Scurt

istoric

1

8

5

7

2

0

1

5

Mărturii arheologice și informații scrise despre existența petrolului în țara noastră

Petrolul, supranumit “aurul negru”, pentru calitățile sale incontestabile s-a remarcat printr-o “continuitate remarcabilă”, el apare, așa cum remarcă J.J.Berreby “pretutindeni, universal si multiplu, dintotdeauna, etern și misterios”.

Istoria petrolului, mai mult, poate, ca oricare alta a fost presărată de triumfuri și tragedii. Nici o alta materie universală nu are o istorie atât de lungă, rădăcinile ei mergând până in Antichitate.

La noi în țară, absența știrilor scrise din aceasta perioadă este suplinită de aportul arheologiei care ne aduce primele dovezi sigure ale cunoașterii si folosirii petrolului pe teritoriul României încă din sec. II,III d.H. Printre materialele doveditoare de acest gen, amintim: o căniță romană cu bucăți de smoală în ea, de la sfârșitul secolului al II-lea - începutul secolului al III-lea, la Tomis, o căniță romană cu urme de bitum, din aceeași perioadă, la Sucidava, amfore întregi sau fragmente cu urme de bitum, din secolele V-VI dC, la Histria, obiecte care, de altfel se găsesc expuse la Muzeul Național al Petrolului.

Cele mai vechi mărturii care atestă existența unor izvoare de țiței pe teritoriul tării noastre sunt: un document provenind din cancelaria domnilor Ilias și Stefan, fiii și urmașii la tron ai lui Alexandru cel Bun care amintea la 4 octombrie 1440 de satul “Lucăcești, pe Tazlăul Sărat, în dreptul păcurei” și documentul din 22 noiembrie 1517, care atestă printre punctele de hotar ale satului Secareni (azi Țintea), locul numit “la Păcuri”.

Ceramică cu bitum, sec.I-VII, dH

Dovezi arheologice

22 nov.1517, Tintea, Tara Romaneasca

4 oct. 1440, Lucacesti, Moldova

Primele documente scrise

Exploatarea petrolului

În Țările Române, exploatarea petrolului s-a făcut mult timp cu mijloace și metode rudimentare. Secole de-a rândul s-au folosit așa numitele “băi”, “gropoaie”, “spălătoare”, “puțuri” de mâna cu crivac și puțuri de mare adâncime pentru vremurile in discuție, la care ingeniozitatea româneasca și-a spus cuvântul prin construirea unui sistem simplu si eficient de săpare și exploatare folosind “hecna” cu cal, apogeu de tehnica manuală cu performanțe de adâncime cifrate în jurul a 250 m (max. 320 m).

Hecna cu cal, Buștenari, 1900

1857,anul de debut al industriei petroliere românești

In ierarhia țărilor cu veche tradiție în exploatarea și prelucrarea petrolului, România și-a înscris numele încă din anul 1857, an în care a realizat trei premiere petroliere mondiale:

prima țară din lume cu o producție de țiței, oficial înregistrată în statisticile internaționale - 275 tone;

prima rafinărie din lume, construită la Ploiești și intrată în funcțiune în același an; Bucureștiul, primul oraș din lume iluminat public cu petrol lampant, la 1 aprilie 1857.

Prima țară din lume cu o producție de țiței, oficial înregistrată în statisticile internaționale

„The Science of Petroleum” atestă în 1938 faptul că România a fost prima țară din lume cu o producție de petrol oficial înregistrată în statisticile internaționale de 275 tone. Au urmat Statele Unite ale Americii în 1859, Italia 1860, Canada în 1862, Rusia în 1863.

Prima rafinărie din lume

Existenta petrolului în țara noastră este cunoscută din timpuri străvechi, dar folosirea și prelucrarea sa este mult mai târzie.

În țara noastră primele instalații de prelucrarea țițeiului sunt considerate “găzăriile” de la Lucacesti -Bacău, ale lui N. Choss în anul 1840 și M. Heimsohn in 1844. Acestea nu erau decât simple ateliere meșteșugărești, utilate cu mijloace rudimentare care foloseau pentru rafinare o metodă asemănătoare obținerii țuicii în cazanele țărănești.

Distilarea pe cale industrială începe odată cu rafinăria construită de frații Mehedințeanu la marginea orașului Ploiești, în apropierea gării de Sud, pe strada Buna Vestire, nr.174 (astăzi, bariera Râfov).

Instalațiile rafinăriei erau destul de primitive. Toate utilajele fiind formate din vase cilindrice din fier sau fontă, încălzite direct cu foc de lemne. Aceste utilaje au fost comandate în Germania firmei Moltrecht ce construia cazane pentru distilarea șisturilor bituminoase, iar în decembrie 1856 începe construcția “fabricii de gaz” din Ploiești pe numele lui Marin Mehedințeanu. Și România a avut în Teodor Mehedinteanu

pe Rockefeler-ul ei. Numai ca Teodor Mehedințeanu nu a găsit împrejurările politice , economice si administrative propice pentru a urma drumul parcurs de Rockefeler in SUA. Cantitățile de petrol ce s-au extras și se vor extrage din terenurile ce le-a avut in concesiune ar fi permis lui Teodor Mehedințeanu să creeze un trust românesc ce ar fi egalat poate Standard Oil din SUA. ( Ioan Basgan –„Petrolul si gazele naturale din România”, 1940)

Bucuresti, primul oras din lume iluminat public cu petrol lampant

Petrolul oferit de frații Mehedințeanu pentru iluminatul public avea calități

incontestabile: incolor și fără miros, ardea cu o flacără luminoasă, de intensitate și forma constantă, fără fum și fără să lase cenușa sau compuși răsinoși în fitil. Aceste calităti importante ale produsului precum si oferta de 335 de lei pe an de fiecare felinar a exclus practic orice concurenta, celelalte oferte care propuneau drept combustibil uleiul de rapiță sau de nucă duceau costurile la 600 de lei pe an.

Oferta lui Teodor Mehedințeanu a fost aprobată la 8 octombrie 1856 și astfel Bucureștiul avea sa fie luminat cu 1000 de lămpi, dintre care 772 fuseseră deja folosite la iluminatul cu ulei de rapiță, iar restul urmau să fie achiziționate din Austria. Deși au existat o serie de dificultăți legate în special de adaptarea vechilor lămpi, la 1 aprilie 1857 – data intrării în vigoare a contractului pentru iluminatul capitalei, totul era pregătit.

Iluminatul cu petrol lampant s-a extins rapid și în alte orașe din România precum Ploiești, Râmnicu-Sarat, Câmpina, Turnu-Severin, Târgoviste, Târgu Jiu și altele.

1861, Mosoarele – primul foraj mecanic

•Din 1880, încep să se folosească instalații de foraj de proveniență canadiană

•Din 1890, începe introducerea sistemului pensilvan, apoi forajul Alianța

•În 1904, Anton Raky îmbunătățește sistemul de foraj hidraulic

•În 1910 a fost experimentat sistemul de săpare cu apă (ing. Beldiman)

•În 1912, se experimentează dispozitivul de săpare Cantili

Sistem de foraj canadian - schiță Sistem de foraj rotativ- Arbanasi, 1924

Bustanari, Valea Mislisoarei, 1903

Începutul geologiei petroliere

Un pas important în domeniul cercetării geologice s-a realizat în anul 1882, odată cu constituirea Biroului Geologic, aflat sub conducerea lui Gregoriu Stefanescu și Sabba Stefanescu. Prin activitatea acestui Birou s-a reușit realizarea primei hărți geologice în același an, 1882. Cu ocazia pregătirilor ce se făceau pentru participarea României la Primele Congrese Internaționale ale Petrolului (Paris-1900 și Liege-1905), “Monitorul Petrolului Românesc” a inițiat o vastă anchetă geologică asupra terenurilor posibil petrolifere din țară cu scopul întocmirii unei hărți a zonelor petrolifere românești. Astfel, în anul 1905 s-a reușit tipărirea acestei hărți, fiind considerată prima lucrare de acest gen de la noi din țară.

Prima hartă petrolieră, 1905

G E O L O G I C A L I N S T I T U T

1906

Începutul forajului

Forajul mecanic este introdus la noi în țară, pentru prima data în anul 1861, la Mosoare, lângă Tg. Ocna. Către anul 1880 încep să se folosească instalațiile de foraj de tip canadian și din anul 1895 se introduce și sistemul de foraj pensilvan. ( Ambele sisteme foloseau un balansier, de care erau prinse prăjinile cu garnitura de sapă și care imprimă mișcarea de sus-jos a sapei, de unde și denumirea de foraj percutant.) Adâncimea medie realizată de o sondă de acest tip era în general de 700m, iar media de foraj era de 1m.

Forajul percutant uscat, este repede depășit de forajul Alianța, (caracterizat prin aceea ca în afară de bătaia sapei se execută și spălarea continuă a fundului găurii.) Acest sistem de foraj aducea două mari avantaje, și anume, timpul de săpare al unei sonde era scurtat, mărindu-se viteza de foraj la 3m/zi, iar adâncimea maxima atinsă ajungea la 1000-1200m. În anul 1911 se aplica pentru prima dată la noi în țară, forajul rotativ atingându-se adâncimea de 1200 m, iar după 1914 acest sistem se impune definitiv, ca fiind cel mai rapid și eficace sistem pentru săparea unei sonde.

Tot ca urmare a folosirii tehnologiei avansate va crește și randamentul producției, acest lucru putând fi urmărit cu usurință în tabelele statistice prezentate in Anexa1. Astfel de la o producție de 275t. În anul 1857 se ajunge la 15.100 t, in 1875, 29.300t. în 1884, 250.000t. în 1900, 1.804.761t în 1912 și 1.783.947t în 1914.

Societatea Steaua Româna,1895

Actul constitutiv original

Mari societăți petroliere Perioada care a urmat anului 1857 s-a caracterizat printr-un mare avânt al

industriei de petrol. Între 1860-1895 s-au pus bazele celor dintâi întreprinderi de exploatare și prelucrare a petrolului de către români sau străini, cele mai multe fiind însă firme particulare.

Capitalul străin a apărut în industria noastră de petrol încă din deceniul al 7-lea al sec. al XIX-lea fiind reprezentat la început mai ales prin capitaliști izolați care nu dispuneau de capitaluri prea mari ajungându-se în ultimul deceniu la grupuri financiare care beneficiau de capitaluri puternice.

În 1864 se înființează prima societate de petrol cu capital străin: “Valachian Petroleum Co. Ltd.” de către englezul Jackson Brown cu un capital de 4 milioane franci făcând atât exploatare pe câteva proprietăți particulare cât și comerțul de export al țițeiului către Londra.

Până în anul 1860 principalii exploatatori din Tarile Române au fost țăranii liberi, după aceasta dată, când exploatatorii necesită capitaluri din ce în ce mai mari, rolul țăranilor a scăzut în favoarea proprietarilor de terenuri petrolifere.

Astfel, în urma unor statistici făcute pentru perioada 1870-1895 se arată că 9/10 din industria de țiței era în mâna elementului românesc.

Pătrunderea capitalului străin a înregistrat o creștere considerabilă în urma Legii Minelor din anul 1895 - prima lege minieră din România. Conform legii lui Petre Carp din 1895, subsolul petrolifer a fost lăsat la dispoziția proprietarilor care puteau dispune de acesta fără niciun amestec din partea statului.

Societatea Steaua Română 1895

În anul 1895, se înființează societatea “Steaua Română” Cu un capital inițial de 2.400.000 lei (deținut de firma “Offenheim & Singer”, de “Banca ungară pentru comerț și industrie” din Budapesta, precum și un grup de capitaliști englezi) care avea să devină una dintre cele mai mari întreprinderi petroliere capitaliste din țară.

În 1896, capitalul ajunge la 7.000.000 lei, iar în 1898 la 10.000.000 lei, “Steaua Româna” devenind aproape singura stăpâna a regiunii petrolifere din jurul Câmpinei.

În anul 1900, societatea a ajuns să extragă 113.600 t., producția ei reprezentând aproape jumătate din întreaga producție de țiței a României.

Societatea Româno-Americană 1904

În anul 1904 reprezentantii “Standard Oil” depun la tribunalul Ilfov actele constitutive și statutele societatii “Româno-Americana”, societate cu un capital de 2.500.000 lei, iar până la sfârsitul aceluiași an, aceasta dispunea de terenuri petrolifere în suprafață de 12.000 ha.

Rafinaria a intrat în funcțiune în anul 1905, având o capacitate de prelucrare de 151.680t ajungând să controleze în anul 1914, 23% din întreaga capacitate de prelucrare existentă în țară și 18% din producția de țiței, stăpânind 6,19 % din capitalul investit în întreaga industrie petroliferă din România. Rafinaria Româno-Americană era considerată una dintre cele mai moderne rafinarii din Europa la acea dată.

Prin societatea “Româno-Americana”, “Standard Oil” realizează și o premieră fondând astfel prima companie integrată.

Colibaşi, Privelişte Generală

Santier Tintea,1907

Societatea Astra Romana 1910

În 1910, prin contopirea societății “Astra” cu societatea “Regatul Român” înființată din anul 1905, a luat ființă societatea “Astra Română”, profilată pe exploatarea, prelucrarea și comerțul cu produse petroliere cu un capital inițial de 29.400.000 lei, din primul consiliu de administrație făcând parte chiar Henry Deterding, directorul general al trustului “Royal Dutch Shell”.

“Astra Română”, prima societate din țară cu un serviciu propriu de cercetare geologică, constituie, de altfel, prin modul sau de organizare un model pentru societătile petroliere înființate după aceasta dată.

Act de multumire al salariatilor Rafinariei Astra pentru aderarea

la Fondul de prevedere al Societatilor petroliere de la

Haga,1930

Bustenari, Mislisoara, 1906

Societatea Creditul Minier 1919

La 2 mai 1919 aproape 100 de ingineri petroliști și geologi români, au înființat la București societatea ‘’Creditul Minier’’, cu un capital nominal de 5 milioane lei, membrii primului consiliu de administrație fiind Virgil Alimanestianu, V. Banciu, Constantin Busila, Mihai Constantinescu, Ion I. Demetrescu, Ion Ghica, Petre Lucaci, Laurentiu Pop, Valeriu Puscariu, Virgiliu Tacit.

Printre întreprinderile românești, ca și printre societățile cu capital mixt sau străin, ‘’Creditul Minier” ocupa un loc de frunte la scurt timp de la înființare, atât prin producție cât și printr-o exploatare rentabilă și de lungă durată.

În vederea prelucrării țițeiului extras, societatea a închiriat câteva rafinării cu capacitați mici de prelucrare și cu o dotare tehnică modestă ceea ce va determina luarea deciziei construirii unei noi rafinării, rafinăria Creditul Minier-Brazi.

Inaugurarea rafinăriei a avut loc la 17 iunie 1934 în prezența ministrului industriei și comerțului, Ing. N. Theodorescu, construcția acesteia reprezentând un moment important în industria petrolieră românească, aceasta fiind la acea vreme cea mai modernă rafinărie pe care o avea România .

Act comemorativ

Punerea pietrei fundamentale a Rafinariei Brazi, 1934

Prima școală de maiștri sondori din lume 1904

În anul 1904 a luat ființă Școala de maiștri sondori de la Câmpina, prima școală de acest profil din țară și chiar din lume .

Necesitatea existenței unei astfel de școli rezultă din dezvoltarea vertiginoasă a tehnicii petroliere, care aducea în prim plan problema mâinii de lucru calificate. Astfel, ideea înființării unei școli care să dea solide cunoștințe generale si de specialitate viitorilor lucrători petroliști va câștiga din ce în ce mai mult teren, adeziunea și sprijinul cercurilor interesate.

Printre masurile luate de guvern, în special de domnul prim ministru Dimitrie A .Sturdza, pentru a veni în sprijinul dezvoltării industriei petroliere, este și înscrierea în noul buget al statului (1904) a sumei de 12000 lei pentru înființarea scolii de maiștri sondori la Câmpina.

La 1 aprilie 1904 își începe activitatea " Școala de maiștri sondori " la Câmpina cu 67 de elevi din 96 de candidați, unul din fondatorii acestui lăcaș fiind reputatul inginer C. Alimanisteanu, directorul Serviciului industriei, comerțului și domeniilor.

Prin regulament, programa de studii, cadre didactice și rezultate, școala de la Câmpina a fost una din cele mai bune școli din acea vreme, absolvenții ei bucurându-se de un binemeritat prestigiu intern și internațional.

În vara anului 1906 se eliberează în mod festiv primele diplome de maistru sondor (diplomele în original se afla la Muzeul Național al Petrolului ) unui număr de 56 de absolvenți repartizați în diverse șantiere petroliere. Ca recunoaștere oficială a activității ei, școala primea medalia de aur și diploma specială pentru modelele de sondă și desenele de specialitate expuse la Expoziția jubiliară națională din anul 1906 de la București.

Vasile Iscu, primul director

1907, al III-lea Congres Internațional al Petrolului România a participat la primele doua Congrese Internationale de petrol: Paris - 1900; Liege - 1905 și a fost gazda și organizatoare al celui de al III-lea Congres Internațional de petrol - sept 1907 de la București , sub protectoratul regelui Ferdinand.

Personalități

Trebuie subliniată remarcabilă contribuție a unor personalități românești, specialiști în domeniu, care au pus bazele industriei petroliere moderne din țara noastră: Lazar Edeleanu – fondatorul petrochimiei românesti și universale, Ludovic Mrazec, C. Alimanisteanu, P. S. Aurelian, Sava Atanasiu, Vintila I. Bratianu, C. I. Istrati, Vasile Iscu, V. Puscariu, A. Saligny, Sabba Stefanescu, Ion Tanasescu, V. Toroceanu, Virgiliu Tacit – inventatorul ventilului hidraulic în 1912, precursor al prevenitoarelor de astăzi, Ion Basgan, Andrei Dragulanescu, Victor Dumitrescu. ( vezi “Personalități”)

Ludovic Mrazec (1867-1944)

Harta geologica a României Mari, 1920

Virgiliu Tacit (1876-1935)

Album - Omagiu lui Virgiliu Tacit, din partea admiratorilor si

colegilor, 1925

Ion St. Basgan (1902-1981)

Lazar Edeleanu (1861-1941)

Diagram showing Edeleanu process

Incendii și erupții

Istoria petrolului românesc este marcată și de experiențe tragice. Incendii și accidente catastrofale au fost semnalate în aproape toate schelele petroliere și unele celebre prin durata și intensitate: la sonda nr.47 din Câmpina din anul 1900, la Sonda 15 Gura Ocniței din 1907, culminând cu tragedia sondei nr.160 a societății Româno -Americane, Moreni între anii 1929-1931.

Incendii si eruptii

Primului Razboi Mondial Primul război mondial 1914-1918 a evidențiat o dată în plus însemnătatea petrolului care a influențat într-o măsură importanța

asupra desfășurării și deci și asupra deznodământului. În această conflagrație purtată prin excelență pe teritoriul Europei, petrolul românesc a devenit obiect de maxim interes pentru părțile beligerante.

La 19 noiembrie 1916, Emil Porumbaru adresa Primului Ministru I. I. C. Bratianu, un “Aide memoire” al lui Sir Barclay, ministru de externe britanic, prin care solicita ca societățile petroliere românești să procedeze “… la distrugerea petrolului, sondelor și rafinăriilor care le aparțin, …” țările aliate angajându-se să despăgubească Guvernul Român ”… de pierderile care vor fi consecința acestor distrugeri”.

S-au distrus astfel în județele Dâmbovița, Prahova și Buzău 1677 sonde, din care 1047 productive; rafinării de petrol; rezervoarele din schele și rafinării cu toate instalațiile lor anexe și o cantitate de derivate de petrol 827.000 tone.

Distrugerile au fost radicale si au împiedicat în mare măsură folosirea de către ocupanții germani a potențialului petrolier românesc.

In octombrie 1922 pagubele au fost evaluate la suma de aproape 10 milioane Lire Sterline ( din care : 4.420.827 lire sterline - distrugeri in schele; 2.109.584 lire sterline în rafinării; 2.574.855 lire sterline - țiței și produse incendiate; 522.670 lire sterline - dobânzi in stocuri si 532.590 lire sterline - pagube anexe. Deși pagubele au fost stabilite sub supravegherea Comisiei Aliate, despăgubirea nu a venit sub pretextul ca România avea datorii de război si ca, statul român avea obligația să ii despăgubească pe păgubiți.)

Problema despăgubirilor a trenat încă mulți ani, ea nefiind practic rezolvată. Pierderile suferite în domeniul petrolului de către România, în timpul Primului Război Mondial, au făcut ca refacerea acestei

ramuri industriale să se realizeze in următorii 7 ani postbelici, cu mari eforturi materiale de către statul român și societățile petroliere existente in tara.

Cifrele nu reușesc totuși sa redea dezastrul la adevăratele lui proporții, deoarece acest moment a însemnat practic distrugerea completa a industriei petroliere românești, realizările ei de aproape 70 de ani, la care trebuiesc adăugate suferințele umane incomensurabile, poluarea si distrugerea unor importante suprafețe de terenuri petrolifere, agricole, cursuri de apa etc.

După terminarea războiului, industria de țiței din România a intrat în perioada refacerii, care s-a prelungit până în anul 1924. În ciuda vicisitudinilor pe care le-a traversat, industria de țiței din România a continuat și după 1918 să constituie un punct de

atracție pentru capitalurile străine sau autohtone, societăților cu capital național revenindu-le un rol mult mai important in extragerea țițeiului, ajungând in anul 1924 sa furnizeze 28% din producția totala de țiței, față de 2% în 1914.

Al doilea război mondial După anul 1939, norii întunecați ai războiului și-au pus amprenta și pe evoluția industriei petroliere

românești. Petrolul românesc a fost încă o dată obiect al atenției beligeranților, existând chiar propuneri de autodistrugeri a sondelor si rafinăriilor ca în primul Război Mondial. România a reușit cu abilitate sa se opună acestor deziderate.

Începând din anul 1939 producția de petrol a României este intr-o continua descreștere, ajungând în anul 1944 la 3 525 000 de tone. Intrată, fără voie sub influența Germaniei, România a încercat să se opună politicii germane față de România și petrolul românesc, dar la 4 decembrie 1940 a fost silită să semneze acordul economic cu aceasta țară, prin care devenea principalul ei furnizor de produse agricole, materii prime și în special petrol.

După cum este cunoscut Winston Churchill aprecia orașul Ploiești ca adevărata “rădăcina pivot a puterii germane”, iar distrugerea rafinăriilor ploieștene, condiție esențială a slăbirii puterii de șoc a armatei acestui stat. De aici si până la luarea deciziei de bombardare de către aliați a zonei strategice petrolifere românești (ianuarie 1942 Casa Blanca) a fost doar un pas. Începând din august 1943 și până la 23 august 1944, rafinăriile ploieștene, schelele petroliere si conductele au fost supuse unor bombardamente necruțătoare care au afectat zona petroliferă a Prahovei și în special rafinăriile, distruse in proporție de 70%.

Marile distrugeri din petrol în cursul celui de al II-lea război mondial au fost catastrofale nu numai pentru aceasta ramură industrială dar și pentru economia naționala a României, in general, diminuând capacitatea acesteia într-un procent ce varia între 40 si 50%. România a fost singurul stat din lume care, în cele două războaie mondiale a asistat neputincioasă la anihilarea completă a celei mai dezvoltate ramuri industriale de care dispunea - industria petrolieră.

Din viața petroliștilor