(1930, maior)

Locotenent-colonel CONSTANTIN PARASCHIVESCU

(1885 – 1965)

Profesor al Şcolii „Cornetti”, pian iniţiere-coregrafie (1954 – 1956), teorie

şi istoria muzicii (din 1956 şi până în octombrie 1964).

La data încadrării didactice era locotenent colonel în retragere.

Ofiţer activ, octombrie 1913. Combatant în campania din Bulgaria şi în

Marele Război pentru Reîntregirea României. Decorat cu ordine şi medalii.

DISTINCŢII MILITARE

1. Medalia Avântul Ţărei, , cf. Î.D. R. No 6247 din 7 VI 1913.

2. Crucea Comemorativă, Î.D.R. No 1744 din 7 VII 1918.

3. Ordinul Coroana României – Ofiţer, Î.D.R. No 1540 din 17 V 1929,

publicat în Monitorul Oficial No 3109 /1929.

4. Medalia 25 de ani de serviciu, Î.D.R. No 2208 din 14 VII 1932, publicat

în Monitorul Oficial No 166/1932.

Căzut în captivitate când lupta la Râncăciov (la Sud-Est de Piteşti, în 18

noiembrie 1916). Împreună cu alţi ofiţeri români, care ştiau mai multe limbi

străine, poartă tratative cu austro-ungarii şi reuşesc să ajungă într-un lagăr de

prizonieri din Germania. Condiţiile din lagăr au fost mai puţin stricte. Ofiţerii, în

baza cuvântului de onoare dat, pot părăsi lagărul şi merge în localitatea

Stralsund – Dänholm. Astfel îşi procură alimente, din mărcile de război ce le

erau date ca soldă, merg la un mic atelier foto sau achiziţionează alte obiecte.

Câţiva ofiţeri cumpără instrumente muzicale şi un aparat de fotografiat.

Clişeele sunt date la un atelier şi fotografiile se primesc contra cost.

Constantin Paraschivescu reuşeşte să înjghebeze o orchestră formată din

cinci prizonieri, de diferite naţionalităţi. La Stralsund, compune Cântec de

primăvară (audiat la Şcoala „Cornetti” în 27 mai 1928).

Primele începuturi ale orchestrei. Constantin Paraschivescu (în centru)

Până la plecarea spre ţară, primăvara lui 1918, orchestra creşte ca număr

de persoane, îşi diversifică repertoriul şi dă mai multe concerte. Repetiţiile sunt

considerate ca ore de pregătire şi ocupare a timpului liber duminical. La

întoarcerea spre ţară, probabil şi în timpul prizonieratului, orchestra dă concerte

şi în alte lagăre aflate pe traseu. Cunoaşte ofiţeri din diferite armate şi învăţă

maghiara şi engleza. Rusa şi germana le cunoştea din familie. Colecţia de

fotografii, realizate în lagăr, a fost păstrată până astăzi într-un album.

Compozitor şi dirijor, Constantin Paraschivescu a organizat coruri ale

militarilor în diferite garnizoane. La expoziţia de vânătoare organizată în ziua de

9 mai 1935, în Bucureşti, corul a avut în repertoriu piese de Weber. Prestaţia

muzicală fiind excelentă, s-a cântat, în direct, la Radio Bucureşti.

Vânătorii de munte care au interpretat Corul vânătorilor (Weber , Freischitz), la Radio

Bucureşti. Dirijorul Constantin Paraschivescu, în prim-plan, în centrul imaginii (9 mai 1935).

CARIERA MILITARĂ

♦Batalionul 4 Vânători: ● » Soldat T.R. (/ T.T.R., tânăr termen redus), încorporat la 5 XI

1907 ca absolvent de liceu, conf. art. 23 din Legea Recrutării. ● » Caporal, 16 IV 1908. ● » Sergent,

10 X 1908. Este trecut în complectare la 5 XI 1908 şi amânat a face stagiul de plutonier la 14 IV

1909. ● » Plutonier, concentrat pentru stagiu la 15 VII 1909, deconcentrat la 15 IX 1909 şi dispensat

de concentrare la manevră pe 10 IX 1910.

♦Reg. 8 Dragoş No 29:

● » Sublocotenent Rezervist, cf. Înalt Decret Regal No 798 /1911. Concentrat la manevră în 6

IX 1911 şi deconcentrat la 26 IX 1911.

♦Reg. 2 Rom.[anaţi] No 19:

» Sublocotenent rez. chemat temporal, 1 I 1913, cf. Î.D.R. No209 /1913

» Mobilizat la Batalionul I Rez. din Reg. 71 Inf. în Cadrilater. Participă la războiul balcanic şi

este decorat cu Medalia Avântul Ţărei.

» Sublocotenent activ, din 20 X 1913, Î.D.R. No 6749 /1913

● » Locotenent avansat la 1 IV 1916, Î.D.R. No 1021 /1916

♦Reg. Rovine No 26, Craiova:

» Locotenent, însumat venit din Reg, 2 Rom. No 19 (1 VII 1916), mobilizat la 15 VIII 1916

(ordin de zi /OZ nr. 575 /1916). Participă la lupte în zona Dragoslave şi este dat dispărut în luptele de

la pârâul Râncăciov, Sud-Est de Piteşti (18 XI 1916). Prizonier de război în lagărul german din

Stralsund (Dänholm). Aici organizează un cor şi o orchestră cu prizonierii de diferite naţionalităţi. Ca

diriginte /dirijor primeşte în dar o baghetă personalizată cu numele său şi mai multe cărţi poştale.

Începe crearea albumului fotografic. Orchestra din Stralsund este fotografiată şi în lagărul Helmstedt.

»Locotenent, Reg. Rovine No 26, întors din captivitate la 20 VI 1918 şi pus în drepturi prin

O.Z. 526 /1918. Demobilizat Î.D.R. No 1010 /1918, în concediu de refacere pentru 60 de zile.

● » Căpitan 1 IX 1918, cu vechimea din 1 IX 1917 Î.D.R. No

1204 /1918. Trecut pe picior de

pace (1 VII 1918). Din nou mobilizat, trecut pe picior de războiu, Comandant al Companiei I-ia din

Regimentul Rovine nr. 26 (Î.D.R. No

3179 /1918, O.Z. No

1 /28 X 1919). Plecat pe zona de operaţii, în

Ungaria, comandant al Companiei a II-a, O.Z. No 1 /21 VII 1919. Mutat la Divizia 19 Infanterie (16 XI

1919) şi la Regimentul 93 Infanterie (5 XII 1919). Detaşat pentru un an, la Craiova, prin ordinul

telegrafic nr. 256 /1 IV 1920 al Div. 19. La 1 IV 1921 i se acordă un concediu de 30 de zile pentru

mutarea, la cerere, în Bucovina.

♦Regimentul 113 Infanterie din Cernăuţi: » Căpitan, conform O.Z. 262 /1921. Căsătorit cu

Olga Piehs, în Cernăuţi, la data de 11 VIII 1921.

♦Şcoala de Informaţii din Sfântul Gheorghe:

» Căpitan. Urmează cursurile în anul 1922 şi, din 1 IV 1923, va lucra ca ofiţer de cifru la

Centrele de Recrutare din: Caransebeş ( până în nov. 1926), Roman (nov. 1926 – oct. 1929), Târgu

Mureş (oct. 1929 – oct. 1930) şi Caraş (Oraviţa; oct. 1930 – mai 1934). A fost admis la Şcoală pentru

capacităţi de a citi, a scrie şi a vorbi germana, rusa, maghiara şi franceza la fel de bine precum limba

maternă, română. Cunoştiinţe medii de sârbă, polonă şi ucrainiană. Priceperi de înţelegere şi

combinare de cifre, semne şi cuvinte în orice înşiruiri şi reînşiruiri, date de spaţii mici sau aleatorii

precum restricţiuni, coduri şi aranjări din înscrisuri muzicale.

♦Centrul de recrutare Caransebeş:

● » Maior, avansat la 24 XI 1923 Î.D.R. No 5634 /1923, O.Z. 251 /1923.

♦Centrul de recrutare Caraş:

● » Locotenent colonel avansat la 10 V 1934 Î.D.R. No

1305 /7 V 1934 publicat în Monotorul

Oficial No 106 /1934, O.Z. 61/1934. » Locotenent colonel, 1 nov. 1937: Trecut din oficiu în poz. de

rezervă, conf. Î.D.R. No 3574 din 29 noiembrie 1937, publicat în M.O. N

o 251/ 30 X 1937 pentru limită

de vârstă, conform art. 25 nemodificat din Legea Corpului Ofiţerilor din 1931 (M.O. No 83 /9 aprilie

1931), primind solda de ofiţer activ şi toate accesoriile, O.Z. No 68 /1. XI. 1937.

Comandantul Centrului de Recrutare Caraş, Colonel I. Constantinescu

MEMORIA ARGINTULUI...

Şcoala „Cornetti” publică pentru prima oară, în paginile următoare, imagini din

albumul fotografic creat de Domnul Constantin Paraschivescu (la Stralsund / Dänholm,

Germania), completat după 1920 la întâlnirile cu veteranii, şi păstrat de descendenţii săi

care ne-au dat acordul de difuzare.

Colonel Nicolaescu şi Colonel Tăutu (lagăr Stralsund, 1917).

Profesorul Iacobescu (Cine ar crede că ofiţerul din mijloc e un savant? E profesorul

Iacobescu din Bucureşti; lagăr Stralsund, 1917).

Colonel Costachescu, un protector şi adorator al artei, Stralsund, 1917.

Locotenent Ciolan (cel mai bun camarad şi amic, lagăr Helmstedt, 1918).

Dl. Căpitan Marinescu şi amicul Popescu Ion - Reg. 19; Stralsund, 1917.

Amicii Vasilescu şi Vernescu, Stralsund, 1917.

Sublocotenent David Leonida, Stralsund, 1917. Unul din cei 11 copii ai familiei Leonida

din Bucureşti, frate cu Dimitrie Leonida (1883-1965) inginerul care a întemeiat Muzeul Tehnic din

Bucureşti (Parcul Carol/Libertăţii). Din aceiaşi familie amintim pe: Elisa (1877-1973), prima femeie,

din lume, licenţiată ca inginer chimist; Adela (1890-1928) directoarea primului spital de oftalmologie

din România; Natalia (1878-1948) licenţiată în litere la Sorbona; Gheorghe (1892-1942) sculptor;

Paul, general de brigadă (1945) şi general de divizie (1947)... Manoliu (un amic; lagăr Helmstedt, 1918) – învăţător, Boroaia-Suceava.

Soldat I. Becheanu (lagăr Helmstedt, 1918). În perioada interbelică a locuit în Bucureşti

unde îşi construise o casă în cartierul Rahova pe strada Munţii Carpaţi. Vecinii îi puseseră soţiei

supranumele de Nemţiaica (posibil că aflaseră de anii de prizonierat ai soţului, precum ştiau de

priceperea de a vorbi germana). Au găzduit în casa lor pe tinerii căsătoriţi Petre şi Lucreţia

Câmpeanu. Petre Câmpeanu, fiu de preot, urmase Seminarul la Chişinău, dar profesase ca translator

de rusă şi germană la Chişinău. Numele său iniţial a fost de Polanski iar traducerea (cu sens identic ) în

română a fost cerută în perioada celui de al II-lea război mondial. Plecat pe front, în iunie 1941, Petre

Câmpeanu cade prizonier la ruşi (octombrie 1941). Stă într-un lagăr din Siberia şi pentru că era un bun

traducător intră în administraţia lagărului, care era majoritar germană, ruşii asigurând paza. Timp de 6

ani învaţă contabilitatea germană. Este eliberat în primăvara anului 1948. Atunci au fost trimişi în ţară

câteva sute de prizonieri românii pentru a arăta bunăvoinţa Moscovei la prima defilare republicană

(23 August 1948). Actul de clemenţă a fost făcut din timp pentru ca militarii- prizonieri români să fie

trecuţi pe norme de hrană îmbunătăţite şi să arate bine fizic când vor defila. După luna august Petre

Câmpeanu s-a întors la soţie, tot în locuinţa din str. Munţii Carpaţi. Foştii combatanţi, Becheanu şi

Câmpeanu, au avut destule de povestit şi comparat în amintirile lor din prizonierat. Petre Câmpeanu a

fost contabil-şef la Comandamentul Apărării Locale Antiaeriene din Bucureşti (Băneasa)... Sblt. Bălăuţă şi Sblt. Mircescu, doi camarazi simpatici, Helmstedt, 1918.

Locotenent Iancu Popescu, Reg. 19, un iubit camarad şi devotat amic (Stralsund,

1917; mutat la Helmstedt în 1918).

Cei trei reprezentanţi ai artei: Sublocotenent Popescu- actor, Locotenent D. Nanu-

poet, Locotenent Iancu Popescu – artist, muzicant şi pictor; în lagărul de la Helmstedt, 1918. Dimitrie Nanu Laureat al Premiului Naţional de Poezie în 1937; născut în 1873 în Câmpulung Muscel

cu studii liceale la Sf. Sava Bucureşti; student al Şcoalei Veterinare (1894; Bucureşti), cu o

comunicare la Academia de Ştiinţe din Paris (Note relative aux mouvements de quelques animaux

quant ils sont precipités d'un lieu élevé, citită de către chimistul Moissan); licenţiat în drept (Bucureşti;

1900), specializare la Bruxelles (franceză), profesor în Bacău şi Bârlad, fost director al Bibliotecii

Ministerului de Industrie şi Comerţ. (cf. pag. 584 din Enciclopedia României, de L. Predescu, ed. Cugetarea 1940) Un camarad, Locotenent Năstase, Helmstedt, 1918.

Domnul General Costescu, Helmstedt, 1918.

Locotenentul Ionescu Gheorghe, un distins ofiţer şi brav camarad din Reg.33,

Helmstedt, 1918.

Membrii orchestrei citind Foaia Poporului Român (săptămânal editat la Budapesta în

perioada ianuarie 1912 – ianuarie 1918; proprietar Dimitrie Birăuţiu). Helmstedt, 1917.

Constantin Paraschivescu, în prim plan, pe şezlong.

Amicii Vasilescu, C-tin Paraschivescu Un sincer amic şi camarad

şi Vernescu, Stralsund 1917 Locot. Balamuş Gh., Helmstedt 1918

O coaliţie - ? -

Francez, român, englez şi rus, Stralsund

Orchestra din lagărul Helmstedt înainte de plecarea în ţară.

Document din 1937 (fragment; facsimil)

Un camarad Locot. Năstase, Helmstedt 1918 Ofiţeri ruşi, Stralsund 1917

Camarazi din camera 57, cazarma 5

a, Stralsund 1917

Grup de ofiţeri englezi, Stralsund 1917

Ofiţeri englezi (scoţieni) Dl. Căpitan Marinescu şi Popescu Ion

Stralsund 1917 încadrând un camarad, Stralsund 1917

Constantin Paraschivescu, în plan secund al treilea de la stânga, în sala de timp liber

Un distin ofiţer şi perfect camarad Cel mai drăgut şi amabil german

Locot. Ionescu Gh. Reg.33 Helmstedt 1918 Feldwebell Leutnant Marsand

Personalul cantinelor din Lagărul Stralsund, 1917

Locotenent Stănescu C. Colonel I. Constantinescu,

Şef de birou Ministerul de Industrie Oraviţa 1 IX 1938

Orchestra Lagărului Stralsund, 1917, compusă din ofiţeri români şi ruşi

Constantin Paraschivescu, în prim plan, al patrulea din stânga,

cu bagheta de dirijor dăruită de ofiţerii români.

Camaradul Vasilescu şi C-tin Paraschivescu După încheierea păcii fotografial

Stralsund în lăgărul Helmstedt (1918)

Cei trei reprezentanţi ai artelor: Slt.Popescu Cine ar fi crezut că ofiţerul din mijloc e un

actor, Slt. Nanu D.-poet, Locot Iancu Popescu, savant? E profesorul Iacobescu din

R. 19 artist, muzicant şi pictor, Helmstedt 1918 Bucureşti, Stralsund 1916

Domnii Colonei Niculescu şi Tăutu Soldat I. Becheanu Helmstedt 1918

Bagheta de dirijor, în perimetrul oval este tricolorul românesc (desen, detaliu)

Sublocotenet Bălăuţă şi Sublocotenent Mircescu, Sublocotenent David Leonida,

Doi camarazi simpatici; Helmstedt, 1918 Stralsund 1917

GEORGE FOTINO (31.07.1896, Craiova – 28.06.1969, Bucureşti)

George Fotino (al doilea din dreapta) în Primul Război Mondial şi la Bucureşti în 1921

Elev al Şcolii „Cornetti”, clasa de violoncel a prof. Camillo de Angelis. În

Marele Război pentru Întregirea Neamului a luptat ca voluntar la Mărăşti şi a

fost decorat cu Virtutea Militară.

Studii universitare în Bucureşti (Facultatea de Drept, Facultatea de Litere

şi Filosofie; 1918 – 1922, 1923 – 1926). Organizator şi director al Fundaţiei

„I.I.C. Brătianu” din Bucureşti, în imobilul din str. Amzei, unde a şi locuit

(conform statutului). Vice preşedinte al Camerei Deputaţilor (1934 – 1937).

Iniţiator şi realizator al Muzeului Goleştilor, după ce scrisese cele 4 volume Din

vremea renaşterii naţionale a Ţării Româneşti, Boierii Goleşti. Ministru al

Cooperaţiei (1944 – 1945). Membru corespondent al Academiei Române

(1945).

La 24 august 1946 este desfiinţată autonomia universitară. George Fotino,

Eugen Anghelescu, Alexandru Ciuca şi Constantin Ionescu-Mihăeşti susţin

memoriul-protest, redactat de Grigore T. Pop. Prezentat în Senatul Universităţii

din Bucureşti, la 15 octombrie, memoriul este respins şi declarat nedifuzabil de

rectorul Alexandru Rosetti.

Deţinut politic, în arestul M.A.I. din Bucureşti, la Craiova, Jilava (celula

nr. 13), Aiud şi Sighetul Marmaţiei (1948 – 1956). Exclus, de comunişti, din

Academia Română şi repus în drepturi în 1990. Traducător al tragediilor lui

Sofocle – Aias, Electra, Filoctet, Oedip la Colonas, Antigona – publicate sub

pseudonimul George Florian (în anii΄50 - ΄60).

George Fotino a fost căsătorit cu Maria Bărbăcioru, din Mehedinţi.

Stanca, fiica familiei Fotino, a simţit prigoana dictaturii proletare:

● în perioada copilăriei (la 5 ani era, pentru o lună, la arestul siguranţei

din Turnu Severin), ●● în clasele primare (în primii trei ani, eliminată pentru

lipsa de la dosar a declaraţiei tatălui care era arestat; situaţie rezolvată de

intervenţia mamei la minister şi bunăvoinţa recunoscătoare a ministrului Ilie

Murgulescu, fost elev al profesorului Gheorghe-George Fotino), ●●● în

admiterea la facultate (anularea examenului în baza dosarului de apartenenţă).

Stanca Fotino – licenţiată în filologie, cercetător la I.C.E.D. (Institutul de

Cercetări Etnologice şi Dialectologice, redenumit Institutul de Folclor) şi

realizator la Televiziunea Română – a fost căsătorită cu Victor Ciobanu,

profesor universitar, doctor docent şi ministru al sănătăţii.

George, Stanca şi Maria Fotino

George Fotino a avut numele de stare civilă Gheorghe Fotino.

Jurist, istoric, profesor universitar, primarul oraşului Balcic, ministru.

Teza de doctorat a fost susţinută la Paris, cu un subiect despre dreptul

cutumiar românesc şi a fost prefaţată de Nicolae Iorga (pe care îl însoţise, în

1928, la Oslo, la cel de al VI-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice).

Tot la Paris s-a întâlnit cu foşti săi colegi Constantin Bobescu şi Jean

Negulescu. A cochetat cu cinematografia, Societatea „Gaumond&Cie” pentru

interpretare actoricească. Au rămas fotografii şi un tablou realizat de Jean

Negulescu, documente de suflet pe care d-na Stanca Fotino a avut amabilitatea

să le transmită Şcolii „Cornetti” pentru publicarea în prezentul volum.

Regina Maria şi George Fotino, Primarul oraşului Balcic

SCARLAT FOTINO

(8 mai 1894, Craiova – 19 martie 1942, Bucureşti) Unul dintre primii elevi ai şcolii (septembrie 1911). Declarat de presa

craioveană ca fiind un titlu de glorie al Conservatorului „Cornetti”.

Elev al clasei de pian, prof. Maria Dr. Giuriade. Vioara şi armonia le-a

studiat cu tatăl său, profesorul-compozitor Gheorghe-George Fotino.

Întrerupe studiile universitare. Sublocotenent, comandant al unei baterii

de artilerie antiaeriană pe frontul de la Mărăşeşti (Armata I; Iveşti). Decorat.

Absolvent al Şcolii Naţionale de Drumuri şi Poduri (1919).

Primul profesor de artilerie antiaeriană din România (împreună cu Vasile

Bianu, fizician; Iaşi, 1919). Şcoala de Ofiţeri de Artilerie Antiaeriană a fost

înfiinţată de Misiunea Militară Franceză în România, sub conducerea

Generalului Henri-Mathias Berthelot (din 3 /16 oct.1916).

Inginer, matematician. Compozitor. Inventator. Asistent al Şcolii

Naţionale de Drumuri şi Poduri. Conferenţiar al Politehnicii din Bucureşti.

Muzică simfonică: Concert în Mi bemol pentru pian şi orchestră; Noaptea

Învierii, tablou simfonic pentru orchestră mare care a avut premiera, cu orchestra

radio, sub bagheta dirijorului Theodor Rogalski în anul 1940, la Bucureşti.

Muzică de cameră: Fugă pe patru voci (pentru pian); Meditaţiune (pentru orgă),

compusă la Paris şi cu o versiune pentru cvartet de coarde, la Praga în 1936;

Sonata în Mi minor (pentru vioară şi pian), compusă în 1938 şi prezentată la

Londra în 1939; Allegro concertant (1939, pentru pian şi vioară); Andante

espresivo (pentru două piane, 1939).

Scarlat Fotino, 1916

In memoriam, Scarlat Fotino – audiat în SUA (1998; CD)

In memoriam, Scarlat Fotino – audiat în SUA (1998; CD)