Din punctul de vedere al clinicianului şi anatomopatologului, dezvoltarea normală a creierului poate fi rezumată la şase stadii principale:

1. Formarea structurilor creierului: 0-20 săptămâni;

2. Migrarea neuronală: 6-20 săptămâni;

3. Proliferarea celulară şi creşterea creierului: 0 săptămâni – 12 ani;

4. Diferenţierea, maturarea, sinaptogeneza: 12 săptămâni – 12 ani;

5. Moartea celulară programată: până la 6 luni postnatale;

6. Mielinizarea: 13 săptămâni – 30 ani (Squier V.M - 2001).

Noţiunile incluse în aceste stadii sunt indispensabile pentru

fundamentarea patogenezei anomaliilor creierului care, în ultima

decadă, sunt tot mai bine cunoscute. Totuşi, prezentarea

dezvoltării sistemului nervos central într-o succesiune cronologică

este la început necesară pentru a putea apoi relua şi suprapune

fenomenele de migrare, proliferare, creştere, diferenţiere, moarte

celulară programată şi mielinizare.

Originea SNC

ectoderm (NEUROECTODERM)

substanţe inductoare

mezoderm axial (NOTOCORD)

Originea SNC

Placă neurală

Şanţ neural

Tub neural

- deschis la extremităţi NEUROPORcranial

caudal

Neurulaţia

Neurulaţia începe în ziua a 18-a când lungimea embrionului este

curpinsă între 1 până la 1,5 mm.

O arie de ectoderm îngroşat – placa neurală – se formează în urma

inducţiei exercitate de notocord şi mezodermul subjacent. Placa

neurală formează creierul şi măduva spinării. În zilele 20 şi 21 şanţul

neural se formează pe linia mediană iar pe laturile lui apar plicile

neurale. Ariile care vor forma creierul anterior, mijlociu şi posterior pot fi

identificate în acest stadiu timpuriu. Începând cu ziua 22 plicile neurale

încep să fuzioneze pentru a forma tubul neural şi canalul central

(O’Rahilly şi Muller, 1994).

Migrarea crestelor neurale

Când plicile neurale, în porţiunea lor rostrală fuzionează,

crestele neurale sunt formate de fiecare parte a tubului

neural. Crestele neurale migrează la scurt timp după

închiderea tubului neural şi formează ganglionii senzitivi,

simpatici şi parasimpatici; celulele cromafine ale

medulosuprarenalei, melanocitele din piele, neuronii din

pereţii tractului gastrointestinal şi ţesutul conjunctiv facial.

Închiderea tubului neural

Fuziunea tubului neural începe în viitoarea regiune

occipito-cervicală. Date experimentale sugerează că

fuziunea apare simultan în mai multe locuri.

Teoria multipunctică

Formarea tubului neural secundar

Acest proces se desfăşoară între zilele 30 până la 50 postconcepţie. În jurul

porţiunii inferioare a tubului neural primitiv apar o mulţime de vacuole. Acestea

fuzionează între ele şi se conectează cu canalul central al tubului neural deja

prezent.

Regresia caudală

Între zilele 41-50 postconcepţie porţiunea cea mai caudală a tubului neural şi a

canalului central încep să involueze pe măsură ce coada embrionului dispare.

Atrofia tubului neural caudal duce la formarea unei structuri fibroase denumită

filum terminale care va fi prezent pe parcursul întregii vieţi.

- ASCENSIUNEA APARENTĂ ? -

Tubul neural primitiv

Histodiferenţierea tubului neural

Schema de organizare

lumen

pereţi

plăci laterale

• lamă alară

• lamă bazală

placă dorsală

placă ventrală

STADIUL DE 3 VEZICULE

Viitorul creier este la început evident sub forma porţiunii craniale,

lărgite a plăcii neurale. De fapt, încă din ziua a 19-a prozencefalul,

mezencefalul şi rombencefalul sunt demarcate prin adâncituri la

nivelul plicilor neurale. Trei zile mai târziu, la nivelul prozencefalului,

sunt schiţate placodele optice (viitorii ochi). Cele trei diviziuni ale

creierului apar ca expansiuni ale tubului neural denumite vezicule

cerebrale primare: prozencefalul, mezencefalul şi rombencefalul.

STADIUL DE 5 VEZICULE

În timpul săptămânii a cincea atât prozencefalul cât şi

rombencefalul se divid în două porţiuni astfel încât cele

trei vezicule cerebrale primitive (primare) vor dezvolta

cinci vezicule cerebrale secundare.

Prozencefalul se divide în telencefal (cranial) şi diencefal (caudal)

iar rombencefalul în metencefal (cranial) şi mielencefal (caudal).

În interiorul fiecăreia dintre veziculele cerebrale amintite canalul

neural este transformat într-o cavitate denumită ventricul primitiv.

Aceşti ventriculi primitivi vor forma ventriculii definitivi ai creierului

matur. Cavitatea rombencefalului devine ventriculul al patrulea,

cavitatea mezencefalului devine apeductul lui Sylvius, cavitatea

diencefalului devine ventriculul al treilea şi din cavitatea

telencefalului se dezvoltă perechea de ventriculi laterali ai

emisferelor cerebrale.

Între săptămâna a patra şi a cincea tubul neural se flectează brusc la trei nivele. Prima dintre aceste flectări este flexura mezencefalică sau flexura cranială. Între mielencefal şi măduva spinării se realizează o flexură ventrală – flexura cervicală – în timpul săptămânii a cincea.

Dezvoltarea curburilor cranială şi cervicală se corelează strâns cu curbarea craniocaudală a embrionului.

În schimb, în decursul săptămânii a cincea, la nivelul punţii în dezvoltare se produce o flexiune dorsală. Până la săptămâna a opta adâncirea acestei flexiuni pontine pliază metencefalul (inclusiv cerebelul în evoluţie) înapoi spre şi pe mielencefal. Flexura pontină se formează poate drept rezultat a creşterii diferenţiate la nivelul porţiunii ventrale a metencefalului.

Dezvoltarea măduvei spinării (MS)verzicula cerebrală primitivă restul tubului neural unifrom calibrat devine MS

Pe secţiune transversală, tubul neural la nivelul măduvei spinării,

apare turtit transversal, cu pereţii subţiri neuroepiteliali şi cu o

cavitate largă. Stratul neuroepitelial se diferenţiază în

ependimoblaste şi neuroblaste. Ultimele generează stratul de

manta – viitoarea substanţă cenuşie medulară.

Neuronii de la nivelul măduvei spinării (zona de manta) se

organizează pentru a forma patru plăci sau coloane celulare:

două bazale (sau ventrale) şi două alare (sau dorsale).

Acest model fundamental al coloanelor alare şi

bazale, rădăcinilor senzitive - dorsale şi rădăcinilor

ventrale – motorii este detectabil la nivelul ultimelor

trei vezicule cerebrale precum şi a nervilor cranieni,

dar la un nivel superior. De asemenea, acest model

este complicat şi mai mult pe parcursul dezvoltării

când grupe de neuroni migrează de la locul lor de

origine pentru a forma nuclei la distanţă.

La nivelul mezencefalului, metencefalului şi

mielencefalului ca şi la nivelul măduvei spinării

toate tipurile de celule se dezvoltă pe seama

celulelor neuroepiteliului ce tapetează canalul

neural.

Proliferarea iniţială a acestor celule generează

întâi neuroblastele care migrează periferic.

Ulterior proliferarea neuroepiteliului va forma

glioblastele care la fel, migrează periferic unde

se diferenţiează în astrocite şi oligodendroglii.

Neuroblaştii se grupează pentru a forma zona de

manta ce înconjoară neuroepiteliul proliferant.

Ultimul limitează canalul ependimar şi este denumit

de aceea zonă ventriculară.

Fibrele neuronale produse de către neuronii de

manta formează o zonă marginală, exterioară

stratului de manta.

Stratul de “manta” dă naştere substanţei cenuşii a SNC în

timp ce stratul marginal formează substanţă albă denumită

aşa datorită tecilor de mielină ce îmbracă fibrele nervoase.

Stratul marginal conţine fibre nervoase aferente şi eferente

SNC ca şi fibrele unor tracturi ce se îndreaptă spre nivele

superioare sau inferioare în SNC.

Dezvoltarea neuroblaştilor

Ascensiunea “aparentă” a MS

Anomalii de închiderea tubului neural şi

a canalului vertebral

Dezvoltarea creierului

Faza de veziculă cerebrală primitivă UNICĂ

Faza de TREI vezicule cerebrale primitiveprozencefalmezencefalrombencefal

Dezvoltarea creieruluiFaza de CINCI vezicule cerebrale primitive (săptămâna 5 i.u.)

prozencefal telencefal – emisferele cerebrale diencefal

• talamus• hipotalamus

mezencefalrombencefal

punte bulb

Concomitent evoluează (CAVITATEA) lumenul tubului neural.

Lungime vertex-coccige 27 mm

Dezvoltarea rombencefalului

Diferenţierea tubului neural primitiv începe în regiunea

metencefalului. La acest nivel pereţii tubului neural se

deschid posterior şi dinăuntru - înafară aşa încât placa

acoperişului este strâmtată şi subţiată în timp ce plăcile

alare şi bazale se aşează aproape paralel una cu alta –

totuşi sunt situate într-un plan oblic. Canalul neural al

rombencefalului (viitorul ventricul IV) este (în vedere

dorsală) structurat ca un diamant, cu punctul cel mai larg

localizat la flexura pontină.

Marginile dorsale ale plăcii alare de pe care se formează placa acoperişului sunt denumite buze rombice.

Cranial faţă de flexura pontină buzele rombice sunt îngroşate şi cad peste acoperişul tubului neural.

Această porţiune metencefalică a buzei rombice va da naştere cerebelului.

Placa subţire a acoperişului constă în principal dintr-un strat de ependim şi este acoperită de un strat bine vascularizat al piei mater denumit tela choroidea.

De fiecare parte a liniei mediane piamater şi ependimul formează o zonă de structuri fine, digitiforme, ce se proiectează în ventriculul patru.

Această zonă denumită a plexurilor coroide este specializată pentru a secreta LCR. Lichidul cerebrospinal circulă permanent prin canalul central al măduvei spinării şi ventriculii creierului şi, de asemenea, prin spaţiul subarahnoidian, învelind SNC de pe care el este absorbit în sânge.

Fluidul (LCR) câştigă acces la spaţiul subarahnoidian pe calea a trei orificii ce se deschid în acoperişul ventriculului patru: o singură deschidere mediană (gaura lui Magendie) şi două laterale (găurile lui Luschka).

Bulbventricul IV

Punte

Derivatele rombencefalului

Dezvoltarea mielencefalului duce la formarea bulbului. Pe seama metencefalului nasc două structuri diferite: puntea şi cerebelul.

Puntea constă mai ales din tracturi masive de fibre care conduce informaţii între scoarţa cerebrală, cerebel şi măduva spinării.

Aceste tracturi apar iniţial pe seama straturilor marginale ale coloanelor bazale metencefalice.

Dezvoltarea nucleilor nervilor cranieni

Toate cele 12 perechi de nervi cranieni (cu excepţia nervilor olfactivi şi optici) apar din nuclei aparţinând mezencefalului şi rombencefalului.

Plăcile bazale ale rombencefalului sunt primele grupări neuronale în SNC la nivelul cărora toţi nucleii nervilor motori cranieni sunt evidenţi.

Regiunea creierului Nervi cranieni asociaţi Telencefal Nerv olfactiv (I) Diencefal Nerv optic (II) Mezencefal Oculomotor (III) Metencefal - Trohlear (IV) (apare în metencefal şi apoi se transferă

mezencefalului) - Trigemen (V) - Nucleul senzitiv apare în metencefal dar este apoi

transferat parţial mezencefalului - Nucleul motor rămâne metencefalic - Abduceus (VI) - Facial (VII) - Vestibulocohlear (VIII)

Mielencefal - Glosofaringian (IX) - Vag (X) - Accesor (XI) - Hipoglos (XII)

Dezvoltarea cerebelului

Cerebelul se dezvoltă pe seama buzelor rombice ale metencefalului. El începe să se dezvolte la finele săptămânii a şasea.

Buzele rombice metencefalice se îngroaşe la sfârşitul săptămânii a şasea pentru a produce o pereche de plăci cerebeloase (primordii cerebeloase)

În luna a doua porţiunile craniale ale buzelor

rombice, crescând, se unesc pe linia mediană

formând un primordiu unic ce acoperă ventriculul

patru.

La mijlocul lunii a treia cerebelul începe să

proemine dorsal, formând o îngroşare în formă de

halteră la extremitatea cranială a rombencefalului.

Cerebelul în evoluţie este separat într-o porţiune cranială şi alta

caudală printr-un şanţ transvers denumit fisura posterolaterală.

Porţiunea caudală constând dintr-o pereche de lobi floculonodulari

reprezintă porţiunea cea mai primitivă a cerebelului. Porţiunea cea

mai mare, cranială, constă dintr-o îngroşare mediană denumită

vermis conectând o pereche de emisfere cerebeloase largi.

Vermisul, ca şi emisferele cerebeloase, pe parcursul dezvoltării urmează un proces

de pliere transversală.

Fisura primară se adânceşte la sfârşitul lunii a treia şi divide atât vermisul cât şi

lobii într-un lob anterior (cranial) şi unul mijlociu (caudal).

Aceşti lobi sunt divizaţi în continuare într-un număr de lobuli prin dezvoltarea

fisurilor transverse următoare: fisurile secundară şi prepiramidală iar suprafaţa

lobulilor este fisurată într-o serie de girusuri transverse denumite lame. Aceste

procese de fisurare şi laminare continuă pe parcursul vieţii embrionare şi fetale şi

au drept rezultat o creştere importantă a suprafeţei cortexului cerebelos

Substanţa cenuşie a cerebelului este dispusă la exterior sub forma unui strat denumit scoarţa cerebeloasă dar şi în interior sub forma unor nuclei profunzi.

De fiecare parte a cerebelului, se formează patru grupe de nuclei profunzi: dinţat, globos, emboliform şi fastigial. Toate aferentele la scoarţa cerbeloasă sunt retransmise prin aceşti nuclei. Scoarţa cerebeloasă are o citoarhitectonie extrem de regulată pe toată suprafaţa cerebelului. Tipurile de celule din scoarţă sunt aşezate în straturi.

Scoarţa ca şi nucleii profunzi cerebeloşi sunt produşi printr-un proces complex de diferenţiere.

Neuroepiteliul de la nivelul buzelor rombice metencefalice urmează o iniţială proliferare pentru a produce zona de manta ventriculară şi straturile marginale.

Stratul ventricular proliferativ este acum denumit stratul germinativ intern şi noul strat este denumit strat germinativ extern (sau stratul extern granular).

Începând cu săptămâna a patra straturile germinative intern şi extern urmează o foarte regulată diviziune celulară ce produce variate populaţii de neuroblaşti cerebeloşi. Stratul germinativ intern dă naştere neuroblaştilor primitivi nucleari care migrează pentru a forma nucleii cerebeloşi. În plus, acest strat produce două tipuri de neuroblaşti care migrează în cortex: neuroblaştii primitivi Purkinje (care vor forma neuronii Purkinje) şi neuroblaştii Golgi care se vor diferenţia pentru a forma neuronii Golgi. Când fiecare neuroblast primitiv Purkinje migrează spre cortex el emite un axon care menţine conexiunea sinaptică cu neuroblaştii din nucleii cerebeloşi în evoluţie.

Stratul germinativ extern urmează trei unde de proliferare pentru a produce în succesiune trei populaţii neuroblastice care rămân în scoarţa cerebeloasă: neuroblaştii în coşuleţ, cei granulari şi neuroblaştii stelaţi. Neuroblaştii granulari şi câţiva dintre neuroblaştii stelaţi şi în coşuleţ sunt dispersaţi profund faţă de celulele Purkinje unde formează stratul granular al cortexului definitiv. Mecanismul deplasării în profunzime a acestora este neclar.

Dezvoltarea mezencefaluluiMezencefalul este iniţial un centru de releu dar conţine, de asemenea, nucleii a patru nervi cranieni, centrii auditivi şi vizuali. O mare parte a mezencefalului este constituit din substanţă albă, în principal de marile tracturi care îl conectează la creierul posterior şi la măduva spinării.

Nucleii motori de origine ai nervilor oculomotor (III) şi trohlear (IV) sunt localizaţi în mezencefal ca şi o porţiune a nucleului senzitiv al nervului trigermen (V).

Dintre aceşti nuclei doar doi - aparţinând oculomotorului (III) - se dezvoltă pe seama neuroblastelor mezencefalice. Nucleii trohlearului (IV) şi nucleul mezencefalic al trigermenului sunt originari în metencefal şi ulterior sunt transferaţi mezencefalului.

Coliculii superiori şi inferiori se dezvoltă pe seama neuroblaştilor plăcilor alare ce migrează medial în acoperişul mezencefalului.

Îngroşarea acoperişului mezencefalului produsă prin migrarea neuroblaştilor la acest nivel este ulterior subdivizată printr-un şanţ median într-o pereche de corpi bigemeni ce ulterior se vor lăsa fiecare divizaţi printr-un şanţ transvers într-un colicul superior şi unul inferior

Dezvoltarea prozencefalului

Pe seama prozencefalului se dezvoltă două

vezicule cerebrale secundare: diencefalul şi

telencefalul.

Telencefalul dă naştere emisferelor cerebrale şi

comisurilor dar şi creierului olfactiv.

Dezvoltarea diencefaluluiPlăcile alare ale diencefalului formează talamusul, hipotalamusul şi epitalamusul.

Plăcile bazale diencefalice nu se dezvoltă.

Talamusul şi hipotalanusul se diferenţiează pentru a forma complexe nucleare cu funcţii diferite.

La sfârşitul săptămânii a cincea, talamusul şi hipotalamusul sunt vizibile ca îngroşări pe suprafaţa interioară a canalului neural diencefalic, separate printr-un şanţ adânc denumit şanţul hipotalamic.

Dezvoltarea glandei hipofize

Glanda hipofiză este formată din diencefal şi din punga lui Rathke.

În timpul săptămânii a treia un diverticul numit infundibulum se dezvoltă în podeaua ventriculului trei şi creşte ventral, în direcţia stomodeumului.

Simultan apare o placodă ectodermală în acoperişul stomodermului şi se invaginează pentru a forma un diverticul - punga lui Rathke - ce creşte dorsal, spre infundibul. Punga lui Rathke pierde apoi conexiunile sale cu stomodeumul şi formează un săculeţ fin ce este aplicat pe suprafaţa cranială a infundibulului.

Dezvoltarea telencefaluluiVezicula telencefalică în dezvoltarea sa generează emisferele cerebrale, comisurile, bulbii şi tracturile olfactive.

Dezvoltarea emisferelor cerebrale este iniţiată în ziua 32 când acestea apar ca o pereche de excrescenţe ale telencefalului.

Până în săptămâna 16 emisferele cerebrale sunt ovale şi cresc rapid în sens posterior pentru a acoperi diencefalul. Acoperişul subţire şi pereţii laterali ai fiecărui emisfer reprezintă viitorul cortex cerebral. Planşeul este gros şi conţine un agregat neuronal denumit corpus striatum care va genera doi din cei trei nuclei bazali ai emisferelor cerebrale.

Ca şi cortexul cerebelos, cortexul cerebral se plicaturează într-un model din ce în ce mai complex de lobi şi girusuri pe măsură ce emisferele cresc.

Acest proces începe în luna a patra prin apariţia unei mici adâncituri în peretele lateral al fiecărui emisfer cerebral denumită fosa cerebrală laterală.

Extremitatea caudală a fiecărui emisfer se alungeşte, se încurbează ventral şi apoi creşte spre înainte, încrucişând această fosă. Se formează astfel lobul temporal al emisferului cerebral, iar fosa devine o despicătură adâncă denumită şanţul lateral cerebral. Porţiunea cerebrală care iniţial a format planşeul medial al fosei este acoperită de lobul temporal şi este denumită insula.

Până în luna a şasea alte câteva şanţuri cerebrale apar. Dintre acestea: şanţul central separă lobii frontal şi parietal, iar şanţul occipital separă lobul occipital. Modelul detaliat al girusurilor formate pe suprafaţa emisferelor variază de la individ la individ.

Fiecare emisferă conţine câte un diverticul al ventriculului primitiv telencefalic denumit ventricul lateral. Iniţial, ventriculul lateral ocupă cea mai mare parte a emisferului dar, prin îngroşarea scoarţei este progresiv diminuat. La limita între peretele medial şi inferior al fiecărui emisfer peretele cerebral nu se îngroaşă ci rămâne fin şi epitelial.

Această zonă formează o adâncitură longitudinală în ventriculul lateral denumită fisura coroidă.

Dezvoltarea ventriculilor cerebrali

Expansiunea canalului neural la nivelul veziculelor cerebrale primare şi secundare şi în emisferele cerebrale dă naştere ventriculilor cerebrali.

Sistemul ventricular constă din ventriculii laterali în emisferele cerebrale, ventriculul trei la nivelul diencefalului, apeductul cerebral (a lui Sylvius) în mezencefal şi ventriculul patru în rombencefal.

Dezvoltarea comisurilor CORPUL CALOS

Comisurile care conectează emisferul cerebral drept şi stâng se formează printr-o subţiere a extremităţii craniale a telencefalului, zonă care reprezintă închiderea finală a neuroporului anterior. La nivelul acestei zone se pot distinge două structuri: dorsal, placa comisurală şi ventral, lamina terminalis.

Săptămâna 10 i.u.

Primele fibre comisurale care se dezvoltă la nivelul plăcii comisurale aparţin comisurii anterioare formată pe parcursul săptămânii a şaptea (interconectând bulbii olfactivi şi centrii olfactivi ai celor două emisfere).

În timpul săptămânii a noua apare comisura fornicală sau hipocampală (între hipocampul drept şi stâng – porţiuni filogenetic vechi ale emisferelor cerebrale localizate adiacent fisurii coroide).

În timpul săptămânilor următoare începe să se formeze corpul calos – masiv, arcuat.

Porţiunea cea mai anterioară a corpului calos apare prima, în timp ce spleniul (porţiunea sa posterioară) se va forma mai târziu, pe parcursul vieţii fetale.

Moartea celulară programată – apoptoza este

prezentă în mod natural în dezvoltarea SNC.

Apoptoza apare în momentele în care ţesutul nervos

suferă procese ca separarea, fuziunea, plierea, cavitaţia

sau când ţesuturile sunt remodelate şi numărul celulelor

este ajustat. Gene specifice par a fi implicate în controlul

apoptozei ca şi unii hormoni.

Mielinizarea

La naştere creierul reprezintă aproximativ 25% din volumul creierului adult. O parte din creşterea postnatală este datorată creşterii dimensionale a corpilor neuronali şi proliferării prelungirilor neuronale. O mare parte a creşterii însă, rezultă pe seama mielinizării fibrelor nervoase.

Celulele Schawann mielinizează axonii în periferie şi oligodendroglia mielinizează axonii SNC. Celulele Schwann sunt derivate de la nivelul crestelor neurale şi migrează până la nivelul nervilor periferici. Ele necesită interacţiunea cu neuronii pentru a se diferenţia complet.

Mielinizarea nu este necesară pentru funcţiunea axonului, fenomenul de conductibilitate apărând înainte ca mielinizarea să fi început în timpul dezvoltării.

Mielinizarea serveşte la creşterea vitezei de conducere a impulsului nervos.

Celulele Schwann se pot divide iar proliferarea pare să apară după contactul cu axonul.

Vascularizaţia SNC în timpul dezvoltării

1. SNC iniţial avascular meninge – primele vase de sânge progresează în profunzime CAUDO-POSTRAL

PATUL VASCULAR – ariile periventriculare• ISCHEMIE

EMINEŢA GERMINALĂ• HEMORAGIE

Vascularizaţia SNC în timpul dezvoltării

2. Substanţa albă periventriculară densitate scăzută a vaselor hemodinamica biologia maturaţiei

PREVENIREA HEMORAGIEI INTRAVENTRICULARE MATURAŢIA

• dezvoltarea postnatală• administrarea de indometacin

Copilul prematur este susceptibil la insultul ischemic în jurul ventriculilor şi la hemoragie în regiunea eminenţei germinale. Substanţa albă periventriculară poate fi în mod particular susceptibilă la ischemie ori la reducerea aportului de substrat deoarece, pentru o perioadă de timp, există o densitate scăzută a vaselor de sânge la joncţiunea vaselor ce penetrează, extinzându-se de la cortex şi a vaselor profunde, ale substanţei albe, care se ramifică spre cortex. Hemodinamica în această regiune şi biologia maturaţiei acestor vase sunt domenii de interes pentru cercetare în scopul prevenirii hemoragiei intraventriculare.

Maturaţia acestor vase poate fi influenţată de dezvoltarea postnatală şi de administrarea de indometacin.

Mecanismele celulare şi moleculare ce controlează

PROLIFERAREA – mecanismul de dublă asigurare

MIGRAREA

DIFERENŢIEREA NEURONALĂ