Veverita mamifer, poze, imagini, Veverite referat Intunecatele paduri de molid si de brad, apoi cele de foioase si parcurile, sunt nviorate de prezenta veveritei (Sciurus vulgaris) o fiinta cu perfecta armonie a corpului pentru viata arboricola. Mai sunt si alte specii de Veverite precum Veveria dungat (Tamias striatus) si care triete n America de Nord, Ratufa (Ratufa indica), este cea mai mare specie de veveri cunoscut. Corpul i coada mpreun ajung pn la 90 de centimetri. Aceste veverie uriae triesc n sud-estul Asiei i n cteva zone din Nepal si cea mai mic specie de veveri cunoscut triete n sud-estul Nigeriei, n Camerun i Gabon. Are o lungime de aproximativ 7 centimetri.

La noi in tara traieste Veverita roscata (Sciurus vulgaris) care are lungimea de 30-40 cm,cu picioarele posterioare lungi bune pentru salturi, degetele lungi si ghearele bune pentru catarat, coada lunga si stufoasa minunata carma n sariturile lungi. Principala hran a veveriei const n: alune, nuci, semine, smburi i fructe de pdure. Triete aproximativ 6 ani. Veveriele nu triesc n grupuri, fiind animale singuratice. Numai n perioada mperecherii se apropie unul de altul.Desi este sprintena, nu rareori o prinde jderul, bufnita, uliul porumbar, pentru a nu mai aminti omul, care o vaneaza pentru blanita. Din anul 1976 este trecuta sub scutul legilor de vanatoare, astfel este un animal ocrotit de lege.

Unde traiesc? Traiesc peste tot in lume insa nu si in Australia, Madagascar si regiunile polare. Imi fac casuta in copaci, in scorburi dar imi sap si vizuini in pamant. Cum arat eu? Sunt mica, foarte activa, am 2 ochi, 2 urechi mici, 4 labute si, daca sunt veverita care traiesc in copac, am o coada forte stufoasa si lunga. Unele dintre noi, numite "veverite zburatoare" au o membrana pe fiecare parte a corpului intre labuta din fata si cea din

spate. Aceasta membrana ne permite sa zburam foarte usor prin aer cand sar dintr-un copac in altul. Ce culoare am? Blanita mea este rosie-maro dar si neagra sau gri si uneori am dungi. Cat de mare sunt? Nu sunt prea mare, am corpul intre 18 si 23 de cm, iar coada poate fi lunga de 7 - 9 cm. Daca sunt veverita zburatoare, atunci pot avea si 1 metru lungime cu tot cu coada. Cat de mult cantaresc? In mod obisnuit nu cantaresc decat cateva sute de grame. Cum este familia mea? Daca sunt veverita adulta, traiesc singura in cuibul meu. Numai uneori cand este frig accept pe cineva langa mine. Indata ce caldura vine, musafirul nu mai este bine venit. La nastere, puii nu au par, sunt orbi si traiesc impreuna cu mamele lor un timp. Ce mananc? Imi place sa mananc atat plante cat si carne. Deliciul meu sunt semintele, alunele, nucile, bulbii de la unele plante, ciuperci, insecte, viermi, oua, pasari mici. Cum ma apar de dusmanii mei? Dusmanii mei sunt vulpile, vulturii, ulii, ursii, coiotii. Nu prea am cum sa ma apar de ei decat sa fug si sa ma ascund. De aceea, de multe ori nu sunt prea atenta la ceea ce manac. Sunt ocupata sa ma uit bine imprejur ca sa nu se ascunda vreun dusman. Ce este asa de interesant despre mine? Sunt peste 300 de specii de veverite dintre care cele mai cunoscute sunt: veverita rosie, marmotele, cainele de prerie si veverita zburatoare. Veveritele "de pamant", adica cele care nu traiesc in copaci, au un fel de buzunare in obraji cu care cara mancare in scorbura lor ca sa o stocheze. Imi folosesc coada sa comunic cu alte veverite, sa ma incalzesc iarna, sa imi pastrez echilibrul cand sar prin copaci dar mai ales o folosesc ca parasuta cand imi dau drumul din copaci. Mirosul este foarte important pentru mine ca sa-mi gasesc locul in care mi-am ascuns proviziile. Asta se intampla insa foarte rar pentru ca mereu uit. Stiu doar ca imi place foarte mult sa ascund mancare. Pot detecta dupa miros daca o nuca sau o aluna sunt mancate de insecte in interior. Mestec radacini de copaci ca sa-mi curat dintii.

VeveritaEste acrobatul lumii animalelor. Uimeste prin sariturile sale, de pe o creanga pe alta, la mare inaltime, si prin viteza cu care alearga pe ramurile arborilor, de care se agata cu ghearele ei ascutite. Iar coada sa stufoasa, mai lunga decat intreg restul corpului, o face sa fie atat de usor de recunoscut de toata lumea. Este veverita, cea careia vechii greci ii spuneau skiouros, denumire rezultata din alaturarea cuvintelor skia (care inseamna umbra) si oura (coada). Adica, intr-o traducere adaptata zilelor noastre, cea care sta in umbra cozii sale. Traieste pe Terra din cele mai vechi timpuri, zoologii americani descoperind in Carolina fosile ale unor exemplare de veverita gri, a caror varsta a fost estimata a fi de aproximativ 50 de milioane de ani! O intalnim si in prezent, in foarte multe zone ale globului, in special in apropierea terenurilor impadurite, dar chiar si in parcurile si pe strazile localitatilor din vecinatatea padurilor, veverita adaptandu-se foarte usor traiului printre oameni. Iar oamenii o iubesc si o ocrotesc, pentru ca este draguta, jucausa si deloc agresiva. Desi nu sunt diferente foarte mari intre acestea, exista in prezent peste 300 de rase de veverite, impartite in sapte mari familii, cele mai cunoscute si mai numeroase fiind veveritele gri, veveritele zburatoare si veveritele de arbore. Dintre acestea, veverita gri reprezinta rasa cel mai des intalnita si mai studiata, populand zone intinse de pe aproape intreaga suprafata a emisferei nordice (Europa, nordul Asiei, Orientul Indepartat si Japonia). Veverita gri are o lungime de 30 - 40 de centimetri (inclusiv coada) si o greutate care nu depaseste jumatate de kilogram. Se hraneste in special cu alune, nuci, seminte, samburi si fructe de padure, dar nu refuza - atunci cand se muta la oras si oamenii ii ofera biscuiti, covrigi, napolitane si chiar pizza! Traieste aproximativ 6 ani, dar atunci cand se plimba pe strazile oraselor, viata ei este scurtata de cele mai multe ori de rotile masinilor sub care ajunge din nefericire. O ruda mai mica a veveritei gri este cea roscata (Sciurus vulgaris), care masoara cel mult 20 - 25 de centimetri, are blana in nuante de la caramiziu la negru-roscat, burta alba si o coada lunga, din fire pufoase si ciufulite.

Aceasta este, de altfel, veverita care traieste si in Romania. Unele dintre exemplarele acestei rase au smocuri roscate sau negre pe urechi, acestea devenind mai pronuntate in timpul iernii. Veverita roscata prefera sa traiasca in padurile de conifere, unde gaseste din belsug hrana ei preferata: seminte si conuri de pin sau de brad. Desi rozatoarele nu sunt, de obicei, animale indragite, in America de Nord o rasa de veverite a devenit preferata tuturor. Este vorba despre veverita dungata (Tamias striatus), care traieste in paduri, dar isi petrece majoritatea timpului pe sol, fiind un animal indraznet si curajos, care nu se teme de oameni. De obicei, veveritele dungate scotocesc dupa seminte si fructe de padure, dar mananca si resturile ramase dupa picnicuri. Si in neamul veveritelor exista pitici si giganti. Cea mai mica veverita poate fi intalnita in Africa (a fost denumita, de aceea, pigmeul african), mai exact in sud-estul Nigeriei, in Camerun si Gabon. Nu o sa va vina sa credeti, dar capul si corpul acestei mici veverite nu au - impreuna - mai mult de 7 centimetri, iar coada mai masoara inca pe atat! Uriasul din familia veveritei se numeste Ratufa (Ratufa indica), cunoscuta fiind si ca veverita gigantica indiana, corpul si coada acesteia putand masura - impreuna - pana la 90 de centimetri! Aceste veverite uriase traiesc in sud-estul Asiei si in cateva zone din Nepal. Revenind la veveritele obisnuite si la modul lor de a trai, sa spunem ca aceste mici animale sunt active in tot timpul anului, neintrand iarna in hibernare. Faptul ca odata cu inceperea sezonului rece nu isi mai fac aparitia are o alta explicatie: ele se retrag in scorburi sau vizuini pentru a-si proteja si pastra caldura corpului, parasindu-si adapostul doar pentru a-si reface proviziile de hrana. De asemenea, aceasta este si o tactica de a se proteja impotriva pradatorilor, care in acele perioade isi diversifica meniul, vanand chiar si micile animale care nu se afla de obicei pe lista victimelor preferate. Unul dintre putinii dusmani naturali ai veveritei ramane - indiferent de anotimp - acvila, aceasta pasare de prada planand deseori pe deasupra terenurilor pe care topaie micutele mogaldete pufoase. O curiozitate careia zoologii nu-i gasesc alta explicatie decat cea a inrudirii cu unele specii de rozatoare este faptul ca veverita se poate deplasa prin apa inotand caineste si folosindu-si coada drept carma! Este adevarat ca acest lucru se intampla foarte rar: numai atunci cand veverita nu are de ales apeleaza la acest mijloc de deplasare extrem de obositor pentru ea. In rest, alearga cu viteze foarte mari sau face salturi, lungimea sariturii putand ajunge la aproape doi metri. Daca aceste salturi au loc la inaltime, de pe o creaga pe alta sau chiar intre doi copaci invecinati, saritura poate fi asemanata cu zborul, din aceasta comparatie provenind numele veveritelor zburatoare. Doar nu credeati ca zboara cu adevarat, nu? Veveritele sunt animale singuratice. Nu traiesc in grupuri, iar singura apropiere dintre masculi si femele are loc in perioada imperecherii. Dupa aceea, in special primavara,

masculul paraseste femela, pe care o lasa sa se ocupe singura de cei, de obicei, patru micuti nou-nascuti. Puii se nasc golasi si orbi, avand intre 30 si 50 de grame fiecare. Mama veverita ii va tine pe acestia in vizuina pana cand vor creste destul de mari astfel incat sa se poata descurca singuri. Aceasta perioada dureaza intre opt si zece saptamani. In acest timp, veverita isi muta - pe rand - puii dintr-un loc in altul (daca este nevoie), apucandu-i cu gura de ceafa, asa cum probabil ca ati vazut ca fac pisicile cu puii lor. Fiind atat de simpatice si de prietenoase, va veti intreba - desigur - daca ati putea aduce o veverita in camera voastra, pentru a o creste ca pe un animal de companie. Raspunsul este: categoric nu! Veverita are nevoie de spatiu in care sa poata alerga, sari, sa se poata catara. Fara sa vrea, nu din rautate, ea poate distruge pur si simplu lucrurile din casa, cu ghearele sale ascutite si cu dintii ei formati pentru ros. Asa ca, nu ne ramane decat sa le admiram pe aceste dragute acrobate cu coada stufoasa in mediul lor natural, sa le hranim si sa le protejam.