VINDECAREA OSOASĂ

DEFINIȚIE Fractura reprezintă o întrerupere completă

sau incompletă a continuității osoase, cu sau fără deplasarea fragmentelor osoase.

SPIROID OBLIC TRANSVERS CU AL TREILEA FRAGMENT BIFOCAL COMINUTIV

GRAVITATE

VINDECAREA FRACTURILOR Pentru a se vindeca, o fractura nu trebuie să

fie neapărat imobilizată. Imobilizarea este necesară cel mai adesea

pentru:• suprimarea durerii• vindecarea într-o poziție corectă• permiterea mobilizării precoce și recuperării

funcționaleo Procesul de vindecare variază în funcție de

tipul de os implicat și de gradul de mobilitate de la nivelul focarului de fractură.

PROCESUL VINDECĂRII OSOASE După producerea unei fracturi, organismul

răspunde printr-un ansamblu de modificări adaptative (vasculare și tisulare), care, duc la apariția și vindecarea printr-o formațiune numită calus. Acesta se formează printr-un proces de neo-osteogeneză, osul fiind singurul organ care se vindecă prin formarea unui țesut similar sau chiar identic cu cel existent înaintea traumatismului. Între reparația osului tubular și a celui spongios există unele diferențe.

Reparația osului tubular se face prin osificare indirectă, cel mai frecvent când osul fracturat nu a fost fixat rigid și prin osificare directă, când a existat o fixare rigidă a osului.

OSIFICARAEA INDIRECTĂ Apariția osului matur are loc după

parcurgerea unor etape internediare pregătitoare.

Aceste faze corespund dezvoltării țesuturilor conjunctiv, fibros și cartilaginos din care se va edifica tesutul osos tânăr. Prin remodelarea acestuia se ajunge în final la țesut osos matur, structurat identic cu cel dinaintea fracturii.

Osificarea indirectă este împărțită în 5 etape.

REPARAȚIA OSULUI TUBULAR1. Distrucția tisulară și formarea hematomului

Vasele sunt rupte și se formează un hematon în focarul de fractură. Osul de la nivelul suprafețelor de fractură, privat de vascularizația sa, se necrozează pe o suprafață de 1-2mm. Procesul de reparație începe încă din această fază prin curățirea de resturi necrotice a țesuturilor de către osteoclaste și macrofage.

2. Inflamația și proliferarea celularăÎn primele 8 ore după fractură există o reacție inflamatorie acută cu proliferarea celulelor sub periost și în interiorul canalului medular. Capetele osoase sunt înconjurate de țesut celular care pontează focarul de fractură. Hematomul este lent absorbit și noi capilare subțiri apar la nivelul focarului. După cîteva săptămâni un activitatea celulară este intensă. Un țesut fibrocelular înlocuiește cheagul sanguin, fibrele colagene se organizează și apar primele depozite de minerale.

3. Formarea calusului fibrosCelulele care proliferează sunt potențial condrogenic și osteogenic. Ele vor iniția formarea osului, și în anumite cazuri vor forma cartilaj. Populația celulară va include osteoclaste care încep să curețe osul necrozat. Masa celulară cu insule de os matur și cartilaj formează calusul și unește suprafețele endostale și periostale. Pe măsură ce osul fibros imatur devine mai intens mineralizat, mișcarea la nivelul focarului de fractură scade progresiv și la aproximativ 4 săptîmâni după traumatism, fractura se „sudează”.

4. Consolidarea calusului fibrosÎn această etapă se depune aprox. 80% din materialul mineral existent în os. Se caracterizează prin transformarea atât a țesutului cartilaginos (osificare endicondrală) cât și a celui fibros (osificare desmală) în țesut osos imatur. Condiția unei astfel de evoluții este asigurarea unei perfuzii sanguine și deci a unei presiuni a oxigenului, suficiente. Această etapă durează aprox. 14 zile. În acest moment se poate spune că fractura a fost consolidată dar acest lucru nu este echivalent cu vindecarea deoarece chiar dacă în focarul de fractură nu mai există mobilitate, rezistența calusului format nu se poate compara cu cea a osului normal.

5. Remodelarea calusului definitivProcesul de vindecare se finalizează prin remodelarea calusului osos primitiv.Țesutul osos imatur este inlocuit cu țesut osos matur.Remodelarea are loc prin două procese contrarii, de resorbție osteoclastică – adresată osului în exces și procesul de depunere osteoblastică de os lamelar cortical. În acest proces are loc și depunerea celor 20% din substanța minerală rămasă. Treptat, vascularizația suferă un proces de involuție și revine la normal. După o perioadă de luni sau chiar ani, osul revine la o structură anatomică normală. Se produce resorbția calusului periferic și medular iar la nivelul corticalei structura se reorganizează după liniile de forță.

OSIFICAREA DIRECTĂ Este un tip de vindecare care are loc atunci

când s-a asigurat, după reducere anatomică, stabilizarea focarului de fractură printr-o osteosinteză fermă. În aceste cazuri, parcurgerea etapelor preliminarii devine inutilă.

Sub protecția asigurată de osteosinteză, organismul formează de la început țesut osos matur, după modelul biomecanic al osului lamelar original și restabilește continuitatea osoasă.

REPARAȚIA OSULUI SPONGIOS Vindecarea osului spongios este diferită de

cea a osului tubular. Acest fapt se datorează structurii sale uniforme, faptul că nu are canal medular și că nu există o suprafață de contact între capetele osoase fracturate. Datorită acestor caracteristici, reparația osului spongios se face prin osificare directă.