Vintila Mihailescu Despre moartea taranului

Interviu realizat de Otilia Hedesan Orizont, Nr. 8 / 2006

Otilia Hedesan: Te-am ascultat cu interes vorbind la Universitatea de Vest despre moartea taranului si noua

criza a reprezentarii. Sunt convinsa ca ceea ce spui tu este consistent, nuantat si argumentat. Personal cred ca

interpretarea ta este foarte percutanta. Totusi, nu ma pot retine sa nu te ntreb cum se mpaca o conferinta cu o

asemenea sintagma n titlu, moartea taranului, cu functia pe care o ocupi, aceea de director al Muzeului

Taranului Romn din Bucuresti?

Vintila Mihailescu: Tot nu am apucat sa schimbam titlul, sau nu am convenit cum ar trebui sa-l schimbam.

Multora nu le-a placut, au fost foarte multe reactii si din tara si din strainatate Pna la urma a ramas cu acest titlu si asa

Si titlul a facut glorie. n orice caz si-a facut o cariera, ca sa zic asa. Acum, el induce n eroare n raport cu muzeul, pentru ca, daca spui Muzeul Taranului Romn, chiar ai o trimitere etnografica clasica. Chiar exagerat de clasica si de

esentialista. De fapt discursul muzeului este antifolclorist si antietnograf. Si, pentru multi vizitatori, este chiar

postmodern. Bun, asta este discutabil. Dar este clar alt tip de discurs, n care nu apare taranul. Daca ne punem

ntrebarea 'ce este taranul romn n Muzeul Taranului Romn?' vedem urmatoarele lucruri: n primul rnd ca

este un tip cultural; nu este o trimitere etnografica, nu este o prezenta istorica, sociala si asa mai departe. Deci

este un tip, un tip uman. Fac paranteza. La un moment dat, Horia Bernea vorbea de 'muzeu antropologic'.

Trebuie sa aiba si Romnia un muzeu antropologic! Lucru care iarasi te induce n eroare. Daca stii ce

nseamna muzeu antropologic, te trimite la altceva. Pentru el antropologic si antropologie nsemna un tip

uman?. Deci avea n vedere prezentarea unui tip uman universal. Dar sa revin Este vorba despre un tip uman, nu despre o trimitere etnografica. Este vorba despre omul traditional si mai mult, despre omul

traditional european de dinainte de Schisma. Si aici Bernea este foarte precis: dinainte de Schisma. Pentru ca

acesta este adevaratul taran european si europeanul, deci identitatea europeana este, de fapt, aceea a tipului

taranului european de dinainte de Schisma.

Din acest punct de vedere, asadar, taranul romn trimite chiar la identitatea europeana. Si ca atare este si asta iarasi este explicit si o privire asupra identitatii europene, deci o privire spre viitor. Este o privire tipica ideologiei conservatoare, cu radacini n trecut. Deci pentru aceasta identitate prospectiva a Europei trebuie sa

ne regasim adevaratele radacini europene si acestea sunt ale omului traditional european. ntmplator, istoric,

artefactele taranilor ale unor tarani! din aceasta parte a Europei care se cheama Romnia sunt si frumoase si la ndemna si au supravietuit mult mai mult. Deci putem sa evocam, sa prezentam tipul omului traditional

cu artefacte romnesti. Si aici apare ca vehicul al acestei identitati, al acestui tip, recursul la artefacte din

Romnia. Dar, dupa cum stii foarte bine, ele nu sunt prezentate nici zonal, nici istoric si asta nu are nici un fel

de importanta. Am facut tot acest excurs pentru a reveni la concluzie: de fapt n Muzeul Taranului Romn nu

se prezinta

La MTR nu se prezinta tarani din Romnia

taranul romn. sau tarani din Romnia. Pe zone etnografice, din perioade clar determinate si asa mai departe. Ctusi de putin. Mai mult chiar, este distinct n raport cu un astfel de discurs. Pe de alta parte, nsa, este evident ca n

momentul n care s-a ncheiat discursul de baza, deci discursul lui Horia Bernea si al Irinei Nicolau, iar

muzeul continua sa existe si trebuie sa fie viu n continuare, trebuie sa ne punem foarte serios ntrebarea: de

fapt, la ce ne referim cu 'taranul romn', cu sintagma care este, totusi, reprezentativa pentru noi? Ori din acest

punct de vedere apare latura polemica a acestei afirmatii, pe care am facut-o de foarte multe ori si n deplina

cunostinta de cauza

Moartea taranului romn! Da, moartea taranului romn. Taranul romn a murit. Pentru a face, zic eu, ct mai clara Si pentru a provoca, pna la urma, o discutie, fiindca de aceea zic eu ca e polemica, nu este un titlu care sa scandalizeze,

ci un titlu care sa creeze polemica n dezbatere publica. Sunt doua lucruri aici. Si prima parte esentiala este ca

societatea taraneasca a disparut. Nu a disparut ieri sau alaltaieri, fiind un proces de durata, dar este una din

ultimele societati taranesti din Europa Asta este, asta e istoria noastra, dar ea dispare. A nceput sa dispara chiar nainte de comunism, procesul s-a accelerat putin n timpul comunismului din motive pe care le

cunoastem si lucrurile sunt mult mai accelerate acum. Deci, practic, suntem contemporani cu moartea

taranului romn n sensul disparitiei acestui tesut social specific, aparte, acestui mod de organizare a vietii

care se cheama societate taraneasca. Ca mai exista tarani sau indivizi care au apucat acest mod de organizare

si, ca atare, au pastrat si vor pastra o anumita cultura taraneasca, asta e altceva. Deci afirmatia 'moartea

taranului romn' se refera la disparitia societatii taranesti, nu la disparitia culturii taranesti.

Si la disparitia acesteia ca proces, nu ca act. Evident. Adica asta e att de evident, nct e penibil sa o subliniez, dar, ma rog, hai sa o subliniem. Evident ca o cultura supravietuieste sau elementele acestei culturi supravietuiesc mult disparitiei suportului social. Elemente ale culturii Renasterii supravietuiesc. O vreme, ele ramn si n oameni, n practici. Ramne macar

una din componentele societatii taranesti, oralitatea. Oralitatea continua sa fie un sistem extrem de eficient. Ne

ncredem n oralitate mult mai mult dect ar fi cazul. n orice caz mult mai mult dect contemporanii nostri

din alte tari.

Un fel de mumie vie

Chiar tu ai scris un eseu foarte interesant n Dilema? despre Mersul trenurilor si cultura orala Evident ca ne leaga multe de oralitate. Sigur ca este foarte interesant de vazut ce se ntmpla cu aceasta cultura taraneasca n masura n care societatea taraneasca dispare, n conditiile mondializarii, pe care le

cunoastem si n conditiile tuturor schimbarilor foarte alerte din aceasta tara si aceasta perioada. Dar pornind de

la constatarea ca nu mai exista societate taraneasca, taranul a murit, hai sa nu-l mai cautam n disperare: unde

este ultimul taran autentic, sa-l aducem si sa-l punem ca pe un fel de mumie vie sau ca pe un fel de dovada ca

taranul romn nca nu a murit.

Si conceptul de autentic pe care l folosesti este problematic. Chiar el ar merita o dezbatere aparte. Merita o dezbatere n sine. Toate aceste lucruri: autentic, traditional, toate acestea sunt legate de 'chipul taranului romn'. Bun, taranul romn n speta, pentru cazul nostru. Deci, asta pe de o parte. Pe de alta parte,

nsa, este foarte important faptul si aici iarasi este latura polemica a acestei sintagme, a acestei afirmatii , ce ne facem dupa moartea taranului romn?

Ce ne facem cine? Ce ne facem noi, ca natiune. Ce ne facem noi ca identitate nationala. Deoarece natiunea romna si identitatea nationala s-au construit n mod firesc, si nu se putea altfel n acea perioada, n jurul ideii de 'taran'

si de 'popular', pentru ca asa era structura acestei populatii. n momentul n care aceasta populatie, acest tip de

organizare pe care s-a construit natiunea, pe care s-a construit identitatea nationala si sentimentele nationale,

deci acest suport dispare sau a disparut, intram ntr-o criza de identitate, dar care trebuie plasata n acest

context. Si eu cred ca este mai puternic si mai semnificativ contextul de societate posttaraneasca, daca mi se

permite aceasta noua sintagma

dect de societate postcomunista. Da. Pentru Ungaria, Polonia, Bulgaria Sa luam Ungaria, fiindca este aici, aproape. Ungaria este si ea o societate postcomunista. Aceasta referinta, postcomunism, este importanta pentru Ungaria. Si pentru noi este.

Dar n cazul nostru apare acest element, cred eu ca mult mai definitoriu, ca n aceasta perioada am devenit o

societate posttaraneasca n conditiile n care identitatea nationala era legata de tarani. Spre deosebire de

unguri, care nu prea au mare treaba, n identitatea lor nationala, cu taranii. Iar noi, da. Deci, n aceste conditii,

problema identitatii nationale, asa cum se pune ea n perioada actuala si a culturii nationale si a specificurilor

nationale trebuie regndita. Si trebuie regndita n cunostinta de cauza si cu calm. Daca aceasta criza devine

isterie nationala nu se rezolva mare lucru. Daca aceasta criza se exprima fie prin hai sa salvgardam

taranul?

Criza si isteria nationala

Sa-l valorificam! Sa-l valorificam, sa-l cautam n ultimul colt de tara, ca sa ne dovedim ca nca mai este Si daca el mai este, noi mai suntem. Acest gen de demers este total iluzoriu si total neproductiv, usor spre hilar. Dar si extrema

cealalta, un deconstructivism si un postmodernism total: taranul nu a existat vreodata, este o constructie Nici cealalta extrema, de a arunca copilul mpreuna cu apa din copaie, dat fiind ca toata ideea de taran, ideea

de folclor, ideea de cultura populara este o constructie a elitelor ntr-o anumita perioada si ca atare ea trebuie

eliminata Si, apoi ca este o fantasma naiva, chiar pernicioasa, dat fiind ca este atasata ideii de nationalism; ca atare nici nu a existat vreodata si nu ne intereseaza. Asta este la fel de aiurea, pentru ca, dupa cum am

discutat nainte, cultura taraneasca, cultura acestei societati taranesti nca dainuie si nca va dainui chiar prin

noi, aici de fata. Traim ntr-o cultura care mosteneste societatea taraneasca. Si atunci, daca vrem sa ne

ntelegem, trebuie sa facem referinta, n cunostinta de cauza, ce a nsemnat aceasta societate taraneasca, care a

fost cultura ei, ce si cum se continua din ea, ce si cum interactioneaza, ce si cum se articuleaza cu contextul

actual. Pentru ca altfel, fara aceste doua repere, mondializarea n general si cultura taraneasca romna n

particularitatea ei, nu putem sa ntelegem nimic.

Deci sa nteleg ca pledoaria ta este aceea de a gasi solutiile pentru a organiza dezbateri publice asupra

acestor chestiuni. Sigur ca exista discutii, dar acestea ramn cantonate ntr-un gen de interes pentru,

cum spui, sa capturam ultimul taran?, sa valorificam? la maniera idilica aceste lucruri, nu au ajuns n interesul dezbaterii publice. Sunt tabu pentru dezbaterea publica. Daca spui asa ceva nu mai

exista? sau asa ceva trebuie discutat? esti taxat ca unul care spune clar trebuie desfiintat. O aberatie! Tot ce am spus pna acum este, de fapt, o introducere pentru ceea ce, din punctul meu de vedere, ar fi esential: dezbaterea publica. Dezbatere publica nu nseamna dezbatere n public.

Dezbatere publica nseamna ceva foarte important, nseamna spatiu public n sensul profund al cuvntului. Or

daca Romnia sufera de ceva Sufera de multe, dar, n mod paradoxal, cred ca sufera cel mai mult de lipsa unui spatiu public si a unor dezbateri publice. Or, sunt absolut de acord ca atunci cnd fac aceasta afirmatie,

taranul este mort

Este aproape blasfemic. si am deja solutia. Adica eu stiu. Nu Spun ca este mort, hai sa vedem mpreuna Noi suntem mostenitorii venerabili si reverentiosi ai taranului romn, dar hai sa vedem ce facem, ca tata a murit. Asta este,

se ntmpla n istorie. Nimeni nu spune ca n-o sa-l onoram pe tata. Nimeni nu spune ca nu suntem mostenitorii

taranului romn, dar trebuie sa ne traim viata mai departe. Or nimeni nu poate sa afirme ce nseamna acest

mai departe? si cum trebuie sa arate aici si acum. Asta nu poate sa rezulte dect dintr-o dezbatere publica. Ori astfel de dezbateri publice nu exista; exista, n schimb, polemici la limita conflictului.

Si polemici zgomotoase Polemici de atitudine, nu polemici de idei. Deci polemici de atitudine, n sensul ca trebuie sa pastram taranul romn, sa mai terminati cu prostiile ca asa ceva nu exista. Sau, dimpotriva: sunteti naivi, conservatori,

retrograzi, traditionalisti Si, un ultim lucru! De ce nu o dezbatere publica pe aceasta tema, moartea taranului romn, dar considerata ca proces? Ceea ce iarasi mi se pare evidenta nsasi, dar nu e deloc asa: noi suntem

foarte reticenti sau inabili n a discuta procese? Discutam fotograme, ca sa zic asa. Ori este traditional, ori nu

mai este traditional; ori a murit, ori nu a murit. Sintagma care nca este folosita adesea n acest gen de studii,

traditie si inovatie Pai pe mine asta ma scoate din sarite, e o dihotomie total aberanta. Traditia, prin viata ei, este ntotdeauna si inovatie si orice inovatie, ntr-o societate taraneasca, trebuie sa intre n ciclul traditiei, ca

altfel nu este acceptata. Dar sa desfaci apele: asta este traditie, de aici pna aici este traditie, de aici pna aici

este inovatie, uite cum se grefeaza elementul acesta de inovatie pe traditie, dar l identifici imediat, vezi ca

asta e inovatie Este o prostie. Este o incapacitate de a analiza viata sociala ca proces, ca dinamica. Viata sociala este un proces si este dinamica. Daca vrem sa o asezam n niste clisee procustiene Traditia mai exista nca n satul nu stiu care din Maramures. Fug repede acolo, ca o mai gasim, o mai prindem n viata si nu

stiu ce i facem.

Facem o rezervatie! Facem, da, o rezervatie. Sau o salvam, o punem n muzee ca sa o tinem minte. Este o prostie Traditie fata de ce moment al acestui proces, al acestei dinamici? Deci cred ca este important sa gndim o astfel de

dezbatere publica sub forma unei dezbateri care ne priveste pe toti, pentru ca suntem parte a acestui proces. Si

daca vrem sa ne ntelegem pe noi nsine trebuie sa ntelegem acest lucru. Nu putem sa ne extragem, oricare am

fi noi si oricare ar fi statutul si pozitia noastra sociala si culturala, facem parte din acest proces. Si atunci a

rupe, a extrage elemente din dimensiunea unui proces si a ne defini numai prin: eu nu mai am nimic de a face

cu traditiile astea fiindca eu sunt homo europaeus sau cetatean al lumii Sigur, asta este o optiune individuala, suntem liberi sa avem asemenea optiuni. Dar dintr-un context cu tot cu aceste optiuni. Si trebuie

sa vedem cum aceasta optiune individuala de a fi cetatean al lumii sau intelectual n America sau, eu stiu,

orice alta optiune, cum se poate ea interpreta pentru noi nsine. Cum se poate articula cu aceste elemente

definitorii.

O saracire a propriei noastre existente

Pentru ca orice fel de eliminare arbitrara a acestor dimensiuni definitorii este saracie, o saracire a propriei

noastre existente. Deci, pe scurt, o astfel de dezbatere ne priveste pe toti. Si trebuie sa fie o dezbatere publica,

si nu o dezbatere strict profesionala. Nu este treaba doar a trei antropologi care se cearta cu trei folcloristi si

mor unii cu altii de gt

Sa nteleg, deci, ca pentru tine dihotomia antropolog folclorist e mai operanta dect cea traditie inovatie?

Bun, este mai operanta n masura n care sunt doua institutii, sa zic asa Sau sunt doua drapele n spatele carora se aliniaza unii si altii n functie, de multe ori

Nu n primul rnd n functie de specializare, ci n functie de optiunile ideologice si emotionale. Da, si cu toate inconvenientele acestei povesti Pentru ca n momentul n care te pui n spatele unui stindard sau al altuia, te uiti urt la cei din fata. Si comunicarea, stim foarte bine, este quasi-nula. Pe de alta

parte, diferenta nu este att de mare ntre folcloristi si antropologi, ci ntre oameni de teren prosti si oameni de

teren buni. Oameni de teren care privesc realitatea n fata, ca asta e meseria noastra, fiindca a scrie etnografie

nseamna a descrie ceea ce vezi Si poti sa faci o etnografie buna si poti sa faci o etnografie proasta. Daca mergi cu opritori si cu preconceptii, eu caut, din realitate, ceea ce stiu eu ca merita vazut, o sa vezi numai ceea

ce crezi tu ca merita vazut.

Sau n-o sa vezi nimic, pentru ca ceea ce crezi tu ca merita vazut ntre timp nu mai e. Privire nomada

Si atunci o sa-l inventezi, o sa-l creezi, o sa-l visezi noaptea si atunci o sa scrii ziua ce ai visat noaptea. n acest sens nu mai are nici o importanta si nu asta este problema, daca faci aceasta observatie la sat sau la oras,

daca o faci n Maramures sau n Italia, unde sunt trei sferturi din maramureseni. Mai mult dect att, privirea

etnografica, n acest context, trebuie sa devina o privire nomada, pentru ca trebuie sa urmeze obiectul

studiului. n momentul n care toate aceste populatii pe care le studiem noi sunt ele nsele nomade, migratoare,

dinamice, nu poti sa stai sa faci monografia satului oricare ar fi el. Pentru ca jumatate din populatia unui sat

caruia i faci tu monografia nu mai e acolo.

Sau daca gasesti un asemenea sat, n care nimeni nu este plecat, e un fenomen n sine. Este un fenomen n sine, dar pe care nu-l ntelegi dect prin izolare fata de aceasta mondializare. Deci tot acolo trebuie sa faci recursul: ceva s-a ntmplat care a taiat puntile acestui sat fata de mondializare si el se

nchide n sine fata de ce se ntmpla n jur si reactiv la si asa mai departe. Deci chiar si n asemenea cazuri nu poti sa ntelegi nici macar un sat izolat, care este o exceptie absoluta

Daca este. Daca este, dar facem un experiment mental. Daca este un asemenea sat, el nu poate fi nteles dect prin raportare la miscarile din jur. Deci nu mai poti sa vorbesti ca folcloristul se duce la tara si antropologul e la

oras, pentru ca oamenii sunt si acolo si acolo. Si atunci ce faci, folcloristul descrie pna la halta de autobuz

Pna la asfalt. si pe urma preia antropologul. Ce e prostia asta?

Bun, sunt cteva lucruri la care as vrea sa mai revenim, din ceea ce ai spus tu aici. Sa revenim la

dezbaterea publica. Nu crezi ca greutatea dezbaterii unei asemenea teme vine dintr-o educatie foarte

nefericita, o educatie construita n scoala, poate si n universitati, care e n mare dificultate la a accepta

ideea aceasta ca se poate reflecta asupra unor concepte pe care le capatam la un moment dat, credem

despre ele ca sunt aproape date Cred ca sunt doua lucruri aici. Cel putin. Pe de o pare este acest esentialism, aceasta naturalizare. Lucrul acesta ni s-a dat ca si cnd ar fi de la natura. El este. Si procesul de a trece n natura ceea ce, de fapt, este o

optiune conjuncturala, culturala este un argument foarte puternic: nu se mai discuta acel lucru. O sentinta, un

concept, un eveniment care devine dat, el are toata puterea datului si are 'preotii' care pazesc acest dat sa nu

mai fie atins, fiindca este primordial, oricnd si oriunde ai plasa aceasta primordialitate. Dar un fapt cultural

care are statut de dat primordial adaposteste n jurul sau preotii, sacerdotii. Si atunci exista un sentiment de

sacralizare si de impietate daca pui n discutie acest dat primordial. Ori aici e si un fenomen cultural, dar este

si un fenomen foarte empiric si foarte pragmatic, pentru ca se creeaza o categorie de sacerdoti?, ca sa zic asa, care pazesc aceste bunuri date si identitare ale culturii si care traiesc din acest sacerdotiu. Si traiesc chiar

la modul foarte pamntesc, au slujbe, statut, bani. Daca ataci nu, daca pui n discutie acest dat, nu valoarea, nu semnificatia toti acesti sacerdoti si simt functiile, statutul, prestigiul si, n ultima instanta, banii periclitati si vor reactiona violent.

Aceasta dezbatere publica despre taranul romn Intra categoric aici. Deci altfel nu ar fi toate polemicile Revenind la Muzeul Taranului Romn, altfel nu ar fi fost toate polemicile Mai mult dect polemici, conflicte, care au fost si vor fi n continuare Toate se explica prin acest lucru, fiindca altfel nu ntelegi de unde miza, ncrncenarea si luptele si conflictele,

cteodata murdare n jurul unor astfel de idei care ar trebui sa fie discutate. n momentul n care sunt discutate,

sunt discutabile si pot fi schimbate, pot fi dezvoltate Ori: asa le-am nvatat de la scoala, deci e adevarat! In cultura noastra, care se reproduce prin nvatamntul de toate gradele, tot ce contribuie la formarea individului

nu se atinge de aceste lucruri. Sau cnd o face, o face la modul pamfletar, la modul ironic, la modul 'aruncat

peste bord', ceea ce, desigur ca nu face dect sa ntareasca pozitiile de repliere si de lupta pentru a pastra

aceste date.

Nu avem exercitiul dialogului

Asta este pe de o parte. Pe de alta parte, nsa, eu cred, pentru ca ntrebarea era legata de dificultatea dezbaterii

publice Cred ca nu avem nici exercitiul dialogului, avem alta dimensiune a educatiei noastre care pune foarte mult accent pe individ si pe creativitatea individului. Un intelectual bun este un intelectual care este

creativ, care este autonom, care stie despre ce vorbeste; si exista chiar un cult al intelectualului ca preot al

adevarului. Deci noi, sau cei care se considera intelectuali, au revelatii, nu au nevoie de empirie, de date

De observatii

Si atunci e o categorie aparte de preoti ai adevarului, care sunt intelectualii?, intelectualii ntre ghilimele, n acest caz Fiindca intelectual n sine e un cuvnt foarte frumos, sa nu se nteleaga ca am ceva cu intelectualii

Dupa ce ca se poate crede ca ai ceva si cu taranii!

Doamne iarta-ma, nu, intelectuali? pusi ntre ghilimele si care se considera preoti ai adevarului, sau chiar daca nu afirma acest lucru n public, n privat o gndesc foarte puternic si, ca atare, ei nu au nevoie de

dezbatere. Au nevoie ori de sustinatori, ori de adversari. Si si exercita n aceste lupte talentele oratorice. Si

atunci rezultatul unor astfel de dezbateri este: am pierdut adepti, sau am cstigat adepti. Am cstigat adevar Aici e foarte greu. Deci ceea ce se cstiga nu este o plusvaloare cognitiva, o comprehensiune, o ntelegere a

fenomenului, ci o redistributie a adeptilor si a dusmanilor. Ceea ce muta miza dezbaterii n cu totul alt

registru, total steril, sigur, foarte excitant, foarte de spectacol, fiindca asta se vede imediat.

Bun, tu ca cercetator nteleg ce propui. Dar tu ca director al Muzeului Taranului Romn cum crezi ca se poate trece peste acest impas?

Exact provocnd aceste dezbateri publice. Si fiind o institutie care prin identitatea ei, prin plasarea ei se afla n centrul acestei dezbateri, este absolut firesc sa provoc, sa gazduiesc

Si sa asumi. Si sa asum o astfel de dezbatere publica. Fiindca este o dezbatere publica, ntr-un spatiu public care este o institutie publica care si pune aceasta problema. Si si-o pune fiindca nu este doar a mea ca individ, nu este

doar a mea, ca muzeu, este a noastra, ca societate.