1 0 0 . 0 0 0 D E O A M E N I A U FOST DE ZIUA C R U C I I L A M A G L A V I T(vezi repo rta ju l în corpul rev is te i)

Femeile smulg scoarţa

copacului pe locui unde femee bo|nay. ven|ţ- Petrache Lupu vorbind

Petrache Lupu a vorb.t tămJdljirea. mulfimii de Ziua Crucii.cu Dumnezeu,

iua Crucii la MaglavitM

AGLAVITUL a marcat Sâmbăta trecută începutul unei noui faze. Bi­serica printr'unul dintre prelaţii ei, i-a conferit o calitate oficială. Episcopul Vartolomeu al Râmnicului întovărăşit de un sobor de preoţi

a oficiat la târla din pădurea satului o slujbă divină la care, în chip de trimis laic al divinităţii, umil şi inspirat, a asistat şi Petrache ciobanul.In ziua aceea, şi cu două zile mai înainte toate drumurile au revărsat în poiana dela stână, mii şi zeci de mii de oameni.S'a vorbit de cifre fantastice. Unii au apreciat numărul pelerinilor adunaţi acolo la 100.000.Poata să fi fost mai puţini, poate mai mulţi.Impresia însă pe care o făcea imensa broderie de capete, văzută de pe estrada din mijloc, depăşea ideea de număr.Era un corp formidabil, încremenit într'o re­culegere liniştită ca fundul mărilor. Petrache şi preoţii însemnau prea puţin pentru toată valea aceea în mocnîre mistică.Aci era minunea.Oameni! veniţi pe jos dela sute de ki­lometri, oamenii aduşi clae peste grămadă în trenuri aşa numite speciale, istoviţi de nesomn şi osteneală, găseau încă puterea să se mişte într'o disciplină de schit, să asculte şi să se roage, la singurul semn al degetului aspru ridicat de un păstor fără ştiinţă în vorbă şi fără pricepere în gânduri.— „Moşul" a spus să nu mai fiţi răi... Moşuf era supărat pe voi... Toţi oamenii sunt fraţi.Şi ei ascultau sorbind cuvântul.Unde e omul care ar mai fi putut face cu atât de puţine vorbe şi cu mijloace atât de reduse, ceea ce face Petrache ?De treî luni auzeam vorbindu-se mereu de el.Şi într'o zî în trecere prin Calafat am fost să-l văd. S'a întâmplat să călătoresc tocmai într'o Vineri, în preajma Sfintei Cruci când la Maglavit urma să se ţină mare slujbă.Deia Bucureşti se formase un tren specia) pentru Maglavit. Un tren care aducea călători din toate părţile Moldovei, din Bucovina şi Dobrogea.Basarabenî erau foarte puţini, patru sau cinci inşi, după cum mi se spusese. Garnitura aceasta compusă din 16 vagoane, plecase de cu-seara, cu o oră şi jumătate înaintea trenului de per­soane care porneşte la ora 10 din Gara de Nord în spre Craiova.Am ajuns-o totuşi în Slatina pela cînci dimi­neaţa. La ora 6, la Craiova, personalul obici­nuit are o legătură cu Calafatul.In ziua aceea, pe peronul gării olteneşti nu

mai era loc să strecori o umbrelă. Toate trenurile, din spre Sibiu, Timişoara şî Bucureşti, descărcaseră câteva mii de călători. Toţi aşteptau legătura cu Maglavitul. Cum ne-am putut urca toţi în personalul de Calafat este o minune pe care numai Petrache ar fi putut-o lămuri. Am călătorit de altfel, după moda de mult uitată, a răsboiului: pe tampoane, pe acoperiş, pe scări.Indicaţiunea de pe bilet nu mai avea nici o valoare. Călătorii de clasa întâi se

amestecau la un loc cu cei din celelalte clase şi niciun controlor nu cuteza să se avânte prin culoare.E atât de încărcat trenul acesta încât pe drum, din cauza greutăţii, trei vagoane se aprind şi trebuesc scoase de pe linie la prima haltă.Nici orarul nu mai poate fi respectat. Ajungem la destinaţie cu o oră şi jumătate întârziere.Cu toată înghesuiala şi chinul la care sunt supuşi, niciunul dintre călători nu cârteşte. Maglavitul pare că are acest dar de anti­cipată cuminţire a pelerinilor: se simt în­frăţiţi numai prin faptul că toţi merg în acelaşi loc, pentru a vedea pe acelaşi om. Încă o minune deci.3n halta neînsemnată până ieri aşteaptă 60—70 de căruţe cari în trei şi patru re­prize ridică încărcătura trenurilor. 20 de lei

de călător,Din haltă până la târla lui Petrache sunt şase chilometri, până în sat mai sunt încă

doi.IE preferabil să mergem până la Calafat. De acolo distanţa e ceva mai mare: 10 Itllometri pe noul drum din marginea Du­nării sau, 14 kilometri prîn satul Maglavit, dar la Calafat se poate tocmi o trăsură sau un automobil care îşi ia angajamentul să te şi aducă înapoi.Cei mai mulţi însă preferă în chip de u- imilinţă duhovnicească, să facă drumul pe picioare. Aşa se face, că la un loc cu că­măşile cu râuri, cucoanele cari s'au dat jos din cl. 1 şi a li-a, completează pitorescul potecilor, cu voaluri şi corsajii imprimate. Maglavitul nu cunoaşte ierarhii. Petrache însuşi nu mai face azi nicio deosebire între arăşean, oae şi cioban. Pentru el toţi sunt,

Pelerinii asculta în 9®“ nunchi slujba religioasa.

deavaima, ăia pe care s'a supărat „Moşul". Pe toţi îi tratează la fel. Pentru toţi n'are decât un pronume : voi şi biblicul vouă.Când am ajuns, in seara de Vineri în luminişul pădurei Madona pe locurile unde ciobanul arată că a vorbit cu Dumnezeu, focuri mari din ceară de lumânări jucau umbre pe feţele a 10—-15 mii de oameni.Douăsprezece cruci imense înălţate proaspăt tre­murau in negura pădurii. Şi toată câmpia din mijloc, pe o întindere de doi kilometri pătraţi părea o vastă scenă de practică misterioasă. Oamenii inventaseră un joc nou : ardeau în ca­reuri mari luminiţe de ceară aruncate pe pământ şi se rugau îngenunchiaţi pe margini.In mijlocul careurilor ardea un foc mare alimentat intruna de buchete de lumânări aruncate deia distanţă.In jurul crucilor alte focuri din candele şi ceară. Petrache apăruse pela ora 4 şi nu mai urma să vină decât a doua zi la opt, odată cu episcopul Râmniculu'.Cei mai mulţi pelerini sosiţi pe seara, nu-l putu­seră vedea şi nici nu încercau să-l viziteze în iat. Casa ciobanului, aşezată în marginea satului pe drumul care duce la târlă era asaltată de sute de oameni, orăşeni şi ţărani. Nimeni nu îndrăsnea însă să-i calce pragul până dădea el semn că îngădue. Şi în seara aceea era prea frânt de osteneală ca să mai deschidă uşa.Un preot din capitala Olteniei fusese ultimul cu care stătuse de vorbă, li luase un lung intrview, îl pusese să repete vorbele moşului, apoi să cânte din fluer şi la urmă să spună în detaliu tot ce

simte el când pune mâna pe un bolnav, când vorbeşte oamenilor când rămâne singur, când se roagă...

Petrache răspunsese la toate şi acum era sfârşit. După preot mai încercase un şofer să-i vorbească. Petrache i-a tăiat vorba înciudat;

Lăsaţi-mă ! Voi to ţi câştigaţi de pe urma mea şi în loc de mulţumire nici să dorm nu mă lăsaţi...

Făcea aluzie la şofeurii cari cer preţuri exagerate celor pe cari îi aduc dela Calafat ia Maglavit. Omul a devenit nervos şi e vecinic agitat. De aceea, dupăce a închis uşa, nimeni nu cutează să-i mai bată în geam.

Credincioşii se mulţumesc să-i calce bătătura curţii, şi să-i atingă uşa.in primele săptămâni ale revelaţiilor lui, din cei 4C00 de locuitori ai Maglavitului nici 20 nu cre­deau în el. Azi nu e nici unul singur care să nu povestească cu evlavie câte un amănunt din viaţa ciobanului şi toţi nu-l mai numesc decât „Sfântul".

Când iese pe drum, oamenii i se apleacă în temenele până la pământ şi îi cer favoarea să-i atingă mâna.In procesiunea care a avut loc Vineri, 100.000 de inşi au stat îngenunchiaţi în faţa estradei de pe care vorbea el jurându-î că se vor cuminţi. Acest jurământ e singura minune pe care a făcut-o până acum Petrache, şi o face mereu. Ba mai e una : cei mai mulţi se ţin de jurământ.

Constantin B. Isvoreanu

In+r'o atmosferă im presionantă a a vu t loc săptămâna trecu tă în­

m orm ântarea lu i M it r iţă Consta'itinescu fost d ire c to r a l liceu lu i M a te i Basarab şi a f iic e i sale ca re s'a sinucis în urma m orţii ta tă lu i. F o tog ra fiile noastre înfăţişează două aspecte din tim pu l fu n e ra riilo r.

ÎNM O RM ÂNTAREA p r o f e s o r u l u i m it r it a c o n s t a n t in e s c u s i

A FICEI SALE

VEDERI DIN S IN A IA

V ilă modernă din Sinaia (Cumpătu) A rch itec t Duiliu Marcu

d i n ţ ijâ ^ tv a tc x ri

/

obfinefî numai prin îngrijirea perma­nentă a gurii. întrebuinţaţi regulat dimineaţa şi seara săpunul de dinfi Gibbs cunoscut în lumea întreagă.

O t m i t ă

IN LAGARIIL DE CONCENTRARESingurul reportaj fotogafic f W t până astăzi în tr un lagăr de concentrare

' r iz o n ie r i în fa fo b a ră c ii lo r

Fotografii şi te x t de EDMOND DEMAîTREtrimis special al ziarului i(Excelsior“„

O-rui Rosenfel- comunişti, liberali şi şefi ai mişcării catolice ; bine'nţeles, nu lipseşteder, fost procu- Ş> un număr respectabil de Evrei, acuzaţi de delicte politice sau chiar de ror ic Niirem- „ legă tu ri v inovate pe cori ei le în tre ţineau cu femei de rasă ariană",

¿^concentrare' ^'n*re f°stele vedete ale politicei germane, am întâlnit acolo pe d l. Ross- haupter, ex-ministru de război al Bavariei şi d-l Rosenfelder. odinioară procuror general în Nurenberg.

/AU autobuzul în faţa găiii centrale din Munnich şi, după o cursă de o jumătate de oră, cobor în mijlocui satului Dachau. Chiar în vecinătatea acestui sat, deacum încolo celebru, se află cel mai mare lagăr de concentrare unde membrii înarmaţi ai secţiunilor de pro­

tecţie (S. S.) păzesc mai bine de două mii prizonieri. Printre aceşti două mii de oameni nu e unul singur care să fi suferit o condamnare oarecare din partea vreunui tribunal, sau care să fi fost măcar audiat de un judecător de instrucţie înainte de internarea sa. Aceşti două mii de oameni cari forfotesc ziua 'ntreagă prin interiorul uriaşei închi­sori, sunt prizonieri politici, cea mai mare parte dintr'înşiii foşti membri ai partidului socialist. De asemenea, se află printre ei câteva sute de

** «

După ce mi-a cercetat cu deamănuntul actele de identitate, sentinela des­chise poarta principală care, ia o secundă mai târziu, se închide în urma mea. Lagărul e împrejmuit cu un gard de sârmă ghimpată străbătută de curent electric, măsură care zădărniceşte încercările de evadare, in cele patru colţuri ale lagărului, văd înăltându-se nişte foisoare de beton armat în vârful cărora fac de sentinelă câte şase soldaţi ; stau de vorbă în jurul unei mitraliere cu ţeava îndreptată spre pâlcurile de prizonieri cari mişună printre barăcile de scânduri.Toţi prizonierii sunt îmbrăcaţi în uniforma de dimie, vărgată, a ocnaşilor. Un avocat, închis la Dachau pentru convingerile lui politice, îmi spunea : M ’am deprins cu regulamentele şi cu v ia ţa de prizonier. Singurul lucru pe care nu-l pot suporta este această uniformă îngrozi­toare.

Lagărul se deşteaptă la ceasurile cinci dimineaţa. Dela şase până la şapte prizonierii iau parte la exerciţii militare, apoi sunt duşi în ateliere. La şapte primesc o supă, iar la I I x/2 prânzul, compus din pâine şi legume. La şase, seara, ei primesc aceeaşi hrană. Carne, li se dă odată pe săp­tămână, câte ! 50 grame.

înarmat cu permisiunea scrisă a guvernului german, am putut să stau de vorbă cu prizonierii — fără martor. Toţi mi-au declarat că „h rana nu

era buna19. Când i-am întrebat dacă suferiseră torturi din partea gardie­nilor, mi au răspuns că au fost puşi la cazne grele şi bătuţi de membrii

Ofiţerii poliţie! poliţiei politice în primele zîlo după arestarea lor.

gând^un '" rizo ^ ur'os 3 os+ atur>ci când i-am întrebat cărui partid politic sunt afiliaţi şi nier. U" PrZ° mi-au răspuns: „Am fost socialist... am fost democrat... am fost co­

munist...". „Şi acum ce sunteţi ?“ . Toţi îmi răspunseră cu glasul sugru­mat, coborînd ochii plini de lacrimi în jos : „suntem nazişti...".N'am întâlnit decât un singur om care a dovedit oarecare curaj. Aceasta s'a petrecut la spîtal... Mă apropiam de un pat, urmat de medicul lagă­rului şi de câţiva membri ai trupelor de asalt. „De ce suferi d-ta ?■*, l-am întrebat pe bolnav. Acesta dând cuvertura în lături, strigă : De ce sufăr ? Uitaţi-vă şi dv. domnule. Mi-am p ie rdu t un b ra ţ îu război şi de 18 ani mă roade o boală cumplită de stomac, pe care am contractat-o pe front. Şi nu mi se dă a ltceva să mănânc decât moi cavi. Morcovi, morcovi şi ia r m o rcov i! Pe semne că vor să mă vadă crăpănd.,. Oare asta-i răsp la ta că am lup ta t pentru Germania ?**.Medicul mă ia de braţ: „Haide, îmi zise el, plictisit — e un bolnav prea nervos".

La spita l. Un fost medic socia list, dâ b o ln a v ilo r de mâncare.

C e l mai mic p rizon ie r tim ea de 1,20 m.

: are inai

Prizonierii au fost ob liga ţi să rid ice un monument in memoria lui Horst Wessel.

Bucătăria lagăru lu i. in a te lie r un fost redac to r al unui z ia r de opozi­ţie , lucrând.

Doctorul Rosenfelder, fost procuror la Niirenberg se apuca tocmai să-şi spele ru­

fei* când l-am întâlnit, N’a fost audiat niciodată de judecătorul instructor. Când

hm întrebat dacă puteam să fac ceva în interesul său, fostul procuror bâlbâi,

sfios: „Da, domnule. Sunteţi bun să-mi daţi o ţ ig a ră "?

** *

Ceeace e mai grozav în acest infern moral dela Dachau este că aceşti oameni

nenorociţi nu ştiu când vor fi puşi în libertate. Mâine ? Peste o săptămână ? Peste

un an ? Habar n'au. Ocnaşii sunt maî fericiţi, deoarece ei pot să numere zilele şi

nopţile. Oamenii dela Dachau trăesc în neant. N ’au nicio noţiune despre timp...

Infern moral ? Da... Sunt obligaţi să

salute cu strigătul „H e il H it le r

Au fost obligaţi să construiască în

lagăr un monument în memoria lui

Horst Wessel...

Sunt obligaţi să afişeze pe păreţi*

cocioabelor lor portrete de-ale Fueh'

ferului. Au fost obligaţii să tapeteze

păreţi! barăcii care le serveşte ca sală

ie mâncare cu caricaturi înfăţişând

pe Stressemann, prelatul Kaas şi Ra-

thenau. Am întâinit câţiva ziarişti car1

ie îndeletniceau să modeleze în gips

chipul lui Hitler, Goebbelsşî Goehring...

Alţii — foşti medici, avocaţi - magis­

traţi -fabricau svastice... „A m in tir i

dela Dachau...", Cinci pfenigi I...

** *

G a r d u r i l e de sârmă g h im ­

p a tă s t r ă b ă t u t e de e le c t r i ­

c i t a t e , c a r i in c e rc u e s c la g ă ­

r u l .

Cei două mii de <*ameni cari vieţuesc

i cuşca imensă dela Dachau, au

ude, soţii, copii cari îi aşteaptă. Cât

limp vor mai aştepta ei încă ? Surghiuniţii din Dachau aruncă priviri furişe Spf<s

urmele ghimpate, spre cele patru foişoare, spre mitralierele mereu de veghe...

ţi inalţă din umeri... La Dachau nu se ştie nimic... Ei strigă „H e il H i t le r !"...

cântă ..Host Wessel Lied“ ... fac portretele lui Goebbels şi Goering... iar când

x înnoptează, varsă laolaltă lacrimi amarnice de dorul vieţii şi al libertătii !...

EDMOND DEMAÎTRE

(G. Rădulescu, trad.).

fu No. 453

Unicf e lemnuldecide

reuşita maionezei D-voasIră pre­

parată cu atâta m in u ţ io z i t a te .

D a c ă nu v re ţi să a ib ă so a r ta

m âncăr ilo r lăsate în farfurie, dacă

ţineţi să realizaţi un adevărat

deliciu de picanterie şi de sa­

voare, în trebu in ţa ţi u n td e le m n

„ S P H I N X ”Spre a vă convinge de enorm a

diferenţă de a r o m ă şi de gust

faţă de alte un tde lem nuri, cereţi

fu rn izo ru lu i D-voastră

n u m a :

BX

A-FOST O DATA UN----------- —

----- R ECE si o REQIMA5

E spune că Regii fericiţi n'au istorie... iată însă că în anul 1935, fatalitatea necruţătoare îl pune pe Leopold III al Belgiei s'o scrie pe a sa

proprie, însângerând intâiele pagini cu o tragedie crudă, năpraznică,. ţipătoare la ceruri. A spune: „Belgia e în doliu", ar însemna într'un fel anumit să se înăs­prească adevărul peste măsură de sguduitor.^ln doliu, Belgienii vor fi mai târziu, peste câteva zile... astăzi, ei sunt profund mâhniţi: a murit o femee tânără care fusese regina lor.Vineri dimineaţa, la ceasurile şase... Sara de Nord e pavoazată în negru şi în argint. Gloata muncitorilor zăboveşte prin împrejurimi. Un serviciu de ordine îi alege pe toţi acei veniţi să-şi aştepte suverana. Intr'o cafenea din apropiere chelnerul serveşte cu ochii în­roşiţi de plâns.

— Zău, domnule — mi se adresează el ca unui vechiu şi bun prie ten — chiar dacă eşti de piatră ţi se strânge inima când priveşti fotografia reginei Astrid, aceea în care e înfăţişată răzimând de obraz căpşorul micului prinţ Albert !... Şi chiar dacă ai idei ce nu se întâlnesc prin toate ziarele, ci numai în câteva din ele, ţi se sfâşie această sărmană inimă !... Uite, numai gândindu-mă la copilaşul meu, n'aş vrea ca ne- vastă-mea să moară şi doar regina noastră lasă în urma ei trei copii !...Priveşte prin ochiul de fereastră draperiile negre, sol­daţii înşiruiţi de-alungul străzii, întreg acest decor de doliu oficial, şi izbucneşte pe neaşteptate :— Nu pot să văd asta, nu pot !...Se adresează unuia din colegii lu i: — „Ascultă, ser­veşte tu în salonul meu, deoarece nu mai s»nt în stare să văd aşa ceva". Şi plecă, zăpăcit, aproape împleticindu-se.In gara tapetată cu draperii funebre şi un covor negru aşternut de-alungul peronului, puhoiul curioşilor aşteaptă pe fosta suverană. Şi în clipa când va fi co- borîfă în greoaia cutie de stejar, acei cari au cunoscut-o şi privesc acum cu ochi lacomi, hipnotizaţi de acest sicriu, nu vor înţelege, oricât e de reală, grozăvia celei mai banale, celei mai stupide, celei mai simple tragedii. Totuşi ea se rezumă în patru cuvinte „Un accident de drum". Doamne, dar e vorba despre re­gină şi regele însuşi se afla la volan !Regele ? Toate privirile îl caută. El însă a coborît discret la o altă gară. Nu vrea, nu poate încă să-şi

arate durerea în mod oficial întregului public aflător de faţă, care-l pândeşte, respectând această durere, dar dornic în curiozitatea-i omenească s'o vadă, s'o atingă, s'o împărtăşească...

Astrid, singură, fără nici un membru al familiei regale care s'o petreacă pe ultimul drum, trece într'un auto­mobil transformat in dric având de-asupră-i o cruce de argint. Maşina funebră sboară printre şirurile de oameni tăcuţi, reculeşi, alergând nebuneşte la aflarea noutăţii înfricoşătoare comunicată în ajun. In urma reginei, câţiva demnitari ai Curţii, miniştri, parlamentari, pri­marul, două doamne de onoare. Singură, Astrid trece pentru ultima oară pragul palatului regal unde o aş­teptau arhiepiscopul şi nemângâiatu-i soţ.Regele, ţeapăn, atât de pierdut în gânduri încât te sperie, cu braţul legat şi un pansament pe obraz, şi-a urmat soţia. A îngenunchiat îndelung lângă ea după ce-a făcut semn că voia să rămâie singur până în clipa când au venit să i-o ia pentru ca sărmanul corp mu­tilat să fie îmbălsămat şi prezintat sutelor de mii de omagii ce aveau sa se aducă fostei suverane. Astrid, pe catafalc, înfăţişează un profil în care nu găseşti nimic material. Buzele sunt atât de palide încât le crezi împîerite. Un miros pătrunzător de flori, murmurul a două rugăciuni, una şoptită de doamna de onoare sub voalurile-i de crep negru, iar alta a unui preot tânăr, amândoi îngenunchiaţi. Patru ofiţeri superiori ai casei Regelui : doi generali şi doi locotenenţi-colo- nei, rigizi ca moartea însăşi, cu mâinile amândouă pe teaca săbiilor...

In fundul catafalcului, o coroană imensă de orchidee trimisa de Alfons XIII. Pe scările de marmoră, în sa­loane, în birourile acestei uriaşe administraţii care este un palat regal, se înşirue coroanele şi jerbele trimise de Preşedintele Republice! Franceze, de sute de cor­poraţii ; panglice purtând inscripţiile : „Innovation", ..Bazar Anspach", „Raffinerie Tirlemontoise'*, „Săpăto rii din Anvers", „O rfa n ii de Răsboi“ , „Regimentul C o lon iilo r“ , etc. Un mutilat de ambele picioare, roagă pe cei doi valeţi cari îl poartă să-l oprească in faţa coroanelor şi depune la rându-i un buchet modest.

Pe peronul dela intrare, un uşier strigă trăsurile miniş­trilor cari vin să constate decesul şi să dreseze procesul- verbal de moarte a M. S. Astrid-Sofia-Thyra, p rin ­ţesă de Suedia, ducesă de Brabant, prinţesă a

Belgiei, regina Belgienilor, Mare Doamnă a Crucii de onoare şi a O rd inu lu i Suveran şi m ilita r de Malta, Intă ia-purtătoare a O rd inu lu i ecuestru ol Sfântului Mormânt, C ava le r al O rd inu lu i regal „M ilionne de E lefanţi" şi al „Umbrelei Albe" a lu i Luang-Prabang...E un proces-verbal din o mie şi una de nopţi întoc­mit de toate aceste personagii grave după regulele cuvenite, după ce s'au încredinţat că niciodată, nicio­dată inima tinerei suverane nu va mai bate şi că de acum încolo e o regină de ceară, o regină îmbălsă­mată, încât s'ar putea spune că a murit de două ori I

IN STRADĂ SE VORBEŞTE...

— După nouă ani dela căsătorie, fo t se mai iubeau şi azi... Ei, uite, aşa ceva e rar...Aceşti nouă ani de iubire neprihănită, statornică im­presionează lumea care, în privinţa duratei dragostei, fie ea omenească nu numai regală, are păreri cam ciudate.Işi iubea atât de mult soţul încât în cursul şedinţelor de poză în faţa sculptorului care lucra bustul princi­pesei Josephina-Charlotta, prinzând o clipă când artistul întorcea spatele ca să răscolească prin sculele sale, se arunca de gâtul regelui şi-l săruta pe furiş. Dar sculptorul vedea totul printr'o oglindă, prefăcân- du-ss că nu găseşte ceeace căuta...

POPULARITATEA REGINEI

Regina dobândise popularitatea chiar din clipa când pe puntea vaporului suedez care-o adusese la Anvers, în ajunul căsătoriei, se repezise într'o pornire neaştep­tată de dragoste spre prinţul Leopold, logodnicul, sărutându-l îndelung şi nu tocmai protocolar în faţa mulţimii, o clipă împietrită de groază şi cucerită. Deşi regină, era la urma urmei o fiinţă omenească şi o femee, iar poporului i-a plăcut să fie aşa, să nu fie decât aşa.Se vorbeşte astăzi de salutul reginei, acest salut care se proiectează in toate sălile de cinema, acest salut al braţului ridicat cu mâna ce se agită drăgălaş, aşa cum fac păpuşile.Se vorbeşte de asemenea de opera Reginei, aceea a copiilor orfani şi ajutarea şomerilor, opere bazate pe principiile clasice ale organizaţiilor de binefacere.La începutul căsătoriei, Astrid se exprima cu oarecare greutate în franţuzeşte şi, după spusele deputatului Pierard, chiar cu regele vorbea numai nemţeşte. Fap­tul acesta avu darul să ridice critice discrete în antu­rajul ei. Regina Belgienilor trebuia să vorbească franţuzeşte... Or, într'o zi, la Curte, atunci când tocmai adresa soţului câteva cuvinte în limba germană, dânsa se întoarse, ruşinată, către persoanele prezente, pro­nunţând de astădată în franţuzeşte :— Ştiu că vorbesc încă destul de râu limba dv. şi de aceea vă rog să mă ie rta ţi. Dar trebue să ţine ţi seamă că am în vă ţa t germana cu o insti­tu toa re afară din cale aspră... Acum, iată profesorul meu de franceză, — adaose rezemată cu drăgălăşenie de b ra ţu l soţu lu i; — sunt sigură că voi face progrese repezi.Era întâlnită pe stradă împingând căruciorul copilului, sau amestecându-se prin mulţime ca să-l vadă pe prinţul Leopold, trecând în fruntea regimentului său. Or toate acestea nu prea erau pe placul reginei Eli- sabeta şi Astrid, fiinţa atât de simplă, atât de bur­gheză, femee în toată făptura ei şi nepoata lui Bernadotte, — se zice că a fost pusă la arest. Regina- mamă vedea în felul său că tânăra prinţesă nu se sinchisea, ba chiar dispreţuia demnităţile rolului de viitoare suverană. Insă popularitatea Astridei spori de pe urma unor asemenea lovituri de pumnal aduse protocolului şi această popularitate, din ce în ce crescândă, eclipsa întrucâtva pe a Elisabetei.

O PRIETENA A REGINEI

O prietenă a reginei : d-na Van Zeeland, soţia pri­mului ministru.

D-na Van Zeeland locueşte într'o vilă superbă, con­struită în stil flamand, la ieşirea din Bruxelles. Sofia

Corpul ne însufleţit al mare a pa la tu lu i din Reginei A s trid în sala Bruxelles.

Noi 453 —

[—

primului ministru belgian e frumoasă ţi blajină, cum era şi Astrid, prietena ei.— Cum am aflat vestea ? Tocmai alăptam fetiţa când mi s'a telefonet de la Curte pentru o înştiinţare ur­gentă. M'am apropiat de aparat ţinând copila la sân ca să n'o întrerup din supt şi astfel am aflat şi eu infricoşătoarea veste.Fusesem prezintată reginei cu prilejul unei recepţii oficiale. Dânsa avusese bunăvoinţa să se întreţie în­delung cu mine şi, după întâiele cuvinţe schimbate, am adus vorba despre copii. „Aş vrea să am doispre­zece" spunea fără gând de glumă. Ochii îi lăcrămai; de bucurie visând o maternitate apropiată. O sensibi­litate peste măsură de fină o făcea să vibreze mai mult decât orice fiinţă omenească. In ziua aceea s'a hotărît să creeze în palat şcoala pe care avea s'o frecuenteze fiica ei împreună cu alte fetiţe de aceeaşi seamă şi micuţa mea Maria-Louise. De multe ori asista la cursuri şi totdeauna se grăbea să-mi ceară câte o

părere.II adora pe Rege. li spunea „soţul meu", punând în „meu" atata iubire atâta admiraţie ! „Se cuvine ca eu şi d-ta, să împărtăşim bărbaţilor noştri impresiile că­pătate în cursul zilei despre evenimentele şi persona- giile cari roiesc în jurul lo r; acesta e mijlocul prin care suntem datoare să colaborăm ; şi eu vreau din suflet să fiu colaboratoarea soţului meu !".Fireşte, se tutuiau, jucându-se cu copiii şi răsfăţându-i ca orice părinţi. Da, era o fiinţă din cele mai alese !..." Şi, la fel cu femeile din popor, d-na Van Zeeland nu uită să spue : „O asemenea adoraţie reciprocă, după nouă ani de căsnicie, e o pildă, o lecţie usturătoare pentru multe perechi ! „Am plâns atât de mult spunea regina — când a trebuit să renunţ, după avizul doctorului, să-l alăptez singură pe micul meu A lbert!"Se vorbeşte despre opera ei de ajutorare a şomerilor. Nu voia însă să se oprească aci. Spunea : „Ceea ce fac nu-i decât un început de contact cu po­porul.“Şi, cu darul încântător al vorbirei, d-na Van Zeeland explică acest contact, acest popor, aceşti şomeri şi raza de soare pe care suverana o aducea în sărăcia lor... „O femee a tâ t de inimoasă şi de m ilostivă !*'A fost fericită ca nimeni alta. N'a avut vreme, ada­ugă d-na Van Zeeland, ca în opera ei de caritate faţă de popor să încerce desamăgirea cea mai mică. Era peste fire de simţitoare. Aflând neajunsul ce-l pricinuia inflaţia în casele mai nevoiaşe, nu se putea opri să nu izbucnească în lacrimi. Cu tot accentul ei scandinav, atâta timp cât am fost împreună, n'am avut niciodată impresia că mă aflam cu o streină. Nu-mi închipuiam, nu simţeam că nu-i o Belgiană... Şi cu toate astea, nu era una de-a noastră. Deseori mi-a vorbit în termeni afectuoşi despre regina Elisabeta. „Am o soacră minunată !" spunea ea. A fost iubită până din­colo de margine. Ştia să atingă inima poporului. Astfel, când venea la teatru şi publicnl o aclama, din loja regală dânsa făcea o reverenţă, la fel cum se face ascultătorilor din înălţimea unei tribune. Da, făcea reverenţe poporului şi poporul o adora in toate ges­turile ei atât de drăgălaşe!..."Vreme îndelungată am ascultat vocea d-nei Van Zee­land cântând însuşirile cari au făcut-o pe Astrid a Belgiei să fie iubită şi populară între toate reginele, căci fără îndoială, nu trebue multă trudă ca să cuce­reşti inima unui popor îndărătul căruia străjuesc câteva veacuri de tradiţie respectuoasă...

DOMMUL CONSILIER

Intrarea din strada Brederade e păzită cu străjnicie; E o intrare ascunsă prîn care pătrund acei cu treabur1 la Palat, acei invitaţi să se prosterneze înaintea ră" măşiţelor pământeşti ale reginei. La ghişeul corpulu1 de gardă e prinsă cu ace o hârtie-model care trebue prezintată de orice persoană spre a fi admisă înăuntru. Pe ea scrie : „Lăsaţi să treacă D-nul.... cu familia sa." Şi, ca s'o vadă pe regină, lumea întrebuinţează toate tertipurile. Unii se prezintă cu câte-o familie atât de numeroasă, încât slujbaşul însărcinat să-i introducă zâmbeşte cu tristeţe...

Florarii abia rriai prididesc aducând coroane de toate mărimils. P© acolo i-am văzjt ieşind pe ducele de Guise şi contele de Paris, după audienţa lor la suveran. Şi tot pe-acolo se strecura Astrid ieşind din palat ca să facă o plimbare prin oraş.Domnul Consilier ţine să rămâie anonim. Voi respecta anonimatul— Aci, nu mai sunt un personaj : n'am mască şi pot spune chiar că nu sunt nimic...„Amintiri despre regină ? am destule. Trebue se aveţi

[No. 453 —

Corteg iu l funebru pe străzile din Bruxelles.

in vedere ceva cam anevoe de admis în lumea asta : no i am fost martorii desvoltărîi unei căsnicii întemeiată numai pe valori omeneşti reale, iar nicidecum pe di­plomaţie sau politică : căsnicia dintre un bărbat şi o femee cari s'au întâlnit, cunoscut şi iubit. Simplu, prea simplu, ca orice bărbat şi orice femee... O viaţă la început destul de uşoară deoarece era streină de gri­jile conducerii statului căci prinţul, când trăia regele Albert, se ocupa numai de afacerile coloniale. De altminteri, nici nu putea să se amestece în alte treburi să turbure opera părintelui său, adevărat om de stat. Ştiţi ce deosebire e între viaţa de castel şi viaţa de palat ? Viaţa de palat e aci. fn primul rând, un palat nu se construeşte pentru intimitatea familiei. Intre pe­reţii lui se desfăşoară o viaţă aspră, rece, mohorîtă, oficială. Aci, anturajul nu e ales, ci suportat. Nu pri­meşti pe cine vrei, ci asculţi, te supui chiar când eşti rege. Or, regii noştri nu s'au împăcat niciodată cu o asemenea existenţă. Totuşi, suveranii trebue să tră­iască în palat, să fie văzuţi. De aceea pentru Albert şi Elisabeta era reşedinţa din Laeken şi când tinerii principi s'au căsătorit, regele le-a dăruit castelul din Stuyvenberg, La drept vorbind însă nu e un castel. Acolo e numai un hali de intrare şi treî sau patru sa­lonaşe răspunzând unul într'altul şi care dau pe o parte, în sala de mâncare unde nu pot încăpea, înghesuite, cel mult douăzeci de persoane, iar pe alta, intri în biuroul regelui care serveşte în acelaşi timp şi de bi­bliotecă. Acolo lucrează suveranul şi regina venea ade­seori să-l vadă, în cursul zilei. Se aşeza lângă dânsui, tăcută, cu o carte sau un iucru de mână. La catul întâi se află camerile de dormit în cari poate locui numai un părinte, o mamă, trei copii şi doica. O viaţă strâmtă de familie la Stuyvenberg...In ziare se vorbeşte de o pereche ideală, de o iubire suprafirească, de amanţi regalî... Nu, era ceva cu mult mai simplu : un bărbat şî o femee cari se. înţelegeau de minune, cari au fost sortiţi să aibă copii şi nici o piedică nu se arăta în calea destinului lor. Inapoin- du-se seara la paiat, Regele era nespus de fericit şi căpăta parcă puteri noui în această atmosferă simplă şi plină de voioşie, regăsind o femee totdeauna dră­găstoasă şi prevenitoare I Construiseră deasemenea o căsuţă la Zonte, la ţărmu mării unde se duceau vara, cu copiii. O viaţă simplă şi cât de puţin protocolară.Acum, când a rămas singur, Leopold III se va con­sacra pe deaîntregul sarcînei de suveran. Lipsit de fericire, nu-i mai rămâne altceva decât munca. Deo­camdată suferă moralmente şi fiziceşte, depe urma rănilor căpătate..."Şi Consilierul deschide un sertar cu fotografii : Regele şi Regina la începutul căsătoriei lor, Regele la volanul unui automobil, iar Astrid, într'o toaletă demodată, surîzând alături de el.

„Doamne, cine ar fi crezut că va muri aşa !“

SFÂRŞITUL UNUI BASM

Nu poţi să pretinzi mulţimii, oricât ar fi de mişcată, să stea mută şi mâhnită trei zile de-arândul.In noaptea dinaintea înmormântării, Bruxelles-ul era parcă în sărbătoare, în ajunul unor festivităţi naţionale. Dealungul parcursului pe care trebuia să-l urmeze cor­tegiul funebru, poporul ocupase locuri de la ceasurile nouă seara, în vreme ce vânzătorii ambulanţi împuiau capul cu strigătele lor. Pretutindeni râsete sgomotoase şi, din loc în loc, glume nevinovate cari să-i ţie trezi pe câte unii nedeprînşi cu o noapte de veghe. Nu­mai intrarea palatului era pustie. Poliţia avusese grijă să cureţe trotoarele de prinprejur. Acolo era doliu) cel maî profund. Imensa clădire cu ferestrele oblonite, avea o înfăţişare jalnică, apăsătoare, Din când în când, o uşă tainică se deschidea uşor, lăsând să treacă flori, jerbe, coroane, a căror sosire nu mai contenia.Dar în dimineaţa aceasta întregul oraş s'a trezit din toropeala aşteptării. E cu neputinţă să răzbeşti până la catedrala Sainte-Gudule, iar ca să ajungi la locurile rezervate presei, trebue să faci ocoluri mari. Ferestrele, închiriate cu preţuri fantastico, gem de siluete negre, tăcute... In vitrina bazarului unei societăţi de bine­facere s'au instalat câteva bănci şi femeile tricotează, aşteptând „ora".Dar iată că se ivesc primele trăsuri ale invitaţilor: Curtea de apel în cupeuri învechite trase de câte doi cai, judecătorii ş< întreaga magistratură în auto­mobile. Apoi urmează trăsurile Curţii în cari, ţepene ca nişte staţui, se întrevăd siluete în mare doliu.— Regina Elisabeta !Zdrobită, coboară o făptură mică, plăpândă, sprijinită de doi aghiotanţi regali ; în spatele ei, principesa de Piemont, principesa Luiza, principesa Axei a Danemarcei şi multe altele. Pătrund în catedrală cu mult înainte de sosirea cortegiului.lată gărzile şi muzica tăcută a regimentului coloniilor, foştii combatanţi belgieni şi aliaţi, unităţi din toate regimentele, ofiţeri...Vin apoi copiii din cor, cu mâinile împreunate şî capul plecat în jos, preoţi îmbrăcaţi în stihare aibe, cardi­nalul —- episcop de Malines cu mitra pe cap, în fruntea tuturor preoţilor din Bruxelles.Regina... Carul mortuar, căci nu un dric, ci un car îmbrăcat în crep negru şi hermină, este acelaşi care a transportat rămăşiţele pământeşti ale lui LeopoldII şi ale Reginei Marie-Henriette.Regele...— Ce tânăr e !... — se aude din mijlocul mulţimii o

voce de femee.— Sărmanul de el iSuferinţa pare să-i fi redat expresia copilăroasă. Păşeşte cam şchiopătând, cu braţul bandajat şi un pansament

I — Pag. 7

pe obrazul drept. In faţa noastră se opreşte aşteptând coborirea corpului. Ochii ii sunt roşii de plâns. Şi în clipa când apare sicriul de mahon cu ornamentaţii grele de argint, îndreptându-se pe picioare ca să nu se prăbuşească, vedem cum pleoapele > se agită şi, pe furiş, îşi şterge lacrima ce-i alunecă pe obraz. Iţi face milă... Acum încremeneşte peste sicriul care duce ceeace avea mai scump pe lume şi o suferinţă sfâ­şietoare i se citeşte pe chipul atât de pustiit. Omul acesta să fie un Rege ? Nu, un sărman, un prea săr­man tânăr biciuit de desnădejde care nu încetează — pare-se — să repete către sine: „Am omorît-o, am omorît-o, am omorit-o !".In spate, prinţul Charles, fratele lui şi prinţul de Pie­mont, pentru paza căruia poliţia judiciară e în păr. Nu s'a uitat atentatul căruia i-a căzut victimă acum câţiva ani. Silueta înaltă a tatălui reginei moarte, un cap frumos, alb, care domină cu grandoarea-i regală această mulţime abătută.Marii demnitari, din nou câteva Alteţe regale, amba­sadori, academiile, întregul cortegiu care însoţeşte su­veranii când pleacă spre lăcaşul de veci...Dar nimeni n'are ochi pentru altcineva decât pentru Rege. O clipă e văzut îndreptându-se şi dispărând apoi între draperiile negre dela Sainte-Sudule, unde trompetul sună onorul iar corurile îşi înalţă vocile tremurătoare repetate de toate aparatele de radio din casele vecine.Acolo am văzut sute de femei plângând şi chiar bărbaţi ştergându-şî câte o lacrimă. In strada Mon- tagne-aux-Herbes-Potageres, un magazin cu aparate de T. F. F. a deschis uşile şi o mulţime enormă asculta serviciul divin dela catedrală. Deodată, un bătrân se desprinde din gloată, cade în genunchi, se închină şi-l podideşte plânsul.Un automobil prevăzut cu radio e oprit cu sil& în loc până la sfârşitul ceremoniei.Se aud clopotele sunând... Arhiepiscopul dă deslega- rea de păcate, apoi aceea care a fost până ieri re­gina Belgienilor e dusă de un grup de ofiţeri în cutia-i de mahon. Pe piaţa din faţa catedralei înaintează un fel de caretă, trasă de şase cai conduşi de lachei în costume de paradă...E sfârşitul unei poveşti, o poveste crudă şi dureroasă. Regina face acum ultimul drum spre Laeker. unde va dormi de veci într’o criptă, alături de Regele-soldat pe care Belgia uită să-l mai plângă astăzi ca să verse pentru acestă scumpă suverană iacrimi de adevărată mâhnire...

A fost odata un Rege şi o Regină cari se iubeau. D-zeu le dăruise copii cuminţi şi frumoşi. Au fost feri­ciţi până in ziua când drăgălaşul cap al reginei s'a zdrobit de un copac. Atunci regele ingenunchie lângă ea, în mijlocul drumului, în noroiu. O luă în braţele sale şi dânsa îşi dete sufletul. Iar regele se întoarse singur, cu nenorocirea lui cumplită, în palatul rămas de-acum pustiu...

M. V. J.

P r i n ţ e s a z ă p e z i l o rOUA tragedie ce s'a abătut asupra familiei regale belgiene şi, în acelaşi timp, asupra na­ţiunii întregi atât de profund legată de su­

veranii ei, a stârnit în omenire o emoţie cum rar ne-a mai fost dat să vedem.Regina Astrid cucerise poporul belgian chiar din ziua când păşise pe pământul noueî patrii şi aceste simţi- minte de caldă afecţiune trebuiau să atingă culmi ne­bănuite a doua zi după accidentul tragic care a costat viaţa regelui Albert. in acele împrejurări deosebit de dureroase, ea a ştiut să ia asupră-şî marile datorii de suverană, cu atâta demnitate şi farmec, cu atâta curaj şi simplitate, încât supuşii, doborîţi o clipă sub lovi­tura năpraznică a destinului, văzură într'însa întruchi­parea atâtor nădejdi ce-aveau să spulber© mohoreala zilelor de mâine.Principesa Av'yd a Suediei, fiica prinţului Carol Oscar, duce de Vsîn^'^.ţia şi a principesei Ingeborg a Dane­marcei şi nepoata a regelui Gustav V, se născuse la Stockholm în ziua de 17 Noembrie 1905. Noua Alteţă Regală fu salutată cu numele drăgălaş de Astrid ( Prinţesa Zăpezilor).Familia Bernadotte se mânerea cu o tradiţie a cărei simplitate mergea până la democraţie, astfel că tânăra principesă a fost crescută întocmai ca şi celelalte fete din ţara sa.Copilăria şi tinereţea la-a petrecut in palatul din

Parudden. ii plăceau sporturile, in iarnă, precum şi automobilismul.Nu dispreţuia munca de casă şi dragostea ei faţă'de copii ajunsese proverbială. De aceea familia o încuraja în această înclinare, îngăduindu-i să urmeze, ca toate fetele din Suedia, cursuri practice de gospodărie.De o simplitate înduioşătoare, înzestrată cu un tact rar şi o voioşie neclintită, se apleca drăgăstoasă peste somnul păpuşilor, pregătîndu-se pentru augusta menire a maternităţii, Cu toate acestea, situaţia ei de prin­cipesă îi impunea şi datorii. Astfel, învăţa la perfecţie germana, engleza şi, cu mai puţină uşurinţă, franceza. In 1921, tânăra principesă apare pentru înţâîa oară în toaleta de gală la o serbare prezidată de ea în­săşi în beneficiul Crucei Roşii. .La câţiva ani mai târziu, începea romanul de dragoste care trebuia s’o ducă principesă din basme în ţara Belgiei. 'Acolo, se ştie că regele Albert şi regina Elisabeta se străduiseră să păstreze cu supuşii lor raporturi din cele mai strânse şi iubitoare.Ziariştii cari se aflau în Bruxelles, în Octombrie 1926. n'au uitat recepţia di palatul regal când regele şi regina, fără să dea prea multă atenţie etichetei Curţii, anunţară ştirea logodnei principesei Astrid cu princi­pele moştenitor leopold.

Regina şi eu spune regele Albert am ţinut să anunţăm personal presei logodna prinţului Leopold cu prinţesa Astrîd a Suediei, fiica principelui Carol- Oscar, nepoata regelui Suediei dinspre tată şi nepoata regelui Norvegiei şi al Danemarcei dinspre mamă. Prinţesa Astrid e o fată simplă dar cu obiceiuri alese şi a fost crescută într'o ţară liberă ca şi a noastră. Pe urmă veni rândul- reginei Elisabeta car© zise:

Aş fi fericită să aduceţi la cunoştinţa publicului că e vorba de o căsătorie din dragoste şi că nîci o con­sideraţie politică n'a avut vreun rol în hotărîrea ce vi s’a anunţat.In ziua aceea, prinţul Leopold avea 25 ani, iar prinţesa Astrid 20.Doi principi cari, în floarea tinereţii şi amândoi fru­moşi se uniau din dragoste.Totul în juru-le avea culoarea poeziei. In Belgia, nou­tatea aceasta a fost primită cu o bucurie imensă ; toată lumea se interesa de acest roman regal şi totuşi atât de simplu, atât de omenesc.Moştenitorul tronului belgian şi-a întâlnit logodnica la Stockholm, în luna Martie’a aceluiaşi an. Intr'una din zile, la un mare hotel din capitală, sosia o doamnă elegantă şi încă tânără care se înscria sub numele de contesa Rethy. Era însoţită de fiul său. Puţini ştiau că această călătoare misterioasă era regina Belgiei şi că tânărul era ducele de Brabant. Secretul a fost păstrat într'adins pentru ca idila care înmuguria să se poată desvolta nestingherită de raţiuni de stat. Căsătoria civilă s'a celebrat la Stockholm, în ziua de 4 Noembrie 1926, în marea sală a Tronului. De astă- dată, protocolul îşi reia drepturile. ' Spre a face şi mai strălucitoare fericirea celor doi principi, sunt de faţă membrii câtorva familii domnitoare: Regele Suediei, Regele Belgiei, Regele Danemarcei şi al Norvegiei. 16 prinţi şi 12 prinţese reprezintând principalele Curţi europene,

întreg oraşul aclamă pe tinerii soţi în cursul acelei zile memorabile, iar în ziua următoare un crucişetor o duce pe prinţesa Astrid spre Belgia.La Anvers, la 8 Noembrie, prinţul Leopold însoţit de regele Albert, de regina Elisabeta, de prinţul Charles şi prinţesa M^rie-Jose, astăzi soţia prinţului moştenitor al Italiei, aşteaptă pe cheiu sosirea crucişetorului. La prora vaporului alb pavoazat în întregime, se zăreşte o figură drăgălaşe. Basmul zânelor continuă... Crucişe- torul acostează şi îndată ce puntea a fost aruncată, cei de faţă sunt martorii unei scene pe atât de mişcă­toare cât şi de plăcută, pe care toate zîarele din lume au descris-o pe vremea aceea : amândoi tinerii s'au repezit unul spre altul şî, acolo, la mijlocul punţii, ne- sinchisindu-se de privirile unei mulţimi rămasă cu gura căscată, s'au sărutat.Apoi, după două zile, se celebrează la Bruxelles, cu o pompă deosebită, căsătoria religioasă în bătrâna şî falnica basilică Sainte Suduie.In sfârşit, descătuşaţi de cerinţele protocolului, tinerii soţi pleacă în călătorie de nuntă. Şi pentru perechea princiară începe o existenţă cu adevărat fericită, o existenţă'simplă ca în cele iţai paşnice familii de burghezi. Doi copii se nasc unu! după altul : Prinţesa Josephina-Charlotta, născută la I I Octombrie 1927, şi principele Baudoin, născut la 7 Septembrie 1930,

(C it iţ i continuarea a rtico lu lu i în pag, 23-a)

deosebi cele de Familia repiă a Belgiei şi fatalitateaMoartea trag ică a reginei A s trid e o dovada nouă a fa ta lită ţ ii care de aproape o jumătate de veac, pare să fi căzut asupra casei domnifoarta Belgiei,

Drăgălaşa Charlotto a Belgiei, sora lui Leo­pold I I care in 1857 se m ăritase cu arhi­ducele Maxim ilian de Austria , a j u n s apoi îm pă ra t al Mexicului şi pe care v iito ru l pre­şedinte Juarex l-a îm­puşcat in 1867. După 70 ani dela căsătoria sa, n e fe ric ita princi­

pesă m uria fă ră să-şi f i recăpă ta t facultă­ţ ile m intale, profund zdruncinate in drama

dela Q uera ta ro.

S inguru l f iu al lu i Leo­pold I I şi a l Regiuei

M a ria H en rie tta , con­te le de Harnaut, t r e ­buia să m o a r ă de t im pu riu in 1869, la vâ rs ta de numai 10 ani.

Fiica lui prinţesa

Leopold II, Stefan ia a

să poa rte străvechea coroană a Habsburgi- lo r deoarece in 1881 ea se m ăritase cu Rudolf,

s i n g u r u l fiu al lui Frantz losef II. O dra­mă m isterioasă avea să sdrobească pentru veci v ia ţa arhiducesei: la 30 Ianua rie 1889 se descoperiau in pa v ili­onul de vână toa re din M a ye rlin g cadavrele lu i Rudolf de Habsburg şi M a ria Vecsera.

Tânăr, căci avea nu­mai 22 de ani, p rin fu l

Baudoin, f ra te le mai mare al ace lu ia care treb u ia să fie regele

A lb e rt I, e ra ido lu l C u rţii. G en tile fea şi s ince rita tea lu i i l fă ­cuseră popular, ia r

m u l ţ i m e a aştepta multe în fă p tu ir i dela acest p rinc ipe moşte­

n ito r. A fost o adevă­ra tă lo v itu ră de trăz-

net când s'a a f la t că murise sub it in ziua de 22 lanua re i 1891.

V ia ţa princ ipese i Luisa

a Belgiei, a ltă fiică o lu i Leopold I I n'a fost decât un lung marţi- ro log iu . Căsăto rită Io 17 ani cu un văr, Philippe de Saxa Co- burg - Gotha, care o m altra ta , ea încercă

fugă. A fost prinsă in te rn a tă într'un

ospic iu unde şi-o sfâr- zilele.

sa

**

R l f l j No. 453 -

j l H I - Pag. 8 -

M ja r te a f ra te lu i său i l făcuse p rin ţ moşte­n ito r. nsă fa ta lita te a treb u ia să se abată şi asupra acelu ia că ru ia lumea în treagă fi spu­nea „Regele E rou". La 17 Feb rua rie 1934, v ic tim a gustu lu i său de alpinism, r e g e l e A lb e rt îşi g ă s i o moarte tra g ică esca­ladând stânc ile dela Morche-les— Oames.

V t k i A d c s c c o c H t M R K A

IN AVION PESTE ANZII CORDILIERI:Vil. NE SBOARĂ FEMEIA!

CU un nou pilot, Depecker, avionul Aeropasta le i reia cursa prin Pampas. Nici o impresie : ceasuri interminabile — noroc că şi foarte puţine — deasupra monotoniei din pampasul măturat de vântul în­

gheţat care coboară din Anzi.Mendoza.începe povestea cea mai dificilă a Ae ropos ta le i: enorma barieră îngheţată a Anzilor.— Munţii îi treci cu mine ! îmi spune Adrienne Bolland.Şi-am trecut munţii cu Adrienne Boiland...Veţi vedea cine e femeia asta !Combinezoane duble, mănuşi duble, cuverturi duble. Se anunţă un frig teribil şi pieptul depe acum apasă greu... In vreme ce beau ceaiul, mă gândesc la ce citisem puţin înainte de a pleca din ţară...

SBOARĂ FEMEILE!

„Gloria seculară a bărbatului scade tot mai mult. In avantajul celui mai de temut concurent: femeia.Sexul slab se întăreşte. Ne-au ajuns în toate şi-acum femeile vor să ne 'n- treacă, să ne lase în urmă. Lucrăm cu ele cot la cot în fabrici, în birouri, în redacţii, le găsim în fruntea întreprinderilor comerciale, fac şi ele chefuri, se sinucid ca şi noi, ne ţin tovărăşie în închisori, terenurile sportive sunt pline, ne împiedicăm de ele la frizer, în literatură, artă, ştiinţă, în aviaţie. Chiar şi în aviaţie !Femeia — aviator e azi la modă. Nenumărate tinere graţioase desbracă fără jenă mantoul de mătase foşnitoare, pentru salopeta din pânză aspră a pilotului.Acum două decenii ai fi fost caraghios să-ţi închipui că femela va stăpâni aerul. Ne obişnuisem s’o vedem numai în saloane, la serate, la festivităţi, uneori chiar şi la bucătărie.S’au schimbat vremurile. Podoaba şi tovarăşa noastră de toate zilele se masculinizează pe zî ce trece, o pierdem ca bibelou de artă, o pierdem ca mamă, ca soră, ca amantă...Ca să fii sburător, ţi se cere în primul rând să ai curaj. Femela a dovedit că are. Se poate să fie mai degrabă snobism decât curaj adevărat care înfruntă primejdiile, ignorează instinctul de conservare, se avântă în necunoscut. Dar rezultatul e acelaş.Pierdem femeia !Femeia se depărtează tot mai mult de rostul ei aşa cum îl vedem, deci ne trebue nouă. Se îndepărtează de noi, bărbaţii, ne lasă singuri, părăsiţi în oceanul de necazuri ale vieţii, piere în văzduhul fără liman al setei de giorie. Ne sboară femeia !"...

O FEMEIE CARE SBOARA

Coincidenţa, sau norocul, a făcut ca pilotul meu peste Cordiiierii Anzilor să fie o femeie, aceiaş fefrieie care, în 1921, a reuşit pentru prima dată acest sbor, una din cele mai frumoase victorii ale anului. Adrienne Bolland,

A te r iz a re fo rfo tă în munfi pe lă-

padă.

•n avion peste Anzii C o rd ilie r i

„G a ta să ne lovim cie stânci"...

aviatoare franceză, ¡Face azi, cu un aparat de turism Caudron uitimul model, sboruri pentru botezul aerului cui vrea. Cine mai ştie că la I A rilie 1921, a tras cea mai reuşită păcăleală Chilienilor şi Argentinienilor, cari se certau cine trece întâi munţii de 7000 metri, în avion. Femeia da atunci, ca şi azi, botezuri de aer şi exhibiţii la Buenos-Aires, l-a venit aşa odată s'arate ce ştie, sau ce poate voi femeia. A vrut să treacă în sbor munţii. Au socotit-o nebună. Consulatul a cercat s'o împiedice. Abea muriseră cinci aviatori cari încercaseră acelaş lucru.Dar femeia e încăpăţânată rău I Şi, uneori, blne-i şade !A plecat. Şi-a ajuns unde voia.Cum ? Aşa cum a ajuns cu mine acuma, in ace­leaşi condiţiuni, aproape în aceleaşi împrejurări. Aveam să sburăm peste cele două vârfuri mai înalte, Tupungato şi Aconcagua. Mărturisesc, mă cam îngrozeau aceste perspective. Dar puteam să mă arăt mai fricos ca o femeie ?Din trei persoane, una era femeie, tocmai pilotul şi numai una bărbat. A treia persoană nu ştiu ce era, pentru că nu şi-a scos defel salopeta. Dacă Aconcagua, gigantul Anzilor, trece de 7000 de metri, nici celelalte vârfuri pe unde aveam să trecem nu erau o nimica toată : nici

FEMEIA SPUNE Şl BARBATUL CREDE 1

Decolăm la 6 şi cinci dimineaţa. Oricât presimţiam oarecari riscuri, dar nu puteam renunţa la visul de a sbura peste cei mai înalţi munţi, complectând în acelaş timp tot pe cale aviatică, tot drumul plănuit. Plecarea avu loc la Mendoza. Vreţi să ştiţi emoţia mea cea mai mare din cursul călătoriei ? Plecarea ^sta, la 6 dimineaţa. Poporul-care asista la plecare, avea mutre consternate. Credeai că asistă la în­mormântare. Parcă şi plângeau un ii! Foarte încura­jator, nu-i aşa ? O a doua emoţie şi am decolat. In aer nu m'am mai gândit la realităţi. Am spus de altfel că nici nu cunoşteam decât iniţialele lor. Cu glume, ţipete, cântece, am ajuns t.i munţi, pe unde sunt vârfuri mai înalte. Mi-a spus că ne-a adus aici pentru că e mai frumos. De fapt nu putea să aleagă alt itinerar cu micul Caudron, pentrucă în aceste culoare de munţi putea întâlni curenţi destul de violonţi. Şi aşa a fost. Vijelia îşi făcea de cap cu noi. Şi doamna-pilot zbiera graţios :— Vezi ce pilot bun sunt ? Uite ce exhibiţii fac cu d-ta IŞi când a spus asta, un val de vânt i-a furat ochelarii.— Ca să-ţi arăt că ochelarii sunt un moft pentru aviatorii încercaţi IUn val de zăpadă îi umple ochii: m m m m

Pe vâ rfu l Anzilo r.

— Zăpada e foarte plăcută în ochi: ţi-i limpezeşte şi nu te îm­piedică la mers.Dar ce simţea ea, la urmă mi-a spus.

Aproape de Uspallata, un vânt violent ne imobilizează. Nu mai înaintam, ne învârteam mereu :— Vreau să te 'ncerc cât ţii până să ameţeşti!Şi eu credeam toate Hată puterea unei femei I

Asemeni condorului, Caudronul sboară prin munţi sp rin ten si elegant.

COCAINOMAN

Trombe de aer aspiră aparatul. Magistral, pilota, arcuită peste volant, amortizează şocurile.

La punctul unde e graniţa care desparte Argentina de Chili, trecem prin- tr ’un loc original: s'a săpat în stâncă un tunel mare, la 4.500 metri înăl­ţime, pentru ca avioanele să nu trebuiască să urce mai sus. Trec prin tunel I Tunelul dela Grucea Anzilor, numit astfel din cauza marelui crucifix plantat tocmai deasupra tunelului, pe linia de frontieră.Tot timpul, o viziune măreaţă. Relief nemaipomenit de brutal, zăpezi eterne. Stânci ascuţite înalte, pe o coastă, de 5.000 metri, pe cealaltă coastă până la 7.000 m.

Merau viragii înclinate prin circurile munţilor, coridoare lungi şi ameţitoare printre stânci, canioane sau fiorduri. Pereţi drepţi că nu le poţi privi până sus, nici pana jos.

Şi mai ales frig. Un frig sever. Am notat de câteva ori 40 grade sub zero. Şi-atuncî ce credeţi c'am făcut ? Ce fac toţi cei care trec în avion pe aici, ce fac piloţii Aeropostalei.

Creşte prin Cordilierii Anzilor între 700-3000 m. înălţime un arbust de 2-4 m„ cocaierul. Din frunzele lui se extrage celebra cocaină, răspân­dită de aici în toată lumea. Indigenii mestecă aceste foi cu alte vegetale şî fac ceai. însuşirea incontestabilă a acestor frunze e că suprimă senzaţia de foame.

Şi piloţii, şi eu acum, mestecăm într'una foi de cocaier ; dar amestecate cu alte frunze inofensive, pentru că scopul meu nu e să văd paradisul artificial, de vreme ce paradisul natural e la picioarele noastre...

VA PLACE POVESTEA ?

La un moment dat, cele 95 ore, maximul avionului, scad la jumătate, se împuţinează mereu. începeam să cred că bocitorii jjin Mendoza avuseseră dreptate :— Vreau să văd cat de încet pot merge cu avionul meu IŞi eu iar am crezut, mai mult ca să mă mint. Până când simt că suntem zguduiţi destul de violent. Privesc jos : ne-am prăbuşit lângă un zid de ghiaţă care se afla numai la câţiva metri. Noroc că prăbuşirea e atenuată de mica înălţime şi de faptul că am căzut în zăpadă. Am aflat ulterior că aceste „prăbuşiri" sunt obişnuite acolo : zăpada e prea deasă rişti mult. Dar deocamdată ştiu că nu m'a bucurat dovedeşte iar odată prezenţa ei de spirit:— Uite — aşa a căzut prietenul Guillaumet, peaici,Exact cinci ani.' Ştii povestea lui Henri Guillaumet ?— N'o ştiu I— Bun 1 O s'o ştîî IŞi în timp ce lucra nu ştiu ce la avion, împreună cu ajutorul trăda sexul, „vreau să-l curăţ înainte de a ateriza, că va fi pe aerodrom I" îmi povestea despre pilotul francez, care făcea curierul Santiago-Buenos Aires. O furtună de zăpadă l'a izbit de un zid de ghiată, la 6.500 m., pe Cordilîeri. Aparatul se afundă în zăpadă şi se răsturnă peste cap :— Să-ţi arăt şi asta ? începusem s'o bănuesc. Am refuzat.... Guillaumet scobi zăpada sub avion, îşi făcu un bordei şi ramase două zile acolo. Aeroporturile, îngrijate, trimiseseră avioane să-l caute. Un avion sbură chiar deasupra lui, dar pentru că avionul lui Guillaumet era alb, nu l'au zărit în zăpadă. Dădu foc unui rezervor cu benzină ; dar şi fumul era alb... Aviatorul îşi luă atunci merinde pentru şase zile şi o busolă. Porni spre est, sperând să parcurgă cei 60 de km. ce-l despărţeau de Argentina. Dar cei ce fac alpinism ştiu că, cu cât eşti mai sus, forţele scad. A fost un marş penibil, cu ziduri de ghiaţă şi zăpadă, îngreuiat de haine grele necesare totuş în frig. Cădea mereu, căzu chiar dela trei sute de metri, dar în zăpadă. După oboseală, frig. încălţămintea aviatori­lor nu e făcută pentru marş. Se rupse curând. Picioarele îngheţau. A zvârlit ghetele şi a înfăşurat un picior înt'o cămaşă, altul într'un cache-nez.Şi a mai mers trei zile. întâlni munţi prea abrupţi. N'avea putere să le

şi nu Doamna-pilot îmi

acum câţiva ani.

carelume

nu-şibună

unul mai mic de 4000 m. Toate trec de limita ză­pezilor veşnice. Şi dacă o să vă mai pomenesc de cei 41 de vulcani în activitate ce aveam să-i în­tâlnim în cale, o să credeţi că aveţi motive să vă speriaţi şi să fiţi îngrijaţi de noi. Dar nu, treaba s’a făcut ! Nu trebue să mă admiraţi, pentru că nu­mai după ce am aterizat mi s'au spus o parte din pericolele ce le riscam. Celelalte le-am cunoscut personal, în drum.A fost un sbor de reconstituire istorică. Azi sboru- rile normale nu durează peste Anzi decât o oră şi un sfert. Dar trei ore mai mult meritau senzaţiile originare ale acestei „expediţii".Pentru a doua oară femeia aceasta era socotită nebună, că încearcă Anzii cu acealaş mic avion care nici nu e luat în seamă de turiştii aerieni şi despre care experţii spuneau că niciodată nu va putea trece Anzii. Vă reamintesc însă, atunci eu nu cunoşteam acest amănunt I

treacă. Coborî iar prîntr'un torent cu apa la genunchi. Mergea mai puţin de o leghe pe zi, dar nu se putea opri o clipă, că îngheţa. Mânca numai lapte condensat. Proviziile îngheţaseră. Ca să uşureze mersul, azvârli salopeta. A patra zi, într'o pră­pastie, se răni şi pierdu valiza cu provizii şi lampa. Vrând să traverseze râul pe stânci, picioarele bolnave îl prăbuşiră în torent şi curentul violent îl fură. II salvă o stâncă. Merse toată noaptea, să se încălzească. Seara următoare coborî iar la torent, căci n'avea apă, nici zăpadă nu mai era. Valea se lărgea, începea să apară vegetaţie. Mânca iarbă. Era extrem de slăbit. Azvârli şi mantaua. Azvârli şi haina. Luă hotărîrea să se sinu­cidă. Urcă pe o stâncă să se azvârle în prăpastie. De pe stâncă zări o rancho. Ajunse curând la colibă şi a doua zi un avion îi duse acasă. Umblase cinci zile şi patru nopţi fără să se culce...— Iţi place povestea ?— Minunată !— Mai ales că am terminat cu avionul. Sus !Povestea mă impresionase într'atâta, că nu mai observam pri­mejdiile noastre, desigur mai mici. Asta şi dorise ea, să-mi sustragă atenţia.Am rămas câtva timp gânditor. ■— Ştii cine e Henri Guillaumet ?— Cine să fie ? E Henri Guillaumet!— Nul— Dar cine ?— Eu !...

IN A V I O N PESTE A N Z I I

C O R D I M E R I (II):VIII. M IC TRATAT PRACTIC DE EMOŢII

Adrienne Bolland a făcut radiatorului toate pansamentele ne­cesare. Apa nu mai fuge. Abea acum am observat că fugea din radiator, spre zăpezi. Apă la apă trage...Caudronul aleargă ca un automobil pe panta abruptă. Pilota depune sforţări de neînchipuit — cu zâmbetul pe buze, perma­nent — ca să stăpânească aparatul. Dar tot e mai uşor de stăpânit un bărbat...lată prima falie care trebue trecută. E adâncă de şase metri. Avionul n'are timp să decoleze înainte de a ajunge la ea. Adrienne o simte, comenzile sunt şi maî torturate de mâinile ei. Ai impresia că le hipnotizează, aşa le priveşte. Şi ele o ascultă.Atenţiune I Suntem deasupra fa lie i!Hop ! S'a făcut... Bătrânul Caudron a răspuns brav tracţiunii care-l solicita. A schiţat, tocmai în momentul, tocmai la locul

. trebuitor, un salt grotesc ; dar un salt totuşi... A sărit tocmai bine ca să nu capoteze.

Trebue să te numeşti Adrienne Bolland, ca să ai atâta sânge rece şi atâta precizie I îmi spune chiar pilota.— Prin urmare, dacă îmi schimb numele şi din Marius Mircu...

CE POATE O FEMEE

Avionul continuă cursa desordonată, rostogolind spre prăpastie. A doua falie ne ameninţă.— O să pot învăţa mai bine meseria 1 Nu prea eram specia­listă în falii...Şi pilota a dovedit iar că... va deveni specialistă.Avionul a luat-o mai repede. Se grăbeşte. Roţile tresar cu lovituri mari, surde, pe stânci. Pietre se rostogolesc sub noi. Bolovani. Motorul lansat în plină viteză, ţipă ca o avalanşă. Cursa asta infernală mă pune pe gânduri. Dar n'ajunge un zâmbet de femee, mai ales femeea care te conduce ?Cea mai mică greşală ne-ar prăbuşi. Panta e mereu mai rapidă. Curând ea se va apleca atâta încât va pluti în vid. Pilota o ştie. Recunoscuse odată locul, pedestru.Dar mai grav e peretele vertical de care Caudronul se va izbi fără leac, dacă nu izbuteşte să vireze înainte de a fi acolo, în momentul decolării chiar. Dar să virezi aici ? Abea decolâlf ?

— la să-ţi arăt o glumă cu avionul! Faci o mutră !...Câţiva metri şi câteva zecimi de secundă înainte de a se prăbuşi în prăpastie, Adrienne Bolland reuşeşte să smulgă avionul de pe pământ. II simt plutind o clipă, foarte greu, fără puteri, parcă e gata să se scufunde. In faţa ochilor îngroziri, groazni­cul zid se apropie, gata să ne 'nghită. Suntem lângă perete ! Poate că l-aş fi atins, dacă întindeam mâna. Aşa aveam cel puţin impresia.Şi tocmai când să ne izbim, Adrienne Bolland răstoarnă apara­tul pe aripa stângă. Adrienne Bolland e galbenă ca o piele roşie. Nu poat^ scoate o vorbă. Transpiră ca un bărbat. Ochii holbaţi, surdă... Avionul a virat...Avionul a v i r a t !!...

A fost o glumă, cum mă anunţase ? A fost ceva serios ? Nici azi nu ştiu ! Adrienne Bolland a rămas surdă şi mută în aceasţl privinţă, aşa cum a fost în acele momente.

. HEMORAGIE...

Navigăm acum prin valea strâmtă, înaltă şi neagră, care îmi

No. 453 —

— Pag. 11

aminteşte de cele mai sinistre aquaforte ale lui Gustave Dore. Nimeni nu scoate o vorbă. Nu­mai motorul nu pare deloc emo­ţionat şi zbiară aşa ca întotdea­una. Dar nu-l aud. Atâta tăcere în mine şi în jurul meu, n'am maî auzit niciodată. Am fost aşa de aproape de tăcerea veş­nică, încât era necesar acest purgatoriu INavigăm uşor, „pe şoptite", fu- rişându-ne tot mai sus, tot mai sus, să uităm de ce nu putem uita. Adrienne şi-a păstrat sân­gele rece sau are un frigorifer alături ? Raţionează într'una, cal­culează, cercetează. Caută în socoteli şi în spaţiu un curent ascendent care să ne împingă de sus în jos, pe coasta chîliană a Cordilierilor.Peste câteva minute, împrejura­rea îmi ajută să uit definitiv momentele penibile prin care abea am trecut: îmi dă altele! Adrienne scoate afară o mutră foarte îngrijorată. E prima dată. Murim când ni se făcuse mai bine ?A simţit pe genunchi apă fier­binte. Pansamentele radiatorului slăbiseră. Rănile se deschiseseră. Hemoragia nu va mai lăsa mu!t timp avîonul să trăiască ! Caudronul înaintează, paralel cu zidul uriaş de stâncă, pipăe, sondează pe rând fiecare de­presiune, fiecare cuioar, doar va găsi pe unde să treacă din­colo, la vale. Cu ochii şi inima dilatate de speranţă, Adrienne zăreşte crăpătura în formă de coasă prin care, la primul ei sbor, acum 14 ani, trecuse din­colo. Vântul Pacificului nu suflă azi, ca să ne 'mpingă înapoi. Toate curentele sunt suspendate. Asta înseamnă că peste un mi­nut, peste două minute, trecem dincolo !Am trecut dincoio. La dreapta şi la stânga alunecă pantele trecătoarei, lung coridor prin care s'a strecurat ingenios, Cau­dronul, tremurând tot timpul, ultimele lui tremurături.Motorul s'a oprit. Hemoragia a atins culmea. Adrienne râde: câmpia chiliană se întinde în faţa noastră, până în Pacific. Drumul, de-acum încolo, e o co­pilărie.

Deodată o vale minunată în de­părtare şi în vale un orăşel care devine curând oraş mare.Vântul subit ajută decolarea, altfel imposibilă. Avionul sbura beat de tot, pilota râdea şi ţipa că aşa e ea, de mică, face toate drăciile cu avionul. Femeea execiffă maşinal manevrele de aterizaj. M'am născut a doua oară I

Am şi uitat frigul polar de pe Aconcagua. Gâfâind, avionul o dibueşte acum pe aerodrom, în timp ce de pe aripi cad plăci mari de gheaţă.Au sosit mesagiile Franţei. Bonjour, Chili !...

E R O I ? !

Pe aerodromul de la Copiapo, toate privirile spre noi, de ju­mătate de ceas : ce avion o fi acela care scoboară în spirală, cu elicea oprită, descriind curbe atât de perfecte ? Trebue să fie un pilot celebru, cu un apa­

rat extraordinar, ultimul model, dacă de-atât de departe şi de la aşa înălţime „a o p r it" motorul !Uite-i! Aterizează ! Magistrală aterizarea asta ! Mecanicii chi­lieni, cunoscători în materie, sunt entuziasmaţi de admiraţie !... Dar ce ? Ce e zincul ăsta demontat, trenul de aterizaj pe ju­mătate sdrobit, radiatorul care sângerează peste tot, cârpit cu bucăţi de pânză şi vată, pare-briseu! în bucăţi, fuselajul spart, rezervorul de ulei ars şi negru, un avion pe care nu vezi nici o inscripţie, nici o indicaţie, dar pe care strălucesc totuşi, colo sus, intacte cele trei culori naţionale ale pilotului ?Cine sunt spectrele care coboară beţi, aiuriţi, leşinaţi aproape, cu hainele zdrenţuite, mai ales pilotul — cum, o femee ? ce e gluma asta ? ! — plină de noroi, înaintând de parcă e oarbă ? Noi suntem, cei pe care T. F. F-ul ne semnalase dispăruţi de trei ceasuri şi pe cari recunoaşterile aeriene lansate în urma noastră n'au putut să ne descopere. Ne-am descoperit singuri! De necrezut! Am revenit singuri, tot în avion şi încă în ce avion 1 M'au felicitat. Pe mine ! In timp ce doamna Adrienne Bolland, deoparte, zâmbea ironic.De ce m'au felicitat tocmai pe mine ? Care nici nu prea ştiam că ne aflam în pericol! Care socoteam sborul peste Anzi o voluptate azi publică 1Povestea s'a răspândit în tot oraşul, a alergat de la Copiapo la Antofagosta, la Iquique, dela Iquique la Serena, la San Filipe, însfârşît la Santiago.Când au aflat că sunt ziarist:— Ei, cunoaştem noi poveştile născocite de jurnalişti. Avem şi noi jurnalişti !Dar a doua zi, când o caravană trecută prin munţi aduse re­zervoarele asvârlite şi caseta de utilaj a doamnei Adrienne, nimeni nu mai contestă aterizarea la 4000 metri înălţime şi celelalte „trbuvaille-uri" ale noastre din timpul drumului...

AMEŢELI DE TOT FELUL

... — Păi ne salvam cu paraşuta, Madame Adrienne!— Să-ţi spun acum un secret: când avionul sboară la 6.500 metri, aerul nu prea te duce la aceste altitudini, aşa că para­şuta cade mult mai repede. Pentru întrebuinţarea ei normală, viteza de cădere e 4-5 metri. In regiunile înalte ale Cordilie­rilor, paraşuta ar cădea pe stânci, cu 10-12 m. pe secundă. Dar presupunând chiar că ai căzut bine, ceeace nu se poate, ce faci în pustiul de zăpadă ? A i uitat de povestea lui... Guil- Icumet ?— E adevărată ?— Ca şi peripeţiile prin care am trecut noi acum. Nu vezi, călătoria aceasta aeriană n'a intrat în domeniul public. De când există, o fi avut poate cinci călători. A intrat în dome­niul poştal numai. Cu toate zidurile de 7000 m. care se ridică uneori brutal în faţa aripelor, cu toate vânturile Pacificului care mătură coasta chiliană a Anzilor, viforind vârfurile, cu toate stâncile de gheaţă şi furtunile de zăpadă, acest serviciu postai este regulat. Şi mai ales trebue să fie regulat atunci când e mai imposibil. Anume :Există o linie ferată care leagă Buenos Aires de Santiago, transanzianul. Desigur, curierul poştal se poate face şi pe această cale. Insă iarna australă, care corespunde lunilor lulie- August de la noi, tocmai când ţi-ai găsit d-ta să v i i — timp de două luni, comunicaţiile pe cale ferată sunt întrerupte de zăpezi. In acest moment, avionul e mai sigur decât tran­sanzianul. Singure avioanele Aeropoşta le i continuă în aceste luni să treacă regulat Cordilierii, ca să transporte curierul din Europa. Deaceea guvernul chilian a încredinţat totalitatea curie­rului obişnuit, Aeropoştalei, singurul mijloc de comunicare între cele două coaste, iarna.Dar chiar pe vreme bună, transanzianul nu prea se grăbeşJ Pleacă de exemplu la opt dimineaţă din Santiago şi ajungr Mendoza la II. Ceeace înseamnă în mijlociu douăzeci de

km. pe oră IAi înţeles dumneata, Marius ?-— Merci !— Stai, că n'am terminat!Şi Adrienne Bolland continuă :— Traversarea Anzilor pretinde calităţi particulare din partea personalului şi materialului. Pe timp frumos... vijelia e mai puţin violentă. Dar vreme de două luni pe an e o nenorocire. In principiu, nu trebue să contezi niciodată pe vreme bună. Adaugă că temperaturile sunt foarte joase, trebue să sbori la 6000 m. înălţime, iar la Aconcagua, peste cei 7.285 m. ai lui. Pe urmă materialul i Motoarele sunt prevăzute să suporte un frig de 50 de grade sub zero şi mai mult. Din fericire Pot '*’l’-ul a dat dovezi excelente şi motoarele de 450 C. V. ale Aer... ««♦alei, studiate de mecanici la faţa locului, exclud aproape penelb. '^ s te motoare funcţionează ca un ceasornic. Abea la fiecare 250 ore de sbor sunt controlate.Ceeace nu împiedică deloc ca meseria de pilot să fie aspră. Dar piloţii Aeropoşta le i sunt oameni de elită... •— Ai terminat, M-me Adrienne ?— Am terminat, Marius !— Hotărît, dumneata ştii să ameţeşti în toate feluril,e.

I. MARIUS MIRCU

În numărul viitor, urmează : Ţara care îngraşă lumea !

la paisprezece ani, iar până la şaisprezece ani nu au voe să muncească decât cel mult zece ore pe zi. Dar ţi munca femeilor este limitată la zece ore. Pentru bărbaţi nu este nici o limită. Dacă s ar calcula media orelor de lucru în uzinele noastre, nu cred că ar depăşi 9 ore.— Aveţi şi D-voastră şomeri ?

— Da, aproximativ 350.000. Aceasta provine din faptul, următor: dacă producţia japoneză s'a mărit cu 30% aproape, mâna de lucru, din cauza perfecţionărei continue a tehnicei, nu s'a urcat decât cu 2%. Suferim deci de acea supraindustrialîzare, mai puţin decât Europa, căci no! nu avem şomeri parţiali.Chestiunea şomajului se pune dealtfel cu totul diferit decât în Europa. Majoritatea lucrătorilor noştri, sunt de origină ţărăneatcă

şi se înapoi Acolo un om vas cu orei veţi găsi nici— Lucrătorii,— Se poate demnizaţie, de întreprind toată lumea, superioare ci găseşte fala cari îşi păşi arătau

Studentele u n iv e rs ită ţ ii din Tokio, au fa ­b rica t, in co laborare, o extrem de va lo roasă păpuţă japoneză, pe care au trimes-o fn semn de omagiu s tuden te lo r americane de la W a lles College.

C op iii de ţcoa lă din Japonia fac e xe rc iţ ii de apă ra re îm p o triva gazelor. a

In tr'o uzină de po rţe lan din Japonia.

SĂRĂCIE FĂRĂ MIZERIE.de EMILE SCHREIBER

I. PROTECŢIA MUNCITORULUI JAPONEZ.

DMANGO KUSHITA, directorul general al Organizaţiei sociale a Ministerului Muncii, se întâl­neşte cu noi la masă.

— Este cu totul inexact, îmi spune D. Kushita, că noi nu avem o organizaţie socială. Avem legea noastră de asigurări sociale sub oblă­duirea căreia se află 3 milioane de lucră­tori şi lucrătoare. Lucrătorii sunt obligaţi să dea 2% din salariul lor, ţi patronii la fel. Această asigurare contează pentru boală, accidente, indemnizaţii pentru sar­cină ţi naţteri, cât ţi pentru cheltuelî de înmormântare, cari sunt foarte ridicate în Extremul Orient. Este însă exact că nu avem case de retragere pentru lucrătoare ţi ţărance.— Există oare limitări la orele de muncă ?— Este interzisă întrebuinţarea copiilor până

O casă de ţă ra n i in Japonia de Nord.

5W

7*1

făcut o in te re san tă cursă de

cai. O r ig in a l e ra fa p tu l că a r­măsarii în loc să fie c ă lă r iţ i au fost duşi in b ra ţe. m b h

ului lor, când nu mai au de lucru în oraş.munceşte, este totuşi sigur că va găsi un

rdă mai mult sau mai puţin apropiată. Nu Japonia un om muritor de foame, ii, primesc vre-o indemnizaţie ?

J un lucrător sau un funcţionar, fără nici o in- cjrfi numărul de ani de serviciu. Dar un şef

i r face acest gest, ar fi desconsiderat de fapt, aceste despăgubiri morale sunt mult fi le daţi în Europa. Şeful întreprinderii, se »naiul său, în situaţia patricienilor romani ilalea şi prestigiul în măsura în care se

lumile legi de higienă, ca acelea a reglemen- liui de aer ?

dar există controlori, cari au iniţiativele ţ » c pentru pedepsirea unor abuzuri eventuale, jftv«?

au rărit în aceşti ultimi ani şi nu sunt vio- »1 2000 în 1932, 600 până la 700 numai general, conciliaţiunea se face prin inter­nei.pot opri să zâmbesc, D-nul Kushita reia : lacevă gândiţi. Dar aflaţi că la noi poliţia isiderată de către populaţie, ca un element e guvernamentală. Foarte puternică în stat, ita însăşi, are un simţământ desvoltat al te sociale. Aceasta este atât de adevărat in neînţelegerile familiare, oamenii din

ivăesc să ceară arbitrajul şefului celui mai st de poliţie, în loc să treacă pe la tri- irebue să vă mire că se întâmplă acelaşi ne.

iii nici o organizaţie de ajutorare pentru Stă lucru şi fără ajutor familial ?Roşie, care este aici admirabil organizată o aceasta. Bugetul său este de cca 40 mi­

lioane de Frcs., dintre cari 5 milioane sunt sub­scrise de Stat şi 5 milioane de comune, iar restul este furnizat de către particulari.Marile societăţi comerciale (acele pe cari străinii le numesc adeseori marii feudali) au un buget bogat pentru operele sociale. Societatea Mitsio, singură are un buget de aproape 150 milioane, întreprinderile cari scapă de toate legile sociale, sunt atelierele familiale în cari lucrează mai puţin de cinci lucrători, dar azi şi aci sentimentul de rudenie înlocueşte avantagios intervenţia legală. D-nul Kushita închee :— Naţiunile occidentale, ne impută faptul de a nu fi introdus în Japonia legile lor sociale ; dat fiind suprapopulaţia, prima noastră datorie, este să asigurăm fiecăruia mijloacele de trai. Suntem nevoiţi, să muncim mai mult pentru a compensa barierele vamale, excepţional de ridicate pe care Occidentul le opune produselor noastre. Unifica­rea metodelor noastre de lucru cu cele ale ma­rilor naţiuni nu ar putea fi rezolvată, decât sub

un regim de schimb liber care ne-ar scăpa de un handicap vamal ridicat împotriva noastră. Problema, după cum se vede se află pentru un moment fără soluţiuni posibile.Condiţiunile de lucru ale lucrătorilor japonezi sunt mai aspre decât în America sau Europa ? Fără îndoială. Ele sunt însă relativ acceptabile dacă se ţine seama, pe de-o parte, de proporţia preţurilor vieţii în raport cu salariile şi pe de altă parte, de cumpătarea naturală a Japonezului ale cărui două aspiraţiuni esenţiale sunt nevoia de viaţă familială şi curăţenia fizică.

2. SĂRĂCIA ŢĂRANILOR.

Marii proprietari, din ce în ce mai puţin mari, fiindcă în fiecare an sunt obligaţi să-şi vândă pământurile pentru a compensa sărăcirea continuă, închiriază pământurile unor arendaşi, cari la rândul lor exploa­tează munca ţăranilor, şi toţi suferă în mod egal de situaţia inferioară în care se găseşte agricultura.

Un g rup de t in e re japoneze fo to g ra ­fia te in fa fo unei tombole la o se r­ba re de b inefacere la Tokio.

Vedere tn cantina unei uxine d in Ja ­ponia ca re u t i l i­

zează numai femei.

începând din 1932, scăderea considerabilă a produselor agricole, înţelegem şi a ore­zului şi a mătasei, cele două principale ra­muri ale agriculturei japoneze, a reuşit să ruineze o economie şi aşa destul de slabă. Orezul care valora cel mult 31 yeni un koku (142 kg. 500) în 1928, şi 18,40 cel mai scăzut, în 1931, s'a urcat destul de bine la 26 yeni, dar între timp, nu trebue să uităm că yenul a fost devalorizat la 65%. Mult mai catastrofală a fost căderea cursului mătasei depe urma căreia aproape2 miloane de familii japoneze îşi găseau mijlocul de trai. Mătasea japoneză a căzut în urma crizei mondiale, mai ales din cauza desvoltărei mătasei artificiale, la a zecea parte din valoarea sa.Actualmente, toată lumea agricolă ja­poneză, începând cu proprietarul până ia muncitorul agricol, este îndatorată. To­talul datoriilor este evaluat la 25 miliarde fr., sumă enormă dat fiind indicele de viaţă foarte scăzut în Japonia. Anul trecut, provinciile de la Nord au avut de suferit mult depe urma inundaţiilor, cari au rui­nat o parte din recoltă. Populaţia ţără­nească ducea lipsă complectă de alimente iar cealaltă se zbatea în imposibilitatea de a vinde recolta. Guvernul a intervenit, lup­tând împotriva devalorizării orezului, la fel cum a 'procedat şi guvernul francez pentru grâu sau v i i ; în Japonia toată lumea re­cunoaşte că numai intermediarii au profitat de preţul minim fixat de lege şi că ţăranii nu au beneficiat decât de o mică parte din bugetul votat pentru a le veni în ajutorul lor (250 milioane fr. în aceste ul­time luni). împăratul a intervenit acordând o subvenţie personală de 2 milioane şi jumătate fr.Agricultorii japonezi, ca şi ai noştri, se plâng de invazia produselor agricole colo­niale, cari cultivate în Corea şi de Man­ciuria cu o mână de lucru încă mai ef- tină, concurează primejdios agricultura me­tropolei.

Guvernul a decis, acum câteva luni, în­fiinţarea în ţară a cooperativelor agricole pentru producerea mai eftină, reglementa­rea culturei şi organizarea vânzărei în co­mun. Planul de cooperaţie trebue să se execute în principiu în cinci ani.Cum planul prevede o creştere a anumitor produse agricole, Japonezii se gândesc să se apere prin bariere vamale, împotriva ¡in­vaziei produselor din coloniile lor, pentru a-şi menţine preţurile.In general, toate aceste probleme privi­toare la agricultură sunt tot atât de com­plicate ca şi ale noastre şi asemănătoare, întovărăşit de un interpret, m'am dus în nordul Japoniei la Akita. In această re­giune ţăranii sunt obligaţi să-şi vândă fiicele. Este suficient să vizitezi cartierele rezervate din oricare oraş mare japonez, pentru a vedea ce devin cceste nenoro­cite. Ca şi în Siam, ele semnează un con­tract de muncă de doi sau trei ani, în schimbul unei sume de 1500 până la 2000 fr. pe care le remit părinţilor lor pentru a-şi plăti datoriile. Prin aceste vânzări de „galbeni", dacă judecăm după îngrămă- ' deala din cartierele unde are loc vânza­rea se livrează traficanţilor zeci de mii de tinere ţărance japoneze.Până anul trecut, legea japoneză patrona aceste târguri cel mai des formulate în scris şi cele cari se împotriveau contrac­tului şi fugiau, erau urmărite şi condamnate de justiţie. Abia anul acesta— simptom al apariţiei în Japonia a moralei occidentale, justiţia şi poliţia nu se mai amestecă în nerespectarea contractelor, lăsând părţile interesate să se descurce cum pot între ele. Am parcurs in automobil această regiune înapoiată, unde ţăranii se feresc de ploaie şi de frig cu mantale de pae şi unde ma­joritatea muncesc desculţi în noroiul plan­taţiilor de orez.

Totuşi, când vizitez pe neaşteptate o şcoală comifhală dintr'unul din aceste mî-

_ No. 453 —

zerabile sate, sunt foarte mirat văzând dimensiunile, luminozitatea şi curăţenia impecabilă a claselor, şi bunul gust cu care sunt împodobite de desenele copiilor. Aceste şcoli sunt mult mai vesele şi mai cochete decât 'cele din majoritatea satelor noastré. Arendaşii cu care vorbesc, declară că viaţa ar mai fi posibilă pentru ei, dacă nu ar fi sugrumaţi de datorii. Nimeni nu se găseşte în toată regiunea, îmi spun ei care să nu datoreze câţiva ani de muncă.Intru în casa unui lucrător. Este un soi de colibă, re­lativ curată unde toată lumea se culcă pe pământ. Lucrătorul, pe care îl vizitez este tată a cinci copii ; doi dintre ei muncesc iar al treilea îngrijeşte de cei mici; Toată familia câştigă cu greu 250 yeni anual (1.075 fr.) plus 5 yeni lunar pentru execu­tarea micilor servicii aduse vecinilor, în total 1350 fr. pentru 5 persoane. Deci 270 fr. de cap de om pe an, ceeace face abia 80 centime pe zi (8 lei) de persoană. Chiar ţinând seama de standardul de viaţă extrem de scăzut — de patru ori mai scăzut decât în Europa oc­cidentală acesta face aproximativ echivalent cu stan­dardul nostru de existenţă, numai 3,50 fr. (35 lei) pe zi de persoană.întrebând pe acest lucrător cu ce se hrăneşte, el îmi mărturiseşte că mănâncă mai mult legume din grădina iui şi puţin orez şi câte odată peşte sărat; şi urmează :— Nu am mâncat niciodată în viaţa mea carne, şi ambiţia mea este să ajung să gust şi eu odată.Toţi copiii pe cari i-am văzut prin acest ţinut sunt cu toate acestea îmbrăcaţi destul de îngrijit şi poartă chiar ghete şi ciorapi.Arată bine, şi nu par să sufere. Nici o comparaţie cu copiii părăsiţi pe cari îi voi regăsi în U. R. S. S. la înapoerea mea cu Transiberianul. Deşi sărăcia este bă­tătoare la ochi, Japonia este o vastă grădină admi­rabil cultivată de ţăranii săi. Prăşitul orzului obligă pe ţărani să lucreze aplecaţi, cu picioarele înfundate în noroi până ta genunchi, cu mâinile în apă. Acestea ar fi deajuns pentru a convinge pe ţăranii din Europa, că ori cât de grea le-ar fi soarta, ea este totuşi de in­vidiat în comparaţie cu soarta ţăranilor japonezi.

AVANTAJELE Şl DESAVANTAJELE ECONOMIEI JAPONEZE

MARII FEUDALI A l CAPITALISMULUI JAPONEZ

...Dacă Japonia ar fi avut la timp un legiuitor de valoarea preşedintelui Teodor Roosevelt, care prin legea lui asupra trusturilor a ştiut să oprească extin­derea ameninţătoare a afacerilor uriaşe, ţara nu ar cunoaşte astăzi dezechilibru, care mai curând sau mai târziu va reuşi să provoace o revoluţie economică. Marii feudali nu mai sunt, ca odinioară, seniori pro­vinciali, dispunând de o fortăreaţă şi de câteva mii de soldaţi, dar sunt totuşi conducătorii ai imenselor companii la fel cu cele cari la origine au fost Compania Indiilor. Aceşti magnaţi dispun de capitaluri şi oameni în număr atât de mare încât unul nrfi-a putut spune la Tokio :„Evaluez la 200.000 aproximativ numărul lucrătorilor şi funcţionarii întreprinderilor noastre. Cifra nu este exactă, căci ne este imposibil să cunoaştem precis cât personal avem, din pricina marei întinderi a activităţii noastre. Cei mai puternici dintre marii feudali sunt acei „Big- Five" (cei cinci mari), deveniţi cei „Bîg-Six" în 1932, un nou venit cucerindu-şi un loc pe lângă cei cinci dintâi, lată lista celor Big-SIx: Mitsii, Mitsubishi, Daiischi, Yasuda, Sumitomo, Sanwa.Aceştia se ocupă cu numeraase afaceri dar în special afaceri bancare.Volumul afacerilor este în neîntreruptă ascensiune mai cu seamă din 1926.

Puterea lor financiară este atât de mare încât repre­zintă mai mult de 50% din aceea a întregei Japoniî. Vin apoi alte trei mari firme cari nu se ocupă cu afaceri bancare; acestea sunt: Okura, Aikawa, Tu- sukawa)

Fiecare din aceste întreprinderi uriaşe, este înainte de toâte proprietatea dacă nu a unei familii, cel puţin a unui clan, însă aşa cum pretind apărătorii lor, acţiu­nile lor sunt cotate la Bursă şi cedate în parte marelui public, încât este destul de greu să cunoşti, chiar cu aproximaţie, numărul Japonezilor cointeresaţi la pros-

Seritatea lor.uilding-urile acestor mari trusturi, concentrate de

obicei în împrejurimile marei gări din Tokio, reamintesc, pe acele ale Londrei.Două din cele mai mari şi serioase firme, Mitsui şi Mitsubishi, îşi datorează întreaga prosperitate exportului, pe y r e l'au început puţin timp după revoluţia din

Meiji prin 1865, epocă în care şi-au învestit primele capitaluri în o-ganizarea companiilor de navigaţie, Jeponia fiind atunci cu totul lipsită de vase comerciale. Această flotă, a devenit nu­mai în 70 de ani a treia din lume.Cel mai important dintre toate trusturile este cel al lui Mitsui Gomei Kaisha, cu vasta sa reţea de bănci, de companii de navigaţie cu filiale în principalele oraşe din lume : la Berlin se va numi Deutche Bussan Aktiengrellschaft î la Lyon Societe anonyme Bussan ; în Africa de Sud, Mitsui Bussan, etc.Toate aceste întreprinderi au fost proprietetea familială a Mitsui-lor al căror penultim şef, baronul Takuma Dan, a fost asasinat la 5 Martie 1932, eveniment care subliniază criza sigură provocată de prea marea extindere a acestor trusturi.După moartea baronului Takuma Dan, familia se întruneşte în- tr'un consiliu şi alege un nou preşedinte, după constituţia ina­movibilă, veche de două sute cincizeci de ani, întocmită de fondatorul ei, Ashirobei Mitsui. Familia Mitsui posedă în plin centrul oraşului Tokio superbe palate, parcuri vaste chiar pă­duri în împrejurimile oraşului. Când al cincisprezecîlea preşe­dinte dă, în numele familiei, o mare recepţie luxul şi străluci­rea care o caracterizează se poate asemui cu luxul recepţiilor mikado-ului.Cele două familii sunt reprezentate în Parlamentul japonez prin două partide adesea antagoniste : Mitsui-î, prin Seiukaias şi Mitsubishi, prin Minseitos.Mitsui-i vor lucru pentru fabricile lor şi sunt partizani ai ex- pansiunei teritoriale, chiar dacă ar deslănţui războiul. Ei au găsit în persoana Generalului Araki, un apărător al ideilor lor pe lângă împărat. Ei au fost aceia care au împins Japo­nia să ocupe Mandcîuco. Mitsubishi, dimpotrivă, doresc îna­inte de toate prosperitatea comerţului, şi sunt din această cauză apărătorii naturaii ai păcii şi al liberului schimb.Astăzi, Mitsui-i sunt în mare favoare şi au lăsat în umbră pe Mitsubishi.D. Manzo Kushida, directorul general la Mitsubishi, după ce mi-a oferit, în vastul său birou, o ceaşcă de ceai care întovă­răşeşte în Japonia orice convorbire de afaceri, îmi enumără activităţile imensei sale companii şi ale firmelor care sunt sub

controlul său.— Noi ne ocupăm, îmi explică el, cu tot ce priveşte marea finanţă, marele comerţ şi marea industrie. Avem şantiere mari­time pentru construcţie, centrale electrice, uzine de produse chimice, fabrici de avioane şi în general de tot felul de maşini industriale, mine de cărbuni şi de toate celelalte me­tale, mari magazine, imense exploatări agricole şi pe planul apărării naţionale şantiere pentru construcţia vaselor de răz­boi de la cuirasate până la submarine. Fabricăm de toate: mitraliere, tractoare de artilerie, poduri, ferry-boats, locomo­tive, vagoane, şine şi chiar cabluri submarine. Ultima creaţie a Mitsubishilor şi nu cea mai puţin îngrijorătoare, mai ales pentru Statele Unite, este aceea a automobilelor cari nu se fabricau până acum în Japonia. Această primă uzină de au­tomobile, produce în serie şi poartă marca Datsun. Este o mi­că maşină de 6 CV asemănătoare mărcei franceze Rosengart sau Fiat-ului italian. Contrariu celorlalte articole japoneze, a- ceste maşini sunt relativ scumpe, aproape 10.000 frcs. dar preţul va scădea repede. Noi societăţi pentru construcţia auto­mobilelor de turism sunt pe cale de înfiinţare. Industriaşii japonezi sunt siguri, că în patru, sau cinci ani, vor putea pro­duce automobile la acelaş preţ cu americanii poate chiar şi mai eftine. Ziua aceea destul de apropiată va fi fatală in­dustriei automobilistice americane, căci nu vor mai avea de­buşeu în toată Asia.Ceilalţi mari feudali ar putea forma şi ei obiectul unei enu- merări a întreprinderilor lor aproape tot atât de importante ca Mitsui sau Mitsubishi, dar fiecaje se consacră tot mai mult unei specialităţi anumite: Okura, industriei textile, Tusukawa,

minelor, etc.Am mai pomenit, cum aceste organizaţii gigantice îşi împing ramificaţiile până în atelierele familiale, controlând astfel, ca şi pentru bănci, cea mai mare parte a producţiei japoneze.D. Kadono, directorul firmei ®kura, îmi dă amănunte intere­sante asupra raporturilor dintre marii feudali.__ Până în aceşti ultimi ani, îmi explică el, adică până lacriza mondială, noi ne făceam concurenţă între noi, dar de-a- tunci, am înţeles că, dacă nu vroiam să ne ruinăm cu toţii era de preferat să stabilim interese comune.__ Cum realizaţi D-voastră apărarea comună ?__|n cursul întrunirilor cari se ţin de obiceiu la Clubul In­

dustrial.__ Dar nu sunteţi obligaţi la plata unor impozite enorme ?Mi s'a spus, că în perioada crizii„ agricole de anul trecut, guvernul v-a forţat — pentru a evita o răscoală a ţăranilor — să subscrieţi o „contribuţie voluntară" de douăzeci de milioane de yeni pentru a salva populaţia desnădăjduită...__ Es+e exact. Răspundem de altfel bucuros la aceste apeluricari sunt indiciul puterii noastre. Nu avem dece să ne plângem. Dacă impozitele sunt foarte urcate pentru noi," sunt totuşi mai mici decât a mai tuturor marilor naţiuni occidentale.„La noi, un comerciant cu 20.000 yeni venit, ceeace înseamnă o sumă considerabilă, nu plăteşte decât 14% impozite. Acela

— Pag. 14

care are I milion venit (patru milioane 300.000 Frcs.) nu plă­teşte decât 22%, atunci când, dacă nu mă'nşel in ţara D-voa- stră ar plăti 80%.— Dar deficitul bugetului D-voastră nu dovedeşte că aceste impozite sunt insuficiente ? Situaţia D-voastră financiară nu este tot atât de dezechilibrată ca a Americei ?— Preblema nu se prezintă la fel în aceste două ţări. Doctrina preşedintelui Roosvelt este bazată pe mărirea preţurilor tuturor mărfurilor şi nu poate împăca necesitatea vitală de export a Statelor Unite. Exportul nostru, dimpotrivă, nu încetează să se desvolte, şi prin aceasta dificitul nostru financiar va fi în continuă descreştere.— Aşa că sunteţi destul de optimişti, asupra viitorului economic al Japoniei ?

— Mai mult sau mai puţin, îmi răspunde D. Kadono. Avem destule surse de necazuri. Cel mai important este excedentul de populaţie care creşte, după cum ştiţi, cu un milion pe an. Apoi, supraindustrializarea noastră rapidă, aidoma celei a Sta­tele Unite, ar putea tot atât de bine să ne rezerve şi nouă surprize sociale in scurt timp.Cari sunt surprizele sociale, la cari face aluzie D-nul Kadono ? Este foarte limpede că valoarea constantă a drepturilor de vamă, în toată lumea, contrariază din ce în ce mai mult pro­dusele japoneze, putând provoca o gravă criză industrială şi comercială. In acel moment, partidul militar foarte puternic şi foarte socializant, nu se va sfii să exploateze împotriva marilor feudali nemulţumirea populară şî aşa destul de mare. Actualmente, uşurinţa afacerilor, pe cari a provocat-o devalo­rizarea yen-lui la 65% permite câştigarea de timp. Fiecare, în definitiv, îşi câştigă viaţa, dar cea mai mică oprire în această ascensiune a cifrelor poate da semnalul unei revoluţii naţionale, căci opinia publică japoneză îşi dă seama de ceeace este anormal în procedeele unor familii apăsând asupra economiei sale.

Mulţi dintre negustorii şi industriaşii japonezi, chiar mai mici, mi-au atras atenţia asupra unuia din avantagiile acestei orga­nizaţii feudale : este adăpostul pe care îl dă în materie de credit.— Ne place mai bine, imi explică un mic industriaş, să lucrăm cu un beneficiu mai restrâns în contul marilor firme cari plă­tesc regulat şi sigur, decât pentru un mare număr de clienţi cari ne-ar plăti produsele mai scump, dar ne-ar prilejui pagube superioare beneficiilor pe cari le-am putea obţine de pe urma preţurilor ridicate,Un alt avantagiu al acestui sistem, din punct de vedere na­ţional, este uşurinţa, pentru guvern de a pretinde de la marile firme sacrificiile necesare unei politici de lungă durată. Sumele enorme înghiţite de Japonia în Coreea şi Mandciuco, au fost întotdeauna furnizate de către aceste puternice întreprinderi I Dar aceste avantagiî, vor putea ele să compenseze mult timp, nevoia de echilibru economic şi de justiţie socială, care în Japonia devine pe zi ce trece mai evidentă ?

DOMNI lineimlrâiaii»

poartă STOFELE noastre

t o a t ă e l i t a ţ ă r ii

citeşte excelenta publi­caţie lunara

„MAGAZINUL"

U VULTURUL UI MAKE IU M STILI IN GUUWI

TheabrAtaneuiiuC?

care publică cele mai sen­

zaţiona le re p o rta g ii şi cele

mai frumoase ilu s tra ţ iu n i

„MAGAZINUL"

publica în fiecare nu­măr un roman şi o piesă

de teatru

MAGAZINUL“

¿ŢP BAZACÂ 1 STR.CAROL 76 76 80 82 HALE10R 21

apare In 150 de pagini t i p ă r i t e în culori la

heliogravurâ.

Institut medical cosmetic

Str. Brezoianrf* 3, Bucureşti III Telefon 4.59-22. ConsulL 11-1,5-8 sub conducere* ungi medic der­matolog şi udei doctoriţe din

Berlin.Sfaturi şi îngrijiri date de că­tre specialişti în toate tărimu- rile cosmeticei.înlăturarea radicală a perilor de prisos, prin .diatermie, în­grijirea frumuseţei şi a trupu­lui, etc.

M o a r t e a P a t r i a r h u l u i A l e x a n d r i e iPa tria rhu l A lexand rie i Meletios II a decedat de curând. El a fost foa rte iub it de popor, pentru îm bunătă ţirile aduse b iseric ii. Mai mult de 4000 de persoane au nrmat corteg iu l funebru pe care-l vedem in fo tog ra fia noastră. Vedem de asemeni pe pa­t r ia rh dormind somnul de veci, in scaunul cu care a fost coborît in criptă.

Străjerii neamului

(Fo to W e in b e rg C a iro )T r o i ţ a s trâ je r ilo r de la Agigea.

F E S T I V A L U R I L E DELA SALZBURG

Bruno Walter- la Cafe To rnase lli în tre Lo tte Lehman (stânga 1 Şi

Dusolina G i a n i n i( d reap ta )

C e leb ru l A rtu ro Toscanini dirijând,.

Ştefan Zw eig stând de vo rbă cu Marga- re tte W allm an in fa ta Festspielhausului.

Lo tte Lehmann itcă- lind un a u tog ra f t r i ­

m isului nostru special

5ALZBURG-UL ţi-a trăit anul acesta stagiunea cea mai copleşitoare pentru un pasionat meloman.

Lăsat în pace de vecinii ce-î făcuseră anul trecut atâta sânge rău, oraşul luî Mozart a biruit pe deplin. Pelerinajul aproape anormal de mare al străinilor a contribuit fără îndoială la tensiunea extrem de ridicată a lunii cu festivaluri. Stâlpii acestei grandioase stagiuni au fost:Arturo Toscanini, Bruno Walter şi Max Reinhardt, ajutaţi de aproape toată 0,jera din Viena, de două ansambluri dela Scala din Milano, de artişti şi regisori cu nume internaţional şi însfârşit de uluitoarea Filarmonică din Viena. Cel mai mare dirijor al lumii _ _ _ _ _Arturo Toscanini a condus

de Be-ethcven şi „Falstaff" de Verdi. • ’ . 1..v 'Fideli o" a fost o reprezen- ...

taţie nemaipomenită pur şi f'B r| , !> » U simplu. Şi Lotte Lehman ce 1 |j Igrandioasă realizare in rolul H K m ■ V*WMRtitu la r! M B H l& jf I 'V„Falstaff", partitură suplă, sa-vant scrisă, a însemnat în 1§^ V : ■mâna lui Toscanini. un vis A IIn acest Verdi de nerecunos- 9 I ...wSa^cut, Mariano Stabile, Fer- •' | S f BH fef.'Jr ţnandc Autori, Dusolina Gianini i ¡^gglHBREîn roluriie principale, toţi ine- >■ Bgalabili. pa

a H B B |trei concerte s- B£;i.£adevăraţii melomani, zile mari { de săbătoare. Tot ce au cu- [ft prins aceste programe, lucrări t e : , „ H B R în general cunoscute, ni s'au H iHSH părut prime audiţii. Erau de- f altfel interpretate de cel mai Bjj

inexplicabil magician. Bruno Walter a adus anul acesta o „Răpire din Serai” de Mozart, delicioasă, veselă.Sublimă bijuterie ! O româncă macedoneancă, Margarette Perras, cu glas de privighe­toare a făcut din rolul extrem de dificil al Constanţei, o mare creaţie. Tot marele Walter a mai reluat victoriosul „Don Juan" de Mozart. Ritmul îndrăcit, nesfârşita poezie, adevăratul stil mozartian sunt caracteristicile spectacolului. Ezio Pinza, colosal în rolul titular, strânge în jurul lui cele mai celebre glasuri dela Metropolitan, Opera şi Scala : Dino Borgioli, Lazzari, Schöne, List.Şi în trei concerte l-am putut asculta cu adevărat pe singurul rival al lui Toscanini:

Toscanini la re p e t iţ ia lu i F ide lio cu Lo tte

Lehman.

Un t r io vesel : Adele Kern (m ijloc ) Kullman (stânga) J e r g e r (d reap ta )

Ce leb ra s o p r a n ă Jo rm illa Novo 'na

D-ra W a ltra u te Klein din Bucureşti c a r e joacă in „Jederm an“ şi „Faus t"

Bruno Walter. Trece dela Simfonia IV de Bruckner la Valsul de Johann Strauss şi în ambele emoţionează până la lacrimi. Filarmonica din Viena în frunte cu Arnold Rose dovedeşte pentru a nu ştiu câta oară că rămâne cea mai teribilă falangă orhestrală

din lume.Felix, v. Weingartner s’a mulţumit antil acesta să bată foarte tacticos măsura. Vom aplauda mai mult deci pe Ch. Kullman, Jarmilla Novotna, Jerger, Adele Kern atât în „Cosi fan tutte" cât şi în „Nunta lui Figaro".Intors din New-York, Max Reinhardt a repetat a 14-a stagiune cu Jederman. In rolul titular Attila Hörbiger se strădueşte să interpreteze un rol prea mare pentru posibi­lităţile sale. „Faust" în acel faimos Fauststadt viziune fantastică şi interpretare aproape ideală. Edwald Baiser dă rolului principal o interpretare foarte ciudată.Vom releva o româncă şi un român care joacă în „Jederman" şi „Faust". Ambii dela Reinhardt-Seminar: d-ra Waltraute Klein şi d-l Mihai Popescu (fost la teatrul Ventura) îşi spun micile roluri cu foarte mult talent, li felicităm...şi la mai mare I

Acum când luna festivităţilor e sfârşită, dorul ne va măcina din nou zece luni până când prospecte proaspete vor aduce de pe acum aşteptatul „Salzburg 1936".

R. KAMERLING

B O G Ă Ţ I I L E N A T U R A L E A L E B A N A T U L U I

muncit intens, prilejuind

FOARTE puţini sunt acei cari ştiu că între alte bogăţii naturale ce fac faima Bana­tului, această minunată provincie indus­trială a ţării, se numără şi vestitele blocuri şi

plăci de marmoră extrase din cariera dela Rus- chiţa, o mică localitate de munte din judeţul Severin, aşezată la poalele, ba chiar între lumi­nişurile munţilor Ruscăi, Boului, Poienii şi Curmă­turii Padişului, cu o altitudine de circa iOOO metri deasupra nivelului mării. Aci, în văgăunile umblate numai de fiarele sălbatice şi de pădurarii dincodrii --- *«-• de fag, frasin, carpen şi stejar,un pietrar anume Ladislay, a dat ceadintâiu lovitură de ciocan şi a făcut să se înceapă, la 1852, exploatarea carierei de marmoră, trecută la 1883 în proprietatea unei societăţi anonime 'condusă astăzi de d. lohann Bibel urmaşul unei vechi şi nobile familii şi unul dintre cei mai activi industriaşi bănăţeni care timp de peste cinci decenii a existenţa unui număr de 200 lucrători români dîn această regiune şi li­vrând marmoră pentru cele mai frumoase palate şi edificii din Ungaria,Austria, Elveţia şi Ger- .mania.Din istoricul acestei ca­riere găsim că la 1885 a importat din Londra ferăstrae de tăiat pia­tră, la 1906 a introdus ferăstraele de sârmă iar în 1920 maşinile de ca­nalizat sistem american cu aer comprimat. Ca­riera are uzină electrică projprie iar forţa motrică de 371 H. P. Lucrările pe teren se fac sub su­pravegherea conducto­rului tehnician şi specia­list Ernest Novac, iar în-

drumăriie sunt date de inginerul proprietar Í. Bibel, care deşi în etate de aproape 80 de ani urcă zilnic munţii cu uşurinţă, şi de către inginerul dirigent Zerbst Frid. Capacitatea producţiei pe anul trecut a fost de 1086 metri cubi şi exportul de 1618 tone. Marmora dela Ruschiţa a servit anul acesta şi la lucrările dela palatul regal din Bucureşti. Extragerea din bazinul principal se face cu sistemul galeriilor şi tunelurilor în amfiteatru şi balcon, ceeace dă o privelişte feerică şi foarte interesantă care a atras acum doi ani atenţiunea şi admiraţia unor vizitatori americani ce nu numai că au fotografiat dar au şi cinematografiat re­giunea şi lucrările de exploatare. Clişeele alătu­rate fac dovada frumuseţei şi bogăţiilor naturale ale Banatului către cari ar trebui să îndreptăm, în viitor, pe toţi îudrăgostiţii de peisagii şi pe turiştii ce nu-şi cunosc încă propria lor ţară şi localităţile atât de pitoreşti si interesante ale ei.

I- 8.

Dislocarea b locu rilo r la ca rie ra de mar* moră Ruşchifa (Ba­nat).

Ins ta la fiile ca rie re i de marmoră din Ruş- chiţa—-Banat,

Vedere generală a c a rie rii de marmoră din Ruşchifa— Banat,

Dislocarea b locu rilo r la ca rie ra de mar­moră.

VICHY-HOPITALA F E C Ţ I U N I L E

S T O M A C U L U I $» AL t INTESTINULUI

IZVOARELESTATULUI FRANCEZ

V I C H Y- C E L E S T I N S

RIN ICH I-BASICA-

G U T A - D IA B E T .

A R T R I T I S M

V I C H Y GRANDE-GRILLE

B O LILE F IC A TU LU I Şl ALE APARATULUI VICHY

c e c e s c m s

CORP SUBŢIRE SI MLĂDIOSD ela o a n u m ită v e r s tă , m a jo r i­ta te a b ă rb a ţ i lo r si fe m e ilo r au o v ă d tiă te n d in ţă de în g ră ş a re , cu r e p e rc u s iu n i fo a r te se r io a se a su ­p ra în tre g u lu i o rg a n ism . F u n c ­ţio n a re a n o rm a lă a c o rd u lu i şi f ic a tu lu i es te îm p ie d ic a tă , ceeâ- ce a re c o n se c in ţe n e fa s te a su p ra a p a ra tu lu i c ir c u la to r , a su p ra tu ­b u lu i d ig e s tiv şi "căilor 'r e s p i r a ­to r ii .La a c eas ta se ad au g ă şi in c o n ­v e n ie n te de o rd in e s te tic — lu­c ru la c a re su n t se n s ib ile în sp e ­c ia l fem eile ,d a r c ă ru ia n ic i b ă rb a ţ i i nu -i su n t in d ife re n ţi .Ce e de fă c u t?

C ura de s lăb ire - p r in m e d ic a ­m en te este cel m ai a d e se o r i vă­tă m ă to a re şi în o r ic e caz d eza ­g re a b ilă . C ura p r in ag en ţi f iz ic i e x te rn i, m asaj, b ă i, e tc ., a c ţio ­nează n u m a i s u p e r f ic ia l şi de- acea re z u lta tu l ei, a tu n c i cân d se p ro d u c e , e de s c u r tă d u ra tă

Cu to tu i a ltfe l se p e tre c lu c ru ­rile cu C eaiu l O r. R ic h te r . A- cesta a c ţio n e a z ă pe cale n a tu ra ­lă şi d ir e c t a su p ra cauzei. Xu e un p re p a r a t c h im ic , ci un s im ­p lu m ă n u n c h iu de p la n te , a lese d u p ă în d e lu n g a te s tu d ii şi ex ­p e r ie n ţe . E le au d a ru l de a s t i ­m u la s c h im b u ri le n u tr i t iv e d in ­tr e rg an e , de a a c c e le ra com - b u s tiu n ile in te rn e , d e sc o n g e s tio ­n â n d astfe l ţe s u tu r ile do g ră s i­m ile de p r iso s . Sub a c ţiu n e a lo r , c o rp u l îş i re c a p ă tă re p e d e lin ia svelţă , c ir c u la ţ ia n o rm a lă a s â n ­ge lu i se re s ta b ile ş te şi to a te fu n c ţiu n ile fiz io lo g ice su n t lib e ­ra te .C eaiu l O r. R ic h te r e a b so lu t in o ­fens iv iş m ai a re o în s u ş ir e : e fo a r te p lă c u t- la gust. Tot a tâ t de p lăcu t ca şi cea iu l ru se sc , pe c a re dea ltfe l îl po a te în lo c u i a- ta t d im in e a ţa la m icu l de ju n c â t şi la g u s ta re a de d u p ă a m ia ­ză.

A cincea stagiune a d-lor Vlădoianu şi Constantinescu a fost inaugurată săptămâna trecută într'un cadru de mare sărbătoare. In teatrul de pe Sărindar totul a fost schimbat. Sala, trupa, genul, stilul de montare, — totul.Noutatea a fost aceia care a adus triumful spectaco­lului de la Alhambra. lată, — pentru prima oară la noi, — o revistă cu subiect, cu fir conducător. Eroii, doi tineri cari se iubesc şi cari se căsătoresc fără voia părinţilor pentru le aduce apoi ferici- rea. Dragostea ior, ne plimbă prin 32 de minunate tablouri, cari alternează in chip stră- lucit humorul de cea mai bună calitate, cu sentimentalismul parfumat şi romantic.Chiar dela prolog, ne surprinde şi ne cuce- ■ r S? reşte noutatea. Tineri entuziaşti cari cer să li se deschidă porţile şi să fie lăsaţi să joace teatru. In acest prolog facem cunoştinţa noilor elemente ale Alhambrei, elemente care-au L constituit senzaţia serii şi care-au contribuit VTS ft în largă măsură la triumful noului spectacol al | l Alhambrei. l ! 1HTempo-ul îndrăcit al prologului va fi păstrat y ||Î de-alungul întregului spectacol, care deşi foarte lung, este urmărit cu aceiaşi plăcere de la .Ş) început până la sfârşit. H H m |iată strălucitul cuplet „E parale I", împresio- nantul tablou „Jou- Jou“, Magazinul de cravate,

şi II. Primul final, — nunta, „o nuntă ca 'n poveşti", cu o mireasă încântătoare, cu un ginere splendid, cu domnişoare de onoare de o frumuseţe răpitoare. Este cel mai frumos, mai elegant şi mai stilat final pe care l-am văzut pe o scenă românească de revistă.La valoarea finalurilor ca şi în general a tuturor tablourilor au contribuit enorm sugestivele de­coruri ale d-lui Alexandrescu Caramanlău. Şi fireşte un mare aport al succesului a fost distribuţia, care ne-a adus o serie întreagă de neaşteptate surprize.S illy Vasiliu, mai frumoasă mai antrenantă ca niciodată ne-a arătat din nou că este o strălucită cântăreaţă (cu tangoul „Nu pleca") şi o excelentă cupletistă („Tâmpită").

In această pagină :RÂNDUL OE SUS : N. Vlădoianu, S illy Vasiliu, Ion Vasilescu, Lulu Nicolau, N. Constantinescu. RÂNDUL AL DO ILEA : F lo rica De. mion şi V irg in ica Popescu.RÂNDUL AL TREILEA : Ad y Fe rry şi M a rga re ta M arian.RÂNDUL AL PATRULEA : Nutz i Pan- ta z i si Annie Călinescu.RÂNDUL DE JOS : L illy M ihăilescu, M orga şi Didana Răduletcu, Itxa

Pusky.M IJLO C : F inalu l ac tu lu i I şi ta ­bloul spaniol, — două din scenele

cele mai m ult ap laudate In re v is ta

„O nuntă la A lham bra".

Daca vă abonaţi la „REALITATEA ILUSTRATA"

facefi o econom ie de 120 lei anual şi primiţi la

preţul normal t o a t e n u me r e l e s p e c i a l eSOIM/

cjafantcd fă ră cd o t!4785 —T h o m p so r

LuIu Nicolau a -fost o mireasă încântătoare şi a spus cu multă naturaleţă cupletul „Eu spun tot." Virginica Popescu apariţie minunată pe scenă a spus frumos cupletul plecărei in voiaj din actul I. Florica Demion a găsit un nou prilej să ne evidenţieze excelentele ei calităţi de comedie în sketchul mătuşii milionare.Ady Ferry are o voce catifelată şi a nuanţat frumos ariile cari i-au fost încredinţate. Margareta Marian şi-a făcut un strălucit debut dând dovada unui temperament îndrăcit de subretă şi a unor însuşiri coreografice excepţionale. Noua a- chiiiţie a Alhambrei are o apariţie fascinantă pe scenă. Marga şi Didona Răduiescu—şi ele noui achiziţii — alcătuesc un duo fermecător, gingaş, care lipsea teatrului nostru de revistă.Annie Câlinescu — o frumuseţe clasică şi un glas minunat Nutzi Pantazi — exuberantă şi cxcelentă dansatoare acrobatică — Kathy Karr— fermecătoare apariţie blondă — L iIy Mihăi- lescu siluetă încântătoare — Itza Puşky — talentată subretă — întregesc strălucitul ansamblu feminin al Alhambrei.In fruntea armatei masculine a teatrului de pe Sărindar îl regăsim pe admirabilul C. Toneanu care cucereşte spectatorii cu fiecare nouă apa­riţie.G. G roner obţine şi in acest spectacol succesul mare care l-a ridicat la rangul de fruntaş al cupletului românesc.C. Lungeanu interpretează admirabil pe mire şi cântă minunat insinuantele melodii ale lui Ion Vasiiescu.Tity Botez cu glasul lui cald, pătrunzător a nu­anţat excelent câteva inspirate melodii. /0 frumoasă reintrare pe o scenă serioasă de re­vistă şi-a făcut d. C. Antoniu. Admirabil a fost d. R. Rang în cele câteva apariţii. Este un actor cu mari însuşiri de comedie.

D. M. Balaban s'a dovedit a fi deasemeni un element strălucit pentru noul gen pe care l-a abordat.O excelentă surpriză ne-a procurat Al. Giovanni, element foarte înzestrat, care fiind utilizat cum trebue, a recoltat un succces franc.C. Dodu şi I. Nădejde doi tineri cu promiţă­toare însuşiri.Admirabilă a fost ideia directorilor Alhambrei de a recurge din nou la serviciile excelentulu: maestru de balet 5. Siomin. Acesta a aranjat0 serie de minunate evolliţii coreografice care-au N culminat cu strălucitul balet spaniol. Este cert că nici un maestru de balet (pentru revistă) d e la noi, nu are o imaginaţie şi o fantezie atât de bogată ca S. Siomin.Alături de el, remarcăm pe strălucitul dansator Oleg Danowsky şi pe excelenţii Teddy & Gimmy Am lăsat înadins la urmă pe comandantul impre­sionantului batalion al Alhambrei, pe omul căruia1 se datorează în cea mai mare măsură succesul triumfal al noului spectacol; pe Nicuşor Con- stantinescu. Dacă revista s’a jucat dela început până la sfârşit în acel tempo îndrăcit, dacă de­butanţii s’au achitat atât de strălucit de misiunea lor, dacă tablourile „Jou1*, „O nuntă ca ‘n po­veşti", „Păcat fetiţă dragă" au fost atât de impresionante, aceasta se datoreşte mâinii de fier a d-lui N. Constantinescu entuziastul con­ducător artistic al spectacolelor de la Alhambra.Şi ca încheere, să menţionăm, că noi aceştia de ia „Rea lita tea Ilu s tra tă ” am avut o mare satisfacţie. Ady Ferry, M arga re ta Marian, Marga şi Didona Răduiescu, care-au obţinut un succes atât de strălucit la debut, au fost lansate de revista noastră.Nunta ca ‘n poveşti dela Alhambra, este pornită pe o lungă serie de spectacole.

ION GOLEA

dacă nu o spălaţi in condiţiuni bune f

Apa obişnuită, prin compoziţia ei, lasă în cele mai multe cazuri

mult de dorit, la spălat. De îndată ce i s’a adăugat însă „SODIL", apa devine leşioasă ca apa de ploaie, mărind eficacitatea săpunului, spă­lând bine rufele, fără să le atace şi făcându-le uşor de călcat.„S O D I L", garantat fără clor, nu trebuie să lipsească din nici-o gos­podărie. Se întrebuinţează ATÂT LA RUFE ALBE CÂT Şl COLORATE PRE­CUM Şl PENTRU ŢESĂTURI DE LÂNĂ.

„ A V R A M I A N C U "la T e a t r u l N a t i o n a l

UN REGE LEAR AL MUNŢILOR

ţ j ENTRU prima oară, Avram lancu calcă pe scenă. Domnul Lucian Bfaga n'a vrut să scrie o piesa istorică, înconjurată dela Jnceput de o atmosferă de mit, perso­

nalitatea mortului dela Ţebea nu poate fi prezentata ca a unui demagog, vânzător de vorbe goale. Pentrucă acest Lear al munfilor a fost un om de acţiune. A ştiut să se fie de cuvânt.

Intr'o şedinţă, rămasă istorică, atunci când alţii se tocmeau

şi pertractau, lancu a tăiat discuţia : „Domnilor, vorbiţi îna­inte, eu plec în munţi' şi fac revoluţie I" Şi avocatul dela Câmpeni n'a fost mincinos.

După ce a luptat venind în ajutorul armatalor austriace Imparatul Franti losef in loc de recunoaşterea nafionalitătii Românilor, a oferit lancului o decorare : N i ne-am luptat pentru ¡ucării, — vrem drepturi, Majestate" — a răspuns acesta şi n'a prim it decorafia.

La un moment dat, împăratul s’a gândit să facă o vizită în Ţara Moţilor, pentru a cu­noaşte şi el mai de-aproape pe Români. Ca o protestare contra faptului că împăratul nu şi-a ţinut vorba, lancu în ziua când s’a anun­ţat vizita lui Franz losef, a plecat de-acasă.

Ajuns în faţa casei dela Vidra, împăratul n'a dat decât de tatăl tânărului avocat, care i-a oferit un pahar de vin. Jancu şi-a motivat lipsa : „Toate sâni în zadar, un nebun ţ i cu un mincinos nu se pot înţelege."

Adus în faţa guvernatorului Ardealului, prin­cipele Schwartzenberg, acesta, zâmbitor şi ca şi cum nu ştia ce se petrece în jurul lui, l-a întrebat candid : „Also, was wollen die Ru­mänen ?'*

lancu, simulând ca d'abia în acei minut se gândeşte cam ce vor Românii, a răspuns tot atât de candid : „Serenissime, o Academie de Drept la Sibiu şi-o bae de aburi laVidra".

Realitatea era că lancu înebunise, înebunise de desnădejde...Reprezentaţia piesei „Avram lancu" onorează Teatrul Naţional. Piesa, cea mai teatrală şi deci cea mai valoroasa a d-lui Blaga, a avut un cadru adecuat, mulţumită regiei inteligente a d-lui Ion Sahighian.D. George Calboreanu a avut momente im­presionante în rolul lui Avram lancu.D. Ion Sârbul, în popa Păcală, d, A. Pop Marţian în rolul lui Dragoş, românul trădător, d. D. Grigoriu, în rolul tatălui lui lancu. d-ra Elvira, Godeanu în cârciumăriţa Erji, iubita lui lancu, d-nii C. Stănescu, A. Athanasescu şi N. Brancomir, au format unul din cele mai omogene ansambluri.

JOAN MASSOFF

S’au descoperit în apropiere de Bucureşti, nişte apeducte bătrâne, cari pot fi dovada

unui oraş străvechi dispărut, — — > - - ■■■

FURTUL UNOR PIESE

Câtva timp, după ce am avut convorbirea de mai sus cu şeful echipei de ţărani arheologi, a venit la mine Iordan lliescu, ajutorul său, şi mi-a comunicat că o parte din piesele desgropate de ţărani şi depuse pe câmp, au fost furate şi expuse apoi ia Expoziţia din Parcul Carol, în pavilionul U. C. B., cu însemnarea : „Apeducte din preajma Bucureştilor, în vechime de t r e i sute de ani".

Exp loa ta rea veche; p e r ­

s o a n e ex­p e rte exam i­nează a p e ­d u c t u l .

/NTR'UN recent număr al „Adeverului", cunoscutul scriitor, d. Victor Eftimiu, revine asupra uneia din afirmaţiile d-sale, că ar fi existat candva, pe meleagurile noastre, un mare oraş, numit Perun.

N'au rămas bolţi de necropolă, arcuri de poartă, sau blocuri de granit, vechi de o mie sau două de ani, de oarece această câmpie valahă n a rodit şi „nu

va rodi piatră niciodată".Fantezie poetică, minciună sau realitate istorică — Perunul trebue cercetat sub unele din aceste aspecte de către istoricii noştri — spune d. Victor Eftimiu, care îşi susţine cu căldură teza, deşi nu are dovezi palpabile, lată deci o nouă chestie, un fel de „Atlantidă" — un oraş misterios, ale cărui vestigii ar trebui să le căutăm — după părerea poetului Eftimiu — în preajma Bucureştilor, după cum corăbierii caută, spre apus de Europa, urmele continen­

tului fantomă.

PLUGARII ARHEOLOGI

EXPLICĂRILE CONDUCĂTORULUI CERCETĂRILOR

Fără ca d. Eftimiu să bănuiască, se fac totuşi de mult timp nişte săpături în jurul Capitalei, cari au dat re­zultate, vrednice de luat în seamă.Autorul acestor rânduri este în legătură cu un plugar din comuna Marele Voevod Mihai, care a descoperit nişte urme de apeducte vechi, instalaţii cari ar dovedi că în apropierea lor a existat, pe vremea când au fost construite, un oraş mare. Căci este acolo o în­treagă şi sistematică instahţie.Plugarul N. Dumitrescu a venit la redacţia revistei noastre aducându-ne un bloc de ciment (?) ; opaiţe mici de lut cu care lucrătorii îşi luminau drumul, pro­babil, prin gangurile subterane pe unde intrau ; apoi nişte instrumente şi arme vechi...Acest ciudat arheolog amator şi-a aliat, în cercetă­rile sale, pe plugarul Iordan lliescu, din dosul Morii Ciurel şi pe Vasile Bălăşescu, din satul Crângaşi. Pe rând, s'au asociat, la aceste cercetări, oarecum se­crete, ca la vre-o sută de locuitori din comunele Giu- leşti, Chiajna, Roşu, Dragomireşti şi Crângaşi.Aceştia, ocupându-se cu plugăria, cu paza vitelor, dădeau la iveală, — uneori fără voe — cărămizi şi bolovani de ciment, făcând parte din apeducte. Altă dată săpau anume, până la adâncimi de 7-8 metri şi chiar mai mult; rareori, ferul plugului se înfigea în marginea apeductului, aproape de suprafaţă.Poate că unii săteni vor fi crezut că se poate găsi, prin acela meleaguri tainice, vre-o comoară şi dea- ceea au ţinut lucrurile secret mulţi ani de zile.

Plugarul N. Dumitrescu, cel dintâi, care a descoperit aceste apeducte, este convins că a dat peste o in­stalaţie daco-romană, pentru aprovizionare cu apă a unui oraş mare. Care oraş ? Rămâne ca oamenii #e ştiinţă să stabihsască.— Am fost prin Franţa — spune interesantul nostru informator — am lucrat prin anumite regiuni ale vechii Galii, şi am mai văzut acolo asemenea vechi apeducte, construite din cărămizi, închegate cu un material uitat de omenire şi care seamănă a fi un fel de ciment. „Le-am explicat tuturor sătenilor, că e vorba de canale de adus apă, de pe vremea Romanilor sau chiar a Dacilor şî ei mi-au dat ajutorul, la săpăturile grele, făcute timp de ani de zile"...— De ce aţi ţinut secretul atât de mult timp ? — am întrebat.— Nu eram mulţumiţi de ceeace făcusem. Ni se părea prea puţin. Voiam să scoatem la iveală totul şi să dovedim cu Bucureştiul are o istorie adevărată, o obârşie nobilă şi mult mai veche decât ne arată po­vestea lui Bucur Ciobanul...„In unele părţi am dat de apeducte suprapuse, cel de jos fiind mult mai vechi, complect lipit de umplu­tura pământului, unde nu se mai cunoaşte nici o tăe- tură în mal. E o dovadă că au trecut multe veacuri de atunci...„Sunt convins că aceste apeducte au o mare vechime.

A p e d u c t u I No. 4 desco­p e rit in 1930

Putem adăuga că a fost sesizat şi parchetul cu privire la acest „furt".Se ştie, că primele apeducte, pentru aducerea apei la Bucureşti, le-au făcut Domnii fanarioţi, prin secolul al XVIII lea, deci acum vre-o două sute de ani.Deci ce tei de apeducte sunt cele descoperite de sătenii mai sus citaţi ? De ce li se atribue o vechime de trei sute de ani ?Del Chiaro a fost pe vremea lui Nicolae Mavrocordat, instructor al Beizadelelor, adecă ai fiilor Domnului, pe la începutul secolului al XVIII-lea. In lucrarea sa cu privire la „Valahia modernă" publicată în limba italiană, la 1718, spune că apele Dâmboviţii ..S ono leggiere e sa lub ri" şi că nu este la Bucureşti,altă apă de băut. Abia Alexandru Ipsilanti, la 1789, a făcut primele două cişmele, una prin strada Decebal, pe atunci loc al Curţii Domneşti, şi alta lângă Mănăstirea Sărindar. Apele au fost aduse de la Creţuleşti şi Giuleşti şi cu scurgerea lor a fost însăr­

cinat Dumitru-Suilgi-Başa.Mihai-Vodă-Suţu, prin cartea sa de la 3 Novembrie1784 a ordonat continuarea lucrărilor începute sub

APEDUCT POLIGO- Ipsilanti. Iar Nicolae-Vodă Mavrocordat a dat fondu-NAL rile pentru întreţinerea cişmelelor, adăugând 15 scu-

O lanul in te r io r (1 ) telnici si formând astfel primul serviciu al apelor de- M o rta r de va r (2) .. _ .Cărămizi (3 j ',urT,l+ ..Caso Cişmelelor".

1

2 2

____ _şo_T_...............x-i —

3PUŢURI DE M INA. 5

Legătu ră in tre pufuri. (1) Pu fu rile adânci de 6 metri. (2) Locul pentru depozita rea no ro iu­

lu i şi c o rp u rilo r grele. (3)

A descoperi isvoare, cu apă bună de băut, era mare lucru pe acea vreme. Pentru acest motiv s’au înaugurat cu mare pompă cele găsite de băeţii Domnitorului Moruzi, în pădurea Mânăstirei Cotrocenî. Locul a fost numit „Cişmeaua Beizadelelor".Rămâne acum ca arheologii specialişti să precizeze : e vorba de apeducte vechi de 2000 de ani, cum susţine primul lor descoperitor ? Sau sunt apeducte de acum 100-150 ani, nici într'un caz de 300.

INDUSTRIA CIMENTULUI

In orice caz, industria de ciment a luat naştere, în vechiul regat, abea în anul 1890.!n natură se găsesc anumite roci, al căror conţinut de carbonat de calciu, siliciu, aluminum şi fer este în pro­porţia necesară unui ciment de construcţie. Totuşi ase­menea roce, cari dau cimentul natural, sunt destul de rare în România. Industria mondială este caracterizată prin producerea cimentului artificial, după tipul celui lucrat în renumitele fabrici de la Portland.Romanii au cunoscut şi ei un metod de închegare a bolova­nilor de piatră şi cărămizilor lucrate de dânşii. La ape­ductele descoperite lângă Bucureşti, ce s'a întrebuinţat 7 Ciment ? Sau alt amestec ?

MĂ DE JG H IAB Se văd cărăm izile 2 şi capacul (1) In in te r io r, u lucul'este căp tuş it cu ciment roşu (3)

Am dat unui laborator de chimie să analizeze unul dintre bolovanii, ce mi-a adus săteanul Neculae Oumitrescu. Chestia este, desigur, foarte interesantă, ea urmând să fie clarificată de specialişti.

CUM SUNT APEDUCTELE ?

Până atunci, este interesant să reproducem descrierea deseo peritorului, cu privire la forma apeductelor.Unele sunt in formă de uluc, (jghiab) cu capac, construite din cărămizi, închegate cu un fel de ciment vânăt (vezi figura I). In interior, ulucul este acoperit cu o pastă de ciment roşu ; măsura a fost, desigur, luată, spre a împiedeca scurgerea apei afară.Pe deasupra se punea o cărămidă lată, în formă de capac. Altă metodă este corfstruîrea apeductelor hexagonale. In sec­ţiune se vede un hexagon, având pe fiecare lăture câte o cărămidă (Vezi fîg. 2), înăuntru este mortar de var, care a fost turnat fierbinte — spune informatorul nostru. Un tub lung, un olan ars, cam de 80 cm. lungime, de formă puţin conică, e introdus la mijloc. Olanele se 'mbucă foarte frumos, unele pe celelalte, nelăsând să s© scurgă a.pa.A treia metodă a fost construirea în formă de puţuri de mină. Se găsesc puţuri, la o distanţă cam de 50 metri, adânci de6 metri. Intre puţuri se făcea, aproape de fundul lor, cam la un metru înălţime, un canal de legătură (Fîg. 3). De altfel această metodă este imitată de constructorii de astăzi, puţurile fiind un fel de camere de inspecţie şi loc de depozitare a murdăriei din apă.Insă aceste vechi canale de legătură, ne spune d. Dumitrescu, sunt prost lucrate, din cărămizi strâmbe, şi aşezate fără îngrijire. Al patrulea tip, foarte interesant, a fost găsit de plugarul Ancuţa împreună cu d. N. Dumitrescu.Pare a fi un însemnat progres faţă de cele precedente. Des­coperitorii şi-au dat osteneala să sape până 1a o adâncime de zece metri, din cari 5 metri în stratul de petriş. Aci au dat peste un fel de ţevi de fer de 10-12 cm., mâncate de rugină, cari la început se pare că au avut grosimea pereţilor de aproape un centimetru. Au aparenţa de a fi un fel de table groase, îndoite cap în cap. Cei vechi nu cunoşteau însă metoda de a lipi ţevile. Acestea erau puse apoi într'o conductă, un fel de înveliş de ciment (?) strat gros de vre-o 20 cm., astfel ca să nu se risipească apa.

DESCOPERITORUL

Plugarul N. Dumitrescu e un tip foarte interesant: înalt, cu figura inteligentă, cuviincios la vorbă, cu faţa pârlită de soare şi mânile bătătorite, este ciudat să-l auzi vorbind de vremea lui Apolodor din Damasc, celebrul arhitect care a construit, la Roma, Forul lui Traían şi podul de piatră de peste Dunăre, intre Cladova şi Turnu-S»verin, între anii 60-125 după Cristos.El mi-a mai vorbit despre cisternele de 3 pe 3 metri, de bazi­nele unde se înmagazina apa spre a fi dirijată apoi în diferite ramificaţii dându-mî detalii foarte importante asupra celor I I reţele de apeducte, cu ramificaţii şi cotloane de scurgere, descoperite de dânsul.— O asemenea instalaţie complicată şi costisitoare observăel _, nu se putea face, în vechime, decât în preajma unuimare oraş, care a însemnat odată ceva. Că aceste apeducte sunt de pe vremea lui Apolodor, sau chiar înainte de dânsul, sunt perfect convins, de oarece am văzut lucrări asemănătoare la Roma şi în Franţa, croite după aceeaşi metodă şi cu acelaşi material de construcţie",

ALEX. F. M IH A IL

R E A L I T A T E A S P O R T I V ADuminica aceasta a fost program complect la Divizia Naţională A. S'au jucat 6 matchuri. Şi mai toate, au furnizat ocazii copioase de atacuri cardiace suporterilor şi chiar simplilor spectatori mai pătimaşi şi cu inima slabă, au produs dureri de cap şi melan­colice revederi de cunoştinţe tuturor celor cu patima pro­nosticurilor.Rezultatele pe dos au debutat în Capitală.Pe arena Venus,

Unde, în primul din cele două matchuri cuplate cursă sigură, după cât se pare, pentru 12.000 de cetăţeni, mare parte nevi­novaţi — Crîşana a dispus de C. F. R. foarte confortabil :

3 - 0 -

Toate trei punctele au fost marcate de.,, mai e nevoie să precizăm ? Pe singurul înaintaş din echipa Crişaneî care ştie să joace football. Pe fenomenalul Baratky — ne menţinem califi­cativul de jucător de 18 carate, lăsând transfertului deficitar de devize cu străinătatea grija de a-i le face tot mai preţioase — care a făcut o nouă demonstra­ţie de manieră, metodă şi punere în practică.In schimb, restul înaintării oră- dene se prezintă direct lamen­tabil. Subiectul e atât de pe­nibil, încât renunţăm ia exploa­tarea lui. Mai ales că, dacă an­gajaţi pe terenul lamentabilului, ar trebui să acordăm coloane întregi C. F. R.-ului...

** *

Tot ps a r e n a V e n u i a a v u t loc a doua surpriză, de astădată în sens invers : forma excelentă a Amefei, până acum câteva săp­tămâni ameninţată să dispară din prîma dîvîzie.Arădenii au practicat un foot­ball technic, rapid, cu lovituri la poartă, atât de eficace şi complect, încât numai o ne­şansă marcată în faţa porţei adverse şi larga contribuţie a arbitrului Theil i-au privat de o

O fază pasionanta in matchui fe r is t nu poate re tine

victorie pe care au avut-o pană la 20 de minute înainte de sfârşit, când conduceau cu 2-1. A urmat însă o violentă reac- ţiune a Unirii Tricolor — fruc­tificată de bâlbâielile isterice ale ,,extraordinarului" Bugariu, ultima „descoperire", a celor care alcătuesc echipa naţională (ştiţi, două matchuri, I I (unspre­zece) goaluri prim ite!)— şi sco­rul s'a stabilit la 4-2 pentru bucureşteni.

+* *

Unirea Tricolor a fost singura echipă a Capitalei care „n'a ars gazul degeaba".Căci, urmând exemplul C. F. R.- ului, Juventus i-a servit Univer­sităţii drept victimă de reabili­tare — 3-0 — şi Venus şi-a văzut speranţele legitime nau­fragiate la Oradea, unde C. A. O.— scăpat, în fine, de Covaci

şi C h iru iu -- â dem onstra t to a te

avantajele conjuncturii, învingând cu 1-0, prin punctul marcat în repriza il-a de Bodola. insfârşit, ia Timişoara, Ripensia a găsit şi ea o victimă pe care să încerce să-şi reclădească o repuţie aproape definitiv distrusă la Bucureşti şi a dispus de Chi­nezul cu 6— I. Cât despre Glo­ria, a confirmat ascendenţa foot- ballului orădean, pe spinarea României din Cluj : 5—4.

C rişana - C. F. R. P o rta ru l ce-

m arcarea unui qoal.

In fruntea clasamentului se gă­seşte C. A. O. In coada lui,— puterea obişnuinţei ! — Amefa.

** *

In celelalte sporturi, activitate variată.S'a disputat campionatul naţio­nal ciclist de fond, titlul reve­nind lui Constantin Tudose. S'a deschis sezonul de rugby, Sta­diul Român terminând la egali­tate cu C. F. R. şi Sp. Studen­ţesc aplicând o severă corecţiune Arsenalului se dispută jocurile balcanice de Istambul fără vreo rezonanţă specială pentru Ro­mânia. Insfârşit, Ludovic Gali a ajuns la Paris...Ceeace, orice s'ar mai întâmpla, e un „record" 1...

G, ŢARI.

IN OCCIDENT. P R O F E S O R II DE

LIMBI STRĂINE » AU FOST ÎNLO ­CUIŢI P R I N

LINGUAPHONEMETODA MO-

■ DERNA. PRAC­TICA. RAPIDA.

Prospecte g ra tu it la cerere: LINGUAPHONE. Romulus 85.

e t a j .

V E C H E A B L Ă N Ă R I E I

W ilhelm S t e i n h a r t| Calea Moşilor 188, Telefon 2.56.15 , U ltim e le noutdfi ale sezonului j

Atelier propriu ţ

Operaţiuni de corectură şi plastică{fără cicatrice)

a nasului şi u rech ilo r, a fete i, guşei şi p iep tu lu i.

Tudepartarea operativă a r idurilo r

Dr. RUDOLF HOFFMANNfost asistent la clinica univ.'din BerlinBucureşti, B-duI Dom nitei 30 bis. Tel. 4.19.:>ft. — In form aţi un i jrratui .

C itiţ i : f

„ M A G A Z I N U L "

revista publicului select

— Pag. 21

No. 453

D O M N U L

DELA FOLIES B E R G E R E SRisipa şi eforturile pe cari le fac Americanii pentru realizările lor suni din ce în ce mai mari. Pe panta luxului, a fanteziei a imaginaţiei strălucite, producă­torii yankei au realizat un film magnific care după ce a făcut ocolul triumfal al tuturor mari­lor capitale din lume a fost a- dus ia Bucureşti pentru a stârni entuziasmul spectatorilor noştri. Este vorba de „Domnul dela Folies Bergeres", grandioasa îns­cenare a casei United Artists, o uluitoare revărsare de lux şi de bogăţie pe motivele unui scenariu captivant.Printre însuşirile semnalate în primul rând de presa mon­dială după premiera acestei magnifice realizări a fost a- ceea că „Domnul dela Folies Berqeres" aduce pe e c r a n

O scenă de balet in filmul de mare fast „Domnul de la Folies Bergeres".

cele mai frumoase femei din lume.In fruntea lor găsim apogeul frumuseţii blonde şi brune personificat de facsinantele apariţii ale lui Merle Obe- ron şi Ana Sothern. Prima, tip de mexicană brună, a doua făptură gingaşă cu pă­rul platinat, asemeni spicului de grâu.Comandantul acestui impre­sionant batalion de captivante frum use ţi este M a u r ic e Che- valier, mai surâzător, mai an­trenant, mai vioi, mai bine dispus ca niciodată.Maurice Chevalier cântă în „Domnul dela Folies Ber­geres" câteva cuplete stră­lucite. Dintre acestea este fără îndoială că „Aurevoir ramour" şi „C'etait ecrit" vor cunoaşte imediat după premieră o vogă strălucită. Linia lor melodică pe deo­parte, farmecul textului pe dealta, aşează aceste arii mult peste realizările obişnuite ale genului.

M a u rM ^ ^ h e va lie r ţ i Ann So tfie flM b t „Domnul de la (pfciies Bergeres".

(Foto•ă in fe rpn ChevaSie

CALENDAR^ •1559 f Mircea Ciobanul, dom­nul Munteniei.1848 Se inchee căimăcănia din

Muntenia, începută la 9 August 1848.1855 * fostul ministru C. C. Arion (f 1923).1860 s a inaugurat universitatea din laţi1881 * poetul Panait Cerna

(f 1913) (alăturat chipul).

1595 Mihai Viteazu se întâl­neşte la Stoeneşti cu Sigismund Bathory căruia îi cere ajutor în

contra Turcilor (alăturat chipul) 1848 Se începe în Muntenia căimăcănia lui Const. Cantacu- lino, care durează până în luna Iunie 1849.

1896 se inaugurează canalul dela Porţile de Fer.

1926 | amiralul V. Urseanu (* 1845).

1627 * Bossuet, cel mai mare orator al sec. XVII-lea, la Dijon 1828 * publicistul Papiu llarian (t 1878) (alăturat chipul),1865 * inginerul Const, Alimă- nişteanu (f 1911).

1870 * principesa Maria, fiica Regelui Carol I.

1909 s'a inaugurat portul Con­stanţa.

1914 f regele Carol I (* 1839) 1921 f compozitorul german Engelbert Humperdinck la Neu- Strelitz (* 1854).

1866 * la Bacău pictorul N. Vermont,1876 f C. Negri, mare patriot (* 1812) (alăturat chipul).1902 t romancierul f r a n c e z Emile Zola, la Paris (* 1840). 1909 ţ epigrafistul Grigore To- cilescu {* 1850).

1915 f profesorul universitar N. Culianu (* 1834).

1661 f domnitorul Moldovei Ştefan al X-lea, fiul lui Vasile Lupu.

1758 * amiralul englez Nelson la Burnham-Thorpe (ţ 1805). 1894 * Elisabeta, ex-regina G re­ciei (alăturat chipul).

1916 Luptele dela Sibiu.1919 f cântăreaţa Adelina Patfi la Londra (* 1843).

1841 * naţionalistul ardelean

dr. loan Raţiu (f 1900).1916 t marele om politic Ni- colae Filipescu (* 1861).1916 f generalul Praporgescu în

luptele din Carpaţi (* 1865)

(alâturat chipul).1932 f generalul Const. Coandă

(♦ 1857),

1479 f Petru, fiul lui Ştefan cel Mare ţi al doamnei Evdoch'a

i^ ă tu ra t c h ip u l i .1 b6 b * profesorul universitar Dimitrie Evolceanu.1899 f publicistul Anton Bacal- baja (* 1864)1904 f artistul şi autorul dra­matic Ştefan Velescu (* 1836), 1914 S'a încheiat convenţia se­cretă româno-rusă.

l

11

A FOST ODATĂ UN REGE $1 0 REGINĂ...(U rm area a rt ic o lu lu i din pag ina 8-aj

acum moştenitorul tronului. Iar la câtva timp după moartea regelui Albert, in ziua de 6 Iunie 1934, căpătară un alt fiu, prinţul Albert.Totul îndreptăţia credinţa că va mai trece încă un şir de ani până când prinţul avea să fie chemat să urmeze la tron părintelui său, viteazul rege Albert, prinţul Leopold şi prinţesa Astrid se aflau la Saint-Moritz, în Februarie 1934, unde veniseră pentru sporturile de iarnă când, în noaptea de 17 Februarie, la Marche-les-Dames, lângă Namur, s'a întâmplat nenorocirea care a costat viaţa regelui Albert.Tinerii soţi se întoarseră în grabă în patria îndoliată. După ceremonia funebră, noul rege depuse jurământul de credinţă. A fost o ceremonie a cărei imagine va rămâne neştearsă în mintea acelor cari au fost martori oculari precum şi acelor cari au văzut-o reprodusă în fotografii: în vreme ce noul Rege al Belgienilor, în picioare, pronunţa discursul, Regina, în toaletă de mare doliu, plină de gravitate şi nobleţe, sta pe un scaun înalt, având lângă sine pe cei doi copii.După scurgerea acelor zile de tristeţe, viaţa îşi reluase cursul firesc şi fericit în palatul regal din Bruxelles. Fericirea, atât de rar hărăzită suveranilor, aureola tânăra pereche adăugând un fel de minunat prestigiu popularităţii sale ce se întemeia mai cu seamă pe însuşirile alese de cari au ştiut să dea dovadă atât unul cât şi cellalt.Acum, fericirea aceasta e spulberată... In faţa tragediei pe­trecută atât de haină, cu toţi ne gândim la durerea unui popor, dar he mai gândim şî la un cămin distrus, la un soţ tânăr cu inima zdrobită, ia trei copilaşi lipsiţi de mângâierile mamei lor şi toate acestea fac ca tragedia să fie peste măsură de sfâşietoare...

R E G I N A

/N ziua când se căsătorise, Prinţesa nu vorbea limba franceză şî nici flamanda ; cu toate acestea învăţă destul de repede aceste două limbi. Fusese crescută în credinţa religiei lu- therane şi nu fără mirare lumea află într'o dimineaţă că în capela

din Laeken ea recunoscuse în mod solemn religia catolică. Mă­runtă de statură şi în aparenţă plăpândă, era destul de voinică şi îndrăgia toate sporturile. Regele Albert şi regina Elisabeta dăruiră tinerei căsnicii un castel mic, pitit în întregime în ver­deaţa dela marginea unei păduri. Petreceau vacanţa în Suedia, la Ostenda sau Vîllers-sur-Lens, lângă Namur, unde viitorul suveran pescuia păstrăvi cu 6 pricepere rară. El care niciodată n'ar fi tras un foc de armă într'un pui de potârniche, ajunsese maestru ne-

A slăbit cu 20 de kgr.Acum are talia de*

manechin

demaşină de totdeauna

pe prinţul

întrecut în prăsirea peştilor. Adeseori îmbrăcat în costum sport şi cu o şapcă albastră pe cap, se urca într'o curse. Prinţesa lua loc alături. La castel se înapoiau pe’nserat cu o viteză nebună...Uneori, pe drumul Ardennilor, trecătorii îl vedeau moştenitor într'o bluză subţire, lungit dedesubtul automobilului său ca să repare vreo stricăciune. In Februarie 1934, soţii plecară la Adelbade, în Oberlandul din Berna cu copiii. In ajunul ple­cării, regele Albert îi sărută pe toţi. Acolo, la Adelbade, moartea veni să bată la uşa lo r: „A sosit vremea !" Prinţul se afla în pat şi se sculă tresărind. Era Rege...Amintirile acestea sunt prea noi în memoria mea, astfel că pot să le inprospătez destul de bine. Prinţesa deveni regină prin voinţa poporului şi, din clipa aceea, norocul începu să-i surâdă din nou. Născu un al treilea copil. Prezidă pentru întâia oară, singură, aniversarea soţului ei, în bazilica Sainte-Gudule. (Eti­cheta nu îngădue ca Regele să asiste la Te-Deum-ul celebrat în onoarea sa). Dânsa apăru îmbrăcată în negru, purtând în urechi cercei mari. Atunci îmi veni în minte că ar putea să fie o Ţarină. La ea acasă, rămânea femeea cumpănită din primele zile, supusă, ciudat de supusă celor mai mici preferinţe ale soţului. Am văzut-o într'altă zi, la 20 Iulie, în Zonte, acea în­cântătoare staţiune balneară unde avea o vilă cochetă, cutreerând magazinele cu o prietenă. O văzusem la I Iulie, la un bal al ambasadei britanice, cu ducele şi ducesa de York. La Gembloux, în ziua de I August şi apoi a doua zi, într'o şcoală de agri­cultură. La Expoziţie — era 2 August — ca să împartă premiile la o şcoală de gospodărie...S'a sfârşit: n'o văm mai revedea niciodată. Era prea frumos ca să dureze, — cum zic fatalist!!.Deunăzi, am intrat într'o biserică. Câteva femei nevoiaşe din str. Haute, veniseră acolo cu copiii. In zdrenţele lor murdare au şovăit o clipă apoi, cu glas tare au pus micile făpturi să se roage pentru regină.Astăzi, regele a rămas singur ; micile vlăstare regale îşi plâng dea- semenea jalea singurătăţii ; iar poporul belgian se simte peste măsură de singur, în aceste vremuri de restrişte.In faţa morţi!, o ţară se regăseşte pe sine însăşi, simţindu-se cât mai profund legată de monarhie. Mâine, toate glasurile vor striga iarăşi cu desnădejde: „Trăiască Regele", dar în pieptul fiecăruia va tresălta câte un suspin...

C. Y. V.

M etodele d rastice nu i-au folo­s it—K ruschen a făcu t m inuni

’’Toate prietenele îmi spuneau că mă îngraş m ereu”, ne scrie o doamnă, ”aşa că m ’am hotărît să fac ceva pentru a slăbi. Am în ­cercat câteva remedii drastice, toa­te fără nici un rezultat. M ă m en­ţineam la aceiaşi greutate. B ărba­tu l meu îmi spunea mereu că e vârsta şi că nimic nu-m i va mai ajuta.

’’în t r ’o zi am citit un anunciu în care se a ră ta cum o doam nă a slăbit cu 13 kgr. în tr ’o lună. Atunci m ’am ho tărâ t să urmez acelaş tra ­tam ent — Sels Kruschen. Am cum­p ăra t un flacon chiar în aceiaşi zi. Lucrul s ’a petrecut acum trei luni şi cântăream pe atunci 80 de kgr. Acum am revenit la greutatea mea dinainte — 60 kgr. — şi am recă­pătat, o talie de manechin. Deo­sebit de aceasta, mă simt m ult mai bine, m ult m ai energică şi pot să-mi văd de treburile casei fără a obosi îndată, ca înainte. Toate acestea le datorez dozei zilnice de Sels Kruschen pe cari le recomand tu turor prietenelor corpolente.” — (D-na J. M.)

Kfuschen conţine în doze propor- ţionate acele şase săruri minerale cari se găsesc în apele -renumitelor staţiuni balneare din Europa, la care s’a recurs dealungul veacuri­lor pentru vindecarea obezităţii.

Kruschen activează sistemul cir­culator, a ju tă nervii, glandele şi organele corpului să funcţioneze normal, dându-vă o viaţă nouă. Veţi căpăta putere, energie, vă veţi simţi mai tineri, veţi a ră ta mai bine, veţi lucra mai cu drag.

Sels Kruschen se vând în mai m ult de 120 ţări şi se pot obţine acu/m şi in Rom ânia la toate far­maciile şi drogheriile cu preţul de 95 lei flaconul.

Ir ita ţiu n eag a s t r i c ă

Datoreşte adeseori începutul său unui

exces de aciditate stomacală. Cum cazurile serioase necesită un regim de mai multe luni de tratament riguros, ar fi prudent ca dela cea dintâi du­rere să nu se neglijeze nimic pentrn a pune capăt suferinţelor dv., arsurile, crampele de stomac şi vărsăturile sunt indiciile cari nu lasă nici o îndoială şi puteţi obţine o uşurare vădită, luând o jumătate linguriţă de Magnesia Bi- surata în puţină apă dupa masă sau atunci când durerea începe să se simtă. Acest anti-acid atât de cunos­cut neutralizează aciditatea şi înlătură astfel orice inflamaţie a mucoaselor

gastrice. Magnesia Bisurata se găseşte de vânzare la toate farmaciile şi dro­gheriile la preţul de lei 75, sau în format mare economic lei 110.

E neplăcut când cusaturJa cedează şi le alboic. Evitaţi aceite incoveniente, Intre» buinţând mătasea de cusut

şi de butoniere

G Q fte rm a n nAteeffe la marea de fabrici

Marca de fabrici

D O A M N E L O R !Vops itu l părului, în cel* mai fru.

moaşe culori naturale precum ţi on-

du la ţiun i permanente, execută ire­

proşabil Coafo ru l F ra iţ o l i , Strada

Edgard Quinet. 7. Telefon 3-01-23

Muzică, dans, toalete fastuoase, montări luxoase, toate aceste elemente de succes ale filmelor americane, sunt reunite iar, în primul mare film muzical pe care îl prezintă ecranele bucureştene în noua sta­

giune : ,,Roberta“.Filmul nu seamănă, totuşi, deloc, cu producţiile de acest gen realizate până acum.Nu e o simplă comedioara cu două tablouri de re­vistă la sfârşit, ci, realmente, un mare film muzical şi dansant, dela prima până la ultima scenă.Pe canavaua unei acţiuni ingenioase şî extrem de amuzante, plină de situaţii comice, se brodează mi­nunatele scene de dans, în care triumfă din nou formidabila pereche din ,.Carioca", Ginger Rogers—

Fred Astaire.In fruntea distribuţiei, străluceşte magnifica li*ene Dunne, care, după cum se ştie, nu este numai o excelentă actriţă ci şi o admirabilă cântăreaţă; ame*

ricanii au poreclit-o, dealtfel, ,,fata cu glasul de aur'*, ..Roberta” este o operetă de Jerome Kern, cei mai mare compozitor contemporan a! Broadwayului, şi a fost transpusă pe ecran după ce mai*intîi e absolvit o serie de 1000 spectacole pe scenă.Filmul conţine opt melodii extraordinare, destinate unui sigur succes. In străinătate, melodiile din ,,Ro­

berta" cunosc o popularitate cu totul neobişnuită.

Studiul geometric al dansului fenomenalului Fred Astaire.

Două minunate atitudini ale suberbei vedete Irene Dunne care cântă şi dansează în „Roberta"

Perechea Fred Astaire - Ginger Roggers ansează un nou dans în .Roberta

Pred Astaire şi Ginger Rogers îşi vor uimi din nou admiratorii, prin virtuozi­tatea lor coreografică incomparabilă. Făra îndoială, nu există astăzi» în teatru sau «n cinematograf, o pereche de dansatori care să poată egala arta perfecta

a acesteia.Astaire, elastic şi uşor ca o pană, Gingfcr, graţioasă şi plină de feminitate,

încarnează, indiscutabil, ritmul însuţi.In ,,Roberta", ei creează dansuri noul, mat senzaţionale decât cele din „Carioca" şi din ,,Divorţul vesel“.Bineînţeles, filmul este înscenat cu un fast şi o eleganţă desăvârşita, culminând printr'o grandioasă paradă de toalete, creaţii ultramoderne ale celui mai mar« desenator de modele al Amertcei, Bernard Newmann. Zece girls superbe poarta aceste rochii şi mantouri senzaţionale.Pe scurt, „Roberta" se anunţa ca o operă de variate ţi multiple atracţii, de»-

tinată unui sigur succes.

(Fotografii R. K. O.-Radio)