Vegetația intrazonală a nisipurilor

maritime

Dunele de la Agigea

USAMVB – Facultatea de Horticultură

Master Managementul conservării

biodiversității

Masterand :Galani (Neculai) Daniela

Cuprins

• Introducere

• Caracteristicile nisipurilor maritime

• Condițiile ecologice specifice nisipurilor

• Adaptări ale plantelor psamofile

• Dunele marine de la Agigea – locație și condiții

ecogeografice

• Considerații privind flora rezervației

• Plante arenicole specifice dunelor marine

• Alte specii psamofile din rezervație

• Bibliografie

Introducere În afară de vegetația dependentă mai ales de anumiți

factori climatici (zonele și etajele de vegetație), există

și vegetația intrazonală/ azonală, care depinde mai

ales de factorii edafici:

Flora și vegetația de stânci;

Flora și vegetația grohotișurilor;

Flora și vegetația nisipurilor;

Flora și vegetația de sărături;

Flora și vegetația acvatică;

Flora și vegetația palustră;

Flora și vegetația mlaștinilor de turbă;

Zăvoiul, aninișul și pădurea de luncă.

Caracteristicile nisipurilor maritime

Nisipurile maritime se află de-a lungul

litoralului Mării Negre, în Delta Dunării, la

Mamaia, Agigea, Năvodari etc, formând

grinduri maritime.

Nisipurile maritime provin din materialul adus

de valurile mării și depus pe țărm.

Nisipurile maritime sunt puțin sărate și mai

umede decât cele continentale.

Mărimea granulelor nisipului este diferită – cel

mărunt purtat de vânt formează dune – cresc

puține plante pe acestea, cu adaptări speciale.

Plantele ce cresc pe nisipuri – psamofite sau

arenicole.

Condițiile ecologice specifice nisipurilor

• Straturile superficiale de nisip se încălzesc

foarte puternic, iar cele interne sunt mult mai

reci;

• Diferențe foarte mari de temperatură între

noapte și zi;

• Nispul amestecat cu substanțe organice

(solidificat), își mărește termoconductibilitatea;

• Capacitatea foarte mică de reținere a apei;

Adaptări ale plantelor psamofite

• Plantele transpiră foarte mult nu se

încălzesc organele verzi, dar se pierde multă

apă din nisip;

• Rezistă la uscăciune prin :

pierderea frunzelor (Ephedra);

transformarea parțială sau totală a frunzelor în spini

(Eryngium, Centaurea solsitialis);

părozitatea puternică (Convolvulus persicus);

membrane cerificate (Elymus sabulosus, Crambe

maritima);

suculența organelor vegetative (Cakile maritima,

Cypsophila trichotoma).

• În general, psamofitele sunt xeroterme.

Rezervația Dunele marine de la

Agigea • Locație : la sud de orașul Constanța, în

comuna Agigea, fiind unica rezervație de dune

marine din România;

• Rezervație mixtă: botanică și zoologică,

înființată în 1939 la inițiativa prof. Ioan Borcea;

• În incinta Stațiunii Biologice Marine „Prof. Dr.

Ioan Borcea”, fiind administrată de Univ.

„Alexandru Ioan Cuza”, Iași;

• Din 2007 – sit Natura 2000;

• Amplasată pe un platou înalt de 12-14 m

deasupra nivelului mării, la aproximativ 200m

de mare;

Rezervația Dunele marine de la

Agigea • Suprafața: 10,55 ha.

• Relieful : dune nisipoase, mobile semifixate și

fixate de până la 14 m înălțime, mai mult sau

mai puțin acoperite de un amestec de plante

arenicole, stepice și ruderale, dar și de

vegetație lemnoasă.

• Formare: s-au format prin depunerea continuă

a nisipului adus de vânturi dinspre nord, din

zona unui vechi golf marin ocupat în prezent

de lacul Agigea.

Considerații privind flora ariei

protejate

Conform ultimului studiu floristic – 273 de

taxoni vegetali, dintre care :

• 226 plante spontane;

• 47 plante cultivate, introduse în rezervație (accidental

sau deliberat) sau subspontane (scapate din culturi).

Din totalul taxonilor inventariați:

• 241 de taxoni se află în rezervația de dune;

• 32 de taxoni în afara rezervației – în zona clădirilor

administrative și în colecția de plante dobrogene din

sud-vestul rezervației;

Plante arenicole specifice

dunelor marine

Dintre speciile spontane, numai 11 sunt plante arenicole

specifice dunelor de nisip de origine marină – situate mai ales

pe dunele înalte și medii (NV-ul și SE-ul rezervației) – care le

asigură mobilitatea nisipului și microclimatul specific.

Cele 11 specii arenicole specifice dunelor de nisip marine:

• Alyssum borzaeanum

(Ciucușoara de nisip);

• Secale sylvestre (secară de

nisipuri);

• Silene tymifolia (Milițeaua de

nisipuri);

• Convolvulus persicus

(volbura de nisipuri);

• Ephedra distachya (cârcel);

• Carex colchica (rogoz de

nisipuri);

• Leymus arenarius subsp

sabulosus (perișor de nisip);

• Astragalus varius (cosaci de

nisipuri);

• Crambe maritima (varza de

mare);

• Syrenia montana ;

• Apera spica-venti subsp.

maritima .

Alyssum borzaeanum

Asociația Secali sylvestri- Alyssetum borzaeani

• Alyssum borzaeanum (ciucușoara de nisipuri), una dintre cele mai valoroase

plante din rezervație, este o specie critic periclitată (CR) în România (Dihoru et

Negrean, 2009), prezentă în Anexa I a Convenției de la Berna și în Lista Roșie a

IUCN (IUCN Red List 2008) ca specie amenințată cu dispariția (E) la nivel

european. Plantă de origine euxinică (Eux), este subendemică pentru România,

cu răspândire generală, conform Florei Europaea (vol. I, 1993), numai în

România, Bulgaria și Ucraina (inclusiv Crimea). În România, planta este foarte

rară (Făgăraș et al, 2008), în prezent cunoscută doar din 2 locații: Agigea

(rezervaia de dune) și Cetatea Histria (Grindul Saele). Cea mai mare populație

din România se află în rezervaia de la Agigea unde edifică două asociații

vegetale: Secali sylvestri – Alyssetum borzaeani și Alysso borzaeani –

Ephedretum distachyae.

• Secale sylvestre (secara de nisipuri) este o specie psamofilă continental

eurasiatică (Cont. Euras.) prezentă sporadic și pe nisipuri continentale, în

județele Dolj, Galați, Vaslui (Oprea, 2005), dar cu optim de dezvoltare pe

nisipurile marine (județele Constanța și Tulcea). Această plantă vernală este

comună pe dunele mobile din zona litoralului românesc, între Vama Veche și

plaja Sulina. Cu toate acestea, prezintă populații mici la nivel național. In

rezervația de la Agigea, specia este bine reprezentată pe dunele nefixate (mai

ales în nord-vestul rezervației),mai ales în cadrul asociației Secali sylvestri –

Alyssetum borzaeani.

Convolvulus persicus (Volbura de nisip)

Silene thymifolia (milițeaua de nisipuri)

Ephedra distachia (Cârcelul)

• Convolvulus persicus (volbura de nisipuri) este o altă specie critic priclitată (CR)

în România (Dihoru et Negrean, 2009) Plantă de origine litorală (Marea Neagră și

Caspică), este rară la nivel național, cunoscută în prezent în România numai din

rezervația de dune de la Agigea și din Rezervația Biosferei Delta Dunării – Sulina

(Făgăraș, 2002), Sfiștofca, C.A.Rosetti, Cardon, Sf. Gheorghe, între Portița cu

Perișor (Oprea, 2005). Conform Florei Europaea, vol.III, specia este răspândită

numai pe coasta vestică a Mării Negre, în România, Bulgaria și Turcia. In rezervația

de la Agigea, volbura de nisipuri este prezentă pe două dune alăturate în partea

nord-vestică a rezervației, unde edifică asociația Convolvuletum persici.

• Silene thymifolia (milițeaua de nisipuri) este o specie vulnerabilă (VU) în România

(Dihoru et Negrean, 2009), listată în Anexa 4B a OUG nr. 57/2007 ca specie de

interes național care necesită protecție strictă. Specie de origine mediteraneană

(Medit.), este răspândită conform Florei Europaea (vol. I, 1993) numai în România,

Bulgaria, Ucraina și Turcia. In România, specia este foarte rară (Făgăraș, 2008), în

prezent cunoscută numai din Rezervația de la Agigea, grindul Chituc, Letea și

Caraorman (Oprea, 2005). La Agigea, specia este prezentă în două puncte, pe

dunele din zona nord-vestică a rezervației, în cadrul asociațiilor Secali sylvestri –

Alyssetum borzaeani și Alysso borzaeani-Ephedretum distachyae.

• Ephedra distachya (cârcelul) este o specie de origine eurasiatic continentală

(Euras. cont.), considerat rară (R) în România (Oltean et al., 1994) datorită

populațiilor mici la nivel național. Chiar dacă specia este prezentă, conform literaturii

de specialitate (Flora României; Doni et al., 2005; Ciocârlan, 2009; Oprea, 2005), în

numeroase puncte din țară și pe mai multe tipuri de substrat (nisipuri marine și

continentale, substraturi calcaroase, marne, etc.), se dezvoltă optim pe dunele de

nisip de origine marină. In rezervația de la Agigea, se află probabil cea mai mare

populație din România, formată atât din exemplare bărbătești cât și femeiești,

specia fiind unisexuat dioică. Alte populații importante se află pe grindul Letea

(Delta Dunării) și pe grindul Chituc.

Carex colchica (Rogoz de

nisipuri)

Leymus arenarius subsp.

sabulosus (perișor de nisip)

Astragalus varius (Cosaci de nisipuri)

• Carex ligerica [syn. Carex colchica] (rogoz de nisipuri) este o specie psamofilă

atlantic-central europeană (Atl.–centr.eur.) rspândită preponderent pe dunele de

origine marină, dar și pe cele de nisipuri continentale. In România, este prezentă în

locuri nisipoase din județele Caraș-Severin, Giurgiu, Gorj, Galați, Vrancea,

Constanța și Tulcea (Ciocârlan, 2009; Oprea, 2005). Este o specie frecventă în

Delta Dunării, dar și pe grindurile de origine marină ale complexului lagunar

Razelm-Sinoe. In zona rezervației de la Agigea, populația este bine reprezentată,

mai ales în cadrul asociaiilor Ephedro – Caricetum colchicae și Elymetum gigantei.

• Leymus racemosus (Lam.) Tzvelev subsp. sabulosus (perișorul de nisipuri),

specie de origine pontică (Pont.) specifică nisipurilor de origine marină, răspândită

în România exclusiv în zona litorală (între Vama Veche și Sulina), pe dune mobile.

Conform Florei Europaea, vol.V, specia este răspândită numai în România,

Bulgaria, Turcia, Ucraina și Rusia, în zone costiere. Deși este o specie comună în

zona costieră, datorită populațiilor mici la nivel național și a amenințărilor la adresa

habitatelor de dune litorale, este considerat vulnerabil spre rar (V/R) în Lista Roșie

națională (Oltean et al., 1994).

• Astragalus varius (cosaci de nisipuri) (Fig. 21) este o specie de origine eurasiatic

continentală (Euras. cont.), considerată vulnerabilă (VU) în România (Dihoru et

Negrean, 2009). Conform Florei Europaea, vol. II, specia este răspândită din partea

sudică a fostei URSS până în estul Bulgariei și estul Ungariei (România, Bulgaria,

Ungaria, Ucraina, Rusia). In România, specia este răspândit sporadic pe nisipurile

litorale din zona Deltei Dunării și a complexului lagunar Razelm-Sinoe, pe plaja

Corbu (Făgăraș et al. 2008) și în rezervația de la Agigea. In rezervație, populația de

cosaci de nisipuri este mică, specia fiind reprezentată prin indivizi izolați sau pâlcuri

mici, în cadrul asociațiilor vegetale Secali sylvestri – Alyssetum borzaeani, Alysso

borzaeani – Ephedretum distachyae, Ephedro – Caricetum colchicae,

Convolvuletum persici și Scabioso argenteae – Marrubietum peregrini.

Crambe maritima (Varza de mare)

Syrenia montana Apera spica venti

• Crambe maritima (varza de mare) este o specie litorală, originară de pe țărmurile

Oceanului Atlantic și a Mării Negre. Este considerată amenințată cu dispariția (E) în

România (Dihoru et Negrean, 2009), deși după părerea noastră ar putea fi cel mult

vulnerabilă, mai ales că poate fi ușor naturalizată pe nisipurile marine. Conform

Florei Europaea, vol.I, specia are o largă răspândire în general în zonele litorale ale

Oceanului Atlantic, Mării Baltice și de-a lungul coastelor europene ale Mării Negre,

fiind prezent ca specie naturalizată și în alte zone costiere. In România, planta este

prezentă sporadic de-a lungul întregii zone costiere, din Vama Veche până pe plaja

orașului Sulina. In rezervația de la Agigea există un singur exemplar introdus (Sârbu

et al., 2007) în cadrul asociației Secali sylvestri – Alyssetum borzaeani, pe dunele

din nordvestul rezervației.

• Syrenia montana este o specie de origine vest-pontică, considerată periclitată (EN)

în România (Dihoru et Negrean, 2009), cu răspândire sporadică de-a lungul

litoralului românesc: Mamaia, Corbu, Grindul Chituc (Făgăraș, 2002), Perior, Letea,

Cardon, Caraorman, grindul Lupilor, cetatea Histria, Siliștea lui Omer (Dihoru et

Negrean, 2009). Conform Florei Europaea, vol.I, specia crește numai în sudul

Rusiei și sudul Ucrainei. In rezervația de la Agigea, specia este rară, prezentă sub

forma unor exemplare izolate în asociațiile Secali sylvestri – Alyssetum borzaeani,

Alysso borzaeani – Ephedretum distachyae, Ephedro – Caricetum colchicae i

Convolvuletum persici.

• Apera spica-venti subsp. maritima (iarba vântului), specie cu areal pontic (Pont)

prezentă exclusiv pe nisipuri litorale, la Sulina, Portița, Perior (Dihoru et al., 1976),

grindul Chituc, grindul Saele, Corbu, Cap Midia, Năvodari, Mamaia, Eforie Nord,

Eforie Sud, Vama Veche (Făgăraș et al., 2008). In condiții ecologice convenabile

edifică asociația vegetală Aperetum maritimae. Este prezentă și în rezervația de la

Agigea, dar cu abundență-dominanță scăzută (izolat sau în pâlcuri mici), în cadrul

asociațiilor vegetale Scabioso argenteae – Marrubietum peregrini, Ephedro –

Caricetum colchicae, Alysso borzaeani – Ephedretum distachyae și Secali sylvestri

– Alyssetum borzaeani.

• Alături de speciile arenicole caracteristice nisipurilor marine pe

dunele din rezervație cresc și alte specii de plante psamofile

care se dezvoltă optim pe soluri nisipoase, inclusiv pe nisipuri

continentale, dar și în alte tipuri de habitate (pajiști stepice,

tufărișuri, locuri ruderale, etc): Centaurea arenaria subsp.

borysthenica, Scirpus holoschoenus, Plantago arenaria, Silene

borysthenica, Silene exaltata, Silene conica, Stachys

atherocalyx, Scabiosa argentea, Seseli tortuosum, Elymus

hispidus, Alyssum hirsutum, Asparagus pseudoscaber,

Cerastium semidecandrum etc.

• Majoritatea plantelor spontane din rezervație nu sunt specifice

nisipurilor marine, fiind plante stepice sau ruderale, pătrunse

pe cale naturală sau prin intermediul activităților umane

desfășurate în preajma rezervației. Problema o reprezintă nu

prezența lor ci abundența cu care se dezvoltă mai ales în

anumite porțiuni ale rezervației. Dintre acestea 8 taxoni sunt

invazivi sau potențial invazivi exercitând o presiune

suplimentară asupra vegetației psamofile și a speciilor de

plante arenicole : Ailanthus altissima, Amorpha fruticosa,

Robinia pseudacacia, Fraxinus americana, Elaeagnus

angustifolia, Vitis vinifera, Conyza canadensis, Amaranthus

retroflexus.

Alte specii psamofile

Centaurea arenaria

subsp. borysthenica

Plantago

arenaria Scirpus holoschoenus Silene conica

Stachys atherocalyx Scabiosa

argentea Seseli tortuosum

Alte specii (psamofile sau rare)

Elymus hispidus Alyssum hirsutum Asparagus pseudoscaber

Cerastium semidecandrum Crocus pallassi Salvia aethiopsis

Bibliografie

• Geobotanica, Anghel Gh. et al.,

București, 1971;

• http://www.bio.uaic.ro/agigea/doc/

Management_plan_agigea.pdf;

• http://natura2000.mmediu.ro/site/1

0/rosci0073.html;

• http://peterlengyel.wordpress.com/

2011/10/01/dunele-marine-de-la-

agigea/;