catedra de istoria & teoria arhitecturii øi conservarea patrimoniuluiARHITECTURA – LOCUIRE - ORAS

ANUL II - 2004-2005

Cursurile ARHITECTURA-LOCUIRE-ORAS (ALO - sem. 4) si ARHITECTURA-CONTEXT-PEISAJ (ACP - sem. 5) sint concepute impeuna, ca formind un ciclu a carui miza consta in prezentarea din perspectiva critica a problematicii actuale a proiectarii de arhitectura. In acest sens,

sint prezentate citeva teme teoretice care au reconfigurat abordarea proiectului de arhitectura si au conturat demersurile contemporane.

Obiectivele generale ale ciclului ALO-ACP: Depasirea sensului normativ al teoriei clasice Integrarea in teoria arhitecturii a citorva dintre noile

perspective, venite din afara arhitecturii sau din reinterpretarea teoriei traditionale:

- perspectiva fenomenologica- perspectiva antropologica- perspectiva contextualista- perspectiva functionala - perspectiva estetica

Dezvoltarea unui aparat critic, esential atit pentru proiectare (activitate de creatie) cit si pentru intelegerea a ceea ce s-a facut si se face in arhitectura (ceea ce constituie o baza a activitatii de proiectare).

Sensul si necesitatea acestor innoiri teoretice: Cautarea semnificatiei arhitecturii si a gestului de a construi Intelegerea si depasirea “crizelor” si “punctelor moarte” care s-

au constatat si se constata in modul de a gindi si a face arhitectura;

Fundamentarea unor atitudini mai cuprinzatoare fata de proiectul de arhitectura, si, in final, fata de modelarea/amenajarea spatiului construit;

Depasirea diverselor prejudecati referitoare la proiectare si a “retetor” care viciaza proiectarea în absenta spiritului critic si a discursului fundamentat

Perspectiva fenomenologica si antropologica asupra LOCUIRIIConceptul central a primului curs al acestui ciclu (ALO/sem.4) este LOCUIREA, care este cercetata din citeva directii complementare : perspectiva fenomenologica, perspectiva antropologica, si – fireste - cea arhitectural-urbanistica. Sprijinindu-se pe reperele provenite din perspectivele fenomenologica si antropologica, abordarea arhitectural-urbanistica urmareste prin prelegeri si seminarii: sa descopere problematica critica a domeniului de granita dintre

arhitectura locuintei si oras, dintre evolutia locuirii urbane si evolutia orasului;

sa explice modul in care s-a configurat gindirea locuintei moderne (ca problematica politica, urbanistica si arhitecturala);

sa identifice problemele specifice ale locuirii în Romania si sa va sensibilizeze fata de acestea.

De citit/recitit:

1. AM Zahariade, Introducere in arhitectura contemporana, curs anul I, (deocamdata pe suport electronic, la catedra)

2. François Chaslin, Etat critique, (la catedra, de fotocopiat sau pe suport electronic)

1

CURSUL INTRODUCTIV – INCADRAREA DOMENIULUI

OM – ARHITECTURA – LOCUIREA. Despre om:

1. O posibila interpretare: Ipostaze ale omului:

- ca fiinta biologica- ca fiinta sociala- ca fiinta simbolizatoare (Ernst Cassierer - Eseu despre om), care modeleaza/filtreaza specific modul in care omul traieste atit ca fiinta biologica cit si sociala.

Omul ca ansamblu de nevoi rezultate din aceste ipostaze:Nevoile umane nu sint niciodata simple, strict pragmatice (derivate numai din conditia biologica sau sociala), pentru ca intervine permanent ipostaza simbolizatoare, care le aduce dimensiuni fara de care nevoile umane nu pot fi definite. Exista o intreaga sociologie a nevoilor umane si a dinamicii lor, despre care se va discuta in semestrul urmator.

2. Alta interpretare (dupa Titus Mocanu - Morfologia artei moderne)Planurile de existenta umana:

- instinctul biologic de supravietuire- instinctul vital de conservare si propasire economica/materiala- spiritualitatea.

Prin impletirea acestor planuri se pot explica formele de cultura si de civilizatie, ca manifestari ale relatiei omului cu lumea

- dihotomia clasica cultura-civilizatie:- cultura = ansamblul faptelor spirituale care dobindesc valoare in timp (arta+filozofia+stiinta)- civilizatie = nivel de dezvoltatre materiala a unei societati

- perspectiva antropologica mai comprehensiva:- cultura = ansamblu complex care cuprinde datele cunoasterii, arta, principiile morale, dreptul, obiceiuri si oricare iscusinte si deprinderi dobindite de om ca membru al societatii- civilizatie = nivel de dezvoltare materiala si spirituala a unei societati

(arhitectura ca act de cultura si de civilizatie)

3. Modul de viata- Mod de viata = totalitatea aspectelor culturale, materiale, spirituale, sociale care caracterizeaza un grup uman inchegat (comunitate, societate, popor)- Factorii socio-culturali = comportamente si atitudini colective care se raporteaza la anumite modele culturale = totalitatea obiceiurilor, credintelor, conventiilor care intra in “personalitatea de baza” (ceea ce defineste un individ in cadrul matricei culturale a unei colectivitati). Ceea ce inseamna ca acesti factori joaca un rol hotaritor in cum se conformeaza toate aspectele care caracterizeaza modul de viata.

B. Edificarea: om - natura – artefact1. Omul isi modeleaza un cadru de viata care sa corespunda modului sau de viata specific, intervenind asupra mediului natural cu ajutorul productiilor sale artificiale (artefacte). Producerea acestor artefacte inseamna anumite comportamente si atitudini constructive; de aceea factorii socio-culturali dau o cheie pentru intelegerea acestei activitati modelatoare (creatoare de forma).

2

- Cadrul de existenta umana, ca parte a existentei umane, cuprinde totalitatea celor naturale si celor create de om (artefacte)- Ambientul se refera, in general, la acea parte a cadrului de existenta caruia omul ii acorda valoare (adica acea parte pe care omul o introduce in cimpul sau de semnificatii).- Habitatul este o notiune imprumutata din biologie, unde se refera la totalitatea conditiilor geografice, climatice, biologice in care traieste o anumita specie. A fost imprumutata in arhitectura cu aceleasi conotatii de totalitate a conditiilor in care traieste si se dezvolta omul, ceea ce aduce semnificatii noi in abordarea chestiunilor legate de proiectare.

2. Arhitectura ca edificare (de reluat din IAC): Definirea in sens larg a arhitecturii (sensul albertian de edificare): permanenta modelare si remodelare a mediului construit in scopul satisfacerii nevoilor materiale si spirituale ale individului si grupurilor umane, in interactiunea om-mediu natural.

3. Arhitectul ca intermediar intre modul de viata si edificarea mediului contruit:

- arhitectura vernaculara- arhitectura culta si esecurile ei. (de reluat din IAC)

C. Conceptul de locuire ca suport al edificarii A aparut tocmai din necesitatea de a nu neglija – datorita

abordarilor excesiv de pragmatice ale urbanismului si arhitecturii moderne - dimensiunile metafizice, ontologice si culturale

ale omului si ale colectivitatilor umane.1. Definitii generale :LOCUIREA: situare umana, relativ stabila, intr-un mediu natural si amenajat, destinat satisfacerii nevoilor materiale si spirituale ale individului si societatilor umane (dupa AM. Zahariade, Elemente de fundamentare a conceptului de habitat)LOCUIREA: conditionarea unui loc (spatiu, teritoriu - prin extindere) prin ocuparea, folosirea, amenajarea lui de catre o colectivitate (in extremis - de catre om), in concordanta cu modul de viata, dezvoltarea socio-economica, organizarea politica a acesteia, si intr-un anumit raport cu mediul natural, in contextul unui continuu proces de interventie asupra spatiului (dupa A. Sandu, Termeni de arhitectura si urbanism).

2. Perspective de abordare:Dimensiunile locuirii sint identificabile din multiple perspective de abordare:

Ca situare regionala in anumite conditii de mediu natural si amenajat:

- persp. ecologica- persp. economica- persp. socio-culturala- persp. geografica

Ca fapt si fenomen social si ca stare psihica individuala:- presp. sociologica- persp. socio-psihologica- persp. psihologica

Ca mod de organizare a asezarilor umane si ca ansambluri de populatii structurate dupa anumite criterii:

- persp. demografica- persp. antropologica- persp. geografiei umane

Ca traire umana si situare ontologica in lume:

3

- persp. filozofica -> de ex., perspectiva fenomenologica (detalii privind sensul si necesitatea acestei abordari, textele fondatoare - Martin Heidegger, conceptul de loc, abordari fenomenologice in teoria arhitecturii se vor dezvolta la seminarii). - persp. estetica - persp. semiotica- persp. perceptiei urbanei, etc., care vor fi studiate la alte cursuri pe parcursul facultatii.

Perspectiva arhitectural urbanistica, cea care da, in final, forma habitatului uman (a locuintei si a orasului) trebuie sa integreze informatia venita din toate aceste perspective, care fiecare aduc dimensiuni ale fenomenului din propria arie disciplinara.

Aceste informatii sint unele obiective si cuantificabile, altele numai calitative si greu cuantificabile, ceea ce nu le face mai putin importante. Toate contribuie la definirea temei de proiectare si la orientarea proiectarii in directia cautarii unor raspunsuri adecvate la scop: a le oferi oamenilor posibilitatea sa “locuiasca”.Din aceasta rezulta o imbogatire a actului de edificare.

Perspectiva politica trebuie sa se bazeze – de asemenea – pe rezultatele venite dinspre aceste perspective si sa le includa intr-un program politic si strategic care sa asigure LOCUIREA in toate dimensiunile ei.

(De citit 1_DEFINITIE_LOCUIRE.PDF din AM. Zahariade, Argumente in favoarea constructiei de locuinte de joasa inaltime si

mare densitate in Bucuresti, teza de doctorat: 1990)

4. In chip de concluzie partiala: Viata omului consta in mai mult decit o serie de nevoi strict functionale: dimensiunile psihologice si metafizice ale existentei umane sint parte integranta a capacitatii fiecaruia de a se simti bine. Antropologia se ocupa de aceste dimensiuni culturale, ca si de cei mai banali constituenti ai existentei. De aceea este importanta pentru teoria si practica de azi.(Din MELHUISH, Claire, Why Anthropology?, in AD-vol. 66, 11-12/dec-nov 1996)

Aceast citat subliniaza importanta pentru arhitectura atit a perspectivei fenomenologice (care se va studia la seminarii), cit si

a celei antropologice in arhitectura, despre care se va vorbi in cursul urmator. Pentru moment mai sint necesare citeva delimitari

privind aria de studiu a cursului.

D. Delimitari ale domeniului cursului

Binomul locuire-locuinta Nivelul elementar al locuirii = locuinta Locuirea ca situare umana necesita locuinta, dar relatia locuire-

locuinta nu este o relatie univoca, de determinare. Locuirea, ca traire umana, s-ar degrada inafara unei reflectari

subiective, a unei relatii care se stabileste intre subiectul uman si spatiul inconjurator. Desi situarea ar parea sa implice un principiu static, ea presupune o dubla actiune: de receptare activa, de permanenta intentionalitate si transformare constienta. De aici rezulta o interactiune iteractiva de tip cauza-efect, in care efectul isi remodeleaza cauza: spatiul amenajat (locuinta) influenteaza locuirea prin modul in care este receptat obiectiv si subiectiv (de individ sau comunitate). Exista un permanent transfer calitativ, in care factorul uman,

4

cel care initiaza dar si cel care suporta, mediaza relatia locuire-locuita in ambele directii.

De aici rezulta atit necesitatea introducerii altor perspective, cit si nevoia decuparii unor niveluri distincte la care sa se studieze aceasta relatie.

(De citit 2_BINOMUL_LOCUIRE_LOCUINTA.PDF, op.cit.)

Locuinta si vecinatatea ei imediata: In general, acceptiunea cea mai frecventa este cea de “loc, casa,

constructie, in care locuieste cineva”; resedinta sau imobil pentru o familie

Locuinta (definitie cf. Prof. M.Caffe) poate fi definita ca ansamblu de spatii destinate protejarii si dezvoltarii/implinirii existentei umane la nivelul celulei familiale si facilitarii raporturilor acesteia cu ansamblul relatiilor sociale.

Este important de aici de retinut ca locuinta nu trebuie vazuta ca o coaja dura ci, mai degraba, ca o membrana osmotica: “o inchidere care se deschide” (C. Noica: Locuinta pentru om si izotopii lui). Atit uman cit si arhitectural urbanistic, deschiderea se face spre oras, in niveluri succesive. Noi o vom studia mai ales nivelul prim, pe care l-am numit generic “vecinatate imediata”.

Locuinta “banala” si “vecinatatea imediata”: domeniul de predilectie al cursului Diferentierea tipologica locuinta privilegiata- locuinta

populara,“banala”, si relatiile dintre ele. Locuinta “banala” ocupa cea mai mare proportie a construitului

unei asezari/oras si reprezinta “fondul” orasului:Prin grupare, ea articuleaza orasul si contureaza un nivel elementar al specificului spatial al orasului. Forma de grupare, reprezinta o “unitate morfologica” a orasului si corespunde unui mod de viata specific al comunitatilor care o locuiesc, raspunde unor practici cotidiene de locuire in “vecinatatea imediata” a locuintei. Pune probleme arhitectural-urbanistice, economice si politice

foarte mari in societatea moderna: prezinta o problematica aparte.

Aceasta problematica va constitui domeniul de studiu al cursului. In principiu, ea se refera la doua niveluri:

- locuinta in sine- relatia locuintei cu ansamblul asezarii

Relatia locuintei cu orasul: Argumente pentru perspectiva “domestica” asupra orasuluiRelatia locuintei cu ansamblul orasului poate fi studiata sub unghiuri diverse (care vor fi studiate pe parcursul facultatii, in mod special la cursurile de urbanism). Pentru obiectul acestui curs, adoptam terminologia utilizata de Castex & Pannerai in Forme urbaine:De l’ilot a la barre, dupa care, la modul general, putem privi orasul din doua perspective: Perspectiva “monumentala”, care priveste orasul in totalitatea

lui: liniile generale de evolutie formala si functionala ale orasului, zonificarea functionala, tesutul urban major, spatiile si monumentele reprezentative etc.,

Perspectiva “domestica”, care face un fel de “zoom in” asupra “tesutului minor”, asupra zonelor de locuinte “banale” grupate la nivel elementar, dupa logica lor de organizare. Desi subordonata conceptiei urbane majore, logica de organizare a locuintelor la acest nivel prezinta o relativa independenta fata de traseele majore ale orasului.

5

La acest nivel se desfasoara practicile cotidiene legate de locuirea imediat exterioara locuintei, deci acesta reprezinta primul nivel de integrare al locuintei in oras. Astfel se creaza unitati spatiale discrete, cu o practica sociala specifica si care dau forma si caracterul “minor” al orasului.

Tesut urban (tissu urbain, in franceza, urban fabric, in engleza): termen preluat din analogia cu o tesatura sau cu tesutul biologic, defineste o forma de organizare care prezinta concomitent o puternica solidaritate intre elemente, dar si capacitatea de a se adapta, modifica, transforma. El da seama despre modul de constituire a orasului traditional si ridica intrebari privind studiul urbanizarilor recente. Presupune o atentie acordata atit banalului cit si exceptionalului, strazilor si constructiilor obisnuite, dar si ordonantelor monumentale si monumentelor. (...) La modul cel mai simplu, tesutul urban se constituie din suprapunerea sau imbricarea a trei ansambluri: reteaua de strazi, decupajul funciar (parcelarea) si constructiile. (...) Analiza tesutului urban procedeaza prin identificarea fiecaruia dintre aceste ansambluri, studiul logicii lor, precum si a logicii relatiilor lor. Relatiile dintre aceste trei elemente formeaza un sistem destul de complex, dupa imaginea orasului insusi.

(Din Panerai, Depaule, Demorgon, Analyse urbaine, Marseille, 1999)Termenii de tesut major si minor, nu sint neaparat acceptati de toti specialistii, dar prezinta relevanta, cel putin metaforica, pentru intelegerea logicii orasului. Tesutul major se refera la armatura monumentala a orasului (drumuri importante, decupaj funciar, spatii si monumente publice, afectari functionale principale) care dau forma mare a orasului. Tesutul minor se refera la forma de detaliu a orasului in interiorul zonelor create de tesutul major.

Logica alcatuirii orasului reiese din ambele perspective, dar cursul nostru se va concentra cu precadere asupra celei domestice, pentru ca aici se articuleaza arhitectura locuintei (care se studiaza la atelier) si oras (care se studiaza la urbanism) si pentru ca este un domeniu care se neglijeaza in proiectarea de arhitectura. La nivelul acesta se poate investiga relatia dintre tipologia locuintei si forma urbana pe care o determina, fiindca din totdeauna distributia interioara a unei locuinte a fost partial conditionata de formula de grupare.

In concluzie: In orice asezare locuintele se grupeaza intre ele, in virtutea

unor reguli de asamblare pe orizontala si/sau verticala, generind astfel spatii cu caracter public, semi-public si privat, in care se desfasoara diferitele practici sociale legate de locuire. Aceste reguli de grupare sint date de modul de viata specific, de traditia de locuire a comunitatilor umane respective. In acelasi timp, ele dau forma si caracterul spatiilor urbane.

De obicei urbanismul priveste orasul in mare (perspectiva “monumentala”), iar arhitectura studiaza locuinta ca obiect. Noi incercam sa le privim articulate.

Cele doua se articuleaza intim pe aceasta zona a gruparii elementare, pe care am numit-o “vecinatate imediata”.

Alte argumente pentru “vecinatatea imediata”:Urbanitatea, ca tribut definitoriu al orasului, este mai degraba un ideal, un deziderat de echilibru constient intre nivelurile ce pot sa caracterizeze existenta umana intr-un oras. Sociologii depisteaza cinci niveluri vitale pentru realizarea acestui echilibru: (1) intre sfera publica si cea privata, (2) intre totalitatea orasului si micro-zonele locale, (3) echilibrul social, (4) demografic, si (5) intre construit si natural.

6

Orasul, ca forma si ca mod de viata “impreuna cu ceilalti”, poate fi privit si ca echilibru dintre doua tipuri de “spatii mentale”:

(1) Un spatiu al “anonimatului”, specific orasului, cautat chiar in masura in care nu devine exclusiv, si care da masura participarii la viata de ansamblu a orasului: spatiul marilor artere si piete, al transportului in comun, marilor magazine, sali de spectacol, birouri etc., si care nu presupune cunostinte personale reciproce si nu angajeaza direct. El se suprapune in mare masura peste spatiul orasului vazut din perspectiva monumentala. (2) Un spatiu al “familiarului”, care presupune alt tip de relatii de la om la om (mergind de la cumparaturile cotidiene, salutul intre vecini, pina la jocul copiilor si “bandele” de adolescenti), este spatiul unei convivialitati, care face ca in interiorul anonimatului sa apara “insule cunoscute” (illot de connaissance). Aici, socializarea se produce treptat, de la sentimentul de a evolua intr-o ambianta simpatica, mai intii in cadrul locuintei, apoi in vecinatatea ei, dezvoltind, in final, sentimentul unei apartenente care va constitui baza relatiilor pozitive cu orasul si societatea. La cest nivel (ca se numeste cartier sa altfel) se constituie un “trait”, un comportament pe care cei care locuiesc sfirsesc prin a si-l insusi si care creaza sentimentul de apartenenta la un grup pe o arie determinata. Aceasta poate duce la transformarea spatiului in “loc” si da sentimentul ca te afli “acasa” intr-o anume parte a orasului. Acesta este spatiul pe care l-am numit “vecinatatea imediata”. El

poate lua forme arhitectural-urbanistice foarte diverse, vizibile si studiabile din perspectiva “domestica”.

In aceeasi masura, si binomul locuire-locuinta urbana trebuie inteles si analizat la nivelul formulei de grupare a unitatilor de locuit, care constitie atit unitatea urbanistica de baza, in care se contopesc si interactioneaza diversele aspecte ale vietii urbane. Este nivelul la care arhitectul poate stimula, prin amenajarea spatiului, atasamentul locuitorului fata de mediul sau construit.

Astfel, “vecinatatea imediata” devine nivelul elementar de articulare locuinta-oras-mod de viata, care va fi studiat din diverse perspective pe parcursul cursului.

(De citit 3_DESPRE_LOCUIREA_URBANA.PDF din AM. Zahariade, op.cit.si AM Zahariade, Despre locuire.doc, din Problematica

locuintei contemporane, studiu pt. URBAN PROIECT)

Exemplul de la curs: Seine-Rive-Gauche: De la strategia urbana (“proiectul urban”) la reglementari cu un anume grad de generalitate (PUZ, PUD –la noi, POS – la francezi); de la reglementarile generale la detalierea gruparii si a locuintei.

7