Violență în familie

O caricatură de JJ Grandville care ilustrează două cazuri de violență domestică: un om care își pălmuiește copilul și alt om care își lovește nevasta. Caricatura a fost publicată în lucrarea Les cent proverbes, având subtitlul "Qui aime bien châtie bien" (cine iubește bine, pedepsește bine).Violența în familie cunoscută și sub numele de violența domestică (abreviat VD) , abuz domestic, abuz familial, abuz marital/conjugal sauviolență intimă (abreviat VI), poate fi definită pe larg ca fiind un model comportamental abuziv al unuia sau al ambilor parteneri dintr-o relație intimă precum mariajul, concubinajul, familia, prietenia sau conviețuirea. Violența domestică are mai multe forme precum agresiunea fizică (efectivă sau sub formă de amenințare), abuzurile sexuale, abuzurile emoționale, controlul excesiv, dominarea, intimidarea, urmărirea, abuzurile pasive/ascunse (de exemplu, neglijența) și privarea economică.[1]

Conștientizarea, percepția, definirea și documentarea violenței domestice diferă substanțial, în funcție de țară și epocă. În anul 2009 în România, numărul victimelor violenței domestice era de 12.161 de persoane. DefinițieÎn România există o lege - Legea 25/2012 privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie. Lege nr. 25/2012[3] - care se adresează acestei probleme. Definiția legală a violenței in familie din articolul 2 al acestei legi este:"In sensul prezentei legi, violenta in familie reprezinta orice actiune sau inactiune intentionata, cu exceptia actiunilor de autoaparare ori de aparare, manifestata fizic sau verbal, savarsita de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice,

psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate."Legea recunoaste urmatoarele tipuri de violenta in familie: violenta verbala, violenta psihologica, violenta fizica, violenta sexuala, violenta economica, violenta sociala, violenta spirituala. Perspectivă feministăViolența domestică include toate actele de violență apărute într-o relație de tip familial între rude de sânge, rude prin alianță, soți sau concubini. Indiferent de factori ca etnia, mediul cultural de proveniență, educația, culoarea pielii, starea economică, femeile sunt victime predilecte ale violenței domestice, sintagma folosindu-se în vorbirea curentă pentru a desemna, de obicei, violența bărbatului împotriva partenerei sale.Violența domestică se poate manifesta prin:abuz fizic, de orice formă, de la bătaie la omucidere, de la mutilarea genitală feminină la uciderea soției după moartea soțului sau infanticidul feminin;abuz sexual – viol marital, obligarea partenerei să se prostitueze;abuz psihic și emoțional – intimidări, amenințări (inclusiv la adresa copiilor sau altor rude apropiate), agresiune verbală, umilire constantă, folosirea poreclelor, distrugerea demonstrativă a unor obiecte, lovirea animalelor domestice, confiscarea obiectelor personale, afișarea ostentativă a armelor, șantajul, izolarea de familie, prieteni;abuz economic – lipsirea de mijloace de subzistență (hrană, medicamente), refuzul de a contribui la susținerea familiei, împiedicarea femeii să meargă la slujbă sau să lucreze, luarea cu forța de către partener a banilor câștigați de femeie, lipsirea femeii de orice control asupra bugetului comun.IstoricDeși violența domestică are o istorie veche, fenomenul a fost prezentat public în Statele Unite și în Europa Occidentală drept o problemă generală gravă a societății abia în ultimele trei decenii ale secolului al XX-lea. Anii ’90 au adus recunoașterea violenței domestice drept o încălcare a drepturilor omului. (Sewall et alii, 1996).În domeniul sociologiei, cercetătorii lipsiți de perspectiva de gen și-au limitat studiile la identificarea și explicarea cauzelor individuale ale fenomenului violenței domestice (consum de alcool sau droguri, probleme de sănătate mintală) și a cauzelor generale de natură socială și economică (sărăcie, lipsa educației, șomaj, apartenență la grupuri sociale defavorizate etc.) Unele studii de specialitate leagă violența domestică de zona pauperă a societății, ignorând cu desăvârșire faptul că ea se produce și în familiile cu un nivel de trai decent sau în cele foarte bogate. Numeroase studii nu au făcut altceva decât să investigheze relațiile de familie, considerând violența domestică o problemă a cuplului (Jones, 1994: 5).Teoriile feministe văd însă acest tip de violență ca fiind reflectarea unei structuri

patriarhale, care are drept scop subordonarea femeilor. Violența domestică este o formă de control social care are la bază mituri și prejudecăți legate de modul în care trebuie să se poarte o femeie cu rudele sale de sex masculin. Feministele consideră, de asemenea, că instituțiile importante ale societății (justiția, poliția, Biserica, sistemul sanitar etc.) încurajează și mențin violența domestică, trivializând sau ignorând actele de violență suferite de femei. (Marin; Russo, 1999: 20). Răspunsul societății se manifestă deseori prin blamarea victimei, care este considerată a fi vinovată pentru că a încălcat diferite norme de comportament.Violența domestică este perpetuată de o serie de factori, evidențiați de numeroase studii feministe:culturali – socializarea de gen (care presupune atribuirea de roluri precise femeilor și bărbaților), considerarea bărbaților ca superiori a priori femeilor, considerarea familiei ca sferă privată, controlată de bărbat, “capul familiei”economici – dependența economică a femeilor de partenerii lor; accesul limitat al femeilor la resurse finaciare; accesul limitat la slujbe și la educație;legali – lipsa unor reglementări legislative adecvate, care să sancționeze violența în interiorul cuplului și discriminarea femeii în societate; proceduri legale greoaie și defavorizante în cazul divorțului și solicitării custodiei copiilor; neimplicarea poliției în cazurile de violență domestică;politici – subreprezentarea femeilor în parlamente, instituții publice; considerarea violenței domestice, în particular, și a problemelor femeilor, în general, ca fiind subiecte de minim interes politic; valorizarea excesivă a familiei, prin limitarea intervenției statului în viața acesteia; neimplicarea femeilor în viața politică.Pedepsirea actelor de violență domestică a însemnat însă depășirea dihotomiei public/privat, care justifica în mod tradițional neintervenția autorităților statului în conflictele din familie. Discutând celebra sintagmă “ceea ce este personal, e politic”, Susan Moller Okin (1989: 125-129) a constatat faptul că la fel ca sfera publică, cea privată (domestică) este controlată tot de relații de putere; în ambele cazuri, dominația masculină este considerată a fi naturală. De aceea, oamenii tind să fie mai toleranți atunci când bărbatul își bate partenera, pentru că violența este considerată o modalitate de manifestare a dominației masculine în cadrul familiei patriarhale. În aceste condiții, dreptul la viață privată a fost mult timp înțeles ca fiind libertatea taților și soților de a-și disciplina copiii și soțiile.Violența domestică are efecte devastatoare asupra femeii. Îi afectează sănătatea fizică, îi pericliteaza sănătatea mentală, îi scade încrederea în sine și în ceilalți. Efectele pe termen lung se circumscriu tulburărilor post-traumatice de stres, întâlnite, de obicei, la victimele războaielor sau ale dezastrelor naturale. Extrem de afectați sunt și copiii cuplului care asistă la actele de violență sau devin la rândul lor victime (Marin, Russo, 1999: 24). Ca orice fenomen social de mare amploare, violența domestică implică niște costuri importante pentru societate:

costuri directe – valoarea serviciilor destinate tratării victimelor violenței (spitalizare, consiliere, procese juridice)costuri sociale – creșterea mortalității, scăderea nivelului de sănătate, scăderea calității viețiicosturi economice – scăderea productivității muncii, scăderea numărului adulților activi pe piața muncii, creșterea numărului concediilor medicale etc.În RomâniaÎn România de dinainte de 1989 nu a existat nicio statistică oficială sau cercetare științifică privind violența domestică. Deși cazurile de violență domestică erau destul de răspândite, fenomenul a fost ignorat din motive pur ideologice. După 1990, au fost realizate studii de mică întindere, care nu oferă însă o viziune de ansamblu asupra acestui tip de violență. În raportul organizației americane Minnesotta Advocates for Human Rights, “Lifting the Last Curtain” (1995), se constată faptul că violența domestică este o problemă frecventă în România; statul român apare ca neîndeplinindu-și obligațiile privind protejarea femeilor de violențele comise în familie sau sancționarea adecvată a soților violenți și dezvoltarea unor programe juridice, politice, administrative și culturale, cu scopul de a preveni violența împotriva femeilor. Deși între anii 1997 – 1999 au fost propuse numeroase modificări ale Codului Penal, nici până în acest moment violența domestică nu este distinct reglementată, ea putând fi sancționată doar prin dispozițiile generale care incriminează actele de violență. La rândul său, Poliția intervine doar pentru a aplana conflictul și pentru a aplica amenzi contravenționale agresorului. În aceste condiții, în România, femeile preferă să continue să locuiască împreună cu soțul violent, decât să ceară ajutor instituțiilor statului.La nivelul societății românești, se observă faptul că actele de violență domestică sunt considerate “probleme ale cuplului” și privite drept comportamente tolerabile. Un exemplu concludent este dat de compararea rezultatelor a două sondaje de opinie: unul realizat în România – Barometrul de Gen (2000) – și unul în țările Uniunii Europene – Eurobarometrul 51.0 (1999). La întrebarea cu răspuns multiplu “Ce instituții/organizații ar trebui să ajute femeile care devin victime ale violenței domestice?”, românii au răspuns astfel: cuplul trebuie lăsat să-și rezolve singur problemele (35%), ar trebui să intervină rudele (28%), Poliția (28%), vecinii (13%), etc.; la aceeași întrebare, europenii au dat următoarele variante de răspuns: familia și prietenii (96%), serviciile sociale (93%), serviciile medicale (93%), Poliția (90%).În anul 2012, statisticile arătau că 75%-80% dintre femei sunt abuzate în spațiul domestic (verbal, psihologic, fizic, sexual). ReferințeJones, Ann, 1994, Next Time She’ll Be Dead: Battering and How to Stop It, Boston: Beacon Press.

Okin, Susan Moller, 1989, Justice, Gender, and the Family, New York: Basic Books.Marin, Amy J., Russo, Nancy Felipe, 1999, “Feminist Perspectives on Male Violence Against Women: Critiquing O’Neil and Harway’s Model”, în Michèle Harway; James M.O’Neil (ed.),What Causes Men’s Violence Against Women?, Sage Publications, Thousand Oaks.Sewall P. Rebeca., Vasan Arati, Schuler Margaret A. (ed.), (1996), States Responses to Domestic Violence: Current Status and Needed Improvements, The Institute for Women, Law & Development, Washington, D.C.Barometrul de Gen, (2000), studiu realizat de Gallup România, pentru Fundația pentru o Societate Deschisă, România.Eurobarometru 51.0, (1999), Europenii și punctul lor de vedere privind violența casnică împotriva femeii, Comisia EuropeanăLifting the Last Curtain: A Report on Domestic Violence in Romania, 1995, Minnesota Advocates for Human Rights.

Forme ale violentei in familieFormele violentei sunt conturate clar in cadrul cercetarilor. Astfel, potrivit CNVFLM formele violentei sunt :Ø      Violenta psihologica (agresiuni verbale, intimidare, batjocura, umilire)Ø      Violenta fizica (vatamari produse prin palmuire, lovire cu sau fara obiecte sau bataie)Ø      Violenta sociala (izolarea fata de familie si prieteni, monitorizarea activitatilor, restrangerea accesului la informatie)Ø      Violenta economica (oprirea accesului la resurse financiare sau alte mijloace economice)Ø      Violenta sexuala (fortarea victimei pentru activitati sexuale nedorite)Daca specialistii in sociologie, criminologie, psihologie, medicina si asistenta sociala sustin ca fiind grave consecintele si mari costurile sociale  ale violentei asupra femeii si copiilor acesteia, in constiinta publica exista grade diferite de acceptare a violentei.  In Europa, 62% dintre europeni considera violenta asupra femeii in acceptabila in orice conditii, in timp ce 2% apreciaza violenta acceptabila in anumite conditii si 0,7% apreciaza violenta acceptabila in orice circumstante.In Romania, potrivit CNVFLM situatia in care o femeie este batuta de catre partenerul ei este apreciata ca fiind „nu prea grava” 252c25c de 2% din esantionul de femei si 2% din esantionul de victime. De altfel, potrivit CNVFLM, 2% din esantionul national apreciaza ca „femeia ar trebui batuta” atunci cand „in mod frecvent nu gateste” sau „in mod frecvent nu-i tace gura”, iar 3% apreciaza ca bataia este necesara atunci cand femeia „nu are grija de copii”. Datele sunt

sustinute de faptul ca 17,8% din esantionul de femei au indicat cel putin o forma de abuz.[1] Sub aspectul prevalentei, statisticile arata ca forma fizica a violentei este cea mai raspandita si cea mai grava prin limitele extreme pe care poate sa le atinga. Intr-un studiu realizat in 48 de tari, intre 1982-1999 (WHO, 2007), s-a constat ca intre 10% si 60% dintre femei au declarat ca au suferit, pe parcursul vietii, forme de violenta fizica din partea partenerului. Intre femeile care declara abuzul fizic, 70% dintre ele declara forme severe de abuz fizic (WHO, 2007).Studiile realizate in Australia, Canada, Israel, Africa de Sud si SUA au aratat ca 40-70% dintre femeile ucise au fost victimele partenerului (sot sau iubit), suferind perioade lungi de violenta (WHO, 2002). Daca ar fi sa comparam ponderea femeilor ucise de catre parteneri cu ponderea barbatilor ucisi de catre partenere, in SUA, doar 4% dintre barbatii ucisi intre 1976-1996 fusesera victime ale partenerei (sotie sau iubita), in timp ce in Australia procentul barbatilor ucisi de partenera este de 8,6%, intre 1989-1996 (WHO, 2007).In demersul de operationalizare a conceptului de violenta fizica exista un dezacord al specialistilor si al juristilor; din prisma incadrarii comportamentelor in registrul violentei fizice, se discuta inca includerea palmuirii alaturi de acte, cum ar fi folosirea unui cutit sau pistol. In cazurile de violenta sau abuz fizic s-a constatat ca este asociata in majoritatea cazurile forma de violenta verbala; cele mai intalnite forme sunt poreclele care transforma femeia in obiect, astfel ca, violenta asupra partenerei este perceputa de catre agresor ca violenta asupra obiectului creat (Lambert & Firestone, 2000). De asemenea, degradarea personalitatii femeii prin utilizarea violentei verbale, in cazul abuzului fizic, face ca femeia sa justifice actiunile partenerului violent prin greseli personale sau prin incapacitate de a-si exercita rolurile in cuplu.      Studiul panel realizat de National Research Council (SUA) ca si Raportului Mondial al Sanatatii arata ca desi studiile realizate pana acum, privind violenta in familie, au fost focalizate cu precadere asupra violentei fizice, continua sa existe lipsa unui acord al specialistilor asupra definitiei si modalitatilor de masurare a violentei fizice. Dezvoltarea  unor instrumente de masurare a violentei fizice se impun in special din cauza dezacordului asupra continutului definitiei violentei; multe dintre definitiile utilizate de catre cercetatori, ca si definitiile intalnite in legislatie, cuprind o gama larga de comportamente; violenta fizica poate fi incadrata de la forme relativ minore, cum ar fi palmuirea, la forme extreme care produc moartea. De asemenea, incadrarea culturala a violentei impune claritate asupra actelor violente accidentale sau intentionate.Pana acum cel mai cunoscut instrument de masurare a violentei fizice este Conflict Tactic Scale[2]  (CTS) (Straus, 1979, 1990), dezvoltata in Statele Unite. CTS este conceputa sub forma mai multor sub-scale care sa masoare violenta fizica si

verbala precum si actiunile desfasurate in cursul conflictului, incluzand indicatori de masurare a abilitatilor de negociere. Subscala privind agresiunea fizica, spre exemplu, este conceputa in asa fel incat sa fie posibila masurarea frecventei si severitatii unor actiuni specifice de violenta fizica in familie (incluzand itemi de masurare a violentei asupra femeii si violentei asupra barbatului in relatia de cuplu, a violentei asupra copilului si asupra persoanei varstnice). CTS poate fi folosita pentru masurarea violentei pe o perioada lunga de timp sau in ultimele 12 luni. CTS este limitata prin faptul ca nu face referire la context sau consecintele violentei. O noua versiune a CTS a fost elaborata si denumita CTS2, ce include noi aspecte ale violentei cum ar fi abuzul sexual. Subscalele CTS si CTS2 pot fi folosite impreuna sau independente unele de altele (Ellsberg, 2000).  In Europa nu au fost dezvoltate scale de masurare a violentei fizice. Majoritatea cercetatorilor au adaptat si validat Conflict Tactic Scale pentru diferite evaluari.In ceea ce priveste forma violentei psihologice asupra femeii in relatia de cuplu, putem spune ca, datorita vizibilitatii scazute a modului de manifestare dar si a posibilitatilor de a identifica consecintele asociate, putini cercetatorii au realizat studii pentru intelegerea mecanismelor violentei psihologice, comparativ cu interesul pentru studiile privind violenta fizica. Cercetarile asupra tipurilor de violenta cel mai des semnalate de catre victime sau de catre persoane din anturajul victimei au aratat ca nu exista cazuri de semnalare a violentei psihologice in relatia de cuplu; formele de violenta psihologica sunt adesea identificate in cazurile semnalate de violenta fizica sau sexuala.In ultimii ani, violenta psihologica a intrat in atentia specialistilor si o serie de cercetari au fost orientate spre definirea si identificarea efectelor acestei forme de violenta asupra victimelor, apreciindu-se chiar ca violenta verbala si psihica este mult mai daunatoare decat violenta fizica. Violenta psihologica a fost definita ca in cluzand acele acte care provoaca suferinta psihica insa nu a fost elaborat un registru al conduitelor care sa contureze forma violentei psihologicice.Cercetatorii in domeniul psihologiei si sanatatii mentale apreciaza ca violenta acopera o gama larga de comportamente, care in clude in multe situatii formele de violenta verbala si psihica. In urma interviurilor cu victimele violentei privind experientele pe care acestea le-au trait, The National Committee on Family Violence of the National Institut of Mental Helth (1992), au inclus in definitia violentei orice actiune care poate dauna fizic si psihic, cum ar fi: constrangerea sexuala, intimidarea fizica, restrangerea activitatilor normale sau a libertatii si impiedicarea accesului la resurse.Prin inhibarea capacitatii victimei de a se apara, violenta psihologica pare sa fie mai eficienta in mentinerea controlului asupra victimei decat violenta fizica. In cazul violentei fizice victima percepe clar forma de atac din partea partenerului violent si se apara prin diferite strategii, pe cand vitimele abuzului psihologic

percep mai greu forma de violenta din actele partenerului si deseori nu reactioneaza. Pentru a mentine controlul asupra femeii, deseori actele de violenta psihologica sunt impletite cu actiuni de iubire, ceea ce creaza o confuzie a femeii asupra propriei persoane si asupra capacitatii ei de a analiza actiunile partenerului.   Violenta psihologica este prezenta pe tot parcursul dezvoltarii si manifestarii violentei asupra femeii in relatia de cuplu si afecteaza atat modul in care femeia percepe violenta si se percepe pe sine, cat si capacitatea femeii de a raspunde la violenta sau de a se separa de partenerul violent. Studiile au aratat ca: (1) violenta psihologica precede deseori alte forme de violenta; istoria multor cazuri arata ca in primii ani dupa casatorie este dezvoltata mai intai forma psihologica a violentei dupa care violenta escaladeaza in forma fizica sau sexuala (O’Leary, Malone & Tyree, 1994).Studiile au aratat insa ca violenta psihologica poate fi prezenta si independent de alte forme de violenta. Follingstad  si col. (1990) aprecia ca cea mai intalnita forma de violenta psihologica este ridiculizarea femeii ceea ce duce la devalorizare personala si la capacitatea redusa de a face fata ulterior abuzului fizic sau sexual ; (2) violenta psihologica insoteste alte forme de violenta; diferite forme de manifestare a  violentei psihologice sunt semnalate in cazurile de violenta fizica sau sexuala; (3) violenta psihologica continua si dupa ce alte forme de violenta au incetat in cazul separarii femeii de partenerul violent, iar consecintele violentei psihologice sunt prezente pe termen lung afectand starea de sanatate si functionalitatea psihosociala a femeii (Lauer, 1995).   

Pentru violenta psihologica au fost dezvoltate scale de masurarea doar in SUA, care sunt fie pe baza unor teorii referitoare la violenta, fie pe baza marturiilor vitimelor care au fost identificate de catre  serviciile de specialitate. Cea mai cunoscuta scala de masurare a violentei psihologice folosita in SUA este The Psichological Maltreatment of Women Inventory elaborata de Tolman (1988), fiind bazata pe doua

categorii de factori: verbali/emotionali si dominare/izolare. Au fost aduse mai multe critice acestei scale: specialistii au apreciat fie ca scala masoara un comportament ca facand parte din registrul violentei numai daca actiunea de control si dominare a victimei a avut succes, fie ca itemii nu fac referire clara la distinctia dintre formele violentei psihologice si un comportament in terpersonal

problematic, fie ca nu face clar distinctia intre perceptia partenerului si perceptia comportamentului partenerului (Follingstad & DeHart, 2000).O alta scala cunoscuta de masurare a violentei psihologice este The Abusive Behavior Inventory (Shepard si Campbell, 1992), ce include un numar de 20 de itemi referitori la violenta psihologica ceea ce face ca aceasta scala sa acopere o sfera redusa a formelor violentei psihologice. Un exemplu de scala elaborata pe baza marturiilor victimelor violentei este cea a lui Hoffman (1984). In urma in terviurilor cu femeile care s-au identificat ca fiind victime ale abuzului psihologic, Hoffman a elaborat o lista cu actele incluse in violenta psihologica. Scala cuprinde insa itemi pe care nu toti cercetatori ii considera reprezentativi pentru masurarea violentei psihologice, cum ar fi pierderea interesului femeii fata de mariaj sau insomnii datorate ingrijorarii.Cercetatorii sunt de parere ca in masurarea violentei psihologice ar trebui considerate variabilele circumstantiale, intrucat analiza subiectiva a violentei este limitata de faptul ca un comportament poate avea conotatii diferite pentru partenerii unui cuplu (Follingstad & DeHart, 2000). Intrucat impactul pe care un comportament violent poate sa-l aiba asupra unei persoane depinde de caracteristicile personale, cerectatorii considera ca posibilitatea de masurare standardizata a violentei psihologice este necesara. Cercetarile arata ca se impune standardizarea masurarii violentei psihologice, atat pentru ca victima nu incadreaza deseori atitudinile si comportamentele in registrul violentei psihologice, dar si pentru ca specialistii pot utiliza definitii diferite ale violentei psihologice (Follingstad & DeHart, 2000).    In ceea ce priveste violenta sexuala, s-au facut modificari numeroase in ultimii ani asupra definitiei si continutului formelor abuzului sexual; pana acum nu exista un consens al cercetatorilor in aceasta problematica. La nivelul acceptarii si aprecierii  violentei sexuale Eurobarometrul arata ca 90% dintre europeni apreciaza violenta sexuala asupra femeii in relatia de cuplu ca fiind o problema foarte serioasa. In Romania, potrivit CNVFLM, 14% din esantionul de femei si 6% din esantionul de victime au declarat ca daca „…o femeie este fortata de partenerul ei sa aiba relatii sexuale” nu este prea grav. [3]Sub impactul conventiilor internationale, majoritatea legislatiilor care recunosc violenta asupra femeii in relatia de cuplu, in clud in definitia violentei forma de violenta sexuala, insa exista putine tari care au mecanisme de identificare si masurare a abuzului sexual in relatia de cuplu. De aceea, o dificultate majora in semnalarea cazurilor este data de definitia si intelegerea violentei, atat de catre victima, cat si de catre specialisti, din perspectiva culturala si sociala.Nu se cunoaste numarul real al cazurilor de violenta sexuala si sunt foarte putine studiile care trateaza tema violentei sexuale in relatia de cuplu. Cercetatorii s-au confruntat cu o dubla problema in cercetarea abuzului sexual: pe de-o parte exista

o semnalare redusa a cazurilor de abuz sexual, marea majoritate fiind identificata accidental in consultarile medicale sau constatata de catre specialisti in urma semnalarii abuzului fizic; pe de alta parte, delimitarea lotului de persoane care legal erau victime ale abuzului sexual, desi ele nu se considerau in acest fel. In SUA si Mexic, spre exemplu, se estimeaza ca 40-52% dintre femeile victime ale abuzului fizic au fost, de asemenea, victime ale abuzului sexual. Violenta sexuala apare, insa, si in dependent de alte forme de violenta; astfel, in in dia, un sondaj care a in clus un numar de 6000 de barbati arata ca 22% dintre ei au declarat ca foloses violenta sexuala asupra partenerei, iar in Anglia (Londra de Nord), 23% dintre femei au declarat ca au fost victime ale violului in relatia de cuplu; prevalenta cazurilor de violenta sexuala in relatia de cuplu arata ca in Canada 8,0% dintre femei sunt victime ale violentei sexuale, in Regatul Unit (Anglia, Tara Galilor si Scotia) 14,2%, in Finlanda 5,9%, iar in Elvetia 11,6% . Alaturi de violenta fizica, psihologica si sexuala apare in registul violentei, atat in estimarile specialistilor, cat si in opinia publica, amenintarea cu violenta. 58% dintre cetatenii statelor membre ale UE apreciaza amenintarea cu violenta ca fiind o problema „foarte serioasa”; numai 6% dintre ei nu o apreciaza ca forma de violenta. Cu 3.76 din 4 puncte maxim, suedezii au scorul cel mai inalt in aprecierea amenintarii cu violenta ca fiind o problema „foarte serioasa”, urmati de irlandezi cu un scor de 3.74 (Eurobarometrul )O alta forma de violenta des intalnita este cea verbala; aceasta consta in utilizarea unor expresii jignitoare, porecle si insulte care induc o devalorizare a femeii; ea este acuzata de incompetenta, este declarata inferioara si lipsita de atractivitate. In raport cu gradul de persistenta si frecventa, violenta verbala distruge increderea femeii in ea insasi si ii afecteaza stima de sine. Amenintarea, spre exemplu, este o forma de violenta verbala folosita cu scopul de a stabili controlul asupra femeii. Unii cercetatori sustin ca, datorita lipsei claritatii si capacitatii femeii asupra relatiei dintre actiune si raspuns, violenta verbala ar avea ca efect, in timp, invatarea neputintei de a actiona impotriva violentei (Lambert & Firestone, 2000). Izolarea sociala si reducerea accesului la resurse sunt forme de violenta regasite in studiile nationale in procente ridicate; aceste forme de violenta contribuie si favorizeaza dezvoltarea altor forme de violenta. In Israel, spre exemplu, mai mult de 56% dintre femeile care s-au declarat victime ale formei de abuz fizic au declarat, de asemenea, ca sunt urmarite in afara locuintei si le sunt limitate libertatile de in teractiune cu prietenii sau vecinii. Potrivit Eurobarometrului, restrictionarea libertatii este apreciata de 64% dintre europenii din tarile membre ale UE ca fiind o problema „foarte grava”, 28% o apreciaza ca o probema „in mare masura serioasa”, 5% considera ca „nu” este o problema serioasa, iar 1% ca fiind o problema „deloc serioasa”.

Diferentele in aprecierea restrictionarii libertatii ca fiind o problema „foarte serioasa” apar in raspunsurile date de catre barbati (59,8%) si femei (67,3%), precum si intre persoanele care au un loc de munca (62,7%) si persoanele care nu au un loc de munca (58,6%). In Romania, izolarea sociala este apreciata de 42% dintre femeile din esantionul national si 37% dintre femeile din esantionul de victime ca fiind o problema „foarte grava”; 51% dintre femeile victime ale violentei au apreciat izolarea sociala ca fiind „destul de grava”, in timp ce 45% dintre femeile din esantionul national au raspuns ca este „destul de grava[4].Abuzul economic este o forma de violenta intalnita in tipologia formelor violentie dar cu o prezenta mai redusa. Violenta economica implica controlul partenerului asupra detinerii si folosirii resurselor financiare de catre femeie. Deseori abuzul economic se manifesta prin controlul veniturilor financiare, limitarea participarii la deciziile privind utilizarea banilor si refuzul de a-i pune la dispozitie resursele financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor de baza (Lambert & Firestone, 2000). Violenta economica nu apare in eurobarometru, dar CNVFLM o apreciaza intre formele de violenta intalnite in Romania. Astfel, violenta economica este declarata de 72,5% dintre femei comparativ cu 27,5% declarata de catre barbati. Potrivit CNVFLM femeile victime au apreciat situatia in care „un barbat nu-i da voie partenerei sa foloseasca banii familiei” ca fiind foarte „foarte grava” in 29% din cazuri, si „destul de grava” in 59% din cazuri; nici una dintre femei nu a considerat aceasta problema ca fiind „deloc grava”. 38% dintre acestea au raspuns ca acesta forma de violenta ar trebui pedepsita prin lege[5].In majoritatea cazurilor de violenta, insa, parternul abuzului in clude formele asociate ale violentei fizice, sexuale, psihologice, economice si izolarii sociale. Dupa ce primul episod de violenta s-a produs, in diferent ca este un episod de violenta fizica, psihologica, sau sexuala, violenta se repeta si escaladeaza ca frecventa si severitate. Deseori abuzul se desfasoara pe perioade lungi de convietuire a partenerilor de cuplu, facand posibila diversificarea si amplificarea formelor de violenta. Efecte asupra femeilor ale violentei in familieIn functie de tipul de abuz exercitat asupra lor, femeile prezinta anumite efecte la nivel psihic, fizic sisocial.Acestea au fost identificate prin contactele directe cu victimele, prin inregistrarea comportamentului lor.Efectele psihologice au fost identificate ca apartinand sindromului femeii batute, tratat ca si categorie separata in DSMIII[6] sub numele de stres post-traumatic.Stresorul care produce acest sindrom poate fi extrem de dureros pentru aproape oricine, si de regula este experimentat cu o frica intensa, teroare si neajutorare. Cele mai comune traume implica o amenintare serioasa, fie a vietii, fie a integritatii

corporale proprii sau o amenintare si vatamare serioasa a propriilor copii. Unii stresori produc frecvent tulburarea pe cand altii o produc ocazional.Evenimentul traumatic poate fi reexperimentat intr-o varietate de moduri. De regula, persoana are amintiri recurente si intrusive ale evenimentului sau vise terifiante recurente in timpul carora evenimentul este retrait.In afara de reexperimentarea traumei, exista o evitare permanenta a stimulilor asociati cu ea sau o diminuare a reactivitatii generale care nu era prezenta inainte de trauma. Diminuarea reactivitatii la lumea exterioara, denumita 'insensibilitate psihica' sau 'anestezie emotionala' incepe de regula curand dupa evenimentul traumatic. Persoana se poate plange de faptul ca se simte detasata sau instrainata de ceilalti oameni, ca si-a pierdut capacitatea de a mai fi interesata de activitatile placute anterior sau ca i-a scazut considerabil capacitatea de a simti emotii de orice tip, in  special pe cele asociate cu intimitatea, tandretea si sexualitatea.Simptomele persistente de alerta crescuta care nu erau prezente inaintea traumei includ dificultati de adormire sau in a ramane adormit (cosmaruri recurente in cursul carora evenimentul este retrait, acompaniate uneori de tulburari de somn mediane sau terminale), hipervigilenta si reactie de alarma exagerata. Unele victime au dificultate in concentrare sau in realizarea sarcinilor.Asociate acestui sindrom sunt simptomele de depresie si anxietate, iar in unele cazuri pot fi suficient de severe pentru a fi diagnosticate ca tulburare anxioasa sau tulburare depresiva. Pot exista simptome de tulburare mentala organica, ca de exemplu scaderea memoriei, dificultate de concentrare, labilitate emotionala, cefalee si vertij. Deteriorarea pe care o implica acest sindrom poate fi usoara sau severa si afecteaza aproape fiecare aspect al vietii. Labilitatea emotionala, depresia si culpa pot conduce la un comportament autodestructiv sau la actiuni suicidale.Se dezvolta o hipersenzitivitate la violenta potentiala si femeia, daca nu gaseste modalitati de aparare, atunci adopta mecanisme prin care sa faca fata si sa mentina potentialul violentei la un nivel minim. Dar unele femei se simt incapabile de a face acest lucru si atunci adopta o atitudine pasiva, de neajutorare. Acest comportament este numit 'neputinta invatata', concept folosit pentru a explica reactiile femeii abuzate, sau mai degraba lipsa de reactii la repetatele abuzuri fizice, psihice si sexuale. Femeile declara ca se simt coplesite de aceste acte violente si de aceea le este dificil sa reactioneze altfel decat asteptand sa treaca 'furtuna'. Unele victime renunta la orice aparare si se asteapta oricand sa moara. Multe dintre ele, insa, se adapteaza la ceea ce se intampla in viata lor si isi schimba modul de a gandi, de a simti si de a rectiona pentru a fi cat mai in siguranta.1.      La nivel fizic, victimele pot prezentaØ   rani

Ø   leziuniØ   fracturiØ   probleme de auzØ   probleme ginecologiceØ   dinti spartiØ   vaginismØ   amenoreeØ   tulburari de alimentatieØ   palpitatii2.      La nivel socialv     In ceea ce priveste munca sisarcinile cotidiene:

Ø   probleme de concentrare a atentieiØ   multe zile de concediu medicalØ   senzatia ca nu poate face fataØ   gandul ca nu ar trebui sa lucrezeØ   minciunaØ   izolareØ   dificultati in a se scula din pat, a se spala, a se imbraca, a manca, a face cumparaturiv     In relatia cu partenerul apar urmatoarele manifestari:Ø   sunt foarte atente la schimbarile de dispozitieØ   dau intotdeauna dreptate partenerului pentru a se protejaØ   ascund lucrurile de elØ   incep sa minta pentru a se proteja pe sine si pe copiiiØ   devin distanteØ   isi pierd interesul sexualØ   intretine relatii sexuale cu el ca sa ii schimbe dispozitiav     Comportamentul lor in societate si in familie are urmatoarele caracteristici:Ø   inhibareØ   simt ca au dezamagit pe toata lumeaØ   le este frica sa nu afle ceilalti si sa fie judecateØ   pot pierde familia si prieteniiØ   nu mai au dispozitie pentru socializarev     Si relatia cu copiii are de suferit:Ø   se simt inadecvate ca mame, neajutorate si vinovateØ   au fost etichetate ca mame releØ   se simt judecateØ   se simt vinovate pentru ca nu pot plecaØ   nu i-a putut controla

Ø   a devenit agresiva cu eiIntr-un studiu facut pe femeile victime ale violentei domestice 25% au declarat ca si-au abuzat copiii in  timpul convietuirii cu agresorul. Acest procent s-a redus cu 5% cand femeile convietuiau cu un partener non-violent.Ca urmare a agresiunilor, victimele dezvolta anumite modele comportamentale, iar cel mai frecvent intalnit este Sindromul Stockholm:Victimele violentei domestice au un comportament asemanator cu cel al ostaticilor. Sindromul Stockholm apare in  urmatoarele conditii:•  viata victimei este in  pericol

•  victima nu poate scapa sau crede ca nu are scapare•  abuzatorul este prietenos la un moment dat•  victima este izolata de lumea de afaraModelul comportamental corespunzator acestui sindrom consta in preluarea de catre victima a perspectivei abuzatorului, se identifica cu acesta si ajunge chiar sa ii ia partea, distorsionarea perceptiei victimei.•  Atasament traumatic: ca rezultat al izolarii si cresterii dependentei, victimele adera tot mai mult catre singura relatie pe care o au: aceea cu abuzatorul. Sub impactul acestui 'atasament traumatic', propriile interese ale femeilor, nevoile si parerile lor ajung sa fie influentate si controlate de agresor. Supunerea victimei poate fi atat de puternica, incat dorintele lor pot fi anihilate. Doar (amenintarea cu) violente asupra copiilor va induce in femeie dorinta de a lupta. Oricum, daca abuzul continua o perioada mai lunga, cele mai multe femei nu-si vor mai putea proteja pentru mult timp copiii. Complet demoralizate, vor renunta. Unele pot avea tentative de suicid. [7]•  Strategii de confruntare si de a face fata violenteiIn dorinta de a-si asigura supravietuirea si de a preveni actele violente tot mai grave, victimele dezvolta un numar de strategii axate pe incercarea unei schimbari de situatie. Aceste strategii de coping ar putea fi centrate pe problema sau centrate pe emotii.Ø   Strategiile centrate pe problema urmresc schimbarea practica a situatiei (ex. separarea) si luarea in  considerare a faptelor.Ø   Strategiile centrate pe emotii incearca adaptarea la situatie la nivel interior.

In cele mai multe cazuri, victima va incerca adoptarea ambelor strategii, simultan sau succesiv. Daca abuzatorul exercita o putere totala asupra victimei, aceasta, intr-o prima faza, se va centra pe emotii, dorind o adaptare la situatie (isi va pune intrebari de genul „cum as putea sa nu-l bag in  seama”), pregatindu-se pentru o schimbare de situatie.•  Contra-ataculDaca femeile sunt cu adevarat speriate de amenintarile asupra vietii lor sau a copiilor lor, ar putea sa foloseasca contra-atacul fizic. Daca ajung sa raneasca agresorul, risca o intensificare a violentei din partea lui sau ca acesta sa raspunda cu o chemare in  judecata. Cateodata se intampla ca femeia sa-l raneasca mortal pe agresor, conform studiilor americane acesta fiind un semn al lipsei de interventie din afara.