4 geografia populatiei an ii hurezeanu

8/13/2019 4 Geografia Populatiei an II Hurezeanu

http://slidepdf.com/reader/full/4-geografia-populatiei-an-ii-hurezeanu 1/41

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

TEME

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010



Acest material este destinat uzului studenţilor Universităţii dinBucureşti, forma de învăţământ la distanţă, fiind interzisecopierea, multiplicarea în orice format şi comercializarea.Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală aautorului/autorilor; designul, machetarea şi transpunerea înformat electronic aparţin Departamentului de Învăţământ laDistanţă al Universităţii din Bucureşti.

Universitatea din BucureştiEditura CREDISBd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5

Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47Fax: (021) 315 80 96Email: [email protected]

Http://www.credis.ro






TEMA NUM Ă RUL 1

Surse de informare demografică.

1. Recensamântul popula ţ iei. Asigur ă informaţii legate de numărul şi structura populaţiei, oferind o imaginesecvenţială a acesteia la un moment dat pentru un anumit loc.Recensămintele au o vechime legată de statele organizate, primele fiind realizate înantichitate (mesopotamienii, grecii, romanii, chinezii), în acea perioadă ele vizândinformaţii de ordin numeric, caracterul fiind unul fiscal şi militar.În epoca modernă tehnica de recenzare s-a perfecţionat, primul recensământmodern fiind considerat cel din Suedia din 1750, urmat de cele din Norvegia şiDanemarca în 1769, SUA 1790 sau Franţa-1801.

În România primul recensământ modern a avut loc în Muntenia în 1838, urmat decel din Moldova în 1850 şi 1860 efectuart de Ion Ionescu de la Brad.Perioada de recenzare este de 10 ani, fiind considerată optimă cu privire laschimbările petrecute în populaţia unui stat.Este realizat la nivel naţional, la iniţiativa statului, alocându-i-se un buget; sefolosesc în activitatea de colectare a datelor recenzorii (persoane angajate, cetrebuie să aibe studii cel puţin medii); formularul de recensământ este reprezentatde un chestionar ce are menirea de a obţine informaţiile legate de numărul,structura ori caracteristici socio-culturale ale populaţiei.

Un recensământ modern cu o finalitate dominantă, explicitdemografică, ar trebui să r ăspundă cel puţin următoarelor cerinţe:- să acopere o arie strict delimitată şi să înregistreze populaţia totală

a respectivei arii la un moment dat;

- în cadrul său fiecare persoană să fie înregistrată individual, iarcaracteristicile stabilite ale acesteia să fie investigate separat;

- să se realizeze la intervale de timp regulate (10 – 15 ani);

- rezultatele lui să fie publicate prompt şi în detaliu adecvate pentrua putea fi utilizate cu folos de potenţialii lor beneficiari.

Principii ale culegerii datelor prin recensământ: Universalitate Periodicitate Simultaneitate Comparabilitatea datelor






Caracterul nelimitativ al variabilelor din program Caracterul ştiinţific şi aplicativ general

Dezavantaje:- volumul foarte mare de date colectate necestă timp în ceea ce priveşte

prelucrarea, astfel, unii indicatori ajung să fie publicaţi chiar după mai mulţi ani,ele nemaifiind actuale, ci deja vechi.-erorile sunt inerente, mai ales în cazul datelor colectate pe baza declaraţiei pe

propria r ăspundere (date ce nu pot fi verificate): ex. Etnia, confesiunea.

2. Ancheta demografică furnizează informaţii în profunzime asupra populaţiei, dar reduse în plan spaţial. Presupune colectarea datelor pe baza unuichestionar, ce are menirea de a surprinde fenomenul demografic inclusiv subaspect cauzal; acesta se aplică pe un eşantion de populaţie (eşantionare simplă sau

aleatorie ori stratificată) prin sondaj.Ancheta demografică prin sondaj este ancheta organizată după principiile teorieisondajului, în domeniul populaţiei. Aceasta se aplică cu precădere, în următoarelecazuri: la recensămintele popula ţ iei – recensământ de probă, anchete de control la

prelucrarea datelor, prelucr ări suplimentare etc.; la înregistrarea evenimentelor demografice, când lipseşte o înregistrare

organizată oficial a actelor de stare civilă; în perioade intercensitare, pentru estimarea numărului şi structurii

populaţiei; în cercetarea unor fenomene demografice.

3. Statistica stării civile sau registrele de stare civilă reprezintă o sursă fundamentală de informare deoarece aceasta se poate folosi în perioadele dintrerecensăminte, surprinzând aspecte legate de naşteri, decese, divor ţuri şi căsătorii.

4. Registrele de populaţie reprezintă cea mai modernă sursă de informaredeoarece îmbină recensământul cu evidenţa mişcării naturale şi migratorii, princontorizarea diferitelor evenimente pentru fiecare cetăţean în parte.

5. Statistica migraţiei ne ofer ă informaţii legate de mişcarea migratorie a

populaţiei atât sub aspectul celei interne cât şi internaţionale stabilindu-seintensitatea migraţiei, fluxurile migratorii ori anumite caracteristici socio-economice ale migranţilor; statistica migraţiei internaţionale prezintă o serie deaspecte cu privire la corectitudinea datelor, evidenţa fiind îmbunătăţită prinintroducerea sistemului de vize, permiselor de muncă, etc. cu toate acestea migraţiailegală fiind un fenomen ce r ămâne în continuare imposibil de combătut.






6. Monografiile de populaţie se concretizează sub forma unor studiidemografice canalizate pe studiul unui fenomen sub toate aspectele sale sau a uneiregiuni din punct de vedere al tuturor fenomenelor demografice. Avantajul acesteiaeste acela că datele statistice folosite sunt explicate sub aspectul lor cauzal;Tipuri de monografii:

monografii care studiază un singur fenomen demografic în cadrul unei populaţii sau al unei păr ţi a acesteia (ex: monografia mortalităţiiinfantile, monografia fertilităţii femeilor dintr-o localitate etc.);

monografii care studiază toate fenomenele demograficeinterdependente dintr-o anumită zonă.

Distribuţia spaţială a populaţiei

• Distribuţia spaţială a populaţiei se poate explica prin diferenţele teritorialecare apar la nivelul uscatului.

• Asia concentrează 60% (60,4%-2009) din populaţia mondială pe un teritoriude 20% din totalul uscatului.

• America are 13% (13,5%-2009) din populaţia Globului, Africa 12% (14,6%-2009), Europa 9% (10,8%-2009).

• Populaţia este concentrată in Emisfera Nordică, 45% din populatie tr ăieşteintre 20 şi 40 ° latitudine N, 30% între 40 şi 60 ° latitudine N.

•

2/3 din populaţie este concentrată în zonele de ţărm, locuind la mai puţin de500 km faţă de acesta.• Distribuţia în teritoriu a populaţiei de poate masura cu ajutorul Densităţii

populaţiei care reprezintă numarul de locuitori raportat la suprafaţă (loc/km2)

• Zone cu densitate redusă 0,5-2 loc/km2: Australia, Libia, Mauritania,Botswana, Islanda, Mongolia, Namibia.

• Zone cu densitate ridicat ă 200-500 loc./km2: Japonia, Germania, MareaBritanie, Coreea de Sud, Olanda, Belgia.

• Zone cu densitate foarte mare, peste 4000 loc/km2 : Hong Kong, Singapore,

Macao.

Zonele nepopulate sau foarte slab populate.

1. Zonele reci (Antarctica, Groenlanda) sunt total nepopulate, exceptie f ăcând bazele de cercetare ştiinţifică.






2. Zonele deşertice (Sahara, Kalahari, Namib, Australiei, Marele deşert alArabiei, etc.) tr ăiesc grupuri de păstori nomazi, populaţii de agricultori.

3. Zonele tropical-umede (Amazon, Borneo, Noua Guinee) datorita climatuluiumed şi cald.

4. Zonele montane (Himalaya, Tian Shan, Altai, Stâncoşi, Anzi).

Zonele cu densitate foarte mare

1. Asia de Est: Japonia, China, Taiwan, Coreea de Sud reprezintă zona cea mai populată la nivelul Globului, deţine 25% din populaţia totală mondială.Densitatea depăşeşte 600 loc/km2 în Campia Chinei de Nord, Chang Jiangsau zonele litorale

2. Asia de Sud: India, Bangladesh, Pakistan, Sri-Lanka, Myanmar, Thailanda,concentreaza 20% din populaţia uscatului. Densitatea mare 800 loc/km2 în

Campia Indo-Gangetică.3. Europa: are o parte foarte bine populată sub forma unui arc cu o densitate de

peste 300 loc/km2, Midlands (Marea Britanie)-Campia Padului (Italia)-regiunea Renană (Germania)-Campia Elveţiană.

4. Africa: valea Nilului cu densităţi de peste 1500 loc/km2, Nigeria, Kenya,Uganda, Etiopia cu nuclele de mari concentr ări.

Zonele moderat populate

1. America de Nord: coasta Atlanticului până la Marile Lacuri cu o populaţiede 260 mil. Locuitori, Peninsula California cu o populaţie de peste 300 mil.Locuitori.

2. America Latină cea mai mare densitate se intinde de la vărsarea Amazonului până la vărsarea Rio Grande. Atrag atentia concentr ările din sudulMexicului, văile şi bazinele andine din Venezuela, Columbia şi Chile.

3. Africa are densitati de sub 25 loc./km2, exceptie f ăcând regiunea urban-industrială din Africa de Sud, cateva câmpii din Magreb şi câteva insule:Comore, Reunion, Mauritius, etc.

4. Asia are densitate moderată în zona montană a Yemenului, estul Mării

Mediterane, valea Tigrului, Eufratului, Vestul Iranului, bazinul Fergana.

Factorii care influenţează densitatea populaţiei.

Clima Temperaturile scă zute sau frigul reprezintă elementul restrictiv datorită

riscului de îngheţa, dispariţiei vegetaţiei. Discontinuitatea este reprezentată






de limita terenurilor agricole, limita oicumenei suprapunându-se limiteispaţiului cultivat; este posibilă, însă prezenţa unor colectivităţi umane înzona climatului polar în condiţiile în care acestea sunt aprovizionate cuhrană, acest lucru presupunând costuri foarte ridicate (Alaska, Siberia).

Temperaturile ridicate sau seceta pun probleme privind popularea, fiind mai puţin restrictive decât frigul. Lipsa apei are efect direct asupra omului, dar şiasupra resurselor alimentare. Deserturile sunt caracterizate de pastoritnomad ca şi activitate de bază, cultura plantelor fiind posibilă doar pe bazairigaţiilor; discontinuităţile întâlnite în locuirea ariilor marginale aride suntdate de limita cerealiculturii, dincolo de aceasta popularea fiind limitată.Cele mai secetoase păr ţi deşertice sunt: Erg Chech şi Tanezrouf în Algeria,Tenere în Niger, Rub al Khali în Arabia Saudită). Ca şi în cazul climatuluirece exploatarea resurselor de subsol, mai ales a petrolului a determinatdezvoltarea unor centre de exploatare ce au învins restricţiile impuse de

climat cu ajutorul tehnologiei. Precipitaţiile sunt considerate un obstacol pentru om, mediul tropical fiind

extrem de restrictiv datorită întinderii pădurilor, fertilităţii scazute asolurilor, frecvenţei anumitor parazitoze sau boli. Cu toate acestea climatulcald şi umed nu împiedică practicarea agriculturii, mai ales în situaţia în careexistă o tehnologie potrivită sau plante adaptate. Prin urmare zinele tropical-umede nu prezintă aceleaşi restrictivităţi din punct de vedere al populării, caşi cele deşertice sau reci.

Relieful Calculele efectuate dovedesc faptul ca o data cu creşterea altitudinii scade

densitatea populaţiei. Regiunile de vid demografic înregistrate pe hartă sesuprapun unor masive muntoase sau platouri înalte, densitatea fiind cu atâtmai scăzută cu cât pantele sunt mai accestuate, impunând imposibilitateaexploatării agricole.

80% din populaţia uscatului tr ăieste sub 500 m altitudine, în timp ce numai2% tr ăieşte la peste 2000 m. În prezent atracţia pentru zonele litorale a dus lao creştere a populaţiei, ca urmare a faptului că acestea sunt uşor de cultivat,de irigat, şi totodată cele mai fertile.

Se constată în funcţie de ţar ă, de continent, că altitudinea medie de locuiresuportă variaţii, aceasta fiind de 319 m pentru Asia, 168 m pentru Europa,95 m pentru Australia, 430 m pentru America de Nord, 590 m pentru Africa,America de Sud înregistrând cea mai ridicată altitudine, respectiv 644 m.

Propor ţia populaţiei care locuieşte la peste 1500 de metri este nulă înAustralia, nesemnificativă în Europa, slabă în Asia, însă ridicată în Africa(8,9% din total), în America de Sud (15,2%).






Tările andine (Bolivia, Chile, Peru) reprezintă o excepţie datorită adaptăriivechilor locuitori la condiţiile de mediu, astfel în Bolivia 7 locuitori din 10tr ăiesc la peste 3000 m altitudine, capitala La Paz fiind situată la 3600m, iarvechiul centru minier Potosi la 4100m.

Altitudinile ridicate sunt restrictive pentru majoritatea oamenilor datorită efectelor negative legate de scăderea presiunii atmosferice, o limită critică fiind trasată pentru altitudinile de 6000-6500 m, aşezările permanentenefiind situate mai sus de 4800 în Tibet sai 5200 în Peru şi Bolivia.

Munţii situaţi la latitudini mari prezintă cele mai restrictive condiţii (Alaska,Scandinavia şi Nordul Rusiei).

Unele masive sunt aproape nepopulate (Stâncoşi, Anzii de Sud, Alpii Neozeelandezi), dar avem şi munti populaţi precum Pirineii, Alpii, Carpaţii,Caucazul. Populaţia nu este numeroasă, limita până la care avem aşezări

permanente este de 1500 m.

La latitudini tropicale şi subtropicale munţii prezintă o populaţie numeroasă,un exemplu elocvent constituindu-l Etiopia unde 9/10 din populaţie tr ăieşteîn zona montană, din care 7/10 la peste 2000 m. Alte exemple: Yemen,Liban, Iran, sud-vestul Marocului.

Printre factorii restrictivi se număr ă declivitatea pantelor, masivitatea,solurile, fragmentarea.

Rolul văilor în spaţiile montane este unul important atât pentru circulaţie, câtşi pentru activităţi agricole, industriale sau comerciale, fapt evidenţiat încazul Pirineilor, Carpaţilor, a căror umanizare este intensă ca urmare afragmentării.

Piemonturile sunt aproape peste tot foarte populate, activităţile umanegăsind condiţii favorabile (Europa, Africa de Nord), câmpiile şi platourile

joase oferind de asemenea condiţii avantajoase. Din calculele efectuate rezultă că valoarea densităţii se diminuează pe

măsur ă ce ne îndepărtăm de ţărm, astfel peste 70% din populaţia mondială tr ăieşte la mai puţin de 500 m fată de coastă, 26,7% la distanţe mai mici de50 km, şi numai 8,6% din populaţia mondială la distanţe ce depăşesc 1000km.

Factorii istorici1. Vechimea popul ării.

Formarea unei concentr ări de populaţie presupune timp, de aceea seapreciază că există o corelaţie între valoarea ridicată a densităţii şi vechimea

populării. Zonele cele mai populate ale Globului, respectiv Orientul Apopiat,Asia de Sud, Africa de Nord, anumite păr ţi ale Africii orientale şi AmericiiAndine, sunt ocupate din vechime.






Este dificil să reconstituim ocuparea timpurie a planetei, etapele esenţiale aleacestui proces fiind însă cunoscute: primele hominide au apărut în Africa,

probabil în Africa Orientală, acum 3-4 milioane de ani; mai târziu, tot înAfrica apare Homo Habilis, care este mult mai evoluat şi şlefuieşte piatra;acesta păr ăseşte Africa cu 2 milioane de ani în urmă pentru a ocupa păr ţilecalde ale Eurasiei, europei Meridionale şi Indoneziei; Homo Erectus sau

pitecantropul, mai evoluat, apare ulterior, acum 300000 ani Î.Hr., când aînvăţat să folosească focul, să se adă postească în grote; este înlocuit în

pleistocenul superior de Homo Sapiens Neanderthaliensis, relativ apropiat deomul actual, care în ciuda constrângerilor de ordin climatic, legate deglaciaţiuni a ocupat treptat nordul Europei şi Asiei; Homo Sapiens Sapiensocupă restul uscatului, al cărui loc de apariţie nu se cunoaşte exact, dar se

presupune că ar fi asia de Vest, cu 40000 sau 35000 ani Î. Hr., elr ăspândindu-se rapid în lume.

În Africa omul actual ajunge între anii 37000 şi 34000 Î.Hr. pătrunzând înnord- est prin istmul Suez sau Bab el Mandeb, ca urmare a scăderii niveluluimării în perioadele reci. În Europa începând cu anii 35000 Î.Hr. au existatmai multe valuri succesive, venite din Orientul Apropiat.

În Asia procesul de populare a fost precoce, între 40000 Î. Hr. Şi 35000 Î.Hr. Câteva grupe trec în Australia, apoi în Tasmania şi Noua Guinee,

profitând de apropierea insulelelor de Australia îăn perioadele reci. În America popularea continentului s-a f ăcut prin strâmtoarea Bering acum

27000 Î. Hr. S- a demonstrat faptul că marile câmpii sau vaile fluviilor care anterior

reprezentau mari densitaţi nu sunt actual cele mai populate areale, ierarhiafiind schimbată de factorul economic in special. Anumite teritorii populatetardiv, care anterior nu au reprezentat leaganul unor civilizatii sau nuclele deintensă populare sunt azi mari densităţi umane.

2. Migra ţ iile sunt importante in formarea de densităti. Rolul lor a fost deosebitde important în secolele al XIX-lea şi XX, deoarece a modificat repartiţiaspaţială a populaţiei lumii, creând zone de mare concentrare în America de

Nord, Brazilia, Argentina, Chile, Australia şi Noua Zeelandă. Sunt cunoscute dislocări importante de populaţie în timpul Imperiului

Roman, migratiile mongole, vikingilor au avut influenta asupra Europenilor. Sec. XVI-XIX comertul cu scalvi , fluxurile migratorii au avut un efect

benefic popularii Americii, Australiei, Noii Zeelande. În secolele XIX şi XX din Europa au migrat cca. 30 mil. De persoane spre

SUA, 2 mil. către Canada, 12 mil. spre America Latină, 3 mil. spre Australiaşi Noua Zeelandă.






Emigraţia rusă spre Siberia şi Asia Centrală a implicat cca. 10 mil. de persoane, migraţia chineză spre Manciuria, Asia de Sud-Est şi ţărilePacificului peste 10 mil. persoane, emigraţia indiană spre Africa de Est,Africa Centrală şi de Sud-Est a dizlocat 2-3 mil. locuitori.

Primul r ăzboi mondial şi instaurarea regimului sovietic a impus alte mişcăride populaţie, al doilea r ăzboi mondial a determinat deplasarea for ţată a peste45 mil. persoane.

Cea mai mare parte a populaţiei Americii şi Oceaniei provine din imigraţii,în America Latină imigraţia contribuind cu 2/3 la formarea densităţiloractuale, în timp ce în SUA şi Canada aproape întreaga populaţie provine dinimigraţia masivă din secolele XIX şi XX, descendenţii amerindienilor avânddoar 4% din populaţia actuală.

În Australia şi Noua Zeelandă imigranţii provin din Europa, populaţiaaborigenă reprezentând doar 8%, respectiv 0,5%.

Resursele minerale şi energetice

Resursele energetice sau minerale exercită o influenţă deosebită asupradistribuţiei mondiale a populaţiei, însă numai acolo unde există tehnici deexploatare a acestora.

Resursele energetice: carbunele a avut un rol foarte important în aparitiaindustriei, mai tarziu petrolul, gazele naturale si energia apei sau atomica.

Resursele minerale ne-energetice. Acestea nu au determinat cu exceptiafierului concentrari de populatie, datorită concentrarilor mici de minereu sicosturilor de transport. Astfel, zonele miniere devin neatractive pentru

populaţie, chiar şi zonele de extracţie variind din acest punct de vedere: înLorena exploatarea fierului a generat apariţia concentr ărilor de populaţie, înSierra Leone efectul fiind neînsemnat.

Progresul tehnic si inovatiile

Progresul tehnic şi inovaţiile aduce modificări în ceea ce priveşte repartiţiaspaţială a populaţiei prin revoluţiile economice pe care le induce, acestea

f ăcând posibilă prezenţa populaţiei în zone considerate anterior neatractive. Revolu ţ ia agricol ă.Primele concentrari de populaţie au fost legate de zonele agricole, aparitiatehnicilor agricole, domesticirea animalelor, prelucrarea metalelor fiind motoare

pentru agricultura. Zone de aparitie: Orientul Apropiat, Valea Nilului, SudulEuropei, Asia de Sud- Vest, mai tarziu America. Tehnicile agricole au fostfolosite cu 5 milenii Î. Hr. în Asia de Sud şi Sud-Est (India, China, Filipine,






Indonezia), Africa de Nord (Egipt), Europa de Sud şi Sud-Est (ţărilemediteraneene), cu 3 milenii Î. Hr. în ţările andine.Acest lucru arată faptul că agricultura era practicată de foarte multă vreme înareale care astăzi se număr ă printre cele mai populate din lume. Prelucrarea metalelor apare 5000 A. HR. în Orientul Apropiat, de unde se

r ăspândeşte rapid spre Chia şi ţările Mediteraneene. Viaţa urbană apărută detimpuriu în orientul Apropiat era r ăspândită la scar ă mare în mileniul II Î.Hr. în Egipt, Iran, India, China, formând concentr ări de populaţie în lungulfluviilor Nil, Tigru, Eufrat, Gange, Indus, Huang-He, Jang-Tse.

Revolu ţ ia industrial ă este corelată cu progresele realizate pe plan stiinţific.S-a dezvoltat în Anglia în sec. XVIII, apoi treptat în SUA, Japonia,Australia, Noua Zeelandă. Transformările multiple realizate în aceste regiuniau antrenat o creştere multiplă a populaţiei ,atr ăgând în zonele industrialenou create un număr mare de locuitori.

Nuclee noi au apărut în Europa de Vest şi Centrală, America de Nord şiJaponia, fiind evidentă acţiunea decisivă a factorului economic asupraformării marilor concentr ări de populaţie.

Distribu ţ ia spa ţ ial ă a popula ţ iei este rezultatul complex al factorilor fizici,

dar şi umani, aceştia contribuind la explicarea unor discrepan ţ e în ceea ce

priveşte popularea.

Este de remarcat faptul că de câteva decenii distribu ţ ia spa ţ ial ă a

popula ţ iei nu este caracterizat ă de o puternice schimbări, suprafe ţ ele ocupate

şi neocupate r

ămânând neschimbate la nivelul secolului XX

şi în prezent.

Deşi numărul popula ţ iei a crescut considerabil , migra ţ iile având un rol

important în ceea ce priveşte modificările asupra densit ăţ ii, aceste aspecte nu

au produs schimbări în distribu ţ ia spa ţ ial ă a popula ţ iei, concentr ările

caracterizate de densitate ridicat ă r ămânând aceleaşi, schimbările survenind

doar în cazul arealelor urbane.






TEMA NUMĂRUL 2: DINAMICA POPULAŢIEI

Componentele dinamicii populatiei1. Miscarea naturala: evolutia nasterilor si deceselor.2. Miscarea migratorie: emigratia si imigratia.

IMIGRANŢI

POPULAŢIA TOTALĂ

Mişcarea naturală Mişcarea migratorie

NAŞTERI

DECESE EMIGRANŢI

Formula dinamicii populatiei:

Δp= (N-M)+(I-E) în care:

Δ p= dinamica numarului populatiei N= numarul nasterilorM=numarul decedatilorI=numarul imigrantilorE=numarul emigrantilor

În funcţie de modul în care acţionează cele două componente mai susmenţionate, de rolul pe care îl joacă fiecare dintre ele există popula ţ ii mobile (modificările ce apar în numărul total sunt determinate atât de mişcarea naturală cât şi de mişcarea migratorie) şi popula ţ ii imobile (rezultatul mişcării naturale).






Natalitatea

Definiţie: Frecven ţ a si intensitatea na şterilor în interiorul unei popula ţ ii. Semă soara prin rata natalita ţ ii, indicator calculat prin raportarea număruluide nă scu ţ i vii la popula ţ ia medie, exprimat în promile (‰)

n=(N/PM)× 1000, în caren= rata natalităţii

N= numărul total de naşteriPM= populaţia medie

f=(N/Pf15-49) )× 1000, în caref= rata fertilităţii N= numărul total de naşteriPf15-49=populaţia feminină de vârstă fertilă.!!! În funcţie de condiţiile generale de mortalitate se consider ă că o rată defertilitate de 2,1 copii/femeie este obligatoriu necesarp pentru ca să se producă înlocuirea generaţiilor, un nivel ce se situează sub acest prag determinândstagnarea sau chiar declinul populaţiei (f ăr ă a lua în considerare componentamigratorie).Rata medie de fertilitate în 2009 este de 2,6 copii/femeie, Europa prezentând valori

de 1,5, Africa întegistrând o fertilitate de 4,8 copii/femeie.

Factorii care influenţează natalitatea/ fertilitatea

Factorii economici.

Nivelul general de dezvoltare economică, condiţiile de viaţă ale populaţiei au o influenţă foarte mare asupra fertilităţii. Cu cât statuleste mai dezvoltat cu atât fertilitatea este mai scăzută.

Dorinţa de a avea mai multe bunuri materiale, cheltuielile mari pentruîngrijirea şi educaţia copiilor, dimensiunea mai redusă a locuinţeiurbane, grija pentru sănătatea mamei sunt cauze ale scăderii fertilităţii.

Factorii politici (politici demografice)Indiferent de natura politicii demografice adoptate, mijloacele posibile

de utilizat sunt:






a) mijloace economic-financiare sau fiscale b) mijloace juridico-administrativec) mijloace medico-sanitared) mijloace culturale, educaţionale sau propagandistice

Politica antinatalista: China începând cu anul 1950, politică delimitarea a naşterilor, raţinea fiind una economică.

Politica pronatalistă are în vedere o creştere a numărului de locuitori, bazat pe o încurajare a naşterilor.

Un exemplu de astfel de politică fals pronatalist ă este România până în 1989, în timpul regimului Ceauşescu:

Un element important al acestei politici este reprezentat deabrogarea, în 1966, a decretului din 1957 care permitea întreruperile

de sarcină la cerere (la acea dat ă , avortul nu era permis decât înunele ţări comuniste). Prin decretul 770/1966 se permitea avortulterapeutic efectuat în primele trei luni de sarcină numai pe baza unor

stricte indica ţ ii medicale şi doar în cazuri excep ţ ionale se accepta sacrificarea f ătului şi până la şase luni. Acest decret cu putere de legea fost înă sprit prin Decretul 441 din 26 decembrie 1985, care

permitea avorturile doar în cazul femeilor care au depăşit vârsta de42 de ani sau care au dat deja na ştere la cel pu ţ in cinci copii. Înteorie, mamele a 5 sau mai mul ţ i copii ar fi avut dreptul la privilegii

substan ţ iale. Mamele "eroine" a 10 sau mai mul ţ i copii aveau dreptulla o ma şină ARO gratuit ă , transport gratuit cu trenul, precum şi ovacan ţă gratuit ă pe an într-o sta ţ iune balnear ă.

Politica neutr ă, respectiv de neintervenţie a statului în evoluţianatalităţii.

Factorii socio-culturali1. Statutul femeii în societate.

Acesta este dependent de gradul de dezvoltare economică.

În statele subdezvoltate ignoranţa şi anumite mentalităţi fac ca rolul femeiisă fie redus doar la creşterea şi îngrijirea copiilor.

În statele dezvoltate, nivelul ridicat de şcolarizare, independenţa financiar ă, participarea la viaţa economică au ca efect o natalitate scăzută.






2. ReligiaReligia de-a lungul timpului a avut o atitudine pronatalistă. Cu cât gradul deadeziune religiosa este mai mare cu atât fertilitatea este mai ridicată. Un exemplu îlconstutuie mormonii din S.U.A., care refuză limitarea naşterilor, de asemeneaislamicii sunt preponderent pronatalisti.

În societatea modernă, influenţa religiei este una slabă, numărul naşterilornefiind influenţat de practica religioasă.

3. Climatul psihologic generalAcesta duce la instalarea unui optimism demografic sau a unui pesimism

demografic.4. Vârsta populaţiei este un factor biologic foarte important deoarece la procesulreproducerii participă direct categoria tinerilor sau adulţilor, o populaţie

îmbătrânită manifestă de regulă o fertilitate scăzută.

La nivel mondial rata medie a natalităţii în 2009 se situează la 20 ‰, faţă de25 ‰ valoare înregistrată în perioada 1990-1995.Diferenţierile sunt vizibile, astfel, în cadrul tărilor dezvoltate rata natalităţii este încontinuare scăzută,12 ‰, fată de tările subdezvoltate unde aceasta depăşeşte mediamondială, respectiv 35 ‰.Pe continente analiza natalităţii arată discrepanţe semnificative:

• Africa 36 ‰• America 17 ‰• Asia 19 ‰• Europa 11 ‰• Australia şi Oceania 18 ‰

Ţări cu cea mai mică rată a natalităţii

‰ Ţări cu cea mai marerată a natalităţii

‰

Monaco 7 Niger 53

Germania 8 Uganda 47

AustriaMaltaBosnia-Her ţegovina

9 AngolaBurkina Faso 46






STUDIU DE CAZ: Caracteristici ale dinamicii natalităţii în România.Dacă analizăm evoluţia natalităţii şi fertilităţii în România în perioada

postbelică vom constata că aceasta a avut o tendinţă generală de reducere,semn că România a intrat, deşi destul de târziu, pe f ăgaşul tranziţiei

demografice, dar această tendinţă s-a conturat în condiţiile unei evoluţiiextrem de sinuoase şi de contradictorii.Am putea distinge patru etape în această evoluţie:

1. Perioada de după încheierea r ăzboiului şi până în anul 1957, caracterizată prin menţinerea la cote relativ înalte (în jur de 25%) a ratelor natalităţii.Această situaţie se datorează pe de o parte unor factori demografici – „baby-

boom-ul” postbelic, explozia natalităţii, ca încercare neconştientizată derecuperare a deficitului de naşteri din perioada r ăzboiului

2. Perioada cuprinsă între anii 1957 – 1966, al cărei debut este marcat de

decretul Consiliului de Stat care liberaliza avorturile la cerere. Perioada estecaracterizată printr-o reducere puternică a ratelor natalităţii, mai ales după 1960, nivelul acestuia ajungând în 1966 la 14,1‰, puţin peste nivelul careasigur ă o reproducere simplă a populaţiei. Făr ă a contesta rolul decretuluiamintit în această tendinţă de evoluţie, factorii decisivi sunt de altă factur ă.Din punct de vedere demografic, este perioada în care ajung la vârsta demaximă fecunditate generaţiile mult reduse numeric născute în perioadar ăzboiului. În acelaşi timp, este perioada în care se produc schimbări masivede natura celor care au ca efect reducere fertilităţii, schimbări legate deurbanizare, industrializare etc.

3. Perioada 1966 – 1989 – marcată printr-un alt decret al Consiliului de Stat prin care se limita drastic recursul la avortul la cerere, permis în condiţiiexcepţionale, strict stabilite – este caracterizată prin cea mai sinuoasă evoluţie a natalităţii (care aproape s-a dublat), natalitatea îşi reia tendinţa descădere, ajungând în 1984 la cam aceeaşi nivel ca cel din 1966 după care, pefondul unei înăspriri a legislaţiei privind avortul, cunoaşte o uşoar ă scădere,ajungând la sfâr şitul anului 1989 la un nivel în jur de 18‰. Această evoluţieare multiple explicaţii. Creşterea spectaculoasă din primii doi ani relevă faptul că populaţia, pentru care avortul reprezintă aproape unica modalitate

de evitare sarcinilor nedorite, a fost luată prin surprindere de măsurilelegislative adoptate şi a avut nevoie de timp pentru a găsi soluţii de evitare aacestora. Reluarea tendinţei de scădere probează faptul că această tendinţă,obiectiv determinată de factori demografici şi extra-demografici nu poate fioprită şi, cu atât mai puţin reversată de măsuri legislative insuficientfundamentate şi abuziv aplicate.






4. Perioada de după 1989, al cărei început a fost marcat de abrogarea decătre puterea provizorie instalată a reglementărilor în vigoare privindavortul, considerate, pe drept cuvânt, drept abuzive.

Liberalizarea absolută a avortului la cerere, facilitarea accesului larg

la mijloace caracteristice au generat, pe fondul unei adevărate pr ă buşirieconomice a ţării (cu toate efectele ei: şomaj masiv, criza locuinţelor,scăderea drastică a nivelului de trai, etc) o reducere f ăr ă precedent pe timpde pace a natalităţii aş cărei nivel scade după 1992 sub cel al mortalităţii şiajungând, în prezent la un nivel de 10 – 11 ‰ (situaţie definită carepercusiune a pesimismului demografic).

O asemenea evoluţie, poate avea efecte demografice catastrofale(unele resimţindu-se deja), cele mai importante fiind reducerea continuă anumărului absolut al populaţiei ţării noastre şi îmbătrânirea accentuată aacesteia, efecte ce se doresc a fi corectate printr-o politică demografică

pronatalistă ce acordă beneficii materiale pe parcursul unui concediu decreştere şi îngrijire a copilului extins la 2 ani.

Mortalitatea reflectă totalitatea deceselor ce se produc în cadrul unei populaţii.Este exprimată prin rata mortalităţii, indicator demografic care reprezintă raportuldintre numărul de decese şi populaţia medie, exprimat în promile (‰).

m=(M/PM)× 1000, în care

m= rata mortalităţii

M= numărul total de decesePM= populaţia medie

Factorii care determină variaţia spaţială a mortalităţii:

1. Nivelul general de dezvoltare economică, progresul tehnico-economic avândconsecinţe directe asupra amelior ării condiţiilor de viaţă, şi implicit scădereamortalităţii.2. Sistemul de îngrijire medicală care se refer ă la calitatea serviciilor medicale, lagradul de pregătire a personalului medical,la infrastructura şi echipamentelesanitare.3. Nivelul general de instruire a populaţiei. Gradul de instruire a diferitelorcategorii de populaţie determină adoptarea unui anumit mod de viaţă, precum şi oanumită atitudine vis a vis de menţinerea stării de sănătate.






4. Structura pe grupe de vârstă şi sexe. O ţar ă cu un număr ridicat devârstnici va prezenta o rată ridicată de mortalitate, ţările cu populaţie tânăr ă numeroasă având o mortalitate scăzută. La nivelul ţărilor dezvoltate se constată osupramortalitate a populaţiei masculine în statele dezvoltate, situaţia fiind similar ă şi în lumea islamică, subcontinentul indian sau state cu o economie agrar ă, în ceeace priveşte populaţia feminină.

5. Cataclismele, accidentele, r ăzboaiele sau foametea influenţează mortalitatea.

Rata mortalit ăţ ii este considerat un indicator brut ce nu permite întotdeauna obună comparabilitate între state, astfel, folosindu-se un indicator corectat,respectiv speran ţ a de via ţă la na ştere.

Rata medie a mortalităţii este pe Glob,în prezent de 8‰.

Pe continente rata mortalităţii este următoarea:Africa 12 ‰America 7 ‰Asia 7 ‰Europa 11 ‰Australia şi Oceania 7 ‰

Ţări cu cea mairată a mortalităţii

‰ Ţări cu cea mairată a mortalităţii

‰

Qatar 1 Lesotho 23Arabia Saudită EAUKuweitBahrain

2 Sierra Leone 20

BruneiChinaAndoraSiria

3 RepublicaAfricană

46

Speran ţ a de via ţă la naştere sau durata medie a vie ţ ii reprezintă numărul de ani pe care îl are de tr ăit o generaţie fictivă, presupunând că numărul total de ani esteîmpăr ţit egal între supravieţuitori.






Progresul economic, al ştiinţelor şi al medicinei au permis ameliorarea condiţiilorde viaţă, precum şi eradicarea unor maladii care f ăceau numeroase victime, avândun rol deosebit de important în creşterea speranţei de viaţă la naştere.

La nivel mondial speranţa medie de viaţă este de 69 ani, cea mai ridicată înregistrând-o Japonia- 83 ani, urmată de Canada, China- 82 ani, suedia, Islanda-81 ani, cea mai scăzută fiind înregistrată în Lesotho-40 ani, Zimbabwe-41 ani,Mozambic şi Zambia-42 ani.Pe continente situaţia este următoarea:

Africa 55 ani.America 75 aniAsia 69 ani.Europa 76 ani.Australia şi Oceania 76 ani.

Astfel, din punct de vedere al speranţei de viaţă la naştere remarcăm trei categorii

de state:1. Un grup al statelor subdezvoltate cu o speranţă de viaţă sub 60 ani sau chiar sub 50.2. Grupul statelor dezvoltate cu o speranţă de viaţă superioare valorii de 70

ani.3. Un grup intermediar, cu o speranţă de viaţă între 60 şi 70 ani. La nivel mondial se remarcă o diferenţă în ceea ce priveşte durata medie de

viaţă masculină şi feminină, astfel, prima dintre acestea înregistrează o valoare de67 ani, ultima 71 ani.Printre cauzele supramortalităţii masculine se număr ă: consumul de alcool,condiţiile grele de muncă, accidentele rutiere ori atitudinea generală faţă de

păstrarea stării de sănătate.

Mortalitatea infantil ă reflectă totalitatea deceselor infantile ce se produc în cadrulunei populaţii.

În statistica demografică internaţională pentru a ar ăta valoarea deceselorinfantile de utilizează indicatorul rata mortalităţii infantile, acesta exprimândnumărul total de decese în primul an de viaţă la 1000 de născuţi vii, exprimat în

promile (‰).

mi=(Mi/N)× 1000, în care

mi= rata mortalităţii infantileMi= numărul total de decedaţi sub 1 an

N= numărul total de născuţi vii.






Rata mortalităţii infantile la nivel mondial este de 46 ‰, diferenţele între valorilemaxime şi minime fiind foarte mari: Afganistan 155 ‰, Angola 125 ‰, Monaco,Luxemburg 1,8 ‰.

• Statele dezvoltate prezintă o rată a mortalităţii infantile de maximum 15 ‰,respectiv ţările din

• Europa de Nord, de Vest, cărora li se adaugă S.U.A., Canada, Australia,Japonia ori unele state din Asia (China, Coreea de Sud, Tailanda, Singapore,etc.)Valori diferite prezintă şi statele subdezvoltate (ţări din Africa Centrală şi de Vest cu valori foarte ridicate

de peste 100 ‰, cărora li se adaugă cele din Asia cu valori de peste 65 ‰.)

Sporul natural (bilan ţ ul natural)

Diferenţele care exista între nivelul natalităţii şi cel al mortalităţii unei populaţii

sunt redate de sporul natural sau rata creşterii anuale.S= n-m, în care:

S = sporul naturaln =rata natalităţiim =rata mortalităţii

sporul natural poate fi pozitiv atunci când numărul născuţilor este mai mare decâtnumărul decedaţilor sau negativ, dacă nivelul natalităţii este mai mic decât cel almortalităţii (deficit natural sau declin demografic).

Tipuri de evolu ţ

ie demografică . Legea tranzi

ţ iei demografice.

Majoritatea statelor au cunoscut mari schimbări demografice în cursul perioadei contemporane, acestea producându-se în secolele XIX şi în prima parte asec. XX în cazul statelor industrializate sau după 1940 în cazul celor mai puţindezvoltate.

Această constatare a dat naştere unei teorii de evoluţie cunoscută subdenumirea de teoria tranziţiei demografice, regăsită în studiile demografului AlbertLandry (1909), însă fundamentată de Francis Notestein (1945.)

Conform acestei teorii, în funcţie de evoluţia natalităţii şi mortalităţii o populaţie înregistrează diferite perioade de evoluţie demografică:






0

10

20

40

A B C

2-3% >3% 1-2% <1%

Faza 3Faza 2Faza 1

M O R T ALI T AT E

N

A T A L I T A

T E

+

-

ANIREGIMDEMOGRAFICTRADITIONAL

TRANZITIE DEMOGRAFICAREGIMDEMOGRAFICMODERN

EXPLOZIA POPULATIEI

Crestere

naturala

Dec lin

% Rat a cresterii

naturale

State cueconomieagrara

State in care a inceput procesul de industrializareStateindustrializate

Regim demografic tradiţional reprezentat pe grafic cu A, ce este caracterizat

de o mortalitate şi o natalitate ridicate; este specific statelor cu economieagrar ă, tradiţională, în cadrul cărora fertilitatea ridicată este dată de nivelulcondiţiilor economice precum şi de necesitatea unei for ţe de muncă numeroase în agricultur ă.

Tranziţie demografică, perioadă care cuprinde trei faze, în cadrul căroranatalitatea şi mortalitatea scad.În cadrul tranzăţiei demografice întegistr ăm tre faze:Faza 1 caracterizată printr-un ritm de creştere de 2-3%, datorat unei scăderi amortalităţii, ca urmare a îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă; statul începe să manifeste un început de dezvoltare economică, creşterea nivelului de traireflectându-se într-o fertilitate ridicată şi o mortalitate în scădere.Faza 2 caracterizează statele în curs de dezvoltare în cadrul cărora ritmurile

de creştere a populaţiei depăşesc 3%, înregistrând baby-boom, repercusiuneadirectă a condiţiilor de viaţă mai bune, în egală măsur ă a scăderiimortalităţii, optimismul demografic fiind prezent în această etapă.Faza 3 se caracterizează printr-o scădere a ambilor indicatori, natalitateatinzând către stabilizarea ce se va înregistra în etapa viitoare, numărul maimic de naşteri fiind consecinţa unui început de modernizare a societăţii, alcărei model nu mai include o familie extinsă.






Regim demografic modern cu natalitate şi mortalitate scăzute este specificstatelor dezvoltate, ritmul de creştere fiind situat sub 1%; mortalitatea estescăzută, dar prezintă oscilaţii către o creştere uşoar ă, rezultat al procesului deîmbătrânire demografică.






TEMA NUMĂRUL 3: CREŞTEREA NUMĂRULUI POPULAŢIEIMONDIALE.

Populaţia Terrei este rezultatul unui proces continuu ce presupune alternanţa perioadelor de creştere cu cele de descreştere sau stagnare, până la înscrierea pe unsingur sens după direcţia curbei exponenţiale.

Dacă umanităţii i-au trebuit mai multe milioane de ani pentru a atinge primulmiliard de locuitori, al doilea miliard a fost posibil în doar 100 de ani, al treilearealizându-se în 30 de ani, al patrulea în 16 ani, perioada de multiplicare scăzând înceea ce priveşte atingerea celui de al cincilea miliard la 11 ani, pentru ca la aceastasă râmână aproximativ neschimbată în ceea ce priveşte cel de-al şaselea miliard(12 ani).

ANUL INTERVAL

(ANI)

POPULAŢIA

(MILIARDE)1830 - 1

1930 100 21960 30 31976 16 41987 11 51999 12 62009 10 6,8

Dezvoltarea cunoştinţelor în domeniul paleodemografiei au f ăcut posibilă reconstituirea cu mai multă precizie a evoluţiei numărului de locuitori,delimitându-se două faze:

1. faza de creştere lentă-extinsă până în secolul al XVIII-lea.2. faza de creştere accentuată- începe o dată cu revoluţia industrială ce continuă

şi în prezent.

CREŞTEREA DEMOGRAFICĂ ÎN PALEOLITIC ŞI MEZOLITIC.

• Evoluţia populaţiei prezintă o influenţă direct dependentă de factorii defavorabilitate sau restrictivitate ai mediului natural, dat fiind faptul că economia era una de subzistenţă, bazată pe vânătoare şi pescuit, astfel încât

populaţia nu depăşea 1 milion locuitori în Paleoliticul Superior.






• La sfâr şitul Paleoliticului, între 40000 şi 35000 î.Hr. se estimează că a avutloc o creştere a populaţiei soldată cu o multiplicare egală cu 4 sau 5 milioanelocuitori.

• Această perioadă de creştere este datorată progreselor legate de meşteşugul

cioplirii pietrei, fapt ce a permis omului primitiv realizarea de unelte mai performante a căror folosire asigura un volum mai ridicat al resurseloralimentare.

CREŞTEREA DEMOGRAFICĂ DIN NEOLITIC PÂNĂ ÎN SECOLULAL XVIII-LEA.

• Perioadei de multiplicare a populaţiei specifice paleoliticului Superior i seadaugă una caracterizată de oscilaţii sau de creştere lentă uneori chiar stagnarea cărei desf ăşurare se întinde până în mileniul 7 î. Hr.

• Între anii 6000 şi 5000 î. Hr. putem lua în considerare descoperirea tehniciloragricole, precum şi domesticirea animalelor, toate acestea conducând la unmod de viaţă sedentar, diferit de cel nomad sau seminomad specific perioadeiîn care omul era doar vânător sau culegător.

• Astfel, datorită progresului în agricultur ă se înregistrează un surplus deresurse alimentare a cărui prezenţă determină apariţia schimbului, permiţândtotodată unei mici păr ţi din populaţie să se oriernteze către meşteşuguri(prelucrarea lemnului, metalului).

• Din Orientul Apropiat agricultura s-a r ăspândit peste tot în lume conducând la

o creştere accentuată a populaţiei, care în 5000 î. Hr. ajunge la 80 milioanelocuitori.• La începutul erei noastre populaţia era concentrată cu precădere în zona euro-

asiatică (cca. 85%), continentul american fiind aproape nelocuit (excepţieMexicul)având dar 1,5 mil. locuitori; Africa avea o populaţie redusă,concentrată mai ales la ţărmul Mediteranei: Egipt-4 mil, Maghreb-3,7 mil.,mai puţin în partea sa vestică (Sudan- 2 mil.)

• În Asia (170 mil. loc.) existau doi poli demografici, India (cca. 45 mil.locuitori) şi China (cca. 70 mil. locuitori), cu civilizaţii ce rivalizau cu Roma,fiecare având o popula

ţie mai mare decât a Europei.

• Europa avea cca. 30 mil. locuitori, din care 20 tr ăiau în zona mediteraneeană:7 mil. pe teritoriul actual al Italiei, 5 milioane în Pen. Iberică, 5 mil. în Franţa.

• Oscilaţiile au fost prezente pe parcursul acestei perioade, astfel, populaţia erade 250 mil. la începutul erei- sec.I, pentru ca în secolele V-VI aceasta să scadă la 200 mil. ca urmare a epidemiilor, prezentând din nou o creştere până în






secolul al XII-lea (450 mil.), pentru ca în secolul al XIV-lea să înregistreze oscădere (375 mil.) ca urmare a manifestării ciumei bubonice.

• După secolul al XIV-lea populaţia îşi continuă creşterea până în secolul alXVIII-lea ajungând la 750 mil. locuitori.

CREŞTEREA DEMOGRAFICĂ ÎN SEC. al XVIII-lea.• Revoluţia industrială din Europa de Vest s-a extins în toate teritoriile ocupate de

europeni, inducând o creştere a productivităţii muncii în agricultur ă, dar şi odezvoltare a activităţilor industriale şi ter ţiare, toate acestea conducând la

progrese în sfera medicală, materializate prin eradicarea unor maladii.• Astfel, putem vorbi de o creştere vertiginoasă a populaţiei care se multiplică de

5 ori.• În 1750 numărul populaţiei era de 750 mil. loc.în 1800 populaţia număr ă 950

mil. loc dintre care 632 apar ţineau Asiei (330 mil. loc. China).• Europa număr ă în 1700 o populaţie de 120 mil loc. pentru ca în 1800 să ajungă

la 180 mil. loc. cu doi poli demografici, respectiv Franţa (22 mil. loc.) şi Rusia(36 mil. loc.)

• Populaţia Africii a înregistrat o scădere de la 107 la 102 mil. loc, în timp ceAmerica de Nord şi America Latină erau slab populate având 5 şi respectiv 19mil. loc., Oceania înregistrând 2 mil. loc.

CREŞTEREA DEMOGRAFICĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA.

• Se remarcă o creştere vertiginoasă a populaţiei, în 1900 aceasta ajungând la1,650 miliarde. loc., ca urmare a eradicării variolei, descoperirii penicilinei precum şi a vaccinurilor, toate acestea contribuind la o scădere a mortalităţiiinfantile şi a mortalităţii generale pe ansamblu.• Se remarcă apariţia de poli demografici noi: Germania, Anglia, SUA,Japonia, Indonezia.• Europa a înregistrat explozia demografică, populaţia sa dublându-se,depăşind 300 mil. loc., devenind totodată zonă emitentă a imigraţiei către Lumea

Nouă, dar şi spre alte continente.•

Creşterea demografică afectează Anglia şi germania care înregistrează undinamism demografic mai accentuat decât al Franţei şi Italiei, polii vechi decreştere a populaţiei; populaţia Rusiei creşte şi ea ajungând la 127 mil. loc.• Emigraţia europeană conduce la creşterea populaţiei în America de Nord (90mil.), Sud (75 mil.), Africa cunoscând de asemenea o creştere (138 mil.) caurmare a progresului medical adus aici de europeni.






• Asia se află în pragul atingerii primului miliard, China şi India fiind încontinuare lideri, lor adăugându-li-se Japonia şi Indonezia.

CREŞTEREA DEMOGRAFICĂ ÎN SECOLUL XX.

• În acest secol numărul populaţiei creşte de patru ori mai repede decât în sec. alXIX-lea, în 1950 înregistrându-se 2,5 miliarde locuitori, pentru ca la sfâr şitulmileniului populaţia să atingă 6 miliarde.

• După cel de-al doilea r ărboi mondial ritmul de creştere continuă să crească, progresele în domeniul sănătăţii fiind decisive în acest sens mai ales în cadrulstatelor din lumea a III-a, care înregistrează explozia demografică.

• În Europa creşterea demografică nu mai are aceeaşi amploare ca urmare a efectelor

r ăzboaielor, ritmul accentuat fiind însă prezent în America Latină, Africa şi Asia.• China înregistrează un surplus demografic continuu începând cu 1900 până în 2000

(cca. 700 mil.), India de peste 600 mil. loc., în acelaşi interval populaţia japonieitriplându-se, cea a Coreei, şi Indoneziei crescând de cca. 5 ori.

• Populaţia Mexicului şi Braziliei a crescut de 8 ori, cea a Magrebului de 5 ori, cea aafricii de Vest de 7 ori.

• Astfel, la sfâr şitul anului 1999 populaţia Globului era de 6 miliarde locuitori, 60%dintre aceştia tr ăind în Asia.

• Europa nu mai deţine o pondere importantă a populaţiei mondiale, 60% din

populaţia continentului fiind concentrată în Germania, Franţa, Marea Britanie şiItalia.

• Ritmurile de creştere a populaţiei devin diferenţiate aşa încât ţările dezvoltateînregistrează o scădere ca urmare a scăderii ratei fertilităţii, statele în curs dedezvoltare menţinând ritmuri de creştere semnificative.

TEORII CU PRIVIRE LA CREŞTEREA NUMĂRULUI POPULAŢIEI DINANTICHITATE PÂNĂ ÎN SECOLUL AL XVII-LEA.

• Perpetuarea societăţii este condiţionată de valoarea mortalităţii în corelaţie cucea a fertilităţii motivaţie de o importanţă major ă pentru ca de-a lungul timpuluişă se nască abordări diferite cu privire la fertilitate.

• Multe dintre opinii aveau atitudine pronatalistă, acestea fiind încorporate unordogme religioase de la cele biblice până la cele hinduse (legile lui Manu) sauscrierile lui Zoroaster.






• Vechii greci considerau că mărimea populaţiei este vitală pentru existenţastatului, lucru certificat de opera lui Platon „Republica” care formulează conceptul „populaţiei optime”, apreciată la cca. 5040 cetăţeni, fertilitateaurmând să se reducă după această cifr ă.

•

Cezarii romani promovau „creşterea maximă” prin legi pronataliste ce încurajaucăsătoria, legi impuse mai ales în timpul lui Augustus.• Creştinismul susţine de asemenea atitudinea pronatalistă, atitudinea clerului ce

trebuie să îndeplinească legi legate de celibat şi castitate contrazicând scrierileVechiului Testament.

• Ibn Kaldun promova teoria sa cu privire la existenţa imperiilor, susţinând faptulcă declinul populaţiei presupune aducerea de mercenari str ăini; astfel, o creşterea populaţiei este favorabilă creşterii imperiale.

• Mercantilismul apărut în secolul al XIV-lea promovează ideile conform cărora populaţia numeroasă presupune expresia bunăstării naţionale, asigurând o for ţă de mincă numeroasă şi o armată suficientă.

• Frederik cel Mare al Prusiei afirma că „numărul populaţiei exprimă bunăstareastateloir” idee susţinută şi de mercantilii din Germania, Franţa, Italia sauSpania.

TEORII CU PRIVIRE LA CREŞTEREA NUMĂRULUI POPULAŢIEI ÎNPERIOADA MODERNĂ.

• În secolul al XVIII-lea fiziocraţiiau dus o politică demografică de neimplicare a

statului în viaţa locuitorilor săi; o parte dintre aceştia, precum FrancoisQuesnais considerau multiplicarea excesivă a populaţiei ca fiind negativă caurmare a faptului că aceasta poate să producă săr ăcie prin depăşirea mijloacelorde subzistenţă.

• Utopicii susţineau că progresul uman va conduce la apariţia societăţii perfecte,care să nu aibe nevoie de instituţii coercitive; o societate perfect organizată va

progresa continuu indiferent de mărimea populaţiei, creşterea acesteia avândrolul de a spori resursele;William Godwin, Daniel Malthus consider ă că nutrebuie să existe restricţii cu privire la creşterea populaţiei, aceasta stabilizându-se de la sine f

ăr ă interven

ţie exterioar

ă.

• Thomas Malthus publică în 1798 „Eseu asupra principiului populaţiei” în cadrulcăruia susţine ideile contra curentului utopic; Eseul ce avea la bază studiul

populaţiei SUA a cărei dublare era anticipată în următorii 25 de ani susţinea ideilegate de controlul naşterilor avort, reţinere morală, homosexualitate sauadulter, toate acestea fiind considerate imorale de către societatea anglicană.






• Neo-malthusianiştii acceptă legătura care există între fertilitate şi săr ăcie, darcontrazic metodele propuse de Thomas Malthus, respectiv reţinerea morală

practicată de cei săraci. Charles Bradlaugh şi Annie Besant considerau că extinderea cunoştinţelor legate de fertilitate în cadrul clasei sărace reprezintă

una dintre soluţii (contracepţia).• Karl Marx critică ideile lui Thomas Malthus considerând că numai capitalismuleste responsabil de diminuarea resurselor, numărul populaţiei fiind neimportantîntr-o societate avansată.

• Măsurile marxiste au fost adoptate mai apoi de Lenin care deşi era împotrivalimitării naşterilor legalizează avorturile, stalin adoptând politica pronatalistă

prin interzicerea avortului şi contracepţiei (idei mercantile).






TEMA NUMĂRUL 4: MOBILITATEA SPAŢIALĂ A POPULAŢIEI

Mobilitatea populaţiei reprezintă o componentă importantă a dinamicii populaţiei,sporul migratoriu fiind complementar sporului natural.Există o serie de cauze care influenţează mobilitatea, aceasta presupunând luareaunei decizii personale referitoare la destinaţie, perioada de deplasare, factorii derespingere, dar şi cei de atracţie fiind definitorii.

1. Factorii naturali se refer ă în special la climat excesiv, relieful inaccesibilsau solurile nefertile, aceştia constituind motive de restrictivitate cu privirela locuire, în consecinţă factori de respingere. Se adaugă în cadrul aceleiaşicategorii catastrofele naturale: erupţiile vulcanice, tsunami, cutremure,uragane, inundaţii.

2. Factorii economici se refer ă la inegalităţile cu privire la dezvoltareaeconomică, astfel arealele cu potenţial şi dezvoltare reduse se constituie în

factori de respingere (şomaj, nivel redus al veniturilor, suprapopulare,săr ăcie, foamete), cele care ofer ă condiţii economice superioare beneficiindde factori de atractivitate.

3. Factorii sociali sunt legaţi puternic de cei economici, nivelul de trai ridicatconducând la o bunăstare socială. Lipsa unei activităţi sociale sau cultural-educaţionale în anumite areale, de regulă cele rurale conduc la migraţia celorcare le consider ă ca fiind purtătoare de eventuali facori de respingere.

4. Factorii politici se refer ă la acele situaţii în care anumite persoane intr ă înconflict sau dezacord cu politica unei regiuni ori ţări, acestea alegând să migreze către regiuni în cadrul cărora opiniile le sunt acceptate.

FORME DE MOBILITATE A POPULAŢIEI

În funcţie de durata deplasării: deplasări care se produc în fiecare zi, deplasăride week-end, deplasări de vacanţă, deplasări cu caracter sezonier sau temporar,deplasări de lungă durată.În funcţie de distan ţ a parcursă: deplasări la distanţă redusă (sub 100 km),deplasări la distanţă medie (100-500 km), deplasări la distanţă mare (peste 500km). Ele mai pot fi intra-urbane, intr-regionale, inter-regionale sau

internaţionale.Scopul diferenţiază următoarele tipuri de deplasări: deplasări legate de muncă,deplasări legate de pensionare, deplasări legate de petrecerea timpului liber.În funcţie de gradul de libertate a persoanei ce efectuează deplasarea: deplasărilibere (voluntare), deplasări selective, deplasări for ţate şi deplasări spontane.Analiza tipurilor de deplasări care există astăzi a condus la clasificarea acestoraîn două mari categorii:






A. Deplasări obişnuite ale populaţiei care nu implică o schimbare de durată sau definitivă a rezidenţei sau activităţii, persoana implicată în acest tip dedeplasare nesuferind o schimbare semnificativă a modului de viaţă.

B. Mişcări migratorii propriu-zise, acestea implicând o schimbare de durată sau definitivă a rezidenţei şi a activităţii, presupunând mutaţii importante înviaţa persoanei respective.

A. Deplasări obişnuite ale populaţiei încarează următoarele categorii demobilitate:

Deplasările zilnice sau navetismul (deplasare pendulatorie)Deplasările de week-endDeplasările duminicaleDeplasările ocazionaleDeplasările de vacanţă

Deplasări obişnuite ale populaţiei în statele subdezvoltate

• Au o intensitate redusă sau foarte redusă ca urmare a nivelului economicscăzut.

• Sunt strâns legate de activităţile productive agricole fiind limitate cadistanţă, 1 km în cadrul culturilor intensive sau 4-5 km în cadrul celorextensive; deplasarea se face pe jos cu bicicleta sau căruţa.

• În cadrul comunităţilor a căror ocupaţie principală este creşterea animalelordeplasările se desf ăşoar ă pe distanţe lungi, ele putând avea o anumită regularitate; pentru majoritatea grupurilor semi-nomade distanţa nudepăşeşte câteva zeci de km; grupuri nomade din deşerturile Asiei şi Africii

parcurg uneori distanţe de 200 km.• Deplasările sunt canalizate în jurul satului şi au scop economic: frecventarea

pieţei sau târgului la sfâr şitul să ptămânii, distanţa fiind de 2-3 ore de mers pe jos.

• Se desf ăşoar ă şi deplasări ocazionale, în special cele legate de frecventarea

unor locuri sfinte; acestea se limitează la arealul înconjur ător, puţine persoane din ţările subdezvoltate având posibilităţi financiare de a se deplasa pe distanţe mari către locuri de pelerinaj consacrate.

• În mediul urban situaţia este diferită, navetismul şi deplasările duminicalefiind încă în stadiu embrionar; distanţele parcurse sunt reduse principalelemijloace fiind cele de transport ori bicicleta. Deplasările de week-end şi celede vacanţă lipsesc, scopul recreativ fiind apanajul lumii dezvoltate.






Deplasări obişnuite ale populaţiei în statele dezvoltate

• În statele dezvoltate deplasările obişnuite ale populaţiei reprezintă un

fenomen de masă.• Navetismul este determinat de existenţa unor zone urbane industriale,comerciale, etc. situate la distanţă faţă de locul de rezidenţă, zonarezidenţială nefiind localizată în imediata proximitate a locului de muncă;distanţele parcurse variază în medie între 20 şi 30 km în statele europeneşi 60-80 km (în unele situaţii chiar 100 km ) în SUA; fluxul de navetiştise îndreaptă dimineaţa spre centru şi după-amiaza invers, navetismulreferindu-se şi la situaţia în care acesta se desf ăşoar ă dintr-un oraş înaltul. Un caz particular este navetismul trasfrontalier acesta fiind specificEuropei datorită diferenţelor de salarizare (frontiera germano-olandeză,

franco-elveţiană, româno-ungar ă).• Mijloacele de transport difer ă de la ţar ă la şar ă, în SUA predomină cele

de tip autoturism personal, în Rusia predomină cele de tip transport public.

• Deplasările de week-end sunt din ce în ce mai întâlnite, durează 2-3 zilede obicei de vineri după amiaza până duminică, distanţele parcurse fiindde peste 150-200 km; mijlocul de transport folosit este cel individual, mairar apelându-se la transportul aerian.

• Deplasările duminicale au loc în special în cadrul populaţiei oraşelor şi se

deosebesc de cele de mai sus prin durată dar şi distanţa parcursă care estemai mică, ele nu necesită infrastructur ă de cazare.• Deplasările de vacanţă au crescut ca importanţă după 1950, anterior fiind

o practică a burgheziei şi aristocraţiei, azi având popularitate în cadrulclasei mijlocii; sunt caracteristice ţărilor dezvoltate datorită faptului că frecvenţa şi intensitatea acestora este dependentă de nivelul veniturilor.

Mişcări migratorii propriu-zise sau migraţiile

Clasificare:1. MIGRAŢII INTERNE:

a. de scurtă durată sau periodice:• temporare• sezoniere

b. de lungă durată sau definitive:• intra-regionale (rural-urban, urban-rural, urban-urban, rural-rural)






• inter-regionale(rural-urban, urban-rural, urban-urban, rural-rural)2. MIGRAŢII INTERNAŢIONALE:a. de scurtă durată sau periodice (state subdezvoltate-state dezvoltate, state

dezvoltate-state subdezvoltate, state dezvoltate-state dezvoltate, state

subdezvoltate- state subdezvoltate) b. de lungă durată sau definitive (state subdezvoltate- state dezvoltate, statedezvoltate-state subdezvoltate, state dezvoltate- state dezvoltate, statesubdezvoltate- state subdezvoltate)

MIGRAŢII INTERNE Migraţiile sezoniere

• sunt cracteristice societăţilor cu o economie bazată pe agricultur ă fiindlegate de existenţa decalajelor cronologice în calendarul activităţilor

agricole.• Antrenează populaţia unor regiuni cu economie tradiţională, populaţie care

constituie mână de lucru în cadrul unor perioade din an: culegătoriiitineranţi din Maroc, culegătorii de viţă de vie din Algeria, culegătorii demăsline din Tunisia, culegătorii de arahide din Senegal şi Mali, cei aitrestiei de zahăr din Brazilia sau cei ai ceaiului din India.

• Migraţiile sezoniere erau r ăspândite altădată în ţările Europei, ele practicându-se până la începutul secolului XX: ţăranii din nordul Franţeicare coborau spre sud pentru culesul viilor, locuitorii greci din munţii

Pindului care coborau spre câmpiile litorale la culesul măslinilor, etc.

Migraţiile temporare

• Sunt caracteristice statelor cu o economie bazată pe agricultur ă, scopulfiind însă diferit ce cel al migraţiilor sezoniere, dat fiind faptul că inegalităţile economice dintre ţări produc mobilitatea în vedereadesf ăşur ării în cadrul arealului receptor a unei activit ăţ i nonagricole.

• Schimbarea de rezidenţă este însoţită de o schimbare de mentalitate şi profesie.

• Au avut o intensitate ridicată în Europa în cadrul perioadei deurbanizării intense din secolul trecut.

• În ţările actualmente agricole migraţia temporar ă este determinată denecesitatea de a spori veniturile familiei, astfel, populaţia masculină,după încheierea sezonului agricol, migrează către zone urbane pentru adesf ăşura o activitate nonagricolă.






Migraţiile interne de lungă durată sau definitive

• Angrenează un număr mare de persoane indiferent dacă ne referim la

state dezvoltate sau state subdezvoltate.• Aceste tipuri de mobilităţi au un caracter individual sau familial.• Au crescut în intensitate odată cu revoluţia industrială şi extinderea

spaţiului urban: în Anglia s-au intensificat începând cu a doua jumătatea secolului al XIX-lea, în Franţa începând cu prima jumătate a secoluluial XIX-lea, în Rusia la sfâr ţitul secolului al XIX-lea, iar în Africa de

Nord, America Latină după cel de-al doilea razboi mondial.• În statele mai puţin dezvoltate cele mai frecvente sunt mişcările de tip

rural-urban, în ţările subdezvoltate exodul rural (Def.: mişcareadefinitivă a locuitorilor din mediul rural spre cel urban, implicând şi

renunţarea la ocupaţia de agricultor în favoarea activităţilornonagricole) fiind cel care conduce la popularea oraşelor.

• Sunt frecvente şi cele de tip rural-rural , din zonele rurale mai săracecătre zonele rurale mai atractive din punct de vedere agricol.

• În ţările dezvoltate migraţia de tipul rural-urban a avut o dezvoltareanterioar ă, în timpul urbanizării şi industrializării, astăzi fenomenulcă pătând semnificaţii de tipul migraţiei urban- rura, ca urmare arevărsarii urbane, respectiv extindere foarte mare a oraşului către zonele

periurbane.

MIGRAŢII INTERNAŢIONALE

• Sunt extrem de importante deoarece modifică numărul populaţieistatelor afectate.

• Statistica internaţională ofer ă o bază de date săracă referitoare lamigraţie, diversitatea criteriilor de clasificare f ăcând imposibilă evaluarea corectă a volumului acestora.

• Cauza generală declanşatoare a migraţiei se refer ă la factorul

economic, diferenţele legate de nivelul economic, reflectat în nivelulde trai, în cadrul statelor receptoare şi emitente conducând la fluxuricontinue, direcţionate în general către statele dezvoltate.

• Factorul demografic este şi el important, presiunea demografică adeterminat în trecut marea migraţie irlandeză sau italiană.

• Politica demografică a unui stat este adaptată condiţiilor economiceşi demografice, aşadar, aceasta difer ă de-a lungul perioadelor: Marea






Britanie, Italia şi Japonia au manifestat o atitudine permisivă faţă deemigraţie, în timp ce statele est europene luau măsuri de stopare aacesteia; în ceea ce priveşte imigraţia azi, doar Australia este oficialdeschisă pentru imigraţie, Canada şi Israel fiind considerate relativdeschise.

Tipuri de migranţi

După statut sau motivaţie avem:a. Migran ţ i admi şi pentru educa ţ ie şi instruire (studenţii str ăini, trainer-ii

sau instructorii str ăini care vizează implementarea unor noi tehnologii,dependenţii-familiile ce îi însoţesc pe aceştia).

b. Migran ţ i admi şi pentru muncă (persoane care desf ăşoar ă o activitate pentru o perioadă limitată: muncitorii str ăini, coordonatorii de programe

ştiinţifice, etc.);În cadrul migranţilor admişi pentru muncă avem două categorii:

1. Migranţii calificaţi cei care au certificate profesionale,corespund unor profesii insuficient reprezentate în ţărilereceptoare: infirmieri în Canada, tinichigii şi electricieni în SUA.2. Migranţi necalificaţi ce provin în special din zonele rurale,ameninţaţi de şomaj şi expulzare: muncitori agricoli în Texas,meşteşugari în Venezuela, etc.

c. Migran ţ i admi şi pentru reunificarea sau reîntregirea familiei reprezintă acea categorie care include rudele din str ăinătate ale cetăţenilor saurezidenţilor sr ăini.

d. Migran ţ i ce au primit dreptul de liber ă stabilire în ţ ara receptoare. Dreptul de rezidenţă a fost acordat ca urmare a activităţilor economice

prestate, a experienţei şi calificării pe care o deţin, a unor motive familiale(înrudiri cu cetăţeni rezidenţi în tara respectivă), istorice (moştenitori).

e. Migran ţ i admi şi din ra ţ iuni umanitare În această categorie includem:

1. refugiaţi- peroane persecutate în tara de origine pe criterii rasiale,confesionale ori legate de manifestarea unei opinii neacceptate.

2. azilanţi- persoane care au f ăcut demersuri pentru a deveni refugiaţi şi austatut de azilant până la soluţionarea dosarului.

3. str ăini aflaţi temporar sub protecţia statului receptor- persoane care seconsider ă că viaţa le este pusă în pericol în statul de origine, acordându-li-serezidenţă temporar ă până la dispariţia situaţiei iniţiale.

În funcţie de criteriul juridic avem:






1. persoane transmutate sau dizlocate ce şi-au păr ăsit ţara indiferent devoinţa lor ca urmare a unei decizii politice.

2. persoane refugiate sau azilante ce şi-au păr ăsit ţara ca urmare a persecuţiilor religioase, etc.

3. emigranţi independenţi care doresc să-şi schimbe ţara de origine,rezidenţa şi naţionalitatea.

4. muncitori str ăini ce desf ăşoar ă activitate economică pentru un anumittimp.

!!! Partea teoretică a cursului foloseşte informaţii prezente în lucr ările: Erdeli, G.,Dumitrache, Liliana, (2010), Geografia populaţiei mondiale, Edit. Universitar ă,Bucuresti, Rotariu, T. (2003, Demografia şi socilogia populaţiei. Fenomenedemografice, editura polirom, Iaşi).World population data seeet 2009, Population Referince Bureau, USA.World population data seeet 2010, Population Referince Bureau, USAWorld population prospects. The 2008 Revision Population Database, United

Nation Division Population 2009.



4 geografia populatiei an ii hurezeanu

Documents