1 personalitĂŢi maramureŞene - aniversĂri · 2004. 8. 27. · alexandru husar, vechi şi drag...

PERSONALITĂŢI MARAMUREŞENE - ANIVERSĂRI

Instituţie cu multiple valenţe formative,informative şi culturale, Biblioteca Judeţeană“Petre Dulfu” Baia Mare oferă în permanenţăcititorilor care-i trec pragul momente de “aduceriaminte”, la ceas aniversar sau comemorativ, anumelor înscrise în Pantheonulculturii româneşti şi universale.

Fie că este vitrină decarte, o lansare de carte sau unmedalion, evenimentul areacelaşi scop – de a-i onora pecei care sunt printre noi şi de apăstra vie amintirea celor carenu mai sunt printre noi.Un astfel de eveniment a fostcel dedicat împlinirii a 90 deani de la naşterea poetului IONŞIUGARIU.

În bibliotecabăimăreană amintirea poetuluieste evocată frecvent iarnumele lui este rostitîntotdeauna cu emoţie.

La împlinirea a 80 de ani de viaţă, în1994, revista “Bibliotheca Septentrionalis”,editată de Biblioteca Judeţeană, i-a dedicatrubrica “Personalităţi maramureşene”.

În anul 2002, Filialei nr. 2 a BiblioteciiJudeţene i s-a atribuit numele“Ion Şiugariu”.

Comemorarea din acestan a fost înnobilată de prezenţadnei Lucia Soreanu Şiugariu,soţia poetului. Aidoma zeiţeicare întreţine focul sacrudedicat idolului, dna Lucia –Santa Lucia – şi-a dedicat viaţapentru a păstra mereustrălucitor focul “Soarelui” său.

Acesta este mesajul pecare l-am desprins din cuvântulemoţionat şi emoţional rostit şipe care ni l-a dăruit sprepublicare.

BIBLIOTHECA SEPTENTRIONALIS

1


90 DE ANI DE LA NAŞTEREA POETULUI ION ŞIUGARIU

Lucia SOREANU-ŞIUGARIU

Stimaţi prieteni,

A mă afla la Baia Mare a fost pentrumine totdeauna o bucurie tristă, pe care mai alesastăzi o simt cu intensitate numărând anii care autrecut de când „lumina tinereţii şi vieţii mele” s-astins.

S-au scurs de atunci aproape 60 de ani.În majoritatea lor au fost ani grei de prefacerisociale nedrepte, de lipsuri, suferinţe şi spaimeprofunde care îngrijorau tulburând viaţa şipreocupările spirituale... Şi cu toate acestea,mulţi au fost aceia care de aici, de la Baia Mare,ca şi din alte părţi ale ţării şi-au amintit şi aucinstit memoria poetului an de an, făcându-lcunoscut pe cât posibil generaţiilor tinere. Măgândesc la Nae Antonescu, la Ştefan Bellu, laEugen Marinescu, la Vasile Leschian, care auscris studii despre opera poetului Ion Şiugariu.

Cu fiecare an învăţam să preţuiesc nunumai consecvenţa cu care vă mărturiseaţigândurile adresate umbrei poetului pe care nu-luitaserăţi, dar cu deosebită încântare parcurgeamfelul în care, în scrisul Dvs. păstraţi frumuseţea,originalitatea şi înalta ţinută a limbii curatromâneşti, nealterată de vulgarităţile ultimilor10-14 ani, vulgarităţi care se propagă cuinconştienţă şi nepăsare prin radio, televiziunesau chiar prin unele ziare din Capitală.

Prin ceea ce scrisese în puţinii lui anitrăiţi, Soare lăsase posterităţii un semnremarcabil al trecerii sale prin viaţă, -„pentru anu muri de tot” – aşa cum adesea îmi spunea„Lucia, nu vreau să mor de tot”.

Această dorinţă a creatorului, dorinţanemuririi se împlineşte de fapt prin însăşivaloarea operei create, dar şi prin preţuirea şidragostea acelora care l-au cunoscut, care aupătruns înţelesul şi misiunea acelei opere. Esteceea ce de aici, din Baia Mare, mânuitorii decondei au făcut, comemorându-l în multe pagini.

Am urmărit cu bucurie, când mi s-a oferitposibilitatea, relatările şi aprecierile prin careconfraţi ai săi mai tineri au scris despre poetul şiomul Ion Şiugariu, ca de plidă Prof. VasileLeschian, Augustin Cozmuţa, Gheorghe Pârja, I.M. Mihai, nume întâlnite în acele publicaţii şibineînţeles Ştefan Bellu. Şi încerc să cred astfel,că aceasta este, poate, dovada că într-adevăr„Soare n-a murit de tot”, el n-a fost uitat.

Este ştiut că după trecerea noastră înnefiinţă trăim mai departe în inimile celor carene-au iubit...Atunci, demult, în zilele aceluicumplit de trist FEBRUARIE, când rămăsesemsingură şi pustiită... şi apoi, după ani în care atrebuit să-mi asigur existenţa, m-am gândit săpublic poeziile rămase în manuscris, pregătitechiar de Soare pentru publicare. Îl cunoşteam peŞerban Cioculescu şi, prin anii ’52-’53, i-amcerut părerea. Dânsul, recunoscându-i slova, aluat manuscrisul ca să-l dea spre avizarepreşedintelui Uniunii Scriitorilor, Mihai Beniuc.Doi ani de zile trecuseră, timp în care ŞerbanCioculescu era jenat spunându-mi mereu căpreşedintele nu avusese timp să citească poeziile.Apoi, într-un sfârşit, mi le-a adus. Manuscrisulpurta menţiunea: „Nu este momentul”.

Cu adevărat, în acei ani nu erau momentepentru poezie, pentru o libertate de gândire, deviaţă obişnuită. Abia după mai mulţi ani, cuajutorul prietenului pe care nu-l voi uitaniciodată, Laurenţiu Fulga, aceste poezii au pututsă apară împreună cu câteva fragmente din„Jurnal pentru Lucia” jurnal de front – sub titlul:Carnetele unui poet căzut în război, în anul1968.

Dar ideea şi hotărârea de a publica toatepoeziile într-un volum, cât şi tot ceea ce a rămasscris de mâna lui Soare, nu m-a părăsit încă niciastăzi.

A urmat Sete de ceruri în 1985.Volumul a apărut la Editura Ion Dumitru dinMünchen, prefaţat de Vintilă Horia, ediţie pecare în întregime am dăruit-o bibliotecilor,scriitorilor şi prietenilor din ţară şi dinstrăinătate. Cartea a fost preconizată a fi darulmeu „Casei Memoriale” care luase fiinţă în 1983,aşa cum bunul şi vechiul nostru prieten CoriolanGheţie îmi scrisese. La 26 iulie 1985, am urcatpoteca spre căsuţa din deal la Băiţa şi am depusdarul meu în casa care mă adăpostise de multeori pe când mama Floarea trăia. Venisem fără sămă anunţ pentru a nu importuna rudele.

Mai aveam însă multe de publicat. Dincei trei mari prieteni pe care îi avusesem, doi măpărăsiseră – Laurenţiu şi Coriolan. SingurAlexandru Husar rămăsese ca să mă poată sfătuişi susţine. Dar el n-a făcut numai atât, ci s-aocupat personal pentru ca o primă parte aculegerilor din manuscrise, reviste şi ziare să


2


apară în 1997 la editura Agora din Iaşi, cu titlulŢara crinilor . Prof. Univ. Dr. Alexandru Husar,vechi şi drag prieten al lui Soare şi al meu, un omde o rară şi aleasă cultură, de o frumoasă şielegantă exprimare, de o rară nobleţe sufletească,care cu orice ocazie mi-a stat lângă umăr, ca şiacum, aici.

A apărut apoi Viaţa Poeziei subîngrijirea lui Marcel Crihan, Lector Universitar,Bucureşti, la editura Marineasa din Timişoara în1999 şi Bacovia, Studiu critic în 2002 la edituraFundaţiei Culturale „Memoria”. Până în prezentatât.

Plecând de aici, sufletul îmi este copleşitde căldura şi afecţiunea pe care mi-aţi arătat-o,de bucuria de a fi fost înconjurată de o asistenţăatât de numeroasă. Doresc să mulţumesc DlorAugustin Cozmuţa şi Ştefan Bellu pentru că m-au invitat la această comemorare şi lansare a

cărţii Dlui Bellu,mulţumesc nepoatei meledragi Aurica Petruşcapentru tot ceea ce cu draga făcut, pentru felul încare înţelege multe dinbucuriile mele, pentruspontaneitatea cu careacţionează şi îi admirfarmecul personal. În moddeosebit mulţumesc DluiTeodor Ardelean,Directorul Bibliotecii caregăzduieşte aceastăfestivitate comemorativă şi tuturor celor care l-aususţinut în a o organiza. Vreau să-l asigur căaceastă întâlnire este şi va rămâne pentru mine osărbătoare.

Rămâneţi cu bine!

ION ŞIUGARIU ŞI REVISTA “AFIRMAREA”Vasile LESCHIAN

Vocaţia de scriitor autentic a lui IonŞiugariu şi plurivalenţele manifestării acesteia înliteratura română interbelică sunt azi repuse învaloare prin contribuţia unor valoroşi cercetătorişi critici, prin manifestări literare publice la niveljudeţean şi naţional.

Ca poet, Ion Şiugariu a îmbrăţişat noulsuflu al literaturii deceniilor al III-lea şi al IV-leainterbelice, fiind în contact nemijlocit cuatmosfera modernistă şi avangardistă a Capitalei,ca student al Facultăţii de Filosofie (specializareafilologie modernă-franceză) a Universităţii dinBucureşti. Aici îşi formează o solidă culturăumanistă, având ca profesori mari personalităţi,precum: Mihai Ralea, Tudor Vianu, Al. Rosetti,Şt. Ciobanu, N. Cartojan, Gh. Oprescu, Th.Capidan, D. Caracostea, aflaţi sub decanatul luiConstantin Rădulescu-Motru. Făcea parte din„gruparea scriitorilor tineri” bucureşteni,constituită la iniţiativa lui Ştefan Baciu,Laurenţiu Fulga, Vintilă Horia, OvidiuCaledoniu, George Petcu, având ca proiectatorgan de presă revista „Manifestul nopţii albe”.În Capitală colabora la mai multe reviste literare,printre care „Meşterul Manole”, „Prepoem”,

„Decalogul” şi „Revista Fundaţiilor Regale...”.Aici şi la alte publicaţii din ţară şi-a exersatcondeiul, şi-a format gustul estetic, exprimându-lîn creaţia sa poetică, în note, articole şi studii deistorie, critică şi estetică literară.

Deşi departe de plaiurile natale s-aangajat în afirmarea slovei şi spiritului românescîn spaţiul geografic cultural nordic, unde limba şicultura românească fuseseră ostracizate până laMarea Unire. Astfel, Ion Şiugariu sprijină directdemersurile lui Gh. Crişan pentru apariţia„Cronicii” şi „Cronicii literare” la Baia Mare,dar mai ales devine un colaborator fervent alrevistei literare, social-culturale „Afirmarea”,ce apărea la Satu Mare (1936-1940), subconducerea redactorilor Octavian Ruleanu şiConst. Gh. Popescu. El îşi asumă misiunea deliant spiritual între Capitală şi plaiurile nord-vestice, în special cu revista Afirmarea, căreia îidevine colaborator statornic pe toată perioadaapariţiei, semnând creaţie poetică originală, note,articole şi studii de critică şi estetică literară saude larg interes cultural. A militat nemijlocitpentru ridicarea prestigiului literar al revistei,prin scoaterea ei din suflul provincial, făcând-o


3


cunoscută în cercurile bucureştene şi în ţară, prinatragerea unui număr apreciabil de colaboratoridintre tinerii scriitori „bucureşteni”, în specialpoeţi, prin încurajarea tinerilor creatori locali.

Dacă revista “Afirmarea” se prezintă, înmajoritatea compartimentelor sale culturale, cauna tradiţionalistă, cu largi deschideri spre nou,în creaţia literară, îndeosebi în poezie, devineuna modernistă, de factură simbolistă, până laaccente uşor avangardiste sau cu un pronunţatrealism obiectiv şi psihologic în proză, tendinţenovatoare ale literaturii române interbelice îngeneral. Meritul pentru acest fapt revine, înprimul rând, lui Ion Şiugariu şi celor doiredactori responsabili ai revistei – OctavianRuleanu şi Constantin Gh. Popescu. Fără mareleataşament al acestor tineri intelectuali şi acolaboratorilor lor, izvorât dintr-o înaltăconştiinţă civică, culturală şi morală faţă denecesitatea scrisului românesc aici la fruntarii,spaţiu marginalizat cultural odinioară, n-ar fi fostposibilă asigurarea unei ţinute literar-esteticeremarcabile a publicaţiei sătmărene. Dreptargument, revista e remarcată şi apreciată decătre George Călinescu în a sa monumentalăIstorie a literaturii... .

În revistă Ion Şiugariu se impune princreaţia poetică, publicând 34 poezii, semnateIonel sau Ion Şiugariu şi una singură subpseudonimul Sonia Mugur. Doar patru dintreacestea le va include în volumul său de debut„Trecere prin alba poartă” (1938). Lirismulsău aduce un nou suflu în revistă, o undă deprospeţime, de vigoare şi lumină. Creaţia sa stăsub semnul continuei deveniri, a strădaniei şireuşitei de a sparge tiparele tradiţionale aleformei, prin găsirea unui nou ritm, a unei alteexpresii metaforice, a unui limbaj poetic nou,modern. Poetul experimentează, caută şi se caută.Urmare, eul poetic se revarsă limpede, cald,solar, lumina inundă, e însetat de Soare şi unenergetism viguros, asemănător lui EmileVerhaeren, (de altfel, prietenii Soare îl numeau,apelativ păstrat cu sfinţenie şi de soţia sa Lucia).Va evolua spre meditaţie filosofică şi fiorlăuntric, eliberând poezia de retorism, punând-osub semnul simbolului şi semnificaţieimetafizice, filtrând nuanţat lirismul blagian saubacovian într-o expresie originală, personală.

Mediul universitar, atmosfera incitantă acercurilor literare pe care le frecventa şi revistelenoii generaţii la care colabora l-au stimulat şipropulsat spre autodepăşire. Poetul Ion Şiugariua învăţat şi şi-a însuşit rapid lecţia majoră a

modernismului şi avangardismului în cultivareastării de disponibilitate absolută a spirituluicreator ce propune angajarea într-o complexărelaţie dialectică a negaţiei şi inovaţiei radicale,în perspectiva eliberării de coduri şi canoane,către o nouă autenticitate a creaţiei, direcţiegenerală remarcată şi disecată pertinent de cătrecriticul şi poetul Ion Pop în „Avangarda înliteratura română”, (Ed. Minerva, Buc., 1990,p. 408)

În “Afirmarea”, sub pseudonimul SoniaMugur sau Sergiu Băiţanu publică eseuri(Soliloquii –nr. 12/1938), din care reiese sinceraşi profunda disponibilitate pentru a privi optimistviaţa, într-o permanentă sete de Soare, încomparaţie cu „frigul” ce bântuie în unele sufleteale poeţilor tineri. În „Reportaj bucureştean”(A, nr. 1-2/1938), cu o jovialitate colocvială, neintroduce în atmosfera „lumii poeţilor tineri”. Cuvervă şi fină ironie, creionează portretelecaracterologice şi comportamentale ale câtorva„rare specimene ale naturii”, lumea bonomieipoetice: Ştefan Baciu („apaşul acela mic cuochelari, ce poartă impermeabil negru şi şapcă peochi ca-n romanele americane...”; „ Are treivolume de poezii şi este premiat de Fundaţii... Ecel mai talentat poet tânăr...”), Ovidiu Caledoniu(„poet de mari speranţe...”); „celălalt de colo,elegant şi suplu e Vintilă Horia; Laurenţiu Fulga(„ mic şi bondoc ca un bunic... e critic...); GeorgePetcu („cel mai al dracului dintre toţi: 8 ani deliceu militar la activ şi un volum de versuri; e celmai elegant tânăr din Bucureşti şi iubeşte toatefetele urâte”) ş.a.

În consonanţă cu preocupările poetice,Ion Şiugariu îşi ordonează crezul estetic încomentarii şi analize pertinente asuprafenomenului cultural şi literar, intervine îndispute din cercurile scriitoriceşti, privitoare laaspecte ale spiritului naţional în cultură, asupraatitudinii în poezia tânără, asupra valorii şinonvalorii în creaţie. Analizează în spiritlovinescian aspecte ale sincronismului în culturăşi literatură, pledând pentru încrederea încaracterul specific al spiritualităţii româneşti,pentru necesitatea „intrării” cu acest specific încultura şi literatura universală (Surprinzător: iatăidei atât de actuale vehiculate azi, în contextulintegrării în U.E.) („Scepticism” în A. nr. 3/1940). În altă parte, în „Pentru o înţelegerenecesară” (A. nr. 1/1939); „Poezielacrimogenă” (A. , nr. 1-2/1940) sau în„Scamatorul cultural” (A., nr. 3/1940) IonŞiugariu defineşte poezia ca „cea mai frumoasă


4


activitate a spiritului omenesc”...”înseamnăatitudine, nestăpânită foame de Absolut şi o setenăprasnică de lumină”. Tânărul critic supuneobservaţiei literatura şi în special poeziageneraţiei sale, mai puţin aflată în atenţia criticiiliterare a deceniului al IV-lea interbelic. Elafirmă cu tărie necesitatea aplicării principiuluiestetic în exercitarea actului critic, susţinând că,„estetica este expresia de vârf a conştiinţei”.Loveşte în veleitari, în versificatorii şipublicaţiile ce se ascund „sub masca poezieitinere”. Ion Şiugariu are intuiţia şi certitudineaasupra valorilor estetice autentice. Ne-odovedeşte argumentat la „Pagina scriitorilortineri”, rubrică introdusă de el în “Afirmarea”.Aici inserează, pertinent, cu vocaţie, poezia luiVintilă Horia (nr. 5-6/1938), a lui Ion Th. Ilea, D.Hinoveanu, Victor Măgură (nr. 9/ 1938),conturându-le personalitatea poetică, relevându-le talentul şi bogatele resurse lirice.

Aserţiunile lui de critică literară denotăstăpânirea solidă a principiilor şi categoriilorestetice, evidenţiază gustul său ales în percepereafenomenului poetic interbelic. Era firesc. Se aflael însuşi în mijlocul fenomenului!

Interesant sub raport teoretic mi se pare afi studiul „Generaţie în extaz” (A. 11-12/ 1939)în care autorul caracterizează sintetic drumulpoetic al generaţiei sale, al lui însuşi, al tuturorcelor ce-şi propun să atingă sferele „poezieiadevărate”, introducând în argumentaţie câtevaconcepte proprii, originale, pentru etapeleobligatorii în periplul creaţiei poetice: de la„cetatea peregrinară” (a căutărilor) la „cetateaarmonioasă”, în care se poate pătrunde doar prin„iubire şi rugă” (vezi „cunoaşterea luciferică” laLucian Blaga!), prin ardentă dăruire sufletească,până la „cetatea statornică”, în care poetulgăseşte calea întoarcerii spre sine”, spreexplorarea universului tulburător al Eului (defapt al Geniului; Constantin Noica: „Geniul eacel Eu care şi-a descoperit Sinele”!), cândpoetul începe să cânte, pentru că, spune Şiugariu,„singurul zeu eram eu!”.

Iată o mărturisire poetică de credinţă alui Ion Şiugariu ce o vom întâlni , peste ani , şi laNichita Stănescu, într-un interviu acordat lui P.Petroman: „Dorinţa mea a fost şi rămâne să fiu şisă rămân şi să devin poet, adică să mă topesc încântec.”

O LECŢIE DE BUNĂTATE

- in memoriam N. Steinhardt -Delia FLOREA

Anul acesta, în ziua de 29 martie, s-auîmplinit 15 ani de când Monahul de la Rohia aevadat în nemurire. În ultimul moment, simţindcă-l iscodeşte moartea / Şopti încet, darresemnat: „Închide cartea!”. Cu toate acestea,„Cel care a pătimit cumplit pentru prietenie şipentru dreptate / Prin slova-i scrisă ne vorbeştede dincolo de moarte”. Î.P.S. Bartolomeu Ananiaîl apreciază pe N. Steinhardt ca pe “un om demare şi profundă cultură, întregit de un om demare şi profundă credinţă”.

Cel ce a scris: „Critică la persoanaîntâi”, „Jurnalul fericirii”, „Ispita lecturii”,“Escale în timp şi în spaţiu”, „Drumul cătreisihie”, „Dăruind vei dobândi” şi altele crede cutărie în Cultură şi în Carte, crede, de asemenea,că zestrea spirituală a omenirii depinde în maremăsură de ţinuta morală, de etica fiecăruia dintrenoi deoarece calităţile noastre pozitive serăsfrâng în mod benefic asupra culturii. ÎnsuşiSteinhardt, referindu-se la cultură, afirmă că ea„nu este numai o acumulare de cunoştinţe ci şi osubţirime a caracterului”.

Într-un text apărut în „Primejdiamărturisirii – convorbiri cu Ioan Pintea”,admirabil construit pe ideea că bunătatea estefundamentul fiinţei umane şi totodată


5


fundamentul culturii, Cărturarul de laRohia face un elogiu al bunătăţiisufleteşti. Concluzia este că numai ceibuni ajung la esenţă şi că erudiţia,inteligenţa nu fac doi bani fără aceastăvirtute morală. Astfel „moralabunătăţii” tinde să devină „o estetică abunătăţii”. Steinhardt susţine cădegeaba le-am avea pe toate:inteligenţa, cultura, isteţimea,doctoratele, supradoctoratele(asemenea profesorului din „Lecţia” lui EugenIonescu). Dacă suntem lipsiţi de curaj, răi, mojicişi vulgari toate acestea sunt inutile. Se duc peapa sâmbetei „şi inteligenţa şi erudiţia şisupradoctoratele şi toate congreseleinternaţionale la care luăm parte şi toate burselepentru studii pe care le câştigăm prin concursurisevere. Nimic nu poate înlocui niţică bunătatesufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă,înţelegere”. Bunătatea sufletească „nu-i o virtutesubtilă şi rafinată ci este un atribut de bază alfiinţei omeneşti şi totodată al culturii.” Prinrepulsia şi aversiunea ei faţă de moarte, culturase opune sfârşitului, principiul ei fiind dăinuireaîn istorie.

Fără bunătate „nu putem convieţui decât încondiţii de groază”, justificând astfel amarnicaafirmaţie a lui Sartre: „Ceilalţi, iată iadul!”.Există un altruism elementar exprimat prinbunătate, care este „o axiomă a vieţii obşteşti”.Berdiaev spunea: „Pâinea pentru mine este oproblemă materială dar pâinea aproapelui meueste pentru mine o datorie spirituală”. Aceastaînseamnă că nimic nu poate suplini întru totulbunătatea. În acest sens, Înţeleptul de la Rohia,prin eseurile sale teologice cuprinse în volumul„Dăruind vei dobândi”, ne îndeamnă săsăvârşim acte de mărinimie, curaj şi detaşare –„faptele bune şi frumoase” - care sunt „singurelecreatoare de pace şi mulţumire”. Pe acest pământ– spune el – „cel mai sigur mijloc de a intra încomuniune cu Atotputernicul, mijlocul fără greşşi instantaneu este săvârşirea binelui, ajutorareaaproapelui aflat în necaz”.

Câteodată doar cu o vorbă bună„putem roura sufletul cel mai pustiit alunui semen al nostru”. Să nu uităm căvorba bună a tâlharului Dismas, celrăstignit la dreapta Fiului luiDumnezeu, a înmiresmat „aerulvitriolat al Golgotei!”

Prin credinţă „dând lumina pecare nu o ai, o vei avea şi tu ( … ).Darul suprafiresc se reflectă asupră-ţi, se întoarce la tine ca un bumerang ,

ca o rază de lumină proiectată în oglindă şi teînavuţeşte, te împlineşte, te covârşeşte”.

N. Steinhardt s-a restaurat pe sine princredinţa în Dumnezeu. Un alt scriitor, HoriaVintilă, mărturisea după ce a terminat de citit„Jurnalul fericirii” că această carte poate fipusă „la temelia unei regenerări”.

Cu această carte, care este mai întâi oconfesiune de credinţă, dar şi cu altele,redescoperim spiritul, care trecuse pe planul aldoilea în detrimentul literei; redescoperimelementul moral care dispăruse sub prevalenţaesteticului.

De-am vorbi toate limbile şi toatedialectele pământului şi de-am fi capabili săclasificăm conform clasificării zecimale toatevolumele tipărite de la Gutenberg şi până astăzişi de-am fi tobă de carte şi de-am cunoaşteîntrebuinţarea tuturor termenilor ştiinţei şitehnicii, tot nu ne putem numi oameni culţi dacăsuntem pizmăreţi, bădărani şi răi la suflet.

Înţeleptul de la Rohia face aluzie oarecumla munca pe care a desfăşurat-o în bibliotecaMănăstirii „Sfânta Ana”, împărtăşindu-ne astfelneţărmurita lui dragoste faţă de cărţi precum şipentru cei ce trudesc zămislindu-le, îngrijindu-lesau oferindu-le ca pe nişte comori nepreţuite.

Citind cărţile lui N. Steinhardt nu poţi sănu te simţi cuprins de bucurie şi chiar şi atuncicând nu eşti de acord cu el, îl respecţi şi îl iubeştipentru că te întâmpină şi te însoţeşte cu bunătateaşi cu inteligenţa sa.


6



7

DIALOGURI PROFESIONALE

PUNCTE SENSIBILE ÎN CLASIFICARE - SUBIECTIVITATEA CLASIFICATORULUI

Ioana DRAGOTĂ

peraţiunea de clasificare are, privitădin exterior, toate aparenţele uneioperaţiuni de rigoare matematică.

Însă cei care lucrează efectiv în domeniu ştiu că,cu toate instrumentele din ce în ce mai puterniceutilizate, rămâne un spaţiu în care clasificatorultrebuie să ia decizii şi să-şi stabilească propriileconvenţii (actul decizional implică atât chestiunilegate de conţinut cât şi de numărul clasificărilornecesare şi suficiente pentru prelucrarea adecvatădin acest punct de vedere a lucrărilor supuseclasificării). Să încercăm să identificăm, pe bazaexperienţei proprii, acest spaţiu de manevră care,din fericire, nu este prea larg.

Iniţial, în perioada, să-i spunem, depionierat în introducerea CZU în bibliotecileromâneşti, presiunea exercitată asupra clasi-ficatorului a fost imensă, de munca lui depinzândstructurarea şi comunicarea adecvată acolecţiilor. Modul de abordare a clasificării a fostinfluenţat, în mare măsură de dimensiunea şidiversitatea colecţiilor. Ilustrativ mi se pare înacest sens exemplul Clasei 2 Religie. Teologieunde ponderea era deţinută atunci de lucrările peprobleme de ateism şi, în consecinţă, s-a practicato clasificare cu un grad mic de adâncime.

Activitatea primilor noştri clasificatoripoartă puternica amprentă a personalităţii şidimensiunii lor culturale. Acest gen desubiectivitate este inerent oricărei activităţiintelectuale şi nu asupra ei vreau să mă opresc.Ea se manifestă şi azi ca şi atunci. Constatareafaptului este foarte uşor de făcut prin comparareaclasificărilor aplicate lucrărilor mai„pretenţioase” din punct de vedere al încadrăriisubiectului lor ce apar în bazele de date alediferitelor biblioteci. Internet-ul permite acestlucru. O căutare pentru observarea modului încare sunt clasificate lucrările lui Emil Cioran îndiverse baze de date ale bibliotecilor româneşti şistrăine poate fi prilej de meditaţie pentru oriceclasificator. Dar asupra lui Emil Cioran voi maireveni pe parcursul acestui material. Efortulremarcabil de informatizare a bibliotecilorromâneşti la care suntem martori în această

perioadă face posibilă consultarea reciprocă şiimediată a cataloagelor şi relevă dimensiunilesemnificative ale diferenţelor de abordareinsinuate de-a lungul timpului în activitatea declasificare, rezultat al unei comunicărianevoioase şi a preluării de către generaţiilesuccesive de bibliotecari a unor „cutume” declasificare.

Cu toate aparenţele ei de exactitate, deci,clasificarea este, la urma urmei, o convenţie carenu îşi este sieşi suficientă. Ea generează alteconvenţii. Tabelele CZU, în mod inevitabil,conţin tautologii. Există situaţii în care pentru unacelaşi subiect se pot găsi variante de clasificare.Regula generală pe care o aplicăm este defolosire a variantei mai directe, dar nuîntotdeauna este benefic pentru structurareabazelor de date de indici CZU şi evidenţiereaunor intrări suplimentare pentru căutare. Se potîntâlni exemple de acest gen la Clasa 61 Ştiinţemedicale. Medicină, la Clasa 34 Drept.Jurisprudenţă etc. De asemenea, structurisinonime pot apărea şi prin utilizarea indicilorauxiliari comuni de formă care au corespondenţiîntre indicii auxiliari speciali cu liniuţă. În acestecazuri, din nou avem o situaţie decizională. Se vaalege o variantă de clasificare considerată optimăsau se vor evidenţia variantele posibile pentruoferirea mai multor puncte de acces la informaţiadorită? Oferim atunci toate porţile de intrare ce s-ar putea să fie solicitate de utilizatori? Dacă încazul indexării acest lucru este facilitat decorelaţiile stabilite în cazul sinonimiilor, cândeste vorba despre clasificare, o abordare de acestgen poate fi generatoare de haos. Când oferăporţi de intrare spre informaţie, clasificatorultrebuie să ia în considerare, în limitele bunuluisimţ, şi cerinţele specifice ale utilizatorilorcoroborat cu acţiunea de educare a acestora încercetarea bazelor de date. Trebuie sărecunoaştem însă că, fiind un instrument destulde specializat, CZU este folosit în căutareexclusiv de către bibliotecari, şi nici de cătreaceştia întotdeauna, fiind preferate vedetele desubiect şi cuvintele cheie. În consecinţă, s-au

O

8


făcut auzite voci care anunţă declinul CZU înfavoarea indexării. Admit că gradul înalt despecializare pe care CZU îl cere îl face accesibilpe deplin doar bibliotecarilor dar, în acelaşi timp,consider că avantajele de ierarhizare şi gruparepe care le oferă sunt superioare oricăror alteforme de relevare a conţinutului. Limbajulcifrelor este unul universal şi un bibliotecar bineinstruit, sau măcar cu un index alfabetic adecvatla dispoziţie, va putea să indice lucrărilecircumscrise unui domeniu indiferent în ce limbăexotică ar fi scrise ele, prin simpla observare aindicilor CZU aplicaţi. Între clasificare şiindexare nu văd o relaţie de concurenţă, ci una decompletare reciprocă, cu atât mai mult cu câtmodurile specifice lor în care acoperă informaţianu coincid în totalitate.

Revenind la subiectivitate, menţionezproblema fenomenului contaminării prinalăturare, adică succesiunea cărţilor poateinfluenţa, în anumite situaţii, opticaclasificatorului, fenomen comparabil cudeformarea receptării culorilor prin alăturare, sauperceperea senzaţiilor de rece şi de cald princomparaţie (după ce ţii mâinile pe o bucată degheaţă, apa rece de la robinet va părea de-adreptul caldă).

Se poate ivi şi problema dozei de im-precizie a limbajului uman. La termeni stricttehnici nu poate fi vorba de confuzii. Însă, existăcategorii care nu se supun unei definiri stricte,domenii care interferează. Nu îmi propun să intrupe teritoriul semanticii. O parte a acesteiprobleme poate fi rezolvată printr-un indexalfabetic bine structurat, deşi stabilirea uneicorespondenţe biunivoce între termeniilimbajului şi combinaţiile posibile de cifre estede domeniul utopiei. Ar trebui ca limba să fieperfectă. Căutarea unei astfel de limbi, ilustratăde Umberto Eco în lucrarea sa „În căutarealimbii perfecte” (Editura Polirom, 2002) este undemers fascinant, care a captat interesul unorminţi ilustre, fără să se fi ajuns vreodată larezultatul dorit, dar obţinându-se rezultatecolaterale semnificative în evoluţia gândiriiumane. În paranteză fie spus, în prefaţa sa lalucrare, autorul, care frecventează cu asiduitatebibliotecile, încearcă să-şi încadreze sistematiclucrarea, fără a fi prea convingător. Citez: „Însfârşit, dacă ar trebui să hotărăsc la care rubricăsă fişez această carte pentru o bibliotecă (iarpentru Leibniz o asemenea chestiune aveaoarecum de-a face cu problema limbii perfecte),nu m-aş gândi la lingvistică sau semiotică (chiar

dacă în aceste pagini se foloseşte un instrumentsemiotic, şi un anumit interes semiotic i se cere şicititorului binevoitor), ci la istoria ideilor.”

De asemenea, se manifestă şi o „po-luare” ideologică a sensului. Ştim prea bine căau existat, înainte de 1989, perioade în careeticheta de „pseudoştiinţă” se aplica unorcategorii excesiv de largi de domenii (dacă pânăşi Teoria relativităţii a fost considerată cândva oemanaţie a spiritului burghez). Fenomenul a avutimplicaţii şi în abordarea lucrărilor referitoare lareligie, psihanaliză, parapsihologie, bioenergie,terapii alternative, partide politice etc.

Există însă şi o stare de fapt cu caracterobiectiv în care clasificatorul este chemat să-şiexercite abilităţile decizionale. Este vorba despredecalajul de timp inerent între expansiunea fărăprecedent a anumitor domenii ale cunoaşteriiumane şi momentul actualizării prin înglobareanoului indice CZU aferent în tabele. Astfelsuntem puşi uneori în situaţia de a crea, cuindicii existenţi, combinaţii cu care să definimtermeni nou apăruţi. Aşa au stat lucrurile, deexemplu, la Clasa 004 Ştiinţa şi tehnologia calcu-latoarelor. Prelucrarea datelor unde, până săintrăm în posesia tabelelor actualizate, am avutde clasificat lucrări despre Internet, care nu aveaindice dedicat. Ne-am descurcat cu indicii avuţila îndemână, din aria reţelelor de calculatoare. Laprimirea tabelelor actualizate, am făcut alinierearetroactiv. De asemenea, cuprinderea încercetarea ştiinţifică a unor domenii de graniţă, aunor fenomene etichetate la un moment dat ca„fenomene neelucidate” deplasează sensibilmodul de abordare a acestora din punctul devedere al clasificării. Sunt încă multe aspecteasupra cărora comunitatea ştiinţifică nu reuşeştesă cadă de acord, adevărate subiecte tabu şi, demulte ori, cercetătorii care încearcă o altăabordare decât cea recunoscută oficial se expunriscului de a-şi îngropa carierele ştiinţifice. Şiatunci, dacă ei nu pot cădea de acord, în cesituaţie este clasificatorul?

În această probabil mult prea lungăintroducere, am încercat să găsesc câteva sursegenerale ale subiectivităţii în clasificare. Dar şimunca aceasta îşi are rutina ei şi nu suntem puşiîn fiecare moment în situaţia de a clasifica lucrăricu grad sporit de dificultate. Surprinzător însă,probleme decizionale ridică chiar şi lucrările carefac obiectul muncii de zi cu zi.

1. Autori cu multiplă apartenenţă

9


Aici se ridică două probleme, ambelegenerate de condiţiile istorice frământate alesecolelor XIX–XX. Este vorba desprereconfigurarea hărţii politico-geografice aEuropei, prin dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar, mai nou a Iugoslaviei, Cehoslovaciei şi aUniunii Sovietice şi despre fenomenul tot maiaccentuat al „migraţiei” scriitorilor. Dacă regulade bază în clasificarea literaturii este de a atribuiindicele CZU corespunzător limbii în care a fostcreat originalul operei literare, în cazulscriitorilor „itineranţi” se cere din nou un efortdecizional. Fie numai exemplul lui VladimirNabokov care, după acest criteriu, a fost scriitorrus în perioada de început, apoi francez pentru oscurtă perioadă ca, în cele din urmă, să fieconsacrat ca scriitor american. La fel NinaBerberova. Ponderea creaţiei va da tonulclasificării dar nu întotdeauna enciclopediile cadde acord asupra acestui aspect, culturi diferiterevendicându-i. Noi îi avem pe Eugen Ionescu şiEmil Cioran pe care presupun că numaibibliotecile din România îi clasifică şi laliteratura română, din motive mai mult decâtevidente.

2. Până unde mergem cu aplicarea indicelui deliteratură şi când îl folosim numai pe acesta?

Spicuim din Dicţionarul enciclopedic.Vol. 4 (2001): „1. Artă al cărei mijloc deexpresie este limba (cuvântul); beletristică. [...]4. (În sens larg) Totalitatea producţiilor scriseaparţinând unei epoci, unei naţiuni sau unuidomeniu de activitate, care cuprinde opereştiinţifice, politice, filozofice, publicistice etc.”

„Sau aici lipseşte o asemenea graniţăprecisă?” îşi pune întrebarea Hans GeorgGadamer în impresionanta sa lucrare „Adevăr şimetodă” (Editura Teora, 2001). „Există opereştiinţifice care şi-au dobândit prin calităţile lorscriitoriceşti dreptul de a fi apreciate ca opere deartă literare şi de a se număra printre texteleliteraturii universale. Acest lucru este plauzibildin perspectiva conştiinţei estetice, deoareceaceasta declară drept determinantă în cazuloperei de artă nu semnificaţia sa de conţinut, cidoar calitatea modelării acesteia. Însă după cecritica noastră a conştiinţei estetice a limitat înmod fundamental eficacitatea acesteiperspective, principiul separării artei literare deliteratură devine îndoielnic. Am văzut că nicimăcar opera de artă poetică nu poate fi surprinsăîn adevărul ei esenţial pornind de la criteriul

cunoaşterii estetice. Acesta are în comun cu toatecelelalte texte literare faptul că ni se adresează însemnificaţia sa de conţinut. Înţelegerea noastrănu se concentrează în mod specific asupraperformanţei modelatoare care îi revine încalitate de operă de artă, ci asupra a ceea ce necomunică.

În acest sens, diferenţa dintre o operă deartă literară şi un text literar oarecare nu este unacu adevărat fundamentală. Fireşte că există odiferenţă între limbajul poeziei şi cel al prozei şicu atât mai mult între limba prozei şi limbajul„ştiinţific”. Aceste deosebiri pot fi examinate,desigur, şi din perspectiva modelării literare. Însădiferenţa esenţială între aceste diverse „limbaje”rezidă, de bună seamă, într-un alt punct, şi anumeîn natura diferită a pretenţiei de adevăr(Wahrheitsanspruch) pe care acestea o formu-lează.”

În această situaţie de decizie se plaseazămulte dintre operele ştiinţifice din antichitateagreacă şi latină.

În sens invers, sunt situaţii în care amserioase rezerve faţă de utilizarea singulară aindicilor de literatură religioasă şi de eseistică,aşa cum apare ea de multe ori în practica curentă.Uneori sunt suficienţi şi nu mai poate fi nimicadăugat dar, în multe cazuri, aplicarea unică aacestora poate însemna o expediere facilă a unorsituaţii incomode de clasificare. Sigur că pentrumulţi clasificatori, printre care mă număr şi eu, afost dificil de făcut faţă avalanşei de lucrărireligioase de după 1989. Dar şi din motivepersonale şi din motive profesionale am dorit săaprofundez domeniul. Ucenicia cea mai bună mi-am făcut-o fiind solicitată să contribui laorganizarea unei biblioteci de profil proaspătînfiinţate în oraşul nostru. Astfel de prilejuri suntextrem de rare, însă necunoaşterea nu poate fi oscuză. Ar fi absurd să cerem clasificatorului ospecializare în toate domeniile cunoaşterii umanedar în momentul de faţă există totuşi mijloace deinformare extrem de performante. Munca noastrăîl are ca destinatar pe cititorul interesat dedomeniu, care de cele mai multe ori posedă şicunoştinţe temeinice legate de acesta. Pentru elvor fi mai mult decât evidente superficialitateasau eroarea şi, în loc să-i venim în ajutor, s-arputea să îl derutăm prin amplasări incorecte.

La eseistică, la fel, dacă există o temăpredominantă, este util să fie evidenţiată princlasificare. Rămâne din nou, nu-i aşa, la apre-cierea clasificatorului.

10


Cred că este locul potrivit să fac o nouăreferire la lucrările lui Emil Cioran. Dicţionareleîl prezintă ca scriitor, stilist şi „gânditor” francezde origine română (ghilimelele îmi aparţin). Cu„scriitor” şi „stilist”, nimic de zis, uşor deidentificat în clasificare, dar cu „gânditor”, însens strict , este mai greu. El făcea afirmaţia că atrecut vremea sistemelor filosofice complete şiatunci, deşi mai rar am întâlnit în practică oastfel de abordare, „gânditor” nu trebuie asimilatcu „filosof”? Oricum, Emil Cioran şi-a pus bineamprenta asupra modului nostru de gândire. Mienu mi se pare deplasat. Subiectivitate declasificator...

3. Prelucrări, adaptări, prescurtări literare şitraduceri prea puţin oneste

Să ne oprim pentru început laprelucrările literare după opere ilustre de carepiaţa cărţii este invadată în ultimul timp. Dincapul locului mă simt datoare să precizez că nuagreez acest tip de lucrări destinate, presupun,celor care suferă de lene intelectuală, în scopulasigurării unui simulacru de cultură generală.(Singura excepţie de la regulă este site-ul „I lovebooks” în care, cu un umor irezistibil, conţinutulcărţilor este redat în maximum 25 de cuvinte.Exemplu: „În aşteptarea lui Godot” – „Nu seîntâmplă nimic. De două ori.”)

Cea mai explicită referire la lucrările deacest gen am găsit-o în „Ghidul de catalogare şiclasificare a colecţiilor bibliotecilor universitaredin România (Bucureşti, 1976) elaborat de uncolectiv condus Victoria Curcăneanu. Deşiprecizările se referă la descriere, de aici decurgconsecinţe şi pentru clasificator. „Adaptările,prelucrările, transpunerile unui roman, a uneipovestiri sau a unui poem într-o piesă sauscenariu cinematografic sau invers, a unei pieseîntr-o povestire, se descriu la numele autoruluiprelucrării. Pentru autorul lucrării originale seîntocmeşte o descriere complementară.” Seimpune deci o clasificare la literatura căreia îiaparţine prelucrarea (cu genul ei literar) şi o altala literatura căreia îi aparţine originalul (cu genulliterar respectiv) încheiată obligatoriu cu indiciiauxiliari (0.046.6) ediţii adaptate sau (0.046.4)ediţii prescurtate, după caz care vor face posibilăgruparea la original a tuturor adaptărilor şitranspunerilor lui. Fie clasicul exemplu al„Povestirilor după Shakespeare” de Charles şiMary Lamb. Acestora le-am aplicat clasificările:

821.111-32=135.1 şi

821.111-2=135.1(0.046.6). „Prelucrările, adaptările care nu schimbă

prea mult lucrarea originală se descriu la autorullucrării originale, iar pentru autorul prelucrării,se întocmeşte o descriere complementară.” Înaceastă situaţie prelucrarea nu mai esteconsiderată o operă de sine stătătoare şi nu poatefi scoasă în evidenţă prin clasificare. Atrageatenţia formularea „care nu schimbă prea multlucrarea originală”, acest „prea mult” cum poatefi cuantificat? Rămâne deci în sarcinaclasificatorului să stabilească, acolo unde esteposibil (căci din păcate sau din fericire nu putemciti toate cărţile), dimensiunile intervenţieiadaptatorului pe text, pentru că, uneori, acesta îşiia o foarte mare libertate, mergând până ladenaturarea mesajului lucrării iniţiale. O serie delucrări de acest gen sunt, de exemplu, cele aleDisney Entreprises Inc. sau prelucrările AgneteiLovas Ranga după poveştile Fraţilor Grimm. Înaceste ultime cazuri, a mai evidenţia originalulprin clasificare este de natură să inducă în eroarepotenţialii cititori. De multe ori suntemcondiţionaţi de buna credinţă cu care cel careface transpunerea se declară adaptator sautraducător.

Dar „Traduttore tradittore” spun italieniişi compararea diferitelor traduceri ale aceleiaşiopere poate oferi numeroase surprize.

Iată cum apreciază J.L. Borges în„Traducătorii celor O mie şi una de nopţi” câtevatraduceri ale acestei faimoase opere:

a) „Versiunea lui Galland este cea maiprost scrisă dintre toate, cea mai mincinoasă şimai slabă, dar a fost cel mai bine citită”;

b) „Extrem de erudita versiune aNopţilor (a lui Eduard Lane n.n.) este pur şisimplu o enciclopedie a evaziunii”, el a„dezinfectat Nopţile”

c) Mardrus, căruia „i se atribuie virtuteamorală de a fi traducătorul cel mai fidel al celorO mie şi una de nopţi”, a dat dovadă de o„infidelitate creatoare şi fericită”. Toate acestetraduceri figurează la folclorul literar arab şi,totuşi, ce deosebire între ele! Ar fi absurd să i seceară clasificatorului să cunoască originalele şisă compare traducerile sau adaptările. Dar, atuncicând intervenţiile pe text sesizate sunt dedomeniul evidenţei, este o dovadă de probitateprofesională ca acest lucru să fie semnalat princlasificare. Dar acestea pot fi considerate dejaexcese.

4. Folclor sau literatură cultă?

11


Iată deci că am atins problemafolclorului literar. Şi aici există un teren demanevră. Problema este sugerată de tratamentuldiferit ce se aplică în mod constant FraţilorGrimm şi lui Petre Ispirescu. Toţi au fostculegători de folclor. Fraţii Grimm suntconsacraţi ca autori. Lucrările lor figurează la821.112.2-93-34=135.1, de exemplu. Nici vorbăde indicele auxiliar special cu liniuţă -91! PetreIspirescu, care a operat aceeaşi unificare stilisticăa materialului cules, este considerat doarculegător de folclor şi tratat în consecinţă:821.135.1-91-34 şi 398.2(498). O posibilăabordare ar putea fi aceea care să considereculegeri de folclor doar lucrările ce respectăanumite rigori, adică menţionează informatorii şiconservă modul lor de exprimare. Celelalteantologii de texte în care este vădită intervenţiarealizatorului ar putea fi clasificate la poveşti,legende, basme de autor, sursa folclorică fiindindicată prin folosirea clasificării specifice cumenţionarea indicelui auxiliar comun deprelucrare literară. Şi din nou clasificatorul estecel care decide.

5. Până unde se întinde literatura pentru copii?

Vom vedea acum că şi folosireabanalului indice auxiliar special cu liniuţă -93(Literatură pentru copii. Literatură juvenilă)poate ridica, la rândul ei, probleme decizionale.Fie, de exemplu, ediţiile din autorii clasicidestinate uzului şcolar. Vom folosi pentru eleacest indice sau nu? Pentru ediţii din poeziile luiMihai Eminescu, de exemplu, bogat ilustrate şiconţinând poezii accesibile şi copiilor, îlfolosim? „Momente şi schiţe” de I.L. Caragialeva fi când literatură pentru adulţi, când literaturăpentru copii, în funcţie de modul de prezentare avolumului? Şi atunci ce clasificăm: conţinutulsau modul de prezentare? În practica noastrăcurentă aplicăm acest indice ţinând cont şi defaptul că este un element de evidenţiere aliteraturii destinate tinerilor cititori în statisticade bibliotecă.

Unde mai pui că orizontul cultural şiaşteptările faţă de lectură se modifică generaţiedupă generaţie. Mai poate fi considerat într-adevăr romanul „Cei trei muşchetari” literaturădestinată adulţilor, cum a fost iniţial? Şi până lace vârstă, în general, romanele lui Jules Vernemai suscită interesul? Trilogia „Stăpânulinelelor” este destinată copiilor sau adulţilor?

Adaug aici apetitul crescut în rândul tinerilorcititori pentru literatura S.F. şi atragerea în sferabibliografiei şcolare pentru învăţământulgimnazial a unor lucrări care, până nu demult, aufost considerate nepotrivite cu vârsta fragedă (şiam fost de-a dreptul surprinsă uneori de cererilede lectură formulate la Secţia pentru copii). Suntîntrebări ale căror răspunsuri se modifică pemăsura trecerii timpului şi, în consecinţă, rămâneo marjă de subiectivitate în stabilirea graniţelorpână la care se aplică indicele -93.

6. Biografii ştiinţifice, autobiografii, biografiiromanţate

Nici la lucrările cu caracter biografic sauautobiografic situaţia nu este întotdeauna simplă.De la biografiile strict ştiinţifice până labiografiile romanţate şi chiar pseudobiografii –opere de pură ficţiune, paleta acestui gen delucrări este foarte largă. Din nou clasificatoruleste chemat să decidă din ce punct începe, peaceastă scară gradată, să le evidenţieze şi laliteratură, cu indicele auxiliar special – 94, sau,invers, când este util şi instructiv să evidenţiezepersonalitatea în discuţie şi la domeniul ei deafirmare, în cazul operelor în care imaginaţiaautorului compensează prea mult lacunele. Casubdiviziune a genului de lucrări cercetate laacest punct apar lucrările memorialistice,jurnalele propriu-zise, cele de călătorie, dedetenţie, jurnalele literare, jurnalele de lecturăetc. Şi aici este o mare deosebire între jurnalulunei expediţii geografice alcătuit de explorator şicel de călătorie al unui scriitor consacrat, întrememoriile unui scriitor sau consemnările unuiom politic. Este o mare deosebire între lucrarea„Temniţa – destinul generaţiei noastre” a lui IonDiaconescu şi „Jurnalul fericirii” al lui N.Steinhardt. Este umbrela indicelui -94 destul deîncăpătoare ca să le acopere pe toate? Eu nu credacest lucru. Dar am văzut deja cât este de dificilde stabilit până unde se întinde literatura, înaccepţiunea tabelelor CZU. Iată, deci, o altăgamă de lucrări în legătură cu care clasificatorultrebuie să ia o decizie.

7. Identificarea genului literar

Mai nou, şi genurile literare par a ridicaprobleme, sustrăgându-se împărţirii riguroase cucare am fost obişnuiţi. Apar lucrări de graniţăîntre genuri, experimente literare. Dacă nu existăo menţiune explicită pe pagina de titlu, în

12


prefaţă, postfaţă, comentarii sau ca obiect alseriei/colecţiei, ne revine misiunea ingrată de adecide noi, în calitate de clasificatori, dacă estevorba de roman sau nuvelă, poem în proză sauproză pur şi simplu, încadrare dificil de stabilituneori chiar şi pentru experţii în domeniulliteraturii. După cum am constatat, la lucrările deacest gen, se evită cu obstinaţie numirea genuluiliterar în prefaţa, postfaţa sau aprecierile critice,fiind preferate exprimări de genul: „opera”,„scrierea”, „lucrarea” etc. Dacă nu este vorba deun scriitor consacrat sau cu bibliografiaevidenţiată undeva şi aici suntem pe un terennesigur.

Semnalez că mi s-a părut ciudat totuşifaptul că între oscilaţiile pe care le-am văzut de-alungul timpului în clasificarea „Amintirilor dincopilărie” de Ion Creangă, nu am întâlnit oabordare de genul 821.135.1-94 cu toate că estevorba, în ultimă instanţă, de memorii care seîntind şi dincolo de vârsta copilăriei, e adevăratcă într-un stil superb şi inconfundabil şi niciabordarea 929 Creangă, Ion. Lucrarea ar putea ficonsiderată şi ca aparţinând, de ce nu, istorieiliterare, fiind vorba despre evenimente reale dinviaţa neasemuitului povestitor. Ca o paranteză,aplicarea consacrată a indicelui auxiliar special-93, nu mi s-a mai părut atât de evidentă după olectură de maturitate, pentru că numai experienţade adult te poate face să receptezi pe deplininconfunabila savoare a acestei opere. Şi apoi,Ion Creangă însuşi le-a povestit prietenilor săi dela Junimea şi nu copiilor.

Ar mai fi situaţia operelor cronicarilorromâni cărora, de regulă, după cum am observat,li se aplică doar clasificarea de istorie. În cazul încare o bună parte dintre evenimentele descrise lesunt contemporane, de ce nu ar fi clasificaţi şi lamemorialistică, să spunem, păstrând proporţiile.

8. Tirania timpuluiUn alt aspect asupra căruia doresc să mă

opresc în privinţa subiectivităţii în clasificare,neavând nici pe departe pretenţia că le-aş fiepuizat, este unul generat de condiţia noastră defiinţe aflate sub tirania timpului, mai precis delucrările în care diferite domenii interferează cuistoria contemporană. Pentru că, nu-i aşa, întimp, aproape totul devine istorie.

Fenomenul l-am sesizat imediat după1989, când istoria noastră şi-a accelerat bruscritmul. A existat tendinţa de a atribui, subimpresia evenimentelor, doar clasificări în sferapoliticului unor lucrări care, în perspectiva

timpului, categoric vor fi de domeniul istoriei.De altfel este destul de greu de găsit lucrări încare aceste domenii să nu interfereze. Şi totuşi,nu clasificăm numai pentru prezent ci şi pentrupotenţiali viitori utilizatori. Dacă o lucrarededicată lui Iuliu Maniu o clasificăm fără rezerveşi la istoria României, atunci şi una dedicată unuiom politic contemporan poate primi acelaşitratament. Rămâne oarecum la latitudineaclasificatorului să aprecieze statura personalităţiirespective. Lăsând gluma la o parte, dacă citimdespre alianţele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt înrăzboaiele purtate, gândul ne duce invariabil laistorie, deşi este vorba despre ceea ce amconsidera pentru un eveniment contemporan,relaţii politice internaţionale. În sens invers acestviciu de perspectivă poate fi atenuat prinabordarea lucrărilor de istorie mai nuanţat acolounde este cazul. Nu ne împiedică nimeni săfacem acest lucru. Dar aici este vorba despre unalt gen de subiectivitate, cea generată deperspectiva noastră de fiinţe trecătoare asupratimpului, după cum am mai spus.

Ne-a mai rămas de văzut în ce măsurăinformatizarea influenţează activitateaclasificatorului.

Comunicarea colecţiilor, împreună cucatalogarea partajată şi catalogarea înainteapublicării vor face să dispară abordareaclasificării prin prisma dimensiunii colecţiilor.De asemenea, datorită posibilităţilor multiple şidin ce în ce mai performante de regăsire ainformaţiilor în bazele de date, grija de a nuîncărca prea mult catalogul sistematic se vaestompa şi ea.

Mai mult, posibilităţile oferite de căutărilecombinate credem că afectează oarecum utilizareasemnelor auxiliare comune, dispărând şi imperativelede grupare ale catalogului tradiţional pe fişe. Deexemplu, folosirea în căutare a câmpului repetitiv CZUsau a operatorului logic „şi” se constituie în substituenţiai semnului „+” care îşi pierde rostul. Celelalte semneauxiliare rămân utile doar în măsura cunoaşterii exactea structurii indicelui CZU căutat. În acest context,importanţa semnului de relaţie „:” pare a se diminua. Înprivinţa semnului de extensie „/”, domeniileintermediare conţinute devin practic imposibil de pusîn evidenţă.

Un mare avantaj al informatizării este acela cămodificările CZU, destul de ample şi frecvente mainou, încetează să mai fie un coşmar pentru clasificatori,existând facilitatea schimbărilor globale.

Mijloacele de comunicare şi informareexistente au drept consecinţă faptul că, pentru marea

13


majoritate a clasificatorilor, munca de clasificaredevine din ce în ce mai mult una de execuţie şi rutină,ceea ce, chiar dacă îi diminuează farmecul, are ca efect

ridicarea unei poveri apăsătoare de pe umeriibibliotecarului.

ÎNREGISTRAREA RETROACTIVĂ A FONDULUI DE PUBLICAŢII

Sorina BERETEAN

Pentru o bună funcţionare a sistemuluiinformatizat în bibliotecă, urmărirea circulaţieicărţilor, obţinerea statisticilor de bibliotecăprivind împrumutul, cititorii, frecvenţa şi, înprimul rând, pentru buna deservire autilizatorilor, este necesară înregistrarea integralăîn bazele de date a întregului fond de publicaţii albibliotecii.

Această operaţie a fost demarată cu multtimp în urmă, în anul 1998. S-a început cuintroducerea retroactivă a publicaţiilor de laSecţia pentru Copii, având în vederedimensiunile mai mici ale fondului, pentru afacilita testarea Modulului Circulaţie. Metodaadoptată a fost introducerea datelor după fişeletopografice ale lucrărilor respective. Aceastăoperaţie a fost realizată de către personalul de laSecţia Completarea şi Organizarea Colecţiilor (ovom numi pe scurt Prelucrare), după orele deprogram. Ulterior, în anul 2003, după ce s-a făcutinventarul la această secţie şi s-au barcodatcărţile, s-au făcut corecturile necesare. Deci, înmomentul de faţă, Secţia pentru Copii este secţiala care întreaga colecţie de publicaţii esteintrodusă în baza de date şi este şi barcodată.

La Secţia Sala de lectură s-a trecut laînregistrarea retroactivă a publicaţiilor dinModulul Circulaţie, pe baza cărţii, folosind, lanevoie, şi fişele din cataloagele acestei secţii. S-aîncercat introducerea cărţilor în baza de date peformate, începând de la formatul I şi continuândcu celelalte. Au fost introduse, de asemenea,lucrările de referinţă.

La Secţia Împrumut adulţi, s-a făcutintroducerea retroactivă după fişele topografice,începând cu literatura, lingvistica română şicritica literară, unde vedetele de subiect sunt, îngeneral, evidente. Etapa următoare a fostînregistrarea lucrărilor de la grupele 0, 1..., pebaza fişelor topografice, unde operatorii puneauşi vedete de subiect. Pentru a li se uşura munca,

li s-a dat o listă cu vedete de subiect ataşatedivizionarelor din catalogul topografic. Ei aulucrat de asemenea din Modulul Circulaţie şi uniidintre ei, mai experimentaţi, din ModululCatalogare.

La Periodice, în prima etapă, au fostintroduse, prin Modulul Catalogare, toateperiodicele înregistrate în catalogul clasic, pentrua oferi o imagine completă a fondului deţinut,considerând că, prin completarea câmpuluiNumere deţinute, cititorul este informat, urmândapoi să se introducă şi numerele de inventar,pentru circulaţie.

La secţiile Sala de lectură şi Împrumutadulţi s-a lucrat din Circulaţie, iar la Secţiapentru Copii s-a lucrat din Catalogare. Specificaceasta deoarece la lucrările introduse dinCatalogare, trebuie să revenim pentru micicorecturi sau verificări şi completarea numerelorde inventar, în schimb la cele introduse dinCirculaţie sunt de făcut mai multe completări,deoarece nu s-au putut trece menţiunile deresponsabilitate, editorii, nu s-au putut facelegăturile între partea generală şi volume, lalucrările în mai multe volume; mai trebuie să seadauge numerele de inventar, cele ce aparţinaltor secţii sau filiale.

După acest debut, în urma utilizăriiprogramului Tinlib, după ce s-a văzut cumlucrează programul şi ce facilităţi oferă, s-a pusproblema care dintre metodele folosite este ceamai eficientă sau dacă există altele mai bune.Deoarece în momentul de faţă sunt introduse înbaza de date doar 2094 titluri seriale, 778 titluriaudio-video şi aproximativ 80000 titluri cărţi, măgândesc că nu ar strica să supun dezbateriicolegilor care sunt variantele pe care le avempentru introducerea retroactivă a fondului, cuavantaje şi dezavantaje, urmând să decidem cevariantă să adoptăm în continuare.

Opţiunile pe care le avem la introducerea

14


retroactivă a fondului sunt:

1. După fişele topografice ale fiecărei secţiiÎn această situaţie, urmează să introduceminformaţiile minimale pe care le găsim pefişele topografice, adică: autorul, titlul (uneoriincomplet), anul, numărul de inventar, preţul,cota, localizarea. Avantajul este căintroducerea datelor, acestea fiind mai puţine,se face mai rapid, regăsind astfel lucrarea înbazele de date, chiar dacă e sumar descrisă.Un alt avantaj ar fi că, având succesiunicomplete de numere de inventar, pot ficontrolate şi pierderile/ştergerile accidentaledin baza de date. Dezavantajul este că uneorinu sunt trecute pe fişă nici aceste informaţii,identificarea lucrării, dintre titlurile ce existădeja, fiind dificilă din cauza înregistrărilorincomplete. De asemenea, trebuie să serevină asupra înregistrărilor, pentrucompletarea lor cu date suplimentare, fie pebaza fişelor matcă, fie pe baza cărţii (ceea ceeste mai dificil, cărţile fiind în secţiilerespective).

2. După registrele inventarDacă optăm pentru această metodă,cunoscând numărul de inventar de la care s-aînceput prelucrarea informatizată a noilorachiziţii, pe baza registrelor inventar, se poatemerge de la achiziţiile recente spre cele maivechi, deoarece de obicei sunt solicitatelucrările noi. Avantajul ar fi că am şti sigurpână la ce dată avem baza de date completă,dar avem din nou dezavantajul datelor sumarintroduse, adică: număr de inventar, autor,titlu, an, preţ, cotă (doar cea sistematic-alfabetică, cea pe format nu e trecută),repartizare... De asemenea, trebuie să revenimla completarea înregistrărilor cu datelesuplimentare de pe fişele matcă sau cărţi.

3. După carte, din Modulul CirculaţieDacă alegem această variantă, se face de laînceput operaţia de catalogare; clasificarea,cota şi numărul de inventar se iau de pe carte.Dezavantajele sunt că această metodă se poateaplica doar pe secţii, trebuind să se facămereu confruntarea cu fişele de catalog,

pentru a exista concordanţă între nouacatalogare şi cea deja existentă. De asemenea,Modulul Circulaţie nu permite descriereacompletă a publicaţiei, fiind nevoie să serevină asupra înregistrării, pentru completări(adică: menţiune de responsabilitate, legareavolumelor de partea generală, RMF, colecţieetc.). Sunt colegi de la alte biblioteci care nuau agreat această metodă, alţii care au folosit-o. Fiind vorba de alegerea unei modalităţi deintroducere retroactivă a fondului de cătreSecţia Prelucrare, această soluţie ammenţionat-o doar ca posibilă, dar nu este unape care am putea să o adoptăm.

4. După fişele matcăAceastă metodă, presupune descriereacompletă a publicaţiei, având în vedere căfişele matcă oferă toate datele. Există şi aiciînsă o problemă: fişele nu sunt aduse la zi cutoate scoaterile din inventar. S-ar putea săînregistrăm la o lucrare mai multe exemplare,dar e posibil să fie mai multe dintre ele scoasedin inventar. Deci, ar trebui să se lucreze înparalel cu fişa matcă şi cu registrul inventar,sau să se facă înregistrările conform fişelormatcă şi, în etapa a doua, să se facăactualizările conform registrului inventar.Utilizând această metodă, am putea selecta,pentru început, titlurile introduse din ModululCirculaţie de către colegii noştri de pe secţii şisă le completăm cu datele lipsă, iar apoi, pebaza registrelor inventar, să completămnumerele de inventar sau scoaterile.

Având în vedere cele de mai sus,urmează să cumpănim avantajele şidezavantajele fiecărei metode şi să hotărâmpe care o vom aplica în secţia de Prelucrare,în momentul în care prelucrarea cărţii curentene va permite să ne ocupăm de înregistrarearetroactivă în baza de date a fondului şicorectarea înregistrărilor deja făcute.

La Documentar, cărţile sunt barcodate,urmează să se facă retroactiv introducereacolecţiei. Fiindcă lucrările din această secţieridică foarte multe probleme, considerăm căaici trebuie să se facă înregistrarea pe bazacărţii, împreună cu fişele de catalog.

Secţia de Prelucrare, consider eu, are următoarele două opţiuni: fie să introducă retroactiv fondulprin una din variante, fie să completeze mai întâi înregistrările care figurează deja în lista Căutare-Editare Titluri cărţi introduse prin Circulaţie. Avem de ales între realizarea unor înregistrări corecte şicomplete (într-o perioadă mai lungă de timp) şi nevoia de a vedea tot fondul introdus, fie şi sumar

15


(aceasta necesitând un timp mai scurt.)

CAIETELE BIOBIBLIOGRAFICE - PUNCTE DE REPER ALE BIBLIOGRAFIEI LOCALE

(2003-2004)

Ana GRIGOR

Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” BaiaMare lansează în cursul anului 1992, la iniţiativadoamnei Laura Temian, seria de biobibliografii“Personalităţi maramureşene - aniversări”realizându-se astfel un capitol important al bi-bliografiei locale.

În anul 2003 Serviciul de InformareBibliografică şi Documentare a realizat douăcaiete biobibliografice aniversare: “ValeriuAchim” şi “Vida Geza”; în acest an: “AndreiMikola” şi “Nicolae Apostol”.

Un caiet biobibliograficeste, fără îndoială, o lucrare dereferinţă foarte utilă, o informaţie,care pare neînsemnată, poatedeveni de mare importanţă odatăcu trecerea timpului.

Lucrările sunt de tipmonografic-personalia cu multeelemente comune în concepţie şi întratarea materialelor bibliografice(“Valeriu Achim”, “AndreiMikola”, “Nicolae Apostol”) şi cudiferenţe specifice dictate depersonalitatea creatoare a fiecăruisubiect, de aria preocupărilor(“Valeriu Achim”), de prezenţa lornu doar în lumea creaţiei, ci şi în conştiinţacriticii artistice sau a altor confraţi.

Fiecare caiet biobibliografic îşi asumărolul de a fi un instrument de lucru nu numaipentru cercetătorii fenomenului cultural maramu-reşean, sau a istoriei regionale (documentarişti,istorici, bibliotecari, ziarişti), ci şi pentru nespe-cialişti.

Lucrările apar într-o frumoasă şi atractivăţinută grafică cu diferenţieri cromatice de la uncaiet la altul. Fiecare caiet se deschide cu portretulpersonalităţii aniversate, iar alături - semnătura.

Caietul biobibliografic “ValeriuAchim”, realizat de către Otilia Marinescu şiAna-Maria Brezovszki, constituie un omagiu

adus muncii acestei personalităţi, un act derecunoaştere a meritelor sale la împlinirea a 80de ani de viaţă. Caietul se deosebeşte de celelaltetrei prin aria diferită de preocupări apersonalităţii bibliografiate.

Valeriu Achim, doctor în ştiinţe istorice,desfăşoară nu doar o activitate profesională şiculturală; el îmbrăţişează şi activitatea publi-cistică şi de cercetare ştiinţifică şi valorificareeditorială.

Prima parte a caietului, conţinând“Repere biografice”, cuprindesubcapitolele: “Studii absolvite”,“Activitatea profesională”,“Activitatea culturală”,“Activitatea politică”, “Activitateapublicistică”; “Activitatea decercetare ştiinţifică şi valorificareeditorială”, evidenţiind contribuţiasubstanţială la promovarea culturiimaramureşene, la punerea învaloare a patrimoniului cultural dinnord-vestul Transilvaniei.

Structura bibliografiei urmăreşte,în mod logic, conţinutulmaterialului informativ, diferitelecapitole impunându-se de la sine

prin titlu: “Volume”, “În volume”, “Înperiodice”, “Interviuri”, “Referinţe critice”,“Iconografie”.

Indicele bibliografic, deschis de capitolul“Volume”, este subdivizat în mai multe secţiuni:“Volume de autor”, “Volume în colaborare”,“Volume îngrijite, coordonate, editate”, “Volumeprefaţate”, “Manuscrise”, “Consilier editor alvolumelor”, ultima ocupând un spaţiu generos.

Notele bibliografice sunt dispuse cronologicşi executate conform normelor bibliograficeacceptate. Pentru unele lucrări, imediat după textuldescrierii bibliografice, s-au menţionat şi referinţelecritice apărute în presa culturală locală sau centrală.Capitolele “În volume”, “În periodice” (extinzându-

16


se pe mai mult de 11 pagini), “Interviuri” au oaranjare alfabetică.

Lucrarea este însufleţită de câtevafotografii, portret şi reproduceri ale copertelor.

Caietul biobibliografic “Vida Geza”realizat în cadrul aceluiaşi Serviciu de InformareBibliografică de către Otilia Marinescu şi Ana-Maria Brezovszki, la împlinirea a 90 de ani de lanaşterea sculptorului maramureşean, a însemnatatât un salt calitativ în alegerea formatuluilucrării, cât şi începutul biobibliografiilordedicate artiştilor plastici.

Ca şi în precedentul şi în următoarelecaiete, în caietul “Vida Geza” descriereabibliografică e făcută cu grija pentru reţinereatuturor elementelor definitorii şi semnificative.

Se remarcă eleganţa punerii în pagină atextului combinat cu reproduceri inspirat alese,text precedat de citate ale sculptorului. Modulaerisit de prezentare contribuie la consultareaplăcută a lucrării.

Tabelul cronologic “Repere biografice”oferă principalele date biografice începând cu 28februarie 1913, data naşterii lui Vida Geza.

Bibliografia cuprinde informaţii organi-zate diferit faţă de cele din bibliografiile dedicatescriitorilor: “Scrieri despre Vida Geza” cusubcapitolele: “Monografii”, “În dicţionare şilexicoane”, “În volume” şi “Articole înperiodice”, “Interviuri”, “Din scrierile lui VidaGeza”, “Albume şi cataloage”, “Iconografie” cusubcapitolele “Artistul”, “... şi opera”. Pentrufiecare apariţie a monografiilor s-au menţionat şireferinţele critice apărute în presa culturală sauliterară.

În toate acestea criteriul alfabeticcombinat cu cel cronologic este cel ce ordoneazămaterialul inclus.

“Informaţiile care nu sunt complete nu auputut fi verificate din cauză că nu avem încolecţiile bibliotecii noastre documentelerespective. Din dorinţa de a nu le pierde le-ammenţionat în forma în care le-am găsit”precizează autoarele în finalul lucrării.

Caietul biobibliografic “Andrei Mikola”,realizat de către Ana-Maria Brezovszki şi FlorinaVanciu, dedicat pictorului la împlinirea a 120 deani de la naştere, condensează informaţiile decare au dispus autoarele în momentul elaborării.

În “Repere biografice” au fost grupatesistematic evenimentele mai importante care aumarcat biografia artistului Andrei Mikola, a căruioperă numără peste 500 de tablouri, răspândite îndiferite muzee de pe meridianele lumii.

Indicele bibliografic este astfel structurat:“Opera”, “Interviuri”, “Referinţe critice”,“Albume şi cataloage”, “Iconografie”. Capitolul“Opera” cuprinde: “A. Cele mai reprezentativepicturi” şi “B. Scrieri ale artistului”. De mai largăcuprindere, “Referinţe critice” este structurat în:“În volume” şi “În periodice”. Pentru organizareareferinţelor din cuprinsul capitolelor s-a folositcriteriul cronologic.

Citatele pictorului băimărean - la începu-tul lucrării - şi ale criticilor - la sfârşitul ei,completează fericit biobibliografia.

Reproducerile alb-negru şi color dau onotă particulară caietului.

“Nicolae Apostol - Caiet biobiblio-grafic”, realizat de către Ana-Maria Brezovszki,Florina Vanciu şi Ana Grigor, coperta şirealizarea grafică: Alexandru Roman, constituieun omagiu adus artistului plastic la împlinirea a65 de ani de viaţă şi, în acelaşi timp, valorificăpotenţialul informativ de care dispune BibliotecaJudeţeană, ca urmare a preocupărilor pentrucercetarea bibliografică.

Din lucrare se poate reconstitui, prinmijloace specific bibliotecăreşti, existenţa şipersonalitatea artistului plastic. Cercetarea şimunca de tehnoredactare s-au aflat sub semnulurgenţei deoarece se apropia vertiginos dataaniversară: 16 iunie 1939 şi pictorului NicolaeApostol urma să i se facă o surpriză prin acestcaiet biobibliografic.

17


Trei citate deNicolae Apostol însoţite dereproduceri color ale unorlucrări, sunt amplasate înfaţa reperelor biografice; încuprinsul notiţei biografice,pentru sublinierea unormomente din viaţă, s-auinserat citate, trei la număr,ale artistului. Sub fiecarereproducere s-a înscris într-un chenar, denumireaacesteia.

Notele din final aduclămuriri asupra publicaţiilorde unde au fost extrasecitatele precum şi asupradenumirilor reproducerilorde pe coperte.

Într-o ultimă partesunt citate diferite apreciericritice privind creaţiaartisitcă a lui NicolaeApostol.

Caietul are următorul plan: “A. Reperebiografice”, “B. Opera”, “C. Interviuri”, “D.Referinţe critice despre artist şi operă”, “E.Cataloage de expoziţii”, “F. Iconografie”.

Reperele biografice, sumare dar esenţialepentru destinul artistului Nicolae Apostol,

alcătuiesc preambululbibliografiei propriu-zise.

Capitolul “Opera” oferă(prin grija colegilor de laMuzeul de Artă) informaţiiasupra tablourilor aflate încolecţiile Muzeului JudeţeanMaramureş şi asupra celoraflate în alte colecţii. Acelaşicapitol surprinde activitateaîn ceea ce priveşte ilustraţiade carte. Cel mai larg spaţiueste ocupat de “Referinţecritice” grupate în: “Învolume”, “În periodice” şi“Iconografie”.

În toate capitolelenotiţele bibliografice suntordonate cronologic, iar titlu-rile materialului bibliograficsunt evidenţiate grafic. Toateacestea contribuie la o mairapidă consultare a lucrării şisporesc gradul de accesibi-

litate. Informaţiile înmănunchiate şi ordonatecontribuie - sperăm - la cunoaşterea maicuprinzătoare a acestui mare artist plastic al Ţăriiîn general şi al Maramureşului în particular.

.

18


SACRIFICIUL VIERMELUI DE MĂTASEAngela-Monica JUCAN

În urcuşul timpului, bibliotecile auevoluat constant de la funcţia de conservare, sprecea de comunicare a colecţiilor. E încă vremeacărţii, dar, în triunghiul carte-bibliotecar-cititor(care rămâne esenţial în sistemul instituţieibibliotecă), unghiurile nu mai sunt aceleaşi,pentru că liniile şi-au modificat dimensiunile.Linia cititor-carte se scurtează tot mai mult şi echiar baza triunghiului, iar bibliotecarul rămâneundeva, sus, echidistant, mai mult spre aoptimiza relaţia directă a beneficiarului cupatrimoniul, decât spre ao mijloci efectiv, ca pânămai ieri. Multe bibliotecidin lume şi-au desfiinţatdepozitele, punând întotalitate documentele ladispoziţia publicului.(Nu am în vedere aicisecţiile de colecţiispeciale.) Noua situaţieimpune însă o nouăaranjare, mai clară, maipentru cei cărora, înfond, le e destinată.Moştenirea lui Dewey afost, până de curând, "comoara" bibliotecarului.Masa largă a oamenilor, însă, nu-i cunoaştecifrul. De multe ori, nici bibliotecarul nu sedescurcă fără catalog. Oricât s-ar revoltainformaticienii, căutarea pe calculator este mailentă decât cea în cataloagele tradiţionale, uneoriderutantă şi, de destule ori, imposibilă (avarii alesistemului, întreruperea curentului electric).Raftul liber oferă publicaţiile direct, prinintermediul ocult al bibliotecarului, al cărui roleste acum mai puţin acela de a da cartea, şi maimult acela de a o pune la dispoziţie, ceea ceînseamnă a-l pune pe cititor în situaţia de a ogăsi, creîndu-i şi sentimentul de persoană avizatăşi independentă. Aceasta presupune, pe de oparte, cum spuneam, o aranjare mai simplă şi, pede alta, o rearanjare mai rapidă, ştiut fiind căcititorii repun volumele pe raft la întâmplare,uneori la mare distanţă de locul de unde le-auluat.

Prin urmare, munca bibliotecarului de lasecţiile de împrumut constă acum în primul rândîn a organiza colecţia în funcţie fondul existent şide categoria cititorilor pe care îi are, apoi de areordona cărţile restituite ori "încurcate" şi aintercala altele noi, făcând, pe cât posibil, ca, înpermanenţă, cartea să fie la locul ei. Pentruaceasta, are nevoie întâi de un plan al rafturilor,apoi de indicatoare de raft şi alte semne, cum arfi bulinele.

“Biblioteca multiculturală” fiind osecţie poliglotă, primaîmpărţire a fost aceea pelimbi. Spre a facilitaordonarea şi restabilireaordinii, cărţile suntmarcate, după limbă, cubuline colorate(franceza: albastru,italiana: galben,spaniola: roşu etc.) lipiteîn partea de jos acotorului. Pe bulină estetrecut indicele de autor.Când se încurcă limbile,culoarea "din altă parte"

se observă imediat, prin stridenţă, iar cifra careînsoţeşte litera face foarte rapidă aranjarea. Chiarşi unii cititori, mai atenţi, repun corect volumelepe raft. În compartimentul limbilor modernepredominând lingvistica şi literatura, s-aconsiderat o singură literatură (universală).Lingvistica aparţine masiv limbii respective,rareori cuprinzând lucrări privind alte limbi.Pentru a nu încărca inutil cotorul, şi a nu acoperipărţi din numele autorului sau din titlu, s-arenunţat, în cazul acestor cărţi, la aplicareabulinei cu cota în partea de sus a cărţii. În cazulcelorlalte domenii, cota este, totuşi, la loculobişnuit, vizibilă, scrisă pe o bulină în culoarea"consacrată" de bibliotecar limbii respective. Şiaici indicele de autor e trecut pe bulina de jos,"şnurul" literă+cifră putând fi urmărit mai uşor.

Limba maghiară formează o sferădistinctă în secţie, aceasta fiind o limbă delectură curentă pentru vorbitorii ei. Aici sectorulnonbeletristic şi nonlingvistic este aranjat pe

19


domenii de interes, dar nu selectiv (adică nu, deexemplu, "Paranormal" care să cuprindă câteceva din grupele 0, 1 - mai ales 13 -, 2 , cota 39etc.). Anumite grupe întregi sau cote au fostunificate, apoi aranjate alfabetic, fără a se ţineseama de cotă. Poliţa e însemnată de un indicatorde raft cu o denumire nouă, mai generală, care leinclude, noţional, pe toate. Cu cifre şi litere maimici, sunt trecute pe acelaşi indicator şi cotele"tradiţionale", cu explicaţia lor sumară.Indicatorul "Spiritualitate" cuprinde, înîntregime, grupele 1 şi 2, plus cota 39, caspiritualitate populară. Indicatorul: "Natură"înseamnă: ştiinţe naturale (50), ecologie (574),protecţia contra poluării industriale (628.5). La"Educaţie" au fost incluse: învăţământ (37),morală, etică (17), ceremonial, etichetă (395).Poliţa "Plante" reuneşte: botanică (58),silvicultură (630), agricultură (631/635), grădini,parcuri (712). Raftul cu indicatorul "Animale"cuprinde: zoologie (59), zootehnie (636),apicultură (638), vânătoare, pescuit, piscicultură(639). Sunt numai câteva exemple. Schemaîntreagă nu e un model. Ea depinde de interesulcititorilor, de specificul colecţiei, de imaginaţiabibliotecarului, dar o imaginaţie lipsită dearbitrariu, ţintind satisfacerea şi chiar devansareaaşteptărilor publicului. Aranjarea aceasta are,întrucâtva, şi rol de "recomandare" sau"popularizare", deoarece, cuiva care caută, spreexemplu, ceva din domeniul istoriei, îi pot folosicărţi de politică sau armată, care sunt aşezate laun loc. Altfel, nu s-ar fi gândit să caute şi larespectivele cote. Reunirea câtorva domenii"clasice" mai are şi avantajul creşterii mai rapidea "inventarului" noului domeniu de interes, ceeace dă posibilitatea punerii indicatoarelor culitere, care şi ele îl determină pe cititor sărespecte ordinea, pe lângă faptul că faciliteazăcăutarea.

Prin urmare, noua aranjare face posibilăgăsirea titlului căutat fără a şti cota, scurteazătimpul de căutare, pune în faţa cititorului “şi altceva”, iar bibliotecarul îşi reduce efortul fiziccare predomina până mai ieri (prin mânuireaefectivă şi exclusivă de către el a cărţii), dar eltrebuie să fie dispus la mult mai mult efortintelectual. Evident, pentru a ajunge aici, punctulde plecare sunt tot vechile cote, doar căredistribuite, regrupate, evidenţiate prin altcevadecât însăşi cota (adică prin culoare şi denumireadomeniului de interes).

Funcţia de comunicare a colecţiilor maiare un aspect: acela al împrumutului la domiciliusau în regim de sală de lectură. Şi aici bibliotecapublică (a tuturor, adică), trebuie să ţină cont dedorinţa celor pentru care există. O bibliotecămodernă nu-şi mai poate permite să punăobstacole medievale cititului. Cei mai mulţi dinbeneficiarii ei sunt elevii şi studenţii, care, fie auteme de făcut (la diferite obiecte), fie au cursuriîn tot timpul zilei. Ei preferă să aibă totmaterialul acasă, folosindu-l la orice oră găsesctimp de studiu. De altfel, raftul liber impunesingur împrumutul la domiciliu. Pentru obibliotecă cu acces la raft, restricţionarea lecturiiar fi o barbarie care ar leza demnitatea cititorului,l-ar incomoda, i-ar împiedica munca intelectuală,ar limita solicitările, adică biblioteca ar "câştiga"o reducere atât a frecvenţei utilizatorilor, cât şi arulajului documentelor, nemaivorbind dereputaţie. Această formă de împrumut sesuprapune frecventelor nerestituiri la timp,pierderii unor exemplare, deteriorării mai rapidea cărţilor. Şi totuşi, bibliotecarii conştienţi deadevăratul rost al bibliotecilor s-au "bătut" pentrufavorizarea lecturii. Bibliotecara BiblioteciiAsociaţiei Presei din Maramureş declara, în1936, în contextul discuţiilor în legătură cuindisciplina unor cititori: Ţinem cu orice preţ săcircule cartea ("Graiul Maramureşului", nr. 130,20 febr. 1936).

Ideea de a conserva cu orice preţ uniculexemplar dintr-un titlu (mai ales când e vorba deun roman, pe care nu-l poţi citi într-o oră)contravine rolului bibliotecii de a-şi punecolecţia la dispoziţie. Cartea ştiinţifică îşi pierde,în timp (uneori foarte scurt) actualitatea.Neîmprumutată când "îi e vremea", va devenisimplă piesă de inventar, interesând când şi cândpe câte un amator de curiozităţi. O bibliotecă"bogată", dar cu cartea necitită e foarte săracă. Eadevărat: "produsul" editorial e foarte scump,dar, tocmai de aceea, tot mai multă lume seadresează bibliotecii. Oricât de scumpă (lucrurelativ, pentru că acelaşi preţ, după un an, paremic), cartea nu mai e jucăria ţinută în dulap şidată copilului numai când vin musafiri. Cu toatăforma ei fizică, o carte e mai mult spirit decâtmaterie, iar, între spirit şi materie, superior eprimul. Pentru a beneficia de idea cărţii, cartea caobiect trebuie să se strice! E aici ceva dinsacrificarea viermelui de mătase... În faţainventarului, bibliotecarul trebuie să deaprioritate omului (ca cititor) şi gândului pus, princarte, de cel care l-a eliberat, în folosul lumii.

20


FONDUL DOCUMENTAR AL BIBLIOTECII JUDEŢENE “PETRE DULFU”

Informaţii despre Maramureş Ioana DRAGOTĂ

ondul documentar al biblioteciinoastre este constituit pe bazacriteriului cronologic, conţinând

documente (cărţi şi seriale) apărute în perioada1800-1947, pentru publicaţiile străine, respectiv1830-1947, pentru publicaţiile româneşti.Ponderea având-o tipăriturile româneşti, am alesca limită superioară a intervalului anul 1947,raportat la semnificaţia lui în istoria României.Deşi, din câte am înţeles, practica uzuală aconsacrat anul 1944, am considerat că şidocumentele tipărite în intervalul 1944-1947prezintă acelaşi interes pentru utilizatorii noştrispecifici, această perioadă istorică pretându-seîncă la numeroase abordări. Există, de asemenea,şi opinia că ar putea fi înglobate în fonduldocumentar lucrările editate până în anul 1952,în speranţa de a fi umplute astfel lacuneleexistente în bibliografia română până la aceadată. În concluzie, în absenţa unor instrucţiuni cucaracter normativ, nu este exclus ca deciziileprivitoare la limitarea cronologică a fondului săcunoască modificări, în funcţie de imperativelepracticii de bibliotecă. De ce să nu ne închipuimcă, într-o perspectivă mai îndepărtată, ar fiposibil ca intervalul să se extindă treptat,existând un flux continuu dinspre colecţiilecurente, care au normele lor de constituire, sprefondul documentar care este guvernat de altelegi? Unele dintre lucrările care, din punctul devedere al circulaţiei curente, vor fi considerateuzate moral, îşi vor găsi, cu siguranţă, un loc lafondul documentar, prezentând interes cel puţinpentru amatorii de istorie. O dată cu trecereageneraţiilor care au cunoscut nemijlocitexperimentul numit comunism, reconstituireaatmosferei de epocă nu se va putea face integraldecât consultând şi publicaţiile timpului, pentrucă, după cum am constatat, tratatele de istorie nusunt întotdeauna de ajuns. Cum ar putea fiexplicată, de pildă, sintagma “limbă de lemn” înabsenţa exemplelor ilustrative?

În prezent, Fondul documentar numărăaproximativ 19.000 de volume. Inventarul pecare l-am făcut la preluarea gestiunii mi-a relevatîncă o dată - deşi nu se mai poate adăuga nimic la

profunda admiraţie profesională pe care o portcelui care a fost bibliotecarul de excepţie PetreCodrea, care şi-a pus amprenta inconfundabilăasupra configuraţiei Fondului documentar –temeinicia cu care s-a făcut achiziţia de carte.

Constituit iniţial din lucrările ce auaparţinut bibliotecii Colegiului “GheorgheŞincai”, fondul documentar a fost completat de-alungul timpului cu achiziţii de la anticariate şi dela persoane fizice. Că selecţia s-a făcut riguros,stau mărturie numeroasele ediţii princeps,exemplarele cu autografe şi mărci de proprietatecelebre, exemplarele bibliofile, în general, cutoate că au existat limitări atât financiare cât şi deofertă.

Raportat la conţinutul lui, este lesne deînţeles că acest fond a avut, până în 1989, şi unregim de cenzură, accesul la documente fiindanevoios, necesitând aprobări speciale, cujustificarea clară a naturii interesului. Câteva

astfel de

1 personalitĂŢi maramureŞene - aniversĂri · 2004. 8. 27. · alexandru husar, vechi şi drag...

Documents