CURTEA DE APEL GALAŢI

DECIZII RELEVANTE

PE TRIMESTRUL III 2014

CUPRINS

SECŢIA I CIVILĂ

1. Efectele existenţei unei clauze de inalienabilitate cu privire la un imobil în contractele de ipotecă…………………………………………………………………………………………….32. Acţiune în revendicare................................................................................................................5

SECŢIA PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

1. Asigurări sociale ………………………………….…………………………………………..10 2. Dreptul muncii; jurisdicţia muncii ……………………………………………………………133. Dreptul asigurărilor sociale …………………………………………………………………...15

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

DREPT PENAL1. Furt. Împăcare…………………………………………………………………………………202. Infracţiunea de „stopaj la sursă”. Individualizarea pedepsei. Aplicarea globală a legii penale mai favorabile……………………………………………………………………………………223. Vătămare corporală din culpă. Lipsă vinovăţie conducător auto atunci când acesta respectă dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice iar pietonul accidentat traversează strada prin loc nepermis……………………………………………………………...…………..29

DREPT PROCESUAL PENAL1.Recunoaștere hotărâre străină. Respingere. Neconcordanţă între certificat şi hotărâre………..35

SECŢIA I CIVILĂ

1.Titlu: Efectele existenţei unei clauze de inalienabilitate cu privire la un imobil în contractele de ipotecăCuprins pe materii: Drept civil. Perfectare vânzare-cumpărareLegislaţie relevantă: art. 1310 Cod civilRezumat: Între părţi s-a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare a unui imobil. La data încheierii acestei convenţii ambele părţi ştiau că imobilul este scos temporar din circuitul civil printr-o clauză de inalienabilitate dintr-un contract de ipotecă. Clauza de inalienabilitate era operantă şi la data sesizării acţiunii cu o acţiune în perfectare vânzare-cumpărare. Acţiunea nu poate fi primită pentru că una din condiţiile încheierii valabile a unui contract de vânzare-cumpărare este aceea ca „lucrul vândut să fie în circuitul civil”.

Decizia civilă nr. 97/A din 09.09.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, sub nr.6122/121 din 12.08.2013, reclamanta F.SPRL, în calitate de administrator judiciar al S.C. A.C. S.R.L. Galaţi, a chemat în judecată pe pârâtul M.C., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare, având ca obiect imobilul situat în mun. Galaţi, str. C., nr. …, jud. G, compus din teren în suprafaţă de 980 m.p. (996 m.p. din măsurători) şi casă edificată pe acest teren, cu o suprafaţă utilă de 175,8 m.p. şi o suprafaţă construită la sol de 211,88 m.p.

În motivare, a arătat că la data de 26.11.2008 între A., în calitate de promitent-cumpărător şi M.C., în calitate de promitent-vânzător, a intervenit antecontractul de vânzare-cumpărare nr.7938, având ca obiect promisiunea de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilului. A susţinut că A. a achitat integral preţul convenit la momentul semnării antecontractului, în valoare de 2.121.900 lei, echivalentul sumei de 550.000 euro la cursul BNR din ziua plăţii. Contractul de vânzare în formă autentică nu s-a perfectat până în prezent, pârâtul refuzând aceasta, întrucât asupra imobilului poartă o ipotecă instituită de către BCR S.A. în temeiul contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr.940/2006 şi a contractului de ipotecă autentificat sub nr.554/2009.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.969 alin.1, art.1073 şi 1077 C.civ., art.2, art.5 alin.2 din Legea nr.247/2005.

Deşi a fost legal citat cu această menţiune, pârâtul nu a depus întâmpinare şi nu a fost prezent în instanţă pentru a-şi formula apărări.

Instanţa a administrat, la cererea reclamantei, proba cu înscrisuri.Prin sentința civilă nr. 2476/2013 a Tribunalului Galați s-a respins cererea ca

neîntemeiată.Pentru a se pronunța această sentință s-au reținut următoarele:Conform înscrisului denumit antecontract de vânzare-cumpărare nr.7938 încheiat la

26.11.2008, pârâtul M.C., în calitate de promitent-vânzător, s-a obligat să vândă promitentului-cumpărător S.C. A.C. S.R.L., prin administrator M.C., imobilul situat în mun.Galaţi, str.C., nr ..., jud. G, compus din teren în suprafaţă de 980 m.p. (996 m.p. din măsurători) şi casă edificată pe acest teren, cu o suprafaţă utilă de 175,8 m.p. şi o suprafaţă construită la sol de 211,88 m.p.

Analizând actul juridic intervenit între părţi, instanţa constată că acesta a fost încheiat în contextul reglementării instituite prin Legea nr.247/2005, care, prin art.2 alin.1 din Titlul X, impune obligativitatea formei autentice a înstrăinărilor, prin acte juridice între vii, a terenurilor

cu sau fără construcţii, situate în intravilan şi extravilan, indiferent de destinaţia sau de întinderea lor. Cerinţa formei autentice este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de înstrăinare, în conformitate cu acelaşi text de lege.

În consecinţă, forma autentică fiind impusă de legislaţia de la momentul încheierii convenţiei drept condiţie ad validitatem, instanţa constată că această convenţie este nulă absolut ca şi contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul menţionat.

Ca atare, se constată că acest antecontract a dat naştere unei obligaţii de a face în sarcina părţilor, constând în obligaţia de a încheia în formă autentică convenţia de înstrăinare a imobilului în cauză.

În lumina principiului executării în natură a obligaţiilor, instanţa are posibilitatea să pronunţe, în baza art.1073 şi 1077 C.civ., o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Vânzarea-cumpărarea, fiind un contract sinalagmatic, dă naştere la două obligaţii reciproce: obligaţia vânzătorului are ca obiect lucrul vândut, iar obligaţia cumpărătorului are ca obiect preţul. În lipsa acestor elemente sau dacă ele nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi considerat valabil încheiat.

Prin urmare, preţul este obiectul prestaţiei cumpărătorului şi trebuie să fie: fixat în bani; determinat sau determinabil; sincer şi serios. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, contractul este nul absolut, căci îi lipseşte un element esenţial asupra căruia trebuie să se realizeze acordul de voinţă (art.1295 C.civ.).

Astfel, pentru ca preţul să existe, el trebuie să fie sincer şi serios. Prin preţ sincer se înţelege un preţ real, pe care părţile să-l fi stabilit nu în mod fictiv, ci în scopul de a fi cerut şi plătit în realitate.

În cauză, potrivit art.2.1 din antecontractul de vânzare-cumpărare nr…./26.11.2008 preţul de vânzare convenit de părţi este de 2.121.900 lei, reprezentând 550.000 euro la cursul BNR din ziua plăţii, iar în conformitate cu art.2.2, M.C. a primit 2.121.900 lei la data semnării antecontractului de la promitentul-cumpărător, reprezentat de M.C.

Instanţa constată că reclamanta nu a dovedit, deşi îi revenea această sarcină, conform art.129 alin.1 C.proc.civ. şi art.1169 C.civ., faptul plăţii preţului, fixat la 550.000 euro, menţiunea din art.2 al înscrisului sub semnătură privată denumit antecontract de vânzare-cumpărare nr …., încheiat la 26.11.2008, necoroborându-se cu nicio altă probă administrată în cauză.

Or, în lipsa preţului, nu se poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Împotriva sentinței civile nr. 2476/2013 a Tribunalului Galați a declarat apel reclamanta invocând faptul că instanța de fond în mod eronat nu a reținut dovada plății de către A.l. Conform art. 2.2 din Antecontract promitentul vânzător a declarat că a primit integral prețul la data semnării antecontractului, iar dispoziția de plată de la dosar atestă efectuarea plății.

Instanța de fond nu a pus în discuție problema lipsei dovezii plății.Solicită admiterea apelului cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.În drept, s-au invocat dispozițiile art. 969 alin. 1, art. 1073 și art. 1077 Cod civil, art. 2 și

5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005.Examinând actele și lucrările dosarului se constată că apelul nu este fondat.Prin prezenta acțiune se solicită perfectarea unui contract de vânzare-cumpărare ce a fost

precedat de un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat de SC A.C. SRL reprezentat de C.M. (promitent cumpărător) și C.M. (promitent vânzător) cu privire la imobilul din Galați, str. C. nr.

Potrivit mențiunilor din antecontract, prețul de vânzare convenit de părți a fost de 2.121.900 lei, preț ce s-a plătit la data semnării antecontractului (26.11.2008). Părțile s-au obligat să încheie actul în formă autentică în maxim 180 de zile.

Conform art. 4.1.4. promitentul vânzător a declarat și a garantat că este proprietar de drept al imobilelor și că nu există vreo terță persoană care să ridice vreo pretenție.

Or, din extrasul de Carte Funciară rezultă că imobilul ce face obiectul promisiunii de vânzare este grevat de un contract de ipotecă și că există interdicție de efectuare de acte de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare fără acordul B.C.R. – SA – Sucursala Traian Galați (beneficiarului dreptului de ipotecă). Contractul de ipotecă este din anul 2006 ca și interdicția de înstrăinare.

La data încheierii promisiunii de vânzare (2008) exista această mențiune în Cartea Funciară. În plus, proprietarul imobilului – M.C. era și reprezentantul legal al S.C. A.C. S.R.L. astfel că promisiunea de vânzare-cumpărare a fost încheiată de ambele părți în deplină cunoștință a faptului că exista această interdicție de înstrăinare (probabil acesta fiind și motivul pentru care nu s-a putut încheia la acea dată contractul în formă autentică).

La data promovării acțiunii în Cartea Funciară regăsim aceleași mențiuni ca și la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare.

Or, una din condițiile încheierii valabile a unui contract de vânzare-cumpărare este aceea ca ”lucrul vândut să fie în comerț” – (în circuitul civil) – art. 1310 Cod civil vechi.

În speță, existând acea clauză de inalienabilitate din contractul de ipotecă dintre BCR și M.C. se constată că imobilul în cauză temporar este scos din circuitul civil.

Această inalienabilitate convențională este valabilă justificându-se printr-un interes serios și legitim și anume, garantarea executării unei obligații.

Cum ”lucrul vândut” din speță nu întrunește una din condițiile prevăzute de lege (nu este momentan în circuitul civil) se constată că în mod corect instanța de fond nu a admis prezenta cerere de perfectare vânzare-cumpărare.

De menționat că la judecarea apelului nu s-a prezentat niciuna din părți, fapt ce nu a permis prezentei instanțe să pună în discuție aspectele de drept mai sus menționate.

2.Titlu: Acţiune în revendicareCuprins pe materii: Drept civil. Apărarea dreptului de proprietate privatăLegislaţie relevantă: art. 563 Noul Cod Civil, Legea 15/1990Rezumat: Potrivit Legii nr. 15/07.08.1990, dreptul de administrare directă conferit unor entităţi economice s-a transformat în drept de proprietate. Implicaţii ale acestei convertiri în apărarea dreptului de proprietate.

Decizia civilă nr. 92/A din 03.09.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 15.02.2012, sub nr. 2509/233, reclamantul MUNICIPIUL GALAŢI, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN, a solicitat obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat în G., str. D. nr. …, jud. Galaţi.

În motivare, reclamantul a arătat că imobilul situat în G., str. D. nr. …, jud. Galaţi este proprietatea Municipiului Galaţi, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. …/16.02.1907 încheiat între Creditul Financiar Urban Bucureşti şi Primăria Galaţi.

A învederat reclamantul că, prin Decizia nr. 95/07.05.1968, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Galaţi a transmis în administrarea Direcţiei Regionale CFR Galaţi imobilul în cauză.

A apreciat reclamantul că, în fapt, titlul pârâtului asupra imobilului nu există, deşi pârâtul stăpâneşte imobilul.

Reclamantul a arătat că dovada proprietăţii sale o face prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 367/16.02.1907. A mai precizat reclamantul că Statul Român deţine bunul conform deciziei nr. 95/07.05.1968.

Prin întâmpinarea formulată, intervenienta CNCF CFR SA – SUCURSALA CREIR CF GALAŢI, a invocat excepţia netimbrării cererii, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Galaţi, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

În motivarea excepţiei netimbrării, intervenienta a arătat că acţiunea trebuie timbrată la valoare.

Cu referire la excepţia necompetenţei materiale, intervenienta a arătat că, potrivit sentinţei civile nr. 6338/30.11.2005, pronunţate de Judecătoria Galaţi, valoarea imobilului depăşeşte pragul de 500 000 lei, astfel încât, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b C.proc.civ., competent să judece cauza pe fond este Tribunalul Galaţi.

În motivarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, intervenienta a arătat că pârâtul nu a avut niciodată posesia bunului.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, intervenienta a arătat că, în baza aceluiaşi titlu – contractul de vânzare-cumpărare nr. 367/16.02.1907, reclamantul a mai promovat o cerere pentru revendicare, iar prin decizia civilă nr. 3549/03.05.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acţiunea a fost respinsă cu titlu irevocabil.

Au fost ataşate, la dosar, în copie, sentinţa civilă nr. 6338/30.11.2005, pronunţată de Judecătoria Galaţi şi decizia nr. 3549/03.05.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa civilă nr.4486/26.04.2013 Judecătoria Galaţi a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, reţinând următoarele:

În fapt, prin sentinţa civilă nr. 6338/30.11.2005, pronunţată de Judecătoria Galaţi, instanţa a declinat competenţa soluţionării cauzei având, ca obiect, acţiunea în revendicare formulată de reclamanta Primăria Municipiului Galaţi, în contradictoriu cu pârâta CNCF CFR SA, cu referire la imobilul situat în G, str. D. nr. 51, jud. Galaţi, în favoarea Tribunalului Galaţi.

Acţiunea menţionată a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu titlu irevocabil, prin decizia civilă nr. 3549/03.05.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În drept, potrivit art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. b C.proc.civ., tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.

În considerentele sentinţei civile nr. 6338/30.11.2005, pronunţate de Judecătoria Galaţi, instanţa a reţinut că, potrivit raportului de evaluare depus la dosarul cauzei, valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu era de 15 910 000 000 lei (ROL) la nivelul anului 2003.

În drept, aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat implică faptul că soluţia unei instanţe asupra unei chestiuni de drept rezolvate cu titlu definitiv/irevocabil printr-o hotărâre judecătorească nu va putea fi readusă în discuţie, respectiv ignorată într-o cauză ulterioară, chiar dacă în speţă, nu ar fi întrunite condiţiile autorităţii de lucru judecat.

Pe de altă parte, chiar apreciată aproximativ, valoarea avută în vedere de instanţă în pronunţarea sentinţei civile nr. 6338/30.11.2005 depăşeşte pragul de 500000 lei.

În consecinţă, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la 24.05.2013.Prin încheierea din 27.06.2013, instanţa, analizând excepţia lipsei de calitate procesuală

pasivă a pârâtului STATUL ROMÂN prin MFP, excepţie invocată de intervenienta C.N.C.F. „C.F.R.” S.A. – Sucursala Galaţi, a reţinut următoarele:

În fapt, partea invocă excepţia motivat de faptul că STATUL ROMÂN prin MFP nu a avut niciodată posesia bunului, astfel încât greşit a fost îndreptată acţiunea contra lui. Doar că această afirmaţie nu a fost susţinută cu probe evidente de către intervenientă, iar verificarea ei se poate face doar odată cu fondul cauzei.

În drept, potrivit art.137 alin.2 din Codul de procedură civilă, excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

În consecinţă, instanţa a unit excepţia cu fondul cauzei.Analizând excepţia lipsei de obiect a cererii, invocată de pârâtul STATUL ROMÂN prin

MFP, instanţa a reţinut următoarele:În fapt, partea invocă excepţia motivat de faptul că însuşi reclamantul afirmă că imobilul

nu a trecut niciodată în proprietatea pârâtului.În drept, obiectul reprezintă ceea ce se solicită de către reclamant. În speţă, reclamantul

revendică imobilul, a cărui posesie nu o are, deci cauza are un obiect.În consecinţă, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia.Analizând excepţia inadmisibilităţii formulării cererii, invocată de pârâtul STATUL

ROMÂN prin MFP, instanţa a reţinut următoarele:În fapt, partea invocă excepţia motivat de faptul că după pronunţarea Deciziei nr.33/2008

a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantul nu mai are deschisă calea dreptului comun pentru revendicare. În drept, Legea nr.10/2001 reglementează procedura prin care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie persoanelor particulare de la care au fost preluate. Rezultă că legea nu este aplicabilă cererii formulate de reclamant, care este o parte a statului însuşi, iar nu o persoană particulară.

În consecinţă, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia.Analizând excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de intervenienta C.N.C.F.

„C.F.R.” S.A. – Sucursala Galaţi, instanţa a reţinut următoarele:În fapt, decizia nr.3549 din 03.05.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în

dosarul nr.3799/44/2006 soluţionează acţiunea introdusă de reclamantul MUNICIPIUL GALAŢI prin PRIMAR în contradictoriu cu C.N.C.F. „C.F.R.” S.A. – Sucursala Galaţi, în vreme ce prezenta acţiune este îndreptată de reclamant contra pârâtului STATUL ROMÂN prin MFP.

În drept, potrivit art.166 din Codul de procedură civilă şi art.1201 din vechiul Cod civil, există autoritate (putere) de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în

contra lor în aceeaşi calitate. Or, această triplă identitate nu se regăseşte în speţă, în raport cu decizia nr.3549 din 03.05.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.3799/44/2006.

În consecinţă, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia. Prin sentinţa civilă nr. 1990 din 17 octombrie 2013, Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă a

respins ca neîntemeiată atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin MFP, invocată de intervenienta CNCF –CFR –SA Sucursala Galaţi cât şi acţiunea formulată de Mun. Galaţi, prin Primar, reţinând următoarele:

Acţiunea în revendicare este definită ca fiind acţiunea reală petitorie prin care proprietarul neposesor revendică bunul său de la posesorul neproprietar, finalitatea urmărită fiind stabilirea dreptului de proprietate al reclamantului, cu efectul direct şi accesoriu al obţinerii posesiei. Aşadar, de esenţa acestei acţiuni este existenţa unui posesor neproprietar şi a unui proprietar neposesor. În cauză, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.367/16.02.1907 imobilul a fost dobândit de reclamant care a transmis dreptul de administrare directă către C.N.C.F. C.F.R. S.A. Bucureşti. În perioada transmiterii, bunurile proprietate socialistă de stat erau cuprinse în patrimoniul statului ca obiect al dreptului de proprietate socialistă de stat şi, în acelaşi timp, şi în patrimoniul unor organizaţii socialiste de stat ca obiect al dreptului de administrare de stat.

În consecinţă, reclamantul a pierdut, la un moment dat, în favoarea statului, dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, păstrând în patrimoniul său numai acel drept de administrare directă pe care l-a transmis apoi către C.N.C.F. C.F.R. S.A. cu respectarea legislaţiei în vigoare la acea vreme.

Ulterior, Legea nr.15/07.08.1990 a transformat dreptul de administrare directă conferit unor unităţi economice de stat în drept de proprietate, dispunând prin art.5 alin.1 că regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său.

Aşadar, dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu a fost preluat de către stat şi transmis către C.N.C.F. C.F.R. S.A. prin voinţa legii, astfel că reclamantul nu are un titlu de proprietate actual şi opozabil pârâtului.

În raport de acestea, având în vedere că C.N.C.F. C.F.R. S.A este o companie de stat, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a STATULUI ROMÂN, prin MFP, invocată de intervenientă, ca neîntemeiată.

De asemenea, a respins cererea formulată de reclamantul mun. Galaţi, ca neîntemeiatăÎmpotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a declarat apel reclamantul Municipiul

Galaţi, prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul susţine că probele administrate nu au fost

corect interpretate şi apreciate.Astfel, în contextul acţiunii în revendicare imobiliară, confruntarea probatorie dintre

reclamant şi pârât nu poate fi înţeleasă decât dacă se ţine seama de obiectivele pe care părţile le urmăresc prin administrarea probelor.

Cum, fiecare parte urmăreşte să probeze un anumit mod de dobândire a dreptului de proprietate, se apreciază în favoarea sa, ori a autorilor săi, duelul judiciar îl obligă pe judecător să analizeze în mod temeinic toate dovezile prezentate, atât din perspectiva principiilor şi normelor juridice aplicabile, cât şi din aceea a existenţelor logicii juridice. Raţionamentele pe care le face judecătorul se adaugă, sub forma unor prezumţii simple, dovezile prezentate de părţi şi prezumţiile legale. Numai dacă aceste raţionamente se regăsesc în motivarea hotărârii judecătoreşti, soluţia adoptată se va bucura de forţă de convingere.

Astfel, susţine reclamantul că titlul de proprietate asupra imobilului situat în G, str. D nr. … îl constituie contractul de vânzare-cumpărare nr. 367/16.02.1907, că cel invocat de către pârât, respectiv Legea nr. 15/07.08.1990 care a transformat dreptul de administrare directă conferit unor unităţi economice de stat în drept de proprietate, dispunând prin art. 5 alin. (1) că regia autonomă este proprietatea bunurilor din patrimoniul său nu poate face dovada absolută asupra imobilului în litigiu.

Cum, Municipiul Galaţi a dovedit că este adevăratul proprietar, prin depunerea la dosar a contractului de vânzare-cumpărare nr. 367/16.02.1907, iar Statul nu a avut în patrimoniu dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990, nici societatea comercială deţinătoare a imobilului nu putea dobândi, la rândul său, un drept de proprietate, în temeiul acestei legi.

În fine, invocă apelantul şi faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu nu a fost depus la dosarul cauzei.

În aceste condiţii, concluzionează reclamantul, raţionamentul judecătorului nu poate să convingă, susţinerea instanţei, în sensul că ,,reclamantul a pierdut, la un moment dat, în favoarea statului, dreptul de proprietate asupra imobilului” nu a fost nicicum dovedită.

Pentru toate acestea, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii instanţei de fond, în sensul admiterii acţiunii în revendicare.

Apelul declarat este nefondat şi va fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin acţiunea civilă din 15.02.2012, reclamantul municipiul Galaţi a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin MFP pentru a fi obligat să îi lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat în Galaţi, str. D. nr. .., jud. Galaţi.

Motivând acţiunea, reclamantul susţine că imobilul a fost cumpărat de Primăria Galaţi la 16.02.1907 şi, prin decizia nr. 95 din 1.05.1968 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Galaţi, a fost transmis în Administrarea Direcţiei Regionale CFR Galaţi, aflându-se în prezent în posesia acesteia.

Aşadar, nu se contestă faptul că imobilul a fost dobândit de către reclamant, însă, acesta fie ignoră, fie este de rea credinţă atunci când susţine nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii apelate prin prisma interpretării greşite a probelor administrate întrucât ignoră cu certitudine faptul că, prin decizia nr. 95/7 mai 1968 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Galaţi, a fost transmis în administrarea Direcţiei Regionale CFR Galaţi.

Aceasta, prin efectul Legii nr. 15/7.08.1990, s-a transformat din unitate economică de stat în regie autonomă şi, în temeiul art. 5 alin. (1), dreptul de administrare directă conferit unor unităţi economice s-a transformat în drept de proprietate, actul normativ sus-menţionat statuând că ,,Regia autonomă este proprietatea bunurilor din patrimoniul său”.

Aşadar, pe de o parte, reclamanta a pierdut în favoarea statului dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, păstrând, în patrimoniul său numai acest drept de administrare pe care, ulterior l-a transmis intervenientului în cauză.

În virtutea Legii nr. 15/7.08.1990 acest drept de administrare a fost convertit în drept de proprietate astfel încât critica interpretării greşite a probelor administrate în cauză şi a motivării soluţiei instanţei de fond pe un raţionament eronat nu poate fi primită.

De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat şi ÎCCJ prin decizia civilă nr. 3549/3.11.2007 în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 3799/44/2006 privind pe acelaşi reclamant şi pârâta CNCF –CFR SA Bucureşti –Sucursala Regională CFR Galaţi, intervenită în cauza de faţă.

În motivarea respectivei decizii, Instanţa Supremă subliniază faptul că dreptul de administrare directă pe care îl avea reclamantul la momentul transmiterii lui către CNCF –CFR SA Bucureşti –Sucursala Galaţi a fost un drept specific perioadei 6.03.1945-22.12.1989 şi avea regimul juridic al unui drept real de natură civilă constând în capacitatea unei instituţii sau organizaţii a Statului socialist de a întrebuința şi, într-o anumită măsură, de a dispune de un bun repartizat din fondul unitar al proprietăţii socialiste de stat.

Caracteristic acelei perioade este faptul că bunurile proprietate socialistă de stat erau cuprinse în patrimoniul Statului ca obiect al dreptului de proprietate socialistă de stat şi, în acelaşi timp, şi în patrimoniul unor organizaţii socialiste de stat, ca obiect al dreptului de administrare de stat.

În acest context, critica înlăturării nejustificate a titlului de proprietate invocat de reclamant, respectiv acel contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1907, 16 februarie - nr. 95, şi însuşirea apărării făcute de către pârâtul în cauză, nu poate fi primită.

Aşa fiind, în baza art. 296 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat apelul, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.

SECŢIA PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

1. Titlu: Asigurări socialeCuprins pe materii: Stabilire şi acordare drept de pensie de urmaşLegislaţie relevantă: art.104 Legea nr. 263/2010Rezumat: În situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei al cărei susţinător nu este pensionar, pensia se acordă de la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 zile de la această dată.

Până la momentul rămânerii definitive a sentinței de declarare a morţii, fiul decedatului nu a putut solicita înscrierea la pensie de urmaş. Termenul de 30 de zile pentru înregistrarea cererii de acordare a pensiei de urmaş nu a început să curgă înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti declarative de moarte.

Decizia civilă nr. 493/11.09.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin contestaţia formulată, contestatoarea I.N.M. a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Galaţi anularea deciziei nr. ….. emisă de intimată.

Motivându-şi în fapt contestaţia, a arătat că urmare a declarării decesului pe cale judecătorească a fostului soţ C.V, prin s.c. nr……… a Judecătoriei Galaţi, din momentul rămânerii definitive a acesteia si a emiterii certificatului de deces, s-a adresat intimatei cu o cerere pentru stabilirea şi acordarea dreptului la pensie de urmaş pentru minorul C.M.

A arătat că şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 104 alin. 3 lit.c din Legea nr.263/2010, solicitând ca dreptul la pensie de urmaş sa fie plătit de la data decesului, respectiv data de 14.12.2007, având in vedere faptul că a formulat cererea de acordare a pensiei de urmaş în

termen de 30 de zile de la data la care a rămas definitivă şi irevocabilă hotărârea judecătorească de declarare a morţii (18.03.2013) şi de la data la care a putut fi eliberat certificatul de deces (04.04.2013).

A precizat că atât prin cererea de stabilire si acordare a dreptului la pensie de urmaş cu nr……., cât si prin contestaţia nr…….. a explicat situaţia şi a cerut stabilirea dreptului la pensie de urmaş de la data decesului (14.12.2007), solicitând practic repunerea in termenul prevăzut de art. 104 alin. 3 lit. c din Legea nr.263/2010.

În susţinerea contestaţiei s-a folosit de proba cu acte.În termen legal, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

contestaţiei ca nefondată.A susţinut că, prin decizia nr……. s-a acordat pensia de urmaş în condiţiile art. 83 si 84

din Legea nr.263/2010, în procent de 50% pentru un urmaş, aplicat asupra punctajului mediu anual realizat de susţinătorul decedat, punerea în plată făcându-se conform art.104-105 din lege.

Potrivit ART. 104 (1) În sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de prezenta lege, în funcţie de categoria de pensie solicitată.

(2) Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, şi se acordă de la data înregistrării cererii.

(3) În funcţie de elementele specifice fiecărei categorii de pensie, pensiile se acordă şi de la o altă dată, după cum urmează:

a) de la data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă sau, după caz, de la data încetării calităţii de asigurat, cu excepţia asiguraţilor prevăzuţi la art. 6 alin. (2), dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale de încadrare într-un grad de invaliditate, în situaţia pensiei de invaliditate;

b) din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc decesul, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data decesului, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei al cărei susţinător era pensionar, la data decesului;

c) de la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei al cărei susţinător nu era pensionar, la data decesului;

d) de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, referitoare la vârsta standard de pensionare, ulterior decesului susţinătorului.

A învederat că urmaşul se încadrează la art.104 alin.2, dreptul la pensie de urmaş fiind acordat începând cu data înregistrării cererii, respectiv 17.04.2013 având in vedere actele din dosarul de pensie, respectiv certificatul de deces eliberat de S.P.C.L.E.P. Bârlad la data de 04.04.2013, si de normele legale incidente raportat la tipul de pensie solicitat.

A arătat că s-a avut în vedere data de 17.04.2013, adică data depunerii cererii având în vedere că în excepţiile prevăzute de alin.3 din lege nu se regăseşte situaţia contestatoarei.

În combaterea susţinerilor contestatoarei, s-a folosit de proba cu înscrisuri.Prin sentinţa civilă nr.169/31.01.2014 Tribunalul Galaţi a respins ca fiind nefondată

acţiunea privind pe reclamantă în contradictoriu cu pârâtele C.J.P.A.S. Galaţi şi C.N.P.P. Bucureşti.

În motivare instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit deciziei nr………. s-a acordat pensia de urmaş in condiţiile art.83 si 84 din Legea nr.263/2010, în procent de 50% pentru un urmaş aplicat asupra punctajului mediu anual realizat de susţinătorul decedat, punerea in plată făcându-se conform art.104-105 din lege.

Instanţa a reţinut din actele depuse la dosarul cauzei că potrivit art. 104 (2) pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, şi se acordă de la data înregistrării cererii.

Între excepţiile enumerate la alin.3 ale art.104 din Legea nr.263/2010 nu se regăseşte situaţia declarării judecătoreşti a morţii, motiv pentru care instanţa nu a interpretat disp. art.104 alin.3 lit.c în sensul solicitat de contestatoare.

Instanţa a reţinut că la alin.3 sunt arătate în mod limitativ excepţiile pentru care se poate acorda pensia şi de la o alta dată, motiv pentru care consideră că în mod corect intimata a procedat la acordarea pensiei potrivit art.104 alin.2 din Legea nr.263/2010.

Faţă de aceste considerente acţiunea a fost respinsă ca nefondată.Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, solicitând schimbarea în totalitate a

ei şi admiterea acţiunii.În motivare a arătat că termenul de 30 de zile, stabilit de art. 104 al. 3 lit. c din Legea

263/2010 a fost suspendat între momentul dispariţiei 14.12.2007 şi data declarării decesului pe cale judecătorească, această situaţie fiind o veritabilă cauză de forţă majoră, care a împiedicat-o să formuleze cererea de acordare a pensiei de urmaş.

Este indubitabil că dispariţia unei persoane este un eveniment imprevizibil şi insurmontabil, un veritabil caz de forţă majoră care a împiedicat-o să formuleze o cerere de acordare a pensiei de urmaş în termenul prevăzut de legea specială.

Solicită admiterea apelului şi acordarea pensiei de urmaş începând cu data decesului lui C.V., respectiv 14.12.2007.

Intimata C.T.P. Galaţi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Galaţi este legală şi temeinică.

Consideră că apelanta nu se regăseşte în situaţia cazurilor de suspendare a cursului prescripţiei, pentru că avea posibilitatea efectuării de acte de întrerupere a prescripţiei.

Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate de apelantă, Curtea apreciază că acesta este fondat faţă de următoarele considerente:

Este adevărat că Legea nr. 263/2010 nu prevede în mod expres situaţia în speţă, respectiv data de la care trebuie să fie acordată pensia de urmaş în situaţia în care decesul asiguratului a fost declarat pe cale judecătorească.

Potrivit art. 104 din Legea 263/2010 regula este că în sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de prezenta lege şi se acordă de la data înregistrării cererii.

În mod excepţional, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei al cărei susţinător nu era pensionar, pensia se acordă de la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată.

Considerăm că scopul acestei prevederi este de a determina pe urmaşii sau pe reprezentanţii legali ai urmaşilor persoanelor decedate să nu stea în pasivitate, ci să facă demersuri cât mai rapide pentru înscrierea la pensie, în vederea dobândirii drepturilor de asigurări sociale cuvenite în baza contribuţiilor plătite de asiguraţi.

În speţă, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 405/21.01.2013 a Judecătoriei Galaţi, tatăl beneficiarului pensiei de urmaş, C.V. a dispărut la data de 14.12.2007, dată care a fost stabilită ulterior prin hotărâre ca fiind data morţii.

Potrivit art. 53 Cod civil, cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.

Ca urmare, până la momentul rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 405/21.01.2013 a Judecătoriei Galaţi, s-a prezumat că numitul C.V. este în viaţă.

Fiind considerat în viaţă, este evident că fiul acestuia nu ar fi putut solicita înscrierea la pensie de urmaş, întrucât prima condiţie pentru obţinerea acestui tip de pensie este ca susţinătorul să fi fost decedat.

Ca urmare, termenul de 30 de zile pentru înregistrarea cererii de acordare a pensiei de urmaş nu a început să curgă înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, moment la care a încetat să producă efecte prezumţia legală că persoana dispărută se află în viaţă.

Nu se poate vorbi de o suspendare a termenului, datorită forţei majore, aşa cum susţine apelanta, ci despre faptul că termenul de depunere a cererii a început să curgă, nu la momentul intervenirii decesului, ca în situaţiile obişnuite, ci la momentul la care persoana dispărută a fost declarată decedată, chiar dacă s-a stabilit o dată anterioară ca dată a decesului.

Se are în vedere şi principiul contributivităţii, potrivit căruia, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.

Atât timp cât asiguratul a contribuit la sistemul public de pensii şi urmaşul său are dreptul să primească pensia de urmaş, neavând nicio culpă pentru faptul că decesul tatălui său nu a putut fi constatat direct, ci au fost necesare proceduri speciale pentru declararea morţii.

Chiar dacă condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 pentru acordarea pensiei de urmaş au fost îndeplinite abia la 6 ani după ce a intervenit decesul, nu există niciun motiv ca drepturile de asigurări sociale să nu fie plătite potrivit 104 al. 3 lit. c din Legea 263/2010, de la data decesului.

În consecinţă, în baza art. 480 N. Cod de procedură civilă, instanţa a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată, iar în rejudecare va admite contestaţia şi a modifica decizia nr. 245425/09.05.2013 emisă de C.T.P. Galaţi, pensia de urmaş urmând a fi plătită de la data decesului, 14.12.2007, în loc de 17.04.2013, data depunerii cererii.

2. Titlu: Dreptul muncii; jurisdicţia muncii Cuprins pe materii: Perimare. Recurs împotriva sentinţei prin care s-a admis excepţia perimăriiLegislaţie relevantă: art.129, art. 249 Cod procedură civilăRezumat: Încheierea de suspendare a judecăţii, cât şi de respingere a cererii de repunere pe rol pot fi atacate pe cale separată cu recurs. În condiţiile în care reclamanţii nu au atacat aceste încheieri, instanţa nu le poate analiza legalitatea, întrucât principiul disponibilităţii stabileşte că instanţa se pronunţă doar în limitele învestirii.

Simpla formulare a cererii de repunere pe rol nu reprezintă un act de procedură făcut în vederea judecării procesului pentru a fi de natură să întrerupă cursul perimării.

Decizia civilă nr. 312/11.09.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea formulată, reclamanţii C.C.C. ş.a. prin reprezentant legal SINDICATUL, au chemat în judecată pe pârâta D.G.A.S.P.C. Galaţi pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să

fie obligată pârâta la recalcularea salariilor reclamanţilor începând cu ianuarie 2010, raportat la salariul obţinut de aceştia în decembrie 2009 şi întocmirea actelor adiționale, la contractele individuale de muncă în acest sens şi plata drepturilor restante, reprezentând diferenţa dintre salariile plătite începând cu luna ianuarie 2010 şi salariile recalculate.

Prin sentinţa civilă nr……. Tribunalul Galaţi a admis excepţia perimării şi a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii C.C.C. ş.a., prin reprezentant legal Sindicatul, în contradictoriu cu pârâta D.G.A.S.P.C. Galaţi, cu sediul în Galaţi, str. B. nr. … şi chematul în garanţie C.J.G., având ca obiect – „drepturi băneşti”.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că litigiul de faţă şi-a urmat calea legală până la data de 11.01.2013 când, potrivit dispoziţiilor art. 155 indice1 C.pr.civ. a fost suspendată judecarea cauzei.

La data de 8.01.2014 reclamanţii, prin reprezentant legal, au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Prin Încheierea din 03.03.2014, instanţa a respins cererea de repunere pe rol ca fiind neîntemeiată şi a menţinut măsura suspendării.

Având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs sau orice alte cereri se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părţilor, timp de un an, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 248 C.pr.civ., a admis excepţia perimării şi a constatat perimată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, prin reprezentant Sindicatul, solicitând modificarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galaţi.

În motivare, au arătat că sentinţa este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, iar instanţa nu şi-a exercitat rolul său activ, prevăzut de art. 129 Cod de procedură civilă.

Prin încheierea din 11.01.2013 Tribunalul a suspendat judecata pe motiv că nu s-au conformat dispoziţiei instanţei de a depune la dosar dispoziţia 506/2009 şi sentinţa civilă de anulare a deciziei 591/2007. La data de 8.01.2014 au formulat cerere de repunere pe rol şi, faţă de faptul că înscrisurile nu erau în posesia lor, să se pună în vedere pârâtei să le depună, în raport de dispoziţiile art. 272 din Legea 53/2003. Instanţa nu a repus cauza pe rol, ci a dispus perimarea acesteia.

Potrivit art. 249 Cod de procedură civilă, perimarea se întrerupe prin efectuarea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Cererea de repunere pe rol reprezintă un act de procedură de natură a întrerupe cursul perimării.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, invocând argumente de fond.

Analizând legalitatea sentinţei recurate, Curtea constată că recursul este nefondat.Instanţa este sesizată cu recurs doar împotriva sentinţei prin care s-a admis excepţia

perimării. Atât încheierea de suspendare, cât şi de respingere a cererii de repunere pe rol pot fi atacate pe cale separată cu recurs. În condiţiile în care reclamanţii nu au atacat aceste încheieri, instanţa nu le poate analiza legalitatea, întrucât principiul disponibilităţii stabileşte că instanţa se pronunţă doar în limitele învestirii.

În ceea ce priveşte efectele pe care le produce o cerere de repunere pe rol, faţă de prevederile art. 249 Cod de procedură civilă, trebuie stabilit dacă simpla formulare a unei cereri de repunere pe rol reprezintă un act de procedură făcut în vederea judecării procesului, pentru a fi de natură să întrerupă cursul perimării. Coroborând susţinerile părţilor din faţa instanţei de fond, Curtea concluzionează că formularea cererii de repunere pe rol nu a fost făcută în vederea

judecării cauzei, ci doar pentru întreruperea termenului de perimare. În cuprinsul cererii de chemare în judecată se invocă decizia 591/2007 a Curţii de Conturi şi existenţa unei sentinţe civile de anulare a acesteia, făcându-se menţiunea că aceste înscrisuri se ataşează la dosar. În realitate, acţiunea nu are ataşat nici un înscris din cele la care se face referire. Cu toate acestea, în mod evident, reclamanţii deţineau aceste înscrisuri, le-au studiat pentru a putea formula cererea de chemare în judecată.

La termenul din 22.11.2012, instanţa a dispus ca reclamanţii să prezinte dispoziţia 509/2009 şi sentinţa civilă de anulare a deciziei 591/2007, înscrisuri pe care şi-au întemeiat acţiunea şi care trebuiau depuse odată cu cererea de chemare în judecată, conform art. 112 Cod de procedură civilă. La termenul din 11.01.2013, chiar reclamanţii au solicitat suspendarea pentru a depune înscrisurile solicitate.

Cu puţin înainte de împlinirea termenului de perimare şi la 1 an şi jumătate de la promovarea cererii de chemare în judecată, reclamanţii formulează cererea de repunere pe rol, arătând că nu sunt în posesia înscrisurilor şi fără a face dovada că au depus minime diligenţe pentru a le obţine. Art. 129 al. 1 Cod de procedură civilă, prevede îndatorirea părţilor de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului. Conduita procesuală a reclamanţilor a fost contrară prevederilor acestui articol.

Argumentele expuse conduc la concluzia că prin formularea cererii de repunere pe rol nu s-a întrerupt cursul perimării. În consecinţă, de la data suspendării şi până la data pronunţării instanţei termenul de perimare s-a împlinit, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 248 Cod de procedură civilă, pentru a se reţine incidenţa perimării. Sentinţa este legală.

În baza art. 312 Cod de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.

3. Titlu: Dreptul asigurărilor socialeCuprins pe materii: Pensie de invaliditate. Cerere. Data acordării pensieiLegislaţie relevantă: art. 104 din Legea nr.263/2010Rezumat: Procedura de emitere a deciziei medicale asupra capacităţii de muncă este diferită de procedura de stabilire şi acordare a pensiei, în cadrul primei proceduri medicul expert neavând altă atribuţie decât pe aceea de a stabili încadrarea sau nu a unei persoane în grad de invaliditate, iar nu şi acordarea pensiei corespunzătoare sau data acordării pensiei. Acordarea pensiei nu se face din oficiu, ci doar la cererea persoanei îndreptăţite.

Decizia medicală emisă de medicul expert conform art. 71(3) din Legea nr.263/2010 nu stabileşte data acordării pensiei de invaliditate.

Decizia civilă nr.503/15.09.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 71/25.02.2014 Tribunalul Vrancea a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T.C., în contradictoriu cu C.J.P. Vrancea.

Prin cererea înregistrată la data de 27.11.2013 sub nr. … pe rolul Tribunalului Vrancea – Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, reclamantul T.C. a învederat că este nemulţumit de erorile comise de cabinetul de expertiză medicală din cadrul C.J.P. Vrancea şi de C.S.T. Galaţi întrucât s-au încălcat prevederile legale privitoare la data de la care se acordă pensia.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a depus solicitare de expertizare medicală la 27.03.2013, că decizia medicală s-a emis tardiv, respectiv după 118 zile, că a învederat existenţa

unor încălcări legale privitoare la data înregistrării cererii, tergiversarea soluţionării acesteia şi formularul de program recuperator, că s-a înaintat contestaţia la C.S. Galaţi care a stabilit acelaşi grad de invaliditate, deşi reclamantul nu a contestat acest aspect.

A mai susţinut reclamantul că este astfel îndreptăţită solicitarea sa de a i se aplica prevederile art. 104 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 conform cărora pensiile se acordă de la data înregistrării cererii.

Deşi din cuprinsul cererii nu rezultă persoana cu care reclamantul a înţeles să se judece, judecătorul căruia i s-a repartizat cererea a dispus comunicarea acesteia către CJP Vrancea şi către C.J.P. Galaţi – Comisia medicală de contestaţii.

În cauză a formulat întâmpinare C.J.P. Galaţi prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

De asemenea, a formulat întâmpinare C.J.P. Vrancea prin care a solicitat respingerea cererii, dezvoltând pe larg procedurile derulate între reclamant şi pârâtă, finalizate cu emiterea deciziei de pensie.

Prin sentinţa civilă nr. 158/29.01.2014 Tribunalul Vrancea – Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal a dispus scoaterea dosarului de pe rol şi înaintarea acestuia către Secţia I Civilă a Tribunalului Vrancea – completul de asigurări sociale.

Astfel fiind, dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei secţii cu nr. 5855/91/2013*.În dovedirea cererii şi în apărare s-a administrat proba cu înscrisuri.Tribunalul a reţinut că din eroare a fost citată în proces CJP Galaţi – Comisia medicală de

contestaţii, dispunând scoaterea acesteia din cauză, după cum rezultă din practicaua prezentei hotărâri.

Analizând cererea de faţă prin prisma motivelor formulate şi a probelor administrate, Tribunalul a constatat că este nefondată.

Astfel, nemulţumirea esenţială a reclamantului ce l-a determinat să formuleze prezenta acţiune se referă la data de la care trebuia să i se acorde pensia de invaliditate.

În esenţă, finalitatea urmărită de reclamant prin prezenta acţiune este aceea de a obţine dreptul la încasarea pensiei de invaliditate cu începere din data de 27.03.2013, iar nu din data de 15.11.2013.

Susţinerile reclamantului sunt vădit nefondate.În acest sens, prevederile art. 104 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 stabilesc faptul că pensia

se acordă „de la data înregistrării cererii”, însă cererea la care face referire textul este cererea de acordare a pensiei, cerere care se depune la C.J.P., iar nu cererea de emitere a unei decizii medicale asupra capacităţii de muncă, cerere care se adresează cabinetului de expertiză medicală din cadrul casei de pensii.

Aşadar, susţinerile reclamantului în sensul că trebuia să i se acorde dreptul la primirea pensiei de invaliditate începând cu data de 27.03.2013 sunt vădit nefondate.

Din conţinutul înscrisurilor depuse la dosar rezultă că reclamantul a înţeles să formuleze cerere pentru acordarea pensiei de invaliditate abia la data de 15.11.2013, cerere ce a primit număr de înregistrare 10206/15.11.2013, astfel încât în mod corect în decizia de pensionare drepturile s-au stabilit cu această dată.

Mai este de menţionat faptul că procedura de emitere a deciziei medicale asupra capacităţii de muncă este diferită de procedura de stabilire şi acordare a pensiei, în cadrul primei proceduri medicul expert neavând altă atribuţie decât aceea de a stabili încadrarea sau nu a unei persoane în grad de invaliditate, iar nu şi acordarea pensiei corespunzătoare ori data acordării pensiei.

În acelaşi timp acordarea pensiei nu se face din oficiu, ci doar la cererea persoanei îndreptăţite, informaţii ce au fost aduse la cunoştinţă reclamantului prin adresa nr. 12091/03.07.2013, dar pe care reclamantul nu a înţeles să le valorifice în mod corespunzător, acesta alegând să formuleze contestaţie administrativă împotriva deciziei medicale (înregistrată cu nr. 13437/23.07.2013 la CJP Vrancea), în loc să depună cerere de acordare a pensiei şi să beneficieze astfel de aceasta cu mult înainte de data de 15.11.2013.

De altfel, s-a constatat din chiar cuprinsul contestaţiei administrative înregistrată cu nr. 13437/23.07.2013 la CJP Vrancea că reclamantul a înţeles să formuleze un prim motiv de contestaţie în referire la termenul la care trebuia emisă decizia medicală, în final acesta precizând că modificarea datei respective ar avea efecte cu privire la momentul de la care este îndreptăţit să primească pensia.

Or, din menţionarea acestor referinţe în cuprinsul contestaţiei, a rezultat că reclamantul, din lipsă de cunoştinţe sau ca urmare a propriei aprecieri asupra dispoziţiilor legale, a considerat că dacă s-ar fi emis decizia medicală la data de 08.05.2013 din acel moment ar fi şi beneficiat de pensie, lucru cu totul nereal, de drepturile de pensie beneficiind începând cu data depunerii unei cereri de acordare a pensiei (conform art. 104 alin. 2 din Legea nr. 263/2010), iar nu de la data emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de muncă.

De asemenea, confuzia cu privire la natura juridică distinctă a celor două proceduri rezultă şi din argumentele şi solicitările formulate de reclamant în prezentul dosar, acesta considerând că instanţa trebuie să dispună modificarea deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în sensul de a se stabili drepturile de pensie cu începere de la data de 27.03.2013. Or, după cum s-a arătat anterior, decizia medicală nu stabileşte data de la care reclamantul trebuie să beneficieze de pensie, ci constituie un act doveditor, obţinut în prealabil, ce se ataşează cererii de acordare a pensiei. Evident, orice element al deciziei de pensie (deci, inclusiv data de la care se acordă drepturile) se poate ataca în cadrul procedurii speciale prevăzute la art. 149-157 din Legea nr. 263/2010.

Cât priveşte celelalte aspecte invocate de reclamant acestea sunt cu totul irelevante din perspectiva finalităţii urmărită de acesta prin promovarea prezentei acţiuni.

Astfel, împrejurarea că decizia medicală s-a emis cu depăşirea termenului legal nu atrage nulitatea acesteia, termenul de 45 de zile prevăzut la art. 71 alin. 5) din Legea nr. 263/2010 fiind un termen de recomandare.

În plus, din examinarea circumstanţelor speciale ale cauzei a rezultat că a fost cu totul justificată întârzierea emiterii deciziei în condiţiile în care la data de 27.03.2013 reclamantul nu avea efectuat vreun stagiu de cotizare, astfel încât nu i se putea acorda decizie medicală asupra capacităţii de muncă fiindcă nu ar fi avut vocaţie de a primi pensie de invaliditate, conform art. 73 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.37/2013, în acord cu prevederile Deciziei de neconstituţionalitate nr. 680/2012.

În acest sens, atât din examinarea integrală a Deciziei de neconstituţionalitate amintită anterior, cât şi din examinarea art. 73, astfel cum a fost modificat, rezultă îndreptăţirea unei persoane de a beneficia de pensie de invaliditate „dacă a realizat stagiu de cotizare”. Or, anterior datei de 27.03.2013, reclamantul nu a realizat vreun stagiu de cotizare astfel încât nu ar fi avut vocaţie să primească pensie de invaliditate ulterior acestui moment.

Stagiul de cotizare a fost realizat de reclamant în perioada 27.03.2013-16.04.2013, abia după acest moment născându-se vocaţia la primirea unei pensii de invaliditate.

De asemenea, s-a constatat că i s-au adus la cunoştinţă reclamantului motivele obiective pentru care evaluarea medicală se face conform unei programări (numărul mare de cazuri) şi, totodată, i s-au comunicat actele care trebuie depuse şi formularul de cerere.

În aceste condiţii, nu s-a putut reţine că în mod nejustificat decizia medicală s-a emis la data de 25.06.2013.

Cât priveşte susţinerile reclamantului privitor la formularul unui plan recuperator ce nu a fost completat cu nicio recomandare, acestea nu au nicio relevanţă cu privire la legalitatea deciziei medicale sau a deciziei de pensie ori cu privire la data acordării pensiei. În plus, nici nu s-a depus de către reclamant la dosar, înscrisul pretins comunicat pentru ca instanţa să poată verifica susţinerile acestuia şi dacă se impun eventuale măsuri.

În considerarea celor arătate mai sus, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul T.C., aducând următoarele critici cu privire la sentinţa pronunţată:

A susţinut că cererea sa de pensionare a fost depusă încă din data de 27.03.2013 şi cu toate acestea, i s-a acordat pensie începând cu data de 15.11.2013.

Susţine că a făcut dovada depunerii la instanţă, cu fotocopiile plicului şi confirmările de primire, prin care simultan cu cererea reînnoită a depus şi contestaţia referitoare la tardiva emitere a deciziei medicale şi a lipsei programului de recuperare. Acestea au fost înregistrate cu nr. 13437/23.07.2013.

În data de 27.03.2013 sunt două solicitări cu numere diferite şi deşi era suficientă şi valabilă una singură, expertiza medicală a fost emisă după 118 zile de la înregistrare şi nu în termenul de 45 de zile.

Solicită acordarea pensiei măcar cu luna iunie 2013.Un alt motiv al contestaţiei priveşte programul recuperator care nu era completat, dar care

este obligatoriu pentru el.A subliniat apelantul în motivele sale de apel, şi aprecierile ostile ale medicului expert cu

privire la situaţia apelantului.În drept, a invocat apelantul dispoziţiile art. 149, 152, 153, 157 din Legea nr. 263/2010 şi

Decizia Curţii Constituţionale nr. 680/2012 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 73 al.1 Legea nr. 263/2010, art. 76 al.1 lit.b din HG 257/2011.

Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale incidente, Curtea reţine următoarele:

Contestatorul T.C., urmare a primirii răspunsului contestaţiei la decizia sa medicală a capacităţii de muncă nr. 2148/25.06.2013, respectiv 969/27.09.2013, comunicată la 1.11.2013, a depus contestaţie la instanţa de judecată solicitând acordarea pensiei de la data de 27.03.2013, dată la care el a formulat prima cerere pentru expertizarea sa medicală.

C.S.P. Vrancea a emis decizia pentru acordarea pensiei de invaliditate nr. 154179 la data de 21.11.2013, având în vedere că cererea contestatorului de acordare a pensiei era formulată cu 15.11.2013.

Cererea formulată de T.C. pentru acordarea pensiei de invaliditate este completată de acesta în josul ei cu data de 27.03.2013, însă ca număr de înregistrare 10206 şi este înregistrată la pârâtă cu data de 15.11.2013, astfel că instanţa nu poate reţine că apelantul a făcut dovada depunerii cererii de acordare a pensiei pentru data de 27.03.2013.

Din adresa nr. 5735/22.04.2013 rezultă că la data de 27.03.2013 contestatorul T.C. a formulat pe lângă cererea de expertizare medicală şi o petiţie cu privire la data târzie a programării sale cu privire la expertiza medicală.

Prin adresa nr. 5735/22.04.2013 i se comunică contestatorului de către Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă nr. 2 Focşani, că se confruntă cu un număr foarte mare de cereri pentru încadrarea persoanelor în grad de invaliditate ca urmare a Deciziei 680/2012 a Curţii Constituţionale şi că, de aceea, se fac programări pentru analiza solicitărilor.

În concluzie, rezultă că la data de 27.03.2013 apelantul a depus o cerere de evaluare a capacităţii de muncă şi o petiţie cu privire la nemulţumirea sa în referire la programarea de la cabinetul medical.

Potrivit art. 71 din Legea nr. 263/2010 evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face la cerere de către medicul specializat în expertiză medicală a capacităţii de muncă din cadrul CNPP. Pentru evaluarea capacităţii de muncă cererea şi documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă din cadrul casei teritoriale de pensie.

Din aceste dispoziţii legale rezultă că se face cerere separată pentru evaluarea capacităţii de muncă, iar conform art. 104 din Legea nr. 263/2010 se face o altă cerere pentru acordarea pensiei de invaliditate.

Decizia medicală emisă de medicul expert conform art. 71 (3) din Legea nr. 263/2010, nu stabileşte data acordării pensiei de invaliditate, aşa cum eronat a considerat contestatorul.

De asemenea, pentru data acordării pensiei de invaliditate nu are relevanţă data emiterii deciziei medicale de către medicul expert, ci data formulării cererii pentru acordarea pensiei de invaliditate.

Contestatorul nu a făcut dovada că a formulat două cereri, respectiv o cerere pentru evaluarea capacităţii de muncă şi o cerere pentru acordarea pensiei de invaliditate, la data de 27.03.2013.

Din adresa nr. 12091/3.07.2013 rezultă că intimata CJP Vrancea i-a comunicat contestatorului T.C. decizia medicală în original şi model de cerere pentru acordarea pensiei de invaliditate, menţionându-i acestuia că are obligaţia să formuleze cererea de acordare a pensiei şi să o comunice Casei, alături de decizia medicală.

Cererea pentru evaluarea capacităţii de muncă, chiar dacă are ca scop o viitoare pensionare a solicitantului, este făcută doar pentru emiterea unei decizii medicale. Procedura deciziei medicale este diferită de procedura pensionării pentru invaliditate. Legiuitorul nu a avut în vedere o singură cerere ca fiind suficientă pentru parcurgerea ambelor etape, prevăzând astfel în art. 71 şi art. 104 din Legea nr. 263/2010 două cereri distincte.

În cauză, pentru soluţionarea cauzei nu au relevanţă aspectele invocate de contestator privind aprecierile medicului expert sau faptul că programul de recuperare primit nu este completat.

Data acordării pensiei pentru invaliditate este stabilită prin decizia nr. 154179/21.11.2013, iar această decizie putea fi contestată conform art. 149 din Legea nr. 263/2010.

Sunt corecte considerentele instanţei de fond, Tribunalul explicând în hotărâre pe larg motivele pentru care cererea reclamantului a fost respinsă.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 480 Noul Cod de procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de T.C., împotriva sentinţei civile nr. 71/25.02.2014 a Tribunalului Vrancea.

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

DREPT PENAL

1. Titlu: Furt. Împăcare.Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniuluiIndice alfabetic: - Drept penal - Împăcare - FurtLegislaţie relevantă: art. 228 al. 1-229 al. 1 lit. b şi d, art.159 şi art.231 alin.2 din noul Cod penal Rezumat: Pentru a se putea dispune încetarea procesului penal prin împăcarea părţilor în cazul infracţiunii de furt se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.g şi i Cod penal din 1969 în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 al. 1-229 al. 1 lit. b şi d din noul Cod penal şi apoi aplicate dispoziţiile art.159 şi art.231 alin.2 din noul Cod penal, referitoare la înlăturarea răspunderii penale prin împăcarea părţilor.

Decizia penală nr.711/A/22.09.2014 a Curţii de Apel Galați

Prin sentinţa penală nr.1045/29.04.2014 a Judecătoriei Focşani, în baza art. 396 alin. 6, rap. la art.. 16 lit. g CPP, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.V.V. pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, I, vechiul Cod Penal, prin împăcarea părților.

S-a luat act că prejudiciul produs părții civile D.M. a fost recuperat prin restituire.S-a luat act că inculpatul este în regim de deţinere într-o altă cauză.În motivarea hotărârii s-a arătat că prin rechizitoriul nr.3454/P/2013 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Focşani, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr.11405/231/2013, inculpatul C.V.V. a fost trimis in judecată sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat, prev. si ped. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g, i C.p.

Fapta inculpatului constă în aceea că la data de 06.06.2013, în jurul orelor 20,45 a pătruns prin escaladare în locuința părţii vătămate D.M. si a sustras suma de 200 lei, nerecuperată.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele;Din actul de sesizare al instanței se reţine că în data de 06.06.2013, inculpatul C.V.V. a

lucrat la domiciliul numitului C. din satul S.B., comuna M., județul Vrancea până în jurul orelor 18,30, după care a plecat la domiciliul său. Trecând prin faţa magazinului din sat a observat autoturismul părții vătămate D.M. şi a luat hotărârea să sustragă bani din locuința acestuia aşa cum mai procedase anterior, fapte ce fac obiectul anchetei penale în cauza penală nr.877/P/2013

a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. In acest scop, a pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinţei părții vătămate, apoi într-o cameră unde știa că aceasta doarme de obicei, a căutat în cuptorul sobei şi găsind caietul în care se afla suma de 1200 lei şi 150 euro, a luat 200 lei, apoi s-a deplasat la barul SC B.S. SRL din satul R., comuna M., unde a cheltuit toata suma de bani pe jocuri.

La urmărirea penală, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 200 lei, iar pentru termenul de judecată din data de 24.03.2014 a înaintat la dosar un înscris prin care face cunoscut instanței că acesta “îl iartă pe inculpat solicitând să fie eliberat”.

La termenul de judecată de astăzi, inculpatul prezent face cunoscut instanței că s-a împăcat cu partea civilă.

S-a arătat că, potrivit art. 159 alin. 1 si 2 NCP, împăcarea poate interveni in cazul in care punerea in mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu dacă legea o prevede în mod expres. Împăcarea înlătură răspunderea penală si stinge acţiunea civilă.

Conform dispozițiilor art. 231 alin. 2 NCP în cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. 1 si 2 lit. b si c si art. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală.

S-a arătat că dispozițiile din Noul Cod Penal sunt aplicabile şi în cazul de faţă, astfel că, în baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 lit. g CPP, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.V.V. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i din vechiul Cod penal prin împăcarea părților.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani arătând că este nelegală dispoziţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de furt calificat astfel cum a fost prevăzută în vechiul Cod penal.

Apelul este fondat.Examinând cauza prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu sub toate aspectele de

fapt şi de drept, conform art. 417 al .2 C.pr.pen., Curtea constată că hotărârea este nelegală sub aspectul reţinerii încadrării juridice a faptei de furt calificat în dispoziţiile din vechiul Cod penal şi dispunerii încetării procesului penal în baza dispoziţiilor din noul Cod penal, prin combinarea cărora s-a ajuns la crearea unei a treia legi, ceea ce nu poate fi admis.

În acest sens, trebuie avută în vedere Decizia nr.265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.372/20.05.2014, potrivit căreia alegerea legii mai favorabile se face în mod global şi nu pe instituţii autonome.

Cu privire la aplicarea legii mai favorabile, Curtea constată că legea nouă este mai favorabilă inculpatului, având în vedere condiţiile de tragere la răspundere penală, noul Cod penal prevăzând posibilitatea împăcării părţilor, pentru infracţiunea de furt, precum şi cu privire la limitele de pedeapsă, care sunt mai reduse faţă de limitele prevăzute de Codul penal din 1969.

În consecinţă, trebuiau aplicate inculpatului dispoziţiile noului Cod penal în totalitate.Prin urmare, se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina

inculpatului din infracţiunea de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.g şi i Cod penal din 1969 în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 al. 1-229 al. 1 lit. b şi d din noul Cod penal şi apoi aplicate dispoziţiile art.159 şi art.231 alin.2 din noul Cod penal, referitoare la înlăturarea răspunderii penale prin împăcarea părţilor.

Faţă de cele arătate, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani şi se va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată.

În rejudecare, în baza disp. art.386 C.proc.pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului, aşa cum am arătat mai sus.

Având în vedere manifestarea de voinţă a părţilor, în sensul împăcării acestora, Curtea urmează să facă aplicarea art. 5 din noul Cod penal, şi va dispune, în temeiul art.396 alin.6 C.proc.pen., în referire la art.16 alin.1 lit.g tz.II C.proc.pen. raportat la art. 231 alin. 2 C.pen. şi art. 159 alin. 1 C.pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.V.V. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

2. Titlu: Infracţiunea de „stopaj la sursă”. Individualizarea pedepsei. Aplicarea globală a legii penale mai favorabileCuprins pe materii: Drept penal. Partea generalăIndice alfabetic: Infracţiunea de „stopaj la sursă”. Aplicarea globală a legii penale mai favorabileLegislaţie relevantă: art. 6 din Legea nr. 241/2005; art. 5 C.pen.; Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curţii ConstituţionaleRezumat: În mod corect în considerentele sentinţei penale apelate s-a reţinut că legea penală mai favorabilă inculpatei este legea penală anterioară datei de 19.03.2013, dată la care au intrat în vigoare modificările aduse Legii nr. 241/2005 prin Legea nr. 50/2013 (moment până la care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de „stopaj la sursă” era de la 1 an la 3 ani închisoare, alternativ cu amenda).

Însă, prin prisma celor statuate prin Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 372/20.05.2014, aşadar ulterior momentului pronunţării sentinţei penale apelate), prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 5 din noul Cod penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, optându-se astfel pentru criteriul aprecierii globale în identificarea legii penale mai favorabile, dispoziţia instanţei de fond, prin care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii în sensul reţinerii art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, în locul art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, referitor la forma continuată a infracţiunii, nu mai apare ca fiind corectă, modalitatea în care a procedat prima instanţă contravenind considerentelor deciziei pronunţate de instanţa de contencios constituţional.

Pe de altă parte, raportat la cuantumul prejudiciului cauzat, respectiv la perioada însemnată de timp pe parcursul căreia s-a desfăşurat activitatea infracţională, astfel cum aceste împrejurări au fost reţinute prin sentinţa penală apelată, nefiind contestate de inculpată, în mod netemeinic instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 18 ind. 1 din Codul penal de la 1969. În concret, nu se poate susţine că fapta comisă de inculpată ar fi în mod vădit lipsită de importanţă ori că ar aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de art. 6 din Legea nr. 241/2005, atâta vreme cât rezoluţia infracţională a fost menţinută pentru o perioadă de aproximativ 4 ani, iar prejudiciul cauzat se ridică la suma de 9.162 lei.

Decizia penală nr. 538/A/05.06.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 455/27.02.2014 a Judecătoriei Galaţi s-a dispus, în temeiul art. 386 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei M.L., din infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, în infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr.

241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din noul Cod penal şi art. 5 din noul Cod penal. În temeiul art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, în referire la art. 181 alin. 1 din Codul penal din 1969, a fost achitată inculpata M.L., pentru săvârşirea infracţiunii de stopaj la sursă în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din noul Cod penal şi art. 5 din noul Cod penal, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. În temeiul art. 19, art. 25 şi 397 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, în referire la art. 1349, 1357-1358 din noul Cod Civil, s-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligată inculpata M.L. la plata către Statul Român, prin A.N.A.F., a sumei de 8.312 lei (reprezentând stopaj-reţinere la sursă), precum şi a dobânzilor şi majorărilor de întârziere aferente, calculate în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31.01.2012 (data deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi falimentului debitoarei S.C. T. S.R.L.). În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, s-a instituit sechestrul asigurător asupra unei construcţii cu destinaţia de spaţiu comercial, proprietatea inculpatei, şi s-a dispus comunicarea hotărârii la Primăria Galaţi, D.G.B.F., la A.F.P. Galaţi, Serviciul de Executare Silită, precum şi la O.C.P.I. Galaţi, pentru efectuarea menţiunilor cuvenite. În temeiul art. 272 din noul Cod de procedură penală, s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi, iar în temeiul art. 275 pct. 1 lit. c din noul Cod de procedură penală, a fost obligată inculpata la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din care 63 lei cheltuieli aferente fazei de urmărire penală).

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 323/P/2013 din 02.10.2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata M.L., pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, reţinându-se în sarcina acesteia că, în calitate de administrator al S.C. T. S.R.L., în perioada iunie 2007-iulie 2011, cu intenţie, a reţinut, dar nu a vărsat în termen de 30 de zile la bugetul consolidat al statului CAS Angajaţi, Impozite pe Salarii, Sănătate Asiguraţi şi Şomaj Asiguraţi.

În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: sesizarea AFP Galaţi, fişa sintetică totală, declaraţii 100 şi 102, balanţe de verificare, informare ORC, adresă ITM nr. 21705/12.10.2011, adresă Primăria Galaţi, informare privind conturile bancare, chitanţe de plată, cazier judiciar. A fost audiată inculpata şi martora P.A.

Inculpatei i-a fost prezentat materialul de urmărire penală la data de 14.03.2013, conform procesului-verbal aflat la dosarul de urmărire penală.

În faţa instanţei de fond, la termenul din data de 12.12.2013, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpata a învederat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte şi nu solicită administrarea de probe noi, cu excepţia actelor în circumstanţiere.

În temeiul art. 375 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, prima instanţă a dispus audierea inculpatei.

Instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3201 alin. 1 Cod procedură penală de la 1968/art. 375 din noul Cod de procedură penală şi a admis cererea inculpatei dispunând soluţionarea cauzei potrivit procedurii speciale instituite de dispoziţiile

legale menţionate, apreciind că judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi, prin urmare, nu mai este necesară reaudierea martorilor din lucrări.

Totodată, prima instanţă a dispus ataşarea la dosarul cauzei a fişei de antecedente penale a inculpatei.

Instanţa de fond a mai solicitat o informare emisă de O.R.C. Galaţi. La dosar au mai fost ataşate relaţii de la Primăria Galaţi – Direcţia Generală Buget Finanţe.

Inculpata a depus la dosar chitanţe care atestă plata parţială a prejudiciului (la termenul de judecată din data de 20.02.2014).

Inculpata a fost reprezentată de apărător din oficiu (delegaţie aflată la dosarul de fond). Partea vătămată a depus la dosar constituire de parte civilă (dosar fond).Analizând şi coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanţa de fond a

reţinut că, în fapt, la data de 11.08.2011, A.F.P. Galaţi a sesizat I.P.J. Galaţi cu privire la faptul că persoanele din conducerea S.C. T. S.R.L. nu au achitat la bugetul consolidat al statului sumele reţinute de la salariaţi în perioada iunie 2007-iulie 2011 cu titlul de impozit pe venit şi contribuţii la fondurile speciale (asigurări sociale, şomaj şi asigurări de sănătate) în termen de 30 de zile de la scadenţă.

Din probatoriul administrat a rezultat că S.C. T. S.R.L. este o societate comercială cu răspundere limitată, înfiinţată la data de 11.06.2003, cu sediul în municipiul Galaţi, strada B. nr. …, bl. …, sc. …, et. …, ap…, judeţul Galaţi şi are ca obiect principal de activitate comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun (Cod CAEN 4711).

Societatea are ca administratori pe numiţii M.L. şi M.V., conform datelor înscrise în certificatul eliberat de O.N.R.C., însă inculpata M.L. este cea care a asigurat efectiv conducerea societăţii.

Debitele reprezentând impozit pe salarii şi contribuţii la fondurile speciale au fost evidenţiate în declaraţiile lunare şi au fost cunoscute de către inculpată, acesta decizând să achite cu prioritate alte sume datorate de către societate.

În pofida faptului că societatea avea disponibilităţi băneşti pentru a achita salariile şi că sumele pentru care societatea avea obligaţia de a face stopajul la sursă au fost reţinute, inculpata a omis să facă plata acestor contribuţii.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că S.C. T. S.R.L. a funcționat până la data de 22.03.2013, când a fost radiată, ultima înregistrare în O.R.C. Galați figurând la data de 22.03.2013.

Audiată fiind cu respectarea garanţiilor procesuale, inculpata a declarat că a devenit administrator al societăţii în anul 2005, cumpărând-o de la numita A.B. Contabila societăţii a informat-o în repetate rânduri că trebuie să achite către bugetul de stat sumele reţinute de la salariaţi. La începutul anului 2012 debitul era de 5.000 lei, societatea fiind supusă ulterior procedurii falimentului. Inculpata a precizat că nu a putut achita datoriile întrucât sumele mici pe care le încasa le folosea pentru a cumpăra marfă. În lunile iunie şi august 2012 a achitat câte 150 lei către bugetul de stat. Aceasta şi-a manifestat intenţia de a achita debitul datorat, eşalonat, întrucât nu are posibilităţi materiale pentru o plată integrală.

Săvârşirea faptei rezultă aşadar din analiza coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză (declaraţiile fiscale aflate la dosarul urmărire penală, statele de plată şi adrese I.T.M., balanţele de verificare şi bilanţuri, etc).

Instanţa de fond a observat că la data de 01.02.2014 au intrat în vigoare noile coduri, penal şi de procedură penală. Pentru acest motiv, în temeiul art. 386 alin. 1 din noul Cod de

procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei, din infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, în infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din noul Cod penal şi art. 5 din noul Cod penal.

În opinia primei instanţe noua reglementare a infracţiunii continuate este mai favorabilă, având în vedere tratamentul sancţionator, mai exact sporul ce se poate aplica (potrivit art. 36 alin. 1 din noul Cod penal infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii, iar conform art. 42 din Codul penal din 1969, infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor de 5 ani, potrivit art. 34 sau, după caz art. 401alin. 1).

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatei M.L. care, în calitate de administrator al S.C. T. S.R.L., în perioada iunie 2007-iulie 2011, a reţinut dar nu a vărsat în termen de 30 de zile la bugetul consolidat al statului CAS Angajaţi, Impozite pe Salarii, Sănătate Asiguraţi şi Şomaj Asiguraţi, întruneşte atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală (stopaj la sursă) în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din noul Cod penal şi art. 5 din noul Cod penal.

A mai arătat prima instanţă că, potrivit art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale (în reglementarea sa anterioară), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. Deşi Legea nr. 241/2005 a suferit modificări (aduse prin Legea 50/2013) care au înăsprit cuantumul pedepsei stabilite de legiuitor pentru infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze (închisoare de la 1 an la 6 ani), instanţa a avut în vedere reglementarea anterioară, în condiţiile art. 5 din noul Cod penal (fiind o lege penală mai favorabilă).

De asemenea, s-a reţinut că potrivit art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

A apreciat prima instanţă că, în speţă, vinovăţia inculpatei a fost pe deplin dovedită cu ajutorul mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei, aceasta săvârşind fapta cu intenţie. Din mijloacele de probă enunţate mai sus, rezultă că aceasta a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei indirecte, conform dispoziţiilor art. 16 alin. 3 lit. b din noul Cod penal întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Apreciind în ansamblu fapta dedusă judecăţii în cauza de faţă, instanţa de fond a dispus însă achitarea inculpatei M.L. în temeiul art. 19 din Legea nr. 255/2013, în referire la art. 181 din Codul penal din 1969, apreciind că fapta nu prezintă – în concret, în lumina dispoziţiilor art. 18 1

alin. 2 din Codul penal din 1969 – gradul de pericol social al unei infracţiuni. Astfel, conform art. 181 alin. 2 din Codul penal din 1969, la aprecierea în concret a gradului de pericol social al unei infracţiuni, se ţine seama de următoarele criterii: modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit (inculpata nu a urmărit prejudicierea bugetului de stat, ci doar supravieţuirea societăţii sale), împrejurările în care fapta a fost comisă (pe fondul problemelor financiare care au dus de altfel şi la încetarea activităţii), urmarea produsă (prejudiciul cauzat bugetului de stat este modic – 9.162 lei şi a fost parţial acoperit pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti), persoana şi conduita făptuitorului (la primul impact cu legea penală, a avut o

atitudine sinceră, s-a prezentat în faţa instanţei şi şi-a manifestat intenţia de a acoperi integral prejudiciul).

Împrejurările mai sus arătate converg, în opinia primei instanţe, către aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 181 alin. 1 din Codul penal din 1969, potrivit cărora nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

A mai arătat prima instanţă că, potrivit jurisprudenţei recente a Î.C.C.J., dispoziţiile art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală din 1968, care se referă la pronunţarea unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată procedura simplificată, nu exclud aplicarea dispoziţiilor art. 181 Cod penal din 1969, deoarece o hotărâre de condamnare poate fi dispusă numai dacă fapta comisă şi recunoscută de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în caz contrar ne aflăm în prezenţa unei fapte prevăzute de legea penală şi nu a unei infracţiuni. Singurul temei al achitării compatibil cu procedura simplificată este cel prevăzut în dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 alin. 1 lit. b1 Cod procedură penală din 1968, toate celelalte temeiuri de achitare prevăzute în art. 10 Cod procedură penală impunând efectuarea cercetării judecătoreşti în urma căreia să se stabilească existenţa faptei, dacă aceasta constituie infracţiune şi dacă a fost săvârşită de inculpat (Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2142 din 19 iunie 2012).

Potrivit art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, atunci când, în cursul procesului, se constată că în privinţa unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 1

din Codul penal din 1969, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanţa dispune achitarea, în condiţiile Codului de procedură penală.

În speţa de faţă, instanţa de fond a ajuns la concluzia că prevederile art. 181 din Codul penal din 1969 sunt mai favorabile faţă de prevederile art. 80 din noul Cod penal (renunţarea la aplicarea pedepsei) având în vedere condiţiile de aplicare şi regimul sancţiunii aplicabile – cu atât mai mult cu cât prima instanţă a apreciat că nu este necesar a mai aplica şi o sancţiune cu caracter administrativ dintre cele prevăzute de art. 91 din Codul penal din 1969.

S-a învederat că, potrivit literaturii de specialitate, într-o astfel de situaţie, soluţia de achitare va fi pronunţată în baza normelor tranzitorii menţionate mai sus şi nu a Codului de procedură penală.

Pe latură civilă, prima instanţă a constatat că partea vătămată Statul român, prin A.N.A. F., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 9.162 lei, reprezentând stopaj - reţinere la sursă, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi până la data plăţii efective a debitelor. În faza de cercetare judecătorească această constituire a fost redusă la suma de 8.712 lei, la care se adaugă plata accesoriilor, având în vedere plăţile deja efectuate de inculpată. Totodată, partea civilă a solicitat şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatei şi ale părţii responsabile civilmente.

Prin adresa din data de 14.01.2014 (dosar fond), Primăria Galaţi – D.G.B.F. a comunicat că inculpata figurează în evidenţa fiscală cu o construcţie cu destinaţia de spaţiu comercial, din cărămidă arsă, piatră naturală, cu o suprafaţă utilă de 11,20 mp, valoare de impunere 14918.40 lei. S-a constatat că partea responsabilă civilmente nu figurează înregistrată în evidenţa fiscală cu bunuri impozabile, fiind radiată.

Faţă de actele depuse la dosar, instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Din analiza probelor rezultă că, în prezenta cauză, prejudiciul suferit de partea civilă Statul român a fost cauzat prin fapta ilicită a inculpatei M.L.

Prejudiciul cauzat părţii civile este în valoare totală de 8.712 lei (reprezentând stopaj - reţinere la sursă), la care se adaugă accesoriile aferente şi a fost dovedit cu înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală.

Instanţa de fond a mai reţinut şi faptul că inculpata a achitat o parte din acest prejudiciu, cu chitanţa seria TS9 nr. …(suma de 200 lei), respectiv cu chitanţa seria TS9 nr. …. (suma de 200 lei).

Pe baza acestor considerente, în temeiul art. 19, art. 25 şi 397 alin. 1 din noul Cod de procedura penala, în referire la art. 1349, 1357-1358 din noul Cod Civil, s-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligată inculpata la plata sumei de 8.312 lei către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând stopaj - reţinere la sursă. De asemenea, prima instanţă a obligat-o pe inculpată şi la plata dobânzilor şi majorărilor de întârziere aferente calculate în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31.01.2012 - data deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi falimentului debitoarei S.C. T. S.R.L. întrucât, potrivit art. 41 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

Instanţa de fond a mai observat că prin sentinţa civilă nr. 157/31.01.2012 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 12864/121/2011, a fost începută procedura simplificată a falimentului debitoarei S.C. T. S.R.L., s-a dispus dizolvarea societăţii şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra construcţiei cu destinaţia de spaţiu comercial, din cărămidă arsă, piatră naturală, cu o suprafaţă utilă de 11,20 mp, proprietatea inculpatei şi comunicarea prezentei hotărâri la Primăria Galaţi, Direcţia Generală Buget Finanţe, la A.F.P. Galaţi, Serviciul de Executare Silită precum şi la OCPI Galaţi pentru efectuarea menţiunilor cuvenite.

În temeiul art. 272 din noul Cod de procedură penală, s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi, iar în temeiul art. 275 pct. 1 lit. c din noul Cod de procedură penală, instanţa a obligat-o pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi. În dezvoltarea motivelor de apel, procurorul a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală în ce priveşte aprecierea gradului de pericol social. În acest sens, s-a arătat că din perspectiva criteriilor avute în vedere de prevederile art. 18 ind. 1 alin. 2 din Codul penal de la 1969, fapta comisă de inculpată nu poate fi considerată ca fiind în mod vădit lipsită de importanţă sau că aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de art. 6 din Legea nr. 241/2005, în vigoare la data la care s-a epuizat activitatea infracţională. Astfel, activitatea infracţională s-a derulat în perioada 2007-2011, iar ulterior, în anul 2013, incriminarea acestui gen de fapte a suferit o modificare, în sensul agravării sale şi sancţionării numai cu pedeapsa închisorii. S-a învederat că la momentul la care s-a epuizat infracţiunea, aceasta era sancţionabilă şi cu amendă penală. S-a solicitat să se dispună aplicarea unei amenzi penale, apreciindu-se că legea penală în vigoare până la data de 19.03.2013 este mai favorabilă.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a fost apreciat ca fondat de Curtea de Apel Galaţi.

Analizând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, Curtea a reţinut că prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond situaţia de fapt a fost corect stabilită, pe baza probatoriilor administrate în cauză. De altfel, inculpata M.L. a recunoscut comiterea faptei aşa cum aceasta a fost descrisă în actul de inculpare, solicitând a se face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 320 ind. 1 din vechiul Cod de procedură penală (având corespondent în art. 375 din noul Cod de procedură penală), referitoare la procedura abreviată de judecată în cazul recunoaşterii de vinovăţie.

În mod corect în considerentele sentinţei penale apelate s-a reţinut că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea penală anterioară datei de 19.03.2013, dată la care au intrat în vigoare modificările aduse Legii nr. 241/2005 prin Legea nr. 50/2013 (moment până la care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de „stopaj la sursă” era de la 1 an la 3 ani închisoare, alternativ cu amenda).

Însă, prin prisma celor statuate prin Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 372/20.05.2014, aşadar ulterior momentului pronunţării sentinţei penale apelate), prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 5 din noul Cod penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, optându-se astfel pentru criteriul aprecierii globale în identificarea legii penale mai favorabile, dispoziţia instanţei de fond, prin care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii în sensul reţinerii art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, în locul art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, referitor la forma continuată a infracţiunii, nu mai apare ca fiind corectă, modalitatea în care a procedat prima instanţă contravenind considerentelor deciziei pronunţate de instanţa de contencios constituţional.

Pe de altă parte, în acord cu cele susţinute de procuror, Curtea a considerat că – raportat la cuantumul prejudiciului cauzat, respectiv la perioada însemnată de timp pe parcursul căreia s-a desfăşurat activitatea infracţională, astfel cum aceste împrejurări au fost reţinute prin sentinţa penală apelată, nefiind contestate de inculpată – în mod netemeinic instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 18 ind. 1 din Codul penal de la 1969. În concret, nu se poate susţine că fapta comisă de inculpată ar fi în mod vădit lipsită de importanţă ori că ar aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de art. 6 din Legea nr. 241/2005, atâta vreme cât rezoluţia infracţională a fost menţinută pentru o perioadă de aproximativ 4 ani, iar prejudiciul cauzat se ridică la suma de 9.162 lei.

Comparând dispoziţiile din legile penale succesive incidente în speţa de faţă, Curtea a constatat ca fiind mai favorabilă legea penală în vigoare până la data de 19.03.2013 (dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 50/2013 prin care s-a înăsprit tratamentul sancţionator pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale), aceasta prevăzând pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei pedeapsa închisorii de la 1 an la 3 ani, alternativ cu amenda (faţă de limitele de pedeapsă de la 1 an la 6 ani închisoare, prevăzute la acest moment). Astfel fiind, s-a reţinut în încadrarea juridică dispoziţia referitoare la forma continuată din Codul penal anterior, respectiv art. 41 alin. 2.

Ţinând seama şi de solicitările formulate de procuror prin apelul declarat, Curtea a optat pentru aplicarea faţă de inculpata M.L. a pedepsei principale a amenzii penale, avându-se în vedere stăruinţa depusă de inculpată în acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiune, dar şi datele ce caracterizează persoana acesteia (persoană integrată în societate, astfel cum rezultă din caracterizările depuse la dosarul cauzei; nu figurează cu antecedente penale; a avut o atitudine procesuală corectă încă de la începutul cercetărilor).

Curtea a observat că, în privinţa pedepsei amenzii, urmare a aplicării cauzei de reducere a pedepsei derivate din recunoaşterea vinovăţiei (art. 320 ind. 1 alin. 7 din Codul de procedură penală anterior, având corespondent în art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală), limitele de pedeapsă se reduc de la 500 lei – 30.000 lei amendă penală, la 375 lei – 22.500 lei. Rezultă, aşadar, că pedeapsa amenzii penale aplicabilă inculpatei sub vechiul Cod penal, în condiţiile reţinerii cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320 ind. 1 alin. 7 din vechiul Cod de procedură penală, nu ar putea fi mai mică de 375 lei.

În speţă, Curtea a considerat că pedeapsa amenzii penale în cuantum de 400 lei (orientat înspre minimul special prevăzut de lege) reflectă în mod corespunzător atât gravitatea concretă a infracţiunii deduse judecăţii, astfel cum aceasta a fost mai sus descrisă, cât şi periculozitatea inculpatei, cu privire la care se poate afirma că infracţiunea din prezenta cauză reprezintă un accident în viaţa sa.

De altfel, datele favorabile referitoare la inculpata M.L. au determinat Curtea să aprecieze că scopul pedepsei ce îi va fi aplicată se poate realiza şi fără executarea efectivă a acesteia. Prin urmare, în baza art. 81 din Codul penal de la 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei amenzii pe durata unui termen de încercare de 1 an, stabilit conform art. 82 alin. 2 din acelaşi cod.

În consecinţă, în baza art. 421 pct. 2 lit. a din noul Cod de procedură penală, Curtea a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 455/27.02.2014 a Judecătoriei Galați, pe care a desfiinţat-o în parte, numai sub aspectul laturii penale. Au fost înlăturate din sentința penală apelată dispozițiile privind achitarea inculpatei M.L. şi s-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 5 din noul Cod penal, potrivit considerentelor mai sus expuse, în conformitate cu Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care acestea nu contravin dispoziţiilor deciziei pronunţate în apel.

În fine, în baza art. 272 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi, a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în apel, iar în baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare aferente soluţionării apelului au rămas în sarcina statului.

3. Titlu: Vătămare corporală din culpă. Lipsă vinovăţie conducător auto atunci când acesta respectă dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice iar pietonul accidentat traversează strada prin loc nepermis. Cuprins pe materii: Drept penal. Vătămare corporală din culpă. Vinovăție. Indice alfabetic: Drept penal - vătămare corporală din culpă - vinovăţieLegislaţie relevantă: Cod penal, art. 196 al. 3 Cod penal, art. 16 al. 4 Cod penal Rezumat: Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.

Decizia penală nr. 568/A din 13 iunie 2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 484/18.02.2014 a Judecătoriei Brăila s-a dispus, în baza art. 396 al. 5 Cod pr. penală coroborat cu art. 16 al. 1 lit. b Cod pr. penală a fost achitat inculpatul I.A.I. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de 184 alin. 2 și 4 Cod penal din 1969 (art. 196 alin. 3 din noul Cod penal) - faptă din data de 20.06.2011 - întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

În baza art. 25 alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 397 alin 1 Cod procedură penală a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de partea civilă L.E., ca nefondată.

În baza art. 275 alin 1 pct. 1 lit. a și b Cod procedură penală, a fost obligată partea vătămată L.E. să plătească, suma de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele: La data de 20.06.2011 ora 11,55 agenţii de poliţie în timp ce se aflau în serviciul de supraveghere a traficului rutier, pe raza Municipiului Brăila, au fost sesizați prin stația radio de către Dispeceratul Serviciului Poliției Rutiere Brăila despre faptul că în Piața P. s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

La fața locului a fost identificat conducătorul autoturismului marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare …., în persoana numitului I.A.I. și victima accidentului rutier L.E. care a fost transportată la Spitalul Județean Brăila cu o autosalvare, unde i s-au acordat îngrijiri medicale stabilindu-i-se diagnosticul: politraumatism prin AR, TCC, acut, hematom palpebral ochi stâng, traumatism toracic, fractură costală C5-C7 dreapta, traumatism bazin, fisură col femural stâng, fractură femurală dreaptă.

Fiind audiată la data de 02.03.2011, partea vătămată L.E. a precizat că formulează plângere penală împotriva numitului I.A.I. pe care îl consideră vinovat de producerea accidentului rutier.

În cauză a fost efectuat raportul de primă expertiză medico-legală nr. 300/2011 din data de 25.08.2011 pe baza actelor medicale, prin care s-a concluzionat că partea vătămată L.E. prezintă leziuni ce s-au putut produce prin lovire- proiectare la data de 20.06.2011; necesită 100- 120 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, iar leziunile nu au pus în primejdie viața victimei.

La data de 08.11.2011 organele de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul I.A.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art 184 alin. 2 și 4 cod penal, iar prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalului Brăila s-a dispus confirmarea rezoluției de începere a urmăririi penale.

În fapt s-a reținut că la data de 20.06.2011, în jurul orelor 11,50, învinuitul I.A.I. s-a deplasat cu autoturismul marca Opel, cu nr de înmatriculare …, pe strada P., din municiliul Brăila dinspre strada C.A. R. către strada O. iar în habitaclul se afla și martorul C.P.

La aceeași dată, partea vătămată L.E., inițial s-a deplasat pe trotuarul dintre G.D. și strada O., iar la un moment dat s-a angajat în traversarea părții carosabile a Pieței P. spre aleea centrală, la o distanță de 6 metri de marginea străzii Oituz, de la dreapta spre stanga, având în vedere direcția de deplasare a autoturismului.

După ce a parcurs o traiectorie sinuoasă, o anumită distanță pe partea carosabilă, la o distanță de 2 metri de marginea străzii O., partea vătămată, L.E., a fost lovită de către autoturismul condus de învinuit, în zona membrelor inferioare după care a fost basculată peste capotă și proiectată pe carosabil, la o distanță de 1, 2 metri lateral stânga.

În uma administrării probatoriului în cauză s-a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală în temeiul art 262 pct. 2 lit. a Cod procedură penală în referire la art 10 lit. d Cod procedură penală.

Soluția s-a întemeiat pe opinia procurorului că accidentul rutier s-a produs din vina exclusivă a persoanei vătămate, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 72 alin. 2 și 3 din OUG nr. 195/2002 rep. potrivit cărora, pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule, când sunt angajați în traversarea drumurilor publice doar prin locuri special amenajate. Traversarea drumurilor publice de către pietoni se face perpendicular pe axul drumului, prin locuri special amenajate, iar în lipsa acestora pe la colțul străzii, numai după ce în prealabil s-au asigurat că nu pun în pericol siguranța proprie și a celorlalți participanţi la trafic.

S-au mai evidențiat dispozițiile art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. potrivit cărora participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației care să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice și private și comportamentul ezitant al părții vătămate astfel cum a fost descris de martorul C.P., precum și faptul că persoana vătămată nu a traversat carosabilul prin loc special amenajat sau pe la colțul străzii O.

Impotriva acestei soluții, partea vătămată, a forrmulat plângere la Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, iar prin ordonanța nr. 23/II/2/2013 s-a dispus respingerea plângerii ca nefondată.

În continuare, partea vătămată a formulat plângere în temeiul art. 278 ind. 1 Cod procedură penală la Judecătoria Brăila, iar prin sentința nr. 917/2013 s-a dispus admiterea plângerii, desființarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 756/P/2011 din data 07.12.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a fost reținută cauza spre judecare.

Instanța a luat în cosiderare concluziile raportului de expertiză tehnică auto ce a concluzionat că accidentul de circulație putea fi evitat de învinuit dacă conducea autoturismul astfel încât să nu pună în pericol pe ceilalți participanţi la trafic, respectiv partea vătămată, prin frânare sau ocolire. S-a menționat că învinuitul putea evita accidentul dacă era atent și adapta viteza ca să poată efectua orice manevră, în condiții de siguranță, încălcând dispozițiile art. 48 din OUG 195/2002.

Totodată, prin raportul de expertiză invocat s-a menționat că ambii participanţi la trafic se puteau vedea reciproc din momentul apariției pericolului potențial de accident și puteau acționa în sensul evitării, conducătorul auto acționând sistemul de frânare, iar partea vătămată se putea opri din deplasare până să ajungă la marcajul de separare a celor două benzi.

Instanța a subliniat împrejurarea că organul de urmărire penală nu a motivat de ce a înlăturat proba cu expertiza tehnică auto efectuată în cauză, prin care se stabilea culpa comună a părților în producerea accidentului, precum și faptul că în cursul urmăririi penale a fost avută în vedere numai declarația martorului C. P. fără a se lua în considerare și declarația părții vătămate.

În urma analizării actelor și lucrărilor din dosar, instanța a concluzionat că probele existente sunt suficiente pentru a reține cauza spre judecare.

Instanța de fond a procedat la audierea inculpatului, a părții vătămate, a administrat proba testimonială cu martorii din acte C.P., I.V., T.A.F., D.N., martorul N.E. încuviințat pe latură civilă și proba cu înscrisuri.

Cu privire la martorul S.A., întrucât toate demersurile efectuate pentru aducerea acestuia în instanță (verificări SPCLEP, mandate de aducere) au rămas fără rezultat, în baza art. 381 alin. 7 Cod procedură penală s-a constatat imposibilitatea audierii acestuia și s-a dat citire în ședință publică a declarației din cursul urmării penale.

Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Din coroborarea declarației inculpatului cu cea a părții vătămate L.E. date în fața instanței rezultă că în ziua de 20.06.2011 inculpatul a plecat de pe strada C.A.R. împreună cu martorul C.P., la volanul autoturismului său, dorind să ajungă la G.M. din municipiul B, intrând în sensul giratoriu de la P.P., iar partea vătămată, fiind în drum spre C.E. unde este angajată în calitate de profesoară, s-a deplasat pe lângă terasa D., a ajuns la colțul străzii O. intenționând să ajungă la rondoul din P.P. pentru a scurta drumul.

În acest context partea vătămată s-a angajat în traversarea părții carosabile a P.P. și înainte de a ajunge la trotuarul rondoului cu spații verzi a fost lovită de autoturismul condus de inculpat.

Autoturismul condus de inculpat, marca Opel cu nr. de înmatriculare …, fiind în sensul giratoriu, s-a încadrat pe banda interioară, a trecut de intersecția cu str. E.N. și la intersecția cu strada O. a acroșat-o cu fața pe partea vătămată oprindu-se oblic spre dreapta în raport cu viteza de deplasare inițială.

Din raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, prima instanţă a reţinut că înainte de impact, ambii participanți la trafic se puteau vedea reciproc și puteau acționa în sensul evitării, respectiv conducătorul auto prin acționarea sistemului de frânare și partea vătămată se putea opri din deplasare până să ajungă la marcajul de separare a celor două benzi.

În cursul deplasării pe carosabil, cu pas grăbit, partea vătămată depășește marcajul de delimitare a benzilor și pătrunde pe banda interioară, conducătorul auto declanșează procesul de frânare, însă datorită întârzierilor fiziologice și mecanice a autoturismului, viteza rămâne 43,2 km/h, iar după consumarea timpului de întârziere, viteza începe să scadă, traiectoria deviază spre dreapta și se apropie de bordură exterioară. Întrucât victima sesizează venirea autoturismului, s-a oprit din deplasare și s-a întors cu fața spre acesta la o distanță de 3,4 metri față de bordura interioară a părții carosabile.

În acest context partea vătămată este lovită cu bara din față în zona membrelor inferioare cu o viteză de 31,0 km/h, corpul acesteia se derulează peste capotă, se lovește cu capul de parbriz, continuând să alunece spre stânga și în cădere a acroșat oglinda retrovizoare.

Instanța a arătat că va lua în considerare concluziile raportului de expertiză care au fost în sensul că cele două părți au pătruns simultan pe carosabilul P.P. și că zona în care a avut loc accidentul permite vizibilitatea reciprocă în toate direcțiile.

Cu privire la precizarea potrivit căreia accidentul putea fi evitat de către ambele părți implicate, respectiv de către conducătorul autoturismului dacă conducea astfel încât să nu pună în pericol siguranța de deplasare siguranța celorlalți participanți la trafic, în cazul de față pietonul L.E., prin frânare sau ocolire, iar victima L.E. dacă se asigura că poate traversa în siguranță strada și dacă se oprea din deplasare cel târziu la axul de delimitare a celor două benzi, instanța a subliniat următoarele aspecte.

Potrivit art. 72 alin. 4 din OUG. Nr. 195/2002 rep. ,,Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector”.

Potrivit alin.3 al aceluiași articol ,,Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic”.

Totodată, potrivit alin. 2 al articolului indicat ,,Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor”.

Analizând sistematic textele de lege invocate în contextul situației de fapt reținute anterior, respectiv aceea că partea vătămată nu s-a asigurat înainte de a traversa strada printr-un loc care nu era special amenajat, deși avea vizibilitatea necesară, instanța de fond a constatat că aceasta poartă întreaga răspundere a accidentării sale cu atât mai mult cu cât nu s-a putut dovedi că inculpatul I.A.I. ar fi încălcat vreo regulă de circulație pe acel sector de drum.

Instanța a subliniat că deși în raportul de expertiză tehnică auto, expertul a stabilit că una dintre cauzele producerii accidentului a fost aceea de efectuare cu întârziere a manevrei de oprire prin frânare a autoturismului Opel de către conducătorul auto, această inacțiune nu reprezintă încălcarea unei reguli de circulație expres prevăzute de lege.

Inculpatul a circulat cu viteza de 43,2 km/h sub limita prevăzută de art. 49 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 rep. potrivit căruia ,,Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h”.

Pe de altă parte, întrucât partea vătămată nu a traversat printr-un loc special amenajat, potrivit art. 72 alin. 2 din OUG nr. 95/2002, nu avea prioritate de trecere față de conducătorul auto, în speță inculpatul.

În aceste condiții, instanța a constatat că în sarcina inculpatului I.A.I. nu se poate reține forma de vinovăție a culpei pentru a fi antrenată răspunderea penală a acestuia.

Văzând că în cauză este incidentă o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale, instanța a arătat că va dispune în temeiul art. 396 alin. 5 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală achitarea inculpatului I.A.I. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal din 1969 întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

Cu privire la acțiunea civilă exercitată de partea vătămată, instanța a reţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

În cursul judecății, partea vătămată prin apărător s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 37000 de lei din care 7000 lei daune materiale și restul daune morale.

S-a arătat că deși partea civilă a înregistrat un prejudiciu atât material cât și moral ce nu poate fi contestat, din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul ar fi săvârșit o fapta ilicită. Pe de altă parte, întrucât inculpatului nu i se poate reține vinovăția pentru cele întâmplate și în consecință nici pentru păgubirea părții civile nu se poate reține nici legătura de cauzalitate între acțiunea materială a inculpatului si prejudiciu, așa cum anterior s-a expus.

Din perspectiva cheltuielilor judiciare datorate statului, întrucât se reține o culpă a părții vătămate în desfășurarea procesului penal, văzând că în cauză a fost pronunțată o soluție de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, prima instanţă a arătat că în temeiul art. 275 alin. 1 pct. 1 lit. a și b Cod procedură penală va obliga partea vătămată la plata sumei de 600 lei.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat apel partea vătămată L.E. susţinând că în mod greşit a fost achitat inculpatul, în condiţiile în care prin raportul de expertiză tehnică auto s-a reţinut că vinovăţia în producerea accidentului este comună. În consecinţă, partea vătămată a solicitat condamnarea inculpatului şi obligarea acestuia în solidar cu asiguratorul la plata daunelor materiale şi morale. Apelul declarat de partea vătămată L.E. este nefondat şi urmează a fi respins.

Examinând sentinţa supusă controlului judiciar prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele, în baza art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că situaţia de fapt a fost în mod corect reţinută de instanța de fond şi că în mod justificat a apreciat aceasta că în cauză nu poate fi angajată răspunderea penală a inculpatului câtă vreme acesta nu are vreo culpă în producerea accidentului de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a părţii vătămate L.E.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 72 al. 3 din OUG 195/2012, “Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.”

În speţă, din probele administrate, rezultă cu certitudine că partea vătămată s-a angajat în traversarea străzii E.N. din B. printr-un loc în care nu se afla o trecere de pietoni şi fără să se asigure că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, contrar prevederilor mai sus menţionate.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.A.I., contrar susţinerilor părţii vătămate, acestuia nu i se poate reţine vreo culpă în producerea accidentului de circulaţie, câtă vreme nu a încălcat vreo prevedere legală privind circulaţia pe sectorul de drum respectiv.

În acest sens expertiza tehnică auto efectuată în cauză a stabilit că viteza de deplasare a autovehiculului condus de inculpat era de 43,2 km/h, sub limita de 50 km/h stabilită pentru zona respectivă, iar Curtea constată că o altă încălcare concretă a dispoziţiilor privind circulaţia pe drumurile publice nu se poate reţine în sarcina inculpatului.

Este adevărat că în opinia expertului, inculpatul are o culpă în producere accidentului, întrucât nu a condus autovehiculul astfel încât să nu pună în pericol siguranța de deplasare a celorlalți participanţi la trafic, însă Curtea, la fel ca instanţa de fond de altfel, constată că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 72 al. 4 din OUG 195/2002 ce stabilesc că Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector”.

Cât privește dispoziţiile art. 48 din OUG 195/2002 “Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.” invocate de partea vătămată în susţinerea culpei concurente a inculpatului, Curtea reţine că acestea se referă la viteza de deplasare a autovehiculelor ori aşa cum s-a arătat inculpatul se deplasa cu o viteză sub limita maximă de 50 km/h şi nu a efectuat vreo manevră de circulaţie (depăşire, schimbare direcţie de mers etc.) care să îl oblige să circule cu o viteză mai redusă.

Faptul că partea vătămată a pătruns pe carosabil printr-un loc nepermis, forma circulară a străzii respective şi chiar împrejurarea că alte persoane (o femeie însoţită de un copil) au traversat în zona respectivă carosabilul, ceea ce a generat o manevră de evitare din partea inculpatului imediat înainte de impactul cu partea vătămată L.E., sunt aspecte care au favorizat producerea accidentului de circulaţie însă acestea nu îi sunt în niciun caz imputabile inculpatului, care a respectat regulile de circulaţie pe sectorul de drum respectiv.

Referitor la susţinerea părţii vătămate apelante că inculpatul nu era atent la circulaţie în momentul ivirii situaţiei periculoase, întrucât vorbea cu pasagerul din autovehicul, Curtea constată că aceasta nu este dovedită în vreun fel de materialul probator administrat în cauză şi în

consecinţă nu poate fi avută în vedere ca un element care să determine reţinerea culpei concurente a inculpatului.

Concluzionând, Curtea constată că soluţia achitare dispusă de prima instanţă faţă de inculpatul I.A.I. este temeinică şi legală, neputându-se reţine în sarcina acestuia vreo culpă în producerea accidentului soldat cu vătămarea părții vătămate L.E., astfel încât, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod pr. penală şi art. 192 al. 2 Cod pr. penală, se va respinge ca nefondat apelul declarat de partea vătămată L.E., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

DREPT PROCESUAL PENAL 1. Titlu: Recunoaștere hotărâre străină. Respingere. Neconcordanţă între certificat şi hotărâre.Cuprins pe materii: Cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Transferarea persoanelor condamnate.Indice alfabetic: - cooperarea judiciară internaţională în materie penală

- transferarea persoanelor condamnateLegislaţie relevantă: art.154 alin.6 lit.c) din Legea 302/2004, art.9 alin.1 lit.a) din Decizia - Cadru nr. 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 a Consiliului Uniunii EuropeneRezumat: Conform art. 9 alin.1 lit.a) din Decizia - Cadru nr. 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 a Consiliului Uniunii Europene, autoritatea competentă din statul de executare poate refuza să recunoască hotărârea judecătorească şi să dispună executarea pedepsei, în cazul în care certificatul menţionat la articolul 4 (din aceeaşi decizie-cadru), este incomplet sau, în mod vădit, nu corespunde hotărârii judecătoreşti şi nu a fost completat sau corectat într-un termen rezonabil stabilit de către autoritatea competentă a statului de executare.

Întrucât certificatul transmis de autorităţile judiciare austriece, în mod vădit, nu corespunde hotărârii judecătoreşti nr.16 Hv 26/13x, pronunţată de Judecătoria Krems an der Donau, existând neconcordanţe cu privire la persoana condamnată, numărul şi împrejurările comiterii infracţiunilor, data hotărârii, în baza art.154 alin.6 lit.c) din Legea 302/2004, modificată prin Legea 300/2013, şi art.9 alin.1 lit.a) din Decizia - Cadru nr. 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 a Consiliului Uniunii Europene, se va respinge cererea autorităților austriece de executare în România a sentinţei penale respective.

Sentința penală nr.172/F/ 17.09.2014 a Curţii de Apel Galați

Prin adresa nr.4948/II/5/2014 din 03.07.2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a sesizat instanţa, în temeiul art.153 al.1 din Legea nr.302/2004, cu cererea de asistenţă judiciară internaţională formulată de autorităţile judiciare austriece, având ca obiect transferarea condamnatului C.D. dintr-un penitenciar din Austria, într-unul din România.

S-a precizat că, în urma verificărilor efectuate, nu s-a constatat existenţa vreunei situaţii prevăzute la art.153 al.2 lit.a,b,c,d din Legea 302/2004.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:Din certificatul trimis de autorităţile judiciare austriece), potrivit anexei V la Legea nr.

302/2004 şi anexei I la Decizia – cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 a Consiliului Uniunii Europene, rezultă că numitul C.D. a fost condamnat prin sentinţa penală nr.16 Hv 26/13x

din 17.06.2013, pronunţată de Judecătoria Krems an der Donau, la o pedeapsă de 1826 zile închisoare (transformată în ani rezultă o pedeapsă de 5 ani închisoare) pentru comiterea a 28 de infracţiuni de furt grav prin efracţie, parte dintre acestea fiind consummate, iar altele rămase în forma tentativei, cu un prejudiciu total care depăşeşte 50.000 de euro.

Infracţiunile descrise în certificat ca fiind comise de numitul C.D. sunt următoarele:1. In colaborare conștientă și voită împreună cu V.T. și L.M. I., în calitate de complici:- la un moment ce nu mai poate fi stabilit între 27.11.2012 și 16.12.2012 în 3424 Z. a

încercat să sustragă de la B.A. bani și bunuri de valoare prin spargerea unei ferestre și pătrunderea în casa de pe strada H. 4;

- între 14.11.2012 și 29.11.2012 în 3423 St. A.H. a încercat să sustragă de la E. F. bani în numerar și bunuri de valoare prin spargerea casei de pe strada W. 8, folosind un picon și cercetând proprietatea;

- la 01.12.2012 în 3424 Z. a sustras de la R.L. și N.P. prin spargerea unei ferestre și pătrundere, lănțișoare, cercei, amulete, inele, șapte ceasuri de mână, o brățară, patru sticluțe de parfum, un portmoneu, un aparat de fotografiat marca Nikon F6, un aparat de fotografiat Marca Nikon F100, un aparat de fotografiat marca Nikon D200, trei căști de memorie SD și accesorii pentru aparate de fotografiat într-o valoare ce depășește în orice caz Eur 3.000, precum și bani în numerar în valoare de Eur 450.

2. Singur la 04.10.2012 în 3400 K. a sustras de la S.S.W., prin spargerea ușii de la intrare bani în numerar în valoare de Eur 490.

3. În colaborare conștientă și voită împreună cu T.M. în calitate de complice: - între 01.11.2012 și 06.11.2012 în 3423 St. A.H. a sustras de la E.U. un aparat de

fotografiat DSLR în valoare de Eur 800, un DVD-Player precum și un pick-up în valoare de câte Eur 200 fiecare (valoare totală Eur 1.200);

- între 01.11.2012 și 03.11.2012 în 3400 K. a încercat să sustragă de la W.W. bani în numerar și bunuri de valoare prin spargerea ușii de la intrare în locuință și cercetarea casei;

- între 03.11.2012 și 04.11.2012 în 3400 K. a încercat să sustragă de la D.G.-L. bani în numerar și bunuri de valoare prin sărirea gardului pe terenul ei;

4. În colaborare conștientă și voită împreună cu T.M. și un alt complice urmărit separat: - între 03.12.2012 și 04.12.2012 în 3430 T.D. a sustras de la A.Z. bani în numerar în

valoare de Eur 350, prin spargerea unei uși și cercetarea localului;- între 04.12.2012 și -5.12.2012 în 3021 P. a sustras de la B.N. bani în numerar în valoare

de Eur 3.000, prin spargerea unei uși și cercetarea localului;5. În colaborare conștientă și voită împreună cu un alt complice urmărit separat: - la 27.07.2012 în 1210 W. a sustras de la J.M., de la F.M., A. și de la D.T. prin spargerea

ușii de la terasă bani în numerar în valoare de Eur 1.340;- între 27.09.2012 și 28.09.2012 în 1210 V. a sustras de la dem M.L. un televizor marca

Schneider precum și țigarete în valoare totală de Eur 270, precum și bani în numerar în valoare de Eur 60, prin aceea că au spart o fereastră cu ajutorul unei plăci de beton și au pătruns prin aceasta în cantină:

- între 6.8.2012 și 7.8.2012 în 1210 V. a sustras de la A.C. bani în numerar în valoare de Eur 28, prin aceea că au spart o fereastră și au pătruns în bloc;

- la 10.8.2012 a încercat să sustragă de la H.F. bani în numerar și bunuri de valoare prin spargerea unei ferestre rabatate din blocul acestuia;

- la 12.8.2012 în 1210 V. a sustras de la H.H. și de la B.H. bani în numerar în valoare de Eur 550, un telefon mobil în valoare de Eur 500, precum și o verighetă de aur în valoare ce nu mai poate fi stabilită;

- între 10.8.2012 și 12.8.2012 în 1210 V a încercat să sustragă de la M.D. bani în numerar și bunuri de valoare prin spargerea unei ferestre;

- la 30.8.2012 a sustras de la E.B. și de la J.K. un telefon mobil marca I-Phone în valoare de Eur 500, un notebook marca Netebook în valoare de Eur 150, 3 poșete în valoare de Eur 800, un aparat de fotografiat DSLR marca Nikon în valoare de Eur 350, două perechi de ochelari de soare marca Rayban în valoare totală de Eur 300, un aparat de fotografiat polaroid marca Polaroid în valoare de Eur 100 (paguba totală de Eur 3.550).

- la 30.8.2012 în 1210 V a încercat să sustragă de la J.N. bani în numerar și bunuri de valoare, prin aceea că au descuiat o fereastră rabatată și au încercat să pătrundă în interior;

- la 30.8.2012 în 1210 V a sustras de la A.S. și G.S. bani în numerar în valoare de Eur 300, un telefon mobil marca IPhone și un telefon mobil marca Blackberry în valoare totală de Eur 1.200, prin descuierea unei ferestre rabatate și pătrundera în interior;

Intre 11.9.2012 și 12.9.2012 în 1210 V a sustras de la M.Z. bani în numerar în valoare de Eur 150, prin descuierea unei ferestre rabatate și pătrunderea în interior;

- la 12.9.2012 în 1210 V. a sustras de la F.R. și de la W.R. un lanț de granate în valoare de Eur 500, 3 pahare în stilul Art Nouveau în valoare de Eur 300, precum și Eur 1.540, în numerar (în total Eur 2.340) prin descuierea unei ferestre și pătrunderea în interior;

- la 3.10.2012 în St. A.H. a sustras de la A.R. o casierie de mână în valoare de Eur 182, un calculator marca Asus în valoare de Eur 300,00, un aparat de fotografiat digital marca Olympus în valoare de Eur 1.500, un aparat de fotografiat DSLR marca Canon SX 280 în valoare de Eur 300, un telefon mobil marca Koka 5000 în valoare de Eur 150, un telefon mobil marca Apple I-Phone în valoare de Eur 300, o bicicletă mountainbike în valoare de Eur 560, două sticluţe de parfum în valoare ce nu mai poate fi stabilită, o mașină de găurit marca Bosh în valoare de Eur 250, o mașină de găurit marca Makita în valoare de Eur 200, unelte în valoare de Eur 45, tacâm de argint marca Berndorf în valoare de Eur 250, un ceas de mână în valoare de Eur 400, un lănțișor de aur în valoare de Eur 300, un inel sigiliu în valoare de Eur 400, un ceas de buzunar în valoare de Eur 2.000, o brățară in valoare de Eur 200, un ceas de mână marca Raymond Eell în valoare de Eur 436, bani în numerar în valoare de Eur 3.000, precum și bijuterii și monede în valoare de Eur 2.670 (paguba totală de Eur 14.692).

- între 5.10.2012 și 7.10.2012 în 3430 T. de la administratorii firmei de asigurări Uniqa, bani în numerar și bunuri de valoare prin aceea că au încercat să spargă ușa de intrare în biroul de asigurări de pe strada S. 18;

- între 8.10.2012 și 12.10.2012 în 3400 K. a încercat să sustragă de la H.N. bani în numerar și bunuri de valoare prin spargerea ușii de la grădină;

- între 14.10.2012 și 15.10.2012 în 3500 R. a încercat să sustragă de la E.G. bani și bunuri de valoare prin spargerea unei ferestre și pătrunderea în pivnița de vinuri;

- la 15.10.2012 în 3500 R. a sustras de la E.S. șapte lănțișoare, cinci inele, douăsprezece perechi de cercei și alte bijuterii în valoare totală de Eur 8.000, prin spargerea unei ferestre de la pivniță și pătrunderea în interior;

- între 12.10.2012 și 18.10.2012 în 3500 R.a sustras de la I.K. și S.K. bani în numerar în valoare de Eur 15, precum și căni în valoare de Eur 400;

- la 18.11.2012 în 1220 V. a sustras de la M.P. un laptop marca Apple MacBook în valoare de Eur 809,99 , bani în numerar în valoare de Eur 600, un pix marca Parker în valoare de

Eur 255, patru ceasuri în valoare ce nu mai poate fi stabilită, bani în numerar în valoare de Eur 3.500, precum și un pix marca C. Arandache în valoare de Eur 595 (valoarea pagubei totale Eur 5.000).

- la 20.11.2012 în 2103 M.E. a încercat să sustragă de la administratorii firmei de căi ferate din Austria OBB bani în numerar prin spargerea automatului de bilete de la gara L.

D.C. a comis prin aceasta infracțiunea de furt calificat prin efracție parțial finalizat, parţial rămas la tentativă conform 127, 128 alin.2, 129 cifra 1, 130 delictual 3 și 4, 15 din Codul penal Austriac.

Din sentinţa penală nr.16 Hv 26/13x din 30 septembrie 2013, pronunţată de Judecătoria Krems an der Donau rezultă că a fost trimis în judecată şi condamnat la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare inculpatul M.E.I. pentru comiterea a 30 de infracţiuni de furt calificat prin efracţie, parte dintre acestea fiind consummate, iar altele rămase în forma tentativei, cu un prejudiciu total care depăşeşte 50.000 de euro.

Infracţiunile reţinute ca fiind comise de inculpatul M.E.I., în sentinţa penală nr.16 Hv 26/13x din 30 septembrie 2013, sunt următoarele:

1. Împreună cu T.M., complice având calitatea de inculpat într-o cauză separată: - a încercat să sustragă la data de 30.11.2012 la adresa V, cod poștal 1220 părților

vătămate C.S. și W.S., prin spargerea ușii de la terasă, bani în numerar și hârtii de valoare;- a sustras în perioada 01.12.2012 – 02.12.2012 de la adresa K., cod poștal 4550 părților

vătămate W.W. și K.S., prin spargerea ferestrei și pătrundere în incinta sediului firmei un telefon mobil marca Nokia 7230, un notebook marca HP și țigări în valoare totală de 2.269.80 euro, precum și bani numerar în cuantum de 3.078 euro;

- a sustras în perioada 01.12.2012 – 02.12.2012 de la adresa K., cod poștal 4550 părților vătămate J.L. un aparat de radio de mașină marca Blaupunkt în valoare de 100 euro.

2. Împreună cu D.C. și T.M., complici având calitatea de inculpaţi în cauze separate: - a sustras în perioada 03.12.2012 – 04.12.2012 de la adresa T.D., cod poștal 3430, părții

vătămate A.Z. bani numerar în cuantum de 350 euro prin spargerea unei ferestre și pătrundere în incinta firmei;

- a sustras în perioada 04.12.2012 – 05.12.2012 de la adresa P., cod poștal 3021, părții vătămate B.N. suma de 3000 euro, prin spargerea unei uși și căutarea prin local;

3. Împreună cu D.C., complice având calitate de inculpat într-o cauză separată: - la data de 27.07.2012 a sustras de la adresa V., cod poștal 1219, părților vătămate J.M.,

F.M., A.M. și D.T., prin spargerea ușii de la terasă, bani numerar în cuantum de 1.340 euro;- în perioada 27.09.2012 – 28.09.2012 a sustras de la adresa C., cod poștal 1210 părții

vătămate M.L. un aparat TV marca Schneider și țigări în valoare totală de 270 euro, precum și bani numerar în cuantum de 60 euro, spărgând fereastra cu ajutorul unei plăci de beton și pătrunzând în cantină;

- în perioada 06.08.2012 – 07.08.2012 a sustras de la adresa V., cod poștal 1210, părții vătămate A.C. bani numerar în cuantum de 28 euro, spărgând fereastra și pătrunzând in imobil;

- la data de 10.08.2012 a încercat să sustragă părții vătămate H.F. bani numerar și obiecte de valoare prin spargerea ferestrei basculate a imobilului acestuia;

- la data de 12.08.212 a sustras de la adresa V., cod poștal 1210, părților vătămate H.H. și B.H. bani numerar în cuantum de 550 euro, un telefon mobil în valoare de 500 euro, precum și o verighetă de o valoare care nu mai poate fi stabilită exact;

- în perioada 10.08.2012 – 12.082.2012 a încercat să sustragă de la adresa V., cod poștal 1210 părții vătămate M.D. bani numerar și obiecte de valoare prin spargerea unei ferestre;

- la data de 30.08.2012 a sustras părților vătămate E.B. și J.K. un telefon mobil marca IPhone în valoare de 500 euro, un notebook marca Netbook în valoare de 1.500 euro, 3 poșete în valoare de 800 euro, o cameră single lens reflex marca Nikon în valoare de 350 euro, 2 perechi de ochelari de soare marca Ray Ban în valoare totală de 300 euro, o cameră la minut marca Polaroid in valoare de 100 euro (paguba totală 3.550 euro);

- la data de 30.08.2012 a încercat să sustragă de la adresa V., cod poștal 1210 părții vătămate J.N. bani numerar și obiecte de valoare, desfăcând sistemul de închidere al unei ferestre basculate a locuinței și încercând să pătrundă în locuință;

- la data de 30.08.2012 a sustras de la adresa V, 1210 părților vătămate A.S. și G.S. bani numerar în cuantum de 300 euro, un telefon mobil marca Iphone și un telefon mobil marca Blackberry în valoare totală de 1.200 euro, prin desfacerea sistemului de închidere al unei ferestre basculate și pătrunderea în locuință;

- în perioada 11.09.2012 – 12.09.2012 a sustras de la adresa V., cod poștal 1210 părții vătămate M.Z. bani numerar în cuantum de 150 euro, prin desfacerea sistemului de închidere al unei ferestre basculate și pătrunderea în locuință.

- la data de 12.09.2012 a sustras de la adresa V., cod poștal 1210, părților vătămate F.R. și W.R. un colier de granate în valoare de 500 euro, 3 pocale Jugendstil în valoare de 300 euro, precum și bani numerar în cuantum de 1.540 euro (în total 2.340 euro), prin desfacerea sistemului de închidere al unei ferestre basculate și pătrunderea în locuință;

- la data de 03.10.2012 a sustras de la adresa St.A.H., cod poștal 3423, părții vătămate A.R.c, o pușculiță în valoare de 20 euro, monede de colecție în valoare de 182 euro, un notebook marca Asus în valoare de 300 euro, o cameră digitală marca Olympus în valoare de 1.500 euro, o cameră single lens reflex marca Canon SX 280 în valoare de 300 euro, un telefon mobil marca Nokia 5000 în valoare de 150 euro, un telefon mobil marca Apple IPhone în valoare de 300 euro, o bicicletă Mountainbike în valoare de 560 euro, 2 sticle de parfum de o valoare care nu mai poate fi stabilită, o mașină de găurit marca Bosch în valoare de 150 euro, o mașină de găurit marca Makita în valoare de 250 euro, scule in valoare de 45 euro, un set de tacâmuri de argint marca Berndorf in valoare de 250 euro, un ceas brățară în valoare de 400 euro, un colier de aur în valoare de 300 euro, un inel în valoare de 400 euro, un ceas de buzunar în valoare de 2.000 euro, o brățară în valoare de 200 euro, un ceas brățară marca Raymond Weill în valoare de 436 euro, bani numerar în cuantum de 3.000 euro, precum și bijuterii și monede in valoare de 2.670 euro (paguba totală 14.692 euro).

- în perioada 05.10.2012- 07.10.2012 a încercat să pătrundă prin efracție la firma de asigurări Uniqua și să sustragă bani numerar și obiecte de valoare, încercând să spargă ușa de la intrarea firmei de asigurări de pe strada S. 1B.

- în perioada 08.10.2012 -12.10.2012 a încercat să sustragă de la adresa K., cod poștal 3400, părții vătămate H.N., bani numerar și obiecte de valoare prin spargerea ușii de la grădină.

- în perioada 14.10.2012- 15.10.2012 a încercat să sustragă de la adresa R., cod poștal 3500 părții vătămate E.G. bani numerar și obiecte de valoare prin spargerea unei ferestre și pătrunderea în pivnița casei.

- la data de 15.10.2012 a sustras de la adresa R., cod poștal 3500, părții vătămate E.S. șapte coliere, cinci inele, 12 cercei și alte bijuterii in valoare totală de 8.000 euro, pătrunzând în locuință prin spargerea ferestrei de la pivniță.

- în perioada 12.10.2012 – 18.10.2012 a sustras de la adresa R., cod poștal 3500, părților vătămate I.K. și S.K., bani numerar în valoare de 15 euro, precum și zece cești in valoare de 400 euro.

- la data de 18.11.2012 a sustras de la adresa V., cod poștal 1220, părții vătămate M.P. un laptop marca Apple MacBook în valoare de 809,99 euro, bani numerar in cuantum de 600 euro, un pix marca Parker in valoare de 255 euro, 4 ceasuri de o valoare care nu mai poate fi stabilită, bani numerar în cuantum de 3.500 euro, precum și un pix marca C Arandache in valoare de 595 euro (paguba totală de 5.000 euro).

- la data de 20.11.2012 a încercat să sustragă de la adresa L., cod poștal 2103, părții vătămate Căile ferate austriece OBB bani numerar prin spargerea unui automat de vânzare a biletelor de călătorie amplasat în staţia de CF Bisamberg.

4. Inculpatul M.E.I. singur: - la data de 27.09.2012 a sustras de la adresa V., cod poștal 1210 părților vătămate M.K.,

P.G. și D.K. două laptopuri marca HP în valoare totală de 1.300 euro, un ceas brățară marca Rolex de o valoare care nu mai poate fi stabilită, un ceas brăţară marca Omega in valoare de 4.000 euro, un telefon mobil marca Iphone în valoare de 400 euro, o pușculiță roșie, o cheie de mașină, un voucher de la firma Peek & Cloppenburg, o cameră de filmat marca Canon, un sistem de navigație marca Tomtom, patru inele și o geacă de piele, precum și bani numerar în cuantum de 4.200 euro (paguba totală 14.000 euro);

- în perioada 26.09.2012 – 27.09.2012 a sustras de la adresa V., cod poștal 1210, părții vătămate N.W. un DVD-player, o instalație stereo, o lanternă de buzunar, un portofel, mai multe pături, o sticlă de vin, o sticlă de apă minerală, o cheie de la mașină,precum și banii numerar in cuantum de 237 euro.

- în perioada 15.10.2012 – 16.10.2012 a sustras de la adresa G., cod poștal 3500, împreună cu alţi doi complici rămaşi neidentificaţi, părţii vătămate M.F. 40 pachete de țigări in valoare de 150 euro, precum și bani numerar in cuantum de 325 euro;

- în perioada 15.10.2012 – 16.10.2012 sustras de la adresa L., cod poștal 3550, părții vătămate L.K. 59 cartuşe de ţigări și 547 lozuri in valoare de 3.300 euro, precum și bani numerar in cuantum de 430 euro. - în perioada 15.10.2012 – 16.10.2012 a sustras de la adresa L. părţii vătămate L.H. o pușculiță in valoare de 50 euro, precum și bani numerar in cuantum de 500 euro, după ce a pătruns în locuința acesteia prin spargerea ușii de la intrare.

- în perioada 25.11.2012 – 26.11.2012 a sustras de la adresa V., cod poștal 1220 părţii vătămate C.S. ţigări în valoare de 988 euro, un laptop marca Sony în valoare de 649 euro, precum și bani numerar in cuantum de 6.596 euro, după ce a spart geamul localului și a pătruns în acesta.

Din cele prezentate mai sus rezultă că sunt diferenţe între certificat şi hotărâre cu privire la:

- persoana condamnată, în certificat fiind trecut C.D., iar în hotărâre M.E.I.;- numărul de infracţiuni, în certificat fiind trecute 28 de infracţiuni de furt (consumate

sau tentate), iar în hotărâre 30 de infracţiuni de furt (consumate sau tentate);- datele şi împrejurările comiterii infracţiunilor, în certificat fiind trecute alte date sau

împrejurări de comitere a faptelor faţă de hotărâre;- data hotărârii de condamnare, în certificat fiind trecută 17.06.2013, iar în hotărâre 30

septembrie 2013.

Chiar dacă în considerentele sentinţei penale nr.16 Hv 26/13x din 30 septembrie 2013 apare şi C.D. ca participant la unele dintre faptele comise de inculpatul M.E.I., se constată că numitul C.D. nu a fost trimis în judecată, acesta fiind complice, dar având calitatea de inculpat într-o altă cauză, iar numărul de infracţiuni la care a participat alături de M.E.I. este de 21 şi nu 28 de infracţiuni, cum s-a reţinut în certificate.

Prin hotărârea menţionată s-a aplicat o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare, care, transformată în zile, echivalează cu circa 2008 zile închisoare, pedeapsă care diferă de cea înscrisă în certificat de 1826 zile închisoare.

Împrejurarea că sentinţa penală nr.16 Hv 26/13x din 30 septembrie 2013 priveşte pe M.E.I. rezultă şi din considerentele hotărârii, la individualizarea pedepsei arătându-se că acestuia i s-a aplicat pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare.

De asemenea, faptul că prin sentinţa respectivă a fost condamnat doar inculpatul M.E.I. rezultă şi din latura civilă a cauzei, acesta fiind obligat la restituirea prejudiciului cauzat părţii vătămate L.K., fapta în dauna acesteia fiind comisă de M.E.I. singur şi nu cu alte persoane.

Conform art.9 alin.1 lit.a) din Decizia - Cadru nr. 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 a Consiliului Uniunii Europene, autoritatea competentă din statul de executare poate refuza să recunoască hotărârea judecătorească şi să dispună executarea pedepsei, în cazul în care certificatul menţionat la articolul 4 (din aceeaşi decizie-cadru), este incomplet sau, în mod vădit, nu corespunde hotărârii judecătoreşti şi nu a fost completat sau corectat într-un termen rezonabil stabilit de către autoritatea competentă a statului de executare.

Prin adresa nr.660/44/2014 din 25.07.2014 s-a solicitat autorităţilor judiciare austriece trimiterea hotărârii judecătoreşti privind pe C.D.

Autorităţile judiciare austriece au comunicat că sentinţa penală nr.16 Hv 26/13x din 17.06.2013, pronunţată de Judecătoria Krems an der Donau, priveşte pe C.D. şi că în baza unei părţi a acestei hotărâri a fost condamnat şi M.E.I.

Relaţiile primite de la autorităţile judiciare austriece nu au lămurit neconcordanţele dintre certificat şi hotărârea a cărei recunoaştere şi executare se solicită.

În consecinţă, având în vedere că certificatul transmis de autorităţile judiciare austriece, în mod vădit, nu corespunde hotărârii judecătoreşti nr.16 Hv 26/13x, pronunţată de Judecătoria Krems an der Donau, existând neconcordanţe cu privire la persoana condamnată, numărul şi împrejurările comiterii infracţiunilor, data hotărârii, în baza art.154 alin.6 lit.c) din Legea 302/2004, modificată prin Legea 300/2013, şi art.9 alin.1 lit.a) din Decizia - Cadru nr. 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 a Consiliului Uniunii Europene, se va respinge cererea autorităților austriece de executare în România a sentinţei penale respective.