ziar septembrie

8
Mereu am dorit să vă aduc la cunoștință ceea ce întreprindem ca administrație locală pentru comuna Bocsig, considerînd că este datoria unui primar ales pe această funcție de către dumnea- voastră, cetățenii comunei, de a vă prezenta proiectele pe care le implementăm pentru moder- nizarea Bocsigului, Răpsigului, Mânerăului și Bocsigului Carti- er, localitățile comunei noastre. Acum fac referire la câteva pro- iecte concrete pe care împreună cu echipa de la Primărie și cu spri- jinul Consiliului Local le avem prevăzute să le realizăm și să le finalizăm în perioada următoare: -încep asfaltările a încă 2 km de străzi în Răpsig. Mă bucur că avem finanțarea necesară pentru aceste lucrări importan- te, modernizarea infrastructu- rii rutiere din toate localitățile comunei fiind priorități pen- tru mine, motiv pentru care an de an am și derulat lucrări de pietruire străzi, asfaltare dru- muri și amenajare de trotuare. Acum, la Răpsig sunt prevăzute spre asfaltare străzi prin care să se facă legăturile cu străzile principale deja asfaltate. - tot pe linia aceasta a dezvol- tării unei infrastructuri moder- ne a comunei, vă informez că se vor continua și lucrările de as- faltare străzi din Bocsig, lucrări care însumează 12,5 km asfal- tare străzi. -am câștigat un nou proiect european prin GAL, care ne-a asigurat bani europeni neram- bursabili pentru achiziționarea unui buldoexcavator la comu- nă. Noul uitilaj a sosit la Bocsig și astfel parcul de utilaje al co- munei a crescut, acum având la dispoziție un utilaj modern pe care-l putem folosi la lucrările edilitar gospodărești - noul an școlar a început în cele mai bune condiții, fiind derulate pentru aceasta acțiuni de igienizare și salubrizare a școlilor, anume pentru ca instituțiile școlare să fie pregă- tite a-i primi pe elevi - deoarece la Bocsig avem o sală de forță dotată corespun- zător unde doritorii se pot an- trena după bunul plac, vă aduc la cunoștință că vom instala astfel de facilități și la Bocsig Cartier și la Răpsig -pentru continuarea frumoa- selor tradiții bocsigane, pen- tru a avea la Bocsig tot ceea ce este necesar pentru ca tinerii să participe la anamblu și să se bucure de ceea ce reprezintă Bocsigul ca istorie și identitate culturală, s-au comandat 150 de costume populare, acțiunea derulându-se prin colaborarea pe care o avem cu preotul Oneț Bogdan V-am expus câteva dintre pro- iectele prevăzute a fi finalizate în perioada imediat următoare, unele dintre ele fiind în momen- tul de față deja finalizate sau în plină derulare. Îmi place să fiu o persoană a faptelor concrete și de aceea vă aduc la cunoștință doar ceea ce suntem siguri că putem face ca administrație lo- cală, proiecte pentru care avem banii necesari. Având în vedere cele expuse anterior, ceea ce vă transmit sunt proiecte ce au fost preconizate pentru trimestru III și trimestrul IV al acestui an, proiectepentru care am avut pregătită sursa de finanțare și documentația ne- cesară, multe dintre ele fiind începute sau chiar finalizate în acest moment. Ele fac parte din strategia locală de dezvoltare a comunei, strategie integrată în modul de administrație pe care l-am promovat din momen- tul în care am fost ales primar. O administrație corectă, fără ascunzișuri și dedesupturi, o administrație prin care am făcut și fac tot ce pot pentru a atrage bani la bugetul local, pentru a susține activitățile importante pentru comună, pentru a im- plementa proiecte de investiții, necesare și utile pentru toate localitățile comunei. Fără lucrări de mântuială, fără lucrări ne- lalocul lor, astfel încât să avem în permanență o situație echili- brată a bugetului de venituri și cheltuieli a comunei. Vă transmit că voi continua să vă informez despre tot ceea ce facem ca administrație locală, deoarece consider că noi toți sun- tem o familie, pentru care intere- sul comunei Bocsig trebuie să fie pe primul plan mereu. Ca atare, doresc ca noi, toți cei din Bocsig, Răpsig, Bocsig Car- tier, Mânerău să ne bucurăm că suntem împreună în această dra- gă nouă comună Bocsig, să ne respectăm unii pe alții, să ne aju- tăm între noi cu ce putem, fiindcă dacă noi nu ne ajutăm și dacă noi nu avem grijă de comuna noas- tră, fiți siguri că nimeni din afară nu va veni să ne dea vre-o mână de ajutor. Primar Ciul Ioan Florin VOCEA BOCSIGULUI CMYK Apare lunar, şi se distribuie gratuit în localitățile Bocsig, Răpsig, Mânerău, Bocsig Cartier Bocsigului VOCEA Publicația locală a comunei Bocsig Numărul 56 Anul 2015 SEPTEMBRIE Primarul Ciul Ioan Florin a reușit să construiască la Boc- sig un parc auto de invidiat, anume pentru ca să existe la comună utilajele necesare desfășurării în bune condiții a activităților specifice ale administarției. Când spunem că primarul a reușit construcția acestui parc auto avem în ve- dere faptul că baza proprie de utilaje a comunei era egală cu zero până să fie ales primar Ciul Ioan Florin. De când a ajuns însă edil al comunei Bocsig au și apărut tot mai mul- te dotări la comună: 2 mașini de pompieri, 1 vidanjeră, 2 tractoare, 4 remorci, 1 excavator, 2 microbuse școlare, 1 tractoraș de tuns iarba, iar acum 1 buldoexcavator. Această ultimă achiziție- buldoexcavatorul- a fost cumpă- rat prin fonduri europene, adică nu s-a plăit nici 1 leu de la comună pentru utilaj. >>> pag. 8 Proiecte importante pentru comuna Bocsig Primar Ciul Ioan Florin Parcul auto al comunei se îmbogățește cu un nou utilaj!

Upload: moss-sergiu

Post on 13-Apr-2017

249 views

Category:

Data & Analytics


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: ziar septembrie

Mereu am dorit să vă aduc la cunoștință ceea ce întreprindem ca administrație locală pentru comuna Bocsig, considerînd că este datoria unui primar ales pe această funcție de către dumnea-voastră, cetățenii comunei, de a vă prezenta proiectele pe care le implementăm pentru moder-nizarea Bocsigului, Răpsigului, Mânerăului și Bocsigului Carti-er, localitățile comunei noastre.

Acum fac referire la câteva pro-iecte concrete pe care împreună cu echipa de la Primărie și cu spri-jinul Consiliului Local le avem prevăzute să le realizăm și să le � nalizăm în perioada următoare:

-încep asfaltările a încă 2 km de străzi în Răpsig. Mă bucur că avem finanțarea necesară pentru aceste lucrări importan-te, modernizarea infrastructu-rii rutiere din toate localitățile comunei fiind priorități pen-tru mine, motiv pentru care an de an am și derulat lucrări de pietruire străzi, asfaltare dru-muri și amenajare de trotuare. Acum, la Răpsig sunt prevăzute spre asfaltare străzi prin care să se facă legăturile cu străzile principale deja asfaltate.

- tot pe linia aceasta a dezvol-tării unei infrastructuri moder-ne a comunei, vă informez că se vor continua și lucrările de as-

faltare străzi din Bocsig, lucrări care însumează 12,5 km asfal-tare străzi.

-am câștigat un nou proiect european prin GAL, care ne-a asigurat bani europeni neram-bursabili pentru achiziționarea unui buldoexcavator la comu-nă. Noul uitilaj a sosit la Bocsig și astfel parcul de utilaje al co-munei a crescut, acum având la dispoziție un utilaj modern pe care-l putem folosi la lucrările edilitar gospodărești

- noul an școlar a început în cele mai bune condiții, fiind derulate pentru aceasta acțiuni de igienizare și salubrizare a școlilor, anume pentru ca instituțiile școlare să fie pregă-tite a-i primi pe elevi

- deoarece la Bocsig avem o sală de forță dotată corespun-zător unde doritorii se pot an-trena după bunul plac, vă aduc la cunoștință că vom instala astfel de facilități și la Bocsig Cartier și la Răpsig

-pentru continuarea frumoa-selor tradiții bocsigane, pen-tru a avea la Bocsig tot ceea ce este necesar pentru ca tinerii să participe la anamblu și să se bucure de ceea ce reprezintă Bocsigul ca istorie și identitate culturală, s-au comandat 150 de costume populare, acțiunea

derulându-se prin colaborarea pe care o avem cu preotul Oneț Bogdan

V-am expus câteva dintre pro-iectele prevăzute a fi finalizate în perioada imediat următoare, unele dintre ele fiind în momen-tul de față deja finalizate sau în plină derulare. Îmi place să fiu o persoană a faptelor concrete și de aceea vă aduc la cunoștință doar ceea ce suntem siguri că putem face ca administrație lo-cală, proiecte pentru care avem banii necesari.

Având în vedere cele expuse anterior, ceea ce vă transmit sunt proiecte ce au fost preconizate pentru trimestru III și trimestrul IV al acestui an, proiectepentru care am avut pregătită sursa de finanțare și documentația ne-cesară, multe dintre ele fiind începute sau chiar finalizate în acest moment. Ele fac parte din strategia locală de dezvoltare a comunei, strategie integrată în modul de administrație pe care l-am promovat din momen-tul în care am fost ales primar. O administrație corectă, fără ascunzișuri și dedesupturi, o administrație prin care am făcut și fac tot ce pot pentru a atrage bani la bugetul local, pentru a susține activitățile importante pentru comună, pentru a im-

plementa proiecte de investiții, necesare și utile pentru toate localitățile comunei. Fără lucrări de mântuială, fără lucrări ne-lalocul lor, astfel încât să avem în permanență o situație echili-brată a bugetului de venituri și cheltuieli a comunei.

Vă transmit că voi continua să vă informez despre tot ceea ce facem ca administrație locală, deoarece consider că noi toți sun-tem o familie, pentru care intere-sul comunei Bocsig trebuie să � e pe primul plan mereu.

Ca atare, doresc ca noi, toți cei din Bocsig, Răpsig, Bocsig Car-tier, Mânerău să ne bucurăm că suntem împreună în această dra-gă nouă comună Bocsig, să ne respectăm unii pe alții, să ne aju-tăm între noi cu ce putem, � indcă dacă noi nu ne ajutăm și dacă noi nu avem grijă de comuna noas-tră, � ți siguri că nimeni din afară nu va veni să ne dea vre-o mână de ajutor.

Primar Ciul Ioan Florin

VOCEA BOCSIGULUI

CMYK

Apare lunar, şi se distribuie gratuit în localitățile Bocsig, Răpsig, Mânerău, Bocsig Cartier

BocsiguluiVOCEAPublicația locală a comunei Bocsig

Numărul

56Anul 2015SEPTEMBRIE

Primarul Ciul Ioan Florin a reușit să construiască la Boc-sig un parc auto de invidiat, anume pentru ca să existe la comună utilajele necesare desfășurării în bune condiții a activităților speci� ce ale administarției. Când spunem că primarul a reușit construcția acestui parc auto avem în ve-dere faptul că baza proprie de utilaje a comunei era egală cu zero până să � e ales primar Ciul Ioan Florin. De când a ajuns însă edil al comunei Bocsig au și apărut tot mai mul-te dotări la comună: 2 mașini de pompieri, 1 vidanjeră, 2 tractoare, 4 remorci, 1 excavator, 2 microbuse școlare, 1 tractoraș de tuns iarba, iar acum 1 buldoexcavator.

Această ultimă achiziție- buldoexcavatorul- a fost cumpă-rat prin fonduri europene, adică nu s-a plăit nici 1 leu de la comună pentru utilaj. >>> pag. 8

Proiecte importante pentru comuna Bocsig

Primar Ciul Ioan Florin

Parcul auto al comunei se îmbogățește cu un nou utilaj!

Page 2: ziar septembrie

VOCEA BOCSIGULUIVOCEA BOCSIGULUI

VOCEA BOCSIGULUI pag. 2

>>> pag. 3

Biserica Penticostală din Bocsig rămâne un reper de mare însemnătate a comunei, � ind un lăcaș în care Cuvîntul lui Dumne-zeu sălășluiește prin comunitatea unită și frumoasă de aici. O comunitate care trăiește zi de zi cu credință în Dumnezeu Cel Atot-puternic, o comunitate exemplu de credință pentru toată lumea. Nici nu se poate altfel!

Doar Credința ne poate aduce bucurie în su� et! Doar Credința ne poate mântui! Doar prin Credință putem găsi calea spre Lumină! Doar prin Credință putem vedea Adevărul! Doar prin Credință su� etul nos-tru poate � împăcat! A avea Credință în-seamnă a trăi în bucurie și armonie, căci atunci când îl ai pe Dumnezeu alături nu există opreliști, nu există obstacole de netre-cut! Totul este deșertăciune în fața lui Dum-nezeu! Cu Cuvântul Lui în inimă putem trăi în împăcare su� etească, putem începe � eca-re zi în lumină, putem vedea soarele în în-tuneric. Doar mergând pe această cale pu-tem spune că trăim liberi, că trăim cu inima deschisă și su� etul curat. Doar așa putem să ne bucurăm cu adevărat de � ecare clipă a vieții.

La Biserica Penticostală din BocsigÎn acest număr al ziarului local ne-am

îndreptat atenția spre Biserica Creștină Penticostală din Bocsig ,unde am poposit duminică, 27 septembrie.

Nu am mai fost aici de acum un an, mo-tiv pentru care, acum ne-am reîntâlnit cu comunitatea creștină de la această fru-moasă biserică, asistând împreună la as-cultarea Cuvântului Domnului!

Atmosfera a fost una primitoare, � ind întâmpinați cu bucurie la biserică, bucu-rie sinceră, care poate exista doar într-un asemenea Sălaș a lui Dumnezeu. Astfel, ușile Bisericii sunt mereu deschise pentru

cei care doresc să audă Cuvântul Domnu-lui, pentru cei care cu evlavie doresc să-și umple su� etul de bucuria apropierii de Dumnezeu.

Vă lăsăm în compania câtorva ima-gini de la slujba de duminică, 27 septem-brie, a anului 2015, pentru a lăsa istori-ei urmele acestei frumoase comunități creștine penticostale din Bocsig, noi do-rind să mulțumim pentru primire, pen-tru bunătatea cu care am fost întâmpinați, pentru căldura su� etească cu care am fost înconjurați de către toți cei prezenți la slujbă, la biserică.

Page 3: ziar septembrie

VOCEA BOCSIGULUI

VOCEA BOCSIGULUI pag. 3

La Biserica Penticostală din Bocsig Doar prin credință există speranța mân-tuirii! Trăiți așa și nu veți regreta. Trăiți așa și veți des-coperii Adevărul. Trăiți așa și veți avea inima și su� etul descătușate. Veți simți cu adevărat că nu sunteți singuri. Dumnezeu este cu voi și prin prezența sa veți înțelege adevărata bucurie, sensul vieții, veți înțelege prezentul, veți lăsa trecutul să curgă undeva...liniștit și vă veți în-drepta cu încredere spre viitor! Deschideți-vă inima, chemați-L pe Dumnezeu la voi, ascultați-i Cuvântul și veți înțelege: totul este în zadar dacă Dumnezeu nu este cu noi! Un Dumnezeu care ne-a arătat că iubirea Lui față de noi cei păcătoși este nețărmurită! Trebuie doar să-L chemăm, iar El vine cu drag la noi! Doar să-L chemăm..... Nu uitați aceste cuvinte ale unui umil păcătos pe acest pă-mânt! Aveți curajul să-L chemați! Vă va ierta! Abia atunci veți înțelege rostul vieții, bucuria de a trăi, bucuria de a vedea doar lumina. Ceața va dispărea și totul va părea atât de simplu.....căci veți înțelege rostul vieții! Cu Dum-nezeu în inimă avem totul......fără El suntem doar praf trecător pe acest pământ.

>>> pag.2

Clasele au prins viață! A început un nou an școlar A sunat din nou clopoţelul. Un nou an școlar a început la

școlile și grădinițele din Bocsig, Răpsig, Mânerău și Bocsig Cartier . Clasele au prins din nou viață, vocile elevilor răsu-nând iarăși în acest nou an școlar.

Cei mai mici dintre elevi, plini de emoție și cu buchete de � ori în mână au intrat pentru prima dată în clasele care patru ani de acum încolo îi vor găzdui. Părinții și ei prezenți, i-au încurajat și i-au predat spre pregătire profesorilor. De acum încolo acești profesori vor � al doilea părinte pentru � ecare dintre elevi. A în-ceput astfel un nou an școlar, cu noi generaţii de copii, cu unele cadre didactice noi, cu multe emoţii pentru cei care păşesc pen-tru prima dată pragul şcolii şi cu multe întrebări în gând pent-ru cei care vor absolvi la � nele anului şcolar clasa a VIII-a. Dar pentru toţi, cu siguranţă a început un nou an cu multe speranţe şi năzuinţe ce aşteaptă a � împlinite.

La Bocsig festivitățile de început de nou an școlar s-au desfășurat în curtea școlii, unde, în prezența primarului Ciul Ioan Florin, a cadrelor didacti-ce și a părinților, elevii s-au reîntâlnit

cu școala, începând o nouă etapă de pregătire a vieții. Momentul a fost unul solemn, încărcat de emoie, un moment reprezentativ care a deschis practic un nou an școlar la Bocsig.>>> pag.4

Page 4: ziar septembrie

În clasa pregătitoare, co-piii își vor dezvolta capa-citatea de a comunica, vor stabili sau consolida pri-mele contacte cu lumea numerelor și a literelor, vor învăţa să observe me-

diul înconjurător și să in-teracţioneze cu ceilalţi co-pii, prin jocuri didactice, activităţi în echipă, acti-vităţi de descoperire, prin desen sau muzică.

De asemenea, se vor face mai multe ore de mișcare. La sfârșitul anului, cadrele didactice completează un raport de evaluare pentru � ecare copil.

Raportul de evaluare este un document-tip, în care se consemnează nivelurile

de dezvoltare � zică, socio-emoţională, cognitivă, a limbajului și a comunică-rii, precum și a dezvoltării capacităţilor și atitudini-lor de învăţare ale elevilor a� aţi la � nalul clasei pre-gătitoare.

Documentul se consti-tuie că parte integrantă a portofoliului El permi-te depistarea eventuale-lor di� cultăţi de învăţare și adoptare a unor măsuri de remediere. Conţinutul

raportului de evaluare are caracter con� denţial

DEZVOLTAREA FIZICĂ ȘI MOTRICĂ

Identi� carea principale-lor caracteristici ale posturii

corporale corecte Utilizarea unor mișcări

speci� ce diferitelor seg-mente ale corpului

Executarea unor mișcări sugestive și

VOCEA BOCSIGULUI

CMYK

VOCEA BOCSIGULUI pag. 4

Clasele au prins viață! A început un nou an școlarUrez tuturor elevilor să aibă un

an plin de succese și cu multe împliniri. Școala, ca și etapă im-portantă a vieții reprezintă locul în care � ecare elev se formează ca personalitate, își descoperă aptitudinile, își dezvoltă comuni-carea, se pregătește pentru viață. Școala reprezintă instituția fun-damentală unde se acumulea-ză cunoștințele necesare pentru reușita în viitor a � ecărui elev de astăzi. De aceea, școala trebuie luată foarte în serios de către � -ecare elev și eu sper că toți elevii care învață la școlile din comună vor face acest lucru. Avem das-căli dedicați, bine pregătiți, care cu siguranță vor face tot posibilul pentru ca elevii să bene� cieze de o pregătire școlară cât mai bună.

Cu siguranță că cei mai mici dintre elevi au pășit cu emoție pragul școlii, iar auzul primului clopoțel a reprezentat ceva nou pentru ei. Sper ca aceste emoții să dispară cât mai repede și cei mai mici dintre elevi să forme-ze un colectiv unit, să-și ascul-te dascălii și să învețe cât mai bine. Îmi doresc ca și pe viitor școala bocsignă să-i pregătească

cât mai bine pe acești minunați copii, astfel încât să acumuleze bagajul de cunoștințe necesar pentru viitor. Când vorbesc de școala bocsigană mă refer la instituțiile de învățământ din comuna noastră, grădinițele și școlile din Bocsig, Răpsig, Mâ-nerău și Bocsig Cartier, instițuții pe care le voi sprijini în conti-nuare în tot ceea ce întreprind pentru asigurarea unui climat școlar îndreptat spre pregătire și performanță.

Părinților le doresc să aibă copii cât mai silitori, elevilor să obțină note cât mai mari, iar dascălilor să se bucure numai de rezultate bune cu elevii pe care îi pregă-tesc.

Primar Ciul Ioan Florin

A început un nou an școlar

Primar Ciul Ioan Florin

CLASA PREGĂTITOARE, UN CADRU EDUCATIV NECESAR PENTRU DEZVOLTAREA CORECTĂ A COPIILOR..Cum școala și-a deschis

din nou porțile pentru pri-mirea elevilor, în acest nu-măr al publicației locale ne-am îndreptat privirea asupra celor mai mici elevi ai școlii, respectiv cei care au pășit în clasa pregătitoa-re. Cu siguranță că ei sunt și cei care au avut cele mai mari emoții, care însă le vor trece repede, după ce vor forma prietenii, după ce se vor obișnui cu colectivul, după ce dascălii lor le vor arăta ce înseamnă școala, ca un cadru de pregătire plă-cut și interactiv. Vă prezentă clasa pregătitoare din Boc-sig și clasa preătitoare din Mânerău, cu precizarea că la Mânerău clasa pregătitoare funcționează împreunăcu clasa I-a și a II-a, motiv pen-tru care vă aducem în prim plan și acești elevi, sperăm noi, spre bucuria lor de a se revedea peste ani în paginile publicație locale din această lună a anului 2015.

Colectivul clasei pregătitoare din Bocsig: Apostu Denis, Ciurar Denis, Damaschin Tatiana, Dinga Cosmina, Dudaș Alexia, Firuț Lavinel, Haniș Samira, Neacșu Isabela, Râmboiu Alina, Tol Alex, Tomuț Antonio, Vig Patri-cia, Zăbavă Mario. Profesor Belean Rodica

>>> pag.5

CLASA PREGĂTITOARE DIN BOCSIG PROF.BELEAN RODICA

Page 5: ziar septembrie

VOCEA BOCSIGULUI

CMYK

VOCEA BOCSIGULUI pag. 5 pag. 5

Clasele au prins viață! A început un nou an școlarCLASA PREGĂTITOARE, UN CADRU EDUCATIV NECESAR PENTRU DEZVOLTAREA CORECTĂ A COPIILOR..

folosirea unei mimici și a unei gestici adecvate diferitelor contex-te (dialog, recitare, cântec, dans, teatru etc.)

Participarela activitaii mo-trice coordonate cu mem-brii grupului

DEZVOLTAREA SOCIO-EMOŢIONALĂIndenti� carea elemen-

telor de identitate (nume, prenume, vârstă, gen, as-pect � zic, naţionalitate, numele părinţilor, locali-tate etc)

Respectarea unor reguli simple de igienă perso-nală

Recunoașterea emoţiilor de bază raporate la expe-rienţa de viaţă

Exprimarea de sine (ex-primarea emoţiilor, te-merilor, preocupărilor, a ceea ce îi place și ce nu), în limbaje variate (verbal, nonverbal, artistic)

Manifestarea grijii pen-tru comportarea corectă în relaţie cu mediul natu-ral și social

Respectarea normelor elementare de comporta-ment social

Identi� carea unor repe-re relaţionale (frate, soră, mamă, tată, bunici, rude, colegi, prieteni, adulţi, educatori) și valorice (bine, frumos, bun etc.)

Participarea la activită-ţile grupului, jocuri de grup, relaţii interpersoa-

naleDEZVOLTAREA

COGNITIVĂIdenti� carea cuvinteor

din enunţuri scurte, ros-tite clar și rar

Identi� carea silabelor și a sunetului iniţial și � nal în cuvinte clar articulate

Discriminarea cu suport intuitiv a formelor geo-metrice, semnelor gra� -ce (literă, cifră), culorilor, sunetelor

Sesizarea relaţiei dintre sunet și literă, dintre cifră și număr

Trasarea elementelor gra� ce (conturul literelor, cifrelor, formelor geome-trice principale)

Identi� carea unor repe-

re: spaţiale (în, pe, dea-supra, dedesubt, lângă, în faţa, în spatele, sus, jos) și temporale (inainte, după, zi, noapte, iarnă, vară etc.)

Identi� carea unor repe-re de gândire logicî: sor-tare, clasi� care pe baza unui criteriu dat, raţio-nament simplu ( dacă..., atunci...)

Recunoașterea unor cu-vinte uzuale, scrise cu li-tere de tipar

Recunoașterea numere-lor în concentrul 0-10

Rezolvarea de probleme în care intervin operaţii de adunare sau scădere cu 1-2 unităţi în concentrul 0-10, cu suport intuitiv

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI A

COMUNICĂRIIIdenti� carea și aplicarea

regulilor principale de co-municare

Utilizarea elementelor de logică în comunicare („și/sau”, „daca..., atunci”, „da/nu” etc)

Receptarea semni� ca’iei corecte a mesajelor orale

Sesiyarea semni� ca’iei unui mesaj vizual simplu

Exprimarea unor mesa-je referitoare la sine, colegi, familie, școală, mediu în-conjurător

Participarea la dialoguri scurte, în situaţii de comu-nicare uzuală

DEZVOLTAREA CAPA-CITĂŢILOR ȘI ATITUDI-

NILOR DE ÎNVĂŢARE

Respectarea normelor elementare de comporta-ment școlar

Manifestarea perseveren-ţei în activitatea de învăţare

Manifestarea curiozităţii pentru explorarea mediu-lui natural și social

Identi� carea unor regu-larităţi în mediul familiar, natural și social

Realizarea unor activităţi, proiecte, obiecte, construc-ţii simple

Relaţionarea pozitivă cu alţi membri ai grupului, în reolarea unor sarcini sim-ple de lucru

Participarea la activităţi integrate, adaptate nivelu-lui de vârstă

Manifestarea imaginaţiei și a creativităţii în activita-te și joc

Colectivul clasei pregătitoare , I-a și a II-a din Mânerău: Căpițan Andreea, Vodă Daria, Gligor Alina, Iercoșan Ale-xandru, Pașcondea Mihaela, Sergiu Codrean, Străuți Andrei, Denis Țârlea, Felicia Stănilă, Homone Alexandru, Maria Codreanu, Pantea Rau, Petruța Mircea. Profesor Fereștean Andrei

>>> pag. 4CLASA PREGĂTITOARE , I-A ȘI A II-A DIN MÂNERĂU

PROF. FEREȘTEAN ANDREI

Colțul de religie SfântulMare Mucenic DumitruSf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de

mir este prăznuit de către Biserica Ortodoxă în � ecare an pe 26 octombrie. Acesta a tră-it pe vremea lui Diocleţian și Maximilian Ga-leriu, împăraţi faimoși ai Imperiului Roman. Dimitrie era � ul voievodului din cetatea Te-salonicului. Acesta a fost botezat în taină, părinţii săi temându-se de ceea ce ar � pu-tut păţi atât ei, cât și copilul în acea perioadă în care păgânii persecutau creștinii. Acesta a fost învăţat despre Dumnezeu și creștinism într-o camera ascunsă a palatului lor. Aces-ta a cunoscut acolo tainele s� ntei credinţe și tot ceea ce putea învăţa despre Dumne-zeu și despre Mântuitor, despre minunile pe care Acesta le-a făcut și despre milostenia de care a dat dovadă de-a lungul vieţii Sale. Aceste lucruri reprezintă începuturile lui Di-mitrie în slujba lui Dumnezeu. Pe măsură ce anii treceau, Dimitrie devenea tot mai înţe-

lept. În momentul în care părinţii acestu-ia s-au dus la Dumnezeu, el a rămas singur, moștenitor al averilor și al numelui.

Împăratul Maximilian, auzind de moartea tatălui lui Dimitrie, îl cheamă pe acesta la el. Văzând faptul că este o persoană foarte în-ţeleaptă decide că Dimitrie ar trebui să de-vină voievod al cetăţii. Toţi credincioșii din cetate s-au bucurat la auzul veștii și l-au în-tâmpinat cu mare bucurie. Dimitrie i-a în-drumat cu vrednicie și a adus pe calea cea dreaptă foarte mulţi oameni.

Auzind faptul că Dimitrie este creștin, Ma-ximilian a devenit foarte mânios. Întorcân-du-se de la o bătălie împotriva scitilor, Ma-ximilian ordonă organizarea de praznice în � ecare cetate, în cinstea zeilor. Astfel, îm-păratul ajunge la Tesalonic unde îl întreabă pe Dimitrie dacă tot ceea ce auzise despre el este adevărat. Dimitrie, fără să stea pe gân-

duri, îi răspunde sincer și direct lui Maximi-lian, mărturisindu-i că el este creștin. Răs-punsul lui Dimitrie l-a enervat și mai tare pe Maximilian, care ordonă ca Dimitrie să � e închis în temniţă până în momentul în care jocurile care erau date în cinstea venirii sale ar � luat sfârșit.

În timpul jocurilor, împăratul se bucu-ră când îl văzu pe Lie. Acesta era un luptă-tor foarte cunoscut în acele vremuri. Acesta era înalt, puternic clădit și cu un chip înfri-coșător. Se simţea mândru când îl vedea pe Lie ucigând, în special creștini, pe care mai apoi îi arunca în suliţe. Printre oamenii care au luat parte la sărbătoare era și un tânăr pe nume Nestor. Acesta era un cunoscut prie-ten al Sfântului Dimitrie. Văzând modul în care Lie omora oameni fără niciun fel de milă sau resentiment, se simţi indignat și ceru binecuvântarea lui Dimitrie să se lupte

cu Lie. Sfântul îi făcu semnul cruci pe frunte după care rosti cuvintele: „Du-te și pe Lie vei birui și pe Hristos vei mărturisi!”

Începând lupta, Nestor rosti : „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”. Nu trecură nici mă-car câteva momente și Nestor se văzu cum îl trânti jos pe Lie și îl omorî. Maximilian, vă-zând că Lie a fost răpus, se întristă. Acesta a a� at că Dimitrie l-a binecuvântat pe Ne-stor și, cuprins și de mai multă mânie, or-donă ostașilor ca să-l străpungă pe Dimi-trie cu suliţe, ţinându-l responsabil pentru moartea lui Lie. Soldaţii executară ordinul dat de Maximian iar Sfântul Dimitrie a murit în braţele lui Dumnezeu. Minuni și tămădu-iri au fost săvârșite la locul în care moaște-le sale erau plasate. La scurt timp distanţă, MaximiLIan ordonă tăierea capului Sfântu-lui Nestor.

Page 6: ziar septembrie

VOCEA BOCSIGULUI

VOCEA BOCSIGULUI pag. 6 pag. 6

(continuare din numărul precedent al zi-arului)

„Astfel, prin praznicul s� nțirii lăcașului de cult se încununează strădania de patru ani de trudă și jertfelnicie pentru reparția ca-pitală a s� ntei biserici. În � ecare mistrie de mortar și ciment este imprimată o părticică din su� etul jertfelnic al credincioșilor care s-au ostenit și au donat cu prisosință pentru bucuria praznicului luminat de astăzi. Bine-cuvântare pentru renovarea și împodobirea Casei lui Dumnezeu!

Ca și străbunii lor, pomeniți pe aceste lo-curi prin secolul al XIII-lea în frunte cu acel Bocu, întemeietorul satului Bocsig, poa-te chiar fratele voievodului Ioan de Bivinis și al lui Balo,pentru care primul lor gând a fost grija pentru Casa Domnului. O � lă de inventar înegrită de ani, menționează des-pre cea mai veche biserică, care este cunos-cută și pomenită, că era lungă de 6 stângeni și lată de 3 stângeni. În această biserică de lemn cu streșina aplecată, cu bolta afuma-tă de lacrimile luminițelor de ceară care au plâns nopțile de slujbe și rugăciuni cucerni-ce, în mirosul fumului de tămâie și smirnă, și în suspinul și murmurul de rugăciune, s-a format acel su� et al credincioșilor din Bocsig, care i-a făcut să vadă în biserică pe Maica lor dulce, care i-a crescut, călăuzit, îmbărbătat și mângâiat în restrișterile veacurilor prin care au trecut.

Când caut să descifrez trecutul acestora, mă mângâi cu gândul că neamului nostru i-a fost atâta de folos scutul acestei Măicuțe bătrâne care a fost Biserica noastră străbu-nă. Dacă aveam astăzi cea mai unitară lim-bă din Europa, aceasta se datorează în mare parte acestei s� nte biserici.

În jurul bisericii și sub călăuzirea ei s-au născut acele datini s� nte, dintre care unele au o vechime milenară, pe aceste meleaguri, care alături de credință și limbă, au constitu-it zidul de apărare care i-a ferit de înstrăina-re. Datinele de Crăciun existente și în aceas-tă parohie, în legătură cu colindul colacului, constituie primul teatru la români, cu o ve-chime de 400-500 de ani.

Colindele din această enorie sunt vechi documente istorice, care vorbesc despre peramanența noastră pe aceste meleaguri și despre vitejia strămoșilor noștri. Până astăzi bocsiganii țin la ele ca la o comoară de mare preț.

Până astăzi în această enorie se cunosc 5 biserici și o capelă. Aceasta care se s� nțește astăzi a fost edi� cată între anii 1868-1852. La 15 mai anul acesta a împlinit 125 de ani de existență.

La poala și sub scutul bisericii a crescut și s-a născut școala românească de pe vre-muri. În cinste mare se mai păstrează până astăzi în arhiva parohiei primul manual de

școală.Cu anul 1834, streinii și împărații habsburgi

au încercat să dezbine su� etul românesc din această enorie, dar n-au reușit. Bocsiganii au fost puternici. Cea mai arzătoare dorință a lor a fost de a cânta în strana bisericii. Cinstea de a cânta în strană era lauda și mândria � e-cărui tânăr. Până astăzi în Bocsig, sunt peste 30 de cântăreți de strană. La fel bocsiganii au iubit cântarea corală, � ind printre comunele cu cel mai bun cor bisericesc și patriotic.

Mergând pe urmele înaintașilor lor, bocsi-ganii ca un su� et și o inimă, s-au întrecut unii pe altții pentru a jert� pentru reparația acestei s� nte biserici care a costat peste 380.000 lei. Pentru atingerea acestui scop au conlucrat în cea mai deplină armonie consi-liul și comitetul parohial, care au fost albinele harnice ce-au strâns polenul și nectarul dulce , dăruit cu prisosință de către credincioși. La fel epitropia și cântărețul bisericii cu vreme și fără de vreme au muncit pentru reușita lor .N-a fost problemă grea la care consiliul și comitetul parohial să nu lupte din răsputeri pentru înlăturarea ei.

Un sprijin deosebit de prețios în realizarea acestor lucrări l-am avut din partea femei-lor credincioase. Este știut că su� etul femeii este mai darnic, mai sensibil și mai ușor de convins decât al bărbaților. N-a fost proble-mă sau acțiune mai grea în care să se facă apel la acel su� et al femeilor care au răspuns întotdeauna pozitiv la apeluri. Mâinile lor harnice, din prisosul cald al inimilor, au îm-podobit această sfântă biserică, așa cum se poate vedea,. Prin contribuția femeilor s-au confecționat toate acoperământele din sfân-ta biserică, precum și covoarele și tot ceea ce constituie acoperământ, vaze de � ori cu � ori arti� ciale, etc. Nu puține femei au donat s� ntei biserici mica lor pensie de la colectiv pentru a se putea face cheltuielor. Tot ele au fost acelea care au înmuiat inimile soților lor și a � ilor lor pentru a dona pentru Casa lui Dumnezeu.

La fel corul bisericesc s-a ostenit și pregătit îndeling ani în șir pentru praznicul luminat de astăzi, carora în frunte cu dirijorul Robu Teodor, le exprim și lor pe această cale cele mai calde mulțumiri.

Bucuria praznicului luminat de astăzi în-cununează și răsplatește cu prisosință anii de muncă grea și de jertfă. Pentru repararea celor două biserici, bocsiganii au jert� t peste 600.000 lei.

Am astăzi bucuria su� etească de a pre-zenta credincioșii din această enorie, uniți su� etește în jurul aceleași mame și același altar. Relația bisericii a fost un prilej de su-dură între credincioși, întrecându-se între ei pentru a dona cât mai mult pentru Casa lui Dumnezeu.

Aduc cele mai calde mulțumiri și deosebita

recunoștință tuturor celor plecați din Bocsig care nu și-au uitat locul de naștere, ci ală-turi de rudele lor au jert� t și s-au ostenit și ei pentru Casa Domnului.

Cu deosebită bucurie mulțumesc în nume-le enoriașilor, distinsului domn al comunei, domnului Florian Fărcaș, care în clipe grele, când povara grea era gata să ne strivească umerii, ne-a încurajat, îmbărbătat și aju-tat și ne-a făcut marea cinste de a se bucura de praznicul nostru, în mijlocul poporului bosigan pe care cu atâta dăruire de sine îl sprijinește în toate acțiunile sale.

La fel domnului Lupău Lucian din București, părintelui consilier mitropolitan din Timișoara, dr. Ioan Petreuța și tuturor celorlalți al căror pomelnic este lung, care au jertfit pentru Casa Domnului. Mulțumesc la fel autorităților comunale și domnului inspector al cultelor pentru tot sprijinul dat.

În cinstea acestui praznic să-mi fie îngă-duit a da citire unei ode închinată sfintei biserici:

ODA Închinată Bisericii Ortodoxe Române.

Divină Mireasă, Măicuță bătrână, La sânul Tău dulcea-lumină-a văzut.

În murmur de rugă, Națiunea Română,Și-ndatine s� nte de veac a crescut.

În leagăn, copilă plâpândă, blajină, Tu sânul mămos cu drag i-ai oferit,

În fumul de smirnă, cu har și lumină, Prin bezna de secole ai hrănit

În vremi de năpraznă, bejenii, prădare,Sub aripa-ți caldă găsind adăpost,

Prin codri, pe culmi, înălțându-Ți altare,Tu, singurul sprijin și reazim i-ai fost.

O limbă ca fagurul dulce de miere,Din s� nte cazanii vechi i-ai dăruit

În lupte, Tu, păvază, scut, mângâiere,Când dușmanii veacuri au înrobit,Pioasă și sfântă aducere-aminte,Uniți vin azi � ii tăi și se proștern.

La sânul Măicuții cel dulce, � erbinte,Slăvind al Tău nume și sprijin matern.

Divină Mireasă, Măicuță bătrână,Izvor dătător de lumină și har,

Păzește de-a pururi Națiunea Română,Și � e-i prin veacuri lumină și far.”

Pr. Ferențiu VasileCu ocazia acestei însemnate sărbători,

Preas� nțitul Episcop Visar Aștileanu, a bi-nevoit a distinge pe preotul paroh cu rangul de: Iconom stavrofor. Nu se poate exprima în grai omenesc bucuria praznicului s� nțirii bisericii a II-a din această parohie, la care au participat circa 3000 de persoane. A fost o manifestare românească și creștinească or-todoxă care a avut răsunet în întreaga Țară a Zărandului

(continuare în numărul următor al ziarului)

Bocsig, fi le de istorieSpicuiri din monografi a localității Bocsig, lucrare realizată de cel care a fost cândva preotul Frențiu Vasile

Spicuiri din istoria Bisericii Ortodoxe Bocsig

Page 7: ziar septembrie

VOCEA BOCSIGULUI

VOCEA BOCSIGULUI pag. 7 pag. 7

Asociaţia SOS Copiii Sân-tana a realizat o structură de economie socială – ate-liere de construcţii și tâm-plărie, în cadrul proiectului „Economia socială – o șansă pentru fiecare” cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea resur-selor umane 2007 – 2013, axa prioritară 6: Promovarea incluziunii sociale, domeniu major de intervenţie 6.1

Scopul SOS Sântana este de a crea activităţi lucrative necesare în comunitate, de a le dota și echipa și de a ofe-

ri locuri de muncă pentru persoane defavorizate, tineri proveniţi din casele de co-pii care doresc să își asume responsabilităţile vieţii au-tonome și să își asigure prin muncă cele necesare traiu-lui zilnic. SES Sântana des-fășoară activităţi de montaj pavele, întreţinere și repa-raţii în domeniu construc-ţiilor, tâmplăriei și mobilie-rului casnic și are sediul în Sântana, str. Bicazului nr. 36, telefon 0746099700.

Vă invităm să apelaţi la serviciile noastre, comanda dumneavoastră reprezintă pâinea acestor oameni !

Manager SESPalcu Alexandru

Datorită arșiţei, temperaturilor ridicate, cât și a secetei prelungite din 2015,sunt afectate culturile de porumb,� oare și soia.Sunt în curs de constituire comisii de evaluare la nivel judeţean,care vor evalua pe teren � ecare bloc � zic și vor stabi-lii gradul de dăunare. MADR face demersuri pentru acordarea de aju-toare compensatorii petru � ecare producător afectat din 2015.De ase-meniea, pentru veniturile din acti-vităţi agricole realizate de persoane-le � zice, individual sau într-o formă de asociere, în cazul în care s-au în-registrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavora-bile ce pot � asimilate dezastrelor naturale și care afectează peste 30%

din suprafeţele destinate producţiei agricole vegetale/ animale deţinute, norma de venit se reduce proporţio-nal cu pierderea respectivă, potrivit prevederilor art.73 alin.(7) din Le-gea nr.571/2003 privind Codul � s-cal, cu modi� cările și completările ulterioare.

La pierderi se înscriu fenomene precum îngheţul, grindina, pole-iul, inundaţiile, ploaia abundenţa, seceta, dar și pagubele produse de animalele sălbatice. Procedura de aplicare a prevederilor legale sus menţionate se aprobă prin ordin al președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu avizul Mi-nisterului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Despre despăgubirile agricole produse de secetă

Notă informativă privind producătorii agricoli,persoane fizice și persoane juridice care sunt în evidenţa APIA .

În atenția cetățenilorDespre recuperarea taxei auto

Începând din luna septembrie a intrat în vigoare ordonanţa nr. 40/2015 prin care persoanele care au achitat taxa specială pentru au-toturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante pro-venite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acţiune în instanţă, iar banii vor fi primiţi înapoi în rate, pe parcursul a cinci ani.

Astfel, persoanele aflate în aceas-tă situaţie pot solicită restituirea taxei prin cerere adresată organului fiscal, iar cererile se soluţionează în termen de 55 de zile de la înregis-trare, prin decizie care se comunica persoanei interesate în maximum 10 zile de la emitere.

Împotriva deciziei organului fis-cal, precum și în cazul în care cere-rea nu a fost soluţionată în terme-nul legal, persoana interesată poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei sau, după caz, de la împlinirea terme-nului în care decizia trebuia comu-nicată. Contestaţia se soluţionează în 45 de zile de la înregistrare. Dacă nici în acest termen solicitarea de restituire a taxei nu este soluţiona-tă sau persoana interesată contestă în continuare decizia organului fis-cal, persoana interesată poate face plângere la instanţa judecătorească de contencios administrativ com-

petenţă, în condiţiile Legii nr. 554/ 2004 a contenciosului administra-tiv, cu modificările și completările ulterioare.

De precizat, însă, că taxa respec-tivă, precum și dobânzile actualiza-te cu indicele preţurilor de consum publicat pe portalul Institutului Naţional de Statistică se restituie conform prevederilor legale în vi-goare - adică pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

Șoferii vor putea să-și depună ce-rerile la Fisc din 15 octombrie.

Pot fi restituite doar taxele care nu sunt prescrise în termenul de prescripţie prevăzut de Codul de procedură fiscală. Termenul de prescripţie prevăzut de Codul de procedură fiscală este de 5 ani. Astfel, pot fi restituite, la cerere ta-xele aflate în sfera restituirii plătite după data de 1 ianuarie 2010. Asta în condiţiile în care plătitorul taxei nu a desfășurat nici o acţiune care să conducă la suspendarea pre-scripţiei, cum ar fi începerea unei acţiuni în instanţă.

Nu uitaţi că rămâne în vigoare Timbrul de Mediu, care trebuie plătit la prima înmatriculare a ma-șinii.

Nu se mai pot construi case de-cât cu diriginte de șantier!

Noi reglementări în construcții!

Noi reglementări pentru construcțiile civile! Astfel, cine vrea să-și construiască o locuinţă, în regie proprie, are obligaţia de a angaja un ingi-ner sau subinginer autorizat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii. Bineînțeles, contra cost. Adică noi cheltu-iele pentru proprietari!

Dirigintele de șantier este persoana care supraveghează construcţiile din faza de pro-iect până la recepţia � nală. Până la sfârșitul lunii august, angajarea unui diriginte de șantier era obligatorie doar pentru lucrările mai com-plexe, dar în prezent această obligaţie le revine și micilor investitori care își construiesc o simplă casă la ţară.

Ce atribuţii are dirigintele de șantier?

- urmărește respectarea le-gislaţiei cu privire la produ-sele de construcţii, respectiv: existenţa documentelor de atestare a calităţii, corespon-denţa acestora cu prevederile cuprinse în documentele de calitate, proiecte, contracte;

- interzice utilizarea materi-alelor de construcţii necores-punzătoare sau fără certi� cate de conformitate, ori fără agre-ment tehnic (pentru materia-lele netradiţionale);

- veri� că existenţa autoriza-ţiei de construire, precum și îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la încadrarea în ter-menele de valabilitate;

- predă către investitor/uti-

lizator actele de recepţie și cartea tehnică a construcţiei, după efectuarea recepţiei � -nale.

Pentru o lucrare relativ simplă, cum este construc-ţia unei case (eventual, cu un etaj), onorariul dirigintelui de șantier poate porni de la 1.500-2.000 de lei, dar poate � calculat și în funcţie de fa-zele construcţiei. În acest caz, dirigintele poate percepe 100 de euro per vizită sau 200 de euro per faza determinantă. Fiecare diriginte de șantier are propriul onorariu!

Legea nr. 177/2015 pentru modi� carea și completarea Legii nr. 10/1995 privind cali-tatea în construcţii a apărut în Monitorul O� cial Partea I nr. 484 din 2 iulie 2015.

Atenţie! Persoanele care nu vor angaja un diriginte de șantier pentru a veri� ca exe-cuţia lucrărilor riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

Pentru a � sigur că veţi an-gaja un diriginte autorizat, nu trebuie decât să căutaţi pe site-ul Inspectoratului de Stat în Construcţii (isc-web.ro), la rubrica Autorizări, Registrul Diriginţilor de Șantier Auto-rizaţi de ISC. Trebuie selectate judeţul și categoria de servicii pentru care este angajat diri-gintele pe care-l căutați.

Anunț Public!

Page 8: ziar septembrie

VOCEA BOCSIGULUI

CMYK

VOCEA BOCSIGULUI pag. 8 pag. 8

Știu că mama mă iubește. Mă îmbracă în haine drăguţe. Mă hrănește cu mâncare sănătoasă. Îmi cumpără multe lucruri. Ci-tește cărţi despre cum să mă în-grijească! Stă cu mine când nu mă simt prea bine. Face mai toa-te lucrurile pentru mine. Dar aș vrea să nu fumeze!

Nu mi-a dat niciodată un sărut curat. Uneori respiraţia este în-grozitor de urât mirositoare, iar când mă sărută, după ce a fumat, aproape că mi se face rău. Întot-deauna e un gust neplăcut. Oda-tă mi s-a făcut rău și am plâns, iar ea a spus că e de la ceva ce am mâncat.

Dimineaţa urmăroare îmi pre-gătea un mic dejun cu cereale în timp ce fuma și scrumul a căzut în mâncare. Pentru că nu a ob-servat, a trebuit să mănânc așa.

M-am săturat să trăiesc în fum tot timpul. Mă ustură ochii și mă frec la ochi, iar ea nu știe care e problema. Cel mai rău lucru e când lasă o ţigară nestinsă și fu-mul albastru îmi intră în ochi și mă ustură nasul. Ea nu înţelege de ce sunt așa de agitat, iar une-ori mă zgâlţâie pentru că nu mă comport bine.

Uneori mă dor plămânii de atâta fum, și plâng, iar mama se supără. Dar eu nu știu cum să-i spun și amândoi devenim agitaţi. Apoi mama îi spune lui tati că am fost un copil rău toată ziua.

Nu-mi place când unii oameni se uită la mami când luăm masa într- un restaurant și ea fumează.

Poate că o să mă obișnuiesc, dar acum este foarte greu pentru ci-neva așa micuţ ca mine. Îmi pla-ce aerul proaspăt și lucrurile cu-rate.Mă simt așa de bine când ies afară și nu inspir fumul mamei.

Uneori mama are musa� ri du-pă-amiază și, când toate „fetele” încep să fumeze și nu este des-chisă nicio fereastră, este groaz-nic. Devin iritat și mama spune: „Nu știu ce s-a întâmplat cu co-pilul ăsta azi. De ce nu poate � liniștit când avem musa� ri?”

Odată mă ţinea în braţe și fuma. Mi-a căzut niște scrum în ochi și m-a durut foarte tare. Am plâns mult în acea seară, ea i-a spus lui tati că am avut toane. Nu știu ce înseamnă toane, dar cu siguranţă toanele dor..

Este îngrozitor de greu să cresc cu adulţii. Iar acum și bunica s-a apucat de fumat!

Nu înţeleg de ce vor oamenii să fumeze. Aș vrea ca mama să nu fumeze.

Șocaţi - am � șocaţi dincolo de orice limită umană dacă am putea vedea grimasa de pe faţa Dumnezeului Atotputernic, cum se uită în jos, la noi, care am transformat trupurile noastre în niște furnale de tutun, trupuri pe care El le-a făcut după chipul și asemănarea Lui (Geneza 1:26). El ne avertizează: „Nu știţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuieș-te în voi? Dacă nimicește cineva templul lui Dumnezeu, pe ace-la îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt: și așa sunteţi voi” (1 Corinteni 3:16, 17). O, prietene, dacă am putea vedea gravitatea obiceiului de a fuma, așa cum o vede Dum-nezeu, am tremura de frică de � ecare dată când ne gândim să luăm o altă ţigară -mai ales ma-mele tinere, pe umerii cărora stă responsabilitatea perpetuării na-ţiunilor. Ce tragedie că mamele au ajuns prada viciilor comercia-lizate — băutura, jocurile de no-roc și fumatul - „atrăgând mânia Dumnezeului Atotputernic peste

� ii neascultării” (Efeseni 5:1-6). Asculta verdictul: „... daca faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune și să pedepsească pe cel ce face rău.” (Romani 13:4).

Un leac care funcţionezi sigur!Cu circa doisprezece ani în

urmă, autorul [acestui articol] s-a confruntat cu gravitatea obi-ceiului de a fuma — la acel mo-ment, cu o credinţă ca de copilaș, a cerut iertare pentru acest pă-cat și eliberare din acest obicei. Atunci și acolo, Dumnezeu, în harul Său, a făcut o minune și, din acea zi până astăzi, dorinţa de a fuma o ţigară nu a revenit nici-odată! Laudă Numelui Său sfanţ! (cere iertare pentru păcatul tău.

Dumnezeu nu se uită la faţa omului. Așadar, chiar acum, „dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei � mântuit” (Romani 10:9). Vei � mântuit de acest obicei, de iad și vei ajunge in cer.

Preluat de Șucan Nicolae - Maxim din Revista creștină Să-mânţa adevărului • Iulie 2015

„AȘ VREA CA MAMA SĂ NU FUMEZE...” -� omas B. Hart

TEL-0257/512 233; 0755.063.348; 0758.017.177((dimineaţă până la ora 8/seara după ora 19:00)-râșniţă pt. făcut pisat - hidrofor de inox de 200l- cușcă pt. crescut pui- ladă cu moară de măcinat- căzi de stejar noi 700l - butoaie de stejar, noi 220-230l - aparat DE sudură mono și trifazic - geamuri cu grătar de � er - cabluri Lungi de cupru- bancuri de lucru cu menghină- cârlige și lanturi pt. maca-rale - casă cu teren în construcţie (deal) - teren în-grădit 10.000 m2+ vie trasă pe șpalier(deal) - cazan nou pt. baie de 200l- piese de volkswagen - piese de tractor 445- ra� uri- cilindri pt. ridicat - arcuri - mașină industrială de găurit- mașină nr. 34 cu mo-tor de măcinat carne - calorifer cu două rezistente, cu ulei- diferite scule- uși noi și vechi, de brad cu sau fără toc - pat metalic- dormeză nouă de o persoană - rolete din lemn- cazan de ţuică-cupru alimentar cu focar, reductor și răcitor - teren in-travilan: 1081m2 - teren vie domnească la Bocsig+ titlu - Ford Escort fără acte (preţ convenabil) - Vol-ga: mașină de epoca+ 1 camion de piese - diferite obiecte vechi - vioară de 200 de ani - ţiglă mare leu+oale - mașină de cusut Singer - cerc pt. căzi- � ori de interior - tuia argintii - magnolii- costu-me tradiţionale din Ineu - garnișe pentru geamuri - masă veche pt. 24de persoane - lâmâi mare+mic - câini Schauzer pitici, 1 an - scândură de nuc pt. mobilă- sicriu de nuc-dulap de scândura de brad - masa de 4m + 2 bănci -betoniera mare pe roţi -

scară metalica - scara lungă cu balustradă

De vânzare Parcul auto al comunei se îmbogățește cu un nou utilaj!

Noul buldoexcavator a ajuns la Bocsig, � ind preluat de angajații Primăriei, în momentul în care am fost să vedem utilajul desfășurându-se instruc-tajul de folosire. Putem spune că prin această nouă achiziție comuna Bocsig dispune de utilajele necesare gospodăririi în regim propriu pentru o serie de lucrări necesare pentru comună, ceea ce înseam-

nă o importantă economie la bugetul lo-cal. Cumși acest utilaj a fost cumpărat pe bani europeni, trebuie să menționăm că persoana care se ocupă de partea de pro-iecte și achiziții a Primăriei este doamna Lazăr Mihaela, care reușește astfel să � na-lizeze cu succes încă o procedură di� cilă de achiziții pe fonduri europene pentru Bocsig.

>>> pag.1