www.referat.ro

Istoria filosofiei contemporane

M. Foucault, Ce sant Luminile?

Titlurile si subtitlurile cartilor principale publicate de Foucault ( Istoria nebuniei in epoca clasica , apruta in 1961 , Nasterea clinicii , sau a arheologiei a privirii medicale in 1963 , apoi in 1966 Cuvintele si lucrurile prezentate ca o arheologie a stiintelor umane , in sfarsit Aeheologia cunoasterii in 1969 ) ne indica destul de clar proiectul operei sale si inspiratia din care provine .

Fidel spiritului metodei genealogice puse la punct de Nietzsche, Foucault intreprinde dezvaluirea construciilor noastre intelectuale a manierei noastre de a vedea si clasa de a intelege si spune in ultima instanta a manierei noastre de a fi stintifice in diferite epoci . Orice opera si orice discurs care se prezinta ca obiectiv este in realitate intotdeauna discurs al cuiva . Totusi pentru ca discursul stiintei este cel al puterii , va fi vorba nu numai de a analiza maniera in care se configureaza stiinta , ci si mai ales , de a descrie practicile concrete pe care le implica so configuratiile pe care le impune realitatea .

Michel Foucault sustine in 22 februarie 1969 , la invitatia lui Henry Gauhier , in fata Societati Franceze de Filosofie conferinta cu titlul Ce este un autor?. Textul publicat al acestei conferinte va avea un impact puternic in Statele Unite , fiind mai putin receptat in Franta , in contextul initial aparitiei lui. Textul are patru noi relevante din cel putin diua perspective . Prima este legata de tema abordata de text , care este cea a absentei autorului devenit functie-autor . A doua perspective se desprinde din legatura intima , care exista intre gandirea unui autor si datele biografice care circumscriu un anumit context spatial si temporal .

Foucault porneste in discutarea conceptului de autor , de la acea fraza rostita de Beckett: ce conteaza cine vorbeste , cineva a zis , ce conteaza cine vorbeste ! . Fraza are relevanta deoarece prin ea survine principiul etic al scriituri contemporane- indiferenta , care dupa spusele autorului guverneaza ca practica . Autorul a disparut , fapt care a devenit deja loc comun al criticii contemporane . Ceea ce Foucault ne propune insa sa gandim este functia autor , posibila datorita locului gol lasat de disparitia autorului . Conferinta se va desfasura urmarind raportul de atribuire si pozitia autorului .

Foucault isi implineste discursul printr-o ultima delimitare impusa atat de economia conferintei , cat si de travaliul gandirii . Aceasta il priveste pe autorii cu un statut transdiscursiv , pe intemeitorii de discursuri , cum ii numeste Foucault . Intemeietorii de discursuri se disting prin diferentele introduce de conceptele de redescoperire , reactualizare si reaintoarcere . Autorul diferentiaza intre actul de intemeiere al unei stiintificitati care poate fi intotdeauna reintrodus in masinaria transformarilor care deriva din el si instaurarea unei discurisvitati care este eterogena in raport cu tarnsformarile sale ulterioare .

Michel Foucault castiga inca favorile unui public mai ales prin Cuvintele si lucruri . In aceasta carte sunt descries trei epoci : Renasterea ; epoca ; epoca clasica ; epoca moderna ; in cazul fiecaruia dinte ele , o configuratie sistematica si specifica ( spisteme ) impune cunoasterea a unei anumite regularitati ( o anumita maniera proprie de a gandi lucrurile se reantalnesc in toate operele epocii considerate ) .

Aceasta lucrare se prezinta de asemanea ca si o arheologie a stiintelor umane . Numai dupa secolul al XIX lea , omul devine in mod explicit obiectul unei cunoasteri positive ( psihologia , sociologia , madicina clinica ) . Totusi apariitia rapida a stiintelor despre om nu trebuie inteleasa , potrivit lui Foucault , ca o constientizare a unei posibilitati neexplorate pana atunci . In realitate , stiintele omului se dezvolta pentru ca omul insusi apare in aceeasi epoca . Ceea ce numim om ( subiect al cunoasterii care este in acelasi timp o fiinta naturala , un obiect de cunoastere ) este o creatie recenta , amenintata de o disparitie rapida . Anuntand moartea omului Foucault ne prezinta totusi disparitia spaciei , ci disparitia unei anumite forme de cunoastere .

Foucault se va ocupa in continuare de studiul practicilor penale . Astfel , el analizeaza in A supraveghea si a pedepsi , modul in care inchisoarea devine o practica primitive generalizata ( secolul al XIX lea ) ca urmare a aparitiei progressive a unei societati disciplinare . Aceasta lucrare va starni foarte curand un adevarat scandal , in masura in care ea pretinde sa demonstreze ca functia inchisorii nu este aceea de a impiedica delicventa , ci de a o intretine .

Ultima cercetari ale lui Foucault se refera la istoria sexualitatii si la formarea , prin medierea practicilor confesionale crestine , a unui subiect al dorintei . Acest studiu il va determina sa reconsidere problema raportului etic fata de sine , problema reformulate in sensul unei eticizari a existentei ( sa faci din viata ta o opera de arta ) .

Michel Foucault a fost o personalitate complexa ce cu greu poate fi incadrata intr-o tipologie umana , iar opera sa cu greu poate fi subsumata unui current cultural , unei tendinte in filozofie , epistemologie , istoria ideilor s . a. A fost un tip preocupat de multe probleme . L-a interesat tiparele institutionale pe care nebunia din foc sacru cum era vazuta in Renastere a devenit boala in secolele XVII XVIII .

L-a inspirit istoria sexualitatii vazuta de el ca un fapt istoric , a analizat realitatiile dinte placere , putere si adevar si a cantarit modalitatile prin acre o societate la un moment dat dezvolta procedee de limitare a deiscursului . Nu a oboist da cerceteze raporturile pe care sexualitatea produce cunoastere , atunci sexualitatea poate fi privita ca un obiect politic si epistemic .

L-a fascinate binomul putere adevar si i-a urmarit traseul cultural inca de la inceputurile culturii grecesti cand , de exemplu in scierile lui Homer , adevarate erau doar spusele celor puternici , iar detinerea puterii fonda credibilitatea unui discurs . Platon a fost primul care a devalorizat discursul puterii ( tiranul , sofistul ) si-l taxeaza drept unul ignorat si obscure aperand o disjuncit paguboasa intre stiinta si putere . Astfel daca puterea a produs si va produce intotdeauna discursuri ce manipuleaza contextual cultura umana apare ca o retea vizibila a tipurilor de experienta la care sunt supusi indivizii la un moment dat .

Michel Foucault a fost tipul de ganditor ca nu a crezut in universalii antropologici cu alte cuvinte nu a cazut in capcana de-a crede in obiectivitate , in postulate eterne a refuzat sa asocieze universalul si obiectivul cu necesarul , perspectivele locale si partiale cu reguli si ritmuri imuabile . Astfel daca orice tip de experienta umana are un character istoric si este efectul unui discurs contextual , atunci viata umana poate fi conceputa ca un support pasiv de inscriptionare pe care istoria ne-o inoculeaza nca de la inceputurile ei . Mai mult , Foucault a dezvoltat o critica antimetafizica a construirii subiectului in filosofia moderna . Subiectivitatea nu i-a parut ce un dat , iar identiatea finite umane ca si in cazul lui Giles Delueza a fost interpretata drept un simulacru un efct optic al diferentei si repetitiei .

Astfel daca omul este un effect al unor evenimente discursive locale urmand postulatul hermeneuticii lui Gademar Fiinta care poate fi inteleasa este limbaj .Au fost populare in epoca dezbaterile sale cu filosoful si lingvistul Noam Chomsky . In text Ce sunt luminile , Foucault incearca sa de-a un raspuns lucrarii cu aceelasi titlu a lui Immanuel Kant . Un periodic geman a publicat in decembrie 1784 un raspuns la intrebarea Ce sunt luminile ? iar acest raspuns ii apartine lui Kant . Textul lui Kant desi minor adduce o intrebare in istoria gandirii la care filosofia moderna nu a fost capabila sa raspunda .

Pentru Foucault luminarea inseamna ansamblul de evenimente politice , economice , sociale , culturale si institutionela . Foucault vede o legatura intre acest scurt text a lui Kant si cele trei Critici . Luminarea este descrisa ca moment in care umanitatea ajunge sa se foloseasca de propria ratiune fara a se supune vremii . Pentru a determina ce putem cunoaste , ce trebuie sa faca si ce spera acest mic text se refera la raspantia dintre reflectia cristica si reflectia asupra istoriei.

Foucault caracterizeaza atitudinea de modernitate printr-un exemplu : Boudelaire . maodernitatea fiinda constiinta discontinuitatii timpului : rupture fata de traditie , sentimental de noutate , vointa de a eroiza prezentul . Modernitatea nu reprezinta doar o forma a raportarii la present ci si o modaliate a raportului pe care trebuie sa-l stabilim cu noi insine , a fi modern inseamna a te lua pe tine insuti , ca obiect al unei elaborari complicate se dure , omul modern este cel care cauta sa se inventeze pe sine .

Bibliografie

1. Michel Foucault, Ce este un autor ? Ed. Ideea Design & Print, Cluj 2004.2. Elisabeth Clement, Chantal Demonque,Laurence ,Hansen-Love, Pierre Kahn Editia a IIa, filosofia de la A la Z ,editura ALL (dictionar encyclopedic de filosofie.3. Robert Zimmer Filosofia (de la iluminism pana astazi) editura ALL.

Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate

www.referat.ro