cu trei zile inainte de a implini 16 ani Padmi a primit o scrisoare. Visase acest moment de nenumarate ori, scrisoarea in care era anuntata ca era acceptata ucenica in cea mai dorita ucenicie din regat. La Templu. Nu orisice templu pe care il gasesti in orice satuc sau oras ci la Templul Zeitei din capitala regatului unde maharajahul domnea cu o mana de fier. Multe lucruri se povesteau despre Templu si Padmi privind soarele care isi itea fata printre ramurile banianului din fata ferestrei sale ce arunca sclipiri rosiatice pe mobilele din camera se gandea la aceste istorioare. Cate sunt adevarate si cate sunt doar legende scornite de imaginatia mult prea bogata a oamenilor? Povesti siniste cu vrajitoare de temut. Povesti deochiate soptite de surorile si verisoarele ei cand credeau ca ea este prea mica ca sa priceapa ceva. Dar ea intelegea perfect aceste povestioare sinistre sau deochiate si de cele mai multe ori stia chiar mai multe decat povestitoarele insesi.

Dintodeauna Padmi fusese foarte precoce pentru varsta ei. Dar asta era o taina pe care numai mama si doica ei o cunosteau. Era neobijnuita in randul copiilor si la fel de neobijnuita in randul femeilor. Foarte inteligenta si din cale afara de intuitiva Padmi crescuse ascunzandusi cu grija talentele. Nici macar tatal ei nu stia nimic in afara de faptul ca era mai isteata decat surorile ei. De altfel el fiind seniorul local era un om foarte ocupat. Atributiile de lider, de judecator sau uneori chiar militare pe care le avea ii ocupau practic tot timpul lasand in grija mamei ei aproape toate atributiile casei. Pentru el Padmi era cel de-al saptelea copil pe care il daruise sotia sa.