Argument

Motto: O carte bine scrisă este asemeni unui covor fermecat care te poartă într-o lume

în care nu ai putea avea acces în alt fel.

Caroline Gordon

Prin varietatea, bogăţia şi noutatea ideilor pe care le cuprind, povestirile contribuie la

lărgirea orizontului copiilor, la dezvoltarea proceselor lor psihice (a gândirii, a memoriei, a

imaginaţiei şi a atenţiei), a limbajului sub toate aspectele sale, la educaţia morală şi estetică a

copiilor.

Dacă în şcoală povestirea este metoda prin care învăţătorul sau profesorul transmite unele

cunoştinţe care nu pot fi dobândite de copii prin experienţa personală, povestirile folosite în

grădiniţa de copii sunt forme de activitate organizată, care ocupă un loc important, cu rol

formativ în ansamblul mijloacelor de realizare a sarcinilor instructiv educative.

Rolul şi importanţa povestirilor adultului în instruirea şi educarea copiilor sunt bine

cunoscute; poveştile asigură dezvoltarea intelectuală, precizând şi întregind cunoştinţele. Ele

contribuie la formarea vorbirii copiilor, fiind model de vorbire închegată, expresivă şi corectă,

stimulându-i totodată şi pe ei să povestească; influenţează dezvoltarea morală prin sentimentele

ce le trăiesc alături de eroii basmelor şi prin frumuseţile naturii descrise; formează deprinderi

intelectuale de a asculta şi înţelege când li se vorbeşte; dezvoltă voinţa, stimulându-i spre acţiuni

şi jocuri noi prin imitarea personajelor, contribuind şi la închegarea colectivului de copii.

În vederea atingerii acestor sarcini, povestile sunt alese cu grijă, pentru a corespunde

particularităţilor de vârstă a copiilor, asigurându-se astfel înţelegerea şi însuşirea sub diferitele

aspecte (intelectual, moral şi estetic) a conţinutului poveştilor. Tematica povestirilor, fie ele

realiste sau fantastice, se diferenţiază de la o grupă la alta corespunzător sarcinilor instructiv-

educative ce se cer rezolvate, iar temele recomandate de programă nu sunt limitate. Educatoarele

au latitudinea să selecţioneze materialul literar şi să aleagă acele povestiri sau poveşti care să fie

pe deplin accesibile.

Astfel la 3-4 ani povestirile ce vor fi prezentate copiilor vor fi scurte, cu conţinut şi

intrigă simple care să înfăţişeze o lume cunoscută, să trezească sentimente şi stări afective

plăcute, să educe atitudinea pozitivă faţă de cele expuse de educatoare.

La 4-5 ani povestirile vor familiariza copiii cu diferite aspecte de viaţă şi domenii de

activitate şi cu diferite trăiri afective care să le influenţeze sentimentele şi comportamentul.

3

La grupa de 5-6 ani , prin povestiri se va realiza familiarizarea copiilor cu aspecte mai

complexe din natura şi viaţa înconjurătoare, cu expresii poetice, epitete, formule specifice stilului

povestirilor precum şi educarea unor trăiri de valoare etică şi estetică care să influenţeze în

măsură şi mai mare sentimentele şi comportarea copiilor.

Pentru realizarea sarcinilor propuse în scopul activităţilor de povestire, educatoarea

trebuie să analizeze cu atenţie scopul activităţii de povestire, să se pregătească din timp pentru

povestire, printr-o cunoaştere temeinică a textului, să creeze copiilor condiţii optime de ascultare,

să-şi însuşească tehnica unui bun povestitor. Educatoarea trebuie să iubească poveştile, şi să

simtă pentru eroii lor, căci numai astfel poate transmite copiilor stările sufleteşti similare.

Vocea, tonul constituie unul din mijloacele cele mai importante de care trebuie să se

folosească educatoarea pentru a da relief spuselor sale şi mai ales pentru a sublinia unele stări

afective. Modelându-şi vocea, educatoarea imită vocea lupului, a vulpii, vorbirea caldă şi plină

de dragoste a mamei, bunicii, etc., oferind astfel mai multă expresivitate povestirii. Pentru a mări

efectul expunerii povestirii,educatoarea poate folosi o serie de mijloace intuitive cum ar fi:

diafilmul, siluetele, machetele, ilustraţiile divers colorate, etc.

Povestirile furnizează copiilor cunoştinţe privitoare la cele mai variate aspecte de viaţă şi

domenii de activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare (lumea animală, lumea vegetală,

cea a fenomenelor fizice).

4