Cultura. În Zalău activitatea artistică a amatorilor are o destul de veche tradiţie. Merită

subliniat că activitatea artistică de amatori a fost cultivată mai întâi în şcoală şi de către

şcoală, a cărei existenţă atestată documentar este consemnată încă din anul 1646. Treptat, în

timp, activitatea artistică de amatori s-a extins şi în rândul populaţiei adute. Astfel, în anul

1810, în această localitate se consemnează ca existentă o formaţie de cor bărbătesc, cuprinsă

în “Asociaţia corului meşteşugarilor”. Existenţa în oraş a unei şcoli normale de învăţători, a

unui liceu şi a unui gimnaziu de fete întreţine aceasta activitate corală, printr-o formaţie de

cor bărbătesc şi una de fete (perioada 1924-1936). În perioada 1958-1962 apar noi forma ţii de

cor: una a meşteşugarilor de la cooperativa “Meseşul” şi alta a cadrelor didactice.

În cadrul Casei de Cultură din Zalău, începând cu anul 1958, a luat fiinţă un ansamblu

folcloric denumit “Rapsodia Sălajului” dar şi două formaţii de teatru de păpuşi (din care una

în limba maghiară). În anul 1970 fiinţează orchestra profesionistă “Meseşul”.

Cu începere din 1974 ia fiinţă în Zalău o şcoală populară de artă care cuprinde mai multe

secţii.

Activităţile culturale, în prag de mileniu trei, se desfăşoară în Casa de Cultură

Sindicatelor, Casa de Cultură Municipală, Biblioteca Judeţeană “Ioniţă Scipione Bădescu”,

Galeriile de Artă “Ioan Sima”, Cinematograful Scala.

Municipiul Zalău se poate mândri cu Biblioteca Documentară, creată în cadrul Colegiului

Reformat începând cu anul 1646. Astăzi biblioteca are peste 40 000 de volume, din care cea

mai mare parte este carte rară sau unicat.

Activitatea cultural-artistică din municipiu este susţinută constant şi merituos de

formaţii corale cu activitate permanentă “Camerata Academica Porolissensis”, Corul “Gloria

Dei”, Corul Catedralei Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”.

Graţie unor dirijori şi animatori culturali de excepţie, Zalăul a reuşit să devină un centru

coral puternic. Organizarea începând din 1991 a Festivalului Coral Internaţional “Ecouri

Transilvane”, a făcut posibilă ca în oraşul de la poalele Meseşului să cânte unele din cele mai

bune formaţii corale din tară şi străinătate. Formaţiile corale zălăuane au fost mesagerele

acestui gen muzical în Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Polonia, Italia, Norvegia, Fran ţa,

Germania.

Un loc aparte în viaţa artistică a municipiului îl ocupă elevii şi cadrele didactice de la

Şcoala cu Program de Artă. Faptul că Zalăul nu a beneficiat în timp de instituţii artistice, a

făcut ca acest segment al nevoilor consumtorilor de artă din municipiu să fie suplinit de elevii

şi profesorii acestei şcoli. Producţiile artistice trimestriale ale elevilor susţinute la nivel de

municipiu, constituie adevărate evenimente artistice locale.

Sălile “Avram Iancu” a primăriei, Galeriile de Artă “Ioan Sima”, precum şi bisericile din

municipiu devin neîncăpătoare cu ocazia concertelor susţinute cu elevi, actualmente studenţi,

cadre didactice ale Şcolii cu Program de Artă. Elevii de la clasele de artă plastice ale acestei

şcoli au reprezentat România în premieră la Art Expo 2002 Geneva (Elveţia), cu expoziţie de

icoane pe sticlă, aceeaşi expoziţie fiind găzduită şi de “sanctuarul sfânt” al plasticienilor Sala

Dalles din Bucureşti.

Arta plastică sălăjană reprezentată de un număr de profesori constituiţi într-o asociaţie

de profil este mereu prezentă prin expoziţii de grup sau individuale.

Aflate sub patronajul generos şi atent al Primăriei Municipiului Zalău, ansamblul folcloric

“Porolissum” şi cel al copiilor “Columna” au reuşit să ridice folclorul românesc şi cel sălăjan la

cotele înaltei performanţe artistice, devenind prezenţe de recunoscută notorietate la nivel

naţional şi internaţional. În acelaşi context se înscrie şi societatea culturală “Mugur,

mugurel”.

Consiliul Municipal sprijină material toate acţiunile culturale voloroase şi urmăreşte cu

atenţie derularea Agendei Culturale municipale.

Presa este reprezentată prin cotidianele “Graiul Sălajului”, “Magazin Sălăjan”,

“Jurnal Sălăjan”, “Szilagysag”- publicaţie în limba maghiară -, revista lunară de cultură

“Limes” şi revista “Alma Mater Porolissensis”. Mai amintim “Astral” cablu TV, posturile

de radio: “Transilvania LBM”, “Unison”, “Radio 1”, “Contact” şi “Vest”. Cinematograful

Scala are o capacitate de 500 de locuri.

Monumente. Schimbările generate de evenimentele produse la finele anului 1989 au

determinat modificări importante ale modului de abordare şi cinstire a înaintaşilor noştri.

Ideologia comunistă a însemnat raportarea tuturor meritelor înaintaşilor noştri unui

singur scop: cinstirea unor valori morale şi spirituale utopice şi imposibile de realizat – care

nu aveau nimic în comun cu spiritualitatea românească. Nu spun că eroii neamului au fost

uitaţi în această perioadă (1945-1989), însă idealurile ei şi-au dat viaţa au fost cu totul altele

decât propăvăduirile şi trâmbiţate de propaganda comunistă.

Revenind în prezent, am putea spune că după 1989 – eroii nemului şi nu numai ei ci şi

marile personalităţi ale vieţii economice, politice şi cultural-sportive şi-au regăsit cinstea reală

pe care o merită.

Ca toate oraşele din Transilvania, Zalăul a beneficiat de influeţa arhitecturii austriece, în

care accentul era pus pe calitatea construcţiilor, masivitatea lor şi folosirea unor materiale de

construcţii durabile.

Printre construcţiile considerate a fi monumente de arhitectură se numără următoarele

obiective:

Biserica reformată, fostă catolică, este considerată cea mai veche clădire cu zid de piatră

din oraş care a supraviţuit prin durabilitatea sa trecerii imperturbabile a timpului. Istoria

acestui aşezământ de cult pare a fi început încă din secolul al XI-lea când a fost distrusă de un

incendiu, pentru ca în anul 1703 generalul austriac Rabutin, jefuind şi incendiind oraşul a pus

să fie dărâmată. Nouă ani mai târziu, în 1712, biserica a fost refăcută. Tot în această perioadă

biserica a căpătat un pronunţat caracter reformat. Către sfârşitul secolului al XVIII-lea, în

1780, bisericii i s-au adăugat două nave laterale. De asemenea, s-a construit un nou turn şi o

clopotniţă în stil baroc şi roman, lucrări finalizate în 1797.

Forma sa actuală s-a construit între anii 1904-1906 din daniile şi cu sprijinul comunităţii

parorhiale. Proiectul bisericii a fost întocmit de către doi arhitecţi de la Budapesta, iar

lucrările au fost supravegheate de către doi ingineri maghiari, biserica fiind inaugurată la data

de 28 octombrie 1906. In forma sa actuală, biserica se compune din trei nave, turn şi

porticuri, ea având formă de inimă, fiind construită din beton, piatră şi cărămidă.

La capitolul detalii putem aminti, tabla comemorativă aflată în zidul turnului cu inscripţia

”Paulus Sava, Valentinus Kis, Magyari Samuil 1715” şi două steme colorate tot din piatră

cioplită ale familiei Paulus Sava şi Valentinus Kis. Tot în acest zid se găseşte o ramă de

fereastră din piatră cioplită datată în secolul al XVI-lea. Clopotele şi orga complectează tot

acest tablou al detaliilor şi inventarul acestui monument arhitectural al Zalăului.

Clădirea primăriei din Zalău se înscrie şi ea în categoria monumentelor arhitectonice

din Zalău. Acest edificiu administrativ a fost construit în anul 1836 din fondurile rezultate

în urma plăţii unei datorii către baronul Miklos Wesselènyi, prin răscumpărarea dijmei.

Lucrările au început la1 iunie 1836 şi au fost finalizate la 1 iulie 1838. În acest interval de

timp a fost construit un singur corp de clădire cu o singură faţadă, fapt ce explică într-un

fel rapiditatea edificării acestei construcţii. Ulterior în 1892, clădirea a căpătat un plan

dreptunghiular au o curte interioară şi trei faţade la stradă construite în stil baroc austriac.

Fundaţia şi zidurile clădirii sunt din cărămidă, subsolurile sunt prevăzute cu bolţi, faţada

principală are o intrare de tip portal, fiind decorate cu stucaturi, având rosturi şi asize,

ferestre decorate cu ancadramente geometrice, şarpante de lemn cu învelitore de ţiglă. În

interior, se remarcă scările monumentale de mai multe tipuri, tâmplăria din lemn masiv,

pardoserile din încăperile centrale sunt mozaicate cu diferite scene florale colorate.

Clădirea Cazinoul din Zalău se alătură peisajului arhitectural descris până aici,

reprezentând prin scopul pentru care a fost construită o pată de culoare şi de adaptare a

comunităţii locale la schimbările de mentalitate a epocii respective. Cazinoul a fost

construit în anul 1838. Planul clădirii era dreptunghiular, fiind construită într-un stil

ecletic, fundaţie de piatră, ziduri de cărămidă, şarpantă din lemn şi învelitoare din ţiglă şi

olane, ferestre cu antablamente, curtea interioară are la etaj coridor deschis cu coloane.

Clădirea este dotată cu o sală de spectacole, remarcându-se în interior pictura de pe tavan

în stil secesionist şi grupurile statuare din colţurile sălii de spectacole.

Biserica romano-catolică din Zalău. Situat la o zonă de interferenţă a culturilor religioase

era şi firesc ca odată cu contrareforma lansată de biserica catolică de la Roma, Zalăul să

beneficieze de o biserică romano-catolică. Luând în considerare şi faptul că, catolicii au

pierdut la începutul secolului al XVIII-lea. Controlul asupra bisericilor din Zalău, care a devenit

una reformată se impunea apariţia acestui lăcaş de cultură de confesiune romano-catolică.

În anul 1751 împărăteasa Maria Tereza a dispus ridicarea la Zalău a unei capele romano-

catolice. Forma actuală a bisericii a fost definitivată între anii1873-1883 şi depindea de

Episcopia de la Oradea, în primăvara anului 1884 biserica a fost sfinţită, primul său preot fiind

Csapònyi Ignàcz.

După realizarea dualismului ausro-ungar în anul 1867, latura militară a acestei alian ţe a

căpătat o atenţie deosebită din partea forurilor diriguitoare. Chiar dacă nu era un oraş de

graniţă, Zalăul a beneficiat de existenţa unei unităţi militare, concretizată prin existenţa unei

unităţi militare, concretizată prin existenţa unei cazărmi militare construită între anii 1870-

1873, clădirea purtând în mod clar influenţa spiritului arhitectural milităresc austriac. Planul

clădirii este în formă de U, având curte interioară, fundaţie şi pereţi din cărămidă, subsolul

întizându-se sub întreg parterul, coridoarele de la etaj şi parter sunt susţinute de coloane cu

deschidere spre curte, acoperiş cu şarpante de lemn şi învelitoare din sticlă şi olane. În

decursul timpului cazarma a adăpostit o serie de unităţi militare dintre care amintim

batalionul 7 vânători de munte instalaţi aici după 1920.

Alături de cele două lăcaşuri de cult amintite mai sus, şi-a făcut loc şi biserica ortodoxă

de pe strada Florilor nr. 4. Cunoscut azi în rândul credincioşilor urbei sub denumirea de

biserica mică, ea a fost construită în anul 1926, prin strădania unor credincioşi ortodocşi şi cu

sprijinul autorităţilor locale de atunci. Aşa cum era şi firesc, biserica are la baza stilului

arhitectura orientală. Pe lângă biserică au mai fost construite o casă parohială şi dependinţe,

unde au fost înmormântaţi ctitorii lăcaşului.

Spitalul vechi, cum i se spune astăzi, căci la el facem referire, are o istorie tumultoasă.

Demarată în anul 1840 – la nivel decizional – prin organizarea unei acţiuni de strângere de

fonduri, acţiunea propriu zisă de construire s-a concretizat mult mai târziu. Lipsa fondurilor

necesare pentru realizarea unui asemenea edificiu, a fost principala cauză pentru care

lucrările au fost amânate. În anul 1849 obţinându-se un împrumut de 500 de forinţi au fost

continuate lucrările de construcţie, în anul 1854 lucrările nu erau terminate, abia în anul 1888

spitalul era în stare de funcţionare. Edilii oraşului acordă un teren şi ajutoare în materiale de

construcţie pentru realizarea unui nou corp al clădirii. Cel care şi-a legat numele de această

nou etapă în evoluţia arhitecturală a spitalului a fost vicecomitele comitatului Sălaj – lajos

Szikszai. În anul 1893 noul corp de clădire este dat în folosinţă dispunând de 100 de paturi.

Tocmai pentru aceste eforturi, Lajos Szikszai este considerat ctitorul spitalului, fapt confirmat

de existenţa în faţa spitalului a bustului său. Pe lângă acest spital, reprezentativ la acea dată

pentru oraşul Zalău, mai funcţiona în anul 1868 un spital pentru săraci. Clădirea alcătuită din

6 încăperi adăpostea un număr de 16 paturi.

Pentru ca tot acest periplu prin arhitectura oraşului Zalău, compus din clădiri

administrative, religioase, sanitare să fie complet se cuvine să amintim şi una destinată

culturii – Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă. Situată pe strada Pieţii nr. 9 clădirea a fost

construită la începutul secolul al XX –lea, în anul 1924, într-un stil ecletic, adăpostind ini ţial

Clubul Asociaţiei Meşteşugarilor din Zalău. Actuala utilizare i s-a dat în anul 1957, când s-au

făcut amenajările necesare pentru acest scop.

Alături de aceste monumente arhitecturale care păstrează între zidurile lor istoria

acestor locuri şi simţul estetic al acelor timpuri, se cuvine să amintim aici şi noile construcţii

ridicate într-o perioadă mai apropiată de prezent şi pe care doar le vom nomaliza: Casa de

Cultură a Sindicatelor, Prefectura judeţului Sălaj, Direcţia Judeţeană Sălaj a Arhivelor

Naţionale etc.

A doua parte a studiului îşi propune semnalarea principalelor monumente închinate

eroilor neamului şi unor personalităţi născute pe aceste meleaguri şi care prin activitatea lor

depusă în diverse sectoare ale societăţii, şi-au câştigat dreptul de a fi imortalizaţi în acest

mod.

Orientându-ne după criteriul cronologic, primul monument avut de noi în vedere

datează din 1890 şi este vorba despre bustul de marmură albă al lui Szikszai Lajos, aşezat în

foţa clădirii principale a spitalului vechi.

Monumentul lui Tuhutum inaugurat în anul 1906, simbolizând peste 1000 de ani de

stăpânire maghiară este compus dintr-un obelisc piramidal din marmură albă decorat în

partea superioară cu un vultur iar spre bază cu capete şi oase de cai pe cele patru laturi ale

patrulaterului. Monumentul se afla în parcul din faţa închisorii oraşului, dar cu prilejul

lucrărilor de demolare a închisorii a fost demolat şi acest monument.

Situat într-o poziţie privilegiată din punct de vedere urbanistic şi arhitectural cu

siguranţă în spaţiul cel mai reprezentativ al Zalăului, monumentul baronului Wesselenyi se

impune prin măreţia şi semnificaţia sa. O statuie colosală din bronz pe un postament din ganit

cenuşiu placat cu plăci din marmură albă, îl prezintă pe baronul jiboan în picioare, evidenţiind

oarecum şi poziţia sa socială, îmbrăcat în costum naţional maghiar având mâna stângă

aşezată pe umărul unui tăran iobag, a cărui îmbrăcăminte este un amalgam de elemente

vestimentare româneşti şi ungureşti vrând să sublinieze că este un stăpân cu orientări mai

democratice, nefăcând discriminări de origine. După unele păreri monumentul simbolizează

eliberarea din iobăgie.

Monumentul a fost inaugurat în anul 1910 şi se găseşte în centrul oraşului Zalău în Pia ţa

Iuliu Maniu, fiind amplasat în faţa unui părculeţ.

Zilahi Karoly – amplasat la intrarea în cimitirul reformat de pe strada Kossuth, din

Zalău, monument compus dintr-un obelisc piramidal simplu din marmură albă, este un

omagiu adus poetului maghiar Zilahi Kiss Karolyi originar din oraş.

Monumentul eroilor căzuţi la Zalău în primul şi al doilea Război Mndial construit în anul

1925 şi restaurat în anul 1969, situat în cimitirul eroilor din Zalău, compus dintr-un obelisc

piramidal din piatră de granit, deasupra soclului se găseşte un vultur din bronz cu o cruce în

cioc şi spadă în ghiare, însemnele puterii şi credinţei creştine.

Menţinerea trează a conştiinţei naţionale, a valorilor spirituale şi culturale ale acestui

popor cu o istorie zbuciumată, este o măruntă contribuţie a generaţiei de astăzi în comparaţie

cu faptele de arme ale acestor eroi.

Dintre plăcile memoriale, aflate în Zalău, care merită să fie men ţionate aici amintim pe

cea aflată pe strada 22 Decembrie nr. 51, pe peretele casei în care a locuit poetul Ady Endre,

pe vremea când era elev la Colgiului Wsselenyi din Zalău şi placa memorială din strada

Corneliu Coposu nr. 25, situat pe peretele casei care se află aproape de locul unde se află casa

preotului Zavàny Gyorgy, în care a înnoptat trecerea sa spre Suedia, regele Carol al XII –lea.

Monumentul eroilor sovietici ridicat în anul 1950, amplasat în fosta Piata Libertă ţii (azi

Iuliu Maniu), era compus dintr-un obelisc piramidal terminat în partea superioară cu o stea în

cinci colţuri, având la bază un postament de granit negru cu scări pe cele trei laturi

corespunzătoare cu laturile obeliscului şi cu texte în trei limbi română, rusă, maghiară,

amplasate pe cele trei laturi. După revoluţie monumentul a fost mutat în cimitirul eroilor, în

locul său amplasându-se, în anul 1993, monumentul cu lupoaica romană cu Romulus şi

Remus, simbolul latinităţii şi originii romane a poporului român.

Evenimentele sângeroase din decembrie 1989 jertfa tinerilor de atunci pentru libertate a

fost imortalizată şi în localitate, mai întâi în anul 1990, printr-o troiţă amplasată la intrarea în

Parcul Copiilor, care ulterior a fost înlocuită cu o cruce monumentală din marmură albă în

combinaţie cu marmură neagră pe un postament placat cu marmură albă.

La capitolul busturi închianate personalităţilor locale, Zalăul se poate mândri cu busturile

lui Ady Endre, bust din bronz situat în faţa fostului Colegiu Wesselenyi astăzi Colegiul Naţional

Silvania, tot în faţa acestui colegiu aflându-se bustul din bronz al lui Octavian Goga. Apoi

bustul lui Simion Bărnuţiu din bronz turnat, situat în zona sediului Prefecturii, cel al lui

Gheorghe Şincai din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor cu privire spre bulevardul Mihai

Viteazul. Tot la acest capitol semnalăm cele de dată recentă: George Pop de Băseşti – din

beton situat în faţa Arhivelor Naţionale Sălaj, Iuliu maniu situată lângă clădirea Bibliotecii

Judeţene, Corneliu Coposu – bust situat pe strada care îi poartă numele, Alexandru Papiu

Ilarian din faţa liceului cu acest nume.

Vom încheia scurtul nostru periplu prin galeria personalită ţilor sălăjene care şi-au lăsat

amprenta asupra oraşului Zalău cu statuia închinată lui Victor Deleu. Monument situat în fa ţa

Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sălaj, fiind realizat în anul 1999, din bronz, înfăţişându-l

pe ilustrul om politic sălăjan în mărime naturală, situat pe un soclu pavat cu marmură albă.

În concluzie, oraşul Zalău prin monumentele sale arhitecturale şi cele destinate eroilor

neamului şi unor personalităţi sălăjene dă dovadă existenţei sale îndelungată şi plină de

istorie, demonstrând că ştie să-şi respecte înaintaşii şi să le aprecieze meritele lor la

dezvoltarea urbei de la poalele oraşului.

Educaţie. Începuturile învăţământului zălăuan, datorită documentaţiei dispersate, sunt

încă destul de dificil de elucidat. Totuşi, deşi dovezile directe lipsesc deocamdată, se poate

afirma că pe teritoriul actualului oraş Zalău şi în împrejuimile sale scrisul în limba latină era

cunoscut, datorită influenţei anticului Porolissum, încă din secolele II-III d. Ch. Din Evul de

Mijloc, cu deosebire după reforma religioasă din secolul al XVI –lea, s-au păstrat documente

în care apare epitetul de literatus ceea ce indică faptul că posesorul unui asemenea epitet ştia

scrie şi citi, condiţii obligatorii pentru a deveni dascăl. Acest fel de documente devin, în

secolele următoare, tot mai frecvente, indicând o creştere a numărului ştiutorilor de carte din

oraş.

În Zalău o şcoală cu predare în limba latină a funcţionat, cu frecvente întreruperi, încă

din anul 1616, dar registrul matricol s-a păstrat doar cu începere din anul 1646. Şcoala sceasta

avea opt clase primare şi două superioare. Studiile superioare puteau fi continuate la Aiud

sau Cluj. Şcoala şi-a mutat locul în câteva rânduri, fixarea petrecându-se în anul 1821. Această

primă clădire a fost dărâmată, pentru a face loc actualei construcţii, la începutul secolului al

XX –lea.

După realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, şcoala a continuat să funcţioneze, în

localul ridicat în 1902, ca şi Colegiul reformat confesional. Dar, spre deosebire de perioada

anterioară, când avea constant peste 200 elevi, numărul celor şcolarizaţi aici a scăzut. La

mijlocul deceniului trei al secolului al XX –lea, de pildă, în cele opt clase ale liceului erau circa

150 elevi, deşi internatul putea primi mai mult de 200 persoane.

În anul 1924 un Liceu de stat pentru băieţi este înfiintat şi în Zalău. La început, în anul

1924-1925, funcţionează doar cu patru clase. Elevii liceului, în număr de 162 în primul an de

funcţionare a noii şcoli secundare, beneficiau şi de un internat cu 70 de locuri. În anul şcolar

următor, 1925-1926, liceul funcţionează cu cinci clase şi, treptat, evoluează spre tipul de liceu

complet.

În Zalău funcţiona, încă din anul 1863, şi o şcoală secundară de fete, înfiinţată fiind de

către biserica reformată. În anul 1865 s-a impus, de către consistoriul bisericesc, eliminarea

din şcoală a fetelor de religie romano-catolică. În anul 1871 a fost, însă, transformată în

şcoală de stat, ieşind de sub tutela bisericii. După desăvârşirea unităţii naţional-statale a

poporului român, la 1 decembrie 1918, se pune accent mereu mai mare pe pregătirea şcolară.

Astfel, în anul şcolar 1920-1921, se înfiinţează o şcoală secundară civilă de fete, ce va fi

ridicată, începând cu anul şcolar 1925-1926, la rang de gimnaziu. Numărul elevelor de aici era,

anual, de 130-150. Internatul avea un număr de 60 de locuri. Şcoala a funcţionat până în anul

1942.

Foarte puţin era dezvoltat învăţământul profesional. Înainte de Marea Unire a existat o

Şcoală de stat de meserii pentru băieţi, deschisă în anul 1874. Această şcoală avea 127 elevi în

anul 1895 şi un internat. În acelaşi an, şcoala de meserii pentru fete, deschisă la 1883, avea 71

eleve. Limba de predare era, în cazul ambelor şcoli, maghiara. După Marea Unire s-a încercat

punerea bazelor unor cursuri, teoretice şi practice, în Zalău, pentru cei care doreau să devină

comercianţi sau meseriaşi. Demersurile făcute în anul 1924, de înfiinţare a unei şcoli

industriale specializate în prelucrarea lemnului nu au dus la nici un rezultat.

Înainte de anul 1918, în Zalău a funcţionat, pentru pregătirea învăţătorilor, o şcoală

normală de stat. Această instituţie şcolară a funcţionat fără întrerupere între anii 1870-1892.

La începutul activităţii avea 20 de elevi prntru a ajunge apoi la 42. Şcoala, reînfiţată după

1918 se va numi Şcoala Normală de învăţători din Zalău, cursurile începând la 10 octombrie

1919. Cursurile erau frecventate, anual, de cca. 190-200 elevi.

Unindu-se cu şcoala normală din Satu Mare, şcoala normală din Zalău a fost transferată,

în anul şcolar 1932-1933, la Carei. În anul 1940 îşi va înceta activitatea şi în Carei iar

reînfinţarea ei la Zalău, cu alt profil – Şcoala normală maghiară pentru educatoare – se va

produce în anul 1946. Va fi transformată în Liceul pedagogic în anul 1969.

Momentul exact în care au apărut şcoli primare în Zalău nu poate fi, pe baza

documentelor descoperite până în prezent, precizat. Se ştie că locuitorii oraşului au făcut

eforturi pentru înfiinţarea de şcoli primare în secolul al XVIII –lea. O şcoală primară pentru

elevii romano-catolici se presupune că s-a înfiinţat odată cu crearea parohiei romano-catolice

în anul 1751. Date sigure privind existenţa acestei şcoli avem însă numai din 1830. Şcoala

funcţiona, în acel an, în casa cantorului pe care biserica a cumpărat-o în anul 1842. Pe actuala

stradă a Crasnei, organizaţiile kalandos, au cumpărat un teren şi au înfiinţat o şcoală normală

de fete. În anul 1836 o altă şcoală primară, de băieţi, este consemnată în documente ca

funcţionând tot pe strada Crasnei, într-o clădire proprie, fostă casă de locuit, şcoala având în

proprietate şi o bucată de pământ. O altă şcoală primară funcţiona, din anul 1873, pe actuala

stradă a Olarilor, dar amănunte privind organizarea ei nu sunt cunoscute. Din aceeaşi

perioadă avem documente care atestă încercări de creare a unor unităţi pentru preşcolari. În

1842, Primăria oraşului Zalău aloca o sumă de bani în acest scop iar în anul următor s-a

deschis prima grădiniţă de copii din Zalău. În anul 1880 exista în Zalău 3 067 ştiutori de carte

iar la 1900, din cei 8 729 de locuitori ai Zalăului, ştiau scrie şi citi 4 841, un număr, pentru acea

vreme considerabilă. În anul 1930, din cei 7 338 locuitori de peste 7 ani ai Zalăului ştiau carte

6 222, ceea ce reprezintă 85%. 4 115 dintre aceştia aveau instrucţie primară.

După cel de-al doilea război mondial, în Zalău funcţionau mai multe şcoli, de diferite

grade: Liceul de Stat românesc, Colegiul “Wesselenyi”, trei şcoli primare de stat şi două

confesionale, o şcoală de ucenici, una de laboranţi, o şcoală medie tehnică financiară.

Numărul şcolilor a crescut mereu. În 1966, Zalăul avea o populaţie de 15 144. Dintre aceştia

301 erau absolvenţi de învăţământ superior, 753 urmaseră cursurile şcolilor medii de cultură

generală (licee), 590 absolviseră şcoli medii tehnice şi de specialitate, 586 au terminat cursuri

la şcoli profesionale şi de meserii iar mai mult de 6 500 aveau instrucţie primară. În anul 1973

în Zalău funcţionau 11 grădiniţe şi cămine de copii, două creşe, nouă şcoli de cultură generală,

o şcoală profesională, trei licee de specialitate şi un liceu de cultură generală. Învăţau, în

toate aceste unităţi şcolare, peste 6 500 elevi şi îşi desfăşurau activitatea peste 300 de cadre

didactice. Populaţia oraşului a crescut apoi foarte repede iar numărul unităţilor de

învăţământ s-a mărit şi el.

După revoluţia din decembrie 1989 reţeaua şcolară, necesară municipiului ajuns la o

populaţie de cca. 70 000 locuitori, s-a diversificat. Au apărut şi unităţi de învăţământ superior,

de stat şi particulare, Zalăul înscriindu-se în circuitul centrelor universitare. Pentru Zalău, în

anul 2001, putem menţiona: 17 grădiniţe, 11 şcoli generale, şapte licee, o şcoală profesională,

două şcoli post liceale, trei colegii (Colegiul Naţional “Silvania”, Universitatea Babeş Bolyai

Cluj-Napoca – Colegiul Universitar Zalău), o universitate comunitară privată, “Universitatea

de Vest Vasile Goldiş”- filiala Sălaj. Totalul sălilor de clasă şi a cabinetelor şcolare este de 510,

numărul laboratoarelor este de 78, iar cel al atelierelor şcolare de 55. Luând în considerare

toate nivelurile de învăţământ, numărul de elevi şi studenţi din ciclul preuniversitar,

vocaţional şi post liceal se ridică la peste 16 000, numărul de studenţi care studiază în Zalău la

aproximativ 300, iar numărul cadrelor didactice la aproximativ 1 280. Numărul elevilor înscrişi

în învăţământul primar şi gimnazial se ridică la 9 022, iar cel al cadrelor didactice este de 660.

Tot în anul 2001, numărul copiilor înscrişi în grădiniţe era de 2 356. Personalul didactic în

învăţământul preşcolar fiind de 163. În învăţământul liceal şi profesional erau înscrişi un

număr de 6 581 elevi, numărul dascălilor ridicându-se la 447.

Sănătate şi asistenţa socială. Anul 1968, anul reînfinţării judeţului Sălaj, găseşte sectorul

ocrotirii sănătăţii cu o bază materială relativ modestă în raport cu cerinţele impuse de

dezvoltarea economico-socială a Zalăului. Grija deosebită ce se acordă asistenţei medicale a

muncitorilor din intreprinderile industriale se materializează prin înfiinţarea celor 7

dispensare de întreprindere, din care 5 au sediul chiar în incinta întreprinderilor pe care le

deservesc.

Tot în această perioadă, în municipiul Zalău s-a construit un dispensar dublu şi a luat

fiinţă centrul sanitar antiepidemic, unitate medicală cu sarcini profilactice deosebite. În anul

1972, în municipiul Zalău s-a construit centrul stomatologic, cu 10 locuri de muncă şi

laborator de tehnică dentară.

Cea mai notabilă realizare pe linia dezvoltării bazei materiale a ocrotirii sănătă ţii o

constituie construirea şi darea în folosinţă în anul 1978 a Spitalului judeţean cu 700 de paturi

şi policlinică în municipiul Zalău.

În ceea ce priveşte asistenţa medicală în municipiul Zalău, în anul 2001, funcţionează trei

spitale în sectorul public cu 1 025 paturi, un altul în sistem privat; trei dispensare policlinice

din care unul în sistem privat, un dispensar policlinic stomatologic, 49 cabinete medicale în

sistem privat, 22 cabinete stomatologice în sistem privat, trei laboratoare medicale private,

şase laboratoare tehnică dentară în sistem privat, 18 farmacii şi o creşă. Numărul de medici

care deservesc aceste unităţi sanitare este de peste 170, numărul farmaciştilor aste de 45, iar

numărul cadrelor medii sanitare din sectorul public se ridică la 636, iar în cel privat 33.

O atenţie specială se acordă asistenţei sociale prin funcţionarea unei cantine sociale

pentru persoanele cu venituri reduse, cu o capacitate de 100 de locuri, administrată prin grija

Primăriei. Alte unităţi de asistenţă socială se adresează copiilor cu deficienţe mentale, celor

proveniţi din familii dezorganizate şi copiilor abandonaţi: Şcoala specială “Speranţa”, Centrul

de Plasament nr. 1 ce dispune de 100 de locuri, Centrul de Plasament nr. 13 cu 215 asistaţi,

Şcoala cu regim special nr. 13 pentru tineri, Centrul de Pregătire şi Sprijin a Reintegrării şi

Integrării Copilului în Familie, Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi, Serviciul de

Asistenţă şi Sprijin pentru Copil în Exprimare Liberă a Opiniei Sale.

Sub aspectul implicării locale, există iniţiative în rândul organizaţiilor neguvernamentale

care asistă grupuri de tineri cu disabilităţi neuromotorii în iniţiative în cadrul unui Centru de

Integrare prin Terapie Ocupaţională unde se formează la tineri abilităţi care să le permită

includerea lor în unităţi socio-economice protejate. Acesta este rezultatul parteneriatului

dintre Societatea Handicapaţilor Zalău şi Tionaal Overlegorgaan Sociale Werkvoorziening din

Haga şi al finanţării Comunităţii Europene. Un alt proiect este construirea unei clinici pentru

asistarea persoanelor în vârstă şi a copiilor cu handicap. Acest proiect este realizat de

Fundaţia Româno-Olandeză “Acasă”.

Biserici ortodoxe în municipiul Zalău şi în localităţile subordonate administrativ,

Ortelec şi Stâna, sunt în număr de şase, amintim Catedrala Ortodoxă “Adormirea Maicii

Domnului”, construită în anul 1929, cu numeroase elemente în stil brâncovenesc şi intrare

monumentală, Biserica Ortodoxă “Sfânta Treime”, Biserica Ortodoxă “Sfânta Vineri”,

aflată în stare de construcţie, şi Biserica Ortodoxă “Sfântul Ştefan”. Celelalte culte surori

sunt reprezentate de două biserici greco-catolice, dintre care amintim Biserica Română

Unită cu Roma “Sfânta Familie”, două biserici reformate, o biserică romano-catolică, trei

biserici baptiste, două pendicostale şi una adventistă.

Sport (date furnizate în septembrie 2002). Participarea şi rezultatele obţinute de sportivii

sălăjeni la olimpiade:1992-Barcelona –Guşet Gheorghe atletl, Ţiclea Felicia atletă, Nicolae

Lăpuşan antrenor; 2000 Sydney- Guşet Gheorghe atlet, Ana Ţărmure atletă şi membrii echipei

naţionale de handbal feminin: Mihaela Ignat (căpitan), Farcău Ramona, Valerica Motogna şi

Tolnai Talida.

Sportivi sălăjeni peste hotare (pierderi pentru sportul sălăjean): Ţilea Felicia-medaliată

cu argint la campionatul mondial din 1995 la Göteborg - aruncarea suliţei, împreună cu soţul

ei trăiesc în Spania (soţul fiind antrenor principal al echipei de caiac-canoe a Spaniei); atleţii

Haiduc Alin şi Sur Florin - campioni în anul 2000 la maraton au plecat în Spania; Bogya Csaba -

campion naţional de juniori la aruncarea discului şi Kulcsár Ernö - multiplu campion la 400 m

trăiesc în Ungaria; jucători de tenis de masă – Gomboş László este în Franţa iar Trif Lucian în

Statele Unite; fraţii Attila şi Tibor Major din vara anului 2002 boxează în Spania; Vereş

Olimpia - portarul echipei naţionele de juniori la handbal feminin - campioană mondială în

1995 la vârsta de 26 ani, în vara anului 2000 s-a stabilit în Statele Unite; Ana Mirela Ţărmure -

aruncătoare de suliţă, câştigătoarea mai multor concursuri internaţionale Grand Prix –

suspendată până la sfârşitul anului 2003 la un control de dopping.

Oglinda sportului sălăjan prin rezultate: echipa de handbal feminin SILCOTUB S.C.-

campioana României în 2001 participantă la multe competiţii internaţionale cu rezultate

remarcabile. Echipa de handbal de la C.S.S. în 2002 a câştigat campionatul naţional, în vara

anului 2002 la Universiada din Spania, tot echipa de handbal fete, cu 5 jucătoare din Zalău în

lot – antrenor Gheorghe Tadici a câştigat locul I. În august 2002 la campionatul mondial de

handbal fete (juniori), echipa României a ocupat locul 7 ( 5 fete din Zalău intrând în

componenţa echipei).

Echipa de volei fete (15-16 ani) de la Grupul Şcolar Mihai Viteazul Zalău, în anul 2002 au

obţinut titlul de campioană naţională la tineret. Gheorghe Guşet a fost de 18 ori campion

naţional la aruncarea greutăţii, la Campionatul European de la München a ocupat locul 7; a

câştigat concursul Grand Prix de la Dooha (Quatar). Todoran Paula este campioană naţională

la 5 000 m; la Campionatul European din Elveţia a ocupat locul 7 la alergări.

În septembrie 2002 atleţii Sabou Monel, Ardelean Vasile, Latiş Mircea de la S.C.

Armătura la semimaraton (20 km) au devenit campioni naţionali la concursul pe echipe.

Echipa de volei Elcond S.C., de trei ori campioană na ţională, de patru ori câştigătoarea

cupei României, la privatizarea fabricii (sponsor oficial) în anul 2000 a decăzut, ajungând în

prag de desfiinţare. Majoritatea jucătorilor, împreună cu antrenorul Florin Tucrat au plecat la

Dinamo Bucureşti. Echipa retrogradează în divizia B, un an folosind jucători de la C.S.S. Zalău.

În vara anului 2002 se fac schimbări în conducerea sportului sălăjan. Se întorc jucătorii: Aurel

Vlaicu, Abraham Mircea şi Marius Lazăr. Scopul principal fiind revenirea în divizia A. Echipa

de fotbal Armătura Zalău doreşte revenirea în divizia B.

10. TURISMUL

Trasee turistice. Meseşul nu se evidenţiază din punct de vedere turistic, ca fiind un

munte foarte important. Nu are relief carstic, formaţiuni geologice şi frumuseţi naturale rare.

Este departe de oraşe mari şi de drumuri naţionale cu o circulaţie densă. Pentru locuitorii

satelor învecinate oferă un loc de muncă (defrişări de păduri, creşterea animalelor) şi

posibilitatea de a colecta fructe de pădure, plante medicinale, ciuperci. Pentru zălăuani este

un loc de agrement, este un punct atractiv pentru excursionişti şi vânători.

Pentru cei care vizitează oraşul Zalău oferim câteva puncte importante:

Muzeul judeţean de istorie şi artă din Zalău este organizat într-o manieră originală, fiind

o admirabilă carte de vizită a arheologiei judeţului. Cuprinde peste 33 000 de piese, expuse în

7 săli, pe secţii. Secţia de artă populară expune obiecte de ceramică şi lemn, costume

populare şi textile de casă, elemente reprezentative pentru aceste meleaguri.

Un valoros monument de artă este biserica ortodoxă din Zalău, construită în 1929, cu

numeroase elemente de stil brâncovenesc şi cu intrare monumentală.

Din Zalăul vechi, oraşul breslelor şi a micilor meşteşugari au rămas doar câteva străzi şi

unele clădiri din centrul vechi. Statuia Wesselényi (opera lui Fadrusz János) a fost dezvelită la

18 septembrie 1902. În centrul vechi (Piaţa Kossuth, azi Iuliu Maniu), în spatele statuii se

găseşte clădirea “Teatrul de comedie-Vigadó, Colegiul Reformat Wesselényi (azi Colegiul

Naţional Silvania) întemeiat în 1646, piatra de temelie fiind aşezată la 19 septembrie 1902. În

faţa şcolii se găseşte statuia poetului Ady (opera sculptorului Balaskó Nándor) dezvelită în

anul 1957. Poetul a urmat cursurile Colegiului între anii 1892-1896. Placheta de bronz şi tabla

de marmură de pe casa în care a locuit în acest timp (Crasnei nr. 45) îi poartă amintirea. În

memoria regelui suedez Carol al XII-lea, care a staţionat în Zalău în noiembrie 1714, s-a pus

tabla de marmură pe casa de pe strada Republicii 25 – azi Corneliu Coposu. Cea mai mare

biserică reformată din zonă se află pe o colină în centrul oraşului. Biserica nouă a fost

inaugurată în anul 1906. Turnul bisericii datează din 1797, anul construirii bisericii vechi.

Împreună cu statuia Wesselényi a fost dezvelit şi obeliscul “Tuhutum” (tot creaţia sculptorului

Fadrusz János), monument dispărut fără urme în anul 1968.

Din centrul oraşului pe strada Gh. Doja şi C. Coposu se pote ajunge la poalele Meseşului

în Brădet. Împreună cu zona de lângă Grădina poporului au fost locurile cele mai des vizitate

de excursionişti. Brazii din jurul cabanei Brădet au fost plantaţi în 1896. Mulţi au fost smulşi

din rădăcini de o furtună puternică în anul 1978. Urcând pe drumul naţional Zalău-Cluj, la

semnul de cruce roşie cu ocolire la stânga, se poate ajunge la locul numit “Nádastó” unde în

prezent funcţionează Tabăra şcolară. Lângă clădire se găseşte groapa “Heléna” formată din

straturi de ipsos şi alabastru. Urcând dealul după semnele de cruce roşie se ajunge pe creastă.

Din centrul oraşului până pe creastă este un drum de aproximativ 2 ore. Continuând drumul

spre Stâna, coborând puţin de pe creastă se ajunge la grota “Lajos” de unde la o jumătate de

oră pe jos se poate vedea, pe valea “Darvas” (valea Jacului), cascada “Árpád”. Aproximativ în

două ore pe coama dealului spre nord-est se ajunge la cetatea Porolissum, iar dacă ne

orientăm după indicatoarele roşii spre sud-vest ajungem pe vârful Nord (717 m), unde se

găseşte un releu de radio-TV. Pe vremuri, aici a fost şi un turn de observare de unde, când era

timp frumos, se vedeau M-ţii Ţibleş, Rodnei, Călimani, M-ţii Gilăului, Bihorului şi Vlădeasa.

Despre aceste frumuseţi se scrie şi în ziarul Szilágyság din 29 octombrie 1893. Coborând pe

D.N. spre Cluj într-un sfert de oră se ajunge la Popasul Romanilor (singura cabană turistică de

pe Meseş). Cabana dispune de 54 locuri în camere pentru două persoane (trei dintre încăperi

sunt de tip apartament). În restaurant pot servi 150-200 de persoane. Preţul cazării

(împreună cu micul dejun) în decembrie 2001 era aproximativ 15 euro.

Din centrul oraşului în 2-2 ore jumătate se poate ajunge pe Meseş şi pornind pe strada

Crasnei (azi 22 Decembrie) pe valea Zalăului (Pálkert). Orientându-ne după indicatoarele

albastre spre nord-est putem urca pe vârful “Hegyes” (705 m), iar dacă mergem spre direcţia

opusă (spre sud-vest) ajungem pe culmea cea mai înaltă numită “Terbete” (Osoiu) – 869 m.

din partea sud-vestică a vârfului se pot observa: valea Crasnei şi valea Barcăului, M- ţii Şes,

Vlădeasa, barajul de apă de la Vârşolţ, Măgura Şimleului etc. Între cele două vârfuri amintite,

pe poteci fără indicatoare se poate coborî în valea Treznei. Pe această vale şi pe afluenţii săi

sunt mai multe cascade mai mari şi mai mici. Din centrul satului Buciumi, urcând pe vale pe

lângă cursul apei se ajunge în aproximativ o oră, o oră şi jumătate la cascada Şipot. Aici se

poate ajunge şi de pe vârful Meseş spre sud-est în aproximativ 2 ore. Pe toată lungimea

crestei Meseşului se găseşte un drum pentru căruţe. În mai multe locuri putem vedea

limesurile (şanţurile de apărare ale romanilor) şi urmele turnurilor de veghe. De la Castrul

roman din Moigrad până la vârful Osoiu se văd foarte bine indicatoarele roşii şi albastre, de

aici până pe Măgura Priei sunt mai răzleţe. Între vârful “Terbete” şi Măgura Priei se pot

vedea: valea Racului, vârful “Sf. Gheorghe” (665 m). vârful “Păstorul” (737 m), vârful “Kőris”

(773 m), vârful Poroszló” (846 m), vârful “Kiscser” (857 m), valea “Ponica”, vârful “Szálas”

(761 m).

Din Zalău până pe cel mai înalt vârf (Terbete 869 m) al Meseşului se poate ajunge şi prin

Meseşenii de Jos şi Meseşenii de Sus (până aici se poate călători şi cu autobuzul). În

Meseşenii de Jos se poate vizita biserica reformată construită în stil gotic în secolul al XV-lea

şi clopotniţa de lemn datată din 1775.

Guruslău (comuna Hereclean) este locul unde s-a dat bătălia dintre oastea lui Mihai

Viteazul şi cea a lui Sigismund Bathory. Prin această victorie (3 august 1601), marele

conducător de oşti şi luptător pentru unirea celor trei ţări româneşti şi-a atras invidia

generalului Gheorghe Basta – autorul moral al morţii voievodului român. Pe acest loc s-a

ridicat un monument impunător prin proporţii şi realizare artistică, sculptat de Victor Gaga.

Nu departe de monumentul închinat memoriei lui Mihai Viteazul se află localitatea Bocşa.

Aici s-a născut marele gânditor şi om politic, Simion Bărnuţiu (1808 – 1864). În semn de

cinstire şi respect, în biserica satului, într-o criptă, au fost depuse rămăşiţele pământeşti ale

revoluţionarului de la 1848, iar în parcul din localitate se află un bust al acestuia (sculptor

Horia Flămându).

Baza materială existentă este de şase unităţi de cazare, din care trei hoteluri, un motel şi

două tabere şcolare. Numărul total de locuri în unităţile de cazare este de 708, din care 325

de locuri în tabere şcolare.

Unităţile de administraţie publică ce oferă şi spaţii de cazare sunt: S.C. Hotel Meseş S.A.,

S.C. Popasul Romanilor S.A., S.C. Hotel Porilissum S.A., Hotel Sport S.A., Cabana Meseş pentru

vacanţele şcolare, pensiunea “Shalom”, etc.

http://www.zalausj.ro/ro/zalau.htm