- 2019...raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a orașului băile...

51

Upload: others

Post on 23-Jan-2020

8 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,
Page 2: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,
Page 3: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 3

Stimați locuitori ai orașului Băile Govora, Doamnelor și domnilor consilieri locali, Dragi colegi, Dragi turiști,

Raportul Primarului orașului Băile Govora, prezentat în fiecare an, reprezintă pentru toți un material de reflecție, de analiză dar și o necesitate, în contextul preocupărilor pentru o reală deschidere și transparență a instituției noastre. Prin acest document, care este de fapt o radiografie pragmatică a activității Primăriei Orașului Băile Govora, supunem atenției tuturor celor interesați date concrete despre modul în care au fost folosiți banii publici.

Prezentul raport cu privire la starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora pentru anul 2019 a fost întocmit în conformitate cu prevederile art. 225, alin. (3), lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Raportul oferă ocazia de a analiza evoluția din anul precedent a tuturor domeniilor de activitate pe care le gestionează administrația locală, constituind totodată un moment de analiză strategică a celor mai bune abordări pentru anul în curs.

Ca la orice raport întocmit, trăiesc și acum, sentimentul aparte al emoției referitoare la munca mea dedicată oamenilor, aceasta însemnând conectare și veghe permanentă la problemele orașului, răbdare, stres, tensiune și capacitate de implicare.

Materialul pe care îl supun atenției dumneavoastră nu este doar o însumare de date statistice, cifre și tabele, acesta, odată ”decriptat” va face dovada asigurării capacității administrației locale de a soluționa și gestiona necesități publice, în numele și în interesul cetățenilor.

Anul 2019 a fost un an al modificărilor legislative apărute încă din 2017, modificări constând în salarizarea și organizarea sectorului bugetar, schimbări cu efecte imediate cât și pe termen lung, constituindu-se în

Page 4: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 4

provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție, rapidă și de decizie a executivului. Au fost provocări care s-au constituit la final, în oportunități pentru manifestarea abilităților administrației locale de gestionare a situațiilor dificile și de anticipare a efectelor lor.

A fost un an al începuturilor, pentru că în ciuda provocărilor aduse de modificările legislative, ce au impus o și mai mare rigoare și precauție în alocarea de fonduri către sectorul de dezvoltare și investiții, administrația locală a demarat mai multe proiecte și inițiative de dezvoltare pentru viitor.

Un an al începuturilor pentru că inclusiv la nivel național, principala sursă de finanțare vizată de autoritățile locale, Fondurile Europene – au fost lansate în marea lor majoritate abia în 2017, prin apariția ghidurilor de finanțare ale programelor operaționale, un an al începuturilor pentru că administrația orașului Băile Govora a fost și de această dată promptă și a încercat fructificarea oportunităților de finanțare, depunând cereri de finanțare și transmițând solicitări către programele naționale.

Prin rigurozitate și atenție, provocările au fost depășite iar cu tenacitate, curaj și perseverență, noi începuturi au fost posibile.

Cu toate acestea, în continuare prudența și consecvența sunt trăsături cheie ce trebuie să canalizeze deciziile primarului și în perioada următoare care se întrevede a fi una plină de elemente de noutate.

Gândirea unitară, pe termen lung, dorința de a îndeplini nevoile comunității, creșterea calității mediului educațional, îmbunătățirea imaginii zonelor de interes ale orașului, stimularea investițiilor, toate acestea vor da dreptul locuitorilor la o existență decentă și demnă, iar mie, Primarul Orașului Băile Govora, îmi va reveni obligația de a îndeplini obiectivele propuse în ciuda limitărilor financiare.

Pe tot parcursul anului 2019 ne-am desfășurat activitatea de reprezentați ai administrației publice ținând cont de nevoile comunității locale cu care ne-am consultat în mod periodic, prin dezbateri publice, întâlniri cu locuitorii și dialog permanent cu sprijinul noilor tehnologii. Am ascultat nu doar propuneri și inițiative ci și critici, încercând să le integrăm în proiectele noastre.

Încercările și reușitele noastre sunt și rămân la aprecierea comunității, abordări noi sunt necesare atât pentru a rezolva problemele prezentului cât și pe cele ale viitorului, dar sunt convins că împreună, autorități și comunitate locală, vom duce la bun sfârșit, tot ceea ce am început și tot ceea ce vom mai începe.

Mai mult decât oricând, comunităţile locale sunt forţate să găsească modalităţi noi şi creative pentru a face faţă presiunilor cu care se confruntă. Abordări noi sunt necesare atât pentru a rezolva problemele prezentului, cât şi pe cele ale viitorului. Dacă cetăţenii şi autorităţile nu vor realiza faptul că

Page 5: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 5

există o profundă schimbare în contextul rezolvării de probleme la nivel local, şansele ca reacţia lor să fie cea potrivită sunt foarte slabe.

Băile Govora este şi va fi un spațiu al realizării individuale și colective, cu cetățeni activi, un mediu turistic, economic, dinamic și competitiv, capabil să utilizeze resursele într-un mod integrat și să ofere o dezvoltare sustenabilă a comunității; un model de bună guvernare, cu o administrație transparentă, progresistă, performantă, în care cetățeanul va fi partenerul administrației; un pol de excelență în turism.

Încercăm astfel, să îmbunătățim în fiecare an calitatea și eficiența activităţii noastre, aceste deziderate realizând-se prin participarea locuitorilor orașului în procesul administrativ, la luarea deciziilor într-un mod corect și deschis. Acest material de analiză este unul din instrumentele prin care instituția pe care o conduc și o reprezint pune la dispoziția cetățenilor, în format letric și electronic, pe căi media, modalități pentru a se informa corect asupra activităţii și rezultatelor muncii noastre.

Gospodărirea eficientă a bugetului local, promovarea unor proiecte și programe de dezvoltare, continuarea planului local de acțiune având ca principal scop bunăstarea locuitorilor și turiștilor orașului Băile Govora au fost obiectivele principale pe care le-am urmărit și în decursul anului 2019.

Realismul, răbdarea și implicarea activă a fiecăruia din locuitorii stațiunii vor dovedi încă o dată că, împreună, într-o echipă unită, vom rămâne la fel de echilibrați indiferent care vor fi greutățile anului care tocmai a început.

Prezentul raport este doar o sinteză a inițiativelor și proiectelor realizate, surprinzând doar o mică parte din volumul de muncă pe care angajații primăriei l-au realizat de-a lungul unui an. Totuși, am încredere că informațiile din prezentul document vă vor oferi o imagine a direcției ascendente pe care stațiunea Băile Govora se menține, astfel încât fiecare cetățean să beneficieze de servicii publice eficiente.

Judecând unilateral prevederile Codului administrativ, raportul meu ar fi trebuit să se încheie aici, limitându-se doar la o raportare a activităţii personale şi numai în direcţia respectării hotărârilor Consiliului Local.

Întrucât consider că atât activitatea Consiliului Local cât şi cea a primarului şi a aparatului propriu, nu pot fi separate de contextul general al vieţii economice şi sociale a oraşului nostru, am decis să completăm acest raport cu prezentarea programelor şi activităţilor în care am avut implicare, cu detalierea după caz a anumitor date.

Mulțumesc comunității locale pentru trecut, prezent și mai ales viitor, viitor pe care trebuie să-l construim împreună, toți cei care iubim orașul nostru stațiune balneară cu renume național și internațional.

Page 6: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 6

Am deosebita onoare să vă fiu alături și să vă reprezint pe fiecare dintre dumneavoastră, locuitorii orașului și localităților componente Gătejești și Curături, astfel încât vă invit să mă susțineți în acțiunea de dialog permanent, orice observație, sugestie sau chiar critică fiind binevenite.

Vă mulțumesc!

Mihai MATEESCU Primarul Orașului Băile Govora

Cuprins: Pag. 7 - Investiții – servicii și lucrări de construcții, reparații și modernizări Pag. 14 - Prevenirea efectelor nedorite în cazul unor situații de urgență Pag. 17 - Proiecte ale administrației publice locale Pag. 27 – Grija pentru tinerii cetățeni și Implicarea lor în activități din comunitate Pag. 32 – Protecția socială Pag. 33 – Agrement, sărbători, cultură, sport Pag. 39 – Dialog permanent. Transparență. Pag. 40 – Alte aspecte esențiale pentru promovarea și dezvoltarea comunității

Page 7: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 7

I. INVESTIȚII – SERVICII ȘI LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII, REPARAŢII ŞI MODERNIZĂRI

”Refacere pod peste pârâul Govora în localitatea componentă

Gătejești, orașul Băile Govora, județul Vâlcea” În data de 08.10.2019 a fost semnat contractul de lucrări privind

execuția refacerii podului peste pârâul Govora, din localitatea Gătejești, județul Vâlcea, iar în data de 10.10.2019 a fost predat amplasamentul și s-a dat ordinul de începere a lucrărilor.

Pentru a lămuri câteva aspecte de ordin tehnic, economic și administrativ, dar și pentru a reda realitatea în legătură cu promovarea unor informații denaturate apărute în spațiul public, ale unor persoane neavizate, voi prezenta în cele ce urmează situația de fapt și de drept, așa cum se reflectă în documente oficiale.

După mai multe solicitări la Guvernul României, până la finele anului 2016, prin două Hotărâri de Guvern, a fost alocată suma de 1.200.000 lei.

În anul 2017 a fost întocmită documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), costurile acesteia fiind suportate integral din bugetul local.

După efectuarea expertizei tehnice a podului și a DALI, în urma întocmirii devizului general, a rezultat că suma totală necesară pentru execuția lucrărilor de refacere este mult mai mare decât suma alocată de la bugetul de stat. Astfel, am întreprins noi demersuri către CJ Vâlcea și Guvernul României pentru suplimentarea sumei dar fără sorți de izbândă. Mai mult, CJ Vâlcea nu a alocat orașului Băile Govora niciun leu din sume defalcate din TVA și cote din impozitul pe venit. Din acest motiv a întârziat lansarea licitației pentru achiziția publică a lucrărilor.

Cu eforturi proprii am reușit în anul 2018 să întocmim proiectul tehnic, să obținem avizele aferente și să aprobăm în ședințele de consiliu indicatorii investiției și documentația tehnică. Am reușit ca în bugetul local al anului 2018 să cuprindem, în completare, suma necesară pentru realizarea investiției.

În luna decembrie 2018 a fost inițiată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice licitația de execuție a lucrărilor. La recomandarea ANAP, în prima parte a anului 2019, prin Hotărâre de Consiliu Local, a fost majorată valoarea investiției cu suma reglementată de OUG nr. 114 cu privire la forța de muncă. Datorită acestui aspect a fost necesară reluarea procedurii. Astfel, în luna iulie 2019 a fost reluată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice licitația de execuție a lucrărilor care a parcurs toate etapele aferente până în luna octombrie 2019 când a fost semnat contractul de lucrări cu firma SC AS TRANS SRL din Rm. Vâlcea.

Page 8: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 8

Valoarea totală a investiției este de 2.118.421 lei, fără TVA, din care 1.008.403,36 lei fără TVA contribuție de la bugetul de stat și 1.110.017,64 lei fără TVA contribuție de la bugetul local al orașului Băile Govora. Se remarcă cu ușurință faptul că suma alocată de la bugetul local, necesară pentru demararea investiției, este mai mare decât suma primită de la bugetul de stat iar efortul bugetar al orașului Băile Govora este unul pe măsură.

Page 9: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 9

În speranța că am lămurit toate aspectele cu privire la refacerea acestui pod vă asigurăm că vom întreprinde, în continuare, tot ceea ce ține de noi ca lucrările să se desfășoare în grafic și în bune condiții și ne cerem încă o dată scuze pentru disconfortul creat.

La începutul anului 2018 șase străzi au fost incluse în Lista obiectivelor de investiții pentru Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II) în perioada 2017-2020. Alături de aceste străzi, prin program se va finanța și execuția unui podeț casetat peste pârâul Hința în zona Sondei 618. Valoarea totală alocată de la bugetul de stat pentru aceste obiective este de 5.363.241,02 lei, defalcată astfel:

- Realizare podeț casetat peste pârâul Hința în zona sondei 618,

orașul Băile Govora, județul Vâlcea – 373.736 lei; - Modernizare străzi (Tudor Vladimirescu, Viorelelor, Pieţii

(peste pârâul Hința), Căpşunilor, Zăvoiului, Colinei) în oraşul Băile Govora, judeţul Vâlcea – 4.989.505,02 lei.

În luna iunie 2018 au fost semnate contractele de finanțare nr.

3938/19.06.2018, respectiv nr. 3939/19.06.2018 și au fost întocmite documentațiile tehnice pentru aceste investiții.

În anul 2019 au fost realizate măsurătorile topografice aferente iar în anul 2020 urmează să fie demarată achiziția publică în vederea începerii lucrărilor de execuție.

Contribuția proprie a orașului Băile Govora la aceste proiecte este de 10.783 lei pentru contractul care vizează realizarea podețului casetat și 291.708,16 lei în cazul contractului de modernizare a străzilor.

”Lucrări de refacere a gardului de împrejmuire și montarea de

gazon artificial pe terenul de sport din parcul balnear”. Pentru acest proiect au fost încheiate următoarele contracte: - Contract de lucrări nr. 8186/20.08.2018, în valoare de 17.276,96 lei

cu TVA; - Contract de furnizare și montare gazon artificial nr.

4997/18.05.2018, în valoare de 54.180,70 lei cu TVA. Fondurile alocate sunt exclusiv din bugetul local și sponsorizări. În anul 2018 s-a realizat împrejmuirea terenului de sport iar în luna

aprilie 2019 au fost finalizate lucrările de montare a gazonul sintetic.

Page 10: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 10

Page 11: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 11

Terenul este deschis tuturor celor care doresc să facă mișcare într-un cadru feeric, pe o suprafață modernă de joc cu o singura condiție – respectarea regulamentului afișat la intrarea pe teren.

În luna iulie 2019 au fost executate lucrări de reparații îmbrăcăminți asfaltice (plombări) pe străzile din orașul Băile Govora, reparații asfaltice strada Dragalina și reparații asfaltice acces și incintă piața orașului. Valoarea totală a investiției a fost de 174.216 lei, sumă alocată din bugetul local.

De asemenea, la finalul anului 2019, au demarat lucrările de reparații curente la acoperișul clădirii unde funcționează cabinetele medicale ale medicilor de familie și Centrul de recuperare medicală ”Recmed”. Valoarea totală a investiției a fost de 207.985,80 lei, sumă alocată din bugetul local.

O prioritate a administrației publice locale din orașul Băile Govora o

constituie scăderea costurilor la energia electrică utilizată pentru iluminatul public.

Astfel, în luna septembrie 2017, împreună cu reprezentanți ai SC Distribuție-Oltenia SA am avut o rundă de consultări cu privire la modalitatea de implementare a unui proiect de modernizare a sistemului de iluminat public. Cu acest prilej reprezentanții Distribuție Oltenia SA ne-au asigurat că în bugetul companiei pentru anul 2018 și eșalonat în următorii 3 ani vor aloca fonduri în vederea introducerii rețelei stradale 0,4 kV aeriene în subteran.

În total, în orașul Băile Govora sunt în jur de 20 de km de rețea aeriană stradală (LEA) din care în analiză, în zona centrală a orașului 12 km, iar pe raza localităților componente cca 8 km.

Page 12: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 12

Investiția companiei în zona centrală a orașului Băile Govora în rețea stradală aeriană (LEA jt cca 12 km) va fi modernizată prin trecere în cablu subteran (LES) va fi eșalonată în 4 etape (4 ani). În anul 2018 a fost emisă autorizația de construire lucrărilor iar în anul 2019 au fost realizate lucrările la primul tronson situat între blocul D și intersecția străzii Tudor Vladimirescu cu strada Palangine. Mai mult, din bugetul local, am reușit în anul 2019 să înlocuim și chiar să suplimentăm toate lămpile vechi, energofage, cu lămpi moderne pe LED.

Primăria orașului Băile Govora, în nenumărate rânduri, a încercat să inițieze, pe lângă instituțiile de resort ale statului, adoptarea unui program național de măsurători cadastrale pentru unitățile administrativ-teritoriale.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a reușit să demareze un astfel de program iar orașul Băile Govora se află printre unitățile administrativ-teritoriale beneficiare ale acestuia. Astfel, am reușit ca în anul 2019 să încheiem un contract de prestări de servicii cu ANCPI prin firme specializate de cadastru, în așa fel încât să se poată desfășura această mare lucrare.

Pentru perioada iulie 2019 – septembrie 2020, valoarea contractului a fost de 159.912 lei iar lucrările au fost aferente sectorului cadastral nr. 9 (zona Palangine) și au acoperit un număr de 1359 imobile.

Aceste lucrări de cadastrare despovărează persoanele cu venituri modeste sau fără venituri, primul mare câștig, fiind, evident, certificarea, conform legii, a dreptului de proprietate. Un al doilea mare câștig al acestei acțiuni îl constituie faptul că, odată intabulate aceste proprietăți, primăria poate implementa cu succes proiectul de combatere a alunecărilor de teren din zonă.

Rugăm cetățenii să înțeleagă importanța acestor acțiuni și să colaboreze în continuare cu echipele de topografi.

Orașul Băile Govora este partener al SC APAVIL SA în cadrul

”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Vâlcea”. Implementarea acestui proiect va permite extinderea rețelei de apă și canalizare în tot orașul dar și în localitățile componente Gătejești și Curături. La începutul anului 2020 se va solicita emiterea acordului de mediu pentru implementarea proiectului, urmând ca în decursul anului 2020 să înceapă lucrările de execuție.

În anul 2019 s-au făcut demersurile pentru intabularea punții

pietonale peste pârâul Govora care duce către cimitirul din localitatea componentă Gătejești, în vederea refacerii acesteia în anul 2020.

Page 13: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 13

S-au efectuat, de asemenea, diverse servicii și lucrări în toate zonele orașului şi în localitățile componente Gătejeşti şi Curături, astfel:

♦ Refacerea marcajelor rutiere; ♦ Balastare strada Zăvoiului din localitatea componentă Gătejești; ♦ Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi; ♦ Reamenajarea unor spații verzi degradate prin plantarea de arbori

și arbuști ornamentali, flori și gazon; ♦ Refacerea unor pasarele pietonale de lemn peste pârâul Hința care

au fost degradate de condițiile atmosferice (ploi, ninsori, îngheț); ♦ Înlocuirea balustradelor și segmentelor de gard din panouri zincate

din zona parcului și a traseului de cură balneară, avariate ca urmare a căderii unor copaci;

♦ Diverse servicii de cadastru / intabulare, inclusiv drumul către Cernele, care urmează să fie modernizat în anul 2020.

În conformitate cu noile prevederi legale în vigoare, în anul 2019 au

fost întocmite documentațiile aferente, urmând ca în anul 2020 să fie selectați, prin delegare, operatorii autorizați pentru serviciul de iluminat public și a celui de salubrizare.

Page 14: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 14

II. PREVENIREA EFECTELOR NEDORITE ÎN CAZUL UNOR

SITUAȚII DE URGENȚĂ Având în vedere evoluția fenomenelor meteorologice din ultimii ani

care au dus la inundații și la procese accentuate de eroziune a solului, cu precădere pe versanți, pentru a preveni efecte nedorite care pot apărea în urma unor astfel de procese și fenomene, în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență am analizat toate zonele din oraș și localitățile componente vulnerabile la astfel de efecte. În urma analizei efectuate au fost întocmite următoarele documentații tehnice:

1. ”Combatere alunecare de teren în zona Palangine, oraș Băile

Govora”. 2. ”Combatere eroziuni de adâncime a unor văi de pe raza orașului

Băile Govora, județul Vâlcea”. Acestea au fost transmise în anul 2018 către Compania Națională de

Investiții și au fost incluse în lista sinteză în vederea finanțării. Astfel, în anul 2019 am avut mai multe runde de întâlniri cu cetățenii

din zonele afectate, prilej cu care le-au fost prezentate acestora lucrările care urmează să fie efectuate și terenurile afectate de aceste lucrări. Urmează ca aceste terenuri să fie intabulate, condiție esențială pentru obținerea finanțării și demararea lucrărilor de intervenție.

De asemenea, au fost actualizate și îmbunătățite mai multe planuri și

regulamente care vizează activitatea și funcționarea SVSU și CLSU, astfel: 1. Regulamentul de organizare și funcționare al Serviciului Voluntar

pentru Situații de Urgență Băile Govora; 2. Regulamentul de organizare și funcționare al Comitetului Local

pentru Situații de Urgență Băile Govora; 3. Planul de pregătire în domeniul situațiilor de urgență în orașul Băile

Govora pentru anul 2019; 4. Planul de apărare împotriva inundațiilor, ghețurilor și poluării

accidentale al orașului Băile Govora pentru perioada 2018-2021; 5. Planul de Analiză și Acoperire a Riscurilor pentru orașul Băile

Govora – 2019; 6. Planul de apărare împotriva incendiilor de pădure pentru anul 2019.

Page 15: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 15

Ca urmare a producerii unei alunecări de teren, în data de 24.04.2019,

ora 09:00, s-a activat un plan de alunecare activ și periculos în strada Palangine. Acesta poate produce o alunecare de teren pe o suprafață de circa 10 ha care pune în pericol un număr de 10 gospodării, cu 21 de persoane, 5 porcine și 120 de păsări de curte.

Acesta a fost scenariul exercițiului de înștiințare-alarmare și evacuare desfășurat în data de 24.04.2019, în orașul Băile Govora sub directa coordonare a Comitetului Local pentru Situații de Urgență cu participarea membrilor Serviciului de Voluntariat pentru Situații de Urgență Băile Govora, reprezentanților ISU Vâlcea, Poliției, Jandarmeriei Băile Govora, Liceului Tehnologic Băile Govora, ”Apavil” SA, ”Urban” SA, cadre medicale etc.

Exercițiul a avut ca scop verificare măsurilor de protecție civilă ce se iau pentru protejarea populației, bunurilor materiale și culturale în cazul producerii de alunecări de teren.

În același timp, exercițiul a urmărit verificarea capacității de organizare și conducere a autorităților administrației publice locale, a CLSU, a SVSU și pregătirea populației în cazul producerii unor astfel de situații.

Totodată, ca urmare a Ordinului Inspectoratului General pentru

Situații de Urgență, nr. 21856/24.07.2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în anul 2019 s-au desfășurat exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.

Page 16: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 16

În anul 2018 a fost întocmită documentația pentru securitatea la

incendiu la grădiniță, așezământul cultural și sediul primăriei, conform prevederilor legale în vigoare. În anul 2019 au demarat lucrările de montare de senzori și echipamente de supraveghere video antiefracție în imobilele menționate mai sus.

În același timp, în trei zone principale din oraș, a început montarea

unor camere video performante cu focalizare pe numerele de înmatriculare auto și stocarea acestora într-o bază de date. Această activitate se înscrie în programul de asigurare a ordinii publice, de prevenire și combatere a infracționalității pe care Primăria l-a adoptat împreună cu Poliția și Jandarmeria din orașul Băile Govora.

În luna octombrie 2010, la Centrul Cultural ”Virginia Andreescu-Haret”

au avut loc dezbateri privind rolul și utilitatea poliței de asigurare a locuinței (PAD), o campanie de conștientizare a populației desfășurată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) și Primăria Orașului Băile Govora.

Page 17: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 17

III. PROIECTE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

A. PROIECTE AFLATE ÎN ETAPA DE SUSTENABILITATE 1. DEZVOLTAREA ŞI CONSOLIDAREA TURISMULUI DIN ORAŞUL BĂILE

GOVORA PRIN PROMOVAREA POTENŢIALULUI TURISTIC LOCAL

Implementarea proiectului a fost finalizată în anul 2015 și, în conformitate cu prevederile contractuale și cele din cererea de finanțare, beneficiarul este obligat ca pe o perioadă de 5 ani să asigure din resurse proprii sustenabilitatea proiectului. În anul 2019 – al patrulea an din perioada de sustenabilitate - prin intermediul Punctului de informare turistică din cadrul Primăriei orașului Băile Govora au fost distribuite turiștilor materiale de promovare realizate în etapa de sustenabilitate.

Particularizând, putem afirma că specificul balneoclimateric, cu focalizare în principal pe turismul balnear, a făcut ca staţiunea Băile Govora să aibă ca principali „clienţi” persoane cu putere mică de cumpărare – pensionari şi persoane angajate în sectoarele bugetare -, ale căror bilete de tratament sunt subvenţionate în cea mai mare parte de către stat. De aceea, promovarea potenţialului turistic din staţiunea Băile Govora va crea premisele oferirii unui produs turistic competitiv, de calitate. Aceasta va determina atât creşterea confortului şi a gradului de satisfacţie a categoriilor sociale mai sus amintite, cât şi atragerea unor noi segmente de turişti, ceea ce va duce la creşterea numărului de persoane interesate de serviciile oferite de staţiunea Băile Govora. Sustenabilitate financiară. Consiliul Local Băile Govora va aloca resurse financiare stabile şi suficiente pentru a asigura operarea şi menţinerea structurii finanţate. Sustenabilitatea financiara va fi asigurata în continuare din surse proprii. Sustenabilitate tehnică a proiectului va fi asigurată de Consiliul Local Băile Govora astfel: susţinerea cu materiale de promovare a instituţiilor publice

locale în realizarea activităţilor incluse în programul anual de manifestări culturale, precum şi a unor activităţi care rezultă în urma colaborării şi parteneriatului cu diverse instituţii şi entităţi de cultură europene;

abordarea într-o nouă manieră a marketingului destinaţiilor; administrarea portalului de informaţii turistice de către

specialistul IT din cadrul Primăriei Oraşului Băile Govora;

Page 18: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 18

păstrarea destinaţiei bunurilor achiziţionate prin proiect, respectiv folosirea materialelor de promovare doar pentru promovare gratuită în cadrul centrelor / punctelor de informare turistică şi promovare.

În fiecare an din cei aferenți perioadei de sustenabilitate, Consiliul Local Băile Govora va realiza, din bugetul propriu, alte materiale de promovare. Costurile vor fi însă mult mai reduse, implicând doar multiplicare.

Pentru sustenabilitatea acestui proiect, în anul 2019 a fost alocată din bugetul local suma de 34.850 lei din care au fost realizate următoarele materiale de promovare:

• ghid turistic al stațiunii Băile Govora – 250 buc.; • pliant de promovare a stațiunii Băile Govora– 650 buc.; • mapă cu buzunar – 250 buc.; • CD interactiv, inscripționat, în carcasă de plastic cu copertă – 550

buc.; • DVD interactiv, inscripționat, în carcasă de plastic cu copertă –

550 buc.; • pix inscripționat – 1050 buc.; • obiect de ceramică cu magnet – 50 buc.; • obiect de ceramică - clopoței – 50 buc.; • covoraș – țesătură artizanală – 50 buc.; • trăistuță – țesătură artizanală – 50 buc.

Page 19: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 19

2. ”DEZVOLTAREA SERVICIILOR PUBLICE PRIN IMPLEMENTAREA DE SOLUȚII E-GUVERNARE ÎN JUDEȚUL VÂLCEA”

Proiectul se află în al patrulea an de sustenabilitate și are ca obiectiv

principal implementarea unor soluții de e-guvernare prin: - achiziționarea de echipamente hardware și licențe software pentru realizarea unui sistem informatic integrat de impozite și taxe locale, registru agricol, GIS și contabilitate; - eficientizarea activităților interne ale instituției prin folosirea de mijloace moderne ale tehnologiei informației și comunicațiilor (ex. plată on-line).

În anul 2019 a fost dezvoltat, în continuare, modulul de plată on-line a amenzilor de circulație, taxelor și impozitelor prin intermediul portalului Ghiseul.ro astfel încât fiecare contribuabil poate efectua plata amneziilor de circulație, a taxelor și impozitelor din fața calculatorului, fără a se mai deplasa la sediul instituției. Plățile se pot face direct de pe site-ul instituției la adresa http://www.primaria-baile-govora.ro/plati-online/

În cadrul aceluiași proiect, în anul 2019, modulul ”Registru agricol” a fost conectat la aplicația RAN (Registrul Agricol Național) prin care se poate consulta online datele referitoare la gospodăriile proprii cu vizualizarea acestora în mod geospaţial acolo unde există informaţie geospaţială, semnalarea de situaţii neconforme, consultarea de statistici de interes public.

Fac precizarea că la inițiativa subsemnatului, în ședința de consiliu de aprobare a impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020, s-a hotărât ca acestea să se mențină

la nivelul anului 2019.

Page 20: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 20

B. PROIECTE PRIORITARE PROPUSE PENTRU A FI FINANȚATE SAU AFLATE ÎN DIFERITE STADII DE IMPLEMENTARE ÎN PERIOADA 2014-2020 ÎN CADRUL PROGRAMULUI OPERAȚIONAL REGIONAL, ÎN PARTENERIATE PUBLICE PRIVATE SAU ÎN CADRUL ALTOR PROGRAME NAȚIONALE SAU EXTERNE CU FINANȚARE NERAMBURSABILĂ

1. ”REABILITARE TERMICĂ SEDIU PRIMĂRIA BĂILE GOVORA”

În luna octombrie 2018 am depus prin sistemul electronic MySMIS

2014, la ADR SV-Oltenia, proiectul ”Reabilitare termică sediu Primăria Băile Govora”, în cadrul apelului de proiecte cu titlul POR/2018/3/3.1/B/2/SV (Cod apel: POR/372/3), Axa prioritară 3 a POR - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B - Clădiri Publice în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Proiectul a trecut de etapele de evaluare a conformității și eligibilității precum și de etapa de evaluare tehnică și financiară, primind un punctaj foarte bun.

În anul 2019 a avut loc vizita precontractuală iar reprezentanții ADR SV Oltenia au recomandat proiectul pentru finanțare. Proiectul vizează creșterea eficienței energetice a clădirii primăriei prin utilizarea de materiale, echipamente și tehnologii moderne și are o valoare de 5.582.977,25 lei cu TVA iar contribuția proprie a beneficiarului este de 111.659,55 lei cu TVA. Proiectul a fost inclus în lista de rezervă la nivelul regiunii SV Oltenia și va fi finanțat în anul 2020, după finanțarea prioritară a unor spitale și școli din regiune.

2. ”MODERNIZARE STRĂZI ÎN ORAȘUL BĂILE GOVORA, JUDEȚUL VÂLCEA” ȘI REALIZARE PODEȚ CASETAT PESTE PÂRÂUL HINȚA ÎN ZONA SONDEI 618

La începutul anului 2018 șase străzi au fost incluse în Lista

obiectivelor de investiții pentru Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II) în perioada 2017-2020. Alături de aceste străzi, prin program se va finanța și execuția unui podeț casetat peste pârâul Hința în zona Sondei 618. Valoarea totală alocată de la bugetul de stat pentru aceste obiective este de 5.363.241,02 lei, defalcată astfel:

- Realizare podeț casetat peste pârâul Hința în zona sondei 618,

orașul Băile Govora, județul Vâlcea – 373.736 lei;

Page 21: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 21

- Modernizare străzi (Tudor Vladimirescu, Viorelelor, Pieței (peste pârâul Hința), Căpşunilor, Zăvoiului, Colinei) în orașul Băile Govora, judeţul Vâlcea – 4.989.505,02 lei.

În luna iunie 2018 au fost semnate contractele de finanțare nr.

3938/19.06.2018, respectiv nr. 3939/19.06.2018 și au fost întocmite documentațiile tehnice pentru aceste investiții.

În anul 2019 au fost realizate măsurătorile topografice aferente iar în anul 2020 urmează să fie demarată achiziția publică în vederea începerii lucrărilor de execuție.

Contribuția proprie a orașului Băile Govora la aceste proiecte este de 10.783 lei pentru contractul care vizează realizarea podețului casetat și 291.708,16 lei în cazul contractului de modernizare a străzilor.

3. ”MODERNIZAREA ILUMINATULUI PUBLIC ÎN ORAȘUL BĂILE GOVORA ȘI LOCALITĂȚILE COMPONENTE CURĂTURI ȘI GĂTEJEȘTI”

O prioritate a administrației publice locale din orașul Băile Govora o constituie scăderea costurilor la energia electrică utilizată pentru iluminatul public.

Astfel, în luna septembrie 2017, împreună cu reprezentanți ai SC Distribuție-Oltenia SA am avut o rundă de consultări cu privire la modalitatea de implementare a unui proiect de modernizare a sistemului de iluminat public. Cu acest prilej reprezentanții Distribuție Oltenia SA ne-au asigurat că în bugetul companiei pentru anul 2018 și eșalonat în următorii 3 ani vor aloca fonduri în vederea introducerii rețelei stradale 0,4 kV aeriene în subteran.

În total, în orașul Băile Govora sunt în jur de 20 de km de rețea aeriană stradală (LEA) din care în analiză, în zona centrală a orașului 12 km, iar pe raza localităților componente cca 8 km. Investiția companiei în zona centrală a orașului Băile Govora în rețea stradală aeriană (LEA jt cca 12 km) va fi modernizată prin trecere în cablu subteran (LES) va fi eșalonată în 4 etape (4 ani). În anul 2018 a fost emisă autorizația de construire lucrărilor iar în anul 2019 au fost realizate lucrările la primul tronson situat între blocul D și intersecția străzii Tudor Vladimirescu cu strada Palangine. Mai mult, din bugetul local, am reușit în anul 2019 să înlocuim și chiar să suplimentăm toate lămpile vechi, energofage, cu lămpi moderne pe LED.

Page 22: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 22

4. PROIECTUL PRIVIND ÎNVĂȚĂMÂNTUL SECUNDAR (ROSE)

În baza Acordului de împrumut nr. 8481-RO semnat la Washington, în 17 aprilie 2015, între Guvernul României și Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială), în data de 14 octombrie 2015 a intrat în efectivitate Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE), implementat de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ), prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE). Proiectul ROSE, în valoare totală de 200 de milioane de euro, este finanțat integral de BIRD și se va derula pe o perioadă de 7 ani, în intervalul 2015 – 2022.

Proiectul ROSE a fost elaborat luând în considerare principalul obiectiv strategic național al României de asigurare a unei piețe a muncii incluzive și eficiente prin educație și formarea de competențe. Proiectul ROSE face parte din Programul Național al MEN „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate” și contribuie la strategia MEN de reducere a părăsirii timpurii a școlii în învățământul primar și secundar, la creșterea participării la activități de învățare pe tot parcursul vieții și la îmbunătățirea oportunităților în învățământul terțiar pentru populația României. Aceste eforturi vor fi susținute financiar, în mod complementar, și din fondurile Uniunii Europene aprobate pentru perioada 2014-2020.

Obiectivele de dezvoltare ale proiectului ROSE sunt îmbunătățirea tranziției de la liceu la învățământul terțiar și creșterea gradului de retenție în primul an universitar în instituțiile finanțate în cadrul proiectului.

Rezultatele așteptate ale ROSE sunt: 1. Reducerea ratei de abandon în clasele terminale din liceele

sprijinite în proiect, de la valoarea de referință de 6,5% la ținta finală de 3,5%;

2. Reducerea, în școlile sprijinite în proiect, a procentului liceelor cu rate de abandon peste 7%, de la valoarea de referință de 23,1% la ținta finală de 10%;

3. Creșterea ratei de absolvire în liceele sprijinite în proiect, de la valoarea de referință de 86,9% la ținta finală de 93%;

4. Creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat în liceele sprijinite în proiect, de la valoarea de referință de 49,6% la ținta finală de 59%;

5. Creșterea ratei de retenție în primul an universitar în facultățile sprijinite în proiect, de la valoarea de referință de 82,3% la ținta finală de 84,5%.

Liceul Tehnologic Băile Govora a fost inclus în anul 2017 în lista

liceelor eligibile, ca urmare a scrisorii de intenție transmise către MECT

Page 23: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 23

– UMPFE, fiind programat pentru runda a doua de finanțare cu un grant total de 70.000 Euro.

Proiectul intitulat ”Puterea Optimismului spre TOP – POT” a fost depus în anul 2017 iar la 21.10.2018 a fost semnat acordul de grant.

Grantul se acordă pe o perioadă de 4 ani, școala având astfel timp suficient pentru implementarea activităților pe durata unui întreg ciclu liceal.

Activitățile remediale cu elevii au început din data de 05.11.2018, elevii beneficiind săptămânal de meditații gratuite la limba română, matematică și geografie. Concomitent cu activitatea de pregătire, elevii au beneficiat de servicii de catering iar începând cu anul 2019 aceștia vor fi consiliați și din punct de vedere psihopedagogic.

În cadrul proiectul, din prima tranșă, au fost achiziționate echipamente IT și de birotică pentru grupul țintă. În cei 4 ani vor mai fi achiziționate echipamente IT moderne utilizate în procesul educațional cum ar fi: laptopuri, imprimante și table interactive. Elevii vor beneficia în fiecare an de trei excursii de documentare gratuite (transport, masă, cazare, intrări la obiective culturale, muzee etc.).

Obiective specifice intermediare ale proiectului: O.S.1. Reducerea ratei de abandon în clasele terminale de la valoarea

de referință de 9% la valoarea de 4,5%, prin activități de consiliere, remediale și extrașcolare în perioada 2017-2019. O.S.2. Consilierea psihopedagogică anuală a cel puțin 75% din numărul

elevilor cu absențe nemotivate, în vederea diminuării fenomenului de absenteism școlar și de abandon școlar de la valoarea de referință 31 absențe nemotivate/elev, la 20 absențe nemotivate, respectiv de la valoarea de referință 3,75% (rata de abandon la nivelul liceului) la valoarea de 2,50%, în perioada 2017-2019.

Obiective specifice finale: O.S.3. Creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat de la

valoarea de referință de 47,05% la ținta finală de 56%, prin activități de consiliere și de sprijin, activități remediale și extrașcolare în perioada 2017-2021. O.S. 4. Creșterea ratei de participare la examenul de bacalaureat, de la valoarea de 85% la ținta finală de 95%, prin activități de consiliere, remediale și extrașcolare în perioada 2017-2021. O.S.5. Reducerea ratei de abandon în clasele terminale de la valoarea

de referință de 9% la valoarea de 2%, prin activități de consiliere, remediale și extrașcolare în perioada 2017-2021.

O.S.6. Creșterea ratei de absolvire a liceului, de la valoarea de 90,98% la ținta finală de 95%, prin activități de consiliere, remediale și extrașcolare în perioada 2017-2021.

Page 24: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 24

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt elevii cuprinși în învățământul liceal, clasele IX-XII, marea majoritate a acestora provenind din familii cu dificultăți materiale, familii monoparentale sau cu părinți plecați în străinătate și care se confruntă în general cu lipsa de supraveghere, de suport moral, afecțiune și lipsă de comunicare și elevi care trăiesc în zone rurale, la distanță mare de școală implicând fenomenul navetismului.

Grupul țintă este constituit după nevoile și opțiunile identificate, în grupe de maxim 12 elevi, aceștia putând beneficia de programe remediale la disciplinele la care întâmpină dificultăți de însușire a cunoștințelor și la care susțin probe la examenul de bacalaureat, și, de asemenea program de consiliere, dezvoltare personală, îndrumare și orientare în carieră, dezvoltare de abilități socio-emoționale precum și activități destinate elevilor cu cerințe educaționale speciale, alți elevi cu risc de abandon crescut.

Principalele criterii de selecție a elevilor care vor face parte din grupul țintă sunt:

• mediile la disciplinele de bacalaureat (5-6, respectiv 6,99 la Geografie);

• frecvența scăzută la orele de curs; • interesul manifestat pentru progres; • dorința crescută de a promova examenul de bacalaureat. Beneficiarii indirecți: părinții elevilor, profesorii, comunitatea locală. Proiectul constituie deci un serviciu deschis către comunitate, care nu

se substituie școlii, dar ajută elevii în creșterea performanțelor școlare iar părinții și comunitatea locală se pot implica în buna desfășurare a lui.

5. ”EXTINDERE SISTEM DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE DE PRESIUNE REDUSĂ ÎN ORAȘUL BĂILE GOVORA - GĂTEJEȘTI ȘI

CURĂTURI – JUDEȚUL VÂLCEA

Rețeaua de distribuție gaze naturale se va realiza de-a lungul principalelor căi de comunicație care străbat zonele Gătejești și Curături şi va funcționa în regim de presiune redusa.

Alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor situați în localitățile componente Gatejești și Curături se va asigura prin intermediul a două tronsoane noi care se vor racorda la conductele de distribuție gaze naturale existente în Băile Govora, care funcționează în regim de presiune redusă.

Conductele vor fi executate in sistem ramificat pe toate străzile adiacente, astfel încât să permită alimentarea cu gaze naturale a tuturor viitorilor abonați.

Page 25: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 25

În localitatea componentă Gătejești se va executa o rețea de distribuție gaze naturale cu lungimea de 6.334 m, dimensionată astfel încât să corespundă scopului urmărit.

În localitatea componentă Curături se va executa o rețea de distribuție gaze naturale cu lungimea de 4.183 m, dimensionată astfel încât sa corespunda scopului urmărit.

Lungimea totala a conductelor propuse: 10.517 m. Pentru producerea apei calde menajere și pentru asigurarea energiei

termice necesare la încălzirea spațiilor de locuit se utilizează combustibil solid (lemn, cărbune).

După executarea rețelei de distribuție gaze naturale, gospodăriile care se vor racorda la sistemul de distribuție gaze naturale propus vor utiliza gazele naturale atât la bucătării pentru prepararea hranei cât şi pentru încălzirea spațiilor de locuit, utilizând sobe de teracotă prevăzute cu arzătoare automatizate sau centrale termice murale concepute pentru utilizarea gazelor naturale drept combustibil de ardere.

Aspectele relevante ale demarării investiției sunt următoarele: - un impact pozitiv asupra mediului uman, asupra stării de sănătate a populației prin reducerea poluării mediului;

- reducerea costurilor pentru prepararea hranei și încălzirea spatiilor de locuit;

- creșterea condițiilor de confort pentru locuitori, lucrătorii și beneficiarii instituțiilor publice şi instituțiilor de învățământ (școli, grădinițe);

- ridicarea standardului de viață a populației prin crearea premiselor pentru dezvoltarea urbanistică şi economică a zonei;

- posibilitatea de atragere a noilor investitori şi agenți economici, având ca efect creșterea numărului locurilor de munca precum si crestarea gradului de colectare de fonduri (sub formă de taxe și impozite locale).

În prezent, în orașul Băile Govora este în funcțiuni o rețea de distribuție gaze naturale care asigură alimentarea cu gaze naturale a unei părți a consumatorilor casnici, a operatorilor economici şi a obiectivelor social-culturale existente.

Implementarea obiectivului de investiții va avea ca efect posibilitatea ca toate imobilele să fie racordate la sistemul de distribuție gaze naturale.

Se urmărește adoptarea unor soluții avantajoase de alimentare cu gaze naturale pentru consumatorii situați în orașul Băile Govora – Gătejești și Curături, județul Vâlcea, care să răspundă tuturor cerințelor cantitative şi calitative ale consumatorilor.

Soluțiile tehnice care vor fi adoptate în cadrul lucrărilor de alimentare cu gaze naturale vor avea în vedere următoarele aspecte:

Page 26: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 26

- utilizarea de materiale, tehnologii și echipamente de calitate corespunzătoare, în concordanță cu cerințele prezentului, care sa faciliteze realizarea unui sistem funcțional, cât mai ușor de exploatat și care să nu permită poluarea mediului înconjurător;

- asigurarea posibilității efectuării intervențiilor de întreținere și reparare a sistemului, pe tronsoane, fără perturbări majore.

Asigurarea unei calități corespunzătoare a lucrărilor de proiectare va putea fi posibilă prin respectarea cadrului normativ atât în ceea ce privește conținutul cadru al documentației cât și specificațiile tehnice de proiectare și executare a lucrărilor.

În ședința Consiliului Local al orașului Băile Govora din luna decembrie 2020 vor fi aprobate nota conceptuală și tema de proiectare aferente acestei investiții. Valoarea totală a investiției este de 4.641.000 lei. Durata de realizare: 2 ani. Surse de finanțare: OUG nr. 114/2018, bugetul local.

6. ”MODERNIZARE STRADA OITUZ, ORAȘ BĂILE GOVORA, JUDEȚUL VÂLCEA

În luna decembrie 2019 a fost emis proiectul de hotărâre privind modernizarea străzii Oituz pe o suprafață de 109 mp (aferentă zonei expropriate). Lucrările vor începe în anul 2020 iar valoarea investiției este de 73.276,90 lei, exclusiv din bugetul local.

7. ”REFACERE PUNTE PIETONALĂ PESTE PÂRÂUL GOVORA SITUATĂ PE DRUMUL DE ACCES LA CIMITIR ÎN LOCALITATEA COMPONENTĂ

GĂTEJEȘTI În anul 2019 s-a depus la OCPI documentația pentru obținerea numărului de carte funciară, urmând ca în anul 2020 să înceapă lucrările de execuție. Valoarea totală a investiției este de 535.500 lei.

Page 27: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 27

Sintetizând, situația proiectelor se prezintă astfel:

Nr. crt. Denumire proiect Valoare

- Lei/Euro - Stadiu

1. Reabilitare termică sediu Primăria Băile Govora

5.582.977,25 LEI

Eligibil. În lista de rezervă la ADR SV Oltenia

2. Realizare podeț casetat peste pârâul Hința în zona sondei 618, orașul Băile Govora, județul Vâlcea

384.519,00 LEI

Eligibil. În etapa de achiziție publică a

lucrărilor

3.

Modernizare străzi (Tudor Vladimirescu, Viorelelor, Pieţii (peste pârâul Hința), Căpşunilor, Zăvoiului, Colinei) în oraşul Băile Govora, judeţul Vâlcea

5.281.213,18 LEI

Eligibil. În etapa de achiziție publică a

lucrărilor

4. Combatere alunecare de teren în zona Palangine, oraș Băile Govora

6.912.503,00 LEI

Eligibil. În etapa de realizare a măsurătorilor

topo și intabulare

5. Combatere eroziuni de adâncime a unor văi de pe raza orașului Băile Govora, județul Vâlcea

2.839.703,00 LEI

Eligibil. În etapa de realizare a măsurătorilor

topo și intabulare

6.

Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE) Puterea Optimismului spre TOP – POT

70.000 EUR În implementare la Liceul Tehnologic Băile Govora

7. Refacere pod peste pârâul Govora în localitatea componentă Gătejești, orașul Băile Govora, județul Vâlcea

2.023.703,00 LEI În execuție

8.

Dezvoltarea și consolidarea turismului din orașul Băile Govora prin promovarea potențialului turistic local

620.644 LEI În etapa de sustenabilitate

9. Modernizare strada Oituz din orașul Băile Govora, județul Vâlcea

73.276,90 LEI

În etapa de adoptare a Hotărârii Consiliului Local

10.

Refacere punte pietonală peste pârâul Govora, situată pe drumul de acces în localitatea componentă Gătejești

535.500 LEI În etapa de obținere a

numărului de carte funciară

IV. GRIJA PENTRU TINERII CETĂŢENI ȘI IMPLICAREA LOR ÎN ACTIVITĂȚI DIN COMUNITATE

Identitatea și conștiința națională se manifestă în culorile naționale, în

operele marilor scriitori, poeți și artiști ai poporului nostru, în obiceiuri și tradiții, în portul și arta populară, în muzica marilor compozitori români precum și în operele acestora, în toate invențiile cercetătorilor români

Page 28: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 28

renumiți pe plan mondial și de asemenea, în conduita fiecăruia dintre noi, atât în țară cât și în străinătate.

În această perioadă de majore transformări economice, impactul negativ al crizei economice mondiale, exercitat asupra societății romanești, a condus la o alterare a stilului de viață a oamenilor, afectând major si aspecte esențiale ale valorilor tradiționale. Cu alte cuvinte, asistăm de fapt, la o criză de valori la nivel macro și microsocial, care se răsfrânge și asupra identității naționale a românilor.

În colaborare cu compartimentele stare civilă şi informatică, tinerilor căsătoriţi precum și celor care au împlinit vârsta majoratului le-au fost oferite diplome respectiv atestate de cetățean cu drepturi depline care să le amintească peste ani de aceste momente.

O prioritate majoră personală dar și a administrației locale a constituit-o asigurarea unor locuri de muncă pentru tineri şi nu numai. Astfel, prin demersurile efectuate, au fost create mai multe locuri de muncă pentru tinerii din orașul Băile Govora atât pe șantierele deschise pe raza localității cât și la agenții economici locali.

Împreună cu câțiva elevi de la Liceul Tehnologic Baile Govora am participat în data de 7 martie 2019 la o acțiune de plantare de meri în curtea din fața școlii. Profitând de vremea frumoasă, de dorința elevilor de a face mișcare, convinși fiind că acestei acțiuni îi vor urma altele de plantări de pomi, curățenie, am reușit ca printr-un efort propriu să achiziționez 50 de meri care, sperăm ca în doi ani să rodească, iar merele să se regăsească în gustarea fiecărui elev.

Adresez pe această cale rugămintea ca fiecare dintre noi să încercăm, cu mijloace proprii, să facem curat în fața locuințelor, pe terenurile pe care le deținem, să plantăm flori și arbori, dar, ceea ce este mai important, să păstrăm curățenia.

Consider că inițiativa mea va constitui un început într-o campanie de înfrumusețare a orașului. Vă mulțumesc și vă sunt mereu alături!

Page 29: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 29

În data de 5 iunie 2019, împreună cu mai mulți agenți economici din orașul Băile Govora, care activează în domeniul turismului, am participat la o dezbatere interesantă și oportună în același timp la Liceul Tehnologic din localitate. La dezbatere au participat, în principal, elevi de la clasele cu profil turistic, interesați de o carieră în acest domeniu. Agenții economici și-au manifestat întreaga disponibilitate în a oferi locuri de muncă în domeniul turismului tinerilor absolvenți. Evenimentul a fost prilejuit de sărbătorirea zilei liceului

Pentru cei mici, în data de 9 septembrie 2019, printr-un efort propriu, împreună cu Teatrul ”Bambilici” din Târgu Jiu am reușit să oferim spectacolul de teatru pentru copii ”Scufița Roșie”.

Page 30: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 30

Liceul Tehnologic din orașul Băile Govora și Grădinița cu program normal Băile Govora în parteneriat cu Primăria orașului au fost și în anul 2019 gazda Simpozioanelor Naționale "VIS DE COPIL" și ”SE PLIMBĂ TOAMNA PRIN GRĂDINI”.

La evenimente au participat elevi din ciclul preprimar, primar, gimnazial și liceal de la grădinițe și scoli din județul Vâlcea, în simpozioane fiind prezentate și lucrări ale elevilor din mai multe județe din țară.

Marți, 17 decembrie 2019, cu începere de la ora 16:30, sala Centrului Cultural ”Virginia Andreescu-Haret” a fost gazda unui concert de colinde în cadrul parteneriatului dintre Liceul Tehnologic și Primăria Orașului Băile Govora intitulat sugestiv ”Sclipiri de argint”.

Cei prezenți la eveniment au fost încântați de colinde românești și internaționale, cântece și dansuri populare interpretate de copiii de la grădiniță, grupa pregătitoare, ciclul primar și gimnazial.

La final, toți copiii au primit daruri grație generozității Primăriei, Consiliului local și SC Băile Govora SA.

Personal, le-am făcut o surpriză copiilor, invitându-i pe aceștia să interacționeze cu două Crăciunițe are au făcut atât deliciul copiilor cât și al publicului prezent la eveniment.

Page 31: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 31

Împreună cu responsabili din cadrul Liceului Tehnologic Băile Govora, am reușit să obținem încă o clasă pentru Școală Postliceală Sanitară, specializarea BFKT, cursuri de zi, la buget (fără taxa), pentru anul școlar 2019-2020.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2019 am oferit dulciuri copiilor şi

elevilor din orașul Băile Govora și localitățile componente Curături și Gătejești în valoare de 2500 lei, sumă alocată din bugetul local.

La inițiativa Fundației Round Table Austria și Asociației Round Table România, peste 10.000 de copii din România au primit în săptămâna 9-15

Page 32: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 32

decembrie 2019 cadouri de la copii din Austria. Cadourile au constat în rechizite, mici obiecte de vestimentație și igienă personală, jucării etc. Radu Bizic, un govorean cu inimă mare, dornic să sprijine comunitatea unde a crescut și a învățat m-a contactat și mi-a spus de această inițiativă și, astfel, am reușit să obținem cadouri și pentru 70 de copii din Băile Govora, fete și băieți cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani. Cadourile au fost distribuite marți 10 decembrie 2019. La această acțiune au participat și reprezentanți ai celor două asociații din România (Sebastian Antonie), respectiv Austria (Doris Sermonet-Kola și Alfred Krren).

V. PROTECŢIA SOCIALĂ Pe linia protecției sociale pentru persoanele defavorizate, vârstnice si

a celor cu handicap, menționez că am acordat personal tot sprijinul unor astfel de cazuri, urmărind rezolvarea acestora atât în comisiile de expertiză cât şi obținerea drepturilor materiale cuvenite şi a înlesnirilor prevăzute de lege. S-au efectuat anchete sociale din care au rezultat beneficiari de diverse alocații de sprijin.

Compartimentele asistență socială, registrul agricol și informatică au fost direct implicate în activitatea de întocmire, centralizare şi raportare a dosarelor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire cu lemne, curent electric și gaze naturale pentru perioada rece.

La finalul anului 2019 am transmis Ministrului Muncii și Protecției Sociale o propunere de argumentată ca legislația privind sumele acordate ca ajutor social în baza Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare să fie adaptată fie prin modificarea formulei de calcul pentru stabilirea orelor de muncă, fie prin mărirea cuantumului ajutorului social prevăzut la art. 4, alin (2) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, prin indexare anuală în raport cu evoluția prețurilor de consum.

Page 33: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 33

Prin adresa nr. 2559/06.03.2018 Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie din București ne-a solicitat un spațiu în vederea amenajării unei secții sanatoriale balneare.

Astfel, am identificat ca locație (clădire SCD 500 mp și teren aferent S 1280 mp) în str. Școlii, nr. 2, Băile Govora. Clădirea este fosta școală primară, în prezent dezafectată, care, datorită poziției sale, se pretează la amenajarea unei secții sanatoriale de profil. Î

La finalul anului 2019 am demarat procedura de intabulare a clădirii și terenului aferent școlii cu clasele I-IV din orașul Băile Govora, urmând să obținem cartea funciară în cel mai scurt timp.

VI. AGREMENT, SĂRBĂTORI, CULTURĂ, SPORT Zilele Orașului Băile Govora și Festivalul ”Florile Govorei”.

În zilele de 17 și 18 august 2018 stațiunea Băile Govora a fost gazda

celei de-a 50-a ediții a Festivalului ”Florile Govorei” – complex de manifestări cultural-artistice și sportive care adună laolaltă localnici, turiști din țară și de peste hotare, ansambluri artistice, interpreți de muzică populară și ușoară, actori, sportivi etc.

Ediția din 2019 a fost una jubiliară: 50 de ani de când acest eveniment se desfășoară și 140 de ani de atestare documentară a stațiunii Băile Govora.

În cele două zile de manifestări s-au desfășurat întreceri sportive la mini-fotbal, tenis de câmp, iar ansamblurile folclorice, interpreții și formațiile de muzică ușoară și populară au evoluat pe rând pe scena amplasată la intrarea în parcul balnear.

Ce mici au fost răsfățați de magicianul Marian Râlea în cadrul unui spectacol de teatru interactiv intitulat sugestiv ”Drumul lui Făt Frumos”.

În foaierul Centrului cultural ”Virginia Andreescu-Haret” au fost expuse machetele și planșele unor proiecte de arhitectură ale arhitecților Ștefania Hîrleață și Radu Tîrcă, premergătoare lansării cărții ”Băile Govora – Premisele unui oraș ideal”.

Reprezentanților structurilor de cazare și ai principalilor agenți economici din oraș le-a fost înmânată diploma și placheta jubiliară ”Băile Govora – 140 de ani” pentru promovarea imaginii orașului Băile Govora.

Page 34: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 34

Page 35: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 35

În data de 18 august 2019 prima ediție a Concursului național ”Oltenia Forest Run„ a adus la start peste 60 de sportivi de vârste diferite, din toate colțurile țării. Aceștia au alergat pe trasee de 5, 10 și 21 km iar pentru cei mai mici, în parcul central a fost organizată o competiției de orientare.

Page 36: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 36

În data de 29.03.2018 Liceul Tehnologic Băile Govora în parteneriat cu Primăria orașului Băile Govora, ISJ Vâlcea și DJTS Vâlcea a fost gazda celei de-a XIII-a ediții a concursului sportiv Cupa ”General Dr. Zorileanu”.

Competiția este rezervată școlilor din ciclul primar și gimnazial la atletism, tenis de masă, fotbal, handbal și baschet și face parte din cadrul Proiectului educațional ”Cupa General Dr. Zorileanu”

Ziua Internațională a persoanelor vârstnice Cu fiecare zi suntem cu toții

mai în vârstă, cu o zi mai aproape de veșnicie. Pentru o categorie de semeni ai noștri, vârstnicii, această unitate de măsură a vremelniciei este mai gravă, pentru că este mai grea. Mai încărcată de amintiri, de neputințe, de boli, de însingurare, de gândul la marea trecere. Dar, așa cum toamna nu e doar încheierea exuberanței estivale, ci și răstimpul roadelor, tot astfel, vârsta senectuții nu socotește doar ce-a risipit, ce-a mai rămas, ci și ce a adunat. Astfel, și anul acesta, ca de altfel în fiecare din cei 20 ani trecuți, m-am implicat în organizarea ediției a XXI-a a manifestărilor dedicate Zilei internaționale a persoanelor de vârsta a III-a care s-a desfășurat în data de 29 septembrie 2019, cu începere de la ora 12:00 în frumoasa și primitoarea locație Restaurantul "Silva" din orașul Băile Govora.

În cuvântul de deschidere, am ținut să mulțumesc celor prezenți pentru toată munca depusă de-a lungul vieții, pentru rezultatele obținute dar mai ales pentru exemplul de cinste și corectitudine dat generațiilor mai tinere. Festivitatea a continuat cu decernarea de diplome, torturi, șampanie și bani cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Atracția evenimentului a constituit-o tombola cu diferite obiecte de uz casnic după care a urmat o masă festivă și un frumos program artistic.

Toate acestea au marcat un zâmbet pe fețele celor prezenți, ridate de povara anilor dar mai ales de vremurile grele din ultimii ani.

Page 37: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 37

1 Decembrie este Ziua Națională a României, adoptată prin lege după înlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegați și sprijinită de peste 100.000 de români veniți din toate colțurile Ardealului și Banatului, a adoptat o Rezoluție prin care s-a consfințit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Murea, Tisa și Dunăre) și Țara Ungurească (Crișana, Satmar și Maramureș) cu România. A fost ziua noastră și ne-am bucurat de ea și la Băile Govora.

Manifestările dedicate Zilei Naționale au debutat la ora 1200, la Primăria Băile Govora, unde, cu mic, cu mare, s-au adunat locuitorii orașului, turiștii aflați în stațiune, elevi și cadre didactice care au pornit într-o plimbare către Monumentul Eroilor, fiecare dintre cei prezenți purtând tricolorul în mâini sau în piept.

La Monumentul Eroilor s-au alăturat oficialități locale și județene. Tinerilor care au împlinit vârsta majoratului le-au fost înmânate

atestate care le conferă titlul de cetățean cu drepturi depline iar reprezentanților instituțiilor publice le-au fost oferite plachete aniversare și diplome.

După momentul solemn marcat de depunerea coroanelor a urmat defilarea trupelor Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne și un program artistic prezentat de elevii de la Liceul Tehnologic Băile Govora.

La finalul manifestărilor, tuturor participanților le-a fost oferită o masă caldă la amfiteatrul din parcul central.

Page 38: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 38

Concert de colinde ”Doamne, Ler Domnului Doamne” Un eveniment de excepție pentru comunitatea locală din Băile Govora,

un maraton de patru ore de muzică folk, colinde, umor și poezie a avut loc sâmbătă, 21 decembrie 2019, cu începere de la ora 17:00 în frumoasă sală a Centrului Cultural ”Virginia Andreescu-Haret”.

Uniți în diversitate, artiști din toate colțurile țării au ales să încânte publicul numeros din Băile Govora, într-un eveniment live, așa cum numai într-o seară de decembrie se putea întâmpla. Poezia, muzica bună, umorul au fost la ele acasă. Sala centrului cultural a răsunat de aplauze și a vibrat la fiecare recital. Pentru iubitorii de carte a fost amenajat un stand special cu lucrările unora dintre artiștii care au evoluat în spectacol.

La final am oferit artiștilor și participanților posibilitatea de a socializa în foaierul centrului cultural.

Page 39: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 39

Continuând tradiţia anilor trecuţi, la sfârşitul lunii decembrie am

organizat Revelionul 2020 la miniamfiteatrul în aer liber din parcul central, unde, cei prezenți s-au putut bucura de vin fiert, cozonac, muzică și un frumos foc de artificii.

VII. DIALOG PERMANENT. TRANSPARENȚĂ.

Am luat contact zi de zi cu problemele şi cu nevoile cetăţenilor şi m-am străduit ca, împreună cu întreaga echipă administrativă, să rezolvăm cât mai multe dintre acestea, în mod legal şi onest, dovedind responsabilitate şi interes maxim.

În anul 2019 am continuat să mă întâlnesc cu cetăţenii oraşului Băile Govora şi localităţilor componente Gătejeşti şi Curături. Am considerat că aceste întâlniri reprezintă cel mai bun mijloc de a afla doleanţele cetăţenilor şi de a găsi împreună soluţii pentru rezolvarea lor. Multe dintre problemele ridicate au fost rezolvate, altele urmând a fi soluţionate în continuare. În cadrul Consiliului Consultativ al primarului au fost găsite soluţii la multe dintre problemele ridicate de către cetăţeni.

Pentru asigurarea accesului la informațiile de interes public este desemnată o persoană care are responsabilități în acest domeniu iar pe site-ul instituției este alocată o secțiune specifică, unde, cei interesați pot găsi un formular de cerere de informații de interes public sau un formular de reclamație administrativă, conform prevederilor Legii nr. 544/2001.

Pe site-ul instituției, la adresa http://www.primaria-baile-govora.ro/informatii-publice/ sunt publicate rapoartele privind implementarea Legii nr. 544/2001, respectiv a Legii nr. 52/2003.

Page 40: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 40

VIII. ALTE ASPECTE ESENȚIALE PRIVIND ATRAGEREA DE INVESTITORI, PROMOVAREA ȘI DEZVOLTAREA ORAȘULUI

BĂILE GOVORA În anul 2019, ca de altfel și în anii precedenți, am avut o preocupare în

ceea ce privește atât atragerea de potențiali investitori în orașul Băile Govora cât și organizarea unor evenimente majore, cu un puternic impact în promovarea și dezvoltarea stațiunii Băile Govora.

1. Deschiderea unui supermarket Diana în orașul Băile Govora După discuțiile demarate în anul 2018 cu reprezentanții SC DIANA

COM SRL în luna aprilie 2019, în orașul Băile Govora, compania a deschis un modern supermarket Diana.

2. Participarea la deschiderea sezonului balnear în stațiunea

Jesenik din Cehia. În perioada 10-12 mai 2019 o delegație a Primăriei Orașului Băile

Govora a participat la manifestările prilejuite de deschiderea sezonului balnear 2019 în stațiunea Jesenik din Republica Cehă. Din delegația română

Page 41: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 41

au făcut parte: dl. Mihai Mateescu – primarul orașului Băile Govora; dl. Florinel Trușcă – viceprimarul orașului Băile Govora; dl. Mihai Mecu – consilier IT, proiecte și programe în cadrul Primăriei orașului Băile Govora și dl. Marian Radu – inspector în cadrul compartimentului administrarea domeniului public și privat din Primăria orașului Băile Govora.

Vizita e avut loc ca urmare a invitației adresate de dna Zdeňka Blišťanová – primarul orașului Jesenik și face parte din programul de relații de colaborare și cooperare internațională pe care cele două administrații publice locale l-au discutat cu prilejul primei vizite în Jesenik din anul 2016.

La acest eveniment au participat, de asemenea, parteneri ai Primăriei din Jesenik din orașele: Bojnice (Slovacia), Nysa (Polonia), Kapuvár (Ungaria) și Neuburg an der Donau (Germania) cu care administrația publică locală cehă desfășoară relații de cooperare și colaborare de aproape 20 de ani.

Sărbătoarea deschiderii sezonului spa în Jeseník are loc, de obicei, în fiecare an, la jumătatea lunii mai. Un program de divertisment este pregătit în fiecare an de Primăria din Jeseník și Priessnitz Spa.

Inițial, lunile de primăvară, și nu doar în stațiunile balneare, au fost dedicate curățării fântânilor, care stau la baza hidroterapiei unice Priessnitz. Tradiția curățării a fost transferată simbolic în timp, pentru a sărbători deschiderea sezonului spa.

În contextul celor două zile am purtat discuții cu privire la oportunități de încheiere de acorduri de colaborare între administrațiile publice locale din Jesenik, Bojnice și Nysa, dar și facilitarea unor întrevederi și discuții între principalii operatori de turism din cele două stațiuni balneare Jesenik, respectiv Băile Govora.

Urmează ca în anul 2020, la Băile Govora, în cadrul unei întâlniri oficiale între cele două administrații publice să trasăm liniile principale de colaborare în domeniile educației și turismului, așa cum am concluzionat în discuțiile purtate cu oficialii din Jesenik: Zdeňka Blišťanová – primarul orașului Jesenik; Václav Urban – viceprimarul orașului Jesenik; Tomáš Vlaszlo – viceprimarul orașului Jesenik; Martina Kroupová – Responsabil pentru parteneriate și relații internaționale Primăria Jesenik; Tibor Macik – Director operațiuni alimentație publică și catering Priessnitz Spa; Lukas Morav – Consiliul local Jesenik; Martina Seidlerová – Consilier local și profesor de limba engleză.

Dorim să mulțumim pe această cale gazdelor din Jesenik pentru tot efortul depus și pentru momentele deosebite oferite pentru care îi asigurăm de toată considerația noastră. În același timp suntem onorați că am participat la acest eveniment important pentru comunitatea din Jesenik. Suntem, de asemenea, bucuroși că am întâlnit omeni din locuri minunate, din alte stațiuni balneare din Europa, cu care, sperăm să colaborăm în viitor.

Page 42: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 42

Page 43: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 43

3. Organizarea la Băile Govora a Simpozionului științific cu tema

”Comportarea în situ a construcțiilor” sub egida Academiei de Științe Tehnice din România.

În perioada 03-04 octombrie 2019 orașul Băile Govora a fost gazda

celei de-a 74-a ședințe a Comisiei Naționale ”Comportarea în situ a construcțiilor” și a Simpozionului științific cu tema ”Comportarea în situ a construcțiilor” sub egida Academiei de Științe Tehnice din România.

Evenimentul s-a desfășurat în sala de conferințe a Hotelului ”Oltenia”. Comisia Națională ”Comportarea în situ a construcțiilor” (CNCisC) este

o asociație profesională, non profit, care reunește specialiști din domeniul construcțiilor preocupați de activitatea de urmărire a comportării în timp și de monitorizare a acestora, cu scopul prezervării fondului construit în vederea exploatării lor la parametrii normali de funcționalitate și asigurării durabilității.

În cadrul activităților de la Băile Govora au avut loc întâlniri cu membrii și colaboratorii asociației, cu entități similare din mediul academic și universitar. Cu acest prilej au fost susținute prezentări de specialitate cu privire la soluțiile tehnice de monitorizare în domeniul construcțiilor, precum și prezentarea unor cărți de specialitate.

Page 44: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 44

Primăria orașului Băile Govora a fost reprezentată la acest eveniment, în calitate de partener și organizator, de dl Mihai Mateescu – primarul orașului și dl Mihai Mecu – consilier în cadrul compartimentului IT, proiecte și programe.

În deschiderea lucrărilor, participanților le-a fost proiectată prezentarea ”Govora, date și imagini în timp” precum și o istorie a stațiunii Băile Govora în imagini, organizată pe perioade istorice. Participanților le-au fost oferite mape cu materiale de promovare realizate de Primăria orașului Băile Govora în perioada de sustenabilitate a proiectului ”Dezvoltarea și consolidarea turismului din orașul Băile Govora prin promovarea potențialului turistic local”, cod SMIS 26209, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013.

Pentru că ne dorim o administrație publică locală performantă,

eficientă, transparentă și democratică, în anul 2019 am continuat implementarea Sistemului de Control Managerial Intern.

În eforturile sale susținute de a oferi servicii de calitate cetățenilor,

Primăria Orașului Băile Govora a menținut și în anul 2019 Sistemul de Management al Calității ISO 9001:2008.

Page 45: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 45

MISIUNEA Misiunea noastră este de a construi parteneriate durabile bazate pe

încredere, pentru valorificarea oportunităților, creșterea eficienței și a nivelului de dezvoltare locală.

SCOPUL Să oferim cetățenilor și partenerilor noștri informații corecte, la timp,

soluții pentru începerea și dezvoltarea unei afaceri prin compartimentele specializate.

PRINCIPII Fiecare entitate este unică, fiecare abordare inedită. Calitatea serviciilor oferite de către instituția noastră este definită de o

abordare prioritară și inedită a oportunităților dumneavoastră de dezvoltare.

Confidențialitate prin respect și respect prin confidențialitate. Suntem responsabili, de aceea confidențialitatea reprezintă punctul de

plecare al fiecărei abordări. Aceasta completează valoarea serviciilor oferite de noi.

Performanță prin profesionalism. Calitatea, premisa atingerii performanței, poate fi garantată de către

un colectiv motivat, instruit, profesionist: echipa administrației publice locale Băile Govora.

DEMERSURI PRIVIND SCHIMBAREA DENUMIRII LOCALITĂȚII COMPONENTE PRAJILA A ORAȘULUI BĂILE GOVORA ÎN BĂILE GOVORA Localitatea componentă Prajila aparține orașului Băile Govora din județul Vâlcea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/1968, privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, republicată, cu modificările și completările ulterioare. La 1 iulie 1886 a fost promulgat de Regele Carol I Regulamentul pentru călătoria cu preț scăzut a vizitatorilor băilor din țară. Interesant este că la momentul elaborării acestui regulament, Govora nu era menționată, ceea ce dovedește că, în 1886, încă nu fusese declarată stațiune balneară. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1887, iar în ședința din 23 martie 1887 a Adunării Deputaților s-a dezbătut proiectul Legii pentru acordarea unui credit de 1 milion lei pentru stațiunile Călimănești, Bivolari, Govora și Lacul Sărat. Cazul înființării stațiunii Băile Govora este unic. În condițiile în care celelalte stațiuni balneară din țară au apărut și s-au dezvoltat în cadrul unor așezări deja existente, în cazul acesta întâi a apărut stațiunea, în jurul căreia s-a creat și dezvoltat localitatea. Iar rolul cel mai important l-a avut statul prin implicarea sa directă.

Page 46: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 46

Din punct de vedere administrativ, până la înființarea, în anul 1908, a comunei Băile Govora, stațiunea nu a avut o situație foarte clară, revendicată fiind atât de comuna Govora cât și de comuna Păușești Otăsău. Astfel, în 1886, comuna Govora avea în componență patru cătune: Gătejești, Prajila, Curături și Valea Mare. În schimb, zona izvoarelor aparținea din punct de vedere administrativ de comuna Păușești Otăsău. Imediat după înființarea stațiunii, în 1887, între cele două primării a început un adevărat război. La 2 august 1887, Consiliul comunei Govora hotăra să solicite Consiliului Permanent al Județului Vâlcea trecerea terenurilor care țineau de comuna Păușești Otăsău la comuna Govora. Argumentele pe care se bazau erau acelea că, încă de la descoperirea izvoarelor, locuitorii comunei Govora au făcut tot felul de sacrificii pentru a înlesni mijloacele de comunicație, au aprovizionat personalul tehnic și angajații care au lucrat la captarea izvoarelor precum și militarii de pe ambulanțele militare și turiștii veniți în stațiune. Un alt factor favorizant era date de așezarea geografică a stațiunii, mult mai aproape de comuna Govora decât de Păușești Otăsău și implicit mai aproape de căile de comunicație (șosea, calea ferată). Situația încurcată din punct de vedere administrativ și multitudinea de inconveniente a fost sesizată inclusiv de către Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, care, prin vocea dr. Zoileanu, medic diriginte al stațiunii, solicita încă din anul 1902, Prefecturii Județului Vâlcea înființarea unei primării în stațiune, astfel ca cei care aveau diferite probleme de rezolvat să nu mai fie nevoiți să se deplaseze în comuna Păușești Otăsău, mai ales că numărul locuitorilor crescuse permanent. Mult mai târziu, prin înființarea comunei Băile Govora, situația a fost definitiv rezolvată, aceasta arondând pe lângă cătunele care au aparținut comunei Govora și terenurile pe care se afla Stațiunea Băile Govora, cu cele circa 22 de case și vile nou-construite. Prin Legea pentru modificarea legii de organizare a comunelor rurale publicată în Monitorul Oficial nr. 22 din 29 aprilie 1908, s-a înființat comuna rurală Băile Govora, care era și reședința Plășii Govora, având în componență satele: Băi, Curături (desprins de la comuna Păușești Otăsău), Prajila, Gătejești și casele ce țineau de Păușești Otăsău până la Dealul Otăsău. Din punct de vedere administrativ, în perioada interbelică, stațiunea a cunoscut o transformare fundamentală față de perioada antebelică, prin schimbarea statutului acesteia. De la 1 ianuarie 1930, Băile Govora a fost declarată ”comună urbană”, prin Decretul-Regal nr. 4036 din 7 decembrie 1929, publicat în Monitorul oficial nr. 274 din 9 decembrie 1929. Frământări referitoare la organizarea din punct de vedere administrativ a localității au continuat să existe și după acest moment. În anul 1936, Consiliul Comunal, prin Decizia nr. 21 din 26 iunie 1936, a fixat

Page 47: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 47

perimetrul necesar de dezvoltare a stațiunii, care începea de la Sanatoriul Militar, la limita cu proprietățile comunei Păușești Otăsău, mergând spre nord-est, la limită cu pădurea satului Govora și ieșind la punctul Stocșor, iar la sud-vest mergând până la pădurea statului. Se constată din analiza perimetrului respectiv, că satele componente Curături și Gătejești, nu erau cuprinse în acesta, ceea ce demonstrează dorința autorităților locale de a renunța la cele două sate arondate stațiunii. În ciuda atâtor eforturi ale primăriei de a scăpa de cele două sate componente, Prefectura Județului Vâlcea nu a dat un răspuns pozitiv acestei solicitări, urmând să se mențină organizarea administrativă existentă până la o nouă arondare a comunelor. Referitor la suprafața localității, în anul 1941, satul Prajila avea o suprafață de 1208,35 ha, satul Curături – 148,25 ha și satul Gătejești 253 ha. Este lesne de observat că satul Prajila era de fapt locul unde luase ființă stațiunea Băile Govora.

Mai mult, prin Regulamentul edilitar întocmit de Primăria Băile Govora în perioada 1939-1948 orașul se împărțea în trei zone: zona I, limitată de strada Regele Ferdinand I, de la intersecția cu strada Eroilor și până la ieșirea din oraș, Sanatoriul Militar, străzile I.G. Duca, Regele Carol al II-lea, Primăriei, Aleea I.G. Duca, Alecsandri, General Dr. Zorileanu, I.C. Brătianu, Carmen Silva, în care intră tot perimetru concesionat Societății ”Govora-Călimănești”; zona a II-a era delimitată de străzile Eroilor, Praporgescu, Bisericii, Vintilă Brătianu, Regele Ferdinand, de la intersecția cu strada Eroilor până la fot stație Decoville și Aleea Fundătura din strada Ferdinand spre casele lui Ioan Leau și Florea Păuna; zona a III-a cuprinde restul orașului până la limita fixată și satele componente Curături și Gătejești. Din această împărțire administrativă rezultă foarte clar că satul Prajila era de fapt stațiunea propriu-zisă.

Prin Legea nr. 5 din 6 septembrie 1950, publicată în Buletinul Oficial nr. 77 din 8 septembrie 1950, în România au apărut noi forme de organizare administrativă, de sorginte sovietică, regiunea și raionul, punându-se capăt unei forme de organizare străveche a românilor, județul. Astfel, în locul județului Vâlcea s-a înființat Regiunea Vâlcea cu raionul Râmnicu Vâlcea. Doi ani mai târziu, conform Decretului nr. 331/27 septembrie 1952, Regiunea Vâlcea s-a desființat, vechiul județ Vâlcea împărțindu-se între Regiunea Pitești și Regiunea Oltenia. Stațiunea Băile Govora a fost inclusă în raionul Râmnicu Vâlcea, Regiunea Pitești.

Forma de împărțire administrativă din 1908 a fost confirmată și de Legea nr. 2 din 17 februarie 1968 și HCM nr. 1121/27 mai 1968, satele Curături și Gătejești continuând să rămână localități componente ale orașului Băile Govora, alături de Prajila, care era centrul stațiunii, împărțire care se menține și în prezent.

Page 48: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 48

Această împărțire administrativă a generat și continuă să genereze confuzii în rândul cetățenilor, al turiștilor, firmelor de curierat sau furnizorilor de utilități care folosesc, conform codurilor SIRUTA, denumirea Prajila în loc de Băile Govora. Cele mai mari probleme sunt la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară unde apare denumirea de Prajila. Precizez faptul că potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 48/2003 și Legea nr. 76/2007, schimbarea denumirii unei localități componente se face prin lege. Proiectele de legi sau propunerile legislative privind atribuirea sau schimbarea denumirii se înaintează Parlamentului în vederea adoptării, după consultarea prealabilă prin referendum, în condițiile legii, a cetățenilor din localitatea componentă a cărei denumire urmează a fi schimbată. Potrivit art. 14 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, problemele supuse referendumului local se stabilesc de Consiliul local la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali. Conforma art. 16 din același act normativ, obiectul și data referendumului se stabilesc și se aduc la cunoștință publică cu cel puțin 20 de zile înainte de data desfășurării acestuia. Referendumul se organizează numai într-o singură zi și aceea poate fi numai duminica. Având în vedere cele expuse mai sus consider că este necesară și oportună organizarea unui referendum cu privire la schimbarea denumirii localității componente Prajila în Băile Govora, eliminând astfel toate confuziile generate de această denumire, motiv pentru care, în anul 2020 vom demara acest demers. Cu sprijinul compartimentului informatică, și în anul 2019 am facilitat tuturor proprietarilor de structuri turistice de cazare și alimentație publică posibilitatea de reclamă gratuită pe site-ul instituției www.primaria-baile-govora.ro Pentru cei care au dorit le-am creat pagini distincte de publicitate și rezervări on line în cadrul site-ului ajutându-i în acest fel în promovarea serviciilor turistice oferite.

Page 49: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 49

Raportul de față îl socotesc, înaintea cerinţei impusă de lege, datoria

mea morală de a aduce la cunoştinţa cetăţenilor activitatea desfășurată împreună cu angajații Primăriei Orașului Băile Govora și Consiliul Local Băile Govora în anul 2019.

M-am străduit – şi consider că am reuşit – să realizeze o radiografie fidelă, deloc formală, a modului în care au fost cheltuiţi banii publici, în perioada la care facem referire, în scopul înfăptuirii obiectivelor din programul cu care m-am angajat faţă de govoreni.

Este un document sintetic, pe înţelesul fiecărui locuitor al oraşului, spre o corectă informare privind folosirea banilor din bugetul local. Numai aşa cetăţenii vor fi atraşi la luarea deciziilor privind necesităţile şi priorităţile localităţii.

Implicarea contribuabilului în actul de decizie va spori calitatea muncii în administraţia publică locală.

Sunt adeptul transparenţei totale, sunt receptiv la toate propunerilor constructive şi contez pe civismul govorenilor. Am dovedit această atitudine cu fiecare prilej: audienţe, dezbateri publice, întâlniri ocazionale cu diverşi cetăţeni şi diverse grupuri socio–profesionale, în şedinţele Consiliului Local etc.

Nu am scăpat şi nu voi scăpa din vedere solicitudinea, promptitudinea şi profesionalismul funcţionarului public în relaţia cu cetăţenii.

Raportul meu vă stă la dispoziţie atât în formă scrisă, cât şi în format electronic, pe portalul primăriei la adresa www.primaria-baile-govora.ro, secțiunea ”Administrația Publică Locală-Primăria-Primar”.

Vă invit, aşadar, să conlucrăm bine informaţi, cu seriozitate şi responsabilitate, pentru ridicarea calităţii vieţii din oraşul Băile Govora, în deplină armonie cu cerinţele şi standardele europene.

Mulţumesc aparatului propriu al Primăriei şi Consiliului Local pentru

sprijinul acordat şi pentru îmbunătăţirea făcută cu mult discernământ a unor proiecte de hotărâri.

PRIMARUL ORAȘULUI BĂILE GOVORA, Mihai MATEESCU

Page 50: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 50

Page 51: - 2019...Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019 Pagina | 4 provocări ce au pus la încercare capacitatea de reacție,

Raportul primarului privind starea economică, socială și de mediu a Orașului Băile Govora - 2019

Pagina | 51

REDESCOPERĂ BĂILE GOVORA, OAZA TA DE LINIȘTE ȘI SĂNĂTATE!

Primăria Orașului Băile Govora 245200 - Băile Govora, str. Tudor Vladimirescu, nr. 75-77

004 0250 770 460; 004 0250 770 800 www.primaria-baile-govora.ro, [email protected]