Decebal şi Traian

Înv. Buţă IoanaŞcoala Primară Iaşi-Gorj, Judeţul Gorj

Decebal - Regele dacilor

Decebal(87-106)

“ Decebal era foarte priceput la planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbânda, dar şi să iasă cu bine dintr-o înfrângere.”

( Dio Cassius – Istoria romană )

Traian – Împăratul romanilor

Traian(98-117)

“ Traian se distingea în cel mai înalt grad prin firea sa dreaptă, prin vitejia sa şi prin modestia felului său de viaţă. Avea un suflet minunat, ferit de pornirile vijelioase ale tinereţii, cât şi de încetineala bătrâneţii. Pentru campaniile militare cheltuia mult, mult şi pentru lucrările publice în timp de pace.”

( Dio Cassius – Istoria romană )

Sarmizegetusa

Sarmizegetusa

Aşezată în Munţii Orăştiei, cetatea Sarmizegetusa era capitala statului dac şi centrul religios al dacilor.

După războaiele cu romanii, capitala provinciei Dacia romană, întemeiată de Traian, s-a numit Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Războaiele dintre daci şi romani

Între anii 101-102 a avut loc primul război dintre daci şi romani, încheiat cu condiţii avantajoase de pace pentru Decebal.

Meşterul Apollodor din Damasc a construit podul de piatră de la Drobeta, din porunca lui Traian.

Între anii 105-106 a avut loc al doilea război, care s-a încheiat cu victoria romanilor.

Regele Decebal s-a sinucis, pentru a nu fi prins de duşmani.

Dacia a devenit provincie romană.

Podul lui Traian- ruine

Războaiele dintre daci şi romani

Moartea lui Decebal

Urmărit de soldaţii romani,

Decebal şi-a luat singur viaţa

murind ca un erou. Altfel, era

luat prizonier şi dus în

lanţuri la Roma.

Columna lui Traian

Coloană de piatrăînălţată de Traian la Roma, în cinstea victoriei. Urna de aur cu cenuşa împăratului a fost depusă într-o încăpere din soclul Columnei, care a devenit astfel şi mormântul Cuceritorului Daciei.

Povestea preafrumoasei Dochia, de Dumitru Almas

Cică, Decebal avea o soră numită Dochia. Era aşa de tânără, de vitează şi de frumoasă încât, atunci când a văzut-o, împăratul Traian a prins mare dragoste pentru dânsa. I-a zis:

- Te-am văzut, Dochia, cu cât curaj ţi-ai apărat cetatea de la Sarmizegetusa. Acum, când eu l-am biruit pe fratele tău Decebal şi am cucerit Dacia, iar războiul s-a sfârşit, vreau să vii cu mine la Roma. Vei trăi acolo în bogăţie şi mărire, în palatul meu cel cu pereţi auriţi şi împodobit numai cu lucruri scumpe.

- Mulţumesc, împărate" a zis Dochia. Admir vitejia şi bunătatea ta. Dar eu la Roma nu pot merge.

- De ce? - Pentru că sunt sora lui Decebal, iar el şi-a curmat singur zileie ca să nu

ajungă prizonierul tău. Oricît de frumos ar fi palatul tău, eu acolo tot o biată roabă aş fi. Şi apoi sunt multe fete dace mai frumoase ca mine; dacă vrei, însoţeşte-le cu romani de-ai tăi, să se zămislească un nou popor, care să aibă în firea lui dârzenia şi vitejia noastră şi măreţia voastră. Eu însă de aici nu plec, voiesc să mă îngrop aici, în pămîntul sfânt al Daciei.

Traian, împăratul, i-a ascultat povaţa, dar când a aflat că Dochia a luat o turmă de mioare, s-a făcut păstoriţă şi a urcat în munţi, departe, s-a supărat foc. Fiind el împărat mare şi puternic, a vrut ca măcar sora lui Decebal să-i fie, ca o podoabă în carul de triumf. Şi-a luat câţiva ostaşi credincioşi şi a pornit în urmărirea Dochiei. A mers zile şi săptămâni, peste dealuri şi văi. A găsit-o abia în vârful muntelui Ceahlău: păştea oile, pe un plai înclinat către soare, cu iarbă deasă şi flori multe albe, roşii şi albastre. Speriată, Dochia a ridicat mîinile spre cer şi a şoptit: “Stană de piatră mă fac şi rămân aici în ţara mea!". Cât ai clipi din ochi, Dochia cea preafrumoasă, cu toate mioarele ei, răspândite pe pajişte, s-au prefăcut în stînci, înfipte în piatra muntelui. Traian a încremenit şi el de uimire. Cînd şi-a venit în fire, a zis: „N-am_ce face; dacii,bărbaţi si femei, sunt legaţi de ţara lor ca munţii şi stâncile lor. Nu pot decât să ascult sfatul Dochiei si să aduc aici cât mai mulţi romani.Şi zicând aşa, Traian s-a întors la Roma.

Pe muntele Ceahlău se vede şi azi o stâncă înaltă, ca o păstoriţă, iar în jur câteva zeci de stânci răsfirate pe plai, ca nişte oi brumării.Din străbuni, românii zic acelor stânci, „Baba Dochia cu turma ei de mioare".

Dicţionar

apeduct amfiteatre provincie romană sanctuar ruine