(11) ipostazele psihicului uman - constientul

Unitatea 11 [IPOSTAZELE PSIHICULUI - CONȘTIENTUL]

UNITATEA 11: Ipostazele psihicului – Conştientul

Sinteză

Etape în definirea conștiinței După M. Zlate (2000, p. 244) de la dezvoltarea psihologiei științific și până în prezent

definirea conștiinței s-a realizat în trei mari etape.

Prima etapă în definirea conștiinței În această etapă întâlnim mai multe perspective care pun accentul fie pe gândire, fie pe

operaţii ale gândirii (i.e. sinteză), fie pe capacitatea de a gândi despre gândire.a. A fi conștient înseamnă a gândi sau a stabili relații (Spencer, 1875; James, 1906).

Conștiința depinde astfel de raporturile stabilite între faptele și stările mintale.b. A fi conștient înseamnă a dispune de capacitatea de a face sinteze. Aceasta era

poziţia de bază susţinută de autori ca Wilhelm Wundt. El vedea în conştiinţă o “sinteză creatoare”.

c. A fi conştient înseamnă a te putea autosupraveghea (Janet, 1928). d. A fi conştient înseamnă a te adapta la solicitările mediului.

A doua etapă în definirea conştiinţei Savantul francez Henri Ey (1900-1977) consideră că abordarea conştiinţei în această

perioadă a vizat două arii diferite: una funcţională şi alta fenomenologică. După psihologia funcţională, care dorește descompunerea psihicului în elementele

sale componente, a fi conștient ține de anumite abilități ale psihicului. După abordarea fenomenologică, a fi conștient ține de trăire sau ceea ce ani mai târziu

Thomas Nagel avea să numească senzația inefabilă de a fi “cumva” (Nagel, 1974). Sintetizând aceste puncte de vedere, Ey consideră că “a fi conștient înseamnă a

dispune de un model personal al lumii”. (apud Zlate, 2000, p. 246).

A treia etapă în definirea conștiinței În această etapă studiul şi definirea conştiinţei se cristalizează în jurul caracteristicilor

psihologice ale acesteia. Jean Piaget (apud Zlate, 2000, pp. 246-247) crede că trebuie operată o distincţie între

conştiinţa în act (i.e. cunoaşterea anterioară prizei de conştiinţă) şi conştiinţa reflexivă (sau priza de conştiinţă propriu-zisă). Astfel, după Piaget, conştiinţa reflexivă presupune trecerea de la un plan psihologic la un altul – mai concret, din planul acţiunii în cel al reprezentării.

În perioada de după 1990, majoritatea savanţilor şi a filozofilor şi-au focalizat atenţia spre caracterul inefabil, subiectiv şi privat al senzaţiilor atunci când au vorbit despre conştiinţă. Humphrey (1992), spre exemplu, spune că “a fi conştient înseamnă în mod esenţial a avea senzaţii: adică a avea reprezentări mintale încărcate de afectivitate a ceva ce mi se întâmplă aici şi acum”.

Într-un articol devenit extrem de cunoscut în cadrul literaturii de specialitate, David Chalmers (1995) vorbeşte despre “problema grea a conştiinţei”, considerând că o abordare funcţională a psihicului nu poate răspunde la întrebarea “de ce există o formă subiectivă de a fi ?”. Mai precis, ştiinţa cognitivă şi neurofiziologia ne pot furniza modele şi explicaţii doar despre procesarea informaţiilor, nu şi despre motivul pentru

1


care această procesare este însoţită de proprietăţi calitative intrinseci, reprezentări interne numite adesea qualia.

În aceeaşi perioadă cu publicarea articolului lui Chalmers, Ned Block (1995), analizând o serie de date empirice extrase din cazuri mai puţin cunoscute de “vedere oarbă”, introduce o distincţie între conştiinţa de acces (sau Conştiinţă-A) şi conştiinţa fenomenologică (sau Conştiinţă-P). In nuce, conform lui Block, Conştiinţa-A permite integrarea informaţiilor în reţeaua funcţională a minţii fără ca această procesare să fie însoţită de reprezentări calitative. În consecinţă, o persoană cu orbire corticală poate reacţiona faţă de un stimul extern chiar dacă nu îşi reprezintă acest stimul într-o manieră subiectivă. Problema “grea” a conştiinţei ar însoţi astfel doar Conştiinţa-P, încă neexplicată în paradigma naturalistă, neo-Darwinistă a psihologiei şi a biologiei contemporane.

Revitalizarea unor concepţii mai vechi despre conştiinţă În ciuda dificultăţilor care marchează perspectiva potrivit căreia a fi conştient

înseamnă a fi auto-conştient de propria existenţă, această poziţie a fost revitalizată în ultimele trei decenii.

Teoriile de ordin superior (eng. Higher order) s-au născut la sfârșitul anilor ’90, subliniind intuiția că pentru ca o stare psihică să fie conștientă ea trebuie să fie obiectul unei stări mintale “meta-psihologice” de nivel mai înalt.

Teoriile de ordin superior vin în mai multe forme, viz. ordin superior al gândirii (e.g. Rosenthal, 2005), al percepției (Lycan, 1996) sau al experienței. Toate aceste teorii au în comun idea că ceea ce numim conștiință fenomenală sau fenomenologică poate fi explicat prin referire la intenționalitate – mai precis, intenționalitatea unei stări mintale de ordin superior. Noțiunea de intenționalitate este una tehnică, însemnând în principiu capacitatea unei stări mintale de a fi despre ceva (i.e. un obiect intențional).

Conform teoriilor de ordin superior, o stare mintală devine conștientă atunci când două stări mintale inconștiente sunt legate în așa manieră încât starea mintală superioară reprezintă starea mintală inferioră.

Teoriile de ordin superior au fost atacate cu vehemență în ultimii anii (vezi de exemplu Block, 2009). Unii autori care au susținut în trecut astfel de poziții (e.g. Lycan, 2009) consideră că ele se lovesc în ultimă instanță de problema intenționalități, iar aceasta este o problemă cel puțin la fel de grea ca cea a conștiinței.

Funcțiile conștiinței Deși există autori care văd existența conștiinței (cel puțin a conștiinței de sine) drept

un epifenomen cauzat de evoluția sistemului nervos, ea apare prima facie drept o adaptare biologică în deplinătatea semantică a cuvântului.

După M. Zlate (2000, pp. 247-248) caracterul adaptativ al conștiinței se relevă facil în raport cu funcțiile sale:a. Funcția informațional-cognitivă – conștiința presupune o reproducere în

subiectiv a realității obiective exterioare. Cele mai simple procese psihice cognitive (i.e. senzațiile și percepțiile) aduc informații prețioase despre mediu fără de care organismul nu s-ar putea adapta cu ușurință. Unii autori, ca Peter Carruthers (2004), spre exemplu, consideră chiar că valoarea biologcă, adaptativă a conștiinței rezidă în capacitatea acesteia de a diferenția între aparență și realitate;

2


b. Funcția teleologică (finalistă) – spunem adesea despre animale, spre deosebire de plante sau obiecte inanimate, că au conștiință. Acest façon de parler relevă legătura inexorabilă pe care o asumăm aproape reflex între conștiință și direcționarea activității unui organism către un scop, către o anumită finalitate.

c. Funcția anticipativ-predictivă – conștiința nu doar reprezintă realitatea, ci și anticipează dinamica ei.

d. Funcția reglatoare – activitatea conștientă a unui organism descompune, compune și fuzionează procesele mintale, coordonându-le într-o acțiune sinergetică în vedere atingerii unui scop.

e. Funcția creativ-proiectivă – după cum afirmă și Mielu Zlate (2000, p. 248), “omul nu reproduce realitatea în sine doar pentru a o reproduce, ci cu scopul de a o modifica, schimba și adapta necesităților sale”.

Discuții și controverse actuale cu privire la conștiință Ce înseamnă de fapt conștiința ?

Trebuie spus că în prezent nu există o definiție general acceptată cu privire la semnificația noțiunii de conștiință. În practică, atât psihologii cât și neurologii au încercat să operaționalizeze conceptul, subliniind fie caracterul de auto-recunoaștere și auto-conștientizare a propriei persoane1 (e.g.testul petei2; Galup, 1970), fie capacitatea unui organism de a răspunde în mod corespunzător la stimuli externi (e.g. Scala Glasgow). Din nefericire, dat fiind caracterul inefabil al conștiinței, nu știm în momentul de față nici măcar ce entități sunt conștiente și nici dacă proprietățile fenomenale sunt primitive ontologice ale universului sau atribute emergente ale materiei superior organizate3. Astfel de dileme au fost comprimate în ceea ce Block a denumit “problema mai grea a conștiinței” (2002), imitând expresia consacrată de Chalmers (1995).

Valoarea modelelor “intuitive” ale conștiinței.Conform tradiției clasice carteziene, propriul nostru psihic este nu doar primul obiect cu care intrăm în contact cognitiv direct, ci și o formă de existență asupra căreia avem acces epistemic privilegiat. Astfel de concepții conduc în mod intuitiv la idea că există un punct central în creier în care toate informațiile sunt sintetizate și discriminate, iar acel punct constituie “eul” identității personale. Toate aceste presupuneri au fost atacate recent de filozofi ca Daniel C. Dennett (1991) care consideră că este eronat să postulăm existența unui “teatru cartezian”, fie el chiar de natură materială. Conform lui Dennett, psihicul uman și animal este mult mai “democratic”. Urmându-l pe Hume, filozoful american consideră că în creier tipare de activare diferite concurează pentru supremație, iar cel care câștigă reprezintă “eul” dinamic. Totuși, nu observăm niciodată aceste tranziții și conflicte cerebrale, având ipso facto mereu iluzia unei conștiințe fluide și continuue.

Există vreo diferență între conștiință și autoconștiință ?După unii autori, precum laureatul premiului Nobel, Gerald Edelman (1992), este imperios necesar să diferențiem între conștiință și autoconștiință. Mai precis, multe animale au senzații subiective și produc reprezentări interne ale mediului fără a avea

1În prezent, singurele animale care au trecut testul petei sunt copii cu vârste de peste 18 luni, elefanții, delfinii, cimpanzeii și coțofanele (Edelman & Seth, 2009).2 Pentru o critică adusă acestei proceduri vezi spre exemplu Rochat & Zahavi, 2011. 3După unii neurofiziologi contemporani, capacitatea de a avea proto-experiențe calitative s-ar manifesta la nivelul neuronilor individuali și poate chiar la nivelul celulelor individuale (Llinás, 2002, p. 203; pp. 208-222).

3


însă sentimentul vreunui Eu personal. Astfel de afirmații sunt totuși speculații deoarece nu știm ce fel de organizări ale materiei au trăiri subiective.

Realizarea conștiinței în alte medii materiale. Conform tezei realizării multiple (Putnam, 1967), același tip de stări mintale pot fi realizate pe suporturi neuroanatomice, biochimice și funcționale diferite. Cu toate acestea, rămâne deschisă întrebarea dacă astfel de stări mintale pot fi realizate în medii anorganice, cum ar fi cipurile de siliciu ale computerelor. Cunoscutul test Turing (1950) propus pentru a depista inteligența calculatoarelor nu este un test al conștiinței. O serie de autori, precum John Searle (1980) sau Ned Block (vezi Braddon-Mitchell & Jackson, 2006, pp. 107-128) consideră că acest test nu poate depista nici măcar inteligența întrucât computerele nu fac altceva decât să opereze cu simboluri la nivelul sintaxei unui limbaj logic. Alți autori, ca David Chalmers (1996) spre exemplu, sunt de părere că și un robot identic din punct de vedere funcțional cu o ființă umană ar putea părea perfect normal prima facie, fără a avea însă conștiință4.

În prezent, la mai bine de patru decenii după ce Putnam a avansat teza realizării muliple, știința nu se poate pronunța încă dacă un fenomen precum conștiința are nevoie sau nu de un suport chimic organic pentru a se manifesta sau nu. Conform panexperiențialismului – o teză considerată adesea absurdă de mulți filozofi – proprietățile fenomenale ar fi proprietăți intrinseci ale materiei, asemeni celor materiale despre care vorbește fizica. În consecință, dacă urmăm firul logic al acestei teze până la capăt, nu doar animalele și calculatoarele ar avea conștiință fenomenală, ci și pietrele sau firele de praf.

Întrebări de verificare

1. După Wilhelm Wundt, conștiința este:a. Capacitatea de a gândi;b. Capacitatea de a avea simțiri subiective;c. Capacitatea de a reproduce obiectiv realitatea;d. “O sinteză creatoare”;

2. După savantul francez Henri Ey, a fi conștient înseamnă:a. A gândi despre spațiul exterior;b. A putea vorbi prin intermediul unui limbaj despre realitatea obiectivă;c. A dispune de un model personal al lumii;d. A avea afecte.

3. Problema grea a conștiinței (Chalmers, 1995, 1996) reprezintă: a. Incapacitatea științei de a înțelege cum transformă mintea intrările în ieșiri;b. Incapacitatea de a știi dacă suntem sau nu conștienți;c. Imposibilitatea de a știi dacă alte persoane au conștiință sau nu;

4 În jargonul filozofiei analitice, asemenea entități fictive poartă numele de “zombie filozofici”. Originea conceptului se găsește în opera lui Robert Kirk (1974)

4


d. Incapacitatea științei de a furniza o explicație cu privire la caracterul calitativ al trăirilor subiective.

4. Ned Block a introdus distincția dintre:a. Conștiință și auto-conștiință;b. Conștiinșă de acces și conștiință fenomenală; c. Conștiință în act și conștiință reflexivă; d. Niciuna din variantele de mai sus.

5. Teoriile de ordin superior ale conștiinței spun că:a. Pentru ca o stare psihică să fie conștientă ea trebuie să fie efectul procesării

analizatorilor; b. Pentru ca o stare psihică să fie conștientă este necesar ca ea să fie obiectul

intențional al unei alte stări de ordin superior. c. Pentru ca o stare psihică să fie conștientă ea trebuie să fie realizată în neocortex. d. Niciuna din variantele de mai sus.

6. Funcția informațional-cognitivă a conștiinței se referă la:a. Faptul că putem anticipa viitorul;b. Faptul că putem regla procesele mintale interne prin activitatea conștientă;c. Faptul că conștiința reprezintă o reproducere sintetică în subiectiv a realității

obiective, exterioare;d. Faptul că conștiința direcționează organismele către un scop în baza unor

trebuințe, nevoi sau aspirații.

7. În ceea ce privește conceptul de conștiință, în prezent: a. Toți filozofii, psihologii și neurobiologi au căzut de acord asupra proprietăților

esențiale ale acestui fenomen; b. Nu există un consens clar cu privire la această noțiune;c. Știm cu siguranță că doar organismele înzestrate cu neocortex au conștiință;d. Știm că conștiința presupune un substrat material chimic de natură organică.

8. Printre cele mai cunoscute operaționalizări ale conștiinței întâlnim în practică:a. Testul Turing; b. Scala Glasgow și testul petei Galup; c. Testul Rorschach;d. Niciuna din variantele de mai sus.

9. După Daniel C. Dennett (1991) iluzia “teatrului cartezian” presupune:a. Intuiția conform căreia doar organismele umane au conștiință;b. Iluzia că avem liber arbitru;c. Iluzia că există un sediu central care sintetizează, discriminează și coroborează

toate procesele mintale inferioare; d. Iluzia că există viață după moarte.

10. Întrebarea dacă au calculatoarele conștiință sau nu: a. A primit un răspuns unanim acceptat în ultimele două decenii;

5


b. A rămas o întrebare deschisă;c. Nu se poate știi niciodată;d. Nu reprezintă o întrebare cu sens.

Exerciții și teme de reflecție

1. Dintre toate poziţiile cu privire la conştiinţă amintite anterior care vi se pare cea mai plauzibilă ? Dar cea mai implauzibilă ? Argumentaţi (minim 2 argumente).

2. Întrucât avem acces doar la propriul spaţiu privat al conştiinţei nu putem ştii niciodată în mod cert dacă alte persoane sunt conştiente sau nu. În aceste circumstanţe, consideraţi că ar trebui să fim agnostici faţă de conştiinţa altor persoane sau să acceptăm axiomatic faptul că ele au conştiinţă ? Formulaţi minim două argumente indiferent de poziţia asumată.

3. Încercaţi să oferiţi o definiţie proprie conceptului de “conştiinţă”. Aţi întâmpinat vreo dificultate în acest sens ? Dacă răspunsul este “da”, oferiţi minim două motive pentru care credeţi că aţi întâmpinat aceste dificultăţi.

4. Credeţi că o entitate extraterestră înzestrată cu o structură biochimică profund diferită faţă de cea a organismelor de pe Pământ ar putea avea conştiinţă ? Dar un computer ? (Oferiţi minim două argumente pro şi contra).

5. Unii autori, precum Colin McGinn (1989, 1993, 1999), au susţinut faptul că fenomenul conştiinţei nu poate fi niciodată elucidat de mintea umană. În consecinţă, nu vom înţelege niciodată cum dinamica unor particule poate da naştere unor reprezentări ontologic subiective înzestrate cu proprietăţi calitative inefabile. Evaluaţi această teză a “închiderii cognitive” oferind minim trei argumente pro sau contra, invariabil de poziţia asumată.

6


7


8


Bibliografie

BLOCK, N. (1995). “On a confusion about a function of consciousness”, Behavioral and Brain Sciences, 18, pp. 227-287.

BLOCK, N. (2002) “The harder problem of consciousness,”The Journal of Philosophy XCIX, pp. 1–35.

BLOCK, N. (2009).“Comparing the Major Theories of Consciousness. In Gazzaniga, M. (ed.), The Cognitive Neurosciences IV (pp. 1111-1122), MIT Press.

CARRUTHERS, P. (2004) Phenomenal Consciousness: A Naturalistic Theory. Cambridge, UK: Cambridge University Press.

DENNET, D.C. (1991) Consciousness Explained, Little Brown, Boston.GALUP, G. (1970) Chimpanzees: Self recognition, Science 167 (3914), pp. 86-87. EDELMAN, G. (1992) Bright Air, Brilliant Fire: On the matter of the mind, Penguin,

Harmondsworth. EDELMAN, D. & SETH, A. (2009) Animal Consciousness: a synthetic approach, Trends in

Neurosciences 32, pp. 476-484. EY, H. (1983) Coștința, Editura Științifică și Enciclopedică, București.GORDON, G. (1970). "Chimpanzees: Self recognition". Science 167 (3914), pp. 86–87.JANET, P. (1928) De Vangoisse a l’extase, Alean, Paris, II. KIRK, R. (1974) Zombies v Materialists, Proceedings of the Aristotelian Society, 48, pp. 135-

152.LLINAS, R. (2002). I of the Vortex: From Neurons to Self, MIT Press.LYCAN, W.G. (1996). Consciousness and Experience. Cambridge, MA: MIT Press. MCGINN, C. (1989). Can We Solve the Mind-Body Problem ?, Mind, Vol. 98, 391, pp. 349-

366.MCGINN, C. (1993) Problems of Philosophy, Blackwell, Oxford UK. MCGINN, C. (1999) The Mysterious Flame:Conscious Minds in a Material World, Basic

Books. NAGEL, T. (1974). What Is it Like to Be a Bat? Philosophical Review, Vol. 83, pp. 435-450. ROCHAT, P. & ZAHAVI, D. (2011) The uncanny mirror: A re-framing of mirror-self

experience, Consciousness and Cognition, 20, pp. 204-213. ROSENTHAL, D. (2005) Consciousness and Mind, Oxford: Oxford University Press.SEARLE, J. (1980), "Minds, Brains and Programs" Behavioral and Brain Sciences 3 (3), pp.

417–457.TURING, A. (1950), "Computing Machinery and Intelligence", Mind LIX (236), pp. 433–

460.

9

(11) ipostazele psihicului uman - constientul

Documents