viața socială În epoca bronzului

Macari Andrian Grupa H 113

Viața socială în epoca bronzuluiPână a demara analiza vieții sociale în epoca bronzului sunt necesare câteva precizări

terminologice și cronologice. În primul rând se impune definirea conceptului de viață socială,

pentru a putea identifica obiectul de studiu, și în al doilea rând se impune stabilirea limitelor

cronologice a perioadei studiate, și anume – Epoca Bronzului.

Voi porni de la definirea vieții sociale. Deși sensul acestui termen pare să se înțeleagă

intuitiv, cu de la sine putere, este nevoie de o definiție clară a obiectului de studiu. Prin viață

socială sau aspecte sociale, arheologul britanic A.F. Harding, înțelege modul în care era

structurată societatea, cum funcționau raporturile de putere, cum se raportau indivizii la normele

de conduită general acceptate, și cum își exprimau aceștia identitatea în ceea ce privește, sexul,

vârsta și statutul. 1 Consider definiția dată ca fiind ca fiind mai mult decât satisfăcătoarea, ori ea

include întregul set de elemente constituante ale fenomenului social, atât la macro cât și micro

nivel.

Odată definit obiectul de studiu, este necesară stabilirea limitelor cronologice ale

perioadei în care ne vom preocupa de analiza vieții sociale. Cronologia în preistorie, și nu numai

a fost și rămâne a fi susceptibilă unor multiple opinii divergente. Intervalul Neo-eneolitic - Bronz

variază în literatura de specialitate de la 2 secole la 1500 ani, fapt cauzat de pluralitatea criteriilor

de datare absolută. În imposibilitatea fixării unor limite general accepte ale Epocii Bronzului în

România, 2 opinia cea mai plauzibilă este plasarea începutului ei odată cu apariția blocului

cultural Baden – Coțofeni, la mijlocul mil. IV î.e.n., o cultură care prezintă multe trăsături

definitorii ale noii epoci.3 Sfârșitul Epocii Bronzului, și debutul Epocii Fierului (Hallstatt A), din

punct de vedere al cronologiei absolute este plasat în jurul anului 1150 î.e.n..4

În contextul epocii bronzului unde întreaga, sau majoritatea covârșitoare a informației ne

este furnizată de rezultatele investigațiilor arheologice5, dezvăluirea completă a vieții sociale

apare drept imposibilă, fapt care însă nu poate împiedica încercarea de a construi un model al

raporturilor sociale reținând jalonările dictate de specificul izvoarelor. Așadar analiza vieții 1 A. F. Harding, European Societies in the Bronze Age, Cambridge University Press, Edinburgh, 2000. 2 Alexandru Vulpe; Mircea Petrescu-Dâmbovița, Istoria Românilor, Volumul I, Moștenirea timpurilor îndepărtate, Ediția a II-a, Editura Enciclopedică, București, 2001. p. 215.3 Ibidem, p. 237.4 Ibidem, p. 224. 5 Autorii din literatura consultată recurg adesea la metoda comparativă, dezvăluind similitudini cu anumite culturi din aceeași epocă, studiul cărora fie se află la un nivel mai avansat, sau prezintă descoperiri încă lipsă în spațiul românesc. Unii autori angajează și metoda antropologică și etnografică unde este posibil.

1


sociale din Epoca Bronzului este în mare parte un exercițiu intelectual de interpretare a

materialelor arheologice. Lipsa unor surse scrise cu privire la această perioadă reclamă o analiză

minuțioasă și responsabilă a tuturor vestigiilor arheologice pentru a putea construi o imagine cât

mai fidelă asupra fenomenului social.

Oricărui studiu indiferent de complexitate și gradul de aprofundare îi este inerentă o

structură logică care să permită surprinderea esenței obiectului de studiu. Lucrarea dată nu face

excepție de la acest principiu fundamental. Din moment ce aproape întregul corp de informații ce

ține de Epoca Bronzului este furnizat de rezultatele investigațiilor arheologice, ordinea analizei

vieții sociale va ține de: așezări, necropole, economie și metalurgie.

Până a începe analiza așezărilor, trebuie menționat faptul că Epoca Bronzului cunoaște o

dezvoltare înceată a raporturilor sociale în spațiul românesc, fapt datorat unei serii de factori

printre care:

Folosirea inegală pe teritoriul României a noilor unelte și arme de bronz.

Caracterul încă primitiv al agriculturii, unde încă lipsește un plug perfecționat.

Mediul geografic și regimul climatic au împiedicat folosirea irigațiilor.

Presiunea reciprocă a triburilor, care a perturbat dezvoltarea continuă a acestora.6

Reținând aceste bariere în calea dezvoltării nestingherite a raporturilor sociale în direcția

diferențierilor sociale și ierarhizării vom purced la analiza elementelor enunțate mai sus.

Voi începe cu așezările din Epoca Bronzului. Analiza ordinii alcătuirii așezărilor

constituie o sursă de informație foarte importantă în ceea ce privește viața socială a comunității

cărora aparțin. Poziția locuințelor în așezare, forma lor, dimensiunea, toate atent studiate vor

oferi informații prețioase despre dinamica raporturilor sociale. Din păcate nici o așezare din

Epoca Bronzului de pe teritoriul României nu a fost a fost cercetată în totalitate.7

Toate așezările din această epocă au avut un caracter rural. Perimetrul așezărilor este mai

bine delimitat. Așezările sunt relativ frecvente, uneori aflate la distanțe foarte reduse între ele. În

ceea ce privește dimensiunea caselor, aceasta varia, fapt ce permite trasarea unor concluzii în

ceea ce privește diferențieri sociale în sânul comunităților. În arealul culturii Otomani din

Bronzul Mijlociu au fost atestate locuințe de dimensiuni mari, numite de unii autori ”casa mare”,

6 Constantin Daicoviciu; Emil Condurachi; Ion Nestor; Gheorghe Ștefan, Istoria Romîniei, I, Comuna primitivă, Sclavagismul, Perioada de trecere la feudalism, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1960, p. 90.7 Alexandru Vulpe; Mircea Petrescu-Dâmboviță, op.cit., p. 363.

2


care în opinia lor erau destinate familiei patriarhale (Otomani – Cetatea de Pământ). Existau și

case mici, care sunt atribuite perechilor (Culciu Mare). Tendința de bază este cea de micșorare a

dimensiunii locuințelor, fapt care scoate în evidență trendul asocierii cu un singur partener, prin

urmare își fac apariția elemente de monogamie, care se va afirma epoca următoare.8

Descoperirea unor case și de până la 250 metri pătrați în arealul culturii date indică totuși o

evoluție lentă spre familia pereche.9

Aşezări statornice şi în marea majoritate locuite îndelung indică asupra faptului că modul

de viaţă păstoresc nu se întâlnește decât excepţional în acest răstimp. Resturi ale unor așezări

păstorești au fost atestate,totuși, de exemplu,pe plaiuri din Transilvania la altitudini de peste

1000 metri. Acestea indică activitate pastorală a purtătorilor culturii Wietenberg.10 Locuințele

deja nu sunt reprezentate doar de colibe și bordeie, dar și de construcții la suprafața solului,

grupate în jurul unor centre întărite cu șanțuri sau valuri.11 Încă este atestată locuirea peșterilor,

de exemplu Peștera Cauce – Hunedoara, unde au fost descoperite secvențe stratigrafice care

indică acest fapt.12 Oricum acest fapt apare doar în mod excepțional, nefiind caracteristic

perioadei date.

În epoca dată au fost atestate o serie de așezări fortificate care probabil apar în Bronzul

Timpuriu – așezarea Glina de la Odaia Turcului (Dâmbovița), Derișda (Sălaj) cât și alte exemple

atestă creșterea numărului lor în Bronzul Mijlociu, pentru ca în Bronzul Târziu acest model să se

extindă și în zonele extracarpatice.13 Această dinamică urmărește fidel și progresul metalurgiei

bronzului, unul din produsele principale ale căruia în mare parte erau armele, elemente de

neînlocuit în activitatea războinică. Asemenea așezări înconjurate de valuri ridicate sau localizate

pe promontorii înalte sau în mijlocul mlaștinilor au fost atestate și în nord-vestul Transilvaniei.

Ridicarea intenționată a unor fortificații sau alegerea unor locuri greu accesibile indică existența

unei autorități, cel mai probabil un organ colegial decizional, elitist. Probabil aceștia locuiau pe

timp de pace în așezările securizate pentru ca pe timp de război să li se alăture și restul

8 Tiberiu Bader, Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei cultura pretracică şi tracică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 114.

9 Mircea Petrescu Dâmbovița, Istoria României de la începuturi până în sec. al VIII-lea, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1995, p. 95.10 Constantin Daicoviciu, Constantin Daicoviciu, Emil Condurachi, Ion Nestor, Gheorghe, op.cit., p. 11711 Constantin Daicoviciu, Istoria Romîniei, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1960 p. 94.12 A.F. Harding, op.cit., p. 54.13 Vulpe, Alexandru; Mircea Petrescu-Dâmboviță,, op.cit., p. 366.

3


populației(Otomani – Cetățuia, Tiream, Pir, etc.).14 Tot în acest context vom menționa faptul că

arealul culturii Monteoru este descris prezența unor ”burguri”, cu construcții din piatră și din

lemn: platforme de locuințe, turnuri de supraveghere, caracteristici care indică legături cu

civilizație miceniană. Așezările date contrastau vădit cu satele și sălașele din jur.15 Prezența

elitelor pare și mai pregnantă în cazul dat. O întrebare care totuși apare este sursa legitimității

acestor elitei. În opinia mea ar putea fi derivată în baza statului de războinici, protectori ai

comunității, care trebuiesc cinstiți prin recunoașterea unei superiorități în raporturile sociale. O

altă sursă ar putea fi acumularea resurselor materiale (meșteșugari, comercianți) rezultate din

noile realități economice, care le procura celor înstăriți pârghii de a se propulsa pe poziții

superioare în raporturile de subordonare care s-ar fi putut traduce mai târziu prin tranziția la o

”aristocrație” în scopul reținerii statului privilegiat și pentru urmași. O ultimă sursă ar putea fi

însăși calitățile excepționale ale membrilor elitelor, carisma, care s-a verificat a fi un izvor

veritabil de autoritate în multiple cazuri în studiile antropologice, ea fiind amintită și de Max

Weber drept una din sursele de legitimitate.

Așezările fortificate, ridicate pentru a proteja membrii comunităților în timpul

conflictelor inter sau intra-tribale, nu implică lipsa celor deschise. Mai mult decât atât, în

contextul discuției analizei așezărilor din Epoca Bronzului trebuie menționat faptul că au fost

atestate așezări rurale ”satelit” care înconjurau stațiunile-reședință. Studiile ale unor astfel de

complexe din Europa Centrală au scos în evidență raporturi dintre ele, cât și o evoluție a acestora

până în ultimele secole î.e.n..16 În această privință observăm din nou folosirea metodei

comparative.

Făcând apel inclusiv la astfel de studii, Savantul Florin Gogâltan autor scoate în evidență

rolul economic și social al așezărilor fortificate menționate mai sus. Autorul le consideră centre

de producere, redistribuție, comerț și reședințe pentru elitele societății. În nord –vestul României

au fost identificate 6 micro-regiuni în centrul cărora se aflau tell-uri ale culturii Otomani (între

3,5 – 17 km pătrați). Construcțiile din cadrul lor sunt ridicate în conformitate cu niște principii

clare arhitectonice: anumite tipuri de construcții, ordonarea dispunerii caselor, trasarea de la bun

început a unor ulițe etc.) respectate de-a lungul unei perioade îndelungate din evoluția lor.

Spațiul limitat al tell-urilor, în opinia autorului, nu admitea prezența animalelor mari sau al unor

14 Tiberiu Bader, op.cit., p. 114.15 Mircea Petrescu-Dâmbovița, op.cit., p. 91.16 Alexandru Vulpe, Mircea Petrescu-Dâmboviță, op.cit., p. 366.

4


anexe care ar caracteriza comunități agricole sau pastorale. Acestea s-ar fi găsit în așezările

satelit ale tell-urilor, tot acolo se producea și ceramica. Descoperirea unor tipare indică existența

unor metalurgi care activau în cadrul tell-urilor.

Acești indicatori coroborați cu: existența fortificațiilor, tezaure de aur, diferențele în

inventarul funerar ar indica existența unor diferențieri sociale în: războinici, oficianți ai cultului,

comercianți, meșteșugari, diferențieri similare cu cele din lumea civilizațiilor contemporane:

minoice, hittite, miceniene. Trasarea unor asemenea paralele, totuși, în opinia mea trebuie

efectuată cu atenție, ori vorbim de culturi ce nu au atins aceleași nivele de dezvoltare.

Lipsa unor construcții monumentale similare celor ce aparțin civilizațiilor sus-menționate

indică, la fel în baza analizei comparative, existența unei democrații militare unde toată puterea

nu era, încă, concentrată în mâinile unui lider.17

În ceea ce privește așezările din Epoca Bronzului trebuie menționat faptul că în sud-estul

României (estul și sud-estul Munteniei și Dobrogea) nu se cunosc culturi din perioada Bronzului

Timpuriu și Mijlociu. Hiatusul de 600 de ani dintre sfârșitul culturii Cernavodă III, din epoca de

tranziție de la eneolitic și bronz și Cultura Coslogeni din Bronzul Târziu este caracterizat prin

lipsa locuințelor, fiind cunoscute doar monumente funerare și obiecte izolate aparținând unor

triburi de origine nord-pontică.18 Implicațiile sociale ale tumulilor rămași de la aceste populații

vor profita scopului lucrării date și le voi analiza mai jos în cadrul discuției asupra ritului funerar

din întreg spațiul românesc.

În concluzie putem spune că din analiza așezărilor deducem stabilitatea comunităților,

dimensiunea unor locuințe indică trecerea spre familia pereche, fortificațiile indică proliferarea

activității războinice și desprinderea unor elite, cel mai probabil militare, complexele tell-urilor

indică elemente proto-urbane.

Studiul necropolelor relevă o serie de informații foarte importante în ceea ce privește

viața socială, în special diferențierile sociale din cadrul comunităților. Informația dată este

completată de date cu privire la credințele religioase deduse din obiceiurile funerare. Astfel

Bronzul Timpuriu este marcat de apariția unei pături sociale de războinici, caracterizată de o

anumită ierarhizare.

17 Florin Gogâltan, Funcţia economică şi socială a tell-urilor epocii bonzului din bazinul Carpatic. II. Tell-urile şi procesul de urbanizare, în „Crisia”, nr. XLI., 2011, p.15-20.18 Ibidem p. 95.

5


Amploarea inventarului funerar și fastul ceremoniei funerare indică dorința elitelor de a-

și reține statutul social și în viața de apoi. Monumentul funerar în același timp constituie și un

indicator al durabilității sistemului social de care aparținea defunctul. În analiza monumentelor

funerare A. Vulpe citează versuri din Iliada (VII, 86-89) și altul din Odysseia (XXIV, 80-84), în

susținerea ideii că tumulii funerari afirmă poziția socială al celui înhumat, și implicit și a

stabilității sistemului social. Tumulii constituiau și un avertisment adresat altor comunități, ori

ele defineau limitele teritoriului controlat de un anumit grup uman.

Nu există date suficiente în ceea ce privește tumulii din spațiul românesc din Bronzul

Timpuriu, spre deosebire de zona dintre Balcani și nordul Caucazului. Angajând metoda

comparativă același autor, analizează tumulul princiar de la Mala Gruda – Muntenegru, pentru a

trage mai apoi concluzii, în baza similitudinilor, valabile pentru și pentru culturi de pe teritoriul

României.19 Din nou un alt autor angajează metoda analizei comparative care apare drept cea mai

fertilă care de distilare a detaliilor despre viața socială din bronzul românesc.

În acel tumul a fost descoperit un topor de argint și un pumnal de aur – însemne ale

puterii, fiind atestate morminte principale și periferice care indică o diviziune socială clară. Se

presupune existența unui anumit cod binar atestat în descoperirile din tumulii de la Mala și

Velika Gruda, astfel un mormânt principal din alt tumul conținea un topor de cupru și un pumnal

de bronz. În spațiul românesc au fost semnalate asocieri similare aur-argint în tezaurul de la

Perșinari (Dâmbovița). La Oarța de Sus a fost găsit un inel de argint depus în stânga craniului

defunctului și un altul de aur depus în dreapta craniului. Există multe exemple și de combinare

bronz-aur, în depozitul de la Tufa (Giurgiu), de exemplu au fost găsit un topor de bronz și altul

de aramă, plus 2 cercei de aur. Aceste aspecte care ar putea indica cu siguranță realități sociale

ale epocii nu au fost încă bine cercetate în arheologia națională.20 Totuși similitudinea acestor

practici indică niște norme răspândite pe un areal destul de întins, care își au probabil izvorul în

concepții religioase.

Analiza specificului religie poate releva de asemenea aspecte ale vieții sociale din Epoca

Bronzului. Un aspect important fiind urmărirea descendenței membrilor comunităților. Istoricul

Mircea Petrescu Dâmbovița respinge menținerea descendenței matriliniare în Bronzul Mijlociu.

Statuetele feminine ce țin de această perioadă nu sunt, susține acesta, decât supraviețuiri izolate.

Cultul htonian al Zeiței-mamă din eneolitic a fost înlocuit în de cel al adorării forțelor naturii, în 19 Alexandru Vulpe, Mircea Petrescu-Dâmbovița, op. cit., p. 354.20 Ibidem, p. 355.

6


special cel uranian al soarelui, fapt dedus din motivele roții sau cercului de pe ceramică, obiecte

din aur și bronz, cât și prin unele care votive bronz, sau din modele de care de lut cu 4 roți.

Schimbările date au determinat și creșterea ponderii incinerației, apărută sporadic în epoca

anterioară.21 Această interpretare implică afirmarea bărbatului în societatea bronzului, și prin

urmare a familiei patriarhale și reflectă opinia majorității savanților.

O opinie specială aparține autoarei Nona Palincaș. Aceasta consideră ca studiul

arheologic românesc este dominat de o gândire patriarhală care distorsionează interpretarea

obiectivă a trecutului, inclusiv din epoca bronzului. Astfel ea susține că rolul femeii în viața

socială din bronz este practic ignorat. Femeia de obicei apare în cadrul comparației ritului

funerar pentru bărbați și femei, care sunt interpretate în cheia relației bărbat femeie din societatea

patriarhală. Chiar și în cazul atestării unui inventar funerar mai bogat în mormintele femeilor,

susține autoare, este evitată trasarea unor concluzii indicate. Autoarea recunoaște că femeile nu

au lăsat decât foarte puține urme în inventarul arheologic, în principal din cauza forței fizice mai

mici decât a bărbaților. Există însă și excepții notabile. Ea amintește de numeroasele statuetele

feminine descoperite la Žuto Brdo-Gârla Mare, interpretate în variate moduri: de la înlocuirea

mamelor în morminte până la existența unor zeități. Aprecierile date însă nu au generat vreo

discuție a rolului femeii altul decât cel tipic unei societăți patriarhale. Autoarea amintește în baza

jurnalului lui Radu Vulpe că acesta a omis să publice descoperirea unui fragment de ceramică de

forma sânului feminin, făcută în timpul săpăturilor de la Popești din 1954. Vl. Dumitrescu, a

observat la aceeași stațiune vase cu protuberanțe în forma de sfârcuri, fapt căruia nu i s-a mai dat

de atunci nici o importanță.22

Articolul dat cât și alte lucrări ale autoarei se încadrează într-un curent feminist care a

cuprins marea majoritate a științelor sociale începând cu mijlocul secolului trecut. (menționez cu

titlul de exemplu Criminologia Feministă care vede în asuprirea femeii de către bărbat cauza

fenomenului criminalității). Consider că opinia autoarei nu trebuie ignorată de lumea științifică,

orice opinie are dreptul la viață, dacă este bine structurată și se conformează rigorilor științifice.

Discutarea mai amplă a rolului femeii, oricare ar fi fost el în societatea bronzului, cât și în alte

epoci, cu implicarea specialiștilor ar face lumină în acest subiect, și nu ar lăsa loc de dubii în

21 Mircea Petrescu-Dâmbovița, op. cit., p. 75, 83, 86, 95.22 Nona Palincaș, Public patriarchy in contemporary Romanian archaeology and the image of women in the Romanian Neolithic and Bronze Age, în „ Studii de Preistorie”, 5, 2008, p. 159-170.

7


ceea ce privește obiectivitatea savanților. Este, consider eu, și o obligație de bun simț, nu doar

științifică, a comunității arheologice românește de a răspunde la dubiile aruncate asupra ei.

Revenind la ritul funerar din Epoca Bronzului, vom atât inhumația cât și incinerarea au

fost atestate în spațiul românesc, întâlnite alternant sau simultan. De exemplu, ritul funerar al

culturii Otomani a variat de la incinerație în prima fază, la inhumație în faza a doua, și din nou

incinerație în a treia fază. Din punct de vedere al valorii informaționale mai utile apar în chip

evident descoperirile restul umane înhumate decât incinerate, din mai multe puncte de vedere, în

special în ceea ce privește inventarul funerar. De exemplu, în arealul culturii Monteoru, unde

predomina inhumația în cimitire plane, au fost atestate necropole familiale, individualizate prin

necropole de piatră, fapt ce ar putea indica că familia era mai bine consolidată. Tumulii

aparținând culturilor Otomani, Monteoru, Wietenberg conțin podoabe din aur, mai ales inele de

bucle.23 Aceste obiecte din material prețios indică cu siguranță poziția socială înaltă a defuncților.

În această perioadă sunt atestate înhumări mai des în cimitire din apropierea așezărilor (Ciumești,

Pir), și mai rar în așezări (Sălace, Tiream), sau eventual în afara așezărilor, fapt ce denotă grija

față de morți.24

Comunitățile culturii Noua din Bronzul Târziu sunt descrise de un inventar funerar

inventar sărăcăcios, acesta fiind specific triburilor de crescători de vite, analogic cu cel al

grupurilor Sabatinovka și al mormintelor culturii Srubnaia.25

Odată descris ritul funerar al culturilor arheologice, voi trece la analiza implicațiilor de ordin

social deduse din monumentele funerare lăsate populațiile purtătoare ale mormintelor tumulare.

Geograful N. Al. Rădulescu susține că era nevoie de circa 150-500 sclavi în condițiile tehnice

din Epoca Bronzului pentru a ridica movilele tipice acestor populații, care variau între 300 –

1000 metri cubi. Acest fapt ar indica o densitate mare pentru epoca respectivă.26 Inexistența

izvoarelor scrise face imposibilă aprecierea clară a condiției de sclavi ai celor care au ridicate

acești tumuli. Existența unei ierarhii sociale este redată de diferența dimensiunilor movilelor,

existau: morminte individuale, duble, familiale, cenotafuri.

Unele situri arheologice conțin morminte de copii, care sunt mai bogate decât cele ale

adulților (Valea Lupului). Acest fapt indică prestigiu, și poziție înaltă în societate a acestor copii 23 Alexandru Vulpe, Mircea Petrescu-Dâmbovița, op. cit., p. 294.24 Tiberiu Bader, op. cit., p. 115. 25 Mircea Petrescu-Dâmbovița, op. cit., p. 99.26 Alexandra Comșa, Populații de origine stepică din Perioada de tranziție și Epoca bronzului de pe teritoriul României. O abordare antropologică., Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, p .17.

8


care, cel mai probabil se explică prin apartenența la elita comunității. Au fost descoperite și

morminte unde femeile ocupau poziția centrală în tumul, care indică de asemenea prestigiu

sociale al defunctei. Au mai fost atestate și depunerea cu fața în jos a decedatului în morminte

fapt susceptibil de mai multe explicații, sintetizate de Fl. Burtănescu, indivizii erau: considerați

vrăjitori, erau protosclavi, au murit în afara spațiului comunității sau au încălcat regulile

comunității. Dimensiunile gropilor funerare pot indica și ele diferențieri sociale, astfel la Valea

Lupului, de exemplu, mormintele femeilor și copiilor sunt mai adânci decât cele ale bărbaților.

Unele populații ale culturii Iamnaia avea obiceiul să-și depună morții în tumulii

aparținând altor comunități sau tell-uri. Motivul acestei practici fiind probabil insuficiența de

brațe de muncă care ar fi ridicat tumulii. Mormintele copiilor mai mari de 5-7 ani ce aparțin

acestei culturi, erau de aceeași dimensiune cu cele ale adulților, mai mult decât atât în

mormintele copiilor de peste 7 ani erau plasate și ustensile. Toate aceste elemente indică vârsta

de 5-7 ani drept un prag important în integrarea copiilor în viața comunității. Au fost identificate

și obiecte rituale din care putem deduce o oarecare angrenare a copiilor în viața cultică.

Din inventarul mormintelor au fost identificate următoarele obiecte: coliere din colț de

animale – probabil aparținând șamanilor, astragali folosiți fie la jocuri fie la prezicerea viitorului

și aparțineau prin urmare aparțineau fie preoților fie prezicătorilor ori jocul era la fel de natură

sacră. În 41% și în 50% din morminte de copii sunt prezenți astragali, prin urmare copii erau

angrenați activ în viața religioasă.

Statutul social era probabil dobândit la naștere. Această o concluzie derivă din

descoperirea unui astragal în mormântul unui copil de sub 1,5 ani, și a unui care, spirale de argint

în mormântul unui copil de sub 1 an. 27 Aceste populații au avut contacte cu culturile învecinate

(Monteoru, Tei), fiind descoperite obiecte tipice culturilor date, cât și cu lumea balcano-

egeeană.28

Așadar studiul necropolelor oferă probabil cele mai importante informații cu privire la

viața socială din bronz. Trecerea în viața de apoi, surprinde esența raporturilor sociale prin ritul

funerar care însoțește moartea persoanei, inventarul și configurația mormintelor. Tumulii

funerari afirmau atât statutul social elevat al defunctului cât și stabilitatea comunității de origine.

Diferențele (varietatea și materialul) în inventarul funerar (obiecte de aur, argint, bronz), volumul

necesar de lucru, indicatori spațiali comparați indică existența fără dubii unor persoane cu statut 27 Ibidem, p. 17-25.28 Mircea Petrescu-Dâmbovița, op. cit., p. 95.

9


social înalt. Mormintele pereche, implică afirmarea familiei, și îndreptarea spre monogamie.

Înhumările în spații speciale în afara așezărilor indică o grija sporită față de defuncți. Copii în

populațiile stepice de pe teritoriul României erau activ angrenați în viața religioasă, cât și în cea

socială, începând cu vârsta de 5-7 ani.

Viața socială este legată indisolubil și de economie, dezvoltarea căreia determină apariția

și evoluția unor noi meșteșuguri și ocupații. Epoca Bronzului se înregistrează un progres

economic semnificativ, care a afectat și structurile sociale. Creșterea productivității muncii

condiționate de perfecționarea uneltelor, nu mai reclamă un număr la fel de mare de oameni care

să asigure produsele necesare traiului. Astfel are loc înlocuirea comunității gentilice cu familia

patriarhală.29 Cum am menționat însă mai sus, a fost vorba de un proces lent, care a prezentat

uneori și regrese, fapt de care trebuie să ținem cont, mai ales în contextul tentației naturale a

oricărui istoric de a da interpretări diacronice, istoricizante.

În Epoca Bronzului are loc separarea crescătorilor de vite de agricultori, urmată de

desprinderea meșteșugarilor care prelucrau metalul și alte materii prime.30 Meșteșugarii se

ocupau de: minerit, prelucrarea metalului, olărit, prelucrarea lemnului, a pieii, osului, tors și

țesut. Torsul și țesutul erau cunoscute în marea majoritate a așezărilor, indicate prin fusaiole,

greutăți de lut de la război. Pe o urnă descoperită în spațiul românesc sunt reprezentate femei

torcând și țesând la un război vertical.31 Prezența chihlimbarului în mormintele culturii Monteoru

ar putea indica exploatarea lui din Munții Buzăului, sau apariția lui în rezultatul schimburilor

comerciale.32 Descoperirea multiplelor tezaure, arme, unelte, podoabe indică o intensă activitate

meșteșugărească. Datele arheologice relevă existența atelierelor mici pe lângă așezări, sau

mobile cu meșteri ambulanți.33 Acești meșteșugari au putut juca și rolul unor “metronoame” care

prin călătoriile lor propagau informații, atitudini și sincronizau nivelul de dezvoltare așezărilor

prin care treceau.

Lipsa cositorului din spațiul românesc determină obținerea lui prin schimb, fapt care

facilitat dezvoltarea socio-economică. Procesul de schimb al produselor în interiorul comunității

cât și în afara ei duce la diferențieri socio-economice. Dovezi ai comerțului cu ale obști sunt

descoperirile de: perle de faianță din Egipt, săbii lungi de tip micenian, chihlimbar din Baltica. 29 Ibidem, p. 74.30 Tiberiu Bader, op. cit., p. 111.31 Ibidem, p. 113.32 Alexandru Vulpe, Mircea Petrescu-Dâmboviță, p. 254.33 Tiberiu Bader, op. cit., p. 112.

10


Schimbul a cunoscut o dezvoltare continuă de-a lungul Epocii Bronzului.34 Schimbul trebuia să

fie intermediat de comercianți, care probabil aveau un statut social mai înalt decât oamenii de

rând care practicau activitățile tradiționale: agricultura și creșterea animalelor. Culturi din spațiul

românesc erau angrenate în comerțul legat de drumurile chihlimbarului, astfel topoarele de luptă

transilvănene au ajuns în est până la Bug, iar în nord până în bazinele lui Oder și Elba.

Mijloacele de schimb erau la început reprezentate de scoici, vite, grâne, mai târziu

metale sub forma unor bare sau obiecte: brățări (unele având aceeași greutate), în special cele din

aur.35 Au fost descoperite arme, podoabe și unelte descoperite erau nefinisate și nu prezentau

urme de uzură, prin urmare erau folosite drept monede. Exemple în acest sens sunt depozitele de

topoare de la Vâlcele-Babianic – Cluj (43 exemplare), Sinaia – 25 exemplare.36 Majoritatea

autorilor converg în opinia că folosirea pe larg a plugului cu tracțiune animală face din bărbat

principalul agent al procurării hranei, fapt ce-i procură rolul central în noua societate, și care

duce la afirmarea familiei patriarhale.37 Am amintit mai sus critica modelului patriarhal în

accepțiunea arheologiei feministe, care rămâne încă fără un răspuns articulat din partea

savanților români.

Descoperirea unor roți miniaturale din lut în aria culturii Coțofeni din Bronzul Timpuriu

indică folosirea mijlocului dat de transport încă din această perioadă.38 Folosirea noului mijloc de

transport a contribuit la o mare mobilitate care a avantajat schimburile și a impulsionat

dezvoltarea economică și socială. Calul domesticit în perioada de tranziție la Epoca Bronzului

sau mai devreme, este fost ca animal de tracțiune. Călăritul devine însă devine comun la

începutul mileniului I î.e.n. – indicat prin psalii de os, piese de harnașament de bronz.

Observăm deci, că în Epoca Bronzului viața economică a influențat decisiv, configurația

organizării sociale. Conturarea distincției agricultori, crescători de vite, și mai apoi desprinderea

meșteșugarilor, implică specializarea producției, activizează schimbul, accelerat de apariția

obiectelor din metal, care au și funcție de monedă. Dezvoltarea economică duce inevitabil la

concentrarea proprietății de către elite restrânse, fapt ce va genera mai târziu conturarea clară a

proprietății private, și a ierarhiilor sociale bine definite.

34 Mircea Petrescu-Dâmbovița, op.cit., p. 75, 97.35 Tiberiu Bader, op. cit., p. 113. 36 Alexandru Vulpe, Mircea Petrescu-Dâmbovița, op. cit., p. 241.37 Tiberiu Bader, op. cit., p. 109. 38 Alexandru Vulpe, Mircea Petrescu-Dâmbovița, op. cit., p. 231.

11


În final vom discuta impactul metalurgiei asupra vieții sociale. Metalurgia în Epoca

Bronzului a jucat cu siguranță cel mai important rol în progresul social. Noul aliaje prezintă

avantaje nete de durabilitate, rezistență față de cupru în formă pură. Minereul era prelucrat pe

loc, pentru ca acesta să circule sub forma unor bare lingouri, turtă, sau obiecte, cum am

menționat mai sus, unele din ele neprezentând semne de uzură și probabil aveau funcție de

monedă.39

La începutul epocii datorită unor factori favorabili din interior și exterior încep să se

producă topoare din aramă și bronz similare cu cele din sud-estul Europei. Sunt atestate

descoperiri de arme, podoabe și tezaure (Țufalău – Covasna) fapt care denotă intensă activitate

meșteșugărească.40 Aceste obiecte țin de apanajul elitelor sociale, constituie elemente de

diferențiere, și sunt deseori parte a inventarului funerar.

În Bronzul Mijlociu se dezvoltă mai accelerat metalurgia bronzului, se produc mai multe

obiecte decât în epoca anterioară cu ajutorul tiparelor. Ultima perioadă a Epocii Bronzului este

descrisă de o intensitate mai mare a metalurgiei bronzului, fapt dovedit de numeroase depozite,

gamă largă de obiecte și diversitatea a locurilor de producere (central-europeană și răsăriteană).41

Numărul depozitelor în regiunile extracarpatice este mult mai mic decât în Transilvania, fiind

atestate și unele descoperiri pe malul stâng al Prutului, la Lozova și Duruitoarea.42

Metalurgia bronzului este însoțită de dezvoltarea prelucrării aurului în Transilvania. Au

fost descoperite depozite ale unor familii izolate sau comunități tribale în Muntenia și

Transilvania. Tezaurul tribal de la Perșinari – Dâmbovița conținea însemne: pumnale din aur,

topoare din argint. La fel aparținând culturii Tei este și tezaurul de la Turnu Măgurele: brățări

manșoane, câteva sute de inelușe și un inel din buclă de aur. Cultura Wietenberg cunoștea de

asemenea o dezvoltată prelucrare a aurului. Tezaurul Țufalău – Covasna conține: topoare votive,

șaibe, nasturi, inele de buclă, un colier.43

Unul dintre cele mai importante efecte ale apariției și dezvoltării metalurgiei bronzului a

fost producerea de armelor. Ea a apare drept cheia de boltă a noii epoci. Armele permiteau

comunităților să-și proteze eficient teritoriul printr-o nouă clasă a războinicilor, care am amintit-

o și la discuția necropolelor. Deținerea unor arme performante a permis unor comunități să-și 39 Ibidem, p. 241.40 Ibidem p. 254.41 Mircea Petrescu-Dâmbovița, op. cit., p. 78, 79.42 Vulpe, Alexandru; Mircea Petrescu-Dâmboviță, op. cit., p. 292.43 Mircea Petrescu-Dâmbovița, op. cit., p. 90, 92.

12


extindă teritoriul, să-și mențină averea obținută în urma schimburilor comerciale și să și-o

potențeze prin războaiele de jaf. În Epoca Bronzului sunt atestate mai multe tipuri de depozite:

Arme (cele mai multe).

Arme și podoabe.

Arme, unelte și podoabe.

Doar podoabe.

Depozitele cu arme coincid cu aria culturilor Otomani și Wietenberg, fapt ce confirmă

caracterul războinic al acestor culturi. Topoarele de luptă cu disc și gaură de înmănușare, spade

de tip Boiu-Sauerbrunn, pumnale brățări, apărătoare de piept de bronz indică perfecționarea

armamentului.44 Deținerea acestor arme, și tehnologii garantau triburilor

Vorbind despre arme menționăm opinia lui A. Vulpe care consideră ca cea mai mare

parte a armelor, indiferent de metalul sau metalele din care erau produse, erau în primul rând

însemne de prestigiu social funcția lor utilitară fiind secundară. În susținerea acestui argument,

este adus exemplul unor topoare din piatră șlefuită, la prelucrarea sau decorarea cărora s-au

folosit pietre semiprețioase, de exemplu: serpentin – tezaurul Borodino, sudul Basarabiei. În fața

unui atare argument solid, tind să mă raliez și eu opiniei enunțate mai sus.45

Așadar, metalurgia influențează decisiv viața socială. Uneltelor performante contribuie la

afirmarea familiei patriarhale. Obiectele din metal devin noi echivalenți ai valorii, impulsionează

schimbul, și facilitează concentrarea de bunuri. Noile arme, implică războaie, desprinderea

elitelor războinice, războaie de prădare, și din nou concentrarea de bunuri, la fel obiecte din

metale, în primul rând prețioase (aur, argint).

Dacă ar fi să trasăm, niște concluzii generale cu privire la viața socială, acestea ar lua

următoarea formă. Stabilitatea comunităților, dimensiunea unor locuințe indică trecerea spre

familia pereche, fortificațiile indică proliferarea activității războinice și desprinderea unor elite,

cel mai probabil militare, complexele tell-urilor indică elemente proto-urbane.

Cel puțin din Bronzul Mijlociu se atestă descendența patriliniară. Tumulii funerari

afirmau atât statutul social elevat al defunctului cât și stabilitatea comunității de origine.

Diferențele în inventarul funerar (varietatea și materialul), volumul necesar de lucru, indicatori

spațiali comparați indică existența fără dubii a unor persoane cu statut social înalt. Mormintele

pereche, implică afirmarea familiei, și îndreptarea spre monogamie. Înhumările în spații speciale 44 Ibidem, p. 290.45 Ibidem, p. 355.

13


în afara așezărilor indică o grija sporită față de defuncți. Copii în populațiile stepice de pe

teritoriul României erau activ angrenați în viața religioasă, cât și în cea socială, începând cu

vârsta de 5-7 ani.

Conturarea distincției agricultori, crescători de vite, și mai apoi desprinderea

meșteșugarilor, implică specializarea producției, activizează schimbul, accelerat de apariția

obiectelor din metal, care au și funcție de monedă. Dezvoltarea economică duce inevitabil la

concentrarea proprietății de către elite restrânse, fapt ce va genera mai târziu conturarea clară a

proprietății private, și a ierarhiilor sociale bine definite.

Așadar Epoca Bronzului e caracterizată de dezvoltarea forțelor de producție. Uneltele

performante contribuie la afirmarea familiei patriarhale, deși există opinii minoritare în această

privință. Obiectele din metal devin noi echivalenți ai valorii, impulsionează schimbul, și

facilitează concentrarea de bunuri. Noile arme, implică războaie, desprinderea elitelor războinice,

războaie de prădare.

BibliografieA. F. Harding, European Societies in the Bronze Age, Cambridge University Press, Edinburgh,

2000.

Bader, Tiberiu, Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei cultura pretracică şi tracică,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.

Comșa, Alexandra, Populații de origine stepică din Perioada de tranziție și Epoca bronzului de

pe teritoriul României. O abordare antropologică., Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2005.

Daicoviciu, Constantin, Istoria Romîniei, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1960.

14


Daicoviciu, Constantin; Condurachi, Emil; Nestor, Ion; Ștefan , Gheorghe, Istoria Romîniei, I,

Comuna primitivă, Sclavagismul, Perioada de trecere la feudalism, Editura Academiei

Republicii Populare Romîne, București, 1960.

Gogâltan, Florin, Funcţia economică şi socială a tell-urilor epocii bonzului din bazinul Carpatic.

II. Tell-urile şi procesul de urbanizare, în „Crisia”, nr. XLI, 2011.

Mircea Petrescu-Dâmbovița, Istoria României de la începuturi până în sec. al VIII-lea, Editura

Didactică și Pedagogică, București, 1995.

Palincaș, Nona, Public patriarchy in contemporary Romanian archaeology and the image of

women in the Romanian Neolithic and Bronze Age, în „Studii de Preistorie”, 5, 2008.

Vulpe, Alexandru; Mircea Petrescu-Dâmboviță, Istoria Românilor, Volumul I, Moștenirea

timpurilor îndepărtate, Ediția a II-a, Editura Enciclopedică, București, 2001.

15

viața socială În epoca bronzului

Documents