î Cristopher Knight (în colaborare cu Robert Lomas) jetul lui Hiram) |A1 doilea Mesia)

arul lui Uriel) artea lui Hiram)

iteribr de Alan Butler

ţiuter Disc (CD-ul Epocii Bronzului)

•tBankers (Războinicii şi bancherii)

:«m (Rezistenţa cavalerilor templieri)

Ml and the Lodge (Zeiţa, Graalul şi Loja)

şi Alan Butler

ta civilizaţie)

pine a construit Luna)

AGENŢII

PUTERII'LUI

SOLOMON

Cristopher Knight şi Alan Butier

Editura Aquila

topher Knight and Alan Butler 2007

jrs. The Secrete of Freemasonry, The Church and the

a'93 translation

ediţia în limba română sunt rezervate Editurii Aquila'93.

:rări nu poate fi reprodusă în mod electronic, mecanic, prin

ce alt mod, fără acordul scris, dat în prealabil de Editura

CIP a Bibliotecii Naţionale a României

terii lui Solomon/1 rad.: Simona Abrudan, ştiinţific: Radu David - Oradea: Aquila'93, 2007 .-973-714-218-4

rudan, Simona (trad.)

vid, Radu Calin

ngleză: Simona Abrudan

adu David

Danubiu

a Ferche

na Tăutan

DEDICAŢIE

Această carte este dedicată memoriei contelui William Sinclair,

cel care a construit Capela Rosslyn şi a fondat francmasoneria

iirect, numeroşi oameni au sprijinit apariţia acestei

i tuturor, în mod special, dorim să aducem calde mul-

poastre de viaţă, Caroline Knight şi Kate Butler, pentru

ti îngăduinţa lor.

stru, Michael Mann, care ghidează şi sfătuieşte, dar nu

Iciodată.

ntly, care pentru editarea acestei cărţi a depăşit cu mult

sale de serviciu.

phie, atât pentru permisiunea de a utiliza surse scrise

kpela Rosslyn, cât şi pentru excelentele fotografii pe

l permis să le utilizăm.

| asemenea să adresăm mulţumiri profesorilor Philip

kck Miliar şi James Charlesworth.

l

Cuprins

Capitolul

Capitolul

Capitolul Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Capitolul 11

Capitolul 12

Capitolul 13

Postfaţă

Ilustraţii

Planşe

Introducere

începuturile

Copilul vestit de Stea

Pentru salvarea unui imperiu

Ridicarea Familiilor Stelei

Cei adormiţi se trezesc

Prima nouă ordine mondială

O faptă mârşavă

Noul templu al „stelei" Shekinah

Secretul sfânt

Cu toţii fraţi

Lumea Nouă şi Noul Ierusalim

Francmasoneria şi Revoluţia

Sfârşitul începutului

Chestiunea Rosslyn

vin

ix

. xi

l

25

54

69

87

100

122

138

173

188

207

223

251

282

Cronologie

Bibliografie

285

288

na care indică originea astronomică a simbolului ebraic

ecetea) lui Solomon, sau Steaua lui David.

|lecorată cu un leu a oraşului Ierusalim,

iii heraldic al Normandiei (doi lei aurii pe un fundal

igliei (de asemenea auriu, pe fundal roşu, asemenea

iei).

egatului Unit.

ranţei, indicând oraşul Paris şi oraşele principale din

agne şi Burgundia de Nord.

a Agnus Dei (Mielul lui Dumnezeu).

Tasului Halifax.

capelei Rosslyn, ilustrând Triplul Tău şi Sigiliul lui

|ă reprezintînd Castelul Rosslyn, avându-1 în prim-plan

cu toiagul şi arborele său.

|] vieţii, conform Cabalei. Fiecare glob reprezintă un

şea asociată cu primul grad al francmasoneriei.

Ilul luminii" din capătul estic al capelei Rosslyn (vedere

i astronomică indicând apariţia Sfintei Shekinah, la 21

i (Ziua Sfântului Matei).

piscis.

zentare din secolul al XlX-lea a simbolului masonic

al

are a gradului trei - origine necunoscută, copie a unui

•ierican.

tul heraldic al familiei Washington (stele şi linii roşii pe

iu). oraşului Washington D.C., indicând modelul ce amin-

u cinci colţuri, format de străzile acestuia (pentagrama

i de Alan Butler).

vin

I

PLANŞE

Fotografia 1. Mănăstirea Clairvaux, Champagne, sediul S f. Bernard de

Clairvaux - Alan Butler.

Fotografia 2. Capela Rosslyn, aşa cum arăta ea în 1917 - prin amabilitatea

lui Peter Stubbs, Edinburgh.

Fotografia 3. Ruinele fostei Capele St. Matthews, acum într-un cimitir din

apropierea Capelei Rosslyn - prin amabilitatea lui John Ritchie.

Fotografia 4. Reprezentare a Sf. Bernard de Clairvaux, care poate fi văzută

acum în Catedrala Troyes, împreună cu moaştele Sf. Bernard - Alan

Butler.

Fotografia 5. Catedrala Troyes din Champagne, Franţa. Troyes a fost se-

diul Familiilor Stelei între secolele XI şi XIV - Alan Butler.

Fotografia 6. Fereastra estică a Capelei Rosslyn, având tunelul luminii

arătat clar în vârful arcului - prin amabilitatea lui John Ritchie.

Fotografia 7. Interiorul tunelului luminii din capela Rosslyn este

foarte reflectorizant, aşa cum se demonstrează aici prin plasarea în

deschizătură a unei torţe aprinse - prin amabilitatea lui John Ritchie.

Fotografia 8. O stea cu cinci colţuri, sau o pentagramă, sculptată într-o

biserică din Yorkshire, Anglia. Acest exemplu din secolul al XV-lea

demonstrează că pentagrama a fost adesea folosită ca simbol creştin

-Alan Butler.

Fotografia 9. Este aceasta o reprezentarea în piatră a Sfintei Shekinah

deghizată ca înger? - prin amabilitatea lui John Ritchie.

Fotografia 10. Această sculptură din interiorul Capelei Rosslyn este

considerată o reprezentare a unei iniţieri în stil masonic într-o vreme

când masoneria nici nu exista încă - prin amabilitatea lui John

Ritchie.

Fotografia 11. Exemple de sculpturi cu teme vegetale din interiorul

Capelei Rosslyn. Aici este reprezentat un fel de cactus sau aloe - prin

amabilitatea lui John Ritchie.

IX

ÎBNTII PUTERII LUI SOLOMON

ticul Stâng al Capelei Rosslyn - prin amabilitatea lui

, sculptură foarte rară din Capela Rosslyn, aceasta

neie Verde - prin amabilitatea lui John Ritchie.

f sculptură reprezentând Omul Verde, din exteriorul

i - prin amabilitatea lui John Ritchie.

pul Contelui sau Stâlpul Maestrului din Capela Rosslyn

ptea lui John Ritchie.

tiidos Om Verde, din exteriorul Capelei Rosslyn - prin

[ John Ritchie.

j-numitul Stâlp al Ucenicului din Capela Rosslyn -

prin

l John Ritchie.

tioşii trei stâlpi din Capela Rosslyn - prin amabilitatea

Ie şapte virtuţi, într-o sculptură din Capela Rosslyn

—

pa lui John Ritchie.

zonul oraşului Halifax, din Anglia, reprezentând capul

torul şi Agnus Dei, cu steagul templierilor şi toiagul Sf.

at pe porţile clădirii Piece Hali - Christopher Knight.

pere spre est de la Capela Rosslyn - prin amabilitatea

Introducere

Ce s-a întâmplat cu mine? m-am întrebat. Seara începuse în mod obişnuit,

dar apoi m-am trezit dezbrăcat şi acoperit de zdrenţe. Obiectele de valoare

îmi fuseseră luate şi eram împins înainte, din ambele părţi, de oameni care

mă ţineau strâns de braţe.

De îndată ce am pătruns în încăpere nu am mai văzut nimic - întunericul

era aproape complet. Cu toate acestea, am putut distinge grupul mare de

oameni ce mă înconjura - zgomotul accidental produs de un scaun, o tuse

înăbuşită, mişcarea ocazională a picioarelor. Cei care mă ghidau m-au

purtat pe o distanţă considerabilă, dintr-un punct în altul, în timp ce, din

vreme în vreme, mi se puneau întrebări.

Apoi gardienii mei m-au oprit şi m-au eliberat puţin din strânsoare. O

figură s-a apropiat deodată de mine. Deşi ochii mi se obişnuiseră până la

acel moment cu întunericul, nu am reuşit să-i disting trăsăturile feţei, dar

mi s-a părut foarte înalt. A început să-mi spună o poveste - ceva legat de

un constructor din vechime şi de un templu din Ierusalim.

Cuvintele lui n-aveau nicio noimă pentru mine şi am închis ochii

pentru o clipă sau două. I-am deschis chiar la timp pentru a putea distinge

o umbră care se îndrepta spre mine prin întuneric şi am simţit o lovitură în

obraz, înainte de a putea clipi, mâini necunoscute m-au apucat, forţându-

mă să îngenunchez. Când m-am ridicat în picioare am primit de îndată a

doua lovitură, şi apoi pe a treia, drept în frunte. Am fost împins tot mai

jos, iar apoi am fost înfăşurat într-un cearşaf de multe mâini nevăzute.

XI

ENŢII PUTERII LUI SOLOMON

m-am simţit, desigur, ca într-un vis ciudat. Aerul era

unei orgi care intona un marş funebru, iar numeroase

se mişte în jurul corpului meu întins la pământ. Toate

ntr-odată, după aproximativ un minut, iar cearşaful mi-a

ţa. Un bărbat mi-a scos mâna din giulgiu şi a încercat

n căzut din nou când mâna i-a alunecat. Şi următoarea

ridica a eşuat, dar apoi am simţit o mână puternică

etura braţului drept, şi am fost adus în poziţie verticală,

juţină lumină. Totul era în semiîntuneric, dar mulţumită

în formă de stea, care venea de deasupra umărului

m putut distinge zecile de feţe care umpleau încăperea

tul din faţă a indicat un obiect din spatele meu şi mi-a

şi să privesc spre locul unde stătusem întins. Acolo, la

e stele, am văzut o grămadă de lucruri. La început nu

espre ce era vorba, dar ulterior am reuşit să disting un

;va oase lungi ale unui schelet,

eiase în acel moment şi, în timp ce îmi îmbrăcam din

i şi cravata, m-am alăturat fraţilor mei la festivitate,

a avea un nou maestru mason. Din acea clipă, eram un

dul trei, perfect pregătit.

din urmă, mi s-a permis să le pun fraţilor mei masoni

alurile la care fusesem supus în cele şase luni de di-

.teresant", mi-am spus.

cruri se petreceau în septembrie 1976. Trecuseră treizeci

isem din templul masonic purtând micul şorţ de piele

on, care mi-a fost dat prin acceptul Marii Loji Unite a

Ieşit de curiozitate şi de entuziasm - dar nu aveam nicio

Iul în care seara aceea avea să-mi schimbe viaţa.

;er, m-am alăturat „Iniţiaţilor" din simplă curiozitate,

făceau în spatele uşilor închise acei oameni a căror ac-

tere multor zvonuri. Ştiam că francmasoneria reprezenta

e acţiona în special în Europa şi în locurile din lume

lanic, sau unde mlădiţa care s-a născut din acesta, SUA,

•codată influenţa. Dar oare era vorba de organizaţia de

a să fie, sau exista şi o scop secret, aşa cum au sugerat

tate rânduri?

ar un proaspăt maestru mason, am început să-mi dau

u încetul, că niciunul dintre francmasonii cu titluri

XII

INTRODUCERE

importante nu cunoştea cu precizie semnificaţia ritualurilor. După

terminarea ritualurilor de seară, ei aveau obiceiul să stea la masă şi să

consume multă bere, complimentându-se unii pe ceilalţi în legătură cu

„sinceritatea" cu care au pronunţat incantaţiile fixate în memorie — fără a

discuta vreodată despre originea şi semnificaţia acestora.

Din Calcutta la Calgary şi de la Canberra la Cape Town, bărbaţi

purtând splendidele - şi oarecum ciudatele — însemne ale regalităţii se

întâlneau în încăperi fără ferestre pentru a lua parte la ritualuri secrete pe

care de fapt nu le înţelegeau. Aceste ritualuri sunt transmise din generaţie

în generaţie, cuvânt cu cuvânt, dar cu ce scop?

Asemeni oricărui alt candidat la gradul al treilea, am fost nevoit să joc

rolul lui Hiram Abif, omul despre care se spune că ar fi proiectat Templul

lui Solomon din Ierusalim, cu aproape trei mii de ani în urmă. O legendă

descrie modul în care Hiram a fost atacat de propriii lui muncitori, pentru

a fi forţat să dezvăluie un secret. După ce arhitectul a refuzat, a fost ucis

de cea de-a treia lovitură, care i-a fost aplicată în cap.

Am început investigaţiile în privinţa originilor francmasoneriei de

îndată ce mi-am dat seama că nu existau răspunsuri la multele mele

întrebări. După mai mulţi ani de cercetare, am început să descopăr câteva

aspecte uimitoare, iar în minte mi-a încolţit gândul că o carte care să

prezinte aceste idei ar putea fi de mare interes. Am cerut ajutorul unui

frate mason, Robert Lomas, iar după câţiva ani rezultatele cercetărilor

mele au fost publicate sub titlul Secretul lui Hiram.

Unul dintre oamenii care a citit această carte a fost Alan Butler, care

a descoperit imediat puncte comune între scrierea mea şi propriile sale

cercetări. El a luat legătura cu mine şi am început să ne împărtăşim

descoperirile făcute în legătură cu francmasoneria şi cu extraordinara

ştiinţă străveche ce stă la baza acesteia.

Alături de Alan, am făcut cercetări timp de cel puţin zece ani. Aceasta

este cea de-a treia carte pe care o publicăm împreună, şi se referă la

o perioadă încheiată cu trei mii de ani în urmă, când un grup de mari

preoţi din Ierusalim a pornit în aventura schimbării lumii. Secretul lui

Hiram a fost cartea care a dezvăluit originile francmasoneriei, dar, în mod

inevitabil, a ridicat mai multe întrebări decât răspunsurile furnizate.

Scopul acestei cărţi este să ofere o investigare mai atentă şi la scară

mai largă a problemei, pentru a urmări, pas cu pas, traseul parcurs de

preoţimea străveche numită, conform ritualurilor masonice, de către

regele Solomon. Aceşti oameni aproape că au format un cult în cadrul unui

XIII

ENŢII PUTERII LUI SOLOMON

deţineau secretele mişcării unei stele scăpărătoare

.ceasta minune astronomică, strălucitoare, a luminat

înainte de ivirea zorilor la închinarea Templului lui

t din nou, la momente potrivite, pentru a anunţa mari

isiv naşterea lui Mesia, un mileniu mai târziu,

or deţinători secreţi ai puterii - pe care noi îi numim

- era reprezentat de două triunghiuri echilaterale, su-

celălalt astfel încât să formeze o stea cu şase colţuri,

im vom arăta în Capitolul I, reprezentarea Ierusalimului

mici.

[iilor Stelei a fost ascuns- lumii exterioare până în clipa

ropei au fost determinate, sub influenţa Familiilor Ste-

ierusalim, de unde acestea fuseseră expulzate cu secole

rea romană, pentru a recupera oraşul sfânt din mâinile

«st mijloc a fost utilizat atunci de aripa militară a

cavalerii templieri. Astăzi, simbolul stelei reprezintă o

pentru francmasoni şi a fost adoptat, după îndelungate

rael.

Irmează vor urmări modul în care continuatorii puterii lui

nţat, sau chiar au direcţionat, evoluţia lumii occidentale,

lurile Bisericii Romano-Catolice şi ale guvernelor na-

le noastre scot la lumină un îndrăzneţ şi surprinzător joc

de la momentul înălţării Templului lui Solomon din

|la Casa Albă din Washington D.C.

punctul de plecare al tuturor ritualurilor şi miturilor

'artea Facerii. Vom încheia cu unele consideraţii asupra

care pare să se îndrepte în mod alarmant spre sfârşit.

ight,

06

XIV

CAPITOLUL 1

începuturile

în biografia lui Dumnezeu nu e doar blândeţe şi lumină

La început, după cum este scris în Cartea Facerii, Dumnezeu a creat cerul

şi pământul, apoi apele şi uscatul, plantele, animalele şi, în cele din urmă,

omul. Ordinea în care au fost înfăptuite aceste acte de creaţie variază

în funcţie de diferitele tradiţii din Vechiul Testament, dar în legătură cu

Dumnezeu ştim două lucruri importante, din versetul 26 al Cărţii biblice

amintite mai sus, care spune: „Să facem om după chipul şi asemănarea

Noastră". Aflăm astfel, din Cartea Facerii, că Dumnezeu este, cel puţin

în privinţa înfăţişării, bărbat, şi, de vreme ce vorbeşte la persoana întâi

plural, la fel sunt şi celelalte două părţi ale Sfintei Treimi.

Astăzi, majoritatea evreilor şi creştinilor acceptă punctul de vedere

ştiinţific conform căruia Universul are o vechime de mai multe miliarde

de ani, iar omul modern a evoluat, până la stadiul în care se află astăzi,

într-o perioadă de 115.000 de ani. Rezultă din acest fapt că între facerea

cerului şi a pământului şi crearea lui Adam şi a Evei s-a scurs o perioadă

de timp extrem de îndelungată. După apariţia primilor oameni pe Pământ,

au trecut mai mult de 110.000 de ani până când Dumnezeu a interacţionat

cu făpturi asemenea Lui.

Deşi există numeroase momente, narate în Biblie, care sugerează că

Dumnezeu a îndrumat prin cuvânt oameni din Orientul Mijlociu, ca Noe,

Enoh şi Avraam, exegeţii Bibliei sunt în general de acord că acestea erau

iNŢII PUTERII LUI SOLOMON

mai multe zeităţi, tradiţii care au fost omogenizate

estament de către oamenii care au scris pentru prima

3ibliei, un mileniu sau două mai târziu,

aţiuni, prima relatare a apariţiei lui Iahve pe Pământ

, proximativ 3.500 de ani. Acolo El apărea ca zeu al

re se ocupa cu prelucrarea metalului şi locuia în zona

ei Sinai, o regiune deşertică, în formă triunghiulară,

Mediterană la nord, Golful Suez la vest şi Golful

;ste îndepărtat şi neospitalier, având puţine resurse în

aţe de pietre preţioase şi minerale, care au fost exploa-

a stăpânirii egiptene. Probabil că membrii clanului

sub numele de cheniţi, duceau o viaţă grea, extrăgând,

nontane sau dintre dunele de nisip, metalele pentru

râu atât de vestiţi, în Vechiul Testament se vorbeşte

>r în arta prelucrării bronzului şi a fierului, mai ales

;a instrumentelor muzicale.

;s acest nume deoarece se considerau descendenţi ai

im şi al Evei, iar dumnezeul lor era Iahve, considerat

in munţii Sinai.

!>uie să fi fost foarte liniştită, şi ne putem imagina cât

aceşti oameni, care trăiau în izolare, atunci când au

it de oameni îndreptându-se spre ei, printre culmile

i crestate care se înalţă la mai mult de doi kilometri

i care le înconjoară. Aceşti străini le-au povestit cum

t, unde fuseseră captivi, şi cum au trecut chiar prin

ndrumarea unui fost general de armată în vârstă de

umeMoise1.

u le era întru totul străin cheniţilor. îl cunoşteau bine,

stor pentru ei timp de patruzeci de ani. Acest călător,

•bă, fusese iniţial un general cu faţa bărbierită în armata

i din secolul I, Josephus (Antichităţi iudaice, 2:10), Moise a

irmata egipteană în timp ce a participat la un război important

ilor. în cartea The Works of Josephus, William Whiston

Biblia nu menţionează în mod explicit că Moise ar fi fost un

faptele Apostolilor 7:22 confirmă probabil această istorie.

ÎNCEPUTURILE

egipteană şi un membru de vază al curţii regale, până în momentul în care

a comis o crimă şi a fugit în deşertul Sinai. Moise fusese căsătorit cu

Sefora, fiica lui Reuel, care era „ietro", sau mare preot şi lider al cheniţilor.

Moise şi fratele său Aaron au fost iniţiaţi în ritualurile preoţiei practicate

de cheniţi şi au început să se închine zeului venerat de aceştia, Iahve.

La un moment dat, Moise a plecat de lângă poporul său şi a urcat pe cea

mai înaltă culme din Sinai. Acolo a avut o întâlnire cu stăpânul furtunilor,

Iahve. Dumnezeu i-a prezentat fostului soldat o serie de instrucţiuni de

viaţă, inclusiv cele zece porunci pe care le cunoaştem astăzi, însă relaţia

dintre Dumnezeu şi Moise nu a fost mereu cordială. La un moment dat,

Sefora a fost nevoită să-1 salveze pe Moise (şi, conform unor exegeţi

biblici, şi pe fiul lor cel mai mare, Gherşom) de mânia al lui Iahve care,

dintr-un motiv necunoscut, hotărâse să-1 ucidă.

Moise a anunţat că poporul său nomad urma să-şi continue călătoria,

luându-1 cu el pe dumnezeul cheniţilor într-o cutie special confecţionată,

pe care au numit-o „Chivotul Legii". Planul era să se îndrepte înspre

nord-est în căutarea pământului făgăduit lor de Iahve. însă sute de triburi

de cananeeni ocupau deja acel teritoriu.

Chivotul în care îşi purtau divinitatea avea un aspect specific egiptean.

Era confecţionat din lemn de shittim, sau salcâm, - singurul copac ce

creştea în zonele aride ale deşertului — şi pe el erau aşezate două efigii

aurite, reprezentând heruvimi înaripaţi. Când Moise vorbea cu Dumnezeu,

vocea acestuia se auzea din interiorul chivotului.

Grupul evreilor care scăpaseră din Egipt şi-a continuat drumul alături

de divinitatea care crease întregul Univers, pe care o purtau în mica lor

cutie ce fusese prevăzută cu pârghii exterioare pentru a putea fi transportată

prin zonele abrupte pe care evreii au fost nevoiţi să le străbată. Iahve

a ghidat cu eficienţă întregul grup, dictând ritmul de înaintare, făcând

chivotul extrem de greu atunci când dorea să îi oprească din drum, sau

uşor, atunci când dorea să îi determine să meargă mai repede.

Pe măsură ce evreii străbăteau deşertul, chivotul era purtat la o distanţă

de circa un kilometru în faţa grupului principal. Şi, conform tradiţiilor

străvechi, ştim că Iahve a deschis calea poporului său ales arzând şerpii,

scorpionii şi spinii, cu două limbi de foc ce ieşeau de sub chivot ca dintr-un

aruncător de flăcări.

Din nefericire pentru cei care îl urmau pe Moise, divinitatea căreia i se

închinau era cuprinsă uneori de mânie. De exemplu, atunci când nepoţii

lui Moise, Nadav şi Avihu, au folosit o sursă nepotrivită pentru a aprinde

MTII PUTERII LUI SOLOMON

ertta lui Iahve, ei au fost imediat arşi de o săgeată

rm Vechiului Testament, a fost trimisă de Iahve din

Iahve a continuat să fie irascibil. Preoţii care purtau

ie atenţi la fiecare mişcare, deoarece chiar o privire

la un moment nepotrivit i-ar fi ars, cauzându-le

ficată?

e vedere, călătoria de patruzeci de ani a israeliţilor

inului nu a fost un eveniment accidental; mai mult

avia egipteană, ea poate fi considerată o revenire

lor ţară de baştină.

prul că, înainte cu aproximativ două sute de ani

meteorologice s-au schimbat subit, iar pământul

deşert datorită temperaturile foarte ridicate. Oraşele

teritoriului au fost aproape părăsite pe măsură ce

c neaşteptate au dus la secarea surselor de apă şi

linte ca acestea să fie culese. Satele mici au pierdut

;e încercarea de a trăi de pe urma solului ars de soare

;eta fără sfârşit a fost percepută ca un blestem din

;ura modalitate de izbăvire era fie călătoria spre sud,

rtile din apropierea fluviului Nil şi munca în slujba

iptarea spre nord, către zona de climă temperată a

ii târziu, clima a revenit la normal, la fel de subit cum

de un deceniu sau două, verile din Canaan au început

le, nu un adevărat cuptor. Râurile au început să curgă,

nple din nou de apă. Oamenii au pornit atunci înapoi

)rd, cât şi din sud.

le Moise, şi mai apoi de succesorul acestuia, losua

entru Salvator), s-a îndreptat spre nord-est, către

tea să devină iarăşi un „pământ al belşugului". In

i ajuns acolo au început să distrugă fiecare oraş care

ru a se putea aproviziona cu hrană şi apă. Următorul

de sânge pe care Dumnezeu pare să le-o fi dictat.

Domnul: ;,Iată, încep să-ţi dau pe Sihon Amoreul,

şi pământul lui; începe a stăpâni pământul lui. Iar

l

ÎNCEPUTURILE

Sihon, regele Heşbonului, cu tot poporul său, ne-a ieşit înainte să se lupte

la Ihaţ. Dar Domnul Dumnezeul nostru 1-a dat în mâinile noastre şi 1-am

bătut pe el şi pe fiii lui şi tot poporul lui. în vremea aceea am luat toate

cetăţile lui, bărbaţi, femei şi copii, şi n-am lăsat pe nimeni viu. Numai

vitele lor şi cele jefuite din cetăţile cuprinse de noi ni le-am luat"2.

Urmând în mod evident instrucţiunile explicite ale lui Dumnezeu, toţi

bărbaţii, femeile şi copiii au fost ucişi, iar prăzile luate din localităţi şi

oraşe sunt prea numeroase pentru a fi amintite aici.

Cu trecerea timpului, Iahve şi poporul său au ajuns să stăpânească

cea mai mare parte a „pământului făgăduinţei". După mai mult de patru

secole, poporul ales al lui Dumnezeu a intrat în oraşul sfânt Ierusalim,

care a fost în cele din urmă supus de către David, regele israeliţilor. Se

spune că David a angajat 30.000 de oameni pentru a transporta chivotul şi

conţinutul divin al acestuia către noua capitală, în ultima parte a călătoriei,

casa mobilă a lui Iahve a fost aşezată pe un car nou, tras de Uza şi Ahio,

fiii lui Abidanab.

în timp ce carul înainta, chivotul a fost la un moment dat pe punctul

să cadă, iar Uza şi-a întins mâinile ca să-1 sprijine, însă a fost imediat

ucis de foc. David s-a temut arunci de mânia Domnului şi a decis să nu

ducă chivotul mai departe. Cu toate acestea, după câtva timp s-a hotărât

continuarea călătoriei, iar David a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-1

mulţumi pe Dumnezeu, sacrificând un viţel la fiecare şase paşi şi, conform

tradiţiei cananeene, oamenii lui dansau şi cântau în jurul carului care era

împins pe drum.

Templul lui Iahve

Ajuns la Ierusalim, David a hotărât să ridice un templu pentru Dumnezeu

şi Chivotul Legii, în locul de deasupra oraşului unde se credea că şi

Avraam a intenţionat să-1 sacrifice pe fiul său Isaac, probabil cu aproape o

mie de ani înainte, aşa cum scrie în capitolul 22 al Cărţii Facerii.

Israeliţii s-au stabilit în noua lor capitală. Atunci, conform Cărţii

a Doua a Regilor, David s-a îndrăgostit de o femeie frumoasă, numită

Batşeba, pe care a zărit-o de la fereastră în timp ce ea se îmbăia. Batşeba

era soţia lui Urie, unul dintre ofiţerii lui David, dar cu toate acestea el

a adus-o pe Batşeba în camera sa şi s-a culcat cu ea. Femeia a rămas

2 Deuteronomul, 2:31-35.

ENTII PUTERII LUI SOLOMON

j le a decis, în mod viclean, să-1 cheme pe Urie înapoi

de bătălie pentru a se relaxa, a-şi spăla picioarele şi a

iziteze" soţia - în speranţa că sarcina îi va fi atribuită

iizat oferta regelui, spunând că nu se putea duce să

|i să se culce cu soţia lui" în timp ce tovarăşii lui de

iţi pe câmpul de bătălie. David nu putea să atragă

j general apreciat, aşa încât a aranjat ca acesta să fie

iii ale frontului, unde curând a fost ucis.

l pe Batşeba de soţie, iar aceasta a dat naştere fiului

purit, în ciuda multelor rugăciuni pe care David i le-a

reme Batşeba i-a dăruit lui David un alt fiu. Conform

pgilor, 12:25, acestuia i s-a dat numele ledida, adică

', cu toate că în versetul anterior se menţionează că

lise numele Solomon (Shelomoh în limba ebraică),

au încercat să explice această situaţie prin faptul că

ai a fost ledida, dar a devenit Solomon atunci când a

|ă ce perioada de patruzeci de ani hărăzită lui David la

Iceastă explicaţie este logică deoarece „Solomon" este

([ananeean, făcând trimitere la vechiul zeu al oraşului,

nprinde un joc de cuvinte cu referire la Salem, numele

nului - ce desemna planeta Venus - care la rândul său

de pace (la fel ca rădăcina cuvântului shalom din

L a fost cel care a construit ceea ce reprezintă probabil

3lu din istorie - un templu care urma să devină punctul

ar francmasonice.

a lui Solomon a avut loc în anul 971 î.C., sau poate

ţ următor, aşa cum susţin atât cercetătorul E. R. Thiele,

înainte de aceasta, David a adunat materiale pentru

|ou templu la Ierusalim, o casă pentru Dumnezeu şi

nânt al Acestuia, Chivotul Legii,

[[patruzeci de ani de domnie, Solomon s-a înconjurat

de

. caracteristice unui monarh din Canaan, având, după

l de soţii şi 300 de concubine. Clădirea ridicată pentru

buit să fie extrem de spaţioasă — de fapt depăşea cu

mplul ridicat pentru Iahve şi Chivotul Legii. Solomon

ÎNCEPUTURILE

este preţuit în memoria oamenilor pentru marea înţelepciune de care a dat

dovadă şi nu există niciun dubiu în legătură cu faptul că primii ani în care

a domnit au sporit bogăţia şi influenţa micului regat Israel.

Pe lângă tradiţionala închinare către Iahve - Dumnezeul adoptat în

vremea Ieşirii şi păstrat acum într-o cutie ferecată cu aur - specifică

evreilor, Solomon a mai venerat şi alte zeităţi. Venerarea mai multor

divinităţi era un semn al viziunii largi a unui monarh, iar la vremea

respectivă ideea ca poporul lui Israel să se închine unui singur Dumnezeu

nu prinsese încă rădăcini. Solomon însuşi - spre deosebire de savanţii

evrei de mai târziu, care au început să dea formă Bibliei — nu vedea nicio

greşeală în închinarea la mai multe zeităţi.

Printre cele mai neplăcute obiceiuri pe care le-a îmbrăţişat a fost sa-

crificarea unuia dintre propriii copii zeului Moloh, o divinitate solară a

locuitorilor din Canaan. O astfel de faptă era considerată necesară de către

cananeenii care doreau să devină adevăraţi regi - numiţi şi împuterniciţi

de zeităţile cerului. Acest obicei a fost păstrat de evrei timp de sute de ani

până când, în cele din urmă, s-a renunţat la această practică.

Probabil că lui Solomon nu i-a fost prea greu să-şi trimită gărzile

pentru a alege câţiva dintre copiii născuţi de numeroasele sale concubine

şi să-i sacrifice zeului Moloh. Chiar numele acestui zeu este derivat din

rădăcina cuvântului malak, care înseamnă rege. Ad litteram, cuvântul

„Moloh" se referă la actul de a deveni sau a fi un monarh care conduce

sub protecţia divinităţii. Sacrificiul adus lui Moloh era singura modalitate

de asigurare a puterii absolute, pe baza autorităţii provenite din afara

lumii oamenilor.

Conform Cărţii întâi a Regilor, 11:7, Solomon a ridicat un „templu"

pentru Moloh „pe muntele din faţa Ierusalimului". Acest templu, unde erau

sacrificaţi copiii, se afla la sud-vest de oraşul Ierusalim, într-o zonă din

Valea Hinnom cunoscută şi cu numele de „Valea copiilor", în apropierea

căreia se crede că ar fi mormântul lui David. Obiceiul de a sacrifica unul

dintre copiii regelui a continuat vreme de sute de ani, până când a fost,

în cele din urmă, scos în afara legii, în Cartea a Patra a Regilor, capitolul

23, se spune că „nimeni să nu mai treacă pe fiul său sau pe fiica sa prin

foc lui Moloh".

Indiferent dacă acest fapt se datora sau nu sacrificiilor aduse, Solomon

şi oamenii lui au prosperat şi s-au aliat cu Hiram I, regele fenician al

Tirului, care i-a acordat mult sprijin lui Solomon în activităţile legate de

construcţii ^ mai ales la ridicarea templului închinat lui Iahve.

îENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ii"SKekinah

la, dovezile sugerează că, deşi Chivotul Legii era ţinut în

jjp ridicată iniţial nu era închinată lui Iahve. Politeismul

i un templu care să permită legătura cu zeii - un fel de

licaţii" care să-i asigure regelui „o cale către împărăţia

Cheia unei astfel de construcţii era dată de înţelegerea

ce şi, mai ales, de mişcarea pe termen lung a planetei

preţ.

|ei Aştoret (cunoscută şi sub numele de Astarte, Iştar,

it, Balaat-Gebal şi Aşerah) era de o importanţă crucială

Aştoret era o zeitate ce guverna fertilitatea, sexualitatea

nbolurile ei erau leul, calul, sfinxul, porumbelul şi, în "

i încadrată de un cerc - indicând planeta Venus, care era

pilă a acestei zeităţi astrale.

i interiorul orbitei parcurse de Pământ în jurul Soarelui,

;tanţă faţă de Soare, după planeta Mercur. Văzută de pe

Ifenus e cel mai strălucitor astru de pe cer, după Soare

|-se fie înainte de zori ca „Luceafărul de dimineaţă", fie

i întunericului, ca „Luceafărul de seară". De asemenea,

|a cerească este foarte interesant în timp.

i de opt ani, Venus revine în acelaşi punct de pe cer, dar

agă ea sunt astăzi altele; din punct de vedere astronomic,

t cu o cincime pe traiectoria ei în zodiac. După fiecare

ace un „salt" complet prin zodiac, revenind la punctul

Această mişcare are o exactitate extraordinară, şi astfel

Irept ceas precis şi calendar de către preoţii-astrologi. în

T, planeta pare să descrie o stea cu cinci colţuri în jurul

l traseu stă la baza pentagramei, imagine cu o valoare

nenii din toate culturile.

on, ciclul de exact patruzeci de ani al planetei Venus crucială. Asemenea regilor de dinainte şi de după lui, el credea că fiecare aspect important al vieţii era la perioadă divină de patruzeci de ani, aşa cum ilustrează lent:

şi-a îndrumat oamenii prin pustiu timp de patruzeci de

j momentul în care el era în vârsta de 80 de ani (începutul

p-al treilea ciclu al planetei Venus pentru el) şi până când

ÎNCEPUTURILE

a împlinit 120 de ani, momentul morţii sale (finalul celui de-a

treilea ciclu al planetei Venus din timpul vieţii sale).

• în Vechiul Testament se spune că Dumnezeu a permis de multe

ori pământului să se odihnească timp de patruzeci de ani.

• Poporul lui Israel a greşit, iar Dumnezeu i-a dat un duşman

timp de patruzeci de ani.

• Eli a fost judecător (un proto-rege) al Israelului timp de pa-

truzeci de ani.

• Saul, primul rege uns al Israelului, s-a urcat pe tron la vârsta de

patruzeci de ani şi a domnit exact patruzeci de ani.

• Işboşet (fiul lui Saul) era în vârstă de patruzeci de ani la în-

ceputul domniei sale.

• Regele David, tatăl lui Solomon, a fost rege timp de patruzeci

de ani.

Solomon ştia că el va putea domni doar patruzeci de ani, după cum s-a şi

întâmplat.

Exista doar o singură putere astrală mai mare decât cea a planetei

Venus şi a ciclului ei de patruzeci de ani: Stanţa Shekinah. Această „stea"

strălucitoare apărea pe cer la fiecare al doisprezecelea ciclu al planetei

Venus - la fiecare 480 de ani - şi strălucea pe cer timp de câţiva ani, după

care dispărea din nou.

De fapt, Shekinah era, şi continuă să fie, cauzată de conjuncţia

planetelor Venus şi Mercur - ceea ce înseamnă că, privite de pe Pământ,

acestea, fiind suprapuse, apar ca o stea unică, foarte strălucitoare.

Se crede că apariţia „stelei" Shekinah a anunţat marile momente din

istoria Israelului şi a evreilor. Totuşi, o semnificaţie mai importantă avea

cea de-a treia apariţie a acestei stele - care avea loc la fiecare l .440 de

ani - când astrul strălucitor ajunge în exact acelaşi punct al zodiacului

(stelele de pe fundal). O astfel de apariţie a „stelei" Shekinah urma să aibă

loc odată cu solstiţiul de iarnă, în anul 967 î.C., iar Solomon a ordonat

pregătirea terenului de pe vârful unei coline din nordul oraşului, pentru ca

aşezarea pietrei de temelie a templului pe care îl proiectase să poată avea

loc exact în ziua respectivă. Conform calculelor făcute de preoţi, divina

Shekinah trebuia să apară pe cerul întunecat al dimineţii, ca o lumină

strălucitoare care să anunţe zorii.

Se spunea că acea dată marca trecerea a exact 1.440 de ani de la

momentul în care arca lui Noe, cu întreaga încărcătură de vietăţi, a atins

uscatul, după lunga perioadă de potop descrisă în Biblie, când norii de

jENŢII PUTERII LUI SOLOMON

l în sfârşit şi lumina divină a strălucit printre ei, anunţând

atre Dumnezeu şi omenire, în plus, Solomon şi preoţii

|pau că apariţia anterioară a „stelei", cu 480 de ani în

i momentul în care Moise şi-a îndrumat poporul prin

t să fie mai importantă decât Iahve, Aştoret, sau oricare

Somon înţelesese faptul că lumina glorioasei Shekinah

Inităţilor cu întreaga lume a oamenilor. Forţele tuturor

iau să se unească. Acest lucru însemna că întreaga

se unea cu împărăţia divină — Cerul şi Pământul de-

ina stelei de pe cer, ca principiu masculin, urma să

eminin" şi fertil; când unirea ar fi ajuns la punctul

atea masculină s-ar fi contopit cu cea feminină. Re-

ual, aceste principii se contopeau, iar graniţele dintre

neau ambigue prin unire. Blândeţea şi fermitatea, fizicul

ivitatea şi iubirea, durerea şi extazul. Toate polarităţile

simbol feminin, şi raza de lumină, simbol falie, s-au

şi s-au amestecat - masculin şi feminin în acelaşi timp,

-un extaz al puterii şi fertilităţii,

iul cinci î.C., templele au fost construite în aşa fel în-

'ătrunderea luminii planetei Venus prin deschizături

teologice importante. Probabil cea mai

importantă

st gen, care mai dăinuie şi în ziua de astăzi, este cea

din Irlanda. Fiind cu o mie de ani mai veche decât

i mult de două mii de ani decât Templul lui Solomon,

traordinară permite luminii planetei Venus să pătrundă

,lă la fiecare al optulea solstiţiu de iarnă3.

Solomon trebuie să fi fost cu siguranţă mai complexă

iţă de a îndeplini visul tatălui său David de a ridica un

l spre lauda lui Iahve. El dorea mai mult - un templu

ca un mecanism care să dea un răspuns luminii trimise

. Acesta trebuia să fie mai deosebit decât un templu

hinării, deoarece se dorea un punct din care să se poată

u toţi zeii. Avea rolul de centru de telecomunicaţii între

tuturor divinităţilor care Controlau viitorul şi puteau

.vingători sau învinşi.

|mas, R., Aparatul lui Uriel, Editura Aquila, 2006.

10

ÎNCEPUTURILE

Pentru a deveni rege în adevăratul sens al cuvântului, un rege a cărui

putere să nu fie pusă la îndoială, Solomon avea nevoie de un sistem de

comunicare care 1-ar fi pus în legătură, prin intermediul lui Iahve, cu

întregul cosmos. Din păcate, nici el şi nici vreunul dintre preoţii săi nu

cunoşteau secretul construirii unei astfel de structuri.

Hiram, constructorul

Chivotul Legii şi conţinutul divin al acestuia trebuiau aşezate la locul

potrivit, pentru a primi lumina glorioasei Shekinah. Cu toate acestea, deşi

Solomon cunoştea torul despre apariţiile „stelei", nici el, nici vreunul dintre

oamenii săi nu aveau ştiinţa construirii unui templu care să funcţioneze ca

un observator perfect pentru Shekinah. Din acest motiv, Solomon a fost

nevoit să ceară ajutorul lui Hiram, noul rege al oraşului-stat fenician Tir,

aflat pe coasta Libanului de astăzi, pentru a-i furniza lemnul de construcţie

potrivit, muncitori calificaţi şi un preot-inginer care să aibă cunoştinţele

necesare pentru ridicarea construcţiei. Solomon a plătit cu generozitate

acest ajutor, trimiţând spre Tir, cu corăbiile, cantităţi uriaşe de ulei, grâu

şi vin.

Locuitorii sofisticaţi ai Tirului erau bogaţi şi învăţaţi. Aştoret, sau

Astarte, era zeitatea principală căreia i se închinau, iar cunoştinţele lor cu

privire la mişcarea planetei Venus erau fără egal, chiar în comparaţie cu

cele ale preoţilor astronomi din Egipt sau Babilon.

Omul trimis de către regele fenician pentru a proiecta templul din

Ierusalim a fost Hiram Abif, un maestru în arta construcţiilor şi mare

preot, un posibil descendent din clanul cheniţilor. Toţi zidarii selectaţi

pentru ridicarea templului erau şi preoţi - şi probabil că, pe lângă Aştoret

şi Iahve, venerau toate celelalte divinităţi.

Este posibil ca Hiram să fi fost descendent al cheniţilor deoarece era,

înainte de toate, un priceput meşter în prelucrarea metalelor, şi a fost

creatorul celor doi stâlpi împodobiţi, din bronz, numiţi Boaz şi lachin,

care au fost ridicaţi în faţa Templului, marcând la orizont extremele

soarelui în timpul solstiţiului.

Cu ajutorul lui Hiram Abif, piatra de temelie a noului Templu a fost

aşezată, conform planului, în anul 967 î.C., la patru ani după ce Solomon

urcase pe tron la Ierusalim şi Ia doi ani după ce Hiram a devenit rege al

Tirului. Se pare că printre primele acte oficiale semnate de regele Hiram

s-a numărat şi cel care viza trimiterea unui om, cu acelaşi nume ca el,

11

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

sa templului din Ierusalim. Ar fi fost nevoie de cel puţin

Jru a realiza observaţiile astronomice şi calculele necesare

|emplu care să corespundă apariţiei „stelei" Shekinah.

ai trebuia să fie plasat exact pe colina din nordul

luntele Moria, aşa încât lumina soarelui ar fi apărut la

: precise în partea estică de deasupra colinei, în tot timpul

jăsare exact la est de două ori pe an, o dată primăvara

şi

L ocazia celor două echinocţii, când ziua şi noaptea sunt

e ore. ire ar vizita locul unde fusese ridicat templul în

fiecare

n, începând cu momentul echinocţiului de primăvară,

e răsare tot mai devreme şi mai înspre nord pe linia

de trei luni, până la solstiţiul de vară - momentul din

lai lungă. Din acel moment, zorii vor apărea mai târziu,

re soarele răsare va reveni spre est, ajungând din nou la

j(exact la est) trei luni mai târziu, cu ocazia echinocţiului

i vor continua să apară tot mai târziu, pe măsură ce soarele

pre sud, până când, după alte trei luni, va ajunge la un

[ ocazia solstiţiului de iarnă - cea mai scurtă zi a anului.

ar fotografia răsăritul în fiecare dimineaţă şi ar face

îlm, efectul produs ar aminti de un limba unui pendul

între punctul central marcat de echinocţii şi extremele

două solstiţii. Astfel de cunoştinţe erau esenţiale pentru

ii de acum 3.000 de ani.

: se află situat Ierusalimul nu a fost ales în mod accidental,

:rea perspectiva ideală asupra răsăritului şi apusului de

de umbră format odată cu răsăritul şi apusul soarelui

ie de longitudine. La Ecuator, fiecare zi este mai mult

:gal împărţită în perioade de lumină şi de întuneric, iar

tact la est şi apune exact la vest. La poli, soarele nu apune

ioada de vară, şi nu răsare deloc în timpul iernii, între

e, unghiul dintre cele două solstiţii creşte pe măsură

tidepărtarea de Ecuator. Ierusalimul este situat la 31°47'

i, ceea ce înseamnă că unghiul de umbră format de

|ă, respectiv de iarnă, are exact 60°.

serva acest lucru era nevoie doar de trasarea unui cerc

|>lasarea unui pilon în partea estică şi a altuia în

partea

12

E

ÎNCEPUTURILE

în dimineaţa solstiţiului de iarnă, pilonul de la est va forma un unghi de

umbră de 30 de grade spre nord faţă de centru, iar în seara zilei respective

va forma un unghi de 30 de grade la sud-vest. Reversul se va produce

odată cu solstiţiul de vară, iar în interiorul cercului se va forma o structură

asemănătoare cu un diamant. O linie trasată de la nord la sud de-a lungul

ambelor unghiuri va forma un semn specific pentru această latitudine - iar

la Ierusalim formează o stea cu şase unghiuri, cunoscută cu numele de

Sigiliul lui Solomon sau Steaua lui David.

Astfel, simbolul adoptat relativ recent de lumea iudaică şi de statul

modern Israel reproduce o diagramă solară care anunţă remarcabila

poziţionare geografică ocupată de oraşul Ierusalim.

Hiram Abif trebuie să fi înţeles foarte bine acest lucru, care era şi

motivul pentru care Ierusalimul fusese un faimos centru religios încă

din Epoca Pietrei. El era însă interesat şi de alte aspecte, nu numai de

cele legate de răsăritul şi apusul soarelui, în limba vorbită de cananeeni,

numele „Ierusalim" înseamnă „bază pentru observarea răsăritului planetei

Venus", iar Hiram era interesat să calculeze mişcarea planetei Venus şi

modelul descris de Shekinah când aceasta se ridică deasupra soarelui.

Oricărui vizitator al Ierusalimului de astăzi i se spune că Templul lui

Solomon a fost ridicat pe locul unde Moscheea Domului Stâncii dăinuie

de aproximativ paisprezece secole şi jumătate. Este vorba de cel mai înalt

punct al Muntelui Moria - dar nu este locul în care Templul evreilor a fost

ridicat odinioară.

Noi suntem de părere că Templul lui Solomon a fost construit puţin

mai la nord, în locul numit astăzi „Templul Spiritelor". Motivul acestei

opinii este alinierea Ierusalimului spre vest faţă de colină, ceea ce-1 face

să ocupe o poziţie cu totul specială. Acest mic templu are o vechime de

doar câteva sute de ani, dar sub el se află cel mai sfânt loc de pe Pământ.

Acesta marchează axa de la est la vest care porneşte de pe vârful Muntelui

Măslinilor, privit prin Poarta de Aur şi cele două bolţi ale Bisericii Sfântului

Mormânt din vest. în Mişna (Mishnah - o carte sacră a evreilor) se spune

că Marele Preot obişnuia să sacrifice Viţelul Roşu pe culmea Muntelui

Măslinilor, în timpul acestei ceremonii, Marele Preot trebuia să privească

spre Sfânta Sfintelor şi să verse sângele adus ca sacrificiu în direcţia aceea.

Şi mai important e faptul că razele „stelei" Shekinah se ridicau deasupra

culmii dinspre est, treceau prin Poarta de Aur şi pătrundeau prin fereastra

de fronton a Templului lui Solomon, unde străluceau asupra Chivotului

Legii.

13

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

de cercetările făcute de Chris Knight în zona respectivă,

r Kaufman de la Universitatea Notre Dame a emis o teorie

face însă vreo referire la Shekinah.

ilmani, conduşi de califul Omar, au ocupat Ierusalimul şi

|în anul 638, cu intenţia de a construi o mare moschee pe

pre îl cunoşteau cu denumirea de stânca Shtiah (conform

nane, Mahomed s-a înălţat la cer de aici). Oamenii

loperit cu precizie locul printre ruinele Templului, datorită

«evrei, care le-au indicat acel punct printre grămezile de

Şu (691), califul Abd el-Malik a ridicat Moscheea Domului

bucăţii de stâncă. Acest fapt este înregistrat în multe

atât de evrei, cât şi de oameni ce nu aparţin acestei

l se menţionează că evreii 1-au însoţit la Ierusalim pe Omar

pcul în care se ridica Templul. Se spune că ghizii evrei au

ea la iveală a stâncii Shtiah (pe care evreii cred că Avraam

iacrifice pe fiul său, Isaac).

istea, evreii sunt revoltaţi de devastarea templului lor, cel lumii iudaice. Desigur, bunul simţ ar sugera că ei au dat informaţii eronate oricărui străin care intenţiona să va pe un loc atât de sfânt.

Jjnoi, asemenea profesorului Asher Kaufman, creăm unele

punerea în discuţie a acestui aspect, şi niciun reprezentant

ei religii din Ierusalim nu va lua în considerare ipotezele

idei convenţionale, oricât de eronate ar putea fi, tind să

oar adevăraţii cunoscători le vor pune în discuţie,

[lim la vremea lui Solomon.

năm momentul apariţiei „stelei" Shekinah, aşa cum fusese

il 967 î.C., la 1.440 de ani după Potop - şi clipa aşezării

Jie pentru Templu. Steaua strălucitoare s-a ivit dintr-o dată

scânteietoare luminând întregul peisaj, iar cei prezenţi

punerii atunci când lumina cerească s-a revărsat asupra

| a continuat timp de aproximativ zece minute, până când

^u apărut la orizont.

i

fustrarea modului în care Sigiliul lui Solomon, sau

|id, este formată prin trasarea axelor dintre punctele

fi răsăritul şi apusul soarelui în vremea solstiţiilor, la

tare se situează Ierusalimul.

14

ÎNCEPUTURILE

15

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

iplului

^, la fel ca astăzi, cunoaşterea era sinonimă cu

puterea.

. de la meşterul fenician Hiram Abif nu doar construirea

văluirea secretelor astronomiei şi ritualurilor care ar fi

trucţie o cale deschisă către divinitate,

ent nu insistă asupra detaliilor legate de

construcţia

nţionarea acestora în tradiţia orală a francmasoneriei

jitoare. Aceasta face referiri foarte detaliate la evenimente

pea Templului regelui Solomon, iar ritualul masonic de

zintă o parte importantă a informaţiilor de acest gen.

ptul că mulţi vor privi cu mult scepticism dovezile aduse

ât de misterios ca ritualurile unei organizaţii secrete

care

e multe intenţii necinstite, de la practici sataniste până

ce subversive. Insă ritualurile au arătat că se bazează

re nu ar fi putut fi accesibile unei organizaţii ca Frăţia

&re nu poate avea o vechime mai mare de 550 de ani.

aiului de gradul trei al francmasonilor (pentru rangul

spune că Solomon, regele Hiram şi Hiram Abif erau

i. Aceasta înseamnă că ei deţineau o funcţie în cadrul

secrete, care a avut legătură, sau era similară, cu Frăţia

: spune că ei s-au întâlnit într-o cameră secretă, amplasată

Sfintelor - în sanctuarul subteran în care a fost aşezat

lAceastă încăpere era legată printr-un pasaj de reşedinţa

l sudul oraşului.

Jnoaşterii masonice, exprimată în timpul ritualului de

tiomentul în care templul era aproape gata, un număr

Ie mari preoţi-constructori evrei, care aveau rolul de

l au început să fie îngrijoraţi datorită faptului că nu ajun-

toate secretele, aşa că au hotărât să le afle prin orice

dacă ar fi fost necesar apelul la violenţă. Natura exactă

: nu este dezvăluită de tradiţia masonică, dar, din punctul

s, ele ar avea legătură cu ştiinţa despre atragerea puterii

Iii în interiorul templului.

Ii-constructori răzvrătiţi au hotărât să-1 sechestreze pe

jnă, cu forţa, secretele deţinute de acesta, însă doisprezece

|oţi au considerat planul prea periculos şi au renunţat. Cei

. care au mai rămas s-au aşezat la intrările în templul care

16

E

{

ÎNCEPUTURILE

era aproape terminat, respectiv la est, nord şi sud, şi au aşteptat până când

maestrul constructor a intrat pentru a se închina zeului soarelui. Ei ştiau

că acesta era obiceiul lui zilnic la ora prânzului, când soarele era la zenit.

După ce s-a săvârşit închinat, Hiram a încercat să iasă prin poarta de

est, unde a fost atacat de primul preot care, conform legendei, se înarmase

cu o riglă grea de plumb. Ridicând arma în mod ameninţător asupra lui

Hiram, preotul 1-a somat să-i dezvăluie secretele Maestrului Constructor

(în engleză mason — de aici şi termenul de masonerie, n. ed. rom.), preve-

nindu-1 că refuzul de a-i răspunde la întrebare va duce la moartea sa.

Harim Abif i-a răspuns că doar trei oameni din întreaga lume cunoşteau

secretele şi că, fără cooperarea celorlalţi doi (regii Hiram şi Solomon), el

nici nu putea, nici nu dorea dezvăluirea acestora, şi că era gata să fie

ucis mai degrabă decât să trădeze secretele care îi fuseseră încredinţate.

Atacatorul a încercat să-1 lovească în cap pe Hiram, dar nu a reuşit să-i

nimerească fruntea, ci doar tâmpla dreaptă, ceea ce 1-a făcut pe maestrul

constructor să ameţească şi să cadă pe genunchiul stâng. Revenindu-şi din

acest şoc, s-a îndreptat spre ieşirea dinspre nord.

Aici a fost atacat de cel de-al doilea dintre complotişti, înarmat cu o

nivelă pentru constructori. Hiram a refuzat din nou să dezvăluie tainele şi

a primit iar o lovitură puternică, de data aceasta la tâmpla stângă, care 1-a

făcut să cadă pe genunchiul drept, înţelegând că nu avea cale de scăpare

prin acele două puncte, Hiram s-a îndreptat, sângerând şi cu puterile

slăbite, spre ieşirea din est, unde îl aştepta cel de-al treilea conspirator,

înarmat cu un ciocan greu de lemn. După ce Hiram a refuzat pentru a

treia oară divulgarea secretelor, cel de-al treilea preot i-a aplicat o lovitură

fatală în frunte. Maestrul constructor a căzut mort la picioarele acestuia.

Cei trei conspiratori au intrat în panică atunci când şi-au dat seama că

1-au ucis pe constructor fără a obţine cheia marilor enigme. Au înfăşurat

cadavrul şi s-au îndreptat spre colină, unde 1-au aşezat într-o groapă puţin

adâncă, săpată în grabă, pe care au însemnat-o cu o ramură de salcâm.

Absenţa lui Hiram a fost imediat remarcată şi, îngrijoraţi că se pe-

trecuse ceva îngrozitor, câţiva dintre marii preoţi au venit la Solomon

pentru a-i anunţa dispariţia maestrului. Regele a ordonat imediat

cercetarea muncitorilor din toate domeniile, şi curând a ieşit la iveală

faptul că cei trei supraveghetori dispăruseră, în aceeaşi zi. cei doisprezece

preoţi-constructori care se alăturaseră iniţial conspiraţiei au venit în faţa

regelui şi au mărturisit de bunăvoie tot ce ştiau, până la momentul în care

s-au retras din acţiunea conspirativă.

17

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

on i-a selectat urgent pe cincisprezece dintre oamenii

şi le-a ordonat să-1 caute cu atenţie pe Hiram, pentru

mai era încă în viaţă, sau dacă fusese omorât în timp

încercau să-1 determine să le dezvăluie secretele. Au

de căutări fără rezultat, până când unul dintre oameni

(tufiş care a ieşit surprinzător de uşor din pământ. La o

;entă şi-a dat seama că pământul fusese săpat de curând

răşii săi, bărbatul a săpat puţin până când a descoperit

îngropat al lui Hiram. L-au acoperit imediat, cu mult

leraţie, iar pentru a marca locul au aşezat o ramură de

mormântului. Grupul a revenit apoi direct la Ierusalim

igelui Solomon trista veste.

itunci când regele şi-a mai potolit mânia şi durerea, le-a

or săi să revină şi să aducă trupul lui Hiram Abif pentru a

.şa cum se cuvenea. După ce acest lucru a fost îndeplinit,

[ost să-i găsească pe cei care săvârşiseră crima. Oamenii

.spre Joppa (Jaffa din ziua de azi) şi erau pe cale să revină

d, trecând pe lângă deschizătura unei peşteri, au auzit

eamăt ce venea din interior.

;şteră, i-au găsit pe cei trei bărbaţi care corespundeau

pe care îi căutau. Se spune că suspinele lor se datorau

prinsese atunci când şi-au dat seama de gravitatea crimei

Buzaţi de omor, şi fără vreo şansă de a mai scăpa, şi-au

Au fost apoi legaţi şi duşi la Ierusalim, unde regele

damnat la o moarte îngrozitoare.

fost tenninat în cele din urmă, dar, conform ritualului

le au rămas îngropate până în ziua de astăzi.

> a lumii dictată de Solomon

|egele Solomon i-a convocat la un consiliu pe toţi preoţii

şi a decis că toate credinţele şi divinităţi le venerate

i singur adevăr. El a declarat că, oricâte denumiri ar fi

Ivinităţii, exista doar o singură prezenţă divină, în ciuda

liverse ale acesteia. Deducem de aici că Solomon a

afirmat

: aceste spuse) că toate divinităţile erau de fapt fragmente

; entităţi, care este unul şi singurul Dumnezeu, la fel cum

Irţi componente ale umanităţii.

18

ÎNCEPUTURILE

Pentru noi, acest concept este foarte important. Francmasonii de astăzi

acceptă orice credinţă într-un singur Dumnezeu - fiind, de exemplu, in-

cluşi în această categorie şi hinduşii, care cred în mai multe zeităţi.

Acestea sunt însă privite doar ca fărâme ale unei forţe uriaşe care este

prezentă în întregul univers, aşa că se poate afirma, în cele din urmă, că şi

hinduşii se închină unui singur Dumnezeu4.

Pentru israeliţi, chiar şi diavolul este o parte din Dumnezeu, în Cartea

Jubileelor, revelată lui Moise de către un înger pe Muntele Sinai, se spune

că relele sunt cauzate de acţiunea lui Mastema - care reprezintă de fapt

partea întunecată a lui Iahve5. Prin urmare cuvântul diavol, pe care îl

folosim astăzi, desemna iniţial acţiunea negativă a lui Dumnezeu.

Solomon avea un respect deosebit pentru tradiţiile lui Enoh, cândva

mult mai importante pentru evrei decât cele propovăduite de Moise.

Conform tradiţiei străvechi, Enoh (care este menţionat accidental, dar

oarecum enigmatic, în Cartea Facerii, 5:18-24) a trăit cu aproape două mii

de ani înainte de naşterea lui Moise, iar preoţia enohiană pare să fi existat

din vremuri ce preced cu mult chiar apariţia conceptului de iudaism.

Există un grad masonic numit „Arcul regal al lui Enoh", care datează

încă din 1740, cât şi un document străvechi, cunoscut sub numele de

Cartea lui Enoh. Această scriere era foarte cunoscută în rândurile primilor

creştini (este citată în Epistola către evrei, din Noul Testament), dar a

început să fie privită cu suspiciune în jurul anului 500 d.C., când multe

dintre exemplarele ei au fost distruse. Scrierea a fost pierdută pentru

creştinătatea occidentală o perioadă de mai lungă de o mie de ani. Cu

toate acestea, a continuat să fie cunoscută în regiuni izolate din Etiopia,

unde este inclusă în Biblia etiopiana până în ziua de astăzi, în secolul al

XVIII-lea, francmasonul scoţian James Bruce a pornit în căutarea acestei

cărţi pierdute. El a descoperit-o în anul 1774 - la aproape trei decenii

după ce a fost înfiinţat ritualul masonic cu acelaşi nume.

Autorii îşi cer scuze cititorilor hinduşi care ar putea considera bine-intenţionata noastră explicaţie destul de simplistă. Diavolul a devenit un concept separat doar în momentul în care Biserica Creş- tină a transferat responsabilitatea pentru tot răul îngerului căzut al luminii, numit Lucifer, care ulterior a început să fie cunoscut drept Satana (un cuvânt care iniţial avea sensul de „adversar" în Manuscrisele de la Marea Moartă). Lucifer este numele străvechi al planetei Venus, iar acţiunea Bisericii de a atri- bui lui Lucifer, aducătorul luminii şi al cunoaşterii, întregul rău, a reprezentat o încercare de a pune în umbră vechile credinţe legate de venerarea planetei Venus, care nu se potriveau propriei sale interpretări despre viaţa lui Isus. Planul Bisericii a reuşit, iar adevărul a fost răsturnat.

19

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

lasonic nu a fost „utilizat" timp de mai bine de două

|ate că foloseşte un triunghi cu unghiuri de 60 de grade,

pita lui Enoh". Este vorba, desigur, de unghiul de umbră

solstiţiilor la Ierusalim (vezi pag. 15). Conform acestui

olosit de acest triunghi exact în locul în care a fost ridicat

mon cu mii de ani mai târziu. Se susţine, de asemenea, că

colo au fost îngropate o serie de secrete importante care

te cu ocazia construirii Templului,

in Cartea Iui Enoh recuperat de fratele Bruce a fost con-

at de către lumea academică pentru a putea corespunde

îl cuprindea o mulţime de materiale ştiinţifice legate de

rvaţională şi de efectele latitudinii asupra răsăritului şi

e, ori asupra solstiţiilor. Din text reiese cu claritate şi

vizitat structurile megalitice de la Stonehenge din Anglia,

^wgrange, din Irlanda6.

stea, odată cu descoperirea şi descifrarea manuscriselor

irtă, cu mai mult de cincizeci de ani în urmă, s-a dovedit

i multe dintre acestea erau copii ale cărţii lui Enoh - deci

ruce nu a fost un fals.

3nic descrie felul în care regele Solomon a decis să inau-

|din preoţesc, bazat pe misterele şi ritualurile preoţimii lui

i misiunea acestuia trebuia să ducă la instaurarea unei noi

Pupă cum deducem noi, aceasta urma să fie o lume în care

ar fi fost percepute ca parte a unui singur tot. E simplu de

Imon a inventat conceptul modern de monoteism - bazat

|ţei unei singure divinităţi atotcuprinzătoare, concentrată

> a lui Iahve, un amalgam al tuturor interpretărilor legate

f e. Această nouă divinitate supremă este Dumnezeul iu-

i, al creştinismului şi al islamului.

Inului preoţesc al lui Solomon intrau în posesia secretelor,

l apoi transmise din tată în fiu noilor generaţii de preoţi.

p ridicarea unei lumi prin care să îşi exercite influenţa,

divinităţile să fie onorate întru gloria unui Dumenzeu

' era unificarea întregii lumi într-o singură societate, paş-

unde Dumnezeu şi-ar fi exercitat puterea prin intermediul

;:nţii Săi pe Pământ. Ei urmau să-şi atingă acest obiectiv

ice, inclusiv prin utilizarea chibzuită a banilor, a influenţei

i toate aceste mijloace ar fi eşuat, cu ajutorul forţei.

Lomas, R: Cartea lui Hiram, Editura Aquila, 2004.

20

ÎNCEPUTURILE

în mod evident, centrul acestui nou ordin urma să fie Ierusalimul.

Preoţimea enohiană a devenit o castă ereditară, care a dus mai departe,

de la o generaţie la alta, cunoştinţele străvechi ale celor dintâi iniţiaţi. Aşa

cum urmează să demonstrăm, după două mii cinci sute de ani aceşti preoţi

îşi continuă misiunea sub identitatea unui ordin denumit francmasonerie.

Conform tradiţiei, Solomon a realizat apoi un „sigiliu", care să

fie simbolul forţei sfinte a demnităţii de care se bucura. El a apelat la

simbolul „stelei" Shekinah. Aşa cum s-a observat, acest însemn - Sigiliul

lui Solomon - era simbolul astronomic al Ierusalimului, derivat din un-

ghiurile de umbră formate de răsăritul şi apusul soarelui la momentul

celor două solstiţii. Pentru Solomon, acesta era semnul puterii cereşti ce

coboară pe pământ şi al puterii regelui şi oamenilor săi de a accede spre

împărăţia Cerului.

Sigiliul lui Solomon urma să devină un însemn al puterii care îşi va

dedica 3.000 de ani în scopul construirii „Noului Ierusalim" - statul şi

societatea ideală - pe teritoriul întregii planete. Linia genealogică ce a dus

misiunea mai departe a ajuns să fie cunoscută cu denumirea de „Familiile

Stelei": preoţi aleşi în funcţie în mod ereditar, care vor duce misiunea lor

secretă în cele patru colţuri ale lumii.

După moartea lui Solomon, ţara pe care a condus-o el s-a prăbuşit,

datorită problemelor economice lăsate în urmă de rege. Teritoriul acesteia

s-a divizat în două regate. Primul, situat la nord, a primit numele de Israel,

iar cel din sud a devenit ludeea.

De-a lungul timpului, regatul nordic a dobândit o importanţă politică

şi economică mai mare decât cel din sud, iar sub conducerea regelui

Ieroboam al II-lea (782-746 î.C.) Israelul a cunoscut o perioadă de mare

prosperitate. Iahve era divinitatea cea mai importantă, însă divinităţile

cananeenilor erau încă slăvite în temple de seamă, ca cel de la Bethel, Dan

şi alte „locuri înalte", marcate de cercuri de piatră preistorice, similare

celor din vestul Europei, cum ar fi Stonehenge. Ritualurile practicate de

poporul evreu, care sunt amintite în documente, au o vechime identică

celor practicate în construcţiile circulare de piatră, în jurul cărora oamenii

dansau şi participau la orgii sexuale, similare celor practicate în anumite

locuri de pe teritoriul arhipelagului britanic.

Atât Israelul cât şi ludeea au ajuns într-o stare de mare decadenţă - iar

preoţii secreţi ai lui Solomon nu puteau fi mulţumiţi de o astfel de stare.

Profeţii Amos şi Osea au menţionat înrăutăţirea lucrurilor:

21

A.GENŢII PUTERII LUI SOLOMON

e credinţă, nici iubire, nici cunoaştere de Dumnezeu

jură strâmb, mint, ucid, fură şi sunt desfrânaţi;

pte silnice, iar sângele vărsat curge peste sânge."

iinţă foarte răspândită conform căreia Iahve îşi sprijinea

;me cât i se aduceau, din când în când, omagii şi sacrificii.

>ameni care anunţau distrugerea regatului drept pedeapsă

Doporului.

iţelor israeliţilor

•egelui Ieroboam al II-lea, regatul Israel a început să se

ta succesiunii unor perioade de instabilitate şi de scurtă

nonarhi care au ajuns pe tron săvârşind crime şi care au

idul lor de următorul aspirant la demnitatea de rege. Cu

rită menţionat aici faptul că adevărul aparţine întotdeauna

"ele mai multe povestiri negative despre Israel ne-au pro-

:>ii din regatul duşman, ludeea. în acelaşi timp, cea mai

xpansiune din regiune, Asiria, urmărea cu atenţie evoluţia

re cele două state care se interpuneau în faţa sa, blocând

iccesul la Marea Mediterană.

rmă, în 722 î.C., regele asirian Sargon al II-lea a invadat

inscripţie descoperită printre ruinele palatului lui Sargon

scrie felul în care acesta a luat captivi 27.290 de oameni

tul evreu din nord s-a transformat în provincia asiriană

de străini s-au stabilit acolo. Din căsătoriile mixte între

oameni aparţinând altor popoare au rezultat samaritenii, a

itinuă să fie, până în ziua de astăzi, diferită de iudaism.

c al ludeei şi-a menţinut independenţa timp de încă un

;, dar în 586 î.C. a căzut în mâinile unei alte puteri, care a

cea asiriană, respectiv Imperiul Babilonian, condus de

(numitNebucadneţarînBiblie).ArmataluiNabucodonosor

;ii mare parte a oraşului Ierusalim, iar o bună parte dintre

nţă cei care ocupau poziţii influente) au fost luaţi prizonieri

n. O mare parte a preoţimii aleasă în secret de Solomon a

special pe insula Elefantina de pe fluviul Nil, în apropiere

'e se spune că au ridicat un templu identic cu cel al lui

22

ÎNCEPUTURILE

Aceste evenimente au făcut ca doar cei mai săraci ţărani să rămână pe

teritoriul ludeei. Se pusese capăt independenţei poporului lui Israel.

După exil

în anul 538 î.C., regele persan Cirus, care i-a învins pe babilonieni, a

dat un edict prin care li se permitea evreilor de pe teritoriul său să revină

la locurile de baştină. Cu toate acestea, mulţi dintre iudeii stabiliţi în

Babilon nu au revenit acasă după perioada exilului, ci au format o diasporă

evreiască ce a continuat să trăiască printre popoarele din afara teritoriului

lor ancestral.

De asemenea, Cirus a mâi decretat că Templul din Ierusalim trebuia

ridicat din nou, şi a ordonat ca potirele sfinte din templu, luate de Nabu-

codonosor, să fie returnate. Cu toate acestea, aşa cum se relatează în

Cartea lui Ezdra, munca pentru ridicarea Templului a fost împiedicată de

conflictele dintre diferite facţiuni, şi nu a putut demara decât după câţiva

ani, sub conducerea regelui Darius. Conducătorul persan i-a permis lui

Zorobabel, moştenitorul pe linie regală al lui David, să ducă la îndeplinire

decretul său şi să ridice, fără a fi împiedicat, Templul din Ierusalim. Un

document străvechi, cunoscut sub numele de Cartea lui Ezdra, vorbeşte

despre ghicitoarea pe care tânărul conducător al evreilor a trebuit să

o dezlege pentru a i se permite ridicarea templului lui Iahve - al cărei

răspuns era: „Vinul este tare, regele e şi mai puternic, femeile sunt şi mai

puternice, dar adevărul cucereşte totul" (III Ezdra, 4:14-39.

în mai puţin de un an, în anul 487 î.C., a fost aşezată piatra de temelie

a noului templu, un eveniment care a coincis cu reapariţia „stelei"

Shekinah, la exact 480 de ani după aşezarea fundaţiilor templului lui

Solomon. Iudeilor li se arăta un viitor nou, încurajator.

Deşi încă provincie a Imperiului Persan, dar liberă să ia decizii în

privinţa religiei, ludeea a început să se închine exclusiv lui Iahve. în timpul

perioadei de exil, iudeii au pornit un proces de purificare a propriei religii

şi au pus bazele iudaismului (strict vorbind, doar din acest moment se

poate vorbi de „evrei" - urmaşii religiei iudaice regenerate). Ei au căutat

să „îndrepte" multele contradicţii din istoria lor neclară, amestecată cu

mitul şi legenda, în acel moment s-a început compunerea unei mari părţi

din Biblie (partea numită de creştini „Vechiul Testament") - îmbinând

mai multe tradiţii, în vederea realizării unei povestiri coerente. După

acest nou început, devoţiunea pentru Iahve a devenit un element central

23

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

• religiile şi divinităţile străine nu au mai fost tolerate, aşa

ase anterior. Cei ce nu erau evrei au fost persecutaţi,

iar

au fost eliminate. ludeea a devenit teritoriul unde oamenii

nai lui Iahve.

Icole înaintea exilului, întreg poporul lui Israel credea că,

furierul omului trecea într-o grotă subterană, prăfuită şi

. Sheol, unde rămânea o scurtă perioadă de timp, iar apoi

|neant. După exilul babilonian, preoţii lui Solomon, aflaţi

ceput să dezvolte ideea că răul era o forţă a întunericului,

|it-o Satana, opusul lui Iahve. Ei au adoptat, de, asemenea,

jiaţa de apoi, conform căreia dreptatea se putea afla doar

nu în timpul vieţii pe pământ, ceea ce a condus la ideea

|i fiecărui individ în parte pentru faptele sale.

lesia

îl secolului al II-lea î.C., membrii acestui grup clandestin

•ă tot mai mult de iudaismul oficial, anticipând marile

aveau urmeze. Timp de o mie de ani după domnia regelui

niliile Stelei" au încercat să aducă schimbarea. Ele au

eroase obstacole în perioada în care babilonienii le-au

gieze în Egipt, în anul 64 î.C., au trecut din nou prin

|le, atunci când armatele romane le-au ocupat teritoriul.

stea, „Familiile Stelei" au continuat să creadă că apariţia

ah va anunţa venirea unui mare salvator al neamului,

uns"). Shekinah a răsărit, după cum era aşteptat, în anul

480 de ani de la aşezarea pietrei de temelie a Templului

să niciun mare lider nu a apărut. 480 de ani mai târziu,

membrii Familiilor Stelei anunţau următoarea apariţie a

ucitorului astru pe cerul Ierusalimului. Urma oare Mesia

acea ocazie? Este de înţeles faptul că apariţia „stelei"

iteptată cu nerăbdare de toţi oamenii locului — chiar şi de

ta, aşezat de invadatorii romani pe tronul ludeei, regele

24

f

CAPITOLUL 2

Copilul vestit de Stea

în anul 8 î.C., revenirea iminentă a „stelei" Shekinah nu mai reprezenta

un secret. Aproape toţi evreii ştiau că trecuseră 960 de ani de când Solomon

aşezase piatra de temelie a Templului, deci venise vremea să apară din nou

„steaua" Shekinah. Şi mai important era faptul că fusese parcurs un ciclu

complet de l .440 de ani de când Moise condusese mulţimile prin Marea

Roşie, moment ce fusese mereu asociat cu ritualul prin care s-a născut

poporul evreu - despărţirea apelor prin voia lui Dumnezeu fiind similară

cu revărsarea fluidului amniotic al unei mame ce urmează să nască.

Deoarece se scurseseră exact l .440 de ani, Shekinah urma să apară în

exact acelaşi loc din zodiac (pe acelaşi fundal stelar). Prin urmare, astrul

trecuse prin toate cele douăsprezece semne zodiacale, care erau puse în

legătură cu cele douăsprezece triburi ale israeliţilor. Revenirea la punctul

de pornire de pe cer era asociată cu faptul că viaţa poporului lui Israel se

va reînnoi, şi un „nou Moise" va apărea, pentru a scoate poporul ales al

lui Dumnezeu din mâna asupritorilor.

Un nou templu

Când Shekinah traversa zodia Săgetătorului, evreii se aflau în sclavie în

Egipt, dar acum acum teritoriul le era ocupat de romani, care îi ţineau

captivi pe evrei pe pământul dăruit lor de Dumnezeu. Conducător în Israel

era regele-marionetă Irod („cel Mare", care a domnit între 30-4 î.C.), care

25

GENŢII PUTERII LUI SOLOMON

: sau interes pentru supuşii săi, dar era cunoscut pentru

n de construcţii. Nu se mai întâmplase aşa ceva de pe

ion, iar Ierusalimul începea să arate mai impresionant

ani înainte de noua apariţie a „stelei" Shekinah, în anul

tomandă ca templul vechi de 500 de ani al lui Iahve să fie

as, pe un Munte al Templului mult mai întins. Neavând

evreii au luat în serios planul numai în momentul în care

ţa perimetrului de construcţie toate materialele necesare

construirii noului templu. Oricât de mult dispreţ ar fi

lor, era vorba de o ocazie de a-şi restaura templul sfânt,

0 puteau pierde.

oului templu au lucrat doar zidari care erau şi preoţi - la

ase pe vremea lui Solomon şi atunci când templul a fost

lui Zorobabel. Se spune că nu mai puţin de 10.000 de

.t la construirea templului lui Irod, care a durat aproape

treilea templu a fost distrus în anul 70 d.C.

3r evreieşti, Dumnezeu hotărâse localizarea şi dimensi-

şa că Irod nu avea posibilitatea de a-1 muta sau de a-i

\ sau lăţimea. Totuşi, templul putea fi înălţat şi construit

t mai impresionante, întreaga energie de construcţie

Uzată spre ridicarea unei noi şi vaste platforme, care

oictură de rezistenţă somptuoasă. Extinzând suprafaţa

ui spre nord, vest şi sud, Irod a creat un platou artificial

rafaţă de 14,5 hectare. Cu toate acestea, zidul estic ce

1 Văii Chedron a rămas aşa cum fusese dintotdeauna,

ului ca lumina „stelei" Shekinah să poată pătrunde în

h a apărut cu adevărat, aşa cum se anunţase, la puţină

ivirea zorilor, în ziua de 21 decembrie a anului 8 î.C.,

iilor era încă în stare incipientă, iar vechiul templu era

;zare, datorită demolărilor făcute cu atenţie şi a utilizării

ijin temporare.

sia

anştient că la acea dată evreii aşteptau venirea „noului ?a detrona şi va pune bazele unui nou „regat al lui

26

COPILUL VESTIT DE STEA

Dumnezeu". Acest nou lider era numit „mesia" - sensul acestui termen

fiind cu totul diferit pentru evreii de acum două mii de ani decât cel

cunoscut de creştinii de astăzi.

Cuvântul mesia (din ebraicul mashiach) însemna literal „cel uns" sau

„uns cu ulei" - referindu-se la un act ritual ce semnifica recunoaşterea

virtuţii unui preot sau a unui rege. Nu avea un alt sens, iar cu siguranţă

evreii nu puteau crede că acest mesia era însuşi Dumnezeu, sau „Fiul

lui Dumnezeu". Aceste concepte urmau să apară mult mai târziu, printre

străinii cu alte credinţe religioase. Poporul lui Israel aştepta un om care

să le devină rege şi să îi conducă spre victorie în marele război împotriva

duşmanilor lor, mai ales a romanilor.

Evreii aveau motive întemeiate să nu îl agreeze pe Irod. După urcarea

pe tron, el a ordonat asasinarea rivalilor săi din dinastia hasmoneană

(macabeană), care îl precedase (înainte de instaurarea ocupaţiei romane

în anul 63 î.C., Macabeii se aflaseră la conducerea ultimului stat inde-

pendent Israel, înainte de cel format în secolul XX), şi a confiscat averea

aristocraţiei din Ierusalim pentru a-şi plăti armata şi datoriile către Roma.

Irod pretindea că era evreu, dar în realitate provenea dintr-un tată idumeean

şi o mamă arabă nabateeană. Cu un secol în urmă, Macabeii îi cuceriseră

pe idumeeni - numiţi edomiţi în Biblie, care trăiau la sud de ludeea şi s-au

numărat mereu printre duşmanii israeliţilor. Antipater, tatăl de origine

idumeeană al lui Irod, fusese numit procurator al ludeei cu patruzeci de

ani în urmă, în timpul lui lulius Cezar, iar acum Irod devenise conducător

local, împuternicit de romani. El le făcuse de curând viaţa grea fariseilor,

membrii unei secte evreieşti tradiţionaliste, datorită insistenţei lor asupra

faptului că noul mesia va pune capăt stăpânirii romane.

Regele Irod trebuie să fi fost foarte iritat de opinia generală conform

căreia rămânerea sa la tron era ameninţată, în ciuda eforturilor depuse

pentru a le construi evreilor o capitală de înaltă clasă. Nu are însemnătate

dacă Irod credea sau nu cu adevărat în noul Mesia care urma să apară:

supuşii săi evrei aşteptau acest lucru, ceea ce nu putea conduce decât la

probleme. Regele, la fel ca toţi ceilalţi, ştia de „profeţia stelei". Aceasta

era menţionată în Vechiul Testament, Numerii 24:17

„îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o

stea răsare din lacov; un sceptru se ridică din Israel şi va lovi

pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii Iui Set îi va zdrobi."

27

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Ic punea venirea lui Mesia în legătură cu revenirea „stelei"

lumina divină a apărut cu adevărat, în ziua solstiţiului de

j 8 î.C. Mercur şi Venus se aflau în conjuncţie perfectă şi

lumină aprinsă pe cerul Ierusalimului, puţin înainte de

lilei de 21 decembrie.

jsteia a fost atât de strălucitoare încât toţi oamenii au fost

iionaţi, iar evreii au început să-1 caute pe Mesia. Shekinah

ta Steaua Betleemului în tradiţia creştină ulterioară) este

anghelia după Matei (2:1) printr-o referire desluşită la

"eţiei Stelei:

s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod

i magii de la Răsărit au venit la Ierusalim întrebând:

: regele Iudeilor, Cel care s-a născut? Căci am văzut

steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui".

i erau magi, adică preoţi-astrologi originari din Persia

dată termenul se folosea în legătură cu orice om care avea

ameniul astrologiei sau al astronomiei, în decursul istoriei,

bsedau ştiinţa de a prezice mişcările aştrilor erau consideraţi

Iteri ce depăşeau capacitatea de înţelegere a omului de rând,

Joderne ale cuvintelor „magic" sau „magician" conţin, în

itul respectiv, originar din persană. E foarte probabil ca

ni să fi fost angajaţi chiar de Irod, pentru a calcula data

ih urma să apară, astfel încât să se poată pregăti de orice

|rmă de neascultare din partea locuitorilor.

2 din Evanghelia după Matei ni se spune de asemenea

ordonat uciderea tuturor copiilor sub vârsta de 2 ani din

regiunile înconjurătoare. Oricât de agasat ar fi putut fi Irod

ţirii lui Mesia, povestea despre masacra este cu siguranţă

iventată de primii creştini. Cu toate acestea, ea reflectă

iracterul necruţător al lui Irod atunci când era vorba de

ului său — către sfârşitul vieţii acestuia, de când datează şi

[nnorât câţiva membrii ai familiei sale.

j modern este organizat în funcţie de presupusul an al

Cristos, iar istoria se împarte în două, înainte şi după

t, î.C. (înainte de Cristos) şi d.C. (după Cristos, sau Anul

bă denumirea latină). Astăzi mai sunt utilizaţi termenii

28

COPILUL VESTIT DE STEA

î.e.n. (înaintea erei noastre) şi e.n. (era noastră). Nu a existat un an zero,

deci Isus Cristos s-a născut în anul l, ceea ce înseamnă că o mulţime

de oameni au sărbătorit venirea noului mileniu cu un an mai devreme,

deoarece sărbătorirea naşterii lui Cristos ar fi trebuit să aibă loc în anul

2001, nu în anul 2000.

Dar e sigur că acest mod de calcul este greşit, deoarece sursele scrise

indică în mod clar că Irod a murit la Ierihon la scurt timp după împlinirea

vârstei de şaptezeci de ani, la începutul lunii mai sau sfârşitul lunii aprilie

a anului 4 î.C. - eveniment petrecut imediat după o eclipsă de Lună.

Această dată a pus noi probleme cercetătorilor creştini, deoarece Irod

nu ar fi putut ordona uciderea unor copii care s-au născut la patru ani

după moartea sa. Conform estimărilor noastre, şi luând în considerare

tradiţiile legate de Shekinah, Isus s-a născut în anul 8 î.C., nu în anul l,

Anul Domnului, după cum consideră încă mulţi creştini, aşa încât vieţile

celor doi s-au intersectat cu adevărat.

Prin urmare este posibil ca Isus Cristos să se fi născut în anul în care

Shekinah a strălucit pe cer în ziua de 21 decembrie. Cu toate acestea, e

mult mai probabil că relatările legate de naşterea lui Isus Cristos sunt

doar ficţiuni, menite să justifice pretenţiile ulterioare conform cărora el

ar fi fost noul Mesia, însă Isus Cristos nu este singura personalitate care

a fost considerată Mesia. Există dovezi că mulţi dintre evrei au crezut cu

adevărat că Mesia venise, însă numele lui era loan, nu Isus.

loan Cristos?

Conform Noului Testament, numeroşi oameni 1-au considerat pe loan

Botezătorul drept Mesia cel aşteptat, figura lui fiind cu adevărat proeminentă,

în Evanghelia după Luca (1:15-17) ni se spune despre loan că:

„Va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutu-

ră ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple

de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce

la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul

şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre

copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să

gătească Domnului un popor pregătit."

Iar în aceeaşi Evanghelie după Luca (3:15) ni se spune „Iar poporul era

29

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

foţi se întrebau despre loan în cugetele lor: Nu cumva este

nulţi, dacă nu chiar toţi membrii „Bisericii din Ierusalim"

In era Mesia cel promis (în greacă, christos - Cristosul).

tfânt şi 1-a botezat pe Isus, ca şi pe toţi cei care îl urmau,

pare a fost interpretat în aşa fel încât să se înţeleagă că el a

alea pentru Isus.

loului Testament, loan făcea parte din familia de preoţi ai

Bate acestea, o facţiune importantă, madianiţii, îşi dispută

Madianiţii reprezintă un cult străvechi, tainic şi monoteist,

bs pe teritoriul de sud al Irakului şi în provincia iraniană

a apărut la Ierusalim, pe vremea lui Isus, iar un cercetător

„o comunitate restrânsă dar tenace", care „a adoptat o

|ie de gnosticism" şi „practică iniţierile, extazul şi unele

• care s-a spus că ar semăna cu cele ale francmasonilor"1,

[consideră că loan Botezătorul, pe care îl numesc Yahia,

lia (Cartea lui loan), a fost ultimul şi cel mai important

şi resping ideea că Isus Cristos (Yshu Mshihd) a fost Mesia

itre profeţi. Pentru ei, loan Botezătorul a fost singurul şi

Sia.

foarte interesant faptul că o sectă veche, în a cărei memorie

ke despre Ierusalimul primelor decenii ale secolului I d.C.,

|ica ritualuri asemănătoare francmasonilor. Nu mai puţin

: şi ideea că a existat un grup de oameni care 1-au slăvit pe

Ibă decât pe Isus, încă de dinainte de începerea misiunii lui

\ în ziua de astăzi.

ie dubii în privinţa faptului că şi alte grupări au împărtăşit

fterale ale gândirii madianiţilor. Conform opiniei lui Hugo

al dintre cercetătorii principali ai Manuscriselor de la Marea

aţe exista nicio îndoială că loan a fost prima personalitate

Dndatorul „Căii" - mişcarea ce s-a transformat în Biserica

ple existente sugerează că loan era considerat Mesia cel

fost executat chiar din acest motiv de către autorităţile

Hani3. Josephus Flavius, istoricul evreu din primul secol ale

vet Societies (Societăţile Secrete), Tandem, 1969.

The Essene Odyssey (Odiseea eseniană), Element, 1984.

Js m Antichităţi iudaice (Cartea 18, Capitolul 5, paragraful 2): „Unii

30

COPILUL VESTIT DE STEA

cărui scrieri sunt considerate de majoritatea cercetătorilor o sursă mult

mai credibilă decât Evangheliile, a menţionat faptul că Irod (adică Irod

Antipa, unul din fiii lui Irod cel Mare) 1-a ucis pe loan cu scopul de a

reprima o posibilă răscoală în anul 36 d.C. Această însemnare îi pune în

dificultate pe teologii creştini, care sunt de părere că loan a murit înainte

de uciderea lui Isus, iar despre acesta din urmă se crede că a fost crucificat

cu trei ani înainte de data menţionată mai sus. Cu toate acestea, aşa cum

urmează să arătăm, nu poate fi vorba de o problemă, deoarece există

dovezi clare că moartea lui Isus a survenit după cea a lui loan.

De fapt se pare că Isus a fost succesorul lui loan la conducerea Bisericii

din Ierusalim. Prin urmare ambii au fost consideraţi a fi Mesia - şi putem

fi siguri că evreii erau cu adevărat convinşi că Mesia venise. Recent a

fost descoperit un document care aduce o mulţime de clarificări. Acesta

spune: „O stea a pornit de la lacov, un sceptru s-a ridicat în Israel, care va

dărâma templul lui Moab, şi-i va distruge pe fiii lui Set"4.

Referinţa se găseşte într-unul dintre manuscrisele de la Marea Moartă,

vechile documente ale evreilor ascunse în peşterile din deşertul Qumran

al ludeei, şi descoperite în 1947. Primul verset confirmă faptul că Mesia

cel promis venise la vremea anunţată, iar în cel de-al doilea, că El urma

să înceapă războiul împotriva duşmanilor poporului evreu. Sceptrul este

simbolul regalităţii în aproape toate culturile, şi prin urmare se confirmă

statutul de rege mult-aşteptat, asociat cu Mesia. Totuşi, naşterea noului

Mesia nu ar fi putut să aibă loc la Betleem, aşa cum se scrie în mod eronat

dintre evrei au crezut că armata lui Irod a fost pierdută, pe bună dreptate, de Dum- nezeu, drept pedeapsă pentru ceea ce se săvârşise împotriva lui loan, care era numit Botezătorul: pentru că Irod îl ucisese pe el, care era un om bun şi îi îndemnase pe evrei să practice virtutea, atât sub forma corectitudinii unii faţă de alţii, cât şi a pietăţii faţă de Dumnezeu, şi astfel să vină să se boteze; deoarece acea scufundare în apă se făcea spre folosul lor şi nu pentru a da la o parte (sau a ierta) doar unele păcate, ci cu scopul purificării trupului; acest lucru se putea întâmpla doar dacă sufletul era purificat în prealabil prin îndeplinirea celor drepte, în momentul în care mulţimile s-au strâns în jurul lui, deoarece cuvintele lui le mişcau puternic, Irod, care se temea că marea influenţă pe care loan o avea asupra poporului ar fi putut conduce la izbucnirea unor revolte (pentru că oamenii păreau să pună în aplicare orice i-ar fi sfătuit), s-a gândit că ar fi mai bine să prevină, prin uciderea lui loan, orice neplăcere sau dificultate ar putea cauza acesta, pentru că, lăsând în viaţă un astfel de om, ar fi putut ajunge să se căiască mai târziu. Prin urmare loan a fost făcut prizonier, datorită suspiciunilor lui Irod, la Machaerus, fortăreaţa despre care am vorbit anterior, şi apoi ucis. 4 1QM (Manuscrisele de la Qumran) 11:16.

31

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

upă Matei, deoarece acel mic oraş este situat în statul sudic

se ridica din mijlocul vechiului pământ al Israelului, aşa

:, el trebuia să apară, în lume dintr-o regiune nordică, ca de

Nazaret din Galileea (în acest context ne referim la Israel

iginară, şi nu la ţara întreagă de astăzi).

Jl

a baza creştinismului porneşte de la venirea unui Mesia

intr-o fecioară, Ia lumina unei stele strălucitoare din est.

minuni şi a fost în cele din urmă ucis, după care a înviat şi

ruri.

şti dacă cel pe care astăzi îl numim Isus Cristos s-a născut

>ariţiei „stelei" Shekinah, dar putem fi siguri că atât el, cât

urmat, pretindeau că el ar fi fost regele Mesia, care venise

înţat de lumina stelei divine. Autorul Apocalipsei, care a

;1 puţin 40 de ani după moartea lui loan şi cea a lui Isus,

:tul 22:16, cuvintele lui Isus: „Eu sunt odrasla şi rădăcina

a care străluceşte dimineaţa".

puţine detalii despre primii ani ai vieţii lui Isus, dar e

aptul că s-a născut în Galileea, probabil într-un mic cătun

şi a trăit la Capernaum, care se află în Galileea.

glezesc „Jesus" (Isus) provine din latinescul lesus şi

us, ambele fiind redări ale numelui evreiesc ortografiat

prezintă contragerea numelui Yehoushua (Yahoshua), care

orul lui Iahve".

'ristos" provine din grecescul khristos. Acesta reprezintă

traducerea directă a cuvântului ebraic mashiach - care,

lenţionat anterior, însemna „uns cu untdelemn" (mir) şi

a îndreptăţirea preoţilor sau a regilor de a ocupa astfel de

ţi oameni consideră cuvântul „Cristos" un nume de familie,

s Cristos" ar fi un echivalent al numelui englezesc modern

Dar „Cristos" era de fapt un titlu, aşa încât „Isus Cristos" pept „Joshua King" (Isus Rege), ci „Joshua the King" (Isus

ece acest Isus a fost hărăzit să fie rege al evreilor.

se crede că Isus a fost tâmplar, la fel ca tatăl său. însă

se original, folosit în evangheliile Noului Testament, era

eamnă doar „meşteşugar" - de cele mai multe ori făcând

maestru constructor, care ciopleşte în piatră. Nu poate

32

COPILUL VESTIT DE STEA

exista îndoială în privinţa faptului că, dacă afirmaţiile din Evanghelii

conform cărora lui Isus i se pretinde o descendenţă din rândul preoţilor şi

a seminţiei lui David (Matei 1:1-17, Luca 3:23-28) sunt cât de cât exacte,

el ar fi dobândit funcţia de preot în mod ereditar, şi este foarte probabil ca

el să fi făcut parte din rândurile celor 10.000 de oameni sfinţi care au venit

la Ierusalim pentru a lucra ca meşteri constructori la ridicarea marelui

templu nou. De fapt existau puţini tâmplari în Ierusalim, deoarece pe

vremea aceea lemnul era puţin folosit la ridicarea construcţiilor, iar locul

era împânzit de nenumăraţi preoţi constructori, care lucrau la ridicarea

noului templu al lui Irod. Nu există niciun dubiu asupra faptului că Isus

era preot - deci nu putea fi un umil cioplitor în lemn.

în Prima Epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Petru (omul care,

după cum se pretinde, a avut funcţia de primul papă de la Roma), 2:4-9,

ni se spune, în cuvinte legate de meşteşugul prelucrării pietrei, că Isus a

fost un preot cu ascendenţă regală, iar puterea lui este asemănată luminii

strălucitoare a „stelei" Shekinah (sublinierile ne aparţin):

„Apropiaţi-vă de El, ca de o piatră vie, de oameni într-adevăr

neluată în seamă, dar la Dumnezeu aleasă şi de preţ; Şi voi

înşivă, ca pietre vii, sunteţi zidiţi drept casă duhovnicească, pre-

oţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, bine plăcute lui

Dumnezeu, prin lisus Hristos; Pentru că este scris în Scriptură,

„lată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare

preţ: şi ca cel ce va crede în ea, nu se va ruşina". Pentru voi

deci, care credeţi, (Piatra) este preţioasă: iar pentru cei ce nu

cred „piatra pe care nu au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a

ajuns să fie în capul unghiului" şi „piatră de poticnire şi stâncă

de sminteală, de care se poticnesc, fiindcă n-au dat ascultare

cuvântului, spre care au fost puşi. Iar voi sunteţi o seminţie

aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de

Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile celui ce v-a chemat

din întuneric, la lumina sa cea luminată.''''

Astăzi, cei mai mulţi cercetători acceptă faptul că grecescul tekton are un

sens mai larg, şi suntem mulţumiţi de faptul că traducerea acestui cuvânt

prin „tâmplar" a început să fie privită drept o eroare evidentă. Există

puţine dovezi sau raţionamente logice în sprijinul acestei redări.

Sunt însă o mulţime de argumente ce vin în sprijinul traducerii cu-

vântului prin „pietrar". Evangheliile în limba engleză folosesc de 13 ori

33

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

•i" (rabin) şi de 47 de ori termenul „învăţător" cu referire la

denumiri au sensul de „mare preot". Ni se spune că străinii

i îi cereau să-i elibereze de demoni, să-i însănătoşească pe

-i împace pe cei certaţi. E logic deci că El trebuia să arate

:omportament sau îmbrăcăminte, sau sub ambele aspecte,

t ca atare. Deci putem accepta faptul că e mult mai logic

Isus era, sau pretindea a fi următoarele:

e regală, descendent din David şi Solomon.

nomentul apariţiei „stelei" Shekinah, aşa cum se anunţase

Stelei - la exact 1.440 de ani după ce Moise şi-a condus

j prin apele Mării Roşii.

esia, care urma să devină rege al evreilor şi să conducă o răs-

Ijpotriva romanilor.

de înalt rang, care a lucrat ca meşter pietrar la ridicarea

jtmplu.

[jacul secolului XX s-a crezut că vocabularul Bisericii

reprezenta ceva cu totul nou şi original, însă, odată cu

şa-numitelor Manuscrise de la Marea Moartă, acest punct

st contrazis.

are făceau parte din grupul care i s-a alăturat iniţial lui loan

jii apoi lui Isus, se considerau unii pe alţii adepţi ai „Căii", şi

edificii numite de obicei biserici. Dar la fel făcea, aşa cum

.iscrisele, şi grupul de la care ne-au parvenit fragmentele de

iţe la Qumran, în deşertul Iudeii. Este foarte probabil, aşa

ji numeroşi cercetători ai Bibliei, că aceste două grupuri,

turat înşişi loan şi Isus, erau parte a unei singure mişcări:

jtia reprezentau o comunitate formată din evrei foarte

s-au îndepărtat cu mult de iudaismul oficial. Diferenţa

;onsta în faptul că ei îşi structuraseră calendarul şi zilele

de mişcarea Soarelui şi nu a Lunii, aşa cum făceau evreii în

mscrisele de la Marea Moartă, esenienii se autodenumesc în

le exemplu „Fiii luminii", „Cei cu mintea clară", „Sărmanii"

•mează „Calea", în timp ce duşmanii lor sunt numiţi „Fii

,ui". Propriile lor însemnări arată că se considerau „sfinţi",

34

COPILUL VESTIT DE STEA

trăind în „casa sfinţeniei" deoarece îl aveau pe „Duhul Sfânt", învăţăturile

lor pledau pentru iubirea de Dumnezeu, de virtute şi de oameni.

Persoanele care au compus Manuscrisele de la Marea Moartă se des-

criu prin trăsături specifice celor ce 1-au urmat pe Isus. Ei se referă la cei

credincioşi cu cuvintele „cei aieşi" şi „copiii luminii", folosite în Noul

Testament pentru a-i descrie pe creştini (Tit 1:1,1 Petru 1:2, Efeseni 5:8)

Cu toate acestea, în Biblia creştină sau în alte scrieri iudaice de mai

târziu nu se face nicio referire la acest grup. în vremea lui Isus au existat

mai multe grupuri importante, care jucau un anumit rol atât în viaţa re-

ligioasă şi în cea politică a Ierusalimului, în întreaga ţară. Printre acestea,

cele mai importante erau fariseii, saducheii, irodienii şi esenienii. în Noul

Testament nu se face nici măcar o referire accidentală la esenieni, deşi

celelalte grupări sunt frecvent menţionate. Această omisiune este extrem

de ciudată, mai ales că o mulţime de scriitori necreştini ai vremii - Filon,

Pliniu cel Bătrân şi Josephus - i-au menţionat.

într-o relatare despre esenieni a filozofului Filon din Alexandria (20

î.C. - 40 d.C.), acesta estima că ei erau în număr de peste patru mii, fiind

răspândiţi mai ales în mediul rural, în toate zonele locuite de evrei. In

scrierile lui Filon se menţionează faptul că doar bărbaţii maturi puteau

face parte din gruparea amintită, care prefera traiul în mediul rural celui de

la oraş. Ei aveau grijă de cei bolnavi sau în vârstă, şi erau fermieri, păstori

de oi şi vite, apicultori, artizani şi meşteşugari, dar nu confecţionau arme

şi nu făceau comerţ.

Esenienii respingeau ideea de sclavie, considerând că doar frăţiile re-

prezentau o ilustrare a relaţiilor normale dintre oameni, însă acestea se

puteau destrăma din pricina invidiei. Deşi citeau mult, ei nu erau interesaţi

de filozofie, ci numai de morală. Reveneau de la muncă plini de bucurie,

ca şi cum ar fi participat întreaga zi la o petrecere, şi cea mai mare bogăţie

era considerată înţelepciunea. Membrii grupului erau îndrumaţi spre pie-

tate şi sfinţenie. Dragostea lor de oameni a fost dovedită, după spusele lui

Filon, de bunăvoinţa şi de spiritul lor de egalitate, care îi făcea să împartă

tot ce aveau unii cu alţii.

Pliniu cel Bătrân (23 d.C. - 79), naturalistul roman, a scris că scopul

esenienilor era să asculte „căinţa celorlalţi" şi a afirmat de asemenea că

esenienii se adună în „grupuri" şi se consideră „născuţi din nou".

Pe scurt, esenienii trăiau după normele pe care astăzi le asociem cu

creştinismul şi utilizau o terminologie pe care astăzi o considerăm întru

totul creştină.

35

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

u doreau să deţină bunuri pământeşti, pe care le împărţeau

au şi foarte scrupuloşi în privinţa curăţeniei - ceea ce im-

;u apă rece şi purtarea de haine exclusiv albe. Ei interziceau

urămintele - cu excepţia celor pe care le rosteau atunci când

ibri ai grupului - şi respingeau participarea la schimburi

esenienii îşi recrutau membrii dintre oamenii care renunţa-

eşti şi care erau pregătiţi să „se nască din nou". Dar principala

;ată de ei pentru a-şi spori numărul era adoptarea de copii,

hărăziţi lui Dumnezeu. Această idee explică nişte cuvinte

tat, atribuite lui Isus în Evanghelia după Luca, 18:16:

i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copiii să vină la

-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora

uent de gânditori spirituali, concentraţi la Ierusalim, purtau

!el mai adesea erau numiţi „Sărmanii", în ebraică Ebyonim

iai târziu a dus la apariţia denumirii de ebioniţi.

is că aceşti oameni sfinţi îşi concentrau întreaga atenţie

i moralei, o morală izvorâtă din legile poporului lor, care,

ar fi putut izvorî din mintea umană tară a fi fost inspirate

criitorul menţionează şi faptul că aceste legi erau explicate

ales în ziua a şaptea a săptămânii, deoarece „Ziua a şaptea

ă sfântă, când ei evită orice muncă şi vizitează sinagogile,

te aceste locuri".

:ermenului „sinagogă" de către Filon pare să confirme,

•e, identitatea evreiască a acestor oameni - deşi nu este

e vremea aceea, evreii din ludeea se duceau la Templul din

a-şi venera divinitatea, şi nu existau sinagogi în sensul

ântului. Filon a făcut apel la un termen grecesc pentru a

ui din limba aramaică (utilizată în Palestina atunci) folosit

care desemna „o casă de întâlnire" pentru cei consideraţi

neni ai lui Dumnezeu".

probabil ca o „casă de întâlnire" pentru „oamenii lui

se fi numit „casa Domnului", sau domos kuriakos - din

.vântul englezesc „church" (biserică). Cea care funcţiona

moartea lui Isus era „Biserica din Ierusalim", despre care

i fost condusă de lacov, fratele lui Isus.

COPILUL VESTIT DE STEA

Filon a explicat modul în care funcţionau aceste biserici:

„Apoi cineva deschide cartea sfântă şi citeşte din ea, iar băr-

batul cu cea mai îndelungată experienţă iese în faţă şi explică

părţile mai puţin clare, fiindcă numeroase precepte sunt expri-

mate în expresii enigmatice, la modul alegoric, după vechiul

obicei, iar oamenii sunt îndemnaţi să fie pioşi şi sfinţi, drepţi şi

economi, sunt informaţi despre ştiinţa organizării statului, ori

despre lucrurile care sunt în mod natural bune sau rele, sau

indiferente, fiind sfătuiţi să aleagă binele şi să evite răul, prin

intermediul unor definiţii, reguli şi criterii diverse, cum ar fi

dragostea pentru Dumnezeu, pentru virtute şi omenire."

Aici Filon descrie utilizarea parabolelor de către marii preoţi esenieni — la

fel cum se spune, în Evangheliile creştine, că ar fi făcut şi Isus. Iar noi

credem că Isus făcea parte din grupul esenienilor.

Viaţa şi ritualurile esenienilor

Autorul care a scris cel mai mult despre evrei, în secolul I d.C., a fost

Josephus Flavius (37 d.C. - 100). El sugerează că ar fi fost iniţiat în prac-

ticile frăţiei esenienilor. în cele două cunoscute cărţi ale sale, Războiul

evreiesc şi Antichităţi iudaice, el scrie că majoritatea esenienilor nu se

căsătoreau. Esenienii din unele ordine, cu toate că aveau reguli stricte

în privinţa relaţiilor sexuale, se căsătoreau totuşi. Ei considerau orice

plăcere o sursă a răului şi îşi formau o autodisciplină în privinţa reţinerii

şi controlului de sine; ei purtau haine albe şi se denumeau „Lebanon",

ceea ce în aramaică înseamnă „alb".

Conform scrierilor lui Josephus, aceşti oameni îşi începeau fiecare

zi îndreptându-şi faţa spre est şi rugându-se, ca şi cum „s-ar fi închinat

răsăritului soarelui". Ei se spălau adesea în bazine cu apă rece şi se adunau

pentru o masă rituală într-o încăpere în care doar cei iniţiaţi aveau voie să

intre. După o rugăciune de smerenie rostită de preot, ei împărţeau pâinea

şi un singur fel de mâncare. Masa se încheia cu o rugăciune de slavă,

adresată lui Dumnezeu, dătătorul hranei.

Josephus a mai spus că viaţa esenienilor era organizată de „supra-

veghetori" (în greacă episkopos, de la care a apărut şi termenul „episcop"),

care stabileau sarcinile zilnice şi permiteau membrilor comunităţii să

facă doar două lucruri după propria lor voinţă: ajutarea nevoiaşilor şi ac-

37

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ie. lacov, fratele lui Isus, era episkopos, sau episcop, în

reni membru al comunităţii eseniene, un prozelit trebuia

p de un an, după normele impuse de „supraveghetori";

mat şi botezat. După aceea, timp de doi ani trebuia să

principii de viaţă pentru a dovedi că era îndreptăţit să

Doar după această perioadă de timp depunea jurământul

ea membru deplin al comunităţii, fiind admis să ia parte la

ie. Novicele trebuia să jure credinţă faţă de Dumnezeu,

enii şi să nu facă vreun rău membrilor grupului din care

u bună ştiinţă, fie îndemnat de alţii.

jrau: ti faţă de Dumnezeu

pţi cu toţi oamenii

Otaţi tuturor oamenilor, dar mai ales autorităţilor

i mereu adevărul

j:e secretul doctrinei

nsiderau „aleşi" ai lui Dumnezeu şi prezintă toate calităţile

fi consideraţi membri ai preoţimii „Familiilor Stelei",

mit încă de pe vremea lui Solomon. Oricine abjura de la

na sau era găsit vinovat de vreun păcat era pedepsit prin

ibiserică.

o sancţiune drastică, deoarece expulzatul nu putea primi

£ la vreun om fără aprobarea episcopului, şi murea, în

din pricina înfometării. Prin urmare, excomunicarea era

[condamnare la moarte, dat fiind faptul că niciun esenian

bună voie jurământul, chiar şi atunci când era respins de

ităţii sale. De fapt, aceştia din urmă îi reprimeau pe cei ce

'se considera că au primit pedeapsa potrivită.

de astfel de mod de acţiune, caracteristic esenienilor,

Testament, într-o poveste al cărei sens nu poate fi uşor

:nţa cunoştinţelor despre regulile şi pedepsele aplicate

^nimentul are loc după ce lacov, fratele lui Isus, le

cere

lor comunităţii conduse de el să îşi vândă avuţiile şi să

ii banii obţinuţi de pe urma lor. Cuplul format din Anania

at o parte din banii câştigaţi în urma vânzărilor. Aşa cum se

38

COPILUL VESTIT DE STEA

menţionează în Faptele Apostolilor, 5:1-11, Petru pare să cauzeze moartea

celor doi pentru lipsa lor de onestitate, în realitate, lucrurile s-au întâmplat

în felul următor:

Un bărbat numit Anania şi soţia lui, Safira, s-au „născut din nou" în

momentul în care au devenit membri ai comunităţii eseniene, condusă

de lacov, fratele lui Isus. Ei şi-au vândut posesiunile pentru a da bani

Bisericii, dar, conform zvonurilor, ei şi-au reţinut o parte din aceştia.

Anania a adus banii obţinuţi de pe urma vânzării şi i-a înmânat lui

Simon (Petru), care 1-a întrebat cu asprime: „De ce a umplut Satana inima

ta, ca să minţi tu Duhul Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?" Anania a

privit îngrozit, fără a răspunde.

„Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era în stăpânirea

ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai minţit oamenilor, ci lui

Dumnezeu!", i-a spus Petru.

Din acel moment, Anania a fost considerat „mort". Tocmai i se

revocase statutul de a fi fost „născut din nou", prin excomunicarea din

Biserică. A fost dat apoi afară din incinta templului şi aruncat printre cei

„morţi".

Trei ore mai târziu, soţia lui Anania, Safira, a intrat şi ea în biserică,

fără a şti că greşeala le fusese descoperită, iar soţul ei excomunicat. Petru

o aştepta:

„Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât?", a întrebat el.

Safira a confirmat că vânzarea avusese loc, dar a minţit apoi în privinţa

preţului obţinut.

„De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului?", a întrebat Petru,

„lată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor

scoate afară şi pe tine".

Femeia a fost imediat considerată „moartă", asemenea soţului ei.

Cei care mai târziu au redactat Faptele Apostolilor, fără a fi esenieni,

au interpretat greşit acţiunea lui Petru ca pe o ucidere propriu-zisă a celor

doi, nu ca pe o excomunicare datorită minciunii. Această neînţelegere

asupra sensului cuvintelor folosite de acei evrei i-a făcut pe unii creştini

să considere că principalul apostol şi-ar fi executat membrii propriei co-

munităţi. Iar atribuirea uciderii acelor oameni, pentru o abatere relativ mi-

noră, direct lui Dumnezeu ar fi pus sub semnul întrebării conceptul creştin

al unui Dumnezue iubitor şi iertător.

La fel de greşit interpretată este şi acţiunea lui Isus de a învia morţii,

ca o favoare făcută prietenilor. Povestea despre Lazăr este un exemplu

39

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

est punct de vedere. E evident că Lazăr nu murise de fapt,

tiunicat pentru o perioadă de patru zile, până când Isus i-a

aarcă printre cei „vii". La fel ca toţi ceilalţi esenieni, Isus

|rea morţilor - prin care toţi urmau să treacă la sfârşitul

enirea împărăţiei Cerurilor. E sigur că cei care L-au urmat

|regele lor, Mesia, să-i învie pe morţi, aducându-i înapoi în

idee li s-ar fi părut o nebunie,

licărea din Biserică nu era un lucru bun, nici în timpul

i, nici în cea care urma. Spre deosebire de alte comunităţi

enii credeau că, după moartea trupului, „fiii luminii" vor

trei zile în împărăţia lui Dumnezeu. Doar ei urmau să

hou viaţă în acea lume ideală, deoarece se numărau printre

Jfecţi în faţa lui Dumnezeu. Totul urma să se petreacă la fel

ntească, doar că în stare ideală - împărăţia lui Dumnezeu

, însă păcatul nu va mai exista. Cei aleşi urmau să trăiască

ri ferite de stricăciune, drept răsplată pentru că au urmat

deosebeau în mod fundamental de celelalte comunităţi

s, după cum am arătat, datorită faptului că îşi organizau

ncţie de mişcarea Soarelui, şi nu a Lunii. Josephus vor-

dul în care copiii pe care îi adoptau erau iniţiaţi în dis-

îce, şi de faptul că erau faimoşi pentru cunoştinţele lor

iul lor de viaţă, curat şi îngrijit, alături de priceperea în

cinei, i-au ajutat să trăiască mai mult. Tot Josephus

men-

i dintre esenieni au trăit mai mult de o sută de ani5.

j| Mesia esenian

hbitori de pace erau răspândiţi pe arii întinse, din Alexandria

|în Damasc, dar locaţia în care trăiau cei mai mulţi era în

rea Moartă, în zona de la cea mai joasă altitudine de pe

400 de metri sub nivelul mării. Aici, pe ţărmurile de

cestui lac extrem de sărat - în punctul cel mai apropiat

j se află aşezarea Qumran, care a dăinuit de la mijlocul

ba î.C. până în anul 68 d.C. Regiunea a fost părăsită pentru

nn anul în care Irod a devenit rege în ludeea, deoarece un

ptor dărâmase zidurile ridicate în acest avanpost părăsit

îs; Războiul evreiesc, 2:8:10.

40

COPILUL VESTIT DE STEA

- un eveniment care trebuie să fi contribuit la mânia lui Irod şi la dorinţa

de a fi martor la venirea lui Mesia cel prevestit.

în peşterile de la Qumran s-au găsit între anii 1947 şi 1956 faimoasele

Manuscrise de la Marea Moartă. Au putut fi identificate rămăşiţele a circa

870 de manuscrise. Aceste documente nepreţuite atestă faptul că esenienii

reprezentau o sectă mesianică, ce credea în Apocalipsă, ai cărei membri

se botezau şi considerau că făcuseră un „legământ nou" cu Dumnezeu.

Manuscrisele descriu modul în care ei au urmat un conducător pe care îl

numeau „învăţătorul Dreptăţii", un om care a fost contestat şi probabil

ucis de preoţimea oficială din Ierusalim.

Un fragment din manuscrisele de la Marea Moartă, dat de curând

publicităţii şi cunoscut drept „Apocalipsă Mesianică" (4Q521), face

trei menţiuni importante, care pun în legătură comunitatea eseniană cu

primele forme ale Bisericii creştine, în primul rând, în texte se vorbeşte

de un Mesia, care urma să stăpânească Cerul şi Pământul. Apoi se descrie

în mod explicit faptul că se aştepta ridicarea din morminte a celor morţi în

timpul aceluiaşi Mesia, în final, se vorbeşte de modul în care se va putea

identifica venirea lui Mesia. Manuscrisul esenian menţionează:

„El va da sănătate celor bolnavi, îi va ridica pe cei morţi şi îi

va milui pe cei săraci".

Isus a venit în ludeea din Galileea, pretinzând că ar fi fost Mesia cel

promis atunci când i-a spus lui loan Botezătorul:

„Morţii învie şi săracilor li se binevesteşte"6.

Nu poate exista niciun dubiu că, de îndată ce 1-a succedat pe loan,

Isus a înţeles că trebuia să îndeplinească aşteptările mesianice care erau

specificate în tradiţia eseniană. Aceştia din urmă se considerau „vii",

în timp ce restul oamenilor erau „morţi". Iar Isus reuşea să-i aducă pe

mulţi dintre evreii obişnuiţi la noua biserică, ridicată pentru „Poporul

lui Dumnezeu". Isus era Mesia cel războinic - noul rege care urma

să pornească războiul apocaliptic mult aşteptat, dintre marele Satana

(romanii) şi Fiii lui Dumnezeu.

Noua ordine a lumii era, în cele din urmă, anunţată.

Cuvintele lui Isus privitoare la ridicarea din moarte însemnau că El era

6 Luca, 7:22-23, Matei, 11:4-5

41

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i cel promis, care îşi va conduce întregul popor pe calea

i că trebuia să îndeplinească toate criteriile de mai jos:

e fi născut la momentul în care Shekinah a răsărit la est;

stăpânul Cerului şi al Pământului, deci al împărăţiei

i cel Sfânt se va pogorî asupra celor săraci;

i pe cei credincioşi;

||ere orbilor;

ţd şi iubitor;

fiătoşi pe cei bolnavi;

|ele bune săracilor;

tor" al „turmei" celor sfinţi care îl vor urma;

Ut „Fiul lui Dumnezeu".

piurilor străvechi ale regilor evrei, orice domnie se întindea

batruzeci de ani. Saul, David, Solomon şi alţi mari regi au

(le de timp similare, iar Moise i-a scos pe evrei din robia

Itervalul de vârstă dintre 80 şi 120 de ani.

Iptul că Isus s-a născut în anul 8 înaintea erei noastre şi şi-a

Jtea mesianică în jurul vârstei de 40 de ani, înseamnă că el

nii 35-36, când loan Botezătorul nu mai era în viaţă7. La

iii după acel eveniment, Isus a fost crucificat.

i mai sus este confirmată de ceea ce i se spune lui Isus în

T>ă loan, 8:57:

ai cincizeci de ani"

bil să adresezi astfel de cuvinte unei persoane de patruzeci li cinci de ani, ele nu ar fi potrivite pentru o persoană aflată jjizeci de ani.

jcelorlalţi esenieni, Isus a predicat evanghelia păcii şi a

t El, cât şi cei care îi urmau, ştiau că nu putea fi evitat un

Era de aşteptat ca El să conducă lupta ce urma să dureze

kt. înţelepciunea Lui se trăgea şi din cunoaşterea tradiţiilor

j conform cărora orice acţiune trebuia să fie săvârşită

Intui şi în modul potrivit. De vreme ce Isus se născuse sub

Vameş, the Brother ofJesus (lacov, fratele lui Isus)

42

COPILUL VESTIT DE STEA

lumina „stelei" Shekinah, în momentul în care a împlinit patruzeci de ani

Venus parcursese un ciclu de exact patruzeci de ani. Manuscrisul esenian

descoperit la Qumran şi cunoscut cu numele de „Legea Comunităţii"

menţionează faptul că niciun membru al colectivităţii nu avea voie să

„se îndepărteze de la hotărârea divină privind momentele stabilite; ei nu

trebuiau să acţioneze nici mai devreme, nici mai târziu de data stabilită".8

Lor li se cerea să acţioneze în armonie cu „legile Marii Lumini Ce-

reşti".9

Cei care au urmat lumina „stelei" Shekinah erau consideraţi „Fii ai

luminii" - „cei născuţi din adevăr", care urmau calea păcii, a smereniei, a

răbdării şi a bunătăţii. Toţi ceilalţi, inclusiv evreii care urmau calea Lunii

(deci şi preoţii oficiali de la Ierusalim din perioada respectivă) erau „copii

ai întunericului", născuţi „din minciună".

Manuscrisele de la Marea Moartă vorbesc despre modul în care, sub

conducerea prinţului acestei congregaţii, Fiii Luminii vor ataca armata

lui Satan - eliminându-i mai întâi pe evreii nevrednici şi apoi pe romani.

Războiul urma să fie dificil şi sângeros, până în clipa în care Dumnezeu

însuşi va interveni, pentru a aduce victoria Fiilor săi. Atunci era aşteptată

cu adevărat perioada lui Mesia, „care ne va da învăţătura dreptăţii până

la sfârşitul veacurilor". Se aştepta ca, din acel moment, toţi cei drepţi să

învie, pentru a se bucura de împărăţia Veşnică.

Isus şi-a început ultima parte a misiunii sale rezistând, timp de patruzeci

de zile, ispitelor trimise de Satana. Fiecare zi a petrecută s-a referit de

fapt la un an, iar cuvântul „ispită" poate fi înţeles printr-o „încercare a

puterilor". Isus ştia ce trebuia săvârşit. Pământul şi oamenii ce locuiau

acolo reflectau cu precizie împărăţia Cerului. Dumnezeu urma să readucă

în lume echilibrul de la început, în cer şi pe pământ. Creştinii din lumea

întreagă se roagă azi fără a înţelege că reproduc fragmente din rugăciunile

mesianice ale esenienilor:

„Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe

Pământ."

Acesta este cu siguranţă momentul pentru care regele Solomon a pus

bazele sistemului de moştenire, pe linie ereditară, a funcţiei de preot.

Familiile Stelei, alese de el, urmau să transforme în realitate viziunea

8 IQs 1:13-15 (Manuscrisele de la Marea Moartă)

9 l Manuscrisele de la Marea Moartă 12:5

43

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

jechime. Isus ştia că vremea Lui venise - anunţată cu multă

de înţelepţi, dictată de mişcările aştrilor şi de autoritatea

umnezeu. Armatele sale de pe pământ erau puţine la număr

nu aveau mcio şansă împotriva puterii „stelei" Shekinah

Ivma. Drept rezultat al încrederii neclintite pe care o avea în

Imitaţii, Isus a intrat în Templu, unde atât el cât şi discipolii

ulburări, răsrurnând tarabele comercianţilor (să ne amintim respingeau comerţul).

Ia Isus şi discipolii săi vorbeau în numele păcii, ei erau con- bpiul urma să fie înspăimântător de real. Isus i-a ales pe cinci p: cei doi cu numele de Simon, Iuda, lacov şi loan, pe care i-a j „m ai furtunii". Unul dintre apostoli, cu numele de Simon adica un om priceput în mânuirea pumnalului, în Evanghelia 12:35-38, Isus le spune apostolilor că a venit vremea pentru • pace să se înarmeze:

-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă şi fără încăl- j aţi avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic.

(să cel ce are o pungă să o ia, tot aşa şi traista, şi cel ce «abie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie."

|e, iată aici două săbii".

i după Matei, 10:34, Isus adaugă: „N-am venit să aduc pace,

fost să fie aşa. Isus nu era Mesia cel promis dacă nu asista la

împotriva Satanei. Romanii 1-au arestat pe aşa-zisul Mesia

|n pe care le vom numi „de terorism", aproape de îndată ce

început misiunea. In scurtă vreme, Isus a fost executat iar

(Ierusalim a trebuit să se regrupeze sub conducerea fratelui

I acestuia, lacov cel Pios. lacov cel Drept, fratele lui Isus

II Mesia al grupului.

s ar s

imai departe, iar evreii esenieni se gândeau la posibilitatea

^t a împărăţiei lui Dumnezeu. Nici lacov nu s-a dovedit

44

COPILUL VESTIT DE STEA

a fi Mesia, iar numele lui s-ar fi pierdut din istorie dacă nu ar fi existat un

străin care a venit la Ierusalim la câţiva ani după momentul crucificării.

Acesta era originar din Tars, capitala provinciei Cilicia, din Asia Mică,

unde religia principală era mithraismul - o formă de închinare la soare spe-

cifică persanilor, cunoscută la vremea respectivă în întreaga lume romană.

Contextul cultuul şi religios din care provenea Pavel urma să influenţeze

în mod esenţial percepţia sa asupra iudaismului. Străinul se născuse într-o

familie ce adoptase iniţial mithraismul, dar se convertise la iudaism. Fiind

evrei vorbitori de limba greacă, părinţii au dat copilului lor atât un nume

ebraic, Saul, cât şi unul grecesc, Paulos. Astăzi îl cunoaştem cu numele

de Pavel. Pavel a fost un bărbat cu un fizic robust, fiind făuritor de corturi,

dar avea unele probleme psihice. La sosirea în Ierusalim, a fost angajat de

Marele Preot saducheu din Ierusalim în funcţia de „supraveghetor", pentru

a-i ţine la distanţă pe oamenii care se opuneau religiei oficiale. Curând

a ajuns cunoscut pentru modul dur în care îi trata pe evreii aparţinând

unei secte recalcitrante, discipoli ai unui rebel executat de curând, care

prelinsese că era regele promis al iudeilor - Mesia. La un moment dat însă,

puternicul apărător al saducheilor a trecut printr-o „experienţă mistică".

Pavel trebuie să fi auzit multe despre esenianul care pretinsese că era

Mesia, cel care i-a ridicat pe morţi din mormânt, dar care avusese parte

de o moarte cruntă. Ecourile religiei mithraice, cu care se familiarizase

în copilărie, i-au revenit lui Pavel în memorie atunci când a realizat,

dintr-odată, că acestea corespundeau cu principiile iudaismului esenian.

Doar el era capabil să înţeleagă potrivirea respectivă. Familia şi dis-

cipolii lui Isus nu au înţeles lucrul respectiv, dar, într-un moment subit de

inspiraţie, Pavel a priceput că lui i se revelaseră nişte adevăruri esenţiale

şi că Dumnezeu i-a vorbit lui, doar lui.

Din descrierea experienţei „divine" a lui Pavel, şi datorită orbirii tem-

porare de care a suferit în timp ce se afla în drum spre Damasc, medicii

au tras concluzia că halucinaţiile au fost probabil cauzate de o criză de

epilepsie. Oricare ar fi fost motivul real, ideea care a pătruns în mintea

fabricantului de corturi s-a transformat în evenimentul care a dus la for-

marea unei noi religii: creştinismul.

Se pare că problema medicală de care suferea Pavel 1-a condus pe

acesta la convingerea că Dumnezeu I-a dezvăluit că misiunea lui Isus

era complet diferită de cea a lui lacov, fratele lui Isus, sau de a celorlalţi

discipoli apropiaţi ai lui Isus, care se mai aflau încă în viaţă la acea vreme.

Acest străin a pretins că Dumnezeul evreilor îi revelase doar lui adevărul,

45

AGINTII PUTERII LUI SOLOMON

-I misiunea de a-1 face cunoscut şi celor care nu se născuseră

ai proba >il datorită faptului că oamenii care ştiau adevărul nu

at nici n acar un moment:

evoit Dumnezeu ... Să descopere pe Fiul Său

:ru ca să-I prevestesc la neamuri."10

Irie că intenţiona să se facă rob tuturor, iudeu când

;ă pe iudei, şi că nu avea de gând să se supună cuiva

>v, fratele lui Isus, care era pe arunci conducătorul

i reuşească prin orice mijloc ce i-ar fi fost la înde-

morţii şi a învierii lui Isus se află în centrul religiei

serioşi ştiu că aceasta e fundamentată mai degrabă

. Un reputat expert în originile creştinismului a

st; ncă

'avei: „Să descopere pe Fiul Său întru mine"

ci rioase... ele reprezintă cu adevărat o

pretenţie

iar şi cu totul absurdă, mai ales că provine

antecedentele lui Pavel ... Părerea la care se

J exprimă un tip de interpretare ce ar putea fi

descrisă drept tradiţională sau istorică."12

itător al ti iceputurilor bisericii creştine a afirmat:

Iheliile i unt mărturia unei credinţe sau pretenţii

cărei: j Isus a fost o semi-divinitate, născut prin

fea legi )r naturii şi care a învins moartea. Această

nde încă cu credinţa primilor discipoli ai lui

u S-a revendicat în acest fel.

ivel sunt primele documente, creştine sau

de

ivitoare la originile creştinismului, care

s-au

acestea, ele sunt cel mai puţin utile pentru

rului legat de Isus."13

atre Galal

|9:2-25. }.R, The

f Bisericii l: The O

mi a Sfântului Apostol Pave!, 1:15-16.

'all ofJerusalem and the Christian Church (Căderea leru- -.reştine), S.P.C.K., 1951. ier Side oftheStoiy (Cealaltă faţă a poveştii), Cassall, 1953.

46

ind a bi

|ine, per

cu mar

fucereas

lui Iac

dorea s

l că idee?

cetători

lat pe

Iţele lui

jident,

|dinară,

om cu

; că Pa>

i bine

coresp

Iniei El i

ele lui I

jtură, pi

cu toa e

ea adev;

COPILUL VESTIT DE STEA

Pavel şi lacov au fost în contradicţie de la bun început, cel din urmă

devenind conducătorul bisericii din Ierusalim după crucificarea fratelui

său. lacov, asemenea lui Isus, era un preot ce provenea din Familiile

Stelei şi cunoştea foarte bine învăţăturile fratelui său care se înălţase la

Ceruri. Pavel însă nu asistase la evenimentele care 1-au implicat pe Isus

sau pe apostolii acestuia. El era un străin şi nu avea nici cea mai vagă

idee despre conceptul adevăratei misiuni a evreului Mesia. El nu ştia

nimic despre Shekinah, iar cunoştinţele lui despre Isus erau de mâna a

treia, într-un moment în care diversitatea sectelor şi a luptelor politice

interne erau la ordinea zilei în Ierusalim. Pavel era un om care căuta să

se dedice unei cauze, iar dacă nu a găsit vreuna care să fie pe gustul său,

a pornit să „rescrie" povestea lui Isus, în aşa fel încât aceasta să slujească

obiectivelor pe care le avea.

însă Pavel nu a fost prea original în construirea relatării sale fictive

despre Isus. Fiecare aspect al „noii" poveşti corespunde descrierilor pri-

vitoare la Mithra - zeitate binecunoscută în oraşul natal al lui Pavel, Tars.

Conform credinţei mithraice, Mithra s-a născut dintr-o fecioară, într-un

staul, la 25 decembrie, cu şase sute de ani înaintea lui Isus. El a murit şi a

înviat în ziua de Paşti, aşa încât să poată deveni mediator între umanitate

şi Dumnezeu în Ziua Judecăţii.

Această relatare fictivă a misiunii lui Isus, provenită de la Pavel, o

persoană care nu aparţinea poporului evreu şi care până de curând fusese

un duşman pe faţă al discipolilor lui Isus, a revoltat întreaga comunitate

bisericească din Ierusalim. A urmat o perioadă de confruntări puternice

între Pavel şi lacov, dar vicleanul făuritor de corturi era un om carismatic

şi un mai bun cunoscător al aspectelor legate de lumea romană decât la-

cov, care promova o formă pură, dar complexă, a teologiei acceptate de

evrei. Deoarece relatările lui Pavel nu au reuşit să aibă vreo influenţă în

ludeea, acesta a pornit într-o serie de călătorii îndelungate, într-o lungă

perioadă de timp, el a vizitat comunităţi dintr-o mare parte a lumii aflată

sub stăpânirea romană, dar mai ales din Asia Mică, modificând mesajul

original al lui Isus şi dând naştere, în mod treptat, doctrinei creştine, des-

pre care a intuit corect că va fi mai uşor acceptată de popoare cu o sen-

sibilitate diferită de cea a evreilor. Reuşita lui consta în a le vorbi oamenilor

cărora lacov nu le încredinţase încă adevăratele secrete legate de Isus şi

de mesajul original al Acestuia. Pavel pretindea că le propovăduia Evan-

ghelia celor necircumcişi - adică celor ce nu erau evrei, lăsându-1 pe lacov

să le vorbească acestora din urmă.

47

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

spândit o poveste despre un om divin din neamul evreilor,

a înviat şi s-a întors la Ceruri. Aceasta era, desigur, lipsită

ru evreii din ludeea, dar celelalte popoare ce se aflau sub in-

'1 s-au identificat cu istoria relatată de Pavel. Acest lucru s-a

i că povestea le era familiară datorită mithraismului.

ivel a fost ucis la Roma, evangheliile selectate ulterior pen-

în Noul Testament au fost scrise în Cipru, Egipt, Turcia şi

• oameni care nu călcaseră vreodată prin Ierusalim, excepţie

lelia lui loan, al cărei autor ar fi putut cunoaşte oraşul,

dat

L include descrieri exacte ale acestuia.

ea Templului

reoţii din Ierusalim lucrau la ultima etapă a noului Templu.

e acestuia erau relativ reduse, însă platforma care îl înconjura

arat gigantică. Pereţii păstraţi ai Templului Muntelui erau

pietre mari şi bine tăiate - chiar şi cele mai mici dintre

nai mult de două tone. Din loc în loc, la baza zidurilor de

ar fi în colţul de sud-vest, construcţia extrem de masivă a

area unor pietre ce cântăreau până la 50 de tone. Acestea au

şiruri alternative, aliniate pe direcţiile est-vest, nord-sud,

iarte. Zidurile au fost aşezate în fundaţii adânci, pe paturi

pentru lipirea pietrelor nu s-a folosit nici mortar, niciun alt

de legătură, stabilitatea fiind asigurată de greutatea uriaşă

e uşoara reducere a fiecărui rând de pietre cu trei până la

ri.

stodă de construcţie era atât de des utilizată în vremea lui

denumită „irodiană", fiind folosită şi ca temă decorativă

lin Ierusalim, identificate ulterior ca datând din vremea res-

ţii au muncit din greu la terminarea noului templu, ei ştiau că :->trus în războiul profeţit, în subteranul templului se găseau

e ascunse, a căror organizare le era cunoscută doar preoţilor

i seră, deoarece acolo şi-au făurit „locurile secrete", menite

ectelor importante de care ar fi avut nevoie la venirea împă-

nezeu.

(erau că „marele război" împotriva Satanei începuse deja - la

treizeci de ani după moartea lui Cristos - în anul 66.

48

COPILUL VESTIT DE STEA

Pentru evrei, stăpânirea romană şi tirania ei ajunsese la culme în anul

64, sub conducerea proconsulului Gessius Florus. Germenii „marelui răz-

boi" prinseseră rădăcini, iar evreii erau încrezători în privinţa faptului că

Dumnezeu se va arăta pentru a-i salva şi a-i răzbuna. Anul 66 a marcat de-

butul războiului împotriva opresorilor. Conflictul a izbucnit în Cezareea

şi Ierusalim, iar până la începutul lunii noiembrie forţele romane fuseseră

alungate din Oraşul Sfânt, lăsând în urmă 600 de soldaţi morţi şi pe Marele

Preot ucis datorită bănuielilor că ar fi colaborat cu romanii.

împăratul roman Nero a fost foarte nemulţumit şi a ripostat prin emi-

terea a două ordine: distrugerea Ierusalimului şi a Templului acestuia.

Pentru a reprima revolta evreilor, Nero 1-a ales pe generalul în vârstă de

cincizeci şi şapte de ani Vespasian, care urma să primească sprijin din

partea fiului său, Titus. Generalul îşi câştigase o reputaţie extraordinară

datorită rezolvării problemelor din Britania, iar spre ludeea s-a îndreptat

cu gândul de a asedia Ierusalimul.

Până spre final, evreii au ajuns atât de aproape de câştigarea luptei

încât romanii au fost nevoiţi să facă apel la toate forţele militare pentru

a-şi asigura victoria. Romanii erau conştienţi de faptul că, dacă evreii

urmau să-şi câştige independenţa, întregul imperiu s-ar fi ridicat imediat

împotriva lor.

Comanda trupelor evreieşti i-a fost încredinţată şi lui Josef ben Matthias

(Mathitjahu). însă patrioţii evrei extremişti nu au fost mulţumiţi cu măsurile

relativ blânde, aplicate în război de acest om iubitor de pace. Masacre şi

contramasacre sângeroase s-au succedat cu o cruzime de neimaginat.

Evreii au dat dovadă de un curaj şi de o inteligenţă care au fost în

măsură să contracareze până şi cele mai surprinzătoare manevre ale legi-

unilor romane. Acestea au suferit pierderi uriaşe, dar au reuşit, în numele

măreţiei Romei, să îşi continue înaintarea, ocupând oraş după oraş.

Pentru suferinţa ce le-a fost cauzată, romanii s-au răzbunat masacrând

populaţia fiecărui oraş, fără a le da oamenilor posibilitatea de a se preda,

chiar dacă evreii ar fi optat pentru acest lucru. După primul an de luptă,

Gabara, lotapata, lafa, Tariceea, Giscala, Gamala şi Jopa deveniseră

oraşe-fantomă, iar romanii îşi redobândiseră controlul asupra Galileei,

Samariei şi ţărmului de la vest de ludeea. în cursul anului următor,

Vespasian a reuşit să recucerească toate oraşele, doar cetăţile Herodium,

Machareus, Masada şi Ierusalim nefiind încă învinse.

Esenienii continuau să creadă în prezicerile străvechi, conform cărora

războiul urma să fie aproape pierdut înainte ca Dumnezeu să le trimită

49

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ilă, aşa că au început procesul ascunderii documentelor şi a

iportante ale Templului pe care puseseră stăpânire.

||:ă ce timpul trecea, losef ben Matthias a început să fie îngri-

a războiului, prevăzând catastrofa care îi aştepta pe evrei.

bbat orientarea, alăturându-se romanilor, în speranţa că va pu-

bzastrul care urma să se abată asupra poporului său. în rândul

l fost cunoscut cu numele de Josephus Flavius, iar mai târziu a

faimos istoric al evreilor.

zboiul părea pierdut pentru evrei, aceştia au început să spere că

feţie va deveni realitate. Romanii şi-au abătut puţin atenţia de

'existau zvonuri că Roma se confrunta cu probleme. Legiunile

aniole, alături de gărzile pretoriene, se răsculaseră împotriva

l'Nero, forţându-1 să plece din capitala imperiului. Senatul 1-a

jîmpărat inamic public, iar acesta s-a sinucis în ziua de 9 iunie

. confruntărilor în războiul cu evreii i-a permis lui Vespasian

ta la Roma, unde a devenit împărat, lăsându-1 în ludeea pe fiul

Jerioada de acalmie a fost de scurtă durată, căci Titus a pornit

6ra Ierusalimului în primăvara anului 70.

aoment, Oraşul Sfânt era plin de oameni, datorită sărbătorilor

l când Titus a blocat accesul la resursele de apă şi hrană, masele

aflate sub asediu au suferit cumplit. Cei care au încercat să se

l fost crucificaţi în faţa zidurilor, spre a servi drept exemplu

orni scrierilor lui Josephus, foametea a fost atât de cruntă încât,

;mt dat, o mamă a mâncat din carnea propriului ei prunc.

dorea distrugerea Templului, şi a promis să-i cruţe pe evrei

l care aceştia nu ar mai fi opus rezistenţă. Josephus a fost trimis

jpcerca să-şi convingă poporul să capituleze - dar evreii au

Brand în intervenţia lui Dumnezeu în favoarea marii lor cauze.

tanţii evrei loan din Giscala şi Simon Ben Giora au luptat cu

bere, atrăgând duşmanii în strâmtori: atunci când zidurile erau

pdatorii erau forţaţi să intre în mici cotloane, unde puteau fi

jfişi imediat. Cu toate acestea, înaintarea numeroaselor armate

la putut fi stopată, iar multe clădiri au fost incendiate, în ziua de

Io august 70, până şi Templul a fost cuprins de flăcări.

Ia zi, evreii nu au mai adus niciodată jertfe Dumnezeului lor.

Lipte crâncene, întregul oraş a căzut în luna septembrie a anu-

|şul Sfânt a fost ocupat şi incendiat, iar Legiunea a X-a şi-a

50

COPILUL VESTIT DE STEA

organizat tabăra pe locul fostului templu, care a fost făcut una cu pământul.

Romanii au ucis cu sabia fiecare bărbat, femeie sau copil care le-a ieşit în

cale. Josephus a menţionat faptul că, din cele două milioane şi jumătate

de oameni adunaţi în oraş cu ocazia sărbătorii Paştelui, un milion au pierit

în timpul asediului, iar 347.000 şi-au pierdut viaţa în alte părţi. Dintre cei

rămaşi, 97.000 au fost luaţi în captivitate, iar 11.000 au murit de foame.

Totuşi Josephus ne mai spune că, şi după ce templul a fost distrus,

labirintul subteran de tuneluri a fost folosit drept loc de ascunzătoare de

mulţi dintre luptătorii evrei:

Acest Simon (ben Giora) a locuit în oraşul de la suprafaţă în

timpul asediului; dar atunci când armata romană a pătruns

în interiorul zidurilor cetăţii, jefuind întregul oraş, el, alături

de cei mai credincioşi prieteni şi de câţiva cioplitori în piatră,

care au luat cu ei uneltele necesare meşteşugului lor şi suficien-

te provizii pentru mai multe zile, a coborât într-unul dintre

pasajele secrete.

Apoi Josephus spune că Simon şi tovarăşii săi au apărut pe neaşteptate în

mijlocul taberei romane, aflată chiar pe locul fostului templu:

Simon... şi-a îmbrăcat haina albă, peste care şi-a legat o man-

ta roşie şi a ieşit din pământ chiar în mijlocul lor, exact în

locul în care odinioară se ridicase templul. Spectatorii, luaţi

prin surprindere la început, au rămas nemişcaţi; apoi, însă,

s-au apropiat de el şi 1-au întrebat cine era ... Apariţia Iui

Simon din subteran a dus, printre altele, la descoperirea mai

multor rebeli în pasajele subterane, în timpul acelor zile.14

Simon îmbrăcase veşmântul alb al esenienilor şi se acoperise cu mantaua

purpurie, emblema regilor. Haina albă şi mantaua purpurie fuseseră cu

siguranţă pregătite dinainte deoarece, chiar şi în acel moment, Simon şi

cei care îl urmau mai nădăjduiau în intervenţia lui Dumnezeu pentru a

transforma o înfrângere grea într-o victorie a Fiilor Luminii.

Simon s-a înşelat, însă nici el, nici vreunul dintre oamenii lui nu le-au

dat romanilor indicaţii despre minunile ascunse în adânc, în pasajele se-

crete de sub Muntele Templului.

14 Aceste două citate au fost preluate din Războiul evreiesc.

51

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

j 66 şi 70 d.C., o mare parte din populaţia evreiască a fost

abie, însă Noul Testament nu face nicio aluzie la dispariţia

|re au format însăşi baza creştinismului, mulţi dintre aceştia

lla botezul, predicile şi crucificarea lui Isus. Suntem de păre-

de omisiune, exceptând probabil pasajul din Evanghelia

i 1:20, unde se face referire la aceste evenimente în forma

•făcute de Isus, demonstrează faptul că noile evanghelii ale

Ii nu au nicio legătură cu evreii şi căutarea acelui Mesia pe

au. Iar făuritorul de corturi din Tars a creat dintr-o nălucire o

Iţă a unei vechi religii bazate pe misterii, dând naştere până

i dintre cele mai răspândite religii din lume.

din afara Israelului care au aflat ciudatele interpretări ale

Irivinţa vieţii şi morţii lui Isus au fost libere să răspândească

l povestea inventată, pentru că mai rămăseseră puţini oameni

au adevărul. Străinii 1-au adoptat pe „Mesia din neamul

; propriul lor Mântuitor, dar nu s-au considerat o sectă evre-

acces la o versiune trunchiată a poveştii Fiilor Luminii, ei au

poporului evreu, mergând până la a-1 face, în mod eronat,

• uciderea propriului lor Mesia, urmaş al regelui David.

lecţii Familiilor Stelei muriseră. Mulţi dintre ei se refugiaseră

câţiva au rămas în ludeea, în speranţa că ar putea izbucni

|i. La mai puţin de jumătate de secol după războiul dintre

, anul 132 d.C., un alt membru al Familiilor Stelei credea că

i să iasă în lume sub chipul lui Mesia. Numele lui era Simon

: a preluat titlul de Bar Kohba - „Fiul Stelei".

fee asigura că armata lui era formată doar din cei mai neîn-

pri, Fiul Stelei a hotărât că doar aceia care îşi vor smulge

mâna dreaptă muşcându-1 pot fi consideraţi demni de a fi

iurile armatei sale. 200.000 de oameni au trecut acest test.

s-a renunţat la această probă, iar la încheierea recrutărilor

j/ea o armată enormă, formată din 580.000 de luptători neîn-

nou mesia şi-a început atacurile prin ocuparea, rând pe

ne din ţară, a unor fortăreţe şi oraşe, până când a reuşit să

: întreaga Palestina pentru evrei şi Dumnezeul lor.

roman Hadrian a ripostat prin trimiterea celui mai bun

52

COPILUL VESTIT DE STEA

general al său, lulius Severus, tocmai din Britania. Au fost adunate do-

uăsprezece legiuni din Egipt, Britania, Siria şi alte regiuni, care erau gata

să ia parte la bătălie. Datorită numărului mare de insurgenţi evrei, în loc

să pornească la un război deschis, Severus a asediat fiecare fortăreaţă,

blocând sursele de hrană, până când forţele evreilor au slăbit. Doar în

momentul în care a atacat punctele centrale s-a angajat la un război direct.

Romanii au demolat toate cele 50 de fortăreţe ale evreilor şi 985 de sate.

însă şi ei au suferit pierderi importante, iar Hadrian nu a trimis Senatului

obişnuitul său salut „Eu şi armatele suntem bine".

în final, Bar Kohba s-a retras într-o zonă fortificată din Ierusalim,

numită Betar, care era considerată impenetrabilă, însă şi aceasta a căzut.

O jumătate de milion de evrei au murit pe câmpul de luptă. Restul

au fost vânduţi ca sclavi, s-au ascuns în peşteri sau au fugit în alte ţări.

Existenţa poporului evreu pe teritoriul său ancestral se încheiase.

Hadrian a reconstruit Ierusalimul, închinându-1 planetei Jupiter, nu-

mindu-1 Aelia Capitolina. Evreilor le-a fost interzisă apropierea de oraş.

însă Biserica Ierusalimului nu pierise. Unnumăr restrâns, dar important,

de discipoli ai lui loan, Isus şi lacov supravieţuiseră. Comunitatea numită

în mod obişnuit a ebioniţilor (de la ebraicul Ebyonim, adică „cei săraci")

şi-a continuat existenţa în provincia romană ludeea (o regiune mai extinsă

decât ludeea, care fusese concentrată în jurul Ierusalimului), în timpul

primelor secole d.C.

Din punct de vedere teologic ebioniţii au fost în conflict cu creştinii

lui Pavel şi cu gnosticii, chiar înainte de distrugerea Ierusalimului. Mai

mulţi cercetători moderni, printre care Hyam Maccoby, Robert Graves,

Hugh Schonfield şi Keith Akers sunt de părere că ebioniţii au respins

învăţăturile lui Pavel din Tars şi le-au păstrat pe cele transmise de loan,

Isus şi lacov cel Drept.

Departe de tulburările de pe Pământul Sfânt, preoţii Familiilor Stelei

şi-au continuat existenţa. Ei trebuiau să aştepte momentul potrivit pentru

continuarea misiunii sfinte şi pentru aşezarea bazelor noii ordini a lumii lui

Dumnezeu, în secolele care au urmat, puterea Romei imperiale a început

să scadă, însă cultul făuritorului de corturi a devenit tot mai puternic.

Familiile Stelei aveau de luptat acum cu puternica religie a creştinilor.

53

iL3

:ru salvarea

imperiu

Hm Tars a fost cea mai importantă personalitate din istoria creş-

|imci înseamnă că locul al doilea ar trebui să fie ocupat de un

roman, numit Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus

nai ales sub numele de Constantin I.

|in s-a născut la Naissus (azi Niş, în Serbia), în 27 februarie

iu, Constantius Chlorus, era general în armata romană, iar

ena, era fiica unui hangiu care s-a alăturat armatei.

)5, Constantius a fost numit cezar al Occidentului, dar a murit

hor, la 25 iulie, la Eboracum (York), în Britania, unde purta

| triburile picţilor din Scoţia. Fiul său Constantin, în vârstă de

itru de ani, se afla lângă patul de moarte al tatălui său în ziua în

loiale memoriei celui răposat 1-au proclamat împărat. Relaţiile

lantin şi celălalt împărat, Licinius, au devenit conrlictuale şi

|st ucis în anul 324. Noul împărat al ambelor părţi (de est şi de

periului Roman a demarat numeroase reforme administrative

Inclusiv restructurarea armatei şi separarea responsabilităţilor

ivile, o modificare concepută în special pentru a reduce posi-

|ducătorilor militari de a acapara puterea. Noul guvern cen-

-yndus direct de Constantin şi consiliul acestuia, cunoscut sub

le sacrum consistorium.

54

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

Constantin şi religia

După ce a realizat schimbări majore în privinţa funcţionării administraţiei

civile şi a celei militare, Constantin şi-a îndreptat atenţia asupra proble-

melor religioase, cu scopul de a crea o stabilitate cât mai mare în rândul

cetăţenilor pe care îi conducea. Constantin era adeptul unui cult solar, bazat

pe venerarea unui Deus Sol Invictus („Zeul Soarelui Invincibil"), numit

mai simplu Sol Invictus — o religie care era fie strâns legată, fie identică

mithraismului. Această religie fusese introdusă de împăratul Aurelian

ca principală religie oficială a Imperiului, în vremea în care s-a născut

Constantin. Aurelian inaugurase templul închinat zeului Sol Invictus la

Roma în ziua de 25 decembrie a anului 274, în cadrul unui festival numit

Dies Natalis Solis Jnvicti sau „Naşterea Soarelui Invincibil".

La 7 martie 321, Constantin a decretat că ziua de duminică (Dies Soli

pentru romani) urma să fie zi de odihnă, în cinstea zeului Soare. El a

afirmat:

„în sfânta zi a Soarelui, magistraţii şi locuitorii oraşelor să

se odihnească, iar atelierele să fie închise. Spre deosebire de

aceştia, agricultorii îşi pot continua munca, deoarece uneori

nu toate zilele sunt potrivite pentru strângerea cerealelor sau

plantarea viilor; ca să nu se piardă momentul potrivit pentru

astfel de activităţi, iar darurile cerului să se piardă."

Fără îndoială, cultul lui Sol Invictus şi religia bazată pe misterii a lui Mithra

erau foarte răspândite pe teritoriul Imperiului Roman la vremea în care

Constantin a ajuns la putere, deşi acestea nu erau singurele. Creştinismul

prospera alături de ele, chiar dacă nu într-o formă organizată. Existau

diferite variante, născute în urma activităţii misionare a lui Pavel, şi se

aflau în circulaţie numeroase „evanghelii" şi alte texte religioase.

Putem fi siguri că Familiile Stelei au continuat să fie active în timpul

acestei perioade, nu doar în interiorul şi în împrejurimile Ierusalimului, ci

şi mult mai departe, spre vest. Investigaţiile de ordin istoric şi arheologic

cu privire la trecutul îndepărtat al Franţei şi Marii Britanii au indicat faptul

că, de foarte devreme, creştinismul a fost prezent şi în aceste locuri, însă

forma acestuia era foarte diferită de modelul propovăduit de Pavel. După

cum vom vedea în cele ce urmează, dezvoltarea creştinismului culdean

în extremitatea celtică a Europei a oferit un adăpost sigur preoţilor din

55

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

iei, în provincii care erau atât de îndepărtate încât nu puteau

itrolate de episcopiile care se dezvoltau mult mai la est. 1 creştinilor a luat sfârşit în mod oficial în anul 313, când

j n, cât şi partenerul său la conducerea imperiului, Licinius,

ureună Edictul de la Milano, prin care creştinismul devenea

.ta în Imperiul Roman. Faptul că Elena, mama lui Constantin,

avut probabil o influenţă considerabilă.

;t în general tolerantă în privinţa diverselor credinţe adoptate

săi cetăţeni. Primii conducători romani nu numai că au ac-

fiecărui individ de a practica religia pe care o dorea, ci şi

iţi locale aduse la Roma din regiunile îndepărtate, pe care

panteonul lor. In ce-i priveşte însă pe împăraţii secolelor

au ar fi reacţionat în mod diferit în privinţa creştinismului

i :estuia nu ar fi negat posibilitatea ca împăraţii înşişi să fie

dacă ar fi acceptat că oamenii trebuiau să se supună mai

conducătorilor acesteia. Sunt bine cunoscute cuvintele prin

liniat diferenţa dintre Dumnezeu şi împăraţii lumeşti: „Daţi

ce este al lui Dumnezeu, şi cezarului ce este al cezarului".

ilţi creştini ar fi dorit să trăiască în pace şi respectând legile,

in secolele I-III d.C. au fost cuprinşi de indignare la refuzul 1 accepta prerogativele divine sau autoritatea supremă. Zeci,

e mii de creştini au murit în închisorile imperiului, sau au

în amfiteatre sau la margini de drum - mulţi dintre aceştia

ăţăturile evreului Isus, despre care nu ştiau aproape nimic,

as care a înviat din morţi, imaginat de Pavel din Tars.

a fost un om pragmatic, indiferent la religiile care erau

tre supuşii săi, dar ţinea la conformitate. El a intuit capaci-

mlui de a se transforma într-o religie stabilă şi universală,

ntrolată de la Roma. El mai ştia şi că acel lucru nu se putea

vreme cât exista o largă varietate de credinţe diferite, chiar

or ce credeau că omul Isus era totodată şi Dumnezeu.

|a unei credinţe: Sinodul de la Niceea

suşi Constantin a prezidat primul sinod ecumenic al bisericii

Niceea (oraşul Iznik din Turcia de astăzi), care reprezenta

adunare a episcopilor şi liderilor Bisericii de până atunci.

56

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

Episcopii din Europa, Africa de Nord şi Asia care s-au întâlnit la Ni-

ceea, urmau să aibă o influenţă majoră asupra dezvoltării unui cult religios

cu o vechime de doar trei secole, în această perioadă de timp relativ scurtă,

creştinismul a învăţat să se adapteze circumstanţelor care predominau şi

să păstreze elemente „locale" în multe dintre regiunile geografice unde

prinsese rădăcini, în unele regiuni, la Roma de exemplu, noua religie

adoptase elemente specific „latine", deoarece interpretarea promovată de

Pavel prin prisma influenţelor mithraice s-a potrivit foarte bine credinţei

legate de Sol Invictus.

Astfel, nu numai că duminica (ziua Soarelui) a înlocuit pentru creştini

ziua Sabatului, ci a fost admisă şi reprezentarea lui Isus şi a diverşilor sfinţi

cu un soare strălucitor deasupra capului, ca semn al sfinţeniei. Imaginea

acestui soare a devenit pentru creştini o „aură". Primele reprezentări ale

lui Isus se aseamănă cu zeul Soare al grecilor, Helios, care îşi mâna carul

de aur pe cer în fiecare zi. Helios era echivalentul direct al zeului roman

Sol, în jurul căreia se dezvoltase cultul lui Sol Invictus.

Sarcina principală a lui Constantin a fost aceea de a decide care do-

cumente să intre în alcătuirea „Cărţii Sfinte" a noii religii romane, care

urma să fie numită pe scurt „Biblia" - cuvânt care în limba greacă înseamnă

„cărţi". Deoarece existau atât de multe variante, o parte dintre acestea au

trebuit să fie complet eliminate, iar materialul din evangheliile rămase tre-

buia să fie prelucrat cu mare atenţie. De exemplu, Evanghelia după Filip,

care fusese acceptată de grupurile gnosticilor până la acel moment, a fost

respinsă, la fel cum s-a întâmplat şi cu gnosticismul, din cauza ereziilor de

care era învinuit. Evanghelia după Filip cuprinde un pasaj remarcabil, în

care discipolii se plâng de faptul că Isus pare să o prefere pe Măria Mag-

dalena, sugerându-se că aceasta i-ar fi fost soţie.

Evanghelia ebioniţilor, cunoscută în rândurile Familiilor Stelei, moşte-

nitoare ale credinţei şi ideilor regelui Solomon, a fost o altă scriere respinsă,

învăţatul din secolul IV, Epifanie, a descris această carte, despre care a pretins

că ar fi fost o versiune „falsificată şi mutilată" a Evangheliei după Matei,

excluzând datele privitoare la naşterea lui Isus şi la momentul învierii.

Cu toate acestea, Familiile Stelei, formate din preoţi evrei ereditari,

şi care făcuseră parte din adevărata Biserică Ebionită a Ierusalimului,

ştiau că Isus fusese un mare învăţător - însă nu la fel de important ca

fondatorul „Căii": loan Botezătorul. Ei considerau că la conducerea bise-

ricii din Ierusalim s-au succedat loan, Isus şi apoi lacov, şi respingeau

toate elementele mithraice care fuseseră adăugate vieţii lui Isus. Aşa că

57

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Ic i aşa-numita „falsificare" a adevărului, cuprinsă în scrierile

reprezinte de fapt o primă versiune a Evangheliilor, care îi

>tanţă lui loan Botezătorul şi nu includeau pasajele fictive

ultul mithraic străin, adăugate de Pavel. Este posibil ca

oă Matei - considerată de cercetători drept cea mai evreiască

:liile creştine - să fi fost mult modificată prin includerea

care Matei nu le-a scris niciodată.

m foarte cunoscut de mulţi dintre creştinii din acele vremuri,

creştinii din Ierusalim, era Cartea lui Enoh. Aceasta a stat

ilor străvechi pe care se bazau Familiile Stelei. Şi Cartea

t respinsă din versiunea oficială a Bibliei, iar exemplarele

st distruse.

Q cincisprezece cărţi au fost fie modificate, fie distruse de

Je episcopii care au realizat Noul Testament în forma pe

cern astăzi. Fiecare carte inclusă a devenit o „evanghelie

cele care au fost respinse au fost denumite „eretice".

•ezintă momentul unei întâlniri mai mult sau mai puţin des-

astantin şi episcopi, deşi e posibil ca multe dintre deciziile

>are la direcţia pe care creştinismul trebuia să o urmeze,

au

, -aţele uşilor închise. Forma finală a canonului creştin a fost

i.i Niceea, cât şi în anii imediat următori,

la Niceea, sprijinit de romani şi influenţat de ideile lui Pa-

linimalizeze rolul lui lacov, fratele lui Isus, şi să exagereze

istolului Simon Petru. Secretarii lui Constantin au ajuns la

; dntr-o editare judicioasă, se va putea stabili o succesiune de

onducerea Bisericii, bazată pe cuvintele ambigue ale lui Isus,

nai mult ca sigur o adăugare ulterioară la Evanghelia după

astă piatră voi zidi Biserica mea" (Matei, 16:18). Se pretinde

orit în final la Roma, unde a devenit supraveghetor (episcop)

acolo şi, în cele din urmă, primul papă. Prin acest mijloc,

••ei primeau mandatul de la însuşi Isus, şi astfel dreptul lor

Bisericii creştine putea fi privit drept incontestabil, în

plus,

> voriza Roma, ceea ce corespundea intenţiei lui Constantin.

-sta un lucru care ar fi putut pune sub semnul întrebării

ei de a-şi exercita puterea şi controlul asupra credincioşilor:

misă de adevăraţii descendenţi ai lui Isus. E sigur faptul că

; ;aţilor de la Niceea nu erau intenţionat lipsite de onestitate,

/emea respectivă nu exista conceptul de „adevăr" absolut

58

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

- adevărul era acceptat în funcţie de nevoile de ordin politic. Dovezile şi

documentele pe care s-au bazat acei oameni sugerau cu fermitate că Isus

fusese căsătorit şi avusese copii - dar o astfel de situaţie ar fi făcut ca

descendenţii lui Petru să devină complet lipsiţi de importanţă, deoarece

urmaşii pe linie de sânge ai lui Mesia ar fi contrazis pretenţiile Romei în

privinţa deţinerii întâietăţii. Drept urmare, Evanghelia după Filip a fost

respinsă, la fel ca şi alte documente sau pasaje care făceau referire la

faptul că Isus ar fi putut avea o familie şi copii.

Ritualurile mithraice

în ciuda interesului faţă de rezolvarea problemelor legate de creştinism,

nu e certă convertirea lui Constantin la această religie - conform tradiţiei,

el a fost botezat pe patul de moarte, la 22 mai 337, însă poate fi vorba doar

de o legendă care a izvorât în mijlocul unei biserici ce îşi datora puterea

intervenţiei acestuia. O privire mai atentă asupra vieţii împăratului de

dinainte şi de după momentul Niceea demonstrează faptul că el a continuat

să practice varianta „Sol Invictus" a mithraismului, pe care o adoptase în

tinereţe. Chiar şi după Sinodul de la Niceea, Constantin şi-a menţinut

titlul tradiţional de Pontifex Maximus, deoarece marele preot al lui Apollo

şi banii lui au continuat să fie închinaţi vechii religii: SOLI INVICTO

COMIŢI, „Invincibilului Soare, Ce stă alături de împărat".

Zeul Mithra provine din zoroastrism, o veche religie a persanilor, a

căror zeitate supremă a fost Ahura Mazda. Cu trecerea vremii, a început să

se creadă că Mithra era egal zeităţii supreme. Povestea vieţii lui Mithra era

cunoscută cu secole înainte de naşterea lui Isus. Despre acesta se spunea

că s-a născut într-o peşteră, din mamă fecioară, în ziua de 25 decembrie, şi

că păstorii au venit să se închine la naşterea sa. Acestei zeităţi i se atribuia

puterea de a salva suflete şi se spunea că fusese ucisă la momentul din an

în care astăzi se sărbătoresc Pastele, iar după trei zile a înviat din moarte.

Prin intermediul cultului închinat lui Sol Invictus, mithraismul s-a

contopit aproape în totalitate cu creştinismul, inclusiv în privinţa idealurilor

cu privire la smerenie şi dragostea frăţească, botez, împărtăşanie, utiliza-

rea apei sfinţite şi credinţa în nemurirea sufletului, Ziua de Apoi şi

înviere. Mithraiştii credeau de asemenea în viaţa veşnică şi în Rai, ca şi în

chinurile îndurate de păcătoşi după moarte. Multe dintre aceste credinţe şi

ritualuri erau specifice mithraismului şi nu au fost afirmate oficial ca parte

a credinţei creştine decât în secolul al IV-lea.

59

, AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

î1 î niciun dubiu în privinţa faptului că marele ideal al lui

t unirea minţilor şi sufletelor supuşilor săi prin amalgamarea

Iţe credinţe şi practici cu putinţă într-o religie unică, fapt

ă apoi un merit al imperiului. El a avut strălucita intuiţie

lui Jupiter din Roma, druizii din vestul îndepărtat sau o

i: se închina la Isis, Demetra sau Mithra vor accepta în cele 1 ui lui Isus, datorită faptului că anumite aspecte ale acestuia

i imiliare. Lui Mithra oamenii nu i se închinau atât de deschis,

stradă, ca lui Isus. Dimpotrivă, pentru a deveni un adept

Mithra, un aspirant trebuia să devină mai întâi familiar cu

: uitaţi de adorare, toate acestea secrete. Mithraismul a fost

: itâi doar de soldaţii romani şi de lucrătorii din administraţie,

i a la această religie a dobândit un caracter marţial pronunţat,

ie lui Mithra aveau acces doar bărbaţii, femeile neavând

re în ceremoniile ce aveau loc acolo. Mithraismul a avut

\e în comun cu celelalte religii bazate pe misterii, care erau

teritoriul întregului imperiu, dar, la fel ca acestea, nu putea

t unealtă politică.

ichinate Iui Mithra erau mici, adesea subterane sau construite

>ă se asemene unor peşteri. Ele puteau fi întâlnite pretutindeni

ia, până în îndepărtata Britanic, însă doar recent a început să

i i olul acestor structuri mici, dreptunghiulare. Templele mithra-

i ari de scaune de-a lungul a două părţi, partea centrală şi cea

lisate libere, deoarece acolo erau oficiate ceremonii puţin înţe-

. mithraice care au fost scoase la iveală în urma excavaţiilor

că în ele puteau să încapă cel mult 40 de oameni.

; ;ut faptul că existau diverse „grade" de iniţiere în mithraism.

robabil în număr de şapte, prin raportare la corpurile cereşti

cea vreme: Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter

ta iniţiaţi în primul grad al acestei religii, aspiranţilor li se

parte la ceremoniile de bază, însă cei care oficiau erau aleşi

or ce primiseră învăţătura necesară parcurgerii tuturor celor

singura parte din ceremonial despre care ştim câte ceva este

a acţiunii lui Mithra de a ucide un bou sacru, dar chiar şi

ia! ciudat rămâne în esenţă un mister.

îl a fost o religie la care participau exclusiv bărbaţii, însă

•spondent dedicat femeilor, format în jurul zeiţei frigiene

:ută credincioşilor ei drept „Maica Domnului". Preoţii lui

60

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

Mitra erau numiţi „taţi", iar preotesele Cybelei erau „mame". Faptul că

cei care au dat formă cultului romanizat al lui Isus sunt cunoscuţi drept

„Părinţi ai Bisericii" nu mai pare deloc surprinzător. Până în ziua de astăzi,

preoţii romano-catolici se adresează unul altuia cu apelativul „părinte".

După botezarea şi iniţierea în misteriile lui Mithra, novicelui i se mar-

ca fruntea cu semnul crucii, pe linia ecuatorului eliptic şi a celui ceresc.

Mithraiştii mai aveau o sărbătoare a dragostei, în cadrul căreia se aduceau

bucăţi de pâine decorate cu cruci şi vin - trupul şi sângele lui Mitra.

Pe măsură ce vremea trecea, momentul trecerii de la denumirea de

mithraism la cea de creştinism, realizată de Constantin, a fost aproape uitat,

însă lipsa de originalitate în privinţa principalelor aspecte ale biografiei

lui Isus a determinat autorităţile Bisericii să semneze o bulă papală (decret

papal) pentru a explica acest lucru. Conform acestei bule, povestea despre

Isus era cea originală, însă diavolul 1-a aşezat prin vicleşug pe Mithra mai

în urmă în decursul istoriei decât ar fi trebuit să fie, special pentru a cauza

necazuri şi a-i face nesiguri pe adevăraţii creştini! Desigur, aceste idei nu

au sens şi este o realitate faptul că naşterea într-o iesle, din mamă fecioară,

crucificarea şi învierea după trei zile - şi o mulţime de alte tradiţii şi cre-

dinţe asociate cu viaţa lui Cristos - au apărut mai întâi în cadrul religiei

mithraice şi au fost ataşate ulterior mitului lui Isus. \

Triumful bisericii romane

în decurs a numai câteva luni, Constantin şi-a atins toate scopurile pro-

puse. El spera cu siguranţă că religia creştină se va răspândi mult mai

departe în lumea cunoscută, dar a decis mutarea centrului creştinătăţii din

Palestina, unde cultul a început să se dezvolte, la Roma. Din acel moment,

orice persoană care dorea îndrumare şi reglementări trebuia să ceară

aprobarea Bisericii din Roma, oraşul care era în acelaşi timp şi centrul

administraţiei civile şi legale. Astfel Constantin urmărea reabilitarea

importanţei şi relevanţei Romei, cât şi asigurarea de noi puncte de sprijin

pentru imperiul confruntat cu probleme.

Este foarte probabil ca unii dintre participanţii la Sinodul de la Niceea

să fi fost în legătură cu Biserica Ierusalimului, dar era vorba de oameni

care învăţaseră să tacă. Adevărata natură a vieţii şi misiunii lui Isus

reprezenta un blestem pentru Roma, fiind atât de mult pusă în legătură cu

revoltele constante ale iudeilor şi cu distrugerea, în final, a ţării acestora

de către legiunile romane, încât menţionarea ei - chiar la o distanţă de trei

61

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

fi atras fără îndoială moartea celor care ar fi făcut acest lucru.

iliilor Stelei au înţeles curând că trebuiau să fie atât răbdători,

ioşi, dacă doreau ca Noul Ierusalim să se mai devină vreodată

i erau conştienţi de faptul că forma romană a creştinismului

de ostilă pe cât le era imperiul însuşi. Influenţa familiilor era

Iar, aşa cum urma să se întâmple în numeroasele secole ce au

scunsă şi subtilă în mod deliberat.

Kminin

ui Sinodului de la Niceea, creştinii se închinau deja Sfintei

ttoscută nouă astăzi ca fiind formată din Tatăl, Fiul şi Duhul,

l, Sfânt, încă de la începuturi, creştinismul a fost mult influenţat

si de limba greacă, care era un fel de lingua franca în partea

(imperiului Roman. Celei de-a treia părţi componente a Treimii,

îiserica să adopte în cele din urmă termenul „Spiritul Sfânt",

adesea Sophia, un substantiv feminin grecesc, care înseamnă

jţelepciune. Acest concept străvechi poate fi întâlnit în Vechiul

şi a reprezentat un element central al gândirii gnostice,

i se închinau lui Mithra au acceptat un lucru pe care primii

u considerat firesc şi care era evident pentru familiile Stelei

tea fi vorba de vreun Tată sau un Fiu în absenţa unei Soţii şi a

;. Nu există nimic special în legătură cu acest lucru care era o

rtantă a altor religii bazate pe misterii, care s-au răspândit în

ioadă cu mithraismul şi creştinismul. Printre acestea, cea mai

dintre cele care au înflorit în perioada creştinismului timpuriu

sntată de misteriile zeiţei Demetra, o sărbătoare ce avea loc în

ecare an.

a, care înseamnă pur şi simplu „Mama Glie", era o

zeitate

erată în cea mai mare partea a Europei şi a Asiei încă din

. funcţie de zonă, este posibil ca „Marii Zeiţe" să i se fi asociat

ie. Nu există niciun dubiu asupra faptului că aceasta a ocupat

Linte în viaţa oamenilor timp de mii de ani. Venerarea ei s-a

din Europa spre Creta minoică şi spre ţărmurile Canaanului,

Ht îmbrăţişată cu entuziasm, în special de fenicieni. Ea le-a fost

strămoşilor evreilor, care au păstrat în memorie ideea „unirii

||tre principiul masculin şi cel feminin, care avea loc, aşa cum se

lomentul apariţiei „stelei" Shekinah.

62

S

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

Până la momentul în care Demetra a devenit o zeitate proeminentă,

perioadă pe care o numim acum „clasică" în istoria Greciei (începând cu

anul 500 î.C.), conceptul Marii Zeiţe era deja cunoscut de mii de ani, iar

cultul Demetrei a ajuns să reflecte o mare parte din elementele esenţiale

ale venerării zeiţei. O poveste răspândită relata că Demetra ar fi fost zeiţa

vegetaţiei şi ar fi acordat o atenţie deosebită umanităţii. Ea avusese o fiică,

Persefona, care a fost răpită de Hades, zeul lumii subterane. Furioasă,

Demetra s-a adresat fratelui lui Hades, Zeus, regele zeilor, pentru a cere

eliberarea fiicei sale. Zeus a fost de acord să intervină, dar a anunţat că

Persefona nu putea părăsi lumea subterană decât îndeplinind condiţia de

a nu mânca nimic în perioada întemniţării sale acolo. In cele din urmă a

reieşit că fiica Demetrei a fost păcălită să mănânce un sâmbure de rodie,

iar Zeus a hotărât ca din acel moment Persefona să petreacă o treime din

an în Hades şi celelalte două treimi alături de mama sa.

Se spunea că Demetra a fost şi continuă să fie atât de îndurerată de

faptul că fiica ei stă închisă o treime din an în lumea subpământeană,

încât opreşte creşterea întregii vegetaţii. Astfel explicau grecii prezenţa

iernii. Aceasta este probabil o variantă a unui mit care a circulat în Creta

minoică şi, cu siguranţă, într-o mare parte a lumii antice mediteraneene.

în plus, Demetra era asociată cu un alt personaj, care îi apare ca soţ în

unele povestiri, ori ca fiu în altele. Numele acestuia era Dionysos, şi a fost

una dintre cele mai cunoscute zeităţi ale grecilor. Era în primul rând un

zeu al vegetaţiei, dar în special al viţei-de-vie şi vinului. Legendele despre

Dionysos relatează cum acesta a fost atacat de tâlhari, care 1-au omorât,

iar apoi i-au prăjit şi i-au mâncat carnea. Prin intervenţia zeiţei Demetra,

corpul lui a fost readus la viaţă, iar episodul a devenit un eveniment ciclic,

sărbătorit în fiecare an.

Venerarea zeiţei Demetra se făcea de două ori pe an, în apropiere de

Atena. Sărbătorile celebrate acolo au ajuns să fie cunoscute sub numele

de „Misteriile zeiţei Demetra", deoarece nicio relatare exactă a acestor

ritualuri nu este cunoscută. Acest fapt reprezintă un semn al respectului

pe care oamenii îl aveau pentru aceste ceremonii şi veneraţia pe care

o inspirau, în plus, secretele trebuiau să fie păstrate de cei iniţiaţi, sub

ameninţarea pedepsei cu moartea.

Mai spre sud, în Egipt, a existat şi o altă versiune a zeiţei-mame.

Numele ei era Isis şi era faimoasă nu doar în Egipt, ci şi în întreaga lume

romană şi chiar dincolo de aceasta.

Isis a fost percepută iniţial ca o zeitate lunară, iar prezenţa ei în religia

63

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

;te atât de veche încât se pare că a existat încă de la apariţia

te pe malurile Nilului. In mitologia egipteană, ea era consi-

ui Osiris, cel mai iubit zeu al egiptenilor, care era un zeu al

al vieţii de apoi. Osiris a domnit iniţial pe pământ, până în

care a fost înşelat de un alt zeu, Set, care a contribuit la

i Osiris într-un sarcofag pecetluit, lăsat să plutească pe Nil.

arte îndurerată, şi a început să-şi caute soţul cu stăruinţă.

îs la mal în îndepărtatul Biblos, şi s-a oprit într-o tufă de

: ulterior a devenit un copac, cu sarcofagul închis în trunchiul

liblosului a admirat atât de mult copacul încât 1-a transformat

de susţinere pentru palatul său. Până la urmă Isis a găsit

şi-a eliberat soţul.

icestea, Set nu s-a liniştit. Când Isis a fost plecată, el a făcut

Osiris să fie tăiat în paisprezece părţi, pe care le-a răspândit

tne. Isis a călătorit îndelung, adunând bucăţile şi reconstruind

mă trupul lui Osiris. Apoi, cu ajutorul magiei, i-a redat viaţa

mit timp cât să conceapă un fiu, pe Horus. Cu toate acestea,

; spun că Isis a găsit toate părţile corpului soţului său, cu

sului şi, pentru a-1 concepe pe Horus, a confecţionat un falus

îlbine. Osiris a pătruns apoi în Duat, lumea subpământeană,

j ă de viaţa tuturor celor care îl veneraseră pe el şi pe soţia sa.

eva elemente comune în legendele despre Isis şi Demetra. In

i există o oarecare ambiguitate în privinţa relaţiei între zeiţă

i zeul este soţul zeiţei, în alte relatări îi este fiu. în amândouă

, trupul zeului este tăiat în bucăţi şi apoi reconstituit de zeiţă,

icio îndoială de ce există astfel de poveşti. Osiris şi Dionysos

;u un zeu cunoscut din vremuri străvechi şi denumit „Zeul

timp ce Marea Zeiţă este eternă şi reprezintă forţele naturii,

•r se naşte în fiecare an, asemenea cerealelor care cresc, sunt

iezmembrate" pentru că oamenii au nevoie de hrană. Atât

şi Osiris reprezintă, din acest punct de vedere, nu atât natura

rurile care izvorăsc din ea în fiecare primăvară,

iclor se află în centrul religiei creştine, cel puţin din perspec-

liilor. Acest lucru devine evident spre sfârşitul vieţii lui Isus,

unoscut cu numele de Cina cea de Taină. Această masă ritu-

risă în detaliu în Biblia creştină. Se presupune că ar fi avut

.ainte de arestarea, judecarea şi crucificarea lui Isus de către

imane. în acest moment special, Isus a pus vin într-un pahar

64

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

şi 1-a dat, pe rând, apostolilor. După cum se spune în Evanghelia Sfântului

Apostol Luca, 22:17: „Şi luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi

împărţiţi-1 între voi".

Isus a continuat prin a le explica faptul că vinul era chiar sângele

Său. Apoi Şi-a îndreptat atenţia spre pâine. Conform aceleiaşi evanghelii

menţionate mai sus, 22:19, „Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a

dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să

faceţi spre pomenirea Mea."

Este puţin probabil ca acest eveniment să fi avut loc cu adevărat. O

astfel de idee li s-ar fi părut respingătoare tuturor evreilor din vremea

aceea, deoarece sângele şi carnea moartă erau considerate un blestem. Ca

„rege al iudeilor", Isus ar fi pierdut întregul sprijin al apostolilor dacă ar

fi făcut afirmaţii atât de scandaloase. Scena Cinei cea de Taină reprezintă

o extrapolare menită să-i atragă pe romanii care, de secole, obişnuiau să

bea sângele zeităţilor lor.

Cel mai probabil, Cina cea de Taină se referă la obişnuita masă comună

la care luau parte majoritatea evreilor în ajunul Paştelui. Conceptul pâinii

şi vinului este mult mai vechi decât momentul apariţiei în lume a lui Cris-

tos, aşa cum ni se spune chiar în Biblie, în Cartea Facerii 14:18 aflăm că

Melchisedec (adică „regele dreptăţii), marele preot şi rege în Ierusalim, a

adus pâinea şi vinul înaintea poporului cu sute de ani înainte de apariţia

în istorie a primilor evrei.

Nu este loc de ambiguitate aici. Atât Melchisedec cât şi Isus sau ori-

cine a scris mai întâi aceste naraţiuni, făcea referire la Zeul Grânelor

din Antichitatea străveche. Ceea ce conferă şi mai multă importanţă eve-

nimentului din Noul Testament este faptul că analogia se referă în mod

specific la pâine, care, desigur, este făcută din cereale.

Dacă Isus s-a substituit Zeului Grânelor, sau discipolii săi au făcut aceast

lucru, ne putem aştepta să găsim şi o reprezentare a Marii Zeiţe în cadrul

acestei poveşti, şi aşa se şi întâmplă. Ea nu este alta decât Fecioara Măria.

Măria, Maica Domnului

Importanţa Fecioarei Măria pentru ritualurile specifice Bisericii Creştine

rămâne esenţială, iar rolul ei este primordial în cadrul religiei creştine.

Măria fusese deja venerată încă înainte de primul Sinod Ecumenic de

la Niceea. în anumite zone, mai ales printre grecii din Asia Mică (Turcia

de azi), ea era deja denumită Theotokos, „Maica Domnului", în anul 553,

65

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ie îi era atribuit în mod oficial în întreaga lume creştină. Cu

j, locul special pe care îl ocupă în cadrul creştinismului a fost

guu, datorită câtorva motive importante,

îl Constantin s-a folosit de momentul Sinodului Ecumenic de la

u a impune o versiune a creştinismului care să vină în sprijinul

>e care le avea. La Niceea s-a hotărât că Isus şi Dumenezeu

ră entitate — cu alte cuvinte, Isus era „consubstanţial" cu Dum-

cum menţionează crezul niceean. în această situaţie - lucru

"ermitate de Biserica din Ierusalim — divinitatea Fecioarei

>ate fi pusă la îndoială, pentru că doar o divinitate ar fi putut

nui Dumenzeu adevărat. Lucrurile se complică şi mai mult

ă, dacă se acceptă că Dumnezeu a fost tatăl lui Isus, iar Măria

tuia, Ea trebuie să fi fost şi soţia lui Dumnezeu. Iar dacă

icelaşi timp Dumnezeu, înseamnă că Măria i-a fost şi soţie,

met de vedere, Măria se aseamănă atât cu divinitatea greacă

t şi cu cea egipteană, Isis.

iocieri nu i-au scăpat nici lui Constantin, nici celor ce au venit

ar Biserica creştină a creat, timp de multe secole, o ambiguitate

sziţiei ocupate de Măria în cadrul religiei. Constantin nu pare

rte deranjat de aceste complicaţii, mai ales că este posibil ca

t moştenite din mithraism. Fecioara Măria este denumită şi

le Biserica Romano-Catolică, cât şi de Bisericile Ortodoxe

,Maica Domnului" sau „împărăteasa Cerurilor". I se mai spu-

ori şi „Mireasa lui Cristos" sau „Mireasa lui Dumnezeu",

ezintă acelaşi lucru, având în vedere că Isus şi Dumnezeu

singură fiinţă. Toate aceste lucruri au fost înţelese şi acceptate

Stelei, deşi nu în modul în care credeau creştinii romani,

'iile Stelei, asocierea zeiţei cu Zeul Cranelor care în fiecare an

pentru a renaşte era parte a unei credinţe care data dinainte

daismului, dintr-o perioadă când importanţa Zeului şi a

Zeiţei

. Ei priveau legendele despre Zeiţă şi Zeul grânelor la modul

pe nişte modalităţi prin care oamenii puteau să accepte până

icsaj mult mai profund privitor la genul Zeului principal.

l creştinismului

orturilor susţinute ale lui Constantin, religia oficială nu a reuşit

[lâne inevitabilul, în decurs de două sute de ani, marele Imperiu

66

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

Roman s-a prăbuşit, puterea acestuia continuând să se menţină doar în

est, în jurul Constantinopolului. însă creştinismul răspândit de Pavel,

cu o organizare eficientă şi ierarhia concentrată la Roma, a supravieţuit

incursiunilor „barbarilor" care au distrus infrastructura romană din

Occident. Dar şi barbarii au fost convertiţi în curând, iar credinţa a

continuat să câştige teren, ajungând până la urmă la graniţele extreme ale

Europei, de exemplu în Irlanda, unde oamenii au opus rezistenţă acestui

cult eclectic timp de mai multe secole, în cele din urmă, creştinismul a

devenit o religie unanim acceptată în întreaga Europă.

Pe măsură ce s-a extins, creştinismul a devenit tot mai intolerant faţă

de celelalte culte care existau încă la momentul Sinodului de la Niceea.

Creştinismul a respins în mod special obiceiul venerării planetei Venus,

considerată sacră, care data de atât de multă vreme, încât nimeni nu mai

ştia când a început. Venus era în legătură cu Sfânta Shekinah şi a fost

asociată unui mod sacru de organizare a timpului. Ea reprezenta puterea

supremă a zeiţei, şi era corespondenta, în spaţiul roman, a zeităţii egiptene

Isis şi a Afroditei din Grecia, care la rândul lor nu erau altceva decât

variante ale Marii Zeiţe. Venus era şi un simbol al Sfântei Fecioare, fapt ce

nu a fost uitat de francmasoni în secolele ce au urmat, deoarece practicile

lor aveau legătură cu credinţa acceptată de Familiile Stelei.

în cele din urmă, creştinismul a respins cu totul venerarea planetei

Venus. Aceasta s-a mai păstrat numai la graniţele lumii creştine, mai

ales în Peninsula Scandinavă, unde Lucifer, Stăpânul Luminii, a devenit

Sf. Lucia, sărbătorită în vremea solstiţiului de iarnă, când aprinderea

de lumânări şi de focuri a fost asimilată obiceiurilor creştine locale,

însă Venus, ca reprezentare fie masculină, fie feminină, a fost atacată

în mod incorect. Lucifer, o zeitate sau semizeitate asociată iniţial cu

Venus, a început să fie considerat un alt nume pentru Satana. Asocierea

matematică magică dintre mişcarea planetei Venus şi cea a Soarelui, aşa

cum erau percepute de pe Pământ, a devenit uitată şi interzisă, deoarece

creştinii i-au persecutat până şi pe cei care priveau spre cer exclusiv din

curiozitate intelectuală. Pălăriile înalte şi ascuţite purtate de „vizionari",

preoţii-astrologi de demult, au devenit acum un simbol al vrăjitoarelor, iar

obiectele lor astronomice au început să fie denumite „mături".

Orice deviere de la linia oficială a Bisericii era considerată un „păcat"

şi o „erezie". Accesul la viaţa de apoi depindea de supunerea absolută faţă

de noul cult născut din îmbinarea credinţelor legate de Mithra şi de Isus.

Lumina lui Lucifer a fost stinsă. Ignoranţa a triumfat asupra înţelep-

67

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

superstiţia a luat locul logicii. Biserica a aruncat un văl întunecat

ppei, iar adevărul a fost înlocuit cu opusul său. Intoleranţa

devenit normă, iar supunerea oarbă era considerată o mare

|i care au continuat să adere la religia bazată pe înţelegerea

. astronomiei au fost numiţi păgâni, un termen utilizat încă de

^ntru a-i denumi pe cei pe care îi consideră needucaţi şi răi.

. Epoca întunericului.

68

CAPITOLUL 4

Ridicarea Familiilor

Stelei

Familiile continuatoare ale preoţimii evreieşti care a supravieţuit nimi-

cirilor romanilor din timpul Primului Război Evreiesc (66-70) şi al celui

de-al Doilea Război Evreiesc (132-135) (vezi Capitolul 2), şi-au părăsit

îndrăgitul pământ natal. De pe ţărmuri străine, au urmărit evenimentele şi

au aşteptat. Unii au renunţat la credinţa în venirea împărăţiei lui Dumnezeu,

alţii s-au întărit din nou, iar alţii au acceptat faptul că momentul prielnic

va veni atunci când va fi voia lui Dumnezeu. Confruntarea directă cu cei

care îi oprimau părea lipsită de speranţă, iar ultimul grup care a încercat

să elibereze teritoriul evreu de sub stăpânirea romană prin forţă 1-a urmat

pe conducătorul Bar Kohba, „Fiul Stelei"... în uitare.

Apocalipsa lui loan

Un membru faimos al Familiilor Stelei, dar, în mod paradoxal, necunoscut,

numit loan, şi-a transpus gândurile în cuvinte. El a compus un document

puternic şi plin de pasiune în care a vorbit despre nemulţumirile poporului

său, document care a fost inclus în Noul Testament, în încheierea scrip-

69,

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ine. în Cartea Apocalipsei, scrisă probabil în decursul a zece

;i de ani, în timpul Primului Război Evreiesc, misteriosul

ge pierderea Oraşului Sfânt, dar scrie însufleţit de speranţă,

jre salvare şi anunţând noi înfruntări între forţele binelui şi ale

rile lui au în mod cert un caracter enohian, deosebindu-se de

ii Testament; ele amintesc de părţi apocaliptice ale Vechiului

;um ar fi lezechiel şi Daniel. Cumva, cartea a reuşit să treacă

ivăţăturii promovate de Pavel.

lat faptul că Apocalipsa a trecut de selecţia realizată în vremea

in, dar controversele în privinţa surselor ei nu au încetat ni-

trecut secole până când Biserica Romano-Catolică a elucidat

tenticităţii acestei cărţi. Cu cinci sute de ani în urmă, Martin

igul care a pornit reforma protestantă, a recunoscut faptul că

iu are legătură cu restul Noului Testament. El a remarcat:

ta niciun profet în Vechiul Testament, ca să nu mai

de Noul, care să opereze atât de exclusiv cu viziuni

ni. Din punctul meu de vedere, cred că se aseamănă

patra a lui Ezdra; nu descopăr niciun argument în

I ideii că ar fi fost revelată de Duhul Sfânt.

lintre Părinţii Bisericii au respins această carte ă vreme în urmă... învăţătura lui Cristos nu este ttă sau menţionată în ea.

)calipsa este redactată în stil enohian ne conduce spre ipoteza

fi compusă de o persoană apropiată Bisericii Ierusalimului,

uranţă în legătură cu esenienii. Aşa cum am mai menţionat,

oh era cunoscută în rândurile primilor creştini, dar a dispărut

;alitate în decurs de aproximativ un mileniu şi jumătate.

Enoh era deja pierdută pentru omenire în vremea lui Martin

semnificativ faptul că acesta a remarcat elementele comune

ocalipsei cu ceea ce el a numit A Patra Carte a lui Ezdra

:eastă lucrare e cunoscută acum cu numele de 2 Ezdra, şi

senţială în organizarea francmasoneriei din Scoţia cu mult

mea lui Luther.

psa 5:10, loan spune:

70

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

„Şi I-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi vor

împăraţi pe pământ."

Aici se pare că avem o descriere a Familiilor Stelei, oamenii care descind,

pe linie de sânge, din regii şi preoţii unşi de Dumnezeu - cei a căror

îndatorire divină era crearea unei noi ordini a lumii, pentru a îndrepta

omenirea spre împlinirea destinului său.

în capitolele 20 şi 21, loan anunţă că, după l .000 de ani de la căderea

Ierusalimului, un grup de răufăcători, cărora li se spune Gog şi Magog,

vor ataca oraşul lui Iahve. însă de această dată, cei sfinţi se vor ridica şi îşi

vor redobândi pământul natal. loan spune:

Şi am văzut un înger pogorându-se din cer, având cheia adân-

cului şi un lanţ mare în mâna lui. Şi a prins pe balaur, şarpele

cel vechi, care este diavolul şi satana, şi 1-a legat pe mii de ani,

şi 1-a aruncat în adânc şi 1-a închis şi a pecetluit deasupra lui,

ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile

de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat câtăva vreme...

...Iar ceilalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi miile

de ani. Aceasta este învierea cea dintâi.... Şi către sfârşitul

miilor de ani, Satana va fi dezlegat din închisoarea lui, Şi va

ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri

ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război;

iar numărul lor este ca nisipul mării.

Şi s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfin-

ţilor şi cetatea cea iubită. Dar s-a pogorât foc din cer şi i-a

mistuit...

Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi

pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este. Şi eu,

loan, am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se

din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă împodobită pen-

tru mirele ei.

Templul evreilor pierise în anul 70. înţelesul exact al termenilor „Gog

şi Magog" nu este cunoscut astăzi, dar cercetătorii Bibliei cred că aceşti

termeni erau utilizaţi cu referire la duşmanii din nord. Astfel, loan a

prevăzut că o nouă invazie unna să aibă loc după o mie de ani, şi că „morţii"

vor fi ridicaţi din mormânt după trecerea în noul mileniu. Nu poate fi

71

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

||decât de o referire la revenirea Familiilor Stelei, sugerând nu că

cestora ar fi fost cu adevărat morţi, ci că îşi pierduseră influenţa

. Atacul trebuia să fie urmat de o victorie a celor reveniţi, care

| la ivirea Noului Ierusalim - un Nou Ierusalim „global", în ca-

zeul evreilor va conduce lumea. Aceasta va fi, aşa cum spune

ne „fără mări" - cu alte cuvinte, o lume unită, fără bariere între

| oamenii raţionali, ideea prezicerii viitorului pare imposibilă,

prinzător faptul că profeţiile pe termen lung, care descriu eve-

i detaliu, se dovedesc a fi complet greşite. Desigur, cei ce cred

Mural (aşa cum credeau mulţi oameni înainte de descoperirile

] simt că există căi de a transcende legile naturii. Profetul Ilie a

rea unui nou Mesia odată cu revenirea „stelei" Shekinah. Din

pdere astronomic, se ştia cu siguranţă că Shekinah urma să apară

anoscuta şi, deoarece oamenii îl aşteptau pe Mesia, profeţia lui

|)lină de sens - până când a fost contrazisă de moartea lui Isus.

cum urmează să arătăm, indiferent de motivul sau modul în

; să scrie, viziunea lui loan asupra viitorului, cuprinsă în Cartea

^i, s-a dovedit surprinzător de precisă.

i Stelei în Franţa

al la care loan a redactat Cartea Apocalipsei, un grup important

Iţeni de-ai săi rătăciseră pe la marginile imperiului, după care

pat cu încetul în Galia (Franţa) - un loc suficient de prosper,

jidepărtat, pentru a asigura securitatea exilaţilor. Porturile din

isemnate, dar ocupau un loc secundar ca puncte comerciale,

^nt de aproape de Roma, centrul puterii, pentru a fi considerate

puse, dar suficient de îndepărtate pentru a nu conta prea mult.

teritorii cosmopolite din jurul porturilor sudice ale Galiei,

|telei reprezentau doar un alt grup de străini care s-au integrat

ţii europene, acceptând protecţia oricărui cult religios care le

îşi păstreze identitatea secretă. Răspândirea creştinismului

fost o binecuvântare pentru ei, deoarece se puteau prezenta

l care se convertiseră la noua credinţă a imperiului. Nu există

l unii dintre ei şi-au păstrat semnele distinctive ale apartenenţei

evreu, deoarece evreii erau în general toleraţi, mai ales în

tominant comerciale.

72

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

Chiar şi pentru cei care acceptaseră, cel puţin la suprafaţă, noua religie,

exista o diferenţă în privinţa intenţiilor pe care le aveau. Atunci când îl

slăveau pe Isus Cristos, ei venerau sincer un om care a fost aproape de

Mesia pe care îl aşteptaseră, şi nu o manifestare a lui Iahve, aşa cum

propovăduise Pavel. Având în vedere tradiţiile evreieşti, ei trebuie să fi

respins ideea incredibilă că un om putea fi şi Dumnezeu, însă poporul

nordic în mijlocul căruia trăiau atunci vedea reflectări ale divinităţii

pretutindeni - mai ales în persoanele regilor lor, care au fost adesea bolnavi

psihic. Pentru membrii Familiilor Stelei, Isus nu putea fi Dumnezeu, dar

fusese cu siguranţă unul dintre adevăraţii profeţi ai lui Iahve, un om a

cărui influenţă s-a dovedit fundamentală pentru lume.

Cu toate acestea, Isus nu era singurul profet pe care îl venerau şi, cu

toate că loan Botezătorul fusese marginalizat de creştinii lui Pavel, acesta

a rămas întâiul şi cel mai important proroc pentru Familiile Stelei. Este

aproape sigur că aceşti preoţi împărtăşeau credinţe similare cu cele ale

madianiţilor, care îl considerau pe loan Botezătorul adevăratul Mesia —

adevăratul Cristos. Activităţile ulterioare ale diverselor organizaţii legate

de aceste familii au sprijinit această ipoteză.

La un sfert de mileniu după căderea Templului, aceşti descendenţi ai

Bisericii Ierusalimului trebuie să fi fost nemulţumiţi, dar nu surprinşi, în

momentul în care Constantin şi episcopii creştini au acceptat asocierea

lui Isus nu numai cu o divinitate, ci cu Dumnezeu însuşi. Constantin

şi episcopii săi, cei mai mulţi dintre ei nefiind evrei, nu numai că 1-au

acceptat pe Iahve, dar L-au şi contopit, în mod oficial, cu cel care nu

reuşise să se dovedească adevăratul Mesia al evreilor.

Aşa cum am văzut, scopul lui Constantin era exclusiv de natură po-

litică, şi nu teologică, deoarece el viza menţinerea Imperiului Roman, în

curs de dezintegrare, într-o structură unică. Dacă nu reuşea să controleze

populaţia prin forţă fizică, el urmărea să realizeze acest lucru prin mijloace

psihologice.

Totul a fost însă în zadar, în ciuda eforturilor susţinute ale lui Constan-

tin şi ale împăraţilor care i-au urmat, nimic nu a mai putut salva uriaşul

şi greoiul Imperiu Roman. Hoarde de războinici din est au început să

năvălească în Imperiul Roman de Apus, şi chiar şi triburile locale, care

fuseseră ţinute la distanţă de forţa legiunilor, au observat că era posibil

să se revolte. Până la jumătatea secolului al V-lea legiunile care apărau

Galia şi Britania au fost retrase, astfel încât forţele de apărare să poată fi

concentrate la Roma.

73

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

;vrei ce pretindeau a fi creştini, membrii Familiilor Stelei

i Galia au exploatat schimbările care se petreceau în jurul

le invazia francilor, care a urmat prăbuşirii puterii romane,

treptat dar sigur, să ocupe poziţii influente în mai multe

onducerea noilor stăpânitori de origine germanică. Ei au

râiască în regiunile sudice timp de mai multe generaţii,

încetul s-au stabilit în nord, în Burgundia şi Normandia.

: comerţ şi căsătorii încheiate cu multă atenţie, ei au ajuns

conţii feudali şi alte persoane din aristocraţia formată după

imanilor de la putere.

mdit o mai mare influenţă în regiunea Champagne, o zo-

dar extrem de importantă, situată între regatul francilor

unde „Franţa") la nord şi Burgundia la sud. Chiar dacă nu

nele acelor persoane, o serie de evenimente care au avut

:le XI-XIII, legate de acestea, dovedesc influenţa exercitată

itelei asupra sistemului politic din Europa occidentală şi

)iat, de la baza din Champagne.

;zi clare conform cărora conţii de Champagne şi familiile

te la putere în regiune erau formate din creştini ebioniţi - re-

Europa occidentală, ai Bisericii Ierusalimului. Originile

: de acţiunea lor conjugată. Preoţii Familiilor Stelei erau în

a, fiind adevăraţii diriguitori ai evenimentelor ce urmau să

itregii lumi.

elei şi normanzii

rţinând Familiilor Stelei şi-au exercitat influenţa mai spre

ea care avea să fie cunoscută sub numele de Normandia.

nfruntat în cele din urmă cu un alt grup de nou-veniţi.

kingii, care veniseră din Peninsula Scandinavă. Mânaţi de

;rire, vikingii au invadat regiunea în secolul al IX-lea, iar

t urmate de stabilirea lor şi în alte zone. Regii Franţei le-au

T în anul 911 o mare parte din teritoriile aflate la vest de

-egale, şi astfel a fost înfiinţat ducatul Normandiei - ţara

nord.

itul secolului al X-lea, preoţii evrei, care îşi ţineau secretă

fost confruntaţi cu credinţele vikingilor, descoperind că nu

isţinători ai secretelor, aşa cum crezuseră mereu. Membrii

74

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

Familiilor Stelei trebuie să fi fost uimiţi când au descoperit că aveau multe

în comun cu aceste populaţii nordice, necivilizate. La fel ca evreii, vikingii

nu erau creştini - cel puţin nu în accepţiunea obişnuită a termenului.

Ducele Rollon (sau Hrolf) a fost primul dintre vikingii din Normandia

care s-a creştinat. Dar există numeroase dovezi că atât el, cât şi mulţi dintre

cei care 1-au urmat, şi-au păstrat interesul pentru credinţa lor ancestrală.

Zeiţa lor tutelară purta numele de Freyja şi, spre surprinderea preoţilor

din Familiile Stelei, nu reprezenta altceva decât planeta Venus, cunoscută

sub numele de „Regina Cerurilor" - acelaşi nume pe care îl folosiseră şi

evreii, încă din vremuri ancestrale.

Normanzii şi-au abandonat în mare parte limba maternă în favoarea

dialectelor franceze locale, dar nu au renunţat la aproape nimic din vechea

lor teologie. S-a dovedit că ei cunoşteau complet ciclurile parcurse de

Venus şi cunoşteau fenomenul astronomic denumit „coarnele" - o idee

despre care Familiile Stelei trebuie să fi crezut că aparţinea exclusiv

tradiţiei lor.

In vremurile străvechi, evreii (la fel ca toate celelalte popoare din

Canaan) considerau coarnele aşezate pe capul oamenilor drept un semn

al sfinţeniei şi al puterii sacre, deoarece traseul descris de Venus, ca stea

a dimineţii, şi apoi ca astru de seară, se asemăna cu o pereche de coarne

reflectate pe ambele părţi ale cerului - la est, la răsărit, şi la vest, la apus.

Era ca şi cum Venus ar fi creat coarne pentru întreaga planetă.

în timp ce coarnele aveau o importanţă simbolică majoră pentru

normanzi, ideea că vikingii purtau în mod obişnuit coifuri cu coarne

este greşită. Este vorba de incapacitatea de a înţelege interesul de natură

religioasă pentru coarne al vikingilor. Această imagine eronată a vikingilor

datează din secolul al XlX-lea. Apoi s-a răspândit prin intermediul unor

reprezentări romantizate din perioada respectivă, aşa încât „coifurile cu

coarne" ale vikingilor au rămas în memoria generaţiilor care au urmat.

Nu există nicio îndoială asupra faptului că Familiile Stelei erau mai

puţin comunicative în privinţa credinţei lor de bază decât tovarăşii lor de

suflet, şi ne putem imagina că trebuie să fi avut discuţii în contradictoriu

cu privire la măsura în care aceste lucruri trebuiau dezvăluite celor din

afară - chiar şi a celor cu o credinţă asemănătoare, în cele din urmă au

trebuit să aleagă un mod de explicare a felului în care mişcările planetei

Venus influenţau apariţia divinei Shekinah şi de ce mari profeţi precum

|| Enoh şi Moise erau reprezentaţi ca purtând o pereche de coarne, pentru a

li se marca sfinţenia.

75

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

vele religioase ale primilor normanzi şi ale evreilor din

;lei erau inexplicabil de apropiate, iar neîncrederea lor comună

lomei trebuie să fi contribuit imediat la crearea unei legături

.mbele grupări şi-au dat seama curând că după preluarea de

•a Romană a controlului asupra creştinismului, ideile nedorite

u fost interzise, cărţi şi biblioteci întregi au fost distruse, iar

liştii executaţi. Cunoaşterea astronomiei, care a stat la baza

Isus, a fost considerată de neacceptat, iar simbolul sfânt al

fost asociat, în mod chiar ridicol, cu Satana. Până în secolul

ândrului aducător al luminii şi al cunoaşterii, arhanghelul

;-au asociat nişte coarne ca semn al răutăţii sale. însemnele

bun şi dumnezeiesc au fost asociate clar unui concept care

unoscută drept „diavolul". Esenţa sistemului de credinţă

; Isus Cristos a fost înlocuit de povestiri magice aparţinând

sân care nici măcar nu mai supravieţuise.

iliile Stelei şi normanzii cunoşteau mai bine adevărul,

grupuri posedau credinţe străvechi, organizate în jurul unor

;alitice - cercurile preistorice formate din pietre, descoperite

vestice ale Europei şi în Israel. Când Moise şi losua i-au dus

imântul Canaanului, acolo au găsit numeroase altare de piatră

ru observaţii astronomice. Primul loc, despre care se vorbeşte

rin care evreii au ales să intre în „pământul promis" după ce

Iordan, a fost cel numit Gilgal - cuvânt care înseamnă „cerc

atră". Se pare că preoţii evreilor au realizat un vechi sistem

neean, bazat pe observarea cerului din locuri împrejmuite cu

irea lui Saul ca prim rege al evreilor a fost salutată lângă un

" circular din piatră.

imiliare vikingilor erau acoperite cu zeci de mii de astfel

trăvechi din piatră, mai ales cele din insulele arhipelagului

faptul că împărţeau aceleaşi secrete a favorizat înrudirea

ii prin căsătorii mixte şi formarea unor loialităţi ciudate,

încrederea în Biserică şi pe dorinţa de a permite ideilor

mi înţelepte să iasă la suprafaţă. Normanzii erau cunoscuţi

derea lor spre nou şi pentru dorinţa de a se alătura planului

a Noului Ierusalim.

uite detalii, vezi Knight, C. şi Lomas, R., Cartea lui Hiram, Editura

76

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

în Apocalipsa 5:5, autorul spune:

Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. Iată, a biruit leul din

seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, ca să deschidă cartea şi cele

şapte peceţi ale ei.

Leul lui Iuda este un simbol tradiţional pentru regele David şi pentru

oraşul pe care 1-a fondat spre a-i fi capitală, Ierusalimul. Expresia „rădăcina

lui David" este mesianică, fiind asociată preoţimii ereditare, şi prin urmare

construirii Noului Ierusalim. Leul apare pe stema Ierusalimului.

Poate nu e surprinzător faptul că familiile formate prin alianţa nor-

manzilor şi Familiile Stelei, concentrate în Normandia, au adoptat ca

simbol acelaşi leu, reprezentat în dublă ipostază (altfel alegerea unui

astfel de animal ar fi fost neobişnuită pentru reprezentanţii unui popor

originar din nordul Europei).

în 1066, ducele Normandiei William a invadat cu succes Anglia, iar

Leul lui Iuda a devenit curând simbolul teritoriului cucerit - emblema

„Noului Ierusalim" despre care loan vorbea în Apocalipsa.

1.Figura 2: Leul ca emblemă a

oraşului Ierusalim

2.Figura 3: însemnul heraldic

al Normandiei (doi lei aurii pe

fundal roşu).

77

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Figura 4. Leul Angliei (auriu, pe

fundal roşu, la fel cum apare şi

pe emblema Normandiei)

Figura 5: Stema Regatului Unit.

stema Marii Britanii include nouă animale - dintre care opt

licornul înlănţuit al Scoţiei este singura creatură de alt tip.

e acestea, în ciuda imaginii unicornului, cea a unui singur leu

izată mai întâi de normanzi, continuă să fie un simbol heraldic

:ntru Scoţia.

78

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

Familia Contelui Rognvald

O anumită familie pare să fi jucat un rol esenţial în unirea Familiilor Stelei

cu cele ale normanzilor. Familia normandă în cauză coboară pe linia con-

telui Rognvald, care a stăpânit More, o parte a Norvegiei din apropierea

oraşului Trondheim de astăzi. Acestei familii i-au fost încredinţate insulele

scoţiene nordice Orkney şi Shetland, unde fratele lui Rognvald, Sigurd

cel Putenic, a condus ca regent al celui dintâi.

Fiul lui Rognvald, Hrolf (Rollon), a invadat Franţa, preluând controlul

asupra Normandiei, şi apoi s-a căsătorit cu Popa, fiica unui membru al

Familiilor Stelei, contele Berenger de Bayeux. Copiii acestora proveneau

din familiile conducătoare ale vikingilor şi ale preoţilor evrei, în 912,

într-un sat de pe râul Epte, Hrolf a semnat un tratat de pace cu regele Carol

cel Simplu al Franţei, cunoscut ulterior ca Tratatul de la St. Clair-sur-Epte,

prin care Hrolf devenea duce al Normandiei. Pentru a pecetlui contractul,

Hrolf s-a căsătorit, a doua oară, cu Gizelle, fiica regelui Carol.

Hrolf More şi verii lui au decis să adopte numele „St. Clair". Acest

nume a fost creat cu puţin timp înainte de un membru al familiei ce s-a auto-

denumit Guillermus de Saint Clair - care în traducere înseamnă William

al Sfintei Lumini Strălucitoare. Nu există niciun dubiu asupra faptului că

„lumina sfântă şi strălucitoare" era cea a Sfintei „stele" Shekinah.

în 1057, un membru al ramurii St. Clair a familiei More a părăsit Nor-

mandia cu scopul de a se alătura curţii din Anglia a prinţesei Margareta,

nepoata regelui Edmund Ironside şi vară primară a regelui Eduard Con-

fesorul. William St. Clair era văr cu ducele William al Normandiei, iar

când ducele a cucerit Anglia, în 1066, William St. Clair a escortat-o pe

prinţesa Margareta în exil în Ungaria. Acolo, regele Ştefan i-a dăruit o

bucată din „adevărata Cruce", ca zestre, cu ocazia căsătoriei ei cu regele

Malcolm Canmore al III-lea al Scoţiei. Când perechea de miri a ajuns în

Scoţia, regele Malcolm i-a dat lui William St. Clair pământuri în regatul

său. William este considerat un precursor al clanului scoţian Sinclair. Aici,

în bătrânul Albion, prin amestecul cu linia de sânge normandă, Familiile

Stelei credeau că au aşezat fundaţiile noului Ierusalim.

Cruciadele: Familiile Stelei preiau iniţiativa

în jurul anului 1070, Familiile Stelei, răspândite acum pe teritoriul

Franţei, Angliei şi Scoţiei, şi-au amintit că trecuseră o mie de ani de când

79

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

j Titus distruseseră Ierusalimul şi Templul acestuia, în anul 70.

at din nou să citească din Biblie fragmentele din Apocalipsă în

descria felul în care oraşul lor sfânt va fi din nou atacat de

Satan după un mileniu. Cuvintele cuprinse în capitolul 20 erau

ire, dar înţelesul lor apărea cu claritate:

prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi

a, şi 1-a legat pe mii de ani. Şi I-a aruncat în adânc şi

chis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească

urile, până când se vor sfârşi miile de ani. După aceea

;bui să fie dezlegat câtăva vreme.

întâmplat.

1076, vestea că turcii selgiucizi ocupaseră Ierusalimul, distru-

proape în totalitate, trebuie să se fi răspândit cu repeziciune

smbrii Familiilor Stelei, împrăştiate la acea vreme prin Anglia,

:oţia. Prima parte a profeţiei se împlinise, deci venise vremea ca

lizeze pe cea de-a doua: ei, descendenţii preoţilor care apăraseră

:1 cu o mie de ani înainte, trebuiau să redobândească templul

iereze documentele secrete şi comorile ce stăteau ascunse la

;estuia. în momentul în care Ierusalimul s-ar fi aflat din nou în

•, ar fi putut reinstaura autoritatea lui Iahve şi ar fi putut construi

nnă de domnia acestuia.

n ar fi putut ei să obţină victoria într-un teritoriu atât de îndepărtat,

potriva forţelor uriaşe de care dispuneau turcii musulmani?

ţie ar fi fost asocierea cu prietenii lor normanzi din Anglia, dar

fiecare familie nonnandă ar fi fost de acord să li se alăture la

arul lor ar fi fost în continuare prea mic pentru a străbate lumea

hoardele musulmane de pe pământul lor de baştină.

;are a fost conceput poate fi considerat cel mai genial exemplu

militară la care lumea a asistat vreodată. Conceperea lui a

le dezbateri, negocieri, planuri, şantaj şi jocuri ale puterii de

le. Ideea era extrem de îndrăzneaţă. Dacă doreau să reuşească,

L poată controla mai întâi Sfântul Scaun - prin folosirea

iapale, pentru a mobiliza întreaga creştinătate în marele război

are a Ierusalimului.

:ntul să revenim acum la Familiile Stelei care trăiau în re-

impagne. Evenimentele ce urmau să se desfăşoare în decursul

or secole sunt concludente în privinţa infiltrării complete a

80

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

credinţelor ebionite şi a membrilor Familiilor Stelei în elita conducătoare

din zona Champage. Unul dintre aceşti membri, pe nume Odo de Lagery,

înrudit cu conţii de Champagne, era cel mai potrivit pentru a ocupa poziţia

de care era nevoie - un papă provenind din rândul Familiilor Stelei. Cu

ajutorul normanzilor, acest lucru a devenit realitate.

Născut în 1042 la Châtillon-sur-Marne, în Champagne, Odo provenea

dintr-o familie aristocrată de rang înalt. De la o vârstă fragedă a fost

dedicat unei vieţi în slujba Bisericii, devenind curând arhidiacon al marii

catedrale din Reims, situată tot în Champagne. După o perioadă petrecută

în mănăstirea benedictină de la Cluny (care, în decursul secolelor, s-a

dovedit a fi centrul de iniţiativă pentru multe dintre acţiunile Familiilor

Stelei), Odo a fost trimis la Roma pentru a-i sluji papei Grigore al VH-lea.

Odo a strălucit ca o stea în mijlocul tulburatei Biserici Romano-Catolice.

Statutul lui a devenit mai proeminent datorită sprijinului acordat papei

Grigore în lupta tenace a acestuia de a elibera Biserica din mâinile laicilor,

ca de exemplu cele ale împăratului romano-german.

Succesorul lui Grigore al VH-lea la conducerea bisericii a fost Victor

al III-lea, însă din motive necunoscute şi destul de ciudate acesta a murit

după câteva luni de la instalarea în funcţie, la Monte Cassino. în momentul

decesului era înconjurat de cardinalii care sosiseră în Italia pentru a lua

parte la lucrările unui sinod al Bisericii. Majoritatea cardinalilor prezenţi

în momentul decesului lui Victor proveneau din Champagne şi Burgundia,

sau erau de origine normandă, şi imediat după anunţarea morţii papei au

informat întreaga lume că, înainte de a-şi da sufletul, Victor 1-a propus pe

Odo ca succesor al său. Veridicitatea acestor cuvinte nu va fi cunoscută

niciodată, însă, pe 2 martie 1088 Odo a devenit papa Urban al II-lea.

Venirea lui la Roma, contestată de unele părţi, a fost posibilă doar

cu ajutorul trupelor normande. Acest eveniment a avut loc în noiembrie

1088, dar în ciuda sprijinului din partea normanzilor, Urban a petrecut

aproape trei ani în exil în sudul Italiei, o zonă aflată pe atunci sub stăpânire

normandă. El a avut numeroase probleme cu împăratul romano-german,

iar viaţa i-a fost mereu pusă în pericol, în momentul în care circumstanţele

au devenit favorabile, Urban a convocat un sinod la Clermont, în Fran-

ţa, în noiembrie 1095. Acolo, în mijlocul nobilimii din Europa şi a

grupurilor reunite de cardinali şi episcopi, el a cerut începerea unui răz-

boi sfânt împotriva turcilor care ameninţau să pună stăpânire asupra

Bisericii Răsăritene. El a subliniat faptul că scopul final era redobândirea

Ierusalimului pentru lumea creştină.

81

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

prezentat planul unei cruciade şi le-a cerut celor din audienţă

rândurile acesteia. Apoi le-a încredinţat episcopilor sarcina de

Irce în eparhiile lor, unde să încerce să îi convingă şi pe alţii să ia

Jruciadă. Urban a prezentat şi o strategie conform căreia grupuri

de cruciaţi, provenind din diverse ţări ale Europei, urmau să

'inul către est în august 1096. Fiecare grup trebuia să se auto-

să asculte de propriul lider şi să pătrundă mai întâi în capitala

, Constantinopol, unde cu toţii urmau să se unească într-o

ampactă. De acolo, alături de împăratul bizantin şi de armata

si plănuiau să lanseze un contraatac împotriva selgiucizilor care

. Anatolia. După ce regiunea ar fi trecut în mâinile creştinilor,

jrmau să se lupte cu musulmanii din Siria şi Palestina, obiectivul

tind Ierusalimul.

file s-au desfăşurat aproape în felul în care fuseseră stabilite

Armatele au mărşăluit prin Anatolia şi Siria, şi până în

11099 cruciaţii au ajuns în oraşul sfânt Ierusalim. Au început

lestuia, iar maşinile de asediu - construite din ambarcaţiuni ale

lor, datorită lipsei lemnului - au fost aşezate in faţă, pentru a

iresionantele forţe de apărare concentrate la Ierusalim. Oraşul a

Jele din urmă, în ziua de 15 iulie 1099. Odată aflaţi în interiorul

Icetăţii, cruciaţii au început să distrugă orice lucru sau persoană

|ieşit în cale. Un martor la acel eveniment, Foulque de Chartres,

alterior ceea ce a văzut:

j-i Ia ora prânzului, în sunet de trompete, în mijlocul

mişcări de mase şi strigând „Dumnezeu să ne ajute",

: au pătruns în oraş. Când păgânii au văzut

stindardul

înfipt în zid, s-au descurajat complet, iar toată vitejia

rit; au început să se retragă prin străzile înguste ale

ii.

Iei care deja se îndepărtau au făcut acest lucru cu şi

bare repeziciune. Contele Raymond şi oamenii săi, care

iu zidul din partea opusă, nu ştiau încă ce se întâmpla,

l când i-au văzut pe sarazini sărind de pe zid în faţa lor.

acel moment au intrat cu bucurie în oraş pentru a-şi

iri şi ucide infamii duşmani, aşa cum făcuseră şi tovarăşii

jînă atunci... Mulţi s-au urcat pe acoperişul Templului lui

ion [Moscheea Domului Stâncii], unde au fost străpunşi

82

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

de săgeţi, căzând apoi morţi la pământ, în acel templu au

fost ucişi aproape zece mii de oameni. Dacă aţi fi fost martori

la acel eveniment, aţi fi văzut că picioarele ne erau mânjite

până la glezne de sângele celor morţi. Ce să vă mai spun?

Niciun duşman nu a fost lăsat în viaţă; nu au fost cruţate nici

femeile, nici copiii.2

Mulţi dintre evreii care s-au aliat cu turcii nu au reuşit să perceapă

gravitatea situaţiei şi au fost ucişi cu brutalitate.

încă o dată, oraşul lui Dumnezeu a devenit scena sălbăticiei nestăpânite

a omului.

La o săptămână după ocuparea Oraşului Sfânt, zonele centrale au

fost curăţate de mormanele de cadavre, iar Valea Hinnom din sudul

Ierusalimului şi zonele din afara porţilor s-au transformat în cimitire. De

la focurile uriaşe care ardeau zi şi noapte pentru a transforma în cenuşă

carnea în descompunere a celor ucişi recent se înălţa un fum cu miros acru.

Valea respectivă fusese şi înainte locul în care copiii erau sacrificaţi zeului

Moloh, înainte de ridicarea Templului şi, încă din vremea lui Cristos, a

reprezentat un loc de ardere a gunoaielor provenite din întregul oraş. Se

pare că această mică vale a fost elementul de inspiraţie pentru imaginea

flăcărilor iadului.

în clădirea Al-Asqa (care la acel moment nu mai era o moschee),

Godefroy de Bouillon, conducătorul cruciaţilor care au spart zidurile

oraşului, a primit coroana Ierusalimului. El era nepotul lui Godefroy al

III-lea, duce al Lorenei Inferioare, care a avut un rol esenţial în formarea

unui grup de preoţi radicali la mănăstirea Cluny. Godefroy complotase

iniţial împotriva papei, dar a fost prezent la momentul în care Urban al

II-lea a cerut începerea cruciadei, şi a devenit faimos datorită faptului că

şi-a vândut întreaga avere pentru a se alătura expediţiei spre Ierusalim şi

a o conduce.

Ca membru al Familiilor Stelei, Godefroy ştia că nu putea să preia titlul

de „rege al Ierusalimului", deoarece el nu era Mesia. A cerut în schimb

să fie numit Advocatus Sancti Sepulchri, adică „avocat" sau „apărător" al

Sfântului Mormânt.

Problemele au început să apară când un preot normand numit Arnulf

de Chocques, aflat în funcţia de patriarh temporar al Ierusalimului, a fost

înlocuit de un om ce nu aparţinea Familiilor Stelei, numit Dagobert de

2 Foulque de Chartres, Gesta Francorum Jerusalem Expugnatium

83

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

abert intenţiona să transforme noul regat al Ierusalimului într-o

bondusă de papă şi de patriarh, ca reprezentant al acestuia din

pefroy a amânat problema, promiţând să redea coroana papei în

J în care cruciaţii vor fi cucerit Egiptul - ştiind că acest lucru nu

npla.

j pentru putere

toriei glorioase de la Ierusalim a ajuns la urechile papei Urban al

Jpă-amiaza zilei de sâmbătă 29 iulie 1099, la doar două săptămâni

area zidurilor cetăţii. Papa a fost fără îndoială încântat, la fel ca

i Familiilor Stelei, care au formulat planurile puse în aplicare de

|pare însă că Urban şi-a schimbat ulterior atitudinea, ameninţând

ptul. El şi-a anunţat intenţia de a muta sediul Bisericii Creştine

pa în oraşul sfânt Ierusalim. Această dorinţă ar fi putut avea

faptul că securitatea papilor care se succedaseră la Roma era

:ă, iar Italia devenise un centru al conflictelor dintre familiile

li o „ţintă" pentru împăraţii romano-germani. Pe de altă parte,

pgerii lui Urban ar fi putut să fie mândria de a deveni primul papă

sediul la Ierusalim, oraşul lui Cristos. Până la urmă acest lucru nu

kt. în aceeaşi seară, Urban a început să se simtă rău şi s-a retras în

|nde a adormit curând. Nu s-a mai trezit niciodată.

1100, la doar trei zile după prima aniversare a redobândirii

|lui, Godefroy de Bouillon a decedat şi el subit. Este foarte

patriarhul Dagobert să fi fost responsabil de moartea acestuia.

Idacă acesta a fost sau nu adevărul, moartea lui Godefroy a

Jtru o scurtă perioadă de timp nelinişte în rândul Familiilor

ales atunci când Dagobert a pretins pentru sine Ierusalimul,

intervenit înainte ca acesta să-şi poată duce planul la în-

jroclamându-1 pe fratele lui Godefroy, Balduin (Baldovin) de

| noul rege al Ierusalimului. Balduin a fost cel puţin la fel de

jrivinţa acceptării acestui titlu ca şi fratele său, dar, datorită

pitice, doar un rege putea garanta siguranţa oraşului în viitor,

s-a consolat cu ideea că în lume existau mulţi regi, fără ca

htre aceştia să pretindă a fi Mesia. Putea să fie, prin urmare, un

ară a se face vinovat de blasfemie.

pentul desfăşurării acestor evenimente, Dagobert nu era în oraş,

jid, a trebuit, deşi fără nicio plăcere, sâ-1 încoroneze pe Balduin

84

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

la Betleem, deoarece refuzase ferm desfăşurarea ceremoniei la Ierusalim,

în absenţa acceptului papei. Disensiunile dintre Balduin şi Dagobert au

continuat timp de doi ani, până în momentul în care Dagobert a plecat

la Roma. în lipsa lui, regele Balduin a încercat să numească în locul lui

un membru al Familiilor Stelei, un preot neînsemnat pe nume Ehremar.

Acesta a fost dat la o parte imediat după revenirea lui Dagobert.

Normanzii şi-au păstrat interesul pentru evenimentele ce aveau loc în

Ţara Sfântă, şi mulţi dintre ei au luptat alături de cruciaţi. Cu toate aces-

tea, noua lor bază din Anglia era mult mai greu de cucerit decât crezuse

William Cuceritorul, ducele Normandiei. Deşi îl învinsese pe regele

Angliei, Harold al II-lea, la Hastings, în 1066, inimile englezilor nu erau

atât de uşor de cucerit. De-a lungul unei mai mari părţi a domniei sale

ca rege al Angliei, din 1066 şi până la moartea sa în 1087, el a trebuit să

străbată ţara, reprimând răscoale şi întărindu-şi autoritatea în teritoriu.

încet dar sigur, William a pregătit Anglia pentru crearea Noului

Ierusalim. Au fost ridicate numeroase biserici, într-un ritm fără precedent,

iar William a fost suficient de înţelept pentru a-i asigura pe papii zilei că

era un fiu adevărat al bisericii oficiale. Nu acelaşi lucru se poate spune

despre colericul şi nerăbdătorul rege care i-a urmat, William al II-lea,

cunoscut cu numele de William Rufus, datorită tenului său rubicond.

William al II-lea moştenise ferocitatea tatălui său, dar nu şi talentele di-

plomatice ale acestuia. El nu s-a sfiit să profaneze bisericile din Anglia

şi să acapareze proprietăţile lor atunci când urmărea să-şi îndeplinească

vreun scop, nefăcând niciun efort pentru a-şi ascunde ura faţă de Biserica

oficială. Indiferent de simpatia pe care preoţii Familiilor Stelei o aveau

pentru ideile lui William Rufus - deoarece nu agreau mai mult Biserica

decât acesta din urmă - ei erau conştienţi de faptul că lucrurile nu vor mai

putea fi ţinute sub control.

William încerca înlocuirea Bisericii de la Roma cu o variantă en-

glezească, condusă chiar de el, ce ar fi avut la bază teologia acceptată

de Familiile Stelei. Acest lucru era periculos. Familiile nu doreau o

schismă în cadrul Bisericii Occidentale deoarece, indiferent cât de mult

le displăcea varianta romană a creştinismului, continuitatea acesteia făcea

deocamdată parte din planurile lor.

în ziua de joi, 2 august 1100, William al II-lea a organizat un excursie

cinegetică prin New Forest, un teren de vânătoare realizat de tatăl său în

apropiere de Winchester. Se spune că William avusese un somn neliniştit

cu o noapte înainte, visând că s-a ridicat la ceruri. S-a trezit brusc, a

85

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

se aducă lumină, şi le-a cerut servitorilor să rămână alături

tare din vremea respectivă ne indică pregătirile făcute pentru

lin ziua ce urma:

iurier a venit şi i-a prezentat regelui şase săgeţi. Regele

it imediat cu multă încântare, lăudându-i priceperea

a şti ce urma să se întâmple, a reţinut pentru sine

iintre acestea, iar pe celelalte două le-a dat unui

numit Walter Tyrell.... Spunând: „E drept să se dea

ii ascuţite săgeţi omului care poate ţinti cu cea mai

recizie.3"

a urmărit prada, dar William şi Walter Tyrell, lord de Poix,

rtat de grupul principal. A fost ultima dată când William a fost

ţa. S-a susţinut ulterior că Walter ar fi trimis cu forţă o săgeată

:rb, însă, în loc să-1 atingă pe animal, aceasta a ajuns, în mod

', în pieptul lui William.

•tanţele politice erau mult mai stabile în Champagne, iar ur-

apă a planului de subminare a Bisericii Romane fondate de

urma să fie înlocuită de o variantă mai apropiată de intenţiile

itelei, era deja în desfăşurare cu un an înainte ca forţele occi-

;ucerească Ierusalimul, şi cu doi ani înainte de asasinarea lui

fus. Acest plan era legat de un alt aristocrat din Champage, al

era Robert de Molesme.

ui Orderic Vitals, un membru al Familiilor Stelei şi cronicar, devenit

tlaCluny,în 1132.

86

CAPITOLUL 5

Cei adormiţi se trezesc

Organizarea primei cruciade a fost un eveniment de proporţii uriaşe, dar

nu a reprezentat singurul proiect ce urma să fie orchestrat cu atenţie de

Familiile Stelei. Marea lor dorinţă era excavarea porţiunii de sub templul

ruinat din Ierusalim, cu scopul de a reintra în posesia comorilor şi a do-

cumentelor sacre despre care ştiau că fuseseră îngropate acolo. Erau

conştienţi de dificultatea extremă şi de timpul îndelungat necesar realizării

acestei sarcini, deoarece comorile fuseseră îngropate la mare adâncime, şi

orice excavare evidentă ar fi atras o atenţie nedorită asupra misiunii lor.

Noii esenieni

în 1076, când se discutau planurile pentru o cruciadă, în perioada de după

acapararea Ierusalimului de către turci, liderii familiilor au decis înfiinţarea

unui nou ordin al esenienilor. Se intenţiona ca acesta să reprezinte o reţea

de oameni sfinţi şi pioşi care şi-ar fi păstrat obiectivitatea şi nu ar fi avut

vreun interes personal, de dragul îmbogăţirii. Noul ordin urma să îşi aibă

87

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

>rd-estul Franţei, sediul puterii Familiilor Stelei angajate în

>ă asigure un sprijin spiritual, dar şi politic, celor ce ar fi fost

rmă selectaţi să realizeze excavarea comorii esenienilor.

inui astfel de grup de încredere, în perioada premergătoare cru-

enţială deoarece în cazul în care acţiunea ar fi fost încununată

•usalimul putea să fie imediat asaltat de occidentalii aflaţi în

imori. Pentru armatele medievale devenise un obicei să prade

într-un oraş după căderea lui.

ucru de care Familiile Stelei aveau nevoie era ca zvonurile

rile ascunse sub Muntele Templului din Ierusalim să se răs-

intre grupurile de soldaţi lacomi şi hoţi din lumea creştină,

nteriorul bisericii exista corupţie. Nicio persoană din afara

estrâns nu putea fi considerată de încredere. Până în secolul

joritatea oamenilor nu mai ştiau nimic de esenieni. Familiile

itaseră, însă, şi le-au utilizat ştiinţa în mod profitabil.

Stelei aveau nevoie de un element de propulsie pentru noul

: trebuia să fie în mod evident, sau măcar să pară, în întregime

fel de asociaţie trebuia planificată cu atenţie, deoarece altfel

tinată pieirii încă din faşă, dacă ar fi afişat orice semn de

evoie de un călugăr cu personalitate, care să fie pe deplin

:at sfinţeniei celei adevărate. Un astfel de individ nu ar fi tre-

scă niciunul dintre din adevăratele scopuri, ci doar să poată

l pentru cauză şi să se bucure de respectul lumii din afară,

•ebuia să trăiască suficient de puţin pentru a nu sta în calea

venimentelor ulterioare.

Stelei cunoşteau un candidat perfect pentru sarcina vizată,

•ra Robert de Molesme. Era fiul unor nobili din Champagne.

nise stareţ al mănăstirii benedictine St. Michel de Tonnere,

eterizat pe călugări drept leneşi şi lipsiţi de principii ferme.

să impună o mai mare izolare, o disciplină severă şi mai

, însă eforturile lui au eşuat în totalitate. Prin urmare, a pus

aănăstiri benedictine la Molesme. Faptul s-a dovedit a fi o

apt o reuşită mult prea mare, deoarece a devenit atât de bo-

;ălugării de la Molesme au devenit treptat la fel de leneşi şi

irincipii ca toţi ceilalţi din vremea lor. în anul 1098, Robert

igur şi amărât care se apropia de vârsta de şaptezeci de ani,

t să fi fost oarecum surprins de vizita pe care i-au făcut-o

lin Champagne, care îi ofereau fonduri pentru a pune bazele

CEI ADORMIŢI SE TREZESC

unui nou ordin călugăresc - un ordin care să nu îşi dezmintă chemarea şi

care să renunţe cu totul la cele lumeşti.

Robert s-a bucurat de posibilitatea de a primi bani şi pământuri pentru

ridicarea unui ordin nou şi respectabil, închinat Domnului, în consecinţă

a plecat de la Molesme, însoţit de douăzeci şi unu de călugări selectaţi cu

grijă, şi s-a îndreptat spre regiunea ce îi fusese încredinţată de ducele Odo

al II-lea de Burgundia. Acolo, cu sprijin financiar atât din Burgundia, cât

şi din Champagne, el a fondat un ordin călugăresc complet nou, ai cărui

membri urmau să poarte, aşa cum au indicat cei ce 1-au sprijinit, straie în

totalitate albe şi să se numească cistercieni, după numele locului pe care

se ridica noua mănăstire, Cîteaux.

Obiceiul de a purta haine albe este prima asociere evidentă cu ese-

nienii, care se îmbrăcau la fel. Numele de „cistercieni" ar putea fi o altă

legătură directă cu evreii ce trăiseră în sfinţenie cu mai mult de un mileniu

în urmă. Conform opiniei unor specialişti, denumirea Cîteaux provine din

arhaismul francez cisteaux, însemnând trestie, plantă care erau foarte

întâlnită în zona mlăştinoasă în care s-a ridicat noua mănăstire. Alţi cer-

cetători sugerează însă că denumirea Cîteaux reprezintă un derivat al

cuvântului latin cista, care se referă la un rezervor de apă. Pe locul pe

care a fost ridicată mănăstirea exista apă din abundenţă, deci cu siguranţă

că monahii cistercieni se spălau des. Acest lucru se întâmpla foarte rar în

perioada respectivă, chiar şi în rândul călugărilor, aşa că poate fi pus în

legătură cu dorinţa esenienilor de curăţenie spirituală şi fizică.

în ciuda ajutorului financiar, noul ordin al esenienilor şi-a început

activitatea cu dificultate, dezvoltându-se foarte încet - dar acest lucru nu

era important la momentul respectiv. Pe tabla formată din lumea cunoscută

se juca un mare joc de şah, iar mulţi dintre marii oameni ai epocii au fost

de fapt doar nişte pioni, sacrificaţi uneori pe măsură ce strategia era pusă

în aplicare. Ritmul jocului era surprinzător.

La câteva luni de la fondarea ordinului cistercian, Ierusalimul a fost

preluat de armatele creştine, iar după patru zile de la acel eveniment,

Godefroy de Bouillon a devenit rege. Aşa cum am arătat anterior, la

două săptămâni după aceea, papa Urban al II-lea a trecut la cele veşnice,

fiind urinat la distanţă de mai puţin de un an de Godefroy de Bouillon

- moartea acestuia fiind datorată fie unei boli, fie unei săgeţi, fie otrăvii.

La doar două săptămâni după moartea lui Godefroy, acesta a fost urmat

în mormânt de William al II-lea al Angliei, ucis în mod „întâmplător" de

o săgeată care i s-a înfipt în piept.

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

comorilor Templului

târziu, Familiile Stelei au ales un om potrivit pentru a primi

echipei trimisă să descopere comorile esenienilor şi manu-

opate sub ruinele Templului. Acesta era Hugues de Payens,

ss, conte de Champagne, care deţinea domenii în oraşul fran-

Hugues de Payens luase parte la prima cruciadă, probabil în

irţelor conduse de Godefroy de Bouillon.

104, contele de Champagne a convocat la Troyes o întâlnire la

ă a participat şi Hugues de Payens, alături de alţi participanţi

Ierusalim, inclusiv un cavaler cu numele Andre de Montbard

/ârstă de 14 ani al lui Andre, Bernard, urma să devină una

tai influente personalităţi din toate timpurile). Este posibil ca

ilui ordin cistercian să fi fost de asemenea prezenţi, datorită

>r direct în proiectul de redobândire a comorilor.

: exacte din cadrul acestei întâlniri nu se cunosc, dar, la doar

mâni mai târziu, contele Hugues se afla în drum spre leru-

1 de Hugues de Payens şi Andre de Montbard. Hugues de

recut acolo patru ani înainte de a reveni la Troyes. Nu se ştie

olo în tot acest timp, dar evenimentele care au urmat suge-

că a supravegheat probabil platforma uriaşă pe care cândva

mplul din Ierusalim.

în următorii zece ani nu a mai avut loc niciun eveniment

datoreze restricţiilor de ordin politic şi religios. Existau la

persoane în măsură să împiedice excavaţia planificată: regele

Ierusalimului, fratele şi succesorul lui Godefroy de Bouillon,

îl al II-lea, care i-a urmat lui Urban al II-lea, la scurtă vreme

idirea Ierusalimului.

:ă papa a avut puţină implicare în amânarea acţiunilor, deoa-

mare parte din timp îi era ocupată cu disputele cu împăratul

ian Henric al IV-lea. După ce Henric al IV-lea a fost înfrânt de

i-a luat tronul, noul lider al Germaniei, Henric al V-lea, i-a ce-

e încoronat împărat la Roma. Acest lucru s-a putut realiza doar

nul pontif a fost aruncat în închisoare şi după ce a fost respinsă

2 eliberare a acestuia de către normanzi. Conflictul dintre papă

a încetat până la moartea papei, survenită la 21 ianuarie 1118.

duin al Ierusalimului a fost cel care a împiedicat săpăturile,

fi fost foarte precaut. A angajat cu siguranţă persoane de

90

CEI ADORMIŢI SE TREZESC

încredere pentru a degusta mâncarea pe care urma să o consume, pentru

a nu fi eliminat de membrii Familiilor Stelei, care doreau să accelereze

ritmul misiunii lor. Până la urmă Balduin i-a supravieţuit papei doar două

luni de zile. Pe 2 aprilie 1118 a murit în timpul unei vizite în Egipt, după

ce a gustat din mâncarea pregătită dintr-un peşte abia pescuit din Nil. Nu

se ştie dacă peştele a fost otrăvitor, sau dacă cineva a adăugat o substanţă

letală în mâncare, însă eliminarea lui a deschis calea pentru Hugues de

Payens şi echipa sa.

De îndată ce vestea despre dispariţia lui Balduin a ajuns în Europa,

Hugues de Payens şi alţi opt cavaleri au plecat din nou din Troyes, pe

drumurile prăfuite ale Orientului. Intenţia lor declarată — cel puţin aşa

cum a notat un cronicar de mai târziu, Guillaume de Tyre - era formarea

unei frăţii care să păzească drumurile de la graniţele Levantului şi până

la Ierusalim, cu scopul de a-i proteja pe pelerinii care se îndreptau spre

Ţara Sfântă sau veneau de acolo, însă un grup atât de restrâns de cavaleri

nu ar fi fost capabili să asigure o astfel de protecţie - şi nici nu au făcut

aşa ceva.

Aceşti oameni erau: Hugues de Payens, Andre de Montbard, Geoffroy

de St. Omer, Payens de Montdidier, Achambaud de St. Amand, Geoffroy

Bisol, Gondemare, Rosal şi Godfroy. Prin raportare la locul de origine al

cavalerilor, acolo unde acesta se cunoaşte, putem spune că ei proveneau

din regiunea Champagne, cu excepţia lui Payens de Montdidier şi Acham-

baud de St. Amand, care erau originari din Flandra.

Balduin I, regele decedat al Ierusalimului, nu a avut urmaşi, aşa că a

fost succedat la tronul Ierusalimului de vărul său, Balduin al Il-lea. Regele

Balduin al Il-lea era din Ardennes, o zonă ai cărei conducători aveau

legături de sânge cu nobilii din Champagne, şi el a sprijinit întrutotul

planul excavării locaţiei templului.

Cei nouă cavaleri şi-au aşezat tabăra într-o parte a templului ruinat

cunoscută sub numele de „Grajdurile lui Solomon", unde au rămas timp

de nouă ani, mulţumită sprijinului financiar şi logistic direct din partea

lui Balduin al Il-lea. Echipa lui Hugues de Payens a început imediat

săpăturile, construind adesea tuneluri prin stâncă.

După şapte secole şi jumătate, un alt grup de oameni a hotărât să

cerceteze zona de sub Muntele Templului, în 1867, o expediţie armată

britanică, aflată sub comanda locotenentului Warren de la Royal Engineers,

a început să-şi croiască drum sub platforma gigantică a templului1.

l Kenyon, K.M., Digging up Jerusalem (Săpături sub Ierusalim), Benn, 1974.

91

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

lucru pe care 1-au descoperit a fost un labirint de tuneluri, lăsat

le micul grup de săpători format din membrii Familiilor Stelei,

britanici au recuperat o serie de obiecte care au aparţinut se pare

ii Hugues de Payens, şi care sunt păstrate astăzi la Edinburgh.

im câte detalii cunoştea echipa lui Hugues despre structurile

!, dar ştiau cu siguranţă că primul lucru pe care îl aveau de făcut

erarea Manuscrisului de Cupru. Acest document, gravat în metal,

fi fost fără îndoială cea mai fabuloasă hartă a comorilor realizată

în timpul războaielor cu romanii din anii 66-70, Familiile Stelei

două Manuscrise de Cupru. Prima versiune a fost descoperită

n, în 1952, printre manuscrisele de la Marea Moartă, iar după

fost deschisă, pentru a fi citită pentru prima oară după aproape

nii. în acest manuscris se spune că cel puţin douăzeci şi patru de

»e importante au fost ascunse sub Muntele Templului, alături de

e comori şi o a doua versiune, mai detaliată, a Manuscrisului de

i fost notate următoarele idei:

ota din partea nordică, într-o gaură ce se deschide spre

a cărei deschidere este acoperită cu pământ, se află o

i a acestui document, ce cuprinde explicaţii şi măsurători,

ventar al fiecărui lucru, cât şi altele2.

Jrise şaizeci şi una de locaţii, cât şi obiectele preţioase ascunse

in Allegro, un cercetător pasionat şi obiectiv al Manuscriselor de

loartă, a scris despre uimirea care 1-a cuprins în momentul în

şt detalii despre conţinutul documentului:

ăsură ce cuvintele deveneau mai clare, şi semnificaţia

lentului evidentă, abia mi-am putut crede ochilor ...

ie de la Qumran au creat cea mai mare surpriză — un

Itar al comorilor sacre, ce cuprindeau aur, argint, vase

i jertfe şi alte vase de cult, de diverse feluri...3.

pro a explicat şi scopul Manuscrisului de Cupru:

.M., The Treasure of the Copper Scroll (Comoara Manuscrisului de

den City, N.Y., Doubleday, 1960.

M., The Dead Şea Scrolls and the Christian Myth (Manuscrisele de la

l şi mitul creştinismului), Prometheus Books, 1984.

92

(

(

CEI ADORMIŢI SE TREZESC

Manuscrisul de Cupru şi copia (sau copiile) acestuia erau me-

nite să-i informeze pe evreii care ar fi supravieţuit războiului

care se purta atunci despre locul unde fuseseră îngropate

acele materiale sacre, astfel încât, dacă ar fi fost descoperite,

să nu fie pângărite prin utilizări nepotrivite. Documentul mai

era şi un ghid cu ajutorul căruia se putea recupera comoara.

Este evident faptul că persoanele care au îngropat acele documente şi

comori nu şi-au imaginat că urmaşii lor vor avea nevoie de mai mult de

o mie de ani pentru a le putea recupera. Dar aceştia au revenit până la

urmă.

Manuscrisul de Cupru le-a indicat lui Hugues şi echipei sale drumul

spre comori. De exemplu se menţionează la un moment dat următoarele:

In camera interioară, formată din cei doi piloni gemeni care

sprijină arcul porţii duble, îndreptată spre est, la intrare,

îngropat la o adâncime de trei coţi, se află ascuns un vas,

iar în acesta se găseşte un manuscris, sub patruzeci şi doi de

talanţi.

în recipientul ascuns la adâncime de nouăsprezece coţi în

faţa porţii de est, se află alte vase, iar în gaura care se află în

interior se găsesc zece talanţi.

în curtea (ilizibil), la nouă coţi sub colţul sudic, se găsesc

vase din aur şi argint pentru bucăţile de pâine, stropitoare,

căni şi vase pentru sacrificii. Vase pentru libaţie, în număr de

şase sute nouă.

Cei nouă cavaleri au găsit cu siguranţă manuscrisele, sume uriaşe de bani

şi grămezi de obiecte din aur şi argint. Succesul lor a fost atât de mare,

încât în anul 1125 Hugues, conte de Champagne, a renunţat la titlul său

nobiliar, a plecat la Ierusalim şi s-a lăsat îndrumat de Hugues de Payens.

Contele fusese înainte seniorul lui Hugues de Payens, şi o astfel de răs-

turnare de roluri a fost o acţiune fără precedent în Europa feudală.

Există şi alte dovezi care descriu modul în care s-au desfăşurat ex-

cavatiile cu scopul redobândirii documentelor şi comorilor aflate sub

templul dărâmat, în mod surprinzător, aceste relatări provin din ritualurile

francmasonilor, despre care vom discuta imediat.

93

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i templieri: soldaţii lui Yahve

* -a îndeplinit sarcina ce i se încredinţase, micul grup de

vânători

de la Ierusalim s-a transformat într-un ordin militar pentru că-

ijutorul fraţilor lor cistercieni, la revenirea în Europa au adoptat

;şmânt alb (care mai târziu a fost decorat cu o cruce roşie pe

faţă). Tot cu ajutorul cistercienilor, ei s-au denumit Pauperes

• es Christi Templique Salomonis, care în traducere înseamnă:

i săraci pentru Cristos şi Templul lui Solomon". Numele sub

unoscuţi însă este mult mai scurt: cavalerii templieri. ;brmat din mai multe cuvinte pare să fie în totalitate creştin

ste aşa. Fiecare creştin crede că termenul „Cristos" se referă la

isocierea e greşită. Aşa cum am arătat anterior, numele provine

cui khristos („cel uns"), şi este o traducere a cuvântului ebraic

nashiach) - „cel care este uns cu untdelemn", un însemn al

Cristos reprezintă un titlu şi nu un nume, aşa că denumirea

iu se referă în mod specific la Isus, ci la loan Botezătorul, la

a oricare conducător al preoţilor evreilor şi a oamenilor acestora

uă ordine a lumii. La vremea aceea, acelaşi titlu i-a fost acordat

lui Balduin al II-lea, regele din Ierusalim. Istoria a demonstrat

avaleri templieri, ca reprezentanţi ai Familiilor Stelei, şi prin

oniţi, îi acordau mai multă atenţie lui loan Botezătorul, fon-

jpării lor, decât succesorului acestuia, Isus. Acest lucru ne

dem că întregul ordin, sau cel puţin conducătorii acestuia, au

că loan fusese adevăratul „Cristos" sau Mesia, nu Isus.

fi siguri de faptul că denumirea cavalerilor templieri avea sen-

lat mai sus deoarece ei se descriau drept „luptători săraci ai lui

Jtilizarea termenului „comiliton" arată că se considerau egali

oi discipoli. Se poate presupune că orice călugăr creştin s-ar

:pt „luptător sărac pentru Isus Cristos şi pentru Templul lui

Cuvântul „tovarăş/comiliton" schimbă accentul. Din fericire,

nimeni nu s-a întrebat ce legătură avea Templul lui Solomon

•istos. Templul lui Solomon nu are o legătură directă cu Acesta,

moanelor creştine. In orice caz, baza cavalerilor templieri s-a

aproape de palatul lui Balduin de la Ierusalim, aşa că numele lor

'i în legătură cu locul în care îşi stabiliseră tabăra la Ierusalim,

a fost indusă în eroare. Nimeni nu a observat că titlul noului

ca scop sprijinirea misiunii Familiilor Stelei, iniţiată de regele

94

CEI ADORMIŢI SE TREZESC

Solomon, aceea de a construi Noul Ierusalim care a fost promis de secole.

„Copiii lui Israel" - adevărata armată a lui Iahve - porniseră din nou la

drum.

Bernard de Clairvaux

Reveniţi în Franţa, membrii ordinului cistercian au prosperat, iniţial da-

torită unui englez pe nume Stephen Harding, şi mai apoi lui Bernard,

tânărul nepot al lui Andre Montbard.

Bernard era fiul lui Tescelin, lord de Fontaines, nobil din nordul Bur-

gundiei, şi al Alethei, o femeie de viţă nobilă din Montbard, din provincia

Champagne. Cei doi au avut mai mulţi copii, dar inteligenţa şi talentele

lui Bernard au fost imediat remarcate. Deşi mic de statură, el urma să se

dovedească Ia fel de măreţ ca cei mai puternici regi, prinţi sau papi.

în 1113, la vârsta de douăzeci şi trei de ani, Bernard a plecat la câteva

mile distanţă înspre sud, de la Fontaines spre Cîteaux, pentru a intra în

prima mănăstire cisterciană. In decursul anului respectiv a fost urmat de

nu mai puţin de treizeci dintre rudele sale - de fapt nu au intrat în ordinul

respectiv, ci mai degrabă 1-au preluat. Trei ani mai târziu, tânărul în vârstă

de douăzeci şi şase de ani avea propria sa mănăstire, foarte aproape de

Troyes, în Champagne. Numele acesteia era „Clairvaux", ceea ce în-

seamnă „Valea luminii", şi cu toate că Cîteaux a rămas matca ordinului

deciziile majore au fost luate în următorii treizeci de ani la Clairvaux.

Bernard (care a devenit curând cunoscut drept Bernard de Clairvaux)

a început imediat să joace un rol important în politica Bisericii, mai întâi

în zona Champagne, dar curând după aceea în întreaga lume creştină, în

momentul în care Hugues de Payens şi echipa lui au început săpăturile

la Ierusalim, Bernard a iniţiat o campanie de stabilire a unei excelente

reputaţii pentru cavalerii ce săpau tunele la Ierusalim, prezentându-i ca

pe cei mai demni de laudă războinici din lume, şi nu doar nişte călugări

retraşi. Cuvintele folosite de el sunt de factură poetică:

Ei nu pornesc la luptă cu capul înainte, ci cu grijă şi prevedere,

liniştiţi, ca nişte adevăraţi copii ai lui Israel. Insă de îndată ce

războiul începe, ei se năpustesc fără întârziere asupra duşma-

nului... fără să cunoască teama... unul luptându-se adesea cu

o mie; două, zece mii... mai blânzi decât mieii, dar mai feroce

decât leii; ei au blândeţea călugărilor şi bravura cavalerilor.

95

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

iu cu adevărat „copii ai lui Israel",

rd, mărinimosul cistercian, a fost cel care a atras atenţia papei

al II-lea asupra celor nouă cavaleri, pentru care a intervenit cu

a-i transforma într-un ordin călugăresc ce urma o serie de reguli

de conduită şi acţiune - care reflectau îndeaproape principiile

se ghidau cistercienii, pentru a-şi dobândi legitimitatea şi un

în cadrul Bisericii.

iţă cerere nu a primit răspuns, însă piesele de pe tabla de şah aveau

mbe în curând locul. Papa Gelasius al II-lea a murit subit după

:inci zile de activitate, în timp ce se afla în vizită la mănăstirea

i loc de mare importanţă pentru Familiile Stelei din Champagne.

afla o pepinieră pentru ideile benedictine reformatoare şi punctul

pentru mai multe ordine monastice, ceea ce ne face să credem că

Stelei fie au creat-o, fie au utilizat-o pentru atingerea propriilor

ri. Este aproape sigur faptul că, la vremea respectivă, cele mai

iative luate de Familiile Stelei din Europa şi din întreaga lume

la cale în Champagne, regiune care poate fi considerată cartierul

îl, cel puţin în decursul secolelor XI-XIV. Mănăstirea Cluny se

ropiere. în mod oportun, Guido a devenit următorul papă, el

lucelui William al II-lea de Burgundia, deci rudă cu Bernard şi

l Familiilor Stelei.

a devenit papa Calixt al II-lea şi a aprobat imediat ideea lui

ie a forma o forţă combatantă de elită pentru lumea creştină ,

inducă lupta împotriva musulmanilor. Bernard a indicat faptul

:1 de forţă, în sprijinul Bisericii Occidentale, deşi restrânsă,

ia, fiind formată din Hugues de Payens şi de tovarăşii săi. Tot

|cat că, prin raportarea la anumite reguli şi prin adoptarea unei

asemănătoare ordinului cistercienilor, aceştia s -ar fi putut

ia curând exact în armata de care era nevoie - un grup mare şi

î cavaleri bine antrenaţi şi înarmaţi, a căror misiune specială ar

tejarea Ţării Sfinte - şi mai ales a Ierusalimului, care la vremea

i se afla din nou în pericol de a cădea în mâinile musulmanilor,

tai interesantă propunere pentru papă era faptul că aceşti cavaleri

-elaşi timp, şi călugări. Bernard a sugerat că astfel, datorită im-

: plan internaţional a noului ordin, acesta s-ar situa în afara

Disericeşti obişnuite, nefiind supus vreunui episcop, arhiepiscop

^i alte autorităţi - bisericească sau laică. Ar fi trebuit să dea so-

mi în faţa papei.

96

CEI ADORMIŢI SE TREZESC

Strategia a fost strălucită. Crearea noului ordin nu îl costa nimic pe

papă şi, cu toate acestea, succesul acţiunii acestuia 1-ar fi aşezat într-o

lumină favorabilă, în plus, într-o perioadă în care papii erau atacaţi nu

doar de probleme complicate de ordin ecleziastic, ci şi de armate străine,

ideea de a avea un fel de gardă personală, dedicată slujirii pontifului, tre-

buie să-i fi părut atractivă lui Calixt. El era conştient de rapiditatea cu care

cistercienii câştigau teren, şi nu se poate să nu fi ştiut cât de important era

rolul jucat de Bernard, care fondase deja zeci de mănăstiri. Dacă omul cel

scund din Champagne putea face atât de mult pentru cistercieni, ar fi putut

cu siguranţă să pună bazele armatei papale.

însă Calixt a murit înainte de a semna înfiinţarea noului ordin, sar-

cină care i-a revenit papei Honorius al II-lea: acesta i-a transformat pe

cavalerii templieri într-un ordin monahal, prin formularea unor reguli, a

unei „constituţii". Acest lucru s-a petrecut în ziua de 31 ianuarie 1128,

când Hugues de Payens a fost adus în faţa consiliului special convocat

la Troyes. Acest corp impresionant de clerici era prezidat de cardinalul

Albano, nunţiul papal, şi-i includea pe arhiepiscopii de Reims şi Sens,

alături de nu mai puţin de zece episcopi şi câţiva stareţi importanţi,

inclusiv Bernard de Clairvaux. Propunerea de a le asigura cavalerilor

templieri un statut formal a fost acceptată, iar acestora li s-a dat dreptul de

a purta pelerina albă, asemenea esenienilor.

Datorită influenţei exercitate de Bernard, grupul de cavaleri care pe-

trecuseră nouă ani în sărăcie, săpând sub Muntele Templului, au devenit

dintr-odată extraordinar de bogaţi, deoarece noului ordin i s-au adus da-

ruri în bani şi terenuri, de către donatorii pioşi. în curând, templierii aveau

să transforme lumea prin programul lor de construcţii şi prin inventarea

sistemului bancar global, în paralel cu dezvoltarea de către cistercieni a

comerţului cu lână şi a marilor târguri internaţionale organizate în regiunea

Champagne. Toate aceste iniţiative au anunţat începutul epocii „moderne".

Bernard cel mistic

Rolul lui Bernard în cadrul teologiei creştine a fost fără egal. în cele din

urmă a fost sanctificat, devenind Sf. Bernard de Clairvaux, deşi reputaţia

lui în istoria Bisericii este cea a unui „mistic", abordarea creştinismului

de către el fiind foarte neobişnuită.

Două obsesii au dominat viaţa lui Bernard, acestea fiind reflectate în

toate acţiunile pe care le-a întreprins, în primul rând, el era pasionat de

97

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

feminin al divinităţii, personificat în Sfânta Fecioară Măria, pe

enera. Respectul acordat femeilor a avut un impact deosebit în

ui curţilor regale, unde statutul femeilor s-a modificat datorită

llor lui Bernard. El părea să împărtăşească credinţa lui Isus Cristos

pamenii aveau aceeaşi valoare în faţa lui Dumenzeu şi fiecare om,

iau femeie, trebuia să stabilească o înţelegere cu Dumnezeu pentru

tea pune bazele unei noi ordini în lume.

doilea rând, Bernard era fascinat de Cântarea Cântărilor, sau

l lui Solomon. în timpul vieţii sale a scris o mulţime de predici

Icau Cântarea Cântărilor, una dintre cele mai surprinzătoare cărţi

•iei.

prima vedere, Cântarea Cântărilor pare să fie un poem lung şi

lat al dragostei împărtăşite de mire şi mireasă. Se face referire

Solomon, dar e puţin probabil că această scriere i se datorează

, mulţi cercetători atribuind-o populaţiilor din mediul rural

din

sraelului. Specialiştii au identificat sursele Cântării

Cântărilor

rie de poezii populare adunate în jurul anului 300 î. C.4 - exact în

i constituirii comunităţii eseniene. în esenţă, Cântarea Cântărilor

noasă poveste erotică, fără vreun conţinut religios - Dumnezeu

nenţionat nici măcar o dată - dar evreii o considerau o alegorie ce

mitere la relaţia lui Dumnezeu cu Ierusalimul,

tmii din vremea lui Bernard de Clairvaux au dezlegat înţelesul

Cântărilor la fel ca evreii de altă dată, deşi s-a insistat mai mult pe

tarea relaţiei alegorice dintre Isus şi Biserică. Bernard a adoptat

sastă interpretare, cel puţin la suprafaţă, dar înţelesul dat de el

inarei cărţi a fost probabil mai apropiat de cel acceptat de misticii

emenea învăţaţilor evrei din vremea lui, Bernard a perceput

Cântărilor ca pe o poveste uşor voalată despre noua fondare a

jiului şi despre relaţia dintre Dumnezeu şi Noul Ierusalim.

pine cunoscut faptul că Bernard era fascinat de religia iudaică,

usalimul a fost ocupat prin forţă, doar cu o generaţie în urmă,

i oraş fuseseră măcelăriţi cu la fel de puţine scrupule cum fuseseră

jsulmanii. în Europa secolului al XH-lea, evreii ocupau o poziţie

H5. Ei participau la activităţile comerciale şi erau utili în probleme

A.S., The Song of Solomon (Cântarea Cântărilor), Peak's cornmentary le,Nelson, 1963.

, Engels, Haverkamp şi Heberer, The Jews of Europe in the Middle Ages i Europa în Evul Mediu), Hatje Cantz, 2005.

98

t

f

I

CEI ADORMIŢI SE TREZESC

de ordin financiar, doar pentru faptul că li se permitea să împrumute

bani cu dobândă, ceea ce creştinii nu puteau face, cel puţin în principiu.

Acţiunea de a pretinde o dobândă pentru împrumut era denumită „camătă"

şi era considerată de creştini împotriva regulilor bisericeşti. Evreii nu erau

restricţionaţi de o astfel de regulă, iar împrumutul de bani reprezenta unul

dintre puţinele mijloace prin care evreii din Europa puteau să prospere. Din

păcate, evreii erau adesea hărţuiţi, fiind denumiţi „duşmanii lui Cristos"

şi „ucigaşi Lui", rolul Bisericii fiind esenţial în această privinţă. Bernard

de Clairvaux a avut însă o atitudine diferită. De mai mute ori în cursul

vieţii sale, chiar în ciuda programului său aglomerat, el a călătorit zile

întregi pentru a împiedica pogromurile împotriva evreilor şi se crede că la

mănăstirea lui din apropiere de Troyes a adus cabalişti evrei şi specialişti

în limba ebraică.

înclinaţia sa spre misticism 1-a făcut mult mai respectat. El a fost fără

îndoială unul dintre marii intelectuali ai vremii sale — odată 1-a descris pe

Dumenzeu ca fiind „înălţimea şi mărinimia, adâncimea şi lărgimea" - şi

a spus că pe Dumnezeu îl putem găsi mai degrabă printre stânci şi arbori

decât în orice biserică ridicată de mâna omului.

Faptul că Familiile Stelei s-au bucurat de momentul cel mai propice

instaurării unei noi ordini în lume, în jurul anului 1130, se datorează în

mare măsură lui Bernard. După şaizeci de ani de manevre şi crime, familiile

preluaseră controlul asupra Occidentului şi a teritoriilor cruciaţilor din

Orient. Bernard a contribuit la remodelarea mentalităţilor şi în Biserică, şi

la curţile regale ale Europei, în vreme ce cavalerii templieri şi cistercienii

se pregăteau să iniţieze schimbări nemaiîntâlnite în istoria omenirii.

99

a nouă ordine

d ia la

plieri s-au răspândit cu repeziciune în toate ţările creştine,

itre aceste locuri a fost numit un maestru din noul ordin,

mducătorului templierilor, Marele Maestru, titlu acordat pe

i trei ranguri în interiorul acestui ordin cavaleresc, şi anume

fraţii din mediul rural" şi „capelanii". Mai exista grupul

Fratres conjugaţi, care aveau voie să se căsătorească.

jrtau o pelerină neagră sau maro, pe care era aplicată o cruce

|u a fi deosebiţi de fraţii lor celibatari, ce adoptaseră tradiţiile

(documentele atestă faptul că şi în mijlocul esenienilor exista

oameni căsătoriţi).

i rândurile ordinului se făcea prin participarea la o ceremonie

-are a dat naştere în curând unor zvonuri privitoare la prac-

itualuri necreştine. Astfel de suspiciuni ar fi putut pune în

-le mai puţin importante, dar cavalerii templieri, prin bogăţia

care le aveau, puteau să le ignore. Ei nu duceau lipsă de

-buiau să fie de viţă nobilă, fii legitimi, deoarece niciun om

la nu putea să devină cavaler, şi nici să renunţe la întreaga

î legământul sărăciei, castităţii, pietăţii şi supunerii.

100

PRIMA NOUA ORDINE MONDIALA

Dacă scopul promovat în mod public al templierilor era de natură

militară, mulţi dintre fraţi îşi dedicau timpul activităţilor comerciale şi de

construcţie iniţiate de ordinul lor. Templierii au început curând direcţiona-

rea resurselor lor financiare spre construirea de numeroase fortificaţii pe

întreg teritoriul Ţării Sfinte, fiind fără îndoială cea mai pricepută şi mai

disciplinată forţă de luptă din vremea lor. Regula lor principală era să

nu renunţe niciodată. Curajul şi intransigenţa lor, combinate cu excelenta

lor pregătire şi armele de care dispuneau, i-au transformat în perioada

medievală în nişte formidabile trupe de elită, în memoria oamenilor s-a

păstrat imaginea unor oameni îmbrăcaţi cu pelerine albe, cu o cruce roşie

pe piept, asociată în mod greşit astăzi cu cavalerii cruciaţi.

Protejarea tezaurului Templului

Prima problemă cu care s-au confruntat templierii a fost cea privitoare

la manuscrisele eseniene salvate de sub templul ruinat din Ierusalim.

Comorile pe care le aduseseră la suprafaţă (vezi capitolul cinci) trebuiau

protejate de hoţi, dar obiectele în sine nu ar fi creat suspiciuni, în privinţa

documentelor, situaţia era diferită. Acestea erau extrem de preţioase, iar

datorită conţinutului lor erau în pericol de a fi distruse în cazul în care ar

fi ajuns în atenţia Bisericii.

Transportarea lor în regiunea Champagne sau în alte părţi din Franţa

nu părea o soluţie potrivită, deoarece zona era considerată periculoasă,

datorită influenţei unei elite puternice a Bisericii, existente chiar şi acolo

unde prezenţa Familiilor Stelei era remarcabilă. Cei responsabili de

documente par să fi optat pentru găsirea unei locaţii potrivite cât mai depar-

te de Roma. Planurile lor în privinţa acestor documente trebuiau să rămână

strict secrete în acel moment, însă legendele orale ale francmasoneriei au

înregistrat ceea ce s-a întâmplat de fapt.

Conform unei unui ritual al celui de-al douăzecilea grad al

aşa-numitului „Rit Scoţian Antic şi Acceptat", în anul 1140 o lojă a

templierilor din Ierusalim a pornit spre Kilwinning, un mic port de pe

ţărmul vestic al Scoţiei. Se relatează în continuare faptul că grupul ducea

cu sine documente străvechi, cu scopul de a le depozita într-o mănăstire

special construită în Kilwinning.

Această informaţie este surprinzătoare, deoarece nu se poate înţelege

cum cei care au formulat ritualurile relativ recente ale francmasoneriei

ar fi putut avea ştiinţă despre existenţa manuscriselor esenienilor, sau

101

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

jtivităţile secrete ale templierilor. Până în momentul descoperirii

lelor de la Marea Moartă şi al descifrării manuscrisului de cupru,

950, se presupune că nimeni nu a avut ştiinţă că existau lucruri

ub Templul din Ierusalim.

cu ani înainte de descoperirea manuscriselor de la Marea

bara esenienilor de la Qumran, un mare expert în masonerie,

a menţionat faptul că „mănăstirea [Kilwinning] nu fusese

na în 1140, iar legenda nu face nicio referire la locul în care

•] s-au aflat între anii 70 şi 1140".

iformaţiilor provenite de la francmasoni, Ward a înţeles că

:nte existau încă de dinainte de dărâmarea Templului din

au ajuns la Kilwinning 1070 de ani mai târziu. Concluzia

aţe ajunge pornind de la aceste premise este că infonnaţia

cavalerii templieri a devenit parte a tradiţiilor masonice.

ne necunoscut locul în care au fost păstrate documentele în

upă excavaţiile realizate de templieri în 1128 şi construirea

la Kilwinning în 1140 - plus întrebarea chinuitoare: ce s-a

documentele după această dată?

?a Kilwinning a fost considerată de obicei „benedictină",

L afirmaţie nu este precisă. Lăcaşul a fost ridicat pe pământul

familia St. Clairs (sau Sinclair), una din Familiile Stelei, care

Scoţia înainte ca William Cuceritorul să invadeze Anglia, lăcaş

ugh de Morville, un prieten al regelui David I al Scoţiei. Hugh

e a adus un grup de călugări din Kelso pentru a ridica noua

s trăi în ea, dar aceştia nu erau oficial benedictini - aparţineau

ordinului cunoscut cu denumirea de „tironensieni".

Ii masoni: tironensienii

iii rămân unii dintre cei mai misterioşi călugări dintre toate

bnedictine reformate. Autoarea canadiană Francine Bernier a

idiu amănunţit în privinţa lor, apărut recent, în anul 2005'.

ire îi înconjoară pe tironensieni se referă la modul în care

găresc atât de înfloritor, care cândva a deţinut controlul

mănăstiri, a putut să dispară complet din documentele

Tîe Great Architects ofTiron, The Steps ofZion (Marii arhitecţi de

• Sionului), ULT, Arizona, 2005. Acest document poate fi accesat la Aw.frontierpublishing.n1/fbj:iron.pdf

102

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

istorice. Bernier a petrecut ani de zile cercetând cărţi şi documente pentru

a realiza o descriere amănunţită a tironensienilor, care, deşi aproape ne-

cunoscuţi astăzi, au jucat în mod evident un rol important în dezvoltarea

monahismului şi a arhitecturii din secolele XII-XIV.

Ordinul tironensienilor a fost fondat în anul 1107, preluându-şi numele

de la Tiron, sau Thiron, cuvânt ce desemnează „o culme înaltă", unde a

fost ridicată prima lor mănăstire, situată la circa 65 de kilometri vest de

Chartres, în Franţa, întemeietorul lor a fost un călugăr benedictin pe nume

Bernard de Tiron care, asemenea lui Bernard de Clairvaux şi fondatorilor

cistercienilor (vezi Capitolul 5), considera că viaţa monahală devenise

prea lipsită de principii ferme.

în anul 1113, fraţii tironensieni au fost chemaţi în Scoţia de regele

David I - unde creştinismul avea o fonnă mai apropiată de concepţiile

lor, deoarece creştinii din Scoţia păstraseră elemente culdeene, pe care

tironensienii le practicau cu asiduitate. (Alan Butler a demonstrat2 legă-

tura strânsă a lui Bernard de Clairvaux cu creştinismul culdean, deoarece

el a îmbrăţişat principiile acestuia. Este aproape sigur că acest grup (al

culdeenilor), care a fost răspândit în epoca post-romană în Anglia şi

Scoţia, cunoştea îndeaproape practicile preoţilor din Familiile Stelei.

Ei au fost de multe ori în contradicţie cu Biserica romană, ceea ce a

determinat organizarea unui sinod al Bisericii la Whitby, în anul 664, în

vederea atragerii lor în rândurile Bisericii Romano-catolice - încercare ce

a eşuat, mai ales în privinţa Scoţiei).

Tironensienii erau faimoşi pentru talentele lor de constructori - care

le depăşeau pe cele ale oricărui ordin benedictin. Ei au contribuit decisiv

la înflorirea arhitecturii în acea epocă. De asemenea, au susţinut şi condus

la Chartres o instituţie academică fondată în 1117 de contele Theobald al

Vl-lea de Blois, Troyes, Champagne şi Chartres.

Deşi aproape în totalitate uitat, acest colegiu a continuat să asigure

expertiza necesară ridicării unora dintre cele mai impunătoare construcţii

din vremea respectivă, inclusiv, după cum este menţionat în documente,

a catedralei din Chartres, reconstruită ulterior între anii 1194 şi 1250

(vezi informaţiile de mai jos). Alţi experţi sunt de părere că banii necesari

ridicării noii catedrale, într-o perioadă de timp atât de mică au fost asiguraţi

2 Butler, A., The Goddess, the Grail and the Lodge (Zeiţa, Graalul şi Loja), O

Books, 2004; şi The Virgin and the Pentacle (Fecioara şi Pentagrama), O Books,

2005.

103

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ii templieri3, care se pare că au contribuit şi cu priceperea lor la

rea acestei construcţii remarcabile.

l lucru este foarte plauzibil, şi se pare că templierii au colaborat

ape cu tironensienii pentru a stabili tehnicile de construcţie, în

flegiului de la Chartres.

pe la început, Bernard de Tiron şi-a ales membrii ordinului şi

priceperilor pe care aceştia le aveau şi de care era nevoie - era

|i ales de pietrari, constructori în general. Atât în mănăstirile tiro-

cât şi la colegiul din Chartres, aceşti călugări constructori şi-au

IJcunoştinţele noilor iniţiaţi, determinându-i pe novici să treacă

ormă de ucenicie ecleziastică, dar pregătindu-i cu grijă şi pentru

naeştri în meşteşugul lor.

ur că nu se pregăteau doar constructori (în engleză masoni).

nai avea nevoie de tâmplari, vopsitori, fermieri, fierari şi toate

leserii necesare traiului în secolul al Xll-lea. însă de cea mai

feciere se bucurau experţii în lucrări de construcţii.

J, trebuie acceptat faptul că fondarea şi specializarea îmbrăţişată

jrdin călugăresc a fost hotărâtă de Familiile Stelei, aşa cum se

Je şi în cazul mai bine cunoscuţilor cistercieni, un alt ordin bene-

|brmat (vezi Capitolul 5), cu care tironensienii au avut multe

jjcomune, inclusiv abordarea neobişnuită a creştinismului.

am vom vedea în continuarea acestui capitol, se pare că sarcina

|ilor şi a templierilor privea formarea unor baze economice pentru

isalim, sprijinindu-se mai ales pe comerţul cu lână, cistercienii

l-se de materia primă, iar templierii de finanţarea internaţională

prea acestei iniţiative. Credem că tironensienii, aproape uitaţi

astăzi, au primit sarcina de a se specializa în construcţii - ei

fie responsabili de supravegherea ridicării Noului Ierusalim.

gerată şi ideea că marile inovaţii din domeniul arhitecturii, în-

I jurul anilor 1130 (vezi mai jos) s-au datorat în egală măsură

Inilor, templierilor şi cistercienilor.

tnsienii au ridicat multe biserici în parohiile din Scoţia şi în

Je în care au locuit. Prima mănăstire tironensiană din Scoţia a

rk, fondată în 1113, urmată de Kelso în 1128, şi Kilwinning în

|iteresant de menţionat faptul că ridicarea mănăstirii din Kelso a

i acelaşi an cu sinodul de la Troyes şi revenirea templierilor din

entier, L., The Mysteries ofthe Chartres Cathedral (Misterele

\i din Chartres), A B Academic Publishers, 1997.

104

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

Ierusalim. Mănăstirea a fost construită la cererea specială a regelui David

I, un mare prieten al cistercienilor. Despre Kelso se spune că ar fi fost cea

mai frumoasă mănăstire din Scoţia.

Dat fiind că documentele descoperite de primii templieri au ajuns în

cele din urmă la Kilwinning, care era un locaş ridicat de fraţii tironensieni

din Kelso, iar mănăstirea Kelso a fost fondată în 1128, e foarte probabil ca

documentele să fi fost duse mai întâi la Kelso - o mănăstire care ar fi putut

fi ridicată special pentru a le adăposti, însă istoria avea să dovedească lipsa

de siguranţă a documentelor la mănăstirea Kelso, prea apropiată de graniţa

cu Anglia, aşa că ciudatul ordin călugăresc a ridicat o altă mănăstire, în

regiunea mai sigură de lângă Kilwinning. Rezultă că acesta a fost motivul

pentru care documentele au fost transportate acolo în anul 1140.

Secretele manuscriselor ascunse

întrebarea cea mai importantă şi mai fascinantă care aşteaptă răspuns pri-

veşte informaţiile conţinute în aceste manuscrise.

Astăzi ştim o mulţime de lucruri despre manuscrisele descoperite la

Qumran, şi este posibil ca informaţiile ascunse sub templu să fi fost în

mare parte identice cu cele cuprinse în „Manualul Disciplinei" şi „Regulile

Comunităţii", care vorbesc despre modul în care un grup asemănător celui

al esenienilor trebuia să-şi organizeze viaţa. Ipoteza pare logică, având în

vedere similitudinile dintre esenieni, cistercieni şi templieri.

Printre numeroasele reguli menţionate se găsesc şi cele privitoare la

importanţa respectului arătat atât lui Dumnezeu cât şi oamenilor de către

oricare aspirant la titlul de membru al comunităţii; la viaţa trăită conform

legilor comunităţii; la râvna de a-1 descoperi pe Dumnezeu; la a face ceea

ce este bine, cu dreptate şi dragoste pentru toţi „copiii luminii". Novicilor

li se cerea să-şi dedice „întreaga gândire, forţă şi avere" comunităţii lui

Dumnezeu. Ei trebuiau să se păstreze smeriţi, mărinimoşi, drepţi faţă de

fraţii lor, răbdători şi miloşi. Să-şi demonstreze apartenenţa la comunitate

atât prin aplicarea doctrinei, cât şi prin contribuţia economică la bunăstarea

ei; urmau să formeze în Israel o bază solidă pentru adevăr şi să se unească

pentru vecie într-o legătură indisolubilă. Pentru a atinge aceste idealuri,

fiecare membru trebuia să fie supus celor de rang superior în probleme

legate de muncă şi de bani.

Comunităţile cavalerilor templieri erau conduse după reguli aproxi-

mativ similare celor ale esenienilor şi ale fraţilor lor, cistercienii. La fel

105

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i frăţiilor din vechime, sau ale celor din vremea lor, templierii

a norme democratice. Aşa cum scria şi în „Regulile Comunităţii"

r, ofiţerii, liderii locali şi regionali, chiar şi marele conducător al

ordin, erau aleşi, iar oricare dintre aceştia îşi putea pierde rolul

uşea să îndeplinească ceea ce se aştepta de la el.

manuscrise vorbesc despre modul în care autorii lor visau la

a unei noi ere în care, ca aleşi ai lui Dumnezeu, ei ar deveni

licirii păgânilor şi ar cauza revenirea la un mod mai potrivit de

ntr-un templul purificat, sub îndrumarea unor preoţi merituoşi.

iient denumit „Manuscrisul Războiului" conţine detalii privi-

azboiul ce va fi purtat de Fiii Luminii împotriva Forţelor

ui. Acesta nu reprezintă o simplă prezentare a unui conflict

include detalii specifice privitoare la armata care va lupta în

bre va fi componenţa acesteia, cum va fi echipată şi condusă,

'lanuscrisului Războiului, va exista atât o infanterie, cât şi o ca-

inamenrul ambelor categorii de forţe fiind descris foarte exact,

i fi supuse voinţei unui comandant suprem. Fiecare podoabă,

if lance sau sabie sunt descrise detaliat, atenţia concentrân-

crticalitatea morală a combatanţilor. Manuscrisul Războiului

i reagă armată care mărşăluieşte şi luptă conform intenţiilor şi

> reilor. Este foarte probabil ca ordinul cavalerilor templieri să

u după informaţia cuprinsă în Manuscrisul Războiului.

iiotive care ne fac să credem că sub templu au fost ascunse do-

rnai importante — în apropiere de Sfânta Sfintelor - locul în care

;;se aşezat Chivotul Legii. Datorită progreselor remarcabile în

rhitecrurii realizate de cavalerii templieri, s-a sugerat că ei ar

•va acces la informaţii privitoare la geometria construcţiilor şi

mor arte şi ştiinţe străvechi - provenind probabil din tradiţiile

: egiptenilor şi evreilor. Fundamentele unei astfel de ipoteze nu !ite, dar e cert faptul că, odată cu intervenţia templierilor şi a

; r, arhitectura occidentală a înregistrat, aproape peste noapte,

n majore.

arhitectonice

rii cât şi cistercienii au fost constructori extraordinari, ocu-

central în perioada construirii marilor biserici şi catedrale,

Europa de nou-descoperitele secrete arhitectonice.

106

PRIMA NOUA ORDINE MONDIALĂ

Frumuseţea şi calitatea inginerească a monumentelor ridicate după

1130, în stilul ce avea să se numească „gotic", sunt cu adevărat uimitoare.

Constructorii de catedrale au creat arcuri uriaşe şi contraforturi înalte,

: lăsând loc pentru ziduri subţiri şi ferestre enorme.

John Ochsendorf, inginer specializat în construcţii şi istoric al arhitec-

turii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (M.I.T.), este uimit

de realizările breslelor de constructori din Evul Mediu. El relatează mo-

mentul în care s-a aflat pe cupola capelei de la King's College, Cambridge:

„Te afli la 80 de picioare deasupra pământului, pe o structură subţire de

piatră ... Poţi chiar să simţi mici vibraţii. Şi nu poţi să nu te gândeşti la

stăpânirea de sine pe care au avut-o acei oameni!4"

Bolta capelei are o înălţime de aproape 15 m, deşi suportul curbat al

acoperişului are o grosime de doar 10 cm - un raport înălţime/grosime

identic cu cel al unei coji de ou. Ochsendorf lucrează la adaptarea unui

program pe computer în încercarea de a descoperi cunoştinţele secrete ce

au stat la baza construirii arcurilor şi cupolelor catedralelor gotice, care

ar „revoluţiona" designul arhitectural modern şi ar ajuta la ridicarea unor

clădiri care să respecte mediul înconjurător. Ochsendorf adaugă: „Aceşti

oameni au dezvoltat adevărata ştiinţă a construcţiilor şi au atins un grad

. i de stabilitate foarte înalt. Sunt pur şi simplu uimit că nu am reuşit încă

să

f! îi

depăşim."

i Nici măcar cuvântul „modern" nu este o invenţie nouă. A fost utilizat

pentru prima dată în Franţa, la mai puţin de zece ani de la definitivarea

excavaţiilor realizate de templieri, cu referire la catedralele ridicate în

noul stil gotic, construite sub îndrumarea templierilor şi a cistercienilor.

Cunoştinţele inginereşti de care aceştia au dat dovadă nu au reprezentat

singura inovaţie remarcabilă: alte aspecte, cum ar fi vitraliile pentru

ferestre, sunt şi ele dovada unui progres tehnologic inexplicabil. Catedra-

lele aveau o înălţime cu mult mai mare decât se visase vreodată până

atunci, mai multe ferestre, nave mai mari şi spaţii interioare mai largi,

neîntrerupte de coloane.

Cunoaşterea ştiinţifică păşise, într-adevăr, în epoca „modernă".

Mulţi specialişti au căzut de acord asupra faptului că templierii au fost

implicaţi în finanţarea şi planificarea construirii acestor catedrale gotice.

Influenţa templierilor în privinţa geometriei şi a proiectării a dus la

crearea unor structuri similare catedralei din Chartres. Monumentul pe

4 Ochsendorf, J., Bridging the void (Unind spaţiul), articol din revista

New

Scientist, 10 iunie 2006.

107

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

!?m admira astăzi a fost ridicat cu o extraordinară rapiditate,

i re anii 1194-1250. Catedrala din Chartres este considerată de

; sericii drept un rezultat al eforturilor reunite ale orăşenilor,

aţă de pe urma comerţului destinat pelerinilor. O astfel de

standard nu reuşeşte să explice infuzia masivă şi imediată de

: csar pentru plata transportului pietrei şi pentru numărul uriaş

.culptori şi alţi meşteşugari care trebuie să fi fost angajaţi în

:a unui edificiu atât de vast şi complex, într-o perioadă de timp

>rtă. Este puţin probabil că resursele provenite de la pelerinii

u oraşul Chartres în perioada construirii catedralei ar fi putut

Ituielile pentru vitraliile ferestrelor, şi cu atât mai puţin pentru

şi decorarea întregii clădiri. Ordinul cavalerilor templieri

la vremea aceea singura sursă de finanţare care ar fi putut

; ursele necesare.

a, breslele de meşteşugari purtau numele de compagnonnages,

i în construcţii care au ridicat marea catedrală erau numiţi

Solomon". Aceştia fuseseră instruiţi în arta geometriei sacre

'onensieni5, cavalerii templieri şi călugării cistercieni, şi au

siv cu aprobarea lui Bernard de Clairvaux. Acesta le-a asigurat

i Solomon un „set de reguli" în martie 1145, cu referire la

c viaţă şi de muncă ce se impuneau.

opii ai lui Solomon trebuie să se fi bazat foarte mult pe „cava-

.ilui lui Solomon" pentru finanţare şi instruire, şi există motive

,ă credem că templierii i-au supus pe constructori unor ritualuri

Ar fi fost logic ca, în cazul în care primul grup de templieri

idevărat să descopere informaţiile îngropate, referitoare la

oţilor-constructori care au ridicat Templul din Ierusalim, ei

ca cei ce primeau iniţierea să păstreze, sub jurământ, secre-

1 acesta trebuie să se fi format ierarhii în cadrul breslelor de

i - legate strâns de cele ale cavalerilor templieri.

şi acţiunile templierilor

ipid - de fapt într-o perioadă de timp extrem de scurtă, luând

are dificultăţile de ordin logistic — templierii au devenit o

cu adevărat multinaţională, ceea ce i-a determinat să călăto-

li u. Acest fapt presupunea existenţa unor drumuri mai bune şi,

îi capitolul zece.

108

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

pe cât posibil, posibilitatea de a naviga pe fluvii sau pe mare. Templierii au

acceptat orice provocare cu care s-au confruntat. Au construit garnizoane

în zonele îndepărtate în care se ştia că acţionau tâlharii, au nivelat drumuri

şi au construit poduri. Au realizat şi corăbii de transport solide şi galere

pentru război, care puteau fi manevrate cu uşurinţă. Infrastructura lor s-a

îmbogăţit în aşa măsură cu biserici, ferme, castele, porturi la mare, sau

chiar mici orăşele, încât templierii au ajuns să formeze o mică societate

în interiorul societăţii. Ei nu erau supuşi niciunui fel de taxe şi trebuiau să

răspundă doar în faţa Marelui Maestru - care la rândul său dădea socoteală

exclusiv papei - putând să trăiască în afara legilor impuse de nobilii sau

regii pe pământul cărora prosperau.

Cavalerii templieri au ajuns să deţină proprietăţi de diverse extinderi,

răsfirate în toată Europa, din Danemarca, Scoţia şi insulele Orkney la nord,

până la Franţa, Italia şi Spania la sud. Numai în Anglia şi Ţara Galilor

aveau mai mult de 5.000 de proprietăţi. Sfera lor de interes s-a extins şi

spre Africa, prezenţa fiindu-Ie remarcată în Etiopia, unde câteva secole

mai târziu a fost redescoperită Cartea lui Enoh. Există motive întemeiate

să credem că templierii au străbătut oceanul, înaintând spre vest, către

America, în Europa au format două baze navale principale: una în insula

Majorca, care le permitea accesul la Marea Mediterană, şi alta în portul

La Rochelle, pe coasta atlantică a Franţei. Mulţi oameni cred că de acolo

au făcut comerţ cu Groenlanda şi cu continentul nord-american.

Acum câţiva ani, Chris Knight a avut o lungă conversaţie cu magnatul

navigaţiei, norvegianul Fred Olson, care i-a spus că străbaterea oceanului

către America de Nord era destul de des realizată înainte de naşterea lui

Cristofor Columb, şi că ar fi surprins dacă o forţă comercială asemănătoare

celei reprezentate de cavalerii templieri nu ar fi navigat într-acolo. El a

indicat existenţa unei rute sigure din nordul Scoţiei spre America, pe care,

urmând-o, un navigator nici măcar nu trebuia să piardă din ochi uscatul.

în decurs de cincizeci de ani de la fondarea ordinului lor, cavalerii tem-

plieri au reuşit să egaleze, în privinţa activităţilor comerciale, mai multe

state; în decurs de o sută de ani ei deveniseră precursorii corporaţiilor

multinaţionale, iar implicarea lor în toate formele de activitate comercială

a făcut ordinul mai bogat decât oricare regat al Europei.

între timp, sub îndrumarea lui Bernard de Clairvaux, ordinul cistercian,

care cândva se lupta pentru existenţă, începuse să se dezvolte într-un ritm

asemănător celui al templierilor, în timpul vieţii lui Bernard, cistercienii

au fondat peste 300 de mănăstiri pe teritoriul Europei. Dacă misiunea pe

109

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ng a celor două ordine era identică, modul în care încercau să

;ască era diferit. Cistercienii au ajuns să fie cunoscuţi

drept

i frontierelor", datorită refuzului lor de a accepta pământuri în

le marile aglomerări de oameni şi preferinţei lor de a-şi plasa

minte în zonele muntoase sau îndepărtate ale Europei creştine,

bire de ei, templierii s-au concentrat în zonele populate şi în

aţe în mod strategic în apropierea principalelor rute comerciale

naj.

:rii s-au dovedit a fi deopotrivă oameni de afaceri abili şi răz-

;mut. Ei au făcut investiţii substanţiale în pământuri, agricultură

triile care asigurau materialele de bază pentru proiectul lor

onstrucţii. Aşa cum am mai arătat, evreii au furnizat mereu

jtinilor, deoarece aceştia nu considerau acceptabilă camătă

îl cu dobândă). Până la urmă, aceşti evrei cu faţă de creştini

devină primii bancheri internaţionali ai lumii. Ei au inventat

ansferului de credit printr-o „notă de mână", ceea ce reprezenta

fel de cec bancar sau bilet de credit şi prin urmare o formă pre-

• cărţilor de credit.

11 surprinzător, aceşti afacerişti/luptători/constructori/călugări

au creat şi varianta medievală a industriei turismului. După ce

'at rutele spre locurile de închinare, au început să furnizeze ser-

nplete pelerinilor care se îndreptau spre Roma, Compostela în

n i Ierusalim. Templierii au făcut înţelegeri cu hangiii, deţinătorii

, cu cei ce efectuau transportul cu bacul şi cu alţi oameni

ii asigurarea unei vacanţe „confortabile". Insă, la fiecare dintre 11 racte, profitul lor a crescut.

invenţiile templierilor se numără şi cecul de călătorie. Cea mai

a pelerinilor din acele vremuri era să nu fie jefuiţi, şi niciunul

i ar fi dorit să fie prins la drumul mare cu o sumă substanţială

unte de apariţia templierilor, oamenii aveau puţine opţiuni,

ătoria necesita bani. Infrastructura pusă la punct de templieri

ia perfectă. Pelerinul trebuia doar să viziteze un trezorier local

i depozit echivalent sumei care ar acoperi cheltuielile pentru

torie, incluzându-le pe cele pentru transport, cazare şi donaţiile

finte de pe traseu sau de la destinaţie. Trezorierul elibera o

călătorie, pe care era înscris un cod secret al templierilor,

veni fraudele - un procedeu asemănător tranzacţiilor făcute

iitermediul internetului.

110

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

La fiecare oprire de pe traseu, pelerinul se prezenta în faţa unui re-

prezentant al templierilor, care evalua datoriile ce trebuiau achitate,

scădea suma corespunzătoare acordată, codifica din nou chitanţa şi o re-

rurna călătorului. Revenit acasă, pelerinul prezenta mult-utilizata chitanţă

trezorierului templier care o emisese iniţial, care returna orice sumă

rămasă în cont sau încasa ceea ce călătorul cheltuise în plus.

Bancherii templieri asigurau şi siguranţa transferurilor de fonduri

pentru comerţul internaţional sau local în beneficiul Bisericii, precum şi

pentru alte afaceri ale statului. Ei îi împrumutau pe episcopii angajaţi în

proiecte de construire de biserici şi pe regii şi împăraţii care construiau ori

aveau cheltuieli de război şi, desigur, pe cruciaţi.

Membrii cei mai importanţi ai ordinului templierilor erau evrei la origine,

şi prin urmare nu aveau nicio obiecţie împotriva cametei. Totuşi, datorită

necesităţii ca organizaţia să afişeze, cel puţin la exterior, o faţă „creştină",

templierii au căutat o cale pentru a împrumuta bani în mod profitabil, fără a

fi acuzaţi de camătă. Ei au argumentat că, atâta vreme cât era permisă aren-

darea sau perceperea taxelor pentru închiriere, profitul pe care ei îl obţineau

în urma împrumuturilor putea fi considerat echivalent acestora.

Prin intermediul acestei complexe infrastructuri comerciale, răspândită

în Europa, a început să fie instaurată o „nouă ordine a lumii", iar lumea

creştină occidentală s-a transformat într-un loc mult mai dinamic şi mai

stabil. Noile beneficii de pe urma securităţii financiare şi a siguranţei că-

lătoriilor, alături de comerţul stabil şi eficient realizat la distanţe mari,

au condus la acumularea de capital şi la apariţia unei noi clase prospere

de comercianţi, burghezia urbană. Apariţia comercianţilor din oraşe a în-

clinat balanţa puterii spre oraşe, care apăruseră cu ceva vreme în urmă

datorită nevoii de siguranţă, şi nu datorită comerţului. Ordinul cavalerilor

templieri se asemăna unei corporaţii internaţionale, dar poate fi perceput

şi ca precursor al Uniunii Europene — o instituţie la scara întregii Europe,

ale cărei acţiuni comerciale nu erau împiedicate de graniţe şi beneficiau

de pe urma fluxului de capital din întreaga lume.

Târgurile din Champagne

Schimbările aduse de templieri şi de tovarăşii lor cistercieni nu s-au văzut

nicăieri cu mai multă claritate decât în cadrul târgurilor din Champagne.

în zona respectivă aveau loc activităţi comerciale încă din secolul al

X-lea, iar negustorii se îndreptau într-acolo din zone îndepărtate, pentru a

111

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

sau a vinde diverse bunuri. Regiunea Champagne era extrem de

•aţă şi uşor accesibilă dar, cu toate că târgurile organizate acolo

îs treptat, ele au rămas totuşi o afacere la scară redusă, în zonă

niciun oraş mare, iar comercianţii participanţi la târguri trebuiau

ize corturile pe unde puteau, în consecinţă, ei şi mărfurile lor se

ameninţarea tâlharilor, iar tranzacţiile ce implicau sume mari

râu riscante. Această situaţie s-a schimbat odată cu ridicarea lui

al 11-lea la demnitatea de conte de Champagne, în 1125.

jbald provenea dintr-o importantă şi influentă Familie a Stelei,

am arătat anterior, contele Hugues de Champagne a hotărât să se

ivarăşilor săi din Ierusalim, devenind unul dintre primii membri

ordin al cavalerilor templieri, în acel moment, Hugues a renunţat

său de nobil - dar, credem noi, nu şi la influenţa pe care o putea

es nu a avut fii, dar a avut trei nepoţi - fiii fratelui său Stephen,

iBlois şi Chartres, care a fost unul din liderii cruciaţilor, dar care

le câmpul de luptă în 1102. Când, începând din 1128, templierii

Jsfonnat treptat înrr-o putere mondială, controlul exercitat de

i Stelei a devenit cu adevărat uimitor.

Jomentul plecării lui Hugues în Orient, titlul de conte

de

ne a fost moştenit de nepotul său, Theobald (sau Thibaud),

venit Theobald al II-lea. Un alt nepot, Henric, conte de Blois,

se educat la Cluny, sediul central al Familiilor Stelei, a plecat în

tide a devenit episcop de Winchester, la un an după înfiinţarea

templierilor. Cel de-al treilea nepot, Stephen, a străbătut şi el

lânecii; în 1135, în urma morţii unchiului său Henric I, fiul lui

| Cuceritorul, Stephen a devenit rege al Angliei. Imediat după

ansformat funcţia de episcop de Winchester, ocupată de fratele

una mai importantă decât cea a arhiepiscopului de Canterbury,

ad astfel controlul asupra Bisericii Angliei în mâinile lui Henric,

ie el se afla la conducerea statului.

l moartea lui Henric, problema succesiunii s-a discutat îndelung,

f era evident că Stephen fusese aşezat pe tronul Angliei pentru că,

larionetă în mâinile Familiilor Stelei, el putea asigura stabilitatea

l atâta timp cât nici inteligenţa, nici talentele sale politice nu 1-ar

jă se ridice pe propriile puteri la acel rang. Walter Map, un scriitor

J vremuri, avea o părere proastă despre regele Stephen: „Era adept

l marţiale, dar nu era decât un nătâng în celelalte aspecte".

112

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

într-adevăr, Stephen s-a dovedit a fi o persoană nepotrivită pentru

funcţia pe care o ocupa, de vreme ce, în loc să contribuie la stabilitatea

regatului, a cauzat complicarea situaţiei acestuia. Cu toate acestea, în

timpul domniei lui Stephen a fost adoptat simbolul cavalerilor templieri,

crucea roşie pe fond alb, ca emblemă pe steagul Angliei. Este posibil ca

Hugues, influentul unchi al lui Henric, să fi avut un cuvânt greu de spus în

adoptarea emblemei de pe pelerinele lor ca simbol al Noului Ierusalim.

Theobald al H-lea, nepotul lui Hugues şi moştenitor al titlului de conte

de Champagne, a trăit în acelaşi timp cu Bernard de Clairvaux, ambii fiind

născuţi în anul 1090. Se pare că au fost prieteni apropiaţi, iar Theobald a

primit avantajosul titlu în Champagne chiar înainte ca influenţa lui Bernard

să înceapă să fie proeminentă în interiorul Bisericii. Pe lângă faptul că era

conte de Champagne, Theobald mai era şi conte de Chartres, deţinând

câteva fiefuri importante în Burgundia, cum ar fi Auxerre, Maligny, Evry

şi Troyes (oraşul care era capitala lui Theobald).

Din momentul în care a venit la putere, Theobald a început să impună

un caracter mai deosebit târgurilor din Champagne, care până atunci fuse-

seră doar nişte afaceri la scară mică. Nu ar fi exagerat dacă am afirma

că decizia luată arunci de Theobald a avut o influenţă majoră asupra

dezvoltării ulterioare a Europei occidentale6.

Curând au început să se ţină nouă târguri anuale în Champagne. Prin-

cipalele aveau loc la Lagny în ianuarie şi februarie, la Bar-sur-Aube în

martie şi aprilie, la Troyes în iulie şi august, la Provins în septembrie şi

octombrie, şi din nou la Troyes în noiembrie şi decembrie, în cele din

urmă, acestora li s-au adăugat patru alte târguri mai mici, până când s-a

ajuns la situaţia în care aproape în fiecare zi a anului se ţinea un iarmaroc

în Champagne.

întâmplarea a făcut ca în cadrul acestor târguri de la Champagne să

se introducă „livra" ca unitate de măsură, unitate care astăzi se asociază

cu lumea anglo-saxonă, dar care a pierdut în faţa sistemului metric7.

Francezii denumeau această unitate „livra avoirdupois", şi o împărţeau (ca

şi astăzi) în şaisprezece uncii. Era o unitate de măsură foarte veche, care

a fost probabil introdusă de Familiile Stelei - pornind de la manuscrisele

recuperate din subteranele Templului din Ierusalim.

6 New Cambridge Medieval History, voi. 5, perioada 1198-1300, Cambridge

University Press, 1999.

7 Merită menţionat faptul că termeni similari „livrei" sunt folosiţi în mod coloc-

vial în Franţa (livre), Germania (pfund), pentru a desemna o jumătate de kilogram.

113

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

1 ; stat american Thomas Jefferson a fost primul care a remarcat

rdinar în legătură cu „livra avoirdupois". în ziua de 4 iulie

•son a realizat un raport privitor la greutăţi şi unităţi de măsură,

jrezenta Casei Reprezentanţilor din Philadelphia (pe atunci

telor Unite ale Americii). El a menţionat câteva ciudăţenii şi

ta corespondenţă remarcabilă se poate stabili între

i şi unităţile de volum, Pentru că 1.000 de uncii

iipois de apă pot încăpea într-un recipient de un picior

exactitate matematică."8

potrivire perfectă sugerează existenţa unei legături între picior,

e măsură modernă, şi livră - ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla

louă elemente nu ar fi avut o străveche origine comună. E

tul Marii Britanii imperiale (0,571) are legătură cu aşa-numita

dupois", deoarece douăzeci de uncii de apă echivalează cu un

Theobald a luat măsuri ferme pentru a se asigura că negustorii

parte vor putea beneficia de pe urma avantajelor noilor târguri

agne. în primul rând s-a asigurat că existau suficiente locuri

entru vizitatori, precum şi spaţii sigure de depozitare pentru

cestora. Propriile lui gărzi asigurau siguranţa deplasărilor pe

; târguri, iar comunitatea evreilor din Troyes era protejată,

esteia realizând schimburi valutare şi acordarea de credite şi

, i în caz de nevoie, înainte ca templierii să-şi fi format propria

ruciadă care, trebuie să amintim, a fost pusă la cale tot de

elei din Champagne, deschisese calea spre Orientul Apropiat

iţea comercializării articolelor de lux provenite din Orientul

Marile pieţe din Levant ofereau bunuri aduse chiar şi din în-

hină. Produse exotice de toate felurile şi-au făcut drum spre

:, fie prin Italia şi munţii Alpi, fie prin porturile din sudul

prin Spania. Condimente, mătăsuri, parfumuri şi o mulţime

iri ajungeau în târguri din sud, blănurile erau aduse din Rusia

i//yale.edu/lawweb/avalon/jeffplan.htm o explicaţie mai amănunţită, vezi Knight, C. şi Butler, A. Prima iitura Aquila, 2006.

114

l

PRIMA NOUA ORDINE MONDIALA

şi Germania, iar vinurile fine veneau din toate regiunile din jurul zonei

Champagne.

Produsul cel mai important, esenţial pentru succesul final al târgurile

din Champagne, a fost stofa de lână, adusă din Flandra pentru a fi schim-

bată la târgurile din Champagne pe bunuri provenite din sud şi din Orient.

Iniţial, pieţele de la Champagne s-au concentrat pe comerţul cu lână, şi nu

ar fi o exagerare dacă am sugera că lâna a fost motorul care a pus în mişcare

comerţul internaţional, fiind cea care a asigurat succesul târgurilor.

Spre Flandra

Troyes (capitala regiunii Chanmagne)

* Mănăstirea f Clairvaux f

Spre sud şi Italia m . . .D>i,on ,. .. r * m (capitala Burgundiei)

. Mănăstirea Cîteaux

Figura 6. Harta Franţei, indicând Parisul si oraşele principale din Champagne şi

nordul Burgundiei.

115

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i ia bazată pe creşterea oilor, promovată de ini

ba de nicio coincidenţă în privinţa existenţei pe piaţă a unor

ri de lână. Cistercienii posedau turme uriaşe de oi în Flandra şi

;lia. în Flandra, ei drenaseră sute de mii de acri de teren, acoperit

.re, pentru a face loc animalelor, iar în Britania descopereau

h'ce păscutului în regiuni întinse, considerate pământuri sterpe,

ienii au crescut oi în orice loc în care s-au stabilit. Ideea lor a

ă, deoarece oile sunt cele mai uşor de crescut şi mai productive

)inestice.10

Pot trăi în teritorii izolate şi suportă fluctuaţii mari

itură. Se poate spune că modul de viaţă al cistercienilor era po-

•u creşterea oilor, dar în acelaşi timp se poate sugera că forma

icism adoptată de cistercieni a avut în vedere intenţia de a se

i.

ă beneficiilor obţinute în urma creşterii oilor, mănăstirile fon-

rea Britanic, şi mai ales în nordul Angliei, au evoluat rapid de

unor mici instituţii construite şi conduse de grupuri restrânse

religioşi, la cel de unităţi economice cum nu se mai întâlneau

Europa occidentală. Mănăstiri precum Rielvaux, Kirkstall, şi

:lin Yorkshire au ajuns să posede turme de zeci de mii de oi.

• nu le era greu să găsească terenurile necesare pentru păscut,

istercienii reprezentau un fel de emblemă al zelului monahal,

ilii feudali, faptul de a le permite cistercienilor accesul pe pă-

or echivala cu garantarea primirii în paradis, mai ales că acei

eferau terenurile care la vremea respectivă nici nu puteau fi

intru altceva. Cistercienii au pus stăpânire asupra acelor te-

ilizate şi, cu ajutorul oilor, le-au transformat în pământul verde

ederii, ce se asemăna cu Noul Ierusalim, în care doreau să

insulele britanice.

tul ce pare ciudat în legătură cu preocuparea obsesivă a cis-

pentru oi este faptul că, de la înfiinţarea ordinului şi timp de

riii după aceea, Cistercienii au fost complet vegetarieni. Doar

t sau bolnavi aveau permisiunea de a consuma carne, mai ales

|rept că unele oi erau sacrificate, astfel încât pieile lor să poată

tete în pergament pentru manuscrisele realizate la mănăstire

.̂, Sheep (Oile), O Books, 2006.

116

t

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

- dar era vorba de un număr mic în comparaţie cu mărimea turmelor.

Cistercienii creşteau oi din mai multe motive. De exemplu, odată

ce o porţiune de teren era înconjurată de un ţarc mai mare, animalele

începeau să pască, îngrăşând în acelaşi timp pământul şi transformându-1

într-o zonă cultivabilă. Acest lucru poate fi de înţeles, însă cele mai multe

profituri le-au obţinut de pe urma comerţului cu lână. Nu doar că oile erau

ieftin de crescut şi tuns, însă şi obţinerea lânii se făcea aproape gratuit.

Acţiunea lor nu a fost întâmplător identică cu cea semnalată în alte părţi.

Este sigur că se formula un „mare plan", deoarece mecanismele ne-

cesare pentru a sprijini comerţul cistercienilor cu lână au fost puse în

aplicare în perioada imediat premergătoare punerii temeliilor imperiului

lor economic, bazat pe creşterea oilor. Eforturile fraţilor lor îmbrăcaţi în

alb, templierii, le-au asigurat siguranţa deplasărilor şi le-au garantat mij-

loace de plată la nivel internaţional.

Atât Marea Britanic cât şi Flandra au fost puncte de propulsie pentru

îndeplinirea acestui plan.

Influenţa flamandă

în decursul secolului al XH-lea, Flandra se întindea pe cea mai mare

parte a teritoriului Belgiei de astăzi, a unei părţi din Olanda, şi în nordul

Franţei. Asemenea regiunii Champagne, constituia un comitat (condus de

un conte), care semnase un act de loialitate faţă de regele Franţei, dar de

fapt acţiona cu o libertate surprinzătoare, în 1125, când contele Theobald

a ajuns la putere în Champagne, Flandra era condusă de contele Charles I.

Deşi avea o fire blândă şi era foarte plăcut, acesta nu pare să fi fost omul

potrivit din perspectiva Familiilor Stelei. Charles I a murit în circumstanţe

ciudate în 1127 şi, după o scurtă perioadă de lupte pentru putere, la condu-

cerea comitatului a ajuns Thierry, cel mai tânăr fiu al lui Thierry al II-lea

de Lorena, un om cu care Familiile Stelei puteau colabora.

Contele Thierry era un cruciat şi un sprijinitor apropiat al cavalerilor

templieri, mai ales către sfârşitul vieţii sale. Domnia lui, care a durat

patruzeci de ani (1128-68), a coincis cu creşterea semnificativă a puterii

economice a acestora. Prima soţie a lui Thierry, Marguerite de Clermont, a

murit în 1133 şi, pe când participa la o cruciadă, el s-a căsătorit cu Sybilla

de Anjou, fiica regelui de atunci al Ierusalimului, Foulque de Anjou, un

alt membru al Familiilor Stelei. Thierry a fost şi un sprijinitor ferm al cis-

tercienilor, iar pe pământul deţinut de el s-au ridicat multe mănăstiri.

117

iP ce Theobald era

, . t-— ~~ "i6aui^aica largunior din

fhierry se concentra asupra consolidării puterii sale în

sigurand o penoadă de pace, care a permis industriei lânu

leja m oraşe precum Gent şi Bruges, să se extindă şi să prospere'

Iruri se petreceau într-o vreme în care eistercienii, mai ales cei

l Bntame, ransformau creşterea oilor într-un sector important

KI naţionale. In acest timp, în Flandra creştea numărul şi efici-

aielor de ţesut, iar materia primă furnizată a devenit curând

i pentru ţesătorii şi torcătorii flamanzi. Lâna cistercienilor din

jbme pnmita, şi astfel călugării au ajuns în curând să exporte

andra sute şi apoi mii de tone de lână. Deţinătorii de pământ

Britanie le-au urmat imediat exemplul, astfel încât, în câteva

:area Bn anie a devenit ţara de producţie a lânii naturale, o mă- i de buna calitate.

de lână neprelucrată erau transportate spre Flandra de pe ui Marii Britanii, unde aceasta era dărăcită, toarsă şi trans- e- Produsul final era transportat în Champagne, unde era »c bunun care proveneau din sud sau din est. La început pro -alare Ş1 uscare a lanii se fâcea tot fa ^^ dar ^

•pentru matenale mai bogate şi mai viu colorate s-a dezvoltat Itu. comitat a fost preluat de Italia, şi m

: interesanta şi probabil frecvent întâlnită ar fi fost aceea în

« din Anglia ar fi călătorit la târgul de la Troyes din

le, unde ar fi negociat vânzarea lânii neprelucrate cu un negustor

pyes din Flandra. Comerciantul englez ar fi putut achiziţiona un

• i - ', UX

,m Floren

ta>

care ar fi putut fi realizat din lâna ne

Iei o vanduse la târg cu un an în urmă

ţ n t l t ! * * ^ ^ Străm

°Şii

E 'e ^ r ^ ^ S r i

^n r

^a c a e a s l t a

- A t l f e r a ^ f o r m i d r n |ţu evreilor care reuşiseră să prospere în mediile neprietenoase

LmentTfir! ^ ^ ^emed iu l

P^ceperilor de care au dat •uomenml financiar şi cel de afaceri şi care i-au f" t ~

Itral în cadrul economiei lumii creştine " ^ Sa

°CUpe

eP

c S e T ? ± - r £ f ' " " " ^ " f°

S t

m f l U e n ţ a t e

d e p cauzate de Familiile Stelei, şi multe dintre aceste transformări

'• şi de oamenii din ziua de astăzi. Un bun exemplu din

118

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

acest punct de vedere este utilizarea simbolului Agnus Dei. Sintagma se

referă la „Mielul lui Dumnezeu" şi poate fi explicată în felul următor.

Pe vremea vechilor evrei, Mielul lui Dumnezeu era mielul pascal,

tăiat în ajunul sărbătorii Pastelul. Această sărbătoare marca momentul

Ieşirii din Egipt şi naşterea poporului evreu, iar în tradiţia creştină a fost

preluată ideea „naşterii" religiei creştine, adusă de presupusa înviere a lui

Isus Cristos. în liturghia creştină, Isus este „mielul lui Dumnezeu, care

eliberează lumea de păcate".

Cavalerii templieri au fost cei care, începând cu secolul al Xll-lea,

au suprapus simbolului Agnus Dei crucea roşie, emblemă a ordinului

lor. Aceasta poate fi observată adesea în biserici, fie cioplită în piatră sau

lemn, fie reprezentată în vitralii.

Sfântul loan Botezătorul, a cărui emblemă era tot un miel, a devenit

sfântul patron al ţesătorilor de lână şi a ocupat un loc de cinste în cadrul

breslelor acestora. Un aspect interesant al acestei idei are legătură cu

oraşul Halifax, din Yorkshire. Halifax era situat în centrul crescătoriilor

de oi ale cistercienilor şi, deşi iniţial a fost doar un mic sat, a devenit unul

dintre cele mai puternice centre de producţie a stofelor de lână din Marea

Britanic. Simbolul heraldic al acestui oraş este o revelaţie.

Biserica din Halifax a fost închinată Sfântului loan Botezătorul la în-

ceputul anului 1100, iar breslele de ţesători de lână au fost puternice în

regiune încă de la început. Când a fost creată stema oraşului, bunii orăşeni

din Halifax au apelat la o imagine foarte potrivită pentru a reprezenta cre-

dinţa şi modul de acţiune al Familiilor Stelei.

Emblema oraşului Halifax cuprinde imaginea capului Sfântului loan

Botezătorul şi Agnus Dei, alături de toiagul Sfântului loan şi de steagul

templierilor. De asemenea, mai apar şi trandafirii din Yorkshire (trandafirii

sunt atât simbolul planetei Venus, cât şi al Zeiţei) şi o tablă de şah, ca

fundal pentru un scut cu simboluri francmasonice evidente.

Probabil cel mai semnificativ este motto-ul în limba latină: Nisi

Dominus custodierit civitatem (Doar Dumnezeu va tine oraşul). Acest

motto este inspirat din primul vers al Psalmului 127 (conform numerotării

evreieşti), care cuprinde următoarele cuvinte: „Dacă Domnul nu le va

înălţa casa, vor trudi în zadar. Dacă Dumenzeu nu le va ţine oraşul, pazni-

cul va păzi în zadar".

Acest psalm face parte dintr-un grup (120-134) cu subtitlul „Cântec

de înălţare", iar unii cercetători au sugerat că erau psalmodiaţi sau cân-

taţi iniţial în timpul procesiunilor rituale spre sanctuarul din Templul

119

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Figura 7. Imaginea

Agnus Dei (Mielul lui

Dumnezeu)

Figura 8. Stema oraşului Halifax, Yorkshire, Anglia, de la intrarea în Piece Hali.

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALA

din Ierusalim. Dar Cântecele de înălţare aveau şi o semnificaţie aparte

pentru esenieni - care i-au inclus în Manuscrisul Psalmilor (care cuprin-

de aproximativ patruzeci de psalmi) şi care a fost descoperit printre

manuscrisele de la Marea Moartă. Nu e surprinzător să aflăm că aceste

Cântece ocupau, şi continuă să ocupe, un loc central în timpul liturghiei

săvârşite de cistercieni. Asocierea dintre „casă" şi „oraş" din Psalmul

127 nu este întâmplătoare, căci termenii se referă la templu, respectiv la

Ierusalim - sau, în cazul esenienilor şi cistercienilor, la Noul Ierusalim pe

care încercau să-1 construiască. v

Conform unor tradiţii locale străvechi, capul lui loan Botezătorul a

fost adus la Halifax şi îngropat în biserica ce poartă numele sfântului

sau în apropierea ei. Deşi povestea nu are nicio bază reală, combinarea

simbolurilor Familiilor Stelei şi a tradiţiilor străvechi, incluse în stema şi

mitologia oraşului demonstrează influenţa deosebită exercitată, începând

cu secolul al Xll-lea, de cistercieni şi templieri asupra comunităţilor ce se

ocupau cu prelucrarea lânii.

„Epoca modernă" a debutat mult mai devreme decât au bănuit ma-

joritatea istoricilor, însuşi cuvântul „modern" este legat de clădirile

ridicate de templieri, iar dezvoltarea bancară şi comercială creată de or-

dinele gemene de noi esenieni în straie albe a asigurat bazele Revoluţiei

Industriale ce urma să înceapă în Anglia abia în secolul XVIII.

în secolul al XVIII-lea, regiunile producătoare de lână ale Angliei

au trecut de la ateliere şi manufacturi la fabrici, odată cu perfecţionarea

motoarelor cu aburi acţionate prin arderea cărbunilor, în Yorkshire şi

Lancashire au apărut noi fabrici pentru toarcerea şi ţeserea unor cantităţi

mari de lână, precum şi a unor materiale noi, precum bumbacul, care

provenea din America. Noile canale şi drumuri au dus la posibilitatea

transportării materiilor prime, fapt care a încurajat înfiinţarea unor uzine

metalurgice şi a ingineriei grele, care s-au răspândit cu rapiditate în

Europa şi America.

De fapt, templierii au marcat lumea pentru totdeauna. La sfârşitul

secolului al XlII-lea, ei deveniseră mai bogaţi şi mai puternici decât ar fi

trebuit. Li se prevedea deci sfârşitul.

121

UL7

p ta mârşavă

> noiembrie a anului 1268 se năştea la Fontainbleau, în Franţa,

urma să devină unul dintre cei mai mari duşmani ai membrilor

clei. Prinţul Filip era cel mai mare fiu al regelui Filip al IlI-lea

al soţiei acestuia, Isabella de Aragon. Copilăria prinţului a

ie a fi liniştită, şi au existat momente în care facţiunile care se 1 preluarea coroanei i-au pus viaţa în pericol. Acelor situaţii

-ă poate faptul că Filip a devenit un om suspicios, întunecat,

,i complet lipsit de scrupule.

ui secolului al XHI-lea, comitatul Champagne era deranjant

îl Franţei, menţinându-şi un statut aproape independent şi

arte mult de pe urma târgurilor. Conducătorii acestei regiuni

stăpânii cărora le erau vasali, adică pe regii Franţei, în

economice şi a influenţei pe care o exercitau. Evenimentele

nniei lui Ludovic al VH-lea, care a invadat pentru o scurtă

a Champagne, au dovedit că un asalt deschis, direct, asupra

a o idee aplicabilă. Champagne se afla în continuare în

r care se succedau, aşa că dacă se dorea supunerea acestei

TU putea fi realizat doar prin viclenie şi diplomaţie,

fectă a apărut în anul 1284, în persoana unei fete de trei-

122

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

Ioana de Navarra

Din anul 1135, conţii de Champagne au devenit şi regi de Navarra, un

mic teritoriu din Pirinei, la graniţa dintre Franţa şi Spania. Primul con-

ducător al celor două regiuni, regele Theobald I (Theobald al II-lea de

Champagne) era un mare cruciat, care sprijinea acţiunile templierilor şi

avea o curte asemănătoare celei ce se dezvoltase în Champagne. Fiul lui

Theobald, regele Theobald al II-lea (Theobald al III-lea de Champagne) a

urmat exemplul tatălui său, dovedindu-se un conducător bun şi drept. El

a început procesul modernizării statului feudal Navarra, iar pentru a putea

realiza acest lucru s-a bazat mai mult pe taxele obţinute de la supuşii săi

de rând decât pe sprijinul nobililor săi. Deşi supusă la numeroase taxe,

populaţia a acceptat situaţia respectivă, deoarece regele Theobald al II-lea

le-a acordat drepturi extraordinare, un prestigiu şi o forţă de exprimare

politică mai mare decât în oricare altă parte a Europei feudale.

Toate aceste strategii au fost cu putinţă datorită faptului că Navarra,

spre deosebire de Champagne, era un regat, şi prin urmare nu era supusă

niciunui alt stat. Dinamismul politic şi economic înregistrat în timpul

domniei celor doi regi cu numele de Theobald în Navarra s-a datorat tot

Familiilor Stelei din Champagne. Navarra era exact tipul de stat pe care

Familiile Stelei îl doreau - neameninţat, sigur, unde populaţia avea un rol

în luarea hotărârilor care o priveau. Comparativ cu structurile statale din

lumea modernă, Navarra secolului al Xlll-lea era la un nivel mult mai

avansat decât orice altă formaţiune statală din vremea aceea.

Regele Theobald al II-lea a fost ucis la Tunis în timpul Cruciadei a

Opta, iar datorită faptului că nu a avut copii controlul asupra regiunilor

Champagne şi Navarra i-a revenit fratelui său mai tânăr, cel care a devenit

Henric l de Navarra şi contele Henric al III-lea de Champagne. Noul rege

era poreclit Henri le Gros de francezi şi Enrique el Gordo de spanioli

- deoarece era foarte gras. Acest monarh supraponderal a domnit doar trei

ani, şi a murit sufocat în iulie 1274. Singura moştenitoare a lui Henric a

fost fiica sa, Ioana I, regină de Navarra şi contesă de Champagne.

La vremea morţii tatălui ei, Ioana (Jeanne) avea doar trei ani, aşa

că responsabilitatea pentru guvernarea Navarrei şi a celorlalte regiuni

aparţinând acesteia i-a revenit mamei sale, Blanche de Artois. La doar

câteva săptămâni de la moartea lui Henric, vulturii au început să se ro-

tească pe deasupra regatului şi a conducătoarei minore a acestuia.

Blanche a început să caute sprijin cu disperare. Soluţia ideală ar fi

123

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i să fie logodită cu un prinţ englez, dar niciunul nu era dis-

erată, şi încercând probabil să câştige mai mult timp şi măcar

:ţie, Blanche însăşi s-a măritat în 1275 cu prinţul Edmund de

iul din fiii mai tineri ai regelui Henric al III-lea al Angliei.

cuse în 1245 şi fusese căsătorit înainte cu Aveline de Fortibus,

la un an după căsătorie, în 1272.

itul căsătoriei cu Blanche, Edmund, poreclit „cel cu crucea

larece purta mereu crucea roşie a cavalerilor pe spate, a făcut

gest de a se auto-proclama „conte palatin" de Champagne.

ilatin" era un stăpân feudal cu o autoritate cvasi-regală în

care le conducea, însă Edmund păşea pe un teren nesigur

ie. Se putea spune că îşi exercita puterea în numele soţiei

anea Champagne nu îi aparţinea lui Blanche. Ea era doar gu-

o, în locul tinerei ei fiice.

:ăsătoriei lui Blanche cu Edmund de Lancaster era tot mai

dorea salvarea regatului fiicei ei, singura alternativă era să

or într-o direcţie la care nu ar fi dorit să apeleze - regii Fran-

in urmă a trebuit să se refugieze la curtea regelui Filip al

fost cât se poate de încântat să o primească.

Slavarra a fost promisă fiului regelui, prinţul Filip, iar nunta

16 august 1284 - el avea şaisprezece, iar ea treisprezece

de Lancaster a fost imediat convins să renunţe la pretenţia

iii Champagne de către Filip al III-lea, care la rândul său a

ante la o serie de castele pentru a încheia înţelegerea. Regele

rit în anul următor acestei înţelegeri, iar tronul i-a revenit

ii Filip al IV-lea. Datorită faptului că era chipeş, şi-a dobândit

lip cel Frumos, dar despre el au rămas înregistrate în istorie

cruri pozitive. De îndată ce a ajuns la tron, s-a transformat

re cei mai nemiloşi regi care au domnit vreodată în Franţa.

:rcitat asupra regiunii Champagne nu putea fi deplin atâta

ia sa era în viaţă, şi avea nevoie de un moştenitor, atât pentru

pentru vastele teritorii controlate de soţia sa.

Iui Filip împotriva templierilor

l secolului al XlII-lea, puţini dintre regii Europei occidentale

le că sunt total stăpâni pe tronurile pe care le ocupau, în acel

plierii deveniseră atât de puternici încât îşi puteau impune

124

O FAPTĂ MÂRŞAVA

pur şi simplu voinţa. La fel ca predecesorii şi contemporanii săi, Filip a

moştenit un regat plin de datorii, în parte către cămătarii evrei, dar cel mai

mult către cavalerii templieri. Filip nu doar că le datora bani acestora, dar

se simţea şi umilit de ei. Supuşii săi nu îl iubeau, ba chiar de mai multe

ori a fost salvat de templieri din mâinile mulţimilor înfuriate şi a fost dus

la loc sigur, în cartierul lor general din Paris. Acolo a văzut, fără îndoială,

minunăţiile care îl înconjurau şi a cugetat asupra bogăţiei templierilor. Se

spune că cererea lui de a deveni cavaler templier onorific, un titlu acordat

unor monarhi ca Richard I al Angliei, a fost refuzată. Filip era un dictator

neiertător şi trădător, şi era posibil ca ura sa să se nască chiar şi numai

pentru un astfel de refuz.

Nu ar fi fost dificil pentru Filip să îşi dea seama că, dacă exista o cale

de a-i da afară pe evrei din Franţa şi de a distruge puterea templierilor,

l nu ar mai fi datorat bani nimănui. Bancherii şi negustorii evrei bogaţi

[ erau o ţintă relativ „uşoară". Dar puternicii templieri erau cu totul

altceva

k - cum s-ar fi putut împotrivi oare Filip unei organizaţii militare, politice

şi

?• financiare multinaţionale, care nu răspundea decât în faţa papei?

l Insă circumstanţele s-au întors în favoarea lui Filip.

Lucrurile nu mergeau bine în Ţara Sfântă, în ciuda frecventelor încer-

cări de susţinere a aşezărilor cruciaţilor de acolo, în anul 1290, singura

fortăreaţă creştină din Levant mai era oraşul Acra. Acesta a fost atacat de

forţele sultanului Al-Ashraf Khalil în mai 1291. Oraşul a fost cucerit, iar

templierii au suferit numeroase pierderi, inclusiv pe marele conducător al

templierilor, De Beaujeu. în doar câteva săptămâni, forturile din exterior

ale templierilor au fost abandonate, iar prezenţa europenilor în Ţara Sfân-

tă, care a durat exact 200 de ani, s-a încheiat.

Conform zvonurilor, templierii dăduseră dovadă de laşitate la Acra, sfă-

tuindu-1 pe comandantul de acolo să pledeze pentru pace. însă templierii,

care erau strategi pricepuţi şi îi cunoşteau bine pe duşmanii lor musulmani,

şi-au dat imediat seama că negocierile erau de preferat luptelor, deoarece

intuiau puţinele şanse ca garnizoana din Acra să reziste. E sigur că nu au

fost nişte laşi; atunci când încercările lor diplomatice au eşuat, ei au luptat

cu bărbăţie până la sfârşit.

Chiar dacă templierii şi-au putut justifica modul de acţiune de la Acra,

nu au reuşit să facă nimic pentru a modifica reputaţia pe care şi-o câş-

tigaseră până în acel moment. Mulţi oameni îi considerau abuzivi, iar

datoria lor de a colecta taxe atât pentru papă cât şi pentru conducătorii

laici nu i-a făcut iubiţi de cea mai mare parte a populaţiei.

125

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

bea popularităţii templierilor după episodul de la Acra a repre-

pnmă şansă pentru Filip. Cu toate acestea, i-ar fi fost greu să

i acţiunea împotriva templierilor dacă papa nu putea fi mai întâi

a-i abandoneze. Templierii le erau folositori papilor, nu doar

• de colectori de taxe, ci şi pentru că reprezentau o ameninţare

ie s-ar fi împotrivit pontifului. Prin urmare, Filip a fost nevoit

strategie specifică Familiilor Stelei. Dacă nu-1 putea influenţa

le atunci, el trebuia să găsească un altul,

st ajutat de o altă circumstanţă favorabilă, în 1294, un călugăr

ademnat să devină papă sub numele de Celestin al V-lea în

iului său pontificat, Celestin a înfiinţat doisprezece posturi noi

|1, m opt dintre acestea fiind numiţi francezi. Acţiunea respectivă

l evenimentele care s-au petrecut după treisprezece ani.

Celestin al V-lea a renunţat la funcţie foarte repede şi a fost înlo-

Inedetto Gaetano, care a primit numele de Bonifaciu al VlII-lea

ntrat în conflict cu Filip în numeroase privinţe. Problema prin-

j părerea lui Filip că papii exercitau o influenţă mult prea mare

iarhilorŞisuPuşiloracestora.FiliPaconfiscatadeseaproPrietăţile

k numit singur episcopi şi i-a respins pe oamenii Bisericii numiţi

j Sena de dispute dintre Filip şi Bonifaciu a continuat până

fele din urma, papa 1-a sancţionat formal pe rege, ameninţând

Iţmce, ceea ce ar fi însemnat că populaţia creştină nu ar mai fi

fia sa fie loială suveranului. Filip a ripostat prin trimiterea unei

pduse de un luptător aristocrat pe nume Guillaume de Nogaret,

:sta pe papă la Roma. Nogaret şi mercenarii lui nu 1-au ucis

. dar 1-au umilit în aşa măsură încât ar putea fi consideraţi

ie moartea acestuia, survenită în octombrie 1303.

i a fost Niccolo Boccasini, care a preluat numele de Benedict

[Sub pretextul de a reconcilia coroana Franţei cu papalitatea

Jlea a trimis un ambasador la Roma. Benedict, considerând fără

acest lucru era în avantajul ambelor părţi implicate a ridicat

"! privinţa lui Filip şi a curţii acestuia, dar nu a dorit să le

şi lui Guillaume de Nogaret şi tovarăşilor acestuia, care au

icaţi, urmând să fie aduşi în faţa papei pentru a fi pedepsiţi

ntalmre nu a aut niciodată loc, deoarece, la doar opt luni

c, Benedict al Xl-lea a murit subit la Perugia. La vremea

s-a crezut, şi încă se consideră o ipoteză plauzibilă, că papa a

prin uneltirile lui Nogaret.

126

ii

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

Conclavul, reunit pentru a decide cine ar fi un succesor potrivit pentru

Benedict al Xl-lea, a avut o sarcină dificilă. Regele Filip demonstrase că

nu va aproba un papă cu care nu era de acord. Tot el s-a asigurat ca la

Roma să existe suficienţi cardinali francezi, care au reuşit să determine

alegerea cardinalului Bertrand de Got, prieten de o viaţă cu Filip al IV-lea.

Exasperaţi probabil, cardinalii italieni au consimţit în cele din urmă.

Se pare că a avut loc o întâlnire secretă între noul papă Clement al

V-lea şi Filip, imediat după învestirea papei în funcţie, în iunie 1305.

Aceasta ar fi avut loc în pădurea de la Saint Jean-d'Angely, în Franţa.

Din acel moment, Clement al V-lea a devenit omul lui Filip, iar soarta

templierilor a fost pecetluită.

între timp soţia lui Filip, Ioana de Navarra, murise cu două luni înainte,

la naştere. Filip şi Ioana au avut mai mulţi copii, dintre care unul era

moştenitorul tronului - Ludovic, născut în 1289. La moartea mamei sale,

Ludovic a devenit rege al Navarrei şi, mult mai important din perspectiva

tatălui său, conte de Champagne. însă băiatul avea doar 16 ani când mama

sa a murit, iar atâta vreme cât a fost minor titlurile i-au revenit tatălui său.

Prin urmare, Filip dobândise la vremea aceea controlul asupra regiunii

Champagne, locul în care ordinul templierilor fusese creat şi de unde

aceştia primeau cel mai mare sprijin. Champagne era şi regiunea unde se

întocmeau planurile Familiilor Stelei şi unde locuiau liderii acestora. Filip

se bucura în acel moment şi de sprijinul papalităţii — iar pentru a demonstra

acest lucru a insistat ca papa Clement al V-lea să-şi mute reşedinţa de la

Roma la Avignon, un teritoriu papal aflat în sudul Franţei.

Căderea templierilor

Fără a mai putea fi restricţionat în vreun fel, Filip a reuşit, în decurs de

câteva luni, să-i aresteze şi să-i deporteze pe toţi evreii din Franţa, confis-

cându-le averile. Dintr-o lovitură a reuşit să se scape de o parte din datorii

şi să-şi umple vistieria. Cu toate acestea, nu s-a gândit să folosească acele

resurse ca să-şi achite datoriile faţă de cavalerii templieri.

La vremea respectivă, templierii nu se bucurau de o prea mare po-

pularitate, şi mulţi oameni puneau sub semnul întrebării rostul existenţei

unor forţe monastice care să lupte pentru protejarea Ţării Sfinte, de vreme

ce aceasta fusese pierdută pentru creştinismul occidental. Filip şi alţi

monarhi europeni îşi puteu pune întrebări în legătură cu planurile pe care

le aveau templierii, temându-se ca aceştia să nu formeze un stat propriu în

127

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i gândeau şi la un posibil loc pentru acel stat. Cel mai probabil

forma pe teritoriul Franţei, de unde se trăgeau atât fondatorii

J cât şi majoritatea membrilor acestuia, şi unde templierii de-

Itorii şi averi uriaşe, în plus, Filip le era dator. Distrugerea

1-ar fi permis să se elibereze de datorii şi să pună mâna pe averea

Ipficiul instituţiei regale a Franţei. Nimic nu mai stătea în calea

|are luase o hotărâre în direcţia respectivă.

brii trebuiau să dispară.

ai întâi, Filip a trebuit să-i atragă pe comandanţii

templierilor

l pupă cum s-a dovedit în cele din urmă, Jacques de Molay,

aestru, a fost chemat în Franţa în 1307, nu de către Filip al

i cum s-a spus, ci de către papă. Ei ar fi trebuit să poarte discuţii

| cu o posibilă unire între cavalerii templieri şi un alt faimos

Liciaţi, cavalerii Sf. loan (cunoscuţi şi cu numele de cavalerii

Itâlnirea a avut loc la Poitiers, însă nu se cunosc rezultatele ei.

.pî, ideea papei a devenit curând lipsită de relevanţă.

Filip urmărea îndeaproape evenimentele,

plănuindu-şi

[mişcare. La vremea respectivă, în Franţa au început să iasă la

Sbuzaţii incriminatoare la adresa templierilor şi a credinţelor şi

|neortodoxe sau chiar eretice ale acestora. De Molay dorea să

ste zvonuri, iar papa a fost de acord să numească o comisie de

1124 august 1307. în timp ce aceasta îşi îndeplinea îndatoririle,

l se afla la Paris, iar regele Filip a profitat de această ocazie.

|reme în ziua de vineri, 13 octombrie 1307, de Molay şi toţi

ibri proeminenţi ai ordinului au fost arestaţi la ordinele secrete

fi Soldaţii lui Filip fuseseră instruiţi să supravegheze toate pro-

sţinute de templieri şi să-i reţină pe toţi membrii ordinului din

pcrezut faptul că Jacques de Molay a fost luat întru totul prin

b. Ordinul templierilor avea membri pretutindeni, chiar şi în in-

pţii regale, în ceea ce îi privea, ameninţarea exista de mai multă

• fi surprinzător să aflăm că nu au acţionat în niciun fel pentru

pe ei şi proprietăţile de valoare pe care le deţineau, cu mult

evenimentele din octombrie 1307. Alan Butler şi cercetătorul

lafoe consideră că, fără ştirea regelui Filip, o mare parte din

Jrdinului aflaţi în Franţa s-au refugiat în bazele deţinute de

i Alpi, departe de sfera de influenţă a regelui Franţei1.

|.., şi Dafoe, S., The Star Warriors and the Bankers (Luptătorii Stelei şi

128 i

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

Conform tradiţiei, se spune că întreaga flotă a templierilor care acostase

la baza lor din La Rochelle, în Franţa, a ridicat ancora şi a pornit către o

destinaţie necunoscută, în seara de dinaintea arestărilor.

Jacques de Molay şi alţi ofiţeri superiori ai ordinului, alături de sute de

membri obişnuiţi din rândurile templierilor, au fost cu siguranţă torturaţi

pentru a fi determinaţi să mărturisească aşa-zisele lor practici eretice. Cel

care a condus asaltul a fost nimeni altul decât Guillaume de Nogaret,

„omul de forţă" necruţător al regelui Filip. Sub tortură, Marele Maestru a

mărturisit o serie întreagă de crime (dar ulterior a retractat în mod public

tot ceea ce a declarat - vezi paginile ce urmează).

„Crimele" săvârşite de templieri

Lista acuzaţiilor aduse împotriva templierilor din Franţa cuprindea urmă-

toarele:

l .Nerecunoaşterea lui Cristos şi necinstirea Crucii.

2.închinarea la un idol.

3.Legarea printr-un jurământ solemn pervertit

4.Crime rituale

5.Purtarea unui şnur a cărui semnificaţie era o erezie.

6.Practicarea sărutului ritual,

T.Modificarea liturghiei şi apelul la forme neortodoxe de iertare.

8.Practici homosexuale.

9.Trădare faţă de celelalte grupuri din cadrul forţelor creştine.

\

Regele Filip i-a determinat pe ceilalţi monarhi din Europa să îl urmeze

în acţiunea lui împotriva templierilor. Puţini dintre aceştia s-au grăbit să

dea curs solicitării lui Filip, iar papa a trebuit să se străduiască din greu

să îi facă să accepte. Pentru a-i face dreptate papei, trebuie să spunem

că el a condamnat iniţial atacul asupra templierilor din 1307, dar a fost

convins de vina acestora prin dovezile care i s-au adus. Dacă apărătorii

moderni ai templierilor încearcă să demonstreze că toate acuzaţiile aduse

acestora erau false, noi suntem siguri că, de fapt, se făceau vinovaţi de

câteva dintre ele. Este aproape sigur că mulţi dintre cei cu rang inferior

se considerau credincioşi catolici obişnuiţi, însă nu trebuie să uităm că

templierii erau o creaţie a Familiilor Stelei, ale căror credinţe ar fi fost

considerate eretice de Biserica Catolică din secolul al XlV-lea - cel puţin

bancherii), Templar Publishing, Toronto, 1999.

129

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

considerării lui loan Botezătorul ca superior lui Isus. E posibil

cavalerii şi liderii ordinului să fi practicat o formă ebionită a

lului, ilustrată de practicile religioase realizate în biserică,

ucru este adeverit de o parte dintre dovezile strânse de inchi-

e persoanele care i-au torturat pe templieri. Se spune de exemplu

rii se închinau unui chip misterios, cu barbă, pe care îl numeau

ît". S-a emis ipoteza că această denumire ar fi provenit de la

ahomet sau Muhamad, şi prin urmare că templierii ar fi avut

i islamul. Cu toate acestea, citind această denumire cu ajutorul

reiese cunoscut drept Cifrul Atbash, aflăm că Baphomet

Sophia, adică „înţelepciune", un concept care a jucat un rol

jîn concepţia Familiilor Stelei. S-a sugerat la vremea respectivă

i barbă" era o reprezentare a lui loan Botezătorul, ceea ce ar

b. Familiile Stelei considerau că loan ar fi avut acelaşi statut ca

i că ar fi fost chiar mai important, deoarece 1-a precedat pe Isus

ţilor descendenţi din regele David.

târziu, în secolul al XlX-lea, Biserica Catolică i-a acuzat pe

că ar fi corespondenţi evidenţi ai templierilor. Sfântul loan

t important de francmasoni, iar într-un discurs papal solemn,

X-lea (l 846-78) i-a asociat atât pe templieri, cât şi pe franc -

oaniţii", sau discipolii străvechi ai lui loan Botezătorul (nu

spre cavalerii ospitalieri, n. ed. rom.) Papa a declarat:

i atribuiau lui loan Botezătorul fondarea Bisericii

te, iar marii conducători ai sectei se autodenumeau

, , Cei Unşi sau Consacraţi, şi se pretindeau a fi descen-

li lui loan Botezătorul printr-o linie directă. Cel care,

ioada fondării ordinului templierilor, pretindea a fi

torul unor astfel de prerogative imaginare, era numit

et; acesta îl cunoştea pe Hugueş de Payens, I-a iniţiat

iile şi aspiraţiile pretinsei sale Biserici, 1-a sedus cu

de preoţie suverană şi regalitate supremă, şi în cele

1-a desemnat succesor al său.

nonstrează că Biserica Catolică a ştiut mereu în ce credeau

le menţionat faptul că templierii s-au numit iniţial „Săracii luptători i Templul lui Solomon"; ei nu s-au numit niciodată „Săracii luptă- Cristos şi Templul lui Solomon".

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

templierii, şi că aceştia adoptaseră poziţia ioaniţilor în practicile şi doc-

trinele secrete.

Ideea că templierii obişnuiau să scuipe crucifixul sau să calce pe el

este aproape sigur exagerată, dar există şi o dovadă relevantă. Un tânăr

templier francez a explicat sub tortură modul în care fusese iniţiat de un

frate mai vârstnic. Acesta i-a aşezat în faţă un crucifix, spunându-i să nu

aibă prea multă încredere în acel simbol, care era prea nou. Acest lucru

ar corespunde ideilor membrilor Familiilor Stelei. Aceştia nu repudiau

importanţa rolului lui Isus, dar respingeau credinţa Bisericii că acesta ar

fi fost „Cristosul", adică unicul Mesia. Ei respingeau ideea naşterii din

fecioară şi a învierii - şi e posibil ca ofiţerul superior să fi făcut aluzie la

doctrinele relativ „noi" ale Bisericii, în ce le priveşte pe Familiile Stelei,

descendenţa lor coboară în perioada de dinainte de loan Botezătorul şi

Isus, care au fost doar „servitori" ai unei cauze, şi nu cauza în sine. Cât

despre acuzaţia că templierii ar fi practicat jurăminte solemne pervertite şi

ar fi modificat liturghia, ei ar fi putut fi consideraţi vinovaţi din perspectiva

doctrinei Bisericii Catolice. Nu avem nicio modalitate de a afla ce tipuri

de ceremonii aveau avut loc în spatele uşilor închise ale lăcaşurilor de cult

ale templierilor, dar ştim cu certitudine că orice mesă ori sacrament ce nu

se conforma întru totul practicilor catolice ar fi fost considerate o erezie.

Ordinul templierilor a fost dizolvat în cele din urmă printr-un ordin

papal emis în anul 1312. Au existat dispute în privinţa destinaţiei pro-

prietăţilor templierilor, dar până la urmă s-a decis, dat fiind faptul că

era imposibilă returnarea darurilor şi donaţiilor acordate ordinului într-o

perioadă de aproape două secole, ca întreaga avere a templierilor să le

revină cavalerilor Sfântului loan, asupra cărora nu plana niciun fel de

suspiciune. Regele Filip al IV-lea şi-a însuşit multe dintre proprietăţile

templierilor de pe teritoriul Franţei - cu scopul declarat de a acoperi

costurile pentru detenţia şi procesele intentate acestora.

Filip a înregistrat un triumf personal, dar condamnarea ordinului nu a

avut un caracter universal. Anglia a tergiversat cercetările, iar în cele din

urmă a declarat un grup de templieri vinovaţi de erezie, însă şi aceştia

puteau obţine iertarea din partea maestrului lor. în ţări ca Portugalia,

Spania, Germania, Cipru şi cea mai mare parte a Italiei, templierii au

fost declaraţi nevinovaţi. Templierii din Portugalia s-au transformat pur

şi simplu în „cavalerii lui Cristos", continuând aceleaşi practici pe care le

urmaseră şi înainte. Papa însuşi, deşi a fost forţat prin presiuni să dizolve

ordinul, a refuzat să îl declare întrutotul eretic. El considera că nu existau

131

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

pvezi pentru a demonstra că ideile ordinului - spre deosebire

'" ; aduse câtorva dintre membrii acestuia - reprezentau în fapt

bctul lui de vedere a fost sprijinit de imposibilitatea altor ţări -

a Franţei - de a condamna întregul ordin al templierilor, acestea

fie mult mai precaute în privinţa investigaţiilor decât Franţa.

rii din Scoţia

doptat o poziţie aparte în timpul persecuţiei templierilor, de

•egele ei, Robert Bruce, ca şi întreaga naţiune de altfel, se'afla

aceea în afara influenţei Romei. Pentru a ajunge la tron, Robert

in rival, pe John Comyn, în anul 1306, fapt pentru care atât

t şi regatul său, au fost excomunicaţi de către papă.

Berii nu au fost judecaţi în Scoţia, deşi, după ce au fost reprimiţi

le Bisericii, după 1320, regele Robert a fost nevoit să sprijine,

nai, dorinţele papei. Până atunci a trecut însă destulă vreme,

din Scoţia au avut ocazia de a-şi asuma noi roluri în plan

l pare verosimilă sugestia făcută de unii autori, conform căreia

rii care au dispărut din La Rochelle ar fi navigat spre Scoţia,

hiciun document în această privinţă. Anglia supraveghea rutele

: Franţa şi insulele britanice, şi nu ar fi putut să nu observe

|>tă a templierilor aflată în drum spre nord.

să păreri conform cărora cavalerii templieri ar fi luptat alături

npotriva englezilor, în timpul bătăliei de la Bannockburn, din

i nu există vreo dovadă concludentă, posibilitatea nu trebuie

emplierii din Scoţia ar fi putut considera că nu aveau nimic

acordând sprijin regelui Scoţiei, mai ales că Anglia urmase

papei, arestându-i pe templieri şi acaparându-le pământurile,

templierii aveau suficiente motive pentru a-i considera pe

smani. în plus, pentru a evita soarta fraţilor lor de mai la sud,

leşul lor să împiedice extinderea stăpânirii engleze în Scoţia,

notiv ar fi fost gestul de recunoştinţă pentru ultimul lor Mare

: fiind faptul că victoria scoţienilor la Bannockburn a venit

Ii i luni după ce Jacques de Molay fusese ars pe rug la Paris,

stru şi unul dintre tovarăşii săi de rang înalt a fost invitat să-şi

â vina în mod public, însă a respins „confesiunile" făcute

•ele Filip al IV-lea s-a înfuriat şi a ordonat arderea pe rug a

lin ziua respectivă. (E interesant faptul că De Molay a respins

132

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

majoritatea acuzaţiilor aduse templierilor, însă nu a respins acuzaţia prin-

cipală, aceea de a fi negat divinitatea lui Isus Cristos.)

Urmările: Elveţia

în Franţa, regele Filip al IV-lea a reuşit să distrugă în doar câţiva ani tot

ceea ce Familiile Stelei făuriseră cu grijă de-a lungul secolelor. Greşelile

făcute în privinţa Flandrei au condus la distrugerea aproape în totalitate

a infrastructurii industriale, ceea ce a însemnat că lâna nu mai ajungea

aproape deloc în târgurile din Champagne. Această situaţie nu a avut o

importanţă crucială, dat fiind faptul că târgurile se aflau deja în declin,

tot datorită lui Filip şi politicii promovate de acesta. Datorită dispariţiei

influenţei evreilor şi a templierilor, liniile de credit s-au întrerupt, iar lipsa

ţesăturilor din lână provenite din nord a redus numărul comercianţilor

care luau parte la aceste târguri.

în mod destul de straniu, la un an după executarea lui De Molay

la Paris şi de la presupusa acceptare a sprijinului templierilor în lupta

scoţienilor împotriva englezilor, a avut loc un eveniment semnificativ, la

est de Franţa. Cu câţiva ani mai devreme, trei mici state din Alpi - Uri,

Schwyz şi Unterwalden - îşi declaraseră independenţa faţă de curtea

imperială a habsburgilor. Aceste teritorii se aflau la graniţa cu o importantă

trecătoare din Alpi, St. Gotthard, o regiune mult preţuită de habsburgi.

Pentru a învinge cele trei state, ducele Leopold I de Austria, fratele ducelui

Ludovic al al IV-lea de Bavaria, s-a îndreptat în anul 1315 spre regiunea

respectivă, însoţit de o armată formată din aproximativ 5.000 de oameni,

cu intenţia de a pune capăt oricărei intenţii de autoguvernare în zonă.

Forţele lui şi cele ale confederaţiei celor trei state s-au întâlnit în lupta de

la Morgarten, ce a avut loc în 15 noiembrie 1315.

Leopold şi-a îndrumat trupele spre o zonă de unde spera să poată lua

prin surprindere armatele reunite ale statelor Uri, Schwyz şi Unterwalden,

pe care să le atace dinspre sud, trecând peste lacul Aegeri şi străbătând

trecătoarea Morgarten. Armatele confederate se aşteptau la un atac

dinspre est, unde şi-au făcut fortificaţii considerabile. Totuşi, o persoană

numită „Cavalerul de Huenenburg" i-a avertizat pe ţărani să fie atenţi la

trecătoarea Mortgarten „în ziua de Sfântul Otmar". Prin urmare, armatele

confederate erau în alertă şi în aşteptare. Ele au surprins într-o ambuscadă

forţele habsburgilor în trecătoarea din munţi, cauzând derută în rândurile

acestora şi înregistrând o victorie ce i-a zdruncinat pe habsburgi. în pri-

133

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

liei de la Bannockburn, există numeroase legende conform

3ria a fost obţinută cu sprijinul cavalerilor în pelerine albe.

dintre cele trei state a devenit un canton în independenta c' eţia, numită oficial Confederaţia Elveţiană, cel mai vechi stat

Europei. Aşa cum s-a întâmplat şi în Statele Unite, statelor

a alăturat în cele din urmă şi alte regiuni. Elveţia rămâne

e mai ciudate şi mai puţin înţelese ţări din lume. De fapt, în

parte a destinului său istoric, nici măcar nu a fost o ţară, ci

: de cantoane foarte deosebite, care au cooperat în scopuri

•otejată împotriva puternicilor săi vecini mai ales de poziţia

Upi, Elveţia a supravieţuit în ciuda celor mai neprevăzute

itoriul ei se vorbesc câteva limbi distincte, iar ţara ar fi putut

, ;ze datorită cumplitelor conflicte religioase care au

urmat

j secolul al XVI-lea. în ciuda numărului mare de catolici

de

sţinători ai protestantismului au căutat siguranţa în Elveţia -

nţiona în această privinţă pe Jean Calvin, care a propovăduit

al la Geneva.

; puţine lucruri despre funcţionarea internă a vechiului

iar această ţară continuă să reprezinte o enigmă, în ciuda

cole la rând, a dat cei mai respectaţi luptători (aceştia fiind

ijaţi pe post de mercenari, inclusiv în garda papei), Elveţia

constant neutralitatea.

ră este faimoasă, în mod justificat, pentru sistemul ei ban-

ile acestuia se pierd în negura timpului, deoarece în Elveţia

icheri particulari încă înainte de secolul al XV-lea, când

florentin Cosimo de Medici a fondat o bancă în Basel.

ivaţi" ai Elveţiei erau angrosişti sau agenţi de vânzări,

aţi în tranzacţiile realizate prin credit, dar existenţa lor este

natică, deoarece au apărut de nu se ştie unde prin secolul al

t fapt ar putea fi o dovadă în plus că templierii francezi şi-au

l în Alpi, unde au continuat activităţile pe care le realizau

'eţia este faimoasă pentru că protejează caracterul secret

>r bancare, lucru care ar putea fi explicat prin faptul că la

i stat un ordin religios eretic, care fusese abandonat şi apoi

j rii de către Biserică.

j veţia este privită mai îndeaproape, cu atât devine

mai

| 2nţa templierilor şi a Familiilor Stelei în zonă. în vreme

l t neutralitatea, Elveţia a adus mereu argumente pentru

134

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

pacea în lume (este statul fondator al „Crucii roşii", totodată şi emblema

templierilor.) Steagul elveţian are o cruce albă pe fond roşu, o inversare a

culorilor simbolului templierilor. Elveţia nu are o faimă bună în privinţa

modului în care i-a tratat pe evreii care au trăit în interiorul graniţelor

sale, dar expulzarea şi persecutarea evreilor nu a început mai devreme

de mijlocul secolului al XlV-lea. Până în acel moment, în cantoanele

elveţiene locuiau un număr mare de evrei care trăiau în armonie cu toţi

vecinii lor. Oraşul Basel a adăpostit cândva cea mai largă comunitate de

evrei din Europa, proveniţi în special din Franţa şi Germania. La Berna,

St. Gali, Ziirich, Schaffhausen, Diessenhofen şi Lucerna trăiau în secolul

al XHI-lea comunităţi evreieşti, majoritatea fiind implicate în activităţi

bancare - la fel cum se întâmplase în Champagne.

Din anumite puncte de vedere, tipurile de tranzacţii ce aveau loc în

cantoane erau similare celor din târgurile din Champagne. Utilizarea cre-

ditului de către comercianţi a devenit o obişnuinţă, aceştia evitând să-şi

transporte averea şi bunurile prin Europa, aşa cum făcuseră anterior.

Elveţia era situată pe o rută comercială ce traversa Alpii, iar refuzul

ei constant de a se implica în alianţe internaţionale ce puteau duce în

cele din urmă la războaie şi invazii a transformat-o într-un loc favorit

pentru comercianţii europeni, care îşi depozitau aici o parte din rezervele

financiare. Ei puteau fi siguri, în măsura în care siguranţa era posibilă la

vremea respectivă, că banii lor se aflau în siguranţă.

Pe lângă activităţile de ordin financiar, Elveţia a fost printre primele

ţări ale Europei care a pus bazele unei industrii textile extinse şi profitabile,

care a început probabil să câştige teren pe la începutul secolului al XI V-lea.

Comerţul din acest domeniu se baza pe in şi mai ales pe lână - care a

reprezentat mereu o preocupare importantă pentru cistercieni şi templieri.

Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Marii Britanii, câştigurile Elveţiei de pe

urma comerţului s-au bazat pe prelucrarea lânii oilor, însă, spre deosebire

de Marea Britanie, Elveţia a rămas un stat închis în sine, suspicios în

privinţa vecinilor ei, care a refuzat cu orice preţ să sacrifice libertatea şi

natura distinctă a cantoanelor componente.

Pe scurt, Elveţia pare să fie un stat ce-şi datorează existenţa templierilor,

care s-au refugiat pe teritoriul ei înainte de atacul orchestrat de Filip al

IV-lea. De când Alan Butler şi Stephen Dafoe au sugerat această idee, la

sfârşitul anilor 1990, ea s-a răspândit în rândul cercetătorilor fenomenului

cavalerilor templieri, iar astăzi pare să constituie explicaţia general accep-

tată pentru dispariţia majorităţii templierilor din Franţa. Se pare că mai

135

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

be la sută din numărul acestora au căzut victimă atacurilor lui

[jea, la începutul secolului al XlV-lea.

îi am analizat toate evenimentele importante inspirate de cei care

legiunea Champagne începând cu sfârşitul secolului al Xl-lea,

de identificat o strategie evidentă, care s-a manifestat timp

Iţe secole. Metoda aplicată de Familiile Stelei din Champagne

lilizarea unor „agenţi" obişnuiţi pentru a obţine rezultate „extra-

)rganizarea primilor cruciaţi, odată cu ocuparea Ţării Sfinte

alelor rute comerciale, formarea ordinului cistercienilor şi al

(templieri, formarea unei baze industriale sănătoase în Flandra,

târgurilor din Champagne nu pot fi privite ca fenomene izolate.

comun al tuturor acestor strategii, indiferent de cum ar putea

când sunt privite separat, a fost de natură economică. De ele

I nu doar regiunea Champagne, ci au atras întreaga Europă

::lin afara ei - într-un nou tip de relaţii, cauzate de dezvoltarea

h ta a comerţului internaţional.

apunea că atât cistercienii, cât şi templierii aparţineau unor or-

aşe, dar cu toate acestea se poate vedea că rezultatele finale pe

auzat datorează mai mult politicii sau economiei decât creşti-

ite în ansamblu, deciziile sugerează existenţa unui agent cu

nen lung şi influenţă uriaşă, cu un scop specific - erodarea

feudal în general şi a Bisericii Catolice în particular. Ne-

fapt şi încăpăţânarea de a susţine că toate evenimentele

e din regiunea Champagne, timp de trei secole, nu ar avea

ele şi ar fi pur accidentale, ar echivala cu ignorarea unor

convingătoare.

ibită a Elveţiei, exact în momentul în care templierii au

.fără legii iar influenţa Familiilor Stelei în Champagne a

bilă atâta vreme cât regiunea se afla sub dominaţia Franţei,

ovadă a existenţei unei „raţiuni". Elveţia şi importantele

e ale acesteia, cât şi proximitatea noilor centre bancare şi

se dezvoltau în nordul Italiei, au asigurat o bază de operare

' amiliile Stelei. Aflate în siguranţă în Alpi, în centrul a ceea

jlevină unul dintre cele mai secretoase state din câte au existat

Serii Familiilor Stelei au avut posibilitatea de se reorganiza.

|rea ordinului templierilor ar fi putut să fie un recul major

iliile Stelei. Geniul comerţului fusese însă eliberat, şi nici

luă de regi Filip nu 1-ar fi putut închide la loc. Singurul lucru

136

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

pe care acesta şi ascultătorul său papă au reuşit să-1 facă a fost tăierea

capului Hidrei, în locul lui au crescut însă altele. Rutele comerciale nu

mai treceau acum prin Champagne, deoarece Familiile Stelei nu mai

aveau control asupra regiunii. Elveţia reprezenta o opţiune mult mai

sigură, având securitatea asigurată în mod natural de munţii care fac parte

din topografia statului. La Morgarten, câteva sute de ţărani distruseseră

o întreagă armată, formată din 5.000 de cavaleri înarmaţi. Nimeni nu a

pierdut din vedere acest lucru, iar Elveţia nu a mai fost invadată până

la urcarea pe tron a lui Napoleon Bonaparte - simpla idee a dezastrului

era mult prea copleşitoare. In plus, Elveţia s-a făcut curând utilă tuturor

statelor ce o înconjurau, dar şi celor mai îndepărtate. Datorită faimoasei sale

neutralităţi, nu avea nici prieteni, nici duşmani, în mijlocul vicisitudinilor

sorţii cu care se confrunta Europa, Elveţia a rămas o citadelă a siguranţei,

în decursul celor trei secole de influenţă în Champagne, Familiile Stelei

au învăţat o regulă foarte importantă: nu persoana care deţine puterea

militară conduce lumea, ci aceea care stăpâneşte puterea financiară.

* * *

Pe măsură ce secolul al XlV-lea se apropia de sfârşit, Europa se afla în faţa

unei revoluţii începute odată cu Prima Cruciadă şi cucerirea Orientului

Apropiat. Activităţile comerciale au continuat, şansele s-au ivit sau au

dispărut, iar statele naţionale s-au ridicat sau au căzut, în nordul Italiei se

experimenta democraţia, nu de către regi sau nobili implicaţi în conflicte,

ci de către comercianţii şi bancherii care îi sprijineau. Dar dacă forţa

Noului Ierusalim urma să fie regăsită în Alpii elveţieni, inima sa se afla

departe, spre vest, în locul în care erau ţinute în siguranţă comorile sacre

descoperite de templieri la Ierusalim. O serie de circumstanţe neobişnuite

au permis Familiilor Stelei să găsească un adăpost permanent pentru

comorile aflate în posesia lor. Acesta a fost creat de dinastia de preoţi

care a protejat interesele Familiilor Stelei întotdeauna. Noul Ierusalim, în

manifestarea sa concretă, de piatră, urma să fie ridicat de St. Clairs, preoţii

Sfintei Lumini Strălucitoare. Următoarea apariţie a „stelei" Shekinah avea

să fie urmărită de aceşti preoţi nu de pe platforma de piatră din Ierusalim

ci de pe un deal înverzit din Scoţia.

137

î [ _ 8

l Templu al „stelei"

tinah

iah apăruse ultima dată în afara semnului zodiacal al Săge-

nul 8 î.C., în momentul în care preoţii de taină ai lui Solomon,

ilor Stelei, au aşteptat venirea lui Mesia, pentru a îndepărta

; ei le asociau răului din ţara lor (vezi Capitolul 2). Shekinah

cum fusese prevestită, iar în urma ei s-au ridicat liderii şi

icii din Ierusalim - loan Botezătorul, Isus şi lacov - însă

>u Ierusalim nu se ivise încă. Dimpotrivă, poporul evreu a

it cu năpaste nemaiîntâlnite.

im văzut, Familiile Stelei au reuşit totuşi să supravieţuiască,

ire au urmat, atât acestea cât şi forma specifică de iudaism

seniană pe care au adoptat-o s-au extins şi au înflorit, până

nit un rival invizibil, dar puternic, al catolicismului roman

paulină (numit astfel după Sfântul Pavel), pe care 1-au urât

ârjire. Anii ce s-au scurs de la prima cruciadă şi perioada

până la momentul de măreţie al templierilor au reprezentat

l puterii şi influenţei Familiilor Stelei. Apoi totul a fost

n pierderea influenţei în Ţara Sfântă, acţiunile lui Filip al

iţei şi pontificatul lui Clement al V-lea. Nu este surprinzător

faptul că Familiile Stelei aşteptau noua apariţie a „stelei"

138

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Shekinah, care ar fi anunţat revenirea sorţii de partea lor. Urmărind ciclul

apariţiilor ei anterioare, se aşteptau ca aceasta să răsară la exact l .440 de

ani după anul 8 î.C., cu alte cuvinte în 1432. însă cei care au aşteptat-o în

acel an au fost dezamăgiţi, deoarece Shekinah nu a apărut.

Astronomii pricepuţi ai Familiilor Stelei au ştiut cu destul de multă

siguranţă că Shekinah nu avea să apară la data aşteptată. Cunoaşterea în

domeniul astrologiei era tot mai extinsă în secolul al XV-lea, iar astronomii

arabi, în special Ibn al-Shatir (1304-75), dezvoltaseră un sistem matematic

pentru a prevedea mişcările planetelor cu mai multă acurateţe. După toate

probabilităţile, ştiinţa acestora s-a transmis membrilor Familiilor Stelei

prin Spania şi curtea de la Navarra. Motivul pentru care Shekinah nu a

apărut era simplu. Intr-un interval de o mie de ani, toate ciclurile se mo-

difică, ev un pas aproape imperceptibil de fiecare dată. Sistemul solar

este asemenea unui ceas minunat, iar Venus este minutarul extraordinar

al acestuia, însă nu există o repetare perfectă a ciclurilor astrale. Ciclul

urmat de Mercur şi Venus, care a dus al apariţia „stelei" Shekinah în anul

construirii Templului lui Solomon şi al aşteptării venirii lui Mesia, parcur-

sese deja o perioadă de o mie de ani. Analizând cu rapiditate ciclul „stelei"

Shekinah pe un planetariu, se poate observa faptul că Mercur şi Venus fac

treptat un pas înapoi înspre Soare, până când, în cele din urmă, se apropie

într-atât încât se suprapun discului Soarelui, iar Shekinah nu mai poate fi

distinsă. Aşa s-a întâmplat în anul 1432.

Noua Shekinah

însă ceea ce Venus ia înapoi, dăruieşte apoi în alte feluri. Foîosindu-se de

laboratoarele astronomice de care dispuneau şi de tehnicile matematice

pe care le învăţaseră de-a lungul secolelor, mai ales din mediul arab, as"

tronomii Familiilor Stelei ar fi putut să stabilească un nou model pentru

apariţia „stelei" Shekinah. Această nouă Shekinah nu ar mai fi apărut odată

cu solstiţiul de iarnă, aşa cum se petrecea în vechime, ci la momentul echi-

nocţiului de toamnă.

Datorită particularităţilor legate de orbita pe care Pământul o reali-

zează în jurul Soarelui, aşa cum se poate observa din orice punct de

pe scoarţa terestră, Soarele pare să răsară şi să apună în locuri diferite

pe linia orizontului, pe măsură ce zilele anului înaintează, în emisfera

nordică, soarele răsare la sud-est în timpul iernii şi la nord-est vara - şi

astfel se formează anotimpurile. Punctele extreme pentru răsărit şi pentru

apus apar în momente opuse ale anului. Solstiţiul de iarnă este considerat

l

139

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

care soarele răsare la sud-est, în ziua de 21 decembrie, în

iţiul de vară are loc atunci când soarele răsare la nord-est,

iunie. Aceste două momente poartă numele de solstiţiu de

iv de vară (cuvântul „solstiţiu" înseamnă de fapt „stagnarea

oarece, privit cu ochiul liber, Soarele pare să se oprească

re a parcurs traseul nord-sud sud-nord, şi îşi începe drumul

uşă). Solstiţiile aveau o importanţă majoră pentru strămoşii

ui perioadei dintre solstiţii au loc echinocţiile. Acestea sunt

momentul în care Soarele se află exact la jumătatea traseului

bate de la sud spre nord sau de la nord spre sud. Echinocţiul

are loc în ziua de 21 martie, iar cel de toamnă în jurul datei

)rie. în fiecare an, la cele două momente, soarele răsare exact

ie exact la vest, iar ziua şi noaptea sunt egale (echinocţiu

pte şi zi egale).

şi echinocţiile sunt cunoscute drept cele patru „staţii" sau

anului şi au fost recunoscute, studiate şi chiar venerate de

a şi-a ridicat privirea plină de uimire şi curiozitate spre cer.

:kinah, a cărei importanţă era supremă pentru evrei şi pentru

;tora, apăruse cu ocazia solstiţiului de iarnă - un moment

solemnă, dar şi de teamă, pentru toţi oamenii din vechime.

>ştri cei mai îndepărtaţi le-a fost probabil teamă ca soarele să

: drumul spre sud altcândva decât la momentul solstiţiului,

"u s-ar fi întâmplat, vremea s-ar fi răcit, iar viaţa ar fi sfârşit

na în gheţuri necruţătoare şi munţi de zăpadă. Din vremuri

sfera nordică aveau loc tot felul de ceremonii prin care

igurau că se luau măsurile potrivite pentru a-i convinge pe

î Soarele din nou spre nord, aşa încât primăvara să poată re-

i să poată renaşte.

;eremonii erau închinate şi celorlalte momente cruciale ale

are erau închinate solstiţiului de vară erau pline de veselie,

rile naturii erau gata de a fi primite, însă erau marcate şi de o

ia, în cazul în care Soarele şi-ar fi continuat înaintarea către

ar fi atras mai multă căldură şi prin urmare uscarea şi, în

distrugerea culturilor. Echinocţiile erau de asemenea foarte

Cel de primăvară marca un moment de mulţumire, deoarece

s întunecate luaseră sfârşit, iar cele mai lungi erau aproape.

e toamnă era un moment de mulţumire pentru darurile

140

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

naturii, ceea ce implica însă şi ideea de sacrificiu, ori de conştientizare a

apropierii zilelor întunecate.

Ceremoniile practicate în cele patru momente ale anului de către di-

feritele popoare de pe glob au fost probabil foarte diferite, însă darurile

oferite zeităţilor sau oricărei puteri ascunse, de care depindea bogăţia

recoltelor, trebuie să fi fost asemănătoare; la unele popoare acestea inclu-

deau sacrificii animale sau chiar umane. Oamenii trebuiau să facă tot ce le

stătea în putinţă pentru a-i îmbuna pe zei, pentru a se asigura că ciclurile

cunoscute vor continua, permiţând vieţii umane să meargă mai departe.

Aceste lucruri merită reţinute arunci când se ia în considerare reacţia

astronomilor Familiilor Stelei atunci când, făcând calcule pentru a desluşi

mişcarea viitoare a planetelor, au observat că un nou ciclu al „stelei"

Shekinah urma să pornească nu de la momentul solstiţiului de iarnă, ci de la

cel al echinocţiului de toamnă. Primul echinocţiu de toamnă, concomitent

cu apariţia „stelei" Shekinah, urma sa aibă loc la data de 21 septembrie

1456. Acel moment promitea probabil un nou început, care cu siguranţă

nu putea fi lipsit de o semnificaţie biblică. Conform Bibliei, cele două mari

temple de la Ierusalim - primul ridicat de Solomon, iar cel de-al doilea de

Zorobabel, după captivitatea din Babilon (şi care ulterior a fost restaurat

şi înfrumuseţat de Irod) - au fost închinate, amândouă, la momentul

echinocţiului de toamnă, în privinţa Templului lui Solomon ni se spune:

„Atunci a adunat Solomon la el în Ierusalim pe bătrânii lui

Israel, căpeteniile seminţiilor şi pe toţi capii de familii ai fiilor

lui Israel, ca să aducă chivotul cu legea Domnului, adică din

Sion. Şi s-au adunat la regele Solomon toţi israeliţii în zilele

sărbătorilor din luna lui Etanim, care este a şaptea lună."1

Luna lui Etanim este cunoscută cu numele de Tişri în calendarul ebraic2.

1 III Regi, 8:1-2 2 Calendarul oficial al evreilor este raportat la ciclurile Lunii, aşa încât începutul

oricărei luni nu poate fi identic cu cel al lunilor din calendarul solar occidental. Tişri

corespunde lunilor septembrie sau octombrie, în funcţie de Luna Nouă, deoarece

prima apariţie a Lunii după perioada ei întunecată anunţă începutul lunii la evrei.

După exilul babilonian, majoritatea evreilor au adoptat calendarul lunar babilonian,

iar Rosh HaShanah (Anul Nou) a coincis cu momentul echinocţiului de toamnă

şi nu cu al celui de primăvară. Cu toate acestea, esenienii au menţinut calendarul

solar. O scrisoare descoperită la Qumran blamează utilizarea calendarului lunar,

care a făcut ca zilele sfinte să cadă în momente nepotrivite ale săptămânii sau lunii.

141

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i! luna a şaptea a calendarului, aceasta marchează începutul anului

Ic, prilej de sărbători şi ceremonii însemnate. Cea mai importantă

ţcstea este Sărbătoarea Tabernacolelor, care începe în cea de-a

scea zi din Tişri. Această sărbătoare este de fapt închinată re-

vechii evrei, ca şi pentru toate societăţile axate pe agricultură,

de toamnă marca bogăţia recoltelor, apogeul verii fiind aso-

or de cereale şi fructe ce urmau să le ajungă oamenilor pe

lungilor şi întunecatelor zile de iarnă. Spicele înalte şi aurii,

ractele pomilor, erau absolut necesare supravieţuirii. Aceste

iu fi însă pierdute în orice moment, ca urmare a unei primăveri

a unor furtuni de vară violente sau a altor condiţii nefavorabile.

redeau în caracterul capricios şi neprevăzut al graţiei divine

i că o formă potrivită de închinare şi dovezi de mulţumire mari

asigura bogăţia recoltelor,

rul sărbătorilor de toamnă, pentru cele mai multe dintre formele

ligios, se afla conceptul de sacrificiu - adică rerurnarea unei

(darurile primite. Natura dăduse rod din trupul ei, un rod pe

itatea îl secera fără milă şi-1 folosea pentru propriile nevoi.

de sacrificiu asociat Zeului recoltei, (vezi Capitolul 3) este atât

jîncât e imposibil de afirmat când şi unde a apărut. Dar, asemenea

e aspecte legate de religiile străvechi, nu a fost niciodată uitat.

! deja că însuşi Isus, fie în fapt, fie prin intermediul legendei, s-a

mod conştient cu Zeul sacrificat al recoltei în cuvintele rostite

le săvârşite la Cina cea de Taină. Misteriile închinate zeităţilor

au Mithra reprezentau la vremea echinocţiului de toamnă sărbâ-

rtante, în care se vorbea despre moarte şi înviere.

Sinclair de la Rosslyn

•i

IShekinah urma să apară în acest moment al anului era deci extrem

|icativ. Importanţa coincidenţei dintre echinocţiul de toamnă şi

stelei" Shekinah, în anul 1456, a fost evidentă pentru un grup al

familiilor Stelei. Aceştia erau aşa numiţii St. Clairs (sau Sinclairs)

isoarea amintită, biblioteca de la Qumran cuprinde 18 copii ale Cărţii

care descriu în amănunt calendarul esenian. Este adevărat faptul că sepa-

i.nilor de preoţimea de la Ierusalim a fost cauzată în primul rând de

i calendarului.

142

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

- preoţii Sfintei Lumini Strălucitoare. Prezenţa lor în Scoţia datează de

dinainte de invazia Angliei de către ducele William al Normandiei, în

1066. în acel moment, speranţele saxonilor erau concentrate asupra unui

prinţ saxon dezmoştenit, cunoscut cu numele de Edgar Atheling. Edgar se

refugiase în Scoţia după ce condusese o rebeliune împotriva lui William,

în anul 1068; după ce a petrecut o vreme în Ungaria, sora lui, Margareta,

a revenit şi ea în Scoţia. Margareta s-a căsătorit cu regele Malcolm al

III-lea al Scoţiei, devenind astfel regină. Este cunoscut faptul că membrii

familiei St. Clairs erau prezenţi la curtea Scoţiei în acel moment deoarece

unul dintre ei, William „Cuviinciosul" era paharnicul reginei Margareta,

drept pentru care primise în stăpânire vaste domenii, inclusiv în regiunea

Midlothian. El o însoţise pe Margareta în scurta perioadă de exil în Un-

garia, numărându-se în mod evident printre favoriţii acesteia.

începând din acel moment, clanul Sinclair (vom utiliza ortografia mo-

dernă de acum încolo) nu s-a mai îndepărtat de curtea regală a Scoţiei.

Combinând diplomaţia, căsătoriile bine gândite şi loialitatea neclintită,

ei au reuşit să rămână pe poziţie în ciuda vicisitudinilor cu care Scoţia

s-a confruntat de-a lungul istoriei, devenind adesea mai bogaţi decât în-

suşi regele. Ferindu-se mereu de subterfugiile politicii şi de luptele între

nobili, clanul Sinclair a primit în timp titluri şi onoruri, iar în cele din urmă

a dobândit controlul asupra importantelor insule Orkney şi Shetland, către

sfârşitul secolului al XlV-lea. Pe la mijlocul anului 1440, William Sinclair,

cel de-al treilea/ar/ de Orkney (cuvântuly'ar/ inseamnă „conte" sau „prinţ"

în limba utilizată în insulele amintite), era un aliat de care regele James

al II-lea al Scoţiei nu se putea dispensa. Printre altele, William deţinea şi

titlul de Mare Amiral al Scoţiei, iar în 1454 a fost ridicat la rangul de Lord

Cancelar al Scoţiei - practic adjunctul regelui.

Sediul familiei lui William Sinclair era castelul Rosslyn (sau Roslin)

din Midlothian, în apropiere de sediul puterii regale, unde a avut loc

un episod esenţial legat de preoţii lui Solomon, pe care îl vom prezenta

mai jos. Aşa cum am văzut, documentele descoperite de primii cavaleri

templieri sub ruinele Templului de la Ierusalim, în secolul al XH-lea,

fuseseră duse în Scoţia, probabil în 1128, fiind probabil depozitate în

mănăstirea tironensiană Kelso, înainte de a fi aşezate în siguranţă, în

1140, la mănăstirea Kilwinning (vezi Capitolul 6). După doar două secole

au fost mutate din nou, de această dată în castelul Rosslyn, situat cu circa

10 kilometri mai la sud de Edinburgh, pe un promontoriu deasupra râului

Esk. Rosslyn era sediul familiei Sinclair.

143

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

l respectiv se aflase încă din secolul al XH-lea un castel, dar

re încă există parţial şi astăzi nu a început să fie construită

ie de 1304. Castelul a fost mult mărit şi modificat atunci când

iclair, conte de Rosslyn, şi-a dobândit titlurile, în anul 1417.

siguri astăzi că preţioasele documente din subsolul Templului

im au fost transportate de la Kilwinning la castelul Rosslyn,

e de începutul anului 1447. Prima dovadă, deşi întâmplătoare,

i unui document privitor la un incendiu izbucnit la castel, în J

ui amintit:

pe atunci [1447| a izbucnit în cămară un incendiu

;astelul Rosslyn), datorită căruia ocupanţii castelului

ist nevoiţi să se retragă din clădire. Văzând acestea, şi

!tindu-şi de scrierile stăpânului său, capelanul prinţului

elui Sinclair], a mers în beciul în care acestea erau ţinute

scos afară patru cufere în care erau păstrate acestea,

ci când vestea despre incendiu a ajuns al urechile

ului datorită ţipetelor înspăimântate ale doamnelor şi

«eratelor, el a privit din locul în care se afla, şi anume

îl Colledge [sic], părându-i rău doar pentru pierderea

avelor şi a altor documente scrise; însă atunci când ca-

lul, care se salvase coborând pe funia clopotelor, legată de

lidă, i-a povestit cum fuseseră protejate toate hrisoavele

ierilc, s-a bucurat şi a plecat să-şi liniştească prinţesa şi

ilelalte doamne |sic]"3

cum un om ca William, conte de Rosslyn şijarl de Orkney, o

imoasă pentru generozitatea şi firea sa blândă, a fost îngrijorat

i de câteva documente legale decât de soarta soţiei şi a celorlalţi

castelului său. Pe de altă parte, durerea lui ar fi fost de înţeles

utut să se teamă, pentru un scurt dar îngrozitor moment, că

e sacre ce îi fuseseră date în grijă de către membrii Familiilor

ii pericol de a fi distruse. Acestea erau sfinte şi de neînlocuit.

risele fuseseră de câteva ori în pericol de la momentul in-

Ijicmplului din Ierusalim şi a distragerii acestuia, în anul 70 d.C.

fost luate din ascunzătoarea lor de către cavalerii templieri,

reluat din Wallace-Murphy, T,: An Illustrated Guide to Rosslyn Chapel

ţat al capelei Rosslyn), editură şi dată a publicării necunoscute.

144

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

au fost mereu în pericol de a fi descoperite şi distruse. Călătoria pe mare,

din Ţara Sfântă şi până în Scoţia, trebuie să fi reprezentat un moment în-

grijorător, deoarece corăbiile eşuau adesea în timp ce străbăteau Golful

Biscaya sau navigau de-a lungul coastei, pe Marea Irlandei. Momentul

în care au fost mutate din nou şi transportate în sudul Scoţiei a fost o altă

perioadă vulnerabilă - fapt demonstrat de incendiul de la castel.

Insă de această dată documentele ajunseseră la destinaţie. William

Sinclair se asigurase că ele vor fi în siguranţă între zidurile unui templu al

Noului Ierusalim, pe care urma să-1 ridice la Rosslyn.

„Al treilea"Templu

Această nouă structură urma să fie ridicată din acelaşi tip de piatră ca şi

Templul din Ierusalim, la mare distanţă de acesta, dar pe acelaşi sistem

geologic de roci. Avea să fie o copie cât mai fidelă a celui de-al doilea tem-

plu, cel irodian. Structura subterană, reproducând-o pe cea a Templului,

nu a reprezentat o problemă, deoarece contele William Sinclair beneficia

de relatările cavalerilor templieri ce realizaseră excavaţiile. în privinţa

construcţiei de la suprafaţă, singurele informaţii legate de templul original

priveau o parte a zidului de vest, care dăinuise distrugerilor cauzate de

armatele lui Titus, în anul 70. Oamenii contelui au reconstruit parţial

acest zid vestic, după care au ridicat partea principală a noului templu,

folosindu-se de un plan cunoscut a fi exact, pornind de la bazele subterane

ale zidurilor distruse. Cu toate acestea, principala parte a capelei Rosslyn

trebuia să fie nouă, şi astfel a fost realizat un design original, de fapt

o interpretare strălucită a viziunii lui Ezechiel asupra Noului Ierusalim,

descriere realizată cu ocazia distrugerii de către babilonieni a primului

Templu din Ierusalim, cel al lui Solomon.

Contele William nu s-a folosit de constructori locali. El a selectat meş-

teri din cadrul breslelor din Europa - grupuri care foloseau încă ritualurile

transmise lor de către cavalerii templieri în timpul perioadei construirii

marilor catedrale, în secolul al XH-lea. Aceşti oameni îşi celebrau ri-

tualurile în aşa-numita criptă din subsolul capelei Rosslyn, care a fost

terminată înaintea începerii construirii părţii principale a capelei.

Construirea acestui edificiu special a început pe un promontoriu înalt,

la doar două minute de mers depărtare de castel. Conform tradiţiei, contele

William a început excavaţiile pentru realizarea încăperilor subterane şi

realizarea fundaţiilor clădirii încă din 1440. însă prima piatră de temelie a

noii ascunzători pentru comorile templierilor nu a putut fi aşezată înainte

145

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

tiţiei „stelei" Shekinah - care fusese calculată pentru ziua de

, ie 1456.

contele William nu a putut împărtăşi nimănui din afara cercului

liliilor Stelei faptul că intenţiona să reconstruiască vechiul

reilor. Pentru binele lumii întregi, noul şi impresionantul edi-

i fie denumit „Biserica Sf. Matei". Astăzi poartă numele de

lyn.

dicarea legendarului său templu, Solomon se folosise de

ai Hiram Abif, deci şi contele William a avut nevoie şi de

ară de propria pricepere, pentru a-şi definitiva bijuteria de

care i-a fost aproape în momentul ridicării capelei Rosslyn a

:rt Haye. Născut în anul 1405, Haye provenea dintr-o vestită

ană care, asemenea clanului Sinclair, fusese mereu apro-

ătorilor Scoţiei. Haye fusese educat la noua universitate St.

de s-a dovedit un strălucit cărturar, în 1428 se afla în Franţa,

lis iniţial ca emisar al regelui scoţian, unde a zăbovit până în

nd bibliotecar principal al regelui Franţei şi reuşind să adune

cărţi ce putea rivaliza cu cele din bibliotecile Florenţei sau

Haye a fost un lingvist extraordinar, şi putea să vorbească şi

i nu mai puţin de şaisprezece limbi - ceea ce 1-a făcut valoros

-ea cu constructorii străini convocaţi pentru ridicarea noului

ăit într-una din cele mai agitate perioade din istoria Franţei,

i susţinut-o pe tânăra luptătoare Ioana d'Arc. El a devenit pri-

cu moştenitorul tronului, prinţul Carol, şi a fost un musafir

emom'a încoronării acestuia, sub numele de Carol al Vll-lea,

.curtă vreme după încoronare, noul rege 1-a investit pe Haye

cavaler.

1456, la vârsta de cincizeci şi doi de ani, aflat în culmea glo-

;ului în Franţa, Haye a luat neaşteptata decizie de a reveni în

latul castel Rosslyn. Fără prea multe avertismente, el a părăsit

ta în cadrul uneia dintre cele mai importante curţi europene

respectivă, pentru a ocupa, aşa cum ne spun sursele istorice,

le tutore al copiilor contelui William Sinclair,

ru nu pare prea verosimil. Noi credem că Haye a avut un

nportant pentru a se alătura contelui William. Din punctul

iere, misiunea lui era aceea de a deveni un nou Hiram Abif

Haye trebuie să-1 fi considerat mai presus ca oricare altul.

146

Fotografia l (deasupra) Mănăstirea Clairvaux, Champagne, sediul Sf. Bernard de Clairvaux

Fotografia 2 (dedesubt) Capela Rosslyn, aşa cum arăta ea în 1917

(deasupra) Blazonul oraşului Halifax, din Anglia, reprezentând capul lui

loan | Agnus Dei, cu steagul templierilor şi toiagul Sf. loan, reprezentat pe porţile clădirii

'

(dedesubt) Vedere spre est de la Capela Rosslyn

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Au umat şi mai multe surprize. Contele William şi-a păstrat locul pri-

vilegiat la curţile regilor care s-au succedat la conducerea Scoţiei, iar în

anul 1452 a primit şi rolul de conetabil al Scoţiei - de fapt conducător al

armatei - pe lângă cele pe care le deţinuse anterior. Cu toate acestea, la

începutul anului 1456, în acelaşi an în care Haye a părăsit curtea regală de

la Paris, contele a renunţat la funcţiile pe care le ocupa la curtea regală din

Edinburgh, pentru a se putea dedica noului său proiect.

Istoricul Barbara E. Crawford a fost surprinsă de această aparent in-

explicabilă dispariţie de la curte şi s-a întrebat daca nu cumva contele

ar fi putut avea o neînţelegere cu regele James al II-lea şi ar fi căzut din

favorurile acestuia4, însă dovezile existente nu vin în sprijinul acestei te-

orii, dat fiind faptul că Sentimentele regelui nu s-au schimbat în privinţa

lui William. Prin 1455, el a primit domenii importante, printre care şi cel

de Caithness, şi a continuat să-1 sprijine pe rege în conflictele acestuia cu

rebelii din clanul Douglas.

Apoi, în iunie 1456, regele Scoţiei şi-a aşezat semnătura pe un document

care atribuia satului Roslin statutul de burg. (Satul, ca şi domeniul conte-

lui, e denumit în general „Roslin", deşi capela este asociată de obicei

cu o ortografiere alternativă a acestei denumiri, respectiv Rosslyn). Prin

urmare avea dreptul să organizeze un târg în fiecare duminică şi unul anu-

al, bucurându-se în acelaşi timp de toate privilegiile atribuite unui orăşel,

în acel moment, contele William a părăsit satul Roslin, care se întindea

de-a lungul unei vâlcele la est de castelul său, şi a început să pună bazele

unei comunităţi complet noi la vest.

Toate aceste evenimente ne conduc la concluzia că, în ciuda faptului

că unele relatări ne asigură că începerea construcţiei capelei Rosslyn a

avut loc în anul 1440, ridicarea edificiului de la suprafaţă nu a debutat

mai devreme de anul 1456. Contele avea nevoie de mâna de lucru a unor

constructori pricepuţi, iar aceştia şi familiile lor aveau nevoie de cazare -

şi astfel a apărut noul sat, cu un nou statut civic. Identificarea anului 1456

ca moment al înfiinţării noului sat demonstrează faptul că în apropiere de

locul capelei nu a existat o comunitate prea mare anterior acestei date.

După toate probabilităţile, activităţile realizate înainte de 1456 au constat

4 Crawford, Barbara, E., William Sinclair, Earl of Orkney, and His Family:

A Study in the Politics of Survival (William Sinclair, conte de Orkney şi familia

acestuia: studiu asupra politicii supravieţuirii), în K.T. Stringer (ed), Essays on

the Nobility of Medieval Scoţiană (Studii despre nobilimea Scoţiei medievale),

Edinburgh, 1985.

147

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

|a unor tunele şi camere subterane, mult sub nivelul capelei

de

i aşezarea fundaţiilor,

t din afară a aflat că Rosslyn urma să fie o biserică-colegiu. Nu era

sru cu o biserică de parohie. Bisericile „colegiu" fuseseră iniţial

ie învăţământ, administrate de un grup de oameni cunoscuţi cu

de „canonici laici" sau „canonici nereglementari". Asemenea

T, aceste biserici deţineau domenii, de obicei ferme. Aceste

erau arendate, iar beneficiile de pe urma lor erau folosite de

j;ile-colegiu se mai deosebeau de cele de parohie şi într-un alt

artant. Bisericile de parohie se aflau sub jurisdicţia unui epis-

Acesta era superiorul direct şi absolut al preotului bisericii de

eea ce nu era valabil în cazul bisericilor-colegiu. Permisiunea

icarea acestora din urmă era dată direct de papă şi, odată

ele se aflau în afara influenţei directe a membrilor ierarhiilor bi-

1456, pontif era un om cu puţină fermitate şi nehotărât, Calixt

• puterea adevărată, din spatele scaunului papal, era deţinută

ilul Enea Silvio Piccolomini. Acesta, devenit în 1458 papa Pius

ra un cunoscut al contelui William şi prieten al Familiilor Stelei

liar un membru al acestora.

e William Sinclair dorea ca Rosslyn să devină o biserică-colegiu

lotive. în primul rând, avea să fie un tip ciudat de biserică- după

|ază să vedem, nu a fost de fapt o biserică, în al doilea rând, el nu

îrarhia locală a Bisericii să intervină în aplicarea planurilor sale,

;ă urmărească îndeaproape activităţile desfăşurate acolo,

bun început, capela Rosslyn a fost proiectată să devină un

^ozitare a documentelor descoperite la Ierusalim în secolul al

a chiar mai mult, ea a devenit o copie a templului irodian

ruinat

lini, inspirată din relatările primilor cavaleri templieri care

au

ruine. Crearea unei astfel de structuri implica depăşirea unor

nu atât în privinţa procesului de construcţie, cât a aspectului

l final şi a reacţiilor în legătură cu acesta. Contele William şi Şir

aye trebuie să se fi gândit îndelung la problema receptării

unei

i atât de neobişnuite. Se puteau aştepta la întrebări dificile. Cei

evăzut însă o soluţie atât de inteligentă, încât poate fi considerată

bnială.

148

I

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Un gest de tăinuire

Era necesar mai întâi să se ştie că monumentul final urma să fie o con-

strucţie destul de convenţională pentru perioada respectivă. Asemenea

multor altor biserici, era proiectată să includă o capelă a Fecioarei Măria,

situată la est, dincolo de care s-ar ridica un transept de la nord la sud, şi

apoi o navă, îndreptată spre vest.

Planurile pentru biserica-colegiu au fost aduse în faţa membrilor ie-

rarhiei bisericeşti, părând splendide, dar totuşi nu foarte diferite de alte

construcţii de acelaşi gen de pe teritoriul ţării. Vizitatorii oficiali au fost

chiar invitaţi să facă un tur al fundaţiilor, aşezate în şanţuri săpate pe

deal, de la înaltul zid de vest şi până la „capela Fecioarei" din est. Aceste

fundaţii erau de fapt grămezi de pietre ce arătau asemenea temeliilor

pentru biserica-colegiu.

în cele din urmă nu s-a mai ridicat nicio biserica-colegiu. în momentul

în care „capela Fecioarei" a fost definitivată, întreaga activitate a fost

dintr-o dată suspendată. Astăzi, explicaţia oficială constă în faptul că

familia Sinclair nu a mai avut fonduri sau protecţie pentru definitivarea

proiectului, însă noi o considerăm incorectă. Suntem siguri că nu a existat

vreodată intenţia de se a ridica mai mult decât „ capela Fecioarei".

Planurile pentru ridicarea unei biserici mari, în limitele convenţiilor,

nu au fost un paravan pentru intenţiile lui Sinclair şi Haye. John Wade, un

bun prieten al lui Chris Knight, este un excelent cunoscător de greacă şi

latină, şi membru deplin al primei loje masonice de cercetare, cunoscută cu

numele de Quatuor Coronati. Wade a fost iniţial convins că Rosslyn a fost

proiectată ca o simplă biserica-colegiu. John şi Chris s-au întâlnit imediat

după ce John a revenit dintr-o vizită la Rosslyn, iar John s-a declarat

convins de argumentul privitor la biserica-colegiu. Motivul era faptul că

scanerele detectaseră părţi ale fundaţiei bisericii proiectate iniţial.

Chris a subliniat faptul că fundaţiile false au fost esenţiale pentru a

putea convinge autorităţile că edificiul va avea forma obişnuită de crucifix.

De fapt nu pot exista dubii că fundaţiile erau pur şi simplu false. Dovada a

venit de la un cercetător de primă talie, Jack Miller, Şeful Departamentului

de Studii Geologice de la Universitatea Cambridge, membru al Societăţii

de Geologie.

Vizitând Rosslyn în compania lui Chris, Miller a indicat faptul că zidul

de vest, mult prea masiv, al capelei Rosslyn, presupus a fi fost o parte

din biserica-colegiu nedefinitivată, nu a fost corect asamblat în cadrul

149

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ii proiectat. Orice tentativă de a construi mai mult ar fi cauzat

Ja întregii structuri.

• a afirmat: „Există o singură posibilitate — trebuie să îţi spun că

feptate. Totul a fost o nebunie".

anctul său de vedere, nu există dubii în privinţa faptului că mun-

au avut niciodată intenţia de a construi nici măcar un inci mai

Calitatea proiectului şi priceperea meşterilor erau de un nivel

înalt pentru a fi vorba doar de o greşeală colosală,

a fost cel care i-a atras pentru prima dată atenţia lui Chris în

naterialelor folosite pentru realizarea acelui proiect. Fiind geolog,

| în măsură să afirme categoric că piatra provenea din acelaşi

i utilizat pentru Templul din Ierusalim. Pentru a contrazice po-

l teoriei privitoare la biserica-colegiu, el a afirmat că marele zid

l reprezenta o parte a unei mari structuri nedefinitivate, ci copia

aţă a unei ruine. Tot el a spus: „Dacă muncitorii au întrerupt

ttorită lipsei fondurilor sau a plictisului, ei ar fi lăsat în urmă o

ic formată din pietre frumos tăiate în formă cubică, însă acestea

pecial realizate pentru a părea distruse - asemenea unei ruine.

Iu s-au erodat pur şi simplu ... ele au fost tăiate în aşa fel încât să

tente ale unui zid ruinat".

cursul anilor, Chris a adus la Rosslyn mai mulţi specialişti, toţi

pnd locul drept extrem de ciudat. Profesorul Phillip Davies, o

mondială în privinţa Manuscriselor de la Marea Moartă şi a

Bui timpuriu, a fost uimit de ceea ce a văzut. După ce a înconjurat

la afirmat că i-a părut a fi o construcţie specific evreiască, mai

[lecât o biserică de orice fel. Sentimentul lui a fost că zidul de

: ridicat în stil irodian.

lorul Jim Charlesworth de la Universitatea Princeton, un alt spe-

I manuscrisele de la Marea Moartă şi profesor de arheologie

la

, a fost de acord cu opinia exprimată de Davies, făcând următoarea

| „Aceasta nu este o construcţie creştină". El a mai indicat şi faptul

; vest are un design complet irodian, iar proiectanţii şi constructorii

mult pentru a imita ruinele de la Ierusalim. Pe lângă faptul

afesor, Charlesworth este şi cleric, fapt pentru care a refuzat să

Iţa slujba planificată duminica, deoarece a considerat nepotrivită

l unei slujbe creştine într-un edificiu cu caracter evreiesc evident,

porul Charlesworth a dedicat mulţi ani căutării manuscriselor

ie la Marea Moartă, despre care se ştie că au existat cândva,

150

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

fiind de acord că acestea ar putea fi ascunse sub capela Rosslyn. El a

petrecut o perioadă considerabilă de timp pentru a aduna o echipă de

arheologi care să realizeze excavaţii, dar până în acest moment, cel puţin

după cunoştinţele pe care le avem, cei chemaţi nu au răspuns invitaţiei, în

ciuda promisiunii că echipa va fi formată din experţi reputaţi.

Nu există nicio îndoială în privinţa faptului că, la momentul în care

contele William înălţa capela Rosslyn, el a trebuit să o conceapă ca pe o

biserică, deoarece, dacă oricare dintre membrii ierarhiei bisericeşti ar fi

avut suspiciuni că era vorba de o construcţie specific evreiască, viaţa lui

ar fi fost pusă în pericol.

Un element necesar în timpul ridicării oricărei biserici era închinarea

ei unui sfânt, apostol, sau Fecioarei Măria, în cazul capelei Rosslyn,

alegerea i-a aparţinut probabil lui Şir Gilbert Haye. Aceasta a fost sem-

nificativă pentru credinţele împărtăşite de Familiile Stelei şi a oferit un

motiv plauzibil pentru orientarea geografică a construcţiei (dat fiind faptul

că trebuia să primească reflectarea luminii „stelei" Shekinah).

încă de la începuturile creştinismului a existat în Occident obiceiul ca

bisericile să fie construite, pe cât posibil, în aşa fel încât altarul să fie îndreptat

spre est - spre Ierusalim. Pentru cei mai mulţi oameni însă, estul reprezenta

un concept relativ, respectiv locul de pe linia orizontului unde soarele răsărea

în fiecare dimineaţă. Atunci când se realiza planul bisericilor, se urmărea

locul în care soarele răsărea în ziua în care se sărbătorea sfântul căruia

biserica îi era închinată. De exemplu, dacă era ales Sf. Edmund, martirul

englez, ziua avută în vedere era 6 noiembrie. Locul în care soarele răsărea

în ziua de 6 noiembrie era considerat „estul" pentru biserica respectivă, iar

întreaga orientare a edificiului se făcea în funcţie de punctul respectiv.

Până şi astăzi e posibil de aflat, în cazul bisericilor vechi din Scoţia,

Anglia sau Ţara Galilor, sfântul căruia i-a fost închinată iniţial biserica,

prin simpla utilizare a unei busole şi analizarea unei cărţi a sfinţilor, în timp

ce topografia unui loc anume influenţează momentul apariţiei primelor ra-

ze de soare, aliniamentul zidurilor de nord şi de sud vor identifica una sau

două zile din an, şi prin urmare închinarea la unul sau la altul dintre sfinţii

sărbătoriţi în zilele respective.

în cazul construirii capelei Rosslyn a fost extrem de important ca

edificiul să fie îndreptat exact spre est, pentru a reproduce structura şi

orientarea Templului din Ierusalim.

Acest fapt a însemnat că închinarea capelei Rosslyn putea fi făcută

doar unui sfânt sărbătorit fie cu ocazia echinocţiului de primăvară, fie a

i

151

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

1 una, deoarece doar în aceste zile soarele răsare exact la est.

ilbert Haye 1-au găsit cel mai potrivit pe Sf. Matei.

fântul Matei cru ciudat în legătură cu ziua de Sfântul Matei, cel puţin din

Bisericii Catolice. O serie de documente datând din momente

din istoria Bisericii, probabil din jurul anilor 200, atestă faptul

nurit în data de 16 noiembrie, Biserica Ortodoxă sărbătorin-

respectivă. Cu toate acestea, în Occident, pe cât putem noi

mai sigur de pe vremea istoricului numit Beda (672-753), ziua

se sărbătoreşte la data de 21 septembrie - ziua echinocţiului de

ivul pentru o astfel de situaţie rămâne şi astăzi un mister.

Sf. Matei a fost foarte potrivită şi din alte motive, nu doar

în care este sărbătorit. Conform tradiţiei Bisericii, Sf. Matei

iintre apostolii lui Isus. Noul Testament ne spune că el era

ixe, profesiune urâtă de majoritatea evreilor în vremea ocupa-

- şi cu toate acestea Isus 1-a chemat şi 1-a acceptat. Deşi faptul

lat în mod clar în evangheliile pe care le avem astăzi, se spune

a stat alături de Fecioara Măria şi de Măria Magdalena în faţa

i gol al lui Isus, iar apostolul Matei este identificat, conform

evanghelistul Matei. Evanghelia lui era singura pe care se

ţii: iniţial a fost scrisă în ebraică sau în aramaică, şi nu făcea

ne cu privire la naşterea lui Isus. Mai mult, evanghelia scrisă

atei îl prezenta pe loan Botezătorul într-o lumină mult mai

;cât cea în care apare ulterior, în versiunea grecească sau în

nghelii.

i ale comorii ascunse

>, Chris a suprapus în mod accidental două coli de acetat pe

ai retroproiector şi a descoperit că planul capelei Rosslyn este

•l al zidurilor subterane ale Templului lui Irod. Investigaţiile

alizate de Chris au scos la iveală două trăsături de natură

în aspectul planului de bază al capelei Rosslyn. Primul din-

:ste o cruce formată din trei „Tău" (în forma literei T, tău

acă fiind numele dat literei T; aceasta este şi ultima literă

ebraic). Pentru francmasoni, acesta este simbolul „pietrei

gradului Arcului Regal, făcând trimitere, printre altele, şi la

erosolymae (Templul din Ierusalim); Clavis ad Thesaurum

152

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

(cheia comorii); Theca ubi res pretiosa deponitur (locul în care este

ascuns un obiect preţios); sau Res ipsa pretiosa (obiectul preţios în sine).

Acest ritual masonic, pe care nimeni nu îl poate înţelege astăzi, pare

să fie cheia misterului capelei Rosslyn. Templul din Ierusalim, cheia unei

comori, un loc unde un obiect de preţ a fost ascuns şi obiectul preţios în

sine - toate acestea sunt de fapt capela Rosslyn!

Se pare că William Sinclair a dat naştere acestui ritual pentru a fi

transmis din generaţie în generaţie, ca o cheie pentru dezlegarea tainei

capelei Rosslyn. Acest lucru poate fi adevărat deoarece primul Mare

Maestru al francmasoneriei a fost un descendent al constructorului

capelei Rosslyn şi a purtat numele de William St. Clair. Ritualul Arcului

Regal, cel de-al patrulea grad al francmasoneriei (în alte rituri ocupă alt

grad, n. ed. rom.), descrie modul în care s-au făcut excavaţii la templul

ruinat din Ierusalim, francmasonii coborând în mod simbolic pe funii pen-

tru a investiga camerele ascunse din subteranele Templului, cu scopul

recuperării documentelor străvechi. Imaginea în formă de triplu T are o

însemnătate specială pentru francmasoni şi, aşa cum a demonstrat Chris,

poate fi formată prin trasarea liniilor ce unesc cele opt coloane din partea

cea mai de est a capelei Rosslyn.

Chris a înţeles că singurul simbol care lipseşte din capelă este cel al

Sigiliului lui Solomon, sau Steaua lui David. în vechiul grad al Arcului

Regal, sigiliul lui Solomon era descris în felul următor:

„Piatra preţioasă a Arcului Regal este reprezentată printr-un

triunghi dublu, numit uneori Sigiliul lui Solomon, încadrat

de un cerc de aur; la baza acesteia se află un manuscris pe

care apar cuvintele Nil nisi clavis deest - Nimic nu e mai de

dorit decât cheia - iar în interiorul cercului apare legenda

Si tatlia jungere possis sit tibi scire posse - Dacă poţi înţelege

aceste lucruri, ştii destul."

Chris a explicat mai detaliat în altă parte modul în care trasat o linie

pe la baza coloanelor din imaginea în formă de triplu T, apoi a aşezat

două busole la marginile exterioare ale planului clădirii şi a descris un arc

pornind de la fiecare zid. Aceste două arcuri se intersectează exact între

coloanele de la extremitatea vestică, formând un triunghi echilateral. Apoi

a trasat o altă linie de-a lungul lăţimii clădirii, între cele două coloane de

la intrarea de vest şi a descris încă două arcuri în direcţia estului; acestea

153

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ectat exact în centrul coloanei centrale din imaginea în triplu

când exact Sigiliul lui Solomon. Cei doi piloni din interiorul

au fost plasaţi exact în punctele de întâlnire ale liniilor ce

neaua5.

Planul Capelei Rosslyn

Coloana Contelui (sau a Maestrului)

O O O O O O

-st Corul

O O O O O

>' l "Ti Intrarea / Coloana Prinţului

dinspre sud Scări care duc(Ucenicului) spre criptă

Intrarea m criptele secrete

O

Sigiliul lui Solomon

Imaginea în formă de triplu T

. Planul capelei Rosslyn, cu simbolul Triplu T şi Sigiliul Iui Solomon

rul Dan Brown pare să fi fost influenţat de descoperirile lui Chris, ie capela Rosslyn, în Codul lui Da Vinci, ca având Sigiliul lui

|\ at Ia scară mare pe pardoseală. De fapt nu este marcat acolo, dar ar

154

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Aşa cum a mai observat Chris:

„Exact în centrul sigiliului invizibil al lui Solomon, în

bolta arcuită, se află o mare proeminenţă suspendată în

forma unui vârf de săgeată decorat, care indică exact spre

o piatră importantă din pardoseală. După părerea noastră,

această piatră trebuie ridicată pentru a pătrunde în criptele

reconstruite ale Templului lui Irod şi pentru a recupera

Manuscrisele Nasoreene6.

Construcţia este ridicată în stil gotic, deşi, spre deosebire de multe edificii

gotice, are un acoperiş în formă de boltă arcuită. Ea are 32 de tipuri de

arcuri, însă ceea ce o diferenţiază în mod special sunt ornamentele extrem

de bogate, atât din exteriorul, cât şi în interiorul clădirii. Probabil că nicio

altă construcţie din Europa nu posedă atât de multe sculpturi în piatră pe

o suprafaţă atât de mică.

O pădure de piatră

Este fascinant să-i priveşti pe oamenii care vizitează capela Rosslyn pen-

tru prima dată. Când intră pe poartă, prima impresie pe care o au este

aceea că locul este mai mic decât se aşteptaseră, însă odată aflaţi înăuntru,

când ochii li s-au obişnuit cu interiorul oarecum întunecat, ei sunt uimiţi şi

încearcă să cuprindă minunăţia ce se arată în faţa lor. Pereţii sunt complet

acoperiţi cu basoreliefuri ce reproduc elemente naturale - frunze, fructe,

plante şi flori. Doar după mai multe vizite se poate înţelege că toate aceste

decoraţiuni pornesc de fapt dintr-un punct specific al clădirii.

La extremitatea estică a capelei Rosslyn se află trei coloane de piatră,

diferite de toate celelalte din clădire, plasate la intrarea altarului. Două

dintre aceste coloane sunt bogat ornamentate, în timp ce a treia este mai

simplă ca aspect. De fapt întregul decor porneşte din dreptul coloanei

din dreapta. Aceasta poartă numele de Coloana Prinţului sau Coloana

Ucenicului. La baza ei se află câţiva dragoni, iar deasupra are aspectul

unui trunchi de copac foarte stilizat, în jurul căruia se încolăcesc mai

multe nervuri mari, dar delicat sculptate. Acestea sunt încolăcite în jurul

coloanei, transformându-se, în dreptul capitelului, într-o mulţime de ra-

muri de piatră şi frunze care se întind pe toată suprafaţa încăperii.

6 Vezi Secretul lui Hiram, Editura Aquila, 2002.

155

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

•cui acestor frunze, pe capetele unor protuberante ce se ivesc

ipar numeroase reprezentări ale Omului Verde, o imagine cel-

he ce constă într-un chip uman acoperit cu crengi sau cârcei

rmat complet din astfel de elemente. Există mai mult de o sută

tari ale acestui Om Verde în capelă, iar numărul creşte mereu,

;e noi şi noi imagini sunt recunoscute,

nenii Verzi nu sunt singuri, în capelă se mai pot observa şi zeci

:fun reprezentând îngeri. Cam jumătate dintre aceştia ţin în mâ-

ise sau cărţi, au coafuri complicate şi sunt minunat şi extrem

prezentaţi. Mai ales în extremitatea estică apar reprezentări ale

n, lorzi, regi, muzicieni sau creaturi fantastice - toate având o

rţie evidentă pentru cei care le-au realizat, dar care par o structură

Hţeles pentru vizitatorul modern.

file Coloanei Ucenicului

am arătat mai sus, coloana ornamentată de la care pornesc

le este numită Coloana Ucenicului. Legenda comunicată vi-

l are m centru pe maestrul constructor al capelei Rosslyn care

arcmarea de a realiza faimoasa coloană, a simţit că era necesar

isca la Roma, fie pentru a se inspira, fie pentru a privi o coloană

i Cetatea Eternă. Doar după revenirea de acolo s-ar fi simţit în

•Uzarea unei astfel de pretenţioase şi minunate creaţii, în timp

irte, ucenicul său a luat hotărârea de a realiza de unul s ingur

nle, pe care le-a şi terminat până la revenirea maestrului său

st atât de uimit de frumuseţea operei şi de priceperea ucenicului

:u şi-a mai putut stăpâni mânia şi, luând în mână un ciocan 1-a

andu-1 pe loc. Se spune că unul dintre chipurile din apropierea

LI, nu departe de coloana amintită, este cel al ucenicului care

a cap.

a aceasta este după toate aparenţele o variantă a istoriei lui

t (vezi Capitolul 1) însă, aşa cum aveau să descopere Alan

i cercetător din zonă, John Ritchie, adevărul despre Coloana

este şi mai fantastic decât naraţiunea relatată mai sus

John Ritchie au colaborat la realizarea cărţii intitulate Rosslyn

Dezvăluiri despre capela Rosslyn), care s-a dorit cea mai

cercetare de până acum asupra capelei, a istoriei acesteia şi

sculpturilor sale. In privinţa adevărului din spatele Coloanei

156

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Ucenicului ei au descoperit o serie de scrieri ale unor teologi din vechime,

cunoscuţi sub numele de „părinţii de dinainte de Niceea", pentru că au

scris înainte de Sinodul din anul 325 (vezi Capitolul 3). Aceste scrieri se

referă la numeroase tradiţii care nu sunt prezentate cu acurateţe în scrip-

turi. De exemplu este în mare parte acceptat faptul că numele mamei

Fecioarei Măria a fost Ana, deşi în Scripturi nu există nicio informaţie

care să sugereze acest lucru. Există însă un astfel de detaliu în scrierile

părinţilor de după Sinodul de la Niceea, sau în numeroasele scripturi

ne-canonice. Alte tradiţii creştine pornesc şi ele de la aceste scrieri, cum

ar fi cele privitoare la vieţile apostolilor, după ridicarea la ceruri a lui Isus,

ale sfinţilor, sau predici rostite de primii părinţi ai Bisericii.

în timp ce căutau o explicaţie pentru alegerea Sfântului Matei ca pro-

tector al capelei Rosslyn, Alan şi John au descoperit o povestire fascinantă

privitoare la evenimentele ce au precedat şi au dus la martiriul Sfântului

Matei.

Această povestire fantastică, scrisă de un autor necunoscut, probabil

în jurul anilor 200, relatează călătoria Sfântului Matei într-un oraş numit

Mirna. E posibil ca acesta să fi fost situat în Asia Mică, pe teritoriul

Turciei de astăzi, în povestire se sugerează că Sfântul Matei, după ce a

petrecut patruzeci de zile în post în apropiere de Mirna, a avut revelaţia

apropierii unui prunc ceresc. Iniţial a crezut că era vorba de un înger

sau de unul dintre copiii ucişi de regele Irod. De fapt era vorba de Isus,

apărut în ipostaza unui copil. După o convorbire îndelungată, Isus i-a în-

mânat câteva lucruri lui Matei, instruindu-1 să le îngroape pe o colină din

apropierea bisericii din Mirna.

; Matei a îndeplinit această poruncă, iar urmările 1-au surprins atât pe

el, cât şi pe locuitorii oraşului. De îndată ce obiectele au atins pământul,

acolo a început să crească un copac uriaş, în jurul trunchiului acestuia

se încolăceau cârcei, iar de ramurile lui atârnau frunze şi fructe din toate

'.' soiurile posibile, în vârful copacului era un stup de albine, din care curgea

miere în cascade spre locuitorii oraşului, iar la baza acestuia s-a format un

lac în care înotau nenumărate vietăţi.

Detaliile poveştii şi felul în care corespundeau imaginile sculpturilor

văzute în capela Rosslyn i-au condus pe Alan sau pe John la concluzia

că aventurile Sfântului Matei la Mirna ar fi putut reprezenta sursa de

inspiraţie pentru decoraţiunile de pe Coloana Ucenicului şi a celor care

\ pornesc de la aceasta. Toate detaliile poveştii lui Matei se regăsesc în

(, capela Rosslyn, chiar şi aluzia la un stup de albine. Unul din turnuleţele

157

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ă deasupra acoperişului a fost lăsat gol în mod intenţionat de

J: tructori, pentru a le permite albinelor sălbatice accesul acolo.

i găsit în turn un sălaş bun, timp de secole, iar localnicii spun că

ea uneori miere pe pereţii capelei.

irul poveştii a fost întărit şi de descoperirea unei gravuri în lemn

lui Rosslyn. Nu se cunoaşte momentul din care datează, dar,

vedere că reprezentarea castelului indică o formă definitivă a

probabil că a fost realizată pe la 1650, deoarece la acel moment

. fost afectat ca urmare a Războiului Civil din Anglia. Imaginea

tea estică a castelului, în faţa căreia stă un personaj misterios,

într-o pelerină şi ţinând un obiect în mâna stângă, în spatele

se află copacul din poveste, în ziua de azi nimeni nu înţelege

itui personaj din faţa castelului, dar este foarte probabil să fie o

are a legendei despre Sfântul Matei.

um au sugerat Alan şi John Ritchie în cartea intitulată Rosslyn

' (Dezvăluiri despre capela Rosslyn), orice demnitar al Bisericii

ta capela în secolul al XV-lea, uimit de bogăţia şi de comple-

soreliefurilor de la Rosslyn, ar fi dorit să afle care era semnificaţia

Atunci când se făcea trimitere la povestea lui Matei şi a întâm-

e la Mirna, totul părea în ordine, edificiul redând, chiar dacă în

ntativ, paradisul pe pământ ce a apărut din darurile divine încre-

li Matei.

i noi această legendă nu poate reprezenta o explicare a numeroa-

|gini cioplite în piatră, dar nu e nicio îndoială că aceste idei 1-ar fi

pe oricare episcop sau cardinal, care ar fi fost astfel încredinţat

im era un adevărat fiu al Bisericii şi un mare protector al artei

l ede că multe dintre sculpturile din capela Rosslyn sunt legate de

Iile francmasone, însă multe dintre asocierile care se fac par false.

J acestea, una dintre sculpturi pare să îl reprezinte pe un candidat

ge etapele ritualului de Gradul întâi (ucenic). Novicele este un

laspăt bărbierit, legat la ochi şi îngenuncheat, având un ştreang

gâtului. Capătul ştreangului este ţinut în mână de un bărbat

cu

: pare să poarte îmbrăcămintea specifică templierilor. Picioarele

îngenuncheat au forma unui pătrat, iar în mâna stângă acesta

Irte. în faţa lui se află două coloane. Numărul corespondenţelor

|eastă sculptură şi ritualul masonic modern este prea mare pentru

i de o simplă coincidenţă.

158

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Figura 10. Gravură a castelului Rosslyn, avându-1 în planul apropiat

pe Sfântul Matei cu obiectele şi copacul din legendă. Intrarea din

spatele Sfântului Matei ar fi putut reprezenta pasajul ce face legătura

între castel şi capela Rosslyn.

Alte sculpturi par să fi fost inspirate de un desen cunoscut cu numele

de The Heavenly Jerusalem (Ierusalimul ceresc). Exemplarul existent a

fost realizat în anul 1120 de un anume Lambert de St. Omer şi este păstrat

în Biblioteca Universităţii din Gent. Primele investigaţii făcute de Chris

Knight 1-au condus pe acesta la ipoteza că reprezentarea Ierusalimului ce-

resc era copia unui document descoperit de cavalerii templieri în subsolul

Templului de la Ierusalim, în mod logic, Chris a ajuns la concluzia că

reproducerea a fost realizată atunci când adjunctul lui Hugues de Payens,

Geoffroy de St. Omer, a luat o parte din documentele găsite la Ierusalim

pentru a fi interpretate de un învăţat bătrân din oraşul său, St. Omer, din

Franţa. Acest învăţat, Lambert, era un lingvist recunoscut, care şi-a dedicat

cea mai mare parte a vieţii compunerii primei enciclopedii a lumii, rămasă

neterminată la moartea lui.

Concluzia inevitabilă a fost că sculpturile din capela Rosslyn nu au

fost copiate după versiunea lui Lambert a Ierusalimului ceresc, ci pornind

de la documentul original, după care Lambert a realizat în grabă o copie

- şi care a ajuns în cele din urmă la Rosslyn, alături de alte documente

159

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Acest desen al Ierusalimului include imagini cum ar fi echere

gasuri, care pot fi recunoscute până şi de un francmason modern,

jle ilustrate de acestea sunt cele ce stau şi la baza ritualurilor şi

ar francmasonice - mai ales cele asociate gradului Arcului Re-

' cluzie, rezultă că, deşi sculpturile din jurul Coloanei Ucenicului

iuţea fi mai potrivit numită Coloana Sfântului Matei - ar putea fi

3 rin referire la reprezentarea oraşului Mirna din povestea despre

Matei, ele sunt legate de fapt de Ierusalimul istoric şi străvechiul acolo.

i şi Cabala

rea celor trei coloane importante din capela Rosslyn, respectiv

^Ucenicului, Coloana Calfei şi Coloana Maestrului, ne trimit

la o altă obsesie a lumii medievale, care îşi are rădăcinile în

oterică străveche a evreilor numită Cabala. Aceasta a constituit

: centrală pentru preoţii Familiei Stelei,

a devenit aproape o obsesie printre intelectualii şi filozofii

i Evului Mediu, deşi rădăcinile ei se găsesc exclusiv în tradiţia

nsuşi termenul Cabala, care este ortografiat în moduri diverse,

centrul practicilor şi credinţelor ezoterice iudaice, deşi nu a fost

J mod oficial până în secolul al XlV-lea.

i constă din două cărţi specifice, la care s-au adăugat nenumărate

ti şi explicaţii. Acestea sunt Zoharul („Cartea Splendorii"

pina") şi Sepher Yetzirah (în traducere aproximativă „Cartea

). Dintre cele două, Sepher Yetzirah este aproape cu siguranţă

eche în formă scrisă, fiind probabil creată de către misticul rabin

|ba în preajma anilor 100 d.C. Zoharul, deşi probabil la fel de

|i Sepher Yetzirah în forma orală a acesteia, nu a apărut în formă

|ât în secolul al XlV-lea, fiind se pare compilat şi transcris de un

un spaniol pe nume Moise de Leon.

barte probabil ca ideile filosofice şi spirituale ce stau la baza

i fie cu adevărat de provenienţă străveche, mai ales că, în parte,

rinzător de asemănătoare, incluzând aspecte privitoare la alte

te vechi, cum ar fi hinduismul. Cabala a apărut din nevoia strin-

defini cumva inexplicabilul. Dumnezeul iudaismului are un

aarte abstract. Chiar şi pronunţarea numelui Său sfânt a fost şi

160

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

continuă să fie o blasfemie, probabil datorită faptului că un astfel de lucru

ar echivala cu o „personalizare" a divinităţii şi prin urmare o minimalizare

atât a acesteia, cât şi a poziţiei pe care o ocupă în Univers. Cabala afirmă

în mod explicit că Dumnezeu este atât de superior, de neatins şi de in-

definibil, încât orice formă de adresare directă este sortită eşecului.

Pe scurt, Cabala sugerează că la Dumnezeu se poate ajunge doar prin

intermediul emisarilor Acestuia - o serie de fiinţe spirituale cunoscute cu

numele de serafimi. Oamenii nu sunt nici în măsura de a-L cunoaşte pe

Dumnezeu, nici de a putea să comunice cu el, însă serafimii sunt în stare

de acest lucru. Serafimul, care poate fi considerat un fel de înger, este de

obicei reprezentat prin raportarea la o structură geometrică, formată din

trei linii verticale, conectate prin numeroase alte linii. Structura respectivă

este numită de obicei „pomul cabalistic al vieţii" (vezi figura 11).

Fiecare serafim reprezintă un aspect distinct al Divinităţii. Prin cu-

noaşterea şi înţelegerea tuturor serafimilor, şi prin urmare şi a liniilor ce îi

leagă pe serafimi unii de alţii, oamenilor obişnuiţi le este posibilă măcar o

înţelegere palidă a Divinităţii.

Cabala oferă şi sfaturi în privinţa modului celui mai potrivit de a

urma căile Domnului şi de a duce prin urmare o viaţă virtuoasă şi fericită.

Cu toate acestea, subiectul rămâne extrem de complicat şi datorită fap-

tului că este ascuns în spatele unor coduri lingvistice, toate bazate pe

literele alfabetului ebraic. Fiecare serafim se raportează la o literă a al-

fabetului ebraic, însă Cabala se află în legătură şi cu aspecte privitoare la

numerologie.

Din reprezentarea pomului cabalistic se poate observa faptul că toate

liniile de legătură între serafimi pornesc de la serafimul care ocupă po-

ziţia de la bază şi totodată cea mai centrală, numele lui fiind Shekinah.

Deşi toţi serafimii sunt interdependenţi şi niciunul dintre ei nu poate fi

considerat mai mult sau mai puţin important decât ceilalţi, comunicarea

cu ei se poate face cu ajutorul meditaţiei şi al rugăciunii, prin intermediul

serafimului Shekinah. Importanţa acestui lucru pentru preoţii străvechi,

din perioada preiudaică, dar şi a urmaşilor acestora din Familiile Stelei, a

fost subliniată în capitolele precedente.

în cadrul Cabalei, Shekinah dobândeşte o însemnătate mai mare chiar

decât manifestarea ei astronomică, respectiv conjuncţia dintre planetele

Mercur şi Venus. Aici se referă la mijlocul prin care se obţine comunicarea

cu fiinţele spirituale şi în cele din urmă cu Dumnezeu.

De îndată ce a apărut în formă scrisă, Cabala a început să-i fascineze

161

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Keter

Binah Hokhmah

Din

Hod

Yesod

Shekinah

['omul cabalistic al vieţii. Fiecare glob reprezintă un serafim, iar aceştia sunt

fin linii de legătură (vezi textul principal). II

>e misticii şi învăţaţii evrei, ci şi pe cei creştini. De fapt, a fost

u siguranţă cunoscută şi examinată mult înainte de secolul al

^hiar şi în rândurile unor presupuşi creştini. S-a sugerat de mai

că St. Bernard de Clairvaux (vezi Capitolul 5) i-a adăpostit în

a pe care o conducea la Clairvaux, în Champagne, pe câţiva

tainele Cabalei; se presupune că au existat şcoli de studiu al

>alistice în oraşul Troyes şi în alte oraşe din sudul Franţei sau

în perioada premergătoare acţiunilor violente ale Inchiziţiei,

iudaismul a avut o lungă şi faimoasă istorie,

există nicio dovadă definitivă că ştiinţa Cabalei ar fi influenţat

încetarea şi construirea capelei Rosslyn, această posibilitate de-

i credibilă pe măsură ce se examinează capela şi arhitectura

irin raportarea la un alt aspect specific francmasoneriei.

162

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Cele trei coloane

Francmasoneria se bazează pe un număr foarte mare de simboluri şi

imagini, printre cele mai importante dintre acestea fiind nişte plăci cu

diferite reprezentări. Prezente în toate lojile, acestea sunt reprezentări

de picturi sau icoane, fiecare placă având anumite semnificaţii pentru fie-

care aspect sau grad al francmasoneriei. Plăcile au apărut cu siguranţă

în atelierele cioplitorilor în piatră. Adesea trasate cu cretă pe pavajele

pătrate de piatră de pe pardoseala atelierului, ele reprezentau desene la

scară ale construcţiilor proiectate. Pentru francmasoni, desenele în cretă

s-au transformat în cele din urmă în bucăţi de pânză aşezate pe podeaua

templelor masonice, iar apoi în picturi puse pe pereţi.

O placă foarte interesantă este cea asociată în mod specific Primului

Grad al francmasoneriei (figura 12). Toate aceste plăci conţin şi mesaje,

care îi sunt de obicei prezentate ucenicului francmason ce se ridică în

timp ce urmează diferitele cărări ale iniţierii, deşi este posibil ca unele

mesaje să fie greşit înţelese sau total necunoscute astăzi, chiar şi celor

consideraţi cunoscători.

Placa asociată Primului Grad reprezintă trei coloane, fiecare ilustrând

un alt stil arhitectonic clasic (ionic, doric şi corintic). Fiecare are o denu-

mire proprie şi o anumită poziţie, raportându-se în mod alegoric la un

atribut specific la care aspiră viitorul francmason.

Coloana din stânga este cunoscută cu numele de „Strength" (putere în

engleză), de aici litera S care apare la baza acesteia. Cea din dreapta poartă

numele „Beauty" (frumuseţe) şi este însemnată cu litera B, iar coloana

centrală este marcată cu W şi este numită ,,Wisdom" (înţelepciune).

Cele trei figuri feminine aşezate pe scara ce duce spre coloana centrală

reprezintă virtuţile Credinţei, Speranţei şi Dragostei.

S-a subliniat în numeroase rânduri faptul că se pot stabili paralele

evidente între cele trei coloane de pe placa asociată Primului Grad şi

cele trei coloane ale Pomului Cabalistic, încă din secolul al XlX-lea, atât

suporterii cât şi opozanţii francmasoneriei au sugerat că există aspecte

specifice Cabalei la baza practicilor francmasone, fapt ilustrat şi de aceas-

tă placă.

Cu toate acestea, ceea ce nu a fost acceptat înainte este faptul că cele

trei coloane de pe placa Primului Grad îşi au originea aproape sigur în

cele trei coloane de la extremitatea de la răsărit a capelei Rosslyn. Acest

aspect a devenit şi mai evident odată cu redescoperirea fantei care permite

trecerea luminii la Capela Rosslyn (vezi mai jos) şi datorită faptului că,

163

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Iaca asociată Primului Grad al francmasoneriei

164

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

aşa cum urmează să demonstrăm, francmasoneria îşi datorează existenţa

în mare parte capelei.

Cele trei coloane ale francmasoneriei sunt cunoscute cu numele de

Putere, Frumuseţe şi înţelepciune, pe când cele ale Cabalei sunt denumite

Milă, Severitate şi Blândeţe. Atributele cabalistice sunt surprinzător de

asemănătoare tradiţiilor de sorginte francmasonă, iar legăturile dintre

acestea nu pot fi puse la îndoială. Rezultă, prin urmare, că iniţiatorii

francmasoneriei cunoşteau „adevărata" poveste din spatele celor trei

coloane de la Rosslyn, cât şi semnificaţiile cabalistice ale acestora. Cu

toate acestea, afirmarea deschisă a legăturii cu evreii în decursul secolului

al XV-lea ar fi atras persecuţii din partea Bisericii. Din acest motiv,

francmasonii au atribuit coloanelor alte denumiri şi legende, pentru a

acoperi legătura lor cu cele trei coloane ale pomului cabalistic al vieţii. E

aproape sigur că astăzi semnificaţiile acestora s-au pierdut, şi nu mai sunt

cunoscute nici măcar de francmasonii cu rang înalt.

Chiar deasupra intrării în criptă, deci aproximativ în acelaşi loc cu

sculpturile ce amintesc de reprezentările Ierusalimului, sunt scrise sin-

gurele cuvinte din interiorul capelei Rosslyn. Acestea sunt redate în latina

medievală, iar în traducere înseamnă „Vinul e puternic, regele e mai

puternic, femeile sunt şi mai puternice, dar adevărul învinge totul".

Această propoziţie poate părea ciudată, dar face parte din ritualul

francmasonic. Ea apare în cadrul unui grad numit „Ordinul Cavalerilor

Crucii Roşii a Babilonului", asociat îndeaproape cu gradul Arcului Regal.

Aşa cum am indicat în Capitolul Unu, aceste cuvinte provin din Cartea

lui Ezdra, o scriere necanonică ce exista în primul secol d.C., şi care se

referă la un eveniment petrecut în timpul robiei evreilor în Babilon. Ri-

tualul acestui grad masonic constă din trei acte ce povestesc incidente

preluate din cartea biblică Ezdra, capitolele 1-67, şi Antichităţi iudaice a

lui Josephus Flavius, cartea 11, capitolele 1-4. Subiectul acestui grad nu

este altceva decât reconstruirea Templului din Ierusalim.

Ritualul este deschis de întâiul francmason, numitMaestrul Desăvârşit,

cu întrebarea:

„Excelenţa Voastră, Mare Gardian, cât este ora?"

7 Cărţile lui Ezdra şi Neemia din Biblia catolică erau cunoscute iniţial drept

Prima şi cea de-a Doua Carte a lui Ezdra (Ezdra este ortografierea grecească a

numelui Ezra). Cartea necanonică a lui Ezdra a fost numită prin urmare Cartea a

Treia a lui Ezdra (ca în Biblia ortodoxă), însă azi e denumită de obicei Prima Carte

a lui Ezdra (l Ezdra), sau pur şi simplu Cartea lui Ezdra.

165

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

sul cuprinde cuvintele:

a reconstruirii Templului".

continuă cu pronunţarea frazei „Vinul e puternic, regele e

:, femeile sunt şi mai puternice, dar adevărul învinge totul",

iţă răspunsul la ghicitoarea pe care regele babilonian Darius a

timpul captivităţii evreilor. Zorobabel, conducătorul evreilor,

sul corect la această ghicitoare şi astfel i s-a permis să revină

alături de poporul său, pentru a reconstrui Templul. In plus,

nis să le redea averea furată de babilonieni din Templu,

ingurele cuvinte gravate în interiorul capelei Rosslyn sunt

mit reconstruirea Templului lui Iahve. Mai e nevoie de vreo

•u a înţelege ce a făcut de fapt contele William?

tterană secretă

jră dintre Templul lui Solomon, francmasonerie şi capela

st revelată cu ocazia descoperirii recente, exact sub Sigiliul

a unei cripte subterane, legată de castel printr-un lung pasaj

ualul celui de-al paisprezecelea grad al Ritului Scoţian Antic

al francmasoneriei, denumit „Mason Sublim" (sau Mare

i Sacre), descrie exact un astfel de pasaj subteran, care lega

Solomon de palatul regelui din Ierusalim. Ritualul include

iolomon a construit o criptă secretă, în care se pă-

prin prin alte opt cripte, toate subterane, de Ia care

in pasaj lung şi îngust, ce ducea la palat. Cel de-al

arc, sau cea de-a noua criptă, se afla imediat sub

fintelor din templu, în acel loc, regele Solomon stătea

; taină cu regele Hiram şi cu Hiram Abif.

iclair, un om de afaceri care şi-a dedicat o mare parte din

/ere cercetării capelei Rosslyn, i-a spus lui Chris Knight că

up de oameni, printre care şi el, au săpat sub capela Rosslyn

rit cripta şi lungul pasaj ce porneşte de la castelul aflat la

; metri depărtare.

ativă şi topografia capelei şi a castelului Rosslyn sunt foarte

cu cele ale Templului şi ale palatului regelui Solomon din

ibele tuneluri conduc mai mult sau mai puţin spre sud şi se

. vale.

166

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Nimeni nu ştie dacă Templul lui Solomon a fost la fel de magnific cum

a fost descris în Biblie. Putem fi însă siguri că William Sinclair a crezut

acest lucru, şi i-a cunoscut structura secretă. Posibilitatea de a fi vorba de

o simplă coincidenţă în privinţa potrivirii între aspectele caracteristice

ale capelei Rosslyn - care sunt atât de aparte faţă de alte „biserici" -

şi descrierile găsite în ritualurile masonice este practic nulă. Există şi

alţi factori care ne fac să credem că există cu siguranţă o legătură între

Ierusalim, Rosslyn şi francmasonerie. Vom rezuma în cele ce urmează

argumentele principale:

1.Singura inscripţie existentă în interiorul capelei Rosslyn este o pro-

poziţie care, conform legendei, este veche de cel puţin 2.500 de ani

şi a reprezentat cheia reconstruirii Templului din Ierusalim.

2.Un grad masonic care îşi numeşte membrii „Ordinul Cavalerilor

Crucii Roşii" (cu alte cuvinte, cavalerii templieri) se descrie ca

fiind preocupat de reconstruirea Templului din Ierusalim şi citează

aceeaşi propoziţie ce apare la Rosslyn.

3.Cuvintele utilizate în ritualurile unui alt important grad masonic

explică elementele simbolice aflate la Rosslyn, de exemplu:

„ Templul din Ierusalim "

„ Cheia unei comori"

„ Un loc în care e ascuns un obiect de preţ"

„ Obiectul de preţ în sine "

„Nimic nu e mai de dorit decât cheia"

,J)acă puteţi pricepe aceste lucruri, ştiţi suficient de mult".

4.Ritualul francmasonic descrie de asemenea o trăsătură secretă a

Templului regelui Solomon. Este vorba de o încăpere aflată sub Sfânta

Sfintelor, ce se afla în legătură cu palatul regelui. Şi capela Rosslyn

este conectată la castel printr-un astfel de pasaj de legătură.

5.Rosslyn este singura „capelă" medievală despre care se ştie că ar

avea o încăpere subterană secretă, legată printr-un tunel de castelul

din apropiere.

6.Zidul de vest al capelei Rosslyn este, după cum s-a demonstrat,

o nesăbuinţă din punct de vedere arhitectural, iar fundaţiile biseri-

cii-colegiu au fost nişte simple aparenţe; cu toate acestea, arhitectura

zidului de vest este în mod evident şi intenţionat o copie a Templului

irodian.

7.Piatra utilizată pentru ridicarea capelei Rosslyn este identică cu cea

utilizată pentru Templul lui Irod din Ierusalim.

167

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

n este într-adevăr un fals - nu este şi nu a fost niciodată o ă. Cu toate acestea, mulţi oameni insistă asupra asocierii ei serică, în ciuda numeroaselor dovezi şi cercetări ce dovedesc

iul.

ă multe secrete în privinţa acestui edificiu.

luminii"

"perire recentă, făcută tot de Alan Butler şi de John Ritchie,

portanta capelei Rosslyn din punct de vedere al aşezării

ice şi a cunoştinţelor de natură astronomică posedate de

ei. Mulţumită informaţiilor furnizate de unul dintre verii

:mbru al personalului capelei, John şi Alan au remarcat o

ciudată, ce poate fi văzută în exteriorul capelei, deasupra

'ui mai înalt al marii ferestre dinspre est. O serie de cercetări lite au scos la iveală faptul că era vorba de o descoperire de

:ajoră, deoarece nu e vorba de un simplu ornament, ci de un

at, creat în mod intenţionat pentru a permite pătrunderea în

dirii a luminii emanate de orice obiect strălucitor,

el are o formă pentagonală, dar este aşezat într-o piramidă.

e acoperit în interior cu un material foarte reflectorizant, care

ficient, încât atunci când străluceşte o lumină prin el, reflexia

orbitoare. La capătul interior al „tunelului" se află un fel de

ă roşie, iar astfel lumina care ajunge prin tunel în interiorul

osie ca sângele.

sat exact în centrul părţii estice a clădirii, „tunelul luminii"

t spre orizontul îndepărtat. Astfel, de exemplu, atunci când

; exact în punctul central al orizontului, la est, la momentul

de toamnă şi de primăvară, lumina ajunge în toată intensitatea

îl capelei prin acest „tunel". Acest lucru poate avea loc deoa-

:a capelei Rosslyn este „exact" de la est spre vest.

loar soarele răsare exact la est cu ocazia echinocţiilor de

de toamnă, ci şi planetele Venus şi Mercur. Figura 14 re-

irtă dintr-un planetariu realizat pe calculator. Ea ne indică

a orizontului, aşa cum se observă din dreptul capelei

am ar fi apărut la aproximativ o oră înainte de zorii zilei de

e 1456.

168

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Figura 13. „Tunelul luminii" din partea estică a capelei Rosslyn (ve-

dere din exterior).

Figura 14. Hartă astronomică ce prezintă apariţia Sfintei Shekinah în ziua de 21 septembrie 1456 (ziua de Sfântul Matei)

169

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

urbată din josul imaginii reprezintă orizontul, iar litera „E"

punctul central de la est. Mercur şi Venus stau una lângă

vită cu ochiul liber, lumina lor combinată pare convergentă,

jela era abia începută la acel moment, dar după ce „tunelul

>st realizat, acesta ar fi captat astfel de momente şi ar fi trimis

tenorul capelei Rosslyn.

numai lumina emisă de Venus ar fi fost suficientă pentru a

gul interior al bisericii prin acest tunel, deoarece acesta are

terior şi transmite eficient lumina care pătrunde în el. Totuşi,

ir fi fost posibil numai arunci când Venus ar fi fost foarte

oare, ca stea a dimineţii, la vremea echinocţiilor. Atunci când

le Soare şi răsărea cu mult înainte de acesta, Venus se ridica

la est, călătorind apoi spre sud pe măsură ce se ridica pe cer.

ţie, lumina ei nu ar mai fi pătruns prin „tunelul luminii".

;u ocazia echinocţiilor se întâmplă ca Venus să-şi trimită lu-

melul luminii", însă în secolul al XV-lea ar fi fost nevoie de

unui astronom foarte competent pentru a afla când ar fi putut

t lucru. De exemplu, Soarele va pătrunde prin „tunel" în ziua

atei a anului 2007 şi, cu toate că la acel moment Venus va

iare stea a dimineţii, ea va pătrunde prin „tunel" doar după

8 noiembrie, la ora 3:05. Se va mai reflecta apoi în „tunel"

)t ani, la 8 noiembrie 2015, iar apoi tot în aceeaşi zi, din opt

'e, ar putea fi realizat un grafic al trecerii luminii planetei

anelul luminii" cu fiecare ocazie, iar după ce aceste rezultate

ir putea fi consultate ori de câte ori este necesar. Lumina

iiekinah, mai exact cea cauzată de conjuncţia planetelor

- nus imediat înainte de ivirea zorilor, ar pătrunde rar prin

îsant faptul că arhitectura acestei ferestre datează doar de

:colului al XlX-lea. Deoarece noua arhitectură reproduce

un „tunel al luminii" original, este posibil ca în decursul

IX-lea să mai fi existat oameni care cunoşteau importanţa şi

a. Acest fapt atestă şi supravieţuirea Familiilor Stelei până

v recentă - şi faptul că mai sunt active probabil până în ziua

illiam Sinclair şi Gilbert Haye trebuie să fi fost conştienţi de

:xistente în calendarul utilizat în vremea lor. In perioada de

170

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

i

glorie a romanilor, lulius Cezar introdusese un nou calendar, astfel încât să

existe o armonie între anul oficial şi cel ceresc, în calendarul iulian, după

cum a fost numit, anul avea 365 de zile, la care se adăuga încă o zi la fiecare

patru ani, pentru a se potrivi cu anul solar, care are 365 de zile şi încă un sfert

de zi. Deşi mult îmbunătăţit, nici acesta nu a fost suficient de exact, deoarece

anul are de fapt mai mult de 365,25 de zile. Anul oficial rămânea în urmă cu

o zi întreagă la fiecare 128 de ani faţă de anul solar. La momentul construirii

capelei Rosslyn, discrepanţa dintre calendarul oficial şi cel celest era de

aproximativ nouă zile. Deci, atunci când s-a început ridicarea capelei, ziua

Sfântului Matei şi echinocţiul de toamnă nu au coincis, aşa cum ar fi trebuit,

încă din secolul al XV-lea existau cereri pentru modificarea calendarului

oficial, iar capela Rosslyn a fost ridicată cu ştiinţa faptului că schimbarea

va fi implementată mai devreme sau mai târziu. Noul calendar gregorian,

decretat de papa Grigore al Xlll-lea în 1582, a ajustat vechile discrepanţe şi

a început să fie utilizat aproape imediat în ţările catolice, în alte părţi însă a

fost acceptat treptat, iar în Scoţia protestantă nu a fost implementat decât în

1752, astfel că ziua Sf. Matei şi cea a echinocţiului de toamnă nu au coincis

la Rosslyn până la acea dată.

Capela Rosslyn reprezintă un monument deosebit pentru arhitectura

britanică, dar şi pentru cea europeană, ocupând un loc aparte, dat fiind

faptul că nu mai există vreun edificiu similar în lume. Singura concluzie

logică ce se poate trage de pe urma dovezilor existente este că monumentul

constituie o reprezentare a credinţelor împărtăşite de membrii Familiilor

Stelei, care au realizat, deasupra unei frumoase zone înverzite din Scoţia,

o replică foarte fidelă a unui edificiu de importanţă majoră pentru ideile

pe care le promovau - Templul din Ierusalim. Aşa-numita „capelă"

reprezenta un adevărat punct de atracţie pentru „cunoscători", însă ar

fi putut atrage urgia atât asupra celor din familia Sinclair, cât şi asupra

documentelor îngropate, în cazul în care Biserica Catolică ar fi înţeles

care era de fapt semnificaţia şi scopul ei adevărat. Prin urmare, păstrarea

secretelor ascunse în capela Rosslyn era esenţială.

Ea era considerată Templul Noului Ierusalim şi adăpostea manuscrisele

preţioase recuperate de cavalerii templieri din subteranele Templului lui

Irod. William Sinclair considera că era important ca secretele clădirii

să fie transmise de la o generaţie la alta, în mod exact şi corect, fără ca

oamenii care făceau acest lucru să poată înţelege cifrul.

în acest scop, Sinclair a adăugat noi ritualuri la cele practicate iniţial

de Familiile Stelei şi de cavalerii templieri. El le-a corelat cu cele adoptate

171

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

meşterilor pietrari, care fuseseră iniţiate de cavalerii templieri,

eraţii mai târziu, un alt William Sinclair avea să devină primul

;tru mason al Scoţiei - titlu devenit ereditar începând din acel

!e Templului din Ierusalim fuseseră păstrate intacte, aşteptând

din viitor pentru a fi readuse la viaţă. Grupul Familiilor Stelei,

mul St. Clair sau Sinclair din Scoţia, îşi aleseseră bine numele.'

s Rosslyn" înseamnă, în dialect local, „ştiinţa străveche, trans-

;neraţie în generaţie"8. Desigur că St Clair a fost iniţial un

ez de inspiraţie latină, însă dubla asociaţie pe care o poartă

tiva dialectului local devine mult mai interesantă în context

William Sinclair a fost un om de geniu. Rosslyn reprezenta

r francmasoneria a păstrat mai departe „perla preţioasă". Mai

oar de aşezat împreună cele două părţi componente, pentru a

nată de Tessa Ransford, director al Scottish Poetry Library (Biblio- Scoţiană).

172

,

CAPITOLUL 9

Secretul sfânt

A fost nevoie de o forţă de muncă destul de impresionantă pentru ridicarea

capelei Rosslyn. Minunatele ei arcade gotice şi sculpturile uimitoare care îi

acoperă pereţii, atât în interior cât şi în exterior, au necesitat prezenţa unor

artişti de primă mână - o serie de specialişti care în mod sigur nu puteau fi

găsiţi în zonă. Marea majoritate a celor care au ridicat şi împodobit capela

Rosslyn au fost aduşi din Europa continentală, iar documentele locale

indică nu numai faptul că William Sinclair le-a ridicat acestora locuinţe în

noua aşezare Roslin, ci le-a oferit şi remuneraţii extraordinar de mari.

William a fost atent cu constructorii nu doar datorită priceperilor aces-

tora, ci mai ales pentru faptul că aceşti oameni mai practicau ritualurile

de iniţiere ce le fuseseră transmise de dispăruţii cavaleri templieri. Orice

zidar priceput ar fi putut garanta faptul că edificiul va fi ridicat, însă nu ar

fi garantat păstrarea secretelor aflate la baza acestuia.

Cu mulţi ani înainte de sosirea constructorilor, un grup de membri

ai Familiilor Stelei au săpat şanţuri adânci sub locul în care urma să fie

ridicat noul templu. Episodul dramatic al salvării documentelor din in-

cendiul care a avut loc la castelul Rosslyn în 1447 demonstrează faptul

că manuscrisele eseniene nu erau îngropate la acel moment. Nouă ani

mai târziu însă, în 1456, locul era pregătit pentru aşezarea fundaţiilor de

piatră. Nu se ştie dacă a fost sau nu o coincidenţă răstimpul de nouă ani

necesar reascunderii manuscriselor, o perioadă similară cu cea de care

173

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i avut nevoie pentru a le salva de sub ruinele de la Ierusalim, de trei secole în urmă.

lentul în care Chris Knight a făcut publică ideea că ar exista

sseniene sub capela Rosslyn1, aproape toată lumea a aşteptat

unei cripte subterane, ferecată cu o uşă întărită, în care s-ar

rând pe o scară ascunsă. Nimic nu e mai departe de adevăr,

ntul lui William Sinclair este construit pe un strat de nisip cu

Je 40 de metri2. Decizia de a face un astfel de lucru nu putea fi

i de a reaşe/a fiecare document într-o locaţie corespunzătoare

nai, respectiv sub Templul din Ierusalim. Templierii vor fi

;ezarea fiecărui document în parte, conform descrierilor fă-

iscrisul de Cupru.

lin Oak Island

;ută aici o digresiune de la firul principal al relatării, pentru

•a asupra unei mici insule din largul coastei provinciei Nova

Scoţie), în estul Canadei. Insula Oak, cu o suprafaţă de 0,5

•aţi, este situată la doar câţiva kilometri de oraşul Halifax (acum

gional), care are aceeaşi denumire cu orăşelul din Yorkshire

legătură cu loan Botezătorul. Aceasta este şi următorul port

>ul St. Johns - denumit după loan Botezătorul.

k pare să fie locul unde a fost ascunsă comoara templierilor,

plecat din portul francez La Rochelle cu o noapte înainte ca

l IV-lea al Franţei să întindă cursa în care urmărea să prindă

ierilor. Această teorie nu pare să fie lipsită de fundament,

nsulei Oak a început odată cu excavaţiile făcute în 1795 de

mme Daniel McGinnis şi de doi dintre prietenii acestuia,

odgonul unei bărci atârnând de o creangă, şi o adâncitură

le lângă copacul respectiv. Ei au săpat o groapă adâncă de

i au descoperit un nivel de dale de piatră, a căror prezenţă nu

istificată pe o insulă ce nu fusese locuită vreodată. Săpând în

;ă trei metri în adâncime, au dat peste o platformă din lemn

apoi, continuând căutarea, au găsit alte două platforme, la

tiv nouă metri adâncime.

lui Hiram, Editura Aquila, 2002.

nizate de dr. Jack Miller în urma unor explorări geografice.

174

SECRETUL SFÂNT

Câţiva ani mai târziu, un grup de oameni de afaceri din zonă au

format o companie numită Onslow Syndicate, cu scopul de a continua

explorarea, sperând să descopere ascunzătoarea unei comori ascunse de

piraţi. Ei au continuat să descopere platforme de stejar până când, la 25

de metri în adânc, săpătorii au descoperit o piatră pe care fusese gravat un

cod. Pornind de la acesta, au dedus că, la încă circa 12 metri adâncime,

s-ar putea găsi comoara. Totuşi, codul ar fi putut reprezenta o indicaţie

falsă, ce i-ar fi condus spre o capcană, deoarece locul s-a umplut rapid cu

apă de mare, şi a împiedicat excavarea în următorii două sute de ani.

Curând însă a devenit evident că se săpaseră tuneluri pornind din

golfurile aflate în ambele părţi ale insulei. Până astăzi au fost scoase la

iveală doar un lanţ de aur, nişte foarfeci de fier, o bucată de pergament

acoperit de un scris ilizibil, în ciuda milioanelor de dolari investite în

excavaţii - şi a celor cinci oameni care şi-au pierdut viaţa.

Descoperirile de pe insula Oak datează fie de pe vremea templierilor,

fie din perioada de după căderea lor, şi se dovedesc a fi reprezentative

pentru tehnicile folosite de templieri, ceea ce poate constitui un indiciu în

privinţa obiectelor ce s-ar putea găsi sub capela Rosslyn. La fel ca în cazul

insulei Oak, secretele de la Rosslyn sunt îngropate la mare adâncime în

pământ - şi e de aşteptat să fie întinse curse pentru cei ce nu au reuşit să

dezlege cifrurile ascunse în ritualul masonilor.

Lucrările realizate în subteran înainte de 1456 au fost complexe, iar

tunelul ce leagă castelul de capela Rosslyn trebuie să fi fost o dovadă de

curaj ingineresc.

Breasla secretă a lui Sinclair

Când a fost vorba de ridicarea principalei clădiri a „capelei", contele

Sinclair a fost nevoit să angajeze muncitori, pietrari şi zidari, alături de

artişti, deoarece iniţial toate basoreliefurile din capela Rosslyn au fost

pictate în culori vii. Pentru ca documentele să poată fi aşezate în siguranţă

în noua lor ascunzătoare din subteran, iar el şi familia lui să nu mai cadă

pradă aceloraşi forţe care i-au distrus pe templieri, Sinclair a fost nevoit să

găsească o modalitate de a-i separa pe muncitori de oamenii din afară, încă

o dată a apelat la cunoştinţele şi ingeniozitatea lui Şir Gilbert Haye. Gilbert

scrisese o mulţime de cărţi, şi tradusese şi mai multe. Era expert în călărie,

arta guvernării, filozofie şi ştiinţă, dar studiase şi ceva de o importanţă

primordială - cercetase şi scrisese mult despre breslele meseriaşilor.

175

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

!^ul de breaslă a apărut atât de devreme în istorie, încât cerce-

;ste greu să afirme cu siguranţă când au funcţionat acestea

a dată. Iniţial au existat diverse tipuri de bresle, unele re-

île sociale sau formate ca urmare a existenţei unor interese

;omune, însă toate au reprezentat grupuri de indivizi reuniţi

voinţă pentru o cauză comună. Breslele comercianţilor au

; devreme în Anglia (cel puţin pe la 1090). Ele îşi aveau de

l într-un loc anume, cum ar fi Bristol, Canterbury sau Londra,

aţii a căror intenţie principală era protejarea tuturor activităţilor

2 prestate de membrii unei bresle dintr-un anumit loc.

jlucru e de înţeles în ce priveşte legea şi ordinea, deoarece bres-

Tcianţilor îşi aveau propriile regulamente. Ele erau interesate

ăsură de profit şi de aspecte de ordin moral, sau privitoare la

legii în legătură cu comerţul. Fiecare membru al unei bresle

comercianţi plătea o sumă anuală, din care se acorda sprijin

niliile cu membri bolnavi sau decedaţi, sau pentru educarea

estora. Acţionând şi negociind de comun acord, breslele co-

lor reuşeau să-şi protejeze interesele şi să asigure cinstea şi

propriilor membri.

meseriaşilor erau în esenţă identice cu cele ale comercianţilor,

a fel de vechi. Printre primele şi cele mai importante bresle

ilor a fost cea a pietrarilor, a cărei existenţă pare să dateze din

lui Athelstan al Angliei (ce a domnit între anii 924 şi 939).

:ă exclusivismul era în interesul celor implicaţi într-o anumită

Prin formarea unei asociaţii strânse, ei îşi puteau organiza ac-

i reuşeau să păstreze privilegiile care le asigurau continuarea

jîn viitor. O breaslă era atât un fel de sindicat, cât şi o federaţie

, acestea fiind importante pentru toţi cei implicaţi. Tinerii ce

numită meserie erau în mod invariabil fii ai unor oameni

în activităţi similare. Ei erau daţi în grija unui maestru, ca-

^ponsabil doar de pregătirea lor în meseria aleasă, ci şi de

>r morală şi spirituală.

>erioadă de ucenicie îndelungată, stabilită prin contract, tâ-

lea statutul de „calfă". Apoi, după o perioadă de activitate şi

priceperilor în faţa semenilor săi, „calfa" devenea maestru în

lutând să pornească de unul singur o afacere.

area pietrei, mai mult decât alte meserii, era considerată o

proape sfântă. Dacă în epoca medievală aceasta era considerată

SECRETUL SFANŢ

o meserie ca oricare alta, familiile din care s-au ridicat cavalerii templieri

nutreau o altă convingere, încă din Epoca Pietrei, astronomii - cei ce

înţelegeau funcţionarea universului - se alegeau din rândurile preoţilor, iar

aceşti oameni sfinţi indicau modul în care trebuiau realizate construcţiile

din piatră. Toate structurile preistorice de piatră au avut fie scopul de a

observa şi de a măsura lumea dată de Divinitate, fie au privit aspecte

legate de moarte şi de viaţa de apoi. Formaţiuni ca Maes Howe din Scoţia,

Newgrange din Irlanda, Bryn Celli Ddu din Ţara Galilor sau Avebury din

Anglia au reprezentat puncte de observare a fenomenelor cereşti şi care

au transformat modul de viaţă al oamenilor.

Acei astronomi-preoţi-pietrari erau atât de avansaţi încât au reuşit

să creeze, cu mai mult de 5.000 de ani în urmă, un sistem de măsurare

bazat pe o unitate de măsură internaţională, stabilită pe baza observării

mişcării de rotaţie a Pământului în raport cu planeta Venus. Alexander

Thom, profesor de inginerie la Universitatea din Oxford, care a identificat

pentru prima dată existenţa unităţii de măsură respective, a denumit-o

„yard megalitic", iar a patruzecea subdiviziune a acestuia a fost numită

„inci megalitic". Yardul megalitic era atât de exact, încât putea determina

o fracţiune din lăţimea unui fir de păr.

Şi mai surprinzător este faptul că Familiile Stelei par să fi cunoscut

această unitate de măsură ce datează din Epoca Pietrei. Livra, utilizată

pentru prima dată la târgurile din Champagne, este raportată la cantitatea

de cereale ce putea să încapă într-un cub cu marginile de 4 inci megalitici.

Când este umplut cu apă, acelaşi cub poate primi o cantitate echivalentă

unui pint imperial!

în momentul în care templierii au recuperat manuscrisele, în 1118, ei

au început să controleze breslele zidarilor prin intermediul unor ritualuri

de iniţiere care nu mai fuseseră folosite de pe vremea lui Cristos. Atunci

când Irod cel Mare a finanţat reconstruirea Templului din Ierusalim, în

anul 19 î.C., doar preoţilor-constructori li s-a permis participarea la ridi-

carea edificiului sfânt, în timpul reconstrucţiei au fost angajaţi nu mai

puţin de 10.000 de astfel de preoţi, iar fiecare dintre ei trebuie să fi parcurs

ritualul ce-i permitea să lucreze conform priceperilor şi gradului pe care

îl deţinea, începând cu secolul al XH-lea, cei mai pricepuţi constructori în

piatră din Europa luau parte la astfel de ritualuri sfinte.

Această nouă instituţie a Familiilor Stelei a funcţionat în aproximativ

acelaşi mod cu cea care a precedat-o. Cei care deveneau cistercieni sau

templieri, în perioada de glorie a acestor organizaţii, nu aveau cunoştinţă

177

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Familiilor Stelei sau de credinţa unică şi aparte pe care aces-

la bază. Credinţa respectivă a rămas la fel de misterioasă

abil 90% dintre călugării cistercieni sau cavalerii templieri, pe

itregii lor existenţe. Doar celor aleşi, bărbaţilor inteligenţi care

în rang şi au ajuns să ocupe poziţii înalte în cadrul ierarhiei, li

uit „secretele de interior" ale ordinelor amintite. Aceşti oameni

•şi dovedească loialitatea şi capacitatea de a păstra secrete mai

nu aveau probabil o importanţă reală. Posibilii candidaţi la

înalte de iniţiere erau atent monitorizaţi, probabil timp de câ-

i, înainte de a li se împărtăşi ceva cu adevărat important.

rii pricepuţi aduşi la Rosslyn fuseseră deja iniţiaţi în ritualurile

mplieri, şi fuseseră folosiţi pentru păstrarea secretelor, astfel

ir şi Haye să poată fi siguri că cele de la Rosslyn nu vor fi

niciodată, însă contele a adăugat o întreagă serie de ceremonii

itualurilor constructorilor în piatră — jurăminte şi reguli care

;at o asociere de breaslă într-o frăţie mult mai profundă şi mai

ceasta asociere se pot identifica rădăcinile grupării ce urma să

ta cu numele de francmasonerie.

i ritualurile masonice

al francmasoneriei moderne (cel de ucenic) datează aproape

Vremea Vechiului Testament, iar al treilea grad are o vechime de

ii de ani, în timp ce elementele-cheie privitoare la reînvierea

planetei Venus au cu siguranţă origini pre-cananeene. Printre

care au fost create s-a numărat şi foarte importantul grad al

gal (maestru). Aşa cum am discutat deja, acest grad priveşte

ea Templului Sfânt şi descrie modul în care săpăturile la locul

ruinat au condus la descoperirea documentelor ce cuprindeau

retă importantă.

am observat, gradul face referire la „chei" figurative, care

putui procesului necesar înţelegerii secretelor de la Rosslyn.

ea, vorbeşte despre modul în care Templul lui Solomon a fost

aşa fel încât să permită luminii „stelei" Shekinah să pătrundă

secrete care au fost descoperite probabil în manuscrisele ese-

el a fost constructorul inspirat al Sfântului Tabernacol,

178

SECRETUL SFANŢ

pe care 1-a construit pentru a adăposti Sfânta Sfintelor şi

pentru a permite luminii Sfintei Shekinah să strălucească

deasupra lui. Arhitectura lui a devenit un model pentru Tem-

plul regelui Solomon şi se conformează unui model indicat lui

Moise de către Dumnezeu, pe Muntele Horeb, celui ce avea să

devină Marele Maestru al Lojii lui Israel.

Această favoare i-a fost inspirată fratelui de apariţia la est a

divinei Shekinah, ce reprezintă gloria lui Dumnezeu, apărută

pe Muntele Sinai la momentul înmânării Legii Sfinte.

In cadrul aceluiaşi ritual se menţionează faptul că apariţia „stelei" Shekinah

nu este neapărat un eveniment obişnuit şi predictibil. Ritualul avertizează

că Dumnezeu poate să aleagă să ne lipsească de semnul bunăvoinţei Lui:

La sfinţirea Sfântului Tabernacol, iar mai apoi la închinarea

Templului lui Dumnezeu de către regele Solomon, divina

Shekinah a coborât în aşa fel încât lumina ei a strălucit asupra

locului Chivotului Milei, aflat în Sfânta Sfintelor, acoperit de

aripile heruvimilor, unde a apărut mai multe generaţii la

rând, până când evreii s-au dovedit necredincioşi în privinţa

Divinităţii. La fel şi lumina masoneriei ar putea fi luată celor

ce se dovedesc necredincioşi faţă de Dumnezeul lor.

Drept mijloc suplimentar de protecţie, cei iniţiaţi în frăţia contelui Sinclair

erau obligaţi să facă jurăminte de legământ. Până recent, francmasonii au

continuat să repete un fel de jurământ creat la Rosslyn — care ameninţa cu

pedepse teribile, inclusiv secţionarea sau tăierea unor părţi ale corpului,

în cazul în care secretele nu erau păstrate. Desigur, francmasonii moderni

înţeleg că e vorba doar de un ritual — o ameninţare simbolică - dar în

Scoţia secolului al XV-lea lucrurile erau diferite. Erau vremuri violente,

iar oamenii puternici, precum contele Sinclair, nu reprezentau legea pe

domeniile lor, ci erau însăşi legea.

Probabil că ritualurile, practicile şi iconografia utilizate de frăţia de la

Rosslyn nu diferă prea mult de formele cele mai vechi cunoscute în cadrul

francmasoneriei. Urmând practicile obişnuite ale breslelor, iniţiaţii - care

în acest caz erau toţi cei implicaţi în ridicarea capelei Rosslyn — erau

numiţi Ucenici şi apoi se ridicau la gradul de Calfe şi apoi de Maeştri

Masoni.

179

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

că oricare persoană implicată în proiect trebuie să fi fost nu-

rolul pe care îl juca, deoarece câteva dintre secretele cele

le exemplu locaţia criptei subterane secrete, au fost probabil

na şi de cei mai simpli şi mai puţin educaţi dintre muncitori,

scopul contelui era să creeze un „club" privat, în care toţi cei

u membri ai unui nivel sau al altuia.

; puncte de vedere, Rosslyn poate fi considerată prima

lojă

, deoarece trebuie să fi inclus „neoperativi" în cadrul ritualului

ire, asemenea celor mai mulţi dintre masonii moderni, nu

•zis maeştri în prelucrarea pietrei. Printre aceşti oameni se

tele William Sinclair şi Şir Gilbert Haye.

irul în care capela Rosslyn a fost definitivată, iar manuscrisele

ml „templu al Ierusalimului", a doua şi a treia generaţie de

fost nevoiţi să-şi găsească un loc de muncă în altă parte. Insă

nai departe ritualurile.

i francmasonilor moderni, ei s-au bazat probabil pe semne şi

ioduri specifice de a-şi da mâna, expresii sau gesturi speciale

cmbrii se puteau recunoaşte între ei imediat.

le membru al acestei prime lojă francmasonice atrăgea

intaje considerabile. In cazul în care oricare dintre fraţi se

se îmbolnăvea, familia acestuia primiea sprijin, iar copiii

aţi şi instruiţi în meseria construcţiilor din piatră. Chiar şi

lemente ar fi putut reprezenta stimulente, într-o perioadă în

i de orice fel lipsea în mod evident. Membrilor li se asigurau

de locuit, şi toţi deveneau parte a unei comunităţi strânse -

ribuit la păstrarea secretelor din jurul misterioasei construcţii

. în felul acesta tradiţia s-a extins şi a fost menţinută de-a

i perioade în care a fost ridicată construcţia.

e posibil ca aceasta să fi fost singura intenţie pe care

ia a avut-o la început, respectiv un mijloc de asigurare a

iţii prin crearea unei frăţii oarecum secrete, bazate pe în-

irijinită de unul dintre cei mai bogaţi oameni din Scoţia.

:rea vremii şi cu modificarea circumstanţelor s-a ajuns la

tuaţiei. Familiile Stelei aveau să fie confruntate curând cu

iţare, atrasă în mod paradoxal chiar de ele însele. La scurtă

îrminarea capelei Rosslyn, evenimentele din cadrul lumii

it o întorsătură neaşteptată. Ceea ce s-a întâmplat a schimbat

a naştere francmasoneriei propriu-zise.

180

SECRETUL SFÂNT

Intre timp însă, în anul 1482 contele Sinclair a decedat, fiind succedat

în funcţia de lord de Rosslyn de către Olivier, fiul său din cea de-a doua

căsătorie. Cel de-al doilea titlu major pe care 1-a deţinut contele, cel de

conte de Caithness, i-a revenit lui William, un alt fiu de-al său. La moartea

bătrânului conte, capela Rosslyn nu era complet definitivată.

Anumite documente din vremea respectivă indică faptul că în decursul

primei părţi a secolului al XVI-lea, Rosslyn a fost utilizată drept capelă

de către familia Sinclair şi de către locuitorii din satul Roslin. Se pare că

familia Sinclair participa la slujbe oficiate în criptă, nu în capelă. Acolo

se ajungea printr-un şir de scări ce porneau din partea dreaptă (sudică) a

Coloanei Ucenicului, în criptă se afla un altar, şi nu putem decât să bănuim

ce fel de slujbe s-au oficiat acolo în deceniile ce au urmat definitivării aces-

tui nou Templu din Ierusalim.

în mod neobişnuit pentru o biserică, Rosslyn a avut cândva obloane ce

puteau acoperi toate ferestrele de jos ale edificiului. S-a încercat explicarea

prezenţei acestora prin faptul că ferestrele nu aveau vitralii. Fotografiile

cele mai vechi, din anii 1840, arată că ferestrele erau foarte deteriorate,

dar se observă cu claritate că cele de jos aveau vitralii. Totuşi, e adevărat

că nu ştim când au fost pictate acestea.

După cum am arătat deja, au existat momente în care lumina planetei

Venus pătrundea prin „tunelul luminii" de deasupra ferestrei din est, la

primele ore ale dimineţii, în cazul în care în capelă ar fi avut loc ceremonii

de natură masonică la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al

XVI-lea, obloanele ar fi fost necesare pentru a ascunde aceste ritualuri de

privirile celor ce nu erau membri ai grupului de. iniţiaţi, în plus, acoperirea

tuturor ferestrelor, cu excepţia „tunelului luminii", ar fi sporit în mod

semnificativ efectul strălucirii planetei Venus în clădire.

Ruperea creştinătăţii

Pe când capela Rosslyn era definitivată, deasupra Europei catolice se strân-

geau nori întunecaţi. După moartea umanistului papă Pius al 11-lea (Enea

Silvio Piccolomini), în anul 1464, s-a pus capăt în modnemilos liberalismului

şi umanismului celor treizeci de ani de dinainte de acest moment. Umaniştii,

sprijiniţi probabil de Familiile Stelei, au reacţionat. A avut loc un atentat la

viaţa reacţionarului papă Paul al 11-lea în anul 1468, dar încercarea a eşuat.

Papii care au urmat au devenit şi mai agresivi şi mai conservatori în privinţa

forţelor umanismului, reprezentate de Familiile Stelei.

181

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

nocenţiu al VUI-lea (1484-92) a întărit Inchiziţia, extinzând

: rug a vrăjitoarelor şi magicienilor. Succesorul lui Inocenţiu,

i al Vl-lea (1492-1503) — al cărui nume real era Rodrigo Borgia

ut drum spre scaunul papal prin comploturi şi omucidere.

\lexandru al Vl-lea, situaţia a evoluat din rău în mai rău. Chel-

e enorme pe comori de artă şi obiecte de lux, papii care s-au

au adus instituţia papalităţii într-o stare de sărăcie. Practici ca

le indulgenţe, introdusă pentru prima dată în secolul al XlV-lea,

mulate către sfârşitul secolului al XVI-lea de către papa luliu

>entru a obţine fonduri pentru reconstruirea Bazilicii Sf. Petru,

leveni cea mai splendidă biserică a creştinătăţii. O indulgenţă

>t o cale rapidă către rai. Orice catolic avea posibilitatea de

ii accesul spre rai, lui sau chiar rudelor sale, în schimbul unei

urne de bani, care oferea eliberarea de chinurile purgatoriului,

erau foarte răspândite, deoarece bogaţii şi săracii erau şantajaţi

lăsură cu ameninţarea focurilor iadului de către vânzătorii de

, complet lipsiţi de scrupule. Datorită administrării profitabile

' de pelerinaj, a comercializării aşa-ziselor relicve sfinte şi a

abuzuri făcute în numele Bisericii, papalitatea a început să fie

; numeroşi oameni cu corupţia şi viciul,

ttul a fost o reacţie inevitabilă, iniţiată de Martin Luther (1483-

itrălucit profesor, teolog şi călugăr augustinian din Germania,

remea în care se definitivau lucrările la capela Rosslyn. După

at o serie de predici împotriva indulgenţelor, Luther a scris în

o listă de nouăzeci şi cinci de „teze" privitoare la reformarea

latolice, invitând la o discuţie publică pe tema acestora. El dorea

^ a lucrurilor pe care indulgenţele le puteau şi respectiv nu le

ura, deşi nu a pus sub semnul întrebării puterea papei de a

! lucruri. La momentul respectiv, Luther nu avea nicio intenţie

la o schismă în biserica-mamă, ci viza doar o dezbatere urgentă

^formării acesteia.

: şi-a expus tezele pe uşa bisericii castelului din Wittenberg,

nbrie 1517, Luther a trimis o copie a acestora superiorului

Piscopul Albrecht de Mainz, alături de o scrisoare în care îşi

jgrijorarea în privinţa comerţului cu indulgenţe în arhidioceza

t. Deşi Luther nu a pus direct sub semnul întrebării autoritatea

recht a trimis imediat scrisoarea la Roma, sugerând că Luther

Tiod implicit, pe papă.

182

SECRETUL SFANŢ

Cu câteva generaţii în urmă, acest gest ar fi rămas o problemă locală a

Bisericii germane, însă o inovaţie tehnologică recentă - tiparul - a făcut

posibilă citirea traducerii în limba germană a scrisorii lui Luther în toate

regiunile Germaniei, în decursul a două săptămâni, în două luni, numele

lui Luther a devenit cunoscut în întreaga Europă catolică.

La început Roma l-a catalogat pe Luther drept „un german beţiv care,

atunci când va fi treaz, îşi va schimba părerea". Papa Leon al X-lea a cerut

analizarea argumentelor aduse de Luther, în urma căreia s-a hotărât că

Luther ataca într-adevăr autoritatea papală. Roma l-a declarat prin urmare

eretic.

Dar Luther nu şi-a schimbat ideile, ci dimpotrivă. Sprijinul tot mai

mare pe care îl dobândea în Germania, combinat cu ostilitatea Romei,

l-a făcut şi mai hotărât. Punctele lui de vedere au devenit şi mai radicale,

ajungând în curând să declare întreaga Biserică a Romei, începând cu

papa, drept materialistă, coruptă, lipsită de autoritate legitimă, o antiteză

a Bisericii fondate de Cristos (sau mai exact, fondate de Sf. Pavel). Astfel

a debutat Reforma, care urma să transforme faţa religioasă şi politică a

Europei.

Rând pe rând, începând din Germania, liderii laici din nordul Europei

1-au urmat pe Luther în respingerea autorităţii papale, mişcare ce le-a permis

acapararea bunurilor Bisericii în timpul acestui proces. Viitorul a început

să se devină sumbru pentru multe dintre vechile instituţii catolice, inclusiv

pentru mănăstiri. Pământurile şi clădirile acestora au fost confiscate, iar

călugării au devenit simpli membri ai societăţii, beneficiind de mici pensii

sau de posibilitatea de a-şi asigura traiul aşa cum puteau. Printre victimele

acestei importante schisme din interiorul creştinismului occidental a fost

şi enigmaticul ordin tironensian al călugărilor constructori în piatră (vezi

Capitolul 6), care au dispărut de pe scena istoriei.

Reforma a cauzat nenumărate probleme Familiilor Stelei şi organiza-

ţiilor afiliate acestora. Pentru ele, credinţa protestantă era mai rea decât

orice existase până atunci. Ele petrecuseră sute de ani pătrunzând în rân-

durile Bisericii din Roma, iar credinţele de sorginte ebionită ale Bisericii

din Ierusalim şi ale Familiilor Stelei au rezistat multă vreme în cadrul

Bisericii Catolice, ascunse în obiectele, ceremonialul şi iconografia cato-

lică. Prin comparaţie, protestantismul era lipsit de fundament, era auster,

neproductiv şi foarte dedicat Bisericii lui Pavel, pe care Familiile Stelei

o dispreţuiau atât de mult. Ideile ebioniţilor supravieţuiseră ascunse în

credinţa catolică, asemenea vâscului pe un copac, însă ramurile protes-

183

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

, asemenea interioarelor albe ale bisericilor protestante, nu iibilitatea de a ascunde ceva.

intismul, în forma calvină a acestuia, a devenit în cele din urmă

ială în Scoţia, în anul 1560, atunci când parlamentul scoţian

• ctrinele, practicile şi supremaţia Bisericii Romano-Catolice.

nii din afară, familia Sinclair de la Rosslyn părea să rămână

|căpâţânare vechii biserici, chiar şi atunci când un astfel de

pţiona o punea în pericolul de a-şi pierde influenţa, prestigiul

în cele din urmă, vieţile membrilor săi. De fapt, situaţia era

iţă. Asemenea multor moştenitori ai Familiilor Stelei, ei erau

ciocan şi nicovală, în general, ebioniţii nu puteau renunţa la

iei biserici unde îşi formaseră cel puţin o nişă, doar pentru

alteia, pe care o găseau mai greu de acceptat din punct de

inar, şi care nu avea colţuri întunecate ce le-ar fi putut asigura

îl lungilor ani de conflicte religioase din Scoţia, Familiile

ţinut capul plecat şi au supravieţuit cum au putut. In timpul

)licei Mary (Măria), regina scoţienilor (1561-1568), un grup

ţi furioşi din Edinburgh au atacat capela Rosslyn. Aceştia

toate statuile aşezate în nişele din exteriorul edificiului, sfă-

ipoi în mii de bucăţi. După toate probabilităţile ar fi mers mult

dacă nu ar fi existat un bărbat iute la minte, pe nume Cochran,

': mulţimea spre pivniţa de vinuri a castelului Rosslyn, unde

i cinstit cu vin şi au furat tot ce au putut înainte de sosirea

aproape miraculos, majoritatea basoreliefurilor din interiorul

Imas intacte, deşi astăzi poartă semnele eroziunii cauzate de

nord, care au pătruns în interior decenii de-a rândul, după ce

iu distrus iar ferestrele au fost sparte.

u m înainte

îligioase din secolul al XVI-lea au cauzat o stagnare, unele

tând un sprijin total protestantismului reformator, în timp ce

fi Franţa sau Spania, au rămas în continuare sprijinitoare ale

>lice. Când praful a început să se aşeze, Familiile Stelei au

ă găsească o cale de a merge mai departe. Hotărârea lor de

ui Ierusalim şi de a crea regatul lui Dumnezeu pe pământ a

184

SECRETUL SFANŢ

rămas de neclintit, însă a devenit evident că niciun cult religios creştin din

Europa nu va fi de acord cu punerea în aplicare a acelor planuri.

Desigur, cei mai mulţi membri ai Familiilor Stelei au fost obligaţi să

prezinte de formă adeziunea la credinţa catolică sau la cea protestantă, în

funcţie de locul în care trăiau, de vreme ce doar creştinismul, indiferent de

felul acestuia, era tolerat în mod oficial. Concomitent, însă, mulţi membri

ai Familiilor Stelei au devenit sprijinitori ai unor grupuri semioficiale,

cum erau rozicrucienii, o formă ciudată de pseudocreştinism mistic ce

reprezenta mai evident credinţele şi idealurile împărtăşite de Familiile

Stelei. De asemenea, au adoptat ideea de deism - prin care se accepta

existenţa lui Dumnezeu, fără a se încerca încadrarea Acestuia în limitele

unei anumite categorii - şi au contribuit la întărirea forţelor umanismului,

la susţinerea căruia au participat în decursul secolului al XV-lea.

în Scoţia, forţele calvinismului protestant erau atât de puternice şi

de intolerante, încât orice credinţă alternativă nu era nici măcar luată în

considerare. Acolo, singura modalitate pentru ca Familiile Stelei să-şi

poată exprima idealurile era prin intermediul unei societăţi secrete. De-

sigur că Familiile Stelei din Scoţia erau deja organizate într-o astfel de

societate. Aceasta fusese creată cu un scop foarte precis, dar a continuat să

funcţioneze şi după construirea capelei Rosslyn, iar influenţa ei a devenit

tot mai răspândită, în noul climat religios, această societate secretă urma

să devină o organizaţie care să le permită indivizilor să-1 slăvească pe

Dumnezeu în orice formă ar fi preferat ei. Adevărata francmasonerie era

pe cale de a se naşte.

Legile Schaw

Prima dovadă documentară privitoare la existenţa francmasoneriei, care

sigur nu este legată de actul de a tăia şi de a prelucra piatra, provine

din Scoţia anilor 1598 şi 1599. înaintea acestui moment s-au mai făcut

menţionări în privinţa francmasoneriei, dar nu e sigur dacă acestea se

refereau sau nu la masonii operativi, adică la cei implicaţi în arta con-

strucţiilor, sau la masonii speculativi. Adevărata francmasonerie (cea

speculativă) s-a născut odată cu legile Schaw.

Figura centrală la vremea aceea era regele James (lacob) al Vl-lea al

Scoţiei (ulterior James I al Angliei) care era, după toate probabilităţile, un

descendent al coaliţiei dintre Familiile Stelei şi normanzi. El provenea din

rândurile unei dinastii de origine normandă, născută din unirea familiilor

185

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

uart) şi Bruce. Primul membru cunoscut al casei de Stewart a

ui Flaald, un nobil breton de origine normandă din secolul al

mp ce familia Bruce se trăgea din Robert de Brus, un cavaler

re venise în Anglia alături de William Cuceritorul, şi căruia i

iniţial domenii în Yorkshire.

James 1-a numit pe William Schaw în postul de Maestru al

}lin Scoţia în anul 1584. Paisprezece ani mai târziu, Schaw a 1 document care conţinea regulile şi regulamentele după care

>nii trebuiau să-şi ghideze comportamentul. Este posibil ca,

; Schaw să se fi referit într-o primă etapă strict la cioplitori

relucrau piatra, însă hotărârile lui nu au convenit tuturor şi,

n an, el a fost nevoit să organizeze o altă adunare, pentru

e dintre aspectele pe care primul statut nu a reuşit să le

_ relevant probabil faptul că adunarea ce a dus la crearea celui

statut Schaw a fost ţinută în ziua de 24 iunie — sărbătoarea Sf.

torul.

sonii din Kilwinning erau în special nemulţumiţi de faptul că

a referiri specifice la lojile din Edinburgh, fără a le menţiona

Qlwinning, ai căror membri pretindeau întâietatea în faţa tutu-

loji, în virtutea vechimii lor. Schaw a făcut referire la acest

le-al doilea statut, publicat în 1599. Acolo se făcea referire

ig şi vechimea acestei loji, despre care se spunea că „a fost

ştia că ar fi apărut) în scrierile noastre străvechi",

remarcat în mod special că tipul de exprimare caracteristic

jilea statut Schaw pare să ţină seamă de faptul că, la cea dată,

bria era mai mult decât o breaslă obişnuită a meseriaşilor.

Stelei din Scoţia ştiau că responsabilitatea lor era mare, ele

oarele documentelor esenienilor, aflate în noul Templu Sfanţ

(vezi Capitolul 8). Ritualurile iniţiate de contele William

i a păstra şi a proteja secretele capelei Rosslyn fuseseră

ritualuri străvechi, transmise din generaţie în generaţie, de

îgelui Solomon. în acel moment, acele ritualuri începeau să

o scară mai largă, pentru a-i reuni pe toţi oamenii, fie ei

lestanţi sau chiar evrei.

[iţele privitoare la Loja din Scoon (sic) şi Perth nr. 3, care

din 1598, atestă faptul că regele James al Vl-lea a devenit

jîn ziua de 15 aprilie 1601. Imediat după această dată, James

dori să devină Marele Maestru Mason al Scoţiei, în ciuda

186

SECRETUL SFANŢ

acestei dorinţe, el a fost infonnat în mod politicos că nu putea ocupa o ast-

fel de funcţie deoarece era vorba de un titlu ereditar — deţinut de cei din

familia Sinclair de la Rosslyn.

în anul 1603, la Edinburgh a ajuns vestea morţii reginei Elisabeta I

a Angliei, care îl numise moştenitor al său pe regele Scoţiei. James al

Vl-lea a pornit imediat spre sud, la Londra, pentru a deveni regele James

(lacob) I al Angliei - şi i-a luat şi pe francmasoni alături de el.

187

JL10

pţii fraţi

rege m James l al Angliei pentru francmasonerie trebuie să fi

gmaţla curtenilor de la palatul regal din Greenwich, unde noul

e

o , nUn H ™ Icoţian). In ciuda mexistenţei vreunui document al lojilor prin

Infirme prezenţa francmasonilor în oraş, diferite surse inLă

deT,aU

H '"T*' °a me n il

°r

de

d lfe r it e P

ro fesi! din

rs de un deceniu sau două.

ţele lojilor, care s-au mai păstrat în Scoţia, demonstrează că

|1 drept pretext pentru activităţile lor de natură francmasonă

(bune, ei notau aspecte privitoare la masonerie, iar când exis-

e negative faţă de aceasta, menţionau doar activităţile legate )c cu mingea şi crosa. '

c lc g d ie

iu ne-a parvenit niciun document privitor la activităţile rea-

le din Anglia m prima jumătate a secolului al XVIl'-lea fie

' ' ^ ' ^ P e n t m

C ă

3 U

f°

S t

d l s t— k

n lacobiţilor, în anul 1715. Cu toate

188

Că - u

lia avea loc acelaşi proces de înnobilare, pe mă- fine cu funcţii de conducere intrau în rândurile frăţiei

3. The Origins of F reemasonry: Scotland's Centurv 1590 77/fl

Irnasonenei: secolul scoţian, 1590-1710). Cambridge Univershy

CU TOŢII FRAŢI

Documentul lui InigoJones

Marele arhitect Cristopher Wren a fost Mare Maestru al francmasonilor

în cea de-a doua parte a secolului al XVII-lea. însă a mai existat încă un

arhitect, la fel de faimos, care a fost membru al Frăţiei încă din primii ani

de domnie ai regelui James I. Numele lui este Inigo Jones.

Jones s-a născut în 1573, la Londra, şi a petrecut mulţi ani studiind

arhitectura în italia, fiind apoi numit topograf al regelui, post ocupat ulterior

de Cristopher Wren. Una dintre cele mai faimoase clădiri proiectate de

Wren este Queen's House (Casa reginei) din Greenwich, construită pentru

soţia regelui James, regina Ana de Danemarca. Regele şi-a adus curtea

la Greenwich, loc ce a devenit un centru pentru francmasonii vremurilor

respective, în acest loc, arhitectul a redactat în anul 1607 un document

masonic cunoscut cu numele de „Manuscrisul lui Inigo Jones". Acest

document încearcă să descrie originile străvechi ale francmasoneriei:

Dragi fraţi şi tovarăşi, scopul nostru este să vă spunem cum

şi în ce mod a apărut această frăţie onorabilă a masoneriei;

apoi vă vom vorbi despre modul în care a fost susţinută şi

încurajată de regi şi prinţi merituoşi, ori de alţi oameni de

bine.

De asemenea, pentru cei ce se află aici, vom cere parte în

funcţie de ceea ce fiecare mason deţine; pentru că, pe bună

dreptate, dacă îi acordăm masoneriei atenţia cuvenită, ea

merită să fie bine îngrijită, deoarece este o frăţie onorabilă, o

ştiinţă misterioasă şi una dintre ştiinţele liberale.

Numele celor şapte ştiinţe liberale sunt următoarele:

I.Gramatica, ce îl învaţă pe om cum să vorbească şi să scrie

corect.

II.Retorica, ce îl învaţă pe om să vorbească bine, cu abilitate.

III.Logica, ce îl învaţă pe om să separe adevărul de minciu-

nă.

IV.Aritmetica, ce îl învaţă pe om să realizeze socoteli cu toate

felurile de numere.

V.Geometria, care îl învaţă pe om modul de măsurare a pă-

mântului şi a tuturor celorlalte lucruri.

VI.Muzica, ce îl face pe om priceput la cântat, şi îl învaţă în

mod metodic arta compoziţiei şi a cântatului la diferite instru-

189

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

|, cum ar fi orga sau harpa.

stronomia, care îl învaţă pe om cum pot fi cunoscute

rile Soarelui, ale Lunii sau ale stelelor.

entul continuă cu relatarea modului în care această mare ştiinţă

smisă, începând cu vremea Potopului şi continuând apoi cu

mstruirii Templului lui Solomon de către Hiram Abif. Continuă

vestea reconstruirii Templului din Ierusalim de către Zobobabel

; Irod. Jones pretinde că zidarii şi pietrarii din Ierusalim au

stonbury, în Anglia, în anul 43 d.C.

t de regalitate şi de Biserică, Inigo Jones - a cărui biserică

'el din Covent Garden a fost prima din Anglia în stil clasic — a

pară importantă a societăţii engleze din primii ani de domnie

ames şi până la moarte, în 1652. Nu există prin urmare nicio

Frăţia prospera la Londra în decursul secolului al XVII-lea.

re Războiul Civil

tea lui Jones, în 1652, Oliver Cromwell îl înlăturase pe monarh

armatei parlamentare. La o atare situaţie se ajunsese datorită

ilari de evenimente ale căror ramificaţii urmau să influenţeze

ieria timp de aproape două secole.

lames I este în general considerat unul dintre oamenii cei mai

lai intelectuali ajunşi vreodată pe tronul Angliei. El a continuat

(dintele, literatura şi artele, aşa cum făcuse şi regina Elisabeta

)m de ştiinţă talentat, lucru demonstrat de câteva tratate (pu-

nim), ca The True Law of Free Monarchies (Adevărata lege

lor libere), sau primul exemplu de propagandă împotriva fu-

lounterblast to Tobacco (Argument împotriva fumatului)

i semnificativă lucrare asociată cu numele regelui este o nouă

JBibliei, denumită Biblia regelui James (King James Bible). A

i în anul 1604, iar prima ediţie a apărut după şapte ani.

lucerea la Biblia regelui James este exprimată ostilitatea faţă

Catolică, într-un paragraf se spune:

om fi defăimaţi de reprezentanţii papalităţii în ţară

itrăinătate, reprezentanţi care ne vor înfiera deoarece

i nişte biete instrumente în slujba răspândirii printre

190

CU TOŢII FRAŢI

oameni a adevărului sfânt al lui Dumnezeu, pe care ei doresc

să îl păstreze în necunoaştere şi întuneric ... trebuie să stăm

liniştiţi, având drept sprijin lăuntric adevărul şi nevinovăţia

unei conştiinţe fără pată.

Această respingere agresivă a catolicismului indică o schimbare de

perspectivă, conform căreia „oamenii" sunt percepuţi ca având dreptul

„să cunoască", spre deosebire de punctul de vedere specific catolicilor,

bazat la vremea aceea pe menţinerea controlului asupra credinţei, prin îm-

piedicarea educaţiei în afara celei realizate în interiorul Bisericii.

James a murit la 27 martie 1625, iar fiul său a devenit regele

Charles (Carol) I. Acesta a început să fie imediat privit cu suspiciune

datorită faptului că s-a căsătorit cu o prinţesă franţuzoaică, în vârstă de

şaisprezece ani, Henrietta Măria, de religie catolică - ceea ce a dat naştere

temerii că regele va ridica restricţiile împotriva catolicilor şi va submina

protestantismul. Prosperitatea de care Anglia se bucurase în timpul lungii

şi judicioasei domnii a reginei Elisabeta I şi a regelui James I condusese la

apariţia unei clase de mijloc puternice. Aceasta era formată atât din mica

nobilime proaspăt împroprietărită, cât şi din numeroşi comercianţi, mulţi

dintre aceştia nemulţumiţi de atitudinile şi acţiunile lui Charles, şi mai

ales de tendinţele absolutiste ale acestuia.

Asemenea tatălui său, Charles credea cu tărie în conceptul numit

„dreptul divin al regelui", cu alte cuvinte în ideea că monarhii erau unşi

ai lui Dumnezeu, şi prin urmare răspunzători doar în faţa Divinităţii. Deşi

Charles I susţinea anglicanismul, învăţăturile Bisericii sale nu erau pe placul

protestanţilor mai radicali, care erau cunoscuţi cu numele de puritani. La

vremea aceea, Camera Comunelor era dominată de comercianţii şi micii

nobili puritani. Astfel, erau de aşteptat conflicte cu intransigentul Charles.

Regele Charles a încercat să ia o serie de măsuri puţin populare, iar

atunci când Parlamentul s-a opus, el 1-a dizolvat pur şi simplu, în mai multe

rânduri a domnit de unul singur, schimbând obiceiurile prin încercarea

de a ridica taxele fără aprobarea Parlamentului, în anul 1642, conflictele

dintre rege şi Parlament au dus la izbucnirea războiului civil.

Acest conflict s-a sfârşit în 1646 cu înfrângerea lui Charles, însă a

izbucnit iar în 1648. La scurtă vreme, în ianuarie 1649, Charles a fost jude-

cat pentru trădare şi executat. Monarhia a fost abolită în Anglia, care a fost

declarată republică de liderul forţelor parlamentare, Oliver Cromwell.

191

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

documente despre francmasonii din Anglia

\ă importantă perioadă datează şi primele documente care s-au

privinţa ritualurile de iniţiere ale francmasonilor din Anglia

42). La data respectivă, Robert Moray a fost adus în rândurile

Icătre alţi scoţieni din Newcastle, în timpul unei rebeliuni din

sprijinul regelui Charles (ale cărui acţiuni nepopulare au dus

ea conflictelor în Scoţia, chiar mai devreme de începutul Răz-

|ril din Anglia),

noment este considerat o primă formă de pătrundere a francma-

teritoriul Angliei, deşi se spune că regele francmason James

la Londra în 1603, iar documentul lui Inigo Jones apăruse în

urmare, e puţin probabil ca Moray să fie cu adevărat primul

iniţiat pe teritoriul Angliei. Cu toate acestea, este vorba de

ie în legătură cu care s-au păstrat documente,

•elatare cuprinzătoare cu privire la modul în care un englez a

ncmason datează din vremea Războiului Civil, în 1646, după

de la Oxford, Ashmole a călătorit spre nord, la Warrington,

lit iniţierea în francmasonerie în ziua de 16 octombrie, aşa cum

irnalul său:

6:30. Am fost făcut mason (sic) la Warrington, în

;hire, alături de Henry Mainwaring de Karincham.

i făceau parte Richard Penket, James Collier, Richard Sankey,

^r, John Ellam, Richard Ellam şi Hugh Brewer.

imediat următoare, Ashmole a pornit spre Londra, fortăreaţa

lamentare. Călătoria a fost atât dificilă - în căruţă, pe drumuri

k cât şi periculoasă, deoarece tuturor foştilor ofiţeri regalişti

ierzis prin lege pătrunderea pe teritoriul situat la zece mile în

i. Cu toate acestea, vizita lui nu a fost clandestină, deoarece

650 menţionează: „El (Ashmole) a trebuit să se stabilească la

iuda Actului Parlamentar care cerea contrariul"2,

a lui Ashmole de la Oxford la Londra prin Warrington a fost,

i, parte a unui plan. Se pare că singura lui speranţă de a fi admis

•cupată de forţele parlamentare era să devină francmason.

in data de 14 mai 1650, la Biroul de Documente Publice, Londra, Ac- Interregnum A.

192

CU TOŢII FRAŢI

Mulţi au sugerat că însuşi Cromwell ar fi fost francmason, dar nu există

nicio confirmare documentară în această privinţă. Totuşi, e aproape sigur

că mulţi dintre ofiţerii săi superiori erau membri ai Frăţiei. De exemplu,

Thomas Fairfax, comandantul „Armatei Noului Model" a lui Cromwell a

fost francmason, iar la reşedinţa familiei sale din Ilkley, în Yorkshire, mai

există şi astăzi un templu masonic ce datează de pe vremea acestuia.

Ashmole, probabil prin intermediul noilor sale legături din cadrul Fră-

ţiei, a primit aprobarea de a pătrunde în Londra şi de a rămâne acolo. La

câţiva ani după război, la 17 iunie 1652, el scrie despre întâlnirea pe care a

avut-o la „Blackfriers" (sic) cu „Doctorul Wilkins şi domnul Wren". Wren

era astronomul şi arhitectul Cristopher Wren, ce avea să reconstruiască

bisericile Londrei după incendiul din 1666, inclusiv capodopera asociată

cu numele său, Catedrala Sfântul Paul. Wren era destinat să devină Marele

Maestru al francmasonilor din Londra.

Pe vremea aceea, Wren era un tânăr universitar de la Colegiul Wadham

din Oxford, unde era rector dr. John Wilkins, de asemenea francmason.

Wilkins era şi cumnatul lui Cromwell, iar mai târziu a devenit episcop

de Chester şi membru fondator - alături de Robert Moray, care devenise

mason la Newcastle, în 1641 - al Societăţii Regale (Royal Society).

Aceştia erau câţiva dintre oamenii cei mai importanţi ai vremii lor, iar

francmasoneria pare să fi constituit elementul ce i-a unit. Deşi jurnalul lui

Ashmole reprezintă primul document scris privitor la faptul că un englez

a devenit francmason, se pare că la Londra, dar şi în oraşe ca Warrington,

exista o infrastructură francmasonă cu mult înainte de 1646.

Monarhia a fost reinstaurată în 1660, după moartea lui Oliver Cromwell,

survenită în 1658 şi după o scurtă perioadă de conducere a fiului lui

Cromwell, Richard. Noul rege, Charles al 11-lea, a revenit din exilul .în

Europa promiţând mai multă toleranţă religioasă şi cerându-şi iertare în faţa

tuturor, cu excepţia celor ce semnaseră sentinţa la moarte a tatălui său.

O nouă societate masonică

în luna noiembrie a aceluiaşi an, Robert Moray a convocat un grup

de oameni de ştiinţă şi de gânditori influenţi la o întâlnire la Colegiul

Gresham din Londra. Mulţi dintre ei erau deja masoni, iar alţii urmau să

devină în curând. Regele avea nevoie de consilieri, iar Moray era hotărât

să-i adune pe cei mai buni pe care îi putea găsi - indiferent de loialităţile

lor anterioare. Rezultatul acelei întâlniri a fost formarea Societăţii Regale,

prima instituţie ştiinţifică autentică din lume.

193

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

1 Societăţii Regale, care se autodenumea „Colegiul

Invizibil",

ă se reunească în mod informai la Colegiul Gresham

încă

645. Unii analişti pretind că nu există nicio dovadă pentru a

că cei ce făcuseră parte din Colegiul Invizibil erau masoni,

j de la prima ei întâlnire, Societatea Regală s-a ghidat după

«reluate direct de la francmasonerie. Asemenea oricărei alte

Jice, societatea avea trei ofiţeri oficianţi şi a decis, încă de la

evite cu stricteţe discuţiile de natură politică sau religioasă,

temui de votare utilizat de membri era identic cu cel folosit în

cmasoneriei. Date fiind circumstanţele, pare corect să sugerăm

>arte dintre membrii Societăţii Regale erau deja francmasoni la

acesteia.

ii care au format Societatea Regală erau exact aceiaşi indivizi

dăduse însărcinarea de a reconstrui Londra, după ce marele

strusese două treimi din oraş în zilele de 2 şi 3 septembrie

1666.

ucnit la o brutărie şi s-a răspândit cu rapiditate datorită

vântului

nii dintre puritani au interpretat situaţia ca pe o pedeapsă de la

, date fiind acţiunile lui Charles al Il-lea şi ale curtenilor săi, în

i oameni erau doar uimiţi de distrugerea unui oraş atât de mare

er. Inima comercială a Angliei fusese distrusă, la fel şi o mare

: bisericile oraşului.

le nemulţumiţi ar fi fost de pierderea proprietăţilor personale din

>rii Societăţii Regale nu se poate să nu fi interpretat situaţia ca

>portunitate. Londra care avea să se ridice din propria-i cenuşă

j un model al aspiraţiilor şi simbolismului francmasonilor.

lestrul Mason al Angliei

Wren ocupa un loc central printre membrii Societăţii Regale,

|re de decizie în orice domeniu de creaţie. La fel ca Wren,

membrii francmasoni ai Societăţii Regale credeau că Londra

ar putea reprezenta Noul Ierusalim într-un sens foarte real şi

i importantă clădire ce fusese distrusă de flăcări era Catedrala

îl. Aceasta ar fi putut fi ridicată din nou în forma sa medievală,

care fusese numit să o reconstruiască, a văzut aici o ocazie de

cu o structură total diferită.

a născut în 1632 în East Knowle, Wiltshire, fiind fiul unui cle-

iu mergea cu treburi la Londra sau la Windsor, unde Wren 1-a

194

1

(

CU TOŢII FRAŢI

cunoscut pe Charles, fiul cel mare al regelui Charles I. Cei doi au devenit

prieteni, ceea ce 1-a avantajat pe Wren după ce Charles a devenit rege.

în timp, Wren a devenit un om de ştiinţă cu preocupări diverse, fiind

interesat de astronomie, dar având cunoştinţe solide de anatomie şi arhitec-

tură. Epoca respectivă nu insista pe specializarea într-un domeniu ştiinţific,

aşa că nu este surprinzător faptul că Wren era interesat de domenii diverse.

Cu toate acestea, mintea lui, strălucită încă din perioada tinereţii sale,

nu a rămas neremarcată. Un contemporan din cadrul Societăţii Regale

spunea despre el: „Varietatea abilităţilor sale este deopotrivă uimitoare şi

frustrantă pentru noi, după cum poate că e şi pentru el însuşi"3.

în 1657, cu trei ani înainte de restaurarea monarhiei, Wren a devenit

profesor de astronomie la colegiul Gresham, aceeaşi instituţie în cadrul

căreia avea să se nască Societatea Regală câţiva ani mai târziu, un loc

influenţat fără doar şi poate de Familiile Stelei. A fost totodată şi membru

al Colegiului Invizibil care se reunea în aceeaşi clădire în mod neoficial şi

neregulat. Deşi era de obicei ocupat de studii din domeniul astronomiei şi

matematicii, Wren îşi dovedise încă din 1663 talentul de arhitect, atunci

când proiectase capela Colegiului Pembroke din Cambridge.

Aproape imediat după incendiu, Wren a fost însărcinat cu reconstruirea

Londrei. Munca sa a fost fenomenală. A proiectat nu mai puţin de cincizeci

şi una de biserici, pe lângă alte multe clădiri orăşeneşti, publice sau private.

Din fericire pentru Londra şi în ciuda oboselii cauzate de muncă, Wren a

avut o viaţă lungă. Rezultatul eforturilor sale s-a materializat în faptul că

o mare parte din zona numită „the City of London", care se păstrează şi

astăzi, este o dovadă a perseverenţei şi talentului lui Wren.

Nu se ştie exact când a devenit Wren francmason. Conform anumitor

surse, acest lucru s-a întâmplat pe la 1691, însă un alt fondator mason

al Societăţii Regale, John Aubrey, a pretins că Wren ar fi fost în fruntea

francmasoneriei încă din 1660, ceea ce e mult mai probabil. De fapt, dacă

analizăm două dintre creaţiile sale, legătura lui Wren cu francmasoneria

pare să fie evidentă înainte de 1691. Cele două capodopere sunt Catedrala

Sf. Paul, cea mai mare operă a sa, şi monumentul închinat comemorării

marelui incendiu, amplasat pe locul de unde ar fi izbucnit flăcările.

3 J. Summerson, Şir Cristopher Wren, P.R.S., Note şi documente ale Societăţii Regale din Londra.

195

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

iplu al Londrei

editorului Adrian Gilbert4, când Wren a început să realizeze

întru noua Catedrală Sf. Paul, el a hotărât să orienteze clădirea

ide la nord faţă de est, o diferenţă substanţială în comparaţie

original. (Aşa cum am mai afirmat, cele mai multe biserici din

mie erau aliniate înspre partea orizontului estic de unde răsărea

iua în care se sărbătorea sfântul căruia îi fuseseră dedicate. In

rei, în ziua Sfântului Paul (Pavel), la 29 ianuarie, acel loc ar fi

e grade sud faţă de est, şi nu cu opt grade spre nord),

orientare a catedralei făcea ca partea vestică a bisericii să

tlirectă cu Biserica Temple, aflată într-un cartier ce nu fusese

acari. Biserica Temple, care mai dăinuieşte şi astăzi, se ridică

fie s-a aflat sediul ordinului cavalerilor templieri din Londra.

line că Wren s-a gândit la Ierusalim atunci când a luat decizia

Şiserica Temple din Londra, asemenea multor altor biserici ale

; este o copie a Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, iar

:eia cu Sf. Paul este identică cu cea dintre Biserica Sfântului

cea a Domului Stâncii din Ierusalim.

rea acelui fapt însemna că dealul Ludgate, pe care se înalţă cântul Paul - locul probabil al primului templu precreştin din

preluat poziţia Templului lui Solomon din Ierusalim. E puţin

Wren să nu fi cunoscut topografia Oraşului Sfânt, pe care

reprezinte, în mod simbolic, în Londra reconstruită.

ment al Frăţiei

tântul Paul este un edificiu impresionant, dar din punctul de

"ancmasonilor, monumentul închinat marelui incendiu din

năşeşte. Deşi e vorba de o creaţie la scară mai redusă, bogatul 1 este reprezentativ pentru francmasonii din Londra perioadei

pentru credinţele şi aspiraţiile lor reale,

nrul este amplasat pe strada Fish. Este vorba de o coloană

;e include un rând de scări pe care vizitatorii pot ajunge pe

oară a monumentului. Având o înălţime de 202 picioare (61

obabil că a depăşit cu mult toate clădirile ce îl înconjurau la

The New Jerusalem (Noul Ierusalim), Corgi, Londra, 2002.

196

CU TOŢII FRAŢI

momentul în care a fost definitivat, în anul 1677. în mod oficial, monumentul

era o structură ridicată cu scopul de a comemora Marele Incendiu, însă

Wren a ascuns în această construcţie o serie întreagă de mesaje codificate

ce ar fi putut să fie înţelese doar de aleşii din cadrul Frăţiei.

Ideea de monument implica faptul că înălţimea acestuia trebuia să

fie similară distanţei dintre bază şi brutăria din Pudding Lane, unde au

izbucnit flăcările. Dar de ce să fi stabilit Wren o distanţă de 202 picioare,

când ar fi trebuit să aleagă doar 200? Conform opiniei lui Gilbert, secretul

constă în umbra pe care monumentul o proiectează. Poziţia Londrei pe

glob face ca la vremea solstiţiului de vară (21 iunie), soarele să parcurgă

o linie ce uneşte de două ori orizontul de la vest şi de la est cu zenitul

(înălţimea maximă), odată aproximativ la ora 9:22 la est, şi a doua oară în

jur de ora 16:43 la vest. în ambele cazuri, un observator va remarca faptul

că umbra formată de monument are 350 de picioare. Aceasta creează un

raport de l: V3 între înălţimea monumentului şi lungimea umbrei acestuia.

Date fiind exactele sale cunoştinţe de astronomie şi matematică, Wren nu

ar fi putut să nu aprecieze acest lucru, care este probabil şi motivul pentru

care monumentul a trebuit să aibă 202 de picioare înălţime, nu doar 200.

Acest raport este identic cu cel din vesica piscis

(băşica peştelui), o figură geometrică străveche pe

care arhitecţii o utilizau mereu pentru a determina

aşezarea unei clădiri, dar mai ales a bisericilor.

Vesica piscis, cunoscută şi cu numele de

mandorla („migdală") este o imagine formată prin

intersectarea a două sfere, fiind o figură cu o mare

încărcătură simbolică, în vremurile străvechi, se

credea că ar fi reprezentat unirea dintre Zeu şi Zeiţă

(probabil deoarece sugerează şi intrarea vaginului).

Prin urmare ar putea fi interpretată şi ca un simbol al

„stelei" Shekinah. Desigur că e vorba de un simbol

cu multe conotaţii mistice, fiind asociat şi semnului

zodiacal şi constelaţiei Fecioarei.

Privită separat, relaţia dintre umbra şi înălţimea monumentului nu ar

fi altceva decât o coincidenţă ciudată - doar că avem mai multe dovezi în

privinţa modului de a gândi al oamenilor care au creat structura. La baza

monumentului se află o serie de frize în relief. Una dintre acestea a fost

creată de Caius Gabriel Cibber, însă a fost ordonată de Wren. Aceasta

reprezintă oraşul Londra ca pe o zeiţă, însă o zeiţă care este în mod evident

197

Figura 15

Vesica Piscis

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ibătrânită, Sabia Dreptăţii (unul dintre simbolurile Londrei)

să-i scape din mână. Adrian Gilbert asociază această imagine

ain Plângerile lui Ieremia din Biblie: „O, cum a rămas pustie

i cu mult popor! Cum a ajuns ca o văduvă..."

Idescris în „Plângerile lui Ieremia" nu e altul decât Ierusalimul.

sezată în dreapta „zeiţei" Londrei putem vedea alte două zeiţe,

j ele revărsând „cornul abundenţei" peste oraş. Acest corn este

«specific francmasonilor.

|ceste simboluri trimit la ideea de renaştere, foarte potrivită în

econstruirii oraşului. Ele nu ar fi avut o semnificaţie deosebită

neiniţiaţi, care au privit monumentul prin raportare la destinaţia

acestuia. Insă pentru francmasoni, Londra părea să parcurgă

jiul celui de-al „treilea grad", al morţii şi reînvierii.

: că Wren a intenţionat ca statuia zeiţei să fie aşezată în partea

| a monumentului, însă acest lucru ar fi fost prea costisitor. La

npă (şi estimarea lui Wren e oarecum surprinzătoare) ar fi fost

j doua imagine sugerată, cea a păsării Phoenix. în cele din urmă

i preferat, la sugestia lui Wren, o urnă mare, din care se ivea o

ră. Nu e surprinzător că Wren a oferit în cele din urmă această

|oarece ea este o parte din codul necesar dezlegării raportului

tiument şi umbra propagată de acesta, la solstiţiul de vară.

|a reflectă şi alegoria solară din centrul gândirii francmasonice.

Ii fascinaţie pentru mişcarea Soarelui a fost dovedită de ese-

pşert, cu 1600 de ani înainte de arderea şi renaşterea Londrei.

Tstraseră calendarul solar la vremea în care iudeii îl adoptaseră

adus din Babilon. Această hotărâre de a păstra moştenirea

iţilor special aleşi de regele Solomon a fost unul din motivele

lentru care esenienii au devenit o grupare distinctă.

iminilor

Civil şi austeritatea dictaturii militare a puritanilor,

. monarhiei a deschis drumul către un secol al luminilor, carac-

|o extraordinară creativitate. Oarecum târziu, revenirea la stilul

rhitectură, care în Italia începuse de pe vremea Renaşterii, a

J Anglia în perioada la care ne referim. A predominat, cel puţin

urtă vreme, un sentiment de mare încredere în privinţa viitorului.

Şosebiri între religii păreau să fi dispărut, şi în perioada de domnie

198

CU TOŢII FRAŢI

a regelui Charles al II-lea s-a instalat un „armistiţiu" între catolici şi

protestanţi. Comerţul şi afacerile au revenit la normal şi apoi au prosperat.

Dovezile sugerează că tot mai mulţi oameni din clasa de mijloc şi

dintre liber-cugetătorii mai radicali, al căror număr crescuse începând

cu Renaşterea şi Reforma din secolele anterioare, deveneau membri ai

francmasoneriei. Este posibil ca la vremea respectivă ritualul francmasonic

să fi fost de asemenea îmbogăţit prin influenţe neaşteptate, ce nu fuseseră

prevăzute de cei care îl creaseră. A apărut şi un interes sporit faţă de studiul

istoriei, tiparul a progresat, limba engleză a început să fie tot mai utilizată

în locul limbii latine în scrierile savante, iar cărţile au devenit accesibile

unei clase de mijloc tot mai instruite şi informate, care a devenit fascinată

de misterele trecutului.

Dramaturgii şi poeţii slăveau o perioadă cvasi-mitică, senină, pe care

o asociau cu Grecia antică, perioadă ce era caracterizată de idealizarea

mediului rural, unde oamenii trăiau în armonie cu natura şi legile firii.

Fascinaţia pentru o Arcadie pierdută a dus la creşterea interesului pentru

religiile misteriilor din epoca clasică, mai ales cele ale zeiţelor Demetra şi

Isis. Călătorii îndrăzneţi reveneau acasă cu imagini ale splendorii fostului

Babilon sau Egipt, în timp ce trecutul misterios al Britanici - perioada

druizilor aproape mitici şi a construirii marilor monumente megalitice,

cum ar fi Stonehenge - a hrănit de asemenea imaginaţia în ultima parte

a secolului XVII şi începutul secolului XVIII. Aspecte ale acestui trecut

puţin cunoscut şi totuşi surprinzător şi-au găsit loc şi în mişcarea franc-

masonă, aflată în curs de dezvoltare.

în centrul francmasoneriei au rămas totuşi misterele originare, aşezate

acolo de Familiile Stelei cu scopul de a păstra secretele ce nu erau pentru

marea majoritate a oamenilor. Mai presus de orice, francmasonii continuau

să îmbrăţişeze imperativele ebioniţilor ioaniţi, de vreme ce Reforma eli-

berase lumea de restricţiile creştinismului oficial. Francmasoneria oferea

„o cale aparte", ce putea fi apreciată de cei cu vederi largi. Li se potrivea

oamenilor de ştiinţă, a căror importanţă a fost marcată de crearea Societăţii

Regale la Londra. Doar- cei care studiaseră din greu şi îndelung, asimilând

cele mai mistice aspecte legate de francmasonerie, ar fi putut înţelege

piatra preţioasă ce stătea la baza ei. Francmasoneria a mai reprezentat şi

o punte de legătură importantă între dogmele creştinismului oficial şi des-

tinaţia mai puţin sigură din punct de vedere spiritual a ştiinţei.

Prin însăşi natura ei, francmasoneria a adoptat libertatea de conştiinţă,

care urma să devină un cuvânt de ordine în întreaga lume în secolele ce

199

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

răţişând ideea că orice persoană putea să atingă propriul gnosis

ea lui Dumnezeu, ori înţelegerea Universului, fără a face apel

pa sau predicator.

lutul secolului al XVIII-lea, lumea privea spre tot mai pros-

lie, stimulată de zorii revoluţiei în agricultură şi de primele

industrializării, începând să vorbească despre această ţară ca

l Ierusalim". Parcurgând suişurile şi coborâşurile unui trecut

familiile Stelei - ai căror membri reuşiseră să pătrundă cu

întrul societăţii londoneze - trebuie să fi fost suficient de

;i poată urma obiectivele prin intermediul francmasoneriei,

ta mască pentru continuarea credinţelor şi activităţilor lor.

cele din urmă într-o poziţie de unde nu mai aveau nevoie

iunei biserici. Acest lucru era important deoarece le dădea

s a sta departe de conflictele dintre facţiuni, caracteristice

-lor Stuarţi.

ia tumultuoasă

Jles (Carol) al II-lea avusese o politică judicioasă în aspectele

;ligie. însă James (lacob), fratele şi moştenitorul său, era

ă moartea lui Charles, în 1685, a început să creeze imediat

itre măsurile devenite imediat nepopulare, luate de James

t şi încercarea de a elimina legile împotriva catolicilor şi

Controlului strict asupra Bisericii Anglicane. Alături de alte

'sta a creat nemulţumire pe plan naţional, iar în 1688 James

" fugă peste graniţă. Parlamentul a acordat tronul fiicei şi

|, Mary şi William de Orania, conducătorii Olandei, ambii

filliam era nepotul lui James al II-lea şi vărul lui Mary.

lui James al II-lea a devenit cunoscută cu numele de

tevoluţie", deşi a fost vorba de fapt de o lovitură de stat orga-

lament, în timpul căreia s-a vărsat puţin sânge (deşi stabilirea

Iui James în Irlanda a dat naştere unei campanii militare în

fost în cele din urmă învins, în anul 1690).

pi William în Britania, alături de o armată formată din 15.000

^st facilitată de un grup cunoscut cu numele de „Cei Şapte

.ceştia erau în marea majoritate aristocraţi, iar cel puţin

rancmasoni. Cei Şapte Nemuritori erau sprijiniţi de o mare

ei, şi e interesant de reţinut faptul că membri importanţi ai

200

l

CU TOŢII FRAŢI

Societăţii Regale, în special Isaac Newton, şi-au riscat nu doar cariera, ci

şi viaţa pentru a lupta împotriva lui James al II-lea.

Regele William al III-lea (1688-1702) şi regina Mary a II-a (1688-

1695) erau veri (ambii fiind nepoţi ai lui Charles I) şi au condus împreună

ca suverani. Copiii lor nu au supravieţuit, aşa că la moartea lui William,

survenită în 1702 (Mary decedase în 1695), tronul i-a revenit surorii lui

Mary, Anne. Aceasta a domnit timp de doisprezece ani, dar niciunul dintre

copiii ei - a purtat nu mai puţin de optsprezece sarcini - nu i-a supravieţuit.

Actul de Succesiune la Tron din 1701 le-a împiedicat catolicilor accesul

la tron, astfel că la moartea reginei Anne, coroana i-a revenit în 1714 celui

mai apropiat moştenitor pe linie masculină, George de Hanovra, care era

un strănepot al regelui James I. Odată cu urcarea pe tron a regelui George

I, perioada de domnie a dinastiei Stuart a luat sfârşit, şi a început perioada

de conducere a dinastiei de Hanovra.

însă Stuarţii din exil nu au renunţat la pretenţiile lor, având chiar şi

susţinători, cunoscuţi cu numele de iacobiţi (de la Jacobus, numele latin

al lui James), în 1715 s-a produs în Scoţia o mişcare în sprijinul lui James

Stuart („Vechiul Pretendent"), fiul lui James al II-lea, însă aceasta a suferit

o dublă înfrângere din partea casei de Hanovra, în bătăliile de la Preston,

în Lancashire, şi Sheriffmuir, în apropiere de Stirling. James Stuart a luat

din nou calea exilului, plecând în Franţa. Conducătorii iacobiţilor, lorzii

Derwentwater şi Kenmure, au fost decapitaţi în mod public la Londra.

Alţi şapte nobili implicaţi în rebeliune au fost executaţi, altora li s-au

confiscat domeniile, iar sute de soldaţi şi susţinători au fost deportaţi în

Caraibe şi în coloniile din America.

Bănuieli în privinţa francmasonilor

Dintr-o dată, francmasonii au început să se simtă în pericol. In ciuda

încercărilor de a nu se implica în conflicte religioase, în Londra au început

să circule zvonuri că francmasonii ar simpatiza cu iacobiţii, datorită le-

găturilor lor anterioare cu regii din dinastia Stuart. Oamenii ştiau ca

francmasoneria îşi avea originea în Scoţia şi că era foarte populară în

Franţa (vezi Capitolul 12); totuşi, niciun om din afara organizaţiei nu ştia

ce se petrecea în cadrul întâlnirilor masonice, sau care era scopul societăţii.

Secretele au dat naştere la suspiciuni care au dus curând la agitaţii.

Mulţi francmasoni se temeau de posibile cercetări în privinţa activi-

tăţilor pe care le desfăşurau. Dacă membrii nu îi preţuiau foarte tare pe

201

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

)jile deţineau numeroase materiale legate de o varietate de

şi alte aspecte ezoterice, care ar fi putut fi asociate cu uşurinţă

lism sub acoperire - sau chiar vrăjitoriei - de către orice per-

T fi avut interesul de a le găsi o vină.

nare, majoritatea francmasonilor şi-au părăsit lojile şi au căutat

pa atenţia asupra lor; mulţi dintre ei şi-au renegat apartenenţa

la lojă în mod public, astfel că acestea au început să se închidă

alta. Chiar şi marele maestru Cristopher Wren a pretins, cel

blic, că nu mai avea nimic de-a face cu Frăţia,

vea motivele sale pentru a se ţine la distanţă. Pe lângă faptul

s mare maestru al francmasonilor, era şi membru fondator al

zofice a Druizilor", încă din 1674, şi condusese „Loja Mecca

" în 1675. Acestea nu erau activităţi ce puteau fi trecute uşor

, în cazul în care noul regim ar fi iniţiat o cercetare oficială în

Frăţia şi conducătorii acesteia.

>jă şi Străvechiul Ordin al Druizilor

ii francmasonilor din Londra au înţeles că pentru supravieţuirea

lecesară adaptare radicală a acesteia la noile realităţi politice.

:le joi, 24 iunie 1717 - sărbătoarea Sfântului loan Botezătorul,

ioose and Gridiron a avut loc întâlnirea celor şase loji care mai

seră.

noment, două dintre loji au decis că era prea periculos să par-

atâlnire atât de puţin secretă, şi s-au retras. Cele trei loji care

hanul Goose and Gridrion la data stabilită, veneau din Apple

i din Covent Garden, The Crown Ale House din apropiere de

t şi Rummer & Grapes Tavern din Channel Row, Westminster.

tra era chiar Loja Goose and Gridiron.

itre loji aveau câte cincisprezece membri, doar Rummer

lomina prin impresionantul număr de şaptezeci. Cu ocazia

:le patru loji londoneze s-au reunit într-una singură, denumită

ă" din Londra şi Westminster. Anthony Sayer a fost primul

~i al noii loji. Alţi doi membri importanţi ai noului ordin erau

all şi Joseph Elliot.

airea noii Mari Loji, Sayer şi ofiţerii săi superiori au ridicat

iminării din cadrul masoneriei a unor idei care nu mai co-

ordinului renăscut. Următoarea lor întâlnire a avut loc după

202

CU TOŢII FRAŢI

doar trei luni, la hanul Apple Tree din Covent Garden, în ziua echinocţiului

de toamnă. Acolo au inaugurat, alături de mulţi alţii, „Anticul Ordin al

Druizilor" (Druidh Uileach Braithrearchas), care ulterior a fost cunoscut

cu denumirea de „Cercul Britanic al Legăturii Universale". Cel care a

condus acea întâlnire a fost teologul irlandez John Toland, care în ziua

respectivă a fost ales şi ca prim mare maestru al ordinului.

Asemenea francmasonilor, druizii erau organizaţi în trei grade, la care

se ajungea prin parcurgerea unor ritualuri de iniţiere, în ambele cazuri,

elementul aflat la baza acestor grade era astronomia observaţională, şi în

special mişcarea soarelui în decursul anului. Astfel s-a stabilit ca în 1717

francmasoneria să renască în cea mai lungă zi a anului, în timp ce Ordinul

Druizilor s-a născut cu ocazia echinocţiului de toamnă — arunci când ziua

şi noaptea au un număr egal de ore - respectiv ziua Sfântului Matei.

John Toland a rămas mare maestru al druizilor până în 1722, când a fost

înlocuit de William Stukely, care s-a menţinut în poziţia respectivă timp

de patruzeci şi trei de ani. Stukely a rămas în memoria oamenilor ca un

om ce şi-a dedicat viaţa cercetării structurilor megalitice de la Stonehenge

şi Avebury, şi stabilirii poziţionării acestora în raport cu Soarele şi Luna.

Stukely poate fi iertat pentru faptul că a asociat monumentul de la

Stonehenge unui străvechi templu masonic. Activităţile lojii au loc în in-

teriorul unei clădiri ce reproduce structura Templului din Ierusalim, unde

maestrul reprezintă soarele ce se înalţă la est, supraveghetorul inferior din

sud marchează amiaza, iar supraveghetorul superior indică locul apusului

de soare. Cele două coloane, Boaz şi lachin, care erau amplasate la

intrarea în Templul din Ierusalim, sunt prezente pentru a indica punctele

extreme prin care soarele trece cu ocazia solstiţiilor de iarnă şi de vară.

Boaz marchează răsăritul de soare în ziua solstiţiului de vară, în timp ce

lachin indică locul unde soarele răsare cu ocazia solstiţiului de iarnă, între

cele două coloane a fost aşezată pe perete o stea strălucitoare, ce se ridică

de la est chiar înainte de ivirea zorilor. Ea este luminată pentru scurtă

vreme la momentul crucial, din cadrul ritualului gradului al treilea, când

candidatul este readus din moarte la viaţă pentru a deveni maestru mason.

Această lumină a fost re-creată în mod simbolic de către „tunelul luminii"

de deasupra ferestrei estice a capelei Rosslyn (vezi Capitolul 8).

Cluburile Hell Fire (Focul Iadului)

în 1722, în anul în care Stukely a devenit mare maestru al druizilor, Filip,

duce de Wharton, a devenit mare maestru al francmasoneriei (care la acea

203

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

numea deja Marea Lojă a Angliei, şi avea sub protecţie mai

locale mai mici), însă ducele avea interese diferite, chiar mai

:oarece era şi fondator al clubului londonez Hell Fire. Aceasta

tuţie faimoasă pentru faptul că promova excesele de orice fel,

privinţa actelor sexuale, de obicei realizate în mod public, în

tembrilor îmbătaţi de gin ai clubului.

i le di verselor cluburi Hell Fire apărute la vremea aceea erau opuse

ovate de francmasoni. Francmasoneria susţinea moderaţia, pe

j:rile Hell Fire promovau excesele; francmasoneria îşi obliga

l respecte legile morale şi să fie cetăţeni oneşti; cluburile Hell

ijau beţia, desfrâul şi ignorarea convenţiilor sociale.

ătura dintre francmasonerie şi cluburile Hell Fire nu a fost în-

e. Clubul Hell Fire din Dublin fusese fondat de un alt mason,

jrsons, conte de Rosse, şi primul mare maestru al Irlandei. Se

şi reprezentau antiteza aparentă a francmasoneriei cluburile

icludeau o mare parte din membrii şi liderii acesteia.

ziua de astăzi, Marea Lojă Unită a Angliei, care se consideră

ala Lojă a lumii, afirmă că nu se poate şti nimic în privinţa

ieriei mai devreme de anul 1717. O astfel de amnezie de grup

e avantaje din punct de vedere politic. Din păcate, unii dintre

•c au legătură astăzi cu această Lojă au început să creadă aceste

:adevărate.

şi „Modernii"

- au făcut încercări de a se păstra ritualurile originale ale franc-

. Până în 1751, Marea Lojă a Angliei degenerase în mod

v. Loj ile rnai mici se despărţeau de ea într-un ritm fără precedent,

?rau forţate şi prost conduse, iar mari maeştri deveneau adesea

cri, aleşi pentru rangul lor din cadrul societăţii şi nu pentru

e lor în privinţa francmasoneriei, ori pentru rectitudinea lor

plus, Marea Lojă a început să excludă anumite loji cu care nu

d.

motivaţia pentru o astfel de evoluţie era dorinţa de a obţine

i partea guvernului condus de cei din casa de Hanovra, prin

'raţiei de acuzaţiile de simpatie faţă de iacobiţi. Aceştia din

voltaseră din nou în 1745-1746, pentru a-1 sprijini pe Charles

jart („Tânărul Pretendent"), nepotul lui James al II-lea. însă

204

CU TOŢII FRAŢI

un număr important de masoni deplângeau aceste modificări şi aveau

sentimentul că erau subminate idealurile Frăţiei. Drept rezultat, în 1751

s-au despărţit şi au format Marea Lojă a „Anticilor", pentru a se deosebi

de „Moderni".

în esenţă, „Anticii" considerau că Marea Lojă transforma treptat ri-

tualurile, învăţăturile şi simbolurile masonice. Pentru ei, ceea ce se

pierdea era de importanţă majoră. Ei se plângeau, printre altele, de faptul

că Marea Lojă nu mai sărbătorea, aşa cum s-ar fi cuvenit, ziua Sfântului

loan şi nu mai recunoştea gradul Arcului Regal - deci nu mai reprezenta

francmasoneria în forma originară a acesteia.

E important de remarcat faptul că „Anticii" primeau mult sprijin din

Irlanda şi din Scoţia, aşa că membrii grupării lor ar fi putut să fie mai

aproape de originile francmasoneriei decât colegii lor „Moderni". Ei erau

conduşi de un irlandez vorbitor de ebraică, pe nume Lawrence Dermott.

Ruptura a durat 60 de ani, până când „Modernii" i-au ameninţat pe

„Antici" cu urmărirea în justiţie în baza Actului Societăţilor Nelegitime

din 1799, pentru care „Modernii" votaseră, însă reunificarea forţată a

reuşit cel puţin să se asigure ca cele mai importante elemente ale credinţei

străvechi, aflate la baza francmasoneriei, să fie readuse în cadrul Frăţiei.

Francmasoneria s-abucurat de cea mai mare popularitate în Anglia exact

în vremea în care se puneau bazele imperiului colonial britanic. Evoluţia

imperiului se datora în măsură destul de mare primilor francmasoni, care

îl serviseră pe regele Charles al 11-lea, organizaţi în Societatea Regală.

Unul dintre scopurile principale ale întâlnirilor din cadrul Societăţii Re-

gale, la începuturile acesteia, a fost găsirea unor modalităţi de a întări

forţele navale regale. Nu poate fi pus la îndoială, faptul că forţele navale

regale s-au dovedit a fi elementul-cheie pentru expansiunea imperială a

Marii Britanii şi mijlocul prin care imperiul şi-a învins rivalii europeni, în

special Franţa, în secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea.

Ierusalimul lui Blake

Deoarece ne apropiem de finalul secolului al XVIII-lea, ar fi bine să

revenim pentru un moment la Ordinul Druizilor, noua organizaţie de

orientare francmasonă, în 1796, Druizii şi-au ales un nou mare maestru: pe

William Blake, una dintre personalităţile creatoare cele mai remarcabile

din istoria Angliei. Apartenenţa lui Blake la Ordinul Druizilor este bine

cunoscută, dar nu poate fi pus la îndoială nici faptul că era şi francmason,

205

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

: atât de multe dintre desenele sale sunt tributare simbolisticii

iilor. El este la fel de remarcabil şi ca poet, fiind probabil cel

moscut datorită poemului Ierusalim:

ii din vremile străvechi

leat pe-a Angliei înălţimi?

irul Miel al Domnului

iscut pe-a Angliei păşuni?

irea chipului divin

a noastre negre dealuri?

;-aceste-ntunecate mori

ălţat vreodat' Ierusalimul?

i arcul cel strălucitor!

i-mi săgeţile dorinţei!

i suliţa! Iar voi, nori, risipiţi-vă!

i carul cel de foc!

landului nu va-nceta,

bia-n mână nu-ini va adormi,

al Angliei verde pământ

i vatra Noului Ierusalim.

l dovedeşte că, şi la mai multe decenii după ce francmasoneria

nată la Londra, mai exista dorinţa clară de a urma planul

Itelei, care a fost formulat cel puţin din secolul al Xl-lea - e

ielaşi plan pe care contele William Sinclair a încercat să îl

oţia secolului al XV-lea.

i în care francmasoneria se dezvolta şi se extindea în Marea

ilţi dintre britanici călătoreau în ţinuturi îndepărtate şi formau

mai multe dintre acestea devenind ulterior state naţionale de

re. Aceşti colonişti au răspândit francmasoneria, proces care

foltarea lumii pe care o cunoaştem astăzi.

206

CAPITOLUL 11

Lumea Nouă

şi Noul Ierusalim

E imposibil de stabilit momentul în care francmasoneria a pătruns pe te-

ritoriul nord-american, deoarece nu există documente care să ateste acest

fapt mai devreme de anul 1717. Fără îndoială că Frăţia a fost prezentă

acolo mai demult, poate chiar înainte ca aşa-numiţii „părinţi pelerini" să fi

fondat colonia Plymouth din Massachusetts, în 1620. E posibil să fi existat

francmasoni şi printre fondatorii primei colonii engleze de la Jamestown,

Virginia, în 1607. Primii francmasoni care au ajuns în Lumea Nouă trebuie

să fi fost probabil colonişti din Scoţia, însă nu există niciun document în

legătură cu ei. în mod surprinzător, prima menţionare cunoascută cu pri-

vire la francmasonii din America se găseşte într-un document din 1730

- mult după formarea Marilor Loji în Anglia şi Irlanda — şi aparţine unui

bostonian în vârstă de 24 de ani, pe nume Benjamin Franklin. Acesta

atestă faptul că în colonii existau deja mai multe loji masonice înainte de

momentul amintit.

Primele loji din America au fost formate din oameni care s-au reunit

pentru a îndeplini ciudatele ritualuri pe care le învăţaseră de la cei de

dinainte de ei. La vremea aceea nu exista un anumit model după care

lojile să fi apărut, în 1730 a sosit din Londra vestea că francmasonii din

America nu erau consideraţi „acreditaţi". Se spunea despre ei că nu puteau

207

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i a ti adevăraţi francmasoni dacă nu aveau o acreditare de la un

Istrativ superior, cum era de exemplu Marea Lojă din Londra.

" şa-numită lojă „acreditată" din America de Nord a fost Loja

f. loan) din Boston, acreditată la Londra în 1733, urmată de

le, care au primit autorizaţii din partea Marii Loji a Irlandei.

tre aceste loji din coloniile americane au fost sprijinite de

irmatei britanice, ceea ce a dus la o mare răspândire de loji

e printre soldaţi şi oamenii de afaceri locali. Din acel moment

st autorizaţii pentru marile loji provinciale din colonii, iar Fră-

ut să se extindă cu rapiditate, mai ales în marile oraşe de pe

[aticului.

n colonii

e au stimulat tensiunea dintre coloniile americane şi metropola

nt bine cunoscute. Din punctul de vedere al britanicilor, lu-

i simple: coloniile din America costau bani pentru a fi apărate

u exista vreun motiv pentru care coloniştii să nu contribuie la

jieli. Prin urmare, în colonii au fost impuse o serie de taxe, pe

jjcn le-au perceput ca nejustificate.

tn aveau sentimentul că Londra nu dorea ca ei să aibă vreun

nra propriilor probleme administrative. Până la urmă, ei

are făcuseră ordine în sălbăticie, care se luptaseră cu indienii

i şi aşezaseră bazele unor localităţi rurale, care ulterior au

(e şi mai apoi mari oraşe. Cu toate acestea, nu aveau dreptul

monopolul instaurat de britanici, fiind forţaţi să cumpere

produs de la importatorii britanici, la preţuri exagerat de

situaţie a culminat cu aşa-numitul eveniment „Boston Tea

a de ceai din Boston), din 16 decembrie 1773, când coloniştii

apele golfului Boston încărcătura de ceai de pe trei corăbii

L semn de protest faţă de taxele impuse de britanici în privinţa

e ceai. Taxele respective fuseseră impuse de

parlamentul

a fi aprobate prin legislaţia coloniilor. Sloganul „Nicio taxă

aprobare" putea fi auzit pretutindeni. Până în 1775 disputa

Britanic şi colonii s-a transformat într-un conflict armat, iar

idependenţă din America a început.

licio îndoială în privinţa faptului că protagoniştii „Partidei de

Iton" erau francmasoni din loja St. Andrews, care se întâlneau

na numită The Green Dragon (Dragonul verde). Acesta a

l

208

P

LUMEA NOUĂ ŞI NOUL IERUSALIM

fost adevăratul început al rezistenţei împotriva dominaţiei britanicilor

în America, sub conducerea francmasonilor, în ciuda protestelor unor

istorici, se poate demonstra pe larg că aproape fiecare etapă crucială a

conflictului între coloniile rebele şi Marea Britanie a fost în mare parte

pusă la cale şi dirijată de francmasoni.

Această afirmaţie poate fi sprijinită prin mai multe argumente. De exem-

plu, în vreme ce regimentele britanice care luptau împotriva coloniştilor

erau bine organizate şi echipate, coloniştii nu au avut o astfel de coeziune la

început. Ei reprezentau un grup disparat, unit doar prin ideea de opoziţie

faţă de formele de conducere ale britanicilor, chiar în lipsa unor moduri de

organizare de bază. în acest fel era puţin probabil să reuşească să înfrunte

armata extrem de disciplinată şi de bine antrenată a ocupanţilor.

Diferitele aşezări de pe coasta Americii de Nord erau lipsite de orice

coeziune esenţială, aşa că, în situaţia în care, de exemplu, o comunitate

mare precum cea din Boston ar fi avut resentimente în privinţa trata-

mentului incorect din partea britanicilor, nu exista o structură viabilă prin

intermediul căreia Bostonul să poată coopera cu aşezările şi oraşele din

vecinătate, pentru a asigura o rezistenţă organizată.

De fapt, singura formă de organizare în cadrul coloniilor din întreaga

regiune - mai ales în privinţa bărbaţilor din colonii - putea veni de la

tot mai extinsa şi mai populara francmasonerie, în cadrul lojilor, care se

întâlneau în mod invariabil în taverne unde membrii acestora consumau

băuturi tari, vorbitorii mai radicali îndrăzneau să dea glas nemulţumirilor

unor regiuni precum oraşul Boston. „Partida de ceai din Boston", con-

dusă de grupuri reunite de francmasoni din cadrul lojii St. Andrews, a

demonstrat rezultatul.

Strigătul libertăţii Este foarte probabil ca Familiile Stelei, deja prezente în colonii (cum e

cazul familiei Washington), să fi influenţat francmasoneria „georgiană"

sau „hanoveriană", predominantă în Statele Unite, pentru a o transforma

în ceva cu totul diferit. După secole de încercări de a se ţine departe de per-

secuţii religioase şi politice, Familiile Stelei trebuie să fi văzut în America

o ocazie extraordinară pentru instaurarea Noului Ierusalim, lucru pe care

nu îl reuşiseră în Europa. Strigătul lor de pornire, „Libertate", este extrem

de relevant.

Libertatea înseamnă practic „puterea de a acţiona, a crede sau a ex-

prima liber dorinţa fiecăruia" şi „eliberarea de represiune sau sclavie".

209

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ui „libertate" provine din latinescul libertas. Termenul a fost

. de „Libertas", o veche zeiţă a romanilor, care era venerată

He sclavii care îşi câştigaseră libertatea. Atributele asociate cu

iu preluate parţial de la o zeitate etruscă mai veche, numită

liţa zorilor. Aceste idei ne pot da un indiciu în privinţa a ceea

l libertatea pentru preoţii Familiilor Stelei, care au stat la baza

benei aflată în formare în America, în cadrul Cabalei, Shekinah,

Ivit şi mai respectat simbol, ocupa o poziţie esenţială la baza

Bieţii" (vezi Capitolul 8). Pe lângă faptul că era manifestarea

'a vizibilă ce stătea în centrul credinţei evreilor, Shekinah mai

rată atât „mireasa lui Dumnezeu", cât şi „îngerul justiţiei şi

. enţru adevăraţii cunoscători, prin urmare, Libertatea era un alt

pi" Shekinah - a cărei primă şi cea mai importantă promisiune

Bevăratei şi eternei comuniuni dintre oameni şi Dumnezeu, în

•bertăţii însă, Shekinah a devenit mai mult, deoarece, în mod

i fost transformată într-un concept ce putea fi îmbrăţişat chiar

|i puţin sofisticaţi ori religioşi membri ai societăţii,

indicat faptul că mulţi dintre cei are au ocupat un'loc important

tea coloniilor din America, în timpul îndelungatei şi dificilei

ţwa britanicilor, nu erau religioşi în mod evident - cel puţin

l istoric şi creştin al cuvântului. Afirmaţiile lor demonstrează

butut păstra o credinţă adâncă şi supusă în Dumnezeu, ei erau

bnceptului de Biserică organizată şi împotriva implicării ei în

•societăţii civile, aşa cum se întâmplase cu Biserica Anglicană

tndament adus Constituţiei Statelor Unite, semnat în iunie

l clar:

luiesc restrânse drepturile civile ale niciunei persoane

i credinţei religioase adoptate, nici nu trebuie să existe

|mă naţională de religie, sau să fie împiedicate în vreun

Jturile depline şi egale în privinţa conştiinţei.

Vashington, un lider francmason care a devenit mai întâi co-

kem al forţelor americane în conflictul cu britanicii, iar apoi

fedmte al noii naţiuni, a spus: „Fiecare om trebuie să aibă

l de a se închina zeităţii dictate de propria conştiinţă".

Ii timp, un alt francmason, Benjamin Franklin, care a jucat

lai atât în Revoluţia Americană cât şi în cea franceză, a trimis

iurmătoarele rânduri:

210

LUMEA NOUĂ ŞI NOUL IERUSALIM

Atunci când religia este bună, cred că se va putea întreţine

singură; atunci când nu reuşeşte acest lucru, şi Dumnezeu nu

are grijă să o sprijine, astfel încât profesorii ei sunt nevoiţi

să ceară ajutorul forţelor civile, este un semn, după părerea

mea, că nu este o religie bună.

Cel mai direct dintre toţi în privinţa acestui subiect a fost Thomas

Jefferson, un alt lider al luptei americane pentru independenţă, şi cel de-al

treilea preşedinte al Statelor Unite. Jefferson, care nu era francmason dar

a fost puternic influenţat de valorile promovate de aceştia, era în conflict

cu Biserica Romano-Catolică, ce a pretins în mod constant ca oamenii să

i se conformeze. El a afirmat la un moment dat:

Este uniformitatea posibilă? Milioane de oameni inocenţi,

bărbaţi, femei sau copii, au fost, din momentul oficializării

creştinismului, arşi, torturaţi, obligaţi să plătească taxe sau

aruncaţi în închisoare; cu toate acestea nu s-a făcut nici mă-

car un pas de un inci spre uniformizare. Care a fost efectul

impunerii cu forţa? Transformarea unei jumătăţi a lumii în

proşti, iar a celeilalte jumătăţi în ipocriţi. Hoţia şi eroarea au

fost sprijinite pretutindeni în lume.

Acestea nu sunt cuvintele unor atei. într-un fel sau altul, toţi aceşti trei

oameni s-au dovedit a fi „credincioşi", deşi e clar că elementul în care

credeau se opunea creştinismului oficial. Dacă Thomas Jefferson a ales să

nu devină membru al vreunei loji, nu se poate nega faptul că atât George

Washington cât şi Benjamin Franklin au îmbrăţişat cu entuziasm Frăţia, la

fel ca mulţi alţii dintre cei care au semnat Declaraţia de Independenţă faţă

de Marea Britanie, în 1776, şi - mult mai importantă din punct de vedere

istoric — Constituţia Statelor Unite, în 1787.

Dintre cele 56 de persoane care au semnat Declaraţia de Independenţă

la 4 iulie 1776, mulţi sunt consideraţi francmasoni, următorii fiind atestaţi

prin documente ca membri ai Frăţiei:

William Ellery Prima Lojă din Boston

William Hooper Loja Hanovra,

Masonborough, NC

Mare maestru în Pennsylvania

Loja St. Andrew, Boston

Loja Unanimităţii

211

Benjamin Franklin

John Hancock

Joseph Hewes

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

VtcKean

•eat Paine

•itockon

IWalton

vVhipple

Loja Perseverenţei, Harrisburg, PA

Marea Lojă din Massachussetts

Loja St. John, Princeton

Loja lui Solomon Nr. l

Loja St. John, Portsmouth, NH

|0 de semnatari ai Constituţiei SUA, cincisprezece au fost sau

jancmasoni. Alţi treisprezece au putut fi francmasoni, dar nu

erit dovezi documentare în această privinţă.

iaestru Franklin

];ştia, Benjamin Franklin ocupă un rol central. Franklin (1706-

: Maestru de Pennsylvania, a fost o personalitate complexă şi

l enciclopedist. A fost editor, om de ştiinţă, inventator, filozof

plomat de frunte, dar şi Mare Maestru mason şi un hedonist

|ă centrală a iluminismului, Franklin s-a bucurat de recu-

kmenilor de ştiinţă şi a intelectualilor din Europa. Cu ocazia

J sale vizite la Londra şi Paris, el a reuşit să asigure credibilitatea

|în conştiinţa oamenilor de stat din Europa. Un geniu al diplo-

pklin a fost unanim admirat de francezi, în vremea când a

al Americii la Paris, fiind o personalitate crucială pentru

relaţiilor pozitive franco-americane. Nu există îndoială în

ului că succesul în asigurarea sprijinului militar şi financiar

ranţei a contribuit în mod esenţial la victoria americanilor îm-

knicilor.

poliglot remarcabil, fluent în cinci limbi, Franklin a devenit

bntru operele sale ştiinţifice, inclusiv pentru descoperirile şi

jprivinţa electricităţii şi a dezvoltării cateterelor medicale, a

Ir şi a ochelarilor bifocali. Pe lângă faptul că a fost om de

linţă, a fost şi un filantrop, şi - după toate probabilităţile - un

jiat. Se poate ca Franklin să fi avut idealuri înalte, dar a avut

Jirte lumeşti. A avut o serie de legături extraconjugale, inclusiv

i a rezultat fiul său nelegitim William Franklin, devenit ulterior

jîn New Jersey. S-a pretins adesea că ar fi fost membru al

|donez Hell Fire, unde lua parte la orgii în timpul cărora se

Uit alcool.

212

LUMEA NOUĂ Şl NOUL IERUSALIM

Francmasoneria şi formarea unei naţiuni

Războiul de Independenţă a durat din 1775 până în 1783, dar chiar şi

după înfrângerea britanicilor activitatea revoluţionarilor a fost departe de

a fi încheiată. Oamenii care i-au condus pe colonişti spre victoria mili-

tară se confruntau cu necesitatea de a uni treisprezece state într-unul

singur. Comandanţii principali în acea încercare au fost francmasoni, şi

există numeroase dovezi care confirmă faptul că dorinţa lor era aceea de

a pune bazele unui stat fondat pe principiile francmasoneriei. E adevărat

că francmasoneria şi simbolurile ei sunt esenţiale pentru cei care deţin

puterea în Statele Unite, deci prezenţa Frăţiei nu poate fi contestată.

Cele mai importante acţiuni ale acestor oameni, cunoscuţi sub numele

de Părinţii Fondatori, sunt o dovadă nu doar a implicării lor în mişcarea

francmasonă, dar şi a înţelegerii imperativelor Familiilor Stelei. Un bun

exemplu în această privinţă este data la care primii delegaţi au ales să

semneze Constituţia Statelor Unite. Declaraţia de Independenţă din 1776

a fost în mod esenţial un mijloc de a-i uni pe colonişti spre atingerea unui

scop unic şi clar - sfârşitul dominaţiei britanicilor şi fondarea unui nou

stat. însă natura precisă a noului stat era o altă problemă, iar decizia în

privinţa acesteia a trebuit să aştepte până după îndeplinirea mult mai pre-

santei nevoi de a câştiga războiul.

Noile State Unite ale Americii nu puteau deveni o republică cu ade-

vărat funcţională înainte de a avea o constituţie, iar semnarea unui astfel

de document important nu a avut loc decât în 1787. Au fost aleşi delegaţi

din toate statele, care s-au reunit la Philadelphia, capitala Statelor Unite

înainte de fondarea oraşului Washington D.C., în mai 1787. La acea vreme

devenise clar faptul că şubreda confederaţie de state care supravieţuise

în timpul luptei cu britanicii nu mai era mulţumitoare. Pentru ca Statele

Unite să devină o realitate, era nevoie de o conducere centrală, şi acela a

fost lucrul pe care 1-au realizat delegaţii din Philadelphia.

Discuţiile preliminare au durat mai multe săptămâni, iar documentul

a fost gata de semnat la începutul lunii septembrie, însă există dovezi că

ratificarea acestuia a fost amânată până în ziua de luni, 17 septembrie,

încă din vechime, ziua respectivă a fost socotită unică de către Biserică,

deoarece este închinată Fecioarei Măria şi este cunoscută până în prezent

cu numele de „Sărbătoarea Alinătoarei Durerilor noastre". Această zi co-

memorează zilele în care Fecioara Măria a deplâns suferinţele Fiului său

Isus, dar, fiind considerată şi prima zi a recoltei de toamnă, în sărbătorirea

213

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

letit elementele păgâne cu cele creştine. Cei mai mulţi dintre

ii nu sunt conştienţi de faptul că este vorba şi de un festival

monialului celui de-al treilea grad al francmasoneriei.

Ine utilizată în legătură cu ceremonialul celui de-al treilea grad

,tă, în mod obişnuit, „Frumoasa Fecioară al Celui de-al Treilea

figura 16).

lai multe variante ale acestei imagini. Toate sunt mai mult sau

iemănătoare, iar explicaţia dată francmasonilor este aceea că

a o frumoasă fecioară ce deplânge pierderea lui Hiram Abif,

l pe jumătate mitic al Templului lui Solomon (vezi Capitolul

frântă din faţa acesteia reprezintă un epitaf, iar figura din

;a a Tatălui Timp. însă asocierea cu Hiram Abif, constructorul

ai Solomon, este cel puţin tendenţioasă, în povestea lui Hiram

io femeie, nici în Biblie şi nici în mitul propriu-zis, iar pentru

ipacitatea de a înţelege, imaginea îşi dezvăluie semnificaţiile

;ni.

:a Frumoasei Fecioare din figura 16 este în mod deosebit

eoarece cuprinde informaţii de natură astronomică ce astăzi

incluse în noile reprezentări. Informaţia se referă la o dată,

inul zodiacal din faţa tinerei femei este cel al Fecioarei, locul

:nneni astrologiei, soarele se află între sfârşitul lunii august şi li septembrie.

;pectivă religioasă, această perioadă a fost mereu de maximă

:. Zilele din preajma echinocţiului de toamnă (21 septembrie),

|soarele. trece din semnul zodiacal al Fecioarei în cel al Balanţei,

iţe de oameni timp de milenii şi au fost asociate morţii şi

;ului Cranelor. Cei care au realizat imaginea Frumoasei Fecioa-

e-al Treilea Grad nu puteau ignora aceste semnificaţii.

:ecioarei aminteşte de vechile zeiţe Isis şi Demetra. Isis,

iilor, a suferit pentru soţul ei ucis, Osiris, al cărui sicriu 1-

ins într-un trunchi de tamarisc, copac ce a fost transformat

mă de susţinere pentru palatul din Biblos. în imagine este

coloana ruptă. Zeiţa grecilor, Demetra, deplângea şi ea

amnei, deoarece acela era momentul în care fiica ei, Persefona,

să părăsească tărâmul luminii şi să-şi înceapă călătoria prin

lume subpământeană, Hades, unde trebuia să petreacă fiecare

Capitolul 3). Tot din luna septembrie datează şi asocierea zeiţei

|Dionysos. Dionysos, zeul vegetaţiei, era ucis în mod ritual şi

214

LUMEA NOUĂ ŞI NOUL IERUSALIM

Figura 16. O reprezentare de la sfârşitul secolului al XlX-lea a

Frumoasei Fecioare a Celui de-al Treilea Grad'

consumat în luna septembrie, soarta acestui zeu fiind o altă reprezentare

a morţii şi renaşterii Zeului Vegetaţiei, cu a cărui imagine se înrudeşte şi

cea a lui Isus Cristos.

în vremurile străvechi, în Grecia avea loc în fiecare an o sărbătoare.

Aceasta era cunoscută cu numele de Misteriile zeiţei Demetra. Cei care o

venerau pe zeiţă veneau din toate părţile lumii pentru a lua parte la misterii,

care cuprindeau un ritual al morţii şi reînvierii pentru fiecare persoană în

l Brown, R.H., Stellar Theology and Masonic Astmnomy (Teologia stelară

astronomia masonică), D. Appleton and Co., New York, 1882

215

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i celui ce are loc în ritualul de ridicare a francmasonilor la

fca.

j zeiţei Demetra începeau în ziua de 17 septembrie, atunci

au sacrificii la Atena, iar apoi grupul adepţilor pleca spre al-

Jusis, pentru a lua parte la ritualul propriu-zis. în ziua de 17

i sărbătoreşte Ziua Alinătoarei Durerilor noastre, zi în care în

pat şi Constituţia Statelor Unite.

nintit faptul că această perioadă din septembrie a fost cru-

pul construirii capelei Rosslyn, deoarece piatra de temelie a

lezat în ziua de 21 septembrie, sărbătoarea Sfântului Matei.

ţeastă săptămână importantă din septembrie poartă o semni-

ipentru America, în 2001, preşedintele George W. Bush a

jcereri făcute pentru prima dată de Congresul american în

nat o lege prin care perioada dintre 17 şi 23 septembrie este

ptămâna Constituţiei". Această perioadă coincide exact cu

nisteriilor zeiţei Demetra şi marchează un interval în care

lin semnul zodiacal al Fecioarei în cel al Balanţei. Fecioara

pdiacal al sacrificiului şi servitutii, în timp ce Balanţa este

pptatea, egalitatea şi libertatea.

•să pentru intonarea imnului în onoarea Constituţiei Statelor

le Mercur şi Venus se ridică pe cer înaintea soarelui. Alături

le află în semnul zodiacal al Fecioarei, în anul 1787, ziua

Irie a căzut într-o zi de luni. în duminica ce a urmat, la 23

(avut loc un eveniment de o importanţă uriaşă: planetele

jis au apărut împreună înainte de ivirea zorilor şi au format-o

tinah - exact în ziua când avea loc, în zilele străvechi ale

\ Demetra, ultimul ritual sacru.

Irul va considera aceasta o coincidenţă întâmplătoare, va

i ne îndreptăm atenţia spre un alt eveniment crucial pentru

|lor State Unite. Este vorba de aşezarea pietrei de temelie a

i Washington D.C. Nu există în Statele Unite o altă clădire

lipeze mai bine idealul de autocontrol şi democraţie decât

această clădire, reprezentanţii aleşi ai Statelor Unite se reu-

jropune, a discuta şi a institui legile federale. Prin urmare nu

faptul că realizarea acestui edificiu a fost considerată de o

cială de George Washington şi de tovarăşii lui francmasoni

ba Statelor Unite. Pentru a demonstra acest lucru ne putem

Jţia asupra ceremonialului aşezării pietrei de temelie, ca-

216

LUMEA NOUĂ ŞI NOUL IERUSALIM

re are o nuanţă vădit francmasonă. Evenimentul a avut loc în ziua de

miercuri, 18 septembrie 1793. în ziua respectivă, soarele se pregătea să

iasă din semnul zodiacal al Fecioarei. Atât Mercur cât şi Venus răsăriseră

înainte de soare, ca stele ale dimineţii, iar la ora 11:00, atunci când s-a

aşezat piatra de temelie, Venus, invizibilă în lumina soarelui, se afla exact

la zenit, în cele ce urmează vom reproduce o relatare a acestui eveniment,

publicată într-un ziar:

Miercuri a avut loc una dintre cele mai importante pro-

cesiuni masonice, cu scopul de a aşeza piatra de temelie

pentru Capitolul Statelor Unite, în jurul orei 10, Loja 9 din

Maryland a primit vizita Lojei 22 a Virginiei, cu toţi ofiţerii

şi liderii acesteia. Imediat s-a putut vedea, pe malurile sudice

ale marelui fluviu Potomac, una dintre cele mai de seamă

companii de artilerişti voluntari ce a fost văzută în ultimul

timp, mergând în paradă pentru a-1 întâmpina pe preşedintele

Statelor Unite, care a apărut imediat, alături de însoţitorii

săi, cărora militarii le-au dat onorurile. Excelenţa sa, alături

de însoţitori, a trecut fluviul Potomac şi a fost primit în

Maryland de către ofiţerii şi fraţii Lojii 22 Virginia şi ai

Lojii 9 Maryland, iar preşedintele s-a îndreptat înspre ele,

precedat de un grup de muzicieni; Trecând în marş solemn,

campania de voluntari de artilerie Alexandria a pornit către

Piaţa Preşedintelui, în oraşul Washington, unde au fost în-

tâmpinaţi şi salutaţi de [loja] nr. 14 a oraşului Washington,

ai cărei membri erau toţi împodobiţi cu hainele şi simbolurile

lor elegante2.

Procesiunea a mers apoi la pas în cea mai demnă solemnitate,

în sunete de muzică şi ritmuri de tobe, în timp ce drapele flu-

turau iar spectatorii priveau cu bucurie, parcurgând traseul

din Piaţa Preşedintelui spre Capitolul din Washington, unde

Marele Mareşal a ordonat o oprire, cerând fiecărui şir al pro-

cesiunii să se încline, unii la stânga şi alţii la dreapta, unii în

faţa celorlalţi, formând un dreptunghi alungit cu centrul liber,

prin care Marele Purtător al Săbiei a condus avangarda, fiind

urmat de Marele Maestru P.T. la stânga, preşedintele Statelor

2 Şorţul masonic al lui George Washington poate fi văzut la Muzeul

Templului

Masonic din Philadelphia.

217

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

l centru, iar Maestrul Lojii Virginia nr. 22 la dreapta;

Helalte ordine care formau procesiunea au avansat

|ea inversă a numărului ordinului lor, din Piaţa Pre-

|ui spre colţul sud-estic al Capitoliului, iar artileria a

Un teren destinat ei pentru a-şi realiza manevrele şi a

Ive; preşedintele Statelor Unite, Marele Maestru P.T.,

[le Maestrul Nr. 22, au ocupat locuri în partea estică

petre uriaşe, în timp ce toată Frăţia a format un cerc

jt. Piatra de temelie a Capitolului Statelor Unite a fost

|fiupă ceremonialul masonic potrivit.

^-ecvente, artileria trăgea cu tunul. Ceremonia s-a încheiat cu

anoruri masonice şi cincisprezece salve de artilerie.

_". întâlnim o mare ceremonie masonică în timpul celei mai

ţPtămâni - cele şapte zile din 17 până în 23 septembrie,

în care atât Mercur cât şi Venus sunt astre ale dimineţii'

be cer înaintea soarelui.

jian Butler aduna informaţia astronomică prezentată aici3, de

a Atlanticului a apărut o altă carte, rezultat al cercetărilor

son. In mod independent unul de celălalt, Alan şi Ovason,

lioscători ai astronomiei şi astrologiei, au remarcat fascinaţia

ncmasonilor pentru astronomie şi mai ales pentru semnul

jioarei. Ovason a umplut 600 de pagini cu observaţii privitoare

Jmgton D.C., descriind cu atenţie cele mai importante clădiri

jbtuia, demonstrând cât de important a fost semnul zodiacal

Intru planificarea şi construirea acestuia4.

jlia oraşului Washington indică această importanţă, deoarece

imbia este aşezat pe linia care desparte regiunile Maryland

inumirea Maryland provine de la numele reginei Henrietta

jjgelui Charles I, în timp ce Virginia a fost numită după re-

|[, regina-fecioară. Cu toate acestea, asocierea dintre cuvin-

i „Fecioară" trimite la caracterul creştin cel mai apropiat

cal al Fecioarei, şi prin urmare la Demetra, Isis şi Shekinah

ului".

• detalii, vezi Alan Butler, The Virgin and the Pentacle (Fe- ama), O Books, 2005.

|n, The Secret Zodiacs of Washington DC (Zodiacul secret al ora- \DC), Arrow Books, 2000.

218

LUMEA NOUĂ ŞI NOUL IERUSALIM

Este ciudat faptul că, în estul oraşului Washington, dincolo de fluviul

Potomac - în apropiere atât de Casa Albă cât şi de Pentagon - se află o

zonă numită Rosslyn.

Masonul George Washington

în cele din urmă, alegerea locaţiei pentru noua capitală federală i-a revenit

preşedintelui George Washington. Acesta s-a dovedit un bun cunoscător

atât în privinţa francmasoneriei cât şi a idealurilor şi obiectivelor Familii-

lor Stelei. Semnificaţia simbolică a întâlnirii dintre Maryland şi Virginia,

în locul pe care el 1-a ales pe fluviul Potomac, nu a fost cu siguranţă

întâmplătoare.

în final, capitala a preluat numele lui Washington, iar drapelul naţional

a fost tot o invenţie a preşedintelui. George Washington provenea dintr-o

familie de aristocraţi originară din comitatul Durham din Anglia, de pe

vremea formării ordinului templierilor. Domeniile lor se întindeau iniţial

în jurul localităţii Hartburn de pe râul Tees, dar ulterior au fost schimbate

pe teritorii la nord de malurile râului Wear, la Wessyngton (Washington),

de unde familia şi-a preluat numele. Ulterior s-au aşezat mai spre sud,

la conacul Sulgrave, în centrul Angliei. Familia avea strămoşi normanzi

şi era cu siguranţă o Familie a Stelei.

După decăderea templierilor, în 1342,

familia Washington şi-a modificat sim-

bolul heraldic iniţial (leul roşu fioros

al Ierusalimului) cu cea ilustrată aici.

Fundalul era iniţial argintiu, iar liniile şi

stelele erau roşii. Stelele pot fi o trimitere

la apartenenţa familiei Washington la gru-

pul Familiilor Stelei.

Simbolul heraldic a ajuns în America

în 1666, dus acolo de doi fraţi, dintre ca-

re unul, colonelul John Washington, era

străbunicul lui George Washington. Mereu

s-a spus că George Washington a avut

sentimente ambivalenţe în legătură cu

strămoşii săi aristocraţi din Anglia, însă

a fost atent să păstreze simbolul heraldic

al familiei sale, pe care 1-a utilizat adesea.

219

I^^^H

Figura 17. Simbolul

heraldic al familiei

Washington (stele şi linii

roşii pe fundal argintiu)

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

(tinerele State Unite au avut nevoie de un steag propriu,

folosit, fără îndoială, propriul simbol al familiei drept

bl puţin, acelaşi mod de gândire a stat la baza simbolurilor

al Statelor Unite era format din treisprezece linii roşii şi

: - reprezentând primele treisprezece state - şi treisprezece

i albe pe fundal albastru. Utilizarea stelelor cu cinci colţuri

coincidenţă, fiind un simbol cu semnificaţii adânci pentru

li, aşa cum am văzut, şi pentru credinţele împărtăşite de

li şi pentru cunoştinţele acestora în privinţa mişcării planetei

cmasonilor

es locaţia pentru noua capitală federală, acţiunile s-au des-

I rapid. Realizarea proiectului pentru oraşul Washington a

dinţată unui inginer francez care servise în armata revo-

jbricanilor. Numele lui era Pierre Charles L'Enfant, şi era şi

pn. S-a sugerat, şi nu doar de către David Ovason, că ideile

ticmasonă ale lui L'Enfant s-au reflectat în planul oraşului

Un bun exemplu în această privinţă poate fi observat în

are steaua cu cinci colţuri este suprapusă planului oraşului

0alizat de L'Enfant, conectând prin intermediul străzilor

i dintre cele mai importante clădiri ale acestuia.

Ia un om irascibil şi dificil, şi a părăsit comisia din care

linte ca planurile oraşului să fie definitivate. Prin urmare,

j preluate de Benjamin Banneker, un sclav care s-a educat

a fost eliberat, şi care fusese unul dintre asistenţii lui

beker era un om remarcabil şi, cu toate că L'Enfant a luat

işului cu el arunci când a plecat, Banneker a fost în stare să

In memorie. Nu există nicio dovadă că Banneker ar fi fost

Icni puţin probabil la vremea respectivă, date fiind originile

|.r se ştie că era un bun cunoscător al astronomiei, şi pare să

|ile originale ale lui L'Enfant pas cu pas.

\ exhaustivă realizată de David Ovason în legătură cu stră-

I din Washington pe o perioadă de aproape două sute de

" cât de conştienţi au fost arhitecţii oraşului în privinţa

Ivason prezintă în mod special un număr convingător de

220

LUMEA NOUĂ ŞI NOUL IERUSALIM

^X. £C-S*Vf,J *- ».' l

~ î t, *L»>

Figura 18. O veche hartă a străzilor din Washington, cu o stea în

cinci colţuri suprapusă peste ea. Punctul de la baza sudică a stelei

marchează Casa Albă.

situaţii în care constelaţia zodiacală a Fecioarei a fost încorporată în

planurile străzilor, clădirilor, fântânilor, statuilor şi vitraliilor. Cel mai re-

cent exemplu în această privinţă datează din secolul XX, ceea ce pare să

indice faptul că ştiinţa pe care o stăpâneau primii constructori ai capitalei

Americii nu a fost pierdută, ci, într-un fel, a fost păstrată până aproape de

zilele noastre.

în rezumat, putem afirma că francmasoneria a fost aproape distrusă

după urcarea casei de Hanovra pe tronul Marii Britanii, însă şi-a revenit,

găsindu-şi cea mai clară expresie politică în Statele Unite, însă nu s-a li-

mitat la teritoriul Americii, deoarece în 1789, la mai puţin de doi ani de la

semnarea Constituţiei Statelor Unite, având drept slogan „Noi, poporul!",

în Franţa a izbucnit Revoluţia.

Revoluţia Franceză a fost stimulată în mare măsură de francmasonii

din America, mai ales de Benjamin Franklin. Mai mult, există numeroase

dovezi pentru a demonstra că, de la început până la sfârşit, revoluţia a

221

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

şi orchestrată de multe loji francmasonice puternice, care ; ivească pe teritoriul Franţei.

:a o nouă ordine mondială, şi, cu toate că vechile structuri i ale starului contraatacau cu tenacitate, Familiile Stelei se e o pantă ascendentă.

222

CAPITOLUL 12

Francmasoneria

şi Revoluţia

Nimeni nu ştie cu siguranţă când şi unde a apărut francmasoneria pentru

prima dată în Franţa, deoarece în momentul izbucnirii Revoluţiei Franceze,

francmasonii au adunat toate documentele privitoare la originile Frăţiei şi

le-au ascuns. Aceste documente au fost ulterior „eliberate" de către un

francmason scoţian, la sfârşitul războaielor napoleoniene, iar astăzi pot fi

găsite în biblioteca Marii Loji a Scoţiei, sub numele de Colecţia Morrison,

unde aşteaptă încă să fie catalogate. (Chris Knight a parcurs o parte din

aceste documente, multe dintre ele fiind scrise frumos de mână, având şi

reprezentări ale unor hărţi astronomice legate de triburile din Israel).

Francmasoneria pare să fi prins rădăcini între 1726 şi 1730, dar e po-

sibil ca în ritul scoţian să fi existat mai demult, dată fiind relaţia strânsă

tradiţională dintre cele două ţări. Garda personală a regilor Franţei a fost,

timp de secole, formată parţial din soldaţi scoţieni, care formau un corp

de pază de elită, mult mai loial chiar decât propriile trupe ale regilor

Franţei.

Conform Marelui Orient al Franţei (organizaţia ce cuprinde de departe

cel mai mare procent de francmasoni francezi), Frăţia a pătruns în Franţa

prin intermediul marinarilor, mai ales a celor din Anglia, care au pus ba-

zele unor loji masonice în porturi ca Bordeaux şi Dunkerque. Indiferent

de modul în care a pătruns, francmasoneria a prins imediat rădăcini şr a

înflorit.

223

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Absolutist

jjecolului al XVIII-lea, nemulţumirile în rândul oamenilor

slor de rând din Franţa au devenit tot mai mari. Timp de mai

regii Franţei fuseseră foarte autoritari, tendinţă iniţiată de

IV-lea, marele duşman al templierilor (vezi Capitolul 5), pe

scolului al XlV-lea. Situaţia nu a fost foarte diferită de cea

dinainte de Războiul Civil din secolul al XVII-lea, care a

xecutarea regelui Charles I. Asemenea familiilor Stuart din

iţia, regii Franţei ţineau mult la doctrina „dreptului divin".

e, legitimitatea regelui era dată direct de Dumnezeu, ceea ce

cio instituţie parlamentară, sau de orice altă natură, nu putea

;gelui. Biserica încerca şi ea să ocupe o poziţie similară, în

or Reformei, Franţa a rămas o ţară profund catolică, iar în

: de spiritualitate, Biserica juca un rol identic cu cel al regilor

gândul lor căutau să obţină un control cât mai mare asupra

Franţa (o tendinţă cunoscută cu numele de galicanism).

considera în legătură directă cu Dumnezeu, iar cuvântul

său

absolută. Regii conduceau şi decretau legi prin intermediul

compus în mare măsură din aristocraţi. Cetăţenii obişnuiţi

|re tot mai marea lor nemulţumire, clasele profesiunilor de

veau aproape niciun cuvânt de spus în cadrul acestui regim.

voluţia din 1789 Franţa a rămas în mare parte un stat feudal,

se din zilele lui Carol cel Mare, cu o mie de ani în unnă.

[in parlament, Adunarea Stărilor Generale, dar era rareori luat

3, fiind un corp consultativ, fără putere legislativă. Acesta era

prezentanţii celor trei „stări" sociale: primul grup era

cel

prezentând aproximativ unu la sută din populaţie; cel

de-al

ilimii, reprezenta doi la sută. Cel de-al treilea grup („starea

sporului, reprezenta 97 la sută din populaţie,

a, care conducea ţara, a făcut aşa încât să fie scutită de plata

cum era şi clerul. Membrii cu diverse profesiuni din cel

grup se foloseau de educaţia şi cunoştinţele pe care le aveau

i taxele împovărătoare, aşa că acestea cădeau pe umerii celor

bneni, cărora, după achitarea numeroaselor taxe, de-abia le

Iu bani de pâine. Această situaţie s-a înrăutăţit spre sfârşitul

ţVIII-lea, atunci când s-a ajuns la un moment de criză datorită

: şi a proastei gospodăriri a finanţelor.

224

Î

ţ

(

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

Mulţi dintre intelectualii francezi ai secolului al XVIII-lea au privit

cu interes monarhia constituţională din Marea Britanic, instalată după

„Glorioasa Revoluţie" din 1688. începând cu 1688, niciun monarh din

Marea Britanie nu se mai putea gândi să ridice taxele sau să conducă fără

aprobarea parlamentului. Nici măcar nobilimea nu forma un grup închis,

cum se întâmpla în Franţa: în marea Britanie, oricine putea obţine un titlu

nobiliar, indiferent de provenienţă, în Franţa nu se auzise de o astfel de

mobilitate socială, iar nobilii monopolizaseră toate poziţiile importante

din stat, de la armată până la serviciul civil.

Faptul cel mai grav însă era că aşa-numitul ancien regime nu mai

funcţiona, în ciuda unor încercări de a se realiza o reformă financiară,

întregul sistem de taxe regale şi feudale era prea complex pentru ca mi-

cile cârpituri să mai poată schimba ceva. Franţa a trecut dintr-o criză

financiară în alta, situaţia fiind înrăutăţită şi de războaiele costisitoare şi

fără succes. Ca de obicei, povara a căzut pe umerii celor mai săraci, a

căror suferinţă contrasta puternic cu viaţa risipitoare a nobililor, în 1754,

Jean-Jacques Rousseau, unul din marii filozofi ale căror idei au influenţat

Revoluţia Franceză, a afinnat în concluziile la Discurs asupra originii şi

fundamentelor inegalităţii dintre oameni'.

Este în mod evident contra legilor naturii, oricum le-am de-

fini ... ca o mână de oameni să se îndoape cu tot ceea ce au

în exces, în timp ce mulţimile înfometate trăiesc în lipsa celor

necesare.

Francmasonii şi ideile revoluţionare

Cu toate acestea, nu muncitorii săraci sau ţăranii au fost cei care au adoptat

ideile filozofice şi politice ce au dus la izbucnirea Revoluţiei Franceze.

Acest lucru nu e surprinzător, deoarece marea majoritate a ţăranilor fran-

cezi din vremea aceea nici măcar nu ştiau să citească sau să scrie. Educaţia

oamenilor de rând era fie rudimentară, fie lipsea cu desăvârşire.

Ideile specifice atât iluminismului, cât şi francmasoneriei, s-au răspân-

dit în rândurile literaţilor şi ale oamenilor educaţi, de diferite profesii.

Grupul larg, aflat în expansiune, al celei de-a treia stări, era numit bur-

ghezie, de la cuvântul „burger" (orăşean), fiind format din medici, avocaţi,

comercianţi, bancheri şi profesori universitari, care fuseseră cel mai

probabil influenţaţi de ideile unor filozofi ca Voltaire sau Rousseau. Din

225

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ere social, aceştia erau corespondenţii acelei clase sociale ce

[onarhia şi câştigase Războiul Civil în Anglia şi care, în 1776,

oluţia în America. Acei oameni erau totodată mai potriviţi

pentru a întări lojile tot mai extinse ale francmasonilor, care

it curând pe tot teritoriul Franţei, dar mai ales în centrele

789, mulţi dintre membrii burgheziei începuseră să nu mai

uderea lor efectivă de la guvernarea naţiunii. Asemenea insti-

•oluţiei din America, ei au reprezentat solul fertil în care se

[a, prin intermediul francmasoneriei, idealurile Familiilor

puţin exagerat să afirmăm că Revoluţia Franceză a fost „ins-

)jile în expansiune ale francmasonilor, dar nu e greşit să

francmasoneria a reprezentat unul din factorii majori care au

p Revoluţia.

ji care oamenii se puteau întâlni pentru a discuta reforme po-

ţine într-un stat autoritar, în care o persoană putea fi arestată,

au chiar executată pentru rebeliune. Cu toate acestea, franc-

ată fiind istoria ei cu jurăminte şi secrete absolute, a oferit

stul de sigur pentru discutarea reformelor radicale. Şi când

i transformat într-o adevărată revoltă, în 1789, au existat

lotive pentru a se crede că aceasta a fost organizată, la nivel

nai, de numărul tot mai mare al lojilor Marelui Orient,

icmasonii britanici încercau cu grijă să evite suspiciunea de

itate faţă de dinastia de Hanovra şi se eliberaseră de orice

'luţionare, în cadrul lojilor Marelui Orient nu s-a întâmplat

Jtru oricine începe să înţeleagă puterea şi influenţa exercitată

Btclei, următorul text este foarte interesant:

Romano-Catolică a dorit să exercite o putere tota-

sensul cel mai strict al cuvântului, adică în toate

societăţii civile, politice şi economice, unde religia

|ntreaga putere.

'a acestei puteri s-au manifestat dorinţe succesive,

l de vagi, de eliberare politică, spirituală, sau de am-

i. în Evul Mediu, aceste mişcări s-au născut chiar în

bericii Catolice, însă ele au fost imediat considerate

eliminate rapid. I d cea a evoluat începând cu primii

:ori, şi a progresat până la filozofii secolului al

226

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

XVIII-lea, însă a fost totuşi asociată cu două idei diferite în

privinţa libertăţii:

libertatea de idei

o societate care cerea libertatea politică,

împotriva acestor idei, Biserica Catolică, condusă de instituţia

papalităţii, fără a se putea sprijini nici măcar pe textele ei

fundamentale, a preferat să se ascundă în spatele refuzului

libertăţii tuturor grupurilor, în Franţa, asocierea de o mie de

ani dintre rege şi Biserică a făcut disputele pe teme religioase

de neevitat, odată ce disputele politice au început1.

Francmasonii francezi nu au nicio reţinere în privinţa exprimării ideilor

lor politice, şi sunt atât de vehemenţi în privinţa felului în care acestea sunt

exprimate încât au căzut din graţiile altor instituţii masonice din lume,

deoarece francmasonii britanici, cel puţin, evită cu stricteţe discuţiile de

natură religioasă sau politică.

Cataclismul din 1789

în Franţa, situaţia a „explodat" în 1789. Aflat în faţa unei noi crize finan-

ciare, combinată cu o secetă extremă şi chiar cu foametea, regele Ludovic

al XVI-lea a convocat la începutul verii „Adunarea Stărilor Generale".

S-a decis ca votarea să se facă de către fiecare stare, nu de către delegaţii

individuali, ceea ce a însemnat că orice reformă propusă de starea a treia ar

fi fost cu siguranţă blocată de „stările" reunite ale aristocraţiei şi clerului.

Evenimentele s-au succedat rapid. Cei mai mulţi dintre francmasonii

din „starea a treia" au înţeles curând că, pentru ca Noul Ierusalim să

poată răsări vreodată pe teritoriul Franţei, era nevoie de acţiuni drastice.

Membrii stării a treia s-au retras şi s-au reunit în „Adunarea Naţională

Constituantă" - singurul parlament legitim al Franţei - şi au refuzat să fie

demobilizaţi. Li s-au alăturat o parte dintre clericii şi nobilii moderaţi.

Pe 14 iulie 1789, burghezia a primit sprijinul unei mari părţi din popu-

laţia Parisului, în primele ore ale dimineţii, o mulţime furioasă a pătruns

în închisoarea mvalides, unde au găsit 32.000 de flinte, însă nu şi muniţie.

Conform zvonurilor, praful de puşcă fusese depozitat într-o închisoare şi

mai sigură: Bastilia. Mai târziu în cursul aceleiaşi zile, Bastilia a fost luată

l Text preluat de pe pagina web a Lojii Marelui Orient al Franţei, http.Y/www. godf.org/foreign/uk/index_uk.html

227

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Iminent reţinut de istorie ca începutul efectiv al Revoluţiei

|/enind de la vânătoare, în seara acelei zile, regele Ludovic

scris un singur cuvânt în jurnal: „Rien" (Nimic). Când un

[îs vestea de la Paris, regele a întrebat: „Este vorba de o re-

: ministrul a răspuns: „Nu, sire, este o revoluţie".

L fost preluat rapid din mâinile bine-intenţionatului dar nesi-

Idc. A urmat o luptă prelungită, sângeroasă, între moderaţii

tumele de girondini şi intelectualii radicali, numiţi iacobini.

||in care făceau parte mulţi francmasoni, fuseseră iniţial în

care avea în calitate de membri gânditori de seamă ca

trat şi Robespierre. Şi acest grup fusese moderat iniţial,

| curând mult mai radical prin cererile pe care le exprima,

imanii de membri, a devenit rapid una dintre cele mai puter-

Franţa. La momentul culminant al exercitării influenţei

Hui Franţei existau între cinci şi opt mii de secţiuni, ale căror

pau cifra de jumătate de milion.

i cel mai interesant lider al iacobinilor a fost Georges-Jacques

|ocat din Champagne care îşi practica meseria la Paris. Ase-

dintre contemporanii săi din Clubul Iacobinilor, era şi un

iportant, cu un mare respect pentru Loja celor Nouă Surori

| fusese denumită după constelaţia cunoscută în mod obişnuit 3leiadele. Acea lojă masonică mică şi puţin cunoscută oferi-

kemnificativ Revoluţiei din America, şi a contribuit şi la

pin Franţa.

Jouă Surori fusese rezultatul gândirii lui Jerome Lalande, cel

|vină unul dintre cei mai faimoşi astronomi şi matematicieni

|a fusese creată în 1776 cu intenţia declarată de a asigura

oamenilor de ştiinţă, intelectualilor şi artiştilor masoni,

mai mari gânditori francezi ai veacului erau membri ai

clusiv Voltaire, care a devenit mason la o vârstă destul de

oja celor Nouă Surori, în ziua de joi, 7 aprilie 1778. Mo-

ant al ceremoniei a fost marcat de clipa în care un frate

vizită, Benjamin Franklin din Philadelphia, i-a înmânat

al masonic pe care îl purtase marele filozof şi francmason

Helvetius (1715-71). Voltaire a ridicat şorţul spre buzele

i şi 1-a sărutat.

jlNouă Surori a contribuit mult la încurajarea revoltei din

pzboiului de Independenţă care a urmat. Membrii acestei

228

J

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

loji i-au sprijinit în mod deschis pe revoluţionarii americani, iar cei mai

bogaţi dintre ei au dat sume mari de bani pentru a sprijini războiul îm-

potriva dominaţiei britanice, în anul 1779, Franklin a fost ales mare

maestru al Lojii celor Nouă Surori, putând astfel să influenţeze guvernul

Franţei în privinţa declarării războiului împotriva Marii Britanii, şi să

acorde prin urinare sprijin noilor State Unite.

Loja celor Nouă Surori a încercat aproape obsesiv să înţeleagă ori-

ginile francmasoneriei, despre care credea că ar putea fi descoperite în

vremuri străvechi. Mulţi membri respectaţi ai Academiei de Ştiinţe sau

ai altor foruri respectate susţinuseră conferinţe în care au explicat felul în

care francmasoneria a preluat mituri şi tradiţii importante din literatura

egipteană, greacă sau romană. Aceste conferinţe au avut loc în cadrul a

două întâlniri culturale majore din anul 1779, unele dintre ele fiind şi

publicate.

Odată începută, Revoluţia Franceză a luat imediat forma unui bu-

merang de nestăpânit. Până în 1792, când regele fusese deja deposedat

şi întemniţat, iacobinii preluaseră conducerea regimului republican, care

însă era departe de idealul democratic al Statelor Unite, în următoarele

câteva luni, comitetul numit eufemistic „Comitetul Siguranţei Publice"

trimisese sute de aristocraţi, clerici şi opozanţi politici la ghilotină, în ca-

drul a ceea ce avea să fie denumit „Regimul Terorii". Regele Ludovic al

XVI-lea a fost executat în ziua de 21 ianuarie 1793, urmat în decursul

aceluiaşi an de soţia sa.

- Puterea a trecut în mod succesiv de la un grup la altul, şi au existat

momente în care cei mai fervenţi şi mai violenţi dintre revoluţionarii

iniţiali au devenit ţinta terorii tot mai accentuate ce zguduia ţara. Astfel,

atunci când facţiunea lui Danton s-a despărţit de cea a lui Robespierre,

acesta din urmă a reuşit să se asigure că Danton va fi ghilotinat, înainte

ca el însuşi să devină victima unei alte facţiuni. Indiferent însă de grupul

care deţinea puterea la Paris, un lucru era sigur: se pusese capăt puterii

absolute a monarhiei şi a Bisericii — în ciuda ridicării lui Napoleon, care

a fost primit ca un om ce urma să pună capăt haosului şi modului arbitrar

de conducere al revoluţionarilor - iar acestor instituţii nu li se mai putea

permite să redobândească puterea pe care au avut-o înainte de 1789.

Strigătul de libertate care s-a auzit pe teritoriul nou-născutelor State

Unite a răsunat cu o forţă şi mai mare în Franţa, în ambele părţi, „liber-

tatea" a fost mai mult decât un slogan - aşa cum am văzut deja, a avut şi

o manifestare fizică.

229

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ui guvernului revoluţionar al Franţei, creştinismul a fost

pod oficial ca religie de stat în noiembrie 1793. Pentru a

:ul, la 10 decembrie, în Catedrala Notre-Dame din Paris,

actriţă tânără şi frumoasă, pe nume Malliard. Acolo a fost

itr-un costum clasic şi aşezată pe marele altar al catedralei.

Jt a fost o ceremonie improvizată, în cadrul căreia „zeiţa"

irins o făclie, cunoscută cu numele de lumina raţiunii.

lei tinere femei a devenit cunoscută cu numele de „Zeiţa

un corespondent direct al zeiţei libertăţii din Statele Unite.

[raia a fost cunoscută cu denumirea de Templul Raţiunii.

;ant să ne amintim că cea mai faimoasă imagine a libertăţii

,eiţa Raţiunii — provenea de fapt din Franţa, fiind o creaţie

asonică. Este vorba desigur de Statuia Libertăţii, care îm-

ul New York. Statuia, plătită prin subscripţiile publice din

ă în dar Statelor Unite la centenarul acestora, a fost defi-

:ă în octombrie 1886. O placă de la baza ei specifică faptul

complet de poporul francez, Statuia Libertăţii reprezintă

lin partea Lojii Francmasonice a Marelui Orient din Fran-

tuie uriaşă poartă o torţă ce reprezintă făclia aprinsă de

.lliard în catedrala Notre-Dame în 1793.

fcibil de demonstrat faptul că Revoluţia Franceză a fost

ir de francmasonerie, însă cu siguranţă mişcarea franc-

^ se fi aflat în centrul acelor evenimente furtunoase. Cu

măsură ce diferite facţiuni cădeau şi se ridicau la Paris,

icmasoni şi-au aflat sfârşitul sub ghilotină, iar o anumită

francmasoneria a fost scoasă în afara legii de către guver-

•. Totuşi, Biserica Catolică a acuzat şi continuă să acuze

pentru evenimentele ce au avut loc în Franţa anului 1789,

•e a început să lupte cu tenacitate împotriva existenţei

otriva Frăţiei

uccedat au fost de părere că Revoluţia Franceză a fost doar

dorinţei francmasonilor de a distruge puterea Bisericii,

lat şi hotărât al Romei, îndreptat împotriva Frăţiei, a cul-

:area unui document ciudat în anul 1860 de către papa

\cesta a fost intitulat Alta Vendita, iar dacă este original

230

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

ne confirmă observaţiile legate de supravieţuirea Familiilor Stelei şi de

modul în care acestea au făcut uz de orice instituţie pentru a-şi atinge

obiectivele finale.

înainte de a analiza documentul în sine, ne vom concentra asupra

contextului istoric. Deşi Pius al IX-lea 1-a făcut public, documentul a

trecut chipurile prin mâinile predecesorului său, papa Grigore al XVI-lea.

Grigore nu a rămas în istorie cu faima de cel mai inteligent sau liberal

ocupant al înaltei demnităţi ce i-a fost încredinţată în februarie 1831. E

adevărat că nu s-a bucurat de un moment favorabil pentru a-şi începe pon-

tificatul, deoarece imediat după ce a ocupat scaunul papal, în Italia a avut

loc o revoltă majoră. Chiar şi Statele Papale - pe vremea aceea papa era şi

un monarh laic, guvernând peste o parte importantă a Italiei centrale - au

fost ocupate temporar de rebeli, care au instaurat în regiune un „guvern

provizoriu". Doar cu sprijinul Austriei catolice s-a reuşit înlăturarea revo-

luţionarilor de la putere.

Noul papă, al cărui nume de naştere era Bartolomeo Capellari, şi-

a ales numele de Grigore, după Grigore al XV-lea, un papă din secolul

al XVlI-lea, cunoscut pentru contribuţia la fondarea unei mişcări a

Bisericii, numită Propaganda Fidei („Pentru Propagarea Credinţei"),

mişcare ce urmărea introducerea romano-catolicismului în teritoriile nou-

descoperite.

Grigore al XVI-lea a fost un opozant conservator şi rigid al libe-

ralismului de orice fel. Pontificatul său a coincis cu o perioadă de schimbări

importante, nu doar în Italia, ci şi în întreaga Europă.

Moştenirea Revoluţiei Franceze şi a erei napoleoniene care a urmat

era încă proaspătă în mintea multora, iar mişcările revoluţionare, în

favoarea schimbărilor democratice, izbucneau aproape pretutindeni pe

teritoriul Europei. In iulie 1830, cu un an înainte de alegerea lui Grigore,

Franţa fusese din nou zguduită de o revoluţie, care s-a soldat cu alungarea

regelui Carol al X-lea, eveniment ce a pus capăt conducerii dinastiei de

Bourbon, care fusese restaurată după înfrângerea lui Napoleon, în favoarea

regimului mai liberal al regelui Ludovic Filip.

în această atmosferă de profunde transformări politice şi tulburări

civile, Grigore a privit cu suspiciune orice organizaţie sau instituţie ca-

re părea să promoveze neliniştea, regimul republican sau orice altă

schimbare majoră, fie ea în domeniul politic sau, dimpotrivă, în domeniul

vieţii sociale.

231

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

tanizaţie, care scădea în popularitate în momentul în care

pnit papă, era cunoscută cu numele de carbonarii. Nu se

le acestei instituţii formate în manieră tipic francmasonă,

apărut pentru prima dată în Franţa sau în Italia, pe la sfâr-

11 XVIII-lea, dar nu s-au făcut remarcaţi decât în anul 1814,

şnizaţia părea o imitaţie intenţionată a francmasoneriei,

lonarii" înseamnă „cei care ard cărbunii", iar dacă franc-

yenţională se bazează pe riturile, istoria şi ceremoniile

Iilor în piatră, carbonarii au adoptat nişte practici similare,

rofesiunii celor care produceau mangal,

rbonarilora fost formată din intelectuali din clasa de mijloc,

lintre aceştia fiind susţinători ai revoluţiei ce avusese loc

leva decenii în urmă. E posibil ca ea să fi apărut ca urmare

eonilor din rândul soldaţilor lui Napoleon, care ocupaseră

l Europei, inclusiv Italia. Ceea ce nu poate fi pus la îndoială

Jceşti carbonari au văzut asemănări clare între practicile

3r şi cele ale francmasoneriei, în aşa măsură încât orice

j care ar fi participat la întâlnirile carbonarilor s-ar fi putut

deplin şi absolut,

tulburărilor politice extrem de complicate cu care Italia

i a doua parte a secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a

t-lea, s-a presupus că neliniştea a fost mereu alimentată de

p poate stabili în ce măsură este adevărată această afirmaţie,

rii fonnaţiunii carbonarilor trebuiau să facă jurăminte de

lelor, la fel ca francmasonii.

ilului de membru al organizaţiei era un proces aproape

arbonari şi pentru francmasoni, în locul lojilor, carbonarii

lele vendite (la singular venditd), numele dat locului unde

Junii. Lojile lor purtau numele de barrache (la singular

ui italian pentru cabană, iar loja-mamă a carbonarilor era

Uta Vendita („Marea Lojă"), o versiune a „Marii Loji" a

. Vendita se reuneau diferiţi delegaţi ai celorlalte vendite.

tău împărţiţi în două categorii, respectiv ucenici şi ma-

Ilare cu cele ale francmasonilor. Recunoaşterea se făcea

tfice de strângere a mâinii şi prin intermediul anumitor

3oar de carbonari. De fapt, un aspect major în care car-

232

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

bonarii se deosebesc de masoni este prezenţa unui element creştin în

cadrul ritualurilor lor2. Cei mai mulţi dintre carbonari erau, măcar cu nu-

mele, romano-catolici.

Organizaţia lor avea un respect deosebit pentru un sfânt pe nume

Theobald. La început, acest lucru nu a părut foarte important, dar dacă

privim cu mai multă atenţie vom observa un lucru foarte surprinzător.

Theobald s-a născut la începutul secolului al Xl-lea în regiunea Provenţa

din Champagne. Acesta poate fi un element de legătură interesant, mai

ales că Theobald nu a fost fiul unei familii oarecare. Conform tradiţiei,

tatăl său a fost Arnulf, conte de Champagne, un strămoş direct al cenţilor

Hugues şi Theobald al II-lea (Thibaud) din Champagne. Aşa cum am

arătat (vezi Capitolul 6), conţii de Champagne au condus una dintre cele

mai importante Familii ale Stelei din nordul Europei.

Cercetări mai atente au scos la iveală faptul că anul cel mai probabil al

naşterii sfântului a fost 1017. Pregătit pentru o carieră militară, el a părăsit

acest mod de viaţă la sfârşitul adolescenţei, primind din partea tatălui său

permisiunea de a deveni pustnic. A locuit în diferite locuri şi a călătorit

mult, dar în cele din urmă s-a stabilit la Salanigo, în Italia. Acolo a dus

o existenţă foarte izolată, deşi în 1066, puţin înainte de a muri, a devenit

călugăr în cadrul ordinului Camaldolese, ai cărui membri purtau veşminte

albe, la fel ca şi cistercienii.

Nu se ştie de ce carbonarii 1-au adoptat pe Sfântul Theobald ca patron,

însă poate fi pur şi simplu vorba de faptul că a dus o existenţă atât de

izolată încât aceasta s-a asemănat cu cea pe care cărbunarii erau nevoiţi

să o ducă datorită profesiei lor.

în ciuda afinităţilor lor cu catolicismul şi a închinării la Sfântul

Theobald, carbonarii au fost mereu în conflict cu Biserica. Se spune că în

timpul întâlnirilor lor înscenau o versiune a patimilor lui Isus, ceea ce era

o blasfemie din punctul de vedere al Bisericii.

Şi mai interesant în legătură cu unele evenimente asociate cu carbo-

narii, care au avut loc în timpul pontificatului lui Grigore al XVI-lea, este

că organizaţia a dispărut, cel puţin aparent, în momentul în care acesta a

ocupat scaunul papal. Se spune că ei ar fi luat parte la revoluţia din Franţa

din 1830, aceasta fiind ultima lor menţionare în istorie înainte de apariţia

documentului Alta Vendita, publicat trei decenii mai târziu, care conţinea

2 Francmasoneria este de acord cu creştinismul, dar nu este o extensie a acestuia.

Chiar dacă mulţi dintre francmasoni sunt creştini, singura cerinţă pentru a putea

deveni membra al francmasoneriei este acceptarea existenţei unei divinităţi.

233

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

:ntru o răsturnare a Bisericii prin intermediul unei revolte

rbonari. Documentul a fost făcut public de succesorul lui

Pius al IX-lea. Se crede că Grigore a pus primul mâna pe

t, dar nu se ştie de ce nu 1-a publicat el însuşi. Un singur

până în 1860, carbonarii au dispărut din documentele

l Alta Vendita

ocument rămâne un mister. Papa Grigore a lăsat în mod

tiuni ca provenienţa acestuia să fie ascunsă cu grijă. El a

noştea personal pe câţiva dintre cei implicaţi în redactarea

iar secretul pe care a dorit să-1 păstreze a fost probabil o

i proteja pe anumiţi indivizi. Trebuie spus de asemenea

, care este cunoscut şi astăzi cu numele de Alta Vendita,

fals, inventat de însuşi papa Grigore sau de unul dintre

lali, iar această posibilitate nu poate fi deloc ignorată. Au

stăzi mulţi oameni inteligenţi în ierarhia papală. Cu toate

"n vedere evenimentele despre care am vorbit şi care s-au

;stul Europei încă din secolul al Xl-lea, şi convinşi fiind

)uri de oameni au atacat în mod constant, deşi clandestin,

bă, pentru noi Alta Vendita pare un document adevărat,

din acest document ni se pare cel mai incitant:

:ru final este cel al Iui Voltaire şi al Revoluţiei Fran- •ugerea definitivă a catolicismului şi chiar a ideii im...

ricine ar fi el, nu va veni niciodată la societăţile

e deci de datoria societăţilor secrete să facă primul yîiserică| cu scopul de a le cuceri pe amândouă

3,

la care jirmează să ne angajăm nu este una care

zi sau o lună; poate să dureze mai mulţi ani, sau

|:ol; dar în rândurile noastre soldaţii mor, iar lupta

nţionăm să-i câştigăm pe papi de partea noas-

a-i face cunoscători ai principiilor noastre, pro-

mumele „amândouă" se referă la cele două tipuri de creştinism,

iotestant, clar s-ar putea referi şi la Biserica Catolică şi la papă.

234

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

pagatori ai ideilor noastre. Acesta ar fi un vis ridicol; iar

dacă evenimentele se transformă într-un anumit fel, dacă

prelaţii sau cardinalii, de exemplu, din voinţă proprie sau

din întâmplare, vor ajunge să cunoască o parte a secretelor

noastre, nu este deloc un motiv pentru a ne dori ridicarea la

Scaunul Iui Petru. Această ridicare ne-ar ruina.

Numai voinţa i-ar conduce spre apostazie, iar cerinţele

puterii i-ar forţa să ne sacrifice pe noi. Ceea ce trebuie să

cerem, ceea ce trebuie să căutăm şi să aşteptăm, aşa cum

evreii îl aşteaptă pe Mesia, este un papă pe măsura nevoilor

noastre...

Alături de el vom porni cu mai multă siguranţă asaltul

împotriva Bisericii, decât cu ajutorul pamfletelor fraţilor noş-

tri din Franţa, sau chiar cu cel al aurului din Anglia. Vreţi

să cunoaşteţi motivul acţiunii noastre? Cu ajutorul acesteia,

în scopul de a distruge piatra pe care Dumnezeu şi-a clădit

Biserica, nu mai avem nevoie de oţetul lui Hannibal, sau de

praf de puşcă, sau chiar de braţele noastre. Avem influenţă

asupra succesorului lui Petru (papa) în cadrul complotului,

iar această influenţă este la fel de bună pentru această cru-

ciadă pe cât ar fi toţi Urbanii al 11-lea şi toţi Sfinţii Bernard

ai creştinătăţii.

Nu ne îndoim că vom atinge acest scop suprem al efor-

turilor noastre. Dar când? Şi în ce fel? Necunoscutul nu ne-

a fost încă revelat. Cu toate acestea, deoarece nimic nu ne

va abate de la planul pe care 1-am stabilit, ci dimpotrivă,

totul va converge spre acesta, ca şi cum chiar mâine succesul

va încununa activitatea pe care abia am schiţat-o, dorim,

prin aceste instrucţiuni, care le vor fi secrete celor abia ini-

ţiaţi, să le dăm oficialilor răspunzători de Vente (Vendita,

Vendite?) câteva sfaturi pe care ei trebuie să le insereze apoi

în mintea fraţilor, în forma unor instrucţiuni sau a unui

memorandum....

Acum, pentru a ne asigura de existenţa unui papă croit

după tiparele noastre, e nevoie să găsim mai întâi o formă

... pentru acest papă, o generaţie demnă de conducerea la

care visăm. Cei bătrâni sau de vârstă matură vor fi lăsaţi

de-o parte; să ne îndreptăm atenţia spre cei tineri sau, dacă

235

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

chiar spre copii... Veţi obţine, cu costuri minime, o

de buni catolici şi puri patrioţi.

el de reputaţie va uşura accesul Ia doctrinele noastre

clericilor tineri, la fel şi în inima mănăstirilor, în

ii, prin forţa împrejurărilor, aceşti tineri clerici îşi

leplinit toate funcţiile; ei vor forma consiliul suve- ror fi chemaţi să aleagă un pontif care va trebui să

Şi acest pontif, Ia fel ca toţi contemporanii săi, va

jilţ sau mai puţin îndoctrinat cu principiile italiene

piste pe care vom începe a le pune în circulaţie. E

0 mică sămânţă de muştar negru pe care o sădim

t; însă lumina justiţiei îi va da cea mai mare putere,

:i veţi vedea bogăţia recoltei pe care această micuţă

a fi produs-o.

•area pe care o deschidem pentru fraţii noştri sunt

ncole de trecut şi dificultăţi de diferite feluri, ce

>ăşite. Ei vor triumfa asupra lor prin experienţă

ne; însă scopul este atât de minunat încât merită

Ini toate pânzele în vânt pentru a-1 atinge. Dacă

revoluţionăm Italia, priviţi la portretul papei pe

realizat. Dacă doriţi să-i punem la conducere pe

tentru a ocupa tronul prostituatei Babilonului,

mini să mărşăluiască sub stindardul vostru, cu

clintită că înaintează sub steagul apostolic. In-

istră este de a face să dispară ultimele vestigii ale

1 opresorilor; lepădaţi-vă de ispite ca Simon (Sf.

irăsiţi-Ie în sacristii, în seminarii şi mănăstiri, mai

ecât în adâncurile mării: dar dacă nu vă grăbiţi, vă

că veţi obţine ceva şi mai miraculos. Pescarul de

(ţveni pescar de oameni; veţi aduce prieteni în jurul

apostolic. Veţi fi anunţat o revoluţie în tiara şi în

;ând înainte cu crucea şi cu stindardul, o revoluţie

nevoie doar de puţină încurajare pentru a aprinde

colţuri ale lumii4.

f\lta Vendita ne-au atras atenţia mai mulţi factori. In pri-

ly, The Roman Church and Revolution (Biserica Romei şi revolu- necunoscut.

236

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

mul rând e vorba de metoda prin care carbonarii - în condiţiile în care

documentul este original - au sugerat că Biserica Catolică ar putea fi, în

cele din urmă, înfrântă. Nu se aştepta un război sau o confruntare directă,

deoarece, prin aplicarea unei strategii inteligente, atacurile armate s-ar fi

dovedit inutile. Modalitatea de a învinge catolicismul roman era, conform

iniţiatorilor Altei Vendita, subminarea din interior a puterii Bisericii. Ti-

nerii devotaţi carbonarilor ar fi fost trimişi la seminarii, unde ar fi fost

educaţi şi făcuţi clerici. Ei şi-ar fi păstrat simpatia pentru carbonari şi ar

fi urcat treptat rangurile preoţiei, devenind episcopi, cardinali şi probabil,

într-o zi, chiar papi.

Documentul denumeşte Roma în mod explicit „prostituata din Babi-

lon". Este vorba de o aluzie la textul biblic, în special la Cartea Apocalipsei.

în capitolul 17, autorul este confruntat cu o femeie şezând pe o bestie de

culoare purpurie, cu şapte capete. Ei i se spune „prostituată" sau „târfă a

Babilonului", iar autorul nu ascunde asocierea acesteia cu Roma, care este

construită pe şapte coline. Femeia este îmbrăcată în purpuriu şi violet -

culorile purtate de împăraţii romani (şi mai târziu de cardinali şi de papi),

iar pe fruntea ei este scris: „Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a

urâciunilor pământului.". Ni se spune că această femeie se îmbătase cu

sângele sfinţilor şi al martirilor, iar scriitorul încheie capitolul cu sugestia

că „femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire pes-

te împăraţii pământului"5.

Autorul sugerează că acest oraş, în toată decăderea şi răutatea lui, va

trebui să fie înlăturat de la putere înainte ca adevărata împărăţie a lui

Dumnezeu să se manifeste pe pământ iar Noul Ierusalim să fie ridicat.

Un alt paragraf foarte relevant din Alta Vendita este cel de-al cincilea

din citatul de mai sus, în care autorul sugerează că forţa armată nu con-

stituie un mijloc eficient pentru a distruge Biserica Catolică: este nevoie

mai degrabă de influenţa asupra „succesorului lui Petru" (papa), care

este suficientă pentru a câştiga bătălia. Paragraful se încheie cu sugestia:

„această influenţă este la fel de bună, pentru această cruciadă, pe cât ar fi

toţi Urbanii al II-lea şi toţi Sfinţii Bernard ai creştinătăţii".

Este interesant că autorul Altei Vendita foloseşte aceste două nume

în mod special. Aşa cum am discutat în Capitolul 4 şi în Capitolul 6,

cei doi bărbaţi proveneau din familii aristocratice din Champagne şi

fiecare a jucat un rol important pentru povestea noastră de până acum.

Papa Urban al II-lea, pe numele său adevărat Odo de Lagery, este ponti-

5 Apocalipsa, 17:18.

237

\GENTII PUTERII LUI SOLOMON

|(<at prima cruciadă la sfârşitul secolului al Xl-lea (vezi

timp ce Sf. Bernard (Sf. Bernard de Clairvaux) şi-a adus o

importantă la re-direcţionarea puterii Bisericii Catolice şi

. i societăţii decât orice om care a trăit vreodată (vezi Capi-

|, niciunul dintre ei nu este considerat radical sau anticatolic

pşi. Ambii au fost veneraţi. Urban al II-lea este considerat

deci este pe jumătate sfânt, iar Bernard de Clairvaux

sfânt foarte iubit, ci este considerat şi un mare „doctor"

Bisericii.

moduri diferite de interpretare a paragrafului amintit din

de-o parte, autorul ar fi putut face referire la Urban al

ÎBernard deoarece ei sunt printre cei mai veneraţi slujitori

toate acestea, e foarte probabil, indiferent cine ar fi fost

kndita, că acesta cunoştea faptul că atât Urban al II-lea cât

j au fost membrii unei frăţii printre ale cărei obiective se

area Bisericii Catolice, sau chiar distrugerea acesteia.

le precedente am demonstrat că fiecare dintre aceşti doi

ribuit în felul său la diminuarea puterii Romei, Urban

Jarea importanţei Romei prin raportare la Ierusalim şi la

Ir Bernard prim promovarea ordinului cistercienilor, care

în mod direct cât şi indirect la transformări constante şi

societăţii - prin acapararea puterii de către mase, datorită

astriei şi comerţului.

şi francmasonii

jitrebăm de ce, la un moment în care carbonarii dispăruseră

al IX-lea şi Grigore al XVI-lea au fost atât de preocupaţi

ht precum Alta Vendita. Răspunsul nu este greu de găsit.

|lea fusese unul dintre cei mai radicali şi mai conservatori

sa, şi prin urmare nu era de aşteptat din partea lui să

Scuză pentru liberalism sau gândirea liberă. Pius al IX-lea a

m cu înclinaţii liberale, însă nu s-a menţinut la fel pe toată

Bui său pontificat.

cestuia, marile state papale care fuseseră conduse timp de

: către papă au căzut în cele din unnă în mâna forţelor care

lificarea Italiei, în mod paradoxal, chiar Pius poartă parţial

|ste lucruri. Pontificatul său începuse în 1846, iar hotărârea

238

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

lui fusese aceea de a îndrepta greşelile predecesorului său. El a luptat cu

îndârjire pentru drepturile omului şi pentru libertatea de expresie, iar mulţi

dintre liderii celorlalte state independente ale Italiei i-au urmat exemplul,

însă în loc să potolească starea de nelinişte, aceste transformări au dus la

nevoia şi mai puternic afirmată de independenţă politică şi de unificare a

Italiei. Acest ultim lucru s-a realizat în 1861, pe când Pius al IX-lea mai

era încă papă, iar rege al Italiei a devenit Victor Emmanuel, din casa de

Savoia - o Familie a Stelei de frunte din micul ducat aflat la graniţa dintre

Franţa şi Italia. Pius al IX-lea a trăit umilinţa de a deveni conducător laic

peste doar o mică parte a Romei — Vaticanul.

Fără îndoială că Pius al IX-lea a devenit amărât şi suspicios atunci când

s-a văzut victimă a propriilor idei şi acţiuni moderate. Nu este surprinzător

nici măcar momentul în care el a decis să publice documentul Alta Vendita,

respectiv anul 1860, atunci când unificarea Italiei era iminentă, iar pierderea

statelor papale părea inevitabilă, în vremea aceea Pius devenise suspicios

în privinţa oricăror societăţi secrete, şi a francmasonilor în particular, pe

care îi bănuia că ar fi contribuit la probleme sale şi la cele ale Bisericii.

Probabil el nu a avut nicio dovadă în legătură cu intenţiile francmasonilor

privitoare la unificarea Italiei, însă se afla în posesia documentului care îi

parvenise de la Grigore al XVI-lea. Chiar dacă nu era o afirmare directă

a hotărârii francmasonilor de a distruge Biserica Catolică, având legătură

cu quasi-francmasonii carbonari, nu era departe de aşa ceva.

Acesta este aproape cu siguranţă motivul pentru care Alta Vendita a

apărut exact la momentul respectiv, făcând senzaţie în rândul catolicilor.

Dacă era original, şi e original din punctul nostru de vedere, acesta scotea

la iveală un complot, dacă nu organizat de francmasoni, cu siguranţă pus

la cale de o asociaţie foarte apropiată acestora, organizaţie ce urmărea

pătrunderea în rândurile Bisericii Catolice cu scopul de a o distruge, atât

pe ea, cât şi „însăşi ideea de creştinism".

Unele grupuri afirmă astăzi că francmasoneria este o forţă periculoasă

şi distructivă, opusă creştinismului. Nu vedem niciun argument în sprijinul

acestei idei, dar se pare că alte organizaţii, pseudo-masonice probabil, ar

putea avea intenţia de a submina Biserica - şi poate chiar creştinismul în

sine. Publicarea^Iţei Vendita şi reacţia pe care documentul a cauzat-o în

rândurile Bisericii Romano-Catolice este dovada existenţei unui război

tăcut ce se purta împotriva Bisericii încă din secolul al Xl-lea.

Există astăzi multe grupări din lume care clamează Alta Vendita ca

dovadă clară a implicării francmasonilor într-un intenţionat şi vechi com-

239

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

a scop schimbarea întregii lumi şi instaurarea „noii ordini

ţă o mulţime de site-uri pe internet ce au ca scop atragerea

lui asupra „conspiraţiilor" masonice.

dresele de internet amintite pot fi considerate raţionale.

sunt vecine cu isteria paranoică, fiind adesea extrem de

kodată anti-masonice. Printre numeroasele afirmaţii ne-

| şi presupunerea că la baza francmasoneriei s-ar afla un

şi întunecat, denumit llluminati. Aceştia sunt descrişi

împotriva masonilor în termeni ce îi fac să apară drept

nagiei negre" sau ai „satanismului", şi nu există vreo

ăsturnare istorică din ultimele secole care să nu fie pusă în

cmasonii de către teoreticienii conspiraţiilor.

||am trece cu vederea pretenţiile exagerate ale site-urilor

aspiraţie în legătură cu natura sinistră şi cu rolul grupului

rită analizată legătura dintre ei şi francmasoni.

Din

ie vedere, chiar existenţa Iluminaţilor ar putea să sprijine

|cute de noi în privinţa Familiilor Stelei.

general acceptat faptul că grupul Iluminaţilor a fost

de către Adam Weishaupt, profesor de drept canonic la

fin Ingolstadt, din regiunea germană Bavaria. Nu există

au confuzie în această privinţă, deoarece Weishaupt şi-a

Jtecific organizaţia „Ordinul Iluminaţilor". Totuşi, înainte de

lai atent asupra lui Wieshaupt sau a obiectivelor, intenţiilor

Jistuia, trebuie să înţelegem că termenul llluminati nu a fost

deoarece exista de mai multe secole.

kmnă de fapt „cei luminaţi", numele având sensuri co-

|nul „gnostic", referitor la cei care posedă gnosis, adică

i cunoaştere. Deşi e posibil să fi existat grupuri cu adevărat

i mai fi folosit această denumire. Prima atestare a acesteia

ia anului 1200 şi se referă la cei care au urmat ideile

acez pe nume Amalric de Bena (Amaury de Bene). Născut

lopiere de Chartres, Amalric a predat la Universitatea din

240

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

Paris şi, probabil datorită ideilor sale neobişnuite, a atras imediat un

număr semnificativ de admiratori. După moartea lui, aceştia au devenit

cunoscuţi cu denumirea de „amalricieni", însă ei se auto-denumeau

adesea „Iluminaţii". Este interesant de notat că, deşi Biserica 1-a forţat

pe Amalric să-şi renege punctele de vedere, după moartea sa admiratorii

au continuat să-i propage doctrinele. Baza lor de operare a fost - şi acest

lucru poate fi surprinzător - Champagne.

Amalric considera că filozofia şi religia erau în esenţă acelaşi lucru.

La vremea aceea, o astfel de părere nu reprezenta ceva nou, iar gândirea

lui Amalric era în mare parte influenţată de cea a unui teolog şi filosof

irlandez, Scoruş Eriugena (815-877). Prin scrierile sale, acesta i-a transmis

lui Amalric nişte idei neoplatoniciene privitoare la creştinismul ortodox.

Neoplatonicienii proveneau din Alexandria secolului al III-lea, unde

urmaseră învăţăturile filosofului antic Platon. Cu toate acestea, ideile lor

au fost influenţate de iudaism şi de misticismul creştin. Neoplatonicienii

sugerează că există o sursă din care derivă întreaga existenţă, şi că sufletul

individual al fiecărei persoane poate fi unit, în mod mistic, cu această

sursă primară.

în centrul învăţăturilor lui Amalric se află credinţa că Dumnezeu este

totul şi că fiinţele care îl iubesc pe Dumnezeu nu pot comite vreun păcat.

Acest punct de vedere era periculos din punctul de vedere al autorităţilor

bisericeşti, care doreau să menţină controlul deplin asupra a ceea ce era

considerat a fi sau nu păcat. Astfel de idei ar fi dat naştere unei gândiri

independente, şi trebuiau să fie smulse din rădăcină, în anul 1204, Uni-

versitatea din Paris a condamnat învăţăturile lui Amalric, declarându-le

eretice, iar Roma a susţinut acest punct de vedere. Amalric a fost forţat

să-şi retragă ideile şi a avut noroc că a scăpat cu viaţă.

După moartea lui Amalric, prin anii 1205 sau 1207, simpatizanţii săi

i-au dus ideile mai departe. Ei au declarat că Dumnezeu se revelase, şi se

va revela din nou, în ipostaza Treimii. A existat, afirmau amalricienii, o

eră a Tatălui şi una a Fiului. Urma să sosească era Duhului Sfânt, care a

început cu manifestarea lui Dumnezeu în persoana lui Amalric. Unii dintre

amalricieni au interpretat cuvintele maestrului lor prea literal, ajungând să

afirme că puteau deveni orice ar fi dorit, în 1209, unii dintre ai au fost arşi

pe rug alături de corpul exhumat al lui Amalric. Amalric a fost condamnat

în mod formal de către Conciliul Lateran, în 1215.

Cu toate acestea, Amalric se numără printre primii gânditori occidentali

care au fost puternic influenţaţi de filozofia neoplatoniciană greacă du-

241

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

J

^ică. Prin felul său de a gândi, el a creat un precedent

[uţin din punctul de vedere al dezvoltării gândirii politice i

i dificil de făcut deosebire între ideile neoplatoniciene ale

tudinea misticilor creştini aproximativ contemporani, cum

•nard de Clairvaux. Sf. Bernard 1-a descris pe Dumnezeu

>cazie ca fiind „înălţimea şi lărgimea, adâncimea şi lăţi-

lui mistice privitoare la creştinism sugerau că ştiinţa

L fi studiată doar în scopul contribuţiei acesteia la viaţa

|enţa esenţială dintre Bernard şi Amalric este aceea că

cel puţin să nu se îndepărteze de ideile oficiale, dat

deile şi convingerile lui personale nu au fost mult opuse

lericii. El s-a inspirat mereu din surse biblice, chiar dacă

(sori confuze, obscure şi aparent necreştine, cum e cazul

>r. într-o oarecare măsură, Bernard a ocupat şi o poziţie

foarte puternică. El nu s-a temut de papii care se succedau,

se pe câţiva dintre ei să ajungă la putere.

;pudiat sau chiar a încercat să-i distrugă pe toţi cei care

fi întrutotul neoplatonicieni. Acest concept părea mult

itru o organizaţie ce nu permitea alegerea personală şi

ităţile civile au fost de acord, deoarece toţi conducătorii

ievală erau despotici, astfel că nu se putea auzi de nicio

ie liberă sau democraţie.

tinismul a fost oarecum influenţat de gândirea neoplato-

a avut o însemnătate marcantă pentru un număr important

nai ales în gândirea sufistă, care este o formă mistică a

j lucru nu i-a fost necunoscut lui Adam Weishaupt, deoa-

': Iluminaţi a fost fondat pe principii sufiste — într-o astfel

i fost acuzat, chiar în timpul vieţii sale, că s-ar fi convertit

i amalricienilor au continuat să existe, mai întâi în mod

i secret, în diferite părţi, dar mai ales în Champagne, până

/-lea. Ideile lor au influenţat multe alte comunităţi, cum

|rzilor din Koln. Amalric 1-a impresionat şi pe un bărbat

Iste cunoscut şi astăzi în cercurile religioase. Născut cu

tines Eckhart von Hochheim, acest călugăr dominican,

nele de Meister Eckhart, a pus şi el în circulaţie idei

242

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

Adam Weishaupt

După ce amalricienii şi alte grupări asociate lor au fost pierdute din ve-

dere, termenul „Illuminati" a dispărut din uz în secolul al XlV-lea, şi nu

a mai fost folosit până în secolul al XVIII-lea. Nu se ştie cu claritate în

ce măsură a fost influenţat Adam Weishaupt de Fraţii Spiritului Liber şi

de alte grupări înrudite cu aceştia, însă e sigur că moştenirea lor îi era

cunoscută, la fel ca şi alte tendinţe similare din cadrul islamismului.

Adam Weishaupt s-a născut la 6 februarie 1748, într-o familie de evrei

convertiţi la creştinism, şi a primit educaţie în şcolile iezuiţilor, pe toată

perioada copilăriei sale. Deoarece s-a dovedit un tânăr promiţător, mai

ales în ştiinţa lingvisticii, autorităţile bisericeşti locale 1-au hărăzit preoţiei

şi în special misionarismului. Adam nu a fost însă de acord şi s-a folosit

de educaţia pe care o primise într-un mod foarte diferit. Datorită bunelor

legături ale familiei sale şi propriului său talent, a reuşit să ocupe postul

de profesor de drept canonic la Universitatea din Ingolstadt. Acest lucru

i-a înfuriat pe liderii Bisericii locale, dat fiind faptul că era pentru prima

dată când un astfel de post era oferit unui laic.

Weishaupt era foarte interesat de istorie, însă a studiat şi filozofia.

Mintea lui era foarte vie şi a demonstrat o fascinaţie specială pentru

Egiptul antic, despre care se cunoşteau puţine lucruri, efectiv, la vremea

respectivă.

în 1771, pe când avea doar 23 de ani, Weishaupt a decis să pună bazele

unei societăţi secrete. Scopul acesteia era transformarea rasei umane şi

abolirea tuturor puterilor laice şi bisericeşti, în organizarea a ceea ce a fost

denumit curând „Illuminati", Weishaupt s-a bazat pe mai multe surse, şi a

avut nevoie de cinci ani pentru a-şi fonnula pe larg strategia.

în societatea „Iluminaţilor" urmau să existe trei categorii distincte de

membri. Cei mai puţin importanţi erau reprezentaţi de „novici" şi cei „mai

puţin iluminaţi". A doua categorie purta numele de „cavalerii scoţieni",

iar cei de primă categorie erau formaţi din două grade de preoţi, respectiv

„preoţi şi regenţi" şi „magi şi regi". Toate aceste idei, mai ales denumirea

de „cavaleri scoţieni", indică influenţa francmasoneriei asupra ideilor lui

Weishaupt.

Este surprinzător că Iluminaţii au reuşit totuşi să câştige adepţi, de-

oarece erau aproape fanatici în privinţa secretelor pe care jurau să le

păstreze. Niciun membru nu îşi cunoştea adevăraţii superiori. Recruţilor

nu li se spunea nimic specific în legătură cu momentul apariţiei societăţii

243

}ENŢII PUTERII LUI SOLOMON

cine se afla în spatele acesteia. Aspiranţii erau făcuţi

i ginea Iluminaţilor ere străveche şi că membrii acestei

landurile înaltei societăţi şi ale Bisericii. Orice persoană

pvină parte a acestei organizaţii era obligată să păstreze

au încredinţate, şi tuturor li se cerea supunerea absolută.

ute cinci dintre obiectivele Iluminaţilor, după cum ur-

lonarhiilor.

ituror formelor de proprietate privată şi a moştenirilor.

triotismului şi naţionalismului.

ieţii de familie şi a căsătoriei, alături de promisiunea că

educaţi în mod identic, în cadrul comunităţii.

|turor formelor de religie organizată.

: au fost formulate cu mult înainte de Karl Marx. Istoria a

|le acestora de reuşită erau mari, privite pe termen lung.

are să fi împărtăşit convingerea că aproape orice acţiune

sprijinul idealurilor Iluminaţilor era justificată, şi, de

unoştea legitimitatea niciunui tip de guvern, nu s-a simţit

eo lege. El pare să fi fost un adept al maximei promovate

.mişti: „scopul scuză mijloacele". Cu toate acestea, se

|ipt nu a fost un om crud sau nepăsător din fire. Cândva

cat e doar-ceea ce răneşte", iar din acest punct de vedere

de discipolii lui Amalric, care au ajuns la concluzia că

u exista, ci era doar o descriere a unor acţiuni greşite,

fost de asemenea un discipol fervent al gânditorului

fran-

s Rousseau şi, la fel ca acesta, visa la o lume eliberată

Bisericii şi ale statului, în care oamenii ar fi trăit într-o

ne cu natura. Există şi numeroase asemănări între

shaupt şi cea a amalricienilor. în perioada educaţiei sale,

|ns să urască catolicismul şi în special pe iezuiţi - deşi

de organizare şi a utilizat unele dintre principiile de or-

^tora în cadrul societăţii Iluminaţilor,

ia, membrii cei mai de jos ai Iluminaţilor, novicii, se

0 doză de îndoctrinare. Ei erau iniţiaţi în filozofia ilu-

1 adevărata identitate a profesorilor lor le rămânea

aarece orice membru al organizaţiei folosea un pseu-

ai Adam Weishaupt era „Spartacus", numele liderului

• împotriva romanilor din anul 73 î.C. Atât novicii, cât şi

244

I

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

profesorii încercau mereu să atragă noi membri, iar organizaţia a dobândit

rapid un statut internaţional. Novicilor le rămânea necunoscut scopul final

al Iluminaţilor, până în momentul în care reuşeau să ajungă la cel mai înalt

nivel al organizaţiei. La atingerea acestui nivel, li se făceau cunoscute

cuvintele lui „Spartacus":

Prinţii şi naţiunile trebuie să dispară de pe faţa pământului!

Da, va veni vremea când oamenii nu vor accepta o altă lege

în afara marii cărţi a naturii; această revelaţie trebuie să fie

rezultatul activităţii societăţilor secrete şi acesta este unul din-

tre marile noastre mistere.

în mod destul de surprinzător, Iluminaţii au avut o vreme succes,

şi au avut reprezentanţi în cele mai multe dintre ţările vest-europene.

încă de la început, una dintre intenţiile lor a fost aceea de a se infiltra în

lojile masonice, considerate o foarte bogată sursă de noi recruţi. Un alt

conspirator, alături de Weishaupt, a fost un aristocrat gennan, baronul

Knigge, în seama căruia a rămas supravegherea apropierilor de lojile

masonice. Pe toată perioada activităţii lor, Iluminaţii au încercat să con-

vingă autorităţile că aveau în intenţie doar săvârşirea faptelor bune,

urmând exemplul lui Isus Cristos.

Din păcate pentru ei, „voinţa lui Dumnezeu", ca să spunem aşa, a

schimbat cursul evenimentelor, în 1784, în Bavaria, un membru al

societăţii Iluminaţilor a fost lovit de fulger, iar atunci când poliţia a

examinat cadavrul au fost găsite asupra sa scrisori semnate de Weishaupt,

cusute în căptuşeala hainei. Câţiva membri ai societăţii au fost cuprinşi

de panică, iar patru dintre ei, conduşi de un om cu rol important în cadrul

formaţiunii Iluminaţilor, pe nume Utschneider, s-au predat autorităţilor,

dezvăluind adevăratele scopuri şi intenţii ale organizaţiei.

Weishaupt a trebuit să se ascundă pentru a-şi salva viaţa, găsind refu-

giu în oraşul Gotha din Saxonia. Acolo situaţia lui s-a complicat. Şi înainte

avusese probleme în privinţa disciplinării partenerilor săi egocentrici, iar

moravurile uşoare şi comportamentul incorect al acestora îl aduseseră în

pragul disperării. Cazul lui a devenit şi mai complicat odată cu scandalul

legat de relaţia avută cu propria lui cumnată, în urma căreia aceasta a

rămas însărcinată iar Weishaupt a încercat să aranjeze un avort ilegal.

Adam Weishaupt a murit la Gotha, în 1830, şi în ciuda zvonurilor care

au circulat din vremea aceea şi până în prezent, conform cărora Iluminaţii

245

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

joace un rol important în instaurarea a ceea ce grupurile

[apta numesc astăzi „Noua Ordine Mondială", nu există

|ovadă clară în această privinţă.

i că Iluminaţii nu au jucat niciun rol în transformarea Euro-

tVIII-XIX este nefondată, şi ar duce la o înţelegere greşită

fete în urmă de Weishaupt şi de adepţii săi,

|lui Weishaupt nu au fost aplicate niciodată aşa cum a

". se poate pune la îndoială rolul jucat de organizaţia în-

L evenimentele ce s-au desfăşurat în Europa la vremea

exemplu răspândirea ideilor care au condus la Revoluţia

- poate nega nici faptul că Iluminaţii sunt o organizaţie

pla introducere a cuvântului „Illuminati" pe orice motor

kternet vă va pune la dispoziţie 6.490.000 de pagini pe

"nul 2007). Cele mai multe dintre acestea sunt asociate

ne de dreapta din America, care pretind că Iluminaţii nu

tu Weishaupt şi că organizaţia mai există şi astăzi -'fiind

o ramură secretă şi ciudată a francmasoneriei.

| mai probabil este că Ordinul Iluminaţilor, aşa cum a fost

shaupt, nu a supravieţuit morţii fondatorului său. Ordinul

T un răspuns intelectual la evenimentele ce aveau loc la

: a fost creat, însă tocmai mecanismul prin care urma să

11-a făcut inoperabil încă de la început. Desigur că este

l oameni să afirme că Iluminaţii îşi continuă existenţa ca

t ca scop distrugerea societăţii - însă dacă acest lucru' ar fi

na că cercetările noastre atente nu au reuşit să descopere

bilă în acest sens.

jîxistenţei .Ordinului Iluminaţilor ca entitate istorică

punctul nostru de vedere de dovezile pe care le-am

u realitatea şi influenţa Familiilor Stelei. Iluminaţii au

|ietate incorect concepută, cu o existenţă scurtă, şi care,

jţii precise, nu a găsit o modalitate viabilă de a le pune

nul lui Weishaupt pare o organizaţie anarhică, faţă de

elei nu ar fi avut nici cel mai mic interes. E posibil ca

jii să fi urmărit scopul de a asigura libertatea personală a

"mjloacele de atingere a acestuia au fost radical diferite

t în parte. Nu putem şti dacă membrii Familiilor Stelei

fetre membrii grupului Iluminaţilor, însă noi considerăm

astfel de posibilitate.

246

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

Eliphas Levi

Nu există dovezi nici în privinţa implicării lui Adam Weishaupt sau a

Iluminaţilor în practicarea „artelor negre". Şi masonii sunt frecvent acu-

zaţi de legături cu satanismul, luminaţii fiind mereu citaţi drept dovadă a

existenţei satanismului în ritualurile Frăţiei. Acest lucru se datorează în

mare parte unui individ pe nume Eliphas Levi.

Născut la Paris în 1810, Levi — al cărui nume real era Alphonse Louis

Constant - avea origini umile, însă şi-a dovedit inteligenţa şi isteţimea

de la o vârstă fragedă. Datorită acestor calităţi, Constant a fost admis la

Seminarul din Paris, cu intenţia de a primi o educaţie formală, pentru a

deveni preot romano-catolic. Din nefericire pentru toţi cei aflaţi în cauză,

a fost vorba de Seminarul St. Sulpice.

/ Dintre toate seminariile din Franţa secolului al XlX-lea, St. Sulpice

avea reputaţia cea mai ciudată, în perioada în care Constant a studiat acolo,

acesta devenise o pepinieră a gândirii alternative, un loc în care studiile

ezoterice şi oculte se combinau cu credinţa catolică oficială. Câteva dintre

persoanele cele mai faimoase pentru tradiţia ezoterică din Franţa erau în

mod direct asociate cu seminarul St. Suplice, iar nume precum cel al

faimoasei cântăreţe de operă Emma Clave şi al compozitorului Charles

Debussy au făcut ca discutarea metodelor neortodoxe de predare puse în

practică la St. Sulpice să devină un subiect de discuţie la modă în saloanele

din Paris, unde ocultismul reprezenta un element de interes.

Bun cunoscător al curentelor subterane ale seminarului St. Sulpice,

Constant s-a implicat imediat în gândirea şi practicile oculte. De fapt nu a

fost un preot prea bun. în 1846, imediat după ce a fost hirotonisit, a întâlnit-

o pe Neomie Cadot, pe atunci în vârstă de 17 ani, cu care s-a căsătorit.

Mariajul lor a fost curând anulat, iar Constant, demis din rândurile Bisericii,

a început să-şi câştige existenţa cu succes de pe urma jurnalismului.

însă educaţia sa ezoterică 1-a făcut să se îndrepte curând spre zone

publicistice mai puţin ortodoxe. Cu pseudonimul Eliphas Levi, Constant

a publicat în 1861 Dogma şi ritualurile magiei înalte. Această publicaţie a

fost urmată imediat de o Istorie a magiei, Magia transcendentală şi Cheia

marilor mistere. Levi a contribuit în mod indirect la mânjirea numelui

francmasoneriei, deşi nu a făcut niciodată în mod explicit vreo legătură

între aceasta şi satanism. Practic, el a adus doar explicaţii în privinţa sim-

bolurilor asociate stelei cu cinci colţuri, care a fost, din vremuri de demult,

un simbol important pentru masoni.

247

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

pa că, atunci când această stea apărea în formă inversată,

luperior în jos, ea reprezenta un simbol satanist puternic.

ptării sale, această reprezentare putea fi asociată desenului

al utilizat adesea pentru reprezentarea diavolului, iar

ima-

[ această asociere au devenit imediat comune.

i faptul că steaua cu cinci colţuri a fost adesea

utilizată

, deoarece societatea era însetată de „revelaţii" de tipul

: de Levi. Nu a durat mult până când agenţiile ce militau

Iilor, mai ales cele asociate Bisericii Catolice, au subliniat

l cu cinci colţuri pentru francmasonerie, de unde s-a ajuns

aţă că masonii ar fi satanişti.

it agravată de un om pe nume Albert Pike care, în mod

i istorie ca un francmason de frunte al Americii.

Ihusetts în 1809, Pike fost contemporan cu Eliphas Levi.

Tike a urmat puţine şcoli, dar s-a dovedit cel puţin la fel

: imaginativ. A reuşit să înveţe sanscrita, ebraica, greaca,

devenind un călător pasionat, iar în cele din urmă s-a

as, unde a început cariera care 1-a făcut celebru, cea de

hembru unei loji masonice, iar în anul 18596 a fost ales

Suveran al Ritului Scoţian, post pe care 1-a ocupat până

venită după treizeci şi doi de ani. In această perioadă a

considerabile şi ireparabile francmasoneriei.

lat în stabilirea multor ritualuri ale Ordinului - în ciuda

ea nici cea mai vagă idee despre ceea ce însemna cu

Soneria. Pentru el era un fel de joc intelectual, pe care

şi utiliza după cum dorea, însă ideea ce stă la baza

Ira că nicio persoană nu are îndreptăţirea de a schimba

ualurile, iar dacă toţi ar fi adoptat perspectiva lui Pike,

it la fel de variată şi de confuză ca numeroasele forme

; după ce a devenit mason, la începutul Războiului Civil din uimit comandant general de brigadă în Teritoriile Indiene, un- mente confederate de cavalerie indiană. Adesea putea fi văzut le indienilor. Pike este singurul ofiţer militar confederat sudist idicat o statuie în Washington DC.

248

ţ

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

de creştinism. Pike a hrănit în mod nechibzuit şi imaginaţia opozanţilor

masonilor, în 1871 a publicat o carte intitulată Morala şi dogmele Ritu-

lui Scoţian Antic şi Acceptat al francmasoneriei. Cei care consideră

francmasoneria o societate secretă malefică afirmă că Pike a admis că

francmasoneria ar fi o „religie", a cărei ideologie este cea a lui „Lucifer".

Aceştia se folosesc de următoarele pasaje din lucrarea lui Pike:

„Fiecare lojă masonică este un templu al religiei; iar învă-

ţăturile acesteia sunt instrucţiuni de natură religioasă"

„Adevăratul nume al lui Satan, aşa cum afirmă cabaliştii,

ar fi cel al lui Yahve, citit în ordine inversă; deoarece Satan nu

este un zeu al întunericului... Lucifer, purtătorul luminii! Ce

nume ciudat pentru Spiritul întunericului! Lucifer, Steaua Di-

mineţii! El este cel care aduce lumina, care orbeşte cu splen-

doarea lui sufletele slabe, căzute în robia simţurilor sau pe

cele egoiste? Să nu vă îndoiţi!"

Pike credea că există două mari puteri ale universului. El a refuzat să

le numească Dumnezeu şi Diavolul, preferând numele „Lucifer" şi

„Adonai". Amândouă aceste nume se referă la planeta Venus. Lucifer

(aducătorul luminii) este vechiul nume dat planetei Venus, atunci când se

arată ca stea a dimineţii, iar Adonai este manifestarea planetei Venus ca

astru de seară. Pike a considerat că Lucifer şi Adonai ar reprezenta forţe

opuse, dar la fel de puternice - niciuna nefiind rea sau bună.

Cu toate acestea, numele Lucifer devenise deja (în mod incorect)

asociat Diavolului, aşa încât creştinii au tras imediat propriile lor concluzii.

Ei i-au considerat practicanţi ai satanismului, datorită legăturii cu Lucifer,

atât pe Pike, cât şi pe francmasoni, care trebuiau contrazişi prin tot ce era

bun în cadrul creştinismului. Responsabilitatea pentru un astfel de punct

de vedere, care continuă să fie susţinut cu multă fermitate în unele cercuri

chiar şi în ziua de astăzi, atât de mult încât niciun argument raţional nu îl

poate anula, îi revine în mod hotărât lui Albert Pike.

„Revelaţiile" lui Pike privitoare la Lucifer şi Adonai - care în niciun caz

nu sunt rezultatul vreunei practici masonice pe care noi o cunoaştem - au

venit în sprijinul ideilor promovate de Biserica Catolică, care era oricum

ferm împotriva francmasoneriei şi ideilor aflate la baza acesteia. Pike nu a

făcut nicio favoare masonilor prin afirmaţiile sale vădit anticatolice, care

au fost atribuite imediat de către catolici francmasonilor în general.

249

}ENŢII PUTERII LUI SOLOMON

nale ale lui Pike, alături de cele emise de Eliphas

fie folosite drept „argumente" în privinţa faptului că

nu doar împotriva creştinismului, ci au ca scop distru-

linţelor „adevărate" şi înlocuirea acestora cu „noua

de inspiraţie satanistă. Francmasonii care resping în

e idei sunt într-o situaţie fără ieşire - protestele lor

ie respinse drept o încercare de a ascunde „adevărul".

lului demonic" a pătruns atât de puternic în conştiinţa

-ăţia continuă să fie privită cu suspiciune - şi nu doar de

paranoice, de extremă dreaptă, mai ales cele din Statele

ază despre masoni şi despre „noua ordine mondială".

din multe ţări occidentale se străduiesc nu doar să se

sonerie, dar au şi votat legi împotriva deţinerii de către

iţii importante în stat.

staza de grup care se susţine singur, francmasoneria a

în mod eficient, deoarece simpla bănuială că o persoană

nţată în vreun fel de apartenenţa la această organizaţie

tarea şi împiedicarea promovării acesteia. O astfel de

Marea Britanic în privinţa politicienilor, funcţionarilor,

re, ofiţerilor de poliţie şi membrilor justiţiei, între timp,

iglicane sau ai formaţiunilor creştine nonconfonniste,

partenenţa la francmasonerie a fost cândva o normă,

Frăţia pe propriul risc.

i lungii noastre perioade de cercetare, acuzaţiile aduse

cmasoneriei par a fi asemenea zăvorârii uşii grajdului

git. In ultimul capitol vom încerca să demonstrăm că

au atins deja principalele scopuri şi că francmasoneria

iţă temporară din arsenalul acestora, în plus, influenţa

; agenţii puterii lui Solomon nu trebuie să fie asociată

ecum cea a francmasoneriei, care, oricât de temerare

e doar o umbră a ceea ce a reprezentat până şi în epoca

250

CAPITOLUL 13

Sfârşitul începutului

în capitolele anterioare am susţinut ideea că instituţii ca cele ale tironen-

sienilor, ale cistercienilor, cavalerilor templieri sau ale comercianţilor

din Champagne, alături de mult mai modernii francmasoni, nu trebuie

analizate în mod izolat. Aşa cum asemănările dintre evangheliile Noului

Testament după Matei, Marcu şi Luca au dus la concluzia că fiecare dintre

acestea s-ar baza pe o sursă „pierdută" - o colecţie de afirmaţii şi fapte

ale lui Isus pe care cercetătorii o numesc „Q" (de la cuvântul german

Quelle, care înseamnă „sursă") - putem vedea că în spatele cistercienilor,

templierilor şi al celorlalţi amintiţi mai sus se află un agent puternic, aflat

în legătură cu fiecare dintre aceste grupări, dar care totuşi a rămas în afara

lor.

Regele Solomon şi-a însărcinat marii preoţi cu misiunea pe termen lung

de a crea o lume în care Yahve să poată domni aşa cum se cuvine. Pentru

Solomon şi contemporanii săi, interacţiunea dintre lumea oamenilor şi

cea a divinităţii era percepută la un nivel mult mai complex decât cel per-

ceput de orice religie de astăzi.

Singura religie modernămajoră care amenţinutun nivel de complexitate

comparabil cu scopul lui Solomon este şi cea ale cărei rădăcini sunt cele

mai vechi: hinduismul. Originile acesteia se pierd în negura timpului,

însă s-a păstrat credinţa într-un mare spirit cosmic unic (Brahma), care

este venerat prin intermediul unor diverse manifestări, de exemplu Vişnu,

Siva sau Şakti. în oricare dintre formele sale, hinduismul rămâne o religie

monoteistă, legată de mai multe divinităţi, un crez tolerant care acceptă

drept valid orice drum către marea putere cosmică.

251

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

at text al hinduismului este Rig Veda, care este totodată şi

colecţie de idei ale omenirii, cu excepţia probabil a poveştii

u Ghilgameş. Ea cuprinde următoarele cuvinte: „Adevărul

ir; brahmanii îl numesc în mai multe feluri"1.

;răm că regele Solomon a avut o percepţie similară. Yahve

poporului său, centrul atenţiei acestuia, însă dincolo de

narea forţă cosmică a cărei manifestare terestră era divina

altor popoare trebuiau respectaţi, însă toţi erau inferiori

i, aflată dincolo de cer şi de pământ.

Familiilor Stelei

lă faptul că în programul Familiilor Stelei nu a figurat

ducerea „religiei de stat a evreilor" pe teritoriul întregii

i/a lor asupra divinităţii era mult mai complexă decât cea a

islamismului sau iudaismului rabinic (un mod de gândire

:e diferit de cel adoptat de Familiile Stelei). Ele acceptau

iţe aceste opţiuni teologice, dar le considerau secundare

rcm. Ceea ce conta era formarea unei lumi în care oamenii

e Dumnezeu, indiferent de forma pe care au ales-o, şi să

r-o manieră ce ar fi rezonat cu spiritul „stelei" Shekinah.

ipresupus existenţa unei societăţi bine ordonate şi prospere,

kcie, depravare sau rea-voinţă de orice fel.

tarea unui atare obiectiv era nevoie în primul rând de

structuri politice potrivite.

ilei nu au avut altă opţiune decât să folosească creştinismul

ecanism, deoarece după prăbuşirea Imperiului Roman

nu

> altă reţea a puterii care să acopere aproape toată Europa

:est plan nu a fost atât de cinic pe cât pare, deoarece

n privinţa faptului că mulţi membri ai Familiilor Stelei

ii în adevăratul sens al cuvântului. Bărbaţi ca Sfântul

îux nu au putut să fie o minciună vie. Acesta, asemenea

i de frunte din rândurile Familiilor Stelei, trebuie să fi

ină ca pe un excelent mijloc de a cuprinde relaţia dintre

r. Doar că el a priceput mai mult decât a fost divulgat

:les importanţa lui loan Botezătorul pentru adevăratul

dinainte de Apostolul Pavel, şi semnificaţia „stelei"

46

252

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

Shekinah şi a aspectelor feminine ale divinităţii - reuşind să ghideze

Biserica Catolică spre un viitor mai sofisticat, bazat pe aceste concepte,

fără ca cineva să poată înţelege ce făcea de fapt.

Astăzi, Biserica Romano-Catolică a devenit o religie matură, cu o

complexitate care îi justifică statutul de forţă mondială în probleme legate

de spiritualitate. Acest lucru se datorează, nu în mică măsură, eforturilor

lui Bernard şi ale Familiilor Stelei.

Credem că odată cu trecerea timpului Familiile Stelei şi-au remodelat

în mai multe rânduri perspectiva, iar oameni de alte religii, chiar agnostici,

au făcut parte din rândurile lor. Mulţi au rămas probabil adepţi ai lui loan

Botezătorul, însă, indiferent de credinţa lor, Biserica a fost mereu baza

lor de operare.

Conceptul unilateral de creştinism, care a fost introdus de împăratul

roman Constantin I la Niceea (vezi Capitolul 3), a asigurat o singură cale

de acces spre Dumnezeu pentru întreaga Europă. Cu timpul, Familiile

Stelei au înţeles că adevărata forţă a duşmanului lor era arma lor cea

mai puternică - ei puteau pătrunde în structura labirintică a Bisericii Ro-

mano-Catolice, extinsă pe tot teritoriul Europei, şi îşi puteau introduce

treptat ideile şi planurile purtând stindardul lui Cristos.

Cu toate acestea, apariţia ulterioară a protestantismului (vezi Capitolul

9), urmată de proliferarea unor secte creştine necatolice, a dus la faptul

că nu mai exista o singură cale prin care agenţii puterii lui Solomon îşi

puteau atinge obiectivele.

Aceştia au înţeles că drumul înainte era legat de noile organizaţii laice.

Terenul pe care operau reţelele laice ale Europei începuse să fie bătătorit

odată cu dezvoltarea comerţului internaţional, iniţiat de producătorii de

lână cistercieni, şi cu fondarea unui sistem bancar de către templieri. Foarte

important este şi faptul că dominarea gândirii oamenilor de către Biserică

a scăzut în intensitate, mulţumită eforturilor unor gânditori moderaţi ca

Bernard de Clairvaux. Evoluţia de-a lungul secolelor şi al mileniilor a

modului în care agenţii puterii lui Solomon şi-au interpretat misiunea nu

poate fi pusă la îndoială, deoarece gânditorii de mai târziu au reevaluat

definiţia lui Solomon privitoare la „noua ordine mondială" (am dori să

subliniem faptul că utilizăm această expresie în sensul unei lumi bazate pe

valorile Familiilor Stelei, nu în legătură cu formula utilizată de grupările

extremiste la care s-a făcut referire în Capitolul 12). Valorile lor au rămas

aceleaşi, însă modalităţile de a le pune în aplicare s-au transformat în

funcţie de evenimente care, de multe ori, nu puteau fi controlate.

253

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

aţiune laică ce a devenit mijlocul de realizare a misiunii

pi a fost francmasoneria. Ritualurile din care aceasta s-a

Jvechi şi se bazau pe credinţa în puterea „stelei" Shekinah,

j pe vremea regelui Solomon, dar existând probabil cu mul-

naintea acelei perioade, în vremea cruciadelor, templierii

laţie rituri asociate meseriei zidarilor şi pietrarilor, iar alte

Jlui francmason de mai târziu au fost iniţiate în Scoţia de

i Sinclair, ca mijloace de transmitere a secretelor preoţilor

kle Templului din Ierusalim, ridicat din nou în forma cape-

li Capitolul 8 şi Capitolul 9).

Igioasă care a debutat în secolul al XVI-lea a făcut necesară

tnţială a strategiei, iar ritualurile, iniţial destinate doar câ-

(t fundamentul unei frăţii cu o bază largă. A fost vorba de o

ară care urma să impulsioneze întreaga omenire din punct

l, intelectual şi mai ales în direcţia democraţiei.

Ii mult de trei secole, după domnia regelui James (lacob)

piune a coincis cu o relansare a masoneriei din Anglia, şi

la celei din coloniile americane, francmasoneria a devenit

ioc de propagare a voinţei Familiilor Stelei. Pe măsură

poua parte a secolului al XVIII-lea, în Anglia se dezvolta

„Antici" şi „Moderni", în alte părţi ale lumii, cum ar fi

nţa, Frăţia a reprezentat motorul ce a determinat o re-

frea socială, în America, oamenii au ridicat din nimic o

lîn timp ce în Franţa poporul a preluat puterea din mâinile

jternicei aristocraţii, în aceste două republici, creştinismul

snentă importantă a vieţii sociale, însă s-a trasat o linie de

Itre Biserică şi stat. A fost momentul de debut al societăţii

fus cu sine conceptul de egalitate între oameni.

îl Rudyard Kipling a exprimat această egalitate în poezie,

| în care momentele de stagnare din viaţa de zi cu zi sunt

al lojilor masonice:

şa de des mesagerul vă aduce

ni Solomon: „Uitaţi aceste lucruri!

şetorilor, tovarăş al regilor,

| prinţilor - uită aceste lucruri!

ii, uitaţi aceste lucruri!2"

anquet Night (Noaptea banchetului)

254

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

Noua masonerie engleză

Francmasoneria din Anglia, spre deosebire de Frăţia din America sau

din Franţa, s-a dovedit până la urmă un sol neroditor pentru ideile şi

idealurile Familiilor Stelei. Deşi a continuat să promoveze libertatea şi

ştiinţa, francmasoneria engleză şi-a modificat radical ritualurile şi prac-

ticile în decursul secolului al XVIII-lea, pentru a se ajusta nevoilor

politice ale regilor protestanţi din dinastia de Hanovra. Acest lucru a

coincis cu pierderea tuturor principiilor vechi ale masoneriei, în special

ale imperativelor Familiilor Stelei, până în anul 1800.

însă acestea nu au fost pierdute chiar pentru toţi oamenii. Un exemplu

de astfel de nou francmason englez este întruchipat de un personaj descris

în amănunt de un romancier din secolul al XlX-lea, Anthony Trollope, un

mare portretist al claselor de mijloc din epoca victoriană. El a fost foarte

inspirat atunci când s-a referit la Biserica Anglicană şi la relaţia acesteia

cu starul.

Anthony Trollope, fiul unui avocat bun dar sărac, s-a născut în 1815 şi

a fost educat la şcolile din Harrow şi Winchester, în 1834, Thomas, tatăl

lui Anthony, s-a mutat cu întreaga familie în Belgia, la Bruges, pentru a

evita să fie arestat pentru datorii. Anthony a revenit curând în Anglia şi a

obţinut o slujbă în cadrul poştei britanice, unde a rămas până la pensie (el

a inventat cutia poştală).

De îndată ce a fost trimis în Irlanda, în 1841, Trollope a devenit franc-

mason. La 8 noiembrie 1841, el a primit iniţierea în Loja Banagher Nr.

306 şi a fost ridicat la un grad mai înalt, în cadrul aceleiaşi loji, la 31

decembrie 1841.

Nu se ştie cât de mult s-au extins rădăcinile masonice ale lui Trollope,

dat fiind faptul că a păstrat discreţia asupra vieţii sale particulare, însă

nu a putut opri pătrunderea anumitor idei în romanele sale, mai ales prin

felul în care a descris unele personaje. Acestea reflectă aspecte ale vieţii

autorului, cum ar fi cazul personajului numit de Trollope dr. John Thorne.

Acesta apare în romanul Barchester-Towers (Turnurile Barchester), pu-

blicat în 1857. Trollope pare să sugereze că Thorne era mason, iar ceea ce

ne spune despre el este surprinzător:

Cu toate acestea, el [Thorne] şi alţi oameni din anturajul

său, care păstraseră încă aceleaşi principii ferme în privinţa

protejării secretelor - oameni ca el însuşi, care erau prea

adevăraţi pentru fi clintiţi de strigătul unei mulţimi -, aveau

255

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

' modalitate de a se consola. Erau, simţeau că erau,

evăraţi păstrători ai misteriilor eleusine, ale

unor

ecifice de închinare, profunde şi uimitoare, prin

tăţile puteau fi invocate aşa cum se cuvenea.

Deferă la un grup de oameni ce deţineau cunoaşterea unei îirăvechi către Dumnezeu. El continuă prin a spune că i~ îşi transmite cunoştinţele în mod secret:

ii lor le-a fost dat acum să cunoască aceste lucruri mai departe, pe cât posibil, prin educarea atentă copiilor lor.

: că acei oameni păstrau aspectul unor adevăraţi creştini

|i ară, însă în mod privat puneau în practică propriile lor

; »re modul în care forme de închinare particulare

fost transmise de la o generaţie la alta în familii

ochii celor din jur, au adoptat principiile unei

loscute. L-a fel s-a întâmplat şi în cazul domnului

învăţat să asculte cu mult calm atunci când se

otecţia secretelor era un element al trecutului,

dâncul sufletului că aceasta era încă ţinută în

e experienţă mistică. Simţea chiar o oarecare

t isdul că această cunoaştere, care lui îi fusese în-

i ebuia să rămână necunoscută mulţimii.

Iptul că Thorne era o creaţie fictivă, şi acceptând totodată l autorului şi apartenenţa lui la frăţia masonă, este pro- I să fi vorbit în Barchester Towers despre aspecte care îl îşi.

bpe este de origine normandă, familia lui fiind o ramură

ui clan normand, Le Loup (Lupul), nume care a fost

bnit Lupus. Familia Lupus se trăgea direct din Hugues

: Loup), unul dintre sprijinitorii cei mai fervenţi ai lui

Irul în perioada când el a invadat Anglia în 1066. Cei

i au devenit în 1071 conţi de Chester, făcând parte din

256

I

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

cercul apropiaţilor lui William Cuceritorul, fiind aproape cu siguranţă şi

membri ai Familiilor Stelei. Motto-ul adoptat de familia Trollope este

foarte relevant în această privinţă; în traducere din latină, acesta înseamnă:

„Aud, dar nu spun nimic".

Este evident totuşi faptul că modul în care Trollope a realizat portretul

doctorului Thorne face trimitere la ceva mult mai adânc şi mai vechi decât

francmasoneria. Aproape întregul fragment citat din Barchester Towers

ne duce cu gândul la credinţa Familiilor Stelei şi la modul în care aceasta

a fost transmisă din generaţie în generaţie, în timp ce a rămas, aşa cum

spune Trollope, „necunoscută mulţimii".

Familiile Stelei şi epoca industrială

Un grup cândva secret, format din oameni de ştiinţă şi cugetători, cunos-

cuţi sub numele de „Colegiul Invizibil", a devenit în anul 1660 Societatea

Regală. Aceasta a fost prima organizaţie din lume care s-a eliberat de

constrângerile de ordin religios şi a îmbrăţişat metoda investigaţiei obi-

ective, utilizând facilităţile oferite de ştiinţă. Majoritatea acestor oameni,

dacă nu chiar toţi dintre ei, erau masoni şi acţionau conform idealurilor

Familiilor Stelei. Cu cât descopereau mai multe taine ale universului şi

minuni ale acestuia, cu atât erau mai uimiţi de marea forţă cosmică, su-

prema zeitate întruchipată în tradiţia Familiilor Stelei de Shekinah, care se

ridica deasupra oricărei dogme religioase înguste a oamenilor. Familiile

Stelei au dat frâu liber imaginaţiei şi investigaţiei ştiinţifice în lumea

occidentală, iar la sfârşitul secolului al XVIII-lea schimbarea a pătruns

peste tot.

Pe când americanii şi francezii puneau bazele unor noi republici, no-

ile tehnologii şi forme de muncă duceau cu rapiditate spre aşa-numita

Revoluţie Industrială. Acest moment de cumpănă pentru civilizaţie a

debutat în Marea Britanic şi s-a răspândit imediat în întreg Occidentul.

Economia, bazată încă de la începuturile istoriei pe munca manuală, a

fost înlocuită cu cea buzata pe maşini care produceau materiale textile,

alimente şi bunuri de tot felul, în mori sau fabrici uriaşe. Sporul care

s-a înregistrat a fost exponenţial, deoarece au apărut maşini care puteau

produce alte maşini, mai bune.

Mai ales în Marea Britanie, în paralel cu industria s-a dezvoltat şi

transportul, mai întâi prin reţeaua existentă de cana le, pentru a duce

dintr-un loc în altul cărbunii şi alte materii prime, apoi prin îmbunătăţirea

257

A.GENTII PUTERII LUI SOLOMON

uimiri, iar în cele din urmă prin căile ferate. Lumea nu se

atât de mult din perioada Neoliticului, când dezvoltarea

s la schimbări majore în cadrul societăţii, prin asigurarea

rană necesare, şi, mai important, datorită faptului că

să întreţină un grup de oameni care aveau timp pentru a

;stiga şi a inventa.

iţă însă, schimbările au fost surprinzător de rapide, în mai

ani, între 1750 şi 1900, Europa occidentală a fost trans-

ogres tehnologic ce părea de nestăvilit. Oamenii cei mai

enit nu cei care deţineau sau dominau pământul, ci aceia

ijloacele de producţie,

secolului XX, faimosul francmason Henry Ford a afirmat

r o singură regulă pentru industriaş, iar aceasta

ducătorul unor bunuri de cea mai înaltă calitate

Ia cel mai mic preţ posibil, plătind cele mai mari

ţintă."

prima linie de asamblare din lume în fabrica lui din

Vlichigan, la l decembrie 1913, şi a redus imediat timpul

ii autoturismului Model T, de la doisprezece ore la doar

de minute. Posibilitatea de a produce în masă cantităţi

ise ieftine a dus, spre mijlocul secolului XX, la începutul

rismului" în Occident, iar tipul de sărăcie prezentată în

kens, caracteristică unor largi segmente sociale în perioa-

ire, a devenit tot mai rar întâlnit. Acest aspect se asemăna

iilor Stelei.

ei şi Estul

e s-a concentrat până acum asupra influenţei exercitate

lei în Europa occidentală şi în America. Care era însă

Se pare că în perioada ce a unnat divizării şi prăbuşirii

an Familiile Stelei au ignorat iniţial Bizanţul - partea

n Imperiul Roman - şi alte teritorii, unde predominantă

)doxă. Probabil că provocarea de a se infiltra în ierarhia

xe era prea mare, dat fiind faptul că aceasta se afla încă

258

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

sub influenţa instituţiilor imperiale, sau poate că planul a fost de a obţine

mai întâi controlul asupra Occidentului fragmentat din punct de vedere

politic şi de a absorbi apoi Estul.

în cele din urmă, Bizanţul a intrat în sfera de influenţă a islamului,

situaţie care a culminat cu momentul căderii Constantinopolului, în

1453. Statutul de moştenitori ai Bizanţului a fost preluat de conducătorii

ortodocşi ai Imperiului Rus.

Aflată în afara sferei catolice, Rusia nu s-a bucurat niciodată de be-

neficiile aduse Occidentului de cistercieni, templieri sau alţi agenţi ai

Familiilor Stelei. Până în secolul al XlX-lea, structurile sociale şi econo-

mice ale acestei ţări au fost în esenţă feudale. Biserica Catolică nu a putut

asigura Familiilor Stelei o cale spre Rusia, iar Biserica Ortodoxă rusă era

condusă cu stricteţe de ţari. Totuşi, francmasoneria a reprezentat pentru

Familiile Stelei un mijloc excelent de a influenţa cursul istoriei în Rusia.

Primele informaţii de încredere despre masonii din Rusia datează din

jurul anului 1731, când Marea Lojă a Angliei 1-a numit pe căpitanul John

Phillips Mare Maestru al Rusiei, titlu prin care acesta primea autorizaţia

de a înfiinţa loji în Rusia - sub controlul Londrei.

Se ştiu puţine lucruri despre acest englez care a dus, se pare, franc-

masoneria pentru prima dată în Rusia, însă situaţia este foarte diferită în

privinţa următorului mare maestru al Rusiei, deoarece acesta aparţinea

fără îndoială Familiilor Stelei, iar misiunea lui era aceea de a influenţa

acţiunile aristocraţiei ruse.

Onorabilul James Keith provenea dintr-o familie normandă care

primise în 1150 pământurile din „Keth" de la regele David I al Scoţiei.

Strămoşul lui James Keith, Şir Robert de Keith, s-a aflat în fruntea

cavaleriei scoţiene în timpul bătăliei de la Bannockburn, din 1314,

unde, după cum se crede, cavalerii templieri au înclinat balanţa luptei

în favoarea scoţienilor. Liderii familiei Keith au primit titlul ereditar de

Mari Mareşali ai Scoţiei din partea regelui Robert de Bruce, iar ca lideri ai

cavaleriei scoţienilor membrii familiei Keith au fost implicaţi în cele mai

importante bătălii din Scoţia din decursul secolelor.

Tatăl lui James Keith, cel de-al nouălea conte de Keith, a condus ca-

valeria iacobiţilor în bătălia de la Sheriffmuir, în 1715, iar reprezentanţii

familiei Keith au sprijinit revolta iacobiţilor din 1745. Asemenea conţilor

de Rosslyn, familia Keith şi-a pierdut teritoriile, castelele şi titlurile da-

torită lipsei de loialitate faţă noii monarhi din dinastia de Hanovra.

Keith a plecat să lucreze în slujba ţarului Petru al II-lea, cu o scrisoare

259

ne ventomn, se

că acest cta Z "«J „Adevărul îrmnge totu^

-ă, p r m

conducătoare ale asupra „oii generatil'

t de francmasonerie în mod ab

henta schimbarea. '

i 3rmatei

' Pocniţi sigunmp să câstlge

*™^ Stelei s-fu myloc perfect de a im

. o g a ţ i l e pe care

lor. Iobagi nu

şi erau nevoit! să de oblcei cincizeci l şu d

secolului al XJX-lea jumătl d f P

Ş1 Pr

°dUSele

lor

' pe ^

mânturile şi resursele erl? 6 ™

Ş1 erau

iobagi

i za t e i n t r i f i m^ t ^ S T * C

°m U n i t a t e

' - - m p u „ l e ţie de calitatea soluL. ^ ^ r cTpăm^ T *

P3rCeIe'

dlSt*

U1

taţ, ci de clasa moşiefilof Ca

Pontul nu era deţinut de aces-

JagJaafostînceledinunuâ

260

m ~ -»-»-"-«ai..ui,|

t |nă cu cuvintele latine f torită "

* s-au asigurat că acel lucnTnu's "" — * CreS

°Ut

'însă;

Şi economice au început" ° Va

mtam

P'a- Unele \

eze economia de piaţă Deşi acest ^""f °ând

ţara

a încer

cat să

f măsură

stnicrurile economice J T 3U

liberaii

zat într-o

Inna sistemul politlc au Cbl^ate ^ CUltoale

'încercările

d^

SFÂRŞITUL ÎNCEPI TULII '

' filnd

câ

schimba

rea trebui, că-

ln timpui

mandatui

- »»

acelas, timp, însă Stofoin a T8 fem

' °U bnitalltate

chiai

care au t ranslat gncuZ dn R u § ^^

^ d m

1 9

°6-

1 1

^ e l e , f a p t c a r e a J o r , ^ ^ ^ « ^ s ă

« - ^

fluenţa francmasoneriei şi a FamilLrt A'D P *

mtKZ™

in"

S t o l i p i n s a u a l e a l t o r ^ o ^ ^ ^

care s-au străduit să scoată imperiul d? f ?' ™ P£

cea mai mare parte a Europei occidentale ' "

-S^S

haosul Primului Război Moldll ^^ RuSia 3 f°St CUPrinsă de

Revoluţia Rusă

din punct dTv" d^sod^^l^81

"5 aVUtnevoie

sfatul ţarist, schimbător

îde au fost *J^^9^^« .̂C*^-

trapele în rebeliune deschisă împotava „fif8,^

în PfagUl

prăbuşirii

iar

In luna mar t ie a acelu i an Se a T " ^ 3 ^^

r e V°

1 U Î i a'

un guvern provizoriu, moderai d s°ânea " ^ ^ f i m d

^ ^ d e

octombrie de radicalul Partid BolseX ECeSta

&

f°

St ^

la °

parte în

condus de Vladimir Ilici Lenin A CP^ 6 C°

nsiliul mu

ncitorilor sovietici,

urmă la fondarea Uniunii Republicilor So'vT?6 '"

C°

ndUS în

Cde

*"

Oamenii asemenea lui Stol p n cret f ^ S°

CialiSte'

fa 1922

' - P ă ş e a s c ă s p r e m o d e r n i z a r e p ™ m ^ " ' * ™

R™ *

P Uf

msa, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul R i ^?mce

Ş1

constltu

îlonale

' c ă r i l e s o c i a l e s - a u e x t m ' s £ ^ ^ « * ™ ^ * * * < * » *

opnte. Francmasoneria era prezentă în ^ "" '" mai

PUtUt

prezenta m continuare, iar mulţi dintre ge-

261

teritoriul imperiului cu o vio

r

cu mare dificultate i

formă de constituţie cc^

a resplns alegenle pent™ dumă

o ma de dreapta Prim

a cu

Pril

GuVemul

a rduat

co

' ?'

ta » « *« -ie

' asigurat

vină de la vârf

resP

ectivă'

jENŢII PUTERII LUI SOLOMON

de revoluţie ai lui Lenin erau masoni; însă aceştia

de masonii aristocraţi pe care îi formase Keith şi nu

ă Familiile Stelei au mai exercitat vreo influenţă după

ei. Rusia Sovietică a devenit un stat foarte deosebit de

:stea.

Comunismului s-a întins peste opt decenii şi, cu toate

fi din sărăcie, a cauzat şi milioane de morţi în Rusia,

icerea lui Stalin. Dacă acesta ar fi ajuns să trăiască mai

cară, am fi putut asista la distrugerea întregii planete,

că o astfel de diversiune politică, economică şi socială

nitut fi planificată de altcineva. Cu toate acestea, putem

mtul secolului XXI Rusia începe să-şi facă loc printre

lice ale lumii.

iuterilor

e-al Doilea Război Mondial, o mare parte din Europa şi

npărţind victoria asupra Germaniei naziste şi a Japoniei

JlJnite şi Uniunea Sovietică se priveau cu suspiciune în

iţa pe care o puteau exercita asupra statelor ruinate ale

1 epoca super-puterilor. Aceste două puteri mondiale,

Jgie proprie şi cu sfere de influenţă diferite, se bazau pe

•care le deţineau, prin care s-ar fi putut distruge nu doar

Dlanetă de zece ori mai mare decât Terra. Este vorba de

ii Rece, în timpul căruia doar teama că întreaga planetă

a reţinut cele două super-puteri să nu pornească un

te politicile militare, cea mai importantă prioritate de

Destabilizarea economiilor statelor ruinate ale Europei.

, fi legate prin legături economice şi comerciale mai

lendenţa ce ar fi rezultat putea elimina ideea vreunui

li-le de asemenea sub influenţa politică a Occidentului

lietice. în est, această idee a dus la apariţia C.A.E.R.

Ijutor Economic Reciproc), comunitatea economică a

j formată cu scopul de a menţine sateliţii Moscovei sub

ura sferei de influenţă sovietica, Statele Unite au iniţiat

262

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

Planul Marshal! şi piaţa comună

Planul Marshall a fost realizat de secretarul de stat american şi fost general

de armată George C. Marshall, în 1947. Pe lângă planul de a reconstrui

o lume distrusă de război, preşedintele Harry S. Truman şi Marshall mai

aveau ceva în comun - erau masoni vechi şi entuziaşti.

Truman se numără printre cei mai elevaţi masoni care au deţinut titlul

de preşedinte al Statelor Unite. El a devenit membru al Frăţiei în februarie

1909 şi a continuat să obţină o serie de titluri ilustre, fiind în cele din

urmă numit „Mare Suveran Inspector General" având deci gradul 33, cel

mai înalt din cadrul francmasoneriei (deşi există ramuri divergente care

pretind că ar exista grade mai înalte decât cel cu numărul 33, acesta este

cel mai înalt nivel la care un mason se poate ridica), în anul 1959 a primit

o distincţie pentru cei cincizeci de ani de apartenenţă la masonerie.

Marshall a păstrat o discreţie mai mare în privinţa apartenenţei sale

la frăţia masonică. A fost făcut mason în Washington D.C. A rămas în

memoria Fraţilor săi nu doar pentru devotamentul faţă de Statele Unite, ci

şi pentru faptul că este unul dintre puţinii masoni care au primit premiul

Nobel pentru pace, în anul 1953. Acest lucru este remarcabil pentru un om

care a fost soldat în cea mai mare parte a vieţii.

Prin planul Marshall s-au oferit miliarde de dolari pentru reconstruirea

Europei occidentale, dar planul a fost conceput în aşa fel încât, pentru a

beneficia de pe urma acestui plan, statele europene trebuiau să coopereze

adesea cu foştii lor duşmani. George Marshall s-a luptat cu îndârjire

pentru acceptarea planului său. Următorul fragment face parte dintr-un

discurs pe care 1-a rostit la Universitatea Harvard în iunie 1947:

E logic ca Statele Unite să facă tot ce le stă în putinţă pen-

tru a sprijini revenirea la normal a sănătăţii economice în

lume, fără de care nu poate exista stabilitate politică sau

pace sigură. Politica noastră nu este îndreptată împotriva

vreunei ţări sau doctrine, ci împotriva foametei, a sărăciei,

a disperării şi a haosului. Scopul acesteia ar trebui să fie

renaşterea pretutindeni în lume a unei economii funcţionale,

care să permită apariţia unor condiţii politice şi sociale în

care să poată exista instituţii libere.

Au fost oare George Marshall, preşedintele Truman, sau chiar preşedintele

Franklin D. Roosevelt, în timpul mandatului căruia Truman a fost vice-

263

LGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

tentanţi ai Familiilor Stelei, sau a fost vorba doar de

Isoneriei asupra acţiunilor lor? Acest lucru e imposibil

liziunea şi acţiunile umane ale lui Roosevelt, chiar cele

"Doilea Război Mondial, ar putea indica faptul că acţiona

operativ mai înalt chiar şi decât cel promovat de Frăţie,

provenea dintr-un neam de olandezi din New York,

bi preşedinţi vizionari, Theodore (1901-09) şi Fraklin

\ ambii remarcabili prin programele lor reformatoare.

ia Europei

piui XXI, o Europă unită din punct de vedere economic şi

ovada succesului planului Marshall şi al eticii care a stat

j anul 1951, când planul era pus în mare parte în aplicare

lotagonişti ai ultimei conflagraţii mondiale, Franţa, Italia

Ist şi-au unit forţele cu micile state „Benelux" (Belgia,

trg) pentru a forma Comunitatea Europeană a Cărbunelui

st început timid, dar semnificativ, s-au dezvoltat germenii

bmune, şi în cele din urmă cei ai Comunităţii Europene.

[ratatul de la Roma a pus bazele Comunităţii Economice

nembre au optat pentru o piaţă deschisă, în care comerţul

jjjfără restricţia impusă de graniţe, în 1973, încă trei state

Janemarca şi Irlanda) au extins numărul membrilor

une" la nouă, iar astăzi, din structura denumită oficial

i Europeană, fac parte şi state aflate la vest de Rusia.

|re s-a opus timp de secole alianţelor internaţionale de

Iţă să devină membră a acestei comunităţi.

|ză să vedem, acest proces, care a debutat cu înţelegeri

Jţionale şi a culminat cu un bloc regional ce are toate

"t confederat unic, nu s-a petrecut din întâmplare. A fost

Ir Familiilor Stelei în privinţa viitorului lumii.

şi francmasoneria astăzi

ti Europe unite, ne putem întreba dacă agenţii puterii

tliile Stelei - şi-au atins obiectivul final. Noi credem că

J plănuind acum intrarea în faza finală a planului. Este

ancmasoneria, care a debutat ca un mijloc convenabil

264

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

prin care Familiile Stelei se puteau exprima, reprezintă o forţă învechită în

cea mai mare parte a lumii. La început de secol XXI, numărul membrilor

Frăţiei este în cădere liberă la nivel global. Temerile, predominante pe

ambele părţi ale oceanului, că francmasonii sunt exclusivist! şi promovează

nepotismul, fiind mereu gata să acorde un sprijin fraţilor lor, fie în do-

meniul afacerilor, fie al profesiunilor, fie în politică, a dus la faptul ca

apartenenţa la această grupare să fie declarată interzisă în cazul anumitor

profesii. Este mai ales situaţia poliţiei şi a sistemului juridic. Caracterul

secret al francmasoneriei a stimulat cu siguranţă anumite pretenţii şi a dat

naştere unei serii întregi de mituri moderne conform cărora masonii s-ar

sprijini unul pe celălalt, chiar dacă ar fi nevoie de încălcarea legii.

Aşa cum am mai arătat, a fi francmason nu mai reprezintă un avantaj

din punct de vedere profesional, ba dimpotrivă poate fi o piedică în

perspectiva avansării în carieră. De exemplu, apartenenţa la această

organizaţie este acceptată în cazul cadrelor de poliţie din Marea Britanie,

însă reprezintă o barieră în calea promovării.

Am arătat (vezi Capitolul 12) că unii teoreticieni ai conspiraţiei pretind

că planeta noastră este ghidată spre o „nouă ordine mondială" - care este

asociată unui stat global, în care naţionalismul ar deveni un element al

trecutului şi unde toţi oamenii se vor supune unui guvern al lumii. Liderii

acestuia, ni se spune, nu vor mai fi aleşi în mod democratic, ci de către

membrii unei oligarhii restrânse şi secrete.

în spatele acestor conspiraţii par să se afle afiliaţiile de natură

politică sau religioasă ale celor care le propun. Pentru unii este vorba

de un complot al agenţiilor economice în special, cum ar fi familiile

care controlează domeniul bancar, companiile petroliere, sau cele de

medicamente, în mod inevitabil, aceşti teoreticieni ai conspiraţiei sunt

antisemiţi şi pretind că evreii urmăresc punerea în aplicare a unor planuri

secrete pentru a dobândi controlul asupra lumii. Există chiar oameni care

sugerează, în mod destul de bizar, că la conducerea acestei conspiraţii s-

ar afla familia regală britanică. Nu e surprinzător că francmasonii sunt o

ţintă obişnuită pentru acuzaţiile de implicare în noua ordine mondială. La

cealaltă extremă sunt cei care sugerează că noua ordine mondială nu va fi

deloc ciudată, ci va fi instaurată pentru binele omenirii.

Ni se pare amuzant că lumea este împărţită în două grupuri: cei care

cred că sunt victime ale unei conspiraţii şi cei care neagă conceptul de

conspiraţie. Cei mai mulţi teoreticieni ai conspiraţiei se concentrează

asupra unui eveniment anume, fiind de exemplu câţiva care pretind că

265

IGENTII PUTERII LUI SOLOMON

ia a fost o invenţie mediatică şi că prinţesa Diana ar fi

lameni pornesc de la o idee, iar apoi caută dovezi ce par

l acesteia. Niciun contraargument sau dovadă contrară

>a ideea iniţială.

xemă se găsesc cei care resping orice idee conform că-

[umitor evenimente s-ar afla vreo conspiraţie. Este cu

ie puţin înţeleaptă. Conspiraţia este un fenomen uman

e nevoie de mai mult de doi oameni care să colaboreze

itru a obţine vreun avantaj. Expresia „este doar o teorie

Itilizată azi fără prea multă analiză prealabilă pentru a

Şlicaţie mai puţin ortodoxă sau tradiţională.

;ă majoritatea oamenilor cred în teoria istorică a „acci-

:or", conform căreia lucrurile bune sau rele au loc din

>in această perspectivă, istoria este văzută ca o serie de

'lătoare asupra cărora oamenii nu prea au control,

parte de acord cu acest punct de vedere. Totuşi, credem

privinţa existenţei unui motor - chiar dacă unul slab

direcţioneze dezvoltarea socială, politică şi economică

le. Este vorba de motorul pus în mişcare de structura

-e de convenienţă, am numit-o „Familiile Stelei", ale

iu fost însărcinaţi de Solomon să creeze o lume în care

în armonie. Se poate ca agenţii puterii lui Solomon să

ia stăpâni ai destinului omenirii, însă nu se poate nega

ip. Mai mult, e probabil ca ei să fi avut o influenţă mai

urării evenimentelor istorice decât orice alt grup.

lui Solomon au oscilat între dezastru şi succes de mai

succesului şi influenţei lor a fost înregistrată în secolele

VIII-XX. E posibil ca ei să nu fi controlat istoria, dar

ibuit considerabil la numeroase realizări şi tendinţe

:conomia bazată pe comerţul cu lână din Evul Mediu

America şi Franţa.

Stelei mai exercită astăzi vreo influenţă?

că da - probabil la cel mai înalt nivel, în unele aspecte,

iu a mai fost niciodată atât de greu de direcţional ca

de azi e nevoie să se pătrundă în rândurile unei singure

|cut, această structură internaţională a puterii era repre-

Catolică. Vaticanul nu mai joacă un rol important din

litic - locul său a fost ocupat de Casa Albă.

266

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

Ni se pare că politica externă, de termen scurt şi adesea reacţionară

(vezi cazurile Panama, Somalia sau Irak) a Statelor Unite, fiind determinată

de indivizi ambiţioşi, dovedeşte existenţa unui grup de oameni puternici

care reuşesc să întrevadă ce se va întâmpla pe termen lung. Aceşti oameni

vor fi în legătură, dar totuşi separaţi, de reprezentanţii aleşi de popor. Este

evident că nu ar fi posibil de pus în aplicare „un mare scenariu" dacă

indivizii aleşi pentru o perioadă scurtă ar putea lua decizii importante.

Mulţi oameni, din Statele Unite sau din afara acestora, îşi exprimă sur-

prinderea în privinţa oamenilor slabi care sunt aleşi la conducerea unei

super-puteri.

Dacă primii lideri ai Statelor Unite erau intelectuali şi vizionari de pri-

mă clasă, cei care activează recent în interiorul Casei Albe le par multor

oameni drept marionete cu „un zâmbet larg şi o strângere de mână". Sunt

asemenea celor aşezaţi la intrarea într-un restaurant pentru a-i „întâmpina"

pe oaspeţi, în timp ce bucătarii nevăzuţi realizează o adevărată magie.

Zilele unor familii precum Roosevelt, Adams sau Taft par să fi apus, şi e

posibil ca influenţa Familiilor Stelei să funcţioneze astăzi în forma „puterii

din spatele tronului", mai degrabă decât prin intermediul prim-miniştrilor

sau preşedinţilor. Probabil că ar trebui să-i identificăm pe membrii Fa-

miliilor Stelei printre funcţionarii de stat cu rang înalt, bancherii sau

responsabilii cu finanţele, deoarece adevărata putere se află în astfel de

mâini, şi nu în cea a politicienilor de frunte.

Familiile Stelei şi Biserica Catolică

Ce s-a întâmplat însă cu vechiul for conducător al lumii - Vaticanul? Mai

are Biserica Catolică o influenţă majoră asupra evenimentelor mondiale

şi ar mai putea fi un vehicul semnificativ pentru împlinirea idealurilor Fa-

miliilor Stelei?

Aparent nu, în aceste zile de laicizare tot mai extinsă, când numărul

creştinilor practicanţi a scăzut în mod dramatic - deşi ar trebui să fim

precauţi atunci când facem o astfel de afirmaţie nefondată.

în aprilie 1998, la scurtă vreme după ce cartea Secretul lui Hiram a

devenit best-seller în Italia, Chris Knight se afla în Perugia, participând la

conferinţa anuală a Marii Loji a Italiei a Ritului Masonic Antic de Memphis

şi Misraim. Aceasta este o ramură internaţională a francmasoneriei,

rezultată din amalgamarea a două tradiţii unite de Maestrul Giuseppe

Garibaldi - omul care a contribuit la crearea statului italian modern. Pri-

267

iENŢII PUTERII LUI SOLOMON

egărură cu Ritul lui Misraim datează din 1738 însă iai vechi, amintind de templieri şi de elemente specifice mtic.

bublicat lista de vorbitori, Marele Maestru, profesorul

primit un telefon de la o persoană importantă de la

respectivă dorea să ştie dacă Cristopher Knight urma

kbească în cadrul conferinţei, iar după ce acest lucru

j a întrebat dacă era posibil să fie trimis un observator.

* dat curs acestei solicitări şi 1-a întrebat pe omul de la

i'-ului dacă citise Secretul lui Himm şi, în cazul în care

ativ, ce părere avea despre aceasta. Răspunsul a fost

interesantă - dar sunt câteva lucruri care nu ar trebui

de trei zile, profesorul Seri i-a spus lui Chris că o serie

api au fost francmasoni. A mai spus de asemenea că

-lea nu a fost mason, cum a fost cazul predecesorului

este un mason de grad 97 - cel mai înalt nivel din

ins şi Misraim. El a explicat că, în mod remarcabil,

e acest rang masonic, căruia îi acordă statutul

echi-

a existat o îndelungată istorie a infiltrării Familiilor Bisericii Romano-Catolice. Am sugerat de asemenea ui Reformei, francmasoneria a devenit principala cale hsformănlor iniţiate de acest grup. După ce Giancarlo le de părere că există masoni la Vatican, ne-am întrebat la mai existe o bază masonică în interiorul Bisericii Ro- In om anume merită să fie privit îndeaproape. Numele IBugnini.

>nit membru al Congregaţiei Misiunii (ai cărei membri

lub numele de vicenţieni) la vârsta de douăzeci şi patru

In anul 1947 s-a interesat de domeniul studiilor liturgice

l al uneia dintre cele mai cunoscute publicaţii pe teme

^Ephemerides Liturgicae. în anul următor, fratele Bugnini

•ţar al Comisiei pentru Reformă Liturgică a papei Pius

Jnd curând profesor de liturgică în instituţia pontificală

irmrea de Universitatea Propaganda Fide (I), iar în anul

Ifesor de liturgică sacră la Universitatea Laterană.

loan al XXIII-lea 1-a numit pe Bugnini în postul de

268

bp.

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

secretar al Comisiei Pregătitoare asupra Liturghiei pentru Conciliul Va-

tican II - poziţie care i-a permis să exercite o influenţă considerabilă

asupra destinului Bisericii. El a fost implicat îndeaproape în elaborarea

schemei pregătitoare (în italină schema, la plural schematd), documentul

ce urma să fie supus discuţiilor conciliului.

Schema Bugnini, cum a fost numit documentul, a fost acceptată într-o

sesiune plenară a Comisiei Liturgice Pregătitoare, cu ocazia votului din 13

ianuarie 1962. însă cardinalul Gaetano Cicognani, preşedintele comisiei

şi secretarul de stat de la Vatican, a refuzat semnarea documentului când

şi-a dat seama cât de departe mergeau propunerile pentru reformă.

Bugnini ştia că schema avea să rămână blocată până la momentul

în care cardinalul ar fi fost determinat să o semneze. El a stabilit să fie

contactat imediat papa, care la rândul său a fost convins să-1 instruiască

pe cardinalul Cicognani să nu revină până ce nu va fi semnat schema. S-a

spus că bătrânul Cicognani a fluturat documentul în aer şi, cu lacrimi în

ochi, a spus: „Vor să semnez acest document, dar nu ştiu dacă vreau acest

lucru". Apoi a aşezat documentul pe birou, a luat un stilou şi 1-a semnat.

După patru zile a murit.

Cu toate acestea, victoria lui Bugnini a fost de scurtă durată. Papa loan

a ordonat pe neaşteptate demiterea fratelui Bugnini din postul pe care îl

ocupa la Universitatea Laterană, din cel de secretar al Comisiei Liturgice

şi toate celelalte funcţii de conducere pe care le deţinea. Motivele acestei

acţiuni nu au fost făcute publice, însă trebuie să fi fost foarte serioase,

dacă 1-au făcut pe un pontif atât de tolerant să acţioneze în mod public şi

atât de drastic împotriva unui preot care ocupase o poziţie atât de influentă

în pregătirea Conciliului Vatican.

însă acţiunea respectivă nu a reprezentat finalul „poveştii". Un mic

dar influent grup din cadrul Bisericii s-a ridicat în sprijinul schemei lui

Bugnini. Părintele Edward Schillebeeckx, profesor belgian de dogmatică

la Universitatea din Nijmegen, a descris-o drept „o lucrare admirabilă",

în cele din urmă a fost acceptată fără modificări substanţiale, primind

aprobarea aproape unanimă a conciliului reunit la 7 decembrie 1962, şi

devenind „Constituţia asupra Sfintei Litughii" a Conciliului Vatican II.

însă Constituţia nu cuprindea altceva decât nişte linii orientative. Pen-

tru a marca o victorie totală, fratele Bugnini şi cei care 1-au sprijinit aveau

nevoie de puterea de a o interpreta şi de a o implementa în întregime.

Papa loan al XXIII-lea a murit în iunie 1963, iar în ziua solstiţiului

de vară, ziua Sfântului loan Botezătorul din acelaşi an, a fost ales un nou

269

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

lontini, care provenea dintr-o familie nobilă cunoscută

iei cu masonii, a devenit papa Paul al Vl-lea.

Idupă acest eveniment, fratele Bugnini a fost numit într-o

importantă, cea de secretar al Conciliului. Nu se ştie

are Bugnini a fost promovat într-o funcţie atât de înaltă,

ipiedicat să ajungă acolo de papa loan al XXIII-lea.

fluenţă a fratelui Bugnini a crescut mult atunci când a pri-

Itate înaltă, cea de Secretar al Sfintei Congregaţii pentru

j în felul acela a devenit persoana ce ocupa poziţia cea

litru consolidarea schimbărilor pe care le planificase. La

Isiilor şi congregaţiilor s-au succedat rapid mai mulţi oa-

1 Bugnini a rămas pe poziţie.

arhiepiscopul Bugnini a explicat că reformele sale au

i de aplicare. Mai întâi a avut loc trecerea de Ia utilizarea

timpul liturghiei la limba vorbită de credincioşi; în al

Jrmărit reformularea cărţilor liturgice; în cea de-a treia

aceste cărţi liturgice; iar în cea de-a patra a avut loc

Icarnarea" formei romane a liturghiei la tradiţia fiecărei

î a mers până la eliminarea completă a vechilor urme de

i chiar momentul triumfului său, Bugnini - devenit între

J - a fost din nou demis. La început lumea din afară nu

•întâmplase de fapt. Apoi, în aprilie 1976, Tito Casini,

Jt scriitor catolic din Italia, 1-a acuzat în mod public pe

nason.

gnini era francmason a fost prezentată direct papei Paul

care se crede că ar fi fost la rândul lui mason, însă acesta

Ia, dacă nu se iau imediat măsuri, situaţia va fi făcută

iul nu a avut nicio altă opţiune; arhiepiscopul Bugnini a

•funcţie, iar întreaga lui congregaţie a fost dizolvată.

Boare ca francmasonii să fi contribuit la transformarea

|ii Romano-Catolice într-o perioadă atât de recentă? Aşa

It, transformările cuprinzătoare în modul de practicare

o-catolic trădează hotărârea Familiilor Stelei de a uni

•creştine şi de a le conecta apoi la alte moduri de gândire,

Trigine iudeo-creştină.

mtrgical Time Bombs in Vatican II (Bombe liturgice cu ceas în T?ks, 1998.

270

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

Un oficial superior de la Vatican, cardinalul Ratzinger, conducătorul

Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei (care a succedat Inchiziţia) a

spus: „Sunt convins că această criză, cu care ne confruntăm în cadrul

Bisericii, se datorează în mare parte dezintegrării liturghiei". Ratzinger a

acuzat francmasoneria şi nu a iertat-o niciodată, în noiembrie 1993, el a

declarat:

Atitudinea negativă a Bisericii în privinţa masoneriei ră-

mâne neschimbată, deoarece principiile acestora au fost

mereu considerate ireconciliabile cu doctrina Bisericii, şi

prin urmare apartenenţa Ia această grupare continuă să

fie interzisă. Catolicii care se implică în asociaţii masonice

se află într-o stare de mare păcat şi nu vor primi Sfânta

împărtăşanie. Autorităţile bisericeşti locale nu au autoritatea

de a se pronunţa asupra asociaţiilor masonice, ceea ce ar pu-

tea include o diminuare a judecăţii amintite mai sus.

Desigur, cardinalul Ratzinger este papa Benedict al XVI-lea de astăzi.

Moartea unui papă

La 26 august 1978, cardinalul în vârstă de 65 de ani Albino Luciani a

devenit papa loan Paul I, urmându-i lui Paul al Vl-lea. Pontificatul său

avea să dureze doar 33 de zile, iar circumstanţele în care a murit au dat

naştere unei serii de teorii ale conspiraţiei, în centrul cărora se aflau franc-

masonii.

înainte de a primi titlul de papă, Luciani îşi dobândise reputaţia de

prelat conservator. De exemplu, el a sprijinit în mod public opinia papei

Paul al Vl-lea privitoare la comportamentul sexual, prin care se reafirma

opoziţia Bisericii Catolice în privinţa controlului artificial al naşterilor.

Dar după ocuparea scaunului papal noul pontif a început să-şi exprime

rezerva, şi a cauzat multă îngrijorare la Vatican atunci când s-a întâlnit cu

reprezentanţii Naţiunilor Unite pentru a discuta problema suprapopulării

în Lumea a Treia.

Câţiva prelaţi din aripa mai liberală a Bisericii şi-au exprimat speranţa

că noul pontif va schimba regulile privitoare la contracepţie. Cu toate

acestea, în timpul unei discuţii particulare cu Chris Knight, un oficial de

la Vatican a pretins că scopul respingerii de către Biserica Catolică în

271

VGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Jdeii de contracepţie este acela de a menţine numărul po-

, astfel încât aceasta să poată face faţă în cazul unui viitor

al. Astfel de planuri pe termen lung ar fi spulberate în

serica ar permite vreodată contracepţia deoarece, o dată

astfel de lege ar fi imposibil de revocat.

in Paul I a murit fără a realiza această schimbare de doc-

lui a continuat să sprijine interzicerea controlului artificial

. ce a dat naştere unor suspiciuni că loan Paul I a fi fost într-

entru a fi împiedicat să acţioneze într-o astfel de direcţie.

le morţii acestuia sunt într-adevăr destul de ciudate.

alui, conform raportului oficial al Vaticanului, a fost „le-

un stop cardiac". Nu s-a mai adăugat nimic la această

de cord este cea mai obişnuită cauză a mortalităţii din

Ilege circumstanţele care au dus la presupusul atac de cord,

|iut dacă acesta s-a datorat sau nu unor cauze naturale. Nu

ă, deoarece nu s-a făcut nicio autopsie. Oficialii au su-

|iile sunt interzise de legile Vaticanului - deşi se ştie că a

intervenţie în cazul papei Pius al VIII-lea.

apropiaţi ai papei decedat pretind că au fost daţi afară

^alizat o analiză a cadavrului sau poate, după cum sugerea-

utopsie. Dacă aşa s-a întâmplat, atunci decizia de a nu face

btele ar putea fi dovada că moartea papei loan Paul I nu s-a

|ze naturale, ci a fost vorba de o crimă sau de o supradoză

| ipoteze pe care Vaticanul nu doreşte să le admită.

Vaticanul a acţionat în privinţa altor câteva evenimente

i dat naştere unor noi suspiciuni. S-a sugerat că un secretar

>erit cadavrul papei, când de fapt a fost vorba de călugăriţa

ifeaua. S-a mai spus că papa citea din Thomas â Kempis

Urmarea lui Cristos), cu toate că, la momentul decesului,

a la Veneţia. Vaticanul a ascuns cu siguranţă şi momentul

us în circulaţie idei contradictorii privitoare la starea de

S-a sugerat că sănătatea şubredă a fost cauzată de faptul că

îtor înrăit - cu toate că acesta nu fumase niciodată.

aticanului cu băncile

•

torul britanic David Yallop pretinde că a fost

convocat

rcumstanţele morţii papei loan Paul I „la cererea anu-

272

t

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

mitor rezidenţi de la Vatican, care erau nemulţumiţi de muşamalizarea

lucrurilor". El a realizat investigaţii timp de trei ani, înainte de a-şi pu-

blica descoperirile într-un volum4 în care a afirmat că papa era „în posibil

pericol" datorită corupţiei pe care o bănuia în „Institute per le Opere

Religiose" (instituţie cunoscută cu numele de Banca Vaticanului), care

deţinea multe acţiuni într-o altă bancă, Banca Ambrosiano.

Yallop a identificat două crime în care au fost implicaţi doi angajaţi cu

funcţii importante în cadrul Băncii Ambrosiano, respectiv arhiepiscopul

Paul Marcinkus, preşedintele Băncii Vaticanului, şi preşedintele Băncii

Ambrosiano, Roberto Calvi - care a fost ulterior găsit spânzurat sub

podul Blackfriars din Londra. Yallop a analizat şi activităţile unei loji

masonice numită Propaganda Due (P2), care se pare că opera în interiorul

Vaticanului.

Banca catolică Ambrosiano fusese înfiinţată în 1896, pentru a con-

trabalansa băncile „laice" ale Italiei, devenind curând cunoscută cu

denumirea de „banca preoţilor". Roberto Calvi a fost numit preşedinte

în 1975 şi a lărgit sfera de acţiune a băncii prin fondarea unui număr de

companii în Bahamas şi America de Sud, şi prin implicarea într-o serie de

afaceri riscante. Calvi a început şi colaborarea cu Banca Vaticanului, fiind

un apropiat al lui Marcinkus. Reţeaua complexă de bănci şi companii

din străinătate, fondată de Calvi, i-a permis acestuia să scoată bani în

afara Italiei, să ridice preţul acţiunilor şi să acorde împrumuturi masive

neasigurate.

Loja masonică P2 a fost fondată în 1877 sub autoritatea Lojii Marelui

Orient a Italiei, spre beneficiul francmasonilor care vizitau Vaticanul. In

jurul anului 1965 avea doar paisprezece membri permanenţi, însă din mo-

mentul în care Licio Gelli a devenit maestru al lojii, în 1960, numărul

membrilor acesteia s-a extins la peste o mie, toţi provenind din rândul

elitelor mediilor de afaceri şi guvernamentale ale Italiei. O expansiune atât

de neaşteptată era puţin obişnuită, iar Loja Marelui Orient a Italiei, bănuind

existenţa unor activităţi ilegale, a retras autorizaţia acesteia în 1976,

interzicându-i lui Gelli să mai aibă vreo legătură cu francmasoneria.

în ciuda acestor interdicţii, P2 şi-a continuat existenţa în mod neofi-

cial şi a fost cercetată de poliţie în 1981, când s-au descoperit dovezi

incriminatoare împotriva lui Calvi, care a şi fost arestat, judecatei con-

damnat la patru ani de închisoare. Cu toate acestea, a fost eliberat în urma

unui recurs, menţinându-şi şi postul ocupat în cadrul băncii.

4 Yallop, D, In Cod s Name (în numele Domnului), Jonathan Cape, 1984.

273

•NTII PUTERII LUI SOLOMON

ţici a descoperit o listă a membrilor P2, care cuprindea

Printre francmasonii implicaţi se regăseau numeroşi

inţi şi o serie de oficiali militari cu grade înalte. Merită

â pe listă apărea şi numele lui Silvio Berlusconi, cel ce

n-ministru al Italiei, şi al lui Victor Emmanuel, prinţ de

d fostei dinastii conducătoare a ţării, din casa de Savoia

vinşi, este o Familie a Stelei,

nt descoperit de poliţie era intitulat Piano de Rinascita

de Renaştere Democratică), şi reprezenta o declaraţie

anunţa marele plan de a forma o nouă elită politică şi

;a să conducă Italia spre o formă de democraţie mai au-

m a cauzat căderea guvernului din Italia şi concedierea

nte persoane din serviciile secrete, care, pe bună dreptate

ociate cu planul.

,ând Calvi era încă în libertate în baza recursului, s-a

ca Ambrosiano nu avea acte justificative pentru mai mult

de dolari. Calvi a fugit la Londra. Secretara personală a

cis, aruncându-se de la fereastra biroului în care lucra.

'st descoperit spânzurat de podul Blackfairs, în ziua de

.tanţele nu sugerau un suicid, deşi acesta a fost verdictul

nicilor. Banca Ambrosiano s-a prăbuşit imediat, iar Va-

icele din urmă de acord să plătească o sumă substanţială

tr-adevăr tulburi, însă francmasoneria şi Vaticanul par să

timp de mai mulţi ani, în ciuda scopurilor lor divergente,

rât secretul asupra modalităţii lor de acţiune, şi ambele

mai încearcă încă, să influenţeze viitorul omenirii, într-o

u un preot romano-catolic, am afirmat că ne îndoim că

linali mai cred în mitul lui Cristos - sau chiar în existenţa

care ascultă rugile oamenilor. Am fost uimiţi când ni s-a

Iu punerea noastră era probabil întemeiată, şi că misiunea

i ului e mai mult de natură politică decât teologică.

•.'ic să existe două facţiuni diferite şi distincte în interiorul

,, i acestea ar putea fi asociate cu grupurile conservatoare,

c liberale, intuiţia noastră istorică ne face să ne gândim

l ml elitei conducătoare a Bisericii Catolice, care datează

|i icdievală. Nu se poate pune la îndoială faptul că membrii

au ocupat în anumite momente poziţii înalte în cadrul

274

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

Vaticanului, sau că diverşi papi au fost membri ai Familiilor Stelei. Eveni-

mentele care au dus la recentele şi dramaticele schimbări în modul de

practicare a cultului catolic, moartea papei loan Paul I şi „afacerea" Calvi

ar putea indica faptul că prezenţa Familiilor Stelei este încă puternică în

spatele acelor ziduri străvechi şi sfinte.

O lume în evoluţie

Guvernele şi organizaţiile globale încearcă să programeze viitorul tuturor.

Fie datorită, fie în ciuda lor, viaţa majorităţii oamenilor din Occident se

îmbunătăţeşte, iar cea din ţările lumii a treia devine puţin mai uşoară.

Oricât de greu ar fi să se ajungă la un acord global, popoarele şi gu-

vernele încearcă să găsească politici comune care să contracareze ne-

dreptăţile trecutului, nu doar cele ce au fost în detrimentul semenilor

noştri, ci şi în cel al planetei pe care trăim. Cel puţin în Occident, a sporit

responsabilitatea individuală în anumite probleme care erau cândva lăsate

în grija elitelor conducătoare, dându-ni-se tuturor posibilitatea de a avea

ceva de spus în privinţa destinului personal şi al semenilor noştri, în

perioadele de criză, oameni obişnuiţi din Occident se grăbesc să-i ajute

pe cei înfometaţi şi să-i vindece pe cei bolnavi, deşi aceştia se află în

teritorii îndepărtate cu care nu au o legătură directă, personală. Desigur,

există multe situaţii în care oamenii sau statele acţionează doar în interes

propriu, din lăcomie, ipocrizie sau duplicitate, dar dacă ne dăm seama de

o astfel de situaţie înseamnă că putem merge înainte spre bine şi putem

continua lupta de a transforma lumea într-un loc mai bun şi mai echitabil.

Aşa cum a afirmat Dalai Lama, faptul că „ştirile" sunt aproape întotdeauna

negative înseamnă că veştile bune, sau chiar veştile neimpresionante, sunt

mult prea frecvente pentru a merita să fie prezentate.

Oricum am privi lucrurile, suntem departe de a fi ridicat Noul Ierusalim

care a fost păstrat în inimile şi minţile vizionarilor din ultimele trei milenii,

însă conceptul a rămas viu în minţile noastre, iar pentru că mai avem un

lung drum de parcurs, trebuie Să ne aducem aminte de proverbul chinez

„Călătoria de o mie de mile începe cu primul pas".

Grupul Bilderberg

Nu ar fi exclus ca Familiile Stelei să deţină în continuare puterea în struc-

turile superioare ale francmasoneriei, deşi ne îndoim de acest lucru. Aşa

275

5NTII PUTERII LUI SOLOMON

ia şi-a jucat rolul din punctul ei de vedere. Cu toate

|1 ca influenţa Familiilor Stelei să fi dus la iniţierea

", o reuniune anuală neoficială la care participarea se

invitaţii, adresate unui număr de aproximativ 100 de

l afacerilor, din cel universitar, din cel politic şi din

acestor elite s-a întâlnit în fiecare an, începând cu

iulie ori în secret, în staţiuni exclusiviste ale lumii, de

ir uneori şi în Statele Unite sau Canada,

grupului Bilderberg era aceea de a facilita înţelegerea rest şi America de Nord. în fiecare an, un „comitet

iţe invitaţii unor personaje selectate de pe o listă ce

[00 de nume. Locul întâlnirii nu mai este secret, iar

cipanţilor sunt făcute publice, însă, pentru a încuraja

;tă între participanţi, subiectele întâlnirii sunt ţinute

asistă la lucrări nu divulgă ceea ce s-a discutat.

curenţi ai grupului Bilderberg se numără fostul pre-

, Tony Blair, Angela Merkel (cancelarul Germaniei),

prim-ministru al Canadei), Stephen Harper (prim-mi-

imano Prodi (prim-ministrul Italiei şi fostul preşedinte

, Henry Kissinger (fostul secretar de stat american),

l secretar al apărării din Statele Unite) şi Donald

l apărării din Statele Unite).

influenţa Familiilor Stelei asupra grupului Bilderberg,

: să aibă un sens al direcţiei mai clar decât orice altă

[rberg în sine poate avea prea puţină putere pentru a ra esenţial în lume, însă membrii acestuia sunt indivizi

:cizie în societatea occidentală, sau exercită o influenţă

•ea deciziilor la nivel înalt. E posibil ca membri pu-

Bilderberg, Clinton sau Blair, să nu facă parte din

să fie influenţaţi de membri din cadrul grupului care

ilului

blemă importantă de analizat înainte de a prezenta

ii noastre. De ce Statele Unite continuă să sprijine

iese nimic în schimb, cu excepţia nemulţumirilor tot

musulmană, care în unele cercuri islamice radicale

276

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

se manifestă sub forma terorismului? Dezastrul din 11 septembrie nu ar

fi avut probabil loc dacă americanii nu ar fi acordat arme şi sprijin politic

Israelului timp de mai multe decenii, demonstrând mult mai puţin interes

pentru problemele palestinienilor.

Mai mulţi ani la rând, observatorii din lumea întreagă nu au reuşit

să înţeleagă de ce Washingtonul a continuat acordarea unui uriaş sprijin

militar, financiar şi diplomatic Israelului. Anual se acordă Israelului un

ajutor militar şi economic în valoare de peste 3 miliarde de dolari, fapt

care nu este respins de liberalii din Congres, care ridică de obicei obiecţii

în privinţa sprijinului pe care Statele Unite îl dau guvernelor care violează

drepturile omului, sau de conservatori, care se opun ajutoarelor de orice

fel. Chiar dacă toate ţările occidentale sunt de acord cu dreptul Israelului

de a exista în pace şi de a-şi menţine securitatea, niciuna dintre ele nu

acordă sprijin militar sau diplomatic pe măsura celui dat de Statele Unite.

SUA este uneori singurul stat din cadrul Naţiunilor Unite, sau din cadrul

altor foruri, care acordă sprijin necondiţionat Israelului atunci când se ridi-

că obiecţii privind violarea de către Israel a dreptului internaţional.

Aşa cum se întâmplă în cazul celor mai multe decizii politice inter-

naţionale, sprijinul pe care Statele Unite 1-au dat guvernelor ce s-au

succedat la conducerea Israelului este justificat prin apelul la aspecte

de ordin moral, însă există puţine dovezi că imperativele morale ar juca

un rol esenţial în orientarea politicii Statelor Unite în Orientul Mijlociu.

Mulţi americani consideră că asigurarea supravieţuirii statului Israel este

o datorie morală, dar acest lucru nu justifică impresionantul sprijin finan-

ciar, militar sau diplomatic pe care guvernul lor îl acordă Israelului. Acesta

depăşeşte nevoile de protejare a securităţii Israelului, în limitele graniţelor

recunoscute la nivel internaţional. Sprijinul Statelor Unite include ajutor

pentru politica în teritoriile ocupate, şi depăşeşte adesea standardele etice

şi legale de comportament internaţional.

O explicaţie simplă adusă adesea pentru a justifica sprijinul unilateral

dat Israelului de Statele Unite este că acesta ar fi determinat de bogaţii

evrei americani care exercită presiuni asupra guvernelor succesive pentru

a menţine şi a spori sprijinul acordat ţării lor spirituale. Acest răspuns este

puţin probabil adevărat. Noi considerăm că la Washington există la fel

de mult antisemitism pe cât există şi sprijin pentru „cauza evreilor" - iar

cei mai mulţi dintre politicieni au cu siguranţă o atitudine ambivalenţă în

această privinţă. Desigur, preţul pentru sprijinul din partea Statelor Unite

este mult prea mare pentru se datora doar influenţei exercitate de un grup

277

1NTII PUTERII LUI SOLOMON

ar fi vorba de unul atât de influent ca şi „comunitatea

„lobby evreiesc" ar fi cauza sprijinului acordat Isra-

e Unite, ne-am aştepta ca acest sprijin să fi început

lui Israel, în 1948. însă ajutorul militar şi economic

apărat înainte de războiul din 1967. Ajutorul militar

nite pentru Israel a început realmente doar după ce

ra forţa dominantă în regiunea din jurul Ierusalimului

antă. Israelul a demonstrat că se putea apăra singur

:cine, indiferent dacă acestea acţionau împreună sau

şi că urma să fie adevăratul stăpân pe termen lung al

că Statele Unite au fost mai interesate să sprijine

trola Pământul Sfânt, şi nu neapărat statul evreiesc.

;ordat de Statele unite Israelului este relevantă în

toria decisivă în războiul din 1967, ajutorul Statelor

la sută.

ui civil din Iordania, din 1970-1971, când puterea

:a mişcările revoluţionare din afara graniţelor sale

.tele Unite au mai crescut subvenţiile cu un uimitor

.ta. Ulterior, după ce Israelul a respins cu succes

iu lansat un atac surprinzător în războiul de Yom

torul militar din partea Statelor Unite a mai sporit

sraelului dădea mai multe dovezi că era capabil să

u atât mai mult sporea ajutorul Statelor Unite, în

i Statele Unite au semnat un acord de înţelegere

tegice şi a planificării militare, după care s-au lan-

u comun aeriano-naval, Israelul a primit un ajutor

ii valoare de 1,5 miliarde de dolari, dar şi sprijin

ui nou avion de luptă.

irdat câştigătorului în cursa pentru controlul asu-

tinuă şi în ziua de astăzi, în ciuda cuvintelor de

onservatori remarcabili din administraţia lui George

l secretar de stat Colin Powell), prin care se afirmă

necondiţionat acordat guvernului statului Israel ar

loperării guvernelor ţărilor arabe în campania un-

da.

278

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

Un alt factor demn de a fi menţionat este că dreapta creştină din

Statele Unite, care a adus milioane de voturi pentru Partidul Republican,

a acordat un sprijin impresionant Israelului. Punctul acesteia de vedere

pare să se bazeze pe o teologie mesianică, ce percepe revenirea evreilor

în Ţara Sfântă ca un semn al celei de-a doua veniri a lui Mesia. Conflictul

dintre Israel şi ţările vecine arabe este, din punctul lor de vedere, doar o

continuare a luptei dintre israeliţi şi filisteni - un semn al venirii epocii

mesianice: zorii Noii Ordini Mondiale. Probabil că acelaşi lucru se află în

spatele motivaţiei Statelor Unite de a sprijini Israelul.

Ni se pare suspect că singurul sprijin de necontestat cu ocazia invadării

Irakului în 2003 a venit din partea prim-ministrului britanic Tony Blair.

Se părea că cei doi oameni (Bush şi Blair) au nişte dovezi care erau ţi-

nute ascunse de ochii publicului şi de cei ai altor şefi de state — chiar din

interiorul NATO. Şi, încă o dată, atunci când Israelul a invadat Libanul

în 2006, aceşti doi lideri influenţi din Occident au fost la început singurii

care nu au pledat pentru încetarea conflictului, în ciuda apelurilor făcute

de lumea întreagă.

Cei doi oameni la care ne-am referit sunt creştini. Preşedintele Bush

este metodist, iar Tony Blair este anglican, dar cu simpatii declarate

pentru Biserica Catolică (soţia sa, un avocat recunoscut, este catolică, iar

prim-ministrul a luat parte la o slujbă religioasă catolică). Ar fi posibil ca

ei să cunoască un secret legat de Israel? Ar putea exista un plan mai măreţ

care să implice Familiile Stelei, sau care să fi fost iniţiat de ele?

Jocul final: o lume unită

In decursul zecilor de ani pe care cei doi autori i-au dedicat cercetării, au

fost analizate cantităţi uriaşe de informaţii complexe. Utilizând tehnica

detectivistică, am reuşit să identificăm un model clar în legătură cu evo-

luţia istorică a lumii, care, aşa cum am mai spus, indică prezenţa unui

grup numit de noi „Familiile Stelei". Când privim în ansamblu faptele

din trecut şi nu le analizăm izolat, pare absurd să negăm că evenimente ca

cele care au avut loc în Europa şi în Ţara Sfântă, în secolul al Xll-lea, nu

sunt legate unele de altele.

Totuşi, este mult mai dificil să priveşti asupra prezentului cu aceeaşi

claritate, deoarece unele evenimente relevante s-ar putea să nu fi avut încă

loc. Prin urmare este necesar să facem unele speculaţii. Cercetările ne-au

detenninat să înţelegem şi chiar să fim de acord cu valorile şi obiectivele

279

NŢII PUTERII LUI SOLOMON

de agenţi ai puterii, fondat în vremea regelui So-

Qp ce facem speculaţii în privinţa prezentului şi a

întrebarea: „Cum am acţiona în locul lor?"

:)al al Familiilor Stelei este unificarea - crearea unei

e Dumnezeu să poată domni. Dorinţa lor este aceea

internaţionale şi de a-i uni pe oameni cu Dumnezeu,

tul oamenilor de a adera la forma de religie pe care o

iptuirea unei societăţi globale tolerante, unde comer-

tia se distribuie în mod egal.

ii şi prosperitatea sunt, din punctul lor de vedere,

une de a preveni izbucnirea războaielor decât acu-

imeninţarea cu distrugerea. Astfel, dacă am fi fost

:i de astăzi, am urmări crearea blocurilor de state

»unct de vedere economic, care se pot dezvolta atât

al extinderii, cât şi al stabilităţii.

Icerca să constituim un bloc comercial unic din mai

[zi în conflict. Acesta ar deveni tot mai stabil prin

jor structuri cum ar fi legislaţia comerţului, codul

i şi modul de taxare, în acelaşi timp am încerca să

'agerea ţărilor din jur, până când o regiune sau un

se perceapă ca unică entitate - ca un popor unit.

ior procesul formării Comunităţii Economice Eu-

'lanului Marshall. Recent, în doar câteva decenii,

ică Europeană a devenit o cvasi-confederaţie de do-

ce vor împărţi un viitor comun sub steagul Uniunii

îtatele admise au făcut parte înainte din Pactul de

ă nu demult duşmane ale Occidentului, naţiuni ce

inii Sovietice. Douăsprezece dintre aceste state au

ă, euro. Croaţia, Macedonia şi Turcia sunt de ase-

a deveni membre ale Uniunii Europene. Cât va mai

a va dori să devină membră?

nenţionat că moneda euro a avut iniţial o valoare

irului american. Acest lucru nu se poate să fi fost o

fel de pas ar fi evident pentru oricine, pentru orice

i'tenţialul monedelor lumii. După cum a afirmat Paul

aţe al Rezervei Federale: „ O economie globală are

dcă".

ece oare până când Statele Unite ale Americii şi

280

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

Statele Unite ale Europei vor adopta o monedă unică? Nu credem că va fi

nevoie de foarte multă vreme.

Când Mexicul şi Canada, partenerii Statelor Unite în noua Zonă Nord

Americană de Comerţ Liber, vor accepta ca monedă dolarul american,

ceea ce se va întâmpla cu siguranţă, atunci un dolar american va fi egal

ca valoare cu un peso sau cu un dolar canadian. Va fi la fel ca atunci când

Germania de Vest a oferit o marcă germană pentru marca est-germană,

aproape lipsită de valoare, cu ocazia reunificării celor două Germanii?

Privind peste o nouă generaţie, lumea unită va avea nevoie de o ca-

pitală globală. Dacă am fi agenţii puterii lui Solomon, am avea doar o

singură alegere: Ierusalimul.

Oraşul se află la răscruce, din punct de vedere geografic, politic şi

social, în centrul lumii, pe oricare hartă veche, se află oraşul Ierusalim.

Chiar şi astăzi, acesta se află între Europa, la nord, Africa, la sud, Asia, la

est, şi America, la vest. Oraş sfânt al iudeilor, creştinilor şi musulmanilor,

acesta asigură o locaţie unică şi neutră pentru Noua Ordine Mondială.

Credem că ar fi posibil ca, atunci când statul Israel va reuşi să aibă

o relaţie relativ stabilă cu vecinii săi, o persoană influentă ar putea să su-

gereze discret numele Ierusalimului pentru noul sediu al Naţiunilor Unite,

un teritoriu neutru, care să nu aparţină vreunei ţări. Persoana respectivă va

fi probabil secretarul general al Naţiunilor Unite. El sau ea se vor exprima

în cuvinte, însă ideea nu le va aparţine. Va veni din rândul Familiilor Ste-

lei.

Din acel moment al unificării naţiunilor şi monedelor naţionale, va

mai fi doar un pas până la transformarea Ierusalimului în capitala globală

a Pământului Unit.

Viziunea regelui Solomon va deveni atunci realitate, dar într-un mod

foarte deosebit de cel planificat. Cel mai enigmatic, şi uneori cel mai trist

oraş, care a fost mereu centrul lumii, îşi va fi atins destinaţia.

Unitatea armonioasă a omenirii.

281

nea

l în care credem că un mic grup de familii au influenţat

>ccidentale, din momentul în care s-au împrăştiat prin

Ierusalimului, în anul 70. Dovezile pe care le-am adus

lult prea puternice pentru a fi respinse ca o serie de

nuri străvechi.

rcetării noastre este neobişnuită pentru zilele de azi,

nsâmblul, şi nu elementele particulare în mod izolat,

domeniu la altul într-o manieră care nu este practicată

;tăzi. Noi ne asemănăm unor „detectivi ai istoriei" mai

persoane care cataloghează evenimentele din trecut,

cialiştii unui departament de istorie din universităţile

acestea, nu există niciun element semnificativ pentru

oi care să nu provină din surse academice respectabile,

i fi analizat cu uşurinţă de cercetători,

iare am facut-o a fost dificilă şi de durată, şi credem

mod clar aceleaşi „amprente" ce pot fi identificate cu

imentelor importante ce au avut loc în ultimele două

ror fi cei care vor respinge punctul nostru de vedere,

prezintă ceea ce ar dori să audă de fapt. Aceştia vor

ui că trecutul este doar o serie de evenimente separate,

,

282

CHESTIUNEA ROSSLYN

fără legătură între ele. însă viaţa este de fapt o serie de legături influente, relaţii şi, uneori, conspiraţii.

Dacă vrem să înţelegem trecutul, fiecare eveniment crucial trebuie

privit într-un context cât mai larg cu putinţă, pentru a obţine imaginea

unei structuri de bază. Aşa cum ne-a spus un cercetător eminent: Nu pot

afirma dacă aveţi sau nu dreptate, dar aţi unit punctele istoriei mai bine

decât orice predecesor al vostru".

Deci, avem dreptate?

Credem că avem de-a face cu un caz persuasiv, care ne furnizează cea

mai convingătoare explicaţie pentru stadiul în care lumea se află astăzi.

Nu există o altă teorie care să aibă sens în contextul tuturor dovezilor

existente. Totuşi credem că există o dovadă potenţială, care ar putea şi ar

trebui să fie investigată.

Este vorba de micul edificiu din Scoţia, cunoscut astăzi sub numele de

capela Rosslyn.

în decursul anilor, Chris Knight a adus la Rosslyn o serie de experţi

de primă talie, iar aceştia ne-au întărit convingerea că edificiul este cu

totul special. Cei care sunt experţi în Ierusalimul străvechi şi în Templul

lui Yahve au identificat imediat o legătură de netăgăduit. Cei care cunosc

structura rocilor au confirmat faptul că ambele edificii au fost construite

cu materiale provenind din acelaşi tip de rocă.

Explicaţia standard - conform căreia capela Rosslyn a fost proiectată

ca biserică-colegiu - este fără îndoială greşită. Posibilitatea corectitudinii

unei astfel de teorii este nulă, deoarece, aşa cum a indicat dr. Miller de la

Universitatea din Cambridge (vezi Capitolul 8), zidul de vest nu face corp

comun cu structura clădirii principale, şi orice încercare de a construi în

continuare ar fi dus la prăbuşirea întregului edificiu.

Susţinătorii teoriei biscricii-colegiu vor folosi ca argument „fundaţiile",

pregătite pentru o astfel de structură, despre care se spune că ar putea fi

identificate pe dealul care înconjoară capela. Dar atrăgând atenţia asupra

acestor dovezi, ei vin de fapt în sprijinul argumentaţiei noastre. După cum

am mai explicat, aceste fundaţii nu sunt ceea ce par, deoarece contele

William Sinclair şi asociaţii săi le-au aşezat cu scopul a induce lumea în

eroare. Ei construiau ceva ce nu era autorizat şi trebuia ţinut ascuns de

ochii lumii în general, şi de cei ai Bisericii în special.

Dat fiind faptul că toţi experţii în iudaismul străvechi care au fost aduşi

la Rosslyn (de exemplu Philip Davies şi James Charlesworth) au confirmat

nu doar influenţa iudaică, ci şi pe cea irodiană în privinţa arhitecturii,

283

ÎNŢII PUTERII LUI SOLOMON

făcută de noi între capela Rosslyn şi Templul din

fie corectă. De asemenea, pentru că singurele cuvinte

unt cele care au fost esenţiale şi în cazul reconstruirii

abel din Ierusalim, credem că este vorba de un caz ce

doială.

Jre a trăit toată viaţa în satul unde a fost construită

pst iniţial un adept al explicaţiei date în mod obişnuit

la construcţie, însă atunci când a început să analizeze

Iţă atenţie, a devenit un susţinător al ideilor prezentate

fituri de Alan Butler, el a scos la lumină noi dovezi

Ipelei, care este închinată Sfântului Matei, pe care

pitolul 85.

l la lansarea cărţii lui Chris, Secretul lui Hiram, la

J cei patru tutori ai capelei a afirmat în mod public că

•arheologice. Arheologul şi cercetătorul documentelor

|profesorul James Charlesworth, este de acord cu opi-

căreia manuscrisele esenienilor au fost ascunse în

islyn, şi a făcut o cerere de investigare,

i s-a dat curs.

br dovezi pe care le avem, considerăm ilogică împie-

I a unei astfel de cercetări arheologice. Capela Rosslyn

atenţie.

Isăm tuturor celor care au legătură cu Rosslyn şi mai

că o invitaţie de a participa la o dezbatere publică,

pe facă o evaluare obiectivă şi corectă a dovezilor,

le la atitudinea dispreţuitoare şi la relatarea în mod

iveşti inexacte, deoarece ar trebui ca faptele reale să

liderare.

um să privească realitatea trecutului în faţă - şi să

[iitorul. Documentele străvechi ale evreilor, care au

crete, trebuie să fie recuperate.

l J., Rosslyn Revealed-A Library in Stone (Dezvăluirilede \ în piatră), O Books, 2006.

284

ANEXĂ

Cronologie

LC

967

586

539

166

19

7

4

Aşezarea pietrei de temelie pentru Templul regelui Solomon

Distrugerea Templului lui Solomon de către babilonieni

începutul construirii celui de-al doilea templu de către Zorobabel

Fondarea comunităţii de la Qumran de către preoţii esenieni

Irod cel Mare începe reconstruirea celui de-al doilea Templu

Naşterea lui Isus, sub lumina „stelei" Shekinah

Moartea lui Irod cel Mare

d.C.

32 loan Botezătorul este ucis

33 Isus îşi începe opera mesianică la vârsta de 40 de ani

36 Cea mai recentă estimare a posibilei date a crucificării lui Isus

62 Uciderea în templu a lui lacov, fratele lui Isus

66 începutul războiului evreilor împotriva romanilor

68 Manuscrise şi comori sunt îngropate sub Templu

70 Titus distruge Ierusalimul şi Templul

325 împăratul Constantin convoacă Sinodul de la Niceea

285

v ŢII PUTERII LUI SOLOMON

ceresc Anglia, sub conducerea lui William I

ies de Payens

izi ocupă Ierusalimul

ard de Clairvaux

îi Cruciade

;te ocupat de cruciaţi; Godefroy de Bouillon este

iri de St. Clair primeşte titlul de baron de Roslin

cartea papei Urban al II-lea

Toy de Bouillon, primul rege al Ierusalimului.

m al II-lea al Angliei. Balduin I devine rege al

ayens călătoreşte la Ierusalim, alături de contele

lampagne

ie membru al ordinului cistercienilor

ayens şi Hugues de Champagne vizitează din nou

i ne episcop de Clairvaux.

:i, sub conducerea lui Hugues de Payens, încep

h ruinele Templului

njou depune jurământul pentru a deveni templier

lampagne depune jurământul la Ierusalim, devenind

^rezecelea templier

Troyes acordă templierilor dreptul de a se organiza

âlugări militari

;s de Payens

msportă în Scoţia documentele îngropate sub Tem-

lea devine rege al Franţei la vârsta de 17 ani

Molay este ales ultimul Mare Maestru al templi-

'•a arestează toţi templierii din Franţa

'c îngropate sub Templul din Ierusalim ajung la

;re a unei loji masonice

! >) al Vl-lea al Scoţiei devine mason

lea devine James I al Angliei

s I; Charles (Carol) I devine rege

, loray devine mason la Newcastle

286

CRONOLOGIE

1642 începe Războiul Civil în Anglia

1646 Sfârşitul principalei etape a Războiului Civil din Anglia;

la

Oxford, Elias Ashmole devine membru al Lojii Warrington

1649 Charles l este executat; de asemenea, tot acum se pun şi

bazele

republicii (Commonwealth)

1658 Moare Oliver Cromwell

1660 Charles al II-lea este readus pe tronul Angliei

1688 Are loc „Glorioasa Revoluţie" în Anglia. James al II-lea

fuge;

William al lll-lea şi Mary a Il-a devin rege şi regină

1714 Prima atestare a Marii Loji de York

1715 Prima răscoală a iacobiţilor, în scopul restaurării monarhiei

Stuart, este înăbuşită

1717 Formarea Marii Loji a Londrei

1724 Formarea Marii Loji a Irlandei

1736 Formarea Marii Loji a Scoţiei

1745 Cea de-a doua răscoală a iacobiţilor

1801 Este format Consiliul Suprem al celui de-al treizeci şi

treilea

grad pentru Statele Unite

1813 Formarea Marii Loji Unite a Angliei

1877 Este fondată la Vatican loja masonică Propaganda II (P2)

1947 Descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă, la Qumran

1951 încep excavaţiile la Qumran

1954 Este format Grupul Bilderberg, un grup al intelectualilor şi eli-

telor politice ale lumii

1955 Este deschis şi descifrat Manuscrisul de Cupru, care conţine un

inventar al comorilor ascunse sub templul din Ierusalim.

1976 Arhiepiscopul Bugnini, refonnatorul liturghiei catolice, este

acu-

zat de legături cu francmasoneria

1978 Papa loan Paul I moare la 33 de zile după ce a devenit pontif

1982 Roberto Calvi este găsit spânzurat de podul Blackfriars

1991 Publicul larg are acces la colecţia completă a Manuscriselor de

la

Marea Moartă

287

rafie

ie sunt preluate din ediţia ortodoxă a Bibliei, Editura

de Misiune al Bisericii Ortodoxe din România,

,7flf Şea Scrolls and the Christian Myth, Prometheus

asure of the Copper Scroll, Garden City, New York,

Architects ofTiron. The Steps ofZion, ULT, Arizona,

(// ofJerusalem and the Christian Church, London,

Theology and Masonic Astronomy, New York, D.

382.

î, S., The Warriors and the Bankers,

Templar

o, 1999.

looks, 2006.

•ss, the Grail and the Lodge, O Books, 2004.

and the Pentacle, O Books, 2005.

'ercamp and Herberer, The Jews of Europe in the

e Cantz, 2005.

Mysteries of Chartres Cathedral, AB Academic

William Sinclair, Earl ofOrkney, and his Family: A

cs ofSurvival, Edinburgh, 1985.

oman Church and Revolution, Editură necunoscută,

288

BIBLIOGRAFIE

Daraul, A, A History of Secret Societies, Tandem, 1969.

Davies, M., Liturgica! Time Bombs in Vatican //, Tan Books, 1998.

Eisenman, R.H., James, the Brother ofJesus, Londra, Watkins, 2002.

Furneaux, R., The Other Side of the Story, Londra, Cassell, 1953.

Gilbert, A., The New Jerusalem, Londra, Corgi, 2002.

Herbert, A.S., Peak's Commentary on the Bible: The Song of Solomon, Londra, Nelson, 1963.

Kenyon, K.M., Digging itp Jerusalem, Londra, Benn, 1974.

Kipling, R., Banquet Night

Knight, C., şi Butler, A., Civilization One, Londra, Watkins, 2004.

Knight, C., şi Lomas, R., The BookofHiram, Londra, Century, 2003.

Knight, C., şi Lomas, R., Uriel's Machine, Londra, Century, 1999.

Knight, C., şi Lomas, R., The Hiram Key, Londra, Arrow Books, 2006.

Miller, J., Geologica! surveying Information

New Cambridge Medieval History, Voi. 5, Cambridge University Press,

1999.

Ochsendorf, J., Bridging the Voice, Reported in The New Scientist, 10

iunie 2006.

Ovason, D., The Secret Zodiacs of Washington DC, Londra, Arrow Books,

2000.

Schonfield, H., The Essene Odissey, Shaftesbury, Anglia, Element, 1984.

Stevenson, D., The Origins of Freemasonry: Scotland's Century 1590-

1710, Cambridge University Press, 1988.

Summerson, J., Şir Cristopher Wren PRS, Note şi documente ale Societăţii

Regale din Londra.

Wallace-Murphy, T., An lllustrated Guide to Rosslyn Chapel, Editor şi

dată a publicaţiei necunoscute.

Whiston, William, The Works ofJosephus, Hendrickson Publishers Inc.,

1987.

Williamson, G. A., şi Josephus Flavius, Jewish War, Harmondsworth,

Anglia, Penguin, 1981.

Yallop, D., In Gods Name, Londra, Jonathan Cape, 1984.

289