Studiul individual:definiţie,particularităţi

Şcoala are “obligaţia“ să creeze condiţii adecvate pentru a da posibilitate fiecărui elev “să-şi realizeze propria lui dezvoltare optimă“ (J. Bruner). 

Şcoala are menirea de a învăţa elevii să înveţe.

Cuvintele-cheie: învăţare independentă, deprinderi de SI, strategii de învăţare, centrare pe student/elev, monitorizare, competenţe, proiect, portofoliu, învăţământ mixt, motivare intrinsecă şi extrinsecă.

Conceptul de studiu individual locul şi rolul lui în formarea viitorului specialist medical vocaiţonal   

Studiul individual reprezintă forma de activitate complexă şi variată de învăţare independentă, liberă, personală, atât pentru îndeplinirea obiectivelor activităţii didactice, cât mai ales a activităţii extradidactice, în cadrul timpului ce-l are la dispoziţia fiecare dintre tinerii studioşi. Studiul individual (SI) reprezintă munca intelectuală depusă de către elev cu scopul de a însuşi cunoştinţele şi a-şi forma priceperi şi deprinderi în domeniul educaţional.El reprezintă forma fundamentală de perfecţionare a personalităţii şi profesionalităţii. Este demonstrat faptul că marile personalităţi s-au format şi perfecţionat într-o măsură importantă ca urmare a studiului individual, a eforturilor independente personale. Studiul individual este forma de bază a autoeducaţiei (autoinstrucţiei, autodidacticismului). Nu întâmplător s-a apreciat că “autodidacticismul are o valoare şi eficienţă deosebite în învăţământul contemporan (33vezi: Edgar Faure, Raport UNESCO, 1972). De asemenea este de luat în consideraţie şi aprecierea că, reuşita pregătirii omului de mâine se va baza pe arta (tehnica) de a învăţa singur (ars discendi). Desigur, lumea s-a schimbat mult în privinţa mijloacelor de stocare, prelucrare şi transmitere a informaţiilor, încât şi tehnica de studiu individual trebuie perfectată, în sensul de a se adapta la mijloacele noi. Creşterea ponderii studiului individual este determinat, în mod obiectiv, de sporirea continuă a informaţiilor, ca urmare a progresului social în general, al progresului ştiinţifico-tehnic,în special. Însuşirea tehnicii studiului individual are influenţe benefice asupra calităţii, performanţelor şi eficienţei învăţării şi perfecţionării, căci ceea ce-ţi însuşeşti singur, ceea ce descoperi singur, devine convingere personală, atât în plan teoretic cât şi practic, asigurând o pregătire temeinică, valoroasă, competentă, fiabilă şi creativă Şcoala de astăzi are menirea să trezească interesul, să motiveze elevii pentru propria învăţare,care să coreleze cu viaţa socială, să dezvolte capacitatea de a gîndi, a înţelege, a analiza, a sintetiza informaţia, a gîndi critic, ceea ce ar însemna a pune întrebări şi a căuta răspunsuri la ele. Acest lucru e mai eficient şi dă rezultate atunci cînd elevul devine singur stăpînul procesului şi al rezultatelor învăţării, o persoană cu responsabilităţi de dobîndire a cunoştinţelor, a deprinderilor cognitive şi practice importante în valorificarea capacităţilor intelectuale.Cînd elevul este singur responsabil de propria sa autodezvoltare este mai motivat, caută, munceşte şi atinge performanţe, dar “cînd răspunderea este împărţită la doi, trei, fiecare caută să arunce asupra celuilalt”. (32 După I.L.Caragiale,Opere 4,Publicistică.Editura pentru literature,Bucureşti,1965)

Studiului individual joacă un rol important în formarea viitorului specialist prin aceia că: dezvoltă la elevi capacitatea de a se organiza efficient, ce duce la o bună planificare a

activității sale. măreşte elevului încrederea însine, în modul său de a raţiona, odată cu lărgirea volumului

de cunoştinţe. creştere a nivelului de inteligenţă, a capacităţii de rezolvare a diverselor situaţii dificile, sporeşte la elevi spiritul de initiativă şi de luare a deciziilor.

Lucrul individual se poate desfăşura atît în cadrul orelor, cît şi înafara lor, acasă prin temele de casă realizate individual.Învăţămîntul individual evoluează de la soluţia extremă, inaplicabilă social, în cadrul căreia” fiecare profesor lucrează cu un elev în parte în ritmul acestuia”, la procedeele de inspiraţie curriculară, integrate în diferite strategii de acţiune didactică organizată frontal sau în grup, fişe de muncă individuală, teme pentru acasă individuale, sarcini de învăţare (joc,muncă sau creaţie) individualizate în mediul şcolar sau extra-şcolar.

Studiul individual vizează operaţia de fixare şi consolidare a cunoştinţelor, realizabilă prin activităţi: cu teme comune, cu teme diferenţiate pe grupe de nivel, cu teme diferenţiate pentru fiecare elev.

Studiul individual realizabilă prin teme comune, solicită fiecărui elev-după parcurgerea unui modul, capitol, subcapitol, grup de lecţii să execute singur şi pentru sine exerciţiile date de profesor, aceste exerciţii fiind aceleaşi pentru toţi, dinamici sau lenţi,buni sau slabi. (Dottrens,Robert şi colaboratorii)Studiul individual realizat pe grupe de nivel solicită elevilor rezolvarea prin efort propriu a unor teme diferenţiate, ca volum şi grad de dificultate, în vederea asigurării succesului şcolar la standarde de performanţe minime-medii-maxime,obţinute prin îndrumarea permanentă a profesorului, cu îndrumarea partială a profesorului, fără îndrumarea profesorului.Activitatea individuală “urmăreşte progresul necontenit şi sistematic al fiecărui elev pe baza propriei lui activităţi şi eliminarea lacunelor ivite pe parcursul instruirii şi educării lui.”(Ţircovnicu,Victor,) Activitatea individuală stimulează activitatea independentă a elevului încrederea în reuşita şcolară a acestuia, îl motivează spre perfecţionare, spre o educaţie permanentă şi spre autoeducaţie continua.Studiul individual stimulează activitatea profesorului de proiectare curriculară a unor strategii de predare-învăţare-evaluare necesare pentru însuşirea tehnicilor de muncă intelectuală, stimulează capacitatea profesorului de operaţionalizare a unor metode/procedee de instruire: munca elevului cu manualul şi cu altă literatură, observarea independentă, tehnicile de instruire programată, tehnicile de instruire asistată pe calculator, fişele de lucru individuale, necesare pentru verificarea, recuperarea, consolidarea, aprofundarea cunoştinţelor. Stimulează la elevi munca de cercetare, de investigaţie ştiinţifică (fişe de exerciţii cu character euristic, fişe cu scop creativ/inventive, innovator, individualizarea temelor pentru acasă (Tîtcovnicu,Victor.,)   Studiul individual (SI) reprezintă munca intelectuală depusă de către elev cu scopul de a însuşi cunoştinţele şi a-şi forma priceperi şi deprinderi în domeniul medical. Lucrul individual îi măreşte elevului încrederea însine, în modul său de a raţiona, odată cu lărgirea volumului de cunoştinţe. Exersarea capacităţilor creierului îi va oferi elevului o creştere a nivelului de inteligenţă, a capacităţii de rezolvare a diverselor situaţii dificile, îi sporeşte spiritul de initiativă şi de luare a deciziilor.

Lucrul individual se poate desfăşura atît în cadrul orelor,cît şi înafara lor,acasă prin temele de casă realizate individual.

pledoarie pentru un studiu individual eficient

 

Sep8by Florin George Popovici

Exigenţele societăţii bazate pe cunoaştere solicită omului abilitatea de a prelucra într-un mod constructiv informaţia receptată (management eficient al cunoaşterii), de a-şi gestiona optim achiziţiile de ordin cognitiv şi afinităţile atitudinal-valorice. “Cunoaşterea nu mai constituie o podoabă pe care şi-o arogă unii sau alţii, un accesoriu de faţadă, cu caracter simbolic, care va conferi putere suplimentară, indirectă celor ce cred că o deţin; în societatea modernă, orice formă de cunoaştere, dar şi de acces la ea reprezintă o forţă propriu-zisă, creează noi oportunităţi de a acţiona, de a întreprinde concret, de a schimba o stare de lucruri. Achiziţiile cunoaşterii aduc o mai mare marjă de mişcare, de alternative acţionale, de libertate”. (Constantin Cucoş, Nicoleta Laura Popa, “Educaţia în societatea cunoaşterii: globalizare, internaţionalizare, informatizare”, în Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2009, p.43-44). Cunoaşterea se traduce astăzi nu numai prin forţă (a spiritului), prin libertate a gândirii, ci şi prin acţiune constructivă, transfigurare a spaţiului social, în numele eficienţei şi al randamentului. Se poate afirma fără riscul de a greşi că testul suprem al cunoaşterii rezidă în eficacitatea pe care o are în plan funcţional-aplicativ, altfel spus, în măsura în care reuşeşte să ofere deţinătorului soluţii la problemele cu care se confruntă, în vederea îmbunătăţirii semnificative a calităţii propriei existenţe.

Educaţia suportă astăzi mutaţii semnificative din punct de vedere structural şi procesual. Ea nu mai poate fi redusă doar la ansamblul de acţiuni şi influenţe care se exercită, într-un mod organizat, în contextul instituţional al şcolii (educaţia formală), ci presupune mult mai mult: coroborarea acţiunilor educative informale şi nonformale. “Noile tehnologii induc virtualizarea, delocalizarea şi dematerializarea acţiunilor de formare. Cu alte cuvinte, educaţia se poate muta dinspre actual către posibil, se exercită nu numaidecât într-un spaţiu dat, singular (…) O putem găsi peste tot, o putem accesa imediat. Nu individul se deplasează (spaţial) către cunoaştere, ci ea vine spre el.” (ibidem, p.57). Este aproape un loc comun să susţii că educaţia depăşeşte porţile şcolii (vezi dezbaterile teoreticienilor educaţiei în jurul conceptelor de educaţie permanentă sau educaţie pe tot parcursul vieţii). Însă nu este deloc o banalitate, ci dimpotrivă devine extrem de relevant în contextul actual faptul că o condiţie necesară (dar nu şi suficientă) a succesului şcolar şi profesional este abilitatea de a învăţa să înveţi. Pentru aceasta se impune adoptarea unui stil de muncă intelectuală (stil de învăţare), dobândirea unor tehnici care să permită selectarea şi organizarea riguroasă a cunoştinţelor, dezvoltarea de competenţe cognitive şi metacognitive, îmbinarea echilibrată a învăţării cu practica. Eficacitatea şi competitivitatea se cuantifică şi prin modul inspirat de receptare şi organizare a informaţiei, de prelucrare activă a conţinuturilor. Atunci când elevul îşi analizează propriul comportament de lectură, operaţiile mentale implicate în desfăşurarea acestei activităţi, strategiile adoptate, cu scopul de a-şi ameliora performanţele, avem de-a face cu o metacogniţie.

În spiritul dezvoltării unei conduite intelectuale indispensabile educaţiei permanente, găsesc oportună chiar şi o evocare sumară a patru dintre tehnicile de studiu individual/independent. Există, în literatura de specialitate (psihologia învăţării), o mare varietate de metode, tehnici şi strategii cognitive, a căror cunoaştere constituie fără îndoială un avantaj.

(1). TEHNICA RICAR – aplicabilă oricărui context care presupune finalităţi cognitive (învăţarea), reprezintă o modalitate raţională de lectură, care permite prelucrarea activă a unui text şi, în consecinţă, obţinerea performanţei în studiul individual. Tehnica se desfăşoară după un algoritm logic (de la opinia generală asupra textului la analiza de profunzime şi asimilarea reperelor sau detaliilor acestuia – tehnica “pâlniei”).

Răsfoirea generală (R) – survolarea textului, diagonalizarea acestuia (parcurgerea lui în grabă) pentru formarea unei opinii generale sau a unei imagini de ansamblu despre conţinutul lui;

Interogarea (I) textului, chestionarea lui, în virtutea faptului că orice text este el însuşi răspunsul la o întrebare care a survenit în mintea unui autor. Un exerciţiu sceptic care se concretizează în formularea unor interogaţii precum: cine vorbeşte (stabilirea identităţii autorului)?, cui i se adresează textul/discursul autorului (unui lector avizat sau oricărui tip de cititor)?, când a fost produs textul (stabilirea unui cadru istoric, social, cultural)?, unde (localizarea elaborării şi a publicării textului)? cu ce scop (stabilirea unei intenţii, acolo unde este posibil)?, ce semnificaţii conţine? ce relevanţă are textul pentru lector?. Orice alte întrebări care pot plasa sub semnul îndoielii intenţiile autorului sunt oportune;

Citirea activă (C) – etapă în care se caută descoperirea unui răspuns la întrebările formulate anterior, printr-o lectură atentă a textului; se identifică tema (teza sau problema abordată), ideile principale (idei propulsive, care “coagulează” conţinutul într-o unitate semantică), eventual se organizează ideile autorului în funcţie de relevanţa lor pentru susţinerea tezei;

Amintirea/Aprofundarea (A) – reţinerea şi notarea ideilor importante, stabilirea corelaţiilor între idei, schiţarea elementelor de structură argumentativă (în această etapă, un instrument indispensabil îl pot constitui fişele de lectură pe care poate fi reprodusă articulaţia textului, secvenţe de conţinut relevante etc.);

Recapitularea (R) – revederea, verificarea şi sintetizarea celor reţinute, stabilirea de noi corelaţii.

(2). TEHNICA SPIR – modalitate de abordare a lecturii prin exerciţii de învăţare selectivă dar profundă a ideilor dintr-un text. Etapele sunt date de acronimele prezente în titlu:

Survey (S) – survolarea textului, abordarea globală, de “la înălţime” a acestuia;

Preview (P) – operarea unei preselecţii a ceea ce interesează (o temă, o idee, un aspect al operei);

Inview (I) – pătrunderea în articulaţiile textului, sondarea lui, cu scopul de a-i surprinde esenţialul;

Review (R) – revederea conţinutului, din perspectiva celor descoperite, eventual reformularea principalelor idei în manieră proprie.

(3). TEHNICA SQ3R – modalitate de lectură sintetică, al cărui miez îl constituie investigarea (chestionarea) textului. Etapele parcurse:

Survey (S) – survolarea textului, răsfoirea lui;

Questions (Q) – interogarea textului cu scopul decelării esenţialului;

Read, Recite, Revise (3R) – citirea completă, reformularea în propriul limbaj a celor reţinute şi revizuirea (corectarea) eventualelor sincope de înţelegere.

(4). TEHNICA MURDER – o tehnică de studiu care angajează şi dimensiunea afectivă a lectorului, extrem de valoroasă pentru optimizarea prelucrării şi asimilării conţinuturilor. Etapele parcurse sunt următoarele:

Mood (M) – realizarea dispoziţiei mentale şi afective menită a favoriza receptarea;

Understand (U) – înţelegerea textului prin identificarea subunităţilor de conţinut, cu scopul surprinderii esenţialului;

Recall (R) – descoperirea informaţiilor relevante, stabilirea unor reţele conceptuale;

Digest (D) – sintetizarea şi rezumarea selectivă, metodică, expunerea sistematică a ideilor;

Expand (E) – extinderea spaţiului de referinţă al lecturii, prin reţinerea şi transferul informaţiilor relevante către alte idei, texte, contexte etc.

Review (R) – revizuirea (reformularea) a ceea ce s-a reţinut, înglobarea informaţiilor într-o structură proprie coerentă.

O carte interesantă care poate fi consultată pentru îmbunătăţirea stilului individual de muncă intelectuală este aceea aparţinând lui Derek Rowntree, Learn How to Study: A Programmed Introduction to Better Study Techniques (1976), tradusă şi la noi la Editura Didactică şi Pedagogică, în 1980, cu titlul Învaţă cum să înveţi.

Cunoaşterea şi interiorizarea tehnicilor de lucru intelectual independent, dezvoltarea unei motivaţii reale (intrinseci) pentru studiu, apetenţa pentru cunoaştere, dar mai ales pentru cultură, controlul riguros al propriei conduite cognitive, toate acestea reprezintă condiţii de posibilitate a progresului personal, a desăvârşirii spirituale sau, cu o expresie mai puţin filosofică, premise ale unei formări autentice. În finalul acestor sumare consideraţii, găsesc oportună spusa unuia dintre părinţii pedagogiei, Jan Amos Komensky-Comenius (1592-1670), conform căruia “întreaga viaţă este o şcoală”. Pentru mine, ca dascăl, şcoala constituie un “pre-text” şi un “con-text” oferit tinerilor pentru a-şi scrie, mai mult sau mai puţin inspirat, textul propriului destin. Unii aleg să scrie curat, senin şi frumos itinerariul existenţial, în timp ce alţii rătăcesc precum Ahab sau sunt chiar înghiţiţi de spaţiile albe, neexplorate ale oportunităţilor şi şanselor ratate.

Studiul individual urmăreşte să contribuie la realizarea următorilor obiective: a) îmbogăţirea şi aprofundarea continuă a cunoştinţelor şi dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor intelectuale, profesionale etc. în pas cu progresul social, în general, cu progresul

ştiinţifico-tehnice, în special; b)dezvoltarea capacităţilor, aptitudinilor intelectuale, profesionale, manageriale etc.; c) însuşirea unei tehnici de formare şi perfecţionare intelectuală etc. liberă, independentă, personală, în cadrul cărei să se manifeste pregnant capacitatea şi abilitatea de a învăţa şi investiga singur, în mod independent, eficient şi creativ. Realizarea obiectivelor studiului individual are la bază eforturile de formare a capacităţii de a învăţa cu să înveţi i să cercetezi singur. Această capacitate de învăţa cum să înveţi, să investighezi singur este demarată de îndrumările competente, suple, sistematice şi eficiente ale profesorului, oferite în timpul activităţii didactice bilaterale şi cu prilejul dării unor teme, probleme etc. de rezolvat acasă, independent şi personal de către tinerii studioşi. Capacitatea de a învăţa cum să înveţi şi cum să cercetezi singur în laborator, şantier, tern etc. se dezvoltă şi devine, însă, operativă eficientă şi creativă prin eforturile independente; personale, sistematice şi perseverente ale tinerilor studioşi. Componentele studiului individual Ele privesc într-o măsură mai mare sau mai mică atât activităţile didactice bilaterale, cât mai ales cele independente personale, desigur în interacţiunea lor. Cele mai importante se referă la: a)studiul cu cartea; b) pregătirea lecţiilor (seminarilor, lucrărilor de laborator şi examenelor); c)îndeplinirea temelor pentru acasă; d) folosirea informaţiilor oferite de mass media etc. a)Studiul cu cartea. Aici voi enumera numai tehnici ce trebuie însuşite pentru a forma arta de studiu independent, personal, definită, în principal, de formarea capacităţii de a învăţa cum să înveţi şi cum să investighezi singur. Printre aceste tehnici menţionăm: de căutare în cataloage tematice. fişe bibliografice etc.; de citire a cărţii, inclusiv prin citirea rapidă; de selectare, clasificare, sistematizare şi sintetizare a informaţiilor; de consemnare, păstrare şi vehiculare a informaţiilor (fişe, tabele, planuri de idei, rezumate, conspecte etc.); de renunţare la ceea ce ai învăţat şi a deveni nefolositor, ce are uzură morală (fizică) etc.; de a învăţa cum să înveţi, cu să integrezi o informaţie nouă; de a învăţa cum să înveţi în condiţiile “învăţării asistate de calculator”, al proiectării asistate de calculator etc. Studiul individual poate fi perfecţionat şi prin folosirea altor metode de învăţământ ca: a)demonstrarea, simularea, descoperirea, studiul de caz, brainstorming-ul etc. b)Predarea pentru lecţii şi pentru evaluarea (examinare).Pregătirea elevilor asupra temelor predate este necesară pentru ca la seminarii, lucrările de laborator, proiecte etc. studenţii să participe activ, activităţile didactice dovedind un caracter bilateral, interactiv. Pregătirea elevilor asupra materiei predate este necesară pentru a face faţă unor probe de control (teze), precum şi susţinerii examenelor la disciplină. Pregătirea lecţiilor, probelor de control (tezelor) sau examenelorsemestriale şi finale se face studiind sursele de informaţii cum sunt: notele de curs, manualul şi lucrările bibliografice. Este bine ca pregătirea elevilorsă înceapă ce studiul de curs, care pregătesc elevii (studenţii) pentru studiul cărţii (manual şi alte lucrări bibliografice), în ele fiind un model de studiu, care încorporează eforturile şi capacităţile profesorului de selectarea şi acumulare de informaţii, explicitare, de sistematizare etc. Studiul notelor de curs înseamnă şi economisire de timp pentru elev (student). Desigur, cu toată valoarea şi eficienţa lor, notele de curs nu sunt suficiente pentru pregătirea elevilor şi mai ales a studenţilor. Pregătirea elevilor (studenţilor) trebuie să fie rezultatul unor eforturi independente, personale de studiu cu cartea, cu manualul şi alte surse bibliografice recomandate de profesor sau selectate de către tinerii studioşi. Această pregătire cu

cartea, pentru a fi efectuată, trebuie să respecte cerinţele menţionate la “Studiul cu cartea” – că metodă de învăţământ. c) Îndeplinirea temelor pentru acasă. Ca teme pentru acasă se dau, îndeosebi, exerciţii şi probleme; proiectele, unele referate etc. pot fi considerate teme pentru acasă, acestea, însă, fiind mai complexe şi de mai lună durată, ele necesitând şi cerinţe specifice. Temele date a fi effectuate acasă contribuie la aprofundarea, îmbogăţirea şi fixarea cunoştinţelor, precum şi la formarea şi dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor, ele constituind o componentă activă a studiului individual. Pentru a-şi îndeplini obiectivele, temele pentru acasă trebuie să îndeplinească unele condiţii, printre care se pot menţiona: să fie strâns legate de materia predată şi recomandată în bibliografie, determinând elevii să apeleze la ele pentru efectuarea de acte didactice eficiente: calcule, rezolvări de probleme, efectuarea de exerciţii etc.; să asigure gradarea treptată a complexităţii şi dificultăţilor de rezolvare, până la cel mai complexe şi mai dificile teme prevăzute de programa analitică; să asigure formarea de priceperi şi deprinderi de aplicare, fărăsă supraîncarce activitatea elevului (studentului) în timpul său liber; să stimuleze rezolvarea independentă, personală şi creativă a problemelor de către elevi (studenţi); în cazul unor dificultăţi mari de rezolvare, sunt necesare îndrumări prealabile din partea profesorului; pentru ca temele pentru acasă să fi efectuate de elevi (studenţi) ele trebuie controlate şi apreciate; pentru stimularea elevilor (studenţilor) foarte buni se pot da, în limita prevederilor programei analitice, teme pentru acasă cu caracter facultativ, într-un număr mai redus, dar de o complexitate şi dificultate de rezolvare mari, precum şi teme cu caracter obligatoriu, într-un număr mai mare, dar cu complexitate şi dificultate reduse, precizându-se că cei care le rezolvă pe cele facultative nu mai au obligativitatea să le rezolve pe cele obligatorii. O astfel de abordare, aşa cum s-a mai arătat, poate duce la o emulaţie în rândul elevilor (studenţilor) căci mulţi vor încerca să rezolve temele facultative, iar, dacă vor reuşi, vor dovedi o pregătire superioară, vor obţine satisfacţie pentru eforturile depuse. d)Folosirea informaţiilor oferite de mass media. Conţinuturile informaţionale sunt vehiculate în proporţii anumite şi prin mijloacele de comunicare în masă – mass media (radioul, şi televiziunea în primul rând),, dar şi prin simpozioanele, mesele rotunde, expoziţiile de profil etc. Aceste conţinuturi au calitatea deosebită de a aduce la zi, într-o formă relativ sintetică, cele mai noi informaţii, tehnologii, sisteme tehnice etc. Desigur, mass media (radioul, televiziunea, sateliţii didactici) oferă şi conţinuturi informaţionale specifice, relativ complete, pentru anumite teme din cadrul unor discipline de învăţământ, prin emisiuni didactice speciale. Tineretul studios trebuie să fie receptiv şi să beneficieze de aportul didactic al mass media, ca o acţiune suplimentară de pregătire generală, profesională, moral-civită etc. Dar tineretul studios trebuie săfie conştient şi responsabil că pregătirea lui temeinică, de înaltă performanţă şi eficienţă, este dată, în primul rând, de o activitate susţinută în învăţământ, bazată pe studiul individual. Pentru alte consideraţii privind contribuţia didactică a mass media se recomandă a se studia şi capitolul “Mass media – ca factor educativ”.calculat

Lumea contemporană reprezintă o permanentă şi  inedită provocare pentru educaţie. 

Existenţa fiecărui individ în parte, ca şi a întregii societăţi în ansamblul ei, capătă deci un ritm 

din ce în ce mai alert, devine tot mai marcată de necesitatea cunoaşterii rapide, complete şi 

corecte a realităţii   înconjurătoare,  pentru ca  luarea deciziilor  să fie făcută ferm, oportun şi 

competent. Aceasta duce inevitabil, la creşterea volumului de informaţii ce trebuie analizat, la 

necesitatea stocării şi prelucrării acesteia, deci la necesitatea utilizării calculatorului atât în viaţa 

de zi cu zi cât şi în procesul instructiv-educativ.

Tehnologiile   digitale   nu   trebuie   să   reprezinte   o   simplă   adăugare   în   planul   de 

învăţământ,   ele   trebuie   să   fie   integrate   deplin   „în   serviciul   educaţiei”   la   toate   niveluriles 

istemului   şcolar.   Actorii   educaţionali   trebuie   să   fie   formaţi   pentru   a   face   faţă   schimbării, 

incertitudinii   şi   inovării.  Complexitatea   crescută  a   şcolilor   şi  mediilor  de   învăţare  de  astăzi 

sugerează nevoia realizării într-o nouă manieră a activităţilor educaţionale. De aceea lucrarea 

prezintă   avantajele   şi   limitele   utilizării   TIC   în   procesul   de   învăţământ   şi   o   analiză   asupra 

eficienţei utilizării TIC în procesul instructiv-educativ. 

Prezentarea materialelor pe module cu grade diferite de dificultate permite elevului să 

cunoască   exact   la   ce   nivel   este   situat,   să   îşi   recunoască   limitele   şi   posibilităţile.   Astfel   se 

dezvoltă conştiinţa de sine şi dorinţa de a reuşi. Va cerceta, va învăţa motivat devenind astfel o 

fiinţă capabilă de autoinstruire. Utilizarea calculatorului şi a Internetului permit o înţelegere mai 

bună   a   materiei   într-un   timp   mai   scurt.   Se   reduce   timpul   necesar   prelucrării   datelor 

experimentale în favoarea unor activităţi de învăţare care să implice procese cognitive de rang 

superior: elaborarea de către elevi a unor softuri şi materiale didactice necesare studiului. Se 

dezvoltă astfel creativitatea elevilor. Aceştia învaţă să pună întrebări, să cerceteze şi să discute 

probleme ştiinţifice care le pot afecta propria viaţă. Ei devin persoane  responsabile capabile să 

se integreze social. 

În  cazul  evaluării   se  elimină subiectivitatea umană,  elevul  fiind protejat  de capriciile 

profesorului. Poate chiar să se autoevalueze singur. Este redusă starea de stres şi emotivitatea 

elevilor.   Există   posibilitatea   evaluării   simultane   a  mai  multor   elevi   cu   nivele   de   pregătire 

diferite,  deoarece   testele  de  evaluare   sunt   realizate  de   asemenea  pe  nivele  de  dificultate 

diferite. 

Se pot realiza recapitulări, sinteze, scheme atractive, animate care să ducă la reţinerea 

mai   rapidă   a   informaţiei   esenţiale.   Se   pot   realiza   jocuri   didactice   în   scopul   aprofundării 

cunoştinţelor   şi   dezvoltării   abilităţilor   practice   sau   în   scopul   îmbogăţirii   acestora,   proiecte, 

portofolii, pagini html.

Elevii  pot   realiza  pagini  web  de  prezentare  a   şcolii,   a  oraşului,   a   ţării   (cu  obiective 

turistice), a culturii, obiceiurilor şi tradiţiilor poporului român, a materialelor didactice elaborate 

de   ei   şi   de   profesorii   lor,   de   informare   (subiecte   şi   bareme   de   corectare   pentru   diferite 

examene şi concursuri şcolare, manifestări ştiinţifice şi cultural artistice, cărţi şi reviste şcolare, 

cursuri de pregătire şi perfecţionare pentru elevi şi pentru profesori, grafice de desfăşurare a 

olimpiadelor  şi  examenelor,  documente oficiale,   forum de discuţii,  note ale elevilor  şi  date 

despre  activitatea   lor   în   şcoală,   anunţuri   şi  mică  publicitate,   statistici   realizate  de  elevi  pe 

diverse teme, mesaje, cursuri opţionale, facultăţi şi colegii). 

1. DELORS, Jacques, Comoara lăuntrică ::: raportul pentru UNESCO al

Comisiei Internaţionale pentru educaţie în sec. XXI

[1] Miron Ionescu, Ioan Radu, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004.

[2] Romiţă  Iucu, Marin Manolescu,  Elemente de pedagogie,  Editura Credis,  Bucureşti 

2004.

[3]   Michaela   Logofătu,   Mihaela   Garabet,   Anca   Voicu,   Emilia   Păuşan,   Tehnologia 

Informaţiei şi a Comunicaţiilor în şcoala modernă, Editura Credis, Bucureşti, 2003.

[4] http://www.google.com/ 

[5] http://www.yahoo.com/

32.L.Caragiale, Opere 4,Publicistică. Editura pentru literature, Bucureşti, 1965)

1. Universitatea de Stat „Alecu Russo”din Bălţi 2. Facultatea Pedagogie, Psihologie şi Asistenţă Socială 3. Catedra Pedagogie,Învăţămînt Primar, Educaţie Preşcolară4. Lidia STUPACENCO 5. Didactica sau teoria învăţămîntului 6. Curs universitar 7. 8. Bălţi, 20069. Didactica sau teoria învăţămîntului. 10. Tema nr. 1. Didactica şi obiectul ei de studiu.

11. 1. Sisteme didactice în lume. 12. 2. Obiectul de studiu al didacticii – procesul de învăţămînt. Laturile proc13.

33(vezi: Edgar Faure, Raport UNESCO, 1972).