279211 ANUL XII. Nn. 3. 5 T . E I E X R M P L A R U G 15 IANUARIE i9?&.

REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA CLUJ. PIAŢA CU ZA VODĂ 16

= TELEFON >2 45 = =

DIRECTOR: SEBASTIAN BORNEMISA

REDACTOR: D. I. CUCU 5 ABONA MENTUL: PE UN AN 200- - LEI; PE O JUMĂTATE

100-- LEI. IN STREINĂTATE DUBLU

TEATRUL DIN CLUJ Când se pune in joc soarta unui aşezământ de cul­

tura, întreţinut cu bani grei din avutul statului, nu incape nicio confuzie. Ori e vorba de o instituţie folositoare, şi atunci nu trebue lăsata in părăginire, ori avem de a face cu o sarcină inutilă, şi atunci, pur şi simplu, se impune suprimarea ei. Fără reticente, fără minciună, şi fără me* najamente.

De la inceput pornim, insă, cu convingerea, că Tea­trul Nafional din Cluj nu e o născocire a unui capriciu trecător, nici o improvizaţie hibridă, cu tentaculiile înfipte in fondurile ministerului Cultelor şi Artelor, pentru sa* tisfacerea câtorva partizani, paraponisiţi Ia alte depărta* mente. Dacă el n'ar însemna altceva decât un focar per­manent de propagare a limbei literare româneşti într'o (ară cutropită până ieri de ravagiile cultuiei străine, şi încă şi-ar legitima pe deplin dreptul la existentă.

Pentruce atuncea această vegetaţie a Teatrului Na* fional din Cluj, această navigare penibilă între viată şi moarte, această letargie consimţită, care e echivalentă cu o lungă sinucidere prin persuasiune? N'avem public? Dar noi am văzut de nenumărate ori aceeaş sală, pustie astăzi, înţesată de spectatori. N'avem artişti? Dar artiştii, cu neînsemnate excepţii, sunt aceiaşi, cari au cules în anii trecu fi îmbelşugate recolte de aplauze.. N'avem di* rector? Este, insă...

Aci sălăşluieşte răul şi aci se cade să căutăm buba ^fS8^JOăI^JJJSa.!n'I NationaC^itî^Cliii a fnvi conduc, trreme de şase anii de o incontestabila competentă artistică, în fata căreia nici nu se ridicau măcar alte competifiuni. Li se părea tuturor atât de firesc, ca d. Zaharia Bârsan să conducă destinele scenei ardeleneşti, încât guvernele sau perândat fără ca cineva să se gândească a*l scoate din scaunul său. Gratie acestei continuităţi, ni s au oferit câteva stagiuni de teatru îngrijit, ivindu=se, din când în când, chiar culmi de aleasă realizare artistică, superioare in chip vădit multor spectacole din Capitală.

Într'o zi, amărât de intrigi şi cancanuri, lăsat fără sprijin de autoritatea superioară a ministerului de Culte şi Arte, d. Zaharia Bârsan sa văzut nevoit să plece. A venit, în locul său, d. Victor Eftimiu. Mulfi au salutat cu încredere această numire. Chiai pentrj cei cari nu acceptau literatura dramatică a autorului lui „Prometeu", priceperea sa in materie de tehnică teatrală nu era tăgă* duitâ. Experienţa, cu toate aceste, a dat greş. Din două pricini. întâi, fiindcă d. Victor Eftimiu na reuşit să se aclimatizeze în atmosfera noastră piovincialâ. Al doilea, pentrucă şi*a croit planuri mult prea largi, pentru posibi­lităţile de înfăptuire cari îi stăteau la dispoziţie.

A sosit acum rândul dlui N. Bănescu, profesor universitar, un spirit deosebit de distins, şi o personali* taie de o ireproşabilă rectitudine morală. Mai mult încă: un om energic, drept, şi bine intenţionat. Şi, totuş, noi nu credem că va putea scoate carul din şanf. Pentru a* ceasta operafie s'ar cere, vorbim din nou sincer, mai multă Înclinare firească pentru preocupările de artă, şi, cum să spunem? mai multă rutină... ";'<•„'" Care e atunci solufia ? O dăm, în ceeace ne pri* veste, fără nici un ocol, de vreme ce ea răsaie, i rintre rânduii, din cele înşirate până acum. Salvarea Teatrului Nafional din Cluj, în condiţiile de astăzi, nu poate veni decât de/a acela, care i*a iniţiat primii paşi. Să se în* toarcă, deci, d. Zaharia Bârsan. Cu toată experienţa sa, cu toată tragerea de inimă, pe care i*o poale lăsa uitarea supărărilor recente, şi, bineînţeles, cu tot prestigiul unei Încrederi depline din par/ea ministerului de Culte şi Arte.

DI Al. Lapedatu, care e, desigur, mai îngrijorat decât noi, n'are decât un gest de făcut, — şi un decret de iscălit...

Alexandru Hodoş

Gradina Ca nişte lespezi grele ş:y primitiv ornaie Stau brazdele grădinii!... In cutele luminii, — De soare aruncate -Un mac 'şi* a prinde fa fa, că un potir de sânge!... Zefir, venind molatic, îndoaie*un trup de floare, Pe alta greu o frânge Si'ntr'o clipită, toată grădina 'ncepe*a plânge.

(Jândindu*se la moarte castanul din alee, Din creanga aplecată un funigel desprinde!... Sărmanul funigel, Cu grafii de femee r Se 'ndoae... şi*un inel dehrgint, bătut cu laze, Se prinde de*o garoafă, . Simbolizând logodna tăckrilor ce mor, Pe lespedele grele, cu primitiv decor — !

AL. m&mÂ

Sonet ...A înflorit un ghiocel pe vale: — O lacrimă de zână, încrustată, Ca o bobifă albă sidefată, De rouă, — agă fată de petale...

Si într*atâta miros se desfată C*a ameţit de farmecile sale Şi mi*a ieşit — nebunul — alb in cale ~'um mi*ar ieşi, sub seară 'n drum, o fată.

Mi*a fost aşa de drag, că — fără vrere — L=am frânt uşor, şi 1= am luat cu mine... Murind, a plâns, în taină, de durere...

... Privind la el, mi*am amintit de tine. hadevărat că sângeri în tăcere, Că inima fi=i frântă pentru mine ?...

CON ST. K. CmşA\

D u p ă v o t u r i... de:-G. VLĂDESCU* ALBEŞTI

N ' a m dormit toată noaptea. In mintea mea se depanau, drumurile cotite ala Bă­

răganului. Un conac pierdut in miriştele fără sfârşit, troiţele dela îmbrăţişarea drumurilor imvna unui .pul. părăsit, sau casele risipite în fundul bălţilor, argintate de apa mor­ţilor şi umbrite de sălcii pletoase.

In zori, aşteptă la poartă, căruţa, cu dricul acoperit de fân proaspăt şi velintă nouă. A m ascuns, cu o pală de iarbă, vraful de manifeste. Doi prieteni, candidaţi, au ocupat fundul şi cu fa(a, în spatele căruţaşului, şi am pornit la drum...!

O dimineaţă primăvăratică. A m scos carnetul. — La Andrăşcşti, moş Petre... Moldoveni, Matei...

Patru Frafi? — C i n c i la Patru Fraţi? — Cazan... — Nu=l mai avem pe Cazan !... — Cazan? — până la moarte... — N u se poate! Ii primar, omul sfăpânirci... — I*al nostru... — Nu-i al nostru. — N u se poate... Nc-am gâlcevii, până am ajuns in inima statului. La

un han, cu şopronul dărâmat spre răsărit, lume multă. Câţiva nc=au salutat; unii îşi făceau semne răzând,

iar cei din fund rosteau destul de tare : — I-a prins iar dorul de noi... — Sunt rude, cu popa!... — Si cu notarul?... — Taci m ă ! — Linişte... Şi unul, parcă-1 văd; uscăţiv, şi fudul,

căciula lăsată pe ceafa, bretonul sbârlit şi resfirat pe frunte. Inchcctura mintcanului prinsă într'o copcă spre dreapta, iar grumazul înfăşurat, de o batistă roşie, cu dungi.

— Din ce partidă, vcniţi.|.? — N o i ? — Dumneavoastră. M 'am apropiat, înspre el. Duhmnia un miros de prune

înăcrite. Prietenii păzeau căru(a. Un copoi de jandarm sfre*

delea cu privirea velinta şi fot cuprinsul. M 'am încercuit în mijlocul lor. îmi dogoreau obrajii.

Mi se părea, că cineva mă loveşte cu un ciocan în piept, aşa îmi svâcnea inima. Mi-am luat curajul.

— Oameni buni... Fraţi... Aici âm rămas. Un gligan, cu şerpii de aur pe umăr, cu puşca

purtată ca pe o bâtă de oi, mi-a curmat şirul.

Simţeam în gât, frântura cuvântului. Stătea ca un nod. — Legitimaţia... — Care ?

— P e toate le vrei ? — „Otorizatia de la prefectură ?" — N ' a m , autorizaţie. Unde scrie? — La post. Să mergeţi, la post. O fluerătură. Doi godani tineri, flăcăi basarabeni, au

prins baionetele, ş-au început executarea.

— Merg şi domnii ? — Tofi. — A i departe postul? — In sat. — Poftim, în căruţa noastră... — P e jos..., numai pe jos... — A ş a ai ordin ? — Da. — Dela cine? — Nu- i treaba d-tale. Avem „sicrel".

— Căruţa înainta, la pas. Noi trei şi jandarmii pe pe urmă. Părea un mort...

~ N e urmăreau sătenii, iar la porţi femei şi copii priveau spre noi... Auzeam şoapte:

— C u ce i=a prins ? — C u n i m i c , — A p o i ? — Sunt dcia, cu „polctica"... Ne -am oprit. Lumea a fost împrăştiată.

O casă mică, invclită cu stuh. In bătătură, o prăjina lungă şi subţire, tremura în vârful ei un capac de carton, boit în culorile naţionale...

Nc-a poftit înăuntru. Miros de lipeală proaspătă, $ petrol. La o fereastră mică, o masă de brad, acoperită cu hârtie albastră. La dreapta, un paf de cazarmă, şi deasu­pra o poliţă, cu o chivără strălucitoare.

Lângă uşă, în colţ, un rastel, pentru arme. — Intăi, d-ta... — I-am pus pe masă, hârtiile ioaie. — N-ai , „oforizaţic" ! — N ' a m . — Rău . I*a luat pe toţi. Ne -a scotocit, de fot ce-am avut. — Manifeste, aveţi ? Ne-am privit cu toţii. — N 'avem. Uşa se deschide de perete. Nc-am înghesuit în colţ.

PAG. 2. N->. 5

Stăpân pe sat, folos, rumen la fată şi plin de curaj, apare ncica Cazan.

— Domnul primar,. adausc jandarmul, înpingând spre el singurul scaun din odaie...

Ni s'a lupt ceva depc ochi. N e strânge voios mâinile şi ne bate pe umeri. O dojana blândă, ne acoperă mirarea, şi ne prinde

Sufletele, intr'o neînţeleasă întâlnire. — Ai aflat de urma noastră ? — N u . • — Atunci? — Mi-au spus oamenii şi mi-am închipuit că-i opo­

ziţie... Trebuia să-mi dati un semn, o vorbă. După câteva discufiuni, şeful de post, ne-a dat liber­

tatea, sub garan(ia dlui primar.

Soarele scoborîsc, înălţimea cerului şi se lăsa, pe nesimţite, devale, spre apus.

Nici o fârimitură nu zărisem în ziua aceasta. N e scârţâiau dinţii de ciudă şi de foame.

— A| i ospătat undeva? — Nimic. — Să mergem la han... La mine nu fac... Ştie

notarul... — Mergem unde-o fi, un covrig şi un păhărel... — N e pare bine, că te*am văzut. .Şti d-ta omul se schimbă, prietenii, rămân prieteni... — Până la moarte. Numai ciuda, necazul Popii

m'a făcut să primesc. Dar sufletul, a h ! dacă aţi cunoaşte sufletul meu!...

— C u noi, neică Cazane, cu noi... — Dar cu cine ? — Aşa , să trăcşti, cu noi să fii. Bucuroşi, am ajuns, la han. In fund, oameni mulţi.

S'au ridicat respectoşi, afară de unul roşcovan cu părul vâlvoi şi ochi tulburi. Nu-1 mai ajutau puterile, şi îşi re­zema pieptul de linia mesei.

A m intrat într'o cameră curată.

Velinte noui, şi prosoape de borangic împodobeau părc|ii.

La icoană, un smoc de busuioc, şi o sorcovă pentru anul nou.

Doi bujori înflorise în obrajii hangiţei, şi avea sort alb, sumes ca un brâu, ii încingea mijlocul subţire.

Mărgelele din gură străluceau, ca sideful şi ochii ardeau di bucurie şi frumuseţe...

Ncica Cazan îi desprindea sortul dela brâu, şi-i poruncea pentru masă.

— Ce-o fi, ziceam noi, şi mâna(i de grija noastră, ne uităm afară, cum soarele se cobora şi mai repede spre apus.

La fereastra mică, prinsă in uşa prăvăliei, ne urmă­rea un chip.

Omul uscă(iv, cu căciula lăsată pe ceafă, cu breto­nul sbârlit şi resfirat pe frunte, sfredelea cu privirea fe* reastra, şi ne făcea semn, spre ncica Cazan.

I*am arătat tabloul. Ne-a părăsit o clipă, şi s'a înapoiat, privindu-ne serios.

— E de-al nostru, apoi pe şoptite: —, Ne cere ceva băutură. Sunt oameni strânşi, de*ai

noştri, numai de*ai noştri... — Nu-i bine să le rostim ceva ? Să ştie şi ci, ce

vrem . . . — Se poate, cocoane Alexandre! N 'a i încredere în

C a z a n . . , Mai bine lucrez eu a ş a . . . Vezi bine, Notarul...

— Să fie cum zici Dta, şi am ciocnit paharele, Crâşmăriţa aştepta în prag comanda. In gropitele

obrajilor i se rupsese un zâmbet şiret.

S e auziau ciocnituri de pahare, larmă şi râsete. Ca ­zan, cu capul gol, descheiat la vestă, se ducea adesea şi închina cu mulţimea.

Venea apoi, bucuros, la noi. — Merge strună . . , N 'a r strica, încă un r â n d . . .

Unul nu s'abate . . . — Prea mult nu-i bine, d a r . . . fie.

Bunca, căruţaşul nostru ron}ăia covrigi, la o masă rotundă din prăvălie, şi sorbea din oala de pământ, vinul roş.

A m voit să ciocnim, ultimul pahar în sănătatea lui Neică Cazan, vechi luptător şi prieten, tocmit trupeşte la stăpânire, dar cu sufletul, până la moarte, cu noi.

In han, hărmălaie, ca de resmeriţă, zăngănitul sticlos, a unui geam spart, l-am simţit în suflet.

O perdea neagră s'a coborîf în dreptul soarelui. Ncica Cazan a dispărut, ca' o nălucă.

„Şeful" apare în prag. In ochii lui fulgera mânia. — La post. Nici un cuvânt, la post.

Nc--am ridicat, tără murmur. Nu ştiam nimic, din freamătul de-afară.

In bătătura hanului, foi rupte şi împrăştiate până în mijlocul uliţii.

Basarabenii, se munciau să adune din braţele muU (imei manifestele noastre.

Bunea, îşi finea caii speriaţi şi se uita cu milă la velinfa nouă, frământată de picioarele oamenilor..

A m mers, drept înainte. Soarele ne privea în fată, şi numai o dungă subţire îl despărţia de groapa apusului.

A m cercetat, cu ochii mulţimea. Căutam chipul lui Ca^an. Nimic. Căzuse pământul pe el.

Numai omul uscăţiv şi fudul, cu bretonul sbârlit şi resfirat, cu fata înroşită se uita încruntat. C u m au ajuns manifestele, pe bătătura hanului, numai Bunca, că-run(aşul nostru, ştia.

La post, şeful şi-a ocupat masa de brad, a ridicat cosorocul capelei şi cercetând într'o cărţulie cu literă mă­runtă, a tras aproape de el registrul de procese.

Tot pe mine m'a luat, la rând. — De câţi ani eşti ? — Treizeci şi nouă .. ' . — C e meserie ai? — Avocat. — Carte ştii . . . — D a . . . — Semnează, ici. — Eu, nu semnez nimic. C e să semnez? — Nu vrei? Bine. O să v r e i . . . In pragul odăci, a apărut, ca din pământ, hangiţa.

N u mai avea zâmbetul şirtt şi nici frumuseţea şi bucuria ochilor,

Buzele erau strânse şi albe ca varul. Ii lipsea şor}ul alb şi mânia îi încremenise fata.

— Cine-mi plăteşte lârguiala din prăvălie? — Domnul Cazan, adaogai eu zâmbind. — Nici un Cazan. N u plec de aici fără parale. Şeful îi prinde foaia galbenă cu însemnări de tibişir,

şi începu să ci teasă. . . Trei ocă vin, cinci lei covrigi, o litră măsline, co*

vrigi in prăvălie, cinci ocă vin, covrigi şi măsline, geam spart, trei foiuri lipsă, o sticlă de „lambă", plesnită total una mie două sute doi l e i . . .

— Banii, dlor, sau fac proces pentru devas t a r e . . . Nc*am uitat unul Ia altul şi am plătit.

Hangiţa a dispărut, ca o sfârlează. Ţinea strâns mâna cu hârtiile de bani, şi fata i se înseninase, ca ce­rul după furtună.

Jandarmul n'a isprăvit nimic cu noi. Nc-am hăr(uit mult. I--am pomenit de legi şi răspunderi. Mai rău.

Un raport confidenţial, într'un plic galben, apo», cei doi Basarabeni cu armele încărcate, s'au aşezat în căruţă, in fata noastră.

Căruţaşul, nu scotea un cuvânt. Mâna liniştit murgii şi se trudea, pentru hârtiile noastre semănate în faţa hanului.

Noi eram bucuroşi, dar nu cunoşteam pe îndrăz­neţul, care a împrăştiat, în centrul satului, manifestele noastre.

Dupăce ani trecut bariera satului şi am luat drumul poruncit spre „Secţia <te Jandarmi" , ani întrebat, râzând pe Bunea :

— Cine n e a făcut boclucul? — Apoi , cine? — şi atinse cu sfârcul biciului

apăsat şi cu necaz, murgul din d r e a p t a . . . A vârât botul, după grăufe . . . A zvârlit velinta şi fânul, şi a umplut bătătura cu scrisorile D v . . . Nu*s eu vinovat,. ferească Dumnezeu, n u ' S vinovat. . .

Noi l-am bătut pe umeri, şi am promis murgului* din dreapta, cinste şi hrană bună.

Basarabcn.i râdeau. Le era ruşine şi lor de necazul nostru.

Eram în ultima zi de propagandă. Ziua Sfinţilor împăraţi.

Soarele coborisc în adâncur i . . . Numai o linie ro­şie, încingea praful apusului.

Din vălmăşagul acestei zile, purtam în minte chipul uscăţiv şi fudul, cu bretonul sbârlit şi resfirat pe frunte,, dar şi pe hangiţa cu ochii aprinşi încremenită, pe pragul postului de jandarmi cu hârtia galbenă scrisă cu tibişirul.

I N T R E N . . . dc I) li LAVA RON A

Compartim;-' :m < • •-- avea opt focuri: patru de-oparte, patru de alta. purta No. 30645 şi firma unei fabrici din Cehoslovacia. In partea dinspre locomotivă, pe locul al doilea dela fereastră, — şedeam cu. La stânga mea, era o domnişoară — o copilă! — cu ochi albaştri şi rochia scurtă; la stângaj ci, un domn cu ochelari; la dreapta mea, un student grav şi serios ca un cal de dric, răsfoia o carte franţuzească; in faţa studentului, o doamnă în vârstă, groasă ca un tăvălug; la dreapta ci — adică faţă'n fată cu mine — o domnişoară cu păr negru, având doi dinţi de aur şi-o aluniţă în umărul obrazului drept; la dreapta ei şi Fafă'n faţă cu domnişoara din stânga mea, un domn cu monoclu, citia o revistă umoristică şi râdea sin* gur; lângă el şi'n faţa domnului cu ochelari, o domnişoară tommatică, blondă ca o lafnpă aprinsă...

Compartimentele nu's tocmai largi. Dar călătorii se împacă. Ne-am împăcat şi noi. Şedeam in felul următor: doamna cea groasă, cu picioarele între picioarele studen* fului; eu, cu picioarele între picioarele domnişoarei din faţa mea! Mă luptasem cam multişor, dar câştigasem situaţia ! Domnişoara din stânga mea, avea picioare între picioarele domnului cu monoclu. Acesta ar fi vrut însă, să aibă picioarele lui între picioarele domnişoarei; cceace nu se întâmplă! Domnul cu ochelari, sc'mpăcasc cu domnişoara blondă din faţa lui, vârând fiecare câte-un picior înfre pi­cioarele celuilalt...

Tăcere! N u s'auzea decât zgomotul trenului. D o m ­nişoara din ţaţa mea, întinse un picior şi mă calcă pc bătătură!

- A u ! - P a r d o n ! Şi zâmbi dulce : cu ochii şi cu buzele! întinsei şi

eu piciorul, cârnindu-1 puţin spre stânga, şi-i simţii pulpa : era rotundă şi tare! Mă luă aşa, cu friguri! Avea cio* rapi dc măfasă şi pantofi de lac.

Trenul opri brusc. Domnişoara din stânga mea, care tocmai se sculase îmi căzu în braţe.

- H a c ! - V a i ! Scuză-mă, domnule! Şi râdea! Avea dinfi mărunţi şi rari. E u ii ajutai

să se ridice, şi — vă rog să mă credeţi! — din greşală o prinsei dc sâni : erau tari ca piatra! Simţii că ameţesc! E a zise: „pardon", se ridică şi ieşi pe culoar. Trenul oprise. (Uitasem să spun, că era tren accelerat).

— Atâta ncruşinareTlf . lJ , t\l Vorbise doamna cea groasă, care avea piciarele între

picioarele studentului, şi care văzuse „accidentul!" Mă'ntorc spre ea, şi'n fainii doi ochi aprinşi ca dc friguri.

— V'ati speriat, doamnă ? — o'ntreb eu, naiv. N u răspunse. Se ridice cu greutate, îndreptându-se

spre ieşire. Dar la al doilea pas, sc'mpicdică de picioarele domnişoarei din faţa mea, şi căzu cu capul în pieptul domnului cu monoclu. Acesta mugi ca un taur rănit:

— M u u u ! N e grăbim cu toţii să-i dăm o mână de ajutor, şi-o

punem în picioare! Plecă apoi boscorodind. Noi râdeam pe'nfundate, afară dc domnul cu monoclu, care se văeta că i*a rupt trei coaste!!

Domnişoara din stânga mea se reîntoarse, având în mână un pachet dc ciocolată. Ceva mai târziu se'ntoarse şi doamna cea groasă, gâfâind. Trenul porni.

B u n ! Acuma şedeau astfel: studentul, avea picioarele între

picioarele doamnei; cu, aveam un picior — pe cel stâng — între picioarele domnişoarei din faţa mea, iar pe cel drept, între piciorul cel stâng al domnişoarei, şi piciorul drept al doamnei; domnul cu monoclu, după multă trudă, izbutise să-şi vâre piciorul drept între picioarele domnişoarei din faţa lui şi din stânga mea, şi se căznea să»i facă loc şi celuilalt; — ceeace nu se'ntâmplă! Domnul cu ochelari şi domnişoara blondă, erau ca mai nainte: fiecare vârâse câte-un picior, între picioarele celuilalt.

Tăcere! Studentul citia în cartea franţuzească; doamna cea

grasă, picotea; domnişoara din faţa mea se uita în oglindă; domnişoara din stânga mea şi din faţa domnului cu mo* noclu, mânca ciocolată; domnul cu monoclu, se uita la domnişoara din faţa lui şi din stânga mea, cum mănâncă ciocolată; domnişoara cea blondă, citia un roman ; iar domnul cu ochelari, consulta rubrica economică dinfr'n jurnal.

Asta era situata! Trenul alerga turbat. Când şi când, ni*se izbeau

umerii şi picioarele şi ni 'SC încrucişeau privirile.

— Biletele, cine s'a mai urcat dela Chiţcani, domnilor!

Păli i! Inlma-mi svâcni atât dc violent, încât Q.

No. 3. P\G. 3.

iarăş cu o privire, şi se luă la ceartă cu studentul. Se certară vreme îndelungată. In timpul acesta, se mai pro­duseseră următoarele schimbări:

E u eram cu picioarele între picioarele domnişoarei din fa(a mea şi din stânga domnului cu monoclu: dom­nul cu monoclu, rămăsese iarăş cu un singur picior între picioarele domnişoarei din fata lui şi din stânga mea ; domnişoara cea blondă, avea picioarele între picioarele-domnului cu ochelari, care citia revista umoristică, împru­mutată dela domnul cu monoclu.

— Porcule! — Scroafă! Erau cei do i : studentul şi cocoana ! Eu mă revolt: — Asta c prea mult! Nu te pofi nici măcar odihni

cum se cade, fiind silit s'asculji asemenea necuviinţe, du* păcc plăteşti un bilet...

— Biletele pentru control, domnilor! îmi sim(ii sufletul la gură! N u ere chip să scap : controlorul, care se urcase la

o static principală, se afla în jşa compartimentului, cu drăcia aceia de găurit biletele, în mână! începu dela uşă cu domnişoara cea blondă, apoi cu domnul cu ochelari. Eu îmi căutam inima ţ par'că nu mai bătea deloc! Apoi, deodată începu să svâcnească repede-repede...

— Dom nu' ? ! „Domnu'" , eram cu ! începui a mă căuta prin. buzunare. Intre timp, con­

trolul văzuse toate biletele. Cei doi, nu se mai certau. Sim(ii toate privirile aţintite asupra mea.

— Nu*l găsi ţ i?! — L 'am perdut! — răspund eu, simplu. — A ş ! nu merge aşa ! -r- Să*l mai caut! Iau la râ d buzunarele, şi le scotocesc pe toate;

aveam vreo opt! Apoi, încep a mă uita pe jos, pe subt canapele... Bâjbâind pe subt canapea, apuc piciorul dom­nişoarei din fata mea, — un picioruş!.. O strângea pan* toful, şi se desculţase. Ii mângăi pulpa şi degefele*mi tremurau. Apoi, lipesc obrazul de mătasa ciorapului...

— Nu- i domnule ? ! — C e să fie, domnule ? ! — C u m : ce să fie ? ! Biletul! — A h a ! Nu-i domnule, fir*ar al dracului de bilet! ."Şi mJ ridic, cu sângele n" obraz; — nu de ruşine,

ci de emofie! Picioruşul acela... gamba.,. — De unde vii dumneata ?!

Acuma îmi vorbea cu „dumneata !" — E u ? — Da, dumneata! — Dela Bucureşti, mi-se parc! — Cum : mi-se pare ? ! — C e ţi-se parc ? — Spui că vii dela Bucureşti! — Da, dela Bucureşti! — Şi unde mergi? — N u ştiu! Spuneam adevărul! — C u m nu ştii ? ! — C e să ş t iu?! — Zici că nu ştii unde mergi! — Ei, asta e acum! Merg... merg acasă... Dar, în*

sfârşit, cc-ti pasă dtale unde merg c u ? ! Ştii că eşti curios ?!

Doamna cea groasă râdea înnăbuşit! — La prima static, să pofteşti jos! — A ş ! eu merg mai departe. — Asta e altă chestie. Dar Ia prima staţie, trebui

să te dai jos, să-ţi închecm proccs-verbal. Şi controlul plecă. „Ei, drăcia dracului!" Vorbisem tare. — Şi încă ce drăcie! Era matroana !

Eu mă'nroşii, înghijii sec, tuşii! M ă scol şi vreau să ies. Dât' trenul opreşte brusc, şi mă prăvălesc in bra­ţele cocoanei!

— M m m ! îmi dă un pumn în cap, mă trage de păr, apoi, fă*

cându-mi vânt, mă trezesc cu capul în pieptul domnului cu monoclu!

— M m m !

Cum, cum nu, ajung iarăş la locul meu. M ă reaşez comod, şi vâr un picior între picioarele domnişoarei din fata mea...

— Poftim, domnule! Era controlul! II urmez. C e era să fac ?!

Din uşă, mă uit îndărăt: studentul, se mutase în locul meu şi — aşa, ca din greşală! — cerca să vârc piciorul stâng, între picioarele domnişoarei din fată; dom* nul cu monoclu, isbutise să vâre şi celălalt picior între picioarele domnişoarei din stânga studentului; la domni* şoara cea blondă şi domnat oi"ochdarr, — situaţia ne* schimbată!... Controlorul, mă trase de mânecă.

— Bună ziua!

•căutai în partea dreptă a pieptului! N'aveam bilet de tren! Eu niciodată nu scot bilet!

Cum nu se urcase nimeni, conductorul, dupăce-şi vârâse.nasul în compartiment, îşi văzu de drum. Eu ră* suflai uşurat! Şi mă'ntrebam: „o să mă pr indă?! N ' o să mă prindă?!" Mi-s'a'ntâmplat de câteva ori să mă prindă. M'au dat jos, şi mi--au încheiat proces*verbal; iar eu mă suiam în trenul următor, tot fără bilet! Călătoresc in rate! E drept c'ajung cu întârziere la destinaţie când se întâmplă să pună mâna pe mine; — dar dc ajuns, tot ajung. Şi asta e principalul!...

— Ce căldură! — oftă domnişoara din fata mea, făcându--şi vânt cu o batistă parfumată.

Uitasem să vă spun, că eram în toiul verii. — Foarte cald! — incuviinfai cu, şi--i strânsei pi*

ciorul intr'ale melc! E a se roşi puţin cum îi stă bine unei fete mari şi se uita aiurea! N u ştiu, picioarele mele tre* murau, sau ale ei! Rochia*i lunecă uşor în sus peste genunchi, şi zării trei colturi dc dantelă! Om nu eşti?! Mă luă aşa, cu ameţeli, (iâtlejul îmi era uscat, răsuflarea întretăiată! Deschisei un jurnal, il întinsei pe genunchi, şi vârând mâna pe subt el, strânsei cu lăcomie o pulpă, ca să mă ostoesc'.

— Ncruşinatule ! Pleosc! Pleosc! Şi două palme zdravene, înăbuşiră zgomotul trenului! — Ce ai doamnă, eşti nebună?! Bietul student, ameţit de palme, se uita năuc! Doamna

cea groasă striga: — Obraznicule, ncruşinatule, porcule!... Adică eu, emoţionat cum eram, nimerisem pulpa

cocoanei! C e vreţi, picioarele erau încurcate! Aceasta, zăpăcită dc somn, crezu că studentul era vinovat, fiindcă'l avea'n fata, şi*i dase două palme: una p'un obraz, — una pe celălalt; una cu dreapta, — cealaltă LU_stânga!

Mie*mi veni să râd! Ceilalţi, se uitau nedumeriţi unul la altul şi to[i la cocoană şi la student.

— Las'că tc'nvăt cu minte, porcule! Pusese mâinilc'n şolduri, şi tremura ca piftia. Stu*

dentul se mai desmetecisc. îşi mângâia obrajii pc cari sc cunoşteau urmele degetelor, şi întrebă prostit:

— Ce*a fost asta doamnă?! — Ce ti*a trebuit, aia a fost! Ficrbeau amândoi! Eu , nu să tac, mă pune dracu

şi-a(âj pe student; — Bine domnule, bărbat eşti dumneata?! Să te

•pjjinui.i-ii-.i e» fntno»! , j, . , , • .

El se'ncruntă. Apoi, uitându*sc drept în ochii ma* troanei, zise răspicat:

.•w (iască! — Eu gâscă?! E u gâscă?! — şi ridică din nou

mâna să lovească, dar studentul se uită atât de urât la ca, încât rămase cu mâna ridicată, ameninţător, în sus.

— Doamnă, — zic cu — nu vă supăraţi pentru atâta lucru. Romanii, strămoşii noştri, preţuiau foarte mult gâştele! Căci aceste păsări gălăgioase şi proaste.au scăpat Capitoliul...

— Ţine*fi gura! — ţipă ea. Ce te*amestcci unde nu--(i fierbe tingirea?!

Domnul cu ochelari, râdea înfundat; iar cel cu mo* noclu, profită de ocazie, vârând şi celălalt picior între pi* cioarcle domnişoarei din fata lui şi din stânga mea. Asta nu*mi plăcu! Dar mă făcui că nu bag de seamă.

— Ciasca, doamnă, gâscă, aşa proastă şi... — Domnule, n'ai dc gând să taci?! — şi mă sfre*

deli cu două priviri, cari*mi opriră vorba'n gât! Domnişoara din fa}a mea, şovăi mai întâi, pe urmă

întreba : — Dar ce*a fost, doamnă ? ! — M'a prins de pulpă, aia a fost! — răspunse ea

sumplu, arătând pulpa piciorului drept. P e mine mă pufni râsul. Domnul ce şedea la stânga

domnişoarei din stânga mea, sc uită pe deasupra oche* larilor şi par'că nu*i venea a crede; iar cele trei domni* şoarc, sc minunară toate deodată:

— A a a ! Studentul încremeni! — E u doamnă ? ! - întrebă el cu dispref. Eu te*am

prins de pulpă ? ! S e vede c'ai visat! Numai la pulpa dtale... phui! Ai nişte piciore ca două putinec I

V - A a a ! Erau cele trei domnişoare!

'Cocoana isbucni : — Să-fi fie ruşine! Studentul: — Să-ti fie ruşine dfale ! Fcmcc bătrână, auzi!... — Da}i*mi voie să m amestec! — strig cu. Cum

adică? De pulpă? Ei, drăcia dracului. I( place gras, prietene ?!

Studentul prinse a râde cu hohote; domnişoarele şi cei doi domni, râdeau pe'nfundafc. Matroana mă'mpunse

Premiile pe \ 9 2 T ale Societăţii Scriitorilor Francezi

Comitetul Societăţii Scriitorilor Francezi întrunit sub preşidentia d-lui Edouard Estaunie, dela Academia Fran* ceză, a distribuit premiile sale anuale pe 192F, după cum urmează :

Marele premiu de 6000 fr. a fost decernut d*lui J . Lucas*Dubrcton, pentru lucrările sale istorice Louvel le regicide, Louis XVIII, l'Evasion de Lavalette, l'His* foire de la Uestauration et de la Monarchie de jouillet. l'Affaire Alibaud ou Louis-Philippe traque, Le Conte d'Artois şi Charles X.

Premiul literafurci regionaliste, fondatiunca Lucien Graux (5000 fr.) a revenit d*Iui Pau l Gazin, care duce la Aufun (Saonc et Loire) o viajă retrasă şi fecundă dc studii şi creaţie. Din opera premiată a acestui scriitor re* gional menţionăm viguroasele romane l'Humaniste a la guerre, Decadi, l'Aluette de Pâqucs, I'Hotellerie du Bac* chus sans tete. Ultima lucrare,a lui Pau l Gazin, Le Bes* tiaire de deux Testaments, a avut un puternic răsunet.

Premiile Preşedintelui Republicei rezervat scriifo* rilor combatanţi ; premiul consiliului municipal a fost a* cordat d-lui Marius Boisson pentru lucrarea Coins et re* coins de Paris; premiul Măria Star, (5000 fr.) a revenit d-lui Gasfon Roupncl ; premiul Buguet a fost decernut şansonetistului Yann Nibor; premiul Maurice Dekobra (3000 fr.) a fost atribuit d-lui Louis Anda rd ; premiul Maurice Renard d*lui Rene Chambc; premiul Chau* chard (5000 fr.) a fost împărţit între d. Henry Fevre şi d*na J c h a n d'Ivray; premiul Liubomirsky a fost decer*

•nut d*lui Ives Dartois; pr. Emil Richebourg romancie* rului popular Lous Gastinc şi pr. Honore de Balzac poc* tului şi romancierului Gaston Picard.

A u mai fost premiale d*nele Marqucritc Comerţ, contesa Puliga, Marqucrife Colmari şi M a x Reboul.

In Februarie, Societatea Scriitorilor Francezi va de* cerna premiul Corrard şi medalia Paul Hervieu. Această medalie de aur c socotită ca o mare distincţie şi se crede că va fi atribuită unuia dintre cei mai mari scriitori ai Franţei.

Din toate şi pentru toţi Oboseala sau capriciu?

Finlanda este cea dintâi tară în care femeile au obţinut dreptul de vot şi eligibilitate. S c pare însă că fericirea aceasta, pentru care luptă cu atâta îndârjire fe* ministclc din toată lumea, aduce, cu orice fericire îndelung visată, multe desiziluzii. Altfel e inexplicabil faptul că la ultimele alegeri generale, femeile filandeze s'au obţinut de la vot, aproape în 80'/,,. Cele 16 femei alese cu acest prilej au avut mai multe voturi masculine, decât voturi femceşti exprimate, cari nu li*ar fi putut da majorităţile necesare.

Şi mai sînt unii oameni, cari susţin că femeile sînt capricioase! . . .

Muzica şi durerile de dinţi S'ar părea ciudată această împerechere de cuvinte,

dacă ea n'ar fi prilejuită de un extraordinar caz de hiper­sensibilitate întâmplat la Berlin.

O femeie tânără dc câteori cânta din vioară note înalte, simtia dureri acute în dinţi. Examinându*i*se cu mare atenfie gura nu s'a putut observa nimic anormal. Din potrivă, ca poseda o dantură perfectă. I s'a interzis să mai cânte. Durerile au încetat.

După un răstimp a reluat căutatul la vioară, înrc* gisfrând aceleaşi ciudate senzaţii. Toate încercările medici* lor au eşuat. Femeia nu poate cânta fără dureri, ceea ce deocamdată dovedeşte că muzica poate fi şi altăceva decât un calmant, cum se credea până acum.

Premi i pentru prolixitate

Academia franceză a distribuit cele dotafiuni de 25.000 fr. şi 203 premii dc 10.000 fr. familiilor franceze, cari au cel puţin o jumate de duzină de copii.

In capul acestor familii, cărora ajutorul acesta le vine, desigur, la timp oportun, stă familia Matcncc din Moifcl (Seine et Oisc) cu 20 copii, familia Baudc din Fere*cn*Tardcnois (Aisne) cu 1°) copii, Leroy din Massucrc (Sarthe) cu 17 copii, ctc....

Douăzeci de copii e ceva nu numai în Franţa!

PAG. 4. N<: 3.

C Ă R Ţ I Ş I G. St. Cazacu*Delarast: Simfonii de seară, ver»

suri, — Bacău. — 30 lei. Poezia începătorilor c ca o revărsare de primăvară,

vijelioasă şi amestecată. E o lege aceasta dela care putini sînt acei ce s'au abătut, alcătuindu-şi primul volum. Dlui Arghczi i*au trebuit mai bine dc treizeci de ani pentru a-şi putea construi un piedestal definitiv, şi încă volumul dsale, care închide opera cizelată răbdător o viata întreagă, a .putut da naştere la discuţiunilc ceie mai felurite.

E greu dc stabilit dacă personalitatea unui poet se conturează mai lesne în volum, decât fărâmiţată în perio­dicele vremii lui. Tot d. Arghezi, ni se parc, sus}inca că un autor trebuie să publice o singură carte definitivă, dar teoria dsale nu e încă suficient demonstrată de apariţia „Cuvintelor potrivite". Dc aceea nimenia nu va putea face o vină dlui G . St. Cazacu*Dclarast din faptul că n'a aşteptat să-i iasă peri albi la tâmple pentru a-şi aduna poezia în volum. Modesta cărţulie tipărită la Bacău arc toate calităţile şi toate defectele sintetizărilor prea grăbite, dar aceasta nu înseamnă că autorul ei e mai puţin poet decât se simte el însuşi. Dimpotrivă, dacă din această cristalizare pripită opera de artă pierde în ceea ce arc ea ca aport al meşteşugului, materialul brut câştigă în puritate prin lipsa de adaosuri inutile şi adeseori păgubitoaic la masa de lucru.

N u e însă decât în parte cazul dlui Cazacu, făcând amintire aici de necesitatea unei îndelungi arderi, pentru o cât mai pură cristalizare a materialului poetic. Volumul d*sale are puţină sgură şi multă inspiraţie bine turnată în forme durabile. Versul dsale curat şi plin, crează atmos* feră şi da sugestii juste. Ciclul „Simfoniilor dc seară" şi al „Cântecelor de toamnă" dovedesc valoroase însuşiri poetice, de la cari putem aştepta lucruri inegalabile în acest gen.

Poleitu*şi*au bănuţii Sunătorii plopi din poartă ; Adieri pornite 'n taină Armonii de vise poartă.

Imagine clară, închizând în ca o delicată simţire exprimată delicat nu îşi găseşte comparaţie decât în alt vers, dc aceeaş bună substanţă a aceluiaş poet, pe care nu»l atlâm in volum.

Înşiraţi pe trotuare I Jorm castanii °n seară, — i'arcă's policandrc care Picură pe trotuare Frunze — stropi dc scară.

D . Arghczi spunea că un autor c dator cu o sin* gură carte; un poet c destul să scrie o singură poezie, ca să rămâe poet. Şi d. Cazacu a scris*o.

Menţiuni bibliografice Pr. Petru Gh. Saviu: Poetul în literatură c o

conferinţă în care se combate cu argumente serioase ten* dinţa unor scriitori ai noştri, cari au perpetuat legenda că preotul român e plin dc păcate. Părintele . Savin arată că preotul nostru a fost dc obieciu un serios factor de cultură şi un duhovnic bun, iar faptul că a fost prezentat altfel în literatură se datoreşte influenţelor literaturii fran* ceze anti*clericale.

Concluziile dsale sînt că preotul român, ca şi ţăranul, nu e încă destul de cunoscut şi apreciat.

Sandu Teleajen: Moşnenii, o sguduitoarc dramă scrisă într'o pitorească limbă românească de către viguro* sul scriitor şi artist de la Iaşi. Editura „Sămănăforul" din Arad a făcut o faptă bună, publicând*o.

Barbu Lăzareanu: Ursitul fetelor şi al femeilor. E d . Ancora, S . Benvcnisti & Comp. Bucureşti. Lei 80.

Cercetând colecţiile plin dc praful vremii ale A c a ­demici, d. Barbu Lăzareanu găseşte o scamă de însem* nare documente privitoare la obiceiurile azi uitate ale fre* cutului, precum şi o scamă dc valoroase documente de limbă. Dsa le adună în acest volum, făcând un preţios serviciu literaturii noastre.

Calendarul „AsociaHunii" pe 1928, întocmită de d. Horia Petra*Petrescu, cuprinde un bogat material literar şi instructiv. Preţul 15 Lei.

„Viata Românească" A n X I X , N o . 10, 11, 12, Iaşi. Un volum bogat de peste 350 pagini la alcătuirea căruia colaborează Lucia Mantu, Mih. Sadoveanu, I. P e * lrovici, Ion Pillat, M . Ralea şi alfii.

In cronica, bogată ca dc obieciu, începe să se arate mai viu interesul fa(ă de mişcarea literară din ţară.

Scrisul Românesc A . I, No . 2 Craiova. D . D . Tomcscu pune la punct poezia modernistă, arătând*o aşa cum este în realitate ca o încercare lipsită dc vlagă. Lipsă de fond, în lipsa de forme, poate înşela numai pe naivi

R E V I S T E şi poate încânta numai pe proşti. Poezia modernistă, spune d. Tomcscu, poate fi o tendinţă, o propagandă, o agitaţie, dar nu este o realizare literară, cel puţin până acum.

Revista publică o realizare mai slabă a d*lui Da* mian Stănoiu, care totuşi îşi vădeşte bogatele sale resurse literare.

Graiul Românesc A . I. Nr . 11 — Bucureşti. D. Ion Ordeanu aduce preţioase contribuţii la cu*

noaşterea agitaţiei ce se face la Belgrad pe chestia con* ventici şcolare privitoare la regimul şcoalelor din Banatul robit sârbilor.

Ţara Noastră A n . IX, Nr . 1 şi 2, Cluj. Reapare după vacantă cu vechile cadre sporite, vi*

guroasa publicaţie ardeleană condusă de d. Octavian Cioga. Lângă cuvântul animator al maestrului, închinat consecvent aceleaşi scumpe idei naţionale, se înşiră noui forţe: d. Mi* hai Sadoveanu, d. Ion Lupaş, d. Ion Agârbiceanu, d. Silviu Dragomir, d. Zaharia Bârsan, d. T. Arghezi.

Cronica vioaie şi pătrunzătoare reînvie verva sclipi* toare a d*lui A l . Hodoş.

Tribuna Românilor Transnistrieni A n . I, Nr . 3. Chişinău, aduce un emoţionant apel semnat dc d. P a n Halippa, acum în preajma celei de a 10*a aniversare dela unirea Basarabiei.

Răsăritul A n . X , Nr. 4 — Bucureşti. Numărul încheie un an de făcută şi rodnică activitate culturală.

Familia, Seria II, A n . II, Nr . 12, Oradea. Intru serbătorirea P . S . Episcopului Ciorogariu,

care împlineşte 75 dc anî, d. Georgc A . Petre publică o frumoasă odă în metru popular.

Jus te cuvinte de apreciere arc d. Gcorge Bota pentru congresul şi după congresul de la Oradea.

Banatul, A n II N . 9 şi 10, Timişoara. D. Ion Montani spune frumoase cuvinte despre

„Nemurirea lui I. I. C . Brăfianu". D . Coriolan Pctranu dizertează despre „Bisericile dc lemn din judeţul A r a d " .

Falanga A n II, Seria II, N 30, Bucureşti. D. Mihail Dragomirescu susţine că problema cui*

furi, este „problema creaţiunii". Jus t . Dar teoria d--sale e rău aplicată la ideea propagandei culturale, care este altăceva.

Viaţa literară An Jl N •r<r. Bucureşti. D . Lovincacu -,l ! teoria sincronismului,

emisă dc dsa, nu impviriva dlui Barbu , care a corn* bătuf*o, ci împotriva ur.^i afirmaţii a dlui Călincscu, care în acclaş număr se explică şi dă îndărăt.

1 N S E M Secretariatul secţiilor Astrei. Conitctul Assciaţiunii

conformându*sc indicaţiunilor recentei adunări generale a înfiinţat la Cluj un secretariat al secţiilor, încredinţând acest post dlui Ion Agârbiceanu. Rostul secretariatului dela Cluj este să se strângă raportul înfre secţiuni şi condu­cerea dela Sibiu, în sensul dc a se înlesni manifestarea acestora. A r fi trebuit însă, ca odată cu înfiinţarea acestui organ de legătură să se dea secţiunilor şi revista „Tran* silvania". Dar se vede că lucrul c foarte greu dc realizat, deoarece s'a rămas la vechea stare de lucruri şi s'a cerut dlui Agârbiceanu să facă revista dela Cluj .

Secretariatul înfiinţat e un început, care trebue totuş desăvârşit, dacă cuvintele de teamă rostite în recenta adu* nare generală exprimau, cum se crede, o realitate.

Obibliotecă fără bibliotecari. La biblioteca universitară din Cluj se întâmplă dela o vreme lucruri foarte ciu*

date. De multă vreme postul dc sub--direcfor bibliotecar e vacant şi nu se poate ocupa. A concurat anul trecut dl Ion Agârbiceanu, dar consiliul profesoral s'a pronunţat cu hotărîre împotriva prefenţiunii unui simplu scriitor de a fi bibliotecar. S e vede că postul cerc altăceva decât fami* liarizarca omului cu cartea, după o întreagă viaţă închinată scrisului.

A c u m s'a ivit un nou concurent. E . d. Chirilă, doctor în drept, susţinut dc dl Lapcdatu, ministru al cui* felor şi şef politic a numeroşi membri din consiliul pro* fesoral. Şi c posibil ca dl Dr. Chirilă să fie numit, deşi unii intelectuali clujeni fac obiecţia că nici dsa nu arc su* ficienjă „calificaţic", regulamentul cerând în mod expres titlul dc doctor sau Iicenţaf în litere.

Aşteptăm deslcgarca acestei chestiuni cu înfrigurare. E a nc interesează, căci e bine să se ştie dacă dl Dr. Chirilă poate fi preferat scriitorului Agârbiceanu, într'o funcţie unde se manipulează cartea, nu texte de legi. In Ungaria formalistă, unde desigur dl Bogdan Daică tiind ungur nu ajungea profesor universitar fără doctorat şi fără lucrări, Gyulai Pâ l a fost numit profesor universitar şi i s'a făcut catedră numai pe baza lucrărilor lui literare şi critice. In România democratică poţi fi director general fără studii, dar un scriitor, premiat cit cel mai mare premiu literar al statului nu poate ajunge bibliotecar, în concurenţă cu un

O carte a faptelor vitejeşti „Sub drapelul Regimentului I Grăniceri" de Loco/.

Colonel Ştefănescu Mihail — 90 Pag. — Tipo'itografîa Grozea Bucureşti.

Cartea aduce un nume: un povestitor îndemânatic ce stăpâneşte limba neaoş — românească. Faptele sunt înşirate zi cu zi, aşa cum ele s'au petrecut în fumul de tun, în pocnetul de arme, in exploziile de granade, sub aripele destinului şi în sărutările morţii.

Cartea se ridică la înălţimea „Povestirile de aur" ale faptelor vitejeşti.

E a împlineşte un gol. Fixează pentru totdeuna pe drumul urmaşilor datorii împlinite.

Dintre toate „Coţii" şi „Chioşurilc" sunt cele două uriaşe urne ale morţii în care s'a strâns din belşug cenuşa eroilor căzuţi.

„Coţii" — rezistentă şi perzisfenţâ. „Chioşurilc" — ascultarea grabnică şi oarbă dc a

trete un drapel cu miile de oameni, conştienţi dc moar* tea lor, pe pragul morţii, deasupra tranşeclor inamice în* chisc de reţele de sârmă nedesţelenite.

Jertfa dela Chioşuri ? 28 ofiţeri şi 1200 soldafi — morţi şi răniţi, într'o singură zi.

Nume de eroii? Cei mai mari: General Prapor» gescu — mort; General G h . Cantacuzino — supravieţueşîe.

Dar cecace deosebeşte pe acest autor de a\\i autori ai descrierilor de fapte vitejeşti, este surprinzătoarea im» portantă ce o dă gradelor inferioare, numindu*lc şi înca* drându*le în episodul faptelor.

Autorul îşi dă seamă că victoria se câştigă de pe brazda sacrificiului făcut de foţi: dela general până la soldat.

Fiecare din aceşti jertfitori contribuie cu sufletul în egală măsură, după capacitate, la câştigarea laurilor de biruinţă.

Cartea scrisă dela inimă pentru a merge la inimă este un monument de slove bine ticluite, ridicat în cinstea faptelor de aur înălţate de eroi.

P â n ă în prezent a lipsit maestrul, ciocanul, dalta şi materialul, ca să sc înveciniccască în metal faptele mari ale Regimentului 1 Grăniceri. A răsărit în schimb un condeiu mânuit cronicăreşfe dc un ostaş al cărui nume nu are aureolă în literatură, ca să împlinească lipsa.

Tprfpfglc mnUp şi eroice «jp i i-i onfy>rinfcţp rjespusc, proaspete încă în amintirea tuturor, ne*au găsit Ia un loc,, în jurul aceloraşi mari nădejdi, acum împlinite".

VOL li URA POIA NĂ'NĂ S TURA ş

N Ă R I domn, care poate fi oricând un bun pretor sau un meritos. inspector şcolar, dar nu un om de carte şi de biblotecă.

X/Toştenirea maestrului Chiriac. A murit zilele trecute în vârstă dc 61 ani, maestrul Chiriac, neobositul ani*

mator al ideii muzicale în România. E o pierdere nepre­ţuită pentru cultura românască. Maestrul Chiriac a fost pentru vechiul regat, ceeacc a tost pentru Ardeal maestrul Dima. Om dc o marc cultură, de un adânc patriotism şi de o covârşitoare energic, maestrul Chiriac a luptat din răsputeri pentru răspândirea culturii muzicale şi a isbutit. Corurile sale celebre, care au dus la înfiinţarea societăţii corale „Carmen", au încălzit inimelc dela un capăt la altul: al românismului, creind un viu curent muzical. Compo* ziţiile lui cuprind, alăturea dc cea mai frumoasă liturghie cântată, un vast material muzical românesc, pe care alţii: mai liniştiţi, vor avea timp să*l prelucreze.

Cusătoria, piedeca instrucţiunii N u c vorba de noi, unde fetele îmbătrânesc invă*-

ţând. Nenorocirea sau fericirea aceasta se întâmplă aiurea. Instrucţia femeilor la Irak şi în Palestina lasă mult

de dorit. Motivul e foarte nostim. Fetele, măritându*sc, părăsesc şcoala. Lucrul c destul de firesc. Dar, veţi zice, ele se mărită foarte tinere. In adevăr, aşa e. Mamele, cari au fete de măritat, retrag copilele din şcoală, îndată ce sînt alese ca logodnice şi aceasta sc întâmplă dc obiceiu pe la 13 ani, adică la mijlocul studiilor. Mai mult încă, e obiceiul ca logodnicele să se aleagă printre cele mai bune eleve; aceasta c o garanţie de fericire în viitoa* rea căsnicie. Astfel şcolile pierd anual pe cele mai apte clemente pentru continuarea studiilor, cceace face ca mariajul să fie o cauză a scăderii nivelului instrucţiunii.

Răul e, desigur, marc. Cine ştie însă dacă el nu se compenzează cu avantajii aduse în căsnicie.

Imprimeria foii „Lumea "şi Ţara" Cluj — Piaţa Cuza V o d i N o , 16