Cadrul legislativ bilateral existent cu ţările vecine şi problemele utilizării lui în favoarea consolidării statului moldovenesc

Problema tratatului politic de bază sau de frontieră apare, de regulă, între statele cu relaţii istorice pline de controverse. Multe state vecine, anume din cauza moştenirii istorice controversate, pentru a nu atinge multe puncte sensibile din societate, preferă să nu semneze tratate de bază. Spre exemplu, Germania nici astăzi nu are un tratat politic de bază clasic cu Austria. Este şi cazul a multor state din Europa Centrală şi de sud-est care, din cauza trecutului istoric complicat, au relaţii dificile şi pline de echivocuri între ele. De multe ori, încheierea unui tratat politic de bază a servit drept o modalitate de reconciliere între două state cu o relaţie istorică conflictuală. Aceiaşi Germanie (federativă), prin tratatele politice bilaterale semnate la începutul anilor’70 ai secolului trecut, şi-a normalizat relaţiile cu Uniunea Sovietică, Polonia, Republica Democrată Germană şi Cehoslovacia.

1. Cadrul legislativ bilateral Republica Moldova - Romania

Cadrul juridic bilateral RM-Romania

Tratate în cele mai diverse domenii semnate până în prezent – 159.

Acorduri aflate în proces de negociere – 41

Relaţiile bilaterale sunt reglementate, în principal, de următoarele documente: • Declaraţia comună privind instituirea unui parteneriat strategic între România şi R. Moldova pentru integrarea europeană a R. Moldova (27 aprilie 2010); • Planul de Acţiune pentru aplicarea Declaraţiei comune privind instituirea unui parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova (3 martie 2012);• Acordul pentru acordarea Ajutorului Financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane euro (27 aprilie 2010) şi cele două Protocoale adiţionale care extind domeniile de cooperare;• Declaraţia comună privind cooperarea bilaterală în domeniul securităţii energetice (17 iulie 2012);• Acordul privind Micul Trafic la Frontieră (noiembrie 2009);• Tratatul privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră (8 noiembrie 2010; în curs de ratificare);• O gamă largă de acorduri de cooperare sectorială în următoarele domenii: justiţie, finanţe, comerţ, mediu de afaceri, transport, securitate socială, învăţământ, agricultură, mediu etc.

1.1 Tratatul de bază moldo-roman – între consecven a i încăpă înareț ș ț

Consecventa e o trasatura rar intalnita in lumea politicului. E un lux pentru un politician, un partid, sau chiar un stat sa dea dovada de consecventa si insistenta in privinta unui sau altui domeniu de interes. De regula, mai devreme sau mai tarziu, din anumite ratiuni, actorii politici sunt nevoiti sa-si mai tempereze avantul si ambitiile, oricat de consecvente sau de principiu au fost ele pana atunci. Asta pentru ca intervin

factori de diversa natura, se schimba conjunctura, se mai schimba conducerea, apar alte probleme, se ajunge la vreun compromis sau pur si simplu sunt reconsiderate vechile optiuni. Aceasta realitate a evolutiei atitudinilor si pozitiilor e valabila, repet, pentru entitatile politice de cea mai variata anvergura.

Atunci insa cand, in ciuda unor transformari obiective, care impun logic si transformari in dialog si comportament, se insista asupra vechilor abordari, se actioneaza in baza vechilor reflexe, se comunica in parametrii vechilor clisee – aceasta nu se mai numeste consecventa, ci incapatanare si rigiditate.

Anume intr-un astfel de mediu politico-psihologic, cimentat ideologic, este discutat si abordat de mai bine de un deceniu Tratatul de baza dintre cele doua state vecine – Romania si Republica Moldova. Un tratat care este repus in discutie cu o incapatanare suspecta si este abordat cu o rigiditate aproape sectanta.

Sa ne reamintim sirul lung al negocierilor pe marginea acestui subiect. Tratatul de baza moldo-roman a inceput sa se negocieze la scurt timp dupa obtinerea independentei Republicii Moldova, in 1991, si a fost parafat abia in 2000, de catre ministrii de externe ai celor doua state. Seful diplomatiei romane, Petre Roman, impreuna cu omologul sau moldovean, Nicolae Tabacaru, au pus semnatura pe textul care recunostea si punea in valoare caracterul privilegiat al raporturilor bilaterale; text in care erau mentionate „radacinile in trecutul istoric” si „comunitatea de cultura si limba” si era consacrat sprijinului reciproc in procesul de integrare europeana a celor doua state, drept obiectiv strategic comun.

Tratatul avea un continut special, el deosebindu-se de toate tratatele politice incheiate de Romania pana atunci. Documentul condamna implicit consecintele Pactului Ribbentrop-Molotov, precum si recunoasterea caracterului arbitrar al separarii Basarabiei de Romania in 1940. Paragraful 4 al Tratatului cuprindea specificarea ca Republica Moldova este considerata „stat romanesc independent pe teritorii anexate cu forta in urma intelegerii secrete Ribbentrop-Molotov”. Iar articolul 13 al Tratatului consemna disponibilitatea Romaniei de a se implica activ in pastrarea unitatii si integritatii statale a Republicii Moldova.

Odata cu venirea Partidului Comunistilor la guvernare, in 2001, semnarea Tratatului a fost abandonata din cauza divergentelor ce tin de limba si identitate, care au aparut intre cele doua parti. Conducerea comunista a revizuit prevederile Tratatului parafat, expunandu-si dezacordul categoric in privinta mai multor stipulari din text.

Autoritatile comuniste si-au propus sa-i confere tratatului noi interpretari, prin negarea unui trecut comun al celor doua state. Asa cum textul parafat in 2000 depasise cu mult limitele unui tratat de baza, in document fiind descrise in detaliu „instrumente” concrete de conlucrare in diverse domenii, presedintele Vladimir Voronin si-a dorit un tratat mai simplu, mai „distant” si mai potrivit aspiratiilor sale ideologice si geo-politice. Lucru neagreat deja de partea romana. Presedintele Ion Iliescu daduse de inteles ca tratatul in noua formula, suportand „modificari de substanta”, a devenit inacceptabil pentru Romania, refuzand insa sa dea si alte detalii.

De atunci, discutiile pe marginea necesitatii semnarii respectivului Tratat au lunecat in albia unei retorici contraproductive, in egala masura vicioasa pentru ambele state.

In 2002, relatiile bilaterale moldo-romane au fost dinamitate in urma unor declaratii incisive la adresa Romaniei ale unor oficiali moldoveni, iar prim-ministrul roman de atunci, Adrian Nastase, si-a anulat preconizata vizita la Chisinau. Cum o asemenea fisura in relatii afecta considerabil interesele strategice si nationale ale Romaniei, conducerea de la Bucuresti a considerat oportuna reluarea negocierilor in privinta tratatului ghinionist. Astfel, in aprilie 2003, ministrul roman de externe, Mircea Geoana, si omologul sau moldovean, Nicolae Dudau, declara la Chisinau ca Tratatul de baza dintre Republica Moldova si Romania ar putea fi incheiat pana la finele anului, in urma unor revizuiri la textul documentului. Lucrurile insa nu evolueaza mai departe de aceste promisiuni, deoarece se intrevede nedorinta Chisinaului de a face careva concesii de substanta. La inceputul lunii august a aceluiasi an, presedintele Ion Iliescu se intalneste, la Costesti-Stanca, cu omologul sau moldovean, Vladimir Voronin, insa tema Tratatului este ocolita cu precautie de catre Iliescu, chiar daca Voronin afirma cateva zile inainte ca ar trebui discutata in mod obligatoriu.

Curbura in procesul de negociere, trasata de partea romana, isi gaseste in curand o continuare in declaratiile facute o luna mai tarziu, in septembrie 2003, de catre premierul Adrian Nastase. El anunta ca Romania nu este interesata sa incheie un tratat politic de baza cu Republica Moldova, deoarece Bucurestiul a recunoscut deja independenta Republicii Moldova si, citam, „respecta principiile dreptului international in relatiile bilaterale”. „Un acord care nu are nici un fel de continut si nu face decat sa repete stereotipurile din acordurile de dinainte de 1989, nu are nici un sens”, a mai declarat atunci Nastase.

Aceasta pozitie de principiu a reactivat procesul de distantare politica de Romania, initiat de guvernarea comunista de la Chisinau. Astfel, reprezentantul Republicii Moldova la Consiliul Europei, Alexei Tulbure, declarase in acea perioada ca refuzul conducerii romane de a semna Tratatul de baza dintre cele doua state si limbajul oficialilor romani sunt principalele probleme in relatiile bilaterale. (In ceea ce priveste „limbajul”, ambasadorul moldovean a precizat ca „deranjeaza” notiunea de „doua state romanesti” si sintagma „romanii de dincolo de Prut”, folosite de autoritatile romane).

Starea tensionata, de incertitudine, a durat pana in primavara anului 2005, dupa ce s-au consumat campaniile electorale din ambele state. Venirea lui Traian Basescu la presedintia Romaniei, vizita lui la Chisinau, „bruma de prietenie” care s-a lasat peste relatiile dintre cei doi sefi de stat au readus pentru o perioada dialogul moldo-roman pe un fagas al echilibrului si al unei relative bune intelegeri.

Ce deranjeaza intr-atat partea romana, incat evita ostentativ semnarea tratatelor de baza cu Republica Moldova, din 2000 incoace? Sunt cateva motive ca asemenea rezerve sa existe. In primul rand, prin semnarea Tratatului politic de baza, se va osifica frontiera pe Prut dintre cele doua state pe multi ani inainte. Or, acest lucru nu se potriveste defel cu aspiratiile seculare de unificare, demonstrate, cu o intensitate fluctuanta, de populatia romana de pe ambele maluri. In al doilea rand, exista suficiente chestiuni de principiu, de

demnitate chiar, care impiedica Bucurestiul sa semneze documentul. E vorba de valori si simboluri precum denumirea limbii, denumirea etnica a poporului din stanga Prutului, lipsa unei mentiuni care ar condamna Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 si alte cateva momente sensibile. Apoi, dincolo de aceste subtilitati, conducerea Romaniei ar prefera sa semneze principalul document cu Republica Moldova avand alaturi la masa diplomatica un alt partener decat Partidul Comunistilor.

(Nota: Si la negocierile privind semnarea Tratatului de baza al Romaniei cu Rusia s-au inregistrat bariere de acest gen, cand partea rusa a refuzat sa includa prevederile ce condamnau Pactul Ribbentrop-Molotov si sa restituie Romaniei tezaurul istoric, decat daca vor avea „de primit ceva in schimb”. Intr-un stil specific reactionase si Aleksandr Tolkaci, ambasadorul Federatiei Ruse in Romania, care a raspuns cu cinism la propunerea de a discuta asupra restituirii tezaurului: „Am intrat intr-un nou secol, nou mileniu. Si propunem sa lasam trecutul istoricilor si sa ne uitam in viitor!”).

De ce este partea moldoveana atat de ahtiata sa semneze Tratatul de baza moldo-roman? Dorinta guvernantilor de la Chisinau e ghidata de interese diametral opuse celor romane. Iata doar cateva din ele. In primul rand, asa cum a fost mentionat anterior intr-un citat al presedintelui Voronin, semnarea Tratatului ar reduce semnificativ din suspiciunile partii transnistrene in privinta evolutiei statalitatii moldave. Tiraspolul, se cunoaste, invoca cu obstinatie pericolul care vine din partea Romaniei, dornica, in viziunea separatistilor transnistreni, sa-si alipeasca Basarabia.

In al doilea rand, semnarea Tratatului, cu prevederile pe care le contine, ar constitui un succes politic remarcabil pentru conducerea de la Chisinau, o conducere care este in fond deficienta la capitolul succese politice. In plus, prin acest document se va pune o piatra solida la temelia Conceptiei Nationale de Stat, care reflecta „ideologia moldovenismului”, promovata cu insistenta de guvernarea comunista. In al treilea rand, subiectul semnarii tratatului este scos pe tapet ori de cate ori aceasta convine din punct de vedere diplomatic conducerii Republicii Moldova.

Ramane de vazut care abordare va invinge in grotesca confruntare diplomatica pe marginea semnarii Tratatului de baza moldo-roman: consecventa principiala a uneia din parti sau incapatinarea rigida, dar calculata, a alteia.

Pe parcursul a două decenii, chestiunea semnării unui tratat interstatal moldo-român a provocat numeroase controverse emoţionale, atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti. În ultimul timp, acest subiect a fost înlocuit cu altul, privind semnarea unui acord de frontieră. Tergiversarea acestor procese ţine de divergenţele lingvistice şi istorice care au umbrit aspectele de ordin tehnic al relaţiei statale moldo-române, politizând-o la maximum, în numeroase cazuri exagerat şi inutil. Deşi aspectele pur tehnice ale unui tratat moldo-român nu ar fi trebuit să pună probleme majore, partea română nu a acceptat semnarea unui tratat din cauza unor „detalii” la care ţine foarte mult, iar Chişinăul, în special în timpul guvernării comuniste, a încercat să introducă în document o serie de prevederi politice cu conotaţii istorice lipsite de sens, inacceptabile pentru Bucureşti. Ultimele discuţii de la Chişinău legate de semnarea tratatului privind regimul de frontieră atestă un nou factor important ce blochează procesul de ratificare – rivalităţile interne din

cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană şi caracterul pretins neconstituţional al procedurii de semnare.1

2. Cadrul legislativ bilateral Republica Moldova - Ucraina

Din ianuarie 2014 drept temei juridic intre relațiile moldo-ucrainene exista 128 de documente.

La 23 octombrie 1992 a fost semnat Tratatul de bună vecinătate, prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi Ucraina, care a intrat în vigoare la 5 ianuarie 1997.

Documente de bază

Tratatul de prietenie și cooperare între Ucraina și Republica Moldova (23 octombrie 1992).

Acord între Ucraina și Republica Moldova privind frontiera de stat (18 august 1999)

Convenția consulară între Ucraina și Republica Moldova (29 august 1995)

2.1 PROBLEMELE SPINOASE ÎN RELAŢIA DINTRE R. MOLDOVA ŞI UCRAINA

Deci este important să menționăm că între statele noastre există interese strategice convergente – aici este vorba de promovarea obiectivului comun de integrare europeană, şi de necesitatea de a conjuga eforturile pentru a reglementa conflictul transnistrean, şi interesul Republicii Moldova de a coopera cu Ucraina în vederea asigurării securităţii noastre energetice. Această coincidenţă de interese şi obiective ar fi trebuit să ne apropie şi să creeze premise fireşti pentru edificarea unui parteneriat strategic veritabil dintre Moldova şi Ucraina. Dar în realitate, până în prezent noi suntem destul de departe de a avea o relaţie de încredere şi de deschidere. În mod paradoxal, cu toate că Moldova are doar doi vecini – România şi Ucraina – cu nici unul dintre ei nu am reuşit să stabilim raporturi de parteneriat real, de parteneriat strategic. În loc să ne concentrăm pe subiecte mari, să atragem investiţii, să promovăm interese comune, să coordonăm agendele noastre de integrare europeană, să sporim implicarea constructivă a Ucrainei în eforturile de reglementare a conflictului transnistrean, în toţi aceşti ani situația sa împotmolit în nişte chestiuni care nu sunt neapărat mărunte, ci pe chestiuni pe care, când le pui în balanţă şi vezi ce pierde Republica Moldova, şi Ucraina, în situaţia în care nu reuşesc să se concentreze pe probleme mari, vezi că este un cost de oportunitate foarte şi foarte mare pentru Republica Moldova şi percepţia pe exterior este că Moldova, totuşi, ceva se întâmplă cu acest stat, dacă după atâţia şi atâţia ani, după atâtea administraţii care s-au

1 Buletin de Politică externă al Moldovei - http://old.viitorul.org/public/3134/ro/Policy_Statewatch14_ro.pdf (accesat 01.04.14)

schimbat el nu reuşeşte să găsească un „modus vivendi” pentru a trece din perioada post-sovietică şi să se concentreze pe edificarea unor relaţii moderne.

Relaţiile de bună vecinătate între Republica Moldova şi Ucraina ar reprezenta un atu pentru aspiraţiile ambelor ţări de integrare europeană. Astăzi Uniunea Europeană pune un accent deosebit pe stabilizarea situaţiei la frontierele sale, iar atitudinea autorităţilor de la Chişinău nu inspiră prea multă încredere. Deşi Republica Moldova cu un teritoriu mai mic teoretic ar putea mai repede adapta standardele europene, dialogul cu ţara vecină şi paşii realizaţi împreună ar uşura cu mult procesul. Realităţile politice actuale, atât în Republica Moldova cât şi în Ucraina, nu favorizează dezvoltarea democratică a statelor ci dimpotrivă o plasează într-o stare de repaus. De aceia Guvernările de la Chişinău şi cea de la Kiev vor trebui să depună eforturi pentru a depăşi starea de tensiune existentă între cele două state, astfel încât să poată realiza reformele democratice necesare unui viitor european comun.

EUBAM admite că corupția reprezintă un impediment serios în calea modernizării procedurilor de gestionare a frontierei, fiind totodată o problemă endemică, foarte frecventă pentru Republica Moldova și Ucraina.  Lupta cu corupția nu poate fi cîștigată peste noapte, însă toți cei patru parteneri principali ai Misiunii și-au declarat angajamentul de lungă durată pentru combaterea corupției și susținerea inițiativelor anti-corupție. EUBAM se alătură acestui angajament pentru a fi alături de partenerii săi, gazdele sale în Moldova și Ucraina. 

Concluzii

Trebuie să spargem cercul vicios al logicii „lose-lose”, să ieşim din tranşee, şi în numele intereselor majore care trebuie să ne unească, să construim relaţia bazată pe paradigma „win-win”. Schimbarea guvernării la Chişinău, adoptarea unor abordări pragmatice în raporturile cu vecinii şi cu partenerii externi, asumarea unui curs de politică externă dinamic şi previzibil, în opinia mea creează premise încurajatoare pentru ca împreună să calificăm această fereastră de oportunitate şi să scoatem din impas relaţiile dintre Moldova şi țările vecine.