copilărie se ducea să-l vadă peascuns la spectacole! Acum erândul nostru s-o aplaudăm înpicioare pe ea la Sala Palatului,cântând în duet cu PetreGeambaşu “Tu t’en vas”, mareleşlagăr al lui Alain Barriere...

Pagini deOctavian URSULESCU


AMINTIRI

Elena ZlatovPaula DOBOŞ

Premiul revistei “Actualitatea Muzicală”a fost acordat la cea mai recentă ediţie, a IX-a, a Festivalului internaţional de muzicăuşoară “Dan Spătaru” de la Medgidia tinereide 17 ani Elena Marinela Zlatov, o autenticăsperanţă a cântecului. Este elevă în clasa aX-a la Liceul teoretic “Nicolae Bălcescu” dinMedgidia sa natală şi se mândreşte cu unpalmares impresionant: 63 de premii şi 146de diplome! Explicaţia trebuie căutată atât înînzestrările sale vocale şi scenice, cât şi înprecocitate: a apărut pentru prima dată pe oscenă la 4 ani, iar la 7 cucerea primul săupremiu I, la Cumpăna! Dacă tot am amintit desalba de distincţii, care nu mai au loc pepereţii camerei sale, iată şi câteva dinlocalităţile în care juriile au recompensat-o cupremii la competiţii muzicale naţionale:Constanţa, Buşteni, Costineşti, Lumina,Cernavodă, Bacău, Babadag, Hârşova,Focşani, Techirghiol, Galaţi, Ploieşti, Buzău,premiul acordat de revista noastră anul trecutfiind indiscutabil cel mai strălucitor, mai “cugreutate”, el fiind dobândit şi într-o puternicăînfruntare internaţională. Iniţial, Elena Zlatova cântat muzică populară, absolvind în 2007clasa de profil a Şcolii de arte din Constanţă;

SPERANȚE

peste 3 ani absolvă şi clasa de muzică uşoara, la prof.Theodor Rădulescu, iar în 2012 pe cea de pian, la prof.Alla Bivol. Dar pregătirea sa muzicală a căpătatconsistenţă profesionistă în momentul când a începutsă lucreze cu reputatul compozitor şi formator detalente Cornel Fugaru şi apoi cu Mirela Fugaru, stilulsău interpretativ devenind din acel moment modern.De altfel, pe lângă concursuri tânăra solistă participăla diverse evenimente artistice, unde evoluează într-oformaţie muzicală “familială”, alături de mama saIuliana. Abordează stiluri extrem de diverse, repertoriulsău fiind foarte variat: include zeci de hit-uriinternaţionale, melodii dansante cântate în mai multelimbi, dar mai ales numeroase şlagăre ale muziciiuşoare româneşti, semnate de Ion Vasilescu, GeluSolomonescu, Temistocle Popa, Cornel Fugaru, ViorelGavrilă, Holograf. E vorba de titluri cum ar fi“Ţărăncuţă, ţărăncuţă”, “Dă, Doamne, cântec!”, “Cât dedeparte”, “Fără tine”, “Vin’ la noi la Medgidia”, “O sutăde stele”, “Să cântăm chitara mea”, “Măicuţa mea”,“Trecea fanfare militara”, “În rândul patru”, care capătăo nouă tinereţe şi contaminantă actualitate îninterpretarea acestei tinere de 17 ani!

A C T U A L I T A T E AM U Z I C A L Ă

Şef producţie: Costin ASLAMRedactori:

Mihai COSMA Octavian URSULESCU

Editorialist: Liviu DĂNCEANU

Semnează în acest număr:Al. I. BĂDULESCU, Dan DEDIU,

Oana GEORGESCU, Florian LUNGU, Despina PETECEL THEODORU, Mircea ŞTEFĂNESCU,

Florin-Silviu URSULESCU

www.ucmr.org.ro

Adresa redacţiei: Bucureşti, Calea Victoriei 141, sect.1,010071, România. Tel./Fax: +40-21-312.98.67

E-mail: [email protected], [email protected]

TIPOGRAFIA - ERICOM PRINT SRLTEL: 021-410.64.88 ISSN: 1220-742x

REVISTĂ LUNARĂ EDITATĂUNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR

DIN ROMÂNIA

22015 a m a mu a ct u azl iitcaa t e l~ - ucmr.org.ro · atâtea motive de bucurie. avatarurile...

Documents