Preot CONSTANTIN VOICESCU

Predica de Craciun Predica la Duminica Floriilor Predica de Sfintele Pasti Predica la Schimbarea la Fata 1 Predica la Schimbarea la Fata 2

 Predica de Crãciun, 1993În numele Tatãlui, al Fiului si al Sfântului Duh. Amin.Iubitii mei,Respiram aceasta atmosfera de praznic luminos, proprie Craciunului, o atmosfera de bucurie, o atmosfera de pace si de taina reala, sau de tainica realitate. E necesara pentru noi, iubitii mei, prezentarea evenimentelor petrecute acum aproape doua mii de ani. E necesara, pentru ca nimeni sa nu fie lipsit de bunele vestiri facute de Biserica în aceste zile ale Craciunului. E bine sa stim ca atunci a fost marcat cel mai de seama eveniment din istoria lumii. De atunci se numara si anii, nu? Noi zicem: "atâtia ani de la Hristos"; în regimul trecut se spunea "al erei noastre", dar nimeni nu se întreba care este era aceasta a noastra: era crestina ! Anii se numara înainte si dupa Hristos. Iisus Hristos si nasterea Sa constituie centrul istoriei. E bine sa stim si urmatorul fapt: ca acela care a rânduit cronologia de la Hristos este un stra-român de-al nostru, Dionisie cel Mic din Scitia Minor, din Dobrogea, care dupa ce a stat o vreme aici, în Dobrogea, s-a dus pâna în nordul Africii si pe urma în apus, unde a contribuit si el la întemeierea si consolidarea vietii monahale.Înainte de a lasa la o parte semnificatia evenimentului întruparii Domnului, doar pentru a trece la istorisirea simpla a faptelor, asa cum Sfântul Evanghelist Luca ni le înfatiseaza, sa ne amintim ca întruparea Sa înseamna pentru noi deschiderea cerului, înseamna împacarea firii cu Dumnezeu, cu mila Lui, înseamna reînnoirea lumii, înseamna, de fapt, recrearea lumii prin Logosul întrupat. Si pentru a întelege aceasta afirmatie în întreaga ei profunzime, sa ne amintim ca tot prin Cuvântul lui Dumnezeu s-a facut lumea. Toate câte s-au facut printr-însul s-au facut, si tot printr-însul, prin Fiul lui Dumnezeu, iata, are loc aceasta restaurare a omului, care este tot una cu crearea lui din nou!

Nu vom insista asupa însemnatatii evenimentului întruparii Domnului, despre care am mai vorbit în aceasta perioada a Craciunului. Ne vom rezuma doar la prezentarea desfasurarii evenimentelor legate de nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, ca sa ne încredintam înca o data despre învataturile primite, despre temenicia acestora. Iata ca scriindu-si Evanghelia si adresîndu-se lui Teofil, Sfântul Evanghelist Luca afirma urmatoarele: "Am urmarit cu de-amanuntul toate de la început, pentru ca tu sa cunosti temeinicia învataturilor pe care le-ai primit". Vedeti, iubitii mei, aceasta este si un fel de invitatie la cercetare, caci zice Sfântul Evanghelist Luca "am cercetat cu de-amanuntul". Si omul sa cerceteze, totul este însa ca atunci când cerceteaza el sa fie de buna credinta.Pornind de la cele afirmate de Sfântul evanghelist Luca în Evanghelia sa, sa întelegem, iubitii mei, ca Iisus nu este un mit! Ne putem da seama de aceasta chiar si numai atunci cînd ne amintim ca legendele nu aprecizeaza timpul în care se desfasoara evenimentele pe care ele ni le înfatiseaza. Or Domnul, spune Sfânta Scriptura, S-a nascut "la plinirea vremii". A venit la plinirea vremii, adica a venit într-o conjunctura istorica cum n-a mai fost pâna atunci, si

n-a mai fost nici dupa aceea. Sa ne aducem putin aminte de unele amanunte legate de loc si de timp: locul era Palestina, centrul lumii cunoscute la acea vreme, caci Imperiul Roman era tot una cu lumea cunoscuta de atunci. Acesta era orizontul geografic al omului antichitatii. Lumea cunoscuta era unificata de acest imperiu universal al Romei. Asa cum stim, romanii cucerisera tot bazinul mediteranean, tot ce se afla în jurul Marii Mediterane si instaurasera acea "Pax romana", "Pacea romana". Creasera un imperiu fara granite, cuprinzând provincii nedespartite între ele prin hotare. Imperiul era strabatur de niste drumuri foarte bune care duceau la Roma, de unde a si aparut zicala ca "toate drumurile merg la Roma". Vestigii ale acestor drumuri exista înca în multe tari din apus.

Va înfatisez toate aceste amanunte pentru ca din ele ne putem da seama ca în acea epoca îndepartata se putea circula foarte usor, astfel încât învatatura Domnului Hristos putea fi dusa si trebuia dusa în toate partile. Limba comuna de atunci era latina, limba oficiala a imperiului. Limba purtatoare a culturii era însa limba greaca, pe care o

1

cunosteau mai toti cei care conduceau destinele lumii de atunci.În ceea ce priveste situatia sociala, morala si religioasa, se cunoaste ca era o stare de decadere care nu putea sa mai dainuie. Din punct de vedere social, majoritatea oamenilor erau robi, iubitii mei, iar oamenii liberi care îi tineau pe ceilalti în robie erau foarte putini la numar. Asadar, majoritatea oamenilor se afla în robie. Din punct de vedere moral nu mai vorbesc, este greu sa ne imaginam ceva mai decazut: oamenii se dedasera la fel si fel de aberatii. Decaderea cuprinsese si domeniul religios si se manifesta printr-un formalism al manifestarilor de credinta. Cauza a constituit-o, desigur, politeismul religiei oficiale de stat. Se ajunsese pâna acolo încît împaratului i-a fost închinat un cult special. Împaratul era considerat zeu. Si e foarte important de stiut ca tot atunci aparusera numeroase culte orientale. Din orientul apropiat si mai îndepartat patrunsesera în imperiu si ajunsesera si în capitala, la Roma, o multime de culte orientale care prezentau problemele credintei într-alt mod decît cel sec si plin de formalism, propriu lumii romane. Luasera amploare religiile de Mistere, cu tainele si sacrificiile lor, care puneau problema vietii de dincolo. Acestea au fost tot atâtea prilejuri pentru pregatirea venirii Mântuitorului, pentru propovaduirea credintei si a învataturii pe care a adus-o Domnul nostru Iisus Hristos.Toata suflarea din lumea romana se afla într-o înfrigurata asteptare; se astepta sa se schimbe ceva, caci nu mai putea sa dainuiasca situatia pe care tocmai am descris-o. Atmosfera aceasta o reda istoricul Tacitus, care afirma: "Fiecare era în genere convins ca Orientul va birui si ca nu va întârzia sa se vada iesind din Iudea Acela care va cârmui Universul". O inspiratie extraordinara, iubitii mei! Sfintii Parinti numesc aceste adevaruri privitoare la istoria mântuirii noastre, si care au fost exprimate în lumea dinafara Tarii Sfinte, ca fiind adevaruri inspirate de Logosul, de Cuvântul lui Dumnezeu care s-a împrastiat în toate partile si i-a inspirat pe unii si pe altii, pe filozofi, pe întelepti, pe oameni de cultura, pe dreptii din toate partile lumii, ca sa pregateasca venirea Mântuitorului. Acestia au fost adevarati pedagogi catre Dumnezeu, oameni care au îndreaptat si au dirijat lumea catre Hristos.În lumea iudaica asteptarea era si mai pronuntata, si mai încordata, efervescenta am putea spune, caci sosise vremea. Acum se împlineau proorociile ce anuntasera venirea lui Mesia, în mod special îsi afla împlinirea proorocia lui Daniel, care precizeaza cu maxima exactitate, aproape cu anul, venirea Mântuitorului. Asadar lumea astepta: Mesia trebuia sa Se arate! Si iata ca acum, plinirea vremii fiind, apare Mesia. Dar nu apare asa cum îl asteptau iudeii: în slava, în putere! În planul Lui, Dumnezeu hotarâse ca Fiul Lui sa se întrupeze dintr-o umila fecioara, cum ne proorocise sfântul prooroc Isaia cu aproape opt sute de ani înainte. Anul nasterii Mântuitorului este 747 "ab urbe condita", caci Romanii aveau si ei o cronologie, a carei origine coincide cu întemeierea Romei. Si iata ca acum, în anul 747, S-a nascut Domnul nostru Iisus Hristos. Noi, cei de aici zicem "anul 1", cum ziceau si înaintasii nostri. Timpul acesta al nasterii e consemnat de sfântul evanghelist Luca, de medicul Luca si de istoricul Luca cu o precizie într-adevar de istoric. Iata, la capitolul II al Evangheliei sale, Sfântul Luca zice asa: "Iar în zilele acelea a iesit porunca de la Cezarul August sa se înscrie toata lumea. Aceasta înscriere, cea dintâi, s-a facut pe când Quirinius guverna Siria". Iubitii mei, este vorba de un recensamânt care este dovedit de documente istorice si arheologice; se stie ca au fost doua recensaminte si ca acest Quirinius în adevar, a guvernat de doua ori aici, în Palestina care, asa cum am precizat deja, era supusa romanilor. Nu total, caci avea o oarecare independenta.Sigur ca atunci când ne gândim la nasterea Mântuitorului, ne gândim si la locul în care S-a nascut, dar înainte de aceasta trebuie sa avem în minte chiar faptul întruparii, aceasta întrupare a lui Dumnezeu care Se face om, aceasta kenoza, adica renuntarea de buna voie a lui Dumnezeu la toata slava Sa. Aceasta, iubitii mei, este o smerire extraordinara. Dar si locul de pe pamânt unde S-a nascut a fost un loc smerit: o pestera, un grajd de vite, iubitii mei! Pestera nu este asa cum o vedem noi - cum spunea foarte frumos Giovanni Papini în cartea sa, Viata lui Iisus; si va recomand sa recititi paginile acelea - un fel de iesle frumoasa, cu ghirlande, cu floricele, cu îngerasi, oarecum de felul acelora care se vad si prin vitrinele cofetariilor de sarbatoarea Craciunului. Nu, era un grajd de vite cum sunt si acum în Orient, un grajd rece, murdar, în care se aflau vitele. Deci pe Dumnezeu întrupat L-au primit vitele, nu oamenii, cum aflam din Sfânta Scriptura: neavând loc sa-L gazduiasca într-o casa de oaspeti, întrucît venisera iudeii la recensamânt, Fecioara si Dreptul Iosif au fost nevoiti sa se adaposteasca într-un grajd de vite. Sfântul Ioan evanghelistul avea sa spuna în Evanghelia sa: "La ai sai a venit si ai sai nu L-au primit". De fapt, întruparea si nasterea în conditiile acestea sunt începutul suferintelor Domnului nostru Iisus Hristos, al suferintelor Sale pentru noi. Paharul acesta al suferintelor se va umple si se va revarsa, dupa cum stim, pe Golgota, pe Cruce. Pestera Betleemului, trebuie sa stim acest lucru, este - cum spus Sfintele Evanghelii - locul nasterii Domnului Hristos, dar si o preînchipuire a inimilor noastre în care Domnul doreste sa intre, a inimilor noastre care sunt cel mai adesea ca niste pesteri: reci si murdare. Totusi Domnul doreste sa vina în aceste pesteri si doreste ca aceste

2

pesteri sa fie transfigurate, asa cum a fost transfigurata si pestera din Betleem. Atâta doar ca trebuie sa-L lasam pe Domnul sa se nasca în aceasta pestera a inimii. Spunea un colind din închisoare:Lerui, Doamne, ler,Ni-s pesteri reci,Inimile seci:Din piepturi ce gemFa-ti nou Betleem.Iubitii mei, evenimentul acesta al nasterii a trecut atunci neobservat la curtea împaratului Octavian Augustus. Astazi, dimpotriva, ne gândim la nasterea Domnului, la evenimentul acesta, si-l avem în minte si-n inima pentru importanta pe care o are, întrucât e chiar centrul istoriei. Atunci însa evenimentul nu a fost observat: undeva. în Iudeea, într-o pestera, s-a nascut cineva. Cu toate acestea, faptul întruparii Domnului a fost vestit. Sfântul Evanghelist Luca reda vestirea aceasta a nasterii Domnului dupa cum urmeaza, si nu trebuie sa uitam ca el este cel care a stat mult în preajma Maicii Domnului si de la Maica Domnului stia foarte multe amanunte în legatura cu nasterea Mântuitorului Hristos: "Si în tinutul acela erau pastori, care stateau pe câmp si-si pazeau turma, facând noaptea de straja. Si iata, îngerul Domnului a stat lânga ei si slava Domnului a stralucit împrejurul lor, si ei s-au înfricosat cu frica mare. Si îngerul Domnului le-a zis: nu va temeti. Ca iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca în cetatea lui David vi s-a nascut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul. Si acesta va fi semnul: veti gasi un prunc înfasat si culcat în iesle. Si deodata, laolalta cu îngerul, s-a vazut multime de oaste cereasca, laudându-L pe Dumnezeu si zicând: slava întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire! Iar dupa ce îngerii au plecat de la ei la cer, pastorii vorbeau unii catre altii: sa mergem dar pâna la Betleem si sa vedem lucrul acesta ce s-a facut, pe care Domnul ni l-a facut noua cunoscut. Si grabindu-se, au venit si au aflat pe Maria si pe Iosif si pe Prunc culcat în iesle. Si vazându-l, au vestit cuvântul ce li se graise despre Copilul acesta. Si toti cei ce au auzit se mirau de cele ce le spuneau pastorii. Iar Maria pastra toate cuvintele acestea, punându-le în inima ei. Si s-au întors pastorii, slavind si laudând pe Dumnezeu pentru toate câte le-au auzit si le-au vazut, asa cum li se spusese".Iubitii mei, In afara de Sfânta Fecioara si de Dreptul Iosif, care cu siguranta ca s-au bucurat de aceasta Slava a lui Dumnezeu, pastorii se învrednicisera primii de aceasta veste si mai apoi de privelistea pruncului Iisus culcat în iesle. Cu dreptate ne putem înterba "de ce ?". Iar raspunsul poate fi urmatorul: pentru ca asa a rânduit Dumnezeu lucrurile. Dar cu siguranta ca ne putem gândi si la faptul ca pentru smerenia, simplitatea si curatia inimii lor, si poate si pentru înclinarea lor catre meditatie, pastorii s-au învrednicit de aceasta teofanie. Si-n zilele noastre pastorii au vreme mai multa decât noi spre a-si îndrepta privirile catre cer, spre a gândi. Noi suntem prinsi, tulburati, parca smuciti de colo-colo si nu mai avem vreme sa mai meditam, sa ne mai uitam la cer, sa mai privim norii, stelele, sa ne umplem de uimire, într-un cuvânt, sa ne miram.Pastorii acestia, iata, sunt primii vestitori în lume ai Nasterii Domnului. Ei s-au dus, ati vazut, în cetate si au marturisit despre teofania de care s-au învrednicit. Întrucît au vestit nasterea Domnului ei au fost, de fapt, primii colindatori. Si colindatorii nostri de azi tot asta fac: vestesc nasterea Domnului. Iubitii mei, din cuprinsul Sfintei Evanghelii mai aflam ceva, în legatura cu împartasirea slavei lui Dumnezeu, a descoperirii lui Dumnezeu. Aflam ca

toti oamenii, ca noi toti ne putem învrednici de descoperiri minunate si de slava Domnului, nu numai anumiti initiati, cum se credea în antichitate de catre cei care deveneau partasi la ritualurile de misterii. Acestia credeau ca numai unora le este dat sa cunoasca tainele dumnezeirii. Pîna si astazi unele secte si unele curente dintre cele mai felurite încearca sa ademeneasca pe oameni si sa îi convinga ca numai unii cunosc anumite lucruri de taina, anumite secrete. Iata cuvântul lui Dumnezeu si adevarul: toti oamenii pot sa se învredniceasca de slava lui Dumnezeu si de descoperiri, asa cum au fost si oamenii acestia simpli, pastorii. Dar existza simplitate si simplitate. Totul e sa fii simplu si smerit, adica sa fii curat la inima, si-atunci te învrednicesti de slava lui Dumnezeu.Dupa pastori, în Evanghelia de astazi se vorbeste, ati vazut, despre magi. Sa urmarim textul Evangheliei, sa vedem ce ne spune Sfânta Evanghelie în legatura cu regii magi. "Iar daca în zilele regelui Irod s-a nascut Iisus în Betleemul Iudeii, iata magii de la Rasarit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este cel ce S-a nascut, rege al iudeilor ? Ca în Rasarit vazutu-I-am steaua si am venit sa I ne închinam. Si auzind acestea, regele Irod s-a tulburat si tot Ierusalimul împreuna cu el. Si adunând pe toti arhiereii si carturarii poporului i-a întrebat:

3

Unde este sa Se nasca Hristos ? Iar ei i-au zis: în Betleemul Iudeii, ca asa este scris prin proorocul: "Si tu, Betleeme din pamântul lui Iuda, nicicum nu esti mai mic între capeteniile lui Iuda, caci din tine va iesi Povatuitorul care va pastori pe poporul Meu Israel"1). Atunci Irod i-a chemat în taina pe magi si a aflat limpede de la ei vremea când li se aratase steaua2). Si trimitându-i în Betleem, le-a zis: Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc, si daca îl veti afla, dati-mi si mie de veste, pentru ca sa vin si eu sa ma închin Lui. Iar ei, ascultându-l pe rege, au plecat si iata, steaua pe care o vazusera în Rasarit mergea înaintea lor, pâna ce a venit si a stat deasupra locului unde era Pruncul. Si vazând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare. Si intrând în casa, L-au vazut pe Prunc împreuna cu Maria, mama Sa, si cazând la pamânt I s-au închinat; si deschizându-si vistieriile, I-au adus daruri: aur, tamâie si smirna".Iubitii mei,Magii nu sunt amintiti în Sfânta Evanghelie dupa numele lor. Ele ni s-au transmis prin traditie: Gaspar, Melchior si Baltazar. Acestia erau niste carturari, niste conducatori politici, niste regi, care se ocupau, dupa cum vedeti, si de astrologie, si de astronomia vremii. Ei citeau în cartea naturii, citeau în cartea aceasta a lucrului lui Dumnezeu, spre a-L cunoaste pe Cel care a facut lumea. Trebuie sa avem si lucrul acesta în minte: daca privim cu atentie lumea, lucrarea aceasta a lui Dumnezeu, creatia Lui, putem sa ajungem si noi la cunoasterea unor adevaruri, chiar prin cercetare stiintifica. Asadar magii au vazut steaua. Sa stiti, iubitii mei, ca existenta acestei stele este confirmata si de astronomie. Este un fenomen extraordinar, dar nu imposibil. Asa spun marii astronomi, si Flammarion si Kepler. Apoi s-au gasit niste însemnari care arata ca lucrurile acelea, într-adevar, s-au petrecut, de pilda niste tablite de lut, gasite undeva în Orient. Si în Vechiul Testament exista o proorocie despre aceasta stea, în cartea Numeri.Deci dupa pastorii, care erau oameni simpli si care erau iudei, iata ca Domnul se arata acum magilor, care erau niste oameni învatati si de alt neam. Asta a însemnat ca Domnul venise nu numai pentru iudei, ci pentru toti oamenii. Vedeti, închinarea aceasta a magilor înseamna închinarea tuturor neamurilor Domnului nostru Iisus Hristos. Magii acestia au fost niste ambasadori ai neamurilor. E bine sa ne gândim si totodata sa întelegem ca magii, care erau regii si carturarii lumii de atunci, îi reprezinta pe regii si carturarii din toata lumea si din toate timpurile, regi si carturari care, constienti fiind de rolul si misiunea lor, si-au plecat capul în fata lui Iisus. Când cu doua seri înainte prezentam colindele, vorbind de Stefan Voievod, spuneam ca el, atletul crestinatatii, el, cel Mare si cel Sfânt, se pleca dimpreuna cu boierii lui în fata lui Iisus. Asa trebuie sa fie un cârmuitor, asa trebuie sa fie un om al cugetarii: sa se plece în fata lui Iisus ca sa ia putere de la El, de la Dumnezeu. Altfel, cel care nu-L recunoaste ca rege al inimii sale pe Domnul nostru Iisus Hristos, nu e nici cârmuitor, nici om al cugetarii.Din cele înainte înfatisate mai învatam ceva, iubitii mei. Învatam ca magii acestia nu s-au lasat cuprinsi de descurajare, învatam ca, dimpotriva, au dat dovada de perseverenta. Probabil ca zile în sir, ori mai mult, chiar un an, sau doi, au tot mers dupa steaua pe care o vazusera. Si câte greutati nu le vor fi stat lor în fata, câte n-au avut a întâmpina. Si totusi au perseverat, venind pîna la Ierusalim. Pentru noi aceasta poate deveni o adânca învatatura: învatam din exemplul magilor ca daca perseverezi, poti sa ajungi si tu sa-L gasesti pe Hristos. Daca-L cauti, îl gasesti. Si darurile pe care le-au adus, aur, tamâie si smirna, au un ros si o semnificati a lor. I-au adus aur ca unui împarat, caci trebuia sa-I aduca aceasta slujire de împarat, de cârmuitor al lumii; tamâie ca unui prooroc si învatator; si smirna ca unui arhiereu, ca unuia care trebuia sa Se jertfeasca pentru toata lumea. În legatura cu închinarea pastorilor si a magilor e bine sa remarcam ca Dumnezeu li Se descopera celor dintâi prin îngeri, iar celorlalti, magilor, doar prin evenimente ce tin de firescul naturii. Pastorilor le dadu de veste un înger, în vreme ce magilor Dumnezeu li se descopera numai prin stea, adica numai pe cale naturala. Celor care sunt simpli, celor care sunt cu inima deschisa, Dumnezeu le acorda privilegiul de a li se descoperi prin îngeri. Spune colindul:"Lerui, flori de crin, cu magii primim..."Dar, dupa ce toate lucrurile acestea s-au petrecut, iata ce ne spune mai departe Sfânta Evanghelie: "Luând prin vis înstiintare sa nu se mai întoarca la Irod, pe alta cale magii s-au dus în tara lor". Fiind înstiintati sa nu se mai întoarca pe la Irod, magii se-nvrednicisera de-o minune: ei s-au întors pe alta cale, nu pe la Ierusalim, cum ar fi vrut

Irod, ca sa stie unde se alfla Hristos. "Iar dupa ce au plecat ei, iata, îngerul Domnului se arata în vis lui Iosif, zicând: Ridica-te, ia Pruncul si pe maica Sa si fugi în Egipt si stai acolo pâna când îti voi spune eu, fiindca Irod vrea sa caute Pruncul ca sa-L omoare. Si ridicându-se Iosif, i-a luat în timpul noptii pe Prunc si pe maica Sa si a plecat în Egipt. Si au stat acolo pâna la moarte lui Irod, ca sa se plineasca cuvântul spus de Domnul

4

prin proorocul ce zice: "Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu". Deci sa stiti, iubitii mei, ca si aceasta plecare în Egipt a fost proorocita. De altfel, daca vrea cineva sa faca o istorie a vietii Mântuitorului numai din Vechiul Testament, o poate face. De aceea si proorocul Isaia a fost numit "evanghelistul Vechiului Testament". În cartile sale aflam cele mai multe proorociri în legatura cu Mântuitorul, începând de la nastere, pâna la proslavire, la Înviere si Înaltare.Asadar, Domnul fuge! E luat de dreptul Iosif si de Maica Sa si astfel ajunge în Egipt. Dar ce era aici ? O tara pagâna ! Ei bine, a rânduit Dumnezeu ca o tara pagâna, iata, sa fie adapost pentru Hristos! Asa rânduieste iconomia divina. Dupa care mai aflam din Sfânta Evanghelie: "Irod, vazând ca fusese amagit de magi, s-a mâniat foarte, si trimitând, i-a ucis pe toti pruncii care erau în Betleem si în toate hotarele lui de doi ani si mai în jos, dupa timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a plinit cuvântul spus de Ieremia proorocul: "Glas în Rama s-a auzit, plângere si tânguire multa; Rahela îsi plânge copiii si nu vrea sa se mângâie pentru ca nu mai sunt"". Deci Irod, în viclenia lui, socotind timpul, a aflat cam ce fel de Prunc trebuia sa fie: un prunc care sa aiba pâna în doi ani, doi ani si ceva. Va fi socotit timpul începînd cu momentul venirii magilor, când pruncul Iisus S-a nascut, punând apoi la socoteala timpul scurs de când s-a cunoscut cu magii si pâna când acestia au plecat, adaugând si timpul ce va fi trecut pâna la întoarcerea lor pe-o cale ocolita. A socotit Irod un rastimp de vreo doi ani si jumatate, poruncind sa fie ucisi toti pruncii ajunsi pâna-n aceasta vârsta. Asa a ucis Irod pe toti pruncii care erau în Betleem si în hotarele lui ! Se pomeneste de acesti prunci ucisi, iubitii mei, si e bine sa stim ca ei sunt considerati primii mucenici al caror sânge a fost varsat pentru Hristos. Unora li s-a parut exagerat un numar de atâtea si atâtea mii de prunci, dar, iubitii mei, istoria confirma amploarea acestui masacru si a atâtor alte masacre. Întotdeauna au fost scelerati care au ucis. Sa ne gândim numai la vremea noastra, la oamenii ucisi la Timisoara, la cei ucisi aici, în Piata Universitatii, în Bucuresti, în centrul tarii, ce înseamna aceasta, metaforic gândind, decât ucidere de prunci ? Câti vor fi fost ucisi, iubitii mei, în acesti ultimi cincizeci, saizeci de ani? Nici acum nu este cunoscut numarul celor ucisi fara vina si nu se stie unde se afla mormintele lor. Sunt atâtea morminte fara cruci, la noi si-n toata Rusia, si-n toata lumea asta cunoscuta! Câte gropi! Câti prunci în sensul propriu, nu doar metaforic, nu vor fi fost ucisi! Astfel încât sa nu ne mire ca aflam din Evanghelie ca au fost ucisi atâtia prunci în Betleem! De altfel, cruzimea lui Irod este vestita si, ca atare, consemnata de istorie: era un rege crud si se temea grozav pentru tronul sau. Iubitii mei, el a mers pâna acolo încît si-a omorât proprii frati si copii. Ca sa sublinieze aceasta cruzime a lui Irod, împaratul Augustus spunea: "Decât copilul lui Irod, mai bine e sa fii porcul lui ".Urmând firul evenimentelor, zice mai departe tot evanghelistul Matei, "Dupa moartea lui Irod, iata, îngerul Domnului s-a aratat în vis lui Iosif în Egipt, zicându-i: Ridica-te, ia Pruncul si pe mama Sa si mergi în pamântul lui Israel, caci au murit cei ce cautau viata pruncului. Iar el, ridicându-se, a luat Pruncul si pe mama Sa si a venit în pamântul lui Israel. Si auzind ca Arhelau3) domneste în Iudeea, în locul lui Irod, tatal sau, s-a temut sa mearga acolo, si luând porunca prin vis, s-a dus în partile Galileii. Si a venit si a locuit în orasul numit Nazaret, ca sa se plineasca ceea ce s-a spus prin proorocul, ca Nazarinean se va chema". Si lucrul acesta fusese proorocit. Din cele spuse în Sfânta Evanghelie se vede, iubitii mei, cum pronia divina ocrotea pe acest Prunc. Apoi este pusa în evidenta si întelepciunea aceasta, potrivit careia este bine sa te feresti din fata primejdiei, a raului. Caci si Mântuitorul, ati vazut, de multe ori pleca, fugea din fata lor primejdiilor. Se retragea din întelepciune, nu din frica. Stia El când trebuie sa dea batalia, caci în Saptamâna Mare n-a mai plecat; a stat în mijlocul lor si le-a spus: "Vai voua, carturari si farisei fatarnici !". Atunci a pornit El la lupta, pieptis, caci stia ca sosise vremea. Când vrea El, da batalia, nu asa, oricum!

Iubitii mei, cu toata uneltirea lui Irod - caci, aidoma oricarui stapânitor pamântesc, avea si el aparatul lui de urmarire, de cercetare, asa cum au avut si altii, fel de fel - aceasta actiune a lui de a ucide pe Prunc n-a reusit. Nimic nu se poate împotrivi planurilor lui Dumnezeu, iubitii mei. De multe ori nici nu banuiesti cum si în ce fel lucreaza Dumnezeu, în marea lui întelepciune. Ma gândesc mereu chiar la perioada aceasta grea pe care am trait-o noi cu totii, nu cu mult timp în urma. Ma gândesc, de pilda - si am spus-o si în biserica, aduceti-va aminte - la persecutiile împotriva crestinilor, la cei trei sute de ani de persecutie crestina, când permanent crestinii au fost prigoniti si nu oricum, ci într-un ritm crescator, pâna la cumpana dintre anii 304 - 305. Atunci persecutiile au atins punctul lor culminant, atunci a fost cea mai îngrozitoare persecutie în întreg Imperiul Roman, atunci s-a dat un decret de persecutie. A fost îngrozitor, stapînitorii acestei lumi voiau sa nici nu se mai auda macar de numele de crestin. Cine banuia ca peste câtiva ani, la 313, cu ajutorul lui Dumnezeu, avea sa apara Constantin cel Mare, spre a

5

scoate Biserica din catacombe si sa puna capat prigoanei! Asa si cu Irod, cu planurile lui, asa si cu alti Irozi! Sa nu ne fie teama, daca vrea Dumnezeu planurile lor vor fi zadarnicite!Iubitii mei, Acestea sunt evenimentele pe care Biserica ni le reaminteste în aceste zile pline de stralucire. În felul acesta privindu-le, ne copleseste iubirea lui Dumnezeu, ca te si întrebi: "Cine-i omul de-l iubeste atâta Dumnezeu?". Sa încercam, iubitii mei, sa raspundem iubirii Lui cu iubirea noastra, care trebuie sa se reverse asupra oamenilor din jurul nostru. Abia atunci înseamna ca raspundem cu adevarat iubirii lui Dumnezeu. Sa Îl primim cu toata inima, cu casa deschisa pe acest divin Colindator care este Pruncul Iisus, Domnul nostru Iisus Hristos! Sa vina si sa Se nasca în inimile noastre! Sa vina sa ne renasca pe noi! Vom contribui atunci cu toata puterea la realizarea adevaratei paci în lume si a adevaratei bucurii. Daca vom face asa, înseamna ca vom fi raspuns mesajului îngeresc de la Craciun: "Slava întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire"! Amin!Pr. Constantin Voicescu1)_____-Este vorba de o proorocire a lui Miheia.2)_____-Aratarea stelei se petrecuse mai înainte, caci magii venisera de departe, de prin Persia, din Iranuzl de azi. Ei vazusera steaua din momentul nasterii lui Hristos. Asadar, cât calatorisera, trecuse un timp. De aceea Irod i-a si întrebat cu siretenie cam cât timp a trecut de când venisera.3)_____-Arhelau era fiul lui Irod, si stiti ca, -potrivit vorbei din popor- ce naste din pisica soareci manînca!

Sfintele Pasti, 14 Aprilie 1996(Preot Constantin Voicescu)Iubiti frati si surori de credinta în Domnul nostru Iisus Hristos,Am spus "Hristos a înviat !", fratiile voastre ati raspuns "Adevarat a înviat !", si lucrul acesta este salutul nostru, salutul de biruinta din aceasta sfânta noapte. Dar nu e numai un salut, ci este, în acelasi timp, o marturisire de credinta pe care trebuie sa o luam în seama cu toata seriozitatea. Este marturisirea credintei noastre în învierea mortilor, este marturisirea faptului ca întelegem si credem ca suntem fiinte nemuritoare, din moment ce spunem "Hristos a înviat !" si raspundem "Adevarat a înviat !", din moment ce credem în Sfânta Scriptura, care ne-a adus de altfel aici, în Sfânta Biserica.Iubiti frati si surori de credinta în Domnul nostru Iisus Hristos, Am petrecut împreuna postul acesta si am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, la capatul lui. Ceea ce înseamna ca am urcat împreuna o scara, ca am urcat pe Golgota împreuna cu Domnul Hristos în postul acesta, ca sa ne rastignim cu El, ca sa ne îngropam cu El, dar ca sa si înviem împreuna cu El. Saptamâna Mare a Patimilor este Saptamâna Pastilor, a Pastilor patimirii, a Pastilor Crucii. Saptamâna aceasta este Pastele învierii. Crucea si învierea, împreuna, sunt piscul care trebuie sa patrunda în constiinta noastra, pentru ca astfel sa întelegem rostul învierii.Iubitii mei, lucrul acesta noi l-am trait în chiar postul acesta. Dar iata, s-a pomenit aci, în aceasta pastorala, alaturi de Crucea si de Golgota Mântuitorului si de o alta Cruce, si de o alta Golgota. S-a pomenit de Crucea si Golgota neamului nostru românesc, care au în mod sigur o vechime de cincizeci de ani, si poate cu mult mai mult decât atâta. Aceasta Cruce si aceasta Golgota au facut ca neamul nostru sa fie chinuit, sa fie trimis în puscarii. Tara înreaga a fost o imensa puscarie. Toata tara a suferit, nu numai cei care au fost în închisori. Dar, iubitii mei, trebuie sa stim, însl, ca în perioada aceasta de Golgota, în perioada aceasta de catacomba, în perioada aceasta de chin si de mormânt si de jertfe fara cruce, a existat flacara vie a Duhului Sfânt în Biserica noastra. Sa stiti ca nu exista nici o fosta tara comunista în care sa se fi manifestat o atât de mare rezistenta împotriva comunismului ateu. Noi înca nu cunoastem lucrurile astea, caci abia de acum încolo ni se vor descoperi toate, cu voia lui Dumnezeu. Nici pe departe n-am fost - asa cum au încercat unii sa ne convinga ca suntem - inerta mamaliga româneasca, resemnata si incapabila de actiune. Dimpotriva, iubitii mei, cu date concrete, asadar vorbind în cunostinta de cauza, va pot dovedi ca nu a existat o alta tara cotropita de tavalugul acesta bolsevic si comunist, care sa fi dat dovada de atâta rezistenta si de atâta lucrare spirituala. Privind lucrurile din exterior si din perspectiva îngusta a învinuirilor actuale ce se aduc Sfintei Biserici, cunoasteti, probabil, doar atât: ca am dus cu totii în biserici o viata de ghetou. Dar nu stiti ce a însemnat rezistenta din munti. Nu a existat în

6

alta parte, la alt neam, o rezistenta mai puternica decât la noi. Iar rezistenta din munti a fost posibila - potrivit chiar marturiilor oficiale - tocmai pentru ca manastirile, preotii, calugarii si calugaritele au sprijinit lupta de rezistenta. Acolo, în taberele din munti, oamenii Bisericii, ei însisi, s-au aflat în plina rezistenta. Lucrurile acestea nu se cunosc. E bine sa le cunoastem, pentru ca este bine sa ne cunoastem adevarata istorie, care este chiar istoria luptei noastre purtate în catacombe, pentru înviere.Si în închisori, iubitii mei, o, câti preoti n-au fost! Nu s-a stiut ca au fost atâtia. S-a crezut ca au fost asa, câtiva! Nu, iubitii mei, au fost mii! Si din ceea ce se descopera prin efort individual - caci nu avem posibilitatea sa ajungem la documentele oficiale -, aflam ca au fost înca si mai multi. Asa, bunaoara, într-o carte aparuta de curând - "Marturisitori dupa gratii" - sunt pomeniti doua mii si ceva de preoti care au suferit în închisori. Am mai descoperit în ultima vremi înca cinci-sase sute si sunt semne ca s-ar mai afla înca pe-atâtia. Aceasta statistica pe care v-am înfatisat-o nu poate sa semnifice decât un singur lucru: prezenta Bisericii, prezenta preotilor în lupta împotriva comunismului. Acesta n-a urmarit doar distrugerea noastra economica. Comunismul - trebuie sa stiti acest lucru, iubitii mei - a vrut chiar distrugerea sufletului nostru românesc, distrugerea credintei. Credinta noastra Ortodoxa, acesta a fost inamicul public numarul unu al comunismului. Dar n-au reusit, iubitii mei, pentru ca pe Hristos nu poate sa-L învinga nimeni. Toti câti au fost prin închisori au rezistat, iar daca n-au rezistat, atunci au murit cu gândul ca "Hristos care s-a salasluit în noi prin taina Sfântului Botez este mai puternic decât cel ce se afla în lume". Iar cei mai multi din câti au fost acolo, în închisori, L-au avut pe Hristos. Cred ca ar fi foarte nimerit, iubitii mei, sa stiti ce-au gândit oamenii aflati acolo, în mijlocul suferintei. Tocmai de aceea, iata, am sa va retin atentia asupra unui fapt. Undeva. într-o închisoare comunista, a trait si a patimit una din cele mai frumoase figuri, un om despre care am certitudinea ca va fi canonizat. E vorba de Valeriu Gafencu. A murit la Târgu Ocna. Un tânar cu sufletul de crin, pe care, din pricina puritatii sale, îti era rusine sa-l privesti în lumina ochilor. Nu mai era decât piele si os, plin de boala si de tuberculoza, dar ochii lui erau luminosi si numai zâmbet. A plecat dintre noi luându-si "la revedere", zâmbind, si iata cum multe poezii si multe cântece au ramas sa-i tina locul. Printre altele a alcatuit un Crez, pe care iata, îl descoperim într-o carte aparuta în strainatate - dar noi cunosteam lucrurile astea - în care se spune asa:"Din iubirea lui Dumnezeu si-a aproapelui rezulta cele sapte nazuinte formulate de detinutii politici români:Nazuim spre înviere. Luptam pentru împlinirea împaratiei lui Dumnezeu pe pamânt.Vrem sa aducem neamurile la biserica pentru a le împaca cu Dumnezeu.Vrem sa creem o scoala de înalta cultura si educatie crestina, care sa canalizeze toate energiile creatoare omenesti.Vrem sa cream un om nou, nascut din nou din Dumnezeu si din stradania lui personala.Prin acest om nou vrem sa dam expresie în continut si forma tuturor problemelor omenesti existente în toate timpurile.Vrem sa smulgem pe om din suferinta fizica si morala".Acesta e Crezul celor care au suferit în închisori, Crezul crestin al neamului acestuia care a avut permanent gândul la înviere, gând care i-a tinut, gând care i-a facut sa fie biruitori, chiar daca au intrat sub pamânt, chiar daca sunt înca si-acum în morminte fara cruci. Si acelasi tânar a alcatuit, putin înainte de moartea sa, o cântare pe care eu în biserica asta am cântat-o de mult. Nu stia lumea ce cântam noi aici. E facuta acolo, de el. Se cheama "Imnul învierii". Si sa-mi dati voie, ca-i o marturisire de credinta, sa-l cântam aici. Îl cântãm si în biserica. (Si pãrintele a cântat...)(* Imnul învierii *)Iubitii mei,Acum vom continua slujba învierii. Acesta a fost numai începutul. Acum, în rânduiala, intram în biserica si asistam

la cea mai frumoasa si minunata Liturghie din timpul anului. Va invit pe toti, chiar daca e târziu, faceti efortul acesta! Stati în noaptea aceasta la înviere! Aceasta-i învierea: participarea la Sfânta Liturghie. Multi se vor împartasi, multi s-au si împartasit deja, însa toti care participa la înviere, toti care iau parte la Sfinta Liturghie din noaptea Învierii, se împartasesc, în gând, cu Domnul Hristos. Obiceiul acesta, de a veni numai la aceasta jumatate de ora dinainte de miezul noptii, si gândul ca ai participat la înviere, nu este bun, mai ales când dupa aceasta - sa ma iertati - oamenii se duc si se apuca de petreceri si zic "facem învierea", cum au vrut sa faca cei cu "Învierea la Polivalenta"1) . Luam parte la Înviere în timp ce aici si în toate bisericile de pe tot cuprinsul tarii se savârseste Sfânta Liturghie, Sfânta Jertfa. Ce frumos este ca fratiile voastre sa stati la slujba si dupa aceea, cu lumânarile

7

aprinse, sa va duceti acasa, si atunci sa va asezati cu cei dragi la masa, sa ciocniti oua, sa va mângâiati, si dupa aceea sa va odihniti oleaca si sa veniti iarasi, tot astazi, la ora amiezei, la a doua înviere, adica de fapt la vecernia zilei a doua de Pasti. Noi va facem invitatia aceasta. Sigur ca sunt si cazuri pe care numai Dumnezeu le stie si fratiile voastre, în care omul nu poate sa ramâna, pentru ca e vorba de vreo boala, de sanatate, de copii. Acestea numai Dumnezeu stie. Noi

va facem invitatia de a veni, va facem invitatia ca din prinoasele dumneavoastra sa lasati aci, pentru ca noi vom merge la un azil sau la morminte, depinde de ce daruri vom capata în aceasta zi de bucurie, ca sa aducem aceasta bucurie si celor necajiti, care sunt destul de multi.Dumnezeu sa ne ajute si sa ne miluiasca, amin !Cuvânt rostit la sfârsitul slujbei...Hristos a înviat !Iubitii mei, sa-i dam slava lui Dumnezeu, ca iata suntem împreuna aci, în aceasta sfânta biserica, în timpul acestei nopti minunate a Învierii Domnului. Sigur ca poate a fost mai greu pentru unii. Unii n-ati apucat sa puneti capul pe perna astazi sau ieri. Gospodinele, saracele, le stie Dumnezeu ca au trebaluit pâna în clipa când au venit aci. Nici copiii acestia nu cred ca au prea dormit ei. Am vazut eu ca mai picoteau. Totusi ati stat, si sunt sigur ca n-o sa va para rau ca ati trecut printr-oleaca de oboseala, întrucât bucuria asta a slujbei împreuna în aceasta sfânta zi a Învierii întrece toate necazurile si toate suferintele. De aceea, eu îl rog pe bunul Dumnezeu sa va binecuvânteze, sa va tina mereu obiceiul acesta de a fi în biserica si mai ales de a sarbatori în felul acesta Învierea, ramânând în noaptea Învierii la Sfânta Liturghie. Sa tineti dumneavoastra rânduiala aceasta si sa faceti în asa fel ca si cei cu care veniti în contact sa ajunga, prin marturisirea fratiilor voastre, la acest lucru. Veti pleca cu lumânarile aprinse, ca o marturisire, prin cetatea asta a noastra, ca sa vestiti Învierea si celor care nu au fost de fata aici, ca Dumnezeu sa-i lumineze si pe ei, ca Dumnezeu sa-i întoarca si pe ei, pe cei care nu vor înca sa se întoarca. Faca bunul Dumnezeu ca sa ne dea numai bucurii si numai realizari minunate în El, în Hristos, în Dumnezeu. Amin!1)______- Este necesara o explicatie cât de sumara. Personal nu-mi amintesc de acest plan, care trebuie ca a fost al "autoritatilor", de a savîrsi Învierea la "Polivalenta".

Floriile - 19 Aprilie 1992(Pr. Constantin Voicescu)În numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin!Iubiti frati si surori de credinta în Domnul nostru Iisus Hristos,În toatå viata pamânteasca a Mântuitorului nu a fost atâta slava câta a fost în ziua când a intrat în Ierusalim, zi pe care o sarbatorim noi astazi. Când ne aducem aminte de Mântuitorul, când aflam ceva despre Mântuitorul, noi, de fapt, Îl însotim pe drumul Lui. Si acum Îl însotim pe drumul Ierusalimului. În duh Îl însotim pe acest ultim drum pe care îl facea Mântuitorul, la Ierusalim. Dar evenimentul care s-a petrecut astazi, intrarea în Ierusalim, are legatura cu alte evenimente, petrecute înainte, si de care Sfânta Scriptura ne aminteste, ca sa întelegem bine ce s-a petrecut atunci. Iata, avusese loc învierea lui Lazar. Noi am sarbatorit ieri învierea lui Lazar, însa aceasta înviere a lui Lazar avusese loc cu aproape un an înainte. Lucrul acela a fost ceva cutremurator.Învierea lui Lazar este un pisc de putere si de miracol: un mort intrat în putrefactie a fost înviat de Domnul nostru Iisus Hristos, ca sa se arate ca este posibila învierea mortilor. Mai savârsise Domnul învieri din morti. Lucrul acesta

a zguduit constiinta multora, si spune Sfânta Scriptura ca multi dintre iudei au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos atunci când au vazut învierea lui Lazar. Dar lucrul acesta i-a tulburat pe dusmanii Domnului, pe farisei si pe

carturari. Pe ei nu i-a impresionat adevarul, iubitii mei ! Ei n-au vazut, caci erau orbi, cum sunt atâtia orbi în lume, în toate veacurile, ca si acum. Ei devenisera martori ai învierii din morti, si-n loc sa se gândeasca, sa cerceteze, sa vada, au hotarât atunci moartea Domnului Iisus Hristos si pierderea lui. Ba mai mult, spune Sfânta Scriptura, au hotarât si moartea lui Lazar, ca sa nu ramâna nici macar o urma a minunii. Vedeti, e o metoda veche aceasta de a sterge urmele... L-au omoarît si pe Lazar, ca sa nu mai fie el dovada nemijlocita a învierii din morti, ca nu cumva

8

sa se vadeasca în felul acesta ca Iisus l-a înviat din morti, ca nu cumva sa se adevereasca dumnezeirea lui Iisus, caci numai Dumnezeu fiind, putea Iisus sa-l învie pe Lazar din morti.Acestea se petrecusera mai înainte, cu urmarile pe care vi le-am spus. Deci multi au crezut în el atunci. Pe de alta parte însa, Sinedriul hotarâse sa-L prinda pe Mântuitorul, iar pe Lazar sa-l ucida. S-a dat atunci un fel de decret: daca va sti cineva, sa vina sa spuna, pârâtorului urmând sa i se dea un premiu.Cu sase zile înainte de Pastile iudeilor, asadar la aproape un an dupa învierea lui Lazar din morti, avusese loc un alt

eveniment relatat de Sfânta Scriptura de astazi. Domnul Hristos a luat parte la o cina în Betania. Iata cele întâmplate atunci: "Acolo slujea Marta si era si Maria, iar Lazar era unul dintre cei care sedeau cu El la masa. Si atunci Maria, luând o litra cu mir de nard curat de mare pret, a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu parul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului". Atunci a protestat Iuda Iscarioteanul, dupa cum zice Sfânta Scriptura: "De ce s-a facut atâta risipa? Puteam mai bine sa vindem mirul asta si sa luam trei sute de dinari si sa ajutam pe saraci". Sfântul Ioan Evanghelistul, care relateaza acestea toate mai adauga: "El n-a facut lucrul acesta pentru ca îi era de saraci, ci pentru ca era fur, era hot. El purta punga comunitatii si lua din ea". E o marturie limpede aceasta a Sfântului Ioan Evanghelistul. Atunci Mântuitorul a zis: "Lasati-o, ca pentru ziua îngroparii Mele a facut ea aceasta". Cuvintele Mântuitorului trebuie interpretate ca fiind o prezicere a mortii Lui, iar ungerea lui de catre Maria un substitut al ungerii cu care erau unsi cei care mureau, în credinta iudeilor.Tot acolo, spune Sfânta Scriptura, la acea cina din Betania, "multime mare de iudei au aflat ca este acolo Domnul Iisus Hristos si au venit nu numai pentru Iisus, ci ca sa vada si pe Lazar pe care îl înviase din morti", fiindca Lazar sedea acum la masa cu Mântuitorul. Asadar, din cele relatate de Sfânta Scriptura, aflam ca din pricina lui Lazar cel înviat din morti multa lume a venit acolo acolo, caci multi iudei, vazând minunea, credeau în Iisus.Dar iata ca între timp au venit sarbatorile Pastelui. La 14 nissan cadea sarbatoarea Pastelui, o data fixa la evrei. Sarbatoarea începea cu aproape o saptamâna înainte; cu acest prilej iudeii veneau la templul din Ierusalim. Acesta era singurul loc de cult si de jertfa. Iudeii se adunau venind de peste tot, din Tara Sfânta si din cuprinsul întregului Imperiului Roman, unde erau raspânditi, astfel încât cu prilejul sarbatorii Pastelui se aduna la Ierusalim multime multa de oameni. În continuarea celor relatate, zice Sfânta Scriptura: "A doua zi, multime multa, care venise la sarbatoare, auzind ca Iisus vine la Ierusalim, i-a iesit în întâmpinare". În drum spre Ierusalim, Domnul porunceste ucenicilor sa se duca într-un sat din apropiere si sa aduca un mânz de asina. S-au dus ucenicii, asa cum le-a spus Domnul, au gasit locul în care era legat mânzul, iar atunci cînd, dezlegîndu-l, au fost întrebati de slujitorii locului ce fac, ucenicii au raspuns simplu, ca-i trebuie Domnului. Fara a mai întâmpina vreo opreliste, au luat mânzul si l-au adus. Iubitii mei, Domnul nu voia sa intre pe jos în cetatea care trebuia sa fie tronul Împaratiei Sale si care avea sa-i fie mormânt. Domnul intra acum în Ierusalim, dar nu ca altadata, nestiut; acum zvonul minunilor Sale si al învierilor Sale - bunaoara învierea lui Lazar - I-o luase înainte. De aceea zice aici Evanghelia, ca multimile, când au aflat ca vine, "au luat ramuri de finic si-au iesit în întâmpinarea Lui si Îi cântau: Osana ! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului !". Îi asterneau haine pe jos, copiii cântau si ei, strigau si ei: "Osana ! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului !", adica Domnul era întâmpinat ca Împarat, ca Mesia, ca Cel ce trebuia sa vina. În sfârsit se trezise si Ierusalimul.Vazînd toata aceasta slava, bineînteles ca ucenicii sunt cuprinsi de nadejde. Îi stiti cum discutasera între ei, care sa fie cel mai mare. Îi stiti pe cei doi, pe Iacob si pe Ioan, care se dusesera la Mântuitorul si Îi spusesera, "Doamne, când va fi, sa fim noi de-a stânga si de-a dreapta Ta". Înca nu întelegeau ei sensul Împaratiei lui Hristos. De aceea Domnul le-a tot adus aminte de Cruce.Iubitii mei,Aceasta intrare în Ierusalim este - asa cum spuneam - o intrare plina de slava, si este si momentul în care Ierusalimul, cetatea sfânta si centrul religios si politic al poporului evreu, recunoaste pe Domnul Hristos ca fiind Mesia. În legatura cu intrarea Domnului în Ierusalim, de florii, este momentul sa remarcam un lucru: anume acela ca Domnul nu respinge osanalele pe care le aduce poporul si pe care i le aduc copiii si ucenicii. Nu le respinge, pentru ca aceasta era realitatea, era adevarul însusi! Se împlineau acum, iubitii mei, asteptarile atâtor generatii. Se împlinea proorocia lui Zaharia, care, iata, spunea asa: "Nu te teme, fiica Sionului. Iata, Împaratul tau vine sezând pe mânzul asinei".

9

Însa Fariseii, cunoscatori ai Legii si saducheii, carturarii, dusmanii Domnului, staruind în orbirea lor, nu întelegeau nimic. Când esti orb, desi ai ochi, nu poti sa vezi adevarul. Aceasta pentru ca ei nu voiau sa vada adevarul. Astfel încît îi cereau Mântuitorului: "Învatatorule, nu vezi ce striga acestia? Cearta-i pe ucenicii Tai, pentru ca savârsesc o blasfemie, se adreseaza Tie ca unui împarat!". Dar atunci Domnul, vazînd aceasta împietrire a inimii lor, le spuse: "Daca ei vor tacea, pietrele vor vorbi în locul lor". Desigur, iubitii mei, stiti ce vrea sa le spuna Domnul cu aceasta? Domnul vrea sa spuna ca daca nu dai slava lui Dumnezeu esti mai prejos decât o piatra. Cine nu da slava lui Dumnezeu, cine nu recunoaste ca exista Dumnezeu ca facator si proniator al lumii si-al universului si nu-i da slava, e mai prejos decât o piatra, pentru ca, iata, pietrele pot sa dea slava lui Dumnezeu, si toata firea stiti

foarte bine ca da slava lui Dumnezeu! Era un fel de declaratie de razboi, daca vreti, împotriva acestor farisei, pe care mai târziu, în zilele urmatoare, îi va ataca direct: "Vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca sunteti ca niste morminte varuite pe dinafara, dar pe dinauntru pline de putreziciune!". Prin aceasta Mântuitorul demasca raul, lua atitudine împotriva raului, fara a confunda însa pe om cu raul. Si, prin Sfânta Evanghelie, ne da si noua de înteles ca avem aceasta datorie sa aratam raul, sa ne lepadam de el si sa îl aratam oamenilor, sa deschidem ochii oamenilor ca sa vada raul.Ucenicii, vazînd toata slava aceasta, sigur, asa cum spuneam, se bucurau. Erau însa tot cu gândul la împaratia pamânteasca. Numai Domnul Hristos, El singur stia ce-L asteapta clipa de clipa. El stia ca vine la Ierusalim spre a fi vândut, spre a fi prins, spre a fi legat, spre a fi batjocorit, spre a fi predat dusmanilor Lui, spre a fi scuipat, dus la Pilat si rastignit. Stia, iubitii mei, clipa de clipa. În bucuria aceasta generala, în nadejdea aceasta pe care o manifestau oamenii si ucenicii, El cunostea bine drumul pâna la Cruce, dar si pâna la Înviere. Ucenicii asteptau o Împaratie, stiau ca se petrece ceva, dar ceea ce percepeau ei era doar o împaratie lumeasca. De fapt, despre Împaratia pe care o aducea Domnul, avea sa vorbeasca Domnul însusi, mai târziu, la judecata: "Împaratia Mea nu este din lumea aceasta". Nu împaratie pamânteasca venea Domnul sa aduca, ci Împaratia cereasca. Aceasta Împaratie cereasca se deschidea în adevar acum, în momentele acestea; numai ca portile acestei Împaratii erau în chipul Crucii. Intrai în aceasta Împaratie printr-o poarta care e în chipul Crucii. Prin Cruce intrai la Împaratia cerului. Astfel de Împaratie se deschidea acum. Ceilalti însa, oamenii de rînd si chiar ucenicii, credeau ca e vorba de o împaratie pamînteasca.Iubitii mei, acest convoi, în frunte cu Domnul Hristos, însotit de ucenicii si urmat de multimea iudeilor si de copiii care Îi ridicau cântari de slava, convoiul acesta, zic, se întâlneste la intrarea în Ierusalim cu alt convoi, cu convoiul mieilor pascali. Cu patru zile înainte de 14 nissan, de Pasti, mieii care urmau sa fie jertfiti de Pastile evreilor, erau dusi la Scaldatoarea Oilor (de-aici si numele), în cetate. Iata, mieii acestia se întâlnesc cu Hristos, care intra si El, dupa cum vedeti, în cetate, se întâlnesc cu Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii si care avea sa înlocuiasca

jertfa acestor miei pascali, miei si jertfa, cu propria Lui jertfa. Pe de alta parte se poate spune ca jerfa mieilor pascali prefigura jertfa Domnului nostru Iisus Hristos.Iubitii mei, noi astazi aducem în biserici ramuri sau stâlpari, care sunt semnele biruintei, sunt prevestitoare ale Învierii. Aducem aceste stâlpari ca sa-L întâmpinam pe Domnul. O poezie - mi-o aduc aminte de când eram mic - spunea: "Vin Floriile cu soare si soarele cu Florii". Noi azi ne bucuram, iubitii mei, de biruinta soarelui. A venit primavara, astfel încât noi ne bucuram de primavara firii, dar mai ales, mai ales ne bucuram de Soarele dreptatii, de

Hristos, si ne mai bucuram si de o alta primavara, de primavara Duhului, pentru ca în primavara postului - ati vazut

cum e numit postul de Sfintii Parinti: "primavara postului" - în aceasta primavara a postului noi Îl întâmpinam pe Domnul Care este "Primavara dulce", dupa cum Îl numea Maica Domnului atunci când Îl prohodea. Am venit aici, la slujba aceasta, Sa-L întâmpinam pe Domnul, si e bine sa ne gândim ca aceasta sarbatoare înseamna pentru noi deschiderea portilor inimilor noastre. Cetatea inimii noastre trebuie sa-L primeasca pe Domnul nostru Iisus Hristos ca sa-i fie Împarat. Cum Îl primim pe Domnul ? Îl primim împartasindu-ne cu el, iubitii mei! Noi Îi gatim calea curatindu-ne prin marturisire. Noi trebuie sa-L întâmpinam cu stâlpari de acestea verzi, dar si cu stâlparile virtutilor. Aceasta întrucît si dobîndirea virtutilor de catre crestini este un mod de a slavi intrarea Domnului în

10

Ierusalim, nu doar prin simpla rememorare a ceea ce s-a întâmplat atunci. Chiar si acum, aici, Domnul intra în Ierusalimul inimii noastre. Pentru noi, ca si pentru toti crestinii la un loc, ori pentru fiecare în parte, semnificatia sarbatorii Floriilor este aceasta: de a-L primi pe Domnul, de a-I deschide portile cetatii sufletului nostru, ale inimilor noastre, de a-L primi cu stâlparile virtutilor, de a-I gati calea, pentru ca El sa poata intra nestingherit în acest Ierusalim al inimii noastre, de a-I striga "Osana!" si de a-L marturisi lumii asa cum faceau multimile arunci, demult, prin strigatul lor.Dar sa nu uitam un lucru, iubitii mei! Niciodata sa nu uitam, când e vorba de Sfânta Scriptura, ori de modul în care Sfânta Scriptura se reflecta în viata noastra. Pentru ca Sfânta Scriptura nu a fost data numai pentru contemporanii Domnului Hristos. Sfânta Scriptura a fost data pentru toate veacurile. Ea este actuala si astazi si va fi pâna la sfârsitul veacurilor. Sfânta Scriptura se adreseaza fiecaruia, ni se adreseaza si noua. Sa nu uitam ca acelasi popor care înaltase osanale Domnului Hristos si-L primise ca pe un împarat, peste câteva zile striga, incitat de farisei si de

carturari: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!". Acelasi popor care-L slavise, L-a scos afara din Ierusalim pe Mântuitorul, spânzurându-L pe lemnul Crucii. A fost unul si acelasi popor, iubitii mei! Cum de este posibil ca unul si acelasi popor sa fi aruncat la gunoi o credinta la care a tinut mai înainte si pe care a marturisit-o? E cutremurator lucrul acesta, iubitii mei! Cum de au uitat iudeii atât de repede de binefacerile Domnului? E cutremurator lucru sa constatam ce registru întins de pasiuni si ce mobilitate poate sa încerce sufletul omenesc. Dar tocmai pentru ca sufletul omenesc se vadeste a fi uneori atât de slab si de nestatornic, este bine sa constientizam acesta stare de slabiciuine si sa n-o pierdem din vedere, iubitii mei! Mai cu seama noua, celor de astazi, nu ne este îngaduit sa uitam cât suntem de nestatornici, de slabi si fragili uneori. Ia sa ne gândim: daca Hristos ar veni acum, asa cum Dostoievski imaginase venirea Lui în legenda Marelui Inchizitor, cum ne-ar gasi pe noi acum ? Ne-ar gasi în stare sa-L primim? Nu cumva S-ar întrista de ceea ce ar constata? Pentru ca, iubitii mei, prin nemarturisirea noastra, prin

nemarturisirea lui Hristos, prin ura noastra, prin pacatele noastre, de fapt noi Îl alungam din cetatea noastra si Îl rastignim din nou. Dar sa nu fie asa ! Sa nu avem doua fete, ca poporul din Ierusalim. Noi zicem când ne împartasim: "nici sarutare Îti voi da ca Iuda". Sa-L primim, iubitii mei, pe Hristos, dar nu numai sa-L primim, sa-L si pastram, sa ne fie El si numai El de-a pururea Împarat, si tot de-a pururea sa-I cântam: "Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!". Amin!

SCHIMBAREA LA FATÃ(I)(Pr. Constantin Voicescu)În numele Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh. Amin.Iubiti frati si surori de credinta în Domnul nostru Iisus Hristos,La praznicul de azi, praznicul Schimbarii la Fata, îndemnul Bisericii, îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos a fost cuprins într-o cântare pe care fratiile voastre a-ti ascultat-o aseara la Vecernie, la Privegherea mare care s-a facut în cinstea acestui Praznic. Una din cântari, una din stihuirile de la Vecernie spune asa: "Veniti acum sa ne schimbam ca sa ne suim în muntele lui Dumnezeu si sa vedem Slava lui Hristos".Iubitii mei, Biserica voieste sa fim nu numai ascultatori a celor ce se spun despre Schimbarea la Fata, ci ne cere ca, iata, acum sa ne suim pe Tabor, acum sa vedem Slava lui Hristos! De altfel fratiile voastre, care participati la Sfintele Slujbe, sunteti constienti ca noi crestinii drept maritori traim aceste slujbe religioase. Praznuind noi punem un suflet aparte în aceasta praznuire si anume noi ne facem contemporani cu evenimentele care sunt evocate si care

sunt praznuite.Însa aceasta suire pe care ne-o pretinde Biserica, aceasta vedere a Slavei lui Dumnezeu, cer duh fierbinte, cer cuget curat si cer zbor înalt. Ne cer ca la poalele muntelui sa lasam nu numai ce e pacatos, dar chiar si ceea ce e lumesc în general! Iata suntem acum în postul acesta, în Postul Adormirii Maicii Domnului. Un post este un rastimp de stradanie, dupa cum stiti, iar Biserica ne cere staruinta în praznicul acesta asezat la mijlocul postului, staruinta pentru schimbarea noastra la fata. Sigur ca e vorba despre schimbarea noastra sufleteasca la fata. Ce însemna asta,

11

sa ne schimbam sufleteste la fata? Înseamna sa schimbam întâi sentimentele noastre, si cu osebire ura! Ura cu toate formele ei: de la indiferenta, care e tot o ura deghizata, pâna la ura atroce si fatisa. Toate acestea trebuie schimbate în iubire, trebuie ca noi sa ne confundam cu ceea ce asa de stralucit zugravea Sfântul Apostol Pavel în Epistola catre Corinteni, în acel imn minunat al iubirii despre care noi am vorbit zilele trecute. Sa ne schimbam deci inima, sa ne schimbam cugetele, iubitii mei, mintile, sa ne lepadam de idolii mintii, sa ne lepadam de prejudecati, sa ne lepadam de ignoranta, de nestiinta, sa ne lepadam de erezii si de toate ratacirile, pentru ca mintea noastra trebuie sa aiba un anumit rost: trebuie sa înseteze dupa adevar si sa ajunga, aceasta minte a noastra, asa cum au facut sfintii parinti, sa contemple tainele credintei.Sa ne schimbam voia, vointa, sa ajungem la aceasta taiere a voii cum spuneau sfintii Parinti, taierea egoismului din noi, sa ajungem la ceea ce se numeste ascultare, in sensul ascultarii de Dumnezeu. Sa facem voia lui Dumnezeu, canalizînd cu perseverenta vointa noastra catre bine. Altfel spus, sa realizam caracterul în noi, purificîndu-ne de tot ceea ce e rau.Aceasta este schimbarea la fata, schimbarea inimii noastre, schimbarea cugetelor noastre, schimbarea vointei noastre. Pentru aceasta ni se cere staruinta, iubitii mei. Dar trebuie sa stiti ca nu singura staruinta noastra realizeaza aceasta schimbare la fata. E necesara, pentru ca ea face lucrator Harul lui Dumnezeu: numai Acela ne schimba pe noi. Ia gânditi-va, fratiile voastre: exista ochiul, ochiul omului, dar daca n-ar fi lumina, ar putea sa fie ochiul cât de sanatos, ca el tot n-ar vedea nimica. Daca n-ar fi lumina, la ce ar mai folosi ochiul? Si, bine înteles, daca ochiul e bolnav, poate sa fie lumina cât de puternica, pentru ca omul tot n-ar vedea nimica. Iar acum fratiile voastre sa se gîndeasca la un exemplu banal, pe care-l dadeam si cu alte prilejuri: un aparat de radio, de televiziune, poate sa fie cât de bun, cât de perfectionat, poti sa-l pornesti, sa-l aranjezi pe o anumita lungime, dar daca nu exista o sursa emitatoare, degeaba sunt toate acestea! Si invers: poate sa fie sursa emitatoare cât de puternica, aceasta ramâne totusi fara folos, daca aparatul e defect, sau daca nu stii sa-l pornesti, ori daca nu te straduiesti macar sa-l pui în functiune. Am facut comparatiile acestea, iubitii mei, ca sa devenim constienti de faptul ca staruinta pentru schimbarea noastra la fata este necesara, dar ca aceasta schimbare la fata se realizeaza prin Harul lui Dumnezeu si ca Harul lui Dumnezeu nu lucreaza în fiinta noastra daca nu ne straduim si noi cât de putin, daca nu deschidem si noi usa inimii noastre cât de putin: "Iata, stau la usa si bat " - ne zice Dumnezeu, ne zice Domnul Nostru Iisus Hristos, cerîndu-ne sa deschidem usa, si depinde de noi daca vrem sau nu vrem sa deschidem, depinde de noi daca vrem sau nu vrem sa curatim ferestrele sufletului nostru ca sa poata patrunde lumina aceasta a soarelui dumnezeiesc în interior.Sa ne întoarcem la textul Sfintei Evanghelii ca sa-l recitim si pentru aceia care au fost în biserica la vremea respectiva, si pentru cei care - sa nadajduim ca din motive binecuvântate - n-au fost: "Iar la vreo opt zile dupa cuvintele acestea, i-a luat Domnul Iisus pe Petru, pe Ioan si pe Iacov si s-a suit în munte ca sa se roage. Si a fost ca pe când se ruga înfatisarea fetei Lui a devenit alta si îmbracamintea Lui alba stralucind. Si, iata, doi barbati vorbeau

cu El. Acestia erau Moise si Ilie, care aratându-se întru slava, vorbeau despre sfârsitul Sau pe care avea sa-l împlineasca în Ierusalim. Iar Petru si cei împreuna cu el erau îngreunati de somn. Iar când s-au desteptat i-au vazut Slava si pe cei doi barbati stând cu El. Si a fost ca pe când acestia se desparteau de El, Petru i-a zis lui Iisus: "Învatatorule, bine ne este sa fim aici! Sa facem trei colibe: Tie una, lui Moise una si una lui Ilie." El nestiind ce spune - adauga Evanghelistul. Si pe când vorbea el acestea s-a facut un nor si i-a umbrit si s-au înspaimântat când au intrat în nor. Si glas s-a facut din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de El sa ascultati!" Si când glasul a trecut, Iisus s-a aflat singur si ei au tacut si în acele zile n-au spus nimanui nimic din cele care vazusera."Acesta este textul si ati observat ca începe zicând :"…ca la vreo opt zile dupa cuvintele acestea…". Care e legatura Schimbarii la Fata de pe Tabor cu evenimentele petrecute cu opt zile înainte? Domnul îi întrebase, asa dupa cum stiti, pe ucenici: "Cine zic oamenii ca sunt Eu?". Aceasta ca sa vada daca au priceput si ei cât de cât cine este Învatatorul acesta care i-a chemat pe ei la propovaduire. Treptat, treptat, ei au ajuns la întelegere, cunoscînd cine este Iisus. Dar dupa ce ucenicii au raspuns ca unii zic ca Mântuitorul este Ilie, iar unii ca ar fi alt prooroc, Domnul îi întreaba: "Dar voi cine ziceti ca sunt?". Atunci Petru raspunse în numele ucenicilor: "Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!". Lucrul acesta se petrecuse înainte, si atunci Domnul, ca sa le arate ca El, Hristosul, deci Mesia, Mântuitorul, Dumnezeu, si ca a venit sa mântuiasca lumea într-un mod anumit, nu cum credeau ei ca avea sa o mântuiasca, în calitate de Mesia politic, care sa aduca suprematia poporului evreu ales, le-a vorbit despre

12

Cruce, le-a spus ca va fi prins si ucis. Si atunci Petru, va amintiti, l-a luat deoparte si a-nceput sa-l mustre: "Doamne nu cumva sa se întâmple una ca aceasta!" Dar Domnul Hristos l-a certat, si daca înainte îi spusese "Nu carnea ti-a descoperit tie lucrul acesta, ca Eu sunt Dumnezeu, ci Duhul Sfânt", acum îi spune "Înapoia Mea, satana!" De data aceasta lui Petru îi vorbise satana! Vedeti ce registru întins poate avea sufletul acesta al omului! Îti vorbeste Dumnezeu si, daca nu esti atent, te prinde satana! Deci atunci, iubitii mei, avusese loc o dubla subliniere a adevarului privitor la mântuirea noastra: pe de o parte marturia lui Petru, care venea de jos, de pe pammânt, ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu însusi care vine sa mântuiasca, iar pe de alta parte marturia pe care o da însusi Domnul, tot aici, pe pamânt, ca El vine sa mântuiasca lumea prin crucea Sa. Tot acum, în momentul Schimbarii la Fata, devenim martorii unei a treia marturisiri, de data aceasta o marturisire de sus, care are o semnificatie identica, caci, iata, Domnul Dumnezeu Tatal marturiseste: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de El sa ascultati!". Cuvintele Tatalui trebuie întelese în felul urmator: Acesta este Fiul Meu! Acesta e Mesia, este Iisus, este chiar Dumnezeu care, venind, s-a facut om. El este Fiul Meu!Dar pe de alta parte, ati vazut, Sfânta Scriptura mai relateaza ca la stânga si la dreapta Domnului stateau, acolo, în Slava Sa, Moise si Ilie, adica Legea si Proorocii. Acestia, precizeaza Sfânta Scriptura, vorbeau despre El, despre sfârsitul Lui în Ierusalim, adica despre Cruce. Vedeti, asadar, ca amândoua marturiile, aceasta de sus, a lui Dumnezeu Tatal, facuta în momentul Schimbarii la Fata si cealalta, facuta cu opt zile înainte, aici jos, pe pamânt, de catre Petru, au una si aceeasi semnificatie. Ele exprima unul si acelasi adevar, ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, ca El vine sa mântuiasca lumea prin Cruce. Temeiul Crucii, iubitii mei, este sus, în cer! De altfel, într-o

icoana ortodoxa a Schimbarii la Fata, în locul Domnului aflat în Slava Sa este înfatisata o cruce! O cruce în slava si în stânga si în dreapta ei se afla Ilie si Moise. Cele zugravite în aceasta icoana pot fi regasite în cântare din Condacul de aseara, care spune: "În munte te-ai schimbat la fata, ca daca te vor vedea rastignit sa cunoasca Patima Ta cea de buna voie!".Revenind la textul Sfintei Evanghelii, la convorbirea despre Crucea Învatatorului, vom observa ca aceasta convorbire a avut rostul de a îndeparta din mintea apostolilor teama si îngrijorarea legate de Cruce: îl vedeau pe Domnul în Slava în puterea Lui, avea pe Moise si Ilie de-a dreapta Lui - Legea si Proorocii - care îl ascultau. în deplinatatea acestei Puteri vorbea de Cruce. Aceasta pentru ca era necesar ca ucenicii sa fie pregatiti în momentul în care - dupa cum spune si cântarea - avea sa se împlineasa Patima, pentru ca ei sa stie ca patimirea Mântuitorului era o patimire de buna voie, ca El a vrut sa patimeasca, nu ca a fost târât, ori silit sa sufere. El a vrut sa sufere, El care, iata, poate sa fie in Slava, cum de fapt este.Ati vazut ca în calitate de martori ai Schimbarii la Fata Domnul a luat pe cei mai alesi dintre ucenici, pe cei cu niste puteri mai deosebite: pe Petru care era întâiul dupa credinta, pe Ioan care era întâiul dupa iubire si pe Iacov care era întâiul dupa rabdare si dupa cununa muceniceasca.Din relatarea evanghelica am vazut ca Schimbare la Fata a avut loc, dupa traditie, pe un munte înalt. E vorba de muntele Tabor. Vedeti, iubitii mei, înaltimea aceasta, mare din punct de vedere fizic, înalta si duhul. Linistea netulburata de prezenta fapturilor e cât se poate de prielnica pentru convorbirea cu Creatorul. Acest lucru l-ati observat poate fiecare dintre voi, cei care v-ati dus în asemenea locuri pustii, mai ales pe munte. De altfel din istoria Bisericii noastre se stie ca locurile din munti unde se retrageau sihastrii nostri se numeau "la liniste". De pilda, se zice acolo, la prohod, ca la liniste era un sihastru, Chiril. La liniste. "Isihia" înseamna "liniste" si cuvântul "sihastru" vine de la "isihia". "Isihastru" semnifica om care se trage la liniste, în locuri înalte.Atunci, la Schimbarea la fata, s-a aratat aceasta lumina taborica. Zice Sfânta Evanghelie: chipul lui Hristos a luminat ca soarele si îmbracamintea Lui era mai alba ca zapada si un nor luminos s-a aratat". Aceasta este lumina taborica, lumina necreata. E bine sa stiti, iubitii mei, ca aceasta lumina este o realitate a lumii spirituale. De altfel, luate din Vechiul Testament, în cântarile noastre se rostesc cuvintele: "Dreptii vor straluci ca soarele".Urmarind textul Sfintei evanghelii, I-am vazut pe Domnul Hristos, pe Moise si pe Ilie stând în Slava, si chiar din Paremiile de aseara, extrase din textele Vechiului Testament, stiti foarte bine ca si Moise si Ilie se învrednicisera înca din timpul vietii lor de aceasta Slava a lui Dumnezeu. Din istoria Bisericii, în istoria nevointelor Parintilor nostri stim ca sfintii nostri crestini au experimentat în traire si în extaz, în stare de rapire - ziceau ei - aceasta traire în lumina taborica. Prin rugaciunea inimii si prin alte procedee se ajungea la aceasta traire, la acest contact cu lumina taborica. Ati vazut cum spunea Petru: "Doamne bine este aici, sa facem trei colibe". În cuvântul acesta a lui

13

Petru ne recunoastem, de altfel, si noi: e o dorinta legitima de a ne opri, de a zabovi în fata Creatorului. Sfântul Ioan Gura de Aur parafrazeaza cuvântul lui Petru si zice: "Doamne la ce sa parasim acest loc asa de minunat ca sa mergem la Ierusalim, la Cruce?".Cuvântul pe care l-am auzit de sus, de la Tatal, "Acesta este Fiul Meu, pe Acesta sa-L ascultati", subliniaza care este rostul acestei sarbatori în viata noastra: Schimbarea Domnului la Fata este chipul schimbarii noastre la fata. Care-i conditia? Pai ne-o spune Tatal însusi. Sa-L ascultam pe Fiul: "Pe acesta sa-l ascultati, daca vreti sa va schimbati la fata!". Aceasta fiind porunca dumnezeiasca, sigur ca e bine sa ne întrebam daca-L ascultam, sa ne întrebam daca-L ascultam pe Hristos! Veti zice: "Cum sa stiu daca-L ascult sau nu-L ascult?". E simplu, întocmai ca-n viata cea de toate zilele: cine asculta de cineva, îl urmeaza pe acela, merge pe urma pasilor lui, face ce a facut si acela. Asa ca aceasta întrebare, daca Îl ascultam sau nu-L ascultam pe Hristos pentru schimbarea noastra la fata, se poate traduce si prin întrebarea daca pentru noi Hristos este cale, este adevar, este viata, daca pentru noi El este Pâinea vietii si Apa cea vie. Sigur ca întrebarile acestea e bine sa ni le punem în fata constiintelor noastre cu curaj si cu nadejde în mila lui Dumnezeu si cu dorinta de a ajunge la aceasta ascultare de Hristos, caci El trebuie sa ne fie totul în viata.Astazi, de Schimbarea la Fata, noi aducem roade, aducem prinoase la biserica, se aduc struguri, fructe si alte lucruri. Sunt niste prinoase de binecuvîntare (s-a extras din predica anului 1996). Asa e rânduiala la noi în popor, poporul acesta a avut niste traditii frumoase care trebuie reînnoite, traditii pe linia bisericii crestine. În trecut nu mânca omul din primele produse ale muncii lui pâna nu ducea la biserica spre binecuvântare. Si a ramas la noi si astazi acest obicei. Zice omul: "Nu manânc din struguri pâna nu împart întâi".E frumos s-aduci roade. Din punct de vedere duhovnicesc si-n legatura cu aceasta sarbatoare, trebuie sa aducem si noi roade. Si anume roadele schimbarii noastre duhovnicesti la fata. Trebuie sa redobândim în noi acest chip nemuritor a lui Dumnezeu, iubitii mei. Trebuie sa aducem roade. O viata cu sens este o viata cu roade. Nu numai cu frunze! Sigur ca frunzele au si ele un rost într-un organism, într-un pom, dar numai daca aceste frunze ajuta la rodire, la producerea roadelor si la coacerea acestora. Caci daca pomul aduce numai frunze, nu de nici un folos. Asa si viata noastra, daca e numai cu frunze nu e de nici un folos. Trebuie sa aducem roade, iubitii mei, roade duhovnicesti. Adica trebuie sa ajungem si noi asa cum ne cere Biserica, aidoma dreptilor, despre care se spune ca vor straluci ca soarele. De aceea trebuie sa privim asupra noastra cu seriozitate, mai cu osebire în aceasta zi, si sa ne întrebam daca se afla în noi macar o licarire a acestei schimbari la fata. Iata venim la biserica, venim la altar - cuvântul altar înseamna înalt, "altus". Biserica este un altar, biserica este un Tabor, iar noi, iubitii mei, venind la biserica, ne înaltam, suim pe Tabor. Dar urcând, nu-i uitam pe cei de jos! E bine ca urcam, ne-a chemat Duhul lui Dumnezeu si am raspuns, a suflat Duhul lui Sfânt în pânza aceasta a corabiei sufletului nostru, pe care noi am potrivit-o bine ca sa ne aduca aici la biserica, ca sa putem urca pe Taborul acesta, spre lumina. Urcând, zic însa, iata, sa nu-i uitam pe cei de jos, pe fratii nostri care înca n-au ajuns sa urce Taborul acesta al Bisericii. De aceea mai cu osebire astazi aceasta chemare a bisericii trebuie sa ne fie noua bine întiparita în minti si în inima. Urca, urca mereu, din ce în ce mai sus, ca sa poti coborî la cei de jos ca sa-i ajuti. Îmbraca-te cu cât mai multa lumina, ca sa poti sa risipesti negura si bezna asta asa de mare care este în lume. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

SCHIMBAREA LA FATÃ(II)(Preot Constantin Voicescu)În numele Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh. Amin."Veniti acum sa ne schimbam ca sa ne suim în muntele lui Dumnezeu, sa vedem Slava lui Hristos!"Iubiti frati si surori de credinta în Domnul nostru Iisus Hristos,

Cuvintele pe care le-ati ascultat fac parte dintr-o cântare de la Vecernie, din stihirea a III-a, care s-a citit aseara la Priveghere si care subliniaza ceva bine determinat, anume faptul ca Biserica voieste ca noi sa fim nu numai ascultatorii a ceea ce se spune despre Schimbarea la Fata, ci ne cere ca, zice stihirea, "veniti acum", ne cere ca acum sa ne suim pe Tabor, ca acum sa vedem Slava lui Hristos!Vedeti, noi crestinii, cei din Biserica Apostolica, traim slujbele religioase cu toata intensitatea. Praznuind, noi ne

14

facem de fapt contemporani cu evenimentele pe care le evocam. Nu ni se spune în cântare "Veniti sa ne aducem aminte de ce-a fost", ci suntem îndemnati ca acum, nemijlocit, "Sa ne suim si sa vedem Slava lui Dumnezeu!". Numai ca aceasta suire si aceasta vedere pretinde ceva de la noi: ne cere duh fierbinte, cuget curat si ne mai cere zbor, zbor catre înaltime. La poalele muntelui trebuie lasat nu numai tot ce e pacatos, dar chiar si ceea ce e lumesc. Iata suntem acum în post, în Postul Adormirii Maicii Domnului, un post ca si celelalte care înseamna un rastimp de

stradanie. În post trebuie sa ne straduim mai mult. Biserica ne cere în post o anumita staruinta, si mai cu seama în postul acesta ne cere staruinta pentru schimbarea noastra la fata. Schimbarea noastra la fata trebuie sa fie îndreptata

catre interior, bineînteles. Biserica ne îndeamna sa ne gândim la sufletul nostru, cum sa-l schimbam. Ne cere sa ne schimbam sufletul nostru, caci prin acesta suntem noi ceea suntem: acest suflet al nostru este Chipul lui Dumnezeu în noi. Sa ne schimbam sentimentele, iubitii mei. Sa înlaturam ura cu toate formele ei, de la indiferenta pîna la insensibilitate si nesimtire. Caci si indiferenta este un fel de ura. Sa stiti ca atunci cînd zici "nici nu-l iubesc nici nu-l urasc" rostesti un neadevar! Ori iubesti ori urasti, caci indiferenta este o forma deghizata a urii. Asa cum am spus, ura cunoaste diferite forme si trepte, de la indiferenta si insensibilitate sau nesimtire, pâna la ura fatisa, care ia formele de multe ori grave, dupa cum stiti. Toate aceste sentimente trebuie schimbate în iubire, trebuie schimbate în asa fel încât noi sa ne recunoastem în acel minunat capitol al treisprezecelea din Epistola întâi catre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel: "Deci ramân acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Dar mai mare este dragostea". Sa ne schimbam deci sentimentele, sa ne schimbam cugetele, iubitilor, mintea, caci metanoia aceasta semnifica, schimbarea mintii. Altfel spus, sa ne lepadam de idolii mintii, de prejudecati, sa ne lepadam de ignoranta, iubitii mei, de nestiinta aceasta a adevarului, de necunoasterea adevarului pe care am putea sa-l cunoastem. Sa ne lepadam

de erezii, de feluritele credinte gresite care bântuie mai ales acum, si care, ca niste cântece de sirene îi atrag si pe credinciosii nostri. Vin la noi oameni, vin la spovedanie si zic: "Pai ne învata de bine si acolo si astia cu radio-nu-stiu-cum si cu yoga si cu Brahma si asa mai departe, sa facem bine ...". Dar nu-si dau seama ca încet, încet, prin acest paralelism, prin aceasta stare de relativitate se manifesta de fapt ura fata de Hristos si, totodata, se porneste o lucrare împotriva lui Hristos. Caci numai prin Hristos ajungem la Tatal: "Nimeni nu vine la Tatal decât prin mine", a spus limpede Mântuitorul. Prin altcineva nu vine, e o înselaciune. Sa ne schimbam deci cugetele, mintile, sa ne schimbam vointa. În limbajul monahicesc se întrebuinteaza expresia "taierea voii" care, de fapt, înseamna taierea egoismului. E foarte important sa-ti tai voia. Nu înseamna o depersonalizare, Doamne fereste!, ci înseamna sa ai o mare putere asupra ta, si prin aceasta sa faci voia lui Dumnezeu. Înseamna puterea de a asculta un sfat si mai ales sa asculti de sfaturile lui Dumnezeu.Spuneam ca în acest post Biserica ne cere staruinta, pentru ca staruinta noastra face lucrator Harul lui Dumnezeu. De fapt Acesta ne schimba, nu noi ne schimbam. Noi doar staruim, însa Harul lui Dumnezeu este acela care ne schimba, iubitii mei! Degeaba exista ochiul daca n-ar fi lumina! În absenta luminii, ochiul noastru ar mai vedea el oare? Degeaba exista un aparat de radio sau de televiziune daca undeva nu s-ar afla o sursa de energie care sa transmita. Si mai e ceva: si aparatele acestea, sau ochiul acesta trebuie sa fie bune - aceasta e staruinta - pentru ca lumina, pentru ca sursa de energie de la postul de emisie sa poata sa lucreze. Omul trebuie sa staruie, sa staruie bine, pentru ca harul lui Dumnezeu - care e ca o ploaie binefacatoare asupra omului - sa lucreze. Trebuie sa existe aceasta staruinta a noastra, a omului, pentru ca acest har, în urma straduintei noastre sa lucreze.Sigur ca toate gândurile astea ne vin din ceea ce ne-a prezentat Sfânta Evanghelie la momentul potrivit. Noi însa vom relua textul Sfintei Evanghelii: "Iar la vreo opt zile dupa cuvintele acestea i-a luat pe Petru, pe Ioan si pe Iacov

si s-a suit în munte ca sa se roage. Si a fost ca pe când se ruga înfatisarea fetei Sale a devenit alta si îmbracamintea Lui alba stralucind. Si, iata, doi barbati vorbeau cu El. Acestia erau Moise si Ilie care aratându-se întru slava vorbeau despre sfârsitul Sau pe care avea sa-l împlineasca în Ierusalim. Iar Petru si cei împreuna cu el erau îngreunati de somn. Iar când s-au desteptat i-au vazut Slava si pe cei doi barbati stând cu El. Si a fost ca pe când acestia se desparteau de El, Petru i-a zis lui Iisus: "Învatatorule, bine ne este sa fim aici! Sa facem trei colibe: Tie una, lui Moise una si una lui Ilie." El nestiind ce spune - adauga Evanghelistul. Si pe când vorbea el acestea s-a facut un nor si i-a umbrit si s-au înspaimântat când au intrat în nor. Si glas s-a facut din nor zicând: "Acesta este

15

Fiul Meu Cel iubit, de El sa ascultati!" Si când glasul a trecut Iisus s-a aflat singur si ei au tacut si în acele zile n-au spus nimanui nimic din cele ce vazusera".Textul paralel (de la Matei) se spune ca le-a poruncit sa nu spuna nimic pâna nu va învia El din morti.Ati vazut asadar ca aici intervine o precizare referitoare la timp, caci, zice evanghelistul: "ca la vreo opt zile". Deci suntem îndreptatiti sa ne întrebam: dupa care eveniment? Desigur ca dupa un eveniment în care Domnul Iisus Hristos i-a adunat pe ucenici si i-a întrebat, caci era momentul sa le faca o descoperire: "Cine zic oamenii ca sunt Eu?". "Pai, unii zic ca esti Ilie, altii ca esti Moise, altii ca esti alt prooroc". "Dar voi cine ziceti ca sunt?" Si Petru i-a raspuns: "Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!". Asadar Petru marturiseste ca El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Însa atunci Domnul nostru Iisus Hristos le face precizarea, ca trebuia ca ei sa aiba limpede în minte ce însemneaza mântuirea, ce însemneaza Mesia adevarat. Apostolii asteptau, ca si ceilalti iudei, un Mesia lumesc, politic, care sa vina sa-i scoata din robia romana, pentru ca astfel ei sa fie poporul ales. Mântuitorul începe însa sa le vorbeasca de Ierusalim si de Cruce, ca va merge Fiul omului si se va duce la Ierusalim si va fi ucis. Oricine îsi poate da seama de ceea ce s-a petrecut atunci în sufletul ucenicilor! Petru L-a luat deoparte si l-a mustrat pe Domnul: "Doamne nu cumva sa se întâmple una ca aceasta!". Si atunci Domnul, dupa ce-i spusese, dupa marturisirea lui, "Nu tu, nu de la tine e lucrul acesta. Nu tu ai descoperit cuvântul acesta, ci ti l-a descoperit Tatal", acum, dupa ce Petru i-a cerut ca nu cumva sa se întâmple lucrul acesta, Mântuitorul i-a spus: "Înapoia Mea, satana!". Lucrurile acestea se petrecusera înainte, si tot atunci Domnul a spus: "Daca vrea cineva sa vina dupa mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-mi urmeze mie".Deci iata ca atunci, aici jos, se petrecuse un lucru: marturisirea lui Petru ca Iisus, Învatatorul, e chiar Fiul lui Dumnezeu, e Dumnezeu facut om, venit sa-i mântuiasca pe oameni. Mântuitorul le descopera ca aceasta mântuire se face prin Cruce. La Botezul Domnului, dupa cum ati vazut în textul Sfintei Evanghelii, se produce acelasi lucru. Si acum sîntem martorii unei marturisiri venite de sus:"Acesta este Fiul Meu Cel iubit, pe Acesta sa-L ascultati!". Fiul Meu! Pe de alta parte, ati vazut ca Sfânta Scriptura spune ca în Slava s-a aratat Domnul Hristos împreuna cu Moise si cu Ilie si vorbeau împreuna despre ce se va întâmpla la Ierusalim, despre Cruce. Adica atunci, aici jos, Petru a marturisit ca Iisus este Dumnezeu care se face om ca sa ne mântuiasca, iar Mântuitorul a spus "Prin Cruce!". Asadar dupa opt zile aproape, de sus, se face aceeasi marturisire: ca El este Fiul lui Dumnezeu care a venit sa mântuiasca pe oamenii si ca aceasta mântuire se face prin Cruce. Cei care nu cinstesc Crucea ar face bine sa fie atenti, caci din cele pîma acum înfatisate rezulta ca temeiul Crucii este în Cer! Crucea e nedespartita de slava lui Hristos. O icoana bizantina a Schimbarii la Fata, nu-L prezinta pe Mântuitorul - cum se întîmpla în cele mai multe dintre icoanele înfatisînd Schimbarea la Fata - în lumina, ci prezinta acolo o Cruce, o Cruce luminoasa ce se întinde în stânga si în dreapta, cuprinzîndu-i pe cei trei Apostoli cazuti la pamânt de prea multa Lui Slava. El, Hristos, e Crucea luminoasa, atît e de nedespartita Crucea de Slava Sa! Spune Condacul de la cântarile de la strana : "În munte te-ai schimbat la fata ca daca te vor vedea rastignit sa cunoasca Patima Ta cea de buna voie!". Ei, Apostolii, aveau sa duca mai departe si sa împlineasca actul acesta al mântuirii, aveau sa ajunga si ei la Cruce, dar ca sa-si aduca aminte ca, iata, pe cruce S-a rastignit El, si de buna voie a luat El Crucea. În momentul Schimbarii la fata Mântuitorul a fost în slava. Putea foarte bine, cum a spus, sa cheme legiuni de îngeri sa-L apere daca voia. Acum le-a aratat însa ca El e în putere, ca e în slava si ca daca vorbeste de cruce o face pentru ca El vrea, de buna voie si în deplinatatea puterii Lui ia crucea aceasta. Poate ca din acest motiv ucenicii, Petru, Ioan si Iacov, au fost martorii Slavei Sale, pentru ca mai târziu, atunci cînd aveau sa-L vada rastignit, sa stie ca patima Lui a fost de buna voie, ca a vrut sa o ia asupra Sa, nu ca a fost silit sa o îndure, prins fiind si rastignit.Convorbirea aceasta despre Crucea Învatatorului a avut rostul sa îndeparteze din mintea apostolilor îngrijorarea privitoare la Cruce. Caci erau îngrijorati ca nu cumva sa se întâmple ceva, tematori si pentru ei, dar si întristati de faptul ca totul se termina asa, prin moarte, prin cruce... Mântuitorul le-a aratat însa ca El face lucrul acesta în deplinatatea puterii Lui. Voia deci sa îndeparteze din mintea apostolilor aceasta îngrijorare, aceasta teama privitoare la moartea pe cruce. Si apoi este bine sa ne amintim de prezenta celor doi, a lui Moise si a lui Ilie, care le dovedea ucenicilor ca El, Hristos, Fiul lui Dumnezeu facut om nu e nici Moise, nici Ilie, caci cu opt zile înainte Mântuitorul i-a întrebat "Cine zic oamenii ca sunt Eu?", iar ucenicii au raspuns "Unii zic ca esti Moise, unii ca esti Ilie". Prin minunea Schimbarii la fata, Domnul le-a aratat ca persoana Sa este una, iar Moise si Ilie sunt persoane

16

distincte. Nu este vorba, asadar, de reîncarnari si altele asemenea, cum gresit interpreteaza unii. Pe de alta parte se vadeste prin Schimbarea la fata ca Moise care reprezenta Legea si Ilie pe Prooroci se supun Fiului lui Dumnezeu, lui Mesia care vine. Iata ca Legea si Proorocii vin sa se supuna Fiului lui Dumnezeu, care este Dumnezeu însusi, Dumnezeu cel care a facut si Legea si Proorocii si toate câte sunt. Adevarul acesta e foarte bine aratat în momentul Schimbarii la Fata: Moise si Ilie se supun si îi slujesc Lui.Ati vazut ca Domnul a luat drept martori ai Schimbarii la Fata pe trei dintre ucenici. Asa a procedat si în celelalte momente mai deosebite din viata Sa, cum au fost învierea fiicei lui Iair sau rugaciunea de pe muntele Getsimani. Întotdeauna aceiasi ucenici au stat lânga El, toti trei avînd, desigur, puteri deosebite: Petru ca fiind întâiul dupa credinta, Ioan întâiul dupa iubire, iar Iacov întâiul dupa rabdare, tot el fiind întâiul care avea sa primeasca, dintre ucenici, cununa muceniceasca.

Schimbare la Fata a avut loc, dupa cum ne relateaza Sfânta Scriptura, pe un munte înalt, Taborul. Vedeti, înaltimea unui munte înalta si duhul. Stim din experientele noastre - cei care mai suim uneori muntele - ca linistea de acolo, netulburata de prezenta fapturilor, e prielnica vorbirii cu Dumnezeu, vorbirii cu Creatorul a toate. De altfel stim din istoria bimilenara a Bisericii noastre ca locurile din munti unde se retrageau sihastrii nostri se numeau "la liniste". Cuvântul "isihia" înseamna "liniste". Isihie, isihast. De aici vine si cuvântul "sihastru" din limba româna. Am gasit odata o marturie referitoare la un canonic catolic din secolul al VI-lea, care trecînd pe la noi, spunea: "Muntii Neamtului foiesc de multimea sihastrilor." Luati aminte, iubitii mei, ce viata deosebita, ce viata de asceza s-a dus în

tara aceasta, în muntii acestia.Lumina taborica, când chipul lui Hristos a luminat ca soarele si îmbracamintea Lui s-a albit ca zapada, aceasta lumina e o realitate, iubitii mei, a vietii spirituale. Zice Sfânta Scriptura: "Dreptii vor straluci ca soarele". Iar Moise

si Ilie, cei care s-au aratat în slava, avusesera si ei parte în cursul existentei lor pamântesti, asa cum stim din istoria vietii lor, de aceasta lumina de slava. Pe de alta parte - tot din istoria Bisericii - fratiile voastre stiu ca sfintii si nevoitorii crestini au experimentat în trezie si în extaz, ori în stare de rapire aceasta lumina taborica, ca au trait în ea. Si exista si azi oameni care traiesc în felul acesta si experimenteaza aceasta lumina taborica. Mai ales aceia care se supun rânduielii rugaciunii inimii, cu blagoslovenia si binefacerile ei deosebite. Ne-a impresionat si cuvântul Sfântului Petru care zice: "Doamne bine este sa fim noi aici". Iata o dovada ca si el era în în extazul luminii taborice, caci, precizeaza evanghelistul, "nu mai stia ce spune". Sfântul Ioan Gura de Aur, oarecum parafrazându-l pe Petru la aproape patru sute de ani dupa minunea Schimbarii la fata, zice: "La ce sa parasim acest loc asa de minunat? Cam asa gândea Petru. De ce sa mergem la Ierusalim, la Cruce? E bine de noi aici!". Astfel se exprima Sfântul Ioan Gura de Aur în comentariul lui.Si noi ne recunoastem, iubitii mei, în persoana lui Petru si în aceasta dorinta a lui, si recunoastem ca e mai bine în slava decât sa te duci la cruce. Dar la urma urmei e vorba de o dorinta legitima de a te opri în fata Creatorului, sau în interiorul slavei Lui, sa zabovesti în preajma lui Dumnezeu."Acesta este Fiul Meu, pe Acesta sa-L ascultati" a spus cu prilejul acesta Tatal, în norul acela care i-a cuprins împreuna pe toti. Acelasi glas al Tatalui care se mai auzise si la botez: "Acesta este Fiul Meu, pe Acesta sa-l ascultati". Asa cum spuneam, Schimbarea Lui la Fata este chipul schimbarii noastre la fata. Dar conditia acestei transformari a noastre care este? Din cuvântul Tatalui aflam ca transformarea noastra nu poate avea loc fara "sa-l ascultam pe El". Dar atunci, desigur, trebuie sa ne întrebam daca Îl ascultam. Si de vrem cu adevarat sa stim daca îl

ascultam, sta în puterea noastra sa facem o verificare: cine asculta, acela urmeaza, cine-L asculta pe El îi urmeaza Lui, pentru ca El este, iubitii mei, Calea, Adevarul si Viata, El este Pâinea vietii, El este Apa cea vie, El numai El. Sa nu ne înselam!Azi, de Schimbarea la Fata, se aduc roade, ca prinos spre binecuvântare. Asa era rânduiala, asa e bine sa fie. Din tot

ce produc oamenii pe câmp, aduc întâi la biserica. Se aduc întâi spre binecuvântare prinoasele acestea, primele roade. Sigur ca e frumos lucrul acesta si va dati seama ca e vorba de traditiile noastre - si minunate traditii are neamul acesta al nostru românesc -, dar noi sa aducem cu osebire astazi ca prinos, rodul schimbarii noastre

17

duhovnicesti la fata. Schimbarea noastra la fata însemna redobândirea chipului nemuritor a lui Dumnezeu în noi. Viata are sens numai daca este o viata cu roade. Nu numai cu frunze! Sigur ca si frunzele au un rost într-un copac, dar au rost numai daca hranesc roadele. Fara roade nu poti sa faci nimic. Trebuie sa aduci roade, asta e viata cu sens. V-am spus cândva o istorioara si o repet pentru cei care nu o stiu. O fecioara s-a dus odata la un parinte ca sa-i spuna ce realizeaza ea si cum se straduieste sa mearga mai departe. I-a spus ce face ea, i-a spus ca posteste toata saptamâna, manânca numai sâmbata si duminica, i-a spus ca a învatat toata Scriptura pe dinafara. Sa nu va mire asta, sunt oameni care stiu Scriptura, în închisori s-a învatat aproape toata Scriptura pe dinafara. S-a dus la parinte multumita de sine. Auzind ca posteste si ca învatase Scriptura pe dinafara, Avva a întrebat-o: "Dar ce roade ai adus?". N-a stiut ce sa raspunda si atunci parintele a început s-o ajute. Zise: "Ai socotit paguba ca si câstigul? ". "Nu!" Nu socotise. Cum adica, se întreba fecioara în sinea ei, sa aiba paguba si ea sa socoteasca ca are câstig! "Dar,

continua parintele, ai socotit ocara ca si lauda?". Cum adica? Te ocaraste cineva, iar tu sa o iei ca si cum te-ar lauda? "Nu!" "Atunci, zise parintele, du-te, ca tu nici n-ai învatat Scriptura si nici n-ai postit!"INCOMPLETA CASETA (urmarea e din predica anului precedent).E frumos sa aduci roade, dar noi trebuie sa aducem roade pentru aceasta sarbatoare si din punct de vedere duhovnicesc. Si anume roadele schimbarii noastre duhovnicesti la fata. Trebuie sa redobîndim în noi acest chip nemuritor al lui Dumnezeu, iubitii mei. Trebuie sa aducem roade. O viata cu sens este o viata cu roade. Nu numai cu frunze. Sigur ca frunzele au si ele un rost într-un organism, într-un pom, dar numai daca aceste frunze ajuta la rodire, caci daca pomul aduce numai frunze, el nu e de nici un folos. Asa si viata noastra, daca e numai cu frunze nu e de nici un folos. Trebuie sa aducem roade, iubitii mei, roade duhovnicesti. Adica trebuie sa ajungem si noi asa cum ne cere Biserica, dupa cum au fost si dreptii. Despre acestia Sfânta Biserica spune ca vor straluci ca soarele. De aceea trebuie sa ne cercetam cu seriozitate, cu osebire în aceasta zi si sa ne întrebam daca se afla în noi macar o licarire a acestei schimbari la fata. Iata, venim la biserica, venim la altar. Cuvîntul altar înseamna înalt "altus". Biserica este un altar, biserica este un Tabor pe care noi suntem chemati sa-l suim. Venind la biserica, noi urcam pe Tabor, iubitii mei. Dar urcînd, sa nu-i uitam pe cei de jos. E bine ca urcam. Ne-a chemat Duhul lui Dumnezeu si am raspuns. A suflat Duhul lui Sfânt în pânza aceasta a corabiei sufletului nostru pe care noi am potrivit-o bine, ca sa ne aduca aici, la biserica, ca sa putem urca Taborul acesta spre lumina. Dar urcând, sa nu îi uitam pe cei de jos, pe fratii nostri care înca n-au ajuns sa urce taborul acesta al Bisericii. De aceea, cu osebire astazi aceasta chemare a bisericii trebuie sa ne fie bine întiparita în minti si în inima. Urca, urca mereu, din ce în ce mai sus, ca sa poti coborî la cei de jos ca sa-i ajuti. Îmbraca-te cu cît mai multa lumina, ca sa poti sa risipesti negura si bezna asta asa de mare, care este în lume. Asa sa ne ajute Dumnezeu!Preot CONSTANTIN VOICESCU

18