alecsela.files.wordpress.com · web view- un comentariu biblic abreviat - de henry h. halley o...

640
MANUAL BIBLIC - un comentariu biblic abreviat - de HENRY H. HALLEY O privire generală asupra Bibliei Gânduri "cheie" despre Biblie Remarcabile descoperiri arheologice Note explicative asupra fiecărei cărţi din Biblie Note asupra unor pasaje dificile Date corelate O scurtă istorie a Bisericii Informaţii biblice generale Sugestii pentru frecventarea bisericii Pagina 814 este cea mai importantă din această carte Traducere din limba engleză Doru Motz 1983 Editura "DOOR OF HOPE" "Vigoarea vieţii noastre spirituale va fi proporţională cu însemnătatea pe care o acordăm Bibliei în viaţa şi în gândirea noastră. Afirm lucrul acesta cu toată convingerea pe baza unei experienţe proprii de cincizeci şi patru de ani. In primii ani după întoarcerea mea la Dumnezeu am neglijat Cuvântul Său. Dar din clipa în care am început să-1 cercetez cu râvnă, binecuvântările au început să se reverse din plin asupra mea. Am citit Biblia de la un capăt la altul de o sută de ori şi de fiecare dată m-am desfătat. Ori de câte ori aş citi-o, mereu mi se pare o carte nouă. Mare a fost binecuvântarea atunci când am studiat-o temeinic şi consecutiv, în fiecare zi. Consider pierdută acea zi în care nu am reuşit să petrec o bucată bună de timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu." - GEORGE MULLER, de a cănii faimă se leagă orfelinatul din Bristol, omul care a constituit exemplul cel mai strălucit al puterii rugăciunii în zilele noastre. "M-am rugat pentru credinţă şi am crezut că într-o bună zi ere dinţa se va pogorâ aşa, dintr-o dată, şi mă va lovi ca un trăsnet. Dar credinţa nu mai venea! într-o zi am citit capitolul zece din Romani: "Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos." - Am închis Biblia şi m-am rugat pentru credinţă. Şi de atunci credinţa mea creşte mereu." -D.L.MOODY "Biblia este cea mai scumpă comoară a omenirii." NOTA EDITURII

Upload: doannhu

Post on 30-May-2018

250 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

MANUAL BIBLIC

- un comentariu biblic abreviat -

deHENRY H. HALLEY

O privire general asupra Bibliei

Gnduri "cheie" despre Biblie

Remarcabile descoperiri arheologice

Note explicative asupra fiecrei cri din Biblie

Note asupra unor pasaje dificile

Date corelate

O scurt istorie a Bisericii

Informaii biblice generale

Sugestii pentru frecventarea bisericii

Pagina 814 este cea mai important din aceast carte

Traducere din limba englez

Doru Motz

1983

Editura "DOOR OF HOPE"

"Vigoarea vieii noastre spirituale va fi proporional cunsemntatea pe care o acordm Bibliei n viaa i n gndirea noastr.Afirm lucrul acesta cu toat convingerea pe baza unei experieneproprii de cincizeci i patru de ani.

In primii ani dup ntoarcerea mea la Dumnezeu am neglijatCuvntul Su. Dar din clipa n care am nceput s-1 cercetez cu rvn,binecuvntrile au nceput s se reverse din plin asupra mea.

Am citit Biblia de la un capt la altul de o sut de ori i de fiecaredat m-am desftat. Ori de cte ori a citi-o, mereu mi se pare o cartenou.

Mare a fost binecuvntarea atunci cnd am studiat-o temeinic iconsecutiv, n fiecare zi. Consider pierdut acea zi n care nu am reuits petrec o bucat bun de timp lng Cuvntul lui Dumnezeu." -GEORGE MULLER, de a cnii faim se leag orfelinatul din Bristol,omul care a constituit exemplul cel mai strlucit al puterii rugciuniin zilele noastre.

"M-am rugat pentru credin i am crezut c ntr-o bun zi eredina se va pogor aa, dintr-o dat, i m va lovi ca un trsnet. Darcredina nu mai venea!

ntr-o zi am citit capitolul zece din Romani: "Astfel, credina vinen urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvntul lui Hristos." - Am nchisBiblia i m-am rugat pentru credin. i de atunci credina mea cretemereu." -D.L.MOODY

"Biblia este cea mai scump comoar a omenirii."

NOTA EDITURII

inem s ne exprimm pe aceast cale recunotina fa de Doru iMria Motz, traductorii acestui manual biblic n limba romn, pentrumunca lor neobosit i srguina cu care au lucrat la elaborarea uneicii att de cuprinztoare cum este "Manualul Biblic". Eforturile lorde ani de zile i gsesc acum ncununarea deplin. Ne manifestmalturi de ei i de toi ceilali care au contribuit la redactarea criibucuria de a rspndi acum aceast lucrare att de necesar i utiltuturor credincioilor din Romnia, precum i tuturor romnilorrspndii pe toate meridianele. Mai presus de toate mulumim luiDumnezeu pentru c ne-a ajutat s ncredinm tiparului un instru-ment att de util i valoros pentru studiul biblic - o carte ateptat demult n rndurile credincioilor din Romnia.

Nu putem ncheia fr s amintim ndatorarea noastr fa de EdituraZondervan, din Grand Rapids, Michigan. pentru bunvoina de a ne fiacordat dreptul de traducere i publicare a lucrrii de fa n limbaromn.

Paul Popov, Preedintele editurii"Door of Hope"

DESPRE TRADUCTOR I EDITOR

Nscut n Arad, Romnia, la 29 mai, 1948. Dup studiile elementare noraul natal, urmeaz cursurile colii profesionale U.V.A. Paralel cu aceastcoal, frecventeaz seara coala de art popular din ora, la secia pictur

Realizrile nsemnate pe planul transpunerii n limba romn a attor lucrriimportante i au originea i i datoresc existena unui moment nsemnat dinviaa traductorului: convertirea sa din anul 1965. Imediat dup aceastaDumnezeu i pune pe inim s nvee limba englez. La numai doi ani dupprimul contact cu limba lui Shakespeare, reuete s-o stpneasc deplin, attn scris, ct i n exprimarea oral. Bucuria acestui succes neateptat estecanalizat n sensul dublrii eforturilor, cu scopul de a intra la facultate, seciaenglez-romn - lucru destul de greu de realizat, aproape un vis, pentru un"seralist". mplinind nzuinele sale curate i avnd n vedere felul minunatn care l va folosi mai trziu n lucrarea Sa, Dumnezeu l ajut pe Doru Motzs treac examenul de admitere la facultatea de filologie, secia englez-romn, n anul 1969, obinnd la probele de limba englez nota 10, att lascris, ct i la oral - dei nu asistase pn atunci la nici o or de englez ncadrul sistemului colar. Urmeaz 5 ani de munc neobosit, dar igratificatoare, n aprofundarea cunotinelor de limba englez i a celor delimba romn.

Dup primul an de studii n Iai, n vara anului 1970 este cluzitprovidenial s se transfere la Facultatea de limbi germanice din Bucureti,beneficiind de erudiia celor mai buni profesori de limba englez i romndin ar, precum i a multor profesori strini care predau la aceast facultate.Paralel cu studiile de la facultate, continu s vesteasc Cuvntul, n bisericiledin Bucureti i din restul rii, dar mai ales, s traduc vorbitorii cretini careviziteaz Romnia n aceast perioad. Cu mult abnegaie, i aducecontribuia la cauza propirii Evangheliei n lume ncepnd s traduc pentruUniunea Baptist Romn.Dup terminarea facultii, pred un timp la o coaldin Hunedoara, dup care se transfer la Bucureti, prednd timp de un an laLiceul de muzic George Enescu. Paralel, este numit profesor de limba romni limba englez, la Seminarul Teologic Baptist din capital. Continu n aceastperioad munca asidu la elaborarea multor traduceri din limba englez, ceamai nsemnat fiind "Originea omului, destinul omului" - de .S.Wilder Smith,lucrare care i prilejuiete ntlnirea providenial cu Mria, cea care avea s-i fie tovar de via i minunat colaboratoare n lucrarea Domnului.

n 1977 emigreaz mpreun cu soia i cei doi copii nscui n Romnia,n Statele Unite ale Americii. Actualmente locuiete mpreun cu Mria i ceitrei copii ai lor: David, Estera i losif, n Portland, statul Oregon, ale cruiplaiuri - dei att de ndeprtate de patria mam - i amintesc de meleagurilenatale.

EDITURA

EDIIILE MANUALULUI BIBLIC

Ediia I 1924

Ediia ni 925

Ediia III 1927

Ediia IV 1927

Ediia V 1928

Ediia VI 1929

Ediia VII 1931

Ediia VIII 1932

Ediia IX 1933

Ediia X 1934

Ediia XI 1936

Ediia XII 1938

Ediia XIII 1939

Ediia XIV 1941

Ediia XV 1943

Ediia XVI 1944

A doua apariie 1945

Ediia XVII 1946

A doua apariie 1946

Ediia XVIII 1948A doua apariie 1950

Ediia XIX 1951

A doua apariie 1952A treia apariie 1952A patra apariie 1953A cincea apariie 1954

Ediia XX 1955

A doua apariie 1955A treia apariie 1956

Ediia XXI 1957

A doua apariie 1958

Ediia XXII 1959

A doua apariie 1960A treia apariie 1960A patra apariie 1961Ediia XXIII 1962A doua apariie 1963A treia apariie 1964A patra apariie 1964Ediia BILLY GRAHAMPrima apariie 1969A doua apariie 1964A treia apariie 1964

exemplare

-10.000

-10.000

-10.000

-10.000

-10.000

-10.000

-10.000

-10.000

-10.000

-10.000

-10.000

-10.000

-15.000

-30.000

-30.000

-30.000

-30.000

-30.000

-50.000

-60.000

-40.000

-30.000

-40.000

-40.000

-50.000

-50.000

-50.000

-50.000

-50.000

-50.000

-60.000

-60.000

-60.000

-60.000

-60.000

-60.000

-75.000

-75.000

-50.000

-250.000

-250.000

-250.000

Ediia XXIV (Revizuit)Ediia 1965A doua apariie 1965A treia apariie 1966A patra apariie 1966A cincea apariie 1967A asea apariie 1968A aptea apariie 1969A opta apariie 1969A noua apariie 1970A zecea apariie 1971A unsprezecea apariie 1971A dousprezecea apariie 1972A treisprezecea apariie 1972

,

-75.000

-75.000

-75.000

-50.000

-50.000

-50.000

-50.000

-50.000

-60.000

-50.000

-60.000

-60.000

-75.000

CUVNT NAINTE LA EDIIA ENGLEZ

Aceasta este a douzeci i patra ediie a Manualului Biblic,complet revizuit, culeas din nou la tipar cu litere mai mari idezvoltat n coninut.

Cartea aceasta a cunoscut o continu dezvoltare. A nceput nanul 1924, cnd nu era dect o mic brour de 24 pagini. Apoi acrescut la 32 pagini. Apoi la 40. Apoi 120. Apoi 144. Apoi 160.Apoi 200. Apoi 288. Apoi 356. Apoi 476. Apoi 516. Apoi 604.Apoi 764. Apoi 768 i, n sfrit, n ediia de fa, a ajuns la 850pagini.

Dei o numim manual, ea nu are caracterul strict al unui manual,fiind mai degrab o carte destinat uzului public general,adresndu-se majoritii cititorilor Bibliei care nu posed aproapenici un comentariu asupra Bibliei, i nici alte lucrri de referin.Cu toate acestea, un numr nsemnat de crturari, cu deosebitecunotine, biblice, posesori ai unor vaste biblioteci, au mrturisitc "Manualul" le-a fost de mare folos. O ct mai bun familiarizarecu coninutul genera] al crii va face ca ea s devin un instru-ment i mai util pentru cititori.

n ce privete mrimea caracterelor, a fi dorit ca ele s fie maimari, dar, evident, aceasta ar fi nsemnat ca volumul crii screasc; ori, intenia a fost de a menine cartea sub forma unuimanual de buzunar, cu un coninut foarte condensat, pentru carese potrivesc mai bine literele mici. n general paragrafele suntscurte i bine delimitate, fiecare din ele purtnd un titlu separat.

Cartea este alctuit, n mare parte, dup urmtorul sistem:pagin simpl, pagin dubl, uniti, .a.m.d., oferind cititorilorinformaii comasate i uor de reinut.

n primul rnd cartea conine FAPTE de natur biblic iistoric. Eu am cutat s evit, pe ct posibil, prerile mele propriin privina subiectelor mai controversate.

Cuprinznd alturi de notiele asupra crilor Bibliei i sumaruldescoperirilor arheologice legate de Biblie, precum i o scurtistorie a Bisericii, care face legtura perioadei biblice cu vremurilenoastre, sper s fi realizat o carte oarecum complet - un fel de-~-compendium cu informaii practice, care, n ciuda formatului mica' crii, s poat totui oferi credincioilor informaii utile n

pregtirea lor religioas.

n efortul meu de a m familiariza eu nsumi cu descoperirilearheologiei, am avut fericirea de a ntlni i a purta corespondencu un numr nsemnat de arheologi. Am rmas foarte impresionatde amabilitatea lor i de felul lor deschis de a privi lucrurile. Suntoameni care au de-a face cu fapte i astfel par s fie ntr-o msurmai mare dect alii eliberai de tendinele dogmatice care se mani-fest la unii, chiar atunci cnd acetia au o pregtire academic,n ce privete fotografiile, sunt recunosctor i ndatoraturmtoarelor foruri: The University Museum of Pensylvania, TheOriental Institute of Chicago University, The Field Museum ofNatural History, The British Museum - Londra, The AshmoleanMuseum of Oxford University, The Metropolitan Museum - NewYork, Muzeului Luvru din Paris, Muzeului Cairo din Egipt, coliiAmericane de Cercetri Orientale, lui Dr. W. F. Albright, lui SirFlinders Petrie, lui Dr.John Garstang, lui Dr. Francis Neilson, luiDr. J. L. Lelso, domnului Fahim Kouchakji, proprietarul Potiruluidin Antiohia, Reverendului F. J. Moore i Reverendului RodericLee Smith.

Am cutat s includ suficiente hri pentru a se putea corelaevenimentele respective cu locurile descrise. n cazul acesta,amintesc aici recunotina pe care o port doamnei Hanry Berry.

"Manualul" este un ndemn la o lectur nentrerupt i srguincioasa Bibliei de ctre fiecare credincios. Misiunea principal a bisericii ia pastorului ar trebui s fie aceea de a cluzi, ntri i ncuraja pecredincioi n spiritul formrii i pstrrii acestui obicei.

HENRY H.HALLEY

7

SURSE DE INFORMARE

Arheologice

American Journal of Archaeology

American Journal of Semitic Languages an Literatures

Annuals of Archaeology and Anthropology, Universitatea di

Liverpool

Annuals of the American School of Oriental Research

Annuals of the Palestine Exploration Fund

Antiquaries' Journal

Antiquity

Art and Archaeology

Bulletins of the American Schools of Oriental Research

Bulletins of the University Museum

Museum Journal

Oriental Institute Communications

Oriental Institute Reports on the Near East

Quarterly Statements of the Palestine Explorations Fund

Adams, J.McKee, "Biblical Background"

Albright, W.F., "Archaeology of Palestine and the Bible"

Baikie, James, History of Egypt"

Banks, E.J., "Bible and Spade"

Cambridge Ancient History

Clay, A.T., "Light of the Old Testament from Babei"

Cobern, C.M., "New Archaeological Discoveries"

Cook, S.A. "Religion of Ancient Palestine"

Duncan, J.G. "Digging up Biblical History," "Accuracy of O T"

Ellis, W.T., "Bible Lands Today"

Field, Henry, "Explorations of Armageddon"

Free, J.P., "Archaeology and Bible History"

Gadd, C.J., "History and Monuments of Ur"

Garstang, John, "Story of Jericho"

in

Grant, Elihu, "Haverford Symposium on Archaeology and Bible"

Guy, P.L.O., "New Light from Armageddon"

Hali, H.R., ''Ancient History of the Near East"

Hamrnarton, J.A., "Wonders of the Past"

Hilprecht, H.V., "Exploration of Bible Lands"

Irwin, C.H.. 'The Bible, the Scholar and the Spade"

Jarstrow, Morris, "Civilization of Babylonia and Assyria"

King, L.W., "History of Sumer and Akkad"

Kyier, M.G., "Explorations at Sodom," - Articole aprute n ISBE

Langdon Stephen, "Semitic Mythology"

Macalester, R.A., "Bible Sidelights from Gezer"

Marston, Charles, "New Bible Evidence"

Maspero, G.C., "Dawri of Civilization"

Newberry and Gastrang, "Short History of Egypt"

Olmstead, A.T., "History of Assyria," "History of Egypt"

Olmstead, A.T., "History of Palestine and Syria"

Peake, Haiold, "The Fleod"

Petrie, Flinders, "History of Egypt," "Palestine and Israel"

Price, Ira M., "The Monuments and the Old Testament"

Robinson George L., "Bearing of Archaeology on Old Testament"

Sayce, A.H., "Ancient Empires of the East"

Sayce, A.H., "Fresh Light from the Ancient Monuments"

Smith, G & A.H. Sayce, "Chaldean Account of Genesis"

Wiseman, P.J. "New Discoveries about Genesis"

Wooley, C.L., "I'r of the Chaldees,~ "Ur Excavations"

Zondervan Pictorul Bible Dictionary

Biblice

Buckland's Bible Dictionary

Cambridge Bible for Schools and Colleges

Clarke's Commentary

Davis, Bible Dictionary

Dummelows Comrnentary

Eiselen's Abingdon Comrnentary

Elliotfs Commentary

Expositor's Bible

Gore's Commentary

Gray's Commentary

Hasting's Bible Dictionary

International Criticai Commentary

International Standard Bible Encyclopaedia

Jacobus' Bible Dictionary

Jamieson, Fausset and Brown's Commentary

McClintock and Strong's Encyclopaedia

Moulton's Modern Reader's Bible

Peaje's CommentaryPeloubet's Bible DictionaryPiercy's Bible DictionaryPulpit CommentarySchaff s Bible DictionarySchaff-Herzog's Commentary

Diferite alte comentarii asupra unor cri din Bibliei, mai presus de toate, BIBLIA NSI

Istoria Bisericii

Cambridge Medieval History

Coxe's Ante-Nicene Fathers

Creighton's History of the Papacy

Crook's Story of the Christian Church

Duchesne's Christian Church

Fisher's History of the Christian Church

Fisher's Outline of General History

Fisher's The Reformation

Freeman's General Sketch

Hurlbut's Church History

Hurst's History of the Christian Church

Jenning's Manual of Church History

Kidd's History of the Church

Kurtz' Church History

Lindsay's History of the Reformation

McGlothlin's Church History

Moncrief s Short History of the Christian Church

Mosheim's Church History

Nagler's The Church in History

Neander's Church History

Newman's Manual of Church History

Nichol's Growth of the Christian Church

Ploetz' Epitome of Universal History

Robertson's History of the Christian Church

11

CUPRINS

Ediiile Manualului..........................................................................................3

Cu vnt nainte.............................................................................................5-6

Lista ilustraiilor foto grafice...................................................................12-13

Lista hrilor.............................................................................................14-15

Lista hrilor arheologice........................................................................16-17

Citate renumite despre Biblie.................................................................18-19

Cristos- Centrul i Inima Bibliei............................................................20-21

Biblia este CUVNTUL LUI DUMNEZEU........................................22-23

Schi a istoriei Bibliei...........................................................................24-25

Clasificarea crilor Bibliei.....................................................................26-27

Subiectele crilor Bibliei.......................................................................28-29

Mrimea relativ a crilor Bibliei...............................................................30

Trei gnduri fundamentale ale Vechiului Testament...................................31

Cronologia Vechiului Testament............................................................32-33

Tabelul datelor importante din Vechiul Testament.....................................34

Tabelul msurtorilor.banilor i greutilor..................................................35

Palestina - ara istoriei biblice.................................................................36-37

Ierusalimul - cetatea cheie a istoriei biblice...........................................38-39

Puteri mondiale din vremuri biblice..............................'.........................40-41

Descoperiri arheologice............................................................................42^4-7

Geneza..................................................................................................58-108

Exod...........................................................................'..........................109-133

Levitic..................................................................................................134-140

Numeri..................................................................................................141-149

Deuteronom..........................................................................................150-156

Iosua...................................................................................................157-167

Judectori.............................................................................................168-174

Rut.......................................................................................................175-176

ISamuel................................................................................................177-183

nSamuel..............................................................................................184-188

IRegi..................................................................................................189-199

II Regi..................................................................................................200-212

ICronici................................................................................................213-217

OCronici.............................................................................................218-228

Ezra-Neemia-Estera.............................................................................229-231

Ezra........................................................................................................232-234

Neemia................................................................................................235-236

Estera...................................................................................................237-239

Iov........................................................................................................240-246

Psalmi..................................................................................................247-273

Proverbe...............................................................................................269-273

Eclesiastul...........................................................................................274-276

Cntarea Cntrilor...............................................................................277-279

Profeii.................................................................................................280-284

Isaia.......................................................................................................285-306

Ieremia...................................................................................................307-319

Plngerile lui Ieremia...........................................................................320-322

Ezechiel................................................................................................323-335

Daniel....................................................................................................336-352

Osea.....................................................................................................353-356

Ioel.................................................................................................................357

Amos....................................................................................................358-360

Obadia.................................................................................................361-362

lona......................................................................................................363-365

Mica......................................................................................................366-367

Naum.......................................................................................................368-371

Habacuc................................................................................................372-373

Tefania..................................................................................................374-375

Hagai....................................................................................................376-377

Zaharia.................................................................................................378-383

Maleahi.................................................................................................384-386

Firul mesianic al Vechiului Testament..............................:.................383^01

Perioada dintre Vechiul si Noul Testament.......................................402-412

Matei....................................................................................................413-456

Marcu....................................................................................................457-484

Luca.......................................................................................................485-526

Ioan........................................................................................................527-557

Fapte......................................................................................................558-583

Romani......:.........................................................................................584-592

ICorinteni............................................................................................593-600

IlCorinteni...........................................................................................601-607

Galateni................................................................................................608-612

Efeseni..........................................,.......................................................613-116

Filipeni................................................................................................617-620

Coloseni...............................................................................................621-624

I Tesaloniceni......................................................................................625-628

II Tesaloniceni.....................................................................................629-630

ITimotei...............................................................................................631-634

UTimotei................................................................................................635-640

Tit......................................,..................................................................641-644

Filimon..........................................................................................................645

Evrei.......................................................................................................646-656

lacov......................................................................................................657-661

I Petru.....................................................................................................662-665

UPetru..................................................................................................666-670

Hoan.......................................................................................................671-675

Dloan.....................................................................................................676-677

fflloan..................................................................................................678-679

Iuda-........................................................................................................680-682

Apocalipsa...........................................................................................683-670

Cum am ajuns n posesia Bibliei.........................................................741-756

O scurt istorie a Bibliei.....................................................................757-804

Obiceiul de a citi Biblia.......................................................................805-813

CEL MAI IMPORTANT LUCRU DIN MNU AL........................814-818

Obiceiul de a merge la biseric...........................................................819-823

Serviciul deduminic dimineaa...........................................................825-829

Sulurile de la Marea Moart..................................................................843-846

Lista localitUor unde s-au fcut descoperiri arheologice.................847-854

Mte*....................................................................................................855-860

10

ILUSTRAII FOTOGRAFICE

l.Roca Rehistun................................................................................43

2. Tblie de dinainte de potop.............................................................44

3. Pecei de dinainte de potop.............................................................46

4. Tblie de temelie...............................................................................47

5. Portretul de familie al luiUr-Nina.....................................................47

6. Stela fiicei lui Sargon.......................................................................47

7. Stela lui Eanatum............................................................................47

8. Stela lui Ur-Nammur........................................................................48

9. Biblioteca de la Nippur.....................................................................49

10. Prisma Weld................................................................................49

11. Codul lui Hammurabi..................................................................50

12. Sal de clas la llr de pe vremea lui Avraam................................51

13. Piatra Rosetta..................................................................................52

14. Scrisul depe obeliscul lui Hateput.............................................53

15. Sigiliul ispitirii..............................................................................68

16. Sigiliul Adamsi Eva...................................................................69

17. Sigiliul Ghilgame........................................................................76

18. Groapa oraului la Ur.....................................................................77

19. Ruinele de la Ki.........................................................................78

20. Sub stratul potopului de la Fara.....................................................79

21. Seciune transversal a movilei Fara............................................79

22. Ruinele turnului Babei i Birs Nimrod..........................................83

23. Seciune transversal a movilei Ur.................................................88

24. Cimitirul regal de la Ur...................................................................89

25. ngropri intrusive neo-babiloniene.............................................89

26. Portretul lui Kheops........................................................................93

27. Sala Kamak..................................................................................114

28. Mumia lui Amenophis II..............................................................115

29. Tblia Israel a lui Memephta.......................................................116

30. Statuia lui RamsesU.....................................................................117

31. Marele templu al lui Ammon delaKarnak...................................118

32. Coloan de templu egiptean.......................................................119

33. Templul lui RamsesIII.................................................................119

35. Statuia lui Moise executat de Michelangelo............................121

36. nfiarea Cortului....................................................................130

37. Sfenicul.......................................................................................131

38. Zidurulelerihonului.....................................................................160

39. Ruinele Ierihonului......................................................................160

40. Ogorul lui Boaz............................................................................176

41. Grajdurile lui Solomon..............................................................191

42. Rmie ale unui copil mic.......................................................198

43. Piatra moahit...............................................................................202

44. Obeliscul negru..........................................................................206

12

45.46.47.48.49.50.51.52.53.54.55.56.57.58.59.60.61.62.63.64.65.66.67.68.69.70.71.72.73.

Dealul Meghido.........................................................................207

Relieful lui iac..........................................................................221

Prisma lui Sanherib.....................................................................226

Pecetea lui Eliachim.....................................................................228

Pecetea lui Eliachim.....................................................................228

Sala tronului lui Sargon.............................................................289

Taurul care pzea palatul lui Sargon..........................................289

Baza tronului lui Sargon............................................................289

Grdinile suspendate, ale Babilonului.........................................337

Ruinele Babilonului.....................................................................338

Camera lui Nebucadnear...........................................................341

Ruinele palatului lui Nebucadnear.............................................345

Mormntul lui Iona de la Ninive..................................................362

Ruinele oraului Ninive................................................................371

Muntele Ispitirii.........................................................................425

Cupa de la Antiohia..................................................................449

Marea Galileii.............................................................................472

Vedere spre Capernaum.............................................................472

Golgota........................................................................................482

Nazaret........................................................................................694

Ruinele sinagogii din Capemaum...............................................502

Satul Betania..............................................................................545

Mormntul din grdin...............................................................550

Intrarea n mormntul din grdin................................................551

Interiorul mormntului din grdin..............................................553

Efes..............................................................................................693

Dou vederi ale Smirnei..............................................................697

Acropole de la Pergam..............................................................703

Studierea Bibliei...........................................................................811

-

HRI

1. Centrul suprafeei pmntului.......................................................24

2. Centrul emisferei estice.................................................................24

3.Babilon-Egipt.................................................................................25

4. Imperiul roman...............................................................................^S

5. Aezarea geografic a Palestinei....................................................36

6. Topografia Palestinei......................................................................37

7. Vedere aeriana culmii Ierusalimului...........................................38

8. Ierusalim.........................................................................................39

9. Imperiul egiptean...........................................................................40

10. Imperiul asirian............................................................................40

11. Imperiul babilonian......................................................................40

12. Imperiul persan...............................................................................41

13. Imperiul grec...................................................................................41

14. Imperiul roman...............................................................................41

15. Babilonia.........................................................................................43

16. Babilonia pre-avraamic...............................................................46

17. Excavrilebabiloniene.................................................................49

18. Egiptul inferior...............................................................................52

19. Zona celor mai vechi scrieri alfabetice.........................................55

20. Leagnul civilizaiei umane...........................................................65

21. Babilonia de dinainte de potop.....................................................79

22. Regiunea muntelui Ararat..............................................................81

23. Obria naiunilor...........................................................................82

24. Babilonia antic.............................................................................86

25. Aezarea geografic a Sodomei.....................................................99

26. Regiunea ederii lui Avraam........................................................100

27. Lumea lui Avraam......................................................................102

28. Egiptul...........................................................................................110

29. Egiptul...........................................................................................117

30. Egipt i Sinai.................................................................................125

31. Planul Cortului............................................................................132

32. Peregrinrile prin pustiu................................................................142

33. Cltoria prin Canaan..................................................................147

34. Locul undea trecutIosuaIordanul...............................................158

35. Cucerirea Canaanului de ctre Iosua...........................................162

36. Aezarea geografic a seminiilor...............................................165

37. Naiuni nvecinate.......................................................................169

38. Ilustraia crii Judectori.............................................................171

39. Ilustraia crii Rut........................................................................175

40. Scena lucrrii lui Samuel.............................................................178

41. Ilustraia vieii lui Saul i a lui David..........................................180

42. Regatul lui Solomon..................................................................190

43.Moab..........................................................................................202

14

HRI

15

44. Regatul divizat..............................................................................204

45. Asiria-Canaan..........'....................................................................209

46. Templul lui Solomon...................................................................219

47. rile robiei..................................................................................231

48. Ruinele Babilon ului....................................................................339

49. Ruinele oraului Ninive..............................................................370

50. Valea Iordanului..........................................................................423

51. Lucrarea lui Isus n Galilea.........................................................464

52. Marea Galileii............................................................................473

53. Viaa i activitatea lui Isus...........................................................477

54.Betania........................................................................................481

55.Betleem........................................................................................489

56. Nazaret..........................................................................................495

57. Zona de lucru a lui Ioan.....................-.........................................496

58. Lumea lui Isus.............................................................................530

59. Deplasrile luilsusn ultima noapte...........................................547

60. Planul mormntului......................................................................552

61. Naiunile reprezentate la Rusalii.................................................561

62. Rspndirea Evangheliei............................................................569

63. Prima cltorie misionar a lui Pavel............................................572

64. A doua cltorie misionar a lui Pavel.........................................575

65. A treia cltorie misionar a lui Pavel..........................................579

66. Cltoria lui Pavel la Roma.........................................................582

67. Cele apte biserici din Asia..........................................................687

68. Imperiul roman...........................................................................711

69. Divizarea imperiului roman..........................................................713

70. Actuala lume mahomedan.........................................................718

71. Localiti importante din istoria bisericii.....................................798

16

NOTE ARHEOLOGICE Aranjate alfabetic

Not introductiv..........................................................................42-57

"Adevrata cruce"...........................................................................523

Ahab..................................................................................................198

Arderea cetii Ghibea.......................................................................173

Armura lui Saul................................................................................183

Asasinarea lui Sanherib.....................................................................226

Aurul lui Solqmon...........................................................................192

Avraamn Egipt..................................................................................96

Belaar................................................................................................344

Benhadad i Hazael...........................................................................203

Calea Regilor......................................................................................97

Calvarul..............................................................................................482

CameealuiNebucadnear...........................................................340, 341

Captivitatea lui Iuda....................................................................210,211

Captivitatea Israelului de Nord.........................................................208

Carierele lui Solomon.........................................................................192

Casa de filde a lui Ahab..................................................................199

Cderea Ierihonului...................................................r..............159-161

Cderea omului..............................................................................68, 69

Cderea S am ariei.............................................................................210

Crmizile lui Pithom.........................................................................120

Cetile ante-deluviene.......................................................................72

Cetile patriarhale............................................................................100

Cupa de la Antiohia...........................................................................449

Distrugerea Sichemului de ctre Abimelec........................................172

Excavrilede la Ur.....................................................................87-89

Faraon i Exodul.........................................................................144-116

Farfurioarele cosmetice ale Izabelei.................................................206

Fierul din Palestina...........................................................................170

Fortreaa lui Saul de la Ghibea.......................................................181

Fuga lui Zedechia ntre dou ziduri..................................................228

Grajdurile lui Solomon.....................................................................191

Grdina Eden.....................................................................................64

Grdinile suspendate ale Babilonului..........'.....................................337

Hammurabi...................................................................................50, 97

Iehoiachin "nlat".............................................................................228

Inscripia Siloam...............................................................................225

Iosif i nevasta lui Potifar..................................................................107

Iosua arde cetile Betel i Ai.............................................................161

Iosua incendiaz Lachiul, Kiriath-sepherul i Hazorul....................163

nchinarea lui Baal............................................................................198

nscrierea lui Quirinius.......................................................................490

Mnase pltete tribut Asiriei...........................................................226

Meghido, dealul.........................................................................172,207

Menahem pltete tribut lui Pul......................................................208

Moatreantiului-nscutal lui Faraon................................................123

Monoteismul iniial..........................................................................62

Mormntul luilsus...................................................................551, 552

Mumia lui iak...............................................................................221

Mumiile egiptene.:..........................................................................114

Nebucadnear arde cetile din Iuda.................................................211

NOTE ARHEOLOGICE

17

Neemia repar Zidul...........................................................................235

Numele lui Iosua.................................................................................157

Obeliscul Negru.................................................................................206

Palatul de la uan...........................................................................238

Palatul lui Iosif de la On...................................................................107

Palatul lui Omri................................................................................197

Piatra funerar a lui Uzziah.............................................................224

Piatra Moabit....................................................................................202

Pithom i Ramses...............................................................................116

Potopul.........................................................................................76-80

Religia canaanit..............................................................................166

Reparaiile zidului fcute de Ezechia................................................225

Rezidirea Ierihonului.......................................................................197

RocaBehistun.......................................................................................43

Ruinele Babilonului....................................................................337-345

Ruinele cetii Ninive.................................................................365-371

Ruinele Tebei..............................................................................117, 118

Sacrificarea copiilor............................................................................198

Sanherib invadeaz Iuda....................................................................225

Sanherib "naintea Lachiului"..........................................................226

Sargon.......................................................................................287,288

Sargon invadeaz Iuda......................................................................287

Scrierea..........................................................................................42-57

Scrierea nainte de potop.....................................................................44

Scrisorile Lachi........................................................................315, 316

"Sfntul giulgiu?'.................................................................................550

Sigiliul Adam i Eva...........................................................................59

Sigiliul Ispitirii...............................................................................76, 68

Sigiliul ispravnicului lui Iehoiachin...................................................228

Sigiliul robului lui Ahaz...................................................................224

Sigiliul Iui Gbedaliah........................................................................317

Sigiliul lui Iaazania..........................................................................317

Sigiliul lui Iotam.............................................................................224

Sigiliul slujitorului lui Ieroboam........................................................207

Sinagoga din Capernaum.................................................................502

Sodoma i Gomora......................................................................98, 99

Stela lui Ramses................................................................................116

apte ani de foamete.........................................................................106

Silo....................................................................................................177

iak invadeaz Palestina.................................................................221

Tahpahnes.....................,....................................................................318

Tblia "Israel" a lui Merneptah.........................................................116

Tbliile Creaiei..................................................................................62

Topitoriile lui Solomon......................................................................192

Tributul pltit de Ahaz Asiriei.......................................................224

Tributul pltitde Osea, Hoea, Asiriei.............................................208

Tronul lui Sargon i ruinele palatului su..........................................287

Tunelul din Ierusalim.........................................................................215

Tunelul lui Ezechia.............................................................................225

Turnul Babei.......................................................................................83

[Tzziah i Tiglath-pileser.....................................................................223

Victoria Deborei asupra canaaniilor................................................172

Zidul lui David...............................................................................215

18

CITATE RENUMITE DESPRE BIBLIE

Ahraham I.incoln: "Eu cred c Biblia este cel mai mare dar datvreodat omului. Tot ce e bun de la Mntuitorul lumii ne este dat prinintermediul acestei Cri."

W.R.Gladstone: "Am cunoscut nouzeci i cinci dintre oameniimari ai timpurilor mele i din acetia optzeci i apte au fost oameniformai de Biblie. Biblia poart amprenta unei origini speciale i ntreea i toi care ncearc s o concureze se afl o distan incomen-surabil."

George Washington: "Este imposibil s guvernezi lumea cum secuvine fr Dumnezeu i fr Biblie."

Napoleon: "Biblia nu este doar o simpl carte, ci o creaie vie, careare puterea de a-i cuceri pe toi cei care i se mpotrivesc."

Regina Victoria: "Cartea aceasta st la baza supremaiei Angliei."

Daniel Webster "Dac e s laud ceva din gndurile mele sau dinstilul meu, atunci meritul lor se datorete prinilor mei pentru faptulc au imprimat n mine de timpuriu dragostea pentru Scripturi. Dacvom continua s ne cluzim dup principiile Bibliei, ara noastr vamerge n continuare din bine n mai bine.Dar, dac noi sau urmaiinotri vom ajunge s-i neglijm nvturile i autoritatea, nimeni nuva fi n stare s anticipeze catastrofa neateptat care s-ar putea s seabat asupra noastr, ngropndu-ne toat gloria ntr-o adncobscuritate."

Thomas Carlyle: "Biblia este rostirea cea mai adevrat din cteau izvort vreodat pe calea slovelor din sufletul omului; prin ea, caprintr-o fereastr divin deschis, toi oamenii pot privi spre linitea isenintatea eternitii, ntrezrind astfel ceva din cminul lor ndeprtat,demult uitat."

Tohn Ruskin: "Oricare ar fi meritul vreuneia din scrierile mele, else datoreaz pur i simplu faptului c, n copilria mea, mama i-afcut obiceiul de a-mi citi zilnic un fragment din Biblie, punndu-ms nv o parte pe dinafar."

Charles A. Dana "Btrna i Venerabila Carte rmne n continuaren picioare, iar pmntul acesta de veacuri, cu ct i vor fi mai rsfoitei cntrite paginile ei, cu att mai mult el va susine i va ilustrapaginile Cuvntului Sacru."

W H. Seward- "Toat sperana unui progres uman atrn deinfluena mereu crescnd a Bibliei."

Pntrick Henry: "Biblia valoreaz ct toate celelalte cri care s-auscris vreodat."

TT. S. Grant "Biblia este ancora libertilor noastre."

Horace. Greely: "Este imposibil s nrobeti mental ori social un

19

popor care citete Biblia. Pincipiile Bibliei constituie temelia libertiiumane."

Andrew Jackson: "Cartea aceasta, domnule, e stnca pe care sesprijin republica noastr."

Robert E. Lee: "Prin toate nelinitile i suferinele mele, Biblia odat mcar nu a ncetat s-mi dea lumin i trie."

Lord Tennyson: "Lectura Bibliei este o educaie n sine."

Tohn Quincy Adam "Att de mare e veneraia mea pentru Biblie,nct cu ct mai repede vor ncepe copiii mei s o citeasc, cu att maincreztoare va fi sperana mea c ei se vor deveni ceteni utili airii lor i membrii respectabili ai societii-. De mai muli ani ncoacepractic obiceiul de a citi n fiecare an Biblia de la un capt la altul."

Immanuel Kant "Existena Bibliei, ca o carte pentru popor, estecel mai mare bine pe care 1-a trit rasa uman. Fiecare ncercare de ao minimaliza este o crim mpotriva omenirii."

Charles Dickens "Noul Testament este cea mai bun carte cares-a cunoscut ori se va cunoate vreodat pe lume."

Sir William Herschel "Toate descoperirile umane par s fi fostfcute doar pentru a confirma tot mai mult i mai puternic adevrurilecuprinse n Sfintele Scripturi."

Sir Tsaac Newton: "Exist mai multe semne sigure de autenticitaten Biblie dect n orice istorie profan."

Goethe: "Orict ar continua cultura s progreseze, orict de departear ajunge progresul tiinelor naturii i orict s-ar extinde capacitateaminii umane - acestea nu vor putea depi niciodat elevaia i culturamoral a cretinismului, aa cum strlucete el pe paginile evanghe-liilor."

Henry Van Dyke: "Nscut n rsrit i mbrcat n vemntul iimagistica oriental, Biblia strbate crrile lumii cu pai cunosctorii intr n ar dup ar, aflndu-i adepii pretutindeni. A nvat svorbeasc n sute de limbi inimii omeneti.Copiii i ascult povestirilecu uimire i ncntare, iar nelepii le iau ca pilde de via. Cei ri icei mndri tremur n faa avertismentelor ei, dar pentru cei cu duhulzdrobit i cit ea are glas de mam. S-a ntreesut n visele noastrecele mai scumpe, aa nct dragostea, simpatia, devotamentul,memoria i ndejdea mbrac vemntul alesei sale vorbiri. Nimeninu e srac sau nenorocit cnd i-a nsuit aceast comoar. Cnd cerulse ntunec i pelerinul tremurnd se apropie de Valea Umbrei Morii,nu i este fric s intre - el ia toiagul i nuiaua Scripturii n mn, apoispune tovarilor de drum i prietenilor si: "Rmas bun, iari nevom vedea, i, mngiat de acest sprijin, el pornete prin singuraticatrectoare ca unul care merge prin ntuneric, dar spre lumin!" (DinCOMPANIONABLE BOOKS, de Henry Van Dyke, prin bunvoinaediturii Charles Scribnerand Sons.)

.

CRISTOS

esteCENTRUL i INIMA BIBLIEI

Vechiul Testament este istoria unei Naiuni.Noul Testament este istoria unui OM.

Naiunea a fost ntemeiat i crescut de Dumnezeu ca s-L aducpe OM n lume.

Dumnezeu nsui a devenit Om, pentru a da omehirii o ideeconcret, precis i sensibil despre Persoana la care ne gpdim atuncicnd ni-L reprezentm pe Dumnezeu. Dumnezeu este asemenea luiIsus. Isus a fost Dumnezeu ntrupat n chip uman.

Apariia Sa pe pmnt este Evenimentul Central al ntregii istorii.Vechiul Testament pregtete, n acest sens, scena. Noul Testamentdescrie acest eveniment.

Ca Om, El a trit cea mai frumoas via care a fost trit vreodat.A fost cel mai bun, cel mai blnd, cel mai gentil, cel mai rbdtor icel mai nelegtor Om care a trit vreodat. El i-a iubit pe oameni. N-a putut rbda s-i vad necjii. I-a fcut o deosebit plcere s ierte.I-a plcut s ajute. El a fcut minuni, hrnindu-i pe cei sraci.Eliberndu-i pe cei suferinzi de bolile lor, a uitat s se hrneasc peSine. Mulimi de oameni trudii i ndurerai, sub povara bolilor de totfelul, au venit la El i au gsit vindecare i alinare. Despre El, cadespre nimeni altul, se spune c dac toate faptele de milostenie pecare le-a fcut s-ar aterne n scris, nu ar ncpea crile respective ntoat lumea. Iat clar ce fel de Om a fost Isus. Tocmai aceast Persoaneste Dumnezeu.

Apoi El a murit pe cruce, ca s ia pcatul lumii, s devinRscumprtorul i Salvatorul oamenilor.

Apoi El a nviat din mori i acum este VIU n vecii vecilor.nefiinddoar un personaj istoric, ci o Persoan Vie - realitatea cea mai impor-tant a istoriei i fora cea mai vital din lumea de azi.

ntreaga Biblie e cldit n jurul acestei istorii minunate a lui Cristos.Celor ce II primesc El le promite i le d via venic. Biblia a fost

20

21

scris numai i numai ca oamenii s poat crede i nelege, s poatcunoate i s-L poat iubi i urma pe Cristos.

Cristos, centrul i inima Bibliei, centrul i inima istoriei, este nacelai timp centrul i inima vieii noastre. Destinul nostru venic seafl n mna Lui. A-L primi sau a-L respinge reprezint faptul esenialcare decide pentru fiecare din noi fie slava venic, fie pierzareavenic, raiul sau iadul - ori una, ori alta!

Cea mai important hotrre pe care este chemat cineva s o iaeste aceea de a stabili n inima sa, odat pentru totdeauna, ce fel deatitudine va lua fa de Cristos. De asta depinde totul.

Este un lucru glorios s fii cretin, da, a fi credincios e cel mainltor privilegiu dat omenirii. A-L primi pe Cristos ca Mntuitor,ca Domn i Stpn, i a te sili s-L urmezi cu sinceritate i devotamentpe Calea Vieii trasat de El este negreit cel mai rezonabil i maisatisfctor mod de via. Asta presupune pace-pacea minii,mulumire n inim, iertare, fericire, via, via aici i acum, viadin belug, VIA CARE NU SE VA SFRI NICIODAT.

Cum poate fi cineva att de orb, att de nechibzuit, nct s treacprin via i s ajung n pragul morii fr s fi dobndit ndejdeacretin? n afar de Cristos, ce este oare, ce poate exista, fie pentrulumea de acum, fie pentru cea viitoare, care s dea sens vieii i s-ofac vrednic de trit? Cu toii va trebui s murim ntr-o bun zi. Atuncice rost are s amnm mereu, s ncercm s alungm din gndurilenoastre aceast problem, rznd de ea de parc nici n-ar exista? S-arprea c e normal ca orice fiin uman s doreasc s-L primeascpe Crislos cu braele deschise i s considere cel mai mre privilegiual vieii lui s poarte numele de cretin.

n ultim analiz, lucrul cel mai de pre din via este s putemspune i s tim c la baza motivelor noastre celor mai ascunse stdorina noastr de a tri pentru Cristos i c, prin eforturile noastre,dei att de slabe de cele mai multe ori, noi ne ndeplinim cu trud,dar cu credincioie, sarcinile noastre zilnice, n ndejdea c la dareade seam final vom avea ce depune la picioarele Sale ca jertf, nsemn de recunotin i adorare pentru El.

"

BIBLIA

esteCUVNTUL LUI DUMNEZEU

Exceptnd orice teorie de inspiraie, orice teorie privitoare la moduln care s-a alctuit Biblia n forma actual ori cu privire la gradul demodificare pe care 1-a suferit Biblia n transmiterea ei de la un redac-tor la altul i de la un copist la altul; exceptnd ntrebarea care seridic privitor la gradul n care trebuie s-o interpretm n mod figurat,ori cu privire la partea sa istoric i partea sa poetic; dac presupunemc Biblia este pur i simplu ceea ce pare a fi i i studiem crile pentrua-i afla coninutul, vom constata c exist o unitate de gndire, ceindic faptul c O SINGUR MINTE a inspirat scrierea i compilareantregii serii de cri ce o compun; i vom mai constata c ea poartamprenta i semntura Adevratului ei Autor; c este ntr-un sensunic i distinctiv CUVNTUL LUI DUMNEZEU.

Exist o concepie actual, destul de rspndit n cercurileintelectuale, potrivit creia Biblia este un fel de poveste de veacuri aeforturilor omului de a-L afla pe Dumnezeu,o consemnare aexperienelor omului de a ajunge pn la Dumnezeu, de a nzui ctreEl i, treptat, de a-i mbunti ideea sa despre Dumnezeu, cldindpe experienele generaiilor anterioare. Cu privire la acele pasaje attde numeroase n Biblie, unde se spune c Dumnezeu nsui a vorbit,aceast prere consider c o asemenea afirmaie nu poate fi adevrat,ci c, mai degrab, oamenii i- au nvemntat propriile lor idei intr-un limbaj pe care l-au atribuit lui Dumnezeu; n realitate deci, nu ar fivorba dect de ceea ce i-au imaginat ei despre Dumnezeu. n acestmod Biblia este pus pe aceeai treapt cu celelalte cri i apare a fi,nu o carte de inspiraie divin, ci una uman, doar cu pretenia de a ficonsiderat divin.

Noi respingem cu desvrire aceast concepie i o detestm. Noicredem c Biblia este nu relatarea efortului omului de a-L afla peDumnezeu, ci, mai degrab, consemnarea efortului lui Dumnezeu dea Se descoperi pe Sine omului; relatarea pe care o face Dumnezeunsui despre legturile Sale cu oamenii, pe msur ce El se descoperrasei umane - voia relevat a Creatorului omului, dat omului de Cre-ator nsui, pentru nvtur i cluzire pe calea vieii.

Crile Bibliei au fost compuse de autori umani; ba mai mult, unii

22

23

din autori nici nu se cunosc mcar, dup cum nu se cunoate exactnici modul n care au fost ndrumai de Dumnezeu s scrie. Dar seafirm rspicat c Dumnezeu a cluzit scrisul lor. n acest caz trebuieconsiderat c aceste cri sunt exact ceea ce a vrut Dumnezeu ca eles fie.

Exist o deosebire ntre Biblie i toate celelalte cri. Autorii decri pot uneori s se roage pentru a primi ajutorul i cluzirea luiDumnezeu - i Dumnezeu negreit ajut i cluzete. Ba mai mult,exist n lumea asta multe cri la scrierea crora autorii au fostnendoios ajutai de ctre Dumnezeu. Dar chiar i aa, pn i cei maisfini dintre autori nu ar ndrzni s pretind c Dumnezeu a scriscrile lor. n cazul Bibliei ns se susine lucrul acesta. Dumnezeu asupravegheat, a ndrumat i a dictat scrierea crilor Bibliei, ale crorautori umani au fost att de mult sub controlul Su, nct se poatespune c Dumnezeu nsui este Cel care a scris. Biblia esteCUVNTUL LUI DUMNEZEU n sensul n care nici o alt carte numai este Cuvntul lui Dumnezeu.

S-ar putea ca unele din afirmaiile Bibliei s fie "modele antice degndire" reprezentnd idei pe care noi cei de azi le-am exprima altfel,cci ntr-adevr ele au fost exprimate n limbajul unor vremuristrvechi. Dar chiar aa stnd lucrurile, Biblia conine exact acelelucruri pe care Dumnezeu dorete s le cunoasc omenirea. i ct vaexista timpul, aceast carte scump va rmne unicul rspuns lacutarea omenirii dup Dumnezeu.

Biblia, compus de mai muli autori, de-a lungul unei perioade demai multe secole, i totui O SINGUR CARTE, este prin ea nsimiracolul uimitor al veacurilor, purtnd n sine dovada cu neputinde tgduit a originii ei supraomeneti.

FIECARE OM ar trebui s iubeasc Biblia. Toi ar trebui s ociteasc n mod regulat. Cu toii ar trebui s ne silim s trim dupnvturile ei. Biblia ar trebui s ocupe locul central n viaa i lucrareafiecrei biserici i a fiecrui amvon. SINGURA MISIUNE AAMVONULUI ESTE EXPUNEREA SIMPL A NVTURILORCUVNTULUI LUI DUMNEZEU.

O SCHI A ISTORIEI BIBLIEI

Dumnezeu 1-a creat pe om i 1-a aezat n Grdina Eden, n sud-vestul Asiei, n centru) geografic al celei mai mari poriuni de teren depe suprafaa pmntului, marcat pe harta nr.l prin ptratul negru.

Harta 1. Centrul suprafeei pmntului.

Omul a pctuit i a czut de la starea pe care 1-a rnduit Dumnezeus-o aib. Atunci Dumnezeu a inaugurat un plan pentru rscumprareafinal a omului i recrearea lui, chemndu-1 pe Avraam s ntemeieze onaiune prin care s se realizeze aceste lucruri. Dumnezeu 1-a scos peAvraam din Babilonia i 1-a condus n ara Canaanului. Urmaii luiAvraam au migrat n Egipt, unde au crescut i s-au nmulit, devenind onaiune.

Harta 2. Centrul emisferei estice.

Dup 400 de ani, membrii noii naiuni au fost scoi din Egipt, subconducerea lui Moise, fiind dui napoi n ara Promis. Iar acolo, ndecursul a patru sau cinci sute de ani, sub domniile lui Da vid i Solomon,Naiunea a devenit un regat mare i puternic.

24

25

Apoi. la sfiitul domniei lui Solomon, regatul a fost divizat. Parteade nord, adic cele zece seminii numite Israel, a durat nc vreo 200de ani, dup care locuitorii au fost dui n robie de asirieni, n anul721 .Cr. Partea de sud, numit Iuda, a mai durat doar vreo sut de anidup aceea, prin anul 600 .Cr., i locuitorii ei au fost dui n robie deBabilon. O rmi a naiunii captive s-a ntors n anul 536 .Cr. nara lorrestabilindu-i viaa naional.

ASIRIA

I'ERSIA

Harta 3. Babilcm-Egipt

Curnd dup aceea s-a ncheiat Vechiul Testament. Patru sute deani mai trziu, a venit ISUS. Mesia, despre care au vorbit proorociiVechiului Testament, Cel prin care avea s fie omul rscumprat irecreat. El i-a mplinit lucrarea, murind pentru pcatul omenirii,nviind din mori, i poruncindu-le apoi ucenici lor Si s duc istoriavieii Sale, cu puterea Sa rscumprtoare, la toate naiunile.

Harta 4. Imperiul roman

Ei au pornit n toate direciile cu Vestea Bun: n mare se poatespune c au plecat spre vest, ajungnd prin Asia Mic i Grecia, laRoma, de-a lungul a ceea ce constituia pe atunci centrul ImperiuluiRoman, i deci al lumii civilizate de atunci. Odat lansat lucrarea derscumprare a omenirii. Noul Testament se ncheie.

CRILE BIBLIEIpot fi mprite n apte grupe:

VECHIUL TESTAMENT

NOUL TESTAMENT

17 Istorice5 Poetice17 Profetice

Istorice:

Poetice:

Profetice:

Evangheliile:

Faptele Apostolilor:

Epistole:

Apocalipsa:

4 Evanghelii

Fapte21 Epistole

Apocalipsa

Creterea i cderea naiunii ebraice

Literatura epocii de aur a naiunii

Literatura zilelor ntunecate ale naiunii

OMUL pe care L-a dat naiunea

ncepe domnia Sa printre toate naiunile

nvturile i principiile Sale

Prevestirea domniei Sale universale

Vechiul Testament ebraic cuprinde exact aceleai cri ca VechiulTesta ment n limba romn, singura deosebire constnd naranjamentul crilor:

"Legea":(5 cri)"Profeii":(8 cri)"Scrierile":(11 cri)

Geneza, Exodul, Levitic, Numeri, Deuteronom

4 timpurii: Iosua, Judectori, Samuel, Regi

4 trzii: Isaia, Ieremia, Ezechiel, Cei doisprezece3 poetice: Psalmi, Proverbe, Iov

5 suluri: Cntarea Cntrilor, Rut, Plngerile,Eclesiastul, Estera ,

3 cri: Daniel, Ezra-Neemia, Cronici

Combinnd perechile de cri ale lui Samuel, mprai i Cronici ncte o carte fiecare, iar Ezra i Neemia tot ntr-o singur carte, apoi Ceidoisprezece profei mici ntr-o singur carte, aceste 24 de cri nu suntaltceva dect cele 39 de crj ale Vechiului Testament, aa cum le cunoatemnoi. Josephus reduce n continuare numrul crilor la 22 pentru a le faces corespund cu alfabetul ebraic, combinnd crile Rut cu Judectori iPlngerile lui Ieremia cu cartea lui Ieremia.

Cele cinci suluri se citeau la diferite praznice astfel:Cntarea Cntrilor la Pate, cu referire alegoric la Exod;Rut la Rusalii, celebrnd seceriul;Estera la Purim, comemornd izbvirea de Haman;Eclesiastul la Srbtoarea Corturilor, cel mai vesel dintre praznice;Plngerile, n ziua a noua a lunii Ab ce amintea evenimentul trist aldistrugerii Ierusalimului. Traductorii Septuagintei au reclasificat crileVechiului Testament dup subiectul lor. (Ediiilor romneti au urmatordinea Septuagintei, aeznd crile n ordinea cunoscut de noi astzi.N.tr.)

26

27

Cele 39 de cri ale VECHIULUI TESTAMENT

17 ISTORICE

5 POETICE

17 PROFETICE

Geneza

Iov

Isaia

Exod

Psalmi

Ieremia

Levitic

Proverbe

Plngerile

Numeri

Eclesiastul

Ezechiel

Deuteronom

Cntarea Cntrilor

Daniel

Iosua

Osea

Judectori

Ioel

Rut

Amos

I Samuel

Obadia

II Samuel

Iona

I mprai

Mica

II mprai

Naum

I Cronici

Habacuc

II Cronici

efania

Ezra

Hagai

Neemia

Zaharia

Estera

Maleahi

Cele 27 de

cri ale NOULUI TESTAMENT

4 EVANGHELII

FAPTE 21 EPISTOLE

APOCALIPSA

Matei

Fapte Romani

Apocalipsa

Marcu

I Corinteni

Luca

II Corinteni

[oan

Galateni

Efeseni

Filipeni

Colo seni

I Tesaloniceni

II Tesaloniceni

I Timotei

II Timotei

Tit

Filimon

Evrei

Iacov

I Petru

II Petru

I Ioan

II Ioan

III Ioan

Iuda

r

SUBIECTUL SAU FIRUL CONDUCTORAL FIECREI CRI

Unele cr\i ale Bibliei au un singur gnd principal;altele trateaz mai multe subiecte

Geneza

Exod

Levitic

Numeri

Deuteronom

losua

Judectori

Rut

I Samuel

II Samuel

I mprai

II mprai

I Cronici

II CroniciEzraNeemiaEsteraIov

PsalmiProverbeEclesistulCntarea CntrilorIsaia

Ieremia

Plngerile

Ezechiel

Daniel

Osea

Ioel

Amos

Obadia

Iona

Mica

ntemeierea naiunii ebraiceLegmntul cu naiuneaLegile naiunii ebraiceCltoria spre ara promisLegile naiunii ebraiceCucerirea CanaanuluiPrimii 300 de ani n ar

Naum

Habacuc

efania

Hagai

Zaharia

Maleahi

Matei

Marcu

Luca

Ioan

Fapte

Romani

I Corinteni

II CorinteniGalateniEfeseniFilipeniColo seni

I Tesaloniceni

II Tesaloniceni

I Timotei

II TimoteiTit

FilimonEvreiIacov

I Petru

II Petru

I Ioan

II Ioan

III IoanIudaApocalipsa

29

Distrugerea cetii Ninive

Cel drept va tri prin credin

Venirea unui limbaj curat

Rezidirea Templului

Rezidirea Templului

Mesajul final ctre un popor neasculttor

Isus Mesia

Isus Cel Minunat

Isus Fiul Omului

Isus Fiul lui Dumnezeu

Formarea Bisericii

Natura lucrrii lui Cristos

Diferite dezordini n Biseric

Pavel i apr apostolia

Prin Har i nu prin Lege!

Unitatea Bisericii

O epistol misionar

Dumnezeirea lui Isus

A Doua Venire a Domnului

A Doua Venire a Domnului

ngrijirea Bisericii din Efes

Cuvntul de rmas bun al lui Pavel

Bisericile din Creta

Convertirea unui sclav fugar

Cristos, Mijlocitorul unui nou legmnt

Fapte bune

Unei biserici prigonite

Prevestirea apostaziei

Dragostea

Atenie la pericolul nvtorilor fali

Respingerea ajutoarelor lui Ioan

Iminena apostaziei

Triumful final al lui Cristos

30

Mrimea relativ a crilor Bibliei

Biblia are 1.189 capitole: 929 n Vechiul Testament i 260 n NoulTestament. Cel mai lung capitol este Psalmul 119. Cel mai scurt estePsalmul 117, care este n acelai timp i capitolul de la mijlocul Bibliei.Cel mai lung verset este Estera 8:9, cel mai scurt este Ioan 11:35.ntruct capitolele difer n lungime, mrimea relativ a crilor esteindicat de numrul de pagini, i nu de numrul de capitole.

Tabelul de mai jos a fost alctuit dintr-o Biblie cu 1.281 pagini.

Capitole Pagini

Geneza............................50 58

Exod................................40 49

Levitic.............................27 36

Numeri............................36 51

Deuteronom....................34 48

Iosua...............................24 29

Judectori.........................21 30

Rut...................................A 4

ISamuel..............................31 38

nSamuel.........................24 32

IRegi..............................22 36

IIRegi.............................25 35

ICronici..........................29 33

nCronici.........................36 40

Ezra.................................10 12

Neemia.........,..................13 17

Estera..............................10 9

Iov...................................42 40

Psalmii..........................150 98

Proverbele.......................31 34

Eclesiastul.......................12 9

CntareaCnt.................8 6

Isaia.................................66 57

Ieremia............................52 65

Plngerile..........................5 7

Ezechiel...........................48 59

Daniel.............................12 18

Osea................................14 8

Ioel....................................3 3

Amos.................................9 6

Obadia..............................1 1

Iona...................................4 2

Mica..................................7 5

Vechiul Testament are 993 pagini

Noul Testament............288 pagini

Crile istorice..............552 pagini

Crile poetice..............187 pagini

Capitole Pagini

Naum.................................3 2

Habacuc............................3 3

efania..............................3 3

Hagai.................................2 2

Zaharia..........................14 10

Maleahi........................."...4 3

Matei...............................28 37

Marcu..............................16 23

Luca................................24 40

Ioan.................................21 29

Fapte................................28 38

Romani............................16 15

ICorinteni.......................16 14

nCorinteni......................13 10

Galateni.............................6

Efeseni..............................6

Filipeni..........,...................4

Coloseni............................4

ITesaloniceni....................5

ITTesaloniceni..................3

ITimotei............................6

IITimotei..........................4

TiL.....................................3

Filimon..............................1

Evrei.............................:..13

Iacov..................................5

IPetru................................5

IlPetru..............................3

Iloan.................................5

Hloan................................1

mioan...............................1

Iuda...................................1

Apocalipsa......................22

Crile profetice..........254 pagini

Pentateuhul..................237 pagini

Evangheliile.................129 pagini

Epistolele.....................102 pagini

55443

43

2

i

12

4

43411119

31

TREI GNDURI FUNDAMENTALE DINVECHIUL TESTAMENT

1. Promisiunea pe care i-a fcut-o Dumnezeu Iui Avraam:

"n smna ta vor fi binecuvntate toate naiunile."Dumnezeu a ntemeiat naiunea ebraic cu un scop precis: acelade a face din ea naiunea mesianic a lumii, adic poporul prin careaveau s fie transmise binecuvntrile lui Dumnezeu celorlalte naiuni.

2. Legmntul Iui Dumnezeu cu naiunea ebraic:

n virtutea acestuia, dac evreii aveau s-L asculte i s-I slujeasccu credincioie lui Dumnezeu, le era asigurat prosperitatea ca naiune;dac ei l vor uita i vor sluji idolilor, ei vor fi nimicii ca naiune.

Toate naiunile se nchinau la idoli, a cror prezen eracopleitoare. Astfel existau zei ai cerului, zei ai pmntului, zei aimrii, zeii uscatului, zeii cetilor, zeii munilor, zeii vilor, zei departe brbteasc, zei de parte femeiasc, familii de zei .a.m.d.

Vechiul Testament ne nfieaz strdaniile de veacuri ale luiDumnezeu pentru a stabili ntr-o lume a naiunilor care se nchinau laidoli, IDEEA existenei UNUI SINGUR DUMNEZEU, lucrul acestafiind realizat prin ntemeierea unei NAIUNI n jurul IDEII.

3. Promisiunea pe care i-a fcut-o Dumnezeu lui David:

"Familia lui va domni n veci peste poporul lui Dumnezeu."Cnd acest popor al lui Dumnezeu a devenit o naiune mare,Dumnezeu a ales o familie din cadrul naiunii - familia lui David - ia nceput s dea promisiunile Sale acestei familii, potrivit crora dinsnul acestei familii va iei un mare Rege, care va tri n veac i vapune temeliile unei mprii venice.

Trei faze succesive n gndirea Vechiului Testament

1. Naiunea ebraic a fost ntemeiat pentru ca prin ea s fie bine-cuvntat lumea ntreag. Ea este naiunea mesianic.

2. Naiunea ebraic avea s binecuvnteze lumea prin intermediulfamiliei lui David. Ea este familia mesianic.

3. Familia avea s binecuvnteze lumea prin intermediul unui mareRege, care avea s se nasc n snul ei. El este Mesia.

Astfel: ntemeind naiunea ebraic, scopul FINAL al luiDumnezeu a fost s-L aduc pe Cristos n lume; obiectivulIMEDIAT al lui Dumnezeu a fost de a stabili, ntr-o lumeidolatr, ca un cadru pregtitor pentru venirea lui Cristos, ideeac exist UN SINGUR DUMNEZEU ADEVRAT!

CRONOLOGIA VECHIULUI TESTAMENT

Cronologia "standard"

Datele aflate pe marginile unor Biblii nu fac parte din textul biblic.Ele sunt rezultatul calculelor Arhiepiscopului Usher din anul 1650. Acestedate l plaseaz pe Adam la anul 4004 nainte de Cristos (.Cr.), iarPotopul n anul 2348 .Cr. Naterea lui Avraam este plasat n anul 1996.Cr. Exodul la 1491 .Cr., iar Templul lui Solomon la 1012 .Cr.

Perioada de la Adam Ia Avraam

n Geneza 5, cifrele par s dea un total de 1656 de ani de la Adam laPotop. n Geneza 11, cifrele indic scurgerea a 427 de ani de la Potop lachemarea lui Avraam. n total, 2083 ani de la Adam la Avraam. (Vezipaginile-70 i 84.)

Septtraginta d la Geneza capitolul 5, cifre care, adunate totalizeaz2262 ani de la Adam la Potop, iar n Geneza 11, cifrele dau un total de1307 ani de la Potop la Avraam: suma total de ani de la Adam la Avraamfiind 3.569 ani.

Pentateuhul samaritean d la Geneza 5 un total de 1307 ani de laAdam la Potop, iar n Geneza 11, sunt dai 1077 ani de la Potop laAvraam: n total de la Adam la Avraam 2384 ani.

Data lui Avraam

Dei e plasat diferit, ntre 2300 .Cr. i 1700 .Cr., n general serecunoate totui anul 2000 .Cr. Astfel, Avraam a trit pe la 4000 .Cr.sau, potrivit Septuagintei, n jurul anului 5500 .Cr. sau, potrivitPentateuhului Samaritean, la aproximativ 4300 .Cr.

Data Potopului e fixat la aproximativ 2400 .Cr., sau, potrivitSeptuagintei, la cea. 3300 .Cr. sau, potrivit Pentateuhului Samaritean,cea. 3000 .Cr.

Alte interpretri

n vreme ce cronologia "standard" pare s fie, n general, de acord cutextul Bibliei n limba romn, exist totui interpretri ale acestor textecare admit date mai vechi, care s fie n acord cu cerinele impuse decine tie ce noi descoperiri care se fac ntre timp. (Vezi pagina 70.)

Cronologia biblic i tiina modern

Exist n prezent o teorie susinut cu trie, potrivit creia omul ar fiexistat pe pmntul acesta cu mult mai mult timp n urm dect indicBiblia.

33

Cele mai vechi civilizaii sunt cea babilonean i cea egiptean.Pornindu-se exclusiv de la dovezi arheologice, fr s se in seamade afirmaiile Bibliei, nceputul perioadei ISTORICE n Babilonia esteplasat ntre 5000 .Cr. i 2400 .Cr., dar cel mai adesea n jurul anului3400 .Cr., majoritatea istoricilor situndu-se cu aprecierile lor n jurulanului 3000 .Cr. n ce privete perioada PREISTORIC a ambelorcivilizaii, prerile difer: de la cteva secole, la aproximrinejustificate de cifre uriae. Se tie acum c vile Nilului i Eufratuluisunt de o formaie relativ recent, ce nu depete anul 7000 .Cr.Arheologia i istoria arat c n aceste vi omul a aprut oarecumdintr-odat, cu o civilizaie bine dezvoltat de la bun nceput. Existmuli savani care cred c nu exist dovezi concludente pentru a sesusine c omul ar fi existat pe pmnt cu mai mult de 6000 de ani nurm, cum susine Biblia.

Teoria "Mileniului-Sabat"

Epistola lui Barnaba, de la nceputul erei cretine, pomenea despre oconvingere potrivit creia, aa dup cum au fost 2000 de ani de la Adamla Avraam, iar de la Avraam la Cristos ali 2000 de ani, tot aa vor fi2000 de ani pentru era cretin, dup care va veni Mia de Ani, ntocmaidup cum cele ase zile ale Creaiei au fost urmate de Ziua de odihn,ntruct ne apropiem de ncheierea celor 2000 de ani ai erei cretinevom vedea n curnd temeiul acestei concepii. E clar ns c la orizontse profileaz astzi suficiente evenimente din care se poate deduce cZiua aceea mare este mai aproape de noi dect i nchipuie muli.

Perioada de la Avraam la Exod

645 de ani sau 430 de ani? Exod 12:40 spune "430 de ani n Egipt."Septuaginta i Pentateuhul samaritean adaug "i n Canaan." Perioadade la intrarea lui Avraam n Canaan i pn la migrarea lui Iacov nEgipt a fost de 215 ani, Geneza 12:4; 21:5; 25:26; 47:9. Dar Geneza15:13, Fapte 7:6 i Galateni 3:17 nu precizeaz n mod sigur dac cei215 ani se includ n cei 430, ori se adaug acestora.

Data Exodului

Aceasta depinde n parte de modul n care interpretm cifrele dinperioadele precedente i cele ulterioare, i mai depinde n parte de legturacu cronologia egiptean. Prerile par s fie acum mprite ntre anul1450 .Cr. i 1230 .Cr. (Vezi subiectul dezvoltat la pag. 113-117).

Perioada de la Exod Ia Templul lui Solomon

In I mprai 6:1 se spune c anul al patrulea al lui Solomon a fostanul al patrusuteoptzecilea de la ieirea lui Israel din Egipt.

34

Acceptnd anul 1450 .Cr. ca dat aproximativ a Exodului iar anul 970.Cr. ca dat aproximativ a anului al patrulea de domnie a lui Solomon,constatm c ntre aceste dou evenimente exist 480 de ani. Totuicifrele din cartea Judectori, cu perioade de asupriri i eliberri alterna-tive, par s dea un total de 410 ani. Acetia, adugai la cei 40 de ani dertcire n pustiu, precum i un numr neprecizat de ani ct a fost Iosuaconductor, apoi perioadele judectorilor Eli i Samuel, cei patruzeci deani de domnie a lui Saul i cei patruzeci de ani de domnie a lui Daviddau cifra aproximativ de 600 de ani. Probabil c exist i unelesuprapuneri (vezi pag. 168).

DATE IMPORTANTE DIN VECHIUL TESTAMENT

(a se memora)

Datele mai vechi de aici sunt date n cifre rotunde, cu aproximaie.(Vezi ultimele dou pagini de la urm.) Totui ele sunt suficient de exactepentru a indica succesiunea istoric a evenimentelor i persoanelor. Eletrebuie s fie memorate de toi cei care doresc s se familiarizeze cuBiblia.

Adam..................................................................................cea. 4000 .Cr.

Potopul................................................................................cea. 2400 .Cr.

Avraam...............................................................................cea. 2000 .Cr.

Iacov...................................................................................cea. 1900 .Cr.

Iosif.....................................................................................cea. 1800 .Cr.

Moise..................................................................................cea. 1400 .Cr.

Exodul.................................................................................cea. 1400 .Cr.

Rut......................................................................................cea. 1150 .Cr.

Samuel................................................................................cea. 1100 .Cr.

Saul.....................................................................................cea. 1053 .Cr.

David...................................................................................cea. 1013 .Cr.

Solomon................................................................................cea. 973 .Cr.

mprirea Regatului (Vezi I Regi 12)...................................cea. 933 .Cr.

Captivitatea Galileii..............................................................cea. 734 .Cr.

Captivitatea lui Israel.............................................................cea. 721 .Cr.

Iuda este cucerit de Babilon.................................................cea. 606 .Cr.

Captivitatea lui Ioiachin........................................................cea. 597 .Cr.

Distrugerea Ierusalimului......................................................cea. 586 .Cr.

ntoarcerea din captivitate.....................................................cea. 536 .Cr.

Rezidirea Templului..............................................................cea. 520 .Cr.

Estera devine regin a Persiei................................................cea. 478 .Cr.

Ezra se duce la Ierusalim.......................................................cea. 457 .Cr.

Neemia reface Zidul..............................................................cea. 444 .Cr.

Perioade

Lumea ante-diluvian..............................cea. 1600 de ani 4000-2400 .Cr.

Perioada dintre Potop i Avraam..............cea. 400 de ani 2400-2000 .Cr.

Patriarhii: Avraam, Isaac i Iacov............cea. 200 de ani 2000-1800 .Cr.

35

ederea lui Israel n Egipt........................cea. 400 de ani 1800-1400 .Cr.

perioada Judectorilor...............................cea. 300 de ani 1400-1100 .Cr.

Regatul: Saul, David, Solomon...................cea. 120 de ani 1053-933 .Cr.

Regatul mprit............................................cea. 200 de ani 933-721 .Cr.

Captivitatea.....................................................cea. 70 de ani 606-536 .Cr.

Perioada restauraiei......................................cea. 100 de ani 536-432 .Cr.

VALORILE APROXIMATIVE ALE GREUTILOR,

MSURTORILOR I UNITILOR

MONETARE DIN BIBLIE

Batul: circa 35 1, unitate pentru lichide

Cotul: aproximativ 46 cm

Daricul, de aur: $ 5; de argint: 64 ceni (circa un siclu)

Drum de o zi: circa 32 km

Dinarul: 16 ceni

Didrahma sau drahma: 32 ceni

Degetul: 2 cm

Drahma: 16 ceni

Efa: cea. 35 litri, unitate nelichid

Bnuul: un cent sau un sfert de cent. Erau dou feluri de "bnui"

Stnjenul: 1,82 m

Firchinul: cea. 35 litri

Ghera: 0,7 gr

O jumtate de siclu: 32 ceni

Un lat de palm: 10 cm

Hinul: 5,6 litri

Omerul: 340 litri, msur lichid sau altfel: 387 litri

Cabul: 1,8 litri

Corul: 340 litri

Letecul: 193 litri

Logul: 1/2 litru

Manehul: cea. 0,5 kg

Mita: 1/8 ceni

Omerul: 3,5 litri

Trestia: circa 3,35 m

Cale de o zi de Sabat: circa 1,5 km

Siclul, unitate pentru greutate: 14 gr

Siclul, unitate monetar: 64 ceni

Palma: circa 23 cm

O stadie: circa 250 m

Talantul: circa 1.000 $

Talantul de argint: 1.250 $ sau 2500 $

Talantul de aur: 20.000 $ sau 40.000 $

... :".' CANAANUL ./" '.

ara istoriei biblice

Aezat n jumtatea sudic a rmului de est al Mrii Mediterane,avnd o lungime de vreo 240 km de la nord la sud i o lime de 80 kmest-vest. O fie de pmnt foarte roditor, ntre deert i mare.

Paralel cu rmul de rsrit al Mediteranei se afl dou lanurimuntoase, cu o vale ntre ele. Ploile i rurile datorate acestor lanurimuntoase fac din aceast regiune aa-numitul corn fertil sau Cornul deaur. Munii Liban, din dreptul oraelor Tir i Sidon, sunt centrul i punctulcel mai nalt al acestor lanuri muntoase. De pe piscurile lor acoperite cuzpad se revars cantiti uriae de ap n toate direciile.

Rul Orontes, care curge spre nord, a dat natere oraului Antiohia,iar Abana, care curge spre est, a