І Ш І Ш І P R O P R I E T A R : A B O N A M E N T E : SOC. AN. „UNIVERSUL" BUCUREŞTI, BREZOIANU 23 ш 8 Ш а Ш ^ M

DIRECTOR ŞI AD-TOB DELEGAT, STELIAN POPESCU de onoare 500 „ particulare 12 luni 360 „

6 luni 190 „ I n i c r i s ă s u b N o . 163 T r i b . I l fov

REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI I Str. Brezoianu 23

T E L E F O N 3.30.10

APARE SĂPTĂMÂNAL

PREŢUL 6 LEI

A N U L L I N r . 2 6

S Â M B Ă T A 27 I U N I E 1942

Redactor responsabil : MIHAI NICULESCU

I. DAN Portul Odesa

І Р І К Ш I I I

de AL. PALEOLOGU Din ce în ce mai mult, cuprinsul conceptului „in­

telectualitate" suferă dispreţul cugetătorilor actuali, iar termenul însuşi tinde a ii înlocuit peste tot cu cel de „spiritualitate". Este în orice caz, pentru primul ter­men, o garanţie de a nu ii compromis printr'o între­buinţare improprie; dar cel de al doilea e tratat cu o lipsă abuzivă de menajament

într'adevăr, cu sensurile sale riguros definite, ter­menul „intelectualitate" se acomodează foarte greu, dacă nu deloc, cu mofturile inspirate şi convulsive cari sunt, dela o vreme, cea mai bogată manifestare de cultură. „Spiritualitate" e mai vag şi mai nebu­los; este un domeniu vast .şi paradisiac pentru in­tuiţii prea frumoase ca: trăire, tragism, aspiraţie me­tafizică, mesianism, nelinişte, etc., etc. Aceste cu- ' vinte desemnează desigur realităţi ale spiritului, abu­zul'oare se face cu efë este~ÎHSeî de o anostă uşu­rinţă care te scuteşte de a gândi adâncit şi pătrunză­tor, distingând atent fenomenele, analizându-ile com­plexitatea şi urmând firul logic al raţionamentului. Asemenea exerciţii sunt probabil cam obositoare; în locul lor o beţie disenteriacă de cuvinte caracte­rizează în mod general manifestările scrise sau ora'.e ale cugetătorilor actuali. In aceste manifestări a a-părut mai ales o stare predominantă: neliniştea. Normal, neliniştea e o stare de spirit; astăzi ea a de­venit un mod de existenţă. Desigur, a fi inteligent e greu şi incomod, — a fi neliniştit e la îndemâna tu­turor semidocţilor, având şi avantajul de a-i colora1

cu o superioară grandoare. „Spiritualitatea" a ajuns un sat fără câini.

* A ie sinucide din dragoste e o indelicateţă.

* Notă despre Th. Pnîlasdy. Este bine cunoscut fasti­

diosul loc comun prin care arta lui Th. Pallady e so­cotită ca o replică a celei a lui Matisse. Face parte din bagajul de judecăţi de-a-gata ,admise fără control c a evidente şi cu valoare de circulaţie în con­versaţiile alese aile burgheziilor iubitori de artă şi cul­tură. Până şi un critic de artă inteligent şi subtil ca Jacques Lassaigne a putut să scrie (în R. F. R. Noem­brie 1936) aceste rânduri penibil de neroade: „Pal­lady trăeşte în Franţa, dar nu ocupă în cadrele pic­turii franceze decât un loc onorabil; cu toate daru­rile sale şi cu tot simţul foarte îndrăzneţ al raporturi­lor, el e strivit de libertatea suverană a lui Matisse. Şi transplantaţi la Bucureşti, nu ştiu care din doi Matisse sau Pallady, ar fi mai stânjenit şi străin. In orice caz, Matisse e desigur cel mai aproape de o tradiţie orientală care nu e cu totul străină de Ro­mânia". Asemenea observaţii, cu torul gratuite şi inutile, arată o lipsă totală de înţelegere a esenţei artei acestor doi maeştri. Nu văd dece anumite predilecţii orientaliste ale lui Matisse ar fi obligatorii pentru Pallady. In lunga carieră a acestuia, se pot remarca uşor unele influenţe tehnice dela mai mulţi pictori francezi contemporani: Marquet, Bonnard, Rouault, Matisse. Cred că există persoane cari s'au convins mai de mult şi cari îşi dau seama că influen­ţele n 'au dece să fie socotite ca o dovadă de lipsă de personalitate. Ele sunt asimilarea profundă a cul­turii şi căutarea unui mod de expresie pentru pro­pria unicitate artistică. Luichian a primit dela pictorii francezi independenţi cele mai felurite influenţe; nu mai puţin pictura lui a exprimat un adevăr plastic personal şi puternic.

Esenţa interioară a artei lui Pallady se distinge hotărît de cea a lui Matisse.

Cel mai pătrunzător critic de artă contemporan, René Huyghe, a semnalat la Matisse o armonie plas­tică specifică tematicei şi cromaticei lui: „l'hairmonie de choc".

Arta lui Matisse este o crrtă de aer liber, viziunea sa vădeşte o estetică vitalista. Ritmul său de creaţie e vioi; pictura sa e realizată într'o gamă majoră. Li­niştea din unele tablouri ale lui Matisse exprimă odihna plenară ce urmează unei exuberanţe fizice. Arta lui Matisse respiră o atmosferă matinală.

Cu totul alta este esenţa interioară a artei lui Pal­lady. La el nu poate fi vorba de o ,.harmonie de chec'' Oricât de vie ar fi culoarea, oricât de viguros dese­nul, efectul lor e tamizat într'o atmosferă lenifiantă.

(Urmare in pag. 2-a)

D U P A U N A N D E R A Z B 0 I U A « î l S î 1 Acum, la finde unei etape, ae

adunăm gândurile, încercând .7a prindem aspectele uniui an de lăzboiu — anul cel mai plin in fapte eroice din tot trecutul îm­belşugat în lupte — şi ni se pare că a trecut un veac întreg, atât de multe au fost evenimentele, atât de epopei „-e au fost episoa­dele bătăliilor.

Pe cât de binecuvântat de Dum­nezeu ne epare răstimpul dela 22 luinie 1941, până l a 22 Iunie 1942, pe atât de blestemat, uitat de oa­meni şi de cer, se înfăţişează ce lălăit an, al robiei bolşevice. Stă­ruie încă în auz ca un ecou din valea plângerii chemările deznă­dăjduite ale fraţilor basarabeni şi bucovineni. Doinele din vremea surghiunului încep toate cu „frun­za neagră" a durerii, vădind sen­timentul tragic al restriştelor ro­mâneşti de pe vremea năvălirilor păgâne. O singură rază încălzeşte amărăciunea covârşitoare: gândul că vom porni odată marşul spre Răsăritul roşu-

Evanghelia neamului va păstra în chenar negru ziuu de 27 Iunie 1940 când a căzut trăsnetul uilti-matului sovietic peste capetele noastre. Ne găseam sdrunciniaiţi la noi acasă, părăsiţi ca leul bolnav din fabulă, iar în afara hotarelor începuseră să ne încolţească, aştep­

tând momentul prielnic pentru a sfâşia trupul ţării. Numai nori ,тіе-gri din toate părţile.

A fost într'adevăr cea mai cum­plită răspântie a istoriei şi ni se întunecă soarele şi acum când ne amintim, dar credinţa în Dumne­zeul strămoşilor nu ne-a părăsit. Pentru un moment, armata noi-stră bravă şi-a plecat grumazul-

Am văzut atunci feţele ostaşilor purtând pecetea pătimirii lui Crist. Indignare» a fost zăvoriiă cu laicăte grele în inimi; pumnii s'au încleştat mai aprig pe armă, dar disciplina militară a stat mai presus de orice dor de răsbunare, dovedind tăria morală a oştirii noastre. Instinctul străbun ле spunea că după nopţile întune­coase trebuie să răsară zorile.

Şi lumină se făcu ! Moscoviţii se pregăteau tocmai

să benlchetuiască la parastasul a-nului de robie r«4nânească şi iată că ziua mult aşteptată sosi şi des-legarea cea mase se întâmplă. Oştenii înlemniţi ca Intr'o poves-. te, se mişcară- Tunurile triimiseră primele salve peste Prut, sbură-torii noştri din înaltul văzduhu­lui aruncară foc peste trupurile nelegiuiţilor, iar dorobanţii desro-birii se pregăteau să alunge fiara de pe ogorul strămoşesc.

de I. VALÉRIÁN Sufletul românesc tresaltă în

chiot de sărbătoare. Doinele s'au prefăcut în marşuri şi imnuri de biruinţă. Flăcăii satelor, plecaţi la luptă cu flori şi cântece, se ară' tară vrednici de 'Cei mai buni lup­tători ai lumii.

Avântul ostaşilor noştri nu se putea opri nici la Nistru, nici la Bug. Inima îi îndeamnă să mear­gă înainte, tot mai departe în bâr­logul duşmanului, pentru a-1 ră­pune cu desăvârşire. Acolo, pe stepele ruseşti se plămădeşte o nouă lume mai bună, o nouă Eu-rouă.

Lupta începută are într'adevăr caracterul unei cruciade. Toată lumea creştină este în stere de a -larmă* Popoarele europene şi-au trimis cruciaţii să lupte pentru apărarea religiei, pentru siguran­ţa căminurilor şi isbânda civili­zaţiei.

Din această verificare epocală, noi nu puteam lipsi. Prezenţa noa stră s'a impus ca o realitate atât de impresionantă, încât mulţi ani ea va înfăţişa actul de zestre al drepturilor noastre. Armata ro • mână s'a acoperit de glorie- Acea­stă ,afirmaţie nu o facem noi. Nu meroasele coiminfcate germane

(Urmare în pagina 3-a)

M i n «

CATEGORII MAJORE DE INTELECTUALI Din consideraţiile articolului pre­

cedent, e foarte probabil ca unii să fi întrezărit la noi intenţia de a ra­porta noţiunea de intelectual la aceea de' filosof'. Mai mult; chiar dea o deduce pe cea d in tâ i d i n cea de a doua. Nu am găsit altă noţiune care să ne sa t isfacă şi la care sa ne re­ferim.

In mod tacit am avut in totdeauna în minte gândul că intelectualul tre­bue să exprime o va loa re u m a n ă , iar atributele acestei -umanităţi le-am găsit mai deplin reprezentate de fi­losof. Natura preocupărilor lui îl fac mare şi uman. El este în i;eţ;mca luptă cu Necunoscutul si n u numai ca să-i folosească tainele furate, ci pentru că nu poate vieţui fără ele. Dar pentru ca să ducă onorabil lupta, trebue să fie stăpânul unei minţi cu­prinzătoare, care să integreze si să caute întotdeauna legăturile dintre elementele pe care le-a desprins, fără să se piardă în amănunte. El întrupează spiritul critic cu toate consecinţele lui: nevoie de motivare, rezervă faţă de problemele insolubile şi stringenţă logică. Am înşirat nu­mai câteva din armele cu care-şi duce lupta cu Necunoscutul. Iar dacă din această luptă iese bătut şi. cople­şit, a cui e consecinţa relativităţii propriei valori şi înţelepciunea ama­ră care decurge din ea dacă nu a filosofului? Dacă înţelepciunea şi bu­nătatea ne exprimă umanitatea, a-tunci filosoful le reprezintă la ma­ximum. Drumul către înţelepciune începe odată cu lupta lui de descope­rire a adevă ru lu i cu ajutorul inteli­genţei, dar nu se sfârşeşte decât a-t unc i când in te l igenţa îşi împacă contradicţiile întâlnite în drumul că­tre adevăr şi pe acestea cu sine. Bu­nătatea, ca trăsătură câştigată, poate fi concluzia în ţe lepciuni i î n u l t imă analiză a inteligenţei, căci e greu de imaginat ca o inteligenţă mare să nu opereze transformări în sufletul în­treg şi sa nu creieze t end in ţe de mis ­

ii care în direcţia deschisă de ea. Cine ştie ce e bine, ca să nu-şi nege pro-pria-i inteligenţă care i-a indicat bi­nele, trebue să-l facă. Când Socrate a spus acest Vucrui a ая.'*И dreptate.

Dacă nemulţumirea cu ceea ce e dat, lupta de dragul luptei, spiritul integrativ, spiritul critic, înţelepciu­nea şi bunătatea sunt atribute de care nu trebue să ne ruşinăm, ci con­stitue ramurile din care e împletită cununa celui de se cheamă om, atunci reperarea d iscuţ ie i noastre la întru­chiparea lor cea mai adecuată, la filosof, este întemeiată.

In aceas tă r a p o r t a r e c r edem că nu a m fost arbitrari, deoarece o seamă de atribute decurg, pentru intelec­tual, din determinările inteligenţii, care nu poate lipsi din sfera noţ iuni i lui, ca şi din aceea a filosofului.

E necesar să subliniem că există şi alte modalităţi superioare de rea­lizare ale persoanei umane, cum este eroul, politicul, omul de ştiinţă, ar­tistul şi profetul şi, în consecinţă, rămânem datori cu o explicaţie: dece nu i-am considerat pe aceştia ca punct de plecare în deducţia noastră?

Pentru moment, dăm răspuns în­trebării cu privire la primii trei: erou, om politic şi om de ştiinţă. Toţi aceştia nu sunt oameni armonici. In profilul lor sufletesc există, întotdea­una, o exagerare. Astfel, în cazul po­liticului şi al eroului întâlnim o pre­dominare a inteligenţii pentru pu­tere. Impresia pe care din această cauză, o lasă este că l umea se sfâr­şeşte cu ei. Dacă am precizat că in­teligenţa ca putere e numai una din feţele ei şi că cealaltă funcţie a ei, cea de t r ans f igura re şi c reare a une i lumi ideaţionale, dă coloare şi dife­renţiază pe intelectual — este lămu­rit că rezerva noastră este înteme­iată. Cât priveşte omul de ş t i inţă . profilul său sufletesc nu e mai puţin ciclopic. La el întâlnim o predomi­nare a inteligenţei pentru inteligenţă. Zace şi în această exagerare un rău:

de N. PÄRVU cultivarea inteligenţei numai pentru rafinarea mecanismelor ei de func­ţionare, fără nicio repercursiune asu­pra întregului suflet poate ridica va­loarea acelei inteligenţi, dar nu a 0-mului care o poartă. Inteligenţa lui se poate rafina, el însă rămâne, ca om, tot pe locul în care l-au apucat întâile buchii. Explicaţia acestui fapt vine din natura şi limita preocupă­rilor lui. Ceea ce-l interesează este. materia şi legile ei, pe sine s'a uitat. Această uitare de sine atrage pară-ginirea părţii afective, care ocupă două treimi din fiinţa noastră şi e de două ori i m p o r t a n t ă : oda tă p e n t r u inteligenţă şi odată pentru voinţă. Este învederat că, din această cauză, nu ne-am putut închipui intelectua­lul nici după modelu l acesta de sa-vant.

Ca atitudine, atât eroul, politicul, cât şi omul de ştiinţă sunt optimişti, un fel de romantici idealişt i . Cei dintâi cred cu înverşunare în puterea de schimbare a inteligenţei lor, ca într'o forţă predestinată, iar savan­tul este la fel de optimist în ceea ce priveşte reuşita inteligenţei sale în descoperirea legilor. АШѵЛіпеа a-aceasta, la oamenii de acţiune, este în mare parte congenitală, dar ea îşi mai găseşte motivare — şi aici a-dăugăm şi pe savant —• într'o lipsă a simţului de relativitate, de raporta­re a actelor noastre la veşnicie, semn al altei lipse, a simţului critic. Poate că omul de acţiune să fie încurcat de el în hotărîrile lui, poate că oamenii de acest fel se conduc după intuiţiile lor geniale, de aceea nu le facem din asta un reproş, dar. cum intuiţia lor nu o putem transplanta intelectua­lului, îi rezervăm acestuia precauţia unui cât de modest spirit cri t ic. Cât priveşte pe savant, optimismul lui are acelaşi motiv: u i ' ă să-s i mai în­toarcă inteligenţa asupra ei însăşi ca să-i examineze funcţionarea.

(Urmare ln pag. 6-a)

Concepţia romantică a poetului: „izolat în turnul de fildeş", concepţie atât de înrădăci­nată în conştiinţele vag culturale ale publi­cului nostru, este un anacronism supărător. Produs al unui secol care nu s'a resemnat să se sfârşească odată cu lichidarea lui calenda­ristică, perpetuându-şi tiparele instituţionale până dincolo de pragul său terminus, institu­ţia aceasta a turnului tromantic a răzbătut cu regală impasibilitate freamătul unei perioa­de de răsturnări sociale, păstrându-se para­doxal, ш valoare absolută, în creerele me­diocre.

„Tumul de fildeş" este visul ainitagonist al unei societăţi saturate de aglomerare coti­diană şi de uniformizare, pentru inoliivizii că­reia norma contopirii în massă era totuşi un blestem. Veacul pozitivist este veacull cel mai socialist şi cel mai individualist din câte s'au scurs. Convins 'de avantagule socmlisului, el valorifica în secret individualismul, cerând artistului dovada unei superiorităţi de com­portament, absente din viaţa oricărui om cum se cade.

Intre public şi artist, perspectiva obligato­rie este a în/depărtării verticale. Artistul tre­buie să fie, în concepţia na/i/v romantică şi spectaculos-teatrală „de'asupra" mediului so­cial şi „în afara" lui- El va să vieţuiască, după imaginea comună, „în nouri", dovedind cu îndârjire programatică o „detaşare de real", un „apracticiism", o „lipsă de aderenţă la ac­tualitate", care să-l nSimbeze cu nepreţuita stimă a semenilor.

Dacă acestea sunt .atributele sine-qua-non ale artistuuui, întrebarea asupra genului de relaţii cu publicul ce-i sunt îngăduite prizo-nöeruíliui venerat din turn, capătă o foarte cu­rioasă întorsătură" de truism : e inutil să" ţi pui o problemă, a- cărei deslegare s tă în în­săşi enunţul ei. Publicul trebuie să fie faţă de artist, în concepţia vulgului, o cantitate neglijabilă, un element de dispreţuit. Nu se repetă ou imbecilă încăpăţânare că ,,Emines>-cu nici nu se gândea să publice măcar", că „îi smulgeau prietenii manuscrisele, ca să le dea la tápár" ? Nu se vorbeşte insistent de desin-teresarea poetului faţă de opera odată ela­borată? Nu se repetă exasjperant vorbele, care la Vigruy însemnau o atitudine de viaţă Si o etică, dar care în gura mulţimii neche-maţiiiLor sună falş : „jeter l'oeuvre à la mer des mutltitudeis" ?

Opera de artă devenită un mesagiu asvâr-li't hazardului, „la bouteille à la mer", ...„tremblamite voya\gewse à flatter condam­née", ...„seule \danis l'Océan, seule toujours!"... etc., are totuşi, în aceeaşi concepţie de modi­stă diletantă, vii'rtuţi nebăniuite. Oraţie operei aruncate în oceanul nepăsărilor publicului, poetul îşi va perpetua existenţa dincolo de graniţffle ei.

„...Ce fragile verre, portera sa pensée e\t son nom jusqu'au port..."

Isvorîtă dintr'un protest împotriva vre-тёЫісВеі vieţii, abiijiduita operă de artă are rolul de petiţie către Absolut. Ustensill al or­ganizaţiei 'defensive împotriva unei comemo­rări :

„...aiuac un ßaaom. M a vaincu la mont". Poziţia artistului în concepţia aceasta este

aceea a unui orgoliu nemăsurat şi inuman. Pentru simpla sa perpetuare spirituailă lu­crează artistul :

„Lis cas imois sur las imiiürs : „Commé mo-rwtion". nedeosebinidu-se astfel (decât în ceeace pri­vesc mijloacele) de atletul perpetuării bio" logice cu orice cftip, de insul materialismului celui mai brutal,- de campionul competiţiilor sexuale, de muşchetarii cinici ai cultului phafliic.

Dezolarea schopenihaueriană în faţa spec­tacolului josnic al concurenţei „voinţelor de a fi", este îndreptăţită şi în cazul artistului care nu doreşte decât, egoist, perpetuarea numelui său, faima materială, renumele vul­gar, celebritatea, din întâmplare căutată pe calea spiritului şi nu a muşchilor dela pi­cioare :

„Non omnis moriar''-Dacă mai există muşchetari lăudăroşi şd

cuceritori, în 'domeniul literelor sau al arte­lor frumoase, vima e a concepţiei permanen­tizate în public. Publicul cere să fie dispre­ţuit. Publicul e feminin, şi n'are dece scăpa reguilei generale a feminităţii : aceea de a iubi pe cel oe-o brutftuiieşte mai grosolan. Emiat­tiéul chiriaş al turnului de fildeş, byronianul detractor al masselor, jicneşte prin aiiimpia-nismul său contrafăcut, şi prin încercarea de desumanizare, care, în lac să se producă în sens ascendent; apropiindu-u de fiicele su­pranaturale din sferele superioare ale exis­tenţei, se întâmplă de muflite ori în sensul o-pus : Sufpraomul cu orice preţ, nu reuşeşte decât să depăşească limitele omeniei, deve­nind sub-om, sau, în cel mai fericit caz, ne-om.

MIRON CONSTANTINESCU Case la Tiraspol ION FRUNZETŢI

Ultimele .«producţii té să-i mustram şi pe d-nii Călim. Bodnărescu şi Băiăşoiu. Nu sunt lipsiţi de calităţi aceşti doui ti­neri actori. Darr de-aici, până la

« m л » -m s J a te avânta în interpretarea lui — R e p o r t a i de là Co i i servator — н а ^^« і - А А а і ш г е а

ш~ este un oarecare drum. Şi ine-CEVA D E S P R E P R O D U C Ţ I I IN Fosta b londă domnişoa ră Coca întrebuinţare pe una din scenele viitabilul s'a întâmplat: d-nii Bă-

— - . , . ...... . . . . lăşoiu şi Bodnărescu s'au lăsat depăşiţi de rolurile interpretate.

In schimb îi felicităm din toată in ima pe t iner i i T ra i an Popeseu-Vrajbă şi Petru Assun. Roluri grele au interpretat şi dânşii. Primul a fost Cyrano de Berge­rac. Al doilea, Avarul.

G E N E R A L A r d e l e a n u e r a u r m ă r i t ă cu ins i ­s t en ţă p r i n foyer, p r i n sală, peste

î n t o t d e a u n a „producţ i i le" Con- tot, d e u n ine lung şi plicticos, s e rva to ru lu i de a r t ă d r a m a t i c ă pe n u m e l e său , T r a i a n Lalescu.

George Voinescu, a p a r e n t a b ­sent da r totuşi foar te a ten t la ce se pe t recea în j u ru l lui, p r ivea l umea p r in monoclu.

E rnes t Verzea, făcea r is ipă de observa ţ i i şi era la fel de agi ta t

amintesc cronicar i lor d ramat ic i sau s impl i lor ziarişt i , deveni ţ i pes te noap te , cu aceas tă ocazie, judecă to r i de t e a t ru şi t a len te , că au u n foar te desvol ta t s imţ al h u m o r u l u i pe ca re se s imt obl i ­gaţ i s ă - l verse p e sp ina rea t i ne - C a Virgil Stoenesou. r i lor cand ida ţ i la n e m u r i r e p r in Şi alţii... Şi altele... glorie.

B i n e în ţe les , e m u l t m a i comod să bat jocoreş t i în scris u n t â n ă r şi p e n t r u m o m e n t oarecare ac tor de Conse rva to r d e c â t p e cine ş t ie ce m a e s t r u cu p re t en ţ i i şi n e n u ­m ă r a t e t oane .

E levu l d e Conse rva to r n ' a r e p r i e t en i inf luenţ i , ca r i să suge­reze i m p e r t u r b a b i l u l u i cr i t ic o aprec iere , tot a ş a cum n ' a r e p u ­t in ţa de a - i da în judeca tă pe ziarişt i i ca lomnia tor i ai t a l e n t u ­lui lor .

Mie î m i veţ i da voe — şi m ă adresez a t â t ci t i tori lor obişnuiţ i

Ziar iş t i , actori , pr ie teni . E t e r n a sală delà producţ i i .

CLASA D O M N U L U I ION M A -NOLESCU

Dar a bătut gongul pentru prima oară. Şi a bătut ş i inima d-lui Ion Manolescu ceva mai tare.

Elevii său, dădeau producţia. Primul a fost d. Cosgărescu.

Avem impresia că dânsul este un om foarte simpatic, care nu prea se gândeşte să devină actor.

par t icu la re . A urmat o scenă din „Hero şi

Leandru" scrisă — după cum ne-a informat programul plin de greşeli de tipar — de Brillparzer. Domnişoara Olimpia Predescu spune frumos versurile. Şi e şi acesta un merit.

Mă uit în program să văd ce mai urmează. Citesc şi fac un gest să fug d in sală. II văd şi pe Cristobald, imitându-mi gestul, îmi dau însă seama la timp că am comis amândoi o eroare: d-ra Odette Botez n'are nimic comun cu d - r a Odette Popescu, celebra „Damă cu camelii" de anul tre­cut.

Dar s'o vedem şi pe d-ra Odette Botez.

E mare, îmbrăcată în verde şi vine însoţită de foarte tânăra domnişoară Raluca Zamfirescu. Aud un glas lângă mine:

— , Ce m a i e şi asta? examen la conservator sau spectacol de retragere?"

După cum vedeţi, o mică rău-

Măşti şi reflectoare

Preliminarii la arta trucajului

cât şi m a i a les ci t i tori lor elevi şi bine face. Căci, interpretându-l täte. Dar d-ra Botez n'are de ce să

se supere. Interpretând-o pe Fé­dra, dânsa a dat dovada unui neobişnuit temperament artistic, care o îndreptăţeşte să spere în­

de Conserva tor — să vi-1 prez in t pe Jupan Dumitrache din „Noap-p e e levul d e Conserva tor , aşa tea furtunoasă" nu ne-a prea fă­cură p r e a p u ţ i n a fost p r ezen t a t eut să vedem că ar p u r t a în el în anua le l e repor tag i i g lumeţe ale flacăra sfântă a talentului. producţ ie i . Dar să trecem mjai departe.

Bine în ţe les , îl în tâ lnesc a d e - D-ra Nina Finţescu, interpretând tr'° frumoasă carieră teatrală. seaori pe e levul d e Conserva or 0 s c e n ă din , L'aiglon" a dat do- l n fond, teatrul n'are nevoe nu-în cafenele, t r ă g â n d chiulul delà v a d u u n e i m a r i paSiuni pentru m a i de ingenue. curs , p u n â n d ţ a r a l a cale şi n e a d - teatru. Se simte însă nevoia unei D-ra Raluca Zamfirescu n'a m i ţ â n d a l te t a l en te decât pe ace - т а ш ű e ^ d g t e a t r u « ^ g ă spus mare lucru. Doar 2-3 replici. la al d u m n e a l u i . Dar , în fond, t r ebue p e n t r u aces t mo t iv s ă - l acuzăm p e e levul de Conserva­tor ? L a fel ca el procedează şi mu l ţ i maeş t r i consacra ţ i .

Bâr fea la şi î n f u m u r a r e a fac şi ele oa recum p a r t e din t r ad i ţ i a vieţi i m e r e u t r ă i t e î n t r e culise.

Elevul d e Conservator! devine însă î n t r ' a d e v ă r in t e resan t din clipa în oare încep p r e p a r a t i v e ­le p e n t r u p r i m a Sa m a r e eş i ie în publ ic : P roduc ţ i a p e scena Tea t ru lu i Nat iona l .

D u p ă 3 a n i d e î n v ă ţ ă t u r ă şi de n e m u l ţ u m i r i e x p r i m a t e în g u r a m a r e , ia tă-1 p e e levul d e Conser ­va to r silit să a r a t e în publ ic ceeace poa te .

A n u l aces ta , o n o u ă ser ie de câ r l an i a i t ea t ru lu i românesc a u îf ifruntat l umina r a m p e i şi o-chiul a t e n t a l spec ta to ru lu i .

P e toţi aceşt i t iner i p r e t e n ­den ţ i l a g lor ie l - a m u r m ă r i t , confortabil i n s ' a l a ţ i î n t r ' u n foto­liu de orehe t s ră .

E , b ine înţeles, m u l t m a i comod să judec i d i n sa lă , decâ t s ă te ch inueş t i p e sceriă p e n t r u a do­vedi că ai ta len t .

Aşa că, p o r n i n d Ia c o m p u n e ­r e a r epo r t a ju lu i nos t ru , v o m le­p ă d a — p e câ t posibi l v a fi — haina , inu t i l ă , î n aces t caz, a

tempereze aceas tă pas iune şi sa scoată la iveală o adevărată ac­triţă. D. N. Toscani i-a dat, cu multă justeţe, replicile.

D-na Nelly Marinescu e blondă, se îmbracă frumos, dar are ghi­nion. N'a găsit în tot conservato­rul un elev care să-i dea replica.

Dar scânteea din ochii aceia ju­căuşi ne-a trădat o autentică ac­triţă. Aşteptăm cu deosebită ne-

NORA VASU,ESCU

Fără să-i pese de un nas care la un moment dat avea poftă să cadă, d. Traian Popescu-Vrajbă, a debitat, plin de entuziasm şi-

răbdare producţia ei care va avea t i n e r e t e > c u 0 deosebită eleganţă,

P E T R U ASS AN

Aşa că a fost silită să joace o scenă din „Păianjenul" împreună cu d. Saşa Stoianovici, absolvent, цеца

loc anul viitor. Pour „la bonne bouche" a fost

lăsat d. Jean Marinescu. Dar ghi­nionul i-a tras o festă acestui elev de certe calităţi. O năpraz-nică răguşeală l-a împiedicat să-l interpreteze pe Brand, aşa cum, pe semne, intenţionase. In orice caz ar trebui să renunţe la ges­turile copiate delà maestrul său, Ion Manolescu.

Fiindcă avem certitudinea că Jean Marinescu este ceva mai mult decât o simplă imi ta ţ ie a unui maestru.

Şi a căzut cortina pentru a şeasea oară... Şi cu această că­dere, prima zi a producţiilor a luat sfârşit.

CLASA D O M N U L U I ION SÂRBUL

A doua zi, acelaş public um­pluse delà ora 9 dimineaţa, sala Naţionalului. Astăzi, elevii d-lui Sârbul sunt la rând. Dar să-i urmărim şi pe ei:

De ce a ţinut d-ra Pierette Abeg să o interpreteze pe Ju-

dificila tiradă a .nasului şi a in­terpretat la fel de bine scena duelului.

Iar Petru Assan, bine ajutat de d-ra Despina Pelin în rolul Fro-sinei, a r eda t cu mi j loace simple toate stările sufleteşti ale eroului lui Molière.

Sperăm ca până în clipa de faţă vre-un director de teatru să fi fost de aeeeaş părere cu noi şi să-i fi angajat pe aceşti doui excelenţi actori.

O revelaţie a ^constituit pentru noi d. Benciu, care, dând replica în Năpasta a realizat un foarte impresionant Ion — e d rep t : p u ­ţ in epileptic, dar profund uman. D-na Marcela Georgescu a do­vedit certe cali tăţ i . A m fi prefe­rat însă s'o vedem într'un rol de ceva mai mari proporţii.

Iar d-nii P ă t r a ş c u Sârbu l şi Aurel Dumitru s'au silit să sal­veze ultimul act din „Patima ro­şie". Insă piesă d- lui Sorbul nu se poate juca dacă nu există o Tofană. Iar d-ra Lucia Tomas, căutând să ascundă sub o pălărie ciudata lipsa de talent, a fost de­parte de intenţiile autorului.

ni r i pă t imaşe . Şi a c u m să t r ecem la subiect .

care, cu textul în mână, i-a de- T a l e n t a r e d ă n s a s i c h i a r o a ° ^reabilă Crina a realizat 1 a l e n l a r e . a a n s a * -?г eniar oa- d _ n a v i r g i n i a Weber-Vrlăţeanu.

Lipsa de spaţiu ne sileşte, însă influenţaţi de glasul s ă І Ш т p e n t m n u m & r u l v i i t o r

tangmt al d-rei Abbeg). Ii lip- p a r t e a u , a r e p o r t a ] j u l u i î n m r e

i roniei muşcă toa re . Pă r e r i l e noa- „ . „ , s t r e n u vor n e a p ă r a t să fie ve r - clarat că o iubeşte şi la sfârşit a recare sensibilitate (nu spunem diete . Aşa a m văzut şi aşa a m ?i s ă ru t a t -o , ne r id icând în să în a o e as fca , influenţaţi de scr is . F ă r ă pă r t in i r i . F ă r ă po r - nici o clipă ochii de pe text.

D-na Nelly Marinescu nu este seşte însă prospeţimea care ar fi n e v w n d e c l a s e l e d . n e l o r

ceeace se cheamă un „mare Ja- mdreptaţit-o să interpreteze ro- РІШЦ ? i Marioara Voiculescu. lent". Pare însa conştiincioasa şi Iul eroinei lui Shakespeare. cum nici urîtă nu e, îşi va găsi Tot aşa cum ne simţim datori T R A I A N L A L E S C U M. S. P U B L I C U L

L u p t a a început în după a m i a ­za une i zile de Luni . î n c e p u t de săp t ămână , deci s emn bun . Vi i ­tori i ar t iş t i ş i -au făcut cruce cu l i m b a în cerul gur i i şi au in t r a t în scenă.

Să fie î n t r ' u n ceas bun . Şi publ icu l să fie îngădui tor . Să nu se lase in f luenţa t de

că ldura moleş i toare c a r e a î n ­ţeles ca şi de astă da tă să fie p rezen tă în sală la m a r e l e eve ­n iment .

Pe ş a n t i e r u l sau vulpea

„ M ă s c ă r i c i " şi strugurii

Unul d in cele m a i în ţe lepte lec în fa ţa unei g răd in i în с о ш - Comicul Matei , u r m â n d pi lda „ges tur i ' ' ce le -a făcut a u t o r i t ă - t rucţ ie . lui Diogene, ş i -a u m p l u t gu ra cu ţile româneş t i , a fost — fără î n - D u p ă felul a rh i teo ture i , a i p u - bomboane d e m a l ţ d i n p u n g a lui doia lă — îndulc i rea măsur i lo r de tea să crez i că t e găseşt i o r i la Mia S t e r i a d e şi ţ ipă c â t îl ţ in camuflaj la g răd in i l e de vară- Po r t Said, ori i a Casa Bianca, r ă runch i i l a coana Miţa S toenes -

Abia s'a r id ica t u n colţ işor d in judecând după ziduri le a lbe , cu, decana soacrelor din R o m â -p e r d e a u a de p l u m b ce n e otodo- c rene la te ş i acoper i t e cu olane — jea t r i s t e ţea nopţ i lor în camere expl icaţ ia e uşoară . Romeo L ă -înfunda te , că bieţii actoraşi , r i - ? ă r e s c u a t r ă i t m u l t ă v r e m e p e

sipiţi p e sub a r ip i p ro t ec toa re de acolo — şi era să m ă c red oh 1 a r clasei po ten ta te , ac iua ţ i p e l ângă i a P o r t Said, dacă n 'aş fi băga t director i i ce a v e a u săli d e spec­tacole, deci „d rep tu l de a juca" , ş i - au l u a t sborul , pe socoteală propr ie , a u a p u c a t de coa rne v i ­t regia m a t e r i a l ă a t impu lu i şi a u „ în jgheba t" formaţ i i ar t is t ice noi şi cura te .

n i a în t reg i tă : — ,,Şitiu ce a i s ă - m i spui s c u m ­

pă doamnă . Că sunt u n imbeci l , că n ' a m ven i t să te iau !.

Romeo Lăzărescu, mai negru de seamă că poa r t a c rene la tă era d e c â t toţ i negri i , se cea r t ă cu s t r ânsă in b ra ţe , sandwdş, în t re o t â m p l ă r i e Şi un negus to r de ghia ţă .

Dar să p ă t r u n d e m î n ă u n t r u . N u e tocmai uşor . i n t r a r e a e

b a r a t ă de m o r m a n e d e ta la j , m o -U n a din acestea, e şi t ea t ru l loz, s t inghi i şi var.

„Măscăr ic i" ce s e v a deschide la Hala Tra ian , s u b conducerea neobosi tului şi vecinie tânăruliui Romeo Lăzărescu, recidivist , n u

ODETTE B O T E Z

Pub l i cu l select n u l ipseşte. Domnu l R e b r e a n u a lua t loc în loja directorială , ia r domnull Vie- ? t i u a c â t a o a r ă ' î n c n e s t i i d ' a s " tor Ion Popa s'a ins ta la t în b a n - tea !... ca I-a, ho tă r î t să vadă tot şi A m zâmbi t cu ne înc rede re ch iar să î n t r e v a d ă ceeace nu se când a m auz i t că un bie t ac tor poa te r e m a r c a la p r i m a p r iv i re : a r , e , a z i cura ju l să deschidă u n t a l en tu l a scuns s u b o b a r b ă de t e a t ru nou, c â n d vechii şi ob i ş -lână sau sufo u n n a s de talr'on. ' nui ţ i i î n t repr inză to r i de spec ta -

î n t r ' o loje, domnişoa ra E lv i r a ^ ^ a u о Ъ ж і < _ а Ш а y r e m e

Sute de scaune, g rămezi de p i ­cioare, une le val ide, abte.e şchioape, îţi tae d r u m u l .

Ciocănituri , rände le , vopsi tor i . T rebu ie să fiu cu m a r e b ă g a r e

d e s e a m ă să nu -mi zebrez cu vărg i de puşcăr ie panta loni i .

Ajung la scenă. Minune!. . . Im pitorescă

Godeamu a< fost o spec ta toa re s i ­l i toare . N ' a lipsit delà nici-o p r o ­duc ţ ie şi à ap l auda t cu e n t u ­z iasm tot : şi ce i-a p lăcu t şi ce n u i-a plăcut .

Presa , nici ea n ' a lipsit : D o m ­nul Ca rand ino se cocoţase în t r 'o

bă rba ţ i , femei, a r t i ş t i i noş t r i soare!... s impatici , p e ca re - i a p l a u d ă m in

afişele r ec lamei bucuraş tene , n u - f i e c a r e s e a r ă ( m h a i n e s t r ă l u c i t e

Negoescu, care- l t ach inează că n u ş t ie roiul , du|pă ce t rece o o-chiadă ia e lectr ic ian şi a l t a la ăla cu florile. Virginica R o m a ­noschi e gravă , a fec ta tă şi a r e t rac. A r e şi de ce. E cea mai nouă î n dis t r ibuţ ie , e rolul g reu şi se gândeş t e la 3 Iulie, da ta p r ime i înfăţişerd la d ivor ţu l ou soţul ei şi aa p r e m i e r a „ F r u c t u ­lui Opri t" , căsător ia ei cu t e a ­t ru l serios ! Şi e cald!... Ter ibi l de cald!...

în t inş i ca şopâr la la soare, a c ­torii îşi a ş t eap tă replica, t â m p l a ­rul a para l iza t ciocanul şi p ic to­rul n u m a i a r e nevoie s a - ş i t o -

promiscui ta te , pească cleiul la foc; l^a puls la

ma i cu n u m e l e lor, se a b ţ i n s'o facă.

Curioşi să af lăm adevă ru l , n e - a m d u s la... fa ţa looul'Ul.

Dacă ne p lace să vedem u n loje de r a n g u l I I ia r C. Cr i s to - spectacol în p r e m i e r ă şi să-i g u s -bald, la fel de acru ca î n to tdeau - t ă m deliciile, apoi vă rog să c r e -na, a cău ta t să î m p u n g ă tot ce deţ i ,că nu - i d e .loc de lepăda t nu i -a p l ă c u r # Virgi l S toenescu Bă vezi m u n c a d e l abo ra to r a ti­se agi ta cu p a s i u n e : din s ta l în n e i piese de t e a t ru !... loje, d in loje la galer ie . Vlaicu P e o că ldură de n u ştiu câte B â r n a ascul ta a p a r e n t a t en t da r g r a d e (chiar m e r c u r u ] din t e r -cu gându l a iu rea teori i le lui m o m e t r u îşi nesocotise sojibdivi-George Şoimu, ma i emoţ iona t ca ziunile, ca şi a p a r a t u l de t a x a t la o p r e m i e r ă a „Tea t ru lu i de al şoferului caire m 'a adus l a H a -azi" : dădea p roduc ţ i a şi' soţia lud, la Tra ian , Urbea Bucureş t i , p i a - a r e genunchiu l d r ep t jupuit , d o a m n a Marce la Geomgesou. sa Bănoasa , j ude ţu l Ilfov) desca- căzut cu bicicleta.

Aşa muncesc actori i , aşa plă-şi culor i fasc inante , muncesc r ă s - m ă d e s c u n s u c c e s C u s u d o a r e a

bit şi sargui tor , în soare a r ză to r l r u n ţ e i > c u l a c r i m i d e b u c u r [ e c u

zâmbe t şi r ă b d a r e . şi va lu r i de năduişeală. Cu feţe descompuse d e văpa ie

îmi zâmbesc, Mia Ster iade , Vir ­ginica Ramanosch i , Lu lu P o p e ­scu. Sab ina Muşatescu, a i n t r a t de tot la apă. Se l u p t ă să- l con­v ingă ipe N . N. Maltei m a l bine să vorbească m a i pi ţ i găiat . Mate i sus ţ ine teoria 1 „pe­dalei" .

Nu- i m a i î n t r eb nimic. Ce ros t a r ma i avea un inter­

v iew ? Ce-mi ma i pot spune ei ? L a ce să le m a i t u r b u r l iniştea

c ă a r fi t r ân tor i lo r de cafenea, cu bâzâ i -tul lor d e a lb ine luc ră toa re ?

Lasă - i p e cei de la cafenea să -ş i construiască „opinii" cu ca -

— N u - m i ma i pomeni ţ i de p e - r e S e vo r înf rupta d i n dulceaţa dală, r ăcneş te Mia Ster iade , care m ; e r e i lor m u n c i t e în anon imat .

- • - A I. M.

Ceiace ne-a î n d e m n a t să scr iem aceste note de tehnică teatrală— care privesc îndeosebi pe actorii noştr i , — n u a fost decât îngri­jorarea care creştea pe fiece zi şi care altoia în noi îndoiala a-supra mult zisei „mare che­mare" a celor cari au urcat scena. Deoarece, urmărim de mai mult timp confuzia în care înnoată actorii noştri, majorita­tea lor: a r t a şi v i a ţ a le t rec pe acelaş plan. Aceasta dacă nu la începutul carierei, când ajung în câmpul magnetic al unui maes­tru, este inevitabil. Căci în ţara noastră actorul ajuns la „măe-strie" nu se lasă lipsit de lenta neagră a încoronării din culisă, şi care este plictiseala. Or, cira­cul, din spirit papagalicesc ţine isonul. Se ascunde după o for­mulă nouă de t e a t r u exc luzând p ragu l dintre artă şi viaţă şi care într'un fel de depresiune— criză de care n u îşi dă seama momentan, dar care este expli­caţia nemarcării acelei sărituri din firesc la nefiresc. Să fim bine înţeleşi : actorul odată intrat în scenă nu mai este decât de sem-nu l animat al personagiului. Şi aici suntem nevoiţi să facem uz de o regulă fundamentală asupra trucajului dată de către Vassili Molcianowsky : artistul între pe­reţii de carton ai scenei trebue să fie întotdeaua trucat, dar tre­bue să caute să întrebuinţeze cât mai mult propria faţă adap-tând-o cerinţelor teatrului. Ast­fel, fidel p r inc ip iu lu i d rame i , Alexander Moissi, juca cu faţa naturală. Aceasta nu-l împiedica să dea câteva trăsături de gri-mon, în ultimele scene ale „Ca­davrului viu" al lui Tolstoi.

S'a vorbit atât de mult de i n ­s t inctul t ea t r a l care chiar în via­ţă obligă omul sa-ş i schimbe ch i ­pu l ; cu a tâ t ma i m u l t în faţa

specta tor i lor es te o ruş ine ca un actor să a p a r ă cu chipul de pe s t radă . Acest instinct teatral duce la compunerea „minelor" care în prim stadiu nu necesită nicio fixare din culoarea grimo-nului. Mai târziu, creiarea tipu­lui, a personagiului, — şi p r in a-cest cuvânt trecem în artă — in­tervine grimonul care poate co­recta natura, care poate altera firescul.

Spuneam mai sus că ac toru l în prealabil trebue să caute să-şi adapteze faţa cerinţelor teatru­lui. Aceasta natural printr'o cu-noaştre amănunţită a tuturor posibilităţilor pe care ni le dă propria-ne faţă. Stăpânirea muş­chilor bucali , faciali, frontali, pentru a putea coordona orice mişcare dictată de comporta­mentul personagiului. Neîndoel-nic, acolo u n d e n a t u r a e n e p u ­t incioasă sau nu satisface exi­genţa actorului, pentru întărirea unei trăsături, intervine grimo­nul care face tocmai pasul de trecere în nefiresc, şi ceiace măr­turiseşte conştiinţa artei.

Când se ajunge la această stă­pânire, când se ştie a se specula

n a t u r a — a specula t ea t r a lu l din ea, — în acest moment trebue un ascuţit bun simţ care să poa­tă să păstreze echi l ibrul dintre transformare şi individualism. Altfel se cade în grotesc. Aici se face simţită meseria şi îndeosebi munca dusă până la istovire. Căci pe lângă boi rea pomeţ i lor , a nasului, a ochilor, gradarea culorilor şi a umbrelor se supu­ne luminei reflectoarelor şi adân-cimei sălii teatrului. Culoarea la lumină albă se descompune sau când i se suprapun irizării ve­nite delà rampă, rivălţi, arle-chini , ne p roduce surpr ize : t r u ­cajul nu apare decât ca o în-bâcseală de culori. Regisorului îi cade în sarcină deci ca să vadă, fiind al ^treilea ochi" în sală: tot regisorului i se cere gradarea culorilor. (Este cunoscut însă conflictul mereu în floare dintre actor, regisor, electrician şi care nu duce de cât la'o nereuşită distribuire a valorilor plastice în atmosfera piesei).

Deci actorului nu-i rămâne decât un singur control : o-glinda !

Bunul simţ şi cunoaşterea teh-nicei sunt de a juns la c re ia rea hainei unui personagiu.

Dar ceia ce vine să întărească eficacitatea perseverenţei este dragostea de arta pe care o faci !

Trucajul cinematografic pre­zintă oarecare facilitarism.

In p r i m u l r â n d i n t e rp re tu l e făcut pentru rol. E căutat în via­ţă şi adus după trebuinţă în stu­dio. Nu se recurge la nici un ar­tificiu. Din tehnica trucajului nu împrumută decât o compoziţie specială de te int pentru nivela­rea oricăror i r egu la r i t ă ţ i ale p i e ­lei. In cinematograf în cele mai dese cazuri se scrie iext pentru cutare vedetă sau cutare star. In zilele noas t r e în deosebi, f ap ­tul, se întâmplă şi în teatru.

Dacă dăm o privire retrospec­tivă asupra artei trucajului în celelalte ţări trebuie să menţio­năm două : Italia şi Rusia, care marchează în evoluţia teatrului un moment din cele mai carac­teristice. In aceste două ţ ă r i de altfel spectacolul este privit cu o notă în plus de seriozitate şi m a i grav decât în celelalte.

Spuneam la începutul acestor note că ele sunt adresate îndeo­sebi actorilor noştri ; nu vroim să fie luate drept decât o ofran­dă pentru actorul viitorului.

Iar celor de acum cuvintele unui mare comediant veneţian : „Mai înainte ca să-mi învăţ ro­lul, gândesc la înfăţişarea exte­rioară pe care trebuie să o aibă personagiul, ca să pot să dau cu prisosinţă ceiace a voit autorul".

Atât !

N. A L E X A N D R E S C U - T O S C A N I

TINERE TALENTE

N. NICOLAU VALENTIN

un t â n ă r e l emen t a l t e a t r u l u i „Muncă şi L u m i n ă "

Opinii separate (Urmare din pag. l-a)

Pctllcrdy nu ѳ un pictor intelectuedist, dar e un pictor intelectual. Arta s a e o artă de interior. Peisajele sale sunt expresia viziunii unui spectator al naturii, a unui intelectual care se plimbă în aerul liber cu o carte subsuoară şi cu reminiscenţa umii gând sau unui vers în minte. Cheia artei lui Pallady sunt na­turile moarte. Ele respiră o atmosferă inteecfcuală densă, în oare pluteşte amintirea unor lecturi, unor

•fraze muzicale sau a unui erotism cerebral. Pictura lui Pallady e realizată într'o gamă minoră în care stărue spleenül baudeîairian, sau corelatul său mu­zical din preludiul lui Chopin. Atâtea tablouri de Pallady evocă versuri ca:

Il est de forts parfums pour qui toute matière Est poreuse,

sau : J'cd plus de souvenirs que si J'avais mille ans. Pictura s a nu are răceala unei arte abstracte, dar în

ea se descifrează intimitatea cu cultura. In multe na­turi moarte de Pallady se poate vedea câte o parti­tură muzicală sau câte o carte, pe care scrie: Chopin, Goethe, Les feuirs du mal. Nirvana, etc. Aceste puncte de reper cuprind reminiscenţele implicite ale preocu­părilor de cultură ale artistului. Pallady îmi pare a fi un pictor al saţietăţii intelectuale.

AL. PALEOLOGU

Pe s c u r t P E N T R U CEI Î N J U R A Ţ I

bir jereşte, p e n t r u coraservatoriş-tii c a r e anull a c e s t a ^ a s fârş i tu l p roducţ ie i d e drama' de là Na ţ io ­na l a u p r i m i t î n obra j i tot m u ­cegaiul u n o r că l imăr i de buoher i în a le scrisului , — r â n d u r i l e a-cestea v in să ie l ămurească f a p ­tul că n u c h e m a r e a sau n e c h e . • m a r e a a a t r a s invect ivele u n o r p i e r d e - v a r ă din culisele gaze te ­lor, ci sp i r i tu l l o r t ineresc ş i ne -descompus încă, a i r i ta t de rma argăs i tă la cafenea-

Inc re ţ i r ea f runţ i lor în faţa unor c u v i n t e erumcate cu p ra ş t i a ar însemnia desmanţ i rea c u r a j u ­lui p e care l -aţ i u r c a t p e scena Naţ iona lu lu i ! Vedeţ i vod, în t r 'o s ăp t ămână , p r i m a scenă a S t a t u ­lui gâlgâia d e t ine re ţe ; şi acea­sta n u a convenit ce lor car i t r ă i a u d e p e u r m a can-ican-ulud, şi a u c ă u t a t să vă a t r a g ă în cloa­că. Nu a u reuş i t ş i a t u n c i v ă mânjesc cu noro iu l coloanelor de gazetă.

N u m e l e scribilor în tâ ln i ţ i sub în ju r ă tu r i e s te u n lest de oare scr isul conşti incios se va lipsi cu rând ; lipsa d e p regă t i r e p ro fe ­sională şi l ipsa d e gr i jă p e n t r u cuvân tu l t i pă r i t a u dovedi t d in pr isos inţă domnii delà „Toate Ziare le" car i s 'au grăb i t să în ­credin ţeze o cronică d rama t i că în mâin i l e u n o r Icsuleşt i d in pub l i ­cistica bucureş t eană .

N E D E S C O M P U S „INCÄ"

este spiritul tineretului care urcă pentru întâia dată scena. Ori, descoper i rea p r e a de t impur iu , delà poartă, a micilor răutăţi din culise — n u aduce decât în­răirea unor suflete înarmate acum, doar cu tinereţe ! Şi tine­reţea se sdruncină atât de uşor !...

Era atât de greu oare să ur­meze aceşti domni Icsuleşti ma­rele exemplu din anul trecut al lui Victor Ion Popa ? Mai mult chiar: să î m p r u m u t e c u v â n t u l lui Victor Ion Popa ! Balsam pentru rănile care vor veni ! Nu s'au ostenit .

Sau dacă ale lor guri ştirbe, neputincioase în strigarea unui adevăr, au îndulcit pe alocuri în­săilările în prezentarea conser-vatoriştilor, invectivele erau în schimb îndreptate spre firele în­cărunţite ale maeştrilor. Dede­subturile unei cariere ac tor iceş t i erau scoase la lumină. Cu ce rost ? Nu erau barem explicaţii­le succesului sau insuccesuha ; ele const i tu iau „intemperiile" unei producţii.

...Şi acel „încă" nu l-am fi do­rit adăogat; ne-a scăpat din fuga styloului. Poate în bine: o prevenire dată tinereţii.

T E A T R U L STUDENŢESC

Art icolu l d in t r ' un n u m ă r al r e ­vistei noas t re , r ă s p u n s d- lu i Ion S a v a Ia p rob l ema t ea t ru lu i u n i ­vers i ta r , — după cum e ra şi de a ş t ep t a t a i r i t a t pe câ ţ iva D o m n i („Vremea", „Timpul") car i s 'au coalizat în a p ă r ă t o r i ai u n u i ed i ­ficiu care nici n u se r id icase ! (Adăogăm că acei Domni n u s 'au învrednic i t să-ş i a s u m e cu s e m ­n ă t u r ă cele a ş t e r n u t e î n coloane­le revis te lor respect ive) .

N u m a i a c u m t re i s ă p t ă m â n i m a i mu l ţ i s tuden ţ i de là di fer i te Facul tă ţ i , g rupa ţ i în j u r u l une i revis te , s 'au g r ă b i t s ă t r a d u c ă în faptă p reconizăr i l e d- lui Ion Sava. E v o r b a de „Republ ica so­boli lor" improv iza ţ i e d e t ea t ru occidenta l .

Cur ioz i t a t ea n e - a dus la acel spectacol (în r ea l i t a t e n u îşi m e ­r i t ă t i t u l a tu r a !) — şi dea lungul celor t re i a c t e p u s e sub s u p r a v e ­ghe rea u n u i improv iza t d i rec tor de scenă, n e - a m verif icat a n u m i ­te c red in ţe : e l ementu l u m a n inex is ten t şi s u p u s la u n t e x t a s -cenîc n u d ă d e a decâit o gro tes -că a p a r i ţ i e l a r a m p ă a u n o r şco­lar i p r e m i a n ţ i , ca r i bâ lbâ ie p e ne ră su f l a t e versuri , . . . fie ele t i ­c lui te şi d e u n s t u d e n t î n l i te re !

N e î n t r e b ă m : dece d. Ion Sava n u a fost i nv i t a t la u n a d i n t r e mul te le repet i ţ i i ? P o a t e „colec­t a " de ban i (la care şi noi a m cont r ibui t cu 40 iei) n u indispu­n e a p e n imen i ! P o a t e !

AUTORI A U T O H T O N I

S 'ar părea că t e a t r u l n o s t r u este sărac d e r e p e r t o r i u r o m â ­nesc. Nu ! Exis tă u n soiu de boi­cot ar t i s t ic : nonva lo r i l e teatrale domnesc delà p r i m a scenă a S t a ­tu lu i p â n ă la u l t i m u l t e a t ru de pasa j , i a r ce în t rece b u n u l s imţ p r imeş te oprobiu l presei şi apoi a l pub l icu lu i docil.

Opac i t a t ea a r t i s t i că p rov ine de sus în job. Greş i ta înc redere a-c o r d a t ă de cei de jos celor sus -puşi (ajunşi acolo p r i n umer i r ă u intenţ ionaţ i ) — a ajiuns ş t i inţă şi deci c r i t e r iu de selecţie a l va lo ­r i lor ar t is t ice.

De aici t r i s tu l m e r c u r t ea t ra l : „Demonul vesel" de Dragoş P r o -topopeacu — opt spectacole! „S 'a s t ins candela" , „Suror i le A m a n " şi u l t imul Colonaş — re lua re în s tag iunea v i i toare !...

N E A L T E

27 IUNIE 1942 UNIVERSUL LITERAR

Note germane

E P O S R O M A N E S C

aşa ÎL p r e z i n t ă Walter- Schüren-berg (în r u b r i c a Literatura Vre­mii, d in h e b d o m a d a r u l Das Reich — 21 Iun i e ort.) p e ION, r o m a n u l d - lu i R e b r e a n u , c a r e a apă ru t , la Wiener Verlagsgesel lschaft , sub suges t ivu l titlu d e Die Erde, die trunken macht (Pămân tu l c a r e îmba tă ) .

„Ch ia r la începu tu l romanu lu i , — no tează d-1 Schurenberg , — e o desc r ie re ca re te face s'o a s ­cul ţ i cü a ten ţ ie . E descris , la h o ­ră, t ine re tu l sa lu lu i . Joacă „ A r ­de leanca" . Muzică d e l ău t a r i , îmbulzeală , — că ldură to rop i ­toare . Colb, sudoa re şi fe ţe roşii ce lucesc d e î n c o r d a r e şi m u l ţ u ­m i r e . Toa te s u n t văzu t e cu ochi deschis şi r e ţ inu t . Nimic d i n r o ­m a n t i s m u l popo ran p r e p a r a t a -n u m e ş i cu acu ra t e ţ a . Şi a şa se p e t r e c luc ru r i l e în tot cupr insu l că r ţ i i : f iecare luc ru e n u m i t , f ă r ă în f rumuse ţa re , p e n u m e l e

, lui.. Na tu ra l i smu l că r ţ i i m i e u n scop î n s ine ar t i s t ic . Deşi c ras el e depl in . I a r pe r spec t iva a s u p r a în t regulu i e s t e ceeace face d i n aceas tă ca r te r o m a n u l cel m a i obiect iv a l une i r e g i u n i d e con-f inu \ ş i , c u aceas t a o s inteză a r ­t ist ică d e c a r a c t e r na ţ iona l şi fopniat eu ropean" .

O R I Z O N T U L

e u n u m a i al f iecărui g e r m a n , ci al f iecărui eu ropean s 'a l ă rg i t in ul t imii t r e i a n i ; m u n ţ i î n t r eg i de ne în ţe legere a u fost n ive la ţ i , z i­dur i l e ne înc reder i i , r id ica te cu zei, s 'au p r ă b u ş i t în războiu . Perspect ive , noi s ' au deschis p r e ­tu t inden i şi p r i v i r e a p lanează pes te o Eu ropă ce s e î n f i i i p i nouă . M u l e s e m a i găsesc î n d e ­veni re , n u s 'a rea l iza t încă pes te tot b reşa c ă t r ă o nouă gândi re , f a r p r e tu t i nden i îşi încep ca lea lucrur i l e moi. Scri i tori î d in Itoate ţă r i le le p r e s imt a c u m a , le văd, încep s ă le î n t ruch ipeze î n m o d vizionar, şi t ine re tu l u r m e a z ă b u ­curos s t eagu lu i lor, t i ne re tu l care a r e s imţ sănă tos p e n t r u to tu] ce este vi i tor , vi i torul lu i , ş i începe să se l ibereze de ceeace e vechiu ş* învechi t . D a r nou l pe isa j a l spir i tului ş i a l idea lu lu i a r t i s t ic se cere desch is cu gri jă . Aceste pagini a r dor i s ă cont r ibuie , cu par tea lor , la p r e z e n t a r e a noii vieţi , a ş a cum se ogl indeşte ea m l i t e r a t u r ă : in ca r t e , î n d r a m ă , -în film şi în megafonul r ad ioe -misiunii. Scr i i tor i ş i cuge tă to r i d e format şi n u m e e u r o p e a n vo r l ua t u v â n t u l r e l a t â n d c lasând şi sc ru tând . Cu aceas tă î nda to r i r e de a in forma despre noul scris pe ceti tori i de l imba g e r m a n ă din toate ţ ă r i l e eu ropene , r ev i s t a

Soldat român, arhanghel de fier, soldat român, Frumos şi mândru soare al veşniciei mioaslfcre, Mereu viteaz şi tânăr în timpul cel bătrân. De mii de ani în ţara aceasta eşti stăpân Şi ne păzeşti-, pământul sub cerurile-albastre !

Făcut din fier şi piatră, — la fel de dârz şi tare, — Rămas în ciuda vremii, ca la întâiul veac, Eşti zămislit din crunta ciocnire creatoare. Din îndârjirea fără de margine cu oare In cremenea romană izbi amnarul dac.

Când începea urgia cumplitelor războaie, In cete călăreţe porneau vitejii 'n zare Şi chiuiau voinicii ca 'n zi de sărbătoare Cu ghioage, flinte, coase, topoare şi ţăpoaie Să sfarme lifta care furase din hotare.

Purtând în gând icoana, o mamă, un ogor,... Păstrând în inimi chipul blând al copiilor,... Şi Bistriţa cu plute, cu vulturi mari Negoiul, Ciobanii şi păstorii când începeau războiul Luau cu ei şi ţara în sufletele lor.

Ca franzele gonJte de vajnica furtună, Aşa piereau păgânii sub iureşele tale; Sinan şi Carol Robert în groaza lor nebună, Fugeau mâncând pământul, spre munte şi spre vale, Sub pumnul tău de vifor, oe frânge şi răzbună.

Vulturii şi bourii îţi ocroteau trecutul. Tu, ruptt din pacea casei, când te-avântai pe plai Oa să înfrunţi urgia străinilor, ştiai Că Ştefan, lângă tine zburând, îţi ţine scutul, Şi că-ţi croeşti izbânda cu visul Iui Mihai !

Flăcăi din şapte sate, voinici dintr'un judeţ, Viteji din toată ţara aţi alungat păgânul. Puternici ca stejarul, ca bradul de semeţi Aşa sunteţi de veaicuri şi astăzi, măi băeţi, Căci nimeni nu-i pe lume mai Itare ca românul"!

In viaţa voastră sfântă, de aspre jertfe plină, Aţi biruit pămânltul ca soarele de sus Sau mucenici ai soartei, ca soarele-aţi apus. In măreţia morţii, frumoşi ca şi Isus, Aţi părăsit lumina, luptând pentru lumiină.

De marea voastră faptă sunt veacurile pline In noaptea vrăjmăşiei v'aţi Smălţat : văpăi. Pe grui şi pe colnice, la trecători şi 'n văi, La câmpul Mierlei, Podul-Inalt şi la Rovine : Aceiaşi fără seamăn, aceiaşi dragi flăcăi !

Soldaţii de-altădată ce-au adormit în moarte Sunt rădăcini de suflet oe încă mai rodesc. Nici o putere viaţa de viaţă n'o desparte : Hrănind ou vitejie tot neamul românesc, Din groapă iese visul să meargă mai departe.

Un fulger luminează umplând întregul cer. E gândul tău, române, veghind ca urn străjer Pe ţara ta frumoasă, bogată ca o salbă Din pragurile 'nalte pân 'la Cetatea Albă, — De sus, din munţi, la Porţile de Fier.

Oştean în dulcea ţară de vrednicii tăcute In care gândul este curait cum e cristalul, In ţara Cosinzenei, în ţara unde valul Din Dunăre în Mare vin poala" să-i sărute Iar munţii strâng cu sete la pieptul lor, Ardealul !

La răsărit duşmanul se pregătea de luptă ; Puternic ca un crivăţ potopitor de ger Voia să năvălească în pacea ţării ruptă ; Atunci mândria voastră, o clipă întreruptă, Şi-a ridicat şi ochii şi fruntea către cer.

Când Crivăţul mânia pe noi şi-a abătut, Se 'ncimse cel din urmă şi cel mai greu război ; Strămoşii din morminte venit-au lângă voi. Cei ce-au murit la Plevna, au re'nviat la Prut, ... Şi Crivăţul se 'ntoarse să fugă înapoi !

Grădina Bucovinei se 'ntinde pe sub brazi, Şi Basarabia scumpă, zâmbind, uită suspinul ; Pe cerul nostru însă tot nu s'a 'ntins seninul In caerele vremii tot n u s'a tors destinul Soldat Român, de pază fii mâine ca şi azi !

In pomul ei, când cânttă lin o privighetoare, întregul crâng trăeşte doar înitr'un singur pom. Prin tine, bucuria de a trăi sub soare A Ţării noastre scumpe şi falnică şi mare, Soldat român, trăeşte doar într'un singur om !

Ca vremea, — apa trece dar pietrele rămân, Tu porţi în trup trecutul şi 'n suflet viitorul, Pe soarba ta eşti paaaiic, pe Ţara ta* stăpân, Ai fost întotdeauna şi eşti biruitorul Arhanghel de lumină şi fier, — soldat român,

HORIA FURTUNA

După un an de războiu Cântec de jafe | \ | O t Ѳ І t cl IІ Ѳ П Ѳ ( U r m a r e d i n p a g i n a I~a)

u r m e a z ă vechii ilradiţii nemţeş t i de a fi, în baza p ropr i i lo r pu te r i c rea toare , o m e d i a t o a r e î n t r e v e -

. cânii europeni . Vor fi p r e z e n t a t e uăr ţ i noi , n u p r in j udeca rea r e ­pede fo rmu la t ă a valor i i lor, ci oons ide rându- l e cu d ragos te şi l ă s â n d ccliitoruî.-Ji u i l tmUl v e r ­dict. Pagin i le aces tea n u v o r să incite l a v reo în f i e rbân ta t ă cea r ­tă de păre r i , oi să î n d e m n e la o r i en tă r i şi j udecă ţ i persona l -. N u î n t r u p r e a m ă r i r e a lozincei Várt p o u r l ' a r t , nici sp r e a fi o revis tă specia lă la l i t e ra tu ră , a-p a r pagini le acestea , ci s p r e a fi un m e n s u a l in te resan t , v iu şi pe înţe lesul f iecăruia" .

Aces ta e mani fes tu l revisttei Europäische Liteatuir c a r e şi -a lansat p r i m u l n u m ă r în Ed i tu ra Deutscher Ver lag din Ber l in .

Colaborează Svend F leuron (Ich (sah Deutschland) , B o d o Schu t t (Der Brief), H e r y b e r t Menzel (Der zu e inem n e u e n Ro­man), L i u v i u R e b r e a n u (Rumä­nische Heima' ), F r a n z Turnier (Gespräch ü b e r B r u n o Brehm) , Ra ine r Schlösser (Gebur t der Hymne) şi Wilhelm Rudol f (Be­l e g u n g in F l a n d e r n u n d der Wallomei).

Re ţ inem d in R u m ä n i s c h e H e i ­m a t (Pa t r i a românească ) aces te pasagi i : „Despre R o m â n i a n u cunosc, s p r e nenorocu l nos t ru , nouăzeci , d a c ă n u c h i a r nouă­zeci ţ i nouă l a sută d i n t r e toţi s t ră in i i i n s t ru i ţ i no rma l , de ­cât că a r e bogăţ i i în pe t ro l şi cerea le şi o capi ta lă cu n u m e l e de B u k a r e s t .

„Şi, to tuş i , poporul m e u a r putea fi n u m ă r a t , din a n u m i t e p u n c t e de vede re , în r â n d u l celor mai interesante ale Europei. Pe p ă m â n t s t r ă v e c h i u tracic, popo rul r o m â n e s c a r e zu l t a t d in sin­teza d i n t r e l a t i n i t a t e ş i s lavism. Ca a t a r e , î n t r u c h i p e a z ă o for ţă de s ine s t ă t ă t o a r e şi, î n anumit»» privinţe, anică. Numai în acea­stă or igine zace e x p l i c a r e a unor . in aparenţă inexpl icabi le cont ra ­dicţii a le o m u l u i român: i n i m i fierbinte — cugetare dară, s imţ pasittv — visători*, ambiţ ie ne* •»«vors**, car* se fărâmă îac& л

m ă r t u r i s e s c î n d e a j u n s e r o i s m u l o s t a ş i l o r n o ş t r i . P r e s a s t r ă i n ă şi t o ţ i o a m e n i i d e blună c r e d i n ţ ă e l o ­g i a z ă î n f i e c a r e z i v i r t u ţ i i l e r ă z ­bo in i ce a l e doi robemţulu i r o m â n şi î n f a ţ a a t â t o r r e c u n o a ş t e r i m e r i ­t a t e , n o i n u m a l a v e m d e a d ă u g a t d e c â t f l o r i l e d e r e c u n o ş t i n ţ ă a i e n e a m u l u i î n t r e g

P o a t e că m u l ţ i d i n t r e ce i c a r i a s t ă z i n e î n c h i n ă p a g i n i î n t r e g i c u l a u d e l a a d r e s a ţ ă r i i şi o s t a ş i l o r e i , n(u c u n o s p r e a b i n e s u f l e t u l v a l a h ş i t r e c u t u l n o s t r u d e s b u c i u m p r i n l o c u r i l e acestea»

A m p u r c e s l a l u p t ă , n u d i n l ă ­c o m i e ş i n i c i d in s p i r i t d e a v e n t u r ă . O s t a ş u l r o m â n a p l e c a t l a r ă z b o i u î n m o d f i resc c a î n t r ' o f r u m o a s ă b a l a d ă , ca s ă - ş i a p e r e b r a z d a p e o a r e o m u n c e ş t e , ca s ă - ş i d e s r o b e a s c ă f r a ţ i i , c u h o t ă -r-îrea d e t o t d e a u n a a b u n i c i l o r . D e l à r ă s ă r i t , n e - a p â n d i t m e r e u p r i m e j d i a c e a m a r e " N u s u n t v o r ­b e g o a l e s a u f i g u r i d e s t i l a c e s i e e x p r e s i i e a : s t r ă j e r i n e a d o r m i ţ i l a p o r ţ i l e r ă s ă r i t u l u i , f a c t o r i de ci-vilizaiţie î n S u d - E s t u l e u r o p e a n . N u m a i n o i ş t i m c â t n e - a c o s t a t f a i m a a c e s t o r m i s i u n i , c â t s â n g e românesc s 'a v ă r s a t p e n t r u p ă s ­t r a r e a a c e s t u i p ă m â n t a ş e z a t in b ă t a i a t u t u r o r v â n t u r i l o r . C e t ă ţ i ­le l u i Ş t e f a n V o d ă p r e s ă r a t e d e - a -l u n g u l N i s t r u l u i s t a u m ă r t u r i e d e s p r e v e g h e a n o a s t r ă î n d e c u r s u l v e a c u r i l o r , i a r c a r t e a i s t o r i e i se

poate deschide critând pentru я arăta temeinicia drepturilor noa­stre.

Forţa noastră vitală, dârzenia luptelor purtate de străbuni ne-au păstrat fiin/ţa pe aceste melea­guri. Cu cât cresc mormintele e-roilor noştri, cm atât pământul ne devine mai scump iar instinctul de apărare creşte mai puternic, din generaţie în generaţie.

România păşeşte în al doilea an de războiu- Cu acest prilej, s'a publicat un comlunicat din care se vede situaţia pierderilor noastrj în lup ia contra bolşevismului-

Este cel mai grăitor document a,l contribuţiei noastre pe altarul lumii civilizate, este cea măi sfân­tă idovadă despre puterea de jert­fă a neamului românesc.

După un an de lupte ne simţim sufletul mai călit în atâtea bătă­lii victorioase, privind cu încre­dere nesdrunicinată în viitor ;-i dreptatea năzuinţelor româneşti.

Epopeea neamului nostru îşi continuă drumul de lumină şi glo­rie şi vor trebui mai târziu sute şi mii de pagini ca să veşnicească măreţia acestor clipe de puterni­că trăire eroică.

Cu sânge au scris cei jertfiţi a-ceastă epopee şi ne închinăm în genteiichi în faţa crucilor unde se odihnesc cei mai buni dintre noi-

Nu te teme, n u te teme Dacă iar mor erisamteme

Dacă iar se văd în zare Păsările călătoare.

Nici nu plânge, mici nu plânge Când rupi ramul şi vezi sânge

Când rupi creanga şi prin creangă Moartea zice din talangă.

Nu-ţi fă rană, nu-ţi fă rană Din a nopţii grea dojana.

Nici n u spume, nici nu spune Vânturilor să s'adune.

Veşnicia dacă şade Frunza însă cade, cade.

Stelele din zeci şi sute Se răresc şi se fac slute.

Sufletul se 'învârte 'n sine Poticnindu-se de ştime.

Lacul verde stă pe apă Iară apa sapă, sapă

Sapă fără rost în cale Şi te-acoperă cu jale...

RADU STANCA

I. VALÉRIÁN

ciocnirea cu rea l i t a tea , clan ex -araordînar — pauze p r e a m a r i şi. de aici, conflict e te rn cu t impul ca r e t r ece când p r e a repedf . când p r e a înce t ; — aces tea sun t n u m a i o p a r t e d i n contradicţ i i le ca re a p r o a p e s e deschid şi, t o ­tuşi, s u n t ca rac te r i s t i ce fiinţei româneş t i " .

, ,Pen t ru ţ ă r a n u l nos t ru p ă m â n ­tul mu es te v r e u n obiect de ex ­ploa ta re , ci o fiinţă vie, de care se ap rop i e cu u n s en t imen t c iu-Cat de v e n e r a r e şi t e a m ă . El se s i tote zămisl i t şi c rescut din a-oest p ă m â n t , c a o p l a n t ă v ră j i t ă care n u poa te fi d is t rusă în v e ­cii vecilor. I n p ă m â n t zace, dea-icea , sensul , vieţ i i lu i" .

„Român ia de azi şi Dacia de o-f i n i o a r ă s u n t m ă r i m i congruen­te, n u n u m a i ca noţ iuni geogra-•ice, c i şi ca spaţ i i a le e t n o s u b i românesc" .

, ,L imba r o m â n e a s c ă e şi ea o p e r ă a t i r a n u l u i . Delà aces t c rea­tor ş i - a p r imi t e a în t reg f a rme­ru l şi specif ica-i p u t e r e d e ex yres ie" .

„Noul Reich este p r i m u l m a r e s ta t care , a f l ându- se în apogeul puter i i , îşi î nd reap t ă pr iv i r i le n u n u m a i î n s p r e r ea l i t a t ea n o a s t r ă poli t ică şi economică. E p e n t r u p r i m a da tă că u n popor m a r e se apropie , în t r ' adevăr , d e sufletul românesc şi încearcă să v a d ă ce poa te oferi aces t suflet c u l t u r i eu ropene" .

S T A T I S T I C I L E

n u s u n t ch iar aşa d e cifre cum pa r . N u m ă r u l vorbeş te şi, deob i -ceiu, e m a i e locvent decât toa te h iperbole le re tor i lor . Şi a c u m ia ­t ă p r o b l e m a : Ne p lângem, pe b u n ă sau r ea d rep ta t e , d e ple tora ar t iş t i lor , savanţ i lo r , scr i i tor i loi şi aşa m a i depa r t e - Mai a les t i n e ­rii, anga ja ţ i t r u p ş i suf le t în m i ­raculoasa a v e n t u r ă * a r t e i s a u

şt i inţei lor, s imt a d e v ă r a t e co ­mori de gelozie or idecâteor i este vo rba să ia la cunoş t in ţă sau să aprecieze p res ta ţ i a v r e u n u i con ­frate. P e lângă faptu l că nu - ş i d a u s eama de semnificaţ i i le p s i ­hologice ale invidiei , — (gelozia, invidia ura, etc. , dovedesc n e p u ­t in ţ a l à cel ce e gelos, invidiază şi u răş te ) , — ei n u cunosc î n d e a ­j u n s nici rea l i tă ţ i le .

In G e r m a n i a a n u l u i 1925 de pi ldă a u fost recenzaţ i (la r e c e n -z ă m â n t u l populaţ iei) , n u m a i pu­ţin de 19.283 d e ar t i ş t i , oameni de ş t i in ţă şi scr i i tor i . D in t r e a-ceştia 3943 femei a r t i s te , s a v a n ­t e sau scr i i toare . Scri i tor i i e rau 3690 d e toţi la o popu la ţ i e de 35.853.730 profesionişt i act ivi , — s a u la o popu la ţ i e de c i rca 70 mi l ioane locuitori . 3690 d e scr i i ­tor i şi sc r i i toa re la 70-000.000 ce tă ţeni î n seamnă u n scri i tor la circa 20.000 nescr i i tor i . E p rea mul t ? Şi când constaţ i că, în з . ceeaşi Oerman ie , ac t ivau 211.066 învă ţă to r i , 121.754 inginer i , 45.196 muzicieni , 40.746 preoţ i , 5.915 redae tor i n u m a i ca angaja ţ i , deci n u liber profesionişt i . S a u 799.833 lăcătuşi , 198.393 f ierari , 180 351 s t rungar i , 147.114 croitori , 145012 b r u t a r i , 111.891 cismari , 101.432 t ipograf i , 27.132 legător i d e cărţi l iber profesionişt i .

E p r e a mul t ?

T R A I A N C H E L A R I U

SVETOZAR HÚRBAN- VAJANSKY

In lanul copt pătrunde soare Şi-abate galbena secară, Din înălţime, val de aur Revarsă soarele de vară.

O, Doamne, tu cunoşti prea bine Adâncul meu şi dor şi minte, Indură-te şi te apleacă, Ascultă ruga mea, părinte !

Dă pentru neamul meu, stăpâne, La seceriş îmbelşugare, Să-şi vadă jitnlţele pline, Flămânzilor spre 'ndestulare.

Eu n'am, părinte, nicio brazdă In ţarină, tu ştii prea bine, In lumea asta făr'de marg'ni Sunt bătător la uşi streine.

Şi n 'am măcar ш pumn de boabe Să pot să-l semăn pe-arătură, De mine râde arudă soarta, Norocul m'a privit cu ură.

Sub straşină streină cuibul Mi-aşez ca biata rândunică, •— E-aşa de şubred că adesea Suflarea vântului mi-1 strică.

Dar vezi, îngenunchez cucernic Aicea pe ţărâna sfântă, — Dă-i toate darurile, Doamne, Şi pururi o binecuvânta !

Păzeşte-o de vărsări, de ape. De grindină şi de furtună, De flacăra pustiitoare Păzeşte ţarina străbună.

Dă, Doamne, neamului meu pace, Să guste darurile tale, Aplecă-te'sndurat spre dânsul Şi-arcrtcc-i spre kmiină cale 1...

Trad. de L U. SOKCU

CIVILTA

revista expoziţiei universale din Roma, editată de V. Bompiani --- a a p ă r u t în excepţionale con­diţii tehnice, în luna Februarie a anului curent.

Pe lângă articole extrem de interesante ca cele asupra Japo­niei războinice, asupra lui Galileo Galilei, Mozar t şt al tele, ceeace atrage în deosebi atenţia iubito­rului de artă, sunţ câteva exce­lente reproduceri din opera iui Giolto, în cadrul unui mic studiu tratând despre activitatea din tinereţe a artistului, adică de picturile din biserica din Assisi, care reprezintă viaţa Sfântului Francise.

E prea mic spaţiul acestor note pentru a putea vorbi despre im­portanţa lui Giotto şi despre uriaşa înnoi re pe care o aduce picturii, sclavă până atunci a hie­ratismului bizantin. Giotto uma­nizează pictura, îi dă suflet, miş­care, formă şi profunzime.

Reproducerile din Civiltá, din­tre care unele în culori, ilustrea­ză în mod strălucit forţarea tâ­nărului pictor de a se elibera de asprimea canoanelor şi de a su­fla duh de viaţă asupra impre­sionantelor sale personagii.

Căci ceeace mişcă în deosebi şi face de neuitat o frescă giot-tescă, e tocmai lupta dintre cele ' două tendinţe, care duce !a o naivitate primitivă atât de pură, încât face să te gândeşti, invo­luntar, la curăţenia de plantă a sufletului celor dintâi oameni.

Un alt poet, mai aproape de psalmi şi de cel care ne-a fost fratele tuturor creaturilor, a Soa­relui ca şi a celui mai umil vier­me, a acelui „Poverello di Dio", nu se mai putea găsi. De Bise­rica din Assisi sunt astăzi de-o-potrivă de legaţi şi Sfântul Fran­cise şi Giotto

B A T T A G L I E

e titlul unei cărţi apărută în lu­na Septembrie a anului trecut, cu textul s emna t de Raffael le Carr ie r i .

Adresată mai mult amatorilor de artă, ca r tea a r e sarcina de a prezenta felul în care a fost con­cepută o bătălie de pictorii ita­lieni reprezentativi p e n t r u aces t gen epic al p i c t u r i i

D e aceea, locul de frunte în numita carte îl ocupă tot repro­ducerile, de astădată numai în negru, după diferite tablouri şi fresci celebre.

In fruntea pictorilor ilustra­tori de bătălii stă Paolo Uccello (1397—1475) cu a sa „Rotta di San Romano", din care o pânză se găseşte în prezent la Galeria Naţională din Londra, alta la Louvre şi alta la Galeria Uffizi din Florenţa.

După ce sunt reproduse în în­tregime toate cele trei pânze, se dau din fiecare, din belşug, re­produceri în mare a fragmente­lor semnificative pentru vădirea forţei plastice cu care pictorul a ştiut să redea înghenuncherea unui cavaler sau prăbuşirea unui cal.

Din P i e ro de l la Francesca (1416—1492) s'au reprodus fres­cele din Biserica San Francesco din Arezzo, reprezentând înfrân­gerea lui Cosroe, un rege persan care a batjocorit Crucea, şi Bă­

tălia contra lui Maxenţiu, alt duşman al creştinismului.

Urmează apoi câteva reprodu­ceri din marea frescă din sala papală din Vatican, reprezentând Bătălia lui Constantin, al cărei plan a fost conceput de Raffael — desenul preliminar se găseşte la Louvre — da r executorul a fost Giulio Romano (1493—1576).

Ca ultim reprezentant al ge­nului epic e trecut T in tore t to (J518—1594) cu a sa măreaţă Luptă delà Zara, pictată în Sala della Scrutinio din Palatul Du­cal delà Veneţia.

Reproducerile din ,ДШрадІъе" dau o admirabilă icoană a evo­luţiei picturii delà Paolo Ucello până la Tintoretto, adică în in­tervalul de mai bine de o sută dc ani.

La P. Ucello figurile mai păs­trează ceva din rigiditatea pre­decesorilor, personagiile sunt rar aşezate, în jurul fiecăruia e un spaţiu liber care parcă-l prote­jează: delà primul plan nu e o trecere gradată până la cel din urmă, ci bruscă. Sunt toate ace­stea lucruri care ne supără, dar ne şi încântă totodată; lupta are în ea ceva de legendă medievală, de cavalerism, de luptă între doi rivali de o francheţe departe de învălmăşeala şi de atmosfera de apocalips a luptelor semnate, mult mai aproape de noi ea timp, de un Delacroix sau Gé~ ricault.

Piero della Francesco e apro­piat în ceeace priveşte concepţia de P. Ucello, fără a avea însă fa rmecul acestuia .

Bătălia lui Constantin a lui Raffael şi Giulio Romano e mult mai unitar compusă, cu o d i s t r i ­buţ ie savantă a personagiilor, cu treceri gradate delà un plan la celălal t . Personagi i le fac p a r t e integrantă din iureşul luptei, şi-au pierdut nobleţea medieva­lă. L u p t a e sălbat ică , d i s t rugă­toare , oa o năvălire de barbari, îngerii cari apar printre nouri în planul de sus, nu poartă în mâ­nă ramura păcii, ci sabia scoasă din teacă. Şi crucile care mar­chează locul unde se găseşte Constantin îndeamnă parcă la şi mai cumplite ciocniri.

Bătălia delà Zara a lui Tinto­retto e o compoziţie mult mai amplă, mai distinct compusă : nu mai e o învălmăşeală în care nu poţi deosebi rivalii, ci o î n tâ l ­n i re tumultoasă a două armate de temut. Armata veneţiană pe deoparte şi cea ungară pe de alta, compusă din cavalerie şi arti­lerie. In ultimul plan se văd co­răbiile: cerul e plin de fum gros şi de suliţe.

Câteva pagini din carte sunt consacrate unei „reţete" date de Leonardo doritorilor de a com­pune o bătălie, fragment extras ,Codice atlantico" şi semănat cu desene fle-ale maestrului figu­rând luptători şi grupuri de combatanţi. E un fragment inte­resant pentru dragostea de amă­nunt şi de precizie a acestui mi­nunat vrăjitor.

m In ceeace priveşte fotografia şi

tot ceeace ţine de tehnică şi Ci­vi l tá şi Bat tagl ie , fac c inste t i ­p a r u l u i italian.

SORACTES

4 UNIVERSUL LITERAR 27 IUNIE 1942

R obot la toartă în bătătura lui Voicu Zborea, m o r a r la moara cu aburi, a ve­che.

Drept este că lu­mea este adunată aci după nevoi, dar mai mulţi se găsesc dntre cei veniţi după cleve­tiri, znoave sau a1 te paraacovenii, d e c â t după treburi adevă­rate. .

Printre cei dintâi . sunt gospodarii aşe­zaţi, mânaţi să vân­ture în trior o baniţă de grâu, să macine un sac cu porumb, sau să cântărească în duţumalu morii— numai la moara lui Voicu Zborea se gă­seşte cântar în toată Crevedia— nişte car- 4

ne de contrabandă. Printre cei din ur­

mă însă, îndeobşte se adună şugubeţii saţiului, cu to-Da plină de iscodiri, de invenţii şi de felurimi de întâmplări, bune pentru gurâ-cascâ, oprind trebu­rile adevărate în loc, şi adunând lumea fără rost, glugă în jurul anecdotelor ! Fiecaire se aproie le pâlc cu noutatea unei aventuri cât mai gogoneţe. Poves­tirea, plecată liniştită din vatra satu­lui, ia proporţii uiu.toare, în gura vor­bitorilor, pentru a ajunge la urechile ciulite ale ascultătorilor în forma speri-oasă a unei gogoriţe. Cărăuşii rămân în poartă, scăpărând amnarele, cu ochii spre povestitori, nevestele îşi aduc o paima în dreptul gurii, moţăind din tulpan, în vreme ce copiii se tăvălesc de râs în praful şanţului.

Şi povestitorul dă iama în toate bucuriile şi neoazurile satului, legate de o întâmplare hazlie, înflorind-o şi pre­firând-o cu o fantezie cât mai gura­livă !

— ia spume, mă neică Mihuţ, cum a fost cu nevestele lui Dragnea? s'auză şi lumea.

— Dragnea din Suseni, ăl cu două neveste ?

— Două ea două, dar vezi că nu le-a avut cu formă !

— Formă, neformă, e însurat el ciu două neveste deodată? ăsta e chichire­zul omului — forma nu face două pa­rale !

— Adică, vreau să zic, cum air fi vorba, de o cununie în regulă !

Cununie n'a avut cu nici una, la Pri­mărie şi nici la BiserJcă, dar două ne­veste se cheamă că tot a avut xumânu la casia lui !

— Adică ţiitoare, cum vine vorba ! — Zi şi ţiitoare, dacă pofteşti, că

tot acolo merge; ce-i trebue dragostei formă ?

— Păi aşa, zău ! — Atunci, hai să mai vedem cum

a fost ! — Păi, a fost aşa, că femeia dintâi a

plecat la bâlciu ia Brezoaiia să cum­pere nişte doniţi pentru pomană, cu voia bărbatului şi Dragnea s'a dus şi el în Obor la Bolintin să-şi aleagă un ma­lac dă prăsilă. Acolo, în Bolintin, lume, forfcteală şi femei fără treabă, dornice de iubit. In amestecătura aia, Dragnea se izbi de una mai tantose ca altele.

— Da'ce — am auzit nene Dragneo, că te-ar fi lăsat femeia ?

Dragnea, din felul lui pus pe vorbe cu două înţe'esruri :

— M'a lăsat că m'a lăsat, parcă nu­mai ea e femeie în toată lumea asta ?

— Păi, acum stai cuc ? — Stau că stau ! — Şi p'aci, prin Bolintin ce te-a în­

mânat că te-ai rătăcit ? — Un malac pentru prăsilă. —Da' la drept vorbind, ia urma ur­

melor, ce adicătelea eu n'aşi fu bună de prăsilă ?

— Ii fi, nu zic, dar ne ia părul foc, dăn partea Drăguşinii.

— Păi lumea vorbeşte că e fugită cai Negoiţă dă ia regie !

— Mi-a oam venit şi mie pe la nas ploconu ăsta.

— Păi dacă e aşa, ce mai stăm ? hai să ne adunăm dupe drumuri !

— Să ne adunăm Caterino, dă ce să nu ne adunăm ? şi dacă o fi să ni se taie jindu şi eu n'oi mai putea fără tine şi fără Drăguşina o să pot, atunci bag formele în Tribunal !

— Despărţire ? — Despărţire ! — Atunci ne luăm, oa bărbat cu ne­

vastă ! — Fireşte că ne luăm !

Zaiafet mare în bătătura lui Dragnea, paracliser în Susenii. Şi-a adus omu fe-mee nouă acasă. Se brodise şi bine, iar gurile rele nu fuseseră ele rele d'asurda. Femeia plecată de patrusprezece zile dupe doniţe la târg ia Brezoaia, nu se mai arătase. Mai în urmă, se zvonise că ar fi furat-o din inima bâlciului domnu Duţu, învăţător în Obaia, şi ar fi în­ghesuit-o într'o vizuină din marginea Căsciorenchii, ameninţând pe trădă­tori cu iataganele.

Şi Dragnea, fie că nu înghiţise aven­tura, dar îi convenea, fie că aflase că posna se adeverea, îşi mută omul gân­dul delà fugară şi îi ceru Caterinei mor­ţiş să-i fie femeie... cu adevărat ! Şi în­tâmplarea prinse. Dragnea ieşi în lume cu nevastă nouă şi lumea privea la ea ca la urs !

— Dar la un caz că femeia dintâi îşi ia seama şi se întoarce la bărbat ?

PALETA Invaţă-mă, Doamne, să pot spune Cu trăirea mea de spavadă şi rugăciune. Cum fiecare dintre bălaie inimii e o treaptă Pe cane năfîuca iubitului, înliru mtâmpinare-t, mă aşteaptă.

Auzi-mă: tăcerile mi-s nenumărate. Ca slngurătăile dintr'o străveche cetate. Pentm oamenii-fraţi şi la fel pentru oamenii-duşmani. Toată sunt parcă o poveste de acum o mie de ani, — Rostir. le-mi către ei nu seamănă ou nici unele, Intr'atât oricare paare îngâna „tăciunele şi cărbunele" Monologului tors la căpătâiul capiilor, — Inlr'alâl oräcaire aruncă punte între viaţa morţilor Şi moartea viilor...

Vezl-mă : dacă nu trec prin grădini, nü-ѳ firesc Să mă socotesc peiailă şi tulpină. Dacă nu mă plec spre umbra pasului, raresc Din îndeluingile nopţi, geamănă luminii din lumina...

Iarlă-mă : duc prin lume un har şi un blestem. La hotarul1 сатоіа vrăjmaşii îngeri se încHnă Şi cei drept păzitori se tem, — Sunt corabie şi ocean* cum e bolta œrului Pentru subumărul stâng al Rătăciţilor pe corabia şi oceanul fiecărui pământesc val...

...Şi învaţă-mă. Doamne, să pot spune Cu singurătatea mea de spovadă şi rugăciune, Cum oricare dintre bătaie inimii tăinuieşte o treaptă Pe care năluca iubitului mă aşteaptă.

COCA FARAGO

— Douá SChiţe — de S A R M A N U L KLOPŞTOK

— Atunci să vezi dandanaua dra­cului !

— Nuntă în toată regula ! — Şi încă ce nuntă ! întări a cobie

un cărăuş, întrerupând hazos numără­toarea sacilor, după ce crestă pe răbo­jul înfipt în cordeaua pălăriei dăsaga urcată în podul morii.

— Păi, taman aşa s'a şi întâmplat, împlini fălos de veşti noui,'încărcătorul de saci, spânzurat pe dricul căruţei.

— Afurisită nagodă mai fu şi asta ! — Cioc, cioc, într'o bună noapte la

geamul lui Dragnea. — Cine-i ? — Oameni buni ! — Ce fel de oameni ? — Iaca, muerea lui Dragnea, cine să

fie ? Ţâşt ! din pat, care pitit într'un colţ,

care într'altul, — Dragnea şi cu Cate-rina !

— Hai, Dragneo, şi fă odată şi des­chide !

Duţu învăţătorul îşi prinsese iubita cu contabilul statului delà pădure. O-miul îi făcu repede răvaş de drum să n'apuce nevasta să-l lase şi pe el ca pe Dragnsa, şi femeia lui Dragnea se în­torcea acum... de la târg din Brezoaia.

— Cu donitile ?

— Da de unde ! Doniţile în vizuina lui Duţu.

— Şi Dragnea cum a scos-o la che-lemet ?

— A scos-o că i-̂ a 'ntors cheia în broască, muerii d'întâiu, şi s'a dat omu de partea celei de a doua.

— Şi Drăguşina ce a făcut ? — S'a plâns Primarului. Primarul іна

chemat ia Primărie şi 1-a pus pe Drag­nea să aleagă.

— Păi cât era s'o aştept, domnule Primar ? spuneţi şi dv ! Două săptă­mâni încheiate nu a fost d'ajunsi ?

— Aşa este, întări Primarul. — Fireşte că aşa este ! — Vorba e, o ai cu legitimaţie ? — Nu ! — Da p'asta ? — Nici p'asta. — Atunci ce mai vrei, femeie, delà

omul ăsta ? se adresă capul satului către Drăguşina, care se uitase cu ochii în ochii telefonistului Primăriei...

— Vreau să-mi deschiză uşa ! — Ce-ai de zis, Dragneo ? — E broască nemţească, domnule

Primar, se deschide numai la oameni de ispravă !

— Auzi Prăguşino ! — Dacă başi şti barem cununaţi,

du-te vino, dar aşa să-mi spargă casa o venetică, mu prea-mi convine !

— Ii cunun acuşi, eu ! — S'o văd şi p'asta, şi atunci Dum­

nezeu să vi-i trăiască ! Primarul îşi desfăcu cureaua delà

brâu şi prinse de mijloc pe Dragnea şi pe Caterina, dintr'odată. Apoi, deschi­zând un ceaslov din teancurile neorân­duite depe masă, se poticni îiîitr'o clita-nie joasă, îngroşată de o nesiguranţă o-bositoare, inversând intonaţia, cu in­termitenţe cari risipeau sensul pasa-giilor şi plimbându-şi privirea solemnă consecutiv, din foile cărţii în ochii în­surăţeilor, citi :

Art. 196 din condica civilă : Femeia este datoare să locuiască împreună cu bărbatul său şi să-l urmeze în orice loc va găsi de cuviinţă; bărbatul este dator a o primi şi a-i da asistenţa necesară convieţuirii".

— Păi dacă e p'aşa, stai tu, Duţule, că te învăţ eu minte să calci tu legea... fără s'o réspectezi şi să mă huidueşti după ce mi-ai spart casa, isbucni Dră­guşina, suflecându-şi tulpanul deasu­pra sprincenelor cănite şi eşind ou mâi­nile în şolduri pe uşa Primăriei !

отсшшш wâœm *rotpr iu zis, Remua Răducă-neanu nu era tocmai avocat în regulă.

Dupa doi ani de agutoric de grefă, în care tâmp redac­tase cu succes toate hotărîrile în procesele la a căror jude­cată „complectase" Tribuna­lul şi închisese definitiv toate tutelele din acea epocă, cu şi fără compturi de gestiune în regulă, — ceruse înscrierea ca apărător pe lângă instanţele care cădeau în jurisdicţia dis­trictului Tribunalului din care... făcuse şi el parte.

Ordonanţa de înscriere se afişase la toate uşile judecă-toriiMor de resort şi Reimus Răducăneanu, chiar de a doua zi delà publicaţiunile le­gale delà înscrierea lui prin­tre rândurile avocaţiilor, ar­bora pe uşa odăiţei lui de be­cher, din gangul fostului ho­tel Budişteanu din podul Ga-liţii, tăbliţa zugravului Mar­van: „Remus Răducăneanu, pricinii de notariat, chestiuni fiscal1« şi consultaţiiuui în toate speţele — fost ajutor de grefier clasa I pe lângă tri­bunalul Ilfov".

Clientela, oricum, mijea ea şi aşa, cu toată puzderia de avocaţi care colcăia împreju­rul lui Renius Răducăneanu şi în care apărătorul cel nou se pierdea ca o procedură ne­îndeplinită, împricinaţii scă­pătaţi umblau după un avo­cat care să nu fie tocmai avo­cat — Remus Răducăneainu! Câteva adopţiuni în care fu­sese angajat, confirmate dc tribunal în urma... concluzii­lor apărătorului Remus Ră­ducăneanu, lansară curând modesta firmă din gangul şandramalei hotelului Budiş­teanu.

Mai târziu, Remus Răducă­neanu asistă pe câţiva împro­prietăriţi la executarea pe faţa pământului a hotărnicii­lor în care figurau, afară la câmp, unde, după cercetările locale de rigoare, lua masa cu supleantul tribunalului şi cu... avocaţii megieşilor, discutând la desert chestiuni de drept pur!

In sfârşit, Remus Răducă­neanu fu împuternicit într'o vreme de către câţiva clienţi delà prima instanţă, să redac­teze apelurile în procesele... pierdute, să le introducă la tribunal la oraş, să emită procedura şi, la nevoile, să an­gajeze un avocat „adevărat" — apărătorului fiindu-i limi­tată competenţa numai la ocoalele judeţului şi ale Ca­pitalei în care obţinuse în­scrierea.

într'o zi, a fost chemat în cabinetul prezidentului sec­ţiunii în care purtase doi ani de zile, cu o mândrie bine meritată, roba dăruită de un judecător înscris în barou.

— Merg afacerile, merg, dragă Remuse? se adresă pre­zidentul apărătorului, fără a-şi înălţa ochelarii de pe lu­crările de complect pe care le rezolva cu <L Eftodie Gher-

lack, grefierul titular al sec­ţiunii.

— Ceac-pac, Coane Vintilă, mormăi apărătorul Remus Răducăneanu, înălţând ser­vieta în dreptul inimii, tră-gându-şi duhul prin mustaţa retezată pe linia buzelor supte de iimportanţa ce i-a acordat audienţa inopinată a Prezidentului şi privind înfri­gurat în hârtiile de pe birou care poate îi rezervau vre-o afacere mănoasă.

— Am o succesiune venită prin parchet, Răducănene.

— Prea bine, Coane Vin­tilă.

— Oaută-i moştenitorii şl lichidează-o.

— Şi dacă nu-i găsesc? — O declarăm vacantă şi

te numim curator. — Onorariu? — Zece la sută din patri

moniul fondului succesoral. — Trăiţi, Coane Vintilă!

ce-i fusese dat de prezidentul Vintilă. De aci încolo, orice urmă dispărea într'o nelămu­rire de definitivi dezorien­tare.

In iureşul urnei agape cole­giale, Remus Răducăneanu citi întâmplător pe spatele cruciuliţei delà spital: „WI-LIAM ABRAMS DEPNER".

Atât! Atât cât a trebuit şi func-

ţonarului deila biroul decese­lor pentru a redija actul de deces.

Tenebra acestei perspective de perpetuu mutism, făcu, printr'o stranie reacţiune psi­hică, ca apărătorul Remus Răducăneanu să-şi amintea­scă în timpul agapei că, in culoarul Oficiului de Stare Civilă, unde mersese cu spe­ranţa umor descoperiri priin-cioase, îi zâmbiseră semnifi­cativ câţiva martori profesio­nişti.

După mature chibzueli, a-părătorul Remus Răducănea­nu a ajuns la concluzlunea l i c h i d ă r i i succesiunii, cu eventualii moştenitori, ceea-ce-i părea mai favorabil de cât oferta onorariului de zece la sută asupra unul fond care putea să fie, în cazul succe­siunii vacante, mult mai re­dus decât acela pe care l-ar fi indicat moştenitorii pre-zumptivi.

Propunerea prezidentului Vintilă nu-i prea sura dea, d« aceea apărătorul Remus Ră­ducăneanu începu chiar de a doua zi exodul eercetárúlor moştenitorilor... „fireşti" sau chiar... aparenţi. Grefierul Eftodie Gherilack îi încredinţa dosarul succesiunii şi apără­torul Remus Răducăneanu bătu la toate porţile.

Dar moştenitorii nu se iviră.

La biroul deceselor, Oficiu­lui de stare civilă, învest'ga-ţiunile nu avură un succes mai presus decât inferliiita-tea aceloraşi cercetări destul de rapid întreprinse de către vigilentul apărător llemus Răducăneanu, aiurea!

Defunctul nu lăsase nici un indiciu, iar spitalul în care îşi dăduse sufletul, nu putu oferi decât catagrafia haine­lor rămase în pod şi o cruciu­liţă de celuloid pe care inten­dentul o păstra pentru orice eventualitate în cancelaria adm'nistraţiuiîii ospiciúiluer

Remus Răducăneanu le re­vendică în numele succesiunii pe care o reprezenta, ridicân-du-le în puterea mandatului

Inventariul întocmit în a-ceeaş atmosferă a totalei ab­senţe de indicii, se afla sus Ia parchetul tribunalului. Re­mus Răducăneanu oferi se­cretarului o cutie de regale R. M. S. şi îl studie ou avidi­tate. Fondul mu era die lepă­dat, iar zeciuiaila, în cazul succesiunii vacante, se augu-menta vădit.

Dar oricum, aportul lui din partea moştenitorilor puşi în posesiunea averii, avea să fie mult mai considerabil decât acela cu care îl gratificase anticipativ prezidentul Vin -tilă. De aceea Remus Rădu­căneanu renunţă zâmbitor la mandatul de curator, lucrând a transforma succesiunea din vacantă în reală. Inventarul vorbea de merazuri fabuloase. O brutărie la podul St. Elef-terie, depozite considerabile de cherestea pe şoseaua Mihai Bravu, o fabrică de apă ga­zoasă în Crângaşi şi un imo­bil în Olteniţa. Remus Rădu­căneanu îşi adună probato-riilc. Câţiva „profesionişti" de pe sala biroului deceselor, care n'au avut nicicând, nici In clin nici în mânecă cu mortul, înconjurară dulceag pe apărătorul Remus Rădu -căneanu în bătătura unui han scărpinându-şi, cu o în­dobitocire felină, mustăţile d'sgraţioase care desveleau măselele flămânde ale para­zitului hrănit din sudoarea altuia, asigurând pe repre­zentantul justiţiei cu o bo­gată argumentare „că pă cum ar fi cunoscut pă mort", încât însuşi apărătorul Re­

mus Răducăneanu avu la un moment dat impresiunea că nu mai este vorba de nişte martori falşi.

Merseră atunci, toţi cu to­ţii, cu lecţia învăţată înain­tea judecătorului supleant delegat cu ascultarea... lor. însoţit de şleahta mincinoasă a unor moştenitori ieşiţi din pământ şi pe cari apărătorul Remus Răducăneanu îi intro­duse radios în cabinetul pre­zidentului Vintilă, odată cu petiţlunea de punere în pose­sie.

— Moştenitorii, Coane Vin­tilă!

In vreme ce, din camera ju­decătorului supleant, se au­zea:

— Jur pe sfânta cruce, de a spune adevărul, tot adevă­rul şi nimic alt decât adevă­rul.

In care timp prezidentul Vintilă, trecând ochii de pe lucrările de complect spre a-pärätorul Remus Răducănea­nu şi de aci spre banda moş­tenitorilor, întrebă:

— Dumnealor sunt? — Da, Coane Vintilă! — Dovada? După care, tot din camera

de alături, continuă să se audă:

— Aţi cunoscut pe defunc­tul Wiliam Abrams Depner?

— Cum să nu-l cunosc, d-le judecător, se poate „să nu cu­noaştem nod" pe bogătaşul Depner?

In vreme ce apărătorul Re­mus Răducăneanu întăreşte spre prezidentul Vintilă.

— Dovada? D-l membru su­pleant ascultă dincolo mar­torii!

— Bun, continuăm cu re­zolvarea complectului, se a-dresează prezidentul Vintilă grefierului Eftodie Gherlack,

— iar dvs. veţi plăti taxelie legale de succesiune — se în­toarce prezidentul Vintilă că­tre grupul moştenitorilor. D. avocat al dv. are să vă înveţe.

Şi grefierul Eftodie Gher­lack, urmând succesiunea re­zol uţiunilor de pe biroul pre­zidentului Vintilă, dă citire cu glas tare, petiţiunii imediat următoare:

— „Subsemnata Lu do vie a William Abrams. Depner, fiica legitimă a defunctului meu părinte William Abrams Depner, în baza alăturatului extract de naştere, coroborat cu actul de notorietate anexat, din care reiese calitatea mea de unică moşenitoare a sus-numitulul defunct, faţă cu re-cipisa fiscului de plata taxe­lor Statului asupra fondului de moştenit, — cu profund respect vă rog să binevoiţi a ordona punerea mea in pose­siune asupra întregei averi

mişcătoare şi nemişcătoare a decedatului meu părinte".

Şi în camera judecătorului supleant, martorii sfârşesc, în acelaşi timp, rând pe rând, repetând şi semnând depozi­ţia:

— „Aşa să-ml ajute Dum­nezeu"!

- 27 I U N I E 1942 UNIVERSUL LITERAR 5

99

Cronica literară

GENEZA MITULUI" ^dejAUREL COSMOIU

Cartea Româneasca, Bucureşti 1942 L a capă tu l une i e x p e r i e n ţ e a b - r i tu lu i o m e n e s c Jde a - ş i r egăs i „un monote i sm l a t e n t " (Bergson)

sorfoantă p â n ă la obsesie şi a b - condi ţ ia o r ig inară de exis tenţă , " ° " ~ *vwi««in.tă a ^ іѵішія-surd, de sp re p u t e r e a exp re s ivă a de a t ră i ou p l e n i t u d i n e conşt i-cuvinte lor , iMal'larmé năzu ia la iniţa ident i tă ţ i i l u i per fec te cu „extazul p u r " a l chinezului „au în t r eaga c rea ţ i e . S u b d ive r s i t a -coeur l impide e t f in" care c u o tea a p a r e n t ă a da t e lo r sensor ia -penisulă d i s t r a t ă p ic tează u n p e i - l i tăţ i i , „omul e t e r n «unul şi a -saj m i n i a t u r a l p e a lbu l de z ă - e e l a ş " t ân je ş t e d u p ă sinteză şi a r e .calităţile une i e x p u n e r i c l a re p a d ă al ceştilor. Poa te că în a r m o n i e lăunt r ică , după u n i t a t e şi metodice , uneor i exces iv m e -acest ideal d e a r t ă m i n o r ă şi î n sp i r i t ş i î n aceas tă o r i en t a r e tatforică î n expres ie şi mu t i l î m -s implu a r t i s a n a t s e r ă s f r ânge c ă t r e a l t ceva , iîn a t r ac ţ i a u n u i podobită , d a r p roza e în genera l c t v a din men ta l i t a t ea mic b u r - -dincolo care t r anscende solici tă- cura tă , r e m a r c a b i l ă ca p u t e r e gheză a e t e rnu lu i Cand ide cu - r i le mul t ip l e a le în fă ţ i şe r i lo r de plas t ic izare a gându lu i î n t e r -p r insă n fa imoasa locu ţ iune : il concrete r ecunoaş tem vocaţ ia r e - men i p ropr i i şi imagini adec -faut cul t iver son j a rd in" . Totuşi ligioasă şi metafizică a omului , a t i t ud inea p e c a r e o def ineş te ca r e se con tu rează tot m a i a c ­

cen tua t dea lwigul mitologiilor ca

sau ea „o conş t i in ţă a divinită­ţii f undamen ta l e " , î n t e rmen i i d- lui Aure l Cosmoiu.

I a t ă , foa r te s u m a r sch i ţ a t e a r ­t icula ţ i i le ide i lor p r o e m i n e n t e d in „Geneza mi tu lu i " . S tud iu l

vate

dic tonul v o l t a i r e - i a n s e poa te genera l iza f ă r ă g reşa lă p e n t r u aceia oa r i a s e m e n e a poetului f rancez vor fi f ăcu t înconjuru l t u t u r o r luc ru r i lo r . î n ţ e l epc iunea lo r desfermeicată, u şo r scept ică şi î n t o a r s ă a s u p r a ei însăşi , a s ­p i rând la 'contEortul u n u i c a l m in ­ter ior îşi la r o t u n d i t a t e poa t e pă rea u n o r a meschină^ s a u ch ia r frivolă, l ips i tă d e în ţe legere g e ­neroasă .

Generozi ta tea , g u s t u l î n d r ă z ­nelii şi a l r i sculu i , a l a v e n t u r i i într'run cuvânt , süMit s emne le t i ­nereţ i i ; a l aven tur i i сопсгеЧ'!.' spa ţ ia le şi al aceleia desfă­şu ra tă Iîn pe rspec t ive le n e m ă r ­g in i te a l e |spiri tului . Vas t i t a t ea

M I H A I NICULESCU

N o t e r o m â n e ş t i C. M A N O L A C H E : S F Â N T A

D R E P T A T E

I m p u s cu a u t o r i t a t e în epica noas t r ă d in u l t i m u l deceniu , n u ­m e l e d - lu i C. Mano lache este as tăz i ace la a l u n u i a d in cei m a i aprec ia ţ i romanc ie r i .

O AND E R A BUNICA F A T A de C. COSCO

In c u r â n d v a a p a r e în ed i tu ra Universu l o ca r te d e evocări v e ­sele d ' n Bucureş t i i de a l t ăda tă , în t i tu la ră „Când e r a Ьиміцй fa tă" , idaitorită cunoscu tu lu i ş i a-Sfînta d rep ta te , mas ivu l d-sa le

r o m a n a a p ă r u t zilele aces tea în p r e d a t u l u i umor i s t C. Cose©. Esite unei p r o b l e m e icum es te aceea a p a t r a ediţ ie la „Car tea R o m a - o ca r t e d e u m o r ales, cu pes te a mi tu lu i n u p u t e a s ă descura - n e a s c & » . p e n t r u ' deosebHele- i

cal i tăţ i , c a r t e a aceas ta ş i -a a d ă -ieze pu te r i l e ne înce rca te а із

B A L T A S Í U : T E A T R U L ŞCOLAR

nunţ i i .unim t a n a r ce rce tă to r . D e - „1 - . . - ueat la prestigiul ei şi-al auto

aceea n u ni s'a p a r u t s u r p r i n z a - "**"' ^ 6 _* . . _ tor fap tu l că d. A u r e l Cosmoiu r u l u i p r emiu l Academie i K o -s'a l ă sa t a t r a s d e u n a d i n p r o - m â n e . blemele cele m a i desbă tu t e d i n filosofia cu l tur i i . Aprec iab i lă n i N. C. se p a r e l a au to ru l s tud iu lu i d e s ­p re „Geneza m i t u l u i " , n u a t a va loarea efor tului de sinteză pe sonală câ t posibi l i tă ţ i le d e p l a s ­t ic i ta te a expresie i , ceeace n e î n d r e p t ă ţ e ş t e s ă s e m n a l ă m a-ceastă c a r t e la o cronică de l i ­t e r a t u r ă genera lă . D. A u r e l C o s ­moiu s e a r a t ă încă — aşa c u m n e p u t e a m aş t ep t a de al tfel

Teatrul şcolar este în ţara noastră o preocupare l i m i t a t ă la numărul institutoarelor si directorilor de şcoli secundare şi privită adesea cu oarecare neîncredere şi indulgenţă. Vine aceasta, de»i |gur, şi dintr'o lipsă de t r a d i ţ i e in w a i t e r i e d e

des tu l de î n d a t o r a t lec tur i lor speotacole pentru copii, dur î n t r ep r inse p e n t r u cunoaş t e r ea s i dintr'o falsă considerare a problemei despre ca r e s e ocupă. îndeletnicirii de actor în ge-Cerce tă toru l a ţ inu t să precizeze nere. că punc tu l său de vede re î n d i s - D. N. C. BaMasiu, duipă o în- Poezia d e larg i acordur i , i svo-cuţia p rob lemei es te unu l s i n t e - delungată şi fructuoasă expe- tată d in a d î n c u r i de g â n d şi tic. Aşezându- se în aceas t ă p e r s - rienţă personală, îmbogăţită s imţ i re , a lui Mate i A l e x a n d r e -

M A T E I A L E X A N D R E S C U : V Ă M I L E V Ă Z D U H U L U I

seu s'a dovedi t a fi d i n cele m a i alese esen ţe a le liricei noas t r e t inere . Gus tu l c i t i torului i n t i ­tu l a t p re ten ţ ios , a t â t de greu de sat isfăcut , a a v u t m o t i v e să înce teze d e - a s e cons idera u l ­t r ag ia t a tunc i când s'a a d r e s a t poeziei lui Mate i A lexandr t seu .

Zilele t r e c u t e s 'a pus sub t i ­p a r o a l tă ca r te de poezie a lui Mate i A iexand re scu in t i tu la tă Vămi le văzduhulu i , ca re va a-p a r e î n cu rând , î n alese cond i -

pect ivă îi e ra însă foar te g reu pn<nfr'iiin. popas de aproape să evi te une le contradic ţ i i сагь douăzeci de ani prin ţările de nu s u n t doar a p a r e n t e c u m ni se c tdl tură ale apusului, pune pro-s p u n e c ă t r e sfârşi tul căr ţ i i . Meima şi pentru tineretul no-

D. Aurel Cosmoiu sc r ie în t r ' un stru, — în special pentru mi-loc că scopul u r m ă r i t p r i n stu- Cul popor al celor până la zece diul său es te d e a d is t inge „în ani — şi aduce; pe lângă pre-subs t r a tu l mitologi i lor celor ma i ţiooise coWtri'bufH i a pair tea î ndepă r t a t e une l e d e a l t e l e p e teoretică a ideii teatrului şco-omul e te rn , unu l şi acelaş , m a - iar, şi soluţii practice, dînd ni fes tându-ş i în m o d u l cel ma i î n d r u m ă r i p e t n t m itaţi acei cari a m p l u noble ţea spi r i tu lu i său" , ştiu să nu se descurajeze în In felul aces t a r e v e n i m însă la contact c u inerentele lipsuri şi iluzia r ad ica l i smulu i eleat , a cri- pudici şi caută să realizeze în ^}™1™', i n . .Univer t e n u l u i ap r i o r i c ş i n e s c h i m b a - a c e s t domeniu. tor, a uni tă ţ i i de m ă s u r ă i dea ' e abs t rac te . Au to ru l „Geneze i m i ­tu lu i " n i se p a r e m a i a p r o a p e de adevăr , a t u n c i c â n d d u p ă in ­vocarea punc tu lu i d e vedere a l „omului e tern , unu l şi acelaş ' af i rmă în alt loc că : „Speci fv . ta tea suf le tu lu i unu i popor şi rezonanţa e tosului s ă u p a r t i c u ­l a r r ă m â n totuşi în mitologia lui ca n iş te e l emen te insolubile la

CECÍLIA CARONI-CHIiLOM : G H E O R G H E P A N U E S E I S T Ş I

C R I T I C

'Gheorghe P a n u e cunoscut ma i m u l t p r i n boga ta - i ac t iv i t a ­te pol i t ico-socială p e care o d e ­p u n e în a doua j u m ă t a t e a s e ­colului trelcMt şi a s t a în d a u n a l i t e ra tu lu i c a r e - a fost unu l d in

t e m p e r a t u r i l e -cele m a i r id i ca t e cei .mai convinşi adepţ i ai „ J u -şi i m p u n or icăre i mitologii c o - n imi i " şi „Convorbi r i lor L i t e r a -loarea ţ inu tu r i lo r n a t a l e " . r e " oare t r ă i a u p r i n spi r i tu l a n i -

D u p ă d. A u r e l Cosmoiu, m i t u l m a t o r a l lui T i tu Maiorescu. îndepl ineş te î n v i a ţ a in t imă a N u i s e poa t e p r e t i n d e lui sp i r i tu lu i aceeaşi func ţ iune corn- Panu , ca de al t fe l celor ma i pensa tor ie , indi ferent de cu loa - mul ţ i d in t i m p u l său, să-ş i fi în -rea locală a mitologiilor pr in care ch ina t î n t r e a g a p u t e r e d e m u n c ă se e x p r i m ă specificităţi le diferi- în t r 'o s ingură d i rec ţ ie . Vîr te ju l te ale suf le tului popoare lor . „Că- de pre facer i ce sol ici tau ţă r i le derea în i s to r ie" a o m u l u i p r in noas t r e în t o a t e direcţ i i le , n e -

- sch imbarea condi ţ i i lor lui or igi - voia de oameni l umina ţ i a t â t de n a r e d e ex i s t en ţă , r e la t iv iza rea tniult s imţi tă e r a fa ta l să ducă sp i r i tu lu i absolu t p r i n p a r t i c i p a - la o f ă r â m i ţ a r e a efor tur i lor , rea la cont ingenţe le deven i r i i au oricât de b ine in ten ţ iona ţ i a r f:

su l l i t e ra r" . Coper ta şi desenele , s e m n a t e de p ic toru l Mac Cons-tan t inescu .

S u n t e m convinşi că şi acest Ultim vo lum se va b u c u r a de aceeaşi p r e ţu i r e din p a r t e a ci t i ­tori lor.

L I T O R A L

Revis ta de poezie Li tora l , de sub conducerea d-lui Dumi t ru Olar iu, care a p a r e la Cons tan ţa a scos n u m ă r u l 12 pe Mai 1942 şi a d u c e u r m ă t o a r e l e colaborăr i : Aure l Dumi t rescu , Horia Ni ţu -lescu, D u m i t r u Olariu, Ioan Micu, Ion Lolu, Ştefan Brînză .

Mereu in t e r e san te şi f rumoase, g ravur i l e lui C. Grosiu.

C. P.

CAP. COMANDOR M A R I U S VERBIOEANU:

J A P O N I A , R E G I N A A S I E I

D. căpi tan comandor Mar ius Vertbi'ceanu es te u n n u m e cunos-

. . . . . . . . . . eut în publicis t ica r o m â n ă , pr in făcut n u n u m a i posibi la d a r şi fost cer chemaţ i sa conducă l u - prodig ioasa- i ac t iv i t a t e p e c e -necesară apa r i ţ i a m i t u l u i ca u n crăr i le aces tea d e m a r e r ă ş p u n - t iu i tă d e h a r u l t a len tu lu i . Ia tă , fenomen inevi tab i l în v i a ţ a sp i - d e r e pe şan t i e ru l sp i r i tua l a l d e ce n u const i tue nici o s u r -r i tua l ă a omulu i . P r i n condi ţ i i le naţ ie i . pr iză că numai, la câ t eva s ă p t ă -or ig inare de ex i s t en ţ ă a omulu i , O p r i n d u - s e a s u p r a lui Gheor - m â n i de là publ icarea cărţ i i „ J a -d. Aure l Cosmoiu înţe lege iden - ghe P a n u d o c u m e n t a t u l şi i n t e r e - P ° n i a " Reg ina Asiei" (o suges -t i t a tea lu i subs t an ţ i a l ă c u n a t u - s ân tu l s t ud iu a l d-nei Cecilia t i v ă Ş* -impresionantă d o c u m e n -ra. I n aceas tă p r i v i n ţ ă sun t de Caron i -Chi lom îl p r iveş te şi ni-1 r e ţ i n u t ref lexiuni le p ă t r u n z ă t o a - p rez in tă n u m a i sub la tu ra acea­

s ta m a i p u ţ i n cunoscută de eseist şi critic, din ac t iv i ta tea depusă la „Convorbir i L i t e r a r e " şi „ S ă p t ă m â n a " .

r e ale a u t o r u l u i : „Despăr ţ i rea d i n t r e om şi n a t u r ă es te m a i m u l t de n a t u r ă 'conceptuală, d e ­cât de esenţă şi e a t rădează o cunoaş t e re d e supra fa ţă , ad ică o necunoaş t e re a adâncu lu i unu ia ş ; a l celeilal te". I a r ma i depa r ­te : „ In o m se găseş te ch in tesen­ţa întregi i lumi c r ea tu ra l e . De­aceea n u p u t e m s p u n e că omul, cerce tând n a t u r a , p r iveş te î n a-fa>ra des t inu lu i s ău . P r iv ind în na tu r ă , î n a d â n c u r i l e ei s e m n i ­ficative, omul con t emp lă p r o p r i ­ile sale peisagi i in te r ioare , a r ă ­t a t e în t r 'o l u m i n ă e x t e r n ă " .

Ref lexiunea mit ică a p a r e a s t ­fel ca un dor nepotol i t al sp i -

t a r e a războiului: d in Pacific în l u m i n a ul t imelor evenimente) , d-sa a t r ebu i t să facă să a p a r ă a doua ediţie, ca re se bucură , de asemenea , d e u n rea l succes de l ib ră r ie şi cri t ică.

Este cazul să a m i n t i m că în a -eelatş t i m p d-®a m a i a r e sub t ipar un j u rna l d e război ae ro -nava l — în colaborare cu d- Cris t ian Teodorescu — în t i tu la t „Echi ­pa j , ila pos tur i le d e luptă !" — Iar în t impu l acesta, două a l t e lu ­crăr i — o d r a m ă istorică în ve r ­sur i pnivind f igura a t â t de s im­bolică a voevodulu i Mihai Vodă Viteazul şi o l u c r a r e de sinteză a sup ra G e r m a n i e i î n t i tu l a t ă „Heil Hi t l e r" — a ş t e a p t ă d i n p a r t e a d-sale.. . „bunul d e i m p r i m a t " .

O ac t iv i t a t e ca re mer i t ă î n t r e a ­ga a t en ţ i e a cet i tori lor — fapt p e n t r u oare a m îşi ânsemnat -o aici.

E P I S O D

Se n u m e ş t e r o m a n u l d- lu i Ho­r ia Fi l ip . Nu ins i s tăm a s u p r a lui , nefi ind încă depl in documen ta ţ i . D a r ceeace voim să r e m a r c ă m es te sub t i t lu l : F r a g m e n t d e v ia ţă .

P r e o c u p a r e a este in te resan tă . Căci, î n t r ' adevă r , s e poa t e n a ş t e î n t r e b a r e a dacă u n r o m a n poa te , fără a pre judic ia oper i i sa le , r e ­curge la o r e p r o d u c e r e a rea l i ­tăţ i i s au n u ? Când v o m citi c a r ­

t ea d - iu i Hor ia Fi l ip , v o m p u t e a şt i c u m a rezolvaţi a c e a s t ă problemă. Dar ea rămâjtie vie, în genera l , p e n t r u orice a l t sc r i i ­tor.

Deoarece , p e l â n g ă pă r ţ i l e a -greabi le , v ia ţa a r e şi p ă r ţ i î n ­tunecoase . I a r autor i i , oameni oameni fiind, sun t uneor i m â n a ţ i de r e s e n t i m e n t e persona le . Şi n u este o a t i t ud ine et ică s ă înscr i i

î n pag in i m e n i t e s ă r ă m â n ă î n ­de lungă v r e m e deschise, u r i ca r i nu p r ivesc p e al ţ i i , sp r e pi ldă .

D a r ch i a r m u l ţ u m i r i l e t a l e nu sun t sor t i te să fie împăr t ă ş i t e t u ­tu ror . Un om păs t rează discreţ ie a sup ra vieţii sa le !

320 pagini , cu n u m e r o a s e desene în tex t şi ou o coper tă în t r i c ro -mie.

I n aces t caz, c u m r ă m â n e m cu romane le cari nu fac a l t ceva d e ­câ t s ă r e p r o d u c ă v i a ţ a ? Căci a série s ine ira et s tud io este l ă u ­dabi l , d a r l ips i t d e in te res . U n r o m a n în care au to ru l să n u - ş i pună pas iunea î n t r eagă — căci ac tu l de crea ţ ie însăşi es te o p a ­siune — este reée şi nea t r ăgă to r .

Aşadar , pe d e a l t ă p a r t e , r o -mpfiele t r ebue să fie f r agmen te de v ia ţă !

P r o b l e m a es te cât s e poa te de in t e r e san tă şi g reu de adus la un l iman hotă r î t .

M A R I A FDljOTTI, AŞA CUM NU E CUNOSCUTA

N u ş t im de ce Conserva toru l Regal de A r t ă D r a m a t i c ă n u a r e o scenă p ropr i e pe care s tudenţ i i

să improvizeze un a n s a m b l u ca ­re să dea p u t i n ţ a unei dep l ine cunoaş ter i a meş teşugulu i t e a ­tral . E s t e iştiuit, doar , că abso l ­venţi i celor „trei an i d e s tud i i " n u a jung să marcheze u n t e ren scenic, să se miş te , decâ t d u p ă câ ţ iva an i de ac t iv i t a t e î n t r ' u n t ea t ru . i(Nu t r ebu ie să se ui te că şi r epe t a t e l e s t ă r u i n ţ e a le p ro fe -sor i lo r -maeş t r i a u r ă m a s fă ră u n efect imediat ) .

N u m a i a tunc i când u n tu rneu al m a e s t r u l u i necesi tă un rol sch i ţa t s e găseş te o u t i l izare p e n ­t r u câ ţ iva d i n elevii clasei sale.

D - n a Mar ia Filot t i însă, îşi u -tilizează în p r o p r i u - i t e a t r u — şi

aceas ta e b i n e să o ş t ie to ţ i dom­nii cronicar i ai producţ ie i din anu l acesta ! — majo r i t a t ea ele­vilor d-sale . P â n ă şi cei d in anul întâi de s tud iu . Ii d is t r ibuie , n a ­tural , î n ro lu r i după posibi l i tă ţ i ­le f iecăruia ; repet i ţ i i le se fac sub d i rec ta gri jă a d-nei Filotti şi sun t con t inua te în ore le de clasă delà Conservator . Daca u -nii d i n t r e s tudenţ i i clasei d-sa le s u n t m a i p u ţ i n înzes t ra ţ i , d o v e ­desc totuşi o ş t i in ţă a meş te şu ­gului. S'a dovedi t aceasta la producţ ia clasei d-sale .

Şi e bine să se ştie că pe l ân ­gă această gri jă p e n t r u p r o m o ­varea t a len te lo r t inere , d -na M a ­ria Fi lot t i îşi încura jează elevii cu cont rac te care pot ispiti ac ­tori cunoscuţ i .

REVISTA „CONVORBIRI L I T E R A R E "

a împl in i t 75 d e an i de apar i ţ i e . Fap tu l aces t a n u t r e b u e pr iv i t doar ca o comemora re t e m p o r a ­ră, ci de ia începu t t r e b u e să i se acorde semnif icaţ ia lu i cu l tu ra l ă . Căci, d i n t r e t oa t e per iodice le r o ­m â n e , n u m a i „Convorbir i L i t e ­r a r e " desăvârşesc î n i s tor ia l i t e ­ra tu r i i noas t re u n p r o g r a m şi în

acelaş t imp o v i r t u t e r ep rezen ta ­t ivă a idea lu lu i a r t i s t ic . „Convor ­bir i L i t e r a r e " iri'a fost rev is ta u -nei epoci s a u a une i genera ţ i i — ea a s t r ă b ă t u t t impur i l e , consa-c rându- ş i pagin i le t u t u r o r p r o ­b lemelor na ţ iona le şi d e cu l tu ră — f ă r ă a s e rea l iza î n t r ' u n clan apar te , d impo t r ivă fiind tot u n a cu formele de căpe ten ie a le i s to­riei.

Delà T i tu Maiorescu şi p â n ă la putenniea pe r sona l i t a t e a d- lui I. E. TOROUŢIU, ac tua lu l con­

ducă tor a l revistei 1 C o n v o r b i r i ­l e" a u avu t p r i m a t u l t u t u r o r a t i ­tudin i lor şi dincolo de geniul lor pa r t i cu l a r — a u ş t iu t să creeze scri i tor i şi poeţ i care po t fi m â n ­dr i de şcoala „Convorbi r i lor L i ­t e r a r e " . Nu este aşa d a r o s im­plă î n t â m p l a r e aceas tă împ l in i ­re de ani , căci a r t r e b u i amin t i ţ i toţ i jun imiş t i i şi apoi scri i tori i de după războiu — care a u î m p ă r ­tăşi t revis te i toa tă vocaţ ia şi a r ­ta lor.

S ă p t ă m â n a t recu tă , cu loate g reu tă ţ i l e ma te r i a l e pe ca re şi d. Torouţ iu le în t âmpină , „Convor­b i r i le" a u a p ă r u t to tuş i în şase n u m e r e — cupr inzând u n bogat m a t e r i a l poet ic şi o compac tă cronică a ac tua l i t ă ţ i i . TrebueSc r e m a r c a t e ar t icolul comemora t iv al d- lu i S. Mehedin ţ i , o schi ţă inedi tă s e m n a t ă de d. I . Al. Biră-tescu-Voineşt i , p r e c u m şi toate colaborăr i le in t e re san te a le d-lor Miha i l Dragomirescu , I . R ă d u -

lesou-Pogoneanu, Ja lea , A g â r b i -ceanu, Rădulescu Mot ru , I . P e -trovici , etc., e tc .

P e d r u m u l m a r e i sale mis iuni , r ev i s t a „Convorbi r i L i t e r a r e " a r e de câş t iga t n u m a i t rofee — iar d- lui I. E. Torouţ iu , c a r e se în ­gri jeşte de apar i i ţ a ei, i se cuv i ­n e toa tă l auda acestei munc i a-desea dincolo de pu t in ţ e l e ome­neşt i .

A C C I D E N T PALACE. . .

D. Colonaş e un autor drama­tic. D. Oolonaş a scris deci căteva piese. D. Colonaş a mai scris o piesă — şi piesa domnului Co­lonaş s'a reprezentat. D. Birlic a luat (nu ne explicăm dece) acea­stă hotărîre eroică. Avea oare teatrul „Comedia" nevoe de o „farsă" ? Dacă răspunsul e afir­mativ, trebue să mărturisim că direcţia teatrului a nimerit-o numai într'o privinţă...

Căci nimeni şi nimic nu va pu­tea salva o piesă cotre nu se sus­ţine nici prin text, nici prin aşa numitul comic al s i tuaţi i lor, nici chiar prin ceeace ar putea place galeriei : „Accident Palace Ho­tel" e mai mult decât un acci­dent: este o greşală pe cât de inexplicabilă pe-atâta de supără­toare.

Şi când ne gândim că bot d. Colonaş a scris şi piese bune I

Tempi passati ! B A R B A R A R A

SPaznic de comori C Â N T E C E NOUI

In seaira'n care n'ai vrea un gând să te alinte, ci să-ţ: păzeşti tăcerea avan ca pe-o comoară, atunci din valul vremii aducerfle-aniinte, acele-uitate visuri, şirag de clipe sfinte, ca picurii de polaie în suflet se pogoară.

Şi în amurgul rece al zilelor de toamnă, în sările când vântul îţi spune că eşti lângă pământ, atunci triisteţa ta sfântă te îndeamnă ca să-ţi rechemi în suflet, logodnică şi doamnă, o lacrimă... şî visul înoepe-atunci să plângă.

Şi'n sările de toamnă tu treci pe sub castanii tăcutelor alee... şi gândul te omoară, căci gândul îţi şopteşte : „Nn mai- cerca ! Ce van îi ca să te'ntorci cu trupul tot îndărăt, cu anii !...•' ...Aducerile-aminte sunt tainica-ţi comoară...

Poesie şi tinereţe

SR f 6 um T R A I A N COSTA

In turnwrile-albmtre când seara se aprinde .Aduini ila sân eolmoara brăţărilor sărace. Iubeşti albele vise, canid liniştea-şi desface Aripe de mătase şi 'n ele te cuprinde.

Nu e pe lume vrajă să n'o asculţi cum trece ; Intre un basm şx-un cântec destinul te surprinde. Târziu îţi mângâi sânul mirait între oglinde Şi nu ştii de-i năvală de dor sau sfântă pace.

Iţi freamătă 'n trup svontuil grădinilor de laur Şi primăvara 'n suflet cu dopate de aur Dar nu-s decât vioare ori fund a d â n c de ape.

Şi'n somn când cern hulubii omăturile grele Iar îngerii — haiduc® — au aţipit pe-aproape,

Frunzişurilor nopţii te dărueşti — inele...

i ï N. VERONESCU

Ce tânăr sunt. M'aş dărui cu'nfiorare, or icărui zvon ce calea mi-o aţine...

(Rilke) Poetu l e un ar t is t . O p ic tură , o simfonie, îţi t r a n ­

spune suf le tul u n d e v a dincolo de noi, t e depăşeşte , şi nu e a l t ­ceva decâ t tot poésie. Poes ie -esenţă, cr is ta l izare .

F ie câ teva p ică tur i d e r o u ă a-găţa te , ca n i ş t e clopoţei d e l u m i ­nă, d e u n ghiocel mic . Sau, v a l u ­ri le ca re se izbesc d e s tânci de un v e r d e închis ca re con t r a s t ea ­ză cu coroanele de spumă de c h i ­h l i m b a r şi v iole tul b r u n al ce ru ­lui . Sau or ica re a l tă t r ă i r e . A r ­t is tul t r ă ieş te clipa, suf le tul lui o f i l t rează şi, fie penelul , s u n e ­tul , sau n u m a i versul , o c r i s ta l i ­zează.

Ba, când e t ână r , pa rcă ceva mai m u l t : a r t i s tu l poa t e fi in fe­lul lui u n revo lu ţ ionar , să i m p u ­nă forme noi , n u a n ţ e noi . Poe tu l t ră ieş te poesia m a i b ru t . Versu l e sevă c rudă . Emoţ i a copleşeşte, inundă sufletul, îl t r a n s p u n e . E n u m a i nerv , bagaj de n e a s t â m ­păr , goană după o regăs i re d i n ­colo de el.

Cu anii , p a r c ă acest n e r v s lă­beşte, to tu l devine încet, a r t i f i ­

cial, to tu l oboseşte, sau nici n u a r e t i m p să obosească. P e unii , l up t a vieţi i îi doboa ră încă t ineri . P e alţii , ceva d in ei, ceva simfo­nic, îi î n d e a m n ă undeva , depa r t e de lume, d e protocolar , tocmai pen t rucă să ma i poa tă să r ă m â ­nă p e furiş t ineri .

Mă gândesc, c â n d scr iu aceste r ândur i , la po r t r e tu l lui Degas : un moşneag a le rgând p r in n o a p ­tea deasă, în t r 'o m a n t a veche, o pă lă r i e informă, îna in te , la î n ­tâmpla re , fără ţ in tă , ca u n rege L e a r sau un H o m e r a l p ic tur i i .

Scr ia Degas-moşneagul , pl in de a m ă r ă c i u n e : Nihi l h u m a n u n i doit ê t r e in suppor t ab le à suppo r ­ter . J e pa r l e d 'autrefois , car, à p a r t le coeur, il m e semble que tout vieill i t en moi p ropor t ion­nel lement . E t m ê m e ce coeur a de l 'artificiel. Les danseuses l 'ont cousu dans u n sac d e sat in rose, de sa t in rose un peu fané, comme leurs chaussons de danse.. .

Şi m ă în t reb , p r i e t ene Baciu, dacă a m p r i n s îndea juns acesl r i tm, acest ne rv , şi dacă, cândva, în t r ' un târziu, n ' a r e să n e pară rău că n ' a m fost des tu l d e t iner i

F L O R I N LUCESCU

C O N T R A P U N C T

xcursie Ѵеяі, am ajuns prin locuri rueumblaite. Opreşte-te să ne-odihnim. De-aici «rasei© se văd atât de mici şi ceriurile-atât de-apropiate,

Tăcerile sclipesc pe licurici. Doar inima neobosită bate a veşnicie şi-a singurătate — şi pare clopot plin când te ridici.

Intoance-te, ca pasărea, să vezi : acuma Dumnezeu e-atât de darnic şi parcă-1 văd, înalt, umblând pe ape.

Ţi-i frică, prietene ? Ar fi zadarnic. Numai aici vei învăţa să сгеяй... Auzi ? R^pl iâc ioeva pe-aproape...

ŞTEFAN AUG. DOINAŞ

Florin Lucescu, nu ai dreptate! lartă-mă dacă ţi-o spun aşa, din capul locului, dar mi se pare că sinceritatea poetică este întot­deauna scuzabilă. „Destul de ti­neri" nu vom putea fi niciodată şi asta nu are importanţă, deoa­rece poe<sia nu este în chip auto­mat legată de ceeace ne place să numim tinereţe. Numai oamenii tineri să fie capabili de a sesiza acest mare suflu — „den grossen, feierlichen Hauch" — după cum spunea Stefan George? Mi se pare că nu...

Şi spunând aceasta, nu mă gândesc nicidecum la pilde pal­pabile, la catalogări didactice, la înş i rui re de nume şi versuri. Uite, mă simt uneori tânărul cel mai bătrân — şi din această bătrâneţe paradoxală iau naştere totuşi armonii pe care mi se pare că nu le"-asi fi putut zămisli cu ani în urmă.

„Poesie şi tinereţe" a început să fie mai mult o formulă — de­cât o realitate şi cred că nu exi­stă fapt mai dăunător, decât ace­la de a crede în lucrurile care vin de-a gata. Dece să c redem pttr si simplu? Dece să păşim — birui tor i şi tineri — adică ne­ştiutori într'o oarecare măsură, când la îndemână ne stau toate experienţele şi frământările, pe care ni le pot aduce anii, îmbo-găţindu-ne ?

Efebul transparent este de multe ori mai neesenţial (şi nu

este aceasta o simplă vorbă) de­cât bătrânul faun, care pe naiul său deapănă toate cânturile lumii...

Poesia se trăeşte, perpetuân-d.u-se în timp, pe când tinereţea trece, banal, cu fiecare clipă.

Şi-atunci, dece să legăm, nu­mai de dragul unei graţioase pi­ruete, cele netrecătoare, de cele care pier de pe o zi pe alta ? Un vers se leagă de altul, aşa cum nici o zi a tmeretü nu se împre­ună cu cea care-i urmează. Vezi deci, poete, că esertfialul nu este să fii tânăr — ci acela să fii poet.

Bătrânul Goethe a fost „un veşnic student", iar Rilke, pe ca-re-l citezi în motto, a oferit o-dată un trandafir unei cerşetoare, fiindcă nu a avut să-i dee un ban. Mai stai oare să te întrebi de contingente şi stări ci/oüe când vezi aceste realităţi sguduitoare ?

Tineri suntem noi, şi o spunem fUTiclcă elanul nostru ne dă drep­tul la aceasta. S'o spunem, dar să nu clamăm, căci — tot într'un târziu — s'ar putea să ne pară rău că nu suntem destul de bă­trâni...

ŞTEFAN BACIU

N. B. Manuscr ise le s e trimiit la redacţ ie , m e n ţ i o n â n d u - s e pe p i c : p e n t r u Şt. B. Şi r ă s p u n s u ­rile: I. Goga, E. Di.: Da. Teodor En., D. Mere, V. P. Măc. Al te le . Unghianu I. P., C. Mareş, L. Tri / , Dimitrie Cob.: Nu.

6 UNIVERSUL LITERAR 27 IUN>E 1942

— Reportaj — de P A U L l. D A N I E L

u STRATEGUL DE CAFENEA.

Este un produs modern, pur tând deci toate ca­racterele surogatului şi produselor de serie. Ca stare civilă se recrutează deobicei din paşnicele rânduri ale pensionarilor. Semne particulare n'are. Este deci cu a tâ t mai periculos, fiindcă neprezen­tând stigmate vizibile, nu te poţi feri de el. Pericu­los nu pentru obşte, care-1 poate considera cu l i ­nişte ca pe un ins perfect inofensiv, cl pentru acel care a avut imprudenţa să discute în tramvai cu el, despre vreme sau despre speculă, sau care din Întâmplare s'a aşezat la cafenea în apropiere de masa Iul.

Dacă făcându-i fişa personală la rubrica profe­siunii ai trece: „fost funcţionar comercial, ac­tualmente pensionar", n'ai comite decât o foarte banală eroare psihologică. In realitate, el este de­ţinător de... secrete. De secrete de războiu, formi­dabile bineînţeles, pe care le deţine misterios dar cert „din sursă sigură".

Ca mai toţi oamenii dela 60 de ani în sus, omul nostru a ra ta t ceva. In cazul de faţă, şi-a ra ta t cariera. E drept că mai bine de trei decenii a în­şirat, relativ mulţumit , eterne cifre în eterne re­gistre şi numai în clipele de inerentă dar rară revoltă, la sfârşitul lunii, când constata că şi-a consumat anticipat leafa pentru a juca biliard, a protestat împotriva vitregiei soartei, care l-a fă­cut să aleagă această plictistoare meserie.

Dar acum, odată cu bătrâneţea, odată cu liniş­tea, cu stropitul muşcatelor din grădină şi tabie­tul ziarului citit pe îndelete, omul nostru s'a răs-vrătit, a devenit automat un ra ta t şi ca orice ra ­tat, acru, agresiv şi îngâmfat. Şi toate acestea, de când i s'a trezit conştiinţa că şi-a ra ta t cariera, conştiinţă rostită într 'o frază :

— Voiam să mă înscriu la şcoala de cădeţi, dar ta ta m'a dat la comerţ.

Tatăl, pe care mai acum 30 de ani l-a iertat Dumnezeu, ar fi foarte mirat dacă ar lua cunoş­t inţă de tardivele veleităţi războinice ale odraslei care urla îngrozitor când se lovea, şi care t remura de frică la vederea sergentului din colţ...

La cafenea, găseşti un singur scaun liber. Te hotărăşti rapid, mai ales că omul în vârstă şi cu aspect respectabil care-şi soarbe în linişte cafeaua ascuns după paravanul ziarului îţi pare profund absorbit în dubla-i ocupaţie. Deaceea, prima lui întrebare strecurată cu perfidă blândeţe:

— „Ce se mai aude cu războiul, domnule", te surprinde nepregătit. Vrei să dai un răspuns oare­care, dar e prea târziu. Ai fost a tacat prin surpriză, dezarmat, anihilat şi nu-ţ i rămâne decât să taci. Să taci şi să asculţi. Să asculţi şi să priveşti. Da, trebuie să şi priveşti, fiindcă domnul în vârstă care te-a prins în cursă are în permanenţă buzu­narele pline cu hăr ţ i de toate mărimile, în toate culorile, a tuturor teatrelor de războiu. Cu dexte­ri tatea obişnuinţei, le desfăşoară în faţa ta :

— Uite domnule, aici au ajuns Japonezii. După cum vezi, i-a înconjurat pe chinezi dela spate. Uite, aici e aripa dreaptă, aici Chang Kai Chek, aici e aripa stângă a Japonezilor şi aici e fluviul Galben.

Cunoştinţele lui geografice sunt într 'adevăr ui­mitoare. Comandamentul japonez riscă astfel să fie hăr ţu i t de forţele chineze. Ar trebui deci s'o ia pe aicea, apoi pe aici şi să-i atace prin surprin­dere, altfel e rău...

— „Ştiu eu, ce spun...".

Uneori te întâmpină cu zâmbet de triumf şi pri­viri radioase:

— „Ai văzut, domnule?" Tu, care n'ai văzut nimic, îl priveşti nedumerit.

El îşi freacă satisfăcut mâinile: — „Asta zic şi eu victorie. Au făcut exact cum

am spus eu!... I-a a tacat pe Ruşi în dreapta şi le-a nimicit diviziile motorizate. Am spus întot­deauna, este singura tactică de urmat în condi­ţiile acestea".

Nu-ţi rămâne decât să taci, fiindcă îţi dai sea­ma că nu bucuria patriotică este cauza exaltării sale, ci sentimentul că victoria îi revine lui per­sonal. Altădată însă îl vezi plouat.

— Ce ţi-s'a întâmplat , cucoane? Ţi s'au înecat corăbiile? El te priveşte posomorit.

Nu-ţi rămâne decât să taci. Ar fi inutil sâ în­cerci să-l convingi. Ca orice maniac, e încăpăţânat

şi optuz. De fapt, omul acesta este de plâns. Pe umerii lui gârboviţi apasă răspunderi şi griji grele, independent de faptul că şi le prilejueşte singur. In reculegerea şi t ihna bătrâneţei a căzut pradă unei pasiuni, şi orice pasiune îşi cere drepturile. Şi cine ştie dacă cufundarea în griji şi în necazuri, în emoţii impersonale, nu este decât un refugiu? Omul nostru se cufundă în hărţi , în cărţi de stra­tegie şi în vieţile eroilor. Nu o face oare dintr'o in­conştientă reacţie împotriva morţii care se apro­pie cu paşi uşori? Am spus că strategul de cafe­nea e un om periculos. De fapt, nu e mai periculos decât un îndrăgostit, de pildă...

ETERNUL BOEM.

Tip — reminiscenţă cu rezonanţe de madrigal, transmis pe cale mai mult sau mal puţin directă de pe vremea teraselor, bârfelilor, simbolismului, şi şvarţurilor literare. Apariţia lui sugerează şi concretizează într 'o obligatorie înlănţuire, pe a-tunci a tâ t de firească asociaţie de idei : poet — primăvară — ftizie. Statură înaltă şi firavă, cu umerii încovoiaţi de povara iubirilor sfâşietoare şj tenebroase, a suferinţelor fără nume şi a visă­rilor iară hotare. Peste obrazul ofilit de paloarea nopţilor pierdute în contemplarea diverşilor aştri, borurile negre îşi fâlfâie umbrele, iar de sub ele, pletele acum, vai, răsar în nestăvilită revăr­sare. Buzele crispate într 'o sceptică şi superioară resemnare, sunt umbrite de mustăcioara scurtă, — artificiu nefolositor, — care tinde fără să reu­şească, să imprime werthereienei fizionomii o nuanţă de cochetărie. Misterul ochilor negri şi desigur trişti cu licăriri implacabile, ca privirile fecioarelor blestemate sau ale spadasinilor îne-buniţi de dragoste, reflectă în afară de deziluziile culese la întoarcerea din călătorii lunare şi mot-to-ul: „Nimeni nu m ă înţelege!"

Acest leit-motiv este pentru omul nostru nu numai o motivare sau o normă de conduită, ci

un echilibru, un ţel. Când îl întâlneşti, ceeace nu se întâmplă decât pe înserat, întorci capul după el...

Dacă-1 urmăreşti, vezi că nu îndeplineşte niciun tainic şi ciudat ritual, cum te-ai aştepta dela un om cu o înfăţişare de poet blestemat într 'o noapte fără lună. Foarte simplu, îl vezi îndreptându-se spre cafeneaua lui.

De ani de zile, la aceeaşi oră, se aşează la aceeaşi masă, după ce a căutat — fără convingere pe... simbolicul amic care de un anumit număr de ani îl aşteaptă. După ce s'a convins că amicul ri'a venit, — probabil c'a întârziat dar trebue să vină, — se aşează şi aşteaptă sub ochii înţelegători şi absenţi ai chelnerului. Şi adăstarea îşi aduce roa­dele, căci după un t imp mai lung sau mai scurt, soseşte dacă nu simbolicul amic, totuşi un cu­noscut, (în limita elastică a acestui termen). Şi omul nostru e plin iar de vieaţă, mişcare, culoare şi grai.

Şi fiindcă este din nou avântat , omul nostru şi-a recăpătat din atributele tinereţii şi deci vi­sează, face planuri, bârfeşte:

— Ştii, am un roman... E aproape gata. Mai am doar ultimul capitol. Un roman care va răsturna tot ce s'a scris până acum!... Am găsit o formulă nouă, care va distruge problematica pirandeliană. Până într 'o săptămână este sub tipar şi până în­tr'o lună s'a epuizat ediţia I-a...

— Dar bine, hazardează cunoscutul, parcă te ştiam poet?.... Se referă la o plachetă pe care a publicat-o acum douăzeci şi cinci de ani.

— E'ireşte, sunt şi poet. Uite, am două volume de versuri în manuscris, dar nu le-am publicat,

fiindcă... Şi apropiindu-şi scaunul, prinde să-şi povestească o tenebroasă maşinaţie urzită de duş­manii invidioşi.

— Nu ţi-o spun decât ţie care îmi eşti ca un frate şi mă înţelegi. Dar le-am dejucat eu planu­rile. O să vedem noi!...

Timpul trece, dar poetul-romancier nu este grăbit, neavând ceeace oamenii de rând ar putea numi meserie, sub raportul obligativităţii. Altmin­teri, nu este ocupaţie pe care să nu o fi îmbrăţişat, entuziast şi sporadic. Dar n'a fost înţeles. Ca ga­zetar, directorul n'a vrut să-i accepte fără rezer­vă părerile geniale şl originale. A părăsit redacţia ziarului şi folosindu-se de vagile reminiscenţe muzicale, s'a făcut profesor de canto.

— Numai în muzică este puritate, stil, armonie... Dar elevele n 'au voit să-i accepte implicit şi

iubirea, de fiece dată... eternă în toate variantele, unică, mântuitoare, blestemată, condamnată. Şi-a

părăsit elevele, dându-şi seama că eternul şi t r a ­gicul omenesc, că ar ta pură şi sbuciumul neînţeles al sufletului se exteriorizează în manifestări pe care cei neiniţiaţi le-ar numi comice, a trecut în­tr'o ţa ră străină şi s'a făcut... paiaţă „Ridi Pa-gliacci!"

Dar publicul nu i-a acceptat nobila ofrandă a bufleiului, dăruit mulţimei într 'un giumbuşluc şi l-a fluerat. Atunci a părăsit circul. S'a întors aca­să cu simbolica hotărîre de a începe „o viaţă nouă" şi cuminte, şi burghezit, s'a făcut funcţionar. Dar mâna neiertătoare a unui destin cumplit îl pân ­dea pretutindeni: s'a îndrăgostit; o nouă iubire unică, veşnică şi mântuitoare. Şi conştient de an­tagonismul dintre iubirea care-şi cerea întreagă şi unică trăirea — şi slujbă, incapabil de a sin­croniza paralel pe două planuri sufletul, funcţio­narul a păşit în faţa stăpânului şi i-a cerut „un concediu de dragoste". Neînţelegător şi s t râmt la suflet, patronul i-a acordat unul... definitiv. De atunci şi-a căutat deslegarea în iubiri unice şi eterne, în călătorii, în visuri, în vin. Iubitele l-au părăsit, meleagurile străine l-au trimis acasă, vi­surile l-au trădat. Dar i-a rămas aşteptarea. De fapt, e un creator ra ta t sau mai bine zis un crea­tor incomplet cât şi incapabil de împlinire. Nu poate îndeplini actul final şi hotărî tor al lungu­lui şi complicatului proces de creaţie: realizarea. Deaceea, aripile îi sunt firave şi visurile înt inate şi căzătoare. De fapt, tocmai prin diletantismul la care îl condamnă propria-i neputinţă, poetul nostru este un aristocrat. Un aristocrat al visării, întrunind de altfel cele trei condiţii cerute: izo­

lare, singurătate, superioritate, indiferent dacă e imaginară sau nu. La drept vorbind, acest om îşi găseşte explicarea şi mărturisirea existenţei, sale numai în propria-i imaginaţie.

Categorii majore de intelectuali

(Urmare d in pa*. I -a )

A m putea fi întrebaţi pentru ce nu-i dorim intelectualului măcar a-titudineu aceasta optimistă faţă de lume şi viaţă? Pentrucă, în primul rând, ar însemna să-l concepem ca pe un necumpătat, gata de harţă, naiv sau poate îngâmfat şi fanatic, iar în al doilea rând, fiindcă în mod cinstit nu o putem motiva prin nici un fel de argumentaţie. Inteligenţa, cu mecanismele ei de funcţionare şi adevărurile scoase de ea până acum, nu ne îndreptăţesc. Socotim că se înţelege despre ce fel de optimism vorbim? Nu despre unul înăscut, a-titudinal pe care nu-l putem pre­scrie, ci despre unul isvorît din cu­noaşterea condiţiei umane în care ne găsim. Atitudini ce ţin de ereditate nu putem dicta, cel mult le putem corecta pe cele existente, In acest sens, optimismul nativ ăl intelectua­lului trebue păzit de a deveni ilari­tate.

Armonia pe care n'am găsit-o ce­lor două categorii de oameni mari nu i-o putem refuza filosofului. El este acela care reuşeşte să împace inte­ligenţa cu ea însăşi şi lumea cu sine. Ce însemnează aceasta? Universul a-supra căruia se exercită inteligenţa, nu rare ori prezintă contradicţii, fe­nomene care nu pot fi subsumate u-Пиі principiu unic. De aceea şi re­zultatele la care ajunge inteligenţa, atplicându-se acestor fenomene, aduc cu ele aceleaşi nepotriviri, aceleaşi contradicţii. Natura intimă a inteli­

genţii, stă, însă, în stringenţă logică într'o unificare a fenomenelor în care totul să fie înlănţuit motivat, fără ca să mai rămână ceva neex­plicat în această unitate. Această nă­zuinţă spre unitate îşi mai are isvo-rul şi în viaţa afectivă a gânditoru­lui, de aceea ea trebue realizată cu orice preţ. fiindcă de ea depinde li­niştea sufletească a acestuia. Ea nu se va realiza decât atunci, când in­teligenţa, unificând toate datele des­pre lume, prin fixarea locului fiecă­ruia, îi fixează locul propriu şi va­loarea în Univers. In paranteză fie spus, unificarea de care vorbim nu este perfectă nicicând. In acest în­ţeles, filosoful, împăcându-şi inteli­genţa se împacă pe sine cu lumea. Armonia însă nu trebue privită nu­mai în acest sens de împăcare, ce apare relativ târziu, ci trebue cău­tată şi în raportul dintre forţele su­fletului său dintre impulsul şi ne­liniştea emotivă adâncă, cu toată re­zonanţa produsă de ea şi lumina in­teligenţei. Toate întrebările, toate neliniştile legate de succesele şi e-şecurile inteligenţei îi îmbogăţesc in­teriorul şi îl fac sensibil la durere şi la bucurie, la poésie şi la tragedie, fiindcă în el se sbat şi trăesc eu lu­ciditate toate.

Multe sunt speţele de intelectuali. Ideea însă, modelul e filosoful. Inşii realizează acest model, în grade di­ferite, după condiţiile minţii şi ale spaţiului cultural în care se găsesc

însemnează aceasta că orice inte­lectual trebue să fie un filosof? In sensul major al cuvântului, nu! Am arătat în articolul precedent care sunt atributele unui intelectual ade­vărat. Atributelor acelora, pe care mai pronunţat le are şi filosoful, li se adaugă în cazul acestuia ceea ce am numit ,,împăcarea inteligenţii" şi „viziunea unitară" despre lume şi viaţă. Acestea nu pot fi a t r i bu i t e sau cerute micului intelectual. Ele au fost înlocuite printr'o înţelepciune a vieţii. In această accepţiune, fiecare intelectual are o anumită filosofic

Am văzut că eroul, politicul şi omul de ştiinţă, în majoritatea cazu­rilor, sunt lipsiţi de armonia interi­oară a facultăţilor şi de ceea ce am numit împăcare a inteligenţei, vi­ziune unitară. Sunt aceştia intelec tuali? Sunt şi aceştia! In ceea ce priveşte armonia interioară, ei sunt mari tocmai prin unilateralitatea di­mensiunilor lor sufleteşti — sunt spărgătorii de fronturi, deschizătorii de drumuri. Ne-am ferit însă ca să considerăm pe vreunul dintre aceş­tia ca model pentru micii in. felec-tuali (nu oricine poate fi spărgător de fronturi) pentru ca să ferim pe intelectual de a fi caraghios. Parla­mentul ţării româneşti ne-a servit multe mostre de astfel de intelectuali. Cât priveşte cealaltă lipsă, împăca­rea inteligenţei, situaţia e următoa­rea: ca să urmeze împăcarea, trebue să fi fost cândva neînţelegere, neli­nişte, o problemă care să scandalizeze inteligenţa. Ori, dacă aceasta nu s'a ivit, înseamnă că împăcarea a exi­stat din capul locului. Cum am spus. savantul, eroul şi politicul sunt tipi romantici, dogmatici — optimişt i . Modelat după profilul acestora, însă. micul intelectual devine îngâmfat, fanatic şi naiv. De aceea repetăm: toţi aceştia sunt intelectuali de ca­libru major prin unicitatea lor. In

epocile de criză şi transformări so' exale, se întâmplă ca massei să i se dea o modelare unilaterală, după profilul sufletesc al şefului. Acea­stă directivare în spre o ţintă, uni­că, lucrativă şi necesară în timpuri anumite, se disolvă şi revine la for­me mai armonice, odată cu realiza­rea scopului propus.

La un moment dat. în cursul a-cestei discuţii , a veni i vorba de artist şi profet. Puţini vor fi cari să se îndoiască de intelectualitatea artistului, de aceea ne apropiem întâi de el. In afară de atributele mai mici, peste care am trecut şi nu le-am avut în vedere de data aceasta, trebue să-i recunoaştem a-cestuia armonia interioară a facul­tăţilor, dar nici deeum o împăcare a acestora, sau măcar a inteligenţei cu ea însăşi şi cu lumea. De altfel, problematica lui sufletească nu e de natură pur raţională şi lucidă. Un artist care a tras ultimele con­secinţe logice dintr'o problemă e-xistenţială nu mai e artist, ci de­vine filosof. Problemele pe care şi-le pune artistul îşi găsesc întot­deauna o rezolvare simbolică con­cretă. Problema pusă nu face decât să stârnească o furtună sufletească, care nu încetează decât atunci când artistul o repetă cu material artis­tic şi o face reprezentativă pentru întreaga speţă. De aceea el este un ijts care se repetă pe sine, un tragic nicicând împăcat, un adolescent al existenţei care se văicăreşte întru­na. Niciodată nu trebue s'ajungă la linişte sufletească şi la împăcare, cn să nu înceteze de a fi. Micul inte­lectual modelat după chipul şi ase­mănarea artistului devine un plân­găreţ de speţă minoră.

înainte de a fi scris câte ceva despre profet ca intelectual, ţinem să-i trecem, pe toţi marii intelec­tuali, din nou în revistă, încercând

o categorisire a lor după a t i tudinea pe care o iau faţă de sensul exis­tenţei. Pentru erou şi politic, sen­sul existenţei este acela pe care i-l dă el. Omul de ştiinţă recunoaşte că existenţa are sens, dar n u m a i a tâ ta cât poate fi m ă s u r a t şi vârît din ea în ecuaţie. Restul, nu-l mai interesează. Pentru artist, existenţa parcă are şi parcă nu are nici un sens. Nu ştiu dacă ex i s t en ţa a re sau nu are sens — zice filosoful. Nu l-am găsit încă. Pentru profet, exi­stenţa are un sens aprioric. O con­secinţă firească a acestor a t i tudini diferite faţă de sensul existenţei, este atitudinea faţă de lume şi viaţă a fiecăruia, este propria-i conduită. Cu gândul la această conduită, cei din­tâi trei, eroul, polit icul şt savantul sunt intelectuali de tip optimist-dogmatic, artistul este un intelec­tual de tip tragic, iar filosoful şi profetul intelectuali de tip înţelcvt. In acest loc se pot ivi unele nedu­meriri: profetul pe care suntem o-bişnuiţi să-l vedem ca pe un vizio­nar dogmatic şi optimist, să apară alături de filosof, a cărui atitudine faţă de existenţă are unele aspecte, dacă nu sceptice, în orice caz re­zervate, întrebătoare? Să ne lămu­rim: înţelepciunea este comună atât filosofului cât şi profetului. Notele ei constitutive sunt următoarele : împăcarea inteligenţei prin scoate­rea tuturor consecinţelor posibile din examenul întreprins de ea. vi­ziunea unitară despre lume şi viaţă şi conştiinţa re la t iv i tă ţ i i scoasă din raportarea insului la univers. Din a-ceste atribute unul singur s'ar părea că nu se acordă cu concepţia obişnuită despre profet, anume conştiina rela­tivităţii. Alţii ar putea să adauge şi împăcarea inteligenţii. Aceştia din urmă, însă, au despre profet o con­cepţie foarte mizeră. II consideră dacă nu mărginit, atunci un mare

şarlatan. Se precizăm că vorb ind de profet, ne gândim aci la Christ şi nu la alţii, fiindcă pe aceia nu-i cunoaştem. Christ a întreprins acel examen raţional al existenţii şi a scos toate consecinţele. Rezultatele acestui examen pot fi rezumate ast­fel : este imposibil ca Adevărul, ul­timul adevăr să fie descoperit de un care dacă vrea să-l ţină în taină, să-l ţină ascuns, Adevărul nu poate fi găsit prin sforţările raţionale ale filosofului sau ale omului de ştiinţă. Capul celui care, prin absurd, ar p să-l afle ar sări în aer, fiindcă-l depăşeşte. De aceea marele Adevăr va fi deopotrivă de accesibil deş­teptului cât şi săracului cu duhul— dar nu când vrem noi, ci la plinirea vremii. In această poziţie, faţă de pretenţiile noastre de cunoaştere, noi vedem atitudinea critică a in­teligenţii lui Isus. Toată etica Lui este o consecvenţă a acestui exa­men. Dacă trecerea noastră pe aici se reduce la o aşteptare, atunci de ce să-i dăm existenţei sensuri ma­teriale, de ce ne-am frânge după .,cele filosoficeşti" şi-am avea ilu­zia că noi îi dăm sens existenţei? In această accepţiune, profetul Christ a avut conştiinţa relativităţii lui ca om, şi a lumei în care a trăit. In pustia celor treizeci de ani, în care timp nu ştim precis pe unde a umblat, a avut timp ca să-şi dea seama de asta. Toată viaţa Lui nu a încetat să încerce a da valoare şi semnificaţie acestei lumi prin ra­portare la cealaltă. Fără îndoială că Usus e un mare dogmatic şi un optimist, dar nu al acestei lumi. A-devărul ştia că nu-l vom putea găsi aici, nu-l vom putea găsi sin­guri. Până la plinirea vremii, a vrut ca aci să fie linişte; a vrut să ne facă înţelepţi şi ne-a arătat cum.

N. P Ä R V U

TIPOGRAFIA ZIARULUI „UNIVERSUL" BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU 23 Taxa poştală plătită în numerar conform aprobării dir. G-le P. T. T. Nr. 24.484.939