2014-08-22_anunt__selectie_ie_6.3

12
ANUNȚ DE SELECȚIE PARTENER PENTRU PROIECT POSDRU DMI 6.3 „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii” În conformitate cu prevederile O.U.G. 64/2009 cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009 şi ale H.G. nr.218/2012, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei şi Bărbați, ca structură de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice (denumit în cele ce urmează “Beneficiar”) anunţă organizarea unei proceduri de selecţie pentru încheierea unui Acord de Parteneriat cu o universitate publică în domeniul militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, pentru depunerea unei cereri de finanţare pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), AXA PRIORITARA 6 - Promovarea incluziunii sociale, Domeniul Major de Intervenție 6.3 - Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii CONTEXTUL ANUNŢULUI Beneficiarul doreşte depunerea unui proiect sistemic în cadrul Axei Prioritare 6 - Promovarea incluziunii sociale, Domeniul Major de Intervenție 6.3 - Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii. TIPUL PROIECTULUI Proiectul va fi de tip sistemic și se va desfășura la nivel național, acestea fiind finanțat din Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Axa Prioritară 6 - Promovarea incluziunii sociale, Domeniul Major de Intervenție 6.3 - Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii. OBIECTIVUL GENERAL AL PROIECTULUI Obiectivul operaţional din cadrul DMI 6.3. vizat pentru această cerere de propuneri de proiecte este „Prevenirea și combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane.Operaţiunea orientativă din cadrul DMI 6.3 relevantă pentru prezenta cerere de propuneri de proiecte este „Furnizarea de sprijin şi campanii de conştientizare privind promovarea culturii sănătăţii, combaterea traficului de fiinţe umane, a violenţei domestice etc.”

Upload: eduardiancu

Post on 26-Sep-2015

2 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

anunt

TRANSCRIPT

  • ANUN DE SELECIE

    PARTENER PENTRU PROIECT POSDRU DMI 6.3 Promovarea egalitii de anse pe

    piaa muncii

    n conformitate cu prevederile O.U.G. 64/2009 cu modificrile i completrile ulterioare,

    aprobat cu modificri prin Legea nr. 362/2009 i ale H.G. nr.218/2012, pentru aprobarea

    Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea

    financiar a instrumentelor structurale i utilizarea acestora pentru obiectivul convergen,

    Departamentul pentru Egalitate de anse ntre Femei i Brbai, ca structur de

    specialitate a administraiei publice centrale, cu personalitate juridic, n subordinea

    Ministerului Muncii, Familiei, Proteciei Sociale i Persoanelor Vrstnice (denumit n cele

    ce urmeaz Beneficiar) anun organizarea unei proceduri de selecie pentru ncheierea unui

    Acord de Parteneriat cu o universitate public n domeniul militar, de informaii, de ordine

    public i de securitate naional, pentru depunerea unei cereri de finanare pe Programul

    Operaional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), AXA PRIORITARA 6 -

    Promovarea incluziunii sociale, Domeniul Major de Intervenie 6.3 - Promovarea egalitii de

    anse pe piaa muncii

    CONTEXTUL ANUNULUI

    Beneficiarul dorete depunerea unui proiect sistemic n cadrul Axei Prioritare 6 - Promovarea

    incluziunii sociale, Domeniul Major de Intervenie 6.3 - Promovarea egalitii de anse pe

    piaa muncii.

    TIPUL PROIECTULUI

    Proiectul va fi de tip sistemic i se va desfura la nivel naional, acestea fiind finanat din

    Programul Operaional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Axa Prioritar 6 -

    Promovarea incluziunii sociale, Domeniul Major de Intervenie 6.3 - Promovarea egalitii de

    anse pe piaa muncii.

    OBIECTIVUL GENERAL AL PROIECTULUI

    Obiectivul operaional din cadrul DMI 6.3. vizat pentru aceast cerere de propuneri de proiecte

    este Prevenirea i combaterea violenei domestice i a traficului de persoane.

    Operaiunea orientativ din cadrul DMI 6.3 relevant pentru prezenta cerere de propuneri de

    proiecte este Furnizarea de sprijin i campanii de contientizare privind promovarea culturii

    sntii, combaterea traficului de fiine umane, a violenei domestice etc.

  • PRINCIPALELE ACTIVITI ALE PROIECTULUI

    A.1. Campanii pentru creterea contientizrii i combaterea traficului de persoane i violenei

    domestice, n special mpotriva femeilor i copiilor;

    A.2. Activiti de promovare a principiului egalitii de anse i de gen, combaterea violentei

    domestice si a traficului de persoane adresate autoritilor publice central i locale i partenerilor

    sociali;

    A.3. Acreditarea/autorizarea programelor de formare/educaie destinate persoanelor din

    categoriile de grupuri int;

    A.4. Formare profesional i calificare n domeniul incluziunii sociale relevante pentru

    prevenirea i combaterea violenei domestice i a traficului de persoane;

    A.5. Crearea unor mecanisme i implementarea de msuri dedicate prevenirii i combaterii

    violenei domestice i traficului de persoane, inclusiv centre/uniti dedicate i modaliti discrete

    de protejare a victimelor violenei domestice i traficului de persoane;

    A.6. Studii i analize asupra bunelor practici privind egalitatea de anse i combaterea violenei

    domestice i a traficului de persoane, dezvoltate n cadrul altor programe la nivel central i local;

    A.7. Sprijin pentru nfiinarea grupurilor formale la nivel local (comitete pentru egalitatea de gen,

    comisii pentru egalitatea de anse, combaterea violentei domestice si a traficului de persoane

    etc.) n cadrul crora s fie examinate bunele practici privind egalitatea de anse dezvoltate de

    administraiile locale i de sectoarele productive locale (inclusiv la nivel naional i

    transnaional);

    A.8. Elaborarea de ghiduri pentru o bun nelegere a principiului egalitii de gen i de anse i a

    abordrii integratoare n ceea ce privete egalitatea de gen i de anse n administraia public

    central i local.

    A.9. Managementul proiectului

    OBIECTIVUL ANUNULUI

    Beneficiarul organizeaz selecia unei universiti publice n domeniul militar, de informaii,

    de ordine public i de securitate naional, n calitate de Partener, n vederea depunerii unei

    cereri de finanare i a implementrii proiectului mai sus menionat. Participanii la procedura de

    selecie nu au dreptul de a se asocia n cadrul unor consorii sau asocieri cu/fr personalitate

    juridic, cu scopul de a depune candidatura comuna. Participanii trebuie s ndeplineasc

    cerinele de mai jos.

    Seciunea 1. PROFILUL PARTENERULUI

    a. Compatibilitate cu rolul partenerului necesar n proiecte

    Partenerul se dorete a fi o universitate publica n domeniul militar, de informaii, de ordine

    public i de securitate naional, cu experien n furnizarea de programe de formare

    profesionala continua in vederea adaptrii calificrilor la nevoile pieei muncii, prin dobndirea,

  • actualizarea sau schimbarea calificrilor. Partenerul va trebui s reprezinte un furnizor important

    de servicii n acest domeniu, care s probeze maturitate i capacitatea de a susine i de a fi

    finalizat cu succes proiecte similare cu cele ce se doresc a fi depuse de ctre Beneficiar.

    Avnd n vedere c Partenerul va fi responsabil de realizarea cursurilor de formare profesionala

    continua pentru specialitii din domeniul incluziunii sociale, acesta va trebui s fac dovada

    deinerii experienei i resurselor umane certificate n acest domeniu(elaborare program de

    formare, standard ocupaionale, etc.). Totodat, el va trebui s aib o metodologie bine pus la

    punct pe care s o adapteze i s o aplice n contextul proiectului care face obiectul prezentului

    anun de selecie. Partenerul va trebui s aib o echip capabil s gestioneze proiecte complexe

    i s ia n considerare att optimizarea soluiilor ct i a timpilor avnd in vedere durata de

    implementare a proiectului. Din activitile prezentate mai sus, Partenerul va participa la

    implementarea urmtoarelor activiti:

    A.1. Campanii pentru creterea contientizrii i combaterea traficului de persoane i violenei

    domestice, n special mpotriva femeilor i copiilor;

    A.2. Activiti de promovare a principiului egalitii de anse i de gen, combaterea violentei

    domestice si a traficului de persoane adresate autoritilor publice central i locale i partenerilor

    sociali;

    A.3. Acreditarea/autorizarea programelor de formare/educaie destinate persoanelor din

    categoriile de grupuri int;

    A.4. Formare profesional i calificare n domeniul incluziunii sociale relevante pentru

    prevenirea i combaterea violenei domestice i a traficului de persoane;

    A.5. Crearea unor mecanisme i implementarea de msuri dedicate prevenirii i combaterii

    violenei domestice i traficului de persoane, inclusiv centre/uniti dedicate i modaliti discrete

    de protejare a victimelor violenei domestice i traficului de persoane;

    A.6. Studii i analize asupra bunelor practici privind egalitatea de anse i combaterea violenei

    domestice i a traficului de persoane, dezvoltate n cadrul altor programe la nivel central i local;

    A.7. Sprijin pentru nfiinarea grupurilor formale la nivel local (comitete pentru egalitatea de gen,

    comisii pentru egalitatea de anse, combaterea violentei domestice si a traficului de persoane

    etc.) n cadrul crora s fie examinate bunele practici privind egalitatea de anse dezvoltate de

    administraiile locale i de sectoarele productive locale (inclusiv la nivel naional i

    transnaional);

    A.8. Elaborarea de ghiduri pentru o bun nelegere a principiului egalitii de gen i de

    anse i a abordrii integratoare n ceea ce privete egalitatea de gen i de anse n administraia

    public central i local.

    A.9. Managementul proiectului

  • b. Dovedirea capacitii administrative i financiare necesare implicrii n proiecte

    Bugetul alocat Partenerului n cadrul proiectului va fi stabilit de comun acord, funcie de nivelul

    de implicare in cadrul activitilor proiectului.

    Acesta va trebui sa fac dovada capacitii operaionale i financiare pentru un buget de minim

    50 000 000 lei. Pentru dovedirea acestui criteriu, se va lua n calcul bugetele proiectelor finanate

    din fonduri europene(POSDRU, POSCCE, finanri ale CE) pe ultimii cinci ani (2009, 2010,

    2011, 2012, 2013). Criteriile privind capacitatea operaional i financiar se gsesc n Grila de

    evaluare anexat.

    Seciunea 2. DOSARUL DE PARTICIPARE

    Dosarul de participare se va depune la sediul Departamentului pentru Egalitate de anse ntre

    Femei i Brbai, Str. Petofi Sandor, nr.47, sect.1 Bucureti, pn la data de 28 august 2014,

    ora 15:00 i trebuie s conin urmtoarele documente, n copie, semnate, tampilate i

    certificate conform cu originalul:

    1. Act nfiinare/ Document acreditare ca instituie de nvmnt superior

    2. Situaiile financiare aferente exerciiilor financiare din ultimii cinci ani (2009, 2010,2011,

    2012, 2013), din care s rezulte informaiile cu privire la cifra de afaceri;

    3. Documente justificative (diplome, certificate, adeverine etc.) care s ateste informaiile despre

    educaie i formare profesional prezentate n CV-uri (a se vedea mai jos, punctul 9, cerina de

    depunere a CV-urilor experilor).

    Documente prezentate n original:

    4. Declaraie pe propria rspundere, din care s reias c nu se ncadreaz n situaiile de

    excludere stipulate n Ghidul Solicitantului, n conformitate cu Art.114 (2) din Regulamentul

    (CE) nr. 1605/2002 privind Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunitilor

    Europene cu modificrile i completrile ulterioare, precum i n situaiile prevzute de art. 93

    (1), art. 94 i art. 96 (2) din Regulamentul CE Nr.1605/2002;

    5. Declaraie pe propria rspundere (semnat i tampilat de ctre reprezentantul legal) prin care

    participantul i asum s depun toate diligenele de a asigura resursele financiare i umane

    necesare n implementarea proiectului, pe toat durata de implementare a proiectului;

    6. Declaraie pe propria rspundere privind obligaiile de plat la bugetul de stat/local prin care

    se confirm c entitatea ndeplinete condiiile de eligibilitate cu privire la obligaiile de plat la

    bugetele publice, respectiv obligaiile de plat nete nu depesc 1/12 din totalul obligaiilor

    datorate n ultimele 12 luni n cazul certificatului de atestare fiscal emis de ANAF i obligaiile

    de plat nu depesc 1/6 din totalul obligaiilor datorate n ultimul semestru n cazul certificatului

    de atestare fiscal emis de autoritile publice locale.

  • 7. Scrisoarea de intenie semnat de reprezentantul legal;

    O descriere a experienei relevante a participantului (pentru activitile solicitate n funcie de

    natura partenerului - a se vedea Seciunea 1 de mai sus - nsoit de documente care atest c

    participantul are experien relevant (de exemplu proiecte finalizate,ncheiate sau n curs de

    derulare)

    8. Descrierea rolului in proiect semnata de reprezentantul legal;

    Enumerare activitilor in care partenerul se poate implica, scurta descriere a metodologiei de

    lucru si a rolului in implementarea activitilor- a se vedea Seciunea 1.

    9. CV-urile n format Europass, n limba romn, pentru experii cheie propui (experii cheie

    sunt cei definii mai jos, n seciunea 3).

    Dosarul de participare va fi depus n plic/pachet sigilat, n dou exemplare, respectiv un original

    i o copie, precum si in format electronic (CD) la registratura Departamentului pentru

    Egalitate de anse ntre Femei i Brbai, Str. Petofi Sandor, nr.47, sect.1, Bucureti, pn la

    termenul limit de 5 (cinci) zile lucrtoare de la data publicrii anunului de selecie.

    Data limit de depunere este 28 august 2014 ora 15:00.

    Se va preciza pe plic/pachet: Dosar de participare la selecia de parteneri pentru proiecte

    POSDRU.

    Nedepunerea unuia dintre documentele menionate mai sus atrage excluderea participantului de

    la procedura de selecie.

    Seciunea 3. EXPERII CHEIE PROPUI

    Participanii vor depune CV-urile (a se vedea Seciunea 2 punctul 9) pentru urmtoarele poziii

    de experi:

    Experi cheie:

    1. Coordonator activiti (1 persoan):

    coordonator program de

    doctorat

    sional general de minim 10 ani in domeniul militar, de informaii, de ordine

    public i de securitate naional, din care minim 5 din poziie de conducere programe de

    formare/cercetare in domeniul militar, de informaii, de ordine publica si de securitate naional.

  • calitate de manager/ director de proiect;

    2. Coordonator naional formare (1 persoan):

    doctor sau doctorand

    (minim 3 ani)

    ific de cel puin 3 ani n organizare formare; competente si

    abilitati in elaborarea de analize ocupationale, standard ocupationale si calificari profesionale, in

    coordonarea, monitorizarea si evaluarea activitatilor generate de implementarea programelor de

    formare

    t cu finantare europeana/ contract de formare profesionala

    continua n calitate de coordonator/ expert formare profesional;

    3. Responsabil financiar (1 persoan):

    onal general de minim 5 ani;

    -contabil ;

    deinut poziia de expert financiar.

    4. Responsabil achiziii publice (1 persoan):

    Implicarea n cel puin 1 proiect/contract cu finanare extern nerambursabil n care s

    fi deinut poziia de expert achiziii publice.

    Experi echipa implementare

    1. Responsabil tehnic si IT (1 persoana):

    centa sau echivalent; doctoratul reprezinta un

    avantaj

  • 0 ani;

    expert tehnic si IT, cu experienta in implementarea si coordonarea de sisteme e-learning,

    administrare de platform collaborative/sisteme cloud computing, gestiune baze de date

    2. Experi formatori de formare profesional continu (minim 4):

    bsolvite prin diploma de licen sau echivalent; formator certificate sau

    cadru didactic universitar

    psihologie sociala si cognitive, traffic de personae

    de formator

    3. Expert psihologie sociala:

    nt; doctoratul constitute un

    avantaj

    profesional general de minim 10 ani in domeniul militar, de informaii, ordine

    publica si securitate naional;

    sional specific de cel puin 5 ani n domeniul formarii/cercetrii in

    psihologie, sociologie, psihologie sociala si cognitiva, trafic de persoane; competente si abilitii

    in evaluarea psihologica a individului si a grupului, drepturile omului, politici sociale si analiza

    retelelor sociale

    ontract cu finanare extern nerambursabil.

    4. Expert analiza informaii din surse deschise:

    avantaj

    meniul military, de informatii, ordine

    publica si securitate nationala;

    psihologie, sociologie, psihologie sociala si cognitiva, trafic de persoane; competente si abilitati

  • in evaluarea, analiza si interpretarea informatiilor din surse deschise, de exersare a gandirii

    critice si de explicare a metodelor si tehnicilor analitice specifice

    Seciunea 4. EVALUAREA DOSARELOR DE PARTICIPARE DECLARATE

    ELIGIBILE

    Evaluarea dosarelor de participare declarate eligibile se face conform grilelor de evaluare

    anexate. Dosarele vor fi punctate de la 1 la 100 conform grilei. Vor fi declarai admii

    participanii care ntrunesc un punctaj de peste 75 de puncte. Vor fi declarai respini

    participanii care ntrunesc 75 de puncte sau mai puin.

    Va fi declarat ctigtor candidatul care ntrunete cel mai mare punctaj dintre cei declarai

    admii. n cazul retragerii participantului declarat ctigtor, se va selecta, pentru parteneriat,

    urmtorul participant care a fost declarat admis, pe categoria vizat sau se va relua procedura.

    Seciunea 5. ANUNAREA I PUBLICAREA REZULTATELOR

    Anunarea rezultatelor procesului de evaluare i selecie a dosarelor individuale de participare va

    fi comunicat participanilor n termen de cel mult 3 (trei) zile de la data final de depunere a

    dosarelor.

    Seciunea 6. SOLUIONAREA CONTESTAIILOR

    Eventualele contestaii se pot depune n termen de maxim 1 (una) zi lucrtoare de la data

    comunicrii rezultatelor, la sediul Departamentului pentru Egalitate de anse ntre Femei i

    Brbai, Str. Petofi Sandor, nr.47, sect.1 Bucureti. Rezultatele definitive dup analizarea

    contestaiilor vor fi comunicate participanilor n termen de maxim 1 (una) zi lucrtoare de la

    data soluionrii acestora.

  • ANEXA 1

    Grila de evaluare a participantului

    Nr

    crt Conditii minime calificare* DA NU

    1* Participantul are inregistrate pierderi financiare in unul din anii

    2009,2010,2011,2012,2013

    2** Participantul a avut finantari europene mai mari de 50000000 lei

    cumulat pe ultimii 5 ani(POSDRU, POSCCE, finantari CE)

    3** Participantul este institutie de invatamant acreditata cu grad de

    incredere ridicat

    4** Participantul a realizat cel putin un program de formare

    acreditat ANC/MEN

    5** Participantul a implementat ca beneficiar cel putin un proiect

    POSDRU cu o valoare mai mare de 15000000 lei

    6** Participantul a elaborat si au fost aprobate cel putin 10 standarde

    ocupationale

    * pt pct 1 enunul bifat cu DA atrage excluderea candidatului. ** pt pct 2-6 enuntul bifat cu NU atrage excluderea candidatului.

    Daca sunt indeplinite conditiile minime de calificare, se trece la aplicarea grilei de evaluare.

    Nr

    crt

    Criterii evaluare Punctaj

    maxim

    Punctaj

    acordat

    1 A.Experti solicitati se vor analiza Cv-uri si documente suport; se vor acorda maxim 2 puncte pt fiecare tip de experti daca sunt

    indeplinite toate cerintele; in cazul in care nu sunt respectate

    cerintele nu se puncteaza.(punctaj maxim 18)

    Experi cheie:

    1. Coordonator activitati (1 persoan): Studii universitare absolvite prin diplom de licen sau echivalent;

    coordonator program de doctorat

    Experien profesional general de minim 10 ani in domeniul militar, de informatii, de ordine publica si de securitate nationala, din

    care minim 5 din pozitie de conducere programe de formare/cercetare

    in domeniul militar, de informatii, de ordine publica si de securitate

    nationala.

    Experien profesional specific de cel puin 5 ani n managementul proiectelor;

    Implicarea n cel puin 1 proiect/ contract de formare profesionala continua/ instruire n calitate de manager/ director de proiect;

    58 pct (A+B)

  • 2. Coordonator national formare (1 persoan):

    doctor sau doctorand (minim 3 ani)

    Experien profesional general de minim 10 ani; Experien profesional specific de cel puin 3 ani n organizare

    formare; competente si abilitati in elaborarea de analize ocupationale,

    standard ocupationale si calificari profesionale, in coordonarea,

    monitorizarea si evaluarea activitatilor generate de implementarea

    programelor de formare

    Implicarea n cel puin 1 proiect cu finantare europeana/ contract de formare profesionala continua n calitate de coordonator/ expert

    formare profesional;

    3. Responsabil financiar (1 persoan): Studii universitare absolvite prin diploma de licen sau echivalent; Experien profesional general de minim 5 ani; Experien profesional specific de cel puin 3 ani n domeniul

    financiar-contabil ;

    Implicarea n cel puin 1 proiect/contract cu finanare extern nerambursabil n care s fi deinut poziia de expert financiar.

    5. Responsabil achiziii publice (1 persoan): Studii universitare absolvite prin diploma de licen sau echivalent; Experien profesional general de minim 5 ani; Experien profesional specific de cel puin 3 ani n domeniul

    achiziiilor publice; Implicarea n cel puin 1 proiect/contract cu finanare extern

    nerambursabil n care s fi deinut poziia de expert achiziii publice.

    Experi echipa implementare

    1. Responsabil tehnic si IT (1 persoana): Studii universitare absolvite, diploma de licenta sau echivalent;

    doctoratul reprezinta un avantaj

    Experien profesional general de minim 10 ani; Experienta specifica IT de minim 5 ani;

    Implicarea in cel putin 1 proiect/contract finantare europeana in care

    sa fi detinut functie de expert tehnic si IT, cu experienta in

    implementarea si coordonarea de sisteme e-learning, administrare de

    platform collaborative/sisteme cloud computing, gestiune baze de date

    2. Experi formatori de formare profesional continu (minim 4):

    Studii universitare absolvite prin diploma de licen sau echivalent; formator certificate sau cadru didactic universitar

    Experien profesional general de minim 5 ani; Experienta specifica de minim 3 ani in domeniul formarii/cercetarii

    in psihologie, sociologie, psihologie sociala si cognitive, traffic de

    personae

    Implicare in cel putin 1 proiect/contract de formare profesionala

    continua/instruire in calitate de formator

  • 3.Expert psihologie sociala: Studii universitare absolvite prin diploma de licen sau echivalent;

    doctoratul constitute un avantaj

    Experien profesional general de minim 10 ani in domeniul military, de informatii, ordine publica si securitate nationala;

    Experien profesional specific de cel puin 5 ani n domeniul formarii/cercetarii in psihologie, sociologie, psihologie sociala si

    cognitiva, trafic de persoane; competente si abilitati in evaluarea

    psihologica a individului si a grupului, drepturile omului, politici

    sociale si analiza retelelor sociale

    Implicarea n cel puin 1 proiect/contract cu finanare extern nerambursabil.

    4. Expert analiza informatii din surse deschise: Studii universitare absolvite prin diploma de licen sau echivalent;

    doctoratul constitute un avantaj

    Experien profesional general de minim 10 ani in domeniul military, de informatii, ordine publica si securitate nationala;

    Experien profesional specific de cel puin 5 ani n domeniul formarii/cercetarii in psihologie, sociologie, psihologie sociala si

    cognitiva, trafic de persoane; competente si abilitati in evaluarea,

    analiza si interpretarea informatiilor din surse deschise, de exersare a

    gandirii critice si de explicare a metodelor si tehnicilor analitice

    specifice

    Implicarea n cel puin 1 proiect/contract cu finanare extern nerambursabil.

    B.Experienta in proiecte cu finantare europeana (POSDRU,

    POSCCE, finantari CE) in ultimii cinci ani ca beneficiar , proiecte cu buget de minim 3000000 lei (punctaj maxim 40

    puncte)

    1 proiect - 1 punct

    2 proiecte 5 puncte 3 proiecte 10 puncte 4 proiecte 20 puncte 5 proiecte si peste 40 puncte

    2 Implicarea in cadrul proiectului

    A. Descrierea resurselor puse la dispozitie pt fiecare tip de

    activitate (2pct X nr activitatilor; maxim 18 pct)

    -0 pct daca lipseste

    -1 pct daca este vaga

    -2pct daca sunt identificate

    B. Descrierea nevoilor pentru realizarea activitatilor (maxim

    24 pct) descrierea pt fiecare activitate a celor trei categorii si se face dupa formula 8 * N (N = numarul de categorii

    identificate); lipsa sau prezentarea incompleta a acestora duce la

    depunctare din punctajul total obtinut pana la aplicarea acestui

    42 Pct

    (A+B)

  • criteriu de evaluare dupa formula(punctaj total acordat) (8 x N)

    N1.-8 pct pentru identificarea resurselor umane necesare

    N2.-8 pct pentru identificarea serviciilor externalizate

    N3.-8 pct pentru identificarea FEDR necesar

    TOTAL Maxim 100 Minim 75 *Candidatul trebuie sa atinga toate cerintele prevazute in tabelul de mai sus.