Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”Iaşi,Facultatea de Geografie şi Geologie, Departamentul de Geografie,Catedra de Geografie UmanăProf.dr.Ionel MUNTELE

GEOGRAFIA POPULA IEIŢNote de curs pentru anul şcolar 2009-20010 (pentru uzul studen ilor din anulţ

II)

Capitolul IGeografia popula iei : considera ii teoretice şi metodologiceţ ţ

I.1.Domeniul de studiu

De la geografia popula iei conceput într-o manier extins la demografiaţ ă ă ă spa ial definit restrictiv, studiul geografic al popula iei poate lua diverseţ ă ă ţ c i. Drept una din cauzele acestei situa ii este evocat adesea extindereaă ţ ă excesiv a domeniului de studiu a geografiei. Asupra temelor de interesă geografic referitoare la popula ie, organizate în jurul studiului distribu ieiţ ţ fenomenelor, proceselor şi structurilor demografice în spa iu, exist unţ ă consens general. Dificultatea stabilirii unor limite precise pentru domeniul strict al acestei discipline provine din multiplele nuan e pe care le poateţ exprima no iunea de ţ popula ieţ . Mult vreme, pân spre 1960, geografia avea oă ă viziune mai cuprinz toare asupra acestei no iuni, incluzând toateă ţ caracteristicile sale fizice, sociale, economice şi culturale, substituindu-se astfel în mare m sur geografiei umane. Amploarea tematicii a impusă ă limitarea interesului geografiei popula iei la investiga iile asupra informa iilorţ ţ ţ statistice accesibile şi uşor de spa ializat. Chiar şi aşa domeniul de studiuţ r mâne destul de vast, încât au ap rut tendin e de limitare la ă ă ţ dou temeă majore : studiul celor dou componente demografice principale, fecunditatea şiă mortalitatea; mobilitatea popula iei. Cu toate argumentele aduse, excludereaţ complet a distribu iilor spa iale nu a întrunit o larg adeziune. Op iunile celeă ţ ţ ă ţ mai frecvente converg spre ideea existen ei a ţ patru compartimente distincte în studiul geografic al popula ieiţ :

- distribu ia spa ial a popula ieiţ ţ ă ţ- dinamica popula iei (evolu ia numeric şi dinamica natural )ţ ţ ă ă- structurile demografice, socio-culturale şi socio-economice- mobilitatea popula ieiţ

I.2.Studiul popula iei –ţ domeniu interdisciplinar

Geografia nu este singura disciplin ştiin ific interesat de problematicaă ţ ă ă popula iilor umane. Exist discipline, precum demografia, care par maiţ ă îndrept ite s o studiezeăţ ă . Demografia are îns un net caracter interdisciplinar,ă suprapunându-se par ial, în diverse propor ii, cu alte discipline socio-umane :ţ ţ

-demografia statistică, subordonat statisticii, care urm reşte varia iile unoră ă ţ fenomene şi procese cuantificabile;

-demografia socială, subordonat sociologiei, care urm reşte aceleaşiă ă fenomene în interac iunea lor cu spa iul social;ţ ţ

-demografia istorică, subordonat istoriei, interesat de evolu ia aceloraşiă ă ţ fenomene şi procese în spa iul politic;ţ

-demografia politică, subordonat politologiei, care suprapune acesteă fenomene şi procese în spa iul politic;ţ

-demografia economică, subordonat economiei, care are în centruă interac iunea acestora cu spa iul economic;ţ ţ

-geodemografia sau geografia popula ieiţ , ramur a geografiei umane,ă preocupat de ă analiza distribu iei componentelor demografice, dinamice sauţ structurale, în spa iul geografic, v zut ca suport al acestoraţ ă .

Astfel definit , geografia popula iei apare înscris într-un domeniuă ţ ă interdisciplinar distinct, de care nu poate face abstrac ie. Frecven a utiliz riiţ ţ ă termenilor demogeografie sau geodemografie, substitui i geografieiţ popula iei sugereaz conştientizarea acestui context interdisciplinar.ţ ă Interesat de distribu ia popula iilor umane şi de modul în care structurileă ţ ţ acestora se diferen iaz în spa iu, încercând s le explice, geografiaţ ă ţ ă popula iei are astfel un loc bine precizat, deosebindu-se prin modul deţ abordare distinct de al celorlalte discipline amintite care pun accent fie pe varia iile statistice fie pe interac iunile cu sferele vie ii social-economice sauţ ţ ţ politice. De alfel înc L.Febvre (1938) observa c geografia pleac de la sol şiă ă ă nu de la societate, deosebindu-se astfel de ştiin ele socialeţ . Geograful posedă avantajul unei viziuni ample asupra spa iului terestru, asupra logicii ordon riiţ ă componentelor fizice ale geosistemului, suportul popula iilor umane care poate indicaţ sensul sau cauzele evolu iei multor procese şi fenomene geodemografice.ţ F r a exagera, unii autori atribuie geografiei popula iei rolul esen ial înă ă ţ ţ analiza geografic datorit dublei perspective pe care aceasta o propune :ă ă studiul colectivit ilor umaneăţ , cu toate particularit ile acestora şi ăţ studiul raporturilor dintre acestea umane şi mediu. Dubla dimensiune, social şi teritorial , a popula iiloră ă ţ favorizeaz geografia în contextul actual dominat de mondializareaă modelelor evolutive sau a fluxurilor al c ror efect este o combina ie întreă ţ tendin ele de uniformizare şi cele de men inere a diferen ierilor spa iale,ţ ţ ţ ţ rezultat al luptei dintre iner iile trecutului şi muta iile sistemice aleţ ţ structurilor sociale. Originalitatea geografiei fa de celelalte disciplineţă socio-umane care studiaz popula ia rezid în ajustarea la un plan orizontal aă ţ ă informa iilor pe care acestea le examineaz pe verticalţ ă ă.Geografia este menită astfel s concilieze observa iile empirice cu explica iile sistematice asupraă ţ ţ diversit ii popula iilor şi dinamicii acestora, a raporturilor dialectice dintreăţ ţ schimb rile socio-demografice şi mediul în care oamenii tr iesc şi seă ă multiplică.

I.2.1.Evolu ia curentelor de gândire asupra studiului popula ieiţ ţPreocup rile în domeniul popula iei sunt foarte vechi dar au cunoscut oă ţ

mai mare afirmare în perioada modern odat cu dezvoltarea societ ilor deă ă ăţ tip industrial care au generat accentuarea ritmului de creştere a popula iei laţ nivel global. Geografia s-a interesat de problematica popula iei umane încţ ă

de la începuturile sale, în perioada modern ajustîndu-şi modul de abordareă la marile curente de gândire asupra studiului popula iei. ţ

Cel mai vechi dintre aceste curente este cel malthusian, deschis de Thomas Malthus prin publicarea lucr rii sale „Eseu asupra principiului popula iei”ă ţ . Pentru Malthus, popula ia creşte conform unei progresii geometriceţ (dublare la fiecare 25 de ani) în timp ce posibilit ile de subzistenăţ ţă (hran ) ă sporesc conform unei progresii aritmetice. Aceasta impune din partea popula iei o alegere între dou c i : fie, accept voluntarţ ă ă ă s -şi limiteze creşterea (prin „moral restraint” sau ab inerea de la mariaj),ă ţ fie, va fi distrus de r zboaie, foamete, cium etc. A ajuta s racii în această ă ă ă ă concep ie înseamn a încuraja creşterea demografic şi pe termen lung,ţ ă ă distrugerea societ ii. Teoria malthusian este unul din pilonii teoriei st riiăţ ă ă sta ionare a economistului David Ricardoţ şi s-a inspirat mult din ideile care circulau în epoc , atât în Marea Britanie cât şi în Fran a, într-un contextă ţ special, acela care a succedat revolu iilor burgheze din vestul Europei laţ sfârşitul secolului al XVIII-lea. Dup 1950 aceast teorie a fost luat subă ă ă forma neomalthusianismului care a l rgit dezbaterea prin includerea problemeloră ecologice care ar decurge din creşterea popula iei, fixând obiectivulţ „creşterii 0”. În 1972, o expertiz a MITă , comandat de Clubul de la Roma aă ajuns la urm toarea concluzie : „dac expansiunea demografic şi consumulă ă ă resursleor naturale nu sunt st pânite imediat, secolul XXI va fi marcat de ună dezastru uman şi ecologic”.Succesul temporar al acestui curent s-a datorat şi intereselor strategice ale unor state dezvoltate care se vedea „amenin ate”ţ de explozia demografic din Lumea a Treia, aflat la apogeu în epoc .ă ă ă Acestui curent i s-au opus cu vehemen statele comuniste şi cele în curs deţă dezvoltare, în cadrul Congresului mondial al popula iei inut la Bucureşti înţ ţ 1974. Efectul principal al ofensivei neomaltusiene care a promovat masiv mijloacele anticoncep ionale, pare a fi fost tocmai accelerarea sc deriiţ ă natalit ii în statele dezvoltate.ăţ

Curentul popula ionistţ , are tradi ii chiarţ mai vechi, fiind dezvoltat de mercantiliştii inspira i de ideile lui Jacques Bodin („nu exist bog ie mai mare decîtţ ă ăţ oamenii”). Creşterea popula iei are în aceast viziune o influen pozitivţ ă ţă ă în mai multe direc ii : sporirea cererii de produse incit la sporirea produc iei deţ ă ţ bunuri şi la crearea de locuri de munc ; creşterea popula iei obligă ţ ă societatea s îşi organizeze mai eficient procesul de produc ie şi implicit s -şiă ţ ă m reasc productivitatea; o popula ie mai numeroas permite prelevarea deă ă ţ ă fonduri pentru interesele generale ale societ ii. Unul din reprezentan ii deăţ ţ marc , demograful francez ă Alfred Sauvy, sublinia c „de fiecare dat când seă ă produce o diferen iere între dou m rimi care ar fi trebuit s fie la acelaşiţ ă ă ă nivel, exist dou moduri total opuse de a stabili echilibrul : o aliniere la ună ă nivel superior sau la un nivel inferior. Postulând c una din m rimi esteă ă excedentar , optica malthusian sugereaz instinctiv o aliniere la un nivelă ă ă inferior”.

Curentul optimumului demografic, încearc s le concilieze pe cele precedente.ă ă Din punct de vedere economic, criteriul optimumului demografic porneşte de la necesitatea realiz rii unei maxime eficien e a muncii exprimat prină ţ ă nivelul productivit ii. ăţ Nivelul optim al popula iei unui teritoriu anumit este definitţ

de mai multe elemente : gradul de echipare tehnologic , volumul resurseloră utilizabile, nivelul comer ului exterior etc. Alte elemente definesc ţ structura optimă a popula iei : raportul dintre vârstele extreme, raportul dintre popula iaţ ţ activ şi cea inactiv , raportul dintre consumatori şi produc tori, structuraă ă ă profesional a popula iei şi reparti ia geografic a acesteia etc. Alteă ţ ţ ă elemente definesc dinamica optim ă : ritmul de creştere al popula iei, ritmulţ progresului tehnic, rata creşterii venitului na ional sau al produsului internţ brut etc..

Curentul marxist este orientat împotriva teoriei malthusiene. Pentru Karl Marx, suprapopularea nu este legat de creşterea demografic alert a claselor s race ciă ă ă ă rezult din modul de organizare a economiei şi de reparti ie a bog iilor.ă ţ ăţ Suprapopularea este rezultatul modului de produc ie capitalistţ pentru c acestaă favorizeaz acumularea bog iilor. Capitaliştii au prin urmare interesul deă ăţ avea o popula ie mai numeroas , o armat de rezerv pentru produc iaţ ă ă ă ţ industrial . Astfel se între ine un nivel ridicat al şomajului, care permiteă ţ blocarea salariilor la un nivel coborât permi ând acumularea plusvalorii.ţ Astfel, presiunea demografic a obligat statele mai avansate s adopteă ă tehnicile de mecanizare în agricultur pentru a m ri productivitatea agricol .ă ă ă Spre deosebire, o societate mai „rarefiat ” nu incit la modificareaă ă sistemelor de exploatare agricol a solului. ă Creşterea demografic are rolulă de motor al progresului tehnic, exercitînd o presiune creatoare. Marxiştii opun astfel capcana malthusian a insuficien ei alimentare capcanei densit ii reduse aă ţ ăţ popula iei care între ine un progres tehnic redus, un climat mai pu in propiceţ ţ ţ inova ieiţ .

Curentul economicist, leag acumularea de bunuri (economiile) de ciclurileă vie ii individului care încearc s -şi maximizeze consumul pe termen lung.ţ ă ă Contrar altor specialişti, care consider c omul economiseşte toat via a, nuă ă ă ţ atât pentru el cât pentru genera iile urm toare, cei mai mul i adep i aiţ ă ţ ţ acestui curent consider c individul economiseşte în primul rând pentru el,ă ă prin urmare perioada de acumulare este finit , ceea ce economiseşte înă perioada activ fiind consumat dup pensionare. Rezult din acesteă ă ă considerente c rata de economisire global este determinat de factoriiă ă ă economici şi demografici – structura pe vârste, speran a de via la naştereţ ţă etc. Acest indicator este relativ constant în decursul timpului, cîştigul de capital afectând consumul într-un mod limitat.

Curentul microeconomiei familiale, al c rui principal reprezentant esteă G.Becker, consider c decizia de a se c s tori şi de a avea copii în societateaă ă ă ă modern este rezultatul unei analize de tipul ă cost-avantaje. Într-o societate industrial , copilul este asimilabil unui bun de consum, care necesit cheltuieliă ă dar ofer şi satisfac ii. Sc derea taliei medii a familiei se explic tocmai prină ţ ă ă costul tot mai ridicat de între inere a unui copil (educa ie, îngrijire etc.).ţ ţ Dimpotriv , în societ ile agricole, copilul este considerat o investi ieă ăţ ţ capital , în m sura în care poate contribui la procesul muncii şi la sporireaă ă veniturilor. Analiza c s toriei este astfel asimilat celei a constituirii uneiă ă ă firme. Cele dou p r i se leag prin contract s evite costurile suplimentareă ă ţ ă ă ale tranzac iei. Organizarea produc iei în echip cost mai pu in şi evitţ ţ ă ă ţ ă

renegocierile. Dragostea este singurul element care diferen iaz familia de oţ ă firm !ă

Curentul contabilit ii intergenera ionaleăţ ţ , pleac de la un model teoretică care arat c acumularea datoriilor, cheltuielile publice şi transferurile să ă tau la baza unei constrângeri de echilibru care permite repartizarea poverii datoriilor şi a cheltuielilor între diferitele genera ii. Astfel, prelungirea speran ei de via seţ ţ ţă traduce într-o creştere a cheltuiellilor legate de pensii şi asigurarea s n t ii.ă ă ăţ F r modificarea legisla iei şi cu un nivel constant de cotizare aă ă ţ contribuabililor, datoria public va creşte. Actualizarea fluxurilor financiareă viitoare trebuie s prevad creşterea produsului individul pentru a men ine laă ă ţ un nivel acceptabil contribu ia genera iilor viitoare. Acest model a fostţ ţ criticat pentru c pleac de la ipoteza c cheltuielile publice suntă ă ă neproductive.

Toate aceste curente con in realit i care demonstreaz complexitateaţ ăţ ă studiului popula ieiţ . Contextul cultural este omis de regul deşi are o importană ţă enorm , societ ile rigide manifestîndu-se prin tendin e conservatoare spreă ăţ ţ deosebire societ ile mai inovatoare care dezvolt tendin e progresisteăţ ă ţ (islamul fa de creştinsim de ex.). Evolu iile din ultimele deceniiţă ţ demonstreaz îns sl biciunea acestei afirma ii, multe societ i islamice,ă ă ă ţ ăţ dintre cele mai rigide, cum este aceea iranian , remarcându-se printr-oă adaptare excep ional la rigorile impuse de creşterea rapid a popula iei,ţ ă ă ţ adoptând un model familial de tip european. C utarea unei legit i care să ăţ ă exprime sintetic raportul dintre popula ie, resurse şi teritoriu devine astfelţ iluzorie, existând o mare diversitate de moduri de adaptare. Geografia prin specificul s u poate fi adesea mult mai în m sur decât economia sauă ă ă demografia s r spund unor chestiuni care privesc unele tendin e aparentă ă ă ţ contradictorii în dinamica popula iilor umane. ţ

I.3.Direc ii de studiu în geografia popula ieiţ ţGeografia a fost totdeauna preocupat de ă modul în care popula iile umane seţ

înscriu în spa iuţ . Maniera de abordare a acestui subiect s-a schimbat semnificativ de-a lungul timpului în strîns leg tur cu evolu ia de ansamblu a disciplinei. ă ă ă ţ Pîn la 1900,ă orientarea a fost mai apropiat de metodele etnologiei şi antropologiei,ă acordându-se o importan deosebit ţă ă particularit ilor culturaleăţ .

Pân la al doilea r zboi mondial s-a impus ă ă orientarea ecologistă (environmentalist ) care punea accent pe interac iunile dintre societate şiă ţ mediul fizic, reflectate în reparti ia inegal a popula iei şi activit ilor acesteiaţ ă ţ ăţ . Studiul geografic al popula iei, în acest context, nu constituia o tem distinct ciţ ă ă un capitol introductiv al geografiei regionale.

Anii ’50 ai secolului al XX-lea au adus o nou orientare, mai apropiat deă ă demografie, acordînd astfel geografiei popula iei un statut distinct. Contextulţ specific acestei perioade marcate de decolonizare, explozia demografic şiă evolu ia f r precedent a tehnicii au impus un interes deosebit pentruţ ă ă dinamica şi structurile demografice. Distribu ia spa ial a popula iei nu maiţ ţ ă ţ prezenta interes decât în m sura în care se produceau modific ri esen iale,ă ă ţ în special prin apari ia unor noi forme de concentrare uman precum ariileţ ă

periurbane, megalopolisurile ş.a.O nou direc ie de aprofundare se manifest de la sfîrşitul anilor ă ţ ă ’60, când

se constat o ă apropiere de metodele de investiga ie sociologicţ ă. Acum sunt abordate în perspectiv geografic subiecte considerate anterior ca exterioare disciplineiă ă precum cele legate de nup ialitate, şcolarizare, utilizarea for ei de munc ,ţ ţ ă şomajul, structurile socio-profesionale ş.a. Analiza proceselor care generează anumite configura ii (structuri) spa iale devine indispensabil , cele maiţ ţ ă multe demersuri orientându-se spre studiul societ iiăţ . În acelaşi timp, numeroşi demografi şi sociologi au descoperit interesul abord rii geograficeă introducând în studiile lor variabilele spa iale. Astfel se produce apropiereaţ geografiei popula iei de aceste discipline. Se poate afirma astfel c , ţ ă geografia popula iei s-a n scut prin hibridareţ ă a geografiei cu demografia. Termenul demogeografie sau geodemografie, evocat anterior, este un sinonim neindicat din cauza ambiguit ii pe careăţ o presupune. Pentru geografia popula iei, demografia ofer în primul rândţ ă metode şi modele de analiz a proceselor specifice. Interac iunea acestoraă ţ cu spa iul geografic, presupune şi constituirea unui sistem conceptualţ propriu, a unor mijloace specifice de investiga ie a unei realit i multiforme,ţ ăţ privilegiat fiind limbajul cartografic. Prin leg turile multiple pe care leă între ine cu celelalte discipline geografice se reduce dependen a aparentţ ţ ă fa de metodele demografice sau sociologice, ţă baza geografiei popula iei fiindţ geosistemul, entitate mult mai cuprinz toare decât societatea sau popula iaă ţ uman .ă

Astfel conceput , geografia popula iei continu s activeze interesulă ţ ă ă pentru geografie în general datorit dinamismului problemelor studiate. Prină abordarea particularit ilor popula iei umane, dincolo de amprenta acesteiaăţ ţ asupra spa iului terestru, ea deschide c i noi în cunoaşterea geografic ,ţ ă ă contribuind la înnoirea conceptual şi metodologic a geografiei. Prină ă specificul s u este ă mult mai atras de prelucrarea statistic a informa iilor, deă ă ţ modelizare şi teoretizare decât alte discipline geografice, mai ales odat cuă r spândirea mijloacelor de lucru informatizate.ă

Aportul s u la cunoaşterea popula iilor umane, în general, const înă ţ ă sublinierea unei caracteristici esen iale a acestoraţ : diversitatea. Studiul configura iilor spa iale este un remarcabil instrument deţ ţ cercetare, un mod eficace de identificare a unor caracteristici sau de detectare a unor cauze. Poate avea aplica ii practiceţ în domenii variate : amenajarea teritoriului şi urbanismul nu pot face abstrac ie deţ analiza spa ial a dinamicii popula iei; marketingul constituie un alt debuşeuţ ă ţ ca şi politicile sociale pentru care geografia popula iei devine indispensabil .ţ ă Indiscutabil, rolul analizei geografice a popula iiilor umane se va men ine atîtaţ ţ timp cât vor tr i oameni pe P mîntă ă .

I.4.Mijloacele cercet rii în geografia popula iei (sursele deă ţ informa ii) ţ

Spre deosebire de alte discipline geografice care se sprijin predilect pe colectareaă informa iilor pe teren, ţ geografia popula iei are ca surs principal de informareţ ă ă materialele statistice coelctate de c tre institu iile specializateă ţ . Costul material

şi uman al obsev rii şi colect rii de date asupra unor mase importante deă ă indivizi este extrem de ridicat f când practic imposibile investiga iile deă ţ teren, cu excep ia studiilor efectuate asupra unor teriţ torii restrânse. Problema principal pe care o pun aceste informa ii este pertinen aă ţ ţ , eficacitatea colect riiă lor variind de la stat la stat sau în func ie de responsabilitatea celorţ angrena i în aceast activitate. În general, statele au la dispozi ie ţ ă ţ două sisteme de colectare a datelor : registrele st rii civile, încredin ate autorit iloră ţ ăţ locale, vizând mişcarea natural şi migratorie a popula iei, secundar uneleă ţ probleme structurale; recens mintele de popula ie, efectuate periodic, cu oă ţ inegalitate variabil , destinate a furniza date complete referitoare laă structurile şi fluxurile popula iei, la modul de via al acestora (dot riţ ţă ă edilitare, instruc ie etc.).ţ

I.4.1.Recens minteleăAceast form de colectare a informa iilor referitoare la popula ieă ă ţ ţ

constituie, de departe, sursa cea mai bogat de materiale statistice necesareă cercet rii demografice. Tehnicile moderne de recenzare au ap rut odat cuă ă ă „revolu ia statistic ” manifestat începând cu secolul al XIX-lea, în contextulţ ă ă form rii unor specialişti capabili s colecteze şi s prelucreze enormeleă ă ă cantit i de informa ii (statisticieni). Antecedentele nu au lipsit dar nu auăţ ţ atins niciodat performan ele din perioada modern . Num r tori aleă ţ ă ă ă popula iei au fost semnalate pe parcursul antichit ii în Imperiul Roman, înţ ăţ China sau în Orientul Apropiat (men ionate frecvent în Biblie). Şi Evul Mediuţ furnizeaz astfel de exemple dar, ca şi cele men ionate, se remarcau prină ţ relativitate şi prin absen a unui fundament statistic fiind sumare şi par iale,ţ ţ afectând doar anumite categorii de popula ie (de obicei capii de familie şiţ b rba ii buni de lupt ), principalul interes fiind impozitarea şi recrutareaă ţ ă r zboinicilor.ă

Cu tot progresul constatat în perioada modern , con inutul recens minteloră ţ ă r mâne chiar şi ast zi foarte inegal, deşi ă ă Na iunile Unite au recomandat, înţ 1948, o list minimal de informa ii recunoscute ca fundamentaleă ă ţ . Cauzele acestor inegalit i sunt fie tehnice (absen a unor dot ri, a unei infrastructuriăţ ţ ă adecvate), fie politice sau psihologice (considerarea unor informa ii ca fiindţ secrete, monopolizare lor de c tre unele regimuri autoritare, dificultateaă înregistr rii popula iei în mediile tribale sau cu grad redus de instruc ie etc.).ă ţ ţ

Informa iile colectate pot fi separate astfel :ţa) Informa iile asupra localiz rii popula ieiţ ă ţ . Se refer la înregistrareaă

indivizilor şi familiilor prezente în fiecare localitate în momentul recenz riiă (conform situa iei administrative în vigoare). Indivizii temporar absen i suntţ ţ înregistra i de regul în localitatea de domiciliu dar şi în cea de reşedin . Deţ ă ţă aici provine termenul de popula ie rezidentţ ă, care cuprinde şi flotan ii, diferit deţ cel de popula ia stabilţ ă (legal , domiciliat ), estimat în urma efectu riiă ă ă ă bilan ului anual al mişc rii naturale şi a celei migratorii, a popula iei.ţ ă ţ Diferen ele care pot ap rea între aceste dou înregistr ri sunt adeseaţ ă ă ă semnificative fiind datorate în mare parte dificult ii înregistr rii tuturorăţ ă mişc rilor de popula ie, în primul rând a celor migratorii. În statele dezvoltateă ţ

se colecteaz şi informa ii referitoare la locul naşterii, reşedin ele anterioare,ă ţ ţ locul de munc etc.ă

b)Informa ii demograficeţ . Toate recens mintele colecteaz date referitoareă ă la sexul, vârsta, starea civil , leg turile familiale şi matrimoniale aleă ă indivizilor. Tot mai frecvent sunt înregistrate informa ii asupra structuriiţ familiilor şi a gospod riilor, asupra descenden ei etc.ă ţ

c)Informa ii socio-culturaleţ . Colectarea unor date referitoare la şcolarizare şi gradul de instruc ie a devenit prioritar în epoca modern . De asemenea,ţ ă ă strângerea unor informa ii pertinente asupra na ionalit ii indivizilor, a limbiiţ ţ ăţ utilizate, a confesiunii religioase sau a cet eniei a devenit comun chiarăţ ă dac unele implica ii de ordin politic pot distorsiona destul de mult realitatea.ă ţ Dup caz, sunt înregistrate şi date asupra structurii rasiale.ă

d)Informa ii socio-economiceţ . Toate recens mintele moderne acord oă ă importan extrem problemelor legate de structura socio-profesional , peţă ă ă ramuri de activit i, ca şi asupra gradului de ocupare a for ei de munc .ăţ ţ ă Unele state colecteaz şi informa ii referitoare la veniturile familiilor sau laă ţ modul de func ionare a sistemelor economice.ţ

e)Informa ii asupra locuin elorţ ţ . Recens mintele ofer ocazia efectu riiă ă ă unor anchete detalitate asupra inventarului general al cl dirilor şi locuin elor,ă ţ asupra caracteristicilor acestora : material de construc ie, suprafa locuibil ,ţ ţă ă dot ri edilitare etc. Se adaug informa ii asupra modului de ocupare :ă ă ţ locuin e colective, individuale, de necesitate, reşedin e secundare, cl diri deţ ţ ă interes public etc.

În afara acestor informa ii de baz , prezente de regul în toateţ ă ă recens mintele actuale, guvernele care le organizeaz pot colecta şi o serieă ă de informa ii care intereseaz politica acestora în scopul planific riiţ ă ă teritoriale.

Obiectivele şi constrîngerile recens minteloră :-recens mîntul constituie un instrument în serviciul statului fiind un actă

oficial, coordonat de c tre stat şi organizat de c tre administra ia publică ă ţ ă. Dubla dimensiune, exhaustiv şi teritorial , a colect rii principalelor caracteristiciă ă ă ale fiec rei persoane corespunde unui ă triplu interes : cunoaşterea st riiă popula iei pentru a putea fi gestionat ; formarea unei baze de dateţ ă teritoriale pentru asigurarea func ion rii administra iei (reparti iaţ ă ţ ţ func ionarilor, a subven iilor, echipamentelor, conform efectivelor popula ieiţ ţ ţ locale); crearea unui instrument fundamental pentru planificarea economic ,ă social şi amenajarea regional .ă ă

-dificultatea asigur rii unei înregistr ri complete, simultane şi periodiceă ă . Un recens mânt nu poate r spunde acestor obiective decât dac este îndeplinită ă ă cu maxim seriozitate şi rigoare. Este motivul pentru care ă niciodat nu se potă ob ine date completeţ , îndeosebi dac teritoriul este foarte întins şi eterogen.ă Aceasta depinde de vârsta, sexul, reziden a - urban sau rural ,ţ ă ă na ionalitatea individului. Omisiunile sau dubla num rare pot atinge 1-3% dinţ ă efective, local chiar mai mult. Este practic imposibil recenzarea tuturoră indivizilor în acelaşi moment, pe întreg teritoriul. De obicei se utilizeaz o oră ă precis , a unei date precise, f r ca astfel s fie evitate erorile şi confuziile,ă ă ă ă

mai ales dac ac iunea se etaleaz mult în timp.ă ţ ăEste dezirabil ca recens mintele s se efectueze cu regularitate. O.N.U.ă ă

recomand ca acestea s se desf şoare în anii termina i cu 0 sau 1, aşa cumă ă ă ţ se întîmpl de câteva decenii în state precum India, S.U.A. sau R.P.Chinez .ă ă Totuşi iregularitatea este mult mai frecvent , fapt ce prejudiciaz utilizareaă ă lor ştiin ific , reducând comparabilitatea. Chiar şi unele state dezvoltateţ ă cunosc aceasta iregularitate (este cazul Fran ei unde ultimele recens minteţ ă au fost efectuate în 1982,1990, 1999, al intervale inegale, dar de mică amplitudine, spre deosebire de situa ia Româţ niei unde aceste intervale pot fi foarte extinse în timp –1912-1930 sau 1977-1992 de ex.).

Fiecare recens mînt are trei fazeă : -faza preparatorie, cea mai delicat , în care se recruteaz şi formează ă ă

personalul, se stabilesc circumscrip iile, chestionarele şi se efectueaz unţ ă test pe un eşantion limitat;

-faza colect riiă , cea mai scurt , efectuat de regul de personal instruită ă ă prealabil în acest sens deşi se poate utiliza şi tehnica autorecenz rii prină distribuirea de chestionare fiec rei familii. Ambele tehnici au dezavantaje,ă legate de civismul cet enilor, în primul caz, sau de dispersia şiăţ accesibilitatea popula iei, care poate m ri costul opera iei, în al doilea caz;ţ ă ţ

-faza prelucr riiă , dup centralizarea prealabil a informa iilor. Rezultateleă ă ţ sunt publicate succesiv, în func ie de complexitatea lor, f r a ajunge la oţ ă ă prelucrare avansat , furnizându-se informa ii brute destinate celor interesa iă ţ ţ care pot efectua studii pe baza lor, etc.

Complexitatea şi costul unui recens mînt explic absen a frecven ei şi aă ă ţ ţ calit ii recomandate de O.N.U., unele state nu au efectuat niciodat unăţ ă recens mînt, cazul Afganistanului, Arabiei Saudite, Omanului sau Etiopiei,ă state în care intervin şi unele prejudec i. Alte state au efectuat primulăţ recens mînt recent, cazul Laosului în 1995, furnizând informa ii destul deă ţ diferite de estim rile anterioare.ă

I.4.2.Starea civilăConstituie a doua surs de informa ii necesare studiului popula iei, maiă ţ ţ

pertinent dar mai greu utilizabil . Se deosebeşte esen ial de recens minte,ă ă ţ ă starea civil fiind o func ie legal a statului, controlat de magistra i şi avândă ţ ă ă ţ drept scop colectarea informa iilor care permit urm rirea principalelorţ ă evenimente din via a fiec rui individţ ă : naşterea, c s toria, divor ul, decesul.ă ă ţ Practica st rii civile este relativ recent şi este generalizat doar în rileă ă ă ţă dezvoltate. Ca şi recens mîntul, se bazeaz pe declara ia individual şi areă ă ţ ă acelaşi caracter exhaustiv, obligatoriu şi teritorial. Calitatea informa iei şiţ amplitudinea acesteia depinde de eficien a serviciilor administrative,ţ excelente în statele cu tradi ie în domeniu, lacunar în statele în careţ ă personalul este incompetent, suprasolicitat, dep şit de evenimente sau deă dimensiunea teritoriului pe care-l acoper . Înregistrarea actelor st rii civileă ă nu a devenit general şi fiabil în Europa decât la mijlocul secolului al XIX-ă ălea, în S.U.A. chiar mai tîrziu, iar în Africa subsaharian este înc o raritate.ă ă

Şi în acest caz O.N.U. a recomandat o list minimal a datelor ceă ă

trebuie înregistrate : n scu i vii, mortinatalitate, mortalitate infantil ,ă ţ ă c s torii, divor uri, adop ii, copii nelegitimi, decese etc. Fiecare înregistrareă ă ţ ţ trebuie s precizeze data şi locul evenimentului. Aceste informaă ii sunt bruteţ şi pentru a le putea utiliza sunt necesare tehnici şi mijloace bine puse la punct pentru prelucrarea primar şi publicarea lor sub form unor buletineă ă lunare, trimestriale, anuale sau periodice.

I.4.3.Alte surse de informa iiţSe reproşeaz adesea celor care studiaz popula ia c recurg exclusiv laă ă ţ ă

izvoarele devenite clasice, men ionate anterior. Pentru anumite scopuri pot fiţ utilizate şi alte surse : registrele de popula ie ale poli iei, fişele de personalţ ţ ale unit ilor economice, listele electorale, c r ile imobiliare, eviden eleăţ ă ţ ţ şcolare, registrele parohiale etc. Toate au dezavantajul colect rii la o scară ă ori prea grosier ori detaliat , în plus fiind rareori spa ializate, reducându-leă ă ţ astfel interesul.

Tot mai adesea, în ultimele decenii, sunt utilizate anchetele efectuate asupra unor eşantioane reprezentative, similare celor frecvent utilizate în sociologie. Acestea pot înso i recens mintele şi au devenit o practic relativ curent aţ ă ă ă institutelor na ionale de statistic din rile dezvoltate. Rostul lor este acelaţ ă ţă de a surprinde o cât mai mare varietate de informa ii, foarte recente şi utileţ pentru planificarea economico-social pe termen scurt. Unele dintre acesteă anchete au dobândit o frecven bine stabilit , cazul „Current Populationţă ă Survey”, instituit în 1940, în S.U.A., cu o regularitate de cinci ani, ca o completare a „Census of Population and Housing”, efectuat decenal. Anchetele au devenit frecvente în unele state în care se constat o reticenă ţă a cet enilor fa de recens minte, cum este cazul Olandei, mai recent şi alăţ ţă ă Germaniei, unde unele organiza ii condamn aceast institu ie ca fiind unţ ă ă ţ atentat la libertatea individuală. Este o practic tot mai frecvent în multe stateă ă vest-europene.

Absen a unor informa ii oblig cel mai adesea cercet torul la efectuareaţ ţ ă ă propriilor anchete, pe spa ii restrînse cel mai adesea. Tehnicile avansateţ privilegiaz prezentarea statisticilor sub forma fişierelor informatizate, careă nu difer de cele tradi ionale (tabele, matrici) dar au avantajul posibilit ii deă ţ ăţ multiplicare rapid .ă

Dificultatea principal în studiul geografic al popula iei provine dină ţ insuficienta spa ializare ţ a datelor înregistrate. Dezagregarea informa iei la un nivel maiţ fin decât cel la care au fost colectate este practic imposibil încât, de multeă ori, înregistr rile efectuate la intervale diferite de timp nu sunt comparabileă şi oblig cercet torul la reactualiz ri, interpol ri etc. Se adaug şi faptul că ă ă ă ă ă înregistr rile reflect situa ia administrativ din momentul respectiv obligândă ă ţ ă pe cei interesa i şi la reconstituirea informa iei conform situa ieiţ ţ ţ administrative prezente.

I.5.Fundamentele metodologice ale geografiei popula ieiţ

Aflat la interferen a ştiin elor sociale şi a celor naturale, marcat deă ţ ţ ă

strânse leg turi cu demografia, antropologia, sociologia sau economia,ă geografia popula iei în accep ia actual pare prea recent pentru a-şi fiţ ţ ă ă dezvoltat metode şi mijloace proprii. Specificul s u metodologic const înă ă maniera particular în care sunt utilizate o serie de metode din ştiin eleă ţ socio-umane sau unele modele preluate din ştiin ele exacte. ţ Combinarea original a metodelor demografiei, statisticii şi geografieiă (analiza cartografic înă special) impune de fapt aceast particularitate care îi asigur un loc dă ă istinct în cadrul disciplinelor geografice.

I.5.1.Propriet ile spa iale ale popula iilorăţ ţ ţNo iunea de ţ loc, atît de important în geografie, este mai pu in compatibil ,ă ţ ă

în aparen , cu no iunea de ţă ţ popula ieţ . Aceasta din urm este mobil , existen a eiă ă ţ desf şurându-se în mai multe locuri, care pot fi ierarhizate în ordineaă frecven ei. Dac pentru un statistician singurul criteriu care diferen iazţ ă ţ ă spa ial popula ia este acela administrativ, înregistrând indivizii acolo undeţ ţ domiciliaz , pentru geograf este mult mai complicat. Se accept de obicei că ă ă o popula ie formeaz totalitatea locuitorilor înregistra i la locul lor deţ ă ţ domiciliu, într-un teritoriu clar definit din punct de vedere legal. Astfel conceput , popula ia este o no iune abstract , definit în raport cu decupajulă ţ ţ ă ă administrativ al spa iului. Determinarea suprafe ei ocupat de om şi aţ ţ ă raporturilor instituite astfel (procesul de teritorializare în limbaj geografic actual) este de altfel, aşa cum afirma de la Blache, principala problem aă geografiei umane.

Popula ia nu exist decât ca un grup, caracteristicile sale sunt exclusivţ ă colective. Fiecare popula ie se înscrie într-un ansamblu mai vast în func ie deţ ţ diviziunile administrative. Din aceasta decurge pluralitatea sc rii de studiuă în analiza spa ial a fenomenelor şi proceselor specifice. La scara local ,ţ ă ă popula iile sunt extrem de diversificate, dinamica lor fiind strâns legat deţ ă aceea a mediului social, rolul structurilor sau al comportamentelor demografice putând fi ocultat de fenomenele migratorii conjuncturale care antreneaz varia ii brutale şi efemere uneori. La scara regional , na ională ţ ă ţ ă sau continental , aceste turbulen e se atenueaz , l sând s apar anumiteă ţ ă ă ă ă regularit i care permit eviden ierea sapecificului geodemografic şiăţ ţ interac iunile dintre dinamica intern a popula iilor şi aceea a geosistemului.ţ ă ţ Temele de interes ştiin ific în geografia popula iei nu pot fi abordate la oţ ţ scar unic . ă ă St pînirea articula iilor dintre diferitele sc ri de studiuă ţ ă , reperarea unor praguri care fac s apar sau s dispar rolul unor componente aleă ă ă ă popula iei ori influen a unor factori de mediu, capacitatea de dezvoltare înţ ţ paralel a unei analize la micro, mezo şi macroscar , constituie contribu iaă ţ geografiei la studiul popula iei.ţ

Raporturile dintre popula ie şi complexul spa io-temporalţ ţ , constituie o altă problematic major a geografiei popula iei. În studiul acestora trebuieă ă ţ pornit de la dou caracteristici esen iale :ă ţ

a)fluiditatea şi plasticitatea popula iilorţ : opozi ia dintre stabilitateaţ acestora ca ansambluri de indivizi şi reînnoirea lor constant . Fluiditateaă popula iei în timp şi mobilitatea simultan conduc la ţ ă imposibilitatea disocierii

dimensiunii spa iale a acesteia de dimensiunea temporalţ ă. În elegerea evolu ieiţ ţ unei popula ii este imposibil f r s lu m în considera ie trecutul fiec reiţ ă ă ă ă ă ţ ă genera ii. Acestea sunt interdependente, caracteristicile lor transmi ându-şiţ ţ efectul în timp printr-o considerabil iner ie, conservând stigmatul unoră ţ evenimente (cazul structurii pe grupe de vârst care conserv înc urm rileă ă ă ă celor dou r zboaie mondiale). Plasticitatea popula iilor rezid tocmai înă ă ţ ă aceast ambivalen - conservarea unor structuri anterioare dublat deă ţă ă capacitatea de amortizare a distorsiunilor datorate unor diverşi factori.

b)dinamica populaţiilor : raportul dintre evolu ia acestora şi constrângerileţ exterioare – naturale, economice, tehnice, sociale, politice. Popula iile sunt sensibile laţ aceste constrângeri dar dispun de o dinamic intern proprie, derivat dină ă ă interrela ia componentelor deţ mografice. Orice modificare a unei componente antreneaz modific ri imediate în celelalteă ă . O creştere a emigra iei de exemplu,ţ se traduce imediat prin diminuarea efectivelor adul ilor tineri afectândţ capacitatea de reproducere, antrenând în perspectiv îmb trânirea. ă ă Echilibrul aparent al popula iilor este un echilibru dinamicţ , rezultat din reajustarea permanent aă componentelor sale. Se poate vorbi de existen a unui ţ subsistem popula ionalţ , ca parte a geosistemului, deschis şi multiform, aflat în interac iune cu celelalteţ subsisteme ale acestuia dar dovedind de cele mai multe ori o mare iner ie.ţ De exemplu, deşertificarea Sahelului a condus la exodul unor popula iiţ întregi, f r s limiteze prea mult creşterea natural . În alt ordine de idei,ă ă ă ă ă modernizarea societ ilor islamice nu a antrenat totdeauna modific riăţ ă profunde ale comportamentului demografic, acestea fiind mai evidente, paradoxal, în cazul unui regim teocratic – cum este cel iranian, decât în cazul unor monarhii prooccidentale-cum este aceea saudit . Revolu iaă ţ mentalit ilor poate modifica durabil îns dinamica popula iilor, Europa fiindăţ ă ţ un caz extrem de gr itor, nu numai în partea occidental , mai prosper , ci şiă ă ă în partea r s ritean aflat în convalescen posttotalitar .ă ă ă ă ţă ă

I.5.2.Raporturile dintre analiza demografic şi analiza geografică ăNici un studiu geografic al popula iei nu poate face abstrac ie de bazeleţ ţ

solide ale analizei demografice. Aceasta permite descompunerea fenomenelor observate şi izolarea, prin diverse procedee statistice, a componentelor şi factorilor. Divergen a metodologic între cele douţ ă ă discipline se remarc , înainte de toate, în importan a acordat indicatoriloră ţ ă spa iali în cazul demografiei şi în reprezentarea cartografic a seriilor deţ ă date, în cazul geografiei.

a)Caracteristicile popula iei în perspectiv spa io- temporalţ ă ţ ă :-stocuri şi fluxuri : geografia urm reşte în primul rând raporturile pe care leă

între ine popula ia cu spa iul la un moment dat. ţ ţ ţ Analiza geografic porneşteă astfel de la distribu ia spa ial a unei popula ii, continuând cu dinamica şiţ ţ ă ţ structura acesteia. Ca orice studiu al unui stoc şi al con inutului acestuia, cel alţ popula iilor antreneaz analiza evolu iei fluxurilor derivate. Neglijate uneoriţ ă ţ de c tre demografi, stocurile şi fluxurile de popula ie sunt indispensabileă ţ geografilor pentru c ă determin raporturi diferen iate cu spa iulă ţ ţ . În compararea dinamicii stocurilor şi a fluxurilor de popula ie trebuie s se in cont de efectulţ ă ţ ă

de talie drept pentru care sunt preferabili coeficien ii valorilor absolute.ţ Majoritatea acestor coeficien i sunt furniza i de analiza demografic ;ţ ţ ă

-stare şi mişcare : analiza st rii unei popula ii la un moment dat porneşteă ţ ini ial de la organiz rea sa intern , prin ordonarea indivizilor care tr iescţ ă ă ă simultan acelaşi eveniment, dup diverse criterii. Numim ă structură, modul de grupare a genera iilor în func ie de mai multe caracteristici. Studiul mişc riiţ ţ ă m soar varia iile efectivelor unei popula ii între dou date de referin şiă ă ţ ţ ă ţă frecven a evenimentelor demografice, convertite în indici anuali exprima i deţ ţ regul în promile(‰);ă

-conjunctur , retrospectiv , fenomen şi eveniment.ă ă Pentru a dep şi stadiulă elementar al analizei mişc rii popula iei exist dou posibilit i : ă ţ ă ă ăţ cadrul normal al popula iilor deschiseţ , în care se desf şoar o dubl mişcare – biologic şiă ă ă ă geografic ; ă cadul teoretic al popula iilor închiseţ , în care migra ia este absent , aşaţ ă cum se întîmpl la nivel global. Acesta din urm este preferabil pentruă ă în elegerea dimensiunii intrinseci a principalelor fenomenţ e demografice. Putem privilegia astfel analiza conjuncturală (transversal ) sau ă analiza prospectivă (longitudinal ),ă ambele necesare, prima pentru observarea schimb rilor, a doua pentruă desluşirea mecanismelor care guverneaz aceste schimb ri. ă ă Orice fenomen este urm rit de-a lungul unui anumit num r de evenimenteă ă , distinc ia întreţ evenimentele reversibile (cazul nup ialit ii, al divor ialit ii etc.) ţ ăţ ţ ăţ şi cele ireversibile (naştere, deces), devenind necesar . Un fenomen este totdeauna descris deă intensitatea şi de calendarul s u. Selec ionarea indicilor care permită ţ m surarea sau observarea frecven ei evenimentelor, a propor ieiă ţ ţ persoanelor care contribuie la aceste evenimente şi a structurilor rezultate este absolut necesar unei analize geografică e pertinente;

-vârst şi cronologie ă ; datarea evenimentelor poate fi absolut sau relativ ,ă ă raportate la calendarul legal sau la istoria personal a individului. ă

b)Analiza longitudinal şi analiza transversală ăAnaliza longitudinal urm reşte manifestarea unui fenomen în decursulă ă

unei genera iiţ (cohorte) de la formarea la dispari ia sa, m surând varia iile relativeţ ă ţ ale frecven ei în decursul evolu iei sale. Pentru aceasta are nevoie deţ ţ construirea unor tabele pe genera ii (de mortalitate, de fecunditate etcţ .). Aceşti indicatori (coeficien i) pot fi dubla i de o serie de estim ri prospectiveţ ţ ă sau de indici standardiza i în scopul unei analize complete şi corecte,ţ capabil s elimine elementele de conjunctur . Compararea datelor unuiă ă ă tabel, chiar cu ajutorul reprezent rii grafice, devine foarte dificil atunci cândă ă num rul unit ilor geografice este foarte mare. De aceea se calculeaz indiciă ăţ ă care rezum intensitatea şi calendarul fenomenelor descrise în tabele.ă Indicatorii de intensitate m soar frecven a medie a evenimenteloră ă ţ regenerabile, cei mai mul i fiind estima i sau standardiza i (cazulţ ţ ţ indicatorilor de fecunditate), adapta i compar rii unor unit i spa iale deţ ă ăţ ţ dimensiuni variabile. Aceast standardizare devine necesar pentru a evitaă ă interpret rile for ate. De exemplu, rata mortalit ii în India este mai redusă ţ ăţ ă decât în Germania f r ca valorile sa fie întru-totul comparabile. Diferen eleă ă ţ datorate structurii pe grupe de vârst , în favoarea tinerilor în India şi înă favoarea b trînilor în Germania, ascund mortalitatea mult mai ridicat aă ă

popula iei adulte din primul stat. Cel mai adesea se utilizeaz raportarea la oţ ă popula ie-standard care corecteaz valoarile reale ale evenimentului pentruţ ă fiecare unitate spa ial , f cându-le comparabile.ţ ă ă

Analiza transversală furnizeaz indicatori exprima i sub forma unoră ţ coeficien i care m soar ţ ă ă frecven a relativ a evenimentelorţ ă care afecteaz oă popula ie oarecare, fiind calcula i pe baza efectivelor medii anuale. Esteţ ţ cazul coeficien ilor natalit ii brute, a mortalit ii generale sau a sporuluiţ ăţ ăţ natural, curente în analiza sumar a popula iei. În mod obişnuit, demografiaă ţ combin analiza longitudinal cu analiza transversal dar geografiaă ă ă popula iei se limiteaz cel mai adesea la aceasta din urm .ţ ă ă

c)Prelucrearea statistic şi cartografică ăEste în general o etap preliminar a oric rei analize geografice aă ă ă

fenomenelor demografice, obligatorie pentru a putea desprinde elementele unor concluzii pertinente asupra diferen ierilor spa iale care constituie scopulţ ţ principal al acestora. Prelucrarea statistic o precede pe aceea cartografică ă chiar dac cele mai multe dintre programele de cartografie asistat deă ă calculator asigur simultaneitatea acestora. În scopul prelucr rii statisticeă ă poate fi utilizat o gam foarte variat de indici (coeficien i) sau metode deă ă ă ţ clasificare (tipologie), baza unei prelucr ri cartografice al c rei rezultat esteă ă în mod obişnuit foarte sugestiv . ă În analiza geografic a popula iei se potă ţ deosebi dou etape distincteă :

-vizualizarea distribu iilor spaţ ţiale care poate utiliza histograma frecven ei sauţ diagrama norului de puncte, deşi harta r mîne de neînlocuit în analizaă configura iilor spa iale a distribu iei unor fenomene. Orice reprezentareţ ţ ţ grafic se confrunt cu dou dificult i : ă ă ă ăţ alegerea modului de reprezentare şi alegerea datelor reprezentabile. H r ile în puncteă ţ dimensionate leag omul de un singur loc,ă cele în haşuri sau culori fiind mai pertinente, considerînd popula iile în dimensiuneaţ lor teritorial . ă H r ile în izoliniiă ţ accept ideea polarit ii şi gradualit iiă ăţ ăţ manifest rii fenomenelor geodemografice iar cele în relief privilegiază ă diferen ele de calibru, eliminând analiza m surii distribu iilor.ţ ă ţ

Alegerea datelor pune diverse probleme. Este preferabil să fie reprezentat pe un material grafic, un singur indicator, deşi aceasta conduce la exces. Dificultatea esen ialţ ă survine atunci când dorim s reprezent m simultan m sura fenomenuluiă ă ă (rata natalit ii de ex.) şi inciden a spa ial a acestuia (valoarea absolut ),ăţ ţ ţ ă ă motiv pentru care sunt preferate h r ile combinateă ţ . Cu cât este mai simpl oă hart cu atît aceasta cîştig în claritate şi calitate explicativ , aşadar trebuieă ă ă evitat suprapunerea pe aceeaşi hart a mai multor indicatori. Totuşi,ă ă tehnica suprapunerii, atunci când este bine executat poate fi purt toareaă ă unor informa ii mult mai elaborate, în special dac între indicatori exist oţ ă ă corela ie;ţ

-reprezentarea seriilor statistice, clasific rilor sau analizelor multivariateă , tot mai des utilizate în geografia popula iei, necesit ţ ă h r i choropleteă ţ , la care seriile statistice sunt divizate în clase, prin discretizare, opera ie delicat , întrucât acelaşi fenomen, diferitţ ă cartografiat de doi autori, poate conduce la concluzii diferite. Se confrunt înă acest sens dou şcoli – cea care privilegiaz percep ia vizual şi preferă ă ţ ă ă divizarea intuitiv în clase fondate pe praguri uşor de urm rit (unitare); ceaă ă

care privilegiaz divizarea seriilor prin tratamentul matematico-statistică riguros, dar abstract (clase de egal amplitudine, clase echiprobabile, ecartulă fa de medie, progresia aritmetic sau geometric etc.)ţă ă ă .

Harta nu este decât un instrument de analiz dar poate servi şi la exprimareaă unor sinteze par iale sau totaleţ . În acest caz, nu clasele ci tipurile vor trebui reprezentate. Tipurile vor trebui delimitate, definite, plecând de la cunoaşterea detaliat aă fenomenelor. Se utilizeaz ă metodele de analiz multivariată ă, bazate pe corela iaţ dintre fenomene, pe similaritatea curbelor de evolu ie sau ţ metode de clasificare ierarhică – descendent sau ascendent (mai utilizate şi mai pertinente), bazateă ă pe agregarea indivizilor statistici în func ie de similaritatea modului deţ manifestare a fenomenului. În geografia popula iei, acestea din urm cunoscţ ă o utilizare tot mai larg odat cu revolu ia informatic dar este necesar oă ă ţ ă ă anumit circumspec ie, întrucât componenetele demografice sunt foarteă ţ legate între ele putând produce fenomenul concaten rii tipuriloră . Cele mai utile cercet rii sunt acele metode care combin cât mai multe criterii demografice,ă ă independente, cu variabile fizico-geografice, în scopul depist rii unoră cauzalit i multiple.ăţ

Capitolul IIDistribu ia spa ial a popula ieiţ ţ ă ţ

II.1.Studiul distribu iei spa iale a popula ieiţ ţ ţ

Pîn la sfîrşitul secolului al XIX-lea, studiul distribu iei spa ialeă ţ ţ constituia principalul capitol al geografiei popula iei. Perspectiva acestuiţ studiu s-a modificat progresiv de la descrierea şi explicarea diferen elor deţ densitate, ca principal obiectiv, ajungându-se la acordarea unei aten ii sporite ţ dinamicii spa ialeţ , corelat cu mobilitatea popula iei, a for ei de munc în principal. Acestă ţ ţ ă context corespunde manifest rii unor fenomene aflate în diverse faze deă evolu ie precum concentrarea periurbanţ ă sau depopularea ariilor rurale repulsive.

Pentru studiul distribu iei (reparti iei) spa iale a popula iei, esen ialţ ţ ţ ţ ţ ă r mâne ă cunoaşterea num rului locuitorilor de pe un teritoriu dată , scop al oric ruiă recens mînt.ă Raportul dintre popula ie şi teritoriul pe care-l ocup r mâne „axaţ ă ă esen ial a geografiei umane” (Gourou, 1973)ţ ă . Principala problem este aceea aă semnifica iei pe care o poate avea un anumit num r de locuitori dintr-unţ ă teritoriu oarecare. Se adaug ambiguitatea introdus de prezen a sauă ă ţ absen a temporar a unei p r i din popula ie ori de localizarea unor institu iiţ ă ă ţ ţ ţ de menire social sau administrativ (aziluri, ospicii, c mine, unit i militareă ă ă ăţ etc.) care, mai ales în mediul rural, poate modifica enorm indicatorii distribu iei spa iale.ţ ţ

Raportul dintre num rul locuitorilor şi suprafa a teritoriului reprezintă ţ ă

densitatea general a popula ieiă ţ , indicator utilizat de mult vreme în geografie : ă

SPtd=

, în care d este densitatea, Pt,popula ia total şi ţ ă S, suprafa a teritoriului deţ referinţă

Densitatea este un indicator sintetic, simplu de calculat, fiind capital pentru în elegerea diferen elor care apar în ocuparea suprafe ei terestre de c treţ ţ ţ ă om. Eterogenitatea spa iului impune îns o maxim precau ie în comparareaţ ă ă ţ gradului de populare a diverselor teritorii, mai ales la macroscar . Esteă motivul pentru care, în scopuri ştiin ifice, este necesar un decupaj spa ial câtţ ţ mai detaliat posibil, pentru a putea interpreta diferen ele, gradien ii,ţ ţ concentr rileă care apar.

No iunea de densitate a popula iei se poate aplica atît la popula iaţ ţ ţ total cât şi la subpopula iile acesteia. De asemenea, poate fi raportat atîtă ţ ă la întreaga suprafa (ţă densitate generală) cât şi la categorii de utilizare a teritoriului – terenuri arabile, suprafa a agricol util (ţ ă ă densit ile agricole sauăţ subzisten ialeţ ), spa iul efectiv construit, în cazul oraşelor etc. Reprezentareaţ cartografic poate fi realizat sub dou forme : ă ă ă h r i choropleteă ţ – monocrome sau policrome, de mult vreme comune în geografie, utilizând tramaă administrativ ; ă h r i izopleteă ţ , mai rar folosite, ob inute prin interpolarea valorilorţ înscrise în centrul unit ilor adminsitrative. H r ile izoplete sunt mult maiăţ ă ţ utile pentru compara ii şi sinteze pentru c simplific şi omogenizeazţ ă ă ă structurile spa iale ob inute, eviden iind prezen a unor gradien i.ţ ţ ţ ţ ţ

În afara densit ii popula iei, pentru m surarea statistic a distribu ieiăţ ţ ă ă ţ spa iale pot fi utilizate şi al i indici care pot fi grupa i astfel :ţ ţ ţ

a)valorile medii centrale :-punctul mediu, numit şi centru de gravita ieţ (centroid sau baricentru) ale c ruiă

coordonate se calculeaz astfel : ă ∑∑=

Pi

xiPixm

)*(

iar ∑∑=

Pi

yiPiym

)*(

, în care xm şi ym sunt coordonatele medii ale centrului teritoriului respectiv, Pi este popula ia fiec rei unit iţ ă ăţ geografice iar xi şi yi, coordonatele centrului fiec rei unit i ă ăţ geografice. Foarte utilizat, vulgarizat de serviciile americane de statistic pentru a ilustra deplasarea general aă ă centrului de greutate a popula iei S.U.A. dinspre coasta atlantic , nord-ţ ăestic , spre sud-vest în aşa numitul Sunbelt. Preluat şi în alte că azuri ilustrează foarte bine evolu ia disparit ilor regionaleţ ăţ mai ales acolo unde modific rileă distribu iei sunt spectaculoaseţ . Acest indicator devine îns inutil acolo undeă distribu ia popula iei este relativ constant de-a lungul mileniilor (Egipt,ţ ţ ă Mesopotamia) sau acolo unde varia iile sunt extreme (cazul Chinei);ţ

-punctul median, mai pu in sensibil la varia iile extreme, ţ ţ situat la intersec iaţ liniilor mediane ortogonale care divizeaz fiecare popula ie în dou jum t iă ţ ă ă ăţ în sensurile nord-sud şi est-vest. Aceste linii pot fi ob inute prin cumulareaţ valorilor în cele dou sensuri (ă x şi y), urmat de interpolarea valorilor apropiateă de fiecare linie median . Este util pentru urm rirea schimb rilor distribu ieiă ă ă ţ corelat cu modific rile altor fenomene la un mă ă oment dat.

b)indicatori de concentra ieţ :-curbele de concentra ieţ , arat ă concentrarea relativ a unei popula ii la ună ţ

moment dat. Cea mai utilizat este ă diagrama (curba) lui Lorenz, care claseaz unit ileă ăţ geografice în ordinea cresc toare a densit ii, distribuind pe ordonată ăţ ă propor ia cumulat a suprefe elor unit ilor respective iar pe abscis ,ţ ă ţ ăţ ă popula ia cumulat a acestora. Când concentrarea este redus , curba seţ ă ă

apropie de diagonal iar dac este puternic , curba se apropie de laturileă ă ă p tratului astfel ob inut;ă ţ

-indicele de concentrare (indicele lui Gini), are ca punct de plecare diagrama lui Lorenz şi constituie raportul dintre suprafa a cuprins între curb şi diagonalţ ă ă ă, pe de o parte, şi aceea cuprins între curb şi laturile opuse ale p trată ă ă ului, pe de altă parte. Acest indice variaz între 0 şi 1 fiind astfel uşor de comparat. Valorileă apropiate de 1 semnific o concentrare puternic ;ă ă

-coeficientul de concentrare, foarte util, pretându-se la elaborarea unor h r i simple,ă ţ uşor de interpretat. Const în compararea propor iei grupei ă ţ A din popula iaţ total ă P a fiec rei unit i geografice ă ăţ i cu aceeaşi propor ie observat înţ ă

ansamblul spa iului studiat : ţ PAPiAi

//

. Rezultatul este superior valorii 1 când grupul este suprareprezentat şi inferior atunci când este subreprezentat. Este utilizat pentru a urm ri concentrarea unor grupuri distincte de popula ie (sexe, vârste,ă ţ profesii, etnii, religii etc.).

c)indicatorii de segrega ieţ , elabora i de şcoala sociologic de la Chicago, înţ ă anii 1930-1940, în scopul analizei segrega iei rasiale din marile centreţ urbane nord-americane. Pot fi îns utiliza i şi pentru ă ţ analiza gradului de eterogenitate sau omogenitate al oric rei popula iiă ţ . Cel mai frecvent folosit este indicele de disimilaritate. Acesta permite compararea distribu iei spa iale a dou subpopula ii ţ ţ ă ţ A şi

B, în diversele unit i geografice ăţ i : )/()/5()1,(5.0BBiAAi

inid −

== ∑

, unde Ai şi Bi constituie propor iileţ popula iilor ţ A şi B în fiecare unitate geografic ă i. Variaz între 0 şi 1. ă Indicele de segrega ieţ este ob inut în manier identic servind la compararea distribu ieiţ ă ă ţ

unei subpopula ii ţ A fa de popula ia total ţă ţ ă P : )/()/5()1,(5.0PPiAAi

inis −

== ∑

. Ambii pot fi cartografia i cu mare uşurin şi sunt foaţ ţă rte sugestivi.

d)indicatorii varia iei distribu iei spa ialeţ ţ ţ , presupun analiza varia iei absolute aţ popula iei fiec rei unit i geografice, pentru fiecare perioad intercensitar :ţ ă ăţ ă ă V=P1-P0, în care V, este varia ia, ţ P1, popula ia la sfârşitul perioadei luate în calcul şiţ P0, popula ia la începutul perioadeiţ . Rezultatul, negativ sau pozitiv, poate fi cartografiat ca atare sau pentru fiecare dintre componentele bilan ului general al popula iei (bilan ulţ ţ ţ natural sau bilan ul migratoriu). Aceast analiz este urmat de ţ ă ă ă examinarea varia iilor relativeţ ale popula iei. Cel mai utilizat este ţ coeficientul de varia ieţ :

10

1

−=PPcv

şi ritmul mediu anual de creştere : 1)( 01 −−= PPrac sau 100*

11

0

1

−−=tP

Prac

unde rac este ritmul anual de creştere iar t este durata perioadei luate în calcul. La fel de utilizat este poten ialul de popula ieţ ţ , care d m sura interac iunii virtuale a popula iei dintr-ă ă ţ ţun punct i cu popula ia dintr-o sum de locuri ţ ă j. Expresia sa matematic cea maiă

curent este urm toarea : ă ă∑

==

n

j DijMj

Pi1 , în care n este num rul de locuri ă j, M este masa

(popula ia) iar ţ D este distan a. Cartografierea poten ialului de popula ie nuţ ţ ţ corespunde întru-totul cu distribu ia spa ial a acestuia, prezen a unorţ ţ ă ţ puternice concentr ri fiind de natur s o distorsioneze. Astfel, în Europa,ă ă ă

acest indicator se exprim sub forma unui gradient care are drept punct deă plecare puternica aglomerare urban-industrial din bazinul Rinului (Olanda,ă Belgia şi vestul Germaniei). La nivel mondial, dimpotriv , prezen a Chinei şi aă ţ Indiei impune un gradient principal centrat pe Asia Musonic urmat de celă european.

II.2.Factorii distribu iei spa iale a popula iei pe Globţ ţ ţ

Aceast component a analizei geografice a popula iei rezult dină ă ţ ă evolu ia procesului de populare (formare a ekumenei), a c rui dinamic şiţ ă ă intensitate se manifest variabil în profil cronospa ial, conform inciden eiă ţ ţ factorilor naturali sau socio-economici. Originea speciei umane a suscitat în ultimele secole un interes deosebit, materializat prin descoperiri paleontologice şi arheologice care au condus la un consens destul de larg în jurul teoriei monocentrice (out of Africa). Conform acestei teorii, specia uman s-a formată în aria platourilor înalte din estul şi sudul Africii de unde s-a difuzat treptat spre restul uscatului planetar. Paralel, este sus inut o alt teorie, ţ ă ă policentric sauă multiregională care sus ine existen a mai multor arii de formare a lui ţ ţ Homo sapiens sapiens, f r a se aduce argumente conving toare în afara unoră ă ă specula ii logice.ţ

Din focarul african, prin difuziune succesiv , s-au constituit ă arii de concentrare timpurie a popula ieiţ , multe rezistente în timp, cu toate vicisitudinile naturii şi ale istoriei. Intervine în aceast situa ie, ă ţ iner ia demograficţ ă. Aceste concentr ri s-au formată de cele mai multe ori în regiune bogate în resurse agricole sau, mai tîrziu, subsolice. Iner ia demografic este caracteristic şi unor regiuni în care omulţ ă ă s-a adaptat de timpuriu unui mediu relativ ostil, cazul v ii Nilului inferior. ă Un moment cheie în constituirea acestor concentr ri a fost revolu ia neolitică ţ ă, prin efectele sale : sporirea bazei subzisten iale a popula iei, apari ia formelor superioare deţ ţ ţ organizare social etc. S-au constituit astfel, înc din antichitatea timpurieă ă câteva nuclee distincte: Orientul Apropiat (Semiluna Fertil ), ă Cîmpia Indo-Gangetică şi Marea Cîmpie Chineză, în Asia, care ad postesc, înc de atunci, esen ialulă ă ţ popula iei mondiale; ţ sudul şi centrul Europei, nordul Africii, platourile înalte ale Americii Centrale şi de Sud, la distan de nucleele asiatice şi având o evolu ieţă ţ diferit în timpă . La polul opus se situeaz Oceania, care grupeaz dintotdeauna oă ă parte infim a popula iei Terrei, în timp ce Antarctica r mîne practic în afaraă ţ ă ekumenei (tab.1). Distribu ia inegal este foarte strîns legat dintotdeauna deţ ă ă inegalit ile de dezvoltareăţ .

Aceeaşi distribu ie inegal se p streaz şi în cazul densit ii generale aţ ă ă ă ăţ popula iei, principalul indicator utilizat pentru a exprima sintetic acestţ aspect. F r a fi foarte exact, acest indicator surprinde destul de fidelă ă evolu ia procesului de populare (ţ tab.2). Astfel, media global a evoluat între celeă dou extreme temporale de la 0.05 loc/kmă 2 la 45.2. Fa de aceste valori, Asiaţă şi Europa s-au situat totdeauna mult peste medie (în condi iile în care acesteaţ înglobeaz spa iile mai slab populate ale Federa iei Ruse), fiind urmate laă ţ ţ mare distan de Africa şi America, la polul opus, cu densit i extrem deţă ăţ reduse aflându-se Oceania.

Tabelul nr.1 : Distribu ia popula iei, pe continente, între –5000 şi 2000ţ ţ (%din popula ia Terrei)ţContinentul/anul

-5000

-1000

0 1000 1500 1800 1900 1950 2000 2025

Asia 58.7 64.4 65.0 69.0 65.3 68.2 58.1 57.0 61.1 60.4

Europa 21.1 17.3 19.1 16.2 18.6 20.8 25.1 20.6 11.6 9.1

Africa 15.2 14.3 12.3 11.4 12.3 7.9 7.2 8.7 13.1 16.3

America 2.4 3.2 3.2 3.1 3.5 2.9 9.2 13.2 13.7 13.7

Oceania 2.2 0.7 0.4 0.3 0.3 0.2 0.4 0.5 0.5 0.5

TERRA 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100

Surse: J.N.Biraben, C.McEvedy & R.Jones, World Population Data Sheet, PRB, ONU, pentru suprafa şi popula ia din 2000 şi 2003ţă ţ

Trebuie remarcat faptul c Europa, care înregistra un uşor avans fa deă ţă Asia, a r mas sensibil în urma acesteia dup 1950, fenomen explicabil prină ă sc derea dramatic a creşterii naturale a popula iei, fapt ilustrat şi deă ă ţ reducerea drastic a propor iei „b trânului continent”, devansat în prezentă ţ ă de America şi de Africa. Pentru prima oara în ultimele milenii s-a produs, la nivel continental, o schimbare de asemenea propor ii în distribu ia popula iei, fenomen careţ ţ ţ nu poate r mîne f r urm ri pe plan social-politic în viitorul apropiată ă ă ă .

Tabelul nr.2 :Densitatea general a popula iei, pe continente între –5000 şiă ţ 2000 (loc./km2)Continentul/anul

-5000 -1000

0 1000 1500 1800 1900 1950 2000 2025est.

Asia 0.08 1.15 2.7 5.7 6.5 13.5 20.8 32.7 85.4 110.3

Europa 0.12 1.21 3.2 5.5 7.8 17.4 37.6 49.4 65.6 65.1

Africa 0.03 0.35 0.8 1.4 1.7 2.3 3.7 7.3 26.3 42.5

America 0.01 0.05 0.2 0.3 0.4 0.6 3.7 8.3 20.4 26.3

Oceania 0.01 0.05 0.1 0.1 0.2 0.3 0.7 1.5 3.5 4.7

TERRA 0.05 0.62 1.4 2.7 3.3 6.6 11.7 28.6 45.2 60.3

Surse : C.McEvedy, World Population Data Sheet, PRB, ONU, pentru suprafa a şi popula iaţ ţ în anii 2000-2003

Schimbând scara de studiu la nivel continental, regional sau na ional, putem întîlni oţ mare varietate de tipuri de densit i, rezultate din îmbinarea unor factoriăţ

extrem de numeroşi şi diferi i. Hot râtor pare totuşi ţ ă complexul de factori social-economici, între nivelul tehnic al civiliza iei şi densitatea popula iei existând oţ ţ evident corela ie, f r a putea vorbi de o determinare exact . Cercetareaă ţ ă ă ă modului în care s-au îmbinat aceşti factori în conturarea unor arii de intensă populare sau, dimpotriv , de populare difuz , constituie unul din subiecteleă ă cele mai incitante ale geografiei popula iei. Cunoaşterea principalelorţ resorturi prin care cele dou mari categorii de factori – naturali şi antropiă ci, ac ioneaz în diferen ierea distribu iei spa iale a popula iei devine astfelţ ă ţ ţ ţ ţ imperativ . Unii autori, în conformitate cu noile teorii ale organiz rii materiei,ă ă sus in c distribu ia popula iei este de natur fractalţ ă ţ ţ ă ă.

La orice scar , popula ia se distribuie de aceeaşi manier , formândă ţ ă structuri identice, mai ales în condi iile unor societ i avansate. Ceea ceţ ăţ difer este îns intensitatea prezen ei umane. Astfel, atât în Mongolia cât şiă ă ţ în China vecin , reparti ia popula iei presupune existen a ă ţ ţ ţ unor arii de concentrare şi a unor gradien i de dispersie dar în timp ce în primul stat valorile densit iiţ ăţ în ariile de maxim concentrare abia dep şesc 100 loc/kmă ă 2, în cel lalt stat seă dajunge la valori de peste 2000 loc/km2. Geografia studiaz astfel în primul rândă ra iunile care conduc la apari ia acestor diferen ieri chiar dac inegalitateaţ ţ ţ ă popul rii Planetei este înc o „engim ” sau este supus unei „ordiniă ă ă ă secrete”(Pumain, respectiv, Le Bras, cita i de Baudelle, 2000). Este motivulţ pentru care nu dispunem înc de o teorie general explicativ , aşa cum seă ă ă întâmpl în cazul dinamicii popula iei.ă ţ

II.2.1.Factorii naturali ai distribu iei popula ieiţ ţ :Mult vreme a dominat o viziune determinist care c uta „legiă ă ă

naturale” care s explice prezen a extrem de diferen iat a omului peă ţ ţ ă P mânt. Rela iile cauzale simpliste de tipul, mediu ospitalier (s n tos) –ă ţ ă ă densitate ridicat sau mediu inospitalier (dificil)ă – densitate redus , au fostă treptat înlocuite cu o analiza factorial care statueaz faptul c mediul nă ă ă u poate exercita decât influen eţ care nu sunt obligatoriu insurmontabile de c tre omă . Merlin (1997) numeşte aceste influen e, ţ constrângeri şi riscuri, considerând c acesteaă impun limitele relativ fragile ale ekumenei. Pot fi deosebi i şase vectori naturaliţ care pot ghida reparti ia popula iei la nivel planetarţ ţ :

a)Reparti ia inegal a suprafe elor emerse şi a celor submerseţ ă ţRezultat al interac iunii îndelungate, la scar geologic , a for elorţ ă ă ţ

tectonice, acest factor intervine prin dispunerea preponderent a maseiă continentale în emisfera nordică (75.8%) unde se concentreaz şi cea mai mareă parte a popula iei mondiale (87.4% în anul 2000). Distribu ia inegal aţ ţ ă popula iei emisferelor nordic şi sudic , în curs de atenuare, îşi are origineaţ ă ă în popularea diferen iat :ţ ă mai timpurie şi mai intens în Lumea Veche, masat înă ă emisfera nordic ; mai tardiv şi mai discontinu în emisfera sudic . Multă ă ă ă timp, ponderea emisferei nordice a fost chiar mai ridicat , doar exploziaă demografic din ultima jum tate de secol reuşind s reduc din diferen . Ună ă ă ă ţă rezultat similar se ob ine prin raportarea popula iei la cele dou emisfereţ ţ ă meridiane, estic şi vestic , ultima acoperind doar Americile şi por iuniă ă ţ restrînse din Africa, Europa şi Oceania. Emisfera estic a fost şi r mîne multă ă

mai populată (82.7%din popula ie pe 68.8%din suprafa în 2000), colonizareaţ ţă Americilor fiind compensat de creşterea popula iei asiatice şi africaneă ţ (tab.nr.3, 4)

Tabelul nr.3 :Distribu ia popula iei pe emisfere, între –5000 şi 2000 (% dinţ ţ popula ia mondial )ţ ăEmisfera/anul

-5000

-1000

0 1000 1500 1800 1900 1950 2000 2025 Supr.

Nordică 92.5 95. 96.1 94.1 95.7 95.3 92.8 90.1 87.4 87.2 75.8

Sudică 7.5 4.4 3.9 5.9 4.3 4.7 7.2 9.9 12.6 12.8 24.2

Estică 89.6 89.8 90.2 91.5 91.9 91.6 85.7 82.4 82.6 82.3 68.8

Vestică 10.4 10.2 9.8 9.5 9.1 8.4 14.3 17.6 17.4 17.7 31.2

Surse: J.N.Biraben, C.McEvedy & R.Jones, World Population Data Sheet, PRB, ONU, pentru suprafa şi popula ia la nivelul anului 2000 şi în perspectiva anului 2025ţă ţ

Tabelul nr.4 :Densitatea popula iei pe zone latitudinale în anul 2000ţZona Lungime*

(km)Suprafaţa (km2)

Uscat (mii km2)

Uscat (% din total zon )ă

Popula iţe (milioane)

Densitate (loc/km2)

90-80°lat N

3480 3867 281 7.3 0 0

80-70 10360 11511 3424 29.7 0 0

70-60 16920 18800 12972 69.0 18 1

60-50 22960 25511 14277 56.0 368 26

50-40 28280 31422 16053 51.1 731 46

40-30 32760 36430 15278 42.0 1460 95

30-20 36240 40267 15052 37.4 1540 102

20-10 38640 42933 11195 26.1 745 67

10-0 39840 44267 10014 22.6 410 41

0-10°lat S 39840 44267 10318 23.3 390 38

10-20 38640 42933 9532 22.2 141 15

20-30 36240 40267 9199 22.8 175 19

30-40 32760 36340 4007 11.0 73 18

40-50 28280 31422 357 1.1 6 17

50-60 22960 25511 176 0.7 Sub 1 Sub1

60-70 16920 18800 1446 7.7 0 0

70-80 10360 11511 7934 68.9 0 0

80-90 3480 3867 3867 100.0 0 0

Total 509836 145382 28.5 6057 42

*lungimea paralelei la mijlocul zonei (85°, 75° etc.

Sursa: R.Brunet, Ou se trouve le centre du monde, Mappemonde, nr.50/1998

Prognozele O.N.U. pentru anul 2050 estimeaz o sensibil creştere a ponderiiă ă emisferei vestice (17.9%) şi mai ales a celei sudice (14.2%) f r a se ajungeă ă la o coresponden cu ponderea din uscatul terestru, ambele înglobând spa iiţă ţ extinse nefavorabile locuirii (Antarctica, Groenlanda şi insulele arctice etc.). Pe zone latitudinale se aşteapt îns o glisare continu spre sud a celor maiă ă ă ridicate valori ale densit ii, în special între Ecuator şi Tropicul Racului.ăţ

b)AltitudineaÎn l imea este, în general, uă ţ n factor limitativ, datorit dificult ilor deă ăţ

adaptare fiziologic (frig, presiune sc zut , concentra ie redus în oxigen),ă ă ă ţ ă posibilit ilor mai reduse de practicare a agriculturii (soluri s race, uşorăţ ă erodabile), iar în perioada contemporan se adaug izolarea şi accesul dificilă ă (în trecut zonele înalte aveau îns rol de ad post, de refugiu). ă ăLimita superioar a prezen ei umane coboar odat cu latitudinea. În zonaă ţ ă ă tropical sunt atinse valorile maxime (5130 m în Bolivia), în zona temperată ă nedep şindu-se 2000 m iar în cea arctic 200 m (în Islanda). ă ă Cea mai mare parte a popula iei Globului locuieşte la altitudini joaseţ , sub 500 m (76.8%), la peste 5000 m aşez rile fiind aproape exclusiv temporare (ă tab.nr.5). În zona intertropical seă produc inversiuni, altitudinea devenind un factor favorizant fa de ariile joase,ţă domeniul de ac iune al unor agen i patogeniţ ţ . Adesea, zonele înalte se disting şi prin umiditatea mai ridicat , al turi de climatul moderat de altitudine asigurândă ă condi ii de via mai salubre. Acest aspect este foarte important în regiunileţ ţă tropicale aride, unde unele zonele montane se disting prin concentr riă masive de popula ie (Ruanda-Burundi, Abisinia, Yemen etc.).ţ

Tabelul nr.5 :Distribu ia popula iei pe trepte altitudinale în anul 2000 (%ţ ţ din popula ia total )ţ ă

Suprafaţă Popula ieţ

>200m >500m >1000m

<1000m

>200m >500m >1000m

<1000m

Asia 30.3 18.0 17.9 33.7 61.6 21.2 10.6 6.6

Europa 48.0 28.5 12.2 11.4 66.0 24.3 8.2 1.6

Africa 13.1 33.2 28.1 25.6 32.3 22.5 13.6 31.6

America 28.4 26.2 14.1 31.3 40.3 18.3 10.3 31.1

Oceania 39.3 39.4 15.4 5.9 88.5 9.4 2.1 0.1

TERRA 27.7 26.0 18.5 27.8 55.5 21.3 10.6 12.6

Surse : Nouvel Atlas Universel, Readers Digest, 1999; World Population Data Sheet, PRB, ONU, 2000

Mult vreme, masivele muntoase joase, precum cele hercinice dină Europa, au cunoscut o intens umanizare, datorat atât unor sistemeă ă agricole policulturale, complexe, cât şi prezen ei unor bogate resurseţ subsolice sau forestiere. Nivelul maxim al popul rii a fost înregistrat aici laă sfârşitul secolului al XIX-lea, în contextul eploziei demografice dup care s-aă înregistrat o tendin continu de depopulare, imputabil accesibilit iiţă ă ă ăţ reduse. În zonele muntoase mai înalte din Europa, unele masive au cunoscut o nou „colonizare” pe parcursul ultimului secol ca urmare a valorific riiă ă poten ialului hidroenergetic sau turistic (Alpii îndeosebi). La nivel planetarţ exist diferen e majore, între zone cu un poten ial similar. Astfel, în Europa,ă ţ ţ zonele muntoase sunt relativ bine populate fa de cele din arhipelagulţă nipon, Noua Zeeland sau America de Nord, ca efect al popul rii mai tardiveă ă a acestora din urm sau a absen ei unor sisteme agricole montane.ă ţ

Foarte populate au fost dintotdeauna regiunile piemontane care dispun de o favorabilitate mai ridicat pentru locuire (pante mai reduse, soluri mai fertile etc.) ca şiă bazinele intramontane. O situa ie similar caracterizeaz şi regiunileţ ă ă colinare.

Regiunile joase, de câmpie, sunt de mult vreme sediul celor mai importanteă concentr ri umane, ca urmare a favorabilit ii presupuse de relieful plan.Ceaă ăţ mai vizibil concentrare în regiunile joase caracterizeaz în prezent Oceaniaă ă unde intervine atît climatul extrem de arid din interiorul Australiei dar şi caracterul maritim al popula iilor pacifice. Asia se distinge printr-oţ neconcordan extrem între dispunerea treptelor altitudinale şi distribu iaţă ă ţ popula iei, concentrarea acesteia în regiunile joase fiind imputabil , cel pu inţ ă ţ în sud-est, practicii tradi ionale a riziculturii. Americile se disting prinţ concentrarea la cei doi „poli” : în regiunile joase, litorale, sediul agriculturii coloniale de planta ie şi al marilor concentr ri urbane; în regiunile înalte,ţ ă sediul vechilor civiliza ii precolumbiene. Situa ia Africii este oarecumţ ţ similar , intervenind şi salubritatea regiunilor mai înalte. În ambeleă continente, tendin ele moderne converg spre concentrarea litoral , multeţ ă studii indicând o creştere a ponderii popula iei din zonele de coast la nivelţ ă mondial în urm torul secol, fenomen ale c rui consecin e sunt în mare parteă ă ţ imprevizibile. Astfel, la nivelul anului 2000, 38% din popula ia mondial tr iaţ ă ă la minimum 100 km de litoral, valorile maxime fiind caracteristice Oceaniei

(84%), Americilor (45%) şi Europei (41%). Pentru anul 2050 se estimează dep şirea pragului de 50% la nivel mondială .

c)ClimatulCondi iile climatice formeaz un factor esen ial, combinat în general cuţ ă ţ

altitudinea şi cuvertura de sol, mai ales în cazul comunit ilor agricoleăţ tradi ionale, complet dependente de varia iile parametrilor higrotermici.ţ ţ Primele mari aglomer ri umane s-au constituit tocmai în zonele de climă ă tropical arid , unde necesitatea dep şirii constrîngerilor naturale, aă ă ă deficitului de umiditate în primul rând, prin intermediul iriga iilor, a permisţ salturi însemnate în productivitatea şi calitatea produselor agricole, cu efecte imediate în creşterea popula iei. Multe dintre aceste concentr ri subzistţ ă ă înc (v ile Nilului, Indului), dar sunt şi cazuri în care acestea şi-au redusă ă ponderea (cazul Mesopotamiei, unde acest fenomen este explicabil prin conjunc ia unor factori istorici, la începutul erei creştine locuiau aici 2% dinţ popula ia mondial , fa de numai 0.6% în prezent).ţ ă ţă

Rolul climatului poate fi descompus în trei tipuri de constrângeri : termice, pluviometrice şi higrotermice. Astfel frigul, ariditatea şi c ldura umed sunt vectorii prină ă care climatul limiteaz distribu ia popula iei. Originar din zona tropical ,ă ţ ţ ă ă specia uman prefer temperaturile cuprinse între 10-30ă ă ºC, putându-se adapta sezonier şi la temperaturi care dep şesc aceste limite. Constrâns de condi iileă ţ naturale sau de cele sociale, omul s-a adaptat şi în condi ii extreme, în zonaţ arctic sau în cea tropical arid dar esen ialul popula iei mondiale s-aă ă ă ţ ţ concentrat totdeauna în limitele unor domenii climatice care corespund m car par ial exigen elor termice amintite. Ariditatea este un factor maiă ţ ţ pu in limitativ, pentru care omul g seşte cu mai mare uşurin solu ii.ţ ă ţă ţ Esen ial , în zonele aride suprapuse climatului tropical sau subtropical, esteţ ă prezen a apei în cantit i suficiente pentru practicarea agriculturii şiţ ăţ asigurarea necesarului fiziologic. În acest mod se explic formareaă concentr rilor umane amintite în Valea Nilului sau în Mesopotamia. A priori,ă combina ia dintre c ldur şi umiditate pare o condi ie ideal pentru via darţ ă ă ţ ă ţă aceasta limiteaz capacitatea de ac iune a omului, favorizând dezvoltareaă ţ unor agen i patogeni, doar unele comunit i primitive fiind adaptate cuţ ăţ succes acestei constrângeri (pigmeii sau unele popula ii amazoniene). Cuţ toate acestea, exist spa ii extinse afectate de astfel de condi ii în careă ţ ţ prezen a uman este foarte intens aşa cum se întâmpl în Asia de Sud-Est.ţ ă ă ă

Prin urmanre, condi iile climatice sunt în bun m sur responsabile deţ ă ă ă constituirea celor mai mari aglomer ri umane de pe Terraă – cele din Asia Musonic , corelat cu particularit ile social-economice impuse de sistemul deă ăţ cultur bazat pe orez (rizicultura). Acest fapt a devenit evident de timpuriu,ă consolidându-se continuu (40%din popula ia Globului la finele antichit ii şiţ ăţ peste 50% în anul 2000). Contextul climatic intervine şi în Africa subsaharian în corela ie cu al i factori precum altitudinea, vegeta ia sauă ţ ţ ţ solurile, din combina ia c rora rezult un poten ial deosebit care privilegiazţ ă ă ţ ă zonele de contact dintre savan şi p durea ecuatorial sau dintre savan şiă ă ă ă regiunile înalte, muntoase sau de platouri.

Distribu ia popula iei pe mari zone climatice a cunoscut anumite varia iiţ ţ ţ

de-a lungul timpului (tab.6). Pe ansamblu, zona intertropical de ine în prezent maiă ţ mult de jum tate din popula ia mondială ţ ă, recuperând diferen a care o separa înţ trecut de zona temperat . Aceasta din urm concentra în 1900 aproape 2/3ă ă din popula ia Globului, fiind favorizat nu atît de condi iile climatice cât deţ ă ţ dezvoltarea social-economic de excep ie, aflat de altfel la baza decalajuluiă ţ ă dintre „Nord şi Sud” la nivel planetar. Aceasta ascunde îns concentrareaă excesiv a popula iei mondiale în dou contexte climatice deosebite :ă ţ ă climatul musonic din sudul şi sud-estul Asiei unde tr ieşte 55% din popula iaă ţ mondial şi climatul temperat (oceanic, mediteranean sau continentală moderat) din partea central-vestic a Europei care adaug înc 10%. La ună ă ă loc aceste regiuni abia dep şesc 10% din suprafaă ţa uscatului terestru. Este şi rezultatul unor estim ri mai vechi, care creditau, pentru 1950, cu 16.9% dină uscatul terestru şi 52.7% din popula ie zonele climatice subtropicale umede,ţ mediteraneene şi temperate umede (J.Staszewski, citat de Baudelle, pp.38, 2000). Pornind de la astfel de constat ri, s-a încercat construirea unui modelă teoretic de distribu ie a popula iei, considerând uscatul terestru ca fiindţ ţ continuu. Astfel, în func ie de distan a fa de rm şi de densitatea proprieţ ţ ţă ţă fiec rei zone climatice a fost observat opozi ia net între regiunile litorale şiă ă ţ ă cele interioare, dar mai ales contrastele foarte puternice între fa adeleţ continentale : în zona temperat , fa adele vestice sunt mai populate înă ţ emisfera nordic decât cele estice; în zona tropical , situa ia se inverseaz ,ă ă ţ ă fa adele orientale fiind cele mai populate (H.Hambloch, citat de Baudelle,ţ 2000).

La polul opus, zona temperat sudic şi zonele reci înregistreaz înă ă ă continuare un grad redus de umanizare.Totuşi, în primul caz se observ oă tendin de creştere a ponderii în ultimele secole, apropiindu-se deţă poten ialul real al acestei zone, defavorizat de popularea tardiv . În zoneleţ ă ă reci intervin atât limitele impuse activit ilor agricole dar şi dificult ile deăţ ăţ adaptare ale speciei umane la condi ii climatice extreme. Progresele f cuteţ ă în domeniul exploat rii unor resurse în aceste arii izolate nu au fost deă natur s conduc la constituirea unor concentr ri importante de popula ieă ă ă ă ţ acestea fiind în general foarte mobil , cu caracter semipă ermanent. Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşez ri permanente sunt destul de departe de poli,ă la 78°N şi la 56°S, climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic.

Un alt factor limitativ, legat de condi iile climatice, este şi ţ ariditatea, deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate, fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploat rii unor resurse subsolice bogateă .

Tabelul nr.6 :Distribu ia popula iei pe mari zone climatice între –5000 şiţ ţ 2000 (% din total, exclusiv Antarctica şi Groenlanda)Zona climatic /Anulă

Suprafa aţ

-5000 0 1000 1500 1900 2000

Rece nordică 16.6 0.2 0.2 0.2 0.2 0.1 0.1

Temperată nordică

31.4 50.4 58.1 50.2 52.2 60.1 44.9

Intertropicală 44.4 49.3 41.6 49.5 47.5 38.9 53.3

Temperată sudică

5.8 0.1 0.1 0.1 0.1 0.9 1.7

Rece sudică 0.8 Sub 0.1 sub 0.1 Sub 0.1 sub 0.1 sub 0.1 sub 0.1

Surse : Nouvel Atlas Universel, Readers Digest, 1999; World Population Data Sheet, PRB, ONU, 2000

La polul opus, zona temperat sudic şi zonele reci înregistreaz înă ă ă continuare un grad redus de umanizare.Totuşi, în primul caz se observ oă tendin de creştere a ponderii în ultimele secole, apropiindu-se deţă poten ialul real al acestei zone, defavorizat de popularea tardiv . În zoneleţ ă ă reci intervin atât limitele impuse activit ilor agricole dar şi dificult ile deăţ ăţ adaptare ale speciei umane la condi ii climatice extreme. Progresele f cuteţ ă în domeniul exploat rii unor resurse în aceste arii izolate nu au fost deă natur s conduc la constituirea unor concentr ri importante de popula ieă ă ă ă ţ acestea fiind în general foarte mobil , cu caracter semipermanentă . Extremele latitudinale la care se întîlnesc aşez ri permanente sunt destul de departe de poli,ă la 78°N şi la 56°S, climatul antarctic fiind mai sever decât cel arctic.

Un alt factor limitativ, legat de condi iile climatice, este şi ţ ariditatea, deşerturile şi semideşerturile – tropicale sau temperate, fiind extrem de slab populate chiar în cazul exploat rii unor resurse subsolice bogateă .

În concluzie, climatul se manifest în distribu ia popula iei prin dou direc iiă ţ ţ ă ţ : limitarea condi iilor propice dezvolt rii agroculturii, ţ ă activitatea umană subzisten ial ; ţ ă limitarea optimului fiziologic al fiin ei umaneţ . Poate fi ad ugat o aă ă treia direc ie, impus de ţ ă complexele patogene, sisteme de rela ii într-un circuitţ natural care include şi omul, favorabile dezvolt rii unor agen i patogeni,ă ţ dependen i de contextul climatic. Acestea sunt specifice zonelorţ intertropicale umede în primul rând, unde agen ii patogeni pot deveni factoriţ limitativi ai procesului de populare. Sunt cunoscute cazurile muştei tsetse care provoac boala somnului, anchilostomiazelor digestive produse deă viermii nematozi, bilharziozelor respiratorii produse de viermii trematozi şi onchocercozelor care provoac orbirea fiind generate de viermii transmişi deă muşte, care se înmul esc rapid în apele oxigenate din apropiereaţ casacadelor, frecvente în Africa. Tot în aceste regiuni sunt frecvente schistosomiazele care provoac boli ale aparatelor digestiv, circulatoriu şiă urinar (sute de milioane de bolnavi). Via a în acest mediu devine astfelţ destul de dificil , o adev rat „epopee”, dup expresia medicului braziliană ă ă ă Carlos Chagas. În zonele umede, slab drenate, ml ştinoase, face ravagii în arulă ţ ţ anofel, agentul malariei (sute de milioane de bolnavi). Paludismul (malaria), endemic alt dat şi în zonele mediteraneene joase, a fost eliminat prină ă asanare şi drenare în ultimele secole . În prezent aceast maladie şi-a restrînsă aria de ac iune la Africa subsaharian şi unele regiuni din sud-estul Asiei.ţ ă Persisten a acestor agen i patogeni este legat de fapt şi de slaba prezenţ ţ ă ţă uman în unele zone tropicale umede. Exist , se pare, un prag de densitate,ă ă

situat în jurul valorii de 30 loc/km2, peste care inciden a unor maladii, precumţ boala somnului, scade vertiginos. Atunci când popula ia este suficient deţ numeroas pentru a st pâni şi amenaja natura s lbatic , exist şiă ă ă ă ă capacitatea de limitare sau chiar de eliminare a agen ilor patogeni, aşa cumţ explic situa ia din Asia musonică ţ ă.

d)Fertilitatatea natural a soluluiăEste un factor care s-a impus începând cu neoliticul, odat cu trecerea la culturaă

plantelor. Prezen a solurilor fertile explic multe dintre marile concentr riţ ă ă umane ale lumii precum cele din Asia Musonic , localizate în cîmpiile aluvionare,ă din lungul marilor fluvii sau în deltele acestora. În acest mod s-a instalat de timpuriu un contrast puternic între marile cîmpii şi regiunile vecine, mai înalte (platouri, mun i)ţ .

De regul , regiunile colinare sau muntoase, cu soluri mai s race şi maiă ă mobile sunt mai slab populate dar exist şi excep ii : regiunile piemontane sauă ţ submontane din zona temperat nordic , care beneficiaz de pe urmaă ă ă complementarit ii resurselor dar şi de rolul lor de refugiu pentru popula iileăţ ţ din regiunile mai joase în trecut; regiunile muntoase sau colinare cu soluri vulcanice, foarte fertile, bogate în elemente minerale esen iale pentruţ practicarea unei agriculturi productive (Ca, Mg, K), situa ie frecvent în sud-ţ ăestul Asiei, Antile, Oceania, unele regiuni ale Africii. Nu întîmpl tor, insuleă precum Jawa, Haiti, Mascarenele sunt dens populate (932loc/km2 în Jawa, 609loc/km2 în Mauritius etc.) spre deosebire de altele vecine (Kalimantan cu numai 21 loc/km2

de ex., în anul 2000). În Africa, regiunile cu soluri lateritice (feriiluviale), uşor degradabile, nu sunt capabile s sus in densit i mari, fiind s race în substan e minerale,ă ţ ă ăţ ă ţ obligând practic popula iile locale s practice agricultura itinerant . Înţ ă ă contrast, regiunile muntoase cu substrat vulcanic (vestul Camerunului, Ruanda-Burundi) sunt dens populate (peste 200 loc/km2). În statele cu un relief dispus în trepte altitudinale, f r contraste pluviometrice majore dar cu o fertilitate diferen iată ă ţ ă a solului, în perioada contemporan se manifest tendin a de concentrare aă ă ţ popula iei în zonele mai joase, de câmpie sau piemontane, aşa cum esteţ cazul mai ales în sudul Asiei, unde zonele înalte constituiau în trecut un refugiu pentru popula ii mai arhaiceţ .

Şi în zona temperat pot fi constatate diferen ieri legate de fertilitateaă ţ solului. Astfel, pe depozite loessoide se formeaz soluri fertile, pretabile uneiă agriculturi performante, utilizate de timpuriu de c tre colectivit ile agricole,ă ăţ impunându-se şi ast zi prin densitatea ridicat a popula iei. Este cazul zoneiă ă ţ de contact dintre Cîmpia Germano-Polon şi masivele hercinice (ă Börde), în nordul Germaniei. În contrast, regiunile relativ plane cu soluri s race, nisipoase, atingă densit i reduse (Sologne la sud de Loara, landele Gasconiei, în Fran a sauăţ ţ Lüneburg în nordul Germaniei). Regiunile colinare din zonele temperate posed totuşi valen e multiple, capabile s conduc la formarea unoră ţ ă ă concentr ri masive de popula ie, chiar în condi iile unor soluri mai pu ină ţ ţ ţ favorabile practic rii agriculturii, în special la contactul cu zonele joase undeă sunt localizate masiv livezile şi viile, forme de utilizare intensiv aă terenurilor, care asigur al turi de creşterea animalelor subzisten a unoră ă ţ

popula ii numeroase. Este o situa ie frecvent în Europa : zonele colinareţ ţ ă subcarpatice, prealpine, preappennine, predinarice, etc. Condi iile specificeţ ale sistemelor agricole din zona temperat , mai complexe decât cele dină zona tropical , reduc diferen ele impuse de fertilitatea diferen iat a solului.ă ţ ţ ă

Fertilitatea solului nu mai este în perioada modern un factor de concentrare aă popula iei. Mecanizarea agriculturii şi creşterea dimensiunii exploata iilor auţ ţ creat astfel densit i extrem de reduse în Vestul Mijlociu al S.U.A. şi Canadeiăţ iar în regiunile agricole cerealiere tradi ionale din Europa, s-a constatat oţ reducere continu a densit ii (în unele sectoare ale Bazinului Parizian deă ăţ ex.). În plus, solurile pot fi amendate prin chimizare.

e)Resursele de apăCompleteaz de obicei factorii pedoclimatici, fiind responsabile deă

formarea unor concentr ri de popula ie în regiunile aride din zona tropicală ţ ă sau temperat . ă Prezen a apei poate fi la originea unor concentr ri axialeţ ă , în lungul unor cursuri de ap importante, capabile s sus in vaste sisteme deă ă ţ ă iriga ii (Nil, Tigru, Eufrat, Indus, Amudaria, Sîrdaria etc.) sau al piemonturilorţ de la baza lan urilor muntoase tinere, înalte, din Platoul Iranian sau din Asiaţ Central . Tot apa creeaz şi ă ă concentr rile areale din unele mici depresiuniă , aflate de multe ori în inima deşertului (Sahara, Peninsula Arabic ) ă sau din micile cîmpii litorale situate la gura de v rsare a unor rîuri de dimensiuni modeste, cum seă întîmpl frecvent în zona mediteraneean , mai ales în Spania (cunoscute subă ă numele de huertas). Şi în zona temperat umed resursele de ap pot impuneă ă ă concentr ri în lungul teraselor marilor rîuriă care asigur totodat şi soluri fertileă ă sau în lungul unor linii de izvoare favorizate de structura geologică. Atrac iaţ exercitat de v ile marilor râuri este o constant a evolu iei sistemului deă ă ă ţ populare în perioada contemporan , gra ie accesibilit ii ridicate careă ţ ăţ canalizeaz în lungul lor marile axe de comunica ie. Se produce astfel oă ţ tendin de concentrare axial a popula iei, vizibil mai ales în Europa dar şiţă ă ţ ă în Lumea Nouă.

Abunden a apei nu este totdeauna un factor de concentrare a popula iei,ţ ţ regiunile ml ştinoase sau cele supuse inunda iilor (deltele, şesurile aluviale)ă ţ fiind frecvent evitate, doar tehnicile de asanare şi drenare din epoca modern reuşind s le pun în valoare. Mari suprafe e din aceast categorieă ă ă ţ ă au fost de timpuriu amenajate în Asia Musonic , favorizat de practicareaă ă riziculturii iar în Evul Mediu şi în unele regiuni ale Europei ( rile de Jos,Ţă Câmpia Padului) care vor deveni cu timpul cele mai dens populate zone ale Planetei.

f)Prezen a unor resurse energetice şi minerale abundenteţEste un alt factor natural responsabil de constituirea unor importante concentr ri deă

popula ie, cu excep ia cazurilor în care aceste resurse sunt locaţ ţ lizate în arii izolate, cu un climat excesiv (arid sau arctic). Acest factor s-a impus în epoca modern ca ună efect al revolu iei industrialeţ , odat cu difuziunea acesteia în regiunileă temperate ale Europei şi Americii de Nord. Astfel s-au format, mai ales în secolul al XIX-lea, marile concentr ri de tip urban-industrial din bazineleă carbonifere ale Europei (Yorkshire, Ruhr, Silezia, bazinul franco-belgian,

Done etc.). Geneza acestor concentr ri este determinat de utilizareaţ ă ă complex a resurselor carbonifere : siderurgie, produc ia de energieă ţ electric , industria chimic etc., ramuri industriale capabile s atrag şi alteă ă ă ă industrii consumatoare de energie, metal sau utilizând excendentul de forţă de munc , mai ales cea feminin (mecanic , textile etc.). Densitateaă ă ă popula iei pţ oate atinge aici valori foarte ridicate, peste 400 loc./km2, frecvent chiar peste 1000loc./ km2, pe spa ii foarte extinseţ . Iner ia istoric are un rol important înţ ă men inerea acestor concentr ri dar nu trebuie neglijat şi faptul c structuraţ ă ă activit ilor industriale a devenit tot mai complex , aceste regiuni industrialeăţ ă rezistând astfel reconversiei impus de criza activit ilor tradi ionale,ă ăţ ţ dovedindu-se extrem de adaptabile cerin elor economiei postindustriale.ţ Problema „ rilor negrţă e”, o povar înc pentru statele din blocul ex-sovietic, aă ă fost dep şit rapid de c tre statele din vestul Europei.ă ă ă

Progresul remarcabil al ultimelor decenii, având drept consecin ţă diminuarea necesarului de for de munc , reduce caracterul concentra ionar al exploat riiţă ă ţ ă resurselor naturale, în special în contextul reducerii ponderii c rbunelui în favoareaă hidrocarburilor, mai uşor de exploatat şi cu un consum specific de mân deă lucru mult mai redus. Deschiderea unor noi bazine de extrac ie a c rbunelui,ţ ă cu rezerve bogate şi de calitate superioar – cazul bazinului vest-appalaşian,ă nu a mai condus la formarea unor concentr ri masive de popula ie. Oă ţ excep ie o constituie Siberia central-sudic unde construirea unorţ ă hidrocentrale de mari dimensiuni, cuplat cu extrac ia unor bogate resurseă ţ carbonifere şi metalifere a condus la formarea unei concentr ri importante,ă raportat la condi iile acestei vaste regiuni cu un climat continental excesivă ţ .

Exploatarea unor resurse poate conduce şi la o concentrare efemeră de popula ie, maiţ ales în cazul unor rezerve reduse sau cu o importan economic specific ,ţă ă ă situa ia multor exploat ri auro-argentifere din vestul S.U.A., Brazilia, Alaskaţ ă sau Australia.

Rolul factorilor naturali în distribu ia spa ial a popula iei Gloţ ţ ă ţ bului a fost adesea exagerat. Complexul biopedoclimatic, factorul morfologic şi prezen a unor resurseţ subsolice nu pot genera legit i ale reparti iei diferen iate a popula iei. Aceştiăţ ţ ţ ţ factori se manifest mai degrab indirect, prin intermediul posibilit iloră ă ăţ tehnice de valorificare de care dispun comunit ile umane. Abunden a unorăţ ţ resurse nu constituie obligatoriu un factor de concentrare, nivelul tehnologic redus şi slaba coeziune social pot constitui un handicap. Dimpotriv , regiuniă ă s race în resurse, cu un poten ial pedoclimatic modest au ajuns să ţ ă g zduiasc masive concentr ri de popula ie, comunit ile aferente dotându-ă ă ă ţ ăţse cu o civiliza ie avansat şi cu o structur social solidţ ă ă ă ă. În consecin , laţă medii naturale similare corespund de regul densit i foarte contrastante,ă ăţ dând impresia unor anomalii care nu pot fi explicate decât prin grila factorilor antropici. Înc Vidal de la Blache (1921) opunea Bengalulă suprapopulat, Assamului vecin, sau compara Europa cu bazinul lui Mississippi degajând aceast impresie de „inegalitate şi anomalie”care-l conducea laă aser iunea c „densitatea actual este mobil şi provizorie”. Cel mai faimosţ ă ă ă exemplu al acestor contraste îl furnizeaz insula Jawa, extrem de densă

populat (peste 1000 loc/kmă 2) fa de imensul Borneo sau de Irian Jaya alţă c ror mediu nu difer prea mult. Cu toate eforturile autorit ilor indonezieneă ă ăţ de a reduce decalajul, contrastul se men ine, dovedind relativa stabilitate aţ spa iilor vide sau aglomerate la nivel planetar.ţ

II.2.2.Factorii antropici ai reparti iei popula iei:ţ ţ

a)Sistemul social-economicModul în care societatea uman îşi structureaz existen a şi utilizează ă ţ ă

resursele este cel mai important factor din aceast categorie dat fiindă caracterul s u activ, organizat, adaptabil la condi iile impuse de mediu.ă ţ Corela ia între productivitatea, complexitatea şi eficien a activit ilor umane,ţ ţ ăţ pe de o parte şi, concentrarea popula iei, pe de alt parte, a fost de multţ ă ă vreme observată. Istoria demonstreaz c orice schimbare a formelor deă ă produc ie şi a for elor productive provoac modific ri semnificative înţ ţ ă ă reparti ia cantitativ şi calitativ a popula iei, prin aglomerarea popula ieiţ ă ă ţ ţ sau prin generararea unor ample deplas ri. Studiul reparti iei popula ieiă ţ ţ devine astfel inseparabil de analiza nivelului de trai (George, 1988).

Astfel, societ ile primitive slab organizateăţ nu folosesc toate resursele de care dispun, asigurându-şi necesit ile vitale prin vânat, cules şi pescuit, fiind ăţ supuse unei mobilit i permanenteăţ . În aceast situa ie, ă ţ densitatea popula iei prezint unţ ă caracter difuz (mai pu in de 1 loc./kmţ 2) aşa cum este cazul unor vaste zone din p durea ecuatorial congolez , populate de pigmei, sau din p dureaă ă ă ă amazonian , populate de triburi amerindiene etc.ă

Societ ile agricole tradi ionaleăţ ţ , consolidate din Neolitic, se disting prin caracterul sedentar şi pot forma concentr ri mult mai importante, gra ie resurselor deă ţ hran mai abundente şi mai sigure. Tehnicile agricole utilizate diferen iază ţ ă îns aceste societ i. Cele mai ridicate densit i au rezultat în regă ăţ ăţ iunile dominate de societ i tradi ionale bazate pe utilizarea apeiăţ ţ în scopul intensiviz riiă produc iei agricoleţ . În Asia Musonic , aceste densit i se explic şi prină ăţ ă caracterul complex al sistemului de cultur : rizicultura asociat cu o serie deă ă culturi secundare (tuberculifere, textile, arbori fructiferi) şi combinat cu oă zootehnie intensiv (p s ri, porci) completat de piscicultur . Se adaug înă ă ă ă ă ă toate aceste cazuri sistemul politic autoritar, centralizat, bine structurat ierarhic care explic în multe cazuri contrastele intensit ii popul rii (cazulă ăţ ă citat al Jawei, nucleul celor mai multe organiza ii statale din arhipelagulţ indonezian şi mai târziu a Indiilor olandeze). O alt tehnic de natur să ă ă ă creeze densit i agricole puternice este posibilitatea practic rii mai multorăţ ă culturi succesive, extinderea „pe vertical ” a suprafe elor cultivate, factoră ţ esen ial de intensivizare, atît în sud-estul Asiei cât şi în Egipt unde terenurileţ efectiv cultivate sunt de 2.5 ori mai „întinse” decât în realitate. În toate societ ile agricole, un rol capital îl de in tehnicile de încadrare (structuriăţ ţ politice, regim funciar, aptitudini inovatoare, sisteme de comunica ii etc.).ţ Astfel se poate explica de ce platoul Dekkan este mult mai dens populat decât platourile din Zimbabwe, cu condi ii de mediu similare sau de ceţ Pampas argentinian , în pofida unui poten ial agricol excep ional esteă ţ ţ

aproape vidă.În contrast, societ ile bazate pe agricultura itinerantăţ ă, slab productiv , cu ună

sistem de cultur simplu şi extensiv care impune permanent defrişarea deă noi terenuri, din cauza epuiz rii rapide a fertilit ii solurilor, nu poate creaă ăţ densit i mari, necesit ile de spa iu vital fiind foarte mari. Rareori seăţ ăţ ţ dep şesc în aceste condi ii ă ţ 3 loc./km2, cazul vastelor arii din interiorul insulelor Kalimantan sau Noua Guinee. Densit i similare caracterizeaz şi ăţ ă societ ile bazateăţ pe creşterea nomad a animaleloră : Sahelul subsaharian, regiunile interioarea ale Asiei de Sud-Vest, Asia Central ă etc.

Societ ile moderneăţ , caracterizate prin reducerea rolului agriculturii în crearea densit ilor de popula ie, datorit creşterii productivit ii acestei activit i prinăţ ţ ă ăţ ăţ mecanizare, chimizare şi selec ie genetic dar şi industrializ rii asociateţ ă ă creşterii popula iei urbane. Intensivizarea sectorului primar men ine valoriţ ţ ridicate ale densit ii acolo unde aceasta este integrat activit ilor de tipăţ ă ăţ agro-industrial, cazul unor state vest-europene precum Olanda, Belgia, Danemarca, al unor regiuni din Italia, Spania, Germania etc.

Principala form de concentrare uman a societ ilor moderne este ceaă ă ăţ de tip industrial-urban, legat de procesele men ionate. Debutul acestoră ţ transform ri s-a manifestat în nord-vestul Europei începând cu secolul ală XVIII-lea. În prezent aceast regiune cunoaşte un echilibru relativ între tendin eleă ţ de concentrare urban-industrial şi cele de depopulare a regiunilor rurale dară în rile în curs de dezvoltare procesul de transformare a formelor deţă concentrare uman este abia la înceă put. Pe parcursul acestui proces, acumul rile deă popula ie nu s-au suprapus totdeauna concentr rilor anterioare de popula ieţ ă ţ .

Astfel formate, marile concentr ri de popula ie din Europa şi America de Nordă ţ vor deveni tot mai dependente de re elele de transport şi comunica iiţ ţ dezvoltate în secolele XIX-XX, c ile ferate şi autostr zile. Acestea vor impune concentrareaă ă popula iei, activit ilor industriale şi serviciilor în ţ ăţ punctele nodale : capitale, intersec ii, puncte de trecere, porturi. ţ Apar astfel metropolele şi ariile metropolitane dens populate, cu activit i economice diversificate şi servicii complexe,ăţ excesiv dezvoltate. America furnizeaz un caz particular, popula ia fiindă ţ originar predilect din Europa s-a aşezat ini ial pe coasta atlantic , ocupândă ţ ă succesiv regiunile situate mai la vest, în strîns leg tur cu extindereaă ă ă re elelor moderne de transport, mai întîi a c ilor ferate, apoi a şoselelor. Deţ ă concentrarea primar în zona costier atlantic , secundar de existen a unoră ă ă ţ resurse, este legat constituirea megalopolisului Boswash sau concentrareaă litoral excesiv a popula iei din America de Sud.ă ă ţ

Tendin ele actuale converg în aceeaşi direc ie a concentr rii popula ieţ ţ ă ţ i, cu excep ia rilor dezvoltate, tot mai neglijabile ca pondere demografic ,ţ ţă ă unde se resimte procesul invers de lent ă deconcentrare) de pe urma c ruiaă beneficiaz ariile rurale bine desrvite de c ile de comunica ii ori regiunileă ă ţ turistice, ruralul profund p strându-şi tendin ele de depopulare.ă ţ

b)Vitalitatea demograficăDecalajele de comportament demografic, corelate adesea cu standardul de civiliza ieţ

este de natur s produc diferen ieri spa iale importante în reparti iaă ă ă ţ ţ ţ

popula iei. Densit ile ridicate din nord-vestul Europei sunt într-o mareţ ăţ m sur şi rezultatul precocit ii manifest rii exploziei demografice din acestă ă ăţ ă spa iu care a asigurat şi o masiv emigra ie transoceanic . Acest factorţ ă ţ ă poate fi urm rit şi în America de Nord, unde popula ia din Quă ţ èbec, foarte prolific alt dat , a creat densit i rurale mult mai mari decât în parteaă ă ă ăţ britanic a Canadei cu un comportament demografic mai evoluat. Spa iulă ţ românesc furnizeaz un exemplu similar, regiunile nord-estice (Moldova şiă ariile vecine ale Transilvaniei) devenind treptat, pe parcursul secolului al XX-lea, mult mai dens populate decât regiunile sud-vestice (Banat, Oltenia, sudul Transilvaniei). Un caz tipic îl furnizeaz provincia iugoslav Kossovo, cu popula ie dominantă ă ţ albanez , musulman , unde la începutul secolului al XX-lea densitateaă ă popula iei era sub media Iugoslaviei actuale pentru ca în prezent s fie deţ ă dou ori mai mare.ă

Chiar dac vitalitatea demografic se reduce ulterior (pîn la deficită ă ă natural în cea mai mare parte a Europei), prin iner ie istoric şi prin efectulţ ă de mas se acumuleaz în continuare efective importante de oameni. Totuşi,ă ă ac iunea îndelungat a unor factori regresiviţ ă (exod rural, deficit natural) poate conduce la sc derea masiv a densit iiă ă ăţ .

c)Contextul social-politicUn factor care intervine decisiv adesea în redistribuirea popula iei este şi contextulţ

social-politic, atât cel extern cât şi cel intern. Rolul statului în dirijarea procesului de populare este vechi, fie pentru punerea în valoare a unor spa ii cu poten ial agricolţ ţ deosebit (cazul unor regiuni stepice cu soluri fertile), fie pentru exploatarea unor resurse strategice sau pentru asigurarea controlului unor regiuni periferice (cazul coloniz rii Dacieiă de c tre romani). Acest factor a fost foarte important în epoca modernă ă pentru acele state care dispun de spa ii imense, cu resurse bogate dar slabţ populate. Este cazul Rusiei mai ales, unde Siberia a devenit, începând cu secolul al XVII-lea, un spa iu de colonizare, inclusiv prin deportarea unorţ grupuri sau categorii de popula ie indezirabile. Clasic este şi cazul S.U.A.ţ unde frontul de populare s-a deplasat treptat dinspre coasta atlantic , spre vest pîn laă ă coasta pacific . Japonia a cunoscut un proces similar, regiunile nordice aleă insulei Honshu şi insula Hokkaido fiind supuse în perioada modern uneiă coloniz ri care a restrîns masiv aria de r spândire a popula iei aborigeneă ă ţ ainu. În perioada contemporan , cele mai caracteristice exemple din această ă categorie sunt cele ale Indoneziei şi Braziliei. În primul caz, dup ob inereaă ţ independen ei în 1945, statul a sprijinit colonizarea popula iei din insuleleţ ţ suprapopulate Jawa, Madura şi Bali în insulele slab populate, Kalimantan, Noua Guinee (Irianul de Vest), proces cunoscut sub numele de „transmigra ie”. În Brazilia, în acelaşi scop al descongestion rii unor regiuniţ ă dens populate (Nordeste), a fost declanşat dup 1970 un vast proces deă colonizare a Amazoniei, ini ial în lungul Transamazonianului, apoi şi înţ interiorul imensei p duri ecuatoriale.ă

Contextul social-politic intervine şi prin stabilitatea politică. Regiunile afectate de conflicte sunt deseori depopulate sau pot cunoaşte evacuarea for at a popula iei, f rţ ă ţ ă ă repopularea acestora la nivelul anterior. Ocupa ia str inţ ă ă poate obliga popula ia sţ ă se refugieze din teritoriile ocupate, în multe cazuri f r a mai fi repatriat . Ună ă ă

caz special este cel al popula iei palestiniene, expulzat în cea mai mareţ ă parte dup 1948, în contextul form rii noului stat Israel. ă ă Situa iile din acestţ ă categorie au fost şi sunt foarte frecvente, în perioada contemporan intensă mediatizate au fost masivele refugieri din Afganistan, Ruanda sau statele desprinse din fosta Iugoslavie.

Contextul social-politic poate limita libera circula ie a persoanelorţ , eliminând astfel unul din factorii care poate contribui la redistribuirea popula iei. Este cazul m surilorţ ă discriminatorii luate de unele state de imigra ie tradi ional cum esteţ ţ ă Australia, stat slab populat care practic o selec ie a imigran ilor.ă ţ ţ

Retrasarea frontierelor politice este un alt factor încadrat în acest context, popula iaţ redistribuindu-se adesea prin regruparea unor comunit i în ariile de origine.ăţ De multe ori aceste procese pot antrena o sc dere ireversibil a densit iiă ă ăţ popula ieiţ .

To i aceşti factori antropici sunt extrem de variabili în timp şi în spa iuţ ţ , atât în ce priveşte intensitatea cât şi direc ia sau structura lor, spre deosebireţ de factorii naturali care sunt mai stabili. Rolul factorilor social-economici este totuşi esen ial pentru în elegerea distribu iei popula iei pe suprafa aţ ţ ţ ţ ţ Globului. Persisten a unor concentr ri umane vechi, prin iner ie istoric ,ţ ă ţ ă constituie o dovad în acest sens (Marea Câmpie Chinez , Câmpiaă ă Indogangetic , Valea Nilului). Vechimea popul rii explic de multe oriă ă ă concentrarea popula iei în anumite arii chiar dac ast zi resursele oferite deţ ă ă mediul local s-au redus. Aceasta este valabil mai ales pentru societ ileăţ tradi ionale pentru c în Europa situa ia este mult mai complicat . Aici,ţ ă ţ ă vreme îndelungat , principala arie dens populat a fost antica Galie, a c reiă ă ă suprema ie s-a men inut pân în pragul epocii moderne. Industrializareaţ ţ ă ini iat de Marea Britanie a impus noi concentr ri legate de exploatareaţ ă ă c rbunilor şi a minereurilor de fier încât Fran a actual apare relativ slabă ţ ă populat în contextul vest-european. Cu toate acestea, vechimea popul riiă ă spa iului francez îi asigur în continuare o densitate ridicat la nivel mondial.ţ ă ă Dac vom compara Fran a şi S.U.A. pe parcursul ultimelor dou secoleă ţ ă (1800-2000) vom constata c în timp ce în primul stat densitatea popula ieiă ţ abia s-a dublat (de la 50 la 108 loc./km2) în cel lalt a crescut de peste ă 50 ori (de la 0.5 la 30 loc./km2), dar diferen a în valori absolute dintre cele dou state a crescut deţ ă la 49.5 la 78 loc./km2.

Au existat şi situa ii limit , de depopulare a unor regiuni de vecheţ ă civiliza ieţ , mai cunoscut fiind cazul peninsulei Yucatán unde civiliza ia maya ajunsese laţ apogeu s constituie densit i de 75-80 loc./kmă ăţ 2 (sec.VIII-IX e.n.) dup care aă intrat într-un declin continuu, explicabil pare-se, prin baza economică fragil : agricultur bazat pe porumb, f r fertilizare, cu zootehnie slabă ă ă ă ă dezvoltat . Ast zi, densitatea popula iei în statele mexicane Campeche,ă ă ţ Quintana Roo, Yucatán şi în departamentul guatemaltec Petén nu dep şeşteă 20 loc./km2. Relativ apropiat este situa ia Câmpiei Mesopotamiei, milenii laă ţ rând unul din „furnicarele” omenirii dar care spre sfârşitul Evului Mediu a intrat într-un declin îndelungat, determinat de invaziile devastatoare venite dinspre Asia Central care au afectat profund baza economic (agriculturaă ă irigat ) şi au impus procesul de „beduinizare” a popula iă ţ ei. Dup 1920,ă

reorganizarea sistemelor de iriga ii a avut drept efect o nou creştere aţ ă popula iei, paralel cu amorsarea unui proces de modernizare social-ţeconomic , sprijinit de imensele resurse de hidrocarburi şi dublat de oă ă ă vitalitate demografic excep ional . Densitatea popula iei a crescută ţ ă ţ considerabil (la peste 100 loc./km2, fa de loc./kmţă 2 în antichitate şi numai 10 loc./km2 în 1900) dar este departe de valorile atinse în alte arii de veche populare din Asia.

Rolul factorilor antropici se impune şi în zonele de refugiu a unor comunit iăţ , adesea în medii ostile, cu posibilit i reduse de practicare a agriculturiiăţ . Această situa ie a fost frecvent în jurul M rii Mediterane. Un caz tipic îl prezintţ ă ă ă Kabylia, regiune muntoas din nord-estul Algeriei, cu densit i de 200-350ă ăţ loc./km2 care a generat o puternic emigra ie spre Fran a şi Alger. În Liban,ă ţ ţ popula ia creştin s-a retras în fa a expansiunii arabe şi a cruciadelor spreţ ă ţ zona înalt (mun ii Liban-Antiliban) unde şi ast zi, dup o sus inut emigra ieă ţ ă ă ţ ă ţ spre litoral, Europa de Vest sau America, mai formeaz densit i de pesteă ăţ 500 loc./km2. În ambele cazuri mobilul a fost conservarea identit ii etnice, în Kabylia,ăţ sau confesionale, în Liban.

Tot factorii antropici explic reparti ia tradi ional a popula iei din Africaă ţ ţ ă ţ Occidental , unde se disting trei fîşii : una litoral , dens populat ; unaă ă ă intermediar , împ durit , slab populat ; ultima, în zona de savan , pîn laă ă ă ă ă ă contactul cu Sahelul, mai dens populat . Comer ul cu sclavi a afectat secoleă ţ la rând zonele litorale şi cele imediat vecine, dar în perioada colonial ,ă agricultura de planta ie a repopulat fîşia litoral , decalajul fa de fîşiaţ ă ţă intermediar sporind şi mai mult. Concentrarea litoral a devenit şi maiă ă evident în prezent, aici localizându-se de regul capitala şi principaleleă ă capacit i industriale. Astfel de exemple pot fi detectate şi în alte regiuni aleăţ Globului, chiar în ara noastr Dobrogea, care adp postea o popula ie densţ ă ă ţ ă în perioada antic a cunoscut un declin cronic în perioada marilor migra ii,ă ţ accentuat în timpul ocupa iei otomane; cu toate eforturile întreprinse deţ statul român dup 1878, aceast provincie r mîne una din ariile slabă ă ă populate ale rii noastre, cu excep ia v ii Carasu şi a zonei litorale sudiceţă ţ ă unde procesul recent de agrlomerare de tip metropolitan a creat o zon densă populat .ă

II.2.3.Semnifica ia geografic a densit ilor de popula ieţ ă ăţ ţ

Densitatea popula iei este un indicator al „capacit ii geografice a uneiţ ăţ popula ii” (Pinchemel, 1988), inegalit ile pe care le diferen iaz fiind oţ ăţ ţ ă expresie a modului în care omul se adapteaz activ la condi iile de mediu.ă ţ Bilan ul analizei factorilor care influen eaz distribu ia popula iei arat cţ ţ ă ţ ţ ă ă semnifica ia densit ii generale (brute) a popula iei este relativ , fiind legatţ ăţ ţ ă ă strîns de dimensiunea statului. Ea nu are importan decât plasat înţă ă contextul care o determin , fiind doar o valoare medie care poate disimulaă importante diferen e, în func ie de scara la care ne raport m. Este motivulţ ţ ă pentru care nivelul de pertinen al densit ii creşte odat cu reducereaţă ăţ ă suprafe ei de raportareţ . Orice densitate, indiferent de scar ascunde o alta,ă principala dificultate provenind din dificultatea disocierii popula iei rurale,ţ

mai dispers de obicei, de popula ia aglomera iilor urbane, concentrat peă ţ ţ ă suprafe e foarte mici. Diferen ierile interne sunt foarte mari în statele întinse,ţ ţ sau care acoper zone cu poten ial contrastant. De exemplu, densitateaă ţ popula iei în Federa ia Rus nu dep şeşte 8 loc./kmţ ţ ă ă 2 dar în zona Moscovei sau în Donbass variaz între 100-200 loc./kmă 2, slaba populare a spa iilor siberiene (mai alesţ în partea nordic unde scade sub 1 loc./kmă 2) având o contribu ie însemnat laţ ă această medie. Un caz extrem este acela al Egiptului care are o densitate medie de 70 loc./km2

dar în Valea Nilului se înregistreaz peste 2000 loc./kmă 2. Chiar în Asia, dac vomă compara India şi China observ m o diferen considerabil (133, respectivă ţă ă 316 loc./km2 în 2001) dar dac vom „exclude” din cadrul Chinei zonele vestice şiă nordice slab populate (Tibet, Xinjiang Uiggur, bazinul Amurului etc.) diferen aţ dispare, aria de populare tradi ional , intens , din estul Chinei având oţ ă ă densitate medie egal cu aceea a Indiei, care nu are decât spa ii restrînse cuă ţ condi ii extreme de via (zona himalayan înalt , unele arii deşertice dinţ ţă ă ă vest).

În afar de aceasta, ă aceleaşi densit i pot avea semnifica ii diverse, înăţ ţ func ie de locul şi tipul de popula ie care o constţ ţ ituie. Aceasta face destul de dificilă interpretarea datelor care necesit atât referin a la o scar pertinent cât şiă ţ ă ă cunoaşterea precis a semnifica iei lor. Valori egale sau superioare, potă ţ disimula diferen e însemnate în nivelul economic al popula iilor aferente. Deţ ţ exemplu, Bangladeshul sau Olanda au densit i generale foarte ridăţ icate (948, respectiv 398 loc./km2 în 2001), realizate în condi ii morfologice similare (cîmpiiţ aluviale deltaice). Compara ia se opreşte aici. Olanda, care dispune de unţ nivel de trai ridicat, are o popula ie majoritar urban , ocupat mai ales înţ ă ă servicii şi în industrie iar agricultorii, chiar dac sunt minoritari, ating un nivelă de productivitate greu de egalt la nivel mondial încât a vorbi despre suprapopulare în acest context este incorect. În Bangladesh, nivelul de trai este foarte coborît (P.N.B. este sub 400 U.S.D./loc.), popula ia fiind dominantţ rural , ocupat masiv în agricultur , principala surs de venituri, care nuă ă ă ă reuşeşte s acopere necesit ile vitale. Este poateă ăţ cel mai tipic caz de suprapopulare de pe Glob.

Analizate la nivelul statelor, valorile cele mai mari ale densit ii generale suntăţ caracteristice statelor mici, încadrate adesea în arii mai largi, dens populate (Belgia, Olanda, componente ale vastei regiuni de intens populare din nord-vestulă Europei de ex.). Cele mai mari valori sunt atinse în oraşele state (Monaco, Singapore, pîn de curând şi Hong Kong, cu peste 5000 loc./kmă 2), urmate la mic distan de statele insulare de talie mic , bazate de multe ori peă ţă ă agricultura de planta ie care necesit for de munc abundent (Antile,ţ ă ţă ă ă Mascarene, cu valori de 250-1000 loc./km2). Se adaug unele state din Asia Musonic ,ă ă în afara cazului amintit al Bangladeshului : Taiwan, Sri Lanka, Coreea de Sud, Japonia, India. Unele mici state din Africa de Est (Ruanda, Burundi) sau din Orientul Apropiat (Liban, Israel) completeaz lista. ă Statele întinse cunosc, aproape f r excep ie, valori reduse sau relativ reduse ale densit iiă ă ţ ăţ (Brazilia cu 20 loc./km2, Rusia cu 8 loc./km2, Kazahstan cu 6 loc./km2, Canada şi Australia cu 3 loc./km2

etc). Dac analiz m evolu ia densit ii popula iei statelor Globului peă ă ţ ăţ ţ

parcursul secolului al XX-lea, dup întinderea teritorial , vom observa că ă ă popula ia se concentreaz mai degrab tot în statele de dimensiuni miciţ ă ă decât în cele mari, fapt ce poate demonstra rolul important al factorilor naturali, ca vectori de favorabilitate a popul rii, dar şi al factorilor antropiciă ca resorturi de regularizare a distribu iilor contrastante. Statele cu suprafe eţ ţ foarte mari dispun de obicei şi de cele mai întinse suprafe e r mase în afaraţ ă exploat rii antropice, dimpotriv , cele mici sau medii sunt adesea situateă ă integral în arii favorizate atât din punct de vedere natural cât şi socio-economic (tab.7).

Tabelul nr.6 :Densitatea popula iei statelor Globului pe categorii de m rimeţ ă (loc./km2)Categoria Mii km2 1920 1940 1960 1980 2000 2000-

1920

Sub 1000 km2 19 146 239 369 576 833 571%

1-10mii km2 56 63 85 115 159 236 377

10-25 mii km2 254 20 29 46 77 112 546

25-50 mii km2 681 60 78 101 138 175 293

50-100 mii km2 1672 42 54 63 85 104 248

0.1-0.2 mil. km2 3112 25 34 45 70 101 400

0.-0.5 mil. km2 10716 29 39 46 60 76 261

0.5-1 mil. km2 16395 14 18 24 38 56 393

1-3.3 mil. km2 39704 10 13 18 29 44 450

7.5-17.1 mil. km2

61678 11 13 17 24 31 283

TERRA 134288 13 17 22 33 45 334

Surse : Nouvel Atlas Universel, Readers Digest, 1999; World Population Data Sheet, PRB, ONU, 2000

Corela ia dintre suprafa şi densitate este evident , cu excep iaţ ţă ă ţ categoriei de state cu suprafe e între 10-25 mii km2, a c ror densitate medieţ ă este mai redus decât a categoriei imediat urm toare, explicabil prină ă integrarea în acest grup a unor state şi teritorii, de obicei insulare, slab populate (Falkland, Vanuatu, Noua Caledonie) sau care au cunoscut o creştere deosebit a popula iei abia dup 1950 (Israel, Gambă ţ ă ia, Swaziland).

Imperfec iunile densit ii brute pot fi corectate prin utilizarea unorţ ăţ indicatori standardiza i – ţ densit ile economiceăţ . Cea mai des utilizat este ă densitatea subzisten ial (agricol ),ţ ă ă calculat prin raportarea popula iei active la terenulă ţ

agricol conven ionalţ . Dezavantajul acestei modalit i de calcul const în faptul căţ ă ă eludeaz complet ceilal i factori care intervin în perioada modern înă ţ ă reparti ia popula iei (exploatarea resurselor subsolice, concentrarea urban-ţ ţindustrial ), încât utilizarea la scar mare nu d rezultate satisf c toare. Laă ă ă ă ă scar regional sau local poate fi mai relevant decât densitatea general ,ă ă ă ă ă anulând diferen ele datorate juxtapunerii unor arii cu poten ial umanizabilţ ţ discordant. Dac relu m compara ia dintre China şi India vom observa că ă ţ ă densitatea subzisten ial „defavorizeaz ” India care dispune de suprafe eţ ă ă ţ mai reduse de p şuni (282loc./100 ha t.a.c., respectiv 231 loc./100 ha t.a.c.).ă Prin standardizare pot fi reduse enorm diferen ele. De exemplu, întreţ Bangladesh şi Thailanda, diferen ele densit ii brute este enorm (948ţ ăţ ă loc./km2, respectiv 125 loc./km2) dar sunt mult mai reduse în perspectiva densit iiăţ subzisten iale (306 loc./100 ha t.a.c., respectiv 224 loc./100 ha t.a.c.).ţ Aceast apropiere a valorilor caracterizeaz întreaga Asie Musonic dovedindă ă ă leg tura strîns dintre sistemul social-economic, poten ialul natural şiă ă ţ densitatea popula iei. Şi în Europa, diferen ele mari care separ stateleţ ţ ă nordice de cele din sudul şi vestul continentului se atenueaz , chiar dacă ă agricultura nu mai este principala ramur economic , dovedind rolul iner ieiă ă ţ istorice în crearea densit ilor de popula ie. Acelaşi fenomen poae fi urm rităţ ţ ă şi în Africa unde statele saheliene (Mali, Niger, Ciad etc.), aparent slab populate, prezint densit i subzisten iale similare statelor situate laă ăţ ţ contactul savanei cu p durea tropical guineean (Nigeria, Benin, Togo,ă ă ă Ghana).

Dezavantajele pe care le presupune şi acest indicator, derivate din imposibilitatea cuantific rii nivelului tehnic al produc iei agricole şi dină ţ eludarea rolului activit ilor neagricole în contextul actual al mondializ rii, auăţ ă condus la imaginarea altora, care iau în calcul cantit ile de alimenteăţ produse, puterea de cump rare, toate cu diverse dezavantaje.ă

Dincolo de aceste considerente pot fi separate câteva forme(tipuri) de distribu ie aţ popula ieiţ , cu o mare regularitate la nivel mondial

-distribu ie difuzţ ă, specific ariilor cu densitate redus a popula iei, cu ună ă ţ poten ial natural relativ omogen, cazul p durilor tropicale sau boreale. Existţ ă ă o diferen semnificativ între ţă ă distribu iile regulate, uniformeţ , caracateristice mai ales acolo unde genul de via se bazeaz pe agricultura itinerant şi ţă ă ă distribu iileţ neregulate, dependente de concentrarea resurselor vitale (pescuit, vânat, produse vegetale);

-distribu ie uniform (în pat de ulei)ţ ă ă specifice vechilor regiuni agricole din Europa, în care oamenii au ştiut s extrag avantajele fiec rei situa ii,ă ă ă ţ specializându-se în func ie de poten ialul localţ ţ . Au rezultat astfel densit i relativăţ uniforme, f r contraste teritoriale. Tipice din acest punct de vedere sunt şiă ă cele dou mari concentr ri de popula ie ale Planetei : Marea Câmpie Chineză ă ţ ă şi Câmpia Indogangetic ;ă

-distribu ie gradualţ ă, pornind de la o concentrare progresiv a popula iei în ariiă ţ cu rol centralizator (cazul bazinului parizian, al bazinului londonez, specific în general ariilor metropolitane). În literatura de specialitate se foloseşte termenul de distribu ie contagioasţ ă, o variant a acesteia fiind ă distribu ia înţ agregate, bine sudate între ele, tot mai frecvent în perioada modern pe m sur ceă ă ă ă

oraşul îşi sporeşte capacitatea de polarizare (ariile megalopolitane, ariile de veche populare din Europa care p streaz densit i rurale ridicate)ă ă ăţ ;

-distribu ie axial (liniar ),ţ ă ă foarte frecvent , înc din Neolitic, acolo undeă ă constrângerile naturle au impus extinderea unor societ i agricole în lungulăţ unor fluvii (valea Nilului, Mesopotamia, valea Indusului, valea lui Huanhe). Este extrem de caracteristic Asiei Musonice, unde popula ia seă ţ concentreaz excesiv în lungul râurilor, zonele colinare sau muntoase fiindă sediul unor densit i în general difuze. Din aceeaşi categorie fac parte şiăţ concentr rile liniareă din lungul unor zone de contact morfologic, biogeografic sau climatic (zona subcarpatic , zona de contact dintre savan şi p durea tropicală ă ă ă guineean sau contactul dintre zonele piemontane, favorabile agriculturiiă irigate şi sap iile deşertice, în nordul Africii sau în Orientul Apropiat).ţ Industrializarea şi urbanizarea au generat şi ele astfel de distribu ii, tipic fiindţ bazinul renan în vestul Europei, axul rodanian în Fran a. O form particularţ ă ă este distribu ia litoralţ ă, de asemenea cu vechi tradi ii, în unele cazuri ajungându-seţ la o concentrare masiv (cazul Spaniei este cel mai gr itor).ă ă

-distribu ie mozaicat (dispersat )ţ ă ă , caracteristic în ariile cu un poten ială ţ natural contrastant, în unele arii de colonizare recent (Vestul Mijlociu ală S.U.A). Poate fi şi un efect al ac iunii inegale a procesului de depopulareţ rural în arii cu o distribu ie uniform (frecvent în vechile regiuni agricole aleă ţ ă Europei).

Se poate conchide din cele expuse c ă no iunea de densitate a popula iei esteţ ţ relativă, la fel ca şi aceea de suprapopulare sau subpopulare. Nu exist ună singur indicator suficient şi satisf c tor, care s redea o imagine complet aă ă ă ă gradului de populare a unui teritoriu. Singur combinarea acestor indicatoriă şi cunoaşterea detaliat a tuturor resorturilor care ac ioneaz într-un spa iuă ţ ă ţ dat ne poate furniza un diagnostic precis. De exemplu, la noi în ar esteţ ă destul de delicat explicarea concentr rii de popula ie din partea central aă ă ţ ă Munteniei, unde îşi pun amprenta mai mul i factori : refugiul în depresiunileţ subcarpatice, poten ial natural diversificat datorat pozi iei de contact,ţ ţ exploatarea unor resurse de mare valoare economic (petrol în acest caz),ă pozi ie favorabil în sistemul de populare al spa iului românesc, apropiereaţ ă ţ de capital , cu amorsarea unui proces de metropolizare etc.ă

Studiul densit ilor se dovedeşte a fi astfel una din cele mai fascinanteăţ teme ale geografiei umane dar totodat una din cele mai delicate şi ă mai sensibile la factori adesea greu de cuantificat. Cu atât mai mult, compara ia între unit iţ ăţ administrative sau arii geografice estge dificil , o densitate de 100 loc./kmă 2

poate s par redus în Asia Musonic (în statul indian Rajasthan de exemplu,ă ă ă ă suprapus în mare parte peste deşertul Thar), medie în Europa (cazul României) dar mare sau chiar foarte mare în Africa şi Americi (cazul Nigeriei sau al Cubei). România, are aproximativ aceeaşi densitate general cu aceeaă a Fran ei sau Austriei dar, comparând gradul de eficien al utiliz riiţ ţă ă teritoriului şi a capitalului uman, am putea afirma, f r s greşim, c Fran aă ă ă ă ţ şi Austria par mai degrab subpopulate, în timp ce România are aparen eleă ţ unei suprapopula ri relative, manifestat de altfel prin tendin a foarte vieă ă ţ spre emigra ie, în rândul tinerei genera ii. Acelaşi lucru îl putem observa şiţ ţ

comparând continentul african cu cel nord-american. No iunea de suprapopulareţ poate fi estimat numai din combinarea densit ilor cu nivelul de trai,ă ăţ imaginarea unui „optim de populare” fiind iluzorie, dinamica sistemelor de populare oscilând, se pare, între difuziune şi concentrare, rezultând astfel organiz ri teritoriale ierarhizate, extrem de stabile.ă

Capitolul IIIDinamica popula ieiţ

Spre deosebire de distribu ia popula iei, dinamica ţ ţ studiaz varia ia în timp aă ţ efectivelor, f r s exclud raporturile spa iale. Limitele dintre cele două ă ă ă ţ ă domenii de studiu se întrep trund atât de intim încât disocierea lor esteă dificil . ă Popula ia este un sistem deschisţ , dinamica sa reducându-se la ecua iaţ cunoscut drept ă bilan ul generalţ : BG=BN+BM, în care BN este bilan ul natural,ţ rezultat din raportul între intr ri (naşteri) şi ieşiri (decese) iar ă BM este bilan ulţ migratoriu, rezultat din raportul între emigra ie şi imigra ie. Rolul acestorţ ţ patru componente în definirea bilan ului general a variat de-a lungul timpuluiţ în func ie de factorii analiza i ţ ţ în capitolul anterior. Modul de manifestare a dinamicii popula iei în timp şi spa iu este cunoscut drept procesul de populareţ ţ . Componentele bilan ului migratoriu fac obiectul unui capitol separat, în mai toateţ lucr rile de specialitate, denumit de regul mobilitatea popula iei.ă ă ţ

III.1.Evolu ia procesului de populare a TerreiţTermenul de populare este utilizat cu dou sensuriă : ocuparea unui teritoriu, mai mult

sau mai pu in liber, de c tre noi implant riţ ă ă (de ex. popularea Australiei sau a pampei argentiniene începând cu secolul al XIX-lea), care presupune existen a unui front pionier înţ lungul c ruia sistemul de populare (de aşez ri) se difuzeaz ; a doua utilizareă ă ă este aceea care caracterizeaz ă situa ia, la un moment dat, a formelor deţ ocupare a teritoriului de c tre o popula ieă ţ . M sura acestui proces esteă densitatea popula iei completat cu analiza dinamicii popul rii, prezentat înţ ă ă ă acest capitol.

Procesul de populare este intim legat de redistribuirea popula iei. Factorii care îlţ influen eaz sunt aceeaşi, diferen ele constau în urm rirea evolu ieiţ ă ţ ă ţ efectivelor, a gradului de umanizare, într-un spa iu definit. Acest proces,ţ presupune fluctua ii mai lungi sau mai scurte – pozitive sau negative,ţ totdeauna cu repercusiuni în reparti ia popula iei, aşa cum a fost dejaţ ţ exemplificat. Pentru perioadele foarte îndep rtate acest proces poate fiă urm rit prin intermediul unor evalu ri indirecte, comparându-se cu situa iaă ă ţ actual din anumite zone ale Terrei în care mai tr iesc comunit i de tipă ă ăţ arhaic. Caracterul subiectiv scade pe m sur ce ne apropiem de perioadaă ă modern . Sursele istorice trebuie totdeauna tratate cu circumspec ie dată ţ ă fiind tendin a exager rii efectivelor, fie din dorin a impresion rii adversarilor,ţ ă ţ ă fie din teama de depopulare a oamenilor politici, adesea nejustificat . Există ă şi situa ii de subevaluare, atunci când nu erau cunoscute grupurile umaneţ mai izolate sau neintegrate în organismele politice ale timpului.

În evolu ia procesului de populare a Terrei putem distingeţ trei perioade

distincte : prima, dureaz de la apari ia speciei umane pîn la sfîrşitul Antichit iiă ţ ă ăţ şi se caracterizeaz printr-o creştere lent , continu , accelerat în ultimaă ă ă ă faz ; a doua se suprapune în mare parte Evului Mediu, oprindu-se în pragulă epocii moderne (circa 1700), fiind caracterizat printr-o evolu ie oscilant , cuă ţ ă creşteri şi sc deri spectaculoase; a treia, începe în secolul al XVIII-lea şi seă caracterizeaz prin manifestarea unor tendin e de modernizare aă ţ comportamentului demografic pe fondul revolu iei industriale, care se vorţ impune succesiv sub forma „exploziei demografice”, mai întîi în Europa, apoi prin difuziune în aproape toate zonele Globului, generând cea mai spectaculoas creştere. C.McEvedy şi R.Jonesă , denumesc aceste trei perioade astfel : ciclul primar, ciclul intermediar şi ciclul actual. Primul comport trei fazeă corespunz toare celor trei mari perioade istorice : Paleolitic, Neolitic şiă Antichitate. Ultimul ciclu poate fi divizat la rândul s u în dou etape :ă ă modern şi contemporan , separate de anul 1950. Fiecare din aceste cicluriă ă şi faze se distinge printr-o evolu ie specific , fiind deosebite de celelalte prinţ ă salturi calitative.

III.1.1.Ciclul primara)Faza paleoliticăEste cea mai îndelungat etap din lungul proces de populare a Planeteiă ă

deosebindu-se printr-o evolu ie extrem de lent , pe fondul difuziunii continui aţ ă unor grupuri umane de dimensiuni reduse, dinspre aria de origine din estul Africii spre masa continental eurasiatic , iar spre finalul perioadei şi spreă ă Oceania sau America.

Deşi nu exist nici un fel de date exacte se pot trage unele concluziiă pornind de la deduc ii logice. Omul era obligat s tr iasc în grupuri mici,ţ ă ă ă resursele subzisten iale fiind la fel de reduse, implicând o mobilitate continuţ ă şi conflicte continui între grupuri. Omul era lipsit de posibilitatea reproducerii resurselor de hran , fiind obligat s tr iasc într-un echilibru relativ cuă ă ă ă natura. În plus, mortalitatea era foarte ridicat , datorit necunoaşterii unoră ă procedee de combatere a diverselor boli şi pericolului continuu din partea animalelor s lbatice fa de care dispunea de posibilit i reduse de ap rare.ă ţă ăţ ă Studiile efectuate asupra scheletelor descoperite în sudul şi estul Africii (R.Leakey,1994) atest o durat a vie ii extrem de redus (22 de ani înă ă ţ ă medie). Aceast situa ie a r mas stabil pe tot parcursul perioadei, înă ţ ă ă paleoliticul mijlociu, conform studiilor lui H.Valois asupra omului de Neanderthal atest c 55% dintre indivizi mureau înaintea vârstei de 20 deă ă ani, 40% înainte de 50 de ani, restul nedep şind 50 de ani (citat deă M.Reinhardt, 1968). Acelaşi autor, conchide c în cazul lui ă Homo sapiens, propor ia celor care dep şeau 40 de ani atingea la sfîrşitul paleoliticului, 11%.ţ ă De asemenea, pornind de la analogia cu popula ia Nambikwara dinţ Amazonia, aflat la un stadiu de evolu ie preistoric, se pare c în paleolitică ţ ă avortul nu era ignorat, fiind practicat din diverse motive.

Pentru evaluarea num rului locuitorilor Globului în aceast perioad s-aă ă ă recurs la compara ia cu acele grupuri umane aflate înc în stadiu preistoric.ţ ă Astfel, necesarul de teritoriu pentru asigurarea subzisten ei este de 8 kmţ 2 în

cazul pigmeilor din p durea congolez (vîn tori şi culeg tori), de 30 kmă ă ă ă 2 pentru aborigenii din Australia (culeg tori) sau de 200-300 kmă 2 pentru inui iţ (vîn tori deă animale polare). S-a putut astfel concluziona c pe teritoriul actual al Fran eiă ţ tr iau în a doua parte a Paleolitiă cului, 20 000-50 000 locuitori. J.N.Biraben a evaluat popula ia Globului la 1 000 000 locuitori spre anul 50 000 î.e.n. şi la circa 5ţ 000 000 locuitori spre anul 10 000 î.e.n. Ritmul de creştere a popula iei eraţ extrem de redus, doar 0.0003% anual, dublarea efectivelor producându-se în aceste condi ii odat la 24 000 de ani.ţ ă

Este dificil de estimat care era distribu ia popula iei pe Glob în aceastţ ţ ă perioad . Indiciile arheologice atest totuşi ă ă formarea timpurie a unor areale în care prezen a omului era mai frecvent : Orientul Apropiat, Europa Central-Sudic ,ţ ă ă estul Asiei, fapt oarecum normal dac ne raport m la aria de origine a lă ă ui Homo sapiens sapiens, estul Africii, de unde acesta a început s migreze în urm cu circa 100ă ă 000 de ani. Se pare c ă spre Asia au existat dou direc ii de migra iiă ţ ţ : una meridională, care atinsese între 40 000-60 000 î.e.n. Noua Guinee şi Australia; alta mai nordică şi mai activ , care a colonizat cea mai mare parte a uscatuluiă eurasiatic şi Americile. Estul Asiei era deja atins spre 60 000 î.e.n., extremitatea vestic a Europei spre 35 000 î.e.n. iar Americile au fostă colonizate de cel pu in trei valuri în urm cu 15-35 000 de ani. Studiulţ ă înrudirii genetice a popula iilor umane converge în bun m sur spreţ ă ă ă aceleaşi concluzii .

La sfîrşitul paleoliticului, Orientul Apropiat pare a fi fost principala arie de concentrare a popula iei de pe Globţ , într-un context climatic şi social extrem de favorabil care a premers revolu ia neolitic . Astfel de concentr ri existau şi înţ ă ă alte regiuni ale Globului, în primul rând în partea central-estic a Chineiă . Cea mai mare parte a uscatului se caracteriza printr-o populare extrem de difuz . Omulă colonizase îns aproape întreg uscatul, cu excep ia unr arii insulare maiă ţ izolate, a unor regiuni inospitaliere sau abia eliberate de calota glaciar . ă În aceast perioad s-au format cu certitudine şi caracteristicile rasiale majore,ă ă aşa cum s-au transmis pîn ast zi, ca şi diferen ierile lingvistice majore.ă ă ţ

b)Faza neoliticăEste o etap mai scurt decât cea anterioar şi are drept principală ă ă ă

caracteristic ă descoperirea culturii sistematice a plantelor şi domesticirea animalelor care asigur omului resurse de hran stabile, abundente, devenind mai pu ină ă ţ dependent de circuitele naturale. Cunoscut ă ca revolu ia neoliticţ ă, acest proces complex începe cel mai devreme spre 10 000 î.e.n., fiind clar conturat spre anul 6 000 î.e.n. în Asia Anterioar de unde s-a difuzat spre Europa central-vestic , în lungul v iiă ă ă Dun rii şi spre Asia Central , dup anul 4ă ă ă 000 î.e.n

În estul Asiei, tecerea la agricultur era deja avansat în jurul anului 3 000ă ă î.e.n., fiind destul de greu de apreciat dac este vorba de o difuziune dinspreă vest sau de o evolu ie separat , aşa cum accept mul i autori. Înţ ă ă ţ Mezoamerica, acest proces se manifest independent spre anul 2 000 î.e.n.ă Revolu ia neolitic a impus procesul de sedentarizare a grupurilor umaneţ ă , delimitarea teritoriilor de referin fiind acum mult mai riguroas . Nevoia continuţă ă ă de terenuri agricole, datorit creşterii continui a efectivelor, a dus laă

desp durirea şi des elenirea unor întinse suprafe e forestiere sau înierbate. ă ţ ţ

Tabelul nr.8 : Evolu ia popula iei Globlui între 10 000 î.e.n. şiţ ţ 1950(milioane locuitori)

O.N.U- 2000 Durand Thomlinson O.N.U - 1973

var. joas ă

var. înaltă

var. joasă

var. înaltă

Var.Joasă

var.înaltă

var. joasă

var. înaltă

-10 000

1 10 4 1 10

-8 000

5 5

-6 500

5 10 5 10

-5 000

5 20 5 5 20

-4 000

7 15 7

-3 000

14 150 14

-2 000

27 27

-1 000

50 50

- 500 100 100

- 400 162 162

- 200 150 231 231 150

1 170 400 255 270 330 300 170 200 300 200 400

200 190 256 256 190

400 190 206 206 190

500 190 206 206 190

600 200 206 206 200

700 207 210 207 210

800 220 224 224 220

900 226 240 226 240

1000 254 345 254 275 345 265 240 310

1100 301 320 301 320

1200 360 450 400 450 360

1250 400 416 416 350 400

1300 360 432 432 360 400

1340 443 443

1400 350 374 374 350

1500 425 540 461 440 540 425 500

1600 545 579 579 545 500 470 545

1650 470 545 500 545

1700 600 679 679 610 600

1750 629 961 771 735 805 795 720 700 790 961

1800 813 1125 954 900 900 980 1125

1850 1128 1402 1241 1265 1200 1200 1260 1402

1900 1550 1762 1643 1650 1710 1656 1625 1600 1650 1762

1910 1750 1750

1920 1860 1860

1930 2070 2070

1940 2300 2300

1950 2400 2556 2527 2566 2566 2500 2400 2486 2520 2556

Surse : Historical Estimation of World Population, document on-line al Population Reference Bureau al O.N.U.; J.N.Biraben, An Essay Concerning Mankind’s Evolution, Population, 4/1980; J.D.Durand, Historical Estimates of World Population, Population Center, Univ.of Pennsylvania, 1974; C.Haub, How Many People Hase Ever Leved On Earth, Population Today, nr.2/1995, pp.5; C..McEvedy, R.Jones, A Population Atlas of World Population, Routledge, London, 1979; R.Thomlinson, Demografic Problems. Controversy of Population control, Population Today, nr.1/1975, pp.5; var – varianta.

Compara ia cu popula iile care practic agricultura itinerant în p durileţ ţ ă ă ă ecuatoriale, atest o creştere sensibil a efectiveloră ă . Extrapolarea acestora şi examinarea unor aşez ri neolitice din ariile de dens locuireă ă poate conduce la aprecierea popula ieiţ Terrei la circa 15 mil. spre anul 4 000 î.e.n. ( o creştere de 3 ori în 6 000 de ani) şi la 50 mil. spre 3 000 î.e.n., deci o înzecire a popula iei în 7 000 de aniţ

(tab.nr.8). Perioada de dublare s-a redus astfel la 2000-2500 de ani, fapt ce presupune o creştere a excedentului natural pe baza reducerii mortalit ii, aşa cumăţ confirm studiile efectuate asupra scheletelor din unele necropole de peă teritoriul Fran ei unde se constat o propor ie mult mai ridicat a celor careţ ă ţ ă dep şeau 40 de ani (15%), pentru prima dat , circa 2% dep şind pragul deă ă ă 50 de ani.

Pentru aceast perioad , dat fiind durata redus a vie ii, popula iaă ă ă ă ţ ţ evolua conform unei creşteri naturale cu valori reduse ale natalit ii (25‰),ăţ mortalitatea având valori apropiate, ritmul de creştere fiind totuşi sensibil mai ridicat decât în paleolitic (0.0023% anual, vizibil mai accelerat între 4 000-3 000 î.e.n., 0.0108% anual). Avansul unor regiuni precum cele amintite în dezvoltarea civiliza iilor agrare a permis dep şirea pragului de 1 loc./kmţ ă 2

pe spa ii extinse. Reparti ia actual a popula iei, care privilegiaz continentulţ ţ ă ţ ă asiatic, îşi are originea în aceast perioad . Continentul asiatic s-a dovedită ă ulterior a fi surs major a migra iei unor popula ii numeroase spre diverseă ă ţ ţ arii, mai slab populate, ale Lumii Vechi.

c)Faza anticăPerioada antichit ii, considerat în general între anii 3000 î.e.n. şi 476ăţ ă

e.n., încheie ciclul primar printr-o creştere progresivă a popula iei, în ritm lent darţ evident mai accelarat decât în perioadele anterioare. Este o perioad marcată ă de noi revolu iiţ , în special de cea metalurgic şi cea social care au condus laă ă constituirea statelor sclavagiste şi dezvoltarea unor tehnici agricole avansate, precum iriga iile, mai ales în inuturile aride. În acest mod,ţ ţ productivitatea şi eficien a muncii au crescut considerabil, având efecteţ imediate în creşterea numeric a popula iei. Limita inferioar a acestei etapeă ţ ă este discutabil dar cea superioar este unanim acceptat , coincizând cuă ă ă declinul celor dou mari imperii sclavagiste antice : Imperiul Roman şiă Imperiul Han. Pe parcursul celor circa 3500 de ani popula ia Globului s-aţ dublat în dou rândă uri, durata de dublare reducându-se la numai 1 000 de ani.

Vîrful acestei evolu ii relativ accelerate este atins la începutul ereiţ creştine, spre anul 200, când se ajunge la circa 250 mil. locuitori (cf.estim rilor luiă J.N.Biraben, preluate de O.N.U., vezi tab.nr.8). Dup aceast dat urmeaz ună ă ă ă declin consecvent marilor migra ii din spa iul eurasiatic şi destructur rii societ ilorţ ţ ă ăţ sclavagiste. Ritmul de creştere a fost în medie de 0.038%anual dar a culminat la 0.05% între anii 400 î.e.n. şi 200 e.n.

Creşterea însemnat a popula iei a fost înso it de ă ţ ţ ă progrese remarcabile ale nivelului de cultur şi civiliza ieă ţ , prin dezvoltarea formelor de organizare social , apari iaă ţ scrisului, dezvoltarea matematicilor elementare (care au permis efectuarea primelor num r tori de popula ie, distruse ori p strate par ial şi deformateă ă ţ ă ţ de c tre istoricii de mai tîrziu), amplificarea rela iilor de schimb la mariă ţ distan e (pe uscat sau pe ape), cu efecte majore asupra difuziunii unorţ inven ii. Creşterea gradului de siguran era semnificativ chiar dac peţ ţă ă ă spa ii largi domina insecuritatea. ţ

Pe acest fond au fost efectuate primele înregistr ri par iale de popula ieă ţ ţ , afectând doar popula ia impozabil (capii de familie) sau incorporabil (b rba ii tineri,ţ ă ă ă ţ

buni de lupt ). Cele mai vechi încerc ri de acest tip apar in, se pare,ă ă ţ Egiptului (în timpul dinastiei a II-a, la sfîrşitul mileniului al III-lea î.e.n., par ialţ p strate), ulterior remarcându-se cele din Mesopotamia, Grecia, China, Israelă şi Imperiul Roman. Acesta din urm a instituit censul periodic la intervaleă egale (cinci ani) începând cu secolul al V-lea î.e.n. Toate aceste surse devin utile pentru aprecierea evolu iei popula iei Globului. Prin extrapolare seţ ţ poate ob ine o imagine a gradului de populare a Planetei, chiar dac uneleţ ă civiliza ii avansate nu au l sat indicii referitoare la num rul locuitorilor (cazulţ ă ă Indiei).

Pe baza acestor înregistr ri, unii autori antici (Herodot, Hecateu din Abdera –ă sec.VI-V î.e.n., Iosif Flavius, sec. I.e.n.) au apreciat popula ia Egiptului la circaţ 3.5-7.5 mil.locuitori, tr ind în circa 20 000 de aşez ri, care asigurau v iiă ă ă Nilului primul loc între marile aglomer ri umane ale lumii cu densit i deă ăţ circa 100-200 loc./km2. Pentru Mesopotamia, aprecierile converg spre 4 mil. locuitori, în timpul lui Sargon I (2800 î.e.n.) sau chiar 6 mil. în sec. IX î.e.n., din care 0.6 mil. în Asiria.

Unele informa ii asupra efectivelor popula iei provin şi din arhivele hitite.ţ ţ Imperiul hitit, practica asemenea altor mari puteri din epoc , str mutareaă ă unor popula ii numeroaseţ . De la asirieni sunt p strate şi unele documente dină care ne putem da seama care era dimensiunea medie a familiei, 2-4 copii în medie, atestând o creştere semnificativ a duratei vie ii. Tot asirienii sunt ceiă ţ care aveau reglement ri precise asupra interdic iei avortului, fapt ce atestă ţ ă existen a unor politici clare în domeniul controlului popula ieiţ ţ . Israelul a l sată numeroase informa ii asupra num rului de locuitori, pu in credibile îns .ţ ă ţ ă Astfel pe timpul Exodului (din robia egiptean ), conform scrierilor biblice,ă poporul lui Israel ar fi num rat 2 mil. de membri, o for de temut pentruă ţă acele vremuri dar greu de acceptat. În realitate este vorba de o exagerare de circa 10 ori a efectivelor, chiar şi cifra de 200 000 indivizi fiind impresionantă pentru acele vremuri raportat la spa iul restrâns al anticei Palestine.ă ţ

Pe continentul european, primele informa ii provin din Grecia antic , unde înţ ă perioada de apogeu (sec.al V-lea î.e.n.) se înregistrau circa 2 mil.locuitori, din care 600 000 în Attica, a c rei densitate dep şea astfel 200 loc./kmă ă 2, fapt ce explic presiunea demografic generatoare a marii coloniz ri greceşti. Spreă ă ă deosebire de Asiria, în Grecia antic era permis ă controlul descenden eiţ , fapt ce a impus mai tîrziu o tendin de depopulare, deplîns de unii autori antici (Polybiu,ţă ă Strabon, Plutarh), unele cet i precum, Sparta, luând chiar m suri deăţ ă stimulare a natalit ii, f r rezultate.ăţ ă ă

Destul de corecte sunt informa iile din periaoda roman , aşa cum au fostţ ă analizate şi intepretate de c tre J.K.Beloch, întemeietorul demografiei istoriceă (1886, citat de M.Reinhardt, 1968). Conform acestuia, Imperiul Roman la apogeu (spre 200 e.n.) num ra 55 mil.locuitoriă (între 20-25%din popula ia Globului). ţ Distribu iaţ spa ial a acestui efectiv era urm toarea : 7 mil. în Italia actual , 6 mil. înţ ă ă ă Peninsula Iberic , 5 mil. în Galia transalpin , 2 mil. în provinciile dun reneă ă ă (Retia, Noricum, Dacia), 3 mil. în Grecia şi regiunile adiacente (Macedonia, Tracia), 1 mil. în Insulele Britanice iar cea mai mare parte revenea provinciilor africane (11.5 mil. locuitori concentra i în Egipt dar şi în Lybia,ţ Cartagina sau Numidia) şi a celor din Asia Anterioar (19.5 mil.locuitori, înă

Asia Mic , Siria, Palestina, etc.). De remarcat c o bun parte dintre coloniştiiă ă ă aduşi în Dacia dup cucerire au fost recruta i din regiunile dens populateă ţ (sudul peninsulei Iberice, Macedonia, Orientul Apropiat).

În Extremul Orient, datele par iale asupra popula iei Chinei indic ţ ţ ă la apogeul Imperiului Han, în secolul I e.n., circa 40-70 mil.locuitori. Existen a unui paralelism înţ evolu ia popula iei din cele dou mari arii de civiliza ie ale Globului constituieţ ţ ă ţ subiectul unor controverse între demografi. Chiar dac nu exist informa iiă ă ţ asupra celorlalte regiuni ale Asiei, se poate aprecia, prin extrapolare, c ceaă de-a treia mare concentrare uman a Globului era cu siguran ă ţă subcontinentul indian, cu circa 40-50 mil.locuitori la începutul erei noastre. O concentrare important era şiă aceea din aria platourilor iraniene, cu circa 8-10 mil.locuitori. Sud-estul Asiei era mult mai slab populat, cu circa 5-6 mil.locuitori la fel ca şi regiunile nordice ale Eurasiei. Zone dens populate ast zi, ca Japonia sau Coreea, se aflau în prima faz deă ă constituire a unui sistem coerent de populare.

În Africa subsaharian locuiau probabil circa 15-17 mil.locuitoriă iar Americile erau slab populate nedep şind 5-6 mil. Oceania cu circa 1 mil.locuitori ocupa, ca şiă ast zi, ultima pozi ie, frontul de populare avansând pîn în Melanezia, uneleă ţ ă arhipelaguri mari nefiind înc populate (Noua Zeeland , Hawaii, Polinezia). ă ă

Aşa cum s-a subliniat, acest ciclu primar se termin printr-o perioad deă ă declin, specific în primul rând celor trei mari nuclee de concentrare aă popula ieiţ (circummediteranean, indian şi chinez). Cauzele acestui declin sunt diverse :

-sl birea autorit ii statului, în contextul unei fiscalit i ap s toare;ă ăţ ăţ ă ă-sl birea vitalit ii demografice datorat frecven ei foametei (maiă ăţ ă ţ

cunoscut cea din anii 250-270 din Imperiul Roman), r zboaielor continui dară ă şi frecven ei celibatului definitiv;ţ

-sclavajul, care afecta o mare parte din popula ie;ţ-invaziile unor popula ii nomade dinspre centrul Asiei (ramuri ale aceloraşiţ

huni au atacat toate cele trei mari nuclee amintite) ori dinspre nordul împ durit al Europei, ale c ror migra ii nu se datorau unei creşteriă ă ţ spectaculoase a efectivelor ci limit rii resurselor;ă

-frecven a epidemiilor de cium sau de tifos exantematic completeazţ ă ă acest tablou sumbru, cea mai cunoscut epidemie fiind cea antonian , activă ă ă înc din 166 la Seleucia în Orient, adus la Roma în 172 şi extins în Galia şiă ă ă Spania în 180. Dio Cassius men iona la Roma câte 2 000 decese zilnic, cifrţ ă evident exagerat dar gr itoare pentru dimensiunea catastrofei. R spunsulă ă ă autorit ilor la aceste evolu ii negative nu a întîrziat, legisla ia încurajândăţ ţ ţ familia, f r rezultate, de multe ori, pentru repopularea unor zonă ă e pustiite s-a recurs la prizonieri barbari, germanici îndeosebi (în timpul lui Marc Aurelius de ex.).

III.1.2.Ciclul intermediarSpre deosebire de ciclul primar, cel intermediar se remarc prin ă extensia temporală

mai scurt ă (1200 de ani) şi o dinamic specific , în zigzagă ă , cu perioade mai lungi de creştere lent , urmate de perioade mai scurte marcate de un declin bruscă datorat unor epidemii, invazii sau r zboaie care au afectate selectiv ariile deă veche civiliza ie din spa iul eurasiatic dar şi Lumea Nou dup marileţ ţ ă ă descoperiri geografice.

La începutul ciclului, efectele cumulate ale invaziilor succesive şi ale fenomenelor men ionate anterior, au creat ţ prima mare perioad de declin demografic la nivelă global din ultimele dou mileniiă . Pornite din inima Asiei, migra iile popula iilorţ ţ nomade s-au dirijat spre toate vechile focare de civiliza ie ale Antichit ii,ţ ăţ antrenând în mişcarea lor şi alte popoare. Astfel, hunii au împins alanii din stepele ponto-caspice spre Europa, generând migra iile popula iilorţ ţ germanice şi slave. Efectivele acestor popula ii nu erau foarte mari,ţ specialiştii apreciaz num rul ostrogo ilor la cel mult 200 000, al burgunziloră ă ţ la circa 100 000 iar al vandalilor la cel mult 80 000. Aceste efective erau însă suficiente pentru a dezechilibra societ ile bine structurate din spa iul euro-ăţ ţmediteranean, aflate într-o perioad de profund criz social şi moral .ă ă ă ă ă Multe din cîştigurile Antichit ii în domeniul calit ii vie ii vor fi pierduteăţ ăţ ţ pentru o lung perioad . ă ă Evul Mediu apare în prima sa parte ca o epoc de regresă : sc derea speran ei de via , precaritate a igienei colective, care vor favorizaă ţ ţă molimele.

Declinul amorsat la sfîrşitul Antichit ii se stabilizeaz la nivel global înăţ ă jurul anului 600 e.n. la circa 200 mil.locuitori, cele mai afectate fiind regiunile din bazinul mediteranean, în timp ce aria indian cunoaşte o creştere continu cu toateă ă atacurile hunilor albi, devenind de pe atunci a doua mare concentrare umană de pe Glob.

Stabilizarea efectivelor este urmat de o creştere destul de rapid al c rei vîrfă ă ă se situeaz între ă 1000-1200, legat de consolidarea statelor feudale din vestul Europei unde se şi înregistreaz cele mai notabile salturi. Aceast ă ă und de progresă a pornit din Italia, unde înc din secolele VIII-IX se remarc o extindere a vetrelor unoră ă oraşe, unele pu in importante în Antichitate : Pavia, Verona, Piacenza, Lucca.ţ În regiunile aflate sub jurisdic ia Imperiului Bizantin, acest progres era chiarţ mai vizibil (Ravenna, Vene ia). ţ

Un rol important l-a avut noua revolu ie agrarţ ă de la începutul mileniului al II-lea, manifestat prin asolamente şi tehnici agricole mai evoluate decât cele antice.ă Aria de difuziune a acestei unde de progres a fost nord-vestul Europei, în spa iul fostului Imperiu Carolingian, unde se observ din aceast perioad oţ ă ă ă sporire a imapctului antropic prin defriş ri masive, drenarea unor zoneă umede, mai ales pe teritoriul actualei Germanii (Lamprecht, citat de Reinhardt, 1968). Aceasta va determina de altfel constituirea unui curent secular de difuziune a popula iilor germanice spre est (marşul spre r s rit)ţ ă ă pîn în Transilvania şi rile Baltice. De remarcat c unele zone densă Ţă ă populate în Antichitate, suprapuse mai ales Imperiului Bizantin, nu au fost atinse decât tangen ial de aceast und de progres, invaziile migratoareţ ă ă continuând aici pe tot parcursul perioadei medievale (bulgari, unguri, pecenegi, cumani, t tari etc.).ă

O evolu ie similar o cunoaşte şi popula ia Asiei Musonice, mai ales prinţ ă ţ difuziunea riziculturii în Indochina şi Insulinda unde se constituie pentru prima dată forma iuni statale puternice generate fie de popula iile locale (khmeri,ţ ţ austronezieni) fie de popula iile migrate din sudul actualei Chine (birmani,ţ thai). Un rol similar l-a avut rapida extindere a civiliza iei arabţ o-islamice, mai ales în secolele VIII-IX.

Prima parte a Evului Mediu se impune şi prin popularea unor spa ii insulare maiţ izolate, în contextul dezvolt rii tehnicilor de naviga ieă ţ . Este cazul Islandei, în nordul Oceanului Atlantic, populat de vikingii veni i din Scandinavia sau cazul şiă ţ mai spectaculos al Madagascarului, populat în principal de imigran i dinţ Insulinda. În Oceanul Pacific frontul de populare atinge treptat, pe parcursul acestui ciclu, cele mai izolate arhipelaguri (Hawaii, Noua Zeeland , Mă archizele etc.).

Spre 1340 popula ia Globului dep şea cu siguran 400 mil.locuitoriţ ă ţă , durata de dublare a popula iei sc zând astfel la 750 de ani, corespunz tor unui ritm deţ ă ă creştere anual de 0.088%, dublu fa de valorile maxime înregistrate laă ţă începutul erei noastre. Aceast creştere a fost anulat îns ă ă ă de efectele catastrofale ale epidemiei de cium din 1348-1349ă . Aceasta a decimat popula ia dinţ zonele dens populate ale Europei (Italia, rile de Jos, Fran a, cu sc deri deŢă ţ ă 50%), încât spre anul 1400 popula ia Globului era mai redus decât în 1200,ţ ă cifra anterioar fiind atins din nou abia spre 1500, în perioada Renaşteriiă ă . Epidemiile de cium se datorau şi st rii proaste de igien (mai precare ca înă ă ă Antichitate). La fluctua ia efectivelor au contribuit şi luptele continue dintreţ feudali sau unele secete urmate de crize subzisten iale (tab.nr.9). Un rolţ important în reducerea avântului demografic din secolele XI-XII, l-a avut şi marea invazie mongol , mai ales în Asia, a c rei popula ie s-a redusă ă ţ considerabil pe parcursul secolului al XIII-lea.

Tabelul nr.9. :Evolu ia numeric a popula iei mondiale între anii 600-1700ţ ă ţ e.n. (milioane locuitori)Anul TERRA Asia Europa Africa America Oceania

600 e.n. 202.1 140.3 27.4 26.2 7.3 1.0

800 227.2 156.3 30.7 31.0 8.2 1.05

1000 276.8 190.4 38.5 37.4 9.4 1.1

1100 327.1 231.4 44.3 38.2 10.1 1.15

1200 366.0 253.2 58.9 41.8 10.9 1.2

1300 369.8 230.1 81.0 45.4 12.1 1.25

1340 407.0 256.4 88.1 48.7 12.5 1.27

1400 360.0 234.0 63.4 47.9 13.3 1.3

1500 430.2 279.2 82.3 52.2 15.1 1.4

1600 545.0 364.0 108.5 58.9 12.0 1.5

1650 547.3 365.3 105.2 63.4 11.9 1.55

1700 611.7 413.7 120.4 62.3 13.8 1.6

Surse : Estim ri personale pornind de la sursele men ionate la tabelul 8ă ţ

Sfîrşitul ciclului medieval se încadreaz în aceeaşi not , chiar dac laă ă ă nivel global se constat o redresare care face ca spre 1550 popula iaă ţ Globului s dep şeasc 500 mil.locuitori (pe parcursul secolului al XVI-leaă ă ă înregistrându-se cel mai rapid ritm de creştere de pîn atunci, 0.23% anual)ă dar la nivel regional sunt semnalate fluctua ii extreme, mai ales în Americileţ proasp t „descoperite” de c tre europeni, unde popula ia local a fost masivă ă ţ ă decimat în Antile sau în zonele costiere. Înainte de sosirea europenilor,ă popula ia amerindian se apropia de 15 mil.locuitori, pentru ca în secolul alţ ă XVII-lea num rul lor s se reduc pîn la 10 mil., probabil chiar mai pu ină ă ă ă ţ . Tot acum se face resim it şi ţ comer ul cu sclavi negriţ de pe coastele vestice ale Africii care va perturba echilibrul demografic al acestui continent, ponderea popula iei africane sc zândţ ă continuu pîn la 1950, dup care continentul negru începe s îşi ia revanşa.ă ă ă

Spre mijlocul secolului al XVII-lea se remarc o alt perioad de declină ă ă , mult mai redus decât cel din secolul al XIV-lea, datorit r zboaielor pustiitoare din Europa (celă ă de 30 de ani, care a pustiit regiuni întinse din Europa Central , unde s-aă suprapus unor epidemii de cium ), foametei endemiceă – atât în Europa cât şi în sud-estul Asiei, legat de unii specialişti şi de r cirea climatic („micaă ă ă glacia iune”) la care s-a ad ugat inciden a comer ului cu sclavi africani,ţ ă ţ ţ majoritatea acestora pierind pe drum.

Asupra num rului popula iei mondiale la sfîrşitul ciclului intermediară ţ (1700) p rerile sunt împ r iteă ă ţ . Unii cercet tori admit c , deşi au existat şiă ă perioade mai dinamice (Evul Mediu timpuriu, Renaşterea), efectele factorilor regresivi men iona i nu au permis o creştere a popula iei mult peste nivelulţ ţ ţ maxim anterior epidemiei de cium de la 1348. Al ii, dimpotriv , sus in că ţ ă ţ ă dinamismul înregistrat în perioadele amintite a reuşit s relanseze creşterea.ă Aceast din urm opinie pare mai apropiat de realitate dac o compar m cuă ă ă ă ă efectivele popula iei din epoca modern (mult mai bine cunoscute) estim rileţ ă ă minime propuse pentru 1700 – 532 mil. locuitori, sunt greu de acceptat. O creştere cu aproape 400 mil.locuitori pe parcursul sec. al XVIII-lea, este improbabil , în afara logicii evolu iei fenomenelor demografice. Cifra propusă ţ ă în tabelul nr.9 pare mai apropiat de realitate şi fa de estim rile maximeă ţă ă de 680 mil.locuitori care iau în calcul îndeosebi o subestimare a popula ieiţ africane (unele surse indic pentru aă cest continent 100 mil.locuitori la 1700, altele numai 30-40 mil.locuitori).

Cele circa 612 mil.locuitori de la 1700 se repartizau apropximativ în aceleaşi arii de maxim concentrare, conturate în Antichitate, fiecare cu peste 100ă mil.locuitori : China, subcontinentul indian, Europa. În Europa, statul cel mai populat era Fran aţ (22 mil.), pozi ie pe care o de inea înc din Evul Mediu timpuriu (15 mil.ţ ţ ă în 1328, dup estim ri efectuate plecând de la num rul focuriloră ă ă ) fapt ce explică rolul s u major în istoria european a epocii. Urmau Germania şi Italia cu 13ă ă mil. fiecare, Spania cu 8 mil., Polonia cu 6 mil., Marea Britanie cu 5 mil.. Rusia, cu toat extinderea sa nu dep şea efectivele Germaniei sau Italieiă ă .

Progresul cel mai spectaculos l-a înregistrat îns Japoniaă , care devansa toate statele cele mai populate din Europa, situându-se cu certitudine pe locul al III-lea în lume, cu circa 29

mil., fa de numai 3 mil. la începutul ciclului. Explica ia acestei creşteriţă ţ impresionante (ritmul de creştere anual a fost de 0.15%, dublul medieiă mondiale), const în izolarea insular (dup 1277 arhipelagul nu a mai fostă ă ă amenin at niciodat de invazii) dar şi în crearea unei solide civiliza ii proprii,ţ ă ţ grefat pe influen ele sino-budiste.ă ţ

Cele mai multe dintre statele cu pondere însemnat în Antichitate şi la începutulă Evului Mediu, din Orientul Apropiat, şi-au pierdut importan a demograficţ ă, evoluând dup 1200 în direc ia unui declin lent, cel mult al unei stabilit iă ţ ăţ relative, situa ie care se va perpetua aici pîn în epoca modern . ţ ă ă Centrul de greutate al popula iei din bazinul mediteranean s-a deplasat durabil pe versantulţ nordic al acestuia, dup ce în perioada roman se instaurase un echilibruă ă aproape perfect între „pars occidentalis” şi „pars orientalis”.

III.1.3.Ciclul actual Limita inferioar a acestui ciclu se situeaz la 1700, din mai multe motiveă ă

: -acum este ini iat revolu ia industrialţ ă ţ ă, al c rei rol îă n modificarea sistemului de

populare al Planetei a fost capital;-relativa izolare a diverselor regiuni ale Globului este rupt din aceast perioadă ă ă

când debuteaz , la scar larg , colonizarea european a Lumii Noi şi împ r irea,ă ă ă ă ă ţ între marile puteri coloniale, a celei mai mari p r i a Africii şi Asiei. Se poateă ţ spune c este momentul în care fenomenele globaliz rii şi mondializ rii începă ă ă s devin o certitudine;ă ă

-tot acum se manifestă, cu mai mare eficien , ţă primele forme de control al creşterii popula iei, sunt întreprinse primele înregistr ri fiabile ale popula ieiţ ă ţ iar în agricultur se petrec transform ri spectaculoase – introducerea masiv a unoră ă ă plante de cultur din Lumea Nou în cea Veche şi invers, modificareaă ă sistemelor de cultur , devenite tot mai ă intensive etc.

În cadrul acestui ciclu deosebim dou faze distincte : modern şiă ă contemporan .ă

a)Faza modernăSe suprapune perioadei marcate de impunerea rela iilor capitalisteţ în Europa şi

America de Nord având drept corolar expansiunea colonial vest-europeană ă în Asia şi Africa (1750-1950). Tot acum debuteaz explozia demografică ă, fenomen concomitent revolu iei industriale declanşat în Anglia, Germania, Fran a şiţ ă ţ

rile de Jos, propagat treptat spre sudul şi estul Europei sau peste ocean,Ţă ă în America de Nord. Fenomenul exploziei demografice este şi expresia creşterii vizibile a standardului de via , îndeosebi pe plan medical – prinţă generalizarea unor forme noi de combatere a unor maladii, reducându-se astfel mortalitatea general (vaccinuri, medicamente etc.). O creştereă sensibil a popula iei se constat şi în Extremul Orient (Japonia, China)ă ţ ă determinat îns de progresele înregistrate în agricultur – noi tehnici deă ă ă cultur a orezului, folosirea pe scar larg a unor amendamente, r spândireaă ă ă ă practicii culturilor succesive care au permis subzisten a unor mase tot maiţ importante de oameni. Africa a r masă , pe ansamblu, în afara acestor evolu iiţ datorită

decalajului tot mai mare pe plan civiliza ional dar şi vîn torii de sclavi sauţ ă introducerii unor boli necunoscute, în contextul coloniz rii europene. ă Americile şi Australia, intr , dimpotriv , într-o faz accelerat de creştereă ă ă ă (America de Nord din secolul al XVIII-lea, Australia şi unele regiuni ale Americii Latine din secolul al XIX-lea). Aceast creştere a fost sus inut de o puternic emigra ieă ţ ă ă ţ de sorginte european , efect al exploziei demografice amintite dar şi ală expansiunii coloniale. Perioada de vîrf a acestui val migratoriu se suprapune celei de-a doua p r i a secolului al XIX-lea şi primei p r i a secolului al XX-leaă ţ ă ţ (tab.nr.10). Acest flux este destul de corect apreciat, dat fiind organizarea curent aă ă recens mintelor în rile europene.ă ţă

Tabelul nr.10 :Evolu ia numeric a popula iei mondiale între anii 1700-ţ ă ţ1950 e.n. (milioane locuitori)Anul TERRA Asia Europa Africa America Oceania

1700 611.7 413.7 120.4 62.3 13.8 1.6

1750 705.3 482.3 140.6 64.2 16.5 1.7

1800 877.7 596.8 181.6 69.4 24.1 1.9

1850 1147.0 736.8 266.9 82.5 58.8 2.1

1900 1573.2 913.8 395.6 110.6 147.3 5.9

1910 1703.0 970.4 433.2 119.4 173.2 6.8

1915 1782.8 1003.6 455.6 125.4 190.8 7.4

1920 1811.2 1011.3 448.5 130.3 208.7 8.0

1930 2063.3 1149.8 513.8 151.5 237.9 9.3

1940 2347.6 1331.5 549.6 179.8 275.8 10.9

1945 2380.8 1374.2 504.2 194.6 296.2 11.6

1950 2512.1 1434.3 516.5 217.4 330.4 12.7

Sursa : Estim ri personale pornind de la matarialele men ionate în tabelele 5-9ă ţ

Aceste înregistr ri relativ exacte permit evaluarea unei ă creşteri progresiv accelerate pe parcursul întregii perioade (ritmul mediu anual a ajuns la 0.48%, cu valorile cele mai mari dup 1900, în ciuda influen ei nefaste a celor dou r zboaieă ţ ă ă mondiale, dar în contextul debutului manifest rii exploziei demografice înă Africa, America Latin şi Asia).ă

Durata de dublare a popula iei mondiale scade la circa 150 de aniţ într-o primă faz (pîn la 1900), creşterea cea mai însemnat revenind Americilor (de 11ă ă ă ori), Oceaniei (3.6ori) şi Europei (de 3.3 ori). La 1900, Europa a înregistrat propor iaţ maxim atins vreodată ă ă (peste ¼ din popula ia mondial ), fapt ce explic rolulţ ă ă

s u politic pregnant. În ierarhia statelor europene s-au produs îns reaşez riă ă ă importante, datorit comportamentului demografic diferen iat. Fran a, careă ţ ţ intr în secolul al XVIII-lea într-o faz de relativ stagnare, urmare a unuiă ă ă comportament denatalist, este dep şit treptat de celelalte state europeneă ă importante (Rusia, Germania, Marea Britanie şi Italia). De exemplu, în 1800, Fran a num ra 29 mil.locuitori iar Marea Britanie doar 14 mil., pentru ca înţ ă 1900 s ajung doar la 40 mil., fa de 42 mil. în Marea Britanie, 56 mil.înă ă ţă Germania sau 104 mil. în Rusia(Imperiul arist), în condi iile în care toateŢ ţ aceste ri au contribuit masiv la fluxul de popula ie dirijat spre oceanţă ţ (îndeosebi Marea Britanie şi Germania, vezi tab.nr.11). Un caz particular în Europa secolului al XIX-lea l-a constituit Irlanda care, dup 1815, a intrat într-o faz deă ă descreştere accelerat a popula iei, datorat atât emigr rii cât şi foameteiă ţ ă ă teribile din 1848-1851. Abia dup 1985, odat cu integrarea în Uniuneaă ă European , aceast ar şi-a revenit din aceast c criz seculară ă ţ ă ă ă ă.

Un alt fenomen capital al acestei perioade este urbanizarea, corolar al industrializ rii,ă care a condus la formarea unor mari concentr ri de popula ie de tip urban-ă ţindustrial, prin deplasarea unor mase imense de popula ie rural , fenomenţ ă cunoscut sub numele de „exod rural”, termen impus la sfîrşitul secolului al XIX-lea în vocabularul ştiin ificţ . Trebuie f cut o distinc ie între ă ă ţ exodul agricol şi exodul rural, primul fiind o component a celuilalt care presupune şi plecareaă masiv a altor categorii de popula ie rural : aristocra i, artizani, comercian i,ă ţ ă ţ ţ fenomen surprins frecvent în literatura secolului amintit.

Între 1900 şi 1950, Americile şi Oceania cunosc acelaşi proces de creştere rapidă, rezultat al punerii în valoare a unor teritorii anterior slab populate. Totuşi, în valori absolute creşterea este mult inferioar celei din Europa, chiar dacă ă spre sfîrşitul perioadei se impun cu claritate trei noi puteri demografice – S.U.A., Brazilia şi Mexic.

Chiar dac ă în Asia ritmul de creştere a fost mai lent, aplicat la imensele aglomer riă umane de aici, s-au înregistrat cele mai mari creşteri în valori absolute, continentul men inându-şi suprema ia la nivel mondial, oscilând în jurul uneiţ ţ propor ii de 60%. Muta ii importante s-au produs şi în ierarhia statelorţ ţ asiatice. Astfel, China s-a distan at dup 1800 tot mai mult de subcontinentulţ ă indian dup ce la 1700 ajunseser la o oarecare egalitate, avantajul cîştigată ă men inându-se şi dup 1950. Foarte dinamice au fost în aceast perioadţ ă ă ă regiunile din sud-estul Asiei – Insulinda, Taiwanul şi Indochina, impunându-se ca o nou „for ” demografic Indonezia, stat ce va dep şi dup 1900 celeă ţă ă ă ă mai populate state europene. Spre deosebire, în centrul şi sud-vestul Asiei, letargia instaurat înc din Evul Mediu a continuat pîn dup 1900ă ă ă ă . State care alt dat contau printre cele mai populate din lume, Turcia, Iranul, au r masă ă ă mult în urm . O situa ie similar caracteriza şi nordul Afriă ţ ă cii.

Tabelul nr.11 :Evolu ia popula iei unor state europene,ţ ţ 1800-1900 (milioane)Statul 1800 1850 1900 Creşt

ere 1800-

Statul 1800 1850 1900 Creştere 1800

1900 (%)

-900 (%)

Norvegia 0.9 1.4 2.2 144 Fran aţ 28.2 35.8 39.0 38

Suedia 2.3 3.5 5.1 122 Germania

24.5 35.4 56.4 130

Finlanda 1.0 1.6 2.6 160 Elve iaţ 1.7 2.4 3.3 94

Danemarca

1.0 3.5 2.5 150 Austria 13.3 18.1 26.1 95

Olanda 2.2 3.1 5.2 136 Ungaria

10.0 13.3 19.3 93

Belgia 3.0 4.4 6.7 123 Italia 18.1 24.3 32.5 80

Marea Britanie

10.6 20.8 37.0 249 Spania 11.5 15.0 18.6 62

Irlanda 5.0 6.5 4.5 -10 Portugalia

3.4 3.9 5.4 59

Notă : cifrele corespund teritoriului din acea perioad , care coincide cu cel actuală cu excep ia Germaniei considerat în limitele de dup 1871, a Fran ei, careţ ă ă ţ exclude Alsacia-Lorena şi a Italiei care nu include provinciile aflate sub ocupa ie austriac . Austria şi Ungaria cuprind teritoriile Imperiuluiţ ă Habsburgic aşa cum au fost divizate dup 1867.ăSursa : H.Moller, Population Movements in Modern European History, New York, Macmillan, 1964, pp.5.

Trebuie remarcat c ă dup 1900 se produc muta ii importantă ţ e. Europa îşi pierde dinamismul anterior, ca urmare a generaliz rii procesului de tranzi ieă ţ demografic , a emigra iei peste ocean şi a efectelor catastrofale ale celoră ţ dou r zboaie mondiale (10 mil. pierderi umane în primul r zboi şi 50 mil. înă ă ă al doilea). Acest din urm factor a afectat tocmai vârstele tinere, generând oă supramortalitate şi o reducere a natalit ii. Spre deosebire, Americile şi-auăţ p strat dinamismul demografic chiar şi dup reducerea aportului migratoriu,ă ă prin iner ie popula ia a p strat o structur mult mai favorabil pe vârste.ţ ţ ă ă ă Dup 1950, principalul factor de creştere al popula iei americane va deveniă ţ creşterea natural a popula iei. Asia începe ultimul secol al celui de-al doileaă ţ mileniu ca un reviriment vizibil, mai ales în sudul şi sud-vestul continentului iar Africa, înregistreaz semnele clare ale unei explozii demografice f ră ă ă precedent, dup câteva secole de stagnare.ă

Aceast perioad se remarc poate şi prin ă ă ă cea mai rapid extindere aă sistemului de populare înregistrat vreodată ă. Este de fapt, perioada în care ekumena, aşa cum o cunoaştem ast zi, se constituie în liniile sale generale. Acum suntă valorificate ultimele regiuni europene r mase slab populate, datorită ă turbulen ei la care erau expuse din cauza invaziilor migratoare : cîmpiileţ stepice din sud-estul continentului. Tot acum frontul de populare avansează spre interiorul zonelor muntoase europene, în interesul exploat rii unoră

resurse indispensabile dezvolt rii economiei capitaliste. Dar cea maiă evident extindere este opera colonizatorilor originari din Europa, care voră transforma într-un timp foarte scurt „Lumea Nou ”, unde fronturile pioniereă s-au succedat rapid, fenomen exemplar eviden iat de formarea S.U.A., aşaţ cum le cunoaştem ast zi. Tot europenii sunt cei care vor stimula populareaă unor arii insulare slab umanizate, depopulate sau complet nevalorificate antropic, în contextul dezvolt rii agriculturii de planta ie (Antile, Mascarene,ă ţ Oceania), de multe ori colonizând aici popula ii diverse, africane, asiatice sauţ europene. Asia a cunoscut şi ea fenomene similare, popula iile mai active,ţ cele din sud-est axate pe rizicultur mai ales, extinzându-şi teritoriile înă detrimentul spa iilor forestiere sau al unor popula ii mai pu in avansate,ţ ţ ţ fenomen recurent presiunii demografice acumulate. În Africa subsaharian ,ă unde inciden a vîn torii de sclavi negri s-a redus treptat pîn la dispari ie,ţ ă ă ţ zonele litorale, mai insalubre în general, vor cunoaşte un reviriment sensibil odat cu împ r irea continentului, aici situându-se majoritatea punctelor deă ă ţ trafic. Colonizarea european a Africii a contribuit enorm la trasareaă principalelor linii de for ale sistemului african de populare, mai lax decâtţă cel din spa iul euro-asiatic.ţ

b)Faza contemporanăCea mai scurt dintre etapele evolu iei numerice a popula iei Globului dară ţ ţ

şi cea mai spectaculoasă, acoper timpul scurs dup 1950, caracterizat prină ă cel mai înalt ritm de creştere atins vreodat , efect al exploziei demograficeă manifestate în continentele r mase anterior în afara acesteia – Africa, Asia şiă America Latin . Este o epoc în care ă ă creşterea popula iei devine oţ preocupare major de interes globală , dovad fiind succesivele conferin eă ţ asupra popula iei de dup 1968. Acest interes se justific şi prin ţ ă ă durata redusă a dubl rii popula ieiă ţ , de 36 de ani dac lu m ca baz anul 1950 sau de 40 de aniă ă ă dac ne raport m la anul 1960. ă ă Dup 1950, popula ia mondial a crescut cuă ţ ă circa 3.5 md locuitori (1950-2000), mai mult decât în toate perioadele anterioare. Explozia demografic se manifest acum la cote maxime, în contextul unor progreseă ă remarcabile în domeniul medical, difuzate masiv, pîn în cele mai s raceă ă state. Se suprapune şi iner ia istoric a popula iilor africane, undeţ ă ţ modernizarea social-economic este mai lent sau abia s-a declanşaă ă t. (tab.nr.12).

Tabelul nr.12 : Evolu ia numeric a popula iei mondiale între anii 1950-ţ ă ţ2025 e.n. (milioane locuitori)Anul TERRA Asia Europa Africa America Oceania

1950 2512.1 1434.3 516.5 217.4 330.4 12.7

1960 3002.1 1724.9 575.0 273.2 413.1 15.8

1970 3633.3 2124.1 626.8 355.5 507.6 19.3

1980 4416.3 2647.2 662.3 470.0 610.9 22.6

1990 5207.7 3176.9 691.1 609.5 702.7 26.1

2000 6055.0 3718.4 693.3 787.6 825.1 30.6

2010 6776.4 4152.9 687.3 981.5 921.1 33.6

2025 7818.0 4746.0 675.0 1268.0 1079.0 40.0

Sursa : Estim ri personale pornind de la sursele men ionate la tabelele 5-8ă ţ

Astfel, creşterea popula iei se aplic la mase tot mai mari deşi ţ ă dup 1970ă se constat o reducere progresiv a ritmului anuală ă (valoarea maxim , de pesteă 2%, corespunde anilor 1965-1975, sc zând apoi treptat pîn la 1.4% întreă ă 1995-1999. Totuşi, în valori absolute, valoarea maxim a creşterii a întîrziată mai bine de dou decenii, abia dup 1995 se constat o sc dere dup ună ă ă ă ă nivel record de circa 90 mil.locuitori anual.

Cu toat generalizarea recens mintelor, ă ă efectivele popula iei mondiale suntţ înc relativ cunoscuteă , multe state nu au afectat înc o astfel de anchet . Acesteă ă înregistr ri sunt de natur s confirme sau s infirme estim rile oficiale sauă ă ă ă ă ale diverselor institu ii mondiale, putând ap rea surprize într-un sens sauţ ă altul. De exemplu, China era creditat în 1947 cu 476 mil. de locuitori,ă pentru ca recens mîntul din1950 s îi atribuie 600 mil. Un caz cunoscut esteă ă şi cel al Nigeriei care, creditat cu 30 mil.locuitori în 1965, avea conformă recens mîntului efectuat în acest an, 55 mil.. Mai tîrziu, prognozele bazateă pe aceast din urm cifr s-au dovedit exagerate, O.N.U. estima pentruă ă ă 1990, un efectiv de 120 mil., redus de recens mîntul efectuat în 1992 la 95ă mil., baz a estim rilor ulterioare. Diferen e sensibile între estim ri şiă ă ţ ă recens minte au fost recent observate şi în unele state islamice ale c roră ă popula ii erau supraestimate, pe seama presupusului conservatorism alţ acestora, infirmat de studii recente. Foarte pu in cunoscute sunt efectiveleţ multor state importante la nivel regional, care înc nu au efectuat nici ună recens mînt (Etiopia, Yemen, Arabia Saudit , Afganistan). Totuşi, fiabilitateaă ă valorilor prezentate în tabel este mai mare ca oricând, evolu ia popula ieiţ ţ fiind cunoscut cu suficient de mare exactitate, nu numai în rile dezvoltateă ţă ci şi în multe state asiatice sau latin-americane, în primul rând în cei doi gigan i demografici – China şi India, a c ror popula ie cumulat dep şeşteţ ă ţ ă ă 37% din totalul mondial. În alt ordine de idei, supraevaluarea popula ieiă ţ Laosului, dovedit de recens mîntul efectuat în 1994, nu este de natur să ă ă ă influen eze estim rile mondiale.ţ ă

În contrast cu evolu iile din rile în curs de dezvoltare, ţ ţă în rile dezvoltateţă , aceast ultim perioad a ciclului actual este marcat de ă ă ă ă tendin a general deţ ă sc dere a ritmului de creştere a popula ieiă ţ . Acest fenomen este specific ultimei faze a moderniz rii comportamentului demografic, în multe state fiind datorată deficitului natural, o raritate specific doar Germaniei şi Ungariei pîn înă ă 1990, dar devenit o situa ie obişnuit în majoritatea statelor din sudul şiă ţ ă

estul Europei, cu tendin a de generalizare la scara întregului continent iar înţ perspectiva imediat şi în Canada, estul Asiei etc. Este de fapt tendin aă ţ invers , de ă implozie demografic ,ă fenomen care nu îngrijoreaz atât prin efectulă reducerii popula iei cât prin acela, deja puternic resim it, al îmb trîniriiţ ţ ă acesteia. Este o situa ie care va determina modific ri majore în ierarhiaţ ă regional sau mondial chiar dac globalizarea mişc rilor migratorii ar puteaă ă ă ă compensa diferen ele de trend demografic dintre cele dou categorii deţ ă state, deja cele mai multe state vest-europene men inându-se în afaraţ declinului prin soldul migratoriu pozitiv (tab.nr.13).

Tabelul nr.13 :Evolu ia ierarhiei primelor 10 state cele mai populateţ (milioane locuitori,1000 î.e.n.-2003Nr.crt

statul 1000î.e.n

statul 1 e.n.

statul 1000

statul 1900 statul 2003

1 China 16.2 China 62.0 China 67.0 China 415.0

China 1288.7

2 India 12.0 India 33.0 India 62.0 India 227.0

India 1068.6

3 Pakistan

3.7 Italia 7.0 Turcia 7.3 S.U.A 77.0 S.U.A 291.5

4 Egipt 3.5 Turcia 6.7 Fran aţ 6.5 Fed.Rusă

71.0 Indonezia

220.5

5 Turcia 3.4 Fran aţ 6.5 Bangladesh

6.5 Japonia 45.8 Brazilia 176.3

6 Iraq 2.5 Spania 6.0 Pakistan 6.0 Germania

43.0 Pakistan 149.1

7 Italia 2.3 Egipt 5.8 Egipt 5.7 Fran aţ 41.2 Bangladesh

146.7

8 Fran aţ 2.2 Pakistan

5.0 Spania 5.5 M.Britanie

41.1 Fed.Rusă

145.5

9 Iran 2.1 Iran 3.9 Nigeria 5.2 Indonezia

40.5 Nigeria 133.9

10 Spania 2.0 Germania

3.5 Italia 5.0 Italia 34.2 Japonia 127.5

Sursa: Estim ri personale pornind de la sursele men ionate la tabelele 5-8.ă ţ

Valorile corespund teritoriului actual.

Cu toate acestea, o creştere a ponderii continentelor în care explozia demografic îşi men ine înc prin iner ie influen a, este indubitabil . Asia nu-ă ţ ă ţ ţ ăşi va pierde pozi ia, dar Europa, inclusiv partea european a Rusiei, va pierdeţ ă teren în fa a Africii şi Americii. America de Sud a recuperat diferen a care oţ ţ separa de America de Nord dar nu va mai înregistra pe viitor o creştere notabil iar Oceania va r mîne la acelaşi nivel coborît de populare.ă ă

Evolu iile din ultima jum tate de secol au adus în prim plan o serie deţ ă state care au devansat statele cele mai populate din Europa – Indonezia, Brazilia, Pakistan, Bangladesh, Nigeria, Mexic, toate cu peste 100 mil.locuitori în 2003, la care se adaug Vietnamul, Filipinele, Egiptul, Turcia, Iranul, Thailanda, Etiopia, stateă a c ror pondere dep şeşte 1% din popula ia mondial . Propulsate la nivelulă ă ţ ă de puteri regionale sau recîştigându-şi pozi ia de alt dat (Turcia, Egiptul,ţ ă ă Iranul) aceste state au un rol tot mai important în gestiunea resurselor umane ale Planetei, cu condi ia rezolv rii unor probleme derivate dinţ ă dep şirea raportului optim dintre popula ie şi resursele locale. Rezolvareaă ţ acestora este posibil numai prin atingerea unui echilibru al creşteriiă demografice, solu ia de ultim or a Egiptului fiind extrem : proiectul Newţ ă ă ă Valley, care va costa 89 md. USD pîn în 2020 şi prevede recuperarea a 534ă 000 ha teren arabil în oaza El Kharga, la vest de Nil şi în Peninsula Sinai, crearea a câtorva milioane de locuri de munc şi str mutarea aici a circa 7ă ă mil.locuitori.

III.2.Bilan ul natural al popula ieiţ ţBilan ul natural este determinat de dou componente esen iale înţ ă ţ

creşterea popula iei, ţ natalitatea şi mortalitatea, care în func ie de nivelul lor potţ asigura un excedent (spor) natural sau un deficit natural. Natalitatea este elementul activ în acest bilan iar mortalitatea cel pasiv. Ambele se supunţ unor legi biologice comune cu ale tuturor vie uitoarelor, specia umanţ ă distingându-se prin posibilitatea unui control care le poate modifica nivelul. Astfel, progresul societ ii umane a implicat şi un progres continuu alăţ controlului acestor dou componente vitaleă , rezultanta fiind tendin a de creştereţ accelerat a popula iei Globului, aşa cum a fost prezentat în capitolulă ţ ă anterior.

III.2.1.NatalitateaComponenta activ a bilan ului natural se exprim prin num rul de n scu iă ţ ă ă ă ţ

vii (Nv), raportat la mia de locuitori (Pt*1000) şi este mai uşor controlabil , fie deă c tre familie, în func ie de dorin a acesteia de planificare a dimensiuniiă ţ ţ proprii, fie de c tre stat, prin m suri restrictive sau stimulatorii : ă ă

N=Nv/Pt*1000Aceast particularitate implic o ă ă mare variabilitate în timp, natalitatea putând

înregistra salturi remarcabile, conjuncturale. Spre deosebire, mortalitatea este mai greu de controlat, factorul biologic fiind mult mai puternic impunând o evolu ie mai lent .ţ ă

Num rul n scu iloă ă ţ r vii nu este totdeauna cunoscut, mai ales în rile slabţă dezvoltate unde sunt declara i adesea mai tîrziu sau nu sunt declara i decâtţ ţ

dac se dovedesc viabili. Tot în aceste state, nici popula ia total nu esteă ţ ă cunoscut , existând o tendin de subevaluare a popula iei rurale mai ales,ă ţă ţ astfel încât valorile publicate de c tre diversele organisme na ionale sauă ţ interna ionale sunt relative. În plus, ceea ce este cunoscut este ţ natalitatea brută, care prezint unele inconsecven e datorate structurii diferen iate peă ţ ţ grupe de vârst şi sexe între diversele popula ii. Astfel, un stat cu o propor ieă ţ ţ mare a popula iei vârstnice apare cu valori foarte reduse ale natalit ii, peţ ăţ când unul cu popula ie tîn r va avea valori foarte ridicate. La fel, în aceleţ ă ă regiuni cu uşoar dominan masculin , recent populate sau în curs deă ţă ă populare, pot ap rea abateri semnificative. Este motivul pentru care înă practica demografic sunt utiliza i şi al i ă ţ ţ indicatori ai fertilit iiăţ precum :

-natalitatea standardizată (Ns), ob inut prin raportarea la o popula ieţ ă ţ standard (Ps) şi nu la una real (o popula ie cu o structur ideal pe grupe deă ţ ă ă vârst ) : ă Ns=Nv/Ps*1000

Este pu in folosit neexistând o unanimitate în privin a calculului ţ ă ţ Ps.-fertilitatea general a popula ieiă ţ , mult mai utilizat , se ob ine prin raportareaă ţ

num rului de n scu i vii într-un an la popula ia feminin de vârst fertil , ă ă ţ ţ ă ă ă Pf (15-49 de ani): F=Nv/Pf*1000

Este mai relevant decât natalitatea brut , putând fi utilizat în prognoza peă termen mediu, pentru c elimin acele segmente de popula ie care nuă ă ţ particip efectiv la reproducerea popula iei (femeile aflate în afara vârsteiă ţ fertile şi b rba ii). În acest mod pot exista contradic ii între acest indicator şiă ţ ţ natalitatea brut . Un exemplu citat în literatura de specialitateă (J.Beaujeu-Garnier, 1954) este o compara ie între Fran a şi Ungaria, unde pe timpul celui de-alţ ţ doilea r zboi mondial, natalitatea brut era de 16‰, respectiv, 20.1‰, dară ă fertilitatea general era de 159‰ în Fran a şi de 150‰ în Ungaria. Acesteă ţ diferen e se datorau raport rii natalit ii brute franceze la o popula oieţ ă ăţ ţ relativ îmb trînit . Similar este situa ia şi la nivel regional. De exemplu, înă ă ă ţ ara noastr , jude ul Teleorman este cunoscut ast zi ca având valori foarteţ ă ţ ă

reduse ale natalit ii, ca şi municipiul Bucureşti (9.1%, respectiv 7.5% înăţ 2001), dar fertilitatea general este mult mai ridicat decât în acesta (51.2%,ă ă respectiv 28.2%), îmb trînirea foarte avanasat a popula iei constituindă ă ţ principala explica ie.ţ

-indicele conjunctural (sintetic) al fertilit ii, ISFăţ , tot mai utilizat în statisticile O.N.U., fiind ob inut prin raportarea num rului de copii n scu i de femeile de vârstţ ă ă ţ ă fertil la totalul acestei popula ii la un moment dat. Valoarea ob inut seă ţ ţ ă exprim în ă copii/femeie de vârst fertilă ă şi reflect cel mai bine tendin ele deă ţ evolu ie ale unei popula ii ca şi posibilit ile de regenerare a efectivelor. ISFţ ţ ăţ poate fi interpretat în func ie de ţ pragul de 2.1, considerat ca fiind limita pîn la careă o popula ie îşi asigur înlocuirea. Sub acest prag, indic tendin e regresiveţ ă ă ţ iar peste acesta asigur o creştere natural a popula iei (în condi iile uneiă ă ţ ţ mortalit i reduse). Reparti ia sa pe Glob este inegal , media anilor 1995-ăţ ţ ă1999 fiind de 2.9, iar valoarea anului 2003 de 2.8. Practic toate statele europene se afl sub limita men ionată ţ ă, cu excep ia Albaniei, în unele cazuri fiind foarteţ coborît (Bulgaria, Cehia, Letonia, Armenia, Georgia, Spania, Rusia, România cu 1.1-1.2). Aceeaşi situa ie caracterizeaz şi alte state dezvoltate (Japonia,ţ ă

Canada, Australia), doar S.U.A. se men in la limit , explicabil prin aportul deţ ă popula ie latino-american şi prin prezen a numeroasei comunit i afro-ţ ă ţ ăţamericane. Sub acest prag au coborît deja şi o serie de state în curs de dezvoltare care au dus o politic riguroas de control demografică ă (R.P.Chinez . Thailanda, Coreea de Sud, Taiwan) sau multe state insulare dină Antile (Cuba în primul rând) mai permisive politicilor denataliste. S-au apropiat vertiginos de acest prag şi unele state musulmane precum Tunisia sau Iranul. În rile în curs de dezvoltare valoarea acestui indicatorţă dep şeşte de regul valoarea 5 în Africa sau 3 în Asia şi America Latină ă ă (maxima în Niger, 8). Pe parcursul anilor 1990-2000 s-a observat îns oă rapid sc dereă ă a acestui indicator în majoritatea statelor Lumii a Treia, fapt pozitiv dac îlă raport m la gravele probleme de dezvoltare ale acestora. Aceast tendină ă ţă oblig la revizuirea continu a prognozelor O.N.U. pe termen mediu.ă ă

-rata de înlocuire (reproduc ie) a popula iei, Rţ ţ , se ob ine prin raportareaţ num rului total de copii de sex feminin care au şansa s ajung la vârstaă ă ă reproducerii şi care sunt n scu i de c tre o femeie în decursul vie ii sale. Esteă ţ ă ţ cel mai important indicator pentru prognoza natalit ii, de obicei atunci cândăţ valoarea sa este supraunitar , popula ia are tendin e de creştere iar dacă ţ ţ ă este subunitar , exprim tendin e de sc dere. Valoarea medie mondială ă ţ ă ă pentru 1980-1984 era de 1.59 iar pentru 1995-1999 de 1.34, ceea ce înseamn c popula ia mondial va continua s creasc în urm toareleă ă ţ ă ă ă ă decenii. Distribu ia sa este la fel de neuniform , în Lumea a Treia fiind încţ ă ă de 1.61, creşterea destul de rapid a popula iei se va men ine astfel prină ţ ţ iner ie, spre deosebire de rile dezvoltate unde este sub 0.85, declinulţ ţă demografic accentuându-se astfel în deceniile viitoare. Ca şi ISF, cunoaşte o tendin deţă sc dere rapid dup 1990ă ă ă , efect probabil al mondializ rii, al generaliz rii unoră ă comportamente şi mentalit i specifice statelor dezvoltate, tendinăţ ţă manifest mai ales în regiunile vecine acestora – nordul Africii sau apropiateă cultural – America Latin ori cu care între in rela ii intense – sud-estul Asiei.ă ţ ţ

III.2.1.1.Factorii care influen eaz natalitateaţ ăNatalitatea este un fenomen natural supus unor influen e puternice din parteaţ

unor factori social-economici şi politici. Putem distinge astfel o natalitate naturală (poten ial )ţ ă în absen a oric ror m suri de ordin social şi o ţ ă ă natalitate real ,ă consecin a influen ei factorilor care vor fi prezenta i în cele ce urmeaz .ţă ţ ţ ă

a)Natalitatea poten ial (fiziologic )ţ ă ăDac asupra unei popula ii nu intervin nici un fel de constrîngeriă ţ

sociale, valorile poten iale ale natalit ii s-ar înscrie între 45-50‰, în func ieţ ăţ ţ de particularit ile fiziologice putându-se ajunge pîn la 60‰ – cazul unorăţ ă popula ii africane sau, în trecut, al unor popula ii europene (coloniştiiţ ţ francezi din Quebec). Totuşi, natalitatea poten ial este rareori atinsţ ă ă, fiind influen at de starea s n t ii popula iei, de bolile endemice şi mai ales deţ ă ă ă ăţ ţ cele venerice, susceptibile a induce sterilitatea. Aşa a fost cazul Africii înainte de 1950, unde pe arii extinse 20-25% dintre femei erau afectate de astfel de boli (boala somnului, sifilis), situa ie schimbat dup 1950. Eradicareaţ ă ă

malariei într-un stat tropical ca Sri Lanka, a condus dup 1950 la o creştereă rapid a natalit iiă ăţ , la peste 50‰. Regimul alimentar are, pare-se, o influen notabilţă ă, fertilitatea feminin fiind invers propor ional cu consumul de proteine şi directă ţ ă propor ional cu cel de vegetale. O parte din reducerea natalit ii în rileţ ă ăţ ţă dezvoltate se datoreaz şi creşterii consumului de proteine. Ariile de consumă preferen ial al orezului se remarc printr-o fertilitate poten ial ridicat ,ţ ă ţ ă ă sporit de practica administr rii fierturilor de orez de la vârste fragede,ă ă mamele putând astfel concepe din nou, spre deosebire de Africa unde, în general, copii sunt al pta i pîn la 2-3 ani. ă ţ ă Rolul particularit ilor rasialeăţ în diferen ierea natalit ii poten iale ţ ăţ ţ este discutabil şi delicat, nefiind concludent, în orice caz subsidiar rolului factorilor induşi de standardul de via şi de comportamentulţă demografic. Sigur este frecven a mai mare a fenomenului gemelar laă ţ negroizi (2% din naşteri), la igani (pîn la 4.5%) dar mult mai slab laţ ă ă mongoloizi (0.6%) sau europoizi (1.1%).

Contextul climatic poate de asemenea influen a natalitatea brut . Climateleţ ă excesiv de reci, cu ierni lungi, unde omul s-a adaptat mai greu, au o influenţă negativ (cazul eschimoşilor). În zonele cu climat diferen iat apar consecin eă ţ ţ vizibile în frecven a mensual a naşterilor (valoarea maxim se înregistreazţ ă ă ă în aprilie-mai în Europa) consecin a concep iilor de la începutul verii.ţă ţ

O influen major o are ţă ă structura pe grupe de vârste şi sexe. Popula iile cu oţ structur deformat – cazul emigran ilor, au o natalitate mai redus sauă ă ţ ă dimpotriv , foarte ridicat în cazul în care exist un aflux sporit de popula ieă ă ă ţ tîn r venit din mediul rural. De regul , structura pe sexe a n scu ilor esteă ă ă ă ă ţ totdeauna favorabil sexului masculin (5-6%mai mul i), situa ie reglată ţ ţ ă treptat prin mortalitatea mai ridicat .ă

b)Natalitatea reală Ca urmare a conjunc iei unor factori diverşi, natalitatea real este diferitţ ă ă

de natalitatea poten ial . Cei mai importan i dintre aceştia sunt :ţ ă ţ-standardul de viaţă, esen ial, impune o rela ie invers propor ional , cu câtţ ţ ţ ă

este mai ridicat cu atât natalitatea este mai redus . Creşterea nivelului deă trai determin familiile s -şi diminueze descenden a. La 1800, doar 50% dină ă ţ copii rilor vest-europene aveau şansa s ating vârsta maturit ii, pe cândţă ă ă ăţ ast zi se ajunge la peste 99%. Num rul mediu de copii pe familie a sc zută ă ă masiv în rile dezvoltate – de la 5.5 în trecut la mai pu in de 2 în prezent.ţă ţ Nivelul şcolariz rii este foarte importantă , studii efectuate în S.U.A., arat c în rândulă ă femeilor analfabete, num rul coă piilor este mai mare (3.86) decât al celor cu studii superioare (1.38). Aceast sc dere este legat şi de ă ă ă modul de viaţă, generat de tendin aţ spre supraconsum, creşterea timpului liber, fiecare c utând s profite laă ă maximum de binefacerile societ ii de consum. Studii efectuate în Fran aăţ ţ anilor 1970 arat o diferen important între familiile burgheze şi cele deă ţă ă agricultori, în acelaşi sens (2.6, respectiv 4.1 copii), dar cu tendin a deţ reducere progresiv a diferen elor pîn la apropiere sau chiar inversaă ţ ă re. În unele state, segrega ia rasial corelat cu standardul de via poate fi un altţ ă ă ţă factor de diferen iere a nivelului natalit ii. Tipic din acest punct de vedereţ ăţ ă este Africa de Sud dar şi în S.U.A., Brazilia, Australia sau Noua Zeeland potă fi observate evolu ii similareţ .

Mediul urban are de asemenea o influen cert , corelat îns cu nivelulţă ă ă ă veniturilor. În anii 1970, familiile urbane din S.U.A., cu venituri mari, aveau în medie 2.2 copii, spre deosebire de familiile din mediul rural, cu venituri mai mici, care aveau în medie 3.9 copii.

Gradul de ocupare a popula iei active feminineţ , antrenarea lor în activit iăţ productive este la fel de important în prezent corelat cu modificarea moravurilor şi a mentalit iăţ lor.

-politica statului, este un alt fctor important în perioada contemporan . În func ie deă ţ orientarea acesteia se pot distinge : politici nataliste, care caut s sus in oă ă ţ ă natalitate ridicat , atunci când statul se vede amenin at de reducereaă ţ natural a popula iei, sau se ghideaz dup idei expansioniste. Primele stateă ţ ă ă care au introdus o astfel de politic au fost Germania nazist şi Italia fascist ,ă ă ă în perioada interbelic , urmate de Fran a, U.R.S.S., dup 1950 iar mai tîrziuă ţ ă de toate statele europene. Aceste politici constau în m suri de sprijinire a mameiă şi copilului : acordarea de aloca ii, concedii pl tite, asigurarea locului de munc .ţ ă ă În afara Europei, aceast politic este prezent şi în Australia, Argentina sauă ă ă în rile petroliere din sud-vestul Asiei, state dezvoltate economic şi cu oţă densitate redus a popula iei ; ă ţ politicile denataliste, care urm resc diminuareaă creşterii naturale prin intermediul reducerii natalit ii. Constau în m suri deăţ ă planning familial : r spândirea mijloacelor anticoncep ionale, legiferarea unoră ţ vârste limit la c s torie (cazul Chinei), impunerea unor sume familiilor cuă ă ă mul i copii, pîn la m suri şocante de tipul steriliz rilor în mas (India, China,ţ ă ă ă ă Thailanda, atât la femei cât şi la b rba i)ă ţ . Este o politic extrem de r spândită ă ă în Asia Musonic unde rezultatele au fost în general pozitive (Japonia, China,ă Thailanda, mai recent şi în Indonezia, Bangladesh sau Vietnam, dar mai pu inţ vizibile în India, statul care a ini iat aceast politic ). În Africa este mai rarţ ă ă întîlnit dar a dat deja rezultate notabile în nord (mai ales în Tunisia dar şi înă Algeria sau Maroc), în Ghana, Kenya şi sudul extrem. În Asia de sud-vest este mai pu in evident , cu excep ia Iaranului şi a Turciei. În America Latin esteţ ă ţ ă generalizat în să tatele mari (Mexic, Brazilia) cu probleme serioase legate de suprapopularea marilor metropole; politica indiferentă, în care autorit ile nu intervin în nici un mod,ăţ cazul S.U.A., al majorit ii statelor latino-americane şi africane iar mai recentăţ şi al unor state est-europene;

-structura tradi ional a familiei ţ ă are un rol important acolo unde poligamia este frecvent , contribuind la diminuarea natalit ii, ă ăţ majoritatea b rba ilor r mînândă ţ ă nec s tori i. Tendin a de dispari ie a acestui fenomen are drept efectă ă ţ ţ ţ creşterea natalit ii, fapt observat în Africa şi în unele state din Orientulăţ Apropiat. Rolul s u este contradictoriu totuşi, pentru c în acest modă ă cvasimajoritatea femeilor de vârst fertil sunt c s torite. În unele state dină ă ă ă Africa subsaharian , celibatul feminin definitiv este extrem de redus (Niger,ă doar 0.1% pentru grupa de vârst de 45-49 ani);ă

-vârsta medie la c s torieă ă , este de asemenea foarte important . Acolo unde esteă tradi ional coborît , natalitatea se men ine ridicatţ ă ţ ă. Creşterea acesteia poate impune o sc dere sensibil a natalit ii, cum este cazul Bangladeshului, undeă ă ăţ a ajuns la 27.3 ani pentru b rba i şi 19.6 pentru femei, paralel cu o sporire aă ţ num rului femeilor active, pe fondul sl birii influen ei religiei musulmane şiă ă ţ

al s r cieiă ă . C s toria precoce a popula iei feminine în statele Africiiă ă ţ subsahariene explic par ial men inerea unui nivel al natalit ii apropiat deă ţ ţ ăţ maximumul biologic (cazul men ionat al Nigerului, unde acest indicatorţ afişeaz înc cele mai mari valori la nivel mondial, 55‰ în 2003, în contextulă ă celei mai sc zute vârste la c s torie din Africa, 16 ani feminin şi 24 aniă ă ă masculin).

Dimpotriv , în Europa, acest indicator este ridicat impunând, par ial,ă ţ valori reduse ale natalit ii (valori de peste 30 de ani la b rba i şi 27 ani laăţ ă ţ femei în vestul continentului, chiar mai mult în Irlanda, Scandinavia, Italia sau Spania). Acest indicator este tradi ional ridicat şi în unele state dinţ Orientul Apropiat (mai ales în cazul b rba ilor) şi are o tendin de creştere înă ţ ţă multe ri ale Lumii a Treia, odat cu generalizarea şcolariz rii şi a ocup riiţă ă ă ă unei p r i importante din for a de munc feminin în activit i neagricole,ă ţ ţ ă ă ăţ fiind un factor esen ial în politica denatalist a unor state. ţ ă

Indicatorii care exprim relativ aceste fă enomene sunt nup ialitateaţ (num rul deă c s torii la mia de locuitori) şi ă ă divor ialitatea ţ (num rul de divor uri la mia deă ţ locuitori). Nup ialitatea redus şi divor ialitatea mare contribuie de regul laţ ă ţ ă sc derea natalit ii, cazul majorit ii statelor europene şi Americii de Nord.ă ăţ ăţ Un indicator util în prezent este frecven a naşterilor ilegitimeţ , aflat în creştere rapidă în Europa şi America de Nord (peste 50% deja în Danemarca, cu valori apropiate şi în celelalte state scandinave, Olanda, Fran a, Germania, dar maiţ redus în statele din sud şi est). America Latin prezint o situa ie complet opus ,ă ă ţ ă familiile fiind extrem de stabile (0.2‰ divor ialitate, fa de 5.1‰ în S.U.A.,ţ ţă nup ialitate de peste 7‰, fa de valorile de 3-5‰, curente în Europa),ţ ţă explicând par ial indicii mai ridica i ai natalit ii. Statele asiatice şi cele nord-ţ ţ ăţafricane prezint o situa ie similar , explicabil prin influen a Islamului înă ţ ă ă ţ

rile musulmane sau prin tradi iile familiale din estul continentului. Oţă ţ situa ie mai greu de caracterizat o prezint Africa subsaharian , undeţ ă ă promiscuitatea şi absen a unei st ri civile eficiente nu permit o compara ieţ ă ţ cu situa ia din statele dezvoltate. Vârsta medie la c s torie este foarteţ ă ă coborît adesea iar poligamia înc este prezent chiar dac tendin ele dină ă ă ă ţ

rile dezvoltate se resimt timid în unele state mai avansate. Dou teorii seţă ă confrunt în explicarea nivelului ridicat al natalit ii din aceast regiune :ă ăţ ă prima nu vede în aceasta decât manifestarea clasic a unei subdezvolt riă ă accentuate, cealalt , f r a nega acest factor, atribuie un rol sporită ă ă contextului cultural, favorabil familiei extinse, sentimentele pronataliste ale popula iei fiind viguroase chiar şi în rândul tineretului sau al p turilor socialeţ ă mai instruite (Thumerelle, 1996, pp.201-206).

-prescrip iile religioaseţ sunt uneori foarte importante, acestea putându-se opune politicilor de planning familial sau divor ialit ii. Se disting prin aceasta stateleţ ăţ musulmane, unde Coranul sus ine natalitatea, alocând femeii un statutţ inferior, dar şi statele catolice mai tradi ionaliste din Europa (Irlanda, Polonia,ţ sau la nivel regional Peninsula Bretagne din Fran a ori satele cu popula ieţ ţ catolic din vestul Moldovei). Influen a acestui factor se resimte în uneleă ţ cazuri şi mai puternic acolo unde unele dintre aceste comunit i religioaseăţ sunt minoritare, cum este cazul musulmanilor din India la care nivelul

natalit ii este în medie cu o treime mai ridicat decât în cazul popula ieiăţ ţ hinduse majoritare. Unele confesiuni religioase proscriu avortul, contribuind astfel la p strarea unei natalit i mai ridicate (cazul multor comunit iă ăţ ăţ neoprotestante). Invers, acolo unde aceast practic este foarte frecvent ,ă ă ă natalitatea poate înregistra o c dere rapid , cazul statelor din estul Europei,ă ă dup 1990, când legisla ia referitoare la aceast metod contraceptiv s-aă ţ ă ă ă liberalizat.

III.2.1.2.Tipurile de evolu ie a natalit ii şi distribu ia acesteia pe Globţ ăţ ţÎn ansamblu, lumea contemporan este marcat de ă ă tendin a general deţ ă

reducere a natalit ii, ca o adaptare la noile condi ii impuse de raportulăţ ţ dintre om şi natur ă (tab.nr.14). Se disting trei tipuri de evolu ie a natalit ii, ultimeleţ ăţ fiind variante ale celui dintîi :

-evolu ie „normal ”ţ ă , caracterizat prin ă tendin a de descreştere lent , darţ ă continuă, frecvent în statele dezvoltate unde industrializarea şi modificareaă comportamentului demografic s-au manifestat de mult vreme (mai întîi înă Fran a şi Scandinavia, înc din secolul al XVIII-lea). În Marea Britanie şiţ ă Germania aceast evolu ie a fost mai tardiv , la 1800 natalitatea înregistraă ţ ă înc un nivel similar celui din rile slab dezvoltate (37‰, dar s-a raliat rapidă ţă acestei tendin e, la 1900 ajungând la 29‰ iar în 2000 la 10-12‰). Spreţ sfîrşitul secolului al XIX-lea acest tip de evolu ie avanseaz spre sudul şiţ ă estul continentului, unde se va generaliza dup 1900 iar în prezentă avanseaz şi în rile în curs de dezvoltare, mai ales în statele care nu au oă ţă politic demografic sus inut ;ă ă ţ ă

Tabelul nr.14 : Evolu ia natalit ii între 1970-2003 (în ‰)ţ ăţContinentul

1970-1974

1975-1979

1980-1984

1985-1989

1990-1994

1995-1999

2000-2003

ISF (1970)

ISF (2000)

Asia 34.7 31.5 28.1 27.5 25.6 23.5 21 5.1 2.7

Europa 15.6 14.7 13.4 13.1 11.6 10.5 10 2.4 1.4

Africa 46.2 46.6 45.9 44.8 42.1 39.1 38 6.5 5.2

Oceania 23.5 22.6 21.3 20.1 19.1 18.2 18 3.6 2.5

America de Nord

15.5 16.0 15.9 15.9 14.9 14.2 14 2.2 2.0

America Latină

35.6 33.5 29.7 27.8 25.3 22.7 23 5.2 2.7

TERRA 31.5 29.6 27.4 26.8 25.2 23.3 22 5.0 2.8

Not : America de Nord cuprinde numai Canada şi S.U.A. iar Federa i Rusă ţ ă este inclusă la Europa.Surse : Statistical Yearbook of O.N.U, World Population Data Sheet

-evolu ie acceleratţ ă, caracterizat prin ă men inerea unei natalit i ridicateţ ăţ timp mai îndelungat şi prin introducerea la un moment dat a unor m suri deă reducere a natalit iiăţ . Este cazul Japoniei, care pîn în 1940 avea o politică ă natalist , dar dup 1948 a adoptat o politic invers , încât natalitatea scadeă ă ă ă de la 42‰ în 1948 la 9‰ în 2000. Similar este şi situa ia unor state dină ţ sudul şi estul Europei (Italia, Bulgaria, Federa ia Rus , Ucraina), a unor stateţ ă din sudul şi estul Asiei (China, Coreea de Sud, Thailanda, Sri Lanka etc.) iar mai recent chiar a unor state musulmane considerate mai reticente fa deţă politicile demografice denataliste (Iran, Tunisia, Maroc, Libia, Algeria etc.). Caracteristic acestei evolu ii este stabilizarea natalit ii la valori foarte reduse,ă ţ ăţ efect la îmb trînirii accentuate a popula iei (sub 8‰ în Bulgaria sau înă ţ Ucraina între 1995-1999);

-evolu ie în zig-zagţ , combin ă tendin ele generale de scţ ădere cu reveniri temporare, care se pot repeta din cauze social-politice (r zboaie, imigra ia unor popula iiă ţ ţ mai proflifice). Tipic a fost situa ia care a urmat celui de-al Doilea R zboiă ţ ă Mondial, când în majoritatea statelor beligerante s-a constatat un puternic reviriment ca urmare a creşterii nup ialit ii, fenomen cunoscut ca „babyţ ăţ boom”, manifestat mai ales în S.U.A. şi vestul Europei. Conform unor studii, acest fenomen a caracterizat mai ales state înving toare, în afara celor est-ăeuropene şi a fost amorsat înc din timpul r zboiului, urmând unei faze deă ă sc dere accelerat a natalit ii, corespunz toare în bun parte crizei dină ă ăţ ă ă perioada interbelică. Aceast faz de creştere a natalit ii s-a men inut până ă ăţ ţ ă dup 1960 în unele cazuri fiind corelat cu atitudinea pronatalist a societ iiă ă ăţ în epoc . Majoritatea statelor afectate de acest fenomen au cunoscut după ă 1965 o tendin invers , de sc dere accelerat , imputabil , concep ieiţă ă ă ă ă ţ neomalthusianiste dar şi modific rii mentalit ilor în contextul revolu ieiă ăţ ţ informa ionale (accesul generalizat la mass-media audi-vizual ), alţ ă respingerii unor valori tradi ionale (autoritarism, moralism, na ionalism) şi alţ ţ instaur rii unei mentalit i strict materaliste şi hedoniste (ale c rei valoriă ăţ ă sunt tinere ea, frumuse ea, for a şi s n tatea). Toate acestea s-au reflectatţ ţ ţ ă ă în tulbur rile sociale grave generate de revoltele tinerei genera ii în marileă ţ capitale occidentale (mai ’68). S.U.A. se disting în acest context. Dup ce auă cunoscut o tendin de sc dere normal , dup 1985 se remarc printr-oţă ă ă ă ă stabilizare a natalit ii la un nivel relativ înalt pentru o ar dezvoltat (14-ăţ ţ ă ă15‰), explicat prin sosirea masiv , în ultimele decenii, a emigran ilor latino-ă ţamericani, cu o structur pe vârste favorabil tinerilor. O revenire de scurtă ă ă durat a fost consemnat şi în cazul Suediei în perioada 1990-1995, ca efectă ă cumulat al unor m suri anterioare de ocrotire a familiei în cadrul politiciiă social-democrate (concedii pl tite pentru ambii p rin i, aloca ii de sprijină ă ţ ţ etc.). Un alt caz tipic este acela al României, unde dup 1966 politicaă natalist a condus la dublarea nivelului natalit ii (14.3‰ în 1966 şi 27.6‰ă ăţ în 1967), nivelul din 1966 fiind reg sit abia în 1990, dup care s-a revenit laă ă o evolu ie „normal ” (9,6‰ în 2002). ţ ă

Distribu ia actual a natalit ii pe Glob este tot mai polarizatţ ă ăţ ă, între statele cu valori foarte ridicate şi cele cu valori reduse. Pot fi deosebite trei categorii de

state :-state cu valori mari, peste 30‰ în medie, concentrate în Africa Subsaharian , mai rară

în Asia, America Latin şi Oceania (Yemen, Afganistan, Oman, Laos,ă Guatemala, Honduras, Paupa-Noua Guinee etc.). Valori excep ionale, deţ peste 50‰ mai sunt atinse doar în câteva state africane (Nigerul cu 55‰, valoarea maxim şi Mali). Valorile peste 40‰ tind s devin tot mai rare dină ă ă cauza tendin elor de sc dere normal a natalit ii, mai evidente în Asia şiţ ă ă ăţ America Latin . În Europa astfelde valori au disp rut treptat dup 1950,ă ă ă Albania fiind singura care s-a men inut în aceast categorie pîn spre 1980;ţ ă ă

-state cu valori medii (20-30‰), apropiate de media mondial (22‰ în 2000), maiă rare în deceniile trecute datorit polariz rii statelor în jurul valorilor extreme.ă ă Sc derea recent a natalit ii încadreaz în aceast categorie majoritateaă ă ăţ ă ă statelor latino-americane (unele de mult vreme -Argentina sau Chile, alteleă mai recent – Brazilia, Columbia) sau asiatice (inclusiv state dens populate ca India, Bangladesh, Vietnam, Filipine, Indonezia etc.). În Europa nici un stat nu se mai încadreaz în aceast categorie, chiar şi Albania a coborît sub acstă ă nivel, iar la nviel regional mai poate fi remarcat doar provincia iugoslavă ă Kossovo. Tot mai multe state africane se încadreaz în aceast categorie,ă ă mai ales cele din nordul şi sudul extrem, state cu o politic demografic maiă ă sus inut . Statele care apar in acestei categorii sunt mai avansate economicţ ă ţ şi mai urbanizate decât cele din prima categorie;

-state cu valori reduse, sub 20‰, concentrate în emisfera nrodic , integrând toateă statele europene, S.U.A., Canada, statele asiatice cu politici demografice eficiente (cele din estul Asiei, Thailanda, Sri Lanka, Iran), multe state insulare din Antile (Cuba, Porto Rico), Uruguay, Australia, Noua Zeeland , excep ională ţ în Africa (Tunisia sau unele mici state insulare din jurul continentului -Mauritius, Seychelles etc.). În Europa şi estul Asiei foarte frecvente sunt valorile, extrem de coborîte, sub 10‰, inimaginabile alt dat (Germania,ă ă Ungaria, Bulgaria, Letonia, Federa ia Rus , Ucraina, Armenia, Japonia etc.).ţ ă Sunt valori sub care practic nu se mai poate coborî, reprezentând probabil limita inferioar a comportamentelor de tip malthusiană .

III.2.2.MortalitateaElementul pasiv al dinamicii popula iei este calculat prin raportareaţ

num rului de decese într-o perioad dată ă ă (un an de regul ), ă la popula ia total .ţ ă Este de fapt mortalitatea brut ,ă care, ca şi natalitatea nu este cunoscut cuă exactitate, mai ales în Lumea a Treia : Mb=D/Pt*1000

Astfel, în India anului 1950, conform evalu rilor, nu erau declarate decât 60%ă dintre decese, situa ie schimbat în sens pozitiv în aceast ar dar încţ ă ă ţ ă ă frecvent în statele africane unde serviciul st rii civile nu func ionează ă ţ ă eficient sau se men in situa ii conflictuale.ţ ţ

Valorile mortalit ii sunt foarte diferite raportate la grupele de vârstăţ ă, fiind mai ridicat la grupa sub 1 an, sc zând apoi rapid pîn la un minimum atinsă ă ă între 15-25 de ani, pentru ca ulterior s creasc lent, cu o accelerare după ă ă 60-70 de ani. Aceasta este o situa ie caracteristic statelor dezvoltate, înţ ă Lumea a Treia men inându-se factori de risc care diminueaz enorm durataţ ă

vie iiţ . Un indicator important pentru calitatea vie ii este astfel ţ mortalitatea infantil ,ă

ob inut prin raportarea deceselor copiilor sub un an la num rul de n scu i vii :ţ ă ă ţ Mi=D<1/Nv*1000

Acest indicator cunoaşte o distribu ie sensibil diferit de aceea aţ ă mortalit ii generale (brute) fiind ăţ puternic corelat cu nivelul de dezvoltare. Reducerea acestui indicator este posibil doar prin asigurarea unor servicii medicale adecvateă mamei şi copilului, m suri la îndemîna statelor dezvoltate dar precare în celeă în curs de dezvoltare. Astfel, valorile sale oscileaz la nivel mondial între 3 şiă 150‰ (tab.nr.16). În Europa, valorile care dep şesc 10‰ sunt rare (România,ă R.Moldova, Federa ia Rus , Ucraina şi Bulgaria) în contrast cu Africa undeţ ă valorile de peste 100‰ constituie regula, cu excep ia unor state care auţ f cut progrese remarcabile în domeniul controlului medical (nordul Africii,ă Camerun, Kenya, etc.). Valorile maxime se înregistreaz în Mozambic (201‰ă în 2000), Sierra Leone (155‰) şi Afganistan (154‰), pe fondul unor crize social-politice grave. Statele asiatice şi cele latino-americane au progresat enorm, prezentând adesea valori apropiate de cele înregistrate în statele dezvoltate (sub 10‰ în Coreea de Sud, Taiwan, Malaysia, Kuwait, Cuba etc.). Valorile cele mai reduse caracterizeaz mai ales statele scandinave şi Japonia (cu valori întreă 2.8-4‰ în ultimii ani), nivel sub care practic este greu de coborât. Importan a sc deriiţ ă mortalit ii infantile const în efectul pe care-l produce asupra niveluluiăţ ă natalit ii. Toate studiile efectuate asupra unor state în curs de dezvoltareăţ (Cuba, Sri Lanka, India) demonstreaz corela ia care exist între reducereaă ţ ă acestui indicator şi diminuarea fecundit ii (Vallin, 1995).ăţ

Mortalit ii brute i se pot aduce corec iiăţ ţ , ca şi natalit ii brute, prinăţ raportarea la popula ii standardizate, care avantajeaz în prezent stateleţ ă dezvoltate, cu popula ii îmb trînite. De exemplu, în Fran a antebelic ,ţ ă ţ ă mortalitatea general avea valori de 15‰, dar prin standardizare se ajungeaă la 12‰. Având în vedere c la dinamica acestui indicator, spre deosebire deă natalitate, particip întreaga popula ie, mortalitate brut este mai desă ţ ă utilizat .ă

Pentru a detalia analiza mortalit ii, un indicator des utilizat şi foarteăţ concludent este speran a medie de via la naştereţ ţă (SVN), indice conjunctural care exprim nivelul mediu al duratei vie ii la un moment dat, posibil a fi modificată ţ prin îmbun t irea asisten ei sanitare. Şi acesta polarizeaz statele Globuluiă ăţ ţ ă în dou grupuri :ă

-unul avansat, în care SVN dep şeşte 65 de ani, cuprinzând întreaga Europ ,ă ă f r nici o excep ie, cea mai mare parte a Americii, sud-vestul şi estul Asiei.ă ă ţ Valorile maxime (peste 75 de ani în medie) caracterizeaz statele vest-ăeuropene, Japonia, Australia, Canada, S.U.A. Diferen ele între cele dou sexeţ ă sunt de regul semnificativeă şi favorizeaz popula ia feminin . Acest nivel aă ţ ă fost ob inut prin îmbun t irea continu a asisten ei sanitare dar se pare cînţ ă ăţ ă ţ ultimul deceniu s-a atins un plafon mai greu de dep şit pentru moment (celă de 80 de ani, surmontat deja de Japonia, Suedia, Italia, Elve ia, Islanda şiţ Hong Kong).

Un caz particular printre statele din aceast categorie îl constituie fostul blocă

sovietic unde acest indicator, tradi ional mai coborît decât în vestulţ continentului, a recuperat diferen a între 1950-1970 dar a intrat într-o fazţ ă de stagnare sau chiar de regres ulterior, mai ales în cazul sexului masculin. Este o situa ie frapant mai ales în fosta U.R.S.S. unde SVN la b rba i aţ ă ă ţ sc zut sub la 59 de ani în Federa ia Rus (sub nivelul înregistrat în India sauă ţ ă în unele state africane), diferen a între cele dou sexe ajungând pîn la 15ţ ă ă ani. Este un fenomen greu de explicat, accentuat dup 1990, deşi se observă ă o uşoar redresare în ultimii ani, f r a putea afirma dac este o evolu ieă ă ă ă ţ conjunctural sau de durat . Inciden a consumului exagerat de alcool esteă ă ţ una din explica ii, al turi de regimul alimentar care predispune la boliţ ă degenerative;

-un al doilea grup, mai pu in avansatţ , grupeaz restul Asiei, cea mai mareă parte a Africii şi unele state insulare din Oceania. Cu toate progresele notabile din unele state, diferen a fa de statele dezvoltate se men ine.ţ ţă ţ Între statele asiatice şi cele africane sunt diferen e sensibile, în primul cazţ media oscilând în jurul valorii de 60 de ani pe când în unele state ale Africii Subsahariene coboar sub 40 de ani (Zambia, Zimbabwe). Explica iaă ţ principal deriv din inciden a foarte mare a SIDAă ă ţ care a creat deja una din marile problemele sanitare ale lumii contemporane, prin efectele dezastruoase pe care le poate antrena. O alt explica ie o constituie persisten a unor conflicte militare (Sierra Leone,ă ţ ţ R.D.Congo, Ruanda, Afganistan etc.). O caracteristic generală ă a acestui grup este diferen a redus dintre cele dou sexe,ţ ă ă de multe ori în favoarea popula ieiţ masculine, în special în Asia de Sud, unde raportul de masculinitate atinge valori foarte ridicate. Explica ia principal const în statutul inferior al femeiiţ ă ă (tab.nr.15). Persisten a unor maladii este o alt cauz a men inerii unui nivel maiţ ă ă ţ redus al speran ei de via . Un caz des citat este acela al Sri Lank i, undeţ ţă ă numai în doi ani (1946-1948), pe parcursul unei campanii de eradicare a paludismului sub egida OMS s-a produs un salt de 12 ani a SVN(de la 42 la 54 ani), acest stat fiind ast zi unul din cele mai avansate din Lumea a Treiaă în aceast privin (Vallin, 1995).ă ţă

Tabelul nr.15 :Speran a de via la naştere în anii 2000-2003 (în ani)ţ ţăTERRA Asia Europa Africa Oceani

aAmericade Nord

America Latină

Total 67 67 74 53 74 77 71

Masculin 65 66 70 52 72 74 68

Feminin 69 68 78 54 76 80 74

Sursa : World Population Data Sheet

III.2.2.1.Factorii determinan i ai mortalit iiţ ăţ

-nivelul de trai este şi în acest caz un factor decisiv. Statele avansate au

mortalit i sc zute, mai evident la grupele de vârst tinere şi la sexulăţ ă ă feminin. Acest nivel poate fi corelat cu diferi i indicatori statistici : ţ consumul alimentar, puterea de cump rareă etc. Sc derea ponderii muncii fizice în rileă ţă avansate este un factor de diminuare a mortalit ii, spre deosebire de stateleăţ slab dezvoltate în care munca fizic domin , indiferent de sex şi de vârstă ă ă (de multe ori femeile sunt net dezavantajate);

-gradul de instruc ieţ , este un alt factor fundamental, fiind un indicator des utilizat de c tre organismele interna ionale în stabilirea indicelui de dezvoltare umană ţ ă (IDH). Prin educa ie oamenii înva s previn o serie de boli sau s diminuezeţ ţă ă ă ă unele riscuri prin m suri de igien , renun area la unele vicii sau excese etc.ă ă ţ

-structura socială, are o importan extrem în statele ale c ror societ i suntţă ă ă ăţ puternic stratificate. Influen a sa se manifest prin ţ ă diferen ierea niveluluiţ mortalit iiăţ , mai ales a celei infantile, cu atât mai evident cu cât stratificarea se suprapune unei segreg ri rasiale sau etnice. Este cazul R.S.Africane, chiar dup renun area laă ă ţ politica de apartheid, unde Mi a popula iei de culoare este de câteva ori maiţ mare decât în cazul popula iei de origine european . Şi în S.U.A. diferen eleţ ă ţ sunt foarte marcante, în 1988 de ex. mortalitatea infantil era în medie deă 10‰ dar de 8.5‰ la popula ia alb şi de 17.6‰ în cazul popula iei deţ ă ţ culoare.Diferen e din aceast categorie subzist şi în statele dezvoltate, undeţ ă ă familiile burgheze se deosebesc destul de net printr-o mortalitate infantilă extrem de redus în primul rând;ă

-progresele medicinei, formeaz un factor restrictiv, a c rui importan s-aă ă ţă accelerat în paralel cu modernizarea întregii vie i social-economice. Primulţ pas a fost descoperirea vaccinurilor contra maladiilor epidemice, generalizate începând cu sfîrşitul secolului al XIX-lea când, în Europa, 55 % din decese erau cauzate de boli infec ioase (tuberculoza mai ales), urmate de bolile sistemului nervos.ţ Progresle înregistrate au eliminat aceşti factori de risc, controlând par ial şiţ pe cei care domin ast zi – bolile degenerative ale sistemului circulatoriu,ă ă cancerul, bolile sistemului nervos ş.a., bolile infec ioase contribuind doar cuţ 2%. Aceasta este o situa ie caracteristic statelor dezvoltate pentru c înţ ă ă Africa subsaharian , unde asisten a sanitar este cea mai deficitar ,ă ţ ă ă structura deceselor amintind-o pe cea a Europei sec. al XIX-lea (în multe state din aceast regiune revine adesea un medic la 20-50 mii locuitori);ă

-urbanizarea este un factor cu rol contradictoriu. În prima faz a acestui procesă (1800-1900) s-a constatat o creştere a mortalit ii în oraşe spre deosebire deăţ mediul rural. Ast zi situa ia este inversat , chiar şi în statele slab dezvoltate.ă ţ ă Mortalitatea urban este mai mic decât cea rural , ca efect al îmb trîniriiă ă ă ă mai accentuate în ultimul caz, urmare a exodului rural. Exist şi excep ii,ă ţ cazul Indiei, unde mortalitatea urban este frecvent mai ridicat , efectă ă probabil al aglomer rii care favorizeaz proliferarea unor epidemii;ă ă

-condi iile climaticeţ nu sunt deloc neglijabile, dat fiind faptul c ele constituie ună factor favorizant pentru anumite maladii. La latitudini mici sunt mai frecvente bolile aparatului digestiv iar la latitudini mari cele ale aparatului respirator. Multe comunit i umane se remarc printr-o adaptare geneticăţ ă ă extrem la condi iile locale de mediu fiind mai rezistente la anumi i agen iă ţ ţ ţ patogeni;

-sexul intervine în contextul diferen ierii mortalit ii pe grupe de vârst . ţ ăţ ă De obicei mortalitatea feminin este mai mică ă, aceast categorie de popula ie fiind maiă ţ pu in expus unor accidente sau excese (diferen iat pe grupe de vârst ,ţ ă ţ ă putând ajunge pîn la 25%). Diferen a în favoarea sexului feminin este foarteă ţ mare la vârstele mici, echilibrându-se la vârstele adulte pentru a se accentua la cele avansate. Şi aceasta este valabil mai ales pentru rile dezvoltate, înţă cele în curs de dezvoltare, condi ia social a femeii, supus unor munci fiziceţ ă ă grele, reduce mult aceste diferen e, pîn la inversare (cazul unor state dinţ ă sudul Asiei);

-distribu ia inegal a obişnuin elor alimentareţ ă ţ este un alt factor. Notabil esteă inciden a alcoolismului care cauzeaz 1/3 din decese în Rusia, direct sauţ ă indirect, consumul de votc fiind în aceast ar de 600 ml zilnic/locuitor. Şiă ă ţ ă în Fran a mortalitatea brut este mai ridicat în regiunile în care alcoolismulţ ă ă este mai frecvent, suprapuse nu regiunilor viticole ci ariilor de cultură intensiv a m rului şi de produc ie a cidrului (Normandia, Bretania).ă ă ţ Consumul exagerat de gr simi animale este adesea indicat ca un factor deă risc în producerea maladiilor cardio-vasculare, explicând inciden a mare aţ acestora în Europa Central . Spre deosebire, regimul mai degrabă ă vegetarian, cu un consum ridicat de grasimi vegetale (ulei de m sline),ă favorizeaz rile mediteranene, unde chiar şi cele mai pu in dezvoltate au oă ţă ţ speran de via ridicat (cazul Albaniei). Consumul ridicat de produseţă ţă ă lactate al turi de mediul mai salubru favorizeaz longevitatea în unele zoneă ă muntoase înalte (Pirinei, Caucaz, Himalaya). Regimul alimentar ideal, c utată cu aviditate de unii specialişti occidentali, este totuşi o iluzie, factorii locali având o importan deosebit ;ţă ă

-violen a şiţ accidentele intervin într-o m sur destul de important , legată ă ă adesea de consumul alcoolului sau a drogurilor. Frecven a ridicat a mor ilorţ ă ţ violente (accidente, crime, suicid) este adesea corelat şi cu mediul mariloră metropole, f r prea mult relevan . Între statele dezvoltate şi cele în cursă ă ă ţă de dezvoltare sunt diferen e însemnate derivate din gradul mai mare deţ securitate în prima categorie. Printre statele dezvoltate, cea mai mare inciden a acestui factor revine Rusiei, unde se înregistreaz un indice deţă ă 32 omoruri-100 000 loc., mult sub nivelul de 4/100 000 cât se înregistrează în G7. Suicidul este mai frecvent tot în Rusia (42/100 000), rile Baltice (44/100 000),Ţă Ungaria, Ucraina, dar prezint valori mult mai reduse în sudul Europei sau înă România. S.U.A. se disting de asemenea printr-o inciden mai mare a acestorţă fenomene decât în Europa de Vest sau în Japonia (9 omoruri la 100 000 locuitori). La accidentele de muncă primul loc îl ocup tot Rusia cu un nivel record de 209/100ă 000 locuitori, fa de 20-50 cât se înregistreaz în celelalte state dezvoltate.ţă ă În estul Europei exist o diferen net între statele din fosta U.R.S.S, cu oă ţă ă inciden mare a acestor riscuri şi cele din Europa Central cu valori similareţă ă Europei Vestice. Mortalitatea foarte ridicat din statele desprinse din fostaă U.R.S.S. este datorat în mare parte şi insecurit ii.ă ăţ

Se adaug influen a episodic , dar catastrofal adesea, a ă ţ ă ă conflictelor (civile sau interstatale). În perioada contemporan cel mai citat exemplu din această ă categorie este acela al genocidului generat de regimul khmerilor roşii în Cambodgia, care a f cută

între 1975-1979 peste 1 milion de victime (mortalitate record de 40‰!), dar la fel de dezastruoase au fost şi conflictele mai recente din Bosnia-Her egovina sau Rwanda, dac ne raport m la num rul relativ redus alţ ă ă ă popula iei acestor state.ţ

III.2.2.2.Tipurile de evolu ie şi distribu ia mortalit ii pe Globţ ţ ăţÎn evolu ia mortalit ii se pot distinge ţ ăţ trei faze distincte : o descreştere

concomitent îmbun t irii asisten ei sanitare, sc dere mai rapid decât înă ă ăţ ţ ă ă cazul natalit ii; o ăţ stabilizare la valori foarte coborîte, constituind plafonul minim, diferit de la caz la caz, în func ie de structura pe vârste; o ţ tendin uşoar de creştereţă ă , sub impulsul sc derii continui a natalit ii, pîn la plafonul minim şi al îmb trîniriiă ăţ ă ă efectivelor, inclusiv prin creşterea SVN. În prezent, pe Glob se pot distinge trei tipuri de state, în func ie de faza în care se afl :ţ ă

-state în care reducerea mortalit ii generale a început de mult vremeăţ ă (după 1800) coborând lent şi ajungând la plafonul minim dup 1950, ulterioră intrând în faza de uşoar creştere. Este cazul Europei în ansamblu (tendină ţă mai precoce în vest, mai tardiv în est şi sud), al Americii de Nord, Australieiă şi Japoniei. Astfel, în nord-vestul Europei, la 1800 se înregistrau valori de 35-45‰, remaniate la circa 15‰ la 1900, coborând la circa 8-10‰ dup 1950ă pentru ca dup 1980 s urce lejer spre 9-12‰;ă ă

-state care au men inut valori ridicate pîn la începutul perţ ă ioadei postbelice, când au intrat într-un proces rapid de reducere a mortalit ii, reflex al îmbun t iriiăţ ă ăţ condi iilor de via . În prezent, aceste state se disting prin valori foarteţ ţă coborîte, neatinse de statele din prima categorie (sub 5‰ adesea). Este o situa ie caracteţ ristic mai ales Americii Latine, Asiei şi celei mai mari p r i aă ă ţ Africii. Trecerea de la valori foarte mari (30‰) la cele foarte mici (5-10‰) a fost parcurs adesea doar în dou decenii. ă ă De aceast sc dere a mortalit ii seă ă ăţ leag şi manifestarea puternic a exploziei demografice dup 1950ă ă ă . În ultimul timp se constat o diferen iere a acestei largi categorii de state, unele dintreă ţ cele mai avansate ajungând în faza stabiliz rii mortalit ii (America Latin ,ă ăţ ă China, Turcia, Tailanda), altele au înregistrat o sc dere mai lentă ă (subcontinentul indian, unele state africane) iar unele dintre ele au intrat în faza de redresare, apropiindu-se de situa ia statelor dezvoltate (Argentina,ţ Cuba, Porto Rico, state în care natalitatea prezint deja valori foarte reduse).ă În Africa situa ia este mult mai complicat , nivelul de plecare era foarteţ ă ridicat în 1950 iar reducerea acestuia a fost destul de ezitant , în unele stateă manifestându-se o redresare sensibil dup 1990, în contextul inciden eiă ă ţ sporite a SIDA, unde valorile urc din nou la peste 20‰ (Zimbabwe, Zambia,ă Ruanda, Botswana etc.);

-un al treilea grup de state, în curs de dispari ie, grupeaz ţ ă rile în care nu s-aţă manifestat niciodat un proces de reducere evidentă ă, explicat prin înapoierea economic dar şi civiliza ional , cazul unor state africane – Guineea Bissau,ă ţ ă Niger, sau al unor state insulare din Melanezia. Valorile înregistrate în aceste cazuri nu au coborît decât ocazional sub 20‰.

Distribu ia mortalit ii generale pe Globţ ăţ deosebeşte trei mari grupuri de state :-state cu valori reduse, sub 8‰ (media mondial a anilor 1995-1999 fiind deă

9.5‰), care au f cut progrese notabile pe calea dezvolt rii civiliza iei înă ă ţ perioada contemporan , prin combaterea cauzelor de deces, dar p strează ă ă înc o structur pe vârste care favorizeaz popula ia tân r . Este o situa ieă ă ă ţ ă ă ţ frecvent în Extremul Orient, unde Coreea de Sud sau Taiwanul prezintă ă valori sub 7‰ (excep ional în Singapore, 4.8‰) dar şi în America Latin ,ţ ă unde Costa Rica coboar pân la 4‰, sau în sud-vestul Asiei unde stateleă ă petroliere de la Golful Persic prezint un nivel excep ional de redus (2-3‰, înă ţ contextul unei ponderi ridicate a for ei de munc imigrate). Tot aici seţ ă încadreaz majoritatea statelor din Oceania, unele state insulare din jurulă Africii, iar mai recent majoritatea statelor islamice din nordul Africii şi din Orientul Apropiat (tab.nr.16);

Tabelul nr.16 Evolu ia mortalit ii pe Glob între 1970-2000 (în ‰)ţ ăţContinentul

1970-1974

1975-1979

1980-1984

1985-1989

1990-1994

1995-1999

2000-2003

Mi (1970)

Mi (2003)

Asia 13.3 11.5 10.1 9.1 8.5 7.9 7.5 126 54

Europa 10.2 10.2 10.4 10.5 10.6 10.9 11.5 20 8

Africa 19.6 18.1 16.3 14.8 13.9 14.4 14 162 88

Oceania 10.5 9.6 8.5 8.0 7.7 7.5 7 45 26

America deNord

8.3 8.2 8.0 8.0 8.1 8.5 8.5 16 7

America Latină

9.4 8.1 7.0 6.3 6.1 6.1 6 69 30

TERRA 12.8 11.5 10.5 9.7 9.3 9.3 9 101 55

Not : ă America de Nord cuprinde numai Canada şi S.U.A. iar Federa i Rus esteţ ă inclus la Europaă .Surse : Statistical Yearbook of O.N.U, World Population Data Sheet

-state cu valori medii, apropiate sau uşor superioare mediei mondiale (8-13‰). Grupeaz majoritatea statelor europene unde tendin ele de îmb trînire, maiă ţ ă timpurii sau mai recente, se fac peste tot resim ite. Se adaug statele dinţ ă sudul Asiei (India de ex. cu 9‰) unde m surile de reducere a mortalit iiă ăţ sunt mai pu in eficace, apoi unele state mai evoluate din Africa subsaharianţ ă (Camerun, R.S.African , Senegal) la care se adaug unele state din Oceaniaă ă sau America Latin , mai slab dezvoltate economic (Papua-Noua Guinee,ă Bolivia).

-state cu valori mari (peste 13‰) specifice în primul rând Africii subsahariene, unde se dep şeşte frecvent nivelul de 20‰, apoi în unele state foarte slab dezvoltateă din Asia, supuse adesea unor conflicte militare îndelungate (Afganistan, Cambodgia). În America Latin a devenit o situa ie excep ional (Haiti), dară ţ ţ ă

dup 1990 se încadreaz în aceast categorie tot mai multe state din estulă ă ă Europei, situa ie conjunctural favorizat de sc derea brusc a natalit ii şiţ ă ă ă ă ăţ implict de dezechilibrarea structurii pe vârste (Rusia, Ucraina, Bielorusia, Ungaria, Bulgaria etc.).

III.2.3.Sporul (excedentul) natural

Evolu ia diferen iat a celor dou elemente ale bilan ului naturalţ ţ ă ă ţ (natalitate şi mortalitate) determin o varietate de situa ii la nivel global.ă ţ Generalizarea acestora conduce la 4 mari tipuri de creştere natural a popula ieiă ţ :

-tipul primitiv, caracteristic acelor popula ii aflate în ţ faza de trecere de la un regim demografic anterior exploziei demografice la un regim modern. Natalitatea este în acest caz ridicat , f r a se înregistra o tendin de reducere, apropiat de maximulă ă ă ţă ă biologic, dar şi mortalitatea se apropie de nivelul acesteia, sporul natural fiind astfel redus. Specific întregii popula ii a Planetei pîn în secolul al XIX-ţ ălea, este pe care de dispari ie în perioada actual , fiind întîlnit doar la uneleţ ă grupuri de popula ie izolate în condi ii naturale dificile (p durile ecuatorialeţ ţ ă din America de Sud, Africa Central , unele insule din Oceania);ă

-tipul tîn ră , deriv din cel anterior, fiind marcat de reducerea masiv aă ă mortalit ii care se apropie treptat de plafonul minim, în timp ce natalitateaăţ se men ine la valori ridicate înregistrând o tendin uşoar de reducere (multţ ţă ă mai lent decât a mortalit ii). ă ăţ Este de fapt prima faz a moderniz rii economiceă ă care genereaz fenomenul de „explozie demografică ă”, exprimat printr-un spor natural foarte ridicat. Aceast situa ie a fost specific mai întîi statelor vest-ă ţ ăeuropene (1750-1900) pentru ca dup 1900 s se generalizeze în restulă ă Europei iar dup 1950 în America Latin , Asia şi Africa, la un nivel f ră ă ă ă precedent, în contextul unor posibilit i mult mai mari de reducere aăţ mortalit ii. În acest mod, cea mai mare parte a creşterii naturale aăţ popula iei Globului este concentrat în statele din aceast categorie. Nivelulţ ă ă sporului natural poate atinge valori foarte mari aşa cum a fost cazul Kenyei. Chiar şi în cazul statelor intrate mai tardiv în aceast faz valorile sporuluiă ă natural sunt notabile (Guineea-Bissau cu 10‰ între 1960-1964, 17‰ între 1975-1979 şi 22‰ între 1995-1999);

-tipul matur, rezult dintr-o natalitate în reeducere accelerat şi oă ă mortalitate plafonat la nivelul minim, rezultând astfel un spor natural foarteă sc zut sau în cazul extrem (tot mai frecvent) deficit natural. Este de fapt ă faza de restrîngere a exploziei demografice, amorsat în Fran a înc dinainte de 1800,ă ţ ă urmat apoi de rile scandinave, Austria, iar dup 1900 de celelalte stateă ţă ă europene şi de cele formate prin colonizare european (S.U.A., Argentina,ă Australia). Dup 1950 se extinde şi în Extremul Orient (Japonia, Singapore,ă China, Coreea de Sud), în insulele Antile sau în arhipelagurile din jurul Africii (Cuba, Mauritius, Capul Verde etc.). De exemplu, Cuba înregistra înc în aniiă 1960-1964, valori de 28‰ pentru ca în anii 1995-1999 s aib numai 7‰.ă ă Evolu ia spre acest tip este tot mai rapid în acele state în curs de dezvoltareţ ă în care s-au f cut progrese însemnate în domeniul planningului familial şi ală

asisten ei medicale. ţ-tipul senil, impus de situa ia actual a multor state dezvoltate, în care s-aţ ă

instaurat durabil deficitul natural ca urmare a fenomenului cunoscut de demografi drept „baby crach”. De exemplu, în Germania aceast situa ieă ţ dureaz de mai bine de trei decenii, în Ungaria de dou decenii iar în multeă ă state est-europene, de circa un deceniu (tab.nr.17). Este expresia unei crize demografice care în estul Europei este şi o consecin a unui regim demograficţă „socialist” din perioada totalitar , cu un control riguros al vie ii individuluiă ţ dar în acelaşi timp şi cu o relaxare a moralei.

Tabelul nr.17 :Evolu ia sporului natural între 1970-2001ţContinentul 1970-

19741975-1979

1980-1984

1985-1989

1990-1994

1995-1999

2000-2003

Asia 21.4 20.0 18.0 18.4 17.1 15.6 13.5

Europa 5.4 4.4 4.0 2.6 1.0 -0.4 -1.5

Africa 26.6 28.5 29.6 30.0 28.2 24.7 24

Oceania 13.0 13.0 12.8 12.1 11.4 10.7 11

America de Nord

7.2 7.8 7.9 7.9 6.8 5.7 5.5

America Latină

26.2 25.4 22.7 21.5 19.2 16.6 17

TERRA 18.6 17.1 16.9 16.9 15.9 14.0 13

Notă : America de Nord cuprinde numai Canada şi S.U.A. iar Federa i Rus esteţ ă inclus la Europa.ăSurse : Statistical Yearbook of O.N.U, World Population Data Sheet

Aceast evolu ie diferen iat st la baza teoriei tranzi iei demograficeă ţ ţ ă ă ţ , larg acceptat pe plan mondial deşi este criticat de unii specialişti. ă ă

Tranzi ia demograficţ ă în formularea sa teoretic ă este o descriere schematic aă schimb rilor demografice care caracterizeaz istoria contemporan aă ă ă omenirii. Ea porneşte de la constatarea c cei doi indicatori demograficiă principali (natalitatea şi mortalitatea) sunt într-o sc dere continu odat cuă ă ă modernizarea economic şi cultural . Înainte de toate este caracterizată ă ă printr-un decalaj cronologic între sc derea nivelului natalit ii şi cel al mortalit ii,ă ăţ ăţ consecin a progresului social-economic.ţă

Ini iatorul acestei teorii a fost Antoine Landryţ care propune trei faze de regim demografic : primitiv, intermediar şi contemporan, corespunz toare primelor trei tipuriă de spor natural descrise anterior. W. Thomson (1929) a preluat ideea iar teoria în sine apare prima dat formulat de c tre F.Notenstein care îiă ă ă asigur o explica ie clar , cauzal , având intui ia de a spune c ă ţ ă ă ţ ă modelul demografic european este universal (1945, 1953, citat de Noin, 1981). Şi acesta distinge

trei tipuri de creştere naturală : „high potential growth”, declanşat de exploziaă demografic ; „transitional growth”, pe parcursul exploziei demografice;ă „incipient decline” în momentul în care tranzi ia este încheiat iar valorileţ ă celor doi indicatori demografici tind s se egalizeze la un nivel cât maiă coborît.

Tranzi ia celor dou componente demografice esen iale, natalitatea şiţ ă ţ mortalitatea este atât un proces social inovator cât şi un fenomen cultural. Difuziunea sa în spa iu se desf şoar în sens descendent în lungul sc riiţ ă ă ă socio spa iale : de la p turile aflate în avangarda moderniz rii (burghezie,ţ ă ă intelectualitate) spre cele situate la baza societ ii (muncitori, agricultori) şiăţ dinspre marile metropole spre oraşele mai mici sau localit ile ruraleăţ . Verificarea acestei teorii pe baza unor analize complexe (bazate pe 23 de variabile socio-economice, ca de ex. de c tre Satin, 1969 şi Agyei, 1978. cita i de Noin, 1981) aă ţ dat rezultate pozitive încât poate fi acceptat ca atare fiind de fapt un ă model. Studiile ulterioare au adus corecturi legate de faptul c ă aceast tranzi ie implic şi oă ţ ă schimbare a structurilor demografice (pe vârste) sau a comportamentului demografic (nup ialitate, divor ialitate etc.). Critica principal care poate fi adus acestuiţ ţ ă ă model este aceea c nu explic tendin ele manifestate în faza final şi nuă ă ţ ă propune un model posttranzitoriu. Pare incredibil ast zi, dar pân în anii ’80ă ă s-a crezut c în final se va ajunge la un echilibru relativ, fecunditateaă stabilizânud-se la nivelul înlocuirii genera iilor, 2.1 iar speran a de via laţ ţ ţă naştere, undeva la 85 de ani. Evolu iile din ultimele decenii (îmb trânireaţ ă accentuat a popula iei în statele occidentale, sc derea ISF sub nivelul deă ţ ă 2.1 în întreaga Europ etc.) au infirmat complet aceste idei. Tot ce se poateă preuspune este c la nivel mondial se vor combina în secolul urm tor două ă ă modele : cel al tranzi iei demografice, înc în curs în majoritatea statelor înţ ă curs de dezvoltare şi cel postranzitoriu, prefigurat de evolu iile din multeţ state dezvoltate, marcate de instalarea durabil a deficitului naturală .

Distribu ia geografic a sporului naturalţ ă :Plecând de la cele expuse mai sus, fa de creşterea mondial de 13‰ anualţă ă

între 2000-2003 (în sc dere accelarat fa de maximul de la începutul aniloră ă ţă 1970, de 22‰), se pot distinge patru mari categorii :

-spor natural ridicat (peste 20‰), mult peste media mondial , caracteristic înă primul rând Africii Subsahariene, unor state latino-americane (Nicaragua, Honduras, Guatemala, Bolivia, Paraguay) şi din Asia (în sud-vest sau izolat în rest, acolo unde tranzi ia demografic este într-un stadiu incipient –ţ ă Cambodgia, Laos, Nepal). Pe arii largi în Africa şi Asia de Sud-Vest valorile ating înc 30‰ (pîn la 40‰ în cazul particular al fîşiei Gaza);ă ă

-spor natural moderat (10-20‰), apropiat de media mondial , caracteristic aceloră state ale Lumii a Treia în care tranzi ia demografic este avansatţ ă ă (Indonezia, Vietnam, Birmania, Sri Lanka, India, Iran, Turcia etc.. Se adaugă majoritatea statelor latino-americane, din nordul şi sudul extrem al Africii, unele insule oceaniene etc. În Europa singurul stat care subzist cu astfel deă valori este Albania, favorizat de o structur dominant tîn r a popula iei;ă ă ă ă ţ

-spor natural redus (sub 10‰), specific Europei, Americii de Nord şi Australiei la care se adaug statele din estul Asiei (Japonia, Coreea de Sud, Coreea deă

Nord, Taiwan, Singapore) sau din America Latin (Cuba, Uruguay, Porto Rico,ă Trinidad-Tobago etc.). Recent s-au integrat în aceast categorie China (8‰ă în 2000-2003, fa de peste 20‰ în 1960-1970) şi Thailanda, iar conformţă tendin elor actuale li se vor al tura tot mai multe state asiatice şi latiţ ă no-americane;

-deficit natural, situa ie conjunctural pentru unii, sau normal pentru al ii,ţ ă ă ţ în extindere, acoper aproape integral Europa central-estic , la care seă ă al tureaz şi unele state din sudul şi nordul continentului (Italia, Grecia,ă ă Portugalia, Suedia). Este cazul extrem (mai mult sau mai pu in inevitabil,ţ discu iile r mîn deschise), instalat din 1970 în Germania, din 1980 în Ungariaţ ă şi din 1990-1992 în celelalte state europene men ionateţ . Unele state, în care o astfel de evolu ie p rea iminent în anii 1980, Danemarca, Belgia, Austria, auţ ă ă evitat pentru moment aceast tendin . Spre deosebire, în estulă ţă continentului, unde aceast evolu ie p rea improbabil , dup c dereaă ţ ă ă ă ă comunismului s-a instalat progresiv şi durabil, valorile atinse fiind inimaginabile alt dat în condi ii de pace (-7‰ în Ucraina şi Rusia, -5‰ înă ă ţ Bielorusia, Bulgaria şi Ungaria, între 1995-1999, valori p strate şi după ă 2000). La nivel regional situa ia este chiar mai grav , în nord-estul Ucraineiţ ă şi în sud-vestul Rusiei atingându-se valori de –15 sau chiar --20‰. România intr şi ea în aceast categorie, dar deficitul nu a dep şit -3‰, fiind oscilantă ă ă în ultimii ani, pe fondul sc derii succesive, atât a natalit ii cât şi aă ăţ mortalit ii. Dac la nivel na ional situa ia nu pare catastrofal ca în uneleăţ ă ţ ţ ă state vecine, la nivel regional exist jude e aflate într-un adev rat „colapsă ţ ă demografic” (sudul şi vestul rii). Iminen a instal rii unui deficit naturalţă ţ ă durabil se resimte şi în alte state europene (Spania, Austria, Finlanda de ex.), asiatice (Japonia), nord-americane (Canada), încât este de aşteptat ca în viitorul apropiat aceast situa ie s nu mai constituie o excep ie european .ă ţ ă ţ ă

Diferen ierile distribu iei sporului natural sunt în realitate mult maiţ ţ complexe, mai ales acolo unde se juxtapun arii culturale diferenţiate. Este cazul Rusiei, unde pe fondul unui deficit cronic, exist arii în care se înregistreaz un sporă ă natural foarte ridicat (Caucaz, unele regiuni din partea asiatic , cu valori deă pîn la 20‰). Cel mai frapant caz este cel al Iugoslaviei restrînse care maiă figureaz înc în statisticile O.N.U. cu un spor natural de 2‰ dar acesta esteă ă asigurat exclusiv de provincia Kossovo, cu popula ie albanez , musulmanţ ă ă (valori de peste 20‰ în anii 1980-1990), în realitate Serbia înregistrând un deficit similar celui din Bulgaria vecin . Situa ii similare sunt şi în S.U.A.,ă ţ unde popula ia de origine hispanic şi cea afro-american înregistreaz indiciţ ă ă ă mult mai înal i sau în Africa de Sud unde diferen e enorme opun provinciaţ ţ Cap, cu popula ie dominant de origine european şi provincia Natal cuţ ă popula ie de culoare, vizibil şi prin sc derea ponderii popula iei europeneţ ă ţ . Acest diferen ialţ func ioneaz dup cum se observ ţ ă ă ă pe criterii etnice, rasiale sau confesionale. Un alt caz cunoscut este cel al Irlandei de Nord, unde catolicii sunt mult mai prolifici, având un spor natural dublu fa de cel al popula iei protestanteţă ţ (Dupâquier, 1999), sau pe criteriu etnic, cazul Noii Zeelande unde maorii recîştig treptat teren. Acest diferen ial se poate suprapune şi unor ă ţ inegalit iăţ de dezvoltare economică (cazul sudului Italiei, singura parte a acestei ri care maiţă

înregistreaz un spor natural), sau a unor particularit i juridice, legate deă ăţ modul de succesiune a propriet ii funciare (cazul francez unde nordul esteăţ mai prolific decât sudul dominat de tradi ia roman a dreptului primuluiţ ă n scut).ă

II.2.4.Perspectivele evolu iei popula iei Globuluiţ ţ

Evolu ia viitoare a popula iei mondiale este ţ ţ una din marile teme de interes ale geografiei popula ieţ i, antrenând tot mai mul i cercet tori care se bazeaz pe o serieţ ă ă de modele de prognoz , printre care şi cel enun at al tranzi iei demografice.ă ţ ţ Un stimulent al acestui interes îl constituie rela iile foarte strînse dintreţ creşterea popula iei şi dezvoltareţ . De obicei, aceste prognoze pleac de laă prelungirea tendin elor actuale în perspectiva apropiat sau mai îndep rtat ,ţ ă ă ă pentru fiecare indicator demografic principal (mortalitate, fertilitate) dar şi pentru structura pe vârste şi bilan ul migratoriuţ . To i aceştia nu pot fi anticipa iţ ţ decât cu o marj de eroare destul de mare, unele accidente politice majore –ă cazul c derii comunismului, care a dus la instalarea deficitului natural în celeă mai multe state fost-comuniste din Europa, neputând fi prev zute.ă

Mult timp, analiştii au pornit de la ipoteza existen ei unui prag minim al ISFţ (2.1) sub care nu s-ar fi putut coborî, tendin ele din unele state europene (Germania,ţ Ungaria) fiind considerate conjuncturale. Generalizarea unei fertilit i reduse,ăţ nu numai în Europa, a determinat organismele interna ionale de prognoz ,ţ ă dup 1980, s revizuiasc aceste analize în fiecare an, atât de rapide şi, deă ă ă multe ori, neaşteptate, au devenit evolu iile. Astfel pîn în 1977 popula iaţ ă ţ Globului era estimat pentru anul 2000 la minimum 6.3md.locuitori, conformă ipotezei unui ISF de 2.1 în statele dezvoltate şi în c dere liber în statele înă ă curs de dezvoltare). Aceast prognoz s-a dovedit aproape de realitate, doară ă cu 4% mai mare (fa de cifra atins de 6.06 md.locuitori), diferen a fiindţă ă ţ rezultat tocmai de sc derea notabil a fertilit ii în Europa şi în câteva stateă ă ă ăţ în curs de dezvoltare cu o politic denatalist . În prezent, aceste prognozeă ă pleac de la trei ipoteze : una ă înaltă, una medie şi una joasă, bazate pe continuarea tendin elor actuale sau modificarea acestora în sens pozitiv şi negativ. Pentruţ anul 2000 s-au dovedit mai realiste ipotezele joase, cu tot optimismul unor specialişti.

Politica demografic a statelor poate fi o alt variabil deşi cuantificareaă ă ă sa este relativă. Dac într-o prim faz , organismele interna ionale au avut ună ă ă ţ succes limitat în impunerea unei politici denataliste în statele în curs de dezvoltare (în afara celor care le-au aplicat voluntar), începând cu anii ’80 au modificat discursul, în locul obiectivului de limitare a creşterii demografice fiind pus cel al s n t ii reproducerii. Ultimele conferin e asupra popula ieiă ă ăţ ţ ţ (Mexico –1984, Cairo-1994, Beijing –2000) au pus de acord specialiştii în privin a acestui obiectiv având trei componente : planificarea familial ,ţ ă reglarea fecundit ii, maternitatea f r risc. O rezisten puternic aăţ ă ă ţă ă împiedicat includerea oficial a componentei care autoriza sterilizarea şiă avortul. Tot în acest context s-a ajuns la un consens în privin a ţ sc deriiă continui a natalit iiăţ care va atinge probabil la nivel mondial circa 16‰ în 2025, iar

mortalitatea va înregistra o creştere redus , pîn la 10‰, nivelul actual fiindă ă considerat plafonul minim. Astfel va rezulta o creştere minim , de circa 6‰,ă aplicat îns la o mas mult mai mareă ă ă . Previziunile anterioare, de 10 md. în 2050 cu o plafonare la circa 10.5 md în 2100, par deja improbabile, acelaşi organism avansând pentru 2050 o variant medie de 9.036 md.. Pruden a este totdeaunaă ţ necesar în acest domeniu, iar autorii care s-au dovedit mai pesimişti au fă ost mai aproape de realitate. Astfel, pornind de la un scenariu mai pu in optimist, dezirabilţ pentru rile în curs de dezvoltare, dar catastrofal pentru cele dezvoltate, înţă anul 2010, popula ia mondial nu va dep şi cu mult 6.8 md., iar pentru anulţ ă ă 2025 poate fi avansat cifra de 7.8 md. Plafonarea la un nivel de circa 8-ă9md., este mult mai probabil , posibil mai devreme de anul 2100. Nu esteă exclus intrarea Planetei într-o „iarn demografic ”, adic în descreştere şiă ă ă ă îmb trînire, aşa cum se prezint deja situa ia în Europa. De remarcat că ă ţ ă aceast evolu ie pare destul de logic în contextul mondializ rii, date fiindă ţ ă ă particularit ile exploziei demografice din rile Lumii a Treia situa ia arăţ ţă ţ putea deveni chiar mai grav decât cea actual a Europei.ă ă

Având în vedere diferen ele existente în distribu ia popula iei pe Glob,ţ ţ ţ men inute prin iner ie, schimb rile vor fi spectaculoase, aşteptându-se oţ ţ ă ascensiune continu a Africii, care va însuma probabil în momentul plafon riiă ă 20-25% din popula ia mondial şi un regres continuu al Europei şi Americii deţ ă Nord care nu vor însuma mai mult de 10%. Asia va înregistra o uşoară sc dere a ponderii, îndeosebi datorit previzibilei intr ri a Chinei în faza deă ă ă deficit demografic, iar America Latin îşi va men ine actuala pondere, dată ţ ă fiind speran a de via la naştere mai ridicat . ţ ţă ă Acest tablou arat ă o deplasare a centrului de greutate al popula iei mondiale spre regiunile calde ale Planeteiţ , dar poate fi sensibil modificat de migra ii, fenomen greu de prev zut şi controlat,ă ţ ă devenit o necesitate atât pentru rile de plecare (datorit imposibilit iiţă ă ăţ asigur rii de locuri de munc unor contingente foarte numeroase de tineri),ă ă dar şi în cele de primire (impus de deficitul de for a de munc tîn r ). Pentruţ ă ă ă multe state mari europene (Germania, Italia, Suedia) imigra ia este singuraţ surs a creşterii popula iei. Acest fenomen poate genera în regiunile deă ţ plecare sc derea drastic a ritmului de creştere demografic , fie prină ă ă prelevarea unei p r i din popula ia tîn r , fie prin modificareaă ţ ţ ă ă comportamentului demografic datorit „contaminare”ă , fenomen observat la scar mondial în Botswana, datorit emigra iei spre R.S.African sau înă ă ă ţ ă Porto Rico, unde o emigra ie puternic este dirijat de mult timpţ ă ă spre S.U.A.

Modific rile vor fi spectaculoase în ce priveşte ierarhiaă statelor. În ultimele decenii, Japonia, mult timp al şaselea gigant demografic al Planetei, a fost dep şită ă pe rând de Brazilia, Pakistan, Bangladesh şi Nigeria iar în perspectiva imediat va pierde teren şi în fa a Mexicului. Rusia aflat mult timp înă ţ ă pozi ia a cincea urmeaz îndeaproape Japonia. La nivelul primelor patruţ ă locuri situa ia pare îns pecetluit , ipotezele medii ale O.N.U. creditând Chinaţ ă ă cu 1455 mil.loc. în 2025 iar India cu 1363mil., abia pentru anul 2050 fiind prev zut rocada, India fiind favorizat de sporul natural mult mai ridicat (înă ă ă valori relative, 1.6% în 2003, fa de 0.6%în China iar în valori absolute, 15.7ţă mil. fa de 8.3 mil.). S.U.A. şi Indonezia îşi vor p stra pozi ia a treia,ţă ă ţ

respectiv a patra, gra ie unei creşteri naturale suficient de importante şiţ fluxurilor migratorii ce dep şeşc 1 mil.persoane anual, în cazul S.U.A. Laă eşalonul mijlociu, al statelor care au în prezent 50-100 mil.locuitori, se vor produce cele mai importante modific ri ierarhice. Statele europeneă importante (Germania, Fran a, Marea Britanie, Italia) aflate înc între primeleţ ă 20 de state ale lumii, au pierdut deja sau vor pierde teren în fa a unor stateţ asiatice şi africane (Vietnam, Filipine, Egipt, Iran, Turcia, Etiopia, Thailanda, R.D.Congo, Birmania), favorizate de o creştere natural înc important .ă ă ă Astfel prognozele O.N.U., prev d c Germania, aflat acum pe locul al 12-lea,ă ă ă va coborî în anul 2025 pe locul al 19-lea iar în anul 2050 pe locul al 24-lea.

Dispropor ia dintre rile dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare se vaţ ţă accentua la maximum, primele abia vor mai cumula 10% în perspectiva avansat , dară vor continua s concentreze cea mai mare parte a economiei mondialeă (tab.nr.18). Consecin ele asupra standardului de via , suprasolicitarea unorţ ţă medii naturale fragile, pot fi previzibile, ca şi destabilizarea situa iei politice,ţ simptomele acestei crize fiind resim ite în anii 1990 în unele state africaneţ (Ruanda, Somalia). Una din „speran ele”evit rii bombei demografice constţ ă ă tocmai în accentuarea unor disfunc iuni în rile slab dezvoltate : s r cieţ ţă ă ă generalizat , stare sanitar precar , conflicte interetnice, epidemii, etc.,ă ă ă toate cu efecte în bilan ul natural prin creşterea mortalit ii (situa ieţ ăţ ţ frecvent în Africa de ast zi).ă ă

O solu ie umanist ar fi practicarea unor m suri care s re reducţ ă ă ă ă enormul decalaj din domeniul nivelului de trai, al dezvolt rii economice şiă culturale. De exemplu, la o medie mondial de 2500 kcal/loc., în Africa nu seă asigur nici 2000, pe când în Europa şi America de Nord se dep şesc 3000-ă ă3500kcal/loc., la aceasta ad ugându-se şi structura deficitar în proteine deă ă origine animal . În statele avansate P.N.B./loc. atinge valori impresionante,ă chiar remaniat la puterea de cump rare (22030 U.S.D./loc. în anul 2001), dară în cele africane rareori dep şeşte 2000 U.S.D./loc. Tot în Africa, rata anuală ă de creştere economic nu reuşeşte s compenseze creşterea natural aă ă ă popula iei, antrenând o sc dere a P.N.B./loc. Asia prezint o situa ieţ ă ă ţ deosebit , pe fondul unei creşteri economice f r precedent (5-10%anual)ă ă ă care dep şeşte cu mult ritmul creşterii anuale a popula iei. Astfel, dacă ţ ă Africa prezint o medie de 2120 U.S.D./loc. (raportat la puterea deă cump rare, Asia dep şea 4290 în anul 2001, iar America Latin prezenta oă ă ă situa ie şi mai favorabil cu 6820 U.S.D./loc. Cu toat creşterea economicţ ă ă ă decalajul fa de rile dezvoltate se men ine, creşterea fiind aplicat la unţă ţă ţ ă volul relativ redus al P.N.B.. Totuşi avansul unor state ale „Lumii a Treia” în economia mondial este previzibil, China fiind deja a patra putere economică ă mondial (loc contestat de unii) iar Brazilia şi India ocup pozi iile 9 şi 10.ă ă ţ State precum Coreea de Sud, Mexic, Argentina, Thailanda, Indonezia, Turcia, ocup deja un loc de prim-plan în economia mondial . Creşterea stocului deă ă produse alimentare s-a f cut în ultimele decenii tot pe seama riloră ţă dezvoltate (cu excep ia Asiei Musonice) încât ţ statele s race, mai ales cele dină Africa, au devenit complet dependente din punct de vedere alimentar.

Tabelul nr.18 :Evolu ia popula iei mondiale în perspectiva anului 2050ţ ţAnul TERRA Asia Europa Africa Oceania America

deNordAmerica Latină

2000 6057 3671 726 799 31 31 518

2010 6830 4136 727 998 35 32 591

2025 7907 4776 722 1289 42 387 690

2050 9198 5353 664 1883 50 459 789

Sursa : World Population Data Sheet, P.R.B., O.N.U., iulie 2000-iulie2003

F r a adopta o viziune malthusianist , se poate aprecia totuşi că ă ă ă raportul dintre popula ie şi rţ esurse este departe de echilibru, iar suprapopularea este o problem cu caracter regional şi relativ fiind dependent de modul în careă ă omul reuşeşte s -şi adapteze la propriile necesit i, favorabilitatea mediului.ă ăţ Problema Lumii a Treia nu este suprapopularea, Africa are doar 26 loc./km2, ci eficacitatea utiliz rii for ei de munc şi a resurselor. Ori din acest punct deă ţ ă vedere, dat fiind nivelul sc zut al tehnicilor agricole (ocupa ia de baz esteă ţ ă agricultura în aceste state), necesarul de energie uman este imens.ă Sc derea popula iei nu ar face decât s agraveze situa ia prin deficitul deă ţ ă ţ for de munc astfel creat.ţă ă

Problema popula iei optimeţ este discutabil chiar dac unii autori au încercată ă s dea r spuns acestei chestiuni. De exemplu, J.Cohenă ă prin diverse calcule ajunge la concluzia c popula ia optim a Planetei este cea de 2 miliarde locuitori chiară ţ ă dac aceasta poate hr ni 150 miliarde, în prezent ă ă umanitatea aflându-se între limitele maximale, suportabile, ale popula ieiţ , situate între 4-16 md. Cei mai mul i autoriţ sunt în prezent sceptici în ce priveşte urm toarea dublare a efectiveloră popula iei Globului, dup ce ultima,(1950-1987) a fost cea mai rapidţ ă ă (Chesnais, 1997). Chiar dac „deriva demografic a continentelor”ă ă se va men ine, explozia demografic nu se va mai manifesta la acelaşi nivel şi va fiţ ă oricum combinat cu implozia demografic în care tinde s plonjeze întregulă ă ă grup al statelor dezvoltate la care se adaug „noile state industriale”.ă

Capitolul IVStructura popula ieiţ

Analiza structurilor demografice ocup un loc important în studiul geografic ală popula iei fiind favorizat de existen a unor surse documentare abundente şiţ ă ţ pertinente, cel pu in în statele dezvoltate. Structurile geo-demografice pot fiţ grupate în trei categorii :

-socio-demografice (vârst , sex, situa ie matrimonial );ă ţ ă-socio-culturale (apartenen etnic , lingvistic sau religioas );ţă ă ă ă-socio-economice (popula ie activ , categorii socio-profesionale, statutţ ă

social etc.).

Se adaug ă structura rasială, mai greu de clasificat şi mai discutabil .ăSpre deosebire de dinamica popula iei care dup cum s-a observat prezintţ ă ă

unele tendin e generale de evolu ie, chiar dac se manifest decalate înţ ţ ă ă timp, sau de reparti ia popula iei, marcat de inegalit i, structurile se impunţ ţ ă ăţ prin maxima diversitate, creând un mozaic structural greu de descifrat în afara mecanismelor care le regleaz . Aceast complexitate nu face decât s m reasca atrac iaă ă ă ă ţ descifr rii acestor mecanisme.ă

IV.1.Structura rasială

Defini ia rasei suscit multiple conţ ă troverse, mai ales ast zi în contextulă globaliz rii şi al mondializ rii. Din punct de vedere antropologic, ă ă rasa este un grup uman, de dimensiuni variabile, istoriceşte constituit şi care se deosebeşte printr-o serie de tr s turi psiho-somatice şi de natur fiziologic specificeă ă ă ă (culoarea pielii, p rului şi a ochilor, forma craniului, nasului şi buzelor etc.).ă Privit din punct de vedere psiho-sociologic ea cuprinde şi ă conştiin a rasialţ ă, pentru care tr s turile men ionate sunt adesea subsidiare, de multe oriă ă ţ suprapuse unor particularit i etno-lingvistice. Se adaug particularit ileăţ ă ăţ patologice care evden iaz anumite predispozi ii sau imunit iţ ă ţ ăţ . Majoritatea antropologilor sunt de p rere c la originea form rii raselor a fost stabilitateaă ă ă influen elor mediului natural, factor de baz al adapt rii selective, transmisţ ă ă ă genetic de la o genera ie la altaţ . Selec ia rasial este şi rezultatul endogamieiţ ă unor popula ii umane, practicat pe un teritoriu restrâns, unde se combinauţ ă aceleaşi caracteristici genetice. Grupurile rasiale cele mai personalizate sunt localizate predilect în arii mai izolate, departe de contactul cu alte grupuri.ć

Antropologii au imaginat o serie de indici care diferen iaz grupurile umane,ţ ă mai ales în sec.al XIX-lea şi în prima parte a sec.al XX-lea, când şi interesul pentru studiul raselor era major. Degenerarea în ideologii cu caracter rasist, a impus dup 1950 reducerea interesului pentru acest domeniu chiar dac în sine,ă ă antropometria (m surarea caracteristicilor fizice ale grupurilor umane) este oă ştiin cu un aport deosebit la cunoaşterea evolu iei speciei umaneţă ţ . Dintre indicii men iona i cel mai comun este cel care deosebeşte indivizii dup formaţ ţ ă craniului, indicele cefalic : Ic =b/a, în care b este lungimea iar a este l imea craniului.ăţ Dup acest criteriu, grupuă rile umane au fost divizate în trei categorii : dolicocefale, cu craniul îngust (Ic sub 0.71), mezocefale, cu Ic între 0.71-0.81 şi brahicefale peste ultima valoare.

Frecven a grupelor sanguineţ a ocupat de asemenea un loc important în aceste studii. S-a constatat astfel c la europoizi grupa A2 este mult mai frecvent (25-45%), înă ă timp ce la mongoloizi domin net grupa 0 (50-90%, chiar 100% la uneleă popula ii izolate). Utilizat este şi ţ factorul Rhessus (Rh) caracteristic genetică ă predominant sau exclusiv pozitiv la mongoloizi, negroizi şi australoizi, dară frecvent negativ la europoizi (15%, maximum la bascii din Pirinei, 24%), motiv pentru care în Europa este necesar analiza sîngelui pentruă determinarea Rh, important în manipularea acestuia în scopuri medicale. Trecând peste aceste particularit i, subspecia uman este îns foarteăţ ă ă unitar . Num rul de tr s turi somatice şi fiziologice comune tuturor raseloră ă ă ă este infinit mai mare. Aceasta dovedeşte c ă rasele umane s-au diferenţiat relativ

recent iar odat constituite au fost în permanent contact încât nici una din celeă patru mari rase invocate de obicei (europoid , mongoloid , negroid şiă ă ă australoid ) nu mai prezint tr s turi pure. ă ă ă ă

Analizând diferen ele filogenetice dintre rasele umane şi subspecia ceaţ mai apropiat de ă Homo sapiens – cimpanzeul, se constat c aceasta este de 25-60ă ă de ori mai mare între om şi cimpanzeu. Aceasta dovedeşte faptul că diferen ierea s-a produs în cadrul uneia şi aceleiaşi subspeciiţ , teoriile contrarii fiind subiective. Cauzele acestor diferen ieri trebuie c utate în tendin a general deţ ă ţ ă extindere a ekumenei, prin care subspecia uman a fost obligat s seă ă ă adapteze continuu la condi ii diferite de mediu fa de cele în care s-a formatţ ţă în estul Africii. Conform aceleiaşi metode a distan elor filogenetice, Cavalli-ţSforza (1999) a stabilit existen a unei ţ diferen e mult mai mari între popula iileţ ţ din Africa subsaharian şi restul lumiiă , fapt care certific faptul c această ă ă regiune este aria de origine a speciei umane. La rândul lor, popula iile autohtoneţ din sud-estul Asiei şi Oceania sunt desp r ite de o distan genetică ţ ţă ă superioar celei dintre popula iile autohtone din restul spa iului eurasiatic şiă ţ ţ din America. Astfel s-a ajuns la concluzia c din leag nuă ă l african au existat dou mariă direc ii de migra ieţ ţ : prin sudul Asiei spre Oceania; spre Orientul Apropiat, de unde prin migra ii ulterioare omul s-a r spândit spre restul Eurasiei şi spre Americi.ţ ă Izolarea relativ a celor dou ramuri ca şi a subgrupurilor desprinse ulterior aă ă stat la baza form rii tipurilor rasiale actuale. Se pare c în lungul celei de-aă ă doua direc ii s-au succedat mai multe valuri de popula ii cu caracteristiciţ ţ rasiale diferite : un prim val mai timpuriu, care a coabitat în sud-vestul Asiei mult timp cu cei care au migrat spre sudul Asiei din care deriv europoizii;ă un al doilea val mai tardiv, desprins dintr-un grup distinct format în estul Africii şi care au generat rasa mongoloid , înrudit dup cele mai multeă ă ă aparen e cu rasa khoisanoid , relict în sud-estul Africii. Americile au fostţ ă ă populate succesiv de valuri de popula ii derivate din ambele curente deţ migra ie, cu un aport decisiv al ultimului val, de tip mongoloid. ţ

Toate particularit ile psiho-somatice reflect în bun m sur adapt ri laăţ ă ă ă ă ă condi iile de mediu în care s-a format tipul rasial respectivţ . Astfel culoarea neagră a pielii este o adaptare în sensul creşterii capacit ii de ap rare împotrivaăţ ă radia iilor ultraviolete. Anumite tr s turi rasiale au o mare stabilitate, alteleţ ă ă se modific relativ rapid. Culoarea se p streaz (de ex. negrii din America deă ă ă Nord, deci într-un climat temperat) dar talia se modific , mai ales la omulă contemporan. Talia medie a b rba ilor la recrutare era în urm cu 100 de aniă ţ ă de circa 1.65 m iar acum de circa 1.8 m, strâns legat de creşterea nivelului de trai. O alt tendin este aceea a brahicefaliei, mai ales la europeni.ă ţă

Clasificarea raselor nu cunoaşte o unitate de opinii. În mare se poate totuşi considera c exist ă ă cinci mari grupuri rasiale din care se diferen iaz o serie de ţ ă tipuri rasiale de tranzi ieţ sau de amestec. Aceasta reflect situa ia actual , în trecut auă ţ ă existat şi alte tipuri şi subtipuri rasiale, posibil rase, care au disp rut, l sândă ă rareori urme în particularit ile unor ăţ subtipuri actuale.

IV.1.1.Rasa khoisanoidăPopula iile care apar in acestui grup sunt mai greu acceptate ca o rasţ ţ ă

distinct de unii specialişti, în parte datorit spa iului restrîns pe care-l ocupă ă ţ ă în prezent şi a efectivului redus. Constituie, dup toate aparen ele, ă ţ grupul uman cel mai apropiat de Homo sapiens sapiens primitiv. Aria sa de extindere acoperea pîn înă mileniul I al e.n. cea mai mare parte a platourilor din estul şi sudul Africii (pîn la nord de lacul Victoria) dar, sub impulsul migra iei popula iilor negro-ă ţ ţafricane (bantu) au fost împinşi spre sud-vestul continentului, în regiunile inospitaliere ale deşertului Kalahari, num rul celor care mai rezist în ariaă ă ini ial fiind extrem de redus (sudul Tanzaniei). Num rul reprezentan ilorţ ă ă ţ acestei rase este extrem de restrîns – circa 500 de mii, inclusiv cei rezulta i dinmetisareaţ cu negrii africani şi europoizii. Dintre aceştia, probabil cel mult 1/10 mai p streaz caracteristicile definitorii care îi deosebesc de negrii africani :ă ă prezen a epicanţ tusului, cuta pleoapei inferioare, la fel ca mongoloizii, posibil adaptare laă un climat mai arid, cu furtuni de praf şi vînturi puternice; talia mic , p rul creă ă ţ şi nasul lat, comune par ial cu unele grupuri de negroizi; ţ steatopigia, deformare datorat curburii extreme a coloanei vertebrale care favorizeaz depunereaă ă structurilor adipoase în regiunea fesier , mai ales la femei, unul dintreă elementele cele mai distinctive. Viitorul acestei rase este incert, reducerea continu aă num rului datorit gradului ridicat de metisare o va încorpora treptat înă ă masa popula iilor negroide, unele dintre acestea prezentând particularit iţ ăţ care las s se întrevad un amestec mai vechi.ă ă ă

IV.1.2.Rasa negroid (melanoderm )ă ăEste unul din cele trei mari grupuri rasiale actuale, distingându-se prin dinamismul

exploziv care îi asigur o pondere tot mai mare din popula ia Globului (5.3% înă ţ 1920 dar 9.9% estimat pentru anul 2003, corespunz tor cu circa ă 625 mil.oameni.

Aria de formare a acestei rase pare a fi dup toate probabilit ile, zona deă ăţ contact dintre p durea ecuatorial şi savan , în vestul Africii, la nord deă ă ă Golful Guineii. De aici, prin mişc ri succesive s-au dirijat predilect spre sud,ă ocolind p durea ecuatorial congolez sau traversând-o, dar şi spre nord-est,ă ă ă ajungând în contact cu popula ii de tip europoid cu care au creat tipuriţ rasiale de tranzi ie. O nou extindere a arealului urmeaz descoperirii Lumiiţ ă ă Noi şi punerii în practic a agriculturii de planta ie pe baza sclavilor aduşi înă ţ Africa de Vest. Astfel, popula ia de ras neagr a ajuns o prezen obişnuitţ ă ă ţă ă în cele dou Americi, unde a stat şi la baza cre rii unor tipuri rasiale mixte.ă ă

Caracterisiticile de bază ale acestei rase sunt : culoarea închis a pieliiă , adaptare la insola ia puternic (prin prezen a melaninei, un pigment care face ca doar 3%ţ ă ţ din radia iile ultraviolete s fie receptate de c tre piele), aclimatizarea lor laţ ă ă regiuni mai nordice fiind relativ dificil ; ă predomin dolicocefaliaă , p rul esteă totdeauna cre , scurt şi foarte aspruţ , pilozitatea fiind în general slab dezvoltat ; auă buzele groase, nasul lung şi turtit, talia variabil . În structura sanguin exist oă ă ă adaptare la o serie de boli din zona tropical (un tip aparte de hemoglobin ).ă ă Se deosebesc trei mari tipuri rasiale, inegale ca dimensiune :

-negrii africani propriu-zişi, cu tr s turi apropiate de cele prezentate dar cuă ă o mare varietate de subtipuri : grupuri foarte înalte, precum cele nilotice, cu 1.80m în medie; grupuri foarte scunde; craniul oscileaz de la dolicocefal la mezocefal iar culoareaă

variaz de la maron la negru-alb strui. În raportul trup-membre se constată ă ă o propor ie mare a membrelor inferioareţ , adaptare la necesitatea efectu rii unoră drumuri lungi, articula iile fiind extrem de mobile asigurându-le o agilitateţ extrem ;ă

-negrilii sau pigmeii, izola i în p durea ecuatorial a Africii Centrale. Sunt înţ ă ă num r restrîns, circa ă 300 de mii şi se disting prin : talia foarte redusă, 1.5 m la b rba i şi 1.4 m la femei, culoare ceva mai pu in închis a pielii, propor ieă ţ ţ ă ţ mare a capului în raport cu dimensiunile corpului, tr iesc din vân toare,ă ă pescuit şi cules;

-negritos, mult mai pu in numeroşi, circa ţ 100 mii, se disting prin talia foarte mică, asem n tori din acest punct de vedere cu pigmeii, dar diferi i ca aspect psiho-ă ă ţsomatic. Sunt considera i adesea ca f când parte din rasa australoid .ţ ă ă Tr iesc izola i în p durile tropicale ale arhipelagurilor din sud-estul Asieiă ţ ă (centrul insulei Mindanao, interiorul peninsulei Malacca, insulele Andaman din Golful Bengal) tr ind din vân toare, pescuit şi cules, mai rar practicândă ă agricultura itinerant . Grupuri relicte, în continu restrîngere, sub presiuneaă ă popula iilor avansate din sud-estul Asiei, ca multe alte grupuri umane vechiţ au un viitor incert.

IV.1.3. Rasa australoidăF r a fi prea numeroas , în sens larg putând cuprinde circa ă ă ă 30

mil.oameni, incluzându-i pe cei metisa i dar p strând caracteristici dominantţ ă australoide, aceast ras s-a desprins foarte timpuriu, printr-o migra ie care,ă ă ţ pornit din Africa, a urmat un traseu în lungul coastelor peninsulelor dină sudul Asiei iar prin intermediul pun ii constituite de arhipelagul indonezian înţ timpul ultimei glacia ii au ajuns în urm cu circa 40 000 de ani, poate chiarţ ă mai devreme, în Australia. Aria de r spândire era astfel mult mai extins înă ă trecut, dar a fost înlocuit sau asimilat prin metisaj odat cu înaintareaă ă ă europoizilor şi a mongoloizilor, grupuri rasiale mai dinamice. Unele studii indic prezen a unor caracteristici comune pe tot acest traseu, din sudulă ţ peninsulei Arabice pân înă Oceania. Izolarea grupurilor relicte pe acest traseu a condus la formarea timpurie a mai multor subtipuri rasiale :

-cel mai caracteristic, datorit îndelungatei izol ri este cel al ă ă aborigenilor din Australia. Mai numeroşi înaintea sosirii europenilor (sfîrşitul sec. al XVIII-lea), au fost împinşi de c tre aceştia spre zonele inospitaliere din centrulă semideşertic al continentului. Num rul lor nu dep şeşte, în sens restrîns ă ă 100 de mii, la care poate fi ad ugat un um r mult mai mare de metişi (circa 250 mii).ă ă Prezint unele ă similarit i cu negroizii din Africaăţ , în ce priveşte culoarea pielii (chiar mai închis ) şi nasul lat dar ă se disting net prin p rul ondulat, m t sos,ă ă ă sistemul pilos foarte bine dezvoltat, arcadele supraorbitale proeminente, tendin a de prţ ognatism datorit adîncirii r d cinii nasului. Şi viitorul acestoraă ă ă este incert datorit avans rii procesului de metisare;ă ă

-veddoizii, apropia i de australoizi, ţ popula ia aborigen din sudul Asieiţ ă , mai pot fi întîlni i în câteva grupuri izolate – centrul ins. Sri Lanka, zonele înalteţ care bordeaz Pod.Dekkan, în S Indiei (Nilgiri Hills). Sunt ceva mai numeroşiă circa 8-10 mil. şi se disting prin talia mai redus (1.55m la b rba i);ă ă ţ

-ainoizii, din extremitatea nordic a arhipelagului nipon, constituie popula iaă ţ aborigen a acestuia, extins alt dat şi în Sahalin, Kurile şi peninsulaă ă ă ă Kamciatka. Originea lor este subiectul unor controverse, sporite de caracteristicile lor rasiale : piele mai deschis , talie înalt , pilozitate extrem .ă ă ă Cei mai mul i cercet tori îi consider totuşi un relict australoid cu unţ ă ă probabil aport mongoloid sau/şi chiar europoid, constituind limita extrem-nordic a extinderii actuale a rasei australoide. Nu este exclus ca primul vală de popula ii care au traversat Behringul spre Americi s fi fost de facturţ ă ă australoid , înrudi i cu ainoizii. Num rul lor nu dep şeşte în prezent ă ţ ă ă 30 de mii dar au constituit substratul popula iei japoneze actuale;ţ

-papuaşii şi melanezienii, circa 9-10 mil., constituie alt grup mai numeros, deosebindu-se prin nasul îngust şi proeminent la care se adaug ă p rul abundentă şi mai cre decât al aborigenilor. Cele dou grupuri rasiale prezint şi caracteristiciţ ă ă specifice, papuaşii fiind mai tipici, spre deosebire de melanezienii în a c roră formare aportul mongoloid este mai evident. Ast zi sunt r spândi i în primulă ă ţ rând în insula Noua Guinee şi în arhipelagurile melaneziene : Vanuatu, Solomon, Fiji, Noua Caledonie etc. Alt dat erau dispersa i şi mai spre vest,ă ă ţ pîn în centrul arhipelagului indonezian, copleşi i îns de popula iile metisateă ţ ă ţ de tip mongoloid venite dinspre nord. O ramur a acestora o forma şiă popula ia aborigen din Tasmaniaţ ă , disp rut în secolul al XIX-lea;ă ă

IV.1.4.Rasa mongoloid (xanthoderm )ă ăFormeaz o bun parte din popula ia Globului, având o pondere relativă ă ţ

suta ionar (ţ ă tab.nr.19,20), în accep iunea cea mai larg putând fi estima i la circaţ ă ţ 1.7 md.oameni (în anul 2003). Desprinşi ini ial dintr-un grup unitar cu cel alţ khoisanoizilor din estul Africii, realtiv târziu, s-au dirijat spre nord-est, aria de formare a caracteristicilor actuale suprapunîndu-se regiunilor cu climat continental excesiv din Asia Central , care au şi presupus o serie de adapt riă ă specifice la vînturile puternice şi furtunile de praf – epicantusul, cuta pleoapei inferioare care d ochilor o pozi ie aparent pieziş . Din aceast arie, s-auă ţ ă ă r spândit predilect spre estul şi nord-estul Asiei, de unde, în condi iile uneiă ţ regresiuni marine au trecut srîmtoarea Behring, în mai multe valuri, populând America. În Neolitic şi pe parcursul Antichit ii, popula ii de tipăţ ţ mongoloid s-au r spândit şi spre sud-estul Asiei, unde s-au amestecat cuă australoizi, sau spre nordul extrem al uscatului eurasiatic, pentru ca mai tîrziu s avanseze şi spre vest, în Asia Central , unde au creat mai multeă ă tipuri de amestec cu europoizii. Dintre celelalte tr s turi caracteristiceă ă amintim : culoarea pielii foarte variabilă, de la alb la cafeniu, mai deschis în nord şi maiă închis în sud; ă tendin a general sprţ ă e brahicefalie; fa a relativ plat cu un nasţ ă mic, pu in proeminent şi pome ii fe ei bine marca iţ ţ ţ ţ ; cu un p rde culoareă neagr , drept şi foarte rezistent (mai dezvoltat îns decât la negroizi). Seă ă disting dou mari ramuriă :

a)asiatică, dominant (peste1.6 md.), extins îndeosebi în estul şi nord-ă ăestul continentului. Relativ unitar , prezint ă ă trei subtipuri mai importante :

-mongoloid continental, dispersat în zonele aride ale Asiei Centrale şi în Siberia. Se distinge prin talia mai redus , fa a deosebit de plat , nasul puternic aplatizată ţ ă

şi o culoare mai deschis a pielii; ă-mongoloid oriental, cel mai r spândit, apropiat de tr s turile standardă ă ă

descrise anterior, baza popula iei din China şi Coreea, având totuşi oţ tendin mai slab de brahicefalie şi talie medie; ţă ă

-paleoasiatic, pu in numeros, regrupând popula ii restrînse dinţ ţ extremitatea nord-estic a Asiei (ciukci, koriaci) şi din nordul extrem ală Americii (aleutini, eschimoşi), f r a dep şi 250 mii de oameni. Au tr s turiă ă ă ă ă distincte fa de ceilal i mongoloizi : nas îngust, culoare mai deschis a pielii,ţă ţ ă pilozitate mai abundent ;ă

b)american ,ă sau amerindiană, mai restrîns , circa ă 66 mil., dispersat pe aproapeă întreg continentul american, fapt care creeaz o mare varietate de tipuri şiă subtipuri. Grupuri întegi de popula ii au fost exterminate sau asimilate peţ parcursul coloniz rii europene a Americilor. Deşi provin indubitabil din Asia,ă au tr s turi particulareă ă : nas proeminent, epicantusul mai pu in vizibil sau chiarţ absent, talia uneori impresionant (1.78m în medie în sudul Patagoniei) dară variabil , existând şi grupuri de talie medie sau mic , mai ales în p dureaă ă ă ecuatorial . Aceste deosebiri pot fi explicate prin faptul c în momentulă ă migra iei dinspre Asia, caracteristicile mongoloizilor nu erau complet definiteţ iar continentul american nu era complet nepopulat, grupuri cu tr s turiă ă distincte, de factur australoid emigraser anterior, asimilarea lor explicândă ă ă par ial unele caracteristici. Unii specialişti nu exclud şi participarea unorţ grupuri de popula ie europoid la acest proces complex. Dup o lungţ ă ă ă perioad de declin, cele mai multe grupuri de amerindieni se afl înă ă expansiune, inclusiv în nordul Americii, unde au fost extermina i sistematicţ sau obliga i s tr iasc în rezerva ii.ţ ă ă ă ţ

IV.1.5.Rasa europoid (leucoderm )ă ăCea mai mare parte a popula iei Globului formeaz un vast grup rasial,ţ ă

extrem de divers, cuprinzând în accep ia cea mai larg circa ţ ă 2.7 md oameni, a c ror pondere se reduce totuşi lent. ă Aria de formare este situat cu certitudine înă spa iul eurasiaticţ , mai probabil în Orientul Apropiat de unde au migrat mai departe spre Europa, înc din Paleolitic, iar din Neolitic şi spre sudul Asiei, nordul şi estulă Africii.

Tabelul nr 19 :Structura rasial a popula iei mondiale în192ă ţ 0 (% din totalul)Tipul rasial Africa Asia Oceani

aEuropa Americ

a deNord

America Latină

TERRA

Europoid nordic

0.4 0.1 32.1 37.1 29.6 2.6 11.6

Europoid intermediar

1 0.1 38.5 37.0 40.2 8.8 13.0

Europoid sudic 22.3 28.3 8.8 24.2 10.2 32.8 25.3

Europoid/Negroid

14.3 0.03 1.0

Negroid 58.9 12.8 6.8 5.3

Khoisanoid 0.4 0.03

Mulatru 0.4 2.8 11.3 0.8

Mongoloid continental

5.2 3.0

Mongoloid estic 45.4 1.0 0.3 25.0

Amerindian 1.5 14.9 0.8

Mongoloid/Europoid

2.7 1.7 2.0

Mongoloid/Australoid

2.2 10.5 1.5 6.0

Metişi 1.9 22.5 1.3

Australoid 0.5 13.9 0.4

Polinezian 4.4 0.03

Australoid/Europoid

0.1 7.4 0.7 4.1

Sursa: estim ri proprii, pe baza dinamicii popula ieiă ţ

Tabelul nr 20 : Structura rasial a popula iei mondiale în anul 2000 (%dină ţ total)Tipul rasial Africa Asia Oceani

aEuropa Americ

a deNord

America Latină

TERRA

Europoid nordic

0.3 0.6 25.3 31.3 20.3 2.1 5.4

Europoid intermediar

0.3 0.2 37.1 39.1 38.0 7.7 7.4

Europoid sudic 18.5 33.2 11.7 27.2 18.0 29.6 29.3

Europoid/Negroid

15.0 0.1 0.1 2.0

Negroid 63.1 0.3 12.9 4.7 9.5

Khoisanoid 0.5 0.01

Mulatru 0.5 0.2 2.7 12.5 1.2

Mongoloid continental

4.5 2.7

Mongoloid estic 0.01 37.5 0.1 2.7 0.2 23.3

Amerindian 1.0 14.4 1.1

Mongoloid/Europoid

2.7 1.5 1.7

Mongoloid/Australoid

1.7 12.4 1.5 0.1 8.0

Metişi 4.5 28.8 2.6

Australoid 0.6 20.0 0.5

Polinezian 3.6 0.1 0.01

Australoid/Europoid

0.1 8.8 0.7 0.1 5.7

Sursa: estim ri proprii, pe baza dinamicii popula ieiă ţ

Cea mai mare expansiune o cunosc în perioada modern , prin ac iunea deă ţ colonizare a Lumii Noi, ajungând s formeze popula ia de baz a celei maiă ţ ă mari p r i a Americii, Australiei, sudului extrem al Africii. Peste ă ţ tot, această dispersie a creat numeroase tipuri rasiale mixte, cu toate celelalte rase. Tr s turaă ă de baz deriv din ă ă culoarea deschis a pieliiă (oscilant ca nuan de la alb palidă ţă la m sliniu). Caracteristic este şi ă ă varietatea nuan elor şi aspectului pţ ărului (de la drept la ondulat sau cre şi de la blond argintat la negru închis), ca ţ şi culoarea ochilor. Absen a prognatismului şi dezvoltarea sistemului pilos sunt alteţ caracteristici (prezen a p rului pe falanga a doua a degetelor constituiaţ ă pentru unii antropologi un indiciu al apartenen ei la aceast ras ). Dat fiindţ ă ă ă larga sa r spândire pe suprafa a Globului, cunoaşte şi cea mai mareă ţ diversificare, cuprinzând o mare varietate de tipuri şi subtipuri. Clasific rileă cele mai simpliste deosebesc dou mari variet i : ă ăţ europeană, specific celei maiă mari p r i a continentului şi ariilor de colonizare din Lumea Nou ; ă ţ ă caucaziană, care grupeaz restul ariilor de r spândire, în Asia, nordul Africii şi sud-estulă ă Europei.

Mai bine fundamentat este o alt divizare care recunoaşte ă ă trei mari ramuri :a)ramura sudică, cea mai numeroas , circa 2/3 din total. Se distinge prină

pielea de culoare mai închis , p rul şi ochii negriă ă , statura medie. Aria de extindere a acestei ramuri este foarte vast , di paretea central a Indiei pîn în sudul Europei,ă ă ă p trunzând şi mai spre nord în propor ii diferite iar prin emigra ie sunt masivă ţ ţ prezen i în America Latin dar şi în America de Nord sau Australia. În cadrulţ ă acestei ramuri pot fi deosebite mai multe subtipuri, cele mai multe vag definite, datorit amestecului succesiv ă :

-mediteranean, de statur mai mic , dominant dolicocefal, specific suduluiă ă Europei şi nordului Africii (unde este numit adesea hamit, cu un aport negroid mai evident);

-balcano-dinaric, în sud-estul Europei, de talie foarte mare adesea (1.78m la b rba i înă ţ Muntenegru), brahicefalie pronun at şi tendin de aplatizare a zoneiţ ă ţă occipitale a craniului. Este frecvent şi în aria nordic a Carpa ilor Româneşti;ă ţ

-anatolian (armenoid), în Asia Mic , regiunea caucazian şi pe platourileă ă

iraniene, înrudit cu cel anterior, la fel de masivi uneori şi având ca particularitate nasul mare;

-semit, specific Orientului Apropiat, caracterizat prin dolicocefalie şi nasul uşor coroiat. Extinşi spre nordul Africii s-au amestecat profund cu hami ii;ţ

-indo-afgan, specific sudului Asiei, cel mai reprezentativ, mai dinamic şi mai numeros. Prezint unele asem n ri cu subtipul armenoid dar se disting înă ă ă primul rând prin aportul australoid foarte vechi.;

b)ramura nordică, mai pu in numeroas , mai pu in dinamic (circa ţ ă ţ ă 325 mil.)se disting prin talia înaltă (peste 1.75 în medie la b rba i, în Scandinavia şi Sco ia), ă ţ ţ p rulă blond, uneori argintiu, tendin a de deschidere a pielii, frecven a pistruilor, fa aţ ţ ţ alungit , ă ochii albaştri sau cenuşii etc. Ca şi cealalt ramur a contribuit masiv laă ă popularea Lumii Noi, sau a Siberiei Şi aceast ramur cunoaşte o oarecareă ă diferen iere : ţ

-scandinavii, din nord-vestul Europei, foarte înal i, cu nasul drept şi fa aţ ţ alungit ;ă

-balticii, din nord-estul Europei cu tendin e de brahicefalie, nas cîrn şi talie maiţ mic (numit adesea şi tipul ă laponoidal, frecvent în rile Baltice şi Polonia; Ţă

-est-europenii, derivat din cel anterior, cu o oarecare frecven a unor tr s turiţă ă ă mongoloide (Rusia, Ucraina).

c)ramura intermediară, interpus între celelalte dou , în Europa central-ă ăvestic , din sudul Ucrainei şi România pîn în Fran a şi Insulele Britanice, dară ă ţ frecvent şi în peninsulele sudice. De aici s-au r spândit masiv spre alteă ă continente (America, Australia), cuprinzând circa 455 mil.oameni. Tr s turile specificeă ă constau în combinarea caracteristicilor celorlalte dou ramuriă , mai bine diferen iate –ţ statur medie, p r castaniu frecvent, robuste eă ă ţ şi tendin de brahicefalie, maiţă ales la popula iile montane din Elve ia şi Austria care ar forma dup unii unţ ţ ă grup distinct (subtipul alpin).

IV.1.6.Tipurile rasiale mixte (de tranzi iţ e)

În afara acestor cinci rase distincte, de-a lungul istoriei, îndeosebi începând din Neolitic, s-au produs numeroase amestecuri, suprapuneri, stratific ri, încât o mare parte aă popula iei mondiale face ast zi parte din tipurile rasiale mixte (15.6% înţ ă 1920, în creştere rapid , pentru 2000 estim rile indicând circa 20.8%). Înă ă func ie de perioada în care s-au forţ mat, desoebim trei mari categorii :

a)tipuri de tranzi ie vechiţ , constituite înc din preistorie sau pe parcursulă Antichit ii, prin invazii şi migra ii. Cele mai caracteristice sunt :ăţ ţ

-tipul mixt europoid-negroid din nord-estul Africii, specific Cornul Africii (Etiopia şi Somalia), dar şi mai la vest, la unele popula ii de p stori seminomazi (ţ ă peul) sau chiar în sudul Peninsulei Arabice. Se disting prin culoarea neagră (ar mie) a pielii ă dar cu tr s turi ale fe ei de tip europoidă ă ţ . Num rul lor dep şeşte ă ă 132 mil.;

-tipul mixt australoid-europoid (dravidian), mult mai numeros, circa 358 mil., caracteristic în sudul şi sud-estul Indiei, în Sri Lanka, iar prin migra ii recente şi înţ sud-estul Asiei. Constituie un amestec timpuriu rezultat din suprapunerea unor valuri de popula ii europoide pe un str vechi substrat veddoid;ţ ă

-tipul mixt mongoloid-australoid, foarte numeros, dominant în Indochina, sudul Chinei,

arhipelagurile indonezian şi nipon. Format prin penetrarea în Neolitic, dinspre nord, a unor popula ii de factur mongoloid în spa iul unor popula iiţ ă ă ţ ţ australoide, mult mai pu in numeroase, încât tr s turile dominante suntţ ă ă mongoloide, culoarea pielii fiind îns mai închis . ă ă Este motivul pentru care de cele mai multe ori sunt incluşi în rasa mongoloid , ca o component distinct .ă ă ă Num rul lor dep şeşte ă ă 500 mil., dintre diversele variet i putându-se distinge :ăţ japonezii, rezultat al unui amestec mai complex (mongoloid-ainoid-polinezian), cu talie relativ scund şi culoare a pielii mai deschis dar cu tr să ă ă ături australoide evidente; indochinezii, de talie scund , la care tr s turile mongoloide sunt dominante;ă ă ă indonezienii, cu pielea de culoare mai închis ,ă aportul australoid fiind mai vizibil; polinezienii şi micronezienii, grup restrîns (circa 2 mil.) dar foarte bine particularizat, rezultat al unui amestec complex, la care pe lîng mongoloizi şi australoizi au luat parte şi europoiziă (discutabil îns );ă

-tipul mixt mongoloid-europoid (uralic), form veche de tranzi ie gradual , deă ţ ă la tr s turi dominant mongoloide (hakaşii din sudul Siberiei) la tr s turiă ă ă ă dominant europoide (başkirii de la vest de Urali). Num ril popula iiloră ţ rezultate din acest amestec este greu de stabilit datorit continu riiă ă procesului şi pe parcursul Evului Mediu sau în epoca modern ;ă

b)formele medievale de tranzi ieţ , rezultat al marilor migra ii de la fineleţ Antichit ii şi din prima parte a Evului Mediu. Se pot distinge :ăţ

-tipul mixt negroid-europoid, prezent în Africa central-nordic (Egipt, Sudan, Ciad,ă Mauritania), rezultat al invaziei arabe care a împins spre sud popula ii deţ factur negroid , par ial asimilate (ă ă ţ 26 mil.);

-tipul mixt europoid-mongoloid din Asia Central (ă turanic), rezultat al migra iei unorţ popula ii mongoloide în spa iul unor popula ii mai numeroase de tipţ ţ ţ europoid. Procesul de mixtare s-a petrecut mai ales în zonele rurale, în oraşe, popula ia europoid de tip armenoid sau indo-afgan p strându-şiţ ă ă intacte caracteristicile, asimilându-se par ial lingvistic (sar i, ironi). Cele maiţ ţ multe popoare turcice din zon s-au fă ormat în acest mod (kazahi, uzbeci, kirghizi, turkmeni, circa 47 mil. în total). În centrul Afganistanului se adaug ă hazara, popula ie cuţ tr s turi dominant mongoloide dar de limb şi cultur persan ;ă ă ă ă ă

-tipul mixt europoid-australoid-mongoloid, specific în nord-estul Indiei (Bengal, Assam), care poate fi încadrat şi la formele vechi de tranzi ie deşi acest amestec este înţ curs de desf şurare;ă

-tipul mixt australoid-mongoloid, format în estul Indoneziei şi sudul Filipinelor pe un substrat par ial papuaş sau cţ hiar negritos, caracteristic în Insula Halmahera, circa 15 mil.;

-malgaşii, rezultatul migra iei malaezilor din Insulinda în Madagascar undeţ s-au amestecat cu popula ii negroide, mai rar cu europoizi proveni i din sud-ţ ţvestul Asiei (arabi, persani) sau cu dravidieni din sudul Indiei. Num rul loră dep şeşte ă 16 mil., un amestec similar constituindu-l şi popula iile din ţ Zanzibar şi Comore, la care componenta europoid este mai important , pe un substrată ă dominant negroid ;

c)formele moderne de mixtare, constituite dup marile descoperiri geografice şiă dup colonizarea european . Dintre tipurile rezultate mai importante sîntă ă :

-metişii, care se disting prin num ră (circa 169mil.), baza popula iei din cele maiţ

multe state latino-americane. Constituie un amestec europoid-amerindian, în diverse grade, cu o mare varietate de forme, corespunz tor variet ii antropologice aă ăţ popula iilor amerindiene. Diferen e notabile îţ ţ i opun pe cei din aria platourilor andine, celor din zonele joase sau de pe platoul Mexican ;

-mulatrii, prezen i în ambele Americi (circa ţ 78 mil.) sînt rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi coloniştii europeni. Foarte numeroşi în Brazilia, Antile şi sud-estul S.U.A. dar şi în unele arhipelaguri din jurul Africii (Capul Verde, Sao Tome). Procesul de mulatrizare ca şi cel de metisare este în plină desf şurare în cele dou Americiă ă ;

-zambos, apropiat de celelalte dou forme, fiind ă rezultatul amestecului dintre sclavii negri şi amerindieni sau metişi. Mai pu in numeroşi, caracteristici în Venezuela,ţ Guyane şi nordul Braziliei. Toate cele trei forme de amestec au dat naştere la noi variet i care fac tot mai dificil distinc ia rasial din zonăţ ă ţ ă ă ;

-coloureds, rezultat al amestecului coloniştilor buri (olandezi în principal) cu negrii bantu sau cu khoisanoizii din sudul extrem al Africii, circa 4 mil. ;

-alte grupuri rasiale mixte s-au format în perioada modern şi în Oceania (Hawaii,ă Pitcairn) prin amestecul polinezienilor cu europoizi la care se adaug oă component asiatic (chinez , japonez , filipinez )ă ă ă ă ă ; în Siberia, prin amestecul popula iei ruseşti cu unele popula ii locale de tip mongoloid etc.ţ ţ

Din aceast prezentare rezult c ă ă ă nu exist o suprapunere perfect întreă ă structura rasial şi cea etno-lingvistică ă. Exist grupuri etno-lingvisticeă compacte, care antropologic se pot caracteriza printr-o mare diversitate rasial . Este cazul popoarelor turcice, de tip europoid în Turcia şi Azerbaijan,ă mixt în Asia Central şi mongoloid în Siberia. Invers, exist grupuri rasiale deă ă o mare uniformitate antropologic (amerindieni, negri africani) dar foarteă diferen iate etno-lingvistic datorit izol rii şi a slabelor leg turi reciproce.ţ ă ă ă

IV.2.Structura etno-lingvistică

Între structura etnic şi structura lingvistic a popula iei exist diferen eă ă ţ ă ţ sensibile, acelaşi grup etnic putând cuprinde mai multe grupuri lingvistice şi invers. Totuşi, pentru determinarea particularit ilor etnice ale unui grup uman,ăţ limba vorbit r mîne principalul criteriuă ă . Suprapunerea perfect între etnie, limbă ă şi tip rasial nu exist decât cu totul extraordinar, la nivel local, cazul unoră grupuri mici, izolate, îndeosebi în p durile ecuatoriale.ă

IV.2.1.Formarea grupurilor etno-lingvisticeProcesul de diferen iere etno-lingvistic este cunoscut în general subţ ă

numele de etnogeneză. Acesta presupune totdeauna o dinamic a unor particularit iă ăţ durabile constituite la un moment dat pornind de la un fond de baz (ă substrat) peste care se pot suprapune particularit i ulterioare – cu rol modificator sau chiar deăţ substituire (superstrat, adstrat), în strîns leg tur cu rela iile instituite întreă ă ă ţ diversele grupuri venite în contact. În plus, izolarea unor grupuri desprinse dintr-unul deja constituit, poate duce cu timpul la evolu ii lingvistice singulare, în ultim instanţ ă ţă la apari ia de noi grupuri etno-lingvistice. Durata medie de via a unei limbiţ ţă poate varia de la câteva sute de ani (latina, gotica) la câteva mii de ani, mai

ales în condi ii de izolare. Ambiguitatea no iunii de ţ ţ etnie este mai evident decâtă aceea de grup lingvistic, deşi aceasta din urm poate fi la fel de vag înă ă contextul practic rii bi- şi plurilingvismului.ă

Discu ii aprinse se poart în jurul presupusei „ţ ă limbi-mamă”, din care ar descinde toate familiile lingvistice actuale. Cercet rile recente par s demonstreze,ă ă ajutate de genetica popula iilor şi de arheologie, acest lucruţ . La astfel de concluzii s-a ajuns prin utilizarea metodei lingvistice comparatiste, prin intermediul c reiaă familiile de limbi cunoscute au fost unite în superfamilii corelate între ele. M.Ruhlen consider c similarit ile între diversele limbi vorbite pe Glob nuă ă ăţ pot proveni decât din trei fenomene : împrumuturile, uşor de deosebit; convergen a lingvisticţ ă, foarte rar ; ă existen a unei limbi primareţ , vorbit de primeleă comunităţi de Homo sapiens sapiens în urm cu circa 100 000 de ani în estul Africii.ă De aici, prin extinderea ekumenei s-a ajuns la diversitatea lingvistic actual .ă ă J.Nichols (citat de B.Victorri), distinge dou tipuri de arii geograficeă : de exapansiune (propagare), caracterizate prin limbi pu in diferen iate, apar inând la câteva familiiţ ţ ţ înrudite între ele; reziduale, care presupun o puternic diferen iere datorită ţ ă acumul rii în timp a ună or familii lingvistice foarte diferite (cazul unor zone muntoase mai ales).

Colin Renfrew presupune c diversitatea etno-lingvistic din unele ariiă ă reziduale (Noua Guinee de ex.) nu deriv obligatoriu din suprapunerea unoră valuri migratorii diverse ci şi din dezvoltarea unor inova ii lingvistice, a unorţ noi forme de spiritualitate. Autorul citat sus ine existen a a ţ ţ patru mecanisme de bază care conduc treptat la apari ia unei noi limbi şi a unui nou grup etno-lingvisticţ într-o regiune dat ă

-colonizarea unui teritoriu neocupat şi evolu ia separat ;ţ ă-mecanismele de divergen ;ţă-mecanismele de convergen ;ţă-mecanismele de substitu ie lingvisticţ ă.Dac nici o limb n-ar fi fost înlocuit , divergen a ar fi fost principalaă ă ă ţ

cauz a schimb rilor iar harta etno-ligvistic a Globului ar fi fost un mozaic,ă ă ă aşa cum se prezint par ial în ariile reziduale. Realitatea este îns diferit ,ă ţ ă ă vaste regiuni ale Globului fiind apanajul unei singure mari familii etno-lingvistice. La aceast extindere s-a ajuns prin patru proceseă istorice distincte, succesive :

-migra iile timpuriiţ , de pe urma c rora au rezultat familii etno-lingvisticeă alt dat extinse, eliminate ulterior, cu excep ia unor mici ă ă ţ arii reziduale (cazul bascilor, al popoarelor caucaziene, al khoisanicilor);

-difuziunea agriculturii în Neolitic, pare-se, principala cauz a substituiriiă lingvistice. Aceast revolu ie a fost înso it de creşterea num rului deă ţ ţ ă ă locuitori, în consecin aceştia fiind obliga i s -şi extind arealul în ariiţă ţ ă ă nelocuite sau ocupate de popula ii ţ aflate la un stadiu inferior de dezvoltare. Este cazul marilor familii etno-lingvistice actuale – indo-european , sino-tibetan , austric , afro-ă ă ăasiatic etc;ă

-difuziunea impus de varia iile tardive ale climatului terestruă ţ , în primul rând înc lzirea survenit în urma retragerii ghe arilor, cazul popula iilor din nordulă ă ţ ţ Eurasiei şi Americii (laponi, samoezi, yukaghiri, ciukci, inui i etc.);ţ

-invaziile unor popoare migratoare în ultima parte a Antichit ii şi în Evul Mediuăţ , suprapuse ca elite dominante asupra unor popoare mult mai numeroase, sedentare, c rora auă reuşit s le impun adesea propria limb . Este cazul special al familiei deă ă ă limbi altaice (turco-mongole), par ial al unora mai vechi (indo-european sauţ ă sino-tibetan ).ă

Din aceste evolu ii au rezultat situa ii extrem de variateţ ţ , acelaşi popor, având conştiin a apartenen ei etnice, poate vorbi o sumedenie de limbiţ ţ (cazul limit al papuaşilor care vorbesc circa 700 limbi, unele foarte limitateă numeric şi spa ial, între ele nefiind cel mai adesea nici o rela ie de înrudire).ţ ţ Din aceast cauz , ă ă num rul limbilor vorbite estă e multe mai mare decât acela al popoarelor (2800-5600 limbi sau chiar 7000 dup unii, diferen ele fiind datorateă ţ clas rii unor idiomuri fie ca dialect fie ca limb distinct ). Trebuie remarcată ă ă c în afar de acestea au mai existat alte 3900 limbi, disp rute în decursulă ă ă proceselor men ionate.ţ

Tendin a modern este aceea de reducere a num rului limbilor vorbiteţ ă ă , prin culturalizare subzistând doar acele limbi cu o baz socio-cultural solid , cu un rolă ă ă important în comunicarea dintr-un anumit spa iu. Densitatea etno-lingvisticţ ă cea mai ridicat subzist în acele regiuni izolate în care comunicarea esteă ă mai dificil iar modelele sociale sunt de tip patriarhal, cazul unor zoneă muntoase ca Himalaya sau Caucazul, unde fiecare vale are propria limb ,ă adesea de origini diferite. Dar chiar şi aici exist , în perioada contemporan ,ă ă grupuri etno-lingvistice mai active care reuşesc s -şi impun propriileă ă particularit i, înl turându-le încet dar sigur pe celelalte, mai ales dac suntăţ ă ă înrudite (cazul unor popula ii caucaziene de dimensiuni reduse dinţ Daghestan care folosesc tot mai mult limbile cu o baz demografic maiă ă consistent sau în Nepal unde este impus limba oficial în dauna celorlalte,ă ă ă situa ii similare putând fi întîlnite şi în Africa). ţ C.Renfrew, analizând situa iaţ actual a ajuns la concluzia c mass-media actual pune în pericol circa 70-ă ă ă90% dintre limbile vorbite pe Glob. O situa ie critic o înregistreaz cele maiţ ă ă multe limbi autohtone din America de Nord (pu in tineri inui i mai folosescţ ţ limba matern , iar multe idiomuri amerindiene nu mai pot fi salvate, num rulă ă vorbitorilor fiind extrem de restrîns). La fel stau lucrurile în Australia unde 90% din cele 250 de limbi aborigene sunt pe cale de dispari ie sub presiuneaţ englezei. Mai pu in critic este situa ia din America Latin unde idiomurileţ ă ţ ă locale rezist cu mai mult succes în fa a spaniolei sau a portughezei.ă ţ

Din cele 6000 limbi şi dialecte re inute de M.Kraussţ doar 4% sunt vorbite în Europa şi Orientul Mijlociu, ariile cu cea mai redus diversitate etno-lingvistic ,ă ă 15% sunt vorbite în Americi iar restul în Africa, Oceania, sudul şi sud-estul Asiei. Fiecare limb num r în medie 1 mil.vorbitori (6000 dac folosimă ă ă ă mediana), dar numai circa 200 dintre cele 6 000 dep şesc acest pragă considerat ca suficient pentru crearea unei limbi de cultur capabil să ă ă reziste în timp. Alte 600 se eşaloneaz între 100 000 şi 1 mil.locutori, iară grosul (5200) nu dep şesc pragul minim de 100 000 vorbitori sub care oriceă limb este în pericol.ă

În dinamica aceluiaşi proces se poate ajunge şi la situa ia ca mai multeţ popoare s vorbeasc aceaşi limbă ă ă, fie c a fost impus (cazul statelor dină ă

Lumea Nou care folosesc engleza sau spaniola) ori s-a impus în dauna unoră limbi cu circula ie mai restrînsţ ă. La fel se petrec lucrurile în fostele colonii care încă mai utilizeaz oficial limbile metropolelor (engleza, franceza, portugheza)ă sau cazul particular al spaniolei care s-a impus pân la urm în cea mai mareă ă parte a Americii Latine. O situa ie o de inea şi limba rus în fosta U.R.S.S.,ţ ţ ă urm rile fiind înc resim ite, cu tot efortul de impunere a limbilor na ionale.ă ă ţ ţ

Procesul de etnogeneză, aşa cum s-a amintit, este un proces dinamic, încât popoarele (grupurile etno-lingvistice) actuale nu se afl la acelaşi stadiu de evolu ieă ţ . Unele subzist aproape nealterate din substratul vechi preistoric (cazulă men ionat al bascilor din Pirinei, al unor popula ii autohtone din Caucaz şiţ ţ Himalaya), altele au evoluat prin asimilare reciproc spre particularit i noiă ăţ sau prin suprapunere par ial (etnic sau lingvistic ), încât orice dezbatereţ ă ă ă asupra caracteristicilor unui popor d naştere unor ambiguit i. Este şi cazulă ăţ poporului român care în forma cea mai vulgarizat este prezentat ca rezultată al asimil rii lingvistice a popula iei tracofone din Dacia de c tre o minoritateă ţ ă romanizat , înrudirea noastr cu celelalte popoare neo-latine fiind astfelă ă relativ redus sub aspect etnic sau rasial. Realitatea este c procesulă ă form rii unui popor, al celui român în cazul de fa , este mult mai complex.ă ţă Astfel, în formarea românilor ca grup etnic şi lingvistic distinct, un aport deloc neglijabil l-au avut popula iile de limb slav sau turcic ad ugate altorţ ă ă ă ă grupuri asimilate de substratul tracic (cel i, iranieni etc.). În plus, grupurileţ de popula ie romanizat , aşa cum o dovedesc de altfel m rturiile epigrafice,ţ ă ă aveau o compozi ie etnic divers , provenind în mare parte din regiunileţ ă ă periferice ale Imperiului Roman (Peninsula Iberic , Peninsula Balcanic ,ă ă Orientul Apropiat etc.). Astfel invocarea Romei ca reper etnic identitar aapre uşor for at dar din punct de vedere lingvistic este incontestabil .ţ ă ă

Dinamica grupurilor etnice se aseam n cu aceea a grupurilor lingvistice,ă ă putându-se desf şura pă e trei c i principaleă :

-diferen ierea, individualizarea treptat , plecând de la un trunchi comun,ţ ă ca urmare a deplas rii, a extinderii teritorialeă . Este cazul popoarelor indo-europene în ansamblu, care în Neolitic s-au dispersat spre sud şi vest de aria de origine, dar chiar şi ast zi, dup mai multe milenii de separa ie, între numeroasele popoareă ă ţ astfel formate exist multiple asem n ri;ă ă ă

-suprapunerea şi asimilarea reciprocă a dou grupuri diferite, dintre careă unul se impune, cazul românilor dar şi al popoarelor nord-americane actuale, formate dintr-un mozaic de grupuri etno-lingvistice care folosesc în primul rând engleza (de factur american );ă ă

-apropierea treptat prin strîngerea rela iiloră ţ între mai multe popula ii înruditeţ lingvistic, caracteristic ast zi zonelor de maxim f rîmi are, prin impunereaă ă ă ă ţ unei limbi de circula ie, adesea semiartificiale (cazul Indoneziei, unde oficialţ ă este bahasa indonesia, limb format pe baza malaeze cu elemente din celelalteă ă limbi vorbite sau al unor state din estul Africii care folosesc swahili).

Popoareale (grupurile etni-lingvistice) astfel formate se deosebesc mult prin dimensiune. Domin cele mici (4/5), sub 1 mil.locuitori, grupând sub 4% din popula iaă ţ mondial . Cea mai mare parte a popula iei Globului apar ine astfel unoră ţ ţ popoare mari, cu cel pu in 1 mil.oameni. Acestea au de obicei scriere şiţ

cultur proprie, deci sunt consolidate, spre deosebire de cele mici care înă mare parte sunt dominate cultural sau ignor cultura scris , rezistând peă ă cale exclusiv oral .ă

IV.2.2. Formarea minorit ilor na ionaleăţ ţHarta politic nu coincide cu distribu ia diverselor popoareă ţ (num rulă

statelor este de câteva zeci de ori mai redus), mai ales acolo unde domina iaţ colonial a impus frontiere artificiale (cazul Africii) dar chiar şi în Europa, nuă exist nici un popor care s nu cunoasc şi statutul minoritar. Această ă ă ă problem a minorit iloră ăţ (nu numai etnice de altfel) este frecvent invocat cu diverseă prilejuri şi are un rol deosebit în stabilirea unui climat de cooperare, cel pu inţ la nivel european. Unele minorit i ajung s aib o pondere relativăţ ă ă important iar pe plan local pot fi chiar majoritare (maghiarii în estulă Transilvaniei, germanii în Alsacia sau în Tirolul de Sud, albanezii în Kossovo şi vestul Macedoniei, românii în raioanele ucrainene din lungul frontierei în regiunea Cern u i mai ales etc.). ă ţ

Genetic, minorit ile pot fi clasificate în dou mari grupuriăţ ă care pot fi subdivizate în mai multe categorii : autohtone şi nou-venite.

a)Minorit ile autohtoneăţ sunt acelea a c ror prezen pe teritoriul actuală ţă este istoriceşte constituit din timpuri foarte vechi. Se pot deosebi două ă categorii :

-aborigenii, triburile şi grupurile primitive, grupuri mai arhaice şi de multe ori cu o origine incert (negritos, wedda, ainu, grupuri relicte din sudul şi estulă Asiei, amerindienii din America de Nord, laponii din Scandinavia etc.). To i auţ în comun o prezen foarte veche pe teritoriul actual, încât ei constituieţă indiscutabil primii locuitori;

-grupuri etnice de origine foarte veche, mai evoluate, a c ror istorie este ceva maiă bine cunoscut şi care sunt indiscutabil autohtone, având drepturiă imprescriptibile asupra tertitoriilor pe care le ocup . Este cazul bascilor,ă bretonilor, galezilor, popula iilor nord-caucaziene, aromânilor din Peninsulaţ Balcanic etc.ă

b)Minorit ile nou-veniteăţ sunt acelea care s-au constituit în perioada modern şiă contemporan prin ă dispersie, colonizare, invazii, refugieri etc., grupuri a c ror leg tură ă ă cu teritoriul pe care-l populeaz ast zi este mai slab şi care convie uiesc deă ă ă ţ obicei cu autohtonii. Pot fi deosebite cinci categorii :

-invadatorii şi cuceritorii care pot constitui grupuri reziduale dup recucerireaă teritoriului de c tre popula ia autohton (sau presupus autohton ). Esteă ţ ă ă cazul t tarilor din Rusia, al suedezilor din Finlanda, alt dat al francezilor dină ă ă Algeria, al ruşilor în Basarabia etc. Deşi de multe ori au o prezen secular ,ţă ă o extindere teritorial coerent , compact chiar, drepturile lor asupra acestoră ă ă teritorii pot fi puse în discu ie cţ a în cazul turcilor din Bulgaria;

-coloniştii, de multe ori grupuri cu o compozi ie etnic eterogen atrase deţ ă ă politica statului de valorificare a unor resurse sau terenuri. Se poate face o distinc ie între ţ coloniştii instala i de c tre o anumit putere dar având oţ ă ă origine etnic diferit de a acesteiaă ă , cazul tamililor din Sri Lanka, al hinduşilor din Trinidad-Tobago şi colonii aduşi de c tre proprii lor suverani, nobili, proprietariă

(t tarii din Polonia, finlandezii din Suedia, germanii din fostul Imperiu arist).ă Ţ Dac primii pot fi primi i cu ostilitate de popula ia autohton ceilal i se potă ţ ţ ă ţ bucura ini ial de unele drepturi şi facilit i. Ra iunile pentru care cuceritoriiţ ăţ ţ recurg la colonizare sunt diverse : interese militare (paza frontierelor, cazul secuilor din Transilvania), interese economice, de valorificare a unor teritorii depopulate, devastate sau nevalorificate (slovacii din Ungaria, şvabii din Banat, olandezii din regiunile ml ştinoase din nordul Germaniei) sau ca mîn de lucru pe planta ii (cazulă ă ţ tamililor din Sri Lanka, al mexicanilor în S.U.A.). O alt ra iune este aceea aă ţ organiz rii vie ii urbane în spa ii slab urbanizateă ţ ţ , caz frecvent în Europa central-estică unde popula ia urban ini ial a fost de multe ori de origine germanic sauţ ă ţ ă ă evreiasc . La fel s-a întîmplat şi cu alte popula ii cu voca ie citadin ,ă ţ ţ ă specializat în comer şi meşteşuguri (armenii, grecii etc.). În epoca modernă ţ ă foarte frecvent a fost ă colonizarea for ei de munc în mineritţ ă (mai ales în extrac iaţ c rbunelui), cum a fost cazul polonezilor sau al slovenilor în Germania şiă Fran a.ţ

-persoanele deplasate for at sau relocalizate în noi regiuniţ , cazul cel mai clasic este cel al negrilor din Americi dar mai recent şi cel al popula iilor din Caucaz şiţ Crimeea deportate masiv din ordinul lui Stalin în 1945 spre Kazahstan şi Siberia. Deşi victime ale dictaturilor multe din aceste minorit i nu sunt bineăţ primite în noul loc de reşedin , ostilit ile generând conflicte sau persecu ii,ţă ăţ ţ cum s-a petrecut în cazul turcilor meşkhe i din Georgia deplasa i de Stalin înţ ţ Uzbekistan;

-refugia iiţ , colectivit i care fug din calea unor conflicte (palestinienii deăţ ex. sau mai recent bosniacii), a unor calamit i naturale sau a foameteiăţ (etiopieni în Sudan, popula iile saheliene în statele de la Goţ lful Guineii etc.) sau din cauza persecu iilor religioase (creştini din Orientul Apropiat refugia i în vestulţ ţ Europei sau Americi, musulmanii din Birmania refugia i în Bangladesh etc.)ţ ori, la fel de frecvent, din cauze politice (represiunile datorate unor regimuri dictatoriale ca cele din fostele state comuniste sau din unele state latino-americane). De cele mai multe ori refugia ii consider situa ia lor ca unaţ ă ţ temporar dar de obicei, majoritatea r mîn în regiunile de adop ie (cazulă ă ţ armenilor refugia i în Georgia, a turkmenilor refugia i în Iran de teama puteriiţ ţ sovietice etc.);

-muncitorii imigran iţ (gastarbeiter în german ) sau ă refugia ii economiciţ cum mai sunt numi i, caracteristici pentru perioada contemporan . Mul i dintre eiţ ă ţ încearc s se stabileasc în ara de primire creând mici comunit i (ă ă ă ţ ăţ diaspore) care p streaz leg turi strînse cu ara de origine.ă ă ă ţ

Din punctul de vedere al localiz rii pot fi deosebite patru tipuri de minorit i:ă ăţ-comunit i transna ionaleăţ ţ , f r identitate statală ă ă. Cazul cel mai tipic este

ast zi cel al iganilor dar şi evreii se încadrau în aceeaşi categorie înainte deă ţ înfiin area statului Israel. Un caz arhicunoscut este acela al kurzilor care spreţ deosebire de ceilal i au o anumit coeziune spa ial din sud-estul Turcieiţ ă ţ ă până în nord-vestul Iranului sau cazul bascilor;

-comunit i cu identitate statal precis dispersate la mari distan e deăţ ă ă ţ aria de origine, cazul comunit ilor germane din Transilvania sau sudul Rusieiăţ alt dat dar tot mai freă ă cvent sub forma diasporelor;

-comunit i localizate în vecin tatea statului de referin , f răţ ă ţă ă ă continuitate teritorială, cazul maghiarilor din Transilvania, al turcilor în Bulgaria etc.;

-comunit i localizate în continuitate teritorial cu statul de referinăţ ă ţă, foarte frecvent în Europa : românii din Ucraina, maghiarii din Slovacia, germanii din Alsacia sau Tirolul de Sud, arabii din sud-vestul Iranului, albanezii din Kosovo etc. Fiecare dintre aceste tipuri pot emite diverse revendic ri, cu o intensitate tă ot mai mare de la prima la ultima categorie. În statele africane, create artificial în perioada colonial , suportul acestoră revendic ri poate deriva din trei modalit i de exprimare a identit iiă ăţ ăţ minoritare : autohtonismul, care pune accent pe rela ia cu tţ eritoriul; tribalismul, care survine atunci când rela ia cu teritoriul este pus în cauz , fiind un vehiculţ ă ă frecvent al revendic rilor populare sau al pasiunilor colective în rile în cursă ţă de dezvoltare; na ionalismul etnicţ , atunci când se manifest revendic ri deă ă autonomie sau chiar de separare. Este motivul pentru care continentul african este fr mântat în ultimele decenii de nenum rate conflicte interne sauă ă interstatale, adesea cu suport etnic.

IV.2.3.Clasificarea etno-lingvistic a statelor şi a popula iei Globului ă ţDin punctul de vedere al compozi iei etno-lingvisticeţ se pot distinge mai multe

categorii de state, nu totdeauna precis definite :-state multina ionaleţ , pe al c ror teritoriu se vorbesc mai multe limbiă

distincte, cazul Indiei, unde pe lîng cele 15 limbi oficiale, exist oă ă sumedenie de limbi şi dialecte care dau impresia c subcontinentul indiană este un adev rat Turn Babel, deşi raportându-ne la extinderea spa ial aă ţ ă acestuia şi la masa enorm de popula ie, situa ia nu este cu mult diferit deă ţ ţ ă cea a Europei. Chiar şi China, unde popula ia han este net majoritar ,ţ ă cunoaşte aceeaşi diversitate, vaste spa ii fiind dominate de grupuri etniceţ apar inând la numeroase familii etno-lingvistice. State multina ionale tipiceţ ţ sunt şi Iranul, Indoneza, Federa ia Rus , majoritatea statelor din Africaţ ă subsaharian ;ă

-state monona ionaleţ , cu o structur unitar sau relativ unitar , f r să ă ă ă ă ă exclud existen a unor minorit i na ionale, caracteristic majorit ii stateloră ţ ăţ ţ ăţ europene, inclusiv României, dar şi unor cazuri exemplare din estul Asiei (Japonia, Peninsula Coreean );ă

-un caz particular este cel al statelor bina ionaleţ , rare dar semnificative, cazul Belgiei sau din Africa – Ruanda, Burundi, întîmpl tor foste colonii belgiene, sau Kazahstanulă unde coexist dou grupuri etnice principale, Caă ă nada etc.

Stabilirea unei clasific ri etno-lingvistice a popula iei Globuluiă ţ este extrem de dificil , dat fiind varietatea opiniilor şi a metodelor de clasificare. Cea maiă ă pertinent modalitate de grupare a celor câteva mii de comunit i etno-ă ăţlingvistice de pe Glob pare a fi aceea care ine cont de ţ vechimea form riiă acestora dar şi de distribu ia spa ial actualţ ţ ă ă. Astfel, cele mai vechi sunt cu siguran cele dinţă aria de origine a omului actual – Africa subsaharian , urmate de celeă rezultate din primele migra ii de extindere a ekumenei – mare parte dinţ Oceania, sudul Asiei, unele arii reziduale din Eurasia, apoi cele care s-au format şi extins pe parcursul Neoliticului şi în fine cele care s-au impus într-o perioad mai apropiat de cea actual prin migra ii şi domina ie. Schematic,ă ă ă ţ ţ

aceast clasificare etno-lingvistic are urm toarea distribu ie :ă ă ă ţ1)familia khoisanică2)familia nigero-kordofaniană, care cuprinde dou mari subfamilii – nigero-ă

congolez şi kordofanian , mult timp considerate familii distincte. La rândulă ă s u, subfamilia nigero-congolez cunoaşte o mare diversitate fiind divizat înă ă ă mai multe ramuri;

3)familia nilo-sahariană, cu mai multe ramuri distincte;4)familia australiană, de o mare diversitate;5)familia indo-pacifică, rezidual , în câteva arii insulare din sudul Asiei şiă

Oceania, extrem de diferen iat , divizat în trei subfamilii : andaman ,ţ ă ă ă papuaş şi tasmanian ;ă ă

6)familia austrică, de fapt o macro-familie, clar diferen iat în mai multeţ ă subfamilii : dayak, rezidual în interiorul marii insule Kalimantan; austro-ăasiatic , foarte eterogen , cuprinzând patru ramuri distincte – mon-khmer,ă ă munda, malacca şi vietnamez ; miao-yao, rezidual în sudul Chinei şi înă ă Indochina; thai-chuan, în aceleaşi arii geografice; austronezian (malaio-ăpolinezian ), extins în arhipelagurile din sud-estul Asiei şi din Oceanulă ă Pacific, în Madagascar şi în sudul Indochinei;

7)familia amerindiană, grupeaz cea mai mare parte a popula iilor autohtoneă ţ din America, foarte puternic diferen iate, deosebindu-se dou mari subfamiliiţ ă – nordic şi meridional ;ă ă

8)familia na-déné, corespunz toare ultimului val de migra ii spre America,ă ţ cuprinzând câteva popula ii dispersate în zona forestier rece din nordulţ ă Americii sau chair mai spre sud, considerate a fi înrudite cu popula iţ ile din nord-estul Asiei;

9)familia eskimo-aleută, r spândit în zona arctic din Ciukotka pân înă ă ă ă Groenlanda;

10)familia ciukot-kamceatka, corelat cu ultimele dou ;ă ă11)familia ghiliak, intermediar între ultimele trei şi cele din interiorul Asiei;ă12)familia ainu-japoneză, distinct şi foarte omogen , posibil înrudit cu alteă ă ă

familii din Asia, cu acea altaic în mod deosebit dar prezentând şi elementeă care o apropie de familia austric ;ă

13)familia coreeană, vag înrudit cu ce ainu-japonez şi cu cea altaic ;ă ă ă14)familia sino-tibetană, una din cele mai importante, cu dou subfamilii : ă sinică, în

China şi în Siberia; tibeto-birman , de o mare diversitate, r spândit pe ambiiă ă ă versan i ai Himalayei şi în N ţ Indochinei;

15)familia uralo-altaic ,ă o macro-familie, care ocup un vast spa iu în Eurasia,ă ţ cuprinzând trei subfamilii inegale, puternic diferen iate : yukaghir , înţ ă extinc ie în Extremul Orient; uralic , prezent mai ales în Europa; altaic ,ţ ă ă ă r spândit în Asia Central de unde prin migra ii s-a extins prediă ă ă ţ lect spre sud-vest;

16)familia burushaski, relict a c rui vechime este greu de atestat, localizată ă în nordul Pakistanului, corelat de multe ori cu alte familii relicte din spa iulă ţ eurasiatic;

17)familia nord-caucaziană, similar celei anterioare prin situarea într-o zonă ă muntoas greu accesibil , apropierea de alte familii fiind dificil ;ă ă ă

18)familia mediteranean ,ă cuprinde o singur ramur vie - bascii din Pirinei, laă ă care se adaug unele popoare antice, etruscii în primul rând, f r probeă ă ă conving toare;ă

19)familia asianică, disp rut complet dar important în Antichitate, cândă ă ă ocupa Anatolia şi cuprindea trei popoare mai importante : huri ii, urarteenii şiţ hatti (proto-hiti ii);ţ

20)familia kartvelică (sud-caucazian ) corelat de multe ori cu cea asianică ă ă sau cu cea mediteranean , asem n rile cu familia nord-caucazian sunt maiă ă ă ă probabil rezultatul unor contacte reciproce;

21)familia elamo-dravidiană, alt dat r spândit în sudul şi sud-vestul Asiei,ă ă ă ă restrîns ast zi la extremitatea sudic a subcontinentuluiă ă ă indian;

22)familia afro-asiatică, specific nordului Africii şi sud-vestului Asiei, cu treiă ramuri distincte : semit , hamit şi kuşitic ;ă ă ă

23)familia indo-european ,ă probabil cea mai nou dar sigur cea mai expansiv ,ă ă pornind din aria presupus de origine – stepele ponto-caspice pentru unii sauă Anatolia dup al ii, spre cea mai mare parte a Europei, sudului Asiei iar după ţ ă marile descoperiri geografice şi spre toate componentele Lumii Noi.

Aceste 23 familii etno-lingvistice corespund în general clasific rilor propuse deă c tre lingviştiă , preocupa i în prezent de a stabili o schem complet aţ ă ă raporturilor dintre acestea. Astfel sunt vehiculate mai multe superfamilii lingvistice, acceptate ca atare prin compararea vocabularului reconstituit al proto-limbilor, dintre care cea mai cunoscut este cea ă nostratic ă (sus in torul acestei teorii este Aaronţ ă Dolgopolsky, de la Univ. din Haifa), care cuprinde câteva din cele mai numeroase familii lingvistice din Lumea Veche, diferen iate probabil laţ începutul Neoliticului : afro-asiatic , elamo-dravidian , kartvelic , indo-ă ă ăeuropean , uralo-altaic şi coreean . O alta propus mai recent deă ă ă ă J.Greenberg (Univ. Stanford), este suprafamilia eurasiatică, care al tur pe lîngă ă ă familia indo-european , pe cea uralo-altaic şi pe cele din nord-estul Asiei,ă ă inclusiv cea coreean şi aino-japonez , mai greu de acceptat totuşi. Şi maiă ă surprinz toare este superfamilia propus de M.Ruhlen, care grupeaz al turiă ă ă ă de limbile sino-tibetane şi na-dene, cert înrudite, limbile nord-caucaziene, basca şi burushaski sub numele de déné-caucaziană sau sino-caucazian . ă

Din punctul de vedere al structurii limbilor vorbite pe Glob, se deosebesc de obicei 6 mari categorii, nu întotdeauna complet distincte :

-limbi izolante, cele mai simple, care se deosebesc prin utilizarea tonurilor necesare diferen ierii sensului unor cuvinte aparent homofone. Cele mai caracteristiceţ sunt din acest punct de vedere limbile sino-tibetane şi cele mai multe dintre limbile din familia austric ;ă

-limbile aglutinante, mai complexe, utilizeaz în diferen ierea cuvintelor o serieă ţ de sufixe, prefixe şi infixe (dup caz), ad ugate unui radical. Caracteristiceă ă sunt limbile uralo-altaice, elamo-dravidiene, japoneza, coreeana, elemente aglutinante existând şi în unele grupuri de limbi din familia austrică (austronezian mai ales), în unele limbi izolate din Eurasia (basca, etruscaă sau georgiana);

-limbile cu flexiune radicală, care se disting prin existen a unor radicale triliteraleţ (dou consoane şi vocal ) pe baza c rora prin alternan vocalic sauă ă ă ţă ă

sufixare se pot ob ine diverse structuri sintactice. Cele mai caracteristiceţ sunt limbile din familia afro-asiatic ;ă

-limbile flexionare, caracterizate prin ad ugarea unor sufixe la un radicală verbal sau nominal, ob inând astfel o mare varietate de nuan e semnatice,ţ ţ necesare comunic rii. Caracterizeaz în primul rând limbile indo-europeneă ă chiar dac se observ o erodare a flexiunii în epoca modern , mai ales laă ă ă limba englez , care prin structur se aseam n tot mai mult cu limbileă ă ă ă izolante;

-limbile clasificatorii se deosebesc prin utilizarea unor prefixe care indică apartenen a semantic a cuvîntului la o anumit categorie (clas ). Specificţ ă ă ă limbilor din familia nigero-kordofanian , mai rar şi în cea nilo-saharian ;ă ă

-limbile holofrastice (polisintetice) se diferen iaz prin absen a unui sens clar alţ ă ţ fiec rui cuvînt care în func ie de combina ia cu alte cuvinte, în structuri deă ţ ţ tip holofrastic (fraze formate dintr-un singur cuvînt) îşi poate schimba semnifica ia. Caracterizeaz mai ales limbile indigene din America, mai pu inţ ă ţ na-déné care se apropie de limbile izolante.

Se poate spune c ă aceste şase categorii prezint doar diverse moduri deă exprimare a realit ii, fiind înrudite în cele din urm între eleăţ ă . Astfel limbile flexionare şi cele cu flexiune radical formeaz un macrogrup relativ unitar, laă ă fel cele izolante şi holofrastice, între care se situeaz limbile aglutinante şiă cele clasificatorii. Tendin ele actuale converg, dup toate aparen ele, spreţ ă ţ simplificarea sintaxei şi „mondializarea” vocabularului vehiculat de mass-media scris şi audio-vizual sub imperiul „necesit ii” comunic rii cât maiă ă ăţ ă rapide. Pericolul unei eventuale omogeniz ri pare mai degrab virtual,ă ă codurile lingvistice fiind mult mai adânc înr d cinate în mentalul colectivă ă decât pare la prima vedere. Limbile normate, cu un rol social precis nu pot fi înl turate decât prin dispari ia purt torilor s i, influen ele exercitate deă ţ ă ă ţ marile limbi de circula ie nefiind de natur s le modifice substan ial.ţ ă ă ţ

IV.2.4. Familiile etno-lingvistice

IV.2.2.1.Familia khoisanicăFamilia khoisanic este una din cele mai restrînse numeric, cel mult ă 600-

700 mii oameni, inclusiv metişii, cuprinde în principal dou popula ii distincte :ă ţ boşimanii (bushmenii) şi hotento iiţ , suprapuşi rasei khoisanoide. Ini ial erau multţ mai r spândi i spre Africa Central-Estic , de unde au fost împinşi spre sud deă ţ ă înaintarea popula iilor bantu, ca dovad r mânâţ ă ă nd unele mici grupuri khoisanice în sudul Tanzaniei (sandawe). Colonizarea european început în secolul al XVII-lea înă ă extremitatea sudic a continentului african i-a împins spre zonele aride aleă deşerturilor Kalahari şi Namib, o parte fiind decima i sau asimila i. La venireaţ ţ europenilor existau diferen e însemnate între cele dou popula ii men ionateţ ă ţ ţ : hotento ii erau cresc tori de animale şi populau zonele mai umede iarţ ă boşimanii tr iau în zonele aride ocupându-se cu vîn toarea şi culesul.ă ă Ambele au r mas la stadiul organiz rii tribale iar limbile lor au particularit iă ă ăţ absente la celelalte grupuri umane – clicurile, consoane care se rostesc prin aspira iaţ aerului în piept (similare unor fluier turi sau ândemnurilor folosite pentruă

cai), preluate şi de vecinii bantu –zuluşi, xhosa. Viitorul acestor dou popoareă este incert în condi iile unei presiuni puternice din partea limbilor oficiale dinţ sudul Africii – engleza, afrikaans şi limbile bantu.

IV.2.4.2.Familia nigero-kordofanianăÎn Africa subsaharian , domin o familie etno-lingvistic extrem deă ă ă

diferen iat , relativ unitar din punct de vedere rasial, tipul antropologic fiindţ ă ă dominant negroid, cunoscut de obicei sub numele de nigero-congoloz .ă ă Alt dat era mult mai extins spre nord-est, dovad fiind popula iile dină ă ă ă ţ centrul statului Sudan (Kordofan), apropiate lingvistic. Spa iul dintre bazinulţ Nigerului şi masivul Kordofan pare a fi de altfel aria de origine a acestor popula iiţ , justificând apelativul nigero-kordofanian. Este cea mai numeroas familie etno-ălingvistic din Africa, cuprinzând circa ă 467 mil.locuitori, având şi cel mai înalt ritm de creştere demografic la nivel planetar (vezi ă tab.nr.21, 22). Constituie un vast ansamblu de etnii şi triburi, de multe ori de mici dimensiuni, pe alocuri în curs de omogenizare. Poate fi divizat în dou subfamilii inegale :ă

1)Subfamilia kordofanianăÎn partea central a statului Sudan, un num r de circa ă ă 450 mii locuitori apar inţ

unui grup distinct, divizat în c teva zeci de triburi ale c ror limbi sunt pu ină ă ţ studiate şi a c ror cultur este puternic influen at de cea arab . Mult timp,ă ă ţ ă ă aceste popula ii au fost considerate ca apar inând altor familii etno-ţ ţlingvistice (nilo-saharian , afro-asiatic ) dar cele mai multe asem n ri leă ă ă ă prezint cu popula iile din Africa subsaharian . Din punct de vedere rasial,ă ţ ă amestecul negroid-europoid este evident dar aportul celei de-a doua componente este destul de redus. Nici unul din numeroasele triburi nu dep şeşte câteva zeci de mii de locuitori, procesul de arabizare fiind astfelă destul de avansat, în contextul absen ei culturii scrise dar şi al politicii deţ omogenizare a statului.

2)Subfamilia nigero-congolezăLa sud de Sahara şi de platourile Abisiniei domin un vast conglomerat deă

etnii, înrudite din aproape în aproape, unitare din punct de vedere rasial dar extrem de diferen iat. Acest spa iu constituie în prezent ţ ţ un adev rat laboratoră al procesului de etnogeneză în contextul sporirii mobilit ii popula iei şi aăţ ţ exploziei demografice. Se produc astfel convergen e în jurul unor limbi deţ circula ie, normate şi utilizate în mass-media şi în înv mînt. Este o tendinţ ăţă ţă fireasc , dac ne raport m la cele peste 1000 grupuri etno-lingvistice dar seă ă ă impune destul de greu, uneori cu conflicte sîngeroase sau prin compromisul utiliz rii limbii fostelor metropole coloniale ca limb de circula ie. ă ă ţ

Originea popula iei care formeaz acest conglomerat pare s fie în zonaţ ă ă de contact dintre savan şi p durea ecuatorial , la nord de Golful Guineeiă ă ă , de unde prin migra ii succesive s-au dirijat spre sud şi est ocolind sau traversândţ p durea ecuatorial . În aria de origine s-a produs o diferen iere extrem deă ă ţ puternic spre deosebire de ariile de dispersie, mai unitare. Se deosebescă astfel şapte grupuri distincte şi relativ omogene, care se întrep trund deseoriă

creând un mozaic, suprapus unei diviz ri politice arbitrare, relicv a epociiă ă coloniale:

a)Grupul mandé, constituie baza popula iei din unele state vest-africane, înţ regiunea de la izvoarele fluviilor Niger şi Senegal, avansând pîn pe rmurileă ţă Golfului Guineei. Totalizeaz circa ă 26.4 mil.locuitori dar în trecut au avut un rol important, întemeind vaste imperii (Ghana, la izvoarele Nigerului în sec.VII-X, Mali în sec.XI-XIV) difuzând Islamul în rândul popula iilor din zona de coast sau constituindţ ă corpuri de elit în armata colonial francez , dup o scurt rezistenă ă ă ă ă ţă împotriva europenilor. Dintre cele câteva zeci de grupuri etnice, puternic înrudite lingvistic, mai importante sunt :

-mandingo, cu o civiliza ie avansat , fiind elementul cel ţ ă mai activ în organizarea statelor amintite. Prin urmare limba lor cunoaşte o larg circula ieă ţ , în comer mai ales,ţ în întreaga Afric Occidental . Mandingo era şi ă ă limba matern a majorit iiă ăţ sclavilor negri din Americi (ini ial). Cei circa ţ 6.8 mil. de mandingo, cunoscu i şi subţ numele de malinké sau maninka, locuiesc în principal în nordul statului Côte d’Ivoire, estul Guineei, vestul statului Mali şi în Gambia f r a fi absen i în celelalte state vecine;ă ă ţ

-bambara (banmana), înrudi i îndeaproape cu mandingo, se deosebesc prinţ rezisten a la islamizare, fiind par ial creştina i sau practicând în continuareţ ţ ţ animismul. Originari din zona înalt a masivului Fouta Djallon s-au dispersată pe cursul mijlociu al Nigerului fiind agricultori şi constituind cu timpul popula ia deţ baz a statului Maliă (în zona capitalei Bamako) dar sunt prezen i şi în Senegal sau înţ Côte d’Ivoire. Num rul lor este de circa ă 4.5 mil. iar limba lor are un rol tot mai mare în Mali, ca limb na ional fiind utilizat şi de alte popula ii înrudite;ă ţ ă ă ţ

-soninké, cunoscu i şi sub numele de ţ sarakollé (3-4mil.) şi khasonké (sub 1 mil.) sunt dou popula ii înrudite cu bambara, locuind în vestul statului Mali şi înă ţ regiunile limitrofe ale Mauritaniei şi Senegalului. Puternic afecta i de secetaţ din Sahel, sunt cunoscu i prin propensiunea spre emigra ie pentru munc , laţ ţ ă mari distan e, constituind ţ principala comunitate negro-african din Fran aă ţ ;

-dyula, este un alt popor mandé, localizat în plin savan , în zona de frontieră ă ă dintre Burkina Fasso, Côte d’Ivoire şi Ghana. Se disting printr-un rol important în comer ul vest-african şi în propagarea Islamuluiţ spre regiunea central a Golfuluiă Guineii. Împreun cu alte grupuri înrudite totalizeaz circa 4.6 mil. locuitori,ă ă fiind astfel un grup etnic major cu un rol important în statele men ionate;ţ

-mende şi kpelle, sunt alte dou grupuri înrudite (circa 3 mil. împreun ),ă ă formând popula ia principal din Liberia şi Sierra Leoneţ ă , unde au un rol important, opunându-se avansului limbii engleze, oficiale în aceste state. Majoritatea practic animismulă sau sunt creştina i, fiind astfel mai pu in atinşi de Islam.ţ ţ

b)Grupul guineean (kwa)Este un grup de popula ii ce ţ locuiesc în zona forestier din lungul Golfuluiă

Guineei, unele dintre ele reuşind s ating un grad avansat de civiliza ie,ă ă ţ constituind regate puternice înaintea coloniz rii europene. Foarte numeroşiă (circa 89 mil.) se remarc prin particularit ile lingvistice ce le disting net deă ăţ limbile vecine, în primul rând prezen a tonurilor, similare celor din limbaţ chinez . Unele dintre limbile vorbite de aceste popula ii au dobândit un rolă ţ major în comunicare dup ob inerea independe ei. ă ţ ţ Majoritatea practică animismul, atât Islamul cât şi creştinismul penetrând mai greu, chiar dac înă

ultimele decenii se constat o expansiune a Islamului. Cele mai multeă popula ii ţ practic agriculturaă dar sunt şi unele grupuri mai pu in avansate deţ vîn tori, pescari şi culeg tori. În perioada colonial au fost ă ă ă favoriza i deţ extinderea agriculturii de planta ieţ , permis de climatul mai umed şi deă deschiderea spre exterior asigurat de apropierea Golfului Guineei. Dintreă cele aproape 100 grupuri etnice, foarte amestecate între ele, se pot men iona :ţ

-baulé, popula ia de baz din ţ ă zona central-sudic a Côte d’Ivoireă , localizat înă zona de cultur a celor mai vaste planta ii de cacao din lume, fapt ce leă ţ asigur un rol foarte important în statul amintit, în pofida num rului relativă ă restrîns (1.75mil.);

-akan (ashanti, fanti), mult mai numeroşi (baulé fiind de fapt o ramur aă acestora), r spândi i în estul Côte d’Ivoire şi mai ales în Ghana, unde esteă ţ promovat ca limb na ional . Ca şi baulă ă ţ ă é au fost favoriza i în perioada colonialţ ă de dezvoltarea economiei de planta ie sau de prezen a unor resurse subţ ţ solice (aur, diamante). Num rul lor important (ă 8.5 mil.) îi impune în fa a unor grupuriţ înrudite mai pu in numeroase, localizate în zona litoral a celor dou stateţ ă ă sau spre interior (ga-adangme de ex., circa 1.5 mil.), limba lor tinzând s devin una dină ă cele mai importante din Africa;

-ewe, majoritari în partea sudic a statului Togo şi în regiunea vecin aă ă Ghanei (ocupat de britanici prin împ r irea coloniei germane Togo, efect ală ă ţ primului r zboi mondial). Sunt prezen i şi în Benin, fiind un popor relativă ţ important, în expansiune fa de alte grupuri etnice mai restrînse (circa ţă 4.4 mil.). Provin din sud-vestul Nigeriei şi aveau odinioar ca principal ocupa ieă ă ţ comer ul cu sare şi cu sclavi, ast zi fiind agricultori şi pescari. Limba ewe areţ ă statut de limb na ional în Togo.ă ţ ă Înrudit cu ewe este poporul adja-fon baza popula ieiţ din Benin, a c ror limb are statut na ional în aceast ar (ă ă ţ ă ţ ă 3.1 mil.);

-yoruba, cel mai important dintre popoarele din acest grup (29.5 mil.), locuiesc în zona dens populat din ă sud-vestul Nigeriei (cel mai populat stat african), dominând capitala acestui stat. În trecut s-au remarcat printr-o civiliza ie avansatţ ă, mai ales în domeniul prelucr riiă metalelor dar şi al organiz rii sociale, fapt ce le asigur un rol dominant înă ă regiune, în defavoarea altor grupuri etnice, destul de consolidate, ca edo (2.6 mil.) şi nupe (2.4 mil.) situa i mai la nord. ţ Agricultori şi artizani reputa i dar şi comercian i versa iţ ţ ţ , sunt întîlni i în toat Africa Neagr şi se impun tot mai mult ca unul din marileţ ă ă popoare africane cu toate sciziunile pe care le implic penetrareaă creştinismului sau Islamului. Aceast expansiune este oprit de rezisten aă ă ţ unor popoare la fel de numeroase şi bine organizate din regiune (haussa şi ibo mai ales);

-ibo(igbo) şi ijo, dou popoare strîns înrudite, r spândite în ă ă sud-estul Nigeriei, în zona de v rsare a fluviului Niger, num r circa ă ă ă 23.2 mil.locuitori (din care 5 mil.ijo). Constituie unul din cele trei mari ansambluri etno-lingvistice din Nigeria şi se deosebesc din punct de vedere cultural prin dominan a net a animismuluiţ ă . Geografic, ocup oă zon umed , împ durit , suprapus par ial peste areale bogate în petrol,ă ă ă ă ă ţ fapt ce a generat animozit i cu autorit ile de la Lagos, unul din pretexteleăţ ăţ sîngerosului conflict din Biafra, în 1965;

-efik-ibibio, un alt grup de popoare din Nigeria, cu o importan mai redus ,ţă ă

populeaz ă cursul inferior al fluviului Niger, în aval de confluen a cu Benue. Agricultoriţ specializa i în cultura speculativ a palmierului de ulei. Num rul lor seţ ă ă cifreaz la aproape 6 mil., fiind îns domina i cultural de ibo sau yoruba;ă ă ţ

c)grupul atlantic occidental (bantuid vestic)Este mult mai redus numeric (37 mil.) dar se remarc prin relativa ă dispersie spa ialţ ă.

Constituie rezultatul extinderii spre nord-vest a popula iilor de agricultori sau deţ cresc tori de animale din nucleul ini ial guineean. Foarte apropiate dină ţ puncte de vedere lingvistic, popoarele din acest grup se deosebesc prin modul de via particular, de multe ori conform poten ialului natural, fie înţă ţ zona semiarid a Sahelului fie în zona umed de pe coasta exrem-vestic aă ă ă Africii.

Cel mai cunoscut dintre aceste popoare este peul (fulbe sau fulani mai spre est sau tuculeor în lungul rîului Senegal), al c ror num r dep şeşte ă ă ă 26 mil. P storiă seminomazi şi comercian iţ , formeaz majoritatea popula iei în Guineea fiindă ţ dispersa i pe un spa iu vast din Senegal pîn în Camerun sau chiar mai laţ ţ ă est. Limba lor a devenit astfel o limb de circula ie în vestul Africii dară ţ f rîmi area dialectal şi dispersia teritorial îi împiedic extinderea, în fa aă ţ ă ă ă ţ unor grupuri etnice mai compacte din statele în care sunt prezen i. Forma iţ ţ prin asimilarea unor popoare diferite, unele înrudite (wolof, serer) altele din grupul guineean au avut un rol important în difuziunea Islamului în vestul Africii. Totuşi limba fulbe are un rol major în Guineea sau în nordul Camerunului (administra ie, mass-media). ţ

Înrudi i cu peulii sţ unt popoarele wolof şi serer din Senegal, popoare de agricultori (cultivatori de arahide) destul de avansate cultural, prin islamizare dar şi prin contactul timpuriu cu europenii. Wolof (peste 4.1 mil.) dispun în prezent de o limb normat ,ă ă dominant în Senegal, dar prezent şi în Gambia la fel ca şi serer (1.5 mil.).ă ă În zona de coast , mai umed , tr iesc câteva popoare mai pu in numeroaseă ă ă ţ având ca ocupa ie principal pescuitul : dyola (0.6mil.), balanta, limba, kissi-ţ ătemne (2.2 mil.), prezente din Senegal pîn în Liberia;ă

d)Grupul voltaic (bantuid central, gur)Este restrîns în spa iu la ţ regiunea de savan , din nordul statului Côte d’Ivoireă

pîn în Nigeria având în centru bazinul fluviului Voltaă , mai exact statul Burkina Fasso. Popula ii de agricultori, au fost supuse mult timp altor etnii mai activeţ din zon , din grupul mandă é sau de factur saharian , este mult mai f rîmi ată ă ă ţ decât alte grupuri din zon (circa 100 de etnii). Dup ob inereaă ă ţ independen ei unele dintre ele au c p tat o importan deosebit prinţ ă ă ţă ă ponderea demografic , cazul poporului ă mossi (peste 7.2 mil.) majoritar în Burkina Fasso, al căror dialect (moré) s-a impus ca limb oficial , fiind frecvent şi în Côteă ă ă d’Ivoire ca urmare a migra iilor recente. În acest din urm stat se distingeţ ă poporul senufo (siene), peste 5.1 mil., r spândit şi în Ghana sau în Mali. Mai la nordă o importan oarecare o au unele grupuri mai pu in numeroase cunoscuteţă ţ prin tradi iile artizanale (ţ bobo) sau prin modul de via arhaic (ţă dogon) ambele la frontiera dintre Mali şi Burkina Fasso. Spre sud, mai importante sunt popoarele : dagomba (1.3 mil.), tem (1 mil.) şi bariba, r spândi i din Ghana pîn în Nigeria;ă ţ ă

e)Grupul nigero-camerunez (bantuid estic)Mai pu in important (ţ 10 mil.) este limitat la regiunea muntoas de la grani aă ţ

dintre Nigeria şi Camerun. Personalitatea sa este îns remarcabil , datorită ă ă nivelului de civiliza ie atins de comunit ile de agricultori care valorificţ ăţ ă versan ii fertili ai acestei regiuni cu relief vulcanic. Foarte divizat, într-oţ sumedenie de grupuscule etnice, puternic înrudite, au un rol secundar în cele dou state. Se remarc în estul Niă ă geriei poporul tiv (3.7mil.) iar în Camerun grupul bamiléké, remarcabil prin agricultura avansat , practicat prin amenaj ri complexe,ă ă ă capabil s între in densit i foarte ridicate (3.1mil.);ă ă ţ ă ăţ

f)Grupul ubangian Este un ansamblu de grupuri etnice mai pu in cunoscute şi studiate ocupând unţ

spa iu destul de vast în ţ regiunile de contact dintre p durea ecuatorial congoleză ă ă şi savanele din bazinele fluviilor Ubangui şi Chari. Cele mai multe sunt relativ greu de clasificat prezentând asem n ri lingvistice atât cu grupul nigero-camerunez câtă ă şi cu grupul bantu sau chiar cu familia nilo-saharian . Cele mai importanteă etnii sunt gbaya şi ngbandi (4-5 mil.fiecare), din nordul R.D.Congo şi R.Centrafrican ,ă pe baza c rora în perioada colonial a fost format limba ă ă ă sango, na ional înţ ă ultimul stat men ionat dar în regres în fa a altor limbi bantu. În aceleaşi stateţ ţ se mai remarc poporul ă banda (1.2 mil) iar mai spre est poporul zandeh (azande) în zona cumpenei de ape dintre Nil şi Ubangui, al turi de alte grupuri mai mici extinzându-ăse pîn în sudul Sudanului (2.5 mil.).ă

g)Grupul bantuEste cel mai numeros dintre cele şapte ramuri ale subfamiliei nigero-congoleze şi se

impune mai ales prin vastitatea spa iului pe care-l ocup , ţ ă din estul Nigeriei pînă în sudul extrem al Africii, unde au împins popula iile de tip khoisanic spre deşertulţ Kalahari dar s-au lovit de colonizarea european . Num rul lor dep şeşte ă ă ă 252 mil.locuitori, şi sunt pu in diferen ia i, dat fiind dispersia relativ recent mţ ţ ţ ă ă început în primele secole ale erei creştine. Astfel, cele circa 600-700 etniiă componente sunt mult mai susceptibile a forma ansambluri etno-lingvistice vaste prin convergen , dac nu s-ar opune uneori diferen ele culturale sauţă ă ţ inciden a diviz rii arbitrare a Africii în perioada colonial . ţ ă ă

Popoare de cultivatori sau cresc tori de animaleă , au avut o contribu ie decisiv laţ ă popularea jum t ii sudice a continentului african iar extrema divizare lasă ăţ ă cu greu s se desprind grupuri etnice importante. De la nord la sud, prină ă rolul cîştigat în impunerea unor limbi vernaculare sau în organizarea politico-statal se pot distinge:ă

-pahuin, ansamblu de etnii înrudite dintre care se disting bulu, ewondo şi fang, constituie principalul ansamblu etnic din cele peste 100 comunit i bantu din Camerun (circa 2ăţ mil. bulu-ewondo), din Guineea Ecuatorial şi Gabon (circa 1 mil. fang).ă Constituie nucleul în jurul c ruia se produce o convergen care poateă ţă conduce la formarea unei limbi dominante în sudul Camerunului;

-lusengo, alt ansamblu care cuprinde mai multe comunit i înrudite, localizate înăţ lungul fluviului Congo (10.3 mil.) dintre care se remarc etnia omonim aă ă c rei limb cîştig teren în R.D.Congo şi R.Centrafrican . În acelaşi mod seă ă ă ă impune şi lingala, limb de circula ie format pe baza dialectelor bantu de peă ţ ă cursul inferior al lui Congo, în regiunea oraşului Kinshasa, fiind deja folosită de un sfert din popula ia R.D.Congo;ţ

-ganda, principalul popor din Uganda (7.1 mil.), situat în centrul unei organiza iiţ

statale precoloniale, la nord de lacul Victoria. Sprijini i în perioada colonialţ ă de c tre englezi au avut unele conflicte dup decolonizare cu alte popoareă ă importante din zon (ă chiga, 1.5 mil, nyankore, 2 mil., soga, 2 mil., nyoro etc.). Rolul lor dominant în statul men ionat r mîne astfel incert, limba swahili cîştigând teren;ţ ă

-kikuyu, principalul popor din Kenya (6.7 mil.), localizat în jurul capitalei, Nairobi, al turi de alte popoare relativ imporă tante (luyia, massaba, embu, gusii, kamba, nyore, meru, luhyia). Cu toat importan a demografic , limba kikuyu nu are un rol foarteă ţ ă important, ca peste tot în restul Africii s-a impus de timpuriu swahili. Aceasta s-a format în zona litoral pe baza unor dialecte bantu aflate în contact cu araba şiă persana vorbit de comercian ii stabili i în contoarele comerciale, aceştiaă ţ ţ fiind şi vectorul difuziunii Islamului. Swahili este limba matern a circa ă 13.5 mil. locuitori din zona de coast a Kenyei şi tanzaniei dar cunoaşte cea mai largă ă r spândire dintre toate limbile negro-africane fiind larg utilizat în stateleă ă men ionate, R.D.Congo, Uganda etc., unele surse indicând între 60-100ţ mil.vorbitori;

-rundi şi rwanda, alte dou popoare bantu importante, din regiuneaă Marilor Lacuri Africane, deosebindu.se prin faptul c formeaz majoritatea absolut aă ă ă popula iei în Burundi şi Ruanda, situa ie foarte rar în Africa. Aceasta nu aţ ţ ă împiedicat conflictele cu popula iile nilotice vecine (ţ tutsi).Ocupa ia de baz esteţ ă agricultura favorizat de fertilitatea solurilor vulcanice dar presiuneaă demografic este foarte puternic . Ambele popoare dispun de limbi oficiale,ă ă singurele din regiune care rezist concuren ei limbii swahili, fiind vorbite şi înă ţ Uganda vecin (circa ă 15.4 mil. împreun );ă

-nyamwezi şi tsukuma formeaz principalul ansamblu etno-lingvistic dină Tanzania dominând zona dens populat a platourilor dintre lacurile Victoria şiă Tanganyika (5.8mil. împreun ). Rezisten a lor în fa a limbii swahili din zonaă ţ ţ de coast a acestui stat s-a manifestat şi pe plan militaă r;

-luba-lulua, un alt ansamblu etno-lingvistic care grupeaz mai multe popula ii dină ţ R.D.Congo, Zambia şi nordul Angolei, având în centru etnia baluba a c roră limb ă chiluba domin bogata zon minier Copperbelt (ciră ă ă ca 13.5 mil.locuitori). Al turi de lingala şi swahili asigur comunicarea în R.D.Congo, unul din celeă ă mai populate state africane. Înrudit cu acestea este şi poporul bemba (2.5 il.) din Zambia;

-kongo, un alt popor important, r spândit în zona de v rsare a fluviuluiă ă Congo, dominant în R.P.Congo şi în nordul Angolei (enclava Cabinda mai ales). Al turi de alte etnii înrudite dep şeşte ă ă 10-11 mil.locuitori. La est de aceştia, în zona platourilor Katanga şi Lunda se remarc popoarele ă chokwe şi lunda, înrudite (circa 4 mil. împreun ) ale c ror limbi sunt în circula ie în Angola;ă ă ţ

-mbundu, ovimbundu şi herero-ovambo, constituie un ansamblu de popula ii careţ domin centrul şi sudul Angolei precum şi Namibia (peste ă 9 mil. în total). Limbile acestor popoare sunt în concuren cu portugheza moştenit din perioada colonialţă ă ă în Angola. Modul de via îi opune pe agricultorii mbundu celorlalte popoareţă din grup, care sunt mai mult cresc tori de animale. Mbundu au avută principalul rol în lupta pentru independen a Angolei (1975) în urma c reia s-aţ ă declanşat un r zboi civil care opune diversele grupuri etnice din această ă ar ;ţ ă

-makonde (makua) împreun cu alte grupuri înrudite (ă yao, tumbuka), localiza i înţ sudul Tanzaniei şi în nordul Mozambicului formeaz un alt ansambluă împreun cu ă chewa, (nyanja)popula ia majoritar din Malawi prezent şi înţ ă ă Zambia (circa 16 mil. în total);

-shona, popula ia majoritar în Zimbabwe, prezent şi în Zambia şi înţ ă ă celelalte state vecine (circa 10 mil.), este înrudit cu cel anterior;

-nguni este ultimul mare ansamblu etno-lingvistic bantu, al turând mai multeă popoare din sudul extrem al Africii, foarte apropiate cultural şi lingvistic, mult timp având ca ocupa ie de baz p storitul. Cele mai importante sunt : ţ ă ă ndebele (1.8 mil) în sudul Zimbabwe, tsonga, ronga şi tonga (10.4 mil.în total) formând ramura nordic , r spândit din Mozambic şi sudul Zambiei pîn la fluviul Limpopo înă ă ă ă sud; swazi, dominan i în Swaziland şi în estul provinciei sudafricane Natalţ (2.7mil.); sotho, baza popula iei din Lesotho, larg r spândi i în R.S.African şiţ ă ţ ă Botswana (10 mil.); tswana, popula ia principal din Botswana şi regiunile vecineţ ă ale R.S.Africane; zulu (11mil.), dominant în provincia Natal, cel mai important grup etnic din sudul Africii; xhosa (8,5 mil.) r spândi i în vestul R.S.Africane, fiind primii care auă ţ intrat în contact cu europenii sosi i în secolul al XVII-lea, din fa a c rora s-auţ ţ ă retras spre est.

Dup cum se observ din prezentare, ă ă popoarele bantu sunt în plin proces de converegenţă, multe grupuri etnice reduse numeric vor fi asimilate într-un timp previzibil, maxima diversitate etnic din regiune putându-se diminua.ă

Dat fiind aceast extrem diversitate etnic , ă ă ă ă Africa este ast zi teatrulă unor numeroase conflicte între grupurile etnice existând trei mobiluri principale ale acestora : autohtonismul, invocat de acele grupuri etnice mai legate de p mînt, de obiceiă vechi popula ii agricole; tribalismul, vehicul al unor revendic ri populare,ţ ă atunci când este pus în cauz existen a lor, atitudine mai primitiv ;ă ă ţ ă na ionalismul etnicţ , sub influen a modelelor europene care se disting prinţ revendicarea autonomiei ca premis a separ rii şi stabilirii unor frontiereă ă politice, cum este cazul tuaregilor sau zuluşilor.

IV.2.4.3.Familia nilo-saharianăZona de tranzi ie de la deşertul saharian la savana subecuatorialţ ă (Sahel)

este populat de o serie de ă grupuri etnice distincte atât fa de popoarele din familiaţă afro-asiatic cât şi fa de cele din familia nigero-kordofanian . Num rul loră ţă ă ă este destul de mare (90.5 mil.) din zona amintit extinzându-se timpuriu spreă valea Nilului mijlociu iar pe parcursul ultimului mileniu spre sud, în zona Marilor Lacuri Africane, pîn în Tanzania şi Burundi. Antropologic, acesteă popula ii constituie un ţ amestec vehi în care dominante sunt tr s turile negroideă ă , fiind mai asem n tori cu unele popula ii vecine din subfamilia nigero-congolez cuă ă ţ ă care prezint şi similarit i ale modului de via , majoritatea fiind cresc toriă ăţ ţă ă de animale, mai rar agricultori. Din punct de vedere lingvistic sunt foarte diviza i, din aceasta derivând şi dificult ile de clasificare. Se pot deosebiţ ăţ totuşi şase grupuri :

a)Grupul nigero-senegalez, este cel mai vestic, pu in numeros, ţ localizat pe cursul mijlociu al fluviului Niger dar dispersa i şi în regiunile vecine, dstingându-se prinţ rolul major în constituirea unor forma iuni statale precoloniale, Songhaiţ

(sec.XV-XVII) care şi-a extins domina ia asupra altora anterioare – Mali,ţ Ghana eetc. Cuprinde dou popoare înrudite, foarte amestecate din punct deă vedere antropologic dar originale cultural, prin islamizarea timpurie : songhai (1.8mil.) dominan i în nordul statului Mali, prezen i şi în statele vecine; ţ ţ djerma (2.7 mil.), grupul etnic dominant în vestul statului Niger, în zona capitalei Niamey;

b)Grupul nigero-ciadian, cel mai important, cuprinde un singur popor – haussa (35 mil.), localizat în nordul statului Nigeria şi în regiunile vecine ale statelor Niger, Ciad şi Camerun. O diaspor foarte activ este prezent în întreaga zon saheliană ă ă ă ă şi chiar în nordul Africii. Limba haussa este practic cea mai important limb negro-ă ăafricană (ca limb matern ) circulând al turi de alte limbi înrudite sau dină ă ă familia nigero-congolez , pe un spa iu vast, având un rol similar limbii swahiliă ţ în estul Africii. Foarte influen a i de islam şi de limba arab (haussa este deţ ţ ă multe ori considerat ca limb afro-asiatic ), au un rol important în comer ulă ă ă ţ regional, mai ales popula ia citadin , fiind şi ţ ă buni artizani şi agricultori. Limba lor are un statut oficial dominant în Nigeria şi Niger;

c)Grupul saharian este mai restrîns, dispersat pe mari întinderi, pîn în mijloculă Saharei spre nord şi pîn în nordul Nigeriei spre sud. Cel mai important esteă poporul kanuri din jurul lacului Ciad, dominan i în nord-estul Nigeriei (ţ 8.6mil.) rezultat al amestecului unor popula ii agricole locale cu nomazii ţ zaghawa veni i din zonaţ saharian (o ramur a acestora subzist la frontiera dintre Libia, Ciad şiă ă ă Sudan). Ca şi vecinii lor haussa sunt buni comercian i şi artizaniţ , în Evul Mediu constituind centrul unui puternic stat islamizat – Bornu, care îl înlocuia pe altul mai vechi – Kanem. Un alt popor mai important este tubu (1 mil., împreun cu alte triburi înrudite),ă dominant în nordul Ciadului şi sudul Libiei. Opus puterii centrale din Ciad, islamiza i de timpuriu, sunt în centrul unei dispute teritoriale între cele douţ ă state. Ocupa ia de baz o constituie p storitul seminomad şi comer ulţ ă ă ţ caravanier;

d)Grupul saharian oriental, mult mai restrîns dar şi mai dispersat, din sudul Egiptului pîn în regiunile central-sudice ale Ciadului şi Sudanului. Foarteă diviza i, în grupuri etnice de mici dimensiuni, sunt în general p stori nomaziţ ă sau agricultori sdentari (în Valea Nilului sau la contactul cu savana). Cel mai important popor este cel nubian (3.9 mil.) localizat în valea Nilului mijlociu, în Egipt şi Sudan. Civiliza ia nubian , de tradi ie antic (Kuş), a fost mult influen at deţ ă ţ ă ţ ă cea egiptean . Creştina i în primele secole ale erei noastre au creat ună ţ puternic regat islamizat ulterior, fiind astfel supuşi unui proces de arabizare încât tind s -şi piard caracteristicile etnice;ă ă

e)Grupul nilotic este mult mai numeros (24 mil.) dar şi extrem de divizat, în circa 200 grupuri etnice, de mici dimensiuni, ocupând un spa iu vast suprapus zoneiţ de savan din sudul Ciadului pîn în Kenya şi Etiopiaă ă . Se disting prin în l imea şiă ţ svelte ea lor ca şi prin pielea de culoare foarte închis . Majoritatea suntţ ă cresc tori nomazi de viteă , secundar culeg tori şi vîn tori. Spre deosebire de alteă ă popula ii nilo-saţ hariene au rezistat procesului de islamizare, practicând în general animismul.

Printre numeroasele popula ii din acest grup pot fi amintite : ţ sara, popula ia deţ baz din sudul Ciadului, ă agricultori creştina iţ în perioada colonial (circa 1.5 mil.);ă mangbetu, popula ie emigrat din zonele mai aride ale Ciadului spre bazinulţ ă fluviului Congo (cca 2.5 mil.); dinka (3.6 mil.), nuer (1.9 mil.), shilluk (1 mil.) sunt

popula iile majoritare din sudul statului Sudan, aflate în conflict cu puterea deţ la Khartum (circa 0.5 mil.victime dup 1980, ca urmare a luptelor şi aă foametei); lango, acoli şi teso, dispersa i pe cursul superior al Nilului, în special înţ Uganda dar şi în statele vecine; În general ca şi celelalte grupuri nilo-sahariene nu populeaz un spa iu continuu ci sunt dispersa i printre popula iiă ţ ţ ţ apar inând altor familii etno-lingvistice;ţ

f)Grupul nilotic ecuatorial, este mai omogen şi destul de numeros (12.5 mil.) constituie ramura cea mai sudic , dispersat printre popula iile bantu din Tanzaniaă ă ţ şi Kenya sau printre popula iile kuşitice din Etiopia. Mai importante suntţ popoarele nandi (sau kalenjin, 3 mil.) din Kenya şi luo (4 mil.) extins şi în Tanzania vecin . Cunoscu i sunt şi ă ţ tutsi (1.7mil.), popula ia secundar din Burundi şiţ ă Ruanda, aflat de mult timp în conflict cu majoritatea bantu (conflict sîngerosă în Ruanda în 1994-1995 cu 0.7 mil.victime). La fel de cunoscu i, deşi pu inţ ţ numeroşi sunt massaii, cresc tori nomazi de vite recent sedentariza i în zonaă ţ rezerva iilor de la poalele masivului Kilimanjaro (0.95 mil.) celebri prinţ cultura lor tradi ional bine p strat .ţ ă ă ă

IV.2.4.4.Familia australianăContinentul australian a fost vreme îndelungat domeniul unei familiiă

etnolingvistice originale, izolat de restul lumii. Colonizarea european i-aă ă împins spre zonele aride, inospitaliere, cu condi ii dificile de via , dinţ ţă interior, mul i fiind astfel extermina i sau decima i de boli. Num rulţ ţ ţ ă popula iilor apar inând familiei australiene nu dep şeşte ţ ţ ă 420 mii, incluzându-i aici şi pe metişi. Înaintea coloniz rii erau circa 300 mii şi se aflau la nivelul uneiă organiz ri tribale, nu cunoşteau agricultura şi nu erau sedentari. Aveau oă civiliza ie proprie (arme specifice precum bumerangul, pictur rupestr ) iarţ ă ă din punct de vedere lingvistic erau extrem de diviza i, vorbind o sumedenieţ de limbi reduse doar la câteva mii sau sute de vorbitori. Majoritatea au disp rut înainte de a fi studiate şi cercetate iar în prezent sunt într-o fază ă avansat de ă acultura ieţ (pierdere a tr s turilor culturale, etnice, lingvistice). Înă ă unele limbi australiene era frecvent limbajul semnelor, pe lîng cel articulat,ă explicabil prin diversitatea lingvistic .ă

IV.2.4.5.Familia indo-pacificăÎn vastul spa iu întins de la Golful Bengal pîn în vestul Oceanului Pacificţ ă

se afl dispersate o serie de popula ii, recent acceptate ca fiind înrudite, înă ţ urma unor studii antropologice şi lingvistice. Numit familia indo-pacific ,ă ă cuprinde o serie de popula ii arhaice, în mare parte reziduale, provenind dinţ primul val de populare al spa iilor insulare din sudul şi sud-estul Asiei.ţ Existen a unor diferen e lingvistice şi în modul de via îi divizeaz în treiţ ţ ţă ă subfamilii inegale :

1)Subfamilia andamană, localizat în arhipelagul Andamanelor din Golfulă Bengal, num r doar ă ă 10 mii persoane aflate într-un avansat proces de acultura ie.ţ Num rul lor redus se explic şi prin inciden a epidemiilor sau asimil rii. Caă ă ţ ă tip rasial sunt negritos, cu tr s turi mai degrab negroide, ocupa iaă ă ă ţ principal constituind-o alt dat pescuitul şi culesul. De multe ori este privită ă ă ă

ca o familie distinct , asem n rile cu celelalte dou ramuri ale familiei indo-ă ă ă ăpacifice fiind relativ reduse.

2)Subfamilia papuaşă, formeaz popula ia autohton a insulei Noua Guineeă ţ ă şi a c torva insule apropiate (New Britain, Bougainville), Papuaşii sunt maiă numeroşi (circa 5.8 mil.) iar din punct de vedere rasial sunt australoizi, tr ind la nivelulă organiz rii tribale, în grupuri mici, adverse, fapt ce a permis men inerea uneiă ţ diversit i lingvistice extraordinare – peste 700 idiomuri numai în Nouaăţ Guinee. În extremitatea estic a arhipelagului indonezian tr iesc şi popula iiă ă ţ mixte de papuaşi şi melanezieni, ca în insula Halmahera dovedind extinderea anterioar spre vest. Din punct de vedere cultural sunt ă popula ii arhaice aţ c ror ocupa ie de baz este culesul, secundar vîn toarea şi pescuitul, ă ţ ă ă dar exist şi o agricultur embrionar de tip itinerant de veche tradi ie îns . Niciă ă ă ţ ă unul din numeroasele grupuri etnice nu se impune, rareori dep şind 10 miiă de locuitori.

3)Subfamilia melaneziană, mai pu in numeroas (2 mil.) formeaz popula iaţ ă ă ţ autohton din Melanezia, de tip australoid, relativ diferi i de papuaşi, maiă ţ ales din punct de vedere cultural. Navigatori îndr zne iă ţ , au fost aduşi aici de mai multe valuri de migra ii primitive dinspre sud-estul Asiei, limbile lor avândţ afinit i cu cele din arhipelagul indonezian. O ramur a acestora a ajuns pînăţ ă ă în Tasmania, dar a fost decimat dup colonizarea european . Dintreă ă ă numeroasele grupuri etnice care convie uiesc adesea pe aceeaşi insul , celţ ă mai numeros şi mai omogen este cel fijian, din arhipelagul Fiji (0.46mil.). În comunicarea dintre diversele popula ii se folosesc limbi europene sau derivate aleţ acestora precum este bislama din arhpelagul Vanuatu, format pe baza limbiiă engleze cu un aport portughez şi spaniol.

IV.2.2.6.Familia austricăCea mai mare parte a popula iei din sud-estul Asiei şi din arhipelagurileţ

Oceaniei este înrudit din aproape în aproape formând o vast familie,ă ă relativ recent acceptat ca atare, numit austric . Aceast macro-ă ă ă ă familie cuprinde circa 547 mil.locuitori diviza i în mai multe subfamilii, unele dintre eleţ înglobate în trecut la familia sino-tibetan . Cercet rile etno-lingvistice auă ă dovedit îns înrudirea lor, inclusiv din punct de vedere rasial, fiind ă rezultatul unor amestecuri succesive între mongoloizi şi australoizi, în diverse grade, unele popula iiţ apropiindu-se mai degrab de substratul australoid, altele mai noi fiind maiă apropiate de mongoloizi. Din punct de vedere lingvistic exist mari diferen eă ţ dar luate separat, subfamiliile componente sunt foarte unitare în pofida dispersie pe mari suprafe e. Între cele patru subfamilii exist raporturi certeţ ă de înrudire, multe etnii prezentând caractere mixte, constituind o punte între acestea.

1Subfamilia austro-asiatică este format din patru grupuri cert înrudite întreă ele, localizate în sudul şi sud-estul Asiei, de dimensiuni diferite, unele aflate în regres:

a)grupul munda, dispersat în regiunile mai înalte, împ durite din nord-estulă podişului Dekkan unde a fost împins de popula iile venite dinsţ pre nord-vest –

dravidieni, indo-europeni. Constituie popula ia cea mai veche din subcontinentulţ indian, arealul lor era probabil mult mai vast. Se disting dou arii cu o concentrare maiă mare, Gondwana şi Chotta Nagpur în statele indiene Bihar (Jharkand), Madhya Pradesh (Chhattisgarh), West Bengal şi Orissa. Tr s turileă ă antropologice îi apropie de australoizi (veddoizi) iar din punct de vedere lingvistic sunt net diferi i de ceilal i locuitori ai subcontinentului indian.ţ ţ Num rul lor dep şeşte ă ă 14.7 mil. dar cele mai multe grupuri etnice constituente sunt în diverse faze de asimilare cultural ce a generat de altfel mişc ri autonomisteă ă soldate cu înfiin area a dou state în care ponderea lor este importantţ ă ă (Jharkand şi Chhatisgarh), premis a p str rii individualit ii etno-lingvistice.ă ă ă ăţ Popula iile de agricultori sunt cel mai amenin ate de asimilare spre deosebireţ ţ de cele care au p strat un mod de organizare tribal şi un mod de viaă ă ţă bazat pe vîn toare şi cules. Cei mai numeroşă i sunt santalii din Jharkand, la limita dintre statele Bihar, West Bengal şi Orissa (8 mil.) singurii care dispun de scriere, afla i la un stadiu superior de civiliza ie. Împreun cu ţ ţ ă mundari (3.6 mil.) şi ho(1.2mil.) grupeaz majoritatea popula iei munda, restul fiind divizat în maiă ţ mutle triburi de mici dimensiuni, r spândite mai spre sud la limita dintreă statele Orissa, Madhya Pradesh şi Andhra Pradesh;

b)Grupul mon-khmer, de dimensiuni egale cu munda (17.3 mil.) ocupa în timpuri vechi întreaga Indochin dar sub impulsul unor popula ii sino-tibetane venite dinspreă ţ nord s-a retras spre sudul extrem al acesteia. Constituie substratul popula ieiţ din Indochina formând ast zi enclave izolate între alte popula ii pe care le-aă ţ influen at prin mixtare. Tipul antropologic ini ial era ca şi la munda, celţ ţ australoid dar spre deosebire de acesta tr s turile mongoloide suntă ă frecvente. Lingvistic îns înrudirea cu munda este cert . Fiind în general deă ă mici dimensiuni popula iile apar inând acestui grup sunt amenin ate deţ ţ ţ asimilare, subzisten a multora fiind incert . Printre cele mai importanteţ ă grupuri etnice componente putem distinge :

-khmerii (cambodgienii), formeaz cea mai mare parte a grupului (ă 12.8 mil.), fiind singurii care dispun de un stat propriu – Cambodgia, nucleul unui imepriu înfloritor în sec.X-XIII (Angkhor), modelul unor organiza ii statale ulterioare aflate la baza celorţ indochineze actuale. De religie budist şi practicând rizicultura, ca cele maiă multe popula ii din zon , au fost în aten ia opiniei publice mondiale înţ ă ţ perioada sîngeroaselor r zboaie care au opus fac iuni politice rivale întreă ţ 1975-1990. Comunit i khmere importante locuiesc şi în sudul Vietnamuluiăţ (Cochinchina) sau al Thailandei, martore ale extinderii anterioare sau recent refugiate. Apropia i khmerilor sunt o serie de popula ii care tr iesc în zonaţ ţ ă muntoas dintre Laos şi Vietnam sau chiar mai la vest în Thailanda, maiă numeroşi fiind muong şi bahnar;

-mon, o popula ie concentrat în sudul Birmaniei şi al Thailandei (circa 1ţ ă mil.) pe care l-a dominat politic pîn în sec. al XVII.lea. Având statut minoritară şi o relativ autonomie, rezist într-o anumit m sur asimil rii din parteaă ă ă ă ă ă popula iei birmane majoritare. Foarte apropia i cultural şi lingvistic suntţ ţ palaung (circa 1 mil.) care locuiesc mai la nord, pîn în suduă l Chinei;

-khassi, o popula ie ce atest limitele r spândirii popula iilor mon-khmereţ ă ă ţ

în trecut, locuind ast zi în estul subcontinentului indian (colinele Shillong dină statul Meghalya şi nordul Bangladeshului). Num rul lor este relativ redus (0.8ă mil.) şi sunt puternic influen a i de hinduism. Tot grupului mon-khmerţ ţ apar ine şi popula ia indigen din arhipelagul Nicobare, al c ror tip rasialţ ţ ă ă este net australoid;

c)Grupul vietnamez, a c rui apartenen la aceast subfamilie esteă ţă ă controversat datorit caracterului mixt, este rezultatul unui amestec etno-ă ălingvistic complex la care au participat popula ii originare din sudul Chineiţ actuale suprapuse în lungul fîşiei litorale sau în deltele fluviilor Song Ha şi Mekong unor popula ii mai vechi – mon-khmer sau înrudite cu cele dinţ arhipelagul indonezian. Acest proces, început înaintea erei noastre, a continuat pîn în pragul epocii moderne. Spa iul ocupat de poporul rezultat,ă ţ vietnamezii, este adesea întrerupt de reziduurile acestor popula ii. Influen a i mai multţ ţ ţ decât oricare alt popor indochinez de civiliza ia chinez dar şi civiliza iaţ ă ţ indian prin filiera budismului meridional, se deosebesc astfel esen ial deă ţ vecinii lor. Limba lor are un caracter mixt fiind adesea clasat fie al turi deă ă limbile tibeto-birmane, de cele sinice sau thai-chuan. Vietnamezii sunt un popor numeros (76.7 mil.) dominant în statul Vietnam, r spândi i şi în restul Indochinei sau formândă ţ recent o diaspor important în Europa (în Fran a mai ales, fosta metropolă ă ţ ă colonial ), în America de Nord şi Australia (ă boat people), ca efect al r zboaieloră succesive care au opus popula ia local imperialismului francez şi nord-ţ ăamerican dup 1950 dar şi din cauza regimului de inspira ie sovietic instalată ţ ă dup 1950 în noră d;

d)Grupul malacca, cel mai restrîns (circa 115 mii), formeaz un grup rezidual înă interiorul peninsulei omonime. Popula iile care-l compun sunt de tipţ australoid, de talie mic adesea (negritos, ca în cazul ă semangilor, asem n toriă ă cu indigenii din insulele Andaman, f r a avea o înrudire lingvistic ). Se află ă ă ă la un nivel inferior de civiliza ie, ocupa ia de baz fiind culesul şi vîn toarea.ţ ţ ă ă Alt dat erau mai numeroşi şi mai r spândi i dar s-au retras treptat spreă ă ă ţ interiorul peninsulei, în zonele împ durite care au sc pat defriş rii.ă ă ă

2)Subfamilia miao-yao, este mai restrîns ast zi dar în trecut se extindea înă ă toat zona muntoas din ă ă sud-estul Chinei de unde au fost împinşi în câteva arii montane mai izolate, formând enclave în mijlocul popula iei chinezeştiţ devenite majoritare. Presiunea la care au fost supuşi i-au împins tot mai departe spre sud, în nordul Vietnamului, Laosului şi Thailandei, proces care continu şi ast zi. Deşi sunt diviza i în numeroase triburi, pu in diferen iateă ă ţ ţ ţ pot fi grupa i în dou popoare esen iale : ţ ă ţ miao, mai numeroşi (10.5 mil.) r spândi iă ţ în întreg arealul, numi i ţ meo înVietnam şi Thailanda; yao (circa 3.2 mil.) r spândi iă ţ mai ales în China.

3)Subfamilia thai-chuang este una din ramurile familiei austro-asiatice a c reiă apartenen este controversat ca şi a miao-yao de altfel, multe clasific riţă ă ă apropiindu-i de sino-tibetani. Num rul lor este relativ mare (ă 96.5 mil.) iar spa iulţ pe care-l ocup ast zi este relativ continuu, din sudul Chinei pîn la Golfulă ă ă Siam. Originare din bazinul mijlociu al fluviului Yangtze, au fost împinse înc dină Antichitate spre sud, mişcare amplificat în perioada medieval când auă ă

reuşit s ocupe cea mai mare parte a Indochinei şi s formeze regateă ă puternice. În aceast mişcare, popula iile de factur dominant mongoloid auă ţ ă ă asimilat şi grupuri importante de popula ie din familia mon-khmer,ţ dobândind particularit i rasiale distincte. ăţ Puternic influen ate de civiliza iaţ ţ chinez ,ă mai ales popula iile din nord, ţ sau de cea indiană, în cazul celor din sud, formează totuşi un ansamblu unitar în pofida diviz rii în mai multe etnii distincte,ă purtând de multe ori acelaşi nume. Pot fi regrupate în dou mari ramuri :ă

-chuang, care cuprinde în primul rând poporul omonim din sudul Chinei (18.5 mil.), cea mai important minoritate etnic din acest stat. Apropia i aceştora suntă ă ţ popoarele kam, kadai, pu-i (2-3mil.fiecare), localizate în lungul frontierei chino-vietnameze, dar şi popula ia aborigen a insulei Hainan (ţ ă lai, 1.3mil.). Num rul mare ală chuang justific autonomia cultural a acestora în cadruă ă l provinciei Guangxi;

-thaii, diviza i în numeroase grupuri etnice dar f r mari diferen e întreţ ă ă ţ ele, constituind baza popula iei din Thailanda – ţ siamezii, circa 40.5 mil., concentra iţ în bazinul mijlociu şi inferior al Menamului. Apropia i sunt ţ thaii de sud, din partea nordic a peninsulei Malacca, influen a i de Islam (3.6 mil.), ă ţ ţ thaii de nord şi yuanii (circa 7 mil.împreun ) care populeaz nordul Thailandei ca şi numeroaseleă ă popula ii ţ thai (albi, negri, tay) din zona muntoas dintre Vietnam şi Laos, reziduuriă ale avans rii spre sud dinspre aria de origine. Foarte asem n tori sub aspectă ă ă lingvistic şi antropologic sunt lao ieniiţ (12.2mil.) popula ia majoritar în Laos şiţ ă nord-estul Thailandei (platoul Korat).

Ceva mai deosebite sunt o serie de popula ii pu in avansate din zona forestierţ ţ ă de la frontierele dintre Thailanda, Birmania, Laos şi China, unele mici grupuri fiind dispersate pîn în nord-estul Indiei (Arunachal Pradesh). Dintre acesteaă mai numeros şi mai cunoscut este poporul sha, intermediar între thai şi chuang (3 mil.) care domin Triunghiul de Aur, arie de interes major în produc iaă ţ mondial de opiu.ă

4)Subfamilia austronezianăEste cea mai important dintre componentele macro-familiei austriceă

deosebindu-se prin maxima r spândire, din Madagascar pîn în estulă ă Oceanului Pacific, populând cele mai multe arhipelaguri din sud-estul Asiei şi din interiorul Pacificului. Austronezienii (austros – sud şi nessos-insul în limbaă greac ) au fost de timpuriu ă navigatori iscusi iţ reuşind s populeze astfel acestă vast ansamblu insular. Num rul lor actual se cifreaz la ă ă 334 mil. şi este rezultatul unei expansiuni relativ recente. Originari din sud-estul Asiei (sudul Chinei sau Indochina), au început s se extind spre sud-est de timpuriu, mai întîi spreă ă Jawa şi Sumatra, ulterior şi spre Filipine de unde s-au dirijat în dou direc iiă ţ opuse – spre nord pîn în Taiwan şi în sudul arhipelagului nipon unde s-auă suprapus altor grupuri venite de pe continent şi spre est, în lungul arhipelagurilor coraligene sau vulcanice din Micronezia şi Polinezia. Această aventur a durat pîn în al doilea mileniu al erei noastre când sunt populateă ă ultimele insule din Pacific (Hawaii, Noua Zeeland ), completat de migra iaă ă ţ unor grupuri spre vest pîn în Madagascar. Cauza acestei vaste migra iiă ţ poate fi g sit în avansarea dinspre nord a popula iilor mongoloide dar un rolă ă ţ deloc neglijabil l-a avut st pînirea unor tehnici de naviga ie, aparentă ţ

primitive dar performante. Ansamblul format de aceste popula ii este foarteţ unitar cu toat dispersia amintit . Pot fi deosebite ă ă şapte grupuri, corespunz toare unor particularit i lingvistice :ă ăţ

a)Grupul continental, foarte restrîns dar important prin localizarea în apropierea presupusei arii de origine – sudul Vietnamului. Al tureaz mai multe popula ii retraseă ă ţ în zona montan din regiunea amintit (circa 1.1 mil.)dintre care uneleă ă reuşiser în perioada medieval s creeze state puternice, influen ate deă ă ă ţ civiliza ia indian – Champa, pe baza popula iei ţ ă ţ cham. Asem n rile lingvisticeă ă şi culturale cu popula iile de tip malaez sunt incontestabile;ţ

b)Grupul dayak, grupeaz popula iile cele mai vechi din insula Kalimantană ţ (circa 3 mil.) înrudite între ele şi prezentând o remarcabil omogenitateă cultural . Apartenen a lor lingvistic la subfamilia austronezian din careă ţ ă ă face parte grosul popula iei din arhipelagul indonezian, este considerat caţ ă fiind cert dar particularit ile culturale îi disting net fiind considera i urmaşiiă ăţ ţ celor mai vechi locuitori din zon . ă Agricultori itineran iţ , practicând pîn de curândă ritualuri barbare (vîn toarea de capete), influen a i în ultimul timp deă ţ ţ misiunile creştine, se deosebesc astfel de popula ia recent stabilit în insul ,ţ ă ă javanezi musulmani practican i ai riziculturii, fapt ce implic o situa ieţ ă ţ conflictual .ă

b)Grupul indonezian, foarte numeros (250 mil.) grupând popula ia din Insulinda şiţ Madagascar divizat în numeroase etnii slab diferen iate. Este divizat în douţ ă subgrupuri :

-indonezian de vest, majoritar, populând insulele Sumatra, Jawa, Kalimantan şi alte insule apropiate la care se adaug sudul peninsulei Malacca. Puternică influen ate de civiliza ia indian înc din Antichitate, popula iile din acestţ ţ ă ă ţ grup au fost treptat convertite la Islam începând cu secolul al XV. Sub aceste influen e au creat regate puternice (Srivijaya, Madjapahit etc., iar mai tîrziuţ sultanatele malaeze Banten, Mattaram etc.) şi o civiliza ie original .ţ ă Colonizarea european , olandez mai ales, nu a modificat profund acesteă ă evolu ii dar a creat premisele unific rii statale. Dintre numeroasele popoareţ ă se remarc ă javanezii (circa 103 mil.), popula ia de baz din centrul şi vestul insuleiţ ă Jawa, dens populat , motiv pentru care dup 1950 au fost deplasa i prină ă ţ colonizare („transmigra ie”), circa 15 mil. persoane spre insulele mai slabţ populate (Sumatera, Kalimantan, Noua Guinee). Limba javanez este o limbă ă de veche cultur dar pentru eliminarea eventualelor conflicte cu substrată etnic a fost creat pentru comunicare indoneziana, pe baza limbii malaeze înă principal. Astfel creat ă indoneziana conteaz printre limbile cu cel mai mareă num r de vorbitori de pe Glob (circa ă 206 mil.). Sundanezii sunt un alt popor important, localizat în vestul insulei Jawa (36 mil.) deosebindu-se prin influen a hinduist ceva maiţ ă îndelungat la fel ca şi ă madurezii din insula Madura şi din zona oraşului javanez Surabaya (11.4 mil.). Balinezii sunt singurul popor indonezian r mas fidel tradi iiloră ţ hinduiste (4.9 mil.) constituind prin civiliza ia lor rafinat şi sim ul artisticţ ă ţ deosebit un punct de maxim atrac ie turistică ţ ă.

În Sumatera se disting mai multe popoare înrudite cu malaezii care domin sudulă peninsulei Malacca (Malaysia) şi nordul insulei Kalimantan. Este vorba în primul rând de minangkabau, lubu, lampung şi kerintji care împreun cu malaeziiă

totalizeaz circa ă 43 mil. Limba malaez , oficial în Malaysia şi Singapore nu seă ă deosebeşte prea mult de indonezian formând un ansamblu lingvistic majoră la nivel mondial. Popula iile din Sumatera se disting prin islamizarea maiţ timpurie, mai ales în nord-vestul extrem – acehnezii (2.9mil.) dar cele din interior sau de pe coasta sud-vestic au p strat şi caracteristici culturale mai arhaice – ă ă batak (toba, circa 4 mil.), mentawai, niassezii etc.

În Sulawesi apar in sugrupului indonezian de vest dou popula iiţ ă ţ importante prin spiritul comercial – buginezii (5.8mil.) şi makasarii (2.8 mil.) dispersa i înţ întregul arhipelag.

-indonezian de est, mai restrîns, al tureaz poporul ă ă malgaş din Madagascar (15.9 mil.) pe baza prezum iei c primii colonizatori austronezieni au venit mai degrabţ ă ă din estul Indoneziei şi o serie de popula ii de mici dimensiuni din insulaţ Sulawesi şi arhipelagurile Moluce şi Sondele Mici.

c)Grupul filipinez, înrudit îndeaproape cu cele indoneziene, este destul de numeros (81.5 mil.) şi se remarc prin ă dominan a ţ religiei catolice, urmare a coloniz rii spaniole, încă ă din secolul al XVI-lea. Unele popoare apar inând acestui grup tr iesc şi înţ ă extremitatea nordic a insulei Sulawesi sau în Kalimantan. Şi acest grup esteă foarte divizat, între popoare aflate adese al un nivel diferit de dezvoltare dar pot fi deosebite câteva popoare majore : tagalog, baza popula iei din Luzon, în zona capitalei ţ Manila, limba acestora stând la baza unei variante normate destinat comunic rii în întregulă ă arhipelag, numit adesea şi filipinez (ă ă 18.2 mil.); sebuanii, cel mai numeros popor filipinez, locuiesc în insulele din sud-vestul arhipelagului – Cebu, Negros, Mindanao, Leyte (circa 20.5 mil.); ilocanii (10.2 mil.) populeaz nordul insulei Luzon în provincia Ilocos,ă al turi de ă kapampangan (2.4 mil.)şi pangasinan (2.1mil.); bikol, constituie baza popula ieiţ din peninsula omonim din sud-estul insulei Luzon (6.6mil.); ă hiligaynon, baza popula iei în insula Panay dar sunt r spândi i şi în insulele Mindoro, Negros şiţ ă ţ Mindanao (8.9mil.); waray (5 mil.) domin în insulele Samar şi Leyte. În afaraă acestora, un adev rat mozaic caracterizeaz interiorul insulei Mindanao şiă ă nordul extrem al insulei Luzon, motiv care a impus folosirea timpurie a unor limbi de circula iţ e – sebuana în trecut, tagalog în zilele noastre.

Înrudite cu popula iile filipineze sunt şi unele etnii din vestul Micronezieiţ (Guam, Palau), mai cunoscut fiind ă chamorro, deosebit prin influen a puternică ţ ă a limbii spaniole în vocabular (ca şi limbile din Filipine de altfel).

d)Grupul atayalic (formosan) este în continu retragere sub presiuneaă coloniz rii chineze, relativ recente (primul mileniu al erei creştine). Constituieă popula ia aborigen a insulei Taiwan (circa 0.5-1mil.) înrudit cu cele dinţ ă ă nordul insulelor Filipine, fiind grupat în mai multe triburi dispersate în zonaă muntoas (ă gaoshan).

e)Grupul micronezian, cel mai restrîns (doar 265 mii loc.) dispersa i în micileţ arhipelaguri coraligene ale Microneziei – Marshall, Caroline, Nauru, Kiribati, apropia i de indonezieni şi filipinezi sub aspect lingvistic dar având tr s turiţ ă ă rasiale distincte.

f)Grupul polinezian, ceva mai numeros (1.4 mil.), dispersat pe o vast suprafaă ţă oceanic în insule de mici dimensiuni (Tuamotu, Tuvlau, Tonga, Marchize)ă sau ceva mai mari (Tahiti, Samoa, Hawaii) ori de mari dimensiuni (Noua Zeeland ). Punctul extrem al dispersiei spre est l-a constituit Insula Paştelui,ă

unde au creat o civiliza ie original , disp rut . În trecut unele dintre acesteţ ă ă ă popoare erau mai numeroase dar au fost decimate de colonizarea europeană (insulele Hawaii, Marchize, Noua Zeeland ). În ultimul secol se constat ună ă reviriment al unora dintre ele, mai ales în rândul maorilor din Noua Zeeland (ccaă 0.6 mil.) al samoanilor (0.3mil.), al tahitienilor dar altele au fost complet asimilate (hawaienii). Tr ind dispersate aceste popula ii au creat o civiliza ie original bazat peă ţ ţ ă ă naviga ie, inventând tipuri de nave cu mai multe corpuri stabiţ le (catamarane).

IV.2.4.7.Familia amerindianăEste una din familiile etno-lingvistice cu cea mai mare extindere spa ialţ ă, acoperind

aproape în întregime continentul american. Unitatea acestui vast ansamblu, divizat şi dispersat ca urmare a coloniz rii europene, este îns foarte fragil , constituind de faptă ă ă o macro-familie în interiorul c reia exist ă ă o mare diversitate deşi din punct de vedere rasial diferen ele sunt minore. Acest fapt se explic şi prin venirea succesivţ ă ă a mai multor valuri de popula ii dinspre Asia ca şi prin specificul limbilorţ amerindiene, sensibil diferit de alte sisteme lingvistice, permi ând cuţ uşurin divergen a.ţă ţ

Înaintea venirii europenilor, amerindienii populau continuu America şi se g seau laă nivele diferite de dezvoltare : unii tr iau din cules, vîn toare sau pescuit (înă ă p durile ecuatoriale sau în cele boreale), al ii atinseser un nivel înalt deă ţ ă civiliza ie, practicând agricultura, cunoscând scrierea, oraşul şi ierarhizareaţ social asem n tor celor mai avansate civiliza ii dină ă ă ţ Lumea Veche. Amerindienii au suferit enorm în urma coloniz rii europeneă , fiind obliga i s lucreze ca sclavi, mul iţ ă ţ fiind astfel decima i, popoare întregi disp rând complet (în Antile şi peţ ă coasta nordic a Americii de Sud mai ales). O mare parte s-au metisat cuă colonizatorii, constituind baza popula iei din cele mai multe state latino-ţamericane (Mexic, Peru etc.). Amerindienii propriu-zişi au fost împinşi spre regiuni inospitaliere : nordul boreal, p durile ecuatoriale ori spre platourileă înalte, greu accesibile ale Anzilor centrali. Diferen ierile lingvistice suntţ enorme ca şi dimensiunea grupurilor care le vorbesc. Influen a limbiiţ spaniole, sau dup caz a englezei este foarte puternic . Cei circa ă ă 40 mil.amerindieni (în sens restrîns, pentru c num rul lor real este mult mai mare), potă ă fi diviza i în dou mari subfamilii:ţ ă

1)Subfamilia amerindian deă nord, formeaz o unitate geografic maiă ă degrab , grupând popula iile reziduale din cea mai mare parte aă ţ continentului nord-american (9.6mil.). Cele mai multe popoare din aceast subfamilie,ă deşi pu in numeroase, ca urmare a decim rii la care au fost supuşi în trecut,ţ ă sunt în creştere numeric , inclusiv în S.U.A. şi Canada. Cele mai importanteă sunt cele care continu tradi ia unor vechi civiliza ii :ă ţ ţ

-nahua, în partea central a Mexicului, ă urmaşii vechilor azteci (1.5 mil.) de care se apropie unele popula ii din partea central-nordic a platoului Mexican şi în Utahţ ă formând grupul uto-aztecan : tarahumara, hopi, shoshonii, ultimele locuind în vestul S.U.A.;

-otomienii, localizat la sud-est de nahua, atât pe platou cât şi în zona de coast aă Golfului Mexic (0.7 mil.), al turi de alte etnii mai reduse numeric;ă

-zapotecii, urmaşi ai unei vechi civiliza ii, precursoare celei a aztecilor,ţ împinşi de aceştia spre sudul Mexicului actual (statele Oaxaca şi Chiapas).

Num rul lor nu trece de 0.6 mil. Împreun cu ă ă mixtecii (circa 0.5 mil.), vecinii lor de la nord, popolocanii şi otomienii men iona i anterior formeaz un grup destul deţ ţ ă eterogen

-popula iile din gţ rupul maya, mai numeroase şi mai bine individualizate, r spândite în sud-estul Mexicului şi în Guatemala (peste ă 3 mil.) : quiche, maya, mame, kekchi.

Al turi de acestea, pe teritoriul actual al S.U.A. şi Canadei mai subzistă ă câteva popula ii care rar dep şesc 100 mii locuitori. Anterior coloniz riiţ ă ă europene, formau grupuri distincte : algonkin, din jurul Marilor Lacuri dintre care subzist mai bine ă cree (circa 150 mii) şi ojibwa(chippewa, peste 100 mii) ; sioux, din zona preeriilor, prezen i în num r impţ ă ortant în Dakota de Nord; irochezii, foarte numeroşi până la venirea europenilor în estul S.U.A şi al Canadei., decima i masiv sauţ împinşi spre interior ulterior; penutienii, vast grup de popula ii reduse numeric, vagţ înrudite, prezente din Mexicul central (totonacii, circa 0.2 mil.), pân în bazinulă Columbiei britanice (salish, nootka,pe baza c rora s-a format o limb de circula ieă ă ţ în secolul al XIX-lea în toat aria, ă chinook, vorbit înc de circa 150 miiă ă persoane.

2)Subfamilia amerindian de sudă , este la fel de divers dar mult mai numeroasă ă (peste 30.6 mil.), cuprinde toate popula iile indigene din America de Sud şi din zonaţ istmului Panama. Popula iile din zona ecuatorial se disting prin num rulţ ă ă redus şi prin inciden a masiv a coloniz rii europeneţ ă ă , similar situa iei dină ţ America de Nord, decimarea, direct sau indirect continuând şi ast zi. Spreă ă ă deosebire, popoarele din Cordiliera Andin au rezistat mult mai bineă . Trei dintre acestea se remarc în mod deosebit : ă

-quechua (22.5 mil.), în Perù, Bolivia, Ecuador, secundar în Chile şi Argentina, unde limba lor are statut semioficial fiind folosit în şcoal şi mass-media, având şiă ă rolul de limb de circula ie în întreaga regiune. Poporul quechua ă ţ continuă str vechile tradi ii incaseă ţ remarcându-se prin cultura deosebit ;ă

-aymara, înrudi i cu quechua, sunt localiza i în jurul lacului Titicaca (pesteţ ţ 3 mil.), deosebiţi prin arhaismul lor cultural;

-guarani (peste 3 mil.), majoritari în Paraguay, bilingvi, folosind şi spaniola se remarc prin difuziunea limbii lor pe un vast spa iu, fiind utilizat de multeă ţ ă popula ii amerindiene din Brazilia sau de misionarii creştini.ţ

Popula iile din p durea amazonian sau din zonele de savan vecineţ ă ă ă prezint un interes antropologic deosebit dat fiind nivelul lor redus deă civiliza ie. La sosirea europenilor, popoare importante erau cele din nord,ţ caribii şi arawacii, înrudi i, r spândi i şi în Antile, ast zi subzistând doar uneleţ ă ţ ă grupuri restrânse şi denumirea M rii Caraibilor. În Columbia şi î zona istmuluiă Panama, mai cunoscute sunt popula iile din grupul ţ chibcha. În Chile şi Argentina un popor important era mapuché (araucanii), care mai num r ast zi circa ă ă ă 300 mii locuitori, fiind în mare parte asimilat sau decimat în urma unei rezisten e acerbe laţ colonizarea european . În sudul extrem al Americii de Sud, în Patagonia şiă ara de Foc, tr iau o serie de popula ii arhaice, practic disp rute ast zi.Ţ ă ţ ă ă

IV.2.4.8.Familia na-dénéMult timp inclus în familia amerindian , cuprinde o serie de popula iiă ă ţ

pu in numeroase, sosite mai recent în America de Nord, r spândite mai alesţ ă pe coasta vestic (Alaska, Columbia Britanic ) de unde s-au dispersat spreă ă sud pîn în Arizona şi Coloradoă . Particularit ile lor antropologice şi culturale îiăţ apropie mai degrab de unele popula ii siberiene iar lingvistic prezintă ţ ă asem n ri cu familia sino-tibetan , unii specialişti admi ând chiar o ă ă ă ţ presupusă înrudire cu unele popula ii relicte din Eurasiaţ (caucazienii de nord, bascii ş.a.). Num rul lor este redus (doar ă 430 mii), cea mai mare parte fiind constituit de poporulă navajo din sud-vestul S.U.A., aflat în expansiune demografic , cunoscu i din filmeleă ţ western (apaşii). Restul este constituit dintr-o duzin de mici etnii grupate înă subfamilia athapaskan-eyak, deja disp rute sau aflate în diverse faze de asimilareă lingvistic , soarta lor fiind astfel pecetluit (ă ă tlingit, haida etc.).

IV.2.4.9.Familia eskimo-aleutinăCa şi na-dene este restrîns numeric (doar ă 185 mii), supus unui ă proces

avansat de acultura ieţ dar ocupând un spa iu vast în regiunile arctice ale Americii deţ Nord şi în nord-estul Asiei. Prezint afinit i cu unele popula ii siberiene subă ăţ ţ aspectul genului de via şi al tipului antropologic dar se deosebesc prinţă limb . Cea mai mare parte o constituie poporul ă inuit (eschimos) care num r circaă ă 130 mii locuitori, localiza i în sud-vestul Groenlandei şi în regiunile din nordulţ Canadei şi al Alask i. ă Aleutinii din zona strîmtorii Behring sunt aproape complet asimila iţ ca şi alte etnii din Alaska. Aceste popoare au venit dinspre vest înaintând spre Groenlanda în valuri succesive, dovad fiind prezen a unor comunit iă ţ ăţ inuit în peninsula Ciukotka. Limbile lor sunt foarte înrudite, deosebirile provenind mai degrab din modul de via . Unii dintre ei, stabili i mai la sudă ţă ţ în zona silvo-tundrei au suferit influen e amerindiene. Via a în condi ii dure i-ţ ţ ţa obligat s se adapteze fiind mai ales vîn tori de animale marine şiă ă semiacvatice. Pielea de foc este folosit în diverse scopuri, de laă ă confec ionarea îmbr c mintei la construc ia b rcilor. Cei mai mul i trec înţ ă ă ţ ă ţ prezent la un gen de via mai evoluat (în Canada) bazat pe creştereaţă renului şi a boului moscat, locuin ele tradi ionale din z pad fiind aproapeţ ţ ă ă complet abandonate.

IV.2.4.10.Familia ciukot-kamceadalăFoarte pu in numeroas (circa ţ ă 30 mii) grupeaz câteva popula ii indigeneă ţ

din peninsulele Ciukotka şi Kamceatka : ciukcii, koriacii, kamcedalii etc. Supuse unui proces de acultura ie, ca multe alte grupuri minoritare, tind s -şi piard specificulţ ă ă dat de ocupa iile tradi ionale : vîn toarea mamiferelor marine şi creştereaţ ţ ă renului. Ocupa ia ruseasc , început în secolul al XVIII-lea a întîmpinat oţ ă ă oarecare rezisten dar dup trei secole, procesul de asimilare apareţă ă inevitabil, doar grupurile ceva mai numeroase având şansa s subziste.ă

IV.2.4.11.Familia ghiliakCorelat de multe ori cu cea anterioar şi cu alte popula ii siberiene, subă ă ţ

denumirea de familia paleo-asiatică, este din punct de vedere lingvistic foarte diferită nefiind înrudit cert cu nici o alt familie, apropierea de limba coreeană ă ă nefiind conving toare. Poporul ă ghiliak (nikhvi) mai num r doar 5 mii locuitoriă ă

risipi i în sudul insulei Sahalin şi în zona de v rsare a Amurului, ocupa ia deţ ă ţ baz fiind ă pescuitul salmonidelor. Ca şi popula iile prezentate anterior au suferitţ un proces avansat de acultura ie.ţ

IV.4.2.12.Familia ainu-japonezăConsiderate separat mult timp, cele dou componente sunt înrudite cel pu ină ţ

din punct de vedere antropologic. Aino constituie elementul de substrat al popula ieiţ japoneze contemporane, rezistând înc într-o anumit m sur în insulaă ă ă ă Hokkaido (circa 16 mii). Sunt în regres evident fa de secolele trecute cândţă erau întîlni i în insulele Sahalin şi Kurile, în nordul insulei Honshu sau chiar înţ Kamceatka. Asimila i de c tre japonezi, ţ ă tr deaz o origine sudică ă ă, p strând oă serie de tradi ii care dovedesc acest lucru (îmbr c mintea, modul deţ ă ă producere a es turilor – prin împletire şi nu prin esut, modul de construc ieţ ă ţ ţ a caselor etc.). Limba ainu este îns complet diferit de oricare alte limbiă ă fiind greu clasificabil , apropierea de japonez fiind uşor for at .ă ă ţ ă

Japonezii sunt ast zi unul din cele mai numeroase popoare ale Plaă netei (128.8 mil.) formând popula ia de baz a arhipelagului niponţ ă dar prezent şi în diaspora, mai ales în unele state americane (Brazilia, S.U.A.) şi în insulele din Oceania. Poporul nipon este rezultatul interasimil riiă între grupuri umane de origini diferite : stratul etnic cel mai vechi este de origine tropical şi cu tr s turi ainoide, peste care s-a suprapusă ă ă un strat mai consistent venit de pe continent, cu tr s turi mongoloide la careă ă s-au ad ugat popula ii de tip polinezian venite dinspre sud-est, pe caleă ţ maritim . ă Puternic influen a i de civiliza ia chinezţ ţ ţ ă, de la care au preluat şi scrierea hieroglific odat cu un bogat vocabular şi cu religia budist . ă ă ă Clasificată adesea printre limbile altaice, cu care prezint tr s turi tipologice comune,ă ă ă japoneza nu se înrudeşte cert cu nici o alt limb . Unele tr s turi psiho-ă ă ă ăcomportamentale – aptitudinea pentru progres şi tenacitatea au permis japonezilor s se înscrie printre popoarele cele mai avansate ale lumii.ă Ramura sudic a poporului japonez, care populeaz arhipelagul Ryukyu, esteă ă considerat adesea ca fiind un popor distinct – ă ryukyuanii.

IV.2.4.13.Familia coreeanăConsiderat de multe ori ramur a subfamiliei altaiceă ă , împreun cuă

japoneza sau separat, prezint totuşi particularit i care fac dificilă ăţ ă apropierea de oricare alt grup etni-lingvistic. Alc tuit dintr-un singur popor –ă coreenii, numeros şi dinamic, la fel ca alte societ i din Extremul Orient, prezintăţ ă o mare omogenitate, locuind atât în peninsula Coreea cât şi în regiunile vecine ale Chinei sau prin emigra ie în Japonia, vestul S.U.A. şi în fosteleţ republici sovietice (mai ales în Asia Central dar şi în Ucraina, unde au fostă deporta i). Num rul lor este de circa ţ ă 76.2 mil., dintre care 3.6 mil în afara Coreei. Acest popor dispune de o civiliza ie proprie, veche, puternic influen at de cea chinezţ ţ ă ă ca şi în cazul japonezilor. Cu toate acestea, p streaz o individualitate care îiă ă distinge şi de chinezi şi de japonezi – alfabet fonetic, combina ia budismuluiţ cu o serie de credin e animiste etc.ţ

IV.2.4.14.Familia sino-tibetană

În centrul şi estul continentului asiatic, pe un vast teritoriu, cu mari contraste fizice şi umane, se afl localizat cea de-ă ă a doua mare familie etno-lingvistic de pe Globă , numit de regul sino-tibetan , dup numele regiunii înă ă ă ă care s-a format, Tibetul dup toate probabilit ile şi al celei în care locuieşteă ăţ cea mai mare parte a popula iei, China. Num rul lor este de circa ţ ă 1275 mil. (1/5 din popula ia Globului) iar ţ spa iul vast ocupat contrasteaz cu remarcabilaţ ă omogenitate antropologic şi culturală ă. Popula iile care o formeaz sunt înţ ă majoritate de tip mongoloid estic şi au fost adesea apropiate de cele din familia austric f r dovezi conving toare.Unele asem n ri indubitabile îiă ă ă ă ă ă apropie de unele popula ii siberiene sau din nord-vestul Americii (na-déné).ţ Este divizat în dou subfamilii inegale, distincte :ă ă

1)Subfamilia sino-eniseică, cuprinde dou grupuri bine personalizate a c roră ă înrudire a fost recent dovedit :ă

a)Grupul eniseic, r spândit alt dat pe vaste suprafe e în Siberia Central-ă ă ă ţSudic , s-a retras în fa a înaint rii altor grupuri spre bazinul rîului Ket, afluentă ţ ă al lui Enisei, de la numele c ruia se trage şi numele singurei etniiă reprezentate ast zi, ă ketii (1113 persoane în 1989), aflat într-o avansat faz deă ă ă asimilare de c tre ruşi. Antropologic sunt mongoloizi nordici, deosebindu-seă cu dificultate de alte popula ii siberiene, dar prezint o originalitateţ ă lingvistic remarcabil care îi apropie de chinezi;ă ă

b)Grupul sinic, cuprinde un singur popor, de mari dimensiuni îns (ă 1200 mil.locuitori), cel mai numeros de pe Glob şi al c rui rol în istoria omenirii a fost foarte mare.ă Poporul chinez (han, dup numele oficial) îşi are originea în partea central aă ă bazinului Fluviului Galben (Huanhe), într-o arie restrîns , aflat la contactulă ă cu popula iile de pe platourile tibetane. Începând cu mil.II î.e.n. au început sţ ă se disperseze spre sud-est şi nord, împingând şi asimilând popula ii diverse,ţ fiind la originea unor mişc ri de popula ii care au antrenat popula ii apar inândă ţ ţ ţ familiei austrice, rezultatul acestor mişc rii fiind formarea popoarelor moderneă din sud-estul Asiei. Devenit ă nucleul uneia dintre cele mai puternice şi durabile organiz ri stataleă , China şi-a extins treptat influen a cultural pe un vastţ ă spa iu, din Asia Central pîn în arhipelagurile din estul şi sud-estul Asiei.ţ ă ă Emigra ia chinez s-a remarcat de timpuriu şi este deosebit de însemnatţ ă ă, atât în Asia de Sud-Est, unde au devenit majoritari în Singapore sau formeaz comunit iă ăţ însemnate în Malaysia (1/3 din popula ie), Thailanda (1/10), Indonezia (maiţ ales la Jakarta), Vietnam ş.a. În perioada modern , o parte a emigra iei s-aă ţ dirijat şi peste Pacific în America de Nord (mai ales în California), în unele insule ale Oceaniei sau chiar în Oceanul Indian (Madagascar, Mascarene). În perioada contemporan ă diaspora chinez a devenit un fenomen globală , comunit i importante fiiăţ nd prezente în toate statele europene.

Aceast extindere teritorial a generat şi o ă ă diferen iere lingvisticţ ă puternică, încât, deşi exist o conştiin etnic panchinez , sunt utilizate maiă ţă ă ă multe limbi, la fel de diferite precum cele europene : cea mai r spândit esteă ă limba mandarin, vorbit de 75% dintre chinezi, a c rei variant normat ,ă ă ă ă putonghua (limba comun ), bazat pe dialectul din Beijing şi având statut oficială ă în R.P.Chinez ; foarte r spândit este şi ă ă ă cantoneza, vorbit în sud (provinciaă Guangdong – Canton pentru europeni) dar şi în diaspora chinez (circa 30ă

mil.persoane) din sud-estul Asiei, America de Nord şi Europa; intermediare între acestea sunt limbile wu – din zona oraşului Shanghai şi min – de pe coasta sud-estică (Fujiang) şi din Taiwan. Problema eterogenit ii lingvistice este rezolvat deăţ ă mult vreme prin ă scrierea ideografică al c rei avantaj este acela c reprezintă ă ă sensul şi nu sunetul.

Chinezii sunt creatorii cele mai str lucite civiliza ii din Asia de Estă ţ , al c rei rolă în dezvoltarea umanit ii a fost considerabil, un num r mare de inven iiăţ ă ţ epocale fiindu-le atribuite (hîrtia, busola, por elanul, explozivii etc.). Cei maiţ mul i practic un sincretism religios între budism şi confucianism sau daoism,ţ ă dar exist şi un grup relativ numeros, de religie islamic – ă ă huii, loclaiza i înţ partea central-nordic a statului chinez unde dispun de o provincieă autonom (Ningxiaă Hui).

2)Subfamilia tibeto-birmanăLa sud vest de poporul chinez, în regiunea platourilor înalte ale Tibetului, pe ambii

versan i ai Himalayei şi dispersate spre sud-est pîn în Indochina, tr iesc unţ ă ă num r impresionant de grupuri etnice de diverse dimensiuni, înrudite întreă ele şi prezentând afinit i evident cu sino-eniseicii dar având particularit iăţ ăţ culturale distincte. Extrema diferen iere este explicat prin maxima fragmentareţ ă a regiunii pe care o populează. Num rul grupurilor etnice componente poate fă i apreciat la circa 150-200, cumulând circa 80.5 mil.locuitori. Cele opt grupuri actuale sunt rezultatul unor migra ii succesive, pe parcursul mileniilor III î.e.n.-I e.n., dinspreţ aria de origine din estul Tibetului spre vest, pîn în Kashmir sau mai alesă spre sud-est în Myanmar şi în provincia chinez Yunnan. De amploare maiă redus au fost mişc rile spre nord-estă ă (Qinghai, Sichuan).

a)Grupul tibetan este localizat în aria de origine şi cuprinde mai multe popula iiţ slab diferen iate, unite prin tradi ia bţ ţ udismului lamaist (11.7 mil.) şi prin modul de via adaptat la inospitalierul platou tibetan, unde practica agriculturii esteţă restrîns iar p storitul necesit vaste suprafe e, fapt ce explica imensitateaă ă ă ţ spa iului ocupat (cca. 3 mil.kmţ 2). Cei mai numeroşi sunt tibetanii propriu-zişi (9.9 mil.), majoritari în Tibet dar şi în statul Bhutan sau în regiunile muntoase înalte ale Nepalului ori în ariile limitrofe ale provinciei Qinghai. Spre vest ocup ceaă mai mare parte a bazinului superior al Indusului (Ladakh), în India şi în Pakistan unde s-au amestecat cu popula ii indo-europene şi au fost par ialţ ţ islamiza i (cei diţ n Baltistan, provincia de la poalele Karakorumului). Puternica f rîmi areă ţ dialectală este compensat de utilizarea unei limbi comune, de veche cultur ,ă ă influen at puternic de civiliza ia indian , secundar de cea chinez .ţ ă ţ ă ă Practicând o form proprie de budiă sm pe care au propagat-o departe spre inima Asiei Centrale, sunt cunoscu i prin modul de organizare teocratic al societ ii lor, liderulţ ăţ spiritual (dalai lama, „marele lama”) fiind o personalitate recunoscut pe plană interna ional. Regimul comunist de la Beijing a încercat s limiteze specificulţ ă cultural al Tibetului, declanşând represiuni sîngeroase şi determinând exilul liderului spiritual în nordul Indiei, la Dharamsala. Problema Tibetului este una din marile probleme nerezolvate ale Chinei actuale. Foarte apropia i de tibetani sunt ţ paii din vestul Yunnanului (1.9 mil.) şi dunganii, stabili i în Kirghizstan.ţ

b)Grupul pahari este mai restrâns, num rând doar 1.8 mil.locuitori diviza i înă ţ 11 grupuri etnice, dispersate în regiunea himalayan înalt din Nepală ă . Cel mai

numeros grup este tamang (1 mil.) lcoalizat în partea central-estic a Nepalului dar cel maiă cunoscut este sherpa, localizat în partea cea mai înalt a Himalayei (estul Nepalului,ă Sikkim), unde sunt reputa i ghizi pentru ascensiuni.ţ

c)Grupul gyarung-mishmi, ceva mai numeros (2.95mil.) dar şi mai dispersat, din partea central-sudic a Nepalului pîn în sud-vestul Chinei, populând zoneleă ă mai joase ale lan ului himalayan, având ca ocupa ie principal agricultura,ţ ţ ă practicat în lungul v ilor sau pe versan i, spre deosebire de grupurileă ă ţ anterioare, dominant pastorale. Cele mai importante etnii din acest grup sunt magar (1mil.), cunoscu i pentru spiritul lor r zboinic, constituind un grupţ ă militar de elit în perioada ocupa iei britanice a Iă ţ ndiei (gurkha), locuind în partea central-vestic a Nepalului şi ă newari (1mil.), popula ia eponim a acestui stat,ţ ă localizat în valea Kathmandu, mult timp grupul dominant al acestui regată himalayan care nu a cunoscut domina ia britanic . Ambele popoare suţ ă nt puternic influen ate de civiliza ia indianţ ţ ă iar antropologic se disting printr-un aport evident de popula ie europoid .ţ ă

d)Grupul kachin, situat la sud-est de cel anterior, adun circa 2.5 mil. diviza i înă ţ zece triburi mai pu in avansate cultural, practicând agricultura itinerant sauţ ă culesul şi vîn toarea în vastele p duri care ocupau odinioar regiunea de laă ă ă frontierele Indiei, Myanmar şi Chinei. Cele mai importante grupuri etnice sunt garo, tangsa, din Assam şi kachin din nordul Myanmar, fiecare cu 0.5-0.8 mil. Kachinii erau cunoscu i în perioada colonial pentru exploatarea lemnului cu ajutorulţ ă elefan ilor. Majoritatea acestor popula ii de mici dimensiuni sunt supuse uneiţ ţ puternice acultura ii în ultimul secol, din partea popula iilor dominante sau aţ ţ misiunilor creştine.

e)Grupul naga-chin, de dimensiuni apropiate (3.35 mil.) dar f rîmi at în câteva zeciă ţ de triburi, foarte apropiate prin modul de via . Localizat la frontiera dintreţă India şi Myanmar se disting prin influen a mai veche şi mai consistent aţ ă civiliza iei indiene, manifestat şi prin formarea unor organiza ii stataleţ ă ţ proprii. Dintre numeroasele grupuri se impun naga şi meithei, care locuiesc în statele indiene Nagaland, Manipur şi Arunachal Pradesh (1.3mil. împreun ) şi ă chin (1.5 mil.) care dispune de o oarecare autonomie în statul omonim din Myanmar. În jurul acestora se cristalizeaz o oarecare tendin de omogenizare, grupurile mai restrînse fă ţă iind în diverse faze de asimilare.

f)Grupul yi(lolo) este mai numeros şi mai omogen, cuprinzând doar c tevaă popoare, în primul rând cel omonim, yi (7.6 mil.) r spândit pe un spa iu destulă ţ de extins, din bazinul mijlociu al lui Yangtze pîn în nordul Laosului şi ală Vietnamului, unde au ajuns prin migra ii succesive. Nucleul principal seţ localizeaz în nord-vestul provinciei chineze Yunnan. Puternic siniza i, deşiă ţ practic înc animismul, se apropie de grupurile kachin şi naga-chin prină ă modul de via dar se deosebesc prin importan a mai mare a riziculturii.ţă ţ Apropia i acestora sunt popoarele ţ hani şi nahsi (1.6 mil.împreun ).ă

g)Grupul birman, îndeaproape ândrudit cu yi, este cel mai numeros (aproape 41.6 mil.), fiind originar din Yunnan de unde a avansat spre sud, în lungul fluviilor Irrawaddy şi Salween. Cuprinde în primul rând poporul birman (39.9 mil.), popula ia de baz a statuluiţ ă Myanmar. Celelalte popula ii dispersate în mozaicul etnic din nordulţ Indochinei puncteaz de fapt direc ia deplas rii birmanilor. Sosirea lor peă ţ ă

teritoriul actual a implicat retragerea spre sud a unor grupuri austrice, bine organizate (monii), influen ate puternic de civiliza ia indian . Acestea auţ ţ ă împrumutat birmanilor cea mai mare parte a fondului lor cultural. Astfel birmanii nu se disting prea mult de alte popoare indochineze, practicând rizicultura şi fiind de religie budist (forma ă theravada). Spre deosebire de acestea îns , au cunoscut ocupa ia britanic , fiind integra i în colonia coroanei, India,ă ţ ă ţ fapt ce a sporit influen a indian , manifestat şi prin stabilirea unorţ ă ă comunit i hinduse în principala zon agricol – delta lui Irrawaddy. Oăţ ă ă frac iune a poporului birman – ţ arakanii de pe coasta vestic , se disting prină aderen a la Islam care a impus în ultimele decenii o prigoan împotriva lor,ţ ă obliga i astfel s emigreze în mas spre Bangladesh şi India (cunoscu i aiciţ ă ă ţ ca rohingya).

h)Grupul karen formează cea mai sudic ramur a familiei tibeto-birmane,ă ă fiind localizat la frontiera dintre Thailanda şi Birmania. Înrudi i cu birmanii,ă ţ aceste popoare (7.9 mil.) sunt ceva mai conservatoare, chiar dac au ajuns în anumiteă epoci la forme superioare de organizare statal . Cei mai numeroşi sunt ă karenii din statele Kayah şi Kayin din sud-estul Myanmar (5.1 mil) şi din vestul Thailandei, mai avansa i dar afecta i de pozi ia transfrontalier , cele douţ ţ ţ ă ă state fiind de mult timp rivale.

IV.2.4.15.Familia uralo-altaică Constituie un alt mare ansamblu etno-lingvistic, remarcabil prin maxima dispersie pe

cuprinsul masei continentale eurasiatice, expresie a unei mobilit i remarcabile peăţ parcursul ultimelor milenii. Cuprinde circa 199 mil.locuitori, diviza i în dou mariţ ă subfamilii, apropiate din punctul de vedere al tipologiei lingvistice dar foarte diferen iate antropologic, de la tipul mongoloid cel mai pur la cel europoid,ţ cu mare diversitate a formelor de tranzi ie.ţ

1)Subfamilia altaicăEste mai numeroas şi mai dinamic (ă ă 178 mil.), dar foarte eterogen din punct deă

vedere antropologic. Originea popula iilor care o compun trebuie c utat înţ ă ă zona de contact dintre p durile boreale din nordul Asiei şi stepele care acoperă ă ariile mai joase din vestul Siberiei, deci în regiunea mun ilor Altai care d astfel şiţ ă numele familiei de altfel. Din acest nucleu s-au desprins de timpuriu mai multe ramuri, dirijate fie spre nord-est, fie spre sud-est sau mai ales spre vest, contribuind masiv la marile migra ii ale popoarelor din mileniul I al ereiţ creştine şi din primele secole ale celui de-al doilea. Aceast dispersie aă condus la o diferen iere lingvistic şi antropologic foarte marcat , f r sţ ă ă ă ă ă ă dispar totuşi elementele originii comune, încât ast zi se disting trei mariă ă grupuri inegale :

a)Grupul tunguso-manciurian, adun circa ă 12 mil., diviza i în nou grupuriţ ă etnice, inegale ca dimensiune dar unitare din punct de vedere antropologic şi lingvistic. Constituie ramura cea mai estic a popula iilor altaice, dispersată ţ ă pe mari suprafe e în centrul şi vestul Siberiei, precum şi în nord-estul Chinei.ţ Cei mai numeroşi sunt manciurienii, popula ia autohton a Chinei de nord-est,ţ ă devenit minoritar pe parcursul secolului al XX-lea ca urmare a stabiliriiă ă masive a chinezilor în aceast regiune bogat în resurse subsolice dar şi prină ă

asimilarea etno-lingvistic , încât ast zi manciuriana este aproape disp rut .ă ă ă ă Contribu ia lor la istoria Chinei este major , ultima dinastie fiind de origineţ ă manciurian , fapt care a atras mai multe valuri de represiune împotriva lor.ă Num rul lor este în creştere dup 1980, dup deschiderea Chinei spreă ă ă exterior (peste 11 mil.) şi exist o tendin de revitalizare a limbii şi culturiiă ţă proprii. Un grup de manciurieni locuieşte de câteva secole în Djungaria, unde a fost deportat (sibe, circa 200 mii), p strându-şi caracteristicile etnice. Celelalteă popula ii sunt de mici dimensiuni şi au ca ocupa ie de baz vîn toarea şiţ ţ ă ă pescuitul, mai cunoscu i fiind ţ evencii (sau tunguşii, 65 mii) şi unele popula ii de peţ cursul inferior al Amurului (udihe, solon, nanai) al c ror mod de via esteă ţă asem n tor cu al altor popula ii din nord-estul Siberiei.ă ă ţ

b)Grupul mongol este similar ca dimensiune (13.1 mil.) la fel de dispersat, dar în regiunile aride şi semiaride ale platourilor înalte din Asia central-nordic (Gobi,ă Djungaria) se deosebesc astfel esen ial ca mod de via , fiind în primul rândţ ţă cresc tori nomazi de animaleă , sedentariza i recent. Singurii care se deosebescţ oarecum, practicând şi vîn toarea (în trecut) sunt ă buria ii ţ din regiunea lacului Baikal (0.5 mil.). Cele aproximativ 10 grupuri etnice componente sunt foarte înrudite între ele (antropologic şi lingvistic), divizarea lor fiind de multe ori un efect al distan eiţ sau divizării între state diferite. Dispersia actual este relativ recent , fiind un efectă ă al marii invazii mongole a lui Gingis Khan din sec. al XIII-lea, care i-au purtat pînă în vechile arii de civiliza ie din Europa şi vestul Asiei. De obicei, mongoliiţ constituiau un stat superficial, nereuşind s se impun , asimilându-seă ă popula iilor localeţ . Singurul popor notabil din afara ariei de origine sunt kalmucii (din nord-vestul M rii Caspice, stabili i aici în sec. al XVII-lea (200 mii locuitori), o ramură ţ ă a oira ilorţ din Djungaria (430 mii). Se adaug alte câteva mici grupuri dispersateă spre sud, în Pamir, Tibet sau Qinghai. Remarcabil este, în pofida acestei dispersii, ataşamentul acestor popula ii la budismul lamaist preluat de laţ tibetani, cu toat influen a regimurilor de inspira ie sovietic . ă ţ ţ ă

Mongolii propriu-zişi, sunt concentra i în Mongolia interioar , provincie dinţ ă nordul Chinei, unde sunt supuşi unui proces de sinizare. Cei din Mongolia exterioar , erau în mare parte nomazi şi au fost sedentariza i în perioadaă ţ regimului totalitar, instaurat aici înc din 1924. Aceştia sunt cunoscu i şi subă ţ numele de khalka. Suscit discu ii apartenen a la acest grup a unor popula iiă ţ ţ ţ cunoscute în perioada marilor migra ii, în primul rând a ţ hunilor, considera iţ adesea un conglomerat etnic turco-mongol, f r a se putea stabili cuă ă exactitate caracteristicile lingvistice.

c) Grupul turcic este cel mai numeros (153mil.) dar şi cel mai dispersat – din nordul Siberiei pîn în sud-estul Europei, formând unul din grupurile etno-lingvisticeă majore din spa iul eurasiatic. Nucleul ini ial al popula iilor turcice îl constituieţ ţ ţ regiunea Mun ilor Altai, unde duceau un mod de via similar celui alţ ţă mongolilor, fiind cresc tori nomazi de vite. De aici s-au deplasat treptat, înă mai multe valuri, sub presiunea unor popula ii mongole (hunii), începând cuţ mileniul I al erei noastre, predilect spre vest, secundar spre sud şi nord-est. Deplasarea pe arii extinse a condus la mixtarea rasial şi asimilarea etno-lingvistică ă, adesea foarte complicat , încât în vestul ariei turcice, tr s turile mongoloide s-auă ă ă estompat pîn la dispari ie, acestea devenind tot mai evidente spre est. Cuă ţ

toat aceast dispersie, popoarele turcice p streaz leg turi lingvisticeă ă ă ă ă foarte puternice, limbile lor fiind reciproc inteligibile din aproape în aproape. Dispersia predilect spre sud-vest a determinat şi ă intrarea timpurie a popula iilorţ turcice în sfera de influen a Islamului şi a culturii arabo-persane.ţă Paralel, modul de via nomad a fost abandonat rapid la contactul cu popula iileţă ţ sedentare din vechile arii de civiliza ie ale Asiei Anterioare. Rolul popula iilorţ ţ turcice în istoria medieval şi modern a acesteia şi a Europei sud-estice aă ă fost major , popoarele turcice reuşind s creeze imperii, s impun dinastiiă ă ă ă str lucite, din India şi Iran pîn în sud-estul Europei. ă ă

Multitudinea de popoare turcice, multe disp rute (prin asimilare) poate fiă grupat dup unele caracteristici culturale, antropologice şi lingvisticeă ă astfel :

-popula iile turcice din Altai şi Siberiţ a, pu in numeroase dar prezentândţ un interes istoric şi etnografic deosebit prin p strarea unui mod de via şi aă ţă unei culturi arhaice. Apar in rasei mongoloide şi au fost supuşi pe parcursulţ ocupa iei ariste, sovietice apoi, unei acultura ii, ca multe popoare siberiene,ţ ţ ţ prin colonizarea rus început în secolul al XVII-lea în regiunile stepiceă ă utilizate ca domeniu pastoral. Cei mai numeroşi sunt yaku iiţ din Siberia Centrală (sakha dup numele propriu, circa 470 mii) şi ă tuvinii din regiunea Mun ilor Saianţ (265 mii), ambele popula ii fiind dinamice şi manifestând o autonomieţ sporit fa de puterea de la Moscova. Celelalte popula ii din grup (ă ţă ţ hakaşii, altaii, etc.) sunt într-o faz avansat de asimilare, fiind copleşi i de imigran iiă ă ţ ţ stabili i în aceste regiţ uni bogate în resurse naturale;

-popula iile turcice din Turkestanul Orientalţ , cunoscute generic sub numele de uiguri (9.5 mil.), agricultori sedentari, practicând iriga iile în oazele de la poaleleţ Mun ilor Tian-Şan şi Kun-Lun, reprima i de c tre regimul maoist de la Beijingţ ţ ă care a practicat o politic de colonizare încât în unele arii au devenită minoritari (în Djungaria mai ales). În Kashgaria îns îşi p streaz mai bineă ă ă caracteristicile etnice, tot aici şi caracteristicile antropologice mongoloide fiind mai estompate, pe fondul asimil rii unor vechi popula ii indo-europeneă ţ de factur iranian mai ales;ă ă

-popula iile turcice dinTurkestanul Occidentalţ , mai numeroase, intrate începând cu secolul al XVIII-lea în sfera de interes a Rusie ariste şi supuse unui proces deţ colonizare, se str duiesc s construiasc dup 1990 organiza ii stataleă ă ă ă ţ coerente, pe ruinele unei delimit ri politice arbitrare care nu mai au nimic înă comun cu vechile state islamice conturate în jurul unor centre celebre precum Horezm, Buhara ori Samarkand. Cele cinci popoare componente ale acestui subgrup sunt destul de unitare sub raport antropologic şi lingvistic, dar tr s turile mongoloide devin tot mai evidente spre nord, în func ie deă ă ţ gradul de amestec cu popula iile sedentare din statele amintite, de origineţ iranian . Amestecul cu acestea a fost mai intens în lungul fluviilor Amu Dariaă şi Sîr Daria, principalele regiuni agricole.

Cei mai numeroşi sunt uzbecii (26.4 mil.), prezen i în întreaga Asie Central ,ţ ă inclusiv în nordul Afganistanului, având ca centru principal valea Ferghana, nucleul anticei Sogdiana. Dorin a lor de a-şi asuma rolul de lider regional seţ loveşte de rezisten a popoarelor vecine. Caracteristic uzbecilor este şiţ ă

influen a mai puternic a limbii persaneţ ă (în varianta tadjik ), bilingvismul fiindă tradi ional în vechile centre culturale Buhara şi Samarkand, grani ele actualeţ ţ cu Tadjikistanul vecin, arbitrar trasate, impunând totuşi o asimilare mai avansat a relictelor iraniene. ă

Kazahii (11 mil.) din stepele de la nordul lacului Aral, sedentariza i mai recent şiţ kirghizii (3,9 mil.) din Tian-Şan, au tr s turi antropologice mai apropiate de celeă ă ale uigurilor, sunt pu in diferen ia i lingvistic şi dispun de state proprii numaiţ ţ ţ din 1990. În mod tradi ional erau p stori nomazi sau seminomazi dar genulţ ă lor de via s-a modificat profund prin industrializarea atras de bogateleţă ă resurse subsolice. Politica de colonizare a Rusiei a f cut ca ambele popoareă s ajung minoritare înainte de 1990 dar sprijinite de dinamismul demografică ă sus inut şi de plecarea unei p r i însemnate din popula ia alogen (ruşi,ţ ă ţ ţ ă ucraineni, germani etc.) au redevenit majoritari. Apropia i acestora suntţ karakalpacii de la sud de lacul Aral (0.6mil.) care dispun de oarecare autonomie în cadrul statului uzbek. Deşi au fost islamizate aceste trei popoare p streaz încă ă ă elemente ale tradi iei şamaniste. ţ

Turkmenii populeaz regiunile aride de la sud de Amudaria şi se apropieă mai mult de turcii osmanlîi şi de azeri, atât din punct de vedere lingvistic cât şi antropologic. Comunit i turkmene sunt r spândite şi în nord-estul Iranuluiăţ ă (Khorassan) şi nordul Afganistanului, totalizând astfel 5.5.mil.

-popula iile turcice din sud-vestul Asiei şi sud-estul Europeiţ , ramura cea mai îndep rtat deă ă aria de origine, se disting prin caracteristici rasiale dominant europoide.

Azerii, popula ia de baz din regiunea situat în sud-vestul M rii Caspiceţ ă ă ă (Azerbaidjan), unde dispun de propriul stat dar majoritatea tr iesc în nord-ăvestul Iranului, sunt de fapt rezultatul asimil rii lingvistice a popula iei iranieneă ţ locale pe parcursul perioadei care a urmat invaziilor turco-mongole din secolele X-XIII. Limba lor este slab diferen iat fa de turca osmanlîie dar se disting prin apartenen aţ ă ţă ţ la ramura şiit a Islamului ca majoritatea popula iei din Iran. Num rul loră ţ ă este de circa 19.8 mil., inclusiv unele triburi nomade sau seminomade (qashqai, afshari, shahsevani) dispersate în partea central-sudic a Iranului, unde conserv modul deă ă via tradi ional. În Azerbaidjanul iranian viitorul lor este incert, majoritateaţă ţ fiind bilingvi în mod tradi ional, fenomen accentuat în contextul modern alţ mijloacelor de informare în mas . Este şi motivul pentru care, deşi formează ă o cincime din popula ia Iranului nu manifest nici un fel de veleit iţ ă ăţ autonomiste sau separatiste, leg turile cu popula ia persan fiind foarteă ţ ă strînse, ultima mare dinastie persan , cea a ă kajarilor (sec.XV-XIX) având o origine azeră.

Turcii, sunt cel mai numeros dintre popoarele acestui grup (peste 63 mil.), constituie baza popula iei din Turcia contemporanţ ă (în afara sud-estului dominat de kurzi), larg prezen iţ şi în Peninsula Balcanic , pe care au dominat-o timp de cinci secole, iară recent şi în Europa Occidental (Germania mai ales) ca urmare a migra iiloră ţ pentru munc . Poporul turc are o ă etnogenez foarte complicată ă, pornind de la fondul altaic, venit în mai multe valuri, între secolele X-XIII, au asimilat numeroase popula iiţ autohtone din Anatolia, Balcani şi Caucaz – armeni, greci (sau popula ii grecizate),ţ slavi, caucazieni etc. În acest mod au dobândit tr s turi antropologice tipică ă europoide care îi apropie mai degrab de popula iile din bazinulă ţ

mediteranean decât de celelalte popula ii turcice. Rolul lor politic a sc zutţ ă dup a sc zut dup dezmembrarea Imperiului Otoman dar se afirm vigurosă ă ă ă în ultima vreme, pe fondul unor transform ri culturale profunde impuse deă laicizarea demarat de reformele lui Mustafa Kemal Ataturk dup 1923.ă ă Toate acestea ca şi convie uirea îndelung în vecin tatea popoarelorţ ă ă europene, îi apropie mai mult de restul Europei, conform aspira iilor proprii,ţ nedisimulate. Apropia i de turci sunt ţ g g uziiă ă , singurul poopor turcic integral creştin, format probabil în Asia Mic , stabilit în Evul Mediu în sudul Dobrogei şi înă Macedonia, de unde cea mai mare parte au emigrat în sudul Basarabiei la sfârşitul secolului al XVIII-lea (circa 250 mii, la care se adaug al i circa 100ă ţ mii în nordul Greciei, Bulgaria şi Gorna Makedonia);

-popula iile turcice din nordul Caucazuluiţ , reduse numeric şi dispersate dar dinamice (balkari, karaceai, nogai, kumîci) constituie reziduurile popula iilor turaniceţ care nomadizau în stepele ponto-caspice în Evul Mediu. Num rul loră dep şeşte ă 700 mii iar tipul antropologic se apropie de cel caucazian sau p strează ă tr s turi mongoloide mai evidente (cazul nogailor, care au tr it în secoleleă ă ă XVI-XVIII şi în nord-vestul M rii Negre (Bugeac, sudul Ucrainei), fiind înă contact, nu totdeauna amical, cu principatul Moldovei;

-popula iile turcice dintre Volga şi Ural şi din nordul M rii Negreţ ă constituie rezultatul deplas rii spre nord-vest şi al asimil rii unor elemente fino-ugrice,ă ă slave sau mongole. Unele s-au deplasat mai de timpuriu (başkirii, ciuvaşii) altele mai tardiv (t tarii din Kazan, t tarii din Crimeeaă ă ). O parte dintre aceste popoare au dominat în anumite perioade vastul spa iu stepic din estul Europei. Cel mai importantţ dintre aceste popoare este cel t tară , larg dispersat pe teritoriul fostei U.R.S.S., cu o concentrare mai mare în Tatarstan (cu centrul la Kazan, cca. 4 din cei 7.8 mil.). Pîn în 1945 oă concentrare important era şi în Crimeea, dispersat din ordinul lui Stalin înă ă Asia Central , fiind acuza i de colabora ionism cu naziştii. ă ţ ţ T tarii crimeeniă au constituit o for politic important , dar ocupare Crimeei de c tre Rusia aristţă ă ă ă ţ ă la sfîrşitul sec.al XVIII-lea a impus replierea unei p r i însemnate dintre ei înă ţ Anatolia, sau în Dobrogea. Grupuri mici de t tari (ă lipcani) s-au stabilit din Evul Mediu în nord-estul Poloniei şi în Lituania. Dup 1990 o parte a t tarilor crimeeniă ă s-au repatriat, sprijini i de autorit ile de la Kiev iar Tatarstanul se bucur deţ ăţ ă o autonomie destul de l rgit în cadrul Federa iei Ruse. ă ă ţ Başkirii (1.65 mil.) strîns înrudi iţ lingvistic cu t tarii din Kazan sunt în mare parte descenden i ai unoră ţ popula ii fino-ugrice turcizate, locuind pe ambii versan i ai Uralului. ţ ţ Ciuvaşii de pe Volga mijlocie (circa 2 mil.) constituie singurul popor supravie uitor din ramuraţ bulgar a turciloră , mai deosebit , fiind cea mai de timpuriu desprins dină ă trunchiul comun. Ca şi başkirii s-au amestecat masiv cu popula iile fino-ţugrice locale iar din secolul al XVIII-lea o bun partea u fost converti i laă ţ creştinismul ortodox. Înrudi i cu ciuvaşii erau ţ protobulgarii, stabili i în sec. al VII-ţlea la sud de Dun re unde au pus bazele primului arat bulgar fiind asimila iă ţ ţ de c tre slavi şi ă hazarii, care au întemeiat un hanat în istmul ponto-caspic între sec. VIII-IX, f r s lase prea multe urme. Şi alte popula ii turcice au disp rut, prină ă ă ţ ă asimilare, contribuind la formarea unor particularit i lingvistice şiăţ antropologice ale popoarelor din sud-estul Europei, cazul avarilor, cumanilor, uzilor, pecenegilor etc.

2)Subfamilia uralo-yukaghirăEste mai restrîns numeric dar la fel de dispersată ă. Totuşi eterogenitatea

este mai mare decât în cazul popula iilor turco-mongole, înrudirea diverselorţ grupuri fiind foarte îndep rtat . Format în regiunea Mun ilor Ural s-aă ă ă ţ dispersat de timpuriu, probabil odat cu înc lzirea climatic postglaciar ,ă ă ă ă spre regiunile nordice ale Eurasiei, în leg tur cu ocupa ia lor primordial –ă ă ţ ă vîn toarea şi creşterea nomad a renilor. Mai rar, unele grupuri s-auă ă îndreptat şi spre sud contribuind astfel la divergen a lingvistic . Din punct deţ ă vedere antropologic domin tr s turile europoide la vest de Urali dar înă ă ă Siberia tipul mongoloid este frecvent. Cei 23.7 mil. de locuitori ai acestei familii sunt diviza i în patru grupuri inegale :ţ

a)Grupul yukaghir este cel mai restrîns, recent apropiat de celelalte, anterior fiind înglobat în presupusa familie paleosiberian . Izola i în Extremul Orient, pe rmurileă ţ ţă M rii Ohotsk, cei 5 mii locuitori sunt diviza i în patru mici etnii înrudite aă ţ c ror ocupa ie de baz este vîn toarea şi pescuitul. Viitorul lor este incert caă ţ ă ă urmare a asimil rii lingvistice în favoarea limbii ruse.ă

b)Grupul samoed, ocup un spa iu vast în zona de tundr din nordul extremă ţ ă al Eurasiei unde duc un mod de via bazat pe creşterea renilor şi vîn toare.ţă ă Cei mai numeroşi sunt nen iiţ (38 mii) singurii care mai rezist asimil rii şiă ă acultura iei, celelalte fiind mult mai reduse(ţ selkup, eneţ);

c)Grupul finic este mai numeros (9.2mil.) cuprinde 14 popoare înrudite dispersate de sosirea slavilor în bazinul mijlociu al Volg i, zona probabil de origine. Unii dă ă intre ei s-au dirijat spre nord-vest mai de timpuriu – laponii din nordul Scandinaviei, al c ror mod deă via este similar cu cel al samoezilorţă . Pot fi deosebite dou ramuri distincte :ă

-occidental ,ă cuprinzând dou popoare importante : ă finlandezii (5 mil.) şi estonienii (1 mil.) foarte apropiate, apar inând cultural Europei nordice, dominantţ protestante, cu o puternic influen germanic . Dispersate în nord-vestulă ţă ă Rusiei actuale sunt o serie de mici etnii înrudite, aflate în stadiu avansat de asimilare (karelii care dispun şi de o republic în care sunt minoritari, ă vepşii) sau aproape disp rute (ă ingrienii, livonii, vo iiţ etc.);

-oriental (volgaic )ă ă cuprinde patru popoare, fiecare dispunând de o republic înă cadrul Federa iei Ruse, supuse de mult vreme uţ ă nui proces lent de asimilare : komi, cu dou ramuri – ă ziriană şi permiană (0.5mil.), localiza i în regiunea forestierţ ă boreal din bazinul superior al Kamei; ă udmur iiţ (0.8mil.) şi marii (0.7mil.) la sud de aceştia pe cursul mijlociu al Volg i şi ă mordvinii, mai numeroşi (1.1mil.), dar afla iţ în stadiu avansat de asimilare, convie uind de mult timp la sud de Volga cuţ ruşii (în 1926 erau 1.5 mil.). În trecut tr iau şi alte popula ii înrudite în bazinulă ţ Ok i (ă muromii sau meşcerii din zona Riazan de ex.) care f ceau leg tura cu grupulă ă occidental, complet asimilate înc din Evul Mediu;ă

d)Grupul ugric este divizat în dou ramuri inegale, dirijate divergent din ariaă de origine (actuala Başkirie) – spre est sau spre sud-vest.

Prima formeaz ast zi dou mici popoare ă ă ă înrudite din vestul Siberiei .- hantî şi mansi (33 mii împreun ), supuse asemenea altor etnii reduse numeric dină Federa ia Rus asimil rii.ţ ă ă

A doua ramur , dup ce a asimilat câteva grupuri de popula ii turcice şiă ă ţ iraniene s-a stabilit în sec. al IX-lea în stepele de la nordul M rii Negre deă

unde au trecut în secolul urm tor spre Bazinul Panonic dând naştereă poporului maghiar (ungar), cel mai important popor fino-ugric (14.2 mil.). Rolul lor politic în regiune a fost major, dup adoptarea catolicismului şi asimilarea popula iiloră ţ locale (slavi, germani, români), suferind astfel o influen lingvistic şiţă ă antropologic însemnat care i-a îndep rtat de origini. Rolul lor dominant înă ă ă Europa Central a sc zut începând cu secolul al XVI-lea prin înaintareaă ă influen ei otomane, ren scând odat cu integrarea în Imperiul Habsburgic,ţ ă ă devenit dup 1867 Imperiul Austro-Ungar. Tratatul de la Trianon, care aă încheiat Primul R zboi Mondial, a l sat în afara grani elor actuale ale statuluiă ă ţ maghiar un num r considerabil de etnici maghiari, creând astfel ună iredentism, dep şit în prezentă . Maghiarii au avut o participare inportant la migra iileă ţ transatlantice din perioda modern , estimându-se la circa 2 mil. num rulă ă maghiarilor din Lumea Nou . Num rul maghiarilor din statele vecine Ungarieiă ă este în sc dere relativ rapid , datorit unei tendin e de regrupare generată ă ă ţ ă de avansul economic al acesteia. Secuii (circa 700 000 persoane) constituie o ramură distinct a maghiarilor fiind la origine o popula ie turcic înrudit cu khazariiă ţ ă ă din nordul M rii Negre (kabarii) stabili i mai întâi în Câmpia Panonic şiă ţ ă muta i în sec. XII-XIII în estul Transilvaniei unde au asimilat popula iaţ ţ româneasc local , proces aflat înc în curs. O etnogenez şi mai complexă ă ă ă ă o au „ceang ii”ă (circa 200 000 persoane) din vestul Moldovei, considera i adesea ca parteţ component a poporului maghiar deşi caracterul bilingv (român-maghiar) ală unei p r i importante dintre aceştia indic un cert caracter mixt, identitateaă ţ ă lor actual , majoritar asumat , fiind româneasc , f r s se poat vorbiă ă ă ă ă ă ă despre o asimilare for at .ţ ă

IV.2.4.16.Familia burushaski (hunza)Este un relict etno-lingvistic str vechiă , izolat pe pantele sud-estice ale Mun ilorţ

Hindukuş în nordul Pakistanului (v ile Hunza, Nagir şi Yasin). Tipulă antropologic este europoid dar nu prezint nici o asem nare cu alt familieă ă ă etno-lingvistic de pe Glob. Cei circa 100 mii ă locuitori vorbesc mai multe dialecte dintre care cel mai important este hunza (dup numele v ii pe care o populeaz ). Uniiă ă ă specialişti presupun c buruşii împreun cu alte popula ii relicte (basci,ă ă ţ caucazienii de nord, na-déné) şi sino-tibetanii alc tuiesc o str vecheă ă suprafamilie numit déné-caucazian , separat înc din preistorie.ă ă ă ă Tr s turile rasiale sunt tipic europoide şi este de presupus c retragerea loră ă ă pe v ile înalte este anterioar sosirii triburilor ariene în subcontinentulă ă indian. Se disting prin via a sobr , aspr , în condi ii de izolare, remarcându-ţ ă ă ţse prin longevitatea deosebit . Islamizarea tardiv impune totuşi oă ă acultura ie progresiv , bilingvismul fiind tot mai frecvent (folosesc uneleţ ă limbi neoindiene).

IV.2.4.17.Familia nord- caucazianăEste un alt relict str vechi care cuprinde un conglomerat de etnii deă

dimensiuni foarte mici în general, localizate pe pantele nordice ale Caucazului Mare, mai rar pe cele sudice, unde s-au retras din vechime în fa a invaziilor. Num rul lor total esteţ ă de circa 5-6 mil. şi spre deosebire de alte grupuri minoritare din Federa iaţ

Rus sunt foarte dinamice şi rezist asimil rii lingvistice, ajuta i şi deă ă ă ţ particularismul lor cultural, majoritate fiind de religie musulman . Apropia iă ţ neconving tor de burushaski sau de caucazienii sudici (kartvelici), se distingă prin organizarea social de tip clanic. Pot fi diviza i în dou ă ţ ă ramuri distincte :

a)caucazienii de nord-est, mai numeroşi în prezent, locuind în Daghestan, Cecenia, Inguşetia şi nordul Azerbaidjanului, se disting prin eterogenitatea lingvistic . Cei mai numeroşi sunt ă ceceno-inguşii (peste 1.55 mil.), cunoscu i pentruţ dorin a lor de independen fa de Moscova manifestat sîngeros dupţ ţă ţă ă ă 1990. Separa i adesea din considerente politice, ei se autodesemneaz cuţ ă termenul Vainakh (Malherbe, 1995). În Daghestan se impun trei popoare mai importante în jurul c rora se produce o convergen a celor de mai mici dimensiuni : ă ţă avarii (0.71 mil., f r nici o leg tur cu avarii migratori de origine turco-mongol ),ă ă ă ă ă lezghinii (0.5 mil.) şi darghinii (0.47 mil.). Dintre celelalte doar tabasaranii şi lakii dep şescă cifra de 100 mii;

b)caucazienii de nord-vest (cca 2.55 mil.) au suferit mai mult de pe urma înaint riiă Imperiului arist în zona caucazian , o mare parte dintre ei refugiindu-se înŢ ă Imperiul Otoman unde s-au asimilat popula iei turce sau arabe (în Iordania şiţ Siria). Mai unitari, deosebindu-se doar dou popoare, strîns înrudite, divizateă arbitrar de c tre ruşi, pornind de la dispersia geografic : ă ă cerkezii (inclusiv kabardinii şi adîgheii) la nord de Caucaz (1 mil.) la care se adaug cel pu in înc atâ ia înă ţ ă ţ Turcia şi Orientul Apropiat; abhazii (inclusiv abazinii, 0.2mil.), la sud de Caucaz, afla i înţ conflict cu statul georgian de care apar in politic. Islamiza i tîrziu (în sec.XVII-ţ ţXVIII) dup ce practicaser creştinismul ortodox, au fost la originea unoră ă forma iuni statale în perioada medieval , sl bite de frecventele invaziiţ ă ă migratoare.

IV.2.4.18.Familia mediteraneanăApropiat neconving tor de ultimele dou , ocupa în Antichitate spa iiă ă ă ţ

extinse în Peninsula Iberic , sudul Fran ei şi vestul Italiei. Singurul relict esteă ţ ast zi poă porul basc (circa 1 mil.) din nordul Spaniei şi sud-vestul Fran ei ( araţ Ţ Bascilor). O bun parte sunt bilingvi iar în Spania se disting prin grup rileă ă teroriste care militeaz pentru independen (ETA). Poporul basc se distingeă ţă prin anumite caracteristici genetice, în primul rând ponderea maxim a Rhă negativ, care înt reşte ideea c formarea lor a decurs în timpurileă ă preistorice. Înrudirea lor cu unele vechi popoare din sudul Europei (ligurii, etruscii) sau din regiunea alpin (ă reticii) a c ror genez este incert , nu esteă ă ă dovedit , originea bascilor r mânând astfel o enigmă ă ă.

IV.2.4.19.Familia asianicăComplet disp rut , dar important în Antichitatea timpurie când regrupaă ă ă

vechile popoare din Asia Mic , precursoare ale indo-europenilor : ă huri ii,ţ urarteenii şi proto-hiti iiţ . Rolul lor în evolu ia civiliza iei din aceast regiune aţ ţ ă fost foarte important, l sând urme în civiliza ia hitit şi mai tîrziu în ceaă ţ ă medo-persan sau greac , explicând şi unele particularit i ale limbii şiă ă ăţ poporului armean. A fost corelat de multe ori cu precedentele trei familii, f ră ă ă a se aduce dovezi incontestabile. Tipul antropologic al acestor popoare era

europoid, diferit în eopc de cel al popoarelor din Câmpia Mesopotamiei careă p strau particularit i derivate dintr-un str vechi substrat australoid. Poporulă ăţ ă sumerian este considerat de c tre unii specialişti ca f când parte din această ă ă familie. Apropierea de familia elamo-dravidian pare totuşi mai plauzibil ,ă ă corespunzând logicii de difuziune a revolu iei neolitice dinspre Oţ rientul Apropiat spre sudul Asiei.

IV.2.4.20.Familia kartvelic (sud-caucazian )ă ăFoarte probabil înrudit cu cea asianic şi aflat în raporturi foarte vechi cuă ă ă

familia caucazian de nord, adesea fiind considerate ca formând o singură ă familie, este restrîns în prezent la pantele sudice ale Caucazului Mare,ă Cîmpia Colhidei şi Caucazul Mic. Num rul lor este de circa ă 4.5-6 mil. apar inândţ practic unui singur popor, divizat pe considerente culturale (majoritatea sunt creştini ortodocşi dar o parte au fost islamiza i progresiv). Majoritatea suntţ georgieni ortodocşi (4.1mil.) care au propriul stat, cu tradi ii vechi, apropia i deţ ţ aceştia fiind svanii şi alte mici grupuri de pe unele v i mai izolate din Caucaz.ă Pe litoral, în vechea Colhid , tr iesc ă ă mingrelienii şi adjarii, par ial musulmani caţ şi lazii (0.6 mil.) refugia i masiv în nord-estul Turciei actuale, unde sunt în cursţ de asimilare complet (regiunea Kars-Ardahan). Mici comunit i georgieneă ăţ (ferejdani) locuiesc în partea central-vestic a Iranului. Între limba georgian şi limbaă ă bascilor sunt similarit i sintactice izbitoare, f r a se putea vorbi de oăţ ă ă înrudire cert . La fel de incert este şi caracterul etnic al vechilor popula iiă ţ antice din aceast regiune, ă albanii şi iberii (ivirii), ultimii înt rind prezum ia uneiă ţ leg turi cu popula iile antice din Peninsula Iberic .ă ţ ă

IV.2.4.21.Familia elamo-dravidianăÎn Antichitatea timpurie, vastul spa iu care începea din Cîmpia Mesopotamieiţ

şi se continua spre est pîn în Peninsula Indian era locuit de o serie deă ă popula ii a c ror înrudire a fost recent dovedit . Creatoare ale celor maiţ ă ă vechi civiliza ii din aceast regiune (şi poate din lume) aceste popula ii s-auţ ă ţ retras treptat spre sud-est sau au fost asimilate sub impulsul migra iei unorţ popula ii semitice sau indo-europene. Aceast retragere este dovedit , nuţ ă ă suficient de conving tor, de existen a unor grupuri relicte în nordul Indiei şiă ţ în Pakistan. Din punct de vedere antropologic, constituiau un amestec vechi europoid-veddoid, produs înaintea migra iilor amintite. Înrudirea dintre celeţ dou subfamilii – elamo-sumerian şi dravidian , nu este deplin acceptată ă ă ă deşi o serie de dovezi arheologice confirm acest fapt.ă

1)Subfamilia elamo-sumeriană, complet disp rut în contextul migra iiloră ă ţ men ionate, dup ce au pus bazele civiliza iei în Lumea Veche, cuprindea înţ ă ţ principal dou popoare : ă sumerienii, localiza i în sudul Mesopotamiei şi ţ elami iiţ , la est de aceştia spre pantele Mun ilor Zagros în actuala provincie iranianţ ă Khuzistan (anticul Elam pomenit în Biblie). Includea şi alte popoare, men ionate în documentele sumeriene, despre care nu se cunosc prea multeţ şi care puteau fi înrudite cu asianicii (kasi ii, gutiiţ ). Apropierea acestor două popoare este în primul rând cultural şi antropologic , limbile lor, relativ bineă ă cunoscute nu prezint o înrudire cert , fiind al turate de unii familieiă ă ă

asianice, de al ii familiei kartvelice deşi apropierea de dravidian pare ceaţ ă mai plauzibil .ă

2)Subfamilia dravidiană, este ramura vie, constituind al doilea ansamblu etno-lingvistic major din subcontinentul indian – 250 mil., clar diferen ia i antropologic şi lingvistic faţ ţ ţă de arieni chiar dac din punct de vedere cultural prezint numeroaseă ă asem n ri, fie c practic hinduismul sau Islamul. Pot fi deosebite treiă ă ă ă grupuri înrudite între ele dar inegale ca dimensiune:

a)Grupul dravidian nordic, marcheaz retragerea spre sud în fa a invazieiă ţ indo-europene, care a vizat în primul rând bazinul Indusului, unde vechii dravidieni creaser o str lucit civiliaza ie strîns legat de cea elamo-ă ă ă ţ ăsumeriană. Totuşi originea celor mai vestici dintre ei, brahuii (2 mil.) care tr iescă în Balucistan la frontierele dintre Iran, Afgranistan şi Pakistan, amesteca i cuţ popula iile iraniene locale, este c utat mai degrab în deportarea unorţ ă ă ă popula ii dravidiene din Dekkanul occidental şi islamizarea lor în perioadaţ ghaznavid (sec.VIII-X e.n.). Celelalte dou , ă ă malto, din Bihar şi kurukh, localiza iţ mai la sud, în Orissa şi Bengal, sunt într-adev r dovada vechii lor prezen e înă ţ Cîmpia Gangelui.

b)Grupul dravidian central, cuprinde în primul rând poporul telugu (andhra) din statul Andhra Pradesh (83.2 mil.), unul din cele mai numeroase grupuri etnice din India. Există diferen e între cei din zona de coast (Coromandel) şi cei din interior,ţ ă influen a i de Islam – Hyderabadul, capitala statului amintit, fiind centrul unuiţ ţ puternic principat islamic care a rezistat coloniz rii britanice (Golkonda),ă explicându-se astfel ponderea mare a lexicului indo-european şi utilizarea larg a limbii urdu. În afara acă estora, mai numeros este grupul etnic gondi, dispersat în nordul Dekkanului, cu caracter tribal (3.55mil sau chiar dublu, mul i fiind bilingvi), la careţ se adaug altele mai mici, risipite în regiunile forestiere ale statelor Madhyaă Pradesh, Orissa, Andhra Pradesh unde practic agricultura itinerant .O parteă ă acestora locuiesc în aglomera ia urban Mumbai.ţ ă

c)Grupul dravidian sudic, este cel mai caracteristic, cuprinzând trei popula ii strânsţ înrudite, relativ recent diferen iate:ţ

-tamilii din sud-estul extrem al Indiei, în statul Tamil Nadu, dar cu o puternică diaspor în nord-estul insulei Sri Lanka (Peninsula Jaffna), Malaysia,ă Singapore, Africa de Sud, Antile, Marea Britanie etc. În trecut grupuri importante de tamili au pus în valoare deltele unor fluvii din Indochina (sudul Myanmar, Thailanda, Vietnam), apar inând unor caste cu caracter agro-ţcomercial – chettyar, a c ror contribu ie la indianizarea acestei regiuni a fostă ţ capital . Indianizarea arhipelagului indonezian în primul mileniu al ereiă noastre a fost opera navigatorilor tamili, care au devenit astfel principalul vector de propagare a spiritualit ii indiene spre sud-estul Asiei. Popor cu oăţ veche şi bogat tradi ie cultural , constituie prototipul specificului dravidiană ţ ă în cadrul mai larg al culturii indiene. Num rul lor este de circa ă 74 mil., dintre care mai bine de 10% tr ieşte în diaspora;ă

-kannarezii, sunt localiza i la nord de tamili în interiorul Dekkanului (statulţ Karnataka sau Mysore cum se numea dup vechea capital ) num r ă ă ă ă 41.2 mil. fiind foarte pu in diferen ia i de tamili. Capitala actual , Bangalore, este celţ ţ ţ ă mai important centru indian al industriei de vârf;

-malayalii de pe Coasta Malabar (statul Kerala), regiune cu un climat tropical umed, dens populat (ă 37.6 mil) conteaz printre cele mai avansate popula ii din India dină ţ punct de vedere cultural şi social : alfabetizare masiv , creştere demografică ă redus , deschidere tradi ional spre exterior, porturile Calicut, Cochin şiă ţ ă Trivandrum fiind vechi pun i de leg tur ale Indiei spre vest. O dovad aţ ă ă ă acestei deschideri este prezen a unor comunit i creştine (siro-malabarezi,ţ ăţ armeni) sau evreieşti foarte vechi. Intermediar între malayali şi kannara este poporul tulu (2.5mil.), localizat mai la nord, în statul Karnataka (regiunea oraşului Mangalore) şi în insulele Laccadive.

IV.2.4.22. Familia afro-asiaticăImensul spa iu suprapus zonei tropicale aride din sud-vestul Asiei şiţ

nordul Africii este populat din vechi timpuri de un grup de popoare, deosebit de unitar sub aspect lingvistic dar eterogen sub aspect antropologic. Denumit familia afro-asiatic , formeaz unul din marile ansambluri etno-ă ă ălingvistice ale lumii, de ras europoid în esen dar cu un aport negroidă ă ţă însemnat, mai ales în Africa, num rând circa ă 375 mil.locuitori, diviza i în patruţ subfamilii inegale, bine personalizate :

1)Subfamilia semitică, cea mai important prin num r şi extindere spa ială ă ţ ă (peste 292 mil.). Originea popula iilor semitice este c utat de obicei în sudulţ ă ă Peninsulei Arabice, de unde au început s migreze de timpuriu (mil.IV.î.e.n.) spreă Mesopotamia şi litoralul estic al Mediteranei. Num rul popoarelor semite esteă mult mai redus ast zi decât înă Antichitate. Unele dintre ele au stat la baza unor vaste imperii antice : akkadienii şi babilonienii, localiza i în partea sudic a Mesopotamiei,ţ ă asimila i mai tîrziu prin elenizare şi arabizare; ţ asirienii, localiza i în nordulţ aceleiaşi regiuni care mai subzist sub forma unor mici grupuri izolate înă nordul Iraqului sau în diaspora (asiro-caldeenii, creştini de rit nestorian, circa 0.7-1 mil.), în Transcaucazia şi în jurul lacului Urmia din nord-vestul Iranului (aysor), cei din sud-estul Turciei fiind extermina i în contextul destr m rii Imperiuluiţ ă ă Otoman la începutul sec.al XX-lea sau au fost obliga i s ia calea exilului,ţ ă constituind comunit i importante în Occident. Alte popula ii semitice auăţ ţ avut un rol prioritar în dezvoltarea rela iilor comerciale dţ in bazinul mediteranean – fenicienii, sau un rol cultural major – evreii mai ales. O alt direc ie de migra ie aă ţ ţ popoarelor semite a fost peste Marea Roşie, în Abisinia, înc din mil.I.î.e.n.ă Pu in diferen iate lingvistic, popoarele semite actuale sunt de obicei divizateţ ţ în dou grupuri :ă

a)Grupul semitic meridional, mai numeros, localizat ini ial în aria de origine dinţ Yemen dar r spândit prin migra ii succesive în întreg arealul ocupat deă ţ familia afro-asiatic şi chiar în afara acesteia. Cuprinde în principal două ă popoare :

-arabii, a c ror variant sudarabic mai subzist înc în insula Sokotra şiă ă ă ă ă pe coastele Yemenului şi Omanului (Hadhramaut, Dhufar). Forma i în Arabiaţ Felix (Yemen, Asir, Hedjaz) s-au impus gra ie religiei islamiceţ care a impulsionat ini ialţ expansiunea în restul Peninsulei Arabice unde au submers vechile popula iiţ semitice, sau spre nordul Africii. Astfel, arabii formeaz mai degrab ună ă ansamblu lingvistic şi cultural decât unul etnic. Num rul lor este de circa ă 254

mil, fiind unul din marile popoare ale Globului, dar rolul limbii arabe este mult mai mare, num rul vorbitorilor dep şind ă ă 283 mil.locuitori. Araba constituie vehicului Islamului fiind r spândit în toate statele cu popula ie majoritar musulmană ă ţ ă. Diferen eleţ dialectale sunt foarte mari dar în ultimele decenii se impune tot mai mult araba literar , înă forma sa din Egipt, stat situat la interferen a celor dou lumi arabe – Maghreb şiţ ă Mashrek dar avantajat şi de faptul c ad posteşte un sfert din totalulă ă popula iei arabofone. Exist şi ţ ă tendin a foarte evident de arabizare a unorţ ă popula ii marginaleţ , mixtate rasial de obicei, cum e cazul unor popula ii din vestulţ Sudanului şi din Ciad. Grupuri arabofone importante s-au constituit în Europa de Vest, în primul rând în Fran a, prin emigra ia popula iei originare dinţ ţ ţ Maghreb şi Orientul Apropiat (circa 2-3 mil.). O parte din popula ia de limbţ ă arab din Orient a p strat religia creştin , majoritar aici înainte de cucerireaă ă ă ă arab (maroni ii din Liban, creştinii ortodocşi din Liban, Siria, Palestina,ă ţ Iordania, cop ii din Egipt, în total peste 11.5 mil.).ţ

-etiopienii, ansamblu etno-lingvistic omogen ce cuprinde majoritatea popula iei dinţ actualele state Etiopia şi Eritreea, fiind prezen i şi în Sudan sau în Somalia.ţ Deriv din vechile popula ii semite din Yemen imigrate peste Marea Roşie şiă ţ amestecate cu popula ia localţ ă în mil. I. î.e.n. Tr s turile rasiale sunt mixte,ă ă dominant negroide, deosebindu-se astfel de restul popula iilor semite.ţ Num rul lor este de circa ă 34.6 mil., majoritatea fiind creştini monofizi iţ , cu excep iaţ celor din regiunea de coast a Eritreii, adep i ai Islamului. Se impun în primulă ţ rând dou grupuri etnice : ă amharii din partea central-nordic a Etiopiei (ă 23.3 mil. împreun cu ă gurage, argobba şi harari care vorbesc dialecte mai arhaice şi sunt par ialţ islamiza i), a c ror limb are statut oficial ; ţ ă ă tigrinii care împreun cu popula iileă ţ înrudite dep şesc ă 10.3 mil., limba lor fiind oficial în Eritreea.ă

b)Grupul semitic septentrional, mai important în trecut, absorbit aproape complet prin arabizare dar înt rit în urma reconstituirii statului Israel, s-au remarcat prin ă rolul esen ial pe care l-au avut în istoria umanit iiţ ăţ . Cei mai vechi dintre ei – akkadienii au preluat civiliza ia sumerian constituind unul din primele mari imperii aleţ ă Antichit ii, preluat apoi de ăţ babilonieni (caldeeni) şi asirieni. Arameii, alt popor semitic vechi, constituiau baza popula iei din Siria actual (numit şi Aram), impunându-şiţ ă ă treptat controlul asupra Mesopotamiei iar limba lor s-a r spândit înă defavoarea altor limbi semitice spre sfîrşitul primului mileniu î.e.n., fiind limba matern a lui Isus Christos, limba în care a fost redactat o bun parteă ă ă a Bibliei. Aramaica mai subzist ca limb liturgic în unele biserici creştineă ă ă din Orient, sub diverse forme p strându-se şi ca limb de comunica ie : ă ă ţ aisor în Transcaucazia, siriacă în câteva sate creştine din Liban şi Siria. Alte popoare vechi din acest grup au fost complet asimilate – canaani iiţ , baza popula iei din vecheaţ Palestină, dintre care s-au remarcat fenicienii, poporul care a pus bazele primului mare imperiu maritim-comercial în mileniile II-I î.e.n., ultimul nucleu de rezisten fiind Cartagina dinţă nordul Africii unde se vorbea o variant a fenicienei – ă punica. Aceeaşi soart auă avut-o moabi iiţ din Iordania actual şi alte popula ii men ionate în Biblie, inclusivă ţ ţ cea ebraic (ă amaleci ii, madiani iiţ ţ etc.).

Evreii, apropia i prin limb şi origine de popoarele semitice de nord, s-auţ ă format în Palestina prin sedentarizarea unor triburi semite nomade în mileniul II î.e.n. şi asimilarea unor popula ii preexistente a c ror origine esteţ ă

incert (ă filistenii considera i adesea ca fiind indo-europeni, rezultat al migra ieiţ ţ „popoarelor m rii”). Istoria poporului evreu este fascinant şi tragică ă ă totodat . Considera i pe drept cuvînt ă ţ autorii Vechiului Testament, text sfînt comun creştinilor şi mozaicilor, au constituit de timpuriu o diasporă, accentuat de ocupa iaă ţ roman la sfîrşitul mileniului I î.e.n. ă Comercian i şi meşteşugari iscusi iţ ţ , s-au r spândit spre nordul şi estul Africii, Europa, sudul şi centrul Asiei,ă constituind progresiv mai multe focare ale iudaismului : Spania medieval , de undeă au fost expulza i în perioada Inchizi iei; spa iul germano-polon, de unde s-auţ ţ ţ r spândit în sec. al XIX-lea spre est, inclusiv în spa iul românesc; alte focareă ţ secundare s-au constituit în Asia Central , Etiopia, India etc., dar cel maiă important a r mas cel din Europa Central puternic afectat de Holocaustulă ă nazist (circa 6 mil.victime), fapt ce a gr bit regruparea popula iei evreieşti înă ţ actualul Israel, obiect al unor conflicte înc nestinse cu popula ia arabă ţ ă local . O parte însemnat ă ă a participat şi la colonizarea Americii (peste 6 mil. în S.U.A., 0.6 mil. în Argentina, 0.5 mil. în Canada etc.). Un caz mai aparte îl prezintă comunitatea iudaic din Etiopia (ă falasha) vorbitoare de amharic , de ras neagr ,ă ă ă greu acceptat ca apar inând comunit ii iudaice, dar repatriat după ţ ăţ ă ă degradarea situa iei din aceast ar (în 1975-1991 au fost „repatria i” circaţ ă ţ ă ţ 50 mii, restul de 30 mii au r mas în Etiopia). ă

Aceast peregrinare a dus la dispari ia din uzul cotidian a limbii ebraice,ă ţ constituindu-se dou limbi mixte : ă sefarda (iudeo-spaniola), format în Spania şiă r spândit în zona mediteranean , cele mai puternice comunit i fiind celeă ă ă ăţ de la Livorno şi Salonic, dar şi cele din Maroc, par ial arabofone; ţ idiş (iudeo-german ) vorbit în centrul şi estul Europei şi în diaspora american . Seă ă ă adaug grupul minoritar al ă karai ilorţ , din Crimeea care foloseau un dialect turcic. Evreii din rile arabe foloseau araba, în general aceast popula ie era bilingvţă ă ţ ă folosind şi limba rii adoptive, fapt ce explic de ex. folosirea limbii româneţă ă în mass-media israelian dup 1950. Din 1945, evreii reveni i în Palestina auă ă ţ început s foloseasc o nou limb – ă ă ă ă ivrit, bazat pe vechea ebraic ,ă ă îmbog it cu elemente din vocabularul contemporan.ăţ ă

Num rul total al evreilor este de circa ă 15-18 mil., distribu ia spa ialţ ţ ă actual fiind sensibil diferit de cea antebelic . Principala arie deă ă ă concentrare din aceast perioad (Europa central-estic ) are ast zi oă ă ă ă importan cu totul secundarţă ă. Cea mai numeroas comunitate ebraic este înă ă prezent cea nord-american , majoritar anglofon , urmat de aceea din Israelă ă ă (5.6 mil.). Importante sunt înc acelea din spa iul fostei U.R.S.S. (1.4 mil înă ţ 1989 dar sub 0.6 mil. în anul 2000, datorit emigra iei spre Israel).ă ţ Comunit i dinamice sunt cele din Fran a (peste 600 mii, Marea Britanieăţ ţ (peste 400 mii) la care se adaug cele din America de Sud (Argentina mai ales). Prezen a evreilor este aproape universal , rolul lor în economia şi politicaţ ă mondial fiind adesea subiectul unor controverseă . Antisemitismul este una din cele mai r spândite forme de xenofobie.ă

Religia mozaic (israelit ) este specific poporului evreu singureleă ă ă comunit i alogene convertite mai subzist în Caucaz, o parte a ta ilor,ăţ ă ţ popula ie iranian . La nord de Caucaz, iudaismul se r spândise mai ales înţ ă ă perioada hanatului hazar (sec.VIII e.n.), karai ii din Crimeea fiind adeseaţ

considera i ca urmaşi ai hazarilor. În perioada preislamic iudaismul eraţ ă destul de prezent în vestul Peninsulei Arabice în rândul popula iei locale, oţ bun parte dintre evreii yemeni i, masiv „repatria i” având aceast origine. ă ţ ţ ă

O popula ie semitţ ă aparte sunt maltezii, a c ror limb este considerat ună ă ă dialect arab dar cu o puternic influen italian , fiind catolici (circa 0.5mil.).ă ţă ă

2)Subfamilia hamităConstituia în Antichitate baza popula iei din Africa de Nord. Expansiuneaţ

arab i-a împins spre regiunile izolate, muntoase sau deşertice (Atlas,ă Sahara) ori i-au asimilat complet. Num rul lor este greu de precizat, cei maiă mul i fiind bilingvi (circa ţ 17-26 mil.). Unele surse îi consider ca fiind majoritari înă Maroc şi Algeria, fiind larg reprezenta i şi în Tunisia, Libia, Niger, Mali,ţ Mauritania şi Sahara Occidental . Se pot deosebi dou mari grupuri :ă ă

a)Grupul egiptean, asimilat complet dar cu o bogat istorie care fascineaz încă ă ă prin monumentele l sate moştenire umanit ii, vechii egipteni fiind creatoriiă ăţ uneia din cele mai str lucite civiliza ii. Limba lor este folosit în bisericaă ţ ă copt , într-o form modificat (creştini monofizi i, circa ă ă ă ţ 9 mil, locuind mai ales în Egiptul de Sus).

b)Grupul libico-berber, cuprindea în Antichitate mai multe popoare, asimilate par ial înţ perioada fenician sau roman , proces continuat în timpul cuceririi arabe –ă ă libienii, numizii etc. Ast zi sunt cunoscu i sub numele generic de ă ţ berberi, destul de diferen ia i antropologic dar apropia i lingvistic. Mai cunoscu i sunt cei dinţ ţ ţ ţ zona muntoas a Atlasului : ă kabylii şi chaouia din Algeria, chleuch, imazighen şi rifanii din Maroc. Se adaug ă tuaregii din Sahara central , cu tr s turi rasiale mixte, cel maiă ă ă tipic popor nomad din aceast regiune deşertic . Num rul total al beă ă ă rberilor poate fi apreciat la circa 17-18 mil. dar majoritatea sunt bilingvi vorbind şi araba. Un reviriment al conştiin ei etnice berbere se resimte mai ales în Algeriaţ (Kabylia) unde popula ia berber este mai avansat cultural decât ceaţ ă ă arabofon , având rela ii foarte complexe cu fosta metropol colonial –ă ţ ă ă Fran a.ţ

3)Subfamilia cuşiticăApropiat din punct de vedere lingvistic de cele anterioare, seă

deosebeşte prin particularit ile antropologice generate de un ăţ amestec foarte vechi între negroizi şi europoizi. Grupeaz peste ă 46 mil. locuitori concentra i în cornulţ Africii (Somalia, sudul şi estul Etiopiei, Djibouti) dar sunt întîlni i şi în Kenyaţ sau în Tanzania, în amestec cu popula ii nilo-sahariene sau spre nord pîn înţ ă Egipt. Cel mai numeros popor cuşit este oromo (galla) din sudul Etiopiei (22.1mil. sau chiar mai mul i dup unele surse), prezent şi în nordul Kenyei. Agricultori sauţ ă p stori diviza i în numeroase triburi, relativ recent stabilite în teritoriileă ţ actuale, constituie cel mai important grup etnic din Etiopia. Majoritatea sunt musulmani,cu excep ia triburilor situate mai spre nord, influen ate de amharii creştini. Dinţ ţ punct de vedere politic au îns un rol secundar, limba lor fiind supus uneiă ă presiuni puternice din partea limbii oficiale (amhara), motiv care generează unele mişc ri de secesiune.ă

Somalii sunt al doilea popor cuşitic important, dominan i în Somalia şiţ Djibouti dar sunt prezen i şi în sud-estul Etiopiei (Ogaden), subiectul unuiţ conflict între cele dou state ca şi în estul Kenyeă i. Cei circa 10.2 mil.somalezi sunt în

cea mai mare parte cresc tori de animale, diviza i într-o sumedenie de clanuri şiă ţ triburi rivale care au favorizate dezagregarea statului în urma r zboaieloră civile recente.

În afara acestora se mai remarc prin num ră ă ul important : sidamo (5 mil.) în sudul extrem al Etiopiei; walamo şi hadiya, în partea central a acestui stat, în lungul riftuluiă (circa 4.2 mil.) înrudi i cu sidamo dar în curs de asimilare de c tre amhari:ţ ă danakilii (afarii), din Djibouti şi estul Etiopiei, în regiunea extrem de arid a riftuluiă african, p stori nomazi, islamiza i şi recent în curs de sedentarizare (circa 1ă ţ mil.); bedja, din nordul Eritreei şi nord-estul Sudanului (2.2mil.), cresc toriă transhuman i de animale şi cultivatori, localiza i în regiunea muntoas înaltţ ţ ă ă care separ Valea Nilului de Marea Roşie, supuşi unei politici de arabizareă dup ce au fost islamiza i; ă ţ iraqw, cei mai meridionali, prezen i în Tanzania şi Kenyaţ unde practic p storitul nomad.ă ă

4)Subfamilia ciadianăAl turat adesea familiei nilo-sahariene, cuprinde o serie de ă ă popula ii deţ

ras negroidă ă, cu un slab aport europoid, localizate de mult vreme în regiunea laculuiă Ciad (nordul Camerunului şi al Nigeriei, sud-vestul Ciadului), disemina i pînţ ă în R.Centrafrican . Cele circa 100 triburi apar inând acestui grup etno-ă ţlingvistic num r circa 5.6 mil. nici unul dintre ele nu se distinge îns prină ă ă importan , fiind în general subordonate popula iilor locale de origine nilo-ţă ţsaharian sau bantuid .ă ă

IV.2.4.23.Familia indo-europeanăEste cea mai bine reprezentat pe Glob, cuprinzând circa ă 2.9 md.locuitori, deci

cam 45% din total (tab.21,22, 23). Aceasta se explic prin expansiunea teritorială ă extrem pe care au cunoscut-o, cu toate c este una din cele mai recentă ă constituite.

Originea indo-europenilor primitivi este extrem de controversată, existând dou opinii,ă ambele plauzibile dar insuficient de sigure din punct de vedere arheologic.

Cea mai r spândit plaseaz aria lor de formare în ă ă ă stepele ponto-caspice unde aceast popula ie a domesticit calul dobândind astfel un mijloc de deplasareă ţ rapid care le-a permis colonizarea unor vaste suprafe e. Aceast teorie esteă ţ ă sus inut în primul rând de Maria Gjimbutas, un cunoscut arheolog americanţ ă de origine lituanian , sprijinină du-se pe un material arheologic destul de consistent. Conform acestei opinii dispersia popula iilor indo-europene este ţ rezultatul unor invazii de cucerire a teritoriilor deja ocupate de popula ii exclusiv agricoleţ .

Pe de alt parte, cîştig teren în ultima vreme o alt teorie, a britaniculuiă ă ă C.Renfrew, conform c reia indo-europenii sau format ca grup distinct înă Orientul Apropiat, mai exact în Anatolia, în contact cu popula iile asianice, semitice,ţ kartvelice şi elamo-dravidiene, c rora le-ar corespunde şi un vocabular agrară comun. Acesta le atribuie vechea civiliza ie agrar din Anatolia Centralţ ă ă (Çatal Hüyük) şi sus ine c ţ ă dispersia indo-europenilor este rezultatul unei difuziuni lente a practicilor agricole spre regiunile în care aceştia tr iesc ast zi.ă ă O variant a celoră dou , sus ine formarea indo-europenilor în Anatolia de unde printr-un primă ţ val migratoriu au populat întreaga Europ , peste aceste popula ii venind ună ţ al doilea val, pe la nordul M rii Negre, care a condus la formarea actualeloră

popoare indo-europene, cu excep ia armenilor, grecilor şi albanezilor care arţ subzista din primul val.

La nord sau la sud de Marea Neagr , cert este c ă ă înrudirea actualelor popoare indo-europene nu poate fi întîmpl toare, tradi iile culturale ale celor mai vechi dintreă ţ ele indicând un nucleu ini ial, greu de localizatţ . În orice caz, migra ia lor dinţ aceast regiune a început la sfîrşitul Neoliticului, probabil sub impulsul unoră popula ii mongoloide sau ca urmare a presiunii demografice, spre sud şi spreţ vest, asimilând grupuri rasiale şi popula ii diverse (australoizi în sudul Asiei,ţ popula ii de factur semitic sau caucazian în vest). Aceste migra ii auţ ă ă ă ţ continuat pe tot parcursul Antichit ii, fiind pomenite şi în Biblie (invaziaăţ „popoarelor m rii”). Spa iul ocupat de ele era înc de pe atunci imens – de laă ţ ă Atlantic pîn la Golful Bengal, cristalizând civiliza ii originale inspirate de celeă ţ anterioare şi al c ror rol în istoria umanit ii a fost capital : hitit , indian ,ă ăţ ă ă medo-persan , greac , roman etc. Mult mai tîrziu (dup 1500), avansulă ă ă ă cîştigat în domeniul civiliza iei, a permis unora dintre popoarele indo-ţeuropene mai noi, expansiunea la nivel global, spre Lumea Nou , astfel că ă ast zi ă vasta familie pe care o formeaz cunoaşte cea mai ampl desf şurare înă ă ă spa iuţ . Diferen ierile milenare nu au înl turat similarit ile lingvistice, cu toatţ ă ăţ ă dispersia fiind una dintre cele mai omogene familii, chiar dac din punct de vedereă rasial este extrem de eterogen . În mod obişnuit sunt acceptate 11 ramuriă distincte, inegale, relativ dificil de corelat, deşi mult vreme s-a f cut oă ă distinc ie între grupul oriental şi cel occidental, asem n rile şi deosibirileţ ă ă dintre acestea dou fiind extrem de complicateă .

1)Ramura indo-iranianăEste cea mai numeroas şi mai dinamic , fiind format prin deplasarea spreă ă ă

sudul Asiei (indiferent de opiniile asupra pozi iei regiunii de origine) şi prinţ asimilarea unor popula ii apar inând în primul rând familiei elamo-dravidiene.ţ ţ Dup toate probabilit ile este grupul desprins cel mai timpuriu, r mas unitară ăţ ă mult vreme, aşa cum o dovedesc vechile texte sanscrite şi avestice. S-aă desp r it treptat în dou grupuri deosebit de unitare :ă ţ ă

a)Grupul indian, mai important numeric ast zi (ă 1170 mil.), constituind extremitatea sudic a marii familii indo-europene, derivat din expansiunea unor popula iiă ă ţ din Asia Central (ă arieni) spre valea Indusului, prin pasurile Mun ilor Hindukuş, înţ mileniul al II-lea î.e.n.. Ajunşi în aceast regiune au asimilat vechea civiliza ieă ţ a v ii Indusului, creat de popula ii de origine dravidian , cu tr s turi rasialeă ă ţ ă ă ă mixte, australoid-europoide. De aici au avansat treptat spre est, în bazinul Gangelui şi spre sud, în platoul Dekkan, împingând spre sud sau în ariile forestiere ori asimilând popula iile autohtone, unele de tip australoidţ (veddoid) altele de tip mongoloid (tibeto-birman). Acest proces continu şi înă prezent când multe dintre popula iile originare (ţ adivasis în limba hindi) sunt dispersate în masa popula iei de origine preponderent indo-european . ţ ă Civiliza iaţ indian conteaz printre marile civiliza ii ale lumiiă ă ţ , aici avându-şi obîrşia o serie de revolu ii spirituale care au modificat profund spa iul cultural al Asiei deţ ţ Sud-Est şi Est (budismul în primul rând dar şi hinduismul). Tot aici îşi au originea o serie de plante de cultur foarte importanteă (orez, bumbac, citrice etc.) sau

unele inven ii epocale ţ (inclusiv aşa numitele cifre arabe). Pe parcursul ultimului mileniu, cea mai mare parte a acestor popula ii au suferit o înrîurireţ puternic a civiliza iei islamice, în varianta persan mai ales, precum şi aă ţ ă celei britanice, în perioada colonial . Acest context a permis dislocareaă unit ii culturale a subcontinentului indian şi în cele din urm divizareaăţ ă politic dup 1947, anul ob inerii Independen ei.ă ă ţ ţ

În prezent popoarele din ramura indian constituie ă majoritatea popula iei din toateţ statele subcontinentului indian, cu excep ia Bhutanului, iar din sec. al XIX-lea,ţ când au intrat în sfera de influen colonial britanic , s-au r spândit şi înţă ă ă ă alte regiuni ale Globului : Guyana, unde sunt majoritari, Surinam, Trinidad-Tobago, în America; Mauritius şi Reunion în Oceanul Indian; coastele estice şi sud-estice ale Africii; sud-estul Asiei şi Oceania – Singapore, Malaysia, Fiji etc. Spre aceast din urm regiune, emigra ia a fost foarte timpurieă ă ţ impunând astfel modele culturale tipice (cazul hinduismului care subzis înă insula Bali).

Aparent, aceast ramur este foarte complex , cuprinzând foarte multeă ă ă popoare, dar raportat la dimensiunile subcontinentului indian şi la masa demografic a acestuia situa ia este similar celei din Europa. Majoritateaă ţ ă grupurilor etnice care o compun sunt bine personalizate lingvistic, mai ales cele cristalizate mai timpuriu, având un spa iu cultural bine definit. Toateţ posed îns ă ă o conştiin na ional unic , panindianţă ţ ă ă ă, mijlocit de unitateaă cultural , cu excep ia celor aflate sub influen a Islamului sau a budismului.ă ţ ţ Un liant indiscutabil îl constituie sistemul castelor, compus dintr-un num r greu deă precizat de comunit i endogame ordonate ierarhic conform unei sc ri deăţ ă valori, expresie atât a religiei hinduse dar şi a organiz rii sociale sau a uneiă viziuni asupra lumii (Tamisier, 1998). Pornind de la unele criterii lingvistice se pot deosebi nou mari ansambluri etno-lingvistice, greu de diferen iat :ă ţ

-subgrupul indic insular, localizat în sudul extrem – insula Sri Lanka şi arhipelagul Maldive, izolat de restul grupului, fiind şi cel mai divergent din punct de vedere lingvistic iar antropologic având tr s turi dominant australoidă ă e. Este rezultatul migra iei unor grupuri de popula ie din nordul Indiei, pe parcursulţ ţ mil.I î.e.n., asimilând popula ia veddoid local , resturile acesteia rezistând încţ ă ă ă în centrul insulei. Singhalezii din Sri Lanka (16.2 mil.) sunt singurul popor neoindian majoritar budist iar maldivienii, care vorbesc un dialect singhalez (divehi) sunt majoritar musulmani;

-subgrupul indic de sud, cuprinde majoritatea popula iei din statele indieneţ Maharashtra şi Goa (marathii şi konkanii, 81.8 mil. împreun ). Pe teritoriul lor seă afl principalul centru economic al Indiei, oraşul Bombay (Mumbai). Rolul loră în cultura şi în istoria Indiei a fost mai degrab secundar. Goanezii (konkanii)ă se disting prin apartenen a cultural la catolicism, reminiscen aţ ă ţă îndelungatei st pîniri coloniale portugheze, antropologic fiind rezultatulă amestecului dintre europeni şi popula ia local (din secolul al XVI-lea pînţ ă ă dup 1960);ă

-subgrupul indic de est, mai deosebit prin aportul rasial mongoloid, destul de evident, cuprinde popula ia din statele indiene Bihar, West Bengal, Orissa, Assam şi dinţ Bangladesh. Cei mai cunoscu i sunt ţ bengalezii (213.5mil., unul din marile popoare ale

lumii), a c ror limb are un trecut prestigios, reprezentând o str lucit cultur ,ă ă ă ă ă cu cea mai valoroas literatur modern din India, aici aflându-se capitalaă ă ă coloniei britanice India – Calcutta, r mas de atunci centrul cultural ală ă acestei ri. Limba bengali are statut oficial în Bangladesh (85% dinţă popula ie, majoritar musulman ) şi în West Bengal, fiind îndeaproapeţ ă înrudit cu ă oriya (36 mil., în statul Orissa îndeosebi) şi assameza (24.4 mil. în Assam, Bhutan şi Nepal).

În statul Bihar şi în estul statului Uttar Pradesh tr iesc alte dou popoareă ă înrudite, care fac tranzi ia spre subgrupul indic central : ţ biharii (84 mil., prezen iţ şi în sudul Nepalului, în regiunea piemontului Terai) şi kosalii (48.5 mil.). Ambele au creat în Antichitate nucleele unor puternice state (Magadha, Kosala) care au unificat cea mai mare parte a subcontinentului indian. Tot aici s-a n scut budismul, revolu ie spirituală ţ ă de o importan primordial în cultura universal . Din cauza f râmi riiţă ă ă ă ţă dialectale excesive, aceste popoare folosesc tot mai mult în comunicare limba hindi, l rgindu-i acesteia aria de influen ;ă ţă

-subgrupul indic central, cel mai numeros, relativ unitar şi cu un rol major în statul indian contemporan. Cel mai important popor este cel hindustan, care domin vestul Cîmpieiă Gangelui şi nordul Podişului Dekkan (statele Uttar Pradesh, Madhya Pradesh, Haryana, Delhi), fiind prezen i şi în diasporaţ . Num rul lor, în sens restrîns,ă este de circa 295 mil. dar limba lor – hindi, are statut oficial în India fiind acceptat caă limb de comunicare de mai multe popoare înrudite îndeaproape : ă rajasthanii din regiunea arid a semideşertuă lui Thar (46 mil.), biharii şi kosalii din estul Cîmpiei Gangelui, unele popula ii din zona hymalaian etc. Toate aceste popula ii suntţ ă ţ dominant hinduiste şi sunt înrudite lingvistic cu un grup important, majoritar musulman, dispersat şi în alte regiuni ale Indiei şi în Pakistan – urdu, a c roră limb nu este decât o variant a limbii hindi (ă ă hindustani), bazat pe acelaşiă dialect al limbii punjabi din regiunea oraşului Delhi (khari boli), format înă perioada mogul (sec.XVI-XVIII) prin influen a persano-arabă ţ ă Num rulă acestora este de circa 70 mil., majoritatea locuind în India, dar limba urdu are statut oficial în Pakistan (în India este în declin), încât num rul celor care utilizeaz ansamblulă ă lingvistic hindi-urdu este mult mai mare, dep şind cu mult ă 500 mil., ceea ce îi asigură locul secund în lume dup chineză ă.

Un alt popor important din acest subgrup este gujarati din vestul Indiei (peninsula Kathiavar şi regiunile vecine), aflat în afara sferei de influen a limbii hindiţă (54.5mil.). Popor cu un spirit comercial puternic, ca şi unele popula ii din Rajasthanulţ vecin (marwarii), cunoaşte una din cele mai importante diaspore interne şi externe dintre popoarele neoindiene. Gujaratii ca şi rajasthanii s-au distins în istoria Indiei prin spiritul r zboinic ală unora dintre castele lor (rajpu ii), numele lor derivând dupţ ă toate probabilit ile de la numele unui trib al hunilor heftali i care au invadatăţ ţ nord-vestul Indiei la începutul erei noastre – gujarii. Mahatma Gandhi, unul din reformatorii Indiei moderne provenea din acest popor. Între gujarati, rajasthani şi marathi, se insereaz dou grupuri etnice arhaice mai pu in importante, cu caracteră ă ţ tribal : bhilii (circa 7.2 mil.) şi khandesii (1.9 mil.) din vestul statului Madhya Pradesh, după toate probabilit ile popula ii de origine dravidian arianizate la o datăţ ţ ă ă neprecizat . ă

Punjabii, alt popor din acest subgrup, populeaz fertila cîmpie Punjab de laă

poalele Himalayei, nucleul ini ial de expansiune al triburilor arieneţ , ast ziă divizat între Pakistan şi India. Num rul lor (ă ă 104 mil.) le asigur unul din primeleă locuri printre popoarele neoindiene dar sunt foarte diviza i cultural, între oţ majoritate musulman (în Pakistan) şi o minoritate sikh sau hinduist (stateleă ă indiene Punjab şi Haryana). Tipul lor antropologic este cel mai apropiat de cel europoid meridional, amestecul cu popula iile de tip australoid fiind mult maiţ redus. Punjabul constituie cea mai avansat regiune economic a subcontinentuluiă ă , cel pu in în partea indian . Limba punjabi este foarte apropiat de hindi-urdu,ţ ă ă la baza acestora a stat de fapt un dialect al s u, motiv pentru care este înă regres în favoarea acestora, sporindu-le rolul cultural. Sikhii, se disting prin via aţ sobr şi spiritul comercială , formând o activ diaspor în multe regiuni ale lumii şiă ă având un rol important în sectoare cheie ale administra iei indiene (armat ,ţ ă poli ie);ţ

-subgrupul indic de nord (himalayan), cuprinde câteva popula ii mai conservatoare,ţ înrudite cu cele din Cîmpia Gangelui, izolate pe v ile superioare aleă afluen ilor Gangelui sau Indusului. Mai importan i sunt ţ ţ nepalezii (chetri, pahari) care au reuşit s se impun în statul Nepal începând cu sec. al XVIII-lea, înă ă defavoarea popula iilor de origine tibeto-birman (ţ ă 18 mil.). La vest de aceştia se disting alte trei etnii – pahari de vest, garhwali şi kumauni ce totalizeaz 11.4 mil.,ă intrate în sfera cultural a limbii hindi (statele Himachal Pradesh şi nordulă statului Uttar Pradesh - Uttaranchal). De remarcat la acest grup este aportul rasial mongoloid, vizibil mai ales pe v ile cele mai înalteă ;

-subgrupul indic de nord-vest, cuprinde popula ia de pe valea Indusului,ţ timpuriu islamizat , înrudit cu cea din Punjab. Cele dou popoare – ă ă ă lahnda (punjabi de vest) şi sindhi se afl de fapt într-o continuitate lingvistic , un grupă ă intermediar, saraiki, fiind integrat când unuia când altuia. Distinc ia principal provineţ ă din caracterul agricol al regiunii, bazat pe iriga iiţ , sistem utilizat înc din Antichitate caă şi din influen a arabo-persan mai profundţ ă ă. Num rul lor dep şeşte ă ă 25.7 mil, respectiv 23.5 mil. şi un conflict latent îi opune puterii de la Islamabad dominată de punjabi, pe teritoriul Sindului aflându-se principalul centru economic al Pakistanului – portul Karachi. Este motivul pentru care limba sindhi este singura limb[ autohton din Pakistan c reia i s-a acceptat rolul de limb co-ă ă ăoficial la nivel regional. Aceasta îi asigur o rezisten mai mare în fa aă ă ţă ţ tendin ei de marginalizare datorat utiliz rii oficiale excesive a limbii urdu;ţ ă ă

-subgrupul dardic, de multe ori clasificat ca un grup aparte în cadrul ramurii indo-iraniene, dar prezentând asem n ri mai mari cu grupul indic. Cuprinde o serie deă ă popula ii mai restrînse numeric, din regiunea muntoas înalt a Himalayeiţ ă ă occidentale şi a Karakorumului, regiune cunoscut îndeobşte sub numele deă Kaşmir. Cei 7.9 mil. locuitori se disting prin caracteristicile antropologice aproape pur europoide, fapt rar în subcontinentul indian iar limbile lor posed tr s turi arhaice.ă ă ă Kaşmirul are un rol simbolic atât pentru India cât şi pentru Pakistan (este patria p rintelui Indiei moderne, J.Nehru), motiv al disputei continui dintre cele două ă state, majoritatea popula iei reclamând independen a sau unirea cuţ ţ Pakistanul. Tradi ional, Kaşmirul era un principat cu o popula ie majoritarţ ţ musulman , dominat de o cast aristocratic hindus , conflictele din ultimaă ă ă ă jum tate de secol provocând un exod masiv al popula iei hinduse spre alteă ţ

regiuni ale Indiei. În afara kaşmirienilor propriu-zişi (6.6 mil.), celelalte popoare, mai recent islamizate au un rol secundar, distingându-se asemenea altor munteni prin traiul sobru : shina din defileul Gilgit al v ii Indusului; ă khowar, kohistani, kalaş de pe v ileă afluente ale rîului Kabul, spre grani a afgan ; ţ ă paşaii din estul Afganistanului. Toate aceste popoare nu dep şesc câteva sute de mii de locuitori fiecare, fiind în diverseă stadii de asimilare şi acultura ie;ţ

-subgrupul nuristani, de asemenea clasificat separat de mul i specialişti, se apropieţ prin modul de via şi caracteristicile antropologice de dardici dar lingvisticţă prezint o situa ie mai complex . Populeaz câteva v i de pe versantul sudică ţ ă ă ă al Hindukuşului, la est de Kabul, în Afganistan şi au fost islamiza i în ultimulţ secol. Num rul lor nu dep şeşte 300 de mii, mai importante fiind grupurileă ă de pe v ile Başgal (ă kati) şi Waigal;

-subgrupul ig nescţ ă , cel mai greu de clasificat, deşi atât tr s turileă ă antropologice cât şi cele lingvistice indic subcontinentul indian ca patrieă originar a acestei ă popula ii cu tradi ie nomadţ ţ ă, dispersat pe un vast spa iu, dină ţ Asia Anterioar în Europa şi de aici peste ocean. Num rul lor constituieă ă obiectul unor dispute, multe surse vorbind de 10 sau chiar 20 mil., dar privind obiectiv lucrurile, prin prisma modului lor de via şi aţă autodetermin rii pot fi acceptate ă între 3 şi 6 mil.. Nucleul principal de concentrare se suprapune în prezent bazinului Dun riiă , din Slovacia şi Ungaria pîn în Bulgaria.ă Prezentând o mare varietate de dialecte şi ocupa ii, grupurile ig neşti sunţ ţ ă t supuse unei asimil ri progresive, mai ales prin sedentarizareă , adoptând limba şi religia rii în care tr iesc, încât cu greu pot fi stabilite tr s turi comune.ţă ă ă ă Tradi iile şi obiceiurile proprii par mai bine p strate în statele balcaniceţ ă , dialectele vorbite aici având o puternic influen românească ţă ă. În prezent se manifest oă tendin de migra ie spre rile Europei Occidentaleţă ţ ţă , descurajat de c treă ă acestea, devenind astfel o problem de interes major la nivel continental.ă

b)Grupul iranian, mai restrîns numeric (130 mil.) dar ocupând un spa iu mai vast, seţ distinge în primul rând prin apartenen a la lumea islamicţ ă dar şi prin tr s turileă ă antropologice, aportul australoid fiind marginal iar cel mongoloid local. Spa iul ocupat de acest grup nu este continuu fiind întrep truns cu cel alţ ă popula iilor turcice cu care s-au influen at reciproc. Formeaz ţ ţ ă baza popula ieiţ din Iran, Afganistan, Tadjikistan şi sunt larg prezen i în vestul Pakistanului, înţ Uzbekistan, Orientul Apropiat, sud-estul Turciei sau izolat în Caucaz. În Antichitate populau şi stepele ponto-caspice unde au fost treptat asimila i sau împinşiţ spre regiunile muntoase ale Caucazului şi Pamirului. Rolul popoarelor iraniene în istoria umanit ii a fost la fel de important în special în modul de organizareăţ statală, fiind creatorii unor mari şi str lucite imperii. Se deosebesc trei subgrupuriă inegale, slab diferen iate:ţ

-subgrupul iranian oriental, cuprinde ast zi circa ă 38 mil.loc., dar dintre numeroasele popoare care-l formau în Antichitate mai rezist doar câteva, îndeosebi sub formaă unor mici etnii reziduale, retrase în regiunea înalt a Mun ilor Hindukuş sauă ţ în Pamir (paraci, ormuri, sangleci, işkaşimi etc.).

Fac excep ie ţ pathanii sau afganii (peste 38 mil.) din sud-vestul Afganistanului şi vestul Pakistanului (regiunea oraşului Peshawar) a c ror limb , ă ă paşto (puştu) este mai arhaic , asemenea modului lor de via bazat pe nomadismul pastorală ţă

şi transhuman , înc frecventeţă ă . Popor majoritar în Afganistan, pe care-l controleaz deă câteva secole, a fost profund bulversat de ocupa ia sovietic (1979-1989),ţ ă rolul dominant pe care-l aveau fiind serios zdruncinat, regiuni întinse fiind controlate de alte grupuri etnice (tadjici, uzbeci). Organizarea lor tribal , spiritulă islamic fervent sau spiritul de clan sunt alte tr s turi caracteristice ale uneiă ă popula ii situat la confluen a civiliza iilor indian şi persan . Pe parcursulţ ă ţ ţ ă ă perioadei medievale, grupuri importante de pathani s-au stabili în bazinul Gangelui, contopindu-se cu popula ia local (în Bengalul Oriental, actualulţ ă Bangladesh şi în provincia Rohilkhand, la est de Delhi.

Dintre popoarele disp rute din acest grup merit a fi men ionate : ă ă ţ sci iiţ şi sarma iiţ , mult vreme st pînii stepelor nord-pontice, prototipul nomadului înă ă Antichitate, care au l sat un relict etnic pe versan ii Caucazului Mare (ă ţ osetinii, circa 0.67 mil.), majoritar creştini ortodocşi şi care cuprindeau în Evul Mediu o ramur care a emigrat în sec.IX-XI spre Ungaria (ă alanii sau iasii). Autodenumirea lor este iron, asemenea altor popoare din acest grup, trimi ând la r d cina comun indo-ţ ă ă ăiranian ă arya; par iiţ , popor însemnat în Antichitatea tîrzie, originari din estul Platoului Iranian, rude cu sci ii, au disp rut practic f r urm topi i în masa popula ieiţ ă ă ă ă ţ ţ persane; corasmienii, care au d inuit în Asia Central pîn la marea invazie a luiă ă ă Gingis Han, unde dominau statul Horezm, de la sud de lacul Aral, au fost decima i ulterior sau asimila i de popula iile turcice; ţ ţ ţ sogdienii şi bactrienii antici, care controlau regiunile piemontane ale Pamirului şi Tian Şanului, profund influen a iţ ţ cultural de cultura elenistic şi de cea budist au avut o soart similar ,ă ă ă ă l sând îns o serie de mici grupuri care prezint interes etnologic pe v ileă ă ă ă înalte din Pamir, pe ambii versan i ai acestuia (Vahş, Yaghnob, Piandj) :ţ yaghnobi, şugni, roşani, bartangi, yazghulami, wakhi, deosebite prin apartenen a laţ secta şiit a ismaeli ilor, numi i generic ă ţ ţ pamirieni (circa 200 mii);

-subgrupul iranian occidental, mai important, cuprinde o serie de popoare desprinse din trunchiul comun medo-persan antic, în diferite epoci, vorbind ast zi limbi pu ină ţ diferen iate. Se disting în primul rând ţ persanii, baza popula iei din Iran şi dinţ unele regiuni ale Afganistanului (circa 38.8 mil.). În acest din urm stat este vorbaă de o popula ie mongoloid , ataşat culturii persane prin apartenen a laţ ă ă ţ ramura şiit a Islamului, element definitoriu al persanilor contemporaniă (hazarii din provincia Hezarajat, pe cursul superior al lui Heri Rud). Persana este limba unei vechi culturi, concurând mult vreme cu araba în lumea islamic , astfel exercitândă ă o influen masiv asupra limbilor din India sau a celor turcice, un lexicţă ă important p trunzând şi în limbile europene, mai ales în sud-estulă continentului, prin diverse filiere. Ast zi are statut oficial în cele dou stateă ă (exclusiv în Iran şi al turi de paşto în Afganistan unde este numit ă ă dari) încât num rul vorbitorilor este mult mai mare, cel pu in în Iran, unde un proces deă ţ asimilare este resim it atât de c tre popula iile iraniene înrudite dar şi deţ ă ţ cele turcice (circa 76.5 mil., inclusiv ca limb secund ). Este cazul unor popoareă ă din Zagrosul Central – lurii, bahtiarii (circa 3 mil.), deosebite prin modul de viaţă transhumant, opus sedentarismului tipic majorit ii popula iei persane, cuăţ ţ vechi tradi ii citadine. ţ

Foarte apropia i de persani sunt ţ tadjicii (12.3 mil.), majoritari în Tadjikistan, în regiunile nord-estice ale Afganistanului (Herat, Badakhshan etc.), în sudul Uzbekistanului în

vestul extrem al Chinei, deosebi i prin apartenen a la ramura sunit a Islamului şiţ ţ ă prin p strarea în uz ca limb literar a persanei medievale, cu un aportă ă ă lexical turcic consistent.

Balucii (8.4 mil.) sunt înrudi i îndeaproape cu persanii dar prezint tr s turiţ ă ă ă mai arhaice, modul lor de via fiind pîn de curând seminomad, motivţă ă pentru care cunosc o dispersie maxim ,ă de la Golful Oman pîn în Turkmenistan,ă majoritatea tr ind în vestul extrem al Pakistanului. Originari din regiuneaă M rii Caspice, dup toate probabilit ile, se remarc prin ă ă ăţ ă spiritul r zboinică şi prin aptitudinile mercantile.

Kurzii, dup cele mai multe p reri sunt urmaşii anticilor mezi, suprapuşiă ă unor popula ii asianice. Afla i în centrul aten iei în ultimele decenii fiind ţ ţ ţ unul din rarele popoare atât de numeroase (22.7 mil, probabil chiar mai mul i, unele surseţ indicând peste 25 mil.), şi ocupând un spa iu continuu, unitarţ , denumit Kurdistan li se refuz , în numele unor principii, nu numai dreptul la autodeterminare dară chiar dreptul la existenţă ca grup etnic distinct. Diviza i între Turcia (2/5), Irakţ (1/5), Iran (1/5) la care se adaug frac iuni mai reduse în Siria şi rileă ţ ţă caucaziene precum şi o diaspor masiv în Europa Occidentală ă ă, fiind supuşi din toate p r ile unei politici de asimilare, favorizat de absen a unei unit iă ţ ă ţ ăţ lingvistice. Un statut aparte îl au kurzii din Irak, care dispun de autonomie şi sunt sprijini iţ de for ele O.N.U., dup ce în prealabil au suportat refugiul dramatic în Turciaţ ă pe durata r zboiului americano-irakian din ă 1991. În Iran, asimilarea lingvistică avansează în pofida diferen elor religioase (kurzii sunt musulmani suni i) dar şiţ ţ în contextul unei dispersii, grupuri importante de kurzi tr ind pîn în nord-ă ăestul Iranului. În Turcia practic minoritatea kurd nu este recunoscut , deşiă ă formeaz dup cele mai plauzibile surse între 15-20% din popula ie, fiind largă ă ţ r spândi i în afara ariei de origine (Istanbul, Izmir, Ankara etc.);ă ţ

-subgrupul iranian de nord-vest (caspic), al tureaz o serie de popula iiă ă ţ înrudite cu persanii dar cu un mod de via distinct, determinat de climatulţă blând şi umed de pe coastele M rii Caspice (circa ă 6.6 mil.). Aceştia tr iesc atâtă în Iran cât şi în Azerbaidjan sau Daghestan: ta iiţ şi talîşii, primii distingându-se par ial printr-o particularitate cultural rar , apartenen a la iudaism;ţ ă ă ţ mazanderanii şi ghilakii de pe coasta sudic a M rii Caspice, mai numeroşi (ă ă 5.6 mil. împreun ), continuatori ai unor vechi popula ii antice, probabil iranizate.ă ţ

Remarcabil în cazul tuturor popoarelor iraniene este stabilitatea lor înă aceleaşi locuri în care s-au format acum câteva milenii, deşi au fost situa i înţ calea marilor migra ii, caz mai rar în istorie, dovad a solidit ii civiliza ieiţ ă ăţ ţ medo-persane, citadin prin excelen , adesea umbrit sau confundat cuă ţă ă ă cea arabo-musulman în care se încadreaz în sens mai larg în epocaă ă modern . Un caz tipic este cel al unor mari c rturari musulmani (Avicenna deă ă ex.) sau la cunoscutelor „O mie şi una de nop i” considerate adesea dreptţ arabe deşi sunt de origine persan . Dincolo de asem n rile cu lumea arab ,ă ă ă ă popula iile iraniene au tr s turi culturale profund originale pe care le afirmţ ă ă ă în orice ocazie.

2)Ramura anatolianăConstituie cel mai vechi grup de popoare indo-europene, disp rute de multă ă

vreme, ocupând în Antichitate cea mai mare parte a Anatoliei unde au creat o civiliza ie original influen at de cele din Orientul Apropiat (sfîrşitul mil. III-ţ ă ţ ă mil.I î.e.n. Suprapuse unor elemente asianice pe care le-au asimilat, au creat un imperiu înfloritor, fiind primii indo-europeni ajunşi la un stadiu avansat de civiliza ieţ .

Principalul popor era cel hitit ale c ror incursiuni au avansat pîn în Egipt şiă ă Mesopotamia, legate de migra ia „popoarelor m rii” (sfîrşitul mileniului IIţ ă î.e.n.), impunându-şi autoritatea temporar. Alte popoare din aceeaşi zonă erau palai iiţ , luvi iiţ , precursori ai lydienilor, carienilor şi ai altor popoare care au rezistat pîn la cucerirea macedonean (sec.IV î.e.n.) când a început ună ă proces de elenizare. Constituie componenta de fond a popula iei din Anatoliaţ actuală. Limba hitit , descifrat de B.Hrozny în 1920, prezint un interesă ă ă comparativ deosebit fiind cea mai veche limb indo-european scris ,ă ă ă prezentând asem n ri cu toate celelalte ramuri ale acestei vaste familii,ă ă indiciu pentru unii specialişti al localiz rii ariei de origine a acestora înă aceast regiune, f r probe arheologice conving toare, cei mai mul iă ă ă ă ţ considerându-i invadatori proveni i din estul Peninsulei Balcanice ca şiţ frigienii sau armenii de mai tîrziu.

3)Ramura armeanăEste format dintr-un singur popor, ă armenii, a c ror istorie este deosebit deă

zbucuiumat . Originari din Peninsula Balcanic , angrena i în migra iaă ă ţ ţ „popoarelor m rii” s-au stabilit în Anatolia Oriental unde au asimilată ă popula iile asţ ianice ale regatului Urartu. Este considerat cel mai vechi popor creştinat (sec.III e.n.) şi a rezistat în aria de formare pîn la începutul secolului al XX-leaă când conjunctura dezagreg rii Imperiului Otoman a generat represiuni dină partea tinerei republici turce a lui Kemal Ataturk, manifestate printr-un adev rat genocid care continua masacrele anterioare din perioada 1890-ă1915 (circa 1.5 mil.victime). Aceasta a modificat profund harta etnic a Asieiă Mici, încât Armenia Mare şi Cilicia (azi în Turcia) şi-au pierdut complet caracterul armean, acest popor rezistând doar în Armenia Mic , aflat subă ă ocupa ie arist de la începutul sec. al XIX-lea. O mare parte a popula iei aţ ţ ă ţ fost obligat s se refugieze în diverse ri ale Europei, Orientului Apropiat şiă ă ţă peste ocean formând una din cele mai caracteristice diaspore. Tendin a spre emigrare aţ acestui popor cu voca ie comercial şi artizanalţ ă ă, asemenea evreilor, este foarte veche, evenimentele tragice men ionate amplificând de fapt acest fenomen careţ continu şi în zilele noastre când grupuri masive de armeni stabili i în alteă ţ republici ex-sovietice (Azerbaidjan mai ales) se refugiaz în statul armeană independent din 1991, în Rusia sau în Occident.

În spa iul românesc prezen a armenilor este vecheţ ţ , constituind unul din principalele elemente comercial-meşteşug reşti, cel pu in în tîrgurile moldoveneşti,ă ţ înc de la fondarea lor în sec. XIV-XV. Limba armean este apropiat lexicală ă ă de grupul iranian dar prezint tr s turi structurale comune cu limba greacă ă ă ă sau cu unele limbi vecine din alte familii (georgian , azer ). Num rul loră ă ă dep şeşte ă 7 mil. din care peste jum tate tr iesc în diaspora (0.9 mil. în S.U.A., 0.3ă ă mil. în Fran a, 0.5 mil. în Siria şi Liban, 0.8 mil. în Rusia etc.). Un caz aparte îlţ

prezint ă Karabahul de Munte, teritoriu cu popula ie majoritar armean care apar ineţ ă ţ de jure Azerbaidjanului dar este ocupat de facto de armata armean în urma unui conflictă sîngeros (1989-1993), înc nereglementat.ă

4)Ramura greco-macedonean (elen )ă ăLa fel de redus ca întindere spa ial dar cu ă ţ ă un rol capital în evolu ia culturiiţ

şi civiliza iei europene, include cel mai vechi popor civilizat al Europei.ţ Grecii (elenii) stabili i în extremitatea sudic a Peninsulei Balcanice peţ ă

parcursul mileniului al II-lea î.e.n., poate chiar mai devreme, au fost creatorii unei vechi civiliza ii originale, influen at ini ial de cea egiptean sauţ ţ ă ţ ă fenician (Creta, Ciclade, Micene). Apogeul dezvolt rii civilza iei greceşti aă ă ţ fost atins îns mai tîrziu (sec.VII-V î.e.n.) când sub presiunea demografic dină ă îngustele cîmpii litorale ale Eladei şi a rmului estic al M rii Egee s-a produsţă ă o masiv mişcare de colonizare cu profund rol civilzator în jurul M riiă ă Mediterane şi al M rii Negreă . Un alt moment important este cel macedonean (sec.IV î.e.n.) când într-o conjunctur favorabil este creat ă ă cel mai vast Imperiu cunoscut pîn atunciă pe ruinele fostului Imperiu ahemenid, atingând la est Indusul şi trecând în Asia Central dincolo de Sîr Daria, cuprinzând în limitele sale toate marileă focare de cultur şi civiliza ie ale Orientului Antic. ă ţ Procesul de elenizare care a urmat a favorizat sinteza acestor diverse civiliza ii şi penetrarea influen ei romane înţ ţ Orient. Un al treilea moment important l-a constituit formarea Imperiului Bizantin pe ruinele celui roman c zut sub loviturile marilor migra ii (sec.VI e.n.), factor deă ţ r spândire a creştinismului şi civiliza iei în estul Europei.ă ţ

Din aceste sinteze continui s-a n scut poporul grec actuală care, asemenea armenilor, au avut mult de suferit de pe urma convulsiilor Imperiului Otoman în dezagregare, fapt cu urm ri importante în dispersia lor spa ial . Astfel, ă ţ ă regiuni întinse populate de greci în Anatolia (regiunea oraşului Smirna, azi Izmir, litoralul pontic din regiunea oraşului Trapezunt, azi Trabzon) au fost evacuate în urma r zboiului greco-turc dină 1920-1923 ca şi regiunea din jurul oraşului Istanbul sau mai recent nordul insulei Cipru (circa 1.6-2 mil.persoane evacuate). De timpuriu s-a constituit o diaspora grecească activ (termen grec care desemneaz pe cei r spândi i înă ă ă ţ afara ariei de origine), în tot bazinul mediteranean şi în cel pontic (înc dină Antichitate) iar în ultimele secole secole şi în Americi, vestul Europei şi Australia. Num rul total al grecilor este apreciat la ă 13.5-15 mil. dintre care în Grecia şi Cipru tr iesc circa ă 11 mil. Unele comunit i, în special cele din fosta Uniuneăţ Sovietic (Georgia, sudul Rusiei şi al Ucrainei) s-au repliat pe teritoriul actuală al Greciei dup 1990.ă

Limba greac are o importan major , stând la baza unui bogat lexic cuă ţă ă voca ie universal din domeniul cultural sau tehnicţ ă . Forma actual este esen ială ţ diferit de cea antic (ă ă elina) fiind numit ă neogreacă şi prezentând dou varianteă aflate în uz – dimothiki, limba popular şi ă katharevusa, limba purificat , academic . Dină ă 1976, prima variant a fost promovat ca limb oficial , cealalt r mânândă ă ă ă ă ă doar în sfera de interes a religiei ortodoxe. Cultura şi arta greac este deă regul conceput ca fundamentul modelului cultural european.ă ă

În Antichitate, macedonenii erau un popor distinct, apropiat de traci dup uneleă p reri, dar care au fost profund influen a i de civiliza ia greac . Tot înă ţ ţ ţ ă

aceast perioad , ă ă arcadienii din Pelopones, cappadocienii şi ponticii din Asia Mic ,ă precum şi ciprio iiţ , constituiau grupuri lingvistice distincte, derivate din trunchiul grecesc dar au fost reabsorbite ulterior, spre deosebire de latina care a evoluat spre limbi distincte (romanice).

5)Ramura traco-ilirăUnul din marile grupuri de popula ii indo-europene în Antichitate, ţ baza

popula iei din spa iul carpato-balcanic şi nord-vestul Anatolieiţ ţ (Mysia, Frigia, Bithinia), reprezentat ast zi doar de albanezi (circa ă 6 mil.). Înrudi i dup toateţ ă aparen ele cu armenii şi greco-macedoneniiţ , nu s-au remarcat printr-un rol deosebit în istorie, gravitând în sfera de influen cultural greceasc . Constituie ţă ă ă substratul majorit ii popula iei din sud-estul Europeiăţ ţ , romanizat sau slavizat pe parcursul mil.I al erei noastre. Tracii ca şi ilirii cuprindeau mai multe popula ii înrudite, uneleţ constituindu-se treptat ca popoare distincte, aşa cum a fost şi cazul geto-dacilor din spa iul carpato-dun rean. ţ ă

Albanezii sunt urmaşii probabili ai vechilor traci (sau şi iliri) fiind majoritari în Albania, în provincia iugoslav Kosovo şi în vestul Macă edoniei. Insular sunt prezen i şi în sudul Italiei, înc din Evul Mediu (Sicilia, Calabria) sau prinţ ă emigra ie recent în diverse state occidentale şi peste ocean. Albanezaţ ă cunoaşte dou forme lingvistice, destul de divergente – ă tosca în sud şi ghega în nord, desp r ite de rîul Shkumbin, diferen iate par ial şi de apartenen aă ţ ţ ţ ţ religioas sau confesional , creştini ortodocşi în sud, musulmani sau mai rară ă catolici în nord (regiunea oraşului Shkoder). Prezint interes comparativă pentru limba român datorit eleă ă mentelor lexicael comune provenite din substratul trac comun.

6)Ramura toharicăConstituie ramura cea mai oriental a vastei familii indo-europeneă , disp rută ă

în condi ii la fel de misterioase ca acelea în care s-a stabilit în vestul Chineiţ actuale, la poalele Mun ilor Kunlun, unde sunt pomeni i de la sfârşitul mil.Iţ ţ î.e.n., remarca i mai târziu prin adoptarea budismului. Popula ii indo-ţ ţeuropene au tr it în acest spa iu din timpuri str vechi, dovedite arheologică ţ ă prin culturi similare celor din stepele nord-pontice dar probabil au fost asimilate de alte grupuri vecine aşa cum s-a întîmplat şi cu toharii, popor complet diferit de indo-iranienii vecini, atât antropologic, fiind europoizi nordici, cât şi lingvistic. Limba (dialectele) lor, cunoscut din numeroase texte, era maiă apropiat de hitit , armean şi traco-frigian fapt ce ar putea tr da oă ă ă ă ă desprindere timpurie şi o migra ie spre est dar prezint paralelisme frapanteţ ă cu limbile indo-europene din extremitatea vestic a Europei (celtice sauă germanice). Kuşanii, popula ie central-asiatic , creatoare a unui vast imperiu,ţ ă din estul Iranului pân în nordul Indiei la începutul erei noastre erau probabilă înrudi i cu toharii deşi unii v d în ei doar o ramur a sci ilor orientali.ţ ă ă ţ

7)Ramura balticăRedus numeric (ă circa 5 mil.) este format în prezent din dou popoare aleă ă

c ror limbi sunt foarte arhaice, de aceea sunt utile în studiile comparativeă

indo-europene – letonii şi lituanii. Localiza i la est de Marea Baltic s-auţ ă conservat într-o regiune disputat între germani şi slavi, fenomen explicabilă prin caracterul ml ştinos al ariei lor de r spândire, fiind astfel ocoli i deă ă ţ invazii. Popoarele baltice ocupau un spa iu mai extins în trecut, unele dintreţ ele au fost asimilate de c tre slavi : ă mazurii din Polonia sau o parte a lituanienilor care constituie substratul popula iei bieloruse; ţ prusienii şi jatvienii au fost asimila i de c treţ ă germani în Prusia Oriental etc. Un num r important au emigrat spre Americiă ă şi Australia în contextul ocupa iei ariste sau mai tîrziu, sovietice. În perioadaţ ţ ocupa iei sovietice (1940-1989) Lituania şi-a p strat mai bine caracterulţ ă dominant baltic spre deosebire de Letonia, unde cel pu in în oraşe, migra iaţ ţ popula iei slave a diminuat enorm ponderea popula iei autohtone. Dupţ ţ ă 1990 se observ o tendin invers , în contextul plec rii unei p r i dină ţă ă ă ă ţ popula ia slav dar şi al asimil rii, mai ales c aceasta nu beneficiaz deţ ă ă ă ă drepturi politice depline decât dac dovedesc loialitate statului şi o bună ă cunoaştere a limbii oficiale.

8)Ramura slavăConstituie unul din grupurile majore de popoare din Europa (290 mil.) originar din

regiunea forestier , colinar şi umed dintre Vistula şi Nipruă ă ă (Polesia), corelat deă multe ori cu ramura baltic de care se apropie lingvistic şi antropologic. Pu ină ţ diferen iat lingvistic, dar eterogen din punct de vedere antropologic, esteţ ă ă format din ă popoare recent constituite ca urmare a migra iei din aria de origine,ţ începând cu sec.VI e.n., spre sud şi vest, mai tîrziu spre est, rezultând astfel trei subgrupuri distincte, separate adesea cultural :

a)slavii estici, cei mai numeroşi, au asimilat în drumul lor spre est şi nord-est, diverse popula ii de origine turanic şi fino-ugric . Adoptând creştinismulţ ă ă ortodox în sec. al X-lea şi organizându-se într-un stat puternic sub comanda unei elite scandinave (varegii) s-au impus durabil în estul Europei cu o parantez între secolele XIII-ăXV când marea invazie t tar a pus sub semnul întreb rii soartaă ă ă numeroaselor cnezate ruseşti. Concomitent se produce şi diferen ierea celorţ trei popoare, foarte apropiate de altfel, sub impulsul unor influen e diverse: ţ

-bieloruşii, mult timp sub jurisdic ie polono-lituanian , popula ia de baz aţ ă ţ ă Bielorusiei şi a regiunilor vecine din Polonia şi Ucraina (9.8 mil.), supus multă timp dezna ionaliz rii, majoritatea fiind bilingvi, vorbind şi rusa, inclusiv ceiţ ă trecu i dup 1596 sub jurisdic ia confesional a Romei (uniatism); ţ ă ţ ă

-ucrainenii (ruşii meridionali, maloruşii sau rutenii), au avut o evolu ieţ ceva mai complex , majoritatea gravitând în orbita statului medieval polon,ă dar o parte important (ă cazacii) şi-au p strat o independen formal înă ţă ă stepele nord-pontice, între hanatul t tar al Crimeei şi cnezatul moscovit ală ruşilor. Mult mai importan i numeric (ţ 45.6 mil.) au suportat ca şi bieloruşii, în perioada arist şi sovietic (sec-XVII-XX) un proces de dezna ionalizare careţ ă ă ţ face dificil diferen ierea etnic , mai ales în ariile marginale (Kuban,ă ţ ă Donbass) sau în regiunile de colonizare din sudul Siberiei şi din Extremul Orient, proces la care au participat masiv împreun cu ruşii. O distinc ie netă ţ ă separ ă ucrainenii vestici (rutenii), care au sc pat ocupa iei ariste fiind totdeaunaă ţ ţ încorpora i în statul polon, mai tîrziu în Imperiul habsburgic. Distinc iaţ ţ

principal provine din faptul c sunt majoritar ă ă unia iţ şi au participat masiv la emigra ia peste ocean – Canada (0.6 mil.), S.U.A. (1.2 mil.), Brazilia,ţ Argentina (0.2mil.) etc. Distincte sunt şi alte grupuri localizate mai ales în regiunea carpatic : ă hu uliiţ din Carpa ii P duroşi, rezultat al amestecului cu oţ ă veche popula ie româneasc ; ţ ă lemkii şi boikii din Beskizi care locuiesc şi în estul Slovaciei sau în sudul Poloniei, fiind apropia i de popula iile majoritare dinţ ţ aceste state etc.;

-ruşii sunt unul din marile popoare ale lumii (141 mil.), r spândi i pe un spa iuă ţ ţ vast, înaintând treptat spre est pîn la Pacific sau chiar dincolo de acesta.ă Poporul dominant din Imperiul arist şi fost U.R.S.S. şi-a impus limba în acesteŢ limite, creând şi o cultur original , comparabil ca valoare celor occidentaleă ă ă . Ca şi ucrainenii au contribuit masiv la migra ia eruopean modernţ ă ă (2.5 mil.) de multe ori din motive politice. În perioada sovietic s-a format ă o puternic diaspor internă ă ă, în celelalte republici ex-sovietice, unde ruşii constituiau de multe ori elita politico-economic , par ial retras dup pr buşirea acestui stat în 1991 (circa 3-4ă ţ ă ă ă mil.repatria i). Totuşi o mare parte a ruşilor (circa ţ 22 mil.) continu s tr iască ă ă ă în „str in tatea apropiat ”, în principal în Ucraina şi Kazahstan, stateleă ă ă baltice şi R.Moldova, comunit ile din Asia Central şi Caucaz reducândiu-seăţ ă drastic ca urmare a conflictelor generate de dezagregarea statului sovietic. Limba rus cunoaşte înc o utilizare masiv în tot acest spa iu dar şi-a pierdută ă ă ţ rolul în comunicarea interna ionalţ ă, num rul celor care o vorbesc curentă nedep şind totuşi cu mult ă 175 mil., în pofida unor aprecieri care consider în modă exagerat rusofon întreaga popula ie a fostei U.R.S.S (circa 300 mil.). ă ţ

Caracteristic Rusiei este faptul c ea nu s-a constituit ca un stat na ional ciă ţ ca un imperiu, patriotismul ruşilor fiind unul de sorginte „imperial ”. Limba rusă ă face o diferen net între ţă ă russkii (rusesc în sens etnic) şi rossiannîi (rusesc în sens statal) ca şi între Rus’ (Rusia etnic ) şi Rossia (Rusia imperial ), din aceasta derivândă ă multe dintre atitudinile ruşilor, de neîn eles pentru occidentalii de care îiţ desparte individualismul, proprietatea privat , capitalismul şi democra iaă ţ ;

b)slavii vestici, mai pu in numeroşi, cuprind în prezent trei popoareţ principale :

-polonezii (48.2 mil.), care locuiesc în mare parte în aria de origine a slavilor dar au cunoscut fluxuri şi refluxuri spre est şi vest, generate de tendin eleţ expansioniste ale germanilor şi ruşilor, statul polon disp rând practic întreă 1769-1918. Teritoriul actual a fost delimitat prin Tratatul de la Paris din 1947, spre acesta repliindu-se majoritatea polonezilor din Europa. O mare parte din popula ia de origine polonez , de confesiune catolic , tr ieştţ ă ă ă e în diaspora (una din cele mai puternice din S.U.A., circa 8 mil.) sau în vestul Ucrainei, Bielorusia şi Lituania (circa 1.5 mil.) de unde cea mai mare parte s-au retras dup 1945. Num rulă ă vorbitorilor de polon este mult mai mic, nedep şind 40 mil., multeă ă comunit i plecate pentru munc sau refugiate în statele Europeiăţ ă Occidentale (Fran a, Germania, Marea Britanie) fiind complet asimilate; ţ

-cehii (11.7 mil.) şi slovacii (5.5 mil.) sunt dou popoare strîns înrudite,ă diferen iate de jurisdic ia politic diferit (germanic respectiv maghiar ).ţ ţ ă ă ă ă Între 1918-1992 au format un stat unitar divizat amiabil în 1991. Ca şi polonezii formeaz comunit i importante în diaspora (America de Nord maiă ăţ

ales) iar slovacii au contribuit într-o m sur însemnat la popularea unoră ă ă regiuni din Cîmpia Panonic , unde au fost supuşi unui proces intens deă maghiarizare, efectele c ruia creeaz înc tensiuni între Slovacia şi Ungaria. ă ă ă

Se adaug acestor trei popoare, câteva grupuri mai reduse dovedindă extinderea anterioar a popula ieiă ţ slave spre vest : luzacienii (sorbii) din sud-estul Germaniei, pe cale de asimilare totală, kaşubii, pe cursul inferior al Vistulei şi polabii, de pe cursul inferior al Elbei, asimila i de mult vreme, m rturie r mînând doarţ ă ă ă toponimia (Rostockul, Lübeckul dar şi Berlinul au o origine slav );ă

c)slavii meridionali, mai diviza i şi mai diferen ia i, în contextul geopoliticţ ţ ţ extrem de instabil al Peninsulei Balcanice, în care s-au instalat începând cu sec. al VII-lea. Au fost puse astfel bazele mai multor organiza ii statale deţ inspira ie bizantin , creuzetul unui amestec de popula ii în care rolulţ ă ţ substratului traco-ilir romanizat a fost esen ial. Supuşi din sec. al XIV-leaţ Imperiului Otoman sau în cazul celor din extremitatea vestic , regatuluiă maghiar iar mai tîrziu Imperiului Habsburgic, au devenit destul de diviza i din punct deţ vedere cultural, unele comunit i fiind islamizate : ăţ pomacii din Rodopi, sîrbii bosniaci în bun parte, ă sîrbii din sangeacul Novi Pazar, torbeşii din Macedonia etc.

Constituirea statelor moderne ale slavilor sudici a generat în aceste împrejur riă controverse care au degenerat adeseori în conflicte sîngeroase, în care au fost implicate marile puteri europene, erijate fie în ap r toare ale creştinilor sau slavilor din Balcani,ă ă precum Rusia arist , fie prin interesul economic sau politic ar tat acesteiţ ă ă regiuni, cazul Austro-Ungariei, Germaniei sau Italiei. De la est la vest se pot distinge ast zi trei mari ansambluri etno-lingvistice a c ror delimitare nuă ă este totdeauna facil : ă

-bulgarii (7.5mil.) şi macedo-slavii (1.5mil.), mai deosebi i de ceilal i slaviţ ţ meridionali prin afinit ile antropologice şi lingvistice cu popoarelor neslaveăţ vecine (români, greci, albanezi). Antropologic, bulgarii şi macedo-slavii sunt un amestec complex, pe lîng substratul trac romanizat ad ugându-se ună ă aport turanic important (proto-bulgarii veni i din bazinul Volg i în sec.al VII-ţ ălea). Divizarea macedo-slavilor este recent şi are mai degrab ra iuniă ă ţ politice, limba oficial în Gorna Makedonia fiind de fapt un dialect al limbiiă bulgare. O parte a acestor popula ii a fost antrenat în perioada r zboaielorţ ă ă ruso-turce de la sfîrşitul sec-al XVIII-lea în colonizarea regiunilor din nordul M rii Negre (sudul Basarabiei şi al Ucrainei), unde tr iesc şi ast zi (0.4 mil.).ă ă ă Un num r estimat la circa 300 mii, subzist înc în nordul Greciei actualeă ă ă unde sunt supuşi unei asimil ri rapide. Num rul lor în aceast regiune eraă ă ă mai mare înainte de r zboaiele balcanice dar cea mai mare parte au preferată s plece spre Bulgaria, în schimbul popula iei greceşti, foarte numeroas peă ţ ă atunci în aceast ar . Majoritatea bulgarilor şi macedoslavilor sunt creştiniă ţ ă ortodocşi dar un num r important (400 mii) sunt musulmani. Numi i ă ţ pomaci aceşti locuiesc în special în regiunea munşilor Rodopi, de amble p r i aleă ţ frontierei greco-bulgare. Dialectul lor este destul de diferit de bulgara literară datorit masivelor împrumuturi lexicale din limba turc . Solidari cu Turcia,ă ă mul i pomaci au preferat pe parcursul sec. al XX-lea s plece în aceast ar .ţ ă ă ţ ă Slavona folosit în biserica ortodox din rile române în perioada medievală ă ţă ă era de origine bulgar , influen ând astfel semnificativ limba român ;ă ţ ă

-sîrbo-croa iiţ , cel mai vast dar şi cel mai divizat ansamblu, cu toat existen aă ţ unei unit i lingvistice indiscutabile. Expresia cea mai recent a acestorăţ ă diviz ri sunt conflictele care au urmat dezmembr rii fostei Iugoslavii (1992-ă ă1996). Sîrbii din est, ortodocşi ca şi bulgarii s-au remarcat prin spiritul de independen clar exprimat, constituind nucleul statului iugoslav creat înţă 1918, în care şi-au asumat rolul principal. Croa iiţ din vest, catolici şi influen a iţ ţ timp îndelungat de c tre italieni (asimilare a dalma ilor, popula ia romanizată ţ ţ ă de pe coasta adriatic ) şi de c tre maghiari, au suportat mai greu această ă ă domina ie sîrbeasc cu toate c principalul conduc tor iugoslav din perioadaţ ă ă ă comunist , I.B.Tito era croat, secesiunea survenit în 1991 declanşând ună ă conflict care avea s detoneze complicata problem bosniac . ă ă ă Bosniacii din partea central sunt constitui i din ambele comunit i – sîrb şi croat , la careă ţ ăţ ă ă se adaug prolifica popula ie musulman , compozit ca origine etnic (aportă ţ ă ă ă albanez, turcesc) dar de limb sîrbo-croat . Secesiunea acestora din urm aă ă ă dus la cel mai sîngeros conflict armat cunoscut de Europa postbelic , greşită catalogat ca interetnic. În prezent, divizarea Bosniei-Her egovina în douţ ă entit i – sîrb şi croato-musulman , cu pre ul unor deplas ri masive deăţ ă ă ţ ă popula ie, incomplet evaluate, asigur un echilibru fragil şi o relativţ ă ă omogenizare. Cei circa 16.6 mil.sîrbo-croa i (inclusiv musulmanii) formeaz ast ziţ ă ă şi o diaspor important în unele state vest-europene sau peste ocean, efectă ă al deplas rilor pentru lucru de dup 1950 dar şi al unor migra ii mai vechiă ă ţ sau generate de recentele conflicte.

Tendin ele tot mai clar exprimate de delimitare a unei limbi croate,ţ scris cu alfabetul latin, opus limbii sîrbe, scris ca şi bulgara cu alfabetulă ă ă chirilic, nu au nici o baz ştiin ific ; ă ţ ă

-slovenii (2.2mil.) formeaz cel mai vestic şi cel mai redus ansamblu, cu oă puternic amprent cultural germanic , efect al îndelungatei convie uiri cuă ă ă ă ţ austriecii, fiind unul din cele mai avansate popoare din lag rul fostă comunist. O parte a slovenilor tr ieşte în afara frontierelor actuale, în Italia şiă Austria (Carinthia), unde tratamentul lor nu este totdeauna la în l imeaă ţ drepturilor clamate în alte situa ii de c tre statele occidentale, asimilarea lorţ ă complet fiind o chestiune de timpă .

9)Ramura germanicăEste una din ramurile indo-europene majore, cu un rol hot râtor în istoriaă

ultimelor dou milenii şi mai ales a ultimelor secoleă , distingându-se prin dispersia extrem ca urmare a coloniz rii unor regiuni din Lumea Nou . ă ă ă

Ini ial, ţ germanii ocupau regiunile forestiere ale Europei Nord-Vestice, în vecin tateaă slavilor şi cel ilor, dar la începutul erei noastre au început o lent migra ie,ţ ă ţ mai întîi spre est, apoi spre sud şi sud-est, în direc ia Bizan ului pentru ca înţ ţ final s se orienteze spre sud-vest în direc ia Imperiului Roman de Apus.ă ţ Popoarele germanice din aceast perioad se distingeau prin ă ă spiritul militar deosebit, astfel ajungând s domine cea mai mare parte a Europei Occidentale,ă amestecându-se cu popula iile locale romanizate sau împingându-le spreţ extremit ile vestice ale continentului (cazul numeroaselor popula ii celtice).ăţ ţ Asimilând tradi iile culturale romane prin filiera creştinismului catolic auţ

asigurat astfel o unitate cultural Europei Occidentale, puternică conştientizat ast zi şi v zut ca un model universal mai ales dup ce s-aă ă ă ă ă extins în Lumea Nou şi s-a impus prin capacitatea de progres în fa a altoră ţ civiliza ii. Popoarele germanice s-au remarcat pe parcursul întregului Evţ Mediu prin prolificitatea lor care a generat destul de rapid o presiune demografic . Astfel a început ă marşul spre est al germanilor propriu-zişi sa colonizarea vikingă ori mai tîrziu aventura britanic a coloniz rii Lumii Noiă ă , atingându-se astfel o dispersie maxim la scar planetar , exprimat şi prin num rul actuală ă ă ă ă (389 mil.) sau prin rolul coordonator al vie ii politico-economice mondiale. Popoareleţ germanice s-au diferen iat de timpuriu în trei grupuri bine personalizateţ dintre care unul a disp rut prin asimilare în timpul marilor migra ii :ă ţ

a) grupul gotic, format probabil în sudul Scandinaviei unde exist o insul numită ă ă Götland dar şi o provincie Gotland sau un oraş Göteborg. Stabilit în ultima parte a mil. I. î.e.n. pe coastele sudice ale M rii Baltice a migrat câtevaă secole mai târziu spre stepele nord-pontice unde s-au divizat în mai multe ramuri. Au generat, sub impulsul unor popula ii turanice, marile migra ii careţ ţ aveau s pun cap t Imperiului Roman. Popula iile de factur gotic ,ă ă ă ţ ă ă vorbeau limbi distincte de cele germanice actuale, mai inovatoare, dar nu au l sat urme durabile, disp rând în contextul amplelor mişc ri amintite;ă ă ă

b)grupul scandinav, se distinge în primul rând prin tipul antropologic specific europoizilor nordici. Sunt urmaşii vechilor vikingi şi vorbesc limbi strîns înrudite, deosebirile pe plan cultural sau economic între cele patru popoare scandinave fiind minore. Cei mai numeroşi sunt suedezii (12.5mil.), urma i deţ norvegieni (6.4 mil.) şi danezi (5.9 mil.) la care se adaug popula iile insulare aleă ţ Islandei şi Far Oer (0.4mil.). Participarea popoarelor scandinave la popularea Americii de Nord a fost foarte importantă, în special a suedezilor şi norvegienilor, peste o treime din efectivele men ionate tr ind în diaspora nord-american , unde s-auţ ă ă asimilat rapid datorit apropierii culturale de britanicii dominan i. Suntă ţ majoritar protestan i şi au aptitudini deosebite pentru democra ie şi valorileţ ţ umane cele mai înalte;

c)grupul germanic occidental, grupeaz ă popula iile formate pe baza mixt riiţ ă unor elemente de factur celtic sau romanizat pronind de la un fondă ă ă dominant germanic al c rui nucleu se suprapune bazinului inferior al Rinului şiă Wesserului, de unde o parte important s-a deplasat spre Insulele Britanice.ă Evolu iile lingvistice ulterioare au produs diferen ieri însemnate, mai alesţ ţ între cei r maşi pe continent şi insulari :ă

-germanii propriu-zişi (teutonii) ocup un spa iu întins în Europa Central ,ă ţ ă având astfel o pozi ie dominant în cadrul continentului, constituind bazaţ ă popula iei din Germania, Austria, nord-estul Elve iei, Luxemburg, nord-estulţ ţ Fran ei (Alsacia, Lorena), nordul extrem al ţ Italiei (Tirolul de Sud) iar înainte de 1945 formau comunit i importante în tot bazinul dun rean şi în estul continentuluiăţ ă unde au participat la exploatarea unor resurse subsolice sau la punerea în valoare a unor terenuri agricole fiind un popor cu abilit i deosebit în acesteăţ domenii (Prusia Oriental , rile Baltice, Boemia, Slovacia, Transilvania,ă Ţă Banat, nordul M rii Negre, cursul inferior al Volg i etc.). Ca urmare a celuiă ă de-al doilea r zboi mondial, cea mai mare parte a acestor comunit i (circaă ăţ

16 mil.) s-a repliat spre spa iul originar, cu excep ia celor din fosta U.R.S.S., a c rorţ ţ ă repatriere este în curs dup 1990. ă Participarea germanilor la punerea în valoare a vastelor spa ii din Lumea Nou a fost una de prim ordinţ ă (peste 40 mil. cet eni cuăţ ascenden german numai în S.U.A., dar foarte numeroşi sunt şi cei dinţă ă Canada, Brazilia, Argentina, Mexic, Chile sau Australia). Num rul total ală popula iei germane pţ oate fi estimat la circa 137 mil. dintre care o treime nu mai foloseşte limba german fiind asimilat în rile de adop ie. ă ă ţă ţ Rolul germanilor în evolu iaţ culturii şi tehnicii europene este foarte important, multe dintre inova iile şiţ inven iile care au marcat lumea modern apar inându-le. Aceasta s-aţ ă ţ manifestat în cazul celor din Germania şi prin politica expansionistă, cel pu in înţ perioada nazist , care a marcat profund spiritul german atât datorit greleloră ă pierderi umane din cele dou r zboaie mondiale cât şi responsabilit iiă ă ăţ asumate a genocidului practicat împotriva unor popula ii pe parcursulţ ultimului r zboi mondial. Mult timp diviza i între sudul dominant catolic, cuă ţ tr s turi antropologice central europene şi nordul prusac, militarist,ă ă dominant protestant şi de tip antropologic europoid nordic, germanii actuali constituie un popor unitar, limba literar fiind un garant al acestei unita i înă ţ pofida p str rii unei multitudini de dialecte şi graiuri locale adesea foarteă ă diferite, de la germana de sus, baza limbii literare (sudul Germaniei, Austria, Elve ia) şiţ germana de jos (nordul Germaniei), mai apropiat de olandez şi de engleza veche. Ună ă caz particular îl constituie popula ia din Luxemburg care este trilingv ,ţ ă folosind pe lîng dialectul ă luxemburghez, germana literar ca limb de cultur şiă ă ă franceza ca limb de circula ie. Bilingve sunt şi numeroasele comunit iă ţ ăţ germanofone din Fran a şi Italia. Unitatea amintit nu împiedic îns ţ ă ă ă existen aţ unei conştiin e na ionale profunde în Austria sau Elve iaţ ţ ţ , chiar alsacienii din Fran a fiind ataşa i na iunii franceze, expresie a gradului avansat de civiliza ieţ ţ ţ ţ specific germanilor.

-neerlandezii, locuitorii rilor de Jos, constituie un ansamblu etno-lingvisticŢă apropiat de germani cuprinzând trei componente diferen iate cultural,ţ flamanzii catolici din nord-vestul Belgiei (5.5mil.) şi olandezii protestan iţ din Olanda (19.6 mil.) sau lingvistic, frizonii din Insulele Frisice şi regiunile litorale vecine, care vorbesc o limb arhaic , similar englezei vechi (0.4mil.). La aceştia se adaugă ă ă ă afrikaanerii din R.Sud-African , o popula ie compozit cu o baz olandez la careă ţ ă ă ă s-au ad ugat emigran i protestan i de origine francez (hugheno i) şiă ţ ţ ă ţ germani, cunoscu i generic sub numele de ţ buri, formând cea mai mare parte a popula iei europene din aceast ar (circa 5.5mil.). Şi neerlandezii (mai alesţ ă ţ ă cei din Olanda) au participat masiv la emigra ia peste oceanţ (circa 4 mil.), Olanda fiind una din puterile maritime ale sec.XVII-XIX, când şi-a constituit un important imperiu colonial în sud-estul Asiei şi în Antile. Flamanzii şi olandezii s-au remarcat încă din perioada medieval prin tenacitatea cu care au amenajat un spa iu nuă ţ totdeauna ospitalier, fiind popula ii de timpuriu urbanizate (prima revolu ieţ ţ burghez a avut loc în Olanda) şi cu tradi ii manufacturiere puternice careă ţ al turi de performan ele agricole şi ă ţ spiritul mercantil şi tolerant explic formareaă celei mai dens populate regiuni din Europa.

-englezii sunt în prezent cel mai numeros popor germanic (incluzând componentele din Lumea Nou ), num rând circa ă ă 192.5 mil. Importan a limbii engleze este îns multţ ă

mai mare, fiind principala limb de circula ie mondial în prezentă ţ ă , cu statut oficial în cel mai puternic stat contemporan (S.U.A.), num rul celor care o folosesc curent caă limb matern sau secund apropiindu-se de ă ă ă 400 mil., unele evalu ri, vizibilă exagerate mergând pîn la 700 mil. sau chiar mai mult. Aceast importană ă ţă major este explicabil prin contextul în care s-a format şă ă i a evoluat acest popor, rezultat al suprapunerii unor elemente germanice (anglo-saxone, normande) peste substratul dominant celtic, par ial romanizat din Insulele Britanice, pe parcursul primuluiţ mileniu al erei noastre.

Izolat de continent, popula ia din acest spa iu a fost oarecum ferit deă ţ ţ ă multe dintre convulsiile care au fr mîntat Europa, a fost obligat de naturaă ă locurilor s îşi însuşeasc temeinic ă ă tehnica naviga iei maritimeţ , afirmându-se astfel ca o for capabil s intervin în multe rânduri în rezolvarea conflictelor de peţă ă ă ă continent, asigurându-şi în cele din urm şi originalitatea cultural prină ă desp r irea de catolicismul roman şi adoptarea protestantismului anglican.ă ţ Aptitudinile tehnice, dispozi ia spre inova ie şi spiritul justi iarţ ţ ţ au impus acest popor, începând cu sec. al XVII-lea ca una din principalele for e politice europene, amplificatţ ă un secol mai tîrziu prin avantajul adus de situarea în avangarda procesului de industrializare. Englezii au reuşit s creeze astfel ă cel mai întins imperiu care a existat vreodată (colonial e adev rat), acaparând pozi iile cheie în comunica iileă ţ ţ maritime. Rolul civilizator al englezilor în aceste colonii, chiar dac uneoriă este exacerbat, a fost real, cu toate excesele manifestate în dese rânduri (exterminarea unor popula ii, mai ales în America de Nord, marginalizareaţ altora etc.).

Dar principala realizare a englezilor din aceast perioad a fost ă ă declanşarea operei de populare a unor vaste spa ii nelocuite sau ocupate de popula iiţ ţ r mase la un stadiu mai arhaic de evolu ieă ţ , cazul Americii de Nord şi al Australiei. În acest mod au fost puse bazele unor state noi, dinamice, care au preluat multe din valorile etice şi morale specifice poporului englez chiar dacă ulterior coloniştii aparţinând acestuia au devenit minoritari. Mondializarea rela iilorţ comerciale şi a celor culturale datoreaz de asemenea mult englezilor. ă Limba vorbit de englezi se deosebeşte destul de mult de celelalte limbi germaniceă , mai ales prin caracterul s u mixt – cea mai mare parte a vocabularului esteă romanic, împrumutat din franceza care în Evul Mediu a fost limba oficial ,ă dar şi prin structura sa relativ simpl , deosebit de cea a majorit ii limbiloră ă ăţ indo-europene care o face uşor accesibil , fiind una din ra iunile care pare că ţ ă au impus-o ca limb de circula ie mondială ţ ă. For a modelului cultural englezţ a impus-o în întreg arhipelagul britanic, înl turând aproape complet limbile celticeă chiar şi în catolica Irland . În unele colonii s-au format o serie de ă dialecte creole pe baza englezei (mai ales în Antile dar şi în Asia şi Oceania, circa 3-4mil.locutori). Extinderea la scar planetar , dar mai ales faptul c în Lumea Nou a fostă ă ă ă adoptat de popula ii vorbind diferite limbi, a favorizat formarea unoră ţ particularit i locale care disting în general engleza britanic de ceaăţ ă american . Varianta american este mai dinamic , sprijinit de mass-mediaă ă ă ă modern şi de propagarea curentelor culturale formate în Lumea Nou .ă ă

10)Ramura celtică

În Antichitate constituia unul din marile ansambluri etno-lingvistice indo-europene, care în faza de extindere maxim atingeau în vest Insulele Britanice şi Peninsula Iberică ă iar în est, nord-vestul Anatoliei. Unele dintre popoarele celtice antice au dat numele unor state sau regiuni actuale – belgii, helve ii, boiiţ (din Boemia) sau au l sată urme în toponimia actual (Milano, Lyon, Viena de ex.). Altele ă au contribuit esen ial la etnogeneza unor popoare romanice sau germaniceţ (francezii, germanii sudici, italienii nordici, englezii). Din vastele confedera ii de triburi celtice (celtizate) nuţ au subzistat decât cele izolate în extremit ile vestice ale ariei lor deăţ dispersie dar şi acestea au fost supuse pe parcursul Evului Mediu şi al epocii moderne unui proces de asimilare lingvistic f r s -şi piard totuşi uneleă ă ă ă ă particularit i culturale intens mediatizate ast zi (mai ales în domeniulăţ ă muzical şi coregrafic). Dintre cele trei grupuri de popula ii celtice maiţ subzist ast zi dou , ă ă ă galii continentali al c ror nucleu central îl constituiaă teritoriul actual al Fran ei fiind romaniza i înc din Antichitate :ţ ţ ă

a)grupul britonic, mai bine p strat din punct de vedere lingvistic, cuprindeă trei popoare : galezii (welshii sau cymrii) din ara Galilor (circa Ţ 6.5 mil. inclusiv diaspora din Lumea Nou , dar 1.5 mil. în regiunea de origine dintre care 0.8ă mil.folosesc curent galeza ca limb matern ), replia i treptat spre sud-vestulă ă ţ Marii Britanii şi având şanse reale de rezisten în noul context al uneiţă autonomii sporite; bretonii din Peninsula Bretagne, în vestul extrem al Fran ei, urmaşiiţ unor popula ii emigrate din Marea Britanie în sec. V e.n., popula ia celticţ ţ ă anterioar fiind romanizat . Aria lor de extindere maxim atingea spre estă ă ă oraşul Rennes dar sub impulsul centralizator al limbii franceze s-a retras treptat spre ariile mai izolate ale Masivului Armorican. Cei circa 1 mil. de bretoni actuali sunt în cea mai mare parte asimila i, doar 200 mii deţ persoane mai cunosc limba breton , folosit paralel cu franceza. M surile deă ă ă protejare a limbilor minoritare, impuse de c tre Parlamentul european par să ă opreasc declinul iremediabil al bretonei; ă cornicii, a c ror limb a fost vorbită ă ă pîn în secolul al XVIII-lea în Peninsula Cornwall, fiind intermediar întreă ă breton şi galez ;ă ă

b)grupul gaelic, se deosebeşte de cel britonic prin arhaismul s u fiindă exponentul unor popula ii stabilite multe mai de timpuriu în arhipelagul britanicţ . Cele dou popoare care subzist sunt numeroase dar aproape integrală ă asimilate din punct de vedere lingvistic, cea mai mare parte tr ind înă diaspora din Lumea Nou : ă sco ieniiţ , replia i spre nordul extrem al Marii Britaniiţ (nord-vestul Sco iei şi arhipelagurile vecine : Orkney, Hebride, Shetland),ţ num r în total ă ă 16.3 mil., majoritatea tr ind în S.U.A., Australia şi Canada. Înă Marea Britanie num rul lor poate fi apreciat la 5 mil. dintre care doar 70 miiă mai folosesc curent sco iana, limb foarte apropiat de irlandez , fiind deţ ă ă ă fapt un dialect al acesteia. Poporul sco ian este de mult vreme integrat înţ ă ansamblul popula ieiţ britanice c reia îi furnizeaz o serie de repere identitareă ă dar au avut si propriul lor stat pîn în sec.al XVII-lea, noul context ală autonomiei politice acordat de guvernul britanic fiind de natur s îiă ă înt reasc particularismul; ă ă irlandezii, deosebi i de restul popula iei dinţ ţ arhipelagul britanic prin apartenen a la catolicism, constituie popula iaţ ţ autohton a Irlandei (inclusiv a Ulsterului), remarcându-se prină

impresionanta diaspor , mai ales aceea din S.U.A., unde constituie una dină principalele comunit i (circa 40 mil.). Num rul lor total dep şeşte ăţ ă ă 45.5 mil., dintre care doar 5 mil. locuiesc în Irlanda iar dintre aceştia doar 300 mii mai cunosc irlandeza, un num r şi mai redus folosind-o curent (150 mii, distribui i relativă ţ egal între R.Irlanda şi Irlanda de Nord). Este un caz destul de particular, al unei popula ii aflat mult vreme sub ocupa ie, distinct ca apartenenţ ă ă ţ ă ţă cultural dar care a sfîrşit prin a adopta limba puterii ocupanteă . Cu tot statutul oficial pe care-l are irlandeza, şansele de a rezista sunt minime cu atât mai mult cu cât strînsele rela ii pe care le între ine cu influenta diaspor din S.U.A.ţ ţ ă favorizeaz limba englez ; ă ă popula ia din insula Manţ este considerat de multe oriă aparte în cadrul acestui grup, dialectul vorbit fiind disp rut recent şi f cândă ă obiectul unei ac iuni de revitalizare. Situa ia limbilor celtice actualeţ ţ demonstreaz faptul c supravie uirea unei limbi nu este condi ionată ă ţ ţ ă neap rat de accesul la independen sau de politicile de sprijin. În Europa,ă ţă unde procesele de asimilare sunt adesea de lung durat , este mult preaă ă târzie atitudinea de favorizare a culturilor minoritare. Este greu de crezut că men inerea statutului oficial al limbii gaelice în Sco ia şi Irlanda, mai multţ ţ decorativ, va avea vreun efect în stoparea declinului ineluctabil al acesteia. Este poate o lec ie care ar trebui însuşit ca atare şi utilizat ca exempluţ ă ă pentru gravele înc lc ri ale drepturilor unor comunit i lingvistice numeroaseă ă ăţ a c ror asimilare este într-o faz mai pu in avansat .ă ă ţ ă

11)Ramura romanic (neolatin )ă ăEste a doua mare ramur a familiei indo-europene din punct de vedereă

numeric (circa 766mil. sau 12%din popula ia mondial ) şi cu cea mai mareţ ă dispersie fiind şi unul din cele mai dinamice în prezent, datorit componenteiă latino-americane.

Popoarele romanice (neolatine) s-au format prin romanizarea, în timpul expansiunii Imperiului Roman, a unor popula ii indo-europene diferiteţ – traco-ilire în sud-estul Europei, celtice în Fran a, nordul Italiei şi sudul Marii Britanii, celto-iberice înţ Peninsula Iberic ă sau chiar a unor popula ii de alte originiţ – etrusci, liguri, basci etc., în vestul Italiei, sudul Fran ei şi Pirinei. Evolu ia divergent şi asimilarea ulterioar aţ ţ ă ă unor elemente etnice şi lingvistice la fel de diverse, în timpul marilor migra iiţ – germanice în vest, turanice şi slave în est, arabo-maure în Spania, au condus la formarea mai multor popoare între care înrudirea este mai degrab lingvistică ă decât genetică. Prestigiul culturii romane, format pe parcursul primului mileniuă î.e.n. prin asimilarea unor componente etrusce şi greceşti a asigurat această unitate peste milenii, limba latin p strându-şi mult vreme rolul de vehiculă ă ă cultural, dup dispari ia sa ca limb vorbit , contribuind al turi de greacaă ţ ă ă ă veche la formarea celei mai mari p r i a vocabularului modern interna ional.ă ţ ţ În acest fel se poate afirma, f r teama de a greşi, c ă ă ă vocabularul latin (romanic) a constituit principala surs de îmbog ire a celor mai diverse limbi vorbite peă ăţ Glob, în primul rând în Europa, cazul limbii engleze fiind foarte evident. Domeniul lingvistic nu este singurul în care romanii au l sat o moştenire consistent . Al turi deă ă ă moştenirea greac a stat la baza succesivelor revolu ii culturale care au avută ţ loc în Occident pe parcursul Evului Mediu şi în pragul epocii moderne, cea

mai mare parte a modului de organizare şi administrare social-politic şiă economic derivând direct din modelul roman de societate, ajustată necesit ilor epocii moderne. ăţ Cele mai multe dintre popoarele rezultate au avut un rol esen ial în evolu ia culturii şi civiliza iei pe parcursul ultimului mileniuţ ţ ţ , fiind precursoarele celor germanice în ac iunea de colonizare a Lumii Noi. Dominantţ catolice, formeaz ă un ansamblu cultural relativ unitar în care îns fiecare componentă ă are propria personalitate. Pot fi deosebite trei mari grupuri :

a)grupul galo-romanic, cuprinde acele popula ii formate prin romanizareaţ popula iilor celtice peste care s-au suprapus ulterior şi elementeleţ germanice. Ca rezultat al acestui proces s-au format mai multe popula iiţ distincte supuse de timpuriu unei centraliz ri etnice şi lingvistice. Astfelă ast zi nu se mai poate vorbi decât de o singur individualitate etnic , ceaă ă ă franceză, chiar dac ă occitanii din sudul Fran ei actuale şi unele regiuni vecine dinţ Spania şi Italia, mai p streaz local anumite particularisme culturale sauă ă dialectale (circa 7-10mil.). Francezii s-au remarcat de-a lungul timpului ca unul din popoarele dominante ale Europei, mult vreme, pîn la începutul sec.al XIX-lea auă ă fost şi cei mai numeroşi, fiind în avangarda unor evolu ii socio-culturaleţ . Participan i activi la colonizarea Lumii Noi, f r a se impune printr-o particpareţ ă ă demografic masiv , din cele circa ă ă 66.4 mil.francezi doar o treime tr ind în afaraă Europei (estul Canadei, unele regiuni ale S.U.A. sau în unele teritorii de peste m ri, reminiscen e ale vastului imperiu colonial antebelic). În Europa,ă ţ francezii formeaz popula ia de baz în Fran a, sud-estul Belgiei, sud-vestulă ţ ă ţ Elve iei şi nord-vestul Italiei (Val d'Aosta). În perioada colonial un num rţ ă ă important de francezi s-a stabilit în colonii de unde s-au retras în cea mai mare parte dup decolonizare (cazul celor din Algeria este cel mai cunoscut).ă Limba francez a fost şi r mîne una din marile limbi de circula ie mondială ă ţ ă, efect al suprema iei franceze în secolele trecute cât şi al adopt rii sale ca limbţ ă ă oficial în multe dintre fostele colonii. Num rul popula iei francofone esteă ă ţ dificil de estimat, putându-se conta pe circa 65 mil. în Europa, la care se adaug peste 10 mil. în Canada, S.U.A.şi 11 mil. vorbitori de creol franceză ă ă în Antile, Mascarene şi Guyana francez etc. Ca limb secund are oă ă ă utilizare larg în Africa (circa 25-60 mil.) şi în unele regiuni ale Oceanieiă (Noua Caledonie, Polinezia Francez ). Concurat de limba englez , are un rolă ă ă secundar în prezent, fiind limb oficial a O.N.U. (al turi de englez ,ă ă ă ă spaniol , rus , chinez şi arab ) dar în cadrul Europei l rgite este posibil caă ă ă ă ă rolul s u, al turi de cel al limbii germane, s creasc .ă ă ă ă

b)grupul ibero-romanic este cel mai complex deşi la origine este rezultatul romaniz rii popula iilor autohtone ale Peninsulei Iberice, influen ate ulterioră ţ ţ de invaziile germanice (cu un impact mai redus) şi de cea arabo-maur , maiă durabil . Ca şi în cazul grupului galo-romanic, ini ial s-au format mai multeă ţ popula ii distincte supuse ulterior unui efort de centralizare. Spre deosebireţ îns de acesta, rezisten a unor popula ii locale a fost mai puternic , inclusivă ţ ţ ă din partea unor vechi comunit i din substratul preindo-european (bascii).ăţ Ast zi putem distinge trei mari ansambluri etno-lingvistice, a c roră ă complexitate este sporit de rolul primordial al statelor iberice înă descoperirea Lumii Noi, unde prin colonizare şi mai ales prin amestec au dat

naştere unor variet i locale extrem de viguroase. Aceasta se exprim şi prinăţ ă num rul total de circa ă 544 mil. dintre care doar o mic parte locuieşte în Europa. ă

-catalanii, localiza i la interferen a cu grupul galo-romanic, fiind foarteţ ţ apropia i de occitani (ţ 9 mil.), locuiesc în nord-estul Spaniei (Catalonia, Valencia, ins.Baleare, Aragon), Andorra, sudul Fran ei (Roussillon) şi în num r mai mic înţ ă Sardinia (Alghero). Un num r greu de precizat tr ieşte şi în America Latină ă ă unde se confund în masa popula iei ibero-aă ţ mericane. Regiunile populate de catalani se disting prin nivelul cel mai înalt de dezvoltare economic din Spaniaă , Barcelona fiind capitala economic a acestei ri. Al turi de particularit ile lingvistice acestă ţă ă ăţ aspect explic gradul ridicat de autonomie de care se bucur în cadrulă ă statului spaniol, catalana, spre deosebire de alte limbi regionale din vestul Europei, fiind o limb vie, cu acces în toate sferele vie ii social-economice. Seă ţ disting de restul popula iei spaniole prin influen a arabo-maur mai redusţ ţ ă ă (cu excep ia Valenciei) şi printr-o mai mare deschidere spre exterior,ţ favorizat de comer ul mediteranean;ă ţ

-spaniolii, sau mai exact castilienii, al turi de ă hispano-americani se impun prin num ră – 363 mil., fiind din acest punct al doilea ansamblu etnic de pe Glob şi al patrulea din punct de vedere lingvistic. Castilienii propriu-zişi din Spania şi din diaspora pe care au format-o recent în rile vest-europene, prin migra iile pentruţă ţ lucru, nu dep şesc cu mult 30 mil., incluzând ă galicienii din nord-vest, mai apropia iţ lingvistic de portughezi şi care p streaz o serie de particularit i culturaleă ă ăţ distincte. Creatori ai unui mare imperiu, al c rui apogeu coincide cu sec. XVI-XVII,ă când controlau o mare parte a Europei ( rile de Jos, multe state germanice),Ţă cea mai mare parte a continentului american, Filipinele şi unele regiuni ale Africii. Avantajul descoperirii Lumii Noi, sub patronajul casei regale spaniole, nu a fost fructificat decât într-o anumit m sur , începând cu sec. al XVII-leaă ă ă influen a lor începe s scad atât în Europa cât şi în lume, Spania intrândţ ă ă într-un con de umbr din care nu avea s ias decât în ultima jum tate deă ă ă ă secol când şi-a redescoperit voca ia european , devenind o componentţ ă ă esen ial a procesului de integrare. Spre deosebire de englezi care au dus oţ ă politic de colonizare efectiv a Americii de Nord, înl turând sau confinând înă ă ă rezerva ii popula iile indigene, ţ ţ Spania catolic a preferat varianta unei fuziuniă cu elementele locale, asimilând total sau par ial culturile precolumbiene, creându-ţse astfel mai multe popoare hispanofone distincte (mexican, peruan, argentinian, columbian, cubanez etc.). Unele dintre acestea sunt alc tuiteă masiv din metişi şi indigeni (America Central , regiunea andin ) şi mulatriă ă (Antile, Venezuela), mai rar fiind constituite din urmaşii emigran ilorţ europeni, de origine dominant romanic – iberic sau italian (Urugauy,ă ă ă Argentina). Acest ansamblu eterogen, formeaz totuşi o unitate cultural distinct laă ă ă nivel mondial, remarcându-se prin dinamism şi exotism, impunând multe modele culturale, inclusiv în Europa. În acest mod num rul popula iei hispanofoneă ţ este ceva mai ridicat, dac includem popula ia indigen bilingv sau num rulă ţ ă ă ă tot mai mare de emigran i din rile latino-americane tr ind în S.U.ţ ţă ă A. (peste 36 mil. în 2000). Aprecierile pot merge de la 350 la 400 mil. vorbitori de limb spaniol ,ă ă num rul acestora fiind în creştere relativ rapid fa de alte limbi europeneă ă ţă de circula ie (englez sau francez ). Ca şi acestea a dat naştere unor ţ ă ă variante

creole, în Filipine, Antile, circa 2.5 mil. şi a influen at vocabularul multor limbi cuţ care a intrat în contact. Spre deosebire de diversele variante ale englezei, spaniola american este mai unitar şi mai apropiat de limba vorbit în Europaă ă ă ă ;

-portughezii, al turi de brazilieni au cunoscut o evolu ie similar cu aceeaă ţ ă a spaniolilor, diferen iindu-se timpuriu de aceştia, grani a hispano-ţ ţportughez fiind cea mai veche din Europa. ă Navigatori îndr zne iă ţ au avut un rol cel pu in la fel de important ca putere maritim şi mondial , ţ ă ă portughezii fiind precursorii tuturor europenilor în comer ul cu Africaţ şi Extremul Orient, imperiul colonial pe care l-au creat dovedindu-se cel mai durabil dintre toate. Intra i ca şi spanioliiţ într-un con de umbr (într-o perioad Portugalia fiind chiar anexat regatuluiă ă ă castilian), s-au reg sit într-o pozi ie inferioar din punctul de vedere ală ţ ă performan elor economice în noua Europ . Din fosta glorie a epocii colonialeţ ă a r mas îns o construc ie statal de mari dimensiuni în America de Sud –ă ă ţ ă Brazilia, stat cu un mare poten ial economic. Astfel celor 11.7 mil.portugheziţ continentali (inclusiv puternica diaspora din Fran a, Germania etc.) li seţ adaug înc 167 mil. de locuitori care asigur limbii poretugheze un rolă ă ă important pe plan mondial. Ad ugând vorbitorii de creol portughez dină ă ă diverse state africane sau din fostele colonii asiatice şi pe cei care o folosesc ca limb secund în Africa, num rul lusofonilor poate fi estimat la ă ă ă 198 mil. Brazilienii constituie principala concentrare de popula ie lusofon , fiind constitui i dinţ ă ţ trei componente de baz – urmaşii popula iei europene emigrate, dominantă ţ de origine romanic dar cu un aport germanic şi slav mai însemnat ca în alteă regiuni ale Americii Latine; urmaşii sclavilor negri, masiv amesteca i, maiţ numeroşi ca oriunde în America; popula ia indigen , dispersat în vasteleţ ă ă p duri amazoniene sau în savane. Portugheza vorbit în Brazilia este maiă ă arhaic şi se diferen iaz tot mai mult de cea vorbit în Portugalia.ă ţ ă ă

c)grupul italo-romanic, cuprinde urmaşii popula iilor romanizate din Peninsulaţ Italic şi sud-estul Europei. Leg turile cu celelalte dou sunt numeroase, atâtă ă ă pe plan lingvistic cât şi antropologic, cu excep ia notabil a romanit ii sud-ţ ă ăţest europene. Cele câteva comunit i etnice formate au avut o evolu ieăţ ţ diferit , divizat între creştinismul occidental şi cel oriental:ă ă

-reto-romanii, împreun cu ă friulanii, constituie o popula ie mai restrîns care nuţ ă dep şeşte 800 mii loc., dispersa i pe versan ii Alpilor Retici şi Dolomitici, înă ţ ţ sud-estul Elve iei şi nord-estul Italiei. Afla i în recul, mai ales în Elve ia,ţ ţ ţ ocupau ini ial un spa iu mult mai extins, f când leg tura cu grupul galo-ţ ţ ă ăromanic. Oameni de la munte, se deosebesc prin particularit ileăţ antropologice şi prin modul de via , similar celorlalte popula ii, de origineţă ţ dominant germanic , din regiunea alpin ;ă ă

-italienii, unul din popoarele majore ale Europei, sunt urmaşii direc i ai popula ieiţ ţ romanizate din regiunea central a Imperiului Roman, moştenind de laă acesta cea mai mare parte a elementelor vie ii sociale, a culturii şiţ civiliza iei, exprimat şi prin faptul c pe parcursul Evului Mediu, aceastţ ă ă regiune constituia nucleul cel mai avansat al civiliza iei europeneţ , aici manifestându-se ini ial Renaşterea care avea s modifice esen ial cursul destinului Europei.ţ ă ţ Absen a unei unit i statale a împiedicat mult timp dezvoltarea societ iiţ ăţ ăţ italiene, marcat înc de decalaje economice regionale puternice, dar a fostă ă

compensat de rolul major jucat pe t rîm cultural, multe din modeleleă ă culturale europene avându-şi aici originea. Defavoriza i mult timp deţ deplasarea centrului de greutate al vie ii economice dinspre Mediterana spreţ Atlantic, dup ce au dominat comer ul dintre Orient şi Occident, de in înă ţ ţ prezent o pozi ie cheie în arhitectura european , în rela iile pe care Europaţ ă ţ unit le între ine în cadrul bazinului mediteranean. ă ţ Participan i activi laţ migra ia transatlanticţ ă, italienii au avut un rol important în construc ia Lumii Noi, chiarţ dac adesea contradictoriu, exportând peste ocean şi unele forme deă organizare social nocive, exacerbate de mass-media uneori (mafia).ă Num rul italienilor poate fi apreciat la circa ă 89 mil., dintre care o treime tr iesc înă Lumea Nou (15 mil. în S.U.A., un num r chiar mai mare în Argentina,ă ă Uruguay, Brazilia etc.), o diaspor important tr ind în diverse stateă ă ă europene, în afara regiunilor tradi ionale de populare italian din Corsica şiţ ă sudul Elve iei (Germania, Fran a, Marea Britanie, Elve ia germanic ). ţ ţ ţ ă Limba italian este înainte de toate o limb de comunicareă ă , variantele dialectale fiind foarte numeroase şi adesea foarte diferite. Num rul vorbitorul poate fi estimat la circaă 66 mil., rolul s u fiind ast zi restrîns, dar în trecut a avut o influen majoră ă ţă ă asupra vocabularului celor mai multe limbi europene, în special în domeniul artistic şi cultural. Trebuie men ionat şi ţ rolul simbolic pe care îl are capitala italiană, ca centru al catolicismului, cea mai r spândit form a creştinismului.ă ă ă

-sarzii din Sardinia (circa 1.3mil.) sunt de cele mai multe ori privi i ca un grup etno-ţlingvistic aparte şi se remarc prin arhaismul cultural, p strând elemente aleă ă vechii civiliza ii mediteranene. F r s aib un statut privilegiat, limba sardţ ă ă ă ă ă este practicat în bilingvism cu italiana, la fel ca în restul Italiei. Între limbileă sard şi român sunt numeroase paralelisme.ă ă

-dalma iiţ , alt dat st pînii litoralului est-adriatic erau şi ei apropia iă ă ă ţ italienilor din punct de vedere cultural (fiind catolici), formând o punte lingvistic între Italia şi romanitatea oriental dar au fost asimila i completă ă ţ de c tre slavii sudici, din tradi ia lor comercial r mînând o bogat moştenireă ţ ă ă ă în oraşele de pe coasta dalmat .ă

-românii, formeaz ă ansamblul extrem-oriental al ramurii romanice, distingându-se prin etnogeneza specific şi ă apartenen a cultural dominant , la creştinismul de ritţ ă ă bizantin. Ca şi în cazul celorlalte popoare din sud-estul Europei, etnogeneza românilor a fost un proces mai complex şi mai îndelungat. Romanizarea substratului trac a fost urmat de asimilarea unei mase importante de popula ie slav sauă ţ ă turanic (de origine turcic în principal), la care s-au ad ugat o serie deă ă ă influen e lingvistice deosebite (greceşti, maghiare etc.). Acest proces s-aţ finalizat în mare parte în sec.XIII-XIV, când iau naştere şi primele forma iuniţ statale româneşti şi se accentueaz divergen a dintre popula iile de la nordă ţ ţ de Dun re şi cele din Balcani, separate de aşezarea slavilor în această ă regiune. Gravitând mult timp în sfera de influen a imperiilor succesiveţă constituite în estul şi sud-estul Europei, s-au distan at destul de mult deţ restul popoarelor romanice. Cu toat dorin a de reducere a acestor influen eă ţ ţ manifestat începând cu redeşteptarea sentimentului na ional la sfîrşitulă ţ secolului al XVIII-lea, acestea subzist , încât din punct de vedere al culturii şiă civiliza iei p streaz ţ ă ă afinit i puternice cu lumea slavo-bizantinăţ ă. F r s fiă ă ă

avut un rol deosebit în istoria european , chiar în cea regional se distingă ă prin importan a demografic fiind un popor relativ important la scarţ ă ă european – circa ă 25.4 mil., tr ind în dou state – România şi R.Moldova, undeă ă sunt majoritari dar şi în unele regiuni ale statelor vecine : Ucraina, cu circa 0.6-1 mil.români, în bun parte dezna ionaliza i mai ales în afara regiuniloră ţ ţ de populare tradi ional din nordul Bucovinei, sudul Basarabiei şi regiuneaţ ă transcarpatic ; Bulgaria, cu concentr ri importante în nord-vest, spre Valeaă ă Timocului, circa 0.1mil; Iugoslavia, unde sunt recunoscu i oficial doar înţ Voivodina deşi cei mai numeroşi tr iesc în Valea Timocului, circa 0.4mil.;ă Ungaria etc.

Ramura sud-dun reană ă este considerat de unii ca popor distinct (aromâni,ă vlahi, macedo-români), f r argumente concludente. Num rul lor este multă ă ă redus ast zi prin asimilare şi emigra ie, în vestul Europei, America de Nordă ţ sau Australia, încât poate fi apreciat la circa 300-500 mii, prezen i mai masivţ în nordul Greciei, sudul Albaniei, în Gorna Makedonia, izolat şi în Serbia sau Bulgaria. O parte a acestora s-au stabilit în ultimele secole şi pe teritoriul actual al României, în special în sudul Dobrogei (Cadrilater) de unde au fost evacua i în nordul provinciei în urma Tratatului de la Craiova din 1940 (circaţ 35 mii dup recens mîntul din 1992). Buni comercian i, au fost angrena i deă ă ţ ţ timpuriu în migra iile spre Europa Central unde şi-au constituit comunit iţ ă ăţ importante. O parte dintre ei au fost islamiza i (ţ megleni iiţ , de pe cursul inferior al Vardarului) fiind antrena i în mişc rile de regrupare a popula iei musulmane dinţ ă ţ Peninsula Balcanic spre teritoriul actual al Turciei. ă Istroromânii din Peninsula Istria, în vestul Croa iei, sunt pe cale de dispari ie, multe comunit i similareţ ţ ăţ fiind de mult vreme asimilate în restul spa iului iugoslav (Bosnia mai ales),ă ţ unde se p streaz o bogat toponimie româneasc . Spre deosebire de alteă ă ă ă popoare europene, românii nu au contribuit într-o m sur prea mare laă ă migra ia transoceanic , propensiunea pentru emigra ie manifestându-se abiaţ ă ţ în ultimele decenii, când s-au format comunit i importante în S.U.A., Canadaăţ sau în unele state europene (Italia, Fran a, Germania). Caracteristicaţ acestora este rapiditatea cu care se asimileaz culturii rii de adop ie şi slabaă ţă ţ capacitate de a forma o diaspor coerentă ă. Un caz particular îl prezint popula iaă ţ româneasc din teritoriile ocupate de fosta U.R.S.S. (Basarabia, nordulă Bucovinei), supus unor migra ii mai mult sau mai pu in for ate spreă ţ ţ ţ regiunile slab populate ale acesteia, unde formeaz comunit i importante,ă ăţ circa 200 mii în Federa ia Rus , 50 mii în Kazahstan etc. Limba român esteţ ă ă vorbit în afara popula iei de origine etnic româneasc şi de minorit ileă ţ ă ă ăţ na ionale de pe teritoriul statului român, mai pu in în R.Moldova, încât putemţ ţ estima la circa 28 mil. num rul total al vorbitorilor de limb română ă ă.

Acest vast tablou al structurii etno-lingvistice a popula iei Globului este completatţ cu cele trei tabele anexate care sintetizeaz informa iile expuse fiind plineă ţ de semnifica ii referitoare la dinamica marilor familii. Se poate observa ţ astfel o sc dere a ponderii celor dou familii dominante, indo-european şi sino-ă ă ătibetan , în favoarea altora mai dinamice,ă austric , nigero-kordofanian şiă ă afro-asiatic , altele p strând o pondere constant , elamo-dravidian , uralo-ă ă ă ăaltaic etc. Modific ri importante pot fi observate la nivelul continentelor, fieă ă

c este vorba de o sporire a gradului de omogenitate (Europa, Americaă Latin ), sau dimpotriv o sc dere a acestuiaă ă ă (America de Nord, Oceania). Semnificativ este şi muta ia produs în Asia unde familia indo-european aă ţ ă ă dep şit-o propor ional pe cea sino-tibetan sau creşterea important aă ţ ă ă ponderii familiei nigero-kordofaniene în Africa. Importante sunt şi evolu iileţ care caracterizeaz unele familii secundare, ca de exemplu aceea uralo-ăaltaic , a c rei pondere este în creştere în Asia (domeniu al limbilor altaice)ă ă dar în sc dere în Europa (domeniu al limbilor uralice). Toate aceste muta iiă ţ demonstreaz faptul c ă ă structura etno-lingvistic a popula iei Globului se află ţ ă într-o continu transformareă , accentuat de diferen ierea puternic a dinamiciiă ţ ă naturale în perioada contemporan . ă

Tabelul nr.21 : Structura etno-lingvistic a popula iei Globului în 1920ă ţFamilia Total

în %Europa

Asia Africa America de N

America Lat.

Oceania

Khoisanică 0.01 0 0 0.19 0 0 0

Nigero-kordofaniană

3.72 0 0 49.34 0 0 0

Nilo-sahariană 0.71 0 0 9.38 0 0 0

Australiană 0.02 0 0 0 0 0 4.39

Indo-pacifică 0.07 0 0.02 0 0 0 13.55

Austrică 6.18 0 10.61 2.37 0 0 8.75

Amerindiană 0.46 0 0 0 0.29 8.53 0

Na-déné 0.01 0 0 0 0.18 0 0

Eskimo-aleută 0 0 0 0 0.05 0 0

Ciukot-kamceadală

0 0 0.001 0 0 0 0

Ghiliak 0 0 0.001 0 0 0 0

Aino-japoneză 3.03 0 5.35 0 0.10 0.21 0.63

Coreeană 1.04 0 1.85 0 0 0 0

Sino-tibetană 22.35 0 39.72 0 0.29 0 0.63

Uralo-altaică 3.01 5.16 3.02 0 0.57 0 0

Burushaski 0 0 0.01 0 0 0 0

Caucazian deă nord

0.09 0.32 0.02 0 0 0 0

Mediteraneană 0.04 0.16 0 0 0 0 0

Asianică Disp răută

Kartvelică 0.08 0.01 0.14 0 0 0 0

Elamo-dravidiană

3.85 0 6.80 0.22 0 0.11 0.63

Afro-asiatică 3.71 2.09 0.85 34.05 2.38 0.27 0.63

Indo-europeană 51.60 92.26 31.61 4.39 96.20 90.88 70.81

Tabelul nr.21 : Structura etno-lingvistic a popula iei Globului în 1920ă ţFamilia Total

în %Europa Asia Africa Americ

a de Nord

America Latină

Oceania

Khoisanică 0.01 0 0 0.19 0 0 0

Nigero-kordofaniană

3.72 0 0 49.34 0 0 0

Nilo-sahariană 0.71 0 0 9.38 0 0 0

Australiană 0.02 0 0 0 0 0 4.39

Indo-pacifică 0.07 0 0.02 0 0 0 13.55

Austrică 6.18 0 10.61 2.37 0 0 8.75

Amerindiană 0.46 0 0 0 0.29 8.53 0

Na-déné 0.01 0 0 0 0.18 0 0

Eskimo-aleută 0 0 0 0 0.05 0 0

Ciukot-kamceadală

0 0 0.001 0 0 0 0

Ghiliak 0 0 0.001 0 0 0 0

Aino-japoneză 3.03 0 5.35 0 0.10 0.21 0.63

Coreeană 1.04 0 1.85 0 0 0 0

Sino-tibetană 22.35 0 39.72 0 0.29 0 0.63

Uralo-altaică 3.01 5.16 3.02 0 0.57 0 0

Burushaski 0 0 0.01 0 0 0 0

Caucazian deă nord

0.09 0.32 0.02 0 0 0 0

Mediteraneană 0.04 0.16 0 0 0 0 0

Asianică Disp răută

Kartvelică 0.08 0.01 0.14 0 0 0 0

Elamo-dravidiană

3.85 0 6.80 0.22 0 0.11 0.63

Afro-asiatică 3.71 2.09 0.85 34.05 2.38 0.27 0.63

Indo-europeană 51.60 92.26 31.61 4.39 96.20 90.88 70.81

Tabelul nr.22 :Structura etno-lingvistic a popula iei Globului în anul 2000ă ţFamilia Total

în %Europa Asia Africa Americ

a de Nord

America Latină

Oceania

Khoisanică 0.01 0 0 0.08 0 0 0

Nigero-kordofaniană

7.16 0.07 0 54.95 0 0 0

Nilo-sahariană 1.39 0 0 10.70 0 0 0

Australiană 0.01 0 0 0 0 0 1.15

Indo-pacifică 0.12 0 0.03 0 0 0 19.45

Austrică 8.73 0.07 13.71 1.89 0.33 0.02 6.54

Amerindiană 0.61 0 0 0 0.98 6.56 0

Na-déné 0.01 0 0 0 0.14 0 0

Eskimo-aleută 0 0 0 0 0.05 0 0

Ciukci-kamceadală

0 0 0.001 0 0 0 0

Ghiliak 0 0 0.001 0 0 0 0

Aino-japoneză 2.11 0.01 3.36 0 0.66 0.10 0.33

Coreeană 1.23 0.01 1.97 0 0.33 0 0

Sino-tibetană 20.53 0.07 33.22 0.01 2.29 0.02 0.98

Uralo-altaică 3.18 3.66 4.44 0 0.66 0.02 0.33

Burushaski 0 0 0.01 0 0 0 0

Caucazian deă nord

0.08 0.62 0.01 0 0 0 0

Mediteraneană 0.02 0.16 0 0 0 0 0

Asianică Disp răută

Kartvelică 0.07 0.02 0.11 0 0 0 0

Elamo-dravidiană

3.97 0.04 6.42 0.06 0.07 0.04 1.31

Afro-asiatică 5.80 0.65 2.45 31.44 2.29 0.19 0.82

Indo-europeană 44.97 94.61 34.25 0.86 92.22 93.05 69.10

Tabelul care ilustreaz evolu ia principalelor limbi vorbite pe Glob, cele cuă ţ minimum 20 mil.vorbitori în anul 2000, este de asemenea gr itor. ă Majoritatea limbilor din Europa pierd teren, cu excep ia notabil a celor care s-au implantatţ ă durabil în America – spaniola, portugheza şi engleza. Reculul în clasamentul celor mai vorbite limbi de pe Glob este foarte evident în cazul limbilor francez ,ă german , italian , ucrainean care au l sat locul altor limbi favorizate deă ă ă ă explozia demografic de dup 1950 (araba), unele limbi din subcontinentulă ă indian sau unele recent formate prin normarea necesar facilit riiă ă comunic rii în spa ii eterogene lingvistic – indoneziana, tagalog (filipineza).ă ţ Important este şi apari ia printre limbile cu o importan major a unoră ţ ţă ă idiomuri cu şanse de a deveni limbi de comunicare pe spa ii vaste din Africa,ţ marcat de o eterogenitate extrem (swahili, haussa). ă ă Inserarea în acest tabel şi a limbii române este menit a demonstra c locul pe care aceasta îl ocupă ă ă nu este chiar unul secundar, cum se crede adesea, deşi în perioada luat în calculă pozi ia sa a sl bit, de pe locul 21 coborând pe locul 36, r mînând totuşi întreţ ă ă primele 10 limbi europene.

Tabelul nr.23 : Principalele limbi vorbite pe Glob între 1920-2000 (mil.vorbitori)Nr.crt

Limba 1920 2000 % Nr.crt

Limba 1920 2000 %

1 *chineză 400.0 1250.0

212 25 Gujarati 13.0 53.0 307

2 *hindi-urdu 115.0 535.0 365 26 Ucraineană 33.0 43.0 30

3 *engleză 156.0 400.0 157 27 Polonă 21.0 41.0 95

4 *spaniolă 74.0 385.0 422 28 Birmană 10.0 40.0 400

5 *arabă 42.0 265.0 530 29 Kannada 11.0 39.5 262

6 Bengali 52.0 210.0 306 30 Malayalam 12.0 36.5 204

7 *indoneziană

0.0 200.0 ** 31 Pashto 7.5 35.0 367

8 *portugheză 40.0 190.0 375 32 *haussa 5.0 35.0 600

9 *rusă 92.0 175.0 90 33 Sundaneză 8.0 34.5 332

10 Japoneză 55.0 128.0 133 34 Oriya 8.5 34.5 306

11 Punjabi/lahnda

28.0 122.0 335 35 Malaeză 6.0 30.0 400

12 *franceză 57.0 110.0 92 36 Română 14.5 27.5 89

13 Germană 76.0 100.0 32 37 Yoruba 4.5 27.5 510

14 Javaneză 23.0 98.0 328 38 *amhara 4.5 25.0 467

15 Telugu 22.0 80.0 267 39 Uzbekă 4.5 25.0 460

16 Vietnameză 15.5 78.0 404 40 *fulbe 4.0 24.0 500

17 Marathi 20.0 77.5 288 41 *quechua 5.0 24.0 380

18 *tagalog 2.7 75.0 ** 42 Assameză 4.5 23.0 410

19 Tamil 19.0 71.0 274 43 Sindhi 5.0 22.0 340

20 *persană 10.0 70.0 700 44 Kurdă 3.5 21.5 514

21 Italiană 42.0 67.0 59 45 Neerlandeză 12.0 21.0 75

22 Turcă 12.0 66.0 450 46 Oromo (galla)

3.5 21.0 500

23 Thai-lao 11.0 62.0 464 47 *igbo 3.5 20.0 475

24 *swahili 2.0 60.0 ** 48 Sebuană 3.5 20.0 475

Not : Estim ri personale pornind de la diverse surse, corelate cuă ă dinamica general a popula iei în perioada 1920-2000. Semnul (*) înainteaă ţ unor limbi este utilizat pentru a diferen ia acele limbi care sînt folosite înţ comunicarea pe spa ii care dep şesc aria de origine, efectivele înscriseţ ă corespunzând acestei realit i, spre deosebire de celelalte, la care reprezintăţ ă doar num rul locuitorlor care le utilizeaz ca limb matern . Semnul (**)ă ă ă ă arat o creştere maxim a num rului de vorbitori specific unor limbi deă ă ă ă comunicare interetnic din sud-estul Asiei şi Africa. Procentul reprezintă ă dinamica num ruă lui de vorbitori între 1920-2000, anul 1920 fiind considerat 100%.

IV.3.Structura confesional a popula ieiă ţInteresul geografiei pentru religie poate s par surprinz tor. Adeziunea la oă ă ă

credin religioas este o op iune individual dar ceea ce intereseazţă ă ţ ă ă geograful este modul în care religia creeaz leg turi sociale înscrise într-ună ă teritoriu pe care-l personalizeaz . Ca orice fenomen socio-cultural şi religiaă se manifest printr-o anumit dinamic spa ial care intereseaz în modă ă ă ţ ă ă deosebit geografia. Problemele structurii confesionale sunt adesea trecute pe plan secundar, încorporate în structura etno-lingvistic sau chiar evitateă

de c tre geografi datorit sensibilit ilor pe care le suscit . Aceasta în timpă ă ăţ ă ce toate disciplinele socio-umane acord religiei o aten ie deosebit ,ă ţ ă publicându-se chiar şi atlase de specialitate.

Tabelul nr.24 : Evolu ia num rului de vorbitori ai principalelor limbiţ ă europene între 1500-1992(mil.)Limba 1500 1700 1800 1900 1935 1992

Engleză 4 8.5 20 116 195 350

Spaniolă 8.5 9.5 26 44 80 315

Rusă 3 5 25 70 130 165

Portugheză 1 4 6 24 47 160

Germană 10 11 30 75 78 90

Franceză 12 20 27 45 62 75

Italiană 9.5 10 14 34 41 65

Poloneză 4 7 9 26 32 42

Total 52 75 157 434 665 1262

% din popula iaţ mondială

10.2 10.8 16 26.3 31.2 23.1

Surse: adaptare dup Wilcox W.F, ă Studies in American Demography, Ithaca, 1940 şi Malherbe M, Les langages de l’humanité, Paris, R. Laffont, 1995.

Originea fenomenului religios a suscitat numeroase dezbateri, între adep iiţ primordialit ii sale şi cei care consider c este un rezultat al evolu ieiăţ ă ă ţ istorice. Primii se bazeaz pe faptul c chiar şi cele mai primitive comunit iă ă ăţ umane care au mai putut fi studiate în ultimele secole dispun de un sistem de credin e şi idei religioase. Ceilal i v d în fenomenul religios un rezultat alţ ţ ă constrângerilor impuse de civiliza ie, o reac ie la amoralitatea presupus a fiţ ţ ă dominat în preistorie. Aceste dezbateri se datoreaz de fapt confuziei între religieă ca fenomen pur spiritual, derivat din necesitatea profund uman de a-şiă explica realitatea şi religia ca fenomen social ce contribuie la structurarea comunit ilor umane, stabilindu-i norme morale şi etice. Acestea sunt doarăţ cele mai importante fa ete ale acestui complex fenomenţ . În această perspectiv se poate accepta o anumit succesiune a formelor pe careă ă fenomenul religios le-a luat de-a lungul timpului, difuzându-se în spa iu şiţ conducând astfel la suprapunerea unor straturi diferite care complic studiulă structurii confesionale a popula iei. La fel de complicat ca şi structura etno-ţ ălingvistic , aceasta se remarc şi prin mobilitatea mai accentuat .ă ă ă Caracteristicile confesionale ale unor popoare, grupuri sociale se pot schimba mult mai rapid, se pot suprapune formând sincretisme complexe, chiar la

nivel individual se pot produce modific ri pe parcursul vie ii. În evolu iaă ţ ţ fenomenului religios pot fi deosebite patru momente cruciale : preistoria, revolu ia neolitic , antichitatea clasic şi perioada domina iei occidentaleţ ă ă ţ (Smart, 1999), fiecare fiind dominat de unul sau mai multe sistemeă religioase, aşa cum apar ele diferen iate de c tre istorici :ţ ă

-monoteismul, bazat pe convingerea c exist un singur Dumnezeu, specific înă ă ă primul rând religiilor ap rute în Orientul Apropiat (mozaism, creşă tinism, islam) dar rudimentar prezent în aproape toate religiile;

-henotismul, care pune în centru o divinitate unic dar admite şi existen a altora.ă ţ A fost specific unor popoare antice;

-dualismul, care consider c lumea este rezultatul unei lupte între două ă ă for e contrarii, a binelui şi a r ului sau a luminii şi a întunericului. Dintreţ ă numeroasele curente religioase de acest tip, specifice în Antichitate sau în Evul Mediu singurul relict este cel zoroastrian;

-politeismul, încurajeaz venerarea mai multor divinit i, aflate în raporturiă ăţ ierarhice complexe. A caracterizat majoritatea religiilor din Antichitate (egiptean , mesopotamian , greco-roman ) şi sub o form modern esteă ă ă ă ă întâlnit în subcontinentul indian (hinduism);ă

-ateismul, care nu admite existen a divinit ii dar poate lua o form religioas ,ţ ăţ ă ă cazul budismului sau antireligioas , cazul marxismului c ruia îns cultulă ă ă personalit ii şi fastul oficial îi conferea adesea o alura religioas ;ăţ ă

-animismul care se distinge prin cultul spiritelor care animeaz for ele naturii sau îşiă ţ au originea în sufletele celor disp ru i. Un caz particular îl reprezintă ţ ă totemismul care se deosebeşte prin influen a asupra structurii societ ii,ţ ăţ fiecare având un totem (de regul o plant sau un animal) drept protectoră ă .

Tabelul nr.25 : Structura confesional a popula iei mondiale în anul 1950ă ţMil.pers. TER

RAEuropa

Rusia

Asia Africa

America de N

America de S

Oceania

Total 2501.6

443.5 101.3

1395.1

218.8 217.8 112.2 12.8

Catolicism 497.4 233.6 0.8 33.1 32 87.9 101 3.1

Culte protestante

288.2 115 2 13.6 28.8 116.2 4.3 8.3

Culte creştine orientale

202.5 81.8 90.2 12.9 12.8 3.1 1.4 0.2

Mozaism 11 2.4 0.9 1.5 0.5 5.2 0.5 0.1

Islamism 374.3 45 6.7 273.3 88.7 0.7 0.2 0.1

Hinduism 304.8 0 0 302.7 1.2 0.3 0.5 0.1

Budism 173.2 0 0.6 171.3 0.1 0.8 0.3 0.3

Sincretisme 535 0 0 554.3 0 0.6 0 0

orientaleAnimism 83.6 0 0.1 20.7 54.7 3 4 1

Alte religii 11.7 0 0 11.6 0 0 0 0

Sursa : estim ri dup ă ă Atlante Anuario de Agostini, IGN, Novara, edi iile dintreţ 1960-2000.

Note: cultele neoprotestante sunt înglobate la cele protestante; cultele creştine orientale înglobeaz ortodoxismul şi cultele necalcedonice inclusiv cele uniteă cu Roma; sincretismele orientale se refer la practica concomitent aă ă doctrinelor budiste, taoiste, confucianiste sau şintoiste; la categoria alte religii sunt înglobate sikhismul, jainismul, zoroastrismul, bahai’ismul şi alte sisteme religioase cu o iradiere mai restrâns .ă

Tabelul nr.26 : Structura confesional a popula iei mondiale în anul 2001ă ţMil.pers. TERR

AEuropa Rusia Asia Africa Americ

a de NAmerica de S

Oceania

Total 6134.4 581.7 144.7 3721 812.6 491.3 352.3 30.9

Catolicism 1133.9 311.5 0.5 104.8 130.9 256.8 318.1 8.6

Culte protestante

543.4 133.9 2.9 45.4 127.1 197 16.9 20.2

Culte creştine orientale

325.4 113.7 124.8 27.2 46.6 9.7 3.1 0.5

Mozaism 15.3 1.7 0.3 5.5 0.3 6.3 1.1 0.1

Islamism 1329.8 19.4 14.8 937.3 340.3 7 0.9 0.3

Hinduism 879 0.5 0 874.1 1.6 1.6 0.9 0.3

Budism 409.6 0.2 1.1 404.7 0.1 2.6 0.9 0.2

Sincretisme orientale

1242.2 0.3 0.1 1239.9 0 2 0.1 0.1

Animism 226.8 0.1 0.2 41.5 165.7 8.1 10.6 0.6

Alte religii 28.7 0.5 0 874.1 1.6 1.6 0.9 0.3

Sursa : estim ri dup ă ă Atlante Anuario de Agostini, IGN, Novara, edi iile dintreţ 1960-2000.

Not : estim rile se refer la apartenen a cultural şi nu la op iuneaă ă ă ţ ă ţ individual .ă

IV.4.Structura popula iei pe grupe de vârstţ ă

Unul din cei mai importan i parametri ai unei popula ii este şi modul în careţ ţ

aceasta este structurat în profil cronologic. Raportul între grupele de vârstă ă determin ponderea popula iei în vârst de munc , active sau efectivă ţ ă ă ocupate deci resursele de for de muncţă ă ale unui stat, regiuni sau localit i. Acelaşiăţ raport influen eaz capacitatea de reproducereţ ă a unei anumite popula ii. Un rolţ esen ial în acest sens îl are ponderea popula iei feminine în vârst de 15-49ţ ţ ă ani, cu un rol determinant în dinamica natural .ă

Informa iile referitoare la structura pe grupe de vârst sîntţ ă indispensabile oric rei ă planific ri economice a teritoriuluiă , în func ie de acestţ aspect fiind necesare anumite dot ri sociale sau produc ia unor m rfuri şiă ţ ă servicii specifice anumitor categorii de vârst .ă

Structura pe grupe de vârst ă influen eaz în mod direct şi morbiditatea uneiţ ă popula iiţ , în func ie de dominan a unor categorii, institu iile de ocrotire aţ ţ ţ s n t ii şi de asisten social trebuind s fie corelate în aşa fel încât să ă ăţ ţă ă ă ă corespund necesit ilor.ă ăţ

Modul de structurare a popula iei unei unit i date, depinde deţ ăţ particularit ile evolu iei indicatorilor demografici principăţ ţ ali, din combinarea c rora rezult ponderi specifice fiec rei grupe de vârst . Corela ia întreă ă ă ă ţ dinamica şi structura popula iei este astfel foarte puternic , de obiceiţ ă procesele dinamice le devanseaz pe cele structuraleă , în func ie de speran a medieţ ţ de via la naştere. De exemplu, sc derea natalit ii la un moment dat vaţă ă ăţ afecta structura pe grupe de vârst pe întreaga durat de via a aceleiă ă ţă genera ii, indiferent de modific rile dinamice ulterioare. Sensibilitatea laţ ă fenomenele conjuncturale, conflicte armate mai ales, este deosebit de mare, putând fi astfel afectate anumite contingente de popula ie (b rba ii tineriţ ă ţ între 20-50 de ani). La fel de importante sînt şi efectele tranzi ieiţ demografice, în primul rând sc derea rapid a natalit ii sau dimpotrivă ă ăţ ă men inerea unor valori ridicate ale acesteia pe durata mai multor genera ii.ţ ţ Structura popula iei pe vârste la un moment dat depinde aşadar de evolu iaţ ţ curbelor natalit ii şi mortalit ii în ultima sut de ani. Dac cei doi indicatoriăţ ăţ ă ă sunt constan i iar creşterea natural este nul , popula ia respectiv esteţ ă ă ţ ă numit ă sta ionarţ ă.

Un alt factor esen ial care controleaz structurarea unei popula ii peţ ă ţ vârste este şi mobilitatea. Regiunile cu plec ri masive (emigra ie) înregistrează ţ ă propor ional, o sc dere a ponderii popula iei în vârst de munc (antrenatţ ă ţ ă ă ă de obicei în aceste mişc ri) şi implicit o creştere a grupelor vârstnice (pesteă 60 ani) paralel cu reducerea celor tinere (0-19 ani), influen ând astfelţ capacitatea de repoducere a popula iei. Spre deosebire, în statele sau înţ regiunile spre care se dirijeaz aceste fluxuri migratorii se constat oă ă creştere anormal a popula iei în vârst de munc . Este cazul clasic al S.U.A.ă ţ ă ă unde ponderea popula iei între 20-30 ani în rândul imigran ilor din primaţ ţ genera ie este de 29%, în timp ce calculat la nivelul întregii popula ii nuţ ţ dep şeşte 15%. Foarte evident este acest fenomen în statele petroliere de laă Golful Persic unde ponderea popula iei de 20-35 ani ajunge la circa 40%,ţ diferen iat pe sexe, la femei fiind de numai 22% iar la b rba i de 58%. ţ ă ţ

De obicei structura pe grupe de vârst este studiat pornind de la trei mariă ă categorii : popula ie tîn rţ ă ă (0-15ani sau 0-19 ani în unele cazuri), popula ia adultţ ă (15-59

sau 20-59 ani, dar în ultimul timp se generalizeaz pragul de 64 de ani) şi ă popula iaţ vârstnică (peste 60 de ani ori tot mai frecvent peste 65 aşa cum apare în statisticile O.N.U). Pragurile de 15 şi 65 de ani sunt utilizate de statele occidentale, în coformitate cu legisla ia muncii (vârsta pension rii, vârsta recrut rii for ei deţ ă ă ţ munc etc.) şi cu speran a de via la naştere superioar acestui prag.ă ţ ţă ă

Aceste trei componente pot fi uşor reprezentate prin intermediul diagramelor triangulare, care folosesc un triunghi echilateral ale c rui laturi sunt divizate înă procente de la 0 la 100%, fiecare corespunzând uneia din cele trei mari grupe de vârst . Prin interpolarea valorilor se poate ob ine pozi ia uneiă ţ ţ unit i oarecare, în ansamblul unit ilor luate în calcul, dispersia lor fiindăţ ăţ legat de ponderile specifice celor trei subpopula ii. Într-un astfel de triunghiă ţ pot fi înscrise practic n puncte, fiind des utilizat în scopuri comparative, pentru clasificarea unor unit i (state, localit i etc.) şi realizare astfel a unor sugestive tipologii.ăţ ăţ

La fel de utilizate în analiza acestor structuri sunt piramidele structurale care constau în dispunerea într-un sistem de drepte perpendiculare a propor iei celor dou sexeţ ă (masculin, feminin) specifice fiec rei genera ii (din cinci în cinci ani sau dină ţ an în an), prin divizarea în sectoare a dreptei perpendiculare pe bază. Pot fi utilizate şi în scopuri comparative, prin suprapunerea valorilor a dou unit iă ăţ diferite sau pentru studii diacronice în scopul observ rii modific rii în timp aă ă structurii pe vârste a unei unit i date. Aceste modele grafice sunt foarteăţ sugestive şi sunt foarte utilizate pentru c dau o ă imagine sintetică, expresiv aă structurii pe vârste dar nu pot fi utilizate decât pentru o singur unitate (cuă excep ia men ionat anterior).ţ ţ ă

Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra diferen ierilor structurale dintr-unţ anumit spa iu, foarte utile sunt ţ clasific rile tipologice, maiă ales cele ierarhic ascendente, accesibile în prezent cu ajutorul programelor informatizate. Rezultatul ob inut,ţ poate fi exprimat printr-o piramid medie, proprie fiec rei clase (tip), careă ă poate exprima cu maxim claritate evolu ia proceselor specifice într-ună ţ spa iu dat.ţ

Studiul piramidelor structurale la nivelul statelor Globului pune în eviden existen aţă ţ unei game variate de structuri, distinc ia esen ial fiind aceea dintre piramideleţ ţ ă specifice statelor dezvoltate care au parcurs integral tranzi ia demografic şiţ ă cele caracteristice statelor în curs de dezvoltare în care acest proces se află în diverse stadii de evolu ie:ţ

a)piramidele cu tendin a de îngustare la baz ,ţ ă specifice statelor dezvoltate – de forma unui clopot sau a unui balon, în cazuri extreme ajungându-se la îngroşarea excesiv aă p r ii superioare. Aceste forme sunt determinate de reducerea puternic aă ţ ă natalit ii, început în Europa, înc din sec. al XIX-lea, paralel cu reducereaăţ ă ă mortalit ii şi creşterea speran ei de via la naştere. Efectul acestora esteăţ ţ ţă tocmai tendin a men ionat , de îngustare a bazei piramidei şi de îngroşare laţ ţ ă mijloc şi la partea superioar , ă cunoscut drept procesul de îmb trînire demografică ă. Acest proces poate fi exprimat matematic astfel : Iv = Pv/Pt, în care Iv este indicele de îmb trânire, ă Pv popula ia vârstnic (peste 60 sau 65 de ani dup caz) şi ţ ă ă Pt popula ia tân r (0-14 sau 0-19 ani dup caz). Un raport supraunitarţ ă ă ă demonstreaz deja o îmb trânire avansat . Piramidele din categoriaă ă ă men ionat prezint un ţ ă ă Iv cu valori care tind spre 1(în România era de 0.74 în 2001, cel

mai îmb trânit stat din lume fiind în acelaşi an Italia cu un ă Iv de 1.2 dup ce multă timp „recordul” a fost de inut de Suedia). În statele aferente, pondereaţ popula iei sub 15 ani este tot mai sc zut (ţ ă ă tab.25, 26) de regul sub 25%,ă frecvent între 15-20% în Europa unde valorile minime tind s scad sub această ă ă valoare (Italia, Spania dar şi în Japonia). În aceast categorie, dar cu valori deă peste 20% se înscriu şi unele state din estul Asiei sau din America de Sud (Singapore, Coreea de Sud, China, Uruguay etc.), fapt care demonstreaz că ă îmb trânirea demografic tinde s devin o problem planetar dup ce aă ă ă ă ă ă ă fost considerat un caz particular aplicabil doar câtorva state dezvoltate dină Europa. Evolu ia procesului de îmb trânire este ilustrat şi de calculul vârsteiţ ă ă

medii : PtAxPa∑ )*(

, în care Pa, este efectivul fiec rei tranşe de vârst , ă ă Ax, este vârsta medie a fiec rei tranşe (2.5 pentru 0-4 ani, 7.5 pentru 5-9 ani etc.) şi ă Pt, popula ia total .ţ ă

Ponderea vârstnicilor (peste 65 de ani) este foarte mare, cu tendin a de dep şire aţ ă valorilor popula iei tinere, mai ales în sudul şi estul Europei (Germania, Italia,ţ Spania, Grecia, Bulgaria etc.) dar şi în Japonia sau Hong Kong.

Ponderea popula iei adulte este ridicat , dep şind cu mult 50%. ţ ă ă Popula iaţ adult din aceste state atest pentru moment un poten ial înc ridicat ală ă ţ ă for ei de munc , dar acesta se concentreaz la vârstele de peste 40 de ani,ţ ă ă restrîngerea continu a tineretului fiind o amenin are la fel de mare ca şiă ţ sporirea rapid a ponderii vârstnicilor (circa 60-65% între 15-64 ani, înă majoritatea statelor europene dar peste 40% au dep şit vârsta de 40 de ani).ă Mult timp afluxul de imigran i a constituit o solu ie, prin revigorareaţ ţ popula iei tinere adulte (20-40 ani), dar acest surplus nu mai reuşeşte sţ ă acopere deficitul din cauza natalit ii extrem de reduse. Un caz particular îlăţ prezint S.U.A. în care natalitatea se p streaz la un nivel superior celorlalteă ă ă state dezvoltate datorit specificului popula iei imigrate din statele latino-ă ţamericane. Problema asigur rii înlocuirii for ei de muncă ţ ă a devenit capital înă Europa, rezolvarea acestei dileme trebuie c utat dup cum se pare în solu iiă ă ă ţ endogene prin stimularea natalit ii. Situa ia se agraveaz rapid în cele maiăţ ţ ă multe state europene, de exemplu, în Germania s-a ajuns în anul 2001 la numai 41.5% popula ie în vârst de munc (fa de 46% în 1991)ţ ă ă ţă .

Trebuie spus c ă în statele europene se fac înc resim ite urm rile celor două ţ ă ă r zboaie mondialeă care îngusteaz excesiv grupele de vârst n scute în timpulă ă ă conflagra iilor când natalitatea s-a redus drastic dar şi pe cele mobilizate, deţ obicei tinerii buni de lupt . În primele decenii ale sec.XXI aceste efecte voră disp rea treptat şi ă este de aşteptat ca procesul de îmb trînire s se accelerezeă ă . Aceasta nu înseamn c statele aflate în prezent la ad post de acest pericol suntă ă ă complet ferite, chiar şi în multe state în curs de dezvoltare tendin ele deţ îmb trînire se vor manifesta viguros în perioada imediat , mai ales acoloă ă unde tranzi ia demografic a debutat mai timpuriu, cazul Chinei în prţ ă imul rând.

b)piramidele cu baza larg desf şurată ă, redus rapid dup vârsta de 20 de ani,ă ă caracterizeaz statele în curs de dezvoltare. Aceast form este determinată ă ă ă de men inerea unui nivel înalt al natalit ii, paralel cu men inerea uneiţ ăţ ţ

mortalit i generale mai ridicate, la vârste comparabile, fa de rile în cursăţ ţă ţă de dezvoltare. Din aceast combina ie rezult o propor ie ridicat aă ţ ă ţ ă popula iei tinere, de regul peste 40 %, adesea peste 50% în unele stateţ ă africane sau din Orientul Apropiat. Vîrful piramidei este extrem de îngust, ponderea vârstnicilor variind între 3 şi 6 %, cu valori mai ridicate în statele latino-americane şi foarte coborîte în Africa subsaharian . Pondereaă popula iei adulte este în general mai redus în aceast categorie de stateţ ă ă (circa 50%), încât se poate afirma c în timp ce rile dezvoltate adul ii au înă ţă ţ între inere mul i vârstnici, în statele în curs de dezvoltare trebuie s sus inţ ţ ă ţ ă mai mul i copii. Care dintre cele dou situa ii este mai favorabil este greuţ ă ţ ă de apreciat. Indicele de dependenţă care m soar acest raport are astfel valori maiă ă omogene la nivel mondial : Id=Pi/Pa, în care Id este indicele (rata) de dependen , Pi,ţă popula ia inactiv (neocupat ) iar Pa, popula ia activ (ocupat ). Prezen aţ ă ă ţ ă ă ţ unor valori ridicate ale unor fenomene precum şomajul, indisponibilizarea fizic este de natur s m reasc acest indice.ă ă ă ă ă

Dincolo de acest tablou general al „Lumii a Treia” exist ă o serie de diferen e înţ func ie de nivelul de dezvoltare şi de avansul tranzi iei demograficeţ ţ . Statele de la Golful Persic se disting astfel prin ponderea mai redus a popula iei tinere şi oă ţ pondere dispropor ionat a popula iei adulte (masculine mai ales) datoritţ ă ţ ă imigra iei masive a for ei de munc (Qatar şi Kuweit cu peste 70% adul i). Unţ ţ ă ţ caz particular îl prezint şi statele latino-americane şi cele din sud-estul Asieiă unde baza piramidei a început s se îngusteze, grupele de vârst sub 15 aniă ă fiind tot mai pu in numeroase. Tot aici, procesul de îmb trînire avanseazţ ă ă mai rapid, apropiindu-se sau dep şind pragul de 10% popula ie vârstnic .ă ţ ă Situa ii similare se întîlnesc şi în unele state musulmane recent intrate înţ faza de accelerare a tranzi iei demografice (statele din Maghreb, Turcia, Iran,ţ statele din Asia Central etc.).ă

Prognozele indic o îmb trînire rapid , inevitabil , a popula iei Globului,ă ă ă ă ţ de la 5.5% în 1970 şi 7% în 2000 se va dep şi 10%în 2025, în paralelă ponderea tinerilor reducându-se de şa 37.5% în 1970 la 31% în 2000 şi cel mult 24.8% în 2025. Decalajele dintre cele dou categorii de state se voră men ine prin iner ie, cea mai vizibil îmb trînire producându-se tot în stateleţ ţ ă ă dezvoltate, datorit conjunc iei dintre creşterea speran ei de via la naştereă ţ ţ ţă şi sc derea drastic a natalit ii, previziunile conducând la o situa ieă ă ăţ ţ catastrofal cu ponderi de 25-30% vârstnici în anul 2025. Procesul deă îmb trînire s-a manifestat mult timp numai ca urmare a reducerii natalit ii,ă ăţ sub forma îmb trînirii la bază ă. În ultimele decenii aceasta este înso it de ţ ă îmb trînireaă la vîrf, prin sc derea continu a mortalit ii la vârstele foarte avansate.ă ă ăţ Anterior, sc derea mortalit ii infantile atenua într-o anumit m sură ăţ ă ă ă fenomenul de îmb trînire, dar în prezent aceasta a atins valori minime, luptaă împotriva morbidit ii fiind dus aproape exclusiv la vârstele înaintate.ăţ ă Factorii enumera i anterior pot modifica aceste previziuni, fluxuri inevitabileţ de popula ie tîn r dinspre statele cu presiune demografic puternic (sudulţ ă ă ă ă Asiei, Africa) fiind deja puternic resim ite.ţ

Tabelul nr.27 : Structura popula iei pe grupe de vârst între 1980-2000 (înţ ă

%)0-15 ani Peste 65 ani Indic

ele de îmb trînireă

1980 1990 2000 1980 1990 2000 1980 2000

TERRA 34.3 32.8 30.8 6.5 6.5 6.9 0.19 0.22

AFRICA 46.6 45.4 43.3 3.0 2.9 3.1 0.07 0.07

-de Nord 43.7 41.3 37.8 3.7 3.6 4.1 0.08 0.11

-de Vest 49.0 47.6 45.1 2.7 2.7 2.9 0.06 0.06

-de Est 47.6 46.5 44.8 2.7 2.6 2.8 0.06 0.06

-Centrală 46.1 46.3 46.2 2.6 2.6 2.8 0.06 0.06

-de Sud 41.5 38.8 35.1 4.9 4.8 5.1 0.12 0.14

OCEANIA 27.4 26.9 25.9 9.3 9.7 10.2 0.34 0.39

ASIA 36.0 34.4 31.6 5.5 5.5 6.0 0.15 0.19

-de Sud-Vest 44.2 41.5 37.2 4.6 4.3 4.4 0.11 0.12

-Central-Sudică

42.1 37.9 33.4 4.4 4.4 4.5 0.10 0.13

-de Sud-Est 42.2 37.7 32.7 4.4 4.3 4.6 0.10 0.14

-de Est 28.1 26.3 23.9 6.7 6.8 7.4 0.24 0.31

AMERICA 32.2 30.7 28.1 8.0 8.0 8.3 0.25 0.30

-de Nord 22.1 22.0 21.2 11.5 12.1 13.1 0.52 0.62

-Centrală 41.6 39.9 37.6 4.1 4.0 4.0 0.10 0.11

-Caraibe 36.3 33.8 30.2 6.3 6.5 7.1 0.17 0.24

-de Sud 38.5 35.7 31.7 5.6 6.4 5.4 0.15 0.18

EUROPA 21.1 20.2 18.3 12.7 13.4 14.9 0.60 0.81

-de Nord 19.8 19.3 18.8 14.0 14.4 14.8 0.71 0.79

-de Vest 17.9 7.7 17.4 13.8 14.5 15.1 0.77 0.87

-de Sud 21.7 19.8 16.4 12.6 13.8 15.5 0.58 0.95

-de Est 24.3 2.6 19.1 11.4 11.9 13.1 0.47 0.69

Fed.Rusă 22.6 20.9 77.5 11.8 12.5 13.6 0.52 0.78

Surse : World Urbanization Prospects, The 2000 Revision, O.N.U., New York şi World Population Data Sheet. Population Reference Bureau, New York, edi iile din 1990-2002.ţ

Tabelul nr.28 :Structura popula iei pe grupe de vârst în principalele stateţ ă ale Globului între 1950-2025 (estim ri şi proiec ii, în %)ă ţ

0-14 ani 15-64 ani 65 ani şi peste

1950

1970

1995

2025

1950

1970

1995

2025

1950

1970

1995

2025

China 33.5 39.7 26.4 20.4 62.0 56.0 67.5 67.7 4.5 4.3 6.1 11.9

India 38.9 40.4 35.2 23.0 57.7 55.9 60.2 68.7 3.4 3.7 4.6 8.3

S.U.A. 26.9 28.3 22.1 19.7 64.9 61.9 65.3 62.2 8.1 9.8 12.7 18.1

Indonezia 39.1 42.3 33.0 23.0 56.9 54.7 62.7 68.8 4.0 3.0 4.3 8.3

Brazilia 42.0 42.5 32.3 22.3 55.5 54.3 62.5 66.9 2.5 3.5 5.2 10.8

Pakistan 37.9 46.3 44.3 31.3 56.7 50.6 52.7 65.7 5.3 3.2 3.0 5.0

Federa iaţ Rusă

28.9 26.6 21.1 16.6 64.9 65.8 66.9 65.4 6.2 7.7 12.1 18.1

Bangladesh 37.6 45,4 39.5 24.1 58.8 51.1 57.5 70.1 3.6 3.5 3.2 5.8

Japonia 35.4 24.0 16.2 13.9 59.6 68.9 69.6 60.5 4.9 7.1 14.1 25.7

Nigeria 45.7 45.4 45.6 37.2 51.9 52.1 51.7 59.1 2.4 2.4 2.8 3.8

Mexic 42.2 46.4 35.9 23.0 53.7 49.5 59.9 68.0 4.1 4.1 4.2 9.0

Germania 23.2 23.2 16.1 13.1 67.1 63.1 68.7 64.0 9.7 13.7 15.2 22.9

Filipine 43.6 45.5 38.3 24.8 52.8 51.8 58.3 68.0 3.6 2.7 3.4 7.2

Vietnam 34.3 43.8 37.5 23.6 61.8 51.9 57.7 69.4 3.9 4.3 4.9 7.0

Egipt 39.7 41.4 38.0 23.8 57.4 54.3 57.8 68.2 3.0 4.3 4.2 8.0

Turcia 38.3 41.1 33.9 22.7 58.4 54.5 61.1 68.1 3.3 4.4 5.0 9.2

Iran 39.1 45.8 43.5 27.9 55.6 50.7 53.6 66.4 5.3 3.5 3.9 5.7

Etiopia 44.1 45.1 46.4 40.1 52.9 52.4 50.8 56.6 3.0 2.5 2.9 3.3

Thailanda 36.2 42.9 31.2 18.9 59.6 54.0 63.6 69.5 4.2 3.1 5.2 11.6

Regatul 22.3 24.3 19.6 18.2 66.9 62.8 65.0 62.8 10.7 12.9 15.5 19.1

Unit

Fran aţ 22.7 24.8 19.6 17.7 65.9 62.3 65.5 61.4 11.4 12.9 14.9 21.3

Italia 26.3 24.6 15.1 13.2 65.4 64.5 68.9 62.9 8.3 10.9 16.0 25.2

R.D.Congo 43.7 44.3 48.0 40.7 52.5 52.9 49.2 56.4 3.8 2.9 2.9 2.9

Ucraina 27.2 25.0 20.1 17.4 65.2 65.9 65.9 65.0 7.6 9.1 14.0 17.6

Sursa: adaptare dup ă World Urbanization Prospects. The 2000 Revision, P.RB.,O.N.U, New York, 2000

Procesul de îmb trânireă a structurilor demografice au generat un interes deosebit din partea specialiştilor, europeni în primul rând. No iunea de îmb trânireţ ă demografic are un dublu sens : primul se refer la situa iile în care seă ă ţ observ o pondere ridicat a persoanelor în vârst ; al doilea se refer laă ă ă ă procesul în cursul c ruia aceast propor ie este în creştereă ă ţ . Acest proces nu este continuu ci prezint discontinuit i (creşteri bruşte sau plafon ri) datorateă ăţ ă influen ei unor modific ri endogene (c deri sau relans ri ale natalit ii ori aleţ ă ă ă ăţ mortalit ii) sau exogene (migra ii, conflicte)ăţ ţ . Îmb trânirea este astfel maiă degrab un fenomen rezidual, efect al mecanismelor care se manifest laă ă alte nivele ale structurii pe vârste. Structura ideal a unei popula ii sta ionareă ţ ţ este considerat urm toarea : 24% tineri, 46% adul i şi 30% vârstnici. Dac ,ă ă ţ ă nivelul fecundit ii este mai mare sau mai mic decât cel necesar înlocuiriiăţ genera iilor, structura pe vârste devine mai tân r sau mai îmb trânit decâtţ ă ă ă ă cea ideal . Un surplus de popula ie tân r are ca efect imediat sc dereaă ţ ă ă ă mortalit ii la fel cum un deficit implic o creştere a acesteia. Este motivulăţ ă pentru care unii specialişti sus in c fenomenul îmb trânirii nu poate fiţ ă ă „comb tut” decât prin creşterea natalit ii, imigra ia fiind un factoră ăţ ţ suplimentar de creştere a ponderii popula iei vârstnice pe termen mediu.ţ Trebuie spus c nici un stat nu se încadreaz practic în acest model ală ă popula iei sta ionare datorit inciden ei celorlal i factori (mobilitatea,ţ ţ ă ţ ţ modificarea comportamentului demografic etc.).

Implica iile demograficeţ ale acestui proces sunt contradictorii, fiind în acelaşi timp un efect al sc derii natalit ii dar şi o cauz suplimentar a acestuia.ă ăţ ă ă Implica iile economiceţ provin mai ales din creşterea num rului de pensionari careă poate modifica în sens negativ indicele de dependen dar şi din creştereaţă vârstei medii a popula iei active, cu efecte majore asupra productivit iiţ ăţ muncii ori asupra cheltuielilor salariale (personalul mai experimentat şi cu vechime este de obicei mai bine remunerat). Implica iile socialeţ provin din combinarea cu procesele de feminizare şi pauperizare la care se adaug creştereaă bugetului asisten ei sanitare. ţ Implica iile psiho-socialeţ constituie mai degrab ună risc, dificil de m surat, vizibil mai ales în „îmb trânirea mentalit ilor”.ă ă ăţ

IV.5.Structura popula iei pe sexeţ

În mod normal, structura pe sexe a popula iei este foarte echilibratţ ă, consecin aţă faptului c la sexul masculin atât natalitatea cât şi mortalitatea sunt sensibilă mai ridicate decât la cel feminin. Astfel, la vârstele tinere se înregistreaz înă mod obişnuit o dominare a sexului masculin ca urmare a unei natalit iăţ superioare cu circa 5%. Mortalitatea masculin mai ridicat , consecin aă ă ţă unei frecven e sporite a accidentelor, bolilor profesionale, consumului deţ alcool, tutun şi droguri dar şi a particip rii active la conflictele militare,ă echilibreaz propor ia celor dou sexe, dup 20 vârsta de ani iar de la 40-45ă ţ ă ă de ani sexul feminin devine dominant, situa ie care se accelereaz dup 65ţ ă ă de ani.

Raportul numeric între cele dou sexe, marcheaz în general o egalitateă ă aproape perfect la nivelul popula iei mondialeă ţ : 50.1% b rba i şi 49.9%femei.ă ţ Acest echilibru este frecvent perturbat de efectele conflictelor militare, de mobilitatea teritorial , de st rile sociale specifice diverselor comunit i, deă ă ăţ tratamentul inegal al femeilor în unele societ i etc.ăţ

Un dezechilibru evident între sexe este înc prezent în statele angajate masiv înă ultimul r zboi mondială unde pierderile umane, în rândul b rba ilor mobilizabili, auă ţ fost imense (actuala genera ie de 80-85 ani). Astfel de situa ii sunt încţ ţ ă frapante la state ca Ucraina (46.7%masculin), Rusia (46.9%masculin), Germania (48.5%masculin) sau în alte state din Europa central-estic . Acestaă este un efect al pierderilor umane imense (17 mil. sau 9% din popula ie, înţ fosta U.R.S.S.), ast zi b rba ii prezentând o raritate la peste 70 de ani înă ă ţ state ca Rusia sau Ucraina (24% masculin). Dezechilibrul era şi mai mare dup r zboi dar s-a redus treptat în urm toarele decenii, mai rapid înă ă ă Germania prin intermediul migra iilor pentru munc . În perspectiva imediatţ ă ă acest efect va disp rea, orice diferen între propor iile celor dou sexe laă ţă ţ ă vârste avansate fiind imputabile mortalit ii diferen iale care cel pu in înăţ ţ ţ Rusia afecteaz foarte mult b rba ii înainte de 70 de ani. România prezint oă ă ţ ă situa ie mai apropiat de aceea a statelor din sudul Europei, unde seţ ă constat o reducere sensibil a ponderii popula iei masculine dup 1980 caă ă ţ ă urmare a speran ei de via mai reduse a b rba ilor (49.3%masculin în1992ţ ţă ă ţ şi 48.7% în 2002).

Mobilitatea teritorială deformeaz la rândul ei profund structura pe sexe prină participarea prioritar a for ei de munc masculine la migra iile interne sauă ţ ă ţ interna ionale. În mod curent statele, regiunile, localit ile polarizatoare, cuţ ăţ un bilan migratoriu pozitivţ cunosc tendin a general de creştere propor ional aţ ă ţ ă popula iei masculine. Tipice sunt statele petroliere de la Golful Persic (E.A.U.ţ cu 64.5% masculin în 1990, Qatar cu 63.6%) dar şi unele state atractive din sud-estul Asiei, Oceania sau America Latin (Singapore, Venezuela, Australia,ă Noua Zeeland , Nauru). Trebuie remarcat c şi în acest domeniu, ultimeleă ă decenii au modificat profund structura popula iei imigrate, femeile având oţ participare tot mai semnificativ atât pentru a ocupa locurile de muncă ă excedentare cât şi pentru reîntregirea familiilor. Pe plan regional, acest fenomen este de obicei evident acolo unde domin muncile grele (industriaă extractiv , şantiere de construc ii, exploat ri forestiere) mai ales dac şiă ţ ă ă condi iile climatice sunt foarte grele, cazul unor regiuni ale Siberiei – Yaku ia,ţ ţ

Kamceatka, unde popula ia masculin vine adesea temporar, benevol sauţ ă alt dat for at. În România este înc un fenomen caracteristic bazineloră ă ţ ă carbonifere din Oltenia (Motru-Rovinari), unor centre miniere din Mun iiţ Apuseni sau petroliere din bazinul Tazl ului S rat, dar în ultimul timp şi unoră ă regiuni rurale profund afectate de exodul rural care a antrenat masiv popula ia feminin (cazul unor arii largi din Podişul Bîrladului de ex.). Înţ ă situa ii extreme la nivel mondial s-au înregistrat şi st ri anormale,ţ ă generatoare de vicii şi probleme sociale inerente ca în cazul tinerelor oraşe miniere din insula Bougainville (Papua-Noua Guinee) unde în 1975 peste 88% din popula ie era constituit din b rba i.ţ ă ă ţ

S.U.A. deşi continu s constituie principala destina ie a migra ieiă ă ţ ţ interna ionale nu mai de in o preponderen masculin ca în trecut, efect alţ ţ ţă ă reducerii imigra iei individuale în favoarea celei familiale dar şi a ponderiiţ mai reduse a imigra iei în creşterea total a popula iei. Astfel şi acest statţ ă ţ dezvoltat s-a raliat la procesul de feminizare determinat de creşterea speran ei de viaţ ţă la naştere (în 1999 circa 48.7% din popula ia acestui stat era de sexţ masculin).

La cel lalt pol, în statele, regiunile şi localit ile cu ă ăţ bilan migratoriuţ negativ, în mod obişnuit se produc creşteri anormale ale ponderii popula ieiţ feminine, dezvoltat paralel cu creşterea popula iei vârstnice, urmare aţ plec rii tinerilor adul i. Tipice au fost în Europa statele mediteranene precumă ţ Portugalia cu 47.5% masculin înainte de 1985 sau Malta. În Asia de Sud-Vest se remarc Yemenul cu 48% masculin iar în sudul Africii, Botswana cu 46.2%ă masculin ori unele insule din Antile precum Grenada cu 47.2% masculin. Aceste valori s-au modificat sensibil în ultimele decenii, prin revenirea celor pleca i pentru lucru dar şi pentru c fenomenul antreneaz tot mai mult şiţ ă ă popula ia feminin .ţ ă

Pe plan regional acest fenomen este larg prezent în regiunile rurale lipsite de suficiente locuri de munc pentru b rba i, cazul unor jude e mai slab dezvolă ă ţ ţ tate din România (Botoşani, Vaslui, Teleorman, Giurgiu, S laj) dar dup 1990 situa ia s-aă ă ţ „ameliorat” prin disponibilizare. Exist şi situa ii mai rare în care mobilitateaă ţ teritorial a antrenat masiv popula ia feminin , cu un evident specifică ţ ă profesional. Este cazul unor centre ale industriei textile (Ivanovo şi Vladimir în centrul Rusiei de ex.) unde feminizarea popula iei este foarte accentuat .ţ ă Un caz particular a fost pîn de curând cel al Irlandei unde emigra iaă ţ tradi ional a femeilor în Marea Britanie sau peste ocean, în scopul prest riiţ ă ă unor servicii prost remunerate în paralel cu ocuparea masiv a b rba ilor înă ă ţ muncile agricole specifice, genera o dominan masculin , eviednt înc ,ţă ă ă ă deşi dup integrarea în comunitatea economic european aceast ar aă ă ă ă ţ ă cunoscut un veritabil boom economic (50.5% masculin). Este de altfel o situa ie tot mai frecvent in estul Europei unde emigra ia for ei de muncţ ă ţ ţ ă feminine este foarte important .ă

Nivelul de dezvoltare social-economic ă prin intermediul speran ei medii de via laţ ţă naştere genereaz procesul de feminizare în statele dezvoltate, corelat cuă creşterea ponderii vârstnicilor (tab.27). Propor ia popula iei masculine în acesteţ ţ state este sim itor mai redus decât media mondial (48.4% fa de 50.1),ţ ă ă ţă

dezechilibru şi mai evident la unele unit i teritoriale mici cu standardăţ economic înalt şi cu o tendin de concentrarea a unor p turi socialeţă ă vârstnice, cazul Principatului Monaco cu 45.7%, fenomen favorizat de atractivitatea climatico-turistic .ă

Tabelul nr.29 : Structura popula iei pe sexe între 1975-1995ţ1975-1977 1995-1997 1975-1977 1995-1997

M F M F M F M F

TERRA 50.2 49.8 50.1 49.9 -de Est 50.3 49.7 50.1 49.9

AFRICA 50.1 49.9 49.6 50.4 AMERICA 49.6 50.4 49.1 50.9

-de Nord 50.5 49.5 50.3 49.7 -de Nord 49.3 50.7 48.8 51.2

-de Vest 50.1 49.9 49.4 50.6 -Centrală 50.3 49.7 49.4 50.6

-de Est 49.9 50.1 49.4 50.6 -Caraibe 49.9 50.1 49.5 50.5

-Centrală 49.6 50.4 49.0 51.0 -de Sud 49.6 50.4 49.4 50.6

-de Sud 50.4 49.6 49.7 50.3 EUROPA 48.5 51.5 48.6 51.4

OCEANIA 50.1 49.9 49.8 50.2 -de Nord 49.0 51.0 49.0 51.0

ASIA 50.9 49.1 50.7 49.3 -de Vest 48.4 51.6 48.6 51.4

-de Sud-Vest 51.5 48.5 51.5 48.5 -de Sud 49.2 50.8 49.1 50.9

-Central-Sudică

51.9 48.1 51.7 48.3 -de Est 47.7 52.3 47.9 52.1

-de Sud-Est 49.9 50.1 49.6 50.4 Fed.Rusă 46.1 53.9 46.7 53.3

Sursa : Demographic Yearbook, O.N.U., New York, edi iile din 1979 şi 1999ţ

Dimpotriv , în rile Lumii a Treia standardul coborît al nivelului de trai,ă ţă speran a medie de via la naştere redus şi ponderea foarte mare aţ ţă ă tineretului reprezint tot atâtea explica ii ale contur rii unei anumiteă ţ ă predominan e masculine (50.7% masculin). Acest dezechilibru esteţ exacerbat de starea de inferioritate a femeilor în multe state din această categorie, conducând şi la supramortalitate feminin (lipsp de asistenă ă ţă social la repetatele naşteri, lipsa asisten ei medicale acordat feti eloră ţ ă ţ bolnave, muncile grele prestate în agricultur sau în activit ile casnice etc.).ă ăţ Tipice din acest punct de vedere sunt uneel state din Melanezia (52%masculin) şi Asia Musonic (52.4%masculin în Pakistan sau 51.6% înă Bangladesh sau în China) precum şi unele state musulmane sau din America Central . India şi China se încadreaz în aceeaşi categorie determinândă ă uşoara preponderen a popula iei masculine la nivel mondial. Aceastţă ţ ă amprent a subdezvolt rii s-a men inut şi în Europa, în cazul singular ală ă ţ

Albaniei (51.3% masculin în 1950 şi 51.5% în 1997).

IV.6.Structura social-economic a popula ieiă ţ

Este o alt component esen ial în studiul popula iei. De modul în careă ă ţ ă ţ o popula ie dat este structurat social şi economic depind multe dintreţ ă ă procesele dinamice sau structurale de ansamblu ale acesteia. Oamenii sunt fiin e sociale pentru care apartenen a la un grup este definitoriţ ţ e. Aceste grupuri se pot constitui pe diverse criterii dintre care cele mai importante deriv din pozi ia pe careă ţ fiecare individ o ocup în cadrul societ ii, definit alt dat de raporturile deă ăţ ă ă ă putere care impunea constituirea unor clase sociale iar ast zi se manifest înă ă primul rând prin specificul profesiei. Structura social-economic a popula ieiă ţ a fost dintotdeauna foarte complex , corespunz tor diviziunii sociale aă ă muncii şi a complicatelor raporturi de putere. Între cele dou categorii deă structur (social şi economic ), sunt numeroase întrep trunderi f r să ă ă ă ă ă ă existe o suprapunere complet . Ordinea social este de multe ori stabilită ă ă prin tradi ie (scris ori perpetuat prin cutume) fiind ceva mai rigid , pe cândţ ă ă ă cea economic este mai mobil .Pe parcursul unei vie i individul poate s -şiă ă ţ ă schimbe mult mai lesne pozi ia economic decât pe cea social .ţ ă ă

IV.6.1.Structura socialăStructura social prezint un interes geografic deosebit în m sura în careă ă ă

conduce la apari ia unor clivaje sau diferen ieri spa iale. Societatea cunoaşteţ ţ ţ în ansamblu dou forme de structuri sociale : ă egalitare şi inegalitare. Societ ileăţ egalitare sunt specifice mai ales unor comunit i primitive, cu o economieăţ simpl şi o diviziune intern bazat mai degrab pe caracteristicile biologiceă ă ă ă (vârst , sex). Societ ile inegalitare, caracteristice comunit ilor evoluate, cuă ăţ ăţ o economie complex şi cu o diviziune intern derivat din combina iaă ă ă ţ aptitudinilor şi performan elor individuale sau de grup. Un caz particular l-auţ constituit societ ile de tip sovieticăţ , voit comuniste dar care în esen erau bazate peţă inegalit i mascate, reieşite nu din calitatea categoriilor privilegiate cât dinăţ acapararea func iilor vitale ale statului şi asigurarea controlului asupraţ societ ii şi individului. În general se admite c diferen ele sociale sunt unăţ ă ţ rezultat al inegalit ii şanselor şi c eliminarea acestora este posibil doarăţ ă ă progresiv, mai întâi prin egalitatea juridic , apoi prin egalitatea politic şi înă ă cele din urm prin asigurarea unei egalit i sociale, mai greu de definit şi deă ăţ ob inut. În fond chiar şi în statele cele mai democratice, egalitatea juridic şiţ ă politic nu este perfect date fiind diferen ele derivate din nivelul deă ă ţ educa ie, statutul social moştenit şi distribu ia veniturilor ţ ţ (R.Boudon, Dictionnaire de sociologie, 1998).

Majoritatea societ ilor moderne sunt profund inegalitareăţ , cu toate progresele înregistrate de societatea de consum de tip occidental. O diferen profund marcheazţă ă ă îns rile dezvoltate de cele în curs de dezvoltare. În prima categorie deă ţă state, progresul social din ultimele dou secole a redus polarizarea laă extreme a societ ii, aceasta concentrându-se la un nivel mediu, în ceea ceăţ este cunoscut ast zi drept ă clasa de mijloc care asigur echilibrul social, fiindă

profund implicat în organizarea, func ionarea şi administrarea societ ii. ă ţ ăţClasele suprapuse de alt dat subzist în diverse propor ii – ă ă ă ţ nobilimea cu un rol

simbolic în unele state (cele monarhice) iar burghezia este tot mai integrat în clasa deă mijloc. În rile în curs de dezvoltare, polarizarea societ ii este înc foarteţă ăţ ă puternic , ă dualismul rezultat în absen a dialogului dintre majoritatea constrâns sţ ă ă accepte normele unei minorit i de factur oligarhic în cele mai multeăţ ă ă cazuri, de obicei prin pîrghia corup iei, fiind unul din factorii care frîneazţ ă progresul social. Totuşi în cele mai multe dintre aceste state îşi face loc treptat şi modelul social occidental bazat pe egalitatea şanselor şi afirmarea plenar a fiec rui individ. Lumea a Treia propune o multitudine de modeleă ă sociale, unele foarte vechi, cazul sistemului de caste din India, dar cele mai multe sunt profund bulversate de procesele mondializ rii şi globaliz rii.ă ă

O tipologie a structurii sociale poate pleca şi de la stadiul atins în dezvoltarea societ ii. Derruau (1976, 1996)ăţ , deosebea urm toarele tipuri ă

-societ i rurale primitive, cu structur tribalăţ ă ă, aflate în restrângere, specifice în ariile mai izolate din zona intertropical mai rar în zona boreal .ă ă

-societ i rurale cu structur seniorial a propriet iiăţ ă ă ăţ , extrem de polarizate din punctul de vedere al standardului de via , caracteristice în zonele de vecheţă civiliza ie din sudul Asiei, Orientul Apropiat şi nordul Africii;ţ

-societ i rurale occidentale tradi ionale ăţ ţ cu o pondere ridicat a popula ieiă ţ neagricole şi standard de via relativ omogen;ţă

-societ i rurale avansateăţ , cu o pondere relativ ridicat a popula iei agricoleă ţ , specifice în primul rând Europei sudice şi central-estice dar tot mai prezente şi în Asia sau America Latin , pe fondul unor reforme agrare;ă

-societ i rurale de tip colonialăţ , formate prin juxtapunerea unor popula ii cuţ tradi ii culturale şi nivel de trai diferen iat, tipice în America Latin ;ţ ţ ă

-societ i puternic urbanizate,ăţ cu o structur mai complex , dominat deă ă ă „clasa de mijloc”, aşa cum este cazul Americii de Nord, Europei de Vest sau Japoniei;

-„democra iile populare” cu un standard economic mai redus şi cu tradi iiţ ţ comunitare puternice, cazul Chinei, Vietnamului, R.P.D.Coreene etc.

-„democra iile populare” cu un standard economic mai ridicat dar maiţ polarizate din punct de vedere social, cazul tipic al fostei U.R.S.S. şi fostelor state comuniste europene.

Structurile sociale evolueaz permanent iar ultimele dou categorii s-auă ă transformat enorm dup 1980. Astfel China evolueaz tot mai mult pe orbitaă ă liberalismului şi a polariz rii nivelului de trai iar statele est-europene suntă încadrate în categoria „societ i în tranzi ie”.ăţ ţ

În literatura sociologic exist o disput între cei care folosescă ă ă conceptul de clas socială ă, de sorginte marxist şi cei care folosesc conceptul de ă p tur socială ă ă. În primul caz categoriile de popula ie sunt raportate la locul pe care-l ocup înţ ă sistemul productiv, deosebindu-se astfel câteva mari clase : r nimea, mariiţă ă proprietari funciari, muncitorii, burghezia (din care se divizeaz de obiceiă mica burghezie) şi intelectualitatea. Evolu ia societ ii face mai adaptabilţ ăţ ă situa iei actuale al doilea concept, v zut ca fiind mai dinamic şi mai instabil.ţ ă Astfel sociologii americani deosebesc de regul urm toarele strate (p turi)ă ă ă

sociale : elita (clasa superioar ); ă noii îmbog i iăţ ţ , care au tendin a de a se contopi cuţ cea anterioar ; ă p tura de mijloc intelectualizată ă (notabilit ile în special);ăţ p tura de mijloc propriu-zisă ă format din grosul func ionarilor publici; ă ţ micii întreprinz tori şi produc tori particulariă ă (agricultori, comercian i, artizani); ţ muncitorii specializa iţ ; p tura inferioar proletarizată ă ă, care cuprinde muncitorii necalifica i,ţ şomerii, imigran ii ilegali etc (Nonjon, 2000). Aceast structur corespunde înţ ă ă primul rând modelului american dar este perfect aplicabil şi în celelalteă state dezvoltate. Societ ile în tranzi ie tind şi ele spre acest model.ăţ ţ

IV.6.2. Structura economicăAcest mod de structurare a unei popula ii pleac de la una din caracteristicileţ ă

umane esen iale – ţ natura muncii prestate, necesitatea practic rii unei activit iă ăţ conforme cu aspira iile personale, cu creativitatea de care dispune fiecareţ dar şi în func ie de nevoile sociale. ţ Capacitatea de munc a individului este strînsă legat de structura pe grupe de vârstă ă, în func ie de aceasta popula ia putândţ ţ fi divizat în trei mari categorii : ă

-popula ia aflat înainte de vârsta de muncţ ă ă : copiii şi o parte dintre adolescen i, angrena i îţ ţ n studiu;

-popula ia în vârst de muncţ ă ă, care în statele moderne delimitat legal, de celeă mai multe ori între 16-60(65) de ani, constituie elementul activ al societ iiăţ , antrenat în activit i productive sau de servicii;ăţ

-popula ia aflat dincolo de vârsta activ ,ţ ă ă legiferat de la caz la caz întreă 57 şi 65 de ani, diferen iat pe sexe, cuprinzând popula ia care a dep şitţ ţ ă vârsta legal de munc .ă ă

Aceast situa ie este una pur teoretică ţ ă, realitate fiind mult mai complex .ă Exist un num r important de persoane care muncesc şi înainte şi după ă ă vârsta de munc : cazul copiilor în multe state ale Lumii a Treia şi nu numai,ă sau al agricultorilor pentru care de regul nu exist limit de vârst . Pe deă ă ă ă alt parte exist şi persoane în vârst de munc incapabile s presteze oă ă ă ă ă activitate util (ă handicapa iiţ ). Exist astfel o diferen între popula ia în vârstă ţă ţ ă de munc şi popula ia capabil de munc (ă ţ ă ă resursele de muncă).

Nu toat popula ia capabil de munc este antrenat efectiv înă ţ ă ă ă activitate, datorit condi iilor social-economice concrete, unor tradi ii,ă ţ ţ nivelului redus de preg tire, situa iilor politice diverse, ci numai ă ţ popula iaţ activă. Restul formeaz ă popula ia între inut sau inactivţ ţ ă ă. No iunea de popula ieţ ţ activ defineşte o categorie imprecis determinat , întrucât cuprinde şiă ă şomerii, membrii familiei car asigur un ajutor temporar în procesul munciiă etc. De aceea, în unele state se opereaz şi cu no iunea de ă ţ popula ie ocupatţ ă, care cuprinde numai acele persoane care lucreaz efectiv şi stabil. Informa iile cantitativeă ţ la nivel mondial asupra acestei categorii lipsesc, spre deosebire de cele asupra popula iei active, vehiculate mai des. Diferen a dintre popula iaţ ţ ţ activ şi cea capabil de munc este dat de o serie de grupuri mai mult sauă ă ă ă mai pu in importante numeric de la un stat la altul : femeile casnice,ţ studen ii, tinerii care efectueaz serviciul militar etc.ţ ă

Popula ia activţ ă reprezint la nivel mondial dup O.I.M., ă ă 42.3% din efectivele totale, la nivelul anului 2000, corespunzând cu circa 2 496 mil.persoane, popula ia între inutţ ţ ă

cuprinzând 57.7% deci 3 397 mil. Ponderea popula iei active în totalulţ popula iei este în general mai ridicat în statele dezvoltateţ ă (46.5%) decât în cele în curs de dezvoltare (circa 40%) din mai multe motive :

-diferen ele care apar în structura pe grupe de vârstţ ă – ponderea mai ridicată a adul ilor în rile dezvoltate şi invers a copiilor şi adolescen ilor în rile înţ ţă ţ ţă curs de dezvoltare;

-nivelul mai înalt de dezvoltare care creeaz în statele dezvoltate cerin e maiă ţ mari de for de munc în servicii; ţă ă

-nivelul morbidit iiăţ este mult mai ridicat în statele slab dezvoltate, impunând o frecven mai mare a incapacit ii de munc ; ţă ăţ ă

-slaba utilizare a for ei de munc feminineţ ă din statele în curs de dezvoltare, în special acolo unde Islamul creeaz cadrul juridic.ă

Ponderea mai ridicat a popula iei active, peste 50%, s-a înregistrat multă ţ timp în statele care au avut sau mai au înc , o ă economie centralizat-planificată (estul Europei şi al Asiei), unde s-a c utat f r succes, indiferent deă ă ă rentabilitatea şi productivitatea activit ii prestate, asigurarea unui loc deăţ munc pentru cea mai mare parte a popula iei în vârst de munc (valoriă ţ ă ă maxime înregistrau R.P.D.Coreean – 54.6%, dar şi fosta Cehoslovacie,ă România etc.). Industrializarea for at înso it de deschiderea a numeroaseţ ă ţ ă şantiere pentru diverse obiective economice, multe inutile, explica nivelul ridicat de ocupare a for ei de munc dar şi veniturile modeste aleţ ă personalului. Dup 1990 aceast situa ie s-a p strat în general datorită ă ţ ă ă sc derii ponderii popula iei tinere, asemenea multor state occidentaleă ţ (România cu 53.4% în 1998 de ex.). În unele dintre aceste state, ponderea popula iei active a sc zut lent (Rusia de la 48.5% în 1990 la 47.2 % în 1998),ţ ă în primul rând ca urmare a diminu rii locurilor de munc pentru femei.ă ă

În statele occidentale industrializate, ponderea popula iei ocupate era în generalţ mai redus decât în categoria anterioar – 43.7% în 1990, în medie, datorită ă ă antren rii într-o m sur mai mic a femeilor în procesele productive, salariileă ă ă ă ridicate ale b rba ilor fiind adesea suficiente între inerii familiei (la un nivelă ţ ţ de trai modest), dar şi ponderii ridicate a popula iei vârstnice, rezultatţ combinat al speran ei de via ridicate şi a natalit ii reduse. Indicele deţ ţă ăţ activitate al popula iei masculine era aici de 53% fa de 57% în fostele stateţ ţă comuniste, dar numai 30% la popula ia feminin , fa 39.1%, înainte deţ ă ţă 1980. Dup aceast dat diferen ele dintre aceste state s-au redus,ă ă ă ţ producându-se o nivelare atât datorit îmb trînirii generale a popula iei dină ă ţ statele est-europene cât şi creşterii continui a gradului de ocupare a femeilor din statele occidentale, reflex al creşterii cerin elor materiale ale familiilor. Înţ ultimul timp îns , propor ia popula iei feminine este din nou în sc dere,ă ţ ţ ă fenomen vizibil mai ales în statele afectate de şomaj. De exemplu, în S.U.A., de la 17% în 1980 s-a ajuns la 43.8%în 1984 în pentru a coborî lent la 40.2% în 1998; în Finlanda ajunsese în 1990 la 47.2% pentru a coborî la 45.3% în 1998, doar în Suedia se men ine constant , la circa 46.9%. O creştere vizibilţ ă ă a gradului de ocupare a for ei de munc feminine s-a înregistrat în stateleţ ă din sudul Europei cu un nivel în general sc zut (Grecia, Spania, Italia, undeă mult timp propor ia femeilor active nu dep şea 30%, ast zi dep şind cu multţ ă ă ă

40%). Valori ridicate ale ponderii popula iei active se înregistreaz în uneleţ ă state cu o industrie puternic precum Japonia (53.2% în medie) sau cu oă dezvoltare ampl a serviciilor (Elve ia cu 55%) valori peste 50%ă ţ caracterizând în prezent şi S.U.A., Canada, statele scandinave, Australia ş.a

În rile în curs de dezvoltare şi în cele subdezvoltateţă , gradul de ocupare a popula iei în diferite activit i este mai redus, coborând adesea sub 30%ţ ăţ (Pakistan cu 27.9% de ex.). Datele referitoare la Africa sau Asia de Sud (38.5%, respectiv 38.1%) reflect doar într-o m sur redus realitateaă ă ă ă ignorând adesea muncile agricole foarte grele depuse de majoritatea femeilor, explicându-se de ce în multe state islamice, statistica oficială acord o propor ie anormal de mic femeilor antrenate în activit iă ţ ă ăţ productive (doar 8.9% în cazul citat al Pakistanului). Mai mult, creşterea economic mai lent decât aceea a sporului natural face ca în multe dină ă statele în curs de dezvoltare s se produc ă ă o sc dere a ponderii popula ieiă ţ active în popula ia totalţ ă. Avansul tranzi iei demografice manifestat prinţ sc derea propor iei popula iei tinere impune dup 1990 o creştere aă ţ ţ ă propor iei popula iei active, inclusiv a celei feminine, mai ales în statele înţ ţ care procesul de industrializare şi de dezvoltare a serviciilor se manifestă viguros. Este cazul Egiptului în care ponderea popula iei active era de 30%ţ în 1976, în descreştere pîn la 28.4% în 1986 dar ulterior se impune oă creştere pîn la 30.7% în 1998, în cazul for ei de munc feminine creştereaă ţ ă fiind şi mai semnificativ , de la 9% la 14.6%. Şi în aceast categorie de stateă ă exist unele excep ii, reprezentate de statele cu o economie dinamic , înă ţ ă care indicele de activitate este foarte înalt, în cazuri extreme dep şindu-seă 60% (E.A.U.) sau 50% (Chile cu 51.8%, Singapore, Taiwan, Coreea de Sud, state în care şi utilizarea for ei de munc feminine este ridicat , peste 40%).ţ ă ă Un grad înalt de utilizare a for ei de munc masculine caracterizeazţ ă ă întreaga Americ Latin . ă ă

Toate aceste informa ii statistice trebuie privite cu precau ie întrucât chiarţ ţ în statele dezvoltate un rol important îl are economia subterană, cu corolarul ei, munca la negru. Se includ aici acele activit i clandestine care scap fiscalit ii :ăţ ă ăţ servicii de vecin tate, activit ile disimulate ale unor artizani, dublaă ăţ activitate a multor angaja i, atelierele clandestine. Nu trebuie confundat cuţ ă activit ile temporare (specifice în turism). De exemplu în Fran a, surseleăţ ţ statistice indic o pondere de 4% a acestui sector în P.I.B. (1999) pentru caă în rile în tranzi ie s ajung la 20-30% sau chiar mai mult. În stateleţă ţ ă ă occidentale acest sector este cu atât mai greu de controlat cu cât popula iaţ activ este în general format din imigran i.ă ă ţ

Popula ia activ este afectat tot mai mult de grava problem aţ ă ă ă şomajului în întreaga lume. Şomajul, ca fenomen social poate fi total sau par ial,ţ permanent sau temporar, afectând mase imense de oameni, societatea contemporan nefiind capabil s creeze un front de lucru corespunz toră ă ă ă pentru a absorbi întreaga popula ie activ . Mai mult, întreprinz torii înşişiţ ă ă sunt interesa i în men inerea şomajului pentru a putea exercita presiuniţ ţ asupra salaria ilor. Cele mai multe curente de gândire economic v d înţ ă ă şomaj un fenomen absolut normal, necesar pentru constituirea unei rezerve de mîn de lucruă

dar se accept c dep şirea unor limite constituie un semnal al unei crize social-ă ă ăeconomice profunde.

Pentru a fi şomer trebuie „întrunite” câteva condi ii de bazţ ă : s fii lipsit de ună loc de munc remunerat; s fii apt de munc ; s fii în c utarea unui loc deă ă ă ă ă munc ; aceast c utare s fie una activ în sensul accept rii oric rei oferteă ă ă ă ă ă ă compatibile cu nivelul profesional. Astfel un individ care refuz orice ofertă ă sau nu caut de lucru nu poate fi considerat şomer. Condi iile men ionateă ţ ţ introduc o doz ridicat de ambiguitate în contabilizarea fenomenului la nivelă ă mondial încât informa iile furnizate nu sunt deplin comparabile dţ e la un stat la altul.

Gravitatea acestui fenomen se manifest în ansamblul ă statelor în curs de dezvoltare şi subdezvoltate chiar dac este greu de apreciat. În acest caz este vorba deă un şomaj în primul rând rural determinat de lipsa de p mînt, de distribu ia inegală ţ ă a propriet ii funciare şi de creşterea exploziv a popula iei ((80% dintreăţ ă ţ şomeri tr iesc în mediul rural). O apreciere vag a num rului şomerilor dină ă ă aceste state poate conduce la circa 400 mil. adic ă ¼ din popula ia activ ,ţ ă ponderea ridicat fiind datorat intr rii, an de an, pe pia a muncii a unoră ă ă ţ genera ii tot mai numeroase de tineri, rezultate din explozia demografic .ţ ă Circa jum tate dintre aceşti şomeri tr iesc în Asia, inclusiv în China undeă ă este un fenomen larg r spândit cu toat politica de creare a unui num r câtă ă ă mai mare de locuri de munc . Africa are cel pu in 115 mil. şomeri (circa 30%ă ţ din popula ia activ ) iar America Latin , peste 80 mil., dintre care 15 mil. înţ ă ă Brazilia. Exist cazuri extreme în care chiar 50% din popula ie este şomeră ţ ă (Haiti, Salvador), state suprapopulate cu pu ine resurse economice.ţ Conflictele militare pot avea ca efect stagnarea economic şi implicită creşterea şomajului, cum a fost cazul Iranului dup dezastruosul r zboi cuă ă Iraqul (40% şomeri în 1994).

În statele industrializate, şomajul este mai pu in grav, fiind completţ înregistrat şi mai vizibil, constituind un fenomen specific mediului urban. Aici înregistreaz ă oscila ii cicliceţ permanente, cu creşteri în perioadele de criz sauă stagnare economică (de exemplu, faza de recesiune economic declanşat în 1982) şiă ă reduceri în perioadele de avînt economic (cazul perioadei de avînt economic din America de Nord dup 1990). În ansamblu statele occidentale industrializate înregistrau înă 1998 circa 30 mil. şomeri (cf.O.C.D.E.) dintre care 16.5 în Uniunea Europeană unde indicele mediu era de 8% din popula ia activ . Distribu ia geografic aţ ă ţ ă şomajului este inegal , atingând 12% în statele cu probleme economiceă (Finlanda, Spania, Belgia, Danemarca) dar coborând sub 5% în S.U.A. şi având valori constant reduse în Japonia unde practica muncii cu jum tate deă norm este frecvent ca şi în Coreea de Sud (cu valori în creştere în ultimulă ă deceniu de la 2.5% la 3.4% respectiv de la 2.8% la 4%, reflectând dinamismul economic al acestor state dar şi sensibilitatea la crizele conjuncturale precum aceea din 1997 care a afectat Asia de Sud-Est). Tranzi ia economic din Europa Central-Estic a creat o nou problemţ ă ă ă ă pentru aceste state, anterior şomajul fiind camuflat sub diverse forme. Pentru 1998 num rul şomerilor era evaluat la circa 7 mil., fiind cronic înă statele desprinse din fosta Iugoslavie (Macedonia cu 31.6% sau Iugoslavia

restrîns cu 24.7%). Tendin a din ultimii ani indic şi în aceste state oă ţ ă sc dere dar o mare parte a şomajului este înc mascat sub forma ă ă ă şomajului tehnic su a muncii la „negru”.

Explica iile aduse acestui fenomen sunt diverse. ţ Teoria liberal neoclasică ă pleac de la raportul dintre cerere şi ofert pe pia a muncii. Paradigmaă ă ţ central a acesteia este echilibrul general dintre pia a de consum şi pia aă ţ ţ muncii a c ror ajustare poate conduce la utilizarea cvasicomplet aă ă popula iei active. În acest cadru nu pot exista decât dou forme de şomaj :ţ ă şomajul voluntar, datorat refuzului de a ocupa un loc de munc ; ă şomajul tranzitoriu, corespunz tor adapt rii la oferta pie ei de munc . ă ă ţ ă

Keynes consider şomajul un efect al insuficien ei cererii globale (consum,ă ţ investi ii, exporturi) între inut adesea de întreprinderile care prefer sţ ţ ă ă ă men in un nivel sc zut al salariz rii. Singura modalitate de a relansa pia aţ ă ă ă ţ muncii este astfel interven ia voluntarist a statului prin creştereaţ ă cheltuielilor publice.

Teoria dezechilibrului conciliaz cele dou teorii anterioare considerând că ă ă sursa disfunc iiilor pie ei muncii este lipsa suple ei ţ ţ ţ activit ilor economiceăţ datorat insuficien ei cererii de bunuri, rentabilit ii reduse aă ţ ăţ echipamentelor, inadpat rii produc iei la pia a de consum şi insuficien eiă ţ ţ ţ competitivit ii. Dou solu ii pot rezolva astfel criza locurilor de munc :ăţ ă ţ ă ameliorarea cererii de bunuri care ar implica o creştere a produc iei;ţ ameliorarea rentabilit ii întreprinderilor prin creşterea profitului care poateăţ sprijini modernizarea procesului de produc ie.ţ

Teoria marxistă este apropiat de cea keynesian punând accent peă ă contradic ia structural dintre interesul de ansamblu al sistemului social de aţ ă spori veniturile salariale şi interesul particular al întreprinderilor de maximizare a profitului prin sc derea salariilor.ă

Teoria regula ionistţ ă corespunde realit ilor derivate din criza modeluluiăţ fordist de creştere economică care a condus la înlocuirea investi iilor în capacit ileţ ăţ productive cu cele destinate creşterii productivit ii (automatizare,ăţ cibernetizare) şi la reducerea necesarului de for de munc în sectoareleţă ă productive. Absorb ia acestui surplus de c tre activit ile ter iare de multeţ ă ăţ ţ ori nesigure a devenit astfel un vector al creşterii şomajului v zut ca efect ală crizei unui model de creştere economic .ă

Propor ia şomajului este foarte diferen iat dac ne raport m laţ ţ ă ă ă diversele categorii de popula ie, în func ie de vârst , sex, ras , na ionalitate,ţ ţ ă ă ţ nivel de preg tire profesional ă ă etc. Foarte afectate sunt grupele de vârst tinere careă se insereaz mai greu pe o pia a muncii deja saturat . În S.U.A., în 1995,ă ţă ă propor ia şomerilor în rândul popula iei afro-americane era de peste dou oriţ ţ ă mai mare decât media celei de origine european (14.4%, respectiv 6%) cu oă preg tire superioar . Şomajul este de regul mult mai r spândit în rândulă ă ă ă femeilor decât al b rba ilor, mai ales în Lumea a Treia (peste 50% dină ţ popula ia feminin activ în Angola, Niger sau Egipt). Sociologii vorbescţ ă ă despre o anumit selectivitate a acestui fenomen, în func ie de context :ă ţ şomajul de „prosperitate” afecteaz în primul rând categoriile tinere deă popula ie, necalifica ii şi imigran ii, considerate a fi cele mai vulnerabile;ţ ţ ţ

şomajul de criză se manifest mai haotic conform eficien ei fiec rui sector deă ţ ă activitate la nivel local sau regional sau concuren ei dintre firmeleţ produc toaă re.

IV.6.3. Structura profesional a popula iei activeă ţEste unul dintre cei mai importan i indicatori ai structurii şi nivelului deţ

dezvoltare a economiei statelor Globului. Din acest punct de vedere, popula ie se împarte în trei mari sectoare de activţ itate :

-sectorul primar, cuprinzând popula ie care luncreaz în agricultur ,ţ ă ă silvicultur , vînat şi pescuit iar în statele occidentale şi din industriaă extractiv ;ă

-sectorul secundar, care înglobeaz industria şi cosntruc iile (în stateleă ţ occidentale doar industria de transformare);

-sectorul ter iarţ , mai eterogen, al tureaz popula ia care lucreaz înă ă ţ ă diversele servicii de utilitate public – transport, telecomunica ii, comer ,ă ţ ţ gospod rie comunal , administra ie, finan e şi asigur ri, înv mînt,ă ă ţ ţ ă ăţă s n tate, cercetare ştiin ific , justi ie, cultur , la care în statele occidentaleă ă ţ ă ţ ă se adaug şi construc iile.ă ţ

Absen a unei unit i de opinii asupra delimit rii celor trei sectoare îşiţ ăţ ă are originea în perioada anterioar anului 1990, când fostele ri comunisteă ţă aveau propriile criterii, care nu coincideau cu cele practicate în Occident şi care coincid în mare parte cu clasificarea organismelor interna ionale (O.I.Mţ în primul rând). Ambiguitatea oric rei clasific ri provine şi din faptul c ă ă ă este tot mai greu de f cut o distinc ie între sectoarele productive şi cele de deservireă ţ („neproductive”). Este motivul pentru care tot mai mul i specialişti iau în considerare unţ al patrulea sector, numit cuaternar care ar cuprinde cercetarea ştiin ific şiţ ă deservirea activit ilor ter iare (consultan , servicii informatice etc.). Acestaăţ ţ ţă are o pondere tot mai ridicat în utilizarea for ei de muncă ţ ă. Expresia statistic aă celor trei (patru) sectoare este dat de ă rata de activitate sectorială, raportul dintre persoanele ocupate într-un anumit sector, care au un loc de munc permanent şi popula iaă ţ în vârst de munc . ă ă

Divizat pe cele trei sectoare de activitate, ă popula ia activ mondialţ ă ă prezint înc o dominan primară ă ţă ă, deşi activit ile agricole se afl de multăţ ă ă vreme într-o vizibil şi continu restrîngere propor ional . Aceast situa ie seă ă ţ ă ă ţ datoreaz ponderii marilor aglomer ri de popula ie rural din Asia şi Africa,ă ă ţ ă unde agricultura constituie principala form de subzisten . Se poate apreciaă ţă pentru sfîrşitul sec.al XX-lea c ă sectorul primar mai de ine cel pu in 55% dinţ ţ popula ia activţ ă, restul revenind sectorului secundar (20%) şi celui ter iar (25%).ţ Pornind de la aceast medie mondial exist o serie de diferen e majoreă ă ă ţ între statele Globului, care pot fi grupate în trei categorii:

a)statele occidentale dezvoltate, care au intrat primele în procesul de restrîngere a popula iei ocupate în sectorul primar ca urmare a dezvolt rii activit ilorţ ă ăţ urbane, mecaniz rii şi concentr rii produc iei agricole, ajungându-se astă ă ţ ăzi la valori extrem de reduse, sub care practic nu se mai poate coborî (2.2% în Regatul Unit, 2.1% în S.U.A. sau 2.5% în Belgia, tab.28).

Tabelul nr.30 :Evolu ia popula iei active în agricultur în statele dezvoltateţ ţ ă (1950-1995)

1950 1960 1970 1980 1990 1995

Popula ia activ în agricultur (mil.persoaneţ ă ă )

Europa Occidentală

43.8 34.2 24.1 18.3 13.5 9.0

Europa Central-Estică

22.4 20.0 16.8 12.9 11.2 12.2

Ex-U.R.S.S. 40.6 38.1 29.2 29.6 26.7 27.4

America de Nord 9.1 5.7 4.4 4.6 4.0 3.9

Oceania 0.7 0.6 0.6 0.6 0.6 0.6

Ponderea activilor agricoli din totalul popula iei activeţ

Europa Occidentală

30.4 22.8 15.2 10.7 7.2 5.2

Europa Central-Estică

59.7 48.8 36.3 26.8 22.4 24.1

Ex-U.R.S.S. 49.1 38.2 25.0 21.6 18.8 18.6

America de Nord 12.9 7.2 3.6 3.8 2.9 2.7

Oceania 16.0 11.9 8.7 7.3 6.3 5.6

Propor ia femeilor în totalul popula iei active înţ ţ agricultură

Europa Occidentală

30.6 30.9 32.9 37.9 37.7 ?

Europa Central-Estică

49.7 51.7 52.6 50.0 45.2 ?

Ex-U.R.S.S. 53.3 542 50.0 45.4 38.3 ?

America de Nord 8.1 9.9 17.5 22.7 23.0 ?

Oceania 5.7 8.4 16.8 22.0 29.3 ?

Surse : F.A.O., Buletinul trimestrial, vol.9, nr.3/4, 1996; Atlante Anuario de Agostini, 1998, Novara, IGN.

Într-o prim fază ă a acestui proces, popula ia activ de origine rural a fostţ ă ă masiv absorbit de industrie, ale c rei ramuri s-au diversificat la maximum,ă ă paralel cu difuzia în spa iu, nu numai în aglomera iile urban-industriale ci şiţ ţ în regiunile dominant rurale. S-a ajuns astfel ca spre 1950, sectorul secundar (în acep ia îngust , f r construc ii) s ating propor iile cele mai mari :ţ ă ă ă ţ ă ă ţ 48.8% în Belgia în 1948 sau 47.5% în Regatul Unit în 1951. Ulterior, ca

urmare a automatiz rii şi cibernetiz rii produc iei, ponderea acestui sector s-ă ă ţa restrîns într-un mod aproape generalizat, cu câteva excep ii notabile,ţ furnizate de câteva state ca Japonia unde s-a continuat mai mult timp o politic de industrializare accentuat sau Germania, unde acest sector esteă ă înc larg reprezentat datorit specializ rii în ramuri cu consum ridicat deă ă ă for de munc (39% din popula ia activ în 1998).ţă ă ţ ă

Într-o a doua fază, ca urmare a crizei industriilor tradi ionale (siderurgie, textile),ţ pe fondul reducerii necesarului de for de munc , urmare a moderniz riiţă ă ă procesului de produc ie, are loc o reconversie a activit ilor economice, înţ ăţ favoarea serviciilor (mai ales în cele dinamice precum turismul şi telecomunica iile). Acestea cunosc şi ele o diversificare extrem , ocupând oţ ă pondere tot mai mare din totalul popula iei active, atingându-se treptat,ţ dup 1975, valori foarte mari, neatinse vreodat de sectorul secundar – multă ă peste 50% din popula ia activ , tinzând în general spre 75%. Este o urmareţ ă fireasc a ă modific rilor structurale ale economieiă – dezvoltarea sectoarelor de concep ie şi proiectare, multiplicarea tipurilor de servicii puse la dispozi iaţ ţ clientelei, creşterea volumului şi variet ii tipurilor de m rfuri manipulate. Seăţ ă adaug îns şi ă ă proliferarea adesea exagerat a aparatului administrativă ca şi apari ia unui num r mare de intermediari în circuitul desfacerii m rfurilor.ţ ă ă Propor iile cele mai mari, caracterizeaz statele mai recent industrializateţ ă care nu au avut de înfruntat criza vechii industrii şi nu au avut nici o mas deă popula ie rural important – cazul Canadeiţ ă ă cu 73.4% sau al S.U.A. cu 72.9%.

b)statele care au avut pîn în 1990 o economie centralizat-planificată ă, unde evolu iile au urmat pîn la un anumit punct acelaşi traseu. Aici îns ,ţ ă ă fenomenul de restrîngere rapid a popula iei din sectorul primar a debutată ţ tardiv, dup al doilea r zboi mondial, majoritatea bazându-se pe oă ă industrializare extensivă, capabil s absoarb masivul surplus de popula ie rural ,ă ă ă ţ ă eliberat din sectorul agricol prin modernizare şi prin suprimarea aproapeă complet a formelor tradi ionale de exploatare şi proprietate a terenurilor. Înă ţ aceste state s-au atins valorile maxime ale ocup rii în sectorul secundară (peste 50% în fosta R.D.G.), p strate pîn dup 1990 – cazul Cehiei cu 49%ă ă ă popula ie ocupat în industrie şi construc ii în 1993, sau al Ucrainei,ţ ă ţ Lituaniei, Slovaciei, Bulgariei, toate cu peste 40%.Evolu iile din perioada deţ tranzi ie a modificat aceast tendin , criza profund a acestui sector dirijândţ ă ţă ă o parte a popula iei spre serviciile neglijate înainte de 1990 şi recentţ diversificate sau în cazuri extreme, mai ales în estul continentului, spre agricultur , odat cu revenirea la proprietatea privat . Aceast evolu ie esteă ă ă ă ţ ilustrativ pentru România, unde dup o dezvoltarea rapid a sectoruluiă ă ă secundar (16.5% în 1956, 44.5% în 1985) se observ o sc dere accentuată ă ă pîn la 31.2% în 2000, valoare care aşaz înc România printre cele maiă ă ă „industrializate” state europene. Paralel îns , for a de munc eliberat dină ţ ă ă industrie, s-a dirijat deopotriv spre serviciile revigorate de liberalizareaă schimburilor dar şi spre agricultura care dup ce atinsese valoarea minimă ă de 22% în 1985-1990, s-a stabilizat la circa 38-40 % dup 1995, apropiindă România mai degrab de situa ia din statele Lumii a Treia. Evolu ii similareă ţ ţ se observ şi în Bulgaria, Ucraina (ceva mai atenuate) sau în R.Moldovaă

(mult mai accentuate), deosebind astfel esen ial aceste state de cele dinţ Europa Central unde serviciile au fost principalul beneficiar al restrîngeriiă activit ilor industriale.ăţ

Propor ia popula iei active în servicii s-a men inut mult timp la un nivelţ ţ ţ coborît (sub 30%) datorit organiz rii centralizate a sectoarelor cu pondere înă ă ocuparea for ei de munc (comer , transporturi) sau dispari iei unor categoriiţ ă ţ ţ sociale şi a unor profesiuni specifice economiei liberale de pia – miciţă negustori, intermediari, agen i de burs , agen i de asigurare etc. La aceastaţ ă ţ se adaug un factor care se men ine înc – dimensiunea redus a bugeteloră ţ ă ă acordate unor servicii precum înv mîntul şi s n tatea, veniturile modesteăţă ă ă ale salaria ilor şi agricultorilor care nu pot sus ine în calitate de clien i, oţ ţ ţ re ea diversificat de servicii. Exist şi state în care ponderea sectoruluiţ ă ă ter iar s-a ridicat la un nivel apreciabil, ca efect al necesit ii sprijiniriiţ ăţ dezvolt rii întregii economii de c tre infrastructura comunica ional şiă ă ţ ă telecomunica ional , a form rii cadrelor calificate, subven ion rii cercet rii şiţ ă ă ţ ă ă proiect rii etc.- cazul Slovaciei, Cehiei şi Rusiei (cu 44-46%).ă

Un grup aparte în aceast categorie este constituit de ă statele asiatice, cu toate progresele indiscutabile. Nivelul de plecarea a fost aici net inferior, cel al subdezvolt rii deă fapt, propr ia popula iei active în sectorul primar fiind covîrşitoare,ţ ţ men inându-se ridicat – peste 60% în China, 64% în Vietnam, chiar Albania,ţ ă mai apropiat prin nivelul de dezvoltare de cele asiatice are înc valori deă ă 56% fiind singurul stat european dominant agricol (la fel ca R.Moldova sau unele regiuni rural din estul şi sud-estul României dup 1990).ă

c)statele în curs de dezvoltare, în care predominan a sectorului primar constituieţ regula, cu toat tendin a recent de reducere. În marea majoritate aă ţ ă acestora, popula ia activ în sectorul primar dep şeşte 60% (Africa cu 64%,ţ ă ă Asia de Sud cu 63%). Face excep ie America Latin , care apare mult maiţ ă evoluat cu doar 30%, regiune mai evoluat . Ponderea popula iei agricoleă ă ţ poate atinge sau dep şi 85%, dar la popul opus exist o serie de state aleă ă c ror condi ii naturale dificile restrîng importan a agriculturii, mai ales dacă ţ ţ ă exist resurse subsolice bogate – cazul statelor de la Golful Persic (Kuweit cuă doar 2% popula ie ocupat în agricultur , Qatar, E.A.U.).ţ ă ă

Tabelul nr.31 :Evolu ia structurii popula iei active pe Glob între 1980-1997ţ ţPA (mil.)

P S T PA (mil.)

P S T

1980-1982 1995-1997

TERRA 2100 52 19 29 2826 48 20 32

AFRICA 193 69 11 22 315 64 13 24

-de Nord 39 49 20 31 60 42 23 35

-de Vest 56 70 7 23 94 63 8 29

-de Est 64 82 5 13 105 81 7 12

-Centrală 22 78 9 13 37 73 10 17

-de Sud 13 36 26 38 19 21 23 56

OCEANIA 11 14 25 61 14 13 22 65

ASIA 1308 64 15 21 1789 59 17 24

-de Sud-Vest 43 42 21 37 69 34 24 42

-Central-Sudică

402 63 12 25 612 58 14 28

-de Sud-Est 159 64 11 25 243 56 15 29

-de Est 706 66 18 16 863 62 19 19

AMERICA 260 19 28 53 358 15 26 59

-de Nord 122 3 31 66 150 3 24 73

-Centrală 32 38 29 33 51 26 27 47

-Caraibe 12 46 22 32 17 33 24 43

-de Sud 94 31 24 45 140 21 27 52

EUROPA 256 13 39 48 273 11 32 57

-de Nord 46 5 30 65 48 4 27 69

-de Vest 82 6 44 50 86 4 33 63

-de Sud 52 20 35 45 58 13 29 58

-de Est 76 23 44 33 81 23 38 39

RUSIA 72 14 46 40 77 13 43 44

Not ă : valorile reprezint o medie a anilor men iona i, PA este popula ia activă ţ ţ ţ ă (milioane), P- sectorul primar, inclusiv silvicultur şi piscicultur , S-sectorulă ă secundar, inclusiv mineritul şi construc iile, T-sectorul ter iar (în procente).ţ ţSurse : Statistical Yearbook, 1983/1984, O.N.U., New York, 1986, Images économiques du monde (anii 1980-1999), Atlante anuario de Agostini, Novara, IGN, 1988, Yearbook of Labour Statistic, I.L.O., Geneva, 1997.

O excep ie o constituie şi ţ noile state industriale din sudul şi sud-estul Asiei (Singapore, Taiwan, Coreea de Sud, Malaysia, etc.) sau unele situate în apropierea Europei (Turcia, Maghreb) unde situa ia se apropie treptat de aceea din rile dezvoltate. ţ ţă

Popula ia activ din sectorul secundar, deşi în creştere, de ine propor iiţ ă ţ ţ relativ reduse, datorate slabei dezvolt ri a industriei. Media este de 18%,ă coborând în statele cel mai pu in avansate la 6% (Bhutan) dar urcând într-unţ

num r restrîns de state diseminate în Extremul Orient (Singapore cu 65% deă ex.), din zona Golfului Persic (E.A.U. cu 49%, Kuwait cu 30% sau Iran cu 24%) ca şi în nordul Africii (Tunisia cu 32%) sau în America Latin (Trinidad-Tobagoă cu 38% sau Uruguay cu 32%).

Surprinz toare este ă propor ia activilor din sectorul ter iar, mai ridicatţ ţ ă decât a celor din secundar – 22%. Este vorba de un fenomen complex care nu corespunde nici cu standardul de via coborît nici cu nivelul precar de dezvoltare a serviciilor,ţă g sindu-şi explica ia în tradi ia organiz rii societ ii şi rela iilor umane :ă ţ ţ ă ăţ ţ prezen a unui num r excesiv de comercian i, mai mari sau mai mici,ţ ă ţ interpuşi între produc tor şi consumator, to i cu venituri modeste; obişnuin aă ţ ţ de a avea oameni de serviciu, chiar pe lîng familii lipsite de venituri mari, înă scopul p str rii unui anumit prestigiu social; între inerea unui aparată ă ţ administrativ, birocratic, pletoric, ineficient. O categorie distinct o formează ă acele state specializate în domeniul comercial-bancar, transformate în pie e majore aleţ capitalului interna ional, pl ci turnante ale comer ului mondial, cu propor iiţ ă ţ ţ care se ridic la nivelul celor mai avansate state occidentale (Iordania cuă 73.6%, Kuwait cu 68%, Liban cu 69%, Singapore cu 64%, Bahrain cu 60%) de obicei state de mici dimensiuni.

În afara acestor deosebiri, structura profesional a popula iei ocupate prezint şiă ţ ă importante diferen e între sexeţ . În rândul popula iei masculine se înregistreazţ ă în mod normal ponderi mai ridicate ale activilor industriali, mai ales în industria grea, în timp ce popula ia feminin cunoaşte propor ii peste medieţ ă ţ în unele servicii (înv mînt, s n tate, desfacerea m rfurilor). De exemplu,ăţă ă ă ă în S.U.A., 37.7% din popula ia activ masculin este ocupat în industrie şiţ ă ă ă construc ii fa de 18.4% în cazul celei feminine, dimpotriv în sectorulţ ţă ă ter iar ponderea este de 79.9% la femei şi 57.6% la b rba i.ţ ă ţ

În cazul sectorului primar se manifest de asemenea deosebiri.ă În sectorul primar al statelor din Lumea Nou , cu agricultur puternic mecanizat , domin categorică ă ă ă for a de munc masculin – cazul S.U.A. unde 4.7% dintre b rba ii activiţ ă ă ă ţ lucreaz în agricultur fa de numai 1.7% dintre femei, la fel ca şi înă ă ţă Canada, Uruguay, Australia, Noua Zeeland etc. Invers, în statele de vecheă populare din Asia, cu o agricultur pu in mecanizat for a de munc feminină ţ ă ţ ă ă este dominant (Coreea de Sud cu 40.4% femei active în agricultur fa deă ă ţă numai 30.7% b rba i, Indonezia, Thailanda etc.). Frecvent, statele cuă ţ structur rasial şi etnic eterogen se remarc printr-o puternic segregareă ă ă ă ă ă profesional , în func ie de pozi ia dominant a anumitor grupuri, de gradulă ţ ţ ă de calificare etc. Frapant este cazul Africii de Sud unde cea mai mare parte a popula iei de origine european este ocupat în sfera serviciilorţ ă ă (administra ie, comer ) şi în conducerea întreprinderilor, în timp ce sectorulţ ţ extractiv cu condi ii grele de munc datorit adîncimii minelor de aur şiţ ă ă temperaturilor ridicate este dominat de for a de munc african (90%).ţ ă ă

IV.6.4.Calitatea resurselor umane : nivelul de dezvoltare şi nivelul de instruc ieţUn alt criteriu socio-economic de clasificare a popula iei este şi cel care derivţ ă

din calitatea resurselor umane, a modului în care este gestionat „capitalul uman”. Nivelul de trai şi nivelul de instruc ie exprim sintetic diferen ele enorme între stateleţ ă ţ

avansate şi cele l sate prad subdezvolt rii.ă ă ăPentru analiza nivelului de trai cel mai frecvend indicator utilizat este venitul. Pentru

evaluarea acestuia exist mai multe variante care raporteaz la num rul deă ă ă locuitori fie produsul na ional brutţ (PNB), fie produsul intern brut (P.I.B.), exprimate sau nu prin puterea de cump rareă . În ultima vreme tot mai utilizat este indicele de dezvoltare umană (I.D.H.) furnizat anual în rapoartele P.N.U.D. To i aceşti indicatori trebuie privi iţ ţ cu maxim circumspec ie datorit dificult ilor de comparare a statisticiloră ţ ă ăţ na ionale, excluderii din înregistr rile oficiale a serviciilor domestice (menaj,ţ ă paz etc.) sau a produc iei agricole subzisten iale, astfel subestimându-seă ţ ţ nivelul real al veniturilor, dificult ii de convertire într-o moned unic .ăţ ă ă

Pornind de la analiza distribu iei produsului intern brut exprimat prin putereaţ de cump rare, pentru anul 2000 se pot distinge la nivel global patruă categorii de state, ecartul între cele mai avantajate şi cele mai defavorizate fiind de peste 1 la 100 :

a)state dezvoltate, al c ror P.I.B./loc. dep şeşte 10 000 USD. Cuprinde toateă ă statele europene occidentale, S.U.A., Canada, Japonia, Australia şi Noua Zeeland la care s-au ad ugat în ultimele decenii o serie de state asiaticeă ă aflate într-o rapid dezvoltare economic (Singapore, Taiwan, Coreea deă ă Sud), unele state petroliere (monarhiile de la Golful Arabo-Persic, Brunei) şi Israelul, masiv sprijinit financiar de c tre americani. Dintre statele est-ăeuropene, doar Slovenia a dep şit aceast barier , dar foarte aproape sunt şiă ă ă Cehia, Ungaria, Slovacia şi Estonia. Dintre statele latino-americane cel mai aproape de acest grup este Chile. Se remarc existen a unui grup de stateă ţ aflat în avangard , cu un P.I.B. care dep şeşte cu mult 20-30 mii USD (S.U.A.ă ă Canada, rile scandinave, Elve ia, Luxemburg etc.);ţă ţ

b)state în care procesul de dezvoltare economic este maiă avansat, cu un P.I.B. între 5 000 şi 10 000 USD/loc., dar cu inegalit i sociale extreme şi grave problemeăţ de adaptare la exigen ele economiei de pia . Se încadreaz aici multe stateţ ţă ă latino-americane (în primul rând Brazilia, Argentina şi Mexicul), statele est-europene aflate în tranzi ie (cu excep ia Albaniei şi R.Moldova), unele stateţ ţ sud-est asiatice lansate dup 1990 în cursa pentru dezvoltarea activit iloră ăţ neagricole (Malaysia, Thailanda), majoritatea statelor din Orientul Apropiat (Turcia, Iran, Siria, Iordania). În Africa se înscriu în aceast categorie R.Sud-ăAfrican şi Gabonul favorizate de bog iile minerale iar în nord, Tunisiaă ăţ devenit una din principalele destina ii turistice, beneficiind de deschidereaă ţ spre Europa;

c)state în care procesul de dezvoltare economic este abia la începută , cu un P.I.B între 2 000 şi 5 000 U.S.D/loc. Este cazul unor state latino-americane mai s race (Bolivia, Peru), al statelor din nordul Africii (Maroc, Algeria, Egipt) şi aă majorit ii statelor din Asia Musonic şi Asia Central , în primul rând a celorăţ ă ă doi gigan i : India şi China. Sunt state în care popula ia este înc dominantţ ţ ă agricol , activit ile industriale şi serviciile fiind insuficient diversificate.ă ăţ Majoritatea acestora fac eforturi considerabile pentru a ine pasul cu stateleţ avansate, afişând creşteri notabile ale P.I.B. capabile s dep şeasc nivelulă ă ă înc înalt al creşterii demografice. De remarcat c în aceast categorie esteă ă ă concentrat mai mult de jum tate din popula ia mondial ;ă ă ţ ă

d)state subdezvoltate, cu un P.I.B. inferior nivelului de 2 000 U.S.D./loc. Majoritatea se afl în Africa Subsaharian , în restul lumii constituind excep ii explicabile prină ă ţ conflictele îndelungate (Afganistan, Cambodgia) sau gravele probleme sociale (Haiti). Un caz particular este cel al Iraqului care dup r zboiul dină ă 1991 este supus embargoului. Sunt state în general dependente de asisten aţ financiar şi alimentar acordat de statele dezvoltate. Aceste stateă ă ă cumuleaz peste 10% din popula ia mondial şi cunosc cel mai înalt ritm deă ţ ă creştere demografic .ă

Aceast clasificare este imperfect dând doar o imagine de ansambluă ă asupra nivelului de dezvoltare, integrarea unor criterii care in de accesul laţ serviciile publice şi culturale sau dotarea cu aparatur electrocasnică ă conducând la diferen ieri în statele din aceeaşi categorie. Astfel, statele est-ţeuropene din multe puncte de vedere sunt mai apropiate de statele occidentale decât de cele asiatice sau latino-americane.

Nivelul de instruc ieţ constituie un astfel de criteriu suplimentar care d m sură ă ă calit ii resurselor umane viitoare, investi iile în acest domeniu fiind peăţ ţ termen lung. Pentru evaluarea acestuia se utilizeaz mai mul i indicatoriă ţ precum : gradul de şcolarizare a copiilor între 6-15 ani; propor ia titularilorţ de diplome universitare; num rul de studen i; propor ia popula iei care ştieă ţ ţ ţ s citeasc , s scrie şi s socoteasc (nivelul elementar de instruc ie sau ă ă ă ă ă ţ rata de alfabetizare cu corolarul ei analfabetismul). Pornind de la aceste considerente, un sfert din popula ia mondial de peste 15 ani este analfabet . Pot fi deosebite şi în acestţ ă ă caz patru categorii de state :

a)state dezvoltate, în care rata analfabetismului este extrem de redus (în limiteleă câtorva procente). Se integreaz aici Europa în întregime, S.U.A., Canada,ă Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeeland . Sunt state în careă num rul studen ilor şi al posesorilor de diplome universitare este ridicat. Cuă ţ toate acestea unele studii indic o subestimare a analfabetismului, întrucâtă multe persoane nu mai st pânesc dup câ iva ani exigen ele minime aleă ă ţ ţ gradului de instruc ieţ ;

b)state în care s-au f cut progrese considerabile în domeniul educa ieiă ţ , aflate de obicei şi într-o faz mai avansat de dezvoltare economică ă ă (majoritatea statelor latino-americane mai avansate şi statele din Orientul Apropiat, Sri Lanka iar la nivel local şi unele state indiene sau provincii chineze). Gradul de alfabetizare se situeaz în jur de 85-90% iar accesul laă educa ie, inclusiv la cea superioar tinde s se generalizeze, diferen ele întreţ ă ă ţ sexe fiind tot mai reduse;

c)state în care analfabetismul afecteaz înc o parte important a popula ieiă ă ă ţ (15-40%), diferen ele între sexe fiind foarte mari. Se încadreaz aici majoritateaţ ă statelor islamice (Iranul, Indonezia, statele din nordul Africii) ca şi cele mai multe state din Asia Musonic , inclusiv India şi China. Se adaug unele stateă ă latino-americane mai slab dezvoltate (Bolivia, Ecuador) şi Brazilia care cunoaşte disparit i regionale extremăţ de puternice;

d) state în care accesul la educa ie este extrem de restrictivţ , în multe cazuri majoritatea popula iei fiind analfabet (mai ales femeileţ ă ). Este nu numai cazul unor state subdezvoltate din Africa Subsaharian ci şi al unor state în care accesul femeiloră

la educa ie este extrem de limitat (Arabia Saudit ).ţ ăSe observ din cele prezentate c polarizarea nord-sud este mai evidentă ă ă

în cazul nivelului de instruc ie a popula iei, corela ia cu nivelul de dezvoltareţ ţ ţ nefiind totdeauna perfect . Este cunoscut de altfel c pentru multe stateă ă dezvoltate este deja mai comod s importe for de munc înalt calificată ţă ă ă decât s cheltuiasc sume enorme pentru preg tirea acesteia pe loc. Multeă ă ă state cu posibilit i economice reduse fac eforturi imense în domeniulăţ instruc iei, furnizând an de an specialişti rilor dezvoltate (tipice sunt India,ţ ţă Egiptul, China dar şi majoritatea statelor est-europene). Deşi se sus ine cţ ă aceast „drenare a creierelor” este în beneficiul umanit ii, pentru stateleă ăţ furnizoare de materie cenuşie semnific o dubl pierdere : a sumelor alocateă ă pentru preg tire şi a valorific rii capitalului uman în scopul dezvolt riiă ă ă economice.

Capitolul VMobilitatea spa ial (geografic ) a popula ieiţ ă ă ţ

Mobilitatea este o tr s tur definitorie a popula iei umane fiind unul dină ă ă ţ factorii responsabili de formarea ekumenei. Tot mobilitatea a contribuit şi la formarea raselor, prin adaptarea unor grupuri umane la noi condi ii de mediuţ sau prin amestectul acestora precum şi la formarea actualei structuri etno-lingvistice a popula iei. În plus, ea a devenit şi o ţ ax fundamental aă ă func ionalit ii şi dinamicii societ ii contemporaneţ ăţ ăţ (Thumerelle, 1986). Mobilitatea geografic este generat de o multitudine de cauze îmbinate în propor iiă ă ţ variabile.

Mobilitatea popula iei este influen at de contradic iile şi ambiguit ileţ ţ ă ţ ăţ raporturilor dintre societ i şi spa iul în care tr iesc, produc şi se reproducăţ ţ ă . Ea nu constituie decât o latur a unei mobilit i mult mai largi care antreneaz fluxuriă ăţ ă umane şi materiale (m rfuri, tehnici, capitaluri, activit i) la care se adaugă ăţ ă fluxurile informa ionale de o importan major în epoca în care tr im.ţ ţă ă ă Aceast mobilitate multiform , aflat într-o continu evolu ie esteă ă ă ă ţ indispensabil bunei func ion ri a oric rei societ i, închiderea în sine,ă ţ ă ă ăţ întreruperea acestor fluxuri fiind practic imposibil . ă

Mobilitatea uman presupune existen a unui schimb de popuă ţ la ie întreţ dou zone : de plecare şi de primire. ă Num rul migran ilor schimba i întreă ţ ţ dou zone este de obicei direct propor ional cu produsul popula iei acestoraă ţ ţ şi invers propor ional cu p tratul distan ei care le separţ ă ţ ă. Totuşi diferen eleţ de poten ial economic pot perturba aceast legitate ca şi corela ia careţ ă ţ exist între densitatea popula iei şi nivelul mobilit ii. În general, în perioadaă ţ ăţ contemporan , ă zonele dens populate sunt mai atractive decât cele slab populate, explicându-se astfel tendin a de concentrare a popula iei umane. În trecut îns situa ia eraţ ţ ă ţ invers , zonele slab populate, cu un poten ial ridicat îns deveneau atractiveă ţ ă pân la momentul egaliz rii densit ii. Astfel s-a întâmplat în unele regiuniă ă ăţ slab populate din sud-estul Europei, dup eliminarea ocupa iei otomaneă ţ (Câmpia Panonic , regiunile din nord-vestul M rii Negre), devenite foarteă ă atractive pentru migran i de diverse na ionalit i în secolele XVIII-XIX. O altţ ţ ăţ ă

regularitate observat este aceea care postuleaz ă ă c în dou zone cu oă ă densitate similar a popula iei dar cu suprafe e diferite, nivelul migra ieiă ţ ţ ţ interne sau reciproce este propor ional cu extiţ nderea teritoriului.

Numeroasele cauze care contribuie la mobilizarea popula iei pot fi grupate astfel :ţa)cauzele economice, derivate din permanenta tendin a grupurilor umane sau aţă

indivizilor de a g si ă condi ii mai bune de viaţ ţă. O lung perioad , aceasta g seaă ă ă un debuşeu sub forma unor terenuri libere, nepopulate sau ocupate de popula ii aflate la un stadiu inferior de dezvoltare. Epoca modern şiţ ă perioada contemporan este marcat dimpotriv de c utarea unor surse deă ă ă ă materii prime (agricole sau subsolice) şi mai ales de tenta ia unor locuri deţ munc mai bine remunerate şi a ă accesului la facilit ile societ ii de consum deăţ ăţ tip occidental. Exemple ilustrative pentru aceste cauze ecomomice pot fi g site de-aă lungul întregii istorii a umanit ii. Este cazul marilor coloniz ri antice –ăţ ă fenician , dictat în primul rând de c utarea unor materii primeă ă ă indispensabile civiliza iei bronzului (cupru, cositor) sau mai ales ceaţ greceasc , generat de suprapopularea îngustelor cîmpii litorale ale Eladeiă ă care nu puteau asigura subzisten a unei popula ii numeroase. Cauze similareţ ţ au împins în valuri succesive popula iile nomade în c utarea de p şuniţ ă ă pentru turmele lor, pîn în pragul epocii moderne. Evolu ia tehnicilor deă ţ transport la distant în ultimele secole (calea ferat , transporturileţă ă transoceanice, automobilul, avionul), a favorizat emigra ia pe motiveţ economice, combinat cu alte cauze, spre Lumea Nou . Aceste tehnici auă permis şi extinderea ekumenei în arii geografice cu condi ii naturale maiţ dificile dar bogate în resurse, generând noi deplas ri de popula ie, chiar dacă ţ ă de multe ori temporare (unele regiuni din vestul S.U.A., Alaska, regiunile aride ale Australiei, Anzii chilieni etc.). Emigra ia economic cuprinde înţ ă prezent o mare varietate de forme, fiind integrat de fapt procesului deă mondializare. Mult timp s-a invocat drept cauz principal a acesteiă ă emigra ii, s r cia dar se pare c acesta este un factor secundar. Pentru aţ ă ă ă pleca în c utare de lucru peste grani e este nevoie în prezent în primul rândă ţ de un minimum de educa ie, mijloace financiare şi rela ii. De altfel este unţ ţ fapt cunoscut c elitele emigreaz mai mult decât majoritatea popula ieiă ă ţ (propor ional), insatisfac iile acesteia fiind mult mai pregnante. Exodulţ ţ inteligen ei are astfel o pronun at conota ie economicţ ţ ă ţ ă. Tendin a de creare aţ unei pie e unice planetare determin mondializarea fluxurilor umane,ţ ă drenajul elitelor profesionale spre statele avansate şi organizarea migra iilorţ polarizate de marile metropole integrate în sistemul economic interna ional;ţ

b)cauzele politice, foarte frecvente, constau în voin a unor state cu tendinţ ţă imperialist de a-şi asigura ă controlul teritoriilor periferice prin colonizarea cu popula ieţ fidel . Este cazul statelor germane (Prusia, Austria) care au colonizat masivă popula ii germane în centrul şi estul Europei, ajungând dominante în uneleţ regiuni : la est de Elba, în Prusia Oriental etc. Acesta nu este un cază singular, Imperiul Roman a procedat în aceeaşi manier în antichitate, înă scopul asigur rii controlului vastului spa iu fiind transfera i circa 3 mil. deă ţ ţ romani la care se adaug un num r cel pu in dublu de cet eni de alteă ă ţ ăţ origini, în special din Orient şi din Spania. În acest mod trebuie de altfel

în eles procesul de romanizare, care s-a derulat rapid şi eficient chiar şi înţ arii periferice cum a fost Dacia. La fel de frecvent este şi ă politica unor state expansioniste de a transfera popula ia ocupat , considerat nesigur sau chiarţ ă ă ă periculoasă, spre alte regiuni în care poate fi mai uşor controlat . Cel mai clasică exemplu este cel al poporului evreu care a cunoscut în Antichitate mai multe astfel de transferuri au fost comune tuturor marilor imperii (în Egipt în secolul al XIII-lea î.e.n, la Babylon în sec. VI î.e.n.). Cele mai recente cazuri pot fi extrase din fostul imperiu sovietic, continuator al unor tradi ii viguroaseţ înc din perioada arist . La sfîrşitul celui de-al doilea r zboi mondial caă ţ ă ă urmare a „colabor rii” cu naziştii, mai multe popoare din Caucaz şi Crimeeaă au fost deportate în mas în Asia Central : t tarii din Crimeea, cecenii,ă ă ă inguşii, nogaii, kalmucii etc. Unul dintre acestea a r mas dislocat pîn laă ă destr marea imperiului la începutul anilor '90 când s-au putut reîntoarceă par ial în regiunile de baştin (t tarii din Crimeea), celelalte primindţ ă ă permisiunea de a reveni dup moartea lui Stalin în 1953.ă

c)cauzele demografice, frecvente înc din vechime, s-au manifestat masiv înă perioada modern . ă Presiunea demografică, datorat de multe ori unei gestion riă ă nechibzuite a spa iului dar şi al unor modific ri climatice a fost responsabilţ ă ă par ial de mişc rile unor popula ii din jurul Mediteranei pe parcursulţ ă ţ Antichit ii, inclusiv a grecilor. ăţ Existen a unor regiuni subpopulate saţ u insuficient exploatate era esen ial în acest proces aşa cum s-a întîmplat şi în Europa undeţ ă ca efect al revolu iei industriale se manifest începând din secolul al XVIII-ţ ălea, explozia demografică, generatoare a puternicilor curen i migratorii spre regiunileţ slab populate ale Americii de Nord ori spre regiunile urban-industriale care ofereau alternative la ocupa ia agricol tradi ional . În acest mod s-a extinsţ ă ţ ă aria ocupat ast zi de popoarele europene, al c ror efectiv este mai mareă ă ă ast zi în aceste regiă uni decât în Europa;

d)cauzele sociale datorate lipsei unor drepturi sau statutului inferior în care sunt men inute anumite grupuri. Clasic este cazul irlandezilor sub ocupa iaţ ţ englez , reduşi la statutul de simpli muncitori agricoli dar astfel de situa ii auă ţ devenit foarte frecvente în rile în curs de dezvoltare, combinate cuţă persecu iile etnice sau religioase, mai ales acolo unde grupul respectiv are şiţ o conota ie socio-profesional (cazul unor popula ii cu spirit comercial –ţ ă ţ chinezii în sud-estul Asiei, unele popula ii din vestul Africii etc.);ţ

e)cauze psiho-sociale, manifestate sub forma tendin elor de regrupare a familiilor.ţ Ini ial acestea sunt declanşate de alte cauze, care împing la emigrare numaiţ o parte a familiei –membrii tineri mai ales, ulterior familia se consolideaz cuă ceilal i membri. Este aşa-numita ţ emigra ie în etapeţ , frecvent în ultimeleă decenii, având ca destina ie predilect statele occidentale dezvoltate;ţ ă

f)cauzele etnice sau religioase, frecvente dintotdeauna, se pot combina cu celelalte. Oprimarea unor grupuri le oblig adesea s se replieze în alte regiuni în careă ă libert ile individului sunt mai bine respectate sau exist o atitudineăţ ă tolerant fa de diversitatea etno-confesional . Este cazul ruşilor lipoveniă ţă ă (staroveri) obliga i s plece din regiunile de baştin din sudul Rusiei în sec.ţ ă ă XVII-XVIII spre bazinul Dun rii Inferioare (Dobrogea şi Moldova în principal)ă sau spre Extremul Orient. Statele Unite ale Americii sunt într-o anumită

m sur rezultatul oprim rii religioase la caă ă ă re erau supuse unele secte neoprotestante în insulele britanice sau în restul Europei (pelerinii, care au înfiin at statul Massachussets,ţ presbiterienii, metodiştii, anabaptiştii, menonni iiţ etc.):

g)cauzele educa ionaleţ generate de atrac ia exercitat de ţ ă marile centre universitare. Se formeaz astfel mari aglomer ri de popula ie şcolar (peste 300ă ă ţ ă 000 studen i la Paris de ex.) sau şi mai evident în cazul unor oraşe mai miciţ cu profil universitar din Germania, Marea Britanie sau Suedia (Heidelberg, Tubingen, Freiburg, Oxford, Cambridge, Uppsala etc.);

h)cauzele sanitare, specifice epocii moderne, constau în deplasarea bolnavilor sau mai ales a popula iei vârstnice spre centre spitaliceşti localizate adesea în aşez riţ ă cu func ii balneo-climaterice, situate îndeosebi în zonele montane sau peţ riviere. Este aşa numita migra ie de pensionareţ , foarte larg dezvoltat în rileă ţă avansate, unde acest contingent de popula ie se dirijeaz masiv în ultimulţ ă timp spre mediul rural;

i)cauzele culturale, cu caracter temporar, de tip turistic adesea, spre marile centre ale festivalurilor muzicale, teatrale, cinematografice (Salzburg, Bayreuth sau Cannes de ex.), integrate mişc rilor turisticeă , care constituie o form particular de mobilitate,ă ă obiect al celei mai dinamice activit i economice contemporane. Tot aici potăţ fi integrate marile pelerinaje religioase şi alte mişc ri cu caracter cultural;ă

j)cauzele naturale, de factur climatic cel mai adesea dar şi telurică ă ă (vulcanism, cutremure). Acestea pot deteriora condi iile de via ale unorţ ţă grupuri, pîn n la distrugerea par ial sau complet a habitatului. Este cazulă ţ ă ă situa iei din Pleistocen, când pe parcursul perioadelor interglaciare,ţ favorabile extinderii ekumenei, grupurile de vîn tori au migrat spre zoneleă arctice de unde s-au retras spre sud în perioadele glaciare. Europa nordic aă fost prima dat populat în decursul primului interglaciar (Mindel-Riess)ă ă cunoscând mai multe astfel de cicluri. Fenomenul de aridizare poate ac iona înţ sens negativ, prin reducerea ecumenei – cazul zonelor tropicale ale Africii de Nord unde pe parcursul Antichit ii, Sahara oferea înc p şuni întinseăţ ă ă capabile s între in popula ii de p stori nomazi, obliga i s se retragă ţ ă ţ ă ţ ă ă treptat, mai ales spresud, l sând acest vast spa iu practic nepopulat.ă ţ

Mobilitatea poate lua astfel o mare varietate de forme de manifestare, criteriile după care pot fi analizate fiind multiple. Poate fi avut în vedere în primul rând criteriul temporal, al stabilit ii deplas rii, deosebind astfel migra iileăţ ă ţ definitive de cele temporare, acestea din urm divizate în func ie de durat .ă ţ ă Dac cele mai multe persoane nu migreaz niciodat în decursul existen eiă ă ă ţ lor, altele dimpotriv particip la migra ii succesive (primare, de rangul doiă ă ţ etc.) care le conduc în locuri diferite sau îi readuc în locul de origine, parcursul lor fiind astfel circular, ajungându-se în cele din urm la migra ii deă ţ retur. Un criteriu des utilizat în practica mondial este cel spa ial, exprimată ţ în primul rând de frontiere care separ migra iile interne de celeă ţ interna ionale, acestea din urm cu o dimensiune social şi politic specific .ţ ă ă ă ă Între mobilitate şi migra ie exist a anumit ambiguitate semantic . ţ ă ă ă Migra iaţ este considerat acea form de mobilitate care modific distribu ia spa ială ă ă ţ ţ ă a unui teritoriu dat într-o manier durabilă ă. O.N.U. consider migra iile aceleă ţ deplas ri de popula ie care traverseaz o limit pentru a-şi stabili o nouă ţ ă ă ă

reşedin .ţăÎn literatura de specialitate se utilizeaz adesea termenul de migra ie netă ţ ă.

Aceasta exprim de fapt bilan ul migratoriu, component a bilan ului general ală ţ ă ţ popula iei : ţ BM = I-E, în care I exprim intr rile (sosirile) în sistemul popula ională ă ţ iar E ieşirile (plec rile). Rezultanta este ă soldul migratoriu care la nivel local sau regional poate fi pozitiv sau negativ dar la nivel mondial este egal cu 0. Rata brut a migra ieiă ţ

nete se poate exprima astfel : )()(2

0 PnPnEI

Mn +−=

, în care n este durata, P0 este popula iaţ ini ial şi ţ ă Pn popula ia la cap tul duratei.ţ ă

V.1.Clasificarea migra iilor dup criteriul temporalţ ăV.1.1. Migra iile definitiveţEste o categorie de migra ii care presupune ţ stabilizarea migrantului într-un alt loc

decât cel de origine, la nivelul unei genera ii sau ca etap în migra ia succesiv .ţ ă ţ ă Se pot deosebi mai multe variante dar cauza principal a tuturor o constituie c utarea uneiă ă situa ii socio-economice mai bune. Aceste tip de migra ii se manifest laţ ţ ă distan e variabile, pentru ultimele decenii fiind remarcabil mondializareaţ ă lor. Pot fi deosebite ca forme principale urm toarele :ă

a)migra iile de regrupareţ a unor popula ii în cadrul unor state na ionale sauţ ţ schimburile de popula ii efectuate între state ca efect al unor tratate,ţ consecutive de cele mai multe ori unor r zboaie. Într-o form specific ,ă ă ă acestea s-au manifestat de mult vreme, dar str mutarea unor popula iiă ă ţ întregi ca efect al unor acorduri interstatale este recent . ă

Un caz clasic l-au furnizat grecii anatolieni (din regiunea oraşului Izmir şi de pe rmul M rii Negre mai ales) şi cei din regiunea oraşului Istanbul, majoritarţă ă

greceasc pîn în 1923. Ca urmare a pierderii r zboiului greco-turc din 1923,ă ă ă aceştia au fost constrînşi s -şi p r seasc locurile natale, dup o prezenă ă ă ă ă ţă care urc pîn în antichitatea timpurie, repliindu-se spre Grecia actual sauă ă ă plecând peste ocean. Num rul popula iei afectate de aceast str mutare aă ţ ă ă fost de circa 1.2-1.5 mil., contribu ia lor la formarea aglomera iilor urbaneţ ţ ale Atenei şi Salonicului fiind esen ial . Din zona de coast a M rii Negreţ ă ă ă (regiunea Trabzon), un num r important au plecat şi spre fosta U.R.S.S. Înă contrapondere au p r sit Grecia circa 300 mii de musulmani, deplasa i înă ă ţ special spre aglomera ia urban Istanbul. Acest schimb de popula ii nu aţ ă ţ avut caracter etnic exclusiv, în bun parte având şi o nuan religioas , mul iă ţă ă ţ dintre „grecii” anatolieni erau turcofoni (în special cei din Cappadochia) iar cei mai mul i musulmani din Creta, deplasa i spre Turcia erau de fapt greciţ ţ islamiza i. ţ

Similar a fost schimbul efectuat între Bulgaria şi România în urma Tratatului de la Craiova (7 sept.1940), afectând circa 100 mii bulgari din nordul Dobrogei şi peste 150 mii de români din Cadrilater (mai ales aromâni) obliga i s -şi schimbe definitivţ ă domiciliul.

Aceast ă tendin de regrupare în cadrul unor ţă frontiere recunoscute prin tratate este frecvent pe parcursul secolului XX, un ultim exemplu fiind cel furnizat deă recunoaşterea independen ei Eritreei care a generat o mişcare în ambeleţ

sensuri, o parte din administra ia etiopian , creştin în general, fiind retrasţ ă ă ă odat cu alte popula ii fidele iar o parte din popula ia musulman , de etnieă ţ ţ ă tigrina în special, au trecut pe teritoriul recunoscut oficial al Eritreei, frontierea fiind stabilit cu pre ul unui conflict sîngeros;ă ţ

b)comer ul cu sclaviţ , de asemenea de veche tradi ie, nu numai în jurul bazinuluiţ mediteranean ci şi în alte arii civilizate ale Globului. Cel mai notoriu a fost comer ul organizat de c tre europeni dup descoperirea Americilor, înţ ă ă special odat cu dezvoltarea agriculturii de planta ie (sec. XVII-XVIII) careă ţ necesita o mare cantitate de for de munc , greu de asigurat în uneleţă ă regiuni din jurul M rii Caraibilor, depopulate prin genocidul sistematic ală popula iei indigene. Acest comer a stat la baza prosperit ii multor porturiţ ţ ăţ atlantice (Bristol, Bordeaux), principalii actori implica i fiind britanicii,ţ olandezii şi francezii. Astfel au fost repopulate Antilele, sudul S.U.A. sau nord-estul Braziliei;

c)migra iile de cucerireţ , o form chiar mai veche, au ca efect deplasareaă în mas a unei popula ii, la mare distan de locul de origine, din diverseă ţ ţă motive. Cazul cel mai recunoscut este cel al marilor migra ii declanşate în sec.ţ III-IV e.n., când sub impulsul hunilor, popula iile germanice au migrat din regiunileţ nord-pontice sau baltice spre sudul Europei antrenând şi deplasarea slavilor ori a altor popula ii venite dinspre Asia (turco-mongole sau iraniene)ţ . Astfel de migra ii pot schimba complet tabloul etnic al unor vaste regiuni prinţ asimilarea sau refugierea popula iei locale. Acesta a fost cazul Europei şiţ Asiei Mici, a c ror popula ie actual este în mare parte rezultatul acestoră ţ ă migra ii. În alte cazuri o parte a etniei antrenat în migra ii de cucerireţ ă ţ r mîne în patria de origine, cazul arabilor pleca i din sud-vestul Peninsuleiă ţ Arabice în sec.VII;

d)infilitr rile continui pe teritoriul altui stat sau grup etnică , constituie una din cele mai frecvente forme de migra ie definitiv , având particularitatea c nu seţ ă ă desf şoar în mas ci în grupuri mici sau adesea individual. De multe ori,ă ă ă aceste infiltr ri etnice nu modific imediat structura etnic a regiuniiă ă ă afectate, elementele imigrate fiind asimilate, dar dep şirea unui ă prag numeric atunci când imigran ii devin tot mai numeroşi, prin alimentarea continu aţ ă curentului de popula ie pot deveni majoritari sau asimila chiar popula iaţ ţ autohton . ă Migra ia slavilorţ a fost mai degrab de acest tip decât de cucerire,ă deplasarea lor din aria de origine (regiunea dintre Nipru şi Vistula), fiind lent , pe parcursul mai multor secole, cu sporadice deplas ri în mas ,ă ă ă împinşi de alte grupuri de multe ori, astfel explicându-se slavizarea treptată a popula iilor romanizate sau elenizate de la sudul Dun rii. Aceste infiltr riţ ă ă au continuat pîn în pragul epocii moderne, explicând rutenizarea unoră regiuni de populare tradi ional româneasc (nordul Bucovinei şi alţ ă Maramureşului), proces facilitat de contextul specific al ocupa ieiţ habsburgice dar şi de apropierea cultural . Astfel de exemple pot fi extraseă şi din alte regiuni ale Globului, de multe ori consecutive sedentariz rii unoră popula ii nomade sau seminomade. Este ţ cazul paştunilor (afganilor) originari din regiunea muntoas din sud-estul Afganistanului actual s-au infiltrat treptat înă regiunile vecine de la nord şi nord-est, inclusiv în regiunea actuale capitale,

Kabul, domeniul unor popula ii sedentare de limb persan sau tadjik ,ţ ă ă ă proces care a devenit treptat o politic de stat, fiind coloniza i dup 1950 şiă ţ ă în regiunile nordice ale acestui stat, populate tradi ional de popula iiţ ţ turcofone (uzbeci, turkmeni), motivând suplimentar conflictele interetnice din aceast ar .ă ţ ă

e)migra iile de retragere a popula iei localeţ ţ din fa a înaint rii unor grupuriţ ă migratoare sunt de asemenea foarte frecvente, fiind responsabile de formarea unor izolate etno-lingvistice. De obicei replierea se efectua în arii mai izolate şi mai greu accesibile (v ile mun ilor înal i, regiuni ml ştinoase sauă ţ ţ ă deşertice), fiind urmat de tentative de revenire în perioadele de acalmie.ă Astfel de mişc ri de pendulare între ariile de refugiu şi cele expuse invaziilor,ă dar cu poten ial economic mai ridicat, sunt cunoscute sub numele de ţ mişc riă metanastatice. O situa ie similar a fost şi cea din regiunea Caucazului Mare,ţ ă spre care s-au repliat popula ii de diverse origini (caucaziene, turcice,ţ iraniene) care abia în ultimul secol au început s coboare spre regiunileă piemontane, ocupate par ial de popula ii slave colonizate aici în timpulţ ţ Imperiului arist. Retragerea khoisanoizilor spre regiunile inospitaliere aleŢ deşertului Kalahari din fa a înaint rii popula iilor bantu este un alt exempluţ ă ţ la fel ca retragerea popula iilor iraniene din Asia Central (Turkestan, vestulţ ă Tibetului) spre regiunile muntoase înalte (Pamir, Hindukuş, Karakorum) din fa a expansiunii popula iilor turco-mongole în Evuţ ţ l Mediu.

V.1.2.Migra iile temporareţLa fel de frecvent omul se poate deplasa temporar în diverse scopuri. În perioada

modern foarte caracteristice au devenit migra iile pentru munc sau studii.ă ţ ă

V.1.2.1.Migra iile alternanteţUna din modalit ile de deplasare temporar este cea alternant careăţ ă ă

poate fi punctul de plecare spre o deplasare definitiv şi prezint o mareă ă varietate, în func ie de motiva ia migrantului, structura grupului migratorţ ţ etc. Se impun câteva forme, tot mai frecvente în perioada contemporan :ă

a)navetismul, mişcare de tip pendulatoriu permis de evolu ia mijlaoceloră ţ de transport. Amploarea maxim este înregistrat în marile aglomera iiă ă ţ urbane, existând o rela ie direct propor ional cu dimensiunea acestora.ţ ţ ă Pentru ca astfel de mişc ri s se poat desf şura este necesar o re ea deă ă ă ă ă ţ transport bine organizat , cu o frecven satisf c toare, capabil s reducă ţă ă ă ă ă ă la minimum pierderea de timp dar şi existen a unei oferte excedentare deţ locuri de munc . De regul , ă ă limita maxim a timpului de parcurs nu dep şeşteă ă dou oreă , distan a fiind determinat de performan ele tehnice ale mijloacelorţ ă ţ de transport . Navetismul se dezvolt şi în jurul oraşelor mai mici dar dinamice,ă care necesit for de munc necalificat , mai ales dac sunt înconjurate deă ţă ă ă ă arii rurale excedentare în for de munc . Navetismul cuprinde de fapt douţă ă ă serii de mişc ri, în ambele sensuri:ă

-mişc rile centripeteă , spre centrul polarizator, frecvent în cazul marilor aglomera iiţ urbane cu activit i economice foarte dezvoltate, concentrate în zonaăţ central sau în zonele industriale periferice. Acest flux antreneaz personală ă

cu calific ri foarte diferite, capacitatea de absorb ie a metropolei fiind foarteă ţ mare;

-mişc rile centrifugeă , spre ariile periurbane, cu o intensitate mai redus de obiceiă şi cu un caracter ter iar, antrenând popula ie cu calificare superioar ,ţ ţ ă absent sau slab reprezentat în aceste arii. Este mai difuz în spa iu, fiindă ă ţ vizibil şi în cazul unor mici centre de polarizare local .ă

Aceste mişc ri cotidieă ne pot conduce la constituirea unor categorii socio-profesionale distincte, ambigui, muncitorii ocupându-se în afara orelor de program şi cu agricultura. Amploarea maxim a navetismului caracterizeaz perioadele de avînt economică ă – cazul Germaniei postbelice, atunci când reconstruc ia a necesitat un maximum deţ for de munc , suplinit par ial cu imigran i. ţă ă ă ţ ţ Marile aglomera ii urbane suntţ sediul unor puternice mişc ri navetiste locale, de la periferie spre centruă , mai rar invers – circa 2.5mil. la Paris, deci un sfert din popula ia aglomera iei, mişc riţ ţ ă favorizate de existen a unei re ele de transport rapid între centru şi suburbii.ţ ţ La noi în ar , nivelul maxim al navetismului a caracterizat anii ’70-’80, cândţ ă în oraşe s-a construit masiv atât în domeniul industrial cât şi în cel edilitar. În acest timp Bucureştii atr geau zilnic circa 100 000 persoane emi ând al i 18ă ţ ţ 000 spre regiunile limitrofe. Restructurarea activit ilor industriale şiăţ diminuarea construc iilor civile au f cut ca acest flux s scad treptat dupţ ă ă ă ă 1990, devenind în multe cazuri nesemnificativ, mai ales în ce priveşte mişc rile centripete. O revigorare a activit ilor economice este de natur să ăţ ă ă relanseze într-o anumit m sur aceste fluxuri în noul context al tendin eiă ă ă ţ unor categorii de popula ie de a se stabili la periferia marilor aglomera ii.ţ ţ Mişc ri navetiste de mare amploare sunt cele înregistrate în ariileă megalopolitane – nord-estul S.U.A., sud-estul Japoniei, unde acestea se desf şoară ă ierarhic dinspre oraşele mai mici spre cele mai mari;

b) migra iile s pt mînaleţ ă ă , similare celor cotidiene, având tot caracter pendulatoriu şi fiind dictate de multe ori de un motiv similar (munc , studiu) se disting prină distan a mai mare, de multe ori spre regiuni mai izolate, cu o infrastructurţ ă de transport mai precar . Semnificativ este şi ă ă ponderea for ei de munc slabţ ă calificate (construc ii, agricultur , industria extractiv ), dar exist şi cazuri înţ ă ă ă care cei antrena i deservesc unele instala ii situate în zone cu acces dificilţ ţ (zona arctic , insule izolate, sta ii meteorologice, faruri etc.):ă ţ

c)migra iile periodiceţ , de regul ă sezoniere, cu o perioad mai lung deă ă alternan . Dirijate spre activit i agricole, silvice, depind de ciclicitateaţă ăţ anual a perioadelor vegetative. De exemplu în S.U.A. sunt frecvent echipeă specializate de muncitori agricoli utiliza i în recoltarea cerealelor, care seţ deplaseaz progresiv spre nord pe m sura maturiz rii recoltei (în iunie înă ă ă sud dar în septembrie mai spre nord, în Canada). Aceste mişc ri au un caracteră tot mai net interna ionalţ , de obicei dinspre statele mai slab dezvoltate economic spre cele cu o agricultur modern , specializat , remarcabile fiind mişc rile unoră ă ă ă muncitori agricoli sezonieri din statele Europei de Est spre Grecia, Italia, Spania sau Germania dar mai ales în Africa unde se înregistreaz mişc riă ă ample dinspre statele saheliene (Mali, Burkina Fasso) spre cele costiere, cu planta ii vaste (Coasta de Fildeş mai ales). Un caz citat alt dat de literaturaţ ă ă de specialitate era cel al muncitorilor agricoli italieni care plecau din sudul

Italiei spre America de Sud în timpul iernii, profitând de complementaritatea celor dou emisfere (numi i ă ţ golondrinas), înlocui i treptat cu muncitori sezonieriţ din statele mai s race ale acestui continent ă (Bolivia, Peru, Paraguay).

Tot din aceast categorie fac parte şi ă migra iile la termen,ţ pentru diverse perioade, de la câteva luni la cî iva ani (diploma i de carier , specialişti din diverseţ ţ ă domenii etc.). Foarte frecvente şi având în primul rând caracter interna ional,ţ pot constitui în unele cazuri etape ale migra iei definitive, în cazul în careţ ara de origine se confrunt cu dificult i economice sau politice. Un cazţ ă ăţ

aparte îl constituie specialiştii care asigur consultan în domeniul industrială ţă sau de servicii, suplinind lipsa specialiştilor din rile în curs de dezvoltare cuţă resurse bogate, cazul occidentalilor reziden i în statele petroliere de la Golfulţ Persic de ex. În general aceste migra ii sunt sensibile la rela iile autohton-ţ ţmigrant şi se soldeaz uneori cu stabilirea definitiv în ara de primire.ă ă ţ

V.1.2.2.Nomadismul şi transhuman aţÎn trecut foarte frecvente erau dou forme de migra ie temporar cu ună ţ ă

caracter mai complex, supuse ast zi unei presiuni care le limiteaz aria deă ă ac iune.ţ

a)Nomadismul este o form de mobilitate determinat de condi iile naturaleă ă ţ mai pu in prielnice organiz rii unei economii agricole stabileţ ă şi cu o productivitate ridicat sau de specificul unor civiliza ii marcate deă ţ men inerea unor tehnici agricole rudimentare.ţ Nomadismul a fost foarte r spândită la popula iile pastorale din regiunile aride temperate sau tropicaleţ . Pot fi citate drept cazuri tipice de popula ii nomade : ţ tuaregii din Sahara, beduinii (popula ii semiteţ arabofone) din Orientul Apropiat şi nord-estul Africii, massaii din estul Africii, mongolii din Asia Central etc. Multe popoare nomade au fost sedentarizate for at (cazulă ţ kazahilor din fost U.R.S.S.) sau prin politici sistematice de creare a unor condi ii mai evoluate de existen – cazul statelor petroliere de la Golfulţ ţă Persic unde s-a dezvoltat agricultura irigat în oaze, paralel cu utilizareaă for ei de munc masculine în extrac ia petrolului. ţ ă ţ Sedentarizarea nu este totdeauna complet , modul de via nomad fiind greu de dizlocuită ţă , multe din popula iileţ afectate practicând comer ul ambulant şi contrabanda care p streaz cevaţ ă ă din vechiul mod de via (cazul tuaregilor din Sahara). Procesul deţă sedentarizare este mai facil acolo unde nomadismul este de dat maiă recent , recurent fenomenului de „beduinizare” a unor popula ii anterioră ţ seminomade sau chiar sedentare (caz frecvent alt dat în spa iul iranian –ă ă ţ bahtiarii din Zagros, azerii qaşqai etc.). Sedentarizarea este totdeauna mai facil acolo undeă exist resurse complementare.ă

Nomadismul nu se limiteaz numai la popula ii de p stori ci poate fi întîlnită ţ ă şi la comunit ile de culeg tori sau vîn tori din regiunea tropical umedăţ ă ă ă ă, supuse de asemenea sedentariz rii (atunci când nu sunt decimate sistematic ca înă Brazilia). Nomadismul constituie un mod de via foarte rigidţă , comunit ile care-lăţ practic p strându-l chiar şi atunci când condi iile naturale şi sociale impună ă ţ traiul sedentar, cazul iganilorţ veni i în Europa, abia recent sedentariza i (nuţ ţ în totalitate).

Seminomadismul este o variant a acestei forme de mobilitate careă

presupune alternan a mişc rilor cu o perioad mai lung de stabilitate într-oţ ă ă ă anumit regiune. În general, seminomadismul se manifest în condi iiă ă ţ climatice mai pu in restrictive, popula iile aferente formând un fel deţ ţ interfa între popula iile sedentare şi cele tipic nomade.ţă ţ

b)Transhuman aţ , confundat de unii cu nomadismul, de care o apropieă caracterul personal. Se deosebeşte total de acesta fiind vorba de o deplasare par ialţ ă a unor categorii de popula ie (b rba ii tiţ ă ţ neri) în scop pastoral, adesea la distanţă foarte mare, cazul p storilor din M rginimea Sibiului care ajungeau pîn laă ă ă Volga sau al aromânilor din Balcani, situa ii similare fiind întîlnite în toateţ regiunile circummediteranene : Spania, sudul Fran ei, Saţ rdinia, Anatolia, Maghreb etc.

Transhuman a se deosebeşte de nomadism şi pentru c popula iileţ ă ţ antrenate în astfel de mişc ri dispun de aşez ri stabileă ă , la care revin sistematic şi în care o parte din popula ie locuieşte permanent, practicând agricultura sauţ activit ile meşteşug reşti. Regula general este ăţ ă ă pendularea între regiunile înalte cu p şuni de var şi zonele mai joase cu climat mai blând pentru iernată ă (cazul litoralului dobrogean la noi alt dat ). Restrîns masiv în Europa, transhuman a maiă ă ă ţ este prezent izolat în sud-vestul Asiei (Afganistan, Iran, Turcia) undeă pendularea între zonele înalte (yaylîk în turceşte şi ardşir în persan ) şi zonele maiă joase (kîşlak în turceşte şi garmşir în persan ) constituie modul de via al multoră ţă comunit i care combin agricultura irigat din zonele piemontane cuăţ ă ă activit ile pastorale. Apropiate de transhuman şi mai frecvente ast zi suntăţ ţă ă pendul rile pastorale locale la mici distan eă ţ , frecvente înc în spa iul românescă ţ (de ex. dinspre Depresiunea Maramureşului şi Valea Someşului spre Mun iiţ Rodnei).

V.2.Clasificarea migra iilor dup criteriul cauzalţ ăMobilitatea popula iei poate fi diferen iat şi în func ie de motiva iaţ ţ ă ţ ţ

deplas rii. Acest criteriu deosebeşte trei categorii de migra ii, fiecare cu ună ţ impact specific asupra mediului de primire şi cu particularit i propriiăţ referitoare la dimensiunea fluxurilor, structura socio-demografic a acestoraă etc.

a)Migra iile spontaneţ , au o istorie îndelungat dar s-au amplificat în perioadaă contemporan , în contextul liberei circula ii a persoanelor (relativ la nivelă ţ ă interna ional) şi a creşterii securit ii individuale. Aceste migra ii reprezintţ ăţ ţ ă de fapt, la nivel local, regional sau interna ional, o ţ redistribuire complementar aă for ei de muncţ ă în func ie de excedentele sau deficitele de for de munc , deţ ţă ă diferen ele de venituri dintre diversele regiuni sau state etc. Este în cele dinţ urm o ă supap de siguran pentru eliminarea presiunii demograficeă ţă care poate s apar într-un anumit context într-o regiune oarecare. Ele au la bază ă ă op iunea individual , dar prin amploarea lor creeaz imaginea unor mişc riţ ă ă ă de mas , cum sunt cele generate de exodul rural;ă

b)Migra iile organizateţ , au de asemenea o istorie îndelungat , fiind ini iate deă ţ stat, prin reprezentan ii s i direc i sau prin intermediari de tipul unorţ ă ţ organiza ii sau întreprinderi particulare cu atribu ii în domeniul recrut riiţ ţ ă for ei de munc (mai ales în perioada contemporan ). Aceste migra ii au laţ ă ă ţ

baz acordul persoanelor deplasate, caă re pentru a fi determinate sunt adesea stimulate material.

Cele mai tipice sunt din acest punct de vedere coloniz rileă care urm resc populareaă (repopularea) unor teritorii ale c ror resurse naturale sunt insuficientă valorificate dar de multe ori a mascat şi stabilirea unor popula ii fidele laţ marginile unor imperii apuse, cazul Banatului, masiv colonizat cu şvabi în sec. al XVIII-lea, atraşi aici de mari avantaje materiale. Tipice au fost coloniz rile din Lumea Nou – în Americi, Australia, unde mai continu încă ă ă ă prin implant rile organizate de statul brazilian în lungul Transamazonianului,ă unde a fost defrişat o band de o l rgime variabil , de-o parte şi de alta, înă ă ă ă care a primit terenuri o parte din popula ia s r cit din nord-estul secetos alţ ă ă ă Braziliei (majoritar mulatr sau de origine african ). În acest ultim cază ă migra iile au sfîrşit prin a deveni spontane, datorit presiunii demograficeţ ă mari din aria men ionat . Clasic este şi colonizarea organizat de statulţ ă ă ă indonezian dup ob inerea independen ei, cunoscut sub numele deă ţ ţ ă „transmigra ie”, destinat s descongestioneze suprapopulatele insule Jawa,ţ ă ă Madura şi Bali, utilizând poten ialul nevalorificat din marile insule slabţ populate – Kalimantan, Boua Guinee (Irianul de Vest). Num rul popula ieiă ţ deplasate a dep şit cifra de 10 mil.persoane, modificând semnificativă distribu ia spa ial a unor grupuri etnice. Un caracter organizat îl au şiţ ţ ă deplas rile generate de muncile agricole sau de caracterul sezonier al unoră activit i precum cele din industria zah rului, de importan local deosebit ,ăţ ă ţă ă ă având caracter temporar îns .ă

c)Migra iile for ateţ ţ se desf şoar f r consim mîntul migran ilor, prină ă ă ă ţă ţ constrângere direct sau indirect . De cele mai multe ori aceste migra ii auă ă ţ un caracter definitiv. Clasice au fost migra iile impuse de ţ comer ul cu sclaviţ negri din Africa de Vest (sec.XVI-XVIII), care a continuat de fapt comer ul similar multţ mai vechi efectuat de arabi, responsabil de mixtarea popula iei în Yemen,ţ Oman, nordul Sudanului, Egiptul meridional.

Deportările constituie o alt categorie, practicat pîn într-o epoc recentă ă ă ă ă de unele regimuri totalitare.Cauzele acestora erau fie politice fie sociale. În acest mod, cu de inu i de drept comun a demarat procesul popul riiţ ţ ă europene a Australiei, Guyanei franceze sau unor regiuni din Siberia şi Extremul Orient rusesc (pe parcursul perioadei ariste – „pohod na Sibir”). Unţ alt caz notoriu este cel al deplas rii for ate a popula iei apte de munc înă ţ ţ ă timpul unor conflicte militare sau sub regimuri totalitare. Aceasta a fost o practică frecvent a Reichului nazist sau în perioada stalinist , fiind astfel antrenateă ă mase imense, de milioane de persoane, spre minerit, construc ii diverseţ (hidrotehnice mai ales) şi exploatarea lemnului. Ca şi în imperiul sovietic, în celelalte state cu regim similar, dup 1945, clien ii predilec i ai deport riloră ţ ţ ă au fost intelectualii, ranii înst ri i (ţă ă ţ chiaburi în România, culaci în Rusia), practican iţ ai unor profesiuni liberale, preo i etc.ţ

Tot în aceast categorie pot fi incluse şi ă regrup rileă (schimburile de popula ii),ţ cu caracter definitiv, în urma unor tratate sau reglement ri politice aşa cumă s-a întîmplat între Turcia şi statele balcanice pe m sur ce acestea auă ă dobândit independen a şi au eliberat întreg teritoriu de sub tutela otoman .ţ ă

Cel mai masiv flux de acest tip a fost îns cel creat de ă partajarea coloniei britanice India în 1947, în momentul declar rii independe ei când cea mai mare parteă ţ a popula iei hinduiste din actualul Pakistan şi din Bangladesh s-a repliat spreţ teritoriul actual al Indiei, în sens invers deplasându-se o parte din popula iaţ musulman din Cîmpia Gangelui şi Dekkan, num rul total al persoaneloră ă afectate fiind dup unele surse de 14-15 mil. ă (circa 4%din popula ia total ),ţ ă generând numeroase masacre şi resentimente care r bufnesc înc înă ă conflictul din Kaşmir. La fel de masiv a fost şi ă expulzarea germanilor după retrasarea frontierelor postbelice care au atribuit Poloniei Pomerania Oriental şiă Silezia Inferioar iar Pomerania Oriental a fost divizat întra aceasta şi fostaă ă ă U.R.S.S., afectând 8 mil.persoane la care s-au ad ugat 1.5 mil. germaniă expulza i de c tre cehi din regiunea Sude ilor. ţ ă ţ Polonia a fost şi ea afectat deă aceast retrasare a frontierelor prin ocuparea de c tre armata sovietic , aă ă ă Gali iei Orientale şi vestului Bielorusiei, ce a generat plecarea a 1.5ţ mil.polonezi.

Tot în aceast categorie se încadreaz şi ă ă refugierile din diverse motive, frecvente ast zi în Lumea a Treia, drept pentru care O.N.U. dispune deă un organism special de supraveghere (Înaltul Comisariat pentru Refugia iţ înfiin at în 1951)ţ . Cele mai multe refugieri sunt generate de conflictele militare sau de persecu iile religioase sau etnice. Seţ ajunge în unele cazuri la situa ii în care refugia ii sunt mai numeroşi decâtţ ţ cei r maşi pe teritoriul ancestral – cazul palestinienilor, al c ror num r totală ă ă dep şeşte probabil 8-9 mil. dintre care 4.5 mil sunt refugia i în alte stateă ţ arabe – Siria, Liban, rile de la Golful Persic, Iordania (unde formeazţă ă majoritatea popula iei) sau constituie o diaspor important în Europa şiţ ă ă America de Nord. Accesul la independen prefigurat din prim vara anuluiţă ă 2000 nu va schimba prea mult soarta acestor refugia i, integra i deja înţ ţ statele men ionate. Refugierile nu implic numai deplasarea dintr-un stat înţ ă altul ci şi deplas ri interne, în state supuse unor conflicte locale. Astfel circaă 900 mii de columbieni au fost constrânşi s se aglomereze în bidonvilluri sauă în tabere de refugia i pentru a sc pa de luptele dintre for eleţ ă ţ guvernamentale şi gherilele de orientare marxist , desf şurate pe teritoriileă ă lor. În fosta Iugoslavie se apreciaz la circa 800 mii num rul refugia iloră ă ţ interni (mai ales în Bosnia), în Sri Lanka la 600 mii, în Sierra Leone la peste 500 mii etc. Afganistanul, Liberia, Sudanul, Georgia sau R.Moldova completeaz această ă lung list .ă ă

Refugierile sunt foarte frecvente în Africa, devenind aproape incontrolabile şi greu de estimat, unele state fiind foarte afectate – Somalia, Ruanda, Sierra Leone, Liberia, majoritatea statelor din Africa subsaharian fiind atinse de acest fenomen direct sau indirect,ă prin g zduirea refugia ilor. ă ţ Masele de oameni dislocate în aceast regiune sunt deă ordinul milioanelor de persoane. Nici Asia nu este ocolit de astfel de mişc ri,ă ă amplificate aici de masa imens a popula iei, cazul cel mai cunoscut fiind celă ţ al Afganistanului, unde au fost deplasate circa 5-6 mil. persoane, mai ales spre Pakistan, repatriate în mare parte în ultimii ani. Importante sunt şi mişc rile generate de destr marea imperiului sovietic şi a fostei Iugoslaviiă ă (Caucaz, Asia Central , Bosnia-Her egovina etc.)ă ţ .

Între refugiu şi expulzare limitele nu sunt totdeauna clare. Un caz mai recent

de expulzare a fost acela al turcilor din Bulgaria, obliga i la sfîrşitul perioadei totalitareţ s -şi bulgarizeze numele şi instiga i de autorit i s plece în Turcia. Întreă ţ ăţ ă 1985-1989 au plecat astfel 370 mii de turci din cei 848 mii. Bulgaria a continuat de fapt o „tradi ie“ mai veche a Imperiului arist care, dup fiecare extindere înţ Ţ ă dauna rivalului otoman, obişnuia s expulzeze sau s deporteze popula iileă ă ţ musulmane.

Num rul total al refugia ilor afla i în eviden a O.N.U este de ă ţ ţ ţ circa 22 mil (cf.H.C.R., 2001), obligate s tr iasc în tabere unde nu condi iile sunt de cele maiă ă ă ţ multe ori sub limita decen ei. Num rul acestora este greu de stabilit, fiecareţ ă surs având propriile estim ri, cele ale O.N.U. fiind mai apropiate deă ă realitate. Nivelul maxim al acestor mişc ri s-a manifestat în perioadaă postbelic la începutul anilor ’90, când s-au suprapus mai multe conflicteă majore (invazia irakian a Kuweitului, dezmembrarea Iugoslaviei, r zboaieleă ă civile din Ruanda şi Somalia etc.). În afara acestora se afl îns un num r celă ă ă pu in la fel de mare nelua i în eviden (28 mil. dup Sadako Ogata, înaltţ ţ ţă ă comisar al O.N.U, cu problemele refugia ilor)ţ

V.3.Clasificarea migra iilor dup criteriul administrativţ ăTeritoriul pe care se desf şoar migra iile este divizat între numeoraseă ă ţ

entit i statale, regionale, locale încît exist o diferen destul de net întreăţ ă ţă ă dou mari categorii de mişc ri delimitate de frontierele recunoscute pe plană ă interna ional : ţ interne şi interna ionale.ţ Trebuie remarcat c un rol important îl areă dimensiunea teritoriului aflat sub jurisdic ia unui stat. În statele de mariţ dimensiuni, migra iile interne sunt mai degrab migra iilor interna ionale. Înţ ă ţ ţ aceast categorie intr şi migra iile transfrontaliere, tot mai intense întreă ă ţ statele cu frontiere permisive, deschise.

V.3.1.Migra iile interneţDesf şurate în interiorul grani elor unui stată ţ , au o importan deosebit înţă ă

statele de mari dimensiuni (S.U.A., Federa ia Rus , R.P.Chinez ). În ultimeleţ ă ă dou secole aceste mişc ri s-au efectuat de obicei ă ă dinspre regiunile agricole dens populate spre aglomer rile urbă an-industriale. Este vorba de aşa-numitul exod rural, termen încet enit de la sfîrşitul sec.al XIX-lea, în vestul Europei pentru a desemnaăţ caracterul de mas al unor deplas ri tradi ionale dar de mic amploare până ă ţ ă ă atunci.

Efectul principal al exodului rural const în reducerea continu a popula ieiă ă ţ rurale (depopulare) şi implicit în creşterea popula iei urbaneţ (urbanizare, metropolizare). Cauza principal este de sorginte economic , generat deă ă ă diferen ele de venituri dintre sat şi oraş dar şi nivelul dot rii social-edilitareţ ă care avantajeaz regiunile urbanizate. Exodul rural a condus la depopulareaă complet a unor aşez ri rurale, în special a celor izolate sau s race înă ă ă resurse, fenomen caracteristic în special în Europa unde în extremis s-a ajuns la reinstalarea vegeta iei naturale secundare – cazul unor arii extinseţ din Masivul Central Francez (Lozère), din ara Galilor sau nordul Sco iei etc.Ţ ţ Cele mai afectate sunt statele din vestul Europei unde acest proces s-a desf şurat în cicluri succesive începând cu secolul al XVIII-lea. În estulă

continentului s-a declanşat mai tardiv, dup 1900, dar a fost mai brutal, peă parcursul câtorva decenii spa iile rurale fiind efectiv stoarse de for ele lorţ ţ vitale.

Consecin ele acestui exod au fost atenuate în statele dezvoltate, într-oţ anumit m sur , de procesul de „contraurbanizareă ă ă ”, inversare a ritmurilor creşterii popula iei în favoarea mediului rural, în contextul delocaliz riiţ ă activit ilor economice, al dezvolt rii turismului şi comunica iilor. De aceastaăţ ă ţ au beneficiat îns doar acele arii rurale aflate în proximitatea aglomera iiloră ţ urbane, situate în lungul c ilor de comunica ii sau dispunând de un poten ială ţ ţ turistic deosebit. Problematica exodului rural este mult mai complexă datorit desf şur rii sale în timp şi a cauzalit ii multiple. În ultimele decenii,ă ă ă ăţ acest proces a luat o amploare f r precedent în statele Lumii a Treia,ă ă sprijinit de speran a maselor de migran i rural de a g si o slujb sau de a-şiţ ţ ă ă asigura un trai mai bun este iluzorie, efectul vizibil fiind supraaglomerarea periferiilor urbane. Lipsa oric rei perspective şi masivul şomaj rurală alimenteaz continuu aceste fluxuri, iar în prima parte a sec.XXI esteă aşteptat o amplificare ca efect al unei presiuni demografice greu de st vilit.ă ă

Migra iile interne nu se desf şoar exclusiv între sat şi oraşţ ă ă . În statele dezvoltate, tipice au devenit şi migra iile interurbaneţ , de regul ierarhizate, dispreă oraşele mai mici spre cele tot mai mari care ofer posibilit i mai largi deă ăţ afirmare. Tot în aceste state au luat o amploare maxim migra iile inverse,ă ţ dinspre oraş spre ariile rurale (contraurbanizarea), fenomen care este deja sensibil în estul Europei şi se prefigureaz ca o form major de migra ii interne la nivel globală ă ă ţ având rolul de a descongestiona aglomera iile urbane, de a reechilibraţ distribu ia popula iei. Pot exista şi ţ ţ migra ii rural-ruralţ acolo unde mai sunt încă rezerve de terenuri agricole, fertile cazurile invocate în Brazilia sau Indonezia dar şi colonizarea stepelor Kazahstanului în perioada sovietic (mobilitateă devenit interna ional dup divizarea imperiului).ă ţ ă ă

V.3.2.Migra iile interna ionaleţ ţSe desf şoar la nivel interstatal şi sunt mai greu de înregistrat statistic,ă ă

mai ales în contextul mondializ riiă , pentru c în afara migra iei legale,ă ţ controlabilem exist o puternic ă ă migra ie clandestinţ ă. De exemplu, în S.U.A. num rul imigran ilor clandestini se cifreaz la mai multe milioane (4-6 mil.,ă ţ ă sau dup unele surse chiar mai mult), aria de provenien fiind în specială ţă Mexicul (los chicanos) şi arhipelagul antilez.

Desf şurate la distan e foarte mariă ţ , aceste mişc ri pun probleme şi maiă complexe din punct de vedere economic şi psiho-social, efortul de adaptare al individului fiind mult mai mare. Diferen ele de standard de via şi deţ ţă comportament dintre migrant şi localnic poate crea situa ii conflictuale,ţ reac ii de respingere sub forma unor mişc ri xenofobe sau rasiste, frecventeţ ă în întreaga lume occidentală. Generale ast zi la nivel mondial, având caă principale destina ii statele dezvoltate sau cele aflate în boom economicţ datorat resurselor de hidrocarburi (Asia de Sud-Vest în mod deosebit) dar şi în state cu agricultur speculativ (Coasta de Fildeş, Malaysia etc.)ă ă . Fostele state comuniste au frânat aceste mişc ri, rareori se înregistrau plec ri sezoniereă ă

dinspre Bulgaria spre nordul Rusiei în vederea exploat rii lemnului. ă În general, migra iile interna ionale au ca destina ie marile aglomera ii urbane din rileţ ţ ţ ţ ţă de primire, capabile s asigure locuri de mucn diverseă ă , conforme calific riiă (cazul tipic al S.U.A.). A existat îns şi o migra ie interna ional dirijat spreă ţ ţ ă ă mediul rural (cazul Americii Latine unde s-au stabilit masiv popula ii dinţ sudul şi centrul Europei sau cazul Canadei, la începutul secolului al XX-lea).

V.4.Particularit ile ale migra iei popula iei în perioada modern şiăţ ţ ţ ă contemporană

V.4.1.Perioada modern (1700-1950)ăSpre deosebire de perioadele anterioare în care mobilitatea popula iei eraţ

condi ionat de distan , desf şurându-se mai lent (cu excep ia migra iilorţ ă ţă ă ţ ţ de cucerire) şi antrena o parte redus a popula iei Globului, dup 1700,ă ţ ă industrializarea şi urbanizarea au imprimat o dinamic ascendent mobilit iiă ă ăţ popula iei, atât pe plan intern cât şi interna ional. Premisele acesteiţ ţ acceler ri le-au constituit îns evolu iile din perioada medieval şi mai alesă ă ţ ă Marile Descoperiri Geografice care au deschis noi direc ii de colonizare,ţ popula iilor europene în primul rând. Explozia demografic resim it laţ ă ţ ă sfîrşitul sec.al XVIII-lea constituie o alt premis care explic concentrareaă ă ă principalelor fluxuri migratorii în regiunile din nord-vestul Europei unde a debutat acest proces. În afara acestui context general pot fi invocate şi alte cauze care au favorizat accelerarea mobilit iiăţ :

-tendin ele de extindere a marilor propriet i în dauna micilor proprietariţ ăţ rurali for a i astfel s îngroaşe rândurile proletariatului urban sau sţ ţ ă ă emigreze. Tipic a fost situa ia din Marea Britanie, mai ales dup înl turareaă ţ ă ă iob giei şi tendin a burgheziei de a-şi însuşi vaste domenii utilizate ca p şuniă ţ ă pentru oi (enclosures);

-declinul activit ilor meşteşug reştiăţ ă prin dezvoltarea produc iei de fabric ,ţ ă fenomen care a antrenat migra ia micilor artizani spre centrele urbane;;ţ

-apari ia crizelor economice de supraproduc ieţ ţ care au lovit de obicei micii produc tori for a i astfel s p r seasc locurile natale;ă ţ ţ ă ă ă ă

-agravarea unor persecu ii pe fondul avîntului mişc rilor na ionaleţ ă ţ (persecu iiţ religioase, politice sau na ionale). Tipice au fost cazurile unor popula ii dinţ ţ imperiile multina ionale : polonezii, ucrainenii, românii din Imperiulţ Habsburgic, evreii din Imperiul arist, armenii din Imperiul Otoman.Ţ Persecu iile au culminat cu numeroasele pogromuri organizate asupraţ ghettourilor evreieşti sau cu un veritabil genocid cum a fost cazul armenilor sau creştinilor nestorieni între 1894-1915.

a)Migra ia internţ ă a fost mai activ pe parcursul acestei perioade în stateleă în care industrializarea a fost mai precoce : Marea Britanie, Germania, Fran a, rile scandinave. ţ ţă Mişc rile ceă le mai masive s-au produs spre bazinele carbonifere (Yorkshire, Ruhr, bazinul franco-belgian) sau spre marile metropole – Paris, Londra, Berlin. La fel de activ a fost şi ă migra ia popula iei rurale din S.U.A. spreţ ţ vest, unde au colonizat teritoriile triburilor amerindiene obligate s se retrag înă ă rezerva ii. Coloniz rile cele mai puternice s-au efectuat spre Cîmpiaţ ă

Mississippi-Missouri şi spre vestul îndep rtat, regiuni cu terenuri fertileă favorizate de conectarea la re eaua de c i ferate. Colonizarea era adeseaţ ă apanajul unor companii de construc ii feroviare care aveau interesul s îşiţ ă asigure produse transportabile, acest proces continuând pîn între cele două ă r zboaie mondiale. Dup 1920 se accentueaz în S.U.A. şi procesul deă ă ă migrare a popula iei afro-americane din sud spre nord-estul industrializatţ unde a devenit treptat majoritar în unele cartiere sau oraşe. Popula iaă ţ S.U.A. este prin excelen mobil , iner ia istoric ac ionând invers decât înţă ă ţ ă ţ Lumea Veche unde asigur stabilitatea comunt ilor umane, mai legate deă ăţ teritoriul pe care-l ocup . Fiind mai recent constituit , popula ia nord-ă ă ţamerican nu este atât de intim legat de un anumit teritoriu, adaptândiu-seă ă uşor locului de munc şi economiei de pia liberale, fapt manifestat şi înă ţă peisaj prin importan a locuin elor temporare la periferia oraşelor (rulote,ţ ţ bar ci).ă

În Imperiul aris şi mai tîrziu în U.R.S.S., Ţ procesul de colonizare a Siberiei şi Extremului Orient, debutat înc din sec.al XVII-lea, amplificat odat cuă ă deschiderea c ilor ferate care au antrenat mase importante de popula ie,ă ţ mai ales de origine slav (ruşi, ucraineni). Tot în acest imperiu, o amplă ă mişcare de colonizare a fost aceea ini iat la sfîrşitul sec.al XVIII-lea, odatţ ă ă cu desfiin area Hanatulul Crimeii şi cu retragerea Imperiului Otoman spreţ sud, în partea european (nordul M rii Negre). La aceast mişcare auă ă ă participat nu numai slavii r s riteni ci şi germanii din Ducatul Varşoviei,ă ă românii din Moldova, popula iile creştine din Balcani (bulgari, sîrbi, greci,ţ g g uzi etc.), ă ă totalizând circa 10 mil.persoane pe parcursul sec.XVII-XIX.

. Mai tîrziu, pe parcursul conflictelor mondiale, un rol important în popularea regiunilor asiatice ale U.R.S.S. l-a avut şi refugiul masiv al popula iei din partea european ,ţ ă din care o parte nu s-a mai întors. Regimul sovietic s-a remarcat înc de laă început prin practica migra iilor for ate. Între 1919-1953 (pân la moartea luiţ ţ ă Stalin) au fost astfel deplasate circa 5.8 mil persoane, manifestându-se trei vârfuri : 1930-1934, în perioada colectiviz rii for ate, când cea mai mare parte a raniloră ţ ţă înst ri i (culaci) au fost str muta i în regiunile nordice sau asiatice aleă ţ ă ţ vastului imperiu; 1940-1944, când o bun parte a popula iei din teritoriileă ţ ocupate la frontiera apusean (Basarabia, nordul Bucovinei, Gali ia, rileă ţ Ţă Baltice) a fost deportat în aceleaşi regiuni din ra iuni economico-socialeă ţ concomitent cu deplasarea în mas a unor grupuri etnice acuzate deă colabora ionism (ceceno-inguşii, t tarii din Crimeea, calmucii, karaceaii,ţ ă balkarii, kabardinii, germanii de pe Volga etc.; 1947-1952, în perioada aplic rii programului de colectivizare for at în regiunile vestice a c roră ţ ă ă ocupare a fost consfin it de tratatul de la Paris. Motiva ia acestor migra iiţ ă ţ ţ for ate a fost foarte complex . Consecin ele acestora au fost suportate atâtţ ă ţ de categorii intelectuale (filozofii din centrele urbane important în 1922,ă intelectualii „contrarevolu ionari” din rile Baltice şi Basarabia în 1940-ţ Ţă1944), elemente antisociale (în 1930 mai ales, ho i, prostituate, cerşetoriţ etc.), rani înst ri i dar şi rani „sabotori” (ca în 1932, când peste 45 000ţă ă ţ ţă

rani ucraineni au fost deporta i spre bazinul Peciorei din cauza refuzului deţă ţ înscriere în colhoz), minorit i indezirabile, în cadrul unor opera iuni deăţ ţ

„purificare etnic ”, înc neasumate de statul rus (finlandezii din regiuneaă ă St.Petersburg, iranienii din Azerbaidjan, coreenii din Extremul Orient etc.) sau insurgen i ostili puterii sovietice (basmacii din Tadjikistan sau djighi ii dinţ ţ Caucazul de Nord).

Un proces similar s-a petrecut în nord-estul Chinei (Manciuria), unde au fost coloniza iţ ranii originari din Marea Cîmpie Chinez , dens populat , astfelţă ă ă

modificându-se complet structura etnic a regiunii. Au fost şi cazuri în careă unele state au luat m suri pentru limitarea migra iei interne –cazul Italieiă ţ fasciste care a încercat frînarea exodului popula iei rurale din Mezzogiorno înţ scopul reducerii şomajului din regiunile industriale nordice.

b)Migra ia interna ionalţ ţ ă s-a accentuat înc din sec. al XVI-lea pe seamaă form rii sistemului colonial prin organizarea sistematic de colonii de c treă ă ă metropole (Spania, Portugalia, Fran a, Marea Britanie, Olanda) în scopulţ asigur rii controlului şi extragerii unor resurse sau materii prime agricoleă necesare economiei acestora. În perioada modern atinge punctul culminantă şi îşi schimb caracterul, în locul migra iei de colonizare(adesea prină ţ deportare) apare migra ia spontanţ ă, în contextul exploziei demografice, a deterior riiă condi iilor economice, mai ales în urma r zboaielor napoleoniene, apari ieiţ ă ţ crizelor de supraproduc ie (precum aceea din 1816-1820). Pîn la 1920,ţ ă curba evolu iei migra iei europene a fost continuu ascendent iar structuraţ ţ ă etnic s-a schimbat progresiv : pîn la 1850 dominau britanicii (irlandezii,ă ă sco ienii, englezii), între 1850-1900 dominau germanii şi scandinavii iar dupţ ă 1900, italienii şi est-europenii (polonezi, evrei, ucraineni, ruşi, unguri, greci etc.). Apari ia fenomenelor inerente economiei de pia – şomaj,ţ ţă supraproduc ie şi în rile de primire au condus la adoptarea unor politici deţ ţă limitare a migra iei interna ionaleţ ţ (Australia ia astfel de m suri înc de la sfîrşitulă ă sec.al XIX-lea, S.U.A. în 1924 etc.). Aceste politici aveau în general un caracter segregativ, eliminându-i pe cei necalifica i, lipsi i de capital sau cu o anumit nţ ţ ă origine etnic sau rasial (asiaticii erau excluşi mai ales în Australia). Caă ă urmare, curba migra iei a urmat un trend descendent, în contextul reduceriiţ masive a natalit ii în Europa ca efect al tranzi iei demoăţ ţ grafice.

Mai mult, în Europa se manifest procesul invers de imigrare, în special acoloă unde reducerea natalit ii a fost foarte timpurie (Fran a, Marea Britanie,ăţ ţ Belgia). Astfel se formeaz un flux important de migran i dinspre estul spreă ţ vestul continentului, accentuat mai tîrziu. Principalele state emi toare auţă fost la început cele mediteranene (Italia şi Spania în primul rând) apoi acelea din Europa Central (Polonia, Cehia), fluxurile fiind dirijate predilect spreă Fran aţ . În Marea Britanie un flux masiv era asigurat de Irlanda sau de unele colonii (Antile, subcontinentul indian). Un caz particular l-a constituit refugierea masiv a aristocra ieiă ţ ruseşti şi a unei p r i din burghezia fostului Imperiu arist, în urma Revolu ieiă ţ Ţ ţ din Octombrie 1917, „ruşii albi”, stabili i în statele Europei de Vest (Fran a şiţ ţ Marea Britanie îndeosebi) şi peste ocean.

Pe ansamblu, marea migra ie european a antrenat între 1700-1914 circaţ ă 70 mil.persoane, cel mai important flux migratoriu din întreaga evolu ie istoric aţ ă umanit ii. Ponderea cea mai însemnat a fost asigurat de Insulele Britaniceăţ ă ă (17 mil.) şi Italia (15mil.) urmate la distan de Spania (6 mil.), Germania (5ţă

mil.9, Portugalia şi Polonia (câte 3 mil.), rile scandinave etc., majoritateaţă dirija i spre Sţ .U.A. ( tab.29). Structura etnic a masei de imigran i a fost însă ţ ă realtiv diferit în nordul Americii fa de sudul acesteia. În Brazilia, deă ţă exemplu, din cei aproximativ 5.5 mil. emigran i, între 1814-1970, majoritateaţ erau din sudul Europei (1.78 mil portughezi, 1.63 mil.italieni, 0.72 mil.spanioli, greci etc.) urma i la mare distan de alte grupuri din cele maiţ ţă diverse : germani, japonezi, ucraineni, polonezi, evrei etc.

Distribu ia regional a acestor fluxuri în rile emi toare a fost inegalţ ă ţă ţă ă, plec rile afectând mai ales regiunile cu reminiscen e ale rela iilor feudaleă ţ ţ (provinciile spaniole Andaluzia, Extremadura sau sudul Italiei) ori cu o popula ie dens (Galicia, nordul Portugaliei). Şi în rile primitoare, distribu iaţ ă ţă ţ acestor fluxuri a fost inegal . În S.U.A. inta principal a imigran ilor (40 mil.ă ţ ă ţ în perioada men ionat ), aceştia s-au aşezat cu prec dere în regiunileţ ă ă industriale din nord-est constituiau o resurs ieftin de for de munc , bazaă ă ţă ă acumul rii capitalului american. Asimilarea reciproc s-a produs destul deă ă greu în aceste zone, imigran ii agregându-se mult timp în regiuni ori cartiereţ cu specific etnic sau confesional. Aşa-numitul „melting-pot”american a r masă mai degrab un deziderat, ă multiculturalismul fiind un model american care se extinde şi în întreaga Europ Occidental . O parte din emigra ia european s-a dirijat şiă ă ţ ă spre coloniile africane şi asiatice pentru administrarea acesteia, având originea predilect în metropole : francezii spre nordul Africii, britanicii înă Africa de Sud, subcontinentul indian sau Extremul Orient etc.

Tabelul nr.32 : Evolu ia num rului de imigran i din S.U.A. între 1820-1995ţ ă ţ (mii persoane)

ara deŢ origine

1820-1889

1890-1914

1915-1945

1946-1965

1966-1995

1820-1995

EUROPA 13280 15739 3638 2428 2833 37918

Marea Britanie

2687 1107 475 367 444 5080

Irlanda 3432 888 273 112 112 4817

Germania 4413 1069 547 816 245 709

U.R.S.S. 221 3055 152 13 409 3850

Italia 337 3639 745 321 310 5352

AMERICA 1173 822 2510 2037 9114 15647

Canada 1048 456 1556 740 479 4279

Mexic 27 120 649 566 4004 5366

America de Sud

98 246 305 731 1549 2929

ASIA 316 451 224 288 6403 7682

China 289 42 50 33 994 1408

India 1 6 6 4 655 672

Coreea 16 731 747

Filipine 1 39 1231 1271

Vietnam 857 857

AFRICA 2 13 13 29 464 521

Alte regiuni 209 46 24 48 118 445

TOTAL 14980 17072 6409 4830 18934 62223

Surse : U.S.Immigration and Naturalization Service, Statistical Yearbook, Washington, 1997 (imigra ia legal brut , cel pu in pentru ultima perioad )ţ ă ă ţ ă

Paralel cu marea migra ie european s-a produs şi migra ia chinezţ ă ţ ă, mai modest , circa 12 mil., dirijat spre Asia de Sud-Est unde au ajuns adeseaă ă majoritari (Singapore) sau formeaz o parte însemnat a popula ieiă ă ţ (Malaysia, Thailanda, Djakarta). O parte s-au ândreptat şi spre insulele din Pacific ori spre coasta de vest a S.U.A., Australia frânând de timpuriu emigrarea asiaticilor. Japonezii au participat şi ei la acest flux asiatic cu circa 2 mil. de emigran i dirija i spre insulele din Pacific (Hawaii) sţ ţ au spre Americi (Brazilia, vestul S.U.A.). Emigra ia indianţ ă (3 mil.) apare redus raportat laă ă poten ialul enorm al subcontinentului indian, fiind strîns legat deţ ă necesit ile economice ale metropolei coloniale britanice. Astfel cei mai mul iăţ ţ s-au dirijat spre unele colonii ale Imperiului Britanic în care necesitatea for eiţ de munc de pe planta ii era stringent – Guyana Britanic , Trinidad-Tobago,ă ţ ă ă Fiji, estul Africii, Natal, Mauritius, ad ugându-se unui flux tradi ional spreă ţ sud-estul Asiei – Birmania, Singapore, Malaysia. O bun parte dintre aceştiaă erau antrena i şi în administra ia acestor colonii, în special ca intermediari (înţ ţ Africa de Est). O migra ie mai pu in cunoscut este cea a ţ ţ ă popula iei de origineţ arab din Orientul Apropiată , în special spre America de Sud (Argentina, Brazilia, Columbia, Venezuela) dar şi spre America de Nord sau Europa. Majoritatea acestora erau creştini (ortodocşi, maroni i, siriaci, nestorieni) şi proveneauţ din Siria, Liban, Palestina sau nordul Irakului (circa 1 milion). Un traseu similar l-a cunoscut şi emigra ia armeanţ ă din Anatolia, generat de convulsiileă Imperiului Otoman în descompunere (peste 1 mil. persoane).

V.4.2.Perioada contemporan (dup 1950)ă ă

a)Migra iile interneţCaracteristica esen ial a migra iilor interne pe parcursul acestei perioadeţ ă ţ

const în ă diminuarea importan ei lor în statele dezvoltateţ (propor ional nu şiţ numeric), datorit epuiz rii rezervelor de for de munc rural . Acest procesă ă ţă ă ă se manifest mai timpuriu în statele industrializate (Marea Britanie,ă Germania, rile de Jos, Fran a). Se produce aici fenomenul, ambiguu deŢă ţ altfel, numit contraurbanizare, marcat de tendin a de reducere a popula ieiţ ţ unor mari metropole (Paris, Londra), consecin a creşterii posibilit ilor deţă ăţ mişcare a popula iilor, care prefer migra iile alternante (navetismul),ţ ă ţ constituindu-se astfel marile aglomera ii periurbane (rurbanizarea). Acestţ fenomen apare şi în regiunile industriale tradi ionale dec zute (vechi bazineţ ă carbonifere dezafectate – nordul Fran ei sau Middlands de ex.). În S.U.A.ţ totuşi, migra ia intern cap t o importan mai mare decât ceaţ ă ă ă ţă interna ional , dat fiind şi dimensiunea teritoriului, dirijându-se predilectţ ă ă spre Sunbelt – vast arie care cuprinde în primul rând Florida, Texas,ă Arizona, California şi spre nord-vest, în statele Oregon şi Washington (tab.31-32).

Tabelul nr.33 : Ritmul anual de creştere a popula iei Globului, prognozatţ pentru anii 2001-2005 (în % anual)Continentul (regiunea)

Populaiaţ

totală

Populaiaţ

urbană

Populaiaţ

rurală

Continentul (regiunea)

Popula iaţ totală

Popula iaţ urbană

Popula iaţ rurală

TERRA 1.2 2.0 0.4 -de Sud-Est 1.4 3.2 0.2

State dezvoltate

0.2 0.5 -0.8 -de Est 0.7 1.9 -0.1

State în curs de dezvoltare

1.5 2.7 0.6 OCEANIA 1.2 1.2 1.2

State subdezvoltate

2.5 4.5 1.6 AMERICA 1.2 1.5 -0.1

AFRICA 2.3 2.7 1.2 America de Nord

0.9 1.0 -0.3

-de Nord 1.8 2.9 0.7 America Centrală

1.6 2.0 0.9

-de Vest 2.7 4.2 1.2 Caraibe 1.0 1.6 0.0

-de Est 2.4 4.6 1.4 America de Sud

1.4 1.9 -0.2

-Centrală 3.0 4.3 2.0 EUROPA -0.2 0.2 -1.3

-de Sud 0.8 1.5 0.2 -de Nord 0.1 0.3 -0.7

ASIA 1.3 2.5 0.4 -de Vest 0.1 0.4 -0.7

-de Sud-Vest 2.1 2.8 0.3 -de Sud 0.0 0.4 -0.9

-Central-Sudică

1.7 3.0 1.0 -de Est (incl.Rusia)

-0.5 0.2 -1.3

Sursa : P.N.U.D., Population Division, O.N.U., New York, 2001

Tabelul nr.34 :Componentele creşterii popula iei urbane pe Glob (1985-1999,ţ mlioane loc.)Continentul (regiunea)

PU1985

PU1999

SN 1985-1999

SM 1985-1999

Continentul (regiunea)

PU1985

PU1999

SN 1985-1999

SM 1985-1999

TOTAL 1922

2753

461 370 -de Sud 182 267.4 57.7 27.7

State dezvoltate

821 884 48 15 Oceania 17.3 21.3 2.6 1.4

State în curs de dezvoltare

1101

1869

413 355 Europa 406.7 426.8 19.3 0.8

Africa 142 260 79 29 -de Nord 74.5 79.2 4.3 0.4

-de Nord 152 260 79 29 -de Vest 136.4 139.6 4.0 -0.9

-de Vest 33.8

80.9

24.1 23 -de Sud 100.3 106.1 6.3 -0.5

-de Est 28.4

46.8

15.7 2.7 -de Est 95.5 101.9 4.6 1.8

-Centrală 22.9

31.4

11.4 -2.9 Rusia 102.3 106.0 1.6 2.1

-de Sud 16.7

21.4

4.8 -0.1 Asia 777.0 1330.0

251.4 301.7

America 466 609 107.2 35.6 -de Sud-Vest 62.1 122.1 29.8 30.3

-de Nord 204 231 20.2 6.6 -Central-Sudică

259.7 449.6 112.5 77.4

-Centrală 63.7

91.6

25.3 2.6 -de Sud-Est 93.8 191.6 44.6 53.2

-Caraibe 16.8

19.2

3.6 -1.2 -de Est 361.2 566.6 64.5 140.8

Surse : Statistical Yearbook, 1997, O.N.U., New York, World Population Data Sheet, P.R.B, New York, 2000.

Exodul rural se manifest ast zi viguros în statele în curs de dezvoltare,ă ă unde asist m la creşterea exagerat a metropolelor. Unele cifre indică ă ă deplasarea, numai între 1960-1984, a 300 mil. persoane din mediul rural în cel urban din Lumea a Treia, cifr dep şit cu mult ulterior, când în anii 1990ă ă ă s-a estimat o medie de cel pu in 30 mil. anual, credibil în contextulţ ă dezvolt rii exagerate a marilor metropole. Se explic astfel exploziaă ă fenomenului urban din aceste ri. Statele cu suprafe e extinse şi mai slabţă ţ

populate, continu ac iunea de populare a regiunilor poten ial umanizabile,ă ţ ţ prin deschiderea unor noi fronturi pioniere, cazul Amazoniei în Brazilia sau al insulei Kalimantan în Indonezia. Un caz particular l-au constituit statele cu regim politic de tip sovietic, în care a predominat caracterul dirijat al migra iei interne (mascat sau pe fa ). În fosta U.R.S.S. s-a cotinuat ac iuneaţ ţă ţ de populare a Siberiei, în special în partea sudic a acesteia şi aă Kazahstanului, prin des elenirea întinderilor stepice. Migra iile for ate au avutţ ţ ţ un rol deosebit în acest stat, popula ii sau categorii întregi au fost deportateţ în ceea ce este cunoscut drept gulagul sovietic. Şi China a întreprins ac iuniţ similare în regiunile mai aride din partea central-vestic prin extindereaă sistemelor de iriga ii sau prin exploatarea unor resurse subsolice.ţ

b)Migra iile interna ionaleţ ţMarcate ini ial de schimburile de popula ieţ ţ , cel pu in în Europa, unde s-auţ

manifestat cele mai complexe deplas ri s-au transformat rapid în migra ii aleă ţ for ei de munc . Schimburile de popula ie din Europa au afectat imediatţ ă ţ dup r zboi în primul rând Germania (12 mil. germani „repatria i”)ă ă ţ . Cei mai mul i au fost evacua i sau expulza i din vestul Poloniei şi Cehia dar o bunţ ţ ţ ă parte au plecat voluntar, în contextul instaur rii comunismului în Estulă Europei (Transilvania, Banat). La fel de afecta i au fost şi polonezii din estulţ Gali iei (3 mil.), aşeza i în vestul Poloniei actuale, în locul germanilor. Mişc riţ ţ ă de amploare mai redus s-au semnalat în Balcani, prin plecarea popula iiloră ţ turceşti sau slave islamizate din Bulgaria şi fost Iugoslavie spre Turcia.

În Asia s-au manifestat de asemenea masive regrup ri de popula ie, îndeosebi înă ţ fosta colonie britanic India, unde formarea statelor independente Pakistană şi India, pe baze confesionale a dus la regruparea a circa 15 mil. persoane (cvasitotalitatea hinduşilor din Punjabul de Vest şi o parte din musulmanii din Cîmpia Gangelui) l sând deoparte masacrele reciproce. Tot de aici, caă urmare a decoloniz rii un num r neprecizat de locuitori au plecat în Mareaă ă Britanie (anglo-indienii). Acelaşi proces istoric, decolonizarea, determin după ă 1960 repatrierea masiv a popula iei de origine european din fostele coloniiă ţ ă : 1.5 mil. de francezi din nordul Africii mai ales (nu to i erau etnici francezi,ţ mul i fiind de origine spaniol , italian sau evreiasc ) reaşeza i pe ţ ă ă ă ţ litoralul sudic (pied-noirs); 0.5 mil. portughezi s-au retras dup 1975 din Angola, Mozambic sauă Guineea Bissau, fie în Portugalia fie în Brazilia; indienii din estul Africii, veni iţ în perioada colonial s-au retras de asemenea treptat spre subcontinentulă indian sau spre Marea Britanie, spre deosebire de cei coloniza i în Africa deţ Sud unde constituie o comunitate solid . Şi ampla migra ie declanşat deă ţ ă destr marea U.R.S.S. este similar efectelor induse de procesul decoloniz rii.ă ă ă Aceasta a fost mai intens în republicile caucaziene sau central asiatice,ă unde ponderea popula iei ruseşti s-a redus drastic spre deosebire deţ republicile din partea european unde reducerea este mai degrabă ă imputabil îmb trânirii demografice. De exemplu, în Uzbekistan, num rulă ă ă ruşilor a sc zut de la 1.7 mil. în 1989 la doar 0.7 mil. în 2000 iar înă Tadjikistan, de la 0.4 mil. la 0.1mil., „diaspora” rus în Asia Central tinzândă ă s devin o amintire.„Decolonizarea” acestor vaste spa ii a produs un fluxă ă ţ

estimat la circa 4 mil.persoane între 1990-2000 care a redus impactul sc derii catastrofale a natalit ii în Rusiaă ăţ .

Restric iile impuse de statele de imigrare din Lumea Nou au sl bit dupţ ă ă ă 1950 dar amploarea fenomenului nu a mai atins nivelul anterior anului 1920. O oarecare creştere se constat imediat dup r zboi, spre S.U.A. Dup 1950ă ă ă ă se iau noi m suri de frânare a imigra iei în contextul ascensiunii noiloră ţ curente originare din America Latin şi estul Asiei (coreeni, filipinezi şiă chinezi mai ales) – S.U.A în 1965, Canada în 1978, m suri relaxate ulterior. Oă tendin contemporan este şi aşa-numitul „brain-drain”, ţă ă atragerea cadrelor cu preg tire superioar în statele dezvoltateă ă , fenomen nociv pentru statele slab dezvoltate dar profitabil pentru cele dinainte care reuşesc astfel s -şi men in decalajulă ţ ă tehnologic. De exemplu peste 50% din medicii practican i şi peste 25% dinţ inginerii din S.U.A. sunt forma i în alte ri, adesea în state slab dezvoltateţ ţă precum cele din subcontinentul indian sau Egiptul.

Tabelul nr.35R olul mobilit ii în dinamica popula iei din statele dezvoltate între 1990-ăţ ţ

2000P 1990

P2000

SN SM)

SN SM P 1990

P 2000

SN SM SN SM

Mii loc.

Mii loc.

Mii loc.

Mii loc.

(‰) (‰)

Mii loc.

Mii loc.

Mii loc.

Mii loc.

(‰)

(‰)

Islanda 254 281 26 1 9.7 0.3 Slovacia

5288 5400

135 -23 2.5 -0.4

Norvegia

4233

4492

145 114 3.3 2.6 Cehia 10362

10272

-112

22 -1.1 0.2

Suedia 8527

8867

122 218 1.4 2.5 Polonia 38038

38548

763 -253

2.0 -0.7

Finlanda

4974

5176

128 74 2.5 1.5 România

23202

22043

-174

-985

-0.8 -4.4

Danemarca

5135

5339

70 134 1.3 2.6 R.Moldova

4369 4112

123 -380

2.8 -8.8

Marea Britanie

57456

59674

1089

1129

1.9 1.9 Ucraina 51691

48946

2037

-708

-4.0 -1.4

Irlanda 3507

3793

200 86 5.5 2.4 Bielorusia

10218

10005

-170

-43 -1.7 -0.4

Olanda 14892

15914

586 436 3.8 2.7 Lituania

3705 3526

29 -208

0.8 -5.9

Belgia 9948

10249

130 171 1.3 1.7 Letonia 2678 2373

--104

--201

-4.1 -7.4

Luxemburg

381 438 14 43 3.3 10.3

Estonia 1573 1368

-45 -160

-3.0 -10.

2

Germania

79880

82176

-732

3028

-0.9 3.7 Rusia 148267

145182

-5401

2316

-3.7 1.6

Austria 7660

8112

77 375 1.0 4.7 Georgia

5432 5028

231 -635

4.2 -12.2

Elve iaţ 6674

7184

191 319 2.8 4.0 Armenia

3352 3811

305 154 8.5 4.3

Fran aţ 56601

59142

2035

506 3.5 0.9 Azerbaijan

7139 8049

1089

-177

14.6

-2.3

Portugalia

9920

10050

88 52 0.9 0.5 Kazahstan

16667

15478

1421

-2610

8.8 -16.2

Spania 38826

39963

292 845 0.7 2.2 Kirghizstan

4359 4764

836 -431

18.3

-9.5

Italia 57505

58362

-92 959 -0.2 1.7 Uzbekistan

20317

24524

5276

-1069

23.5

-4.8

Grecia 10121

10754

40 593 0.4 5.7 Tadjikistan

5248 6321

1346

-273

23.3

-4.7

Bulgaria

8718

8106

-354

-258

-4.2 -3.0 Turkmenia

3609 4922

877 436 20.6

10.2

Macedonia

1924

2032

163 -55 8.2 -2.9 Israel 4662 6219

766 791 14.1

14.5

Albania 3262

3419

564 -407

16.6

-12.4

Japonia 123542

126662

3161

-41 2.5 -0.1

Iugoslavia

10268

10434

311 -145

3.0 -1.4 Australia

16696

19124

1256

1172

7.0 6.5

Bosnia-H.

4518

3832

102 -788

2.4 -18.9

N.Zeelandă

3368 3859

307 184 9.5 5.1

Croa iţa

4778

4598

-13 -167

-0.3 -3.6 Canada 26937

30911

1649

2325

5.7 8.0

Slovenia

1998

1992

3 -9 0.1 -0.4 S.U.A. 249972

281382

16970

14440

6.5 5.8

Ungaria

10375

10124

-315

64 -3.1 0.6

Not : SN – spor natural SM – spor migratoriu ; ăSursa : A.Monnier, La conjoncture demographique, Population (numerele din 1990-

2000), I.N.E.D., Paris

Europa Occidental este caracterizat într-o prim faz prin imigra iaă ă ă ă ţ masiv de popula ie datorit necesarului de for de muncă ţ ă ţă ă pe parcursul celor „trei decenii glorioase”. Mul i au devenit cet eni ai statului de adop ie dar o mareţ ăţ ţ parte au un statut incert (cel pu in 10 mil.), fenomen accentuat dup 1990ţ ă prin emigra ia aproape incontrolabil dinspre estul Europei sau din Asia şiţ ă Africa. La început aceast emigra ie a fost dirijat , multe companiiă ţ ă atr gându-şi „clien ii” direct de la surs , în special din sudul Europeiă ţ ă (Peninsula Iberic , Grecia, Italia) dar ulterior ponderea maxim a revenită ă celor din Turcia, fosta Iugoslavie şi nordul Africii pentru ca în prezent est-europenii s constituie principaă lul val, al turi de cei din regiunileă extraeuropene (kurzii din Turcia, asiaticii în general, negrii din Africa subsaharian etc.). O mare parte a acestora sunt azilan i, justificat sau nu,ă ţ motiv pentru care multe state au luat m suri drastice de stopare a cereriloră de azil (Fran a, unde în 1989 se îregistrau 60 000 cereri de azil iar în 1992ţ doar 29 000, în spiritul legii lui Ch.Pasqua de limitare a imigra iei). Cea maiţ permisiv pentru azilan i este Germania (cu un vârf ed 438 000 cereri înă ţ 1992), urmat de rile nordiceă ţă . Europa de Vest a devenit un atractor la fel de important ca şi S.U.A. Fenomenul de reîntoarcere (migra ia de returţ ) este specific doar acelor state care s-au integrat în Uniunea European (Spania, Grecia, Portugalia, Irlanda) dar şiă aici nu în totalitate. Rolul acestor migra ii la constituirea stocului actual deţ popula ie vest-european este foarte important dac lu m în calcul şi peţ ă ă ă urmaşii acestora (circa o cincime din popula ie în Fran a şi Elve ia, peste unţ ţ ţ sfert în Luxemburg sau peste 10% în Germania sau Marea Britanie). Important este faptul c în ultimii ani ri tradi ional furnizoare de imigran iă ţă ţ ţ devin atractive (Spania, Italia sau Grecia, vezi tab.35.).

De asemenea, regruparea unor popula ii în spa iul lor de referin continuţ ţ ţă ă, cazul germanilor (2 mil. dup 1989 în principal din spa iul ex-sovietic şi România,ă ţ pîn aproape de extinc ia unor comunit i seculare, încât majoritateaă ţ ăţ absolut a germanilor tr iesc ast zi în spa iul lor istoric originar (Germania,ă ă ă ţ Austria, Elve ia). ţ Grecii manifest o mişcare similar , mai ales ponticii refugia iă ă ţ dup 1920 în Imperiul arist.ă Ţ

Caracteristic perioadei contemporane este şi ă constituirea unor noi arii de atrac ieţ , mai ales în regiunile bogate în resurse subsolice. Petrolul genereaz cele maiă ample mişc ri, mai ales în Orientul Apropiat. Aceast atrac ie s-a amplificată ă ţ dup 1973, pe m sura creşterii veniturilor şi necesarului de for de muncă ă ţă ă în exploat rile petroliere, combinatele petrochimice sau ramurile industrialeă noi ca siderurgia ori aluminiul. Atrac ia acestei zone s-a extins ini ial spreţ ţ

rile arabe vecine şi subcontinentul indian dar manifest tendin a de l rgireţă ă ţ ă continu a ariei de recrutare spre sud-estul Asiei, nord-estul Africii sau chiară sud-estul Europei, în contextul tot mai des invocat al mondializ rii migra iiloră ţ .

Tabelul nr.3 . Componentele creşterii popula iei pe Glob (1995-2000)ţ Continentul Populaţ

ia1995 (mil.)

Populaţia 2000 (mil)

Spor natural (1995-1999)

Spor migratoriu (1995-

Spor natural (‰ anual)

Spor migratoriu (‰

1999) anual)

TERRA 56716 6057.0 385.4 0 13.0 0

State dezvoltate 1168.2 1188.5 4.2 16.1 0.7 2.7

State în curs de dezvoltare

45034 4868.5 381.2 -16.1 15.9 -0.7

Africa 708.5 798.8 93.0 -2.7 24.8 -0.7

Asia 3428.2 3669.8 252.0 -10.4 14.3 -0.6

Europa-Rusia 725.9 727.1 -4.0 5.2 -1.1 1.4

America Latină 480.6 521 42.0 -2.4 16.7 -1.0

America de Nord 289.3 303 9.0 4.7 5.5 3.2

Oceania 30.1 32 1.5 0.4 9.7 2.6

Sursa : O.N.U., Division of Population, New York, 2000

Astfel, majoritatea popula iei din aceste state este str in (E.A.U., Qatar,ţ ă ă Bahrain, Kuwait) sau asigur grosul popula iei active (Arabia Saudit , Oman).ă ţ ă În general, imigran ii provin din alte ri arabe cu popula ie dens (circa 3ţ ţă ţ ă mil.egipteni, cam tot atâ ia palestinieni, yemeni i etc.) dar şi dinţ ţ subcontinentul indian sau din sud-estul Asiei (Filipine, Thailanda), mai ales în statele de la Golful Persic. Trimiterea unei p r i din venituri în rile deă ţ ţă origine constituie o surs însemnat de venituri pentru acestea (circa 3ă ă md.dolari U.S.D. anual numai în India şi Pakistan de ex.). Mişc ri similare seă constat şi spre Libia (turci, maltezi) sau Nigeria (ghanezi, beninezi, liberieniă etc.), Venezuela (columbieni, peruvieni). Aceste fluxuri tind s scad înă ă importan ca efect al satur rii pie ei for ei de munc sau ca urmare aţă ă ţ ţ ă creşterii explozive a popula iei (pe cale natural ). Se ajunge astfel laţ ă expulzarea imigran ilorţ (cazul Nigeriei, al Kuwaitului).

O atrac ie însemnat o exercit şi ţ ă ă regiunile miniere ale Africii Australe unde for aţ de munc african este utilizat exclusiv. Deşi popula ia neagr a R.Sud-ă ă ă ţ ăAfricane este numeroas , dezvoltare acestei ri permite afluxul unui num ră ţă ă însemnat de cet eni din statele vecine mai s race (Malawi, Mozambic) careăţ ă asigur 40%din for a de munc din minerită ţ ă . Tot în Africa se constat o imigra ieă ţ intens şi spre ă statele cu o agricultur de planta ieă ţ performant , cazul Côte d’Ivoire,ă unde o treime din for a de munc este venit din Mali, Burkina Fasso sauţ ă ă Niger.

Israelul este un alt punct de atrac ie, datorit ţ ă regrup rii popula iei evreieştiă ţ în urma constituirii statului dup 1948ă : S-au dirijat spre Israel îndeosebi popula iileţ evreieşti din Europa central-estic (originarii din România au fost mult timpă cei mai numeroşi, doar venirea masiv a evreilor din fosta U.R.S.S. după ă 1990 a schimbat ierarhia) dar şi comunit i importante, foarte vechi, dinăţ

nordul Africii (Maroc, Tunisia) din Etiopia, Asia Central , mai rar din vestulă Europei sau S.U.A. Num rul popula iei regrupate în Israel poate fi apreciat laă ţ circa 2.5-3 mil. între 1945-2000. Important este faptul c ei nu au revenit peă un teren gol, pentru a li se face loc au fost expropria i localnicii palestinieni,ţ creându-se astfel o puternica diaspor a acestora în alte state arabe.ă Procesele migratorii din Orientul Apropiat sunt contradictorii şi instabile, mult afectate de evolu iile politice foarte tensionate.ţ

Puternice fluxuri migratorii se eviden iaz în ultimele decenii în ţ ă Asia de Sud-Est, în primul rând marile metropole Singapore şi Hong Kong dar şi spre Malaysia, Taiwan, Brunei sau Thailanda. Complexitatea acestor fluxuri deriv din faptul că ă unele din aceste state sau teritorii sunt atât emi toare cât şi furnizoare deţă migran i (Thailanda, Malaysiaţ ), presiunea fiind foarte puternic din partea unoră state cu o popula ie dens şi cu un nivel de dezvoltare mai sc zutţ ă ă (Bangladesh, Filipine, Indonezia, Vietnam) sau afectate mult vreme deă conflicte (Cambodgia) ori supuse unui regim politic autoritar (Birmania, Laos, R.P.Chinez ). Aceast regiune constituie o important intersec ie migratorie,ă ă ă ţ atât spre vest (Golful Persic, Europa) cît şi spre zona Pacificului (Oceania, Japonia), având toate şansele s capete în viitorul apropiat dimensiuneaă celorlalte dou mari circuite migratorii (cel din bazinul mediteranean şi celă din bazinul Caraibelor).

Tendin ele actuale urmeaz acelaşi curs, cu specifica ia c ţ ă ţ ă se constat oă creştere continu a presiunii popula iei din rile slab dezvoltate, prină ţ ţă imigra ie clandestinţ ă, mai ales în Asia de Sud şi Africa. Fluxuri tot mai importante de migran i bat la por ile Europei sau Americii de Nord unde se adaug unţ ţ ă flux cel pu in la fel de important provenind din America Latin . Exploziaţ ă demografic , în curs înc în Lumea a Treia, va constitui f r îndoial ună ă ă ă ă mobil al accentu rii acestei presiuni greu de st vilit, cu toate m surile deă ă ă precau ie luate de statele atractive.ţ

Pe parcursul perioadei contemporane, putem conchide c s-au diferen iat şapteă ţ categorii de state din punctul de vedere al migra iilor internaţ ţionale :

-state repulsive, prad unor conflicte social-politice şi unei st ri economiceă ă precare (Haiti, Afganistan, multe dintre statele africane) ;

-state marcate de practica „purific rii etnice”ă (ex-Iugoslavia, Burundi, Ruanda sunt printre cele mai cunoscute exemple) ;

-state furnizoare de mân de lucru, avantajate de proximitatea stateloră dezvoltate sau de leg turi strânse cu acestea. Tipice sunt din acest punct deă vedere Turcia, statele din Maghreb, Mexicul sau Filipinele dar şi România a evoluat dup 1990 în aceast direc ieă ă ţ ;

-state de tranzit, care furnizeaz dar şi primesc migran i, de multe ori situateă ţ în „zone gri”, cazul Poloniei, Thailandei, unele state latino-americane (Brazilia, Chile, Argentina). Într-o anumit m sur şi România sau Federa iaă ă ă ţ Rus prezint caracteristici similareă ă ;

-state atractive la nivel regional, precum R.Sud-African , Côă te d’Ivoire, Venezuela, avantajate de abunden a unor resurse sau de extinderea planta iilor trţ ţ opicale ;

-state atractive la nivel interna ional, avantajate de instituirea unor rela iiţ ţ complexe înc din perioada colonial (Fran a, Marea Britanie, Olanda) sau deă ă ţ

rolul major pe care-l de in pe scena politic (S.U.A.) sau economicţ ă ă (Germania, Japonia, Elve ia, rile scandinave, mai recent şi statele din sudulţ ţă Europei, sau chiar Coreea de Sud);

-state dependente de migra iile interna ionale, cazul tipic fiind Israelului, statţ ţ artificial creat prin regruparea unei p r i din popula ia evreiasc pe ună ţ ţ ă teritoriu considerat patria lor istoric . În aceeaşi categorie intr îns şiă ă ă monarhiile arabe de la Golful Arabo-Persic, cu bog iile lor imense deăţ hidrocarburi dar şi Australia sau Canada. Aceast dependen este tot maiă ţă marcat în multe din statele europene importante datorit reduceriiă ă poten ialului for ei de muncţ ţ ă : Germania, Italia sau chiar Marea Britanie.

Migra iile interna ionale sunt v zute ast zi şi ca un efect al procesuluiţ ţ ă ă de metropolizare (concentrarea popula iei în mari aglomera ii urbane). Uniiţ ţ specialişti deosebesc dou cicluri distincte dup 1950ă ă : primul corespunde cererii de for de munc necesar reconstruc iei postbelice în stateleţă ă ă ţ occidentale devastate de r zboi (1950-1975); al doilea este declanşat deă criza petrolier din 1973 care a creat necesit i tot mai mari de for deă ăţ ţă munc în statele mari produc toare şi a impus o selec ie mai strict aă ă ţ ă migran ilor în statele dezvoltate prin intermediul „brain-drain”. Acest alţ doilea ciclu corespunde şi mondializ rii fluxurilor migratorii care au devenită tot mai greu de controlat (125 mil.în 1998 sau 2.1% din popula ia mondial ,ţ ă din care 35-40% aveau o motiva ie economic )ţ ă . O bun parte din această ă migra ie face obiectul unui trafic inuman care aduce celor care îl controleazţ ă circa 15 md.dolari S.U.A. Numai spre vestul Europei se estimeaz un fluxă ilegal de circa 4 mil.persoane traficate iar la nivel mondial num rul lor dep şeşteă ă 30 de milioane. În mare parte acest trafic este controlat de structuri mafiote care percep taxe exorbitante pentru aceste „servicii“, între 500-1000 dolari USD la trecerea unei frontiere. O deplasare între China şi Europa sau Statele Unite se dovedeşte a fi o adev rat epopee care poate costa migrantul cîteva mii deă ă dolari pe care trebuie s -i ramburseze muncind sau prostituându-se ani laă rând. Acest trafic clandestin este, dup toate aparen ele, în mâinile unoră ţ organiza ii criminale de origine chinez , turc şi albanez mai ales (Bernard,ţ ă ă ă 2002, pp.29).

V.4.3. Migra iile interna ionale şi dezvoltareaţ ţO problem viu disputat priveşte rolul migra iilor interna ionale înă ă ţ ţ

dezvoltarea economic a statelor emi toare. Prin repatrierea unei p r i dină ţă ă ţ veniturile ob inute dar şi prin vehicularea unor tehnici, cunoştin e, modeleţ ţ culturale poate fi modificat balan a economic a unor state. Efectul generală ţ ă este îns contradictoriuă : aparent, în acest mod poate fi redus gradul de s r cie în ara de origine dar în realitate poate bloca structurile economiceă ă ţ locale atunci când veniturile sunt dirijate exclusiv în scopuri personale, creând astfel o adev rat dependen de aceast surs de venituri. Multeă ă ţă ă ă state slab dezvoltate sunt practic sus inute aproape exclusiv de sumeleţ trimise de cona ionalii afla i la munc în str in tate (Yemen, Burkina Fassoţ ţ ă ă ă de ex.). De multe ori se citeaz cazul statelor din sudul Europei, furnizoareă tradi ionale de mân de lucru devenite recent ri primitoare, a c rorţ ă ţă ă

dezvoltare a fost masiv sprijinit de fondurile strânse în str in tate dară ă ă trebuie spus c nivelul de plecare al acestora era mai degrab unul favoraă ă bil. Emergen a recent a acestor state (Spania, Portugalia, Grecia) s-a datorat însţ ă ă şi democratiz rii societ ii. Se aşteapt acelaşi efect şi pentru statele dină ăţ ă estul Europei, intrate în aceast faz de migra ie masiv pentru lucru, deă ă ţ ă multe ori în statele men ionate anterior (cazul României, Bulgariei,ţ R.Moldova, Albaniei etc.). Pentru multe state slab dezvoltate îns , acestă raport între emigra ie şi dezvoltare este nerealist, neexistând nici un semnţ de decolaj economic. Pr pastia dintre aceste state şi clubul restrâns al riloră ţă prospere este atât de profund încât sunt necesare decenii, dac nu secole,ă ă pentru a o acoperi.

Un rol important în transformarea acestui fenomen, nedorit în esen , într-un mijlocţă al dezvolt rii locale îl are solidaritatea. Mul i emigran i africani (maghrebiniă ţ ţ mai ales) s-au grupat înc din anii ’70 în scopul finan rii unor proiecteă ţă locale precum forarea unor pu uri, construc ia unei şcoli sau a unuiţ ţ dispensar, instalarea unei re ele de curent electric etc. Ini iativele lor,ţ ţ sus inute de numeroase ONGţ şi de colectivit ile locale din rile de primire,ăţ ţă prin intermediul înfr irii dintre localit i, constituie deja o modalitate clasicăţ ăţ ă de dezvoltare local . Statul în general nu a v zut niciodat în aceste ac iuniă ă ă ţ de dezvoltare o solu ie viabil , dimpotriv , ac ionând în sens contrar. ţ ă ă ţ

Nivelul veniturilor expediate de c tre muncitorii imigran i în rile de origineă ţ ţă era evalut de FMI în 1997 la circa 77 md dolari USD fa de numai 5 md înă ţă 1970. Importan a acestor transferuri financiare este atât de mare încât multeţ state s race practic o politic de export a for ei de muncă ă ă ţ ă. Emigra ia areţ astfel un dublu rol : constituirea unei surse sigure de devize şi reducerea şomajului, cu efecte asupra elimin rii unor tensiuni sociale sau politice. Multeă state, nu neap rat dintre cele mai s race se afl în aceast situa ieă ă ă ă ţ : Turcia, India, Filipinele, Sri Lanka, Mexicul etc. În multe cazuri sumele repatriate dep şesc nivelul exporturilor (Lesotho, Yemen, unele mici state antilezeă etc.). Chiar şi în Mexic aceste sume echivaleaz cu 10% din exporturi. Oă mare parte din deficitul balan ei comerciale este acoperit în acest mod înţ statele din Maghreb, Turcia, Egipt, Pakistan sau Filipine.

Emigra ia nu este doar o surs de venituri ci este şi o creatoare deţ ă rela ii umane şi comerciale. rile de imigra ie constituie de multe ori unţ Ţă ţ debuşeu pentru m rfurile din rile de emigra ie, de multe ori sosite prină ţă ţ aceleaşi circuite ca şi emigran ii. Adaptarea mâinii de lucru în rile deţ ţă origine este facilitat de leg turile istorice, geografice sau lingvistice. Astfelă ă s-au instaurat fluxuri preferen iale între Fran a şi Maghreb sau Africa de Vest,ţ ţ între Marea Britanie şi subcontinentul indian, între S.U.A. şi Mexic, sau mai recent între Spania şi America Latin .ă

Emigra ia nu prezint numai aspecte pozitive pentru ara de origine.ţ ă ţ Fondurile transferate sunt de multe ori consacrate cump r rii unor m rfuriă ă ă din import şi nu a produselor locale. Stimularea sectorului construc iilor esteţ o realitate dar acestea nu atenueaza criza spa iului de locuit şi în plusţ necesit cheltuieli suplimentare pentru între inere. Transferul de fonduri deă ţ c tre emigran i tinde s agraveze infla ia în rile de origine (frecvent înă ţ ă ţ ţă

Turcia) şi impun tranzac iile în valut str in n dauna monedei na ionale,ţ ă ă ă ă ţ puternic devalorizate.

Exodul for ei de munc şi al inteligen ei reduce substan ial şansele deţ ă ţ ţ dezvoltare a rilor emi toare fiindc preleveaz contingentul cel maiţă ţă ă ă dinamic al popula iei. Conform Organiza iei interna ionale pentru migra ii, oţ ţ ţ ţ treime din africanii cu studii superioare lucreaz în rile dezvoltate. Ingineriiă ţă din subcontinentul indian, mai ales informaticienii, sunt puternic curta i deţ firmele de profil din America de Nord sau Europa de Vest. Este vorba despre un veritabil transfer de tehnologie în sens invers, de pe urma c ruia stateleă dezvoltate câştig enorm. Universit ile şi întreprinderile occidentale, maiă ăţ ales cele americane, practic deschis acest ă „drenaj al creierelor“, înscris într-o veritabil pia mondial a inteligen ei. Europa a fost pân de curând maiă ţă ă ţ ă reticent la importul de inteligen , explicabil prin protec ionismulă ţă ţ corporatist al elitelor na ionale dar penuria de informaticieni a determinat înţ anii 1998-1999, ridicarea obstacolelor administrative şi regularizarea imigran ilor supercalifica i în special în Fran a şi Germania. Succesul acesteiţ ţ ţ deschideri este pentru moment minim, majoritatea celor viza i preferândţ S.U.A. şi Canada, inclusiv din ra iuni lingvistice (majoritatea asiaticilor cunoscţ limba englez ). Aceasta ilustreaz relativitatea luptei împotriva exoduluiă ă materiei cenuşii, majoritatea persoanelor calificate nu se vor întoarce în

rile de origine atâta timp cât competen ele lor nu sunt totdeaunaţă ţ recunoscute iar mediul politico-economic este mai degrab ostil.ă

În acest context se poate pune legitim întrebarea dac dezvoltarea poate frânaă emigra ia. Majoritatea specialiştilor sunt de acord cu aceast corela ie darţ ă ţ admit existen a unui decalaj, stoparea exodului venind mai târziu decâtţ decolajul economic, aşa cum s-a întâmplat în Irlanda, Spania sau Portugalia. Într-o prim faz , dezvoltarea economic necesit mai ales for de muncă ă ă ă ţă ă mai pu in calificat , resuscitând exodul rural. Astfel, o parte din for a deţ ă ţ munc va continua s emigreze şi abia într-o a doua faz se va ajunge la ună ă ă echilibru sau la inversarea balan ei migratorii, statul respectiv devenindţ atractiv. Mult timp circula ia între statele emi toare şi cele primitoare a fostţ ţă strict supravegheat . În prezent majoritatea statelor europene practic oă ă politic mai deschis , acceptând o fluidizare a deplas rilor, inclusiv prină ă ă regularizarea periodic a emigran ilor clandestini. Formule contractualeă ţ inventive, precum cele care alterneaz perioadele de formare în Europa şiă exercitarea profesiei în ara de origine, reuşesc s stabileasc un echilibru înţ ă ă bilan ul migra iilor for ei de munc specializate. ţ ţ ţ ă Aceast politic deă ă „codezvoltare“, ini iat de Fran a este dublat de sus inerea unor proiecteţ ă ţ ă ţ de dezvoltare rural .ă

Liberalizarea schimburilor economice este v zut adesea ca un alt factor ală ă dezvolt rii şi ca o frân în calea emigra iei, des clamat de forurileă ă ţ interna ionale. Aceast logic liberal este aplicat de Uniunea European înţ ă ă ă ă ă acordurile de cooperare cu statele de la periferie (Maghreb, Turcia). Suprimarea sau diminuarea tarifelor vamale este v zut ca o m sur deă ă ă ă impulsionare a exporturilor şi a creşterii economice în statele în curs de dezvoltare. Aceast m sur permite îns Europei s invadeze pie ele acestoră ă ă ă ă ţ

state cu propriile produse, riscând s destructureze sectoare întregi aleă economiei tradi ionale. Situa ia actual a multor ri „în tranzi ie“ din estulţ ţ ă ţă ţ Europei se datoreaz acestor efecte perverse ale liberaliz rii. Similar este şiă ă ă politica S.U.A., mai ales dup crearea ALENA. Mexicul a beneficiat de ună transfer imens de fonduri, destinat produc iei şi serviciilor în aşa-numiteleţ maquiladoras, localizate în lungul frontierei, în care salariile sunt net superioare mediei na ionale dari mult inferioare celor din S.U.A. S-a speratţ astfel, pe termen lung, s se pun cap t emigra iei ilegale, f r vreună ă ă ţ ă ă rezultat palpabil, atâta timp cât agricultura californian sufer de lips deă ă ă for de munc iar sectorul serviciilor domestice r mâne înc o surs sigurţă ă ă ă ă ă de venit pentru mul i emigran i.ţ ţ