169-594-1-pb

7/25/2019 169-594-1-PB

http://slidepdf.com/reader/full/169-594-1-pb 1/10

7

Revista Română de Bioetică, Vol. 8, Nr. 2, Aprilie – Iunie 2010

UN SISTEM SANITAR CENTRAT PENEVOILE CETĂŢEANULUI. ROMÂNIA.

ANALIZĂ DE SITUAŢIE (I)

Cristian Vl ădescu∗

Vasile Ast ăr ă stoae**

Silvia Gabriela Scîntee***

RezumatComisia Preziden ţ ial ă pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul S ănăt ăţ ii Publicedin România, stabilit ă în 2007 prin Ordinul Pre şedintelui României, a efectuat o analiză a st ăriide sănătate a popula ţ iei şi a sistemului sanitar în vederea elabor ării de recomand ări privindîmbunăt ăţ irea performan ţ ei sistemului. Elementele care conduc la nevoia de schimbare sunt: starea de sănătate precar ă a popula ţ iei, nemul ţ umirea atât a personalului sanitar, cât şi a

popula ţ iei, precum şi situarea sistemului de sănătate românesc pe pozi ţ ii inferioare în ceea ce prive şte performan ţ a acestuia, a şa cum arat ă statisticile interna ţ ionale. În vederea amelior ăriidisfunc ţ iilor sistemului, Comisia a identificat 6 arii majore de interven ţ ie: finan ţ area sistemului,organizarea sistemului, serviciile spitalice şti, politica medicamentului, asisten ţ a primar ă şiresursele umane. Disfunc ţ iile identificate în cadrul acestor arii duc la încălcarea unuia dintrecele mai elementare drepturi ale pacien ţ ilor: dreptul la tratament medical şi îngrijiri de calitateîn concordan ţă cu nevoile lor, inclusiv dreptul la servicii preventive şi de promovare a sănăt ăţ ii.

Cuvinte cheie: strategie de sănătate, îngrijiri de sănătate, performan ţ a sistemului de sănătate, starea de sănătate.

∗Prof., Dr., UMF “Victor Babeş” Timişoara, Director General Şcoala de Sănătate Publică, Management şiPerfecţionare în domeniul Sanitar, Bucureşti, România, e-mail: [email protected]**Prof. Dr., UMF „Gr. T. Popa” Iasi, România, Preşedinte al Colegiului Medicilor din România***Dr., Director General Adjunct Şcoala de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în DomeniulSanitar, Bucuresti, România, e-mail: [email protected]

7/25/2019 169-594-1-PB


8

IntroducereÎn Decembrie 2007, Preşedintele

României, Dnul. Traian Băsescu, astabilit Comisia Prezidenţială pentru

Analiza şi Elaborarea Politicilor dinDomeniul Sănătăţii Publice din Româniacu scopul de a analiza starea actuală asistemului sanitar şi de a propune politiciîn vederea îmbunătăţirii performanţeiacestuia, rezultând într-o mai bună starede sănătate a populaţiei.

Pentru analiza situaţiei curente au fostevaluate şi comparate principaleledocumente referitoare la politicile de

sănătate publică din România şi din alteţări, au fost studiate statisticile oficiale(publicate în Anuarul Statistic alRomâniei şi baza de date “Health forAll” a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii),au fost revizuite legislaţia în vigoare şistrategiile de sector, şi a fost efectuată oanaliză a principalelor păr ţi interesate dinsistem [8].

În cadrul unui Forum Consultativ, au

fost alese 9 subiecte specifice distribuitela 9 grupuri de lucru: finan ţ area, furnizarea serviciilor, politicamedicamentului, serviciile spitalice şti,asisten ţ a primar ă , resursele umane,

starea de sănătate a popula ţ iei, calitatea şi drepturile pacien ţ ilor. În termen de 11luni, Comisia a lansat spre dezbatere

publică un raport preliminar [8].Raportul Comisiei Prezidenţiale,

prezentat în continuare, a fost aprobat în2008 de către Preşedintele României şi

prezintă o strategie de intervenţie carevizează 6 arii prioritare de acţiune:

− Finanţarea sistemului de sănătate− Organizarea sistemului sanitar−

Serviciile spitaliceşti−

Politica medicamentului−

Asistenţa primar ă − Resursele umane

Factorii caredetermină schimbareaReformele în sănătate sunt iniţiate de

trei factori majori: starea de sănătate

precar ă a populaţiei, insatisfacţiaactorilor din sistem şi performanţa redusă a sistemului, aşa cum arată statisticileinternaţionale. După aderarea la UEstarea de sănătate a populaţiei şiserviciile de sănătate din celelalte StateMembre au devenit cadru de referinţă

pentru ţara noastr ă.

Aspecte ale st ării de

sănătate a românilorAnaliza stării de sănătate arată că România se situează în continuare printreultimele locuri din Europa. Astfel, uncopil născut în România în anul 2007 arede 6 ori mai mari şanse de a decedaînaintea primei sale aniversări, încomparaţie cu un copil născut în aceeaşi

perioadă în Suedia şi de aproape 3 orimai mari decât unul născut în Ungaria

[7]. Figura 1 arată discrepanţa întreindicatorii de mortalitate infantilă dinRomânia şi media acestor indicatori

pentru Statele Membre ale UniuniiEuropene (SM UE).

Principalele cauze de deces înRomânia în 2007 au fost: bolilecardiovasculare, urmate de cancere, boliale tractului digestiv, boli ale sistemuluirespirator, şi accidente, leziuni traumatice

şi otr ăviri. În timp ce în ultimii 30 de ani,în ţările din UE s-a înregistrat un trenddescrescător al deceselor datorate bolilorsistemului circulator, în România nu s-aînregistrat o prea mare îmbunătăţire,crescând diferenţa dintre ţara noastr ă şiSM UE (Figura 2).

Mortalitatea generală prin tumori estemai redusă decât media pentru UE, dar seînregistrează un număr mare de decese

evitabile pentru anumite cancere.

7/25/2019 169-594-1-PB


9

Fig. 1 Decese 0-1 an pe 1000 nou nă scu ţ i vii, 1970-2005, România, SM UE înainte de Mai 2004, SM UE

după 2004Sursa: Vl ădescu şi colab., 2008

Fig. 2 Rata standardizat ă a mortalit ăţ ii prin boli ale sistemului circulator, toate vârstele, pe 100000 persoane, 1970-2005, România, SM UE înainte de Mai 2004, SM UE după 2004

Sursa: Vl ădescu şi colab., 2008

De exemplu, rata standardizată a

mortalităţii (RSM) prin cancer de coluterin la femei între 0-64 ani, este de 5ori mai mare decât media UE, iar RSM

prin cancer de trahee/bronhii/plămân este

cu 20% mai mare [3]. Riscul de deces prin cancer de col uterin este de peste 10ori mai mare în România decât în ţări

7/25/2019 169-594-1-PB


10

precum Franţa sau Finlanda şi de 3-4 orimai mare decât în Slovacia sau Cehia,deşi această formă de cancer esteactualmente uşor de prevenit şi de

vindecat prin depistarea precoce [7].După decesele evitabile - indicatorcorelat direct cu performanţa sistemului

sanitar, România ocupă primul loc în UE,atât la femei cât şi la bărbaţi (Figura 3);mai mult, dacă tendinţa în acest domeniueste de scădere semnificativă în toate

celelalte ţări ale UE, în România aceastaeste fie redusă (la femei), fie staţionar ă (la bărbaţi) [7].

Barbati Femei Fig. 3 Decese evitabile femei şi bărba ţ i, standardizate în func ţ ie de vârst ă , pe 100000 persoane, 1990/91 vs.

2000-2002 în diverse ţări ale UESursa: Newey et al. 2003

În România aproape jumătate dindecesele la bărbaţi şi peste o treime dincele la femei pot fi evitate [2]. Altfelspus, datorită disfuncţiilor sistemuluisanitar în România mor anual peste60000 de oameni, în fiecare an

„dispărând” populaţia echivalentă a unuioraş de talia Sloboziei sau Giurgiului [7].De asemenea, afecţiuni uşor de

prevenit, care în multe state ale UE suntaproape eradicate, continuă să afectezeun număr mare de Români. De exemplu,incidenţa hepatitei B este dublă faţă demedia UE şi România are cea mai mareincidenţă a tuberculozei din cadrul SMUE [7].

Insatisfac ţ ia fa ţă de sistemul de sănătateToate studiile din ultimii ani indică

insatisfacţia personalului medical şi a populaţiei. Ancheta de opinie a populaţieiasupra reformei sanitare realizată de

Centrul de Politici şi Servicii de Sănătateîn ianuarie 2005 a ar ătat că percepţia populaţiei asupra serviciilor de sănătates-a înr ăutăţit faţă de anii anteriori: 31%(vs. 23% în 2003) dintre cei intervievaţiau considerat că starea sistemului desănătate este atât de proastă încât acestaare nevoie de reforme majore. Populaţiaeste nemulţumită în special de serviciilespitaliceşti (37%), dar şi de serviciile

oferite de medicul de familie (19%),serviciile din ambulator (9%) şi serviciilede urgenţă (7%) [5].

7/25/2019 169-594-1-PB


11

Una din explicaţii este situaţia critică a resurselor umane. În 2006 Româniaavea 192 medici pe 100 000 locuitori, întimp ce media pentru UE era de 315

medici pe 100 000 locuitori, cu maridiscrepanţe între urban/rural precum şiîntre diverse regiuni geografice.

Actualul model de îngrijiri, înclinatcătre serviciile spitaliceşti curative,creează o problemă de acces în mediulrural, unde densitatea acestor facilităţieste scăzută. Acelaşi lucru este valabil şi

pentru acoperirea cu medicamente,farmaciile din mediul rural fiind mult

reduse numeric faţă de urban.Toate aceste aspecte, coroborate culibertatea de mişcare după aderarea la UEa dus la emigrarea a mai mult de 4%dintre medici (peste 1000 medici), fapt ceduce la scăderea accesului populaţiei la

servicii [7].

Performan ţ a sistemului de sănătateOrganizaţia Mondială a Sănătăţii a

dezvoltat conceptul de performanţă asistemului de sănătate care are la bază trei piloni fundamentali: (1) starea desănătate a populaţiei, (2) capacitatea de ar ăspunde aşteptărilor populaţiei (3),asigurarea echităţii în privinţacontribuţiei financiare. Analiza graduluide atingere a acestor trei mari obiectiveefectuată de OMS plasează România pelocul 99 la nivel mondial, după ţări ca

Albania (55), Slovacia (62), Ungaria(66), Turcia (70), Estonia (77), aşa cumse vede în Tabelul 1 [9].

Tabel 1 Performan ţ a sistemului de sănătate în diverse ţări

POZIŢIE ŢARA POZIŢIE ŢARA

1 FRANŢA 48 CEHIA2 ITALIA 50 POLONIA5 MALTA 58 COREEA DE SUD9 AUSTRIA 55 ALBANIA14 GRECIA 62 SLOVACIA17 OLANDA 66 UNGARIA18 MAREA BRITANIE 70 TURCIA25 GERMANIA 77 ESTONIA30 CANADA 99 ROMÂNIA34 DANEMARCA 102 BULGARIA

37 SUA 130 FEDERAŢIA RUSĂ 38 SLOVENIA 144 CHINA43 CROAŢIA 167 COREEA DE NORD

191 SIERRA LEONESursa: WHO, 2000

Principalele ariicare necesită intervenţieStarea de sănătate este determinată de

patru mari grupe de factori: factori

biologici, stil de viaţă al individului,reţelele sociale şi ale comunităţilor şicondiţiile generale socio-economice,

culturale şi de mediu (Figura 4).După cum se vede din figura 4,

atingerea întregului potenţial de sănătatedepinde de o gamă variată de factori şi nu

doar de furnizarea serviciilor de sănătate.

7/25/2019 169-594-1-PB


12

Fig. 4 Determinan ţ ii st ării de sănătate

Sursa: Department for Health and Children, MoH Ireland, 2010

O abordare multidimensională aîmbunătăţirii stării de sănătate a

populaţiei necesită implicarea tuturorsectoarelor socio-economice cu impactasupra sănătăţii şi poate fi implementată într-o perioadă foarte lungă de timp. Ca

atare, Comisia Prezidenţială a decis să selecteze şi să se concentreze pe acelezone de intervenţie capabile să ducă larezultate concrete într-un termen mediuşi, de asemenea, pe zonele care sunt înmare parte sub influenţa autorităţilor desănătate. Astfel, pentru a r ăspundedisfuncţiilor sistemului de sănătate,Comisia a identificat 6 arii majore deintervenţie: finanţarea sistemului,

organizarea sistemului, serviciilespitaliceşti, politica medicamentului,asistenţa primar ă şi resursele umane.

Finan ţ area sistemului de sănătateCu toate că în ultimii ani cheltuielile

pentru sănătate ca procent din PIB aucrescut (de la 3, 3% în 2006 la 4, 1% în2008), România continuă să ocupe unuldintre ultimele locuri în UE în ceea ce

priveşte resursele alocate pentru sănătate. Nivelul scăzut al finanţării este alarmant,

mai ales dacă ţinem seama de perioadaîndelungată de subfinanţare în care nus-au mai f ăcut investiţii în sistemul desănătate, de tendinţele demografice deîmbătrânire a populaţiei, precum şi deexistenţa uneia dintre cele mai precare

stări de sănătate din Europa [6].Principala sursă de finanţare a

sistemului de sănătate este Fondul Naţional Unic al Asigur ărilor Sociale deSănătate (FNUAS) (75% în 2007).Contribuţiile pentru FNUAS au scăzut

progresiv de la un procent total de 14%în anul 2001 la 11% în 2008. În acelaşitimp, numărul contribuabililor direcţi ascăzut în aceeaşi perioadă de timp, cu

circa 4 milioane de persoane în 2007 faţă de 2000, ajungându-se ca circa5 milioane de persoane să contribuie lafinanţarea unui sistem de care trebuie să

beneficieze în mod egal 22 milioane decetăţeni. Acest fapt s-a datorat excluderiide la plată a diferitelor categorii

populaţionale, f ăr ă însă a alocaconcomitent fonduri echivalente care să compenseze aceste scutiri [7].

Pe lângă subfinanţare, se poate vorbişi de o utilizare arbitrar ă a resurselor,

7/25/2019 169-594-1-PB


13

alocarea acestora fiind ineficientă şiinechitabilă. Nu se realizează şi nu seutilizează studii de cost-eficienţă pentrualocarea resurselor; procesul de alocare

nu este transparent, nefiind bazat pecriterii clare şi constant utilizate. Această situaţie, coroborată cu lipsa unor criteriiclare şi coerente de evaluare a

performanţei la nivelul instituţiilorsanitare, face dificilă implementarea unorsisteme de management eficiente care să recompenseze managerii eficienţi [7].

Organizarea sistemului de sănătate

Reformele anterioare ale sistemuluide sănătate din România s-au focalizat înspecial pe aspectele financiare şimanageriale. Nu s-au f ăcut prea multeschimbări la nivel organizaţional.Sistemul de sănătate este construit în

jurul administraţiei centrale şi însubsidiar în jurul personalului medical,

pacienţii sau reprezentanţii acestora fiind practic lipsiţi de orice putere de a

influenţa sistemul pe care ei îl finanţează.Unica schimbare major ă a fost separareacumpăr ător/furnizor prin introducereasistemului de asigur ări de sănătate. Cutoate acestea, sistemul a r ămas extrem decentralizat, Ministerul Sănătăţii (MS)menţinând controlul asupra structurilorlocale şi chiar asupra Casei Naţionale deAsigur ări de Sănătate (CNAS), acesteaavând un grad redus de autonomie,

precum şi suprapuneri de roluri cu alteinstituţii [7].

Ministerul Sănătăţii menţine ostructur ă organizatorică centrală şi locală,care are puţină legătur ă cu nevoile desănătate ale populaţiei şi nu aredezvoltate structuri care să se ocupe deariile care consumă cele mai multeresurse, de ex. spitalele (nu există odirecţie pentru asistenţa spitalicească).

Zone esenţiale pentru funcţionareaeficientă a unui sistem sanitar modern,cum ar fi: asigurarea calităţii, siguranţa

pacientului sau managementul riscului nusunt dezvoltate în nici una dintrestructurile MS.

Managementul informaţiilor în

sănătate este deficitar, cu sisteme paralele, coordonate şi controlate deinstituţii diferite (MS şi unităţilesubordonate, CNAS, institute decercetare şi învăţământ etc), f ăr ă capacitate de analiză şi sinteză a datelorcolectate [7].

Lipsa de integrare a serviciilor desănătate, care să asigure continuitateaîngrijirii reprezintă o altă problemă

major ă a sistemului de sănătate. Asistenţa primar ă nu are legături funcţionale cu ceaspitalicească, iar serviciile de promovarea sănătăţii şi prevenire a îmbolnăvirilorcu cele curative. Actualul model deîngrijire, bazat pe specializareaserviciilor şi absenţa echipelor deîngrijire multidisciplinare contribuie şi ella lipsa unei abordări integrate a

pacienţilor. Colaborarea intersectorială

este sporadică, iar evaluarea impactului politicilor altor sectoare asupra stării desănătate, insistent recomandată de UE, nueste practicată în România [7].

Serviciile spitalice ştiSpitalele din România consumă

aproape 2/3 din totalul bugetului sanitarîn condiţiile celei mai mari rate deinternări la nivelul UE. Pe lângă numărul

mare de internări, lipsa unei clasificăricoerente a tipurilor de îngrijiri ce se potrealiza şi apoi deconta din bani publici lanivelul diferitelor spitale, face ca spitaleter ţiare, înalt performante şi costisitoare,să efectueze operaţii banale ce se potrealiza f ăr ă riscuri la nivelul unor spitalecu dotări şi competenţe de bază, fapt ceduce la utilizarea ineficientă a resurselorşi aşa reduse [7].

Lipsa monitorizării implementăriisistemului DRG, a determinat serioasedistorsiuni ale acestui mecanism, astfel

7/25/2019 169-594-1-PB


14

încât în multe cazuri există diferenţesemnificative între costurile decontate şiserviciile realizate

Situaţia este chiar mai proastă în ceea

ce priveşte alocarea resurselor pentruinvestiţii de la nivelul MS, unde practicnu există criterii clare şi transparente dealocare, altele decât cele stabilite ad hocşi în marea majoritate a cazurilor pe bazestrict subiective [7].

Managementul spitalicesc estedeseori caracterizat prin confuzie şiincoerenţă. Legislaţia nu dă managerilorde spital autoritatea necesar ă pentru a

organiza şi utiliza eficient resursele.Deficienţele manageriale, adăugatefrecvent la finanţarea deficitar ă, duc lasituaţia în care spitalele nu mai auconsumabile sau chiar medicamente,cerându-li-se pacienţilor să îşi aducă eiînşişi articolele de care au nevoie. Rolulextrem de redus atribuit autorităţilorlocale în administrarea spitalelor explică suportul redus pe care acestea îl acordă la

rândul lor; fondurile locale sunt extremde reduse în bugetul total al spitalelor [7].Asigurarea calităţii este o altă zonă

critică a asistenţei spitaliceşti. Normele şistandardele de calitate, ghidurile şi

protocoalele de practică, sunt în fazeincipiente de dezvoltare, iar furnizareaserviciilor şi rezultatele obţinute nu suntevaluate şi monitorizate corespunzător,activitatea spitalelor nefiind decât

sporadic supusă auditului şi evaluăriiclinice. Acreditarea spitalelor nu este

pusă în practică în ciuda prevederilorlegale, care datează din 1999 [7].

Politica medicamentuluiConsumul pe piaţa medicamentelor

din România a crescut de la mai puţin de300 millioane USD în 1998 la circa2 miliarde Euro în 2008, în condiţiile

scăderii populaţiei rezidente cu peste1 milion de persoane. Populaţia a

beneficiat într-un mod inechitabil de

această creştere, ţinând cont de faptul că,deşi aproximativ 50% din populaţielocuieşte în mediul rural, mai puţin de30% dintre farmacişti şi doar 20% dintre

medicii prescriptori lucrează în acestezone. Printre primele 20 de medicamente prescrise în România există multe produse biologice foarte noi, extrem descumpe, de care beneficiază un numărextrem de redus de persoane şi există deasemenea mărci scumpe care ar putea fiînlocuite de produse generice, mult maiieftine şi cu aceleaşi rezultate terapeutice.Aceste aspecte sugerează că marketingul

producătorilor este un factor foarteimportant în determinarea creşteriiconsumului de medicamente, iar acestanu se suprapune în mod necesar şi penevoile de sănătate ale populaţiei [7].

Neclaritatea şi uneori incoerenţareglementărilor în domeniu deschid caleaspre abuzuri şi corupţie. Deciziile suntluate într-un mod lipsit de transparenţă şide predictibilitate, f ăr ă o evaluare

sistematică a impactului deciziilor asuprasănătăţii publice sau a sustenabilităţiifinanciare a sistemului. Analizelefarmaco-economice şi cele de impactsunt cvasi-inexistente, singurele dateexistente sunt cele furnizate decompaniile farmaceutice care

promovează propriile produse [7].Alte zone sensibile şi care determină

disfuncţii pe piaţa medicamentului şi

utilizarea ineficientă a resurselor serefer ă la modalitatea de stabilire a

preţurilor la medicamente şi la distribuţiaşi eliberarea medicamentelor către

populaţie. Astfel, un mecanism vicioseste oferirea de discounturi de către

producători faţă de distribuitori, aceştia larândul lor oferind bonusuri farmaciilor cucircuit deschis pentru a promova anumitemedicamente chiar dacă sunt mai scumpe

[7].Renunţarea în 2007 la prescrierea de

medicamente pe DCI (Denumirea

7/25/2019 169-594-1-PB


15

Comună Internaţională) a dus la limitareadreptului pacientului de a alegemedicamentul dorit, concomitent cucreşterea efortului financiar al acestuia.

Lipsa ghidurilor terapeutice duce ladisfuncţionalităţi pe piaţa farmaceutică cu practici de prescripţie neunitare pentru

patologii similare [7].

Asisten ţ a primar ă Resursele alocate asistenţei primare

au fost în permanenţă mult sub mediaUE, bugetul alocat de Casa Naţională deAsigur ări de Sănătate fiind cel mai

frecvent în jurul a 5% din totalulcheltuielilor. Asistenţa primar ă seconfruntă cu un deficit de personal, înmediul rural, existând aproape 100 delocalităţi f ăr ă medic. La nivel naţional,numărul de locuitori care revin unuimedic de familie este de 6 ori mai mareîn mediul rural decât în cel urban. Există,de asemenea, importante dezechilibreregionale: în timp ce în regiunile de Sud

şi Sud-Est revin 773, respectiv 655locuitori la un medic de familie, înregiunea de Nord-Est se înregistrează înmedie 2778 locuitori pe medic de familie[7].

Infrastructura aferentă asistenţei primare a r ămas precar ă, neexistând o politică coerentă de investiţii. Deasemenea, metoda de finanţare nustimulează munca în echipă (care ar

putea reduce, prin concentrarearesurselor, impactul lipsurilor financiare).La nivelul asistenţei primare există oinsuficientă capacitate pentru

promovarea sănătăţii şi educaţiei pentrusănătate a populaţiei. Acest lucru sedatorează sistemului actual de educaţiemedicală care nu ofer ă decât în modsporadic cunoştinţe şi deprinderi în acestdomeniu. De asemenea, există insuficient

personal calificat în domenii cheie, cumar fi: moaşe, asistenţi sociali, mediatorisanitari, nutriţionişti şi dieteticieni,

logoterapeuţi, farmacişti, psihologi,dentişti, specialişti în comunicare,specialişti în sănătate publică etc. Mediciide familie sunt complet izolaţi, nu doar

de asistenţa spitalicească, dar şi demajoritatea serviciilor comunitare. Rolulşi gradul de implicare ale autorităţilorlocale în sprijinirea asistenţei primaresunt minime [7].

Resursele umaneAnaliza densităţii medicilor în ţările

din Regiunea Europeană a OrganizaţieiMondiale a Sănătăţii arată că România se

situează pe locul 31 între cele 33 de ţări,cu o densitate de 1, 9 medici la 1000locuitori, doar Albania şi Bosnia-Herzegovina înregistrând densităţi maiscăzute decât ţara noastr ă. Româniaocupă ultimele locuri, înregistrând osituaţie la fel de critică şi pentru asistenţiimedicali (3, 89 la 1000 locuitori), dentişti(0, 22 la 1000 locuitori) şi farmacişti (0,06 la 1000 locuitori). Situaţia este pe cale

de a se înr ăutăţi datorită emigr ăriicrescute ca urmare a libertăţii de mişcarea personalului medical după aderarea laUE. Pe lângă numărul scăzut al

personalului medical, există de asemeneaimportante disparităţi teritoriale [7].

Procesul de formare a personaluluisanitar ofer ă puţine informaţii despresubiecte cu impact major asupra sănătăţii

pacienţilor (cum ar fi calitatea serviciilor

de sănătate sau implicaţiile economiceale deciziilor medicale) şi nu dă

posibilitate studenţilor să-şi dezvoltedeprinderi de analiză critică utilizateulterior în practica medicală bazată peevidenţe. Sistemul de formare actual maidegrabă inhibă lucrul în echipă şicooperarea multidisciplinar ă, având caefect direct o gamă limitată de serviciioferite pacienţilor şi populaţiei [7].

Nu există un sistem corespunzător demotivare a personalului medical, ceea ce

pe de o parte reduce atractivitatea

7/25/2019 169-594-1-PB


16

sistemului medical şi, pe de altă parte,creşte numărul de persoane care păr ăsescsistemul. Veniturile personalului medicalsunt scăzute, condiţiile de lucru sunt

inadecvate, criteriile de promovare suntambigue şi subiective şi există posibilităţilimitate de dezvoltare a carierei [7].

Nu există o politică coerentă deresurse umane. Planificarea personaluluise bazează în principal pe capacitatea deformare a instituţiilor de învăţământ şimai puţin pe evaluarea de nevoi.Planificarea şi pregătirea personaluluimedical intr ă în responsabilitatea mai

multor instituţii care nu au politicicoordonate între ele [7].Disfuncţiile din sistemul sanitar

românesc duc la încălcarea unuia dintre

cele mai elementare drepturi ale pacienţilor: dreptul la tratament medicalşi îngrijiri de calitate în concordanţă cunevoile lor, inclusiv dreptul la servicii

preventive şi de promovare a sănătăţii[1]. Accesul pacienţilor la îngrijiri desănătate este deseori limitat, fie deconstrângerile financiare, fie de lipsatehnologiei medicale şi a resurselorumane. În multe cazuri, îngrijirilemedicale nu au continuitate şi nu suntfurnizate de o echipă multidisciplinar ă.

În baza rezultatelor analizei desituaţie, Comisia Prezidenţială a elaborat

un set de recomandări pentru ameliorareadisfuncţiilor din sistemul de sănătate cuimpact direct asupra stării de sănătate a

populaţiei.

Bibliografie [1]. Astr ăstoae V., Este necesară o analiză etica a sistemului de săntate Romanesc, Revista

Română de Bioetică, vol.8, nr.1, 2010[2]. London School of Economics and Political Science (LSE), Health Status and Living

Conditions in an Enlarged Europe, Monitoring Report prepared by the EuropeanObservatory on the Social Situation - Health Status and Living Conditions Network,

European Commission, Directorate-General "Employment, Social Affairs and EqualOpportunities", 2005

[3]. Marcu A., Galan A., Raport asupra politicilor existente şi a capacităţilor pentruprevenţia şi controlul integrat al bolilor netransmisibile, inclusiv cancerul, Disponibil pe: http://www.ispb.ro/colaborari-internationale/ [Accesat pe 06.03.2010], 2008

[4]. Newey, C., Nolte, E., McKee, M, and Mossialos, E.. Avoidable mortality in the enlargedEuropean Union, Report for the Institut des Sciences de la Sante, 2003

[5]. Scîntee S.G., Vlădescu C., Recent issues of the Romanian Health Financing System, in Journal of Public Health, 14 (4):237-245, Ed. Springer, Aug, 2006

[6]. Tinică G., Bostan C., Grosu V., Dinamica cheltuielilor publice pentru sănătate şidemografică în Italia şi România, Revista Română de Bioetică, vol.6, nr.3, 008

[7].

Vlădescu C, si colab., Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi ElaborareaPoliticilor din Domeniul Sănătăţii Publice din România, Bucuresti, 2008, Disponibil pe:http://www.presidency.ro/static/ordine/COMISIASANATATE/UN_SISTEM_SANITAR_CEN TRAT_PE_NEVOILE_CETATEANULUI.pdf [Accesat pe 06.03.2010]

[8]. Vlădescu C., Galan A., Olsavszky V., Scîntee S.G., Romanian health system strategicdirections for the next decade , in Italian Journal of Public Health, Public Health in EastEurope, 6(1):21-29, 2009

[9]. World Health Organization (WHO), The World Health Report 2000 - Health systems:Improving performance, Geneva, 2000.

169-594-1-pb

Documents