viata religios morala lucrare de licenta

110
UNIVERSITATEA DIN PITESTI FACUTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „SFÂNTA FILOFTEIA” – PITEŞTI SECŢIA – TEOLOGIE PASTORALĂ LUCRARE DE LICENŢĂ VIAŢA RELIGIOS-MORALA ÎN ROMANIA ÎN ZIUA DE ASTAZI COORDONATOR Pr. Prof. Dr. NĂSTASE SUSŢINĂTOR MIHAI PISTOL

Upload: miu-alexandru

Post on 24-May-2015

4.372 views

Category:

Documents


13 download

TRANSCRIPT

Page 1: Viata religios morala   lucrare de licenta

UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACUTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „SFÂNTA FILOFTEIA” – PITEŞTI

SECŢIA – TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE LICENŢĂVIAŢA RELIGIOS-MORALA ÎN ROMANIA

ÎN ZIUA DE ASTAZI

COORDONATOR

Pr. Prof. Dr. NĂSTASE SUSŢINĂTOR

MIHAI PISTOL

PITEŞTI

2012

Page 2: Viata religios morala   lucrare de licenta

UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACUTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „SFÂNTA FILOFTEIA” – PITEŞTI

SECŢIA – TEOLOGIE PASTORALĂ

VIAŢA RELIGIOS-MORALA ÎN ROMANIA

ÎN ZIUA DE ASTAZI

COORDONATOR

Pr. Prof. Dr. NĂSTASE SUSŢINĂTOR

MIHAI PISTOL

PITEŞTI

2012

Page 2 of 65

Page 3: Viata religios morala   lucrare de licenta

CUPRINS

Viaţa Religios Morala ............................................................................pag. 4

Motivarea Alegeririi Temei Prezentare ............................................. pag. 4

I Introducere ........................................................................................... pag. 7

II Capitolul I ........................................................................................... pag. 9

III Capitolul II ........................................................................................ pag. 23

IV Capitolul III ....................................................................................... pag. 32

V Capitolul IV ......................................................................................... pag. 37

VI Capitolul V ......................................................................................... pag. 51

VII Concluzii ........................................................................................... pag. 63

VIII Bibliografie Finală .......................................................................... pag. 65

Page 3 of 65

Page 4: Viata religios morala   lucrare de licenta

VIAŢA RELIGIOS-MORALĂ

MOTIVAREA ALEGERII - PREZENTARE

Întotdeauna Biserica a fost confruntată cu probleme, dar sfera ei de

cuprindere şi intensitatea problemelor ei de acum par a fi mai mari decât oricând

în istorie. Datorită marii creşteri numerice a populaţiei lumii şi datorită

numărului de oameni care aderă la religiile necreştine reînviate, creştinismul

devine o religie minoritară în lume.

Credinţa adevărată este importantă în viaţa unei naţiuni. Naţiunea este

alcătuită din indivizi şi alegerea credinţei este o decizie personală. Relaţia cu

Dumnezeu este o problemă a fiecărui individ.

În funcţie de alegerile lor individuale, românii de azi vor determina felul

în care naţiunea română de mâine va arăta. Poporul român se află la una dintre

cele mai mari cotituri ale istoriei sale.

Pe plan economic, politic, cultural şi religios poporul român trebuie sa ia

decizii de o importanţă vitală. Ce va alege el? În ce direcţie se va îndrepta?

Cum va afecta aceasta unitatea ţării? De aceste opţiuni va depinde viitorul

fiecărui cetăţean român.

Omul este o fiinţă socială care constituie un univers distinct, o lume a

complexităţii care acţionează şi interacţionează cu mediul înconjurător şi care

este supus efectelor acţiunii pe care mediul înconjurător le exercită asupra sa.

Dispunând de o personalitate complexă (intelect, voinţă, sentimente), fiinţa

umană răspunde solicitărilor exprimate sub forma unor manifestări exterioare,

acţionale, comportamentale.

Există anumite arii ale existenţei umane în care manifestările

comportamentale au o conotaţie specială, dată fiind natura problemelor pe care

le abordează, şi această arie este aria moralităţii.

De-a lungul secolelor, cercetătorii au abordat problema moralităţii

comportamentale : “Când putem vorbi despre un comportament moral şi când

despre un comportament imoral sau amoral ?”

Page 4 of 65

Page 5: Viata religios morala   lucrare de licenta

În psihologia românească, cunoscutul psiholog, Mielu Zlate, a prezentat o

“balanţă” a moralităţii, în care fiecare subiect uman alege să adopte un

comportament moral sau unul amoral în funcţie de anumite criterii interne sau

externe.

Problematica moralităţii şi în special a moralităţii creştine primeşte note

distinctive în perioada dezvoltării personalităţii umane- adolescenţa, iar dacă

adăugăm “sensibilităţii” acestei perioade directa dezvoltare a subiectului uman,

particularităţile distincte ale moralei creştine, putem afirma că avem de-a face cu

un subiect amplu, complex , care poate reţine atenţia prin descoperirea unor

faţete originale, încă neexplorate.

Trăim într-o lume tensionată în care zilnic asupra fiecărui individ

acţionează un complex de forţe ce contribuie la conturarea personalităţii lui, la

maturizarea lui socială, intelectuală şi emoţională. Confruntat cu foarte multe

situaţii şi probleme, frecvent subiectul uman nu mai are timp suficient şi energia

psihică necesară pentru a filtra prin propria lui gândire evenimentele cu care se

confruntă şi îşi formează o imagine distorsionată despre lumea înconjurătoare.

Apar astfel prejudecăţile şi stereotipiile aşa cum afirma Serge Moscovici .

Acestea îşi pun amprenta asupra modului în care omul abordează- în cazul de

faţă- creştinismul şi asupra comportamentului din perspectiva moralei creştine.

Primul pas în manifestarea comportamentului moral este decizia

voliţională de a “vrea” să fii moral. În societatea secolului nostru, multitudinea

schimbărilor cu care individul se confruntă îi distrage atenţia şi nu îl încurajează

să acţioneze moral.

Există o predispoziţie în om de a răspândi şi difuza zestrea înţelepciunii şi

învăţăturii sale, de a se perpetua din punct de vedere spiritual dincolo de spaţiul

şi timpul în care îşi duce existenţa.

Calitatea acumulărilor de experienţe culturale ţine de maniera de

reproducere a acestora , de însuşirea , îmbogăţirea şi crearea de noi valori, de

modalităţile de învăţare şi personalizare a culturii la un moment dat.

Page 5 of 65

Page 6: Viata religios morala   lucrare de licenta

Prin educaţie, omenirea rezistă şi dăinuie. Umanitatea se proiectează

înspre veşnicie tocmai datorită educaţiei. Cultura rezonează în timp, este trăită,

re-creată şi creată în şi prin exerciţiul paideutic. Educaţia este unul dintre cele

mai nobile şi mai complexe activităţi umane. Darul învăţării altuia este preţuit

de însuşi Iisus Hristos, modelul desăvârşit al Învăţătorului în tradiţia creştină,

care şi-a trăit învăţătura sa, atunci când chema la păstrarea şi perpetuarea

nealterată a adevărurilor de credinţă.

Lucrarea de faţă îşi propune să studieze viata religios morala din

Roamania. Deşi se poate spune că nu s-au făcut prea multe cercetări din

perspectiva unui specialist în comunicare, am ales această temă tocmai din acest

motiv. În plus, a studia morala din perspectivă creştină pot spune că este o

pasiune personală .

Capitolul I - constă într-o prezentare pe scurt a “creştinismului biblic”,

orientată aupra problemelor si perspectivelor creştinismului de astăzi şi la ceea

ce înseamnă creştinismul ca trăire şi ca religie.

Capitolul al II - lea evidenţiază structura comportamentului în general si

a comportamentului în particular, precum şi prezentarea stărilor eului din

perspectiva analizei tranzacţionale.

În capitolul al III-lea - sunt prezentate metodele de cercetare folosite

pentru a identifica într-o manieră cât mai riguroasă opiniile, urmând ca apoi să

fie expuse rezultatele acestei cercetări precum şi concluziile şi constatările

rezultate în urma cercetării.

În capitolul al IV-lea - sunt prezentate despre conştiinţa etno-religioasă a

popoarelor creştine, o „subiectivitate” creştină saturată de atributele etno-

spirituale care s-a afirmat întotdeauna, dar a căpătat prin secolul XIV până în

secolul XIX intensitatea unei serii de insurecţii de afirmare statală a naţiunilor la

scară europeană.

În capitolul al V-lea – este reliefat importanta Bisericii în viata noastră

de zii cu zii, modul în care trebuie să colaboram cu Dumnezeu şi semenii noştri,

ce trebue să facem pentru a dobândii viaţa cea veşnică.

Page 6 of 65

Page 7: Viata religios morala   lucrare de licenta

I – INTRODUCERE

Dumnezeu este Alfa si Omega vietii omenesti, Creatorul, Izbavitorul si

implinirea ultima a fiecarei existente personale. Fiecare om, barbat si femeie,

este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (Gen. 1, 26-27). Fiecare, fara

exceptie, are capacitatea de a atinge virtutea, sfintenia, si in cele din urma

theosis-ul sau "indumnezeirea": participarea deplina si eterna la energiile sau

atributele divine. Din acest motiv, traditia crestina accentueaza atat de staruitor

faptul ca viata umana este sacra. Aceasta sacralitate isi are temeiul in Dumnezeu

si este o expresie a iubirii Sale. Ea este un dar: darul vietii si sfinteniei lui

Dumnezeu Insusi, daruite noua fara vreun merit al nostru personal. Despartita de

acest dar, viata este fara sens, absurda. 

 Recunoasterea si preamarirea lui Dumnezeu ca Domn al vietii noastre

constituie temelia pe care ne fundamentam intelegerea si speranta care duc spre

viata virtuoasa sau sfanta, viata ce este conforma vointei divine si care manifesta

atributele divine ale frumusetii, adevarului, dreptatii si iubirii. Marturisirea lui

Dumnezeu ca Suveran absolut si celebrarea acestei convingeri in cultul Bisericii

constituie astfel fundamentul teoriei morale crestine.

Problematica teologiei morale, care cauzeaza dileme etice in viata de toate

zilele, este determinata de conflictul dintre marturisirea credintei noastre si

"pasiunile" noastre, "imboldirile carnii" care duc la pacat si la despartirea de

Dumnezeu, Care este singurul izvor si unica implinire a existentei umane. Daca

nu ar exista acest conflict, am putea prin insasi natura noastra sa recunoastem

vointa lui Dumnezeu si sa ne conformam atitudinea si actiunile noastre cu ale

Acestuia. Nu ar mai exista astfel "dileme etice" sau alegeri dificile in viata

morala. Totusi, pacatul -care este autonomia umana (autexousia), ravasita de

furie -a corupt natura noastra creata, capacitatea "naturala" a fiecarei persoane,

in virtutea chipului divin dinlauntru, de a-L cunoaste, de a-L iubi si de a se

supune in mod consecvent lui Dumnezeu inainte de toate.

Page 7 of 65

Page 8: Viata religios morala   lucrare de licenta

"Fiindca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu", afirma

Sfantul Pavel (Romani 3/23). Cu totii suportam efectele istovitoare ale propriei

noastre pacatosenii.

Ca o consecinta, chiar si cel mai devotat sau sfant dintre noi traieste

conflictul existent intre credinta si pasiuni.

Dobandirea virtutilor bunatatii, iubirii, milei si dreptatii necesita o

disciplina -askesis (lupta) -a pocaintei continue. Intoarcerea presupusa de

metanoia sau cainta, nu poate fi o intoarcere inspre noi insine, inspre natura

noastra cazuta si corupta. Aceasta nu poate fi decat o intoarcere la Dumnezeu.

Comportamentul etic crestin nu poate fi predicat pe baza unor idealuri sau teluri

omenesti. Conditiile si scopurile lui, ca si viata umana insasi, trebuie

fundamentate in Dumnezeu, Care singur hotaraste ce este bine, drept sau corect,

si Care ne descopera aceste hotarari prin Scriptura, rugaciune si alte aspecte ale

experientei eclesiale.

Page 8 of 65

Page 9: Viata religios morala   lucrare de licenta

CAPITOLUL I

Viaţa crestină trebuie fundamentata in Revelatie. Daca ne vom angaja in

lucrarea de modelare/conformare a vointei, dorintelor si actiunilor noastre

vointei lui Dumnezeu, trebuie sa stim ce implica aceasta vointa divina. Cum

vrea, de fapt Dumnezeu sa ne purtam? Daca vom cauta raspunsul in Scriptura

sau in traditia Bisericii, vom gasi indicatii precise.

Una din ele se remarca inaintea tuturor. "Dumnezeu este iubire", ne spune

Apostolul Ioan (I Ioan 4/7-12).

Astfel, faptele si actiunile noastre vor reflecta in mod real iubirea

jertfelnica ce a culminat in rastignirea lui Iisus Hristos, Fiul iubit al Tatalui.

Aceasta iubire revelata este esential trinitara, o comuniune a devotiunii

reciproce si a daruirii de sine, impartasita in mod egal intre cele trei Persoane

divine. Ca atare ea este intotdeauna indreptata spre celalalt, ea este un dar al

sinelui, oferit in mod liber celuilalt si de dragul celuilalt. Raspunsul omenesc la

aceasta iubire este, de asemenea, obstesc. Stiind ca suntem obiectul afectiunii

adanci si tandre a lui Dumnezeu, noi ii oferim in schimb iubirea noastra, prin

rugaciunile noastre si prin fidelitatea cu care ii implinim poruncile. In acelasi

timp, noi ne aplecam, plini de dragoste, spre celalalt -spre fiecare "celalalt" -

care, asemenea noua, poarta in adancul sufletului chipul frumusetii si vietii

divine. Nu exista nici o limita sau restrictie pentru aceasta iubire. Ea va fi

impartasita in aceeasi masura prietenilor sau dusmanilor, ortodocsilor sau

eterodocsilor, fara a tine cont de identitatea etnica, clasa sociala, rasa, religie sau

sex. Dumnezeu ne-a aratat dragostea Sa nemarginita, care inzestreaza fiecare

fiinta umana cu valoare si demnitate infinita. Fiecare "celalalt", de aceea, este

vrednic de dragostea noastra, pentru ca cere intr-adevar dragostea noastra. In

simplele, dar profundele cuvinte ale lui O. Clement: "Tout homme a droit a une

compassion infinite" -"fiecare persoana merita o compasiune infinita".

Aceasta convingere i-a determinat pe teologii moralisti ortodocsi sa

dezvolte o "etica a iubirii", distincta de etica "virtutii" sau etica "legii naturale".

Desigur, cele trei nu se exclud reciproc.

Page 9 of 65

Page 10: Viata religios morala   lucrare de licenta

Viaţa ortodoxă poate starui asupra importantei reflectarii iubirii divine in

faptele oamenilor, dar motivatia din spatele acestor "acte ale iubirii" va fi

cautarea virtutii, iar continutul si aplicatia ei vor fi prevazute de "legea" lui

Dumnezeu Insusi, revelata in creatie. Totusi, invatatura ortodoxa afirma ca nu

exista o distinctie radicala intre revelatia "generala" si cea "speciala", intre

"legea naturala" si "legea lui Hristos" (Galateni 6, 2). Pentru a cunoaste voia lui

Dumnezeu, trebuie sa cercetam in intregime, adancimile si bogatiile tuturor

surselor revelatiei din Biserica: Scriptura, scrierile doctrinare, ascetice si mistice

ale Sfintilor Parinti, Liturghia crestina si traditiile privind cultul personal (de

pilda, "isihasmul" sau rugaciunea inimii), canoanele, iconografia si alte

reprezentari grafice ale credintei, precum arhitectura bisericeasca; de asemenea,

hagiografia sau vietile si invataturile sfintilor. Toate aceste surse sunt necesare,

pentru ca Iisus Hristos, chipul sau "icoana" lui Dumnezeu si reflectia slavei Sale

(Coloseni 1/15; Evrei 1/3), descopera "fata" Tatalui -frumusetea si vointa divina

-nu doar in timpul vietii Sale pamantesti si nu doar in Scripturile canonice, ci si

ca Domnul inviat si marit, Care e prezent si lucreaza in Biserica prin Sfantul

Duh.

Oricat de adevarate ar fi acestea, descoperirea vointei Tatalui in si prin

Fiul si Duhul se face de foarte putine ori cu privire la actiuni particulare ce

trebuie urmate in situatii concrete.

Îndeosebi în aceste vremuri ale progreselor teribile în tehnologia

biomedicala, ne confruntam adesea cu decizii pentru care se pare ca nu gasim un

temei solid in sursele Revelatiei, inclusiv Sfanta Scriptura. Cele zece porunci,

Fericirile si coduri de lege asemanatoare (cf. Efeseni 5, Coloseni 3, I Petru 2),

alaturi de invataturile concrete ale lui Iisus, Pavel si ale altor scriitori apostolici

(e.g. asupra casatoriei si divortului Matei 19/3-12; I Corinteni 7/10-16, sau

despre inviere si judecata: Matei 25/31-46; Ioan 5/19-29; I Corinteni 15/34-58),

ne înzestreaza cu un număr important, dar limitat de reguli în vederea luării

deciziilor etice.

Page 10 of 65

Page 11: Viata religios morala   lucrare de licenta

Ele interzic sau proscriu anumite fapte (idolatria, crima, furtul, adulterul)

si poruncesc sau prescriu altele (curatenia inimii, impacarea, faptele iubirii,

evanghelizarea), uneori cu nebanuita concretete: "Oricine va lasa pe femeia sa,

in afara de pricina de desfranare, si se va insura cu alta, savarseste adulter".

(Matei 19, 9); "Sau nu stiti ca cel ce se alipeste de desfranata este un singur trup

cu ea?" (I Corinteni 6, 16); "Podoaba voastra sa nu fie cea din afara: impletirea

parului" (I Petru 3, 3).

În zilele noastre se ivesc probleme etice majore in privinta carora Biblia si

traditia Bisericii par a pastra tacerea: politica defensiva intr-o epoca a armelor

nucleare si a terorismului sponsorizat de stat, contraceptia si fertilizarea in vitro,

sinuciderea asistata in cazul muribunzilor si multe altele. De aceea, intrebarea se

ridica asupra relevantei marturiei biblice. Cat de folositoare poate fi Biblia

pentru indreptarea moralitatii, daca atatea probleme etice stringente ale zilelor

noastre nu sunt nici macar mentionate in ea?

 Totusi, a privi lucrurile in acest mod inseamna a pune o falsa problema.

Valoarea Scripturii si a intregii traditii crestine in privinta indreptarii moralitatii

nu rezida in cele din urma in regulile variate pe care ea le prescrie. Christos

Yannaras are dreptate cand spune: "Daca privim moralitatea ca pe o simpla

conformare a omului fata de un cod de lege autoritativ sau conventional, atunci

etica devine alibiul omului pentru problema lui existentiala". Acea problema

existentiala care ne atinge pe toti, priveste in ultima instanta mantuirea noastra

vesnica mai degraba decat conformitatea cu un cod exterior care sa ne conduca

actiunile. Scopul ultim al moralitatii crestine nu este supunerea, si nici macar

"desavarsirea", definita ca imitare fidela a atributelor divine ale bunatatii si

iubirii. Adevaratul ei scop este viata: vesnica, binecuvantata si fericita in sanul

Treimii.

 Moralitatea se raporteaza la destinul nostru personal ca purtatori ai

chipului divin, fiind chemati, in comuniune cu ceilalti, sa atingem asemanarea

divina. Intelegem de aici ca moralitatea este esential eclesiala.

Page 11 of 65

Page 12: Viata religios morala   lucrare de licenta

Nu exista o "moralitate personala", de vreme ce scopul vietii noastre este

sa-i imbratisam pe ceilalti cu puterea mantuitoare a puterii divine. Importanta

Scripturii pentru viata morala consta nu atat in regulile pe care le prescrie, ci in

ethos-ul pe care-l releva in comunitatea credintei. Acest ethos (din care deriva

cuvantul "etica") poate fi descris ca un ethos al Duhului, cu temelia in actiunea

mantuitoare a lui Hristos si hranit de viata liturgica sacramentala a Bisericii.

Este, inainte de toate, un ethos al libertatii existentiale, care permite persoanei

umane sa realizeze sau sa respinga scopul vietii, sa raspunda lui Dumezeu si

celorlalti prin iubire jertfelnica sau sa arunce pe cineva in iadul pe care Sartre il

definea sarcastic ca fiind "ceilalti".

 Din aceasta perspectiva, moralitatea poate fi definita ca viata in libertatea

Duhului. Acestea fiind spuse, este adevarat totusi faptul ca avem nevoie de

anumite directive in viata morala, indicatii clare asupra a ceea ce Dumnezeu ar

vrea sa facem in anumite situatii concrete. Existenta crestina ne antreneaza

permanent intr-o lupta dubla: sa discernem voita divina si sa ne conformam

propria vointa si atitudinile aceleia. O anumita abordare "deontologica" sau dupa

reguli a judecatilor morale este necesara daca vom duce acea lupta, indiferent de

rezultat. Desi Scriptura si interpretarea ei de-a lungul istoriei Bisericii nu ne vor

oferi raspunsuri explicite la multe din dilemele etice cu care ne confruntam azi,

ea informeaza, contureaza si sustine ethos-ul crestin, prin care pot fi gasite

asemenea raspunsuri. In cadrul Ortodoxiei, aceasta echivaleaza cu dobandirea

unei "minti" scripturistice si patristice, o perceptie luminata a unor adevaruri

fundamentale care trebuie sa sustina in intregime judecatile etice adecvate.

Aceste adevaruri se refera la Dumnezeu, la noi insine si la destinul nostru

personal si comunitar. Ele constituie firele vitale din care e construita tesatura

vietii noastre crestine.

 Daca exista in prezent atata confuzie in privinta luarii deciziilor etice,

aceasta nu se intampla doar datorita noutatii si complexitatii problemelor cu care

ne confruntam.

Page 12 of 65

Page 13: Viata religios morala   lucrare de licenta

Motivul principal este faptul ca disciplina eticii a fost taiata din radacinile

ei teologice. Daca e sa se constituie ca o veritabila "teologie morala", reflectia

etica trebuie sa porneasca de la credinta Bisericii si sa o exprime pe aceasta. Ea

trebuie sa inceapa si sa sfarseasca cu convingerea ca Iisus Hristos singur este

Calea, Adevarul si Viata, temelia si finalitatea oricarei actiuni morale, oricat de

specifica (concreta) sau triviala ar parea. Etica este teologie aplicata, teologia in

actiune. Ca atare, ea isi gaseste cea mai elementara si elocventa afirmare in

cunoscuta exhortatie liturgica care incheie multe slujbele ortodoxe: "Sa ne

predam pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeul

nostru".

Înainte de a ne referi la problemele morale concrete, am putea relua

cateva din elementele fundamentale ale credintei crestine care sustin reflectia

adevaratei morale. Următoarele parti ale capitolului se vor opri asupra unor

doctrine sau invataturi ale Bisericii care definesc Ortodoxia: învătaturi despre

Dumnezeu-Treimea, despre persoana umana ca purtatoare a chipului lui

Dumnezeu, despre lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu in Hristos si despre

theosis sau indumnezeire ca scopul ultim al existentei umane. In final ne vom

referi la problema discernamantului in viata morala si la lucrarea Sfantului Duh

in constiinta umana in privinta acestui discernamant.

Astfel, vom putea arata in ce fel traditia biblica si patristica poate vorbi

(direct si ferm) despre problemele morale care apar atat de chinuitoare astazi.

Prima intrebare ce trebuie retinuta este aceasta:

În ce fel pot fi principiile teologice abstracte aplicate in "momente etice"

concrete, mai ales cand trebuie luate decizii de viata si moarte? In ce fel, cu alte

cuvinte, pot principiile credintei noastre sa ne ajute sa cunoastem vointa lui

Dumnezeu in situatii concrete si sa actionam conform acestei vointe, pentru

binele nostru şi al celor pentru care suntem responsabili?

Pentru că omul este chipul lui Dumnezeu, nu există om fără sentiment

religios, fără dorinţa permanentă după Dumnezeu. Această legătură sufletească a

omului cu Dumnezeu slăbeşte numai din cauza păcatului.

Page 13 of 65

Page 14: Viata religios morala   lucrare de licenta

Când omul leagă starea lui religioasă nu de Dumnezeu ca persoană, ci de

o făptură creată de Dumnezeu, pe care o crede Dumnezeu, atunci omul slăbeşte

în moralitate şi săvârşeşte nenumărate şi mari păcate. Religiile politeiste, în care

oamenii credeau în mai mulţi zei, stau mărturie acestei afirmaţii.

În Vechiul Testament, la cărţile III şi IV Regi, ca şi în celelalte cărţi,

vom vedea că viaţa religioasă şi morală a poporului ales e căzută, în cea mai

mare parte, în idolatrie şi astfel înţelegem unde duce pe om îndepărtarea de

Dumnezeu, de Dumnezeul Cel adevărat şi de poruncile Lui.

La fel şi în lumea modernă, în contemporaneitate, constatăm că o parte

din aceasta s-a îndepărtat de Dumnezeu şi de morala sănătoasă tot din cauza

idolatriei. Pentru omul modern şi contemporan, bunurile materiale constituie

"dumnezeul" lui, viaţa pentru oamenii acestei lumi a însemnat şi înseamnă a trăi

bine trupeşte şi, de cele mai multe ori, a trăi în huzur, uitând de cei săraci, mai

mult de atât, exploatându-i; deci oamenii subjugaţi de materie, singuri s-au

îndepărtat de Dumnezeu chiar dacă Îi rostesc numele, însă ei cred în El numai cu

buzele şi nu cu inima.

La începutul secolului nostru, o parte din lume a fost înstrăinată de

Dumnezeu prin silă şi pedeapsă şi aceasta odată cu venirea la putere a adepţilor

doctrinei comuniste, numai că în această perioadă foarte puţini au fost cei care

erau convinşi de această doctrină.

Astăzi, forţe ale întunericului, în numele democraţiei, drepturilor omului

şi libertăţii religioase, încurajează şi susţin pe diferite căi îndepărtarea,

înstrăinarea şi lepădarea noastră, a fiilor poporului nostru, creştin ortodox prin

naştere, de credinţa strămoşească; lupta este crâncenă, pe viaţă şi pe moarte, dar

noi nădăjduim că vom trece cu bine şi prin acest val primejdios, rămânând în

credinţa şi morala noastră ortodoxă.

Să nu se uite cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Toate îmi sunt

îngăduite, dar nu toate îmi folosesc, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc"

(I Corinteni 10/23). "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos".

"Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva"... (rău - n.n.)

Page 14 of 65

Page 15: Viata religios morala   lucrare de licenta

(I Corinteni 6, 12); "Ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte" (II Petru 2, 19);

"Plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos

Iisus, Domnul nostru" (Romani 6/ 23).

Iniţial, în istorie şi în viaţa omului, domeniul moral se suprapune în mare

parte peste cel religios. Categoriile fundamentale din domeniul moral sunt

„binele” şi „răul”.

În unele religii, aceste extreme sunt identifi cate prin sistemul dual al

transcendentului: există grupul divinităţilor care asigură binele, ordinea, viaţa,

sănătatea şi a celor „rele”, care strică ordinea, aduc boli, moarte, îndeamnă la

sacrilegii.

Omul poate alege între bine şi rău, să facă parte din grupul lui Ormuzd

sau Ahriman (în mazdeism) să ducă o viaţă de sfânt ori să şi-o închine diavolului

pentru anumite avantaje (avere, viaţă lungă, iubire). Dreptul alegerii este, însă,

condiţionat de consecinţe. Cei buni se vor mântui şi vor fi fericiţi după moarte,

cei care aleg răul se vor chinui, nu vor obţine mântuirea, nu vor învia pentru a

trăi apoi veşnic în lumină, în bucurie, ci vor învia pentru a trăi în întunericul

veşnic, şi în durere şi suferinţă după dorul de Dumnezeu.

Oamenii sunt constrânşi, însă, de factori obiectivi care nu depind de libera

lor voinţă. Albert Bayet scria în 1904: „Cine s-ar încumeta să bată un pom

pentru că rodeşte fructe rele, este aşa cum Xerxes a ordonat să bată valurile

mării pentru că i-a distrus fl ota”.

Corelaţia şi distincţia dintre bine şi rău este la alegerea fi ecăruia şi în

morală, şi în religie.

Satan a fost creat ca un înger bun, după răzvrătire a devenit rău. Răul şi

binele se raportează în profan la criterii care nu sunt nici eterne, nici uniforme.

Ce este bun pentru unii, este rău pentru alţii.

Page 15 of 65

Page 16: Viata religios morala   lucrare de licenta

Structurile sociale medievale erau bune pentru acel timp, menţinerea lor

în societăţile moderne şi democratice stânjeneşte funcţionarea normală a

societăţii, chiar şi a comunităţilor din lăuntricul Bisericii, reprezentând ceva rău.

Religiile şi credinţele au în general un caracter moralizator, promovează

binele: sacrul căreia te rogi şi te consacri este bun, drept şi plin de iubire; la care

se adaugă dimensiunea moralizatoare: este atotputernic, va înfrânge pe cel rău,

înlătură păcatele, le vede şi le ştie pe toate. În religiile moralizatoare, binele şi

răul nu sunt forţe echivalente; binele este mai puternic decât răul, sugestia fi ind

ca omul să se alăture celui care va fi victorios, „binele”, lui Dumnezeu şi nu lui

Satan.

Religia s-a desprins ca domeniu de preocupări înaintea juridicului şi chiar

a politicului. Ea a suplinit în primele comunităţi rolul acestor domenii încă

nenăscute. Sistemele religioase au promovat norme de coexistenţă socială.

Principiul exogamiei, aplicarea talionului, modalităţile de convieţuire şi

colaborarea cu ceilalţi, au fost promovate de religie.

Sunt puţine principiile care au rămas numai în domeniul religios:

umilinţa, smerenia, sărăcia etc.. Interferenţa moralei cu religia depinde şi de

sensul moralei sau religiei. Morala religioasă (teonomă) se referă la criterii

religioase: Biblie, Iisus, viaţa Sfi nţilor. În morala religioasă se accentuează

motivaţia şi, mai puţin, fapta.

Spre exemplu: este credincios şi respectă morala religioasă şi cel care

dăruieşte o pâine, şi cel care dăruieşte zece pâini; dacă o face pe baza

principiului: iubeşte-l pe aproapele tău.

Laicul diferenţiază faptele după împrejurimi şi criterii concrete. Spre

exemplu: a lua de la cineva ceva poate fi socotit furt, dar şi o expropriere într-un

scop benefi c colectiv, comunitar, social sau un act de justiţie. Religia condamnă

minciuna, dar în profan minciuna este apreciată variat: poţi minţi din ignoranţă

(nu ştii că adevărul este altul), minţi intenţionat, din interes, nu-i spui adevărul

cuiva pentru că momentul este nepotrivit.

Page 16 of 65

Page 17: Viata religios morala   lucrare de licenta

Religia are un ideal şi un sistem propriu de valori. Idealul religios este

salvarea, mântuirea. Între omul concret, păcătos, şi mântuire se afl ă sistemul

valorilor propus de religie: puritate, credinţă, iubire. Dumnezeu a oferit Omului

posibilitatea alegerii între aceste Valori. Valorile religioase sunt exprimate în

Sfânta Scriptură: poruncile pentru Adam şi Eva, poruncile pentru Noe, pentru

Moise.

În Noul Testament Sfaturile Evanghelice sunt: sărăcia, ascultarea,

castitatea şi fericirile (cei ce plâng vor căpăta mângâiere, cei fl ămânzi se vor

sătura, bolnavii se vor vindeca ş.a.). Credinţa în Dumnezeu este o valoare

morală. Sistemul valorilor fi ind multiplu, şi referitor la credinţă ca valoare,

există alternative profane.

Spre exemplu: „Mielul blând suge la două oi”, „Femeia are ultimul

cuvânt”, „Frate, frate dar brânza-i pe bani” ş.a.. Acestea reprezintă o alternativă

laică la valorile sacrului şi chiar ale vieţii veşnice. Păcatul este încălcarea

idealului, a voinţei de bine a lui Dumnezeu. Valoarea legăturii dintre sfi nţenie

(lipsa de păcat) şi păcatul ca atare este virtutea.

Virtuoşii nu săvârşesc păcatul, ascultă, nu încalcă poruncile, consumă

rodul pomului cunoştinţei binelui şi-l respectă. După păcat, Adam şi Eva cad în

sfera moralei laice, a valorilor dintre omul bun şi rău.

Sacrul este morala eternă, cerească. Dumnezeu este idealul moral, etern,

veşnic, sălăşluieşte în fi ecare om, dar în măsuri şi forme care nu se afl ă doar în

cer, ci între cer şi pământ. În fi ecare se afl ă Dumnezeu, în fi ecare om este

chipul lui Dumnezeu, dar poruncile dumnezeieşti sunt respectate şi împlinite

prin voinţa umană.

Vocea interioară a fi ecărui credincios răsună prin glasul pe care îl are.

Idealul moral-religios este sfi nţenia, contopirea cu sacrul. Valorile la care aderă

oamenii nu sunt numai religioase. Necredinciosul nu este imoral sau amoral, el

respectă numai acele valori pe care le consideră utile pentru el personal sau

pentru comunitate.

Page 17 of 65

Page 18: Viata religios morala   lucrare de licenta

Pe lângă vrăjmaşul diavol, vrăjmaş comun lui Dumnezeu şi omului, ce

tinde spre a îndepărta pe om de sacru, vine în ajutor spre fi nalul existenţial al

lumii acesteia şi Antihristul, omul născut din femeia păcatului desfrânării, care

va duce război cu cei credincioşi lui Dumnezeu şi Fiului Cel Unul Născut din

Tatăl, care va lupta să-i întunece şi pe cei luminaţi, pe cei aleşi sacrului.

Ca discernere valorică a faptelor şi stărilor noastre, conştiinţa morală este

cea care conferă trăirii capacitatea de a folosi în sens autentic puterile sufleteşti:

raţiunea, voinţa şi simţirea, ea fiind sintetizatoarea acestora, reprezentând

manifestarea integrală a ceea ce suntem ca oameni.

De-a lungul timpului omul a trecut de la o conştiinţă religioasă la una pur

morală (în sens umanist), încercând astăzi să re-valorizeze religia, însă pe criterii

de evaluare exterioare, ca un fapt de viaţă oarecare, un aspect al acesteia printre

multe altele. Astfel, omul post-modern, cel care deschide necondiţionat braţele

globalizării, îmbracă în ideologii justificative şi comode conştiinţa

„universalistă” a unei religiozităţi nocive conform căreia: gnozele ştiinţifice,

psihanaliza vulgară, vrăjitoria tradiţională sau cea pseudo-intelectualistă

(radiestezia, fenomenologia paranormală cu toate aspectele acesteia), new-age,

biserica scientologică, sunt căi echivalente menite să re-lege omul cu un

dumnezeu făurit pe gustul său.

Lumea globală tinde să modeleze şi să imprime o conştiinţă religioasă a

unor oameni fără inimă („intelectuali puri”), care gândesc fără nicio cenzură

autentică de conştiinţă şi fără să mai simtă cu inima, având capacitatea de a

teoretiza „echidistant” absolut orice aberaţie şi stupizenie, dacă îşi văd textele

tipărite sau mediatizate audio-video, dacă li se face publicitate şi dacă ideologia

la modă le gâdilă cât de cât orgoliile mărunte.1

Pe de altă parte, conştiinţa morală antecedentă şi concomitentă tinde să

devină doar consecventă, şi aceasta diluată până la anulare.

Remuşcările sunt considerate sentimente învechite, omul este

„bombardat” zilnic prin toată mass-media cu ideea că nu trebuie să existe

1 Pr.Conf.Dr. Ioan Bizău, Conştiinţa religioasă şi provocările modernităţii în “Tinereţe,Ideal, Biserică”, Edit. Agaton, Făgăraş 2002, pag. 86

Page 18 of 65

Page 19: Viata religios morala   lucrare de licenta

remuşcări, că acestea aparţin personalităţilor slabe, că el, omul trebuie să fie

tare, să facă tot ce-i trece prin minte, să trăiască „clipa”, este învăţat că trăirea

„din plin” a vieţii în sensul de satisfacere a tuturor dorinţelor e perfect

justificabilă şi dezirabilă. Astfel, dispariţia conştiinţei morale, sau în cel mai bun

caz minimalizarea rolului evaluator al acesteia, conduce omul la realitatea

existenţei doar în planul conştiinţei psihologice, la realitatea trăirii eu-lui

personal orientat spre imperativele biologicului sau cel mult ale raţionalului pur.

Procesul contrafacerilor conştiinţei umane este unul vechi, care a îmbrăcat

doar alte forme de-a lungul istoriei, odată cu schimbarea axiologiei la care omul

s-a raportat. De la criteriul unic al raportării la Hristos s-a ajuns la identificarea

binelui cu tot felul de valori, şi în final la situaţia actuală a raportării conştiinţei

la un bine înţeles ca şi confort maxim al individului, ca satisfacere continuă şi

imediată a tuturor dorinţelor şi aşa-ziselor „necesităţi” , în primul rând biologice

şi apoi materiale, majoritatea dintre acestea inventate de lumea occidentală şi

declarate standarde de viaţă. Influenţele media au aici un rol formativ ridicat,

omul se adaptează şi se conformează la ceea ce i se transmite, se lasă format de

publicitate, de imperative socio-culturale, ca şi de orgolii de tot felul.

Orice teorie sociologică, psihologică sau de altă natură, care îmbracă

justificativ o plăcere sau o împlinire biologică sau materială este imediat

mediatizată insistent pe toate căile posibile, până ajunge să fie acceptată şi

considerată ca normală. Se încearcă astfel ajungerea la realitatea existenţei doar

a ipseităţii (caracterului unic al persoanei) întunecate în conştiinţă.

Acceptarea ca normale a unor acţiuni şi idei echidistante moral va duce

până la urmă la acceptarea chiar a unor acţiuni şi idei contrare oricărei morale,

dar, judecate prin filtrul raţionalităţii pure, ele vor deveni nu doar acceptate, ci şi

considerate de „bun simţ”.

Astfel, demonicul pune încet dar sigur stăpânire pe conştiinţă. Concepţiile

globaliste ale toleranţei se vor transforma în intoleranţa minorităţilor agresive de

Page 19 of 65

Page 20: Viata religios morala   lucrare de licenta

genul homosexuali, etc., faţă de normalitatea majorităţii hetero-sexuale, etc.,

ceea ce înseamnă abandonare sub imperiul demonicului.

Funcţiile conştiinţei sunt conduse spre o diluare tot mai accentuată, spre o

inversare axiologică fără precedent.

Funcţia iluminatoare dispare cu totul în momentul în care omul acceptă ca

valabile toate informaţiile oferite de lumea globală, fără a le mai raporta la

criteriul Adevărului-Hristos. Funcţia edificatoare îşi schimbă sensul, omul se

edifică mai întâi în afara planului providenţei divine, mai apoi în planul supra-

eului freudian, ca în final să-şi abandoneze ego-ul în mâinile demonului,

edificându-se cu mult elan în planul „realizărilor” aparţinând domeniului

demonic.

Funcţia creatoare a conştiinţei îşi modifică şi ea scopul. Oamenii nu-şi

mai realizează vocaţia înmulţind fiecare talanţii primiţi de la Dumnezeu, sau şi-o

vor realiza deformat, punîndu-se exclusiv în slujba lor, spre împlinirea vieţii ca

scop în sine, sub imperiul confortului cu orice preţ. Funcţia judecătoare se

realizează şi ea raportat la criterii evaluatoare deturnate. Omul nu se

autocenzurează ci mai curând se autojustifică, pe baza criteriilor impuse de

societate prin mass-media, dar şi prin condiţionările de toate felurile, evitând nu

numai autocenzura raportată la Hristos, dar şi orice fel de autocenzură morală. În

fine, funcţia unificatoare se realizează şi aceasta în mod cu totul răsturnat, omul

globalizat refuzând solidaritatea cu celelalte persoane din cadrul cercurilor de

existenţă tradiţionale: familie, etnie, naţiune.

La nivelul familiei conştiinţa se manifestă în mod denaturat sub mai multe

forme. Astfel, într-o familie creştină (chiar ortodoxă), care a beneficiat de harul

Tainei Cununiei la început, influenţele societăţii postmoderne care se

globalizează vor avea repercusiuni în planul relaţiilor trupeşti, în primul rând.

Acestea vor fi scoase de sub întregul indisolubil al căsătoriei creştine,

realizându-se separat ca necesitate psiho-fiziologică de factură freudiană.

Page 20 of 65

Page 21: Viata religios morala   lucrare de licenta

Filmele, emisiunile ştiinţifice sau educaţionale şi publicitatea pe această

temă, exemplul prietenilor, toate vor concura la denaturarea relaţiilor sexuale în

cadrul familiei prin:

a) practicarea contracepţiei sub toate formele şi justificarea acesteia

prin invocarea condiţiilor grele de viaţă în refuzul de a procrea, aceasta

nefiind decât o justificare formală a sexualităţii înţeleasă ca instinct

fundamental ce stă sub imperiul trebuinţei ca obligativitate firească, dar şi

o posibilitate confortabilă de a scăpa de responsabilităţile creşterii

copiilor. De asemenea, avortul legalizat vine să continue manifestarea

indivizilor doar ca naturi sexuale, într-un registru mult mai scăzut decât

cel al animalităţii (nu există nici o specie de animal care să-şi ucidă

proprii pui, născuţi sau nenăscuţi). Dacă întreaga lume „morală”

condamnă avortul (chiar dacă îl acceptă ca soluţie ultimă a refuzului

naşterilor, justificat sau nu), tot aceasta este cea care vine să propună

familiei forme ascunse de avort, metode contraceptive care nu împiedică

fecundarea, ci instalarea ovulului fecundat în uter, metode numite

contragestative sau interceptice, care echivalează cu aceeaşi negare a

vieţii. Astfel, avortul şi contracepţia (inclusiv cea manifestată ca formă

ascunsă de avort) sunt fructe ale aceleiaşi plante, sexualitatea ca afirmare

a personalităţii,2 manifestată şi în cadrul familiei. Acceptarea şi

practicarea avortului şi a contracepţiei este justificată şi prin teoriile

planning-ului familial, conform cărora părinţii sunt liberi să decidă asupra

momentelor de timp şi numărului de copii pe care vor să-i crească. Iar în

lumea globală accentul este mutat pe realizarea profesională, serviciul,

locul de muncă ocupă aproape în totalitate timpul membrilor familiei,

pericolul permanent al pierderii acestuia îi face să devină ca „teleghidaţi”

(şi de fapt chiar sunt ghidaţi de la distanţă prin toate condiţionările de tip

socio-profesional care devin condiţionări existenţiale) în păstrarea

job-urilor sau în căutarea altora mai bine plătite, astfel că problema

2 Elio Sgreccia, Victor Tambone, MANUAL DE BIOETICĂ, Edit. Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, 2001, pag. 151-152

Page 21 of 65

Page 22: Viata religios morala   lucrare de licenta

căsătoriei, chiar dacă este acceptată, elimină din ecuaţie procreaţia.

Din punct de vedere ortodox, orice metodă contraceptivă este fraudă

conjugală (sustragere de la scopul fundamental al căsătoriei ca taină), iar

când e vorba de metode mecanice sau chimio-fizice, sau chiar chirurgicale

(sterilitate voită) se poate vorbi de onanism conjugal.3

Chiar dacă din punct de vedere moral contracepţia şi avortul sunt

rele specific diferite, primul contrazicând adevărul integral al actului

sexual ca expresie a iubirii conjugale, opunându-se virtuţii castităţii

matrimoniale, iar cel de-al doilea distruge viaţa unei fiinţe umane,

opunându-se poruncii divine de a nu ucide, ambele au o rădăcină comună

într-o mentalitate hedonistă şi deresponsabilizantă faţă de sexualitate,4

mentalitate egoistă, promovată făţiş de toată media (inclusiv cea

românească), „începând cu banala cutie de chibrituri, trecând prin ziarul,

muzica, televizorul şi telefonia cea de toate zilele.”5

b) acceptarea şi practicarea în registrul firescului a perversiunilor

sexuale, începând cu cele împotriva firii între soţi, continuând cu

încălcarea fidelităţii conjugale care reprezintă nu numai ruperea unităţii

harice a soţilor, dar şi desconsiderarea reciprocă luată în sens strict

personal, până la modelul sex-party-urilor occidentale, în care

colectivismul sexual transformă societatea într-o orgie mai mult sau mai

puţin „sofisticată”, acceptată ca normală, şi chiar până la acceptarea

libertinajului „definit” ca libertate sexuală a celor doi soţi.

Toate acestea se întâmplă cu concursul mass-mediei aservite promovării

pansexualismului sub toate formele acestuia, care loveşte atât familia cât şi

indivizii separaţi.

CAPITOLUL II

3 Pr.lect.drd.Vasile Vlad, op.cit., an IV, partea II, p.784 Elio Sgreccia, Victor Tambone, op.cit., p. 181-1825 Elio Sgreccia, Victor Tambone, op.cit., p. 181-182

Page 22 of 65

Page 23: Viata religios morala   lucrare de licenta

ORTODOXIA ŞI DREPTURILE OMULUI

În ceea ce priveşte pe aceştia din urmă, afirmarea şi practicarea

sexualităţii nemaiînţelese ca desfrânare este justificată de o întreagă pleiadă de

teorii, de la cele freudiene şi până la cele malthusiene şi neomalthusiene, care

justifică nu numai planning-ul familial, ci şi faptul că satisfacerea sexuală este

obligatorie dar căsătoria nu, adică evitarea suprapopulării prin controlul

naşterilor se poate realiza (şi este de dorit să se facă) prin viaţa în concubinaje

pasagere care să satisfacă libidoul sexual pentru a „împlini” psiho-fizic indivizii,

dar să nu aibă ca urmare procreaţia.

Pe lângă multiplele probleme legate de sexualitate, globalizarea vine în

întâmpinarea pornirilor instinctuale (exacerbate până la trecerea în registrul

demonicului), privind distracţiile individuale, de cuplu sau de grup, privind

alcoolismul şi până la sinucidere. În ceea ce priveşte distracţiile, acestea au fost

mutate din sfera naturalului în cea a artificialului. Distracţiile tradiţionale ca

excursiile, drumeţiile, sportul, lectura, muzica,etc., se transformă sub imperiul

culturii globale în tot felul de sporturi extreme, violente, în muzica satanizantă

lectura se orientează spre o literatură despiritualizantă.

Hrana tradiţională, naturală, este înlocuită de cea artificială. Lucrul acesta

este evident în România „postdecembristă” în care, timp de mai bine de zece

ani, agricultura a fost distrusă sistematic de toate guvernările, pentru a se accepta

necondiţionat importul supraproducţiei artificiale apusene. Indiferent, însă, de

consistenţa sau inconsistenţa hranei, se promovează, uneori în mod voalat alteori

în mod direct, agresiv, cultivarea plăcerii gustului prin reclame şi chiar emisiuni

dedicate (abundente, cu această tematică, şi prezentate de multe ori tendenţios în

chiar Postul Mare), în care cumpătarea decentă, fără a mai vorbi de postul

creştin, este banalizată, ridiculizată, şi omul este învăţat să-şi urmeze pofta,

setea, plăcerea de a savura o ciocolată sau orice altceva stimulează voluptuos

papilele gustative. Lipsa cumpătării în toate este ridicată la rang de normalitate,

Page 23 of 65

Page 24: Viata religios morala   lucrare de licenta

pentru a se realiza funcţionalitatea circuitului impus de lumea capitalului

mondial, circuitul producţie – consum, supra-producţie – superconsum.

La fel stau lucrurile şi cu îmbrăcămintea, însă aici trebuie remarcat că în

moda impusă la nivel internaţional prin „marile” case de modă, cosmetice, etc.,

(care se regăseşte imediat şi în societăţile tradiţionale ca România), este evidentă

eliminarea scopului moral, chiar înlocuirea lui cu unul imoral, hainele mai mult

dezgolesc provocator decât acoperă trupul femeii.

De asemenea, scopul estetic este deturnat, prin noile tendinţe în modă

căutându-se realizarea, în planul conştiinţei, a echivalenţei între termenii de

„frumuseţe” şi „sexualitate afişată”. Economia globală are nevoie să îşi vândă

produsele de orice fel, prin orice mijloace, de aceea implicaţiile morale la

nivelul familiei se regăsesc sub forma transformării conştiinţei familiale într-o

conştiinţă individuală a doi oameni, soţi sau concubini, ce trăiesc împreună sub

acelaşi acoperiş dar se străduiesc să-şi împlinească nevoile, plăcerile şi dorinţele

în mod, individual, astfel că ei nu vor mai fi un trup (concubinii nici nu au fost

vreodată), ci vor fi două individualităţi obligate să-şi satisfacă reciproc

egoismele de toate felurile.

Globalizarea înseamnă adaptarea nevoilor unei comunităţi, a unei ţări, la

cerinţele lumii. Acest lucru are repercusiuni în plan social şi socio-profesional.

Economiile tradiţionale (ca cea a României) sunt intenţionat conduse spre

faliment, industriile şi agricultura dezorganizate şi „privatizate”, ceea ce

înseamnă că blocuri întregi de oameni sunt la limita şi sub limita sărăciei,

categorii întregi de profesii sunt pe cale de dispariţie. Pentru a-şi vinde marfa, a

avea asigurate pieţe de desfacere, firmele transnaţionale occidentale au condus

lucrurile spre transformarea ţărilor fără putere financiară în importatoare de

produse, dar nu orice fel de produse, ci doar cele ale categoriei kitch.

Cazul nostru este elocvent, România fiind în prezent o ţară de cumpărători

– vânzători, de negustori în cea mai pură accepţiune a cuvântului. Categoriile

tradiţionale de activitate (agricultura, construcţii, dulgherie, etc.), ca şi cele

Page 24 of 65

Page 25: Viata religios morala   lucrare de licenta

moderne ca ingineria de toate felurile, agronomia, medicina etc., sunt profesii pe

care nu le mai vrea nimeni sau foarte puţini.

Coloanele ziarelor sunt pline de cereri de agenţi de vânzări, de marketing,

de merchandising, de asigurări, de publicitate, economişti, softişti, etc. Singură

prostituţia a supravieţuit, cea mai veche meserie (după definiţiile occidentului),

şi s-a dezvoltat la cote fără precedent, datorită noilor tehnologii. De la prostituţia

clasică, la cea clandestină de pe marginea şoselelor, la cea „ocrotită” tacit de

lege sub forma dansatoarelor din cluburile de noapte româneşti sau de la

„export”, a manechinelor şi fotomodelelor din agenţiile de modă şi casting, care

au ajuns să fie folosite la „temperarea libidoului” personalităţilor politice şi

economice, ca şi a vizitatorilor „oficiali” de care depinde soarta României, s-a

ajuns la prostituţia video de pe casetele şi CD-urile cu filme „XXX”, la cea

audio de la liniile erotice, şi la cea virtuală, adică cea desfăşurată prin Internet.

”Profesiunile” de manechin şi fotomodel au ajuns dezirabile cu prioritate,

părinţii îngăduind şi încurajând fetiţele şi băieţii spre concursuri şi preselecţii de

acest gen, începând cu vârste fragede de 12 – 13 ani, nebănuind promiscuitatea

şi compromisul care se ascunde în spatele unei asemenea „cariere”, sau chiar

fiind de acord cu acestea în numele câştigului material şi al vieţii confortabile.

Flagelul şomajului şi perspectiva sumbră a limitării căilor de subzistenţă

determină părinţii să-şi educe copii în spirit materialist, sau, mai rău într-un

spirit sincretic post-modern, tot mai evident, în care ajutorul lui Dumnezeu se

solicită exclusiv pentru realizări de ordin material şi socio-profesional. Copii

sunt învăţaţi că trebuie să reuşească în viaţă cu orice preţ (reuşita fiind

echivalată cu profitul material şi confortul maxim), ca atare, ei sunt încurajaţi să

îmbrăţişeze meserii căutate şi bine plătite: computere, telecomunicaţii, economie

şi marketing, etc., şi în mod obligatoriu limba engleză, a cărei cunoaştere a

devenit paşaportul şi garanţia „reuşitei în viaţă” la modul „sans-frontieres”, paşii

următori fiind căutarea job-urilor la firme multina-ţionale şi în final emigrarea

spre ţările declarate de O.N.U. ca „standarde” mondiale datorită nivelului de trai

ridicat.

Page 25 of 65

Page 26: Viata religios morala   lucrare de licenta

Astfel ei devin robii concepţiilor materialist-individualiste conform cărora

realizarea profesională, avansarea pe scara socială şi câştigul nelimitat sunt

scopuri primare, abia când acestea sunt realizate se poate pune şi problema

căsătoriei şi eventualitatea naşterii de copii. Lumea globală impune criterii de

viaţă unice, dar acestea nu includ ca necesităţi de niciun ordin viaţa de familie,

viaţa morală, şi cu atât mai puţin cea religioasă. Omul globalizat este „homo

economicus”, el trebuie să fie eficient pentru el, pentru societate, trebuie să

producă progres şi evoluţie materială la nivelul acesteia, iar societatea îl va

răsplăti cu confort, comoditate şi satisfacerea hedonistă a tuturor plăcerilor. Mai

mult, omul economic este obligatoriu şi omul digital, având cunoştinţe de

computere, Internet, tehnică în general şi limba engleză în special, pentru a se

adapta definitiv statului mondial realizat pe aceste infrastructuri. Reclamele TV

se referă în procent ridicat la alcool, invitând la consumul acestuia ca modă,

obicei, obişnuinţă, dar vizând dependenţa, pentru a stimula temporar

performanţele fizice, dar şi cu scopul ascuns de distrugere lentă a organismului,

pentru a grăbi succesiunea generaţiilor care suprapopulează planeta. La fel se

procedează şi cu drogurile. Deşi se „trâmbiţează” lupta antidrog (ca şi antialcool

şi antifumat) pe toate fronturile, stăpânii lumii acceptă şi încurajează din umbră

traficul şi consumul de droguri, alcool şi tutun, din două motive: odată că

fondurile uriaşe obţinute de pe urma acestora sunt folosite în scopuri globale (nu

neapărat umaniste, ci mai curând antiumane), iar pe de altă parte dependenţii de

droguri, alcoolicii şi fumătorii, se distrug inconştient pe ei înşişi foarte repede,

făcând loc altora, astfel că acesta este un mod eficient de a frâna suprapopularea

şi în acelaşi timp de a obţine capacităţi temporare de muncă ridicate.

Astfel, individul nu „adună” nimic pentru el, cu atât mai puţin pentru o

eventuală familie (care devine astfel imposibil de întemeiat), trăind exclusiv

pentru producţie şi con-sum.

Page 26 of 65

Page 27: Viata religios morala   lucrare de licenta

Acesta este, cred, scopul ascuns al promovării consumului de alcool şi

tutun (şi încurajarea tacită a consumului de droguri), chiar dacă e „îmbrăcat în

haina” justificării golurilor existenţiale, sufleteşti, generate de condiţionările

exterioare ca şomajul, dezorganizarea familiilor, provizoratul existenţial (la cei

necăsătoriţi), moda, societatea şi obiceiurile ei, etc. Reclamele insistente incită la

consumul de alcool sub diferite pretexte,cei care le plătesc fiind conştienţi că

dependenţa de alcool conduce la modificarea percepţiei timpului, a importanţei

lucrurilor, la modificarea emoţiilor şi a gândirii6, ceea ce va duce în final la

modificări în conştiinţă, la acceptarea şi trăirea vieţii ca alăturare de evenimente

ce se succed şi se desfăşoară doar spre împlinirea unor rutine de existenţă, în

care doar alcoolul şi distracţia (hedonistă sau violentă) aduc o palidă şi ireală

pată de culoare.

Acest mod de viaţă, dacă nu va duce la o moarte prematură, fiindcă

moartea fizică în urma îmbolnăvirii organismului succede moartea spirituală,

poate duce la actul sinuciderii. Sinuciderea ca rezultat al drogurilor, alcoolului,

cauzelor sociale ca lipsa banilor, a locului de muncă, cauzelor afective ca

neîmplinirile în plan familial, este o alternativă îmbrăţişată azi de tot mai mulţi

oameni, dar în principal bărbaţi de vârstă mijlocie.7

Astfel, implicaţiile morale ale globalizării la nivelul conştiinţei familiale

se vor manifesta la întemeierea familiei, ori prin amânarea acestui act sub

diverse pretexte, ori prin acceptarea căsătoriilor „de probă” în care lipsa Harului

Tainei Cununiei le face să fie nimic altceva decât desfrânare cu acte în regulă,

ori prin concubinaj şi libertinaj sexual din care familia lipseşte şi la nivel

conceptual, se vor manifesta şi la nivelul vieţii în cadrul familiei prin

denaturarea relaţiilor dintre soţi, a celor dintre părinţi şi copii, şi se vor

manifesta şi la nivelul destrămării familiei prin divorţ acceptat mutual sau prin

violenţă, şi prin sinucidere.

6 Idem, Teologia Morală Ortodoxă, curs manuscris, an IV, partea II, Arad 2002, p.31-327 Ibidem, p. 16-17

Page 27 of 65

Page 28: Viata religios morala   lucrare de licenta

Normativitatea religioasă într-o ideologie socială ateistă nu reprezintă

decât o formă precară şi arhaică de control social. Sigmund Freud a dat glas

acestei ideologii sociale, făcând din religie o iluzie protectoare în faţa

vicisitudinilor de necontrolat ale vieţii naturale şi sociale, o formă nevrotică de

manifestare a anxietăţii incertitudinii şi nevoii de ocrotire paternă. Linia acesta a

fost dezvoltată în doctrinele marxiste şi în general, în curentele ideologice anti-

tradiţionaliste şi anti-creştine.

Din păcate, acest curent postmodernist de surpare a valorilor este susţinut

şi în societataea românească de elitele intelectuale cuprinse de aroganţa

aotputerniciei raţionale. Astfel de exemplu, tânărul sociolog Bogdan Voicu,

cercetător în cadrul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, socoteşte credinţa

religioasă şi normativitatea religioasă un instrument care a „servit de minune”

pentru o „reducere a incertitudinii” dată colectivităţiolor arhaice de lipsa

cvasicompletă de cunoaştere a legilor naturii..8 şi de fapt, normativitatea

religioasă tradiţională a fost pentru vremurile trecute o formă raţională, arhaică,

ingenios găsită de umanitate, de a garanta prin ierarhii stricte, menţinerea ordinii

şi a controlului raţional asupra mediului „atâta vreme cât nu aveau la dispoziţie

uneltele testării oricărei alternatice”9

În gândirea acestei direcţii sociologice, influenţa, încă puternică a

valorilor tradiţional-creştine este socotită un deficit social, care generează „o

modernitate şchiopătată”10

Imaturitatea socială a societăţii româneşti în tranziţie este diagnosticată

adeseori prin raportarea la normativitatrea tradiţional-creştină ce respinge

tipologiile moderne de raportare la familie şi naţiune şi nu a permis o dezvoltare

suficientă a toleranţei.

8 Drd. Bogdan Voicu „România pseudo-modernă”..Institutul de Cercetarea a Calităţii Vieţii, edit.Sociologie Românească, Revista Asociaţiei Române de Sociologie, Nr. 1-4, 2001, pag. 439 Drd. Bogdan Voicu „România pseudo-modernă”..Institutul de Cercetarea a Calităţii Vieţii, edit.Sociologie Românească, Revista Asociaţiei Române de Sociologie, Nr. 1-4, 2001, pag. 4410 Drd. Bogdan Voicu „România pseudo-modernă”..Institutul de Cercetarea a Calităţii Vieţii, edit.Sociologie Românească, Revista Asociaţiei Române de Sociologie, Nr. 1-4, 2001, pag. 64

Page 28 of 65

Page 29: Viata religios morala   lucrare de licenta

La nivelul cetăţii, mondializarea va însemna impunerea dreptulul

comunitar, acesta devenind prioritar în faţa drepturilor sociale specific naţionale.

Drepturile omului sunt punctul nevralgic, şi în acelaşi timp masca sub care se

ascunde chipul hidos al demonizării relaţiilor la nivelul cetăţii.

Astfel, sub justificarea (ce-şi revendică drept de veto) aplicării

necondiţionate a drepturilor omului, globalizarea vine să impună legi nu numai

imorale ci şi anticreştine, cum sunt cele ale acceptării homosexualităţii,

prostituţiei, vine să ceară modificarea codului penal, a legislaţiei familiei

(includerea legalităţii familiei homosexuale, de ambe sexe), a legislaţiei privind

drepturile animalelor, înaintea celor ale copilului.11

Formalismul moral al Drepturilor Omului este evident, pentru că un om

bolnav şi înfometat nu are practic ce face nici cu libertatea presei, nici cu cea de

exprimare, un şomer nu are ce face cu dreptul la libera asociere, şi un analfabet

nu are ce face cu dreptul de a beneficia de toate oportunităţile.

Drepturile comunitare (globale) impuse sunt doar de ordin politic şi

juridic (după modelul raţionalist occidental) şi se reflectă în plan moral ca o

eliberare a animalului din om, lacom să-şi consume toate drepturile şi libertăţile

promise, făcându-se pe sine sclav al banilor, lăcomiei, consumului şi simţurilor

sale.

Dreptul individului, al cetăţeanului, se transformă în dreptul

individualistului, alienat prin ruperea de grupul în care s-a format, etnic, social

sau profesional.12

Deşi sintagma „drepturile omului“ a apărut în lumea apuseană,

Yannoulatos afirmă că istoria Bisericii Ortodoxe şi teologia ei oferă material

preţios în abordarea acestui subiect, dar dintr-o cu totul altă perspectivă.

„Denaturarea firii umane, negarea principiului unităţii neamului

omenesc, a izbăvirii în Hristos a întregii firi umane“13, adică încălcarea 11 Dr. Mircea Terheci, Drepturile omului împotriva umanităţii, în “Sfarmă Piatră”, anul II ( 2001) nr.2512 Ibidem13 Anastasios Yannoulatos, Ortodoxia şi problemele lumii contemporane, trad. de Drd. Gabriel Mândrilă şi Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Edit. Bizantină, Bucureşti, 2003 p. 44

Page 29 of 65

Page 30: Viata religios morala   lucrare de licenta

drepturilor religioase fundamentale ale omului, nu trebuie înţelese fără

discernământ ca o uniformizare pe care practica unui tip de internaţionalism

nivelator şi amorf o propagă, ignorându-se moştenirea şi specificul naţional.

De altfel, viziunea ortodoxă asupra drepturilor omului este integrată în

discuţia mai largă a echilibrului dintre universal şi local, universalul nestrivind

localul, iar localul nerevendicându-şi universalitatea.14

În acest sens, evidenţiem interpretarea dezvoltată de Mircea Eliade asupra

culturilor tradiţionale arhaice, pe care cunoscutul istoric al religiilor român a

accentuat-o asupra semnificaţiilor universale ale culturilor locale, susţinând că

suntem cu atât mai universali cu cât coborâm pe filonul specific în identificarea

semnificaţiilor originare ale unui fenomen religios.15

Pornind de aici, fără a neglija diferenţele, religiile pot identifica

alternativele la civilizaţia tehnică, lipsită de profunzime spirituală şi atitudine

morală.

Pe tema referitoare la drepturile omului, din perspectivă ortodoxă, trebuie

evaluată şi importanţa distincţiei dintre credinţă şi politică.

De altfel, „într-un spaţiu majoritar ortodox, orice teologie politică ar

trebui să aibă o referinţă solidă la tradiţia răsăriteană.

O gândire teologico-politică nu este deloc un efort de adecvare a

teologicului la politic, ci un fel de a-i veni teologic în întâmpinare, de a

administra responsabilitatea faţă de comunitatea creştină, aflată într-o

permanentă tensiune eshatologică faţă de orice tip de organizare strict umană“.16

Viziunea apuseană asupra acestui subiect este că „Biserica refuzând să-i

guverneze pe oameni, dar devalorizându-i pe cei care îşi asumă această

responsabilitate, nu reuşeşte decât să-i împidice pe oameni să guverneze

corespunzător“.17 14 Ioan Cordoneanu, O radiografie necesară: Ortodoxie şi globalizare,., p. 186.15 Ibidem.16 Miruna Tătaru-Cazaban, Necesitatea teologiei politice, în vol. Teologie şi Politică de la Sfinţii Părinţi la Europa unită, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2004, p. 10.17 Pierre Manent, O filozofie politică pentru cetăţean, trad. de Mona Antohi, Edit. Humanitas, Bucureşti, 2003, pp. 45-46.

Page 30 of 65

Page 31: Viata religios morala   lucrare de licenta

Urmarea acestei viziuni specifică Occidentului este apariţia statului laic „a

cărui misiune se va contura treptat sub forma apărării drepturilor omului, fiind

departe de a nu viza astăzi şi Răsăritul, care trebuie să-şi elaboreze strategii de a

clama adevărul şi de a-şi păstra vocaţia spirituală într-o lume care se raportează

constant la Bisericile creştine ca la o variantă de identitate religioasă, printre

altele. Elaborarea unei teologii politice în Biserică, într-o colaborare a clerului

cu laicii, se cuvine să pornească de la constatarea că modernitatea este departe

de a fi ceva exterior vieţii Bisericii“.18

Afirmarea astăzi a drepturilor omului, punând accentul pe individ nu pe

persoană, conduce la individualism. Redefinirea viziunii asupra drepturilor

fundamentale ale omului este posibilă prin profunzimea antropologiei răsăritene,

redefinire în care demnitatea umană îşi are originea în faptul că omul a fost creat

de Dumnezeu ca persoană liberă, libertate ce duce la responsabilitatea faptelor

proprii.

Pe dreptul fundamental de a iubi şi de a fi iubit, la care nu face referire

nici un document şi nicio declaraţie actuală, vede Yannnoulatos corecţia

necesară a viziunii secularizate asupra drepturilor omului,19 la care adaugă şi

dreptul omului de a-şi jertfi în mod liber, de dragul iubirii, chiar şi propriile

drepturi, după modelul hristic. Iubirea rămâne o decizie dinamică, liberă,

neimpusă, ce se afirmă dincolo de cadrul juridic îngust, limitativ.20

CAPITOLIL III

LOCUL, IMPORTANŢA ŞI VIITORUL NAŢIUNII ÎN NOUA ORDINE

MONDIALĂ

18 Miruna Tătaru-Cazaban, art. cit., în vol. cit. pp. 11-12.19 Ioan Cordoneanu, art. cit., p. 187.20 A. Yannoulatos, op. cit., pp. 84-85

Page 31 of 65

Page 32: Viata religios morala   lucrare de licenta

La nivelul naţiunii, se introduce încet o mentalitate a ridiculizării

tradiţiilor. Identitatea se traduce în domeniul religiei, culturii şi istoriei,

neseparate între ele. Tradiţiile (care le cuprind pe cele religioase, şi culturale

trecute prin filtrul istoriei) devin în abordarea „bunului simţ” raţional al lumii

globale multiculturale doar folclor, obiect de studiu al ştiinţei etnografice sau al

diverselor studii comparate, temă de speculaţie filosofică sau marfă şi spectacol,

degradându-se sub formă de obiecte artizanale, turism folcloric sau spectacole

folclorice destinate consumului unei diaspore care vede în ele o garanţie

(legându-se cu disperare de aceasta) a consensului ei etno-istoric.21

În cazul particular al neamului românesc, cuvântul ethnos înseamnă şi

ortodoxie, pentru că etnogeneza românească a fost în acelaşi timp o hristogeneză

(dacă se poate spune aşa) românească, fiindcă românii, ca neam, s-au format

creştini, nu a existat un moment de timp clar determinat al încreştinării, ca în

cazul altor popoare. Ca urmare, abdicarea de la ethnos ar însemna abdicarea de

la un ethos creştin, şi reciproc, dacă ethosul (creştin-ortodox în cazul românilor)

se va neglija, aşa cum lumea globală a tehno-finanţelor propune, ethnosul se va

dilua.22

În contextul globalizării, specificul naţiunii române trebuie să dispară,

conştiinţa apartenenţei la neam să se dilueze până la anulare, astfel încât să apară

conştiinţa apartenenţei la un alt grup, de o altă factură.

Şi pentru că omul aparţine ontologic unei comunităţi, s-au creat artificial

comunităţile socio-profesionale actuale (după modelul breslelor medievale

europene), în care informaticienii, specialiştii în IT, inginerii de diverse domenii,

economiştii, medicii, etc., se regăsesc la nivel mondial ca având aceleaşi

preocupări, probleme de viaţă şi necesităţi, putând foarte simplu să formeze o

comunitate indiferent de provenienţa etnică.

21 Arhid.conf.dr.Ioan I. Ică jr., art.cit., p.1122 Pr.lect.drd. Vasile Vlad, Sfidarea definirii umanului, în “Tinereţe,ideal,Biserică”, Editura Agaton, Făgăraş 2002, p.109-110

Page 32 of 65

Page 33: Viata religios morala   lucrare de licenta

La acest lucru a contribuit din plin SUA şi începe să contribuie şi UE cu

toate asociaţiile lor profesionale, în care un inginer software (de exemplu) se va

simţi „acasă” printre colegii de la firmă, întâlniri de lucru şi conferinţe, şi asta

pentru că lipsa tradiţiilor americane a dus la fabricarea unor tradiţii artificiale,

cum sunt şi cele ale acestor categorii socio-profesioanale.

Departe de casă, trăind într-o diasporă care mai mult dezbină decât uneşte

(datorită individualismului egoist promovat de societatea occidentală în

ansamblu), un român va sfârşi prin a se identifica „etnic” cu categoria

profesională de care aparţine, uitându-şi rădăcinile cultural-religioase, astfel că

în perspectiva globalizării conştiinţa de neam se va transforma într-o artificială,

dar substitutivă conştiinţă socio-profesională.

Părintele Stăniloaie este autorul unei admirabile sinteze teologice pe tema

legăturii între ortodoxie şi naţiune, sinteză care a constituit o sursă de inspiraţie

pentru gândirea sociologică contemporană.

Analizând componentele naţiunii, el depăşeşte cadrul biologic şi

etnografic de definire a acesteia, prin definirea naţiunii ca o comunitate de

destin. Conştiinţa naţională este definită prin elementul responsabilităţii în faţa

chemării divine, responsabilitate ce impune din partea tuturor o implicare

conştientă23. În înţelegerea conceptului de naţiune, părintele Stăniloaie pleacă de

la definirea teologică a ideii de persoană şi de comuniune.

Împlinirea umanităţii urmează modelul comuniunii Treimice, omul nu se

poate împlini de unul singur ci numai în comuniune personală cu Dumnezeu şi

cu semenii.

Comunitatea umană este delimitată prin comuniunea interpersonală după

modelul Treimic. Starea de comuniune întemeiază structurile specifice naţiunii

şi conştiinţa apartenenţei la o comunitate naţională.

Oamenii au nevoie de trăirea comuniunii prin dezvoltarea formelor

comunitare şi dintr aceste forme comunitare, cea mai benefică este comunitatea

naţională, datorită capacităţii de a conferi o identitate puternică oamenilor.

23 Dumitru Stăniloaie „Ortodoxie şi românism” editura Albatros, Bucureşti, pg. 28

Page 33 of 65

Page 34: Viata religios morala   lucrare de licenta

Pornind de la centralitatea teologică a conceptului de „persoană”, el

remarcă de la început: „creştinismul se adresează persoanei. El nu se adresează

naţiunii, pentru că nu există o conştiinţă ipostatică de sine stătătoare a naţiunii.

Dar persoanle umane nu sunt unităţi abstracte, dezbrăcate de orice determinare

şi prin urmare cu totul identice”.24

Condiţionaltul ereditar sau istoric este împletit cu necondiţionatul spiritual

în „darul” existenţei ce vine de la Dumnezeu, „fiecare om vine cu o schemă

originară, apriorică, determinată numai în parte de trecut şi în cadrul căreia

are să-şi manifeste libertatea creatoare, umplând-o cu un conţinut sau altul.

Ipostasul unui om vine de la Dumnezeu, dar vine străbătând prin mediul unui

trecut acumulat în părinţii pământeşti şi acest drum se integrază în actul

constituirii sale după imaginea ce o are în ceruri”.25

Fiecare fiinţă umană are, în constituirea creaţională a peroanei sale, acestă

calitate naţională. „între naţional şi uman nu există niciun antagonism.

Dimpotrivă, cu cât îţi adânceşti simţirile umane cu atât te adânceşti mai mult în

miezul calităţii tale naţionale. Umanitatea se află în adâncul firii tale

naţionale”.26

„Calitatea naţională nu este un accident adus umanului pur. Calitatea

naţională este însuşi umanul într-o formă a lui”. 27

Spiritualitatea ortodoxă este idealitatea şi instanţa morală a conştiinţei

comunitare româneşti.

El porneşte de la ortodoxie, adică de la integralitatea conştiinţei religioase

ca izvor şi principiu de explicare a proceselor şi faptelor naţionale. Românismul,

conştiinţa noastră comunitară îşi are rădăcina în ortodoxie, care îşi pune pecetea

pe ritmul vieţii sale spirituale.28 24 Dumitru Stăniloaie „Ortodoxie şi românism” editura Albatros, Bucureşti, pg. 23.25 Dumitru Stăniloaie „Ortodoxie şi românism” editura Albatros, Bucureşti, pg. 3.26 Dumitru Stăniloaie „Ortodoxie şi românism” editura Albatros, Bucureşti, pg. 527 Dumitru Stăniloaie „Ortodoxie şi românism” editura Albatros, Bucureşti, pg. 4.28 Adina Todea „Conştiinţa etno-comunitară în interferenţa de preocupări a sociologiei şi teologiei româneşti” în în Ioan Tulcan, Constantin Rus, Cristinel Iorja „Ortodoxie şi globalizare. Relevanţa

Page 34 of 65

Page 35: Viata religios morala   lucrare de licenta

Spiritualitatea ortodoxă şi-a pus pecetea asupra fiinţei româneşti, „o

convieţuire de două mii de ani ne dă dreptul la o convingere aproape aprioristă

că sufletul românesc a fost frământat şi răscopt în mustul ortodoxiei”.29.

Ortodoxia a modelat sufletul românesc după modelul teandric-eclesial,

după modelul familiar al Sfintei Treimi, „sentimentul acesta de familie este

dominant în sufletul românului. El rezolvă genial raporturile individ şi

societate”. 30

Părintele Stăniloaie a susţinut consecvent în toată opera sa că românul

„ s-a născut creştin”31, şi că structura sa religioasă a fost şi nu poate să fie alta

decât cea ortodoxă, care conferă originalitate sufletului românesc. „Conştiinţa

comunitară s-a născut pe valorile ortodoxiei, care a generat unicitatea etnică a

sufletului românesc, de aceea între iubirea neamului şi iubirea de Hristos nu

poate fi contradicţie, iar naţionalismul, însţeles ca iubire frăţească de propriul

neam, nu implică necesar ura faţă de alte popoare”.32

Adevăratul naţionalism în ţările de tradiţie europeană este inseparabil de

creştinism, personalismul creştin conduce la personalismul comunitar al

naţiunilor în care fiecare naţiune trebuie să se dezvolte ca un organism etnic în

cadrul umanităţii. Universalismul este rânduit să se întrupeze în formele

particulare ale naţionalului, iar naţionalul este chemat să se dezmărginească fără

anularea lui în ecumenicitatea harică a iubirii.33

CAPITOLUL IV

ARGUMENTAREA CONTEMPORANĂ, SOCIO-TEOLOGICĂ A

LEGITIMITĂŢII NAŢIONALISMULUI ETNIC-SPIRITUAL

Ilie Bădescu vorbeşte despre conştiinţa etno-religioasă a popoarelor

creştine, o „subiectivitate” creştină saturată de atributele etno-spirituale care s-a

relaţiei local universale în Europa de astăzi.”, Editura Universităţii   „Aurel Vlaicu” Arad, 2006, pag 30129 Dumitru Stăniloaie „Ortodoxie şi românism” editura Albatros, Bucureşti, pg. 4730 Idem, 31 Ibidem, pag. 6632 Ibidem, pag. 92.33 Adina Todea, op. cit. pag 302

Page 35 of 65

Page 36: Viata religios morala   lucrare de licenta

afirmat întotdeauna, dar a căpătat prin secolul XIV până în secolul XIX

intensitatea unei serii de insurecţii de afirmare statală a naţiunilor la scară

europeană.

Particularitatea afirmării acestei „subiectivităţi” este că pe măsură ce

intensitatea ei creşte, ea îmbracă forme religioase astfel încât toate popoarele

europene s-au recunoscut între ele ca popoare creştine, roditoare şi responsabile

pentru viaţa de sfinţenie dată lor.34

Când etnia este unită cu religia, atunci vorbim de naţiune. „Raţionalismul

şi umanisul iluminist au căutat să golească „subiectivitatea” socială de

atributele etno-spirituale, să o scoată din rânduiala teocentrică a lumii

impunând o nouă lege, socială, impersonală, abstractă, ne-locală, ruptă de

obiceiurile şi tradiţiile religioase”.35.

Naţionalismul etno-spiritual, sentimentul apartenenţei la o comunitate

etnică, este ceva diferit de naţionalismul civic, al cetăţeniei politice.

Comunitatea naţională păstrază etnicitatea, pe când societatea politică

poate să tindă spre internaţionalizare, de aici opoziţia între conceptele

primordialiste, care văd în naţiuni o unitate etno-spirituală profundă cu un

nucleu al legăturilor primordialiste familiale, religioase, de rudenie, de tradiţie,

etc. şi conceptele „ invenţioniste” care văd în naţiuni o invenţie raţională, creată

de intelectualii moderni.

Unitatea etno-spirituală a naţiunii se exprimă în dierse forme, de la

unitatea lingvistică, la unitatea statală, în care matricea spirituală dobândeşte o

suprastructură instituţională, dar mai presus de toate, la sentimentul unităţii de

credinţă, ideea „popoarelor creştine” cu responsabilitate istorică.36.

La români s-a reuşit o sinteză între instituţia politică şi cadrul spiritual,

prin Statul creştin de apărare a neamului şi a creştinismului, întemeiat de

Basarabi şi Muşatini, sinteză naţională care va fi baza afirmărilor organic-statale

ulterioarea ale românilor.37 34 Ibidem, pag 304-30535 Ilie Bădescu „Noologia”, editura Valahia, 2002, Bucureşti, pagina 54836 Ibidem, pag. 58837 Ibidem, pag. 609

Page 36 of 65

Page 37: Viata religios morala   lucrare de licenta

Sentimentul iubirii naţionale ţine de „bucuria oglindirii în celălalt” prin

care sinele etno-comunitar sporeşte actualizarea virtuţiilor sale. Acestă bucuriese

trăieşte în cadrele tradiţional-valorice, dar trăirile comunitare pot fi blocate fie

deliberat, fie întâmplător.

Distincţia comunitară poate fi realizată şi prin blocarea sentimentelor şi

energiilor din jurul sineităţii etno-spirituale, având ca efect abandonul social,

chiar ruşinea apartenenţei, iar „un popor care nu se preţuieşte pe sine, este un

popor înfrânt38.

În sfera naţionalului, gravitatea situaţiei este evident accentuată. Dacă în

ceea ce priveşte etnia lucrurile sunt încă reparabile prin faptul că, cel puţin în

spaţiul românesc, ethosul este întreţinut şi prin aceasta ethnosul are posibilitatea

de a fi salvat, la nivelul naţiunii se pune problema poporului ce are vie o

conştiinţă a sa istorică, naţiunea fiind o categorie istorică şi spirituală aşezată pe

o temelie clară, în cazul românilor aceasta fiind Biserica Ortodoxă.39

Atunci când temelia e surpată, naţiunea se clatină şi ea. Creştinismul care

a valorizat întreaga existenţă istorică a naţiunii române, este astăzi ameninţat de

secte, de incultură, de economism şi ultraeficienţă, de ecumenism şi sincretism,

într-un cuvânt de tot ceea ce înseamnă globalizare. Subjugarea economică prin

împrumuturi imposibil de rambursat va duce la subjugarea morală prin

obligativitatea unor legi anticreştine şi prin acceptarea forţată a unor ideologii

amorale ca „political correctness” la nivelul relaţiilor oficiale.

Astfel, prin constrângeri mascate şi prin inducerea subtilă a unor

modificări de conştiinţă se va ajunge la pierderea identităţii naţionale, indivizii

aparţinând categoriilor profesionale privilegiate se vor „înghesui” să muncească

în firmele transnaţionale, transformându-şi conştiinţa apartenenţei la naţiune

într-o conştiinţă autosuficientă a apartenenţei la o putere tehnico-economică.

Sentimentul naţional alimentat de nobleţea de a fi ortodox timp de două

milenii va fi înlocuit de sentimentul falsei superiorităţi egoiste, alimentat de

mândria de a fi reuşit să faci parte dintr-o minoritate puternică material.. În

38 Ibidem, pag. 2039 Idem

Page 37 of 65

Page 38: Viata religios morala   lucrare de licenta

numele bunăstării materiale pe care o propune lumea globală, se renunţă mult

prea uşor la identitatea naţională, dar şi mai uşor se reneagă rădăcinile ortodoxe.

Astfel, afirmaţii de genul: „Ortodoxia e un handicap major în supravieţuirea

actuală a României”40, nu fac decât să arate servilismul ateu al unei

intelectualităţi române postmoderne, perfect adaptată şi deschisă globalizării cu

orice preţ, intelectualitate impotentă spiritual, care nu numai că nu a înţeles

destinul ei ca elită a unei naţiuni şi destinul istoric în Hristos al neamului

românesc, dar le şi refuză apriori, mutând centrul de referinţă de la veşnicia

Învierii la temporalitatea unei existenţe bio-psiho-tehnologice şi fals culturale,

sub justificarea superiorităţii „corectitudinii morale” echidistante a civilizaţiei

occidentale.

Pe aceste coordonate, naţiunile nu vor avea nici un viitor în spaţiul

globalizării şi de aceea, fără a nega din start orice aspect al mondializării, fiecare

naţiune (dar mai cu seamă cele ortodoxe) are nevoie de vizionari care să-i

intuiască dimensiunea spirituală şi chemarea (vocaţia, misiunea) cu care

Dumnezeu a adus-o la existenţă în istorie.41

Astfel, în planul conştiinţei globalizarea aduce mutaţii importante,

alterând sau anulând toate funcţiile acesteia. Rezultatul este o îmbolnăvire a

conştiinţelor, de la dedublare şi până la demonizare. Va fi vorba de dedublare în

acceptarea, de exemplu, a contraceptivelor, avortului, a eticilor antropocentrice

şi a sincretismelor ideologice, etc., simultan cu participarea duminicală la Sfânta

Liturghie pentru a „linişti” ipseitatea luminoasă a persoanei. Va fi vorba de

egolatrizare în toate tendinţele de realizare „plenară” doar ca fiinţă sexuală,

psiho-somatică, intelectuală şi profesională, în luarea tuturor deciziilor de viaţă

raportată doar la împlinirea necesităţilor pur umane.

Autonomizarea conştiinţei este fără echivoc o consecinţă a globalizării,

stabilizarea conştientă în afara lui Dumnezeu este starea actuală a lumii

occidentale şi tinde să devină starea obligatorie pentru acceptarea necondiţionată 40 Afirmaţia a fost făcută de Lucian Susanu în articolul Ortodoxia şi ruptura civilizaţională, apărut în “Dilema”, şi combătută de Radu Dumitrescu în articolul Atacul antihriştilor, apărut în săptămânalul “Sfarmă Piatră”, anul II(2001), nr.2641 Pr.lect.drd. Vasile Vlad, art.cit., p. 110

Page 38 of 65

Page 39: Viata religios morala   lucrare de licenta

a acesteia. Autonomia este cea care revendică omul pe coordonata realizării în

plan material, fizic sau cel mult intelectual, şi odată realizată ea va face posibilă

raportarea acestuia, din punct de vedere moral şi religios, la ceea ce îi va impune

lumea globală. Rupându-se de Dumnezeu, omul se raportează la el însuşi, la

mintea sa manifestată în diferitele coduri morale şi ideologii cultural-religioase,

rămânând însă într-un echilibru complet instabil.

Globalizarea vine să ofere punctul de sprijin, prin transformarea identităţii

într-o apartenenţă identitară la o categorie sau grup, la o conştiinţă colectivă în

spatele căreia omul se ascunde debusolat.

Noile identităţi profesionale,tehno-culturale sau chiar electronice (în care

omul e un cod numeric într-o reţea), vin să înlocuiască atât identitatea religios-

culturală a omului tradiţional, cât şi pe cea naţional-politică a omului modern.

Asistăm astfel la depersonalizarea conştiinţei, în cadrul căreia actul moral

personal va fi rezultatul unei decizii impersonale, luată de simulacrul de

conştiinţă colectivă la care omul se raportează.

Aceasta ne arată că într-o lume suficientă sieşi, desacralizată „omul lui

Dumnezeu“ este marginalizat. Această marginalizare a sa de către ceea ce

numim „lume“ se manifestă concret prin trei atitudini:

Problematizarea credinţei - Astfel astăzi multor tineri „religia li se pare

că este o poveste de adormit copiii. Cei mai mulţi dintre ei gândesc despre

Dumnezeu, dar Biblia şi Biserica li se par complet învechite şi irelevante pentru

viaţa lor şi ei nu le pot lua în serios. Biserica nu are sens: predici plictisitoare,

rugăciuni fără înţeles. Tot ce văd în jurul lor este completamente nereligios. A fi

dintre cei care cred în Dumnezeu e ridicol“42. O consecinţă a acestei

problematizări este relativizarea Revelaţiei.

Influenţaţi de ateismul generat de iluminism, europenii de astăzi

urmăresc să creeze o Europă, refuzând creştinismul, în ciuda faptului că

42 Charles Hamblett and Jane Deverson. Generation X. Tandem Books, London, 1966, p 588

Page 39 of 65

Page 40: Viata religios morala   lucrare de licenta

civilizaţia europeană este la baza ei o civilizaţie creştină. Aşadar pentru a fi

democratică, Europa marginalizează Biserica.

Orientarea exclusivă spre lume - Mulţi au impresia că totul se obţine de

aici, că totul se petrece aici, nu mai există spirit, nici mister, nici criterii

dumnezeieşti, nici responsabilitate faţă de Dumnezeu. Lumea a devenit scopul

omului şi el crede că el a fost lăsat singur cu lumea, în mâinile ei. Într-o

asemenea lume secularizată rugăciunea, criteriile duhovniceşti şi viaţa morală

nu-şi mai au locul.

Societatea care se propune, se vrea o societate alcătuită din fiinţe, care să

nu ştie de unde vin şi încotro se îndreaptă, de ce trăiesc, de ce luptă în viaţă, de

ce au conştiinţă. Se vrea o societate formată din fiinţe inconştiente de sensul

propriei existenţe, incapabilă să gândească dincolo de graniţele acestei lumi atât

de strâmte, dominate de logica influenţată şi chiar impusă de stăpânitorii acestei

lumi.

Al treilea aspect al crizei este acela al autonomiei omului - Dumnezeu

este negat. Omul se emancipează faţă de Dumnezeu, copii se emancipează faţă

de părinţi. Ritmul tradiţional impregnat de ortodoxie existenţei sociale este pus

de multe ori, astăzi, în opoziţie cu ritmurile modern şi postmodern. Gândirea

multor intelectuali contemporani fac o ruptură iremediabilă între valorile

trecutului şi valorile prezentului postmoderm. Se consideră că nu putem merge

înainte pe scena progresului social contemporan, de factură occidentală,

păstrând „sechelele” unui ataşament prea pronunţat faţă de tradiţiile spirituale

comunitare.43

Menţinerea în sfera valorilor sociale a unei atitudini tradiţionaliste,

generată de spiritualitatea specific ortodoxă a culturii naţionale, este acuzată de

fatalism, de inerţie şi aversiune faţă de risc, de paternalism religios, dacă se

preferă adoptarea unor strategii şi valori ce implică evitarea riscului, dacă se

43 Adina Todea op. cit. pag 324

Page 40 of 65

Page 41: Viata religios morala   lucrare de licenta

recurge la autoritatea protectoare a statului şi se evită responsabilitate, este de

vină atitudinea tradiţionalistă.44

Se consideră că regimul comunist, care a inhibat modernizarea începută în

perioada interbelică şi „lipsurile materiale au impus presiuni spre valorile

tradiţionaliste (inclusiv spre cele religioase) şi spre adoptarea de

comportamente conservatoare pentru a minimaliza incertitudinea existenţială.45

Mentalitatea tradiţională este legată de structuri sociale paternaliste, de o

fază istorică în care societăţile, în curs de dezvoltare, de formare, erau axate pe

relaţii de putere şi pe nevoia de securitate a indivizilor. Se observă aici o

desconsiderare a susţinătorilor valorilor tradiţionale religioase româneşti, puşi

sub acuzaţia de infantilism social, de influenţă comunistă şi frustraţi, în plan

material, ce-şi caută compensaţia în valorile iluzorii ale trecutului. Voinţa

socială este pusă astfel sub semnul determinismului şi condiţionatului istoric-

material, ignorându-se libertatea ei creatoare. Faptul că mai există astăzi

ataşamentul faţă de valorile tradiţional religioase, ţine de opţiunea pentru

credinţă, de opţiunea pentru valorificarea moştenirilor spirituale.

Masele, societate masificată, nu poate transforma în principiu creator de

progres această dinamică spiritual-comunitară a moştenirilor culturale, iar

sondajele nu pot descoperi decât frânturile masificate ale dinamismului valoric

comunitar.46

Elitele pot da însă glas nevoii comunitare de a realiza o postmodernitate

creştină, ancorată în Hristos şi nu una postcreştină.

Valorile tradiţional creştine nu au fost făcute cu aplicabilitate limitată la

un anumit stadiu istoric sau social, ele sunt valabile şi dinamic-creatoare în orice

loc şi în orice timp, atâta vreme cât sunt acceptate şi integrate în dinamica

spiritual-comunitară a unei societăţi.

Binele nostru în continuare, ca indivizi şi ca societate, depinde tot mai

puţin de resursele materiale pe care le avem la dispoziţie şi tot mai mult de 44 Drd. Bogdan Voicu „România pseudo-modernă”..Institutul de Cercetarea a Calităţii Vieţii,

edit.Sociologie Românească, Revista Asociaţiei Române de Sociologie, Nr. 1-4, 2001, pag.3545 Ibidem, pag 3646 Adina Todea op. cit. pag. 325

Page 41 of 65

Page 42: Viata religios morala   lucrare de licenta

instituţiile pe care vom reuşi să ni le oferim, dimensiunea sau componenta

instituţională a globalizării fiind până acum neglijată.

Desigur, de multe ori resursele sunt cu adevărat puţine, inegal distribuite

şi prost exploatate, iar ele vor avea în continuare rolul lor, dar problemele

noastre economice nu mai depind atât de absenţa relativă a resurselor, cât de

funcţionarea şi adecvarea la exigenţele actuale a instituţiilor noastre, noi sau

tradiţionale, naţionale sau internaţionale. Acestea trebuie să susţină, să faciliteze

dezvoltarea, şi nu să o inhibe. Trebuie să ne concentrăm atenţia şi eforturile pe

adaptarea şi modernizarea instituţiilor noastre, care sunt încă veriga slabă din

sistem. Acestea nu sunt un dat natural, nu apar şi nu se modifică de la sine, ci

doar pe măsura evoluţiei mentalităţilor noastre.

O nouă organizarea instituţională poate constitui deci un nou temei al

speranţei de mai bine pentru o lume aflată în derivă.47

IDENTITATE CREŞTINĂ ŞI CONŞTIINŢĂ ECLESIALĂ

Perspectiva pe care o oferă doar scurta analiză a titlului acestei lucrări

este deosebit de complexă, de aceea am convingerea că în aceste pagini am

surprins, cât mi-a stat în putinţă, câteva dintre aspectele ce definesc această

temă. Nu voi avea, aşadar, pretenţia că este o lucrare exhaustivă, ci, mai

degrabă, o radiografie a unei stări de fapt din societatea contemporană.

Mă refer aici la identitatea creştină, la formele ei explicite de

manifestare, iar nu în ultimul rând la modul în care este receptată aceasta în noul

context socio-cultural european.

Pentru a desfăşura întreaga analiză a celor expuse anterior, este

necesar să reliefăm, în primul rând, semnificaţia acestor termeni. Astfel, două

dintre definiţiile conceptului de identitate sunt: „ faptul de a fi identic, egal,

conform cu(…); asemănare perfectă; similitudine”48, precum şi „ ansamblu de

date prin care se identifică o persoană”49.

47 Tiberiu Brăileanu „Globalizarea” Edit. Institutul European Iaşi 2004, pag.18748 Elena Ciobanu, Maria Păun, Magdalena Popescu-Marin, Zizi Ştefănescu-Goangă, Dicţionar de neologisme, Bucureşti, Edit. FLOAREA DARURILOR şi Editura ROTECH, 2000, p. 131.49 Ibidem, p. 131.

Page 42 of 65

Page 43: Viata religios morala   lucrare de licenta

De remarcat faptul că aceste definiţii, deşi nu evidenţiază nimic din

caracterul comunitar sau relaţional al persoanei, nu îl exclud, ci îl sugerează;

este important de amintit că omul este o fiinţă socială. Acest aspect determină,

în mod implicit, un nou element implicat în această scurtă analiză, şi anume

conştiinţa. Ea poate fi privită ca „ sentiment al omului asupra propriei sale

existenţe; înţelegere; gândire; spirit; sentiment al responsabilităţii morale faţă

de propria sa conduită”.50

Aceasta este o viziune sui-generis, pentru că conştiinţa nu vizează

numai latura personală, ci şi pe cea interpersonală, care îl caracterizează atât de

interesant pe om, în esenţa sa.

Această perspectivă unilaterală de înţelegere conceptuală este, în

primul rând rezultatul unei abordări superficiale în ceea ce priveşte omul şi

societatea, caracteristică a lumii moderne, contemporane. Avem de contracarat

aşadar superficialitatea abordării moderniste a omului, ca individ, iar nu ca

persoană.

Se distruge în acest mod complexitatea fiinţei sale, dar, mai ales se

ştirbeşte, în manieră vizibilă, chipul lui Dumnezeu în om, prezent ca dovadă a

iubirii lui Sale: „ Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său(…)”;

(Facere 1/ 27 ).

Se pierde în lumea modernă responsabilitatea esenţială în plan

eshatologic de a păstra acest chip al Creatorului, aşa cum ne îndeamnă şi Sfântul

Apostol Pavel: „ Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel

vechi, dimpreună cu faptele lui. Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte,

spre deplină cunoştinţă, după chipul celui ce L-a zidit.”; ( Coloseni 3/ 9-10 ).

Această viziune a omului modern este rezultanta directă a unei

înţelegeri eronate a spiritualităţii, care în lumea contemporană se vrea separată

de sursa ei – religia.

Apar sisteme de gândire aberante,care privesc spiritualitatea din

prisma unui amalgam de gnoze, mituri, tradiţii, ce se întrepătrund; un fel de

50 Ibidem, p. 254.

Page 43 of 65

Page 44: Viata religios morala   lucrare de licenta

sincretism dăunător. „ Ideea comună a acestor curente şi şcoli era aceea de

desacralizare sau de secularizare, sub pretextul că omul a ajuns la maturitate;

omul modern este confruntat cu << moartea lui Dumnezeu >> (…) ”.51

IDENTITATE CREŞTINĂ - În zilelor noastre, nimic nu pare să

preocupe mai mult societatea şi pe individ decât expunerea ostentativă a unor

apartenenţe şi identităţi cât mai variate, dar în acelaşi timp paradoxale. A

devenit, din păcate, o „modă” a face paradă de identitatea etnică, socială,

sexuală, dar se vorbeşte puţin, dacă nu chiar deloc, despre cea religioasă, care

conferă persoanei esenţa, prin legătura ce o stabileşte cu transcendentul.

În societatea actuală se remarcă o tendinţă pregnantă a persoanelor de

a adera la o grupare socială ( mişcarea feministă, mişcarea gay, grupări care

luptă pentru legalizarea avorturilor, grupări în favoarea legalizării prostituţiei etc

), culturală sau religioasă, de a se identifica neapărat cu obiectivele acestora,

reducându-şi astfel însuşirile personale.

Trebuie să ne reamintim cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care

precizează : „ Căci nu este deosebire între iudeu şi elin, pentru că Acelaşi este

Domnul tuturor, care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă pe El . ” ; ( Romani

10, 12 ).

De aici deducem că singurul nostru mod de raportare a identităţii

adevărate, creştine este sau trebuie să fie Iisus Hristos, pentru că doar El e

Lumina, alături de deschiderea şi de iubirea nemărginită de care dă dovadă.

Coordonata aceasta, proprie şi societăţii româneşti postrevoluţionare,

vine să exprime tocmai vicierea unui principiu specific oricărei etici sociale

sănătoase, dar, mai ales moralei Bisericii: libertatea.

Ea, deşi este un preţios dar al lui Dumnezeu, a ajuns să devină astăzi o

scuză suficientă pentru a acoperi abuzul de orice fel, lipsa de cultură şi

inconsecvenţa. „ Toate însă au un numitor comun, exploatarea libertăţii, ca

viciu fundamental al democraţiei. Aşadar, în continuare, o răsturnare de valori:

51 Pr. Prof. Univ. Dr. Ion Bria, Spre plinirea Evangheliei – Dincolo de apărarea Ortodoxiei: exegeza şi transmiterea Tradiţiei, Alba-Iulia, Editura REÎNTREGIREA, Alba Iulia, 2002, pag 16.

Page 44 of 65

Page 45: Viata religios morala   lucrare de licenta

virtutea devine slăbiciune, iar slăbiciunea devine sursă de exploatare; cu cât

libertatea e mai generoasă, cu atât sunt mai mari foloasele celor care o

neagă.”52

Persoana, în virtutea acestei libertăţi se debarasează de comunitate, se

defineşte, greşit, prin raportul cu ea însăşi sau cu grupul la care a aderat şi îşi

pierde atributele personale evidenţiate doar în relaţia de comuniune cu

Dumnezeu şi cu semenii. „ Devine astfel evident că singurul exerciţiu, ontologic

posibil, al libertăţii este iubirea. Afirmaţia << Dumnezeu este iubire >>

( I Ioan 4/16 ) înseamnă că Dumnezeu există ca Treime, deci ca << Persoană

>> (…)”.53

Această idee este specific ortodoxă, pentru că sugerează teza conform

căreia libertatea nu poate fi supusă unui exclusivism egoist, ea fiind, in nuce,

expresia necesităţii acute de comuniune, în sensul în care o persoană este liberă

doar dacă se află în relaţii bune, în comuniune cu ceilalţi. Se creionează aşadar

adevăratul sens al libertăţii, pentru că: „ Domnul este Duh şi unde este Duhul

Domnului, acolo este libertate.” ; ( II Corinteni 3/ 17; cf. Gal 5/18; I Cor 8/ 9 ).

Din cele expuse anterior putem observa că fără o comuniune autentică

nu este posibilă afirmarea identităţii creştine la adevăratele ei dimensiuni. Dat

fiind faptul că omul este purtător al chipului lui Dumnezeu ( cf. Fac 1, 27 ), el nu

poate face abstracţie de relaţia de comuniune treimică, ce îi devine astfel tipar

identitar, pentru că Dumnezeu – Tatăl îşi relevă identitatea Sa absolută şi

veşnică prin relaţia Sa cu Fiul, în Duhul Sfânt. Deşi pare inexplicabil, acest

argument vrea scoată în prim-plan faptul că, prin comuniune, omul îşi

mărturiseşte cât se poate de explicit identitatea sa.

Credinţa în Dumnezeul de o Fiinţă, dar slăvit în Treime, obligă

persoana umană să mărturisească identitatea sa creştină prin fapte, cuvânt şi

prin cult. Identitatea devine aşadar un element definitoriu al persoanei, pentru că

numai unicitatea dă mărturie despre o persoană, adică o identifică.

52 Î. P. S. Bartolomeu Valeriu Anania, Apa cea vie a Ortodoxiei, culegere de texte, ediţia a II – a, îngrijită de Nicoleta Pălimaru şi Maria Elena Gangiu, Cluj-Napoca, Editura RENAŞTEREA, 2005, p. 42.53 Î. P. S. Ioannis Zizioulas, Mitropolit de Pergam, Fiinţa eclesială, traducere de Aurel Nae, Bucureşti, EDITURA BIZANTINĂ, 1996, pp. 41-42.

Page 45 of 65

Page 46: Viata religios morala   lucrare de licenta

În ceea ce priveşte primele două forme de mărturie: prin cuvânt şi

prin faptă, putem afirma fără nici un dubiu că sunt interdependente. Aşa cum ne

învaţă Sfântul Apostol Iacov , episcopul Ierusalimului „ credinţa fără fapte

moartă este ” ; ( Iacov 2, 17 ş. u.), însă ambele sunt precedate în permanenţă de

cuvânt, care are o valoare importantă în desăvârşirea mărturiei. Interdependenţa

se poate traduce prin faptul că mărturisirea prin fapte este împlinită prin cuvânt,

desăvârşită, totală, aşa cum Logosul vine în lume să plinească. El Însuşi spune:

„ Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din

gura lui Dumnezeu .”; ( Matei 4,4 ), subliniind ideea conform căreia cuvântul dă

viaţă, zideşte.

Mărturiile noastre verbale sau prin fapte, oricât ar fi de puternice, de

sincere, de vizibile, nu ar fi depline fără cuvânt; de altfel, o mărturie fără cuvânt

este una eminamente fără ecou, pentru că nesocoteşte porunca Domnului Hristos

- Cuvântul Întrupat, care spune: „ Drept aceea mergând învăţaţi toate

neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

învăţându-le să păzească toate câte v-am spus vouă (…)” ; ( Matei 28, 19-20 ).

În cadrul mărturisirii identităţii creştine un loc aparte îl ocupă cultul

divin evidenţiat, în special, prin Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, dar şi prin

celelalte slujbe şi rugăciuni ale Bisericii, ea însăşi un spaţiu cu o unitate mai

presus de cuvinte, dar totuşi reală şi palpabilă. Prin cultul divin, omul exprimă

cât mai vizibil şi mai clar cu putinţă că este creştin. Referindu-se la aspectul

acesta. Pr. Prof. Dr. Ion Bria afirmă că: „ Identitatea spirituală s-a format în

cadrul unui ritual comunitar, public, care exprimă sensibilitatea şi fantezia unei

comunităţi, simţul ei artistic. Ritualul este sufletul colectiv: Cuvântul lui

Dumnezeu se proclamă cu voce tare în mijlocul poporului, Evanghelia este

purtată în procesiune în faţa poporului. Tot satul petrece la cununia tinerilor,

tot satul petrece pe cel răposat la cimitir.” 54

Toate elementele prezentate mai sus converg spre o singură realitate

eshatologică şi teantrică asumarea lui Hristos, în toată deplinătatea sa; adică să

54 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Ortodoxia în Europa – Locul spiritualităţii române, carte tipărită cu binecuvântarea Î. P. S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, EDITURA TRINITAS, 1995, p. 46.

Page 46 of 65

Page 47: Viata religios morala   lucrare de licenta

ne asumăm, atât Patimile şi Moartea Sa, cât mai ales, Învierea, ce se

reactualizează permanent prin Sfânta Liturghie.

Asumându-ne Crucea lui Iisus Hristos ne vom identifica cu Acesta şi

vom dobândi efectele răscumpărătoare ale Jertfei Sale. „ Eliberarea

( izbăvirea ) sau Răscumpărarea prin Cruce şi Înviere, trebuie să fie aşadar

apropiată, integrată în experienţa personală de fiecare credincios în parte.

Experienţa Învierii trebuie să structureze istoria credinţei personale şi

eclesiale.”55

Vom ţine astfel cont de cuvintele Stăpânului: „ (…) Dacă vrea cineva

să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.”;

( Matei 16/ 24 ).

Având în vedere cele expuse se impune, de la sine, o responsabilitate

crescută a celui care îşi asumă identitatea creştină, pentru că despre Hristos nu

putem să mărturisim oricum, ci numai în adevăr; ne descoperă acest imperativ al

responsabilităţii în asumarea şi mărturisirea identităţii noastre spirituale, chiar

Domnul, atunci când spune: „ Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine

la Tatăl Meu decât prin Mine ” ; ( Ioan 14, 6 ).

Într-o lume care neagă permanent pe Iisus Hristos şi Biserica, atât

direct, verbal şi acţional, cât şi indirect, prin atitudini ostile, creştinul trebuie să

mărturisească minunata sa identitate creştină. „ Cetăţenia paradoxală a

creştinilor uneşte, aşadar într-o figură cruciformă de tip antonimic

interioritatea şi exterioritatea, verticala şi orizontala, transcendenţa şi

imanenţa, cerul şi pământul, contemplaţia şi acţiunea, mistica şi angajarea. ”56

CRIZA IDENTITARĂ ACTUALĂ ŞI EFECTELE SALE VIZIBILE - În

societatea contemporană, cetăţenia creştinilor este pusă adesea sub semnul

întrebării de apariţia unor stări de conflict intern datorate unei dinamici sociale

ce nu mai ţine cont de etica şi morala socială; morala şi etica Bisericii nici nu

55 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Spre plinirea Evangheliei – Dincolo de apărarea Ortodoxiei: exegeza şi transmiterea Tradiţiei, Alba-Iulia, 2002, p. 48.

56 Ioan Ică jr., Germano Marani, “Gândirea socială a Bisericii”, Sibiu, EDITURA DEISIS, 2002, pag. 21.

Page 47 of 65

Page 48: Viata religios morala   lucrare de licenta

mai este adusă în discuţie, fiind considerată anacronică. Perioada modernă a fost

eminamente o perioadă cu puternice frământări sociale ( sistemele totalitare;

războaie ce au drept justificare argumentul economic, revolte etc ) şi morale,

fapt ce şi-a pus puternic amprenta asupra persoanei, asupra structurii sale

interne, dar mai ales asupra relaţiilor cu semenii.

Toate aceste observaţii vin să evidenţieze tocmai faptul că societatea

contemporană dă, prin stările ei conflictuale, o lovitură puternică persoanei. Sunt

reduse în acest mod importanţa caracteristicilor specifice persoanei, dar şi

identitatea sa spirituală, socio-culturală, etnică. Principalul motiv al acestui efect

este tocmai modul în care identitatea unei persoane nu se poate exprima decât în

relaţie cu ceilalţi.

Un prim efect scurtelor referinţe anterioare este apariţia unei crize în

plan personal, caracterizată, în special, prin individualismul exacerbat.

Egocentrismul motivează şi structurează din interior întreaga persoană; o

determină să nu mai ţină seama în devenirea ei de ceilalţi.

În mod implicit, în relaţia dintre om şi Divinitate nu mai are firescul ei

sens dublu, fiind determinată doar de năzuinţele şi doleanţele individului în

relaţia cu Dumnezeu, neţinând cont că Acesta este o Persoană, în deplinătatea Sa

şi doreşte comuniunea cu el.

Omul se va convinge singur de cuvintele Apostolului Neamurilor,

care zice: „ Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie

ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. ”; ( I Corinteni 13/3 ).

Trista realitate pe care tocmai am enunţat-o determină în plan social

distrugerea oricăror relaţii între persoane şi a unei ambianţe comunitare,

benefice omului prin prisma împlinirilor pe care le poate aduce.

„Prioritatea individului, a individului natural anulează în experienţa

modernităţii dinamica socială, dinamica construirii unei societăţi. În locul

societăţii avem o sumă de indivizi, în locul comunităţii, colectivitatea.”57

57 Christos Yannaras, Ortodoxie şi Occident, ( conferinţe), text îngrijit de Iulian Nistea, Bucureşti, EDITURA BIZANTINĂ, 1995, p. 58.

Page 48 of 65

Page 49: Viata religios morala   lucrare de licenta

O altă situaţie de criză ce umbreşte identitatea persoanei este ceea ce

astăzi denumim criza axiologică. Nu mai este deloc o noutate că omenirea se

confruntă din ce în ce mai acerb cu lipsa valorilor, iar în unele cazuri, deloc

fericite, cu o răsturnare a lor. Omul modern este dezrădăcinat şi a pierdut

complet simţul esenţialului, chiar sensul vieţii prin fuga după himerele unui timp

necreştin. „ Viaţa este taină nepătrunsă. De aceea ea nu se analizează nu se

exprimă în vorbe, ci se trăieşte pur şi simplu. Acela care trăieşte cu adevărat

ştie ce este viaţa.”58; din această taină omul, dar mai ales creştinul trebuie să

extragă şi să dezvolte acele realităţi şi adevăruri veşnice, imuabile, care îi

estetizează şi îi „îmbogăţeşte” viaţa pe pământ.

Chiar dacă există uneori o răsturnare de valori, în sensul în care non-

valoarea este aclamată, maliţiozitatea şi ironia sunt încoronate, nu trebuie să

uităm că : „ De la religie semenii aşteptă soluţii.”59 Aceste soluţii nu se pot

exprima decât prin mărturisirea fără echivoc a identităţii creştine, prin

intermediul adevăratelor valori ce îi stau la îndemână omului.

Un alt aspect demn de reliefat, care derivă din cel anterior este criza

culturală cu care se confruntă omul de astăzi. Kitschul şi nimicul, ca forme de

expresie au luat locul adevăratelor mărturii artistice; în subsidiar, o cale de zidire

şi desăvârşire interioară, aşa cum este arta a devenit astăzi nocivă omului,

identităţii sale spirituale; ne referim aici la pornografie şi la unele manifestări

artistice post-moderniste, care lovesc şi distrug resorturile interne ale persoanei

umane.

Deşi, iniţial, efectele prezentate anterior sunt colaterale conceptului de

identitate, la o analiză mai atentă sesizăm că ele sunt noi provocări la adresa

identităţii spirituale a creştinului contemporan, pe care trebuie să le depăşească

urmând îndemnul Stăpânului Lumii, care spune: „ În lume necazuri veţi avea;

dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. ”; ( Ioan 16,33 ). Răspunsul creştin în faţa 58 Ernest Bernea, Îndemn la simplitate: mărturisiri pentru un om nou, ediţia a III-a, revizuită, Bucureşti, EDITURA VREMEA, 2000, p. 108. 59 Prof. univ. dr. Andrei Marga, Religia în era globalizării, ediţia a II-a, Cluj-Napoca, EDITURA FUNDAŢIEI PENTRU STUDII EUROPENE, 2004, p. 287.

Page 49 of 65

Page 50: Viata religios morala   lucrare de licenta

provocărilor modernismului nu poate face abstracţie de o altă realitate spirituală

evidentă, şi anume Biserica.

CAPITOLUL V

BISERICA ŞI PĂSTRAREA IDENTITĂŢII

„ Biserica este aşezământul sfânt întemeiat de Domnul nostru Iisus

Hristos pentru mântuirea oamenilor.”60 Deducem de aici că Biserica este

chemată să ajute creştinul în reconsiderarea propriei sale identităţi. Acest lucru

se realizează doar în raport cu ceilalţi membrii ai Bisericii.

Ea este chemată să ofere soluţii pertinente tuturor întrebărilor noastre;

nu suntem creştini „pentru a ne ameliora caracterul sau pentru a practica o

anumită morală sau pentru vreo satisfacţie sentimentală prin cult, ci suntem

60 ***, Catehism Ortodox, Alba-Iulia, EDITURA REÎNTREGIREA, 2005, p. 35.

Page 50 of 65

Page 51: Viata religios morala   lucrare de licenta

membrii ai acestei Biserici, pentru că suntem însetaţi să primim un răspuns

concret la problemele noastre.”61

Doar în cadrul Bisericii creştinul poate mărturisi în mod evident

adevărata sa identitate, punând capăt falsei imagini despre Dumnezeu, care

guvernează întreaga lume. „Societatea creştină L-a gândit adeseori pe

Dumnezeu împotriva omului, a libertăţii lui, iar modernitatea secularizată l-a

gândit pe om împotriva lui Dumnezeu, împotriva profunzimii sale spirituale

( …).”62

În ea, creştinul poate mărturisi adevărata înţelepciune şi măreţie a

identităţii sale, izvorâtă din nebănuita dragoste a lui Dumnezeu pentru făpturile

sale.

Se împlinesc astfel cuvintele Scripturii: „ Pentru ca înţelepciunea lui

Dumnezeu, cea de multe feluri să se să se facă acum cunoscută prin Biserică

(…) ” ; ( Efeseni 3, 21).

Din cele sesizate anterior, am observat că persoana deţine, în raport cu

societatea, o dimensiune comunitară, în sensul în care se identifică doar în

relaţie cu spaţiul comunitar la care ia parte. Însă, în raport cu Biserica, atât omul,

cât şi întreaga creaţie deţin o dimensiune eclesială.

Între cele trei elemente ( omul, comunitatea şi Biserica ) se stabileşte o

relaţie strânsă, cu dublu sens, caracterizată prin interdependenţă, deoarece relaţia

omului cu comunitatea poate genera o anumită atitudine faţă de Biserică, dar, în

acelaşi timp, dimensiunea eclesială poate influenţa orientarea persoanei faţă de

comunitate. Biserica, în raport cu celelalte două realităţi, „ nu le serveşte doar

de cadru sau mediu în care se pot realiza conform planului veşnic al lui

Dumnezeu, ci le împărtăşeşte din ea puterea sau Harul lui Dumnezeu în vederea

acestei împliniri a lor. ”63

61 Christos Yannaras, op. cit., p. 76.62Olivier Clement, Adevăr şi libertate – Ortodoxia în contemporaneitate, interviuri cu Sanctitatea Sa

Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenici, traducere şi note de Mihai Maci, Sibiu, EDITURA DEISIS, 1997, p. 143.63 Pr. Ştefan Buchiu, Întrupare şi Unitate – restaurarea cosmosului în Iisus Hristos, Bucureşti,

EDITURA LIBRA, 1997, p. 147.

Page 51 of 65

Page 52: Viata religios morala   lucrare de licenta

Pornind de la modelul Sfintei Treimi vom observa că fiecare din

Persoanele Ei se relevă prin ipostaziere. Ea transformă Persoana în ceva unic,

nerelativizând caracteristicile ei. Interesant este faptul că fără comuniune, atât de

evidentă în cadrul Sfintei Treimi, nu este posibilă afirmarea identităţii şi

implicit a conştiinţei eclesiale. „ Căci trei sunt care mărturisesc în Cer: Tatăl,

Cuvântul şi Duhul Sfânt şi Aceştia trei Una Sunt. Şi trei sunt care mărturisesc

pe pământ: Duhul, apa şi sângele şi aceşti trei mărturisesc la fel.” ;

( I Ioan 5/7-8).

Deducem, prin analogie, că persoana umană se manifestă, în

comuniune aproape identic, în sensul în care este şi ea capabilă de o ipostaziere,

concretizată în identitate şi conştiinţă eclesială.

Între persoană ( prosopon ) ipostas nu există o similitudine perfectă.

Persoana, în înţelesul ei primar, este iniţial o existenţă particulară, pentru care

comuniunea este nu este ceva pre-articulat, ci, mai degrabă, ceva realizabil; ea

are o libertate mărginită de etica socială. În creştinism adesea persoana este

confundată cu ipostasul, însă ipostasul este o entitate în sine net superioară idei

de persoană, nicicum o mască a ei.

Susţinem aceasta pentru că ipostasul, fiind caracterizat de comuniune

inter-personală, transcede normele sociale; reuşita surmontării barierelor etice

este dată tocmai de libertatea de auto-afirmare a persoanei, întemeiată cât mai

firesc pe iubire, singura poate depăşi orice obstacol. „ Dragostea nu cade

niciodată.” ( I Corinteni 13/ 8 ), ne spune Sfântul Apostol Pavel şi trebuie să-i

credem mărturia.

Specialiştii64 afirmă că există trei moduri de ipostaziere a persoanei

umane: ca ipostas al fiinţei, prin libertatea de auto-afirmare înţeleasă prin prisma

comuniunii; ipostasul biologic, se manifestă între două coordonate concepere şi

64 Cf. Î. P. S. Ioannis Zizioulas, op. cit., pp. 95-97.

Page 52 of 65

Page 53: Viata religios morala   lucrare de licenta

moarte, cu tot ce implică ele; ipostasul eclesial, care se realizează în şi prin

Biserică. Între acestea detaşat se reliefează ca importanţă ipostasul eclesial, care

îl naşte pe om, în toată deplinătatea şi splendoarea posibilă, prin Taina Sfântului

Botez, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „ Adevărat adevărat zic ţie: De nu se

va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea să intre în Împărăţia lui

Dumnezeu. ” ( Ioan 3/5 ; cf. Matei 28/19-20 ).

Ipostasul eclesial ia contur vizibil la Botez şi se confirmă permanent

prin Sfânta Euharistie, ca expresie a unei fiinţe profund eclesiale.

Dacă ne referim la conştiinţa eclesială, ca o interiorizare permanentă a

realităţilor pe care le comportă Biserica, trebuie să subliniem că ea se întemeiază

pe Euharistie şi pe eshatologie, ambele cu o importanţă decisivă.

Dacă ne referim la conştiinţa eclesială întemeiată pe Euharistie

subliniem automat Jertfa Mielului, care S-a dat pe Sine tuturor şi a realizat acea

unitate tainică a oamenilor, prin Trupul şi Sângele Său, în Biserică, împlinind

cuvintele Scripturii: „ Că o pâine şi un trup suntem cei mulţi; căci toţi ne

împărtăşim dintr-o pâine.”; ( I Corinteni 10, 17 ).

În ce priveşte fundamentul eshatologic, trebuie să avem în vedere că

prin pronia Sa Dumnezeu are ca scop restaurarea întregii creaţii, în şi prin

Biserică. „ Ortodoxia are acea viziune eshatologică despre recapitularea

tuturor în Hristos. El este << locul tuturor >> (Ps 86/ 8, lumea oikumene, care

va să vină.”65 ; ( cf. I Ioan 5/10-12 ).

Ea nu este o mentalitate retrogradă, de tip colectivist, în care persoana

atribuie totul Bisericii, ci îl prezintă pe om în raport direct şi indisolubil cu

Biserica, pentru a expune caracteristicile nemateriale, pe care Aceasta i le

imprimă. Ea „ Înseamnă a motiva, a întemeia şi a orienta orice lucrare a ta

eclesial, pornind de la conştiinţa ta eclesială, de la certitudinea că orice

65 Pr. Prof. Univ. Dr. Ion Bria, Ortodoxia în Europa – Locul spiritualităţii române, carte tipărită cu binecuvântarea Î. P. S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, EDITURA TRINITAS, 1995, p.167.

Page 53 of 65

Page 54: Viata religios morala   lucrare de licenta

iniţiativă al cărei subiect eşti tu se lucrează în organismul eclesial. (…) Aceasta

înseamnă că reuşitele tale să fie atribuite Bisericii, dar şi slăbiciunile şi

neputinţele tale să fie asumate şi vindecate în Biserică.”66

De remarcat, că putem distinge cel puţin două forme ale acestei

conştiinţe eclesiale şi anume: pasivă, care constă în identificarea cu chipul

hristologic prezent în Biserică, dar şi cu valorile pe care Ea le deţine; activă,

care se manifestă, fie prin interiorizare (asimilarea în plan intern a valorilor

hristologice), fie prin exprimare (expunerea, fără excese de fariseim, în plan

social, a valorilor creştine deja asimilate; mărturie proprie).

Cele două forme se structurează gradat, prima determinând apariţia

celeilalte.

Am sesizat în capitolele anterioare cât de importantă este urmarea lui Hristos,

„ (…) până ce condiţia umană se apropie de statura perfectă a lui Hristos în

plenitudinea Sa. (…) Urmarea lui Hristos nu înseamnă mântuirea gratuită, de la

distanţă , nici auto-mântuirea prin merite personale.”67

Având în vedere acest aspect vom sublinia rolul deosebit de important

pe care îl deţin în mecanismele interne ale conştiinţei eclesiale, două elemente:

principiul eclesiocentric şi principiul hristocentric. Primul, vizează rolul deosebit

de important pe care îl deţine Biserica în viaţa fiecărui creştin, respectând

cuvintele: „ Lui fie slava în Biserică şi întru Iisus Hristos în toate neamurile

veacului veacurilor.”; ( Efeseni, 3/ 21 ).

Al doilea vizează o recunoaştere a măreţiei Persoanei lui Hristos, a

identităţii Sale, atât cât este omenesc posibil, adică a Logosului întrupat. „ Iisus

Hristos este absoluta şansă şi măsură fiinţială a omului pentru că este sublimul

provocator al omului, al istoriei şi al fiinţei. El nu adoarme conflictele şi

conştiinţele, ci le provoacă cu orice preţ. ”68 Se relevă aici faptul că cele două

66 Pr. Prof. Constantin Coman, Biblia în Biserică – Eseuri pe teme biblice, Bucureşti, EDITURA BIZANTINĂ, 1997, p. 51.67Pr. Prof. Univ. Dr. Ion Bria, Spre plinirea Evangheliei – Dincolo de apărarea Ortodoxiei: exegeza şi transmiterea Tradiţiei, Alba-Iulia, EDITURA REÎNTREGIREA, 2002, p. 112. 68 Pr. Prof. Univ. Dr. George Remete, Suferinţa omului şi iubirea lui Dumnezeu-o introducere, ediţia a II-a revizuită, Alba-Iulia, EDITURA REÎNTREGIREA, 2006, p. 22.

Page 54 of 65

Page 55: Viata religios morala   lucrare de licenta

principii specifice oricărei conştiinţe eclesiale sunt într-o strânsă conexiune, şi

au un rol important în cateheză.

În principiu, există o singură realitate care însumează caracteristicile

definitorii în plan spiritual sau identitare ale unei persoane, precum şi conştiinţa

sa eclesială, şi anume fiinţa eclesială. „ Persoana, ca exigenţă a libertăţii

absolute, presupune o naştere din nou, o naştere <<de sus>>, un Botez. Şi

tocmai fiinţa eclesială este cea care ipostaziază veritabila persoană după modul

de a fi al lui Dumnezeu. Prin aceasta devine Biserica chipul lui Dumnezeu cel

întreit.”69

UNITATEA BISERICII ŞI IMPORTANŢA EI PENTRU FIINŢA ECLESIALĂ

Unitatea este una din caracteristicile esenţiale ale Bisericii, care se

revelează tuturor oamenilor. Însă, odată cu căderea în păcat a protopărinţilor

noştri, omul s-a pervertit şi a ieşit din starea de comuniune cu Dumnezeu, care

L-a creat. Vedem că primul şi cel mai nefast efect al căderii în păcat a fost

ruperea comuniunii, implicit dezbinarea dintre Creator şi creatură.

Noi înşine am devenit individualităţi, sub impactul unui mediu social

difuz, după izgonirea din Rai.

Acest aspect s-a menţinut până la venirea Mântuitorului, care a refăcut

unitatea Bisericii, între forma ei văzută şi cea nevăzută, a unificat, prin Taina

Întrupării sale firea omenească, rănită de păcat, cu firea dumnezeiască, atât de

sublimă şi de nebănuită. „ Păcatul dezbinării şi antiunităţii este biruit de

Logosul întrupat prin jertfa unificatoare, care inaugurează Împărăţia lui

Dumnezeu, a comuniunii tuturor cu Dumnezeu, structura supremei iubiri.”70

Unitatea este, în mod cert, dincolo de înţelesul ei noţional, o realitate

eshatologică şi soteriologică de maximă importanţă. „ Biserica Ortodoxă crede

că adevărata unitate e dată de Dumnezeu. Această unitate ontologică,

indivizibilă este realizată, păstrată şi transmisă în istorie, fără întrerupere, în

69 Î. P. S. Ioannis Zizioulas, op. cit., p. 11.70 Pr. Ştefan Buchiu, op. cit., 122.

Page 55 of 65

Page 56: Viata religios morala   lucrare de licenta

doctrina ei ( credinţa apostolică ), în Tainele ei ( Botez, Euharistie ), în

structura ei canonică, liturgică şi eclesială. ” 71

Se remarcă faptul că unitatea Bisericii se răsfrânge automat asupra

fiinţelor eclesiale ce o alcătuiesc, reliefând paradoxul creştinismului sub forma

unităţii prin diversitate, conform cuvintelor Scripturii: „ Căci precum trupul

unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului multe fiind sunt

trup, aşa şi Hristos.”; ( I Corinteni 12, 12 ).

Unitatea Bisericii se exprimă în fiinţa eclesială, prin setea ei

nestăvilită de comuniune, prezentă ca un dat al ei, iar în manieră obiectivă prin

două forme: dialogul creştin şi ecumenicitatea. Ele se întrepătrund generând un

ansamblu, un tot unitar.

DIALOG CREŞTIN

Conştiinţa eclesială este cea care dă undă verde valorificării acestei

noi forme de manifestare a nevoii de comuniune şi în acelaşi de afirmare a

identităţii spirituale. „ Mult râvnita unitate creştină nu se poate realiza decât

prin iubire, iubirea prin cunoaştere, cunoaşterea prin dialog; or un dialog nu e

posibil decât între două sau mai multe identităţi clare.”72

Dialogul are menirea să depăşească orice bariere psihologice, etnice,

sociale, şi să reorienteze fiinţa eclesială spre o adevărată unitate comunitară în

Iisus Hristos. Dialogul specific creştinismului nu trebuie să se realizeze vertical,

de pe poziţia unui ortodoxism infatuat, ci orizontal, urmând exemplul lui

Hristos.

71 Pr. Prof. Univ. Dr. Ion Bria, op. cit. ant., Alba-Iulia, EDITURA REÎNTREGIREA, 2002, p. 12572 Î. P. S. Bartolomeu , op. cit., p. 36.

Page 56 of 65

Page 57: Viata religios morala   lucrare de licenta

Acesta a venit în lume smerit purtând un dialog fără urmă de

îngâmfare cu oamenii timpului aceluia. Nu putem exclude prezentarea

adevăratelor valori ale Ortodoxiei în dialog, însă într-o manieră care să

cucerească fără să rănească.

O formă care poate fi considerată o rezultantă a dialogului creştin este

şi ecumenismul. Trebuie să sesizăm o chestiune de nuanţă: ecumenismul

valorifică toate aspectele specifice unei identităţi şi conştiinţe eclesiale, însă

atunci când este supralicitat poate să degenereze într-o mişcare al cărei ultim

scop să fie dorinţa de unitate falsă, ascunsă sub masca unui sincretism religios.

Chiar dacă în prezent se observă o astfel de tendinţă negativă,

creştinul autentic nu poate face abstracţie de rolul important pe care îl are

ecumenismul în reliefarea caracterului unitar al Bisericii.

El este o urgenţă istorică, din viziune ortodoxă, orice separare între

creştini fiind reprobabilă şi reprezintă o misiune capitală a Bisericii, evidenţiată

prin acţiuni concrete. „ Ortodoxia este un spaţiu de echilibru, de comuniune şi

de sărbătoare.

Ortodoxia română suferă mult din cauza acelora care acceptă să fie

descrisă ca fiind anti-occidentală şi puţin deschisă faţă de ecumenism.

Interesată mai mult de comparaţii confesionale, folosind un limbaj teologic

restrictiv, teologia română totuşi, n-a demisionat de la vocaţia ei ecumenică .” 73

Ne dăm seama că mai sunt multe de realizat în această privinţă, însă

un aspect este cert: „ Dimensiunea ecumenică a Ortodoxiei e preţioasă pentru

societatea şi cultura românească de astăzi.”74 Se împlineşte astfel dezideratul

Bisericii enunţat de Sfântul Apostol Pavel: „ ( …) ca toţi să fie una. ” ;

( Ioan 17, 21 ).

73 Pr. Prof. Univ. Dr. Ion Bria, Ortodoxia în Europa – Locul spiritualităţii române, carte tipărită cu binecuvântarea Î. P. S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, EDITURA TRINITAS, 1995, p.46.

74 Pr. Prof. Univ. Dr. Ion Bria, Spre plinirea Evangheliei – Dincolo de apărarea Ortodoxiei: exegeza şi transmiterea Tradiţiei, Alba-Iulia, EDITURA REÎNTREGIREA, 2002, p. 152.

Page 57 of 65

Page 58: Viata religios morala   lucrare de licenta

Trebuie remarcat faptul că există voci care consideră că mişcarea

ecumenică este înţeleasă de ortodocşi ca o cale de căutare a unităţii, însă în

momentul în care ecumenismul este asimilat unei forme de unitate, el este cea

mai cruntă rătăcire.75

VALENŢE ALE ORTODOXIEI

Nu ne propunem în acest capitol să aducem în prim-plan decât modul

unic în care Ortodoxia ştie să integreze atât de precis atât identitatea spirituală

cât şi conştiiinţa eclesială specifice fiinţei îmbisericite .

Este o sarcină deosebit de dificilă, aceea a conturării unui profil al

Ortodoxiei în ansamblul elementelor care îi definesc existenţa. Nu îmi propun

acest lucru, ci mai degrabă, vreau să atrag atenţia asupra faptului că ea s-a impus

în decursul celor două milenii de creştinism. Ea, prin setul de valori promovat şi

confirmat de Biserică, prin Sfinţii Părinţi şi prin Tradiţie, devine un reper al

adevăratei apropieri dintre om şi Dumnezeu. Ortodoxia devine o necesitate în

încercarea de a-L descoperi de Dumnezeu, de a-I cunoaşte Fiinţa în cel mai

sublim mod, întâlnirea personală, directă cu El.

Această întâlnire taincă se manifestă în Ortodoxie datorită păstrării vii

a Chipului lui Hristos în spiritualitatea ortodoxă; El Însuşi ne asigură că: „ Eu

sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” ;

( Ioan 14, 6 ).

Cel mai des, Ortodoxia este asimilată cu o imagine-tip, aceea a unei

Biserici uniforme, retrograde, a unui conservatorism ritual şi cultic, a unui unui

radicalism doctrinar. Este vorba adesea, de exagerări sau poate chiar de răutăţi

voite, pentru că spiritualitatea ortodoxă aşează în centrul ei omul în relaţia sa cu

lumea şi cu Dumnezeu.

Cei care vor să evidenţieze aceste „ lipsuri” ale Ortodoxiei se situează

pe poziţia criticii conservatorismului.

75 Pentru mai multe informaţii vezi Pr. Dr. Constantin Coman, op. cit, p. 70.

Page 58 of 65

Page 59: Viata religios morala   lucrare de licenta

Ei consideră că spiritualitatea ortodoxă este una obscură, încărcată de

misticism, de asceză, şi nu este în acord cu dezvoltarea actuală a societăţii. Cei

mai radicali consideră Ortodoxia chiar o mare piedică în calea unui progres

social fulminant, însă lipsit de orice bază. Mântuitorul ne spune clar: „ Căutaţi

mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă.” ;

( Matei 6/ 33 ).

Aceia care încearcă mereu să deformeze chipul Ortodoxiei, şi prin

aceasta chiar Chipul Logosului întrupat, trebuie să ştie , ca mărturisitori ai unei

identităţi deosebite, că: „ acuzată de conservatorism, Ortodoxia este singura

care ştie ce conservă. Apa cea vie a Evangheliei lui Hristos, pururea înnoitoare

prin Duhul Sfânt. Şi e de ajuns.” 76

La extrema cealaltă se situează cei care asociază implicarea Bisericii

în plan social, prin diverse canale şi cu ajutorul unor mijloace inedite, drept

tendinţă de modernizare. Se face abstracţie aici de imperativul misionar al

Bisericii ( cf. Matei 28, 19 ), de la care Biserica nu se poate nicicând abate.

Este evident că se impune ca întregul organism eclesial, implicit

fiecare membru al său, să fie conştient că : „ (...) o renaştere, o revigorare, a

unei spiritualităţi creştine, sunt nu numai necesare, ci absolut vitale, şi nu

numai pentru cultura umană, ci pentru existenţa omului în lumea pe care şi-a

construit-o în jurul său.”77

Între aceste două reacţii Ortodoxia nu poate rămâne impasibilă, ci

este necesar să îşi elaboreze propriul ei răspuns pertinent, expunându-şi clar

valorile, dezideratele şi scopul ei soteriologic, conjugate cu o implicare activă.

ORTODOXIA ÎN SOCIETATEA ACTUALĂ

Astăzi, Ortodoxia se manifestă în cadrul social larg prin două

coordonate. Acestea sunt juxtapuse, generând un fericit paradox specific

76 Î. P. S. Bartolomeu, op. cit., p. 49. 77 Ieromonah Savatie Baştovoi, Otrodoxia pentru post-modernişti în întrebări şi răspunsurii, Timişoara, EDITURA MARINEASA, p. 12.

Page 59 of 65

Page 60: Viata religios morala   lucrare de licenta

spiritualităţii ortodoxe: Unul, adică Hristos, se relevă multora, adică tuturor

neamurilor, dar se relevă multiplu, diferenţiat. ( cf. I Corinteni 10/16-17 ).

Ne referim aici la caracterul universal şi specificul naţional.

Dintru început se remarcă faptul că Biserica creştină nu poate fi

relativizată, deoarece setul de valori şi formele sale de manifestare nu permit

acest fapt, ceea ce ne face să înţelegem că: „Creştinismul e universal, nu

cunoaşte îngrădiri naţionale, teritoriale sau de alt soi. Orice fel de segregaţie e

necreştinească.”78

Această clarificare se impune din prisma unităţii Bisericii, a

integrităţii cămăşii lui Hristos, care nu va putea fi biruită în veci.

Biserica Ortodoxă nu devine tributară formelor de clasificare socială,

prin aceea că ea integrează în fiinţa sa eclesială toate modurile de ierarhizare ale

unei comunităţi ( locală, naţională, regională ), pentru a le naşte într-o singură

manieră, unică şi irepetabilă, prin ipostasul eclesial. „ Comunitatea euharistică

era în componenţa sa o comunitate catolică, în sensul că depăşea nu numai

divizările sociale, ci chiar şi pe cele naturale, aşa cum se va realiza această

depăşire în Împărăţia lui Dumnezeu, a cărei revelaţie şi semn real era

comunitatea locală.”79( cf. Mt 19/13; )

Nu se exclud aici în mod obligatoriu formele de exprimare naţională,

cu condiţia ca acestea să nu degenereze într-un naţionalism ieftin, lipsit de

esenţă şi spirit creştin. Mai degrabă putem afirma că se încearcă o subordonare

a formelor ortodoxe de exprimare naţională aspectului universal al trăirii

răsăritene.

Ortodoxia nu poate face excepţie de ceea ce reprezintă fondul

axiologic şi moral al unui popor, pentru că astfel s-ar dezice de la misiunea ei

de a învăţa neamurile, dată de Mântuitorul.

Ea poate să utilizeze acest fond naţional în misiune tocmai în direcţia

asumării unei identităţi spirituale şi a conştiinţei eclesiale. „ Portretul

Ortodoxiei cuprinde postulate principale şi universale ale creştinismului, dar şi

78 Nicolae Steinhardt, op. cit., p.58.79 Î. P. S. Ioannis Zizioulas, op. cit., p. 170.

Page 60 of 65

Page 61: Viata religios morala   lucrare de licenta

elemente care ţin de istorie, de cultură, de etosul unui popor anumit, de practica

cultică a unui loc, de limbajul unui timp.”80

În ce priveşte mărturia ortodoxă românească putem spune că în cazul

de faţă Ortodoxia a reprezentat o componentă fundamentală a naţiunii române,

fapt ce se relevă şi în cadrul etnogenezei, în care elementul spiritual răsăritean

şi-a spus cuvântul. Ordinea şi structura canonică sunt absolut necesare în

conturarea unui profil unitar al Ortodoxiei române. Ea comportă anumite aspecte

care îi transformă mărturia ei în unicat.

Spaţiul mioritic este indubitabil o coordonată esenţială în cazul

mărturiei ortodoxe româneşti. El reia într-o sinteză ameţitoare toate elementele

ce creionează profilul psihologic, moral, dar, mai ales, spiritual al românilor.

De caracteristicile sale nu se poate face abstracţie în misiune, deci şi

în asumarea unei identităţi spirituale şi în formarea unei conştiinţe eclesiale

puternice şi active. Spaţiul acesta genuin devine un mediu prielnic apostolatului

pe care Biserica este chemată să-l realizeze prin slujitorii săi.

Creştinismul în România şi-a păstrat, din fericire identitatea specifică,

traversând crize insurmontabile, datorită vechimii existenţei sale în aceste locuri.

România, însăşi, este o ţară care „ respiră ” profund printr-o cultură şi artă

creştină, fără a exclude deschiderea spre nou, însă într-o manieră mult mai

responsabilă decât celelalte popoare ortodoxe.

Un alt aspect demn de reliefat este şi dinamica Tradiţiei, ceea ce

presupune că Tradiţia Bisericii noastre Ortodoxe n-a încremnenit într-o formă

latentă, ci păstorii ei încearcă, alături de credincioşi, să redescopere şi să

reafirme sensurile ei într-o lume a superficialismului modern.

Din cele prezentate anterior, se impune o implicare activă din partea

ortodocşilor, o afirmare curajoasă a identităţii spirituale într-o lume în care

disonanţa dintre esenţă şi aparenţă este majoră. Se cere astfel, o profundă

conştientizare şi responsabilizare a aceluia care va mărturisi pentru Adevăr, dar

mai ales a aceluia care va primi Adevărul, pentru că: „una dintre piedicile în

80 Pr. Prof. Univ. Dr. Ion Bria, Spre plinirea Evangheliei – Dincolo de apărarea Ortodoxiei: exegeza şi transmiterea Tradiţiei, Alba-Iulia, EDITURA REÎNTREGIREA, 2002, p. 94.

Page 61 of 65

Page 62: Viata religios morala   lucrare de licenta

calea propovăduirii creştinismului este şi puţina cultură şi deschidere a celui

căruia i se propovăduieşte, dar şi, nu negăm, urmările ateismului, ce le-a

suportat însăşi instituţia Bisericii.”81

De aceea, şi Sfântul Apostol Pavel, conturând profilul unui adevărat

dascăl pentru Hristos, spune aşa: „ Un slujitor al Domnului nu trebuie să certe,

ci să fie blând faţă de toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor. Certând cu

blândeţe pe cei ce stau împotrivă că doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre

cunoaşterea adevărului.”; ( II Timotei 2/ 24-25 ).

CONCLUZII

Perspectiva pe care ne-o oferă tema prezentată este deosebit de vastă

şi complexă, datorită elementelor variate şi relaţiilor pe care le implică.

Un prim aspect este cel al mărturisirii în Duh şi Adevăr, al unei acceptări

fireşti a propriei identităţi spirituale, într-o lume care uită sau bagatelizează

cuvintele Scripturii: „ Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii,

al dragostei şi al înţelepciunii. Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul

nostru (...) ”; ( II Timotei 1, 7-8a ). Este cu adevărat nevoie de curaj în a

mărturisi adevărata ta identitate lumii.

Este un curaj şi mai mare atunci când îl alegem pe Hristos ca model al

vieţii noastre, pentru că lumea modernă nu-L mai vrea alături. Dar, toate acestea

nu sunt decât reprezentări obiective ale unei conştiinţe eclesiale active, fapt

destul de rar întâlnit în comunitatea europeană, însă deloc exclus.

81 Ieromonah Savatie Baştovoi, op. cit., p. 61.

Page 62 of 65

Page 63: Viata religios morala   lucrare de licenta

Din acest punct poate şi trebuie să înceapă rolul creştinului ortodox

român. El, în orice situaţie trebuie să dea mărturie vizibilă şi clară despre

Hristos, prin redescoperirea Ortodoxiei. Acest fapt nu poate însemna o reînnoire

a Ortodoxiei, ci mai degrabă o prezentare cât mai susţinută a adevăratelor valori

ortodoxe. „Ortodoxia este bogată prin lărgimea viziunii sale teologice, prin

proximitatea cultului, profunzimea spiritualităţii, prin libertatea pastorală faţă

de constrângerile istorice”82

Tot Ortodoxia este singura care într-o lume anacronică, a non-valorii

şi a unui spirit profund sincretic, poate oferi adevăratele coordonate ale vieţii

prin intermediul comuniunii în Hristos, deci în Biserică: „ Ca toţi să fie una,

după cum Tu, Părinte întru Mine şi Eu întru Tine, şi aceştia în Noi să fie Una

(...) ”; ( Ioan 17, 24 ) .

Ea este cea care revelează taina vieţii care e în noi, reală, dar e dincolo

de fiinţa noastră biologică, în fiinţa eclesială personală, inetgrată neapărat în

trupul Bisericii.

În concluzie, creştinul nu poate fi pasiv la transformările sociale din

jurul său, ci trebuie să îşi reînnoiască permanent mărturia personală a identităţii

sale spirituale, ca expresie a celei mai profunde şi nedisimulate conştiinţe

eclesiale. El trebuie să conştientizeze pe ceilalţi că vom putea depăşi obstacolele

inerente aduse de modernitatea şi inconsecvenţa omului, doar urmând Celui ce

ne cheamă: „ Veniţi la Mine toţi cei obosiţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni pe

voi.” ; ( Matei 11/ 28 ). „ Cu talantul Botezului suntem dăruiţi noi, creştinii

ortodocşi, talant îngropat şi de puţini dezgropat şi sporit”.83

Noi, toţi avem datoria să sporim, după puteri acest minunat talant,

fiind conştienţi de faptul că: „ Grija omului de Dumnezeu simplifică grija

omului de om; aşa va avea de toate. Pe când dacă omul îl va exclude pe

82 Pr. Prof.Univ. Dr. Ion Bria, Spre plinirea Evangheliei – Dincolo de apărarea Ortodoxiei: exegeza şi transmiterea Tradiţiei, Alba-Iulia, EDITURA REÎNTREGIREA, 2002, p 233.

83 Arsenie Boca, Talanţii Împărăţiei, tipărită cu binecuvântarea P. S. Calinic, Episcopul Argeşului, ediţia a II-a revizuită, Iaşi, EDITURA PELERINUL, 2004, P. 122.

Page 63 of 65

Page 64: Viata religios morala   lucrare de licenta

Dumnezeu de la conducerea lumii va avea şi atunci, dar ca un hoţ, nu ca un fiu,

până ce va ajunge să nu aibă nimic.”84

BIBLIOGRAFIE GENARALA

1. ***, Catehism ortodox, tipărit cu binecuvântarea Î. P. S. Andrei,

Arhiepiscopul Alba-Iuliei, Alba-Iulia, EDITURA REÎNTREGIREA,

2005.

2. Anania, Î. P. S. Mitropolit, Valeriu Bartolomeu, Apa cea vie a

Ortodoxiei, culegere de texte, ediţia a II-a, îngrijită de Nicoleta Pălimaru

şi Maria Elena Gangiu, Cluj-Napoca, EDITURA RENAŞTEREA, 2005.

3. Baştovoi, Ieromonah, Savatie, Ortodoxia pentru post-modernişti în

întrebări şi răspunsuri, Timişoara, EDITURA MARINEASA, 2001.

4. Bernea, Ernest, Îndemn la simplitate: mărturisiri pentru un om nou, ediţia

a III-a, revizuită, Bucureşti, EDITURA VREMEA, 2000.

5. Boca, Arsenie, Talanţii Împărăţiei, tipărită cu binecuvântarea P. S.

Calinic, Episcopul Argeşului, ediţia a II-a, revizuită, Iaşi, EDITURA

PELERINUL, 2004.

84 Ibidem, p. 152.

Page 64 of 65

Page 65: Viata religios morala   lucrare de licenta

6. Bria, Pr. Prof. Univ. Dr., Ion, Spre plinirea Evangheliei – Dincolo de

apărarea Ortodoxiei: exegeza şi transmiterea Tradiţiei, Alba-Iulia,

EDITURA REÎNTREGIREA, 2002.

7. Bria, Pr. Prof. Univ. Dr., Ion, Ortodoxia în Europa – Locul spiritualităţii

române, carte tipărită cu binecuvântarea Î.P.S. Daniel, Mitropolitul

Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, EDITURA TRINITAS, 1995.

8. Buchiu, Pr., Ştefan, Întrupare şi Unitate, restaurarea cosmosului în Iisus

Hristos, Bucureşti, EDITURA LIBRA, 1997.

9. Ciobanu, Elena, Păun, Maria, Popescu-Marin, Magdalena, Ştefănescu-

Goangă, Zizi, Dicţionar de neologisme, Bucureşti, EDITURA FLOAREA

DARURILOR şi EDITURA ROTECH, 2000.

10.Clement, Olivier, Adevăr şi Libertate, Ortodoxia în contempăoraneitate,

interviuri cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, traducere de Mihai Maci, Sibiu,

EDITURA DEISIS, 1997.

11.Coman, Pr. Prof., Constantin, Biblia în Biserică – Eseuri pe teme biblice,

Bucureşti, EDITURA BIZANTINĂ,1997.

12.Ică, jr., Ioan, Marani, Germano, Gândirea socială a Bisericii, Sibiu,

EDITURA DEISIS, 2002.

13.Marga, Prof. Univ. Dr., Andrei, Religia în era globalizării, ediţia a II-a,

Cluj-napoca, EDITURA FUNDAŢIEI PENTRU STUDII EUROPENE,

2004.

14.Remete, Pr. Prof. Univ. Dr., George, Suferinţa omului şi iubirea lui

Dumnezeu-o introducere, ediţia a II-a, revizuită, Alba-Iulia, EDITURA

REÎNTREGIREA, 2006.

15.Zizioulas, Î. P.S. Mitropolit, Ioannis, Fiinţa eclesială, traducere de Aurel

Nae, Bucureşti, EDITURA BIZANTINĂ, 1996.

Page 65 of 65