Web 2.0 - un fundament al universităţii de mâine

Iulian Brezeanu – Universitatea Valahia din Târgovişte, Facultatea de Inginerie Electrică, brezeanu2005@yahoo.fr

Gabriel Gorghiu – Universitatea Valahia din Târgovişte, Facultatea de Inginerie Electrică, ggorghiu@yahoo.com

Abstract Lucrarea propune o abordare ale aspectelor referitoare la utilizarea noilor tehnologii Web 2.0 în mediul universitar. Sunt prezentate mai întâi principiile fundamentale ale noului concept, aşa cum au fost enunţate de fondatorul său. Urmează o trecere în revistă, propunându-se mai multe exemplificări, a mijloacelor specifice de instruire şi a instrumentelor de formare cu mijloace Web 2.0 şi este promovat un model de sistematizare a acestora. În ultima parte, sunt prezentate 11 avantaje ale introducerii mijloacelor Web 2.0 în mediul de instruire universitar.

1. Introducere În ultimii ani se vorbeşte frecvent despre o nouă revoluţie a Internet-ului, desemnată ca

generaţia Web 2.0 şi bazată pe conceptul de colaborare. Cu toate că termenul a fost introdus încă din 2004, este dificil să-i definim exact semnificaţia. Între opiniile entuziaştilor - care il percep ca o revoluţie ce plasează utilizatorul în centrul web-ului - şi cele ale pesimiştilor - care nu îl văd decât ca o campanie de marketing pentru resuscitarea unor tehnologii vechi ale Internetului - optăm pentru a-l cita pe chiar creatorul său, Tim O’Relley: “Eu definesc Web 2.0 ca fiind activitatea de proiectare a sistemelor care să profite de efectele reţelelor sociale pentru a oferi mai mult celor care le utilizează, sau, pe scurt, să folosească eficient inteligenţa colectivă” [1].

Universul Web 2.0 nu este o o tehnologie în sens propriu, ci mai ales o regrupare de servicii şi aplicaţii, realizate graţie dezvoltării pe Internet a numeroase instrumente aplicative. Ele sunt implementate cu respectarea a şapte piloni principiali: definirea web-ului conform devizei “nu produse, ci soluţii”, ca platformă de servicii orientată pe nevoile şi nu pe dorinţele clientului; capacitatea de personalizare (fiecare individ este unic, lasă-l pe el să aleagă, nu-l constrânge); principiul long tail, bazat pe obţinerea întregului prin asamblarea unor contribuţii reduse dar numeroase, adunate de pe întreg spaţiul web; valorificarea inteligenţei colective prin utilizarea facilităţilor de reţea pentru producţia de informaţii (valoarea adăugată de către utilizatori); baze de date specializate, cu un management inovativ al proprietăţii datelor; software în versiune beta perpetuă; plasarea programelor peste nivelul resursei individuale (PC-ul), utilizând modele de programare lejere.

Principalele avantaje ale Web 2.0, evidenţiate de O’Relley în [1], sunt recrutabilitatea în reţele sociale, reducerea costurilor serviciilor, creşterea loialităţii clienţilor, simplificarea şi diversificarea strategiilor de marketing, simultan cu extinderea ariilor de acoperire, optimizarea mecanismelor motoarelor de căutare a informaţiilor.

Generaţia Web 2.0 are însă limitele sale. Paradoxal, cu toate că utilizatorii furnizează datele şi crează valoarea adăugată asupra acestora, la final ei plătesc pentru dreptul de a utiliza propriile creaţii. Nu poate fi ignorat nici efectul de crowdsourcing (banalizare a conţinuturilor prin lipsa procedurilor de validare), pe care îl genereză uneori tehnicile inteligenţei colective. Apare pericolul instaurării “dictaturii documentului” (iar acesta este într-o permanentă modificare, ca o

Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” Iaşi 60

“magmă informaţională“) şi a invaziei copleşitoare de noi aplicaţii. În sfârşit, transparenţa accesului la aplicaţii pune adeseori pe planul secund confidenţialitatea şi securitatea datelor.

2. Instruire şi formare cu mijloace Web 2.0

Cultura Web 2.0 este în plină construcţie, fiind bazată în primul rînd pe informaţie şi mai apoi pe tehnologie şi echipamente, astfel încât calculatoarele şi dispozitivele numerice vor deveni în curînd ele însele o excrescenţă a web-ului. Pentru că serviciile Web 2.0 au caracteristică posibilitatea de a partaja conţinuturi multimedia, ele devin deosebit de atrăgătoare pentru a fi exploatate şi de instituţiile educative (figura 1).

Web 2.0 scoate la lumină un nou mod de gestiune a cunoştinţelor, acela de a gândi şi a reflecta colaborativ pentru a dobândi individual noi competenţe. Fiecare devine astfel, conştient, actorul propriei sale formări, identitate numerică oferită de Internet putând servi la dezvoltarea profesională, personală şi socială.

Amprenta numerică a cunoştinţelor se extinde şi ramifică permanent, Web 2.0 oferind comunităţii educative oportunitatea constituirii unor servicii dedicate şi a unor facilităţi practice. Serviciile dedicate se bazează pe

mecanismele celor de uz general, propunând instrumente specifice de care au nevoie grupurile ţintă de educatori şi beneficiari ai formării. O astfel de opţiune crează inevitabil dificultăţi în mediul educaţional, pentru că schimbările şi construcţia se fac din mers, iar mediul Web 2.0 este foarte fluid, în continuă transformare. Pentru asigurarea reuşitei demersului, este nevoie de spirit inovativ, reconsiderarea învăţării informale şi o miză pe mobilitate şi pe accesul direct la resursele pedagogice.

Utilizarea Web 2.0 pentru educaţie înseamnă accesul la o serie de instrumente indisolubil legate de acest concept: blogurile, mediile colaborative wiki, fluxurile RSS, agregatoarele de cunoştinţe sau paginile web personalizabile. Cu ajutorul acestor instrumente, formatorii experimentează şi integrează în practică noi modele pedagogice, construind spaţiul de comunicare bazat pe partajarea conţinuturilor. Cei care învaţă vor trebui să se adapteze la acest mediu, pentru a putea beneficia de flexibilitatea şi autonomia sa. Elevul-internaut va redescoperi în instrumentele ce i se pun la dispoziţie cu scopuri pedagogice particularităţi ale celor pe care le-a folosit în realizarea identităţii sale numerice: social bookmarking, schimbul de imagini sau documente, agenda on-line etc. În concluzie, utilizarea Web 2.0 în formare constă în descoperirea de noi orientări pentru a achiziţiona ţi a folosi cunoştinţe.

Panorama mijloacelor Web 2.0 pentru instruire şi formare (prezentată în figura 2), ne sugerează vizual diversitatea şi ariile lor vaste de acoperire. În continuare, le vom trece în revistă doar cele mai importante.

Figura 1. Conceptele universului Web 2.0 (Sursa: ncssnetwork.nimg.com)

Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual, ediţia a VII-a, 2009 61

Reţelele sociale educative regrupează internauţii pe site-urile consacrate de social bookmarking (stocare, clasare, căutare şi partajare de legături favorite) - del.icio.us, blogmarks, digg, ma.gnolia, mister wong. Paralel se dezvoltă şi site-urilor colaborative special destinate partajarării resurselor educaţionale. Utilizatorii, fie formatori, fie beneficiari ai formării, repertoriază informaţiile pe care le consideră interesante şi utilizabile pentru întreaga comunitate. Unele site-uri (edtags.org) încurajează atribuirea de voturi pentru legătura propusă sau permite comunităţii educative să partajeze opinii.

Platformele pentru schimb video educativ completează ofertele platformelor generaliste de partajare video (YouTube, Dailymotion), care nu pot satisface integral solicitările venite din sistemele de învăţământ. Astfel de site-uri (TeacherTube, Expert Village, Vidipedia, eHow) sunt consacrate prezentării video-cursurilor, a screencast-urilor sau a video-conferinţelor. Funcţionalităţi suplimentare, ca adăugarea de comentarii sau integrarea secvenţelor video în bloguri, cresc atractivitatea acestora.

Partajarea tutorialelor, în ciuda concurenţei din ce în ce mai acerbe a mediilor video de pe Internet, oferă încă acces la resurse educative prezentate sub forma explicaţiilor texuale, a prezentărilor grafice sau a montajelor foto (Tutmarks.com, Instructables, intute.ac.uk). Se demonstrează astfel că fidelizarea utilizatorilor din educaţie este încă posibilă şi prin aplelul la suporţi comuni de informaţie, mai ales datorită accesibilităţii lor, dar ţi uşurinţei cu care pot fi creaţi. Partajarea tutorialelor permite celor care le receptează să le comenteze sau să le integreze pe site-urile proprii.

Comunităţile lingvistice reprezintă sub-comunităţi de social networking în interiorul unei sfere educative. Site-urile pentru învăţarea limbilor străine (Babbel.com, SharedTalk, Polyglot, italki.com) alăturează cursanţi de diferite naţionalităţi, care folosesc reţeaua atât pentru a-şi perfecţiona cunoştinţele lingvistice, dar şi pentru a lua contact direct cu caracteristicile culturale ale limbii studiate.

Un alt exemplu de sub-comunitate educaţională Web 2.0 este cea pentru însuşirea tehnicilor de învăţare. Un exemplu sunt site-urile dedicate tehnicii mnemotehnice de pregătire cu ajutorul flashcard-urilor (colecţii de fişe, care pot fi editate, consultate sau schimbate între solicitanţi) - FlashcardExchange, Quizlet, Mindpicnic.

Hărţile euristice (mindmaps) sunt diagrame ierarhice care reprezintă conexiunile semantice între diferite idei. Ele pot fi realizate on-line, pe site-uri 2.0 (mindmeister.com, wise mapping, MindOmo). Acestea permit lucrul individual sau în echipă, la distanţă, asupra aceluiaşi proiect, oferă instrumente de testare a ergonomiei proiectelor, permit partajarea lor. Pentru proiecte complexe, site-uri ca Thinkature sau ExploraTree oferă modele de raţionament sau de vizualizare a ideilor.

Tot mai mulţi pedagogi utilizează tehnicile învăţământului la distanţă pentru a oferi, adesea gratuit, susţinere pentru solicitanţii unor suporţi de învăţare. Se stabileşte o comunitate pentru schimb de cunoştinţe, care foloseşte ca instrumente cursurile on-line, oferite de portaluri numite

Figura 2. Panorama mijloacelor web 2.0 pentru instruire şi formare

[sursa: e-learningbretagne.blogspirit.com]

Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” Iaşi 62

platforme de e-learning. Pe platformă, cursurile sunt completate cu conţinuturi educaţionale suplimentare (bloguri, videoconferinţe, podcast-uri - PodClass, Superlearn, classip.com, wiziq.com). Relaţia clasică profesor-elev se transformă într-una nouă, tutore-elev, iar mediul clasic de învăţare este înlocuit cu reţeaua de instruire stabilită între elevii unei clase virtuale.

Serviciile de schimb pentru studenţi s-au dezvoltat preponderent în lumea anglo-saxonă pentru facilitarea transmiterii cursurilor (stu.dicio.us, etoody, NoteMesh, mynoteIT). Ele reprezintă o prelungire logică a servicilor colaborative specifice web 2.0, de tip Facebook, de exemplu, cu care studenţii sunt deja familiarizaţi.

Jocurile “serioase” sunt programe bazate pe anumite jocuri video, care ajută utilizatorului să deprindă sau să se familiarizeze cu anumite competenţe. Ele pot fi de asemenea utilizate pentru simularea unor procese sau formarea managerilor.

Tehnicile mobile learning 2.0 folosesc tehnologiile mobile (telefoane, agende electronice, PDA-uri) pentru a facilita transmiterea de cunoştinţe şi procesele de asimilare ale acestora. Conectarea la Internet de pe telefonul mobil permite descărcarea unor podcast-uri educaţionale, cu toate că instrumentele pentru crearea reurselor educative compatibile cu un iPod sunt puţine. Internauţii pot trimite articole sau fotografii pe un blog mobil (moblog). Servicii ca mogopop, iwriter, iPod-notes packager sau iquizz maker sunt capabile să furnizeze format lizibil pe telefon.

Instrumentele 2.0 pentru crearea scenariilor de învăţare on-line permit elaborarea de suporturi educaţionale dense şi atractive, în special prin mixarea formatelor multimedia. Ele nu solicită utilizatorului cunoştinţele tehnice ale unui proiectant multimedia, ceea ce îi permite acestuia să se concentreze numai asupra conţinutului. În această categorie pot fi incluse numeroase produse, în majoritate gratuite: platforme complete (de exemplu, HaikuLMS permite organizarea unei clase virtuale asincrone, vyew gestionează una sincronă), redactarea în comun a documentelor (google docs, Writeboard, thinkfree, ZohoWriter), mind mapping, schimburi de conţinuturi (NoteMesh), difuzarea unor prezentări (slideshare este deja un clasic), instrumente de adnotare ludică (LetterPop, mojiti), de tip ”tablă albă” (Depicto), pentru desenare (EditGrid, gliffy) sau de tip reportofon (voicethread, yackpack, yaplet).

Figura 3. Instrumente de formare Web 2.0 [sursa: e-learningbretagne.blogspirit.com]

Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual, ediţia a VII-a, 2009 63

La frontiera dintre real şi Web 2.0 se găseşte fascinanta lume virtuală Second Life. Universităţile au fost şi ele magnetizate de acest mediu şi nu au ezitat să organizeze întâlniri pedagogice în spaţii universitare virtuale în 3D, pentru a experimenta noi abordări pedagogice Primul astfel de colocviu virtual internaţional (Second Life Best Practices in Education), a avut loc în 2007.

Primele implementări ale conceptului de universitate 2.0 au fost realizate în S.U.A. Din panoplia instrumentelor de formare prezentate în figura 3, universităţile americane au ales să înceapă cu difuzarea cursurilor prin intermediul podcast-urilor, în format audio sau video. Catalogul iTunes conţine un număr important de astfel de materiale, furnizate de instituţii prestigioase (MIT, Berkeley University). Cu toate că se publică cursuri direct şi pe YouTube, tendinţa este de a regrupa resursele video universitare şi ştiinţifice în portaluri tematice (ex.: SciVee).

3. Avantaje ale integrării Web 2.0 în universitate

Un răspuns documentat a întrebarea ce avantaje aduce introducerea serviciilor Web 2.0 în educaţia universitară se găseşte în [3], fiind identificate 11 beneficii.

Primul avantaj îl constituie creşterea motivării studenţilor. Aceştia percep Web 2.0 ca un mediu agreabil şi incitant, care le oferă servicii mai apropiate de interesele şi întrebările lor personale şi le permite să facă o cercetare reală. Studentul face mai uşor performanţă, pentru că el învaţă mai eficient şi mai creativ, tinereţea făcându-l mai rapid adaptabil la particularităţile noilor conţinuturi educaţionale.

Un al doilea avantaj îl constituie creşterea calităţii formării. Studentul dobândeşte competenţe transferabile, pentru că acelea care îi sunt necesare pentru stăpânirea tehnologiilor Web 2.0 îi vor fi utile şi la locul de muncă. În plus, partajarea activităţilor şi raţionamentul în comun îl face mai activ şi îi furnizează acestuia soluţii pentru a-i ameliora propriul stil de învăţare.

Atingerea mai facilă a unor obiective pedagogice curente rezultă din posibilitatea studenţilor de a lucra colaborativ, de a folosi şi alte mijloace decât textul tipărit sau învăţarea liniară, de a schimba informaţii unii cu alţii şi de a produce noi cunoştinţe. Instruirea Web 2.0 decurge altfel, într-o manieră care consolidează cunoştinţele fără creşterea volumulului învăţării, ceea ce impune instructorilor să stabilească noi abordări, focalizate pe sloganul “cum să-i învăţăm să înveţe”. Comunitatea de invăţare poate fi lărgită, prin atragerea profesioniştilor din exterior în spaţiul virtual de instruire.

Utilizarea instrumentelor Web 2.0 modifică graniţele invăţării: elemente de învăţare informală obişnuite devin mai puţin vizibile în comunităţile de invăţare partajată, iar separaţia între transmiţătorul şi receptorul cunoştinţelor se estompează. Practic, barierele dintre invăţarea formală şi cea informală dispar. Instrumentele învăţării de tip VLE (Virtual Laboratory Environment) nu mai corespund ambiţiilor inovative ale studenţilor şi trebuie completate cu instrumente Web 2.0, care cresc substanţial potenţialul de inovare în învăţare, instruire şi evaluare.

Serviciile Web 2.0 oferă noi funcţionalităţi pentru sprijinirea studenţilor. Disponibilizând spaţii de stocare destinate păstrării lucrărilor şi reflecţiilor acestora, activitatea le poate fi urmărită, valorificată sau evaluată on-line, iar serviciile de susţinere, similare celor de bibliotecă, pot fi oferite cu mai multă supleţe. Web 2.0 oferă studenţilor - în afara posibilităţii de a asista la prelegeri - şi alte mijloace pentru se pregăti, ca, de exemplu, demonstraţii videocast sau podcast. Disponibilitatea unui mediu de comunicaţie îmbunătăţit ameliorează posibilitatea sprijinirii studenţilor care frecventează cursurile parţial sau cu întreruperi. În fine, unele state utilizează site-uri de social networking pentru difuzarea largă a unui suport preliminar de formare în vederea accesului la universitate.

Un alt avantaj îl constituie stăpânirea mai rapidă de către profesori şi studenţi a instrumentelor noilor tehnologii, mai ales a serviciilor de e-learning disponibile on-line. Comunitatea de învăţare se dezvoltă chiar în jurul unei asemenea instrument 2.0, ceea ce constituie

Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” Iaşi 64

un motor pentru dezvoltare şi inovare, iar studenţii au acces integral şi liber la ansamblul acestor instrumente.

Noile spaţii academice virtuale de învăţare sunt mult mai libere de constrângeri decât cele clasice. Profesorii şi studenţii pot lucra fie în campus, fie în afara lui. Prin accesul la distanţă, o idee poate fi astfel mult mai uşor reţinută pentru o valorificare ulterioară, indiferent de locul sau momentul în care s-a născut. Comunitatea de învăţare transcede în afara graniţelor instituţionale ale universităţii şi sala de clasă se prelungeşte dincolo de pereţii fizici şi dincolo de orare.

Beneficiarii serviciilor Web 2.0 sunt în avangardă, simt că “sunt pe val”. Studenţii care s-au familiarizat cu mediul virtual de lucru sunt mai mulţumiţi de ceea ce le oferă instituţia academică. Pe de altă parte, pentru multe universităţi utilizarea Web 2.0 face parte din imaginea lor de marketing, pe când pentru altele nu este decât o modă, folosită pentru a facilita obţinerea unei finanţări mai generoase.

Figura 4. Prognoza privind evoluţia web-ului (sursa: www.radarnetworks.com)

Accesul la Web 2.0 motivează angajaţii universităţii, pentru că le oferă un spaţiu academic

nonconformist şi flexibil pentru dezvoltarea unor abordări pedagogice preferate şi a unor practici de instruire inovativă. Generarea conţinuturilor educaţionale web 2.0 pentru studenţi permite o economie substanţială de timp, reduce consumurile şi simplifică birocraţia. Noile instrumente permit difuzarea facilă către personal atât a bunelor practici, cât şi a altor informaţii de utilitate publică.

Tehnologiile Web 2.0 oferă un suport mai larg pentru dezvoltarea şi difuzarea culturii organizaţionale a universităţii, deoarece atât producţiile cât şi experienţele studenţilor sunt tezaurizate şi transmise facil şi mai complet de la o generaţie la alta.

Un ultim avantaj pe care îl evidenţiem se referă la beneficiile pe care utilizarea tehnologiilor Web 2.0 le aduce mediului de lucru. Acestea rezultă din externalizarea site-urilor pe care studenţii le accesează gratuit, degrevând universitatea de sarcina de a-şi construi propriul campus virtual, cat şi din reducerea drastică a consumului de hârtie de către personal şi studenţi.

4. Concluzii

Serviciile Web 2.0 sunt în plină dezvoltare şi diversificare, iar în viitorul apropiat vor deveni cu siguranţă omniprezente şi universale. Mijloacele de acces la acestea vor fi de tip multimedia,

Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual, ediţia a VII-a, 2009 65

mobile şi miniaturizate. Utilizatorii, în special cei din tânara generaţie, sunt familiarizaţi cu ele şi le folosesc curent, pentru a comunica, a căuta şi schimba informaţii, a socializa.

În mediul academic sunt disponibile suficiente instrumente Web 2.0, atât pentru uzul personal, cât şi la nivel instituţional. Ele sunt folosite de studenţi şi profesori, ca şi componente ale mediului educaţional, asigurând o vizibilă îmbunătăţire a eficienţei şi calităţii formării, cât şi un răspuns mai adecvat la aşteptările şi cerinţele beneficiarilor învăţării. Deocamdată insă, puţine universităţi au adoptat strategii coerente pentru integrarea pedagogică a funcţiilor web-ului social şi dezvoltarea celor mai bune metode pentru predarea şi învăţarea pe baza lor.

Evoluţiile majore viitoare a web-ului (figura 4) vizează obţinerea conectivităţii integrale şi globale a datelor şi suporţilor de prelucrare. Noile legături dintre utilizatori şi date vor determina tranziţia către Web 3.0 - web-ul semantic. Pentru a-şi menţine rolul social de primă instituţie care procesează şi livrează cunoştinţe, universitatea va trebui să faciliteze acest progres, prin participarea activă la procesele de experimentare şi implementare ale noilor servicii.

BIBLIOGRAFIE

[1]. T. O’Reilly, “What Is Web 2.0? Design Patterns and Business Models for the Next Generation of Software”, 2005, http://www.oreillynet.com/pub/a/oreilly/tim/news/2005/09/30/what-is-web-20.html

[2]. I. Dremeau, “Panorama du web 2.0”, 2007, http://e-learningbretagne.blogspirit.com/files/panorama20.pdf

[3]. J. Amstrong, T. Franklin, “A review of current and developing international practice in the use of social networking (Web 2.0) in higher education”, 2008, http://clex.org.uk/8.%20Franklin%20Consulting%20Intnl%20Review-%20final%20report.doc

[4]. R. MacManus, “E-learning 2.0: All You Need To Know”, 2007, http://www.readwriteweb.com/archives/e-learning_20_all_you_need_to_know.php [5]. J. Catone, “Web 2.0 Backpack: Web Apps for Students”, 2007, http://www.readwriteweb.com/archives/web _20_backpack_web_apps_for_students.php [6]. G. Siemens, Handbook of Emerging Technologies for Learning, Manitoba University, 2009.