Cine ajunge, călătorind prin Moldova, într-unul din satele judeţului Vrancea, va întâlni o casă memorială. Aici a trăit acum

mai bine de 100 de ani moş Ion Roată.

Era moş Ion Roată un ţăran moldovean, bun gospodar şi ager la minte. Dar mai cu seamă, oamenii satului îl preţuiau pentru

înţelepciunea lui.

Ei se adunau deseori să se sfătuiască cum să se facă unirea. Unii au fost de părere că trebuie chemaţi şi ţăranii.

- Lăsaţi ţăranii ! Ce ştiu ei ? Unirea nu e treabă de ţărani, strigau unii boieri lacomi şi înfumuraţi.

- Ţăranul la coarnele plugului !

- Ba om chema şi ţăranii aici, la Sfatul ţării, boierule, că palmele lor de la coarnele plugului ne hrănesc pe noi.

Şi au fost chemaţi ţăranii la Iaşi, să le explice un boier ce înseamnă Unirea...

- Iacă, oameni buni, de ce v-am chemat... De sute de ani Moldova şi Muntenia, ţări surori, trăiesc separate. Să facem marea Unire şi să

întregim neamul românesc ! Înţeles-aţi ?!

- Înţelegem, boierule, aşa o fi ! -Dacă n-aţi şti domnia voastră ce-i bine şi ce-i rău,noi ţăranii...

răspunseră unii, învârtindu-şi căciulile în mâini.

- Ba eu, drept să-ţi spun, boierule, n-am înţeles, zise cu îndrăzneală isteţul moş Ion Roată. Domnia voastră, boierii, sunteţi mai luminaţi la minte, ce nevoie aveţi de noi ?

- S-a dus vremea când numai boierii hotărau în ţara asta. Astăzi, boierii şi ţăranii, munteni şi moldoveni, trebuie să luăm parte la

greul şi bucuriile ţării. Aţi înţeles, oameni buni ?

- Înţeles, domnia voastră, răspunseră ţăranii.

- Ba eu tot nu, zise Ion Roată.

- Moş Ioane, cum văd eu, dumneata înţelegi cam greu. Ia haideţi, oameni buni, în grădină, să vă explic şi mai bine. Poate-o înţelege

şi moş Ion...

- Vezi mata bolovanul acela ? Fă bine şi adu-l aici, lângă mine ! - D-apoi, s-avem iertare, n-oi putea, că acolo-i greutate, nu glumă ! - Încearcă, moş Ioane !

Moş Ion a încercat să ridice bolovanul, dar n-a izbutit. Atunci boierul îi trimise şi pe ceilalţi ţărani să-l ajute.

- Ei, vedeţi ? Moş Ion n-a putut singur. ,,Unde-i unul, nu-i putere, La nevoi şi la durere.

Unde-s mulţi, puterea creşte...”

- Eu tot n-am înţeles, domnia voastră, zise moş Ion. - Cum adică, moş Ioane !? Spune mata ce-ai înţeles, ce n-ai înţeles. Să auzim şi noi !

- De, boierule, de la vorbă la faptă este mare deosebire... Ne-aţi poruncit nouă să aducem bolovanul, dar n-aţi pus şi domnia voastră

umărul cu noi la adus !...

- Domnia voastră ne-aţi spus că de-acuma vor pune umărul la greu şi boierii, şi ţăranii. Acum am înţeles că tot noi , ţăranii, om purta

greul singuri şi de acum înainte.

Atunci au văzut şi ţăranii că dintre ei toţi, moş Ion era cel mai înţelept.

Înţelepciunea lui moş Ion au cunoscut-o boierii şi în adunările în care se discuta despre Unire. Erau unii care nu vorbeau aşa ca să-i

înţeleagă şi ţăranii.

Într-o zi, moş Ion n-a mai răbdat: -Aveţi bunătatea şi vorbiţi mai moldoveneşte, ca să pricepem şi

noi, ţăranii,câte ceva din ce spuneţi dumneavoastră, boierii !

- Ia mai tacă-ţi gura, ţărane, şi nu te obrăznici, c-apoi când ne-om întoarce acasă, ţi-oi arăta eu ! zise boierul care se nimerise să-i fie vecin.

- Bine, boierule, atunci de ce ne-aţi mai adus aici ? răspunse moş Ion Roată , că doar palmele astea ţărăneşti muncesc pentru domnia

voastră, boierii şi vă fac să huzuriţi de bine.

Auzind aşa vorbe înţelepte, colonelul Alexandru Cuza dădu mâna prieteneşte cu moş Ion Roată, în semn de preţuire.

În cele din urmă s-a înfăptuit unirea Moldovei cu Muntenia şi Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor.

Moş Ion Roată şi ceilalţi ţărani s-au întors la casele lor.

N-a uitat acel boier vorbele lui moş Ion care l-au făcut de râs şi a început să-l pedepsească. Într-o zi i-a împuşcat vacile,...

în altă zi i-a împuşcat porcii, în alta caii,...în alta i-a luat oile.

Şi bătrânul s-a dus să se plângă boierului.

- De ţi-o mai călca piciorul în ograda mea, pun slugile să te bată ! Şi fără ruşine, boierul îl scuipă pe obraz.

După o vreme, trecând domnitorul prin părţile acelea, văzu pe deasupra capetelor mulţimii adunate să-l salute, o hârtie fâlfâind în

vârful unei prăjini.

Înţelegând domnitorul că un om necăjit vrea să i se plângă, se opri. În faţa lui Cuza, un ţăran bătrân căzu în genunchi şi îi întinse hârtia.

Cuza îl recunoscu pe moş Ion Roată şi îi spuse: -Ridică-te, moş Ioane, şi spune-mi ce durere ai !

Vâzând moş Ion că după atâta timp Vodă nu l-a uitat, îi povesti ce necazuri a îndurat de la boierul cel duşmănos.

- Nu numai că în câţiva ani de zile m-a sărăcit de tot, plângea moş Ion, dar mi-a luat şi cinstea, scuipându-mă în obraz.

Când bătrânul a isprăvit vorba, Cuza îi zise: -Ţine, moşule, aceşti bani de aur în dar.

-Dar cu ruşinea ce mi-a făcut, cum rămâne ?

- Iaca, aşa rămâne, moş Ioane, zise Cuza, sărutându-l pe amândoi obrajii. Spune sătenilor dumitale că unde te-a scuipat boierul, te-a

sărutat domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea !