“Şcoala este inimă pentru inima oraşului,

este tot ceea ce poate fi mai frumos, este locul unde florile spiritului

uman înfloresc, locul unde florile culturii s-au

înfrăţit cu florile de mină, locul unde lumina din adâncurile muntelui

şi-a unit razele cu lumina gândului mereu cutezător spre cunoaştere.”

ANINOASA

În oraşul meu iubit Dragi prieteni vă invit Să vedeţi un orăşel Mândru ca un ghiocel.

Nu e un oraş bogat Ca în basme arătat, Dar aici puteţi vedea Munţi înalţi cu flori de nea Şi izvoare cristaline Ce străbat printre coline

Oamenii lucrează-n mină Ca s-avem noi toţi lumină Ei sunt harnici şi cinstiţi Ne mândrim cu-aşa părinţi Haideţi noi vă aşteptăm, Şi cu drag vă-îmbrăţişăm.

Minunate frumuseţi a lăsat Dumnezeu pe aceste meleaguri, şi multă bogăţie în subpământul acesta al Aninoasei, aşezare venită parcă din versuri de baladă,

dăinuind în liniştea pădurilor ce o înconjoară.

De la ieşirea din romanticul defileu Bumbeşti –Livezeni, la Iscroni şi pe

Vale-n Sus, Aninoasa te primeşte şi te încântă.

Fii binevenit într-un spaţiu de legendă şi frumuseţi naturale,

unde Aninoasa îşi edifică istoria trecută şi contemporană, în pas cu ţara

şi la dimensiunile prezentului românesc.

Aninoasa ni se dezvăluie în toată splendoarea sa, ca o aşezare liniştită, ruptă parcă de realitatea vremurilor acestui

secol.

Ea nu are nimic din forfota şi gălăgia marilor aşezări urbane, fiind mai degrabă un orăşel pitoresc şi ciudat, unde oamenii

se cunosc unii pe alţii formând o mare familie.Aninoasa este, asemenea altor localităţi din Valea Jiului, deopotrivă frumoasă, bogată şi ciudată pentru călătorul

neavizat, care va fi surprins să constate că aici sunt păstrate, nealterate, multe obiceiuri şi tradiţii ale căror origini se pierd

în negura timpului

Toate mărturiile arheologice, documentare, lingvistice,

etnografice,spirituale ne dau dreptul să afirmăm cu tărie şi

siguranţă că Valea Jiului, cu toată relativa sa izolare geografică a

constituit o vatră de civilizaţie şi cultură din cele mai vechi timpuri şi până în epoca modernă, şi mai ales

putem afirma că a fost o zonă de puternică tradiţie şi cultură pur românească, datorită în parte şi vecinităţii ei cu fraţii români de

peste Carpaţi. Aşa va rămâne şi în continuare.

Aşezată aici, pe cursul mijlociu al Jiului de Vest şi în „sus pe vale”, ANINOASA

dăinuie sub poala marilor păduri ce înconjoară cu brâul lor verde Parângul,

Vâlcanul şi Retezatul din vremuri străvechi, fiind menţionată pentru prima

dată în documente sub forma unei aşezări întinse ca suprafaţă

„Bărbătenii de Jos” (ISCRONI)Este atestată documentar în anul 1493

în timpul domniei regelui maghiar Vladislav Jagello al II-lea, când aflăm şi

de numele lui „Grigorie Cînde”, latifundiar din Ţara Haţegului.

În ceea ce priveşte numele localităţii Iscroni, toponimul provine de la numele de familie Iscru derivat cu sufixul -oni. Originea acestei familii nu este foarte clară. Se ştie numai că la 1610

exista în Oltenia un logofăt cu numele Iscrul, numele păstrându-se în această zonă până în zilele noastre. Sigur, atestat

documentar, acest nume de familie a fost şi în localitate, ultimul descendent local dispărând la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Locuitorii au primit numele generic, păstrat şi azi de „momârlani”, care a avut într-o perioadă (sfârşit de secol XIX –

început de secol XX) şi un sens peiorativ. Sunt mai multe explicaţii pentru acest termen, considerându-se fie că defineşte

omul de la munte, fie că este o transformare a maghiarului „maratványi” ce poate fi tradus prin „rămăşiţă”, „resturi”, dar şi

prin „urmaşi”, deci urmaşi ai dacilor şi romanilor, îmbrăcămintea lor asemnănându-se izbitor cu cea a dacilor de

pe Columna lui Traian. De asemenea această îmbrăcăminte seamănă şi cu cea a unui grup de populaţie din Italia ce poartă

acest nume, având în mod curios şi obiceiul „piţărăilor”. Dar cei care au dat numele, acest apelativ de momârlan au fost

muncitorii, în majoritate italieni, care au lucrat la construcţia căii ferate Simeria - Petroşani. Ocupaţia de bază a băştinaşilor a

rămas agricultura, mai ales creşterea vitelor şi mai puţin cultivarea cerealelor sau a altor plante din cauza reliefului şi

climei.

Istoria ANINOASEI începe odată cu „minunea” descoperirii „pietrei care arde”, şi această minune – cărbunele - , avea să transforme radical nu numai relieful aşezării, ci şi oamenii locului, avea să bulverseze viaţa liniştită, patriarhală a

localităţii. Cu toate bunele şi relele pe care le-a adus cu sine, exploatarea cărbunelui la Aninoasa a fost elementul primordial. A fost de-a lungul timpului, un

vis, o speranţă, a fost un prilej de bucurie, dar şi de nenumărate tristeţi, a fost dătător de viaţă şi aducător de moarte, a fost împlinire şi deznădejde, dar, lucrul

cel mai important, cărbunele a fost cel care a dat viaţă unei localităţi.

Din punct de vedere al organizării administrativ-teritoriale, până în anul 1968 oraşul a fost organizat în două comune : Aninoasa şi Iscroni – vechile denumiri fiind „Anena”, respectiv „Bărbătenii de Jos”. Din anul 1968 a fost organizată în

comună suburbană primind mai apoi, în anul 1989 statutul de oraş datorită importanţei economice pe care o are în economia Văii Jiului.

Istoria Aninoasei a urcat treaptă cu treaptă, de la începutul mileniului I şi până în zilele noastre. Unele fapte şi întâmplări au fost reţinute de pana învăţaţilor

vremii ori păstrate în povestirile şi cântecele momârlăneşti de o deosebită frumuseţe. Dar poate,

definitorii pentru ceea ce a însemnat scurgerea timpului peste această aşezare ar fi

„CASTELUL DIN ISCRONI”, „TULIPANUL” şi în sfârşit, dar nu în ultimul rând

„CĂRBUNELE”.Dacă pentru aninoseni,

Castelul din Iscroni şi Tulipanul sunt două simboluri, CĂRBUNELE este o certitudine.

Frumuseţea deosebită a "Pomului cu Lalele" i-a inspirat pe locuitorii Aninoasei, ca la

sărbătoarea Înălţării Domnului să organizeze o minunată

"Nedeie a Tulipanului", prilej de întâlnire a tuturor locuitorilor Vaii Jiului, iubitori de frumos,

păstrători de datini şi obiceiuri populare. Sărbătoarea începe prin aducerea unui omagiu

eroilor neamului, cu slujba religioasă ce se desfăşoară an de an la Biserica Înălţării

Domnului din Iscroni.

Urmează depuneri de coroane la cimitirul eroilor din Iscroni, unde locuitori ai oraşului vin să cinsteasca memoria

acestora.

Apoi locuitorii Vaii Jiului se întâlnesc lângă Pomul cu Lalele cu datinile şi obiceiurile strămoşeşti ale acestor meleaguri.

Este o tradiţie păstrată în timp ca aici, unde arborele cu lalele, monument al naturii, îşi etalează cu toată splendoarea podoaba de

flori rubinii, minerii şi momârlanii să se adune la iarbă verde şi să se întreacă în

cântec şi dans, în îndemânare şi iscusinţă.

Nedeia Tulipanului se ţine la Iscroni poate de sute de ani de sărbătoarea Înălţării Domnului (Ispas). Pare-se că din „floarea de Tulipan” a înflorit şi s-a perpetuat tradiţionalul în acest colţ mirific de ţară, unde sunetele au căpătat o altă dimensiune, s-au înălţat în văzduh

subliniind înălţarea spirituală.