VESTIBUL

Pe această planetă omul se naşte într-o haină'densă, care îi întunecă spiritul şi-1 face să uite de unde vine- şi încotro se îndreaptă. El are de îndeplinit o misiune, vine cu un destin, cu datorii pe care trebuie să le onoreze..Rămâne de văzut dacă va reuşi să-şi îndeplinească destinul, dacă îşi va putea corecta greşelile din alte vieţi, sau va adăuga lângă ele altele noi.Omul îşi petrece viaţa muncind, agonisind, zbătându-se şi încercând cu orice preţ să fie fericit. El oboseşte, se îmbolnăveşte şi moare în această luptă de cucerire a fericirii. Dar oare este pământul planeta fericirii? A atins omul etapa în care să poată fi neglijat de suferinţă? Poate el evolua fără durere? Se poate_ lipsi de materie, de şcoala planetară? Viaţa terestră ne-o dovedeşte că încă nu a sosit acest moment. Omul încă nu e conştient că lumea fizică este o copie meschină a lumii spirituale, că Viaţa începe dincolo de hotarele morţii, în sferele lumii spirituale, pe care, în contul unei vieţi morale, trebuie să le cunoască şi ale căror legi guvernante trebuie să le înţeleagă. El încă nu-şi dă seama că fericirea este o iluzie într-o lume în care totul este trecător, într-o lume aflată sub semnul temporalităţii, în care omul se lasă purtat de valurile plăcerilor şi ale intereselor personale. Omul, în ignoranţa lui, nu se preocupă de lumea spirituală, de sferele superioare planului fizic, de învelişurile sau vehiculele superioare hainei sale carnale. El neglijează spiritul, cele perene, în favoarea celor efemere, ale trupului carnal, cu care se identifică şi prin care vieţuieşte o scurtă viaţă terestră, ce pare o secundă în eternitate.Omul este adesea copleşit de gândul că vine vremea să se despartă de această viaţă şi de plăcerile pe care i le oferă. Mintea lui este frământată de întrebări: există nemurire? dacă există, unde şi în ce fel îşi va continua el viaţa? oare ce-1 aşteaptă după dezbrăcarea trupului carnal - suferinţă sau fericire? Mai devreme sau mai târziu va primi răspuns la aceste întrebări, va sosi acel moment inevitabil din viaţa sa, când părăsind viaţa terestră, moare cu sufletul alipit de materie şi se trezeşte în lumea spirituală cu aceleaşi simţuri cu care a pornit la drum şi pe care ar fi trebuit să le corecteze.

Această lucrare îşi propune, iubiţi cititori, să vă dea un răspuns la aceste întrebări, oferindu-vă posibilitatea de a cunoaşte legile morale care sancţionează gândurile, vorbele şi faptele contrare legii iubirii. Ea vă invită în lumea spirituală încă în corp de carne fiind, acordându-vă posibilitatea să învăţaţi din experienţele fraţilor noştri dezîncarnaţi, pentru a vă scuti de a repeta greşelile lor.

Vom porni deci împreună la un periplu prin sferele cereşti, prin care Cerul vă prezintă aspecte generale ale vieţii spiritului clezîncarnat, aducând lumină în conştiinţa dumneavoastră-asupra mecanismului de funcţionare a legilor morale, legi care trimit spiritul în sfera corespunzătoare evoluţiei sale morale.

Omul este obişnuit ca o dată hotărât pentru o călătorie, să-şi ia câteva lucruri pe care le consideră necesare. Voiajul propus de această carte solicită debarasarea de orice bagaj terestai, de grijile vieţii cotidiene, de prejudecăţi şi dogme. Ştiu că nu este deloc uşor să îndreptăm cărările întortocheate ale sunetului, dar pentru a putea pătrunde în sferele înalte ale împărăţiei cereşti trebuie să ne eliberăm de vechile concepţii şi obiceiuri.

Incursiunea în lumea spirituală propusă de această lucrare nu este o noutate pentru conştiinţa dumneavoastră, pentru că în timpul somnului fiecare dintre noi. dezbrăcând haina carnală, ne înălţăm în lumile permise de puritatea şi de nivelul nostru evolutiv. Impresiile culese în timpul somnului, în acest voiaj orfic, sunt transformate de creierul nostru în simboluri, în vise din care de cele mai multe ori conştiinţa noastră de veghe nu înţelege nimic.

Pentru că orice carte apărută pe pământ trebuie să aibă un autor, mi-am permis să semnez această lucrare în condiţiile în care contribuţia mea se limitează la mici intervenţii, în rest vorbind Cerul, prin trimişii şi locuitorii săi.

Consider că am datoria, iubiţi cititori, ca înainte de a începe periplul nostru metafizic să mulţumesc mediumului şi tuturor entităţilor spirituale prin a căror activitate s-a realizat acest material. Totodată, am datoria de a vă oferi o descriere succintă a laboratorului spiritual prin care ni se deschid porţile Cerului. Acest laborator, acest templu al viitorului, este condus din spaţiu de Trismegist, o înaltă lumină a Cerului, care mediază între Cer şi pământ. Remus, după ce în timpul vieţii sale carnale a fost discipol în acest laborator spiritual, părăsind lumea terestră a primit favoarea de a întreprinde o călătorie prin sferele cereşti, în planurile vieţii de dincolo de mormânt, cu misiunea de a rebela, de a comunica lumii terestre - printr-un medium -impresiile călătoriei sale, impresii colorate şi însufleţite de experienţele spiritelor ce vieţuiesc în sferele respective. Aria este ghidul care î! însoţeşte şi îl protejează pe Remus. Discipolii sunt membrii cercului de revelaţie, cu toţii hotărâţi să păşească pe drumul îngust şi presărat cu spini al iniţierii.

Vă invit în templul viitorului, într-un laborator spiritual ale cărui experimente sunt consemnate în paginile ce urmează şi prin intermediul cărora veţi avea parte de o călătorie deosebită, prin sferele cereşti, prin planurile lumii spirituale.

TEMPLUL

Pătrund în templul noilor revelaţii prin care se coboară pe pământ Marea Lumină. O atmosferă de pace domină în sanctuar şi în sufletele celor pe care îi regăsesc cu bucurie. Substanţa mistică ce învăluie odaia îmi dizolvă şi îmi alungă osteneala -katharsis binevenit. Urmează momentul rugăciunii: „Cu supunere şi umilinţă îngenunchem în faţa Ta, Părinte ceresc, ca să ne poţi ierta şi binecuvânta. Mâna Ta sfântă întinde-o asupra noastră, ca să ne prindem de ea şi cu iubire s-o sărutăm. Raza caldă a iubirii Tale şi puterea Adevărului Tău sfânt să ne îmbrace în haine de lumină, ca să devenim lucrători demni ai Tatălui, adevăraţi fii supuşi care îşi iubesc Tatăl. Slavă Ţie, Tată' sfânt, şi glorie Fiului Tău sfânt Isus Christos. Amin." Fiecare dintre noi încearcă să-şi deschidă inima şi să-şi ridice sufletul la cel mai înalt nivel vibratorii!, în sfârşit, mâna blândă a mediumului începe să scrie.

- Când credinţa voastră invocă Lumina cerească, nu poate să apară întunericul, iar acesta, chiar dacă persistă în jurul vostru, este fugărit, este alungat de puterea Luminii ce coboară cu viteză din sferele înalte, ca să spele şi să limpezească puţin sufletele voastre de încărcătura şi greutatea vieţii. Cine cunoaşte o dată ce este binecuvântarea cerească, ce este lumina Adevărului care ţine spiritul treaz tot timpul vieţuirii sale pe pământ şi dincolo de acesta, nu mai poate trăi fără ele, simţindu-se sufocat şi fără puteri. Divinitatea este singura sursă, singurul izvor dătător de putere, de apă vie pentru sufletele voastre.

Omul este ca un ceas care, deşi merge, nu indică niciodată ora exactă. El deja ar trebui să aibă puterea de adâncire în istoria trecutului şi prezentului său sufletesc, pentru că rânduri de vieţi a coborât pe pământ pentru aceleaşi metehne şi vicii, din care cauză este mereu obligat să-şi construiască o structură psiho-fiziologică pe măsura neputinţei sale de a se elibera de sub tutela materiei şi a plăcerilor ei. Toate bolile trupului şi sufletului său îşi au originea în trăirile sale anterioare şi în angajamentul fiecărei vieţi că va lichida acele minusuri ce-i stagnează progresul şi evoluţia.

Prin accesul la ştiinţă, religie şi artă i s-a acordat omului şansa să-şi agonisească un tezaur de sentimente şi de cunoştinţe care să-i sensibilizeze inima, să-i deştepte mintea, să-i întărească voinţa şi să-i dezvolte pe o treaptă superioară spiritul de discernământ. Dar oare ce a făcut el cu Adevăiul, cu Binele şi cu Frumosul? Le-a răstignit şi le ţine şi azi ţintuite în cuiele ignoranţei şi ale pervertirii. La ce îi folosesc azi omului descoperirile ştiinţifice, ritualurile bisericeşti şi investiţiile în opere costisitoare dacă încă el nu beneficiază din ele de puterea de a se cunoaşte pe sine, de a înţelege viaţa şi de a se înţelege pe sine în mecanismul ei?

Omul în primul rând are nevoie de un confort sufletesc, de pace şi armonie lăuntrică, şi nu de

o viaţă dezordonată şi o preocupare intensă pentru agonisirea materiei şi gustarea plăcerilor pe care aceasta i le oferă. Cu toate acestea, nu i se ia omului libertatea de â înclina pe panta pe care îl fură simţurile, pentru că dacă nu şi-a găsit încă locul pe meridianul vieţii sale şi dacă nimic nu se schimbă în sufletul său, el trebuie să bată pasul pe loc până la apogeul oboselii, până se va sătura de materie.

Dar va veni şi ziua binecuvântată când, părăsind viaţa carnală, îşi va da seama că toate cunoştinţele şi sentimentele sale de care era atât de mândru nu valorează nimic; atunci va cunoaşte adevărata faţă a iubirii şi va înţelege că nu e decât maimuţăreală ceea ce credea el că este iubire. Atunci va avea nevoie de un mare ajutor ca să-şi găsească echilibrul pentru că multe nu va aduce de jos din cele ce s-a angajat să aducă.

Eu sunt Trismegist, un mesager al Adevărului, având misiunea de a vă iniţia în tainele sferelor cereşti ca sS înţelegeţi mecanismul prin care funcţionează legea morală şi importanţa ei în evoluţia spirituală, pentru ca demni să puteţi sta în faţa Domnului nostru Isus Christos.

- Simt în mine un impuls puternic care mă îndeamnă sădevin discipolul tău şi să încep o viaţă plăcută Domnului.Arată-mi, iubite Trismegist, cum să încep această nouă viaţă.Am auzit că ştii multe şi eşti un învăţător înţelept. Cu supunereşi umilinţă mă plec în faţa ta şi te rog să mă iniţiezi în taineleAdevărului, pentru ca viaţa mea să fie cât mai apropiată, învibraţie, de a ta.

- Mă bucură intenţia ta, dar să ştii că omului nu-i estedeloc uşor să trăiască o viaţă plăcută Domnului şi să împlineascăîntru tot voia Lui. Cunoşti întrebarea tânărului bogat: „Cum să