vremea trece, vreme vine

DESCRIPTION

În acest spaţiu cultural numele Maestrului în Artă Vitalie Ţapeş este destul de cunoscut, însă volumul de publicistică şi eseu contemporan intitulat Vremea trece... Vremea vine... (ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2014, pag. 204) ni-l prezintă şi din perspectiva unui foarte atent Om de cultură, Probabil că pentru a confirma argumentele ce urmează, va fi bine să apelăm la poetul francez Paul-Ambroise Valery, care spunea: „O carte nu este la urma urmei decât un extras din monologul autorului."Vitalie Ţapeş scrie acest impresionant monolog de mai mulţi ani, şi iată rodul - o deosebităconfesiune despre colegii de breaslă, referinţe şinote de călătoriei, impresii, portrete, - toate la unloc alcătuiesc cuprinsul unei cărţi ce se citeşte cumare interes. Prefaţatorul, Ion Ungureanu, artistal poporului, ţine să menţioneze: „Aş vrea săspun câteva cuvinte şi despre creaţia propriu-zisăa autorului acestor portrete. Este, pentru mine,un tânăr regizor, care s-a afirmat mai ales prinmontările de la televiziunea moldovenească. Primul lucru ce ţi se aruncă în ochi este cutezanţa lui Vitalie Ţapeş de a-şi începe cariera regizorală atacând cele mai înalte piscuri ale dramaturgiei universale. E ca un alpinist, care ignorând să escaladeze pentru început nişte modeste şi accesi¬bile stânci, se încumetă, cu riscul de a-şi frânge gâtul, să cucerească cele mai greu accesibile culmi. De unde vine această temeritate? O explicaţie ar fi că, până a se înfrunta pieptiş cu aceste piscuri, a studiat serios şi profund marile realizări ale culturii universale şi a absolvit facultatea de regie a Şcolii Superioare de Teatru B.V Şciukin din Moscova, în clasa distinsului regizor şi profesor A.M. Polamişev. Actorii simt când au de a face cu un cunoscător al mate-rialului dramaturgie şi colaborează din plin cu un asemenea regizor. Altă explicaţie ar fi faptul că s-a bazat pe o distribuţie de actori ex¬perimentaţi, care, ca nişte muzicieni de elită, şi-au înţeles dirijorul la cel mai mic semn.în consecinţă, am văzut un Victor Ciutac puţin mai altfel, un Ilie Todorov, un Veniamin Apostol, care ne-au spus ceva nou." (p. 9-10).Axat pe cotidian, acest volum îşi găseşte spaţiul de rezonan¬ţă în imediat şi uneori în realitate, care au avut o importanţă şi un ecou extraordinar în ziua producerii lor, cum ar fi amănuntele din textele S-a înălţat o stea, sau Meditaţii răzleţe înainte de deschiderea cortinei ş.a. în fond , ele redau axarea autorului pe o deosebită modalitate de a nara. Nu toţi cei care practică o astfel de posibilitate de a spune ştiu că o selecţie între ceea ce rămâne al zilei apariţiei şi ceea ce mai poate avea ecou peste timp se poate întreprinde. însă aceste crâmpee de durată ale semnatarului nostru ne surprind ca o tentativă de a păstra caldă flacăra ce 1-a călăuzit mulţi ani pe omul de cultură Vitalie Ţapeş. Avem de-a face, desigur, şi cu o relaţie de interdependenţă, dar spaţiul monologului îl in¬teresează în primul rând pe autor. El oferă perso¬nalităţi, cu un coeficient anume de autenticitate şi actualitate, care constă într-o suită de însemnări, cu un caracter meditativ absolut dezinteresat, întrucât autorul lor nu se gândeşte, sau nu s-a gândit, că ele ar putea vreodată să devină publice, pe de altă parte, intenţia de a face publicistică şi eseu se resimte imediat, în aşa fel încât imobilul mărturisirii monoiogate se subliniază înii-un generos motiv artistic: „Toţi existam şi convieţuiam, fără a conştientiza, într-un mediu fals, dar ne obişnuisem şi ne simţeam bine în el. Sinceritatea era un lux pe care ţi—l puteai permite doar cu prietenii apropiaţi sau cu ai tăi la bucătărie. în spectacole încer¬cam să găsim adevărul scenic, căci, dacă în viaţă ne confruntam cu falsul, spectatorii aşteptau de la actor şi regizor o tonalitate sinceră măcar în teatru." (p.28), sau alt argument: „Nu uitaţi că timpul pierdut astăzi şi lipsurile pe care le acumulaţi nu vor fi recuperate niciodată. Pentru că mâine va fi deja o altă zi, cu alte misiuni.h