ziarul infocons nr. 9

16
Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din România Publicaţie editată de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România sub egida Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori ISSN 1843 – 9063 Anul 2 (2013) / Nr. 9 9 ani o 9 atitudine 9 ani 9 a n i o 9 a t i t u d i n e 9 a n i o 9 a t i t u di n e 9 a n i o 9 a t i t u d i n e 9 a n i o 9 a t i t u d i n e 9 ani de o9atitudine! Se implinesc 9 ani de o9atitudine! Privind in urma, constat ca atitudinea cetateanului roman s-a schimbat in mod considerabil. Acum 9 ani aspiram cu totii la a deveni cetateni ai Uniunii Europene; astazi am devenit cetateni europeni cu drepturi, asemenea tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Este necesar sa constientizam ca fiecare dintre noi trebuie sa isi cunoasca drepturile pentru a le putea sustine si revendica, acest lucru fiind posibil daca alegem sa transformam atitudinea pasiva existenta intr-una activa - o9atitudine! Nu este suficient sa te numesti european pentru a fi cu adevarat! Trebuie sa aratam ca suntem europeni si in fapte, iar daca fiecare dintre noi va fi mai participativ, cu siguranta Romania va avea parte de o schimbare radicala, demna de Mileniul al III-lea, in centrul careia sta notiunea de cetatean cu atitudine! Cu aceasta ocazie, tin sa multumesc tuturor colegilor, voluntarilor si celor care in acesti 9 ani ne-au sprijinit, ne-au inteles si, nu in ultimul rand, ne-au aratat ca numai impreuna putem avea realizari si atinge obiective. Speram ca in urmatorii 9 ani, invatand din greselile de pana acum, fructificand experienta anilor trecuti, sa fim mai buni, mai activi, mai aproape de fiecare, devenind un model pentru generatiile viitoare. Este momentul sa constientizam ca fiecare din noi este dator sa ia atitudine! Multumesc tuturor si va doresc ca fiecare dintre cei care veti citi aceste randuri sa nu uitati ca se poate, si se poate doar impreuna! „Stii cine sunt eu? Sunt cetatean european si am drepturi” , insa am si obligatii, iar obligatia principala este sa impartasim celorlalti experientele noastre, reusind astfel sa fim romani intr-o Romanie europeana civilizat moderna si mai ales respectata, datorita unor cetateni cu atitudine! 9 ani o 9 atitudine 9 ani Trofeul a fost acordat de Institutul European din România - datorită “contribuției la promovarea spiritului și valorilor europene”.

Upload: infocons

Post on 28-Mar-2016

252 views

Category:

Documents


17 download

DESCRIPTION

 

TRANSCRIPT

Page 1: Ziarul InfoCons Nr. 9

Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din România

Publicaţie editată de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România sub egida Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori

ISSN 1843 – 9063

Anul 2 (2013) / Nr. 9

9 an

i ◆ o

9 at

itudi

ne ◆

9 an

i

9 ani ◆ o 9 at

itudi

ne ◆

9 a

ni ◆

o

9 at

itudin

e ◆ 9 ani ◆ o 9 atitudine ◆ 9

ani ◆ o 9

atitudine ◆

9 ani de o9atitudine!Se implinesc 9 ani de o9atitudine! Privind in urma,

constat ca atitudinea cetateanului roman s-a schimbat in mod considerabil. Acum 9 ani aspiram cu totii la a deveni cetateni ai Uniunii Europene; astazi am devenit cetateni europeni cu drepturi, asemenea tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene.

Este necesar sa constientizam ca fiecare dintre noi trebuie sa isi cunoasca drepturile pentru a le putea sustine si revendica, acest lucru fiind posibil daca alegem sa transformam atitudinea pasiva existenta intr-una activa - o9atitudine!

Nu este suficient sa te numesti european pentru a fi cu adevarat! Trebuie sa aratam ca suntem europeni si in fapte, iar daca fiecare dintre noi va fi mai participativ, cu siguranta Romania va avea parte de o schimbare radicala, demna de Mileniul al III-lea, in centrul careia sta notiunea de cetatean cu atitudine!

Cu aceasta ocazie, tin sa multumesc tuturor colegilor, voluntarilor si celor care in acesti 9 ani ne-au sprijinit, ne-au inteles si, nu in ultimul rand, ne-au aratat ca numai impreuna putem avea realizari si atinge obiective.

Speram ca in urmatorii 9 ani, invatand din greselile de pana acum, fructificand experienta anilor trecuti, sa fim mai buni, mai activi, mai aproape de fiecare, devenind un model pentru generatiile viitoare. Este momentul sa constientizam ca fiecare din noi este dator sa ia atitudine!

Multumesc tuturor si va doresc ca fiecare dintre cei care veti citi aceste randuri sa nu uitati ca se poate, si se poate doar impreuna!

„Stii cine sunt eu? Sunt cetatean european si am drepturi” , insa am si obligatii, iar obligatia principala este sa impartasim celorlalti experientele noastre, reusind astfel sa fim romani intr-o Romanie europeana civilizat moderna si mai ales respectata, datorita unor cetateni cu atitudine!

9 an

i ◆ o

9 at

itudi

ne ◆

9 an

i

Trofeul a fost acordat de Institutul European din România - datorită “contribuției la promovarea spiritului și valorilor europene”.

Page 2: Ziarul InfoCons Nr. 9

Bryan CassidyPreședintele Secţiei pentru Piaţa Unică, Producţie și Consum a Comitetului Economic și Social European(05.09.2012)

“Mai întâi de toate, permiteţi-mi să vă felicit pentru cei 9 ani de activitate a A.N.P.C.P.P.S. România. Am fost încântat să aud despre noua dvs. campanie lansată și vă doresc numai bine, nu numai cu campania o9atitudine, dar, de asemenea, cu ori-care alte proiecte veţi desfășura în viitor.

Europa are nevoie de consumatori bine informaţi și încrezători - consuma-tori care își cunosc drepturile și sunt capabili să se protejeze. În realitate însă, cei mai mulţi consumatori europeni nu se simt încrezători, cunoscă-tori și bine protejaţi.În Comitetul Economic și Social European credem că cel mai bun mod de a schimba această situaţie este de a ne asigura că organizaţii puter-nice și independente ale consumatorilor, care aduc o contribuţie activă într-o piaţă liberă, concurenţială, insistă asupra transparenţei informaţiilor și acţionează pentru a proteja interesele individuale și colective ale con-sumatorilor. Cei 9 ani de activitate ai dumneavoastră arată că sunt multe de făcut. Protejarea drepturilor consumatorilor și schimbarea mentalităţii lor nu este o sarcină ușoară, dar este extrem de lăudabilă, iar eu susţin pe deplin obiectivele dumneavoastră.”

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din RomâniaPagina 2

www.protectia-consumatorilor.ro

Meglena KunevaComisar European pentru Probleme de Protecţia Consumatorului(27.03.2011)

“Doresc să vă mulţumesc în numele domnului Președinte Barroso pentru scrisoarea prin care mă informaţi cu privire la iniţiativa dumneavoastră de a publica Revista InfoCons.

Așa cum deja ştiţi, în calitate de Comisar European pentru Consuma-tori, consider binevenită iniţiativa de a întări consumatorii, astfel încât acestia să joace un rol activ pe Piaţa Unică si să se poată bucura de drepturile legitime de care beneficiază.

De aceea, sunt încântată de faptul că publicaţia InfoCons face efor-turi pentru a educa și informa consumatorii din România, astfel încât aceștia să poată dobândi încrederea care decurge dintr-o protecţie eficientă și drepturi reale.

În luna februarie 2008 am fost foarte bucuroasă să vă transmit un cu-vânt înainte pentru revista InfoCons. Cu această ocazie, vă felicit pen-tru publicarea revistei și pentru bunul mers al acesteia. Sper că revista va furniza si in continuare consumatorilor romani cunoștinţele și infor-maţiile necesare.Vă doresc un public cât mai numeros.

Cu desebită consideraţie, Meglena Kuneva”

Proiecte europeneDOLCETA - DEVELOPING ON-LINE CONSUMER EDUCATION TOOLS FOR ADULTS

A.N.P.C.P.P.S. România, în colabora-re cu Univesitatea “Aurel Vlaicu” din Arad, a realizat şi implementat în Ro-mânia proiectul european DOLCETA (www.dolceta.eu) - site interactiv de educare, informare şi instruire a con-sumatorilor în următoarele domenii:

• Drepturile consumatorilor• Servicii financiare• Securitatea consumatorilor.Dolceta este acronimul pentru “De-velopment of Online Consumer Edu-cation Tools for Adults” - Dezvoltarea de Instrumente Online de Educare a Consumatorilor Adulţi. Proiectul este finanţat de Directoratul General pentru Protecţia Consumatorilor (DG SANCO) şi este implementat în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

AGENDA EUROPA - E ALEGEREA TA!

Fundaţia Generation Europe - Bruxel-les (www.generation-europe.org; www.generation-europe.ro), în par-teneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi Asociaţia Naţională pen-tru Protecţia Consumatorilor şi Pro-movarea Programelor şi Strategiilor din România, derulează în România proiectul „Agenda Europa - E alege-rea ta!”, proiect finanţat de Direcţia Generală de Sănătate şi Protecţia Consumatorului şi Direcţia Generală de Mediu din cadrul Comisiei Euro-pene.

Proiectul Agenda Europa „E alegerea

ta” este rezultatul eforturilor conjuga-te la nivel european, pentru ca tinerii să beneficieze de o educaţie funda-mentală în domeniile sănătăţii, con-sumului şi protecţiei mediului. Pro-iectul este implementat în toate ţările membre ale Uniunii Europene şi are ca scop principal informarea şi pre-gătirea elevilor de liceu (15-18 ani) în ceea ce priveşte Drepturile consuma-torului - Protecţia mediului - Energie - Consum raţional - Cetăţenia activă - valorile Uniunii Europene.Proiectul cuprinde elaborarea, edi-tarea şi distribuirea: Agendei Europa „E alegerea ta!”; Ghidul profesorului; CD-ROM-ului cu Training-ul profeso-rului.

Norme de etichetare a alcoolului în scopul protejării tinerilor - PROTECTA.N.P.C.P.P.S. România a desfăşurat proiectul european Norme de etiche-tare a alcoolului în scopul protejării ti-nerilor - PROTECT (“Alcohol labelling policies to protect young people - PROTECT) alături de alte 5 ţări din Uniunea Europeană.

Paşaportul consumatorului de servicii turistice – ghid obiectiv şi independent de promovare a imaginii României ca eurodestinaţie sigură şi atractivăScopul acestui proiect este dezvolta-rea şi creşterea gradului de încredere a consumatorilor români şi străini în serviciile de pe teritoriul României prin promovarea drepturilor şi obli-gaţiilor pe care le au consumătorii cu privire la aspecte generale care trebuie cunoscute, dar şi cu privire la domenii de activitate specifice.Principalul rezultat al proiectului îl re-prezintă realizarea şi diseminarea pe

teritoriul României a unui ghid tipărit în 26 de limbi cu informaţii uzuale, dar absolut necesare, pentru cetăţe-nii străini şi români care au calitatea de consumător în România. Infor-maţii mai detaliate despre activităţile proiectului se regăsesc în prezenta-rea ataşată.

Biblioteca Naţională – Centrul de Resurse pentru Societatea Civilă – Proiect Pilot BucureştiProiect desfăşurat în cadrul Progra-mului Operaţional Sectorial „Creş-terea Competitivităţii Economice” „Investiţii pentru viitorul dumnea-voastră” – „Educaţie şi implicare civică prin creşterea accesului la informaţie în domeniul protecţiei consumatori-lor”.În cadrul acestui proiect a fost des-chisă prima Bibliotecă de Respon-sabilizare Socială pentru Societatea Civilă din România, bibliotecă în care se regăsesc materiale din domeniu atât cele editate în Romania cât și publicaţii la nivel internaţional.

Centrul de Informare Europe Direct BraşovProiectul este cofinanţat de către Comisia Europeană, Directoratul General pentru Comunicare, prin Reprezentanta Comisiei Europene în România şi face parte din Reţeaua Europeană de Centre de Informare Europe Direct.Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Pro-gramelor şi Strategiilor din România este centru gazdă al Europe Direct Braşov din anul 2009, aplicând pen-tru acest proiect din dorinţa de a susţine eforturile sale de menţinere a cetăţenilor permanent şi complet informaţi.

Page 3: Ziarul InfoCons Nr. 9

lothar MaierPreşedinte ANEC(23.10.2009)

Este o plăcere şi o onoare să mă adresez membrilor A.N.P.C.C.P.S. România şi tuturor cititorilor revistei Info Cons, cu scopul de a le prezenta ANEC, Asociaţia Europea-nă de Reprezentare a Consumatorilor în Standardizare, şi misiunea acesteia.

Având în vedere faptul că standardizarea influenţează aproape fiecare aspect imaginabil al vieţii noastre zilnice – de la siguranţa aparatelor casnice la responsabilitatea socială corporativă – aceasta a devenit, de-a lungul anilor, unul dintre principalele domenii de activitate ale organizaţiilor consumatorilor din Europa şi din ţările dezvoltate. Se consideră că un procent de 15% din numărul total al standardizărilor servesc interesul imediat al consumatorilor. Dacă luăm în calcul faptul că, în prezent, există în jur de 20.000 de standarde europene (CEN – Comitetul European Pentru Standardizare – şi CENELEC – Comitetul European pentru Standardizare în Electrotehnică), multe dintre aces-tea fiind transformate în standarde naţionale în România, încercarea de a implementa interesele consumatorilor în cadrul acestui proces reprezintă o sarcină imensă pentru mişcarea consumatoristă.

În acest sens, ANEC trimite specialişti în consumerism în cadrul unui număr cât mai mare de comisii de standardizare (deşi numărul nu este atât de mare pe cât ne-am dori), unde aceştia au sarcina de a proteja interesele consumatorilor şi de a evita dominarea întregului proces de către interesele celor din industrie. Cu toate acestea, acest lucru nu este întotdeauna suficient, standardizarea fiind puternic influenţată de intervenţiile politice.

De exemplu, o parte importantă a standardizării europene se bazează pe mandatele Comisiei Europene, acordate organizaţiilor europene de standardizare CEN şi CENELEC. Cerinţele generale sunt formulate la nivel politic (de ex. aspectele privind siguranţa jucăriilor), iar organis-mele de standardizare elaborează toate detaliile. Acest lucru implică faptul că ANEC trebuie să fie prezentă atât la nivel politic, cât şi la nivel tehnic.

Înseamnă oare acest lucru că putem lăsa sarcina de asigurare a unor standarde favorabile pentru consumatori în totalitate pe seama ANEC şi să ne bizuim pe organizaţiile naţionale pentru consumatori? Din păcate, nu putem. Pe de o parte, standardizarea europeană este pre-structurată la nivel naţional; prin urmare, trebuie să trimitem repre-zentanţi ai consumatorilor în cele mai importante comisii naţionale de standardizare. Pe de altă parte, trebuie să asigurăm existenţa unei susţineri suficiente a activităţii europene de standardizare, prin inter-mediul experţilor din cadrul organizaţiilor naţionale de consumatori.

Din fericire, A.N.P.C.C.P.S. România este una dintre organizaţiile care sprijină ANEC, fiind reprezentată de către domnul Preşedinte Sorin Mierlea. Datorită faptului că ANEC se pregăteşte să intensifice colabo-rarea cu membrii acesteia din Europa Centrală şi de Est, A.N.P.C.C.P.S. România este un partener binevenit în multe dintre activităţile pe care ANEC urmează să le desfăşoare.

Salut cordial, cu această ocazie, susţinătorii A.N.P.C.C.P.S. România şi le doresc reuşite în activitatea pe care aceştia o desfăşoară pentru con-sumatorii din România!”

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din România Pagina 3

www.protectia-consumatorilor.ro

desfăşurateO.L.A.F. – proiectul Practici Legale si Administrative in do-meniul preventiei impotriva fraudelor

International conference “EU Funded Projects: law and administrativepractices in the field of fraud prevention”

Conference venue:Representation of the European Commission in Italy

Palazzo delle StellineCorso Magenta, 59

20123 Milan - Italy

This conference is supported by the European Union Programme Hercule II (2007-2013). This programme is implemented by the European Commission. It was established to promote activities to combat fraud affecting the EU's financial interests, including cigarette smuggling and counterfeiting.

Istituto Europeo per lo Sviluppo Socio Economico - ISES is glad to invite you at:

Milan, 31 May 201309:00 - 18:00

For further information or to contact us, please visit: www.no-fraud.eu

Asociatia Nationala pentru Protectia

Consumatorilor si Promovarea Progra-

melor si Strategiilor din Romania – Info-

Cons, in parteneriat cu Institutul Euro-

pean pentru Dezvoltarea Socio- Econo-

mica (I.S.E.S.) din Italia (Istituto Europeo

per lo Sviluppo Socio Economico) a de-

rulat, in cadrul Programului de acordare

a Granturilor - Hercule II, proiectul Prac-

tici Legale si Administrative in domeniul

preventiei impotriva fraudelor - Law and

administrative practices in the field of

fraud prevention finantat din fondurile

O.L.A.F. - European Anti-Fraud Office.

PROIECTUL COBALT

COBALT este un proiect european care

isi propune sa reuneasca reprezentanti

ai industriei, ai societatii civile, entitati

din domeniul cercetarii si autoritati pu-

blice pentru a stimula o dezbatere efici-

enta pe tema materiilor prime.

Parteneri: : Universitatea de Afaceri din

Viena (Austria), Institutul Ecologic Gem-

meinnutzige Gmb (Germania), Univer-

sitatea Tehnologica din Lulea (Suedia),

Departamentul de Inginerie a Mediu-

lui si Resurselor Naturale și TECNOMA,

S.A. (Spania), Bio Intelligence Services

(Franta).

PROIECTUL CONSUMATORI ACTIVI

Campania Uniunii Europene pentru in-

formarea consumatorilor din Româ-

nia, “E dreptul tău! Acţionează!”, este o

iniţiativă a Comisiei Europene. Campa-

nia a fost lansată în iunie 2012 şi se va

desfăşura pe parcursul unui an.

Din momentul aderării la Uniunea Eu-

ropeană, în 2007, consumatorii români

au câştigat drepturi garantate în toate

statele membre UE.

Însă, crearea unui cadru legislativ este

doar primul pas. Pentru a beneficia de

drepturile pe care le au, consumatorii

trebuie să le cunoască, să ştie unde pot

găsi mai multe informaţii, şi cine îi poa-

te sprijini atunci când întâmpină o pro-

blemă. Scopul acestei campanii este de

a-i încuraja pe consumatorii români să

îşi susţină drepturile, să ia atitudine şi să

devină activi în apărarea drepturilor lor.

PROIECTUL FAKE MEDICINEIn cadrul proiectului, OPERATION NO-

MORE-FAKE, se doreste dezvoltarea si

intarirea expertizei in combaterea co-

mertului pe internet cu medicamente

contrafacute si schimbul de bune prac-

tice.In plus proiectul isi doreste dezvo-

latrea in comun de traininguri pentru

investitorii financiari si pentru analistii

in criminalitate financiara.

PROIECTUL GRUNDTVIG“CHALLENGES IN LIFELONG LEARNING – WHAT CHANCES ARE TO BE EDUCATED?”

Pr o i e c t

rea l izat

in parte-

neriat cu Consumers Protection Union

of Serres din Grecia si ADICONSUM -

Associazione Difesa Consumatori e

Ambiente (Consumers Association and

Environmental Defense) din Italia.

Obiective: Realizarea unei cercetari cali-

tative “Serviciile de educare formala si

non formala pentru persoanele cu ne-

voi special – accesibilitate si relevanta”,

realizarea unei brosuri pe baza infor-

matiilor colectate si a studiului, si orga-

nizarea de workshop-uri, de schimb de

experienta si de bune practici in tarile

partenere.

PROIECTUL GRUNDTVIG“EDUCATION FOR THE INCLUSION OF DISABLED PEOPLE” - IN4ALLAl doilea proiect GRUNDTVIG intitulat

“Education for the Inclusion of disa-

bled people” - IN4ALL - (,,Educatie

pentru incluziunea persoanelor cu

disabilitati,,)., bazându-se pe un parte-

neriat GRUNDTVIG anterior. Obiective:

- Creşterea gradului de conștientizare

în rândul instituţiilor și factorii de deci-

zie cu privire la nevoile și de accesibi-

litate pentru persoanele cu handicap

la serviciile de educaţie informală și

non-formală; Creşterea gradului de

conștientizare și informare despre

asociaţiile cu handicap și persoane cu

handicap se cu privire la drepturile lor

în calitate de consumatori cu privire

la educaţie și servicii publice; Sporirea

gradului de cunoaștere și înţelegere

în Turcia și Lituania, în ceea ce privesc

nevoile și accesibilitatea persoanelor cu

handicap la serviciile de educaţie infor-

mală și non-formală și de nivelul lor de

satisfacţie privind informaţiile legate de

primit, prin intermediul efectuarii unui

raport de cercetare la nivel naţional;

Consolidarea cooperării transnaţionale

între asociaţii informale și non-formale

de învăţare pentru adulţi și asociaţiile

cu handicap din ţările partenere.

PROIECTUL ME IS MINE Proiect derulat in par-

teneriat cu ADICON-

SUM – Italia.

Obiectivul pe termen

lung este reducerea

cazurilor de furt de

identitate:

Stabilirea unui model

de observator de furt

de identitate, unic in

Europa; Educarea Consumatorilor asu-

pra metodelor de prevenire a furtului

de identitate

Ridicarea nivelului de constientizare

in randul autoritatilor si jucatorilor din

industrie.

PROIECTUL MOBILITY, A PARADIGM OF EUROPE

Proiect derulat

in parteneriat

cu: Cittadinan-

zattiva –Active

Citizenship Ne-

twork, Associa-

tion Consumer

Rights Protec-

tion Center (

Lithuania – LT), Index Foundation ( Bul-

garia – BG) , In Loco Association ( Por-

tugal – PT), Society of Consumer Pro-

tection ( Slovakia – SK), Consumer’s

Center of Serbia – CEPS ( Serbia – SRB),

Citizenship Foundation ( Spain – ES).

Principalele obiective ale proiectului

sunt urmatoarele:

• informarea cetatenilor si cresterea

gradului de constientizare a acestora

cu privire la politicile si initiativele U.E.

privind mobilitatea;

• contributia pentru a largi decalajul

(spatial) dintre cetatenii U.E. si a institu-

tiilor, oferind Parlamentului European

si Comisiei informatii cu privire la as-

teptsrile reale ale cetatenilor in acest

domeniu;

• oferirea posibilitatii pentru 2.560 de

cetateni din 8 tari pentru a participa

concret la elaborarea politicilor U.E.,

promovarea dialogului direct intre ele

si institutiile europene.

Page 4: Ziarul InfoCons Nr. 9

andreea Marin(03.08.2012)

“La mulţi ani, să aveţi grijă de voi, dar și de noi, consumato-rii, iar noua voastră atitudine să însemne o nouă viaţă, mai bună, curată și sănătoasă în ţara în care trăim și ne creștem copiii!”

holger BraCKeMannAdjunct al Directorului General -Executiv al Stiftung Warentest(24.04.2012)

„Mulţi consumatori din lumea întreagă caută informaţii de încredere pe care să-şi bazeze deciziile. Pentru a furni-za aceste informaţii sunt necesare organizaţii de consu-matori independente şi puternice. Ne bucurăm că odată cu A.N.P.C.P.P.S. România o astfel de organizaţie a început activitatea în urmă cu 9 ani în România. Vă dorim succes şi toate cele bune pentru anii următorii şi am fi fericiţi să intensificăm cooperarea noastră în viitor”.

Karin BothȘef al Consiliului de Consumdin Institutul German pentru Standardizare(05.09.2012)

“Felicităm A.N.P.C.P.P.S. România pentru munca lor de suc-ces din ultimii 9 ani. Organizaţiile de consumatori precum A.N.P.C.P.P.S.R. devin din ce în ce mai importante în lumea noastră complexă, pentru a furniza informaţii obiecti-ve consumatorilor, pentru a le permite să facă alegeri în cunoștinţă de cauză.

Standardele pot ajuta, nu numai în maniera în care se preocupă de siguranţa și calitatea produselor și serviciilor, ci și prin furnizarea de metode fiabile și comparabile de testare, ca bază în informarea consu-matorilor. Am fi bucuroși să colaborăm cu dumneavoastră la proteja-rea consumatorilor prin intermediul standardelor.”

www.protectia-consumatorilor.ro

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din RomâniaPagina 4

• Primării• Consilii Locale• Servicii publice• Direcțiile de Servicii Sociale• Serviciul Public Comunitar de

Evidenţa a Persoanei• Direcția Fiscală• Poliția Comunitară• Serviciul Public de Administrare

a instituţiilor de învăţământ preuniversitar și a instituţiilor de cultură

• Serviciul de Gestionare a Animalelor

• Serviciul Administrare Piețe și Platforme Comerciale

• Serviciul Public de Administrare Creșe

• Prefecturi• Servicii publice decon centrate• Administrația Națională a

Îmbunătăţirilor Fun ciare • Administrația Națională Apele

Române • Agenția de Protecție a Mediului • Agenția de Plăți și Înter venție în

Agricultură • Agenția Domeniilor Sta tului• Agenția Județeană pentru

Ocuparea Forţei de Muncă • Agenția Națională pentru

Întreprinderi Mici și Mijlo cii și Cooperaţie

• Autoritatea de Sănătate Publică a judeţelor

• Autoritatea Rutieră Româna • Casa de Asigurări de Sănătate • Casele Județene de Pensii • Centrul Județean de Consultanță

Agricolă • Centre militare zonale • Comisariatul Județean al Gărzii

Naţionale de Mediu • Consiliul Concurenței -

Inspectoratele de Con curenţă

ale judeţelor • Direcția Generală a Finan țelor

Publice • Direcția de Muncă și Protecție

Socială • Direcția Județeană a Arhivelor

Naţionale• Direcția Județeană pentru

Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Naţional

• Direcția Județeană de Sta tistică • Direcția Județeană pentru Tineret • Direcția pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală• Direcția pentru Sport a județului • Direcția Regională de Drumuri și

Poduri • Direcția regională de Metrologie

Legală• Direcția Regională pentru Accize

și Operaţiuni Vamale • Direcția Sanitar-Veterinară și

pentru Siguranţa Alimentelor • Direcția Silvică • Garda Financiară • Inspectoratul Județean în

Construcţii• Inspectoratul Județean pentru

Situaţii de Urgenţă• Inspectorate Școlare Județene • Inspectorate Teritoriale de Muncă • Inspectorate Teritoriale în

Construcţii

• Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

• Poliție• Poliția Comunitară• Jandarmerie• Pompieri• Ambulanță• Biblioteci• Aeroporturi• Gări• Expoziții• Muzee• Politia de Frontieră• Rețeaua Spin Media• Rețeaua HDS Inmedio• Magazinele Carrefour• Hipermarket Cora• Centrofarm• Medlife• Stațiile OMV și Petrom

București• Magazinele Puma București• Magazinele Lemet• Registrul Auto Român• Casa Națională de Pensii și alte

Drepturi de Asigurări Sociale• Direcția Regim Permise de

Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

• Hoteluri• Teatre• Saloane de cosmetică• Locuri de joacă special amenajate

pentru copii• Paradisul Acvat ic Brașov• Parc Aventura Brașov

Reţeaua naţionalăINFO EU-RO:

Page 5: Ziarul InfoCons Nr. 9

Ștefan gheorghiuDirector General – Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti(24.03.2012)

Dragii nostri colegi de aventura.

Ne bucuram impreuna de cei 9 ani traiti intr-o permanen-ta atitudine civica, necesara intr-o tara prea obisnuita cu abuzurile si care are nevoie de noi toti cei care credem ca se poate trai în Romania, in normalitate. Doar sa vrem. Voi ati adus “o9atitudine!” care a devenit si atitudinea noastra.

Dati-mi voie ca in numele celor peste 11.000 de artisti, membri CREDI-DAM sa va urez un calduros LA MULTI ANI cu acceasi atitudine intran-sigenta, de care avem atata nevoie, noi consumatorii.Cu aleasa pretuire, Stefan Gheorghiu

ing. gheorgheChioaru Preşedintele Federaţiei Naţionale “Omenia” a C.A.R.P.-urilor din România(25.09.2012)

Federaţia Naţionala “Omenia” a C.A.R.P.-urilor din Ro-mânia se află deja în cel de-al 5-lea an de parteneriat cu A.N.P.C.P.P.S.R.

Acest fapt ne bucură şi ne motivează pentru că împreună am putut găsi soluţii comune pentru o serie de probleme întâmpinate de persoanele vârstnice din România.

Trăim într-o societate în care informaţiile devin accesibile unui număr tot mai mare de oameni, chiar şi în cele mai izolate locuri. Cu toate acestea, un larg segment de persoane vârstnice se regăsesc într-o sta-re caracterizată de necunoaştere a drepturilor şi obligaţiilor pe care le au ca cetăţeni, ca pacienţi, ca membri ai unor comunităţi.

Din păcate, veniturile mici şi lipsa informaţiilor fac ca vârstnicii să aibă o calitate a vieţii modestă sau chiar precară, mult sub media europea-nă. Concret, aceştia sunt expuşi într-o măsură mai mare publicităţii exagerate sau chiar false, nu au parte de tratamentele adecvate pen-tru bolile cronice de care suferă, pot fi uşor păcăliţi atunci când sunt consumatori sau beneficiari ai unor servicii.

Campaniile de informare iniţiate de A.N.P.C.P.P.S.R. au sprijinit de-a lun-gul timpului cei peste 1.400.000 de mii de membri ai Federaţiei din toata ţara în conştientizarea drepturilor pe care le au, şi totodată au determinat implicarea lor în desfăşurarea şi formarea unei atitudini ci-vice active în randul semenilor. În acelaşi timp, campaniile au determi-nat sporirea rolului educativ al vârstnicilor în raport cu copiii şi nepoţii, devenind cetăţeni mai bine informaţi şi mai responsabili.

www.protectia-consumatorilor.ro

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din România Pagina 5

Revista InfoCons

Asociaţia Naţională pentru Pro-tecţia Consumatorilor şi Promo-varea Programelor şi Strategiilor din România, publică singura revistă independentă din Româ-nia în domeniul protecţiei consu-matorilor, protecţiei mediului şi testelor comparative – InfoCons, care oferă cititorilor săi 32 de pa-gini din experienţa specialiştilor din ţară şi străinătate, prin P.B.S. România. Principalul conside-rent care a stat la baza iniţiativei de a publica această revistă este necesitatea imperioasă de infor-mare specializată în domeniu.

Aceasta revista vine sa sprijine consumatorul in procesul deci-sional de achizitie a unor bunuri sau servicii. Consumatorul poa-te alege in cunostinta de cauza, bazandu-se pe expertise avizate din diferite domenii; Sunt re-alizate evaluari independente a unor clase de produse (ex.: telefoane mobile, imprimante, LCD-uri; etc.), teste comparati-ve produse alimentare; pe baza unui set comun de caracteristici testate in cadrul unui laborator certificat, in conditii stabile de testare;

Pentru fiecare produs se testeaza fiecare caracteristica din set de mai multe ori si se evalueaza per-formantele acestuia, comparativ cu specificatiile producatorilor si cu celelalte produse din clasa re-spectiva; Datele obtinute sunt pu-blicate in reteaua internationala I.C.R.T.(International Consumer Re-search & Testing) si puse la dispo-zitie organizatiilor de consumatori din intreaga lume. Reviste de acest gen sunt si in: Bel-gia - Test Achats (www.test-achats.be); Franta - 60 millions de Con-sommateurs (www.60millions-mag.com); Germania - Stiftung Warentest (www.test.de); Statele Unite ale Americii (www.consu-merreports.org); etc. De asemenea, revista cuprinde in-formatii generale utile consumato-rilor care calatoresc, care au nevoie de ajutor in interpretarea etiche-tarii sau a caracteristicilor unor produse. Aceste informatii sunt prezentate intr-un mod simplu si accesibil tuturor cititorilor, Info-Cons nefiind o revista tehnica sau destinata unui target de nisa. Este publicata lunar, atat in format print cat si in format on-line (www.info-cons.ro). Aceasta revista nu conţi-ne publicitate şi nu promovează interese politice, entice sau de altă natură în afară de cele de educare şi informarea consumatorilor, a agenţilor economici şi a instituţii-lor publice ce se află în slujba cetă-ţeanului. In format print, revista, se poate achizitiona din cadrul retele-lor de magazine Inmedio sau Relay ori pe baza unui abonament de 6 sau 12 luni; Pentru varianta digita-la a revistei exista posibilitatea de a te abona trimitand un sms la 7441 care sa contina cuvantul “test” si adresa de mail ([email protected]). Vei primi imediat un mesaj de confirmare impreuna cu un user si o parola valabile 1 an.

Page 6: Ziarul InfoCons Nr. 9

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din RomâniaPagina 6

www.protectia-consumatorilor.ro

guido adriaenssens, Chief Executive Officer ICRT(08.10.2009)

Bart CoMBée Preşedinte, Consumentenbond (Olanda)(04.08.2012)

“International Consumer Research & Testing – I.C.R.T. – este un consorţiu internaţional format din mai mult de 45 de organizaţii de ocnsumatori din lumea întreagă. În interesul consumatorilor, organizaţia întreprinde cercetări şi teste comparative comune.

Principalul obiectiv al I.C.R.T. este de a promova relaţiile de cooperare şi colaborare între membrii săi şi de a promova cercetarea şi testele în domeniul bunurilor şi serviciilor adresate consumatorilor. Una dintre cele mai importante sarcini ale I.C.R.T. este de a stabili reguli clare care să contribuie la o colaborare de succes între membrii săi.

Scopul realizării testelor comparative comune este creşterea eficienţei costurilor, asigurarea unui cadru coordonat pentru cooperare şi dez-voltarea de programe de testare şi metode de evaluare comune.

Toţi membrii I.C.R.T. acţionează exclusiv în interesul consumatorilor. Nu acceptă publicitate şi sunt independenţi faţă de activităţile comer-ciale, industrie şi partidele politice. Organizaţiile membre variază ca mărime de la primele 10 cele mai mari organizaţii din lumea întreagă, având de la 250.000 la 7 milioane de membri, până la organizaţii mai mici, din ţări ca Islanda sau Singapore. În total, membrii I.C.R.T. ajung la peste 11 milioane de abonaţi şi 30 de milioane de cititori.”

„Dragi consumatori din România,Consumatorii sunt unul dintre cele mai mari grupuri economice, iar într-o societate corectă şi eficientă vocea lor merită să fie auzită. Aspectele lega-te de consumatori pot apărea în orice domeniu important al vieţii dum-neavoastră: gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă aţi folosi servicii financiare care v-ar face economiile să dispară, sau nu ştiţi ce spital vă poate oferi cea mai bună îngrijire, sau siguranţa produselor alimentare nu vă poate fi garantată. În aceste cazuri, consecinţele pot fi mult mai serioase decât pierderea de bani, însăşi calitatea vieţii dumneavoastră poate fi în joc.Din acest motiv, este foarte important pentru consumatori să aibă o pozi-ţie puternică în societate. Din fericire, există o mulţime de lucruri pe care noi, consumatorii, le putem face: folosirea de informaţii folositoare, obiec-tive, sprijinirea şi consilierea, făcând ca vocea noastră să fie auzită la un ni-vel politic şi către mediul de afaceri pe care uneori dorim să-l influenţăm.Consumentenbond în Olanda este o mişcare de consumatori care fac acest lucru de aproape 60 de ani, cu 480.000 de membri în prezent. Vă doresc toate cele bune în construirea unei mişcări a consumatorului chiar mai puternică în România, care să lucreze cu şi pentru consumatori”.

CONSUMERS INTERNATIONAL (C.I.)

Începând din anul 2012, Asociaţia

Naţională pentru Protecţia Consu-

matorilor şi Promovarea Programe-

lor şi Strategiilor din România –

o9atitudine! - InfoCons este unica organizaţie din România cu

drepturi depline în cadrul Consumers Internaţional (C.I.) - federaţie

mondială ce reuneşte grupuri de consumatori la nivel internaţional.

INTERNATIONAL CONSUMER RESEARCH & TESTING (I.C.R.T.)

International Consumer Research

& Testing – I.C.R.T. – este un consor-

ţiu internaţional ce reuneşte mai

mult de 45 de organizaţii de consumatori independente din întrea-

ga lume care desfăşoară activităţi comune de cercetare şi testare

comparativă în interesul consumatorilor. Toţi membrii I.C.R.T. acţio-

nează exclusiv în interesul consumatorilor. Ei nu acceptă publicitate

şi sunt independenţi de comerţ, industrie şi partide politice.

THE EUROPEAN CONSUMER VOICE IN STANDARDISATION

(A.N.E.C.)

A.N.E.C. este vocea consumatorilor europeni

în standardizare. Aceasta înseamnă că repre-

zintă interesul con su matorilor europeni în

crearea unor standarde tehnice, în special cele dezvoltate pentru

a sprijini punerea în aplicare a legilor europene şi a politicilor pu-

blice. A.N.E.C. participă în principal prin experţii săi voluntari în

activitatea de elaborare a standardelor din cele trei organisme

europene de standardizare (organizaţiile europene de standardi-

zare) recunoscute de Uniunea Europeană şi AELS: • CEN (www.

cen.eu) – Comitetul European pentru Standardizare – organizaţie

internaţională non-profit, cu sediul la Bruxelles, singura organiza-

ţie recunoscută la nivel european, în conformitate cu Directiva

98/34/CE pentru planificarea, elaborarea şi adoptarea standarde-

lor europene în toate domeniile de activitate economică cu ex-

cepţia electronicii (CENELEC) şi telecomunicaţiilor (ETSI); • CENE-

LEC (www.cenelec.eu) – Comitetul European pentru

Standardizare Electrotehnică, responsabil pentru standardizarea

în domeniul ingineriei electrotehnice; • E.T.S.I. (www.etsi.org) - In-

stitutul European de Standarde în Telecomunicaţii, produce stan-

darde aplicabile la nivel global pentru Tehnologia Informaţiei şi

Comunicaţiilor (TIC), inclusiv fix, mobil, radio, convergenţe, tehno-

logii de transmisie şi Internet. Înfiinţat iniţial pentru a servi nevoi-

lor europene, E.T.S.I. a devenit foarte respectat ca un producător

de standarde tehnice pentru utilizare în întreaga lume.

EUROPEAN SUSTAINABLE DEVELOPMENT NETWORK

(ESDN) REţEAUA EUROPEANA PENTRU DEZVOLTARE

DURABILă

Membrii ESDN sunt organisme guvernamentale

responsabile pentru formularea politicilor de dez-

voltare durabila, dar si punerea în aplicare a aces-

tora. Statutul de membru presupune participarea

activa la schimbul de informaţii şi experienţă între membrii ESDN şi

oferă acces la sprijin individual vizat de Oficiul ESDN. În prezent,

ESDN are 186 membri din 36 de ţări, majoritatea fiind din Europa.

AUSTRIAN INSTITUTE FOR APPLIED

TELECOMMUNICATIONS (OIAT)

Institutul austriac pentru Telecomunicaţii Aplicate

OIAT este o organizaţie independentă, non-pro-

fit înfiinţată în 1993 şi în prezent colaborează cu

aproximativ 100 de companii naţionale şi inter-

naţionale, organizaţii non-profit şi instituţiile guvernamentale în

diverse proiecte şi programe. OIAT este un membru al Austrian

Cooperative Research (ACR), European Safer Internet Network (IN-

SAFE); the European Internet Co-regulation Network (EICN) şi ale

Reţelei Euro-Label.

EAEA - „EUROPEAN ASSOCIATION FOR

THE EDUCATION OF ADULTS” -

„ASOCIATIA EUROPEANA PENTRU EDUCATIE A

ADULTILOR”

EAEA este o asociatie transnationala,

non-profit cu 127 de organizatii membre

din 43 de tari al carei scop este de a lega si reprezinta organizatiile

europene care sunt direct implicate in educatia adultilor. Se adre-

seaza in principal ONG-urilor, care au ca scop principal cel de edu-

catie a adultilor, si va functiona in cazul in care este posibil prin in-

termediul structurilor nationale de coordonare pentru educarea

adultilor.

GEF -“GENERATION EUROPE FOUNDATION” „FUNDATIA

GENERATIA EUROPA”

GEF este o organizatie non-guvernamenta-

la care are ca scop educarea si incurajarea

informarii tinerilor despre drepturile si responsabilitatile lor ca ce-

tateni europeni intr-o lume aflata in schimbare.

GEF faciliteaza intelegerea reciproca si dialogul interactiv intre

formulatorii de politici, factorii de decizie din ambele sectoarele

public si privat, si tineri.

”ASOCIATIA CONSUMATORILOR DIN SLOVACIA”,

este cea mai veche si mai mare organizatie de consu-

matori din aceasta tara (infiintata in 1990). Aceasta ofe-

ra in principal, consiliere consumatorilor prin intermediul retelei

sale de 10 de centre regionale de consiliere de consum.

„ASSOUTENTI” este o organizatie de consuma-

tori italiana fondata in 1982, cu sediul la Roma,

care protejeaza consumatorii si utilizatorii servi-

ciilor publice in special, incurajeaza participarea cetatenilor la

luarea deciziilor guvernamentale, sustine alegerea etica a res-

ponsabilitatii sociale a intreprinderilor, constientizeaza si edu-

ca consumatorii, promoveaza unitatea asociatiilor de consu-

matori, independenta si autonomie lor fata de guvern, mediul

de afaceri, partide politice, sindicate si organizatii religioase.

“ADICONSUM”- “Associazione Difesa Con-

sumatori e Ambiente Promossa DallA

CISL”/”Asociatia de Aparare a Consumatorilor a mediului promo-

vata de Confederatia Italiana a Sindicatelor Muncitorilor’ este o

organizatie nationala italiana de consumatori fondata in 1987,

care ofera consultanta pentru apararea individuala si colectiva a

consumatorilor, luptand impotriva hartuirii acestora, a practicilor

comerciale neloiale, a escrocheriilor.

PKAS- UNIUNEA PROTECTIEI CONSUMATO-

RILOR DIN SERRES este o organizatie non-pro-

fit , fondata în 1997 si un membru supleant în Consiliul National

de Consum al Greciei. Organizatia ajuta la Informarea si educarea

consumatorilor cu privire la aspectele legate de consumatori, asi-

gurandu-se ca drepturile consumatorilor sunt reprezentate în or-

ganismele care decid asupra lor (cum ar fi Consiliul National de

Consum, EFET, Comisia de Conciliere) si la protejarea furnizorilor

de concurenta neloiala.v

Colaborări la nivel internaţionalPentru realizarea scopului şi misiunii sale, organizaţia este membră cu drepturi depline în:

Page 7: Ziarul InfoCons Nr. 9

Mulțumim tuturor Partenerilor care ne-au fost alături în cadrul campaniilor desfășurate:

1. DESIGN PRINT2. ROMKUVERT3. SMART PRINTING CO4. INOX PRESS5. SOCIETATEA NATIONALA A

PETROLULUI PETROM6. ROMANIA DATA SYSTEMS - RDS7. DISTRIGAZ SUD8. PIATRA LUNII BRASOV9. SCRIPTORIA PRINT10. SORAMCO IT COMPUTERS11. SIGIC12. IMSAT CUADRIPOL13. KRONVIC BRASOV14. OLMEDO IMPEX15. PETROSIB OIL16. DANY GEO IMPEX17. ANCHOR GRUP18. MARIFARM19. YSATIS COM20. FLORALIA IMPEX21. VERSAGE22. BLANARIA LUX ANIKO23. DENTAL LUX24. DONIS25. UNIREA SHOPPING CENTER26. FARMACIA SANATATEA27. MIHAELA TANASE CABINET

STOMATOLOGIC28. BETULA COM29. STICK SERV30. EXPERT PROFESIONAL31. CONTACT TRADUCTIONS32. GPV ROMANIA PRODCOM SERV33. EUROGRAFICA34. PIATRA LUNII BRASOV35. EUROGRAFICA36. INTACT37. CRESCENTO GRUP38. INTACT39. AGNUS DESIGN40. VESTA INVESTMENTS41. ALMEC GRUP CONSTRUCT42. ADISAN SYSTEMS43. SECURITY SISTEMS IMPEX44. AMPLIUS 200045. SILVAROM46. HEWLETT PACKARD (ROMANIA)47. S&D DESIGN COMPANY48. ARIEL SERVICES49. WASTEELS VOYAGES ROMANIA50. EPA COMPANY51. INTACT52. BEST TECH53. 2NET COMPUTER54. THE PRINCE INTERNATIONAL55. PAPIRUS SERVICES56. GSR GRUP57. TREIRA

58. GAMA BLUE59. SAVINI DUE60. ROMPRIMA61. PAL GRAFIC ‘9662. ARHITECTURAL63. ASOCIATIA TINERILOR ZIARISTI64. LANTEC INDUSTRIES65. MACON66. BOROMIR IND67. EUROM GROUP IMPEX68. MARINEX PRINT69. SAB RADAUTI70. FEROVALI71. R.H.S. COMPANY72. 3M ROMANIA73. DIM SOFT74. MAGIC PRINT

75. KNOXCRIS SERV76. EUROSTAR C.I.77. TIPOGRAFIA REAL78. OZ MARATON COM79. ALEXON PROD80. ADIA CONIMPEX81. AVICOLA CALARASI82. R.M. INTERNATIONAL83. SCOP COMPUTERS84. TOP PRODUCTION85. ARCTECH COMPUTERS86. AVEX INTERNATIONAL87. LUISSIANA DUO IMPEX88. MB DISTRIBUTION89. ACCESS TECHNOLOGY90. GENERAL BUSINESS SYSTEM91. APEMIN TUSNAD

92. RIELA ROMANIA93. ALEX NIC COM94. ANINOASA TIM95. CERAMIC CENTER96. MARINCO PRODIV97. CASA AUGUSTIN98. OLAS PROD99. CONINSTAL KNT100. RAL COMPUTERS101. UNITED ELECTRIC INDUSTRY102. ROMARK GRUP COMPANY103. ELECTROFER104. MATEL SERVICE105. CRISTAL BRAD106. SUPERSTAR107. ELITE COM INTERNATIONAL108. FAG109. FLYING DUTCHMAN110. EUROCOLOR111. ELECTROARGES112. RAINBOW GROUP INTERNATIONAL113. WHIRLPOOL ROMANIA114. NELLY INDUSTRIAL TRADING115. AVISAT116. GREEN TIME117. TONELI HOLDING118. FLORARIA IRIS119. ALL BIROTIC DEVICES TRADE &

SERVICES120. PRO DATA INTERNATIONAL121. STAR PRINT TRADE CO122. HYUNDAI ROMANIA HAUSGERATE123. ARCTIC124. ADISAN125. MOBEXPERT PIPERA126. EURO NARCIS127. AUTOMOBILE BAVARIA128. HOTEL CENTRAL129. LECOM BIROTICA130. CELIN131. CONDOR132. SONIA SERV133. STING PREST PROD134. RESTAURANT MIORITA135. ADISTAR136. MICROLINE INTERNATIONAL137. MONS MEDIUS INVESTMENTS138. INDUSTRIALIZAREA LAPTELUI

DAMBOVITA139. GENERAL FLUID140. SEEB COMPUTERS141. C+C142. ALVEUS ROMANIA143. DOHLER ROMANIA144. BADUC145. TELEPRINT SERVICES SRL146. DECO FLORA PREXIM147. IREN COMPUTERS148. GRUPPO ROMA

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din România

Page 8: Ziarul InfoCons Nr. 9

149. ACVILA BIROTICA150. GARDEN SERVICES151. ALIDORA152. INTERMAESTRO153. RX ATELIER154. PRO DATA INTERNATIONAL155. JOHNSON WAX156. 3 IMPEX157. BUSSOL158. COM CARN159. AUDIT STANDARD160. SINAIA161. AXA-CONSTRUCT-MIL162. CRAMELE HELEWOOD163. K.D. YANG BIROTICA164. UNICORN COMPUTERS165. FLYING DUTCHMAN166. TEHNODIESEL167. GIMES168. AGRO INVEST PROD169. AVIS 3000170. MARTENS171. COVALACT172. AGRI SOL173. BANAT NOVA PULS174. OMNITECH TRADING175. TEHNOFAVORIT176. D & S FLEISCH177. AQUILA ELECTRONICS178. ALPIN 57 LUX179. CUMPANA 1993 SRL180. LACTAG181. ANTARES TRANSPORT182. CARGOSPED SRL183. NAGELIN184. ONT CARPATI SUCURSALA NEW

MONTANA SINAIA185. HOLISTIC MANAGEMENT186. DELTA DISTRIBUTION187. BUSSOL188. ROM TEAM BIROTICA189. TRIDENT PRODUCTION190. RO - GALERIA191. SISTEM GRUP IMPEX192. ALSYS DATA193. ARABESQUE194. ASPETI195. U.J.C.C. DAMBOVITA196. SIRIUS197. ELGEKA - FERFELIS ROMANIA198. PROFINE ROMANIA199. BINNOVA200. AUTOWORLD201. BRANDBOX.202. APEL ALFA203. RIMINI IMPEX204. PION IMPEX205. FEDERAL COOP OLT - SOCIETATE

COOPERATISTA206. ORLANDO IMPORT EXPORT 2001207. HOLLAND FARMING RO208. TIN - TIN209. OMEGA ROM TRADE ‘94210. NICORICI GRUP211. KONSTA SPLENDID212. SUPREMIA GRUP213. WASTEELS VOYAGES ROMANIA214. AKKORD GROUP215. AUTOFIX

216. INOX217. NUTRIENTUL218. SIMPLEX INTERNATIONAL219. STAER INTERNATIONAL220. DAKO DISTRIBUTION221. MARSTO PROD222. TRODAT223. AC HELCOR224. GENERAL TERMO GLASS225. ESPINA ROMANIA PROD IMPEX226. SERCO GROUP227. AVI INSTANT228. COMPAN229. LEVI IMPEX230. ELPRECO231. MOARA CIBIN232. GEO - VAL233. EUROFOAM234. AS - COMPUTER235. ATLANTIC TRAVELS236. ROM - HANDCRAFT237. EAST EUROPEAN PARTNER LTD238. ORGMAN239. P.M. COM240. LACTOFARM241. ALLOIS DALLMAYR AUTOMATEN -

SERVICE242. ROMPLUS COMPUTER CENTER243. REF - REF PROIECT CONSTRUCT

COMPANY244. ARTIZAN CRISTAL GLASS245. BURAK IMPEX GROUP246. STAR INTERNATIONAL MED IMPEX247. DEALU MARE248. CATERCAM

249. MC DONALD’S ROMANIA250. IMI251. STIROM252. LUKOIL ROMANIA253. PAN MERIDIAN254. IRINA IMPORT - EXPORT255. CONCEFA256. COCA - COLA ROMANIA257. ANDROMEDE DECOR258. AUTENTIC DISTRIBUTION259. PINUM PRODUCTIE260. CLAUD & ALMA INTERNATIONAL261. BRICK CONSTRUCT262. ISIS ARMONIA263. GRAND CASINOS264. VIP SERVICES265. NOKIA ROMANIA266. PEHART TEC267. GRAFICARD268. CASA COCHET269. TENET270. NEXT GRAPHICS271. COMPANIA FINTA PROD COM272. PATISERIE COFETARIE LIPSCANI273. ROBEL DOORS274. THR PRAHOVA275. SOLARIS COM276. AXEL COMPANY277. COMTEL FOCUS278. STRATUS MOB279. TIPO DIRECT280. MELINDA IMPEX INSTAL281. ABA SECURITY282. DA VINCI283. IMSAT CUADRIPOL

284. PERLA COVASNEI285. SCHACHERMAYER ROMANIA286. PLUS DISCOUNT ROMANIA SCS287. INTEGRA IMPORT EXPORT288. CARANDA BATERII289. TRODAT290. SUPER TERMO291. ELION IMPORT EXPORT292. EUROFOOD PROD293. PPS AMENAJARI INTERIOARE294. WALDECK TRADING IMPEX295. SLIK IMPEX296. WALMARK297. FERIMOB298. TEHNO PLUS299. CALATIS GROUP300. MUSCELUL301. GENERAL AUTOCOM302. MOBILA SCM303. EURO STING GRUP304. STAR INTERNATIONAL MED IMPEX305. LOGIMAETICS ELECTRIC306. CELESTAR307. LUKOIL ROMANIA308. DURO309. MODERN SHOES310. ARA DOCUMENT SERVICE S.R.L311. SAFIR312. SORAMCO PROD313. HABITEX ROMANIA314. NOBILA CASA PAPER315. LIPOPLAST316. TERRA CONSTRUCT317. FORNETTI ROMANIA318. INTERNATIONAL PRODUCT319. CARNIPROD320. ALGEXIM COM SERV 96321. COMTEL FOCUS322. AMBINET SERVICE323. BRANDBOX.324. ACCOR HOTELS ROMANIA325. GRAFFCO326. GRAFICARD327. STIEFEL EUROCART328. HOTEL OPERA&CENTRAL329. J&J GROUP330. ASALT ADVERTISING AGENCY331. JIDVEI332. PAPETTI INTERNATIONAL333. ARTA LEMNULUI334. LEONTE & COMP. IMPORT EXPORT335. SISTELSE IMPEX336. HUMANITAS337. DISAKOS DISTRIBUTIE338. IMPRESA ABX339. HERLITZ ROMANIA340. PEPAS 2000341. DENISA LINE342. D&D DREAM AND DESIGN343. CRAMELE RECAS344. NORIEL IMPEX345. HIPER MAHIA EL GRECO346. FORNETTI ROMANIA347. PRO DATA INTERNATIONAL348. FINMEDIA349. ETNIS350. HIPER MAHIA EL GRECO351. ALEXANDER K COM352. PROD MOBIL H

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din România

Page 9: Ziarul InfoCons Nr. 9

353. MAGNUM DISTRIBUTIE354. DA VINCI355. VALCASTELLI356. BLACK SEA SUPPLIERS357. DUAL VENDING358. BEL PROFILE359. SAV COM ADVERTISING360. FABRYO CORPORATION361. S.B - IMPEX BACAU362. HAGI SPORT363. DANADI364. GRES DE GRES365. DALIRO366. PRORED367. PROFI ROM FOOD368. NIPPON CAR CENTER369. HIDROSFERA COM370. EGO COMPANY371. ALMIRA TRADE372. R.H.S. COMPANY373. MELINDA IMPEX INSTAL374. PETROMOLD375. HECSI376. ATHENA BUILDING COMP377. F64 STUDIO378. EURO MGA PRODUCT379. ETNIS380. GREEN AUTOMOTIVE381. SIV SERVICE382. PROD MOBIL H383. BEYLER384. COMTEL FOCUS385. DANIMAR AGROALIM386. PANESA IMPEX387. ATAS LIGHT388. GREEN TIME389. AGRO MGS PROD CALINESTI390. CARMISTIN391. MOBEXPERT PIPERA392. SONY OVERSEAS393. MARVEL394. FRANKE ROMANIA395. TAMARANIC 72 SERVCOM396. STAER INTERNATIONAL397. ELLODEEA TRADING398. SABA PRODUCTS399. CORESI400. LARICONT 2007401. GENCO TRADE402. MADD ELECTRONICS GROUP403. EDITURA TRITONIC404. EUROCOM405. MIDAVI406. REF - REF PROIECT CONSTRUCT

COMPANY407. ENEL ROMANIA408. TIN FACTORY409. SANITEX HYGIENE410. XEROX ROMANIA ECHIPAMENTE SI

SERVICII411. MR ROLOTEK INVESTMENT412. TRODAT413. CONSULTANTA SERVICII SI

ASIGURARI414. ERIKA POWER SYSTEMS415. ENP PRODUCTION416. IC COMPUTERS417. VLAMIR IMPEX418. PROTEUS GRUP

419. NIROS DISTRIBUTIE420. IONFO-CONSULTING AGENCY

-EDITURA NOMINA LEX421. S.N.G.N. ROMGAZ422. TOTAL GRUP SOLUTIONS423. PODALV COM424. MADISON COMPANY425. ROMTELECOM426. ACCOR HOTELS ROMANIA427. ANIDORA428. ROMPRAX PROD429. JU RO METALLTECHNIK430. EUREX431. ARTIZ VEST432. D.S. TOFAN433. MEV OIL434. EUROSTING GRUP435. CLICK UNIVERS436. GRUP ROMET437. S.C FIT DISTRIBUTION438. FORNETTI ROMANIA439. DILAR PAN440. ON MOVE MEDIA441. TRD - TNUVA ROMANIA DAIRIES

442. AL PADRINO COM443. CODRINA444. CARNIPROD445. AMBASADOR ELITE446. BRONTO COMPROD447. AGNUS DESIGN448. TRIVOLI IMPEX449. BRISK SERVICES S.R.L450. FARMEC451. ADO SUPER PRINT452. AS-COMPUTER BUCURESTI453. ART GROUP INT454. PREMIUM SIGNS455. COTNARI456. REGENCY TRADE CO.457. RO-STAR458. ASIRIS SOLUTIONS459. CODER IMPEX SRL460. PROFESIONAL CLEAN MEDIUM SRL461. HEXA SOFT462. GENCO TRADE463. ALBINUTA SHOPS464. PROMOTEART INTERNATIONAL465. STRAUSS ROMANIA

466. S.C SPORTVISION PRODEXIM467. LEO-CIM468. VISUAL FAN469. ZIRKON MEDIA470. PROCTER &GAMBLE MARKETING

ROMANIA471. ROMATUD COM EXIM472. WIDE SCREEN MEDIA473. MEV OIL474. FUNDATIA PATRIARHUL AVRAAM475. INTER-AUTO476. POSTA ATLASSIB CURIER RAPID477. ATENA BUILING COMP478. GREEN TIME479. SABA PRODUCTS480. ASPETI481. ROLLEXPERT482. ATP EXODUS483. WEISSPUNCKT484. TOTAL TEHNIC485. LUNA EVENTS486. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI

REBU487. ELECTROFER488. COMPANIA FINTA PROD COM489. ELECTROFER490. PROFILUX491. ELECTROFER492. CAVAR L&I IMPEX493. CREATIVE SIGN494. EREBUS TEHNICS INTERNATIONAL495. ALEXANDER K COM496. UPDATE ADVERTISING497. DS GROUP INTERNATIONAL498. RADACINI MOTORS499. IRISCOM500. SANOTECHNIK COM RUMANIEIN501. WALDECK TRADING IMPEX502. TH TOP HOTELS503. TOP TERRA TRADE504. PLASTOR TRADING505. IRISCOM506. BUENO TECH507. ITALIAN EXPRESS508. PC GARAGE S.R.L509. DANETI COM510. SISTELSE IMPEX511. KASA EXCLUSIVE512. OMNITOYS513. GD ESCAPADE514. MONOSIT CONIMPEX515. PAPI RIC516. NEXUS TRADING GRUP517. CURTEA VECHE PUBLISHING518. THE CHAMPS ENTERTAINMENT519. GLOBAL COMPANY XXI520. STARPLEX521. GRUP MILLENIUM 2000522. ECO MARKET TRANSILVANIA523. RX ATELIER524. GOODWILL ENTERPRISES525. TIPOGRAFIX HOUSE526. EQUUS COM527. FRANZ ADV. GRUP528. GRAVITY DESIGN529. BIOLATERIA530. METAFRASIS531. ARC TRADING532. CHIMTECH

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din România

Page 10: Ziarul InfoCons Nr. 9

533. DISTRICOM534. DENIZ - THE535. ALAI536. ASA SPORT537. COZA ADVERTISING538. NEWS OUTDOOR ROMANIA539. PRO CONFORT DISTRIBUTION 540. KARMA CLEANING541. I.S.I.S. ARMONIA542. FRANZ ADV. GRUP543. RESIDENCE INTERNATIONAL 544. BIC ROMANIA MARKETING &

DISTRIBUTION 545. PRODINF546. SIQUA HOTEL547. VIS 7 IMPORT-EXPORT548. RUSTIC HOUSE - HOTEL DIPLOMAT549. RBS BANK (ROMANIA)550. OTP BANK ROMANIA SA551. ING BANK NV AMSTERDAM -

SUCURSALA BUCURESTI552. THE CHAMPS ENTERTAINMENT553. GRAVITY DESIGN554. REWE ROMANIA555. SIQUA HOTEL556. LIBRA BANK557. RUSTIC HOUSE 558. BDD STRATEGY CONSULTING559. TACTIC CONSULTING UNIT560. MOBEXPERT PIPERA561. RUSTIC HOUSE562. HEINEKEN ROMANIA563. ALPIN 57 LUX564. STARLIGHT SUITE HOTEL565. ARTIZANAT & CADOURI SPECIALE566. IMPRESSION GRAPHICS ROMANIA567. TOTAL STAR SERVICE568. AGROINDUSTRIALA569. PAPI RIC570. STARLIGHT SUITE HOTEL571. KPMG ROMANIA572. HOLISTIC MANAGEMENT573. MINERVA 92’574. CRISSTAL CONCEPT575. TYMBARK MASPEX ROMANIA576. PARMALAT ROMANIA 577. RESTAURANT PERLA578. MEDIATEC TEAM579. MEDIAFUN IMPEX580. ORCAS COMPUTERS581. PODALV COM582. ASOCIATIA DEDEMAN583. EUREKO ASIGURARI584. EDITURA LITERA INTERNATIONAL585. VISA EUROPE SERVICES INC.586. BRICOSTORE ROMANIA587. ATU588. PREMIUM SIGNS589. FOX COM SERV590. AMMA PRINT591. URSUS BREWERIES592. PARK & FLY593. ADEVARUL HOLDING594. FERRERO ROMANIA595. GROUPAMA ASIGURARI596. ARKA REC597. T&T INTERNATIONAL GROUP SRL598. MEGA IMAGE599. FIELD STAR

600. SUPREME CHOCOLAT601. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI

REBU602. ROMIND SERV SRL603. DULINSZKY EDUARD IOSIF PFA604. ARTIZANAT & CADOURI SPECIALE605. COSMOTE ROMANIAN MOBILE

COMMUNICATIONS606. EDITURA LITERA INTERNATIONAL607. DANONE PRODUCTIE SI

DISTRIBUTIE DE PRODUSE ALIMENTARE

608. RAO DISTRIBUTIE609. ANGST RO610. GLINA COMSERV EXPRES611. HACHETTE DISTRIBUTION SERVICES

INMEDIO612. SNACK 4 U CONCEPT613. BIROTIP TOP 2000614. ROMIND SERV615. KOH-I-NOOR HARDTMUTH

ROMANIA616. UNIVERSAL MUSIC ROMANIA617. GEALAN ROMANIA618. PHILIPS ROMANIA619. ROMIND SERV620. TRIBEACH621. FRANCK622. HEXA SOFT

623. Q-EAST SOFTWARE624. TRIBEACH625. ASOCIATIA DEDEMAN626. FUNDATIA TOFLEA627. TELETRANS SA628. TITAN SA629. ROMIND SERV630. DOLY COM631. BIT CALORIA TRADING632. STECODA LEADER633. HEAT PLUS SOLUTIONS634. RX ATELIER635. MELINDA IMPEX INSTAL636. IVATHERM637. CORINT JUNIOR638. STARLIGHT SUITE HOTELS639. ASOCIATIA DEDEMAN640. OL COMPUTERS EXIM 641. SCANDIA FOOD642. EDITURA SIGMA643. FEST ONE SRL644. LEADER INTERNATIONAL645. WORLD CLASS ROMANIA646. SEPHORA MARINOPOULOS

ROMANIA S.A647. RAO DISTRIBUTIE648. SERISAN D&D649. NICORO TRADING650. AUTOMOBILE DACIA

651. COMPANIA DE PAZA SHELTER SECURITY

652. EMOTION AGENCIA653. BEST FOODS PRODUCTION654. SC GRANDDIS SRL655. SC ALIMENTA SA656. SC ROM PAPER SRL657. ONLINE BUISINESS DEVELOPMENT

SRL658. ADRIAN RESTAURANTE659. ZENYTH PHARMACEUTICALS660. CRISTIM 2 PRODCOM661. CYNTHUS662. OMV PETROM MARKETING663. PLAFAR RETAIL664. CENTROFARM665. COCA-COLA HBC ROMANIA666. PARC HOTEL667. VLAHIA INVESTMENTS668. GOODYEAR DUNLOP TIRES

ROMANIA669. MAJESTIC TOURISM670. BORG DESIGN671. ANDOSERVICE672. IMBA ADVERTISING673. INTERSNACK ROMANIA674. VRANCART675. OPTICAL DISC SOLUTIONS676. ALTIUS677. COCA-COLA HBC ROMANIA678. BIROTIP TOP 2000679. DIP&GIP680. PANGRAM681. HOCHLAND ROMANIA682. HORNBACH CENTRALA683. ROSTAR 684. FERERRO ROMANIA685. BUNGE ROMANIA686. OMV PETROM MARKETING687. WORLD CLASS ROMANIA688. TRIBEACH689. APA NOVA BUCURESTI .690. TOURING EUROPABUS ROMANIA691. ORKLA FOODS ROMANIA692. UNILEVER SOUTH CENTRAL EUROPE693. AGRANA ROMANIA694. STRATEGIC RESEARCH

CORPORATION695. M-FASHION696. RIO BUCOVINA697. DUAL PROMO698. DIP&GIP699. GRANDDIS700. VEL PITAR701. ROMDIL COM702. ZAREA703. PARMAFOOD GROUP DISTRIBUTION704. B.C. INTESA SANPAOLO705. DESMON ANTREPRENOR GROUP706. ROMAQUA GROUP707. CONTINENTAL HOTELS -

SUCURSALA NORD708. HOSTWAY ROMANIA709. AQUALAND710. MONKEY BUSINESS - AVENTURA

PARC BRASOV711. SC DIP&GIP SRL712. LEMET713. IMPORT EXPORT IRISA

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

0219551Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor

_____________________Adresa: Telefon: Fax: E-mail:

www.anpc.gov.ro

Telefon cu tarif normal în reţeaua Romtelecom, din toate reţelele.

parteneri:

Ministerul AfacerilorInterne

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

SecretariatulGeneral al Guvernului

MinisterulEducaţieiNaţionale

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din România

Page 11: Ziarul InfoCons Nr. 9

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din România Pagina 7

A.N.P.C.P.P.S. Romania - InfoCons este membra in cadrul urmatoarelor Grupuri de Lucru, la nivel national:

• Grupul de Lucru pe Probleme de Proprietate Intelectuala, din cadrul Parche-tului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituit intre institutiile statului si importante structuri private, avand ca obiectiv principal comba-terea fenomenului de piraterie, contrafacerii si descurajarii creativitatii prin incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala;• Consiliul de Export al Romaniei, din cadrul Ministerului Economiei, Co-mertului si Mediului de Afaceri - structura organizatorica la nivel national, cu caracter public-privat, fara personalitate juridica, functioneaza pe langa Ministerul Economiei, Comertului, si Mediului de Afaceri si are ca obiectiv armonizarea strategiilor sectoriale, intersectoriale si regionale cu Strategia Naţionala de Export, precum si al stabilirii obiectivelor si prioritatilor in do-meniul exportului;• Consiliul de Acordare a Etichetei U.E Ecologice, din cadrul Ministerului Me-diului si Padurilor – organ consultativ cu rol in evaluarea dosarului necesar pentru acordarea etichetei ecologice, ce are ca obiectiv acordarea etichetei ecologice in Romania, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 66/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind eti-cheta UE ecologica; • Consiliul Consultativ ANCOM – Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicaţii - organismul care pune in dialog reprezen-tantii ANCOM, ai altor institutii ale statului, ai companiilor din domeniu si ai societatii civile;• Grupul de Lucru privind Legea Asigurarilor de Sanatate – constituit in vede-rea dezbaterii privind noua lege a sanatatii;• Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Regionale - activitatea Comisiei are caracter consultativ si vizeaza asigurarea unei relatii de parteneriat social intre administratie, patronate si sindicate, precum si o informare reciproca, permanenta asupra problemelor care sunt de domeniul de interes al administraţiei sau al partenerilor sociali, in vederea asigurarii stabilitatii sociale;• Acreditare la Camera Deputatilor.

www.protectia-consumatorilor.ro

Platformele on-line lansate de A.N.P.C.P.P.S. Romania:

Diplomeobţinute deA.N.P.C.P.P.S.Romania

• e.o9atitudine.ro – ce contine informatii si definitii privind e-urile din produsele alimentare;• cazare.infocons.ro – ce contine informatii privind unitatile de cazare autorizate de pe teritoriul Romaniei ;• agentii.infocons.ro – unde regasiti informatii cu privi-re la agentiile de turism autorizate, de pe teritoriul tarii;

• Buget.Infocons.ro – contine informatii in domeniul financiar bancar;• Nutelasafurat.ro – unde se regasesc informatii cu pri-vire la buteliile destinate consumului casnic;• Auto.infocons.ro – contine informatii cu privire la carburantii si consumabilele auto.

Page 12: Ziarul InfoCons Nr. 9

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din RomâniaPagina 8

Campanii derulate deCampania Naţională “o9atitudine!”În data de 15 martie 2003 - Ziua Mondială a Consumatorilor, A.N.P.C.P.P.S.România-InfoCons, a iniţi-at Campania Naţională “o9atitudine!”, pentru educarea şi informarea consu-matorilor romani, în diverse domenii de interes, cum ar fi: protecţia consu-matorilor în Uniunea Europeană, eti-chetare, alimentaţie sănătoasă, servicii şi produse financiare, protecţia me-diului şi consumul sustenabil, produse farmaceutice, produse şi servicii de asigurări, pensii private etc. Campania s-a bucurat şi se bucură în continuare de participarea activă, atât a instituţii-lor statului care ne sprijină în mod real în demersurile noastre, cât şi a per-soanelor fizice care răspund pozitiv într-un număr din ce în ce mai mare, având chiar iniţiativa de a multiplica informaţiile în mediile proprii.

Secţiunea protecţia mediului - „În-chide! Stinge! Reciclează!:Scopul campaniei este acela de a con-tribui la creşterea nivelului de conşti-entizare şi informare a cetăţenilor Ro-mâniei cu privire la consumul durabil, la micile schimbări ale modului actual de viaţă, care pot produce mari efecte benefice în viitor. Domeniile în care se desfăşoară campania sunt: reducerea consumului inutil de resurse (apă, energie), colectarea selectivă a deşe-urilor, combustibilii şi şofatul într-un regim cât mai ecologic şi în general, schimbarea atitudinii consumatorilor în domeniul protecţiei mediului.

www.protectia-consumatorilor.ro

Parteneri în cadrul acestei campanii din partea autorităţilor au fost:• Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tine-retului şi Sportului;• Ambasada Franţei în România;• Inspectoratul General al Poliţiei Ro-mane – Direcţia Ordine Publică – Poli-ţia de Proximitate;În cadrul Campaniei “Închide! Stinge! Reciclează!” a fost realizat şi Campania “Economisteste pentru tine! Economi-seşte pentru mâine! Ca şi parte com-ponentă a acesteia.

Campania “o9atitudine! – Econo-miseşte pentru tine! Economiseşte pentru mâine!”, campanie de edu-care şi informare a consumatorilor în domeniul protecţiei mediului, cu pri-vire la mai bună gestionare a banului public în instituţiile de stat, dar şi a bu-getelor private, prin eliminarea risipei, în cadrul Proiectului de Independenta Energetică a României. Site-ul Campa-niei www.economisestepentrutine.ro conţine, informaţii utile detaliate des-pre modalităţile de a elimina risipă, cât şi despre protecţia mediului în gene-ral. De asemenea, site-ul a găzduite un concurs de materiale video cu exem-ple personale ale modului în care utili-zatorii au înţeles să economisească in-teligent resursele. În cadrul Campaniei Naţionale “o9titudine!” – Secţiunea de protecţia mediului ‚ „Închide! Stinge! Reciclează!” a fost realizat site-ul www.protectio.org - site dedicat informării şi educării consumatorilor cu privire la protecţia mediului.

Secţiunea protecţia consumatorilor privind siguranța traficuluiCampanie de educare şi informare a consumatorului cu privire la respec-tarea legislaţiei rutiere aflate în vigoa-re pe teritoriul României mai ales din perspectiva utilizării telefonului mobil de către conducătorii auto în timpul mersului, acesta fiind una din cauzele principalelor accidente rutiere.

Secţiunea protecţia consumatorilor de gaze naturale Campanie de educare şi informare a consumatorilor cu privire la drepturile şi obligaţiile consumatorilor de gaze naturale. În cadrul materialului realizat au fost furnizat informaţii utile consu-matorilor cu privire la: contractarea gazelor naturale, calitatea gazelor na-turale furnizate, rezolvarea solicitărilor consumatorilor cu privire la măsura-rea cantităţilor de gaze naturale etc.

Secţiunea protecţia consumatorilor în Uniunea europeană – Zece prin-cipii fundamentaleCampanie de educare şi informare a consumatorilor cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le au.Zece principii fundamentale:1. Cumpără ce doreşti, de unde do-reşti;2. Dacă nu funcţionează, returnează-l;3. Standarde ridicate pentru alimente şi bunuri destinate consumatorilor;4. Ştii ce mănânci?5. Contractele trebuie să fie corecte pentru consumatori;

6. Uneori, consumatorii se pot răzgân-di;7. Este mai uşor să compari preţurile;8. Consumatorii nu trebuie să fie in-duşi în eroare;9. Protecţie în timpul vacanţelor;10. Soluţionarea eficientă a litigiilor transfrontaliere. Secţiunea de protecţia consumato-rilor de energie - Campanie de edu-care şi informare a consumatorilor în domeniul energiei.

Secţiunea de protecţia consumato-rilor de produse şi servicii financiar – bancareCampanie de educare şi informare a consumatorilor în domeniul serviciilor financiar bancare şi nebancare, atât cu privire la drepturile şi obligaţiile consumatorilor, cât şi cu privire la alte aspecte de interes din domeniul servi-ciilor financiare.Au fost realizate materiale tip print: pli-ante format A4, semne de carte.În cadrul acestei secţiuni a fost realizat site-ul dedicat acestui domeniu: www.finformation.ro.Site-ul conţine 6 cursuri împărţite în 67 secţiuni şi 3 grade de complexitate care permit consumatorilor să desco-pere mecanismul de funcţionare al serviciilor financiare din România şi Uniunea Europeană.Fiecare secţiune conţine note explica-tive, exemple practice şi teste pentru verificarea cunoştinţelor.;• nivelul 1: conţine informaţii de bază

pentru a te familiariza cu serviciile fi-nanciare; • nivelul 2: este echivalentul unui nivel intermediar şi acoperă subiecte ceva mai complexe; • nivelul 3: tratează toate subiectele complexe, deci necesită cunoştinţe aprofundate în ceea ce priveşte servi-ciile financiare.

Programul naţional pentru protec-ţia consumatorilor de produse far-maceuticeCampanie de educare şi informare a consumatorilor cu privire la produsele farmaceutice: obligaţiile asiguraţilor, eliminarea automedicamentatiei, condiţii pentru obtinrea de reţete gra-tuite sau compensate etc.

Secţiunea protecţia consumatorilor în Uniunea Europeană – Informare - Etichetare Campanie de educare şi informare a consumatorilor cu privire la informa-ţiile menţionate pe etichetle produ-selor: Ştii ce ar trebui să conţină o eti-chetă?, Citeşti etichetele produselor?, Conţin acestea informaţii importante pentru sănătatea ta?, Ştii ce este valoa-rea energetică?, Ce înseamnă HACCP?, Dar ISO? Etc.

Secţiunea de protecţia consumato-rilor privind educarea şi informarea în domeniul asigurărilor şi Pensiilor Private Campanie de educare şi informare a consumatorilor cu privire la pensiile private din România: De ce este nece-seara reforma pensiilor din România?, Cum arată noul sistem de pensii?, Cine are dreptul să participe la al doi-

Page 13: Ziarul InfoCons Nr. 9

www.protectia-consumatorilor.ro

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din România Pagina 9

A.N.P.C.P.P.S.Românialea pilon? Dar la al treilea?, Care sunt contribuţiile?, Care sunt beneficiile la pensionare? Etc.

Secţiunea de educare şi informare a consumatorilor în domeniul culturiiCampanie ce are drept scop creşterea nivelului de conştientizare şi informa-re a consumatorilor din România cu privire la dezvoltarea zonelor culturale şi refacerea obiectivelor culturale şi ar-hitecturale din România, cât şi promo-varea acestora.În cadrul acestei secţiuni a campaniei a fost organizat un concurs ce se afla încă în desfăşurare „Poezia lui Mihai Eminescu”, concurs ce are mai multe secţiuni: fotografie, eseu, video, pictu-ra sau colaj.Totodata, a fost realizat şi site-ul de-dicat acestei campaniii: www.memi-nescu.ro.

Campania Naţională „Alege Sănătos! Trăieşte Sănătos!” – www.sanatate.o9atitudine.roCampanie de Educare si Informare a Consumatorilor in domeniul sanatatii, a adoptarii unui trai echilibrat printr-o alimentatie corecta, eliminarea auto-medicamentatiei etc.

Campania privind protecţia consu-matorilor în Uniunea Europeană – servicii de leasing

Campania pentru protecţia consu-matorilor privind achiziţionarea şi utilizarea autoturismelorIa atitudine! Navighează sigur pe internet!Materialele tipărite au fost diseminate atât în instituţii la nivel central şi local, cât şi cu ocazia diverselor evenimente la care A.N.P.C.P.P.S. România a partici-pat (în aerogări, cu sprijinul reprezen-tanţilor Poliţiei Romane şi ai Poliţiei Romane de Frontieră, la diverse săr-bători locale, de genul Zilele oraşului etc.). De asemenea, materialele au fost distribuite şi în Centrul Expoziţional Romexpo, la fiecare expoziţie, pe baza unui Protocol cu Centrul Romexpo, în aeroporturile Henri Coandă, Aurel Vla-icu şi celelalte aeroporturi din ţară, cât şi în Reţeaua Naţională INFO EU-RO, reţea de educare şi informare a con-sumatorilor şi cu ajutorul partenerilor Campaniei “o9atitudine!”.

Campania Naţională “Ia atitudine! - Direcţionează 2%!” - www.iaatitu-dine.euScopul Campaniei “Ia atitudine! Direc-ţionează 2%!” este acela de a sensibili-za cetăţenii, de a-i determina să ia ati-tudine prin conştientizarea dreptului de a redirecţiona 2% din impozitul pe venit datorat statului către campanii sociale sau activităţi sociale desfăşu-rate de un ONG, în acest caz Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consuma-torilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (A.N.P.C.P.P.S. România) – o9atitudine!-InfoCons, asociaţie de protecţia consumatorilor.

Proiectul National ţara lui AndreiÎn cadrul proiectului “Ţara lui Andrei” (www.taraluiandrei.ro) – comunitatea cetăţenilor responsabili, programul de responsabilitate socială “Respect pentru viitor”, A.N.P.C.P.P.S. România – o9atitudine!-InfoCons, a desfăşurat primul studiu naţional ce are ca obiec-tiv gestionarea mai eficientă a banului public prin eliminarea risipei. Conclu-ziile studiului au fost remise atât că-tre Comisia Europeană şi autorităţile naţionale în domeniu, cât şi către alte persoane interesate.Sub egida proiectului, în anul 2009 s-a desfăşurat concursul naţional pe teme eco-civice ” Şcoala lui Andrei”, care s-a adresat tuturor elevilor din clasele I-VIII. Concursul a vizat realizarea unei pregătiri teoretice şi practice a elevi-lor în sensul însuşirii de către aceştia a unei educaţii adecvate cu privire la importanţa calităţii mediului înconju-rător şi utilizarea raţională a resurselor energetice.

Campania Naţională „Cere Bonul Fiscal!”Campania Naţională de Educare şi Informare a consumatorilor - “Cere bonul fiscal!” este structurata pe două componente: o parte a cam-paniei se axează pe prezentarea proiectelor şi investiţiilor ce pot fi realizate cu banii obţinuţi din taxe-le colectate de stat, iar prin a doua parte asociaţia îşi propune să arate ce se întâmplă dacă consumatorii nu cer bonul fiscal..Se promovează prin aceasta cam-panie şi utilizarea cardurilor la plăţi, motivând că pe de o parte consu-matorii economisesc comisionul de retragere de numerar, iar pe de altă parte sunt siguri că primesc bon fis-cal şi astfel “economia gri” poate in-tra pe un trend de scădere.Campania s-a axat pe trei categorii de consumatori, mai exact liceeni (clasele a XI-a şi a XII-a), persoanele de vârsta a treia, angajaţii instituţii-lor financiar-bancare. Persoanele de vârsta a treia au nevoie de o aseme-nea campanie pentru că spre exem-plu au fost tot felul de încercări ca pensiile să fie date pe card, dar ei nu au înţeles ce înseamnă acest lucru. Trebuie să existe un limbaj mai sim-plu pentru a avea impact.

Campania Nationala “o9atitudine! “ – InfoUtile

Campania Nationala “UN OM SANATOS FACE CAT DOI”;

Campania Nationala ”CONSUMATORUL RURAL -

CONSUMATOR EUROPEAN”

Campania Nationala “UN ELEV PREVENIT FACE CAT DOI”

Campania Nationala “E TIMPUL SA SPUNEM STOP”

Campania Nationala “INFORMAREA UTILIZATORILOR DE SERVICII POSTALE

Campania Nationala “STOP CONSUMULUI DE TUTUN CATRE MINORI”

Campania Nationala “STOP CONSUMULUI DE ALCOOL DE CATRE MINORI

Campania Nationala “UN OM PREVENIT FACE CAT DOI”

Campania Nationala Anticontrafaceri – Feriti-va de tepe!

Campania Nationala de educare si informare a consumatorilor privind siguranta traficului

Campanie Nationala de educare si informare a consumatorilor de produse si servicii medicale

Campanie Nationala privind combaterea contrabandei prin educarea si informarea consumatorilor - NU CONTRABANDEI!

Campania Nationala impotriva publicitatii inselatoare

Page 14: Ziarul InfoCons Nr. 9

www.protectia-consumatorilor.ro

INSTITUTII ALE STATULUI:• Secretariatul General al

Guvernului• Ministerul Afacerilor Interne;• Inspectoratul General pentru

Situaţii de Urgenţă (IGSU)• Ministerul Comunicațiilor și

Societăţii Informaţionale• Ministerul Educației Naționale• Inspectoratul General al

Poliţiei Române – Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalităţii

• Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române

• Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative

• Poliția Comunitară a Sectorului 2 București

• Agenția Națională pentru Protecţia Mediului

• Consiliul Național de Formare Profesională a Adulţilor

• Centrul de Sănătate Publică• Direcția de Sănătate Publică

București• Agenția de Protecția Mediului• Administrația Patriarhală• Instituția Prefectului Neamț• Consiliul Concurenței• Inspectoratul Școlar Județean

Târgu-Mureș• Inspectoratul Școlar Județean

Dâmboviţa• Centrul de Sănătate Publică• Centrul de Mediu și Sănătate

Cluj• Inspectoratul Școlar Județean

Timiș• Biblioteca Municipală “Teodor

Murășanu”• Primăria Ibănești• Instituția Prefectului Județului

Vrancea• Primăria Dorna Cândrenilor

v

Mihaela rĂdulesCu(24.01.2013)

„Orice om cu bune intenţii, mai ales de viitor (și mai cu seamă cele legate de viitorul acela ce se va numi Prezent pentru copiii noștri), nu poate să nu adere fără ezitare la o astfel de campanie.

Toţi visăm la schimbări de mentalitate, toţi sperăm că ne vor fi res-pectate drepturile, dar nu chiar toţi ne și punem la treabă sau măcar pe gânduri pentru un astfel de demers. Locuiesc în altă ţară, dar am tot pașaport de cetăţean român și nu pot să nu fiu în admiraţia celor care mai fac și bine românilor, mă gândesc că or fi destui cei care s-au săturat de rele și nedreptăţi, de frustrări livrate zilnic pe la ghișeuri și… la tot pasul. O nouă atitudine înseamnă exact spiritul de care avem nevoie ca să ne facem viaţa mai simplă, cu mai puţine bătăi de cap și cu mai multe satisfacţii, de orice natură. Lumea noastră, a consumatorilor, e plină de drepturi (chiar și de unele pe care, poate, nu le știm, dar le aflăm prin astfel de campanii), dar e plină și de obligaţii, printre care și aceea de a nu-i lăsa pe alţii să ne încalce drepturile… de oameni.

Mulţumesc pentru această campanie!”

Corina MartinPreședinte ANAT(09.04.2012)

Doresc Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consu-matorului și Promovarea Programelor și Strategiilor – A.N.P.C.P.P.S. România, asociaţia parteneră și prietenă a ANAT, mulţi ani înainte și mult succes cu prilejul împlinirii a 9 ani de activitate care au creat premisele pentru o 9atitu-dine în mentalitatea consumatorului român!

De la înfiinţare și până în prezent, A.N.P.C.P.P.S. România a reușit să devină, prin programele și proiectele dezvoltate, multe dintre ele în premieră absolută în România, o autoritate reală în domeniul atât de sensibil și de vast al Protecţiei Consumatorilor.

Obiectivul de a ajuta consumatorul să decidă în cunoștinţă de cauză este perfect slujit prin adevărurile valoroase despre produsele și ser-viciile din România, la ale căror standarde de conformitate asociaţia dumneavoastră veghează permanent!

Prin încurajarea compeţitiei oneste și prin protejarea consumatorilor împotriva riscului de a achiziţiona și folosi produse de calitate îndo-ielnică, contribuiţi în mod direct la promovarea valorii și a calităţii în societatea românească și la generarea unei noi mentalităţi, lucru care ne onorează ca prieteni și parteneri”.

• Agenția Națională Antidrog• Autoritatea Națională de

Reglementare în Domeniul Energiei

• Biblioteca Națională a României

• Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” București

• Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale

• Societatea Română de Radiodifuziune

• Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

• C.N. AEROPORTURI București S.A.

• C.F.R. Călători

ASOCIAţII DE CONSUMATORI PARTENERE:• Asociația Română pentru

Siguranţa Produselor Alimentare și Cosmetice

• Liga pentru Protecția Consumatorului

• Asociația Protecția Consumatorului “Calitas”

• Federația “Milcovia” a Protecţiei Consumatorului

• Asociația pentru Protecția Consumatorilor

• Asociația pentru Protecția Consumatorilor “Ocaua lui Cuza”

• Asociația de Luptă Împotriva Contrafacerilor

• Asociația pentru Protecția Consumatorilor 1990

• Centrul pentru Consultanță, Consiliere, Informare, Teste Comparative, Studii și Cercetări în domeniul Consumului

• Asociația Consumatorilor “Un Om prevenit Face cât Doi”

• Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Intereselor Legitime ale Consumatorilor

• Federația Asociațiilor pentru Apărarea Drepturilor Legitime ale Consumatorilor

• Federația Asociațiilor de Consumatori

• Federația Asociațiilor și Fundaţiilor

• Federația Pentru Promovarea Produselor și Serviciilor de Marcă și Luptă Anticontrafacere

• A.P.C. “Info – Scut”• Asociația pentru Protecția

Consumatorilor Turda• Federația Județeană a

Asociaţiilor pentru Protecţia Consumatorilor – Bihor

• Asociația pentru Protecția Consumatorilor Pitești

• Federația “Argeșul” a Asociaţiilor pentru Protecţia Consumatorilor

• Asociația pentru Protecția Consumatorilor Oradea

• Asociația Consumatorilor din România – ASCOR

• Asociația Orășenească pentru Protecţia Consumatorilor, Dolj

• Asociația pentru Protecţia Consumatorilor “UniversCons”, Buzău

• Asociația pentru Protecția Consumatorilor Arad

• Federația Județeană a Asociaţiilor pentru Protecţia Consumatorilor, Dâmboviţa

• Asociația pentru Protecția Consumatorilor “Speranţa”, Huși

• Asociația “Prot – Cons Eurostandard”, Brăila

• Asociația pentru Protecția Consumatorilor și Mediului “Cactus”, Tulcea

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din RomâniaPagina 10

Parteneri și Colaboratori ai

Aeroportul Henri Coandă - Otopeni

Page 15: Ziarul InfoCons Nr. 9

stephen russellSecretar General, ANEC(16.10.2012)

„Anul acesta se împlinesc 50 ani de când Preşedintele John F. Kennedy a emis cele 4 drepturi ale consumatorilor din Statele Unite: dreptul la siguranţă, dreptul de a alege, dreptul la informa-re şi dreptul de a fi ascultat.

Kennedy a înteles că, în cadrul economiei ţării sale, consumatorii au cel mai mare grup economic, influenţând și fiind influenţaţi de aproape fiecare deci-zie economică publică și privată. Cu toate acestea, înainte de discursul său din 15 martie 1962 – fiind amintit anual ca Ziua Mondială a Drepturilor Consuma-torilor – consumatorii au fost, de asemenea, singurul grup important care nu era organizat eficient și ale căror opinii nu erau auzite.Cincizeci de ani mai târziu, Uniunea Europeană a confirmat importanţa vocii consumatorului în adoptarea Regulamentului de Standardizare, care va intra în vigoare în statele membre de la data de 1 ianuarie a anului următor. Stan-dardizarea tehnică ar putea să nu pară deloc atrăgătoare, la prima vedere, dar este o componentă esenţială a vieţii moderne: de la simple nuci și şuruburi, la cele mai complex dintre smartphone-uri. Și fără o reprezentare eficientă a consumatorilor în scrierea standardelor, produsele nu ar fi la fel de sigure, interoperabile, accesibile sau “verzi” pe cât ar putea fi. Desigur, nu acesta este interesul de afaceri – ignorarea nevoilor consumatorilor, însă în cazul în care se doreste vânzarea produselor și serviciilor, din experienţa noastră se arată că de multe ori afacerile se concentrează pe satisfacerea nevoilor “consuma-torului mediu”, în care costurile sunt cele mai mici și profiturile cele mai mari, excluzând consumatorii vulnerabili: cei care sunt tineri, persoanele în vârstă sau persoanele cu handicap.Ca “Voce a Consumatorilor Europeni în Standardizare”, ANEC salută legăturile dintre ASRO, organismul naţional de standardizare din România, și ANPCPPSR, asociaţia care reprezintă consumatorii români în ANEC. Într-adevăr, este co-rect să facem acest lucru cu ocazia Zilei Mondiale a Standardizării. Participarea experţilor de consum în activitatea de standardizare naţională este esenţială. Majoritatea standardelor europene și internaţionale pentru protecţia consu-matorului și a bunăstării sunt scrise în CEN / CENELEC si ISO / IEC, organizaţii în care scrierea de standarde este condusă de către organismele naţionale de standardizare. Salutăm cu mare căldură rolul pe care ASRO îl are în CEN / CENELEC ca un organism de standardizare dintr-un stat membru nou. Îmi amintesc că am avut plăcerea de a vorbi în calitate de Secretar General al ANEC, la Adunarea Anuala CEN / CENELEC găzduită de ASRO în iunie 2008, în care importanţa participării consumatorilor în procesul de standardizare nu numai că a fost recunoscută, dar a fost şi subliniată în mod repetat.Deși multe dintre standardele europene care necesită sprijinirea pieţei unice europene pentru produse au fost scrise înainte ca România să adere la Uni-unea Europeană în anul 2004, încă mai sunt multe de făcut. Regulamentul de Standardizare acceptă că munca similară trebuie acum să fie extinsă şi în domeniul serviciilor. De exemplu, consumatorii se așteaptă la un nivel simi-lar de securitate în caz de incendiu la un hotel, care să existe în toate statele membre. Dar acest lucru nu este adevărat. Nu există nici măcar un nivel mi-nim comun de siguranţă. Este nevoie de reglementări europene, precum și de dezvoltarea standardelor europene, în care așteptările părţilor interesate din România – inclusiv consumatorii – poate fi exprimate. Și, desigur, există un nivel în creştere a inovaţiei pe piaţa produselor. Noile tehnologii, precum și convergenţa tehnologiilor, înseamnă că standardele europene pentru produ-se trebuie să fie reexaminate şi revizuite în mod periodic. Aici, vocea consuma-torului român trebuie să fie auzită si este necesar să se facă auzită.Acestea sunt vremuri dificile pentru Europa. Dar noi trebuie să ne păstrăm ambiţia. Trebuie să continuăm să cautăm o Europă în care sănătatea, siguranţa și bunăstarea consumatorilor sunt pe primul loc. Trebuie să păstrăm vie viziu-nea drepturilor lui Kennedy”.

InfoCons - Ziar independent al Mişcării de Protecţia Consumatorilor din România Pagina 11

www.protectia-consumatorilor.ro

INSTITUTE ALE ACADEMIEI ROMâNE, ORGANIZAţII DE CERCETARE, LABORATOARE, INSTITUţII DE ÎNVăţăMâNT:• Academia de Studii Economice

din București• Centrul de Cercetări

Financiare și Monetare “Victor Slavescu”

• Institutul Român pentru Educaţie și Calitate Europeana – IRECE

• Institutul Național pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii

• Institutul de Sociologie “Dimitrie Gusti”

• Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii

• Institutul de Economie Mondială “Costin Murgescu”

• Institutul de Prognoză Economică

• Institutul de Cercetări Juridice

• Institutul de Bioresurse Alimentare

• Centrul de Economia Industriei și Serviciilor

• Institutul Național al Lemnului• Laborex 2000• Larex InterNațional• Institutul Național pentru

Studii de Opinie și Marketing – INSOMAR

• CERTIND – Organism de Certificare

• Institutul de Cercetări pentru Instrumentaţie Analitică

• Laboratorul Chimic Dr. Wessling

• Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială – București – ECOIND

• Laboratorul Central• Laborator central CCF• Societatea Română pentru

Asigurarea Calităţii – S.R.A.C.• Institutul Național de

Sănătate Publică (I.N.S.P.)

ORGANIZAţII NEGUVERNAMENTALE, PATRONATE, SINDICATE:• Uninunea Ziariștilor

Profesionali din România• Asociația Națională a

Agenţiilor de Turism din România (ANAT)

• Forumul Clasei de Mijloc și al Întreprinderilor Mici și Mijlocii

• Camera de Comert și Industrie

a României și a Municipiului București – C.C.I.R.B.

• Institutul de Economie Naţională

• Institutul de Economie Agrară• Societatea Inginerilor din

Domeniul Gazelor Naturale Sibiu

• Federația Patronală a Industriei Usoare – FEPAIUS

• Fundația pentru Dezvoltarea Serviciilor Mutualiste de Sănătate din România

• CNS “Cartel Alfa”• C.N.S.L.R. Frăția• Confederația Sindicatelor

Democratice din România – CSDR

• Confederația Sindicală Meridian

• Federația Univers• Federația Sindicatelor din

Telecomunicaţii• Societatea Română de

Economie – SOREC• Uniunea Generală a

Industriașilor din România• Liga Asociațiilor

de Proprietari – Habitat (L.A.P.H.)

• Asociația Română a Apei – București

• Fundația Academica “Idei și Fapte pentru anii 2000”

• Federația Sindicatelor din Construcţii de Mașini

• Fundația PRO VIȘEU• Corpul Experților

Contabili și Contabililor Autorizaţi din România – C.E.C.C.A.R.

• Asociația Națională a Cadrelor în Rezervă și Retragere din Ministerul Administraţiei și Internelor – București

• Uniunea Generală a Industriașilor din România – UGIR 1903

• Organizația patronală a industriei alcoolului și băuturilor alcoolice din România – GARANT

• Asociația de Standardizare din România

• Patronatul Bijutierilor din România

• Federația Sindicatelor Libere din Chimie Petrochimie

A.N.P.C.P.P.S.România

• Fundația Română pentru Jurnalism

• Societatea Astronomică Română de Meteori – SARM

• Asociația Youth Hostel România

• Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperaţii

• Asociația de Acreditare din România – RENAR

• Centrul de Economia Industriei și Serviciilor

• Asociația “Baschet Club Steaua București”

• Fundația CRIMM• Asociația “Totul pentru viaț㔕 Asociația Mutuală România

Franţa “Louis Pasteur”• Asociația Ospeția din România

– tradiţie și evoluţie• Facultatea de Sociologie

și Asistenţă Socială – Universitatea din București

• Asociația Profesioniștilor din Industria Pardoselilor din Lemn

• Liga Dreptății Împotriva Abuzurilor și Corupţiei din România

• Grupul de presă “Economistul”

• Asociația pentru Siguranță Comunitară și Antidrog România

• Fundația PARADA• Colegiul Medicilor

din România• Asociația

pentru Promovarea Istoriei României

• Asociația ARTA NU MUȘCĂ• Asociația de Mediatori• Asociația ECOTIC• Asociația Brokerilor Imobiliari • ROMALIMENTA

Page 16: Ziarul InfoCons Nr. 9

Activitatea noastră este guvernată de trei valori:EXPERTIZACredibilitatea noastră se bazează pe expertiza colaboratorilor naţionali şi internaţionali cu înalte calificări, pe metode demonstrate, transparente şi constant reevaluate, fără să uităm niciun moment de esenţiala etică profesională.

INDEPENDENţAActivitatea noastră cere o totală independenţă din punct de vedere financiar, politic, ideologic. Luările de poziţie şi sfaturile nostre nu sunt condiţionate de nicio presiune exterioară.

APROAPE DE VOIŢinem cont de nevoile consumatorilor, în general, şi ale abonaţilor pe care îi avem, în special.

Info contact

Adresa: Str. Muzelor nr. 1, cod poștal 040191, sector 4, București, RomâniaTelefon: 021/319.32.66Email: [email protected] web utile: www.protectia-consumatorilor.rowww.teste-comparative.ro

Publicaţie editată sub egida Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori

1. Programul pentru transparenţa informaţiei (www.pti.ro);2. Programul de colaborare trans-frontalieră (www.pct.pti.ro);3. Programul pentru promovarea culturii (www.ppc.pti.ro);4. Programul privind etichetarea alimentelor;5. Programul privind efectele ra-portării financiare asupra consu-matorilor;6. Programul pentru protecţia consumatorilor şi efectele privind drepturile legate de proprietatea intelectuală şi industrială;7. Programul pentru protecţia con-sumatorului de apă potabilă;8. Programul privind efectele lici-taţiilor publice asupra consumato-rilor;9. Programul pentru protecţia con-sumatorului împotriva fraudei în vamă;10. Programul pentru protecţia consumatorilor de produse şi ser-vicii din sectorul agro-zootehnic;11. Programul pentru protecţia consumatorilor de produse şi ser-vicii turistice prin dezvoltarea turis-mului durabil;12. Programul pentru protecţia şi prevenirea consumatorilor în caz de calamităţi şi dezastre naturale;13. Programul pentru protecţia consumatorilor – Probleme sociale şi egalitatea de şanse;14. Programul pentru protecţia consumatorilor în perspectiva ali-nierii la acquis-ul comunitar;15. Cooperarea administrativă în domeniul protecţiei consumatoru-lui;16. Programul pentru protecţia consumatorilor în perspectiva alini-erii la sistemul monetar unic euro-pean – introducerea monedei euro;

Programe desfăşurate sub egida A.N.P.C.P.P.S. România

A.N.P.C.P.P.S.România - InfoCons, asociaţie naţională de protecţia consumatorilor, are în cadrul Strategiei statutată și în documentele de înfiinţare, dezvoltarea următoarelor activităţi ca programe stra-tegice pentru dezvoltarea României prin schimbarea mentaliăţii cetăţenilor din consumatori pasivi în consumatori activi:

17. Programul pentru protecţia consumatorilor şi problematica im-plementării legislaţiei mediului;18. Programul pentru protecţia consumatorilor prin protejarea na-turii;19. Programul pentru protecţia consumatorilor şi efectele asupra acestora prin cererea de capital şi creditare;20. Programul pentru protecţia consumatorilor prin conştientiza-rea şi educarea asupra beneficiilor achiziţionării de produse de marcă şi efectele înregistrării mărcii şi a designului;21. Programul pentru protecţia consumatorilor – Problematici şi efecte pe piaţa muncii;22. Programul pentru protecţia consumatorilor prin protecţia ape-lor;23. Programul pentru protecţia consumatorilor prin includerea so-cială a persoanelor defavorizate – educaţie şi informare asupra drep-turilor legitime ale acestora;24. Protecţia şi siguranţă la locul de muncă – efecte directe asupra pro-tecţiei consumatorilor;25. Programul pentru protecţia consumatorilor şi ecosisteme;26. Programul privind ajutorul din partea statului cu respectarea le-gislaţiei privind drepturile legitime ale consumatorilor;27. Programul pentru protecţia consumatorilor de transport pe drumurile publice;28. Programul pentru protecţia consumatorilor prin protejarea şi administrarea pădurilor;29. Protecţia consumatorilor de zgomotul ambiental şi monitoriza-rea acestuia;30. Programul pentru protecţia

consumatorilor de mass-media;31. Programul pentru protecţia consumatorilor de servicii aviatice în perspectiva implementării noilor tehnologii;32. Programul privind drepturile legitime ale consumatorilor pri-vind achiziţionarea de produse ne-piratate;33. Programul pentru protecţia consumatorilor de televiziune di-gitală;34. Programul pentru protecţia consumatorilor de transport mari-tim şi fluvial;35. Programul pentru protecţia consumatorului de servicii şi pro-duse financiare;36. Programul pentru protecţia consumatorilor de produse şi ser-vicii tipografice;37. Programul pentru protecţia consumatorilor de politică;38. Programul pentru protecţia consumatorilor de produse şi ser-vicii media;39. Programul pentru protecţia consumatorilor de publicaţii;40. Programul pentru protecţia consumatorilor de produse şi ser-vicii de asigurări;41. Programul Naţional de Creştere a Accesului la Justiţie şi de Dezvol-tare a Soluţiilor Alternative de Me-diere şi Arbitraj;42. Programul Politici de Mediere şi Acţiuni de Protejare a Consuma-torilor;43. Programul pentru protecţia con-sumatorilor de comerţ electronic;44. Colegiul pentru Protecţia Con-sumatorilor – un program de cur-suri şi training-uri destinat furnizo-rilor de produse şi servicii;45. Programul pentru protecţia consumatorilor de jocuri de noroc;46. Programul naţional pentru pro-tecţia consumatorilor de produse farmaceutice;47. Programul naţional pentru pro-tecţia consumatorilor de produse şi servicii medicale;48. Programul naţional pentru pro-tecţia consumatorilor de produse

şi servicii cosmetice şi de îngrijire corporală;49. Programul naţional pentru pro-tecţia consumatorilor privind infor-marea corectă asupra etichetării produselor;50. Programul pentru protecţia consumatorilor de ciocolată şi pro-duse din ciocolată;51. Programul pentru protecţia consumatorilor de produse avicole;52. Programul pentru protecţia consumatorilor în domeniul co-merţului cu produse de artă şi al creaţiei intelectuale;53. Programul pentru protecţia consumatorilor de produse şi ser-vicii aeriene.54. Concursul “Trofeul Consuma-torului” - acordarea Trofeului Con-sumatorului societăţilor comerci-ale/instituţiilor/organizaţiilor ce desfăşoară activităţi pe teritoriul României, cu respectarea dreptu-rilor legitime ale consumatorilor; decernarea acestui trofeu s-a făcut după unicul criteriu al votului con-sumatorilor;55. Programul Naţional “Marca Încrederii” - A.N.P.C.P.P.S. România a iniţiat programul în vederea eli-berării Certificatului de Utilizare a Mărcii Programului Naţional de Protecţia Consumatorilor – Marca Încrederii, în conformitate cu nor-mele şi standardele comunitare.Acest program este o consecinţă directă a apariţiei şi valorificării pe piaţa românească a unor produse şi servicii ale căror caracteristici nu se încadrează nici în cele mai elementare norme de securitate, igienă, performanţă, fiabilitate, ori-ginalitate etc. Prin acordarea Mărcii Programului pentru anumite pro-duse şi/sau servicii care întrunesc condiţiile necesare satisfacerii şi protejării intereselor consuma-torilor, se doreşte realizarea unei informări oportune a acestora în vederea conştientizării privind ne-cesitatea achiziţionării de produse şi servicii optime din punct de ve-dere calitativ. Programul se axează

pe condiţiile cerute de normele referitoare la protecţia consuma-torului, din legislaţia românească şi din reglementările legale din ca-drul Uniunii Europene. Obiectivul acestui program este de a promo-va, dezvolta şi alinia produsele şi serviciile de pe piaţa românească (chiar şi serviciile din administraţia publică) la standardele cerute de pieţele internaţionale.56. Programul Naţional Anticon-trafacere şi marcajul de securizare şi securitate tip hologramă Pro Q - acest proiect are ca deziderate principale reducerea problemelor datorate falsurilor, contrafacerii, pirateriei şi nu în ultimul rând con-trabandei şi totodată certificarea semnăturii şi emiterii de documen-te pentru reducerea costurilor judi-ciare, dar mai ales probleme ridica-te în special în zona administraţiei publice locale şi centrale.Programul s-a bucurat şi se bucură de recunoaşterea tuturor partene-rilor A.N.P.C.P.P.S. România.Modul de evaluare şi mai ales de verificare se poate face de către fiecare cetăţean sau reprezentant al autorităţilor publice, prin veri-ficarea seriei încriptate în cadrul marcajului de securizare şi securi-tate Pro Q, printr-un site securizat, accesibil atât prin intermediul cal-culatoarelor, laptopurilor, tablete-lor, cât şi telefoanelor mobile cu legătură la Internet, ceea ce face ca acest mecanism să poată fi foarte eficient în timp real, reducând ast-fel costurile publice ale autorităţi-lor locale şi centrale.Holograma certifică şi garantea-ză produsul sau serviciul original, poate fi verificată mai facil de orga-nele de control în privinţa autenti-cităţii ei şi poate răspunde oricărei reclamaţii a cumpărătorului prin posibilitatea verificării în timp real a produsului şi a entităţii juridice ce a produs sau a importat produsul, cât şi verificarea verificarea seriei alfanumerice pe aplicaţia www.proq.ro.