1 moise bojinca

Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 1/2011

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 1/2011

7

VIOLENŢA ÎN DREPTUL CIVIL

Prof. univ. dr. Moise BOJINCĂ Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Litere,

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Tg-Jiu

Abstract: Violenţa ca instituţie juridică este

cunoscută încă din dreptul roman, cristalizându-se ca viciu de consimţământ în epoca lui Justinian.

Ea este cunoscută şi de vechiul drept românesc şi se găseşte reglementată atât în Codul civil actual cât şi în Codul civil asumat şi este definită ca fiind acel viciu de consimţământ ce constă în ameninţarea unei persoane cu un rău ori un pericol de natură să-i producă o temere ce o determină să încheie un act juridic pe care, altfel, nu l-ar fi încheiat.

Cuvinte cheie: violenţa, dreptul civil, viciu de

consimţământ, persoana, victima violenţei

1. Istoricul noţiunii de violenţă în drept

1. 1. Violenţa în dreptul roman

Vechiul drept roman a cunoscut atât

violenţa fizică cât şi pe cea psihică1, dar nu ca viciu de consimţământ, ci ca faptă delictuală2 făcând parte din rândul delictelor private noi3.

La origini violenţa fizică (vis) era o cauză de inexistenţă a consimţământului şi, pe cale de consecinţă, şi a actului astfel încheiat, pe când violenţa psihică – constând în ameninţarea unei persoane cu un rău pentru a o determina să încheie un contract – era cea care afecta consimţământul, potrivit principiului: “etiamsi coactus, tamen volui4” .

Exercitarea violenţei fizice era sancţionată dar nu în legătură cu încheierea actului juridic, ci ca fapt ce aducea atingere în sens material unei persoane fizice. Asemenea fapte constituiau obiectul delictului de injuria.

Neluarea în seamă a violenţei ca viciu de consimţământ este explicabilă pentru epoca veche, în primul rând, ca urmare a

VIOLENCE IN CIVIL LAW

Professor Ph.D. Moise BOJINCĂ Faculty of Juridical Sciences and Letters “Constantin Brâncuşi” University of Tg-Jiu

Abstract: Violence as a juridical institution has been known ever since the Roman Law, being crystallized as a vice in Justinian’s age.

It is also known in the old Romanian law and is regulated both in the current civil Code and in the assumed Civil Code and is defined as being that consent vice which consists in threatening a person with an evil or a danger meant to cause a fear that determines it to conclude a juridical deed that it would not have concluded otherwise.

Key-words:violence, civil law, consent vice,

person, victim of violence

1. History of the notion of violence in law

1.1. Violence in Roman law

The old Roman law knew both

physical and psychic violence23, but not as a consent vice, but rather as a criminal action24 being a part of the new private crimes25.

At origins, physical violence (vis) was a cause of consent inexistence and consequently of the concluded act, while psychic violence – consisting in the threat of a person with a harm in order to determine it to conclude a contract – was the one that affected the consent, according to the principle: “etiamsi coactus, tamen volui26” .

The exercise of physical violence was punished but not in relation to the conclusion of the juridical act, but rather as a fact that was materially detrimental to the natural person. Such facts were the subject of the de injuria crime.

The failure to consider violence as a consent vice can be explained for the old



8

formalismului ce caracteriza regimul actelor juridice. În plus, caracterul public, prin prezenţa martorilor la încheierea actelor, gesturile care trebuiau făcute şi cuvintele rituale ce trebuiau rostite făceau practic imposibilă exercitarea violenţei asupra vreuneia din părţi sub o formă sau alta.

Spre sfârşitul republicii însă, în condiţiile dezvoltării impetuoase a schimbului de mărfuri şi a multiplicării contractelor cu persoane de pe întreg cuprinsul imperiului, formalismul juridic decade, şi dreptul urmare, actele se încheie prin simplul acord volitiv. Astfel, s-a creat posibilitatea exercitării violenţei şi, ca atare, s-a resimţit şi nevoia sancţionării violenţei psihice în actele juridice în vederea protejării cocontractanţilor.

În aceste împrejurări exercitarea violenţei morale a fost sancţionată ca faptă delictuală. Măsura a fost luată în anul 74 Î.H. de către pretorul Octavius5 a pus la dispoziţia victimei violenţei o acţiune denumită “actio metus”6.

Acţiunea era arbitrară. Astfel, reclamantul (delicventul) în caz de condamnare era invitat să restituie ceea ce a obţinut prin violenţă. Dacă nu se supunea ordinului de a satisface pretenţiile victimei era condamnat la plata unei sume de bani de patru ori valoarea pagubei cauzate7. După un an, suma se reducea la valoarea pagubei8. În măsura îmbogăţirii, acţiunea se îndrepta şi împotriva moştenitorilor. Cu aceeaşi modificare (a reducerii sumei la nivelul valorii pagubei), acţiunea se putea intenta şi împotriva oricărui terţ care ar fi profitat de pe urma actului de violenţă. De aceea, această acţiune a fost considerată ca fiind o “actio in rem scripta”9.

Prin această acţiune se cerea desfiinţarea actului juridic încheiat.

În afară de “actio quod metus causa” cu efectul arătat se mai acorda, după împrejurări “exceptio metus” ca mijloc de apărare împotriva acţiunii intentată de către delicvent în ipoteza în care acesta din urmă intenţiona să-şi valorifice creanţa dobândită prin ameninţări.

Totodată, se mai acorda şi “restitutio in integrum propter metum” prin care pretorul

ages, first of all as a result of the formalism that characterized the regime of juridical acts. Moreover, the public character, at least through the presence of witnesses at acts conclusion, the gestures that had to be made as well as ritual words that had to be said made it impossible for violence to be exercised on any of the parties under a form or another.

Bt, towards the end of the republic, under the conditions of the necessary development of commodities exchange and multiplication of contracts with persons from all the empire, the juridical formalism decayed and therefore, acts were concluded with a mere willing agreement. Therefore, the possibility was created to exercise violence and therefore the need to punish psychic violence in juridical acts was felt in order to protect co-contracting parties.

In these circumstances, moral violence was punished as a criminal action. The measure was taken in 74 BC by the praetor Octavius27 who provided the violence victim with an action called “actio metus”28.

The action was arbitrary. Therefore, the complainant (the delinquent) in case of conviction was invited to return what he got through violence. In case of failure to obey the order of satisfying the claims of the victim, he was sentenced to pay an amount of money four times higher than the value of the damage29. After a year, the amount of money was reduced to the value of the damage30. In the enriching measure, the action was against the heirs. With the same amendment (of reducing the sum to the level of the damage), the action could be filed against any third party that would have taken advantage from the act of violence. This is why this action was considered an “actio in rem scripta”31.

This action required the cancellation of the completed juridical act.

Besides “actio quod metus causa” with the effect shown above, depending on circumstances “exceptio metus” was granted as a means of defence against the action filed by the delinquent if the latter intended to



9

desfiinţând actul încheiat, repunea victima în situaţia juridică anterioară, putând astfel să intenteze toate acţiunile pe care le avusese contra adversarului10.

1.2. Violenţa în vechile legiuiri

româneşti

În vechile legiuiri româneşti violenţa a fost alăturată dolului11. Acest lucru n-a condus la realizarea unor confuzii între cele două, ci fiecare din ele şi-au păstrat propria configuraţie similară cu cea regăsită astăzi în legislaţia civilă actuală.

Astfel, Codul lui Andronache Donici, cap. 10 paragraful 4 arată “Tocmelele făcându-se prin silă şi frică, n-are tărie, căci nimic nu este mai mult împotriva fireştii dreptăţi şi bunei credinţe decât frica şi sîla. Frica va să zică pornirea asupritoare care înspăimântează pe om.12”

La rândul său, Codul Caragea, precizează în Partea a III –a, Capitolul I, art. 12 că: “Tocmele se strîcă când de sîlă se vor tocmi.”

În fine, Codul Calimach, după ce prevede în art. 1160 că orice “tocmeală cere neapărat învoirea de bună voie, slobodă de frică şi sîlă” arată în art. 1162 şi 1167 că în cazul acestui viciu de consimţământ, frica trebuie să fie de bună – cuviinţă şi temeinică”. Codul Calimah, reglementează şi violenţa provenită din partea unui terţ.

2. Noţiunea de violenţă în dreptul

civil şi sediul său legal Violenţa în dreptul civil poate fi

definită ca fiind acel viciu de consimţământ ce constă în ameninţarea unei persoane cu un rău de natură să-i producă o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care, altfel, nu l-ar fi încheiat13.

Potrivit art. 956 C. civ. actual “Este violenţă totdeauna când, spre a face pe o persoană a contracta i s-a insuflat temerea , raţionabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil şi

valorise his debt acquired through threats. “Restitutio in integrum propter

metum” was also granted through which the praetor, by cancelling the completed act, restated the victim in the previous juridical circumstance, being therefore able to file or the actions he had had against his opponent32.

1.2. Violence in the old Romanian

laws

In the old Romanian laws, violence was placed near deceit33. This did not result into confusions between the two of them, each of them preserved its own configuration similar to the one found today in the current civil legislation.

Therefore the Code of Andronache Donici, chapter 10 paragraph 4 says “Agreements, made through coercion and fear, does not have any strength, because nothing is more against the natural justice and good faith than fear and coercion. The fear means the oppressive impulse that frightens man.34”

In its turn, the Caragea Code stipulates in Part III, Chapter I, art. 12 that: “Agreements are broken when are made through coercion.”

Finally, the Calimach Code, after it provides in art. 1160 that “any agreement necessarily requires the willing consent, without any fear and coercion” in art. 1162 and 1167 it shows that in the case of this consent vice, fear has to be of good will and solid”. The Calimah Code regulates also violence coming from a third party.

2. The notion of violence in civil law and its legal headquarters

Violence in civil law can be defined

as that consent vice consisting of threatening a person with a harm meant to cause a fear that determines it to conclude a juridical act, that it would not have concluded otherwise35.

According to art. 956 current Civil Code “There is always violence when in



10

prezent”, iar potrivit art. 1216 alin. 2 C. civ. asumat: “Există violenţă când temerea insuflată este de aşa natură încât partea ameninţată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent ”. Codul civil actualmente în vigoare reglementează violenţa în art. 953, 955-959 şi 961 iar, Codul civil asumat14, reglementează violenţa în art. 1206, 1216, 1217, 1219 şi 1220.

3. Clasificarea violenţei

3. 1. Criterii de clasificare şi subdiviziunile violenţei

Literatura de specialitate15 clasifică

violenţa viciu de consimţământ după două criterii şi anume: după natura răului cu care se ameninţă şi după caracterul ameninţării.

După natura răului cu care se ameninţă se distinge între violenţa fizică şi cea morală, iar după caracterul ameninţării violenţa poate fi injustă sau nelegitimă şi justă sau legitimă.

3.2. Violenţa sau constrângerea fizică

– vis Violenţa sau constrângerea fizică – vis

se manifestă în situaţia în care ameninţarea cu răul priveşte integritatea fizică a persoanei şi constă în faptul reducerii victimei la un rol de simplu instrument în încheierea actului juridic. O asemenea violenţă nu este socotită viciu de consimţământ întrucât în acest caz persoana nu-şi manifestă voinţa la încheierea actului juridic. Sancţiunea ce intervine în acest caz este anulabilitatea actului juridic.

3.3. Violenţa sau constrângerea psihică sau morală – metus

Violenţa sau constrângerea psihică sau

morală – metus – este violenţa propriu-zisă şi constă în ameninţarea unei persoane cu un rău de natură să-i provoace o temere care o determină la încheierea unui act juridic care

order to determine a person to conclude a contract, fear is induced that the person or its fortune may experience a considerable present harm”, and according to art. 1216 par. 2 assumed Civil Code: “There is violence when induced fear determines the threatened party to believe, depending on the circumstances that, in the absence of its consent, its life, person, honour or goods could be exposed to a serious imminent danger”. The current relevant civil code regulates violence in art. 953, 955-959 and 961 and the assumed Civil Code36, regulates violence in art. 1206, 1216, 1217, 1219 and 1220.

3. Classification of violence

3. 1. Classification criteria and violence subdivisions

Specialized literature37 classifies

violence as a consent vice according to two criteria, namely: depending on the nature of harm used for threatening and depending on the threat character.

Depending to the nature of harm used for threatening we distinguish between physical and moral violence, and depending on the threat character violence can be unjust or illegitimate and just or legitimate.

3.2. Violence or physical constraint –

vis Violence or physical constraint – vis

is expressed in the case in which the threat refers to the physical integrity of the person and consists in reducing the victim to the role of mere instrument in concluding the juridical act. Such violence is not considered a consent vice because in this case the person does not express its will at the conclusion of the juridical act. The penalty that occurs in this case is dissolution of the juridical act.

3.3. Mental or moral violence or



11

altfel nu l-ar fi încheiat. 3.4. Violenţa injustă sau nelegitimă Violenţa este injustă sau nelegitimă

când este exercitată fără drept. Aceasta este un viciu de consimţământ şi conduce la anulabilitatea actului astfel încheiat.

3.5. Violenţa justă sau legitimă Este justă sau legitimă violenţa care se

realizează în exercitarea unui drept şi care nu conduce la anulabilitatea actului juridic astfel încheiat.

4. Structura violenţei – viciu de

consimţământ Violenţa – viciu de consimţământ –

presupune întrunirea a două elemente constitutive şi anume:

a) un element obiectiv şi exterior, care constă în ameninţarea cu un rău considerabil şi prezent potrivit art. 956 alin. (1) C. civ. actual şi respectiv cu un pericol grav şi iminent, conform art. 1216 alin. 2 C. civ. asumat;

b) un element subiectiv, de natură psihologică, ce constă în insuflarea unei temeri care determină victima violenţei să încheie un act juridic pe care în lipsa temerii nu l-ar fi încheiat.

Subliniem că ceea ce viciază consimţământul este temerea provocată de ameninţarea şi nu ameninţarea, ca atare

5. Condiţii Pentru a fi un viciu de consimţământ,

violenţa trebuie să întrunească în mod cumulativ două condiţii şi anume:

- să fie determinantă pentru încheierea actului juridic şi;

- să fie injustă, nelegitimă, ilicită. a) Caracterul determinant al violenţei

este dat de teama pe care o insuflă victimei violenţei. Această temere trebuie să fie, potrivit legii „raţionabilă după dânsa”, adică după

constraint – metus Mental or moral violence or

constraint – metus – is the actual violence and consists in threatening a person with a harm meant to cause a fear that determines the conclusion of a juridical act that it would not have concluded otherwise.

3.4. Unjust or illegitimate violence Violence is unjust or illegitimate

when it is exercised without any right. This is a consent vice and results in the dissolution of the concluded juridical act.

3.5. Just or legitimate violence We consider just or legitimate the

violence occurring in the exercise of a right that does not result in the dissolution of the concluded juridical act.

4. Structure of violence – consent

vice Violence – consent vice – supposes

the compliance with two constitutive elements, namely:

a) an objective exterior element which consists in threatening with a considerable and present harm according to art. 956 par. (1) current Civil code and respectively with a serious and imminent harm, according to art. 1216 par. 2 assumed civil code;

b) a subjective psychological element consisting in inducing a fear that causes the victim of violence to conclude a juridical act that it would have not concluded in the absence of fear.

We underline that what vices the consent is the fear caused by the threat and not the treat in itself

5. Conditions In order to get a consent vice,

violence should jointly meet two conditions,



12

victima violenţei. Cu alte cuvinte trebuie să fie hotărâtoare, astfel încât, în lipsa ei actul juridic nu s-ar fi încheiat. Potrivit art. 956 alin. 2 C. civ, în aprecierea caracterului determinat al temerii se ia în considerare persoana respectivă, victimă a violenţei, sub aspectul vârstei, sănătăţii, gradului de cultură, al firii, al forţei, iar potrivit art. 1216 alin. 4 C. civ. asumat se are în vedere vârsta, sănătatea, caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violenţa, precum şi de orice altă împrejurare ce a putut influenţa starea acestuia la momentul încheierii contractului. Cu alte cuvinte, criteriul de apreciere a caracterului hotărâtor al temerii este unul subiectiv şi nu unul obiectiv.

Cu privire la răul cu care este ameninţată persoana, Codul civil actual arată că acesta trebuie să fie “considerabil şi prezent”, iar Codul civil asumat arată că temerea insuflată trebuie să fie de aşa natură încât partea ameninţată să creadă, după împrejurări, că în lipsa consimţământului său, viaţa, onoarea şi bunurile sale ar fi expuse unui “pericol grav şi iminent”.

Literatura de specialitate16 a subliniat că răul, respectiv pericolul nu trebuie să fie prezent la încheierea actului, ci temerea ce inspiră această ameninţare trebuie să fie “prezentă şi actuală”, respectiv gravă şi iminentă. Răul, respectiv pericolul poare fi şi viitor.

Cu alte cuvinte, ameninţarea cu un rău sau cu un pericol grav poate constitui violenţă dacă este de natură să nască în sufletul părţii o temere actuală.

Privitor la natura răului s-a arătat că acesta poate fi patrimonial (avere, valori materiale, bunuri etc.) sau psihic (libertatea, onoarea, prestigiul etc.), iar în ceea ce-l priveşte pe cel care va suporta răul efectiv s-a stabilit că poate fi pe lângă persoana ameninţată, orice alt individ uman faţă de care aceasta are sau se presupune că nutreşte ori cultivă anumite sentimente sau interese (rude, afini, prieteni etc.) sens care este transpus în C. civ. asumat în art. 1216 alin. 3 care vorbeşte de persoane apropiate precum soţul, soţia, ascendenţii şi descendenţii părţii al cărei

namely: - to be determining for the conclusion

of the juridical act and; - to be unjust, illegitimate, illicit. a) The determining character of

violence is given by that fear it induces to the victim of violence. This fear has to be, according to the law, “reasonable according to it”, that is according to the victim of violence. In other words, they have to be decisive, so that, in its absence, it would not have been concluded. According to art. 956 par. 2 Civil code, the person, victim of violence is considered in appreciating the determined character of the fear is considered, under the aspect of age, health, level of culture, character, force and art. 1216 par. 4 assumed Civil code considers the age, health, the character of the one on which violence was exercised, as well as any other circumstance that might have influenced its state at the moment the contract is concluded. In other words, the appreciation criterion of the fear decisiveness is subjective and not objective.

Regarding the harm that threatens the person, the current Civil code shows that it has to be “considerable and present” and the assumed Civil Code shows that the induced fear has to be in such a way that the threatened party to believe, that in the absence of its consent, its life, honour and goods would be exposed to a “serious and imminent danger”.

The specialized literature38 has revealed that harm, danger respectively does not have to be present after the act is concluded, but rather the fear that inspires this threat has to be “present and current”, respectively serious and imminent. The harm, the danger respectively cannot happen in the future.

In other words, threatening with a harm or a serious danger can be considered violence if it produces a current fear in the party’s soul.

In relation to the nature of the evil, it has been demonstrated that it can be



13

consimţământ a fost viciat. b) A doua condiţie aceea ca violenţa să

fie injustă, nelegitimă, ilicită, este îndeplinită ori de câte ori aceasta nu este făcută în exercitarea unui drept, în limitele legii. De aici ne putem da seama că nu orice ameninţare cu un rău constituie violenţă – viciu de consimţământ. Practica judecătorească a statuat că nu atrage anulabilitatea actului, violenţa care ar consta în:

- ameninţarea cu folosirea unei căi legale – spre exemplu, fapta creditorului de a ameninţa că va reclama repararea prejudiciului suferit;

- temerea de consecinţe legale şi fireşti ale exercitării unui drept de către persoana vătămată printr-o infracţiune sau de altă persoană interesată.

Se cuvine a mai menţiona că simpla temere nu poate fi asimilată violenţei viciu de consimţământ. Temerea reverenţioasă este mai mult respect decât temere pe care unele persoane sunt datoare să-l dea altora, spre exemplu, copiii-părinţilor. Temerea generată de un asemenea respect nu apare ca nelegitimă. În acest sens, art. 1219 C. civ. asumat precizează că simpla temere izvorâtă din respect, fără să fie violenţă, nu atrage nulitatea contractului.

Evident, în situaţia în care temerea reverenţioasă ar fi dublată de o violenţă propriu-zisă actul va fi anulabil, însă nu pentru temerea reverenţioasă, ci pentru violenţă. Literatura17 şi practica de specialitate18 socotesc că art. 958 C. civ. care se referă la temerea reverenţioasă, reprezintă tocmai o aplicaţie a principiului că violenţa este viciu de consimţământ numai dacă ameninţarea este nelegitimă. Aceleaşi argumente pot constitui temei şi pentru art. 1219 C. civ. asumat.

Pentru evitarea unor confuzii sau erori se mai impun unele precizări:

- există violenţă – viciu de consimţământ atunci când deşi se tinde la realizarea unui drept, se folosesc mijloace ilicite. De pildă, pentru a obţine recunoaşterea datoriei de către debitor, creditorul îl ameninţă cu vătămarea integrităţii corporale;

patrimonial (fortune, material values, goods, etc.) or psychic (freedom, honour, prestige etc.), and the person bearing that harm can be besides the threatened person, any other human individual towards whom it has or it is suppose to have certain feelings or interests (relatives, friends etc.) which is transposed in the assumed Civil Code in art. 1216 par. 3 which speaks of close persons like the husband, the wife, ascendants and descendants of the party whose consent has be harmed.

b) The second condition is that violence be unjust, illegitimate, illicit, to be fulfilled anytime it is not made in the exercise of a right, within the limits of the law. This is how we realize that not any threat with a harm is violence – consent vice. Judicial practice has shown that the following types of violence do not draw the cancellation of the act:

- the threat to use a legal means, for instance the creditor’s action to threaten to make a complaints for repairing the prejudice;

- fear of legal and natural consequences of exercising a right by the injured party due to a crime or by another interested person.

We should mention that the mere fear cannot be assimilated to violence as a consent vice. The ceremonious fear is more respect that fear that some persons have to give to the others, for instance, children to their parents. The fear generated by such a respect does not appear as illegitimate. In this sense, art. 1219 assumed Civil Code stipulates that the mere fear resulting from respect without any violence does not draw the contract nullity.

Obviously, if the ceremonious fear is doubled by actual violence, the act will be cancellable, but not for the ceremonious fear, but rather for violence. The specialized literature39 and practice40 think that art. 958 Civil code that refers to ceremonial fear is an application of the principle that violence is a consent vice only if the threat is illegitimate. The same arguments are the basis for art. 1219 assumed civil code.



14

- folosirea unui mijloc legal, într-un scop ilicit, va constitui violenţă numai în mod excepţional dacă in concreto, s-ar aprecia că sunt îndeplinite condiţiile violenţei, dar va constitui, în orice caz, un abuz de drept, sancţionat corespunzător. Spre exemplu, victima unei infracţiuni, care nu a suferit nici un prejudiciu patrimonial, obţine de la infractor renunţarea la un bun19.

- spre deosebire de dol în actele bilaterale, cu titlu oneros, în cazul violenţei nu se cere condiţia de a proveni de la cocontractant. Art. 955 C. civ. actual şi 1220 C. civ. asumat prevăd că violenţa atrage anularea contractului şi atunci când este exercitată de un terţ, însă numai dacă partea al cărei consimţământ nu a fost viciat cunoştea, sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască violenţa săvârşită de către terţ. Independent de anularea contractului, autorul violenţei răspunde de prejudiciile ce se cauzează, când violenţa este exercitată de altă persoană decât aceea în folosul căreia s-a făcut convenţia. Această soluţie este singura raţională şi în deplină concordanţă cu fundamentul psihologic al viciilor de consimţământ. De vreme ce constrângerea alterează actul voliţional, este indiferent dacă ea emană de la cocontractant sau de la un terţ20.

Mai mult literatura juridică de specialitate21 socoteşte că violenţa trebuie admisă ca viciu de consimţământ nu numai când este exercitată de o persoană ci şi atunci când este exercitată de un fapt exterior, adică de o stare de necesitate22.

Bibliografie Legea nr. 287/2009 privind Codul civil

a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009.

Beleiu Gheorghe, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ediţia a VII –a revăzută şi adăugită de Marian Nicolae şi Petrică Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2001

Bojincă Moise, Drept civil roman. Teoria general, Ediţia a V –a actualizată şi

In order to avoid confusions or errors, several mentions are required:

- there is violence – consent vice when although the tendency is to achieve a right, illicit means are used. For instance, in order to get the recognition of the debt by the debtor, the creditor threatens to harm its body integrity;

- the use of a legal means, for illicit purposes will be violence only exceptionally if in concreto, the conditions of violence are met, but will anyway be an abuse of rights, sanctioned accordingly. For instance, the victim of an offence, that has not suffered a patrimonial prejudice, achieves waiver from a good from the offender41.

- unlike deceit in bilateral onerous acts, violence does not require the condition of coming from the co-contractor. Art. 955 current Civil code and 1220 assumed Civil code provide that violence draws the annulment of the contract when it is exercised by third party, only if the party whose consent had not been harmed, knew or should have known violence committed by third parties. Independently from the annulment of the contract, the author of the violence is liable for the prejudices caused when violence is exercised by a different person than the one for whom the convention was made. This solution is the only one reasonable and in full agreement with the psychological basis of consent vices. Since constraint alters the willing act, it does not matter whether it results from the co-contractor or from a third party42.

Moreover, the specialized juridical literature43 feels that violence should be admitted as a consent vice not only when it is exercised by a person but also when it is exercised by an exterior fact, that is by a state of necessity44.

Bibliography Law no. 287/2009 regarding the Civil

Code was published in the Official Gazette of Romania, Part I, nr. 511 from 24th of July



15

îmbunătăţită, Editura “”Academica Brâncuşi”, Tg – Jiu, 2007

Boroi Gabriel, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck, Bucureşti, 2002

Cătuneanu, I. C., Curs elementar de drept drept roman, Ediţia a II – a, Editura Cartea Românească S. A., Bucureşti, 1924

Cosma D., Teoria generală a actului juridic civil, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1969

Dogaru Ion, Popa Nicolae, Dănişor Dan Claudiu, Cercel Sevastian, Bazele dreptului civil, Volumul I. Teoria generală. Editura C. H. BECK, Bucureşti, 2008

Hurbean Ada, Viciile de consimţământ, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010

Molcuţ Emil, Oancea Dan, Drept roman, Casa de editură şi presă “Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1995

Pop Aurel, Beleiu Gheorghe, Curs de drept civil. Partea generală., Bucureşti, 1975

Stoicescu C., Curs elementar de drept roman, Ediţiunea a II –a, “Tipografia Naţională” Jean Ionescu, et comp., Bucureşti, 1927

2009. Beleiu Gheorghe, Romanian Civil

Law. Introduction in civil law. Subjects of civil law, 7th edition, revised and completed by Marian Nicolae and Petrică Truşcă, Juridical Universe Press, Bucharest, 2001

Bojincă Moise, Roman Civil Law. General theory, 5th edition updated and improved, “”Academica Brâncuşi” Press, Tg – Jiu, 2007

Boroi Gabriel, Civil Law. General Part. Persons, All Beck Press, Bucharest, 2002

Cătuneanu, I. C., Elementary course of Roman Law, 2nd edition, Cartea Românească S. A. Press, Bucharest, 1924

Cosma D., General theory of civil juridical act, Scientific Press, Bucharest, 1969

Dogaru Ion, Popa Nicolae, Dănişor Dan Claudiu, Cercel Sevastian, Civil Law Basics, Volume I. General Theory. C. H. BECK Press, Bucharest, 2008

Hurbean Ada, Consent vices, Hamangiu Press, Bucharest, 2010

Molcuţ Emil, Oancea Dan, Roman Law, “Şansa” S.R.L. Publishing House, Bucharest, 1995

Pop Aurel, Beleiu Gheorghe, Civil Law Course. General Part., Bucharest, 1975

Stoicescu C., Elementary course of Roman Law, 2nd edition, “National Tipography” Jean Ionescu, et comp., Bucharest, 1927

1 A se vedea, Emil Molcuţ, Dan Oancea, Drept roman, Casa de editură şi presă “Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1995, p. 168. 2 După unii autori, violenţa psihică se configurează ca viciu de consimţământ în epoca lui Justinian. A se vedea, Emil Molcuţ, Dan Oancea, op. cit., p. 328. 3 Delictele private noi sunt în număr de patru şi anume: metus, dolus, rapina şi fraus creditorum, iar delictele vechi sunt: furtul, in iuria şi damnum in iuria datum. 4 “O voinţă constrânsă este totuşi voinţă”. A se vedea Emil Molcuţ, Dan Oancea, op. cit., p. 328, I. C. Cătuneanu, Curs elementar de drept drept roman, Ediţia a II – a, Editura Cartea Românească S. A., Bucureşti, 1924, p. 390. 5 I. C. Cătuneanu, op. cit., p. 390. 6 Denumirea completă a lui actio erade “actio quod metus causa”. A se vedea I. C. Cătuneanu, op. cit., p. 390. 7 I. C. Cătuneanu, op. cit., p. 390, Emil Molcuţ, Dan Oancea, op. cit., p. 328, C. Stoicescu, Curs elementar de drept roman, Ediţiunea a II –a, “Tipografia Naţională” Jean Ionescu, et comp., Bucureşti, 1927, p. 235. 8 I. C. Cătuneanu, op. cit., p. 390. 9 I. Cătuneanu, op. cit., p. 391. 10 I. C. Cătuneanu, op. cit., p. 391. 11 A se vedea, Ada Hurbean, Viciile de consimţământ, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 180 – 181.



16

12 Ada Hurbean, op. cit., p. 181. 13 Gheorghe Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ediţia a VII –a revăzută şi adăugită de Marian Nicolae şi Petrică Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 154. Moise Bojincă, Drept civil roman. Teoria general, Ediţia a V –a actualizată şi îmbunătăţită, Editura “”Academica Brâncuşi”, Tg – Jiu, 2007, Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 16. 14 Legea nr. 287/2009 privind Codul civil a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009. 15 Gabriel Boroi, op. cit., p. 169, Ion Dogaru, Nicolae Popa, Dan Claudiu Dănişor, Sevastian Cercel, Bazele dreptului civil, Volumul I. Teoria generală. Editura C. H. BECK, Bucureşti, 2008, p. 454. 16 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 156. 17 Ion Dogaru, Nicolae Popa, Dan Claudiu Dănişor, Sevastian Cercel, op. cit., p. 455. 18 Trib. Suprem, decizia civilă nr. 1107/1962 în Culegerea de Decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1962, p. 152. 19 În acest sens a se vedea D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p. 177 20 D. Cosma, op. cit. p. 174. 21 Aurel Pop, Gheorghe Beleiu, Curs de drept civil. Partea generală., Bucureşti, 1975, p. 282. 22 D. Cosma op. cit., p. 174 23 See, Emil Molcuţ, Dan Oancea, Roman Law, “Şansa” S.R.L. Publishing House, Bucharest, 1995, p. 168. 24 According to some authors, psychic violence is configured as a consent vice in Justinian’s age. See Emil Molcuţ, Dan Oancea, op. cit., p. 328. 25 The new four private crimes: metus, dolus, rapina and fraus creditorum, and old crimes are: theft, in iuria and damnum in iuria datum. 26 “Forced will is still will”. See Emil Molcuţ, Dan Oancea, op. cit., p. 328, I. C. Cătuneanu, Elementary course of Roman Law, 2nd edition, Cartea Românească S. A. Press, Bucharest, 1924, p. 390. 27 I. C. Cătuneanu, op. cit., p. 390. 28 The full name of actio erade “actio quod metus causa”. See I. C. Cătuneanu, op. cit., p. 390. 29 I. C. Cătuneanu, op. cit., p. 390, Emil Molcuţ, Dan Oancea, op. cit., p. 328, C. Stoicescu, Elementary course of Roman Law, 2nd edition, “National Tipography” Jean Ionescu, et comp., Bucharest, 1927, p. 235. 30 I. C. Cătuneanu, op. cit., p. 390. 31 I. Cătuneanu, op. cit., p. 391. 32 I. C. Cătuneanu, op. cit., p. 391. 33 See, Ada Hurbean, Consent vices, Hamangiu Press, Bucharest, 2010, p. 180 – 181. 34 Ada Hurbean, op. cit., p. 181. 35 Gheorghe Beleiu, Romanian Civil Law. Introduction in civil law. Subjects of civil law, 7th edition, revised and completed by Marian Nicolae and Petrică Truşcă, Juridical Universe Press, Bucharest, 2001, p. 154. Moise Bojincă, Roman Civil Law. General theory, 5th edition updated and improved, “”Academica Brâncuşi” Press, Tg – Jiu, 2007, Gabriel Boroi, Civil Law. General Part. Persons, All Beck Press, Bucharest, 2002, p. 16. 36 Law no. 287/2009 regarding the Civil Code was published in the Official Gazette of Romania, Part I, nr. 511 from 24th of July 2009. 37 Gabriel Boroi, op. cit., p. 169, Ion Dogaru, Nicolae Popa, Dan Claudiu Dănişor, Sevastian Cercel, Civil Law Basics, Volume I. General Theory. C. H. BECK Press, Bucharest, 2008, p. 454. 38 Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 156. 39 Ion Dogaru, Nicolae Popa, Dan Claudiu Dănişor, Sevastian Cercel, op. cit., p. 455. 40 Supreme Court, civil decision nr. 1107/1962 in the Selection of Supreme Court decisions in 1962, p. 152. 41 See also D. Cosma, General theory of civil juridical act, Scientific Press, Bucharest, 1969, p. 177 42 D. Cosma, op. cit. p. 174. 43 Aurel Pop, Gheorghe Beleiu, Civil Law Course. General Part., Bucharest, 1975, p. 282. 44 D. Cosma op. cit., p. 174

1 moise bojinca

Documents