1. poliarhiile

5
1. Poliarhiile, Robert Dahl Democratizarea și opoziția publică - Elementul important al democratizării constă în existența unor relaţii de opoziţie, de rivalitate sau de concurenţă între guvern şi opozanţii săi; - Cu toate acestea, democratizarea și consolidarea opoziției publice nu sunt procese identice; - Dahl consideră că o trăsătură fundamentală a democrației este receptivitatea constantă a guvernului la preferinţele cetăţenilor, consideraţi egali din punct de vedere politic; - Democrație ~ sistem politic care să caracterizeze și printr- o receptivitate completă sau aproape completă față de toți cetățenii – nu este relevant, deocamdată dacă a existat vreodată un astfel de sistem. - 3 condiții necesare unei democrații: 1. De a-şi formula preferinţele; 2. De a face cunoscute aceste preferinţe celorlalţi cetăţeni şi guvernului prin acţiuni individuale şi colective; 3. Ca guvernul să le cîntărească preferinţele fără părtinire, fără a face discriminări in funcţie de conţinutul sau sursa preferinţei. - aceste 3 oportunități au nevoie de 8 garanții: Pentru șanse: Se cer următoarele garanții instituționale: I. De a-și formula preferințele 1. Libertatea de a crea şi a adera la organizatii 2. Libertatea de expresie

Upload: angelina-palasanu

Post on 27-Jan-2016

232 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

m n

TRANSCRIPT

Page 1: 1. Poliarhiile

1. Poliarhiile, Robert Dahl

Democratizarea și opoziția publică

- Elementul important al democratizării constă în existența unor relaţii de opoziţie, de

rivalitate sau de concurenţă între guvern şi opozanţii săi;

- Cu toate acestea, democratizarea și consolidarea opoziției publice nu sunt procese

identice;

- Dahl consideră că o trăsătură fundamentală a democrației este receptivitatea constantă a

guvernului la preferinţele cetăţenilor, consideraţi egali din punct de vedere politic;

- Democrație ~ sistem politic care să caracterizeze și printr-o receptivitate completă sau

aproape completă față de toți cetățenii – nu este relevant, deocamdată dacă a existat

vreodată un astfel de sistem.

- 3 condiții necesare unei democrații:

1. De a-şi formula preferinţele;

2. De a face cunoscute aceste preferinţe celorlalţi cetăţeni şi guvernului prin acţiuni individuale

şi colective;

3. Ca guvernul să le cîntărească preferinţele fără părtinire, fără a face discriminări in funcţie de

conţinutul sau sursa preferinţei.

- aceste 3 oportunități au nevoie de 8 garanții:

Pentru șanse: Se cer următoarele garanții instituționale:I. De a-și formula preferințele 1. Libertatea de a crea şi a adera la organizatii

2. Libertatea de expresie3. Dreptul de vot4. Dreptul liderilor politici de a concura pentru sprijin5. Surse alternative de informare

II. De a-şi face cunoscute preferințele 1. Libertatea de a crea şi adera la organizatii2. Libertatea de expresie3. Dreptul de vot4. Eligibilitatea pentru funcţii publice5. Dreptul liderilor politici de a concura pentru sprijin6. Surse alternative de informare7. Alegeri libere şi corecte

Page 2: 1. Poliarhiile

III. Ca guvernul să le cîntărească preferintele în mod egal

1. Libertatea de a crea şi adera la organizaţii2. Libertatea de expresie3. Dreptul de vot4. Eligibilitatea pentru funcţii publice5. Dreptul liderilor politici de a concura pentru sprijin5a. Dreptul liderilor politici de a concura pentru voturi6. Surse alternative de informare7. Alegeri libere şi corecte8. Instituţii care să asigure dependenta politicii guvernamentale de voturi şi de alte forme de exprimare a preferinţei

- Din examinarea mai atentă a acestor garanții se disting 2 dimensiuni teoretice ale

democratizării:

1. Regimurile au variat dintotdeauna în funcție de măsura în care cele 8 condiții

instituționale sunt aplicate. Având ca reper aceste 8 garanții, am putea compara diferite

regimuri, în funcţie de măsura în care se permite opoziţia, contestaţia publică sau

concurența politică.

2. De asemenea, regimurile au variat și în funcție de proporția în care populația are dreptul

să participe la controlul și contestarea activității guvernului => să facă parte din sistemul

de contestare publică. Așadar, regimurile se mai pot compara și în funcție de

cuprinderea lor.

- Binomul participare-contestare determină patru tipuri de regimuri politice:

1. Hegemonie închisă (care limitează atât dreptul departicipare, cât şi cel de contestare);

2. Hegemonia cuprinzătoare (care acordă dreptul de participare, dar îl neagă pe cel de

contestare);

3. Oligarhia concurenţială (neagă dreptul de participare,dar îl acordă pe cel de contestare);

4. Poliarhia (garantează la cel mai înalt nivel ambele drepturi).

- Poliarhia oferă mai multe şanse de participare şi contestare, întrucât creşte numărul

indivizilor şi grupurilor ale căror preferinţe trebuie luate în considerare în procesul de

Page 3: 1. Poliarhiile

guvernare. Cei de la guvernare se tem să nu îşi piardă drepturile. Opoziţia doreşte

puterea.

- Cu cât conflictul dintre guvern şi opoziţie este mai mare, cu atât mai mari sunt şansele ca

fiecare din cele două părţi să caute să-i refuze celeilalte oportunitatea de a participa

efectiv la luarea deciziilor.

- Cu cât este mai mare conflictul guvern-opoziţie, cu atât este mai greu ca fiecare din părţi

să o tolereze pe cealaltă.

- Guvernul trebuie să se gândească şi la ce are de pierdut suprimând opoziţia. Chiar dacă

costul tolerării este mare, suprimarea ar putea costa mai mult, ceea ce ar fi o greşeală.

- Astfel, şansele apariţiei şi persistenţei unui sistem politicconcurenţial depind de 2

categorii de costuri: de tolerare și de suprimare a opoziţiei:

1. cu cât este mai mic costul tolerării, cu atât mai mare e siguranţa guvernului;

2. cu cât este mai mare costul suprimării, cu atât este mai sigură opoziţia.

- Se poate formula următoarea axiomă referitoare la guvernele care tolerează opoziția:

A1: Probabilitatea ca un guvern să tolereze opoziţia creşte inversproporţional cu costul

estimat al tolerării ei.

A2: Probabilitatea ca un guvern să tolereze opoziţia creşte direct

proporţional cu costul suprimării ei.

A3: Cu cât mai mare este costul suprimării faţă de cel al tolerării, cuatât mai mari sunt

şansele apariţiei unui regim concurenţial.