viaţa sfântului onufrie cel mare

10
Viaţa Sfântului Onufrie cel Mare Pe vremea când în Roma împărăţea prea păgânul împărat Diocleţian, în Persia domnea împăratul Narsita. Acesta se ruga cu stăruinţă lui Dumnezeu să- i daruiasca un fiu. Iar Dumnezeu, ascultându- i rugăciunea, împărăteasa a zămislit un prunc. Dar diavolul, ştiind că pruncul va deveni mult plăcut lui Dumnezeu şi dorind să împiedice acest lucru, a luat chipul unui om străin si, venind la împărat, i-a spus: - Împărate, să ştii că pruncul nu este al tău. Când se va naşte, porunceştisă se facă un foc mare şi să-l arunci pe prunc în el, iar dacă va arde, acesta va fi semnul că nu este fiul tău. Împăratul, încredinţându-se acestor cuvinte diavoleşti, s- a mâniat foarte tare pe împărăteasa sa, însă tăinuia acest lucru. Împlinindu-se vremea naşterii împărăteseişi născând aceasta un băiat, tatăl, în loc să se bucure de naşterea fiului său celuidăruit de Dumnezeu, s-a umplut de mâhnire, a aprins un foc mare şi a aruncat pe prunc în foc. Dar Atotputernicul Dumnezeu, Care păzeste pe prunci cu preaminunata Sa putere, a păzit şi pe acest prunc nears de foc, viu şi întreg. Dar nu numai aceasta, ci încă şi alt lucru demn de mirare era cu putinţă a se vedea: pruncul, aflându-se în foc, a ridicat către cer mânuţele sale cele mici, ca şi cum s-ar ruga lui Dumnezeu. Iar daca tatăl copilului a vazut acest lucru minunat, s- a înspăimantat şi şi-a dat seama căa fost amăgit de diavol.

Upload: dutzu-dutu

Post on 14-Sep-2015

10 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

viata

TRANSCRIPT

Viaa Sfntului Onufrie cel Mare Pe vremeacndn RomampreapreapgnulmpratDiocleian,n Persia domneampratulNarsita. Acesta se ruga cu struinlui Dumnezeus-idaruiasca un fiu. Iar Dumnezeu,ascultndu-irugciunea,mprteasaazmislitun prunc. Dar diavolul,tiind c pruncul va deveni mult plcut lui Dumnezeu i dorind s mpiedice acest lucru, a luatchipul unui omstrinsi, venind lamprat, i-aspus: - mprate, stii cprunculnu este al tu.Cndse vanate, sporuncetisse facun foc marei s-larunci pe pruncn el, iardac va arde,acesta va fi semnul c nueste fiultu. mpratul,ncredinndu-se acestor cuvintediavoleti, s-amniatfoarte tare pemprteasasa,nstinuia acest lucru. mplinindu-se vremeanateriimprteseiinscndaceasta un biat,tatl,n loc sse bucure denatereafiuluisuceluidruitde Dumnezeu, s-a umplut demhnire, a aprins un foc marei a aruncat pe pruncn foc.Dar Atotputernicul Dumnezeu, Carepzestepe prunci cu preaminunata Sa putere, apziti pe acest prunc nears de foc, viuintreg. Dar nu numai aceasta, cinci alt lucrudemnde mirare era cuputina se vedea:pruncul,aflndu-sen foc, a ridicatctrecermnuelesale cele mici, cai cum s-ar rugaluiDumnezeu. Iar dacatatlcopilului a vazut acest lucru minunat, s-anspimantatii-adat seamaca fostamgitde diavol. Scondpe prunc din focnevtmat,ngerul Domnului s-aartatmpratuluicertndu-lca crezutvicleugulvrajmauluiceluinelator.ngeruli-aporuncit s-lboteze pe pruncis-lnumeasca Onufrie, apoi s-l ducn pustie unde-l vandrepta Dumnezeu,ccipruncul va fi mare prieteniplcutal Domnului.mpratulndata luatprunculis-a dus, duprnduialalui Dumnezeu,ctremuniiipustietileEgiptului.

Iar pecndmergeau, l-antmpinato caprioaralb, fiind trimisde Dumnezeu ca s-lhrneascpeprunc cu lapte. Ea,alergndctremprat, aczutnaintea luin genunchi, cai cum i se inchinai,alturndu-secelor ce mergeau,cltoreampreuncueii-lhrneape prunc cu laptele ei. Iartatlpruncului,vzndacest lucru, se mira de purtarea de grija lui Dumnezeu pentru pruncigria: - Acum amnelescfiul meuvafiunmare prieteniplcutal lui Dumnezeu. Mergndei pe cale multvreme, au ajuns la hotarele Tebaideinara Egiptuluii,n preajma cetiiErmopoli, auntlnitntr-unlocdeosebitdefrumos omnstire care se numea se numea a Eritului, unde se nevoiau o sut de monahi mbuntii. i a poruncit Dumnezeumpratuluis-llase acolo pe fiulsu; iarstareulmnstiriiaceleia se miradevizitampratuluidin Persia ladnsii. Acestaa povestitstareuluiaceluia toate cele despre prunci cum,laporunca lui Dumnezeu, a venit lamnstirealor. Iarstareul,ascultndcu mirare cele povestite demprat, a zis: - Cumi cine poate dintre noi shrneascapruncul acesta care arenevoiede lapte demam? nmnstireanoastrnu poate intra nici o femeie.mpratularspuns: - Cumpnaici l-ahrnitDumnezeu princprioaraaceea care a venit cu noi, totaai de-acuminaintel vahrniaceeaicprioar,ctva aveanevoiede lapte. Astfel,mpratul,druindpe fiulsului Dumnezeuincredinndu-lprintelui, s-antors la ale sale. Iarcprioaraaceea a stat pe langmnstirei ahrnitprunculpnlavrstade trei ani.

Iar dupce s-aumplinit acei trei ani, ea s-a dusn pustiei pruncul anceput a sehrnicu hrana cea deobte.i dupce pruncul a ajuns lavrstadeapteaniori, adeseori se ducea la trapezi,cerndcteobucicdepine, se ducean tinda bisericii, unde erazugrviticoana PreacurateiNsctoarede Dumnezeu, careinea peminileei pe Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, apropiindu-se Onufrie de icoan, fiindfrderutatei cunetiinsfnt, vorbea cai cu un viu cu pruncul Hristoszugrvitpe icoan, Care erainut deminilecelefecioretiale Pururea Fecioarei.igriaastfel: "i Tuetimic precum sunti eu,nseu mduc la trapez, cerpinela trapezarimnnc, iar Tu numnnciniciodata. Pentru ce techinuietiaa,nemncndnimic? Iat,primetepartea meaimnnc". Iar pruncul Hristos celnchipuit pe icoan, cai cum ar fi fost viu,ntindeamnuaSai luapineadinminilelui Onufrie, carel vedea pe El cai cum omnca. O minune ca aceastafcndu-se nu o dat, nici de douori, ci de multe ori,i trapezarulvzndpe prunclundpineaadeseori, anceput a-lpndisvadce face cupineai unde o duce. Deci,vzndu-lducndu-secupineala biseric, a mers dupadnsulmai de departei,ajungndlauatindei, avzutfcndu-seminunea cea mai sus-artati s-anspimntatfoarte. Dupaceea,ducndu-se, a vestit avveii tuturorcelorlalimonahi maisporiin fapte bune, care, auzind o minune ca aceasta, s-aunspimntatcu totul. Atunci avva anvatpe trapezar astfel: "Cndpruncul Onufrie va mai cerepinede la tine, snu-i dai, cis-izici: "Du-te de cerepinede la AcelaCruiaI-ai dat de multe ori"". Iar trapezarul,ascultndpe avva, a facutaaprecum i-a poruncit. Decidimineaa, venind Onufrieicerndpinedupobicei, trapezarul nu i-a dat, ci a zis: "Du-te de cerepinede la AcelaCruiatu i-ai tot dat de multe ori". Deci pruncul, fiindflmnd, s-a dusplngndctreicoana PreasfinteiNsctoarede Dumnezeui a zisctrepruncul Hristos, Celnchipuit pe icoan: "Trapezarul nuvoietes-mi deapinede la eli-mi este foame; d-mi Tu de la Tine, ci eui-am dat de multe ori!" indatpruncul Hristos i-a dat opinemare, frumoas, curat, albcazpadai cald.Pineaeraattde mare,nctabia putea so ducpruncul cel deapte ani.

Deci Onufrielundpineadinminilelui Hristos, o ducea cu mare osteneal.i venind cu ea la avva, seludacopilrete,zicnd: "Iat, pruncul Hristos mi-a dat opine!" Iar avva,minunndu-se foarte mult de o minune ca aceea, a chemat petoimonahiii le-aartataceapineminunati a poruncit trapezarului spovesteascnaintea tuturor ce avzut. Apoii Onufrie, fiindntrebat de ei, a spus ca luat aceapinedinminilelui Hristosnsui.itoiaunceput apreamricu mare glas pe Dumnezeu, Care afcutniteminuni ca acestea prin pruncul Onufrie. Dupaceea, ei aumpritpinean mai multepripentrubinecuvntareaisfinireatuturor monahilor. Onufrie,crescndcu fapte bune ca acesteai cu dar de la Dumnezeu, a ajuns lavrstamaturitii la o asemeneamsuraafaptelor bune,nct a prsit mnstirea i s-a slluitn pustiepentru a purtarzboimpotrivavrjmailorcelornevzui. Acolo a dus o via simpl i binecuvntat, plina de smerenie i dragoste de Dumnezeu. Este infiat n icoan mbrcat foarte sumar, datorit vietii aspre pe care o ducea n pustiu, mulumindu-se cu foarte puin i mulumind lui Dumnezeu pentru toate.