Ș Ț Ș coala na ionalĂ de studii politice i administrative...

Perspectiva reformei serviciilor medicale spitalice ti din România Ciocan Mirceaș

Investeste in oameni!FONDUL SOCIAL EUROPEANPOS DRU 2007-2013 - Axa prioritară 1: „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şidezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”Domeniul major de intervenţie: 1.5 „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării” Numărul de identificare al contractului: POSDRU/159/1.5/S/134650

Titlul proiectului: “Burse doctorale si postdoctorale pentru tineri cercetatori in domeniile StiintePolitice, Stiinte Administrative, Stiintele Comunicarii si Sociologie”

COALA NA IONALĂ DE STUDII POLITICE IȘ Ț ȘADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRA IE PUBLICĂȚCOALA DOCTORALĂ “ TIIN E ADMINISTRATIVE”Ș Ș Ț

TEZĂ DE DOCTORAT

PERSPECTIVA REFORMEI SERVICIILORMEDICALE SPITALICEŞTI DIN ROMÂNIA

- rezumat -

CONDUCĂTOR TIIN IFIC:Ș ȚPROF. UNIV. DR. ZLĂTESCU MOROIANU IRINA

DOCTORAND: CIOCAN MIRCEA

BUCURE TIȘ2016

1


Sistemul public de sănătate, constituie garan ia calită ii vie ii i unul dintre cele maiț ț ț ș

importante angajamente politice pe care guvernan ii trebuie sǎ şi le asume pentru a asiguraț

standarde sociale ridicate popula iei pe care o reprezintă.ț

Consider că în contextul actual, în care se preconizează modificări profunde ale

reglemetărilor privind legislatia din domeniul sănǎtǎţii din România, este necesar ca propunerile

care vor sta la baza elaborării acestor importante legi sǎ vinǎ din rândul cetǎţenilor, personalului

medical, autoritǎţilor publice locale, judeţene i regionale deopotrivǎ, pentru ca impactulș

acestora sǎ aibǎ un grad cât mai mare de acceptare din partea populaţiei.

Problematica drepturilor omului prezintă o preocupare continuă a tuturor statelor având

în vedere complexitatea i originalitatea acestei instituţii juridice, dar i a faptului că fără acesteș ș

drepturi nu se poate pretinde existen a unei societăţii democratice – condiţie firească a afirmăriiț

demnităţii fiecărei persoane i nici nu se poate realiza cadrul juridic în baza căruia colaboreazăș

statele. Dreptul la via ă al fiecărui cetǎţean este condi ionat de starea sa de sănătate. Atunci cândț ț

cetǎţenii nu- i pot permite accesul la serviciile de sănătate datoritǎ costurilor acestora „dreptul laș

viaţă” a a cum este definit în articolul 3 din Declara ia Universală a Drepturilor Omului („oriceș ț

fiin ă umană are dreptul la via ă, la libertate i la securitatea sa“) devine un principiu lipsit deț ț ș

con inut. Societatea internaţională a încercat, prin adoptarea la nivelul Organizaţiei Naţiunilorț

Unite şi la nivel european a unor documente consacrând principii ale protecţiei drepturilor

omului, să-şi îndeplinească angajamentul asumat după cel de-al doilea război mondial şi să

impună o viziune coerentă, solidară şi universală a acestora, corespunzătoare unui standard

internaţional general de protecţie a lor. Sănătatea este un drept fundamental al omului,

reprezentând o resursă esen ială pentru individ, comunitate i societate. Sănătatea este definită înț ș

diverse moduri, toate aceste defini ii având la bază multiple criterii. Cele utilizate mai frecventț

sunt: bunăstarea func ională, capacitatea organismului de a se adapta la condi iile variate de via ăț ț ț

i de muncă, condi ia umană care îl face pe individ creativ.ș ț 1

Definirea sănătă ii a fost conturată de către Organiza ia Mondială a Sănătă ii (OMS) înț ț ț

anul 1946 ca fiind „bunăstare completă fizică, psihică i socială i nu doar absen a bolii sauș ș ț

infirmită ii”.ț 2 Exprimarea succintă, surprinde în defini ie o abordare complexă a sănătă ii,ț ț

regăsind pe de o parte caracterul pozitiv al conceptului de sănătate, iar pe de cealaltă parte

dimensiunea negativă de absen ă a bolii, ce conferă serviciilor medicale un rol primordial înț

men inerea stării de sănătate. Starea de bine a individului reprezintă un aspect important care ineț ț1 Enăchescu D., Marcu M., 1998, Sănătate publică i management sanitar, Editura All, Bucure tiș ș2 Rosen G. 1958. A History of Public Health. New York: MD Publications. Republished as Expanded Edition. Baltimore, MD:

Johns Hopkins University Press, 1993.

2


de calitatea vie ii.ț 3 4 5

Dreptul la sănătate este condi ionat de sistemul de sănătate. Modul de organizare aț

sistemului de sănătate este un factor determinant al sănătă ii individului i colectivită ii,ț ș ț

punându- i amprenta de-a lungul întregii vie ii a omului, încă de la venirea pe lume (siguran aș ț ț

unei maternită i) până la îngrijirile specifice vârstnicilor. Performan a unui sistem de sănătateț ț

este dată de modul în care are loc strângerea fondurilor pentru sănătate precum i de modul deș

distribuire a acestora către furnizori. Analiza evolu iei sistemelor de sǎnǎtate la nivelulț

continentului european ne relevǎ o serie de specificitǎţi şi particularitǎţi în schimbǎrile survenite.

Sănătatea umană privită în conceptul sănătă ii publice, are la bază sănătatea individului ca oț

componentă a sănătă ii popula iei. Domeniile de abordare sunt diverse i pornesc de laț ț ș

problemele sanitare existente cum ar fi: starea mediului ambiant, dezvoltarea socio-economică

sau guvernarea politică. Pentru a asigura protec ia sănătă ii, guvernele lumii tind să includăț ț

sănătatea în programele de dezvoltare prin intermediul politicii publice.6 În anul 2007, Comisia

Europeană, în „Carte Albă – Împreună pentru sănătate: O abordare strategică pentru UE 2008-

2013”, propune integrarea sănătă ii în toate politicile (abordare HIAP).ț 7În conformitate cu

posibilitǎţile practice şi financiare, măsurile administrative adoptate au dus inevitabil la

reformarea sistemelor.

Sistemul de sănătate din România a trecut printr-o lungă perioadă de tranzi ie, în sensulț

că dacă până în 1989 sistemul sanitar era aproape în totalitate în proprietatea statului, coordonat

de Ministerul Sănătă ii i de Direc iile de Sănătate Jude ene, în prezent se află sub inciden a unuiț ș ț ț ț

proces amplu de descentralizare care vizează întreaga administra ie publică. Modificările care auț

avut loc în sistemul de sănătate în ultimii ani, au vizat accentuarea avantajelor în sistem,

încercând să corespundă a teptărilor popula iei i realizarea unei finan ări cât mai echitabile careș ț ș ț

să reflecte capacitatea de plată i nu riscul de îmbolnăvire. Dreptul la sănătate, cu referiri laș

alocarea echitabilă a resurselor medicale, dreptul la îngrijiri medicale de bază, reprezintă pilonul

principal în deciziile statului de asigurare a unui minim de resurse. Politicile de sănătate publică

se bazează pe în elegerea conceptului de sănătate i boală, având în vedere faptul că men inereaț ș ț

stării de sănătate i îngrijirile de sănătate, necesită alocarea de resurse importante.ș 8

3 Centers for Disease Control, 1991, Consensus set of health status indicators for the general assessment of community health status. Morbidity and Mortality Weekly Reports, 40:449-451

4 Editorial. 1991. What's new in public health. Lancet, 337:1381-1383.5 Editorial. 1994. Population health looking upstream. Lancet, 343:429-430.6

Ncayiyana D., Goldstein G., Goon E., Yach D., 1995, New Public Health and WHO's Ninth Gener-al Program of Work: A Discussion Paper. Geneva: World Health Organization

7 *Comisia Europeană, Direc ia Generală Sănătate i Consumatori, 2008, Carte Albă – Împreună pentru sănătate: O abordare ț șstrategică pentru UE 2008-2013, www.bookshop.europa.eu

8 *Strategia Na ională de Sănătate Publică, 2004, Ministerul Sănătă ii, Bucure tiț ț ș

3

http://www.bookshop.europa.eu/


Dacă încercăm să reprezentăm modalitatea în care sunt astăzi furnizate serviciile, se

poate observa că marea parte a serviciilor din sănătate sunt acordate la nivelul spitalului, mul iț

pacien i beneficiind de aceste servicii, care în mare parte dintre ele ar putea fi acordate deț

medicul de familie, la domiciliul bolnavului, sau în ambulatoriul de specialitate printr-o urmărire

atentă a pacientului de către medicul specialist în colaborare cu medicul de familie. La polul

opus regăsim serviciile/ îngrijirile acordate în comunitate, unde lipsa unor structuri

multidisciplinare determină furnizarea acestor servicii mult sub nevoile reale i practic oș

finan are redusă. În ultimii ani un interes din ce în ce mai crescut se acordă calită ii serviciilorț ț

medicale oferite de spitale prin implementarea de regulamente, proceduri, protocoale i ghiduriș

clinice, dar i monitorizarea atentă a calită ii. Acreditarea spitalelor devine astfel o condi ieș ț ț

obligatorie în func ionarea spitalelor.ț

Centrarea sistemului de sănătate pe cetă ean este un concept relativ nou pus în practică deț

câ iva ani i permite existen a unui sistem de structuri dinamice i integrate care se pot adapta laț ș ț ș

nevoile polula iei luată ca întreg (comunitate) sau individual (pacient). Dezvoltarea în cadrulț

sistemului de sănătate a unei culturi a calită ii, va permite o îmbunătă ire continuă a calită ii prinț ț ț

identificarea deficien elor, corectarea i monitorizarea acestora. Calitatea înseamnă i existen aț ș ș ț

unui sistem informa ional care să permită asigurarea de feedback personalului medical,ț

autorită ilor sanitare dar i organiza iilor de pacien i.ț ș ț ț

Lucrarea „Perspectiva reformei serviciilor medicale spitalice ti din România”ș î iș

propune să abordeze problematica sistemului de sǎnǎtate din ţara noastrǎ raportat la

determinǎrile specifice locale în actualul context politico-economic, raportat la aşteptǎrile reale

ale populaţiei prin prisma asigurǎrii şi garantǎrii drepturilor omului la sǎnǎtate, fericire şi un

mediu sǎnǎtos. Lucrarea se structurează în trei păr i principale: ț

I. Dreptul la sǎnǎtate din perspectiva drepturilor omului

II. Modele de organizare a serviciilor medicale spitaliceşti în ţǎri din Europa şi din lume

III. Calitatea serviciilor medicale oferite populaţiei în spitale şi aşteptǎrile acesteia,

la care se adaugă concluziile şi propunerile de lege ferenda.

Prima parte Dreptul la sǎnǎtate din perspectiva drepturilor omului cuprinde

capitolele I i II ale lucrǎrii. Capitolul I prezintă noţiunile introductive, definirea unor concepte,ș

precum i evolu ia lor în timp. Încă din antichitate, sănătatea i ș ț ș religia au fost strâns legate.9

Templele egiptene sunt cele mai vechi clădiri a căror scop era tratarea bolnavilor. Templele

grece ti dedicate zeului vindecător Asclepius acceptau bolnavii dacă ace tia primeau ajutor de laș ș

9 Rosen G. 1958. A History of Public Health. New York: MD Publications. Republished as Expanded Edition. Baltimore, MD:Johns Hopkins University Press, 1993.

4

http://ro.wikipedia.org/wiki/Religie


zei în vis. În perioada medievală cauza îmbolnăvirii era considerată a fi posedarea persoanei de

către diavol sau vrăji, iar însănăto irea fiind posibilă doar prin rugăciune sau izgonireaș

diavolului. Primele spitale apar pe lângă mănăstiri, acordând îngrijiri săracilor i luptândș

împotriva bolilor epidemice10. Cuvântul medieval islamic „bimaristan” desemna spitalul în

sensul modern, adică locul unde pacien ii sunt primi i i îngriji i de personal calificat. ț ț ș ț Spitalele

europene urmau un model asemănător. Ele erau comunită i religioase, cu călugări i maici. Unț ș

vechi cuvânt francez definea spitalul ca „pensiunea lui Dumnezeu” (hôtel-Dieu)11. Medicina

cunoa te o dezvoltare marcantă în perioada Rena terii când apar primele ramuri ale tiin eiș ș ș ț

medicale: anatomia, fiziologia, chimia, microscopia i medicina clinicăș 12. Publica iile medicaleț

duc la răspândirea cuno tin elor medicale în întreaga lume.ș ț Capitolul II abordeazǎ problematica

sǎnǎtǎţii populaţiei prin prisma drepturilor omului ca un drept efectiv al fiecǎrui cetǎţean la

ocrotirea şi ameliorarea propriei stǎri de sǎnǎtate garantate de cǎtre stat. Dreptul la sănătate

atrage atenţia asupra determinanţilor economici i socio-culturali ai stării de sănătate i, înș ș

general, ai bunăstării. Astfel, devine mai clară legătura dintre sărăcie i boală i dintre dezvoltareș ș

i sistemele de sănătate publicăș 13. Alţi autori subliniază că apelul la un drept la sănătate, de i nuș

ne ajută să rezolvăm problemele complexe de alocare, separă problema accesului la un nivel

minim adecvat de îngrijiri de sănătate de impreviziunile pieţei i de inechităţile izvorâte dinș

inegala distribuire a veniturilor14. Sunt trecute în revistǎ instituţiile, mecanismele şi

instrumentele de garantare a dreptului la sǎnǎtate atât la nivel mondial cât şi în context european.

Partea a doua a cercetǎrii doctorale intitulatǎ: Modele de organizare a serviciilor

medicale spitaliceşti în ţǎri din Europa şi din lume studiază modelelor consacrate de

organizare a sistemelor de sǎnǎtate existente în lume şi care au stat la baza celorlalte sisteme

dezvoltate în diferite ţǎri. Acestea reprezintǎ modele ideative pure deoarece fiecare ţarǎ a adoptat

atât ca formǎ cât şi conţinut doar atât cât a putut fi adaptat particularitǎţilor locale şi numai în

limita în care stakeholderii implicaţi au putut asimila. Modul de organizare a sistemului de

sănătate este un factor determinant al sănătă ii individului i colectivită ii, punându- i amprentaț ș ț ș

de-a lungul întregii vie ii a omului, încă de la venirea pe lume (siguran a unei maternită i) pânăț ț ț

la îngrijirile specifice vârstnicilor. Astfel, starea de sănătate depinde de capacitatea de10 Diamond J., 1997, Guns, Germs and Steel: The Fates of Human Societies. New York: W.W. Norton Co.11 Enăchescu D., Marcu M., 1998, Sănătate publică i management sanitar, Editura All, Bucure tiș ș12 Garrison F.H., 1929, An Introduction to the History of Medicine, Fourth Edition. Republished by WB Saunders Co.,

Philadelphia, 1966.13 Benjamin Mason Meier & Ashley M. Fox, „Development as Health: Employing the Collective Right to

Development to Achieve the Goals of the Individual Right to Health, ”Human Rights Quarterly 30(2) (2008):259-355.

14 John D. Arras & Elisabeth M. Fenton, „Bioethics & Human Rights: Access to Health-Related Goods, ”TheHastings Center Report 39 (5) (2009): 27-38.

5


func ionare a sistemului de sănătate, statul asumându- i obliga ia garantării sănătă ii prin acteleț ș ț ț

normative în vigoare. Wienerman define te sistemul de sănătate ca fiind sumarea tuturorș

activită ilor care sunt desfă urate de societate cu scopul de a promova, men ine i îmbunătă iț ș ț ș ț

sănătatea, indiferent dacă se adresează indivizilor, comunită ii sau mediuluiț 15.

Odată cu modificările ample ale societă ii (politice, economice, sociale) înregistrate înț

numeroase state din Europa i America la începutul anilor 1990, au avut loc i schimbări aleș ș

modului de organizare ale sistemelor de sănătate16. Aceste schimbări au fost generate de17:

- cre terea continuă a cheltuielilor pentru sănătate fără o îmbunătă ire a stării deș ț

sănătate,

- acoperirea inegală a popula iei cu servicii de sănătateț

- calitatea inadecvată a serviciilor acordate

- capacitatea de plată scăzută a personalului medical în corela ie cu volumul de muncăț

crescut.

Studierea modelelor este realizată în cadrul Capitolului III al lucrǎrii doctorale, în timp

ce Capitolul IV este consacrat unei analize a evoluţiei celor mai importanţi indicatori care

reflectǎ la nivel macro evoluţia stǎrii de sǎnǎtate a populaţiei, modul în care sistemul sanitar

românesc îşi dovedeşte eficienţa. Majoritatea clasamentelor ce vizează performan a sistemuluiț

de sănătate dintr-un stat au în componen ă indicatori cum ar fi: venitul na ional brut, PIB/capita,ț ț

cheltuielile cu sănătatea ca % din PIB, speran a de via ă la na tere. Al i indicatori urmări i sunt:ț ț ș ț ț

stilul de via ă (consumul de calorii, activitatea fizică, consumul de alcool i droguri, fumatul,ț ș

etc.), accesul popula iei la servicii medicale sau numărul de persoane asigurate medical. În topulț

clasamentelor regăsim statele dezvoltate care pe lângă banii aloca i sănătă ii, au acoperireț ț

crescută cu asigurare medicală i au un sistem de promovare a sănătă ii bine implementatș ț 18 19.

Acest aspect explică faptul că nu există o corela ie directă între banii aloca i pentru sănătate iț ț ș

performan a sistemului de sănătate. Media cheltuielilor publice cu serviciile medicale înț

Regiunea Europeană a oscilat între 6,2% i 7,9%, în perioada 2000-2013. Media alocată deș

statele din Uniunea Europeană este mai mare, înregistrând valori cuprinse între 7,96% i 9,48%ș

din PIB. Statul cu cea mai redusă pondere a cheltuielilor pentru sănătate ca % din PIB, din

Uniunea Europeană a fost România (cu ponderi între 3,5-4,4% din PIB). La polul opus regăsim

state ca Olanda (11,9%, 2011), Fran a (11,6%, 2011), Germania (11,3%, 2011), Danemarcaț

15 Vlădescu, C., (coord.), 2004, Sănătate publică i management sanitar. Sisteme de sănătate, Bucure ti, Editura Centrul pentru ș șpolitici i servicii de sănătateș

16 Sinitchi G., Barliba I., 2008, Sisteme de sănătate europene, Rev. Practica medicală, vol. 3, nr. 317 Vlădescu C., 2000, Managementul serviciilor de sănătate, Editura Expert18 Tanasescu P., 2001, Managementul financiar al activitatii sanitare, Ed.Tribuna Economica, Bucure tiș19 Luchian M, 2005, Management sanitar, Iaşi

6


(11%, 2012). Tendinţele principalilor indicatori de mortalitate şi de morbiditate ne pot indica

direcţiile înspre care vor trebui îndreptate politicile de sǎnǎtate publicǎ pe viitor, dar mai ales

mǎsurile de prevenţie a unor îmbolnăviri. Indicatorii de calitate ai sistemului vor putea servi ca

repere în activitatea administrativǎ şi legislativǎ viitoare ceea ce va da un caracter practic

prezentului demers de cercetare ştiinţificǎ.

A treia temǎ intitulatǎ Calitatea serviciilor medicale oferite popula iei în spitale şiț

aşteptǎrile acesteia este de asemenea structuratǎ în douǎ capitole. Capitolul V analizează

principalii furnizori de servicii medicale, sisteme de management al calitǎţii serviciilor medicale

acordate populaţiei dar şi rǎspunderea personalului medico-sanitar din punct de vedere civil,

material şi penal în cazuri de malpraxis. Nu se poate vorbi despre asigurarea unor servicii de

calitate dacǎ nu sunt bine definite limitele responsabilitǎţii profesionale pentru fiecare tip de

furnizor de servicii în parte. Acuza iile de malpraxis sunt destul de frecvente în ultimul timp,ț

medicilor creindu-li-se o imagine negativă chiar i atunci când aceste acuza ii nu sunt solu ionateș ț ț

în defavoarea lor. Asistăm azi la dezvoltarea unei medicini defensive cu repercursiuni negative

nu numai asupra personalului medical i pacien ilor, cât mai ales asupra întregului sistem deș ț

sănătate. Cazurile de malpraxis de multe ori sunt judecate în presă înainte de dezbaterile din sala

de judecată, i chiar dacă de multe ori din punct de vedere juridic medicul este nevinovat, presaș

nu revine asupra subiectului pentru a corecta informa ia ini ială. În practica medicală, sunt cazuriț ț

care din păcate se soldează cu e ec pentru pacient. Acest lucru însă nu trebuie confundat cu reauaș

inten ie a medicului sau asistentului medical, cele două no iuni nu trebuie confundate i judecateț ț ș

ca i cum ar fi echivalente. Capitolul VI face o analiză a percep iei actorilor implicaţi înș ț

acordarea serviciilor medicale: personal medical, pacienţi, autoritǎţi publice cu responsabilitǎţi

în domeniu. Acest capitol reprezintǎ partea aplicatǎ a cercetǎrii deoarece în cadrul acesteia este

efectuată o cercetare sociologicǎ privind sondarea încrederii populaţiei în calitatea serviciilor

medicale, aşteptǎrile referitoare la nevoile cǎrora trebuie sǎ rǎspundǎ sistemul sanitar din

perspectiva autoritǎţilor responsabile, din perspectiva cetǎţenilor beneficiari ai serviciilor de

sǎnǎtate publicǎ dar şi a personalului medical. Este analizată în ce mǎsurǎ reformarea sistemului

de sǎnǎtate reprezintǎ o prioritate la acest moment în ţara noastrǎ şi în ce fel a fost perceputǎ

descentralizarea serrviciilor medicale de cǎtre stakeholderii mai sus amintiţi. Cercetarea îşi

propune sǎ afle un rǎspuns la întrebarea: trebuiesc continuate mǎsurile de descentralizare a

serviciilor de sǎnǎtate publicǎ? ori dimpotrivǎ ar fi mai eficientǎ revenirea la sistemul centralizat

pentru oferirea acestor servicii.

Tema sǎnǎtǎţii publice este de strictǎ actualitate în prezentul context politic, deoarece

7


presiunea venitǎ din cercurile de interese economice a generat dorinţa de schimbare a actualului

mod de organizare a sistemului sanitar. La solicitarea instituţiei prezidenţiale, Ministerul

Sǎnǎtǎţii a iniţiat la sfârşitul anului 2011 un proiect de Lege privind reforma în sistemul sanitar

din România. Acesta prevedea reorganizarea spitalelor sub forma unor asociaţii sau fundaţii ori a

unor societǎţi comerciale, într-un cuvânt privatizarea spitalelor publice, dupǎ ce în cursul

aceluiaşi an 2011, au fost închise un numǎr de 65 de spitale declarate ca fiind nerentabile.

Aceastǎ tezǎ a fost reluatǎ recent de cǎtre Ministerul Sǎnǎtǎţii şi introdusǎ în agenda publică.

Protestele spontate ale populaţiei din ianuarie 2012, în lipsa unei reacţii ferme din partea

societǎţii civile, i motivul pentru care ele au fost declan ate, au demonstrat că sănătatea iș ș ș

func ionarea sistemului public de asisten ă medicală se numără printre preocupările principale iț ț ș

imediate ale cetă enilor. Cetă enii i-au manifestat în mod democratic op iunea privitoare laț ț ș ț

sistemul public de sǎnǎtate, iar politicienii au obliga ia de a ine cont de aceasta i de a veni cuț ț ș

solu ii ca sistemul public de sănătate din România să asigure accesul tuturor la servicii de calitateț

medicale.

Partea finalǎ a lucrǎrii pe lângǎ concluziile şi propunerilor de lege ferenda privind

ameliorarea legislativǎ în domeniul sanitar, serve te ca recomandare celor care creioneazǎș

politicile publice în cadrul instituţiilor cu responsabilitǎţi în domeniu. Cuprinde propuneri

privind modificarea anumitor prevederi legislative adoptate în domeniul sanitar, creşterea rolului

autorităţilor statului în administrarea sistemului public de sǎnǎtate, implicarea într-o măsură mai

mare a societă ii civile în procesul de monitorizare şi îmbunǎtǎţire a calitǎţii actului medical,ț

sancţionarea furnizorilor de servicii medicale, care prestează servicii pentru populaţie, care nu

respectă prevederile legale.

Metodologia cercetării evidenţiază interacţiunea specifică între administraţia publică,

cadrul legislativ, unitǎţile sanitare furnizoare de servicii medicale şi societate, în contextul

evoluţiei şi transformǎrilor suferite de sistemul sanitar în ultimii ani.

Obiectivele specifice ale cercetării vor avea în vedere următoarele:

- clarificarea noţiunilor/conceptelor importante în domeniul sǎnǎtǎţii publice;

- trecerea în revistǎ a istoricului dezvoltǎrii medicinei în lume;

- fundamentarea legăturilor dintre administraţia publică şi cetăţean, gradul de garantare al

dreptului constituţional la sǎnǎtate ca drept fundamental al omului;

- stadiului şi evoluţia sistemului naţional de sǎnǎtate în comparaţie cu alte state foste

comuniste supuse reformelor sanitare;

- analiza principalilor indicatori demografici şi de morbiditate ai populaţiei, corelarea

8


acestor indicatori cu asigurarea condiţiilor reale pe care le conferǎ autoritǎţile publice în vederea

ameliorǎrii stǎrii de sǎnǎtate a populaţiei, înţelegând aici nu doar mǎsurile curative din sistemul

de sǎnǎtate cât mai ales mǎsurile de prevenire a îmbolnǎvirilor, inclusiv respectarea drepturilor

omului privitoare la un mediu sǎnǎtos;

- analiza calitǎţii serviciilor medicale oferite de cǎtre sistemul public de sǎnǎtate, protecţia

pacienţilor dar şi a personalului medical pentru situaţiile de malpraxis raportate la dreptul omului

la o bunǎ guvernanţǎ, ca drept de ultimǎ generaţie;

- analiza anumitor prevederi legislative adoptate, impactul acestor mǎsuri şi cercetarea

proiectelor de acte normative elaborate în cadrul strategiei de guvernare ale autoritǎţi în materie,

corelat cu aşteptǎrile populaţiei dar şi ale personalului care îşi desfǎşoarǎ activitatea în sistemul

medico-sanitar;

- analiza datelor rezultate în urma cercetǎrii sociologice efectuate prin metoda

chestionarului, pentru identificarea aşteptǎrilor populaţiei şi ale personalului medical în privinţa

sistemului public de sǎnǎtate. Definirea unor prioritǎţi şi eventuale propuneri de lege ferenda

pentru îmbunǎtǎţirea gradului de acceptabilitate a mǎsurilor ce urmeazǎ a fi dispuse de cǎtre

autoritǎţi în rândul populaţiei;

Metodele de cercetare folosite pentru studiul protecţiei drepturilor consumatorilor de

servicii de sǎnǎtate sunt reprezentate de:

- Metoda istorică – utilizată pentru a prezenta apariţia medicinei, conturarea unitǎţilor

medicale de îngrijire, închegarea sistemelor de sǎnǎtate, apariţia legislaţiei de reglementare

sectorialǎ şi evoluţia istorică a acesteia;

- Metoda analitică – utilizată pentru colectarea datelor necesare redactării prezentei lucrări

şi are în vedere: legislaţia, doctrina, rapoartele de cercetare, rapoartele de activitate a anumitor

instituţii, statistici, baze de date, etc., pentru a identifica elementele teoretice şi practice aferente

temelor studiate;

- Metoda comparativă – utilizată în vederea stabilirii principalelor aspecte referitoare la

evoluţia unor indicatori de sǎnǎtate, evoluţia mecanismelor de finanţare, evoluţia reglementǎrilor

în plan administrativ la nivelul diverselor state din Uniunea Europeană şi prezentarea lor prin

comparaţie.

Analiza predictivă a evoluţiei realităţilor administrative şi juridice oferă posibilitatea

formulării unor observaţii critice asupra cadrului juridic existent, activităţii prestate de

autorităţile publice şi a formulării unor propuneri de lege ferenda.

Un act medical de calitate se poate ob ine, atât printr-un management riguros i eficient alț ș

9


calită ii actului medical în sine, cât i printr-o calitate crescută a managementului resurselorț ș

umane i materiale implicate în asigurarea sănătă ii popula iei. În contextul descentralizariiș ț ț

administrării spitalelor i, prin aceasta, expunerii lor în fa a influen elor politice locale iș ț ț ș

deciziilor, uneori discre ionare, ale managerilor (care, din păcate, nu se dovedesc întotdeauna a fiț

în concordan ă cu ce este necesar pentru un act medical de calitate), se simte nevoia existen eiț ț

unui organism centralizat care să îndeplineasca acest, putem să-l numim, control exercitat de

cǎtre autoritatea centralǎ din domeniu, respectiv, Ministerul Sǎnǎtǎţii.

Nu doar ţările din fostul bloc comunist au realizat reforme în sectorul sanitar; măsuri de

reformă, de mai mică sau mai mare anvergură au fost luate, practic, în ultimele două decenii, în

toate ţările membre ale Uniunii Europene. Studii recente legate de percepţia populaţiei asupra

acestor reforme arată că, dintre toate reformele, oamenii sunt conştienţi, în cea mai mare măsură,

de cea din domeniul sanitar. Acest lucru se întâmplă probabil şi pentru că se simt afectaţi

personal în mod negativ de schimbările din acest domeniu mai mult decât de altele. Aşadar,

reformele din domeniul sanitar se află nu doar pe agenda guvernelor, ci constituie o preocupare

importantă şi pentru populaţia ţărilor în care au loc20.

Conţinutul reformelor actuale şi propuse, este în concordanţă cu procesul general de

tranziţie din România.

De-a lungul timpului au fost descrise mai multe tipuri de sisteme de sănătate cu anumite

caracteristici organizatorice i de finan are, având în vedere modul de colectare a fondurilor,ș ț

plata medicilor i plata spitalelorș 21 22 23. Regăsim astfel în ările Europei Centrale i de Estț ș

sisteme de sănătate care au fost inspirate după ideile lui Semashko, datând din anii ’20. În

prezent, majoritatea ărilor din fostul bloc socialist sunt în perioada de tranzi ie spre sisteme deț ț

sănătate alternative. În Europa de Vest există două tipuri de sisteme de sănătate din Comunitatea

Europeană i Asocia ia Europeană a Liberului Comer : Sistemul de Sănătate tip ș ț ț „Beveridge” iș

de tip „Bismark”. În SUA, func ionează un alt model de sisteme de sănătate, bazat pe asigurăriț

private, voluntare24 25 26.

Sistemul de sănătate din România a trecut printr-o lungă perioadă de tranzi ie, în sensulț

20 http://www.revistacalitateavietii.ro Popa Adela Elena, Medici şi Pacienţi – Două perspective asupra reformei i șdescentralizării din sistemul sanitar pag 4.

21 Constantinescu, D. A., Ungureanu, A. M., Ghenoiu, A., Rotaru, A., Popescu, D., Stoica, A., 2000, Management comparat – Ed. Colecţia Naţională, Bucureşti

22 Hidoş, C., Hidoş, S., Hidoş, F., 1992, Management-teorie şi practică – Ed. Romcart S.A. Bucureşti23 Busoi C.S., 2010, Sisteme de sănătate, Rev. Management în sănătate, XIV/2/201024 Văidean V.L., Maşca S., Cumpănaşu E., 2010, Studiu privind metodele clasice de finanţare a serviciilor de sănătate, Revista

de Studii şi Cercetări Economice Virgil Madgearu, Anul III, Nr.1, Cluj-Napoca25 Nistor I., 2008, Sisteme de sănătate – studiu comparativ, vol. Reforma sistemului asigurărilor sociale din România în

vederea aderării la Uniunea Europeană, Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca26 Murthy N.R.V., Ukpolo V., 1994, Aggregate health care expenditure in the United States: evidence from cointegration tests,

Applied Economics 26 (8)

10

http://www.revistacalitateavietii.ro/


că dacă până în 1989 sistemul sanitar era aproape în totalitate în proprietatea statului, coordonat

de Ministerul Sănătă ii i de Direc iile de Sănătate Jude ene, în prezent se află sub inciden a unuiț ș ț ț ț

proces amplu de descentralizare care vizează întreaga administra ie publicăț 27.

Domeniul sănătă ii este guvernat de o bogată legisla ie cu rol de reglementare. Sistemulț ț

legislativ de norme juridice se bazează pe prevederile constitu ionale na ionale. Deasemenea,ț ț

sistemul legislativ na ional este completat i armonizat cu reglementări interne în concordan ă cuț ș ț

regulamentele Parlamentului European i al Consiliului Europei, incidente domeniului. Uniuneaș

Europeană completează i sprijină eforturile na ionale ale ărilor membre în ceea ce prive teș ț ț ș

cooperarea dintre state, iar Organiza ia Mondială a Sănătă ii oferă suport tehnic activită ii dinț ț ț

domeniul medical prin sporirea gradului de complementaritate a serviciilor de sănătate28.

Organismele cu rol hotărâtor în planificarea, coordonarea i finan area sistemului medicalș ț

românesc sunt coordonate, subordonate sau se află sub autoritatea Ministerului Sănătă ii. Al iț ț

actori independen i Ministerului Sănătă ii, participan i în sistemul de sănătate sunt: Ministerulț ț ț

Justi iei, ministerul Administra iei i Internelor, Ministerul Apărării Na ionale, Ministerulț ț ș ț

Agriculturii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Educa iei Na ionale, etc.ț ț

Alături de Ministerul Sănătă ii i Direc iile de Sănătate Publică Jude ene, principaleleț ș ț ț

structuri organizatorice implicate în sistemul de îngrijiri de sănătate sunt (figura 3.4.):

- Casa Na ională de Asigurări de Sănătate, Casele de Asigurări de Sănătate Jude eneț ț

i Casele de Asigurări ale unor ministere cu re ea proprie de unită i medicale (ș ț ț Casa

Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi

Autorităţii Judecătoreşti, Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului

Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului),

- Colegiul Medicilor din România i colegiile jude ene ale medicilor, precum i alteș ț ș

organiza ii profesionale similare (Colegiul Medicilor Dentişti, Colegiulț

Farmaciştilor, Ordinul Asistenţilor Medicali Generali ti, Moaşelor şi Asisten ilorș ț

Medicali din România, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor),

- furnizori de servicii de sănătate individuale: cabinete medicale, spitale, centre de

diagnostic i tratament, farmacii, laboratoare, al i furnizori (de ș ț asistenţa medicală de

recuperare-reabilitare, de îngrijiri medicale la domiciliu, de servicii medicale de

urgenţă şi transport sanitar, furnizori de dispozitive medicale destinate recuperării

unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu).

27 Enachescu D., Vladescu C. 1995, Politica socială în domeniul sănătăţii, Politici sociale – România în context european, Bucureşti

28 Banca Mondiala, Romania, 2006, Public Expenditure and Institutional Review, Washington DC

11


GUVERN CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PROFESIA MEDICALĂ

Nivel Ministerul Casa Naţională Colegiul Medicilor

naţional Sănătăţii de Asigurări de Sănătate din România

aprobare

Contract –Cadru

Programe reguli pachet

naţionale de Institute standarde, de beneficii

sănătate publică de sănătate redistribuire şi

publică între zone condiţii

de livrare

a serviciilor

Nivel Autoritate Direcţie judeţeană Casa Judeţeană de Colegiul Medicilor

jude eanț locală de sănătate publică Asigurări de Sănătate judeţean

Programe de sănătate membrii

Publică, igienă şi membrii contract

Prevenţie obligatorii

Contract Medici de familie,

Farmacii

Laboratoare, etc.

ASIGURAŢI Îngrijiri ambulatorii

Îngrijiri spitaliceşti Spitale

Proprietar

Figura 3.4. Organizarea Sistemului de Sănătate din România

Responsabilitatea Ministerul Sănătă ii este de a dezvolta politica na ională de sănătate,ț ț

iar ca misiune are rolul de a implementa strategia i politica guvernului în domeniul asigurăriiș

sănătă ii i a reformei în sectorul sanitar.ț ș

În România, din analiza principalilor indicatori demografici se desprind următoarele

concluzii:

12


- Popula ia României este în scădere i îmbătrânită; această tendin ă este înregistratăț ș ț

i în celelalte ări ale Uniunii Europene;ș ț

- Popula ia continuă să scadă constant încă din 1990 (de la 23 milioane de locuitori),ț

ajungând în anul 2014 la 19,6 milioane de locuitori;

- Îmbătrânirea popula iei din România este consecin a scăderii natalită ii, fertilită ii iț ț ț ț ș

mortalită ii;ț

- Natalitatea a înregistrat u oare fluctua ii, tendin a generală marcând o scădereș ț ț

accentuată în perioada analizată;

- Afec iunile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate din Româniaț

(507,85%ooo - 2012), în scădere în ultimii ani având în vedere interven iile înț

sănătate;

- Mortalitatea prin tumori înregistrează valori relativ mari ale acestui indicator,

182,18%ooo (2012), tendin a fiind în cre tere, în timp ce în majoritatea ărilorț ș ț

Uniunii Europene acest indicator are un trend descendent;

- Mortalitatea prin cancer de col uterin este cea mai crescută din UE, având o tendin ăț

ascendentă semnificativă;

- Speran a de via ă este considerabil mai mică decât media UE, cu toate că peț ț

parcursul ultimelor trei decenii acest indicator a crescut continuu; la nivelul Uniunii Europene

valoarea medie este de 80,58 ani în 2013, iar în România 74,69 (2012); diferen a dintre femei iț ș

bărba i în ceea ce prive te speran a de via ă la na tere este mare în ările foste comuniste, printreț ș ț ț ș ț

care i România - 7,38 ani.ș

Calitatea serviciilor medicale reprezintă o prioritate pentru to i actorii implica i înț ț

sistemul de sănătate:

- Furnizorii de servicii medicale

- Consumatorii de servicii medicale;

- Ter plătitorii (institu ii/organiza ii guvernamentale).ț ț ț

Conceptul de calitate include trei dimensiuni fundamentale:

- Calitatea profesională (standarde de practică) – profesioni tii din domeniul medicalș

stabilesc condi iile pe care trebuie să le îndeplinească produsul sau serviciul,ț

implică competen a tehnică (ghiduri de practică, protocoale clinice, măsuri deț

control al infec iilor, integrarea serviciilor de sănătate);ț

- Satisfac ia pacientului (a teptările pacientului), criteriu mai mult subiectiv, analizatț ș

din prisma pacientului: cum se simte, cum a fost tratat, cum i-au fost îndeplinite

13


a teptările, dacă a avut posibilitatea să pună întrebări, etc.);ș

Managementul calită ii totale (însumează calitatea serviciilor i calitatea sistemului)ț ș

permite gestionarea resurselor în cadrul limitelor stabilite de autorită i;ț

În ultimii ani un interes din ce în ce mai crescut se acordă calită ii serviciilor medicaleț

oferite de spitale prin implementarea de regulamente, proceduri, protocoale i ghiduri clinice, darș

i monitorizarea atentă a calită ii. Acreditarea spitalelor devine astfel o condi ie obligatorie înș ț ț

func ionarea spitalelorț 29 30.

Dacă încercăm să reprezentăm modalitatea în care sunt astăzi furnizate serviciile, se

poate observa că marea parte a serviciilor din sănătate sunt acordate la nivelul spitalului, mul iț

pacien i beneficiind de aceste servicii care în mare parte dintre ele ar putea fi acordate deț

medicul de familie, la domiciliul bolnavului, sau în ambulatoriul de specialitate printr-o urmărire

atentă a pacientului de către medicul specialist în colaborare cu medicul de familie.

Responsabilizarea pacientului în păstrarea propriei sănătă i, prin obligativitatea efectuăriiț

controalelor medicale periodice i dezvoltarea serviciilor preventive, pot să ducă la o mai bunăș

stare de sănătate a pacien ilor dar i la depistarea unor afec iuni în stadiu incipient. Prinț ș ț

implementarea unor programe de screening derulate prin medicii de familie i medicii speciali ti,ș ș

dar i monitorizarea corectă a pacien ilor cu afec iuni cronice, pot să rezolve principaleleș ț ț

probleme de sănătate pe care azi le regăsim în sistemul de sănătate. Toate aceste servicii implică

costuri mult mai mici decât cele pe care le regăsim în sistemul spitalicesc. Se impune cu

precădere continuarea integrării i corelării serviciilor de sănătate prin dezvoltarea asisten eiș ț

medicale primare, medicinei colare, asisten ei comunitare i a unită ilor medico-socială, înș ț ș ț

vederea degrevării spitalelor cu cazuri simple, care ar putea fi rezolvate în aceste unită i, multț

mai ieftin i cu aceea i eficacitate. Spitalele ar putea astfel gestiona mult mai bine, din punct deș ș

vedere financiar, cazurile grave, serioase, ce pun în pericol via a pacientului.ț

La noi în ară spitalele au suferit profunde modificări după anul 1990, ce au vizatț

restructurarea, descentralizarea, concomitent cu reducerea costurilor. Cele mai importante

reforme la nivelul spitalelor au avut loc între 2009-2013.

Numărul de spitale publice în ara noastră a suferit minime modificări în perioada 1990-ț

2010, când regăsim o medie de 425 de spitale. O scădere bruscă, de aproximativ 15% a

numărului de spitale are loc în anul 2010, odată cu ampla reformă de restructurare a serviciilor

spitalice ti prin desfiin area a 67 de spitale.ș ț29 Armean P., 2002, Managementul calităţii serviciilor de sănătate, Ed. CNI Coresi, Bucure tiș30 Marinescu A, 2006, Ghid pentru elaborarea documentaţiei sistemului de management al calităţii – tehnici şi metode de

creştere a calităţii serviciilor medicale, Editura CNI Coresi, Bucureşti

14


Numărul spitalelor private din România a cunoscut un trend ascendent după anul 2000.

Modificarea legisla iei, posibilitatea contractării de servicii cu CNAS, au dus în ultimii ani laț

cre terea numărului spitalelor private, dar i la o dezvoltare a acestor spitale.Numărul crescut alș ș

spitalelor private din ultimii doi ani analiza i (2012-2014), este datorat restructurării spitalelorț

publice, regăsind unită i din sistemul public care au trecut în sistemul privat.ț umărul de spitale iș

Numărul de paturi în spitale este în continuă scădere atât în România cât i în ările UE.ș ț

Comparativ cu ările UE, numărul personalului medical din Romînia este redus însă acoperireaț

cu medici în România are o tendinţă de creştere în ultimii ani în ciuda masivei migra ii a cadrelorț

medicale calificate către ări din occident. ț Durata medie de spitalizare înregistrează la nivel

european un trend descendent la toate statele luate în studiu.

Centrarea sistemului de sănătate pe cetă ean este un concept relativ nou pus în practică deț

câ iva ani i permite existen a unui sistem de structuri dinamice i integrate care se pot adapta laț ș ț ș

nevoile polula iei luată ca întreg (comunitate) sau individual (pacient). Principiul acestui conceptț

este personalizarea serviciilor medicale de sănătate furnizate i includeș 31:

- serviciile medicale sunt adaptate nevoilor de sănătate ale popula ieiț

- sistemul de sănătate trebuie să fie capabil să încurajeze procesul de luare în comun a

deciziilor, consumatorul de servicii devenind astfel un partener în stabilirea politicilor de

sănătate

- pacientul să nu mai fie un simplu utilizator de servicii de sănătate ci un consumator care

să decidă ce este mai bine pentru propria lui sănătate, dar în acela i timp i oș ș

responsabilizare mai mare a acestuia.

Dezvoltarea în cadrul sistemului de sănătate a unei culturi a calită ii, va permite oț

îmbunătă ire continuă a calită ii prin identificarea deficien elor, corectarea i monitorizareaț ț ț ș

acestora. Calitatea înseamnă i existen a unui sistem informa ional care să permită asigurarea deș ț ț

feedback personalului medical, autorită ilor sanitare dar i organiza iilor de pacien i. În acestț ș ț ț

sens se impune realizarea unei analize a percep iei acestor categorii de persoane privindț

serviciile medicale.

Satisfac ia angaja ilor este un important factor în ob inerea unui comportament motivantț ț ț

(atitudine, convingere) al angaja ilor. Cea mai importantă resursă în management este resursaț

umană, de aceea gestionarea optimă a resurselor umane reprezintă o adevărată provocare.

În prezent problema principală în managementul resurselor umane o reprezintă

men inerea angaja ilor, personalului medico-sanitar în sistem, în elegerea motivelor pentru careț ț ț

31 Björnberg A., 2012, Health Consumer Powerhouse, Euro Health Consumer Index, 2012, disponibil online la www.healthpowerhouse.com/ehci

15


ei părăsesc organiza ia i solu iile ce pot fi implementate pentru ca ace ti angaja i să rămână înț ș ț ș ț

organiza ieț 32 33.

Climatul organiza ional generat de misiunea, profilul, mediul intern sau extern alț

organiza iei, influen ează de asemenea deciziile manageriale. În organiza iile medicaleț ț ț

predomină stilul logic de învă are caracterizat prin rigurozitate i expertiză tehnică, ceea ceț ș

explică faptul că prin oferirea unor metode potrivite tipologiei angaja ilor poate fi modificatț

comportamentul organiza ional.ț

Percep ia pacientului în privin a calită ii serviciilor medicale este una eminamente deț ț ț

ordin subiectiv. Pacientul, în cele mai multe cazuri, nu dispune de calificare i expertiza necesareș

unei evaluări obiective în privin a calită ii intrinseci a actului medical privită din punct de vedereț ț

profesional. Pacientul evaluează serviciul medical în func ie de gradul său de confort psihic avutț

pe parcursul acordării serviciilor respective. Cel mai important factor pentru câ tigareaș

încrederii pacientului în corpul medical este comunicarea.

În scopul eficientizării asisten ei medicale spitalice ti sunt realizate o serie de studii înț ș

vederea eviden ierii principalelor probleme din sănătate i elaborarea de măsuri corespunzătoare.ț ș

Un astfel de demers am efectuat i în prezenta cercetare, pentru a pune la dispozi ia factorilorș ț

deciden i, informa ii privind calitatea i accesibilitatea serviciilor de sănătate, problemeleț ț ș

existente, impactul politicilor i al interven iilor din domeniul sănătă ii, privite din prismaș ț ț

managerilor de spital, personalului medical i al pacien ilor.ș ț

În acest studiu am efectuat o analiză a percep iei actorilor implicaţi în acordareaț

serviciilor medicale: personal medical, pacienţi, autoritǎţi publice cu responsabilitǎţi în domeniu.

Acest studiu reprezintǎ partea aplicatǎ a cercetǎrii deoarece în cadrul acesteia este efectuată o

cercetare sociologicǎ privind sondarea încrederii populaţiei în calitatea serviciilor medicale,

aşteptǎrile referitoare la nevoile cǎrora trebuie sǎ rǎspundǎ sistemul sanitar din perspectiva

autoritǎţilor responsabile, din perspectiva cetǎţenilor beneficiari ai serviciilor de sǎnǎtate publicǎ

dar şi a personalului medical. Este analizată în ce mǎsurǎ reformarea sistemului de sǎnǎtate

reprezintǎ o prioritate la acest moment în ţara noastrǎ şi în ce fel a fost perceputǎ

descentralizarea serrviciilor medicale de cǎtre stakeholderii mai sus amintiţi. Cercetarea îşi

propune sǎ afle un rǎspuns la întrebarea: trebuiesc continuate mǎsurile de descentralizare a

serviciilor de sǎnǎtate publicǎ? ori dimpotrivǎ ar fi mai eficientǎ revenirea la sistemul centralizat

pentru oferirea acestor servicii.

Scopul principal al studiului a fost identificarea celor mai relevante obiec ii aleț32 Aubrey C., Daniels M., 2007, Managementul performan ei: strategii de ob inere a rezultatelor maxime de la angaja i, Ed. ț ț ț

Polirom, Ia iș33 Ciobanu I. 2009, Managementul strategic al resurselor umane, Ed. Polirom Ia iș

16


managerilor de spital, personalului medical i ale pacien ilor, în raport cu serviciile medicale.ș ț

Obiectivele principale ale studiului, în eviden ierea factorilor care determină performan aț ț

func ională a spitalelor precum i principalele probleme, au fost:ț ș

- identificarea acesibilită ii i adresabilită ii la unitatea spitaliceascăț ș ț

- evaluarea principalelor aspecte privind calitatea serviciilor acordate/primite

- analiza unor aspecte privind îmbunătă irea cadrului legislativț

- evaluarea gradul de satisfac ie al furnizorului i consumatorului de servicii de sănătateț ș

- compararea percep iei asupra serviciilor medicale public-privat.ț

Cercetarea sociologică a fost bazată pe un studiu de tip cantitativ, tip chestionar,

administrat de operatorul de interviu.

Studiul s-a efectuat în perioada februarie 2014 – august 2015. Selec ia participan ilorț ț

pentru cercetare a fost par ial randomizată.ț

Au fost distribuite 1500 de chestionare:

- 56 personalului de conducere

- 722 personalului medical

- 722 pacien ilorț

Din cele 1500 de chestionare au fost completate corect doar 1.240 de chestionare astfel

analiza a fost efectuată pe cele 1.240 chestionare valide. Personalul medical intervievat lucrează

în proporţie de 93,60% în spitale de stat, cei cu vârsta sub 40 ani au reprezentat 42,05% din

totalul presonalului medical. Vârsta medie a fost de 44,328,41 ani. Raportul bărbaţi/femei a

fost de 1:1,6, iar cel urban/rural de 3,0:1.

Aproape jumătate dintre personalul medical au avut studii universitare sau

postuniversiare (48,45%), din care 192 sunt medici, 68 asistenţi medicali şi 5 biologi şi

biochimişti.

Pacienţii intervievaţi au provenit în procent de 93,56% din spitalele publice.

Aproape 70% dintre pacienţi au avut vârste peste 50 ani (68,76%), vârsta medie

fiind de 58,499,33 ani. Rapoartele bărbaţi/femei şi urban/rural au fost de 1,1:1. Jumătate dintre

pacienţi au avut studii liceale (50,08%) şi peste 50% au fost pensionari (51,49%).

Din analiza acestor chestionare putem structura câteva tipuri de percep ii semnificativeț

pentru valoarea lor tiin ifică întrucât interpretarea acestor rezultate poate să me ofere o imagineș ț

relevantă privită din perspectiva tuturor celor trei tipuri de actori implica i:ț

- motivele pentru care au ales spitalul în care lucrează/s-au internat, au fost:

o reputa ia spitalului (60,71%) pentru personalul de conducere;ț

17


o loc de muncă stabil (91,04%) i reputa ia spitalului (57,95%) pentru personalulș ț

angajat;

o localizarea (64,52%), recomandarea medicului (48,82%) şi competenţa

personalului (34,69%), pentru pacien i;ț

- prestigiul spitalului, aspectul clădirii sunt considerate importante i foarte importante deș

aproximativ 80% din personalul medical i doar aproximativ 35-50% pentru pacien iș ț .

Din punct de vedere al dotării spitalului, am obţinut următoarele răspunsuri:

- majoritatea personalului de conducere (57,14%) nu au achiziţionat aparatură

performantă în ultimul an; asigură materiale consumabile (64,29%), asigură

medicamente (85,71%) şi reactivi pentru analizele medicale (89,29%), iar 71,43%

consideră că nivelul preţului este rezonabil în raport cu calitatea primită.

- personalul medical acordă o importan ă deosebită riscurilor minime profesionaleț

(76,79%), existen a de medicamente i materiale sanitare (70,38%) i aparaturiiț ș ș

medicale moderne (42,41%).

- pacien ii acordă importan ă promptitudinii analizelor i examinărilor (86,87%),ț ț ș

existen a de materiale sanitare (83,99%), ț servicii de calitate indiferent de acordarea

de atenţii personalului medical (76,14%).

Percepţia în privinţa condiţiilor igienico-sanitare i serviciilor acordate a fost:ș

- pentru personalul de conducere curăţenia este bună şi foarte bună (71,43%), există

substanţe dezinfectante (64,28%) i lenjeria de pat corespunzătoare (78,36%);ș

- personalul medical apreciază bune i foarte bune serviciile medicale acordateș

pacien ilor (79,97%), 66% ar apela în calitate de pacient la serviciile spitalului;ț

- pacien ii apreciază pozitiv cură enia din spital i aspectul saloanelor (80%), fiind însăț ț ș

mai pu ini mul umi i cu lenjeria de pat (48,51%) i promptitudinea servirii meseiț ț ț ș

(5,49%)

Din punct de vedere financiar am obţinut următoarele răspunsuri:

- 64,29% din personalul de conducere consideră finan area insuficientă, autorităţileț

locale nu au contribuit semnificativ la finanţarea unităţii; 64,28% declară depunerea

de proiecte în vederea obţinerii de fonduri europene, iar 28,57% l-au implementat

- personalul medical consideră important i foarte important nivelul salarizăriiș

(87,93%), acordarea tichetelor de masă (94,15%)

În ceea ce priveşte îmbunătă irea cadrului legislativ, am obţinut următoarele rezultate:ț

18


- 75,56% din personalul de conducere, 80,26% din personalul medical i 90,89% dinș

pacien i, consideră că nu ar fi mai eficientă administrarea privată a fondurilor publiceț

de asigurări de sănătate;

- 75% din personalul de conducere, 7,86% din personalul medical i 35,32% dinș

pacien i, consideră că ar fi utilă transformarea spitalelor în funda ii de interes public,ț ț


pacien i, nu sunt de acord cu privatizarea unită ilor sanitare publice,ț ț


pacien i, sunt de acord cu desfiin area unită ilor sanitare neperformante;ț ț ț

- aproximativ 75% din personalul de conducere i medical consideră că nivelul deș

salarizare este un factor de stabilizarea personalului medical într-o unitate sanitară

- personalul medical este mul umit i foarte mul umit cu privire la serviciile acordate înț ș ț

spital (95%), au încredere în spital (91,04%) i ar apela la serviciile spitalice ti înș ș

calitate de pacient (81,17%)

- pacien ii sunt mul umi i i foarte mul umi i de serviciile acordate în spital (80%), auț ț ț ș ț ț

încredere în spital (81,79%) i ar apela la serviciile spitalice ti în viitor (84,46%)ș ș


pacien i, declară că drepturile pacienţilor sunt respectate.ț

Percepţia asupra îngrijirile medicale din instituţile private este următoarea:

- 78,57% din personalul de conducere i 88,12% din personalul medical consideră căș

spitalele private care au contract cu CNAS fac o concurenţă inadecvată spitalelor

publice

- majoritatea consideră faptul că conlucrarea asigurărlor private cu cele obligatorii de

asistenţă medicală ar aduce beneficiu unităţilor medicale (96,43% - personal de

conducere, 80,62% - personal medical);

- 75% din personalul de conducere i doar 40% din personalul medical, consideră căș

asigurările private de sănătate pot soluţiona unele probleme din unităţile sanitare

- pacien ii recomandă spitalele private în propor ie de 15,54%, datorită în specialț ț

costurilor crescute, cu toate că evaluează aceste servicii ca fiind bune i mult mai bune (70%).ș

Pe baza cercetărilor efectuate, coroborate cu cele mai recente date din literatura de

specialitate, s-a considerat utilă formularea unor recomandări în vederea îmbunătă irii acordăriiț

asisten ei medicale spitalice ti. Aceste interven ii trebuie să vizeze principalele domenii deț ș ț

19


activitate economico-socială, efectuându-se în plan legislativ, coroborat cu cel educa ional,ț

socio-economic i medical. Strategiile de interven ie trebuie conturate la toate nivelele de resurseș ț

disponibile ale spitalului: umane, financiare i materiale.ș

Principalele probleme identificate în urma analizei efectuate sunt:

• Modificările legislative frecvente, care fac imposibilă elaborarea unei strategii pe

termen lung a spitalului

• Autonomia managerială scăzută, care duce la scăderea capacită ii spitalului de aț

răspunde prompt la schimbările sociale i de pia ă ce se află în continuă schimbareș ț

• Finan area activită ii spitalice ti nu stimulează utilizarea eficientă a fondurilor alocateț ț ș

i a cre terii calită ii serviciilor medicaleș ș ț

• Migrarea personalului medical datorită veniturilor reduse generate de lipsa unor

criterii clare pentru aprecierea performan ei i a unor politici coerente de personal peț ș

termen mediu i lungș

• Dotarea tehnică a unită ilor spitalice ti datorită lipsei unui plan na ional pe termenț ș ț

mediu i lung a serviciilor medicale spitalice ti.ș ș

Pentru a rezolva aceste probleme se impune adaptarea legisla iei existente dar iț ș

accelerarea procesului de finalizare a proiectelor aflate deja în curs. Principalul act normativ

vizat este Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătă ii.ț

Propunerile de ordin general care vizează îmbunătă irea serviciilor medicale spitalice tiț ș

ar putea fi concluzionate astfel:

• Crearea unor clustere în sănătate (spitale, universită i de medicină, autorită i publiceț ț

locale) în vederea creerii unor politici locale sau regionale cu scopul de a acorda

servicii de sănătate specifice popula iei deservite;ț

• Integrarea serviciilor medicale pe toate nivelele i dezvoltarea serviciilor de asisten ăș ț

medicală comunitară integrată i asigurarea acestor servicii de furnizori de serviciiș

comunitari (echipă multidisciplinară);

• Modificarea statutului spitalului public, pentru o mai mare autonomie i flexibilitateș

în asigurarea unui management eficient;

• Salarizarea personalului medical pe criterii de performan ă;ț

• Organizarea de achizi ii publice centralizate în vederea combaterii fraudei înț

procedura de achizi ii publice;ț

Responsabilizarea pacientului privind propria sănătate prin introducerea de obliga ii iț ș

responsabilită i în Legea 46/2003 privind drepturile pacientului i modificarea titlului acestei legiț ș

20


în sensul de a reflecta aceste responsabilită i, spre exemplu Legea drepturilor iț ș

responsabilită ilor pacientului.ț

Consider că tema cercetării doctorale privind „Perspectiva reformei serviciilor

medicale spitalice ti din România”ș reprezintă una dintre temele cele mai de actualitate atât în

plan na ional cât i pe plan internaţional, în contextul în care toate sistemele de sănătate dinț ș

Europa i din lume sunt supuse unor transformări profunde, cuvântul „reforma sănătă ii” fiind laș ț

ordinea zilei.

21

Ș Ț Ș coala na ionalĂ de studii politice i administrative...

Documents